Cap.1. RESURSELE UMANE ŞI CREATIVITATEA1.1. Creativitatea – trăsătură fundamentală a omului

1.1.1. Conceptul de creativitate1.1.2. Rolul creativităţii şi aplicaţiile ei

1.2. Premizele şi condiţiile desfăşurării unei activităţi creative1.2.1. Factorii care influenţează creativitatea individului

1.2.1.1. Factorii intrinseci persoanei1.2.1.2. Factorii de mediu

1.2.2. Premizele creativităţii în organizaţie1.2.3 Condiţiile desfăşurării unei activităţi creative

1.2.3.1. Creativitatea şi comunicarea1.2.3.2. Motivarea1.2.3.3. Educarea şi formarea1.2.3.4. Condiţii organizatorice

1.3. Metode de stimulare a creativităţii1.3.1. Logici asociative1.3.2. Logici analogice1.3.3. Logici combinatorii (matriceale)1.3.4. Logici bazate pe vise1.3.5. O metodă sintetică1.3.6. Alte metode

1.4. Obstacole în calea creativităţii1.5. Eliminarea obstacolelor din calea creativităţii1.6. Creativitatea astăzi în lume

1.1. Creativitatea – trăsătură fundamentală a omuluiCreativitatea reprezintă o caracteristică naturală a tuturor fiinţelor care au capacitatea să gândească şi nu neaparat a unei elite umane. Din cele mai vechi timpuri omul a fost obligat să fie creativ pentru a putea supravieţui. Satisfacerea necesităţii elementare de a se adăposti este cel mai bun exemplu în acest sens. La început adapostul a fost oferit de cadrul natural, iar apoi a fost construit, acţiune în care s-a trecut prin toate fazele inovării. Trăind în natură, omul a învăţat să gândească, să colaboreze cu semenii lui, să schimbe păreri şi idei. Devenind producător de bunuri materiale şi spirituale, omul participă activ şi la procesele de schimburi materiale, inventivitatea devenind o condiţie necesară a existenţei umane. Indiferent de natura actului creativ, omul inventează numai în cadrul oferit de legile naturii pe care le descoperă treptat, prin multă straduinţă şi perseverenţă.Printre altele, rolul important al resurselor umane în societate şi în organizaţie se datorează acestei caracteristici pe care numai fiinţa umană o deţine - creativitatea. Creativitatea este o idee la fel de veche ca şi omul, care în întreaga sa istorie a creat: obiecte, maşini, oraşe, poeme, filozofii, sisteme sociale, etc.Actul de creaţie reprezintă activitatea prin care se produc noi valori materiale, culturale, spirituale, etc. Creativitatea este un poetnţial uman nativ şi (sau) cultivat fără de care creaţia nu se produce, nu se valorifică, practic nu există pentru că nu ar putea fi nici înţeleasă, nici comparată şi nici depăşită.

Inventica este ştiinţa care defineşte arta de a ajunge la lucruri noi, nefăcute încă, denumite invenţii. Inventica este parte componentă a creativităţii.Este interesant de analizat deosebirea dintre descoperire şi invenţie. A descoperi un obiect, un fenomen, o lege înseamnă a conştientiza existenţa sa în condiţiile în care obiectul, fenomenul sau legea preexistau şi în momentul conştientizării.Punerea în evidenţă a bacteriilor este o descoperire deoarece ele existau în natură de foarte mult timp. Rapsodia română scrisă de G.Enescu este de fapt o invenţie deoarece ea nu exista înainte de a fi creată de autor. Operele de artă care sunt creaţii artistice conţin în ele şi invenţii.Şi în tehnică, creaţia se manifestă tot sub forma de invenţie. De multe ori însă este greu de trasat o graniţă între descoperire şi invenţie. De exemplu constanta lui Planck este o descoperire sau o invenţie? Răspunsul poate fi cel al filozofului Constanti Noica: întrebându-l pe savantul Solomon Marcus ce este filozofia, descoperire sau invenţie, acesta din urmă a răspuns: Tertium non datur ( A treia soluţie nu se dă ). Ca urmare sunt multe creaţii care au elemente şi de descoperire şi de invenţie sau sunt ceva la mijloc între aceste două. Din punct de vedere istoric, societăţile umane au fost mai degrabă conservatoare decât inovatoare (schimbările majore s-au realizat cu preţul unor violenţe revoluţionare), până în anii 70 creativităţii nu i s-a acordat un foarte mare interes. Schimbarea a intervenit atunci când producţia de idei şi inovaţii a creatorilor spontani a început să fie insuficientă în raport cu nevoile economice ale societăţii. Aceasta este perioada în care creativitatea începe să fie studiată pentru ca societatea să dispună de un număr suficient de indivizi flexibili şi capabili să inoveze.În domeniul universitar creativitatea şi inventivitatea au multe valenţe. Aceste noţiuni complexe sunt subordonate prioritar procesului educaţional, au însă în mod firesc şi un puternic aspect operaţional, economic şi social, mai ales în domeniul stiinţelor inginereşti. În condiţiile actuale este necesară optimizarea acestor conexiuni.Toate publicaţiile pe care le citim astăzi conţin declaraţii sau analize pe tema: "soluţiile trecutului nu mai funcţionează, este momentul să venim cu idei noi; deci haideţi să inovăm!".

1.1.1. Conceptul de creativitateConceptul de creativitate este de origine latină, dar preluat din franceză a căpătat numeroase definiţii, simple sau foarte complexe. Cele mai simple ar fi: "creativitatea este capacitatea de a crea" şi "a crea înseamnă a produce idei originale şi utile combinând elemente ce există deja". Elementul definitoriu al creativităţii este deci generarea de idei noi, în timp ce inovarea presupune şi efectuarea de schimbări pe baza acestora.Cuvântul "creativitate" este relativ nou, dar interesul pentru aceasta a început din antichitate: Platon, Heraclite, Aristotel etc. Matematicianul francez Jacques Hadamard este cel ce descrie pentru prima dată cele patru faze ale procesului de invenţie: pregătirea, incubarea, iluminarea, verificarea.

Termenul creativitate a fost introdus în psihologie de G.W. Allport, în 1937, pentru a desemna o formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare ale personalităţii, respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau trăsături temperamentale. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care, în dicţionarele de specialitate apărute înainte de 1950, termenul creativitate nu este inclus. Cu toate acestea, abordări mai mult sau mai puţin directe ale creativităţii s-au realizat şi înainte de 1950, noţiunea find consemnată sub alte denumiri: inspiraţie, talent, supradotare, geniu, imaginaţie sau fantezie creatoare. În România, începând cu anii '70, s-au efectuat studii multiple şi intensive asupra creativităţii în şiinţă, artă şi învăţământ. La început studiile asupra creativităţii au fost orientate spre factorii motivaţionali (ca de altfel şi în plan international), emoţional-afectivi sau de personalitate în general. Teorii actuale privind natura şi evaluarea creativităţii în societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, siinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice domeniu al vieţii noastre. Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de la cele care privesc persoana şi familia acesteia până la cele care se referă la supravieţuirea speciei umane. A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei lui fiinte, deoarece goliciunea interioară corespunde unei apatii exterioare, incapacităţii de a întelege realitatea şi de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei natura umană este creatoare. Creativitatea nu înseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci în primul rând crearea noului. În condiţiile ratei actuale a progresului ştiintei, tehnicii şi culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor realiza idei noi şi originale în adaptarea lor la mediu, atunci popoarele lor nu vor mai fi competitive în plan internaţional. Întrecerea dintre ţări se va deplasa din planul militar în cel al creatiei umane. Cercetările în domeniul psihologiei creaţiei au relevat că potenţialul creativ al oamenilor este foarte ridicat, dar există multe blocaje în calea valorificarii acestuia, datorate în principal sistemului de instruire şi educaţie şi climatului psihosocia. În 1950, J.P. Guilford arata că, în sens larg, creativitatea are în vedere abilitaţile pe care le întâlnim la majoritatea oamenilor fiindcă aceasta se referă de fapt la modul în care se reunesc însuşirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Diagrama trăsăturilor de personalitate este proprie, specifică fiecăruia dintre noi. Deşi creativitatea este o nevoie socială, care asigură supravieţuirea unui popor, totuşi chiar şi în societătile avansate din punct de vedere ştiinţific şi tehnic se pot aduce numeroase critici culturii şi educaţiei. C. Rogers prezintă următoarele critici: “În educaţie se tinde spre formarea unor oameni conformişti, cu stereotipii numeroase şi marcante, considerându-se că este de preferat să asiguri o educaţie cât mai completă decât să dezvolţi o gândire originală şi creativă.” “Distracţiile din timpul liber ale oamenilor au un caracter pasiv, sunt noncreative”. “În domeniul ştiinţific sunt apreciaţi mai mult oamenii erudiţi, conformişti. Cei creativi care formulează ipoteze noi, au idei originale şi îndrăzneţe, sunt oarecurm toleraţi”. În industrie, creaţia este rezervată câtorva categorii de personal - managerului, şefului şi colectivului din departamentul de cercetare, - în timp ce majoritatea oamenilor sunt frustraţi de eforturi de originalitate şi creativitate. În familie şi în viaţa personală creativitatea nu este bine văzută. Astfel, prin îmbrăcămintea noastră, mâncarea pe care o consumăm, cărţile pe care le citim sau care ne sunt recomandate, ideile pe care le susţinem, se remarcă o puternică tendinţă spre conformitate şi stereotipie.

