Volum coordonat de

Florentina Scârneci

CERCETĂRI CALITATIVE ÎN ASISTEN ŢA SOCIAL Ă.

ÎNCERCĂRI STUDENŢEŞTI

Vol. II

Editura Universit ăţii Transilvania din Braşov

2009

3

CUPRINS

Florentina Scârneci

Cuvânt înainte..................................................................................5

Maria Luiza Apolzan

Durerea între sănătate şi boală.......................................................9

Andreea-Elena Avasiloaie

Violenţa domestică asupra femeilor...............................................21

Elena-Alexandra Ciocea

Comunitatea de romi din Budila....................................................31

Ana-Maria Deak

Ce diferenţă există între percepţia despre prietenie a

adolescentului instituţionalizat şi cea a adolescentului dintr-o

familie normală?............................................................................49

Andreea Ghercă

Copii defavorizaţi versus copii din familii înstărite. Analiza

planurilor lor de viitor...................................................................59

Daniela Elena Ilinca

Regulile din camerele căminelor studenţeşti.................................71

Iudit (Dezso) Illyes

Cum cerşesc românii în străinătate...............................................89

4

Roxana Maria Ladariu

Există diferenţe între copiii lăsaţi la grădiniţă zilnic şi cei lăsaţi

săptămânal?.................................................................................103

Iulia Mărgineanu

Trei generaţii diferite despre alegerea partenerului conjugal.....119

Ionica Prundar

Basarabeni versus români. Între acceptare şi stigmatizare.........125

Daniela-Mariana Rîşnoveanu

Între acceptare şi negare: discriminarea romilor........................139

Mihaela Stanciu

Discriminarea – factor motivaţional în rândul studenţilor

romi?............................................................................................155

Diana-Maria Stǎniloiu

Efectele pe care le are consumul de alcool al taţilor asupra

propriilor copii.............................................................................173

Claudia Elisabeta (Aftenie) Stoica

Studiu de caz: boala care ucide oamenii -„cancerul”.................183

Mariana Toader

Contracepţia în comunitatea romă..............................................193

5

Cuvânt înainte

În anul 2007 apărea primul volum al încercărilor studenţeşti

de cercetare calitativă în asistenţa socială. El îşi propunea să

completeze Îndrumarul de cercetare calitativă în ştiinţele sociale

(Scârneci, 2006). Dacă Îndrumarul prezenta, pas cu pas, etapele

cercetării calitative, Încercările studenţeşti aplicau procedurile

prezentate în Îndrumar în situaţii concrete de cercetare. Volumul

de faţă se înscrie în aceeaşi direcţie a completărilor. Sunt situaţiile

de cercetare în care s-au aflat studenţii ce-şi concepeau proiectele

de semestru la disciplina „Metodologia cercetării în ştiinţele

sociale”.

Volumul se adresează tot studenţilor – cercetători începători

prin adăugarea, la colecţia de articole din volumul I, de noi

exemple de cercetări calitative concepute, realizate şi prezentate de

studenţi. Autorii articolelor din acest volum sunt studenţii

specializării Asistenţă Socială (Facultatea de Drept şi Sociologie

din Universitatea Transilvania Braşov) din anul I (2006-2007 şi

2007-2008).

Odată cu apariţia primului volum al Încercărilor studenţeşti

am mărturisit speranţa că acel nou material va face ca munca

studenţilor începători în cercetarea calitativă să devină tot mai

valoroasă datorită exemplelor pe care le aducea. Faptul că aşa s-a

întâmplat este demonstrat de acest volum II. Te vei convinge

singur citind acest material că se poate vorbi de încercări de

cercetare mai curajoase, mai provocatoare, mai bine realizate.

Tot cu ocazia apariţiei primului volum am lansat provocarea

de a realiza un volum doi către studenţii specializării Asistenţă

Socială. Le mulţumesc foarte mult pentru felul cum au răspuns. Şi

6

lansez o nouă provocare studenţilor specializării Sociologie de a

realiza un volum asemănător al Cercetărilor calitative în

sociologie.

În acest volum doi vei fi surprins de teme de cercetare

interesante şi inedite: cum îşi reprezintă copiii durerea (o

comparaţie între reprezentarea durerii la copiii care suferă de boli

incurabile şi reprezentarea durerii la copiii sănătoşi) sau analiza

planurilor de viitor ale copiilor (o comparaţie între planurile de

viitor ale copiilor care provin din familii defavorizate şi planurile

de viitor ale copiilor care provin din familii înstărite) sau descrierea

regulilor existente în camerele unor cămine studenţeşti sau alegerea

partenerului conjugal (o comparaţie pe trei generaţii succesive de

femei: bunica, mama şi fiica).

Vei fi surprins de vocile foarte rar auzite care îşi povestesc în

interviurile reproduse în acest volum viaţa sau necazurile, îşi

prezintă ideile şi sentimentele: femei care suferă abuzuri din partea

soţilor lor, oameni care au cerşit în străinătate, basarabeni, studenţi

romi, femei rome.

Romii sunt prezenţi în destul de multe articole: prezentarea

unei comunităţi de romi, perceperea romilor (o comparaţie între

felul în care sunt percepuţi romii de către studenţii de la asistenţa

socială, respectiv alte specializări), discriminarea romilor percepută

şi suferită de studenţii romi sau descrierea metodelor contraceptive

de către femeile rome.

Vei descoperi culegeri provocatoare, inedite de date, de

exemplu, reprezentarea durerii prin desene şi colaje; vei avea

ocazia să citeşti descrierea evoluţiei relaţiei cu respondenţii (cum

se stabileşte încrederea între cercetător şi subiecţi – femei care

suferă abuzuri din partea soţilor) sau descrierea incidentelor de

7

culegere a datelor - normale în situaţia de cercetare calitativă, dar

atât de neplăcute (de exemplu, cercetătorul ajunge în comunitatea

de romi şi în loc să primească răspunsuri este interogat); vei

„asista” la luarea primului interviu din viaţă (cu frământările şi

eşecurile corespunzătoare); vei vedea cum intervievatorul este

copleşit de durerea şi tristeţea intervievatei – o bolnavă de cancer –

şi a familiei acesteia; vei avea acces la descrierea dificultăţilor cu

care se confruntă moderatorul de focus-grup când grupul este

constituit din femei rome; vei vedea povestite „momente din

propria experienţă” în comunitatea de romi de la Budila; vei

descoperi sfaturi de intervievare de la începători pentru începători.

În acest volum vei găsi mai multe anexe legate de culegerea

datelor (inclusiv bucăţi de interviuri), mai multe exemple de

analiză a datelor şi prezentări vizuale mai complexe.

Volumul conţine articole în care se remarcă siguranţa folosirii

termenilor metodologici, minuţiozitatea şi seriozitatea în cercetare

şi în scrierea articolului sau valoarea concluziilor.

Sunt prezentate idei, situaţii, sunt descrieri şi explicaţii destul

de bine formulate despre: experienţele traumatizante ale copiilor

suferinzi de boli incurabile, despre reacţiile femeilor abuzate la

subiectul violenţei domestice, despre evoluţia abuzului asupra

femeilor - de la primele lui semne, despre schimbările suferite de

cei ce au cerşit în străinătate după întoarcerea în România, despre

mecanismele şi dedesubturile cerşitului în străinătate (de la felul în

care au plecat din ţară şi până la descrierea amănunţită a tehnicilor

de cerşit folosite), despre felul în care reacţionează copiii aduşi

zilnic la grădiniţă şi cei lăsaţi acolo cu săptămâna la apariţia

persoanelor străine, la sarcinile didactice, la joc, la provocări sau la

discuţiile despre propria familie, despre efectul pe care îl are

8

statutul de student la specializarea asistenţă socială asupra felului

în care sunt percepuţi romii, despre discriminările de toată ziua ale

romilor merituoşi, despre atmosfera din familiile în care tatăl este

alcoolic, despre trăirile celor din casă la apariţia tatălui alcoolic.

Vei descoperi din nou cercetătoare umane, sincere şi

înduioşătoare prin felul cum vorbesc despre ceea ce au găsit în

teren: surprinderea în faţa felului cum definesc adolescenţii

instituţionalizaţi prietenia şi a felului cum se implică în relaţiile de

prietenie, minunarea în faţa unor reguli absurde din camerele de

cămin studenţesc. Nu mai vorbesc de spectacolul oferit de una din

autoare care ne introduce în atmosfera unei vizite într-o comunitate

de romi, în atmosfera vizitării unei case de romi: cum iniţial se

ferea de boli sau paraziţi şi cum ajunge să se ataşeze, în final,

foarte mult de familia de romi vizitată; cum e impresionată de grija

cu care romii încearcă să o facă să se simtă în largul ei în casa

acestora.

Le mulţumesc foarte mult autoarelor pentru munca lor (atât în

cercetare cât şi în scrierea articolelor). Au făcut o treabă foarte

bună chiar dacă tragem această concluzie ţinând cont de criterii

specifice stadiului la care se află în cercetarea calitativă. Toate au

auzit prima dată în viaţa lor de cercetarea calitativă, toate au făcut

prima lor încercare de cercetare calitativă. Şi cred că nu greşesc

dacă spun că toate se află la primul lor articol publicat într-o carte.

Chiar dacă am remarcat cât de greu le-a fost uneori, am văzut la ele

determinare şi îndrăzneală. Le admir pentru lucrul acesta şi te

îndemn şi pe tine să le scuzi derapajele metodologice sau

exprimările stângace când le descoperi.

Florentina Scârneci

Braşov, ianuarie 2009

9

DUREREA ÎNTRE SĂNĂTATE ŞI BOAL Ă

MARIA LUIZA APOLZAN

“Lecţia cea mai însemnată pe care omul o poate învăţa de la

viaţă nu este că durerea nu există în lume, dar că atârnă de noi să

o folosim şi că o putem transforma în bucurie” - R. Tagore

Nu există om, fiinţă care să nu fi simţit durere. Şi cum fiecare

suntem unici în felul nostru, percepem şi exprimăm durerea în mod

diferit: unii ţipă de durere, unii plâng, alţii îşi cântă suferinţa sau o

scriu, unii vorbesc deschis despre ea, alţii păstrează tăcerea.

Oare copiii cum văd durerea? Pot ei să se prefacă deşi este

vizibilă în ochii şi pe trupul lor? Sunt întrebări pe care mi le-am

pus cu mult înainte să ştiu că mă voi folosi de ele în cercetarea

mea, întrebări ce au încolţit încă de la primul contact cu copiii

suferinzi de boli incurabile. Acest prim contact s-a realizat cu

aproximativ 4 ani în urmă în cadrul activităţii de voluntariat

desfăşurată la centrul unde veneau copiii. Atunci, la o vârstă

apropiată de a unora dintre ei, am realizat că problemele mele erau

minore în comparaţie cu ale lor; pe mine mă aştepta un viitor în

culori calde, vesele, aveam planuri, cei mai mulţi dintre ei nici nu

îndrăzneau să viseze.

Am ştiut de prima dată subiectul cercetării mele. De cum ne-a

fost anunţată sarcina, întrebările de mai sus au reînviat în mintea

mea. Aşteptam nerăbdătoare să văd ce voi descoperi, să iau din nou

contact cu copiii, deveniţi între timp foarte familiari mie. Eram

conştientă de faptul că subiectul ales iniţial de mine ”Viziunea

copiilor bolnavi asupra durerii” nu era unul tocmai la îndemână.

10

Ştiam că aceşti copii evită să vorbească despre durere, că este un

subiect aparte pentru ei. Am ales deci, să le propun să realizeze o

lucrare (desen sau colaj) în care să reprezinte durerea în modul în

care o percep ei (în speranţa că prin desen se pot exprima mai uşor

decât verbal).

Am hotărât să fac o comparaţie între subiecţii aleşi ini ţial de

mine şi alţii sănătoşi. În final cercetarea mea a purtat denumirea

”Exprimarea durerii între sănătate şi boală”.

Primul contact cu terenul s-a realizat cu mult timp în urmă

fără a avea legătură atunci cu cercetarea mea. Dar prima întâlnire

cu locul şi persoanele ce aveau să devină în mod conştient, acum,

subiect de cercetare a fost una cu mult mai încărcată de emoţii

decât cele precedente. Dacă până atunci eu dăruiam ceva fără să

cer nimic în schimb, era rândul meu să cer.

Dificultăţi nu am întâlnit, putând astfel să mă concentrez

asupra obiectivului de cercetat: aflarea modului în care exprimă

copiii bolnavi durerea în comparaţie cu cei sănătoşi, în desene.

Cercetarea de faţă este una calitativă deoarece mi-am propus

să înţeleg care sunt sentimentele copiilor bolnavi faţă de subiectul

“durere” în comparaţie cu cele ale copiilor sănătoşi, cum văd

durerea şi cum o exprimă.

Este o cercetare descriptivă, fundamentală, pentru că am

încercat să descriu modul în care văd copiii bolnavi şi cei sănătoşi

durerea, ce sentimente îi încearcă în legătură cu aceasta şi dacă

reuşesc sau nu să o ascundă. Este o cercetare fundamentală

deoarece nu am încercat să schimb ceva prin intermediul ei, ci doar

să descriu o viziune asupra durerii din perspectivele celor mai

sinceri dintre oameni, copiii.

11

Abordarea teoretică în care se încadrează această cercetare

este interacţionismul simbolic, deoarece am vrut să descopăr cum

văd cele două grupuri de copii durerea, ce semnificaţie îi dau

acesteia, cum se confruntă cu ea în viaţa de zi cu zi şi cum îi fac

faţă.

Am realizat culegerea datelor prin colectarea documentelor

vizuale, întocmite la cererea mea. Au fost documente scrise,

necifrice, personale.

Această metodă de culegere a datelor mi s-a părut utilă,

eficientă şi potrivită pentru subiecţii mei care, copii fiind,

desenează cu plăcere, exprimându-şi mai uşor emoţiile, trăirile şi

sentimentele prin desene. Le-am cerut deci celor două grupuri de

copii, care se aflau în locuri diferite în intervale de timp diferite, să

realizeze o lucrare (desen sau colaj) în care să reprezinte durerea

aşa cum o văd ei.

La această metodă am adăugat observaţia de teren (mediul în

care îşi desfăşoară activitatea în mod normal), deschisă (subiecţii

ştiau ce urmăresc), necontrolată (în sensul că am lăsat lucrurile să

decurgă de la sine) şi participativă (am participat şi eu la activitatea

propusă de mine).

Această metodă, a observaţiei, s-a realizat fără ca eu să îmi fi

propus dinainte (în timp ce copiii realizau tema dată de mine, am

observat reacţii, trăiri, atitudini în legătură cu aceasta).

Am folosit astfel triangulaţia metodologică.

Pentru analiza datelor am utilizat codarea teoretică (deschisă,

axială, selectivă) şi prezentarea vizuală sub formă de matrice. Am

început cu codarea deschisă, folosind ca tehnică analiza pe întreg

documentul. Am descoperit coduri ce se referă la titlurile fiecărei

12

lucrări în parte, materialele folosite de subiecţi, reacţiile la tema

propusă de mine, comportamentele în timpul activităţii, etc.

În codarea axială am selectat elementele cele mai importante

din lucrări pe care le-am grupat pe categorii şi am realizat

conexiuni între acestea.

Categoria centrală folosită în codarea selectivă este „durerea”

de care se leagă celelalte categorii şi sub-categorii.

Pentru a ajunge la rezultatele dorite, pentru a avea o

perspectivă globală, generală asupra datelor colectate şi pentru a

face interpretarea acestora am folosit matricea în prezentarea

vizuală a lor (două matrice A şi B – anexele 1, 2).

Matricea A face comparaţie între lucrările, reacţiile,

denumirile desenelor date de copiii bolnavi ca subiecţi individuali

şi de copiii sănătoşi ca subiect colectiv în timp ce matricea B face

comparaţie între reacţiile, condiţiile de realizare, etc. a celor două

grupuri de copii – grupuri colective.

Fiind o cercetare calitativă, eşantionarea este una teoretică,

subiecţii aleşi de mine fiind relevanţi pentru cercetare. Am lucrat

pe două categorii (grupuri) de indivizi (copii). Categoria copiilor

bolnavi, în număr de 4, cu vârstele de 9, 10, 13, 16 ani şi categoria

copiilor sănătoşi în număr de 19 cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani.

Centrele la care vin cele două grupuri de copii nu au fost alese

întâmplător. Este vorba despre locul unde fac voluntariat şi de cel

în care desfăşor activitatea obligatorie de practică. Alegerea

copiilor bolnavi a fost una întâmplătoare (era ziua în care aceştia se

aflau la centru). Informatorii releu au fost: coordonatoarea

centrului de zi de la locul de voluntariat şi asistentul social de la

locul de practică.

13

Nu am avut dificultăţi în a relaţiona cu subiecţii. Aceştia au

fost cooperanţi în limita situaţiei în care se aflau, a dificultăţii

subiectului şi a vârstei lor. Pot spune totuşi că în cazul copiilor

sănătoşi am fost solicitată să ofer mai multe explicaţii privitoare la

temă. Copiii bolnavi nu cereau lămuriri cu privire la subiectul

„durerea” şi păreau că ştiu totul despre ea.

În ceea ce priveşte saturaţia teoretică am ajuns la aceasta doar

în cazul copiilor sănătoşi unde codurile şi categoriile se repetau,

desenele erau în acelaşi stil, fără cazuri atipice.

În cadrul grupului de copii cu probleme de sănătate fizică,

fără speranţă de vindecare, nu pot afirma că am ajuns la saturaţie

teoretică. Am întâlnit un caz atipic, unic, pe care l-am denumit

„Copilul cu zâmbet de clown”. Această lucrare diferă de celelalte

lucrări în sensul că, spre deosebire de acestea din urmă şi mai ales

de titlul primit „Durere, suferinţă”, este veselă, în culori optimiste,

solare.

Acest caz unic, deviant, m-a făcut să lansez o ipoteză ce

urmează pe viitor să fie confirmată: copiii bolnavi cu vârste mai

înaintate încearcă să ascundă durerea în desene vesele.

Confirmarea acestei ipoteze se poate realiza prin cercetarea

exprimării durerii la adolescenţi bolnavi respectiv sănătoşi.

După realizarea tuturor etapelor premergătoare am efectuat

interpretarea datelor în scopul de a-mi răspunde la întrebările:

„Cum exprimă copiii bolnavi fizic durerea în comparaţie cu cei

sănătoşi şi ce sentimente îi încearcă în legătură cu aceasta?”

Am ales pentru interpretarea datelor să folosesc teoria

întemeiată (grounded theory), deoarece mi s-a părut adecvată

cercetării mele. Am legat concepte şi propoziţii în teorii coerente,

14

concepte descoperite de mine, dezvoltate, formulate într-o schemă

logică.

În urma tuturor etapelor parcurse am ajuns la următoarele

concluzii şi ipoteze:

COPIII BOLNAVI COPIII SĂNĂTOŞI Copiii care suferă de boli fizice incurabile exprimă durerea prin intermediul simbolurilor: � simbolul inimii, � ciocanul, � penele, etc.

Copiii fără probleme de sănătate nu folosesc simboluri în lucrările lor: � atribuirea durerii părţilor

exterioare ale corpului (picior, gât, măsele, etc.)

Lucrările copiilor bolnavi cu privire la subiectul „durerea” sunt abstracte şi greu de interpretat.

Lucrările copiilor sănătoşi cu privire la subiectul „durerea” sunt uşor de interpretat.

Copiii cu boli incurabile simt nevoia să folosească foarte multe materiale în realizarea lucrărilor lor.

Excepţie face cazul copilului cu lucrarea „Ciocan”, acest lucru datorându-se incapacităţii sale de a-şi mişca corespunzător mâinile).

Copiii fără probleme de sănătate aleg să folosească puţine materiale pentru realizarea lucrărilor lor (unele lucrări fiind doar în creion).

Titlurile lucrărilor copiilor bolnavi sunt folosite cu sens figurat şi cuprind simboluri: � „Ciocan”, � „Inima neagră”, � „Durerea mea”, � „Durere, suferinţă”.

Titlurile lucrărilor copiilor sănătoşi cuprind cuvinte folosite în sensul lor propriu şi nu includ simboluri: � „Durerea de măsea şi

caria”, � „Dintele cel rău”, � „Gâtul roşu”, etc.

Lucrările copiilor bolnavi cât şi titlurile lor „vorbesc” despre lumea interioară a copiilor, despre sentimentele profunde

Lucrările copiilor sănătoşi şi titlurile acestor lucrări „vorbesc” despre experimentarea durerii în viaţa

15

ale acestora. de zi cu zi ca pe ceva trecător, cel mai adesea surprinzător, exterior, departe de ei şi străin.

Copiii bolnavi exprimă durerea în lucrări originale, care nu se aseamănă între ele şi au viziuni diferite asupra aceleiaşi teme.

În lucrările copiilor sănătoşi nu există diferenţe semnificative în viziunea lor despre durere, desenele acestor copii se aseamănă foarte mult.

Durerea copiilor bolnavi este exprimată la rândul ei prin violenţă (observată în modul de realizare): � arderea hârtiei în formă de

inimă şi folosirea scrumului, � ruperea bucăţilor de hârtie, � violenţa haşurării liniilor.

CAZUL ATIPIC: Copiii bolnavi de boli incurabile care au intrat în adolescenţă încearcă să ascundă durerea în desene vesele [ipoteză neverificată].

Desenele copiilor fără probleme de sănătate prezintă violenţa provocată de „ceva” sau de „cineva”: � Durerea provocată de

măsea; � Durerea provocată prin

lovire, etc.

Copiii bolnavi se implică foarte mult în activităţile în care trebuie să exprime universul lor interior şi sunt vizibil marcaţi afectiv: � au privirea tristă; � se îndepărtează de la masa

de lucru fără explicaţii; � fredonează melodii în

timpul lucrului, etc.

Copiii sănătoşi nu se implică emoţional foarte tare şi par a avea interese mai apropiate de arii precum joaca, şcoala, grupul de prieteni, etc.

Există diferenţe semnificative în perceperea şi exprimarea durerii la copiii care suferă de boli incurabile faţă de cei fără probleme de sănătate.

16

AUTOEVALUARE

Din punctul de vedere al suficienţei pot spune că ar mai fi

fost necesar să colectez date în cazul copiilor care suferă de boli

incurabile pentru a ajunge la saturaţia teoretică.

Consider că informaţiile au fost selectate după nevoile

teoretice şi prin aceasta am îndeplinit criteriul adecvării.

Este necesar ca pe viitor să mă întorc în teren şi să rezolv

cazul situaţiei deviante, confirmându-mi sau nu ipoteza că la

adolescenţii bolnavi durerea poate fi ascunsă prin desene vesele.

Prin această cercetare înclin să cred că am aflat lucruri

interesante care mă vor ajuta să relaţionez corespunzător atât cu

copiii bolnavi cât şi cu cei sănătoşi în legătură cu subiectul

„Durerea”.

Menţionez, în final, că cercetarea de faţă este una deschisă şi

mai ridică semne de întrebare la care sper să răspund în viitorul

apropiat.

17

MATRICEA A ANEXA 1 Subiecţii Condiţii de realizare Reacţii

afective Denumirea

lucrării Descrierea lucrării Materiale folosite

1. 2. 3. 4. 5. 6. 1.a � Mânuieşte greoi

ustensilele de lucru; � Necesită ajutor; � Este în scaun cu rotile.

� Privire tristă, în gol.

� “Inima neagră”

� Pe o suprafaţă de carton colorat (verde) se află lipită o inimă decupată din hârtie albă – aceasta este arsă pe margini iar deasupra ei este presărat scrum.

� Carton colorat � Hârtie albă; � Scrum; � Lipici; � Foarfece;

2.a � Mobilitate bună a mâinilor; � Este în scaun cu rotile.

� Lucrează în linişte; � Fredonează

o melodie populară; � Se

gândeşte foarte mult la fiecare element executat.

� “Durere, suferinţă”

� Pe o suprafaţă de carton galben se află decupată o inimă de dimensiuni mici; � Inima este colorată în portocaliu

deasupra ei aflându-se presărat sclipici auriu; � Pe fundal (cartonul galben) sunt

lipite două pene: una de culoare violet – roşu iar cealaltă violet - albastru.

� Carton colorat; � Hârtie; � Sclipici; � Culori; � Pene; � Lipici; � Foarfece.

3.a � Mobilitate dificilă a mâinilor şi a capului; � Exprimare greoaie; � Necesită ajutor; � Este în scaun cu rotile.

� Lucrează calm, în linişte.

� “Ciocan” � Pe o suprafaţă de hârtie albă sunt desenate cu creionul linii şi puncte dispersate de diferite grosimi şi lungimi.

� Foaie albă; � Creion.

4.a � Mobilitate bună a mâinilor; � Este în scaunul cu rotile.

� Lucrează cu răbdare şi migală; � Este calm.

� “Durerea mea”

� Pe o suprafaţă de coală albă se află lipite bucăţi rupte din hârtie colorată roşie şi portocalie (dispuse aleatoriu) şi 2 pene negre dispuse în poziţii diferite una faţă de cealaltă.

� Coală albă; � Bucăţi de hârtie colorată ruptă � Lipici, pene; � Foarfece.

18

1. 2. 3. 4. 5. 6. 5.b � Stare bună de sănătate. � Relaxaţi

� Vioi; � Unii sunt

agitaţi; � Se inspiră

din lucrările celorlalţi.

� “Durerea de măsea şi caria”; � “Gâtul

roşu” � “Dintele

cel rău”, etc.

� Toate lucrările sunt realizate pe hârtie albă; � Sunt desenate măsele, dinţi,

picioare, lovituri provocate prin lovire, accidentare, etc.

� Foi albe; � Creion; � Culori.

Legendă:

a – copiii bolnavi 1,2,3,4 – fiecare caz în parte 5.b – totalitatea copiilor sănătoşi

MATRICEA B ANEXA 2 Grupuri

Condiţii de realizare

Reacţie la temă

Grad de implicare

Mod de lucru Materiale folosite

Titlurile lucrărilor

Viziunea despre durere

Exprimarea durerii

Gr.1 � Boală; � Incapacitatea

de a mânui corect ustensilele de lucru; � Nevoia de a

fi ajutaţi.

� Uşoară stare de disconfort � Vizibil

marcaţi afectiv.

� Foarte implicaţi

� Calmi, tăcuţi; � Atenţi doar

la lucrările lor; � Privire

îndreptată în foaie; � Fredonează

o melodie.

� Număr mare de materiale; � Lucrări

încărcate.

� Sens figurat; � Simbo-

luri.

� Nesurprinză-toare; � Exprimă

universul lor interior; � Ceva ce

trebuie pedepsit, înlăturat.

� Folosirea simbo-lurilor � Lucrări

originale; � Abstracte; � Greu de

interpretat

19

Gr.2 � Sănătate; � Realizează

cu uşurinţă lucrările.

� O simplă sarcină de lucru; � Nu sunt

marcaţi afectiv.

� Puţin implicaţi

� Relaxaţi; � Vioi; � Se agită; � Vorbesc

între ei; � Se inspiră

din lucrările celorlalţi.

� Puţine materiale.

� Au sens propriu.

� Ceva rău dar trecător; � Îi ia prin

surprindere atunci când apare.

� Durerea este provocată din exterior; � Desenele

sunt cu sens propriu; � Se

aseamănă între ele.

Legendă: Gr.1 – grupul copiilor bolnavi Gr.2 – grupul copiilor sănătoşi

20

21

VIOLEN ŢA DOMESTIC Ă ASUPRA FEMEILOR

ANDREEA-ELENA AVASILOAIE

Am început această cercetare fără să ştiu ce se aşteaptă de la

mine, ce trebuie concret să fac şi unde trebuie să ajung, ceea ce mi-

a creat o oarecare stare de disconfort. Mi-au trecut multe teme de

cercetare prin minte, toate foarte interesante, însă m-am oprit

asupra poveştilor de viaţă ale femeilor abuzate. Am ales această

temă, în primul rând, pentru că aveam în jurul meu câteva femei

care se aflau în această situaţie şi, deci, aveam practic „terenul”.

Această cercetare este una calitativă, întrucât îmi propun să

aflu sentimentele acestor femei abuzate, să analizez informaţiile în

profunzime, încercând să cunosc modul în care violenţa domestică

le-a influenţat viaţa. Este, de asemenea, o cercetare descriptivă,

pentru că descrie schimbările pe care o femeie abuzată le resimte,

descrie relaţiile pe care ele le au cu copiii lor, cu familia lărgită, cu

societatea. Abordarea teoretică în care se încadrează este

interacţionismul simbolic pentru că în analiza şi interpretarea

datelor am încercat să privesc violenţa chiar prin ochii subiecţilor

cercetaţi şi să folosesc limbajul lor.

Primul contact cu terenul nu a fost unul tocmai reuşit, întrucât

am întâmpinat probleme în ceea ce priveşte culegerea datelor. Nu

găseam metodele potrivite prin care să-i fac pe subiecţii mei (două

femei, pe nume M.A.-38 ani şi C.I.-53 ani) să-şi deschidă sufletul,

nu ştiam ce fel de întrebări să le adresez pentru a nu se simţi

ofensate, vulnerabile, pentru a nu simţi că vreau să pătrund forţat în

viaţa lor intimă. O altă problemă pe care am întâlnit-o a fost

necooperarea subiecţilor. Deşi am încercat să deschid subiectul

22

despre violenţă, vorbind cu ei despre cazurile de maltratare asupra

femeilor şi copiilor apărute la televizor, cerându-le părerea despre

bărbaţii care îşi lovesc soţiile şi copiii, cele două femei au fost

reticente şi au avut răspunsuri evazive, au devenit puţin agitate şi

se putea citi pe faţa lor o stare de disconfort şi jenă.

M-am hotărât atunci să renunţ o perioadă la a mai aborda

subiecte legate de violenţă şi să aştept până se creează o relaţie de

prietenie şi de încredere între noi. Aşteptarea a fost benefică,

întrucât, după mai multe întâlniri în care am discutat fiecare despre

viaţa noastră, despre şcoală, serviciu, familie, etc., relaţia dintre

mine şi cei doi subiecţi a devenit foarte deschisă, am început să

comunicăm din ce în ce mai bine, iar ei au avut plăcerea de a-mi

povesti întâmplări mai mult sau mai puţin fericite din viaţa lor şi

uneori m-au lăsat să asist la discuţiile mai intime pe care le aveau

cu cei mai buni prieteni ai lor. Astfel am reuşit să culeg primele

date pentru cercetare şi totodată să realizez un interviu nestructurat.

O altă metodă de culegere a datelor a fost observaţia de teren

(am observat subiecţii în mediul natural al apariţiei abuzului, adică

în casele lor), observaţia ascunsă (cele două femei nu ştiau că sunt

subiecţii unei cercetări) şi observaţia necontrolată (am lăsat ca

discuţiile să vină de la sine şi am aşteptat ca subiecţii să fie

pregătiţi să vorbească). Pe lângă observaţia de teren, am mai folosit

ca metodă de culegere a datelor interviul semistructurat pe

următoarele teme: ,,care au fost momentele cele mai traumatizante

din viaţa lor, în ceea ce priveşte abuzul?”, ,,cum s-a ajuns la

abuz?”, ,,cum este viaţa de acum în comparaţie cu viaţa de la

începutul căsătoriei în ceea ce priveşte relaţiile cu familia, cu

prietenii, cu societatea?”, ,,care este imaginea faţă de sine şi ce

atitudine au faţă de viitor?” (vezi în anexe exemple de observaţie

23

de teren şi de interviu semistructurat pe una din temele mai sus

expuse).

În ceea ce priveşte identificarea problemei de cercetat,

lucrurile s-au petrecut astfel: după fiecare întâlnire cu cei doi

subiecţi, plecam de la ei, uneori şocată, alteori dezgustată şi de cele

mai multe ori ajungeam să mă pun în locul lor, imaginându-mi că

duc o viaţă identică. Gândurile care îmi împânzeau mintea după

fiecare întâlnire (de genul: ,,ce viaţă murdară şi deprimantă duc

aceste femei!”, ,,prin ce schimbări şi drame trec!”, etc.), m-au

ajutat să identific problema cercetării mele, m-au ajutat să ştiu ce

vreau să aflu, şi anume: ,,Cum s-a schimbat viaţa unei femei

abuzate şi din ce puncte de vedere: din punctul de vedere al stimei

de sine, al relaţiei cu familia, cu prietenii, cu societatea, din punctul

de vedere al atitudinii faţă de copii, faţă de Dumnezeu?”

În analiza datelor am folosit codarea deschisă, iar ca formă de

prezentare vizuală a datelor am folosit matricea şi reţeaua (vezi

anexele). Eşantionarea am realizat-o la culegerea datelor, selectând

din totalitatea femeilor ce se aflau în jurul meu, doar acele femei

care sunt sau au fost victime ale violenţei domestice. Datorită

faptului că subiecţii cercetării au fost doar doi la număr, consider

că nu am ajuns la saturaţie teoretică. Aş fi avut nevoie de un număr

mult mai mare de subiecţi pentru a putea demonstra că nu mai e

nimic nou de aflat, că nu mai am nimic de adăugat la datele mele şi

că informaţiile încep să se repete.

Ca metodă de interpretare a datelor am folosit story-telling-

ul, pentru că datele interpretate de mine sunt inedite, sunt unice,

speciale, prezintă evenimente neobişnuite, prezintă oameni care

suferă şi care trec prin momente marcante. Astfel am creat o

femeie imaginară, pe nume Maria, care face o sinteză a poveştilor

24

celor doi subiecţi ai mei. Deci, din cele două poveşti ale cercetării,

am construit o poveste comună, reprezentativă pentru ambii

subiecţi, spusă de Maria (vezi anexele).

Rezultatele cercetării au fost: am descoperit că o femeie

abuzată nu suferă doar abuz fizic, ci şi abuz psihic, economic,

verbal şi uneori chiar abuz sexual. O astfel de persoană suferă

schimbări pe toate planurile: în ceea ce priveşte relaţiile cu cei din

afara căsătoriei, precum rude, prieteni (relaţiile se răcesc sau dispar

definitiv din diverse cauze: femeile se simt ruşinate de situaţia în

care se află, simt că sunt vulnerabile, de cele mai multe ori soţii lor

le interzic să mai ţină legătura cu cei apropiaţi), în ceea ce priveşte

stima de sine (ajunsesem să-mi fie ruşine de mine, mi-era scârbă

de mine, mă simt ca o carcasă) şi chiar în ceea ce priveşte viaţa de

zi cu zi (eram mai mereu supărată, nu mai aveam nici o vlagă, nu

am chef să râd, sunt toată ziua singură, îmi vine mereu să plâng).

Aceste femei se simt foarte singure, se macină în interior, ajungând

să se urască pe sine şi viaţa pe care o duc, simţindu-se într-un final

nişte epave. Aceste schimbări le influenţează perspectivele de

viitor: unele, precum subiectul M.A., devin mai puternice şi vor să

aducă o schimbare în viaţa lor, în timp ce altele, precum subiectul

C.I., se resemnează pur şi simplu.

25

ANEXE Observaţie de teren asupra subiectului C.I. - este o femeie deprimată, fără mari speranţe de viitor - are o imagine de sine negativă - suferă mult, are de multe ori ochii înlăcrimaţi - pe parcursul conversaţiei îşi ţine privirea în pământ, îşi duce des mâna la frunte, vocea îi tremură - cu cât se afundă mai mult în discuţie, cu atât devine mai agitată, se încruntă, îşi freacă mâinile, ritmul vocii este alert - crede în Dumnezeu - se simte obosită, este prea încărcată cu sentimente negative - este o fire anxioasă Interviu nestructurat cu subiectul C.I. Discuţia începe din senin, C.I. povestindu-mi ce i s-a întâmplat ieri.

Aşa de beat a venit nen-tu Costică aseară!A băut la muncă cu colegii. Eu l-am văzut că e beat, că m-am uitat pe geam şi l-am văzut căzut în şanţ. Nu m-am dus la el, că oricum nu aveam ce să-i fac, nu pot să-l car că e greu. Dar mă uitam mereu pe geam să văd dacă se ridică. Şi când m-am uitat o dată nu l-am mai văzut. M-am speriat rău, dar după aia am văzut că era lângă o casă şi se juca cu nişte câini. A venit pe la 9 seara. Era aşa de beat, era şi pişat pe el. A intrat pe uşă şi a căzut chiar la intrare. Eu sunt aşa de speriată tot timpul când vine beat pentru că mi-e frică să nu cadă pe o ţeavă, să o rupă şi să murim în casă. L-am lăsat să stea acolo jos până s-a ridicat singur. Când s-a ridicat s-a dus la cămară unde are o cutie cu scule. A ţipat la mine ca nebunul, că cică i-am umblat la scule, că nu mai sunt puse aşa cum le-a pus el.

Eram aşa de supărată şi nu ştiam cum să-l păzesc pe Adişor (nepotul familiei) Până s-o culcat am stat tot cu frica în sân, că tot îl lua pe Adişor în braţe şi îmi era frică să nu cadă peste el, că uite aşa se clătina cu el. Doamne ajută!(îşi face cruce). Da’ tu ştii că şi lu’ Bela (câinele familiei) îi e frică de el! Tot timpul când îl simte beat fuge în ultima cameră, stă ascunsă sub pat şi nu mai iese până a doua zi.

Da’ aseară, când am văzut că începe deja cu scandalul, l-am luat pe Adişor şi l-am dus în baie, am încuiat uşa şi am început să-i fac baie, ca să aibă răbdare. Am stat acolo până am crezut eu că s-a liniştit, până n-am mai auzit înjurături. Când am ieşit dormea pe canapea în dormitor, la televizor. L-am îmbrăcat repede pe Adişor, i-am încălzit laptele şi l-am pus la culcare. Eu n-am dormit cu Costică, am dormit singură, în altă cameră. Interviu semistructurat pe tema: ,,Care au fost momentele cele mai traumatizante?” cu subiectul C.I.

Multe au fost momentele care m-au marcat. Da’ cel mai mult mă speria faptul că avea tot timpul la el un briceag cu care mă tot ameninţa când avea chef, adică atunci când era beat, că atunci când e treaz nu prea am probleme.

Da’, odată, îmi amintesc că veneam de la serviciu, eram schimbul doi şi am ajuns acasă pe la unsprezece seara. Când am ajuns, fata mi-a spus că tata nu venise încă. Aoleu, m-a apucat deja spaima, ştiam ce mă aşteaptă... Sigur venea beat şi avea chef de

26

scandal. Nu ştiam ce să fac. M-am hotărât să iau fata şi să mergem la fratele lui Costică, care nu stătea aşa de departe şi să ne ascundem acolo.

Pe drum numa’ cu frica să nu mă întâlnesc cu el am stat. În fine, am ajuns acolo, am mai stat de vorbă şi pe la unu noaptea ne-am dus la culcare. Nu mă băgasem bine în pat, că aud bătând la uşă. Eram sigură că e el. Cumnată-mea a venit în cameră, ne-a luat şi ne-a dus pe balcon, unde ne-a ascuns după nişte dulapuri şi ne-a acoperit cu o faţă de masă. Între timp, cumnată-meu a deschis uşa. Era Costică, cum bănuiam, nervos de numa’ numa’. A început să strige să venim singure acasă, că dacă ne găseşte el, ne omoară. A vrut să intre cu forţa, da’ cumnată-meu l-a luat de gât şi l-a dat afară.

Mi-era aşa de milă de asta mică atunci. Îi bătea inima, sărăcuţa. Şi plângea aşa de tare după ce aplecat tac-su. După ce ne-am mai liniştit, ne-am culcat. A doua zi trebuia să ne întoarcem acasă, că doar cât ne putea ţine şi cumnată-meu. Mamă, îmi era o frică!Nu ştiam cum îl găsesc acasă, mi-era frică să nu îşi dea seama de unde venim. Eram terminată!

Am avut noroc că nu era nimeni acasă. Da’ după aia m-a durut cel mai tare că fata a ieşit să se joace şi prietenii i-au spus că aseară, taică-su a umblat cu cuţitul în mână şi ne striga pe amândouă, că ne omoară. Sărăcuţa, abia se liniştise puţin, că acum era din nou speriată, că cine ştie ce o să-i facă taică-su când vine acasă (îi vine să plângă).

Altădată când mai venea beat mă bătea, spărgea farfurii, spărgea geamul, cică să audă lumea ce familie fericită suntem. Şi fata plângea şi îl implora să termine, dar degeaba. Şi cel mai scârbă îmi era când mă punea să mă culc cu el. Mă lua cu forţa, că eu nu vroiam. Ah, cât mai plângeam!

Da’, asta e!Asta e viaţa mea, n-am ce să fac!Poate într-o zi o să fie mai bine. Da’ bine, că acum, de când a crescut fata, nu mai sunt bătăi chiar aşa de crunte, că am învăţat şi eu să mă feresc. De exemplu, când vine beat acasă tare, eu mă ascund după dulap şi stau acolo până adoarme el, că el e prea beat să vină să mă caute. Numai că atunci când e Adişor la noi nu prea pot să mă ascund, că n-am ce face cu el, el nu stă cuminte. Sau altădată mă ascund în balcon între rufe şi stau, tot aşa, până se potoleşte el.

