Aspecte economice in gospodarirea apelor 2006

1. PROCESUL INVESTIŢIONAL

1.1. Noţiunea de investiţii capitale

Adoptarea deciziilor privind investiţiile în domeniul hidroenergetic, mai general privind amenajarea resurselor de apă, reprezintă o activitate cu impact asupra:

– dezvoltării prezente şi viitoare a firmelor (companiilor) implicate în luarea şi aplicarea acestor decizii;

– dezvoltării economiei naţionale. Proiectul de investiţii reprezintă un ansamblu coerent de acţiuni cu caracter

investiţional care urmăreşte alocarea organizată de resurse materiale, financiare, umane şi informaţionale în scopul realizării unui obiectiv cu efect economic şi/sau social.

Elementele principale, definitorii pentru investiţiile capitale pot fi rezumate astfel:

- investiţia implică, în general, cheltuieli financiare substanţiale; - veniturile rezultate din investiţie apar pe parcursul unui număr de ani, într-o

perioadă viitoare; - există, în general, elemente de risc şi incertitudine în prognozarea mărimii

fluxului de venituri şi cheltuieli viitoare; - investiţia presupune amenajarea unui sector de râu neamenajat, extinderea unei

amenajări deja existente, precum şi alte cheltuieli cu impact direct asupra capabilităţii firmei pentru atingerea obiectivelor sale strategice şi operaţionale (de exemplu: retehnologizări, modernizări etc.). În definiţiile standard, unele trăsături ale investiţiilor capitale şi cerinţe ale

luării deciziilor asociate lor sunt de obicei omise. Astfel, modalităţile în care deciziile legate de investiţiile capitale sunt legate de alte activităţi organizaţionale şi au un impact asupra acestora ar trebui să fie considerate ca o parte integrantă a activităţii investiţionale.

De asemenea, este importantă analizarea implicaţiilor pe care investiţiile capitale le au asupra comportării şi evaluării angajaţilor firmei.

Dacă, de exemplu, un producător de energie face o investiţie de miliarde de lei într-o centrală pentru modernizări, această investiţie poate fi considerată ca fiind o investiţie capitală.

În momentul luării deciziei de a face o investiţie managerii firmei (companiei) trebuie să-şi pună următoarele întrebări:

- Care vor fi cheltuielile pentru exploatarea noilor utilaje, comparative cu cele vechi ?

- Cu cât va creşte producţia ? - Noile utilaje vor fi mai fiabile în exploatare decât cele vechi ?

Aşadar, investiţia capitală implică luarea deciziilor, comunicarea şi acceptarea lor pentru investiţii pe termen lung în bunuri capitale, cu elemente de risc. Aceste decizii sunt luate într-un context social-organizaţional şi au un impact asupra poziţiei strategice şi operaţionale a firmei, precum şi asupra oamenilor care constituie firma respectivă.

Deciziile privind investiţiile capitale trebuie să ia în considerare implicaţiile strategice ale investiţiei propuse, precum şi o examinare riguroasă a efectelor ei financiare. În luarea deciziilor trebuie implicaţi, pe lângă specialişti în probleme financiare, cât mai mulţi alţi specialişti din domenii variate (manageri operaţionali,

2 Bogdan POPA, Florica POPA, Corina MOGA – Note de curs

personal de conducere, personal de producţie, ingineri, specialişti în investiţii capitale, manageri generali – responsabili pentru decizia finală). Cu cât este consultată mai multă lume, informaţia de intrare este mai bogată.

Culegerea informaţiilor, comunicarea şi dezbaterea lor, chiar şi loby-ul, sunt activităţi majore în procesul decizional al investiţiilor.

Importanţa deciziilor privind investiţiile capitale poate fi plasată pe două niveluri:

1. pentru operabilitatea viitoare a organizaţiei (firmei) care face investiţia; 2. pentru economia naţională, ca un ansamblu.

Prin investiţii capitale sunt direcţionate resurse semnificative către domenii

particulare ale activităţii economice. Deciziile luate de organizaţii individuale, în ansamblul lor, au impact asupra poziţiei economice viitoare a naţiunii. La nivel organizaţional, deciziile privind angajarea resurselor către bunuri capitale pe termen lung au implicaţii asupra multor aspecte operaţionale.

Investiţia capitală reprezintă un aspect al activităţii organizaţionale, care nu poate fi considerat izolat faţă de celelalte funcţii şi decizii, care constituie firma. De asemenea, investiţia de capital este sensibilă la mediul de operare exterior firmei. Se pot reprezenta relaţiile interactive dintre deciziile de investiţii capitale şi celelalte componente ale activităţii organizaţionale, remarcându-se că aceste relaţii apar în interiorul unui mediu organizaţional dinamic, el însuşi sub influenţa mediului de operare extern.

Investiţia de capital, în mod tradiţional, a fost înţeleasă ca un proces ordonat. Cuvântul „proces” conferă o imagine mecanicistă, unde informaţia intră într-o anume „cutie neagră”. Acolo ea este prelucrată şi transformată într-o recomandare pentru acţiune, care este apoi implementată, ca rezultat al procesului.

Mediul tipic al luării deciziei investiţiei capitale are mai multe etape: - Identificarea investiţiilor potenţiale; - Definirea proiectului; - Analiza şi acceptarea; - Implementarea; - Monitorizarea şi post audit.

Prin auditare se înţelege o verificare a datelor (de exemplu a situaţiile financiare, technologice, de protejare a mediului înconjurător, etc) sau a unei situaţii / stări fizice de către persoane independente de cele responsabile de pregătirea lor sau de starea fizică respectivă.

1.2. Rolul investiţiilor în asigurarea competitivităţii

economice

Funcţionarea sistemelor economico-sociale în condiţiile economiei de piaţă şi a unui mediu înconjurător în continuă schimbare, în perspectiva globalizării necesită adoptarea unui management anticipativ şi luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de derularea activităţii, comportamentul pe piaţă, relaţiile cu clienţii, furnizorii, statul şi instituţiile financiare. Rezultă că firmele trebuie să fie competitive şi flexibile pentru a supravieţui în economia de piaţă. Ele trebuie să desfăşoare activităţi de modernizare, înlocuire, extindere pe noi pieţe, de dezvoltate a noi produse sau servicii etc., adică să facă investiţii. Aceasta conferă investiţiei un rol principal în creşterea economică, atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic.

ASPECTE ECONOMICE ÎN GOSPODĂRIREA APELOR 3

Investiţiile se dovedesc a avea un profund caracter novator în cadrul economiei naţionale. Prin proiectele de investiţii se asigură implementarea în practică a soluţiilor oferite de cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, a tehnicii şi tehnologiilor de performanţă pe plan mondial, ceea ce conduce la ridicarea nivelului tehnic al producţiei, la îmbunătăţirea şi diversificarea calităţii produselor şi serviciilor, la creşterea eficienţei economice.

Totodată, prin intermediul efectelor de antrenare, investiţiile îşi difuzează şi amplifică influenţa în întreaga structură a economiei naţionale. Ele generează ample efecte în structura şi calitatea factorilor de creştere economică, deoarece au atât un efect de adăugare (de noi mijloace de muncă la cele existente), cât mai ales unul de antrenare prin care noile capacităţi determină, în mod continuu, proiectarea şi realizarea altora, dar şi eliminarea celor ce au suferit uzura morală şi care devin incompatibile din punct de vedere economic şi tehnic.

Un rol important al investiţiilor în cadrul circuitului economic este acela de regulator (compensator) al ocupării forţei de muncă. Dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii, prin construirea de noi capacităţi şi prin extinderea celor în funcţiune, se finalizează, de cele mai multe ori, cu crearea de noi locuri de muncă, cu efecte benefice asupra populaţiei şi nivelului de trai. Legat de acest rol al investiţiilor, de suport material în crearea de noi locuri de munca, Pierre Masse atribuie investiţilor funcţia economică şi socială de: „mijloc activ contra şomajului şi a demoralizării care îl însoţeşte”. Realizarea de investiţii, în general, nu numai cu caracter productiv, atenuează presiunea şomajului în societate.

1.3. Clasificarea investiţiilor A. După destinaţia cheltuielilor, investiţiile se împart în: - investiţii directe, care se referă la construirea clădirilor, achiziţionarea utilajelor etc., pentru noul obiectiv; - investiţii colaterale, destinate asigurării de utilităţi (apă, energie electrică, gaze, cai de acces, canalizare etc.); - investiţii conexe. Investiţiile conexe sunt cheltuielile de investiţii în obiective pentru asigurarea

materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestări de servicii etc., precum şi cele aferente unor lucrări pregătitoare pentru noul obiectiv (consolidări de terenuri, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor etc.).

B. După modul cum investiţiile influenţează economia firmelor, dezvoltarea, rentabilitatea şi eficienţa activităţii agenţilor economici, acestea se clasifica în:

a) investiţii cu efecte directe, reflectate în gestiunea firmei investitoare; b) investiţii cu efecte indirecte asupra economiei firmelor investitoare. În categoria investiţiilor cu efecte directe ce se vor regăsi în gestiunea firmelor

intră: - investiţiile pentru construcţia de noi unităţi; - pentru extinderea capacităţilor existente în funcţiune la un moment dat; - pentru eliminarea locurilor înguste; - completarea dotării şi introducerea progresului tehnic, inclusiv a informaticii de gestiune; - investiţiile pentru retehnologizări, precum şi cele pentru menţinerea capacităţii de producţie la un nivel dat.


C. Din categoria investiţiilor cu efecte indirecte fac parte: - investiţiile în obiective destinate protejării mediului, prevenirii poluării şi combaterii acesteia şi servesc la conservarea mediului şi protecţia ecologică; - investiţiile pentru realizarea de obiective cu caracter social şi cultural; - investiţiile strategice (intangibile), cu efecte utile în perspectiva, pentru investitori.

D. După structura lor tehnologică, investiţiile se împart în următoarele categorii: - lucrări de construcţii-montaj (clădiri, construcţii speciale, montaje ale unor utilaje); - achiziţii de utilaje care necesită montaj (fixarea de fundaţii, de piloni sau postamente etc.) sau care nu necesita montaj (mijloace de transport, tractoare şi maşini agricole etc.); - lucrări şi explorări geologice, în care se cuprind prospecţiunile, explorările pentru conturarea şi extinderea zăcămintelor în masiv, lucrări de foraj şi exploatare, studii şi cercetări geologice etc.; - alte cheltuieli de investiţii (cele privind proiectarea, cele cu personalul la obiectivele noi etc.).

E. După stadiul de realizare a lucrărilor, investiţiile pot fi: - neterminate (valoarea lucrărilor realizate la obiectivele în curs de execuţie); - restante – se referă la obiective ale căror termene au fost depăşite; - terminate, la care toate lucrările sunt încheiate.

F. În economiile de piaţă, în raport cu natura (conţinutul) lor, investiţiile sunt

împărţite în două mari categorii: - financiare; - reale. Investiţia financiară desemnează o formă de plasament a capitalului. Un

investitor financiar nu se ocupă cu problematica conceperii, realizării şi exploatării unui proiect prin folosirea capitalului propriu, ci doar cu formele de plasament ale acestuia (acţiuni, obligaţiuni, alte forme de împrumut), punând la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar pentru realizarea proiectului.

În economia socialistă a trecutului, în România, prin investiţii s au înţeles doar aşa-numitele investiţii reale (concretizate în proiecte), fără a fi abordate aspectele investiţiilor financiare, pentru ca, în fapt, nu au existat capitaluri financiare şi o piaţă a acestora.

1.4. Clasificarea proiectelor de investiţii

1.4.1. …în raport cu viaţa lor economică O investiţie asigură, în general, beneficii pe o perioadă limitată de timp, definită ca viaţa economică a proiectului. Viaţa economică (sau utilă) a unui bun este determinată de:


1. uzura (deprecierea) fizică; 2. uzura morală; 3. gradul de competiţie pe piaţă; 4. apariţia produselor de substituţie.

Viaţa economică este o estimare a mărimii intervalului de timp în care obiectivul va asigura beneficii firmei. După acest interval de timp, veniturile generate de obiectiv au o tendinţă de scădere rapidă, iar cheltuielile tind să crească.

În mod tipic, o investiţie implică o cheltuială iniţială şi asigură beneficii, sub forma fluxului monetar, obţinute în viitor. După lungimea perioadei în care se obţin beneficii, investiţiile se pot clasifica în:

- investiţii pe termen scurt, la care beneficiile sunt obţinute numai în perioada curentă;

- investiţii pe termen lung, la care beneficiile se obţin dincolo de perioada curentă, iar cheltuielile sunt considerate cheltuieli capitale. Chiar dacă obiectivul investiţiilor, este acelaşi fie că sunt pe termen scurt, fie pe

termen lung, ele se consideră separat, din două considerente practice: 1. deciziile pentru bunurile pe termen lung se bazează pe proiecţia fluxului

monetar în viitor şi implică considerarea valorii în timp a banilor; 2. bunurile pe termen lung nu figurează în necesităţile operaţionale zilnice

ale firmei. Investiţiile hidroenergetice se încadrează în categoria investiţiilor pe termen

lung.

1.4.2. …în raport cu riscul lor Evaluarea unui proiect cere considerarea riscului asociat cu fluxul monetar viitor. Riscul venitului unui proiect poate fi clasificat după natura proiectului reprezentat de investiţie:

- Proiecte de înlocuire: investiţii pentru înlocuirea unor echipamente sau amenajări;

- Proiecte de dezvoltare: investiţii în proiecte care măresc capacitatea existentă; - Pieţe sau produse noi: proiecte care implică introducerea unui produs nou sau

intrarea pe o piaţă nouă; - Proiecte mandatate: proiecte cerute de legi guvernamentale sau reglementări

ale agenţiilor.

Proiectele de înlocuire implică întreţinerea bunurilor existente pentru a continua nivelul curent al activităţii operaţionale. De asemenea, sunt considerate proiecte de înlocuire cele care conduc la o reducere a costurilor, cum ar fi cele de înlocuire a unei tehnologii mai vechi cu o tehnologie mai nouă sau de îmbunătăţire a randamentului echipamentului sau personalului.

Pentru a evalua proiectele de înlocuire trebuie să se compare valoarea firmei cu bunurile înlocuite, cu valoarea firmei, fără această înlocuire. Ceea ce trebuie făcut în această comparaţie este considerarea costurilor de oportunitate: care este fluxul monetar pe care l-am avea dacă firma ar rămâne cu vechile bunuri.


Riscul în fluxul monetar al proiectelor de înlocuire este redus. Firma înlocuieşte pur şi simplu echipamente sau construcţii deja în exploatare şi producătoare de flux monetar, ea având o experienţă în operarea echipamentelor noi, similare.

Proiectele de dezvoltare au ca intenţie lărgirea producţiei firmei. Riscul asociat este, de asemenea, mic. Justificarea este legată de experienţa firmei în produsul sau piaţa respectivă, putând estima fluxurile viitoare cu mai multă precizie pentru dezvoltarea decât pentru introducerea unui produs nou.

Proiectele de investiţii care implică introducerea produselor noi sau intrarea pe pieţe noi sunt mai riscante decât proiectele de înlocuire sau dezvoltare, deoarece fluxurile monetare viitoare sunt mai incerte.

Proiectele mandatate sunt impuse firmei prin cerinţe asupra echipamentelor sau construcţiilor din anumite domenii de activitate.

1.4.3. …în raport cu dependenţa de alte proiecte În plus faţă de considerarea fluxului monetar viitor generat de proiect, firma trebuie să analizeze influenţa asupra bunurilor deja existente, rezultate în urma unor decizii investiţionale anterioare, precum şi asupra altor proiecte care pot fi angajate. Proiectele pot fi clasificate după gradul de dependenţă faţă de alte proiecte:

- Proiecte independente; - Proiecte reciproc exclusive; - Proiecte contingente; - Proiecte complementare.

Un proiect independent este cel al cărui flux monetar nu este legat de

fluxurile monetare ale nici unui alt proiect. Altfel spus, acceptarea sau rejectarea unui proiect independent nu afectează acceptarea sau rejectarea altor proiecte. Un proiect independent poate fi evaluat strict prin efectul pe care îl are asupra valorii firmei fără a trebui să se considere efectele asupra altor oportunităţi investiţionale ale firmei şi reciproc.

