MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

REFERAT

TEMA: TACTICA INTERCEPTĂRII ȘI ÎNREGISTRĂRII COMUNICĂRILOR

A ELABORAT: masterand Pivoda Alexandru

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: doctor în drept,

conferențiar universitar Gheorghe Golubenco

1

Cuprins:

1 Apariția şi evoluția interceptării comunicărilor ____________________________________pag.32 Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor în Republica Moldova. ____________________pag.53 Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor în sistemul acțiunilor de urmărire penală_____pag.134 Concluzii___________________________________________________________________pag.21

2

1 Apariţia şi evoluţia interceptării comunicărilor

Orice stat are nevoie de o anumită ordine în respectarea normelor juridice de către toți

subiecții de drept.

Pentru respectarea uniformă a normelor juridice stabilite, statul a creat un aparat de

constrângere în persoana organelor speciale, de urmărire penală, procuraturii, judecătoresc,

organe care asigură executarea justiției şi trag la răspundere penală persoanele care săvârşesc

infracțiuni. În acelaşi timp, asigurând ordinea de drept, aceste organe apără interesele, drepturile

şi libertățile cetățenilor.

Apărarea drepturilor şi intereselor personalității constituie o sarcină prioritară. În seria de

drepturi apărate de stat, ale personalității cu drept deplin intră şi inviolabilitatea vieții private, a

secretului personal şi familial, inclusiv a secretului corespondenței, conversațiilor telefonice,

convorbirilor, mesajelor expediate prin poştă, prin telegraf şi al altor tipuri de comunicări.

Proclamând secretul vieții private a cetățenilor, atât Constituția României cât şi cea a

Republicii Moldova au prevăzut şi posibilitatea de a limita, restrînge exercițiul unor drepturi sau

al unor libertăți, inclusiv prin interceptarea convorbirilor telefonice.

Împotriva celor care săvârşesc infracțiuni, statul, prin intermediul organelor sale

specializate, intervine pentru ai identifica, cerceta şi sancționa.

Reacția societății față de cei ce întră în conflict cu legea penală nu este arbitrară, ci,

dimpotrivă, chibzuită, amplu reglementată prin dispozițiile legii [1, p.1]. De aceea, între

săvârşirea infracțiunii şi aplicarea unei sancțiuni penale autorului ei se situează procesul penal,

iar uneori şi activitatea de investigație operativă, ca activitate organizată în vederea adoptării

unei soluții corespunzătoare acțiunilor concrete ale fiecărei cauze penale.

Descoperirea infracțiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor, strângerea şi

administrarea probelor, tragerea la răspundere penală se constituie într-o activitate complexă

3

desfăşurată de către organele specializate ale statului [2, p. 43].

Conform sistemului probator al procesului penal român, ca şi cel al Republicii Moldova,

interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se înscrie în limitele legii, iar rezultatele devin

mijloace de probă în cauzele penale.

Interceptarea convorbirilor telefonice şi de altă natură îşi are istoria sa. Începutul

comunicației telefonice, după cum se ştie, datează din anul 1876 prin inventarea aparatului

telefonic de către A. Bell (SUA) şi prin crearea primei centrale telefonice, iar primul aparat de 18

înregistrare şi reproducere a sunetului a fost inventat de T.A.Edisson [3, p. 120, 1539].

În anul 1898, în Danemarca, V. Pauls a inventat înregistrarea magnetică, iar în 1928 F.

Pflaimer a inventat banda magnetică.

În anul 1934, la o expoziție de radioaparataj din Berlin, a fost prezentat pentru prima

dată aparatul de înregistrare a sunetului, brevetat şi numit magnetofon. Practic, în acelaşi timp,

în literatura juridică sovietică au apărut primele afirmații despre posibilitatea aplicării

înregistrărilor sonore în lupta împotriva criminalității [4, p.87-88].

Practica interceptării de către poliție a conversațiilor telefonice a început să se dezvolte

foarte activ în SUA încă în perioada aşa-zisei „legi a prohibiției”, adică din 1920 pînă în 1934.

Biroul de control asupra respectării „legii prohibiției”, care era atunci în componența

Ministerului Finanțelor al SUA, aplica interceptarea în lupta cu infractorii care încălcau această

normă legală [4, p. 71].

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice necesită un volum foarte mare de

muncă tehnică. De aceea, în Statele Unite „munca manuală” trece treptat în sarcina

calculatorului „Harvist” („Recolta”) care din 1974, cu ajutorul unor sateliți, controlează circa 75

de milioane de convorbiri telefonice din toată lumea, iar 1,8 milioane dintre ele sînt selectate şi

analizate de către specialişti. Calculatorul reacționează la cuvinte „complotiste” şi la anumite

combinări de cifre (numărul de telefon format). Acolo se utilizează şi aparate noi, de

performanță, care nu necesită ca în aparatul telefonic să fie instalați detectori. Folosind

caracterul unic al vocii unui om, voce ce este recunoscută de calculator, noul dispozitiv poate fi

conectat la întreaga centrală telefonică [5, p.234].

4

2 Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor în Republica Moldova.

În Republica Moldova, interceptarea comunicărilor (convorbirilor telefonice, prin radio

sau a altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) este reglementată de 2 acte legislative:

- Codul de procedură penală: articolul 135, care defineşte interceptarea comunicărilor ca

o acțiune de urmărire penală efectuată de către organele de urmărire penală (Ministerul

Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupției, Serviciul

Vamal, organele procuraturii), şi articolul 303, care determină interceptarea convorbirilor

telefonice şi a altor convorbiri ca o măsură operativă de investigații.

