UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ECOTURISM ŞI TURISM RURAL

DR. CANDREA ADINA NICOLETA

BRAŞOV2011

1

CUPRINS:

Introducere..................................................................................................................................4Obiectivele cursului....................................................................................................................4Cerinţe preliminare.....................................................................................................................4Mijloace de lucru........................................................................................................................5Structura cursului........................................................................................................................5Durata medie de studiu individual..............................................................................................5Evaluarea.....................................................................................................................................5Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismului

Introducere............................................................................................................................6Obiectivele modulului...........................................................................................................6M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului...............................................................7

M1.U1.1. Introducere......................................................................................................7M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare........................................................................7M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă....................................................................8M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului...................................10

M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului.................................................11M1.U1.6. Rezumat.........................................................................................................17M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................18

Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismulIntroducere.....................................................................................................................20Obiectivele modului.......................................................................................................20

M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică.......................................................................21M2.U1.1. Introducere....................................................................................................21M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................21M2.U1.3. Conceptul de ecoturism.................................................................................22M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă...................................................................24M2.U1.5. Rezumat.........................................................................................................28M2.U.1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor............................................................28

M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional.......30M2.U2.1. Introducere....................................................................................................30M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................30M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului................................30M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.......................................................36M2.U2.5. Rezumat.........................................................................................................38M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................39

Modulul 3 Dezvoltarea ecoturismului în RomâniaIntroducere.....................................................................................................................41Obiectivele modulului...................................................................................................41

M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România ..................................................42M3.U1.1. Introducere....................................................................................................42M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................42M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România...............................................43M3.U2.3. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România.......................47M3.U1.5. Rezumat.........................................................................................................54M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................55

M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România........................................57M3.U2.1. Introducere....................................................................................................57

2

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................57M3.U2.4. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România.......................58M3.U2.5. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România.....................61M3.U2.6. Rezumat.........................................................................................................66M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................66

Modulul 4 Turismul rural Introducere.....................................................................................................................68Obiectivele modulului...................................................................................................68

M4.U1. Noţiuni introductive despre turismul rural ...........................................................70M4.U1.1. Introducere....................................................................................................70M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare .....................................................................70M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural ...................................................71M4.U1.4. Noţiuni introductive privind agroturismul....................................................77M4.U1.5. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice......................................................79M4.U1.6. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii...........................83M4.U1.7. Rezumat.........................................................................................................90M4.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................91

M4.U2. Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale.......93M4.U2.1. Introducere....................................................................................................93M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................93M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice........................................................94M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului de implementare.............................................................................................................97M4.U2.5. Rezumat.......................................................................................................101M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor..................................................................102

Bibliografie generală...............................................................................................................107

Introducere

Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural abordează principalele noţiuni şi concepte specifice unor forme de turism alternativ în care se regăsesc principiile dezvoltării durabile. Cererea pentru aceste forme de turism pe plan internaţional este o consecinţă a nemulţumirii turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism, care ignoră efectele sociale şi ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt. Având în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural poate deveni avantajul competitiv al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin politici de dezvoltare durabilă. În vederea exploatării turistice raţionale a patrimoniului natural apare aşadar necesitatea dezvoltării unor forme durabile de turism, cele mai întâlnite fiind ecoturismul şi turismul rural.

Obiectivele cursuluiCursul intitulat Ecoturism şi turism rural are ca obiectiv principal îmbogăţirea cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu caracter economic ale studenţilor Programului de studii Economia Comertului, Turismului şi Serviciilor, forma de învăţământ ID. La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să: identifice indicatorii dezvoltării durabile; înţeleagă principiile dezvoltării durabile;

3

identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare durabile; înţeleagă principiile dezvoltării durabile; identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale; explice caracteristicile ecoturiştilor; să identifice categoriile de arii protejate din România; identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de certificare ecoturistică din România.

Cerinţe preliminareDeţinerea unor noţiuni de bază legate de economie generală şi marketing pentru a putea înţelege fenomenele şi situaţiile exemplificate în curs.

Mijloace de lucruParcurgerea unităţilor de învăţare aferente primului modul nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru.

Structura cursuluiCursul Ecoturism şi turism rural este structurat în trei module: primul modul are o unitate de învăţare, iar cel de-al doilea şi cel de-al treilea modul au câte două unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.La sfârşitul fiecărui modul este indicată o temă de control. Rezolvarea acestor două teme de control este obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e-learning până la o dată prestabilită.

Durata medie de studiu individualParcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului Ecoturism şi turism rural (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare unitate.

EvaluareaLa sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test grilă, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material, test de va deţine o pondere de 60% în nota finală iar notele aferente temelor de control, realizate pe parcursul semestrului vor deţine o pondere de 40% din nota finală.

Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismului

CuprinsIntroducere.......................................................................................................................6Obiectivele modului.........................................................................................................6U1. Analiza caracterului durabil al turismului.................................................................7

4

IntroducereFormele de dezvoltare durabilă a turismului au apărut în vederea protejării patrimoniului natural, social şi cultural şi pentru satisfacerea nevoilor turiştilor şi a comunităţilor locale. Obiectivele, principiile şi cerinţele dezvoltării durabile a turismului se regăsesc în forme ale turismului precum ecoturismul şi turismul rural. Aceste forme de turism urmăresc atât dezvoltarea economică cât şi protejarea mediului înconjurător. Prezentul modul abordează ecoturismul şi turismul rural din perspectiva dezvoltării durabile, atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: definească conceptul de dezvoltare durabilă; identifice indicatorii dezvoltării durabile; înţeleagă principiile dezvoltării durabile. identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare durabile cunoască obiectivele unei strategii pentru dezvoltarea durabilă a turismului identifice domeniile vizate de planurile de acţiune în domeniul dezvoltării durabile a turismului cunoască factorii care se analizează din punct de vedere cantitativ pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a turismului.

Unitatea de învăţare M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului

CuprinsM1.U1.1. Introducere......................................................................................................7M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare........................................................................7M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă....................................................................8M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului...................................10M1.U1.5 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului..................................................11M1.U1.5. Rezumat.........................................................................................................17M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................18

M1.U1.1. IntroducereConceptul „dezvoltare durabilă” se referă la o formă de creştere economică care satisface nevoile societăţii şi aduce bunăstare, pe termen scurt, mediu dar mai ales pe termen lung. Acest concept se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În termeni practici, conceptul presupune crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în acelaşi timp mediul înconjurător.

5

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare are ca obiectiv principal analiza caracterului durabil a turismului. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: definească conceptul de dezvoltare durabilă; identifice indicatorii dezvoltării durabile; înţeleagă principiile dezvoltării durabile.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local". Strategiile de dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa între local şi global, între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării între sectorul economic, social şi cel de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale viabile şi eficiente.

Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe trei planuri: economic – creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor; ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii terenurilor

din circuitul agricol; social – creşterea numărului de locuri de muncă, practicarea unor meserii tradiţionale,

atragerea populaţiei în practicarea turismului.Dezvoltarea durabilă a turismului se realizează prin forme de turism alternativ, care

au la bază următoarele principii: a. Minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural în vederea

obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare prin întoarcerea unei părţi a veniturilor la ariile protejate;

b. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale şi a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii sociale prin dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă şi nu întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei din destinaţiile turistice, evitarea unor situaţii ostile în relaţia cu comunităţile locale;

c. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor locale în vederea obţinerii durabilităţii culturale prin dezvoltarea unui turism capabil să determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale şi care să evite saturarea acestora cu influenţe culturale externe;

d. Maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale ca urmare a dezvoltării turismului în vederea obţinerii durabilităţii economice, constituie unul dintre cele mai importante principii ale dezvoltării durabile, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării economice a comunităţilor locale şi ariilor protejate;

e. Educaţia, pregătirea, informarea turistului în vederea îmbunătăţirii atitudinii personale în ceea ce priveşte mediul şi reducerea impactului său negativ; include o componentă ecologic-educativă pentru vizitatori, localnici, administraţia locală şi populaţia locală.

6

f. Controlul local, principiu de bază al dezvoltării durabile, conform căruia comunitatea locală participă şi este consultată în tot ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă, constituind un factor de decizie activ; elementele cheie sunt proprietatea locală asupra elementelor de infrastructură turistică (de exemplu structuri de cazare) şi implicarea comunităţii şi administraţiei locale.

Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile capitalului economic, ecologic şi uman, precum şi gradul în care populaţia are acces la aceste tipuri de capital. Un sistem integrat de indicatori care să îndeplinească aceste cerinţe este dificil de construit, astfel încât să asigure condiţiile de completitudine şi comparabilitate a informaţiilor.

Dimensiunile economice, sociale şi ecologice ale dezvoltării durabile pot fi surprinse prin indicatori ce caracterizează aceste problematici la nivel local, regional şi global, dar şi prin indicatori de legătură, de relaţie între aceste domenii, indicatori despre care se poate spune că sunt la graniţa dintre indicatorii celor trei tipuri de capital.

ExempleIndicatori ai dezvoltării durabile a turismului pot fi: numărul de turişti sau număr-zile-turist dintr-o destinaţie turistică, nivelul emisiilor de dioxid de carbon datorate mijloacelor de transport în comun dintr-o destinaţie turistică, nivelul poluării fonice de către turişti, deşeurile lăsate de către turişti pe traseele turistice, deşeurile reziduale datorate turismului.

Exemplificaţi o serie de indicatori ai dezvoltării durabile a turismului la nivelul unei unităţi de cazare.

Să ne reamintim... Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local" . Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile capitalului

economic, ecologic şi uman, precum şi gradul în care populaţia are acces la aceste tipuri de capital.

Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-educativă şi controlul local.

M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului

Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai mult decât despre turismul durabil, din cel puţin două motive principale: unul ar fi acela că, pentru a asigura un turism durabil este necesar să aibă un caracter intergrat al componentelor sale, iar al doilea constă în faptul că unele componente ale turismului, cum ar fi transportul aerian pe distanţe mari, pot să nu fie durabile în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune practici.

Dezvoltarea turismului de masă, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, a coincis cu crearea unei mişcări ecologiste pe plan internaţional. Odată cu creşterea fluxurilor turistice în zonele naturale s-au intensificat şi acţiunile organizate de mişcările ecologiste în scopul conştientizării presiunii pe care turismul o realizează în zonele naturale.

În 1992, la Earth Summit (Summit-ul Pământului) organizat în Rio de Janeiro, Brazilia, Organizaţia Naţiunilor Unite a pus bazele Agendei Locale 21 conştientizând rolul important al autorităţilor locale în procesul planificării durabile. Agenda Locală 21 este un document care include o strategie de dezvoltare durabilă şi planul de acţiune necesar

7

implementării acesteia. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a planurilor de urbanism, a transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu privire la dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi destinaţii turistice.

Dezvoltarea durabilă a turismului necesită implicarea tuturor acţionarilor locali dar şi participare politică. Realizarea unei dezvoltări durabile a turismului este un proces continuu şi presupune o constantă monitorizare a impactului pe care această activitate îl are asupra diferiţilor factori de mediu. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.

Măsurile pentru protejarea şi conservarea calităţii mediului, în special în zonele cu potenţial turistic deosebit, se impun atât pentru mediul natural prin sensibilizarea conştiinţei ecologice şi educarea turiştilor cât şi pentru mediul antropic prin reglementări legislative privind stabilirea capacităţii maxime de vizitare a obiectivelor turistice, împiedicarea poluării vizuale şi sonore a acestora.

Scopul realizării unei dezvoltări durabile a turismului trebuie să fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială. Acţiunile pot viza ţeluri economice: creşterea veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi zonarea dezvoltării; arii sociale: ameliorarea sărăciei şi inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale; şi arii ecologice: protejarea funcţiilor ecosistemelor, conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii.

În construirea unei politici de dezvoltare durabilă, evaluarea efectelor economice ale turismului este importantă şi prin urmare, trebuie avut în vedere impactul pozitiv dar şi cel negativ. Din această perspectivă este utilă o analiză mai atentă a efectelor negative, tocmai pentru a oferi posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de eliminare a dezavantajelor şi de potenţare a beneficiilor dezvoltării acestui sector de activitate.

ExempleStrategia Comunităţii Europene asupra biodiversităţii include un îndrumar atât în privinţa problemei dezvoltării unui turism durabil în cadrul ariilor protejate, cât şi a dezvoltării unui turism cu impact scăzut în cadrul locaţiilor protejate prin programul european „Natura 2000”. Carta Albă intitulată „Politici pentru anul 2010 privind transporturile în UE: timpul deciziei” şi politicile UE referitoare la managementul resurselor de apă şi a deşeurilor, care afectează în mod direct sectorul turismului, pot ajuta de asemenea la promovarea durabilităţii turismului. 

M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului

În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului pot fi identificate 3 stadii:• analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului;• identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice;• dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.

Primul stadiu presupune analiza obiectivă a contextului turistic şi a resurselor turistice, acordând o importanţă deosebită factorilor care influenţează dezvoltarea durabilă: viabilitatea întreprinderilor, capacitatea turistică, evoluţia pieţei, degradarea mediului, nemulţumirile comunităţilor locale. Toate aceste aspecte trebuie cuprinse într-un studiu accesibil tuturor

8

factorilor implicaţi pentru a putea fi ulterior discutate în cadrul unor întalniri, discuţii libere, workshop-uri şi promovate prin mijloacele media locale şi naţionale.

Analiza situaţiei se bazează pe culegerea unor date cu privire la: circulaţia turistică, calitatea mediului înconjurător, opinia populaţiei locale, satisfacţia turiştilor, analiza firmelor de turism, a infrastructurii turistice, dar şi a pieţei ţintă.

Pentru a ajunge la cel de-al doilea stadiu, organismele guvernamentale locale şi naţionale trebuie să stabilească împreună cu ceilalţi factori implicaţi, un set de obiective strategice, bazate pe principiile dezvoltării durabile şi să găsească modalităţile concrete de a le atinge.

Dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune presupune punerea în aplicare a strategiilor pentru a atinge obiectivele stabilite iniţial. Un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a turismului trebuie să conţină:

definirea ariei turistice pentru care se realizează strategia de dezvoltare durabilă. identificarea patrimoniului natural, istoric, cultural, analiza infrastructurii, situaţiei

economico-sociale. analiza clienţilor actuali şi identificarea turiştilor potenţiali şi a pieţelor ţintă; stabilirea unor obiective strategice pentru dezvoltarea şi managementul turismului:

conservarea patrimoniului şi a mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii locale şi oferirea unor servicii turistice pe măsura aşteptărilor clienţilor;

realizarea unui plan de acţiune care să facă posibilă atingerea acestor obiective; propuneri de monitorizare a rezultatelor şi îmbunătăţirii acţiunilor.

Politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi responsabilităţile administraţiei publice locale şi a organismelor regionale în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi şi a regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea implicării instituţiilor guvernamentale în astfel de activităţi. Politica de dezvoltare regională devine o componentă esenţială a autonomiei locale.

ExempleÎn scopul încurajării dezvoltării durabile a turismului, la nivelul Uniunii Europene s-au promovat măsuri care expun reglementări şi directive privind managementul mediului şi a zonelor litorale, instrumentele de finanţare şi îndrumarea necesară. Strategia privind managementul integrat al zonei costiere din cadrul Comunităţii Europene - European Community Integrated Coastal Zone Management (ICZM) şi recomandarea asociată acesteia, care defineşte modalitatea sa de promovare, au relevanţă specială atât pentru activităţile din domeniul turismului cât şi pentru destinaţiile turistice.

Un management de mediu adecvat al facilitaţilor turistice şi în special al hotelurilor, care să acţioneze pentru economisirea apei şi energiei, minimizarea cantităţilor de deşeuri, utilizarea materialelor care nu sunt dăunătoare mediului înconjurător poate diminua impactul turismului asupra mediului. Planificarea ajută la stabilirea opţiunilor în cadrul conflictelor de interese existente între sectorul industriei şi al turismului în scopul identificării acelor modalităţi de minimizare a acestor conflicte. Printr-o planificare timpurie a procesului de dezvoltare a turismului, prejudiciile şi erorile pot fi prevenite, evitându-se astfel deteriorarea graduală a acelor valori ale mediului înconjurător care sunt esenţiale desfăşurării activităţilor din turism.

ExempleUn exemplu de bune practici în vederea dezvoltării durabile a turismului este zona litorală situată de-a lungul Mării Roşii (Egipt), unde pot fi găsite o multitudine de atracţii naturale precum recife de corali, plaje de nisip sau specii de broaşte ţestoase. Este considerată o zonă cu un enorm potenţial în ceea ce

9

priveşte dezvoltarea turismului local şi internaţional prezentând oportunităţi pentru construcţia de locuinţe şi crearea unor noi locuri de muncă pentru populaţia în creştere a Egiptului. Sistemul de informare geografică pentru Marea Roşie (Red Sea Information System - RSIS) a ajutat la crearea unui plan durabil de acţiune privind noile dezvoltări ale sectorului turistic, infrastructurii şi ale sectorului industrial de-a lungul acestei zone litorale.

O strategie privind dezvoltarea durabilă a turismului defineşte problemele prioritare, stabileşte comunitatea factorilor de interes, obiectivele potenţiale şi un set de metodologii prin care pot fi realizate:

conservarea anumitor peisaje sau habitate, determinante în ceea ce priveşte atractivitatea zonei sau sunt protejate prin legislaţia în vigoare referitoare la protecţia mediului;

dezvoltarea unor sectoare regionale specifice ale economiei care pot fi interconectate cu sectorul turismului (de exemplu, producerea specialităţilor culinare şi a obiectelor de artizanat);

creşterea veniturilor locale prin intermediul investiţiilor din sectorul turismului; facilitarea dezvoltării unei entităţi culturale specifice regiunii.

Planul de acţiune cuprinde paşii necesari implementării strategiei şi implică soluţionarea unor serii de aspecte practice cum ar fi: organizaţiile care vor prelua anumite activităţi, tipul activităţilor, perioada de timp, prin ce mijloace vor fi îndeplinite aceste activităţi şi cu ce resurse.

