of 41 /41
ECOSISTEMUL ACVATIC MAREA NEAGRA Cuprins Argument...............................................................pag. 4 1. Caracterzare geografică....................................... pag. 6 a . aşezare geografică b. caracterizare generală c. climă d. geologie e. relief 2. Biotopul Mării Negre........................................pag. 10 a. evoluţie b. bilanţ hidric c. temperatura d. salinitate e. densitate f. oxigenul dizolvat g. hidrogenul sulfurat şi sulfurile h. masele de apă 3. Biocenoza Mării Negre........................................ pag. 18 a. flora şi fauna Mării Negre b. etajarea asociaţiilor bentale 4. Poluarea şi protecţia Mării Negre.........................pag. 20 a. surse permanente de poluare 1. inundaţii 2. poluarea chimică 3. substanţe radioactive b. surse accidentale de poluare 1. ţiţei – extracţie şi rafinare 2. accidente nucleare c. influenţa poluanţilor d. măsuri de protecţie

Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Embed Size (px)

DESCRIPTION

MAREA NEAGRAGEOGRAFIEPROTECTIA APELORHIDROLOGIEBIOLOGIE MARINA

Text of Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Page 1: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

ECOSISTEMUL ACVATIC MAREA NEAGRA

Cuprins Argument...............................................................pag. 4

1. Caracterzare geografică....................................... pag. 6a . aşezare geograficăb. caracterizare generalăc. climăd. geologiee. relief

2. Biotopul Mării Negre........................................pag. 10 a. evoluţieb. bilanţ hidricc. temperaturad. salinitatee. densitatef. oxigenul dizolvatg. hidrogenul sulfurat şi sulfurileh. masele de apă

3. Biocenoza Mării Negre........................................ pag. 18 a. flora şi fauna Mării Negreb. etajarea asociaţiilor bentale

4. Poluarea şi protecţia Mării Negre.........................pag. 20 a. surse permanente de poluare 1. inundaţii 2. poluarea chimică 3. substanţe radioactive b. surse accidentale de poluare 1. ţiţei – extracţie şi rafinare 2. accidente nucleare c. influenţa poluanţilor d. măsuri de protecţie 5. Concluzie.............................................................. pag. 24 6. Bibliografie...........................................................pag. 25

Anexe

Page 2: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Argument

Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.La acest început de mileniu, lumea se află în efervescenţă. Schimbările care au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.

“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.

2

Page 3: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.

Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.

Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în faună şi floră şi ăn sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele supraaglomerate.Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.

Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.

Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supravieţuirii şi progresului – reprezintă o problema de interes major şi certă actualitate pentru evoluţia socială. În acest sens, se impune păstrarea calităţii mediului, diminuarea efectelor negative ale activităţii umane cu implicaţii asupra acestuia.

Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantităţi şi ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

3

Page 4: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

1. Caracterizare geografică

a. Aşezarea geografică a Mării Negre

Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este aşezată în partea estică a Europei Sud–Estice, între 40055’ şi 46032’lat.N şi 27027’şi 41042’long.E, într-o regiune în care platformele stabile străvechi intră în contact cu munţii tineri generaţi de orogeneza alpină.

În nord se află o scuccesiuni de cânpii şi podişuri dezvoltate pe Platforma Europei Orientale şi pe Platforma Scitică: Podişul Volhino-Podolic, Podişul Doneţului, Podişul Privolgia, Câmpia Mării Negre, care comunică, prin Culoarul Manici, cu Câmpia Precaspică.

În sud se află Munţii Pontici cu altitudini moderate ( 1500 – 2000 m ), cu excepţia părţii estice, unde ating 3937 m în vf. Kavron.

În est, limita bazinului Mării Negre este dată de Munţii Caucazul Mare ( cu altitudinea maximă de 5642 m în vf. Elbrus ) şi Munţii Caucazul Mic, despărţiţi de Depresiunea Kolkhida, un bazin tectonic format recent prin prăbuşirea şi scufundarea continuă a blocului georgian. Munţii Caucaz formează o barieră în calea vânturilor reci din nord şi nord-est, favorizând prezenţa unui climat subtropical pe coasta estică şi sud-estică a bazinului.

Aşezarea geografică a Mării Negre, aşa cum a fost prezentată mai sus, determină principalele procese climatice şi biotice, precum şi principalele procese de interacţiune mare-atmosferă.

Aşezarea latitudinală. Faptul că prin mijlocul Mării Negre trece paralela 430lat N aşează această mare în centrul zonei temperate, ceea ce are două implicaţii esenţiale:

- prezenţa sezoanelor bine marcate în concordanţă cu succesiunea solstiţiilor şi a echinocţiilor;

- recepţia unei radiaţii solare care variază între 130000 şi 150000 cal/cm2. Această valoare medie anuală a radiaţiei totale este mai mică faţă de cea recepţionată de Marea Mediterană, dar suficientă pentru asigurarea energiei necesare dezvoltării tuturor proceselor fizice, chimice şi biologice.

Aşezarea longitudinală între 270 şi 410 long.E plasează Marea Neagră în calea maselor de aer afectate de principalii centri barici: anticiclonul subtropical al Azorelor, anticiclonul continental eurasiatic, ciclonii nord-atlantici şi din bazinul Mării Mediterane.

4

Page 5: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Prezenţa marilor bariere orografice – Munţii Carpaţi, Munţii Balcani, Munţii Caucaz şi Munţii Pontici – modifică circulaţia majoră a atmosferei desupra Mării Negre impunând diferenţieri climatice locale.

Deschiderea largă a părţii nordice a Mării Negre spre stepele pontice permite pătrunderea maselor de aer continentale reci şi uscate, cu influenţe deosebite asupra tuturor proceselor din bazidul vestic.

Barajul Munţilor Caucaz faţă de masele de aer continentale este foarte eficient, permiţând apariţia unor condiţii climatice subtropicale umede în regiunile costiere sud-estice.

b. Caracterizare generală

Suprafaţa Mării Negre este de 466200 km2 Suprafaţa bazinului hidrografic aferent Mării Negre este de 1874904 km2 din

care 0,817 milioane km2 aparţin fluviului Dunărea, ceea ce reprezintă 43,57% din total.

Lungimea totală a cumpenei apelor bazinului hidrografic aferent Mării Negre este de 11200 km, din care 8560 km pe teritiriul Europei.

Lungimea bazinului Mării Negre între Burgas şi Poti, pe paralela de 45030’ este de 1200 km.

Lăţimea maximă este de 610 km şi este atinsă în vestul bazinului, între Oceacov şi Capul Eregli.

Lăţimea medie este de 367,82 km.Perimetrul bazinului pe linia apei este de 4340 km, din care 1400 km pe

teritoriul Turciei, 1400 km în Ucraina, 475 Rusia, 310 Georgia, 300 Bulgaria şi 225 în România.

Adâncimea maximă este de 2245 m, după datele primelor expediţii ruseşti. Măsurătorile recente au identificat o adâncime maximă de numai 2212 m.