Astfel, conform prevederilor art. 135, interceptarea comunicarilor (convorbirilor

telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se efectuează de

catre organul de urmărire penală cu autorizația judecătorului de instructie, în baza ordonanței

motivate a procurorului în cauzele cu privire la infracțiunile deosebit de grave şi excepțional de

grave.

În caz de urgență, dacă întîrzierea obținerii autorizației prevăzute la alin. (1) ar provoca

prejudicii grave activității de administrare a probelor, procurorul poate dispune, prin ordonanță

motivată, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, informând despre aceasta imediat, dar nu

mai tîrziu de 24 de ore, judecătorul de instrucție care, în cel mult 24 de ore, se va pronunța

asupra ordonanței procurorului, în cazul în care o confirmă, va autoriza, în caz de necesitate,

interceptarea în continuare, iar dacă nu o confirmă, dispune încetarea imediată a interceptărilor

şi distrugerea înregistrărilor efectuate.

Interceptarea comunicărilor în condițiile prezentului articol poate fi efectuată în cazul

unor amenințări de aplicare a violenței, de estorcare sau de comitere a altor infracțiuni împotriva

părții vătămate, martorului sau membrilor familiilor lor, la cererea acestora, în baza ordonanței

motivate a procurorului.

Interceptarea comunicărilor în cadrul urmăririi penale se autorizează pentru o durată de

5

cel mult 30 de zile. Autorizația poate fi prelungită în aceleaşi condiții pentru motive temeinic

justificate, fiecare prelungire neputând depaşi 30 de zile. Durata totală a interceptării

comunicărilor nu poate depăşi 6 luni. Interceptarea comunicărilor nu poate dura mai mult decit

până la terminarea urmăririi penale.

Autorizația va fi anulată înaintea expirării duratei pentru care a fost emisă, îndată ce au

dispărut motivele care au justificat-o.

Judecătorul de instructie, în cursul urmăririi penale, după terminarea interceptarii

autorizate, solicitând opinia procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală, în 26

termen rezonabil, dar nu mai târziu de terminarea urmăririi penale, anunță, în scris, persoanele

ale căror convorbiri au fost interceptate şi înregistrate.

- Legea nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigații,

potrivit căreia interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, ca măsură operativă de

investigații, poate fi înfăptuită atît pînă la pornirea urmăririi penale, cît şi în cadrul urmăririi

penale. Organele abilitate cu dreptul de interceptare sînt Serviciul de Informații şi Securitate,

Ministerul Afacerilor Interne şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupției.

Ambele acte legislative prevăd autorizarea interceptării comunicărilor de către judecătorul

de instrucție.

Interceptarea autorizată a comunicațiilor electronice reprezintă un important mijloc de

protecție a intereselor securității naționale şi de investigare a infracțiunilor grave (preambulul

Rezoluției Consiliului Uniunii Europene din 17 ianuarie 1995 privind interceptarea legală a

telecomunicațiilor).

Conform prevederilor din Legea nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea

operativă de investigații (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 11-

13, art. 38), cu modificările şi completările ulterioare, asigurarea tehnică a interceptării

convorbirilor telefonice, a controlului comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări se

efectuează de subdiviziunea specializată a Serviciului de Informații şi Securitate, cu utilizarea

mijloacelor tehnice speciale conectate, în caz de necesitate, la echipamentul operatorilor, iar

semnalul care urmează a fi interceptat se transmite organului împuternicit, care exercită

6

activitatea operativă de investigații pentru înregistrarea şi înscrierea convorbirilor şi

comunicărilor pe suport de hîrtie.

Apreciem că este necesar ca asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor să se

efectueze de către Serviciul de Informații şi Securitate, în condițiile Legii privind activitatea

operativă de investigații, impunându-se astfel completarea prevederilor art. 136, alineatul (1) din

Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104-110, art. 447), cu modificările şi completările

ulterioare. Astfel, Serviciul de Informații şi Securitate ar fi desemnat în calitate de executor unic

al măsurilor tehnice de interceptare a convorbirilor telefonice şi a altor comunicări efectuate prin

rețelele de comunicații electronice, pentru necesitățile subiecților activității operative de

investigații şi ale organelor de urmărire penală.

Modificările şi completările propuse privind activitatea operativă de investigații nu au ca

scop abilitarea Serviciului de Informații şi Securitate cu funcții proprii organelor de urmărire

penală, ci doar cu competența de asigurare tehnică a interceptării convorbirilor telefonice, 27

controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări efectuate prin rețelele de comunicații

electronice, ordonate de către ofițerul de urmărire penală, organul care exercită activitatea

operativă de investigații şi autorizate în modul stabilit.

Conținutul intact al semnalului interceptat va fi transmis, în regim de timp real, de către

subdiviziunea specializată a Serviciului de Informații şi Securitate organelor de urmărire penală

şi subiecților abilitați ai activității operative de investigații pentru înregistrarea convorbirilor,

întocmirea procesului-verbal al interceptării şi înfăptuirea altor măsuri ce se impun în legătură

cu convorbirile interceptate.

Trebuie ținut cont de faptul că subiecții activității operative de investigații din Republica

Moldova sînt înzestrați cu mijloace tehnice de control confidențial al comunicațiilor electronice

la un nivel foarte redus.

Elaborarea concepției pe baza căreia necesită a fi creat un sistem unic de interceptare a

comunicațiilor electronice şi desemnat un singur organ pentru gestionarea sistemului este

determinată de o serie de cerințe la care acesta trebuie să răspundă şi anume: operativitate,

7

siguranță şi stabilitate în exploatare la nivel național, posibilitatea de modernizare continuă şi, nu

în ultimul rînd, posibilitatea exercitării unui control permanent asupra respectării legii de-a

lungul întregului proces pe care îl presupune interceptarea comunicațiilor.

