Acvacultura - acvaponice

7/21/2019 Acvacultura - acvaponice

http://slidepdf.com/reader/full/acvacultura-acvaponice 1/33

Universitatea de Științe Agricole și Medicină

Veterinară a Banatului Timișoara

Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii

Caracteristicile constructive și funcționale ale

sistemelor acvaponice

Student:

Tomuta Flaviu

Timișoara

2014



Cuprins

Introducere

1. Acvaponia ca și metodă de epurare a apelor uzate din acvacultură

2. Tipuri de sisteme acvaponice și caracteristicile constructive ale acestora

2.1. Tehnica filmului de nutrienți

2.2 Cultura în sistem flotant (DWC)

2.3 Cultivarea plantelor în substrat

3. Componente auxiliare necesare acvaponiei

3.1. Pompe de apă de tip „Airlift″

3.2. Decantorul

3.3. Sifonul clopot

3.4. Corpuri de iluminat

Bibliografie



Introducere

În sectorul producției de hrană de origine animală se știe că acvacultura este

sectorul care se dezvoltă cel mai rapid. Sute de specii diferite de pești, crustacee, și

plante acvatice sunt crescute într-o varietate mare de medii de cultură și sisteme de

producție. Impactul asupra mediului al acvaculturii depinde de specia crescută și de

sistemul de producție.

Sistemele acvacole recirculante constituie o alternativă importantă la acvacultura

tradițională, în care producția se realizează în heleșteie. Ca urmare a tratării apei și

reutilizării acesteia, sistemele recirculante necesită o cantitate mult mai mică de apă

decât un heleșteu pentru a realiza o producție similară. De asemenea, sistemele

recirculante folosesc în mod obișnuit diferite tipuri de bazine, dens populate pentru

obținerea produsului de cultură, iar cerința privind necesarul suprafeței de teren este

mult mai redusă decât în cazul acvaculturii clasice.

Horticultura este un complex de științe biologice aplicate, care studiază cultura și

ameliorarea pomilor și arbuștilor fructiferi, viței de vie, legumelor și florilor precum și

vinificarea strugurilor și tehnologia prelucrării produselor horticole.

Hidroponia este un termen folosit pentru a descrie producția de plante fără sol.

Rădăcinile plantelor se dezvoltă într-o soluție cu elemente nutritive, cu sau fără un

mediu artificial pentru suportul mecanic. Acest tip de cultură este considerată ca fiind nu

doar destinată experimentelor ci chiar și pentru producții comericiale.

Acvaponia reprezintă integrarea culturilor hidroponice în acvacultură și

beneficiază de interes din partea pasionaților de bioproducție alimentară, constituind

practica optimă privind obținerea de producții superioare cantitativ și calitativ prinfolosirea deșeurilor de la pești ca fertilizant natural pentru plante, plantele redând

peștilor apa filtrată și condiționată.

Sistemele acvaponice pot combina o mare varietate de plante și pești în funcție de

locație și condiții.



1.Acvaponia ca și metodă de epurare a apelor uzate din

acvacultură

În tratarea apelor uzate prin terenuri umede, cel mai des este folosit procesul de

asimilare a substanțelor toxice de către plante (Blidariu și Grozea, 2011; Debusk, 1999;

Mitsch și Gosselink, 2000).

În sectorul producției de hrană de origine animală se știe ca acvacultura este

sectorul care se dezvoltă cel mai rapid. Sute de specii diferite de pești, crustacee, și

plante acvatice sunt crescute într-o varietate mare de medii de cultură și sisteme de

producție. Impactul asupra mediului al acvaculturii depinde de specia crescută și de

sistemul de producție (Ayer și Tyedmers, 2008).

Acvaponia reprezintă o combinație a acvaculturii și a hidroponiei.

Acvacultura se ocupă cu creșterea, reproducerea și ameliorarea organismelor

acvatice care prezintă importanță economică, în bazine acvatice naturale sau artificiale

(Grozea, 2007).

Hidroponia este un termen folosit pentru a descrie producția de plante fără sol.

Rădăcinile plantelor se dezvoltă într-o soluție cu elemente nutritive, cu sau fără unmediu artificial pentru suportul mecanic (Blidariu și Grozea, 2011; Jensen,1997. Acest tip

de cultură este considerată ca fiind nu doar destinată experimentelor ci chiar și pentru

producții comericale (Duong, 2006).

Acvaponia reprezintă o combinație între acvacultură și sistemele hidroponice, prin

care apa reziduală bogată în nutrienți din sistemul de acvacultură este introdusă într-un

sistem hidroponic. Plantele absorb nutrienții din apa reziduală și astfel îmbunătățesc sau

purifică apa din sistemul acvacol. Această metodă oferă un sistem ecologic și durabil de

producție pentru sectorul agricol (Tee, 2009).

Combinarea celor două discipline, tratarea apelor uzate și producția vegetală,

necesită mutarea atenției de la optimizarea degradării, nitrificării, denitrificării și ratele

de absorbție la maximizarea ratelor de reciclare a fosforului și a azotului și la



îndeplinirea condițiilor de calitate a produselor rezultate cum ar fi biomasa vegetală și

apa ca și efluent (Graber și Junge, 2008).

În acvaponie,prin integrarea plantelor în sistemele acvacole recirculante de creștere

a peștilor sau a unor nevertebrate, se realizează transformarea agriculturii moderneavansate într-o agricultură sustenabilă (Martan,2008; Rakocy,2007). Metodele biologice

de combatere a bolilor și dăunătorilor sunt singurele metode acceptate.

Pe măsură ce se adaugă hrană continuu într-un sistem de creștere a peștilor, apele

uzate se acumulează în cantități periculoase. Cele mai comune probleme de calitate a

apei dintr-un sistem acvacol recirculant, sunt epuizarea oxigenului și acumularea de

materie organică, azot anorganic, în special de amoniac, precum și de CO (Rijn, 1995),₂

aceste probleme fiind eliminate în mod tradițional prin înlocuirea zilnică a unei anumite

cantități de apă din sistemul recirculant cu apă proaspătă (Hamlin, 2005).

Efluenții formați din apele uzate sunt bogați în substanțe nutritive, deoarece

cuprind, în principal materii fecale, furaje neconsumate și biomasă bacteriană (Blidariu

și Grozea, 2011). Descompunerea hranei produce amoniac, deasemenea peștii în

procesul metabolic de creștere excretă amoniac la nivelul branhilor.

Într-un sistem recirculant cu un biofiltru funcțional, amoniacul este oxidat în nitrit

pe urmă în nitrat, care este mai puțin toxic pentru pești. Acest proces se realizează în

două etape de către două tipuri de bacterii care apar în mod natural într-un sistem

recirculant :Nitrosomonas sp.șiNitrobacter sp.(Rakocy și colab, 2006).

Figura 1. Principiul de funcționare al acvaponiei (Blidariu și Grozea, 2011)



Aceste procese de oxidare sunt un lucru benefic pentru fermieri, deoarece

rezultatul lor este nitratul, acesta fiind elementul principal din nutriția plantelor. De

asemenea, peștii pot tolera un nivel mult mai ridicat de nitrat comparativ cu amoniacul

sau nitritul (Cacchione, 2007).În producția de plante din sere hidroponice care se alimentează cu apă uzată din

acvacultură , Adler (1996) a constatat că diferențele între îndepărtarea azotului și a

fosforului sunt dependente de numărul de plante și de debitul efluenților. Dacă numărul

plantelor este crescut prea mult, concentrația nutrienților poate scădea până la nivele

care nu pot susține creșterea plantelor. Curățirea apelor uzate prin acvaponie reduce

costurile cu curățirea apelor, iar acest fapt în sine poate fi un factor major pentru

integrarea hidroponiei cu acvacultura (Adler și colab., 2000; Adler, 2001).