Adâncimea medie este de 1197 m.Distribuţia adâncimilor este foarte asimetrică – 35% între 0 şi -35 m numai

9% între -35 şi -900 m şi 56% între -900 şi cele mai mari adâncimi.Analiza hărţii batimetrice realizate recent pe baza ultimelor ridicări acustice

relevă o distribuţie asemănătoare a adâncimilor: 50% din suprafaţa bazinului este ocupată de câmpia abisală situată sub -2000 m, 25% reprezintă suprafaţa şlefurilor continentale, iar restul de 25% revine versantelor continentale şi glacisurilor continentale. Această distribuţie asimetrică se datorează originii tectonice a bazinului.

Volumul total al apelor este de 530000 km2. Distribuţia volumelor de apă relevă un minim pentru apele costiere ( 50000 km2 sau 9,5% din total ).şi un maxim pentru apele adânci, întunecate, reci, lipsite de oxigen şi bogate în hidrogen sulfurat ( 480000 km2 reprezentând aproape 90% din totalul volumului de apă ).

Volumul total al apelor saturate cu oxigen este de 54000 km2 iar volumul total al apelor saturate cu hidrogen sulfurat este de 470000 km2.

Marea Neagră comunică cu mările imediat învecinate prin două strâmtori: Bosfor şi Kerci, fiecare cu un anumit rol şi cu o anumită importanţă bine determinată.

Marea Neagră este în legătură cu Marea Mediterană şi, prin aceasta cu Oceanul Planetar prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele aflate între Peninsula Istambul (

5

Page 6: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

partea europeană ) şi Peninsula Kocaeli ( partea asiatică ), strâmtori care asigură un schimb activ de ape, influenţând profund întreaga stuctură şi funcţionare a acvatoriului.

c. Climă

Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind influenţată hotărâtor de principalii centri barici care guvernează circulaţia generală a atmosferei Europei de Sud-Est: anticiclonul subtropical al Azorelor şi de anticiclonul continental eurasiatic, la care se adaugă acivitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic şi a celui din Marea Mediterană. Clima Mării Negre, prezintă pe cea mai mare parte a suprafeţei, caracter semiarid, evaporaţia fiind de 300-400 km3 / an, iar cantitatea de precipitaţii de numai 225-300 km3 / an.

Relieful continental din jurul Mării Negre determină repartiţia neuniformă a factorilor dinamici ai climei deasupra acvatoriului. Poziţia bazinului Mării Negre cu deschidere largă, spre stepele Pontice, barajele create de Munţii Carpaţi, Munţii Caucaz, Munţii Pontici sau Ppdişul Anatoliei determină un anumit model de distribuţie spaţială a parametrilor climatici. Astfel:

Vara, temperatura aerului este relative uniformă, diferenţierile făcându-se numai la nivelul zecimilor de grad. Precipitaţiile sunt mai evident diferenţiate.

Iarna, temperature aerului este foarte diferenţiată, minimele fiind de -0,70C, iar maximele de -6,90C. Precipitaţiile prezintă o distribuţie extreme de diferită în cadrul bazinului, între sub 40 mm, în nord-vest, şi peste 140 mm, în sud-est. În funcţie de de distribuţia spaţială a deschiderilor şi a barierelor continentale se diferenţială evident trei compartimente cu climă specifică: vestic, central, şi estic, fiecare cu un etaj nordic şi sudic.

Vântul şi procesele eoliene deasupra Mării Negre au importanţă deosebită, determinând morfologia şi dinamica valurilor, starea apelor în stratul de amestec, circulaţia de suprafaţă, procesele superficiale de amestec şi chiar circulaţia prin strâmtoarea Bosfor.

Principalii centri barici care influenţează dinamica atmosferei deasupra Mării Negre sunt:

- vara se resimte influenţa anticiclonului Azore şi a ciclonului din Golful Persic.

- iarna se manifestă centrul de presiune înaltă din Asia, centrul de joasă presiune din regiunile arctice şi centrii barici din bazinul mediterenean.

d. Geologia

Bazinul Mării Negre (Bazinul Euxinic) se află în partea sudică a plăcii litosferice eurasiatice în apropierea contactului cu plăcile litosferice africană şi arabică.

Bazinul Mării Negre este un bazin tectonic alcătuit din două compartimente, vestic şi estic, separate de creasta Andrusov cu aspect de horst.

Crusta oceanică tipică se află în partea centrală a bazinului vestic, sub Câmpia Abisală Euxinică delimitată de izobata de -2000 m. Stratul bazaltic, cu o

6

Page 7: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

grosime maximă de 8 km, se suprapune mantalei superioare care are temperaturi de 500-6000C şi este acoperit de sedimente neconsolidate cu grosimea de 7-14 km.

Crusta continentală este situată pe marginile bazinului vestic şi se caracterizează prin coborârea discontinuităţii Moho până la cca 35 km adâncime, prin îngroşarea stratului bazaltic care ajunge la 15-18 km şi prin extinderea largă a stratului granitic acoperit cu alte tipuri de sedimente consolidate.

Unităţile cratonice sunt reprezentate prin platformele cristaline precambriene şi paleozoice situate în nordul şi estul bazinului: Platforma Est-Europeană, Platforma Scitică, şi Platforma Moesică.

Unităţile intracratonice sunt reprezentate prin orogenul Nord-Dobrogean şi orogenul Crimeii prelungit până în Munţii Caucaz. Pe versantul continental al Crimeii, în faţa portului Sevastopol, a fost descoperit Masivul Lomonosov alcătuit din bazalte, andezite şi dactite rezultate din erupţii cu vârstă Albiană.

Unităţile pericratonice sunt situate în estul şi sudul bazinului, reprezentând partea cea mai tânără a marginii bazinului formată în mai multe etape ale orogenezei Alpine.

e. Relieful

Releful bazinului Mării Negre se subdivide, din punct de vedere morfotectonic morfostructural, în două provincii: centrală şi marginală.

Provincia centrală, dezvoltată pe crusta bazaltică de tip oceanic şi parţial pe crustă continentală, cuprinde Câmpia Abisală Euxinică situată la adâncimi sub 2000 m

Provincia marginală are o structură mult mai complexă. Relieful acestei provincii poate fi asociat marginilor continentale oceanice, prezentând diferenţe marcante pe fiecare dintre laturile sale.

Latura nordică poate fi asemănată cu marginile continentale pasive, stabile, prezentând toate trăsăturile morfologice specifice: câmpie costieră, câmpii litorale, şelf continental larg extinse, versant continental uşor înclinat, glacis continental larg.

Laturile sudică şi estică sunt asemănătoare marginilor continentale active, instabile, fără câmpii costiere, cu câmpioi litorale puţine şi reduse ca extensiune, cu şelfuri litorale înguste, versant litoral abrupt şi glacisuri continentale înguste şi abrupte.

Latura vestică are trăsături mixte strâns legate de structură, tectonică şi morfogeneză.

Releful marginilor continentale ale Mării Negre se asociază la trei tipuri: marginea Scitică, marginea Caucaziană şi marginea Pontică.

Marginea Caucaziană este cuprinsă între Capul Anapa şi Capul Tsikizisi, este situat la 25 km nord de oraşul Batumi. Trăsătura morfologică principală este dată de frontul submontan al Munţilor Caucazul Mare continuat prin litoral şi şelf înguste şi versant continental abrupt până la glacisul continental şi Câmpia Abisală Euxinică.