În cadrul desfăşurării măsurilor tehnice de interceptare este necesar de a respecta

următoarele principii de bază:

- legalitatea interceptării. Abilitarea unui singur organ cu funcții de executare a

interceptării va permite asigurarea unui control mai riguros asupra acestei activități din partea

autorităților, precum şi o responsabilitate sporită a organului care va efectua interceptarea;

- confidențialitatea măsurii de interceptare. Înfăptuirea măsurilor de interceptare se

efectuează în mod secret, fără a divulga conținutul, metodele şi tactica acestor măsuri. Atunci

cînd informația despre interceptare devine cunoscută persoanei ale cărei convorbiri sînt

interceptate, precum şi altor persoane interesate, inclusiv funcționarilor corupți, sînt prejudiciate

scopurile interceptării şi probele care pot fi obținute.

Luând în considerare practica internațională, rezultă că Franța şi Ungaria practică

sistemul unui centru specializat ce activează pe lîngă Guvern şi asigură efectuarea măsurilor

operative de investigații pentru toate organele abilitate. O asemenea soluție cere, de fapt, crearea

unei noi structuri statale independente şi prevede cheltuieli suplimentare sporite atît pentru

fondurile fixe, cît şi pentru mijloacele circulante.

Ca exemplu important poate servi experiența unor state europene, cum ar fi Germania,

Italia, România, Kazahstan, Uzbekistan şi Belarus, în care este numit un coordonator național în 28

domeniul realizării investigațiilor cu utilizarea mijloacelor tehnice moderne. Recent, acest model

a fost preluat de Turcia şi Ucraina.

Conform prevederilor art. 136 din Codul de procedură penală, efectuarea interceptărilor,

înregistrării comunicărilor şi certificarea sunt reglementate după cum urmează: “Interceptarea şi

înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală, iar persoanele

care sunt chemate să asigure tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sunt obligate să

păstreze secretul acțiunii procesuale, secretul corespondenței şi poartă răspundere pentru

încalcarea acestei obligații în conformitate cu prevederile art.178 şi 315 din Codul penal. Despre

8

explicarea acestor obligații se consemnează în procesul-verbal al interceptării.” Dar acest

proces-verbal se întocmeşte numai după efectuarea interceptării şi înregistrării comunicărilor

(art.136, al.2 CPP RM) şi în aşa mod persoanele tehnice nu sunt preîntîmpinate de la bun

început despre răspunderea penală pentru divulgarea datelor urmăririi penale şi nu semnează

careva decarații. În acest sens se propune ca o astfel de declarație de preîntîmpinare de

răspundere penală pentru cele menționate să fie semnată de persoanele tenhice atunci când

organul de urmărire penală face comanda concretă de interceptare şi prezintă documentele

respective.

Despre efectuarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală

întocmeşte un proces-verbal conform dispozițiilor art. 260 şi 261, în care, suplimentar, se

menționează autorizația dată de judecătorul de instrucție, numărul sau numerele de telefon,

adresa posturilor telefonice, de radio sau ale altor mijloace tehnice prin care s-au purtat

convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecarei

convorbiri separate şi numărul de ordine al casetei pe care se face înregistrarea.

Comunicările înregistrate se redau integral în scris, se certifică de către organul de

urmărire penală, se verifică şi se contrasemnează de către procurorul care exercită nemijlocit sau

conduce urmărirea penală şi se anexează la procesul-verbal. Comunicările în altă limbă decât

cea în care se desfaşoară urmărirea penală se traduc. La procesul-verbal se anexează, de

asemenea, caseta care conține înregistrarea comunicării în original, sigilată cu sigiliul organului

de urmărire penală.

Caseta cu înregistrarea comunicărilor, reproducerea în scris a acestora şi procesul-verbal al

interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmit, în termen de 24 de ore, procurorului, care

apreciază care din informațiile culese au importanță pentru cauza respectivă şi întocmeşte un

proces-verbal în acest sens.

Casetele cu originalul înregistrării comunicărilor, însoțite de reproducerea integrală în

scris a înregistrării şi de copiile de pe procesele-verbale, se transmit judecătorului de instrucție

care a autorizat interceptarea pentru păstrare în locuri speciale, într-un plic sigilat.

Instanța judecătorească va dispune, prin încheiere sau prin sentință, distrugerea

9

înregistrărilor care nu au importanță pentru cauză. Celelalte vor fi păstrate până la depozitarea

dosarului la arhivă.

Având în vedere unele lacune în legislația care reglementează domeniul în cauză şi care

generează diverse impedimente la aplicarea în practică, suntem de acord cu majoritatea

propunerilor din proiectul de lege privind modificarea şi completarea Codului penal şi Codului

de procedură penală, elaborat în conformitate cu recomandările GRECO expuse în raportul

ciclului doi de evaluare a Moldovei privind aducerea legislației ce se referă la mijloace speciale

de anchetă, ca să fie posibil de aplicat în cazurile de corupție ordinară, de trafic de influență, de

infracțiuni contabile şi pentru identificarea bunurilor legate de aceste infracțiuni.

