COALA NAIONAL DE STUDII POLITICE I ADMINISTRATIVE Facultatea de tiine Politice

TEORIA RELAIILOR INTERNAIONALENote de curs

PROF. UNIV. DR. IOAN MIRCEA PACU LECTOR DRD. SERGIU NICOLAE VINTILA

OBIECTIVELE CURSULUI Sa prezinte conceptele fundamentale ale Teoriei Relatiilor Internationale si sa ofere o grila eficienta pentru analiza principalelor evenimente internationale. Sa prezinte comprehensiv principalele scoli de gandire contemporane ale Teoriei Relatiilor Internationale si sa identifice implicatiile lor pentru practica relatiilor dintre principalii actori ai scenei internationale. Sa ofere o diversitate de interpretari teoretice care vor permite studentilor sa evalueze critic politica globala si relatiile internationale. Sa permita o intelegere a relatiei dintre teoria relatiilor internationale si teoria politica si sociala. Sa dezvolte abilitatile analitice, critice si comunicationale ale studentilor prin prezentari, redactarea referatelor si pregatirea pentru examenul final. Nu este asumata nici o cunoastere preliminara a domeniului. Cursul este structurat in patru parti. In prima parte vor fi prezentate principalele concepte cheie ale teoriei relatiilor internationale: actorii sistemului international si tipologia lor; puterea si balanta de putere; interesul national; securitatea si notiunea de sistem international. In a doua parte vor fi prezentate liniile- forta ale structurarii si destructurarii sistemului international de la inceputuri pana in prezent. A treia parte este focalizata asupra principalelor teorii ale relatiilor internationale. Vor fi puse in discutie argumentele aduse de sustinatorii perspectivei traditionaliste-clasice, respectiv behavioriste. Unul dintre obiectivele centrale ale cursului va fi analiza nucleului dur al curentelor T.R.I. dominante contemporane. A patra parte a cursului va fi orientata spre probleme mai practice, in care veti avea posibilitatea sa valorificati datele conceptuale oferite pana la momentul respectiv si sa va creati instrumente de analiza pragmatica, eficienta si critica a evenimentelor internationale. Mentionam principalele teme care vor fi prezentate: caracteristici ale restructurarii raporturilor de putere la nivel global; analiza de politica externa. Procesul decizional in politica externa romaneasca si integrarea n structurile europene i euro-atlantice vor fi prezentate sistematic i extensiv n cursul Politica externa si de securitate a Romaniei.2

Temele cursurilorIntroducere: Relatia dintre evolutia sistemului international si a domeniului. Partea I. Concepte cheie ale teoriei relatiilor internationale 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5. 1.6. Actorii relatiilor internationale Puterea in relatiile internationale Echilibrul puterii Interesul national Securitatea Sistemul international

Partea II. Evolutia sistemului international 2.1. 2.2. 2.3. 2.4. De la inceputuri pana la Revolutia franceza Sistemul international intre 1815 si 1914 Relatiile internationale in perioada de dinaintea primului Razboi Mondial. Sistemul international interbelic. In pragul secolului XXI: un sistem international in schimbare. Trasaturile ordinii internationale postbelice.

Partea III. Teoriile relatiilor internationale 3.1. 3.2. 3.3. E.H.Carr: "The Twenty Years' Crisis 1919-1939" Realismul politic Behaviorismul3

3.4. 3.5. 3.6. 3.7.

Neorealismul Institutionalism versus neorealism Transnationalism, economie politica, sistem mondial. Geopolitica primele abordari

Partea IV. Restructurarea raporturilor de putere in perioada post Razboi Rece 4.1. 4.2. 4.3. 4.4. Caracteristici ale restructurarii raporturilor de putere la nivel global. De la bipolarism la Revolutia tehnologica postnucleara Modificari in domeniul militar. Dominarea spatiului de lupta. Analiza de politica externa

4

IntroducereRelatia dintre domeniu si viata internationala

Termeni cheie: politica interna politica externa, niveluri de analiza, teoriile relatiilor internationale.

1. Nimeni nu se mai indoieste ca epoca pe care o traim este una de mari transformari. Intr-adevar, sistemul european si mondial sunt in curs de prefacere profunda, dupa cum si actorii lor sufera, in acelasi timp, profunde transformari interne. Astfel, pe parcursul de atacurile teroriste din 11 ultimei decade se pot inregistra doua transformari structurale ale sistemului international initiate de sfarsitul Razboiului Rece si, respective, septembrie 2001. Restructurarea raporturilor de putere din perioada post-razboi rece a fost urmata abrupt, dupa atacurile asupra unor obiective de pe teritoriul american, de inceputul unei noi ere in istoria sistemului global, pe care o putem numi perioada post/post-razboi rece. Aceste transformari politice au avut si au loc in cadrul unei accelerari a proceselor de globalizare economica, financiara, culturala si militara, precum si al impactului tehnologiilor informationale, al mass- mediei globale. Drept urmare, distinctia clasica dintre politica interna si cea externa - erodata de mai multa vreme - tinde sa se estompeze si mai accentuat. Faptul ca legislatia si politica noastra interna se afla "sub lupa " analitic a marilor puteri (vezi doar necesitatea ndeplinirii obiectivelor din planurile nationale anuale de aderare la NATO, respectiv procesul de examinare analitica al Comisiei Europene si strategia de integrare europeana, dar si deciziile luate pentru participarea in coalitia antiterorista) sau cel ca probleme interne, internationale cum sunt cele legate5

de

minoritati,

constituie

preocupari

curente reprezinta tot atatea dovezi ale tezei enuntate mai sus. In plus, de curand au aparut lucrari care analizeaza intrepatrunderea dintre politicile interna si externa, mai precis spus, proiectarea politicii interne in spatiul extern. Aceasta este determinata de adancirea continua a interdependentelor pe plan mondial, de fenomenul globalizarii, precum si de proiectarea intereselor unor grupuri interne pe plan extern. 2. Or, tocmai faptul ca aceasta legatura dintre intern si extern a devenit atat de stransa ne impinge spre un nou tip de ordine mondiala, care, plecand de la dependenta sistemului de starea componentelor sale, isi propune sa intervina in politica interna a actorilor sistemului ori de cate ori situatia acestora ar putea pune in pericol securitatea sistemului in ansamblul sau. Lumea democratica tinde astfel, paradoxal, sa devina tot mai exclusivista si interventionista. Aceasta impune o regandire a unor valori fundamentale ca suveranitatea si independenta, care vor trebui promovate intr-un mediu ce, aparent, va tinde sa le nege tot mai mult, in sensul lor clasic. 3. Viata internationala reprezinta materia analitica a domeniului relatiilor internationale. Acesta a aparut pe o anumita treapta de integrare a sistemului, reflectand apoi, cu fidelitate, evolutia acestuia prin succesiunea diferitelor scoli de gandire care l-au dominat. Studierea academica a relatiilor internationale si, in egala masura, activitatea practica a decidentilor si expertilor in domeniu este confruntata in mod constant cu trei provocari majore: problema nivelurilor de analiza, sfidarea teoretica si, respectiv, capacitatea de a explica evolutia actorilor in sistemul international. Este evidenta complexitatea unei realitati in care multe domenii de interogare se transforma radical, cresc sau chiar dispar in timpul studierii. Teoriile relatiilor internationale difera semnificativ in functie de sfera de cuprindere a fenomenelor analizate. In termenii cei mai simpli, dilema nivelurilor de analiza implica o optiune intre studierea sistemului global (politicii mondiale), a unei zone geografice particulare, a unui set de probleme specifice, sau a unor grupari sociale sau politice pana la nivelul individual. Dificultatea formularii unor legi generale ale comportamentului uman este accentuata in teoria relatiilor internationale de posibilitatea extrem de limitata a predictiei schimbarilor in sistemul global. Apare astfel deseori o ruptura6

intre incercarea internationale.

de

explicare

si

practica

relatiilor

4. Cursul predat Dvs. este un curs de pregatire generala care, pornind de la legatura stransa dintre politica interna si cea externa, doreste sa va inarmeze cu un minim de cunostinte si instrumente, tocmai pentru a putea opera si in acest camp al actiunii sociale. 5. Expunerile vor beneficia de un suport scris note de curs dublate de materiale informative (documente, studii, articole) care trebuie sa dea cursantului posibilitatea de a lua cunostinta de situatia la zi in domeniul care formeaza tema expunerii, stimulandu-i propria gandire si apreciere.

Intrebari: 1. Furnizati o serie de exemple ale erodarii treptate a distinctiei politica interna politica externa. 2. In acest context, analizati impactul transmiterii in direct, pe plan global, a tragediei de la World Trade Center.

7

PARTEA I. CONCEPTE CHEIE ALE TEORIEI RELATIILOR INTERNATIONALE1.1. ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE Termeni cheie: actori internationali; structura sistemului si raporturile dintre actori; stat natiune; delegarea de suveranitate; organizatii internationale guvernamentale si nonguvernamentale.

1.

Abordarea vietii internationale prin intermediul teoriei sistemelor implica doua paliere: cel al elementelor ei componente - "ACTORII" - si cel al "RAPORTURILOR" dintre ei. Modificarea naturii, respectiv a tipului de "ACTOR", influenteaza "RAPORTURILE" dintre acestia si intregul "SISTEM". Ca atare, observarea transformarilor la nivelul "ACTORILOR" ne da masura transformarii "SISTEMULUI" insusi.

2.

Istoric vorbind, "ACTORI" au fost pe rand: colectivitati umane (triburi, uniuni de triburi etc.), orasele-state ale lumii grecesti, imperiile antichitatii (Roman, Persan etc.), formatiunile atomizate ale feudalismului, care, impreuna cu orasele ce au scapat invaziei migratorilor, au prosperat prin concentrarea activitatii clasei burgheze, au constituit germenii statelor de mai tarziu. Acestea, dupa alcatuirea pe baza "principiului dinastic", au capatat treptat un caracter national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia "SISTEMULUI" european, ca nucleu al "SISTEMULUI" international in ansamblul sau.

3.