S-au elaborat numeroase mijloace de investigaţie pentru cunoaşterea şi măsurarea aptitudinilor, inteligenţei, emotivităţii, atitudinilor, sub formă de teste, chestionare, fişe de observaţie şi alte instrumente. W. Stern introduce noţiunea de "coeficient de inteligenţă", calculat prin raportarea vârstei intelectuale (stabilită în funcţie de rezultatele obţinute la teste) la vârsta cronologică. După 1950, centrele de cercetare încep să se preocupe tot mai mult de creativitate, creşte numărul publicaţiilor şi cursurilor referitoare la aceasta.

1.1.2. Rolul creativităţii şi aplicaţiile ei Creativitatea este necesară ori de câte ori trebuie inovat ori introdusă o schimbare originală într-o situaţie. Nevoia de a crea poate fi determinată de existenţa unei disfuncţionalităţi (există o problemă reală), dar şi de dorinţa de a progresa, de exemplu, fără a exista disfuncţionalităţi reale, pentru a întări poziţia în raport cu concurenţa, din spirit de competiţie.Există trei mari familii de aplicaţii ale creativităţii:• crearea, invenţia, inovaţia;• rezolvarea problemelor;• optimizarea a ceea ce există.Creativitatea este necesară pentru cei care vor sau au de îndeplinit cel puţin una din aceste trei misiuni dar şi pentru toţi cei care vor să aibă putere asupra derulării propriei lor existenţe.În funcţie de circumstanţe, creativitatea este diferită:• artistică sau tehnică;• intelectuală sau aplicată;• ameliorare sau creaţie pură;• generalizare sau creaţie nouă;• descoperire/cercetare;• idee nouă sau asocierea a două idei cunoscute;• modestă sau grandioasă.Treptat, stimularea creativităţii devine soluţia de rezolvare a crizelor, de implementare a schimbărilor, de răspuns la rămânerile în urmă ale unor ţări faţă de altele, ale unor întreprinderi faţă de altele. Pentru întreprindere sunt foarte importante inovaţiile în domeniul produselor şi tehnologiilor, dar nu trebuie deloc neglijate inovaţiile în alte departamente (sisteme informaţionale, structuri organizatorice, procedee decizionale ş.a.). Pe plan mondial se manifestă tot mai accentuat tendinţa de proliferare a acestora din urmă, ceea ce duce la optimizarea activităţilor în cadrul întreprinderilor.În S.U.A., tehnicile creative au fost în mod original imaginate de ingineri pentru ingineri, în Europa continentală, părinţii creativităţii au fost responsabilii de marketing care, prin temperament şi prin funcţie, au descoperit înaintea altora beneficiile care pot fi aduse rapid prin utilizarea metodelor neconvenţionale.Lansarea unui nou produs înaintea altora, găsirea celei mai ingenioase modalităţi de a evidenţia avantajele sale, dinamizarea echipelor de cercetare şi dezvoltare, mobilizarea forţelor de vânzare, iată obiectivele care au permis a demonstra rentabilitatea investiţiilor în domeniul creativităţii şi au permis

practicienilor a-şi consacra energia cercetării metodologice. Funcţia de resurse umane a fost mult timp reticentă. Până recent, ea a investit mai degrabă în menţinerea poziţiilor decât în valorizarea resurselor şi gestiunea schimbării. Datorită crizei, situaţia a evoluat considerabil şi abordarea creativă a căpătat titlu de nobleţe. Până la sfârşit, direcţiile generale au început să se detaşeze şi să accepte necesitatea; după triumful informaticii, distribuit asupra sistemelor centralizate, s-a reuşit, de asemenea, dezvoltarea unei organizări fondate pe inteligenţă şi creativitate. Spunem pur şi simplu că modelul capetelor care gândesc şi al celor care execută şi-a arătat limitele: întreprinderea, societatea de astăzi are nevoie de toate talentele, fără excepţie. Rămâne problema coordonării lor.

1.2. Premizele şi condiţiile desfăşurării unei activităţi creativeLa mijlocul anilor '50, John Paul Guilford, preşedintele Asociaţiei Psihologilor din S.U.A., a primit de la guvernul federal misiunea şi un buget în consecinţă pentru a defini precis natura creativităţii şi mijloacele concrete de educare şi dezvoltare. Cercetarea lui s-a sprijinit pe abordarea ştiinţifică a metodei experimentale a lui Claude Bernard. El a început prin a constitui două eşantioane, fiecare a câte un milion de persoane. Primul regrupa creatori recunoscuţi aparţinând diferitelor discipline: tehnice, ştiinţifice, artistice, literare, al doilea din simpli reprezentanţi ai populaţiei S.U.A. O importantă serie de teste au fost administrate atât unora, cât şi altora. Analiza factorială a condus la concluzii ce pot determina serioase mutaţii în cadrul civilizaţiei industriale: toată lumea, fără excepţie, posedă un enorm potenţial creativ. Problema este că numai câţiva îl utilizează. Majoritatea nu au nici măcar ideea că l-ar putea exploata; altă descoperire a fost că potenţialul creativ este independent de sex, vârstă, rasă, origine socială; a treia descoperire, dar nu mai puţin importantă: potenţialul poate fi trezit şi dezvoltat la orice vârstă, printr-o pedagogie corespunzătoare. Pornind de la această ultimă constatare, americanii au creat "Fundaţia pentru educaţie creativă". Constituită în 1954, ea a fost şi este locul de întâlnire al tuturor oportunităţilor şi experienţelor teoreticienilor şi practicienilor lumii, fundaţia organizând în fiecare an o întâlnire internaţională cu mare afluenţă. Cercetători, studenţi, militari, înalţi funcţionari, preoţi şi rabini, asistenţi sociali, medici, arhitecţi, artişti, industriaşi, pensionari, autori de best-seller-uri şi persoane neavizate, americani, dar şi alte naţionalităţi sunt cu toţii prezenţi. Pornind de la această Mecca occidentală, creativitatea migrează către cele cinci colţuri ale planetei, în majoritatea cazurilor, modelele de aici au fost preluate în Germania, Anglia, India, Franţa etc.