În sistemele acvacole recirculante, au fost integrate module hidroponice cu un

design experimental diferit, atât în zonele cu climă moderată cât și caldă, pentru a

atenua acumularea de nutrienți în special compușii cu azot (Naegel, 1977; Lewis și

colab , 1978; Pierce, 1980; Sutton și Lewis, 1982).

Sistemul cu un ciurcuit închis mimează un sistem natural, peștii consumă hrană,

iar deșeurile produse de ei sunt convertite natural în nitrat și alți nutrienți, apoi acești

nutrienți sunt preluați din apă de către plante. Peștii suplimentează plantele cu

elementele necasare acestora, iar plantele funcționează ca un filtru natural pentru apă, o

situație câștig/câstig (Savidov, 2003).

Acvaponia se integrează foarte bine în definiția agriculturii sustenabile:

- „un sistem integrat de activități pentru producții vegetale și animale, folosind″

plante împreună cu specii acvacole,

- „are o aplicare specifică unui anumit loc, în sere ca și unități de producție,″

- „pe termen lung, satisface nevoile alimentare umane" și "îmbunătățește calitatea

mediului", prin producerea de recolte folosind practici ecologice care reduc la minimum

consumul de apă și evacuările de ape uzate în mediul înconjurător,



- „utilizează cel mai bine resursele neregenerabile, prin conservarea″

îngrășămintelor pe bază de azot, produse din resurse neregenerabile,

- „integrează ciclurile biologice naturale ", utilizând bacteriile nitrificatoare în

procesul de nitrificare pentru a converti amoniacul dăunător provenit din deșeurile de lapești în azot utilizabil și sigur sub formă de nitrat pentru plante,

- „susține viabilitatea economică a activităților agricole" și „îmbunătățirea calității

vieții pentru agricultori ... și a societății în ansamblu", prin producerea de alimente

printr-o metodă de producție agricolă durabilă și într-un mod ecologic rațional, fără

deversări de deșeuri în natură (Tyson, 2007).

Folosirea acvaponiei ca și acoperiș verde poate fi o soluție pentru familiile fără

teren din zonele urbane (Lobo și Evans, 2010).

Beneficile utiizării acvaponiei față de agricultura tradițională:

- rată de creștere rapidă, maturizarea culturilor și randament,

- consistența și calitatea culturilor,

- reducerea drastică a consumului de apă și substanțe nutritive comparativ cu

culturile crescute pe sol,

- recoltele pot fi obținute în locuri în care horticultura tradițională și acvacultura

sunt imposibil de practicat datorită unui sol sărac în elemente nutritive sau a unei ape

poluate,

- suprafață de cultivare redusă,

- sistemele pot fi instalate la o înălțime de lucru confortabilă, excelentă pentru

persoanele care sunt în vârstă sau au dizabilități,

- libertate relativă față de bolile și dăunătorii de sol,

- buruienile sunt practic inexistente,- stresul provocat de secetă este redus în condiții de căldură excesivă,

- sunt necesare mai puține lucrări de întreținerea culturilor,

- perfectă pentru folosirea pe proprietăți închiriate, toată infrastructura poate fi

mutată (Lacheta, 2010).



Această inovație în agricultură poate fi de asemenea utilizată pentru producția de

hrană ca și acoperiș verde în mediile urbane folosind acvacultura intensivă în subsoluri

și hidroponie organică în sere hidroponice pe acoperișul caselor (Savidov, 2005).

2. Tipuri de sisteme acvaponice și caracteristicile constructive

ale acestora

Sistemele acvacole recirculante par să fie cele mai recomandate sisteme acvacole

pentru integrarea cu acvaponia, deoarece nutrienții din apă pot fi menținuți la

concentrații optime atât pentru pești cât și pentru culturile acvaponice (Nair și colab,

2005; Rakocy și colab,2000).

Caracteristicile constructive ale sistemelor acvaponice sunt într-o strânsă corelație

cu volumul de apă din bazin, densitatea peștilor per m³ de apă, cantitatea de hrană

administrată zilnic, cantitatea dejecților produsă de pești, caracteristicile biologice ale

peștilor, dimensiunea culturii hidroponice și caracteristicile biologice ale plantelor care

pot asigura epurarea efluenților.

În principal un sistem acvaponic este format dintr-un sistem acvacol recirculant

racordat la un sistem hidroponic adaptat pentru creșterea plantelor pe apa uzată din

bazinele cu pești. Componentele principale ale unui sistem acvaponic sunt:- sistem acvacol recirculant la care se adaugă componente specifice pentru

cultivarea plantelor, în funcție de metoda de cultivare, cum ar fi:

- suporți pentru cultivarea plantelor sau canale pentru curgerea continuă a

peliculei de nutrienți (NFT),

- mediul de cultură,

- pompe de apă,

- încălzitoare de apă (dacă este necesar),

- aeratoare,

- decantoare,

- ghivece pentru suportul plantelor,

- iluminare (pentru spațiile închise) (www.ecolifefoundation.org).

http://www.ecolifefoundation.org/




În general există 3 metode de cultivare a plantelor în sisteme acvaponice:

• Tehnica peliculei de nutrienți (NFT),

• Cultura în sistem plutitor (DWC),

•

Cultivarea plantelor în substrat.

2.1. Tehnica peliculei de nutrienți

Această metodă este prezentată ca fiind cea mai populară metodă de cultivare a

plantelor în sistem acvaponic. Această metodă de cultivare scurtează perioada de

vegetație în special în cazul plantelor utilizate pentru frunze (Koohakan și colab., 2008).

Allan Cooper în anii 1970 a introdus în hidroponie o nouă metodă de cultivare a

plantelor și anume tehnica peliculei de nutrienți (NFT), care a schimbat conceptul de

bază al creșterii plantelor în sistem hidroponic, deoarece nu este nevoie de mediu de

creștere pentru rădăcini. Această tehnică a fost realizată de dr. Allan Cooper la Institutul

de Cercetare Glasshouse Crops din Marea Britanie (Windsor și colab.,1979; Morgan,

1999).

Tehnica peliculei de nutrienți este o metodă în care plantele sunt crescute în canale

lungi și înguste. Este cea mai răspândită metodă de creștere a plantelor într-un sistem de

recirculare continuă a soluției nutritive (Saavas, 2002). O peliculă subțire de apă curge

continuu pe partea de jos a fiecărui canal, aprovizionând rădăcinile plantelor cu apă,

nutrienți și oxigen (Racoky, 1999; Mukherjee, 2011), fără a se utiliza un mediu de

cultivare solid (Abou-Hadid și El-Behairy, 1999).

Plantele sunt introduse prin găuri făcute în lungul unor țevi de plastic (ex:PVC),

tuburi sau jgheaburi închise astfel încât doar rădăcinile plantelor să se dezvolte în

interior. Alegerea sistemului de jgheaburi și materialul din care să fie confecționateacestea se bazează adesea pe preferința cultivatorului, disponibilitate și costuri (Morgan,

1999). În interiorul țevilor curge constant o peliculă subțire de soluție nutritivă peste

rădăcinile plantelor. Suporturile de creștere sunt plasate usor înclinat, în general la

înălțimea unei bănci. Soluția nutritivă este introdusă la capătul superior al suporturilor



curgând datorită gravitației spre partea cea mai joasă unde este colectată și recirculată

(Coolong, 2012).