Aceste recomandări determină necesitatea completării cu norme care ar permite utilizarea

măsurilor operative de investigații, folosirea investigatorilor sub acoperire, la verificarea şi

completarea informațiilor despre săvârşirea infracțiunii de corupție sau aferente ei, care, conform

art. 16 al Codului penal nu sînt atribuite la categoriile de infracțiuni grave, deosebit de grave şi

excepțional de grave, indicate în sesizarea adresată organului de urmărire penală, la controlul

transmiterii banilor, altor valori materiale şi acordarea de servicii extorcate, la efectuarea

achizițiilor de control sau a controlului livrării de mărfuri ori de producție aflate în circulație liberă

sau limitată, la verificarea şi completarea altor informații despre infracțiuni, la acumularea de

probe în cauza penală concretă.

Necesitatea primordială a aplicării măsurilor operative de investigații pentru depistarea şi

documentarea infracțiunilor de corupție şi aferente lor ca: traficul de stupefiante, arme, spălarea

banilor, fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor şi a altor documente de plată false, a

infracțiunilor contra autorităților publice şi a securității statului rezultă din conținutul şi

caracterul clandestin şi al acestor acte.

Codul de procedură penală în vigoare conține la art. 93 alin.(4) o reglementare conform

căreia datele obținute prin activitatea operativă de investigații pot fi admise ca probe numai în

cazurile în care ele au fost administrate şi verificate prin intermediul mijloacelor prevăzute la

alin.(2), în conformitate cu prevederile legii procesuale, cu respectarea drepturilor şi libertăților

persoanei sau cu restricția unor drepturi şi libertăți autorizată de către instanța de judecată.

10

Totodată, sunt unele măsuri operative care au caracter permanent de aplicare la depistarea şi

documentarea infracțiunilor de corupție şi aferente lor, acestea fiind interceptarea şi înregistrarea 30

comunicărilor, transmiterea sub control a banilor şi altor valori materiale extorcate, efectuarea

achizițiilor de control sau a controlului livrării de mărfuri ori de producție aflate în circulație

liberă sau limitată.

Din examinare se constată unele lacune în legislația care reglementează domeniul în cauză

şi care generează diverse impedimente la aplicarea în practică a normelor acestei legi.

Analizând prevederile art. 135 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că această

normă procesuală permite interceptarea comunicărilor numai în cazul comiterii infracțiunilor

grave, deosebit de grave şi excepțional de grave.

În scopul executării recomandărilor GRECO şi creării posibilității utilizării măsurilor

operative la investigarea infracțiunilor menționate în acest proiect, opinăm pentru modificarea şi

completarea art. 135 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Pornind de la faptul că informația obținută în rezultatul interceptării comunicărilor este o

informație secretă privind viața privată a unei persoane şi pentru menținerea caracterului ei

secret în vederea protejării acestor drepturi fundamentale, se impune necesitatea ca purtătorii

acesteia, în caz de neconfirmare a acțiunii de către judecătorul de instrucție să o distrugă.

Legea de procedură penală deşi stipulează acest fapt, nu prevede expres cine execută

prevederile respective, aspectul în cauză determinând diverse interpretări iar în rezultat creează

premize pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei. Din considerentele

menționate, opinăm că este necesar de a reglementa expres în lege executorul şi actul de

consemnare a acestor acțiuni.

Din aceleaşi considerente, este necesar a limita accesul altor persoane sau altor subiecți

procesuali la suporturile pe care sunt înregistrate comunicările, acesta fiind posibil doar în

cazul procurorului care conduce sau exercită urmărirea penală sau cu autorizarea judecătorului

de instrucție, iar în cazul pronunțării unei hotărâri de către instanța de judecată, doar cu

încuviințarea prealabilă a preşedintelui instanței.

Practica determină necesitatea unei stricte reglementări în legislația procesuală a posibilei

11

utilizări a informației obținute în cadrul activității operative şi într-un alt proces penal.

În această ordine de idei, modificările ce vor fi operate în Codul de procedură penală

urmează să introducă noi reglementări în acest domeniu.

În alin. (l) al art. 274 din Codul de procedură penală este prevăzut că organul de urmărire

penală sesizat în modul stabilit de art.262 şi 273, dispune prin ordonanță pornirea urmăririi

penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau a actelor de constatare, rezultă o

bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracțiune şi nu există vreo circumstanță care exclude

urmărirea penală, iar conform alin. 4, dacă rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea 31

urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu

propunerea de a nu porni urmărirea penală.

În scopul soluționării situațiilor în care, reieşind din conținutul sesizării adresate organului

de urmărire penală sau procurorului, informația conținută în sesizare nu este suficientă pentru a se

dispune începerea urmăririi penale sau refuzul de pornire a urmăririi penale, în proiect se

propune completarea articolului 274 din Codul de procedură penală cu trei aliniate noi: (51), (52) şi (53)

care va da posibilitate organului de urmărire penală sau procurorului, iar la indicația lor şi

colaboratorilor titulari din subdiviziunile operative ale organelor operative de investigații de a

efectua acțiuni privind verificarea şi completarea informațiilor despre săvârşirea sau pregătirea

pentru săvârşirea infracțiunii indicate în sesizare.

Articolul 270, alin. (1) din Codul de procedură penală prevede competența procurorului la

efectuarea urmăririi penale pe diferite categorii de infracțiuni, iar conform prevederilor

alin.(9) al art. 270 din aceeaşi reglementare, în caz de necesitate, procurorul, în scopul asigurării

urmăririi complete şi obiective, poate exercita personal urmărirea penală sub toate aspectele şi în

orice cauză penală.

Contrar acestor stipulări, art. 11 al Legii privind activitatea operativă de investigații nr.45-

XIII din 12.04.1994 nu abilitează organele de parchet cu dreptul de a exercita activitatea

operativă de investigații, deşi utilizarea acestuia este necesară la efectuarea urmăririi penale pe

categoriile de infracțiuni indicate, în special a celor de corupție şi aferente lor.