Prezentarea vizuală a datelor

Matrice

Subiecţi Au apărut probleme

Relaţia între noi s-a răcit

A apărut violenţa fizică

Mă uit în oglindă şi

văd...

Sper ca într-o zi...

M.A. -juca mereu ri şcă şi poker pe bani -şi-a pierdut locul de muncă -avea un cerc de prieteni dubios -bea de supărare

-ne mai certam -mă înjura bine -prietenii s-au îndepărtat -îi ceream mereu socoteală

-de nervi că nu-l slujesc mi-a dat o palmă şi m-a împins -au continuat nenumărate bătăi -mă bătea din orice motiv

-ajunsesem o urâtă şi o neîngrijită -eram mai mereu supărată -mă simţeam ultima femeie -nu mai aveam nici o vlagă -mi-era scârbă de mine

-să am o viaţă lini ştită -să-mi cresc singură fetele -poate să-mi refac viaţa

27

C.I. -consuma alcool -şi-a făcut prieteni beţivi -în fiecare zi, după muncă, merge la băut la Hanţ

-mi-a mai dat o palmă -înjurături, ameninţări -sunt speriată tot timpul când vine beat

-mă ameninţa cu briceagul când avea chef -spărgea tot prin casă -mă bătea -mă trăgea de păr

-mă simt ca o carcasă -am doar corpul, dar pe dinăuntru nu e nimic -sunt obosită -sunt singură toată ziua -nu am chef să râd -îmi vine să plâng

-o să se sfârşească şi calvarul ăsta într-o zi -poate într-o zi o să fie mai bine -mai am un pic de suportat

Reţea (subiectul C.I.) Condiţii cauzale ale abuzului fizic

Condiţii cauzale ale scăderii stimei de sine

Scandaluri,

bătăi

viol

Stimă de sine

scăzută

singurătate

Consum

de alcool

Prieteni

beţivi

O palmă

Bătăi,

viol

certuri

28

Story telling

Mă numesc Maria şi m-am căsătorit de tânără.Ca toate femeile m-am căsătorit din dragoste, sperând că bărbatul ales va fi cel lângă care voi trăi până la adânci bătrâneţi şi lângă care îmi voi creşte copiii. Însă soarta nu a fost de partea mea. Bărbatul lângă care trăiam era, de fapt, o mâţă blândă care zgârie rău.

La începutul căsniciei totul era frumos, dar după un timp soţul meu şi-a arătat ghearele. S-a îndepărtat de mine, preferând să-şi petreacă timpul într-un anturaj dubios. Cu prietenii bea, juca poker şi ri şcă, deci cheltuia bani şi timp. Am început să ripostez, cerând explicaţii pentru un astfel de comportament, însă totul în zadar. A început să bea din ce în ce mai mult. Mă temeam pentru el şi insistam să se schimbe, să revină la normal.

Timpul trecea şi el se afunda tot mai mult în probleme. Devenise de nerecunoscut: şi-a pierdut locul de muncă, nu mai comunicam şi nu mă mai respecta. De copii nu prea îi păsa. Începuse să devină din ce în ce mai posesiv. Încerca să-mi controleze viaţa din toate punctele de vedere: îmi interzicea să-mi văd prietenii, să-mi vizitez rudele, mă ameninţa că nu va mai aduce bani în casă dacă nu îl slujesc... Nu mai suportam!

Nu aveam voie să fac nimic din ce-l putea deranja, trebuia să-i cer voie să-mi cumpăr unele lucruri; mă îmbrăcam doar cum vroia el, iar la întâlnirile cu prietenii lui trebuia să am grijă ce vorbesc. Ajunsesem să trăiesc ca un robot, nu mai aveam personalitate, mă transformasem într-o marionetă care trebuia să fie la cheremul lui. Mă simţeam ca o carcasă, goală pe dinăuntru.

Viaţa devenea din ce în ce mai obositoare şi chinuitoare. Mă bătea din ce în ce mai des şi mai crunt. Începuse, chiar, să mă jignească şi în public, motiv pentru care toţi prietenii comuni s-au îndepărtat de noi.

Acum mă uit în oglindă şi văd doar o femeie de nimic. O femeie singură, închisă în ea, cu sentimentul de vinovăţie că nu am fost în stare să aleg ceva mai bun. Pe zi ce trece mă închid tot mai mult în mine şi sunt din ce în ce mai deprimată: nu mai am chef să râd, îmi vine mereu să plâng. Oare merit o viaţă atât de rea?

29

Uneori sper că poate va fi mai bine şi că poate, într-o zi, se va sfârşi şi calvarul ăsta. Alteori mă resemnez şi cred că poate aşa a vrut Dumnezeu să fie viaţa mea. Oricum, tot ce ştiu este că mai am doar un pic de suportat. Ceva se va întâmpla...

30

31

COMUNITATEA DE ROMI DIN BUDILA

ELENA-ALEXANDRA CIOCEA

Am ales să fac această cercetare despre comunitatea de romi

din Budila pentru că am vrut să aflu ce fel de oameni sunt, de ce

sunt consideraţi „altfel” decât noi şi despre cum decurge viaţa lor

în general.

Prima dată am vrut să fac o cercetare despre venitul lor şi

despre problemele lor financiare. Pe parcursul cercetării mi-am dat

seama că sunt şi alte subiecte interesante pe care aş fi vrut să le

aflu, fapt pentru care mi-am schimbat obiectivul cercetării.

La început când am intrat în contact cu primele persoane

rome am fost mai stângace, nu ştiam cum să-i abordez şi care ar

trebui să fie prima întrebare care ar fi trebuit să o pun. Când am

început să vorbesc cu ei au fost foarte interesaţi de persoana mea şi

de ce vreau eu de la ei. La prima vedere păreau foarte curioşi şi

uneori suspicioşi, dar când purtai o discuţie mai personală cu ei

deveneau timizi şi ruşinaţi de statutul lor. Cele mai mari dificultăţi

pe care le-am întâmpinat pe parcursul muncii de teren au fost:

modul de convieţuire al romilor diferit de cel al etniei mele, unele

persoane nu au cooperat aşa cum mi-aş fi dorit, iar lipsa educaţiei

şi a bunelor lor maniere m-au făcut să-i privesc uneori cu dispreţ.

Dar, toate acestea nu m-au oprit să-mi continuu cercetarea.

Obiectivele pe care mi le-am propus sunt: descrierea

principalelor etape ale vieţii şi a dificultăţilor pe care le au romii în

general.

Cercetarea „Comunitatea romilor din Budila” este o cercetare

calitativă. Scopul acestei cercetări este de a urmări grupul ţintă

32

(romii) în situaţiile şi locul unde se găsesc, adică în spaţiul unde se

simt cel mai bine. „Comunitatea romilor din Budila” este o

cercetare calitativ-descriptivă pentru că răspunde la întrebările

cine?, când?, cum?, cât?, în ce fel? şi descrie subiecţii aşa cum sunt

ei. Cercetarea este fundamentală pentru că nu poate să rezolve

problemele identificate imediat din lipsa de resurse şi din lipsa unei

cooperări cu instituţii specializate. Deci nu are o urmare practică

imediată.

„Comunitatea romilor din Budila” se încadrează în teoriile

interacţioniste şi anume în fenomenologie. Această teorie îşi

propune să descrie un fenomen din unghiul celui care îl trăieşte,

fiind în general vorba de fenomene personale, cotidiene. De

exemplu felul cum descriu Florin şi Lenuţa (unii dintre subiecţii

cercetării) dificultăţile pe care le-au întâmpinat la muncă, în

distribuirea venitului etc.

Cercetarea are o singură unitate de investigat (comunitatea),

deci este un studiu de caz. Acest studiu de caz e unul de tip

instrumental pentru că nu mă interesează comunitatea de romi în

sine, ci măsura în care este ea tipică pentru celelalte comunităţi de

romi.

Principalele metode şi tehnici de culegere a datelor pe care le-

am folosit sunt observaţia şi interviul (vezi Anexa 3). În cadrul

observaţiei am folosit observaţia de teren, ascunsă (vezi Anexa 1),

pentru că am vrut să mă familiarizez cu locul şi cu comunitatea

romilor în mediul lor natural. În cadrul observaţiei de teren am

folosit observaţia deschisă (vezi Anexa 2) pentru că am vrut să aflu

mai multe amănunte despre cum e amenajată casa unui rom, curtea

etc. Din toate întâlnirile, m-a uimit faptul că au acceptat să-mi fie

subiecţi de cercetare şi să-i înregistrez pe tot parcursul interviurilor.

33

Am folosit interviul nestructurat (vezi Anexa 3) pentru că nu

ştiam ce vreau să aflu de la început, după care am folosit interviul

semistructurat – în momentul în care am stabilit nişte teme mai

generale pe care le-am abordat în timpul interviului. La început am

folosit întrebări cu conotaţii mai generale, apoi după mai multe

reveniri pe teren am pus întrebări particulare ce intrau într-o sferă

mai intimă.

Analiza datelor

Ca metodă de analiză a datelor am folosit codarea teoretică

(vezi Anexa 4) pentru a putea reduce datele culese care erau mai

puţin importante şi pentru a putea să inventariez ce am aflat şi să

descopăr ce mai trebuie să aflu. Din codarea teoretică am făcut

codarea deschisă (vezi Anexa 4), deoarece în ea puteam să păstrez

cuvinte sau fraze autentice din interviu şi pentru a putea înţelege

mai uşor mesajul transmis. Ca mod de analiză am folosit strategia

sintezei interactive pentru că încadrarea teoretică a cercetării este în

fenomenologie şi pentru că voi folosi ca interpretare a datelor story

telling-ul. În această cercetare am folosit eşantionarea teoretică.

Pentru a cunoaşte mai bine această comunitate vă împărtăşesc

câteva momente din propria experienţă cu aceşti romi, pentru a vă

face viaţa lor cunoscută aşa cum este ea şi cum o vă ei. Prima dată

am fost în comunitatea de romi din Budila, numită „Ţigănie”, cu

tatăl meu (medic veterinar al comunei Budila) care se ocupă de

animalele romilor. Mergând din casă în casă, am încercat să intru

în vorbă cu proprietarii animalelor sau cu diferiţi membri ai

familiei. Unii dintre ei au stat de vorbă cu mine, alţii păreau ursuzi

şi respingători, fapt pentru care evitam să vorbesc cu aceştia. Cel

mai ciudat şi şocant lucru care mi s-a întâmplat a fost atunci când

34

eu eram cea interogată de romi. Romii îmi puneau întrebări de

genul cine sunt, ce doresc sau dacă am nevoie de ajutor să găsesc

pe cineva anume. Ceea ce mi s-a mai părut dificil era să port un

dialog cu o singură persoană sau să aflu ceva mai personal despre

acea persoană, pentru că se strângea toată familia dorind să-si

spună toţi părerea sau se influenţau în răspunsurile date. Pentru a

putea realiza un interviu bun am fost nevoită să merg de mai multe

ori în „Ţigănie”, să caut persoane care sunt dispuse să-mi

povestească viaţa lor sau doar să le câştig încrederea, aceste lucruri

fiind pentru mine destul de dificile. Dar, am compensat dificultatea

cu curiozitatea de a afla cât mai multe despre această etnie, despre

sentimentele lor, despre acţiunile pe care le desfăşoară sau despre

nevoile lor. Ca să poţi să realizezi o bună comunicare şi să intri în

contact cu ei trebuie să cunoşti pe cineva care să te facă cunoscut în

lumea lor, cum ar fi un asistent social, medic sau un reprezentant al

comunităţii (lider). Aceasta persoană la început trebuie să te

însoţească, pentru că ea cunoaşte acel loc şi pentru că în ea romii

au încredere. La început este important să-i răsplăteşti cu ceva

pentru a afla câteva informaţii, pentru a avea încredere în tine,

pentru a se familiariza cu tine şi pentru că aşa sunt învăţaţi să

primească. Un sfat bun pe care l-aş putea da viitorilor asistenţi

sociali este de a respecta principiile asistenţei sociale şi anume:

confidenţialitatea, nondiscriminarea, autodeterminarea,

autenticitatea etc.

După prima experienţă am avut câteva temeri cum ar fi: să

intru în casă, să ating lucrurile sau să nu iau vreo boală sau parazit.

Dar cu timpul frica a dispărut, romii au început să mă cunoască şi

când mergeam să iau interviu eram aşteptată cu un pahar cu suc şi

35

prăjituri. Acesta a fost un gest surprinzător, plăcut şi apreciat de

mine. Cam aşa arată experienţa mea cu romii din Budila.

Pentru această cercetare am intervievat mai multe persoane

rome, dar din diferite motive am renunţat la ele. Aceste motive ar fi

că nu s-a mai putut relua legătura cu aceştia, unii au refuzat să mai

continue interviul sau nu au fost receptivi, astfel încât m-am oprit

la două persoane. Aceste persoane rome sunt de vârstă şi de sex

diferite pe nume Florin şi Lenuţa, ale căror istorii ale vieţii le veţi

afla mai încolo (vezi Anexa 3).

Eu cred că nu am ajuns la o saturaţie teoretică, deoarece nu

am avut destui subiecţi pentru a mă putea convinge de unele

chestiuni cum ar fi: dacă există persoane care au avut un alt parcurs

al vieţii de la naştere până la maturitate (altceva decât ceea ce am

aflat de la cele două persoane rome intervievate), care sunt

aşteptările lor de la viaţă şi de la societate.

Interpretarea datelor

Pentru interpretarea datelor am folosit story telling-ul (vezi

Anexa 5) pentru că nu oricine poate să stea de vorbă cu un rom în

mediul lui natural – „Ţigănie” şi pentru a putea afla într-un mod

direct şi sugestiv cum vorbeşte, gândeşte şi simte un rom. Pentru a

scrie povestea am abordat stilul descriptiv deoarece vreau să

păstrez cât mai mult autenticul şi numai aşa pot să arăt o mică parte

din viaţa unui rom.

Paşii pe care i-am urmat pentru a putea interpreta datele sunt:

am luat interviuri, am făcut codarea teoretică - deschisă punând

câte un titlu fiecărui cod şi am grupat evenimentele cronologic în

funcţie de importanţa lor, apoi le-am unit într-o poveste.

36

Din punct de vedere teoretic cred că am parcurs etapele

cercetării bine şi am încercat să mă ghidez după principiul lui Petru

Iluţ („Abordarea calitativă a socioumanului. Concepte şi metode”,

1997, Iaşi: Editura Polirom, p.51) că „cercetătorul trebuie să ia în

considerare atitudinea naturală a oamenilor obişnuiţi faţă de lume”.

Pentru mine a fost o experienţă plăcuta, inedită pentru o

primă cercetare. Primul lucru care îmi venea în minte atunci când

mă gândeam la romi era că sunt o etnie care nu merită atenţie

pentru faptele lor, că sunt dispreţuitori, că sunt o populaţie de care

ar trebui să-ţi fie frică – mai ales că am fost educată că dacă nu eşti

cuminte vine ţiganul şi te ia – şi multe alte discriminări. După

această experienţă pot să spun că romii sunt oameni ca şi noi, că

ştiu ce este respectul, că ar trebui să aibă aceleaşi şanse ca şi noi să

studieze, să găsească un loc de muncă acceptabil. Acum pot să zic

că această cercetare m-a făcut să văd şi câteva aspecte pozitive ale

romilor cum ar fi dorinţa de a merge mai departe indiferent de

atitudinea societăţii, dorinţa de a afla cât mai multe informaţii cu

privire la sănătatea vieţii, familiei etc. Ceea ce regret cel mai mult

este că m-am ataşat de persoanele intervievate, că m-am implicat

prea mult în viaţa lor şi că nu am ţinut legătura cu ele pentru a

continua cercetarea. Un sfat pe care l-aş putea da viitorilor asistenţi

sociali este să nu se implice prea mult în viaţa oamenilor şi să nu se

ataşeze prea mult de ei, pentru că s-ar putea să-i dezamăgească.

37

Anexa 1 Observaţii ascunse

o Romii aveau casele în stare bună (cei de pe strada principală), pe la periferie casele erau mai sărăcăcioase;

o Casele erau în mare majoritate construite din ciment şi cărămidă, cu 2-3 camere, acoperişurile erau făcute din ţiglă. Casele în care trăiau romii mai săraci erau făcute din lemn şi pământ, aveau o singură cameră, iar acoperişul era făcut din carton şi smoală sau tablă;

o Într-o singură curte erau mai multe case cu familii sau o singură casă unde locuiau mai multe familii;

o Aproximativ jumătate din familiile de romi aveau curent electric şi televiziune prin antena Digi TV;

o Unii romi care sunt mai gospodari au în curte câte un cal şi căruţă, vaci, găini şi câini;

o Romii mai înstăriţi au câte o maşină sau un magazin alimentar; o Atunci când treci pe lângă un rom te salută indiferent dacă te cunoaşte sau nu,

iar unii te întreabă ce cauţi şi dacă te pot ajuta cu ceva; o Romii proveniţi din alte comunităţi (prin căsătorie) sunt priviţi ca nişte

„intruşi” şi sunt mai greu acceptaţi în comunitate; o Curţile romilor mai gospodari sunt mai bine îngrijite, adică curtea este pavată

cu pietriş, pe marginea casei sunt plantate flori sau au ghivece cu flori, majoritatea au o băncuţă în curte;

o Hainele lor sunt în concordanţă cu anotimpul, femeile se ocupă să le spele şi se îngrijesc de gospodărie; o Pentru a se pune la punct cu informaţiile care circulă prin sat, romii care stau pe acasă ies în uliţa principală, iar sâmbăta şi duminica este cea mai aglomerată stradă.

Anexa 2 Observaţii deschise

Când am intrat în locul unde am făcut cercetarea, aşa cum o numesc romii din Budila „Ţigănie” am observat o mulţime de lucruri:

o În curtea în care am intrat era pus pietriş ca atunci când plouă să nu se facă noroi;

o În casă era destul de bine amenajat, aveau un pat, o sobă unde se putea găti, o vitrină şi un şifonier care erau decorate cu diferite ornamente destul de ţipătoare şi care ieşeau în evidenţă şi o măsuţă pe care era pusă o faţă de masă curată. De fiecare dată când mergeam acolo îmi anunţam vizita, motiv pentru care casa era curată şi aerisită;

o Tavanul casei era foarte jos, iar uşile şi ferestrele erau destul de mici; o Din camera unde am intrat eu se putea intra în altă cameră, care era decorată cu

multe plante şi flori artificiale; o Cel mai mult m-a impresionat ospitalitatea gazdelor; deşi sunt săraci m-au servit

cu un pahar de suc şi prăjituri cumpărate. Aş vrea să menţionez că paharul era de unică folosinţă şi tot timpul îmi spuneau să nu îmi fie scârbă;

o Când am început să pun câteva întrebări toţi membrii familiei s-au aşezat în jurul meu şi au început să-mi răspundă deschis;

o După câteva întâlniri au început să fie mai deschişi cu mine, să nu mai fie timizi spunându-mi noile evenimente din sat, din familia lor, despre greutăţile vieţii lor.

38

Anexa 3 Interviu nestructurat – Florin

Câteva date generale despre Florin: are 21 de ani, este căsătorit doar de un an şi

are un copil de câteva luni. El locuieşte la părinţi împreună cu soţia şi copilul său. În aceeaşi curte mai stă fratele lui şi soţia acestuia şi sora lui care este necăsătorită. Momentan Florin lucrează la Comprest, la îngrijirea spaţiilor verzi.

Povesteşte-mi despre copilăria ta, adolescenţă şi despre celelalte etape ale vieţii tale.

„Am avut o copilărie nu mai puţin veselă, mai retrasă, mai cu munca… Am muncit mult cum se zice de la 14 ani. Am început să lucrez pe şantier. Banii ce i-aduceam, i-aduceam normal în casă lu’ mama. Ci o fost o copilărie mai retrasă aşa nu destrăbălată, cum se zice mai retrasă. Şi firea mea nu este să fie destrăbălată aşa să umblu de acolo – acolo aşa mai retrasă. Aşa îmi plăcea să fiu. Aşa sunt eu. Nici părinţii nu mi-a oferit o educaţie prea bună, nu au avut nici posibilitate să-mi dea o educaţie prea bună, asta-i. Din copilăria mea mi-am dat seama că dacă nu fac ceva cu cap, adică să judec, ca pentru mine, o să iasă bine. Şi m-am gândit şi am zis să ajutăm familia cu tot ce putem cu fratele.[…]

Da… şi bunica mă ducea în spinare de la 6 ani. La 6 ani am fost dat la şcole, mă ducea în spinar, în cârcă aşa cum se zice. Până la vârsta de 10-11 ani când o murit ea. […] La şcole eram un băiat ascultător, nu-mi plăcea să fiu ca alţii. Bun şi am avut o educaţie aşa cum se zice nasoală, am avut. Tot greul era pe spatele meu, al nostru cum se zice şi-am crescut. Cu animalele, o zi-două la şcole restul cu animalele, la câmp mai mergeam. […] Învăţătoarea se ducea pe la fiecare şi după program…, după programul orelor ne mai ţinea să mai învăţăm, să mai… Deci ne ajuta… ne ajuta şi ea… Trecea pe la masa fiecăruia după program şi ne zicea uite băieţi să învăţaţi că e bine, uite aşa. Ne dădea nişte explicaţii. […] M-am pus şi atunci în genunchi. Deci am rămas cu şcola. Am terminat-o şi era profesore de limba română şi cum – s-o avea ea răi cu copiii, deci am ajuns aşa, aşa ultima dată a început să-mi placă şcola, încât m-am dus la ea, am rugat-o frumos, am implorat-o şi în genunchi să mă lase repetent să mai rămâi încă un an. Ie mi-o zis: Nu, nu se poate aşa ceva… Tu ai fost un băiat de nota zece cum se zice şi n-ai avut purtare re’… Pur şi simplu nu am motive să te las repetent. Şi am rugat-o frumos, am implorat-o, m-am pus în genunchi…Vă rog frumos, uite îmi place… acum m-am obişnuit, n-o să mai lipsesc, n-o să mai fiu nevoit să plec de la şcole din timpul orelor. Deci pur şi simplu ie nu o vrut. […]

Tot aşa eram la strâns de cartofi pe câmp şi cu ficiorii, cu prietenii glumeam, le vedeam pe fete şi din întâmplare s-a întâmplat că o căzut Măria… Şi dintr-o glumă din aia am pus ochii pe ie. Şi sara când am venit de la muncă, am ieşit pe stradă, o ciupeam, mă legam de ie ca să mă bage în samă şi să facă ceva, să mă privească. Şi cu timpul, cu zilele au trecut, o… Am început să devenim tot mai apropiaţi – am început să umblu la ei. Şi o venit într-o sară la mine acas'. I-am spus: Tu mai vrei să pleci acas'? Nu. Vrei să trăieşti cu mine?... Vrei să fi soţia mea? […] Şi am început să umblăm cu actile, cu tot. Pe 7 martie ne-o programat la Primărie. […] No, bine acum să fie totul înţelegere între noi, să ne înţelegem, să nu avem probleme… io i-am spus; dacă eşti de casă şi vrei să asculţi de mine… o să fie bine. […] că dacă e înţelegere, e de tote.

La mama e multe probleme, cu salariu, cu… că nu se ajunge banii în cas’, că tata are datorii… Şi asta e… Pur şi simplu din salariu meu îl împart pe jumătate. Jumătate mie, jumătate lu’ mama îl împart. Asta-i soluţia la noi. […] Şi acuma e greu… vine şi ăsta

39

mic… trebuie cumpărate haine şi lui. Trebe să fim mai strânşi unul de altul acum mai mult ca oricând.

La noi religia nostre nu ai voie să bei, să faci… Deci asta e religia nostre să nu curvăriseşti după cum ar fi… Eu să umblu după vecina, deci asta e. Şi e o religie constrânsă cum se zice. Ortodox eu nu prea am umblat la biserică, eu să ţin minte. M-am născut ortodox că nu se ştia încă de pocăiţi, penticostali. Acolo nu m-a întrebat dacă vreau să renunţ la religia ortodoxă sau dacă vreau… Deci vreau aşa pur şi simplu… Vrei să te pocăieşti cu adevărat şi să crezi în Domnu’? Eu pentru aia am venit aici nu? Ca să aflu ci mântuirea am spus. Că asta se vorbeşte acolo… Numai despre mântuire, cu poporul, adică să nu fi rău, să-l ajuţi pe cel nevoiaş a zis. […] Acolo se roagă, predică din cuvânt din Evanghelie, se rogă iară. La noi nu se face crucea, nu se spovedeşte şi împărtăşanie. […] Nu avem cărticele, deci avem Evanghelia. Totă Biblia. […] De bolnavi… De exemplu eu sunt bolnav, fraţii cu credinţă care sunt mai în vârstă se rogă pentru tine… Şi în caz că e o problemă financiară se strânge în fiecare lună un cont, o coletă cum se zice… Şi în caz că este cineva nevoiaş sau pe la spital are pur şi simplu nevoie de bani, merge şi se duce la cel care conduce. Uite frate… aşa şi aşa… s-a întâmplat un necaz. Îl ajută. Banii nu se înapoiază, se duc în numele Domnului, cum se zice.

Cu noi, familia nostră forte bine ne înţelegem, ne ajutăm unii pe alţii. […] Noi aşa am crescut, ni s-a dat învăţătura asta. Ca să nu fim destrăbălaţi, să nu ne luăm de lume pe stradă, să nu vorbim urât, să respectăm lumea în vârstă şi consătenii noştri să respectăm. Şi familia nostre la necaz, pur şi simplu ne ajutăm unii pe alţii. Că din partea lu’ vecinu sau din parte lu’ ăla nu ai cum să găseşti ajutor. Că sunt invidioşi mulţi. […] Copilăria me era aşa: lucram până sara la 8-9 după care intram în casă şi mâncam şi după ce mâncam stăteam un pic liniştit, mă lua somnu’, adormeam. Mă trezeam dimineaţa la ora 6 şi mai veneam sara la 6. Asta era munca. Sâmbăta şi duminica în timpul liber, colegii râdeau, cum se zice băteau joc de mine. Băi munceşti atât… Mai hai pe la discotecă, mai hai… Când aveam timp liber mai mergeam şi eu, mă recream, mai…

Cu vecinii, începând de aici, mă respectă, îi respect. […] Ne împăcăm bine cu toţi vecinii, ne avem. Şi de pe strada principală nu mă arată cu degetul. Ne înţelegem bine cu care ştim că e om.

De mic, din copilărie am vrut să am totul la curtea me, să am la locul meu, să fiu responsabil de tote ale mele. Şi ăsta a fost visul meu. Să nu depinzi de alta, să depind de mine, să am curtea mea, să mă văd aşa undeva aranjat, să am ceva animale în curte. […]

Pe lună mă împart cu banii cam aşa: salariul meu de bază îl împart pe transport, la magazin dacă fac datorii şi în caz că rămâi fără bani merg acolo şi îmi dă pâine şi ce trebe în casă. […] Nu ne permitem să ieşim la plimbare în oraş, că dacă am mai ieşi şi în oraş, ar fi greu de tot, ar fi bani cheltuiţi aiurea. Aşa aice acasă la noi mai ies la o bere, la o prăjitură, la un suc cu soţia, cu Mărie. […] Iarna asta eu cu frate-meu am ajutat de am luat porc, murături, cartofi iară. Adunăm fragi, mure şi facem dulceaţă. Mergem şi ne sculăm dimineaţa la ora 3 jumătate… După urechiuşe, după ghebe iară mergem… Şi maică-mea le lua şi pleca dimineaţa cu ele în oraş şi noi mergeam iară după altele… […]”.

După interviul nestructurat am încercat să fac un interviu semistructurat pentru a clarifica câteva nelămuriri.

1) Cum te simţi când cineva te face „ţigan”? „Un bătrân la vreo 80 de ani mi-a zis cum te simţi că cineva te face rom? Eu i-am

spus că nu ştiu altă limbă în afară de română şi pe aia nu prea bine. Într-adevăr sunt arătat cu degetul că uite romul sau iote ţiganul cum se zice… şi nu am nici un fel de ambiţie să fiu timid sau retras. Deci nu mă afectează cu nimic că faptul că sunt arătat cu degetul. Nici o problemă.”

2) Ce ai schimba în viaţa ta?

40

„Primul lucru pe care l-aş învăţa ceva la şcolă cum se zice, o meserie şi în al doilea rând m-aş pune la locul meu. Aş face o casă, o curte acolo să fie totul al meu.”

3) Cum vezi o familie fericită? „Undeva la locul ei, să fie înţelegere între ei, să nu fie ceartă, să nu fie bătăi, să nu

fie scandal…” 4) Cum ai vrea să-ţi educi copilul?

„Foarte educat, să meargă la şcole să înveţe să fie, să respecte lumea exact cum am fost şi eu”.

5) Ce amintiri legate de copilărie ai? „Cel mai mult mă jucam ascunselea, cărţi-more, cu bile de rulmenţi, rişcă,

bâza…” 6) Cine mai contribuia la educaţia ta?

„Tata, mama şi bunica…” 7) De ce copiii se înţelegea rău cu diriginta?

„Pentru că făcea diferenţe între noi, chiar dacă erau 7 copii maghiari cu noi în clasă nu putea să ne sufere. Ne spunea că noi suntem ţigani şi suntem răi”.

8) Pe lună poţi să economiseşti bani din salariu? „Am încercat, dar când se termină trebuie să intru în iei. […] Nu am cum să pui

bani deoparte”.

Interviu nestructurat – Lenuţa

Câteva date generale despre Lenuţa: are 45 de ani, a fost căsătorită de două ori (primul soţ a murit, iar cu al doilea este împreună de 22 de ani), are trei copii – doi băieţi şi o fată. Momentan este casnică şi se îngrijeşte de gospodărie şi animale. „Am lucrat în Rulmentul ca femeie de serviciu. A fost bine, mi-a plăcut, aş vrea să mai lucrez şi acu’ dar… Am făcut doi băieţi şi o fată… Dacă iei au fost mici n-am mai putut să mă duc la serviciu, n-aveam cu cine să-i las… Am rămas casnică. Au crescut iei, acum sunt însuraţi... Aştept să vie nepoţii, să mă plimb cu iei… Mă am bine cu toată lumea, nu sunt certată cu nimeni, vorbesc cu toată lumea. Nu mă duc la nimeni, mă mai duc la biserică când… adică duminica şi joia sara. Cu nurorile mă împac bine, le iubesc. Să le dea Dumnezeu minte şi noroc, înţelegere că dacă nu e înţelegere, no… Cu soţul mă împac bine, numai că-i place un pic băutura…

Când e campania de toamna mă duc pe la cartofi când pot… Eu eram micuţă când a murit tata; deci pe mama am cunoscut-o… De vreo 12 ani o murit. Pe tata nu-l cunosc… eram mică când o murit. Pe copii i-am lăsat vreo trei luni singuri, că părinţii mei o murit şi dimineaţa mergeam la servici… Pe atunci lucram şi sâmbăta nu era ca acum… şi lucram non-stop. Tot am căutat să-i las cu cineva şi nu aveam încredere, iei erau mici… După aia eu am stat acasă şi i-am crescut… M-am descurcat… O fost un pic cam greu, că era numai un salariu atunci, lor le trebuia haine de şcoală, haine de…, rechizite şi mâncare şi cu un singur salariu… Am împrumutat bani din bancă, bărbate-meu a scos prin CAR, după aia au crescut iei şi s-au dus. La 14 ani avea celălalt mic şi celălalt o avut vreo 16 ani şi s-au dus la lucru la săpături la un patron. Şi tot la două săptămâni luau banii şi îi aduceau. Am plătit de am luat casa, acoperiş şi am mai luat lemne de am făcut o camera. […] Fiică-mea a făcut numai 8 clase şi tare aş vrea şi eu să lucreze, dar nu ştiu unde. O mai iau toamna când e campania de cartofi, atâta în rest acasă.

Tare mult mi-ar place să fac curăţenie la scări, să mătur, să şterg geamurile de la intrare, să şterg praful. Nici două femei nu mă întrece, că asta a fost meseria mea la

41

servici. Femeile mă lua acas’ la ele şi le măturam, călcam, le aspiram… După ce nu am mai lucrat îmi trimitea, că atunci nu aveam telefoane ca acum, îmi trimitea la poştă scrisori şi mergeam acasă la ele şi: „Uite aşa: astăzi trebe să faci asta, asta..! Când îmi dădeau femeile câte ceva le aduceam şi lor acasă: hăinuţe de iei, mâncare îmi punea în plasă, bani îmi dădea. […] De multe ori mergeam vara la sapă, când era de sfeclă sau cartofi. Deci am fost o femeie, cum se zice, muncitoare. Unde m-am dus am lăsat loc de bună-ziua. Nu am pus mâna, niciodată nu mi-a plăcut. Orice mi-a trebuit de la orişicine am cerut. Uite îmi trebe o bucată de săpun, îmi trebe o bucată de slănină, îmi trebe ceva. Îmi dădea, de ce să nu-mi dea. Niciodată nu am pus mâna să iau. Ce nu-mi aparţine, ce nu-i al meu, eu nu iau. Dacă îmi daţi, îmi daţi, dacă nu…!

1) Ce amintiri din copilărie aveţi? „Da a fost demult. Nu prea mi-aduc aminte că a trecut mult timp de atunci. Eram

foarte săracă şi de aceea nu am avut o copilărie prea frumoasă; am muncit de mică şi de aceea am terminat 4 clase. M-a crescut soră-mea mai mare şi pe la 18 ani m-am angajat în Rulmentul. Nici nu aveam cu ce să mă îmbrac… Copii mei sunt foarte bine îmbrăcaţi.”

2) Cum doriţi să arate viaţa dvs. în viitor? „Să-i văd pe copii aşezaţi la casa lor, să-i văd că se înţeleg bine şi că se iubesc. Să-

i văd pe toţi căsătoriţi şi cu copii şi să fie fericiţi. Că dacă iei sunt fericiţi şi eu sunt fericită. Să ne dea Domnu’ sănătate restul vine încet…”

3) Cum era la şcoală? „O fost bine. Am făcut patru clase. Să ştiţi că ştiu să citesc foarte bine, şi acum

mai citesc când am timp şi mai iau o carte sau o revistă. Nu ştiu bine matematica, adică tabla înmulţirii, dar pot să mă descurc cât de cât”.

4) Cum vă simţiţi când vi se zice rom? „Mult ă lume mi-a zis că nu arăt ca o ţigancă, ci mă consideră o femeie ca toate

femeile. Eu ştiu că sunt cu suflet curat şi nu fac ceva rău, aşa cum se zice de ţigani că sunt răi şi fură.”

5) Cum arată o familie fericită? „La casa lor, să se iubească, să fie înţelegere, să fie sănătoşi şi să poată să

muncească, să poate să ajute familia, să nu fie bărbatul sau femeia destrăbălată, să-şi vadă copiii puşi la casa lor”.

6) Care sunt cele mai importante tradiţii? „Cele de sărbători, de Paşti, de Crăciun, de 1 Mai, de Rusalii. Cam ăstea sunt.

Facem cozonac, sarmale, de Crăciun tăiem porc şi facem brad, mergem la biserică. Avem aceleaşi tradiţii ca la români. Noi nu suntem ca ţiganii ăia de la televizor când părinţii fac nunta copiilor, iei se iau aici din dragoste, dacă îi place e libera să-l ia de soţ. Când vor să se logodească, cum a fost cu băiatul meu, ne-am dus la căprioară (fată) ca să o cerem. Dacă ea vrea şi părinţii ei facem nunta. Cam asta ar fi, nu prea avem tradiţii”.

7) Religia v-a schimbat viaţa cumva? „Da, cred că te ajută să nu mai faci păcate pentru că religia nostră constă în a nu

face ce fac celălalte religii. Eu mai păstrez câteva tradiţii, cum v-am mai spus, pentru că ăştia mai mici poftesc şi numai eu sunt penticostală restul sunt ortodocşi. Eu cred cu sufletul în Domnu’, nu cu trupul”.

42

Anexa 4 – Codarea teoretică

Codarea deschisă - Pentru interviul cu Florin

Descrierea copilăriei: - „mai retrasă” - „mai cu munca” - „nu destrăbălată” - „mai puţin veselă”

Sfârşitul copilăriei: - 14 ani Locul de muncă:

- lucru pe şantier - la mătură

Amintiri din copilărie: - „mă jucam ascunselea, cărţi – more, cu bile de rulmenţi, rişcă şi bâza"

Familia fericită: - „să fie înţelegere între iei” - „să nu fie ceartă” - „să nu fie bătăi” - „să nu fie scandal” - „undeva la locul ei”

Cine făcea educaţia în familie: - „mama, tata şi bunica” Firea lui Florin:

- „tot greul era pe spatele meu” - „nu este să fie destrăbălată” - „nu-mi place să umblu de colo-colo”

Descrierea educaţiei: - „lipsa posibilităţilor pentru a oferi o educaţie bună” - „nasoală” - „lipsa posibilităţilor să dau mai departe” - „nu prea bună”

Principii ale educaţiei: - „ să nu ne luăm de lume pe stradă” - „ să nu vorbim urât” - „să respectăm lumea în vârstă” - „să respectăm consătenii noştri” - „să nu fiu destrăbălat”

Cine se ocupa în timpul şcolii de Florin: - bunica „până la vârsta de 10-11 ani când a murit”

Ocupaţie pe timpul şcolii: - „o zi-două la şcole, restul cu animalele, la câmp” Comportamentul la şcoală: - „eram un băiat ascultător” Diriginta:

- profesoară de limba română - „s-o avea răi cu copii” - „face diferenţe” - „nu putea să ne sufere”

Motivul lipsei banilor: - „la mama e multe probleme” - „cu un salariu nu se ajunge banii” - tata are datorii

43

- „salariu meu îl împart în jumătate: jumătate mie, jumătate lu’ mama” - „vine şi ăsta mic”

Ce îşi permite şi ce nu: - „nu ne permitem să ieşim la o plimbare în oraş” - „acasă ies la o bere” - „la o prăjitură cu soţia, la un suc”

Distribuirea banilor: - „am luat porc” - murături - cartofi - datorii

Descrierea religiei penticostale: - „nu ai voie să bei” - „să nu curvăriseşti, cum ar fi eu să umblu cu vecina” - „acolo se predică din Evanghelie” - „se roagă” - „nu se face cruce” - „nu se spovedeşte şi împărtăşeşte”

Semnificaţia banilor în religia penticostală: - „banii nu se înapoiază” - „se dau pentru cei nevoiaşi” - „se duc în numele Domnului”

Persoanele cu care relaţionează Florin: - familia - fraţi - părinţi - vecini - prieteni

Relaţia cu vecinii: - „le zicem bună-ziua” - „nu mă arată cu degetul” - „ne împăcăm bine” - „mă respectă, îi respect” - „nu zice o vorbă rea de mine”

Relaţia cu prietenii: - „când lucram pe şantier, 14-15 ani mulţi prieteni râdeau de mine” - „colegii râdeau” - „băteau joc de mine”

Dorinţele lui Florin: - „totul la curtea mea” - „să fiu responsabil de tote ale mele” - „să mă văd undeva aranjat” - „să am animale în curte” - „să fac casa mea” - „copii mei să fie la casa lor”

Codarea deschisă - Pentru interviul cu Lenuţa

Amintiri din copilărie: - „eram foarte săracă” - „nu am avut o copilărie prea frumoasă”

44

- „am muncit de mică” - „nu aveam nici cu ce să mă îmbrac”

Şcoala: - „o fost bine, am făcut 4 clase” - „ştiu să citesc foarte bine” - „nu ştiu bine matematica”

Familia: - „eram micuţă când o murit tata” - „pe mama am cunoscut-o” - „am fost crescută de sora mai mare”

Familia fericită: - „la casa lor” - „să se iubească” - „să fie înţelegere” - „să fie sănătoşi să poată să muncească” - „să poată să ajute familia” - „să nu fie bărbatul sau femeia destrăbălată” - „să-şi vadă copiii puşi la casa lor”

Imaginea unei femei rome: - „multă lume mi-o zis că nu arăt ca o ţigancă” - „mă consideră o femeie ca toate femeile” - „sunt cu sufletul curat şi nu fac ceva rău, aşa cum se zice de ţigani”

Locul de muncă: - „am lucrat în Rulmentul” - „femeie de serviciu” - „aş vrea să mai lucrez” - „mă mai duc pe la cartofi” - „vara la sapă de cartofi şi sfeclă”

Dorinţa de a lucra din nou: - „mi-ar place să fac curăţenie la scări” - „să mătur” - „să şterg ghemurile de la intrare” - „să şterg praful”

Grija copiilor: - „pe copii i-am lăsat vreo trei luni singuri” - „am căutat să-i las cu careva” - „nu aveam încredere” - „erau mici” - „am stat acasă şi i-am crescut”

Relaţia cu familia: - „cu nurorile mă împac bine” - „le iubesc” - „cu soţul mă împac bine, numai că-i place un pic băutura”

Relaţia cu vecinii: - „mă am bine cu toată lumea” - „nu sunt arătată de nimeni” - „vorbesc cu toată lumea”

45

Anexa 5 Story telling

Mă cheamă Florin şi am 21 de ani. Io stau în Budila de când mă ştiu. Familia me e compusă aşe: soţia Măria, maică-mea Lenuţa, taică-meu care a murit şi fraţii. Cât am fost mic m-a educat bunica până la vârsta de 10-11 ani când o murit; după aia maică-mea şi mai puţin taică-meu, că eram mic când o murit şi el.