Deoarece acţiunile trebuie adaptate circumstanţelor locale, se poate spune că nu există un plan standard de acţiune. Planurile de acţiune includ, de obicei, măsurile necesare în următoarele domenii:

Administraţie: de exemplu, promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de dezvoltare inter-sectorială; implicarea populaţiei locale în trasarea politicilor şi a deciziilor în sectorul turismului;

Sectorul socio-economic: de exemplu promovarea achiziţionării de alimente şi materiale de construcţii autohtone; formarea unor reţele de producători locali pentru un marketing eficient; dezvoltarea de noi produse care să satisfacă necesităţile turiştilor etc;

Mediul înconjurător: de exemplu, îmbunătăţirea controlului şi aplicarea unor standarde ridicate de mediu (poluare fonică, apa potabilă, apa de îmbăiere, tratarea apelor uzate etc.); identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol; crearea unor zone tampon în jurul zonelor naturale sensibile; interdicţia în zonele ameninţate a sporturilor dăunătoare mediului înconjurător; aplicarea strictă, în cadrul tuturor proiectelor şi programelor privind turismul, a procedurilor referitoare la Evaluarea Impactului de Mediu şi la Evaluarea Strategică de Mediu;

Experienţa: instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului istoric; managementului de mediu; instruirea personalului implicat în managementul zonelor protejate în privinţa interpretării naturii; ridicarea gradului de conştientizare a populaţiei locale în ceea ce priveşte mediul înconjurător; introducerea programelor de informare pentru vizitatori (inclusiv a informaţiilor despre mediu).

Nivelul şi capacitatea de dezvoltare a turismului sunt determinate de distribuţia sa spaţială şi de sezonalitatea sa, iar dezvoltarea durabilă a turismului presupune evitarea problemelor care apar din cauza acestor limite ale industriei turistice: se utilizează mult mai eficient resursele turistice şi infrastructura, se îmbunătăţeşte calitatea forţei de muncă, şi nu în cele din urmă, se evită impactul negativ asupra populaţiei locale şi mediului înconjurător, generat de cererea în exces din perioada sezonului.

10

Un rol cheie în dezvoltarea durabilă a turismului îl au turiştii care vizitează destinaţia respectivă, de unde şi necesitatea “educării” acestora în concordanţă cu principiile durabilităţii, având în vedere anumiţi factori:

momentul sejurului: dezvoltarea durabilă a turismului se realizează mai ales prin uniformizarea fluxurilor turistice pe parcursul întregului an;

locurile vizitate: în anumite destinaţii ar trebui încurajat turismul în ariile protejate datorită veniturilor aduse în favoarea conservării lor însă în anumite zone poate fi restricţionat datorită sensibilităţii ecologice a acestor zone;

mijlocul de transport: călătoria cu maşina proprie sau cu avionul nu este cea mai recomandată pentru favorizarea unui turism durabil;

alegerea furnizorilor de servicii turistice: vizitatorii trebuie încurajaţi să aleagă acele firme care urmează principiile dezvoltării durabile;

mărimea grupurilor: în cazul unor grupuri mari de turişti care vizitează simultan obiectivele turistice se înregistrează un impact negativ asupra mediului şi comunităţii locale;

durata sejurului: dezvoltarea durabilă se realizează în condiţii mai bune atunci când durata sejurului este mai mare.Sunt necesare eforturi de încurajare a vizitatorilor să adopte principiile dezvoltării

durabile a turismului, cum ar fi: respectarea comunităţilor locale; cumpărarea produselor locale; reducerea impactului asupra mediului înconjurător; încurajarea iniţiativelor locale sociale sau de conservare.

Touroperatorii au un rol central în industria turistică şi implicit şi în dezvoltarea durabilă a turismului. Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice, touroperatorii pot influenţa opţiunile turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi modelele de dezvoltare ale destinaţiilor turistice. Acest rol cheie în industria turistică le conferă touroperatorilor şi posibilitatea de a avea o contribuţie importantă în dezvoltarea durabilă a turismului şi protejarea resurselor naturale şi culturale.

ExempleTouroperatorul britanic Exodus are o politică privind „turismul responsabil” care include:

angajarea ghizilor locali pentru a oferi turiştilor o experienţă autentică şi pentru a contribui la dezvoltarea comunităţilor locale;

achiziţionarea de servicii şi produse locale în zonele vizitate; limitarea mărimii grupurilor de turişti în funcţiile de condiţiile locale.

Exemplificaţi iniţiativele de dezvoltare durabilă a turismului ale unui lanţ hotelier internaţional.

Pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a turismului din punct de vedere cantitativ se analizează următorii factori:

nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta turistică; stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale; profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor; performanţele firmelor implicate.

Unele ţări au introdus taxe de turism care sunt suportate fie de vizitatori fie de firmele de turism şi trebuie folosite la nivel local pentru managementul destinaţiei turistice, pentru cauze sociale şi pentru conservarea naturii.

11

ExempleÎn Bulgaria există o lege care permite păstrarea de către municipalitate a veniturilor obţinute din colectarea taxelor locale pentru a le folosi în scopul îmbunătăţirii infrastructurii. De asemenea întreprinderile ecoturistice sunt susţinute prin capitalul colectat prin taxele de poluare şi consum de combustibil. Totodată s-a hotărât la nivel naţional nu doar integrarea ecoturismului în strategiile asociaţiilor regionale de turism, ci şi dezvoltarea unei strategii de dezvoltare a ecoturismului în paralel cu implementarea unor planuri concrete de acţiune.

În ultimii treizeci de ani s-a observat creşterea atenţiei acordate pe plan internaţional dezvoltării durabile nu doar în domeniul economic cât şi în cel cultural şi social. Astfel, majoritatea guvernelor, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi organizaţiile nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un progres real care să aducă beneficii tuturor părţilor implicate fără această abordare durabilă a dezvoltării economice.

Să ne reamintim...Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a planurilor de urbanism, a transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu privire la dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi destinaţii turistice.În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului pot fi identificate 3 stadii: analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului, identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice, dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice, touroperatorii pot influenţa opţiunile turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi modelele de dezvoltare ale destinaţiilor turistice.

Exemplificaţi politicile de dezvoltare durabilă a turismului incluse în Agenda Locală 21 a unei destinaţii turistice din România .

M1.U1.6. RezumatDezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local".Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale viabile şi eficiente. Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-educativă şi controlul local.Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai mult decât despre turismul durabil.Agenda Locală 21 este un document care include o strategie de dezvoltare durabilă şi planul de acţiune necesar implementării acesteia.Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.

12

M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe următoarele planuri:a) economic şi socialb) social şi ecologicc) economic, ecologic şi social

2. Dezvoltarea durabilă a turismului presupune maximizarea: a) beneficiilor economice la nivelul comunităţii localeb) impactului activităţii turistice asupra mediului naturalc) impactului activităţii turistice asupra mediului naturald) impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale3. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a:a) planurilor de urbanismb) transportului, colectării şi reciclării deşeurilorc) turismuluid) toate raspunsurile sunt corecte4. Care este ordinea corectă a etapelor parcurse în formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului ?

a) dezvoltarea politicilor, a planului de acţiune şi analiza problemelor b) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului, identificarea obiectivelor şi luarea

deciziilor strategice şi dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.c) identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice, analiza problemelor,

oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiuned) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor şi a planului

de acţiune5. Măsurile socio-economice incluse într-un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a turismului se referă la:

a) instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului istoricb) promovarea achiziţionării de alimente şi materiale de construcţii autohtonec) identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericold) promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de dezvoltare inter-sectorială

6. Ce factori se analizează pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a turismului din punct de vedere cantitativ?

a) profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilorb) nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta turisticăc) stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii localed) toate răspunsurile sunt corecte

Temă de controlRedactaţi o lucrare de maxim 3 pagini în care să analizaţi gradul de respectare a principiilor de dezvoltare durabilă într-o destinaţie turistică din România.

Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismul

13

CuprinsIntroducere.....................................................................................................................20Obiectivele modului.......................................................................................................20U1. Ecoturismul, între teorie şi practică........................................................................21U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional........30

IntroducereEcoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o componentă indispensabilă în orice strategie de marketing turistic. Dezvoltarea durabilă a turismului este adeseori asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de turism trebuie să aducă beneficii economice şi sociale comunităţii locale şi să încurajeze protecţia mediului înconjurător.În prezent, ecoturismul este forma de turism cu cel mai ridicat ritm de creştere pe plan internaţional, în special ca urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului clasic.

Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: definească ecoturismul; identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale; identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti; explice caracteristicile ecoturiştilor; cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism; cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din 2002; identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism; identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.

Unitatea de învăţare M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică

CuprinsM2.U1.1. Introducere....................................................................................................21M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................21M2.U1.3. Conceptul de ecoturism.................................................................................22M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă...................................................................24M2.U1.5. Rezumat.........................................................................................................28M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................28

M2.U1.1. IntroducereEcoturismul a apărut ca o extensie a turismului alternativ fiind o consecinţă a nemulţumirii turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism care ignoră efectele sociale şi ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt.

14

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în interesanta lume a marketingului. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: definească ecoturismul; să înţeleagă legătura dintre ecoturism şi turism durabil; identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale; identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti; să înţeleagă diferenţa între diferite forme de turism în natură; explice caracteristicile ecoturiştilor.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M2.U1.3. Conceptul de ecoturism

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în anul 2001 Codul Global de Etică pentru Turism. Planul de Implementare a fost adoptat la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă (World Summit on Sustainable Development) care a avut loc la Johannesburg în Africa de Sud în 2002. Atunci au fost identificate măsuri de promovare a dezvoltării durabile a turismului având în vedere creşterea beneficiilor comunităţilor locale din zonele vizitate, menţinerea integrităţii culturale a acestora şi conservarea naturii. Acest Plan de Implementare face referiri şi la activităţi realizate în cadrul Anului Internaţional al Ecoturismului declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite, în 2002. Acest eveniment a oferit o oportunitate pentru promovarea unor experienţe ecoturistice pe plan internaţional dar şi pentru promovarea necesităţii dezvoltării durabile a turismului.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului):• conservarea şi protejarea naturii;• folosirea resurselor umane locale;• să aibă un caracter educativ, respect pentru natură şi să realizeze conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;• să aibă un impact negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural.

Sunt des întâlnite confuzii între turismul durabil şi ecoturism însă acesta din urmă deşi respectă principiile de dezvoltare durabilă se referă la turismul practicat în general în arii naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale.

Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în diferite forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul, turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme sunt expresia dorinţei ca turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului. Nu toate formele de turism care au ca principală motivaţie vizitarea naturii sunt incluse în ecoturism aşa cum nu toate activităţile turistice care se desfăşoară în natură fac parte din această categorie. Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii comunităţilor locale.

15

Pe piaţa turistică internaţională ecoturismul a început să se dezvolte din anul 1980. Începând cu anii ’90 ecoturismul a cunoscut o creştere anuală de 20% până la 34%. În 2004 ecoturismul avea o rată de creştere de 3 ori mai mare decât turismul global. De asemenea Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat că cea mai rapidă creştere a fluxurilor turistice se atinge în interiorul şi în apropierea zonelor naturale.

Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene numeroase companii de turism au început să iniţieze activităţi de ecoturism în Europa, ca de pildă:

Oferirea de pachete turistice ecologice – turism rural, turism combinat cu programe ecologice, turism cu organizare de conferinţe pe teme ecologice.

Oferirea de pachete turistice în extrasezon la preţuri convenabile, însoţite de diverse alte mijloace de atracţie, pentru a descongestiona aglomerarea zonelor turistice în plin sezon şi implicit pentru a reduce efectul negativ asupra mediului produs de turismul excesiv în aceste perioade ale anului.

  Activitatea ecoturistică pe plan internaţional este reglementată în cadrul unei tipologii ce cuprinde stilurile de eco-experienţe, precum şi forme de eco-activităţi în funcţie de eco-produsele de pe piaţă şi consumatorii acestora. Principalele ţări emiţătoare de turişti sunt cele dezvoltate datorită, pe de o parte nivelului de trai ridicat ce le permite achitarea costurilor destul de ridicate ale unor astfel de programe turistice, iar pe de altă parte datorită ofertei autohtone destul de limitate sau chiar inexistente.

ExempleImportante destinaţii ecoturistice pe piaţa internaţională sunt: Australia, Canada, Costa Rica, Mexic, Guatemala, Cuba, Brazilia, Bolivia, Kenya, Ghana, Africa de Sud, Madagascar, Indonezia, Nepal.Cele mai puternice agenţii turistice şi touroperatori în domeniu sunt în special cele din statele emiţătoare de turişti: Marea Britanie, SUA., Germania, Olanda, Franţa, Austria, Elveţia, dar şi cele din statele receptoare: Africa de Sud, Australia, Kenya, Mexic, Canada. La nivelul continentul european destinaţiile ecoturistice consacrate sunt foarte puţine, mai ales în Europa Centrală şi de Est.

Exemplificaţi şi prezentaţi pe scurt două destinaţii ecoturistice din Europa.

În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere pe plan internaţional, în special ca urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului clasic. Aceasta a făcut posibilă implementarea acestei forme de turism şi în ţările în curs de dezvoltare sau în ţările lumii a treia. De altfel, printre cele mai cunoscute destinaţii pentru practicarea ecoturismului, se află o serie de ţări în curs de dezvoltare cum ar fi: Kenya, Costa Rica, Nepal, Madagascar.

Datorită creşterii atenţiei acordate pe plan internaţional dezvoltării durabile în domeniul economic, cultural şi social, guvernele, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi organizaţiile nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un progres real, care să aducă beneficii tuturor părţilor implicate, fără o abordare ecologică.

Dezvoltarea durabilă poate rezolva problema sărăciei sau a degradării şi reducerii resurselor naturale. În acest context, sectorul turistic nu poate rămâne indiferent şi trebuie să urmeze calea unei dezvoltări durabile, cu atât mai mult cu cât resursele turistice sunt atât de vulnerabile.

16

Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se facă cu sprijinul autorităţilor locale, care trebuie să ţină cont de faptul că, pe lângă efectele pozitive, turismul generează şi o serie de efecte negative. Printr-o planificare atentă şi un management inteligent, beneficiile pot fi maximizate iar problemele minimizate. Astfel, se poate realiza dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea mediului înconjurator şi a culturii locale.

M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă

Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nişe guvernate de forţele şi de legile pieţei. El a fost promovat iniţial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale şi de mediu din unele ţări, firme şi destinaţii a condus la o confuzie generală în privinţa sensului ecoturismului ca segment de piaţă. Astfel s-a simţit nevoia unor linii directoare specifice şi a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării durabile, iar discuţiile referitoare la aceste probleme sunt în plină desfăşurare. Întrucât tot mai mulţi turişti şi-au manifestat dorinţa de a-şi petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piaţă a devenit suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa în patru nişe distincte: ecoturism, turism de aventură, turism în medii sălbatice şi camparea, diferenţiate în funcţie de motivaţia principală a călătoriei. Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat, necesităţi informaţionale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura. Turiştii care practică această formă de turism nu urmează un program fix, preferând spontaneitatea şi incertitudinea. Turismul de aventură include adesea activităţi cum ar fi: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând rezistenţă şi abilităţi fizice. Deşi acest tip de turism se desfăşoară de obicei în mijlocul naturii, el implică puţin sau deloc protejarea şi conservarea mediului.

Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural. Aceste călătorii implică utilizarea unor mijloace de locomoţie nepoluante ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracţiune, pe jos. Acest tip de călătorie trezeşte interesul pentru frumuseţile naturii, dar contribuie puţin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul (carcamping). Motivaţia principală este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale. Un turist în arii naturale poate merge să observe comportamentul păsărilor, însă un ecoturist va merge să privească păsările însoţit de un ghid local şi va sta în cabana unui localnic, contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor activităţi.

Conform lui Chipkin spre deosebire de alte categorii de vizitatori, ecoturiştii au venituri ridicate, un nivel înalt de educaţie şi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult într-o destinaţie pe durata unui sejur extins. Ecoturiştii sunt interesaţi să participe activ în diferite

17

sporturi desfăşurate în natură şi doresc experienţe în comunităţile locale pentru descoperirea culturii tradiţionale, preferând servicii turistice oferite de localnici (de exemplu, gustarea specialităţilor gastronomice locale).

Până în prezent, un studiu amplu realizat pe piaţa turistică nord americană ne oferă o caracterizare a turistului în arii naturale.

Caracteristici sociodemografice:• Vârsta – 35-54 ani, variind în funcţie de activităţile desfăşurate şi de alţi factori cum ar fi costul călătoriei.• Sexul – 50% femei şi 50% bărbaţi, dar s-au constatat diferenţe clare în funcţie de activităţile desfăşurate.• Ecoturiştii tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decăt cel al turiştilor în general.• Educaţia – nivel ridicat de educaţie, 82% fiind absolvenţi de studii superioare• Afiliere – mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii bazate pe natură.• Publicaţii – ecoturiştii sunt interesaţi de publicaţiile orientate spre natură şi activităţi în aer liber.

Caracteristici ale călătoriei:• Durata călătoriei – variază în funcţie de destinaţie, activităţi desfăşurate, dar durata preferată de 50% dintre turiştii experimentaţi (care au fost în cel puţin o călătorie „ecoturistică”) este de 8-14 zile• Cheltuieli – Ecoturiştii tind să cheltuiască mai mult decât turistul mediu, plătind sume considerabile pe echipamente, cotizaţii, reviste, donaţii. 26% dintre ei au declarat că ar fi dispuşi să cheltuiască 1000 – 1500 USD pentru o călătorie în care să beneficieze de servicii de calitate.• Componenţa grupului – o majoritate de 60% dintre turiştii experimentaţi au declarat că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.• Surse de informare – Ecoturiştii acordă mare încredere recomandărilor celorlalţi (prieteni, familie), dar şi diferite forme de materiale scrise reprezintă surse importante de informaţii. De asemenea, experienţa proprie din călătorii anterioare joacă un rol decisiv în alegerea destinaţiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru planificarea vacanţelor ecoturistice, dar mulţi ecoturişti sunt suficient de experimentaţi pentru a-şi organiza singuri călătoria.

Motivaţii şi preferinţe:• Motivaţiile călătoriei – Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivaţie a ecoturiştilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci şi să o experimenteze şi să înveţe despre ea. Ei sunt interesaţi şi de istorie, de alte culturi, le place să participe la diverse activităţi în aer liber şi apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.• Activităţi preferate – Ecoturiştii participă la o gamă foarte largă de activităţi, de la observarea şi înţelegerea naturii (vizitarea parcurilor naţionale, observarea vieţii sălbatice), la activităţi orientate mai mult sau mai puţin spre aventură şi activităţi cu specific cultural - istoric. Ei sunt în căutarea noului, a unor experienţe care să le îmbogăţească viaţa.• Modalităţi de cazare – Ecoturiştii preferă facilităţi de cazare cu confort mediu sau chiar de bază, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

Ecoturiştii au nevoie de informaţii detaliate şi specializate atât înainte cât şi pe parcursul călătoriei, sub forma broşurilor, pliantelor, ghidurilor de călătorie, hărţilor, centrelor de interpretare, ecomuzeelor, indicatoarelor şi potecilor, precum şi prin intermediul ghizilor specializaţi. Furnizarea de informaţii complete este unul dintre elementele de diferenţiere a ecoturismului faţă de turismul tradiţional.