Pentru a evita acumularea de toxine, deficiențe minerale, anomalii de nutriție, sau

răspândirea boliilor, producătorii care folosesc tehnica peliculei de nutrienți (NFT)periodic golesc bazinele cu nutrienți sau le lasă să se usuce atunci când se spală sau se

curăță sistemul (Zekki și colab.;1996).

Cooper, (1996), prezintă elementele cheie necesare aplicării tehnicii peliculei de

efluenți:

- asigurarea că partea de jos pe care curge apa este uniformă și nu are mici

depresiuni, nici măcar de câțiva milimetri,

- debitul de alimentarea să nu fie prea mare,

- lățimea canalelor în care se dezvoltă rădăcinile trebuie să fie adecvată pentru a

evita orice îndiguire a nutrienților de către rizosfera plantelor. Dacă lățimea canalelor

este inadecvată, este de așteptat ca randamentul să fie direct proporțional cu lățimea

canalului.

- baza canalului trebuie să fie plată și nu curbată deoarece va fi o adâncime

considerabilă a apei în centrul canalului în cazul celor curbate.

Figura 2. Tehnica peliculei de nutrienți (Coolong T., 2012)

Această tehnică este relativ ieftină de instalat și întreținut, și este destul de precisă

în ceea ce privește controlul mediului cu nutrienți în care cresc rădăcinile plantelor

(Cooper, 1996).



Benton Jones (2008), spune că prima mare aplicație a acestei tehnici a fost pentru

cultivarea de tomate în mediu controlat. Un cub mic de vată de sticlă, în care o plantă

mică de tomate a germinat, a fost introdus într-un canal în care curgea o peliculă de

soluție cu nutrienți. În acest fel s-a descoperit că această tehnică are un defect major,deoarce pe masură ce rădăcinile plantelor s-au dezvoltat au umplut jgheaburile, curgerea

peliculei de soluție nutritivă a fost împiedicată, aceasta curgând pe lângă sau pe

deasupra masei de rădăcini în loc să treacă prin masa de rădăcini, ducând la moartea

rădăcinilor.

Meade, (2002), concluzionează faptul că tehnica NFT nu este potrivită pentru

culturile care necesită utilizarea pe termen lung a acestui tip de sistem, cum ar fi

tomatele, dar a fost catalogată ca metodă potrivită pentru cele pe care au o perioadă de

vegetație scurtă, cum ar fi salata verde, care este gata pentru recoltare înainte ca

rădăcinile plantelor să umple suportul de creștere.

În cazul producției de salată verde, ar putea fi obținute chiar 8-10 recolte pe an

(Koohakan și colab., 2008).

Monneta și colab, (2002), au folosit această tehincă pentru creșterea tufelor de

trandafir utilizând ca și soluție nutritivă apa uzată din gospodării. Trandafirii produși cu

apă uzată ca și soluție nutritivă au fost calitativ și cantitativ similari cu cei produși în

mod tradițional și pot fi comercializabili.

În tehnica peliculei de nutrienți pentru producție vegetală, utilizarea unei soluții

nutritive cu o concentrație scăzută poate duce la un grad scăzut al concentrației în

nutrienți a soluției pe lungimea suportului de creștere ceea ce poate determina o

creștere neuniformă a plantelor (Puerta și colab.;2007).

Lennard, (2010), prezintă câteva dintre dezavantajele acestei tehnici în comparațiecu cultivarea plantelor pe suporți plutitori, datorită cărora se pare că cercetătorii din

acvaponie nu prea preferă această metodă:

- cultura pe suporți plutitori permite utilizarea unei cantități mai mari de apă în

sistem, ceea ce duce la o mai bună manipulare,



- tehnica peliculei de nutrienți necesită o filtrare adițională sau componente de

filtrare mult mai eficiente. De obicei o filtrare mai bună a solidelor și adăugarea unui

biofiltru separat, ceea ce determină creșterea costurilor,

- tuburile de alimentare cu apă au un diamteru mic ceea ce duce la blocajulacestora prea ușor crescând costurile de întreținere.

În ceea ce privește starea fitosanitară, în hidroponie cât și în acvaponie plantele

sunt ferite de bolile care provin din sol, totuși Koohakan și colab.,(2008), au descoperit că

unele boli totuși apar. Cum ar fi: putrezirea rădăcinilor, putregaiul bacterian,

cercosporioza.

2.2 Cultura în sistem plutitor (DWC)

Cultivarea plantelor în sistem plutitor folosește ca suport pentru plante plăci din

polistiren cu găuri așezate deasupra apei bogate în nutrienți (Sweat și colab., 2003; Tezel,

2009; Connolly și Trebic, 2010). Aceasta este o metodă extrem de productivă, dar necesită

o filtrare biologică și mecanică intensivă pentru a menține apa curată

(www.ecolifefoundation.org).

Rajeev și Changfoot, 2012, spun că această metodă a fost dezvoltată la

Universitatea din Arizona la sfârșitul anilor 70 și adaptată la o producție comercială de

către HydroNov la sfârșitul anilor 1990. În 1976, a fost dezvoltată o metodă de creștere a

salatei verzi și a altor legume pentru frunze pe suporți plutitori din plastic expandat de

către cercetătorii de la Universitatea din Arizona și Universitatea din Pisa, Italia (Jensen,

2001).

Diferența majoră între cultivarea plantelor folosind tehnica peliculei de nutrienți și

cultivarea plantelor în sistem plutitor, este cantitatea de apă folosită (Connolly și Trebic,2010).

Rakocy și colab. , 1997, în urma cercetărilor efectuate concluzionează faptul că

cultura pe suporți plutitori este cea mai convenabilă metodă de cultivare a plantelor

împreună cu pești pentru sistemele din aer liber de la tropice.





Acest sistem este foarte practic pentru cultivarea de salată verde, busuioc și alte

plante pentru frunze (Tyson și colab., 2010), în general pentru plantele care suportă bine

umezeala la nivelul rădăcinilor. Plantele îsi dezvoltă rădăcinile sub placa de polistiren iar

partea vegetală verde deasupra plăcilor (Rakocy și colab., 2006). Este foarte economicdeoarece se poate produce o cantitate mare de salată verde într-un timp scurt (Roberto,

2003).

Cel mai adesea, cultivarea plantelor se face într-un bazin separat față de cel în care

se cresc peștii. Apa curge încontinuu din bazinele peștilor, prin elementele de filtrare,

prin bazinele cu suporți plutitori pe care se cultivă plante după care se întoarce în

bazinele cu pești (Mukherjee, 2011).

Ramos, (2007), găsește acest tip de cultură ca fiind foarte practică pentru creșterea

racilor,suporții plutitori pentru plante țin racii captivi în canalele de cultivare.

Martan, (2008), consideră că folosind această metodă de cultivare a plantelor, se

pot crește specii de pești carnivori în același bazin cu plantele.

Hidroponia plutitoare poate oferi, de asemenea, o biofiltrare suficientă dacă zona

de cultivare a plantelor este destul de mare. Combinând biofiltrarea cu hidroponia se

realizează un scop important, deoarece eliminarea costurilor suplimentare pentru

achiziționarea unui biofiltru separat este unul dintre avantajele majore ale acvaponiei

(Rakocy și colab., 2006).