Proiectele sunt reciproc exclusive dacă acceptarea unuia dintre ele face imposibilă acceptarea celorlalte. Există unele situaţii în care este tehnic imposibil să se adopte mai mult decât un proiect. De exemplu, să presupunem că într-o hidrocentrală se consideră înlocuirea unui echipament cu un echipament mai modern. Firma poate licita ofertele de la diverşi fabricanţi de echipamente. Decizia constă în compararea a două variante: păstrarea echipamentului existent şi înlocuirea cu un echipament mai modern, de la unul din fabricanţi. Deoarece firma nu poate utiliza mai mult de un echipament, trebuie să evalueze fiecare ofertă şi să aleagă pe cea mai atractivă. Aceste echipamente sunt proiecte reciproc exclusive: firma poate alege o singură ofertă. Păstrarea echipamentului existent sau înlocuirea lui reprezintă, de asemenea, proiecte reciproc exclusive.

Proiectele contingente sunt cele dependente de acceptarea unui alt proiect. Proiectele sunt complementare dacă investiţia în unul măreşte fluxurile

monetare în celălalt.


1.5. Metode de estimare a investiţiilor

Investiţiile reprezintă fondurile necesare pentru realizarea proiectului de

investiţie. La începutul unui proiect de investiţie nu se cunoaşte exact suma necesară

astfel încât în calculele de evaluare investiţia se poate exprima prin trei metode:

a) Metoda globală. Investiţia necesară realizării proiectului se poate calcula cu relaţia:

k

ccII ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛=

00 (1)

unde: I este investiţia; I0 - investiţia într-un obiectiv similar; c0 - capacitatea de producţie într-un obiectiv similar; c - capacitatea de producţie a obiectivului considerat în proiectul de investiţie

analizat; k - coeficient ce ţine seama de efectul de scarp. Valoarea coeficientului k este subunitară şi exprimă faptul că în timp ce creşte

capacitatea de producţie va scădea investiţia specifică (cIi = ). Ţinând cont că

0

00 c

Ii =

rezultă că relaţia (1) se poate scrie: 1

00

−

⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛=

k

ccii

b) Metoda modulară.

Această metodă de estimare a investiţiei porneşte de la defalcarea investiţiei pe principalele module componente şi pe ponderea din investiţia totală alocată pe aceste module componente.

Ponderea se stabileşte pe baza experienţei, se compară cu proiecte de investiţie similare.

c) Metoda analitică.

Această metodă se bazează pe devizul detaliat al proiectului de investiţie. Metoda nu se poate aplica în cazul studiilor de oportunitate, prefezabilitate şi fezabilitate ci numai după întocmirea proiectului tehnic, adică după evaluarea eficienţei economice a variantelor analizate.

Rezultă că investiţiile pot fi estimate numai prin metoda globală sau cea modulară. O problemă delicată în estimarea investiţiilor o constituie cazul în care în proiectul de investiţie se utilizează echipamente sau tehnologii noi.

De cele mai multe ori se introduc analize de sensibilitate a eficienţei economice deoarece investiţiile iniţiale se estimează cu o anumită eroare.


1.6. Etapele proiectului de investiţii

Un P. I. are trei faze:

- faza preinvestiţională (de pregătire a investiţiei) (a) - faza investiţională (realizarea investiţiei) (b); - faza de exploatare (operaţională) (c). a) Faza preinvestiţională este faza de concepţie cuprinsă între identificarea ideii

de proiect de investiţii şi până la adoptarea deciziei finale de realizare a proiectului şi deschidere a finanţării.

b) Faza investiţională este cuprinsă între adoptarea deciziei finale de realizare a

proiectului de investiţii şi începutul perioadei de viaţă economică (punerea în funcţiune a obiectivului). Perioada de viaţă economică este perioada caracterizată prin venituri relativ

stabile ca urmare a exploatării proiectului. Faza investiţională cuprinde un ansamblu de activităţi foarte diverse, printre care se pot menţiona:

- elaborarea proiectului tehnologic; - organizarea de licitaţii; - evaluarea tehnică şi economică a ofertelor; - încheierea contractelor; - obţinerea terenului; - organizarea de şantier; - executarea lucrărilor de construcţie montaj; - recrutarea şi pregătirea personalului de exploatare; - efectuarea probelor şi PIF; - începerea funcţionării economice.

c) Faza de exploatare (operaţională) este faza cuprinsă între intrarea în

funcţionare economică şi dezafectarea finală a instalaţiei care fac obiectul proiectului de investiţii.

1.7. Fluxul de elaborare a documentaţiilor în faza preinvestiţională (de pregătire)

Faza preinvestiţională cuprinde următoarele etape principale:

- oportunitate S.O.; - prefezabilitate S.P.; - fezabilitate S.F.; - evaluare şi aprobare.

După fiecare etapă se adoptă o decizie privind promovarea proiectului de

investiţii în etapa următoare. Fiecare etapă preinvestiţională poate fi compusă din una sau mai multe

activităţi diferite, iar fiecare activitate poate cuprinde unul sau mai multe studii – funcţie de tipul şi complexitatea proiectului de investiţii analizat – acesta se numeşte


studii suport sau studii de fundamentare. Acestea se stabilesc de comun acord de către şeful de proiect în colaborare cu investitorul.

La proiectele de investiţii de complexitate redusă se admite comasarea etapei de oportunitate cu cea de prefezabilitate şi – în cazuri bine justificate – şi cu etape de fezabilitate.

Studiile de oportunitate şi prefezabilitate au aproximativ acelaşi conţinut, diferenţa între cele două faze constă numai în gradul de amănunţime în care se tratează problemele analizate. Cele două studii conţin:

- istoricul obiectivului propus. Se enumără şi analizează soluţiile existente în prezent;

- studiul de piaţă; - prezentarea soluţiei tehnice considerate la realizarea proiectului de investiţie

respectiv; - evaluarea soluţiei din punct de vedere economic, energetic şi ecologic. Se

întocmesc analize financiare şi economice .... (textul din carte)....; - luarea deciziei în legătură cu respingerea sau admiterea proiectului de investiţie

analizat.

Analiza financiară stabileşte fezabilitatea financiară (comercială) a proiectului din punct de vedere al investitorului. Performanţele întreprinderii în mediul economic este analizat estimându-se toate veniturile şi cheltuielile care vor fi înregistrate efectiv de agenţii economici prin realizarea proiectului în condiţii reale de pe piaţă.

Analiza economică stabileşte şi evaluează impactul proiectului asupra economiei naturale. Ea procedează la ajustarea fluxului de venituri şi cheltuieli pentru a reflecta veniturile şi cheltuielile sociale, adică cele antrenate în realitate, implementarea proiectului de investiţii la nivelul economiei naţionale, indiferent de distorsiunile preţurilor din economie. S.O. are ca obiectiv stabilirea oportunităţii realizării proiectului de investiţii. Această etapă se confundă cu planificarea investiţiei respective, încheindu-se odată cu înscrierea ei în programul preliminar de investiţii pe termen mediu. S.P. are scopul de a identifica şi analiza comparativ toate variantele de proiect posibile sub aspect tehnic, de a stabili soluţia optimă din punct de vedere tehnico – economic şi măsura în care această soluţie corespunde cerinţelor impuse de investitor. Se consideră că un studiu de prefezabilitate depărtează cu precizie sufucuentă soluţia optimă, dacă diferenţa procentuală dintre valoarea indicată de eficienţa pentru varianta clasată pe locul întâi şi cea pentru varianta clasată pe locul doi e mai mare decât eroarea de calcul. S.F. se formulează clar principalele aspecte ale proiectului de investiţii şi se analizează fezabilitatea sa tehnică şi economico – financiară.


În cadrul studiilor de fezabilitate se demonstrează ca proiectul este perfect fezabil din toate punctele de vedere şi se precizează, în afară de problemele enumerate şi în SO şi SP, următoarele aspecte:

- locul de amplasare al obiectivului şi accesul la utilităţi (drumuri, căi ferate, reţele electrice etc.);

- sursa/propunerea de finanţare; - avizele necesare pentru desfăşurarea activităţii corespunzătoare obiectivului

proiectului. Etapa preinvestiţională se finalizează prin evaluarea şi aprobarea soluţiei.

Evaluarea şi aprobarea – etapa finală a fazei preinvestiţionale. După încheierea etapei de fezabilitate, investitorul elaborează un raport de evaluare, care reflectă punctul său de vedere privind promovarea proiectului de investiţii.

În comparaţie cu celelalte etape ale proiectului de investiţie, etapa de pregătire necesită cel mai mic efort investiţional şi are cea mai mică durată de timp, dar în acelaşi timp are cea mai mare influenţă asupra celorlaltor etape. Acesta este motivul pentru care această etapă trebuie tratată cu foarte mare atenţie. Eroarea la evaluarea proiectului de investiţii se estimează de la caz la caz pe baza preciziei datelor de intrare şi a analizei incertitudinii. Se consideră acceptabile următoarele valori ale erorii de evaluare: ±30% pentru S.O.; ±20% pentru S.P.; ±10% pentru S.F.


2. EFICIENŢA ECONOMICĂ A UNEI INVESTIŢII

2.1. Eficienţa economică – definiţie, condiţii, parametri

În ştiinţa economică, conceptul de eficienţă a fost introdus, îndeosebi în secolul nostru, deşi anumite referiri indirecte pot fi întâlnite încă de la Adam Smith, ce aborda, la vremea aceea, problema maximizării rezultatelor, fără însă a se face referiri la minimizarea cheltuielilor.

Etimologic noţiunea de eficientă provine din limba latina din cuvântul „efficere”, ceea ce în traducere libera, înseamnă a efectua o activitate cu efecte pozitive.

Astfel, într-o abordare generala, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin noţiunea de eficientă se înţelege acea caracteristică a unei activităţi de a da un rezultat pozitiv, de a da o valoare mai mare decât cea a efortului depus. Tot din perspectiva generală, profesorul Eugeniu Niculescu Mizil, definea eficienţa ca fiind calitatea unei activităţi de a obţine rezultate maxime cu eforturi minime în orice domeniu de activitate.

Conceptul de eficientă a fost introdus practic în toate laturile activităţii socio – umane, se poate vorbi astfel despre o eficienţă economică, eficienţă socială sau eficienţă ecologică. Din perspectiva socială, un sistem se consideră eficient, dacă este capabil să atragă în circuitul social – economic toate resursele necesare, să le repartizeze optim pe diferite domenii şi ramuri, să le utilizeze cu randamente maxime, în aşa fel încât nevoia socială să fie satisfăcuta la cel mai înalt nivel.

Între toate abordările specifice conceptului prezentat, eficienţa economică s-a bucurat practic de cea mai mare aplicabilitate, atât din perspectiva sferei de abordare, cât şi din necesitatea desfăşurării unor activităţi ale căror rezultate să fie benefice pentru întreprinzători.

Eficienţa economică reprezintă un concept complex ce reflectă, în mod cuprinzător, rezultatele ce se obţin într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi. Nivelul eficienţei economice este dependent de volumul, structura şi calitatea resurselor consumate dar şi a rezultatelor obţinute.

Profesorul Ion Românu, în lucrarea „Econometrie cu aplicaţii la eficienţa investiţiilor” a definit eficienţa economică ca fiind „corelarea rezultatelor obţinute pe multiple planuri, ca urmare a efectuării unei investiţii, cu cantitatea totală a resurselor consumate pentru punerea în funcţiune a acesteia, stabilirea unei conexiuni dintre cauză şi efect.”

P. Jica atribuie eficienţei economice patru sensuri diferite, după cum urmează: sens foarte larg, ca şi însuşire a unei activităţi de a genera efecte pozitive; sens larg, prin includere în calcul şi a altor elemente conexe, sens restrâns, ce implica comparaţii între rapoarte alternative şi sens foarte restrâns, caz în care se impune echivalarea după natură şi timp a eforturilor şi efectelor.

O alta abordare a conceptului de eficienţa se regăseşte şi la profesorul Cistelecan Lazăr, ce apreciază ca „eficienţa economică nu constituie numai o calitate a proceselor economice, ci şi o categorie complexă care pune într-un raport cauzal efortul economic implicat cu efectele corespunzătoare, ce permite realizarea unor


judecăţi de valoare pertinente asupra oportunităţii şi necesităţii diferitelor acţiuni sau procese”.

În condiţiile economiei moderne, eficienţa economică a devenit un criteriu fundamental de apreciere a oricărei activităţi umane, dat fiind caracterul limitat al resurselor, necesităţile din ce în ce mai mari ale societăţii, dar şi multiplele variante prin care se poate realiza o acţiune.

Eficienţa economică reprezintă o formă de manifestare a principiului raţionalităţii în viaţa economică atât la nivelul fiecărui agent economic, cât şi pe ansamblul economiei naţionale.

În sens general, eficienţa exprimă într-o formă sintetică raportul de intercondiţionare dintre efectul economico-social util şi eforul depus la nivelul agenţilor economici, ramurilor economiei naţionale sau pe ansamblul acesteia.

2.1.1. Abordarea clasică a evaluării eficienţei economice Multitudinea extrem de diversă de satisfacere a cerinţelor individuale sau

colective ale societăţii a impus găsirea unor metode diferite de apreciere a eficienţei activităţilor socio – umane.

Metoda unanim acceptată, atât în teorie, cât şi în activitatea practică, pentru determinarea eficienţei economice face referire la raportul dintre mărimea efectelor şi a eforturilor, după cum urmează:

MAXIMEe ⇒=ε

MINIME

e ⇒=ε'

unde: e şi e’ sunt eficienţa economică a activităţilor; ε - eforturile necesare (consumul de resurse, indiferent de natura lor); E - efectele obţinute (se includ toate efectele, indiferent de natura şi destinatarul

lor). Prima formulă prezentată reflectă efectul ce se obţine la o unitate de efort şi

care trebuie să fie maxim, iar cea de a doua vizează efortul ce se face pentru obţinerea unei unităţi de efect şi care trebuie să fie minim.

Evaluarea eficienţei economice trebuie să ţină seama însă de particularităţile acţiunilor, perspectivă din care se face evaluarea eficienţei, scopul analizei, tipul de decizie influenţat de eficienţa economică etc.

Problematica analizei eficienţei economice a devenit din ce în ce mai stringentă odată cu evoluţia societăţii umane, a progresului tehnologic, a consumului din ce în ce mai mare de resurse şi a complexităţii activităţilor.

O bună perioadă de timp, societatea umană şi-a caracterizat existenţa printr-un consum ridicat de resurse, indiferent de natura lor, consum generat şi de dezvoltarea economico-socială, de existenţa unor cantităţi mari de resurse, al căror volum şi consum nu a fost evaluat corespunzător.

Odată cu apariţia problemelor macroeconomice, legate de consumul exagerat de resurse şi implicit dispariţia rezervelor pentru unele dintre ele, sau cele legate de degradarea mediului înconjurător şi a condiţiilor de viaţă, a început să se pună problema eficienţei economice a activităţilor. Evoluţia societăţii umane s-a manifestat pe planul creşterii exagerate a consumului ca o consecinţă a necesitaţilor din ce în ce mari şi diverse ale membrilor acesteia. Aceste activităţi sunt însă producătoare de efecte, iar volumul acestora trebuie permanent corelat cu consumul de resurse.


Ideea principală de la care s-a pornit în aprecierea eficienţei economice a fost aceea ca efectele oricărei acţiuni trebuie să fie în valoare totală, mai mari decât eforturile depuse pentru finalizarea acţiunii.

Iniţial, din perspectiva eficienţei economice, eforturile erau reprezentate doar de consumul efectiv de resurse, iar efectele erau evaluate doar din perspectiva monetară, complexitatea proceselor a impus apariţia unor metode evoluate de a le cuantifica, într-o viziune multiplă.

În ceea ce priveşte efectele ce decurg din finalizarea unei acţiuni, trebuie remarcat faptul că, nu întotdeauna acestea sunt şi benefice sau pozitive pentru toţi „actorii” mediului economico-social.

Există numeroase situaţii în care anumite efecte sunt benefice pentru o anumită categorie de destinatari, însă negative pentru alte categorii (exemplu: funcţionarea unui sistem tehnico – economic cu nivel ridicat de poluare este benefică pentru angajaţi acesteia, ei îşi asigura un venit necesar vieţii cotidiene, însă complet negativă pentru mediul înconjurător local şi regional).