În contextul celor menționate, conform Programului de acțiuni privind implementarea

12

Planului Preliminar de Ţară al Republicii Moldova în cadrul Programului SUA „Provocările

Mileniului," aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.32 din 11.02.2007, a fost preconizată

utilizarea de către organele de parchet în cadrul efectuării urmăririi penale a măsurilor operative

de investigații.

Dat fiind faptul că activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept este strict

reglementată de Codul de procedură penală şi alte acte normative, orice cetățean trebuie să

cunoască prevederile legale care reglementează ordinea de reținere, de interogare şi alte norme

deloc lipsite de importanță, cunoaşterea cărora permițându-i să acționeze în mod sigur,

protejându-se astfel în baza drepturilor prevăzute prin lege.

3 Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor în sistemul acţiunilor de urmărire penală

În Republica Moldova, de obicei acțiunea de urmărire penală este definită ca o activitate

procesuală a organelor împuternicite, efectuată în conformitate cu legea de procedură penală pe

cauza cercetată, în vederea descoperirii şi verificării probelor.

Urmărirea penală, aşa cum menționează prof. M. Gheorghiță, este un proces care are ca

scop restabilirea evenimentului infracțional produs, de obicei în trecut, în baza probelor

descoperite de către ofițerul de urmărire penală sau procurorul respectiv [223, p. 106].

Acest proces este constituit din decizii şi acțiuni ale ofițerului de urmărire penală

(procurorului), care poartă diverse caractere (procesuale, tactice sau organizaționale).

Urmărirea penală este specifică prin natura sa juridică, prin conținut şi formă. Ea

soluționează probleme de sine stătătoare, aplică metode şi mijloace deosebite, se desfăşoară în

condiții proprii, identifică, reține şi pune sub învinuire persoanele ce au comis fapte

prejudiciabile. Urmărirea penală nu poate fi inclusă în anumite forme ale activității de stat

(legislativă, administrativă, judiciară). Ea prezintă o activitate specifică procedurală, de

investigație şi organizatorică, destinată stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii infracțiunii

concrete, identificării persoanelor implicate în aceasta şi aplicării măsurilor preventive,

acumulării şi administrării probelor respective pentru ca ulterior instanța de judecată să poată

soluționa corect cauza penală.

13

Procedura penală nu poate fi epuizată numai prin funcțiile de învinuire, de apărare şi prin

soluționarea cauzei penale. Pentru îndeplinirea sarcinilor justiției penale este necesară şi funcția

de cercetare care dă posibilitatea descoperirii şi investigării depline a tuturor circumstanțelor

infracțiunii cercetate, a demascării vinovaților şi a asigurării aplicării legii penale în raport cu ei.

Suntem de acord opinia lui S. Krîsin, care consideră că urmărirea penală efectuată de

organele de urmărire penală poate fi numită preliminară, pentru că oricât de autentice ar fi

faptele constatate de ofițerul de urmărire penală (anchetator) şi oricât de mult ar corespunde

concluziile lui cu datele realității obiective – toate acestea încă nu sunt suficiente pentru

condamnarea unui om. Mai este necesar să se facă o cercetare repetată (din nou), una judiciară, a 155

aceloraşi fapte de către instanța de judecată. Numai instanța de judecată este învestită cu dreptul

să soluționeze în esență învinuirea prezentată unui om, să-l declare vinovat sau nevinovat şi să-i

stabilească pedeapsa [224, p. 79].

Urmărirea penală constă într-o serie de acțiuni procesuale, tactice şi organizatorice

orientate spre constatarea evenimentului infracțiunii şi a făptaşilor, spre identificarea cauzelor şi

a împrejurărilor care au contribuit la săvîrşirea infracțiunii, spre adunarea probelor pentru

cercetarea cauzei.

Ofițerul de urmărire penală este reprezentantul organului de urmărire penală care are

atribuțiile să efectueze toate acțiunile menționate mai sus din care este compusă urmărirea

penală. El cercetează locul faptei, reține bănuiții, audiază martorii, victimele, dispune expertizele

necesare, adună probe materiale, înscrisuri, face percheziții şi ridicări, efectuează prezentări spre

recunoaştere, confruntări şi alte acțiuni procesuale.

Susținem şi opinia lui A. Guleaev, care pe bună dreptate, menționează că activitatea

ofițerului de urmărire penală (anchetatorului) nu este doar un complex de operațiuni tehnice, nu

este un proces mecanic, ci unul creator, care presupune că el alege şi utilizează în fiecare

situație concretă calea cea mai rațională (în limitele legii) pentru a îndeplini sarcina care îi stă în

față [225, p. 44].

Conținutul principal al activității ofițerului de urmărire penală constă în faptul că el culege

probe, le documentează, le păstrează, le verifică, le supune unei evaluări preliminare, iar instanța

14

de judecată cercetează aceste probe şi le apreciază în mod definitiv. Efectuînd cercetările,

ofițerul de urmărire penală creează premise pentru examinările judiciare. Deşi organele de

urmărire penală nu sînt în subordinea instanței de judecată, activitatea lor are loc pînă la judecată

şi pentru judecată.

Acțiunile procedurale de culegere, cercetare şi verificare a probelor, desfăşurate în faza

urmăririi penale, sunt denumite acțiuni de urmărire penală.

Sintagma „acțiune de urmărire penală” este răspândită în criminalistică şi utilizată de

nenumărate ori în Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Totalitatea acțiunilor de urmărire penală este prevăzută în Codul de procedură penală şi

serveşte drept temei juridic la efectuarea urmăririi penale.