Marginea Pontică, situată între Capul Tsikizisi şi Capul Koru, corespunde, în cea mai mare parte, frontului Munţilor Pontici, care în ultimii 10 milioane de ani au suferit o deplasare lentă spre nord, de unde şi caracterul foarte abrupt al versantului continental şi îngustimea glacisului continental. În Marea Neagră există 3 insule stâncoase, cu origine continentală.

7

Page 8: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Insula Şerpilor. Situată în faţa gurii Sulina, la o distanţă de 45 km, insula Şerpilor, cunoscută încă din preistorie, a fost denumită în antichitate Leuce ( Albă ), sau Makaron ( a Fericiţilor ), are o suprafaţă de 17 ha, iar circumferinţa de 1,973 km. Este un inselberg care domina pedimentul nord-dobrogean în perioadele glaciare, când nivelul Mării Negre se afla mai jos cu 120-150 m faţă de nivelul actual al apelor.

2. Biotopul Mării Negre

a. Evoluţia acvatorului Mării Negre

Morfogeneza bazinului Mării Negre. Studiul evoluţiei bazinului Mării Negre relevă complexitatea proceselor morfogenetice din care a rezultat bazinul actual ca o inversiune de relief.

Pe amplasamentul actual al bazinului Mării Negre şi mult la vest faţă de acesta se formează, în Precambrian, Platforma Moesică, deformată şi ridicată ulterior de orogenezele Variscă, Kimmerică şi Hercinică. Podişul înalt rezultat ocupă o regiune întinsă mult dincolo de limitele bazinului actual al Mării Negre

Spre sfârşitul Cretracicului începe formarea crustei oceanice prin procese de expansiune faţă de axul arcurilor vulcanice şi prin extinderea rifturilor.

Deschiderea bazinului Mării Negre s-a realizat, în urma acestor procese, în perioada cuprinsă între Cenomanian şi Coniacian, timp de cca 10 milioane de ani. Începe astfel formarea bazinului Mării Negre ca o inversiune de relief faţă de podişul înalt preexistent.

Bazinul vestic al Mării Negre, unde procesele de rifting au început în Barremianul superior, se formează primul, în Cenomian, prezentându-se ca un bazin adânc dezvoltat pe crustă oceanică.

Bazinul estic se formează mai târziu, în Paleogenul superior. Procesele de rifting au început cu 60 de milioane de ani în urmă, subsidenţa fiind foarte activă, dar fără a se forma un bazin adânc. Aportul masiv de sedimente din Munţii Caucazul Mare şi din Munţii Pontici contribuie la activarea subsidenţei, în Miocenul superior adâncimea ajungând la -2200 m.

Evoluţia pre-cuaternară. Cunoaşterea evoluţiei Mării Negre presupune două aspecte: evoluţia morfogenetică prin care s-a ajuns la stadiul actual al bazinului, prezentată succint mai sus, şi evoluţia acvatorului, adică succesiunea de evenimente care au culminat cu modelul actual al masei de apă din bazin.

În Miocenul superior, acvatoriul făcea parte din Marea Sarmatică extinsă din Bazinul Viennei, Bazinul Pannonic, prin strâmtoarea de la Porţile de Fier,

8

Page 9: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Bazinul Getic, peste actuala câmpie costieră a Mării Negre, până în bazinele Caspic şi Aral.

La începutul Pliocenului, Marea Sarmatică se fragmentează în bazine mai mici, printre care şi Marea Meotică, care ocupă bazinul actual adânc al Mării Negre conectată la restul Oceanului Planetar şi extinzându-se mult spre nord, peste Câmpia Costieră a Mării Negre şi continându-se, prin mâneca de la Manici cu bazinele Caspica şi Aral.

Spre sfârcitul Pliocenului, acvatoriul Mării Negre se restrânge trecându-se la marea lac Ponţiană, fără legătură cu Oceanul Planetar, păstrându-se legătura numai cu bazinul Caspic. Apele erau dulci, cu vieţuitoare dulcicole, prezente în fauna actuală ca relicte pontice.

La începutul Cuaternarului, Marea Neagră este un lac izolat, cu apă dulce, aflat sub influenţa schimbărilor climatice majore specifice alternanţei perioadelor glaciare cu cele interglaciare.

Evoluţia în Pleistocen. Potrivit concluziilor din stadiul actual al cunoaşterii, evoluţia acvatorului Mării Negre a trecut printr-o succesiune de cinci etape:

Etapa Ceauda, desfăşurată pe parcursul a cca 350000 ani, etapă în care acvatoriul a trecut prin două stadii:

- stadiul transgresiunii Ceauda, în care nivelul apelor depăşea cu puţin pe cel actual, existau comunicările cu Marea Mediterană şi Marea Caspică iar fauna era formată din specii pontice relicte şi din specii mediteraneene.

- stadiul regresiunii Post-Ceauda, în care nivelul apelor scade cu cca 65 – 70 m sub nivelul actual,acvatoriul prezentându-se ca un lac izolat cu apă dulce.

Etapa Paleo-Euxinică, etapă în care se pot identifica deasemenea două stadii:

- stadiul transgresiunii Paleo-Euxinice, nivelul apelor creşte cu puţin peste nivelul actual, refăcându-se legătura cu Marea Mediterană.

- stadiul regresiunii Paleo-Euxinice, cu o durată între 375000 şi 325000 de ani, cu amplitudine de cca -5 m, pe o secvenţă climatică mai rece din interglaciarul Mindel-Riss I.

Etapa Uzunlar, în care se succed următoarele stadii transgresive şi regresive:

- stadiul transgresiunii Paleo-Uzunlar, când nivelul mării creşte peste cotele actuale intrând în legătură cu Marea Mediterană prin culoarul Sacarya.

- stadiul regresiv cu amplitudine mică, în care legătura cu Marea Mediterană se întrerupe şi se revine la acvatoriul lacustru izolat.

- stadiul transgresiunii Uzulnar mediu, desfăşurat în timpul intergalacticului Riss I – Riss II, în care se reface legătura cu Marea Mediterană prin culoarul Sakarya.

- stadiul regresiv Uzunlar mediu, cu întreruperea legăturii cu Marea Mediterană.

- stadiul transgresiunii Uzunlar finală, în care nivelul mării era cu cca 5 m peste nivelul actual, legătura cu Marea Mediterană realizându-se prin Culoarul Sakarya.

9

Page 10: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

- stadiul regresiunii Post-Uzunlar, în timpul căruia nivelul apelor Mării Negre era cu 65 – 70 m sub cel actual.

Etapa Karangat, desfăşurată pe durata a cca 70000 ani, care cuprinde două stadii:

- stadiul transgresiunii Karangat, în care nivelul apelor a crescut până la max. 10 m deasupra cotelor actuale, contactul cu Marea Mediterană fiind foarte activ prin culoarul Sakarya.

- stadiul regresiunii Post-Karangat, în care nivelul apelor a scăzut până la -80 m faţă de nivelul actual.

