ECOTURISM ŞI TURISM RURAL

DRD. CANDREA ADINA NICOLETA

1

CUPRINS:

Introducere............................................................................................4Obiectivele cursului...............................................................................4Cerinţe preliminare................................................................................4Mijloace de lucru...................................................................................5Structura cursului..................................................................................5Durata medie de studiu individual........................................................5Evaluarea...............................................................................................5

Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismuluiIntroducere........................................................................................6Obiectivele modulului......................................................................6M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului...........................7

M1.U1.1. Introducere...................................................................7M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................7M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă.................................8M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului10

M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului.............11M1.U1.6. Rezumat......................................................................17M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................18

Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismulIntroducere..................................................................................20Obiectivele modului....................................................................20

M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică...................................21M2.U1.1. Introducere.................................................................21M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................21M2.U1.3. Conceptul de ecoturism..............................................22M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă................................24M2.U1.5. Rezumat......................................................................28M2.U.1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor.........................28

M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional.................................................................................30

M2.U2.1. Introducere.................................................................30M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................30M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului

.............................................................................................................30

2

M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice....................36M2.U2.5. Rezumat......................................................................38M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................39

Modulul 3 Dezvoltarea ecoturismului în RomâniaIntroducere..................................................................................41Obiectivele modulului................................................................41

M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România ..............42M3.U1.1. Introducere.................................................................42M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................42M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România............43M3.U2.3. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în

România..............................................................................................47M3.U1.5. Rezumat......................................................................54M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................55

M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România. . .57M3.U2.1. Introducere.................................................................57M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................57M3.U2.4. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în

România..............................................................................................58M3.U2.5. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din

România..............................................................................................61M3.U2.6. Rezumat......................................................................66M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................66

Modulul 4. Turismul rural Introducere................................................................................148Obiectivele modulului..............................................................148

M5.U1. Noţiuni introductive despre turismul rural .....................149M5.U1.1. Introducere...............................................................149M5.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................149M5.U1.3. Definirea turismului rural.........................................150M5.U1.4. Caracteristicile turismului rural................................152M5.U1.5. Rezumat....................................................................157M5.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor...............................158

M5.U2. Dezvoltarea turismului rural în România........................161M5.U2.1. Introducere...............................................................161M5.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................161

3

M5.U2.3. Specificităţile produsului turistic rural românesc.....162M5.U2.4. Strategii de dezvoltare a turismului rural în România

...........................................................................................................166

Bibliografie generală...........................................................................68

Introducere

Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural abordează principalele

noţiuni şi concepte specifice unor forme de turism alternativ în care se

regăsesc principiile dezvoltării durabile. Cererea pentru aceste forme

de turism pe plan internaţional este o consecinţă a nemulţumirii

turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism, care ignoră

efectele sociale şi ecologice ale practicării turismului în favoarea unei

abordări orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt. Având în

vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de

produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural

poate deveni avantajul competitiv al României ca destinaţie turistică,

dacă este valorificat prin politici de dezvoltare durabilă. În vederea

exploatării turistice raţionale a patrimoniului natural apare aşadar

necesitatea dezvoltării unor forme durabile de turism, cele mai

întâlnite fiind ecoturismul şi turismul rural.

4

Obiectivele cursului

Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural are ca obiectiv

principal îmbogăţirea cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu

caracter economic ale studenţilor Programului de studii

Economia Comertului, Turismului şi Serviciilor, forma de

învăţământ ID. La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi

capabili să:

identifice indicatorii dezvoltării durabile;

înţeleagă principiile dezvoltării durabile;

identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare

durabile;

înţeleagă principiile dezvoltării durabile;

identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;

explice caracteristicile ecoturiştilor;

să identifice categoriile de arii protejate din România;

identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de

certificare ecoturistică din România.

Cerinţe preliminare

Deţinerea unor noţiuni de bază legate de economie generală şi

marketing pentru a putea înţelege fenomenele şi situaţiile

exemplificate în curs.

Mijloace de lucru

Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente primului modul nu

necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru.

5

Structura cursului

Cursul Ecoturism şi turism rural este structurat în trei

module: primul modul are o unitate de învăţare, iar cel de-al

doilea şi cel de-al treilea modul au câte două unităţi de

învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde:

obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de

învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi

probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.

La sfârşitul fiecărui modul este indicată o temă de control.

Rezolvarea acestor două teme de control este obligatorie.

Acestea vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e-

learning până la o dată prestabilită.

Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale

cursului Ecoturism şi turism rural (atât aspectele teoretice cât

şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea

problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare

unitate.

Evaluarea

La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care

va cuprinde: un test grilă, ce va conţine întrebări teoretice din

materia prezentată în cadrul acestui material, test de va deţine

o pondere de 60% în nota finală iar notele aferente temelor de

control, realizate pe parcursul semestrului vor deţine o

6

pondere de 40% din nota finală.

Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismului

Cuprins

Introducere....................................................................................6

Obiectivele modului......................................................................6

U1. Analiza caracterului durabil al turismului..............................7

Introducere

Formele de dezvoltare durabilă a turismului au apărut în

vederea protejării patrimoniului natural, social şi cultural şi

pentru satisfacerea nevoilor turiştilor şi a comunităţilor locale.

Obiectivele, principiile şi cerinţele dezvoltării durabile a

turismului se regăsesc în forme ale turismului precum

ecoturismul şi turismul rural. Aceste forme de turism

urmăresc atât dezvoltarea economică cât şi protejarea

mediului înconjurător. Prezentul modul abordează

ecoturismul şi turismul rural din perspectiva dezvoltării

durabile, atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Obiectivele modulului

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

7

definească conceptul de dezvoltare durabilă;

identifice indicatorii dezvoltării durabile;

înţeleagă principiile dezvoltării durabile.

identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare

durabile

cunoască obiectivele unei strategii pentru dezvoltarea

durabilă a turismului

identifice domeniile vizate de planurile de acţiune în

domeniul dezvoltării durabile a turismului

cunoască factorii care se analizează din punct de vedere

cantitativ pentru monitorizarea efectelor şi nivelului

dezvoltării durabile a turismului.

Unitatea de învăţare M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului

Cuprins

M1.U1.1. Introducere...................................................................7

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................7

M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă.................................9

M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului10

M1.U1.5 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului

M1.U1.5. Rezumat......................................................................12

8

M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................12

M1.U1.1. Introducere

Conceptul „dezvoltare durabilă” se referă la o formă de

creştere economică care satisface nevoile societăţii şi aduce

bunăstare, pe termen scurt, mediu dar mai ales pe termen

lung. Acest concept se fundamentează pe considerentul că

dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente

fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În

termeni practici, conceptul presupune crearea condiţiilor

pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în

acelaşi timp mediul înconjurător.

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare are ca obiectiv principal analiza

caracterului durabil a turismului.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

definească conceptul de dezvoltare durabilă;

identifice indicatorii dezvoltării durabile;

înţeleagă principiile dezvoltării durabile.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare

este de 3 ore.

9

M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona

local". Strategiile de dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa

între local şi global, între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare,

accentuând necesitatea cooperării între sectorul economic, social şi cel

de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective

majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea

calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale viabile

şi eficiente.

Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe trei

planuri:

• economic – creşterea gradului de exploatare şi valorificare a

resurselor;

• ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea

sustragerii terenurilor din circuitul agricol;

• social – creşterea numărului de locuri de muncă, practicarea

unor meserii tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea

turismului.

Dezvoltarea durabilă a turismului se realizează prin forme de

turism alternativ, care au la bază următoarele principii:

a. Minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului

natural în vederea obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la

menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare prin întoarcerea unei

părţi a veniturilor la ariile protejate;

10

b. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra

comunităţii locale şi a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii

sociale prin dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă şi nu

întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei din destinaţiile turistice, evitarea

unor situaţii ostile în relaţia cu comunităţile locale;

c. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra

culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor locale în vederea

obţinerii durabilităţii culturale prin dezvoltarea unui turism capabil să

determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale

şi care să evite saturarea acestora cu influenţe culturale externe;

d. Maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii

locale ca urmare a dezvoltării turismului în vederea obţinerii

durabilităţii economice, constituie unul dintre cele mai importante

principii ale dezvoltării durabile, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării

economice a comunităţilor locale şi ariilor protejate;

e. Educaţia, pregătirea, informarea turistului în vederea

îmbunătăţirii atitudinii personale în ceea ce priveşte mediul şi

reducerea impactului său negativ; include o componentă ecologic-

educativă pentru vizitatori, localnici, administraţia locală şi populaţia

locală.

f. Controlul local, principiu de bază al dezvoltării durabile,

conform căruia comunitatea locală participă şi este consultată în tot

ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă, constituind un factor de

decizie activ; elementele cheie sunt proprietatea locală asupra

11

elementelor de infrastructură turistică (de exemplu structuri de cazare)

şi implicarea comunităţii şi administraţiei locale.

Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile

capitalului economic, ecologic şi uman, precum şi gradul în care

populaţia are acces la aceste tipuri de capital. Un sistem integrat de

indicatori care să îndeplinească aceste cerinţe este dificil de construit,

astfel încât să asigure condiţiile de completitudine şi comparabilitate a

informaţiilor.

Dimensiunile economice, sociale şi ecologice ale dezvoltării

durabile pot fi surprinse prin indicatori ce caracterizează aceste

problematici la nivel local, regional şi global, dar şi prin indicatori de

legătură, de relaţie între aceste domenii, indicatori despre care se poate

spune că sunt la graniţa dintre indicatorii celor trei tipuri de capital.

Exemple

Indicatori ai dezvoltării durabile a turismului pot fi:

numărul de turişti sau număr-zile-turist dintr-o destinaţie

turistică, nivelul emisiilor de dioxid de carbon datorate

mijloacelor de transport în comun dintr-o destinaţie

turistică, nivelul poluării fonice de către turişti, deşeurile

lăsate de către turişti pe traseele turistice, deşeurile

reziduale datorate turismului.

Exemplificaţi o serie de indicatori ai dezvoltării durabile a

turismului la nivelul unei unităţi de cazare.

12

Să ne reamintim...

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a

acţiona local" .

Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte

dimensiunile capitalului economic, ecologic şi uman,

precum şi gradul în care populaţia are acces la aceste

tipuri de capital.

Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt:

minimizarea impactului activităţii turistice asupra

mediului natural, asupra comunităţilor locale şi

tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor

economice la nivelul comunităţii locale, componenta

ecologic-educativă şi controlul local.

M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a

turismului

Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă

a turismului, mai mult decât despre turismul durabil, din cel puţin

două motive principale: unul ar fi acela că, pentru a asigura un turism

durabil este necesar să aibă un caracter intergrat al componentelor

sale, iar al doilea constă în faptul că unele componente ale turismului,

cum ar fi transportul aerian pe distanţe mari, pot să nu fie durabile în

13

condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune

practici.

Dezvoltarea turismului de masă, în cea de-a doua jumătate a

secolului XX, a coincis cu crearea unei mişcări ecologiste pe plan

internaţional. Odată cu creşterea fluxurilor turistice în zonele naturale

s-au intensificat şi acţiunile organizate de mişcările ecologiste în

scopul conştientizării presiunii pe care turismul o realizează în zonele

naturale.

În 1992, la Earth Summit (Summit-ul Pământului) organizat în

Rio de Janeiro, Brazilia, Organizaţia Naţiunilor Unite a pus bazele

Agendei Locale 21 conştientizând rolul important al autorităţilor

locale în procesul planificării durabile. Agenda Locală 21 este un

document care include o strategie de dezvoltare durabilă şi planul de

acţiune necesar implementării acesteia. Agenda Locală 21 include

activităţi de planificare durabilă a planurilor de urbanism, a

transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu

privire la dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi

locale care sunt şi destinaţii turistice.

Dezvoltarea durabilă a turismului necesită implicarea tuturor

acţionarilor locali dar şi participare politică. Realizarea unei dezvoltări

durabile a turismului este un proces continuu şi presupune o constantă

monitorizare a impactului pe care această activitate îl are asupra

diferiţilor factori de mediu. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca

scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor,

14

creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi

promovarea celor mai bune practici turistice.

Măsurile pentru protejarea şi conservarea calităţii mediului, în

special în zonele cu potenţial turistic deosebit, se impun atât pentru

mediul natural prin sensibilizarea conştiinţei ecologice şi educarea

turiştilor cât şi pentru mediul antropic prin reglementări legislative

privind stabilirea capacităţii maxime de vizitare a obiectivelor

turistice, împiedicarea poluării vizuale şi sonore a acestora.

Scopul realizării unei dezvoltări durabile a turismului trebuie să

fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare

economică şi socială. Acţiunile pot viza ţeluri economice: creşterea

veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul,

potenţarea şi zonarea dezvoltării; arii sociale: ameliorarea sărăciei şi

inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-

cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale; şi arii

ecologice: protejarea funcţiilor ecosistemelor, conservarea şi utilizarea

durabilă a biodiversităţii.

În construirea unei politici de dezvoltare durabilă, evaluarea

efectelor economice ale turismului este importantă şi prin urmare,

trebuie avut în vedere impactul pozitiv dar şi cel negativ. Din această

perspectivă este utilă o analiză mai atentă a efectelor negative, tocmai

pentru a oferi posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de eliminare a

dezavantajelor şi de potenţare a beneficiilor dezvoltării acestui sector

de activitate.

15

Exemple

Strategia Comunităţii Europene asupra biodiversităţii

include un îndrumar atât în privinţa problemei dezvoltării

unui turism durabil în cadrul ariilor protejate, cât şi a

dezvoltării unui turism cu impact scăzut în cadrul locaţiilor

protejate prin programul european „Natura 2000”. Carta

Albă intitulată „Politici pentru anul 2010 privind

transporturile în UE: timpul deciziei” şi politicile UE

referitoare la managementul resurselor de apă şi a

deşeurilor, care afectează în mod direct sectorul turismului,

pot ajuta de asemenea la promovarea durabilităţii

turismului.

M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului

În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului

pot fi identificate 3 stadii:

• analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului;

• identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice;

• dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.

Primul stadiu presupune analiza obiectivă a contextului turistic

şi a resurselor turistice, acordând o importanţă deosebită factorilor

care influenţează dezvoltarea durabilă: viabilitatea întreprinderilor,

capacitatea turistică, evoluţia pieţei, degradarea mediului,

nemulţumirile comunităţilor locale. Toate aceste aspecte trebuie

cuprinse într-un studiu accesibil tuturor factorilor implicaţi pentru a

16

putea fi ulterior discutate în cadrul unor întalniri, discuţii libere,

workshop-uri şi promovate prin mijloacele media locale şi naţionale.

Analiza situaţiei se bazează pe culegerea unor date cu privire la:

circulaţia turistică, calitatea mediului înconjurător, opinia populaţiei

locale, satisfacţia turiştilor, analiza firmelor de turism, a infrastructurii

turistice, dar şi a pieţei ţintă.

Pentru a ajunge la cel de-al doilea stadiu, organismele

guvernamentale locale şi naţionale trebuie să stabilească împreună cu

ceilalţi factori implicaţi, un set de obiective strategice, bazate pe

principiile dezvoltării durabile şi să găsească modalităţile concrete de

a le atinge.

Dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune presupune

punerea în aplicare a strategiilor pentru a atinge obiectivele stabilite

iniţial. Un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a turismului

trebuie să conţină:

• definirea ariei turistice pentru care se realizează strategia de

dezvoltare durabilă.

• identificarea patrimoniului natural, istoric, cultural, analiza

infrastructurii, situaţiei economico-sociale.

• analiza clienţilor actuali şi identificarea turiştilor potenţiali şi a

pieţelor ţintă;

• stabilirea unor obiective strategice pentru dezvoltarea şi

managementul turismului: conservarea patrimoniului şi a

mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii

17

locale şi oferirea unor servicii turistice pe măsura aşteptărilor

clienţilor;

• realizarea unui plan de acţiune care să facă posibilă atingerea

acestor obiective;

• propuneri de monitorizare a rezultatelor şi îmbunătăţirii

acţiunilor.

Politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi

responsabilităţile administraţiei publice locale şi a organismelor

regionale în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi şi a

regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea implicării

instituţiilor guvernamentale în astfel de activităţi. Politica de

dezvoltare regională devine o componentă esenţială a autonomiei

locale.

Exemple

În scopul încurajării dezvoltării durabile a turismului, la

nivelul Uniunii Europene s-au promovat măsuri care expun

reglementări şi directive privind managementul mediului şi a

zonelor litorale, instrumentele de finanţare şi îndrumarea

necesară. Strategia privind managementul integrat al zonei

costiere din cadrul Comunităţii Europene - European

Community Integrated Coastal Zone Management (ICZM) şi

recomandarea asociată acesteia, care defineşte modalitatea sa

de promovare, au relevanţă specială atât pentru activităţile

din domeniul turismului cât şi pentru destinaţiile turistice.

18

Un management de mediu adecvat al facilitaţilor turistice şi în

special al hotelurilor, care să acţioneze pentru economisirea apei şi

energiei, minimizarea cantităţilor de deşeuri, utilizarea materialelor

care nu sunt dăunătoare mediului înconjurător poate diminua impactul

turismului asupra mediului. Planificarea ajută la stabilirea opţiunilor

în cadrul conflictelor de interese existente între sectorul industriei şi

al turismului în scopul identificării acelor modalităţi de minimizare a

acestor conflicte. Printr-o planificare timpurie a procesului de

dezvoltare a turismului, prejudiciile şi erorile pot fi prevenite,

evitându-se astfel deteriorarea graduală a acelor valori ale mediului

înconjurător care sunt esenţiale desfăşurării activităţilor din turism.

Exemple

Un exemplu de bune practici în vederea dezvoltării durabile

a turismului este zona litorală situată de-a lungul Mării Roşii

(Egipt), unde pot fi găsite o multitudine de atracţii naturale

precum recife de corali, plaje de nisip sau specii de broaşte

ţestoase. Este considerată o zonă cu un enorm potenţial în

ceea ce priveşte dezvoltarea turismului local şi internaţional

prezentând oportunităţi pentru construcţia de locuinţe şi

crearea unor noi locuri de muncă pentru populaţia în creştere

a Egiptului. Sistemul de informare geografică pentru Marea

Roşie (Red Sea Information System - RSIS) a ajutat la

crearea unui plan durabil de acţiune privind noile dezvoltări

ale sectorului turistic, infrastructurii şi ale sectorului

industrial de-a lungul acestei zone litorale.

19

O strategie privind dezvoltarea durabilă a turismului defineşte

problemele prioritare, stabileşte comunitatea factorilor de interes,

obiectivele potenţiale şi un set de metodologii prin care pot fi

realizate:

• conservarea anumitor peisaje sau habitate, determinante în ceea

ce priveşte atractivitatea zonei sau sunt protejate prin legislaţia

în vigoare referitoare la protecţia mediului;

• dezvoltarea unor sectoare regionale specifice ale economiei care

pot fi interconectate cu sectorul turismului (de exemplu,

producerea specialităţilor culinare şi a obiectelor de artizanat);

• creşterea veniturilor locale prin intermediul investiţiilor din

sectorul turismului;

• facilitarea dezvoltării unei entităţi culturale specifice regiunii.

Planul de acţiune cuprinde paşii necesari implementării

strategiei şi implică soluţionarea unor serii de aspecte practice cum ar

fi: organizaţiile care vor prelua anumite activităţi, tipul activităţilor,

perioada de timp, prin ce mijloace vor fi îndeplinite aceste activităţi

şi cu ce resurse.