In felul acesta, principalul "ACTOR" al "SISTEMULUI" devine cu timpul "STATUL NATIONAL". Atributele sale sunt: populatia, teritoriul si suveranitatea propriului guvern asupra ambelor. Este de subliniat rolul "PIETEI" in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii "ACTORULUI".8

4. Prin dezvoltarea economico-sociala, asistam, pe de o parte, la consolidarea "STATULUI NATIONAL" ca principal "ACTOR" al "SISTEMULUI" international, iar, pe de alta, la multiplicarea tipurilor de "ACTORI" (firme, persoane etc). Primul Razboi Mondial a dus la aparitia unui nou tip de "ACTOR" multinational - LIGA NATIUNILOR (ulterior ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE). 5. Continuarea dezvoltarii economico-sociale a determinat multiplicarea atat a tipurilor de "ACTORI", cat si a "RAPORTURILOR" dintre acestia, conducand la adancirea integrarii in cadrul "SISTEMULUI". Astfel, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in randul "ACTORILOR" se numara: statele nationale, organizatiile internationale (guvernamentale si neguvernamentale), organizatii cu tendinte suprastatale (care presupun o delegare de suveranitate de la statele nationale spre ele - UE), firmele multinationale, precum si indivizi (de exemplu, Berlusconi). In rindul actorilor non-statali pot fi incluse si gruparile teroriste internationale, respectiv organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala. 6. Aceasta multiplicare ar fi insotita, dupa unii, de o deplasare de accent dinspre "STATUL NATIONAL" spre celelalte tipuri de "ACTORI", datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile de substanta a "STATULUI NATIONAL" (vezi delegarea de suveranitate atat "in sus", spre organizatii internationale, cat si "in jos", spre "regiuni"), iar, pe de alta, concentrarii acesteia la ceilalti "ACTORI" (firmele multinationale, de pilda). In context, se impune o evaluare diferentiata pentru cele doua parti ale continentului: daca in VEST, lucrurile par sa stea asa, in EST ele sunt mai complicate, caci avem "actorii vechi", care tind spre integrare, si noile state, care doresc acelasi lucru, dar sunt nevoite ca, in paralel, sa-si consolideze statalitatea de curand dobandita. 7. Pozitia STATULUI NATIONAL ca actor central al sistemului international constituie astfel una dintre cele mai controversate teme de interogare a teoriei relatiilor internationale. Mentionam o parte dintre argumentele adeptilor diminuarii rolului statului: multiplicarea surselor de autoritate si putere; diminuarea capacitatii statelor de a controla economiile nationale - ca rezultat al globalizarii si interdependentei;9

Ce e t e sta l-n iu e? s tu a nStatul naiune ar exista dac Peter Willets (2000) Statulnaiune ar exista dac aproape toi membrii unei singure naiuni ar fi organizai ntr-un singur stat, fr prezena altor comuniti. Dei acest termen este folosit extensiv, astfel de entiti nu exist. in Baylis et al (2000:289) Definiii convenionale ale statului-naiune Statul naiune este actorul care i guverneaz independent populaia n teritoriul propriu i care i stabilete propria politic extern. Mark Jani,. An Introduction to International Law (1988: 122) Statul naiune, care exist ntr-un sistem de alte state-naiune este un set de forme instituionale de guvernare, care menine un monopol administrativ asupra unui teritoriu cu granie demarcate precis (frontiere), domnia sa fiind sancionat de lege, i care are controlul direct asupra mijloacelor de violen intern i extern. Anthony Giddens The Nation-state and Violence (1985:121) The nation-state is a bordered power container, the pre-eminent power container of the modern era Giddens (1985:120)

incapacitatea de control a informatiilor si ideilor, ca urmare a revolutiei microelectronice (exemplu China si eforturile de cenzurare a accesului la Internet); tendinta spre descentralizare si crestere a rolului autoritatilor locale si provinciale in dauna guvernului central (exemplu devolutia in Scotia si Tara Galilor); dependenta crescuta a majoritatii statelor de resurse naturale externe. Majoritatea analistilor considera ca statul pastreaza o pozitie dominanta in sistemul international chiar in conditiile reconsiderarii acceptiunii traditionale a suveranitatii. Astfel, competitivitatea si cresterea economica, securitatea sociala, asigurarea materiilor prime etc. raman in competenta guvernelor nationale; companiile multinationale depind de statele de origine pentru protectie directa sau indirecta; statele au, pentru moment, monopolul folosirii legitime a fortei pentru a controla tulburarile interne sau pentru a raspunde unor crize internationale. De asemenea, reprezentantii guvernelor nationale sunt factori decidenti in organizatiile10

internationale sau regionale. Chiar si organizatiile supranationale (UE) sunt folosite de catre statele membre pentru a-si sustine interesele nationale. Criza din Kosovo si includerea operatiunilor de tip non-Articol 5 in noul Concept Strategic al NATO impun o reevaluare a argumentelor traditionale ale sustinatorilor pozitiei centrale a statului. Razboiul contra terorismului international necesita o intarire a rolului statului pentru a asigura securitatea si siguranta propriilor cetateni. In acelasi timp, amenintarile asimetrice au impus un raspuns unitar al coalitiei internationale, iar faptul ca, pentru prima data de la crearea Organizatiei Atlanticului de Nord, s-a apelat la principiul apararii colective, a demonstrat viabilitatea si importanta institutiilor internationale. 8. Se inregistreaza, de asemenea, o crestere a importantei atat prin numar, cat si prin influenta reala pe scena politica mondiala a altor actori non-statali: corporatiile transnationale, respectiv organizatiile non-guvernamentale internationale (INGO). Este semnificativ faptul ca o organizatie non-guvernamentala Medecins sans frontieres - a obtinut Premiul Nobel pentru pace, iar actiunile unor INGO cum ar fi Greenpeace sau Amnesty International se afla constant pe agenda politica a guvernelor. Tendinta actuala a zecilor de mii de ONG locale este de a obtine un statut regional si apoi global, unele obinand recunoaterea din partea Organizatiei Natiunilor Unite (statut consultative in cadrul Consiliuuil Economic si Social - ECOSOC) i devenind, astfel, actori legitimi n diplomaia international. Totodata, mass media internaionale prin influenta asupra publicului si a decidentilor - sunt considerate de un numar din ce in ce mai mare de analisti drept actori autonomi in sistemul international. 9. Cea mai semnificativa provocare contemporana o reprezinta insa actorii nonguvernamentali nelegitimi: retelele de organizatii teroriste internationale (si unii lideri ca actori individuali) si structurile crimei organizate, al caror potential de risc si amenintare a crescut exponential. 10. In ce priveste situatia ROMANIEI, prin revolutia din decembrie 1989, si-a multiplicat exponential tipologia contactelor sale internationale, anterior reduse exclusiv la nivelul11

(controlat in totalitate) STATAL. Nu numai ca si in cadrul acestuia s-a inregistrat o multiplicare a contactelor (vezi activitatea internationala depusa de diferite componente ale sistemului politic si administrativ), dar acum si organizatii interne (economice firme, politice, culturale, sociale, stiintifice etc.), precum si persoane fizice, intretin propriile lor contacte internationale. Presiunea pe infrastructura rutiera, aeriana, fluviala, maritima, precum si informationala, este o dovada concreta a integrarii Romaniei in "SISTEMUL" international.

Intrebari: 1. Argumentati pozitia personala fata de cresterea, respectiv diminuarea, rolului statului ca actor central al sistemului international. 2. Analizati actiuni ale unor INGO cum ar fi Amnesty International, Greenpeace sau Medicines sans frontieres, raportate la masurile guvernelor in domeniile respective. 3. Furnizati exemple de mass-media internationale care pot fi considerate drept actori ai sistemului mondial (a caror influenta asupra raporturilor internationale poate este masurabila pentru o perioada determinata).

1.2. PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE Termeni cheie: putere; politica externa; influenta; forta; elementele puterii; putere hard; putere soft; echilibrul puterii; balansoar al puterii.

1.

PUTEREA este un concept - daca nu conceptul - cheie al politicii. Esenta activitatii/luptei politice este accesul la PUTERE. Aceasta permite, pe plan intern si extern, transpunerea in12

practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.) sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de PUTERE. 2. Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat un SCOP IN SINE, cat si un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant, MONEDA DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca LUPTA PENTRU PUTERE). 3. In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care se cer definiti: RELATII INTERNATIONALE = POLITICA INTERNATIONALA PUTEREA) dintre ACTORI POLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor obiective, in raport cu alt ACTOR 4. PUTEREA reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora, de a-i determina sa faca ce doresti tu, sau ceea ce altfel nu ar face. PUTEREA POLITICA este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei. Sunt de subliniat cele doua planuri - intre detinatorii de functii, si intre acestia si ceilalti membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o RELATIE PSIHOLOGICA. 5. Asa stand lucrurile, se impune sa facem o serie de patru distinctii: a. PUTERE / INFLUENTA - vizibila cel mai bine in relatia dintre CONSILIER si FACTORUL DECIZIONAL. Primul are INFLUENTA asupra celui de-al doilea, in timp ce acesta din urma are PUTERE asupra primului; b. PUTERE / FORTA - cand recurgi la FORTA (inteleasa ca VIOLENTA13

ansamblul legaturilor dintre ACTORI = legaturile POLITICE (implica

FIZICA) inseamna ca abdici de la PUTERE - inteleasa ca RELATIE PSIHOLOGICA in favoarea FORTEI inteleasa ca RELATIE FIZICA; oricum, PUTEREA MILITARA este cel mai important atribut al PUTERII in general. Fara sanctiunea FORTEI, PUTEREA este lipsita de substanta (a se vedea eficacitatea unei legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei); c. PUTERE care poate fi UTILIZATA (armele conventionale, de pilda) si PUTERE care NU POATE FI UTILIZATA (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul AMENINTARII CU UTILIZAREA); in realitate, avem de-a face cu prezenta sau absenta FORTEI ca ultima sanctiune a PUTERII; d. LEGITIMITATEA / NELEGITIMITATEA PUTERII; in primul primul caz exista o justificare morala si/sau legala, in timp ce in al doilea avem de-a face cu PUTERE / FORTA bruta; exemplificarea situatiei POLITISTULUI, care dispune de un mandat, si a JEFUITORULUI, care actioneaza absolut in afara legii. 6. ELEMENTELE CLASICE ALE PUTERII (HANS MORGENTHAU POLITICS AMONG NATIONS). PUTEREA este rezultanta prezentei si actiunii / valorificarii unor elemente, care poarta numele de ELEMENTE ALE PUTERII. Acestea sunt de mai multe feluri: IMUABILE /VARIABILE, precum si CUANTIFICABILE/NECUANTIFICABILE. * Geografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au tins sa se extinda pana la atingerea unor limite / frontiere naturale - vezi rusii, prusacii, polonezii, ungurii; cei care au dispus de frontiere naturale - romanii - au tins sa le apere); * Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea unei populatii mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in acest domeniu se traduce printr-o mai mare libertate diplomatica de miscare); * Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si cea informationala, a constituit baza PUTERII; acum, ea trebuie sa fie reevaluata, prin prisma costurilor pe care le implica - vezi cazul Romaniei postceausiste);