Cu parinţii m-am înţeles bine cu iei. Nici părinţii nu mi-au oferit o educaţie prea bună… n-am avut nici posibilităţi să-mi dea o educaţie prea bună ca să dau mai departe la o şcole cum se zice, cam nasoală. Aşe am crescut ca să nu fiu destrăbălat, să nu mă ieu de lume pe stradă, să nu vorbesc urât, să respect lumea în vârstă şi pe consătenii noştri. Şi… mi-am dat sama că nu am învăţat prea mult de la mama, am învăţat din experienţele mele, din ce-am văzt.

Am avut o copilărie mai puţin veselă, mai retrasă, mai cu munca, nu destrăbălată, nu am avut o copilărie prea frumoasă că am muncit de mic. Copilăria s-a sfârşit la 14 ani pentru că eram foarte sărac – nu aveam nici cu ce să mă îmbrac şi, am început să lucrez pe şantier, apoi la mătură. Cel mai mult mă jucam de-a ascunselea, cu bile de rulmenţi, rişca şi bâza.

Firea mea este să nu fie destrăbălată, nu-mi place să umblu de colo-colo, sunt muncitor şi am lăsat loc de bună-ziua unde m-am dus. Nu am pus mâna niciodată, nu mi-a plăcut. Orice mi-a trebuit de la orişicine, am cerut.

O familie fericită ie undeva la locul iei; să fie înţelegere, să nu fie ceartă şi bătăi, să nu fie scandal, să se iubească, să fie sănătoşi ca să poată să muncească, să ajute familia, să nu fie bărbatul sau femeia destrăbălată, să-şi vadă copiii puşi la casa lor.

M-am dus la şcole la 6 ani. Acolo eram un băiat ascultător. Învăţătoarea se ducea după programul orelor la bancă la noi ţiganii şi ne dădea nişte explicaţii ca să învăţăm şi noi ceva pentru că trebuia să ştim să citim, să socotim şi dacă veneam acas’ ştia că nu puteam învăţa… că trebuia să muncim. Am o părere bună despre şcole, ştiu să citesc, dar nu ştiu bine matematica – tabla înmulţirii. După ce am terminat şcola primară ne-a luat diriginta Estela. Era

46

profesoară de limba română şi s-o avea rău cu copiii. Diriginta Estela făcea diferenţe între ţigani şi cei din sat şi nu putea să ne sufere. La 12 ani mergeam la şcole 1-2 zile pe săptămână că plecam la muncă. Atunci profesoara Estela o zis că mă dă afară dacă nu vine maică-mea. Apoi s-o dus maică-mea şi i-o zis cum stă lucrurile, că m-o ţinut până am terminat 8 clase. Dar ultima dată a început să-mi placă şcola mai mult. M-am dus la diriginta şi am rugat-o frumos, am implorat-o în ghenunchi să mă lase repetent un an că nu mai lipsesc şi nu mai plec din timpul orelor. Ie mi-o zis că sunt un băiat de nota zece şi că n-am avut purtare re’ aşa că nu are motive să mă lase repetent. Aşa am terminat şcola.

După ce a venit vara maică-mea m-o trimis la pădure să adun fragi, zmeură, afine şi mure pentru dulceaţă şi pentru vânzare în oraş. Mă sculam dimineaţa la teri şi jumătate ca să plec. Sara la 9 pregăteam merinde şi coşul pentru fructii de pădure şi după aia mai dormeam 2-3 ore pe noapte. Dimineaţa plecam dincolo de Valea Morii. Sara pe la patru, patru şi jumătate veneam acas’ ca să pun fructilii la umbră. A doua zi maică-mea se ducea la oraş să le vândă.

Tot aşe am cunoscut-o şi pe Mărie. Eram la strâns de cartofi pe câmp, unde era şi ie. Eu stăteam la remorcă. După care m-am mai întâlnit cu ie sara pe stradă, la casa unde locuia ie şi la mine acas’. Ca să mă bage în samă mă duceam la ie, o ciupeam, mă legam de ie, să facă ceva să mă privească. Când o venit la mine acas’ i-am spus aşe: - Tu mai vrei să pleci acas’? Nu. – Vrei să trăieşti cu mine?... Vrei sa fi soţia me? No, şi o rămas la mine de atunci. Pe 7 martie 2007 ne-am programat la Primărie unde ne-am căsătorit.

Ca să meargă bine căsătoria am zis ieu şi Măria că trebe să fie înţelegere între noi, ca să n-avem probleme… Dacă Măria e de casă şi vre’ să aculte de mine o să fie bine. Io cred că nevasta nu e bine niciodată să o înşeli, aşe cred că e bine. E bine să te căsătoreşti, pentru că nu e bine să trăieşti în concubinaj, nu ai dreptul la serviciu, dacă ai o problemă ceva îţi cere certificatul de căsătorie şi e bine să fi sub acelaşi nume.

La 20 de ani m-am angajat la mătură, la Comprest. Salariul meu îl împart în jumătate: jumătate mie, jumătate lu’ mama.

47

Maică-ea are multe probleme: are datorii la banca. Pe luna salariul meu se împarte aşe: pentru transport, dacă fac datorii la magazin pleacă şi într-acolo, dacă mi-o rămas puţini bani ieu prăjitură să fie 2-3 zile şi luna care vine 2-3 kg de mere ca să fie aşe ca să ne ajungă. Nu ne permitem să ieşim la o plimbare în oraş, dar acas’ ies la o bere, or’ la o prăjitură cu soţia. Nu pot să pui bani deoparte… am încercat, dar când se termină trebe să intru în iei. Când n-am ce munci mai ieu o carte sau o revistă s-o citesc, stau acas’, mă mai duc la biserică sau mă mai ie oamenii să fac curăţenie la iei acas’. După ce termin cu treaba femeile îmi mai dă câte ceva pentru acas’: o hăinuţă, mâncare, bani.

Cu familia mă împac bine, o iubesc, e organizată… Deci ne înţelegem foarte bine şi ne ajutăm unii pe alţii.

Mă am bine cu toată lumea şi nu sunt arătat cu degetul de nimeni. Le zic „bună-ziua” şi dacă mă respectă, îi respect. Vecinii nu zic o vorbă re' despre mine. Unii vecini sunt invidioşi că avem mai mult ca iei, că ne descurcăm mai bine, că muncim şi mai ales acum că am luat cal şi căruţă.

Când lucram pe şantier la 14-15 ani mulţi prieteni râdeau de mine şi băteau joc de mine. Îmi spuneau să merg cu iei la discotecă şi să nu mai muncesc atâta. Deci ei aveau o copilărie stricată. A me’ nu era aşe; lucram până la 8-9 sara, după care intram în casă şi mâncam; după ce mâncam stăteam un pic liniştit, mă lua somnu', adormeam… mă trezeam dimineaţa la ora 6 şi mai veneam sara la 6.

La muncă unii îmi spun că uite ţiganul, dar nu mă afectează cu nimic şi nu e nici o problemă. Pe stradă, când măturam, un bătrân mi-a zis cum te simţi când cineva te face rom. Io i-am spus că nu ştiu altă limbă în afară de română. Dar multă lume mi-o zis că nu arăt ca un ţigan, ci sunt considerat un om ca toţi ceilalţi. Eu ştiu că sunt cu sufletul curat şi nu fac ceva rău, aşa cum se zice de ţigani că sunt răi şi fură.

Religia me e penticostală. Această religie constă în a nu face ce fac celalalte religii. Sărbătorile de la ortodocşi nu se păstrează, nu ai voie să bei, să joci, să curvăriseşti cum ar fi eu să umblu după vecina. Acolo se roagă, se predică din cuvânt Evanghelia, se cântă. Aice, casa nu se sfinţeşte, nu se face cruce, nu se spovedeşte şi nu

48

avem alte cărticele decât Evanghelia. Înainte erau 2-3 fraţi şi mai umblau la noi acas’: se rugau împreună cu familia, cântau împreună cu familia şi provăduie cuvântul din Evanghelie. Când era un om bolnav, fraţii cu credinţă mai în vârstă se roagă pentru el; se dă bani pentru persoanele care au nevoie, pentru cei nevoiaşi, la spital pentru cel bolnav şi în cazul problemelor financiare. Banii nu se înapoiază, se duc în numele Domnului.

Eu îmi doresc să am totul la curtea me, să fiu responsabil pe toate ale mele, să mă văd aranjat, cu animale în curte şi la casa me. Pe copiii mei să-i văd undeva la casa lor, să-i văd că se înţeleg bine, că se iubesc şi să-i văd pe toţi căsătoriţi şi cu copii. Să fie fericiţi şi să le dea Domnu’ sănătate. Vreau ca, copii mei să meargă la şcole, ca să fie educaţi, să înveţe să respecte lumea exact cum am fost şi eu. Dacă avem posibilitate şi sprijin aş vrea să meargă mai departe la şcole.

Primul lucru care l-aş schimba acuma e că aş învăţa ceva şcolă, o meserie, cum se zice. Aşa e viaţa me de la copilărie până acum!

49

CE DIFERENŢĂ EXISTĂ ÎNTRE PERCEPŢIA DESPRE

PRIETENIE A ADOLESCENTULUI INSTITU ŢIONALIZAT

ŞI CEA A ADOLESCENTULUI DINTR-O FAMILIE

NORMAL Ă?

ANA-MARIA DEAK

Identificarea problemei de cunoaştere

În primă fază, în momentul în care am aflat că trebuie să fac o

cercetare, m-am gândit să cercetez ceva despre copiii defavorizaţi

social şi legătura acestora cu abandonul şcolar, dar am sesizat că

era deja o temă cercetată şi în plus răspunsul era predictibil.

A doua temă a avut acelaşi grup ţintă, dar întrebarea mea era:

“de ce nu ştiu aceşti copii ce e prietenia?” lucru sesizat într-o zi

normală de lucru cu ei în care i-am rugat să-mi deseneze ce

înseamnă pentru ei prietenia. Reacţia lor a fost una de panică, de

refuz total pe motiv că ei nu ştiu cum să deseneze prietenia. După

ceva timp am realizat că vârsta aleasă nu era potrivită temei şi nici

metoda nu era potrivită vârstei.

Când am realizat că şi al doilea început de cercetare a eşuat,

am intrat puţin în panică. Mergând zilnic la serviciu, la acest

centru, mi-a venit şi a treia idee. Un alt program al centrului era

cantina socială care oferă trei mese pe zi unor adolescenţi

instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, care îşi

continuau studiile şi locuiau în internatele unor licee din Braşov.

Printre aceşti băieţi aveam deja câţiva prieteni pentru că ne

cunoşteam de aproximativ un an.

Gândindu-mă într-o zi la tema prieteniei am început să-mi

pun câteva întrebări: oare prietenii mei din afara centrului au

50

aceeaşi percepţie despre prietenie ca şi cei din centru? Oare sunt la

fel de fideli şi ataşaţi faţă de prieteni? Ce condiţii trebuie să

îndeplinească o persoană pentru a fi considerată „prieten” de

ambele categorii? Mi-am pus aceste întrebări gândindu-mă „oare ei

mă consideră o prietenă adevărată?”, după criteriile lor. Poate

criteriile mele diferă de ale lor.

M-am gândit că dacă această cercetare îmi va răspunde la

aceste întrebări, atunci primul beneficiu îl voi avea eu, voi ştii

părerile prietenilor mei despre această temă. Beneficiile pentru

asistenţa socială sunt informaţiile care ne vor arăta cum trebuie să

ne purtăm cu adolescenţii instituţionalizaţi pentru ca aceştia să

beneficieze de o dezvoltare cât mai normală în ceea ce priveşte

relaţionarea cu ceilalţi.

Tipul cercetării

Această cercetare este:

• Calitativă – deoarece îmi propun să descopăr, să înţeleg care

este percepţia adolescenţilor instituţionalizaţi comparativ cu

cea a adolescenţilor dintr-o familie normală referitoare la

prietenie, să înţeleg care sunt criteriile după care o persoană

poate fi numită prieten de către aceste două tipuri de

adolescenţi.

• Descriptivă – pentru că voi încerca să descriu caracteristicile

prieteniei, văzută din ambele puncte de vedere şi să

evidenţiez diferenţele.

Abordarea teoretică

Cercetarea mea se încadrează în interacţionismul simbolic

deoarece de-a lungul ei am încercat să descopăr cum văd cele două

categorii de adolescenţi conceptul de prietenie, ce obligaţii derivă

51

din această legătură, ce consideră ei că presupune o relaţie de

prietenie.

Această cercetare este un studiu cu mai multe unităţi de

investigare, care are în vedere compararea percepţiei faţă de

prietenie a două categorii de adolescenţi care diferă prin condiţiile

materiale, modul în care au fost crescuţi, prin calitatea şi cantitatea

de afecţiune primită din partea familiei.

Culegerea datelor

În obţinerea datelor am recurs la mai multe metode şi tehnici,

procedeu numit triangulaţie metodologică: observaţia de teren,

deschisă, semistructurată, în sensul că am discutat pe o temă dată,

dar fără să pun întrebări care i-ar fi putut ghida. O altă metodă a

fost culegerea datelor vizuale: i-am rugat pe adolescenţi să-mi

deseneze şi să-mi scrie câteva rânduri despre ce reprezintă pentru

ei prietenia. Menţionez că pentru desene au avut la îndemână toate

instrumentele necesare (creioane, culori, linii, hârtie) şi a fost

opţiunea lor dacă le-au folosit sau nu.

Analiza datelor

Pentru analizarea datelor am ales codarea teoretică folosind

ca şi proceduri codarea deschisă şi cea axială (anexate la finalul

articolului). În prima fază am analizat datele propoziţie cu

propoziţie, apoi am continuat cu codarea axială încercând să leg

categoriile şi subcategoriile astfel încât acestea să prindă sens. Am

făcut câte o prezentare schematică a datelor pentru fiecare din cele

două grupe (adolescenţi instituţionalizaţi şi adolescenţi din familii

normale). Nu am considerat necesar să fac câte o schemă pentru

fiecare persoană pentru că, după părerea mea, ar fi complicat

interpretarea datelor.

52

Eşantionul a fost format din 8 adolescenţi, 4 instituţionalizaţi

şi 4 provenind din familii normale, cu vârste cuprinse în intervalul

17-20 de ani. Menţionez că toţi sunt elevi, la licee cu grad

asemănător de performanţă.

Interpretarea datelor

Pe baza analizei datelor obţinute de la cele două categorii voi

încerca să descriu în câteva cuvinte părerile, opiniile, impresiile

adolescenţilor despre prietenie.

După ce am observat în detaliu desenele făcute de cele două

categorii am ajuns la concluzia că şi prin desene exprimă ideile

principale pe care le-au enunţat în partea scrisă a cercetării. Practic,

desenele au fost diferite de la o categorie la alta.

Desenele celor crescuţi în familii normale au fost colorate,

mari – adică au folosit întreaga pagină pentru a desena, vesele –

semnificau sentimentul de fericire, bucurie care le era inspirat de

acest concept, feţele persoanelor erau în formă de inimă – pentru a

reprezenta afecţiunea prezentă într-o relaţie de prietenie.

Desenele adolescenţilor instituţionalizaţi au fost făcute doar

cu ajutorul creionului, nu exista culoare, au desenat doar beneficiile

prieteniei – după cum ne arată şi unul din moto-urile folosite „Toţi

pentru unul şi unul pentru toţi, în momente grele”, nefiind incluse

sentimentele care i-ar fi putut ajuta să vadă şi o altă faţă a

prieteniei. Desenele se întindeau pe o mică parte a paginii, chiar în

centru, iar persoanele desenate aveau pe faţă un mic zâmbet, fără

alte elemente de veselie în desen.

Un lucru important pe care l-am observat în desene este

numărul de prieteni desenaţi: toţi cei din familii normale au desenat

doar două persoane ţinându-se de mână (un băiat şi o fată), pe când

cei instituţionalizaţi au desenat minim trei persoane ţinându-se de

53

mână. Acest lucru ne arată, după părerea mea, nevoia fiecărei

categorii de a avea prieteni, dar acest lucru mai este influenţat şi de

numărul de persoane cu care a crescut sub acelaşi acoperiş. La cei

instituţionalizaţi există posibilitatea să fi desenat mai multe

persoane pentru că la orfelinat stau mai mulţi copii în aceeaşi

cameră şi astfel sunt obişnuiţi cu un număr mare de persoane în

jurul lor.

În urma analizei datelor scrise am descoperit că între

percepţiile celor două categorii nu există foarte multe diferenţe ci

mai degrabă asemănări (spre mirarea mea!).

Adolescenţii instituţionalizaţi care şi-au exprimat părerea

despre prietenie sunt persoane care au crescut fără părinţi şi care şi-

au trăit întreaga viaţă alături de prieteni, zi de zi , 24 de ore din 24,

prieteni pe care şi i-au făcut în casele de copii unde au crescut. Au

început doar cu relaţii de amiciţie, de conlocuire care s-au întărit

prin sinceritatea, bunătatea şi ajutorul reciproc pe care şi le-au

oferit ori de câte ori aveau nevoie. Bunul mers al acestei relaţii care

pentru ei a devenit „un lucru special, deosebit, sfânt, care nu se

poate exprima în cuvinte” presupune şi anumite condiţii impuse de

ei cum ar fi să nu se jignească, să aibă încredere deplină unul în

celălalt, să se ajute reciproc, să se înveselească în momentele grele,

pentru a trece mai uşor peste ele.

Aceasta este una şi cea mai mare diferenţă între cele două

categorii: cei instituţionalizaţi nu-şi pot imagina relaţia de prietenie

fără a-şi impune condiţiile precizate mai sus, iar din datele culese

reiese că acestea provin din dezamăgirile prin care au trecut, de

când s-au născut până la adolescenţă. Condiţiile impuse sunt ca un

scut de apărare pentru ei.

54

În schimb de la adolescenţii care provin din familii normale

reiese că prietenia este foarte importantă, chiar vitală, după spusele

lor, prietenia se bazează pe comunicare (lucru care la cealaltă

categorie nu este menţionat, nici măcar amintit în treacăt).

Adolescenţii instituţionalizaţi spun că prietenia se bazează

mai mult pe lucruri concrete cum ar fi oferirea de ajutor, iar ceilalţi

din familii normale accentuează latura sentimentală, sensibilă a

prieteniei, adică se bazează pe iubire, comunicare, înţelegere,

respect, sociabilitate. Ei asociază prietenia cu „căldura soarelui, un

zâmbet, iubire”.

Un lucru pe care l-am observat, din propria experienţă şi care

se întâmplă la adolescenţii instituţionalizaţi e acela că odată ce şi-

au făcut un prieten adevărat, încearcă din răsputeri să menţină

relaţia şi să n-o piardă. Referitor la această observaţie, chiar unul

din adolescenţii instituţionalizaţi cu care sunt şi prietenă, a afirmat:

„Ştii cum suntem noi când reuşim să ne facem un prieten de suflet,

de care ne simţim apropiaţi?, suntem ca nişte lipitori, ne prindem

de ei şi nu îi lăsăm să ne scape”. După părerea mea, este o

afirmaţie cu totul şocantă, cred că adolescenţii în ziua de azi sunt

mult mai superficiali.

Autoevaluarea cercetării

În primul rând, din punctul de vedere al saturaţiei teoretice nu

sunt foarte mulţumită, nu cred că am umplut toate golurile şi cred

că ar mai fi trebuit culese câteva date, dar din cauza timpului şi a

unor impedimente de locaţie nu am reuşit.

În ceea ce priveşte rezultatul sunt mulţumită pentru că m-a

surprins, adică nu a rezultat ceea ce credeam iniţial şi anume că

adolescenţii instituţionalizaţi nu pot crea prietenii adevărate şi că

sunt foarte diferiţi de cei din familii normale din acest punct de

55

vedere. Am fost uimită de superficialitatea de care au dat dovadă

adolescenţii din familii normale şi de implicarea celorlalţi cu

privire la păstrarea unei prietenii.

Acest proiect de cercetare a fost o încercare grea pentru mine,

dar în acelaşi timp şi de autodepăşire în încercarea de a-mi dovedi

că pot face şi asta.

Cu siguranţă pe viitor, după ce voi dobândi mai multă

experienţă voi reuşi să realizez cercetări mult mai bune.

56

Codare axială - Adolescenţii care provin din familii normale

Prietenia e

vitală

Prietenie

adevărată

Caracteristicile ei

“Fără prieteni

existenţa

noastră nu şi-ar

avea rostul”

Înţelegere

Iubire

Comunicare

Sociabilitate

Respect

Cel mai de

preţ lucru

Asociat cu:

• Căldura soarelui

• Zâmbet

• Iubire

Nu se poate descrie

Se simte

57

Prietenia

Se bazează pe:

• Sinceritate

• Bunătate

• Ajutor

Ceva

deosebit

Uneori nu se

exprimă în

cuvinte

Un lucru sfânt

Un lucru special

Se bazează pe al

cunoaşte pe

celălalt

Să nu se

jignească

Să ştii să-ţi binedispui

prietenii

Să aibă încredere deplină

Să se ajute reciproc

Trebuie să se asemene

din anumite puncte de

vedere

Condiţiile unei prietenii

adevărate

Relaţie

de

amiciţie

Caracteristicile ei

Codare axială – Adolescenţii institu ţionalizaţi

58

59

COPII DEFAVORIZA ŢI VERSUS COPII DIN FAMILII

ÎNSTĂRITE.

ANALIZA PLANURILOR LOR DE VIITOR

ANDREEA GHERCĂ

Cercetarea mea are ca principal obiectiv analiza planurilor de

viitor ale copiilor ce provin din familii defavorizate (deci cu un

nivel de trai scăzut - fără locuri de muncă stabile, fără locuinţe

proprii etc.) din Asociaţia X comparativ cu planurile de viitor ale

copiilor din familiile înstărite. Prin această cercetare mi-am propus

să aflu ce planuri de viitor au şi ce meserii îşi doresc copiii

defavorizaţi în comparaţie cu ceilalţi copii din familii înstărite.

Ideea acestei cercetări mi-a venit la locul de practică,

Asociaţia X, o asociaţie care îi ajută pe copiii defavorizaţi să-şi

continue studiile oferindu-le ajutor în efectuarea temelor,

implicându-i în anumite activităţi, jocuri care să le dezvolte

creativitatea şi încrederea în sine. Sarcina mea în cadrul acelei

Asociaţii era aceea de a face temele cu copiii. Iniţial nu am

remarcat nimic special la ei dar ajungând să îi cunosc mai bine am

observat că sunt nişte copii diferiţi de restul celor de vârsta lor.

Spun că erau diferiţi deoarece la întrebarea “Ce îţi doreşti tu cel

mai mult?” majoritatea îmi dădeau un răspuns foarte simplu: ” Nu

foarte multe: mâncare bună, o casă frumoasă şi să învăţ bine”.

Am rămas uimită pentru că mă aşteptam să îmi enumere diverse

lucruri cum ar fi: maşini scumpe, vile cu piscină, bani mulţi,

excursii în locuri extravagante, bijuterii etc., şi nicidecum lucruri

atât de simple. Imediat mi-a venit în minte o comparaţie între aceşti

copii şi copiii din familiile bogate, care le cer părinţilor cele mai

60

noi şi scumpe lucruri şi mi-am zis că asta merită să fie cercetat.

Scopul acestei cercetări este deci acela de a afla ce anume i-a

determinat pe copiii defavorizaţi să ia anumite decizii în ce priveşte

viitorul lor, criteriile în funcţie de care ei îşi aleg meseriile şi

planurile de viitor.

Cercetarea este una descriptivă deoarece descrie procesul

decizional al ambelor categorii de copii în ceea ce priveşte

planurile de viitor. Această cercetare răspunde la următoarele

întrebări:

• Ce i-a determinat să aleagă o anumită meserie de viitor pe

aceşti copii?

• Cine i-a influenţat în luarea deciziilor?

• Ce modele şi ce planuri de viitor au?

• De cât timp au aceste planuri?

Subiecţii cercetării mele sunt şase copii cu vârste cuprinse

între 7 şi 9 ani. Trei dintre ei provin din familii defavorizate şi am

făcut cunoştinţă cu ei la locul de practică, iar ceilalţi trei copii

provin din familii înstărite şi am luat legătura cu ei prin intermediul

prietenilor şi al familiei. Cu unul dintre subiecţii mei am comunicat

prin intermediul internetului.

Nu am avut foarte multe dificultăţi cu subiecţii mei, la

început au fost aşa cum era de aşteptat puţin inhibaţi dar după ce i-

am informat în legătură cu ce anume vreau de la ei am reuşit să

comunicăm deschis, ba chiar a început să le placă deoarece se

simţeau şi ei valoroşi, persoane importante.

Codarea materialului este una teoretică cu toate cele trei

proceduri ale sale şi anume:

• Codarea deschisă - în care am subliniat frazele importante

din documentele scrise pe baza informaţiilor oferite de copii iar în

61

acest fel am reuşit să obţin coduri, pe care le-am grupat mai apoi în

categorii;

• Codarea axială - unde am creat legături între categoriile

descoperite anterior în codarea deschisă şi subcategoriile lor. De

exemplu categoria “meserii de viitor” se află în legătură cu

subcategoriile: ”cum au apărut planurile pentru această meserie”,

“cauze ce au dus la această decizie”.

• Codarea selectivă - aici am ales o categorie principală numită

nucleu, în jurul căreia am grupat şi celelalte categorii şi

subcategoriile lor. De exemplu nucleul acestei cercetări îl

reprezintă “planurile de viitor ale copiilor defavorizaţi”, de acesta

sunt legate categoriile: ”meserii de viitor”, “motivarea alegerii

meseriilor”, “dorinţe pentru viitor” şi subcategoriile acestora.

Eşantionarea teoretică am realizat-o prin colectarea datelor de

la subiecţii pe care i-am menţionat anterior după criteriile: vârstă şi

categorie socială. Am colectat date de la doi subiecţi, am dezvoltat

nişte idei, am văzut cam ce povestesc şi am cules date de la încă

patru subiecţi. Răspunsurile subiecţilor au fost grupate mai apoi pe

categorii pentru a putea face comparaţii între ei la sfârşitul

cercetării.

Rezultatul cercetării este o teorie întemeiată deoarece am

extras datele de pe teren, de la subiecţii mei, nu am mers cu o

ipoteză stabilită anterior. Am “cules“ informaţii de la mai mulţi

subiecţi din categorii diferite pe care le-am organizat mai apoi

adică am încercat să întemeiez o teorie pe baza datelor colectate pe

parcursul cercetării. Iată paşii f ăcuţi:

1. am colectat datele de pe teren; am discutat cu copiii, le-am

ascultat dorinţele şi planurile de viitor, i-am lăsat să

62

povestească ce îşi doresc ei de la viaţă, ce le place şi ce nu în

mediul în care trăiesc etc.;

2. am transcris datele obţinute de la subiecţi;

3. am făcut codarea deschisă şi am grupat pe categorii

informaţiile culese;

4. am încercat să ajung la saturaţia teoretică, chiar dacă nu a fost

o saturaţie în adevăratul sens al cuvântului datorită numărului

mic de subiecţi, adică la un punct în care am crezut eu că nu

mai am nevoie de informaţii, că am aflat cam tot ce se putea

despre subiectul cercetării mele;

5. m-am reîntors pe teren pentru a afla mai multe date de la

subiecţii mei, acolo unde nu aveam destule informaţii pentru

a elabora o concluzie;

6. am realizat eşantionarea teoretică;

7. codarea axială;

8. am realizat şi integrarea teoretică cu ajutorul codării

selective;

9. am încercat să umplu golurile lăsate din discuţiile avute cu

subiecţii mei.

Am ales să prezint datele sub forma unei matrice, adică a

unui tabel cu dublă intrare în interiorul căruia am introdus

categoriile descoperite în codarea materialului, conceptele sau

frazele deosebite. Iată aşadar un exemplu de matrice:

Subiect Planuri de viitor, meserii de viitor

Cauze ce au determinat luarea acestor decizii de viitor

Persoanele care au contribuit la luarea acestor decizii

Menţinerea planurilor, durata acestora

M.A.M - vrea să - are note - profesoara - vrea să

63

devină profesoară de religie

foarte mari la religie; - răspunde tot timpul la această materie; - merge mereu la biserică.

de religie pentru că îi vorbeşte mereu frumos şi îi dă note mari.

devină profesoară de religie de 2 ani.

G.C - vrea să devină poliţist dar şi fotbalist

- vrea să prindă hoţii şi să aibă pistol; - s-a uitat la multe filme cu poliţişti.

- vrea să fie ca poliţiştii din Stupini, să oprească maşinile care merg cu viteză

- vrea să devină poliţist de când a văzut ce maşini frumoase au şi cât de respectaţi sunt.

T.I.A - vrea să devină poliţist, jandarm sau fotbalist.

- jandarm şi poliţist vrea să devină pentru a curăţa lumea de hoţi dar şi pentru că îi plac filmele poliţiste; - vrea să devină şi fotbalist pentru că îi place fotbalul

- vrea să fie ca poliţiştii de la el din comună sau ca jandarmii din oraş; - vrea să fie fotbalist pentru că îi place de Mirel Rădoi.

- de 1 an şi ceva vrea să devină poliţist de când a văzut mai multe filme cu poliţişti, iar fotbalist de multă vreme.

Matrice: Copii defavorizaţi

64

Iată şi concluziile la care am ajuns în urma acestei cercetări:

• Copiii defavorizaţi din Asociaţia X îşi menţin dorinţele în

ceea ce priveşte planurile de viitor: ”îmi doresc să mă fac

profesoară de religie din clasa І”, “…p ăi cred că de vreo 2 ani

aşa, de când am văzut ce maşini faine au poliţaii” asta în timp ce

copiii din familii înstărite îşi schimbă dorinţele în funcţie de noile

apariţii în materie de meserii, de implicaţiile pe termen lung ale

alegerii acestor meserii: “…meseria de informatician este o

meserie de viitor”

• Copiii defavorizaţi îşi aleg meseriile fiind influenţaţi de

modelul persoanelor cunoscute lor: ”vreau să mă fac poliţai ca să

prind hoţii să am şi eu maşină şi pistol ca poliţaiul din comună”,

”…vreau să mă fac profesoară de religie pentru că am note mari

la religie şi pentru că îmi place mult de doamna că îmi vorbeşte

frumos şi mă pune mereu să răspund”. Copiii din familii înstărite

nu au în schimb modele clare, ei îşi evaluează propriile capacităţi şi

decid în consecinţă, îşi doresc aşadar să facă ceea ce cred ei că li se

potriveşte, ceea ce au fost încurajaţi de alţii să facă, fără a avea un

model concret sau un exemplu de urmat ca în cazul copiilor

defavorizaţi: “vreau să mă fac informatician pentru că îmi place

să stau foarte mult la calculator, să aflu cum funcţionează şi să îl

repar când se strică... mama îmi zicea că atunci când eram mic

îmi plăcea să mă joc tare mult la calculator şi îi puneam tot felul

de întrebări cum se fac calculatoarele, ce au înăuntru, de ce se

strică, cum se repară“, “vreau să mă fac cântăreaţă pentru că

ştiu să cânt şi să dansez, am ureche muzicală, copiii de afară mi-

au zis asta”.

• Copiii din familii defavorizate nu îşi doresc lucruri

scumpe sau foarte sofisticate: ”…vreau să vizitez Iaşul“, “vreau

65

să am multă mâncare: cartofi prăji ţi, eugenii, napolitane, şniţele,

corn cu ciocolată, banane, mere”. Copiii din familii înstărite îşi

doresc în schimb lucruri scumpe: ”vreau să am un laptop…”,

“…vreau o maşină vişinie…”.

• Copiii defavorizaţi au aspiraţii de lungă durată modeste

din punctul de vedere al câştigurilor materiale: ”…vreau să mă fac

poliţai…”, “…vreau să mă fac profesoară de religie…”. Copiii

din familii înstărite au însă aspiraţii de lungă durată măreţe:

”…vreau să fiu inginer…”,”…vreau să mă fac cântăreaţă”,

“vreau să fiu doctoriţă…”.

Dacă aş prezenta rezultatele cercetării sub formă de story

telling, ele ar arăta în felul următor:

Mă numesc G.C. am 8 ani şi sunt în clasa a П-a locuiesc în

comuna S împreună cu sora mea mai mică şi cu părin ţii mei. Mă

înţeleg bine cu sora mea şi o mai ajut aşa câteodată la treburile

din casă că ea nu prea face treabă că e mai mică, îi place mai

mult să se joace, ea trebuie să spele vasele şi să o mai ajute pe

mama la bucătărie dar mai mult se uită la televizor la desene

animate. Nu prea mai vreau fraţi sau surori că suntem după aia

prea mulţi şi trebuie să împart totul cu ei. Îmi place să îmi ajut

părin ţii, eu fac multă treabă prin curte tai lemnele, mai mătur

prin casă, prin curte şi mai fac curat la animale. Odată am plâns

din cauza asta că eu făceam curat la animale şi m-a văzut un

coleg de-al meu şi a început să râdă de mine, nu prea am mai

vrut să fac curat după aia dar mi-a trecut că am vorbit cu tata şi

el mi-a zis că nu e nimic rău că fac curat la animale şi că trebuie

să fiu mândru. Nu toţi colegii mei din clasă sau prietenii fac

curat la animale, dar mie îmi place şi acuma sunt mare trebuie să

îi ajut pe părin ţii mei. Îmi place să mă uit la televizor, să merg la

66

şcoală, să mă joc cu colegii mei în pauză. Cel mai tare îmi plac

româna, sportul, desenul şi matematica. Vreau să mă fac poliţai

când cresc mai mare dar trebe să fac cică Academia de Poliţie şi

cred că e cam grea. Am văzut că au maşini faine poliţaii din

comuna mea au şi motocicletă, pistol, ştiu să se bată… vreau şi

eu să fiu poliţai ca să am toate astea. Sunt bine văzuţi poliţaii,

sunt respectaţi de oameni că prind hoţii, îi urmăresc pe ăia care

merg prea repede cu maşinile şi le dau amendă. Prima data mi-

au plăcut poliţaii când i-am văzut în filme la televizor şi după aia

au început să îmi placă şi ăştia de la mine din comună şi ăia din

oraş. Vreau să mă mai fac şi fotbalist ca să mă placă oamenii, să

fiu cunoscut de toată lumea, să îi întâlnesc pe ceilalţi fotbalişti,

dar mai tare vreau să mă fac poliţai. Îmi place vara că merg în

excursii cu Asociaţia X, mai merg şi cu părin ţii mei câteodată, e

fain că stau acasă şi am timp să mă joc cu prietenii. Aş avea eu

multe dorinţe dar cel mai tare îmi doresc să am o maşină, o

Dacia din asta nouă Logan că aia veche nu e aşa faină şi se

strică repede nu e bună, mai vreau o casă cu baie, bucătărie

înăuntru, garaj pentru maşină şi un calculator. Mai vreau şi

multă mâncare cartofi prăji ţi, şniţele, ciorbă dar mai puţină aşa,

napolitane, eugenii, banane, mere, corn cu ciocolată şi budincă.

Dacă aş avea aşa o casă mare nu aş vrea să stau cu părin ţii mei

sau cu sora mea că ei au altă casă asta e doar a mea şi aş vrea să

stau singur, doar dacă nu ar avea unde să stea i-aş lăsa să stea la

mine în casă.

Prima poveste a fost cea a unui copil ce provine dintr-o

familie defavorizată, iar cea de-a doua poveste este cea a unui copil

dintr-o familie înstărită.

67

Sunt A.A. am 9 ani şi sunt din Botoşani. Acolo stau

împreună cu sora mea mai mare şi cu mama mea. Tata este

plecat în străinătate unde are un contract cu o firmă de

construcţii, este inginer. Şi eu vreau să mă fac inginer ca tata

pentru că el câştigă foarte bine, aş vrea să stea mai mult timp

acasă cu noi dar nu se poate pentru că aici nu ar câştiga la fel de

bine şi tocmai din această cauză preferă să lucreze în străinătate.

Mi-aş dori de asemenea să devin informatician căci este o

meserie de viitor şi îmi place foarte mult să stau la calculator, să

aflu cum funcţionează şi să îl repar când se strică, mama îmi

povesteşte că atunci când eram mic îmi plăcea să mă joc tare

mult la calculator şi îi puneam tot felul de întrebări cum se fac

calculatoarele, ce au înăuntru, de ce se strică, cum se repară, am

stricat şi câteva mixere şi multe alte lucruri de prin casă, îmi

plăceau chiar şi lămpile am chiar şi acum câteva acasă. Îmi place

să merg la şcoală, să învăţ si cel mai tare îmi place să mă joc cu

colegii mei de clasă cu care mă înţeleg foarte bine, chiar şi cu

fetele mă joc. Ca materii preferate la şcoală am fizica şi

matematica, la română nu îmi place că trebuie să citesc multe

cărţi şi să fac compuneri. Îmi place să fac excursii cu familia în

special când vine tata acasă ne plimbăm peste tot în ţară, văd

lucruri noi, frumoase şi sunt foarte încântat că am ce să

povestesc colegilor mei când mă întorc la şcoală, facem chiar şi o

întrecere ca să vedem care dintre noi am fost în cele mai

frumoase locuri în vacanţă chiar am câştigat de câteva ori, la

anul tata a promis că o să mergem toţi la el în Irlanda cred că o

să fie cea mai frumoasă excursie de până acum abia aştept. Îmi

pare aşa puţin rău, că nu am foarte mult timp liber, am oră de

dans de 2 ori pe săptămână, fac ore de engleză în particular şi am

68

făcut înainte şah şi tenis dar tenisul nu mi-a plăcut foarte tare şi

nu am mai vrut să merg iar şah am făcut doar puţin timp. Dansul

îmi place foarte tare, la început nu mi-a plăcut credeam că o să

fie ca şi tenisul cu multe reguli şi antrenamente grele dar dansul

este foarte frumos şi îmi place foarte, foarte tare chiar aş vrea să

ajung un dansator renumit, aşa cum sunt cei de la televizor.

Vreau să fac şi o facultate, să o termin să-mi găsesc o meserie

după aceea şi să dansez foarte bine, cam asta vreau să fac când

am să cresc mai mare. Îmi doresc foarte mult un laptop foarte

performant, un căţel, am şi un papagal dar nu îmi place foarte

tare pentru că nu mă pot juca cu el aşa cum aş putea să mă joc

cu un câine, şi aş mai vrea să mă mut la Braşov pentru că este un

oraş mai mare şi acolo sunt şi verişoarele mele. Vreau să mă mut

în Braşov şi pentru că este un oraş frumos sunt munţi acolo şi

sunt multe lucruri de vizitat.

Acestea sunt poveştile a doi dintre subiecţii mei, copii

apropiaţi ca vârstă dar foarte departe unul de celălalt datorită

condiţiilor materiale şi a planurilor de viitor.

Iată aşadar care este diferenţa dintre copiii proveniţi din

familii defavorizate şi copiii din familii înstărite, unii se

maturizează mai repede căci grijile părinţilor devin, poate fără voia

acestora, şi grijile lor, iar alţii trăiesc cu intensitate, aşa cum este şi

normal fiecare clipă a copilăriei şi bucuriile pe care aceasta le

oferă, ei nu îşi fac griji pentru ziua de mâine, pentru bani sau

pentru haine, aceste lucruri cad în grija părinţilor, ei doar cer şi

aşteaptă să primească. Ne putem da seama de ce copiii defavorizaţi

îşi doresc lucruri simple şi sunt atât de fermi în deciziile pe care le

iau în comparaţie cu ceilalţi copiii din familii înstărite. Ei ştiu că

viaţa nu este una uşoară şi că trebuie să lupte dacă vor să aibă mai

69

mult decât au reuşit părinţii lor să le ofere, viitorul îl construiesc

singuri iar prezentul îl trăiesc alături de cei care sunt asemeni lor,

fără prea multe jucării, cadouri scumpe şi pretenţii foarte mari.

Trăiesc în mica lor lume înconjuraţi de simplitate, lipsuri şi dorinţe

absolut normale pentru ceilalţi copii dar atât de măreţe şi greu de

atins pentru ei. O meserie banală, am putea spune noi, de poliţist

poate fi pentru ei un vis devenit realitate, o modalitate de a se

afirma, o cale spre o viaţă mai bună, o profesie care poate impune

respectul celorlalţi, care poate schimba păreri şi impune admiraţie.

Unii îşi doresc lucruri costisitoare cum ar fi laptop-ul sau

excursii într-o ţară străină iar alţii nu îşi doresc decât să aibă măcar

o parte din lucrurile ce altora li se par atât de normale: mâncare

bună, o casă cu baie, bucătărie şi un calculator.

Acestea sunt concluziile la care am ajuns în urma cercetării

mele, sper că am reuşit să vă fac cunoscută lumea acestor copii şi

importanţa pe care aceştia o dau meseriilor şi planurilor de viitor,

precum şi diferenţa dintre aceştia şi copiii din familii înstărite.

70

71

REGULILE DIN CAMERELE C ĂMINELOR

STUDENŢEŞTI

DANIELA ELENA ILINCA

Ideile mele iniţiale pentru cercetare mi-au venit destul de

târziu, în momentul în care am aflat agenţia în care urma să îmi

desfăşor activitatea de practică, dar am renunţat la ele ulterior,

datorită faptului că nu reuşisem să am un contact mulţumitor cu

terenul, care să îmi dea speranţa că îmi voi putea atinge obiectivul.