Din aceasta perspectiva, eficienţa poate fi definită ca fiind un „atribut al oricărei acţiuni de a produce efecte utile scontate care, în valoare totală să fie superioare eforturilor depuse; prin efecte scontate se înţeleg acele efecte realizate în concordanţă cu nevoile actuale şi de perspectiva ale individului sau colectivităţii”.

Corelaţia dintre eficienţă şi resurse, poate fi realizată sub două aspecte: - economia de resurse – ce cuantifica criteriul minimizării cantităţii de resurse ce revine pe unitatea de produs / serviciu obţinut; - creşterea gradului de valorificare a resurselor consumate, ce cuantifica criteriul maximizării efectelor obţinute pe unitatea de resursă consumată. În acelaşi context, eficienţa economică trebuie să constituie o coordonată de

bază a funcţionării sistemelor tehnico – economice, deoarece caracterul limitativ al resurselor devine din ce în ce mai puternic, creşterea economică fiind posibilă doar printr-o mai bună utilizare a acestora sau prin identificarea şi implementarea unor soluţii alternative.

2.1.2. Eficienţa economică şi procesele investiţionale

Conceptul de eficienţă economică este strâns legat, atât din punct de vedere teoretic cât şi practic, de procesul investiţional al unei organizaţii. În orice societate, economiile şi investiţiile joacă un rol deosebit de important, atât la nivel macroeconomic cât şi la nivelul fiecărei persoane sau organizaţii (microeconomic).

Desigur, pentru fiecare situaţie, există un ansamblu de factori care influenţează deciziile fiecărei persoane sau agent economic de a renunţa la un câştig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile în prezent) în favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate în viitor).

Eficienţa economică trebuie abordată diferenţiat pentru procesul de economisire şi pentru cel al investiţiei. Economisirea presupune "păstrarea" în siguranţă a sumelor deţinute, în timp ce prin investirea aceloraşi sume se aşteaptă o "multiplicare" a acestora.

În practica curentă de proiectare a unor procese investiţionale se face adesea o greşeală când se consideră că noţiunea de eficienţă economică a investiţiilor este reflectată de rezultatele utile ale acestora, (exemplu: comercializarea unor produse de


un nivel calitativ superior sau care înglobează puternic progresul tehnologic, se apreciază ca fiind întotdeauna o activitate eficientă).

În realitate, realizarea unui nivel superior de calitate poate fi rezultatul unui consum de resurse exagerat care face ca activitatea să se desfăşoare în mod ineficient.

Eficienţa unei activităţi poate fi analizată în dublă ipostază clasică şi sistemică, aceasta din urma fiind cel mai des utilizată. Viziunea sistemică a eficienţei economice presupune o analiză comparativă a acţiunilor propuse în raport cu o variantă de bază existentă sau predefinită.

Analiza se poate realiza şi prin comparaţia rezultatelor estimate a se obţine cu rezultatele înregistrate în alte proiecte similare, din acelaşi domeniu sau domenii conexe.

Experienţa şi rezultatele altor proiecte precum şi cazurile de „best practices” pot constitui elemente de fundamentare a acţiunilor propuse. Prin aceasta se pot elimina, o mare parte din incoerentele şi erorile posibil a se produce în procesele investiţionale.

Orice investiţie propusă a se realiza trebuie să aibă mai multe variante de realizare. Fiecare variantă propusă se caracterizează prin efecte, eforturi şi modalităţi de alocare specifice. Reprezentarea grafică a variantelor propuse pentru investiţii, într-o abordare bidimensională (beneficii/costuri şi capacitate de producţie) este prezentată în fig. nr. 3.2.

În figura de mai jos este prezentată situaţia unui proiect de investiţie ce dispune de mai multe variante de realizare, asociate cu capacităţile de producţie dezvoltate.

Fig. nr. 3.2. Variante propuse pentru investiţii asociate cu eforturile

şi efectele specifice (sursa: Vasilescu, I., (coord.) – Eficienta şi evaluarea investitiilor. Ed. Eficon Press,

Bucuresti, 2004)

Eficienţa modernizării sistemelor tehnico – economice beneficiile asociate variantelor sunt reprezentate prin funcţiile B(Q) şi C(Q). Beneficiile proiectului cresc la valori mai mari ale dimensiunii proiectelor, dar numai într-o mică măsură, iar costurile proiectului cresc exponenţial. La dimensiuni relativ mici ale proiectelor şi profiturile asociate sunt comparabile cu starea iniţială, reprezentată prin capacitatea Q0.


Profitul maxim se înregistrează la dimensiunea Qp, după care aceasta înregistrează o evoluţie descrescătoare.

Profiturile nete există atât timp cât curba beneficiilor se află deasupra curbei costurilor şi sunt negative în momentul în care cele două curbe se intersectează.

Din perspectiva graficului prezentat poate concluziona că orice decizie de investiţie trebuie însoţită de o analiză riguroasă a tuturor variantelor propuse, în vederea identificării acelor variante eficiente (la care efectele estimate sunt superioare eforturilor necesare pentru execuţie). Ulterior, analiza se completează cu un studiu de evaluare, ce are drept scop evidenţierea variantei optime, din cele eficiente, variantă care să fie convenabilă din punctul de vedere al criteriilor întreprinzătorului, la un anumit moment de timp.

Aprecierea eficienţei economice trebuie înţeleasă din perspectiva a trei dimensiuni:

- o variantă optimă pentru investiţie este determinată în relaţie directă cu mediul şi contextul investiţional, aspect ce impune utilizarea unui set de criterii de corelaţie între interesele investitorilor (acţionarilor) şi tendinţele actuale şi de perspectivă ale domeniului şi mediului extern al organizaţiei; - întotdeauna volumul şi dinamica variantelor de investiţii depăşeşte nivelul resurselor şi din acest punct de vedere, problema centrală este de a alege proiectele cele mai bune, în condiţiile necesităţilor şi a disponibilităţii resurselor; - orice proces investiţional este însoţit de risc şi vulnerabilitate, acest aspect fiind cunoscut şi luat în considerare, încă din faza de proiectare; dacă eforturile sunt certe şi pe o perioadă relativ scurtă, efectele sunt estimate pe o perioada mult mai mare şi mai îndepărtată. Modalităţile de estimare precum şi calitatea acestora sunt determinante pentru

viabilitatea unui proiect pe termen mediu şi lung. În concluzie, orice variantă de investiţie trebuie analizată din perspectivă

multiplă, astfel încât odată aleasă aceasta să asigure investitorul sau acţionarul de un risc cât mai mic şi un beneficiu cât mai mare.

2.1.3. Analiza comparativă a eforturilor şi efectelor pentru determinarea eficienţei economice

Dacă din punct de vedere teoretic, problema eficienţei economice nu ridică

dificultăţi majore, din punct de vedere practic, acestea se manifestă mai ales în faza operaţională, de identificare a efectelor şi eforturilor. Analiza şi evaluarea eforturilor este întotdeauna mai facilă, deoarece ele se manifestă într-un orizont de timp mai scurt, în general au la bază diverse categorii de cheltuieli, se pot determina şi pe baza de similitudini, pot fi uşor verificate şi probate. Efectele însă, ridică mult mai multe dificultăţi datorită aspectelor legate de:

- identificarea tuturor categoriilor de efecte se realizează de către un factor decident şi aceasta poate avea un caracter subiectiv; - efectele pot fi de natură pozitivă sau negativă pentru sistem, aspect care uneori scapă sau este intenţionat omis în etapa de identificare; - orizontul de timp pe care acestea se materializează este îndepărtat, fapt ce induce un grad ridicat de incertitudine; Eficienţa modernizării sistemelor tehnico – economice:


- toate efectele sunt estimate în baza unor premise, ipoteze de lucru stabilite la data lansării proiectului, acestea însă pot suferi multiple modificări, de natură structurală şi funcţională, ceea ce determină abateri semnificative; - orice efect este dependent de realizarea şi menţinerea anumitor condiţii ale mediului; ştiut fiind faptul ca mediul extern al sistemelor tehnico – economice este într-o permanentă schimbare şi adaptare, efectele sunt şi mai dificil de anticipat; - efectele ce pot decurge din realizarea unui proiect sunt de natura diversă: economice, sociale, ecologice, juridice, iar evaluarea presupune luarea în considerare a tuturor categoriilor. Dificultăţile apar însă la găsirea unor metode de cuantificare şi transformare a

lor într-un indicator comun, posibil de luat în considerare la eficienţa globală a proiectului.

Din punct de vedere al eforturilor aferente proiectelor de investiţii, o importanţă deosebită o prezintă volumul, structura şi dinamica resurselor consumate. Evaluarea resurselor se analizează din perspectiva caracteristicii de raritate, a gradului de utilizare, a importantei şi a posibilităţilor de regenerare. Având în vedere această ultimă caracteristică, resursele utilizate în procesele economice pot fi: regenerabile, al căror volum şi structură se poate reface într-un interval mai mare sau mai mic de timp, însă cu alte efecte secundare şi neregenerabile, cum sunt majoritatea resurselor care nu se mai pot reface în condiţiile actuale.

Participarea la procesele economice reprezintă o altă caracteristică a resurselor şi din această perspectivă ele pot fi grupate în: resurse neatrase în circuitul economic, numite şi potenţiale, care pot fi luate în considerare la consumurile viitoare şi resurse atrase în circuitul economic, pe baza cărora se stabilesc eforturile ce sunt luate în considerare la momentul prezent.

După momentul la care se produc efectele unor acţiuni de investiţie, putem avea:

- imediate ale investiţiti, cum sunt cele legate de aspectele economice: reducerea consumului de resurse, reducerea timpilor de aprovizionare şi desfacere etc., care se manifestă în momentele ce preced imediat acţiunile întreprinse; - viitoare, cum sunt cele de natură socială, ecologică care sunt identificabile într-un interval de timp mai mare de la momentul acţiunilor. Din punct de vedere al locaţiei de manifestare a efectelor, acestea pot fi: - directe, identificabile şi cuantificabile la locul de desfăşurare a acţiunilor de investiţie; - propagate, ce pot fi identificate în domenii conexe celui în care se desfăşoară acţiunea propriu-zisă. Evoluţia efectelor şi a eforturilor în funcţie de nivelul de eficienţă economică al

activităţilor este următoarea: pe măsură ce cresc eforturile cresc şi efectele economice, însă cu rate de creştere diferite, creşterea efectelor fiind mai accelerată până la un anumit nivel, după care intervine un anumit grad sau palier de saturare, în care efectele cresc mai încet, se menţin constante sau chiar descresc. Această dependenţă este evidenţiată grafic în fig. nr. 3.3.

În practica proiectelor, evaluarea corectă şi obiectivă a tuturor categoriilor de efecte este dificil de realizat şi ridică anumite probleme. În astfel de situaţii o soluţie poate fi analiza pe grupe de efecte şi eforturi în funcţie de obiectivele şi scopurile


evaluării şi apoi transformate în elemente comune pentru analize de eficienţă economică.

Fig. nr. 3.3. Evolutii ale efectelor în functie de eforturile depuse

(sursa: Vasilescu, I., Romanu, I., Cicea, C. – Investiţii. Ed. Economică, Bucureşti, 2000)

Ca o activitate să fie considerată eficientă, din punct de vedere economic, ea

trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: - rezultatul activităţii să se concretizeze în bunuri sau servicii (energie) care să

satisfacă o nevoie socială reală; - rezultatul să asigure atât acoperirea integrală a efortului depus, cât şi obţinerea unui anumit profit; - să asigure menţinerea echilibrului ecologic. Măsurarea eficienţei economice presupune determinarea indicatorilor care exprimă eforturile (cheltuielile) făcute şi efectele (rezultatele) obţinute.

2.2. Momente specifice de determinare a eficienţei economice

În cadrul proiectelor de investiţie eforturile şi efectele sunt consumate,

respective evidenţiate în intervale de timp diferite, aspect ce creează dificultăţi în aprecierea şi evaluarea eficienţei economice. Decalajul dintre momentul consumului resurselor, respectiv cel al efectuării eforturilor şi cel al obţinerii efectelor, rezultatelor, reprezintă un impediment pentru determinarea corectă a eficienţei economice. Acesta poate fi eliminat prin apelarea la tehnici de simulare sau prognoză a activităţii, în funcţie de anumite variabile din mediul intern şi extern al sistemului tehnico-economic.

Alegerea momentului pentru determinarea eficienţei unei activităţi depinde şi de scopul sau obiectivul evaluării. Dacă aceasta are drept scop fundamentarea unui proiect de investiţii, atunci, prioritar, eficienţa se va determina în momentul anterior oricărei activităţi propuse, iar dacă aceasta are drept scop analiza rezultatelor unor


măsuri întreprinse, atunci importanţa mai mare o va avea momentul precedent apariţiei rezultatelor măsurilor întreprinse.

Din aceasta perspectivă, eficienţa economică poate fi determinată la toate momentele importante din viata unui proiect de investiţii.

În fig. nr. 3.4 sunt prezentate diversele momentele importante din viaţa unui proiect de investiţii.

Fig. nr. 3.4. Eficienţa economică şi momentele de timp specifice

unui proiect de investiţii Semnificaţiile elementelor din figura 3.4 sunt: t0 este momentul apariţiei idei de proiect; t1 - momentul adoptării deciziei pentru un proiect de investiţii; t2 - momentul punerii în funcţiune al obiectivului de investiţii; t3 - momentul încheierii duratei de viata a proiectului. Pe durata de implementare a unui proiect, situată între momentul deciziei de

investiţie şi momentul punerii în funcţiune, putem vorbi de o eficienţă antecalculată, bazată, în special, pe estimări ale activităţilor propuse. Răspunsurile aşteptate în urma unui astfel de studiu sunt de natură să determine eforturile, să evidenţieze toate categoriile de efecte, dar şi să justifice continuarea şi implementarea proiectului.

Contribuţia şi importanţa finalizării unui studiu de eficienţă în acest moment al proiectului este foarte mare cu efecte imediate, acesta fiind cel care poate determina continuarea sau stoparea pe viitor a proiectului. Cea mai mare parte a studiilor de eficienţă sunt de natură antecalculată, acest fapt înregistrându-se datorită caracterului limitat al resurselor şi al necesitaţilor din ce în ce mai mari ale organizaţiilor.

În perioada de implementare a proiectului se poate vorbi despre alte două categorii de eficienţă şi anume eficienţa estimată şi cea potenţială. Prima categorie are la baza atât resurse cât şi efecte estimate de către echipa de proiect, care pot avea un grad ridicat de incertitudine; din acest motiv şi rezultatele obţinute sunt privite cu anumite rezerve. La momentul punerii în funcţiune resursele necesare, indiferent de natura lor (materiale, umane, financiare etc.) sunt cunoscute, efectele devin identificabile, cuantificabile iar gradul de incertitudine se reduce considerabil, astfel putem vorbi de o eficienţă potenţiala.

Eficienţa sincronă este specifică acelor studii realizate pe durata de viaţă a proiectului, în care eforturile sunt cunoscute cu exactitate, efectele pot fi cuantificate gradul de incertitudine fiind foarte mic. Necesitatea unor astfel de studii este justificată doar în anumite situaţii cum sunt cele de schimbare semnificativă a condiţiilor de mediu, apariţia unor situaţii excepţionale, solicitări de suplimentari de fonduri sau neapariţia unor efecte estimate. Scopul realizării lor este de a fundamenta o decizie de


continuare sau stopare a proiectului pentru a evita consumul inutil de fonduri şi implicit pierderile înregistrate.

Studiile de eficienţă postcalculată sunt specifice momentului de final al duratei de viaţă a proiectului, în care se pune problema evaluării rezultatelor înregistrate prin prisma celor estimate. În acest moment, toate costurile sunt alocate, efectele sunt înregistrate, valoarea unui astfel de studiu fiind mai cuprinzătoare, dar cu influenţe mai puţin directe. Rezultatele obţinute sunt folosite în special pentru fundamentarea altor proiecte şi pentru „învăţarea”, familiarizarea de către factorii decidenţi, a tuturor aspectelor legate de oportunitatea, necesitatea unor astfel de proiecte.