Deoarece acţiunile trebuie adaptate circumstanţelor locale, se

poate spune că nu există un plan standard de acţiune. Planurile de

acţiune includ, de obicei, măsurile necesare în următoarele domenii:

• Administraţie: de exemplu, promovarea cooperării dintre

sectoare şi a modelelor de dezvoltare inter-sectorială;

implicarea populaţiei locale în trasarea politicilor şi a deciziilor

în sectorul turismului;

20

• Sectorul socio-economic: de exemplu promovarea achiziţionării

de alimente şi materiale de construcţii autohtone; formarea unor

reţele de producători locali pentru un marketing eficient;

dezvoltarea de noi produse care să satisfacă necesităţile

turiştilor etc;

• Mediul înconjurător: de exemplu, îmbunătăţirea controlului şi

aplicarea unor standarde ridicate de mediu (poluare fonică, apa

potabilă, apa de îmbăiere, tratarea apelor uzate etc.);

identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol; crearea

unor zone tampon în jurul zonelor naturale sensibile; interdicţia

în zonele ameninţate a sporturilor dăunătoare mediului

înconjurător; aplicarea strictă, în cadrul tuturor proiectelor şi

programelor privind turismul, a procedurilor referitoare la

Evaluarea Impactului de Mediu şi la Evaluarea Strategică de

Mediu;

• Experienţa: instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii

patrimoniului istoric; managementului de mediu; instruirea

personalului implicat în managementul zonelor protejate în

privinţa interpretării naturii; ridicarea gradului de conştientizare

a populaţiei locale în ceea ce priveşte mediul înconjurător;

introducerea programelor de informare pentru vizitatori

(inclusiv a informaţiilor despre mediu).

Nivelul şi capacitatea de dezvoltare a turismului sunt

determinate de distribuţia sa spaţială şi de sezonalitatea sa, iar

dezvoltarea durabilă a turismului presupune evitarea problemelor care

21

apar din cauza acestor limite ale industriei turistice: se utilizează mult

mai eficient resursele turistice şi infrastructura, se îmbunătăţeşte

calitatea forţei de muncă, şi nu în cele din urmă, se evită impactul

negativ asupra populaţiei locale şi mediului înconjurător, generat de

cererea în exces din perioada sezonului.

Un rol cheie în dezvoltarea durabilă a turismului îl au turiştii

care vizitează destinaţia respectivă, de unde şi necesitatea “educării”

acestora în concordanţă cu principiile durabilităţii, având în vedere

anumiţi factori:

• momentul sejurului: dezvoltarea durabilă a turismului se

realizează mai ales prin uniformizarea fluxurilor turistice pe

parcursul întregului an;

• locurile vizitate: în anumite destinaţii ar trebui încurajat turismul

în ariile protejate datorită veniturilor aduse în favoarea

conservării lor însă în anumite zone poate fi restricţionat datorită

sensibilităţii ecologice a acestor zone;

• mijlocul de transport: călătoria cu maşina proprie sau cu avionul

nu este cea mai recomandată pentru favorizarea unui turism

durabil;

• alegerea furnizorilor de servicii turistice: vizitatorii trebuie

încurajaţi să aleagă acele firme care urmează principiile

dezvoltării durabile;

• mărimea grupurilor: în cazul unor grupuri mari de turişti care

vizitează simultan obiectivele turistice se înregistrează un impact

negativ asupra mediului şi comunităţii locale;

22

• durata sejurului: dezvoltarea durabilă se realizează în condiţii

mai bune atunci când durata sejurului este mai mare.

Sunt necesare eforturi de încurajare a vizitatorilor să adopte

principiile dezvoltării durabile a turismului, cum ar fi:

• respectarea comunităţilor locale;

• cumpărarea produselor locale;

• reducerea impactului asupra mediului înconjurător;

• încurajarea iniţiativelor locale sociale sau de conservare.

Touroperatorii au un rol central în industria turistică şi implicit şi

în dezvoltarea durabilă a turismului. Ca intermediari între turişti şi

prestatorii de servicii turistice, touroperatorii pot influenţa opţiunile

turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi modelele de

dezvoltare ale destinaţiilor turistice. Acest rol cheie în industria

turistică le conferă touroperatorilor şi posibilitatea de a avea o

contribuţie importantă în dezvoltarea durabilă a turismului şi

protejarea resurselor naturale şi culturale.

Exemple

Touroperatorul britanic Exodus are o politică privind

„turismul responsabil” care include:

• angajarea ghizilor locali pentru a oferi turiştilor o

experienţă autentică şi pentru a contribui la

dezvoltarea comunităţilor locale;

• achiziţionarea de servicii şi produse locale în zonele

vizitate;

• limitarea mărimii grupurilor de turişti în funcţiile de

23

condiţiile locale.

Exemplificaţi iniţiativele de dezvoltare durabilă a turismului

ale unui lanţ hotelier internaţional.

Pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a

turismului din punct de vedere cantitativ se analizează următorii

factori:

• nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta

turistică;

• stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale;

• profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor;

• performanţele firmelor implicate.

Unele ţări au introdus taxe de turism care sunt suportate fie de

vizitatori fie de firmele de turism şi trebuie folosite la nivel local

pentru managementul destinaţiei turistice, pentru cauze sociale şi

pentru conservarea naturii.

Exemple

În Bulgaria există o lege care permite păstrarea de către

municipalitate a veniturilor obţinute din colectarea taxelor

locale pentru a le folosi în scopul îmbunătăţirii

infrastructurii. De asemenea întreprinderile ecoturistice sunt

susţinute prin capitalul colectat prin taxele de poluare şi

consum de combustibil. Totodată s-a hotărât la nivel naţional

nu doar integrarea ecoturismului în strategiile asociaţiilor

regionale de turism, ci şi dezvoltarea unei strategii de

24

dezvoltare a ecoturismului în paralel cu implementarea unor

planuri concrete de acţiune.

În ultimii treizeci de ani s-a observat creşterea atenţiei acordate

pe plan internaţional dezvoltării durabile nu doar în domeniul

economic cât şi în cel cultural şi social. Astfel, majoritatea guvernelor,

asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi organizaţiile

nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un

progres real care să aducă beneficii tuturor părţilor implicate fără

această abordare durabilă a dezvoltării economice.

Să ne reamintim...

Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea

unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea

conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi

promovarea celor mai bune practici turistice.

Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a

planurilor de urbanism, a transportului, a colectării şi reciclării

deşeurilor, dar şi activităţi cu privire la dezvoltarea durabilă a

turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi destinaţii

turistice.

În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului

pot fi identificate 3 stadii: analiza problemelor, oportunităţilor

şi a contextului, identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor

strategice, dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.

Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice,

touroperatorii pot influenţa opţiunile turiştilor, practicile

25

prestatorilor de servicii turistice şi modelele de dezvoltare ale

destinaţiilor turistice.

Exemplificaţi politicile de dezvoltare durabilă a turismului

incluse în Agenda Locală 21 a unei destinaţii turistice din

România .

M1.U1.6. Rezumat

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona

local".

Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective

majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea

calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale

viabile şi eficiente.

Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea

impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra

comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea

beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale,

componenta ecologic-educativă şi controlul local.

Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea

durabilă a turismului, mai mult decât despre turismul durabil.

Agenda Locală 21 este un document care include o strategie de

dezvoltare durabilă şi planul de acţiune necesar implementării

acesteia.

Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea

unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea

26

conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi

promovarea celor mai bune practici turistice.

M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe

următoarele planuri:

a) economic şi social

b) social şi ecologic

c) economic, ecologic şi social

2. Dezvoltarea durabilă a turismului presupune maximizarea:

a) beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale

b) impactului activităţii turistice asupra mediului natural

c) impactului activităţii turistice asupra mediului natural

d) impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale

3. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a:

a) planurilor de urbanism

b) transportului, colectării şi reciclării deşeurilor

c) turismului

d) toate raspunsurile sunt corecte

27

4. Care este ordinea corectă a etapelor parcurse în formularea unei

strategii de dezvoltare durabilă a turismului ?

a) dezvoltarea politicilor, a planului de acţiune şi analiza

problemelor

b) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului, identificarea

obiectivelor şi luarea deciziilor strategice şi dezvoltarea politicilor

şi a planului de acţiune.

c) identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice, analiza

problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor

şi a planului de acţiune

d) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea

politicilor şi a planului de acţiune

5. Măsurile socio-economice incluse într-un plan de acţiune pentru

dezvoltarea durabilă a turismului se referă la:

a) instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului

istoric

b) promovarea achiziţionării de alimente şi materiale de

construcţii autohtone

c) identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol

d) promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de

dezvoltare inter-sectorială

6. Ce factori se analizează pentru monitorizarea efectelor şi nivelului

dezvoltării durabile a turismului din punct de vedere cantitativ?

28

a) profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor

b) nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta

turistică

c) stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale

d) toate răspunsurile sunt corecte

Temă de control

Redactaţi o lucrare de maxim 3 pagini în care să analizaţi

gradul de respectare a principiilor de dezvoltare durabilă într-

o destinaţie turistică din România.

29

Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismul

Cuprins

Introducere..................................................................................20

Obiectivele modului....................................................................20

U1. Ecoturismul, între teorie şi practică.....................................21

U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe

plan internaţional.................................................................................30

Introducere

Ecoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o

componentă indispensabilă în orice strategie de marketing

turistic. Dezvoltarea durabilă a turismului este adeseori

asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de turism

trebuie să aducă beneficii economice şi sociale comunităţii

locale şi să încurajeze protecţia mediului înconjurător.

În prezent, ecoturismul este forma de turism cu cel mai ridicat

ritm de creştere pe plan internaţional, în special ca urmare a

faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca

celelalte forme de turism regulilor convenţionale de

dezvoltare economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor

ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor

30

naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce

infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca

în cazul turismului clasic.

Obiectivele modulului

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

definească ecoturismul;

identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;

identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;

explice caracteristicile ecoturiştilor;

cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;

cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din

2002;

identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism;

identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.

Unitatea de învăţare M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică

Cuprins

M2.U1.1. Introducere.................................................................21

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................21

M2.U1.3. Conceptul de ecoturism..............................................22

M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă................................24

M2.U1.5. Rezumat......................................................................28

M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................28

31

M2.U1.1. Introducere

Ecoturismul a apărut ca o extensie a turismului alternativ fiind

o consecinţă a nemulţumirii turiştilor cu privire la formele

convenţionale de turism care ignoră efectele sociale şi

ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări

orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt.

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o

iniţiere a studenţilor în interesanta lume a marketingului.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

definească ecoturismul;

să înţeleagă legătura dintre ecoturism şi turism durabil;

identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;

identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;

să înţeleagă diferenţa între diferite forme de turism în

natură;

explice caracteristicile ecoturiştilor.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare

este de 3 ore.

M2.U1.3. Conceptul de ecoturism

32

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în anul 2001

Codul Global de Etică pentru Turism. Planul de Implementare a fost

adoptat la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă (World

Summit on Sustainable Development) care a avut loc la Johannesburg

în Africa de Sud în 2002. Atunci au fost identificate măsuri de

promovare a dezvoltării durabile a turismului având în vedere

creşterea beneficiilor comunităţilor locale din zonele vizitate,

menţinerea integrităţii culturale a acestora şi conservarea naturii.

Acest Plan de Implementare face referiri şi la activităţi realizate în

cadrul Anului Internaţional al Ecoturismului declarat de Organizaţia

Naţiunilor Unite, în 2002. Acest eveniment a oferit o oportunitate

pentru promovarea unor experienţe ecoturistice pe plan internaţional

dar şi pentru promovarea necesităţii dezvoltării durabile a turismului.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a

turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale

legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii

(definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului):

• conservarea şi protejarea naturii;

• folosirea resurselor umane locale;

• să aibă un caracter educativ, respect pentru natură şi să realizeze

conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

• să aibă un impact negativ minim asupra mediului natural şi socio-

cultural.

Sunt des întâlnite confuzii între turismul durabil şi ecoturism

însă acesta din urmă deşi respectă principiile de dezvoltare durabilă se

33

referă la turismul practicat în general în arii naturale protejate, cu

grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi

cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale.

Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se

regăsesc în diferite forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul,

turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme sunt expresia

dorinţei ca turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de

dezvoltare şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului. Nu

toate formele de turism care au ca principală motivaţie vizitarea

naturii sunt incluse în ecoturism aşa cum nu toate activităţile turistice

care se desfăşoară în natură fac parte din această categorie.

Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism

conservarea naturii şi aducerea de beneficii comunităţilor locale.

Pe piaţa turistică internaţională ecoturismul a început să se

dezvolte din anul 1980. Începând cu anii ’90 ecoturismul a cunoscut o

creştere anuală de 20% până la 34%. În 2004 ecoturismul avea o rată

de creştere de 3 ori mai mare decât turismul global. De asemenea

Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat că cea mai rapidă

creştere a fluxurilor turistice se atinge în interiorul şi în apropierea

zonelor naturale.

Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene

numeroase companii de turism au început să iniţieze activităţi de

ecoturism în Europa, ca de pildă:

34

Oferirea de pachete turistice ecologice – turism rural,

turism combinat cu programe ecologice, turism cu

organizare de conferinţe pe teme ecologice.

Oferirea de pachete turistice în extrasezon la preţuri

convenabile, însoţite de diverse alte mijloace de atracţie,

pentru a descongestiona aglomerarea zonelor turistice în

plin sezon şi implicit pentru a reduce efectul negativ asupra

mediului produs de turismul excesiv în aceste perioade ale

anului.

Activitatea ecoturistică pe plan internaţional este reglementată în

cadrul unei tipologii ce cuprinde stilurile de eco-experienţe, precum şi

forme de eco-activităţi în funcţie de eco-produsele de pe piaţă şi

consumatorii acestora. Principalele ţări emiţătoare de turişti sunt cele

dezvoltate datorită, pe de o parte nivelului de trai ridicat ce le permite

achitarea costurilor destul de ridicate ale unor astfel de programe

turistice, iar pe de altă parte datorită ofertei autohtone destul de

limitate sau chiar inexistente.

Exemple

Importante destinaţii ecoturistice pe piaţa internaţională sunt:

Australia, Canada, Costa Rica, Mexic, Guatemala, Cuba,

Brazilia, Bolivia, Kenya, Ghana, Africa de Sud, Madagascar,

Indonezia, Nepal.

Cele mai puternice agenţii turistice şi touroperatori în

domeniu sunt în special cele din statele emiţătoare de turişti:

35

Marea Britanie, SUA., Germania, Olanda, Franţa, Austria,

Elveţia, dar şi cele din statele receptoare: Africa de Sud,

Australia, Kenya, Mexic, Canada. La nivelul continentul

european destinaţiile ecoturistice consacrate sunt foarte

puţine, mai ales în Europa Centrală şi de Est.

Exemplificaţi şi prezentaţi pe scurt două destinaţii

ecoturistice din Europa.

În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele

mai ridicate ritmuri de creştere pe plan internaţional, în special ca

urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca

celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare

economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice

presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a

biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu

presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului clasic. Aceasta

a făcut posibilă implementarea acestei forme de turism şi în ţările în

curs de dezvoltare sau în ţările lumii a treia. De altfel, printre cele mai

cunoscute destinaţii pentru practicarea ecoturismului, se află o serie de

ţări în curs de dezvoltare cum ar fi: Kenya, Costa Rica, Nepal,

Madagascar.

Datorită creşterii atenţiei acordate pe plan internaţional

dezvoltării durabile în domeniul economic, cultural şi social,

guvernele, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi

organizaţiile nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate

36

realiza un progres real, care să aducă beneficii tuturor părţilor

implicate, fără o abordare ecologică. Dezvoltarea durabilă poate

rezolva problema sărăciei sau a degradării şi reducerii resurselor

naturale. În acest context, sectorul turistic nu poate rămâne indiferent

şi trebuie să urmeze calea unei dezvoltări durabile, cu atât mai mult cu

cât resursele turistice sunt atât de vulnerabile.

Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se facă cu

sprijinul autorităţilor locale, care trebuie să ţină cont de faptul că, pe

lângă efectele pozitive, turismul generează şi o serie de efecte

negative. Printr-o planificare atentă şi un management inteligent,

beneficiile pot fi maximizate iar problemele minimizate. Astfel, se

poate realiza dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea

mediului înconjurator şi a culturii locale.

M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă

Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în

cadrul unei nişe guvernate de forţele şi de legile pieţei. El a fost

promovat iniţial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar

lipsa politicilor sociale şi de mediu din unele ţări, firme şi destinaţii a

condus la o confuzie generală în privinţa sensului ecoturismului ca

segment de piaţă. Astfel s-a simţit nevoia unor linii directoare

specifice şi a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării

durabile, iar discuţiile referitoare la aceste probleme sunt în plină

desfăşurare. Întrucât tot mai mulţi turişti şi-au manifestat dorinţa de a-

37

şi petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piaţă a devenit

suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa în patru nişe

distincte: ecoturism, turism de aventură, turism în medii sălbatice şi

camparea, diferenţiate în funcţie de motivaţia principală a călătoriei.

Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat,

necesităţi informaţionale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii

ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a

căuta aventura. Turiştii care practică această formă de turism nu

urmează un program fix, preferând spontaneitatea şi incertitudinea.

Turismul de aventură include adesea activităţi cum ar fi: alpinism,

scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând

rezistenţă şi abilităţi fizice. Deşi acest tip de turism se desfăşoară de

obicei în mijlocul naturii, el implică puţin sau deloc protejarea şi

conservarea mediului.

Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse

de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a

observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural. Aceste

călătorii implică utilizarea unor mijloace de locomoţie nepoluante ca

mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracţiune, pe jos. Acest tip

de călătorie trezeşte interesul pentru frumuseţile naturii, dar contribuie

puţin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între

civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi

folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul (carcamping).

38

Motivaţia principală este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea

automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul

pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea activă a

comunităţii locale. Un turist în arii naturale poate merge să observe

comportamentul păsărilor, însă un ecoturist va merge să privească

păsările însoţit de un ghid local şi va sta în cabana unui localnic,

contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă

însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată

decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii

superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec

mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea

acesteia şi planificarea diverselor activităţi.

Conform lui Chipkin spre deosebire de alte categorii de

vizitatori, ecoturiştii au venituri ridicate, un nivel înalt de educaţie şi

sunt dispuşi să cheltuiască mai mult într-o destinaţie pe durata unui

sejur extins. Ecoturiştii sunt interesaţi să participe activ în diferite

sporturi desfăşurate în natură şi doresc experienţe în comunităţile

locale pentru descoperirea culturii tradiţionale, preferând servicii

turistice oferite de localnici (de exemplu, gustarea specialităţilor

gastronomice locale).

Până în prezent, un studiu amplu realizat pe piaţa turistică nord

americană ne oferă o caracterizare a turistului în arii naturale.

Caracteristici sociodemografice:

39

• Vârsta – 35-54 ani, variind în funcţie de activităţile desfăşurate şi de

alţi factori cum ar fi costul călătoriei.

• Sexul – 50% femei şi 50% bărbaţi, dar s-au constatat diferenţe clare

în funcţie de activităţile desfăşurate.

• Ecoturiştii tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decăt cel al

turiştilor în general.

• Educaţia – nivel ridicat de educaţie, 82% fiind absolvenţi de studii

superioare

• Afiliere – mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor

organizaţii bazate pe natură.

• Publicaţii – ecoturiştii sunt interesaţi de publicaţiile orientate spre

natură şi activităţi în aer liber.