Îmi propusesem să descopăr de ce persoanele instituţionalizate în

Căminul Pentru Persoane Vârstnice nu doreau să se destindă, să se

“distreze”, să-şi petreacă timpul liber (care e destul de lung) într-un

mod plăcut, interactiv, deşi aveau puse la dispoziţie în incinta

căminului: sală de lectură, sală de desfăşurat diverse activităţi de

recreere (joc de şah, de cărţi, table, rummy, etc.), bazin de înot, sală

de forţă, etc. Mă refer, desigur, la persoanele capabile să se

descurce singure în ceea ce priveşte deplasarea.

Neavând încă la momentul respectiv un contact cu terenul

care să mă mulţumească şi nefiind sigură de momentul în care aş fi

reuşit să obţin datele necesare, am renunţat la idee şi m-am orientat

spre o alta. În urma numeroaselor probleme întâmpinate în camera

de cămin (în care mai locuiam la momentul respectiv cu alte trei

persoane) – probleme legate de nerespectarea (din partea mea,

evident) unor reguli nescrise stabilite de ele înainte de a mă muta

eu în camera respectivă (eu m-am mutat acolo la aproximativ două

luni de la începerea anului universitar), am decis că acesta ar fi un

subiect ideal de cercetare: luam zilnic contact cu terenul şi cu

potenţialii subiecţi. De fiecare dată când făceam un lucru care nu le

72

convenea, colegele de cameră “îmi scoteau ochii” că încalc o

regulă (nu-mi spuseseră nimic de existenţa unor reguli în cameră),

urmând ca după o lună de la mutarea mea să mă trezesc pe perete

cu un regulament întocmit de ele (doar întocmit, nu şi respectat).

Acesta a fost momentul în care m-am gândit că ar fi bine dacă aş

încerca să aflu situaţia din celelalte camere, legată de reguli, altele

decât cele impuse de cămin. Am vrut să aflu ce fel de reguli sunt:

scrise/nescrise, obişnuite/neobişnuite, simple/complicate, de cine

sunt întocmite, etc. Acesta a devenit obiectivul final al cercetării

mele.

Camerele în care am intrat pentru a observa dacă există reguli

scrise sunt în număr de 34. Este vorba despre căminele studenţeşti

din Braşov, atât din complexul Memorandumului, cât şi de pe

Colina Universităţii. Toate căminele în care am cules date sunt

mixte; în fiecare cameră sunt cazate câte patru persoane. Dintre

cele 34 de camere din căminele braşovene, în 14 am intrat cu

gândul de a observa dacă există un regulament scris, dar nu am

găsit nici unul, ci doar două tabele şi un grafic cu zilele de

curăţenie ale fiecărui student din camerele respective. În celelalte

20 de camere, pe lângă observaţii, am şi discutat despre reguli. În

camerele de băieţi, şase la număr, n-am găsit nici un regulament

scris; mi s-a spus că nu există reguli, ci fiecare face tot ce doreşte.

Doar curăţenia o realizează pe rând. În toate celelalte camere mi s-

a vorbit despre existenţa regulilor, fie scrise, fie nescrise.

Nu am întâmpinat dificultăţi majore în culegerea datelor, ci

doar unele de importanţă minimă, care s-au remediat ulterior, cum

ar fi: amânarea (persoanele intervievate m-au amânat din lipsă de

timp) şi părerea lor conform căreia dacă nu există un regulament

scris în cameră, atunci nu existau deloc reguli (a trebuit să-i iau la

73

bani mărunţi, să insist). Problema se rezolva uşor cu o întrebare de

genul: “dar ce, voi staţi în mizerie?”. Îmi răspundeau negativ,

fireşte, iar eu completam: “şi atunci?!” Astfel le dădeam un

exemplu, iar ei realizau mai uşor că un regulament nu trebuie

neapărat să fie scris). În rest, persoanele intervievate au fost

deschise, dispuse să îmi răspundă la întrebări de orice fel.

Cercetarea mea este una ştiinţifică de tip calitativ deoarece nu

am căutat să aflu date statistice, numere, cifre, ci aspecte de

profunzime despre regulile ce se regăsesc în camerele de cămin.

Cercetarea iniţială ar fi fost explicativă pentru că doream să

aflu motivele refuzurilor persoanelor vârstnice de a petrece timpul

liber în sălile special amenajate, cauzele care determină refuzurile,

explicaţiile posibile pentru un astfel de comportament (căutam

răspunsuri la întrebarea “de ce?”). În schimb, actuala cercetare este

descriptivă întrucât descriu situaţia existentă în camerele de cămin,

regulamentele de ordine interioară întocmite de studenţi. Întrebările

la care mi-am propus să găsesc răspunsul sunt: “Cine face

regulile?”, “Cum se întocmesc ele?”, “Câte reguli există într-o

cameră?”, “Când au fost întocmite si în ce fel?”, caracterul

întrebărilor fiind un alt argument în favoarea faptului că cercetarea

mea este una descriptivă.

În analiza datelor, am folosit ca şi metodă codarea teoretică.

Pentru a-mi uşura munca şi pentru a selecta ideile din textele care

mă interesau, am apelat la codarea deschisă, prin intermediul căreia

am format categorii de reguli (vezi Anexa 1). Deoarece aveam

categorii de reguli care se asemănau într-o mare măsură, am utilizat

şi codarea axială (vezi Anexa 2). Aceasta mi-a uşurat şi mai mult

efortul pe care urma să îl depun la interpretarea datelor. Întrucât am

74

utilizat două tehnici - codarea deschisă şi codarea axială - în

cercetare se regăseşte triangulaţia metodelor.

Pentru prezentarea vizuală a datelor, folosindu-mă de codarea

deschisă, am realizat matricea (vezi Anexa 3).

Instrumentele de care m-am folosit sunt observaţia (într-o mai

mică măsură) şi interviul. Observaţia a fost de teren (deoarece a

fost făcută în mediul natural al subiecţilor – căminul sau chiar

camera lor), deschisă (i-am pus la curent pe studenţi în legătură cu

ceea ce urmăresc), structurată (am avut un plan dinainte stabilit: să

merg pe teren şi să caut eventuale reguli scrise pe pereţi, dulapuri,

uşi, etc., să văd mimica persoanelor respective când vorbeau despre

o anumită regulă; astfel puteam înţelege dacă le respectă, dacă sunt

de acord cu ele, etc.).

Celălalt instrument folosit - interviul - a fost semistructurat

pentru că nu aveam un ghid pregătit anterior (fiindcă nu ştiam cum

vor reacţiona subiecţii, nu ştiam dacă regulile coincideau etc.), dar

am avut în minte nişte idei, nişte teme majore despre care voiam să

aflu informaţii. Întrebările au decurs de la sine, au rezultat în urma

răspunsurilor primite, deci nu au fost formulate cu exactitate

înainte de intrarea pe teren.

Aceste două metode mi s-au părut cele mai adecvate şi

eficiente pentru cercetarea mea; îmbinându-le, am utilizat

triangulaţia între metode.

Am realizat eşantionarea la interpretarea datelor pentru că am

selectat din materialul de analizat şi interpretat doar ceea ce m-a

interesat, doar regulile care mi s-au părut importante şi

eşantionarea la prezentarea datelor pentru că am prezentat doar

ceea ce mi s-a părut mai spectaculos.

75

Subiecţii i-am selectat în funcţie de sex, facultate, an de

studiu, colegi de cameră (din ani mai mari sau mai mici, de altă

naţionalitate, etc.), dar şi prin tehnica bulgărelui de zăpadă. În timp

ce stăteam de vorbă cu un subiect despre regulile existente în

camera în care locuieşte, acesta îşi amintea că a văzut nişte reguli

scrise în camera X, trimiţându-mă astfel spre un alt potenţial

subiect al cercetării. Au fost în jur de 20 de subiecţi, dar băieţii m-

au lămurit repede că la ei nici gând să poată fi vorba de regulament

(cu excepţia celui legat de curăţenie), prin urmare au rămas doar 15

subiecţi. Fireşte, nu am atins saturaţia. Cu toate că informaţiile se

tot repetau, se mai puteau găsi şi alte reguli.

După ce am analizat datele, am descoperit o mulţime de

lacune, datorate în mare parte faptului că iniţial mi-am rugat

subiecţii să îmi noteze regulile. Ei au notat ce le-a venit în minte

(mai ales cei care nu aveau reguli scrise), iar eu am analizat textele,

găsind o mulţime de lipsuri. Aşadar, m-am întors pe teren la

subiecţii mei şi am făcut astfel încât să îmi răspundă la toate

întrebările legate de regulile pe care le descoperisem în alte camere

(dacă există şi la ei sau nu). Am completat ulterior şi matricea cu

adaosurile pe care le-am aflat la întoarcerea pe teren. Astfel, atât

prezentarea vizuală a datelor – matricea – cât şi codările deschisă şi

axială au fost completate, îmbogăţite, aduse mai aproape de

saturaţie.

În cercetarea mea am utilizat ca şi metodă de interpretare a

datelor grounded theory deoarece rezultatele cercetării sunt

prezentate sub forma unor propoziţii teoretice, bogate în conţinut,

legate între ele. Am propoziţii care au trecut prin faza de ipoteze.

De asemenea, folosind codarea teoretică am ajuns automat la

această metodă de interpretare.

76

În urma analizei datelor, am descoperit că există diverse

reguli în camerele de cămin, întocmite de studenţi, unele scrise,

altele nescrise; camerele au fie doar reguli scrise, fie doar nescrise,

dar sunt şi camere în care se regăsesc ambele tipuri de reguli.

Aceste reguli diferă de la o cameră la alta în funcţie de sexul

“chiriaşilor”, naţionalitatea lor, anul de studiu, etc., dar sunt şi

reguli comune sau asemănătoare. O parte din ele sunt de bun simţ,

orice persoană bine educată si manierată ar trebui să le respecte.

Ele vin de la sine, iar respectarea lor contribuie în foarte mare

măsură la armonia din cameră. Păstrarea liniştii în timp ce colegii

dorm sau învaţă, respectarea intimităţii sunt reguli izvorâte din

bunul simţ şi se încadrează în această categorie.

O altă parte a regulilor sunt stabilite de comun acord de către

cei cazaţi în cameră (de exemplu: n-au voie să-şi folosească unul

altuia lucrurile fără permisiune; zilele de curăţenie şi atribuţiile ce

le revin fiecăruia; volumul muzicii este de asemenea stabilit de

comun acord), în timp ce unele reguli sunt absurde, ciudate,

izvorâte parcă din complexele şi frustrările celor care le

întemeiază: “să nu-ţi sufli nasul în cameră” sau “să nu strănuţi”,

“să nu te parfumezi în cameră”.

În timp ce unele categorii de reguli sunt comune mai multor

camere sau chiar tuturor camerelor (cele legate de respectarea

somnului, cele de securitate/siguranţă), altele sunt întâlnite doar în

anumite camere. Gradul de libertate din camere diferă în funcţie de

diverse aspecte: naţionalitatea colegilor, anul universitar al

fiecăruia, vechimea în cameră (pentru a nu se confunda anul

universitar cu vechimea în cameră, menţionez că un student în anul

III poate locui în camera respectivă doar de câteva luni, prin

urmare vechimea nu este întotdeauna egală cu anul universitar),

77

temperamentul şi caracterul persoanei, situaţia financiară, sexul,

etc.

Astfel, în camerele în care eu am cercetat şi în care există una

sau mai multe basarabence, regulile sunt alcătuite de acestea şi

chiar dacă nici ele însele nu le respectă, au pretenţia ca ceilalţi să o

facă. În aceste camere nu funcţionează reguli de genul: ”e bine

să...”; nu există nici excepţii de la reguli. Nu ţi se dă dreptul să îţi

spui părerea, doar execuţi fără să comentezi. Am întâlnit chiar un

caz în care o basarabeancă a impus aşa-numitele reguli de

“sensibilitate”, adică, pe de o parte ciudate, pe de alta absurde:

interzicerea suflării nasului şi a strănutului.

În camerele de băieţi, nu există deloc reguli scrise, doar în

unele se regăseşte câte un grafic sau tabel cu zilele de curăţenie. Ei

îşi permit unul altuia să îşi folosească bunurile fără a mai cere

permisiunea/acordul posesorului, îşi folosesc între ei telefoanele.

Nu există certuri legate de regulament. În schimb, în camerele de

fete certurile legate de reguli sunt frecvente.

În cazul în care în cameră există şi studente mai mari sau care

au locuit tot acolo şi în anii anteriori, regulile sunt stabilite de

acestea pe motiv că ele sunt deja “veterane” în camera respectivă.

Acestea vor ca cele “mai noi”, “mai proaspete” – bobocii – să se

conformeze, să fie obediente şi să nu îndrăznească să încalce

regulile formulate de ele.

Situaţia financiară a studenţilor din cameră determină de

asemenea unele conjuncturi în care regulile sunt impuse doar de

anumite persoane, fără ca acestea să ceară în prealabil şi părerea

celorlalţi. Cei “bazaţi” din punct de vedere financiar fac, de cele

mai multe ori, regulile după bunul plac. În astfel de cazuri, însă,

colegii pot adăuga sau modifica ulterior regulamentul.

78

Temperamentul şi caracterul colegelor contează şi ele în

cazul regulilor deoarece persoanele mai sigure pe ele, îndrăzneţe

(colericii) îşi impun punctul de vedere. Se poate face o corelaţie

ipotetică între acest criteriu (al temperamentului şi caracterului) şi

cel al naţionalităţii, deoarece, în opinia mea, temperamentul

vulcanic şi caracterul puternic îl deţin tocmai basarabencele,

româncele neavând, în majoritatea cazurilor, voinţa, tăria de

caracter şi demnitatea (şi de ce nu – curajul) necesare pentru a

discuta cu ele, pentru a le face să înţeleagă că regulile dintr-o

cameră ar trebui să se stabilească de comun acord de către toate

colegele şi că ele ar trebui să fie şi respectate de toţi cei cazaţi în

cameră.

Regulile generale de linişte (de păstrare a liniştii) nu apar în

majoritatea camerelor deoarece acestea s-au împărţit între reguli de

respectare a somnului şi cele din timpul învăţării. În aceste camere

în care nu apar reguli despre linişte, se păstrează liniştea doar

atunci când se învaţă şi se doarme; în rest, fiecare e liber să facă ce

vrea: să asculte muzică, să vorbească la telefon în cameră, etc.

Regulile de igienă sunt de asemenea prezente în puţine

camere deoarece majoritatea celor intervievaţi s-au gândit la igienă

ca la o formă de curăţenie, încadrând-o în categoria regulilor de

curăţenie. Din această categorie (a regulilor de curăţenie), doar o

singură cameră face excepţie; în aceasta, dacă cineva are chef să

măture, să spele gresia şi parchetul, o face fără ca aceasta să

constituie o datorie faţă de colegi sau să se constituie în obligaţie

ulterioară pentru ceilalţi. În toate celelalte camere există reguli

destul de stricte de curăţenie.

Există o regulă comună tuturor camerelor, legată de încuiatul

uşii atunci când în cameră nu mai rămâne nimeni. Este ceva

79

normal, care vine de la sine; cu toate acestea studenţii o consideră o

regulă, şi încă una preţioasă (le protejează bunurile de hoţi). Deci,

ultima persoană care părăseşte încăperea, are obligaţia de a încuia

uşa.

O singură cameră deţine pe partea interioară a uşii un

regulament special pentru vizitatori, formulat într-o oarecare notă

comică, nefiind ceva ce trebuie obligatoriu respectat. Acest lucru l-

am desprins din faptul că este trecut pe interiorul uşii. Prin urmare,

vizitatorii nu-l pot vedea atunci când bat la uşă spre a se conforma,

deci nu-l pot respecta. Spre exemplu: “În atenţia vizitatorilor: 1.

Precizaţi scopul şi durata vizitei; 2. Încălţămintea se abandonează

fără regret la uşă; PS: în timpul sesiunii, NU DERANJAŢI!”.

În cazul altor camere, regulile pentru vizitatori sunt legate de

ora la care oaspeţii trebuie să părăsească încăperea.

Regulile de intimitate ar trebui să fie întâlnite în toate

camerele şi probabil se găsesc. Însă persoanele intervievate nu le

privesc ca pe un regulament. Ele le privesc mai degrabă ca pe un

lucru de bun simţ. Respectarea intimităţii nu constituie pentru ele o

regulă deoarece nu le-a fost încălcată niciodată intimitatea.

Cu ajutorul matricei întocmite la analiza datelor, am

descoperit că regulile căminului sunt încălcate într-o cameră (o

regulă nescrisă suna astfel: “nu ai voie să fumezi în cameră după

ora 22:00 sau în timp ce colegele gătesc sau dorm”; de aici am tras

concluzia că în restul situaţiilor se fumează, ceea ce este total

interzis de prevederile contractului de găzduire al căminului -

contract semnat de fiecare student din cămin în parte în momentul

cazării).

De departe, cele mai multe reguli se referă la condiţiile pentru

odihnă şi studiu, divizate fiind în trei categorii: reguli pentru

80

respectarea somnului, reguli în timp ce se învaţă şi reguli de linişte

în general (în general însemnând în alte situaţii decât cele de

dormit şi învăţat). Şi regulile sanitare sunt numeroase şi se împart

în reguli de curăţenie (măturat, spălat, etc.) şi reguli de igienă

(suflatul nasului, strănutatul).

Ceea ce mă contrariază într-o oarecare măsură este faptul că,

la o anumită cameră, am intervievat doi subiecţi, ale căror

declaraţii se bat cap în cap: un subiect mi-a spus că există reguli şi

mi le-a enumerat, în timp ce al doilea l-a contrazis, spunând că în

cameră sa nu există nici o regulă (menţionez că nu i-am intervievat

concomitent).

Ca oricare cercetare a unui începător, şi cercetarea mea are

lacune, cu toate că am încercat să reduc pe cât posibil lipsurile.

Una din criticile pe care mi le aduc este legată de faptul că nu m-

am reîntors pe teren să le adresez subiecţilor încă un set de

întrebări, să le mai aplic încă un interviu, de data aceasta cu

întrebări mai aproape de obiectivul pe care doream să îl ating. În

felul acesta, dar şi prin intervievarea unor subiecţi noi, selectaţi în

funcţie de alte criterii decât cele legate de sex, facultate, an de

studiu (cum ar fi: vârsta - există studenţi care locuiesc în cămin şi

sunt în primii ani de facultate deşi au peste 30 de ani), aş fi putut

atinge şi saturaţia, sau măcar să mă apropii de ea, (nu am atins-o

din păcate; deşi regulile se tot repetau, sunt convinsă că aş fi putut

afla şi altele noi). Aşadar, necolectând destule date pentru a ajunge

la saturaţie, nu pot vorbi în cadrul cercetării mele despre suficienţă.

O altă nemulţumire pe care o am în legătură cu cercetarea

este aceea că, deşi aş fi putut utiliza şi codarea tematică (pentru că

urmăream teme care se repetau în toate cazurile), nu am făcut-o.

81

Şi nu în ultimul rând, consider că ar fi trebuit să intervievez şi

basarabence (măcar pe cele în cauză), pentru a vedea care este şi

părerea lor şi pentru a compara spusele lor cu cele ale colegelor.

82

Anexa 1: Codare deschisă Reguli nescrise:

- să nu strănuţi sau să nu-ţi sufli nasul deoarece unele persoane se sperie de astfel de fenomene

- să nu asculţi muzică tare - să închizi uşa cu cheia când pleci dimineaţa chiar dacă e ora 10, deoarece pot intra

hoţii - să nu te aşezi pe patul altuia decât pe al tău, deoarece pot apărea coşuri pe corp

persoanei respective - orice tip de sunet ce provine de la calculator este total interzis - se doarme timp nelimitat - în timp ce se doarme : linişte absolută chiar dacă este ziuă - să nu miroasă în cameră a nici un fel de parfum deoarece sunt persoane foarte

sensibile ce nu le pot suporta La întoarcerea pe teren, am descoperit că mai există şi alte reguli:

- fiecare face curăţenie în cameră atunci când îi vine rândul (mai sunt şi excepţii) - linişte totală atunci când se învaţă - fiecare foloseşte lucrurile ei şi nu le împrumută pe ale celorlalte - să nu te viziteze nimeni atunci când cineva doarme sau învaţă

Reguli de igienă

- să nu strănuţi în cameră - să nu sufli nasul în cameră

Reguli de linişte în general - să nu asculţi muzică tare - orice tip de sunet ce provine de la calculator este total interzis

Reguli de « sensibilitate » - să nu te aşezi pe patul altuia decât pe al tău - să nu miroasă în cameră a parfum

Respectarea somnului - se doarme timp nelimitat - linişte absolută chiar dacă este ziuă

Reguli de securitate/siguranţă - să închizi uşa cu cheia când pleci dimineaţa chiar dacă e ora 10 (ca să nu intre

hoţii) Reguli de curăţenie

- fiecare face curăţenie în cameră atunci când îi vine rândul ( mai sunt şi excepţii) Reguli în timp ce se învaţă

- linişte totală Împrumutatul lucrurilor

- fiecare cu lucrurile ei şi nu le foloseşte pe ale celorlalte Reguli pentru vizitatori

- să nu te viziteze nimeni atunci când cineva doarme sau învaţă

83

Anexa 2: Codare axială -să nu asculţi muzica tare -orice tip de sunet ce provine de la calculator este total interzis -dacă cineva nu vrea să asculte muzică, o poate opri -cine vrea să asculte muzică, ştiri sau să vadă filme la calculator, foloseşte căştile -să nu asculte muzica la maxim

-când doarme cineva se vorbeşte în şoaptă -televizorul sau radio-ul se dau la volum scăzut -se doarme timp nelimitat în cameră -lini şte absolută chiar dacă este ziuă -dacă iţi sună telefonul, vorbeşti pe hol -nu se spală vasele când cineva doarme -nu se foşnesc pungi dimineaţa decât dacă este absolut necesar -noaptea nu se vorbeşte la telefon în cameră -nu se ascultă muzica tare -nu se ţipă -nu se găteşte -nu se fumează -nu se face curat -nu se stă noaptea până târziu cu lumina aprinsă -dimineaţa se spală pe mâini, faţă, dinţi etc. la baia comună -la miezul nopţii se dă stingerea -nu se trânteşte uşa

-se vorbeşte în şoaptă sau se vorbeşte mai încet decât de obicei -lini şte totală -nu se face gălăgie; nu se trânteşte uşa -din respect pentru cel care învaţă se face linişte -dacă una vrea să înveţe, iar alta să asculte muzică, cea care vrea să asculte muzică cedează în favoarea celeilalte -nu se dă muzica tare -nu se vorbeşte tare sau la telefon

Condiţii

pentru odihnă

şi studiu

Respectarea

somnului

Reguli în

timp ce se

învaţă

Reguli de

linişte în

general

84

Reguli de curățenie Respectarea somnului Reguli în timp ce se învață

Reguli de siguranță/securitate

Împrumutarea lucrurilor

Camera 1 - fiecare membru al camerei are o zi de curățenie

- când doarme cineva, se vorbeşte în şoaptă; - televizorul sau radio-ul se dau la volum scăzut; - nu este o oră anume de dormit

- se vorbeşte în şoaptă

- se încuie uşa când nu mai rămâne nimeni în cameră

- lucrurile se împrumută doar de comun acord

Camera 2 - fiecare face curățenie în cameră atunci când îi vine rândul (mai sunt şi excepții)

- se doarme timp nelimitat; - linişte absolută chiar dacă este ziuă

- linişte totală - se încuie uşa cu cheia când pleci dimineața chiar dacă e ora 10:00 (ca să nu intre hoții)

- fiecare cu lucrurile ei şi să nu le folosească pe ale celorlalte

Camera 3 - toate participă la curățenie, dar nu într-o zi prestabilită

- nu se vorbeşte tare când cineva doarme

- când cineva doarme sau citeşte, nu se face gălăgie

- când nu rămâne nimeni în cameră se încuie uşa

- se împrumută reciproc, dar trebuie mai întâi să ceară

Camera 4 - nu ai voie să îți laşi masa neştearsă după ce mănânci; - trebuie să îți speli vasele imediat după ce ai mâncat, în cazul în care nu doarme nimeni în acel moment; - trebuie să facă curățenie cel puțin o dată pe săptămână

- dacă îți sună telefonul şi cineva doarme, vorbeşti la telefon pe hol; - nu se spală vasele când cineva doarme

- din respect pentru cel care învață, se face linişte

- uşa se încuie când nu e nimeni în cameră

- nu îşi împrumută decât lucruri simple (coli, perforator, reviste, capsator, etc.)

Camera 5 - curățenie pe rând, fără un program strict pe zile; - când coşul de gunoi e plin, trebuie dus de una dintre ele;

- dimineața se încearcă păstrarea liniştii în cameră; - nu se foşnesc pungi decât dacă e absolut

- dacă cineva învață, poate să țină lumina aprinsă în cameră toată noaptea

- se încuie uşa când toată lumea e plecată

- folosesc în comun tacâmurile, frigiderul; - îşi împrumută diverse (hârtie, pixuri, foarfeci)

85

- dacă vreuna găteşte, cu ceapă în special, se ține geamul mult timp larg deschis

necesar; - noaptea nu se vorbeşte la telefon în cameră; - nu se ascultă muzica tare

Camera 6 - fac curățenie pe rând, fără să se supere dacă vreuna din ele nu are timp

- când una din ele doarme, celelalte păstrează liniştea

- dacă cineva vrea să învețe şi alta să asculte muzică, cea care vrea să asculte muzică cedează în favoarea celeilalte

- se încuie uşa la plecare

- pentru a împrumuta lucrurile altcuiva, cer voie, nu iau fără a întreba

Camera 7 - se face curățenie generală o dată pe săptămână (fiecare într-o săptămână); - ştergerea mesei după ce se mănâncă; - spălatul chiuvetei dacă o murdăresc

- se vorbeşte în şoaptă; - nu se dă muzica tare; - nu se țipă; - se vorbeşte la telefon pe hol

- se vorbeşte în şoaptă; - nu se dă muzica tare; - nu se țipă; - se vorbeşte pe hol la telefon

- uşa se încuie dacă nu mai rămâne nimeni în cameră

- lucrurile se împrumută cu acordul colegelor

Camera 8 - fiecare are o zi de curățenie pe săptămână; - nu se lasă hainele, lucrurile în dezordine pe scaune, paturi, masă sau în alte locuri; - fiecare strânge masa, spală vasele după ce a mâncat; - în dulap lucrurile sunt puse în ordine;

- când se doarme nu se ascultă muzică; - nu se vorbeşte tare; - nu se vorbeşte la telefon

- nu se ascultă muzică; - nu se vorbeşte tare sau la telefon

- uşa se încuie când nu mai e nimeni în cameră

- lucrurile se împrumută cu acordul persoanei căreia îi aparțin

86

- nu se intră încălțat în cameră

Camera 9 - curățenia o face cine poate, când poate

- nu se găteşte; - nu se fumează; - nu se face curat

- nu se vorbeşte cu glas tare; - se vorbeşte la telefon în şoaptă

- se încuie uşa la părăsirea camerei dacă aceasta rămâne goală

- se ajută una pe cealaltă şi îşi folosesc reciproc lucrurile

Camera 10

-“respectă ziua de curățenie şi nu uita să speli şi podeaua, chiuveta, pervazul şi praful de pe frigider; du şi coşul de gunoi”; -“după spălarea vaselor, nu lăsa resturi în chiuvetă”; - curăță sandwich-maker-ul după ce l-ai folosit”; -“când găteşti, închide uşile dulapului”

-“nu sta noaptea până târziu cu lumina aprinsă”; -“lumina se mai ține aprinsă dacă rămân cel puțin două persoane”; -“f ă linişte când altul doarme”

-“dacă cineva învață, ieşi pe hol să vorbeşti la telefon”

- cine se culcă ultima, încuie uşa; - uşa se încuie de fiecare dată când în cameră nu mai e nimeni; - geamurile se închid când nu mai e nimeni în cameră; - uşa se încuie dacă toate persoanele din cameră dorm

- lucrurile nu se folosesc fără acordul persoanei căreia îi aparțin

Camera 11

- curățenia se face o dată pe săptămână, fiecare persoană având stabilită săptămâna de curățenie

- când dorm una sau mai multe colege, din bun simț celelalte nu fac gălăgie

- nu se face gălăgie

- se încuie uşa când toate sunt plecate

- nu îşi împrumută lucrurile

Camera 12

- nu există reguli de curățenie

- se face linişte în cameră când cineva doarme; - dimineața se spală pe dinți, mâini, față, etc. la baia comună pentru că nu au voie să dea drumul la apă la chiuveta din cameră

- nu există reguli în timp ce se învață

- se încuie uşa la ieşirea din cameră dacă toate colegele sunt plecate

- nu există reguli în ceea ce priveşte împrumutatul lucrurilor

87

Camera 13

- curățenie pe rând, dar nu într-o zi prestabilită, ci când se face mizeria vizibilă; - dacă persoana al cărei rând e la curățenie nu se apucă de treabă, i se bat à propos-uri

- la miezul nopții (ora 00:00) se dă stingerea

- se vorbeşte mai încet decât de obicei

- uşa se încuie când camera rămâne goală

- lucrurile şi le împrumută foarte rar şi numai cu acordul respectivei persoane

Camera 14

- nu se intră încălțat pe covor din modul în cameră, ci în şosete sau în papuci curați pe talpă; - fiecare face curat în cameră şi trebuie să respecte curățenia

- dacă cineva doarme, se păstrează liniştea; - nu se trânteşte uşa

- se vorbeşte pe hol la telefon; - uşa nu se trânteşte

- se încuie uşa la plecarea din cameră

- îşi împrumută lucrurile în funcție de relațiile existente între ele.

Anexa 3 Matrice

89

CUM CERŞESC ROMÂNII ÎN STR ĂINĂTATE

IUDIT (DEZSO) ILLYES

Fiind asistent social la Primăria C. din judeţul Braşov şi

având o vechime în muncă de 4 ani, am crezut că îmi va fi uşor să

aleg o temă de cercetare deoarece cunosc diversitatea problemelor

cu care se confruntă persoanele aflate în dificultate. Deşi m-am

gândit la mai multe teme de cercetare ca:

• de ce a crescut numărul de persoane angajate din localitate în

decurs de un an;

• care este efectul migraţiei anuale a învăţătorilor din mediul

rural asupra elevilor;

• de ce promovabilitatea la capacitate a elevilor din localitate

este foarte scăzută;

• cum a influenţat statutul de angajat viaţa de familie a unei

persoane care până la vârsta de 30-35 de ani nu a respectat

programul zilnic de muncă de 8 ore;

• ce efect produce în gândirea părinţilor modificarea

cuantumului alocaţiei de stat pentru copii până la vârsta de 2

ani;

Mi-am dat seama că pentru fiecare temă formulasem în gând

o ipoteză şi aşteptam ca în urma cercetării acesta să se confirme

sau nu. Mă gândisem la număr de persoane, procente, calitatea

vieţii, analiză comparativă a răspunsurilor în funcţie de studiile

absolvite etc., dar aceasta era strategia deductivă caracteristică

cercetării cantitative. Am renunţat la toate aceste idei şi mi-am

propus să ascult şi să observ fără selecţie şi supoziţie orice mi-ar

atrage atenţia în mod deosebit.

90

În comuna în care locuiesc am auzit câteva povestiri despre

persoane care au plecat în străinătate în urmă cu câteva săptămâni

şi s-au întors plângându-se că nu au câştigat nimic, având şi datorii

pe care trebuiau să le plătească urgent. Eram curioasă ce au păţit

deoarece în acelaşi timp sunt şi persoane care au plecat de peste

trei-patru luni, încă nu s-au întors acasă şi trimit bani familiilor lor.

Aparţinătorii relatează că lucrează în agricultură sau construcţii şi

sunt mult mai bine plătiţi ca în România. Întrebând de ce câţiva s-

au întors am aflat că aceştia au fost arestaţi deoarece cerşeau şi

obligaţi să se întoarcă în ţară. Atunci mi-am propus să cercetez,

cum cerşesc românii în străinătate.

Alegând tema pentru cercetarea calitativă pe care trebuia să o

întreprind, am început să observ cu mai multă atenţie, în Braşov,

adulţii şi copiii care cerşesc în diferite locuri publice. În zilele în

care marea majoritate a salariaţilor primea renumeraţia, numărul

cerşetorilor era mai mare. Locurile unde sunt întâlniţi aceşti

oameni sunt numeroase (piaţă, intrarea în magazine, case de bilete

etc.), iar orele sunt diferite. Am mai observat că în mijloacele de

transport în comun nu mai cerşesc copiii care cântau şlagărul

,,Mamelor din lumea întreagă” iar acest lucru mi-a dat de gândit

deşi în gară numărul lor era destul de mare. Fiecare cerşetor

încerca să stârnească sentimentul de milă şi întrajutorare al

trecătorii, prin îmbrăcăminte, mimică, handicapuri vizibile reale

sau simulate dar mai ales prin motivarea nevoii de ajutor spus cu o

voce plângăreaţă. Eram din ce în ce mai curioasă în legătură cu

tema mea de cercetare deoarece persoanele cu care urma să

vorbesc au fost în situaţia în care nu cunoşteau nici o limbă străină,

nu cunoşteau locurile şi obiceiurile de viaţă ale locuitorilor, nu

91

aveau rude în străinătate (cunosc toate persoanele din această

relativ mică comună cu 2400 de locuitori).

Cercetarea aceasta este calitativă deoarece doresc să descopăr

şi să înţeleg cum cerşesc ,,românii” în străinătate, să analizez

informaţiile în profunzime, încercând să cunosc modul în care

subiecţii au reuşit să se descurce în altă ţară.

Pentru a colecta date necesare cercetării mele, am mers pe

teren, am identificat câteva persoane care au fost ,,la cerut” în

străinătate şi cu ajutorul interviului semistructurat şi a observaţiei,

am adunat cât mai multe date, urmând a le analiza şi interpreta.

După colectarea datelor, am transcris acele interviuri şi am

început să le analizez.

Am vorbit cu două persoane care au fost plecate la cerşit în

Germania şi respectiv în Italia.

Salvina (26 ani) şi Feri (28 ani) sunt căsătoriţi legitim de

două luni. Au un băiat în clasa întâi, pe care l-au lăsat cu bunica

atunci când au plecat în străinătate. S-au întors de o săptămână, iar

Salvina este dispusă să povestească despre experienţa lor.

Schimbarea în aspectul lor este vizibilă. Au o îmbrăcăminte curată

şi îngrijită, părul pieptănat şi nu emană nici un fel de miros.

Acestea sunt schimbări majore deoarece îi cunosc de mult iar

înainte erau murdari, nepieptănaţi, iar hainele lor miroseau

neplăcut. La început abia vorbeşte deoarece îi este frică. Soţul

asistă la discuţie fără să intervină iar la un moment dat iese din

cameră. Doar după ce o asigur că numele lor şi adresa sunt

confidenţiale în cercetare, se relaxează (la început stătea doar pe un

colţ al scaunului, cu mâinile în poală). Nu povesteşte cu încântare

de cele patru săptămâni petrecute în Germania (localitatea Köln) şi

92

nu mai doreşte să se mai întoarcă acolo, deşi a mai fost plecată şi în

2006 (localitatea München).

Tanti Floarea are 62 ani, este văduvă şi mai are în întreţinere

un fiu de 15 ani care spune ea că nu o prea ascultă (,,mai bine nu-l

făceam că l-am născut la 47 de ani, da noroc că merge la şcoală că

aşa vrea el”). Ceilalţi copii, şapte la număr, sunt toţi căsătoriţi şi au

mulţi copii la rândul lor, mai puţin unul care a murit în urma unui

accident forestier. Fiind operată în urmă cu câţiva ani, i-a fost

extirpat ochiul stâng; în locul globului ocular are o sutură

chirurgicală inestetică acoperită parţial de pleoapă. A fost ,,la

cerute” în Italia trei săptămâni în 2006 şi vorbeşte cu plăcere de

zilele petrecute acolo, cu toate că nu mai vrea să plece din cauza

sănătăţii ei precare.

În analiza datelor, am realizat o codare deschisă – paragraf cu

paragraf – în funcţie de relevanţa lor, pe fiecare dintre interviuri.

Codarea deschisă este operaţia prin care este decupat esenţialul din

text, se reduc datele pentru a descoperi ideile şi înţelesurile apărute.

Se pot realiza şi comparaţii între date.

Am subliniat cuvintele (codurile) le-am grupat în categorii

cărora le-am dat o denumire semnificativă şi am realizat câte o

schemă pentru fiecare din cele două cazuri. Am legat categoriile cu

subcategoriile şi am realizat codarea axială.

Categoriile pe care le-am identificat sunt: frecvenţa;

perioada; plecarea în altă ţară cu subcategoriile motive,

informare, modalităţi de plecare; cazarea; cerşitul cu

subcategoriile informare, procedee, tehnica utilizată, locurile

frecventate, analizarea oamenilor; beneficiile cerşitului cu

subcategoriile anticipate şi reale; şi urmările cerşitului.

93

Datele pe care le deţineam în urma celor două interviuri nu

erau suficiente şi nici nu mă ajutau să găsesc un răspuns real la

întrebarea cercetării. Am comparat cele două cazuri.

Ambele persoane afirmă că au plecat la cerşit datorită sărăciei

,,să câştige şi ei ceva”. Tanti Floarea se caracterizează ca fiind

bolnavă, bătrână, amărâtă, vai de capul ei, fără un ochi, văduvă cu

un copil şi tare săracă.

S-au informat în legătură cu transportul, de la alte persoane

care au fost plecate înaintea lor. Există un om ,,patronul” care are

mai multe maşini şi care îi transportă cu o dubiţă albă, într-un grup

mai mare, fără plată anticipată. Plata se face la întoarcere (în cazul

doamnei Floarea) sau în termen de o lună, două de la plecare în

cazul Salvinei.

Modalităţile de informare în legătură cu tehnica cerşitului

sunt aceleaşi (învăţare complex-cognitivă); alte persoane au relatat

felul în care cerşeau. În cazul Salvinei, metoda a fost însuşită de la

vecini care aveau o poză cu casa dărăpănată a lui Gogu şi copiii lui

mai mult dezbrăcaţi, pe care au fotocopiat-o, au plastifiat-o şi care

era însoţită de un text, scris în limba germană de profesoara de

limbă germană a fiului lor. A fost împărţită mai multor persoane,

printre care se afla şi Salvina cu soţul ei. Ei au utilizat acelaşi

scenariu menit să înmoaie inimile străinilor şi înainte cu un an,

când au avut un succes neaşteptat.

Tanti Floarea a aflat de modalitatea de ,,a cere” din Italia,

unde era un om care redacta în limba italiană, contra cost, povestea

menită să sensibilizeze şi să deschidă portofelele italienilor.

Felul cum cerşeau diferă, în sensul că în Germania grupul se

dispersa în diferite localităţi mai mult sau mai puţin apropiate de

locul de cazare, sunau la uşi şi arătau textul însoţit de poză (ţineau

94

legătura prin telefon), iar în Italia solicitau o munca mai uşoară,

arătând totodată şi ,,cărticica” în speranţa că vor primi bani mai

mulţi, în locuri în care au mai fost şi înainte (mă cunoşteau deja).

Din perspectiva lui tanti Floarea: italienii au fost etichetaţi ca

persoane care sunt ,,cumsecade” dacă munceşti cinstit, mâncare

foarte bună şi uşor de procurat, haine de bună calitate primite de

pomană, doar medicamentele erau greu de procurat.

Găseşti mâncare pe drumuri, în pungi şi cutii la bazaruri, că

ştiau că veneau românii să le ia. Găseai haine şi papuci cu eticheta

pe ele, nu vechi.

Mâncam brânză, salamuri şi numai bunătăţi, că mâncare ca-

n Italia mai rar. Ne dădeau struguri, piersici, fructe, ardei, de

toate.

Foarte cumsecade italienii ăştia, dacă erai de treabă să

lucrii .

Salvina a descris oamenii din Köln ca pe o populaţie compusă

din multe minorităţi interesate de România şi care erau dispuse să

contribuie cu ceva la întrajutorarea persoanelor aflate în dificultate.

Sunt fel de fel de oameni. Negrii ăştia şi chinezii sunt mai

sufletişti, da’ mie îmi era frică de ei. Când auzeau de România toţi

erau curioşi. Când citeau hârtia ne dădeau mâncare, haine, unii

bani. Fetele tinere nu prea vorbeau cu noi, erau mai retrase, doar

dacă arătam buletinul aveau încredere.

Erau femei cu cârpe albe în cap şi îmbrăcate numai în alb

care nu se uitau în faţă, ţineau capul în jos şi nu se uitau la tine.

Ele arau tare sufletiste. Sunt fel de fel de naţii.