ExempleUn rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă elaborarea unor coduri de comportament, cum ar fi cel elaborat de autoritatea de turism din provincia

18

canadiană Québec. Acest cod arată turiştilor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă pentru practicarea corectă a ecoturismului. El este mai mult decât un cod etic general care se întâlneşte frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lângă limitarea impactului negativ al omului în arealul natural, codul de conduită promovează şi protejarea patrimoniului cultural şi natural. Inspirat după documentul numit ÉcoRoute al Uniunii pentru Conservarea Naturii din Québec, el se adresează tuturor celor care practică ecoturismul şi vizitează zone naturale.

Sintetizaţi caracterizarea ecoturistului, a preferinţelor sale de vacanţă comparativ cu turistul obişnuit, aşa cum reiese din declaratia unui ecoturist veritabil. Textul poate fi vizualizat la adresa: http://csf.colorado.edu/bioregional/jul98/0020.htm

Să ne reamintim...Ecoturismul, respectă principiile de dezvoltare durabilă şi se referă la turismul practicat în general în arii naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale.

M2.U1.5. RezumatEcoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii comunităţilor locale.Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura.Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural.Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul.Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale. Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor activităţi.

M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care dintre următoarele condiţii trebuie să fie îndeplinite de ecoturism?a) conservarea naturii şi caracterul educativb) folosirea resurselor umane localec) impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-culturald) toate răspunsurile sunt corecte

2. Anul Internaţional al Ecoturismului a fost declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite:a) 2002 b) 2000

19

c) 1992 d) 200

3. Cele mai puternice agenţii turistice specializate în ecoturism sunt cele din:a) România, Bulgaria, Ungariab) Marea Britanie, SUA, Germaniac) Nepal, Madagascar, Guatemalad) Asia

5. Ecoturismul este:a) călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de

natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor naturalb) călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori

cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul c) călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventurad) o formă de turism care pune accentul pe conservare, educare, responsabilitate şi

implicarea activă a comunităţii locale6. O caracteristică sociodemografică a ecoturiştilor este:

a) vârsta medie sub 20 anib) mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii bazate pe naturăc) majoritatea ecoturiştilor sunt bărbaţid) 22% dintre ecoturişti sunt absolvenţi de studii superioare

7. Activităţile preferate ale ecoturiştilor sunt:a) vizitarea obiectivelor turistice religioaseb) observarea şi înţelegerea naturiic) practicarea sporturilor extremed) vizitarea centrelor urbane

Temă de controlPrezentaţi într-o lucrare de maxim 10 pagini principalele organizaţii internaţionale care acţionează în sfera ecoturismului.

Unitatea de învăţare M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional

M2.U2.1. Introducere....................................................................................................30M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................................................30M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului................................31M2.U2.4.Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice........................................................36M2.U2.5. Rezumat.........................................................................................................38M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................39

M2.U2.1. IntroducereÎn acest capitol sunt prezentate principalele tendinţe de dezvoltare a

ecoturismului pe plan internaţional. Sunt menţionate activităţile organizaţiilor internaţionale de ecoturism, precum şi caracteristicile destinaţiilro ecoturistice.

20

M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţareLa sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism; cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din 2002; identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice; identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările întreprinse în Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La începutul anilor 80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.

La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber. Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante.

ExempleTouroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya şi Nepal sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai ecoturismului., deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

Specificaţi 3 touroperatori internaţionali specializaţi în vânzarea produselor ecoturistice.

Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină, multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii şi criterii de acreditare recunoscute pe plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare şi criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internaţional. Societatea Internaţională de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în prezent într-un set de principii care au fost acceptate şi preluate de tot mai multe organizaţii, guverne, firme private, universităţi şi comunităţi locale.

21

Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au fost acceptate de către reprezentanţi ai industriei turistice, ONG-uri şi specialişti din întreaga lume. Următorul pas şi cel mai dificil în atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistică presupune colectarea de la firme a datelor privind performanţa socială şi de mediu şi apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse şi foarte dispersaţi în spaţiu. Mulţi dintre ei sunt situaţi în ţări sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de monitorizare şi chiar sistemele de comunicaţii sunt ineficiente sau lipsesc.

Eforturile de acreditare au fost iniţiate de Australia, care a lansat în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel din lume.

Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002 cu sprijinul Oficiului de Turism local şi al Comisiei Canadiene de Turism, sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi a Programului Naţiunilor Unire pentru Mediul Înconjurător (UNEP). În intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanţi din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental. Summitul a reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri preparatorii desfăşurate în anii 2001 şi 2002, care au implicat peste 3000 de participanţi reprezentând guvernele naţionale sau locale, incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din domeniul ecoturismului şi parteneri ai acestora, precum şi organizaţii neguvernamentale, instituţii de învăţământ, consultanţi, organizaţii interguvernamentale şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.

Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfăşurat la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice:• Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural.• Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor.• Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale şi culturale.• Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simţit nevoia organizării unor structuri bine definite, care să poată permite o cât mai bună penetrare a acestuia în rândul comunităţilor. În consecinţă, au luat naştere o serie de organisme care se ocupă strict de această problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul.

Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES).Aceasta a luat fiinţă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „să asiste cât mai multe asociaţii profesionale care se străduiesc să facă din ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare şi dezvoltare durabilă” (Megan Wepler Wood – preşedinte şi fondator). TIES numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi traininguri, furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele economice.

Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociaţie non-profit, incluzândsocietăţi care administrează spaţii de cazare, tour operatori, agenţii de turism, manageri ai ariilor protejate, studenţi şi profesori, consultanţi, asociaţii regionale şi locale, toate având

22

punct comun preocuparea pentru dezvoltarea şi promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul că, în viziunea statului Australian, ecoturismul însuşi poate fi văzut ca o ramură economică distinctă.

Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea activităţilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic şi responsabile din punct de vedere social şi cultural”. Pe lângă aspectele care ţin de desfăşurarea generală a turismului de tipul eco în sfera durabilităţii (obiectiv prioritar pentru orice organizaţie de acest tip), Ecoturism Australia şi-a concentrat activitatea şi pe elaborarea unor programe de acreditare. Este vorba despre NEAP – Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de Atestare Ecoguide. Aplicat iniţial doar în Australia, programul vizează identificarea şi etichetarea adevăratului turism de tipul eco şi în natură. Actualmente el este exportat în întreaga lume sub denumirea de Standardul Internaţional pentru Ecoturism. Scopul acestui program este de a certifica produse care se bazează pe principiile ecoturismului, fiind o garanţie pentru o prestaţie corespunzătoare şi din punctul de vedere al durabilităţii. NEAP acreditează produse şi nu companii, circumscrise unuia din următoarele trei domenii: cazare, circuite, obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate mai restrâns, el atestând anumite capacităţi ale ghizilor care deservesc programe din sfera ecoturismului sau turismului în natură. Este o completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.

ExempleEligibilitatea pentru Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură se bazează pe următoarele opt principii:1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu natura, în moduri care să ducă la o mai bună înţelegere şi apreciere.2. Interpretare: Integrează oportunităţi de înţelegere a naturii în fiecare experienţă.3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici pentru un turism durabil din punct de vedere ecologic.4. Contribuţia la conservare: Contribuie în mod pozitiv la conservarea permanentă a zonelor naturale.5. Implicarea comunităţilor locale: Contribuie în mod constant la bunăstarea comunităţilor locale.6. Componenta culturală: Protejează, explică şi implică diferitele culturi locale.7. Satisfacţia consumatorilor: îndeplineşte în mod consecvent aşteptările consumatorilor.8. Marketing responsabil: Acţiunile de marketing sunt precise şi conduc la aşteptări realiste.

Pentru un touroperator naţional specializat în ecoturism verificaţi respectarea principiilor de acreditare incluse în Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură propus de asociaţia Ecotourism Australia.

Apariţia şi dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis apariţia unui nou model decolectare şi distribuire a informaţiilor din orice domeniu. Astfel, iubitori ai naturii din Europa s-au reunit şi au creat un site cuprinzător numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de util pentru cei interesaţi de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri de obiective, materiale scrise. Acestea se regăsesc în mai multe limbi şi sunt accesibile pentru toată lumea. Eco- Tour se defineşte ca un centru al informaţiilor pentru toţi utilizatorii de Internet care doresc să-şi planifice o vacanţă respectând cerinţele de conservare şi protejare a mediului înconjurător. Site-ul reuneşte informaţii despre ofertanţii de locuri de cazare

23

(hoteluri şi alte forme), regiuni şi staţiuni turistice, produse turistice şi numeroase modele întâlnite în diferite ţări.

În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor economic important în special în zonele rurale şi de aceea, interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere micilor întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de promovare la nivel mondial şi pe de altă parte să arate consumatorilor interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de tip eco.

Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai puternică organizaţie din turism. Aceasta numără peste 130 de membri şi a participat la 511 misiuni şi 126 proiecte pe tot globul. De cea mai mare susţinere au beneficiat continentele Africa şi Asia39. Dacă se va urmări aceeaşi structură continentală a interesului OMT şi în sfera ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele menţionate au un imens potenţial în acest domeniu. Pe de altă parte ar constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în zonele extrem de sărace.

Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).Pe lângă aceste organisme există în cadrul politicilor guvernamentale ale statelor anumite strategii care vizează domeniul ecoturismului. Multe dintre direcţii au avut o strânsă legătură cu Anul Internaţional al Ecoturismului.

Să ne reamintim... Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002. Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul ecoturismului este Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES). Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de Atestare Ecoguide au fost realizate de asociaţia Ecotourism Australia.

M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate. Aceste destinaţii includ atât potenţialul natural cât şi cultural al zonei şi sunt diferite de alte staţiuni turistice printr-o planificare urbanistică mult mai atentă şi durabilă. Autorităţile locale au un rol vital în orientarea dezvoltării turistice pentru a evita deteriorarea mediului natural şi patrimoniului cultural al destinaţiei. Pentru o exploatare durabilă a potenţialului ecoturistic sunt necesare politici şi strategii de dezvoltare locală, Agenda Locală 21, stabilirea unor reguli cu privire la activităţile turistice dar şi a unor limite maxime ale circulaţiei turistice.Principalele caracteristici ale unei destinaţii ecoturistice sunt următoarele:

Potenţial turistic natural, de obicei conservat în cadrul unei arii protejate. Densitate redusă a construcţiilor astfel încât potenţialul natural să fie mai prezent decât

potenţialul antropic. Existenţa afacerilor mici, deţinute de localnici, care oferă servicii de cazare şi masă

dar şi produse de artizanat. Existenţa zonelor de recreere în aer liber, care protejează ecosistemele fragile (poteci,

piste pentru biciclete etc.).

24

Ospitalitatea personalului din cadrul unităţilor de cazare şi alimentaţie. O varietate de festivaluri locale şi alte evenimente culturale care demonstrează

perpetuarea tradiţiilor. Facilitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele naturale.

Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă: un master plan pentru dezvoltarea turistică din zonă care să sepcifice clar spaţiile

verzi, aleile de promenadă, potecile turistice, zonele de acces public, precum şi reguli clare cu privire la densitatea dezvoltării urbanistice permisă în zonele rezidenţiale şi comerciale;

un plan de management al vizitatorilor; consultarea actorilor locali cu privire la tipul de turism care se doreşte a fi dezvoltat în

zonă, folosind intermediari neutri care înţeleg punctul de vedere al comunităţii locale; planificarea integrată a resurselor naturale în vederea oferirii mai multor alternative de

dezvoltare economică durabilă rezidenţilor alături de ecoturism.Dezvoltarea industriei ecoturistice la nivel internaţional se constituie într-un important

şi potenţial factor pozitiv pentru ariile naturale protejate şi comunităţile acestora. Din ce în ce mai multe persoane aleg destinaţiile ecoturistice, caută să se implice în activităţile de conservare a naturii, promovează şi apreciază culturile tradiţionale şi stilurile de viaţă. Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care se ghidează după reguli etice şi practici specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin natură), sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii) şi contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin participarea la activităţile turistice).

Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice sunt: managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor ecoturistice.

Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite, oferind cele mai bune oportunităţi pentru satisfacerea experienţei în natură a fiecărui vizitator, producând un impact negativ minim asupra naturii şi comunităţilor locale şi creând cele mai bune şanse pentru dezvoltarea de mici afaceri locale care respectã principiile ecoturismului.

Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care aspectele de interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau culturale se comunică turiştilor. Interpretarea este un instrument important pentru managementul vizitatorilor şi poate fi aplicată sub următoarele forme: Personală –faţă în faţă - plimbări cu ghid, ture, personal din centrele de vizitare sau

punctele de informare turistică; Ne-personală – publicaţii, trasee care permit orientarea fãrã ghid, centre de vizitare,

panouri de interpretare; Bazată pe artă – sculptură, arta dramatică, povestiri; New media – ghiduri ce se pot descărca de pe internet, trasee cu ghid audio.

ExemplePentru a proteja resursele naturale pentru generaţiile următoare, regiunea Parcului Naţional Retezat a fost împărţită în Strategia Pentru Dezvoltarea unui Turism Durabil, elaborată în cadrul programului PAN Parks, în patru zone de dezvoltare. Fiecare zonă reflectă un amestec diferit de surse, diferite interese de piaţă şi diferite capacităţi de cazare unde se pot organiza toate tipurile de activităţi. Bineinţeles că acele zone care sunt mai fragile şi mai îndepărtate vor fi destinate unui număr mai restrâns de turişti, în timp ce zonele din exteriorul parcului vor fi destinate unui număr mai mare de vizitatori care să petreacă mai multe zile în zonă.

25

Pentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România identificaţi soluţii pentru evitarea conflictelor între diferite categorii de vizitatori.

Să ne reamintim... Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate. Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice sunt: managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor ecoturistice. Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă: un master plan, un plan de management al vizitatorilor, consultarea actorilor locali şi planificarea integrată a resurselor naturale.

M2.U2.5. RezumatDestinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care se ghidează după reguli etice şi practici specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin natură), sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii) şi contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin participarea la activităţile turistice). Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002.

M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care dintre următoarele principii sunt specifice ecoturismului:a) contribuţia activă la conservarea patrimoniului natural şi culturalb) comunităţile locale nu sunt incluse în activităţile de planificare turisticăc) turiştii primesc puţine explicaţii privind resursele naturale şi culturale ale zonelor

vizitated) grupurile de ecoturişti sunt de dimensiuni mari

2. Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul ecoturismului este:a) Ecoturism Australia (EA)b) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP)c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)d) Eco-Tour

3. Ce asociaţie internaţională a propus Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):

a) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP)b) Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO)c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)d) Ecoturism Australia (EA)

26

4. Care dintre următoarele principii sunt incluse în Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):

a) contribuţia la conservarea naturiib) implicarea comunităţilor localec) marketing responsabild) durabilitatea de mediue) toate răspunsurile sunt corecte

5. Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate prin:a) potenţial turistic culturalb) existenţa zonelor de recreere în aer liberc) densitate mare a construcţiilord) evitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele naturale

6. Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:a) un plan de management al vizitatorilor b) restaurarea patromoniului culturalc) Agenda Locală 21d) strategia de dezvoltare regională

7. Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care:a) îndrumă vizitatorii către zonele naturale b) produce un impact negativ asupra naturii şi comunităţilor localec) îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivited) îndrumă vizitatorii către centrele de informare turistică

8. Interpretarea ne-personală a naturii şi culturii se poate face prin:a) plimbări cu ghidb) sculpturăc) arta dramaticăd) panouri de interpretare

Temă de controlPentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România propuneţi o strategie pentru interpretarea naturii şi culturii locale şi modalitatea de implementare.

Modulul 3. Dezvoltarea ecoturismului în România

CuprinsIntroducere.....................................................................................................................41Obiectivele modului.......................................................................................................41U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România....................................................42U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România.........................................57

IntroducereAvând în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural poate deveni avantajul competitiv al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin politici de dezvoltare durabilă. Biodiversitatea şi potenţialul natural sunt afectate de poluare, exploatare excesivă a resurselor dar şi de investiţiile necorespunzătoare

27

în turism. Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră poate fi şansa de valorificare a potenţialului turistic natural într-o modalitate durabilă astfel încât să putem beneficia pe termen lung de aceste resurse turistice. Ecoturismul poate aduce fonduri pentru conservarea naturii dar şi noi şanse de dezvoltare a comunităţilor locale din interiorul sau din apropierea ariilor protejate.

Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: identifice principalele atracţii ecoturistice din România; cunoască principiile dezvoltării ecoturismului în România; să înţeleagă criteriile de certificare a prestatorilor de servicii ecoturistice din România să înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la conservarea naturii; să cunoască obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România; să identifice categoriile de arii protejate din România.

Unitatea de învăţare M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România

CuprinsM3.U1.1. Introducere....................................................................................................42M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................................................42M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România...............................................43M4.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România.......................47M3.U1.5. Rezumat.........................................................................................................54M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................55

M3.U1.1. IntroducereRomânia are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale autentice. Ţinând cont de situaţia existentă pe piaţa turistică europeană, precum şi de punctele forte pe care le are România în competiţia cu celelalte posibile destinaţii din regiunea Europa Centrală şi de Est, ecoturismul poate reprezenta o soluţie pentru revigorarea turismului românesc.

M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare îşi propune prezentarea premiselor care au stat la baza dezvoltării ecoturismului în România. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: identifice principalele atracţii ecoturistice din România; înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la conservarea naturii; cunoască modul de înfiinţare şi obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România; identifice şi să exemplifice categoriile de arii protejate din România.

28

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România

România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în prezent în jur de 5% din teritoriul ţării. Majoritatea destinaţiilor ecoturistice sunt situate în interiorul sau în imediata vecinătate a acestor arii protejate, cum ar fi: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, „paradisul păsărilor”; comunităţile din zona de nord a Parcului Naţional Piatra Craiului cu programe ecoturistice axate pe carnivore mari (urşi, lupi şi linx); Parcul Naţional Retezat, cel mai vechi parc din România, intrat în reţeaua PanPark şi Parcul Natural Apuseni cu ancestralele tradiţii legate de natură. De asemenea, trebuie evidenţiat faptul că în ţara noastră există încă păduri nefragmentate, şi peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării, peste 12 000 de peşteri şi, nu în ultimul rând, tradiţii locale pline de autenticitate. Ecoturismul permite valorificarea acestui capital natural şi totodată conservarea acestuia.

Dezvoltarea ecoturismului în România este dificilă deoarece politica de conservare a naturii are deficienţe şi există probleme de depozitare a deşeurilor în zonele rurale.

ExempleRomânia are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale pline de autenticitate.

În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural în vederea dezvoltării ecoturismului.