Caracteristici ale călătoriei:

• Durata călătoriei – variază în funcţie de destinaţie, activităţi

desfăşurate, dar durata preferată de 50% dintre turiştii experimentaţi

(care au fost în cel puţin o călătorie „ecoturistică”) este de 8-14 zile

• Cheltuieli – Ecoturiştii tind să cheltuiască mai mult decât turistul

mediu, plătind sume considerabile pe echipamente, cotizaţii, reviste,

donaţii. 26% dintre ei au declarat că ar fi dispuşi să cheltuiască 1000 –

1500 USD pentru o călătorie în care să beneficieze de servicii de

calitate.

• Componenţa grupului – o majoritate de 60% dintre turiştii

experimentaţi au declarat că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu

familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.

40

• Surse de informare – Ecoturiştii acordă mare încredere

recomandărilor celorlalţi (prieteni, familie), dar şi diferite forme de

materiale scrise reprezintă surse importante de informaţii. De

asemenea, experienţa proprie din călătorii anterioare joacă un rol

decisiv în alegerea destinaţiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru

planificarea vacanţelor ecoturistice, dar mulţi ecoturişti sunt suficient

de experimentaţi pentru a-şi organiza singuri călătoria.

Motivaţii şi preferinţe:

• Motivaţiile călătoriei – Natura (flora, fauna, relieful) este principala

motivaţie a ecoturiştilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci şi să o

experimenteze şi să înveţe despre ea. Ei sunt interesaţi şi de istorie, de

alte culturi, le place să participe la diverse activităţi în aer liber şi

apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.

• Activităţi preferate – Ecoturiştii participă la o gamă foarte largă de

activităţi, de la observarea şi înţelegerea naturii (vizitarea parcurilor

naţionale, observarea vieţii sălbatice), la activităţi orientate mai mult

sau mai puţin spre aventură şi activităţi cu specific cultural - istoric. Ei

sunt în căutarea noului, a unor experienţe care să le îmbogăţească

viaţa.

• Modalităţi de cazare – Ecoturiştii preferă facilităţi de cazare cu

confort mediu sau chiar de bază, cum sunt cortul, cabana, motelul,

pensiunea sau hanul.

Ecoturiştii au nevoie de informaţii detaliate şi specializate atât

înainte cât şi pe parcursul călătoriei, sub forma broşurilor, pliantelor,

ghidurilor de călătorie, hărţilor, centrelor de interpretare, ecomuzeelor,

41

indicatoarelor şi potecilor, precum şi prin intermediul ghizilor

specializaţi. Furnizarea de informaţii complete este unul dintre

elementele de diferenţiere a ecoturismului faţă de turismul tradiţional.

Exemple

Un rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă

elaborarea unor coduri de comportament, cum ar fi cel

elaborat de autoritatea de turism din provincia canadiană

Québec. Acest cod arată turiştilor ce trebuie şi ce nu

trebuie să facă pentru practicarea corectă a ecoturismului.

El este mai mult decât un cod etic general care se întâlneşte

frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lângă limitarea

impactului negativ al omului în arealul natural, codul de

conduită promovează şi protejarea patrimoniului cultural şi

natural. Inspirat după documentul numit ÉcoRoute al

Uniunii pentru Conservarea Naturii din Québec, el se

adresează tuturor celor care practică ecoturismul şi

vizitează zone naturale.

Sintetizaţi caracterizarea ecoturistului, a preferinţelor sale

de vacanţă comparativ cu turistul obişnuit, aşa cum reiese

din declaratia unui ecoturist veritabil. Textul poate fi

vizualizat la adresa:

http://csf.colorado.edu/bioregional/jul98/0020.htm

42

Să ne reamintim...

Ecoturismul, respectă principiile de dezvoltare durabilă şi se

referă la turismul practicat în general în arii naturale

protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât

patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii

comunităţilor locale.

M2.U1.5. Rezumat

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie

a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor

locale legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de

aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de

beneficii comunităţilor locale.

Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii

ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de

a căuta aventura.

Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri

neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de

natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul

lor natural.

Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între

civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau

prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul.

Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul

43

pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea

activă a comunităţii locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este

dificilă însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor

este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în

general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri

medii şi mari şi petrec mult timp înainte de realizarea unei

călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor

activităţi.

M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care dintre următoarele condiţii trebuie să fie îndeplinite de

ecoturism?

a) conservarea naturii şi caracterul educativ

b) folosirea resurselor umane locale

c) impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural

d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Anul Internaţional al Ecoturismului a fost declarat de Organizaţia

Naţiunilor Unite:

a) 2002

b) 2000

c) 1992

d) 2005

3. Cele mai puternice agenţii turistice specializate în ecoturism sunt

cele din:

44

a) România, Bulgaria, Ungaria

b) Marea Britanie, SUA, Germania

c) Nepal, Madagascar, Guatemala

d) Asia

5. Ecoturismul este:

a) călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte

şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi

peştii în mediul lor natural

b) călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie,

de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori

ca mijloc de locomoţie automobilul

c) călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura

d) o formă de turism care pune accentul pe conservare, educare,

responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale

6. O caracteristică sociodemografică a ecoturiştilor este:

a) vârsta medie sub 20 ani

b) mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii

bazate pe natură

c) majoritatea ecoturiştilor sunt bărbaţi

d) 22% dintre ecoturişti sunt absolvenţi de studii superioare

7. Activităţile preferate ale ecoturiştilor sunt:

a) vizitarea obiectivelor turistice religioase

45

b) observarea şi înţelegerea naturii

c) practicarea sporturilor extreme

d) vizitarea centrelor urbane

Temă de control

Prezentaţi într-o lucrare de maxim 10 pagini principalele

organizaţii internaţionale care acţionează în sfera

ecoturismului.

Unitatea de învăţare M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a

ecoturismului pe plan internaţional

M2.U2.1. Introducere.................................................................30

M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................30

M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului

.............................................................................................................31

M2.U2.4.Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.....................36

M2.U2.5. Rezumat......................................................................38

M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................39

M2.U2.1. Introducere

În acest capitol sunt prezentate principalele tendinţe de

dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional. Sunt

46

menţionate activităţile organizaţiilor internaţionale de

ecoturism, precum şi caracteristicile destinaţiilro ecoturistice.

M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;

cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din

2002;

identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice;

identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare

este de 3 ore. M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea

ecoturismului

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a

biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile

naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările întreprinse în

Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în

arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost

interzisă în anul 1977. La începutul anilor 80, pădurile tropicale şi

recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii

ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor

mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi

47

reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit

prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată industrie a

început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de

turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.

La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe

atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu

interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber.

Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante

a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea

avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări

locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au

învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea

aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei

locale beneficii importante.

Exemple

Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele

Galapagos, Costa Rica, Kenya şi Nepal sunt printre primii

care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai

ecoturismului., deşi nu au avut la îndemână un set de

principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

Specificaţi 3 touroperatori internaţionali specializaţi în

vânzarea produselor ecoturistice.Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină,

multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază.

48

Eforturi pentru stabilirea unor principii şi criterii de acreditare

recunoscute pe plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990,

dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor,

experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune

în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii,

linii directoare şi criterii de certificare, bazate pe materialele

disponibile pe plan internaţional. Societatea Internaţională de

Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în

prezent într-un set de principii care au fost acceptate şi preluate de tot

mai multe organizaţii, guverne, firme private, universităţi şi

comunităţi locale.

Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set

de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au

fost acceptate de către reprezentanţi ai industriei turistice, ONG-uri şi

specialişti din întreaga lume. Următorul pas şi cel mai dificil în

atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem

de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistică presupune

colectarea de la firme a datelor privind performanţa socială şi de

mediu şi apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul

operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse şi foarte

dispersaţi în spaţiu. Mulţi dintre ei sunt situaţi în ţări sau regiuni slab

dezvoltate, unde serviciile de monitorizare şi chiar sistemele de

comunicaţii sunt ineficiente sau lipsesc.

Eforturile de acreditare au fost iniţiate de Australia, care a lansat

în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de

49

acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel

din lume.

Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al

Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a

desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002 cu

sprijinul Oficiului de Turism local şi al Comisiei Canadiene de

Turism, sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi a

Programului Naţiunilor Unire pentru Mediul Înconjurător (UNEP). În

intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanţi

din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental.

Summitul a reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri

preparatorii desfăşurate în anii 2001 şi 2002, care au implicat peste

3000 de participanţi reprezentând guvernele naţionale sau locale,

incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din

domeniul ecoturismului şi parteneri ai acestora, precum şi organizaţii

neguvernamentale, instituţii de învăţământ, consultanţi, organizaţii

interguvernamentale şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.

Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfăşurat

la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă

principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social

şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice:

• Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi

cultural.

• Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare,

dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor.

50

• Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru

vizitatori, privind resursele naturale şi culturale.

• Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum

şi grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simţit nevoia organizării

unor structuri bine definite, care să poată permite o cât mai bună

penetrare a acestuia în rândul comunităţilor. În consecinţă, au luat

naştere o serie de organisme care se ocupă strict de această

problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja

consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând

ecoturismul.

Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională

de Ecoturism (TIES).

Aceasta a luat fiinţă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „să asiste cât

mai multe asociaţii profesionale care se străduiesc să facă din

ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare şi dezvoltare

durabilă” (Megan Wepler Wood – preşedinte şi fondator). TIES

numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane

fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele

obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi

traininguri, furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea

unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale

instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele

economice.

51

Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociaţie

non-profit, incluzând

societăţi care administrează spaţii de cazare, tour operatori, agenţii de

turism, manageri ai ariilor protejate, studenţi şi profesori, consultanţi,

asociaţii regionale şi locale, toate având punct comun preocuparea

pentru dezvoltarea şi promovarea industriei ecoturismului. Este

remarcabil faptul că, în viziunea statului Australian, ecoturismul însuşi

poate fi văzut ca o ramură economică distinctă.

Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea

activităţilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic şi

responsabile din punct de vedere social şi cultural”. Pe lângă aspectele

care ţin de desfăşurarea generală a turismului de tipul eco în sfera

durabilităţii (obiectiv prioritar pentru orice organizaţie de acest tip),

Ecoturism Australia şi-a concentrat activitatea şi pe elaborarea unor

programe de acreditare. Este vorba despre NEAP – Programul de

Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de

Atestare Ecoguide. Aplicat iniţial doar în Australia, programul vizează

identificarea şi etichetarea adevăratului turism de tipul eco şi în

natură. Actualmente el este exportat în întreaga lume sub denumirea

de Standardul Internaţional pentru Ecoturism. Scopul acestui program

este de a certifica produse care se bazează pe principiile ecoturismului,

fiind o garanţie pentru o prestaţie corespunzătoare şi din punctul de

vedere al durabilităţii. NEAP acreditează produse şi nu companii,

circumscrise unuia din următoarele trei domenii: cazare, circuite,

obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate

52

mai restrâns, el atestând anumite capacităţi ale ghizilor care deservesc

programe din sfera ecoturismului sau turismului în natură. Este o

completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.

Exemple

Eligibilitatea pentru Programul de Acreditare pentru

Ecoturism şi Turism în Natură se bazează pe următoarele opt

principii:

1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu

natura, în moduri care să ducă la o mai bună înţelegere şi

apreciere.

2. Interpretare: Integrează oportunităţi de înţelegere a naturii

în fiecare experienţă.

3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici

pentru un turism durabil din punct de vedere ecologic.

4. Contribuţia la conservare: Contribuie în mod pozitiv la

conservarea permanentă a zonelor naturale.

5. Implicarea comunităţilor locale: Contribuie în mod

constant la bunăstarea comunităţilor locale.

6. Componenta culturală: Protejează, explică şi implică

diferitele culturi locale.

7. Satisfacţia consumatorilor: îndeplineşte în mod consecvent

aşteptările consumatorilor.

8. Marketing responsabil: Acţiunile de marketing sunt

precise şi conduc la aşteptări realiste.

53

Pentru un touroperator naţional specializat în ecoturism

verificaţi respectarea principiilor de acreditare incluse în

Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în

Natură propus de asociaţia Ecotourism Australia.

Apariţia şi dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis

apariţia unui nou model de

colectare şi distribuire a informaţiilor din orice domeniu. Astfel,

iubitori ai naturii din Europa s-au reunit şi au creat un site cuprinzător

numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de

util pentru cei interesaţi de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri

de obiective, materiale scrise. Acestea se regăsesc în mai multe limbi

şi sunt accesibile pentru toată lumea. Eco- Tour se defineşte ca un

centru al informaţiilor pentru toţi utilizatorii de Internet care doresc

să-şi planifice o vacanţă respectând cerinţele de conservare şi protejare

a mediului înconjurător. Site-ul reuneşte informaţii despre ofertanţii

de locuri de cazare (hoteluri şi alte forme), regiuni şi staţiuni turistice,

produse turistice şi numeroase modele întâlnite în diferite ţări.

În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor

economic important în special în zonele rurale şi de aceea,

interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea

comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere

micilor întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de

promovare la nivel mondial şi pe de altă parte să arate consumatorilor

interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de tip eco.

54

Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul

Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai puternică

organizaţie din turism. Aceasta numără peste 130 de membri şi a

participat la 511 misiuni şi 126 proiecte pe tot globul. De cea mai

mare susţinere au beneficiat continentele Africa şi Asia39. Dacă se va

urmări aceeaşi structură continentală a interesului OMT şi în sfera

ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele

menţionate au un imens potenţial în acest domeniu. Pe de altă parte ar

constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în

zonele extrem de sărace.

Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai

înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului

Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).

Pe lângă aceste organisme există în cadrul politicilor guvernamentale

ale statelor anumite strategii care vizează domeniul ecoturismului.

Multe dintre direcţii au avut o strânsă legătură cu Anul Internaţional al

Ecoturismului.

Să ne reamintim...

Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al

Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a

desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai

2002.

Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul

ecoturismului este Societatea Internaţională de Ecoturism

55

(TIES).

Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în

Natură şi Programul de Atestare Ecoguide au fost realizate de

asociaţia Ecotourism Australia.

M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu

natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de

multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte

tipuri de arii protejate. Aceste destinaţii includ atât potenţialul natural

cât şi cultural al zonei şi sunt diferite de alte staţiuni turistice printr-o

planificare urbanistică mult mai atentă şi durabilă. Autorităţile locale

au un rol vital în orientarea dezvoltării turistice pentru a evita

deteriorarea mediului natural şi patrimoniului cultural al destinaţiei.

Pentru o exploatare durabilă a potenţialului ecoturistic sunt necesare

politici şi strategii de dezvoltare locală, Agenda Locală 21, stabilirea

unor reguli cu privire la activităţile turistice dar şi a unor limite

maxime ale circulaţiei turistice.

56

Principalele caracteristici ale unei destinaţii ecoturistice sunt

următoarele:

• Potenţial turistic natural, de obicei conservat în cadrul unei arii

protejate.

• Densitate redusă a construcţiilor astfel încât potenţialul natural

să fie mai prezent decât potenţialul antropic.

• Existenţa afacerilor mici, deţinute de localnici, care oferă

servicii de cazare şi masă dar şi produse de artizanat.

• Existenţa zonelor de recreere în aer liber, care protejează

ecosistemele fragile (poteci, piste pentru biciclete etc.).

• Ospitalitatea personalului din cadrul unităţilor de cazare şi

alimentaţie.

• O varietate de festivaluri locale şi alte evenimente culturale care

demonstrează perpetuarea tradiţiilor.

• Facilitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele

naturale.

Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:

• un master plan pentru dezvoltarea turistică din zonă care să

sepcifice clar spaţiile verzi, aleile de promenadă, potecile turistice,

zonele de acces public, precum şi reguli clare cu privire la densitatea

dezvoltării urbanistice permisă în zonele rezidenţiale şi comerciale;

• un plan de management al vizitatorilor;

• consultarea actorilor locali cu privire la tipul de turism care se

doreşte a fi dezvoltat în zonă, folosind intermediari neutri care înţeleg

punctul de vedere al comunităţii locale;

57

• planificarea integrată a resurselor naturale în vederea oferirii mai

multor alternative de dezvoltare economică durabilă rezidenţilor

alături de ecoturism.

Dezvoltarea industriei ecoturistice la nivel internaţional se

constituie într-un important şi potenţial factor pozitiv pentru ariile

naturale protejate şi comunităţile acestora. Din ce în ce mai multe

persoane aleg destinaţiile ecoturistice, caută să se implice în

activităţile de conservare a naturii, promovează şi apreciază culturile

tradiţionale şi stilurile de viaţă. Ecoturismul oferă turism natural

durabil şi responsabil care se ghidează după reguli etice şi practici

specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin

natură), sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de

venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii) şi

contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin

participarea la activităţile turistice).

Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice

sunt: managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor

ecoturistice.

Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care

îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite, oferind cele mai

bune oportunităţi pentru satisfacerea experienţei în natură a fiecărui

vizitator, producând un impact negativ minim asupra naturii şi

comunităţilor locale şi creând cele mai bune şanse pentru dezvoltarea

de mici afaceri locale care respectã principiile ecoturismului.

58

Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care

aspectele de interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale

sau culturale se comunică turiştilor. Interpretarea este un instrument

important pentru managementul vizitatorilor şi poate fi aplicată sub

următoarele forme:

• Personală –faţă în faţă - plimbări cu ghid, ture, personal din

centrele de vizitare sau punctele de informare turistică;

• Ne-personală – publicaţii, trasee care permit orientarea fãrã ghid,

centre de vizitare, panouri de interpretare;

• Bazată pe artă – sculptură, arta dramatică, povestiri;

• New media – ghiduri ce se pot descărca de pe internet, trasee cu

ghid audio.

Exemple

Pentru a proteja resursele naturale pentru generaţiile

următoare, regiunea Parcului Naţional Retezat a fost

împărţită în Strategia Pentru Dezvoltarea unui Turism

Durabil, elaborată în cadrul programului PAN Parks, în

patru zone de dezvoltare. Fiecare zonă reflectă un amestec

diferit de surse, diferite interese de piaţă şi diferite

capacităţi de cazare unde se pot organiza toate tipurile de

activităţi. Bineinţeles că acele zone care sunt mai fragile şi

mai îndepărtate vor fi destinate unui număr mai restrâns de

turişti, în timp ce zonele din exteriorul parcului vor fi

destinate unui număr mai mare de vizitatori care să

59

petreacă mai multe zile în zonă.

Pentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România

identificaţi soluţii pentru evitarea conflictelor între diferite

categorii de vizitatori.

Să ne reamintim...

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un

patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital

ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor

rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.

Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor

ecoturistice sunt: managementul fluxului de vizitatori şi

interpretarea produselor ecoturistice.

Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să

includă: un master plan, un plan de management al

vizitatorilor, consultarea actorilor locali şi planificarea

integrată a resurselor naturale.

M2.U2.5. Rezumat

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un

patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital

ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor

rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.

Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care

se ghidează după reguli etice şi practici specifice: respect

60

faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin natură),

sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de

venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii)

şi contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale

(prin participarea la activităţile turistice).

Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al

Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-

a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22

mai 2002.