14

* Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara - vezi capacitatea aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la Varsovia -, calitatea conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate; vezi necesitatea asigurarii capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea procesului de restructurare a acesteia); * Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor de alimentare a fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt urmarite cu mare atentie intre adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre, sunt de urmarit o serie de tari care au sanse reale de a intra in "liga" marilor puteri in secolul viitor - China, India, Argentina, Brazilia, Mexic, eventual Indonezia. Toate sunt tari dens populate); * Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece, diplomatia, finetea - calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile Romaniei si, sa spunem, Ungariei in acest secol); * Moralul national (textura sociala/social fabric - element fundamental; in prezent se actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si determinante; de urmarit evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de decembrie 1989, imediat dupa si in perioada de tranzitie; element ce tine de calitatea societatii si guvernarii); Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii nationale; amplifica sau diminueaza PUTEREA unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care forta armata a fost compensate / suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in special in relatiile cu Statele Unite);Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre: resurse-politica [eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin popular [in ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul politicii promovate de guvern atentie, profesionalism, mecanisme etc.]

15

Robert Keohane and Joseph Nye Jr., exponenti ai curentului institutionalist, au nuantat abordarile contemporane ale puterii in era informationala. ( Power and Interdependencein

Putere hard si putere soft

the Information Age. Foreign Affairs. September-October 1998, Power and Interdependence / New Edition - 2001). Ei au introdus o noua categorie, de putere soft, incompletarea notiunii traditionale a puterii, definite ca putere hard. Puter e a h a rd Pute este abililitatea de a-i determina pe altii sa actioneze chiar si determ impotriva vointei proprii, prin amenintari sau recompense. recom Puter e a soft este abilitatea de a obtine rezultatele dorite, pentru ca si ceilalti doresc ceea Pute ce doresti tu. Este abilitatea de a obtine rezultate mai degraba prin atractie decat prin coercitie. In era informationala, aceasta abilitate de a convinge actorii scenei internationale inform se realizeaza in principal prin informatia libera si gratuita. In secolul XXI, tehnologia inform informatiei, definita in sens larg, va fi, probabil, cea mai importanta resursa a puterii. inform

Pentru Kenneth Waltz, principalul exponent al neorealismului, elementele puterii sunt relevante doar daca statul ocupa o pozitie critica in structura sistemului international. Statele care au putere reala definesc regulile jocului in sistem si obtin beneficii prin folosirea eficienta a elementelor puterii.

Atributele structurale ale puterii - Neorealism

16

1.3. ECHILIBRUL PUTERII 1. Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus din mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regleaza sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura repartizarea echilibrata a puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome. De regula, aceasta autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune. 2. Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta, doua: * ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului; si * ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le "inghita" pe celelalte (politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern) "Since the goal is stability and the preservation of all the elements of the system, the equilibrium must aim at preventing any element from gaining ascendancy over the others" (Morgenthau, 189) (Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul separatiei puterilor, in virtutea caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce presupune cu necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de alta, ca se pot controla reciproc). 3. In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt doua: * opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem de-a face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si17

numai tacit); * competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte (statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C) 4. In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului: a. metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un conflict, manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin ("cine isi cauta un protector, gaseste un stapan") de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple de acest gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor britanic si sovietic - similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia); b. metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent dinspre zona "vizibilului" spre cea a "invizibilului", in sensul ca asemenea intelegeri au avut loc tot mai mult in secret - vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si Stalin); c. metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei CURSA INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe fundalul progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea cu suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de aici cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor de control al inarmarilor si dezarmare); d. metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri:18

* impotriva dominatiei mondiale (vezi alianta creata impotriva Germaniei, Japoniei si Italiei); * impotriva altei aliante (vezi cazul Antantei si al Puterilor Centrale in primul Razboi Mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva NATO). In acest din urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante, practica politica a inregistrat si existenta unui BALANSOR AL PUTERII, respectiv al unei puteri care veghea asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se alature aceleia dintre aliante care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a jucat Marea Britanie, care, pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa sa nu ajunga sa fie dominata de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui pericol direct la adresa securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat cu Prusia - si alte puteri - impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva Germaniei in cele doua razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: "Anglia nu are dusmani sau prieteni permanenti, ci doar interese permanente !"

5.

Unul

din

marii

teoreticieni

ai

ECHILIBRULUI

PUTERII

a

fost

Morton

Kaplan, reprezentant de seama al scolii BEHAVIORISTE. El a identificat existenta a 6 tipuri de sisteme internationale ipotetice bazate pe echilibrul puterii. In cadrul fiecarui tip, el a identificat 5 seturi de variabile: 1. reguli esentiale; 2. reguli transformare; 3. variabile actorilor; de de clasificare de variabile a

4. variabile capabilitate; 5. informationale. al puterii:

Iata, spre exemplificare, regulile esentiale de functionare a sistemului clasic de echilibru 1. Actorii isi sporesc capacitatile, dar, mai degraba, negociaza decat lupta; (vezi

19

relatia dintre postbelica).

SUA si URSS

in

perioada

2. Mai degraba lupta, decat sa scape ocazia de a-si spori capacitatile; (vezi decizia Germaniei de a intra in primul si in cel de-al doilea Razboi Mondial). 3. Mai degraba opresc lupta, decat sa elimine un actor esential (vezi incheierea razboiului din Golf, data fiind importanta Irakului pentru echilibrul local de putere). 4. Refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori; (vezi cazul Marii Britanii la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand, pentru aproape un an - din iunie 1940 pana in iunie 1941 - a tinut piept singura Germaniei). 5. Cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale (expresia efortului de mentinere a unei individualitati distincte in cadrul sistemului; vezi opozitia actuala a Marii Britanii fata de planurile de transformare a Uniunii Europene intr-o entitate suprastatala). 6. Permit invinsului reintrarea/revenirea in sistem (vezi cazurile Frantei lui Napoleon si ale puterilor invinse in primul si cel de-al doilea Razboi Mondial, care decurg din prima premisa a echilibrului puterii - respectiv ca toate unitatile/ entitatile sunt indispensabile sistemului). 6. Transformarile recente din cadrul sistemului international pun in lumina impletirea unor tendinte ce indica spre lumea de maine (de integrare) si tendintele ce indica recursul la practicile clasice ale "politicii puterii" (power politics). In acest sens, si conceptul de "echilibru al puterii" cunoaste atat o diminuare de utilitate determinata de intarirea consensului si cooperarii, cat si o revigorare, tinand seama de competitia multipolara derivata din aparitia unor noi centre de putere.

20

Intrebari: 1. Explicati sintagma Politica internationala este lupta pentru putere. 2. Analizati, prin exemple proprii, cele patru distinctii: putere-influenta, putere-forta etc. prezentate in curs. 3. Realizati o comparatie intre doua state pornind de la elementele traditionale ale puterii, pozitiile ocupate in sistem si abilitatea de influentare prin mijloacele puterii soft. 4. Analizati valabilitatea contemporana a regulilor traditionale de mentinere a echilibrului puterii. 5. Argumentati tendintele de diminuare a utilitatii, respectiv de revigorare prin persistenta power politics - a conceptului de echilibru al puterii.

1.4. INTERESUL NATIONAL Termeni cheie: interes national; operationalizare; obiective; valori

1.

Conceptul de interes national este fundamental pentru orientarea politicii externe. El reprezinta calauza principala a intregii activitati externe desfasurate de un stat. In acelasi timp, in ciuda utilizarii lui frecvente, el este totusi un concept relativ vag, deoarece exprima mai degraba aspiratii care, pentru a capata valoare practica, trebuie polemic (fortele politice il operationalizate, fiind in acelasi timp un concept interpreteaza diferit, in functie de propriile interese).

2.

Conceptul se defineste printr-o serie de parametri: primul il constituie gradul sau de generalitate - nu orice interes ingust intra in categoria interesului national, ci numai cele care au o acoperire foarte larga -; al doilea parametru il constituie gradul de perenitate - caci21

nu este vorba de interese conjuncturale, ci de cele cu adevarat durabile, care nu sunt alterate de trecerea timpului; in sfarsit, avem in vedere capacitatea unor asemenea interese de a fi traduse in practica politica, caci, fara aceasta, ele raman doar in stadiul aspiratiilor imposibil de atins. 3. Cand vorbim de interes national, nu avem in vedere un interes anume, bine definit, ci o suma de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securitatii, iar pe de alta a bunastarii actorului dat. (De analizat, prin prisma securitatii, situatia Romaniei din anul 1940, dupa amputarile teritoriale, precum si, prin prisma bunastarii, situatia actuala) "Un interes national - spune Samuel Huntington - este un bun public care preocupa pe toti, sau pe cei mai multi cetateni; un interes national vital este acel interes pentru care ei sunt gata sa-si verse sangele si sa-si cheltuiasca bogatia pentru a-l apara. Interesele nationale combina, de regula, securitatea cu preocuparile materiale, pe de o parte, si preocuparile morale si etice, pe de alta parte." 4. Concret, interesele care intra in categoria interesului national se exprima prin valori, care se traduc apoi in obiective palpabile, pe care actorul trebuie sa le indeplineasca. Odata stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a acestuia, iar, in cadrul lor, modalitatile concrete prin care se procedeaza. Acest lucru este valabil atunci cand actorul este cel ce lanseaza o initiativa de politica externa; cand insa trebuie sa raspunda la o initiativa lansata de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie sa identifice raspunsul (urmarind aceeasi secventa: obiectiv - modalitate - mijloc) care ii asigura satisfacerea in cel mai inalt grad a propriului sau interes national. 5. In ce priveste clasificarea intereselor, in esenta exista trei categorii mari: * cele care exprima valori fundamentale - integritate teritoriala, independenta, suveranitate etc. - asupra carora nu se negociaza; * cele asupra carora, desi importante, se poate negocia (vezi acorduri de control al22