Aspecte comparative, specifice ale celor trei tipuri de studii de eficienţă, în funcţie de momentul de timp, sunt prezentate în tabelul nr. 3.2.

Tabelul nr. 3.2. Aspecte comparative pentru cele trei tipuri de analize Decizia de alocare a resurselor

pentru un proiect Determinarea valorii actuale a unui proiect

Eficienţa antecalculată

Dacă analiza este exactă, aceasta ajută la selectarea celui mai bun proiect sau conduce la decizia de continuare sau renunţare a unui proiect

Estimare orientativă – incertitudine ridicata a beneficiilor şi costurilor unui proiect

Eficienţa sincronă

În cazul în care resursele deja alocate sunt mici, resursele disponibile ar putea fi redirecţionate. Dacă nu, se recomandă continuarea.

Estimare mai bună – se reduce incertitudinea

Eficienţa postcalculată

Prea târziu, proiectul este deja finalizat

Determinare riguroasă, deşi se pot strecura anumite erori

După cum se observă, aspectele prezentate diferenţiază semnificativ cele trei

tipuri de analize, efectuarea şi aplicarea unora în dauna altora fiind însă dependentă şi de legătura între cel care efectuează analiza şi cel care ia decizia, dar şi de implicaţiile ulterioare ale proiectului.

2.3. Factorii de influenţă ai eficienţei economice

Eficienţa economică reprezintă un “indicator sintetic deosebit de complex, care este influenţat de o multitudine de factori”. Aceşti factori pot fi clasificaţi după mai multe criterii, aşa cum se arată în continuare.

A. Criteriul modului în care acţionează factorii În raport cu acest criteriu se deosebesc două categorii de factori, şi anume:

a) factori cu acţiune directă: - nivelul de pregătire profesională şi instruire a forţei de muncă; - calitatea capitalului fix utilizat în procesul de producţie; - structura capitalului utilizat în procesul de producţie; - gradul de prelucrabilitate şi calitatea resurselor naturale atrase în circuitul economic; - metodele de conducere, organizare şi programare a producţiei utilizate nemijlocit în practică;


- nivelul progresului tehnic; - nivelul calitativ al produselor; - o anumita poziţie ocupată pe piaţă; - modul de organizare a activităţilor auxiliare din cadrul întreprinderii.

b) factori cu acţiune indirectă: - gradul de modernizare a activităţii unităţilor din ramurile conexe; - calitatea materiilor prime; - performantele tehnice ale utilajelor realizate de ramurile furnizoare; - calitatea procesului de învăţământ la nivel naţional; - structura cererii de produse şi servicii pe piaţă; - reorientarea exigentelor societăţii; - asigurarea unui anumit grad de civilizaţie şi confort al populaţiei. B. Criteriul caracterului factorilor În raport cu acest criteriu se deosebesc patru categorii de factori, şi anume:

a) factori tehnici şi organizatorici (legaţi de măsurile de ordin tehnic şi organizatoric privitoare la introducerea progresului tehnic şi perfecţionarea metodelor de organizare a producţiei şi a muncii):

- tipul tehnologiilor de producţie utilizate; - gradul de mecanizare şi automatizare al proceselor de producţie; - sistemul de management utilizat; - nivelul de calificare existent al forţei de muncă şi nivelul de calificare cerut de tehnologiile utilizate; - disciplina forţei de muncă; - modul de utilizare a timpului de lucru; - randamentul utilajelor; - productivitatea muncii; - normele de consum; - utilităţile necesare.

b) factori economici (legaţi de resursele materiale, umane şi financiare ale întreprinderii):

- tipurile de materiale utilizate; - consumurile specifice de materiale; - consumurile de muncă; - costurile de producţie; - preturile de vânzare ale produselor; - poziţia pe piaţă; - modul de asigurare a surselor de finanţare; - costul capitalului împrumutat.

c) factori social-politici (legaţi nemijlocit de natura relaţiilor de producţie şi de politica economico-financiară a statului):

- situaţia socială a zonei în care întreprinderea este amplasată; - relaţiile patronat-sindicat; - tipurile de revendicări sindicale; - existenta anumitor reglementări la nivel de sector sau ramură de activitate; - subvenţionarea producţiei; - existenta unei anumite strategii referitoare la ramură.


d) factori naturali (legaţi de anumite condiţii particulare): - zona geografică în care este amplasată întreprinderea; - condiţiile de relief şi climă; - amplasarea întreprinderii în raport cu zonele locuite; - căile principale de transport şi reţelele de utilităţi; - nivelul de dezvoltare industrială a zonei. C. Criteriul sferei de cuprindere a factorilor În raport cu acest criteriu se deosebesc două categorii de factori, şi anume:

a) factori generali (care acţionează în orice domeniu de activitate), prezentaţi la criteriile anterioare; b) factori specifici (în categoria cărora se încadrează, fără excepţie, aproape toţi factorii naturali, care prezintă o importanţă aparte în ramura hidroenergetică):

- tipul solului; - tipul reliefului; - debitul râului; etc. ...

2.4. Criterii clasice de analiză a eficienţei economice

Se enumeră mai jos criteriile clasice de analiză a eficienţei economice: 1. Investiţia specifică apare fie ca raport al investiţiei la capacitatea obiectivului:

i

P PIi

i= , (2.1)

unde I reprezintă investiţia iar puterea instalată, se mai numeşte investiţia specifică a puterii instalate, fie la producţia anuală, respectiv investiţia specifică a energiei:

iP

m

E EIi

m= , (2.2)

unde reprezintă producţia medie anuală de energie electrică. mE În acest indicator nu sunt oglindite în nici un fel dinamica anuală a investiţiei şi cea a cheltuielilor de producţie, distribuţia în timp şi calitatea producţiei, influenţa factorului timp asupra mărimii economice. 2. Preţul de cost al energiei reprezintă raportul dintre cheltuielile anuale totale (de producţie şi amortismente) şi producţia medie anuală de energie, brută sau netă (livrată). 3. Rentabilitatea reprezintă raportul dintre beneficii şi cheltuieli anuale. 4. Durata de recuperare a investiţiilor prin venituri nete sau beneficii. Şi în acest caz se neglijează influenţa factorului timp asupra valorilor cheltuielilor anuale şi veniturilor. La determinarea eficienţei investiţiei nu sunt luate în considerare cheltuielile şi câştigurile după intervalul de recuperare. 5. Durata de recuperare a sporului de investiţii prin economii de cheltuieli anuale calculat faţă de varianta tehnic echivalentă cu obiectivul analizat. Şi acest indicator neglijează influenţa factorului timp asupra investiţiilor, cheltuielilor anuale şi veniturilor.


2.5. Semnificaţia factorului timp şi tehnica actualizării

În domeniul investiţiilor, timpul reprezintă un factor extrem de important. Motivul este cât se poate de simplu: procesul de realizare a obiectivului de investiţii (de transformare a fondurilor de capital în active fixe), precum şi procesul de producţie ulterior punerii acestuia în funcţiune, se desfăşoară pe o perioadă extinsă de timp.

Astfel, “efectele utile ale proiectelor de investiţii vor fi puternic influenţate de factorul timp”. Prin natura lor, procesele investiţionale se desfăşoară în timp. Investiţiile şi timpul sunt două entităţi distincte, care nu pot fi însă separate. Procesul de edificare a unui obiectiv de investiţii şi funcţionarea sa ulterioară sunt fenomene temporale.

Noţiunile fundamentale, indicatorii şi tehnicile investiţiilor implică, într-un mod sau altul, factorul timp. Programarea procesului investiţional (prin optimizarea funcţiei cost-durată), efectul economic al imobilizării capitalului, perioada de atingere a parametrilor proiectaţi ai obiectivului de investiţii, efectele uzurii morale, durata economică de funcţionare a obiectivului de investiţii nu pot fi imaginate fără luarea în consideraţie a factorului timp. “Timpul este un factor de legătură între investiţii şi progresul general al societăţii; timpul acţionează ca un multiplicator al efectelor investiţionale”. În mod concret, timpii operatori în procesul investiţional sunt:

- durata necesară pentru proiectare şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice;

- durata de execuţie a lucrărilor de investiţii; - durata atingerii parametrilor proiectaţi ai obiectivului de investiţii; - durata de recuperare a capitalului investit; - durata de rambursare a eventualelor credite contractate; - durata de funcţionare a obiectivului de investiţii. Procesul investiţional are o anumită extindere în timp. De la momentul

adoptării deciziei de investire, sunt necesare cel puţin 6-12 luni (uneori chiar mai mult) pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice. Urmează apoi o perioada de câţiva ani în care se executa lucrările de construcţii şi are loc montarea utilajelor. Punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii marchează trecerea într-o alta etapă, cea a desfăşurării procesului de producţie (care se poate întinde pe durata a zeci de ani). În aceasta etapa se verifică eficienţa economică.

Veridicitatea calculelor de stabilire a acesteia depinde de precizia cu care au fost consideraţi în calcule indicatorii de efort şi efect (valoarea producţiei, cheltuielile de producţie, etc.). Dacă până la momentul punerii în funcţiune, obiectivul de investiţii consumă resurse (fondurile investiţionale), după acest moment începe să producă efecte.

În calculele de eficienţă economică se compară mărimea profitului ce se scontează a fi obţinut prin realizarea unui proiect de investiţii cu fondurile de capital necesare realizării. Aceste calcule nu pot avea caracter static, nu pot face abstracţie de influenţa factorului timp. Timpul acţionează într-o manieră specifică asupra procesului investiţional. Tehnica prin care sunt puse în evidenţă influentele factorului timp asupra eficientei economice a procesului investiţional poarta numele de tehnica actualizării. “Principiul de bază al acestei tehnici constă în aducerea tuturor valorilor băneşti din proiect la acelaşi moment în timp (moment de referinţă), făcându-le astfel comparabile între ele”.


Principalele momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv de investiţii sunt:

- momentul adoptării deciziei de investire; - momentul începerii lucrărilor de investiţii; - momentul punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii; - momentul începerii restituirii creditelor contractate; - momentul scoaterii din funcţiune a obiectivului de investiţii. Deţinătorul unei sume de bani are două alternative: ori îi depune la bancă ori îi

investeşte. Pentru a se justifica actul investiţional, câştigul obţinut în urma investiţiei trebuie să fie cel puţin egal cu dobânda.

Înainte de compararea unor sume băneşti încasate sau cheltuite la momente diferite de timp, acestea trebuie aduse la comparabilitate prin actualizarea lor faţă de un moment de referinţă unic. Se recomandă ca la analiza eficienţei unui proiect de investiţii energetic să se ia ca moment de referinţă începutul orizontului de analiză. Orice cheltuială se face cel puţin cu rata de eficienţă – r de pe piaţă, care, de fapt, este rata medie a dobânzii – d. Depunerea unei sume de bani la bancă asigură

, deci orice altă acţiune ar trebui să aibă o rată de eficienţă cel puţin egală cu d. dr = Dacă operaţiunea durează mai puţin de un an, câştigul se determină prin dobânda simplă. Dacă operaţiunea durează mai mult de un an, pentru determinarea câştigului se utilizează dobânda compusă. Aceasta se calculează ca fiind dobânda la dobânda capitalizată succesiv pe întreg intervalul de operare la care se adună dobânda la capitalul iniţial. Parametrul economic care reflectă creşterea valorii în timp a banilor prin capitalizare se numeşte rată de actualizare. Aceasta poate fi definită ca:

- rata aparentă de actualizare – care include şi rata inflaţiei şi se utilizează în analizele efectuate în moneda curentă;

- rata reală de actualizare – care nu ţine seama de devalorizarea în timp a monedei, acestea utilizându-se în monedă ct.

Astfel, valoarea de primit la sfârşitul perioadei de depunere se calculează cu relaţia: , (2.3) ( t

t rVV += 10 )unde: reprezintă valoarea de primit la sfârşitul perioadei de depunere t, în ani; tV – valoarea depusă iniţial, 0V r – rata anuală de actualizare.

Relaţia între ratele reală şi aparentă de actualizare este: ( )( ) 11'1 −++= frr , (2.4) unde: r este rata aparentă de actualizare;

'r – rata reală de actualizare; f – rata inflaţiei.

Pentru România, rata reală de actualizare variază în gama (8-12)%.


2.6. Valoarea actualizată – exemple

Exemplul 1. Se consideră două valori (sume băneşti) AV şi astfel: BV- AV este o valoare de care se dispune în anul „0”, iar valoarea ei în acest an este ; 0AV- este o valoare de care se va dispune în anul „t” (în viitor), iar valoarea ei la momentul respectiv va fi .

BV

tBV Pentru comparare trebuie să se actualizeze cele două fonduri la acelaşi an de referinţă. După cum se consideră ca an de referinţă anul „0” sau anul „t” se pot delimita două variante de actualizare. Varianta 1. Se consideră ca an de referinţă anul „0”. În acest caz:

00 AA VV = , (2.5)

( )( )t

BtBB

r

VrVV t

t +=+= −

11

0. (2.6)

Varianta 2. Se consideră ca an de referinţă anul „t”. În acest caz: ( )tAA rVV

t+= 1

0, (2.7)

tt BB VV = . (2.8)

Interpretarea relaţiilor de mai sus este următoarea: Dacă astăzi se dispune de valoarea , prin investirea ei într-o activitate cu

rata de actualizare r, valoarea în timp a acesteia creşte, ajungând în anul t la o valoare mai mare ca cea din momentul iniţial: .

0AV

0AA VVt>

Pentru ca în anul t să se dispună de o valoare , trebuie ca astăzi să se investească într-o activitate cu rata de actualizare r o valoare mai mică şi anume:

.

tBV

tBB VV <0

În relaţiile (2.6) şi (2.7) semnificaţia parantezei în care intervine rata de actualizare r este respectiv: ( tr+1 ) – valoarea prezentă a unei unităţi monetare operate cu t ani în trecut;

( ) tr −+1 – valoarea prezentă a unei unităţi monetare ce va fi operată în viitor peste t ani. Pentru exemplul considerat se poate calcula suma celor două valori: BA VVV += , (2.9) în fiecare din cele două variante de mai sus. Astfel: - suma celor două valori în anul 0 este: ( )

tBt

At VrVV ++= 10

, (2.10) iar - suma celor două valori în anul t este:

( )t

BAt

r

VVV t

++=

10. (2.11)

Exemplul 2. Se consideră „0” ca fiind momentul de referinţă la care se face actualizare.


1. Valoarea actualizată a unei sume realizată cu t ani înainte de momentul de referinţă (fig. 2.1): ( )tt rVV +=− 10 , (2.12) unde este cunoscut, iar necunoscut. 0V tV−

tV−

0V

–t –t+1 –3 –2 –1 0 ..................

Fig. 2.1. Schemă pentru valoarea actualizată a unei sume realizate cu t ani înainte de momentul de referinţă.

2. Valoarea actualizată a unei sume realizate cu t ani după momentul de referinţă (fig. 2.2):

( )( )t

ttt

rVrVV+

=+= −

110 , (2.13)

unde este cunoscut, este necunoscut. tV 0V

0V

tV

t–1 t 0 1 2 3 ....................

Fig. 2.2. Schemă pentru valoarea actualizată a unei sume realizate cu t ani după momentul de referinţă.

3. Valoarea cumulată actualizată a unei serii regulate de t ani, sume constante de valori (şir constant de valori) A, actualizarea făcându-se la sfârşitul perioadei de t ani (fig. 2.3):

( )rrAV

tt

11 −+= , (2.14)

unde A este cunoscut, este necunoscut. tV


0V

tV

t 0

A

1 2 3 ...........................

Fig. 2.3. Schemă pentru valoarea cumulată actualizată a unei serii regulate de t ani,

actualizarea făcându-se la sfârşitul perioadei de t ani. 4. Valoarea cumulată actualizată a unei serii regulate de t ani, sume constante de valori A, actualizarea făcându-se la începutul perioadei de t ani (fig. 2.4):

( )( )t

t

rrrAV+

−+=

111

0 , (2.15)

unde A este cunoscut, este necunoscut. 0V

0V

tV

t 0

A

1 2 3 ...........................


actualizarea făcându-se la începutul perioadei de t ani. 5. Suma care trebuie plătită regulat timp de t ani, dacă se cunoaşte valoarea cumulată a sumei actualizate la începutul perioadei (fig. 2.5):

( )( ) 11

10

−+

+= t

t

rrrVA , (2.16)

unde este cunoscut, A este necunoscut. 0V

0V

tV

t 0

A

1 2 3 ...........................