M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care dintre următoarele principii sunt specifice ecoturismului:

a) contribuţia activă la conservarea patrimoniului natural şi cultural

b) comunităţile locale nu sunt incluse în activităţile de planificare

turistică

c) turiştii primesc puţine explicaţii privind resursele naturale şi

culturale ale zonelor vizitate

d) grupurile de ecoturişti sunt de dimensiuni mari

2. Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul

ecoturismului este:

a) Ecoturism Australia (EA)

61

b) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător

(UNEP)

c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)

d) Eco-Tour

3. Ce asociaţie internaţională a propus Programul de Acreditare pentru

Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):

a) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător

(UNEP)

b) Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO)

c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)

d) Ecoturism Australia (EA)

4. Care dintre următoarele principii sunt incluse în Programul de

Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):

a) contribuţia la conservarea naturii

b) implicarea comunităţilor locale

c) marketing responsabil

d) durabilitatea de mediu

e) toate răspunsurile sunt corecte

5. Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate prin:

a) potenţial turistic cultural

b) existenţa zonelor de recreere în aer liber

c) densitate mare a construcţiilor

62

d) evitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele

naturale

6. Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:

a) un plan de management al vizitatorilor

b) restaurarea patromoniului cultural

c) Agenda Locală 21

d) strategia de dezvoltare regională

7. Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care:

a) îndrumă vizitatorii către zonele naturale

b) produce un impact negativ asupra naturii şi comunităţilor locale

c) îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite

d) îndrumă vizitatorii către centrele de informare turistică

8. Interpretarea ne-personală a naturii şi culturii se poate face prin:

a) plimbări cu ghid

b) sculptură

c) arta dramatică

d) panouri de interpretare

Temă de controlPentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România propuneţi o strategie pentru interpretarea naturii şi culturii locale şi modalitatea de implementare.

63

Modulul 3. Dezvoltarea ecoturismului în România

Cuprins

Introducere..................................................................................41

Obiectivele modului....................................................................41

U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România.................42

U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România......57

Introducere

Având în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională

privind cererea de produse turistice desfăşurate în natură,

potenţialul turistic natural poate deveni avantajul competitiv

al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin

politici de dezvoltare durabilă. Biodiversitatea şi potenţialul

natural sunt afectate de poluare, exploatare excesivă a

resurselor dar şi de investiţiile necorespunzătoare în turism.

Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră poate fi şansa de

64

valorificare a potenţialului turistic natural într-o modalitate

durabilă astfel încât să putem beneficia pe termen lung de

aceste resurse turistice. Ecoturismul poate aduce fonduri

pentru conservarea naturii dar şi noi şanse de dezvoltare a

comunităţilor locale din interiorul sau din apropierea ariilor

protejate.

Obiectivele modulului

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

identifice principalele atracţii ecoturistice din România;

cunoască principiile dezvoltării ecoturismului în România;

să înţeleagă criteriile de certificare a prestatorilor de servicii

ecoturistice din România

să înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la

conservarea naturii;

să cunoască obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din

România;

să identifice categoriile de arii protejate din România.

Unitatea de învăţare M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în

România

Cuprins

M3.U1.1. Introducere.................................................................42

65

M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................42

M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România............43

M4.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în

România..............................................................................................47

M3.U1.5. Rezumat......................................................................54

M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................55

M3.U1.1. Introducere

România are un capital natural deosebit: păduri

nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi

linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,

peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale

autentice. Ţinând cont de situaţia existentă pe piaţa turistică

europeană, precum şi de punctele forte pe care le are România

în competiţia cu celelalte posibile destinaţii din regiunea

Europa Centrală şi de Est, ecoturismul poate reprezenta o

soluţie pentru revigorarea turismului românesc.

M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune prezentarea premiselor

care au stat la baza dezvoltării ecoturismului în România.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

identifice principalele atracţii ecoturistice din România;

înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la

conservarea naturii;

66

cunoască modul de înfiinţare şi obiectivele Asociaţiei de

Ecoturism din România;

identifice şi să exemplifice categoriile de arii protejate din

România.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare

este de 3 ore.M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România

România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în

prezent în jur de 5% din teritoriul ţării. Majoritatea destinaţiilor

ecoturistice sunt situate în interiorul sau în imediata vecinătate a

acestor arii protejate, cum ar fi: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,

„paradisul păsărilor”; comunităţile din zona de nord a Parcului

Naţional Piatra Craiului cu programe ecoturistice axate pe carnivore

mari (urşi, lupi şi linx); Parcul Naţional Retezat, cel mai vechi parc

din România, intrat în reţeaua PanPark şi Parcul Natural Apuseni cu

ancestralele tradiţii legate de natură. De asemenea, trebuie evidenţiat

faptul că în ţara noastră există încă păduri nefragmentate, şi peste o

treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al

păsărilor din Delta Dunării, peste 12 000 de peşteri şi, nu în ultimul

rând, tradiţii locale pline de autenticitate. Ecoturismul permite

valorificarea acestui capital natural şi totodată conservarea acestuia.

67

Dezvoltarea ecoturismului în România este dificilă deoarece

politica de conservare a naturii are deficienţe şi există probleme de

depozitare a deşeurilor în zonele rurale.

Exemple

România are un capital natural deosebit: păduri

nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi

linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,

peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale

pline de autenticitate.

În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante

şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De

asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de

floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate

decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele

zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural

în vederea dezvoltării ecoturismului.

România poate deveni o destinaţie importantă pentru practicarea

ecoturismului. Argumentele în favoarea acestei premise sunt:

• existenţa unor zone sălbatice, neafectate de intervenţia omului şi

a unor mari suprafeţe de pădure;

• fauna şi flora bogată, cu specii şi ecosisteme unicat în Europa;

• diversitatea resurselor turistice naturale: fauna, flora, geologice,

speologice etc.;

68

• infrastructura de acces în zone turistice unde se practică

ecoturismul;

• existenţa unităţilor turistice care se adresează segmentelor de

clienţi interesaţi de turism rural şi agroturism;

• cererea în creştere pentru ecoturism;

• existenţa cadrului legal care prevede atât delimitarea parcurilor

naturale şi naţionale, a ariilor naturale protejate, cât şi condiţiile

necesare instruirii administraţiei pentru zonele protejate, în

vederea iniţierii managementului acestora.

În percepţia Asociaţiei de Ecoturism din România principalele

„eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa,

Carnivore mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan

pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală - viaţa de zi cu zi (de

exemplu: căruţe, agricultura tradiţională), oierit, peşteri.

Conform unui studiu efectuat în rândul touroperatorilor străini,

turiştii caută în România, în primul rând, natura neatinsă de om şi

obiceiurile tradiţionale româneşti. După tradiţii, în topul interesului, se

află apoi Delta Dunării, populaţia de carnivore mari a României, care

este pe locul al doilea în Europa din punctul de vedere al efectivului,

după Rusia. Un alt element îndrăgit de turiştii străini este ospitalitatea

românească. Unul din avantajele competitive de care beneficiază

România, în comparaţie cu destinaţiile turistice consacrate, este

păstrarea în anumite zone a unui mediu natural nealterat de prezenţa şi

activităţile omului.

69

70

9284 83 82 82 81 79 78

72

0102030405060708090

100Scor (0 -100)

Nat

ura

Aute

ntic

itate

atra

ditiil

or

Car

nivo

rele

mar

i

Del

ta D

unar

ii

Padu

rine

fragm

enta

te

Osp

italita

te

Div

ersi

tate

ape

isaj

ului

Rel

atia

om

-na

tura

Pest

erile

Eco-atractii turistice

"Eco-atractiile" Romaniei, percepute de agentiile de turism olandeze in anul 2002

Sursa: Blumer, A., Romania tourism destination image facing

the Dutch market perception, An assessment of the destination image

of Romania in relation to ecotourism, master thesis, World

International Centre of Excellence Wageningen University, Olanda,

2002, pag. 26

Figura 1 „Eco-atracţiile” României percepute de agenţiile olandeze de

turism în anul 2002

Primele programe de ecoturism din România, au început să

apară în anul 2000, iniţiate de câteva Parcuri Naţionale şi Naturale:

Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ, beneficiare ale unui grant

oferit de Fondul Global de Mediu (The Global Environment Facility).

Au urmat proiecte de conservare a naturii care aveau şi o componentă

de ecoturism: Proiectul Carnivore Mari în Carpaţi – Zărneşti, care a

dezvoltat programe axate pe observarea animalelor: urşi, lupi, linx şi

71

tradiţiile locale conexe acestora şi proiectul “Acţiuni combinate pentru

protecţia şi valorificarea patrimoniului natural al Munţilor Apuseni”,

implementat de către Federaţia Română de Speologie, care a dezvoltat

programe de ecoturism axate pe valorificarea tradiţiilor locale şi a

potenţialului carstic.

În prezent, programele de ecoturism din România se

concentrează în următoarele zone:

- Delta Dunării şi Dobrogea: observarea păsărilor, plimbări cu bărci;

- Parcul Naţional Piatra Craiului: programe bazate în special pe

observarea carnivorelor mari: lup, urs, râs, dar şi a unor specii de

plante specifice, turism ecvestru, biciclete, plimbare cu rachete de

zăpadă etc.;

- Munţii Apuseni: speoturism, drumeţii tematice, programe culturale,

schi de tură, turism ecvestru, biciclete;

- Transilvania: descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie,

drumeţii tematice etc.;

- Maramureş: programe culturale, descoperirea naturii: faună şi floră,

ocupaţii tradiţionale, arhitectură, călărie, cicloturism etc.;

- Bucovina: turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii:

floră şi faună, drumeţii tematice etc.;

- alte zone din Munţii Carpaţi: numeroase arii naturale protejate, unele

cu statut de parc naţional sau natural) cu programe axate pe: turism

ecvestru, cicloturism, drumeţie tematică, schi de tură, plimbare cu

rachete de zapadă etc.

72

România are un patrimoniu natural şi cultural unic ce poate

deveni o destinaţie intersantă pentru turismul mondial, având în

vedere faptul că se manifestă ca tendinţă, căutarea destinaţiilor cu

potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă. România

trebuie să conserve capitalul natural de care dispune pentru a putea

beneficia pe termen lung prin stabilirea unor strategii şi politici de

dezvoltare a ecoturismului pe plan local, regional şi naţional.

Dezvoltarea şi promovarea ecoturismului în România reprezintă

un instrument pentru conservarea naturii care poate acţiona prin:

1. finanţare directă în proiecte de conservare a naturii;

2. crearea unor surse alternative de venituri pentru comunităţile

locale, mărind capacitatea lor de a dezvolta servicii de înaltă

calitate pentru diminuarea presiunii asupra naturii;

3. încurajarea dezvoltării durabile la nivel local a comunităţilor rurale

din ariile protejate (de exemplu măsuri de planificare a folosirii

terenurilor care ţin seama de conservarea naturii şi de ariile

protejate);

4. promovarea celor mai bune practici de mediu ale touroperatorilor şi

pensiunilor;

5. creşterea nivelului de conştientizare al localnicilor şi turiştilor cu

privire la conservarea naturii, consumul redus de energie şi

adoptarea măsurilor de colectare ecologică a deşeurilor.

Programele de ecoturism din România sunt oferite turiştilor prin

intermediul unor touroperatori locali care colaborează de regulă cu

touroperatori din străinatate.

73

Exemple

Cei mai importanţi touroperatori români care vând programe

de ecoturism în prezent sunt: Daksa, Carpathian Nature

Tours, Roving Romania, Absolute Nature, Colin Shaw,

Delta Travel, Equus Silvania, InterPares, Stefan cel Mare

etc. De asemenea, marile agenţii de turism din România,

care au dezvoltat în ultimii ani programe de turism în natură

sunt: Ţiriac Travel, Paralela 45, J’info Tours, Perfect Tour,

Transilvania Tour etc.

Să ne reamintim...

România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă

în prezent în jur de 5% din teritoriul ţării.

România are un capital natural deosebit: păduri

nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi

linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,

peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale

pline de autenticitate.

Prezentaţi un produs ecoturistic oferit de un touroperator din

România specializat în domeniul ecoturismului.

M3.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în

România

74

Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul

rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din România

(AER). Aceasta este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc

touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi

conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea

unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul

românesc. Modele internaţionale aplicate cu succes sunt: Strategia de

dezvoltare a ecoturismului în Australia şi Programul de acreditare în

domeniul ecoturismului şi a turismului legat de natură (“Nature and

Ecotourism Acreditation Programe”) şi Programul de acreditare în

ecoturism, aplicat în Suedia (“Nature’s Best”, primul sistem de

acreditare în ecoturism din emisfera nordică.

Misiunea asociaţiei este promovarea conceptului de ecoturism şi

a dezvoltării ecoturismului în vederea sprijinirii conservării naturii, a

dezvoltării durabile a comunităţilor locale din zonele cu valori

naturale, pentru creşterea calităţii serviciilor legate de ecoturism şi

promovarea naturii ca element esenţial al imaginii turistice a

României. Înfiinţarea acestei asociaţii a fost determinată de faptul că

România are un patrimoniu natural şi cultural unic, ce poate deveni o

atracţie deosebită pentru turismul mondial. Având în vedere tendinţele

actuale ale turiştilor de a căuta destinaţii cu potenţial natural unic,

neafectate de turismul de masă, acest capital natural trebuie conservat

pentru a putea beneficia de el pe termen lung.

Obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România sunt:

75

• promovarea conceptului şi a principiilor ecoturismului la nivel

local, regional şi naţional;

• promovarea ecoturismului ca instrument de conservare a naturii;

• promovarea valorilor naturale şi tradiţionale care respectă natura

ca atracţii ecoturistice şi păstrarea acestora;

• implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea infrastructurii şi

serviciilor ecoturistice;

• promovarea ecoturismului ca instrument prin care populaţiile

locale pot realiza venituri;

• încurajarea folosirii resurselor locale de către ofertanţii de

produse ecoturistice;

• crearea şi menţinerea unui sistem de servicii de calitate în

ecoturism;

• crearea şi implementarea unui sistem de certificare în ecoturism.

În documentele Organizaţiei Mondiale a Turismului se

menţionează în 2002, considerat Anul Internaţional al Ecoturismului

următoarele caracteristici ale „ecoturiştilor”: în general au vârsta

cuprinsă între 30 şi 59 ani, studii superioare şi venituri peste medie.

Ecoturiştii doresc servicii turistice de calitate, ghizi locali excelenţi,

doresc să călătoreasca în grupuri mici, sunt interesaţi de programe

educative, mâncare de calitate bazată pe produse naturale, zone

neaglomerate, spaţii de cazare de calitate şi sunt sensibili la

problemele de conservare a naturii.

Pentru a răspunde acestor cerinţe pot fi dezvoltate şi promovate

următoarele tipuri de activităţi:

76

• Vizionare de păsări (“birdwatching”);

• Vizionare de animale sălbatice (“wildlife watching”);

• Drumeţii /programe tematice;

• Călărie;

• Vizitare peşteri (“caving”);

• Alte activităţi în aer liber: plimbare cu bicicletele, ture pe schiuri de

fond sau raquettes, plimbări cu căruţa, vizite în locuinţe tradiţionale

etc..

În prezent există câteva agenţii de turism touroperatoare din

România care au reuşit să promoveze cu succes produse ecoturistice,

în special turiştilor din tările vest-europene: Marea Britanie, Franţa,

Germania, Olanda, Austria, Elveţia. Cu toate acestea, potenţialul

ecoturistic al României este încă puţin exploatat, fiind necesare

investiţii în produsele ecoturistice româneşti. Se poate spune că piaţa

ecoturismului în România este la început de drum, cu mari posibilităţi

de afirmare.

Alături de eforturile Asociaţiei de Ecoturism din România există

şi iniţiativele altor organizaţii din acest domeniu: în Zărneşti -

Asociaţia de Ecoturism Plaiuri Zărneştene, în Munţii Apuseni -

Centrul de Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă pentru zona carstică,

Parcurile Naţionale şi Naturale - Retezat, Piatra Craiului, Vânători

Neamţ, dar şi iniţiativele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural,

Ecologic şi Cultural - ANTREC pentru dezvoltarea turismului rural.

Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic ridicat sunt situate

în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate iar România deţine în

77

prezent 12 parcuri naţionale. În afara parcurilor naţionale, parcurilor

naturale şi rezervaţiilor biosferei există aproximativ 800 de rezervaţii

ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale a căror

suprafaţă totală nu a fost încă determinată însă este estimată la

aproximativ 169.000 hectare.

În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante

şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De

asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de

floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate

decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele

zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural

în vederea dezvoltării ecoturismului.

România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate şi

iniţiativele de dezvoltare turistică potrivite acestor zone sunt cele

ecologice. Succesul dezvoltării turismului în ariile protejate este

condiţionat de sprijinul autorităţilor locale şi centrale şi de o abordare

echilibrată care să aibă în centrul atenţiei valorile culturale şi naturale

ale acestor zone.

Având în vedere riscurile pe care le implică dezvoltarea

turismului în ariile protejate, ecoturismul apare ca una dintre cele mai

potrivite forme de turism pentru aceste zone, deoarece punctul

principal de atracţie este potenţialul natural şi încurajează conservarea

naturii şi dezvoltarea comunităţilor locale.

Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a

stabilit categoriile de zone protejate existente în ţara noastră, ţinând

78

cont de clasificarea Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii

(IUCN):

a) Rezervaţii ştiinţifice

Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre

şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes

ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,

paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor

ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea

integrităţii zonei protejate.

Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de

protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil

neperturbată. În perimetrul lor se pot desfăşura numai activităţi

ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile

ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională

pentru Conservarea Naturii) - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie

protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".

Exemple

Rezervaţia ştiinţifică Pietrosul Mare din Munţii Rodneib) Parcuri naţionale

Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative

pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale

cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic,

hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă

79

natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative,

recreative şi turistice.

Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului

fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor,

conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii

de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a

resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă

scopului atribuit.

În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile

tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului

naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de

management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN -

"Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia

ecosistemelor şi pentru recreere".

Exemple

Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat,

Parcul Naţional Călimanic) Monumente ale naturii

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare

şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite,

reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice

sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi

faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei,

cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice,

80

depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de

patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

Managementul monumentelor naturii se face după un regim

strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale

specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul

populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii

corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejată

administrată în special pentru conservarea elementelor naturale,

specifice".

Exemple

Stejarii seculari din specia stejarului brumăriu – monument

al naturii- comuna M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa.d) Rezervaţii naturale

Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale

importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic,

geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este

determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor

protejate.

Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în

funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire

pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării

anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă

activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice,

educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare

durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinţe ale

81

terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor

atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate,

rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic,

zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic,

de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste

rezervaţii corespund categoriei IV IUCN, şi anume arie de

gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în

special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.

Exemple

Lacul şi golul alpin Bâlea, Munţii Făgăraş, care ocroteşte

peisajul glaciar, stâncăriile, flora şi fauna specific alpine.

e) Parcuri naturale

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop

este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care

interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a

creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau

culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.

Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea

interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea

diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea

folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea

activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.

Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat:

arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului

şi recreere".

82

De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi

turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

Exemple

Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Bucegif) Rezervaţii ale biosferei

Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror

scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a

diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe

suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau

acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi

biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase

naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului,

ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la

starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe

valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi

armonioase.

Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform

unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în

conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub

egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt

cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul

rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei

privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub

egida UNESCO. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel

gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor

umane în armonie cu mediul natural.

83

Exemple

Rezervaţia Biosferei Delta Dunăriig) Zone umede de importanţă internaţională

Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii

naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi

conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică

zonelor umede.

Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării

lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează,

în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea

zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al

păsărilor acvatice.

h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal

Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele

arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor

zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a

căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală.

Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea

integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de

protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale

căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu

cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural.

Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural

universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile

proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor

84

Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi

natural, de sub egida UNESCO.

i) Arii speciale de conservare

Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al

căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul,

de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale

şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.

Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de

management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în

alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau

contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a

habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care

zonele au fost desemnate.

j) Arii de protecţie specială avifaunistică

Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale

protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo

unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă

habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări

migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se

realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare.

Acest sistem de clasificări are la bază o serie de obiective de

management: cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia

diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice, menţinerea serviciilor,

protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi

85

recreere, educaţie, utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor

naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi tradiţionale.

Să ne reamintim...

Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în

primul rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din

România (AER).

AER este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc

touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare

locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă

dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să

revigoreze turismul românesc.

Principalele activităţi ecoturistice propuse de AER sunt:

vizionarea de păsări (“birdwatching”), vizionarea de animale

sălbatice (“wildlife watching”); drumeţii, călărie, vizitarea

peşterilor (“caving”), plimbări cu bicicletele, ture pe schiuri de

fond sau raquettes, plimbări cu căruţa.

România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate.

Prezentaţi potenţialul ecoturistic al unei arii protejate din

România.

M3.U1.5. Rezumat

Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării -

unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii

Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona

86

rurală.

Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă

sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii

nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii

şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe

ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc.

Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic din România sunt

situate în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate.

M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ariile protejate din România acoperă:

a) 10% din teritoriul ţării

b) 30% din teritoriul ţării

c) 1% din teritoriul ţării

d) 5% din teritoriul ţării

2. Asociaţia de Ecoturism din România s-a constituit printr-un

parteneriat între:

a) primăriile locale din zone turistice

b) touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare

locală şi conservarea naturii, asociaţii de turism

c) Ministerul Turismului şi touroperatori

d) administraţiile ariilor protejate

87

3. Care dintre următoarele activităţi este promovată de Asociaţia de

Ecoturism din România:

a) vânătoarea

b) plimbările cu ATV

c) motociclismul

d) drumeţia

4. Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop

este:

a) desfăşurarea activităţilor ştiinţifice

b) conservarea peisajului şi recreere

c) de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu

diversitatea biologică specifică zonelor umede

d) conservarea unor zone de habitat natural a căror valoare este

recunoscută ca fiind de importanţă universală

5. În ce categorie de arie protejată se încadrează Delta Dunării?

a) Rezervaţie a Biosferei

b) Parc Natural

c) Parc Naţional

d) Monument al naturii

6. În ce categorie de arie protejată se încadrează Munţii Piatra

Craiului?

a) Parc Natural

88

b) Rezervaţie ştiinţifică

c) Rezervaţii naturale

d) Parc Naţional

7. Programele de ecoturism din Munţii Apuseni se concentrează pe:

a) descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii

tematice

b) turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii

c) speoturism, drumeţii tematice, turism ecvestru, biciclete

d) observarea carnivorelor mari

8. Modelele internaţionale aplicate de Asociaţia de Ecoturism din

România pentru certificarea ecoturistică sunt:

a) „Ecotrans” şi „Ecotour”

b) „NEAP” şi „Nature’s Best”

c) „Blue Flag” şi Ecoguide”

d) „Blue Flag” şi „NEAP”

Temă de controlAlegeţi o arie protejată din România şi prezentaţi activităţile ecoturistice care pot fi dezvoltate şi infrastructura necesară desfăşurării acestora.

89

Unitatea de învăţare M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea

ecoturismului în România

Cuprins

M3.U2.1. Introducere.................................................................57

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................57

M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în

România..............................................................................................58

M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din

România..............................................................................................61

M3.U2.5. Rezumat......................................................................66

M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................66

M3.U2.1. Introducere

România dispune de un bogat patrimoniu natural şi are şanse

excelente de a deveni o atracţie specială pentru turismul

internaţional având în vedere tendinţele actuale pe plan

mondial, de orientare a fluxurilor turistice către destinaţii cu

potenţial turistic natural. Schimbările socio-economice din

ţara noastră, induse pe de o parte de trecerea la o economie de

piaţă dar şi de Integrarea Europeană, aduc numeroase

90

ameninţări conservării naturii în Munţii Carpaţi şi în Delta

Dunării, dar oferă în acelaşi timp o serie de oportunităţi.

Dezvoltarea ecoturismului poate fi considerată principala

oportunitate oferită de actualul context economic deoarece

această formă de turism aduce beneficii socio-economice cu

investiţii minime, prin exploatarea într-o manieră durabilă a

potenţialului turistic natural şi constituie un instrument de

conservare a naturii şi dezvoltare durabilă locală.

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune clarificarea

principiilor de bază ale dezvoltării ecoturismului în România

şi prezentarea sistemului de certificare a prestatorilor de

servicii ecoturistice din ţara noastră.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

identifice principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în

România;

cunoască sisteme de certificare internaţionale în domeniul

turismului durabil şi ecoturismului;

înţeleagă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un

sistem de certificare credibil;

înţeleagă avantajele certificării prin sistemul propus de

Asociaţia de Ecoturism din România;

cunoască etapele şi condiţiile preliminare pentru certificarea

prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România;

91

identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de

certificare ecoturistică.

Durata medie de parcurgere a celei de-a doua unităţi de

învăţare este de 3 ore.M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în

România

Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două

modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program

dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s

Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de

Ecoturism din Suedia şi sunt formulate astfel:

a) Focalizarea pe zone naturale

Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în

natură, se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei,

respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi

culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este

esenţial în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului.

Exemple

Cazarea se face într-o zonă cu potenţial turistic natural; peste

50% din imaginile de marketing pentru produs includ natura

ca element sau ca fundal.

b) Interpretarea produsului ecoturistic

92

Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natură ce duc la o

mai bună înţelegere, apreciere şi bucuria de a descoperi, ocroti natura

şi cultura tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru

comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc

să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc

lărgirea nivelului de cunoaştere, înţelegere, apreciere şi plăcere.

Produsul ecoturistic se planifică, se proiectează şi se oferă în aşa fel

încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor şi aşteptărilor

clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare

atât personală, cât şi nonpersonală.

Exemple

Turiştilor li se oferă posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul

natural şi cultural al mediului vizitat. Fiecare unitate de

cazare trebuie să promoveze imaginea legată de ecoturism

prin cel puţin un mijloc de interpretare personală.

c) Principiul durabilităţii, din perspectiva protejării mediului natural

Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele

mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al

conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie

să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs

asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfăşoară, şi este condus, astfel

încât să conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în

care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor

caracteristice turismului durabil.

93

Exemple

Personalul înţelege şi aplică măsurile luate în cadrul

planificării produselor, pentru asigurarea durabilităţii

mediului. Au fost identificate riscurile cu impact asupra

mediului cauzate de produsele operatorilor şi au fost stabiliţi

paşii ce trebuie urmaţi pentru înlăturarea sau diminuarea lor.

Activităţile ecoturistice derulate în arii protejate se

desfăşoară în locuri desemnate prin planul de management al

zonei, ca fiind potrivite tipului de activitate sau desemnate ca

atare de administratorul/custodele ariei protejate.

Amenajarea şi utilizarea facilităţilor au produs un impact cât

mai mic asupra vegetaţiei autohtone şi a faunei locale.d) Contribuţia la conservarea naturii

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor

naturale. Ecoturismul implică participarea la conservarea ariilor

naturale vizitate, oferind modalităţi constructive pentru managementul

şi conservarea acestor arii naturale (de exemplu oferirea ajutorului

financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea

deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii financiare pentru

organizaţiile de conservare).

Exemple

Operatorul asigură o contribuţie financiară la proiecte de

conservarea naturii pe plan local de minim 3% din valoarea

pe care o plăteşte fiecare turist (se plăteşte doar o dată pe

turist/sejur). e) Gradul de satisfacere a turiştilor

94

Ecoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. Gradul de satisfacţie

al turiştilor în privinţa produsul ecoturistic este esenţial, experienţa

oferită îndeplinind sau chiar depăşind aşteptările clienţilor.

Exemple

Produsul prevede existenţa unui mecanism de evaluare a

satisfacerii aşteptărilor turiştilor (de exemplu un chestionar

de evaluare), de procesare a rezultatelor şi accesul AER la

rezultatele evaluării şi monitorizării.f) Marketing corect

Marketingul în domeniul ecoturismului oferă clienţilor

informaţii complete şi responsabile care conduc la creşterea

respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a

gradului de satisfacere a turiştilor.

Exemple

Marketingul practicat pentru promovarea produsului este

corect, responsabil şi creează aşteptări realiste ale clientului

cu privire la programele oferite.

De multe ori ecoturismul este asociat cu "turismul de aventură",

"turismul de natură", "turismul rural" şi cu "agroturismul" însă nici

una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de

ecoturism, decât atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în

definiţia ecoturismului. Ecoturismul are ca principală motivaţie

observarea şi aprecierea naturii, iar turismul de aventură este bazat pe

exerciţiul fizic şi activităţi sportive, cu un anumit grad de risc,

desfăşurate în cadrul natural.

95

Integrarea României în Uniunea Europeană creează posibilitatea

dezvoltării laturii ecoturistice a producţiei turistice româneşti, care,

prin specificul său, are posibilitatea pătrunderii pe piaţa comunitară

europeană. Dezvoltarea ecoturismului oferă o şansă de supravieţuire

întreprinderilor mici şi mijlocii din industria ospitalităţii, precum şi de

relansare a activităţilor economice din cadrul colectivităţilor rurale.

Orientarea acestora spre produsul ecoturistic, respectiv către activităţi

de agroturism şi turism rural, care să valorifice atât peisajul natural,

cât şi tradiţiile româneşti constituie o posibilitate de redimensionare şi

repoziţionare a ofertei turistice româneşti.

Să ne reamintim...

Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază

două modele internaţionale: Nature and Ecoturism

Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de

Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de

acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din

Suedia.

M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice

din România

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de

Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează

evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului,

în raport cu criteriile ecoturismului. Acest sistem urmăreşte realizarea

96

rezultatelor concrete vizând conservarea naturii, dezvoltarea durabilă a

comunităţilor locale şi punerea în valoare a resurselor naturale şi

culturale locale. Sistemul propune certificarea produselor ecoturistice

dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea

destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în

vederea garantării calităţii ecoturistice a acestora.

Dintre avantajele deţinerii mărcii de ecoturism se pot menţiona

următoarele:

• ajută clienţii să identifice mai uşor acele produse care oferă

experienţe autentice legate de natură şi cultură;

• garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă;

• devine o imagine şi un instrument de marketing pentru

touroperatorii, unităţile de cazare şi destinaţiile certificate;

• contribuie activ la conservarea naturii şi încurajarea dezvoltării

durabile la nivel zonal;

• sprijină administraţiile ariilor protejate în vederea realizării unui

turism cu impact minim asupra mediului;

• garantează existenţa canalelor de comunicare şi de realizare de

acţiuni concrete între sectorul de afaceri (agenţii de turism) şi

organismele interesate de conservarea naturii (administraţiile ariilor

protejate).

Organizaţia Mondială a Turismului recomandă încă din martie

2003 autorităţilor naţionale în turism să sprijine elaborarea şi

implementarea unor sisteme de certificare în vederea realizării unui

turism durabil care să răspundă specificului naţional.

97

Pentru a evita folosirea termenilor de „ecoturism” sau „eco-

certificat” de către acele structuri care nu respectă principiile

ecoturismului a apărut necesitatea realizării unor sisteme de certificare

care să stabilească nişte norme stricte ce trebuie adoptate de unităţile

care vor să se încadreze în domeniul ecoturismului. Nu s-a stabilit însă

până în prezent un sistem de certificare în ecoturism, valabil pe plan

internaţional. Există numeroase sisteme de ecocertificare în domeniul

turistic, unele fiind generale şi globale iar altele locale şi specializate.

Un studiu, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului în

2002, a identificat peste 100 de scheme de certificare şi aproximativ

700 de companii care implementează un asemenea sistem. Există de

asemenea ţări şi regiuni care au stabilit propriile sisteme de certificare,

cum ar fi: Australia, Costa Rica, Uniunea Europeană, dar există şi

companii de turism care şi-au dezvoltat propria schemă de certificare,

cum ar fi touroperatorul german TUI. În domeniul ecoturismului nu

există un organism internaţional care să se ocupe de certificare şi un

sistem unic aplicabil pe plan global.

Exemple

Pe plan internaţional au apărut sisteme de certificare în

domeniul turismului durabil şi ecoturismului cum ar fi: Blue

Flag, Green Globe 2000, Green Hotel Initiative, Kiskeya

Alternativa, Alianza Verde’s Green Deal, PAN Parks, Smart

Voyager, Saskatchewan’s Horizons precum şi iniţiativele la

nivel naţional din Belize, Brazilia, Fiji, Kenya, Peru, Africa

98

de Sud, Sri Lanka, Suedia, Fiji.

Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:

• existenţa şi interpretarea standardelor;

• evaluatori calificaţi, standarde care să definească pregătirea şi

calificarea acestora;

• un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de

clienţi şi competent în domeniu;

• proceduri bine stabilite;

• un mecanism uşor de implementat şi transparent.

În noiembrie 2000 a fost organizat un seminar cu tema:

“Necesitatea certificării din perspectiva ecoturismului şi turismului

durabil”, la Mohonk Mountain House din New Paltz, statul New

York, SUA. La acest seminar au participat 45 de specialişti în

domeniul certificării turistice din 20 de ţări. Discuţia s-a concentrat

spre stabilirea unor standarde operaţionale pentru prestatorii de

servicii ecoturistice, relevând trei subiecte cheie: stabilirea

caracteristicilor unui sistem de certificare de succes, factorii critici ai

cererii şi ai ofertei.

În cadrul acestui seminar internaţional s-au stabilit principalele

caracteristici ale unui sistem de certificare de succes:

• credibilitatea;

• să cuprindă toate fazele prestaţiei turistice;

• să fie stabilit în funcţie de cererea de servicii turistice;

• să fie transparent şi deschis;

99

• să permită o implementare uşoară;

• să se poată autosusţine financiar.

Factorii critici ai cererii au fost identificaţi ca fiind:

• cunoaşterea sistemului de către consumatori;

• înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate;

• valoarea acestor atribute pentru consumatori;

• credibilitatea procesului de certificare;

• consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe

piaţă;

• acreditarea, ca element important al sistemelor de certificare

descentralizate.

Principalii factori critici ai ofertei, de care un sistem de certificare

trebuie să ţină cont sunt:

• costul certificării;

• training-ul;

• consultanţii;

• autoevaluarea aplicanţilor;

• evaluarea propriu-zisă;

• informarea aplicanţilor cu privire la cele mai bune practici şi

sursele de procurare a echipamentelor, materialele şi serviciile

necesare certificării;

• posibilitatea interpretării cerinţelor atât de către auditori cât şi de

către aplicanţi.

Sistemul de Certificare în Ecoturism din România atestă nivelul

ridicat al serviciilor unui prestator de servicii turistice. Criteriile de

100

certificare ecoturistică în România sunt: includerea activităţilor

desfăşurate în mijlocul naturii, tururi de maximum 15 turişti cu ghizi

specializaţi pe zona respectivă, unităţile turistice cu maximum 20

camere de cazare.

Conservarea naturii trebuie să fie principiul de bază în

activităţile ecoturistice, ofertanţii de produse ecoturistice nu trebuie să

promoveze vânătoarea şi activităţile dăunătoare naturii, ca off-road-ul

sau schijet-ul. Sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din

România este rezultatul studiului mai multor sisteme de certificare din

diverse ţări având ca model sistemul de acreditare propus de Asociaţia

de Ecoturism din Australia.

Mecanismul de certificare cuprinde mai multe etape, în

următoarea succesiune:

Etapa 1 – depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării.

Cererea precum şi documentaţia necesară evaluării constă într-un set

de formulare, la care vor fi anexate documente relevante, toate acestea

fiind depuse la Asociaţia de Ecoturism din România.

Etapa 2 – evaluare preliminară.

Asociaţia de Ecoturism din România realizează evaluarea preliminară

a dosarului.

Etapa 3 – întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară.

Pe baza analizei din etapa 2 Asociaţia de Ecoturism din România

întocmeşte un raport de evaluare preliminară care stă la baza evaluării

de către comisie. Scopul raportului de evaluare preliminară este acela

101

de a pune la dispoziţia Comisiei un instrument de evaluare care să

faciliteze decizia de acordare a certificării.

Etapa 4 – analiza cererii, a documentaţiei anexate şi a raportului de

evaluare preliminară în cadrul comisiei de evaluare, care poate decide

efectuarea unui audit.

Etapa 5 - decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de

evaluare.

Exemple

Comisia de evaluare este formată din experţii Asociaţiei de

Ecoturism din România şi câte un reprezentant invitat al

organismelor interesate, respectiv:

- Ministerul Mediului – Direcţia de Conservare a

Biodiversităţii;

- Ministerul Turismului;

- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism;

- Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Arii Protejate şi

Imagine;

- Asociaţia de Ecoturism din România.

Caracterul interdisciplinar al ecoturismului implică participarea

autorităţilor administrative din următoarele domeniile: conservarea

naturii, ariile protejate, dezvoltare durabilă, turism.

În cazul neparticipării reprezentanţilor invitaţi, comisia formată

din experţii AER este pe deplin decizională. Comisia se întâlneşte

trimestrial şi AER asigură secretariatul acestei comisii. Sistemul de

102

certificare ecoturistică se adresează sectorului de afaceri din sfera

turismului, administraţiilor locale, administraţiilor ariilor protejate şi

structurilor de cazare.

Acest sistem de certificare reprezintă un instrument, pus la

dispoziţia organismelor participante în comisia de evaluare, care să

faciliteze:

• asigurarea calităţii serviciilor din ecoturism;

• asigurarea unui instrument util în promovarea imaginii României pe

plan extern;

• crearea unei reţele de destinaţii la nivel naţional, întrunind un nivel

similar de cerinţe este mult mai uşor de promovat;

• este un instrument util în realizarea de acţiuni concentrate în

domeniul conservării naturii;

• asigură terenul comun cu agenţii economici precum şi cu alte

structuri în vederea realizării de acţiuni de conservare;

• încurajează politici de dezvoltare durabilã la nivel local, regional şi

naţional;

• crează mecanismul de creştere a eficienţei utilizării fondurilor

provenite din diverse surse, cum ar fi programele de finanţare ale

Uniunii Europene;

• reprezintă o alternativă durabilă în utilizarea resurselor naturale.

Condiţiile preliminare pentru acreditare sunt următoarele:

• Solicitanţii trebuie să deţină toate documentele şi licenţele necesare

pentru fiecare tip de activitate desfăşurată. La definirea destinaţiilor

trebuie să fie incluse şi primării, administraţiile ariilor protejate –

103

contracte de administrare în custodie, ONG-uri, parteneriate cu alte

tipuri de organizaţii.

• Se exclud de la acreditare solicitanţii a căror ofertă turistică include

vânătoarea, şi sporturile cu motor care au impact negativ asupra

mediului: motociclete de teren, bărci cu motor de mare putere, sănii

cu motor, competiţii off-road.

În viziunea Asociaţiei de Ecoturism din România certificarea se

doreşte a fi un sistem transparent şi independent, în realizarea şi

implementarea căruia este necesară participarea factorilor decizionali

interesaţi în dezvoltarea şi promovarea acestui tip de turism, precum şi

a celor din domeniul conservării mediului.

Să ne reamintim...