armamentelor si/sau dezarmare), atata timp cat, prin negociere, se mentine echilibrul initial; * cele care fac obiectul curent al negocierilor - de pilda, drepturi de navigatie pe Dunare etc. 6. In ce priveste purtatorii intereselor respective, distingem un evantai larg, care merge de la individ, prin intermediul unor forme de asociere crescator complexe (grupuri, clase, partide), pana la natiune. In acest sens, o problema fundamentala este cea a raportului corect dintre realitate si perceptie: Cine imi garanteaza mie ca ceea ce imi prezinti tu, guvernant, ca fiind un interes major, care face parte cu siguranta din interesul national, este intr-adevar un asemenea interes ? Cum pot eu, guvernant, sa am siguranta ca interpretarea pe care o dau eu interesului national este cea conforma cu realitatea ? In acest domeniu nu exista detinatori ai adevarului absolut! Tocmai de aceea, convergenta opiniilor, chiar a celor initial contrare - realizata pe calea compromisului politic -, sau, cu alte cuvinte, rezultanta lor poate fi cea mai apropiata de realitatea obiectiva. 4. In practica, intre actori se constata existenta atat a convergentei / complementaritatii de interese - care formeaza baza colaborarii - cat si neconvergenta, chiar conflictul de interese, care trebuie eliminat, recurgandu-se la un intreg evantai de procedee delimitat la un capat de negocieri, iar la celalalt de razboi.

Intrebari: 1. Comparati modul de prezentare a intereselor nationale fundamentale in Strategia de securitate nationala- SSN- (Bucuresti, 2001), respectiv in documentul SSN adoptat in 1999 2. Exemplificati interesele fundamentale, cele care se pot negocia si cele care fac obiectul comun al negocierilor. 3. Analizati definitia lui Samuel Huntington.23

1.5.SECURITATEA Termeni cheie: Securitate; securitate nationala; securitate internationala; dilema securitatii; securitate comuna; securitate colectiva; securitate cooperativa; interese de securitate; riscuri; amenintari; vulnerabilitati; echilibrul terorii, riscuri asimetrice.

1. Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind inca in curs de definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept "in curs de dezvoltare"! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare de confuzie. 2. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce se numeste un "concept stratificat". Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, "securitate alimentara", "securitate ecologica" sau "securitate culturala" s.a.m.d. 3. In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia "securitatea" se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, "securitatea" unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international. 4 In literatura de specialitate, in legatura cu acest concept, se vehiculeaza cateva 24

probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este cunoscuta sub numele de "dilema securitatii" conform careia se intelege modalitatea de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a "securitatii" cauta sa rezolve aceasta problema / dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de "securitate nationala" si cel de "securitate internationala", stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea sistemului ca atare, in "securitatilor nationale" ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare "securitatii" ansamblul sau. Pe urma, literatura de specialitate abunda in termeni ca

"securitate colectiva" (prin care se intelege ca un atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor - vezi sistemul Ligii Natiunilor si cele doua tratate care stau la baza blocurilor militare postbelice), sau "comuna" (care pleaca de la premisa ca, "securitatea" mea, depinzand de a altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora - concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80), ori, mai nou, "cooperativa" (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii unui razboi). 5. Criticii notiunii realiste, dominante in timpul razboiului rece, propun o reconceptualizare pe trei niveluri. Largirea pe orizontala a sferei de cuprindere a termenului securitate propusa in anii 90 evidentiaza in primul rind droguri, terorismul, migratia internationala, dimensiunea non-militara a securitatii. Riscurile ecologice, crima organizata internationala, traficul de incalcarea drepturilor omului, epidemiile si saracia sunt considerate cele mai

importante amenintari ale securitatii statelor si societatii internationale. Aceasta perspectiva, care poate fi caracterizata drept trecerea de la securitatea nationala la securitatea umana are insa limite evidente. Adancirea verticala propune o reconsiderare si mai radicala a conceptului traditional, realist. Exponentii acestei viziuni incearca sa formuleze un raspuns coerent la intrebarea Care este sensul securitatii fara stat?. Argumentele lor principale sunt: cresterea rolului transnationale; actorilor non-guvernamentali;25

amenintarile

globale

si

incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea aplicarii modelului clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o definitie centrata pe stat ar subestima principalele obiective ale securitatii: indivizii sau/si umanitare in unor Kosovo interese umanitatea. Folosirea o argumentului expresie crizei a sau Timorul de Est aduce insa un puternic contrabine definite. Reconsiderarea epistemologica,

argument acestei viziuni care poate fi interpretata ca ultima propunere de

redefinire a conceptului, analizeaza din perspectiva

postmoderna modul in care sunt construite diferitele modele de securitate. Aceasta abordare analizeaza preponderent elaborarea discursului de securitate, inteleasa dificultatea ca fenomen intersubiectiv. a Regasim in aceasta perspectiva in relatiile teoretica majora aplicarii deconstructivismului

internationale: golirea de sens a notiunilor fara a se propune solutii alternative. 6. In ce priveste modalitatile concrete de asigurare a "securitatii", practica istorica inregistreaza, in linii mari, doua tipuri: primul il reprezinta metoda crearii "imperiului universal" - prin intermediul careia, prin inglobarea unui actor de un altul, acesta din urma preia si sarcina asigurarii securitatii primului actor, ea fiind, de acum o probleme interna a sa (si NATO functioneaza, practic, dupa aceleasi principii) -, iar al doilea il constituie metoda asigurarii "echilibrului de putere". La nivel micro, de regula, mijloacele concrete prin care un actor isi asigura "securitatea" depind, in mare masura, atat de domeniul in care aceasta este amenintata, cat si de tipul de amenintare utilizat de atentator/agresor. 7. Mutatiile de substanta petrecute in ultimii ani pe plan international au determinat, la randul lor, mutatii in spectrul amenintarilor generale existente in interiorul sistemului. Astfel, daca pana in 1989, amenintarile erau preponderent externe si vizibile, dupa acest moment ele devin tot mai mult interne si mai putin vizibile (vezi cazul Iugoslaviei, care s-a dezmembrat nu pentru ca a fost agresata din afara, amenintare careia, dupa cum s-a putut vedea, i-ar fi putut face fata cu brio, ci pentru ca partile ei componente - este drept, incitate din afara - au hotarat sa se desparta prin forta). Concret, in anii razboiului rece, pericolul izbucnirii unui Razboi mondial

26

nuclear era dat fie de o eroare de calcul in administrarea delicatului "echilibru al terorii", fie de escaladarea necontrolata a unui conflict regional, data fiind implicarea superputerilor, sub o forma sau alta, in toate aceste conflicte. Astazi, dacaprimul pericol se estompeaza vizibil, ca urmare a incetarii rivalitatii nucleare dintre marile puteri (fara ca aceasta sa diminueze, insa, pericolul proliferarii nucleare, care creste), cel de-al doilea se transforma, in sensul ca, desi nu mai exista pericolul ca un asemenea conflict sa duca la izbucnirea unui razboi mondial,apare totusi pericolul cronicizarii sale, ceea ce implica riscul inglobarii in viitoarele confruntari dintre principalii actori ai noului echilibru de putere mondial, aflat in curs de cristalizare (vezi cresterea gradului de implicare directa a marilor puteri in conflictul iugoslav, proportional cu acutizarea si prelungirea acestuia). In ultima perioada se inregistreaza o crestere exponentiala a riscurilor si amenintarilor non-militare si asimetrice. Prin amenintari asimetrice intelegem folosirea de catre actori statali sau nonstatali organizatii si retele teroriste internationale de mijloace violente pentru a provoca teroare si a genera pagube morale, materiale si simbolice extrem de mari unor actori mult mai puternici. Raspunsul la amenintarile asimetrice si modul de desfasurare al razboiului impotriva terorismului international evidentiaza conturarea unor noi strategii de securitate. 8. In ce priveste Romania, situatia ei de securitate putea fi caracterizata, imediat dupa revolutie, in urmatorii termeni: * singura; amenintata; * slabita; *

Acestei situatii, Romania a cautat sa-i faca fata vizand: * acordarea prioritatii in relatiile sale cu Vestul (din ratiuni subiective - latinitate si obiective - "produsele" stabilitatea i securitatea, dar i baza prosperitii cautate se afla numai acolo); * mentinerea echilibrului in relatiile cu Estul (pentru a diminua gradul de insecuritate); * promovarea unei politici de bunavecintatea cu toti vecinii nostri; * sprijinirea eforturilor internationale de solutionare a conflictelor din mediul

nostru geografic (Bosnia, Albania, Kosovo).27

Intrebari: 1. Explicati mecanismul dilemei securitatii. 2. Analizati articolul 5 din Tratatul Altanticului de Nord (Washington 1949) pentru a intelege logica apararii colective.3.

Amenintarile devin prepondenrent interne si mai putin vizibile. Este corecta aceasta propozitie si pentru mediul de securitate post 11 septembrie 2001? Argumentati.

1.6. SISTEMUL INTERNATIONAL Termeni cheie: Abordare sistemica, sistem international; autoreglare; anarhia in sistemul international lipsa autoritatii centrale; destructurare restructurare.

1.

Abordarea sistemica - fiind, deci, vorba de o modalitate de abordare aplicabila si acestui domeniu si nu proprie in exclusivitate acestuia - pleaca de la doua premise: * ca intre componentele intregului exista anumite legaturi, respectiv ca apartenenta lor la acelasi intreg nu decurge in exclusivitate din faptul ca se afla in acelasi spatiu geografic; * aceste componente nu pot fi intelese corespunzator decat daca sunt privite in totalitatea, in ansamblul pe care il formeaza.

2.