Fig. 2.5. Schemă pentru suma care trebuie plătită regulat timp de t ani, dacă se

cunoaşte valoarea cumulată a sumei actualizate la începutul perioadei.


6. Suma care trebuie plătită regulat timp de t ani, dacă se cunoaşte valoarea cumulată a sumei actualizate la sfârşitul perioadei (fig. 2.6):

( )( ) 11

10

−+

+= t

t

rrrVA , (2.17)

unde este cunoscut, A este necunoscut. tV

0V

tV

t 0

A

1 2 3 ...........................


actualizarea făcându-se la sfârşitul perioadei de t ani. Notă privind notaţiile utilizate:

0V – valoarea la începutul perioadei de t ani;

tV – valoarea la sfârşitul perioadei de t ani: t – numărul de ani ai perioadei considerate; r – rata anuală de actualizare; A – suma constantă care se repetă în mod regulat timp de t ani succesiv, anuitate.


3. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI

PROIECTELOR DE INVESTIŢII

3.1. Generalităţi

Într-un mediu concurenţial, întreprinderea se confruntă cu pericole şi se întâlneşte cu oportunităţi a căror evitare, respectiv fructificare, necesită conturarea şi realizarea unor proiecte de investiţii.

În economia socialistă, prin proiect se înţelegea “documentaţia tehnico-economică aferenta unui obiectiv de investiţii”. În cadrul acestei documentaţii, elementul principal îl reprezenta proiectul de execuţie, care cuprindea “ansamblul pieselor scrise şi desenate de concretizare a soluţiilor tehnice şi a aspectelor de ordin economic”. Noua realitate economica din România presupune redefinirea conceptului de proiect, în concordanţă cu categoriile economice cvasiunanim acceptate pe plan mondial.

Numeroşi specialişti în ingineria şi managementul proiectelor au încercat să definească proiectul, încercările lor putând fi astfel sintetizate:

- “un proiect este un ansamblu de sarcini coerente, corelate, delimitate în timp şi spaţiu, care concură la un scop comun”; - “un proiect este un ansamblu coerent şi complex de activităţi şi operaţiuni, care consumă resurse limitate şi de la care se aşteaptă (de către anumiţi indivizi, grupuri, clase sociale, colectivităţi locale) venituri sau alte avantaje monetare şi nemonetare”; - “un proiect este un ansamblu de activităţi îndeplinite de specialişti cu specialităţi diferite, sub conducerea unui responsabil, şi care participă la realizarea aceluiaşi obiectiv în limite de timp şi cost”. În concepţia Băncii Mondiale, “proiectul este o activitate cu un punct de

plecare şi respectiv de încheiere specific, care urmăreşte atingerea unui obiectiv anume.

Pentru aceasta se vor cheltui bani, în aşteptarea unor câştiguri viitoare, care vor conduce la planificarea, finanţarea şi realizarea proiectului respectiv”.

Pornind de la aceste definiţii, devine posibilă identificarea componentelor comune ale proiectelor, indiferent de mărime, durată, natură sau complexitate, şi anume:

- mulţimea activităţilor, sarcinilor, operaţiilor; - spaţiul termenelor (eşalonarea realizării şi o dată a finalizării); - spaţiul costurilor (buget propriu); - un scop clar definit (căutarea unor avantaje monetare şi/sau nemonetare cu o valoare determinată); - coerenta între acţiuni (absenţa contradicţiilor sau acordul perfect); - pluridisciplinaritatea componentelor (specialişti cu diferite specializări); - necesitatea “pilotării” proiectului. O simplă privire aruncată asupra componentelor mai sus enumerate arată că nu

este vorba numai de a realiza un proiect, potrivit unui scop dat, ci şi de conducerea acestuia cu maximă eficacitate pe parcursul fazelor referitoare la definire, concepere şi realizare.


Ţinând seama de dimensiunea umană, un proiect poate fi definit astfel: “un ansamblu de acţiuni cu caracter interdisciplinar, coerente între ele, coordonate în limite de timp şi cost de către un responsabil de proiect, care veghează la realizarea lor, în acord cu un obiectiv partajat, clar identificat”.

Criteriile de evaluare a eficienţei sunt instrumente de analiză prin care se realizează: a) compararea eficienţei mai multor variante de realizare a proiectului de investiţii şi alegerea soluţiei optime şi în acest caz se numeşte criteriu de analiză comparativă; b) estimarea eficienţei economice şi financiare a proiectului de investiţii cu un nivel de eroare acceptabil pentru etapa respectivă de analiză; acest criteriu se numeşte criteriu de eficienţă absolută.

a) Analiza comparativă a eficienţei mai multor variante de realizare a

proiectului de investiţii comportă mai multe etape: 1. Analiza comparabilităţii variantelor din punctul de vedere al criteriului

utilizat. În cazul în care variantele nu sunt comparabile, ele sunt aduse la comparabilitate prin echivalare;

2. Calculul valorii indicatorului de analiză pentru fiecare variantă studiată; 3. Compararea variantelor luate în considerare la prima etapă şi alegerea celor

mai bune variante; 4. Analiza incertitudinii pentru variantele selectate şi alegerea variantei optime.

b) Analiza eficienţei absolute a proiectului de investiţii comportă mai multe

etape: 1. Se calculează valoarea indicatorului de analiză corespunzător criteriului de

evaluare stabilit şi se compară acesta cu mărimea standard acceptabilă stabilindu-se astfel eficienţa proiectului; 2. Dacă proiectul se dovedeşte eficient la analiza deterministă, se procedează la analizarea eficienţei în condiţii de incertitudine; 3. Dacă se constată că eficienţa proiectului se menţine în limite rezonabile şi la analiza în condiţii de incertitudine, proiectul se promovează în etapa superioară de analiză. Criteriile sintetice de analiză utilizează ca date de intrare elemente ale fluxului de venituri şi cheltuieli ale procesului de investiţii ţinând seama de momentul producerii acestora. Criteriile care utilizează fluxul de venituri şi cheltuieli se numesc criterii cost-beneficiu. Toate criteriile de eficienţă absolută (intrinsecă) sunt criterii cost-beneficiu. Criteriile care utilizează numai fluxul de cheltuieli se numesc criterii cost (ex.; CTA – costuri totale actualizate).

Oricărui proiect de investiţii îi este ataşat un flux de venituri şi cheltuieli, cunoscut şi sub denumirea de „cash-flow”. Principalele elemente ale acestui flux de venituri şi cheltuieli sunt:

- investiţiile propriu-zise; - costurile (cheltuielile): - de exploatare (inclusiv cheltuielile de operare şi

mentenanţă) - remanente (de dezafectare);


- veniturile: - din încasări; - reziduale.

Pe baza elementelor fluxului de venituri şi cheltuieli se pot determina indicatorii eficienţei economice, ce sunt prezentaţi în continuare.

3.2. Costuri totale actualizate

( )∑

=

→+

+=

n

kkkk

rIC

CTA1

min1

. (3.1)

unde: kC sunt costurile din anul k;

kI - investiţiile din anul k; r - rata de actualizare; n - numărul de ani ai perioadei de analiză. Criteriul CTA este un unul complex ce se bazează pe:

- investiţii; - cheltuieli anuale de exploatare; - timp (tehnica actualizării).

Dacă în urma comparaţiei a două proiecte de investiţie se obţine o diferenţă

relativă se consideră că proiectele sunt echivalente din acest punct de vedere şi se recomandă folosirea altui criteriu de departajare.

%2<ΔCTA

Pentru aplicarea acestui criteriu este necesar ca variantele comparate să fie echivalente. Astfel echivalarea trebuie făcută din punct de vedere al:

a) capacităţii de producţie; b) cantităţii de energie produsă/consumată; c) intervalul de timp în care obiectivele produc efecte economice.

a) Echivalarea soluţiilor după capacitatea de producţie instalată. Variantele se echivalează prin introducerea în fluxul de capital a unei investiţii de echivalare care e definită prin relaţia:

echci

ciech iMMI )( max, −=

unde: este capacitatea de producţie nominală cea mai mare dintre variantele comparate

cMmax

{ }ic MM maxmax =

b) Echivalarea după producţia anuală

Variantele comparate se echivalează prin considerarea în fluxul de capital a unor cheltuieli de echivalare care pot fi exprimate prin:

echai

aiech pMMC )( max, −=

unde: este producţia nominală maximă din şirul valorilor comparare aM max

{ }ai

a MM maxmax =


c) Echivalare după intervalul de timp în care obiectivele produc efecte

economice.

În acest caz se va alege aceeaşi durată de studiu pentru toate variantele.

Acest criteriu prezintă următoarele caracteristici: - este exclusiv un criteriu de analiză comparativă foarte utilizat la optimizarea soluţiei de realizare a proiectului energetic; - este un criteriu cost (bazat pe costuri); - permite simplificarea unor calcule prin neglijarea cheltuielilor comune tuturor variantelor; - pentru aducerea la comparabilitatea a variantelor se utilizează tehnica echivalării.

3.3. Venituri totale actualizate

( )∑

= +=

n

kk

kr

VVTA1 1

. (3.2)

unde: kV reprezintă veniturile brute (încasările) din anul k.

3.3.1. Exemplul 1 Costurile totale ale unui proiect de investiţii sunt alcătuite din (fig. 3.1): - Investiţia necesară realizării obiectivului mIIII +++= ...21 , (3.3) care, dacă se consideră că investiţiile anuale sunt egale între ele: anm IIII ==== ...21 , (3.4) devine: mII an= , (3.5) unde cu m s-au notat numărul de ani de eşalonare a investiţiei - Cheltuielile de producţie (de exploatare), care apar în general după finalizarea investiţiilor, odată cu apariţia veniturilor: nmmtot CCCC +++= ++ ...21 , (3.6) unde cu n s-a notat numărul de ani pentru care se face analiza. Se consideră că valorile anuale de producţie sunt aproximativ egale între ele, annmm CCCC ==== ++ ...21 , (3.7) şi se poate scrie ( )[ ]1+−= mnCCT an . (3.8)


t 0

1

Ian .................

2 m m+1

Ian Ian Can Can

n n-1

Can Can

Van Van Van

PIF

............ ....................

............

Fig. 3.1. Fluxul de venituri şi cheltuieli.

Având în vedere relaţiile (3.5) şi (3.8) se poate scrie pentru costurile totale (neactualizate) ale unui proiect de investiţii: ( )[ ]1+−+=+= mnCmICICT anan . (3.9) Costurile totale actualizate la momentul „0” (la începutul anului 1) sunt:

( ) ( ) ( )

++

+++

++

= manananr

Ir

Ir

ICTA1

...11 21

( ) ( ) ( )

=+

+++

++

+ ++ nan

man

man

rC

rC

rC

1...

11 21

( ) ( ) ( )

+⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡

+++

++

+= man

rrrI

11...

11

11

21 (3.10)

( ) ( ) ( )

=⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡

+++

++

++ ++ nmman

rrrC

11...

11

11

21

nmanman TCTI ,1++= , unde: este factorul de actualizare a unui şir constant de valori operate în viitor timp

de m ani; mT

nmT ,1+ – factorul de actualizare a unui şir constant de valori operate în viitor

timp de ( )1+− mn ani; r – rata de actualizare.

Se ţine cont de faptul că cei doi factori de actualizare sunt sume de progresii geometrice şi se obţine succesiv:

( ) ( ) ( )

( ) ( )( )m

mm

k

kmm

rrrr

rrrT

+

−+=+=

+++

++

+= ∑

=

−

1111

11...

11

11

121 (3.11)

şi respectiv:

( ) ( ) ( )

( ) ( ) ( )

( ) ( ) .1

111

11...

11

11

1

1

1

21,1

+−

+−

+=

−

+++

+

−+=+=

=+

+++

++

=

∑ mn

mnn

mk

k

nmmnm

rrrr

rrrT

(3.12)


Prin înlocuirea expresiilor (3.9) şi (3.10) în (3.8), se obţine relaţia de calcul a CTA:

( )( )

( ) ( )

( ) ( )1

1

111

111

+−

+−

+

−++

+

−+= mn

mnanm

man

rrrC

rrrICTA . (3.13)

După punerea în funcţiune – PIF – a obiectivului pentru care s-a făcut

investiţia, încep să se obţină venituri prin valorizarea energiei. Dacă pentru simplificare acestea se consideră constante: annmm VVVV ==== ++ ...21 , (3.14) se poate scrie pentru veniturile totale – VT: ( )[ ]1...21 +−=+++= ++ mnVVVVVT annmm . (3.15) Prin actualizare la momentul de referinţă „0” (începutul primului an al perioadei de analiză) se poate scrie expresia de calcul a veniturilor totale actualizate – VTA:

( ) ( )

( ) ( )1

1

111

+−

+−

+

−+= mn

mnan

rrrVVTA . (3.16)

3.3.2. Exemplul 2 Există foarte multe situaţii când se fac puneri în funcţiune parţiale – PIF parţial. În aceste cazuri investiţia nu a fost finalizată în momentul în care încep să se obţină venituri şi implicit să se efectueze cheltuieli de producţie. Se consideră un astfel de caz în care are loc o punere în funcţiune parţială la sfârşitul anului 1−m şi punerea în funcţiune totală la sfârşitul anului m, fig. 3.2.

0

1

Ian

.....2 m m+1

Can

n n-1

Van

PIF parţial

Ian+C’an

m-1

Ian+C’an

PIF

m+2

CanIan

t

.....

VanV’an V’an Van Van

Can Can

Fig. 3.2. Eşalonarea investiţiilor şi a cheltuielilor anuale de producţie şi realizarea de

venituri pentru o situaţie cu punere în funcţiune parţială.

Se consideră – ca mai sus – că investiţiile sunt aceleaşi în fiecare an al perioadei de analiză – – şi costurile anuale sunt aceleaşi – – în fiecare an al perioadei de timp dintre PIF şi limita orizontului de timp de analiză şi în plus că, pe cei doi ani dintre PIF parţial şi PIF (total – momentul în care intră în funcţiune toate grupurile centrale), cheltuielile de producţie sunt egale:

anI anC

. (3.17) '''1 anmm CCC ==−


În acest caz costurile totale (neactualizate) sunt: ( )[ ]12' ' +−+⋅+=++= mnCCmICCICT ananan , (3.18) iar costurile totale actualizate:

( ) ( ) ( )

++

+++

++

= manananr

Ir

Ir

ICTA1

...11 21

( ) ( ) ( ) ( )

=+

+++

++

++

+ +− nan

man

man

man

rC

rC

rC

rC

1...

111 1

'

1

' (3.19)

( )( ) ( )

( ) ( )

( ) ( )1

1

111

12

111

+−

+−

+

−++

+

++

+

−+= mn

mnanmanm

man

rrrC

rrC

rrrI .

În ceea ce priveşte veniturile totale, dacă se consideră că, în plus faţă de (3.12), pe cei doi dintre PIF parţial şi PIF acestea sunt egale: (3.20) '''

1 anmm VVV ==−(ele reprezentând venitul anual rezultat prin valorizarea energiei produse de grupul/grupurile pus în funcţiune) se poate scrie:

. (3.21) ([ 12... '1

''1 +−+⋅=++++= +− mnVVVVVVVT anananmmm )]

În acest caz, veniturile totale actualizate se calculează cu relaţia:

( )

( ) ( )

( ) ( )1

1'

111

12

+−

+−

+

−++

+

+= mn

mnanman

rrrV

rrVVTA . (3.22)

3.4. Venitul net actualizat

Venitul net actualizat – VNA – sau beneficiul actualizat este dat de diferenţa dintre venitul actualizat şi costul total actualizat: , [mld lei], [mil Euro], [mil $]. (3.23) CTAVTAVNA −=Pentru o perioadă de analiză de n ani se poate scrie că:

( ) ( )∑∑

== +=

+

−−=

n

kk

kn

kk

kkkr

Br

ICVVNA11 11

. (3.24)

Pentru utilizarea criteriului VNA sunt necesare următoarele date:

- costul iniţial al investiţiei, - costurile şi veniturile viitoare asociate procesului de investiţie, - durata de viaţă a obiectivului care va fi realizat, - rata de actualizare adoptată.

