ELABORAREA ŞI ALEGEREA METODELOR DE CONSERVARE A MATERIALELOR CELULOZICE

Conservarea hârtiei reprezintă demersurile întreprinse pentru crearea condiţiilor

optime de păstrare a hârtiei, în scopul menţinerii integrităţii sale materiale un timp cât

mai îndelungat. Starea de conservare, determină starea de sănătate într-un anumit

moment, a unei cărţi, cu indicarea cauzelor care au determinat eventualele degradări ale

acesteia.1

1.Conservarea pasivă.

Controlul condiţiilor higrometrice şi termice

Valorile termohigrometrice ideale pentru biblioteci:

- temperatura 16-18ºC;

- umiditatea relativă(U.R.) 50-65%.

Controlul climei în biblioteci trebuie să fie efectuat periodic cu aparate

înregistratoare ,,termohigrografe” repartizate în diferite încăperi, departe de sursele de

căldură(radiatoare, lămpi electrice etc.) dacă valorile înregistrate se deosebesc de cele

ideale, este necesar să se corecteze eventualele dezechilibre prin aparate

adecvate(umidificatoare, deumidificatoare şi condiţionatori) după caz. Umidificatoarele

şi deumidificatoarele pot furniza o soluţie economică în localurile în care circulaţia

aerului este suficientă. În unele cazuri este totuşi necesar să se recurgă la instalaţii

raţionale de aer condiţionat, care reglează eficient diferitele componente ale climei şi

permit realizarea condiţiilor ideale pentru conservarea cărţilor.

1.1.Metode de stabilire a microclimatului

Agenţii atmosferici de deteriorare pot fi reduşi sau eliminaţi cu ajutorul instalării

unui dispozitiv de filtrare. Filtrele obişnuite nu reuşesc să elimine şi particulele cele mai

mici; aceasta este posibil când dimensiunea particulelor nu este mai mică de 5microni. Cu

ajutorul unui astfel de sistem de climatizare(filtrare) spălarea aerului permite eliminarea

aproape în totalitatea gazului sulfuros, mai ales dacă se utilizează în acest scop o apă uşor

1 Dicţionar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice., coord. Mircea Popescu, vol.I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1995, pag.121

alcalină. Acest lucru este posibil doar în cazul în care sistemul respectiv este prevăzut cu

un sistem de răcire. Se recomandă folosirea unui sistem care permite reducerea la

30micrograme pe metru cub a conţinutului de gaz sulfuros din aer.2

Celuloza este substanţa chimică principală ce intră în componenţa hârtiei şi se

găseşte atât în lemn, bumbac cât şi în fibrele textile. Unele tipuri de suport papetar sunt

fabricate din coajă de copac, din deşeuri textile, dar şi dintr-o mare varietate de fibre

brute adăugate altor materii. Aceste trei tipuri de fabricate şi proprietăţile lor se datorează

celulozei. Fibrele textile şi hârtia produsă din ele, se obţin prin diverse metode, iar

produsele finite se deosebesc între ele datorită aplicării diverselor substanţe chimice şi

proceselor tehnologice.3

Din punctul de vedere al gradului de deteriorare, posibilităţile de întrebuinţare sunt:

a - documentele arhivistice, cărţile de valoare, manuscrisele necesită un suport de scris

mai rezistent şi cu o durată de viaţă mai mare;

b - cu o durată medie de viaţă a hârtiei pot fi cărţile ieftine, reviste, caiete, hărţi, obiecte

din hârtie şi carton şi hârtiile de scris;

c - o viaţă scurtă au pungile de hârtie, hârtia de împachetat, hârtia de mătase, hârtia de

ziar şi hârtia de filtru. 4

Viaţa suportului papetar nu este singurul criteriu care determină dacă un articol

fabricat din hârtie necesită sau nu măsuri de protecţie. Conservatorul/bibliotecarul în

dorinţa de a mări viaţa cărţilor sale, trebuie să-şi ia câteva măsuri de prevedere; nu trebuie

să permită conştient pătrunderea şi dezvoltarea insectelor sau mucegaiului în rafturile

depozitelor, sau ca ele să fie introduse cu noile achiziţii. Trebuie avută în vedere

menţinerea temperaturii şi a umidităţii relative în cadrul unor limite admise, să se prevină

expunerea la lumina solară directă, iar în cazul în care în apropiere se află un centru

industrial trebuie luate măsuri de purificare a aerului. Dacă se dispune de echipamentul

necesar pentru a preveni apariţia deteriorărilor, în cazul în care ele îşi semnalează totuşi

prezenţa se pot înlătura cu uşurinţă. În funcţie de necesitate suportul papetar trebuie să fie

2 Probleme de patologie a cărţii. Culegere de material documentar.[ după lucrarea ,,Conservation of Materials”de G.D.M. Cunha],Tipografia Bibliotacii Centrale de Stat, Bucureşti, 1973, pag.243 C.J. Wesel, op. cit., pag.1974 Ibidem, pag.198

ales pe baza calităţilor lui naturale, să fie îngrijit şi întreţinut după anumite cerinţe pentru

a-şi îndeplini funcţia.5

Unul dintre elementele principale pentru conservarea unei cărţi este legătura sa şi

păstrare colecţiilor.6

Daunele materialului bibliografic sunt împărţite în trei grupe, după cauzele ce le

determină:

1. Agenţi fizici: lumina, temperatura, umiditatea, fie în exces, fie în carenţă;

2. Agenţi chimici: defecte în prepararea materialului de scris, aciditatea cernelii,

procese de oxidare a hârtiei, pete de substanţe chimice, contaminarea aerului;

3. Agenţi biologici: microorganisme, insecte şi rozătoare.

Metode pentru diminuarea pagubelor cauzate de lumină :

- reducerea intensităţii iluminatului la minimum indispensabil, la care trebuie supus

obiectul;

- acţionarea asupra compoziţiei spectrale a luminii, în scopul eliminării din ea a

radiaţiilor mai dăunătoare, dar fără ca prin aceasta să se modifice mult culoarea

obiectului(undele scurte ale spectrului situate către albastru sunt cele mai

dăunătoare).

În general sunt preferabile sursele de lumină calde. Radiaţia ultravioletă care intră

în compoziţia luminii solare, a luminii naturale şi a iluminatului fluorescent este cea mai

nocivă dintre toate şi deoarece nu adaugă nimic la calitatea vizibilităţii ar trebui

eliminată.7

Obiectele asupra cărora intensitatea luminoasă, precum şi compoziţia spectrală a

luminii nu are o influenţă deosebită(metale, pietre, sticla colorată, bijuteriile, emailurile,

obiectele de os) permit o iluminare maximală nelimitată.

Picturile în ulei şi şevalet, pieile nevopsite, cornul, lacurile orientale suportă o

iluminare maximală de 150 lucşi. Iar iluminarea maximală de 50 de lucşi este destinată

pentru obiectele cu precădere sensibile la acţiunea luminii: suporturile papetare, textile,

costume acuarele, tapiserii, stampe şi desene, miniaturi, picturi, hârtii pictate, goaşe, piele

5 Ibidem, pag.199-2006 E. Vaccaro, Conservarea şi restaurarea materialelor bibliografice, Roma,1967, în Probleme de patologie a cărţii. Culegere de material documentar, Tipografia Bibliotecii de Stat, Bucureşti,1969, pag.37 Probleme de patologie a cărţii. Culegere de material documentar.[ după lucrarea ,,Conservation of Materials”de G.D.M. Cunha],Tipografia Bibliotacii Centrale de Stat, Bucureşti, 1973, pag.16

vopsită precum şi cea mai mare parte a specimenelor de istorie naturală, cât şi blănurile şi

penele colorate.

Iluminarea unui spaţiu de expunere trebuie să răspundă la trei exigenţe

indispensabile: confortul, eliminarea orbirii şi reducerea intensităţii luminoase la 50 sau

maximum150 lucşi în funcţie de materialele expuse şi de sensibilitatea lor.8

2.Conservare activă 2.1.Îngrijirea materialelor celulozice. Pentru păstrarea materialelor unicat, formă

originală se folosesc faximile în texte de format micro- sau în alt format să fie accesibile

consultării. Bibliotecarul conservatori trebuie să cunoască care sunt practicile curente

dăunătoare pentru colecţiile lor, pentru a le putea remedia. Cheia conservării colecţiilor

este un program de instruire a personalului prin care toţi membrii să înveţe să acorde

toată atenţia îngrijirii suporturilor papetare. 9

Măsuri curative

Înainte de a lua măsuri de conservare activă trebuie observate daunele în urma

acţiunii diferitor factori de degradare: deformare datorată excesului de temperatură, de

umiditate sau pete de diferite naturi. Daunele provocate de insecte sunt mai evidente şi se

individualizează mai uşor specia.

Prezenţa microorganismelor este in general indicată prin pete de cele mai diferite culori:

verzi, maron, roşii, galbene sau negre, de toate nuanţele, în timp ce pe pergament

predomină nuanţele violete. Asupra acestora este inutil să se acţioneze cu reactivi

chimici fără a face mai întâi o dezinfecţie adecvată. Petele derivă de la coloranţii secretaţi

de microorganisme, care la rândul lor pot fi şi ele colorate. Petele persistă şi după ce

factorul ce le-a determinat este mort. Faptul devine mai grav când microorganismele

atacă chimic suportul papetar. Aceste cazuri se evidenţiază prin schimbarea culorii,

concomitent cu alterarea structurii hârtiei, care la tipărit apare lânoasă, pierde coroziunea

şi se desface în fibre sau devine fragilă şi se fărâmiţează dacă este solicitată mecanic.

Mijloacele de acţionare împotriva microorganismelor sunt fizice şi chimice.

Preparatele utilizate nu trebuie să fie toxice pentru om.

Mijloace de aplicare a produselor chimice la cărţile sau documentele ce prezintă

atac microbiologic:

8 Ibidem, pag.17-199 Ibidem, pag.15

1. imersia în diverse soluţii

2. stropirea

3. expunerea la gaze sau vapori10 Se recomandă ca bibliotecarii să nu aleagă singuri

mijloacele de prevenire sau inhibare a activităţii ciupercilor şi insectelor papirologice şi

nici să urmeze sfaturile producătorilor de astfel de produse, ci să recurgă totdeauna la

specialişti în domeniul cărţii, biologi şi chimişti. Colaborarea între oamenii de ştiinţa şi

bibliotecari este foarte importantă, întrucât de ei depinde salvarea colecţiilor de cărţi.