Cum spuneam, este vorba de un anumit tip de abordare care este valabil si in domeniul relatiilor internationale, pe care ne ajuta sa-l intelegem mai bine asa. In

28

context, se remarca rezultate diferite ale aplicabilitatii sale in stiintele exacte unde legaturile dintre elementele componente ale sistemului, precum si regulile sale de functionare sunt mai precise - si cele sociale, unde atat legaturile, cat si regulile de functionare sunt mai putin conturate, rezultatul constituindu-l stiintele exacte. 3. Alcatuirea sistemului international actual incepe cu existenta unor sisteme locale incipiente, care evolueaza mai intai pana ajung la stadiul de sisteme cat de cat conturate ca atare. Urmeaza apoi faza expansiunii lor, ceea ce le pune in legatura cu sisteme similare ("lumi") fie pe calea legaturilor pasnice, fie prin intermediul razboiului (care este tot un mijloc de comunicare). Rezultatul in timp al interactiunii care are loc asa il constituie transformarea sistemelor locale respective in subsisteme ale sistemului mai larg creat prin mai amplu, dintre compus din totalitatea sale. 4. Principala regula de functionare a acestui tip de sistem o intre interactiunilor componentele/subsistemele includerea lor intr-un ansamblu o predictibilitate mai redusa (insa nu absenta) comparativ cu

reprezinta AUTOREGLAREA, caracterizata prin lupta pentru putere - ajunge, prin expansiune si inglobare in

componentele sale. Concret, Europa - un sistem local care evolueaza el insusi structura sa a altor zone (lumi/sisteme) ale lumii, centrul sistemului international global. In fapt, aceasta inseamna o dubla calitate: pe de o parte, calitatea de initiator al sistemului, pe de alta, principalul sau factor reglator. 5. Odata atinse limitele geografice ale sistemului (provenind din caracterul finit al planetei), evolutia sistemului se realizeaza prin intermediul adancirii interdependentelor din cadrul sau,

precum si prin aparitia unor noi actori (chiar si de alt tip). Are, deci, loc un proces concomitent de multiplicare si adancire a legaturilor dintre elementele componente ale sistemului.

6.

In ce priveste caracterizarea sistemului international actual, se poate spune ca29

acesta este: * un sistem (geografic) inchis, care se autoregleaza (prin procesul de redistribuire continua a puterii in cadrul sau); * un sistem lipsit de autoritate centrala (al doilea motiv pentru care se autoregleaza); termenul folosit in teoria relatiilor internationale este de sistem anarhic; * un sistem competitiv (fiind inchis, de la un punct incolo, adancirea si multiplicarea interdependentelor impune cu necesitate colaborarea chiar si intre adversari chiar si in timpul conflictului); * care evolueaza prin structurare, urmata de de-structurare, urmata, la randul ei de un nou proces de structurare; in felul acesta, sistemul se "regenereaza" (vezi perioada de dupa 1989 in Europa).

Intrebari: 1. Explicati termenul de anarhie in sistemul international lipsa autoritatii centrale, a uni guvern mondial si comparati aceasta structura politica cu organizarea ierarhica a sistemelor politice din interiorul statelor.2.

In eventualitatea unei modificari a caracterului inchis al sistemului international prin colonizarea spatiului cosmic considerati ca va dispare caracterul competitive al noului sistem mondial/planetar? Argumentati.

30

PARTEA II. EVOLUTIA SISTEMULUI INTERNATIONAL2.1. DE LA INCEPUTURI PANA LA REVOLUTIA FRANCEZA Termeni cheie: lumile antichitatii; sisteme regionale; modelul imperial hegemonic; expansiunea europeana; nucleul si periferia sistemului international. 1. Inceputurile le constituie "lumile", privite ca insule de organizare statala, care isi dezvolta in timp si un set de valori comportamentale, ce, la randul lui, contribuie si mai mult la coeziunea lor. Am avut astfel lumea greceasca, regatele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, apoi lumea romana. Comunicarea dintre aceste lumi a existat indeosebi pe calea comertului si a razboiului, fara sa ajunga insa la gradul de integrare al unei singure lumi. 2. Acest lucru s-a petrecut abia odata cu castigarea suprematiei de Roma, care, prin diplomatie si razboi - asa cum arata si Machiavelli intr-una din lucrarile sale pregatitoare pentru sfaturile din "Principele" - a reusit sa-si creeze imperiul. Abia acesta a fost un sistem relativ integrat, care a cuprins in interiorul sau organizarile social-statale din spatiul mediteranean. Este de remarcat ca, inca dinaintea cuceririi romane, in alte zone ale globului - vezi Asia de Est, sau de Sud, ori America - aveau loc, in mod independent, procese relativ asemenatoare. Problema care se punea era aceea a stabilirii legaturilor intre aceste focare de organizare pe care le reprezentau lumile respective. 3. Prima mare comunicatie/legatura de acest gen - daca excludem expeditia lui Macedon de dinaintea fauririi Imperiului Roman -o reprezinta invazia migratorilor, rezultat al actiunii marii centrifugi asiatice. Sub loviturile ei repetate, Imperiul Roman, ca prima etapa a integrarii europene si tentativa de creare a unui31

sistem relativ unitar in zona noastra, se dezintegreaza. Drept rezultat apar nucleii viitorului proces de re-integrare, care a evoluat de atunci pana in prezent orasele, pe de o parte, si fermele intarite, pe de alta parte. 4. Treptat isi face loc organizarea feudala, in care populatia locala lucreaza pentru si ii furnizeaza soldati stapanului local, care reprezinta sursa autoritatii politice si juridice a locului. In schimb, el furnizeaza populatiei locale protectie. Cu timpul, din luptele angajate intre diferitii stapani locali, incep sa apara unii mai puternici, care, prin supunerea celorlalti, precum si a oraselor din zonele adiacente, isi largesc posesiunile - care insemnau prin ele insele putere - tinzand spre incoronare ca suverani ai statelor feudale. 5. Nu trece mult timp si, odata terminata, in linii generale, expansiunea interna, este initiata expansiunea externa, sub forma cruciadelor. Desi s-a spus ca lumea Evului de Mijloc a fost o lume imobila, cruciadele au demonstrat, din contra, dinamismul ei. [Atrag atentia asupra principalelor directii de expansiune ale stapanilor feudali: cei din sud (francezi, indeosebi) s-au indreptat spre Orientul Mijlociu (locurile sfinte), iar cei din nord (germanii) spre Est si Nord, de-a lungul tarmurilor Marii Baltice. A se vedea si actuala confruntare din interiul Uniunii Europene intre tentinta de a deplasa centrul de greutate spre Nord sustinuta de Germania - si cea de a-l deplasa spre Sud - sustinuta de Franta]. 6. In drumul lor, ei au gasit: "alte sisteme internationale, fiecare dispunand de reguli si institutii ce reflectau o cultura regionala dominanta". Dar care au fost, pana la urma, aceste sisteme care, ulterior au devenit parti componente ale sistemului international global. Acestea au fost: * Crestinatatea Latina (in Europa); * Sistemul arabo-islamic (din Spania pana in Persia); * Sistemul indian (in subcontinent si spre estul acestuia), caracterizat de combinatia dintre cultura hindu si conducatorii islamici;32

* Sistemul mongol-tatar (in stepele asiatice), islamic; * Sistemul chinezesc (controlat multa vreme de mongoli) 7. Organizarea acestor sisteme a fost ierarhizata. Astfel, aveam in primul rand, sistemul clare propriu-zis, reprezentand nucleul. El dispunea de reguli domenii de activitate (religios, financiar, de in principalele

guvernare, legal, comercial), precum si de memorie. Este de remarcat existenta unor deosebiri intre ele; de pilda, daca sistemul arabo-islamic era descentralizat, cel mongolo-tatar era inalt-centralizat. In al doilea rand, existau, intr-un cerc imediat urmator, anumite zone mai putin dezvoltate (Africa sub-sahariana, Americile, Asia Australa), dispunand de o organizare proprie - nu atat de sofisticata ca centrul - si fiind in contact cu acesta. 8. Oricum, modelul de organizare a legaturilor dintre cercuri era cel imperial- hegemonic. Astfel, centrul se afla sub autoritatea/dominatia conducatorului suprem. Periferia era constituita din zonele locale autonome, care trebuiau sa recunoasca autoritatea conducatorului suprem si sa-i plateasca un tribut. Iar zonele de principatele dincolo de periferie cuprindeau regatele si independente. Raporturile dintre aceste tipuri de zone erau

reglementate dupa cutume, unele chiar surprinse in tratate. In orice caz, sa retinem regula fundamentala a intensitatii mai mari a contactelor in interiorul acestor zone, comparativ cu cele stabilite cu exteriorul. 9. Pe acest fundal a inceput expansiunea europeana, care s-a derulat de-a lungul mai multor secole si a avut loc succesiv, in valuri. Astfel, primul val l-a constituit expansiunea iberica (spaniolii spre vest, impregnati ideologic, unde au gasit forme de organizare - deci si de rezistenta - mai putin evoluate, iar portughezii spre est, mai pragmatici, intalnind forme de organizare statala inclusiv rezistenta mai mare - bine definite). A urmat apoi expansiunea olandeza, care a fost directionata atat spre Vest (New York-ul a fost intemeiat de ei), cat si spre Est(mai ales Indonezia), la inceputul anilor 1600. Asa a aparut si Africa de Sud, ca principal33

punct de sprijin pe acest drum. Cel de-al treilea val l-au constituit englezii care, timp de cateva secole, au strabatut lumea in toate directiile -, urmati de francezi. Sub raportul continutului, expansiunea europeana a fost insotita de promovarea valorilor europene in teritoriile cucerite. Lucrul acesta a fost valabil pana la cel de- al doilea Razboi Mondial, cand stafeta este preluata de cele doua superputeri. Ca schema, s-a pornit de la expansiunea individuala, care a fost ulterior regularizata si, intermediul organizatiilor internationale). intr-o faza urmatoare, institutionalizata (prin

Intrebari: Identificati, comparativ, elementele de structurare si restructurare a sistemului international in perioada antica, respectiv a Evului de Mijloc. 2.2. SISTEMUL INTERNATIONAL INTRE 1815 1914

2.2 SISTEMUL INTERNATIONAL INTRE 1815 SI 1914 Termeni cheie: Concertul Europei, echilibrul de putere; polarizare; domino-ul securitatii

1.