Regula de decizie, utilizând VNA drept criteriu în analiza de eficienţă absolută a unui proiect, este:

- dacă rezultă că investiţia poate fi realizată. 0≥VNA- dacă rezultă că investiţia nu se justifică a fi realizată. 0<VNA

Criteriul VNA se poate utiliza şi în analiza comparativă cu condiţia ca variantele

analizate să aibă acelaşi necesar de capital şi aceeaşi durată de viaţă. În cazul comparării mai multor variante se alege acel proiect de investiţii pentru care VNA este maxim.


Aplicarea criteriului VNA în analiza proiectelor energetice necesită rezolvarea următoarelor probleme:

- defalcarea investiţiei pe perioada de montaj; - compararea unor variante diferite din punct de vedere al capacităţilor de

producţie; - compararea unor variante ce au durate de timp diferite. Există două modalităţi

pentru echivalarea duratei de timp. O primă modalitate este aceea de a considera cel mai mic multiplu comun al duratei de viaţă. Se introduce astfel în calcule o investiţie de înlocuire. A doua varianta constă în alegerea duratei de studiu ca fiind varianta cea mai scurtă, iar în varianta cu durata de viaţă mai mare să se considere că investiţia nu s-a amortizat integral.

În perioada de montaj, dacă este mai nare de un an, investiţia nu se realizează

în mod uniform. Astfel în primii şi în ultimii ani se realizează procente mai mici din investiţia totală, iar în anii de mijloc se realizează valori mai mari. Determinarea corectă a valorilor VNA presupune cunoaşterea modului de defalcare a investiţiei pe anii de montaj.

În cazul efectuării studiilor de eficienţă economică (oportunitate, prefezabilitate şi fezabilitate) anterioare proiectului tehnic este practic imposibilă cunoaşterea modului real de defalcare a investiţiei.

Defalcarea pe perioada de montaj este înlocuită cu o defalcare ipotetică, uniformă a acesteia. E evident că această simplificare introduce o eroare care creşte odată cu creşterea perioadei de montaj. Cum amenajările hidroenergetice au perioade de montaj mai mari de 5 ani, erorile pot fi semnificative.

Avantajele folosirii criteriului VNA: - ia în considerare toate informaţiile relevante, măsurabile; - furnizează rezultate clare; - derivă direct din obiectivul financiar al firmei (maximizarea profitului şi

bunăstarea acţionarilor); - cel mai complex element de analiză financiară; - este un criteriu care permite în acelaşi timp atât evaluarea eficienţei economice

a unei soluţii cât şi compararea mai multor soluţii de realizare a unui proiect de investiţie;

- caracterizează în mod absolut un proiect de investiţie.

3.5. Rata venitului net actualizat În analizele comparative în care variantele analizate au aproximativ aceeaşi durată de viaţă dar necesită investiţii inegale (totuşi diferenţa dintre acestea să nu fie foarte mare), se poate utiliza criteriul ratei venitului net actualizat – RVNA. Acest indicator exprimă beneficiile anuale cumulate raportate la unitatea de fonduri investite:

( )∑= +

= m

kk

kr

IVNARVNA

1 1

, (3.25)


unde: reprezintă investiţiile totale în anul k, iar numitorul, kI( )∑

= +

m

kk

kr

I

1 1, reprezintă

valoarea actualizată a investiţiei. Dintre variantele analizate se alege cea cu RVNA maxim.

3.6. Raportul beneficiu pe cost Raportul B/C reprezintă raportul dintre veniturile actualizate şi costurile totale actualizate:

( )

( )

1

1

1/

1

1 >

+

+

+=

∑

∑

=

=n

kkkk

n

kk

k

rIC

rV

CB , (3.26)

şi reprezintă un indicator care se utilizează în analizele comparative. În urma comparării mai multor variante concurente, se reţin cele care au şi se alege cea care are acest raport maxim.

1/ >CB

3.7. Rata internă de rentabilitate

Rata internă de rentabilitate – RIR – a unei investiţii este rata de actualizare care, aplicată fluxului de venituri şi costuri ale unui proiect conduce la sau, utilizând relaţia (3.22):

0=VNA

( )

011

=+

−−= ∑

=

n

kk

kkk

RIRICV

VNA . (3.27)

Soluţia acestei ecuaţii rezultă în urma unui proces iterativ sau se poate determina pe cale grafică reprezentând ( )RIRfVNA = , fig. 3.3. O investiţie poate fi promovată dacă RIR este mai mare decât rata de actualizare minimă (limită). Criteriul RIR se poate utiliza şi la analiza comparativă a mai multor proiecte cu condiţia ca acestea să fie independente. Se va alege varianta care prezintă RIR maxim şi care este mai mare decât rata de actualizare în energetică.

Avantajul folosirii RIR îl constituie faptul că dă o indicaţie în valoare relativă foarte uşor de interpretat. Calculul RIR nu necesită cunoaşterea ratei de actualizare, dar lipsa cunoaşterii lui r nu se poate emite o părere asupra eficienţei unui proiect de investiţie.


VNA [mil.lei]

r [%]

RIR estimată prin interpolare liniară

RIR reală

Fig. 3.3. Variaţia venitului net actualizat cu rata de actualizare.

3.8. Costul unitar actualizat. Metoda nivelării

O variantă a criteriului costurilor totale actualizate o reprezintă criteriul

costurilor unitare actualizate. Acesta permite evitarea (cu o eroare acceptabilă) calculelor laborioase de echivalare a variantelor de centrale electrice sub aspectul capacităţilor de producere a energiei şi al duratelor de viaţă. El poate fi aplicat şi subsistemelor de producere a energiei electrice.

Relaţia de calcul definitorie este:

( )

( )

min

1

1

1

1 →

+

+

+

=

∑

∑

+=

=n

mkk

k

n

kkkk

rEr

IC

CUA , (3.28)

unde: sunt costurile din anul k, kC

kI - investiţiile din anul k; - energia electrică livrată în anul k, în [kWh/an], kE

r - rata de actualizare, m - durata de execuţie, în ani, n - durata de analiză care include durata de execuţie şi durata de viaţă

economică, în ani. Comparativ cu CTA, CUA necesită estimarea schemelor de producţie viitoare a energiei electrice. Indicatorul CUA se măsoară în unităţi monetare pe kWh livrată şi reprezintă, în esenţă, preţul cu care trebuie vândută fiecare unitate de energie electrică pentru a acoperi costurile totale de producere a energiei electrice.


3.9. Raportul venituri / cheltuieli actualizate

Criteriul raportului veniturilor / cheltuieli actualizate – R – se utilizează în analizele comparative şi ordonează variantele în funcţie de veniturile actualizate raportate la unitatea de costuri actualizate:

( )

( )∑

∑

+=

=

+

+

+= n

mkkkk

n

kk

k

rIC

rV

R

1

1

1

1 . (3.29)

3.10. Durata de recuperare

3.10.1. Durata de recuperare simplă

Durata de recuperare simplă – rT – este definită ca perioada de timp necesară pentru recuperarea valorii iniţiale de investiţie din beneficiile anuale aferente proiectului şi a fost introdusă prin expresia:

, (3.30) ( 01

=−−∑=

rT

kkkk ICV )

)

unde: reprezintă venitul total brut (încasările) din anul k; kV

kC – costurile totale din anul k (inclusiv amortismentele);

kI - investiţiile din anul k. O altă expresie în care intervine durata simplă de recuperare este:

, (3.31) (∑=

−−=rT

kkakk ICVI

1

unde: I reprezintă valoarea iniţială a investiţiei, akC - costurile anuale totale de funcţionare din anul k (exclusiv amortismentele).

kI - investiţiile din anul k. Dacă este utilizat la analiza eficienţei intrinseci, acest criteriu consideră eficient proiectul a cărui durată de recuperare este inferioară duratei de recuperare normată: rnr TT < . (3.32) Dacă este utilizat la analiza comparativă, acest criteriu consideră eficient proiectul a cărui durată de recuperare este minimă: min→rT . (3.33) La aplicarea criteriului duratei de recuperare simplă trebuie ţinut seama de faptul că acesta ignoră distribuţia în timp a fluxului de venituri şi cheltuieli, precum şi beneficiile şi costurile care au loc după perioada de recuperare. De aceea, se acceptă utilizarea acestui criteriu numai pentru calcule preliminare grosiere şi la compararea


variantelor de proiecte de investiţii de importanţă locală şi complexitate redusă şi care nu necesită valori de investiţii ridicate.

3.10.2. Durata de recuperare actualizată

Durata de recuperare actualizată – – adică a costurilor actualizate din beneficiile anuale actualizate a fost introdusă pe baza expresiei:

aT

( )

011

=+

−−∑=

aT

kk

kkk

rICV

. (3.34)

Dacă este utilizat la analiza eficienţei intrinseci, acest criteriu consideră eficient proiectul a cărui durată de recuperare este inferioară duratei de recuperare actualizată normată: ana TT < . (3.35) Dacă este utilizat la analiza comparativă, acest criteriu consideră eficient proiectul a cărui durată de recuperare actualizată este minimă: . (3.36) min→aT Exemplu

În cazul unei amenajări hidroenergetice se doreşte efectuarea unei investiţii de retehnologizare. Pentru realizarea acesteia exista două variante. Investiţia se realizează din fonduri proprii în primul an. Fluxurile monetare corespunzătoare celor două variante de investiţie sun prezentate în tabelul de mai jos. Fluxul monetar este exprimat în euro. Rata de actualizare se consideră 12%.

Să de determine care dintre cele două variante de investiţie prezentate în tabel este mai rentabilă.

Fluxul monetar al proiectului

de investiţie 1 la sfârşitul anului Fluxul monetar al proiectului de investiţie 2 la sfârşitul anului

0 -30.000 -25.000 1 15.000 9.500 2 15.000 9.500 3 15.000 9.500 4 9.000 9.500

Rezolvare: Pe baza tabelului de mai sus se calculează indicatorii:

a) Venitul net actualizat

( )

41 1 2 3

0

15.000 15.000 15.000 9.00030.000(1 0,12) (1 0,12) (1 0,12) (1 0,12)1

kk

k

Flux monetarVNAr=

= = − + + + ++ + + ++

∑ 4

1 11.747VNA = [€]


4)12,01(500.9

)12,01(500.9

)12,01(500.9

)12,01(500.9000.20

)1( 321

4

02 +

++

++

++

+−=+

= ∑=k

kk

r

monetarFluxVNA

2 8.855VNA = [€]

b) Rata internă de rentabilitate

1 0VNA = ⇒ RIR1 = 0,308=31%

2 0VNA = RIR⇒ 2 =0,315=31,5%

c) Termenul de recuperare actualizat (durata de recuperare actualizată)

( )1

00

1

aTk

kk

Flux monetarVNAr=

=+

∑ = ⇒ Ta 1 ≈ 3 [ani]

( )2

00

1

aTk

kk

Flux monetarVNAr=

=+

∑ = ⇒ Ta 2 ≈ 3 [ani]

Se poate observa că VNA1> VNA2 iar RIR şi Ta au aproximativ aceleaşi

valori. Se va alege prima variantă de investiţie deoarece venitul net actualizat este mai mare.

3.11. Concluzii

În funcţie de scopul în care se efectuează analiza economică se utilizează unul dintre criteriile de eficienţă. Se prezintă în tabelul 3.1 un centralizator al criteriilor de eficienţă introduse în acest capitol. Tabelul 3.1. Criteriile de eficienţă.

Criteriul de eficienţă Expresie de calcul

Costuri totale actualizate( )

min11

→+

+= ∑

=

n

kkkk

rICCTA

Venituri (încasări) totale actualizate( )∑

= +=

n

kk

kr

VVTA1 1

Venitul net actualizat( )∑

= +=−=

n

kk

kr

BCTAVTAVNA1 1


Rata venitului net actualizat( )∑

= +

= m

kk

kr

IVNARVNA

1 1

Raportul beneficiu pe cost( )

( )

1

1

1/

1

1 >

+

++

=

∑

∑

=

=n

kkkk

n

kk

k

rIC

rV

CB

Rata internă de rentabilitate ( )0

11=

+

−−= ∑

=

n

kk

kkk

RIRICV

VNA

Costul unitar actualizat( )

( )

min

1

1

1

1 →

+

+

+

=

∑

∑

+=

=n

mkk

k

n

kkkk

rEr

IC

CUA

Raportul venituri / cheltuieli actualizate( )

( )∑

∑

+=

=

+

++

= n

mkkkk

n

kk

k

rIC

rV

R

1

1

1

1

Durata de recuperare simplă – rT ( ) 01

=−−∑=

rT

kkkk ICV

Durata de recuperare actualizată – aT( )

011

=+

−−∑=

aT

kk

kkk

rICV

Se prezintă în tabelul 3.2 utilizarea criteriilor de eficienţă economică în funcţie de scopul analizei. Tabelul 3.2. Utilizarea criteriilor de eficienţă economică în funcţie de scopul analizei.

Criteriul Scopul analizei R VNA RIR Ta CTA

Compararea beneficiilor cu costurile * * * * * Determinarea investiţiilor limită acceptabile pentru un proiect * *

Maximizarea beneficiilor * * * Compararea unor proiecte echivalente * * *

Selectarea proiectelor optime în cazul unor fonduri bugetare sau credite limitate

* *

Determinarea dobânzii maxime acceptabile pentru proiecte realizate prin credite

*

Determinarea duratei de recuperare a investiţiei prin beneficii *


Din punctul de vedere al structurii, criteriile sunt oarecum asemănătoare, iar în unele situaţii relaţiile devin formal identice. De exemplu: R, VNA şi RIR pentru

RIRR = , pe intervale de timp , criteriile VNA şi TaTt ...,,2,1= a sunt identice. Totuşi, ele sunt menţinute ca criterii distincte şi utile datorită caracterului lor specializat pentru anumite tipuri de analiză a eficienţei. Majoritatea lucrărilor de specialitate recomandă ca criterii de bază: R, VNA şi RIR. Acestea permit evidenţierea faptului că un anumit obiectiv este sau nu eficient. Criteriul VNA dă o măsură a mărimii beneficiului realizat de un obiectiv, dar este o indicaţie în mărime absolută, dependentă şi de scara obiectivului, nu o comparaţie între cheltuieli şi venituri, exprimată printr-o mărime relativă proporţională cu eficienţa, în funcţie de care să se poată ordona obiectivele de diferite mărimi.

Criteriul R ar putea permite o ordonare crescătoare doar în situaţiile în care metodologia de determinare a cheltuielilor şi a veniturilor ar avea la bază o convenţie comună pentru toate obiectivele analizate. Se întâlnesc cazuri când acest deziderat nu este îndeplinit.

Se consideră, de exemplu, cazul valorilor remanente şi reziduale pe care unele lucrări le adaugă la venituri, altele le scad din costuri.

3.12. Analiza de sensibilitate

Toate modelele de analiză a eficienţei economice sunt modele deterministe. În domeniul energetic proiectele de investiţii supuse analizelor economice au durate de regulă foarte mari, peste 10, 20 de ani. În aceste intervale de timp foarte mari mărimile de intrare în modelul de analiză economică sigur îşi vor schimba valorile.

Ca urmare, pentru estimarea corectă a eficienţei economice a unui proiect de investiţii este necesară evaluarea efectului modificării valorilor mărimilor de intrare în model asupra criteriului respectiv de eficienţă (VNA, CTA, RIR, TRA etc). Acest lucru se realizează în cadrul analizei de sensibilitate.