România poate deveni o destinaţie importantă pentru practicarea ecoturismului. Argumentele în favoarea acestei premise sunt:

existenţa unor zone sălbatice, neafectate de intervenţia omului şi a unor mari suprafeţe de pădure;

fauna şi flora bogată, cu specii şi ecosisteme unicat în Europa; diversitatea resurselor turistice naturale: fauna, flora, geologice, speologice etc.; infrastructura de acces în zone turistice unde se practică ecoturismul; existenţa unităţilor turistice care se adresează segmentelor de clienţi interesaţi de

turism rural şi agroturism; cererea în creştere pentru ecoturism; existenţa cadrului legal care prevede atât delimitarea parcurilor naturale şi naţionale, a

ariilor naturale protejate, cât şi condiţiile necesare instruirii administraţiei pentru zonele protejate, în vederea iniţierii managementului acestora.În percepţia Asociaţiei de Ecoturism din România principalele „eco-atracţii” ale

României sunt: Delta Dunării - unică în Europa, Carnivore mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală - viaţa de zi cu zi (de exemplu: căruţe, agricultura tradiţională), oierit, peşteri.

Conform unui studiu efectuat în rândul touroperatorilor străini, turiştii caută în România, în primul rând, natura neatinsă de om şi obiceiurile tradiţionale româneşti. După tradiţii, în topul interesului, se află apoi Delta Dunării, populaţia de carnivore mari a

29

României, care este pe locul al doilea în Europa din punctul de vedere al efectivului, după Rusia. Un alt element îndrăgit de turiştii străini este ospitalitatea românească. Unul din avantajele competitive de care beneficiază România, în comparaţie cu destinaţiile turistice consacrate, este păstrarea în anumite zone a unui mediu natural nealterat de prezenţa şi activităţile omului.

S

usursa: Blumer, A., Romania tourism destination image facing the Dutch market perception, An assessment of the destination image of Romania in relation to ecotourism, master thesis, World International Centre of Excellence Wageningen University, Olanda, 2002, pag. 26

Figura 1 „Eco-atracţiile” României percepute de agenţiile olandeze de turism în anul 2002

Primele programe de ecoturism din România, au început să apară în anul 2000, iniţiate de câteva Parcuri Naţionale şi Naturale: Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ, beneficiare ale unui grant oferit de Fondul Global de Mediu (The Global Environment Facility). Au urmat

30

9284 83 82 82 81 79 78

72

0

1020

3040

506070

8090

100

Scor (0 -100)

Nat

ura

Aut

entic

itate

atr

aditi

ilor

Car

nivo

rele

mar

i

Del

ta D

unar

ii

Pad

uri

nefr

agm

enta

te

Osp

italit

ate

Div

ersi

tate

ape

isaj

ului

Rel

atia

om

-na

tura

Pes

teril

e

Eco-atractii turistice

"Eco-atractiile" Romaniei, percepute de agentiile de turism olandeze in anul 2002

proiecte de conservare a naturii care aveau şi o componentă de ecoturism: Proiectul Carnivore Mari în Carpaţi – Zărneşti, care a dezvoltat programe axate pe observarea animalelor: urşi, lupi, linx şi tradiţiile locale conexe acestora şi proiectul “Acţiuni combinate pentru protecţia şi valorificarea patrimoniului natural al Munţilor Apuseni”, implementat de către Federaţia Română de Speologie, care a dezvoltat programe de ecoturism axate pe valorificarea tradiţiilor locale şi a potenţialului carstic.

În prezent, programele de ecoturism din România se concentrează în următoarele zone:- Delta Dunării şi Dobrogea: observarea păsărilor, plimbări cu bărci;- Parcul Naţional Piatra Craiului: programe bazate în special pe observarea carnivorelor mari: lup, urs, râs, dar şi a unor specii de plante specifice, turism ecvestru, biciclete, plimbare cu rachete de zăpadă etc.;- Munţii Apuseni: speoturism, drumeţii tematice, programe culturale, schi de tură, turism ecvestru, biciclete;- Transilvania: descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii tematice etc.;- Maramureş: programe culturale, descoperirea naturii: faună şi floră, ocupaţii tradiţionale, arhitectură, călărie, cicloturism etc.;- Bucovina: turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii: floră şi faună, drumeţii tematice etc.;- alte zone din Munţii Carpaţi: numeroase arii naturale protejate, unele cu statut de parc naţional sau natural) cu programe axate pe: turism ecvestru, cicloturism, drumeţie tematică, schi de tură, plimbare cu rachete de zapadă etc.

România are un patrimoniu natural şi cultural unic ce poate deveni o destinaţie intersantă pentru turismul mondial, având în vedere faptul că se manifestă ca tendinţă, căutarea destinaţiilor cu potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă. România trebuie să conserve capitalul natural de care dispune pentru a putea beneficia pe termen lung prin stabilirea unor strategii şi politici de dezvoltare a ecoturismului pe plan local, regional şi naţional.

Dezvoltarea şi promovarea ecoturismului în România reprezintă un instrument pentru conservarea naturii care poate acţiona prin:1. finanţare directă în proiecte de conservare a naturii;2. crearea unor surse alternative de venituri pentru comunităţile locale, mărind capacitatea

lor de a dezvolta servicii de înaltă calitate pentru diminuarea presiunii asupra naturii;3. încurajarea dezvoltării durabile la nivel local a comunităţilor rurale din ariile protejate (de

exemplu măsuri de planificare a folosirii terenurilor care ţin seama de conservarea naturii şi de ariile protejate);

4. promovarea celor mai bune practici de mediu ale touroperatorilor şi pensiunilor;5. creşterea nivelului de conştientizare al localnicilor şi turiştilor cu privire la conservarea

naturii, consumul redus de energie şi adoptarea măsurilor de colectare ecologică a deşeurilor.

Programele de ecoturism din România sunt oferite turiştilor prin intermediul unor touroperatori locali care colaborează de regulă cu touroperatori din străinatate.

ExempleCei mai importanţi touroperatori români care vând programe de ecoturism în prezent sunt: Daksa, Carpathian Nature Tours, Roving Romania, Absolute Nature, Colin Shaw, Delta Travel, Equus Silvania, InterPares, Stefan cel Mare etc. De asemenea, marile agenţii de turism din România, care au dezvoltat în ultimii ani programe de turism în natură sunt: Ţiriac Travel, Paralela 45, J’info Tours, Perfect Tour, Transilvania Tour etc.

31

Să ne reamintim...România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în prezent în jur de 5% din teritoriul ţării.România are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale pline de autenticitate.

Prezentaţi un produs ecoturistic oferit de un touroperator din România specializat în domeniul ecoturismului.

M3.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România

Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din România (AER). Aceasta este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc. Modele internaţionale aplicate cu succes sunt: Strategia de dezvoltare a ecoturismului în Australia şi Programul de acreditare în domeniul ecoturismului şi a turismului legat de natură (“Nature and Ecotourism Acreditation Programe”) şi Programul de acreditare în ecoturism, aplicat în Suedia (“Nature’s Best”, primul sistem de acreditare în ecoturism din emisfera nordică.          

Misiunea asociaţiei este promovarea conceptului de ecoturism şi a dezvoltării ecoturismului în vederea sprijinirii conservării naturii, a dezvoltării durabile a comunităţilor locale din zonele cu valori naturale, pentru creşterea calităţii serviciilor legate de ecoturism şi promovarea naturii ca element esenţial al imaginii turistice a României. Înfiinţarea acestei asociaţii a fost determinată de faptul că România are un patrimoniu natural şi cultural unic, ce poate deveni o atracţie deosebită pentru turismul mondial. Având în vedere tendinţele actuale ale turiştilor de a căuta destinaţii cu potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă, acest capital natural trebuie conservat pentru a putea beneficia de el pe termen lung.

Obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România sunt: promovarea conceptului şi a principiilor ecoturismului la nivel local, regional şi

naţional; promovarea ecoturismului ca instrument de conservare a naturii; promovarea valorilor naturale şi tradiţionale care respectă natura ca atracţii

ecoturistice şi păstrarea acestora; implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor ecoturistice; promovarea ecoturismului ca instrument prin care populaţiile locale pot realiza

venituri; încurajarea folosirii resurselor locale de către ofertanţii de produse ecoturistice; crearea şi menţinerea unui sistem de servicii de calitate în ecoturism; crearea şi implementarea unui sistem de certificare în ecoturism.

În documentele Organizaţiei Mondiale a Turismului se menţionează în 2002, considerat Anul Internaţional al Ecoturismului următoarele caracteristici ale „ecoturiştilor”: în general au vârsta cuprinsă între 30 şi 59 ani, studii superioare şi venituri peste medie.

32

Ecoturiştii doresc servicii turistice de calitate, ghizi locali excelenţi, doresc să călătoreasca în grupuri mici, sunt interesaţi de programe educative, mâncare de calitate bazată pe produse naturale, zone neaglomerate, spaţii de cazare de calitate şi sunt sensibili la problemele de conservare a naturii.

Pentru a răspunde acestor cerinţe pot fi dezvoltate şi promovate următoarele tipuri de activităţi:• Vizionare de păsări (“birdwatching”);• Vizionare de animale sălbatice (“wildlife watching”);• Drumeţii /programe tematice;• Călărie;• Vizitare peşteri (“caving”);• Alte activităţi în aer liber: plimbare cu bicicletele, ture pe schiuri de fond sau raquettes, plimbări cu căruţa, vizite în locuinţe tradiţionale etc..

În prezent există câteva agenţii de turism touroperatoare din România care au reuşit să promoveze cu succes produse ecoturistice, în special turiştilor din tările vest-europene: Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Austria, Elveţia. Cu toate acestea, potenţialul ecoturistic al României este încă puţin exploatat, fiind necesare investiţii în produsele ecoturistice româneşti. Se poate spune că piaţa ecoturismului în România este la început de drum, cu mari posibilităţi de afirmare.               

Alături de eforturile Asociaţiei de Ecoturism din România există şi iniţiativele altor organizaţii din acest domeniu: în Zărneşti - Asociaţia de Ecoturism Plaiuri Zărneştene, în Munţii Apuseni - Centrul de Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă pentru zona carstică, Parcurile Naţionale şi Naturale - Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ, dar şi iniţiativele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC pentru dezvoltarea turismului rural.

Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic ridicat sunt situate în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate iar România deţine în prezent 12 parcuri naţionale. În afara parcurilor naţionale, parcurilor naturale şi rezervaţiilor biosferei există aproximativ 800 de rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale a căror suprafaţă totală nu a fost încă determinată însă este estimată la aproximativ 169.000 hectare.

În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural în vederea dezvoltării ecoturismului.

România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate şi iniţiativele de dezvoltare turistică potrivite acestor zone sunt cele ecologice. Succesul dezvoltării turismului în ariile protejate este condiţionat de sprijinul autorităţilor locale şi centrale şi de o abordare echilibrată care să aibă în centrul atenţiei valorile culturale şi naturale ale acestor zone.

Având în vedere riscurile pe care le implică dezvoltarea turismului în ariile protejate, ecoturismul apare ca una dintre cele mai potrivite forme de turism pentru aceste zone, deoarece punctul principal de atracţie este potenţialul natural şi încurajează conservarea naturii şi dezvoltarea comunităţilor locale.

Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a stabilit categoriile de zone protejate existente în ţara noastră, ţinând cont de clasificarea Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN):

a) Rezervaţii ştiinţifice Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,

33

paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate.

Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot desfăşura numai activităţi ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".

ExempleRezervaţia ştiinţifică Pietrosul Mare din Munţii Rodnei

b) Parcuri naţionale Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.

Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.

În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN - "Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere".

ExempleParcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Călimani

c) Monumente ale naturii Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

ExempleStejarii seculari din specia stejarului brumăriu – monument al naturii- comuna M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

d) Rezervaţii naturale Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic,

34

forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor protejate.

Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinţe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste rezervaţii corespund categoriei IV IUCN, şi anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.

ExempleLacul şi golul alpin Bâlea, Munţii Făgăraş, care ocroteşte peisajul glaciar, stâncăriile, flora şi fauna specific alpine.

e) Parcuri naturale Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere".

De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

ExempleParcul Natural Apuseni, Parcul Natural Bucegi

f) Rezervaţii ale biosferei Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi

conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase.

Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.

35

ExempleRezervaţia Biosferei Delta Dunării

g) Zone umede de importanţă internaţională Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.

Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice.

h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate

al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural.

Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

i) Arii speciale de conservare Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a

conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.

Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate.

j) Arii de protecţie specială avifaunistică Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare.

Acest sistem de clasificări are la bază o serie de obiective de management: cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice, menţinerea serviciilor, protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi recreere, educaţie, utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi tradiţionale.

Să ne reamintim... Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din România (AER). AER este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze

36

turismul românesc. Principalele activităţi ecoturistice propuse de AER sunt: vizionarea de păsări (“birdwatching”), vizionarea de animale sălbatice (“wildlife watching”); drumeţii, călărie, vizitarea peşterilor (“caving”), plimbări cu bicicletele, ture pe schiuri de fond sau raquettes, plimbări cu căruţa.România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate.

Prezentaţi potenţialul ecoturistic al unei arii protejate din România.

M3.U1.5. RezumatPrincipalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală.Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc.Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic din România sunt situate în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate.

M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ariile protejate din România acoperă:a) 10% din teritoriul ţăriib) 30% din teritoriul ţăriic) 1% din teritoriul ţăriid) 5% din teritoriul ţării

2. Asociaţia de Ecoturism din România s-a constituit printr-un parteneriat între:a) primăriile locale din zone turisticeb) touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea

naturii, asociaţii de turismc) Ministerul Turismului şi touroperatorid) administraţiile ariilor protejate

3. Care dintre următoarele activităţi este promovată de Asociaţia de Ecoturism din România:a) vânătoareab) plimbările cu ATVc) motociclismuld) drumeţia

4. Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este:a) desfăşurarea activităţilor ştiinţificeb) conservarea peisajului şi recreere c) de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică

specifică zonelor umeded) conservarea unor zone de habitat natural a căror valoare este recunoscută ca fiind de

importanţă universală5. În ce categorie de arie protejată se încadrează Delta Dunării?

37

a) Rezervaţie a Biosfereib) Parc Naturalc) Parc Naţionald) Monument al naturii

6. În ce categorie de arie protejată se încadrează Munţii Piatra Craiului?a) Parc Naturalb) Rezervaţie ştiinţificăc) Rezervaţii naturale d) Parc Naţional

7. Programele de ecoturism din Munţii Apuseni se concentrează pe:a) descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii tematiceb) turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturiic) speoturism, drumeţii tematice, turism ecvestru, bicicleted) observarea carnivorelor mari

8. Modelele internaţionale aplicate de Asociaţia de Ecoturism din România pentru certificarea ecoturistică sunt:

a) „Ecotrans” şi „Ecotour”b) „NEAP” şi „Nature’s Best”c) „Blue Flag” şi Ecoguide”d) „Blue Flag” şi „NEAP”

Temă de controlAlegeţi o arie protejată din România şi prezentaţi activităţile ecoturistice care pot fi dezvoltate şi infrastructura necesară desfăşurării acestora.

Unitatea de învăţare M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România

Cuprins

M3.U2.1. Introducere....................................................................................................57M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................................................57M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România.......................58M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România.....................61M3.U2.5. Rezumat.........................................................................................................66M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................66

M3.U2.1. IntroducereRomânia dispune de un bogat patrimoniu natural şi are şanse excelente de a deveni o atracţie specială pentru turismul internaţional având în vedere tendinţele actuale pe plan mondial, de orientare a fluxurilor turistice către destinaţii cu potenţial

38

turistic natural. Schimbările socio-economice din ţara noastră, induse pe de o parte de trecerea la o economie de piaţă dar şi de Integrarea Europeană, aduc numeroase ameninţări conservării naturii în Munţii Carpaţi şi în Delta Dunării, dar oferă în acelaşi timp o serie de oportunităţi. Dezvoltarea ecoturismului poate fi considerată principala oportunitate oferită de actualul context economic deoarece această formă de turism aduce beneficii socio-economice cu investiţii minime, prin exploatarea într-o manieră durabilă a potenţialului turistic natural şi constituie un instrument de conservare a naturii şi dezvoltare durabilă locală.

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare îşi propune clarificarea principiilor de bază ale dezvoltării ecoturismului în România şi prezentarea sistemului de certificare a prestatorilor de servicii ecoturistice din ţara noastră. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: identifice principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România; cunoască sisteme de certificare internaţionale în domeniul turismului durabil şi ecoturismului; înţeleagă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un sistem de certificare credibil; înţeleagă avantajele certificării prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România; cunoască etapele şi condiţiile preliminare pentru certificarea prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România; identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de certificare ecoturistică.

Durata medie de parcurgere a celei de-a doua unităţi de învăţare este de 3 ore.

M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România

Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din Suedia şi sunt formulate astfel:a) Focalizarea pe zone naturale

Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esenţial în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului.

ExempleCazarea se face într-o zonă cu potenţial turistic natural; peste 50% din imaginile de marketing pentru produs includ natura ca element sau ca fundal.

b) Interpretarea produsului ecoturisticEcoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natură ce duc la o mai bună înţelegere,

apreciere şi bucuria de a descoperi, ocroti natura şi cultura tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc lărgirea nivelului de cunoaştere, înţelegere, apreciere şi plăcere. Produsul ecoturistic se planifică, se proiectează şi

39

se oferă în aşa fel încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor şi aşteptărilor clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare atât personală, cât şi nonpersonală.

ExempleTuriştilor li se oferă posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul natural şi cultural al mediului vizitat. Fiecare unitate de cazare trebuie să promoveze imaginea legată de ecoturism prin cel puţin un mijloc de interpretare personală.

c) Principiul durabilităţii, din perspectiva protejării mediului naturalActivităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de

turism şi planificare din punct de vedere al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfăşoară, şi este condus, astfel încât să conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.

ExemplePersonalul înţelege şi aplică măsurile luate în cadrul planificării produselor, pentru asigurarea durabilităţii mediului. Au fost identificate riscurile cu impact asupra mediului cauzate de produsele operatorilor şi au fost stabiliţi paşii ce trebuie urmaţi pentru înlăturarea sau diminuarea lor.Activităţile ecoturistice derulate în arii protejate se desfăşoară în locuri desemnate prin planul de management al zonei, ca fiind potrivite tipului de activitate sau desemnate ca atare de administratorul/custodele ariei protejate.Amenajarea şi utilizarea facilităţilor au produs un impact cât mai mic asupra vegetaţiei autohtone şi a faunei locale.

d) Contribuţia la conservarea naturiiEcoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. Ecoturismul

implică participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalităţi constructive pentru managementul şi conservarea acestor arii naturale (de exemplu oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii financiare pentru organizaţiile de conservare).