1.2.1. Factorii care influenţează creativitatea individuluiFără a fi dependentă de sex, vârstă, origine socială, creativitatea este totuşi influenţată de ele în măsura în care mediul contribuie la aceasta. Am putea sistematiza factorii care influenţează creativitatea sub forma schemei prezentate în fig. 1.1.

Fig. 1.1 Factorii care influenţează creativitatea individului.

1.2.1.1. Factorii intrinseci persoaneiA. Factorii biologiciSexul putem spune că îşi pune amprenta asupra creativităţii prin aceea că numărul creatorilor este cert mai mare în rândul bărbaţilor decât în cel al femeilor. Acest lucru poate fi explicat prin educaţia diferită a fetelor încă din copilărie, a faptului că ele pierd foarte mult timp într-o serie de sarcini utile, dar de rutină. În perspectivă, femeile pot deveni o bogată sursă de creativitate dacă vor fi degrevate tot mai mult de aceste sarcini. Rezultatele unui număr mare de anchete arată că deşi băieţii apar superiori fetelor în privinţa aptitudinilor, acestea îi întrec în schimb în ceea ce priveşte uşurinţa verbală, calculul numeric, capacităţile perceptive, memoria.Vârsta. Fără a se stabili cu precizie o relaţie între creativitate şi vârsta fiecărei persoane, cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii sunt mai creativi între 25 şi 45 ani, acest lucru depinzând şi de domenii: acolo unde se cere mai multă imaginaţie decât experienţă, maximul creaţiilor se află la o vârstă de 25-35 ani, iar acolo unde experienţa este importantă (de exemplu în conducere), maximul creaţiilor este între 35 şi 45 de ani.Starea de sănătate, nivelul de relaxare şi stresul sunt de asemenea factori ce vor influenţa creativitatea şi îndeosebi creativitatea managerială.

B. Factorii intelectuali - inteligenţa generală, gândirea divergentă (fluenţă, flexibilitate, originalitate), sensibilitatea la diferite probleme, aptitudinea de a redefini (restructura, transforma, schimba funcţia unui obiect), aptitudinea de a abstractiza, de a sintetiza, organizarea coerentă, gândirea convergentă, memoria, aptitudinile intelectuale specifice.Insuficienţele intelectuale acumulate în copilărie sunt în mare parte irecuperabile, fapt demonstrat de altfel şi de copiii care au fost crescuţi de animale şi care nu s-au mai putut dezvolta apoi normal.Inteligenţa este determinată nu numai genetic şi parţial, printr-o alimentaţie adecvată (cantitativ şi bogată în proteine animale), ci şi printr-o educaţie şi instruire diferenţiată pe vârste, dar mai ales corelată cu coeficientul de inteligenţă al copilului şi mai târziu al adultului. Pentru realizarea unor performanţe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligenţă care variază în funcţie de domeniul de activitate, dar un coeficient de inteligenţă mai ridicat nu garantează o creştere corespunzătoare a creativităţii.Creierul uman este instruibil, are posibilitatea învăţării, dar o memorie mecanică foarte bună este cel mai adesea nefavorabilă creativităţii. Dar tocmai acest tip de memorie este cel mai adesea dezvoltat în şcoli – cel puţin în învăţământul românesc -, chiar dacă însuşi Mihai Eminescu, în "Timpul" din 25 octombrie 1878 atrăgea atenţia că: "memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol".

C. Factorii nonintelectuali de personalitate – aptitudinile nonintelectuale (a cânta, a desena), motivaţia interioară, atitudinea faţă de muncă, curajul, perseverenţa, temperamentul, trăsăturile de caracter (atitudinea faţă de greutăţi), nonconformismul sunt cei mai analizaţi.Motivaţia interioară reprezintă dorinţa şi plăcerea individului de a investiga, căuta, dorinţă ce se poate reduce în timp, într-un mediu ostil. Uneori înţeleasă greşit de cei din jur ca "dorinţă de afirmare" (de parvenire), face ca rezistenţa mediului să crească şi să descurajeze pe creator.Atitudinea faţă de muncă: pe lângă capacităţile înnăscute (genetice) sunt necesare şi cele dobândite printr-o muncă tenace care îi caracterizează pe creatori. Ei nu trebuie să fie însă încărcaţi cu sarcini de rutină.Perseverenţa sau tăria de a nu renunţa uşor se educă în timp, nu trebuie să ducă la izolări de colectiv sau îmbolnăviri.Temperamentul are o bază ereditară şi se exprimă prin comportament. Rezistenţa generală la solicitări neuropsihice, mobilitatea adaptivă, încordarea sau relaxarea afectivă, impulsivitatea, explozivitatea sau echilibrul psihic, stăpânirea de sine etc. imprimă activităţii creatoare o formă specifică de manifestare. Nu se poate afirma că există un anumit tip temperamental ce favorizează creativitatea, dar pentru anumite domenii sunt mai frecvente anumite tipuri temperamentale. Acelaşi tip de temperament poate determina caractere diferite în funcţie de condiţiile de mediu.

Caracterul creatorilor este adesea caracterizat prin conştiinciozitate, abnegaţie, cinste, corectitudine, spirit de întrajutorare, optimism etc., trăsături formate cel mai adesea în procesul integrării persoanei într-un sistem de relaţii sociale. În unele cazuri însă, reuşita unui mare creator a depins tocmai de ceea ce astăzi numim defecte de caracter.Un factor deosebit este considerat a fi şi idealul creatorilor de a crea bunuri folositoare omenirii, ideal ce i-a ajutat pe unii creatori să treacă prin condiţii grele de viaţă, peste carenţe privind sănătatea, făcând uneori sacrificii enorme.

1.2.1.2 Factorii de mediuSe spune adesea că fiecare mediu are creativitatea pe care o merită. Toţi cercetătorii în domeniu recunosc importanţa asigurării unui mediu creativ, stimulator pentru producerea ideilor noi. Mediul este înţeles ca un element activ format din tot ce înconjoară subiectul creator. De cele mai multe ori este luat în consideraţie numai mediul social, dat fiind faptul că ştiinţa este un produs social şi un cercetător depinde întotdeauna de alţi cercetători.Mediul cultural: tradiţiile culturale, prejudecăţile şi obiceiurile semenilor, operele înaintaşilor, starea de spirit intelectuală, judecăţile apreciative, atitudinile şi modul de comportare al celor din jur vor influenţa întotdeauna creativitatea.Creativitatea porneşte întotdeauna de la cunoştinţele existente, valorificându-le sau criticându-le.Familia, în primii ani de viaţă ai copilului - prin hrană, educaţie, echilibru - poate favoriza sau nu creaţia. Ea este cea care poate încuraja independenţa intelectuală şi dezbaterea de idei fără să impună o disciplină exagerată. Ponderea mare a creatorilor a provenit din familiile cu o situaţie economică medie sau puţin peste medie. Şi pentru adulţi familia reprezintă un factor de mediu cu mari influenţe, oferindu-le posibilitatea să-şi refacă forţele, să gândească în linişte, să poarte discuţii, să primească sugestii, să fie încurajaţi etc. (se uită adesea că rezultatul creativ al soţului se datorează în mare parte şi soţiei). Şcoala de toate gradele influenţează formarea, dezvoltarea şi afirmarea persoanelor creatoare (secretul japonez are la bază o mare cifră de şcolarizare). Aşa cum aminteam, şcoala poate influenţa negativ creativitatea prin exagerarea rolului memoriei. Prin cursuri, dezbateri interactive cu discuţii asupra unor probleme nerezolvate încă, prin provocarea spiritului critic, se poate stimula potenţialul creativ al viitorilor creatori (şi nu oferindu-se soluţii din start sau impunând propria opinie). Alţi factori de mediu: stimularea morală, colectivele de muncă, recunoaşterea şi aprecierea, stimularea competiţiei, stimularea materială.