Datorită faptului că Salvina a fost plecată la cerşit şi înaintea

intrării României în UE a comparat involuntar (fără a fi întrebată)

atitudinea poliţiei din Germania faţă de cerşetorii străini – înainte şi

95

după aderare. Comparativ cu anul 2006, grupul persoanelor care au

plecau la cerşit a fost mult mai mic. Erau legitimaţi la 2-3 zile,

amprentaţi şi eliberaţi de poliţie, doar în cazuri extreme erau trimişi

acasă cu avionul, pe când în 2007 au fost arestaţi şi privaţi de

libertate pentru 24 de ore foarte des, aveau la dispoziţie un

translator, erau percheziţionaţi minuţios, banii erau confiscaţi

(primesc doar o chitanţă), conducătorul grupului poate fi reţinut

pentru o perioadă mai lungă, fiind trimişi până la graniţă cu trenul

având interdicţie de a se mai întoarce în localitatea în care au fost

arestaţi de mai multe ori. Ea a considerat că această experienţă a

fost neplăcută şi nu mai doreşte să o mai repete.

Tanti Foarea nu a avut probleme cu poliţia deloc iar singurul

motiv pentru care s-a întors aşa de repede (după 3 săptămâni) a fost

starea precară a sănătăţii.

Mi-am pus întrebarea dacă şi alte persoane plecate în

Germania în acest an au avut aceleaşi experienţe neplăcute cu

poliţia germană atunci când au cerşit şi dacă în Italia autorităţile

sunt la fel de permisive şi în 2007.

Astfel m-am hotărât să folosesc tehnica bulgărelui de zăpadă

în eşantionarea următoare, necesară la colectarea datelor de

completare.

De la Feri am aflat că Gruia (34 ani) şi Cristina R. (29 ani) au

sosit recent din Germania după 3 săptămâni de la plecare. Ei au trei

copii pe care i-au lăsat cu bunica maternă. Gruia a fost cel care a

povestit cum a fost în străinătate, când i-am vizitat acasă.

În casă era o curăţenie exemplară, chiar dacă mobilierul era

uzat şi deteriorat pe alocuri. Schimbarea era majoră deoarece de

câte ori i-am vizitat era dezordine, geamul era înlocuit cu un nailon

96

(acum geamul avea şi perdeluţe) şi vestimentaţia era murdară şi

ruptă pe alocuri (acum nu era aşa).

Gruia era copleşit de curăţenia şi frumuseţea oraşelor dar şi

dezamăgit că aşteptările lor în legătură cu câştigul nu s-au adeverit

deoarece toate bunurile obţinute din cerşit sau pentru care nu

puteau să dovedească provenienţa le-au fost confiscate în mod

sistematic, au stat în arest preventiv, au avut un translator din oficiu

pentru a se putea face înţeleşi şi au fost trimişi în ţară fără plata

transportului din partea autorităţilor (doar 60 euro de persoană). Nu

mai doresc să se întoarcă. Interviul a fost relevant deoarece după

codarea deschisă şi axială mi-am dat seama că, categoriile se

repetă. Mai trebuia să aflu răspunsurile la cele câteva întrebări pe

care le-am enumerat mai sus.

Comparând cazurile celor 2 care au fost în Germania, şi

urmărind codarea axială observăm că, categoriile şi subcategoriile

sunt potrivite ambelor cazuri. Diferă locurile în care cerşeau

soţ/soţie: în cazul Gruia nu erau îndepărtate (de o parte şi de alta a

unei străzi), în cazul Salvina cartiere învecinate; şi perioada de

detenţie, Gruia şi Cristina stăteau doar câteva ore în arest, Salvina

şi Feri peste 24 de ore.

Am crezut că nu o să găsesc o persoană sosită din Italia când

tanti Margareta a venit să mă anunţe că fata ei Rozalia L. (41 ani)

tocmai a ajuns acasă din Italia după o perioadă de 10 luni de

absenţă unde ,,a cerut”. Era necăjită că urmează să nască (ea nu

doreşte acest copil) şi că nu poate să se întoarcă în Italia unde este

nemaipomenit de bine.

Interviul s-a desfăşurat la biroul meu, unde Rozalia nu era

deloc stânjenită deoarece ne cunoşteam bine (am întocmit dosarul

de plasament familial pentru cei 3 copii ai ei către bunica maternă

97

deoarece mama îi neglija având în vedere că are retard mintal

mediu IQ=45 şi tulburări de comportament).

Italia este ţara în care ar dori să trăiască mereu, unde câştigă

banii uşor din cerşit. A plecat cu un microbuz însoţită de o prietenă

care a mai călătorit aşa. Acolo l-a întâlnit pe tatăl ei care este plecat

de peste 2 ani şi munceşte în construcţii. La început a cerşit pe

lângă bazaruri, arătând un carton pe care erau trecute necazurile ei.

În timp a învăţat limba italiană astfel încât cerşeşte rugându-se de

trecători. Locuieşte în chirie şi nu prea trimite bani acasă deoarece

abia îi ajung ei, dacă ar munci ar câştiga mult mai bine. Ea afirmă

că mâncarea este foarte bună, ieftină, uşor de procurat şi cu fructe

multe.

O singură dată a fost legitimată de poliţie dar deoarece nu

avea antecedente, nu fura a fost lăsată să-şi continue ,,munca”.

Abia aşteaptă să se întoarcă în Italia unde trăieşte cu concubinul ei.

Vrea să lase şi acest copil la mama.

Comparând cele două cazuri a celor care au cerşit în Italia,

am observat că metoda cerşitului se poate schimba în timp; măcar

unul dintre motivele de întoarcere în ţară este problema sănătăţii;

atracţia de a repeta experienţa (modul de trai) din Italia este

puternică.

Deşi cei care ,,au vizitat” Italia nu au pomenit de beneficii,

îmi permit să presupun că acestea există deoarece nu s-au plâns de

datorii şi planurile lor de viitor sunt de a construi o căsuţă.

Nu eram convinsă că toate persoanele care cerşesc analizează

oamenii. Oare întotdeauna beneficiile sunt anticipate?

Comportamentul autorităţilor are un efect aşa profund asupra celor

care cerşesc încât să-i facă să renunţe sau renunţarea apare atunci

când pe lângă frica resimţită, beneficiul cerşitului este nul? Mai

98

aveam de clarificat aceste întrebări. Nu puteam să plec în

străinătate dar am considerat că, comportamentul cerşetorilor este

acelaşi în orice ţară s-ar afla. Locaţia a fost Gara Braşov, de unde

puteam să observ cerşetorii, să asist la modul lor de a cerşi, să

ascult ce spun. De două-trei ori pe săptămână stăteam cel puţin o

oră într-un loc de unde vedeam şi auzeam persoanele care cereau

de pomană.

În autobuzul cu care mergeam acasă notam cu exactitate

observaţiile recente. Le-am analizat şi în cele ce urmează le voi

detalia.

Tineri sau bătrâni, copii sau mame cu copii, curaţi sau

murdari, există o mare varietate de persoane care cerşesc. La

chioşcul de bilete frecvent este câte o persoană care cere 10 bani

doar pentru mâncare. Aceasta evită să ceară pensionarilor bani

deoarece au auzit de multe ori du-te să munceşti, să vezi cum se

câştigă banii sau dacă te-aş chema la sapă pentru bani, n-ai veni.

Am asistat la discuţii între cerşetori în care se lăudau, după

numărarea banilor şi schimbarea lor în bancnote, cu suma colectată

,,de la ora 1 la 5 am 9 lei sper ca până seara să mai fac încă 6 lei”

sau ,,nu prea merge, am doar 11 lei de azi dimineaţă”.

Frica de poliţie persistă, de patru ori au fost avertizaţi

cerşetorii în decurs de o lună, de câte o persoană din anturaj că vine

poliţia, iar reacţia a fost fuga precipitată, fără a sta să se convingă

dacă este aşa sau nu.

La chioşcul de sandvişuri sunt doar persoane îmbrăcate curat

care cer ceva de mâncare motivând că sunt din altă localitate, stau

la cămin şi nu au mâncat de o zi. Cred că sunt cel puţin 3 tineri,

prin rotaţie, care utilizează aceeaşi tehnică, însoţită de o privire

inocentă. Vă rog să mă ajutaţi cu ceva, cu mâncare dacă se poate

99

este abordarea lor, doar după ce ai început să mănânci (ca să te

simţi vinovat). După mai multe zile de observare am decis să notez

că adolescenţii nu cer de la cei cu o vârstă apropiată de a lor sau

vârstnicilor, ci doar celor care ar putea fi părinţi de elevi.

Am asistat la o scenă nouă. Un personaj din poliţia

comunitară a prins doi copii care cerşeau de gulerele bluzelor, şi

spre stupefacţia celor din staţie, în urletele copiilor ,,ce vrei nene de

la noi, dă-ne drumul” îi trăgea după el spre duba de patrulare.

Copiii s-au zbătut din răsputeri dar tot au fost urcaţi în maşină. În

următoarele 2 săptămâni nu i-am văzut.

Am colectat date până când am considerat că sunt suficiente

şi că nu mai aflu idei noi despre problemă, că se repetă sau cel

puţin se aseamănă. Pot să afirm faptul că a fost aplicat principiul

saturaţiei teoretice.

Constatările pe care le voi prezenta în continuare pot fi tratate

ca ipoteze şi pot genera propoziţii teoretice. Este adevărat, însă, şi

faptul că, dat fiind caracterul explorator al cercetării, în afara unei

familiarizări cu ceea ce povestesc oamenii despre cum cerşesc ei în

străinătate şi a unor problematizări plecând de la aceasta, valoarea

concluziilor poate fi interpretabilă.

Aşadar, în urma procesului de cercetare calitativă prezentat

mai sus, am ajuns la următoarele concluzii şi ipoteze:

• Indiferent de sex, vârstă, pregătire şcolară orice persoană

poate fi cerşetor;

• Motivaţia celor care cerşesc este foarte cunoscută, lipsa

resurselor financiare necesare unui trai îndestulător;

• Frecvenţa şi durata plecărilor în străinătate este influenţată de

mulţi factori;

100

• Cei care cerşesc în străinătate pleacă cu dubiţe sau microbuze

particulare, pe seama acestor plecări dezvoltându-se o afacere

profitabilă pentru unele persoane;

• Tehnica cerşitului se însuşeşte prin învăţare complex-

cognitivă şi se schimbă în timp;

• Necunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, sau a

limbii ţării în care urmează să plece este un handicap major al

cerşetorului deoarece este nevoit să suplinească acest lucru cu

pliante, petiţii, cereri de ajutor, poze cu case care se dărâmă;

• Doar localităţile mari sunt agreate de cerşetori, datorită

numărului mare de locuitori;

• Locurile în care se cerşeşte pot varia de la locuri foarte

aglomerate la uşa fiecărei case;

• Toate persoanele care cerşesc analizează oamenii;

• Întotdeauna beneficiile sunt anticipate;

• Comportamentul autorităţilor influenţează decizia de a

continua/renunţa la această ocupaţie doar dacă pe lângă frica

resimţită de cerşetor, beneficiul cerşitului este nul sau

considerat nerentabil,

• Datorită faptului că în Germania a crescut vigilenţa poliţiei

iar legislaţia nu este permisivă cu cerşetorii, aceştia au fost

descurajaţi să mai practice această meserie, bănoasă cândva,

iar numărul lor este în descreştere;

• În Italia cerşetoria va continua iar numărul celor din alte ţări

care se vor stabili temporar sau definitiv s-ar putea să crească,

deoarece prin învăţare indirectă destul de mulţi se pregătesc

să-şi încerce norocul.

101

Deşi o parte din concluziile cercetării nu constituie o noutate,

am descoperit că pentru mine câteva sunt noi; există multe

persoanele care se descurcă în ţări străine, chiar dacă nu cunosc

limba; pentru oricine este importantă cunoaşterea comună; metoda

pe care a adoptat-o Germania pentru descurajarea cerşetoriei dă

roade.

Ca surse de informaţii m-am axat doar pe persoanele care

practică una dintre cele mai vechi meserii, cerşetoria. Din punctul

de vedere al suficienţei, consider că nu am reuşit să saturez în

totalitate categoriile pe care le-am construit (cel puţin categoria cu

beneficiile, nu), şi cred că ar fi fost interesant să colectez mai multe

informaţii şi din alte comune. Cred că am îndeplinit mai bine

criteriul privind adecvarea.

Pentru mine proiectul de cercetare a fost interesant şi m-a

făcut să analizez acţiunile şi actorii sociali dintr-o altă perspectivă

decât cea cunoscută de mine. Cred că cercetarea calitativă este la

fel de importantă ca cea cantitativă.

102

103

EXISTĂ DIFERENŢE ÎNTRE COPIII L ĂSAŢI LA

GRĂDINI ŢĂ ZILNIC ŞI CEI L ĂSAŢI SĂPTĂMÂNAL?

ROXANA MARIA LADARIU

Identificarea problemei

În această cercetare am urmărit să aflu dacă există diferenţe

între copiii lăsaţi la grădiniţă zilnic şi cei lăsaţi săptămânal. Aceasta

era o curiozitate apărută cu câteva luni în urmă în mintea mea. De

ce? Motivul este acela că auzisem de la nişte persoane cunoscute că

la o grădiniţă din apropierea blocului meu există copii lăsaţi

săptămânal şi uneori chiar uitaţi acolo de către părinţii lor ori de

persoanele care îi îngrijesc. Acesta a constituit obiectivul cercetării

mele. La început am vrut să aflu de ce sunt aceşti copii pur şi

simplu părăsiţi în această grădiniţă. Totuşi, mi-am dat seama că

cercetarea mea nu ar fi avut finalitate deoarece ar fi trebuit să stau

de vorba cu părinţii acestor copii, lucru aproape imposibil de

realizat atâta timp cât ei nu au timp de proprii lor copii.

Astfel am ajuns la grădiniţa situată în apropierea blocului

meu. Prima oară am fost la doamna directoare a grădiniţei pentru a-

i cere acordul în realizarea cercetării mele. Am primit acordul

pentru asistarea la orele de educare a copiilor şi directoarea m-a

încurajat spunându-mi că e o tema bună deoarece există diferenţe

semnificative între cele două categorii de copii. Eu nu am vrut să

plec de la această premisă deoarece mi-ar fi putut afecta percepţia

realităţii, poate lucrurile nu erau aşa cum spusese directoarea.

Urma ca eu să observ dacă există diferenţe între cele două categorii

de copii. Eram foarte entuziasmată de faptul că o să pot realiza ce

mi-am propus.

104

Totuşi, la primul contact cu terenul au apărut în mintea mea

câteva nelinişti şi dezamăgiri. După prima zi de observaţie nu

aflasem multe lucruri, doar că fiecare copil e special în felul său, că

fiecare este un caz particular şi merită tratat cu acelaşi interes. Deşi

un pic dezamăgită, nu aveam de gând să renunţ. Eram sigură că

sunt multe lucruri de observat, aşa că am continuat să merg la

grădiniţă cât de des reuşeam. Astfel am început să observ mici

diferenţe în comportamentul copiilor care pe parcursul vizitelor

mele la grădiniţă au început să prindă tot mai mult contur.

În prima zi de observaţie dădusem atenţie la detaliile

neimportante pentru cercetarea mea, precum cele ce ţineau de

grădiniţă, cum arăta şi ce condiţii oferea copiilor, la felul cum se

purtau educatoarea şi îngrijitoarele cu copiii. De asemenea,

observasem că din partea educatoarei există discriminare în felul

cum se comportă cu copiii “zilnici” şi cu cei “săptămânali”. De

exemplu, în activităţi îi implica mai mult pe copiii “zilnici”, ca şi

cum cei “săptămânali” ar fi deja etichetaţi că nu sunt competenţi şi

nu au de ce să fie implicaţi.

După mai multe zile de observaţie am reuşit să ajung la

câteva concluzii cu privire la comportamentul copiilor din cele

două grupuri. Copiii aduşi la grădiniţă zilnic sunt mai stabili din

punct de vedere emoţional şi nu se ataşează repede de orice

persoană nou venită, cum eram eu de exemplu. Aceştia aveau

performanţe semnificativ mai mari în activităţile de învăţare

desfăşurate comparativ cu copiii “săptămânali”. Copiii lăsaţi

săptămânal la grădiniţă s-au ataşat repede de mine şi se purtau de

parcă m-ar fi cunoscut de mult timp fiind bucuroşi de prezenţa mea

acolo. Aceştia manifestau plictiseală şi dezinteres faţă de

activităţile de învăţare desfăşurate, joaca fiind mult mai importantă

105

pentru ei. Comportamentul neechilibrat al copiilor “săptămânali”

se poate datora în mare parte lipsei prezenţei părinţilor în viaţa lor.

Am ajuns la această concluzie datorită faptului că toţi copiii

“săptămânali” cu care am interacţionat provin din familii

destrămate. Ei sunt îngrijiţi de către taţi, bunici sau bone, iar mama

fie i-a părăsit, fie a plecat în străinătate. Pe când, fiecare copil din

celălalt grup are relaţii strânse cu familia bazate pe afecţiune şi

interes din partea părinţilor. Ei când vorbesc despre familia lor au

planuri de viitor cu aceştia, povestesc cum îşi petrec timpul cu ei,

în timp ce copiii “săptămânali” nu vorbesc cu prea multe detalii

despre familia lor, decât de faptul că poate mama plecată o să-i

trimită jucării sau că tatăl face mâncare bună.

Prin această cercetare mi-am propus să răspund la întrebarea:

Ce diferenţe există între copiii “săptămânali” şi copiii “zilnici”?

Tipul cercetării

Cercetarea mea este o cercetare calitativă deoarece am

încercat să surprind modul în care se comportă două categorii

diferite de copii, să înţeleg cum sunt aceşti copii, să le câştig

încrederea încât să se comporte cât mai natural posibil în preajma

mea. Am ales câţiva copii reprezentativi pentru fiecare categorie în

parte şi am purtat discuţii cu ei despre diferite aspecte pe care ei le

consideră importante în viaţa lor.

Această cercetare este de asemenea, o cercetare descriptivă

deoarece am încercat să descriu diferenţele dintre copiii

“săptămânali” şi copiii “zilnici”, comportamentul acestora, cum

interacţionează unii cu ceilalţi, cum se implică în diverse activităţi

şi ce performanţe are fiecare copil în parte.

106

Abordarea teoretică

Cercetarea realizată de mine se încadrează în interacţionismul

simbolic deoarece pe parcursul acesteia am urmărit să aflu cum se

desfăşoară zilele la grădiniţă pentru copii, comportamentul

copiilor, modul lor de a interacţiona cu ceilalţi copii şi cu

educatoarea, cum se comportă în diferite situaţii. Am încercat să

aflu povestea fiecărui copil în parte din relatările acestora. În

funcţie de numărul de copii pe care i-am investigat am realizat un

studiu cu mai multe unităţi de investigare, care are în vedere

diferenţele dintre două categorii de copii ai unei clase de grădiniţă.

Pentru a-mi atinge obiectivul cercetării am observat şi discutat cu

un număr de zece copii, fete şi băieţi, de la grupa pregătitoare.

Culegerea datelor

În culegerea datelor am folosit triangulaţia metodologică

combinând metoda observaţiei cu cea a interviului. În mare parte

am folosit observaţia de teren, participativă şi nestructurată. Am

fost pe teren şi am observat comportamentul copiilor în mediul lor,

la locul de joacă şi în clasă. Am folosit observaţia participativă în

învăţarea poeziilor, m-am implicat în activităţile lor de învăţare şi

i-am ajutat să scrie. Prin această metodă am aflat informaţii despre

capacitatea lor de învăţare şi interesul lor pentru aceste activităţi.

Prin intermediul observaţiei nestructurate am observat toate

detaliile ce ţin de educarea copiilor, felul în care se stabilesc

relaţiile între copii, condiţiile oferite de grădiniţă acestora, ce

atitudine au educatoarea şi îngrijitoarele faţă de copii şi tipul de

activităţi desfăşurate de copii.

După adunarea câtorva date prin metoda observaţiei, am mai

utilizat şi interviul semistructurat pentru a veni în completarea

107

informaţiilor culese. Prin această metodă am încercat să ghidez

discuţiile cu copiii spre ceea ce mă interesa să aflu. Astfel am aflat

detalii despre familia lor, cât de importantă este aceasta pentru ei şi

ce rol joacă în viaţa lor. Însă, nu am reuşit să aflu foarte multe

detalii aşa cum sperasem deoarece copiilor “săptămânali” acest

subiect nu le trezea deloc interes. Ei preferau să-mi povestească

despre câte jucării au ei acasă, ce desene animate urmăresc şi ce

jocuri se joacă pe calculator. De la copiii “zilnici” am reuşit să aflu

detalii mai complete despre cum îşi petrec ei timpul liber cu

părinţii, unde merg în parc şi ce planuri de vacanţă au cu aceştia. În

momentul interviului am observat din comportamentul copiilor

“săptămânali” nevoia lor de afecţiune. Aceştia îşi doreau să stea în

braţele mele sau să mă strângă în braţe în timp ce vorbeau cu mine,

în timp ce copiii “zilnici” stăteau ori pe scăunele şi vorbeau cu

mine, ori se jucau, desenau sau scriau.

Analiza datelor

În analiza datelor am folosit codarea deschisă şi codarea

axială. Datele culese de pe teren le-am analizat cu ajutorul codării

deschise, paragraf cu paragraf, astfel încât am aplicat etichete

conceptuale pentru fiecare idee care mi s-a părut relevantă pentru

cercetare. Am continuat cu codarea axială în care am încercat să

fac conexiuni între categoriile şi subcategoriile lor astfel încât să se

observe diferenţele dintre cele două grupuri de copii. În urma unui

inventar de informaţii acumulate de la fiecare subiect în parte am

făcut categorii tematice pentru fiecare grup de copii (vezi Anexa I

de la sfârşitul articolului).

Ca metodă de prezentare vizuală a datelor am folosit

matricea. Am construit câte o matrice pentru fiecare grup de copii

108

în parte (vezi Anexa II de la sfârşitul articolului). Aceasta m-a

ajutat la interpretarea datelor şi am evidenţiat mai bine

comportamentul fiecărui subiect în parte în cadrul diferitelor

activităţi.

Interpretarea datelor

După ce am adunat date şi le-am analizat am trecut la etapa de

interpretare a datelor pentru a reuşi să dau un răspuns la întrebarea

de la care am pornit în cercetarea mea, şi anume: “Există diferenţe

între copiii lăsaţi la grădiniţă zilnic şi cei lăsaţi săptămânal?”. În

interpretarea datelor am ales teoria întemeiată pentru a prezenta

concluziile la care am ajuns în urma cercetării. Astfel, în urma

analizării datelor culese am reuşit să răspund la obiectivele propuse

şi am ajuns la următoarele concluzii:

• Există diferenţe între copiii lăsaţi la grădiniţă zilnic şi cei lăsaţi

săptămânal. După părerea mea aceste diferenţe apar din cauza

educaţiei pe care o primesc acasă şi la grădiniţă. Un

comportament neadecvat aşa cum dezvoltă copiii “săptămânali ”

este cel mai probabil să apară din cauza lipsei bunei educaţii în

familie, urmată de neimplicarea cadrelor didactice de la

grădiniţă. În desfăşurarea activităţilor de scriere copiilor

“săptămânali” le lipseşte disciplina, ei nu dau atenţie indicaţiilor

educatoarei pentru a învăţa să scrie corect. La locul de joacă ei

devin agresivi verbal şi fizic dacă cineva le ia jucăriile sau le

strică jocul.

• Există de asemenea diferenţe în ceea ce privesc performanţele

lor la învăţare. Copiii “săptămânali” au performanţe mai scăzute

comparativ cu copiii “zilnici”. Aceste diferenţe se observă din

modul în care participă la activităţile de învăţare a poeziilor de

109

exemplu. În timp ce copiii “zilnici” reuşesc să reproducă

aproape în totalitate poezia, cei din grupul “săptămânal” nu

reuşesc nici măcar un sfert. În alt caz de recunoaştere a unor

planşe cu flori, după exemplificarea educatoarei numai unul din

5 copii “săptămânali” au reuşit să recunoască florile, în timp ce

în celălalt grup 4 din 5 copii au recunoscut florile. Am constatat

că acest lucru nu se datorează nivelului lor scăzut de inteligenţă

ci faptului că nu îi ajută nimeni în dezvoltarea inteligenţei.

Părinţii ar fi trebuit să aibă un rol foarte important în viaţa

acestor copii, în dezvoltarea lor intelectuală. Din păcate aceşti

părinţi nu s-au ocupat la momentul potrivit de copiii lor, iar

acum la grădiniţă nimeni nu îşi mai dă interesul pentru a le

îmbunătăţi viaţa.

• Copiii “săptămânali” sunt discriminaţi în comparaţie cu cei

“zilnici” de către educatoare. În activităţile desfăşurate li se

permite o mai mare implicare copiilor “zilnici”. În jocurile

interactive pe calculator întâi sunt lăsaţi să participe la joc copiii

“zilnici”, iar pe urmă copiii “săptămânali”. La masă educatoarea

îi aşează pe copii în funcţie de grupul din care fac parte. Atunci

când greşesc copiii “săptămânali” sunt pedepsiţi de către

educatoare, în timp ce copiii “zilnici” nu sunt sancţionaţi pentru

greşelile comise.

• Copiii “săptămânali” provin din familii destrămate şi sunt

îngrijiţi de bunici, un singur părinte sau o persoană plătită ca să

facă acest lucru, în timp ce copiii “zilnici” provin din familii

unite care le oferă siguranţa căminului.

• Nu există diferenţe în gradul de inteligenţă între cele două

grupuri, ci doar în felul în care sunt ajutaţi să-şi dezvolte această

inteligenţă de către persoanele care îi înconjoară.

110

• Copiii “săptămânali” au o imaginaţie bogată, povestesc despre

lucruri pe care nu le deţin doar pentru nu fi mai prejos faţă de

ceilalţi copii. Aceştia povestesc despre fraţi sau surori pe care de

fapt nu îi au şi le atribuie chiar şi nume. De asemenea, vorbesc

despre anumite jucării şi locuri care există doar în imaginaţia

lor.

• Copiii din grupul săptămânal sunt lipsiţi de afecţiune şi încearcă

să atragă atenţia prin comportamente negative. Pentru a atrage

atenţia educatoarei aceştia strică jocurile altor copii sau nu îşi

îndeplinesc sarcinile date de aceasta. Lipsa de afecţiune se

observă în dorinţa acestora de a fi îmbrăţişaţi de către

educatoare şi ataşamentul pe care îl arată faţă de persoanele

necunoscute.

Evaluarea proiectului de cercetare

Din păcate nu am reuşit să saturez în totalitate categoriile pe

care le-am creat deoarece ar fi trebuit să mai culeg date pentru a

reuşi să prezint cu mai multe amănunte diferenţele dintre cele două

grupuri de copii. De exemplu, după ce am analizat datele mi-am

dat seama că ar fi trebuit să mai culeg date cu ajutorul interviului

semistructurat deoarece datele mele erau incomplete. Aflasem

puţine lucruri despre câţiva copii, şi anume atmosfera lor de acasă,

însă acest lucru s-a întâlnit doar în interviul a 4 copii din cei 10 pe

care i-am inclus în cercetarea mea. Astfel am renunţat să prezint

aceste detalii în acest articol. Cred că ar fi existat o strânsă legătură

între comportamentul copiilor şi atmosfera de acasă, cum se înţeleg

părinţii cu bunicii de exemplu, mama cu tata sau persoanele care îi

au în grijă cu părinţii acestora.

111

Sunt un pic dezamăgită deoarece nu am reuşit să finalizez

cercetarea, ar fi trebuit să culeg datele mai din timp, să le analizez

şi să mă întorc iar pe teren să-mi completez informaţiile, însă acest

lucru nu a mai fost posibil deoarece copiii au intrat în vacanţă. Aş

mai fi putut, de exemplu, să le văd performanţele în pregătirea

pentru serbarea de sfârşit de an, să observ reacţiile părinţilor (dacă

ar fi fost prezenţi) la prestaţia copiilor lor la serbare.

Totuşi mi-a făcut plăcere să realizez acest proiect, atât cât mi-

a ieşit, deoarece am prins încredere în mine şi sunt sigură că

următorul proiect de cercetare va fi mai bine realizat, cu date mai

complete şi mă voi opri din adunat date când voi ajunge la saturaţie

teoretică.

112

Anexa I

Codare axială – copiii “săptămânali”

Grupul copiilor

“săptămânali”

1.Relaţiile cu

persoanele din

jurul lor

1.a.Relaţia cu

educatoarea

1.b.Relaţia cu

părinţii sau cu cei

care îi îngrijesc

1.c.Relaţia

cu ceilalţi

copii

2.Comportamentul lor

2.a.În activităţi de

învăţare

2.b.La joacă

2.a.a.Performanţe

în învăţare

2.a.b.Cum

vorbesc

3.Cum îşi petrec

weekend-ul

3.a.Cu cine? 3.b.Cum? 3.c.Unde?

113

Legendă codare axială, grupul copiilor “săptămânali” 1.a. � uneori o confundă cu mama � sunt deseori pedepsiţi de educatoare

pentru că nu o ascultă � uneori îi discriminează în activităţile

de învăţare, nu vrea să-i implice şi pe ei pentru că dau răspunsuri greşite

1.b. � relaţii lipsite de afecţiune � nu manifestă nici un interes pentru

aceştia 1.c. � relaţii agresive, se bat , se ciupesc � se ceartă pentru jucării � cred că totul li se cuvine lor � uneori sunt prieteni, alteori se ceartă 2.a. � se plictisesc repede � nu acordă atenţie activităţilor � memorează poeziile mai greu decât

ceilalţi � nu sunt atenţi 2.a.a � performanţe scăzute comparativ cu

celălalt grup de copii � puţin comunicativi 2.a.b � exprimare “greoaie” � nu vorbesc coerent � nu acordă cuvintele la persoana

corespunzătoare � în loc de grupurile “ce” şi “ci” spune

“ş” şi în loc de grupurile “ge” şi “gi” spune “j”

2.b. � se joacă şi cu ceilalţi copii � uneori se joacă singuri � se joacă jocuri agresive � uneori vrea să le strice jocul celorlalţi

copii 3.a � cu bunicii şi cu fratele mai mic � cu “tanti” � cu “buni” � cu “prietenul meu” � cu tata 3.b � se joacă � merge la prietenul lui să se joace pe

calculator � se joacă pe “play-station-ul care i l-a

trimis mama” 3.c. � acasă la bunicul sau la naşa � la “la prietenul lui mai mare” � acasă cu bunicii şi cu tata � acasă, “la mine în Săcele”

114

Codare axială – copiii “zilnici”

Grupul copiilor

“zilnici”

1.a. Relația cu

educatoarea

1.b.Relația cu

părinții sau cu cei

care îi îngrijesc

1.c.Relația cu

ceilalți copii

3.Cum îşi petrec

weekend-ul

3.a.Cu cine? 3.b.Cum? 3.c.Unde?

2.Comportamentul lor

2.a.În activități de

învățare

2.b.La joacă

2.a.b.Cum

vorbesc

2.a.a.Performanțe

în învățare

1.Relațiile cu

persoanele din

jurul lor

115

Legendă codare axială, grupul copiilor “zilnici” 1.a. � educatoarea nu ţipă la ei � nu sunt pedepsiţi atunci când greşesc, trece cu vederea � relaţii de afecţiune 1.b. � relaţii bazate pe afecţiune � îi sunt respectate dorinţele � au planuri de vacanţă, va merge cu părinţii la mare � sunt foarte ataşaţi de părinţi, plâng în lipsa lor 1.c. � relaţii de prietenie � se ceartă, dar se împacă repede � sunt înţelegători cu ceilalţi 2.a. � sunt atenţi � ascultă de educatoare � sunt activi în activităţi � dau răspunsuri corecte la întrebările educatoarei 2.a.a � performanţe mari comparativ cu celălalt grup de copii � învaţă foarte repede 2.a.b � exprimare frumoasă � folosesc propoziţii elaborate pentru a răspunde la întrebări 2.b. � se joacă şi cu ceilalţi copii � împart jucăriile şi cu ceilalţi � inventează jocuri noi 3.a � cu părinţii � cu “tati şi cu mami” � cu “fratele meu mai mare care merge la liceu” 3.b � se joacă � merge în parc cu prietenii � merge cu “mami în parc” 3.c. � “acasă la mine” � “la bunica la ţară”

116

Anexa II Matrice – copiii “săptămânali” Subiecţii Comportamentul

în activităţile de învăţare

Comportamentul în activităţi de scriere

Comportamentul la locul de joacă

1. C.C - învaţă greu - nu acordă atenţie activităţilor desfăşurate - ridică mâna să răspundă, dar nu ştie răspunsul

- vrea să termine prima de scris - scrie repede şi mult, dar incorect - face frecvente greşeli de ortografie

- manifestă un comportament agresiv în relaţie cu ceilalţi copii şi din această cauză nimeni nu vrea să se joace cu ea - le strică jocul celorlalţi copii

2. P.S - nu are “stare” să asculte - are probleme de pronunţie, în loc de grupurile ”ce şi ci” spune “ş” şi în loc de “ge” şi “gi” spune “j“

- scrie încet şi greşit - se plictiseşte repede

- joacă jocuri agresive şi imaginare preluate din desenele animate - dacă îi ia cineva jucăria se ia la bătaie cu el

3. M.V - are o capacitate de învăţare ridicată, însă din cauza energiei excesive care o manifestă, performanţele sale scad - este foarte “agitat”, nu stă locului o clipă

- se plictiseşte repede şi se plânge că îl doare mâna - găseşte mereu motive ca să nu termine de scris

- uneori se joacă singur - se joacă doar cu băieţii “săptămânali”

117

4. K.P - nu este atent - se plictiseşte repede - performanţe foarte slabe la învăţare

- spune mereu că e obosit şi nu poate să scrie, ar vrea să scrie altcineva în locul lui

- este foarte retras - se joacă mereu singur şi dacă intervine cineva în jocul lui imaginar îl ciupeşte - ciupeşte fetele fără nici un motiv

5. B.A - nu o interesează învăţarea, joaca e mult mai importantă - are probleme în exprimare, nu acordă cuvintele la persoana potrivită

- intră în competiţie cu ceilalţi copii atunci când scrie şi scrie repede şi incorect

- se joacă de multe ori singură, jocuri imaginare

Matrice – copiii “zilnici” Subiecţii

Comportamentul în activităţile de învăţare

Comportamentul în activităţi de scriere

Comportamentul la locul de joacă

1. G.C - dă răspunsuri corecte la întrebările educatoarei - este mereu atentă şi are performanţe ridicate la învăţare

- termină mereu ce are de scris - nu se grăbeşte - scrie corect

este mereu lideră în jocuri - se joacă cu toţi copiii - este populară, toţi copiii vor să se joace cu ea

118

2. S.L - răspunde frumos în propoziţii

- scrie liniştită în banca ei

- se joacă numai cu fetiţele “zilnice” - are puţine prietene

3. P.T - este mereu activ - dă răspunsuri adecvate - este foarte atent la ce se întâmplă în jurul lui

- scrie fără să-i pese ce se întâmplă în jurul lui - termină mereu ce are de scris, nu lasă pe altă zi

- este liniştit - uneori se joacă singur, primeşte pe oricine în jocurile lui

4. C.R - vrea să fie mereu primul care răspunde

- vrea să scrie numai atunci când vrea el şi nu educatoarea

- se joacă civilizat, însă uneori crede că totul i se cuvine lui

5. U.A - îşi dă interesul să fie cel mai bun - memorează repede poeziile

- scrie ordonat - ascultă sfaturile educatoarei în ceea ce face

- se joacă în general cu toţi băieţii şi uneori cu fetiţele din cartierul lui

119

TREI GENERA ŢII DIFERITE DESPRE ALEGEREA

PARTENERULUI CONJUGAL

IULIA M ĂRGINEANU

Proiectul meu de cercetare aduce în discuţie felul în care,

persoane aparţinând a trei generaţii diferite, mai exact o bunică, o

fiică şi o nepoată, şi-au găsit perechea potrivită. Am luat în

consideraţie criteriile după care ele au ales, având în vedere

diferenţa de mentalitate dintre generaţii.

Am abordat această tema deoarece am vrut să descopăr

diferenţele care apar de la o generaţie la alta, şi aceasta pentru că

am observat că există discrepanţe foarte mari între generaţii. Ini ţial,

am dorit să cercetez modul în care mamele din trei generaţii

diferite, îşi cresc copiii, criteriile după care îi educă, însă cu toate

că este un subiect destul de complex, mie personal nu mi s-a părut

chiar ideal, aşa că am hotărât să schimb ceva la el. Am păstrat

termenul de „trei generaţii”, însă am mers pe ideea întâlnirii şi

cunoaşterii viitorului partener conjugal. Răspunde la întrebarea „în

ce fel şi-au cunoscut şi şi-au ales soţul?”.

Ca abordare teoretică, cercetarea se încadrează în

interacţionismul simbolic; încearcă să descrie lumea subiecţilor

văzută de ei; semnificaţiile pe care le acordă subiecţii acţiunilor lor.

Am descoperit modul în care subiecţii percep vorbele, reacţiile şi

acţiunile celorlalţi, ce semnificaţie le acordă şi cum li s-a conturat

comportamentul în funcţie de toate acestea.

Ca tip de cercetare calitativă este o cercetare cu mai multe

unităţi de investigare, deoarece se cercetează părerile a trei

persoane aparţinând la trei generaţii diferite. Interesul s-a plasat pe

120

cele trei persoane şi pe modul în care acestea şi-au cunoscut soţii,

nu avem de-a face cu un studiu global asupra generaţiilor, ci cu un

studiu despre fiecare persoană în parte.

De asemenea, este o cercetare narativă (datele pe care le-am

cules sunt sub formă de poveste), o cercetare biografică - povestire

tematică - se povesteşte un eveniment, o parte din viaţa subiecţilor

- căsătoria, începutul relaţiei de dragoste care ajunge în final la

căsătorie.

Metoda de culegere a datelor folosită este interviul. Mai întâi

am pornit cu un interviu nestructurat, pentru că nu cunoşteam exact

tema pe care doream să o abordez, după care am apelat la un

interviu structurat în momentul în care s-a conturat tema. Am

aplicat interviuri repetate, individuale, unele la telefon, altele faţă

în faţă.

Am folosit ca metodă de culegere a datelor interviul deoarece

a fost metoda care s-a pliat foarte bine pe tema aleasă de mine, mai

ales pentru că aveam nevoie de informaţii despre evenimente care

s-au întâmplat în trecut, pe care nu puteam să le observ.

Dacă vorbim despre metode, tehnici şi instrumente în analiza

datelor, am folosit codarea teoretică, cu cele trei codări: deschisă,

axială, selectivă. Le-am folosit pe toate deoarece ca metodă de

interpretare am pus în aplicare Grounded Theory (teoria

întemeiată).

De asemenea, pentru a observa mai bine asemănările şi

diferenţele dintre cele trei generaţii analizate, am folosit matricea

ca instrument de prezentare vizuală a datelor.

Pentru a putea cerceta şi demonstra ceea ce mi-am propus,

am avut nevoie de trei femei de vârste diferite care să reprezinte

generaţii diferite. Astfel că, am luat ca subiect de cercetare o

121

bunică de 71 de ani, o mamă de 40 de ani şi o nepoată de 20 de ani,

toate din aceeaşi familie, şi le-am notat în felul următor: bunica -

Generaţia I, fiica - Generaţia II şi nepoata - Generaţia III.

Prin interpretarea datelor am descoperit următoarele lucruri:

- persoanele din prima generaţie, în general cele care locuiesc

în mediul rural, îşi doresc o căsătorie cu un bărbat de la oraş tocmai

pentru a scăpa prin intermediul căsătoriei din acest mediu, faţă de

persoanele care fac parte din a doua generaţie, care se lasă conduse

de sentimente în ceea ce priveşte o relaţie.

- cele din prima generaţie nu pun accent pe iubire, ci pe interes,

în schimb cele din a doua generaţie nu aşteaptă să primească ceva

în schimb, ci pur şi simplu se doreşte o relaţie bazată pe iubire.

- dacă vorbim de relaţie în prima generaţie, vorbim de o relaţie

întemeiată foarte repede, fără timp de gândire, pur şi simplu „te-am

cunoscut şi te-am luat”, în comparaţie cu a doua generaţie care îşi

canalizează atenţia şi asupra celor mai mici detalii, fructificând

fiecare întâlnire cu partenerul lor.

- părinţii fetelor din mediul rural, găsesc un impediment în

căsătorie faptul că băieţii sunt de la oraş, considerându-i golani şi

încercând să împiedice nunta, însă părinţii fetelor de la oraş îşi pun

problema dacă va merge sau nu relaţia din cauza vârstei fetei, în

nici un caz din cauza băiatului.

- taţii fetelor din a treia generaţie doresc ce-i mai bun pentru

ele, şi din aceasta cauză analizează foarte bine băiatul cu care fata

are o relaţie. Nu sunt de acord din cauză că face parte din altă clasă

socială, că este şofer, şi că nu are o facultate, în comparaţie cu

prima generaţie, chiar şi cu a doua când tatăl nu se interesează de

ceea ce face sau cu ce se ocupă băiatul.

122

- intervalul de timp trecut până la căsătorie diferă de la o

generaţie la alta: fetele din prima generaţie se căsătoresc foarte

repede după ce cunosc băiatul (aproximativ jumătate de an), fetele

din a doua generaţie după aproximativ unul sau doi ani, ajungând

ca a treia generaţie să se căsătorească foarte târziu, uneori ajung să

stea împreuna fără să se căsătorească.