Etapa Neo-Euxinică, desfăşurată în timpul succesiunii de glaciaţiuni şi interglaciaţiuni specifice intervalului Wurm şi perioadei postglaciare care a urmat. În această perioadă au fost identificate stadiile:

- stadiul transgresiunii Surojski, în care apele cresc de la -10 la -80 m faţă de nivelul actual.

- stadiul regresiunii Post-Surojski, în care nivelul apei scade până la -130 m.

- stadiul transgresiunii Neo-Euxinice, stadiu ce se suprapune perioadei postglaciare de la sfârşitul Pleistocenului şi din Holocen.

Evoluţia în Holocen. Evoluţia holocenă a acvatoriului Mării Negre este tratată în prezent pe baza mai multor ipoteze, unele considerând existenţa unei creşteri catastrofale a nivelului Mării Negre şi alta care consideră că acvatoriul Mării Negre a prezentat oscilaţii pe o curbă continuu transgresivă începând din postglaciar până în prezent.

În momentul de faţă este foarte dificil de stabilit cu precizie intensitatea şi ritmul proceselor de oscilaţie. Curba reală a evoluţiei nivelului mării în Holocen va putea fi stabilită corect nimai atunci când vom dispune de suficiente datări precise a vârstei formaţiunilor sedimentare transgresive şi a orizonturilor de mlaştină din câmpiile litorale deltaice şi lagunare, formaţiuni în care sunt conservate toate schimbările nivelului mării.

Oscilaţiile recente ale nivelului Mării Negre. Asistăm în prezent la creşteri ale nivelului Mării Negre care au ritmuri cuprinse între 0,83 mm/an şi 5,66 mm/an, în funcţie de diversele comportamente ale coastei. Diferenţele foarte mari pot fi explicate numai prin comportamentul izostatic diferit al marginilor continentale. Asemenea procese s-au desfăşurat şi în trecut, putându-se explica astfel oscilaţiile emergente şi submergente cu amplitudine destul de mare ale nivelului mării semnalate de datele arheologice.

b. Bilanţ hidric

Bilanţul hidric al Mării Negre a preocupat oceanografii încă de la sfârşitul secolului al XIX şi a fost reluată de mulţi alţi cercetători ai secolului XX.

Dificultăţile estimărilor cantitative ale componentelor de intrare şi de ieşire ale bilanţului, mai ales la nivelul precipitaţiilor atmosferice şi evaporării, au determinat existenţa unor date cantitative foarte diferite ale parametrilor bilanţului hidric.

10

Page 11: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Ecuaţia bilanţului hidric, în forma care ia în calcul intrările şi ieşirile, este:

Q + P + k = E = K1 + B1

unde:Q = intrările fluviale; P = intrări din precipitaţiile atmosferice; K = intrări

prin strâmtoarea Bosfor; B = intrările prin strâmtoarea Kerci din Marea Azov; E = ieşirile prin evaporare; K1 = ieşirile prin strâmtoarea Bosfor; B1 = ieşirile prin strâmtoarea Kerci spre Marea Azov.

Intrările fluviale reprezintă componenta care poate fi calculată cu mai multă acurateţe în comparaţie cu toate celelalte, datorită numeroaselor staţii hidrologice existente pe majoritatea fluviilor şi râurilor afluente Mării Negre.

Intrările din precipitaţii atmosferice sunt mult mai dificil de calculat atât din cauza heterogenităţii distribuţiei precipitaţiilor desupra mării, cât şi din cauza sărăciei fondului de date. Cantitatea medie multianuală de apă intrată din precipitaţii estimată variază între o minimă de 119 km3 pe an şi o maximă de 300 km3 pe an. Estimarea intrărilor şi ieşirilor prin strâmtoarea Bosfor diferă, de asemenea, mult de la autor la autor.

Intrările prin Bosfor în Marea Neagră sunt evaluate la 192 – 193 km3/an în anii 1942, 1954, 1960, la 176 km3/an în anul 1963, la 123 km3/an în 1973, la 203 km3/an în 1986, la 312 km3/an în 1990 sau 305 km3/an în anul 1997.

Ieşirile din Marea Neagră prin Bosfor spre Marea Mediterană sunt evaluate la 416 km3/an în anul 1986, la 397 km3/an în 1942, la 462 km3/an în anul 1954, la 340 km3/an în 1963, la 260 km3/an în 1973, la 371 km3/an în 1986, la 612 km3/an în 1990, sau la 605 km3/an în 1997.

Intrările din Marea Azov sunt evaluate între un minim de 22 km3/an ( 1992 ) şi un maxim de 95 km3/an ( 1960 ) iar ieşirile din Marea Neagră spre Marea Azov sunt evaluate la un minim de 29 km3/an ( 1971 ) şi la un maxim de 70 km3/an ( 1960 ).

Aceleaşi diferenţe mari apar şi în calculul ieşirilor, prin evaporare. În tentativa de stabilire a bilanţului apelor Mării Negre se constată o variabilitate lunară, sezonieră şi anuală accentuată a tuturor componentelor acestuia, mai ales în funcţie de condiţiile climatice din bazinul hidrografic aferent Mării Negre şi din spaţiul marin propriuzis. Este de remarcar deasemenea că în evaluările efectuate până în prezent, nu se acordă importanţă proceselor de subsidenţă din bazinul Mării Negre care pot favoriza acumulări suplimentare de apă, modificând valoarea componentelor negative ale bilanţului.

c. Temperatura apelor

Temperatura apelor la suprafaţă, ca şi temperatura aerului,se caracterizează prin diferenţe marcante între cele două compartimente, de vest şi de est, între care se află partea centrală cu caracter de tranziţie.

Cele mai mari diferenţe se înregistrează iarna, cele din timpul verii fiind neânsemnate. Toamna răcirea apelor de la suprafaţă începe din nord-vest ( din golful

11

Page 12: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Fidonisi ) unde în luna septembrie se înregistrează o medie de 18,40C, spre colţul sud-estic, unde media lunii septembrie este de 21,20C.

Apele de suprafaţă din compartimentul vestic se caracterizează prin cea mai mare heterogenitate termică, cauzele fiind legate de aportul apelor fluviale şi de vânturile dominante,reci şi uscate care bat din nord-est.

Temperatura medie a apelor de suprafaţă se distribuie după un model cu gradienţi termici pronunţaţi spre extremele bazinelor estic şi vestic şi cu gradienţi mici în partea centrală.

Temperatura apelor în profil vertical prezintă o stratificare specifică Mării Negre.

În bazinul adânc al Mării Negre, vara, se înregistrează următoarea stratificaţie termică medie:

- stratul de amestec, situat între suprafaţă şi 10-12 m adâncime, cu diferenţe între suprafaţă şi limita inferioară de 1-1,50C;

- stratul termoclinei sezoniere situat între adâncimile de 10-12 m şi 40-45 m, în care gradientul termic atinge 12-140C;

- stratul intermediar rece ( SIR ), situat între adâncimile de 40-45 m şi 130-150 m, în care temperatura scade cu 1-1,50C;

- stratul intermediar, situat între adâncimile de 130-150 m şi cca -1500 m, în care se înregistrează o inversiune termică, temperatura crescând uşor de la 8.0000C la 8,8830C;

- stratul profund, situat între 1500 m şi cele mai profunde adâncimi, în care temperatura creste de la 8,8830C ( la -1500 m ) la 8,8960C ( la -1800 m ) menţinându-se apoi constantă la 8,8960C;

Iarna, în stratul de amestec, temperatura scade la 2-80C, ceeace conduce la apariţia unei inversiuni de temperatură în straturile de deasupra stratului intermediar rece ( SIR ).