Asa cum am putut vedea, sistemul international modern a fost creat prin expansiunea Europei, care a ajuns centrul sau. Pe continent, insa, odata cu infrangerea Frantei napoleoniene (care, in termenii procesului producerii de putere, a marcat trecerea de la extensiv la intensiv), conducerea treburilor a fost preluata de un grup de puteri cunoscut sub numele de "Concertul Europei" (Austria, Marea Britanie, Franta - desi invinsa, mentinuta in "concert" - Prusia si

34

Rusia, carora, in spatiul est si sud-est european li se asocia si Turcia), sau, popular, "Sfanta Alianta". Pastratoare a valorilor europene ce au generat infrangerea spiritului revolutionar francez - in realitate, pastratoare a unui melanj de valori, caci cele ale revolutiei franceze nu au putut fi "extirpate" in intregime - ele vegheau la respectarea lor, intervenind ori de cate ori acestea erau incalcate, asa cum s-a intamplat, de pilda, in timpul revolutiilor de la 1848. 2. Concret, desi se socoteste ca ne aflam in prezenta celei mai lungi perioade de pace din istoria continentului - cei 100 de ani de pace -, datorate in principal absentei conflictelor majore intre marile puteri (a caror unitate de vederi si actiune - bazata pe absenta nevoii de conflict, dar si pe riscurile pe care acesta le implica - a si facut posibila existenta "concertului"), in realitate avem de-a face cu o "pace cu intreruperi", mai dese in cea de-a doua parte a perioadei analizate. Aceste "intreruperi" au constat tocmai in aparitia conflictelor directe intre marile puteri: 1866 - razboiul prusaco-austriac, 1853-1855 - razboiul Crimeii, 1870-1871 razboiul franco-prusac, 1877-1878 - razboiul ruso-romano-turc. 3. In ansamblu insa, aceasta epoca a coincis cu o perioada de avant tehnologic si industrial nemaiantalnit, pe fundalul unei explozii demografice fara precedent. (Dezvoltarea industriei face posibila, mai intai, cresterea populatiei, iar mai tirziu sporirea dimensiunii fortelor armate, care, in plus, sunt dotate in proportii de masa cu arme din ce in ce mai distructive, pregatindu-se astfel carnagiul primului Razboi Mondial). 4. Care au fost insa factorii care au contribuit la existenta unei perioade de pace atat de lungi? Acestia au fost: * dezvoltarea tehnologica si industriala (care a facut ca miza pacii sa fie mai mare decat cea a razboiului); * solidaritatea puterilor europene (care erau crestine, "civilizate", mesianice - sau "imperialiste" - si albe, aceasta fiind una din bazele expansionismului european in afara granitelor continentului);

35

* echilibrul de putere existent intre principalii actori europeni; * canalizarea conflictelor, a competitiei, in afara Europei, in colonii (vezi aplicarea tehnicii "sferelor de influenta" ca modalitate de evitare a conflictelor). 5. Treptat, insa, ca urmare a dezvoltarii diferentiate a marilor puteri europene, echilibrul de putere dintre ele se rupe, iar competitia pentru colonii se intensifica, astfel incat conflictele dintre ele se apropie tot mai mult de continent. Drept urmare, are loc o disparitie treptata a "concertului" in favoarea aparitiei unui proces de polarizare, care se materializeaza prin crearea celor doua aliante militare Antanta (grupand Marea Britanie, Franta si Rusia) si Puterile Centrale (Germania si Austro-Ungaria). In plus, asistam si la o integrare tot mai accelerata a continentului din punct de vedere al securitatii, pe fundalul transferarii tot mai masive a competitiei dintre marile puteri in domeniul armamentelor. Drept urmare, asistam, pe de o parte, la prevalenta "Planului de Razboi" asupra Diplomatiei (vezi avertismentul englez dat germanilor cu cateva ore inaintea invadarii tarilor de jos), iar, pe de alta, la crearea "domino-ului" securitatii (vezi secventa declaratiilor de razboi: Austria Serbiei, Rusia Austriei, Germania Rusiei, Franta Germaniei si, dupa invazia tarilor de jos, Marea Britanie Germaniei).

Intrebari: Prezentati factorii care au determinat mentinerea pacii in perioada Concertului Europei ISTEMUL EUROPEAN SI MONDIAL IN PERIOADA INTERBELICA Care au fost elementele care au dus la polarizarea sistemului si la incheierea sistemului concertului?

36

2.3.

RELATIILE INTERNATIONALE IN PERIOADA DE DINAINTEA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL. SISTEMUL INTERNATIONAL INTERBELIC.

Termeni cheie: Razboi mondial; razboi industrial; razboi total; principii wilsoniene; autodeterminare; institutionalizarea sistemului international. 1. Primul Razboi Mondial a avut o importanta aparte, care este mai putin pusa in lumina. Astfel el a fost, din punct de vedere militar: * primul razboi european care devine mondial (ceea ce ilustreaza caracterul global al sistemului international, precum si faptul ca Europa ocupa locul central in cadrul acestuia); * primul razboi mondial industrial (socul celor 10 milioane de morti si aparitia relatiilor internationale ca domeniu distinct de investigatie stiintifica); de aici decurge faptul ca, pentru prima oara, nu mai este un razboi intre armate, ci intre societati, ca distinctia dintre civili si militari tinde sa dispara atat pentru ca toti sunt inhamati la carul razboiului si constituie tinta atacurilor inamicului, cat si pentru ca dimensiunile campului de batalie se extind extrem de mult. * un razboi cu dublu caracter: static in Vest si dinamic inEst(primul aspect ilustreaza gripajul inclestarii unor mari puteri intr-un spatiu ingust, iar cel deal doilea a pus bazele manevrei din cel de-al doilea Razboi Mondial); * primul razboi in care cuceririle stiintei aplicate la domeniul militar devin mijloace de lupta utilizate efectiv (tancurile, aviatia, pistolul mitraliera, gazele

de lupta, metodele matematice de lovire a submarinelor in imersiune, etc.)37

2. In ce priveste consecintele politice, acestea au fost: * afirmarea principiului national (vezi cele 14 puncte ale lui Wilson), care - odata acceptat - a schimbat bazele organizarii teritoriale a Europei; * disparitia imperiilor in Europa (inceputul procesului de lichidare a imperiilor in general); * reglementarile de pace devin astfel baza noului statu quo teritorial pe continent, valabil, in linii generale pana astazi (vezi aparitia Poloniei, a Cehoslovaciei, a Iugoslaviei, precum si desavarsirea unitatii noastre nationale); este de remarcat ca, in prezent, s-ar parea ca asistam la incercarile de recuperare "moderna" a teritoriilor pierdute in primul Razboi Mondial (in care principalul "pierzator" a fost Austro-Ungaria, si nu Germania, care a pierdut mai mult in urma celui de-al doilea Razboi Mondial ?!) 3. In ceea ce priveste consecintele asupra sistemului international in ansamblul sau, se cuvine a fi mentionate urmatoarele: * faptul ca Germania, devenita prea puternica pentru Europa, nu mai putea fi controlata/invinsa, decat prin contributia puterilor extra-europene (SUA si Rusia); * aceasta atrage o sporire a relevantei si in ce priveste si alte centre de putere pe plan mondial (SUA, Japonia), care nu reusesc insa sa "detroneze" Europa din locul central pe care il ocupa in ansamblul sistemului international; * in conditiile retragerii Rusiei si SUA din sistemul european dupa terminarea razboiului, sarcina controlarii si impiedicarii Germaniei de a reveni este preluata de Franta si Marea Britanie - garantii statu quo-ului astfel rezultat - si care, au urmarit, pe de o parte, limitarea pretentiilor teritoriale ale Germaniei spre est, iar, pe de alta parte, au incercat sa impiedice crearea "masei critice" determinate de apropierea Germaniei si Rusiei (amandoua puterile fiind "proscrise" din cauza initierii primului razboi si a revolutiei bolsevice); * institutionalizarea sistemului s-a facut prin crearea Ligii Natiunilor (care a marcat o etapa nou in modalitatile de reglementare a situatiei dupa crize majore/razboaie); la inceput au fost Congresele (Viena 1815, Paris 1856, Berlin 1878), apoi Liga (permanentizarea metodei congreselor), urmata de ONU, careia,

38

in prezent, au inceput sa i se adauge si Conferintele internationale echivalentul congreselor de odinioara); * privit prin prisma raportului dintre politica puterii si restrictionarea ei juridica, raportul se deplaseaza treptat dinspre consfintirea juridica a rezultatelor ei (congresele), spre restrictionare juridica (Liga si ONU), pentru ca astazi, in plus, sa consemnam, in absenta rezultatelor acesteia din urma, eforturi de administrare a consecintelor aplicarii ei (vezi conferinta asupra fostei Iugoslavii). 4. In ceea ce o priveste, Romania a incercat sa duca atat o politica europeana, cat si subregionala, locala. Ordinea de prioritate de mai sus a fost consfintita prin constituirea statului national unitar roman, dupa primul Razboi Mondial. Pana atunci, prioritatea o constituia, din motive obiective, politica locala, care nu era lipsita totusi de o anumita perspectiva europeana, adesea chiar insemnata. In perioada la care ne referim, politica europeana a constat, pe de o parte, din sprijinul total acordat sistemului Ligii Natiunilor, iar pe de alta, din incercarea de contrabalansare a pericolului dinEstprin relatii privilegiate cu vestul, iar, in interiorul politicii occidentale, din incercarea de contrabalansare a puterii Germaniei prin contacte preponderent economice cu aceasta si politico-militare cu adversarii traditionali ai Berlinului, Franta si Marea Britanie. Local, Romania a fost initiatoarea sistemului de aliante al Micii Antante (cu Cehoslovacia si Iugoslavia vizand Ungaria) si al Antantei Balcanice (cu Iugoslavia, Grecia si Turcia vizand Bulgaria). 5. In acest context, apropierea germano-rusa din 1939 a avut efecte catastrofale pentru Europa. Pe de o parte, blocand Vestul prin mana libera acordata Germaniei (disparitia temerii luptei pe doua fronturi), permitea inghitirea spatiului din Est dintre cele doua puteri, spatiu in care ne aflam si noi (pactul Hitler-Stalin); pe acest temei, Ungaria, de pilda, care si atunci reprezenta, in valoare absoluta, doar 1/2 din potentialul romanesc, si-a putut atinge telurile revizioniste (dupa cum la fel a profitat si Bulgaria). 6. Cel de-al doilea Razboi Mondial - izbucnit inevitabil in conditiile practicarii unei politici a puterii nelimitate - a determinat: * integrarea si mai mare a sistemului international, prin amploarea spatiului de

39

desfasurare a operatiunilor militare si atragerea celorlalte centre de putere (SUA, Japonia), precum si a intregului sistem colonial, ceea ce a si dus apoi la prabusirea acestuia in ansamblu; * aparitia unei noi ierarhii politico-militare, mult mai restranse, la baza careia s-a aflat in mod primordial posesia armei nucleare; * la randul ei, aceasta (respectiv cuplarea armei nucleare cu progresele in domeniul vectorilor) a dus la militarizarea pacii la un nivel nemaiantalnit pana atunci, caci, din cauza sporirii vitezei si razei de actiune a vectorilor, accentul s-a deplasat hotarator de pe fortele mobilizabile pe cele gata mobilizate, capabile sa actioneze moment. Intrebari: 1. Analizati consecintele primului Razboi Mondial asupra sistemului international in ansamblul sau. 2. Prezentati optiunile de politica externa ale Romaniei din perioada interbelica. in orice

40

2.4. IN PRAGUL SECOLULUI XXI: UN SISTEM INTERNATIONAL IN SCHIMBARE. TRASATURILE ORDINII INTERNATIONALE POSTBELICE.

Termeni cheie: Sistemul postbelic; superputeri; bipolarism; echilibrul terorii; structura institutionala; cursa inarmarilor; descurajare nucleara; retaliere masiva; raspuns limitat; strategii nucleare.