1.2.2. Premizele creativităţii în organizaţieDin analiza cercetărilor teoretice, dar şi din experienţele practicii în întreprinderi, rezultă că premisele creativităţii la nivelul organizaţiei pot fi divizate în trei:

A. Calitatea selecţiei resurselor umane;B. Premizele social-economice;C. Premizele organizatorice.

A. Calitatea selecţiei resurselor umane este o premiză în realizarea nivelului dorit de creativitate în organizaţie, în măsura în care în momentul analizei şi descrierii posturilor se va ţine cont de factorii (descrişi anterior) care influenţează creativitatea şi vor fi selectate persoanele care corespund cel mai bine cerinţelor posturilor. De regulă, în procesul de selecţie se ţine cont de îndeplinirea (de către candidat) a celor patru criterii ale potenţialului creativ (fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare), dar şi de alte caracteristici personale (rezultante ale aceloraşi factori) cum sunt:• curiozitatea, cultura în general, ştiinţifică şi artistică;• deschiderea către lume şi către ceilalţi;• simţul observării;• echilibrul psihosomatic;• aptitudinile relaţionale;• respectarea şi valorificarea diferenţelor (a ceea ce este diferit);• toleranţa faţă de ambiguităţi şi de inconsistenţe;• simţul umorului şi autoironiei;• judecata, independenţa;• relativă sensibilitate faţă de puterile stabilite;• utilizarea tuturor simţurilor.Există şi creatori ce nu au nici un simţ al umorului, sunt sensibili la lucrurile pompoase şi la onoruri, sunt intoleranţi până la limita excluderii şi au o sănătate deficitară, numai că ponderea lor este mai redusă. Selectând o persoană care să corespundă cerinţelor postului şi din punct de vedere al creativităţii, şansele de atingere a obiectivelor cresc considerabil.

B. Premizele social - economiceNecesitatea creativităţii este adesea rezultanta forţelor care acţionează pentru schimbare:• progresul tehnic (tehnologia avansată);• presiunea concurenţei (alinierea, depăşirea);• uzura morală accelerată a produselor (produse competitive);• schimbările majore privind forţa de muncă (forţa de muncă perfecţionată pe măsură).La nivelul organizaţiei, munca de creaţie este mai puţin de tip individual; cel mai adesea ea se desfăşoară în grupuri, cercuri, colective (grupul de creaţie s-a dovedit superior creaţiei individuale în multe domenii, îndeosebi în cel al managementului).Cadrul social existent în întreprindere, alături de condiţiile economice ale acesteia, este punctul de plecare ce va condiţiona desfăşurarea activităţii creative a personalului. Pentru obiective tactice putem reuşi singuri, pe când pentru obiective strategice recurgerea la grup este o resursă de care, dacă ne privăm, facem o mare greşeală.

C. Premizele organizatoriceNici un grup uman nu poate supravieţui fără leadership. Pe de altă parte, democraţia totală este un mit, o utopie. Desigur, de mult timp, experţii au propus modelul managementului participativ, dar acest model este limitat la elita (cadrele) din conducere.

O pistă promiţătoare, pe care experţii au studiat-o în câteva întreprinderi pilot, ar putea fi aceea a managementului contributiv. Schema sa este simplă şi clară: "Eu sunt şeful, directorul şi nu am nici o intenţie să scap de responsabilităţile mele, nici să renunţ la puterea mea de decizie. Deci vă spun, ideile voastre mă interesează. Observaţiile voastre, analizele, criticile, propunerile, vă invit, vă provoc chiar să mi le prezentaţi pentru a beneficia de ele. Eu mă angajez formal să ascult cu atenţie şi respect. Numai tăcerea şi absenţa mă pot indispune. De îndată ce voi avea multiplele voastre contribuţii, mă angajez să le evaluez cu grijă, să le clasific şi să fac o sinteză. Această muncă îmi va permite să am cea mai bună decizie posibilă. Mă angajez să v-o explic." Sigur, acest sistem nu este o soluţie universală, dar în mod sigur nu este nici o utopie, cu condiţia să fie însoţit de aplicarea principiului ajutător care stipulează că toate problemele trebuie să fie întâi analizate şi rezolvate de persoana care are responsabilitatea de a le rezolva. Numai dacă ea nu reuşeşte le poate transmite nivelului imediat superior sau să facă apel la un expert. Coordonarea acestui proces de creaţie, buna lui desfăşurare depind de îndeplinirea anumitor condiţii.

1.2.3 Condiţiile desfăşurării unei activităţi creativeCreativitatea nu reprezintă un scop în sine; fără o aplicabilitate practică ea nu are sens. Mediul propice este acela unde există sentimentul că situaţia actuală este nesatisfăcătoare şi că este necesară o ameliorare. În acest caz, trebuie acceptaţi toţi cei ce pot contribui la schimbare. Nu poate fi exclus nici un domeniu de inovare, nici un nivel. Trebuie, de asemenea, ca obiectivele să fie realiste.

1.2.3.1 Creativitatea şi comunicareaUna dintre condiţiile desfăşurării unei activităţi creative, eficiente, este realizarea unei bune comunicări. O comunicare anostă şi superflu plictiseşte şi demobilizează. Inovatorul eficient este deci, prin definiţie, un comunicator de prim ordin. Comunicatorul eficient face apel fără încetare la resursele de creativitate individuale şi colective pentru eliberarea energiilor tuturor şi focalizarea către obiectivele comune de succes. Înainte de elaborarea unei strategii de comunicare este indispensabilă apropierea de creativitate pentru a explora aşteptările, aspiraţiile şi reprezentările (listele mentale) ale părţilor prezente: conducerea şi personalul."Este ceea ce noi avem de comunicat, ceea ce ceilalţi au înţeles?". Este important deci de cunoscut perfect termenul, înainte de a elabora

planurile. Coordonarea planului de comunicare trebuie să implice direct conducerea. Sesiunile creative sunt deci necesare pentru a transmite concluziile explorării şi a stabili clar care sunt aşteptările, obiectivele şi mijloacele.Punerea în aplicare a acţiunilor prevăzute în plan presupune, de asemenea, o creativitate colectivă; comunicarea nu poate fi redusă la un simplu schimb de informaţii. Adevărata sa finalitate este de a acţiona asupra comportamentelor, de a obţine implicarea maximă a fiecăruia şi armonizarea eforturilor. Limitarea personalului la rolul de executant duce, în mod fatal, la mediocritate şi la eşec. În viitor, executantului îi vor fi date mijloacele concrete şi operaţionale de a participa la elaborarea de soluţii în ceea ce priveşte căile ce vor trebui urmate.Câteva exemple de intervenţii creative pot fi:• crearea de produse alimentare, automobile, echipamente, cosmetice, bănci, asigurări, turism, informatică;• crearea de mărci şi spoturi;• explorarea pieţelor şi a segmentelor;• cercetările poziţiilor şi axelor de comunicare;• studii de imagine;• cercetările asupra climatului intern şi motivaţiilor personalului;• conducerea proiectelor întreprinderilor;• elaborarea planurilor de comunicare;• cercetările prospective şi strategia întreprinderii.