În acvaponie se întâlnește adesea folosirea acestor sisteme ca și bazine de

decantare. Datorită faptului că aceste canale pe care se cultivă plantele sunt lungi și

înguste și conțin o cantitate mare de apă, se comportă ca și decantoare. Acesta este un

lucru bun atata timp cât solidele sunt îndepărtate periodic și nu se acumulează. Totuși

odată acoperite cu plăcile plutitoare este dificil, se consumă mult timp și este o muncălaborioasă pentru îndepărtarea solidelor de pe partea de jos a canalelor. Este mult mai

bine ca solidele să fie sedimentate într-un loc diferit față de cel de cultivare a plantelor

pentru o îndepărtare ușoară și periodică a acestora (Lennard, 2012).



Hidroponia în pat plutitor de asemenea asigură spațiu suficient de nitrificare dacă

solidele sunt eliminate din efluenți înainte ca aceștia să ajungă în componenta

hidroponică(Rakocy și colab., 2006).

Plăcile pot fi suficient de mici pentru a susține o singură plantă sau suficient demari pentru mai multe plante. În apă se pompează aer pentru a asigura o cantitate de

oxigen suficientă pentru dezvoltarea sănătoasă a rădăcinilor plantelor (Coolong, 2012).

Figura 3. Salată verde cultivată utilizând cultura pe suporți plutitori (Coolong, 2012)

Bazinele dreptunghiulare au două avantaje distincte: bazinele nutritive sunt sub

formă de benzi transportoare pentru plăcile în care se plantează și pentru cele de pe care

se recoltează, iar plantele sunt dispuse într-un plan orizontal unic, astfel încât

interceptarea luminii solare pe fiecare plantă este maximă (Jensen, 1991).

Un dezavantaj al acestui tip de cultură este că rădăcinile plantelor sunt expuse

unor organisme dăunătoare asociate cu sistemul acvacol (Rakocy și colab., 2006).

Rata optimă de hrănă adăugată în sistem este între 60 și 100 g de hrană pentru 1 m²

de salată pe zi (Rakocy și colab., 2006).

Răsadurile poate fi produse în ghivece din afara sistemului iar după ce au

germinat, sunt plasate în găurile din suportul de polistiren sau pot fi produse în ghivece

direct în sistem. Acest sistem oferă expunere maximă a rădăcinilor la apa cu nutrienți

(Mader, 2012).



Ghivecele sunt vase din material plastic, care sunt perforate pentru a permite

accesul fluxului de apă la rădăcini conținând substrat de creștere fără sol. Ghivecele sunt

realizate în diverse dimensiuni (www.ecolifefoundation.org).

Plăcile cu răsaduri se așeză la un capăt al sistemului, pe măsura creșterii plantelor,plăcile se împing pe suprafața apei spre capătul opus al sistemului astfel încât în timp, la

capătul opus al sistemului vor fi plantele mature gata de recoltat O dată recoltate se

inlocuiesc cu răsaduri iar placa va fi pusă la capatul opus locului de recoltare

(Mukherjee, 2011).

Figura 4. Sistemul acvaponic realizat de dr. James Rakocy (Rakocy, 2006)

Un sistem acvaponic foarte reprezentativ care folosește această metodă de cultivare

a plantelor este sistemul realizat de dr. James Rakocy, care este funcțional de mult timp.

În acest sistem au fost crescuți pești tilapia și au fost cultivate cu succes plante precum

busuioc, salată verde și altele (Diver, 2006).

2.3 Cultivarea plantelor în substrat

Componenta hidroponică a unui sistem acvaponic se clasifică într-o primă fază în

funcție dacă conține substrat de cultivare sau nu. Acesta este un lucru important deoarce

prezența unui substrat în care plantele să iși dezvolte rădăcinile, poate elimina nevoia

existenței unui decantor și a unui biofiltru separat (Connoly și Trebic, 2010).





Dacă sistemul nu are un substrat de creștere pentru plante iar rădăcinile plantelor

sunt expuse direct apei, atunci este nevoie de un biofiltru și un decantor pentru a

menține calitatea apei la un nivel la care peștii pot trăi (Rakocy și colab., 2006).

Un sistem cu substrat de cultivare folosește un bazin sau un container care esteumplut cu , perlit , turbă sau o combinație între acestea sau alt mediu pentru cultivarea

plantelor cum ar fi: rumeguș din nucă de cocos, nisip, pietriș, vată minerală, zgură, bile

ceramice, cioburi de cărămidă și polistiren sau marmură (Lacheta, 2010; Wahome și

colab., 2011) .

Figura 5. Tipuri dimensionale de bile ceramice utilizate în hidroponie (Șumălan, 2009)

Într-un sistem închis de cultivare, drenajul soluției de nutrienți rezultată din

fertilizarea în surplus este reciclată, aceasta reduce consumul de apă și limitează

eliberarea fertilizanților în mediul înconjurător (Carmassi și colab., 2006). Perlit este un termen generic pentru o rocă vulcanică naturală care este încălzită,

iar în urma încălzirii își mărește volumul de 4-20 de ori mai mult. Rezultatul este o rocă

unghiulară, albă perlată, care este adaptabilă pentru numeroase aplicații, inclusiv

substrat de cultivare în horticultură. Designul sistemelor care folosesc perlit este foarte

diferit (Tyson și colab., 2010).

Vermiculita este numele geologic dat unui grup de minerale laminare hidratate

care sunt bogate în ioni de fier, magneziu și silicați, și care are aspect de mică - și poate fi

găsit în diverse părți ale lumii. Când este procesat pentru a fi folosită în horticultură,

roca este supusă unei încălziri intense, și se expandează în granule în formă de

acordeon, cu multe straturi subțiri în componență. Vermiculita utilizată în horticultură

are excelenta proprietate de a îmbunătăți aerația solului și a reține în același timp



umiditatea și nutrienții, pentru a realiza un stocaj tampon ce poate hrăni plantele în

ritmul în care ele asimileaza apa și nutrienții, conducând la creșteri maximale

(www.hidroponica.ro).

Fibra din nucă de cocos este un pas înainte în ceea ce privește substraturileorganice de creștere fără sol. Combină retenția de apă a vermiculitului cu retenția de aer

a perlitului. Fibra din nucă de cocos tocată mărunt, sterilizată în prealabil, oferă plantelor

un mediu ideal de înrădăcinare care de asemenea oferă protecție împotriva bolilor și a

ciupercilor. Deasemenea fibra de cocos este o resursă regenerabilă (Roberto, 2003 ).

Vata minerală este formată din rocă topită care este toarsă în fibre lungi. Aceste

fibre sunt presate în caramizi sau cuburi sau chiar sub formă de grămezi. De-a lungul

timpului a fost folosită pentru izolarea clădirilor ca și alternativă la fibra de sticlă, iar în

ultimi 20 de ani a fost folosită și ca substrat de creștere în hidroponie. Sisteme de

cultivare a plantelor care utilizează vata minerală ca și substrat au fost realizate inițial în

Danemarca, această metodă a fost repede preluată de olandezi și în cele din urmă s-a

mutat în Marea Britanie și Franța. În ultimul deceniu, metoda de creștere a plantelor pe

substrat de vată minerală s-a extins spre Europa, și mai departe spre Statele Unite ale

Americii, Canada, Noua Zeelandă și Australia (Abou-Hadid și El-Behairy, 1999).