Bibliotecarul are sarcina de a aranja materialul bibliografic care-i este încredinţat,

dar mai are şi datoria de a veghea asupra conservării lui. O carte care datorită ignoranţei,

neglijenţei sau datorită unei cauze de forţă majoră s-a deteriorat, trebuie să fie pusă

repede în condiţii de folosinţă pentru cei care studiază şi, totodată, să fie păstrată pentru

generaţiile viitoare.

Înainte de a da spre restaurare o carte, fie ea tipărită sau manuscris, bibliotecarul

trebuie să se orienteze spre restaurator şi nu spre artizani, care pot fi foarte pricepuţi în

meseria lor, dar fără cunoştinţe deosebite cu privire la particularităţile de epocă specifice,

care deosebesc o carte de altă carte, şi astfel pot altera fizionomia acesteia. Nu trebuie să

se dea niciodată credit rezultatelor obţinute în mod empiric, care pot părea pe moment

satisfăcătoare, dar care în majoritatea cazurilor se transformă în daune permanente.11

Orice carte, mai ales dacă este veche, are particularităţile sale caracteristice care rezultă

din mijloacele folosite la fabricarea ei şi din mediul în care s-a păstrat.12

Conservarea diverselor suporturi papetare necesită elaborarea unor metode specifice

care să corespundă calităţilor respective la elaborarea metodelor de conservare

contemporană trebuie ţinut cont şi de faptul că în timpul conservării unui anumit obiect

toate procedeele aplicate ,,se suprapun” şi, prin urmare, metodele trebuie să fie elaborate

luând în considerare acţiunea reciprocă exercitată de diferite materiale şi de diferiţi

reactivi, precum şi influenţa pe care o pot exercita asupra obiectului supus conservării. O

problemă apropiată de producţia corespunzătoare a hârtiilor şi materialelor speciale

destinate conservării actelor şi cărţilor este elaborarea ambalajelor bune/corespunzătoare

pentru materiale, care rămân mult timp depozitate în condiţii întâmplătoare.13 10 Ibidem, pag.20-2111 Ibidem, pag.23-2412 Ibidem, pag.3213 Ibidem, pag.34-36

De conservarea colecţiilor este responsabil conservatorul/bibliotecarul care trebuie

să aibă grijă ca să fie adăpostite în condiţiile cele mai bune. Astfel se decide ce trebuie

făcut pentru a preveni sau îndepărta deteriorarea şi care obiecte necesită un proces de

restaurare. Restauratorul trebuie să colaboreze îndeaproape cu conservatorul/ bibliotecar,

trebuie să se acorde o mare atenţie alcătuirii unui program sistematic de îngrijire a

colecţiilor. Într-o bibliotecă de dimensiuni mici bibliotecarul şef poate avea printre alte

atribuţii şi pe aceea de conservator de bibliotecă, el fiind14 responsabil şi persoana cea

mai familiarizată cu colecţia de bibliotecă. Bibliotecarul/conservatorul trebuie să fie la

curent cu tehnicile şi procedeele utilizate de restaurator şi de cercetătorul-investigator, dar

nu va executa restaurarea propriu-zisă a cărţilor şi documentelor sau altor materiale de

bibliotecă. Atât restauratorul - conservator cât şi bibliotecarul trebuie să fie conştient de

activitatea cercetătorului investigator şi să colaboreze strâns, comunicându-şi problemele

ivite în conservarea materialelor de bibliotecă.15 Aşadar aceşti profesionişti(bibliotecar,

conservator, investigator) formează un sistem tripartit al conservării.16

Casetele se recomandă a fi folosite pentru protejarea cărţilor de lux, a legăturilor

vechi cu decoraţii şi ornamente valoroase şi a cărţilor rare. Casetele sunt utilizate cu

scopul de a proteja cărţile de solicitări mecanice şi la abraziune. Ele trebuie să permită

circulaţia aerului în interior, să oprească acţiunea altor factori de degradare, să fie uşor de

utilizat şi să nu îngreuneze accesul la carte.17

Problema curăţeniei în bibliotecă/depozitele de carte. Păstrarea unei curăţenii

corespunzătoare, în clădirea în care sunt depozitate cărţile, constituie o condiţie primară a

conservării şi protejării colecţiilor. Acumularea murdăriei va accelera deteriorarea

datorită acţiunii ei abrazive şi chimice. Gazele poluante din aer formează concentrări

acide sunt deosebit de periculoase pentru hârtie. Insectele şi mucegaiurile găsesc condiţii

favorabile pentru creştere şi hrană. Spaţiile destinate depozitării de carte necesită o

curăţenie periodică nu numai a podelei dar şi a obiectelor şi a rafturilor în care se găsesc.

