Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Realizat de: Croitor Alexei Profesor: Coşcodan Diana

• Pneumotoraxul (denumit și plămâni colabați) este rezultatul acumulării de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic, în așa numitul spațiu pleural (colecție intrapleurală de aer). Aerul poate pătrunde în pleură fie plecând de la bronhii, fie de la peretele toracic. Cu cât cantitatea de aer acumulată în cavitatea pleurală crește, cu atât crește și presiunea exercitată asupra plămânilor, determinând colapsul (denumit și colabare).

Colapsul împiedică plămânii să se destindă adecvat în momentul inspirului, determinând scurtarea respirației și junghi toracic. Pneumotoraxul poate deveni amenințător pentru viață dacă presiunea din torace împiedică plămânii să aducă în sânge cantitatea necesară de oxigen.

Simptomele depind de severitatea pneumotoraxului. In cazuri minore, nu determina nici un fel de simptome. In cazurile severe, simptomele se dezvolta rapid si pot duce la soc cardiorespirator. Simptomele includ: - dispnee (ingreunarea respiratiei), de la usoara pana la severa, depinzand de cat de extinsa este zona de plaman colabata - durere toracica debutata brusc, severa pe aceeasi parte cu plamanul colabat Simptomele se pot agrava daca este schimbata altitudinea (de exemplu, zborul cu avionul sau coborarea la adancime).

Pneumatorax

Pneumotorax spontan

Pneumotorax secundar

Pneumotoraxul traumatic

Pneumotorax iatrogen

Pneumotorax neiatrogen

pneumotorax neiatrogen inchis

pneumotoraxul traumatic neiatrogen

penetrant

La multi bolnavi cu pneumotorax spontan primar, la toracosopie se descopera ruperea unei bule sau basici (blebs) situata sub pleura viscerala. In aceste cazuri pneumotoraxul apare prin disectia aerului dintr-o alveola rupta prin tesutul interstitial in stratul vascular subtire al pleurei viscerale. La nivelul pleurei viscerale aerul se acumuleaza si formeaza o bula/chist sau basica.

Este posibil ca disectia pornita dintr-o alveola subpleurala rupta sa produca direct pneumotorax fara sa se formeze bula subpleurala si in aceasta situatie se constata prezenta de aer concomitent si in mediastin (pneumomediastinul). Mecanismul cel mai frecvent prin care apare pneumomedistinul la copii si adulti este extensia aerului din alveolele parenchimului pulmonar in tesutul interstitial si apoi in mediastin.

Etiopatogenia pneumotoraxului secundar este multifactoriala, la multi bolnavi existand bule de emfizem difuz sau spatii chistice subpleurale (ca in fibroza interstitiala difuza pulmonara) si ruperea unei bule de emfizem subpleural sau a unui chist reprezinta cauza imediata a pneumotoraxului.

Ruperea bulelor sau a chisturilor subpleurale este favorizata de obstructia bronsica locala prin dop de mucus,pneumonie sau anomalii fiziopatologice. Unele cazuri de pneumotorax secundar apar in cursul ventilatiei mecanice necesara pentru tratamentul bolii de baza si aceasta poate reprezenta factorul cauzal.

• PNEUMOTORAXUL CATAMENIAL este o forma rara de pneumotorax careapare in perioadele menstruale in jurul varstei de 40 ani la femei sanatoase inafara endometriozei. Patrunderea aerului in cavitatea pleurala in pneumotoraxulcatamenial s-ar datora:

• a) migrarii aerului din vagin, uter si trompe in cavitatea peritoneala si de aiciprin defecte ale diafragmului ajunge in cavitatea pleurala. Aproximativ o treimedin bolnavele cu pneumotorax asociat cu endometrioza pleurala prezinta astfelde defecte diafragmatice care pot reprezenta anomalii de dezvoltare sau leziuneaparute secundar endometriozei.

• b) necroza tesutului endometrial ectopic situat la nivelul pleurei viscerale intimpul menstrelor si care determina patrunderea aerului din plaman in spatiulpleural. Acest mecanism pare atractiv, examenul toracoscopic a evidentiat focarede endometrioza macroscopic si microscopic la femeile cu pneumotoraxcatamenial.

• c) ruperea bulelor apicale sau blebs din cauza unui factor neidentificat asociat menstrelor.

Diagnosticul se bazează pe apariția brutală a dispneei, durerea toracică violentă și atroce, fenomenele grave de asfixie, abolirea vibrațiilor vocale, hipersonoritate și tacere la auscultație. În cele mai multe cazuri, pentru diagnostic se folosește radiografia toracică. Medicul specialist poate recomanda, de asemenea, analize sangvine care măsoară nivelul oxigenului din sânge. Tomografia computerizata (CT) sau ecografia pot fi necesare la diagnosticul severității bolii și la alcătuirea schemei de tratament.

• Pneumotoraxul minor necesită uneori doar observarea bolnavului de către un medic. Tratamentul constă în calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin și, exceptional, Mialgin sau opiacee (morfina, Dilauden-atropina, Pantopon), calmarea tusei cu codeină sau dionină și Tratamentul șocului când apare (pentetrazol, Nicetamid, Effortil, cofeină); repaus la pat și repaus vocal. În unele cazuri, poate fi necesar oxigenul, administrat pe mască facială.

• Cazurile mai severe, când fenomenele asfixice sunt grave, se tratatează prin introducerea unui ac sau a unui tub în cavitatea toracică și exuflație decompresivă.

• Ambele proceduri eliberează presiunea intrapulmonară și permit destinderea adecvată a plămânilor.

• În cazul în care tratamentul inițial nu este eficient, sau dacă pneumotoraxul se reinstalează, poate fi necesară și o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, deoarece intervenția chirurgicală nu este lipsită de riscuri, cei mai mulți medici specialiști recomandă această metodă de tratament doar după mai mult de o recidivă a pneumotoraxului.

• In cazul unui prim pneumotorax, riscul pentru recidiva este crescut. Aproximativ toate recidivele apar in 2 ani de la primul pneumotorax. In cazul fumatorilor, abandonarea acestui viciu scade riscul de recidiva. Pneumotoraxul spontan recidiveaza la 20-30% din persoanele care nu au boli pulmonare. Persoanele cu boli pulmonare coexistente au un risc de 50% pentru recidiva.