Distribuţia temperaturii pe verticală este specifică Mării Negre şi prezintă trei elemente de originalitate:

- prezenţa stratului intermediar rece ( SIR );- lipsa unei termocline permanente tipice;- prezenţa apelor intermediare şi profunde mai calde decât apa de la

aceeaşi adâncime din Oceanul Planetar.SIR este prezent în tot acvatoriul Mării Negre şi are grosimi de 100-120

m în imediata apropiere a versantelor continentale şi sub 50 m în partea centrală a bazinului. Grosimea maximă este de 140-150 m şi se înregistrează în largul versantelor continentale din colţul sud-estic al Mării Negre. Interfaţa termoclină SIR se află la 25-30 m, în cea mai mare parte a bazinului, cu excepţia părţii sudice şi sud-estice, unde coboară la 40-45 m.

Stratele de apă intermediare şi profunde au temperatura mai mare decât în mod normal la aceeaşi adâncime, în legătură cu aportul apelor mediteraneene, mai calde prin Bosfor, precum şi datorită transferului caloric geotermal la nivelul fundului bazinului.

d. Salinitatea apelor

12

Page 13: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Salinitatea medie anuală la suprafaţă variază între un minim de 14,5‰ în largul Deltei Dunării şi un maxim de 20,7‰ în partea centrală a bazinului ( după datele din Black Sea GIS, 1998 ). În faţa gurilor Dunării, salinitatea scade la 5-8‰ datorită volumelor mari de apă fluvială. Salinitatea medie anuală la suprafaţă are distribuţie zonată longitudinal, cu valori mici şi gradienţi mari pe laturile vestică şi estică şi cu valori peste 18,20‰ în partea centrală a bazinului.

Variaţiile sezoniere ale salinităţii la suprafaţa mării înregistrează valori mari. Astfel, după datele din Black Sea GIS:

- iarna, valorile minime sunt de 15,44‰ şi se înregistrează în largul Deltei Dunării şi în golful Odessa; cea mai mare parte a suprafeţei mării din compartimentul vestic are salinitatea de 18,19- 18,28‰, partea central-estică are ape cu salinitatea maximă de 18,28‰, iar apele caucaziene au 17,97‰;

- primăvara, minima este 12,96‰ şi se înregistrează în largul Deltei Dunării şi în golful Odessa; cea mai mare parte a apelor de la suprafaţă au salinităţi de 18,20-18,35‰;

- vara, minima se înregistreză în faţa Deltei Dunării şi în golful Odessa, prezentând valori care variază între 14-15‰; în partea centrală a bazinului, salinitatea variază între 18 şi 18,50‰, iar pe coasta caucaziană, între 16,9 şi 17,5‰;

- toamna se înregistrează valori minime în nord-vestul Mării Negre, unde variază între 14 şi 16‰; în centrul bazinului sunt salinităţi de 18-18,50‰, iar apele caucaziene, între 17 şi 18‰.

Variaţiile sezoniere sunt legate evident de aportul apelor fluviale spre Marea Neagră şi de raportul dintre precipitaţiile atmosferice şi evaporare.

Variaţiile salinităţii pe verticală în bazinul adânc urmează o traiectorie specifică bazinului Mării Negre, diferită de restul Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei.

Profilul vertical al distribuţiei salinităţii în bazinul adânc prezintă trei etaje distincte:

- stratul de amestec, între 0 şi -30 m, cu salinităţi care variază între 18,0 şi 18,25‰;

- stratul haloclinei, situat între -30 m şi -200 m, în care salinitatea creşte de la 18,25 la 21,5‰, gradientul fiind de 3,25‰;

- stratul intermediar, situat între -200 m şi -1000 m, în care salinitatea creşte lent atingând 22,05‰ la -500 m, 22,20‰ la +700 m şi 22,29‰ la -1000 m;

- stratul profund, situat sub -1000 m în care salinitatea creşte foarte lent, atingând 22,32‰ la -1500 m, valoare care se menţine constantă până la cele mai mari adâncimi.

Distribuţia verticală a salinităţii în bazinul adânc este rezultatul proceselor de difuziune multiplă şi amestec a maselor de apă cu diferite origini, după cum vom arăta mai jos.

e. Densitate apelor

Densitatea sigma-t prezintă valori care cresc cu adâncimea, determinând, în mare măsură, distribuţia pe verticală a principalelor componente

13

Page 14: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

chimice, cu toate procesele pe care le implică. Distribuţia densităţii în profil vertical prezintă următoarea etajare:

- stratul superficial situat între suprafaţă şi -10 până la -15 m, cu densităţi sigma-t de 10,5-11 kg/m3;

- stratul picnoclinei permanente situat între -15 m şi -120 m, în care densitatea sigma-t creşte de la 11-11,5 la 15,5-16 kg/m3, cu un gradient de 5-6 kg/m3;

- stratul profund situat la adâncimi mai mari de 120 m, cu densitatea sigma-t de 16-16,5 kg/m3.

Este de menţionat importanţa prezenţei picnoclinei ferme cu gradient mare care influenţează hotărâtor desfăşurarea proceselor de transfer pe verticală.

f. Oxigenul dizolvat

Oxigenul dizolvat înregistrează valori maxime în stratul superficial dintre suprafaţă şi -10 m, unde variază între 330 şi 380µM/l. La 100 m adâncime, cantitatea de oxigen scade până la sub 5µM/l în partea centrală a bazinului adânc, menţinându-se însă la valori de 275-300µM/l în imediata vecinătate a versantelor continentale. Sub 150 m, oxigenul scade rapid şi dispare între -190 şi -200 m.

Distribuţia pe verticală a cantităţii de oxigen din bazinul adânc al Mării Negre urmează următorul model:

- stratul superficial, situat între 0 şi -5 m, în care se desfăşoară cele mai intense schimburi cu atmosfera, se caracterizează prin cantităţi mari de oxigen dizolvat, care variază între 350 şi 379µM/l.

- stratul de amestec, situat între -5 m şi adâncimea de 30-35 m, în care oxigenul se află la 90-110% saturaţie, variind între 305 şi 350µM/l. Aici oxigenul provine din atmosferă, din schimbul de gaze şi din activitatea fotosintetică a fitoplanctonului care asigură producţia primară. Cantitatea de oxigen din stratul de amestec variază sezonier în funcţie de temperatură, salinitatea şi gradul de agitaţie al suprafeţelor apelor care determină solubilitatea oxigenului şi desfăşurarea proceselor de producţie primară.

- stratul oxiclinei, situat între 35 şi 60 m adâncime, în care cantitatea de oxigen dizolvat scade de la 300µM/l la 5-6µM/l. Scăderea cantităţii de oxigen se datorează consumului activ al acestuia în procesele de oxidare a materiei organice şi a sulfurilor.