1.2.3.2 MotivareaMotivaţiile de a crea sunt de trei tipuri;• Nevoia - "nevoia este mama invenţiei": multe maşini şi produse au fost create pentru a satisface unele nevoi ale maselor sau ale unui segment mai restrâns;• Dorinţa: totul este bine, nimeni nu mi-a cerut nimic; eu creez pentru că doresc.• Contractul: eu caut şi uneori găsesc, pentru că sunt plătit să fac aceasta.Este evident că două din aceste motivaţii sau toate trei se pot combina. Ele întâlnesc adesea multe piedici. Gary Becker constata: controversa dintre cei care susţin că majoritatea invenţiilor apar datorită dorinţei fundamentale de "a cunoaşte" şi cei care susţin că apar datorită şanselor unor premii în bani este semnificativă mai ales astăzi, când se pune accentul pe investiţii sistematice în cercetare şi dezvoltare.În literatura de specialitate se pune adesea întrebarea "Recunoaştere sau recompensă?" şi sunt analizate inconvenientele recompenselor financiare, dar şi cui şi cum exprimăm recunoaşterea. Acordarea unei recompense financiare autorului ideii pare logică la prima vedere, în fapt, împart beneficiile cu creatorii pentru a încuraja şi alţi angajaţi să creeze. Cel mai adesea, valoarea recompensei este determinată în funcţie de idee. Formula cea mai utilizată este aceea de a atribui autorului ideii 20% din

economiile realizate în primul an, unele întreprinderi prelungind termenul în al doilea an sau chiar pe un timp mai lung.Inconvenientele recompenselor financiare sunt însă multiple:• multe ameliorări propuse sunt dificil de evaluat. Astfel, pentru ideile care sunt dificil de măsurat în termeni ai economiilor directe, angajaţii vor primi o sumă forfetară (în S.U.A. - între 50 şi 100 de dolari, de exemplu), în acest caz, poate că angajatul ar fi preferat o recompensă intangibilă decât o sumă simbolică de 50 de dolari care nu compensează echitabil ideea emisă;• angajaţii vor căuta idei "rentabile" şi se va renunţa treptat la micile idei foarte necesare şi utile întreprinderilor şi care vin mai uşor decât "marile idei";• înainte de a trece la un astfel de sistem al recompenselor financiare, întreprinderea trebuie să se întrebe cât timp va putea oferi aceste recompense; încercaţi să întrerupeţi în mod brutal un astfel de sistem şi veţi vedea că nu o să mai primiţi nici o idee, angajaţii vă vor spune că ideile lor nu sunt gratuite;• întreprinderea, pentru a se putea proteja financiar, va face o estimare foarte conservatoare a economiilor. Salariatul va ignora costul punerii în aplicare a ideii, va supraestima economia şi de aici, conflictul;• sistemul de sugestii bazat pe recompense financiare va descuraja munca în grup. Ce interes poate avea un salariat de a finaliza o idee împreună cu alte persoane, ştiind că va împărţi şi recompensa cu ele? Pentru eliminarea acestor inconveniente a fost elaborat un sistem "kaizen" - un termen japonez ce desemnează micile ameliorări continue, ajutându-se unii pe alţii - acesta creând un mediu de ameliorare continuă şi încurajând ideile şi participarea tuturor angajaţilor.

1.2.3.3 Educarea şi formareaAristotel evidenţia faptul că pentru creaţie sunt necesare atât daruri fireşti, înnăscute (Platon), cât si dobândite - învăţătură, meşteşug - (Democrit).Nu există creaţie fără competenţă şi fără acumulare de experienţă. De asemenea, nu există invenţie fără ştiinţă şi "dorinţa de a face", în condiţiile în care competenţa este dublată şi de îndrăzneală. În contextul societăţii postindustriale, faţă în faţă cu intelectualizarea şi creativitatea muncii, pot fi reţinute patru aspecte:• perimarea cunoştinţelor;• dezvoltarea complexităţii;• mişcarea către libertate, însoţită în final de descoperirea că, pentru majoritatea dintre noi, fricile noastre sunt pur imaginare;• descoperirea incapacităţii relative de atingere a culmilor economice şi politice a condus societatea către un progres garantat. Faţă de aceste constatări, propunerea ar fi o dezvoltare în ceea ce priveşte adaptarea şi creaţia printr-un efort colectiv. De fapt, formatorul care refuză

de a fi un simplu instructor (rol pe care îl poate îndeplini şi un pedagog la un cost mult mai redus) trebuie să îndeplinească patru funcţii principale:• antrenarea şi dezvoltarea flexibilităţii mentale, ceea ce implică revigorarea încrederii în sine: rigiditatea nu vine decât de la condiţionare şi rutină, fiind provocată şi de frica de nou, precum şi de lipsa de independenţă;• a învăţa cum să înveţi ajută pe fiecare să descopere propria strategie de învăţare şi mijloacele de optimizare;• consolidarea credinţei că învăţarea permanentă este o condiţie necesară a creşterii şi dezvoltării personalului şi se poate realiza fără suferinţă;• instalarea formării în bucla sistemică a învăţării organizate (learning organization) presupune a o face unul din punctele cardinale ale strategiei întreprinderii (private, publice, administrative, colectivităţii).Asumarea acestor patru misiuni declanşează forţat ceea ce numim astăzi formare, dar şi sistemul însuşi de educaţie naţională, încă centrat astăzi pe transmiterea şi controlul cunoştinţelor. "Faptul că posed o diplomă nu probează decât un lucru", scrie un expert american, "acela că am fost capabil de a reuşi la examenul ce condiţiona eliberarea acestei diplome". Stimularea curiozităţii şi a creativităţii prin formare şi educaţie trebuie să fie motoare ale dezvoltării economice. 1.2.3.4. Condiţii organizatoriceToţi creatorii au o metodă, o cale de inovare pe care o urmează fidel, inconştient sau conştient. Această metodă se caracterizează printr-un principiu de bază, recurgerea la diferite logici descoperite şi la secvenţa a trei momente principale (înainte, în timpul şi după creaţie).Înainte (selecţia şi definirea problemei);O capcană este aceea de a porni impetuos către căutarea de soluţii înainte de a defini precis subiectul de tratat şi de a avea foarte clar definite obiectivele. Este necesar să înţelegem două etape:• o etapă de percepţie ce serveşte la a primi maximul de elemente (informare, documentare);• o etapă de analiză creativă destinată destructurării şi apoi restructurării problematicii, astfel încât să fie identificate punctele critice asupra cărora trebuie acţionat cu prioritate; alegerea metodei de creativitate.

În timpul (creaţia):Este inima proceselor, momentul în care se formează puţin câte puţin răspunsul, ia naştere creaţia. Acesta este momentul în care apropierea de persoane foarte diferite de noi înşine, cu care stabilim o colaborare, poate să se dovedească foarte utilă. În inima procesului de creare de idei se situează gândirea magică. Ideea magică este o soluţie precisă şi încântătoare la problema pusă, cu o mică limită: pentru motive diverse (tehnice, financiare, juridice, morale, comerciale etc.) ea este irealizabilă. Pornind de la ideea fantastică şi imposibilă, va trebui imaginat cum se poate traduce aceasta în idee creativă, adică originală, interesantă şi realizabilă.