ExempleOperatorul asigură o contribuţie financiară la proiecte de conservarea naturii pe plan local de minim 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist (se plăteşte doar o dată pe turist/sejur).

e) Gradul de satisfacere a turiştilorEcoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. Gradul de satisfacţie al turiştilor în

privinţa produsul ecoturistic este esenţial, experienţa oferită îndeplinind sau chiar depăşind aşteptările clienţilor.

ExempleProdusul prevede existenţa unui mecanism de evaluare a satisfacerii aşteptărilor turiştilor (de exemplu un chestionar de evaluare), de procesare a rezultatelor şi accesul AER la rezultatele evaluării şi monitorizării.

f) Marketing corectMarketingul în domeniul ecoturismului oferă clienţilor informaţii complete şi

responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a gradului de satisfacere a turiştilor.

ExempleMarketingul practicat pentru promovarea produsului este corect, responsabil şi creează aşteptări realiste ale clientului cu privire la programele oferite.

40

De multe ori ecoturismul este asociat cu "turismul de aventură", "turismul de natură", "turismul rural" şi cu "agroturismul" însă nici una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de ecoturism, decât atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în definiţia ecoturismului. Ecoturismul are ca principală motivaţie observarea şi aprecierea naturii, iar turismul de aventură este bazat pe exerciţiul fizic şi activităţi sportive, cu un anumit grad de risc, desfăşurate în cadrul natural.

Integrarea României în Uniunea Europeană creează posibilitatea dezvoltării laturii ecoturistice a producţiei turistice româneşti, care, prin specificul său, are posibilitatea pătrunderii pe piaţa comunitară europeană. Dezvoltarea ecoturismului oferă o şansă de supravieţuire întreprinderilor mici şi mijlocii din industria ospitalităţii, precum şi de relansare a activităţilor economice din cadrul colectivităţilor rurale. Orientarea acestora spre produsul ecoturistic, respectiv către activităţi de agroturism şi turism rural, care să valorifice atât peisajul natural, cât şi tradiţiile româneşti constituie o posibilitate de redimensionare şi repoziţionare a ofertei turistice româneşti.

Să ne reamintim...Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din Suedia.

M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului. Acest sistem urmăreşte realizarea rezultatelor concrete vizând conservarea naturii, dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale şi punerea în valoare a resurselor naturale şi culturale locale. Sistemul propune certificarea produselor ecoturistice dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în vederea garantării calităţii ecoturistice a acestora.

Dintre avantajele deţinerii mărcii de ecoturism se pot menţiona următoarele: ajută clienţii să identifice mai uşor acele produse care oferă experienţe autentice legate de natură şi cultură; garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă; devine o imagine şi un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile de cazare şi destinaţiile certificate; contribuie activ la conservarea naturii şi încurajarea dezvoltării durabile la nivel zonal; sprijină administraţiile ariilor protejate în vederea realizării unui turism cu impact minim asupra mediului; garantează existenţa canalelor de comunicare şi de realizare de acţiuni concrete între sectorul de afaceri (agenţii de turism) şi organismele interesate de conservarea naturii (administraţiile ariilor protejate).

Organizaţia Mondială a Turismului recomandă încă din martie 2003 autorităţilor naţionale în turism să sprijine elaborarea şi implementarea unor sisteme de certificare în vederea realizării unui turism durabil care să răspundă specificului naţional.

Pentru a evita folosirea termenilor de „ecoturism” sau „eco-certificat” de către acele structuri care nu respectă principiile ecoturismului a apărut necesitatea realizării unor sisteme de certificare care să stabilească nişte norme stricte ce trebuie adoptate de unităţile care vor să se încadreze în domeniul ecoturismului. Nu s-a stabilit însă până în prezent un sistem de

41

certificare în ecoturism, valabil pe plan internaţional. Există numeroase sisteme de ecocertificare în domeniul turistic, unele fiind generale şi globale iar altele locale şi specializate.

Un studiu, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului în 2002, a identificat peste 100 de scheme de certificare şi aproximativ 700 de companii care implementează un asemenea sistem. Există de asemenea ţări şi regiuni care au stabilit propriile sisteme de certificare, cum ar fi: Australia, Costa Rica, Uniunea Europeană, dar există şi companii de turism care şi-au dezvoltat propria schemă de certificare, cum ar fi touroperatorul german TUI. În domeniul ecoturismului nu există un organism internaţional care să se ocupe de certificare şi un sistem unic aplicabil pe plan global.

ExemplePe plan internaţional au apărut sisteme de certificare în domeniul turismului durabil şi ecoturismului cum ar fi: Blue Flag, Green Globe 2000, Green Hotel Initiative, Kiskeya Alternativa, Alianza Verde’s Green Deal, PAN Parks, Smart Voyager, Saskatchewan’s Horizons precum şi iniţiativele la nivel naţional din Belize, Brazilia, Fiji, Kenya, Peru, Africa de Sud, Sri Lanka, Suedia, Fiji.

Un sistem de certificare credibil trebuie să includă: existenţa şi interpretarea standardelor; evaluatori calificaţi, standarde care să definească pregătirea şi calificarea acestora; un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de clienţi şi competent în

domeniu; proceduri bine stabilite; un mecanism uşor de implementat şi transparent.

În noiembrie 2000 a fost organizat un seminar cu tema: “Necesitatea certificării din perspectiva ecoturismului şi turismului durabil”, la Mohonk Mountain House din New Paltz, statul New York, SUA. La acest seminar au participat 45 de specialişti în domeniul certificării turistice din 20 de ţări. Discuţia s-a concentrat spre stabilirea unor standarde operaţionale pentru prestatorii de servicii ecoturistice, relevând trei subiecte cheie: stabilirea caracteristicilor unui sistem de certificare de succes, factorii critici ai cererii şi ai ofertei.

În cadrul acestui seminar internaţional s-au stabilit principalele caracteristici ale unui sistem de certificare de succes:

credibilitatea; să cuprindă toate fazele prestaţiei turistice; să fie stabilit în funcţie de cererea de servicii turistice; să fie transparent şi deschis; să permită o implementare uşoară; să se poată autosusţine financiar.

Factorii critici ai cererii au fost identificaţi ca fiind: cunoaşterea sistemului de către consumatori; înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate; valoarea acestor atribute pentru consumatori; credibilitatea procesului de certificare; consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe piaţă; acreditarea, ca element important al sistemelor de certificare descentralizate.

Principalii factori critici ai ofertei, de care un sistem de certificare trebuie să ţină cont sunt: costul certificării; training-ul; consultanţii;

42

autoevaluarea aplicanţilor; evaluarea propriu-zisă; informarea aplicanţilor cu privire la cele mai bune practici şi sursele de procurare a

echipamentelor, materialele şi serviciile necesare certificării; posibilitatea interpretării cerinţelor atât de către auditori cât şi de către aplicanţi.

Sistemul de Certificare în Ecoturism din România atestă nivelul ridicat al serviciilor unui prestator de servicii turistice. Criteriile de certificare ecoturistică în România sunt: includerea activităţilor desfăşurate în mijlocul naturii, tururi de maximum 15 turişti cu ghizi specializaţi pe zona respectivă, unităţile turistice cu maximum 20 camere de cazare.

Conservarea naturii trebuie să fie principiul de bază în activităţile ecoturistice, ofertanţii de produse ecoturistice nu trebuie să promoveze vânătoarea şi activităţile dăunătoare naturii, ca off-road-ul sau schijet-ul. Sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România este rezultatul studiului mai multor sisteme de certificare din diverse ţări având ca model sistemul de acreditare propus de Asociaţia de Ecoturism din Australia.

Mecanismul de certificare cuprinde mai multe etape, în următoarea succesiune:Etapa 1 – depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării. Cererea precum şi documentaţia necesară evaluării constă într-un set de formulare, la care vor fi anexate documente relevante, toate acestea fiind depuse la Asociaţia de Ecoturism din România.Etapa 2 – evaluare preliminară.Asociaţia de Ecoturism din România realizează evaluarea preliminară a dosarului.Etapa 3 – întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară.Pe baza analizei din etapa 2 Asociaţia de Ecoturism din România întocmeşte un raport de evaluare preliminară care stă la baza evaluării de către comisie. Scopul raportului de evaluare preliminară este acela de a pune la dispoziţia Comisiei un instrument de evaluare care să faciliteze decizia de acordare a certificării.Etapa 4 – analiza cererii, a documentaţiei anexate şi a raportului de evaluare preliminară în cadrul comisiei de evaluare, care poate decide efectuarea unui audit.Etapa 5 - decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de evaluare.

ExempleComisia de evaluare este formată din experţii Asociaţiei de Ecoturism din România şi câte un reprezentant invitat al organismelor interesate, respectiv:- Ministerul Mediului – Direcţia de Conservare a Biodiversităţii;- Ministerul Turismului;- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism;- Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Arii Protejate şi Imagine;- Asociaţia de Ecoturism din România.

Caracterul interdisciplinar al ecoturismului implică participarea autorităţilor administrative din următoarele domeniile: conservarea naturii, ariile protejate, dezvoltare durabilă, turism.

În cazul neparticipării reprezentanţilor invitaţi, comisia formată din experţii AER este pe deplin decizională. Comisia se întâlneşte trimestrial şi AER asigură secretariatul acestei comisii. Sistemul de certificare ecoturistică se adresează sectorului de afaceri din sfera turismului, administraţiilor locale, administraţiilor ariilor protejate şi structurilor de cazare.

Acest sistem de certificare reprezintă un instrument, pus la dispoziţia organismelor participante în comisia de evaluare, care să faciliteze:• asigurarea calităţii serviciilor din ecoturism;• asigurarea unui instrument util în promovarea imaginii României pe plan extern;

43

• crearea unei reţele de destinaţii la nivel naţional, întrunind un nivel similar de cerinţe este mult mai uşor de promovat;• este un instrument util în realizarea de acţiuni concentrate în domeniul conservării naturii;• asigură terenul comun cu agenţii economici precum şi cu alte structuri în vederea realizării de acţiuni de conservare;• încurajează politici de dezvoltare durabilã la nivel local, regional şi naţional;• crează mecanismul de creştere a eficienţei utilizării fondurilor provenite din diverse surse, cum ar fi programele de finanţare ale Uniunii Europene;• reprezintă o alternativă durabilă în utilizarea resurselor naturale.

Condiţiile preliminare pentru acreditare sunt următoarele: Solicitanţii trebuie să deţină toate documentele şi licenţele necesare pentru fiecare tip de

activitate desfăşurată. La definirea destinaţiilor trebuie să fie incluse şi primării, administraţiile ariilor protejate – contracte de administrare în custodie, ONG-uri, parteneriate cu alte tipuri de organizaţii.

Se exclud de la acreditare solicitanţii a căror ofertă turistică include vânătoarea, şi sporturile cu motor care au impact negativ asupra mediului: motociclete de teren, bărci cu motor de mare putere, sănii cu motor, competiţii off-road.

În viziunea Asociaţiei de Ecoturism din România certificarea se doreşte a fi un sistem transparent şi independent, în realizarea şi implementarea căruia este necesară participarea factorilor decizionali interesaţi în dezvoltarea şi promovarea acestui tip de turism, precum şi a celor din domeniul conservării mediului.

Să ne reamintim...Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului. Sistemul propune certificarea produselor ecoturistice dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în vederea garantării calităţii ecoturistice a acestora.

Exemplificaţi criteriile de certificare propuse de Asociaţia de Ecoturism din România pentru unităţile de cazare. Fişele de evaluare le puteţi găsi pe website-ul: www.eco-romania.ro la secţiunea Sistemul de certificare.

M3.U2.5. RezumatSistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din Suedia.

M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Certificarea prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România:a) garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţăb) contribuie activ la conservarea naturii

44

c) este un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile de cazare şi destinaţiile certificate

d) toate răspunsurile sunt corecte2. Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:

a) un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de clienţi şi competent în domeniu

b) proceduri negociabilec) lipsa standardelord) nici un răspuns nu este corect

3. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de certificare sunt expresia cererii?a) autoevaluarea aplicanţilorb) costul certificăriic) consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe piaţăd) consultanţii

4. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de certificare sunt expresia ofertei?a) cunoaşterea sistemului de către consumatorib) înţelegerea de către consumatori a atributelor certificatec) credibilitatea procesului de certificared) costul certificării

5. Etapa 3 a mecanismului de certificare propus de Asociaţia de Ecoturism din România presupune:

a) întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară de către Asociaţia de Ecoturism din România

b) decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de evaluarec) depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluăriid) evaluarea preliminară

6. Pentru respectarea principiului privind contribuţia la conservarea naturii trebuie asigurată o contribuţie financiară la proiecte ecologice locale de minim:

a) 10% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist b) 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist c) 8% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist d) 5% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

7. Pentru respectarea principiului privind focalizarea pe zone naturale a) peste 50% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca

element sau ca fundalb) peste 10% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca

element sau ca fundalc) peste 30% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca

element sau ca fundald) peste 25% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca

element sau ca fundal

Temă de controlPentru o unitate de cazare sau un touroperator din ţara noastră verificaţi încadrarea în criteriile care propuse de Asociaţia de Ecoturism din România şi propuneţi măsuri pentru certificarea prestatorului de servicii ecoturistice.

Modulul 4. Turismul rural

45

CuprinsIntroducere.....................................................................................................................68Obiectivele modului.......................................................................................................68U1. Noţiuni introductive despre turismul rural..............................................................70U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale..............................................................................................................................93

Introducere Numeroşi specialişti în turism rural au identificat România ca fiind ţara cu potenţialul deosebit în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului rural ca o sursă de venit importantă atât pentru investitori cât şi pentru bugetul ţării. Cu toate acestea, turismul rural în România este încă într-o fază incipientă, mai ales pentru că autorităţile româneşti nu recunosc importanţa şi potenţialul acestui tip de turism, continuând să sprijine investiţii majore în turismul clasic, de masă. Turismul rural are drept scop ridicarea nivelului de trai în regiunile rurale, ajută la păstrarea culturii moştenite şi în acelaşi timp să reducă fenomenul de migraţie. Practicarea turismului rural se face într-un spatiu rural bine păstrat, cu specificul său rustic, dar nu necesită neapărat activitaţi în sectorul primar. Un spaţiu fără oameni şi fără produse nu poate răspunde atenţiei turismului rural şi la fel turismul rural nu-şi găseşte toate dimensiunile decât în modul viu de primire al populaţiei autohtone. Calitatea destinaţiilor turistice rurale nu presupune doar un potenţial natural deosebit, unităţi de cazare corespunzătoare şi un personal amabil. Un element deosebit de important în dezvoltarea unei destinaţii turistice este asigurarea unor experienţe de calitate pentru vizitatori. Turiştii nu percep calitatea destinaţiilor turistice rurale ca expresie a luxului sau sofisticării, ci din perspectiva unei experienţe autentice în natură, o cazare confortabilă, şi activităţi care să le permită cunoaşterea istoriei, tradiţiilor, obiceiurilor acesteia.

Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să: cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora; înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice; înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale; identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a destinaţiei turistice rurale; cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul destinaţiei.

Unitatea de învăţare M4.U1. Noţiuni introductive despre calitate în turismul rural

46

Cuprins

M4.U1.1. Introducere....................................................................................................70M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................70M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural ...................................................71M4.U1.4. Noţiuni introductive privind agroturismul....................................................77M4.U1.5. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice......................................................79M4.U1.6. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii..........................83M4.U1.7. Rezumat.........................................................................................................90M4.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................91

M4.U1.1. IntroducereCalitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea experienţei turistice,

adică prin calitatea vieţii persoanelor care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât reşedinţa permanentă (de multe ori aşteptările turiştilor cu privire la calitatea vieţii pe perioada călătoriei sunt mai ridicate decât calitatea vieţii experimentate în locul de reşedinţă). În mod greşit de multe ori calitatea este asociată cu un preţ ridicat şi cu luxul, însă calitatea poate fi atinsă şi de către prestatorii de servicii de categorie inferioară sau cu preţuri mici. Dacă în cadrul firmelor din domeniul turistic demersurile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sunt realizate prin măsuri organizatorice impuse de structura de conducere, la nivelul destinaţiilor turistice managementul şi marketingul necesită o abordare integrată, din perspectiva tuturor acţionarilor locali. Responsabilitatea aplicării sistemului de managementul integrat al calităţii la nivelul unei destinaţii turistice rurale revine unei organizaţii responsabile de managementul destinaţiei, formate printr-un parteneriat public-privat între acţionarii locali interesaţi în dezvoltarea turismului.

M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare subliniază importanţa asigurării calităţii la nivelul destinaţiilor turistice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora; înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; cunoască componentele lanţului turistic al formării percepţiei finale a turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice; înţeleagă avantajele utilizării sistemului Qualitest; cunoască etapele aplicării sistemului Qualitest.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şî fermele agroturistice”.

47

Această definiţie are la bază o serie de trăsături specifice care caracterizează activităţile de turism rural:

localizarea în zonele rurale; construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii rurale

(spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale); ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi amenajărilor); caracterul tradiţional; diversitatea formelor de prezentare în funcţie de: mediul rural, economic, istoric,

cultural.Definirea turismului rural trebuie să ia în calcul şi o serie de dimensiuni, precum:

dimensiunea psihologică (bazată pe nevoia umană de odihnă, recreere); dimensiunea socială (generată de contactul cu lumea rurală); geografică (legată de configuraţia reliefului, care poate favoriza sau limita diferite

activităţi turistice); urbanistică (organizarea spaţială, mărimea aşezărilor).Principalele segmente de turişti interesaţi de practicarea turismului rural sunt: Tinerii care şi-au părăsit satele în care s-au născut, pentru a-şi continua studiile sau

pentru a găsi un loc de muncă mai bun la oraşe, şi care vin aici pentru a arăta propriilor copii locurile natale, obiceiurile tradiţionale, preocupările şi îndeletnicirile sătenilor.

Copii şi tineri, dornici să cunoască câteva activităţi legate de creşterea si îngrijirea animalelor.

Orăşeanul, care doreşte să scape de stresul cotidian, să-şi petreacă vacanţa într-un mediu curat şi să aibă un regim alimentar sănătos.

Persoanele cu venituri ridicate, care doresc să încerce ceva nou şi, de obicei, sunt familiile cu copii, care doresc să le ofere un mediu atractiv şi mai curat de petrecere a vacanţelor.

Persoanele cu venituri mici, care nu-şi permit să-şi petreacă concediul într-o destinatie urbana, litorala sau de alt tip.

Orice persoană care doreşte să se relaxeze, să practice activităţi sportive într-un cadru natural şi agreabil, precum şi acele persoane, care doresc să înveţe câte ceva din tainele meşteşugurilor (olărit, pictat icoane pe sticlă, cojocărit, etc).

Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. Alte motivaţii posibile pentru petrecerea unei vacanţe în mediul rural sunt: reîntoarcerea la natură, rezultat al necesităţii de relaxare, sănătate; dobândirea unor cunoştinţe, asimilarea de cunoştinţe noi şi dobândirea anumitor deprinderi; cunoaşterea preparatelor gastronomice, artizanatului şi ritualurilor săteşti; odihna, cura de aer, consumul de alimente proaspete; practicarea unor sporturi (de exemplu: golful, vânătoarea, pescuitul sportiv, drumeţiile pedestre, fluviale, pe bicicletă, echitaţie turistică); plăcerea de a-şi petrece vacanţa în locuri pitoreşti etc. Ca atare, procesul de amenajare turistică a spaţiilor rurale trebuie sa vizeze crearea condiţiilor pentru satisfacerea nevoilor turiştilor şi pentru stimularea activităţilor economice specifice.

ExempleÎn Marea Britanie şi Franţa, două ţări cu tradiţie în domeniul turismului rural se face distincţie între „agroturism” şi „vacanţa la fermă” pentru a evidenţia utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Astfel, închirierea gospodăriilor drept case de oaspeţi, cabane de vânătoare, este considerat a nu fi agroturism datorită pierderii unei părţi din funcţia agricolă, ele neffin ocupate de ţăranii activi. Trebuie precizat de asemenea faptul că în majoritatea cazurilor gazdele pun la dispoziţia turişţilor spaţiul locuibil excedentar, cel dezafectat şi

48

amenajat sau construit special pentru astfel de activităţi.

Termenul de turism verde, a fost folosit îndeosebi în Uniunea Europeană pentru a defini activităţile turistice practicate mai ales în comunităţile rurale aflate în spaţiul sau în apropierea unor parcuri naturale, naţionale, rezervaţii ale biosferei sau alte tipuri de arii protejate. Turiştii interesaţi de turismul verde sunt cei care apreciază în mod deosebit produsele ecoturistice.

După maniera în care sunt constituite, distingem următoarele tipuri de produse turistice rurale solicitate pe plan european:

a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi, plecând de la elementele constitutive ale vacanţei pe care o planifică, de exemplu: cazul campingurilor de pe litoral;

b) produsele turistice aranjate de mediul de primire, de exmplu fermele care propun servicii de cazare şi masă, precum şi posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei, drumeţiei etc.;

c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism, de exemplu sejururile organizate de agenţiile de turism;

d) produsele turistice „totul inclus”, răspândite sub numele de „produse forfetare”.Turismul rural este integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire, unde pune în

valoare potenţialul natural, cultural şi uman pe baza căruia se elaborează şi promovează produsele turistice la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Dezvoltarea rurală integrată prin turism presupune participarea activă a populaţiei la operaţiuni turistice de primire şi animaţie care trebuie efectuate conform unui proiect colectiv de dezvoltare locală.

Dintre structurile de primire ale turismului rural, cele mai cunoscute variante sunt: pensiunile turistice rurale, motelurile, campingurile, taberele scolare, taberele de creaţie artistică, satele de vacanţă, taberele pentru activităţi ecologice alte forme organizatorice create în scopul dezvoltării turismului rural.

Pe plan european, turismul rural a devenit din ce în ce mai popular pe măsură ce populaţia din mediul urban a devenit interesată să petreacă vacanţe de sfârşit de săptămână dar şi sejururi de lungă durată în medii liniştite, cu un nivel scăzut de poluare şi posibilităţi de agrement cultural sau în natură.

Franţa reprezintă una din cele mai cunoscute ţări europene pentru practicarea turismului rural, mai ales datorită numeroaselor asociaţii ce promovează şi dezvoltă această formă de turism: Gîtes de France, Agriculture et Tourisme, Logis de France, Cléconfort, Villages Vacances Familles, Hôtels et Châteaux. Cea mai importantă este “Gîtes de France”, principala asociaţie de proprietari de locuinţe turistice din mediul rural. Marca “Gîtes de France” este rezervată structurilor de primire turistice situate în mediul rural, selecţionate de către Organizaţia Departamentală a Federaţiei Naţionale în funcţie de calitatea echipamentelor turistice şi ospitalitatea proprietarilor. Turismul rural în Franţa este practicat în special de familiştii care se pot bucura de fragmentarea vacanţei, făcând posibilă petrecerea timpului liber în mai multe aşezări rurale din zone precum: Haute-Savoie, Cotes d’Armor, Bas-Rhin până la Bourgogne, Bretania sau Alsacia.

În Germania turismul rural este practicat în mai bine de două treimi din teritoriul ţării, cele mai dezvoltate regiuni în activitatea de turism rural fiind Schwartwald şi Messen. Poziţionând geografic, se întâlnesc aşezări turistice rurale începând din Rhenania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.

49

În Austria turismul rural reprezintă o activitate ce a dezvoltat noi preocupări – devenite mai apoi profesii – care au contribuit la evoluţia aşezărilor săteşti. Formele de cazare specifice turismului rural sunt pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi hanurile iar principala regiune în care se regăseşte această formă de turism este zona Tirolului.

În România turismul rural a devenit mult mai popular o dată cu iniţiativele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). ANTREC este o organizaţie neguvernamentală apolitică şi nonprofit, creată la Bran în 1994 cu sprijinul Uniunii Europene prin intermediul programului PHARE (având drept nucleu o întreprindere privată de tip S.R.L.), care a devenit, la scurt timp după constituire un pion important în procesul de relansare şi afirmare a turismului rural din România. Această asociaţie este membră Eurogîtes din 1995, cu care conlucrează în vederea formării experţilor în management agroturistic la nivel local, regional şi naţional, precum şi în vederea continuării acţiunilor de formare a prestatorilor din reţeaua turistică rurală şi a valorificatorilor specializaţi în comercializarea acestui produs.În tara noastră putem distinge cinci zone principale, în care se promovează turismul rural:

Moldova şi Bucovina; Dobrogea; Muntenia şi Oltenia; Maramureş, Crişana şi Banat; Transilvania.

Toate aceste regiuni reprezintă zone de interes pentru turiştii care preferă vacanţe în mediul rural românesc.

În Moldova şi Bucovina peisajul montan seamănă cu cel din Elveţia, cele mai pitoresti zone fiind Cheile Bicazului, aşa numitele "Pietrele Dacilor", roci şlefuite cu alură de oameni şi animale ce se găsesc în masivele Rarău şi Ceahlău şi cascadele Duruitoarea şi Putna. Regiunea se remarcă mai ales prin misterioasele şi extraordinarele mănăstiri din nordul Moldovei, decorate pe pereţii exteriori cu fresce unice în lume, pictate de mari artişti români, ca Nicolae Grigorescu (Mănăstirea Neamţului), Ştefan Luchian (Mănăstirea Durău). De asemenea, Moldova este cea mai importantă zonă viticolă a ţării, amintind astfel podgoriile de la Panciu şi Odobeşti.

Dobrogea cuprinde regiunea de sud-est a României şi include două mari unităţi naturale: Podişul Dobrogei şi Delta Dunării, a doua ca întindere şi prima ca spectaculozitate din Europa. Delta Dunării, aflată în partea de nord a Dobrogei, constituie unul din puţinele medii naturale europene aproape nealterate de intervenţia umană.

Caracterul relativ mai izolat, ca dispunere geografică, a Maramureşului a permis conservarea în satele acestei zone a arhitecturii tradiţionale, în special a construcţiilor din lemn: case, monumente, biserici din lemn care păstrează tradiţiile milenare ale meşterilor cioplitori din zonă. La fel de autentice sunt şi alte elemente: portul popular, artizanatul şi folclorul.

În Transilvania natura a rămas nealterată de intervenţia omului, cu multe frumuseţi, unele declarate monumente ale naturii: peşteri (Scărişoara), chei (Cheile Turzii, Cheile Râşnoavei), defilee şi coloane de bazalt (Racoş). În satele din zonă se păstrează o extraordinară arhitectură populară, în lemn, piatră sau combinată. Aici sunt bine conservate elemente de artă populară, pictură pe sticlă, dansuri, cântece, obiceiuri, costume populare, create în exclusivitate de ţărani. Satele care încă păstrează tradiţiile civilizaţiei săseşti (Viscri, Biertan, Saschiz, Cisnădie etc.) sunt o atracţie deosebită în special pentru turiştii străini.

În Muntenia şi Oltenia vizitatorii pot întâlni în zonă peisaje naturale foarte variate, de la cele de luncă, la depresiuni, dealuri înalte şi munţi. În zona rurală poate fi admirată o extraordinară arhitectură populară, foarte bine păstrată în satele de deal şi munte, cu case cu pridvor, porţi monumentale şi un frumos mobilier ţărănesc. Aceeaşi vocaţie pentru frumos o

50

au şi ceramica populară de la Horezu, arta ţesutului de covoare, alte obiecte pentru locuinţa şi costumele populare.

Pe teritoriul României pot fi aşadar identificate mai multe tipuri de sate în care se practică turismul rural în funcţie de principalele motivaţii care determină deplasarea turişţilor în aceste zone:1. Sate turistice etnografic-folclorice (de exemplu: Vama, Bogdan Vodă, Sibiel)În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor în stil rustic, muzica şi coregrafia populară predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate, se pot oferi turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice (mobilier, decor şi echipament de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în vesela şi cu tacâmuri specifice). 2. Sate turistice de creaţie artizanală şi artistică (de exemplu: Tismana, Horezu, Marginea)Aceste sate oferă posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari, turiştii s-ar putea iniţia în arta şi tehnicile populare.3. Sate turistice climatice şi peisagistice (de exemplu: Fundata, Bran, Şirnea)Caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur, este cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi marile artere. Satele de deal şi munte, cu case răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele de altele, cu pajişti, fâneţe sau livezi, satisfac motivaţia fundamentală pentru numeroşi turişti, "reîntoarcerea la natură".4. Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc (de exemplu: Mila 23, Crişan, Nufăru, Jurilocva, Balc)În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti.5. Sate turistice viti-pomicole (de exemplu: Agapia, Jidvei, Cisnădioara, Cotnari)În satele în care predomină această caracteristică, activităţile turistice sunt posibile pe toată perioada anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor de livadă, strugurilor şi a preparatelor realizate pe baza acestora. Pot fi avute în vedere şi o serie de preparate pe bază de fructe.6. Sate turistice pentru practicarea sporturilor (de exemplu: Bran, Şirnea, Drăguş, Pojorâta)Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă, în satele de deal şi munte şi a celor nautice pe râuri interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale. Acest tip de sate poate atrage două categorii de turişti, în general din rândul tinerilor: sportivi amatori, iniţiati în practicarea sporturilor respective şi turişti neiniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să le practice. Pentru această din urmă categorie pot exista instructori de bob, schi, înot, recrutaţi din rândul populaţiei locale.

M4.U1.4. Noţiuni introductive privind agroturismul

Agroturismul este un concept care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile cu funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi alte servicii complementare acestora. Este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei, ca activitate secundară, activitatea desfăşurată în gospodăria sau ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Agroturismul poate fi privit din următoarele puncte de vedere:

51

al structurii de primire turistică: ca element de valorificare a excedentului spaţiului de cazare existent într-o gospodărie, care este amenajat şi pregătit pentru primirea clienţilor (turişti);

al activităţilor: ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite de gospodărie în vederea consumului de către turistii care sosesc în spaţiul rural cu dorinţa de a-şi satisface motivaţiile sosirii prin implicare activă dar nerenumerată;

al economiei locale: ca o sursă de realizare şi sporire a veniturilor locale. Agroturismul cuprinde două componente:

activitatea turistică propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de masă, agrement (călătorie, pescuit, echitaţie), alte servicii curente;

activitatea economică, (agricolă) prestată de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazdă, concretizată în producerea şi prelucrarea primară a produselor agroalimentare în gospodărie şi comercializarea lor direct la turişti sau prin alte reţele comerciale.

Această formă de turism se caracterizează printr-o serie de particularităţi: Consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt calitatea pensiunii şi serviciilor de primire la familii, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi originalitatea produselor turistice; Oferă populaţiei turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber, din vacanţe, week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică; Nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil.

În raport cu agricultura, care rămâne activitatea principală a satelor, agroturismul constituie o activitate complementară şi nu o alternativă sau o substituţie a acesteia. Asociaţiile locale şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoaşterii mediului local natural, cultural şi istoric, precum şi autenticitatea produselor. Asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană.

Agroturismul, ca formă a turismului rural, este limitat la nivelul gospodăriei ţărăneşti, prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de cazare şi a serviciilor agroturistice, având o sfera de cuprindere mai restrânsă decât turismul rural. În Marea Britanie şi Franţa, două ţări cu tradiţie în domeniul turismului rural se face distincţie între „agroturism” şi „vacanţa la fermă” pentru a evidenţia utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Astfel, închirierea gospodăriilor drept case de oaspeţi, cabane de vânătoare, este considerat a nu fi agroturism datorită pierderii unei părţi din funcţia agricolă, ele nefiind ocupate de ţăranii activi.

Elveţia este ţara în care a apărut „aventura turistică” (denumirea de început a agroturismului) în jurul anilor 1840. Este vorba de zona Chateau d’ Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifică (peisaje montane, ape de munte, pajişti bogate cu turme de vite, oameni primitori) şi în care s-au deplasat (peste 700 de turişti în anul 1878), ocupând toate pensiunile agroturistice. La cele 7 milioane de locuitori, Elveţia găzduieşte in medie 10 milioane de turişti anual, practic satele sale dobândind, în cea mai mare parte funcţia agroturistică (zona lacului Leman, Munţii Jura, Neuchatel).

Agroturismul în Germania este o îndeletnicire cu tradiţie, dar din anul 1965, două mari organizaţii care reprezintă interesele agricultorilor: „Societatea germană pentru agricultură“ (D.L.D.) şi „Organizaţia pentru stimularea opiniei publice“ (I.M.A.), care au început să colecteze adresele acelor ferme dispuse să primească turişti şi să le facă cunoscute publicului sub diferite forme.

52

Irlanda are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula „bed & breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Multe din ferme au amenajate locuri de joacă pentru copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se acordă 25% reducere.

Spania este ţara în care marii întreprinzători si statul s-au convins de efectul benefic al agroturismului şi s-au implicat în dezvoltarea acestuia. În prezent, întreprinderile hoteliere rurale existente nu sunt încă grupate în lanţuri voluntare; totuşi, câteva mici grupuri locale de hoteluri sunt astfel constituite (de exemplu, Catalonia) în scopul desfăşurării unor acţiuni de promovare colective. Au fost realizate contracte între grupuri profesionale hoteliere spaniole şi cele aparţinând de „Logis de France“ în perspectiva realizării unui lanţ de hoteluri rurale spaniole.

Italia a trecut la promovarea pe scară largă a „vacanţelor verzi”, în care un rol important revine agroturismului. Această ţară dispune de peste 1500 locuri de primire (ferme, vile, case tradiţionale, castele), situate în 20 de regiuni ale ţării (Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Această activitate este puternic stimulată printr-o publicitate constantă, ghidul Agroturist care apare din 1995, menţionând informaţii foarte preţioase.

M4.U1.5. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.

Această definiţie are mai multe implicaţii: consumatorul nu trebuie să se confrunte cu suprize neplăcute în destinaţia turistică şi

trebuie să primească întocmai serviciile pe care le-a rezervat; calitatea poate fi realizată de fiecare prestator de servicii turistice, indiferent de

categorie, de exemplu o unitate de cazare modestă şi ieftină poate oferi clienţilor săi servicii de calitate şi pe de altă parte, nu toate unităţile de cazare scumpe şi clasificate superior implică şi o calitate superioară a serviciilor;

calitatea în turism trebuie să fie realizată într-o manieră durabilă, pentru a putea atrage aceeaşi clienţi în timp;

calitatea în turism trebuie să fie îndeplinită şi dincolo de nivelul prestatorilor de servicii turistice (cazare, masă, transport), ea depinzând şi de mediul înconjurător, infrastructura generală, condiţiile climatice şi socio-politice.Planificarea mangementului unei destinaţii turistice este necesară în vederea unei

dezvoltări durabile a turismului, dar şi pentru a creşte competitivitatea destinaţiei pe piaţa turistică. Un asemenea sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă trei componente ilustrate în figura 2.

53

Sursa: *** A National

Framework For Best Practice Destination

Management Planning, Australia,

2007,

http://www.ret.gov.au/tourism/Documents/Tourism%20Industry%20Development/Best_Practice_Destination_Management_Planning_Framework.pdf, pag. 4

Figura 2 Sistemul de management al unei destinaţii turistice

1) Planificarea dezvoltării destinaţiei turistice include: evaluarea potenţialului turistic şi monitorizarea procesului; consultarea acţionarilor locali şi stimularea colaborării între aceştia; concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire a

infrastructurii; planificarea forţei de muncă astfel încât să genereze creşterea gradului de

ocupare la nivelul populaţiei locale; realizarea unor strategii în vederea dezvoltării industriei turistice.

2) Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice presupune: realizarea unor cercetări de marketing; identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare, inclusiv pieţe noi; creşterea gradului de conştientizare a consumatorilor cu privire la calitatea

destinaţiilor turistice.3) Managementul destinaţiei turistice include:

protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turistice; asigurarea calităţii experienţelor turiştilor; dezvoltarea durabilă a industriei turistice.Din punctul de vedere al turistului, serviciile turistice sunt percepute ca un pachet

format din mai multe servicii individuale, dar interdependente: informarea şi documentarea prealabilă despre destinaţia turistică, transportul, cazarea, alimentaţia şi diverse servicii de agrement, fiecare lăsând amprenta asupra gradului de satisfacţie a turistului.

Anumite teorii cu privire la calitate, cum ar fi cea a lui Kano1, vorbesc despre norme „minimale” şi norme „complementare”. Prin fixarea unor norme de calitate pentru serviciile şi

1 Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive Quality and Must-Be Quality, The Journal of the Japanese Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984, pag. 39-48.

54

echipamentele unei destinaţii turistice, se pot lua în considerare trei niveluri ale nevoilor turiştilor care trebuie satisfăcute:

Nivelul 1: exigenţe minimale - se referă la factori cum ar fi siguranţa şi igiena. Nesatisfacerea lor poate duce la eşecul total al unei destinaţii turistice, dar satisfacerea lor nu duce la o importantă creştere a competitivităţii.

Nivelul 2 : nevoi măsurabile - se referă la factori măsurabili, cum ar fi numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor etc. acestea putând influenţa decizia turistului privind alegerea destinaţiei. În acest caz sunt necesare informaţii exacte, turiştii trebuie să ştie ce vor obţine pentru a fi mulţumiţi o dată ajunşi la faţa locului.

Nivelul 3: nevoi complementare - se referă la aspecte mai subiective cum ar fi stilul echipamentelor sau modul în care este tratat turistul. Mai poate fi vorba spre exemplu despre mici atenţii („extra”) care au ca efect depăşirea aşteptărilor clienţilor, putând avea o influenţă determinantă asupra experienţei trăite în final de turist şi asupra posibilităţii ca acesta să mai revină în respectiva destinaţie turistică.