Vata minerală absoarbe apa și are bune proprietăți de drenaj, de aceea este folosită

preponderent ca și substrat de start pentru semințe și substrat pentru înrădăcinarea

butașilor. Un avantaj major al acestui substrat este că vata minerală e practic sterilă. În

ultima perioadă utilizarea acestui tip de substrat a intrat în declin, probabil datorită

faptului că producerea acesteia este un proces poluant și că praful din ea este iritant

(Roberto, 2003).

Avantajele folosirii vatei minerale ca și substrat în hidroponie ar fi următoarele:- vata minerală este ușoară când este uscată, și ușor de manevrat,

- poate fi încălzită ușor ,dacă este necesar, dinspre partea de jos a sistemului de

cultivare,

- permite aprovizionarea cu acuratețe și uniformă cu soluție nutritivă,

http://var/www/apps/conversion/tmp/scratch_4/www.hidroponica.ro

http://var/www/apps/conversion/tmp/scratch_4/www.hidroponica.ro



- folosește echipamente mai puține și are costuri reduse de fabricare și instalare, de

asemenea este un risc mai scăzut în ceea ce privește compromiterea recoltei în cazul în

care apare o defecțiune la pompe (Marr, 1994).

Pietrișul are o suprafață mare pe care bacteriile nitrificatoare se pot dezvolta și potrealiza nitrificarea. Dezavantajul este acela că pietrișul reține o cantitate mică de apă

(Mader, 2012). Chiar compoziția chimică proprie a pietrișului poate asigura unii

nutrienți pentru plante pe măsură ce apa udă rocile, de exemplu calciul poate fi eliberat

în apă pe măsură ce pietrișul reacționează cu acidul produs în urma nitrificării (Rakocy

și colab., 2006).

Pietrișul are mai multe aspecte negative:

- greutatea pietrișului determină necesitatea utilizării unor structuri de suport

puternice,

- se poate colmata cu solidele aflate în suspensie, datorită creșterii microbiene și a

rădăcinilor care rămân după recoltare, astfel rezultă o reducere a circulației apei, iar

aceasta împreună cu descompunerea materiei organice, conduce la formarea zonelor

anaerobe, care afectează sau ucid rădăcinile plantelor.

- tuburile mici de plastic folosite pentru a iriga pietrișul sunt, de asemenea,

predispuse colmatării datorită creșterii microbiene,

- mutarea și curățarea substratului din pietriș este dificilă din cauza greutății sale,

- plantarea în pietriș este de asemenea dificilă, iar tulpinile plantelor pot fi

deteriorate prin abraziune, în sistemele în aer liber expuse la vânt,

- pietrișul reține foarte puțină apă dacă este drenat, așa că o perturbare în

alimentarea cu apă va duce la instalarea rapidă a stresului datorat lipsei de apă (ofilirea),

- infrastructura robustă necesară pentru a susține pietrișul și potențialul decolmatare limitează dimensiunea paturilor de creștere cu pietris (Rakocy și colab., 2006).



Figura 6. Cultivare acvaponică de vegetale în Australia, poză facută de Joel Malcolm (Diver, 2006)

Substratul din paturile de creștere este inundat periodic cu apă din bazinele cupești. Apoi apa este scursă înapoi în bazinul cu pești. Toate deșeurile, incluzând solidele,

sunt mărunțite și captate de patul plantelor. Această metodă folosește doar câteva

componente fără a utiliza filtrare adițională, ceea ce o face simplă de utilizat. Această

metodă cel mai adesea este folosită ca și hobby (Mukherjee, 2011). Totuși producția este

mult mai mică comparativ cu celelalte două metode(Pade, 2007).

Substratul granular hidroponic ca și pietriș, nisip și perlit oferă substrat suficient

pentru bacterile nitrificatoare și, în general, să servească drept biofiltru unic în unele

sisteme acvaponice, deși substratul are o tendință de a se colmata. Dacă gradul de

colmatare este mare datorită supraîncărcării cu materie organică, filtrele de pietriș și

nisip pot efectiv să producă amoniac pe măsură ce materia organică se descompune, în

loc să îl scoată din sistem. În cazul în care se întâmplă acest lucru, pietrișul sau nisipul

trebuie să fie spălat iar designul sistemului trebuie să fie modificat prin instalarea unui

dispozitiv de îndepărtare a solidelor înainte de substrat, dacă nu, atunci trebuie ca rata

de încărcare organică să fie redusă prin reducerea numărului de pești și micșorarea ratei

de hrănire (Rakocy, 2006).

Acestă metodă de cultivare folosește substrat hidroponic și include un orificiu de

scurgere, care se află la 1,5 cm deasupra suprafeței de jos. Acest lucru permite existența



unei mase de apă subțire în partea de jos a substratului, care servește ca un depozit de

apă permanent (Bradley și Tabares, 2000).

Caracteristicile materialelor utilizate ca substrat în sistemele care folosesc cultura

fără sol afectează direct și indirect creșterea plantelor și a producției. În acvaponiepentru cultivarea căpșunilor substratul care conține o cantitate mare de perlit are o

performanță bună și este recomandat pentru creșterea căpșunilor (Roosta și Afsharipor,

2012).

Productivitatea și calitatea căpșunilor a fost testată și studiată pentru a se observa

unde sunt cele mai bune rezultate în funcție de substrat care a fost format din diferite

proporții de perlit și zeolit, s-a tras concluzia că rapoartele de 1:1 și 3:1 între perlit și

zeolit au fost cele mai bune mixturi pentru substrat (Ghazvini și colab., 2007).

Inden și Torres, (2004) , au comparat substraturile formate din vată minerală, perlit

cu păstăi de orez carbonizate, scoarță de chiparos și coajă de nucă de cocos, aceștia au

observat că tomatele au avut cea mai mare productivitate folosind substratul format din

perlit cu păstăi de orez carbonizate.

Pentru a alege cele mai bune materiale pentru cultivarea plantelor după această

metodă, Abou Hadid și El-Behairy în 1999 spun că acestea trebuie să aibe următoarele

caracteristici:

- să fie solide pentru a putea sprijini plantele,

- să fie inerte „să nu conțină nici un element chimic,″

- să rețină apă suficientă,

- să rețină suficient oxigen în același timp cu reținerea apei,

- să nu conțină nici un element chimic care ar putea fi toxic pentru plante,

- să fie liber de boli.Lennard, 2012, a creat un model de calcul prin care se poate calcula mărimea

patului de creștere în funcție de volumul bazinelor cu pești, densitatea peștilor, rata de

hrănire și cantitatea de proteină conținută de hrană. Acesta recomandă ca suprafața cea

mai mare rezultată din calcul să fie luată în considerare ca și suprafață potrivită patului



de cultivare pentru sistemul luat în calcul. Modelul realizat este indicat a se folosi în

cazul sistemelor mici și nu în cazul sistemelor comerciale.

Sunt folosite pompe de apă care sunt controlate de un temporizator reglabil pentru

a furniza apa necesară umplerii căzii într-un regim "Flux- Reflux". Pe timpul funcționăriipompei patul de creștere este saturat cu apă. Când pompa este oprită apa se scurge încet.

Pe măsura scurgerii apei oxigenul este tras prin rădăcini (www.ecolifefoundation.org).

3. Componente auxiliare necesare acvaponiei

3.1. Pompe de apă de tip „Airlift″

John S. Pade, (2008), prezintă beneficiile utilizării acestor tipuri de pompe în

acvaponie, cel mai important beneficiu ar fi acela că prin utilizarea aerului pentru a

mișca apa, se elimină utilizarea pompelor de apă și aeratoarele. Alimentarea tăvilor de

cultivare cu apă facânduse în același timp cu aerarea, în acest fel se reduc costurile

inițiale și consumul de energie. Acest tip de pompe nu se utilizează pentru sistemele

comerciale mari și sunt limitate în ceea ce privește înălțimea la care pot ridica apa.