- se observă de asemenea, mai multe asemănări între persoanele

din a doua şi a treia generaţie: taţii se împotrivesc relaţiei din

diferite motive, în schimb mamele le acoperă întotdeauna.

- îşi organizează timpul petrecut cu partenerii cam în acelaşi

mod: plimbări prin parc, ieşit la cofetărie, planuri de viitor, vorbesc

despre familie şi despre ceea ce o să facă în continuare.

- faţă de celelalte două generaţii, generaţia unu nu prea

comunică cu partenerul pe care şi l-a ales pentru a petrece toată

viaţa împreună; nu există ieşiri în oraş, plimbări, ci pur şi simplu

“te-am cunoscut şi te-am luat”...

- de menţionat este faptul că atât persoanele din prima

generaţie cât şi cele din a doua şi din a treia întâlnesc bărbaţi care

mai târziu ajung să le devină soţi, pur şi simplu întâmplător:

datorită unor întâmplări banale.

Consider că am îndeplinit toate criteriile de cercetare, mai

puţin saturaţia. Pentru a avea o cercetare completă trebuie să se

studieze mai multe persoane din aceeaşi generaţie, pentru ca apoi

să se facă o comparaţie între generaţii. Sau să se aplice interviul pe

mai multe familii, vizând în special bunicile, mamele şi nepoatele.

În continuare, am anexat câteva prelucrări de date care m-au

ajutat în interpretare:

123

Codare deschisă: G I: Cum s-au cunoscut: “mi-a scris o scrisoare”; “mi-a trimis şi o fotografie”. Prima întâlnire cu el: “când s-a eliberat din armată”; “a venit direct la mine în Ialomiţa”. Prima ei impresie: “noul venit mă cucerise”; “îmi plăcea şi vroiam să ne căsătorim”. Ce s-a întâmplat când s-a reîntors el: “am făcut cununia civilă”. Tipul de relaţie pe care o avea ea cu primul iubit: “relaţie serioasă”; “trebuia să ne căsătorim”. Caracteristicile pe care le avea viitorul soţ: “un sergent din Hunedoara”; “mecanic de locomotivă”. G II: Caracteristicile viitorului soţ: „băiat de la ţară”; „lucra ca electrician”. Locul întâlnirii: „la schimburile de tură”; “ m-a invitat la film”; “ m-a invitat la cofetărie”; “ne plimbam în parc”. Prima abordare din partea ei: “nu ştiam cum”; “îi ştiam numele”; „îmi era ruşine să-l strig”; “m-am dus la el”; “i-am spus <poţi să mă ajuţi?>”. Celălalt pretendent al ei: „tânăr cu pretenţii”; „emancipat, cu idei fixe”. Cum era el la prima întâlnire: „bărbat decent”; „nu s-a apropiat de mine”; „nu m-a sărutat”; „era timid”; „nu ne apropiam nici mâinile”. Comunicarea între parteneri la început: „nu ne vorbeam”; „râdeam”; „ne fâstâceam”; „îmi era ruşine să vorbesc cu el”. Întâmplarea care ne-a apropiat: „o întâmplare banală”; „neonul de la bucătărie care se stingea, se aprindea, iar eu i-am cerut ajutorul”. Ce a făcut el prima dată: „s-a uitat la mine”; „a început să râdă”; „a spus că mă ajută”. Cât timp a trecut până a invitat-o în oraş: „o lună”. Prima întâlnire: „m-a invitat la film”; „m-a aşteptat”; „mi-a dăruit flori”. Ce făceau când ieşeau: „vorbeam despre familie”; „ne plimbam în parc”; „vorbeam despre servici”. Primul sărut: „după trei luni”. Reacţia familiei cu privire la el: „mama ştia de relaţia mea cu el”; „tata nu prea era de acord”; „mama mă acoperea”. Motivul împotrivirii tatălui: „aveam doar 18 ani şi considera că sunt prea mică”. Cum am hotărât să ne căsătorim: „simţeam că-l iubesc”; „ne iubeam foarte mult”. Cererea în căsătorie: „a venit cu fratele lui să mă peţească”; „tata a acceptat”. G III: Când a început totul: „aveam 16 ani”; „eram în clasa a IX- a”. Cine era el: „şofer la o firmă de distribuţie”. Cum s-au întâlnit: „el era şofer la o firmă de distribuţie care aducea marfă”; „când a venit cu marfă, eu l-am văzut şi mi-a plăcut”; „m-am dus la el şi i-am spus că mie trebuie să-mi lase marfa”; „mi-a spus să-i semnez factura, dar să-i scriu şi numărul de telefon”. Ce a făcut ea: „nu i-am scris numărul de telefon”; „i-am semnat doar factura”; „am plecat”; „dar m-am întors cu un bileţel cu numărul meu de telefon”. Cum a ştiut că el este alesul: „nu am putut să dorm”; „mă gândeam mereu la el”; „l-am visat în noaptea aceea”. Când a avut loc prima întâlnire: „după 2 zile”; „m-a sunat să mă invite în oraş”; „am ieşit într-o sâmbătă”. Prima întâlnire: „ne-am întâlnit pe faleză”; „ne-am aşezat la o terasă”; „am vorbit despre toate”; „mai mult el vorbea”; „eu eram prea timidă să port o conversaţie normală”; „ne ţineam de mână”; „m-a condus până acasă”; „a încercat să mă sărute”.

124

Cum era el la prima întâlnire: „îmbrăcat într-o cămaşă bej”; „părul dat cu gel, brunet, ochi căprui”. Când s-au sărutat prima dată: „după trei luni”. Cum se desfăşurau întâlnirile: „ne plimbam pe faleză, prin parc”; „mergeam la cofetărie”; „la restaurante, la plajă”; „ne simţeam foarte bine împreună”. Reacţia familiei cu privire la el: „tata nu accepta relaţia”; „mama ştia şi accepta”. Motivul împotrivirii tatălui: „îmi spunea că sunt prea mică pentru o relaţie”; „pe el îl considera un nimeni pentru că era şofer”. Matrice: Generaţia I Generaţia II Generaţia III

CUM S-AU CUNOSCUT - “mi -a scris o scrisoare şi mi-a trimis-o prin intermediul celuilalt împreună cu o fotografie”

- “printr-o întâmplare banala, el era electrician unde lucram şi eu şi într-o zi l-am întrebat dacă poate să mă ajute să schimb un neon”

-“el era şofer şi aducea marfă magazinelor, atunci eu l-am văzut şi mi s-a părut destul de drăguţ”

CARACTERISTICILE VIITORULUI SOŢ -“bărbat înalt, sergent din Hunedoara, mecanic de locomotivă”

- “băiat de la ţară, lucra ca electrician”

- “şofer la o firmă de distribuţie, părul dat cu gel, brunet, ochi căprui”

CUM AU ŞTIUT CA EL E ALESUL - “pur şi simplu doream să scap de la ţară, iar el venise de la oraş, aşa că m-am lăsat condusă de sentimente”

- “simţeam că-l iubesc” - “nu puteam să dorm, mă gândeam mereu la el, l-am şi visat în noaptea aceea”

PRIMA ÎNTÂLNIRE CU EL - “când s-a eliberat din armată a venit direct la mine în Ialomiţa”

- “m-a invitat la film, m-a aşteptat şi mi-a dăruit flori nemuritoare”

- “la o terasă; ne ţineam de mână; m-a condus până acasă şi a încercat să mă sărute”

CUM SE DESFĂŞURAU ÎNTÂLNIRILE - “nu prea se numeau întâlniri, căci el a venit la mine acasă şi petreceam tot timpul împreună”

- “vorbeam despre familie, ne plimbam prin parc, ne făceam planuri de viitor”

- “ne plimbam pe faleză, mergeam la cofetărie, la restaurante, vorbeam despre orice”

REACŢIA FAMILIEI CU PRIVIRE LA EL - “spuneau ca este de la oraş; că cei de la oraş sunt golani şi profită de fete”

- “mama ştia, tata nu era de acord pentru că eu aveam 17 ani, iar mama mă acoperea”

- “tata nu accepta relaţia, mama ştia şi mă acoperea”

DUBIILE EI CU PRIVIRE LA CǍSǍTORIE - „nu aveam dubii, căci ştiam că el mă va scoate din mediul rural şi mă va duce la oraş”

- “nu ştiam daca o să meargă relaţia, căci eu eram prea tânără”

- “nu am avut nici un dubiu, pur şi simplu trăiam momentul şi spuneam că dacă or să fie probleme, timpul le va rezolva”

125

BASARABENI VERSUS ROMÂNI

ÎNTRE ACCEPTARE ŞI STIGMATIZARE

IONICA PRUNDAR

Iniţial cercetarea mea am vrut să o realizez pe o persoană care

nega tot, care vedea doar partea negativă din orice individ,

întâmplare. Dar în cele din urmă am ales ca şi temă basarabenii şi

anume cum se percep ei şi cum sunt văzuţi de români, atitudinea

basarabenilor faţă de români şi atitudinea românilor faţa de

basarabeni. Rezultatele le veţi afla parcurgând acest material.

În societatea noastră o mare influenţă asupra

comportamentelor şi atitudinilor noastre faţă de ceilalţi o are

mediul în care am crescut, formându-ne anumite credinţe, valori şi

implementându-ne stigmatizări sau chiar discriminări faţă de cei

care nu sunt ca noi.

O categorie din persoanele care sunt stigmatizate, după

părerea mea, la noi în ţară sunt basarabenii.

Pentru mine acest subiect a fost interesant, observând că

părerile diferă de la persoană la persoană când vine vorba despre

acest grup.

Contactul cu terenul a fost ceva nou pentru mine.

La început nu ştiam despre ce să-i întreb, cum să-i întreb atât

pe români cât şi pe basarabeni, trebuia să-i fac să înţeleagă că

pentru mine răspunsurile lor sunt foarte importante.

Pentru a avea o imagine cât mai largă, cuprinzătoare, am

adunat informaţii de la 5 respondenţi atât din categoria românilor

cât şi din categoria basarabenilor.

126

Am intervievat de fapt 4 basarabeni (cei care sunt introduşi în

cercetare), celălalt refuzând să vorbească cu mine despre acest

subiect spunând că: "eu nu pot vorbi mult despre acest subiect

pentru că încă nu m-am acomodat" .

În momentul în care le-am vorbit basarabenilor despre tema

propusă pentru a face cercetarea, unii mi-au precizat că niciodată

nu şi-au pus întrebarea: "Cum sunt privit de un român?".

În momentul intervievării basarabenii au fost mai rezervaţi,

au devenit agitaţi frecându-şi mâinile, balansându-se pe scaun. La

început am simţit şi am observat că nu vor să-mi povestească tot,

mai ales băieţii. În momentul în care i-am intervievat unul dintre

basarabeni mi-a spus că se feresc să vorbească deschis cu oricine

pe această temă pentru că la început de facultate li s-au luat

interviuri care au fost publicate în presă, lucru de care ei nu au fost

înştiinţaţi dinainte. În schimb românii mi-au vorbit despre această

temă foarte relaxaţi, li se părea a fi o temă ca oricare alta.

Pentru a aduna informaţiile necesare am realizat o cercetare

calitativă exploratorie. Am încercat să înţeleg, să aflu ce atitudine,

părere au românii despre basarabeni şi modul cum se văd

basarabenii, urmărind în primul rând să mă familiarizez cu

subiectul, să aflu cât mai multe despre subiectul cercetării.

Pentru că am încercat să aflu ce semnificaţii acordă subiecţii

acţiunilor şi situaţiilor, ce părere au românii despre basarabeni şi

viceversa, cum interacţionează în cămin, cercetarea aparţine

interacţionismului simbolic.

În culegerea datelor am folosit observaţia pentru că nu puteau

trece neobservate reacţiile pe care le-au avut basarabenii în

momentul în care le spuneam ceea ce am de realizat.

127

Pe lângă observaţie am folosit şi interviul pentru informaţii

cât mai consistente despre subiectul cercetării, despre atitudini,

despre păreri. Spre deosebire de informaţiile adunate prin

observaţie, datele obţinute cu ajutorul interviului sunt mult mai

bogate, mult mai complete.

La început am folosit interviul nestructurat pentru că nu ştiam

ceea ce mă aşteaptă pe teren. După primele 2 interviuri

nestructurate, am folosit interviul semistructurat fixându-mi nişte

teme generale de abordat.

Am folosit triangulaţia metodologică deoarece am combinat

metode de culegere a datelor.

După culegerea datelor pentru a ajunge la o concluzie am

realizat analiza orientată pe caz. Am analizat fiecare caz în parte,

le-am comparat pentru a ajunge la o concluzie. Pentru a comasa

informaţiile în scopul unei mai bune înţelegeri am folosit codarea

teoretică deschisă (vezi Anexa I, II) şi cea axială (vezi Anexa III,

IV). La codarea deschisă am extras esenţialul din text subliniind

cuvintele cheie, apoi am realizat categorii despre atitudini, păreri.

Am folosit ca şi tehnică codarea linie cu linie.

Pentru reprezentarea vizuală am ales matricea (vezi Anexa

V). Am realizat matrice atât pentru români cât şi pentru basarabeni.

În urma analizei am observat că mai aveam unele goluri cu

privire la informaţiile obţinute şi unde a fost posibil m-am reîntors

pe teren la subiecţi.

În interpretarea datelor am aplicat GROUNDED THEORY.

Am constatat că atitudinea românilor faţă de basarabeni este una

discriminatorie (aşa o percep basarabenii) „...românii nu ne au la

suflet, se uită urât la noi”, „românul în faţă e cel mai bun prieten,

iar pe la spate te vorbeşte de rău...” .

128

Basarabenii susţin că sunt foarte puţini valorificaţi, atât ca

persoană, cât şi în ceea ce priveşte acţiunile realizate de ei:

„diferenţele din liceu din partea profesorilor se simţeau, mi se

reproşa că sunt moldoveancă, că stau pe banii statului român... ni

se zicea că suntem bananieri, ne întrebau că nu avem şcoli,

facultăţi, de ce venim aici”, „aici la cămin am avut momente în

care unele persoane nu m-au acceptat, colegele îmi spuneau că nu

ştiu motivul dar le sunt antipatică”, „...s-a făcut mişto de accentul

meu”.

Atitudinea basarabenilor faţă de români este

nondiscriminatorie, bazată pe egalitate şi respect reciproc. „Nu am

nimic cu românii, dacă sunt respectată respect”,”Vreau să fim

egali. N-o să zic că sunt mai aşa, ăăă, sau mai aşa, sunt simplu,

normal, sunt om ca şi românii”.

Referitor la primele sentimente am constatat că toţi cei veniţi

din Moldova au trăit la început un sentiment de suferinţă după care

lucrurile s-au schimbat. „Mi-a fost greu într-o lume atât de mare...

na, am întâmpinat multe probleme”, ”la început vroiam acasă,

acasă, datorită singurătăţii, depărtării de casă”, „...cu timpul

dragostea de părinţi a fost înlocuită de prietenia strânsă cu ceilalţi

basarabeni. Cauza unei legături atât de strânse a fost similaritatea

condiţiei în care trăiam (trebuia să fim uniţi)”.

Statul le oferă studenţilor basarabeni unele beneficii cum ar fi

bursele şi locul gratuit în cămin. Basarabenii susţin acest lucru:

”sunt mulţumit că pot studia... nu aştept nici un ajutor din partea

nimănui, dar primesc bursă şi loc în cămin gratis”.

Am constatat că basarabenii considerǎ cǎ românii îi

discriminează. Acest lucru rezultǎ din interviurile lor şi anume:

“eram moldoveanca care nu inspira încredere în ceilalţi”, “la

129

mine la muncǎ am auzit din colegi vorbind despre unguri, ruşi,

basarabeni: vin şi au totul gata, sǎ-i doarǎ la bascǎ , cǎ...ǎǎǎ sunt

harnici, simpatici, nebuni, beţivi, ignoranţi, nesimţiţi “, dar existǎ

şi persoane care nu sunt aşa de critice.

Referitor la viaţa din cǎmin basarabenii precizeazǎ: “nu am

nimic împotriva românilor mǎcar se uitǎ urât la noi pentru cǎ bem,

chefuim, ţipǎm…”, “via ţa de cǎmin trebuie sǎ ştim s-o trǎim altfel

e nasoalǎ şi plictisitoare”.

Am constatat cǎ atitudinea românilor care interacţioneazǎ mai

puţin cu basarabenii este una discriminatorie. “Deşi nu am vrut sǎ

fac o distincţie sau, mai bine zis, sǎ-i discriminez nu am putut sǎ nu

fac acest lucru”, nu mi-aş dori sǎ iau contact cu ei. Te înţelegi cu

ei, dar fǎrǎ sǎ fii prea mult în contact”.

În schimb cei care interacţioneazǎ au o atitudine

nondiscriminatorie bazându-se pe prietenie, egalitate. Acest lucru l-

am constatat din spusele intervievaţilor şi anume: “trebuie sǎ-i

considerǎm egali şi sǎ fim egali”, “nu am încercat niciodatǎ sǎ-i

judec , pledez împotriva discriminǎrii… nu pot face deosebire între

colegii basarabeni şi ceilalţi… nu vǎd sǎ fie vreo diferenţǎ nici n-

aş concepe aşa ceva”.

Din punctul de vedere al românilor atitudinea basarabenilor

faţǎ de ei este nondiscriminatorie, bazatǎ pe prietenie: “basarabenii

sunt politicoşi în general, respectǎ profesorii ǎǎǎǎ sunt

prietenoşi”.

Referitor la primele sentimente, românii care iau contact cu

basarabenii îi înţeleg. “Din primele momente în care am aflat cǎ

am colegi de camerǎ doi basarabeni, mi-a pǎrut bine”, “la început

îmi era fricǎ sǎ mǎ apropii de ei pentru cǎ toatǎ lumea zicea cǎ-s

bǎtǎuşi, dar dacǎ interacţionezi cu ei sunt foarte de treabǎ”.

130

Am constatat cǎ cei care nu interacţioneazǎ cu basarabenii nu

sunt de acord cu faptul cǎ aceştia primesc burse, “sunt cam

privilegiaţi pe partea de învǎţǎturǎ, în cǎmin, la cazare, dacǎ sunt

repetenţi tot primesc cǎmin, iau bursǎ; mǎ deranjeazǎ faptul cǎ au

prea multe beneficii, au locuri asigurate în cǎmin şi sunt scutiţi de

orice fel de taxe”.

Românii care interacţioneazǎ cu basarabenii cred că

beneficiile basarabenilor din România sunt un lucru bun. “Nu mǎ

deranjeazǎ faptul cǎ ei au beneficii, ci mǎ deranjeazǎ cǎ ar trebui

sǎ avem şi noi beneficii mai ales în cadrul facultǎţii”, “mi se pare

o chestie fainǎ cǎ statul îi ajutǎ cu bursa aia micǎ, le asigurǎ

locuri gratuite-n cǎmin, dacǎ ne-ar da şi nouǎ mai multe ar fi mai

bine… din partea mea le pote da mai mult”.

Din spusele românilor rezultǎ cǎ pǎrerile lor despre

basarabeni diferǎ în funcţie de niveluri. La nivel cognitiv românii

susţin cǎ basarabenii sunt foarte buni, învaţǎ bine: ”…îs isteţi,

prind repede, învaţǎ repede, au memorie bunǎ” . La nivel relaţional

basarabenii socializeazǎ bine, dar nivelul comportamental lasǎ de

dorit: “chiar îmi e mai uşor sǎ socializez cu ei decât dacǎ ar fi fost

vorba de un concetǎţean de-al meu, îs foarte prietenoşi şi de asta

îşi fac prieteni repede şi se integreazǎ repede”, “alcoolişti, sunt

obişnuiţi sǎ bea pânǎ ajung în stare de ebrietate, îi consider

nerespectuoşi în special pe bǎieţi, grosolani, scandalagii, parcǎ

sunt veniţi dintr-o comunitate de ţǎrani care nu au avut contact cu

lumea, nu ştiu sǎ se comporte cu fetele”.

Referitor la viaţa din cǎmin am constatat cǎ românii

precizeazǎ cǎ basarabenii sunt distractivi, beţivi, gǎlǎgioşi, lipsiţi

de curǎţenie: “în cǎmin se dau petreceri, se bea mult, sunt foarte

gǎlǎgioşi şi uneori chiar nepoliticoşi, sar calul cu glumele lor de

131

prost gust”, “s-au adaptat uşor la viaţa de cǎmin, mult prea

uşor… nu e nici o camerǎ care sǎ aibǎ curǎţenie”.

Am ajuns la concluzia cǎ basarabenii faţǎ de români au o

atitudine nondiscriminatorie, dacǎ românii nu se leagǎ de valorile

lor, dacǎ nu-i jignesc totul este bine. Basarabenii vor sǎ fim egali.

Românii care nu iau contact cu basarabenii, au o atitudine

discriminatorie, în schimb cei care iau contact cu aceştia au o

atitudine nondiscriminatorie.

Cu toate cǎ am parcurs toate etapele unei cercetǎri calitative:

identificarea problemei, culegerea datelor, analiza şi interpretarea

datelor pot spune cǎ nu am ajuns la saturaţie teoreticǎ pentru cǎ

unele categorii sunt incomplete. În identificarea problemei aş putea

spune cǎ întrebarea cercetǎrii mele este destul de clarǎ, dar sunt o

mulţime de aspecte care derivǎ din ea: de ce pǎrerile diferǎ, doar

pentru faptul cǎ unii iau mai mult contact cu basarabenii şi alţii nu?

Pǎrerea, atitudinea lor atât pro cât şi contra este influenţatǎ de alte

aspecte?

Nu ştiu în ce mǎsurǎ am reuşit sǎ realizez ce mi-am propus,

însǎ pot preciza cǎ este foarte interesant sǎ fii un mic cercetǎtor.

132

Anexa I Codare deschisă

D.B. român Atitudinea românilor faţă de basarabeni:

• am o relaţie de amiciţie, de prietenie • mă înţeleg foarte bine • împart lucrurile cu noi , băutura • trebuie să-i considerăm egali şi să fim egali

Atitudinea basarabenilor faţă de români: • sunt politicoşi în general • respectă profesorii

Părerea românilor faţă de basarabeni: • sunt veniţi dintr-o comunitate de ţărănoi • nu prea ştiu să mintă • îs isteţi, prind repede • învaţă repede • au memorie bună • sunt morţi de foame

Părerea basarabenilor faţă de români: • basarabenii cred că-i considerăm mult mai înapoiaţi

Ajutoare din partea statului • au beneficii în cadrul facultăţii • bursă

Consecinţele interacţionării basarabenilor cu românii: • basarabenii au început să fie mai deschişi • basarabenii au început să comunice • basarabenii au început să mintă • te ajută la nevoie, basarabenii sunt săritori

Consecinţele părerilor românilor faţă de basarabeni: • devotaţi familiei • se înţeleg foarte bine în comunitatea lor

Viaţa din cămin: • în cămin beau mult

133

Anexa II

Codare deschisă S.M. basarabean

Primele sentimente:

• m-am acomodat destul de greu • am întâmpinat multe probleme • a fost greu într-o lume atât de mare la vârsta de 14-15 ani • departe de viaţa pe care o duceam • lipsa de prietenie adevărată

Consecinţele venirii într-un loc necunoscut:

• cei care venim aici suntem mult mai maturi

Ajutor din partea statului: • primim burse avem beneficii

Atitudinea românilor faţă de basarabeni:

• în liceu, mai ales din partea profesorilor bătrâni, ni se reproşează că suntem moldoveni

• ni se reproşa că stăm pe banii statului român • ni se zicea că suntem primitivi, bananieri • mi se zicea rusoaică • îmi povesteau istoria arătându-mi cât rău le-a făcut regimul

comunist românilor • aveam profi care m-au „adoptat” • mă înţelegeam foarte bine cu colegii • unele persoane nu m-au acceptat • s-a făcut mişto de accentul meu • am dat şi peste prieteni adevăraţi care mă susţin, mă înţeleg

aşa cum sunt

134

Anexa III

Părerea românilor faţă de

basarabeni

Atitudinea românilor

faţă de basarabeni

Atitudinea

basarabenilor

faţă de români

Viaţa în cămin Părerea

basarabenilor

faţă de români

Ajutoare din

partea statului Consecinţele

interacţionării

basarabenilor cu

români

Codare axială: D.B. român

135

Anexa IV

Părerea românilor

faţă de basarabeni

Circumstanţe

atenuante

Atitudinea românilor

faţă de basarabeni

Atitudinea

basarabenilor faţă de

români Piedici

Ajutor din

partea statului

Viaţa în cămin Primele

sentimente

Consecinţele

venirii într-un loc

necunoscut

Codare axială: S.M. basarabean

136

Anexa V Prezentarea vizuală a datelor

- români – Subiectul S. M. D. B. L.M. D.R. L.N.

Atitudinea românilor faţă de basarabeni

-am o relaţie de prietenie, amiciţie -trebuie să-i considerăm egali şi să fim egali -atitudine nondiscriminatorie

-atitudine nondiscriminatorie -nu a încercat niciodată să judece basarabenii -pledează împotriva discriminării

-admiră curajul de a veni de la ei din ţară -nu-i judecă pentru că au venit să înveţe în România

-deşi nu vrea să-i discrimineze nu a putut să nu facă acest lucru -atitudine discriminatorie

-atitudine discriminatorie,uneori neutră -nu-şi doreşte să ia contact cu ei -se înţelege bine,dar fără să ia prea mult contact cu ei

Atitudinea basarabenilor faţă de români

-sunt politicoşi în general -respectă profesorii

-are atitudine anticomunistă

-atitudine nondiscriminatorie,de prietenie

-atitudine neutră -basarabenii te fac să te fereşti de ei,să nu intri în contact cu ei

Primele sentimente

-i-a părut bine când a aflat că are colegi de cameră basarabeni

-la început îi era frică se se apropie de ei -toată lumea zicea că sunt bătăuşi

-evită contactul cu ei

Ajutor din partea statului

-nu-l deranjează că au beneficii in cadrul facultăţii, bursă

-i se pare o chestie faină că statul le oferă burse,cazare gratuită ,dar ne-ar putea da şi nouă românilor

-nu are nimic împotriva faptului că primesc burse şi cazare gratis

-nu este de acord că au prea multe beneficii,locuri asigurate în cămin,sunt scutiţi de taxe

-nu i se pare corect -sunt privilegiaţi,au bursă, primesc cămin deşi sunt repetenţi

Părerea românilor despre basarabeni

-sunt veniţi dintr-o comunitate de ţărani -au un potenţial intelectual ridicat

-socializează mai uşor cu ei decât cu un concetăţean -se consideră ca unul de-ai lor

-se integrează repede -au influenţat-o la distracţii într-un mod frumos -sunt alcoolişti

-nu are o părere bună despre ei

-nu are o părere buna despre ei,sunt băutori,scandalagii

137

Viaţa din cămin

-în cămin cel puţin, basarabenii beau mult

-în cămin sunt foarte petrecăreţi, gălăgioşi, nepoliticoşi

-nu ţin la curăţenie -nu e nicio cameră care să aibă curăţenie

Anexa V Prezentarea vizuală a datelor

- basarabeni – -

Subiectul S.M. G.B. S.L. D.M. Atitudinea românilor despre basarabeni

-atitudine discriminatorie pe parcursul liceului din partea profesorilor vârstnici -momentan atitudine nondiscriminatorie-parţial

-românii nu ne au la suflet pe noi basarabenii -se uita urât la noi

-românul în faţă e cel mai bun prieten,iar pe la spate te vorbeşte de rău -românii sunt invidioşi pentru că primim bursă

-nu se bazează pe etnie în totalitate,deşi primul gând e că sunt basarabean -îi valorific după propriile merite,comportându-mă respectuos cu ei

Atitudinea basarabenilor despre români

-nu am nimic cu românii -dacă sunt respectată,respect

-nu am nimic împotriva românilor,dar urăsc când românii vorbesc de mamă

-vreau să fim egali -nu o să zic că sunt mai aşa sau mai aşa,sunt simplu sunt normal,sunt om ca şi românul

-nu fac diferenţa între români şi basarabeni -mă comport în mod egal -etnia nu e importantă

Primele sentimente

-m-am acomodat destul de greu

-nu am cunoscut pe nimeni -am început să mă aproprii de moldoveni

-mi-a fost greu datorită singurătăţii,depărtării de casă -la început voiam acasă, acasă

-la început a fost greu,singur între oameni pe care nu-i cunoşteam -m-am împrietenit cu ceilalţi băieţi basarabeni

Piedici -ni se reproşează faptul că vin şi studiez în România

-m-am angajat mai greu -am avut parte de mai multe piedici în momentul în care m-am angajat

-imposibilitatea de a vota şi greutatea cu care ajungi să fii angajat

138

Ajutor din partea statului

-primesc bursă şi am unele beneficii

-am bursă,cămin gratis, şcoala gratis

-sunt mulţumit că pot studia fără probleme -nu aştept niciun ajutor din partea nimănui, dar primesc bursă şi loc în cămin

-am bursă şi loc gratuit în cămin

Părerea românilor despre basarabeni

-eram moldoveanca care nu inspira încredere

-basarabenii sunt harnici, beţivi, nebuni, simpatici -pe basarabeni îi doare la bască

-basarabenii sunt beţivi, ignoranţi, nesimţiţi -o altă parte nu ne critică aşa de dur

Viaţa în cămin

-cunoscut persoane care au văzut omul din mine -antipatice

-în cămin basarabenii beau, chefuiesc, ţipă, sunt mai nebuni

-trebuie să ştii să o trăieşti,altfel e nasoală şi plictisitoare

139

ÎNTRE ACCEPTARE ŞI NEGARE: DISCRIMINAREA

ROMILOR

DANIELA-MARIANA RÎ ŞNOVEANU

Iniţial, ideile privind cercetarea pe care urma să o realizez

erau destul de neclare; nu ştiam ce problema să abordez.

Prima dată m-am gândit că ar fi interesant să vorbesc cu doi

cerşetori: o femeie cu copilul său pe care îi vedeam zi de zi când

mă duceam la facultate şi un bărbat ce făcea portrete şi care locuia

la mine acasă, în Brăila. Am renunţat la scurt timp la idee căci, pe

de o parte, nu ştiam cum să îi abordez şi, pe de altă parte, mă

duceam destul de rar acasă şi stăteam puţin.

După acest eşec m-am gândit că ar trebui să fac cercetarea în

locul unde mă duceam la voluntariat, pe nişte copii. Nu ştiam exact

ce vroiam să aflu deşi strânsesem câteva informaţii. Ideea nu mă

mai atrăgea şi am hotărât să renunţ şi la aceasta.

În urma unei discuţii purtate cu o colegă mi-a venit ideea să

mă axez pe problema romilor. Vroiam să aflu, în general, părerile

celorlalţi faţă de romi. După ce am cules câteva date mi s-a părut

mai interesant să compar ideile studenţilor de la asistenţă socială şi

ale celor de la drept. În concluzie, m-am axat pe aflarea părerilor

acestora despre discriminare şi despre romi.

Deşi, nu ştiu în ce măsură ar putea să impresioneze subiectul

ales de mine, cu siguranţă, în prezent, problema discriminării ia

amploare.

Am ales această problemă de cercetare mai mult din cauză că

eram curioasă să observ ce diferenţe de opinie există, dacă există,

între cei de la asistenţă şi cei de la drept. Am dorit să aflu dacă

140

specializarea aleasă de viitorii asistenţi sociali le schimbă modul de

gândire în privinţa romilor.

Contactul cu terenul nu a fost ceva nou căci am ales

persoane din cămin, cu care mă împrietenisem sau cu care

schimbasem câteva vorbe. Nu mi-a fost greu să abordez această

temă deoarece este una comună deja şi subiecţii aleşi au fost

dispuşi să discute şi să îmi ofere informaţii despre tema propusă.

Pentru această cercetare am ales cinci persoane de la fiecare

specializare, de vârste diferite, toţi studenţi. Am încercat ca aceştia

să aibă vârste diferite să văd dacă părerile coincid.

Pe lângă subiecţii aleşi am încercat să deschid subiectul şi cu

alţii, dar mi-a fost mai greu deoarece nu îi cunoşteam destul de

bine sau nu ştiam cum să abordez subiectul cercetării.

Pentru problema aleasă am realizat o cercetare calitativă

căci am încercat să aflu ce părere au subiecţii despre romi şi despre

discriminarea lor în general.

Prin intermediul acesteia am căutat să înţeleg şi să adun

informaţii cu privire la romi şi discriminare. Am abordat tema într-

un mod deschis lăsând subiecţii să îmi ofere cât mai multe

informaţii cu privire la problema propusă.

De asemenea, lucrarea este o cercetare cu mai multe unităţi

de investigat căci am urmărit să compar două grupuri: cinci

persoane de la asistenţă socială din ani de studiu diferiţi şi de vârste

diferite şi cinci persoane de la drept din ani de studiu diferiţi şi de

vârste diferite.

În culegerea datelor am folosit observaţia; cea de teren

(persoanele se aflau în camera de cămin) şi cea ascunsă (studenţii

nu ştiau ce urmăresc). De asemenea, m-am folosit de interviu

pentru a aduna informaţii mai multe, mai bogate, mai complete.

141

Am realizat note de observaţie (vezi Anexa 1) pentru a vedea

modul cum studenţii de la cele două specializări au reacţionat la

auzul propunerii mele de a discuta despre romi şi discriminarea lor.

În cazul anterior când doream să mă axez pe copii am folosit

doar observaţia de teren, ascunsă, participativă. Mă orientasem pe

acest tip de culegere a datelor deoarece este mai greu să lucrezi cu

copiii şi să le iei interviuri sau să îi pui să facă ceva.

În cercetarea mea am folosit interviul semistructurat dându-

le ca subiect de discuţie: „părerea mea despre romi” şi apoi

interviul structurat pentru a afla informaţiile care mă interesau şi

nu apăreau în primul interviu; interviul a fost unul individual .

De asemenea, am folosit triangula ţia datelor deoarece am

adunat mai multe date referitoare la o problemă de la mai multe

persoane, dar şi triangula ţia metodologică.

Pentru a ajunge la concluzii, după ce am cules datele, am

folosit analiza orientată pe caz. Am luat fiecare caz l-am analizat

şi apoi l-am comparat cu celelalte. În analiza datelor am folosit ca

procedură codarea deschisă, codarea selectivă şi codarea axială

(vezi Anexa 2 şi Anexa 3). Iniţial am folosit şi analiza globală

(găsirea cuvintelor cheie pentru a-mi forma o idee generală privind

subiectul ce urma să-l cercetez), la care am renunţat ulterior.

Am realizat câte o schemă pentru fiecare subiect apoi le-am

reunite după grupuri.

În cazul reprezentării vizuale am realizat matrice pe teme

(vezi Anexa 4), pe grupul de la asistenţa socială şi pe grupul de la

drept, pentru a vedea mai bine ce informaţii am obţinut şi cât se

aseamănă sau se deosebesc părerile celor două grupuri.

142

Înainte de a realiza matricele am realizat că unele informaţii

lipseau şi m-am întors pe teren pentru a aduna informaţiile

necesare.

În ceea ce priveşte interpretarea datelor am folosit Grounded

Theory:

În urma analizelor pe codări, am constat că există numeroase

diferenţe între părerile studenţilor de la asistenţă socială şi

părerile studenţilor de la drept privind romii.

Părerile studenţilor de la asistenţă socială urmăresc ideile

nondiscriminatorii şi tot ce implică acestea pe când studenţii de la

drept doar amintesc de ele. De asemenea, la cei de la asistenţă

socială interviurile sunt mai bogate în informaţii, furnizând mai

multe categorii.

În privinţa discriminării ideile sunt împărţite: cei de la

asistenţă socială consideră că nu e bună într-o societate modernă

şi că ar trebui să se renunţe la aceasta dar, de asemenea, sunt

conştienţi că acest fenomen a fost şi va fi prezent mereu; spre

deosebire de ei, cei de la drept sunt de părere că discriminarea

este benefică fiind nevoie de idei diferite. Ei sunt conştienţi că este

un fenomen prezent şi complex înţelegând că aceasta nu este bună

pentru cei discriminaţi.

Studenţii de la asistenţă socială vorbesc şi despre

posibilitatea eradicării discriminării din şcoli, universităţi,

colective, politică fiind de părere că în acest mod se vor schimba

mentalităţile.

Datorită interviurilor culese, am constatat că sunt mai

numeroase ideile nondiscriminatorii la cei de la asistenţă socială

decât la ceilalţi dovedindu-se faptul că cei de la drept nu sunt de

acord cu ideea de a li oferi romilor aceleaşi drepturi ca românilor.

143

Studenţii de la asistenţa socială vorbesc de etnie şi de faptul că

ideile discriminatorii nu contează: “individualitatea este

importantă”, ”conduita este importantă“, “au conduită demnă în

societate”,”este o etnie ca oricare alta“, ”sunt diversificaţi“,

“mirosul nu este specific etniei”. Am remarcat faptul că „asistenţii

sociali” ar fi de acord ca romii să se bucure de aceleaşi drepturi,

oportunităţi şi să aibă o viaţă apropiată de a celorlalţi oameni.

Spre deosebire de aceştia am ajuns la concluzia că cei de la

drept aduc în discuţie câteva idei nondiscriminatorii (”ar trebui

să-i ajutăm“,“unii au reuşit să-şi termine studiile superioare”,

“insuccesul depinde şi de noi“), dar cred că ele sunt o aparenţă,

căci, în realitate îi discriminează (“nu au capacitatea de a

socializa”, ”nu au capacitatea de a trăi înconjuraţi de oameni cu o

cultură şi educaţie diferită de a lor“).

În urma analizei datelor am observat că majoritatea, după ce

vorbesc de ideile discriminatorii, vorbesc şi de ideile

nondiscriminatorii sau invers.

Chiar dacă „asistenţii sociali” vorbesc despre discriminare,

ei nu îşi asumă ideile vorbind în general, în numele celorlalţi, la

persoana întâi plural: “credem că toţi suntem la fel”,“stricători de

reputaţie”,“ocupă ultimele bănci la şcoală”,“r ăutatea celorlalţi

oameni faţă de ei”. În comparaţie cu aceştia ceilalţi îşi asumă

părerile. Am constatat că sunt numeroase ideile în care romii sunt

caracterizaţi: ”oameni nespălaţi“, ”tupei şti“, ”orgolio şi“,

”neevoluaţi“, ”needucaţi“, ”neîngriji ţi“, “nu las ă o părere prea

bună celorlalţi”. În privin ţa imaginii pe care aceştia o lasă se

afirmă: ”reprezintă una din problemele ţării“,”stric ă aspectul

ţării peste hotare“,”alterează imaginea statului român“. În urma

analizei, am ajuns la concluzia că cei de la drept sunt de părere că

144

situaţia aceasta se datorează numai romilor şi ideile

discriminatorii au luat naştere numai datorită lor căci romii: “nu

au acte de identitate”, sunt ”tradiţionalişti“, “fur ă”, etc.

Am remarcat că atât unii cât şi ceilalţi vorbesc despre

consecinţele ideilor discriminatorii. Acestea sunt similare ambelor

grupuri intervievate, toţi considerând că din cauza acestor idei

discriminatorii romii comit furturi, crime, sunt traficanţi de carne

vie, au un comportament dur, deranjant. Totuşi, cei de la asistenţă

socială privesc obiectiv lucrurile şi consideră că din cauza

discriminării li se diminuează şansele de reuşită ale romilor şi

întâmpină dificultăţi, uneori neavând posibilitatea de a finaliza 12

clase.

Din alt punct de vedere, cei de la drept vorbesc de

incapacitatea romilor de a socializa şi de a trăi înconjuraţi de

oameni.

”Care sunt consecinţele toleranţei? “a fost o altă idee

abordată de ambele grupuri. Totuşi, trebuie precizat faptul că cei

de la asistenţă socială au mai multe puncte de vedere în această

privinţă (“trebuie să-i acceptăm”, “trebuie să îi ajutăm să se

încadreze în colectiv”, “statul le asigură locuri gratuite în

facultate”). Aceştia consideră că numai acceptându-i vom reuşi să

ne rezolvăm problemele cu ei, vor primi educaţie, vor avea un

serviciu, un statut.

Urmărind aceeaşi idee, studenţii de la asistenţă socială

vorbesc şi de consecinţele toleranţei (”vor înţelege cum să

trăiască“, ”vor renun ţa la tertipuri“) ceea ce la ceilalţi nu se

aminteşte.

Alte categorii, idei pe care le-am regăsit la ambele grupuri în

urma analizei datelor au fost: lucruri specifice romilor, consecinţe

145

ale lipsei educaţiei acestora. Ideile sunt similare, afirmând faptul

că aceştia au tradiţii şi obiceiuri proprii, au propriul rege; de

asemenea, sunt de părere că, datorită faptului că le lipseşte

educaţia, romii lucrează cu ziua, copiii nu au şcoală şi nu ştiu

lucruri ca zilele de naştere sau nu au acte de identitate.