Romanele lui Jules Verne, desenele lui Leonardo, povestirile science-fiction sunt pline de idei magice, dar unele fac parte astăzi din universul familiar ca: televiziunea, submarinul, elicopterul, iar altele sunt obiecte desenate în "catalogul obiectelor de negăsit" al lui Carelman.După (alegerea soluţiei şi implementarea ei):Producţia de idei a fost bogată, calitativ şi cantitativ. Ne rămâne să selectăm, ierarhizăm, alegem şi să acţionăm. Este, fără îndoială, momentul cel mai delicat, din mai multe motive:• tristeţea de a trebui ales, deci de a renunţa la soluţiile ce nu vor fi reţinute;• teama de a greşi, de asumare a unui risc greşit calculat;• instinctul de conservare, probabilitatea unui inconfort provizoriu, determinat de inovare, asupra altora şi asupra noastră;• dificultatea înţelegerii unei idei cu adevărat noi.Piaget, cu ajutorul unor descoperiri recente ale psihologiei cunoaşterii, explică acest paradox: noi nu putem înţelege ceea ce nu suntem pregătiţi să înţelegem, de unde o rezistenţă naturală, neurofiziologică la perceperea şi acceptarea noutăţii. De unde, importanţa acestei etape de trecere la actul în sine, de a utiliza instrucţiunile creative pentru a integra din plin ideea nouă şi pentru a declanşa şi depăşi numeroase riscuri de autosabotaj pe care le punem în mişcare automat pentru a ne împiedica reuşita; o parte din noi vrea succesul întreprinderii noastre, iar o altă parte vrea să ne "protejeze" de consecinţele succesului.Tehnologia creaţiei este în linii mari generală, metodele de creativitate vom vedea că sunt diverse şi vor fi selectate de fiecare creator sau grup de creaţie, în funcţie de subiectul de tratat şi obiectivele lor. Metodele nu vin să înlocuiască creativitatea individuală, ci să ajute, să amplifice puterea creativă naturală individuală. El poate fi creator individual sau poate face parte dintr-un grup. Calităţile unui creator ar putea fi schematizate ca în fig. 1.2.Grupul de creativitate este adesea luat ca exemplu în cadrul analizei metodelor de creativitate; el este un ansamblu limitat, 6-8 persoane, care cunosc şi respectă regulile de creativitate. Ele sunt dispuse să producă idei asupra unui subiect, căutând să ofere opinii diferite, prin schimburi de idei necenzurate, pentru a servi ulterior la elaborarea de propuneri în concordanţă cu obiectivele propuse. Recurgerea la un anumit grup este utilă în etapele analizei şi producţiei, în particular în fazele divergente când susţinerea celorlalţi incită la o mare îndrăzneală şi productivitate.În etapa selectării (în aplicaţia sa), dacă decizia de luat se referă la mai multe persoane sau mai multe funcţii, este de dorit să fie implicaţi reprezentanţii săi în pregătirea alegerii. Aceasta va uşura aplicarea concluziilor, schimbarea va fi mai uşor acceptată dacă am participat la definirea ei; o inovare este mai bine primită dacă am fost într-un fel sau altul la baza ei.Rolul animatorului:Este capital, chiar şi în grupurile foarte antrenate. Dirijorul dă tempo-ul, indică prima linie melodică, simte momentul lansării soliştilor, ascultă în

permanenţă dispoziţiile şi vibraţiile grupului, pentru a stimula exprimarea armonioasă a ideilor, pentru a favoriza sistematic creaţia. Are, de asemenea, misiunea de a face respectate, simplu, dar ferm, regulile jocului.

Fig. 1.2 Caracteristicile unui creator.

Limitele grupului:Grupul este o pârghie de demultiplicare; el nu trebuie să devină o proteză, nici o condiţionare în afara căreia creativitatea individuală să se regăsească micşorată. Riscul există. Trebuie menţinută încrederea în propria capacitate de analiză a problemelor şi găsirea de răspunsuri noi. Trebuie să fim creatori tot timpul. Pentru optimizarea creativităţii, în spiritul celor prezentate, ar trebui respectate o serie de reguli:• cunoaşterea implicării persoanelor şi aptitudinilor lor de a crea, pe lângă aportul competenţei lor;• cunoaşterea ameliorărilor care se cer introduse prin inovare, stabilirea obiectivelor;• păstrarea realismului în inovare - să nu se depăşească nivelul realizabil;• asigurarea că produsul creaţiei va fi exploatabil;• crearea atât cât este oportun, fără a se rămâne în urmă, dar nici anticipând mult nevoile.Pornind de la premizele enunţate, pentru a stimula creativitatea, conducerea organizaţiei ar putea lua următoarele măsuri:• să creeze un bun climat de comunicare atât internă (propriul personal, compartimentul de marketing, compartimentul de cercetare-dezvoltare), cât

şi externă (inventatori, instituţii de cercetare, centre de creativitate), pornind de la principiul că "toţi oamenii posedă potenţial creativ";• să creeze un bun sistem de motivare;• să descopere, să recruteze şi să selecteze persoane care să corespundă şi cerinţelor legate de creativitate;• să asigure formarea şi perfecţionarea permanentă a personalului;• să asigure condiţii pentru o mai bună desfăşurare a muncii în grup, printr-un management adecvat;• să creeze cadrul organizatoric favorabil creativităţii precum şi echipe de creativitate temporare sau permanente, cum ar fi cercurile de calitate;• să se asigure că sunt folosite cele mai adecvate metode de stimulare a creativităţii.

1.3 Metode de stimulare a creativităţiiCreativitatea nu este niciodată o operaţie sălbatică, impulsivă, improvizată. Creativitatea face parte din cadrul obiectivelor de ameliorare şi se practică cu metodă. Pentru a beneficia din plin de metodele de creativitate, există două condiţii: a fi creativ prin fire (în mod natural) şi a stăpâni (a cunoaşte şi a şti, a aplica) metodele.Schema generală a procesului de creativitate poate fi reprezentată ca în fig. 1.3.

Fig.1.3. Schema generală a procesului de creativitate

Alegerea unei metode depinde de tipul problemei şi grupului, dar şi de elemente care ţin de metoda în sine (facilitate, rapiditate şi divergenţă), aşa cum este prezentat în fig. 1.4.Plauzibilitatea unei descoperiri va fi mai ridicată dacă noi găsim un număr mai mare de drumuri folosind logici diferite, de unde definirea metodei creative ca multilogică.

Fig. 1.4. Elementele ce influenţează alegerea unei metode de creativitate

1.3.1. Logici asociativeFreud şi suprarealiştii au arătat că nici o asociere nu este întâmplătoare. Libera asociere este unul dintre mecanismele cele mai simple ale invenţiei. Ea nu ia naştere decât dacă reuşim să ne eliberăm spiritul de condiţionările educative şi să ne antrenăm într-un proces necenzurat de eliberare a ideilor. Pentru aceasta este necesară respectarea celor patru reguli ale desfăşurării libere. Aceste reguli au fost instituite de Alex Osborne, cel care a creat brainstormingul.

Brainstormingul (furtuna de idei) este tipul vechi de tehnică asociativă.Osborne era preşedintele unei agenţii de publicitate new-yorkeze (B.B.D.O). El a constatat că, în cadrul reuniunilor pentru căutarea de idei, mare parte din timp şi energie se pierdea în critica distructivă a ideilor altora. Revelaţia sa a constat în introducerea judecăţii separate, emiterea de idei fiind despărţită de critică (de analiza ideilor) în două părţi. Pentru prima parte, el a introdus patru reguli obligatorii:1. Este interzis să interzici. Evaluarea negativă şi pozitivă a ideilor este interzisă. Autocenzura este suprimată.2. Ideile cele mai bizare sunt primite cu entuziasm.3. Cantitatea este privilegiată în raport cu calitatea.4. Asocierea de idei va fi practicată sistematic şi fără limite: fiecare propunere a cuiva este o locomotivă la care toţi ceilalţi pot ataşa vagoanele lor.

