Dezvoltare Regionala

DEZVOLTARE ECONOMICĂ LOCALĂ ÎN CONTEXTUL REGIONALIZĂRII.

EFECTE, CONSTRÂNGERI ŞI SEMNIFICAŢII

DEZVOLTARE ECONOMICĂ LOCALĂ ÎN CONTEXTUL REGIONALIZĂRII. EFECTE, CONSTRÂNGERI ŞI SEMNIFICAŢII

Fig. 1. Dezvoltare locală - conflict de pieţeSursa: Sideri, 1997, p. 38

Sunt identificate trei niveluri ale pieţelor - pieţele financiare, pieţele cu bunuri şi servicii şi pieţele forţei de muncă. Fiecare dintre acestea se mişcă cu o viteză diferită faţă de integrarea globală. Pieţele financiare sunt deja foarte strâns integrate la nivel internaţional. Nicio „piaţă de capital naţională” individuală nu poate avea o existenţă independentă durabilă.


În România pentru a obţine o politică armonioasă de dezvoltare teritorială comparativă cu cele din Uniunea Europeană s-au creat 8 regiuni de dezvoltare.

Obiectivele dezvoltarii regionale: Obiectiv 1: promovarea dezvoltării structurale şi acomodării

zonelor subdezvoltate la nivel regional, respectiv regiunile cu PIB pe cap de locuitor < 75% din media UE.

Obiectiv 2: reconversia economică şi socială a regiunilor care se confruntă cu probleme structurale, în general, acest obiectiv va fi destinat zonelor care se confruntă cu schimbări economice, zone rurale în declin, regiuni piscicole dezavantajate şi zone urbane care se confruntă cu dificultăţi.

Obiectiv 3: dezvoltarea resurselor umane la nivel local în contextul regionalizării. Aceste obiective pot fii realizate prin: convergenţă, competitivitate regională, locuri de muncă şi cooperare teritorială.

REGIUNILE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA


Regiunile de dezvoltare din România sunt incluse în nivelul NUTS II- Nomenclature des Unite Territoriale Statistiques (nivelului NUTS I îi corespunde teritoriul naţional, şi celui NUTS III, judeţele).

Fiecare regiune de dezvoltare dispune de minim 2 milioane de locuitori, excepţie fiind Regiunea Vest cu 1.959.985 locuitori.

Metode de cercetare aplicate: metoda analitică cartografierea metoda statistică metodele modelului

Analiza constă în selectarea şi descrierea unui set de indicatori "măsurători" pentru competitivitatea regională, capabili de a arăta situaţia regiunii din punct de vedere metric (suprafaţa, numărul de locuitori), dar şi din punct de vedere al atributului (PIB / locuitor, procent al populaţiei cu studii superioare, etc).

REGIUNILE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA

Fig. 2. Regiunile de dezvoltare în România.

1 Nord-Est, 2 Sud-Est, 3 Muntenia de Sud, 4 Sud-Vest, 5 Nord-Vest, 7 Centru, 8 Bucuresti-Ilfov Sursa: Carta verde, Politica de Dezvoltare Regională, Bucureşti, Guvernul român, 1997.


Fig. 3. PIB /regiuni.

Sursa: Anuarul Statistic Român 2008



Un model de creştere economică este dificil de măsurat, cu toate acestea, se pot descrie caracteristicile generale ale modelului de creştere economică al unei naţiuni prin selectarea mai multor indicatori. Aceşti indicatori ajută la determinarea modelului de creştere economică prin:

Măsurarea calităţii creşterii economice Compararea creşterii calităţii în diferite domenii Analiza calitativă de formare a modelului de crestere economică.

Principii de construire a unui sistem de indicatori:- O natură ştiinţifică prin care sistemul de indicatori trebuie să reflecte cu acurateţe caracteristicile generale ale modelului de creştere economică a unei zone şi să evite suprapunerea cu indicatori statistici actuali;- Universalitatea şi comparabilitatea prin care indicatorii de creştere economică ar trebui să fie capabili să măsoare fiecare etapă de dezvoltare;- Simplitatea prin care indicatori trebuie să fie integrabili cu metodele statistice existente şi să se bazeze pe datele statistice ale unui sistem naţional de contabilitate.

SISTEMUL DE INDICATORI


Indicatori economici PIB / cap de locuitor, rata de creştere a PIB, productivitatea muncii (PIB / populaţie ocupată), exporturile nete, investiţiile străine, numărul de companii/1000 locuitori şi venitul net/cap de locuitor. Indicatori socio-demografici rata de ocupare a forţei de muncă, indicele de viaţă medie (% din media naţională) şi ponderea populaţiei ocupate cu nivel de învăţământ superior. Indicatori de cercetare-inovare costurile de cercetare (dezvoltare) (% din PIB), ocuparea forţei de muncă în sectorul cuaternar (% din total) şi numărul de brevete înregistrate (% din totalul cererilor). Indicatorul de competitivitate regională reprezintă media ponderată a celor trei grupuri principale de indicatori, modelul Grupul de Economie Aplicată (2007).