Ofițerul de urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire penală în strictă conformitate

cu prevederile art. 279 din C.proc.pen. al RM şi numai după pornirea cauzei penale, cu excepția

acțiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la fața locului) şi în art.130 (percheziția corporală sau

ridicarea), care pot fi efectuate şi pînă la pornirea urmăririi penale [226].

Se ştie că atribuția principală a ofițerului de urmărire penală este activitatea procedurală

desfăşurată pentru cercetarea cauzei penale. Fiind o persoană oficială, acesta este împuternicit să

ia hotărâri cu privire la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în mod personal sau prin

desemnarea altor membri ai grupului de cercetare. Totodată, este împuternicit să dirijeze în mod

independent derularea cercetărilor, să trimită organului de investigație operativă comisii

rogatorii în scris, obligatorii pentru executare, pentru luarea unor măsuri de urmărire operativă,

pentru stabilirea unor circumstanțe pe cauza cercetată sau pentru efectuarea altor acțiuni de

urmărire penală.

În calitate de acțiuni de urmărire penală, Codul de procedură penală al Republicii

Moldova stipulează: cercetarea la fața locului (art.118); reținerea bănuitului (art.165-174);

audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului (art.104); audierea martorului (art.105-110);

audierea părții vătămate (art.111); audierea părții civile şi părții civilmente responsabile

(art.112); audierea expertului (art.153); confruntarea (art.113); verificarea declarațiilor la locul

infracțiunii(art.114); prezentarea persoanei spre recunoaştere (art.116); prezentarea obiectelor

15

spre recunoaştere (art.117); examinarea corporală (art.119); examinarea cadavrului (art.120);

exhumarea cadavrului (art.121); reconstituirea faptei (art.122); experimentul în procedura de

urmărire penală (art.123); percheziția (art.125-131); ridicarea de obiecte sau documente

(art.126-131); examinarea şi ridicarea corespondenței sechestrate (art.134); interceptarea

comunicărilor (art.135-136); comunicarea despre dispunerea expertizei (art.144); comunicarea

raportului de expertiză sau a declarației că nu poate prezenta concluzii (art.151); colectarea

mostrelor pentru cercetarea comparativă (art.154-156); punerea bunurilor sub sechestru

(art.207); prezentarea materialelor de urmărire penală părților în proces (art.294).

După cum reiese din aceste prevederi, interceptarea comunicărilor se înscrie în sistemul

acțiunilor de urmărire penală.

Legea procesual-penală a stabilit o procedură independentă şi detaliată de efectuare a

fiecărei acțiuni de urmărire penală, o mare importanță având obligativitatea întocmirii

proceselor-verbale.

Pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, legislația procesual-penală prevede o serie

de condiții, cerințe față de procedura fiecărei acțiuni procesuale. Aceste condiții sunt:

1. Toate acțiunile de urmărire penală pot fi efectuate numai după pornirea cauzei penale,

cu excepția cercetării la fața locului (art.118), percheziției corporale sau ridicării (art.130 C.

proc. pen.) .

2. Acțiunile de urmărire penală pot fi efectuate numai dacă există temeiuri de fapt şi de

drept.

Temeiurile de fapt constituie anumite date care condiționează necesitatea efectuării unei

acțiuni procesuale sau a alteia, iar temeiurile de drept presupun faptul că ofițerul de urmărire

penală sau procurorul are împuternicirea să efectueze o astfel de activitate concretă.

3. Modul de efectuare a acțiunii de urmărire penală şi consemnarea ei procedurală trebuie

să corespundă prevederilor legislației procesuale penale. Semnul distinctiv al acțiunii de

urmărire penală constă în efectuarea unor activități întru administrarea sau verificarea probelor

şi întocmirea procesului verbal, indiferent de rezultatele acesteia.

4. Pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală este necesară decizia ofițerului

16

respectiv, iar pentru anumite din ele în parte: percheziții, sechestru şi ridicări de corespondență,

interceptarea comunicărilor şi altele, mai este nevoie de o hotărîre motivată a ofițerului de

urmărire penală sau a procurorului, respectiv acordul în scris al judecătorului de instrucție.

5. Caracteristica acțiunii de urmărire penală ca un complex de operații cognitive şi

identificative dezvăluie esența ei de cunoaştere şi administrare. Aspectul cognitiv al acțiunii

procesuale constă în faptul că în urma efectuării ei, ofițerul de urmărire penală obține date,

informații despre împrejurările cauzei care trebuie probate. Obținute printr-o procedură legală şi

documentate în forma prevăzută de lege (întocmirea procesului verbal), aceste date devin probe.

Privită astfel, acțiunea de urmărire penală prezintă o modalitate de culegere a probelor.

6. Răspunderea pentru legalitatea şi temeinicia efectuării acțiunii de urmărire penală este a

persoanei care efectuează cercetarea cauzei penale. Ofițerul de urmărire penală sau procurorul

care investighează cauza adoptă hotărîrea cu privire la efectuarea acțiunii de urmărire penală în

mod independent. În unele cazuri, o astfel de hotărâre necesită a fi certificată printr-o ordonanță

iar în altele (după cum a fost menționat mai sus) se cere şi acordul judecătorului de instrucție.

Legea procesual-penală nu prevede locul şi timpul efectuării acțiunilor de urmărire penală,

nu reglementează nici ordinea în care trebuie efectuate acestea. Numai ofițerul de urmărire

penală sau procurorul, după cum menționează S. Șeifer, în fiecare caz poate decide ce fel de

acțiuni de urmărire penală, unde şi când trebuie şi pot fi efectuate pe cauza cercetată [227, p.

91].