Prestarea serviciilor turistice depinde de fiecare client în parte, de aşteptările sale, nevoile şi opiniile sale şi oricât de bine pregătit ar fi personalul, pot apărea şi situaţii neplăcute sau neînţelegeri. Asemenea situaţii au fost denumite “incidente critice”, fiind percepute ca defecte sau variaţii în lanţul serviciilor turistice, care duc la scăderea gradului de satisfacţie al turiştilor.

Clienţii îşi amintesc de obicei tocmai aceste incidente, şi există o teorie că o singură greşeală în lanţul de prestaţii turistice poate fi compensată prin şapte puncte pozitive pe parcursul lanţului turistic pentru ca percepţia finală a clientului să nu fie afectată negativ. Aceste aspecte sunt ilustrate prin figura 3.

Sursa: Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, Pour un Tourisme Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales , Bruxelles 2000, pag. 11

Figura 3 Lanţul turistic al formării percepţiei finale

Pentru o destinaţie turistică rurală identificaţi 3 tipuri de incidente critice care pot apărea şi modalităţi de prevenire sau de rezolvare a acestora.

Calitatea serviciilor turistice nu trebuie doar realizată ci şi comunicată clienţilor; de multe ori datorită unei comunicări inadecvate informaţiile nu ajung la consumatori şi eforturile de îndeplinire a standardelor de calitate nu sunt răsplătite printr-o evoluţie ascendentă a încasărilor. Principalele insuficienţe în comunicarea calităţii serviciilor turistice apar din următoarele motive: comunicarea nu este adecvată (forma, limba, momentul) şi nu se ţine cont de percepţia calităţii de către fiecare segment în parte sau aşteptările turiştilor nu sunt comunicate întregului personal implicat în prestaţia serviciilor turistice. Aşteptările consumatorilor nu coincid cu percepţia prestatorilor de servicii turistice, fiind necesară comparaţia cu alte destinaţii sau alţi prestatori care oferă servicii similare.

Comunicarea calităţii serviciilor turistice clienţilor implică o cooperare la diferite niveluri: de la organizaţii guvernamentale până la personalul firmelor de turism deoarece în turism nu se oferă doar un produs, ci o experienţă la reuşita căreia contribuie mai mulţi factori

Masă Transport Agre-ment

Informare/Rezervare

Călătoria Informaţii locale

Cazare Activit Retur Activit post-

consum

55

şi se implică mai mulţi prestatori. Atât Guvernul cât şi Oficiul Naţional de Turism trebuie să susţină şi să transmită mesaje legate de imaginea de ansamblu a unei ţări care este şi o destinaţie turistică pentru a asigura turiştii de siguranţa şi securitatea acesteia, nediscriminarea, asistenţa în caz de urgenţe, respectarea drepturilor consumatorilor etc. Municipalitatea destinaţiilor turistice are un rol deosebit de important atât în asigurarea, cât şi în comunicarea calităţii serviciilor turistice dar în contextul unei cooperări cu rezidenţii zonei respective. Localnicii sunt adevăratele „gazde” într-o destinaţie turistică şi atitudinea lor poate influenţa pozitiv sau negativ experienţa turistică. Prestatorii de servicii turistice sunt de asemenea deosebit de importanţi în comunicarea calităţii serviciilor turistice sau a unei destinaţii turistice. Personalul are un rol cheie pentru că intră în contact direct cu turiştii şi în lipsa unei instruiri corespunzătoare standardele de calitate pot rămâne doar la nivelul teoretic sau la nivelul managemenetului fără a fi percepute de clienţi. Comunicarea calităţii în turism poate fi făcută şi prin diferite simboluri şi clasificări: prin brand, etichetă (label) de calitate, dar şi prin certificare.

M4.U1.6. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii

Sistemele de management al calităţii totale sunt deja utilizate de prestatorii de servicii turistice (touroperatorii, hotelurile, restaurantele etc.). Totodată, în ceea ce-l priveşte pe turist, satisfacţia obţinută în urma unui sejur într-o anumită destinaţie turistică, depinde nu numai de serviciile turistice specifice, dar şi de factori mai generali, cum ar fi: ospitalitatea, siguranţa, igiena, salubritatea, traficul şi gestiunea fluxurilor de turişti. Un număr mare de elemente influenţează percepţia turistului cu privire la o destinaţie turistică, nivelul său de satisfacţie, dar şi dispoziţia de a reveni sau de a recomanda destinaţia respectivă unor turişti potenţiali.

Prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice se speră şi încurajarea dezvoltării durabile şi crearea de noi locuri de muncă. Astfel, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că este necesară o abordare integrată a managementului calităţii deoarece percepţia calităţii unei destinaţii de către turişti este afectată de o multitudine de elemente: transportul, cazarea, informarea, atracţiile turistice, mediul înconjurător. Managementul integrat al calităţii ia în considerare prestatorii de servicii turistice, nevoile turiştilor, comunitatea locală şi mediul înconjurător în încercarea de a le influenţa în mod pozitiv.

În Uniunea Europeană există un cadru legal privind conceptul de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice: ”Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei. Nevoile turiştilor trebuie să constituie una din preocupările majore ale strategiei de management integrat al destinaţiilor turistice”2.

Turismul este o industrie competitivă, care nu se mai poate baza în competiţie doar pe avantajul de cost; calitatea a devenit o preocupare majoră în cadrul Uniunii Europene. Această preocupare se datorează creşterii concurenţei în domeniul turistic, scăderii gradului de personalizare a serviciilor prin standardizarea acestora, precum şi diferitelor rapoarte între preţ şi performanţă.

În anul 2000, Comisia Europeană a publicat rezultatele a trei studii, care identifică şi promovează cele mai bune practici în domeniul Managementului integrat al calităţii destinaţiilor turistice (IQM), fiind stucturate pe trei tipuri de destinaţii: litorale, urbane şi

2 *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, , Pour un Tourisme Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles 2000, pag. 10

56

rurale. În anul 2003, s-a realizat un studiu pentru identificarea indicatorilor necesari monitorizării progreselor făcute în domeniul calităţii de către destinaţiile turistice.

Pe baza acestuia s-a realizat un manual pentru evaluarea performanţei destinaţiilor turistice în domeniul calităţii utilizând un set de indicatori. Aceşti indicatori măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în trei stadii ale managementului destinaţiilor turistice, în vederea creşterii competitivităţii acestora şi dezvoltarea lor durabilă prin îmbunătăţirea calităţii ofertei turistice.

Sistemul de evaluare a calităţii, denumit Qualitest, este un complement al sistemului de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice deoarece propune indicatori pentru cele patru elemente principale ale sistemului de monitorizare a diferitelor niveluri ale calităţii destinaţiei turistice: satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi rezultatele exploatării.

În majoritatea destinaţiilor turistice, experienţa oferită turiştilor este o combinaţie de factori, cum ar fi: industria turistică locală, populaţia locală, dar şi mediul înconjurător. Există o relaţie strânsă între aceşti factori deoarece ei influenţează experienţa turistică, dar la rândul lor, turiştii pot şi ei influenţa aceste aspecte. Qualitest aduce un instrument integrat de măsurare şi monitorizare a performanţei destinaţiei turistice în domeniul calităţii. Managementul calităţii este un proces ciclic, iar dezvoltarea unei strategii în domeniul calităţii nu este sfârşitul acestui proces, ci începutul.

Obiectivele stabilite în strategie trebuie implementate şi ulterior măsurate pentru a evalua succesul acţiunilor. Prin folosirea sistemului Qualitest destinaţiile turistice utilizează o serie de indicatori pentru a măsura şi monitoriza rezultatele managementului calităţii serviciilor turistice, mediului înconjurător şi comunităţii locale. Prin evidenţa performanţei destinaţiei turistice de-a lungul mai multor ani se poate observa evoluţia indicatorilor în timp şi se pot lua măsuri.

Utilizarea sistemului Qualitest aduce beneficii destinaţiilor turistice deoarece promovează îmbunătăţirea calităţii turismului şi include tipul informaţiei necesare managementului la nivelul destinaţiei (grad de ocupare, număr zile turişti etc.). Prin folosirea acestui sistem de evaluare a calităţii o destinaţie turistică beneficiază de oportunitatea de identificare a percepţiei calităţii din punctul de vedere al turiştilor, beneficiază de o serie de indicatori de măsurare a calităţii managementului la nivelul destinaţiei şi de modalităţi de comunicare a performanţei în domeniul calităţii acţionarilor locali (figura 4).

Cal

itat

ea d

esti

naţ

iei t

uri

stic

e

TematicaIndicatorii percepţiei calităţii (QPCI)

Indicatorii calităţii

managementului (QMI)

Indicatorii performanţei calităţii

(QPI)Viabilitatea industriei turistice localeSatisfacţia localnicilorSuportul adus turismului localMarketing şi promovareSiguranţă şi securitateCalitatea aeruluiCalitatea mediului înconjurător

57

Cal

itat

ea p

rod

use

lor

turi

stic

eComunicare înaintea sosirii la destinaţieAccesibilitateTransportCazareInformare turisticăAlimentaţieActivităţiCalitatea apeiValoarea banilor

Sursa: Comisia Europeană, A Manual for Evaluating the Quality Performance of Tourist Destinations and Services, Luxembourg, 2003, pag. 8

Figura 4 Sistemul de evaluare a calităţii Qualitest

Conceptul de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice se bazează pe patru elemente cheie:

Satisfacţia turiştilor, respectiv monitorizarea nivelului de satisfacţie a turiştilor cu privire la serviciile turistice de care au beneficiat în destinaţia turistică.

Nivelul de satisfacţie a industriei turistice locale, o activitate cheie în demersul IQM constând în evaluarea calităţii locurilor de muncă şi a carierei angajaţilor din industria turistică locală dar şi starea întreprinderilor locale.

Calitatea vieţii localnicilor, monitorizarea efectelor pe care turismul le are asupra comunităţii locale.

Calitatea mediului înconjurător, măsurarea impactului turismului asupra mediului.Utilizarea sistemului Qualitest aduce următoarele beneficii destinaţiilor turistice:

Un set de indicatori care pot fi utilizaţi pentru a măsura efectele managementului calităţii şi să monitorizeze evoluţia în timp.

Reprezintă o oportunitate de a vedea legăturile dintre diferitele aspecte ale calităţii în destinaţie.

Este un mijloc de comunicare a performanţei. Aduce un set de indicatori ce pot fi folosiţi pentru o evaluare comparativă cu destinaţii

similare.Qualitest constă în 16 de teme de calitate împărţite în două grupe principale: calitatea

destinaţiei şi calitatea produsului turistic. Prima grupă oferă informaţii despre calitatea destinaţiei iar cea de-a doua grupă se

referă la calitatea produsului turistic văzut din perspectiva turistului şi se bazează pe activităţile desfăşurate de turişti pe parcursul vacanţei. Fiecare temã conţine trei tipuri de indicatori: indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators (QPCI), indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management Indicators (QMI) şi indicatori cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators (QPI). Aceşti indicatori sunt interdependenţi şi reflectă abordarea integrată a managementului calităţii.

Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators (QPCI) reprezintă punctul de început în demersul de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice şi indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice. Această categorie de indicatori este obţinută prin cercetări de marketing realizate atât în

58

rândul turiştilor cât şi în rândul profesioniştilor din turism. Tot în această categorie se încadrează şi indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător.

Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă şi sunt în strânsă interdependenţă cu Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators (QPCI). Ei sunt consideraţi o formă de autoevaluare deoarece pot certifica punerea în aplicare a activităţilor de management esenţiale pentru succesul demersului IQM (Integrated Quality Management).

Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.

ExempleAceşti indicatori se pot măsura de exemplu prin numărul plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000 turişti sau costurile de marketing pe zile-turist.

Evaluarea performanţei calităţii se poate realiza prin măsurarea indicatorilor şi monitorizarea lor în timp pentru a înregistra tendinţele dar şi prin compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice similare (benchmarking). Pentru utilizarea sistemului Qualitest sunt necesare o serie de acţiuni care trebuie repetate ciclic:

1. Definirea destinaţiei turistice.2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie

a turiştilor.3. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception

Condition Indicators (QPCI).4. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality

Management Indicators (QMI).5. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie

a prestatorilor de servicii turistice .6. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la performanţa calităţii - Quality

Performance Indicators (QPI).7. Monitorizarea rezultatelor pe un anumit orizont de timp.8. Compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice similare

(benchmarking).Responsabilitatea realizării acestor acţiuni revine organizaţiei responsabile de

managementul a destinaţiei turistice, iar rezultatele obţinute trebuie puse la dispoziţia tuturor acţionarilor implicaţi în dezvoltarea turismului pe plan local.1. Definirea limitelor geografice ale destinaţiei turistice este o activitate cheie deoarece poate duce la creşterea sentimentului de apartenenţă a acţionarilor locali şi din motive practice limitele stabilite ar trebui să urmeze şi limitele municipale pentru a facilita cooperarea politică şi strângerea datelor. O destinaţie turistică este o arie cu potenţial turistic promovată turiştilor în mod unitar şi în care produsul turistic este coordonat de una sau mai multe autorităţi sau organizaţii.2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a turiştilor este indispensabilă pentru utilizarea sistemului Qualitest deoarece aceste anchete furnizează informaţiile necesare managementului şi evaluării performanţei calităţii unei destinaţii turistice.

ExempleAceste informaţii pot fi: motivele pentru care turiştii vizitează destinaţia turistică, gradul de satisfacere a nevoilor acestora sau diferenţa între aşteptările lor şi serviciile prestate în destinaţia turistică. Este recomandată încorporarea în cercetările de marketing efectuate a următoarelor elemente:

59

întrebări demografice pentru obţinerea de informaţii personale despre turiştii care vizitează destinaţia;

informaţii legate de motivele vizitării destinaţiei: cum au aflat despre ea, elemente de atracţie;

obiceiuri de consum turistic: cheltuieli efectuate la destinaţie, mijlocul de transport folosit;

recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii destinaţiei turistice; fidelitatea faţă de destinaţie deoarece este mai costisitoare atragerea de

noi turişti decât fidelizarea turiştilor existenţi.

S-au formulat şi o serie de recomandări cu privire la aspectele organizatorice în cadrul realizării cercetării de marketing:

distribuirea chestionarelor prin intermediul prestatorilor de servicii turistice; încurajarea turiştilor să răspundă prin oferirea unor premii prin tragere la sorţi; încurajarea prestatorilor de servicii turistice să promoveze completarea chestionarelor

de către turişti prin oferirea unui premiu săptămânal organizaţiei cu cele mai multe chestionare completate;

lăsarea unui spaţiu în chestionar astfel încât turiştii sau intervievatorii să poată consemna evenimente sau experienţe mai puţin satisfăcătoare.

începerea din timp a anchetei pe bază de sondaj în rândul turiştilor, nu în mijlocul sezonului turistic.

3. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la percepţia calităţii se face pe baza întrebărilor din chestionarul cercetării de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice, dar şi pe baza câtorva întrebări din chestionarul administrat turiştilor.4. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice. Această cercetare este o componentă esenţială de evaluare a calităţii performanţei şi este bazată pe două chestionare realizate simultan în destinaţia turistică: unul în rândul prestatorilor de servicii de cazare şi unul în rândul prestatorilor de servicii de transport şi alte servicii turistice.

ExempleRespondenţii sunt rugaţi să răspundă la întrebări referitoare la:

Date de identificare: nivelul clasificării, dacă sunt certificaţi printr-un sistem ecologic sau de calitate, capacitatea de cazare, număr angajaţi.

Iniţiative de depunere a unor proiecte de finanţare. Circulaţia turistică, indicatori statistici. Gradul de ocupare a capacităţii. Investiţii în pregătirea şi motivarea personalului. Evoluţia activităţii faţă de anul precedent. Eforturile de marketing şi promovare a destinaţiei.

Pot fi incluse de asemenea şi întrebări referitoare la percepţia prestatorilor de servicii turistice cu privire la diferite aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice. Această cercetare de marketing este totodată destinată adunării datelor pentru stabilirea indicatorilor cu privire la performanţa calităţii şi a indicatorilor cu privire la percepţia calităţii.5. Dezvoltarea indicatorilor de management al calităţii.6. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la performanţa calităţii.

Nu este realistă presupunerea că toţi prestatorii de servicii turistice vor răspunde la întrebările din chestionar, aşadar va fi necesară estimarea datelor pentru acei prestatori care nu au răspuns prin compararea cu acele unităţi similare care au furnizat aceleaşi date.

60

7. Monitorizarea rezultatelor interne trebuie realizată prin studierea în timp a evoluţiei indicatorilor menţionaţi mai sus, iar acest proces ar trebui realizat cel puţin o dată pe an. Dacă destinaţia are o strategie de dezvoltare a turismului atunci rezultatele obţinute în urma monitorizării pot fi incluse în strategie şi o pot actualiza permanent şi completa cu acţiunile care trebuie realizate pentru îmbunătăţirea calităţii. Dacă destinaţia nu are o strategie de dezvoltare a turismului rezultatele monitorizării pot fi comunicate factorilor locali de decizie printr-un raport anual printat sau disponibil pe internet.8. Compararea rezultatelor obţinute cu cele ale altor destinaţii turistice similare din ţară sau chiar din străinătate.

Să ne reamintim...Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea experienţei turistice, adică

prin calitatea vieţii persoanelor care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât reşedinţa permanentă.

Sistemul Qualitest constă în 16 de teme de calitate împărţite în două grupe principale: calitatea destinaţiei şi calitatea produsului turistic.

Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators (QPCI) indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice.

Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă.

Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.

Alegeţi o destinaţie turistică rurală din România şi exemplificaţi cele trei categorii de indicatori ai sistemului Qualitest.

M4.U1.7. RezumatCalitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.Un sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă: planificarea dezvoltării destinaţiei turistice, activitatea de marketing şi managementul destinaţiei turistice.Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.