Îngrijirea este o sarcină a personalului de întreţinere, în timp ce îngrijirea colecţiilor

14 Susan G. Swartzburg, op.cit.,pag.415 Ibidem, pag.516 Ibidem, pag.717 Probleme de patologie a cărţii. Culegere de material documentar.[ după lucrarea ,,Conservation of Materials”de G.D.M. Cunha],Tipografia Bibliotacii Centrale de Stat, Bucureşti, 1973, pag.132

revine în sarcina bibliotecarilor/conservatorilor. Aceste funcţiuni se suprapun în mod

critic, întrucât multe acţiuni sun deosebit de dăunătoare pentru materialele de bibliotecă.

Ştergerea, curăţirea, mânuirea, întinderea, umezirea, uscarea precum şi utilizarea

diferiţilor agenţi de curăţire pot accelera rapid deteriorarea materialelor celulozice şi pot

conduce la degradări chimice sau la favorizarea acţiunii distructive exercitate de alţi

agenţi. Într-un astfel de spaţiu curăţenia trebuie executată la fel de atent pe cât de eficient

posibil.

Bibliotecarului/conservatorului îi revine sarcina de a instrui personalul de

întreţinere cu privire la modul în care trebuie executată curăţenia, conform normelor de

conservare. De asemenea trebuie să urmărească efectele curăţeniei, atenţionând

personalul de întreţinere când metodele aplicate par să fie dăunătoare. Personalul de

întreţinere trebuie să dea dovadă de mare atenţie şi să aibă simţul responsabilităţii pentru

colecţiile pe care le îngrijesc, să fie instruit complet asupra metodelor eficiente de

curăţire. Între conservatori/bibliotecari şi personalul de întreţinere trebuie să existe o

strânsă colaborare şi o comunicare directă canalizată pe bunele condiţii de păstrare ale

materialelor celulozice.

Zonele de lucru trebuie grupate după cantitatea de curăţenie solicitată, iar sarcinile

asemănătoare trebuie centralizate pe fiecare zonă. În acest mod se poate estima cât timp

să i se atribuie fiecărei sarcini şi cum trebuie executată. Sarcinile gospodăreşti trebuiesc

planificate zilnic, săptămânal, lunar, anual.

O primă îndatorire a conservatorilor/bibliotecarilor cât şi a personalului de

întreţinere este de a păstra spaţiile cât mai curate, ferite de praf, utilizând procedee

nedăunătoare pentru suporturile papetare. Operaţiile de desprăfuire şi curăţenie

planificată trebuie executate cu cea mai mare grijă. În spaţiile destinate păstrării cărţilor

se necesită un program minuţios de curăţenie şi cât mai frecvent posibil. În momentul

mutării cărţilor din rafturi ele trebuie curăţate şi controlate. Se recomandă curăţarea cu

aspiratorul şi nu desprăfuirea, deoarece aceasta din urmă favorizează pătrunderea prafului

în volume, fapt ce produce deteriorarea hârtiei şi a legăturii. În acest scop, se pot folosi

mici aspiratoare manuale şi pistoale cu aer comprimat, utilizate sub capote galvanizate.

Înainte de a fi aşezate pe raft, fiecare carte trebuie controlată pentru efectuarea

reparaţiilor necesare.18

Norme pentru îndepărtarea prafului

1- trebuie efectuată preferabil primăvara pentru că în această perioadă agenţii

biologici sunt mai vulnerabili;

2- cărţile trebuie să fie scoase din rafturi şi dese într-un loc deschis, pentru că este

indispensabilă înlăturarea prafului de pe rafturi şi mai ales, controlarea lor nu

prezintă eroziuni datorită insectelor(când este vorba de rafturi de lemn), sau

oxidări(în cazul rafturilor metalice, semn al alterării metalului);

3- cărţile trebuie scuturate în locuri deschise pentru a evita ca ouăle de insecte şi

spori să rămână în încăperea care se încearcă a fi curăţată. Este bine să se

folosească un aspirator de praf pentru a pătrunde în părţile mai ascunse ale cărţii.

Este necesar să se examineze atent volumele pentru a vedea dacă prezintă eroziuni

datorită insectelor sau pete de ciuperci. Trebuie să se observe atent pereţii din

spatele rafturilor pentru a vedea dacă nu prezintă urme de umezeală.

Să se pună pe rafturi, în spatele, volumelor, mici recipiente deschise ce conţin

paradiclorbenzol în proporţie de 40gr/m³. 19 Este indispensabil ca toate localurile

bibliotecilor şi a depozitelor de carte să fie aerisite frecvent şi ca lumina să fie pe cât

posibil cea naturală.

Aerisirea localurilor, iluminare corespunzătoare,controlul valorilor

termohigrometrice înconjurătoare, sistematizarea cărţilor în rafturi adecvate,curăţarea

prafului este o acţiune indispensabilă, deoarece permite prevenirea daunelor cauzate de20

praful care se depozitează pe obiecte şi are o compoziţie chimică eterogenă(ouă de

insecte, spori de microorganisme şi, în marile oraşe, chiar oxid de carbon, gaze sulfuroase

şi azotate, cenuşă, funingine, particule de gudron şi chiar de acid sulfuric). O energică

îndepărtare a prafului întrerupe ciclul unor specii entomologice, oprind astfel acţiunea lor

dăunătoare.