Figura 7. Principiul de funcționare al pompei Airlift (www.ecosustainablevillage.com)

Acest tip de pompe sunt foarte practice în acvaponia practicată ca și hobby sau

sistemele mici din interiorul curților. Pompele devin mai puțin eficiente pe măsura

creșterii înălțimii la care trebuie ridicată apa. Puterea pompei este cu atât mai mare cu

cât este injectat mai mult aer (Pade, 2008).

3.2. Decantorul

Nelson și Pade, (2007), descriu decantorul ca fiind un echipament de fitrare

mecanică a apei. Din cele 3 tipuri principale de sisteme acvaponice : sistemul plutitor,

sistemul care folosește tehnica peliculei de nutrienți și sistemul cu substrat de cultivare

umplut cu mediu de cultivare, primele 2 sisteme pot utiliza acest decantor. În aceste 2

tipuri de sisteme folosirea decantorului permite fermierului să crească pești la o

densitate mai mare și cultivarea unui număr mai mare de plante. Principiul de

funcționare este simplu, apa încărcată cu sedimente intră dintr-o parte și iese pe cealaltă

permițând solidelor să se așeze. În partea de jos a bazinului există o valvă care se

deschide periodic pentru a îndepărta solidele. Acestea pot fi folosite ca și fertilizant în

agricultură.

http://www.ecosustainablevillage.com/





În acvaponie îndepărtarea solidelor este foarte importantă, deoarece acestea se pot

depune pe rădăcinile plantelor determinând imposibilitatea plantelor de a absorbi

nutrienții din apă.

Figura 8. Decantor (http://www.ecofilms.com.au)

3.3. Sifonul clopot

Acest sifon constă dintr-o țeavă verticală deschisă pentru ca apa să se scurgă în ea.

Este de preferat ca această conductă să fie dreaptă, cu ambele capete deschise. În jurul

aceasteia este o altă conductă cu fante pentru fluxul de apă în partea de jos și un capac

închis ermetic în partea de sus, care permite crearea unui vortex de apă o dată ce apa

ajunge în partea de sus a țevii interioare. Conducta exterioară este numită conducta sifon

și este așezată peste țeava din interior prin intermediul gravității. Trebuie avut grijă ca

țeava sifon să nu obtureze deschizătura țevii interioare. Este de preferat de a avea un

sifon prea înalt decât unul prea scurt. O fantă din josul sifonului puțin mai sus decât

restul fantelor poate de asemenea să funcționeze ca și fantă pentru aer. Unii oameni în

loc de această fantă pentru aer folosesc o gaură situată la partea de sus a sifonului cu o

conductă mică ce coboară în jos până deasupra fantelor sifonului (Tezel, 2009).

Figura 9. Sifonul clopot (Tezel, 2009)

http://www.ecofilms.com.au/




3.4. Corpuri de iluminat

În natură plantele depind de energia solară, în cazul în care cultivarea plantelor se

face în interior această energie trebuie asigurată artificial de diferite corpuri de iluminat.Există un număr mare de opțiuni de sursă de lumină pentru grădinăritul interior,

inclusiv tuburi fluorescente puternice, halogene metalice, becuri cu vapori de mercur,

LED-uri, iluminatoare cu plasmă (www.ecolifefoundation.org).

La alegerea corpurilor de iluminat se are în vedere spectrul luminos necesar

dezvoltării plantelor. Radiațiile roșii și albastre sunt cele principale de care este nevoie.

Radiațile albastre sunt mai pronunțate în perioada primăverii și pe perioada lunilor de

vară când soarele este cel mai sus pe cer. Acest tip de radiație este responsabil pentru o

dezvoltare compactă și bine proporționată a plantelor. Radiațiile roșii, ca cele când

soarele este mai jos pe cer în timpul lunilor când se recoltează, sunt responsabile pentru

declanșarea reproducției la plante sub formă de flori și fructe (Roberto,2003).

Halogenele metalice emit în principal radiații albastre ceea ce le face potrivite

pentru pentru stadiul de creștere vegetativă. Lămpile cu sodiu la înaltă presiune emit în

principal radiații roșii ceea ce determină înfloriri și fructificații exagerate. De accea dacă

se intenționează a se cultiva plante în special pentru frunze, se recomandă a se folosi

halogene metalice pentru iluminare (Roberto, 2003).

Bibliografie

1. ABOU – HADID A. F., EL-BEHAIRY U. A., 1999,Soilless Culture, a Tool for

Maximizing the Utilization of Arid Land Resources, Arid Land Agricultural ResearchLaboratories, Faculty of Agriculture,inShams University.

2. Adler P., 2001,Overview of economic evaluation of phosphorus removal by

plants, Aquaponics Journal.





3. Adler P.R., Harper J.K., Takeda F., Wade E.D. și Summerfelt S.T., 2000,

Economic evaluation of hydroponics and other treatment options for phosphorus removal in

aquaculture effluent, HortScience.

4. Anderson J.M. și Ingram J.S.I., 1989,Colorimetric determination ofammonium. In: Anderson JM, Ingram JSI (eds) Tropical Soil Biology and Fertility: A

Handbook of Methods. p. 171. C.A.B. International, Aberystwyth.

5. Ayer N.W., Tyedmers P.H., 2008, Assessing alternative aquaculture

technologies: life cycle assessment of salmonid culture systems in Canada, Journal of Cleaner

Production.

6. Benton J., 2008,Tomato plant culture: in the field, greenhouse, and home garden,

By Taylor & Francis Group, LLC. PP: 81-86.

7. Blidariu F., Grozea A., 2011,Increasing the Economical Efficiency and

Sustainability of Indoor Fish Farming by Means of Aquaponics – Review, Scientific Papers:

Animal Science and Biotechnologies,Timișoara, 44 (2).

8. Bradley P. și Tabares C. H. M., 2000, Hydroponics in Developing Countries,

Part 1.

9. Bulbuc C.A., 2008, Cultura salatei în sistem acvaponic,Ferma nr. 9 (64).

10. Cacchione S., 2007,The Nitrogen cycle Backyard Aquaponics, Issue 1.

11. Carmassi G., Incrocci L., Maggini R., Malorgio F., Tognoni F., Pardossi A.,

2006, An aggregated model for water requirements of greenhouse tomato grown in closed

rockwool culture with saline water, ScienceDirect.

12. Cataldo D.A., Haroon M., Schrader L.E. și Young V.L., 1975,Rapid

colorimetric determination of nitrate in plant tissue by nitration of salicylic acid,Comm. Soil

Sci. Pl.Anal. 6:71-8013. Connolly K., Trebic T., 2010,Optimization of a Backyard Aquaponic Food

Production System, BREE 495 Design 3 Bioresource Engineering, Faculty of Agricultural

and Environmental Sciences Macdonald Campus, McGill University.



14. Coolong T., 2012, Hydroponic Lettuce, UK Cooperative extension service,

University of Kentucky- College of Agriculture.

15. Cooper A., 1978,Commercial Applications of N.F.T. Growers’ Books, 49

Doughty St., London WClN 2BR.16. Cooper A., 1996,The ABC of NFT Nutrient Film Technique, Casper

Publications, Narrabeen, Australia.