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia

de Ecoturism din România este un mecanism prin care se

realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor

desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile

ecoturismului. Sistemul propune certificarea produselor

ecoturistice dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi

touroperatori, certificarea destinaţiilor precum şi a

structurilor de cazare din România, în vederea garantării

calităţii ecoturistice a acestora.Exemplificaţi criteriile de certificare propuse de Asociaţia de Ecoturism din România pentru unităţile de cazare. Fişele de evaluare le puteţi găsi pe website-ul: www.eco-romania.ro la secţiunea Sistemul de certificare.

104

M3.U2.5. Rezumat

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de

Ecoturism din România este un mecanism prin care se

realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în

sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.

Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază

două modele internaţionale: Nature and Ecoturism

Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de

Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de

acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din

Suedia.

M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Certificarea prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din

România:

a) garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă

b) contribuie activ la conservarea naturii

c) este un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile

de cazare şi destinaţiile certificate

d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:

a) un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de

clienţi şi competent în domeniu

105

b) proceduri negociabile

c) lipsa standardelor

d) nici un răspuns nu este corect

3. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de

certificare sunt expresia cererii?

a) autoevaluarea aplicanţilor

b) costul certificării

c) consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe

piaţă

d) consultanţii

4. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de

certificare sunt expresia ofertei?

a) cunoaşterea sistemului de către consumatori

b) înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate

c) credibilitatea procesului de certificare

d) costul certificării

5. Etapa 3 a mecanismului de certificare propus de Asociaţia de

Ecoturism din România presupune:

a) întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară de către

Asociaţia de Ecoturism din România

b) decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de

evaluare

106

c) depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării

d) evaluarea preliminară

6. Pentru respectarea principiului privind contribuţia la conservarea

naturii trebuie asigurată o contribuţie financiară la proiecte ecologice

locale de minim:

a) 10% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

b) 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

c) 8% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

d) 5% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

7. Pentru respectarea principiului privind focalizarea pe zone naturale

a) peste 50% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să

includă natura ca element sau ca fundal

b) peste 10% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să

includă natura ca element sau ca fundal

c) peste 30% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să

includă natura ca element sau ca fundal

d) peste 25% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să

includă natura ca element sau ca fundal

Temă de controlPentru o unitate de cazare sau un touroperator din ţara noastră verificaţi încadrarea în criteriile care propuse de Asociaţia de Ecoturism din România şi propuneţi măsuri pentru certificarea prestatorului de servicii ecoturistice.

107

Modulul 4. Managementul integrat al calităţii în destinaţiile

turistice rurale

CuprinsIntroducere....................................................................................3Obiectivele modului......................................................................3U1. Noţiuni introductive despre calitate în turismul rural............4U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale.........................................................4

Introducere

Numeroşi specialişti în turism rural au identificat

România ca fiind ţara cu potenţialul deosebit în ceea ce

priveşte dezvoltarea turismului rural ca o sursă de venit

importantă atât pentru investitori cât şi pentru bugetul ţării.

Cu toate acestea, turismul rural în România este încă într-o

fază incipientă, mai ales pentru că autorităţile româneşti nu

recunosc importanţa şi potenţialul acestui tip de turism,

continuând să sprijine investiţii majore în turismul clasic, de

masă.

Turismul rural are drept scop ridicarea nivelului de trai

în regiunile rurale, ajută la păstrarea culturii moştenite şi în

acelaşi timp să reducă fenomenul de migraţie. Practicarea

turismului rural se face într-un spatiu rural bine păstrat, cu

specificul său rustic, dar nu necesită neapărat activitaţi în

sectorul primar. Un spaţiu fără oameni şi fără produse nu

poate răspunde atenţiei turismului rural şi la fel turismul rural

nu-şi găseşte toate dimensiunile decât în modul viu de

108

primire al populaţiei autohtone.

Calitatea destinaţiilor turistice rurale nu presupune doar

un potenţial natural deosebit, unităţi de cazare

corespunzătoare şi un personal amabil. Un element deosebit

de important în dezvoltarea unei destinaţii turistice este

asigurarea unor experienţe de calitate pentru vizitatori.

Turiştii nu percep calitatea destinaţiilor turistice rurale ca

expresie a luxului sau sofisticării, ci din perspectiva unei

experienţe autentice în natură, o cazare confortabilă, şi

activităţi care să le permită cunoaşterea istoriei, tradiţiilor,

obiceiurilor acesteia.

Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora;înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice;înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale;identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a destinaţiei turistice rurale;cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul destinaţiei.

109

Unitatea de învăţare M4.U1. Noţiuni introductive despre calitate în

turismul rural

Cuprins

M4.U1.1. Introducere...................................................................4M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................4M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural ..................4M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice.....................5M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al

calităţii.................................................................................................10

110

M4.U1.6. Rezumat......................................................................16M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................16

M4.U1.1. Introducere

Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea

experienţei turistice, adică prin calitatea vieţii persoanelor

care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât

reşedinţa permanentă (de multe ori aşteptările turiştilor cu

privire la calitatea vieţii pe perioada călătoriei sunt mai

ridicate decât calitatea vieţii experimentate în locul de

reşedinţă). În mod greşit de multe ori calitatea este asociată cu

un preţ ridicat şi cu luxul, însă calitatea poate fi atinsă şi de

către prestatorii de servicii de categorie inferioară sau cu

preţuri mici.

Dacă în cadrul firmelor din domeniul turistic

demersurile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sunt

realizate prin măsuri organizatorice impuse de structura de

conducere, la nivelul destinaţiilor turistice managementul şi

marketingul necesită o abordare integrată, din perspectiva

tuturor acţionarilor locali. Responsabilitatea aplicării

sistemului de managementul integrat al calităţii la nivelul unei

destinaţii turistice rurale revine unei organizaţii responsabile

de managementul destinaţiei, formate printr-un parteneriat

public-privat între acţionarii locali interesaţi în dezvoltarea

turismului.

111

M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare subliniază importanţa asigurării calităţii la nivelul destinaţiilor turistice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora; înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; cunoască componentele lanţului turistic al formării percepţiei finale a turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice; înţeleagă avantajele utilizării sistemului Qualitest; cunoască etapele aplicării sistemului Qualitest.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul

rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică

organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală,

valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice,

umane), precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şî

fermele agroturistice”.

Această definiţie are la bază o serie de trăsături specifice care

caracterizează activităţile de turism rural:

• localizarea în zonele rurale;

• construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe

caracteristicile lumii rurale (spaţiu deschis, contact cu natura,

tradiţie, organizare şi practici tradiţionale);

112

• ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi

amenajărilor);

• caracterul tradiţional;

• diversitatea formelor de prezentare în funcţie de: mediul rural,

economic, istoric, cultural.

Definirea turismului rural trebuie să ia în calcul şi o serie de

dimensiuni, precum:

• dimensiunea psihologică (bazată pe nevoia umană de odihnă,

recreere);

• dimensiunea socială (generată de contactul cu lumea rurală);

• geografică (legată de configuraţia reliefului, care poate favoriza

sau limita diferite activităţi turistice);

• urbanistică (organizarea spaţială, mărimea aşezărilor).

Turismul rural este integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire,

unde pune în valoare potenţialul natural, cultural şi uman pe baza

căruia se elaborează şi promovează produsele turistice la nivel local,

regional, naţional şi internaţional. Dezvoltarea rurală integrată prin

turism presupune participarea activă a populaţiei la operaţiuni turistice

de primire şi animaţie care trebuie efectuate conform unui proiect

colectiv de dezvoltare locală.

Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de

cadrul natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate

în aceste areale. Ca atare, procesul de amenajare turistică a spaţiilor

rurale vizează crearea condiţiilor pentru satisfacerea nevoilor turişţilor

şi pentru stimularea activităţilor economice specifice.

113

Agroturismul este un concept care face referire la diferitele forme

de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu

construcţiile cu funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă

specifică de turism rural este bazată pe asigurarea, în cadrul

gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi alte

servicii complementare acestora. Această formă de turism rural este

practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei, ca activitate

secundară, activitatea desfăşurată în gospodăria sau ferma proprie

rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.

Exemple

În Marea Britanie şi Franţa, două ţări cu tradiţie în domeniul turismului rural se face distincţie între „agroturism” şi „vacanţa la fermă” pentru a evidenţia utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Astfel, închirierea gospodăriilor drept case de oaspeţi, cabane de vânătoare, este considerat a nu fi agroturism datorită pierderii unei părţi din funcţia agricolă, ele neffin ocupate de ţăranii activi. Trebuie precizat de asemenea faptul că în majoritatea cazurilor gazdele pun la dispoziţia turişţilor spaţiul locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat sau construit special pentru astfel de activităţi.

Termenul de turism verde, a fost folosit îndeosebi în Uniunea

Europeană pentru a defini activităţile turistice practicate mai ales în

comunităţile rurale aflate în spaţiul sau în apropierea unor parcuri

naturale, naţionale, rezervaţii ale biosferei sau alte tipuri de arii

protejate. Turiştii interesaţi de turismul verde sunt cei care apreciază

în mod deosebit produsele ecoturistice.

114

După maniera în care sunt constituite, distingem următoarele

tipuri de produse turistice rurale solicitate pe plan european:

a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi, plecând de la

elementele constitutive ale vacanţei pe care o planifică, de

exemplu: cazul campingurilor de pe litoral;

b) produsele turisticearanjate de mediul de primire, de exmplu

fermele care propun servicii de cazare şi masă, precum şi

posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei, drumeţiei etc.;

c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism, de

exemplu sejururile organizate de agenţiile de turism;

d) produsele turistice „totul inclus”, răspândite sub numele de

„produse forfetare”.

M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică

satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la

serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate

cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:

siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa,

autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului

uman, cât şi a mediului natural.

Această definiţie are mai multe implicaţii:

115

• consumatorul nu trebuie să se confrunte cu suprize neplăcute în

destinaţia turistică şi trebuie să primească întocmai serviciile pe

care le-a rezervat;

• calitatea poate fi realizată de fiecare prestator de servicii

turistice, indiferent de categorie, de exemplu o unitate de cazare

modestă şi ieftină poate oferi clienţilor săi servicii de calitate şi

pe de altă parte, nu toate unităţile de cazare scumpe şi clasificate

superior implică şi o calitate superioară a serviciilor;

• calitatea în turism trebuie să fie realizată într-o manieră durabilă,

pentru a putea atrage aceeaşi clienţi în timp;

• calitatea în turism trebuie să fie îndeplinită şi dincolo de nivelul

prestatorilor de servicii turistice (cazare, masă, transport), ea

depinzând şi de mediul înconjurător, infrastructura generală,

condiţiile climatice şi socio-politice.

Planificarea mangementului unei destinaţii turistice este

necesară în vederea unei dezvoltări durabile a turismului, dar şi pentru

a creşte competitivitatea destinaţiei pe piaţa turistică. Un asemenea

sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă trei

componente ilustrate în figura 2.

116

Sursa: *** A National Framework For Best Practice Destination Management Planning, Australia, 2007, http://www.ret.gov.au/tourism/Documents/Tourism%20Industry%20Development/Best_Practice_Destination_Management_Planning_Framework.pdf, pag. 4

Figura 2 Sistemul de management al unei destinaţii turistice

1) Planificarea dezvoltării destinaţiei turistice include:

• evaluarea potenţialului turistic şi monitorizarea procesului;

• consultarea acţionarilor locali şi stimularea colaborării

între aceştia;

• concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de

îmbunătăţire a infrastructurii;

• planificarea forţei de muncă astfel încât să genereze

creşterea gradului de ocupare la nivelul populaţiei locale;

117

• realizarea unor strategii în vederea dezvoltării industriei

turistice.

2) Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice presupune:

• realizarea unor cercetări de marketing;

• identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă

corespunzătoare, inclusiv pieţe noi;

• creşterea gradului de conştientizare a consumatorilor cu

privire la calitatea destinaţiilor turistice.

3) Managementul destinaţiei turistice include:

• protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei

turistice;

• asigurarea calităţii experienţelor turiştilor;

• dezvoltarea durabilă a industriei turistice.

Din punctul de vedere al turistului, serviciile turistice sunt

percepute ca un pachet format din mai multe servicii individuale, dar

interdependente: informarea şi documentarea prealabilă despre

destinaţia turistică, transportul, cazarea, alimentaţia şi diverse servicii

de agrement, fiecare lăsând amprenta asupra gradului de satisfacţie a

turistului.

Anumite teorii cu privire la calitate, cum ar fi cea a lui Kano1,

vorbesc despre norme „minimale” şi norme „complementare”. Prin

fixarea unor norme de calitate pentru serviciile şi echipamentele unei

destinaţii turistice, se pot lua în considerare trei niveluri ale nevoilor

turiştilor care trebuie satisfăcute:1 Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive Quality and Must-Be Quality, The Journal of the Japanese Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984, pag. 39-48.

118

Nivelul 1: exigenţe minimale - se referă la factori cum ar fi siguranţa

şi igiena. Nesatisfacerea lor poate duce la eşecul total al unei destinaţii

turistice, dar satisfacerea lor nu duce la o importantă creştere a

competitivităţii.

Nivelul 2 : nevoi măsurabile - se referă la factori măsurabili, cum ar

fi numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor etc. acestea putând

influenţa decizia turistului privind alegerea destinaţiei. În acest caz

sunt necesare informaţii exacte, turiştii trebuie să ştie ce vor obţine

pentru a fi mulţumiţi o dată ajunşi la faţa locului.

Nivelul 3: nevoi complementare - se referă la aspecte mai subiective

cum ar fi stilul echipamentelor sau modul în care este tratat turistul.

Mai poate fi vorba spre exemplu despre mici atenţii („extra”) care au

ca efect depăşirea aşteptărilor clienţilor, putând avea o influenţă

determinantă asupra experienţei trăite în final de turist şi asupra

posibilităţii ca acesta să mai revină în respectiva destinaţie turistică.

Prestarea serviciilor turistice depinde de fiecare client în parte,

de aşteptările sale, nevoile şi opiniile sale şi oricât de bine pregătit ar

fi personalul, pot apărea şi situaţii neplăcute sau neînţelegeri.

Asemenea situaţii au fost denumite “incidente critice”, fiind percepute

ca defecte sau variaţii în lanţul serviciilor turistice, care duc la

scăderea gradului de satisfacţie al turiştilor.

Clienţii îşi amintesc de obicei tocmai aceste incidente, şi există o

teorie că o singură greşeală în lanţul de prestaţii turistice poate fi

compensată prin şapte puncte pozitive pe parcursul lanţului turistic

119

pentru ca percepţia finală a clientului să nu fie afectată negativ. Aceste

aspecte sunt ilustrate prin figura 3.

Sursa: Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” –

Commission Europeenne, Pour un Tourisme Rural de Qualite. La

Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques

Rurales , Bruxelles 2000, pag. 11

Figura 3 Lanţul turistic al formării percepţiei finale

Pentru o destinaţie turistică rurală identificaţi 3 tipuri de incidente critice care pot apărea şi modalităţi de prevenire sau de rezolvare a acestora.

Calitatea serviciilor turistice nu trebuie doar realizată ci şi

comunicată clienţilor; de multe ori datorită unei comunicări

inadecvate informaţiile nu ajung la consumatori şi eforturile de

îndeplinire a standardelor de calitate nu sunt răsplătite printr-o

evoluţie ascendentă a încasărilor. Principalele insuficienţe în

comunicarea calităţii serviciilor turistice apar din următoarele motive:

comunicarea nu este adecvată (forma, limba, momentul) şi nu se ţine

cont de percepţia calităţii de către fiecare segment în parte sau

aşteptările turiştilor nu sunt comunicate întregului personal implicat în

prestaţia serviciilor turistice. Aşteptările consumatorilor nu coincid cu

Masă Transport Agre-ment

Informare/Rezervare Călătoria Informaţii

locale Cazare Activit ReturActivit post-

consum

120

percepţia prestatorilor de servicii turistice, fiind necesară comparaţia

cu alte destinaţii sau alţi prestatori care oferă servicii similare.

Comunicarea calităţii serviciilor turistice clienţilor implică o

cooperare la diferite niveluri: de la organizaţii guvernamentale până la

personalul firmelor de turism deoarece în turism nu se oferă doar un

produs, ci o experienţă la reuşita căreia contribuie mai mulţi factori şi

se implică mai mulţi prestatori. Atât Guvernul cât şi Oficiul Naţional

de Turism trebuie să susţină şi să transmită mesaje legate de imaginea

de ansamblu a unei ţări care este şi o destinaţie turistică pentru a

asigura turiştii de siguranţa şi securitatea acesteia, nediscriminarea,

asistenţa în caz de urgenţe, respectarea drepturilor consumatorilor etc.

Municipalitatea destinaţiilor turistice are un rol deosebit de important

atât în asigurarea, cât şi în comunicarea calităţii serviciilor turistice dar

în contextul unei cooperări cu rezidenţii zonei respective. Localnicii

sunt adevăratele „gazde” într-o destinaţie turistică şi atitudinea lor

poate influenţa pozitiv sau negativ experienţa turistică. Prestatorii de

servicii turistice sunt de asemenea deosebit de importanţi în

comunicarea calităţii serviciilor turistice sau a unei destinaţii turistice.

Personalul are un rol cheie pentru că intră în contact direct cu turiştii

şi în lipsa unei instruiri corespunzătoare standardele de calitate pot

rămâne doar la nivelul teoretic sau la nivelul managemenetului fără a

fi percepute de clienţi. Comunicarea calităţii în turism poate fi făcută

şi prin diferite simboluri şi clasificări: prin brand, etichetă (label) de

calitate, dar şi prin certificare.

121

M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al

calităţii

Sistemele de management al calităţii totale sunt deja utilizate de

prestatorii de servicii turistice (touroperatorii, hotelurile, restaurantele

etc.). Totodată, în ceea ce-l priveşte pe turist, satisfacţia obţinută în

urma unui sejur într-o anumită destinaţie turistică, depinde nu numai

de serviciile turistice specifice, dar şi de factori mai generali, cum ar

fi: ospitalitatea, siguranţa, igiena, salubritatea, traficul şi gestiunea

fluxurilor de turişti. Un număr mare de elemente influenţează

percepţia turistului cu privire la o destinaţie turistică, nivelul său de

satisfacţie, dar şi dispoziţia de a reveni sau de a recomanda destinaţia

respectivă unor turişti potenţiali.

Prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice se speră şi

încurajarea dezvoltării durabile şi crearea de noi locuri de muncă.

Astfel, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că este necesară o

abordare integrată a managementului calităţii deoarece percepţia

calităţii unei destinaţii de către turişti este afectată de o multitudine de

elemente: transportul, cazarea, informarea, atracţiile turistice, mediul

înconjurător. Managementul integrat al calităţii ia în considerare

prestatorii de servicii turistice, nevoile turiştilor, comunitatea locală şi

mediul înconjurător în încercarea de a le influenţa în mod pozitiv.

În Uniunea Europeană există un cadru legal privind conceptul de

management integrat al calităţii destinaţiilor turistice: ”Managementul

integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze

122

favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi

mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi

antropic al destinaţiei. Nevoile turiştilor trebuie să constituie una din

preocupările majore ale strategiei de management integrat al

destinaţiilor turistice”2.

Turismul este o industrie competitivă, care nu se mai poate baza

în competiţie doar pe avantajul de cost; calitatea a devenit o

preocupare majoră în cadrul Uniunii Europene. Această preocupare se

datorează creşterii concurenţei în domeniul turistic, scăderii gradului

de personalizare a serviciilor prin standardizarea acestora, precum şi

diferitelor rapoarte între preţ şi performanţă.