- Stratul oxic-anoxic, numit şi stratul suboxic, situat în cadrul picnoclinei permanente, între 55-60 m şi 100-120 m, în strânsă corelaţie cu picnoclina,, în care cantitatea de oxigen dizolvat scade de la 5-6µM/l la valori apropiate de zero.

g. Hidrogenul sulfurat şi sulfurile în apa Mării Negre

Analiza distribuţiei producţiei şi consumului H2S a relevat existenţa unui orizont cu producţie maximă situat între 500 şi 1000 m adâncime, a unui orizont de consum maxim mai sus de -500 m şi un orizont neutru, sub -1000 m.

14

Page 15: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Formarea H2S începe cu advecţia sulfurilor la suprafaţa mării, care variază între 0,8 şi 200 Tg/an în funcţie de intensitatea proceselor de turbulenţă şi advecţie.

În stratul subtoxic ( SOL ) au loc procese de oxidare a sulfurilor în două stadii: la început, sulfurile sunt oxidate la sulfuri elementare elementare şi tiosulfaţi; apoi, tiosulfaţii sunt oxidaţi la sulfaţi cu ajutorul bacteriilor chemolithoautotrofe, mai ales a celor din genul Thiomicrospira sp. Sulfaţii astfel formaţi sunt reduşi cu formarea hidrogenului sulfurat. Rolul proceselor biogeochimice în formarea H2S este cel puţin la fel de important ca şi rolul proceselor strict abiotice.

După formarea H2S la nivelul chemoclinei, acesta se poate acumula sau poate fi descompus prin oxidare:

H2S + 2O2 = SO4 + 2H

Prezenţa sulfurilor în masa de apă şi în sedimente se datorează proceselor de formare a bisulfurilor de fier coloidale şi metacoloidale de tipul piritei ( FeS2 ) prin descompunerea resturilor organice în condiţii anaerobe. Acestea, la rândul lor, se descompune repede prin hidroliză, rezultând hidroxidul de fier şi H2SO4

liber care trece în soluţie. Astfel, 60% din sulfuri se formează în etajul superior al stratului anoxic. În sedimente se acumulează cantităţi importante de bisulfuri de fier coloidale care vor asigura un flux continuu de hidrogen sulfurat spre acvatoriu.

h. Masele de apă

Masele de apă au fost definite ca volume mari de apă cu anumite proprietăţi termice, saline şi de densitate specifice, formate în anumite centre genetice, care se pot deplasa pe distanţe foarte mari fără a-şi schimba proprietăţile. Aceste mase de apă îşi păstrează trăsăturile perioade de timp foarte îndelungate. Conceptul se aplică la acvatoriile oceanice, unde există condiţii de diferenţiere a unor astfel de volume de apă.

În cazul Mării Negre se poate vorbi oarecum impropriu, despre mase de apă care au fost identificate după proprietăţile lor fizice şi chimice. Aceste mase de apă nu sunt perfect stabile, ci au o anumită dinamică în timp şi spaşiu. Întreg acvatoriul Mării Negre prezintă dinamica specifică maselor de apă din bazinele marine semi-închise mijlocii şi mici.

Indiferent că acceptăm una sau alta din păreri, în Marea Neagră sunt prezente trei straturi de apă cu proprietăţi originale specifice numai acestei mări. Acestea sunt:

- stratul intermediar rece, cunoscut şi ca apele reci intermediare, care se formează în timpul iernii, când apele reci de la suprafaţă se scufundă. Procesele de convecţie sunt favorizate de iernile foarte reci şi vântoase din compartimentul nord-vestic al Mării Negre.

- stratul suboxic, se individualizează ca un strat foarte stabil între partea inferioară a oxiclinei, cu o limită superioară situată la 55-60 m adâncime şi o limită inferioară situată la -120 m, rar la -180 m. Şi este stratul în care cantitatea de oxigen scade, fără a dispărea, iar cantitatea de H2S creşte.

15

Page 16: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

- stratul anoxic este situat sub -200 m şi are un volum de apă de cca 500000 km3, considerat, până de curând, ca o masă de apă stabilă, inertă.

- între suprafaţă ţi -100 m curge Curentul Principal al Mării Negre, cu direcţie ciclonală, care se resimte până la -500 m.

- între -500 şi +1800 m curge un curent anticiclonic foarte lent.

3. Biocenoza Mării Negre

1. Flora şi fauna Mării Negre

Plantele sunt reprezentate prin peste 304 specii de alge macrofite, majoritatea alge roşii, la care se adaugă algele brune şi algele verzi. Fanerogamelesunt reprezentate de numai 5 specii.

Animalele sunt reprezentate de majoritatea grupelor de nevertebrate, cu un total de 1750 specii, iar dintre vertebrate sunt prezenţi peştii, păsările şi mamiferele marine, cu un total de 164 specii.Marile asociaţii de organisme marine sunt sunt: planctonul ( grupat în două categorii, fitoplancton şi zooplancton), nectonul şi bentosul.

Fitoplanctonul este format în cea mai mare parte din diatomee după care urmează dinoflagelatele, cyanophiceele, clorophiceele, silicoflagelatele, în total 249 specii de alge.

Zooplanctonul este format din 70 de specii, majoritatea tintinide, rotiferi şi copepode, care predomină, precum şi din cladoceri, meduze şi chetognate.

Nectonul este format din peştii planctofagi cum sânt hamsia, stavridul mic, chefalul, scrumbia albastră, din peşti răpitori cum sânt pălămida, stavridul mare, şi benctofagi, cum sânt limba de mare, cambula, calcanul, sturionii în primele stadii.

Bentosul este format din 1790 de specii, majoritatea dintre polichete, nematode, moluşte, crustacei, briozoare, echinoderme, tunicate, care formează biocenoze variate până la adâncimea de aproape 200 m.

Peştii, păsările şi mamiferele din Marea Neagră

Peştii sunt prezenţi prin 3 specii din clasa Chondrichthyes şi 164 de specii din clasa Osteichthyes. Clasa chondrichthyes este reprezentată de rechin, vulpea de mare şi pisica de mare. Rechinul este mai răspândit decât se crede , populând mai ales apele de şelf şi ale bazinului adânc, la adâncimi de 20-80 m, apropiindu-se frecvent de ţărm.Cele ai cunoscute, sunt speciile migratoare anadrome: scrumbia albastră, pălămida, stavridul, lufarul, hamsia şi chefalul. În larg sunt prezenţi tonul şi peştele spadă.Guvizii, blenidele şi blanidele, peştii neritici, trăiesc în regiunile cu substrat pietros, iar limba de mare, cambula, calcanul, atelina, sturionii în cel cu strat nisipos.

16

Page 17: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Cele patru specii de sturioni: morunul, păstruga, cega şi nisetrul prezenţi în apele costiere ale Mării Negre au o importanţă economică deosebită fapt ce a condus la scăderea continuă a populaţiilor acestora.

Un peşte care apare temporar în apele Mării Negre este anghila care staţionează în apele litorale şi pătrunde apoi în apele Dunării până în bazinul superior, inclusiv pe râurile României unde rămân timp de 10-15 ani până la maturitatea sexuală.