2.2.Depozitarea cărţilor. Când numeroase dulapuri din lemn cu cărţi vechi au fost

găsite pline cu carii şi aproape în stare completă de distrugere s-a hotărât să se

18 Ibidem, pag.15-1919 Ibidem, pag.1820 E. Vaccaro, op.cit., pag17

înlocuiască dulapurile din lemn cu dulapuri metalice. Acest sistem n-a rezolvat problema

complet. Chiar şi dulapurile metalice pot deteriora cărţile pentru că, deseori, construcţia

lor imperfectă le face susceptibile la coroziune sau oxidare. Fie metalice sau din lemn,

dulapurile trebuie să fie deschise şi dacă conţin materiale rare trebuie să fie protejate

numai de gratii care să permită circulaţia aerului. Ele trebuie să fie depărtate de perete şi

să nu fie aplicate direct pe pereţi.

Pentru cărţile care din motive de siguranţă trebuie să se păstreze mult timp în

dulapuri închise ermetic sau în cutii, se necesită reglarea ventilaţiei în interior practicând

găuri protejate de filtre.

În cazul cărţilor cu o valoare deosebită păstrate în seifuri, este indispensabilă

condiţionare încăperilor, dacă aceasta nu este posibilă trebuie puse în interior materiale

higroscopice.21

Aşezarea cărţilor în raft

Cărţile îşi petrec cea mai mare parte din existenţă la raft astfel încât condiţiile de

depozitare exercită mare influenţă asupra duratei lor de viaţă. Aşezarea în raft se face

după anumite criterii de către custozi, este necesar ca fiecare mânuitor de carte ca, de

altfel, tot personalul, să cunoască metodele corecte de aşezare şi păstrare în raft.22

Criterii de aşezare a cărţilor în raft:

1- Rafturile nu trebuie să fie niciodată aglomerate. În momentul în care o carte este

împinsă uşor pentru a o scoate din raft iar aceasta nu lunecă spre exterior atunci se poate

considera că un raft s-a aglomerat. Un raft înghesuit poate duce la fisurarea cotorului

cărţilor şi provoca alte deteriorări când se încearcă scoaterea unei cărţi sau intercalarea

apucând-o de partea superioară a cotorului.

2- Cărţile trebuie păstrate în poziţie verticală. În cazul unei cărţi aşezate în poziţie

oblică presiunea exercitată asupra cotorului duce la fisurarea şi sfâşierea prematură,

învelitoarea se rupe iar colţurile se fisurează. Cărţile aşezate la întâmplare în raft pot

cădea cu uşurinţă. Cărţile aşezate cu cotorul sau tranşa exterioară în jos vor suferi

deteriorări grave ale cotorului. Se recomandă aşezarea poliţelor la o înălţime

corespunzătoare cu cea a cărţilor care se depozitează în raftul respectiv.

21 E. Vaccaro, op.cit.,19-2022 Ibidem, pag.29

Volumele in-folio, prea mari pentru rafturile normale, trebuie păstrate separat sau

aşezate în poziţie orizontală. La modul ideal, volumele mari trebuie depozitate orizontal

şi aşezate în rafturi de dimensiuni mai mari decât volumul respectiv(compartimentarea se

va face per volum). În cazul aşezării volumelor de format mare unul peste altul, fapt

considerat nepotrivit, cel mai mare va fi la vârf şi nu se vor suprapune mai mult de trei

volume.

3- Se recomandă utilizarea unor susţinători verticali, solizi pentru carte. Ei vor avea

dimensiuni potrivite pentru a putea menţine cartea în poziţie corectă în raft. Pentru cărţile

înalte, acest sistem nu este recomandat. Dacă susţinătorii nu sunt suficient de solizi, se

vor îndoi repede, ducând la ruperea coperţilor şi a foilor. Marginile prea ascuţite ale

susţinătorilor pot provoca tăieturi ale materialelor din care sunt alcătuite volumele sau pot

accidenta personalul manipulant, de aceea se necesită pilirea suprafeţelor ascuţite înainte

de folosire. Se recomandă utilizarea susţinătorilor confecţionaţi din materiale care nu

alunecă şi dacă acestea nu sunt imediat accesibile, se recomandă aplicarea la partea

inferioară a unei foiţe de hârtie, a unei fâşii de cauciuc sau a unui alt tip de material care

previne alunecarea.

4- Volumele foarte subţiri se vor păstra ă rafturi cu şanţ care permit inserarea

despărţiturilor fixe de-a lungul raftului sau asigurarea cu colţare care se ataşează dedesubt

cu scopul de a separa materialele. Se pot utiliza şi suporturi obişnuite cu o singură parte

netedă aşezate intermitent de-a lungul raftului pentru a asigura sprijin şi stabilitate.