Necesitatea efectuării unei analize de sensibilitate rezultă din următoarele considerente:

- analiza economică se bazează pe ipoteze de lucru referitoare la evenimente viitoare incerte; - preţurile si tarifele mărfurilor şi serviciilor sunt fluctuante şi pot varia dramatic pe perioada de analiză a proiectului (10-20 ani); - elementele de risc trebuie luate în considerare ori de câte ori exista probabilitatea ca un proiect sa genereze rezultate diferite de cele prognozate. Prin analiza de sensibilitate se urmăreşte: - analiza de sensibilitate a indicatorilor proiectului la variaţiile unor parametri; determinarea pragului critic de rentabilitate a proiectului în condiţiile variaţiilor unor parametri; - probabilităţi de apariţie a unor evenimente favorabile sau adverse şi corelaţiile dintre variabile; - determinarea riscurilor externe proiectului (riscuri sistemice, riscuri de piaţa etc.); - identificarea variabilelor critice care influenţează semnificativ rezultatele proiectului; - efectele variaţiei elementelor selectate (costuri şi beneficii) asupra VNA şi RIR;


- stabilirea punctelor slabe ale proiectului şi identificarea ariilor de risc. Se vor identifica variabilele care influenţează sseemmnniiffiiccaattiivv rezultatele

proiectului, adică acele variabile a căror modificare cu 1% conduce la: - variaţia RIR mai mare de 1%; - variaţia VNA mai mare de 5%. Selectarea parametrilor care se pot modifica în cadrul analizei de sensibilitate: - variaţia costurilor şi/sau beneficiilor totale ale proiectului, de exemplu +/-(10 -15)%. - variaţia unor elemente critice separate din categoria costurilor şi beneficiilor:

- preturi şi tarife; - productivitate si randamente; - dinamica cererii.

Analiza de sensibilitate se poate face în 2 moduri. Indiferent de modul de

analiză trebuie efectuată o etapă care e comună celor 2 metode de analiză: identificarea mărimilor de intrare esenţiale pentru eficienţa economică a proiectului de investiţii şi stabilirea sensului de variaţie a valorii care trebuie considerată în analiza de sensibilitate.

În tabelul 3.3 se prezintă exemple de variabile în funcţie de care se poate face

analiza de sensibilitate.

Tabelul 3.3. Variabile ce pot fi luate în considerare la efectuarea analizei de sensibilitate

Categorie Exemple de variabile 1. Mediul de afaceri Rata de actualizare; rata dobândă la credit 2. Dinamica preţurilor Rata inflaţiei; IPPI şi IPC 3. Dinamica cererii Consumul specific, tendinţele pieţei; creşterea

demografică 4. Investiţie Durata construcţiei, costul terenului, costul

manoperei, costul bunurilor şi serviciilor 5. Parametri cantitativi,

costuri exploatare Consum specific de energie şi alte bunuri si servicii, personal de exploatare şi întreţinere

6. Parametri cantitativi ai veniturilor

Productivitate, randament, capacitate/nivel de funcţionare a echipamentelor

7. Preţuri Tarife şi preţuri de vânzare a energiei electrice şi/sau termice vândute sau înlocuite

O primă metodă de analiză de sensibilitate constă în stabilirea unor intervale de

variaţie posibile (fie în valori absolute, fie în procente) în care se poate situa fiecare mărime de intrare identificată ca principală. Se calculează criteriul de eficienţă economică respectiv, considerând variaţia mărimii respective în intervalul stabilit, celelalte mărimi de intrare fiind considerate constante, adică la valoarea iniţială.

Se analizează efectul modificării mărimii de intrare asupra valorii criteriului respectiv. Se analizează dacă variaţia mărimii respective schimbă concluzia eficienţei sau ineficienţei economice a soluţiei respective.

În cadrul celei de a doua metode de analiză, pentru fiecare mărime identificată anterior ca principală se calculează acea valoare care conduce la atingerea pragului de eficienţă, adică determinarea pragului critic de rentabilitate, de eficienţă.


În urma analizei de sensibilitate se poate determina pragul critic de rentabilitate, adică se identifică valorarea unui parametru pentru care VNA este nul, RIR este egala cu factorul de actualizare (discount rate) şi TRA este egal cu durata de viaţă.

Pragul critic de rentabilitate se exprima ca: - valoarea absolută a parametrului pentru care VNA = 0, RIR = r şi Ta = durata de viaţă; - procentul în care se modifica un parametru astfel încât să conducă la VNA = 0, RIR = r şi Ta = durata de viaţă.

Calculele sunt relativ voluminoase însă valorile obţinute sunt mai uşor de

interpretat. Analiza de sensibilitate prezintă şi unele limitări şi inconveniente, cum ar fi: - relevanţa analizei de sensibilitate este pusa sub semnul întrebării dacă nu se

cunoaşte probabilitatea de apariţie a evenimentelor ce pot conduce la variaţiile parametrilor studiaţi;

- metoda uzuală este de a varia un singur parametru menţinându-i pe ceilalţi constanţi;

- alegerea arbitrară şi nejustificată a plajei de variaţie (de exemplu +/- 10%) poate conduce la rezultate eronate.

EXEMPLU DE CALCUL

Se propune realizarea unei hidrocentrale şi se doreşte să se determine dacă proiectul de investiţie este eficient. Pentru acesta se cunosc următoarele date:

- puterea centralei hidroelectrice: 2×4 MW; - energia medie produsă: 32 GWh/an; - investiţia specifică: 1.500 €/kW; - durata de realizare a investiţiei: 2 ani; - durata de viaţă a centralei: 50 ani; - costuri de exploatare: 0,9% din investiţia iniţială; - preţul de vânzare al energiei electrice: 0,07 €/kWh.

Se consideră o rată de actualizare de 12%. Investiţia se face în totalitate din fonduri proprii. Se neglijează investiţia de înlocuire şi cea reziduală.

Rezolvare:

A. Calculul elementelor din cash-flow:

1. Investiţia.

Investiţiile reprezintă produsul dintre capacitatea instalată a centralei şi investiţia specifică. Investiţia specifică, în cazul analizat are valoarea i = 1.500 €/kW, obţinându-se astfel investiţia totală.

B pI P i= ⋅ [€] 2 4 1.000 1.500 12.000.000I = ⋅ ⋅ ⋅ = [€]


2. Cheltuielile anuale.

Cheltuielile de exploatare anuale (cheltuielile totale anuale) reprezintă 0,9% din

investiţia iniţială, adică: 0,9100TC I= ⋅ [€/an]

0,912.000.000 108.000100TC = ⋅ = [€/an]

3. Veniturile anuale.

Venitul brut anual (încasările anuale) se consideră ca fiind produsul dintre

energia electrică anuală livrată consumatorilor şi preţul de vânzare al energiei.

Veniturile şi cheltuielile sunt considerate constante pe toată perioada de studiu. Venitul anual (încasările anuale) V, în cazul centralei hidroelectrice analizate, se calculează cu ajutorul formulei.

,net an

CHEeV E p= ⋅ [€/an]

V=32.000.000·0,07=2.880.000 [€/an] S-a considerat = 0,07 [€/kWh] ca fiind constant pe întreaga perioadă

analizată. ep

B. Calculul indicatorilor tehnico – economici.

Cu ajutorul valorilor obţinute anterior se pot calcula indicatorii tehnico-economici după cum urmează:

a) Costurile totale actualizate S-a considerat că: 1 2 / 2I I I= =

( )( )

1 50

0 11

1k k

k kk k

CTCTA I rr= =

= + ++

∑ ∑

13.616.885,84CTA = [€] b) Venituri (încasări) totale actualizate

( )

50

1 1k

kk

VVTAr=

=+

∑

18.602.076,61VTA = [€]


c) Venitul net actualizat

( )( )

( )( )

1 50 1 50

0 1 0 11 1

1 1k kk k k

k kk kk k k k

V CT BVNA I r I rr r= = = =

−= − + + = + +

+ +∑ ∑ ∑ ∑

4.985.190,777VNA = [€] d) Rata internă de rentabilitate

( )( )

( )( )

1 50 1 50

0 1 0 11 1

1 1k kk k k

k kk kk k k k

V CT BVNA I r I rr r= = = =

−= − + + = + +

+ +∑ ∑ ∑ ∑

⇒ RIR = 16,41% Rata internă de rentabilitate s-a calculat prin încercări succesive.

e) Raportul beneficiu pe cost

( )

( )( )

50

11 50

0 1

1/ 1

11

kk

k

k kk k

k k

V

rB C

CTI rr

=

= =

+= >

+ ++

∑

∑ ∑

/ 1,3B C = 6 f) Costul unitar actualizat

( )

50 ,

1

min

1

CHEnet an

kk

CTACUAE

r=

= →

+∑

0,070246CUA = [€/kWh] g) Termenul de recuperare neactualizat (durata de recuperare simplă)

12.000.000 5,352.240.000r

anual

ITV

= = = [ani]

h) Termenul de recuperare actualizat (durata de recuperare actualizată)

( )( )

1

0 11 0

1

aTk k kk k

k k

V CTVNA I rr= =

−= − + + =

+∑ ∑ T⇒ a = 12 [ani]

Rezultatele obţinute mai sus sunt prezentate în tabelul următor:


Criteriile de eficienţă pentru centrala hidroelectrică Denumire U.M Valoare

1. Cheltuieli anuale totale €/an 108.000 2. Investiţie specifică €/kW 1.500 3. Investiţie totală € 12.000.000 4. Venit (încasări) net anual €/an 2.240.000 5. Venituri totale actualizate € 18.602.076,61 6. Venituri nete actualizate € 4.985.190,777 7. Rata internă de rentabilitate % 16,41 8. Raportul B/C - 1,36 9. Costul unitar actualizat €/MWh 0,070246 10. Termen de recuperare neactualizat an 5,35 11. Termen de actualizare actualizat an 12

Pentru efectuarea calculelor de mai sus s-a întocmit tabelul de mai jos, în €

An Investiţie CT Pret en. el.

V Actualizare CTA VTA VNA

1 6000000 1,12 6720000 0 -6.720.000 0 6000000 1 6000000 0 -6.000.000 1 108000 0,07 2240000 0,892857143 96428,57143 2000000 1903571,429 2 108000 0,07 2240000 0,797193878 86096,93878 1785714,286 1699617,347 3 108000 0,07 2240000 0,711780248 76872,26676 1594387,755 1517515,488 4 108000 0,07 2240000 0,635518078 68635,95247 1423560,496 1354924,543 5 108000 0,07 2240000 0,567426856 61282,10042 1271036,157 1209754,056 6 108000 0,07 2240000 0,506631121 54716,16109 1134853,711 1080137,55 7 108000 0,07 2240000 0,452349215 48853,71526 1013262,242 964408,5271 8 108000 0,07 2240000 0,403883228 43619,38862 904698,4307 861079,0421 9 108000 0,07 2240000 0,360610025 38945,8827 807766,456 768820,5733

10 108000 0,07 2240000 0,321973237 34773,10955 721220,05 686446,9404 11 108000 0,07 2240000 0,287476104 31047,41924 643946,4732 612899,0539 12 108000 0,07 2240000 0,256675093 27720,91004 574952,2082 547231,2982 13 108000 0,07 2240000 0,22917419 24750,81253 513350,1859 488599,3734 14 108000 0,07 2240000 0,204619813 22098,93976 458348,3803 436249,4405 15 108000 0,07 2240000 0,182696261 19731,19622 409239,6252 389508,429 16 108000 0,07 2240000 0,163121662 17617,13948 365392,5225 347775,383 17 108000 0,07 2240000 0,145644341 15729,58882 326243,3237 310513,7349 18 108000 0,07 2240000 0,13003959 14044,27573 291288,6819 277244,4061 19 108000 0,07 2240000 0,116106777 12539,5319 260079,1802 247539,6483 20 108000 0,07 2240000 0,103666765 11196,01063 232213,5538 221017,5432 21 108000 0,07 2240000 0,092559612 9996,438061 207333,5302 197337,0921 22 108000 0,07 2240000 0,08264251 8925,391126 185119,2234 176193,8322 23 108000 0,07 2240000 0,073787956 7969,09922 165285,0209 157315,9216 24 108000 0,07 2240000 0,065882103 7115,267161 147575,9115 140460,6443 25 108000 0,07 2240000 0,058823307 6352,917108 131764,2067 125411,2896


26 108000 0,07 2240000 0,052520809 5672,247418 117646,6131 111974,3657 27 108000 0,07 2240000 0,04689358 5064,506623 105041,6188 99977,11222 28 108000 0,07 2240000 0,041869268 4521,880913 93787,15968 89265,27877 29 108000 0,07 2240000 0,037383275 4037,393673 83738,53543 79701,14176 30 108000 0,07 2240000 0,033377924 3604,815779 74766,54949 71161,73371 31 108000 0,07 2240000 0,029801718 3218,585517 66755,84776 63537,26224 32 108000 0,07 2240000 0,026608677 2873,737069 59603,4355 56729,69843 33 108000 0,07 2240000 0,023757747 2565,836669 53217,35312 50651,51646 34 108000 0,07 2240000 0,021212274 2290,925597 47515,49386 45224,56826 35 108000 0,07 2240000 0,01893953 2045,469283 42424,54809 40379,07881 36 108000 0,07 2240000 0,016910295 1826,31186 37879,0608 36052,74894 37 108000 0,07 2240000 0,015098478 1630,635589 33820,59 32189,95441 38 108000 0,07 2240000 0,013480784 1455,924633 30196,95535 28741,03072 39 108000 0,07 2240000 0,012036414 1299,932708 26961,56728 25661,63457 40 108000 0,07 2240000 0,010746798 1160,654204 24072,82793 22912,17372 41 108000 0,07 2240000 0,009595356 1036,298396 21493,59636 20457,29797 42 108000 0,07 2240000 0,008567282 925,2664251 19190,71104 18265,44461 43 108000 0,07 2240000 0,007649359 826,1307367 17134,56343 16308,43269 44 108000 0,07 2240000 0,006829785 737,6167292 15298,71735 14561,10062 45 108000 0,07 2240000 0,006098022 658,5863654 13659,56906 13000,98269 46 108000 0,07 2240000 0,005444662 588,0235405 12196,0438 11608,02026 47 108000 0,07 2240000 0,004861306 525,0210183 10889,32482 10364,30381 48 108000 0,07 2240000 0,004340452 468,7687664 9722,61145 9253,842684 49 108000 0,07 2240000 0,003875403 418,5435414 8680,903081 8262,359539 50 108000 0,07 2240000 0,003460181 373,6995905 7750,806322 7377,106731

Total 13616885,84 18602076,61 4985190,777

C. Analiza de sensibilitate

În cadrul analizei de sensibilitate se va urmări impactul asupra indicatorilor de eficienţă determinat de modificarea preţului de vânzare al energiei electrice.

În tabele următoare se prezintă modificarea indicatorilor economici în funcţie de variaţia preţului de vânzare a energiei electrice.

Influenţa modificării preţului de vânzare a energiei electrice Pret

en. el. CTA VTA VNA B/C CUA Ta RIR

€/kWh € € € - €/kWh an 0,03 13616885,84 7972318,549 -5644567,29 0,58 0,0702 >50 0,0660,04 13616885,84 10629758,07 -2987127,77 0,78 0,702 >50 0,0950,05 13616885,84 13287197,98 -329688,255 0,975 0,702 >50 0,10 0,06 13616885,84 14881661,29 1264775,456 1,09 0,702 17 0,13 0,07 13616885,84 18602076,61 4985190,777 1,36 0,0702 13 0,16 0,08 13616885,84 21259516,13 7642630,294 1,56 0,0702 9 0,18 0,09 13616885,84 23916955,65 10300069,81 1,75 0,0702 8 0,20

Preţul de vânzare reprezintă o medie pentru cei 50 de ani pentru care se face

studiul. S-a urmărit variaţia indicatorilor când preţul de vânzare variază cu un pas de 0,01 €/kWh, între valorile de 0,03 €/kWh şi 0,09 €/kWh. Cazul analizat mai sus (pe =


0,07 €/kWh) a fost trecut în tabele pentru o centralizare mai bună a rezultatelor obţinute.

Figura următoare pune în evidenţă pragul de rentabilitate.

0,03 0,04 0,05 0,06 0,07 0,08 0,09

VTAVNA

-10000000

-5000000

0

5000000

10000000

15000000

20000000

25000000

Valoare

Pret vanzare en. el.

Variaţia VTA şi VNA la modificarea preţilui de vînzare al energiei electrice

VTA VNA

Influenţa modificării preţului de vânzare a energiei electrice asupra VTA şi VNA

Din analiza datelor obţinute în tabele de mai sus se pot trage următoarele concluzii: - modificarea preţului de vânzare al energiei electrice nu modifică costurile

totale actualizate (deoarece nu se modifică cheltuielile de exploatare) şi costul unitar actualizat;

- se modifică veniturile, ceea ce conduce la modificarea VTA, VNA, B/C, TRN, TRA şi RIR;

- pentru pe = 0,057 €/kWh se obţine pragul de rentabilitate al proiectului de investiţii (VNA = 0), sub acest preţ de vânzare proiectul nu mai este rentabil;

- se estimează că în următorii 50 de ani preţul de vânzare a energiei electrice va creşte, ceea ce ar conduce la creşterea beneficiilor.