La această primă parte participă şase sau şapte persoane informate în prealabil despre tema cercetată şi se desfăşoară într-o ambianţă de exuberanţă şi bună dispoziţie (într-un interval de cel mult o oră). În a doua parte, grupul include sau se reduce la acele persoane direct implicate în problemă şi constă într-un examen metodologic şi riguros al listei ce cuprinde 50-100 de idei generate. Trierea conduce la reţinerea celor mai pertinente, reţinând însă şi pe cele mai originale pentru a le dezvolta şi aprofunda.Limitele şi disfuncţionalităţile brainstormingului:• Aplicarea celor patru reguli este dificilă, eliberarea liberă a imaginaţiei nu se obţine printr-o simplă decizie voluntară. Abţinerea de la orice judecată a ideilor celorlalţi, în culturile noastre dominate de un spirit critic, este o atitudine dificil de integrat. Gândirea bizară şi ideile ciudate nu sunt la îndemâna unor persoane pe care şcoala le-a învăţat să gândească de şapte ori şi să spună o dată. A asculta pe celălalt cu deschidere, pentru a trece de la jocul individual la cel în echipă, vine în contradicţie profundă cu valorile individualismului ce caracterizează societăţile latine.• A doua parte este uşor să se transforme într-o furtună de critici, caree trebuie însă să valorifice eforturile susţinute din prima parte, să recupereze şi să transforme, iar în final să găsească o cale de a prezenta noile idei, astfel încât ele sa fie acceptate de un public adeseori rezistent (reticent).• Aparenta uşurinţă a tehnicii este greşită; sunt necesare persoane care, pe lângă flexibilitatea şi fluiditatea naturală, trebuie să aibă experienţa unor practici colective a logicilor inventării. Cu toate aceste dificultăţi întâmpinate, brainstormingul s-a dezvoltat foarte mult în practica mondială, fiind indicat în probleme ce solicită găsirea unor idei noi, cum ar fi: conducerea întreprinderilor, restructurarea producţiei, activităţile comerciale etc.Au fost realizate şi o serie de tehnici derivate ale brainstormingului, cum ar fi:• tehnica Little a lui Gordon, în care nimeni nu cunoaşte natura exactă a problemei în discuţie; grupul se întâlneşte de mai multe ori şi şedinţa durează mai mult;• tehnica "ochiului proaspăt", caz în care participanţii au puţină experienţă, pentru a fi eliminată rutina;• tehnica "cercetării organizate", în care problema este divizată şi analizată fiecare parte pe rând.Aceste tehnici au la bază aceleaşi reguli ca şi brainstormingul. Tehnicile asociative au la bază tehnica brainstormingului îmbunătăţită prin utilizarea unei liste de verificare, cuprinzând enumerări de verbe stimulatoare ca: ajută, suprimă, divizează, multiplică, inversează, ascunde etc. Putem, de asemenea, practica asocieri forţate. Se procedează astfel:• stabilim mai întâi o listă cu 12 asociaţii libere, pornind de la un cuvânt-cheie al problemei;• luăm apoi cuvinte la întâmplare şi verificăm ca ele să fie departe de tema originală;

• procedăm apoi la bisociaţii linie cu linie, vrând să obţinem soluţii neaşteptate.

1.3.2 Logici analogiceEle sunt, de asemenea, foarte vechi şi esenţiale în înţelegere şi învăţare: tendinţa noastră naturală este aceea de a raporta întreaga realitate nouă la o realitate deja cunoscută. Pentru a inventa, trebuie inversat acest demers în sensul de a privi lucrurile cunoscute (familiare) ca şi cum ar fi străine. Metoda distinge patru tipuri de analogii:a) analogia directă: înlocuieşte obiectul problematic cu un obiect analogic. De exemplu: responsabilul cu formarea personalului cu un agricultor care munceşte înainte de a semăna; b) analogia simbolică: înlocuieşte obiectul cu o imagine. De exemplu: relaţia client-furnizor cu un contract de căsătorie; patriotismul cu un drapelc) analogia funcţională: se bazează pe relaţia dintre două obiecte – A este pentru B ceea ce X este pentru Y. De exemplu, un bun şef este pentru colaboratorul său ca: mângâierea pentru obraz, busola pentru navigator, soarele pentru plantă, îngrăşământul pentru pământ;d) analogia fantastică: se substituie magia realului. Se transpune problema într-un univers feeric unde totul este posibil, inclusiv absurdul. De exemplu: în acest oraş ideal, automobilele au antena care le ghidează către fluxul mai puţin aglomerat şi către parcările disponibile, unde ele îşi diminuează volumul pentru a putea fi aranjate pe etajere;e) putem include şi analogia personală, în care subiectul se pune în locul obiectului.Metodele analogice pot fi folosite cu anumite rezerve, pentru a evita exagerările în toate domeniile cunoaşterii umane, inclusiv în economie.

1.3.3. Logici combinatorii (matriceale)Concasajul este metoda prin care problema este divizată în elementele sale componente. Fiecare componentă este mărită, micşorată, înlocuită, supusă la numeroase întrebări, în final recompunând ansamblul şi verificând noutatea şi utilitatea acestuia. Se utilizează, în special, pentru perfecţionarea produselor existente, inclusiv în conducerea resurselor umane.Informaticienii au redat viaţa şi vigoarea logicilor combinatorii prin subterfugiul matricelor descoperirii, îmbinarea diferită a unor tehnici, procedee, cunoştinţe.Tabloul de clasare a elementelor chimice al lui Leontieff este o excelentă ilustrare: ordonarea logică şi funcţională a elementelor cunoscute în epocă, într-o matrice, care lasă casete libere pentru elemente la care proprietăţile au fost precis descrise, dar nu au fost încă reperate materialiceşte. Astăzi toate au fost efectiv identificate, dar unele nu există decât pe alte planete.

1.3.4. Logici bazate pe viseNumeroşi inventatori şi operatori pot fi consideraţi martori ai puterii viselor, în particular în etapa finală a descoperirilor. Elveţianul Robert Desoilles,

psihanalist dizident, a fondat metoda sa "Vis-Trezit-Dirijat" pe o observaţie în somn: "inhibarea centrilor corticali şi dispariţia momentană a legăturilor temporare, care condiţionează gândirea logică şi modurile de exprimare convenţionale, permite accesul direct la inconştient" care să dezvăluie, exprimându-se prin mijloace arhaice, nelogice etc., prin analogii mai mult sau mai puţin clare.

1.3.5. O metodă sinteticăÎncearcă să descrie traseul ce se urmează în cadrul de stimulare a creativităţii, traseu în cinci etape parcurse în cazul majorităţii metodelor, fiecare dintre ele comportând sistematic o fază divergentă unde se aplică cele patru reguli ale rulării libere şi o fază convergentă destinată trierii, structurării şi rafinării materialelor produse anterior.Prima etapă, percepţia creativă, are drept scop reunirea celui mai mare număr de informaţii obiective şi subiective, fapte şi cifre, senzaţii şi intuiţii, afirmaţii şi ipoteze asupra problemelor abordate.A doua, analiza creativă - se derulează o explorare multilogică aprofundată a câmpului problemei, sfârşind prin a o descompune în particule elementare. Restructurarea lor, în faza convergentă, permite reuşirea unei veritabile radiografii în relief, identificând obiectivul aşteptat şi indicând zonele critice ce ne interesează cu prioritate.A treia, producţia creativă - are ca scop generarea unui maxim de idei magice, din care cele mai promiţătoare sunt traduse în idei creative.A patra, selecţia creativă - are ca scop optimizarea alegerii celei mai bune idei, favorizând, în faza divergentă, un examen binevoitor şi apropiind persoanele ce decid toate propunerile şi în special, de cele deranjante.A cincea, aplicarea creativă - serveşte la pregătirea trecerii la acţiune în cele mai bune condiţii posibile. Se aplică, în faza divergentă, o tehnică antisabotaj ce constă în a face un recensământ al mijloacelor disponibile. Pornind de la examenul atent al riscurilor, este mult mai uşor de construit un plan de acţiune detaliat şi de programat reuşita.