La pregătirea acțiunilor de urmărire penală se decide aplicarea mijloacelor tehnico-

ştiințifice şi criminalistice (înregistrarea sunetelor, fotografiere, videoînregistrare), executarea

unor mulaje, etc. Efectuarea acestor acțiuni este consemnată în mod obligatoriu în procesulverbal.

Alegerea unei acțiuni de urmărire penală încheie un proces structural complex de

îndeplinire a unei sarcini de gîndire pe parcursul căreia ofițerul de urmărire penală sau

procurorul trebuie să ia în calcul particularitățile obiective ale legii de procedură penală care

trebuie aplicată, precum şi rațiunile tactice de care poate depinde efectul cognitiv mai mic sau

mai mare al acțiunii concrete.

Cu certitudine putem constata că prin acțiuni de urmărire penală se înțeleg în mod

17

tradițional acțiuni cognitive şi identificative ale ofițerului de urmărire penală sau procurorului

care cercetează cauza concretă, ce constau în faptul că el, pe baza percepției nemijlocite a

urmelor evenimentului, reflectă, documentează circumstanțele, faptele cuprinse în ele. Specifică

este numai dispunerea interceptării comunicărilor sau dispunerea expertizei respective, care

constituie un proces cognitiv mediat (de către operator, care nemijlocit înregistrează convorbirile

sau expert, care independent efectuează expertiza), însă şi aici are loc interacțiunea nemijlocită a

ofițerului de urmărire penală şi a operatorului, expertului.

Nimic din toate acestea nu există în cazul controlului asupra convorbirilor telefonice şi

acest lucru nu trebuie să ne mire, pentru că de fapt în acest caz se ocupă de culegerea informației

nu ofițerul de urmărire penală sau procurorul ci „instituția însărcinată cu executarea tehnică a

interceptării”, în persoana operatorului tehnic. Ofițerului de urmărire penală (procurorului) nu-i

rămîne decît să primească fonograma şi să o audieze, întocmind procesul-verbal.

Conform prevederilor art.135 C. proc. pen. RM, interceptarea comunicărilor

(convorbirilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se

efectuează de către organul de urmărire penală cu autorizația judecătorului de instrucție, în baza

ordonanței motivate a procurorului în cauzele cu privire la infracțiunile grave, deosebit de grave

şi excepțional de grave, dacă din probele acumulate sau din materialele de investigație operativă

rezultă o bănuială rezonabilă privind săvârşirea acestora [226].

Aliniatul doi al aceluiaşi articol prevede că, în caz de urgență, dacă întârzierea obținerii

autorizației prevăzute la alin. 1 ar provoca prejudicii grave activității de administrare a probelor,

procurorul poate dispune, prin ordonanță motivată, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor,

informând despre aceasta imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore, judecătorul de instrucție care,

în cel mult 24 de ore, se va pronunța asupra ordonanței procurorului şi dacă o confirmă, va

autoriza, în caz de necesitate, interceptarea în continuare, iar dacă nu o confirmă, dispune

încetarea imediată a interceptărilor şi nimicirea înregistrărilor efectuate [226].

Reglementarea interceptării şi înregistrării comunicărilor telefonice şi de altă natură prin

norme de procedură penală confirmă că aceasta este o acțiune procedurală.

Acest fapt a fost menționat şi de L. Carneeva, A. Davletov, L.Canevschi şi alții, care,

18

subliniind că interceptarea convorbirilor telefonice şi de altă natură este o nouă măsură

procedurală prin faptul că este reglementată ca acțiune de anchetă în Codul de procedură penală,

au evidențiat şi că ea poartă un caracter neobişnuit şi se efectuează vădit ascuns [228, p. 31-32;

229, p. 2; 230, p. 76].

Esența acestei acțiuni de urmărire penală constă în faptul că, în baza hotărîrii ofițerului de

urmărire penală sau procurorului, organul tehnic împuternicit interceptează şi înregistrează cu

ajutorul mijloacelor tehnice conținutul comunicărilor telefonice şi de altă natură, ulterior

prezentându-l comandatarului (ofițerului de urmărire penală sau procurorului).

Ea corespunde tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru acțiunile de urmărire penală,

numai că se efectuează întru-n mod specific. Acest specific constă în aceea că ofițerul de

urmărire penală sau procurorul care cercetează cauza nu interceptează convorbirile singur şi

nemijlocit. El numai organizează acest lucru (întreprinde demersurile necesare, obține acceptul

judecătorului de instrucție şi însărcinează subdiviziunea tehnică cu interceptarea anumitor

convorbiri). Apoi urmează interceptarea şi înregistratea convorbirilor de către personalul tehnic.

Această activitate, într-o măsură oarecare, este asemănătoare cu activitatea operativă de

investigații.

Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, ca de altfel şi celelalte acțiuni de urmărire

penală, are în primul rînd un scop cognitiv, pentru că în urma efectuării acesteia pot fi obținute

anumite date (probe) despre infracțiunea săvârşită: obiectul atentatului criminal, metodele,

procedeele utilizate de infractori pentru atingerea scopului concret, persoanele participante,

circumstanțele ce au favorizat săvârşirea infracțiunii, etc. În al doilea rînd, interceptarea şi

înregistrarea comunicărilor are ca scop şi verificarea probelor existente în cauza cercetată.

Caracterul specific al acestei acțiuni de urmărire penală constă şi în îmbinarea măsurilor

de urmărire operativă cu acțiunile procedurale.

În afară de aceasta, natura specifică a acestei acțiuni mai constă şi în faptul că posibilitatea

efectuării ei este legată de gravitatea infracțiunii săvârşite, precum şi de limitele neobişnuite de

timp care uneori sânt mai mari decât termenul de cercetare inițial stabilit de legiuitor.