1.

Lumea "postbelica", asa cum am cunoscut-o intre 1945-1989, a reprezentat un moment aparte in istoria omenirii: niciodata inainte si, probabil, mult timp de acum incolo, sistemul international nu a ajuns si nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atat de mare. Practic, in plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii - caracterizate de echilibre locale - erau conectate la echilibrul "central" dintre cele doua superputeri. Iar aceasta avea loc pe fundalul unui sistem economic cu caracter global.

2.

O asemenea infatisare a sistemului international se datoreaza consecintelor celui de-al doilea Razboi Mondial, dintre care enumeram: * Reasezari majore in echilibrul mondial de putere: puterile invinse (Germania, Japonia si Italia) au iesit pur si simplu din joc, iar altele chiar invingatoare (Marea Britanie, Franta, sau China), desi au ramas in joc, nu au mai contat; disparitia imperiilor coloniale (prima faza a disparitiei imperiilor s-a petrecut in Europa, dupa primul Razboi Mondial) a fost, in egala masura, atat o ilustrare, cat si o cauza a caderii suferite de Marea Britanie si Franta dupa razboi. * Venirea in prim plan a SUA si URSS - puteri extra-europene, fara41

aportul carora infrangerea Germaniei nu ar fi fost posibila - a marcat aparitia BIPOLARISMULUI. Confruntarea lor a fost, in acelasi timp, - o lupta clasica, desi gigantica, pentru putere; - o lupta ideologica (ideologia ca instrument al puterii: pentru ce URSS a dorit ca tarile est-europene sa devina comuniste ?) * In plan tehnico-militar, aparitia armei nucleare si a rachetelor a schimbat destinul omenirii; razboiul este substituit de cursa inarmarilor (al carei scop era mentinerea "echilibrului terorii"), deoarece izbucnirea lui ar fi insemnat distrugerea civilizatiei umane. La fel a fost si cu "razboiul prin terti". * In plan economic, lumea a ajuns sa fie dominata de Statele Unite, care, pe baza uriaselor resurse de care a ajuns sa dispuna in urma mobilizarii lor pentru razboi, au ocupat pozitiile cheie in economia mondiala, ale carei institutii cu caracter global le-au creat dupa cum au vrut (acordurile de la Bretton Woods); 3. Institutiile ordinii mondiale postbelice au aparut in urmatoarea succesiune: 1944 - Acordurile de la Bretton Woods 1945 - Organizatia Natiunilor Unite (Consiliul de Securitate) 1947 - Tratatul de la Dunquerque (intre Franta si Marea Britanie indreptat impotriva Germaniei) 1948 - Tratatul de la Bruxelles (care a creat UEO) 1949 - Crearea NATO (ca o expresie a cooperarii politico-militare a americanilor cu vest-europenii in fata pericolului sovietic) 1949 - Crearea CAER 1955 - Crearea Tratatului de la Varsovia (ca raspuns la includerea Germaniei in NATO) 1957 - Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune (ca o expresie a competitiei economice a vest-europenilor cu americanii) - prefatata de o serie de acorduri si institutii anterioare.

1972-1975 - Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (ca o incercare42

de a uni cele doua jumatati ale continentului aflate in confruntare una cu alta) 4. Liniile de forta ale sistemului international postbelic erau urmatoarele: * Pe plan politico-militar - Confruntare Est-Vest - Colaborare Vest-Vest si Est-Est (blocurile=expresie a dominatiei superputerilor asupra propriilor aliati) * Pe plan economic - competitie Vest-Vest - Relatia Est-Vest era de fapt o relatie Nord-Sud 5. Principalele amenintari in cadrul sistemului erau preponderent VIZIBILE si EXTERNE (pericolul unei agresiuni din partea blocului opus). Concret, cele doua zone de amenintare proveneau din: * posibilitatea unei erori (pe fundalul mecanismului descurajarii reciproce) * posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local 6. In ceea ce priveste mecanismele de reglementare a competitiei, necesare ca urmare a realizarii reciproce ca, necontrolata, ea poate duce la dezastru, fiind, in acelasi timp expresia conflictului in conditiile adancirii interdependentelor, acestea erau: * In plan politico-militar - negocierile de control al armamentelor si dezarmare: 1963: Nuclear Test Ban Treaty 1971-72: SALT 1987: Intermediate Nuclear Forces 1991: Conventional Forces in Europe 1992: START In plan economic - Grupul G7 (si cu tenta de coordonare politica) pentru evitarea consecintelor negative ale unilateralismului intr-o lume interdependenta, precum si pentru impiedicarea translarii

43

competitiei economice in planul politico-militar.

RAZBOI SI PACE IN EPOCA NUCLEARA: ECHILIBRUL TERORII 1. Atunci cand vorbim despre armele nucleare trebuie sa avem in vedere faptul ca ele se compun, pe de o parte, din incarcatura exploziva propriu-zisa si, pe de alta parte, din vectorul care o transporta la tinta. Acesti doi factori, impreuna cu evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de armament si a gandirii militare in privinta utilizarii sale. 2. Asa stand lucrurile, primul element cu care incepe istoria acestui tip special de arma este legat de vector (avion), si teoria bombardamentului strategic ca una din cele doua modalitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial (cealalta fiind reprezentata de teoria blitzkrieg-ului). Astfel, in perioada interbelica, pus si aglomerarile italianulDuhet la punct si englezul Fuller au teoria bombardamentului strategic,

ca mijlocul major de a scoate din joc un inamic lovindu-i centrele industriale urbane (de fapt, o recunoastere a faptului ca, datorita industrializarii sale, razboiul ajunsese deja o confruntare nu numai intre armatele a doi sau mai multi beligeranti, ci intre societatile lor in ansamblul lor). 3. Cea de-a doua componenta - incarcatura atomica propriu-zisa - a aparut mai tarziu, respectiv ca urmare a materializarii proiectului Manhattan in vara anului 1945, fiind utilizata efectiv in razboi prin cele doua lansari efectuate asupra oraselor japoneze Hiroshima (6 august 1945) si Nagasaki (9 august 1945). Ratiunile initierii proiectului amintit rezida, pe de o parte, in dorinta aliatilor de a intra in posesia acestei super-arme inaintea germanilor, iar, pe de alta, in dorinta generala a omului de a intra in posesia armei supreme (Kissinger spunea ca,

dandu-i arma atomica, zeii l-au pedepsit pe om indeplinindu-i prea deplin44

dorintele.). In ce priveste ratiunile care au stat la baza utilizarii ei efective, printre acestea se numara: * dorinta de a testa pe viu efectele armei respective; * dorinta SUA de a evita pierderile umane presupuse inevitabil de o debarcare pe insulele japoneze; * dorinta SUA de a demonstra intregii lumi puterea uriasa a armelor in posesia carora intrase, ca baza a suprematiei lor politicomilitare postbelice. 4. Anii dintre 1945 si 1949 au fost marcati, in plan practic, de utilizarea monopolului american in domeniu in politica internationala, iar in plan teoretic, de cautari privind intelegerea intregii potentialitati a noii descoperiri. In acest din urma domeniu acum au aparut germenii conceptiilor ulterioare de utilizare a armei atomice si, ulterior, nucleare. Odata cu testarea primei bombe atomice sovietice (1949), datele problemei se schimba fundamental (sovieticii adoptand o atitudine duplicitara, in sensul ca, daca in vorbe cautau sa diminueze importanta practica a noii arme, in practica i-au descoperit si utilizat in intregime valentele). 5. Raspunsul american nu s-a lasat asteptat. In loc sa inghete propriul lor program atomic, americanii au ridicat miza, pe de o parte, prin punerea la punct a bombei cu hidrogen (arma nucleara), iar, pe de alta, prin diversificarea arsenalului ca urmare a punerii la punct a armelor nucleare tactice (respectiv capabile a fi utilizate pe campul de batalie). Documentul fundamental, insa, in aceasta privinta l-a reprezentat NSC 68/1950. El reprezinta un efort de corelare a obiectivelor politice ale SUA cu realitatile militare (existenta armei atomice) si cele politice internationale (confruntarea cu URSS). Rezultatul l-a constituit punerea bazelor cursei postbelice a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri. Ele au fost confirmate in opinia autorilor - de razboiul din Corea. (In acelasi timp, in Europa se constituie NATO). In ambele cazuri, respectiv atat in cel al Statelor Unite, cat si al Europei Occidentale, armele nucleare au avut de indeplinit un dublu rol, pe de o parte, de descurajare, pe de alta, de substitut mai

economicos45

al unui efort conventional altfel deosebit de costisitor. 6. In general, prin descurajare nucleara se intelege tentativa de a determina adversarul sa nu lanseze un atac impotriva ta, de teama reactiei tale devastatoare la adresa lui in cazul in care ar face-o. Kissinger spunea ca, pentru ca descurajarea sa functioneze este nevoie de o relatie de tip produs (respectiv, daca oricare din factori este egal cu zero, intregul produs este egal cu zero) intre capacitatea nucleara, hotararea de a o utiliza si comunicarea existentei acestor doua elemente adversarului potential. 7. Prima forma inchegata de manifestare a descurajarii nucleare a constituit-o doctrina ripostei masive (massive retaliation), asa cum a fost aceasta formulata in documentul NSC 162/2 Basic National Security Policy. Conform acesteia, Statele Unite urmau sa raspunda printr-un atac nuclear masiv oricarei agresiuni initiate de Uniunea Sovietica si/sau aliatii ei. Prin ea, SUA erau dispuse sa lase initiativa adversarilor, dar nu mai erau dispuse sa le permita totodata si sa stabileasca tot ei regulile confruntarii odata initiate. Elementele care au stat la baza aparitie acestei doctrine au fost: * multiplicarea optiunilor nucleare, ca urmare a punerii la punct a inventarului de arme nucleare tactice; * posibilitatea efectuarii de economii masive in zona armamentelor si fortelor conventionale; si * aderarea Marii Britanii la noua doctrina. 8. Nu mult dupa intrarea in vigoare, in Statele Unite s-a declansat o dezbatere viguroasa asupra ei, cu acuzatia fundamentala a lipsei de credibilitate (era greu de crezut ca SUA vor recurge la utilizarea masiva a arsenalului lor nuclear in cazul unei provocari relativ minore). Adevaratele ratiuni care au dus la initierea dezbaterii au fost insa urmatoarele: * lupta bugetara iscata intre serviciile fortelor armate americane; *constientizarea efectelor distrugatoare ale caderilor de cenusa radioactiva