17. Debusk W.F., 1999,Wastewater treatment wetlands: contaminant removal

processes., University of Florida Soil and Water Science Fact Sheet SL..

18. Diver S., 2006, NCAT Agriculture Specialist, AQUAPONICS – Integration

of Hydroponics with Aquaculture. , ATTRA.

19. Docea E., Cristea S., Iliescu H., 2008,Bolile plantelor legumicole, Ed. Ceres,

București.

20. Duong T. N., Nguyen H. N., Dang T. T. T., 2006, A novel in vitro hydroponic

culture system for potato (Solanum tuberosum L.) microtuber production, ScienceDirect.

21. Endut A., Jusoh A., Ali N., Wan Nik W.B., Hassan A., 2010, A study on the

optimal hydraulic loading rate and plant ratios in recirculation aquaponic system,Bioresource

Technology 101 1511–1517.

22. Ghazvini F., Payvas R. G. și Azarian H., 2007,Effect of Clinoptilolitic-zeolite

and Perlite Mixtures on the Yield and Qulity of Strawberry in Soil-less Culture, Hort. Sci., pp:

885-888.

23. Graber A., Junge R., 2008, Aquaponic Systems: Nutrient recycling from fish

wastewater by vegetable production, ScienceDirect.

24. Grozea A., 2007, Elemente de Acavacultură, ed. Eurobit, Timișoara, p130.

25. Hamlin H.J., 2005,Nitrate toxicity in Siberian sturgeon (Acipenser baeri),ScienceDirect.

26. Heeb J, Wyss P., 2009,Warm water aquaponic filter in a "tropical" polyculture

system,A handbook for Sustainable aquaculture, Sustainaqua.



27. Horgoș A. și Muntean D., 2008,Tehnologia de valorificare și păstrare a

legumelor frunzoase și a unora mai puțin cultivate și răspândite- Tehnologia Produselor

Horticole, Vol. II, ed.Eurostampa, Timișoara pp 118-140.

28. Horgoș A., 2003,Legumicultură specială, Timișoara, Ed. Agroprint.29. Howard R., 2006, Hydroponic Culture of Lettuce I,www.howardresh.com.

30. Hughey T. W., 2005,Barrrel-Ponics, a.k.a. Aquaponics in a Barrel.

31. Iacob V., 2003,Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

32. Inden, H. și Torres A., 2004,Comparison of four substrates on the growth and

quality of tomatoes.

33. Jensen M. H., 1991, Hydroponic Culture for the Tropics: Opportunities and

Alternatives, ASPAC Food & Fertilizer Technology Center.

34. Jensen M.H. și Collins W.L., 1985, Hydroponic vegetable production,

Horticultural Review7: 483-458.

35. Jensen M.H., 2001,Deep Flow Hydroponics - Past, Present and Future,

Proceedings of the 30th National Agricultural Plastics Congress, San Diego, CA,

American Society for Plasticulture, February 23 – 26, 2002. pps. 40-46. Paper #P-125933-

12-01.

36. Jensen M.H., 2002, Hydroponics Worldwide - A Technical overview,

Proceedings of the Greenhouse Crop Production and Engineering Design Short Course,

The University of Arizona, Controlled Environment Agriculture Center, January 20-23,

2002. Paper #E-125933-03-02.

37. Jensen, M.H., 1997, Hydroponics, HortScience, 32(6):1018–1021.

38. Jones B. Jr., 2002,Nutrient Film Technique (NFT)Hydroponics 101.

39. Koohakan P. Jeanaksorn T. și Nuntagij I., 2008, Major Diseases of LettuceGrown by Commercial Nutrient Film Technique in Thailand, KMITL Sci. Tech. J. Vol. 8 No. 2.

40. Lacheta A., 2010,The future of food, WellBeing Natural Health & Living

News.



41. Lennard W., 2010, A New Look at NFT Aquaponics, Aquaponics Journal,

Issue 56.

42. Lennard W., 2012, Aquaponic Media Bed Sizing Calculator-Metric,

Aquaponic Solutions.43. Lennard W., 2012, Aquaponic System Design Parameters: Solids Filtration,

Treatment and Re-use, Aquaponic Solutions.

44. Lewis W.M., Yoop J.H., Schramm H.L, Brandenburg A.M., 1978,Use of

hydroponics to maintain water quality of recirculated water in a fish culture system, Transl. Am.

Fish Soc. 107 (1).

45. Lobo R. A. și Evans T., 2010Rooftop Aquaponics: Facilitating Growth…, 09

Church of the Nazarene Eurasia Region.

46. Mader J., 2012,Plant Growth in Aquaponic System through Comparison of

Different Plant Media, Westover Honors Program April.

47. Malcolm J., 2007,What is aquaponics?, Backyard Aquaponics, Issue 1.

48. Marr C.W., 1994, Hydroponic systems, Kansas State University Agricultural

Experiment Station and Cooperative Extension Service.

49. Martan E., 2008,Polyculture of fishes in aquaponics and Recirculating

Aquaculture, Aquaponics Journal.

50. Meade A., 2002,Soilless lettuce in the South Pacific, The Growing Edge

13(4):40-43.

51. Mitsch W.J. și Gosselink J.G., 2000,Wetlands, 3rd Edition. John Wiley &

Sons, Inc., New York, NY:.

52. Monneta F., Vaillanta N., Hitmia A., Vernaya P., Coudretb A., Sallanonb

H., 2002,Treatment of domestic wastewater using the nutrient film technique (NFT) to producehorticultural roses, Water Research 36 (2002) 3489–3496.

53. Morgan L., 1999, Hydroponic Lettuce Production.

54. Mukherjee S., 2011,Concept Note : Aquaponics systems and technologies,

Sankalpa Research Center SRC/ATD/AP.01 Revision 1.



55. Naegel L.C.A., 1977,Combined production of fish and plants in a re-circulating

water, Aquaculture 10.

56. Nair A., Rakocy J.E., Hargreaves J.A., 2005,Water quality characteristics of a

closed recirculating system for tilapia culture and tomato hydroponics" . Second InternationalConference on G. Rafiee, C.R. Saad / Aquaculture 244 (2005) 109–118 117 Warm Water

Aquaculture Finfish. Proceedings of a Conference, HI.

57. Nelson R.L., Pade J.S., 2007, Aquaponic Equipement- The Carifier,

Aquaponics Journal, Issue 47.

58. Noucetta K., 2005, Aquaponics: a perfect eco-system of plants and fish.

59. Pade J.S., 2008, Aquaponic Equipment- Airlifts, Aquqponics Journal, Issue

49.

60. Pantanella E., Cardarelli M., Colla G., ReaE., Marcucci A., 2010,

Aquaponics VS Hydroponics: Production and Quality of Lettuce Crop, ISHS Acta

Horticulturae 927:XXVIII International Horticultural Congress on Science and

Horticulture for People (IHC2010): International Symposium on Greenhouse 2010 and

Soilless Cultivation.

61. Pierce B., 1980,Water re-uses aquaculture systems in two green houses in

northern Vermont, Proc. World Maric. Soc..

62. Popescu G., 2005,Tratat de patologia plantelor, Vol. III, Horticultură, Ed.

Eurobit, Timișoara pp 67-71..