1.3.6 Alte metodeDat fiind numărul foarte mare de metode (peste 50), pe lângă acestea foarte cunoscute vom mai menţiona câteva amintite frecvent de cei ce s-au ocupat de domeniul creativităţii:• Tehnica Phillips 6-6 - dezvoltată de Phillips Donald - se bazează pe divizarea unui grup de aproximativ 30 de persoane în grupuri de câte 6 pe principiul eterogenităţii (pot fi între 4-6 persoane). După elaborarea de idei, timp de şase minute, în cadrul fiecărui grup, acestea vor fi expuse de un reprezentant din partea fiecărui grup într-o reuniune generală ce va dura două ore. Această tehnică se utilizează atunci când sunt necesare mai multe puncte de vedere asupra situaţiei, când sunt necesare ierarhizări, enumerări şi nu sunt stabilite criterii precise.• Reuniunea Panel se organizează ca un dialog permanent între două grupuri de persoane (juriul şi auditoriul). Juriul format din 5-7 experţi propune

soluţii şi le argumentează, iar auditoriul pune întrebări, cenzurând şi evaluând propunerile juriului (de exemplu, consiliile de administraţie şi personalul întreprinderii).• Tehnica Delphi constă, în esenţă, în interogarea unui număr mare de experţi şi specialişti (oameni de ştiinţă, politicieni, ziarişti) referitor la evenimentele (de natură tehnică, economică, socială, culturală) ce s-ar putea produce într-o anumită perioadă de timp. Informaţiile furnizate de anchetă sunt testate şi în final se obţine o imagine asupra viitorului (se utilizează pentru formularea de previziuni).• Brainwriting este o metodă ce presupune un grup de 6-12 persoane, aşezate la o masă rotundă. Fiecare va exprima în scris trei idei în aproximativ 5-15 minute şi va lăsa hârtia să circule la persoana de lângă el. Întotdeauna hârtiile vor circula în acelaşi sens şi se vor trece pe ele cele mai bune ultime trei idei citite sau gândite. Când toţi membrii au completat fiecare foaie de hârtie, se citesc ultimele idei considerate a fi cele mai bune şi se discută în cadrul grupului.• Experimentul şi simularea, dezvoltate şi datorită capacităţilor de calcul electronic şi a tehnicilor de modelare, devin tot mai mult un ajutor de nădejde al metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii.

1.4. Obstacole în calea creativităţiiFactorii care inhibă creativitatea fac obiectul a numeroase studii scrise de psihologi, de sociologi şi de specialişti în organizarea muncii. Lista lor este consistentă şi descurajantă, alături de blocajele sociale ce pot deveni obstacole logice care condiţionează indivizii. Ele ar putea fi grupate în trei: frica, aparenţa şi ignoranţa.Ignorarea potenţialului posedat; Aparenţa este o frână şi este chiar mai răspândită decât curajul şi voinţa. Frica este detergentul cel mai grav care are rădăcini profunde într-un emoţional învechit. Copilăria noastră individuală a fost jalonată de frici imaginare, copilăria umanităţii a avut frici reale; arbitrări, violenţă, epidemii, foamete etc.Avantajul situaţiei actuale, criză, cum îi spunem, este acela că "nu avem de ales decât între securitatea de a nu schimba şi insecuritatea de a inova".Nu există risc mai mare, astăzi, decât de a refuza schimbarea. Dilema se rezumă deci la două variante:• alegem riscul de a accepta pasiv schimbarea decisă de alţii în locul nostru;• alegem riscul de a fi coautori ai schimbării.Bariere pot fi, de asemenea, frica de ridicol, dar şi refuzul de a sugera tot ce este interzis de: morală, obiceiuri, bune maniere, educaţie, dar şi inconvenientele recompenselor financiare, limitarea participării; autorul ideii participă puţin la realizarea acesteia.Bariere pot fi şi credinţele angajaţilor, că:• numai marile idei merită să fie prezentate;• punerea în practică a ideilor ia foarte mult timp;• ideile se pierd sau se rătăcesc;

• numai un număr mic de idei sunt acceptate şi puse în aplicare;• angajatul nu are nici un cuvânt de spus în realizarea (aplicarea) ideii;• estimările proprii în ceea ce priveşte economiile sunt, în general, conservatoare;• sistemele de sugestii descurajează munca în grup.Alte bariere sunt sistemele clasice văzute de întreprindere:• nimeni nu are timp să se ocupe de idei;• administratorul sistemului este prins la mijloc între două focuri;• angajaţii vin cu idei (îşi prezintă ideile) numai pentru bani.

1.5. Eliminarea obstacolelor din calea creativităţiiCreşterea încrederii în noi ia în consideraţie bogăţia capacităţilor noastre (cunoştinţe şi dorinţa de a realiza, inteligenţă şi intuiţie, relaţii şi prietenii - noi avem mult mai mult decât credem) şi de asemenea, necunoscutul pe care îl putem dezvolta dacă decidem. Energia creatoare şi gândirea pozitivă sunt două feţe ale aceleiaşi realităţi.Creator este acela care, în toate circumstanţele, chiar şi cele mai dramatice, este capabil să pătrundă în punctele asupra cărora poate acţiona pentru a inversa sau cel puţin a se infiltra în evoluţia probabil negativă a situaţiei. Este bine deci de a rămâne departe de o resimţire fatalistă sau "să punem ochelari roz pentru a avea o viziune mai puţin tristă asupra realităţii". Creatorul este un pesimist activ. El simte că are o putere asupra a ceea ce este sau i se va întâmpla. Dincolo de aceasta, două apropieri concrete sunt posibile pentru a ne ajuta să ne ridicăm moralul.Prima este afirmarea de sine care propune tehnici de învăţare şi repetare ce ne pot ajuta să ne învăţăm şi să depăşim contaminările emoţionale sau sociale care riscă să ne reducă la un stadiu de pasivitate.Pasivitatea se manifestă prin patru simptome:• inacţiune;• supraadaptare;• agitaţie;• violenţă exercitată contra altora sau contra lui însuşi.

Altă apropiere este munca, într-un scenariu personal ce traversează cele şase etape ale unei spirale a succesului:1. Cunoaşterea tuturor resurselor noastre, cele deţinute şi cele ce le putem obţine singur sau cu ajutorul altora;2. Clarificarea obiectivelor pe termen lung şi identificarea unui obiectiv pe termen scurt;3. Imaginarea diferitelor strategii pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt (recurgerea la tehnici creative şi aportul partenerilor sunt indispensabile);4. Deciderea care este mai bine adaptată la nevoile noastre şi la posibilităţile noastre, totul conform cu sistemul nostru de valori;5. Constituirea unui plan de acţiune precis şi detaliat, care să ia în considerare riscuri de sabotaj şi autosabotaj;

6. Trecerea la acţiune şi reuşită.

1.6. Creativitatea astăzi în lumeStatele Unite rămân o excepţie: dialogul între sistemul de educaţie şi întreprindere este fructuos şi permanent, numeroase centre de la şcolile primare la universităţi şi nu numai au introdus cursuri de "gândire creativă" şi numeroase sunt învăţămintele ştiinţifice sau literare care au o pedagogie ce se apropie şi utilizează instrumente creative.

Consultanţii în creativitate şi inovare sunt numeroşi şi mai degrabă sunt persoane individuale decât membrii unei echipe sau unui cabinet. În Europa, Germania şi Anglia s-au dezvoltat programe pedagogice, în particular, pentru ingineri.

Un mare număr de consultanţi externi şi interni au integrat câteva instrumente creative în seturile lor de intervenţie. Situaţia actuală este paradoxală: conştiinţa necesităţii unei abordări novatoare s-a generalizat, ajutând criza. Depăşirea acestei situaţii nu este uşoară. În acest timp, numeroşi indicatori incită la un optimism rezonabil.• În întreprinderi, după funcţia de marketing care a fost iniţiatoarea în materie, funcţiile resurse umane şi cercetare-dezvoltare sunt părtaşe şi de asemenea, direcţiile generale, încep să realizeze rolul esenţial pe care îl poate avea creativitatea în gestiunea schimbării.• Colectivităţile locale şi puterile publice manifestă o curiozitate promiţătoare. Numeroase oraşe sunt deja lansate - iniţiativa este de urmat.