46

dupa efectuarea unui atac; * perceptia impasului/blocajului nuclear rezultat din echilibrul pe cale de a fi realizat de URSS; * deplasarea de accent de pe utilizare pe descurajare in general. 9. Rezultatul dezbaterii a constat in abandonarea doctrinei ripostei masive si adoptarea celei a razboiului limitat. Principalii sai exponenti au fost englezul Liddle Hart si americanii Robert Osgood, Henry Kissinger si William Kaufmann. Scopul lor principal l-a constituit recuperarea razboiului ca instrument al politicii, pornind de la premisa ca, din cauza armelor nucleare a caror singura utilizare consta in a ... nu le utiliza - razboiul fiind scos din arsenalul instrumental al politicii. Pentru aceasta, teoreticienii respectivi sustineau necesitatea limitarii atat a obiectivelor urmarite intr-un razboi, cat si a mijloacelor implicate. 10. Curand, insa, peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia intre descurajarea prin negare si cea prin pedeapsa (Glenn Snyder). Mai mult, arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si in punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament. Efectele acestor schimbari au constat in deplasarea accentului de pe strategia contra orase pe strategia contra forte (pe considerentul ca daca ambii adversari au sageti otravite, principala misiune nu este de a elimina adversarul - deoarece in cursul acestui proces te poate atinge si el - ci de a-i face inutilizabile sagetile). 11. O asemenea strategie, insa, a pus in lumina imperativul asigurarii, pe de o parte, a invulnerabilitatii fortelor proprii, iar, pe de alta, a capacitatii acestora de a patrunde prin apararea inamica si a anihila armele lui. Pe acest fundal are loc atat protejarea propriilor forte aeriene prin mentinerea lor in stare de alerta ridicata, cat si instalarea ulterioara a armelor nucleare pe submarine greu detectabile, in paralel cu protejarea lor terestra prin plasarea in silozuri. Aparitia primului Sputnik (4 octombrie pentru americani si o 1957) a reprezentat un adevarat soc

revolutionalizare a intregului domeniu: pentru prima oara, ambii adversari47

devin

reciproc

vulnerabili.

Consecinta

a

constituit-o,

in

anii

'60,

dublarea strategiei contra forte cu strategia distrugerii asigurate (care prevedea executarea ripostei asupra oraselor adversarului, in fapt, o revenire la strategia contr -orase), pentru ca, spre inceputul anilor '70, sa se ajunga la un echilibru dat de obtinerea distrugerii reciproc asigurate (mutual assured destruction). 12. Intre timp, pe de o parte, clubul nuclear s-a largit (Marea Britanie si Franta devin puteri nucleare in anii '50, iar China in anii '60), ceea ce a impus adoptarea Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar, pe de alta, cele doua superputeri initiaza un proces de control al armamentelor si dezarmare nucleara, aflat si in prezent in curs de desfasurare. 13. La inceputul anilor '80 (23 martie 1983), Statele Unite isi fac cunoscuta optiunea de a-si asigura un sistem defensiv antiracheta in spatiu ("razboiul stelelor"), care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat un rol hotarator in intensificarea la maximum a cursei inarmarilor concretizate in final prin infrangerea URSS in razboiul rece. Paralel, are loc, pe de o parte, un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale (ca urmare a revolutiei petrecute in domeniul performantelor acestui tip de armament), iar, pe de alta, atat un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta de actiune, cat si cresterea razei de actiune a celor tactice. 14. Asistam astfel daca nu la o denuclearizare totala, la o retransare masiva a armelor nucleare (care raman ultimii gardieni ai securitatii fizice a statelor posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale, concretizata, pe de o parte, in recuperarea razboiului ca instrument al politicii (vezi multiplicarea conflictelor in epoca post razboi rece), iar, pe de alta, in pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare (vezi traficul crescand cu materiale nucleare si specialisti), acestuia adaugandu-i-se si cel al unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat al fostului spatiu

sovietic, indeosebi rusesc.48

Intrebari: 1. Prezentati structura institutionala a echilibrului bipolar 2. Comparati strategiile nucleare: riposta masiva; raspunsul limitat; strategia distrugerii mutual asigurate. 3. Care sunt mecanismele descurajarii nucleare? Mai functioneaza ele dupa incheirea perioadei bipolare?

49

PARTEA III. TEORIILE RELAIILOR INTERNAIONALE3.1. E.H.CARR: "THE TWENTY YEARS' CRISIS 1919-1939" Termeni cheie: Realism; utopism; stiinta politicii internationale.

Aceasta lucrare trebuie privita in contextul socului produs de carnajul primului Razboi Mondial, care, pe de o parte, a dat un impuls democratizarii vietii moderna a resorturilor si mecanismelor internationale (vezi revolta populara impotriva "diplomatiei secrete"), facand astfel necesara si posibila prima investigare intime ale functionarii politicii internationale, iar, pe de alta parte, a impus ca prima tentativa de evitare a reizbucnirii, reglementarea juridica a raporturilor dintre state (criticata de Carr). 1. Motivatia si conditiile aparitiei acestei lucrari 1.1. "Criza celor douazeci de ani a fost scrisa cu scopul deliberat de a contracara defectul stralucitor si periculos al intregii gandiri - atat academice, cat si populare - din tarile vorbitoare de limba engleza referitoare la politica internationala intre anii 1919-1939 - ignorarea aproape totala a factorului putere." 1.2. "Aceasta carte, care initial fusese planificata pentru 1937, a fost trimisa in tipografie la mijlocul lui iulie 1939 si a ajuns la corectura finala cand a izbucnit razboiul, pe 3 septembrie 1939. A introduce in text cateva modificari verbale grabite in lumina acelui eveniment nu ar fi ajutat prea mult; de aceea, am preferat sa o las exact asa cum era la momentul in care razboiul isi intindea deja umbra asupra lumii, dar cand inca nu se pierduse orice speranta de a fi evitat." 1.3. "Nici o perioada din istorie nu va recompensa mai bine pe fauritorii pacii in studiul lor decat criza celor douazeci de ani care au umplut intervalul dintre cele doua mari razboaie. Urmatoarea Conferinta de Pace, daca va dori sa

nu se dovedeasca un fiasco la fel ca prima, va trebui sa se preocupe de chestiuni mult50

mai importante decat trasarea frontierelor. Cu aceasta credinta, ma aventurez sa dedic aceasta carte fauritorilor pacii viitoare. 2. Partea Intai: Stiinta Politicii Internationale 2.1. "Stiinta politicii internationale se afla in faza copilariei ei. Pana in 1914, conducerea relatiilor internationale cadea in grija persoanelor angajate profesional in acest domeniu. In tarile democratice, politica externa era socotita in mod traditional ca fiind in afara politicii de partid, iar organele reprezentative nu se simteau competente pentru a exercita nici un fel de control riguros asupra misterioaselor operatii de politica externa. 2.2. "Razboiul din 1914-1918 a pus capat opiniei ca razboiul era o chestiune ce ii privea exclusiv pe militarii de profesie si, facand acest lucru, a dus la destramarea impresiei corespunzatoare ca politica internationala poate fi lasata fara nici o grija in mana diplomatilor de cariera. Campania pentru "popularizarea" politicii internationale a inceput in tarile de limba engleza sub forma agitatiei impotriva tratatelor secrete, care erau atacate, fara prea multe dovezi, ca ar fi reprezentat una din cauzele razboiului." 2.3. "Stiinta politicii internationale a aparut, asadar, ca un raspuns la o solicitare populara. A fost creata pentru a servi unui scop si, din acest punct de vedere, a urmat modelul altor stiinte ... Gandirea politica este prin ea insasi o forma de actiune politica. Stiinta politica nu este numai stiinta a ceea ce exista, ci si a ceea ce ar trebui sa existe." 2.4. "In timpul perioadei 'utopiste', cercetatorii acorda putina atentie 'faptelor' existente sau analizei relatiei dintre cauza si efect, dar se dedica in intregime elaborarii unor proiecte vizionare pentru atingerea unor scopuri a caror perfectie si simplicitate le confera un apel facil si universal. Numai atunci cand aceste proiecte se naruie, iar dorinta sau telul se dovedesc neputincioase in a ajunge la obiectivul ravnit, vor solicita cercetatorii ajutorul analizei si al studiului, iesind din aceasta perioada infantila si utopica, afirmandu-si pretentia de a fi priviti ca reprezentanti ai unei stiinte." 2.5. "Cursul evenimentelor dupa 1931 a pus in evidenta cu claritate inadecvarea51

aspiratiei pure ca baza a stiintei politicii internationale si a facut posibila pentru prima oara angajarea unei gandiri serioase si analitice asupra problemelor internationale." 2.6. "Impactul gandirii asupra dorintei, care, in evolutia unei stiinte, survine dupa naruirea primelor proiecte vizionare si marcheaza