5- În spatele cărţilor trebuie să existe un spaţiu liber. Rafturile trebuie să fie destul

de libere pentru ca volumele să fie aşezate comod, la o distanţă de 3 cm faţă de marginea

exterioară a poliţelor, cotoarele formând o linie uniformă şi paralelă cu acesta. În modul

de aşezare prezentat se simplifică identificarea cărţilor la raft, se reduce posibilitatea

împingerii volumelor mici în spatele raftului şi se egalizează presiunea asupra cărţilor din

raft. Circulaţia insuficientă a aerului favorizează apariţia mucegaiului în perioadele cu

umiditate crescută. Dacă rafturile se obişnuiesc a fi păstrate curate şi în ordine cei ce

studiază cărţile la raft se obişnuiesc să le lase la fel(în cazul compartimentelor de

bibliotecă cu acces liber la raft). Pentru a se asigura o păstrare corectă a volumelor

aşezate orizontal trebuie să se execute curăţenia zilnică.23

23 Ibidem, pag.30-32

2.3.Ambalarea cărţilor pentru transport.

Membrii personalului ce lucrează în instituţii destinate păstrării cărţilor trebuie instruiţi

pentru a recunoaşte toate tipurile de deteriorare suferite de volume. Aceste cărţi pot avea

legătura lipsă sau deteriorată, hârtia friabilă şi îngălbenită, miros sau indicii asupra

prezenţei umezelii şi mucegaiului, pagini sfâşiate sau lipsuri. Personalul trebuie încurajat

în frecventarea atelierelor de restaurare cu scopul de a-şi forma deprinderea de a

recunoaşte materialele cu probleme. Cărţile ce prezintă tendinţe de deteriorare trebuie

izolate pentru ca conservatorul/bibliotecarul să le poată examina cu atenţie.24

În momentul examinării unui titlu de carte specialistul poate lua următoarele

decizii:

1- Cartea poate fi returnată la fond în starea în care se află. Volumele nu

trebuie să fie repuse în raft legate cu bandă elastică. Elasticul taie şi

deteriorează atât coperţile cât şi cotorul cărţii. Se recomandă legarea cu

sfoară rezistentă , utilizată în ambalarea pachetelor.

2- Volumul poate fi relegat.

3- Cartea poate fi învelită într-o învelitoare25 de hârtie neacidă, apoi legată şi

pusă pe raft. Acest procedeu este utilizat pentru materialele rare şi mai

fragile.

4- Cărţile fragile pot fi puse în casete special confecţionate din material

neacid(casetele sunt făcute de un legător specializat). Casetele trebuie să

se potrivească cu dimensiunile cărţilor şi trebuie să aibă o supracasetă.

Pentru cărţile care necesită doar relegare se poate face apel la legătoriile comerciale,

dar cele care se află într-o condiţie fragilă sau având o prioritate mai mică pot fi învelite

şi puse în raft pentru o scurtă perioadă de timp(până când vor fi reparate); cărţile foarte

deteriorate necesitând reparaţii considerabile, se pun în raft, în cutii de material neutru,

dar se pot înlocui cu o ediţie mai nouă sau cu microfilme şi microfişe.26

Ambalarea improvizată pentru cărţile destinate expedierii nu este permisă. În cazul

în care se transmit mai multe cărţi , ele trebuie aşezate în teancuri mai mici, cu cotoarele

pe aceeaşi parte, iar acestea protejate cu carton ondulat pe ambele părţi. Pe margini se

24 Ibidem, pag.1925 Ibidem, pag.2326 Ibidem, pag.24-26

pun fâşii de carton protectoare pentru a reduce posibilitatea apariţiei deteriorărilor. Pentru

a proteja cărţile de umezeală pachetul se înfăşoară în hârtie dublată cu polietilenă şi se

sigilează marginile. În final, pachetul se înfăşoară cu hârtie rigidă de ambalat şi se

sigilează cu bandă de lipit întărită cu fir.

În cazul împachetărilor cărţilor foarte fragile şi foarte valoroase se recomandă o

metodă mult mai sigură. Cartea se înfăşoară, în primul rând, într-o hârtie lucioasă

asemănătoare cu plasticul numită ,,glassine” pentru a se evita frecarea; apoi, în material

de împachetat de celuloză care asigură izolarea şi amortizarea. Întregul pachet este învelit

în hârtie rezistentă cu strat de polietilenă şi sigilat la margini cu bandă scoth. Pe ambele

părţi ale cărţilor se pun straturi de carton ondulat, cu fâşii de protecţie a marginilor. În

sfârşit se înveleşte în hârtie rezistentă de ambalat.

Dacă transportul se efectuează dintr-o clădire în alta, cărţile se pun în cutii de carton

sau coşuri. Cărţile se aşează în teancuri deoarece, dacă se aşează neordonat, se

deteriorează uşor, mai ales dacă spaţiile libere se umplu cu cărţi. Atenţia acordată

aşezării şi manipulării elimină riscurile deteriorării.

Grija pentru împachetare va evita necesitatea reparaţiilor.27

2.4.Măsuri pentru evitarea deteriorărilor produse de dezastre. Nici o valoare nu

este complet apărată împotriva dezlănţuirii celor 4 elemente: pământ, aer, foc şi apă. Un

dezastru poate surveni spontan ca: scurgeri de noroi, uragane, inundaţii sau incendii. Cu

toate că fiecare din ele poate distruge suporturile papetare, apa care însoţeşte de regulă un

dezastru provoacă cele mai mari daune. Pentru a preveni daunele ireparabile este

necesară o intervenţie promptă.