Datorită analizelor realizate am constatat că studenţii de la

asistenţă socială au mai multe informaţii, clasificându-i pe romi

în: “căldărari”, “l ăutari”, “argintari”, “ ţigani de mătase”,

“c ărămidari”. În ceea ce priveşte atitudinea oamenilor, în general,

faţă de ei, cei de la drept cred că este una de respingere, pe când

cei de la asistenţă socială sunt de părere că ar trebui să avem

şanse egale. În urma codării materialului, am evidenţiat etichetări

ale romilor (“vrăjitoare”, “puradel negricios”, “tuciurii”), dar şi

cauze ale acestora (”descântă“, ”leag ă farmece“, ”dezleagă

farmece“, ”consideră că nu profită de şansele oferite”).

Un alt lucru surprinzător a fost faptul că grupul de la drept a

abordat două categorii care la cei de la asistenţă socială nu se

regăsesc: cauzele atitudinii noastre negative faţă de romi şi

beneficiile locurilor ”rezervate“ pentru romi. Sentimentul meu este

că, în spatele ideilor regăsite în aceste categorii se ascunde revolta

faţă de romi. Aceştia consideră că nu găsim nimic de apreciat la ei

şi din această cauză atitudinea noastră este una de respingere. În

legătură cu locurile rezervate lor în facultate, studenţii par

revoltaţi pentru că romii nu plătesc nicio taxă şi nu îşi pierd locul

bugetat.

În concluzie, pot afirma că studenţii de la asistenţă socială se

axează mai mult pe apărarea şi nondiscriminarea romilor, iar

când vorbesc de discriminare nu şi-o atribuie. În cazul celor de la

drept lucrurile stau un pic diferit căci ei vorbesc mai ales de

146

discriminare şi tot ce implică aceasta, iar când vorbesc de

nondiscriminare ideile sunt puţine.

Aşadar, am constatat că studenţii de la asistenţă socială au o

părere şi o atitudine neutră sau chiar pozitivă faţă de romi, pe

când studenţii de la drept au o părere negativă faţă de romi.

147

Anexa 1 NOTE DE OBSERVAŢIE STUDENŢII DE LA ASISTENŢǍ SOCIALǍ Când le-am vorbit prima dată de problema pe care urma să o abordez au fost uimiţi. Totuşi, au dorit să îmi răspundă la întrebări, la interviu. Unii nu au vrut să îmi răspundă căutând diverse pretexte. Din această cauză nu am intervievat mai multe persoane; timpul a fost scurt, iar persoanele pe care le cunoşteam puţine. Cele care au fost de acord să vorbească au fost deschise, dornice să îmi dea cât mai multe idei, informaţii. STUDENŢII DE LA DREPT Aceştia au avut o atitudine negativă. Când au auzit de subiect au început să mă întrebe: “Pot spune orice cred despre ei?”, “Stai să vezi când îţi voi scrie! Am atâtea să îţi zic despre ei!”, “Dă să îţi scriu!!!”. Au fost puţine persoane care să îmi spună că nu vor să discute despre subiect. Cele mai multe îmi cereau, imediat ce aflau, o foaie şi un pix pentru a scrie. Atitudinea lor a fost diferită faţă de cei de la asistenţă socială. Erau contra romilor dovedind acest lucru din felul cum vorbeau când aflau subiectul meu. De asemenea, erau dispuşi să îşi exprime părerile. Anexa 2 Codare deschisă – studenţii de la asistenţă socială (1) DISCRIMINAREA ÎN GENERAL - nu este bună într-o societate modernă; - ar trebui eradicată; - ar trebui să se renunţe la aceasta; - nu este benefică; - a fost si va fi prezentă mereu; - se încearcă remedierea acestei “probleme”. (2) IDEI NONDISCRIMINATORII - nu contează etnia din care faci parte; - conduita este importantă; - individualitatea este importantă; - romii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi; - romii trebuie să se bucure de aceleaşi oportunităţi; - trebuie să se bucure de o viaţă identică cu a celorlalţi; - unii au o conduită demnă în societate; - este o etnie ca oricare alta; - îşi câştigă existenţa prin muncă cinstită; - nu sunt duşmani ai românilor; - mirosul nu este specific etniei;

148

(3) CONSECINŢE ALE TOLERANŢEI - nu ar trebui priviţi într-un mod diferit; - trebuie să îi acceptăm; - trebuie ajutaţi să se integreze; - duc o viaţă ‘normală’; - statul le asigură locuri gratuite în facultate; - rezolvarea problemelor cu persoanele de etnie romă; (4) BENEFICII ALE INTEGRǍRII ROMILOR - primesc educaţie; - au un servici; - au un statut; (5) CONSECINŢE ALE INTEGRǍRII ROMILOR - vor înţelege cum trebuie să trăiască; - vor renunţa la tertipuri; - au afaceri proprii; - îşi educă copiii; (6) IDEI DISCRIMINATORII - să îi priveşti ca pe posibili duşmani; - îţi pot face rău; - îţi e inferior; - credem că pot face rău; - îţi e inferior; - credem că toţi sunt la fel; - jegoşi; - lichele; - cerşetori; - hoţi; - stricători de reputaţie; - ocupă ultimele bănci la şcoală; - excluşi de cei din jur; - răutatea celorlalţi oameni faţă de ei; (7) CONSECINŢELE IDEILOR DISCRIMINATORII - îi diminuează şansele de reuşită; - întâmpină dificultăţi; - comit crime; - comit furturi; - fără prea multă cultură; - fără posibilitatea de a finaliza 12 clase; - fără adăpost; - lipsa educaţiei; - violenţă; - duritate; - mediul în care trăiesc; (8) UNDE SE PRODUCE ERADICAREA DISCRIMINǍRII ROMILOR - din şcoală;

149

- din colectivul clasei; - din universităţi; (9) CONSECINŢE ALE ERADICǍRII DISCRIMINǍRII ROMILOR - înlăturarea mentalităţilor greşite; - mai multă toleranţă; - s-ar schimba ceva în mentalitatea lor; (10) ETICHETǍRI ALE ROMILOR - vrăjitoare; (11) CAUZE ALE ETICHETǍRII CA VRǍJITOARE - descântă; - leagă / dezleagă farmece; - considerăm că nu profită de şansele oferite; (12) CONSECINŢE ALE LIPSEI DE EDUCAŢIEI ROMILOR - părinţii lucrează cu ziua; - copiii nu sunt lăsaţi la scoală; (13) LUCRURI SPECIFICE ROMILOR - tradiţii; - obiceiuri; - familie cu mulţi copii; (14) TIPURI DE ROMI - lăutari; - căldărari; - argintari; - cărămidari; - ‘ţiganii de mătase’; (15) ATITUDINEA NOASTRǍ FAŢǍ DE ROMI - nu ar trebui favorizaţi. Codare deschisă – studenţii de la drept (1) DISCRIMINAREA ÎN GENERAL - este benefică; - este nevoie de discriminare; - este nevoie de păreri diferite; - dacă nu ar exista ne-am considera egali; - este necesară; - nu este bună pentru cei discriminaţi; - fenomen des întâlnit în societatea noastră. (2) IDEI NONDISCRIMINATORII - nu am încercat să îi bag pe toţi în aceiaşi oală; - nu sunt rasist; - detest oamenii care au prejudecăţi;

150

- ar trebui să îi ajutăm; - (unii) au reuşit să-şi termine studiile superioare; - insuccesul depinde şi de noi; (3) CONSECINŢE ALE TOLERANŢEI - sunt ajutaţi; - sunt susţinuţi; (4) BENEFICII ALE INTEGRǍRII ROMILOR - sunt încurajaţi să reuşească; - au o slujbă stabilă; - au o slujbă decentă; - locuri special ‘rezervate’ romilor în facultate; (5) BENEFICIILE LOCURILOR SPECIAL ”REZERVATE“ PENTRU ROMI - finanţate de stat; - nu vor plăti nicio taxă; - nu îşi pierd locul bugetat; (6) IDEI DISCRIMINATORII - oameni nespălaţi; - tupeişti; - orgolioşi; - reprezintă una din problemele ţării; - strică aspectul ţării peste hotare; - alterează imaginea statului român ; - ar trebui limitate drepturile lor; - neevoluaţi; - nu sunt capabili să îşi depăşească condiţia jalnică în care trăiesc; - sunt puţini care au făcut ceva cu viaţa lor; - sunt respinşi; - sunt needucaţi; - situaţia se datorează numai lor; - nu lasă o părere prea bună celorlalţi; - sunt neîngrijiţi; (7) CONSECINŢELE IDEILOR DISCRIMINATORII - au o stare jalnică; - nu au capacitatea de a socializa; - nu respectă legislaţia; - încalcă drepturile celorlalţi oameni; - inadaptaţi; - învechiţi; - au încredere în supremaţia rasei lor; - furturi; - omoruri; - trafic de carne vie; - criminali; - comportament delincvent; - comportament deranjant;

151

- nu înţeleg ce înseamnă igiena personală; - nu înţeleg ce înseamnă valorile sociale; - vorbesc urât, înjură; (8) ETICHETǍRI ALE ROMILOR - vrăjitoare; - puradel negricios; - tuciurii; (9) ATITUDINEA NOASTRǍ FAŢǍ DE ROMI - respingere; (10) CAUZELE ATITUDINII NOASTRE FAŢǍ DE ROMI - nu îi înţelegem; - nu găsim nimic care să apreciem la ei; (11) LUCRURI SPECIFICE ROMILOR - se conduc după legile lor; - tradiţionalişti; - păstrează obiceiurile şi practicile barbare; - au propriul rege, bulibaşa; (12) CONSECINŢE ALE LIPSEI DE EDUCAŢIEI ROMILOR - nu ştiau data naşterii; - nu ştiau adresa validă; - copii născuţi cu mai mulţi bărbaţi; - nu au acte de identitate. Anexa 3 Matrice pe teme

Discriminarea în general

Studenţii de la asistenţă socială

- nu este bună într-o societate modernă; - ar trebui eradicată; - ar trebui să se renunţe la aceasta; - nu este benefică; - se încearcă remedierea acestei probleme

Studenţii de la drept

- este benefică; - este nevoie de discriminare; - este nevoie de păreri diferite; - dacă nu ar exista ne-am considera egali; - este necesară; - nu este bună pentru cei discriminaţi; - fenomen des întâlnit în societatea noastră.

152

(15) Atitudinea noastră faţă de romi

DISCRIMINAREA ÎN GENERAL (1)

(2) Idei nondiscriminatorii

(3)Consecinţe ale toleranţei romilor

(4) Beneficii ale integrării asupra romilor

(14) Tipuri de romi

(13) Lucruri specifice romilor

(12) Consecinţe ale lipsei de educaţie

(6) Idei discriminatorii

(7) Consecinţele ideilor discriminatorii (9) Consecinţe ale

eradicării

(8) Unde se produce

eradicarea

discriminării rromilor

(10) Etichetări ale romilor

(11) Cauze ale etichetării ca vrăjitoare

Anexa 4

CODARE AXIALĂ - asistenţă socială

(5) Consecinţe ale

integrării romilor

153

(12) Consecinţe ale lipsei de educaţie a

romilor

(2) Idei nondiscriminatorii

DISCRIMINAREA ÎN GENERAL (1)

(8) Etichetări ale romilor

(4) Beneficiile integrării pentru romi

(3) Consecinţele toleranţei romilor

(9) Atitudinea noastră faţă de romi

(6) Idei discriminatorii

(11) Lucruri specifice romilor

(7) Consecinţele ideilor discriminatorii

(10) Cauzele atitudinii noastre faţă de

romi

CODARE AXIALĂ - drept

(5) Beneficiile locurilor special

“rezervate” romilor

154

155

DISCRIMINAREA – FACTOR MOTIVA ŢIONAL ÎN

RÂNDUL STUDENŢILOR ROMI?

MIHAELA STANCIU

Grupul minoritar – romii din ţara noastră a devenit un subiect

deosebit de controversat în ultimii ani. Acest lucru mi-a trezit

interesul deoarece dezbaterile sunt multiple atât în viaţa cotidiană

cât şi în mass-media. Astfel, am dorit iniţial ca tema mea de

cercetare calitativă să fie “Discriminarea romilor în societate” care

să cuprindă modul în care sunt ei trataţi de către vecini, colegi,

medicul de familie, cum sunt relaţiile lor sociale.

Am fost împreună cu o colegă care lucra într-o instituţie ce

oferă servicii de planning familial, în Hălchiu (judeţul Braşov)

unde am luat contact cu femei de etnie romă în cadrul primăriei

comunei. Acolo le-au fost prezentate avantajele folosirii metodelor

contraceptive, le-au fost date sfaturi şi soluţii pentru a nu mai

rămâne însărcinate, li s-au oferit metode contraceptive gratuit şi li

s-a oferit răspuns la orice problemă pe care o aveau. Problema

acestor femei era că nu îşi mai doreau alţi copii, însă soţii lor

insistau ca acestea să mai facă. Le-am observat vocabularul,

comportamentul şi cel mai adesea vorbeau de violenţă, despre cum

erau ele bătute de către soţii sau concubinii lor. Mă simţeam

nesigură pe un teren necunoscut şi nu îndrăzneam să le iau un

interviu gândindu-mă ca nu cumva să se simtă jignite sau

discriminate chiar de către mine, să nu creadă că le folosesc

poveştile lor de viaţă în folosul meu sau că voi povesti şi altor

persoane despre ele.

156

Un timp nu am mai avut oportunitatea să iau contact cu

persoane de etnie romă şi începusem să mă panichez, rămăsesem

aproape de punctul zero cu cercetarea. Apoi, colega mea de cameră

a început să îmi povestească cum s-a desfăşurat copilăria ei şi cum

au tratat-o ceilalţi pe tot parcursul vieţii ei din cauza faptului că

aparţinea unei alte etnii. În scurt timp, am devenit interesată de

motivaţia actualilor studenţi romi de a urma studii universitare, de

ce anume i-a împins către studiile superioare, dat fiind faptul că

majoritatea adolescenţilor de această etnie abia dacă termină şcoala

generală.

Astfel mi-am îndreptat atenţia şi interesul spre studenţii de

etnie romă, gândindu-mă că îmi va fi mai uşor să vorbesc cu ei

decât cu adulţii deoarece făceam parte din aceeaşi categorie de

vârstă şi aveam acelaşi statut – de studenţi. La început, am folosit

interviul nestructurat, lăsând subiecţii să vorbească liber despre

viaţa lor însă nu aflam ceea ce mă interesa. Acest lucru m-a

determinat să folosesc interviul semistructurat, direcţionând

discuţia spre discriminare, spre cum erau ei văzuţi de către ceilalţi,

cum simţeau reacţiile şi atitudinile celorlalţi faţă de ei. În timpul

interviului, pe măsură ce subiecţii îmi relatau despre discriminările

la care au fost supuşi, atât în copilărie, cât şi în adolescenţă,

începuse să mă frământe întrebarea: „dar de unde atâta forţă şi

putere de a merge mai departe?”. Apoi, pe parcursul cercetării, am

formulat ipoteza ce dă şi titlul lucrării cum că discriminarea poate

fi un factor motivaţional pentru studenţii de etnie romă.

A urmat eşantionarea care a fost destul de dificilă deoarece

nu toţi cei pe care am dorit să îi intervievez au fost de acord să

povestească lucrurile ce i-au marcat, să îşi dezgroape trecutul în

faţa unui străin. Astfel, subiecţii au fost în număr de patru, de

157

vârste diferite şi studenţi la diverse specializări, respectiv: Drept,

Sociologie şi Litere. Cum am luat legătura cu ei? Am întrebat toate

cunoştinţele care erau la facultate dacă au o astfel de persoană în an

sau dacă cunosc pe cineva şi apoi încercam să interacţionez cu

acele persoane.

Culegerea datelor a fost ceva nou pentru mine, să le iau

interviu unor persoane necunoscute despre propria lor viaţă mi se

părea extrem de dificil deoarece nu mai făcusem aşa ceva până

atunci şi de fiecare dată când mă gândeam, mă cuprindeau

emoţiile. Erau totuşi experienţele şi trăirile lor personale de care

poate nici nu mai doreau să îşi amintească.

Am ieşit pe teren pentru a strânge date iar primul intervievat

a fost un membru al Asociaţiei Romilor care mă tot suna să

programeze şi reprogrameze întâlnirea. Poate vă întrebaţi ce

înseamnă să “culegi date pe teren”: terenul meu în privinţa acestui

subiect a fost total instabil deoarece prima dată am mers la Sediul

Asociaţiei Romilor unde credeam că voi găsi şi ceva informaţii

referitoare la această etnie şi poate chiar alţi subiecţi. Însă nu era

deschis şi subiectul meu nu avea cheia potrivită; de aceea am căutat

o sală liberă în corpul T (al Universităţii “Transilvania”) şi pentru

că nu am găsit, am ajuns la un local unde trebuia să încep să îl

intervievez. Brusc nu mai aveam nicio idee. L-am rugat să îmi

povestească despre viaţa sa, despre copilărie iar apoi conversaţia a

decurs de la sine vorbind despre părinţi, colegi, copilărie şi

adolescenţă, profesori, facultate, realizări şi succese, eşecuri şi

dezamăgiri. Notiţele mele din timpul interviului erau succinte,

schematice pentru că doream ca respondentul să se simtă în largul

său, să vadă că sunt atentă la ceea ce spune; în plus, mă simţeam

datoare cu un feed-back pe care dacă aş fi notat mult nu aş fi putut

158

să-l ofer. Astfel, după ce ne-am luat “Rămas bun”, m-am oprit pe o

bancă în parc şi am notat toate răspunsurile lui, încercând să nu

omit nimic deoarece ştiam că orice detaliu este important.

Următoarele două interviuri au fost mai uşoare.

Un prieten mi-a făcut legătura cu alte două persoane foarte

deschise şi comunicative. Am fost la ei în cămin pentru a-i

intervieva iar apoi chiar ne-am împrietenit.

Ultimul meu subiect a fost chiar o colegă de cameră, studentă

la Sociologie. De multe ori am încercat să o abordez însă îmi era

foarte greu să îi spun că mă interesează viaţa ei pentru întocmirea

unui proiect pentru şcoală. Nu mică mi-a fost mirarea când, într-o

seară, a început să vorbească despre copilăria sa şi despre cum a

fost discriminată de-a lungul vieţii. Astfel mi-am făcut curaj şi am

întrebat-o dacă ar deranja-o să îmi dea detaliile care mă interesau

pentru un proiect de cercetare. Nu a ezitat deloc, iar eu am fost

extrem de mulţumită de acel răspuns afirmativ, senin pe care l-am

primit.

Nu vă temeţi să întrebaţi oamenii despre problemele sau viaţa

lor! Veţi fi uimi ţi să vedeţi cât de dornici sunt să împartă

experienţa lor cu voi. Trebuie doar să nu se simtă atacaţi sau

folosiţi, încercaţi să vorbiţi cu ei aşa cum comunicaţi cu un prieten.

Spuneţi-le că vă interesează prin ce au trecut, nu îi criticaţi şi lăsaţi-

i pe ei să se deschidă, veţi avea un sentiment foarte plăcut şi poate

chiar vă veţi face noi prieteni!

Tipul de cercetare realizat de mine este o cercetare:

� calitativă deoarece am încercat să aflu cum anume au fost

discriminaţi studenţii intervievaţi şi ce anume i-a motivat, i-a

determinat să se ambiţioneze pentru a absolvi liceul şi a intra la

facultate.

159

� explicativă pentru că am urmărit să aflu motivul pentru care

subiecţii nu s-au dat bătuţi chiar dacă au întâmpinat o mulţime

de dificultăţi pe tot parcursul vieţii lor din cauza etniei şi pentru

că am încercat să găsesc o explicaţie la ambiţionarea lor.

� care se încadrează în categoria de cercetare cu mai multe

unităţi de investigaţie deoarece au fost cercetate mai multe

persoane pe un subiect restrâns de interes.

� care se încadrează în interacţionismul simbolic din pricina

faptului că tot ceea ce a contat a fost câtă importanţă au acordat

subiecţii discriminării rasiale abătute asupra lor şi modul în care

aceasta i-a format, le-a modificat comportamentul şi planurile de

viaţă.

În privinţa culegerii datelor, iniţial, deoarece am dorit să fac

un studiu de caz, am folosit observaţia de teren ascunsă –

necontrolată deoarece am observat subiectul în mediul său (colega

de cameră) fără a-i spune că o observ sau cum să se poarte

deoarece ar fi survenit schimbări în comportamentul ei. Scopul

meu era să văd care era atitudinea faţă de sine şi ce a cauzat

formarea acesteia, care era atitudinea faţă de ceilalţi, dacă exista

vreo diferenţă între vocabularul folosit cu cei apropiaţi şi

vocabularul folosit în interacţiunea cu alte persoane şi care este

diferenţa dintre atitudinea faţă de sine şi atitudinea celorlalţi faţă de

ea.

După ce obiectivul cercetării a fost schimbat am folosit

triangularea metodologică, combinând observaţia cu interviul.

Interviul a fost unul semistructurat (am ghidat discuţia în funcţie de

ceea ce am dorit să aflu), narativ (subiecţii mi-au povestit părţi din

viaţa lor, ca o poveste din care reies lucrurile importante pentru

cercetare) şi individual (am conversat cu fiecare subiect în parte).

160

Observaţia a fost diferită, în sensul că la trei subiecţi a fost

observaţie de teren-ascunsă-necontrolată, urmărindu-le reacţiile şi

comportamentul în timp ce îmi povesteau despre vieţile lor dar fără

a le spune că şi acestea sunt foarte importante. La cel de-al patrulea

subiect am folosit observaţia de teren, urmărindu-l în cotidian, în

viaţa de zi cu zi dar şi observaţia ascunsă dat fiind faptul că nu ştia

decât că doresc să îl intervievez.

Prin observaţie, am constatat că era o persoană darnică,

isteaţă, gata să ajute în orice clipă, sociabilă, dar care se subestima

foarte mult. În momentul în care îi era atribuită o calitate, când i se

făcea un compliment, zâmbea dar credea că este luată peste picior.

O stimă de sine extraordinar de scăzută, o dorinţă mare de a merge

pe litoral însă stopată de teama de a fi privită insistent, crezând că

vor râde toţi de „corpul ei strâmb”. Îi era teamă de reacţii negative,

îi era teamă să se comporte aşa cum simţea, gândindu-se

întotdeauna la ce era dezirabil. În privinţa vocabularului, acesta

varia. În momentul în care vorbea cu cei mai apropiaţi, vocabularul

ei devenea vulgar prin diverse cuvinte şi expresii ca: „mucles”,

„eşti idiot”, înjurături, critici dure. Însă atunci când interacţiona cu

alte persoane, vorbea elevat, coerent şi decent. Tot în timpul pe

care îl petrecea cu prietenii, era foarte dezordonată, întotdeauna

trebuia să îi facă cineva observaţie cu privire la comportamentul

său, se lăsa influenţată de anturaj, de ceea ce spuneau ceilalţi.

Pentru a putea ajunge la concluzii am folosit analiza datelor

centrată pe caz, folosind codarea deschisă pentru fiecare caz în

parte dar şi codarea axială (vezi figura 1); reţeaua şi matricea (vezi

figura 3) le-am aplicat pe categorii în funcţie de ceea ce am găsit

comun la subiecţi. Pentru a-mi da seama de ceea ce i-a marcat pe

subiecţi, dacă au fost lucruri comune, am realizat o codare deschisă

161

cu "lucrurile marcante” care a cuprins persoanele marcante din

viaţă şi cum i-au format acestea (vezi figura 2). Această codare m-a

ajutat în formularea unor ipoteze care denotă că discriminarea

profesorilor îi ambiţionează pe romi să demonstreze ce pot şi,

totodată, îi marchează, crezând că fiecare profesor ce îl vor întâlni,

va fi influenţat de etnia lor, discriminându-i la fel cum au făcut-o

ceilalţi profesori.

În privinţa metodelor de interpretare a datelor, am aplicat atât

Grounded Theory, cât şi Story Telling.

În urma codărilor deschise au fost extrase categoriile cele mai

importante, frecvent întâlnite în interviul subiecţilor; aceştia au

cuprins în istorisirea lor cum au perceput copilăria, cum au fost

trataţi de către ceilalţi în trecut, relaţia cu părinţii, au vorbit despre

ei înşişi, despre dorinţele lor dar şi despre discriminare şi efectele

acesteia asupra lor.

În urma analizei datelor şi a realizării prezentărilor vizuale

am constatat că toţi subiecţii au fost discriminaţi, atât la şcoală cât

şi în celelalte medii sociale, că au întâmpinat dificultăţi şi în

privinţa găsirii unui loc de muncă din cauza etniei. Susţinerea de

către părinţi le-a declanşat un sentiment de admiraţie deosebit de

puternic pentru ei; aceştia i-au susţinut psihic şi financiar: „ei fac

totul pentru mine”, „m-au sprijinit în a-mi depăşi condiţia de rom”

şi i-au făcut să se simtă acceptaţi aşa cum sunt: „acasă mă simţeam

în largul meu”. În urma analizei datelor am constatat că un anume

subiect nu a fost atins de absolut niciun intervievat şi anume

subiectul - prieteni. În povestea lor de viaţă, nici copilăria, nici

adolescenţa nu au fost marcate de prezenţa unui prieten apropiat

ceea ce a dezvoltat în timp o scădere considerabilă a stimei de sine:

162

„mi se pare că`s strâmbă”, „nu pot să-mi schimb părerea despre

mine”.

Am constatat că dorinţele lor s-au format pe baza a ceea ce i-

a marcat mai mult, iar atitudinea faţă de ei înşişi s-a format în urma

atitudinii celorlalţi faţă de ei. Discriminările din partea colegilor de

şcoală care li se adresau jignitor: „băi ţighi”, „ciorex”, „ ţigane” şi

din partea profesorilor: „mereu trebuia să stau în ultimele bănci”,

„profii mă mustrau de fiecare dată, ţipau la mine”, „profii mă

ignorau deseori”, „îmi spunea că oricum o să ajung vânzătoare de

suveniruri” i-a împins către două extreme: i-a făcut să îşi degradeze

imaginea de sine: „oare se vede că`s ţigancă?”, „sunt marcată că`s

romă”, „mi se pare că`s strâmbă”, „cum să se uite cineva la mine?”

şi, totodată, le-a susţinut motivaţia pentru îndeplinirea scopului de

a continua studiile: „spuneam că sunt bărbat şi mă duceam să

învăţ”, „vroiam să demonstrez că pot”, „vroiam să îmi depăşesc

condiţia socială”.

Ceea ce i-a împins spre acest scop bine stabilit încă din

pubertate a fost convingerea că nu vor putea avea o viaţă normală,

ca toţi ceilalţi, decât dacă vor învăţa, intrarea la facultate devenind

o evadare din lumea în care sunt marginalizaţi. Această convingere

a fost întărită şi de încurajările părinţilor: „învaţă că munca este

mama reuşitei în viaţă”, „învaţă ca să îţi fie bine”, învaţă şi fă bani

ca să ajungi cineva”.

În timpul interviului, când subiecţii relatau cum erau ei

discriminaţi, deveneau tot mai înverşunaţi, unul dintre ei, în

momentul în care a spus: „voiam să demonstrez că pot”, chiar s-a

ridicat de pe scaun hotărât, folosind un ton al vocii mai grav.

Chipurile li se luminau atunci când povesteau despre succesele lor,

chiar dacă acestea nu au fost recunoscute la un nivel înalt. De

163

exemplu: „am intrat la trei facultăţi”, „am salvat-o pe profă de la

inspecţie, iar apoi în cancelarie se vorbea numai de mine”, „am

făcut o echipă de fotbal formată din trei etnii”, „am luat la

capacitate la română 8.60”. Acestea sunt singurele lucruri de mare

însemnătate pentru ei care le-au marcat existenţa în mod pozitiv.

Dorinţa mare de a demonstra că „şi ţiganii pot” se observă la

admiterea la facultate când „mi-am băgat dosarul şi pe romi şi pe

ne-romi”, manifestându-se pregnant atât dorinţa de integrare cât şi

teama de a fi respinşi dacă ies din tiparul corectitudinii şi al

dezirabilităţii: „sunt o persoană morală”, „dreptatea e dreptate”,

„credeam tot ce spuneau ceilalţi”.

Toţi subiecţii au întâmpinat dificultăţi, piedici pe parcursul

itinerariului şcolar din cauza etniei ce nu puteau fi depăşite decât

printr-o ambiţionare maximală.

Până acum am organizat concluziile sub forma unei teorii

întemeiate (Grounded theory) iar în continuare voi prezenta

concluziile sub forma unei poveşti „spuse de un student de etnie

romă” (Story telling):

Sunt de etnie romă, născut şi crescut în România. Ţiganii sau

romii, cum suntem denumiţi acum, sunt originari din India, un

popor ca oricare altul care a ajuns în Moldova în anul 1417. Apoi

s-au răspândit în Ţara Românească, Transilvania, Ungaria şi

restul Europei.

Şi noi, ca oricare altă etnie, populaţie, avem tradiţii şi

obiceiuri, nu suntem nişte invadatori ce strică reputaţia românilor.

Şi noi avem limba originară numită rromanis, dar vorbim şi limba

română şi maghiară. Problema noastră este că nu suntem o

populaţie omogenă, ci există mai multe grupuri, ca de exemplu:

fierarii (potcovarii), crăstarii (vânzătorii de cai), lăutarii

164

(muzicanţii), spoitorii (care spoiesc vasele de bucătărie), boldenii

(vânzătorii de flori), argintarii şi zlătarii (cei care extrag aurul din

râuri prin spălarea aluviunilor aurifere).

O altă problemă este că nu avem opere literare pe care să le

predăm în şcoală sau apte să justifice prezenţa profesorilor care să

predea în limba ţigănească. Mie mi-a fost foarte greu la şcoală,

trebuia să stau mereu în ultimele bănci, nu puteam auzi mereu

ceea ce preda profesorul, colegii râdeau de mine, iar când vroiau

să mă amăgească mă întrebau dacă am mâncat ciocolată de`s aşa

negru, îmi spuneau „ciorex” sau „băi ţighi”. Am avut un profesor

de istorie pe care l-am iubit foarte mult. Îmi spunea mereu: „Tu

faci parte dintr-un popor care a avut şi va avea mult de suferit”.

Eu vreau să mă fac profesor de română, vreau să termin

facultatea şi să fiu alături de toţi elevii care sunt romi şi nu numai,

să nu mai existe diferenţe majore, să nu mai stea în ultimele bănci.

Ai mei părinţi or să fie foarte fericiţi când o să fiu un om realizat.

Eu şi acum sunt marcat că`s ţigan, un chin imens toată

viaţa... uneori mă uit la mine şi mi se pare că sunt strâmb, urât...

părinţii întotdeauna mă încurajau şi îmi spuneau să învăţ ca să mă

descurc când o să fiu mare, că sunt cel mai puternic, cel mai

deştept, dar apoi ajungeam la şcoală şi colegii râdeau de mine, mă

sensibilizam, uitam de ce au spus părinţii şi credeam spusele

colegilor. Erau clase în care ţiganii stăteau pe un rând şi românii

pe celălalt rând. Am avut o colegă căreia i se dădeau cele mai

rupte cărţi. I-a dat învăţătoarea odată, o carte nouă dar apoi când

şi-a dat seama, i-a luat cartea bună din mână şi i-a dat-o celuilalt

copil, român. Copiii simt toate astea şi îi marchează pe viaţă.

Ţin minte că, în clasa a VIII-a, am avut două profesoare

rasiste, dar eu învăţam mai mult şi mai mult... mă duceam acasă şi

165

ziceam: „uite mă mamă, aia e şefa clasei şi ei îi dă zece...”. Ştii ce

făcea? Se uita mereu urât la mine, din 7 şi 8 nu mă scotea şi eu

ştiam... odată, aveam 3 table în clasă, pe una m-a pus să scriu un

text şi pe celelalte două le-am umplut cu analize de gramatică, îmi

dădea fiecare cuvinţel să îl analizez. Mă zăpăcea. Mă enervam:

„Cu ce am greşit toată viaţa mea?”. După ce am dat capacitatea

m-a întrebat ce notă am luat la română şi când am zis 8,60 cică...

„A, da?! Bravo...” Tot eu am salvat-o de la inspecţie, am fost

singurul, dar singurul din clasă care i-am zis „Popa Tanda” şi

acum îmi amintesc. Una a zis un cuvânt, doar un cuvânt şi i-a dat

10 şi când a ajuns la mine îmi zice: „Oi fi tu ce oi fi, dar îţi dau

zece!”. M-am simţit foarte prost, parcă îl dădea din buzunarul ei.

În cancelarie se vorbea apoi numai de mine, aşa mândru mă

simţeam...

În liceu aveam un diriginte care mereu mă făcea prost şi îmi

spunea că o să ajung vânzător de suveniruri. Ce s-o fi gândind:

„ ţiganii ăştia toţi vând pe trenuri...”. Aşa o fi gândind şi despre

mine, dar eu îl lăsam în pace şi îi zâmbeam.

Când am venit la facultate mi-a fost foarte greu. Mi-am băgat

dosarul şi pe romi şi pe ne-romi, vroiam să îmi depăşesc condiţia

socială, să arăt tuturor celor care nu au avut încredere că pot.

Sunt atâtea presiuni asupra mea şi a celor ca mine; trebuie să ai

un psihic puternic ca să vii pregătit la facultate. Profesorii se uită

pe ce locuri eşti la examene, au un efect foarte puternic cei doi „r”

din dreapta. Nu mi se pare corect ca acest lucru să influenţeze

nota. De ce ? Pentru că se consideră că suntem inferiori.

Am fost foarte mulţumit de un proiect... am făcut o echipă de

fotbal formată din copii din mai multe etnii (saşi, maghiari, romi),

am dat premii, s-au simţit foarte bine!!

166

Nu toţi suntem la fel. Sunt şi ţigani care fură, ca şi români

dar pedepseşte-i şi problema se rezolvă, dreptatea e dreptate! Se

generalizează prea mult. De ce trebuie să purtăm stigmat?! Şi

ţiganii pot!

Acum se poate observa cu uşurinţă faptul că aceşti oameni au

fost şi sunt în continuare urmăriţi de idei şi comportamente

discriminatorii din cauza unor stereotipuri prezente în societatea

noastră.

În concluzie, romii, ca grup minoritar în ţara noastră, au

caracteristici şi tradiţii pe care românii nu le cunosc, ceea ce duce

la marginalizare. Aceasta se extinde până la discriminarea în

mediul social care produce, în general, efecte negative. Subiecţii de

etnie romă, studenţi la facultate sunt diferiţi de ceilalţi romi prin

faptul că discriminarea a avut asupra lor efecte pozitive: i-a făcut

să-şi propună să depăşească condiţia de rom nomad şi au dovedit

capacitatea lor de integrare în societatea românească prin studiu şi

convieţuire cu ceilalţi studenţi.

167

Discriminare Motivaţie

Caracteristici

ale etniei Marginalizare

Părinţii şi relaţiile cu

aceştia

Discriminarea în

societate

Efectele discriminării asupra

sa

Dorinţele sale

Etnie

Probleme

ale etniei Grupuri ale

romilor

Educaţia din familie

Cauzele educaţiei

Studii şi ocupaţii

Figura 1

Codare axială

168

LUCRURILE MARCANTE

Profesorii:

-am salvat-o de la inspecţie: “Oi fi tu ce-oi

fi, dar trebuie să îţi dau 10”

-“în unele clase profesorii puneau ţiganii pe

un rând şi românii pe celălalt”

-“am avut o învăţătoare care te făcea să ai

încredere în tine”

-“se uită pe ce locuri eşti la examene, au un

efect foarte puternic cei doi „r”din dreapta

Părin ţii:

-“mă încurajau foarte mult”

-“ei fac totul pentru mine”

-“Prinţesa mea, o să te faci mare şi o să faci

ceva măreţ”

-“tata a fost mai autoritar”

-“au fost foarte grijulii”

-“m-am simţit mândră că se vorbea în

cancelarie numai despre mine”

-“eu şi acum sunt marcată că’s romă – un

chin imens toată viaţa”

-“întotdeauna mi-ar fi plăcut să fiu

învăţătoare”

-“nu mi se pare corect ca “rrom” să

influenţeze nota”

-“se consideră că suntem inferiori, nu toţi

suntem la fel”

-“trebuie să ai un psihic puternic ca să vii la

facultate pregătit”

-“voiam să mă fac profesor şi să fiu alături

de toţi copiii care sunt ca şi mine – rromi

-“m-au sprijinit pentru a-mi depăşi condiţia

de rrom”

-“eu trebuia să îmi depăşesc condiţia

socială”

-“vroiam să mă integrez, am dat la facultate”

Persoanele marcante în viaţă

Cum l-au format persoanele marcante

Figura 2

Codare deschisă

169

Subiecţi P.G.C. M.I.R. T.M. M.A. Părin ţi - mă alintau

mereu - tata a fost mai autoritar - ai mei erau grijulii - acasă mă simţeam în largul meu

- au avut studii superioare - plecaţi în străinătate - au avut o situaţie materială bună

- tata a fost miner - mama muncea cum putea - ei fac totul pentru mine

- mama mereu mă încuraja - m-au sprijinit în a-mi depăşi condiţia de rom

Încuraj ări - tu eşti cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai puternică

- fă bani ca să te descurci singur, ca să ajungi cineva - trebuie să înveţi

- învaţă că o să fie bine - învaţă că munca este mama reuşitei în viaţă

- prinţesa mea, o să te faci mare şi o să faci ceva măreţ

Piedici - nimeni nu m-a încurajat vreodată - profesorii se uită la etnia ta - am avut două profesoare rasiste

- etnia - de ce trebuie să purtăm stigmat? - ca să fii preot, trebuie să dai foarte mulţi bani

- nu puteam auzi ceea ce preda profesorii - nu m-au angajat pentru că eram colorat

- râdeau de mine, mă ameninţau, mă făceau să mă simt inferioară, dar nimeni nu ştia ce era în sufletul meu

Dorin ţe - întotdeauna am visat să fiu învăţătoare

- dacă aş fi putut, aş fi fost preot - aş fi putut face mai mult cu şcoala

- vreau să mă fac profesor de română - vreau să termin facultatea şi să fiu alături de copiii romi

- nu am vrut o facultate grea, ci una pe care să o termin - voiam să demonstrez că pot - voiam să iau notă mare la Bac

Cauze ale educaţiei

- vreau să îmi depăşesc condiţia socială

- nu prea se întâmplă ca cineva de etnie să aibă studii superioare

- am avut un profesor pe care l-am iubit foarte mult, mă încuraja - părinţii or să fie foarte fericiţi că o să fiu un om realizat

Atitudinea faţă de ceilalţi

- credeam ceea ce spuneau copiii / colegii - eram întotdeauna săritoare cu

- există foarte mulţi oameni rasişti - am suportat foarte multe răutăţi din

170

colegii mei - mă săturasem de şicanele lor

partea celorlalţi pentru că sunt ţigancă

Atitudinea celorlalţi faţă de el/ea

- se purtau urât cu mine - îmi spuneau că sunt urâtă şi slabă - se luau de defectele mele - în liceu, colegii râdeau că`s slabă dar mă admirau că`s cuminte

- mici şicane din partea colegilor - mă strigau: “băi ţighi”, “ ţigane” - mă excludeau mereu spunând că toţi ţiganii fură

- trebuia să stau mereu în ultimele bănci - mă şicanau spunându-mi “ciorex” - profesoara se uita la mine mereu într-un mod deranjant

- profesorii mă mustrau de fiecare dată, ţipau la mine - aveam o profesoară care mă făcea în toate felurile - colegii râdeau de mine - profesorii ori mă ignorau, ori se purtau foarte urât cu mine - colega de cameră mă ameninţa şi îmi spunea să mă mut că miros urât

Atitudinea faţă de sine

- nu pot să îmi schimb părerea despre mine - sunt marcată că`s romă - cum să se uite cineva la mine? - mi se pare că`s strâmbă

- am simţit repulsie - sensibil - sunt o persoană morală - singur trăiesc, singur gătesc

- sunt de etnie - sunt foarte lini ştit

- cu ce am greşit toată viaţa mea? - oare se vede că`s ţigancă? Cum o să mă privească colegele?

Copilărie

- bucurie că mi s-au oferit de toate

- o copilărie fericită

- mi-a plăcut şcoala foarte mult

- nu a fost la fel de fericită ca a celorlalţi

Educaţia - crescut în spiritual moralităţii - dreptatea e dreptate

- atunci când voi creşte voi putea ajuta şi ceilalţi copii care sunt ca mine

Studii şi ocupaţii

- studentă la facultatea de Sociologie - lucrează la un magazine

- un an de liceu economic - 5 ani seminar teologic - student la facultatea de Drept - mă ocup de diverse

- mai lucrez, mai împart pliante - student la facultatea de Litere

171

proiecte Succese - am intrat la

trei facultăţi - am luat la română la capacitate 8,60 - am salvat-o pe profesoara de română de la inspecţie, iar apoi se vorbea numai despre mine în cancelarie

- am reuşit să fac multe - am făcut o echipă de fotbal formată din copii din mai multe etnii

- când am intrat la liceu am fost cel mai fericit

- când am aflat de nota de la Bac, mi s-au înmuiat picioarele; da`de fericire! - la noi nu prea se întâmplă ca ţiganii să ajungă la facultate

Figura 3 Matrice

172

173

EFECTELE PE CARE LE ARE CONSUMUL DE ALCOOL

AL TA ŢILOR ASUPRA PROPRIILOR COPII

DIANA-MARIA ST ǍNILOIU

Primul curs de M.T.C.S. (metode şi tehnici de cercetare în

ştiinţele sociale) a început pentru mine cu o serie de întrebări ale

căror răspunsuri aveam să le aflu pe parcurs şi anume: ”Ce este o

cercetare?”, “Ce presupune cercetarea calitativă?” şi, mai mult de

atât, “La ce să facem noi, studenţii, astfel de cercetări, când sunt

atâţia oameni care se ocupă cu cercetarea?”