Păsările tipic marine sunt puţine şi apar accidental în spaţiul Mării Negre. Aşa este furtunarul, observat mai ales în timpul migraţiilor pre sau post nupţiale. Păsările de ţărmuri marine sunt mai numeroase, dar acestea au o arie de activitate foarte mare în apele interioare, deseori la distanţe mari de ţărm.

Mamiferele sunt reprezentate de două specii de delfin, de focă şi de marsuin.

2. Etajarea asociaţiilor bentale

1. Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixeaza prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus.

3. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este

17

Page 18: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

caracterizat de predominarea populatiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

4. Etajul sublitoral ( infralitoral ) - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare.5. Etajul elitoral - se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare (60 m) până la marginea platformei continentale.În Marea Neagră nu există etajele batial, abisal şi hadal.

4. Poluarea şi protecţia Mării Negre

Schimbarile climatice din ultimii ani nu sint cauzate de evolutii naturale, ci sint produse aproape în totalitate de activităţile umane, de cresterea gradului de poluare si de managementul necontrolat al emisiilor de dioxid de carbon (CO2).

În general, prin poluare se înţelege orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor substanţe ori energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului. Poluarea este reprezentate de acţiunile care pot produce ruperea echilibrului ecologic, pot dăuna sănătăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor, pot produce pagube economiei naţionale prin modificarea calităţilor factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.

Poluarea apei reprezintă modificarea directă sau indirectă a compoziţiei sau a stării apelor, unei surse oarecare, ca urmare a activităţii omului, în aşa măsură, încât ele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora din utilizările pe care le poate căpăta în stare naturală. Orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

Marea Neagră este supusă în zona litoralului românesc unui proces de poluare ca urmare a poluanţilor proveniţi din Dunăre, evacuărilor directe de ape uzate insuficient epurate sau chiar neepurate, cât şi prin activitatea marină şi portuară intensă.

a. Surse permanente de poluare

1. Inundaţiile

18

Page 19: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Poluarea Marii Negre s-a accentuat in ultimii ani ca urmare a ploilor abundente, ce au condus la transportarea unor importante cantitati de aluviuni, precum si din cauza deversarii in Dunare a unor substante chimice ( pesticide şi fertilizatori ), folosite in Germania si Austria. In acelasi timp, vasele abandonate de-a lungul Dunarii si pe coastele Marii Negre reprezinta o sursa permanenta de poluare cu metale grele. Grav este faptul ca poluarea din Marea Neagra se transfera prin Marea Egee in Mediterana. „Volumele de apa care ajung in Mediterana, din Marea Neagra au crescut pina la 580 km cubi pe an, ceea ce inseamna o cantitate foarte mare”. O alta problema este cea a cresterii eroziunii malurilor, in ultimii 10 ani Romånia pierzind peste 22 de km patrati de teritoriu.

Marea Neagra e legata de uscat prin intermediul fluviului Dunarea care este transmitatorul poluantilor. Substantele chimice se infiltreaza prin pamant in apa raurilor si sunt astfel purtate pana la Dunare si de acolo in Marea Neagra. Substantele chimice cum ar fi cele petroliere, fertilizatorii, insecticidele si erbicidele care nu se descompun in contact cu solul, patrund in cele din urma in Marea Neagra. Marea devine astfel un depozit imens pentru aceste colectii amestecate de fertilizatori si otravuri.

Cantitatea de metale, DDT şi PCB ( betanol policlorinat ) a crescut in ultimii ani, dar inexplicabi nivelul arsenului a scazut. DDT-ul, o substanta chimica organica clorinata şi toxica, utilizată ca pesticid şi care persistă în mediu este încă folosit, cu toate ca a fost interzis.

Metale grele cum ar fi cadmiul, nichelul, arsenul, cuprul, plumbul, zincul sau cromul, care cele multe provin din industria si transportul pe uscat, sunt chimicale periculoase care dezechilibreaza balanta sistemelor animale din mediu.

O alta substanta chimica care are un efect negativ asupra florei si faunei Marii Negre este tributilina ( TBT ) care este folosită pe scara largă ca vopsea rezistentă la apa pentru chila vaselor. S-a demonstrat că TBT produce modificari sexuale melcilor de mare ( un tip de crustaceu ), intregi populatii devenind de sex feminin, deci puse in imposibilitatea de a se reproduce.

S-au descoperit produse alternative care nu au efecte adverse asupra florei si faunei, cum ar fi unul având la baza cuprul şi care este de 1000 de ori mai putin toxic pentru plante şi animale.

Organismele daunatoare se reproduc în moluşte şi transmit omului numeroase boli. Cea mai raspândită este bacteria Escherichia coli, care este folosită ca un indicator al contaminării. Pentru a nu provoca boala ar trebui sa existe mai putin de 230 Escherichia colii la 100g de ţesut. Alte microorganisme care ridica probleme pentru om sunt bacteriile: Salmonella şi Staphyloccus care pot să apară ăn crustacee, şi în climatele calde Vibrio parahaemolyticus. PBC-ul are un efect cumulativ asupra vieţii din Marea Neagra. Ei sunt poluanţi industriali, toxici pentru animale si oameni.

Prezenta gunoiului în mare este o problema majora deoarece ameninta vietuitoarele şi habitatul acestora. Deşeurile din plastic reprezinta o problema deosebit de dificilă. Mari cantităţi de deşeuri solide sunt transportate deasemenea de viiturile formate în urma furtunilor şi ploilor torenţiale, tot mai dese, pe fluviul Dunăre şi pe râurile interioare.

2. Poluarea chimică

19

Page 20: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Poluarea se produce atunci cand chimicale sau energie ( zgomot sau caldura ), deversate in mediul inconjurator,afecteaza orice forma de viata sau scad valoarea mediului pentru oameni ( pentru amenajarile sau alte destinaţii ). Exista dovezi ca multe rauri care se varsa in Marea Neagra au fost puternic poluate in decada dintre 1970 şi 1980. Unele dintre sursele de poluare, fabrici din industria grea sau agrochimica,cum ar fi cele producatoare de pesticide,sunt acum inchise datorita colapsului economic care a afectat multe tari dupa 1990.De asemeni unele

interprinderi care mai functioneaza inca,au redus indicele de poluare prin aplicarea de tehnologii moderne si tratarea deseurilor.Transportul de petrol prin Marea Neagra a cescut foarte mult si exista un risc constant de poluare prin aplicarea deversari datorate accidentelor si manevrelor greşite ( robinete slabite,manevrare neatenta si spalarea ilegala a tancurilor de petrol ). Poluarea poate fi prevenită în toate situaţiile întrucât ea este rezultatul accidentelor sau folosirii intenţionate a mediului pentru depozitarea deşeurilor.