Prevenirea este cea mai bună protecţie împotriva unui dezastru provocat de natură

sau de om. Aceasta presupune o construcţie adecvată, un personal instruit şi o îngrijire

atentă.

Izbucnirea unui incendiu are cauze diverse: aprindere spontană, vandalism,

neatenţie, defecte ale instalaţiei electrice precum si dezastre naturale(ex. inundaţii). Apele

din inundaţii pot provoca scurtcircuite, iar acestea, la rândul lor, incendii, care necesită

apă pentru stingere, provocând mari daune suporturilor papetare.

27 Ibidem, pag.34

Cel mai important factor de prevenire a pagubelor produse de incendiu este

existenţa unui program eficient de prevenirea pagubelor incendiilor.

Programele de acest gen se bazează pe o întreţinere temeinică, ordine, păstrarea în

bune condiţii a echipamentului de protecţie, interzicerea fumatului şi utilizarea senzorilor

anti-incendiu. În aceste condiţii se pot produce incendii însă efectul dezastrului poate fi

simţitor diminuat. Controlul poate fi completat printr-o corectă proiectare şi construcţie a

clădirilor destinate păstrării materialelor celulozice, şi nu numai.

Asociaţia Naţională de Protecţie împotriva Incendiilor a pus la punct un Plan de

autocontrol pentru apărarea împotriva incendiilor. În cadrul inspecţiilor se au în vedere

următorii factori de risc:

- centrala termică;

- instalaţia electrică;

- spaţii marcate;

- protecţia cu paratrăsnet;

- echipamentul de protecţie contra incendiilor.28

Procedeele de întreţinere constituite dintr-un set de practici sunt incluse şi în

programul intern de protecţie contra incendiilor:

- asigurarea unor containere adecvate pentru colectarea deşeurilor de hârtie, a

materialelor de împachetat şi a altor resturi(şi gunoaie ce vor fi evacuate la intervale

de timp regulate);

- materialele decorative utilizate la festivităţi vor fi neinflamabile şi aşezate cât mai

departe de sursele de risc(ex. accesoriile de iluminat);

- cârpele pline de vopsea şi îmbrăcămintea pătată de reziduuri inflamabile vor fi

îndepărtate imediat constituind cauze de izbucnire imediată a incendiului;

- dacă nu se pot îndepărta imediat materialele de expunere inflamabile, ele trebuie

duse într-o zonă cu cel mai mic grad de risc de foc, în jur se vor plasa obligatoriu

stingătoare portabile;

- responsabilul PSI va efectua inspecţii regulate pentru a controla condiţiile

neadecvate şi de a atrage atenţia personalului asupra importanţei întreţinerii;

- fumatul va fi interzis în depozite şi permis numai în zonele special amenajate;

28 Ibidem, pag.57-61

- instalaţiile de încălzire şi aer condiţionat vor fi păstrate şi verificate conform

practicilor de asigurare, este interzisă utilizarea surselor portabile de căldură şi a

aparatelor electrice.

- Astfel sunt asigurate condiţiile de siguranţă, custodele îşi va îndrepta atenţia

asupra planului de acţiune în caz de incendiu. La alcătuirea planului se vor avea în

vedere toate posibilităţile de aprindere şi răspândire a dezastrelor.

,,Obiectivele generale pentru un plan de acţiune în caz de dezastru :

1- reducerea daunelor potenţiale prin anticiparea posibilităţilor şi reducerea lor la

minimum;

2- restabilirea în mod prompt şi eficient a situaţiei normale după dezastru;

3- asigurarea că personalul a beneficiat de o instruire adecvată şi că această instruire

este periodică;

4- reducerea şanselor de repetare prin experienţa câştigată;

5- asigurarea unor inspecţii PSI regulate.”29

Conservatorul/bibliotecarul va revedea toate colecţiile şi va lua hotărâri care

necesită atenţie prioritară. De exemplu, incunabulele au o valoare mult mai mare decât

operele autorilor moderni. Se vor identifica materialele ce trebuie mai întâi salvate, se va

efectua o evaluare a fiecărei colecţii, deoarece aceasta constituie un ajutor în momentele

dificile ale dezastrelor.

În cazul spaţiilor afectate de acţiunea apei pentru stingerea incendiilor sau datorate

inundaţiilor, pentru stabilirea acţiunilor ce trebuie întreprinse în timp util, trebuie să se

ţină seama de valorile factorilor microclimatici. Dacă vremea este caldă şi umedă se iau

măsuri de prevenire sau stopare a atacului fungic. Dacă vremea este rece, se poate acorda

mai mult timp pentru operaţiile de salvare şi experimentarea diferitelor procedee de

uscare.

Metoda unanim acceptată pentru stabilizarea materialelor afectate de apă este

colagenarea şi depozitarea la temperaturi joase(hârtie, piele, pânză şi peliculă de film).