În anul 2000, Comisia Europeană a publicat rezultatele a trei

studii, care identifică şi promovează cele mai bune practici în

domeniul Managementului integrat al calităţii destinaţiilor turistice

(IQM), fiind stucturate pe trei tipuri de destinaţii: litorale, urbane şi

rurale. În anul 2003, s-a realizat un studiu pentru identificarea

indicatorilor necesari monitorizării progreselor făcute în domeniul

calităţii de către destinaţiile turistice.

Pe baza acestuia s-a realizat un manual pentru evaluarea

performanţei destinaţiilor turistice în domeniul calităţii utilizând un

set de indicatori. Aceşti indicatori măsoară progresele în domeniul

calităţii înregistrate în trei stadii ale managementului destinaţiilor

turistice, în vederea creşterii competitivităţii acestora şi dezvoltarea

lor durabilă prin îmbunătăţirea calităţii ofertei turistice.2 *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, , Pour un Tourisme Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles 2000, pag. 10

123

Sistemul de evaluare a calităţii, denumit Qualitest, este un

complement al sistemului de management integrat al calităţii

destinaţiilor turistice deoarece propune indicatori pentru cele patru

elemente principale ale sistemului de monitorizare a diferitelor

niveluri ale calităţii destinaţiei turistice: satisfacţia clienţilor,

satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi rezultatele

exploatării.

În majoritatea destinaţiilor turistice, experienţa oferită turiştilor

este o combinaţie de factori, cum ar fi: industria turistică locală,

populaţia locală, dar şi mediul înconjurător. Există o relaţie strânsă

între aceşti factori deoarece ei influenţează experienţa turistică, dar la

rândul lor, turiştii pot şi ei influenţa aceste aspecte. Qualitest aduce un

instrument integrat de măsurare şi monitorizare a performanţei

destinaţiei turistice în domeniul calităţii. Managementul calităţii este

un proces ciclic, iar dezvoltarea unei strategii în domeniul calităţii nu

este sfârşitul acestui proces, ci începutul.

Obiectivele stabilite în strategie trebuie implementate şi ulterior

măsurate pentru a evalua succesul acţiunilor. Prin folosirea sistemului

Qualitest destinaţiile turistice utilizează o serie de indicatori pentru a

măsura şi monitoriza rezultatele managementului calităţii serviciilor

turistice, mediului înconjurător şi comunităţii locale. Prin evidenţa

performanţei destinaţiei turistice de-a lungul mai multor ani se poate

observa evoluţia indicatorilor în timp şi se pot lua măsuri.

Utilizarea sistemului Qualitest aduce beneficii destinaţiilor

turistice deoarece promovează îmbunătăţirea calităţii turismului şi

124

include tipul informaţiei necesare managementului la nivelul

destinaţiei (grad de ocupare, număr zile turişti etc.). Prin folosirea

acestui sistem de evaluare a calităţii o destinaţie turistică beneficiază

de oportunitatea de identificare a percepţiei calităţii din punctul de

vedere al turiştilor, beneficiază de o serie de indicatori de măsurare a

calităţii managementului la nivelul destinaţiei şi de modalităţi de

comunicare a performanţei în domeniul calităţii acţionarilor locali

(figura 4).

Cal

itate

a de

stin

aţie

i tur

istic

e

TematicaIndicato

rii percepţi

ei calităţii (QPCI)

Indicatorii calităţii

managementului (QMI)

Indicatorii

performanţei

calităţii (QPI)

Viabilitatea industriei turistice localeSatisfacţia localnicilorSuportul adus turismului localMarketing şi promovareSiguranţă şi securitateCalitatea aeruluiCalitatea mediului înconjurător

125

Cal

itate

a pr

odus

elor

turi

stic

e Comunicare înaintea sosirii la destinaţieAccesibilitateTransportCazareInformare turisticăAlimentaţieActivităţiCalitatea apeiValoarea banilor

Sursa: Comisia Europeană, A Manual for Evaluating the Quality

Performance of Tourist Destinations and Services, Luxembourg,

2003, pag. 8

Figura 4 Sistemul de evaluare a calităţii Qualitest

Conceptul de management integrat al calităţii destinaţiilor

turistice se bazează pe patru elemente cheie:

• Satisfacţia turiştilor, respectiv monitorizarea nivelului de

satisfacţie a turiştilor cu privire la serviciile turistice de care au

beneficiat în destinaţia turistică.

• Nivelul de satisfacţie a industriei turistice locale, o activitate

cheie în demersul IQM constând în evaluarea calităţii locurilor

de muncă şi a carierei angajaţilor din industria turistică locală

dar şi starea întreprinderilor locale.

126

• Calitatea vieţii localnicilor, monitorizarea efectelor pe care

turismul le are asupra comunităţii locale.

• Calitatea mediului înconjurător, măsurarea impactului turismului

asupra mediului.

Utilizarea sistemului Qualitest aduce următoarele beneficii

destinaţiilor turistice:

• Un set de indicatori care pot fi utilizaţi pentru a măsura efectele

managementului calităţii şi să monitorizeze evoluţia în timp.

• Reprezintă o oportunitate de a vedea legăturile dintre diferitele

aspecte ale calităţii în destinaţie.

• Este un mijloc de comunicare a performanţei.

• Aduce un set de indicatori ce pot fi folosiţi pentru o evaluare

comparativă cu destinaţii similare.

Qualitest constă în 16 de teme de calitate împărţite în două grupe

principale: calitatea destinaţiei şi calitatea produsului turistic.

Prima grupă oferă informaţii despre calitatea destinaţiei iar cea

de-a doua grupă se referă la calitatea produsului turistic văzut din

perspectiva turistului şi se bazează pe activităţile desfăşurate de turişti

pe parcursul vacanţei. Fiecare temã conţine trei tipuri de indicatori:

indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception

Condition Indicators (QPCI), indicatori cu privire la managementul

calităţii - Quality Management Indicators (QMI) şi indicatori cu

privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators (QPI).

Aceşti indicatori sunt interdependenţi şi reflectă abordarea integrată a

managementului calităţii.

127

Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality

Perception Condition Indicators (QPCI) reprezintă punctul de

început în demersul de management integrat al calităţii destinaţiilor

turistice şi indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de

servicii turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea

destinaţiei turistice. Această categorie de indicatori este obţinută prin

cercetări de marketing realizate atât în rândul turiştilor cât şi în rândul

profesioniştilor din turism. Tot în această categorie se încadrează şi

indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător.

Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality

Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă şi sunt în

strânsă interdependenţă cu Indicatorii cu privire la percepţia calităţii -

Quality Perception Condition Indicators (QPCI). Ei sunt consideraţi o

formă de autoevaluare deoarece pot certifica punerea în aplicare a

activităţilor de management esenţiale pentru succesul demersului IQM

(Integrated Quality Management).

Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality

Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.

Exemple

Aceşti indicatori se pot măsura de exemplu prin numărul

plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000 turişti

sau costurile de marketing pe zile-turist.

Evaluarea performanţei calităţii se poate realiza prin măsurarea

indicatorilor şi monitorizarea lor în timp pentru a înregistra tendinţele

128

dar şi prin compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice

similare (benchmarking). Pentru utilizarea sistemului Qualitest sunt

necesare o serie de acţiuni care trebuie repetate ciclic:

1. Definirea destinaţiei turistice.

2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea

gradului de satisfacţie a turiştilor.

3. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la percepţia calităţii -

Quality Perception Condition Indicators (QPCI).

4. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la managementul

calităţii - Quality Management Indicators (QMI).

5. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea

gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice .

6. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la performanţa

calităţii - Quality Performance Indicators (QPI).

7. Monitorizarea rezultatelor pe un anumit orizont de timp.

8. Compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice

similare (benchmarking).

Responsabilitatea realizării acestor acţiuni revine organizaţiei

responsabile de managementul a destinaţiei turistice, iar rezultatele

obţinute trebuie puse la dispoziţia tuturor acţionarilor implicaţi în

dezvoltarea turismului pe plan local.

1. Definirea limitelor geografice ale destinaţiei turistice este o

activitate cheie deoarece poate duce la creşterea sentimentului de

apartenenţă a acţionarilor locali şi din motive practice limitele stabilite

ar trebui să urmeze şi limitele municipale pentru a facilita cooperarea

129

politică şi strângerea datelor. O destinaţie turistică este o arie cu

potenţial turistic promovată turiştilor în mod unitar şi în care produsul

turistic este coordonat de una sau mai multe autorităţi sau organizaţii.

2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului

de satisfacţie a turiştilor este indispensabilă pentru utilizarea

sistemului Qualitest deoarece aceste anchete furnizează informaţiile

necesare managementului şi evaluării performanţei calităţii unei

destinaţii turistice.

Exemple

Aceste informaţii pot fi: motivele pentru care turiştii

vizitează destinaţia turistică, gradul de satisfacere a nevoilor

acestora sau diferenţa între aşteptările lor şi serviciile

prestate în destinaţia turistică. Este recomandată încorporarea

în cercetările de marketing efectuate a următoarelor

elemente:

• întrebări demografice pentru obţinerea de informaţii

personale despre turiştii care vizitează destinaţia;

• informaţii legate de motivele vizitării destinaţiei: cum

au aflat despre ea, elemente de atracţie;

• obiceiuri de consum turistic: cheltuieli efectuate la

destinaţie, mijlocul de transport folosit;

• recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii destinaţiei

turistice;

• fidelitatea faţă de destinaţie deoarece este mai

costisitoare atragerea de noi turişti decât fidelizarea

130

turiştilor existenţi.

S-au formulat şi o serie de recomandări cu privire la aspectele

organizatorice în cadrul realizării cercetării de marketing:

• distribuirea chestionarelor prin intermediul prestatorilor de

servicii turistice;

• încurajarea turiştilor să răspundă prin oferirea unor premii prin

tragere la sorţi;

• încurajarea prestatorilor de servicii turistice să promoveze

completarea chestionarelor de către turişti prin oferirea unui

premiu săptămânal organizaţiei cu cele mai multe chestionare

completate;

• lăsarea unui spaţiu în chestionar astfel încât turiştii sau

intervievatorii să poată consemna evenimente sau experienţe

mai puţin satisfăcătoare.

• începerea din timp a anchetei pe bază de sondaj în rândul

turiştilor, nu în mijlocul sezonului turistic.

3. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la percepţia calităţii se face pe

baza întrebărilor din chestionarul cercetării de marketing pentru

evaluarea gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice, dar

şi pe baza câtorva întrebări din chestionarul administrat turiştilor.

4. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului

de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice. Această cercetare este

o componentă esenţială de evaluare a calităţii performanţei şi este

bazată pe două chestionare realizate simultan în destinaţia turistică:

131

unul în rândul prestatorilor de servicii de cazare şi unul în rândul

prestatorilor de servicii de transport şi alte servicii turistice.

Exemple

Respondenţii sunt rugaţi să răspundă la întrebări referitoare

la:

• Date de identificare: nivelul clasificării, dacă sunt

certificaţi printr-un sistem ecologic sau de

calitate, capacitatea de cazare, număr angajaţi.

• Iniţiative de depunere a unor proiecte de

finanţare.

• Circulaţia turistică, indicatori statistici.

• Gradul de ocupare a capacităţii.

• Investiţii în pregătirea şi motivarea personalului.

• Evoluţia activităţii faţă de anul precedent.

• Eforturile de marketing şi promovare a

destinaţiei.

Pot fi incluse de asemenea şi întrebări referitoare la percepţia

prestatorilor de servicii turistice cu privire la diferite aspecte legate de

calitatea destinaţiei turistice. Această cercetare de marketing este

totodată destinată adunării datelor pentru stabilirea indicatorilor cu

privire la performanţa calităţii şi a indicatorilor cu privire la percepţia

calităţii.

5. Dezvoltarea indicatorilor de management al calităţii.

6. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la performanţa calităţii.

132

Nu este realistă presupunerea că toţi prestatorii de servicii

turistice vor răspunde la întrebările din chestionar, aşadar va fi

necesară estimarea datelor pentru acei prestatori care nu au răspuns

prin compararea cu acele unităţi similare care au furnizat aceleaşi date.

7. Monitorizarea rezultatelor interne trebuie realizată prin studierea în

timp a evoluţiei indicatorilor menţionaţi mai sus, iar acest proces ar

trebui realizat cel puţin o dată pe an. Dacă destinaţia are o strategie de

dezvoltare a turismului atunci rezultatele obţinute în urma

monitorizării pot fi incluse în strategie şi o pot actualiza permanent şi

completa cu acţiunile care trebuie realizate pentru îmbunătăţirea

calităţii. Dacă destinaţia nu are o strategie de dezvoltare a turismului

rezultatele monitorizării pot fi comunicate factorilor locali de decizie

printr-un raport anual printat sau disponibil pe internet.

8. Compararea rezultatelor obţinute cu cele ale altor destinaţii

turistice similare din ţară sau chiar din străinătate.

Să ne reamintim...

Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea

experienţei turistice, adică prin calitatea vieţii persoanelor care

călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât

reşedinţa permanentă.

Sistemul Qualitest constă în 16 de teme de calitate

împărţite în două grupe principale: calitatea destinaţiei şi

calitatea produsului turistic.

Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality

Perception Condition Indicators (QPCI) indică nivelul de

133

satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice locali

în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei

turistice.

Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality

Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă.

Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality

Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.

Alegeţi o destinaţie turistică rurală din România şi exemplificaţi cele trei categorii de indicatori ai sistemului Qualitest.

M4.U1.6. RezumatCalitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.Un sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă: planificarea dezvoltării destinaţiei turistice, activitatea de marketing şi managementul destinaţiei turistice.Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.

M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

134

1. Exigenţele minimale ale turiştilor se referă la:

a) siguranţă, igienă

b) numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor

c) stilul echipamentelor, modul în care sunt trataţi

d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Cum poate fi realizată comunicarea calităţii în turism?

a) prin brand

b) etichetă (label) de calitate

c) certificare

d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception

Condition Indicators (QPCI):

a) măsoară nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de

servicii turistice locali

b) sunt consideraţi o formă de autoevaluare

c) sunt de natură cantitativă

d) măsoară circulaţia turistică din cadrul destinaţiei

4. Indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător se

încadrează în categoria:

a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii

b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii

c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii

135

d) Indicatorilor circulaţiei turistice

5. Managementul integrat al calităţii trebuie să influenţeze favorabil:

a) activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul

înconjurător

b) agenţiile de turism

c) mediul înconjurător

d) comunitatea locală

6. Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice include:

a) concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire

a infrastructurii

b) identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare,

inclusiv pieţe noi

c) protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turistice

d) nici un răspuns nu este corect

7. Numărul plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000

turişti se încadrează în categoria:

a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii

b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii

c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii

d) Nici un răspuns nu este corect

136

8. În ce temă de calitate a sistemului Qualitest se încadrează nivelul

de satisfacţie al localnicilor?

a) calitatea destinaţiei turistice

b) calitatea produselor turistice

c) calitatea mediului înconjurător

d) calitatea industriei turistice

Temă de controlPentru o destinaţie turistică rurală exemplificaţi activităţile din domeniul planificării, managementului şi marketingului în vederea îmbunătăţirii calităţii.

Unitatea de învăţare M4.U2. Aplicarea sistemului de management

integrat al calităţii în destinaţiile

turistice rurale

CuprinsM4.U2.1. Introducere...................................................................4M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................4M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice.......................5

137

M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului de implementare.................................10M4.U2.5. Rezumat......................................................................16M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................16

M4.U2.1. Introducere

Îmbunătăţirea calităţii destinaţiilor turistice rurale necesită o

abordare integrată si este esenţială pentru satisfacerea

nevoilor turiştilor, pentru revigorarea competitivităţii şi

asigurarea unei dezvoltări durabile a zonelor rurale. Deoarece

succesul unei destinaţii turistice din punct de vedere al

satisfacţiei turiştilor depinde de mai mulţi factori

interdependenţi - serviciile turistice, ospitalitatea, siguranţa,

igiena, gestiunea fluxurilor de turişti - apare necesitatea unei

planificări strategice şi integrate în destinaţiile turistice rurale.

M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare prezintă specificităţile aplicării

sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile

turistice rurale.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să:

înţeleagă etapele aplicării sistemului de management

integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale;

identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii

de marketing a destinaţiei turistice rurale;

cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi

orientării turiştilor în cadrul destinaţiei;

138

exemplifice obiective ale strategiei de îmbunătăţire a

calităţii unei destinaţii turistice rurale.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice

Un model de management al calităţii conceput de Fundaţia

Europeană pentru Managementul Calităţii (EFQM) este utilizat în

prezent atât în sectorul public cât şi în cel privat. El poate fi util pentru

gândirea manierei în care o destinaţie turistică ar trebui să se

organizeze pentru a putea pune în aplicare managementul integrat al

calităţii. Modelul a identificat nouă elemente, cinci referitoare la

structură şi funcţii (leadership, strategie, gestiunea personalului,

utilizarea resurselor şi furnizarea serviciilor) şi patru cu privire la

rezultate (satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în

comunitate şi rezultatele exploatării).

Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile

turistice se poate face în diferite zone şi pentru forme diferite de

turism: turism rural, turism litoral, turism montan, turism urban,

turism de aventură.

Demersul de management integrat al calităţii necesită intervenţia

diferiţilor acţionari, trebuind să existe structuri care să permită acest

lucru:

139

• firme locale din domeniul turismului – acestora trebuie să li se

permită cooperarea în interesul general al destinaţiei;

• comunitatea locală;

• o strategia clară bazată pe o analiză temeinică, care să fie uşor

acceptată, incluzând obiectivele referitoare la îmbunătăţirea

calităţii.

Managementul integrat al calităţii necesită o atenţie sporită

având în vedere faptul că el influenţează atât turiştii, cât şi mediul

înconjurător şi populaţia locală. Demersul implementării presupune un

ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul

rezultatelor:

înţelegerea nevoilor turiştilor şi satisfacerea acestora;

punerea în aplicare a normelor de calitate, controlarea

cunoaşterii lor şi aplicării;

colaborarea pentru formare şi îmbunătăţire a calităţii pentru toţi

profesioniştii;

evaluarea impactului local asupra economiei, populaţiei şi

asupra mediului înconjurător.

Un prim pas în aplicarea managementului integrat al calităţii

într-o destinaţie turistică rurală este stabilirea unei întâlniri cu toţi

acţionarii locali implicaţi în domeniul turistic şi asigurarea unei

înţelegeri a acestui concept şi a necesităţii utilizării acestuia în

destinaţia respectivă. Cel de-al doilea pas constă în realizarea unui

parteneriat între prestatorii de servicii turistice şi comunitatea locală.

140

Organizaţia care poate face demersurile pentru un management

integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include:

autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate,

asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii

de dezvoltare locală sau regională. Principalii factori cheie ai

succesului unei asemenea organizaţii sunt:

• participarea autorităţilor locale;

• găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen mediu;

• păstrarea legăturii cu oficiile de turism regionale şi

naţionale;

• recunoaşterea acestei organizaţii la nivelul comunităţilor

locale;

• implicare unui număr mare de prestatori de servicii

turistice;

• un grup de lucru restrâns care să se ocupe de calitate.

Aceste grupuri de lucru pot implica prestatori de servicii

turistice şi organizaţii locale pentru îndeplinirea

obiectivelor strategiei de dezvoltare. Acestea se pot întâlni

pe anumite teme (de exemplu promovarea), pe anumite

domenii (de exemplu unităţi de cazare) sau pe criterii

geografice şi trebuie să încurajeze ajutorul reciproc şi

schimbul de idei între participanţi.

O importanţă deosebită o are menţinerea unei bune comunicări

interne între membrii organizaţiei.