INDICATORI STRUCTURALI ANALIZAŢI

Fig. 4 - Comparaţie între PIB regional şi media UE

Sursa: Comisia Europeană “Economic Forecast Spring 2009”


Fig. 5 Distribuţia populaţiei şcolare, pe regiuni de dezvoltare, în anul şcolar/universitar 2010-2011

Sursa: Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO).




Fig. 6 Rata netă de cuprindere, pe regiuni de dezvoltare şi medii de rezidenţă,

în anul şcolar/universitar 2010-2011



Fig. 7 Rata şomajului BIM, pe regiuni de dezvoltare



Fig. 8 Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, pe regiuni de dezvoltare


Analiza comparativă a Regiunilor de Dezvoltare evidenţiază, după 1990, un proces de creştere a disparităţilor de dezvoltare economică şi socială între regiuni. Diferenţele de dezvoltare dintre cea mai dezvoltată Regiune (Bucureşti - Ilfov) şi cea mai puţin dezvoltată (Regiunea Nord-Est), în termeni de PIB/locuitor, au crescut de aproape trei ori. Indicatorul IDU al Natiunilor Unite demonstrează că dezvoltarea socială a ţărilor BRICS întârzie faţă de dezvoltarea economică. O posibilă variantă este să se schimbe prioritizarea creşterii economice naţionale către dezvoltare eficientă şi sustenabilă simplu pentru o mărire rapidă a PIB-ului.Mutarea strategiei de dezvoltare economică de la viteză la calitate, sustenabilitate şi eficienţă sunt foarte importante pentru a putea menţine creşterea şi a "prinde din urmă" economiile dezvoltate. Există diferenţe mari de dezvoltare atât între statele membre cât şi între regiunile din interiorul acestora. Aceste diferenţe de dezvoltare s-au adâncit odată cu aderarea celor zece state în 2004, a României şi Bulgariei în 2007. Astfel una dintre cele mai prospere regiuni ale Europei (Londra) are un PIB pe locuitor de nouă ori mai mare decât cel înregistrat în cele mai sărace regiuni ale României.

CONCLUZII FINALE


Prioriăţile României pentru o dezvoltare la nivel regional sunt:1. Însuşirea şi aplicarea principiilor dezvoltării durabile ca bază

conceptuala a planificării strategice şi politicilor publice. 2. Stabilirea unui profil de ţară specific şi punerea în valoare a

avantajelor competitive reale ale României.3. Modernizarea structurilor statului.4. Accentuarea importanţei capitalului uman pentru dezvoltarea

economică şi socială.5. Iniţierea unor dezbateri naţionale care sa aibă ca rezultat

adoptarea de măsuri legislative şi politici publice vizând implementarea conceptului de dezvoltare durabilă, identificarea de noi resurse, inclusiv prin parteneriate public-privat, atragerea de investiţii şi stimularea unor formule asociative pentru crearea de locuri de muncă stabile şi bine remunerate şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

6. Promovarea unei politici externe active, coerente şi demne în cadrul UE şi NATO precum şi în relaţiile cu alte state.

CONCLUZII FINALE


Evaluarea disparităţilor spaţiale este influenţată de alegerea dimensiunii indicatorilor şi a perioadei de timp avute în vedre; politica regională europeană se bazează pe date colectate pentru serii de timp scurte, de regula mai mici de 10 ani, ceea ce face ca schimbările structurale profunde, evoluţia matricilor spaţiale ce are loc de-a lungul unor perioade de timp mai îndelungate să nu poată fi surprinsă în lipsa unei analize pe niveluri diferite a elementelor sistemului integrativ al Uniunii Europene.

Analiza disparităţilor regionale cu indicatori structurali ce înglobează nu doar dimensiunea economică, ci şi aspecte sociale, demografice, privind educaţia şi starea mediului relevă existenţa unor tipare teritoriale divergente faţă de cele observate analizând strict produsul regional raportat la populaţie.

Ciclul de schimbări în topul economiei a început în anul 2000 şi va dura 30 de ani. În această perioadă, PIB-ul mondial va creşte cu un ritm mediu anual de 3,5% şi va ajunge la 129 mii de miliarde dolari în 2030 (dolari la valoarea din 2009), dublu faţă de nivelul din prezent.

După câte am putut vedea, economiile statelor cresc şi descresc de la un an la altul, concurenţa dintre ele fiind una acerbă. Previziunile făcute de marii economişti arată că topul celor zece mari puteri ale lumii se poate schimba oricând, prin inversarea poziţiilor dintre statele deja existente în top, cât şi prin introducerea de noi state, fiecare dorind deţinerea influenţei totale.

CONCLUZII FINALE

Documents

Dezvoltare Regionala