Alte măsuri de securitate sunt: folosirea uniformelor pentru paznici, sisteme de alarmă

şi/sau televiziune cu circuit închis ş.a. .spaţiile de păstrare a valorilor bibliografice vor

dispune şi de iluminat exterior adecvat. 30

29 Ibidem, pag.6330 Ibidem, pag.65-67

2.5.Prevenirea apariţiei atacului biologic. Pentru protecţia împotriva atacului

microbiologic sau utilizat o largă varietate de compuşi organici şi anorganici. În alegerea

fungicidelor trebuie ţinut cont de anumiţi factori înainte de a decide folosirea unui anume

tratament. Toxicitatea inerentă de la chimic la biologic este de o mare

importanţă(ex:compuşii fenil mercurici sunt foarte otrăvitori şi iritanţi pentru piele). În

general este de apreciat volatilitatea scăzută a fungicizilor, dar unele cazuri necesită

utilizarea de produse cu volatilitate ridicată.31

Sporii de mucegai regăsiţi pe codicele infectate sunt distruşi prin expunere la un

amestec de oxidetilen şi bioxid de carbon în cadrul unui proces de gazare în vid.32 În

cazul codicelor, manuscriselor şi cărţilor din biblioteci şi muzee se folosesc metode

diferite de conservare în funcţie de material. Un rol important în protecţia suportului

papetar îl au fenolii clorinaţi, mai ales pentaclor fenolul şi compuşii mercurici.

Insectele şi rozătoarele produc anual pagube însemnate suporturilor papetare şi altor

fabricate din hârtie. Aşa numiţii ,,viermi de carte” produc stricăciuni la cărţile din

biblioteci şi muzee, iar pentru distrugerea lor trebuiesc depuse mari eforturi. Dăunătorii

cărţilor îşi depozitează ouăle aproape de suprafaţa legăturii cărţii sau pe marginile filelor.

În momentul în care ouăle are loc eclozarea larvele mănâncă tot ce găsesc în drumul lor

până la interiorul cărţii, apoi se apropie de suprafaţă şi îşi pregătesc stadiul de nimfă, iar

la final întreaga cultură de gândaci iese la suprafaţă. Acest tip de insecte pot digera

celuloza şi astfel se hrănesc cu hârtie.33 Uneori se fac confuzii între aşa numiţii ,,păduchi

de hârtie” şi ,,viermi de hârtie”. Păduchele de carte, numit de obicei Psocid, are o culoare

deschisă,talie mică, se întâlneşte rareori pe cărţile folosite şi se observă numai când se

află într-un număr mare. Hrana sa o constituie amidonul şi cleiul din legăturile cărţilor.

Cea mai eficientă metodă de combatere a insectelor este împiedicarea dezvoltării

lor. În bibliotecile şi muzeele mari şi bine utilate există mijloace practice de dezinfectare

sau gazare a tuturor materialelor depozitate. Cele mai bune rezultate se obţin prin

utilizarea camerelor de gazare în vid. Suporturile papetare sunt mai întâi expuse în vid

pentru a rupe celulele membranelor părţii infectate, apoi se tratează cu un amestec de

etilen oxid şi bioxid de carbon, care distruge şi cea mai mare insectă, larvă sau ou.

31 C.J. Wesel, op. cit., pag.21732 Ibidem, pag.22233 Ibidem, pag.225

Camerele au de regulă destul spaţiu pentru a trata mai multe cărţi. În acest scop se

utilizează şi camere mai mici de gazare în care tratamentul este eficient doar asupra

insectelor şi larvelor, aşadar nu are efect şi asupra ouălor. Suporturile papetare sunt

izolate în mod obişnuit timp de trei săptămâni pentru a permite ouălor să eclozeze şi apoi

se recurge la nouă gazare dacă este necesar. Vaporii rezultaţi în urma acestor tratamente

sunt otrăvitori şi se necesită o ventilare ulterioară pentru a proteja personalul din aceste

instituţii. Din cauza gradului înalt de toxicitate sau a inflamabilităţii acestor substanţe

chimice utilizate sau a amestecurilor lor trebuie să fie folosite doar de experţi şi numai în

condiţii controlate îndeaproape.

Bibliotecile mici şi casele memoriale în care sa observat pătrunderea insectelor fie

la cărţi sau alte materii fibroase, unul din primii paşi ce trebuie făcuţi este de a expune

articolele contaminate afară la lumină solară pentru a fi siguri că acestea se usucă şi

încetează extinderea lor şi la alte obiecte. Această metodă nu distruge larvele sau ouăle,34

iar un ajutor real îl poate aduce numai tratarea într-o cameră aerată cu substanţe toxice, ca

de exemplu paradiclorbenzen. Menţinerea încăperilor cu cărţi bine ventilate, curate şi

libere de particule de alimente care ar putea atrage insectele, este o măsură de prevenire a

atacurilor. Pentru a proteja cărţile depozitate împotriva termitelor se recomandă ca

spaţiile de depozitare să nu fie umede, calde şi neventilate, deoarece aceste condiţii

determină apariţia mucegaiurilor şi în consecinţă la atacul insectelor. Eliminarea acestora

se face prin etalarea documentelor, şi a altor materiale ce au la bază suportul papetar, la

soare, într-un cuptor, sau dacă sunt puse la temperatură rece.35

34 Ibidem, pag.226-22735 Ibidem, pag.228-229