63. Popescu V. Atanasiu N., 2000,Legumicultură, Vol. II, București, ed. Ceres.

64. Poșta G., 2008,Legumicultură, ed. Mirton, Timișoara, .

65. Puerta A.R., Sato S., Shinohara Y., Maruo T., 2007, A Modified Nutrient Film

TechniqueSystem Offers a More Uniform NutrientSupply to Plants, HorTechnology, 17(2).66. Rains J., 2007,Plants that grow well in aquaponics, Backyard Aquaponics,

Issue 1.

http://www.actahort.org/books/927/index.htm









67. Rajeev S., Changfoot A., 2012, BestGROW Greenhouses Ltd. –

Development of hydroponic greenhouse for lettuce production in Alberta, Fundamental

Research Corp., Investment Analysis for Intelligent Investors.

68. Rakocy J.E., Bailey D.S., Shultz K.A., Cole W.M., 1997,Development of an Aquaponic System for the Intensive Production of Tilapia and Hydroponic Vegetables,

Aquaponics Journal.

69. Rakocy J.E., Bailey D.S., Shultz R.C. și Thoman E.S., 2004,Update on tilapia

and vegetable production in the UVI aquaponic system. New Dimensions on Farmed Tilapia,

Proceedings of the Sixth International Symposium on Tilapia in Aquaculture, Manila,

Philippines. 676–690.

70. Rakocy J.E., Baily D.S., Martin J.M., Shultz K.A., 2000,Tilapia production

systems for the Lesser Antilles and other resource-limited, tropical area, Tilapia Aquaculture in

the 21st century, Proceeding from the fifth International Symposium on Tilapia

Aquaculture, Rio De Janeiro—RJ, Brazil.

71. Rakocy J.E., 1989, Hydroponic Lettuce Production in a Recirculating Fish

Culture System, Island Perspectives, 3, 5-10.

72. Rakocy J.E., Masser M.P., Losordo T.M., 2006,Recirculating Aquaculture

Tank Production Systems: Aquaponics- Integrating Fish and Plant Culture, Southern Regional

Aquaculture Center,454, 1-16.

73. Rakocy J.E., Shultz R.C., Bailey D.S. și Thoman E.S., 2004, Aquaponic

production of tilapia and basil: comparing a batch and staggered cropping system, Acta Hort.

648:63-69.

74. Rakocy J.E., 2007,Ten Guidelines for Aquaponics Systems, Aquaponics

Journal.75. Rakocy J.E., 1999,The Status of Aquaponics, Part 1. Aquaculture Magazine,

83-88.

76. Ramos C.L., 2007, Aquaponic Farm Update: BoFish, Guadalajara, Mexico,

Aquaponics Journal 47: 38-39.



77. Resh H.M., 2004, Hydroponic Food Production, 6th ed. New Concept Press

Publishing Co., Mahwah, Nj.

78. Rijn V.J., 1995,The potential for integrated biological treatment systems in

recirculating fish culture-A review, Aquaculture.79. Roberto K., 2003, How-To Hydroponics, Fourth Edition, The Futuregarden

Press a division of Futuregarden, Inc..

80. Rogers G., 2009,Interest Rises In Back-Yard Aquaculture – Options Rang From

Simple Organic Setups To Complex Aquaponics, Global Aquaculture Advocate.

81. Roosta H.R. și Afsharipoor S., 2012,Effects Of Different Cultivation Media

On Vegetative Growth, Ecophysiological Traits And Nutrients Concentration In Strawberry

Under Hydroponic And Aquaponic Cultivation Systems ,Advances in Environmental Biology,

6(2): 543-555.

82. Saavas D., 2002,Nutrient solution recycling, p. 299–343. în: D. Saavas and H.

Passam (eds.). Hydroponic production of vegetables and ornamentals. Embryo Publications,

Atena, Grecia.

83. Savidov N., 2003, Aquaponics, An Environmentally Friendly Production

System, Agri-News.

84. Savidov N., 2005,Evaluation of Aquaponics Technology in Alberta, Canada,

Aquaponics Journal.

85. Sfetcu L., Cristea V. și Oprea L., 2008,Dinamica Nutrienților Într-un Sistem

Recirculant Acvaponic pentru Producerea sturionilor și a Salatei de Cultură, Lucrări stiințifice

Zootehnie si Biotehnologii, vol. 41 (2) ,Timișoara.

86. Stan N. și Ciofu R., 2003,Plante Legumicole Verdețuri- Tratat de

Legumicultură, Ed. Ceres, București pp 900-914.87. Standard : STAS: SR 7217:2004 : Fructe și legume proaspete, Salată, cicoare

creață și scarolă.

88. Sutton R.J. și Lewis W.M., 1982,Further observation on fish production system

that incorporated hydroponically grown plants, Prog. Fish Cult. 44.



89. Sweat M., Tyson R. și Hochmuth R.C., 2003,Building a floating hydroponic

garden.EDIS Publication HS-943:4 pgs.http://edis.ifas.ufl.edu/HS184. Horticultural

Sciences Department, University of Florida, Gainesville, FL.

90. Sweat M., Tyson R., și Hochmuth R.C., 2003Greenhouse production of several fresh-cut herbs in vertical hydroponic systems in north central Florida, Proc. Fla. State Hort.

Soc. 114-332-334.

91. Tălmaciu M. și Tălmaciu N., 2011,Dăunătorii culturilor de legume din

spațiile protejate –Tratat de Entomologie Generală și Specială, ed. Alpha MDN.

92. Tee L.K., 2009, Aquaponics: The Future Of Agriculture, The Ingineur, Vol. 41.

93. Tezel M., 2009, Aquaponics Common Sense Guide.

94. Tyson R.V., 2010, Hochmuth R., Cantlife D.J., Hydroponic Vegetable

Production in Florida, University of Florida Extension, Publication #HS405.

95. Tyson R.V., 2007,Reconciling pH for ammonia biofiltration in a cucmber/tlapia

aquaponics system using a perlite medium.

96. Tyson R.V., 2004, Simonne E.H., White J.M., Lamb E.M.,Reconciling water

quality parameters impacting nitrification in Aquaponics: the pH levels, Proc. Fla. State Hort.

Soc 117:79-83.

97. Șumălan R., 2009,Fiziologia plantelor- Elemente de Fiziologie Vegetală Aplicate

în Horticultură, Ed. Eurobit, Timișoara pp 107-149.

98. Wahap N., Estim A., Kian A. Y. Y., Senoo S. și Mustafa S., 2010,Producing

Organic Fish and Mint in an Aquaponic System, Aquaponics Journal, Issue 58.

99. www.ecofilms.com.au

100. www.ecolifeconservation.org

101. www.ecolifefoundation.org102. www.ecolifefoundation.org

103. www.ecolifefoundation.org




http://www.ecolifeconservation.org/







http://www.ecolifeconservation.org/








106. www.ecosustainablevillage.com

107. www.hidroponica.ro

108. Wahome P.K., Oseni T.O., Masarirambi M.T. și Shongwe V.D., 2011,Effects

of Different Hydroponics Systems and Growing Media on the Vegetative Growth, Yield and CutFlower Quality of Gypsophila (Gypsophila paniculata L.), World Journal of Agricultural

Sciences 7 (6): 692-698.

109. Windsor G.W., Hurd R.G., și Price D., 1979,Nutrient film technique,

GrowerBulletin ,Glasshouse Crops Research Institute, Littlehampton, England.

110. Zekki H., Gauthier L., și Gosselin A., 1996,Growth, Productivity, and

Mineral Composition of Hydroponically Cultivated Greenhouse Tomatoes, with or without

Nutrient Solution Recycling,J. AMER. SOC. HORT. SCI. 121(6):1082–1088.


http://www.hidroponica.ro/


http://www.hidroponica.ro/

Documents

Acvacultura - acvaponice