M4.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Exigenţele minimale ale turiştilor se referă la:a) siguranţă, igienăb) numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelorc) stilul echipamentelor, modul în care sunt trataţi

61

d) toate răspunsurile sunt corecte2. Cum poate fi realizată comunicarea calităţii în turism?a) prin brandb) etichetă (label) de calitatec) certificared) toate răspunsurile sunt corecte3. Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators

(QPCI):a) măsoară nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice localib) sunt consideraţi o formă de autoevaluarec) sunt de natură cantitativăd) măsoară circulaţia turistică din cadrul destinaţiei4. Indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător se încadrează în categoria:a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţiib) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţiic) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţiid) Indicatorilor circulaţiei turistice5. Managementul integrat al calităţii trebuie să influenţeze favorabil:a) activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurătorb) agenţiile de turismc) mediul înconjurătord) comunitatea locală6. Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice include:

a) concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire a infrastructuriib) identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare, inclusiv pieţe noic) protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turisticed) nici un răspuns nu este corect

7. Numărul plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000 turişti se încadrează în categoria:

a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţiib) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţiic) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţiid) Nici un răspuns nu este corect

8. În ce temă de calitate a sistemului Qualitest se încadrează nivelul de satisfacţie al localnicilor?

a) calitatea destinaţiei turisticeb) calitatea produselor turisticec) calitatea mediului înconjurătord) calitatea industriei turistice

Temă de controlPentru o destinaţie turistică rurală exemplificaţi activităţile din domeniul planificării, managementului şi marketingului în vederea îmbunătăţirii calităţii.

Unitatea de învăţare M4.U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale

Cuprins

62

M4.U2.1. Introducere....................................................................................................93M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................................................93M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice........................................................94M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului de implementare.............................................................................................................97M4.U2.5. Rezumat.......................................................................................................101M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor..................................................................102

M4.U2.1. IntroducereÎmbunătăţirea calităţii destinaţiilor turistice rurale necesită o abordare integrată si este esenţială pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, pentru revigorarea competitivităţii şi asigurarea unei dezvoltări durabile a zonelor rurale. Deoarece succesul unei destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor depinde de mai mulţi factori interdependenţi - serviciile turistice, ospitalitatea, siguranţa, igiena, gestiunea fluxurilor de turişti - apare necesitatea unei planificări strategice şi integrate în destinaţiile turistice rurale.

M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare prezintă specificităţile aplicării sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale.La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale; identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a destinaţiei turistice rurale; cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul destinaţiei; exemplifice obiective ale strategiei de îmbunătăţire a calităţii unei destinaţii turistice rurale.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice

Un model de management al calităţii conceput de Fundaţia Europeană pentru Managementul Calităţii (EFQM) este utilizat în prezent atât în sectorul public cât şi în cel privat. El poate fi util pentru gândirea manierei în care o destinaţie turistică ar trebui să se organizeze pentru a putea pune în aplicare managementul integrat al calităţii. Modelul a identificat nouă elemente, cinci referitoare la structură şi funcţii (leadership, strategie, gestiunea personalului, utilizarea resurselor şi furnizarea serviciilor) şi patru cu privire la rezultate (satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi rezultatele exploatării).

Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice se poate face în diferite zone şi pentru forme diferite de turism: turism rural, turism litoral, turism montan, turism urban, turism de aventură.

Demersul de management integrat al calităţii necesită intervenţia diferiţilor acţionari, trebuind să existe structuri care să permită acest lucru:

63

firme locale din domeniul turismului – acestora trebuie să li se permită cooperarea în interesul general al destinaţiei;

comunitatea locală; o strategia clară bazată pe o analiză temeinică, care să fie uşor acceptată, incluzând

obiectivele referitoare la îmbunătăţirea calităţii.Managementul integrat al calităţii necesită o atenţie sporită având în vedere faptul că

el influenţează atât turiştii, cât şi mediul înconjurător şi populaţia locală. Demersul implementării presupune un ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul rezultatelor:

înţelegerea nevoilor turiştilor şi satisfacerea acestora; punerea în aplicare a normelor de calitate, controlarea cunoaşterii lor şi aplicării; colaborarea pentru formare şi îmbunătăţire a calităţii pentru toţi profesioniştii; evaluarea impactului local asupra economiei, populaţiei şi asupra mediului

înconjurător.Un prim pas în aplicarea managementului integrat al calităţii într-o destinaţie turistică

rurală este stabilirea unei întâlniri cu toţi acţionarii locali implicaţi în domeniul turistic şi asigurarea unei înţelegeri a acestui concept şi a necesităţii utilizării acestuia în destinaţia respectivă. Cel de-al doilea pas constă în realizarea unui parteneriat între prestatorii de servicii turistice şi comunitatea locală.

Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională. Principalii factori cheie ai succesului unei asemenea organizaţii sunt:

participarea autorităţilor locale; găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen mediu; păstrarea legăturii cu oficiile de turism regionale şi naţionale; recunoaşterea acestei organizaţii la nivelul comunităţilor locale; implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice; un grup de lucru restrâns care să se ocupe de calitate. Aceste grupuri de lucru

pot implica prestatori de servicii turistice şi organizaţii locale pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei de dezvoltare. Acestea se pot întâlni pe anumite teme (de exemplu promovarea), pe anumite domenii (de exemplu unităţi de cazare) sau pe criterii geografice şi trebuie să încurajeze ajutorul reciproc şi schimbul de idei între participanţi.

64

O importanţă deosebită o are menţinerea unei bune comunicări interne între membrii organizaţiei.

ExempleO bună comunicare se poate realiza prin: scrisori de informare pentru comunicarea iniţiativelor organizaţiei către

firmele şi comunitatea locală; crearea unei legături permanente cu reprezentanţii media; organizarea unor călătorii de studiu sau a unor schimburi de experienţă.

Prin discuţii cu aceste grupuri de interese trebuie stabilită o strategie de dezvoltare a turismului cu obiective clare de îmbunătăţire a calităţii. Managementul integrat al calităţii are ca punct central satisfacerea nevoilor vizitatorilor ţinând cont de obiectivele economice, sociale şi ecologice ale destinaţiei turistice. O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o destinaţie turistică rurală trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt de satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător.

ExempleObiectivele acestei strategii pot fi: creşterea duratei medii a sejurului; creşterea încasărilor din turism fără a creşte neapărat numărul turiştilor; îmbunătăţirea imaginii destinaţiei turistice rurale; stimularea revenirii turiştilor, fidelizarea lor; îmbunătăţirea condiţiilor şi facilităţilor oferite de unităţile de cazare; diversificarea posibilităţilor de agrement; reducerea impactului turismului asupra mediului înconjurător; îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare între acţionarii implicaţi în dezvoltarea

turismului.

Stabiliţi obiectivele unei strategii de dezvoltare a managementului integrat al calităţii într-o destinaţie turistică rurală din România.

Realizarea strategiei de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală ar trebui să înceapă cu o evaluare a situaţiei existente, stabilirea celor mai potrivite forme de turism pentru destinaţie, identificarea pieţelor potenţiale şi adaptarea ofertei turistice la caracteristicile segmentelor de piaţă vizate. Procesul de evaluare a situaţiei la nivelul destinaţiei ar trebui să includă studierea segmentelor de vizitatori şi a nevoilor acestora, analiza resurselor turistice şi a modalităţii de îmbunătăţire a acestora şi studiul constrângerilor şi ameninţărilor. Această strategie de dezvoltare a turismului trebuie să fie într-o relaţie de interdepenenţă cu planificările altor sectoare (agricultură, protecţia mediului înconjurător) şi trebuie corelată cu alte strategii cum ar fi de exemplu Agenda Locală 21. Această strategie nu trebuie să fie un document finalizat ci trebuie îmbunătăţit permanent pe baza monitorizării rezultatelor şi identificării măsurilor de adaptare necesare.

Un element cheie al managementului unei destinaţii turistice rurale este implicarea comunităţii locale deoarece impactul turismului asupra unei zone nu este la fel pentru toţi rezidenţii şi în dezvoltarea turistică a destinaţiei trebuie luate în considerare interesele de multe ori diferite ale localnicilor. Deşi există atât beneficiari direcţi, participanţi la dezvoltarea industriei ecoturistice cât şi beneficiari indirecţi ai dezvoltării acestei forme de turism într-o destinaţie este important de subliniat că întreaga comunitate locală trebuie să simtă beneficiile dezvoltării acestei forme de turism Acest criteriu este cu atât mai important

65

în destinaţiile în care se practică ecoturismul deoarece el are ca scop aducerea de beneficii comunităţilor locale şi crearea unui impact pozitiv.

M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului de implementare

Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin:

1. Marketing şi comunicare;2. Informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice;3. Calitatea cazării;4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală;5. Atracţii turistice şi evenimente;6. Agrement;7. Mediul înconjurător şi infrastructură.

1. Marketing şi comunicare – presupune studierea caracteristicilor potenţialilor vizitatori, practicarea unei promovări corecte care nu creează aşteptări false înaintea sosirii la destinaţie, şi diversificarea posibilităţilor de rezervare a serviciilor turistice.

ExempleMetodele de comunicare folosite pot fi: presa scrisă şi televiziunea prin încurajarea unor tururi pentru jurnalişti; promovarea în ghiduri de călătorie; broşuri, cd-rom; pagini internet; stabilirea unui brand, un logo şi a unui slogan.

Este recomandată dezvoltarea unui sistem online de rezervări, care să permită turiştilor vizualizarea nu doar a informaţiilor generale despre potenţialul turistic al destinaţiei, ci şi vizualizarea în timp real a disponibilităţii locurilor de cazare şi posibilitatea de a le rezerva şi plăti online. 2. Informarea şi orientarea în cadrul destinaţiei se realizează prin managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea naturii şi culturii. Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care aspectele de interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau culturale se comunică turiştilor. 3. Calitatea cazării – în general destinaţiile turistice sunt situate în zone rurale unde firmele în turism sunt de dimensiuni mici, de multe ori afaceri de familie fiind necesară acordarea unei atenţii speciale facilităţilor şi serviciilor oferite de aceşti prestatori deoarece aceasta poate influenţa calitatea experienţei turistice.4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală pot da un specific deosebit fiecărei destinaţii turistice rurale şi pot individualiza experienţa turiştilor aducând totodată beneficii economiei locale.

ExemplePentru o mai bună promovare a produselor locale şi oferirea unei şanse turiştilor să le achiziţioneze se pot lua următoarele măsuri: organizarea unor evenimente locale pentru promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a unor expoziţii cu vânzare a produselor tradiţionale locale, amplasarea în zone turistice a unor magazine cu specialităţi alimentare locale sau cu suveniruri tradiţionale sau realizare unor poteci tematice pe parcursul cărora turiştii pot degusta diferite preparate culinare

66

sau produse alimentare specifice zonei sau pot achiziţiona diferite suveniruri autentice.

Restaurantele locale pot fi încurajate să ofere turiştilor preparate specifice zonei printr-o serie de acţiuni: dezvoltarea unor reţele locale de restaurante care respectă anumite standarde de calitate, programe de perfecţionare a bucătarilor şi ospătarilor pentru o mai bună prezentare a preparatelor culinare, organizarea unor evenimente şi concursuri culinare sau realizarea unui ghid al restaurantelor cu preprate ecologice sau cu reţete tradiţionale.5. Atracţiile turistice şi evenimentele promovate corespunzător pot să reflecte mediul şi tradiţiile locale. Este recomandată uniformizarea amenajării atracţiilor turistice deoarece turiştii sunt mereu în căutare de noi experienţe şi în acelaşi timp trebuie respectat mediul înconjurător şi comunitatea locală.

ExempleO atenţie deosebită se acordă şi interpretării turistice pentru copii prin organizarea unor poteci tematice specifice sau realizarea unor jocuri pentru aceştia urmărind în acelaşi timp educarea lor pentru respectarea mediului înconjurător şi a comunităţii locale.

6. Agrementul are un rol deosebit de important în procesul de creştere a nivelului de satisfacere a nevoilor turiştilor.

ExempleÎn Europa s-a înregistrat o creştere a interesului turiştilor pentru activităţi de drumeţie şi ciclism, iar destinaţiile turistice rurale, care se bazează pe aprecierea mediului natural pot să ofere facilităţi şi amenajări pentru practicarea acestor sporturi fără a avea un impact major asupra mediului înconjurător. Trebuie dezvoltate poteci tematice cu diferite nivele de dificultate pentru a satisface cerinţele eterogene ale turiştilor şi o atenţie deosebită trebuie acordată semnalizării corespunzătoare şi indicatoarelor, panourilor de informare de pe aceste rute. Aceste poteci tematice pot lega mai mulţi prestatori de servicii turistice din zonă implicând inclusiv artizani, restaurante, unităţi de cazare, ghizi.

7. Mediul înconjurător şi infrastructura sunt factori esenţiali într-o destinaţie rurală, aşadar atât turiştii cât şi localnicii trebuie informaţi în vederea protejării mediului înconjurător.

Implementarea managementului integrat al calităţii, precum şi satisfacerea nevoilor turiştilor, a comunităţii locale şi a mediului înconjurător presupune urmărirea unui proces ciclic care începe cu stabilirea unor standarde, continuă cu îmbunătăţirile aferente şi se termină cu verificarea rezultatelor.

Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacere a acestora se face prin intermediul unor cercetări de marketing periodice. Un prim pas în studierea nevoilor şi comportamentului clienţilor este realizarea unei cercetări în rândul vizitatorilor potenţiali pentru a afla imaginea pe care aceştia o au despre destinaţia ecoturistică chiar dacă nu au vizitat-o încă şi aşteptările lor în cazul intenţiei de a o vizita, în acest mod putându-se adapta oferta turistică la aşteptările vizitatorilor. Cel de-al doilea pas îl constituie realizarea unor cercetări de marketing pentru a afla opiniile, intenţiile şi comportamentul turiştilor care vizitează destinaţia. Aceste cercetări de marketing pot fi realizate în diferite forme: prin încurajarea prestatorilor de servicii turistice să discute cu clienţii despre experienţele lor, prin intermediul caietelor de impresii şi sugestii din unităţile de cazare, atracţiile turistice sau

67

centrele de informare turistică, prin intermediul chestionarelor fie administrate direct, fie incluse în broşurile turistice.

Este recomandată stabilirea unor sisteme de certificare şi acordarea unor etichete care să le permită turiştilor identificarea acelor prestatori de servicii turistice care fac eforturi de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sau de minimizare a impactului asupra mediului înconjurător.

Pregătirea resurselor umane ocupă un rol deosebit de important deoarece personalul în turism este cheia unei prestaţii turistice de calitate. Cursurile trebuie adaptate la nevoile specifice lucrătorilor în turism din zona respectivă, nu trebuie să fie generale ci aplicative şi nu trebuie să dureze foarte mult timp. Tematica cursurilor poate fi legată de modalităţile de îndeplinire a anumitor standarde, de interpretare a naturii şi culturii, realizarea de pachete turistice tematice etc.

ExempleDin practica destinaţiilor turistice europene s-au dovedit a fi relevante următoarele cursuri pentru prestatorii de servicii turistice din destinaţii turistice rurale: relaţii cu clientul: modalitatea de a interacţiona cu clienţii, ospitalitatea; cursuri pentru dobândirea unor aptitudini speciale legate de marketing,

catering, siguranţă, igienă, IT, design, limbi străine; cursuri pentru o mai bună cunoaştere a zonei astfel încât prestatorii de servicii

turistice să reflecte specificul şi cultura locală şi să informeze corect turiştii; dezvoltare durabilă şi ecoturism; management şi investiţii.

Monitorizarea impactului turismului asupra economiei locale, asupra comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător este importantă în destinaţiile în care se practică turismul „verde” deoarece această formă de turism încurajează aprecierea naturii şi culturii locale. Aceasta este etapa finală a ciclului de management al calităţii şi constă în verificarea rezultatelor pentru a putea îmbunătăţi şi adapta permanent eforturile; se poate realiza prin diferite metode:

Obţinerea unui feedback din partea prestatorilor privaţi de servicii turistice. Monitorizarea impactului eforturilor de management integrat al calităţii asupra

economiei locale. Aceasta se poate realiza prin administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul turistic, în rândul magazinelor locale sau prin aflarea cheltuielilor turiştilor.

Monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător prin chestionarea vizitatorilor cu privire la problemele ecologice ale zonei, prin verificarea poluării, a calităţii aerului şi apei.

Calitatea există doar în măsura în care produsul sau serviciul satisface nevoile şi aşteptările consumatorului, prin urmare elementele individuale care formează strategia bazată pe norme de calitate necesită o cunoaştere aprofundată a consumatorului. Succesul unei destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor depinde de mai mulţi factori interdependenţi. Acest lucru evidenţiază necesitatea unei planificări strategice, integrate pentru destinaţiile turistice precum şi necesitatea unor instrumente şi tehnici specifice care sa permită asigurarea unui management integrat al calităţii (inclusiv controlul calităţii) destinaţiei.

68

Să ne reamintim...Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice se poate

face în diferite zone şi pentru forme diferite de turism: turism rural, turism litoral, turism montan, turism urban, turism de aventură.

O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o destinaţie turistică rurală trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt de satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător.

Pentru o destinaţie turistică rurală din România prezentaţi modalitatea de înfiinţare, precum şi activităţile organizaţiei care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii.

M4.U2.5. RezumatOrganizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională. Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune un ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul rezultatelor.Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală, atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.

M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune:

a) fixarea normelor

b) măsuri de îmbunătăţire

c) controlul rezultatelor

d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale trebuie să includă:

a) autorităţi locale,

b) administraţiile ariilor protejate,

c) asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională

d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Un factor cheie al succesului unei organizaţii responsabile de managementul integrat al calităţii unei destinaţii ecoturistice este:

69

a) exculderea autorităţilor locale din procesul de planificare

b) implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice

c) un grup de lucru format din cât mai mulţi membrii, care să se ocupe de calitate

d) găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen scurt4. Strategia de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală:a) trebuie îmbunătăţită o dată la 10 ani pe baza monitorizării rezultatelorb) trebuie îmbunătăţită permanent pe baza monitorizării rezultatelorc) trebuie îmbunătăţită o dată la 20 ani pe baza monitorizării rezultatelord) trebuie îmbunătăţită o dată la 15 ani pe baza monitorizării rezultatelor5. Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacţie a acestora se face prin:

a) studiul tendinţelor internaţionale

b) estimări realizate pe baza experienţelor anterioare

c) cercetări de marketing periodice

d) nici un răspuns nu este corect

6. Cursurile pentru pregătirea resurselor umane într-o destinaţie turistică rurală trebuie:

a) să fie generale, teoretice

b) să dureze foarte mult timp

c) să fie adaptate la nevoile specifice lucrătorilor în turism din zona respectivă

d) toate răspunsurile sunt corecte

7. Verificarea rezultatelor obţinute în urma aplicării managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale se poate realiza prin:

a) administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul turistic

b) administrarea unor chestionare vizitatorilor

c) evaluarea cheltuielilor turiştilor

d) toate răspunsurile sunt corecte

Temă de controlPrezentaţi şi exemplificaţi etapele implementării sistemului de mangement integrat al calităţii pentru o destinaţie turistică rurală din România.

Rezumat final

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local" şi are ca obiective majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale viabile şi eficiente.

70

Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-educativă şi controlul local. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii comunităţilor locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor activităţi.

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.

Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală.

Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc.

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.

Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.

Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională.

Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală, atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.

71

72