4. CRITERII APLICATE ÎN HIDROENERGETICĂ

AHE studiată e comparată cu o centrală sau un grup de centrale înlocuitoare

energetic echivalente. Centralele de comparaţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie centrale marginale (ca urmare a creşterii consumului de energie

aceasta să poată prelua sarcinile suplimentare de putere şi de energie de vârf, semivârf şi de bază în cazul în care nu s-ar putea acoperi consumul);

- să fie energetic şi funcţional echivalent cu AHE, înţelegând prin aceasta că produc aceleaşi cantităţi nete de energie de vârf, semivârf şi de bază, aceiaşi putere garantată, cu o elasticitate de manevră comparabilă şi un grad de fiabilitate asemănător.

Ca centrale de comparaţie (de referinţă) pentru AHE pot fi avute în vedere: - pentru energia de vârf şi echivalentă de putere garantată de vârf CTG sau

CHEAP; - pentru energia de semivârf: CTE prevăzute a fi încadrate în această zonă; - energia de bază şi puterea garantată a AHE pe firul apei: CTE sau CHE. În practica proiectării HEN sunt curent utilizate următoarele criterii:

a) raportul costurile termo/ hidro (raportul venituri/ costuri aplicat în energetică): RTH. Aplicând atât pentru centralele marginale cât şi pentru AHE şi ţinând seama de

faptul că valoarea producţiei este aceiaşi în ambele situaţii se obţine:

( ) ( )

( ) ( )

( )

( ) CTAHCTAT

rHk

rTk

rTkrV

rHkrV

RTH n

t

tt

n

t

tt

n

t

tt

n

t

tt

n

t

tt

n

t

tt

=

+×

+×

=

⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡+×

⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡+×

⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡+×

⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡+×

=

∑

∑

∑∑

∑∑

=

−

=

−

=

−

=

−

=

−

=

−

1

1

11

11

1

1

11

11

unde: sunt cheltuieli totale ale variantei „hidro” (de investiţie efectivă, de înlocuiri remanente) în anul „t”;

tHk

- idem, alte variantei „termo”; tTk CTAT - cheltuieli totale actualizate ale variantei „termo”; CTAH - idem, ale variantei „hidro”.

Condiţia de eficienţă: . CTAHCTAT ≥

( ) ( ) CTAHCTATrkHkTVNATHn

t

ttt −=+−=∑

=11

Condiţia de eficienţă: . 0≥VNATH c) Rata internă de rentabilitate a diferenţei de costuri termo – hidro: RIRTH

( ) ( ) 01 =−=+−∑ CTAHCTATRIRTHkHkT ttt

RIRTH este acea valoare a ratei de actualizare care conduce la VNATH=0 şi la RTH=1. Condiţia de eficienţă: rRIRTH ≥ (rata de actualizare normală). d) Costuri totale actualizate ale unor variante echivalente din punct de vedere energetic CTA.


4.1. Calculul CTAH

În cazul unei AHE cu folosinţă unică energetică:

( ) ( ) ( )

( ) ( ) n

j

n

dt

ttzj

j

n

dt

ttij

n

t

tt

d

t

tef

rWrW

rIrCrICTAHt

−

= +=

−

= +=

−

=

−

=

−

+×−+×

−+×++×++×=

∑ ∑

∑ ∑∑∑

11

111

4

1 1,

4

1 1,

11

Dacă după PIF cheltuielile efective de producţie „C” sunt constante:

( )∑=

−+×n

t

tt rC

11

se înlocuieşte cu:

( ) ( )[ ] ( )[ ] ( )[ ] ( )[ ]{ }ddnnd

t

tt rrrrrrCrC +−+−+−+×++×∑

=

− 11111111

Actualizând faţă de momentul PIF:

( )( )

( )( )

( )

( ) ( ) dv

j

dv

t

ttzj

j

dv

t

ttij

dv

dt

tt

dt

tef

rWrW

rIrCrICTAHt

−

= =

−

= =

−

−−=

−

−−=

−

+×−+×

−+×++×++×=

∑∑

∑∑∑∑

11

111

4

1 1,

4

1 1,

1

0

1

În cazul cheltuielilor „C” constante după PIF, termenul:

( )( )∑

−−=

−+×dv

dt

tt rC

11

se înlocuieşte cu:

( )( )

( )[ ] ( )[ ]{ }dvdv

dt

tt rrrCrC +−+×++×∑

−−=

− 11110

1

zW - valori reziduale; W - valori remanente Dacă AHE este realizată integral prin credite:

( )( )

( )[ ] ( )[ ]

( )[ ] ( )[ ] ( )

( ) ( ) t

j

dv

t

ttzj

j

dv

t

ttaj

drdra

dvdv

dt

tt

rWrW

rCrrrC

rrrCrCCTAH

−

= =

−

= =

−

−−=

−

+×−+×−

−+×++−+×+

++−+×++×=

∑∑

∑∑

∑

11

1111

1111

4

1 1,

4

1 1,

0

1

Pentru AHE cu folosinţe complexe cheltuielile totale (investiţii şi cheltuieli efective de producţie) sunt împărţite între beneficiari eficienţa energetică fiind calculată corespunzător cheltuielilor care revin energeticei, dacă, totuşi, folosinţa


energetică este pusă în situaţia să suporte totalitatea cheltuielilor amenajării venitul F produs de AHE studiată în acele folosinţe ale economiei care nu participă la împărţirea eforturilor de cheltuieli se scad din cheltuielile CTAH. În asemenea situaţii din total se scad termenii:

( ) ( )( )

( )( ) ⎪⎭

⎪⎬⎫

⎪⎩

⎪⎨⎧

⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡

+

−+−

+

−+×++×∑

=

−d

d

n

nd

t

tt

rrr

rrrFrF

111

1111

1

iar din (a) şi (b) se scad termenii

( )( )

( )[ ] ( )[ ]⎪⎭

⎪⎬⎫

⎪⎩

⎪⎨⎧

+−+×++×∑−−=

− dvdv

dt

tt rrrFrF 1111

0

1

4.2. Calculul CTAT

CTAT – cuprinzând grupul centralelor marginale de comparaţie sau de referinţă pentru AHE studiată au în componenţa lor: investiţii efective; cheltuieli efective; investiţii de înlocuire; valori reziduale şi valori remanente.

Totalul investiţiilor efective ( ) se determină cu relaţia: efIT

( ) ( )KWPTKWleiiIT tef ×=

unde: sunt investiţii specifice în centrala marginală pentru echivalarea puterii garantate de vârf a AHE;

ti

PT - cota din puterea centralei marginale pentru echivalarea puterii garantate de vârf a AHE.

PT e proporţională cu puterea garantată de vârf a AHE ( ), gvP

gve PKPT ×=

coeficient de echivalare care ţine seama de nivelul de fiabilitate diferit între soluţia hidro şi centrale marginale considerate pentru echivalarea puterii (grad de indisponibilitate diferit); reprezintă sporul de putere de rezervă care trebuie instalat în sistem în ipoteza „centrale marginale” astfel ca, ambele soluţii, hidro şi centrale marginale să ajungă la acelaşi nivel de disponibilitate a puterii.

eK

Atât PT cât şi sunt puteri livrate (puteri produse, diminuate cu consumul de putere în serviciile interne).

gvP

Pentru AHE care dispun de acumulări cu capacitate de regularizare sezonieră sau mai mari, puterea garantată de vârf rezultă din energia asigurată în intervalul lunilor noiembrie – februarie, critic pentru SEN:

( ) ( )[ ] (MWoreDGWhEP ppcgv3

, 10×= ) (I)

unde: este energia totală în intervalul critic noiembrie – februarie cu asigurarea p (%);

pcE ,

pD - durata totală de funcţionare a AHE, în intervalul critic, corespunzătoare unei valori medii pe intervalul duratei zilnice


minime admisibile „ ” de încadrare în graficul de sarcină, în

condiţiile asigurării „p” (în prezent este de ordinul a 5…6 ore pe zi). pt

( = 120 zile x sau dacă centrala funcţionează numai 5 zile/ săptămână,

=86 zile x ). pD pt

pD pt rezultă din planul de exploatare al AHE din proiectare ţinându-se seama

de nesimultaneitatea perioadelor secetoase pe ansamblu. Desigur, este limitată superior de puterea instalată.

pcE ,

gvP

Dat fiind caracterul hidrologic, în general, puţin variabil al lunilor noiembrie – februarie (în special pe râurile inter.) relaţia (I) poate fi aplicat şi în cazul AHE care au o capacitate de regularizare zilnic – orară a debitelor (integral disponibile, cu lacurile necolmatate). Pentru AHE pe firul „apei”, durata corespunde unei funcţionări zilnice

continui a centralei, iar se înlocuieşte cu . pD

gvP gP

Atât asigurarea de calcul „p” cât şi puterea se determină conform celor cuprinse în proiectarea AHE.

gvP

Investiţiile efective pentru centralele de comparaţie (de referinţă) trebuie să includă şi investiţii pentru extracţia, transportul şi stocarea combustibililor. În investiţiile efective pentru centralele de comparaţie vor fi incluse şi costurile pentru instalaţii, pentru combaterea poluării mediului ambiant. Pentru echivalarea puterii AHE, în funcţie de tipul şi caracteristicile acestora, pot fi avute în vedere următoarele situaţii de soluţii marginale:

a. pentru AHE gravitaţionale, cu regularizări zilnic orare sau mai mari şi cu mai mari de 10 MW:CTG sau CHEAP (puterea de 10 MW este considerată ca o limită larg acceptată pentru centralele de putere mică);

ip

b. AHE pe „firul apei” cu MW: CTE pe combustibil marginal sau CNE;

10≥ip

c. CHEM şi CEE (centrale electrice eoliene) cu puteri instalate peste 1 MW şi AHE cu 10≤ip MW: CTE cu combustibil marginal;

d. CHEMP şi CEE sub 1 MW şi MHC: centrale Diesel; e. CHEAP: CTG. Investiţiile de înlocuire ( ) corespund echipamentelor şi instalaţiilor „j” ce

urmează a fi înlocuite la sfârşitul duratei lor normale de viaţă, din centralele marginale considerate pentru echivalarea de putere.

ijIT

Eşalonarea anuală a investiţiilor efective ( ) precum şi a investiţiilor de

înlocuire ( ) pe întreg intervalul „n” de analiză a eficienţei AHE va fi cuprinsă, pentru diferite tipuri de centrale marginale, sub forma de fişe de flux anual al cheltuielilor.

efIT

ijIT

Cheltuielile efective de producţie (CT) cuprind 2 componente: - cheltuieli cu combustibilul (variabil cu producţia) şi cheltuieli fixe: cu personalul, pentru întreţinere şi reparaţii (inclusiv capitale), consumuri de materiale, taxe, impozite, dobânzi.

În cheltuielile efective de producţie nu sunt incluse reţineri anuale pentru amortizări fizice.


Cheltuielile cu combustibilul (Cb) se consideră repartizate între diverse tipuri de centrale marginale în funcţie de structura producţiei AHE pe zone funcţionale ale graficului diurn de sarcină: V, SV şi B.

BbzSVSVVVb EpEpEpC ×+×+×=

BSVVE ,, energii medii multianuale livrate de AHE.

BSVVp ,, preţ de cost al energiilor livrate de centrale marginale în zonele respective ale graficului zilnic de sarcină. Din punct de vedere al calităţii producţiei, o AHE nu poate fi comparată cu un singur tip de centrală marginală specializată: de vârf pentru durata de utilizare ale

ore/an sau de bază pentru durate de utilizare ore/an. 000.3≤ip 000.3≥ip Se utilizează pentru:

- energie de vârf: CTG sau CHEAP; - energie de semivârf: CTE care lucrează în această zonă; - energie de bază: CTE cu combustibil marginal sau CNE. Cheltuielile fixe (Cf) depind de tipul de centrală marginală şi sunt proporţionale

cu puterea PT. Vor cuprinde şi cheltuieli pentru exploatare şi întreţinerea instalaţiilor pentru combaterea poluării mediului ambiant.

Cheltuielile efective de producţie CT: CfCbCT +=

Valorile reziduale ( ) corespunzătoare instalaţiilor şi elementelor înlocuite în centrale marginale, care echivalează puterea şi valoarea remanentă la finele intervalului de analiză (WT ) se stabilesc conform aceloraşi elemente metodologice.

zjWT

În ipoteza actualizării faţă de momentul PIF, în cazul în care cheltuielile CT sunt constante după PIF:

( )( )

( )( )

( )[ ] ( )[ ]

( ) ( ) ( ) dv

j

dv

t

ttzj

j

dv

t

ttij

dvdv

dt

tt

dt

tef

rWTrWTrIT

rrrTCrCTrITCTATt

−

= =

−

= =

−

−−=

−

−−=

−

+×−+×−+×

++−+++×++×=

∑∑∑∑

∑∑

111

11111

4

1 0,

4

1 1,

0

1

0

1


ASPECTE ECONOMICE ÎN GOSPODĂRIREA APELOR CUPRINS 1. PROCESUL INVESTIŢIONAL ................................................................................ 1

1.1. Noţiunea de investiţii capitale ............................................................................. 1 1.2. Rolul investiţiilor în asigurarea competitivităţii economice................................ 2 1.3. Clasificarea investiţiilor....................................................................................... 3 1.4. Clasificarea proiectelor de investiţii .................................................................... 4

1.4.1. …în raport cu viaţa lor economică ............................................................... 4 1.4.2. …în raport cu riscul lor................................................................................. 5 1.4.3. …în raport cu dependenţa de alte proiecte ................................................... 6

1.5. Metode de estimare a investiţiilor........................................................................ 7 1.6. Etapele proiectului de investiţii ........................................................................... 8 1.7. Fluxul de elaborare a documentaţiilor în faza preinvestiţională (de pregătire) ... 8

2. EFICIENŢA ECONOMICĂ A UNEI INVESTIŢII ................................................ 11 2.1. Eficienţa economică – definiţie, condiţii, parametri.......................................... 11

2.1.1. Abordarea clasică a evaluării eficienţei economice.................................... 12 2.1.2. Eficienţa economică şi procesele investiţionale ......................................... 13 2.1.3. Analiza comparativă a eforturilor şi efectelor pentru determinarea eficienţei economice ............................................................................................................. 15

2.2. Momente specifice de determinare a eficienţei economice............................... 17 2.3. Factorii de influenţă ai eficienţei economice..................................................... 19 2.4. Criterii clasice de analiză a eficienţei economice.............................................. 21 2.5. Semnificaţia factorului timp şi tehnica actualizării ........................................... 22 2.6. Valoarea actualizată – exemple ......................................................................... 24

3. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI PROIECTELOR DE INVESTIŢII...................................................................................................................................... 28

3.1. Generalităţi ........................................................................................................ 28 3.2. Costuri totale actualizate.................................................................................... 30 3.3. Venituri totale actualizate .................................................................................. 31

3.3.1. Exemplul 1.................................................................................................. 31 3.3.2. Exemplul 2.................................................................................................. 33

3.4. Venitul net actualizat ......................................................................................... 34 3.5. Rata venitului net actualizat............................................................................... 35 3.6. Raportul beneficiu pe cost ................................................................................. 36 3.7. Rata internă de rentabilitate ............................................................................... 36 3.8. Costul unitar actualizat. Metoda nivelării.......................................................... 37 3.9. Raportul venituri / cheltuieli actualizate............................................................ 38 3.10. Durata de recuperare........................................................................................ 38

3.10.1. Durata de recuperare simplă ..................................................................... 38 3.10.2. Durata de recuperare actualizată............................................................... 39

3.11. Concluzii.......................................................................................................... 40 3.12. Analiza de sensibilitate .................................................................................... 42 - analiza de sensibilitate a indicatorilor proiectului la variaţiile unor parametri; ..... 42

4. CRITERII APLICATE ÎN HIDROENERGETICĂ ................................................. 50 4.1. Calculul CTAH.................................................................................................. 51 4.2. Calculul CTAT .................................................................................................. 52


Documents

Aspecte economice in gospodarirea apelor 2006