Din momentul adoptării hotărârii cu privire la interceptarea comunicărilor, întocmirea

19

demersului respectiv, primirea acceptului judecătorului de instrucție şi până la însărcinarea

organului tehnic cu sarcina concretă, se scurge etapa de pregătire a acestei acțiuni de urmărire

penală, apoi urmează nemijlocit interceptarea comunicărilor ca realizare a măsurilor operative

de investigație- etapă de lucru, iar la primirea rezultatelor interceptării şi întocmirea în scris a

procesului verbal are loc etapa de documentare a acțiunii respective de urmărire penală.

În această procedură lipseşte semnul determinant al acțiunii susnumite: obținerea

nemijlocită de către persoana care investighează cauza a informației probatorii de la purtătorul

acesteia, pentru că rolul ofițerului de urmărire penală sau procurorului se reduce doar la 160

înaintarea demersului (ordonanței), respectiv la obținerea din instanță a permisiunii pentru

interceptare, iar apoi la primirea, audierea şi examinarea înregistrării (fonogramei) care i s-a

prezentat, cu întocmirea unui proces-verbal de consemnare a acestui fapt.

În acest caz, ofițerul de urmărire penală sau procurorul nu trebuie să înregistreze mecanic

datele obținute de la organele tehnice, ci în primul rînd să le perceapă şi să le evalueze în

totalitatea lor cu celelalte informații (probe) atât din dosarul penal, cât şi din cel de urmărire

operativă, ținând cont de faptul dacă aceste date pot să servească în calitate de probe în cauza

respectivă.

20

4 Concluzii

Înregistrările audio sau video, ca mijloace de probă, sunt înregistrările (pe banda

magnetică) unor convorbiri şi înregistrările de imagini (video şi cele fotografice), din al căror

conținut rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

Conform principiului liberei aprecieri a probelor, aprecierea fiecărei probe se face de

organul judiciar ca urmare a examinării tuturor probelor administrate. Probele nefiind

ierarhizate, nici consemnările instanței din procesul verbal nu au o valoare probatorie diferită în

raport de restul probelor.

Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor în materia securității naționale constituie o

categorie de acte sau proceduri administrative, ce pot fi valorificate în procesul penal în condiții

strict şi limitativ prevăzute de lege.

Procedeele de culegere de informații în domeniul securității naționale prezintă multiple

asemănări cu cele specifice procesului penal.

Informațiile din domeniul securității naționale nu pot fi administrate în procesul penal

decât prin intermediul unor mijloace de probă prevăzute în Codul de procedură penală.

În legislația română s-a reglementat posibilitatea efectuării unei expertize tehnice a

înregistrărilor, măsură ce poate fi dispusă în cursul urmăririi penale de procuror, din oficiu sau la

cererea părților, iar în cursul judecății de instanță din oficiu, la cererea procurorului sau a

părților.

În România ,,Expertizele criminalistice se efectuează de experți oficiali în institutele şi

laboratoarele de expertiză criminalistică, înființate potrivit dispozițiilor legale”, reprezentând un

monopol de stat şi efectuându-se instituționalizat, exclusiv de către experți oficiali angajați ai:

Institutului Național de Expertize Criminalistice - Ministerul Justiției, Institutului de

Criminalistică - Inspectoratul General al Poliției Romane, Serviciului Roman de Informatii.

În această privință, Republica Moldova s-a aliniat cerințelor şi practicii CEDO încă din

perioada 2003 - 2004, întrucât ,,în calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă

cunoştințe necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanțele apărute în legătură

21

cu cauza penală şi pot avea importanță probatorie pentru cauza penală”.

Interceptarea comunicărilor telefonice şi de altă natură, prevăzută în Codul de procedură

penală al Republicii Moldova şi cel al României, fiind un mijloc eficient de descoperire a

infracțiunilor, este o acțiune de urmărire penală complexă şi specifică, care pe bună dreptate şi-a

găsit locul său în sistemul acțiunilor procesuale.

22

Bibliografie:

1. Stefani G., Levasseur G, Bouloc B. Procedure penale, deuxieme edition. Dalloz, Paris, 1984,

p. 1.

2. Neagu I. Drept procesual penal. Bucureşti: Global Lex, 2002, p.43.

3. Большой энциклопедический словарь, Москва, 1993, с.120, 1539.

4. Николайчик В.М. США: полицейский контроль над обществом. Москва, 1987, с.87-88.

5. Смирнов М.П. Комментарии оперативно-розыскного законодательства РФ и

зарубежных стран. Москва, 2002, с.234.

6. Gheorghiță M. Tezele generale ale tacticii criminalistice. Chişinău, 2004, p. 106.

7. С.Г. Крысин. Теоретические основы оценки средств уголовно-процессуального

доказывания. Ижевск, 1999, с. 79.

8. А.П. Гуляев. Следователь в уголовном процессе. Москва,1981, с. 44. 182

9. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, cu ultimile modificări şi completări.

Chişinău, 2009.

10. С.А. Шейфер. Следственные действия: система и процессуальная форма. Москва,

2001, с. 91.

11. Л.М. Карнеева. Доказательственное значение материалов видео и

звукозаписи//Вестник Верховного Суда СССР, 1991. № 7, с. 31-32.

12. А.А. Давлетов. Прослушивание телефонов. О новом следственном действии.

Свердловск, 1990, с. 2.

13. Л.Л. Каневский. Использование оперативно-розыскной информации в процессе

дознания по уголовным делам. Актуальные проблемы борьбы с правонарушениями.

Екатуринбург, 1992, с. 76.

23