141

Exemple

O bună comunicare se poate realiza prin:

• scrisori de informare pentru comunicarea iniţiativelor

organizaţiei către firmele şi comunitatea locală;

• crearea unei legături permanente cu reprezentanţii media;

• organizarea unor călătorii de studiu sau a unor schimburi de experienţă.

Prin discuţii cu aceste grupuri de interese trebuie stabilită o

strategie de dezvoltare a turismului cu obiective clare de îmbunătăţire

a calităţii. Managementul integrat al calităţii are ca punct central

satisfacerea nevoilor vizitatorilor ţinând cont de obiectivele

economice, sociale şi ecologice ale destinaţiei turistice. O strategie de

dezvoltare a acestui concept într-o destinaţie turistică rurală trebuie să

îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt

de satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi

comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului

înconjurător.

Exemple

Obiectivele acestei strategii pot fi:

• creşterea duratei medii a sejurului;

• creşterea încasărilor din turism fără a creşte neapărat

numărul turiştilor;

• îmbunătăţirea imaginii destinaţiei turistice rurale;

• stimularea revenirii turiştilor, fidelizarea lor;

142

• îmbunătăţirea condiţiilor şi facilităţilor oferite de unităţile

de cazare;

• diversificarea posibilităţilor de agrement;

• reducerea impactului turismului asupra mediului

înconjurător;

• îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare între acţionarii

implicaţi în dezvoltarea turismului.

Stabiliţi obiectivele unei strategii de dezvoltare a managementului integrat al calităţii într-o destinaţie turistică rurală din România.

Realizarea strategiei de dezvoltare a turismului într-o destinaţie

turistică rurală ar trebui să înceapă cu o evaluare a situaţiei existente,

stabilirea celor mai potrivite forme de turism pentru destinaţie,

identificarea pieţelor potenţiale şi adaptarea ofertei turistice la

caracteristicile segmentelor de piaţă vizate. Procesul de evaluare a

situaţiei la nivelul destinaţiei ar trebui să includă studierea

segmentelor de vizitatori şi a nevoilor acestora, analiza resurselor

turistice şi a modalităţii de îmbunătăţire a acestora şi studiul

constrângerilor şi ameninţărilor. Această strategie de dezvoltare a

turismului trebuie să fie într-o relaţie de interdepenenţă cu

planificările altor sectoare (agricultură, protecţia mediului

înconjurător) şi trebuie corelată cu alte strategii cum ar fi de exemplu

Agenda Locală 21. Această strategie nu trebuie să fie un document

finalizat ci trebuie îmbunătăţit permanent pe baza monitorizării

rezultatelor şi identificării măsurilor de adaptare necesare.

143

Un element cheie al managementului unei destinaţii turistice

rurale este implicarea comunităţii locale deoarece impactul turismului

asupra unei zone nu este la fel pentru toţi rezidenţii şi în dezvoltarea

turistică a destinaţiei trebuie luate în considerare interesele de multe

ori diferite ale localnicilor. Deşi există atât beneficiari direcţi,

participanţi la dezvoltarea industriei ecoturistice cât şi beneficiari

indirecţi ai dezvoltării acestei forme de turism într-o destinaţie este

important de subliniat că întreaga comunitate locală trebuie să simtă

beneficiile dezvoltării acestei forme de turism Acest criteriu este cu

atât mai important în destinaţiile în care se practică ecoturismul

deoarece el are ca scop aducerea de beneficii comunităţilor locale şi

crearea unui impact pozitiv.

M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi

monitorizarea procesului de implementare

Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul

valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al

serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin:

1. Marketing şi comunicare;

2. Informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice;

3. Calitatea cazării;

4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală;

5. Atracţii turistice şi evenimente;

6. Agrement;

144

7. Mediul înconjurător şi infrastructură.

1. Marketing şi comunicare – presupune studierea caracteristicilor

potenţialilor vizitatori, practicarea unei promovări corecte care nu

creează aşteptări false înaintea sosirii la destinaţie, şi diversificarea

posibilităţilor de rezervare a serviciilor turistice.

Exemple

Metodele de comunicare folosite pot fi:

• presa scrisă şi televiziunea prin încurajarea unor tururi

pentru jurnalişti;

• promovarea în ghiduri de călătorie;

• broşuri, cd-rom;

• pagini internet;

• stabilirea unui brand, un logo şi a unui slogan.

Este recomandată dezvoltarea unui sistem online de rezervări,

care să permită turiştilor vizualizarea nu doar a informaţiilor generale

despre potenţialul turistic al destinaţiei, ci şi vizualizarea în timp real a

disponibilităţii locurilor de cazare şi posibilitatea de a le rezerva şi

plăti online.

2. Informarea şi orientarea în cadrul destinaţiei se realizează prin

managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea naturii şi culturii.

Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care aspectele de

interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau

culturale se comunică turiştilor.

145

3. Calitatea cazării – în general destinaţiile turistice sunt situate în

zone rurale unde firmele în turism sunt de dimensiuni mici, de multe

ori afaceri de familie fiind necesară acordarea unei atenţii speciale

facilităţilor şi serviciilor oferite de aceşti prestatori deoarece aceasta

poate influenţa calitatea experienţei turistice.

4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală pot da un specific

deosebit fiecărei destinaţii turistice rurale şi pot individualiza

experienţa turiştilor aducând totodată beneficii economiei locale.

Exemple

Pentru o mai bună promovare a produselor locale şi oferirea

unei şanse turiştilor să le achiziţioneze se pot lua următoarele

măsuri: organizarea unor evenimente locale pentru

promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a unor expoziţii cu

vânzare a produselor tradiţionale locale, amplasarea în zone

turistice a unor magazine cu specialităţi alimentare locale sau

cu suveniruri tradiţionale sau realizare unor poteci tematice

pe parcursul cărora turiştii pot degusta diferite preparate

culinare sau produse alimentare specifice zonei sau pot

achiziţiona diferite suveniruri autentice.

Restaurantele locale pot fi încurajate să ofere turiştilor preparate

specifice zonei printr-o serie de acţiuni: dezvoltarea unor reţele locale

de restaurante care respectă anumite standarde de calitate, programe

de perfecţionare a bucătarilor şi ospătarilor pentru o mai bună

prezentare a preparatelor culinare, organizarea unor evenimente şi

146

concursuri culinare sau realizarea unui ghid al restaurantelor cu

preprate ecologice sau cu reţete tradiţionale.

5. Atracţiile turistice şi evenimentele promovate corespunzător pot

să reflecte mediul şi tradiţiile locale. Este recomandată uniformizarea

amenajării atracţiilor turistice deoarece turiştii sunt mereu în căutare

de noi experienţe şi în acelaşi timp trebuie respectat mediul

înconjurător şi comunitatea locală.

Exemple

O atenţie deosebită se acordă şi interpretării turistice pentru

copii prin organizarea unor poteci tematice specifice sau

realizarea unor jocuri pentru aceştia urmărind în acelaşi timp

educarea lor pentru respectarea mediului înconjurător şi a

comunităţii locale.

6. Agrementul are un rol deosebit de important în procesul de creştere

a nivelului de satisfacere a nevoilor turiştilor.

Exemple

În Europa s-a înregistrat o creştere a interesului turiştilor

pentru activităţi de drumeţie şi ciclism, iar destinaţiile

turistice rurale, care se bazează pe aprecierea mediului

natural pot să ofere facilităţi şi amenajări pentru practicarea

acestor sporturi fără a avea un impact major asupra mediului

înconjurător. Trebuie dezvoltate poteci tematice cu diferite

nivele de dificultate pentru a satisface cerinţele eterogene ale

147

turiştilor şi o atenţie deosebită trebuie acordată semnalizării

corespunzătoare şi indicatoarelor, panourilor de informare de

pe aceste rute. Aceste poteci tematice pot lega mai mulţi

prestatori de servicii turistice din zonă implicând inclusiv

artizani, restaurante, unităţi de cazare, ghizi.

7. Mediul înconjurător şi infrastructura sunt factori esenţiali într-o

destinaţie rurală, aşadar atât turiştii cât şi localnicii trebuie informaţi

în vederea protejării mediului înconjurător.

Implementarea managementului integrat al calităţii, precum şi

satisfacerea nevoilor turiştilor, a comunităţii locale şi a mediului

înconjurător presupune urmărirea unui proces ciclic care începe cu

stabilirea unor standarde, continuă cu îmbunătăţirile aferente şi se

termină cu verificarea rezultatelor.

Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacere a

acestora se face prin intermediul unor cercetări de marketing

periodice. Un prim pas în studierea nevoilor şi comportamentului

clienţilor este realizarea unei cercetări în rândul vizitatorilor potenţiali

pentru a afla imaginea pe care aceştia o au despre destinaţia

ecoturistică chiar dacă nu au vizitat-o încă şi aşteptările lor în cazul

intenţiei de a o vizita, în acest mod putându-se adapta oferta turistică

la aşteptările vizitatorilor. Cel de-al doilea pas îl constituie realizarea

unor cercetări de marketing pentru a afla opiniile, intenţiile şi

comportamentul turiştilor care vizitează destinaţia. Aceste cercetări de

marketing pot fi realizate în diferite forme: prin încurajarea

prestatorilor de servicii turistice să discute cu clienţii despre

148

experienţele lor, prin intermediul caietelor de impresii şi sugestii din

unităţile de cazare, atracţiile turistice sau centrele de informare

turistică, prin intermediul chestionarelor fie administrate direct, fie

incluse în broşurile turistice.

Este recomandată stabilirea unor sisteme de certificare şi

acordarea unor etichete care să le permită turiştilor identificarea

acelor prestatori de servicii turistice care fac eforturi de îmbunătăţire a

calităţii serviciilor sau de minimizare a impactului asupra mediului

înconjurător.

Pregătirea resurselor umane ocupă un rol deosebit de

important deoarece personalul în turism este cheia unei prestaţii

turistice de calitate. Cursurile trebuie adaptate la nevoile specifice

lucrătorilor în turism din zona respectivă, nu trebuie să fie generale ci

aplicative şi nu trebuie să dureze foarte mult timp. Tematica cursurilor

poate fi legată de modalităţile de îndeplinire a anumitor standarde, de

interpretare a naturii şi culturii, realizarea de pachete turistice tematice

etc.

Exemple

Din practica destinaţiilor turistice europene s-au dovedit a fi

relevante următoarele cursuri pentru prestatorii de servicii

turistice din destinaţii turistice rurale:

• relaţii cu clientul: modalitatea de a interacţiona cu clienţii,

ospitalitatea;

• cursuri pentru dobândirea unor aptitudini speciale legate

149

de marketing, catering, siguranţă, igienă, IT, design, limbi

străine;

• cursuri pentru o mai bună cunoaştere a zonei astfel încât

prestatorii de servicii turistice să reflecte specificul şi

cultura locală şi să informeze corect turiştii;

• dezvoltare durabilă şi ecoturism;

• management şi investiţii.

Monitorizarea impactului turismului asupra economiei

locale, asupra comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător

este importantă în destinaţiile în care se practică turismul „verde”

deoarece această formă de turism încurajează aprecierea naturii şi

culturii locale. Aceasta este etapa finală a ciclului de management al

calităţii şi constă în verificarea rezultatelor pentru a putea îmbunătăţi

şi adapta permanent eforturile; se poate realiza prin diferite metode:

• Obţinerea unui feedback din partea prestatorilor privaţi de

servicii turistice.

• Monitorizarea impactului eforturilor de management integrat al

calităţii asupra economiei locale. Aceasta se poate realiza prin

administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul

turistic, în rândul magazinelor locale sau prin aflarea

cheltuielilor turiştilor.

• Monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător prin

chestionarea vizitatorilor cu privire la problemele ecologice ale

zonei, prin verificarea poluării, a calităţii aerului şi apei.

150

Calitatea există doar în măsura în care produsul sau serviciul

satisface nevoile şi aşteptările consumatorului, prin urmare elementele

individuale care formează strategia bazată pe norme de calitate

necesită o cunoaştere aprofundată a consumatorului. Succesul unei

destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor depinde

de mai mulţi factori interdependenţi. Acest lucru evidenţiază

necesitatea unei planificări strategice, integrate pentru destinaţiile

turistice precum şi necesitatea unor instrumente şi tehnici specifice

care sa permită asigurarea unui management integrat al calităţii

(inclusiv controlul calităţii) destinaţiei.

Să ne reamintim...

Aplicarea managementului integrat al calităţii în

destinaţiile turistice se poate face în diferite zone şi pentru

forme diferite de turism: turism rural, turism litoral, turism

montan, turism urban, turism de aventură.

O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o

destinaţie turistică rurală trebuie să îndeplinească simultan

următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt de satisfacere a

nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi

comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului

înconjurător.

Pentru o destinaţie turistică rurală din România prezentaţi modalitatea de înfiinţare, precum şi activităţile organizaţiei care poate face demersurile pentru un management integrat al

151

calităţii.

M4.U2.5. RezumatOrganizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională. Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune un ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul rezultatelor.Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală, atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.

M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Demersul implementării managementului integrat al calităţii

presupune:

a) fixarea normelor

b) măsuri de îmbunătăţire

c) controlul rezultatelor

d) toate răspunsurile sunt corecte

152

2. Organizaţia care poate face demersurile pentru un management

integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale trebuie să includă:

a) autorităţi locale,

b) administraţiile ariilor protejate,

c) asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau

agenţii de dezvoltare locală sau regională

d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Un factori cheie ai succesului unei organizaţii responsabile de

managementul integrat al calităţii unei destinaţii ecoturistice este:

a) exculderea autorităţilor locale din procesul de planificare

b) implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice

c) un grup de lucru format din cât mai mulţi membrii, care să se ocupe

de calitate

d) găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen scurt

4. Strategia de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală:

a) trebuie îmbunătăţită o dată la 10 ani pe baza monitorizării

rezultatelor

b) trebuie îmbunătăţită permanent pe baza monitorizării rezultatelor

c) trebuie îmbunătăţită o dată la 20 ani pe baza monitorizării

rezultatelor

153

d) trebuie îmbunătăţită o dată la 15 ani pe baza monitorizării

rezultatelor

5. Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacţie a acestora

se face prin:

a) studiul tendinţelor internaţionale

b) estimări realizate pe baza experienţelor anterioare

c) cercetări de marketing periodice

d) nici un răspuns nu este corect

6. Cursurile pentru pregătirea resurselor umane într-o destinaţie

turistică rurală trebuie:

a) să fie generale, teoretice

b) să dureze foarte mult timp

c) să fie adaptate la nevoile specifice lucrătorilor în turism din zona

respectivă

d) toate răspunsurile sunt corecte

7. Verificarea rezultatelor obţinute în urma aplicării managementului

integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale se poate realiza prin:

a) administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul

turistic

154

b) administrarea unor chestionare vizitatorilor

c) evaluarea cheltuielilor turiştilor

d) toate răspunsurile sunt corecte

Temă de controlPrezentaţi şi exemplificaţi etapele implementării sistemului de mangement integrat al calităţii pentru o destinaţie turistică rurală din România.

155

Rezumat final

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local"

şi are ca obiective majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei,

îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii

locale viabile şi eficiente.

Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea

impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra

comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor

156

economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-

educativă şi controlul local. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca

scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor,

creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi

promovarea celor mai bune practici turistice.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a

turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale

legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte

forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii

comunităţilor locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă

însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată

decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii

superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec

mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea

acesteia şi planificarea diverselor activităţi.

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu

natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de

multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte

tipuri de arii protejate.

Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării -

unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi,

peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală.

Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă

sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de

157

dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care

încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să

revigoreze turismul românesc.

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de

Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează

evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului,

în raport cu criteriile ecoturismului.

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică

satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la

serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate

cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:

siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa,

autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului

uman, cât şi a mediului natural.

Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în

considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din

turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de

potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.

Organizaţia care poate face demersurile pentru un management

integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include:

autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate,

asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii

de dezvoltare locală sau regională.

Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul

valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al

158

serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin:

marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei

turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală,

atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi

infrastructură.

Bibliografie generală

159

1. Baltaretu, A. M., Ecoturism si dezvoltare durabilă, Editura

Prouniversitaria, Bucuresti, 2007

2. Barkin, D., Ecotourism: A Tool for Sustainable Development

http://www.planeta.com/planeta/96/0596monarch.html , Mai,

1996

3. Bell, G., Noţiuni introductive privind interpretarea naturii şi

culturii locale, Seminarul de instruire Managementul

vizitatorilor în interiorul şi în jurul ariilor protejate – în

sprijinul dezvoltãrii locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara -

Parcul Naţional Retezat

4. Blumer, A., Romania tourism destination image facing the

Dutch market perception, An assessment of the destination

image of Romania in relation to ecotourism, master thesis,

World International Centre of Excellence Wageningen

University, Olanda, 2002

5. Blumer, A., Planul de management al vizitatorilor în Arii

Protejate, Seminarul de instruire Managementul vizitatorilor în

interiorul şi în jurul ariilor protejate – în sprijinul dezvoltãrii

locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara - Parcul Naţional

Retezat

6. Bran, F., Nistoreanu, P., Simon, T., Ecoturism, Editura

Economica, Bucureşti, 2000

7. Drumm, A., Moore, A., Ecotourism Development, A Manual for

Conservation Planners and Managers, Volume l An

160

Introduction to Ecotourism Planning Volume l, The Nature

Conservancy, USA, 2005

8. Dumitriu, Camelia, Management şi Marketing Ecologic, o

Abordare Strategică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2004

9. Eagles, P., International Ecotourism Management: Using

Australia and Africa as Case Studies,

http://www.ecotourism.org.hk/other%20files/International

%20Ecotourism%20Management.doc

10. Epler Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices &

policies for sustainability, Paris-France, 2002

11. Fennell, D., Ecotourism, an introduction, Routledge, Londra,

2003

12. Handszuh, H., Communicating Quality to Tourism Consumers,

the material from European seminar- Workshop on Tourism

Quality Systems, WTO, Vilnius, Lithuania 4-5 November 2004

13. Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive

Quality and Must-Be Quality, The Journal of the Japanese

Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984

14. Koch, K., Quality Offensive in Swiss Tourism, the material from

European seminar- Workshop on Tourism Quality Systems,

WTO, Vilnius, Lithuania 4-5 November 2004

15. Middleton, V.T.C., Hawkins, R.; Sustainable Tourism: a

Marketing Perspective, Butterworth-Heinemann, Oxford, 1998

16. Nistoreanu P., Ecoturism si turism rural, Editura ASE,

Bucureşti, 2006

161

17. Page, S. J., Dowling, R., Ecotourism, Pearson Education

Limited, UK, 2002

18. Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices & policies

for sustainability, Paris-France, 2002

19. *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” –

Commission Europeenne, , Pour un Tourisme Rural de Qualite.

La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations

Touristiques Rurales, Bruxelles 2000

20. *** European Commission, A Manual for Evaluating the

Quality Performance of Tourist Destinations and Services,

Luxembourg, 2003

21. *** European Commission, Tourism Sustainability Group, 2007,

Action for More sustainable European Tourism,

http://ec.europa.eu/enterprise/tourism/docs/tsg/tsg_final_report_

en.pdf

22. *** United Nations Environment Programme, World Tourism

Organization, Making tourism more sustainable- a guide for

policy makers, Paris 2005

23. *** World Tourism Organization, Indicators of Sustainable

Development for Tourism Destinations, A Guidebook, 2004

24. http://www.ecoroute.eu/ro website-ul Eco Route

25. www.eco-romania.ro website-ul Asociaţiei de Ecoturism din

România

162