3. Substanţe radioactive

Acestea sunt elemente care emit radioactivitate. Ele pot fi sustanţe din natura, adunate de fluviul Dunăre din tot bazinul său hidrografic, lantanide sau actinide, sau elemente conţinând uraniu, produse ale activitatii omenesti. Elemente ca uraniu există şi în natură, astfel încât un anumit nivel de radioactivitate este întotdeauna prezent în masa aluvionară depusă de apele curgătoare în Marea Neagră.

b. Surse accidentale de poluare

1. Ţiţei: producere şi rafinare

Ţiţeiul şi alte substanţe petrochimice sunt principalii poluatori ai Mării Negre, alaturi de care apele uzate, gunoaiele casnice şi poluarea aerului se adaugă în mod semnificativ.

Ţiţeiul brut conţine mii de hidrocarburi. Acestea sunt compuşi ale carbonului şi hidrogenului care pot fi saturaţi ( nu contin legaturi duble ), nesaturaţi (contin legături duble sau triple de aceea sunt mai reactivi ) sau aromatici (contin inele de benzen ). In general, cu cât numărul de inele de benzen sau de legături duble şi triple este mai mare într-un compus al ţiţeiului, cu atat mai toxic este acesta. Lubrifianţii bazaţi pe petrol se mai folosesc în utilajele de forare a titeiului sau a gazelor.

Este foarte dificil, cronofag şi scump sa se măsoare concentraţia de substante chimice organice care pot provocă poluarea. Ştim puţine despre concentraţia şi repartiţia lor în Marea Neagră. Ştim totuşi că nivelul de pesticide este mai mic decat în alte mari europene datorita dificultatilor ţăranilor de ale procura. Deşi transportul de titei a cescut semnificativ,din fericire au fost putine scurgeri majore de titei in Marea

20

Page 21: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Neagră. Totuşi ţiţeiul se întâlneşte frecvent în zonele de plajă. Acest lucru apare ca rezultat a doi factori:

1. Un mare numar de descarcari provenite din transportul maritim ( golirea tancurilor de balast pare a fi o problema majoră ).

2. Canalizarea urbana si deşeurile industriale aruncate în râuri şi Marea Neagră.

2. Accidente nucleare

Accidentul nuclear de la Cernobil din 1986 a produs imense suferinte umane si contaminari ale mediului, în special în unele zone ale Niprului, fluviu care se varsă în Marea Neagră. Îndiguirile de pe fluviu au împiedicat însă cea mai mare parte a poluării să ajungă în mare. Din cauza acestui accident dar şi a altor deversări operationale, nivelul de radioactivitate în Marea Neagră.

În mod normal, emisiile de la reactoarele nucleare sunt foarte strict controlate. Exista totuşi riscuri de accidente iar depozitarea pe termen lung a deşeurilor radioactive este dificilă şi costisitoare. Este posibil să apară poluări radioactive accidentale, rezultate în urma deversării în Dunăre de ape folosite pentru răcire în reactoarele nucleare de la Cernavodă.

c. Influenţa poluanţilor asupra florei şi faunei

În studierea efectului poluării asupra planctonului, se ţine seama de faptul că acesta reprezintă o componentă de bază a lanţului de hrănire marină: un prejudiciu, o degradare mare a planctonului are un efect indirect asupra necesarului de hrană al animalelor mari.

Scurgerile majore de ţiţei şi poluările accidentale datorate activităţii platformelor marine de foraj-extracţie a ţiţeiului reprezintă cele mai nedorite dintre formele de poluare a mediului marin. Aceste scurgeri de ţiţei au loc de obicei în estuare şi de-a lungul coastelor, zone care reprezintă cele mai productive ecosisteme şi care servesc ca loc de depunere a icrelor şi drept cuiburi pentru multe specii animale importante economic.

Măsuri de protecţie

În Marea Neagră se deversează anual din activităţile umane 280 tone de cadmiu, 60 de tone de mercur, 4500 tone de zinc, 1000 de tone de crom, 50.000 de tone de hidrocarburi, la care se adaugă importante cantităţi de petrol, cupru, azot, siliciu, nitraţi, fosfaţi, pesticide şi alte substanţe organoclorurate.

Efectivele multora dintre cele 1500 de specii de vertebrate şi nevertebrate, inventariate în Marea Neagră, s-au diminuat considerabil, unele fiind chiar pe cale de dispariţie. Spre exemplu, foca de Marea Neagră, o subspecie a focii călugăr, a dispărut cu desăvârşire.

În secţia Terminal Midia sunt procesate fluidele primate de la platformele marine prin a două conducte de amestec, atât submarine şi terestre ( segmentul Liman Chituc – Vadu – Comuna Corbu – Terminal Midia ).

21

Page 22: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Deşeurile solide / semisolide sunt colectate centralizat şi evacuate la groapa de gunoi Ovidiu, prin contract de prestări servicii cu firme specializate. Deci sursele potenţiale de poluare a mediului marin specifice S.N.P. Petrom S.A. – sucursala Petromar Constanţa sunt: activitatea de transport, operaţiile curente de curăţire şi descărcare ale navelor maritime şi ale tancurilor petroliere, deversările accidentale.

Pentru salvarea Mării Negre, încă din 1992 a fost creată Convenţia privind protejarea Mării Negre dar, această entitate nu şi-a atins însă nici pe departe scopul.

6. Concluzie

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire. Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă bineînţeles nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a înţeles că face şi el parte din natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un sistem şi că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu poate renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru realizarea acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea acestuia în aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în permanenţă.

Primele iniţiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Începând din 1970, au apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei : subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului şi a solului. Oamenii au început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil faţă de natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi sprijin reciproc pe plan local, judeţean, naţional şi mai ales internaţional.

Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de deşeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-a pus în pericol însăşi viaţa lui. În asemenea

22

Page 23: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

situaţie, fiinţa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru protecţia mediului înconjurător, pentru menţinerea în natură a unui echilibru normal între toţi factorii care compun mediul. Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuiesc corelate cu legile naturii.

Bibliografie

1. Lupan E. – Dicţionar de protecţia mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997,

2. http://mareaneagra.ngo.ro/2001 capitol 4.htm,3. Piescu V., Pecheanu I., Dumitrescu E., - Investigaţii efectuate în 1999

pentru identificarea unor noxe în apele şi sedimentele marine datorate aportului fluvial şi consideraţii privind bioconcentrarea acestor noxe în organismele acvatice marine, Colocviul Naţional Acvadepol, Constanţi, 2000,

4. Cordonaşu R., - Monitorizarea calităţii factorilor de mediu din zona de operare a platformelor marine, Dana 34, Staţia de fluide de foraj şi secţia terminal Midia, I.C.P.T., Câmpina, octombrie 2003,

5. Ionescu C-Tin, Ciuparu D., - Poluare şi protecţia mediului în petrol şi petrochimie, Editura Brilliant, Bucureşti, 1999.

23

Page 24: Ecosistemul Acvatic Marea Neagra

Anexe

Circuitul poluării şi poluarea remanentă

24

Apă atmosferică

poluare

Apă meteorică

Apă de suprafaţă

Apă subterană

Autopoluare(poluare naturală)

Autoepurare

Poluare artificială(surse organizate, surse neorganizate)

Poluare activă, pasivăPoluare continuă, intermitentă,

accidentală

Epurare artificială

Poluare remanentă (oscilantă, variabilă)

Dispersie, acumulare, reducere, filtrare, adaptare, etc.