Mă gândeam la munca pe care trebuia să o depun ca să-mi

iasă ceva destul de bun, la timpul pe care îl aveam şi, în primul

rând, la prima etapă care mi se părea destul de dificilă pentru un

începător, aceea de a identifica o problemă de cunoaştere, adică să

găsesc întrebarea cea mai bună pentru cercetarea mea.

Mi-au trecut prin minte multe “întrebări-obiective” ce puteau

duce la o cercetare (de exemplu: Ce simt copiii ai căror părinţi

sunt divorţaţi?, Ce simt femeile care au rămas cu un copil în urma

unui divorţ?), însă cea la care m-am oprit a fost “Care sunt

efectele consumului de alcool al taţilor asupra propriilor copii?”. A

fost destul de greu, în special contactul cu terenul, deoarece,

subiecţii nu îţi oferă totul pe tavă, eşti nevoit să mergi la subiecţii

tăi ori de câte ori este necesar pentru a obţine informaţii; uneori

discursul subiecţilor conţine lucruri care nici nu te ajută în

proiectul tău, însă trebuie să ai răbdare. Uneori, când eram pe

punctul de a afla ceva important, subiectul nu mai putea continua şi

trebuia ca în următoarele întâlniri să o iau de la capăt. Nu poţi forţa

pe nimeni să-ţi povestească ceva, dacă nu are dispoziţia necesară.

174

Am început să culeg date, discutând cu trei prieteni ai căror

taţi sunt alcoolici, iar manifestările şi acţiunile celor din urmă, le-

au influenţat în mod negativ viaţa, lăsând în urmă efecte (vezi

Anexa 3). Deşi au fost de acord să mă ajute, când trebuia să-mi

povestească sau să-mi răspundă la întrebări, evitau subiectul: “ăă...

îî…dar vrei acum să vorbim despre asta?... poate altădată, hai să

vorbim despre altceva, da?”. Când primeam un “semn” că voiau să

vorbească, eram foarte atentă să nu-mi scape nimic.

Subiecţii cercetării mele au fost două fete, A de 25 de ani şi D

de 20 de ani şi un băiat, M de 26 de ani; subiecţii aleşi au fost

potriviţi pentru a-mi duce la bun sfârşit cercetarea şi a ajunge la

câteva concluzii în ceea ce priveşte "efectele consumului de alcool

al taţilor asupra propriilor copii”.

Pentru a înţelege aceste efecte, m-am hotărât să realizez o

cercetare calitativă legată de această problemă.

Cercetarea realizată de mine este o cercetare:

• Calitativă, deoarece am căutat să înţeleg cum trǎiesc tinerii

lângǎ tatǎl alcoolic, ce simt faţǎ de taţii alcoolici (simt durere,

repulsie, parcǎ cineva mǎ face sǎ-l privesc cu urǎ), cum se

manifestǎ, ce comportament afişeazǎ când vorbesc de pǎrintele

alcoolic (îşi freca mâinile, schimbă subiectul) şi care au fost

efectele consumului de alcool al taţilor asupra propriilor copii (am

fost nevoit sǎ muncesc, mi-am pierdut adolescenţa).

• Descriptivǎ, pentru cǎ descrie, efectele consumului de alcool

al taţilor asupra propriilor copii (am devenit o fire închisǎ, nu

aveam încredere în nimeni), atmosfera din familie şi trǎirile celor

din casǎ la apariţia tatǎlui (îl aşteptam cu teamǎ, tremuram, nu

scoteam nici un sunet).

175

Cercetarea se încadreazǎ în interacţionismul simbolic,

deoarece în aceastǎ cercetare conteazǎ semnificaţiile date de

subiecţi problemei alcoolului; semnificaţiile acordate de cǎtre

subiecţi manifestǎrilor, acţiunilor şi comportamentului tatǎlui

alcoolic, precum şi semnificaţiile acordate situaţiilor în care tatǎl

vine acasǎ beat (atmosfera din casǎ: era un haos total).

Este o cercetare cu mai multe unitǎţi de investigare, în cazul

de faţǎ cu trei unitǎţi de investigare: subiecţii M, D şi A.

Este o cercetare narativǎ biograficǎ, deoarece subiecţii

povestesc anumite secvenţe, episoade din viaţǎ, în care alcoolul a

fost cel ce le-a marcat viaţa, de-aici rezultând şi “efectele

consumului de alcool al taţilor asupra propriilor copii”.

Ca şi metode de culegere a datelor, am folosit observaţia şi

interviul. Observaţia este o metodǎ de colectare a datelor cu

ajutorul simţurilor, adicǎ înregistreazǎ evenimente (venirea tatǎlui

alcoolic acasǎ la subiectul M – precizez cǎ am fost prezentǎ când a

venit tatǎl subiectului M acasǎ, observând tot ceea ce s-a întâmplat,

cu acordul subiectului) şi comportamente (comportamentul

subiecţilor când vorbesc despre taţii alcoolici) aşa cum apar ele în

mod natural: se plimba de colo-colo, îşi freca mâinile.

Deşi la început am crezut cǎ voi colecta date numai cu

ajutorul metodei interviului, pe parcurs am apelat şi la observaţie,

fiindu-mi imposibilă trecerea peste aceasta (dat fiind că era foarte

sugestivă).

Am observat comportamentul tinerilor când vorbeau despre

tatǎl alcoolic, mai bine zis am observat mimica şi gesturile

acestora: bǎiatul îl privea cu ciudǎ pe tatǎl sǎu, se vedea ura în

ochii ei, îi tremura vocea, se înroşise la faţǎ. Aceasta se numeşte

“observaţie de teren”.

176

Interviul a fost unul nestructurat la început, iar pe parcursul

cercetării le-am adresat şi câteva întrebǎri - interviu semistructurat.

Am combinat metodele şi tehnicile între ele, ajungând la

triangulare metodologicǎ în cadrul metodei interviului şi

triangularea metodologicǎ între metode (între observaţie şi

interviu).

Am observat cǎ locul în care iei interviul este important

pentru subiecţi, aceştia putând reda cu lux de amǎnunte ceea ce au

trǎit. Acest lucru l-am observat când am luat interviurile

subiecţilor. Interviurile erau mai bogate în amǎnunte dacǎ erau

luate în preajma locului în care au avut loc evenimentele, în timp

ce interviurile luate, spre exemplu, în parc (subiectul A) erau seci:

da.., venea beat, îîî... era ca în orice casǎ...

Am prezentat datele vizual cu ajutorul matricei, pentru a

evidenţia mai bine acţiunile tatǎlui alcoolic, atmosfera din casǎ

(vezi Anexa 1).

Am fǎcut o triangulaţie între tehnici, în cazul analizei datelor,

anume între codarea deschisǎ şi codarea axialǎ. Am analizat,

folosindu-mǎ de codarea deschisǎ linie cu linie, textele de teren, le-

am reunit în categorii cǎrora le-am dat nume, apoi, pentru fiecare

categorie, am gǎsit coduri/ subcategorii, cum ar fi cele legate de

“momentul venirii tatǎlui acasǎ”, “acţiunile tatǎlui alcoolic”,

“consecinţele alcoolului asupra tinerilor” şi altele. Dupǎ codarea

deschisǎ am fǎcut o codare axialǎ, prin care am încercat legarea

categoriilor şi subcategoriilor între ele (vezi Anexa 2, exemplu

“Subiectul M”).

Am realizat o codare deschisǎ – linie cu linie, atât pe

interviurile pe care le-am luat de pe teren, cât şi pe observaţiile

177

fǎcute. Am subliniat cuvintele care mi se pǎreau semnificative,

cuvinte care se regǎsesc şi sub denumirea de coduri.

Am realizat şi o codare axialǎ, prin care am legat categoriile

de subcategorii. Am dat nume corespunzǎtoare categoriilor care mi

s-au pǎrut relevante şi le-am analizat.

Pentru interpretarea datelor am considerat cǎ cel mai mult mǎ

poate ajuta teoria întemeiatǎ. Cu ajutorul ei am putut sǎ prezint sub

formǎ de concluzii “efectele consumului de alcool al taţilor asupra

propriilor copii” (vezi Anexa 3).

În ceea ce priveşte evaluarea cercetǎrii mele calitative,

consider cǎ nu am satisfǎcut în totalitate criteriile legate de

“suficienţǎ”, probabil aş mai fi putut colecta şi alte informaţii,

intervievând alţi subiecţi. Consider cǎ, criteriul “adecvǎrii” a fost

satisfǎcut, deoarece, datele culese de pe teren sub formǎ de

interviuri sau de observaţii au fost diversificate şi, în acelaşi timp

relevante pentru cercetare.

În urma acestei experienţe noi de învǎţare, dacǎ o pot numi

aşa, am realizat cǎ trebuie multǎ muncǎ şi seriozitate pentru a

ajunge la rezultate bune, iar pe viitor sper ca cercetǎrile pe care le

voi face sǎ fie din ce în ce mai bune.

178

Anexa 1 (Matrice) Subiecţi Momentul

venirii tatǎlui alcoolic acasǎ (din ceea ce au povestit subiecţii)

Acţiunile tatǎlui alcoolic

Tr ǎirile subiecţilor la apariţia tatǎlui alcoolic

Pǎrerile subiecţilor despre alcool şi alcoolici

Aşteptǎrile tatǎlui

Mimica, gestica subiecţilor când vorbeau despre taţii alcoolici

Efectele consumului de alcool de cǎtre taţii alcoolici asupra subiecţilor

Subiect M

- venea beat - îl auzeam dupǎ paşii fǎcuţi - uşa trântitǎ - striga foarte tare - lovea cu pumnul peretele

- a trântit poarta - a început sǎ strige - a trântit pe masǎ ceva - bolborosea întruna - o lua de pǎr pe soţie - a început sǎ o loveascǎ cu piciorul - se uita la ea urât - a aruncat farfuria - i-a dat cu pumnul în faţǎ, dând-o pe spate

- îl aşteptam cu teamǎ - ne trezeam din somn speriaţi - teama de a nu o lovi pe mama - stǎteam sub pǎturǎ - tremuram - nu scoteam nici un sunet - era groaznic - frica tot era - mama mereu supǎratǎ

- încep sǎ râd - ignor beţivii - îi dezagreez pe cei beţi - nu-i suport - detest bǎutura - nu e bun la nimic - omoarǎ oameni - schimbǎ vieţi în rǎu - este mereu scandal - apar probleme financiare

- bǎiatul îl privea cu ciudǎ parcǎ - îi venea sǎ-l strângǎ de gât - se vedea ura în ochii lui

- am fost nevoit sǎ muncesc - mi-am pierdut adolescenţa - lipsa încrederii - a fost greu - nu ne ajungeam cu banii deloc - trebuia sǎ muncesc în locul lui - uneori nu aveam ce mânca

179

Subiect A

- era un haos total - mereu certuri - acasǎ era numai poliţie

- venea mereu beat - se certa cu noi - m-a dezbrǎcat - mi-a dat 10 curele - pe mama a omorât-o prin 10 lovituri de cuţit

- îmi venea sǎ fug de-acasǎ - sǎ mǎ bag într-o cochilie - nimeni sǎ nu-mi vadǎ faţa - îmi era ruşine sǎ ies din casǎ - am simţit cǎ mor - coşmarul nu a trecut

- cea mai grea boalǎ - mai ceva decât SIDA - ucide oameni - îi schimbǎ pe cei din jur în rǎu - detest alcoolul şi beţivii - nu li se poate asocial cuvântul persoanǎ

- vroia sǎ fiu premiantǎ - vroia sǎ fiu “AS”

- vorbea cu o voce rǎguşitǎ, uneori înceatǎ - se vedea în ochii ei o urǎ de nedescris - a început sǎ plângǎ - se citea tristeţe, durere - îşi freca mâinile - începuse sǎ transpire - se înroşise la faţǎ - nu mai avea stare - scârţâia din dinţi - se plimba de colo-colo - avea o privire fixǎ - rǎmânând câteva secunde tǎcutǎ

- nu puteam învǎţa - învǎţam de fricǎ - nu aveam apǎrarea tatǎlui - m-a marcat bǎtaia în clasa a 8-a - n-am putut sǎ ies din casǎ 3 zile - eram distrusǎ - aveam universal meu - a fost lovitura cea mai tare şi dureroasǎ (moartea mamei) - îl urǎsc - îl uram din toatǎ fiinţa - a murit de cirozǎ tata - vedeam viaţa în negru - am devenit o persoanǎ închisǎ, retrasǎ, mereu suspicioasǎ - aveam coşmaruri noaptea - tresǎream, plângeam de fiecare datǎ - copilǎria şi adolescenţa, perioadele cele mai urâte - trǎiri şi amintiri de care nu vom scǎpa toatǎ viaţa

Subiect D

- venea beat acasǎ - se împiedica de pragul

- a cerut de mâncare - bǎtea cu pumnul în masǎ

- îmi dǎ fiori - îmi aduc aminte cu tristeţe - am

- alcoolul ne-a urmǎrit toatǎ viaţa

- sǎ mǎ vadǎ fericitǎ - sǎ am un loc de muncǎ

- îi tremura vocea - cu faţa în jos - îşi freca mâinile

- am devenit o fire închisǎ - retrasǎ - nu am încredere în oameni - îmi este fricǎ de cei alcoolici

180

uşii - uneori cǎdea pe trotuar

- a început sǎ se certe cu mama - a luat cuţitul - a alergat-o pe mama pânǎ la poartǎ - a început sǎ ţipe şi sǎ urle

încremenit - nu mai aveam cuvinte - am început sǎ plâng - îmi era foarte fricǎ - a fost îngrozitor

- se înroşise la faţǎ - cerea apǎ - schimba subiectul

- am rǎmas cu sechele - nu suport cuţitele - la orice zgomot sau certuri îmi curg lacrimile - simt cǎ mǎ sufoc

181

Anexa 2 (Codarea axialǎ)

Subiectul M

Comportamentul

tatălui faţă de copii

mama Eu şi

fratele

faţă de M faţă de amândoi

Consecinţe

Acţiunile

tatălui alcoolic

Frustrările

lui M

Alcoolul

Momentul venirii

acasă a tatălui Trăirile celor din

casă

Atitudinea lui M faţă de

alcoolici

faţă de

tată

b) Lipsa încrederii

a) Am fost nevoit să muncesc c) Nu aveam ce mânca

Legendă

categoria “X”

influenţează categoria “Y”

categoria “X”

influenţează categoria “Y”, iar

categoria “Y” este influenţată

la rândul ei de categoria “X”

faţă de

alcool

182

Anexa 3 (Teoria întemeiatǎ) În urma cercetǎrii pe care am realizat-o am ajuns la urmǎtoarele concluzii cu privire la “ efectele consumului de alcool al taţilor asupra propriilor copii”:

1) Alcoolul lasǎ în urmǎ tristeţe, durere, urǎ, dispreţ la subiecţii intervievaţi, faţǎ de beţivi în general, dar şi faţǎ de taţii lor alcoolici: ignor beţivii, îi dezagreez pe cei beţi, îl urǎsc pe tata, îl uram din toatǎ fiinţa, existǎ urmele de urǎ pentru el.

2) Alcoolul este în ochii subiecţilor cercetǎrii mele cea mai grea boalǎ: mai ceva decât SIDA, ucide oameni, cea mai grea boalǎ.

3) Alcoolul duce la certuri, violenţǎ, uneori la crime din punctul de vedere al subiecţilor intervievaţi: mereu certuri, haos total, m-a marcat bǎtaia din clasa a 8-a, a omorât-o pe mamă cu 10 lovituri de cuţit.

4) Alcoolul le-a schimbat în totalitate viziunea despre lume şi viaţǎ subiecţilor cu care am discutat. Deşi subiecţii cu care am discutat erau plini de viaţǎ (dupǎ spusele lor: eram o familie fericitǎ şi împlinitǎ) au început să vadă viaţa altfel dupǎ ce în casǎ a început sǎ se consume alcool: vedeam viaţa în negru, alcoolul schimbǎ viaţa în rǎu.

5) Alcoolul transformǎ tinerii / copiii din familiile cu taţi alcoolici în persoane retrase, închise: aveam universul meu, trǎiam singurǎ în lumea mea interioarǎ, am devenit o persoanǎ închisǎ, retrasǎ, mereu suspicioasǎ, lipsa încrederii.

6) Consumul de alcool al tatǎlui are urmǎri şi al nivelul psihicului copiilor: aveam coşmaruri noaptea, tresǎream, plângeam de fiecare datǎ.

7) Reacţiile tinerilor (subiecţilor cercetǎrii mele) care trǎiesc lângǎ taţii alcoolici sunt speciale. Mimica, gesturile, vocea sunt alterate: vorbea cu o voce rǎstitǎ, uneori înceatǎ, se citea pe faţǎ tristeţe, durere, se vedea urǎ în ochii lui, avea un comportament ciudat la apariţia tatǎlui, parcǎ îi venea sǎ sarǎ la gâtul lui.

8) Consumul de alcool al taţilor duce la consecinţe negative din punct de vedere financiar, determinându-i pe copii / tineri sǎ lucreze, pierzându-şi adolescenţa, cum este cazul subiecţilor mei: am fost nevoit sǎ muncesc, mi-am pierdut adolescenţa, copilǎria, uneori nu aveam ce mânca, nu ne ajungeam deloc cu banii.

183

STUDIU DE CAZ: BOALA CARE UCIDE OAMENII -

„CANCERUL”

CLAUDIA ELISABETA (AFTENIE) STOICA

Cercetarea mea este o cercetare calitativă deoarece mi-am

propus să descopăr şi să înţeleg care sunt sentimentele bolnavilor

de cancer la aflarea acestei cumplite boli.

Diagnosticul de cancer aduce în viaţa fiecărui pacient o

imensă încercare, fiind un factor important de stres. Pacienţii trec

prin stări mentale şi emoţionale incluzând negarea iniţial, stupoare,

şoc, neîncredere, disperare, anxietate şi depresie.

Există o perioadă de mai multe săptămâni în care aceste

simptome dispar şi pacientul intră într-o perioadă când este înţeles

de familie şi ajutat să treacă mai uşor peste această boală.

Fiecare dintre noi cunoaşte sau a cunoscut pe cineva bolnav

de cancer.

Aceşti oameni trăiesc în jurul nostru şi de multe ori nu ştim

sau nu suntem atenţi la suferinţa lor.

Viaţa fiecăruia este o poveste cu prinţi şi prinţese, iar în

momentul diagnosticării bolii, povestea ajunge în punctul în care,

el, personajul principal, se luptă cu zmeul. Şi din păcate, mulţi nu

reuşesc să-l învingă.

Ca să ajung să înţeleg mai bine ce este în sufletul unei

persoane bolnave de cancer am realizat această cercetare calitativă.

Cercetarea calitativă este concepută în mare parte dintr-o

perspectivă comprehensivă. Este folosită atunci când persoana care

face o cercetare calitativă vrea să înţeleagă modul în care cei

implicaţi definesc situaţiile şi modul în care explică motivele

184

acţiunilor lor. Am ales să fac această cercetare calitativă pentru că

am vrut să înţeleg mai bine prin ce trece un om care află într-o zi că

este diagnosticat ca având cancer.

Am încercat să fac acest lucru stând de vorbă cu personajul

principal din studiul meu de caz chiar la ea acasă, unde se simţea în

siguranţă şi putea să vorbească liber.

Fenomenologia este modelul teoretic în care se încadrează

cercetarea mea calitativă deoarece acest model se bazează pe o

descriere povestită din punctul de vedere al bolnavului.

Cercetarea mea este o cercetare narativă biografică deoarece

persoana intervievată de mine povesteşte un episod din viaţa ei (pot

să spun un episod „de groază”), adică chiar acel moment în care a

fost diagnosticată cu cancer la sân.

Pentru a putea aduna cât mai multe date, am fost de mai

multe ori pe teren, adică chiar la ea acasă.

Metoda pe care am folosit-o în colectarea datelor, a fost

interviul deoarece el te ajută să obţii informaţii mai complexe.

Am observat că locul în care iei interviul persoanei respective

este foarte important deoarece, cu cât este un loc mai familiar

pentru ea, cu atât va vorbi mai deschis, mai liniştit.

Interviul pe care l-am aplicat a fost cel semistructurat

deoarece eu ştiam de la început tema cercetării mele şi ştiam deja

ce vroiam să aflu. Am avut în minte de la început câteva întrebări

după care să mă ghidez, dar am preferat să îi spun persoanei

intervievate de mine ce vreau să aflu de la ea şi până la urmă am

lăsat-o pe ea să îmi povestească liber despre tot ce a crezut ea că

poate să îmi destăinuiască.

Informaţiile pe care le-am obţinut din interviu au fost bogate

şi de profunzime.

185

Cât timp am stat de vorbă am preluat datele exact aşa cum mi

le relata şi am reuşit să analizez situaţia şi mai ales să înţeleg prin

ce coşmar a trecut.

După colectarea datelor prin intermediul interviului pe care l-

am luat, am început să analizez toate datele pe care le adunasem

până în acel moment.

Pentru a putea începe analiza datelor (vezi Anexa 1) am

recitit tot textul şi am subliniat toate cuvintele care pentru mine

aveau o anumită semnificaţie. Aceste cuvinte se numesc coduri.

Codurile asemănătoare sunt grupate în categorii, iar aceste

categorii primesc nume în funcţie de ceea ce exprimă. Am grupat şi

eu aceste categorii apoi le-am dat nume semnificative astfel încât

să înţeleg din titlu la ce se referă codurile din interiorul fiecărei

categorii în parte.

După această codare deschisă (vezi codarea selectivă Anexa

2 şi codarea axială Anexa 3) am realizat o schemă doar cu

categoriile care m-au interesat şi anume cele în care subiectul meu

povesteşte suferinţa prin care a trecut de când a fost diagnosticată

cu cancer la sân şi până în ziua de azi.

Această schemă consolidează analiza datelor culese de mine

şi este o metodă vizuală prin care vreau să scot în evidenţă

problema care mă interesează şi mai ales prin care pot să extrag

concluziile.

Interpretarea datelor este acea procedură prin care dai un

rezultat final, prin care extragi concluzii din datele pe care le-ai

adunat şi analizat până în acel moment. Aceste interpretări pot fi

integrate într-o teorie sau pot fi folosite ca set de recomandări de

politici.

186

Când m-am hotărât să aleg această temă pentru cercetarea

mea am ştiut că tot ce voi afla, că datele obţinute nu aveau să fie

tocmai plăcute. Şi este o realitate cu care ne confruntăm tot mai des

în ziua de azi deoarece cancerul este o boală cruntă, care mutilează

oamenii, care nu ţine cont de vârstă.

După terminarea interviului am plecat cu o tristeţe imensă în

suflet deoarece am fost cuprinsă de emoţii şi am înţeles cât de greu

este pentru cineva care suferă de această boală şi că nu am destule

lacrimi prin care să exprim suferinţa şi mai ales durerea acestor

oameni.

M-am hotărât ca interpretarea datelor să o fac sub forma unei

poveşti, această metodă se numeşte „Story Telling” (vezi Anexa

4) care presupune construirea unor lumi noi şi anume lumea

subiecţilor noştri. Această construire este activă, se păstrează

autenticul din datele colectate, dar construirea poveştii ne aparţine

în totalitate.

Am ales această metodă de interpretare a datelor deoarece îmi

plac poveştile de viaţă cu bucurii şi cu necazuri ale oamenilor.

Poate nu mi-a ieşit aşa cum aş fi dorit, dar sper că am reuşit

să vă captez puţin atenţia.

Această poveste am spus-o prin vocile unor oameni care au

trecut printr-o experienţă nefericită şi plină de suferinţă şi de

tristeţe.

Pentru mine a fost o încercare foarte grea deoarece îi

cunoşteam pe aceşti oameni şi atunci când ei sufereau sau

plângeau, o făceam şi eu odată cu ei, iar acum am ajuns la finalul

cercetării mele şi pot să spun să sunt mândră de mine pentru că am

dus la bun sfârşit prima mea cercetare.

187

Iar vouă colegilor mei mai mici am încercat să vă arăt cum se

folosesc procedurile cercetării calitative arătându-vă cât de mult

suferă un om care a fost diagnosticat cu cancer şi cât de mult

suferă şi cei din jurul acestuia.

188

Anexa 1 Analiza datelor Traumă = stres Traumele bolii:

- fizice - psihice

Traumele pacientei: - şoc - neîncredere - disperare - anxietate - depresie - frică - negare - agonie - lacrimi

Traumele familiei: - frică de a nu pierde persoana dragă - disperare - furie - negare - tragedia familiei - lacrimi, şoc

Tratamente urmate: - operaţia - extirparea sânului - radio – terapia - o mastectomie - o chimioterapie

Reacţii la tratament: - căderea părului - stări de vomă - senzaţii de leşin - scăderea în greutate

Traume fizice: - pierderea sânului - căderea părului - scăderea în greutate

189

Anexa 2 Codarea axială

Sănătoasă

Optimistă

Veselă

Cum mă văd eu în viitor

Alături de cei dragi Să nu mă mai gândesc la boală

Fericită

Iubită Luptăm pentru viaţă

Glumim ne simţim bine

Nu ne gândim la boală

Sprijin găsit în familie Facem excursii

Vizităm părinţii, fraţii

Ne vizităm prietenii

Ne jucăm cu fetele

Tratament adecvat

Cum ajută Oncologul Control cel

puţin la 6 luni

Suntem alături de bolnavi

Control periodic

190

Anexa 3 Codarea Selectivă

Momentul aflării că are cancer Tratamentul urmat Sprijinul celor din familie Cum văd viitorul

Negare Frică

Am aflat de la

Oncolog

Diagnosticul a

fost un şoc

Nu îţi vine să

crezi

Teamă

Operaţie Mastectomie

totală

Radio terapie Chimio - terapie

Încurajare Glumim şi

ne simţim

Sprijin

moral

Sănătoasă

Alături de cei

dragi

Veselă

191

Anexa 4 Story Telling: „Via ţa ca un fir de aţă” A fost o dată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, un prinţ şi o prinţesă care locuiau la Poalele Muntelui Tâmpa, într-un cartier mărginaş. Din iubirea lor curată s-au născut două mici prinţese şi împreună trăiau liniştiţi şi fericiţi zi de zi. Dar într-o zi frumoasă de Decembrie un zmeu urât şi rău le-a adus o veste cum că prinţesa mamă are cancer la sân, o boală nemiloasă care de multe ori ucide oamenii... Dar să îi lăsăm pe aceşti prinţi să-şi depene singuri calvarul prin care au trecut. Prin ţul povesteşte: Stau de multe ori şi mă gândesc ce a însemnat pentru fiecare dintre noi sau ce înseamnă viaţa şi sănătatea. Eu unul nu pot spune că am fost un om norocos, atunci când îmi era cel mai bine am primit o lovitură greu de trecut, cum că iubita mea soţie are cancer la sân. Suferinţa era una de neimaginat, nu îmi venea să cred acest lucru, eram furios, devenisem ursuz, plângeam pe ascuns să nu mă vadă nimeni.

Atmosfera din casă devenise una tensionată, de multe ori mă certam din orice cu cei din familie.

Acum mă rog la Bunul Dumnezeu să nu îmi ia încă soţia, să mi-o mai lase să ne bucurăm cât de mult putem de toate zilele care ne-au mai rămas până la trecerea în nefiinţă a soţiei mele dragi.

Îmi vine greu dar trebuie să vă spun că iubita mea prinţesă, se simte din ce în ce mai rău şi că are zilele numărate şi mai vreau să vă mulţumesc pentru că am putut să vă mărturisesc necazul prin care trece familia mea. Prin ţesa bolnăvioară povesteşte:

Fiecare om are o viaţă pe care ar trebui să o trăiască în armonie şi dragoste, dar viaţa e plină de surprize şi atunci când te simţi cel mai bine, eşti fericit, îndrăgostit şi plin de viaţă afli, ceva care îţi dă viaţa peste cap.

192

Într-o zi frumoasă de decembrie am aflat că am cancer, îmi era foarte greu să cred că tocmai eu am cancer la sân, nu vroiam sub nici o formă să accept acest diagnostic crunt, plângeam foarte mult, eram disperată, simţeam cum se prăbuşeşte cerul pe mine. Am fost şocată, dar doctorul mi-a adus la cunoştinţă totul despre boală, operaţie şi tratament.

Eram conştientă că urma să trec peste o perioadă extrem de grea atât pentru mine cât şi pentru cei din jurul meu, adică familia mea.

A urmat o operaţie, am rămas fără o parte din sân, am făcut radio-terapie şi 1 an de zile a fost totul în regulă, am crezut că m-am vindecat, dar nu a fost aşa. La exact un 1 de la prima intervenţie boala a recidivat, a urmat al doilea şoc, a doua traumă şi mai cruntă decât prima, dar a trebuit să fiu tare pentru cei din familie şi am urmat din nou tratamentul, de data aceasta am ales mastectomia totală, apoi a urmat chimio-terapia, şi o perioadă lungă de tratament şi recuperare. Iar acum îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi dea sănătate şi cât mai multe zile alături de cei dragi şi de cele două fetiţe.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea, iar aceşti doi prinţi încearcă să lungească cât de mult pot firul vieţii şi să se bucure împreună de fiecare zi, de fiecare minut, de fiecare clipă pe care Dumnezeu le-o mai oferă încă.

193

CONTRACEPŢIA ÎN COMUNITATEA ROM Ă

MARIANA TOADER

Ca viitori asistenţi sociali trebuie să învăţăm să acţionăm în

favoarea persoanelor defavorizate, să le acceptăm şi să le ajutăm

să-şi depăşească condiţia prezentă, să le respectăm şi să nu le

discriminăm. Romii sunt o categorie socială răspândită în ţara

noastră, care are nevoie de suportul echipelor ce acordă servicii

sociale. În acest scop, un aspect important îl constituie

îmbunătăţirea calităţii vieţii de cuplu şi sănătatea reproducerii,

aspect care este absent sau tratat cu prea puţină seriozitate în rândul

acestei comunităţi.

Sunt angajată în cadrul fundaţiei Agapedia, fundaţie ce are ca

domenii de activitate adopţia naţională, serviciul de planificare

familială şi contracepţie, serviciul de asistenţă maternală.

În momentul când am aflat că trebuie să fac o cercetare

calitativă, am fost destul de nehotărâtă. Aveam în minte câteva

teme de cercetare, şi anume: atitudinea mamelor care-şi

abandonează copiii, motivaţia viitorilor părinţi adoptatori,

motivaţia în alegerea profesiei de asistent maternal şi nu în ultimul

rând atitudinea privind contracepţia în rândul femeilor din

comunitatea romă. Nu ştiam ce temă aş putea aborda şi îmi era

greu să mă decid. De asemenea, trebuia să ţin cont şi de

oportunităţile de care dispuneam în vederea culegerii de informaţii

necesare acestui scop. M-am oprit totuşi asupra ultimei teme,

deoarece am concluzionat că am mult mai mult acces la informaţii

legate de aceasta.

194

Ca şi asistent medical în cadrul fundaţiei, am deseori contact

cu persoane din comunitatea romă din diferite zone ale judeţului

Braşov. Astfel, am decis să realizez o cercetare care să aibă ca grup

ţintă femeile din comunitatea romă şi atitudinea lor vis-à-vis de

metodele de contracepţie.

Aceasta este o cercetare calitativă deoarece modul în care

este prezentată atitudinea femeilor rome faţă de planificarea

familială şi contracepţie este de o manieră comprehensivă, iar

cunoştinţele despre metodele de contracepţie sunt abordate în

profunzime. În cadrul acestei cercetări, am urmărit comportamentul

subiecţilor vizaţi, nivelul de informare pe această temă şi motivul

pentru care utilizarea metodelor de contracepţie este mai redusă în

comunitatea romă.

Deoarece în cazul acestui studiu se descrie modul de

percepţie, gândire şi exprimare al femeilor din comunitatea romă,

cu relatări din experienţe de viaţă personale, acest studiu se poate

considera ca fiind o cercetare descriptivă.

O altă caracteristică a cercetării este naturaleţea. În discuţia

purtată cu subiecţii am folosit un limbaj comun, spre a fi uşor

înţeles, am încercat să fiu apropiată şi prietenoasă cu aceste femei,

tocmai pentru a le crea un confort psihic şi a le determina astfel să

fie cât mai naturale, cât mai autentice.

Tipul cercetării pe care am efectuat-o este narativ-biografic,

ţinând cont că subiecţii intervievaţi povestesc experienţe de viaţă

personale, şi-anume: metodele de contracepţie folosite, problemele

cu care s-au confruntat, mituri cunoscute privind metodele utilizate

etc.

Deoarece se urmăresc a se identifica problemele femeilor din

comunitatea romă privind sănătatea reproducerii în vederea

195

implementării unui potenţial proiect care să vizeze creşterea

calităţii vieţii acestui segment de populaţie, această cercetare o

putem considera ca fiind una de tip aplicativ.

Cercetarea de faţă este un studiu cu mai multe unităţi de

investigat deoarece, pentru a identifica atitudinea femeilor rome cu

privire la metodele de contracepţie, am apelat la mai multe

persoane din comunitate, utilizând focus-grupul.

Pentru obţinerea datelor am utilizat triangulaţia între metode,

combinând mai multe metode şi tehnici de culegere a datelor. De

asemenea, am folosit observaţia de teren deschisă, participativă,

controlată, semistructurată şi intensivă. M-am deplasat pe teren în

mediul natural al subiecţilor şi i-am informat asupra intervenţiei.

Discuţiile purtate cu subiecţii au decurs liber, fiind încurajate toate

participantele să se implice în discuţie şi să relateze din

experienţele anterioare. Focus-grupul a fost realizat fără un plan

bine stabilit, însă din experienţele trecute de pe teren, cu aceeaşi

categorie de persoane, am intuit care ar fi elementele ce ar trebui

atinse în cadrul discuţiei. Informaţiile oferite au fost prezentate în

detaliu până la o înţelegere deplină din partea tuturor

participantelor.

Prin cercetarea realizată am urmărit să culeg date de ordin

calitativ care să reflecte într-un mod cât mai clar universul personal

al celor intervievaţi. Metoda cea mai potrivită în acest scop a fost

cea a focus-grupului. Interviul de grup este modalitatea cea mai

potrivită pentru a reuşi să ne formăm o viziune cât mai conformă

cu realitatea asupra modelului comportamental al comunităţii.

Focus-grupul a fost realizat la sediul primăriei din comuna

Tărlungeni. În contextul de grup, persoanele selectate se aflau într-

un mediu familiar, şi o condiţie implicită a fost aceea ca grupul

196

intervievat să fie natural, adică participantele să se cunoască între

ele.

Au fost alese douăsprezece femei cu vârste cuprinse între 16

şi 45 de ani. La începutul interviului m-am prezentat şi am

specificat care este motivul întâlnirii noastre. Subiecţii au părut

interesaţi de tema care urma să fie pusă în discuţie. Participantele

au fost invitate să se prezinte (să-şi spună numele, vârsta şi

numărul de copii) şi încurajate să participe la discuţii.

Focus-grupul a fost înregistrat audio, fiind apoi transcris,

încercând să păstrez originalitatea lui.

Pentru analiza datelor am utilizat strategia orientată pe

variabile deoarece urmăream să aflu atitudinea şi părerile pentru

fiecare din metodele de contracepţie, iar analiza efectuată am

centrat-o pe metode de contracepţie şi am sintetizat ideile tuturor

participantelor prezente.

Ca tehnică de analiză a datelor, am utilizat codarea deschisă

(linie cu linie) şi codarea axială. În primă fază am analizat toate

datele linie cu linie şi am subliniat cuvintele cheie, descoperind

astfel nişte coduri. Aceste coduri se referă la cuvintele şi expresiile

folosite de subiecţii cercetării. În baza acestor coduri, am creat

categorii în funcţie de expresiile asemănătoare, grupându-le şi

denumindu-le semnificativ. Această analiză are rolul de a

simplifica interpretarea datelor culese, decupând esenţialul din text,

ideile şi înţelesurile acestuia (vezi Anexa 2).

Cea de-a doua metodă de analiză este codarea axială în care

am încercat să cumulez toate informaţiile într-o singură schemă,

începând cu metodele folosite în vederea evitării unei sarcini

nedorite. Am realizat astfel categorii (metode de contracepţie –

197

pilulă, sterilet, prezervativ, injectabil) şi subcategorii (consecinţe şi

atitudini legate de metodele de contracepţie) (vezi Anexa 3).

Eşantionarea este procesul sistematic de selectare a unităţilor

de investigare ce vor fi incluse în cercetare. Dacă urmăreşti să afli

date valoroase şi semnificative, este foarte importantă eşantionarea

pe care o efectuezi. În cazul cercetării, am fost ajutată de un

informator “releu” – mediatorul sanitar al comunei, care deţine

informaţii cu privire la subiecţii potrivi ţi cercetării.

O altă condiţie pe care am considerat-o a fi extrem de

importantă a fost aceea de a forma un grup omogen din punctul de

vedere al statusului socio-economic, respectiv al etniei.

Am decis ca interpretarea finală a datelor să fie sub forma

unei poveşti. Această metodă de interpretare a datelor se numeşte

story telling (vezi Anexa 1) care presupune prezentarea lumii

studiate sub forma unor povestiri, având la bază ideea de “lumi

construite” prin limbaj, discursuri şi texte. Această construire este

activă, într-un mod particular, şi se păstrează autenticul din datele

colectate pe teren, însă construirea poveştii aparţine în totalitate

cercetătorului.

Am ales această interpretare a datelor - story telling, deoarece

mi s-a părut interesant să povestesc experienţa mea din teren şi să

relatez discuţiile purtate cu subiecţii, păstrând originalitatea şi

autenticitatea limbajului lor.

Astfel, am realizat această poveste în stil interpretativ în care

eu, autorul, am introdus interpretările personale în legătură cu

atitudinea femeilor din comunitatea romă privind utilizarea

metodelor de contracepţie. De asemenea, am interpretat, prin

prisma experienţelor şi cunoştinţelor dobândite până în prezent,

198

fiecare aspect relatat, adică am analizat părerile subiecţilor vis-à-

vis de fiecare metodă contraceptivă.

Consider că lucrurile pot fi făcute întotdeauna şi mai bine.

Dacă ar fi să reiau această cercetare de la faza iniţială, cred că

aceasta ar cuprinde informaţii mai complexe, cu o mai bună

structură. Subiecţii cercetării au încercat să răspundă întrebărilor şi

să relateze experienţe personale, însă cred că a existat o barieră în

comunicare. Am observat că participantele au fost puţin jenate de

tema abordată, deoarece pentru majoritatea dintre ele această temă

reprezintă încă un subiect tabu. O altă barieră în comunicare a fost

reprezentată de nivelul de pregătire şcolară al femeilor. Pentru

început, au avut dificultăţi în a comunica, în a se exprima verbal,

deoarece limbajul era specific comunităţii rome, iar ele erau

conştiente de acest lucru, simţindu-se stânjenite. Un alt

inconvenient în desfăşurarea focus-grupului l-a constituit faptul că

participantele erau însoţite de propriii copii, fapt care a dus uneori

la perturbarea discuţiilor. Deci, consider că în această cercetare nu

am atins nivelul maxim de saturaţie şi sunt de părere că ar fi fost

posibilă colectarea mai multor informaţii.

În munca de asistent medical în cadrul fundaţiei, am contact

cu diferite comunităţi de romi din judeţul Braşov. De-a lungul

timpului, am constatat că există anumite idei, concepţii, atitudini

legate de contracepţie, care diferă de la o comunitate la alta.

Femeile rome trăiesc într-un mediu în care bărbatul este dominant,

acest aspect având repercusiuni, evident, şi în domeniul

reproducerii.

Un alt aspect observat în cadrul comunităţii rome este

influenţa grupului, influenţă care, de altfel, este răspândită şi în

societatea românească. Am aflat o serie de mituri privind metodele

199

de contracepţie şi am constatat că acordă un mai mare credit

spuselor comunităţii (prieteni, rude) decât informaţiilor oferite de

către cadrele avizate şi specializate din domeniu.

Este dificil să lucrezi cu o astfel de categorie de persoane,

ţinând cont de nivelul intelectual şi de sistemul de valori al

acestora, de faptul că trăiesc după propriile principii şi prejudecăţi,

având o mentalitate diferită de a noastră asupra vieţii.

200

ANEXA 1 STORY TELLING

Într-o zi ploioasă de primăvară, mă îndreptam spre Tărlungeni, unde urma să aibă loc o întâlnire cu femei din comunitatea romă, în cadrul primăriei. Ajunsă acolo, am fost întâmpinată de un grup de aproximativ douăsprezece persoane, care au fost convocate de către mediatorul sanitar al comunei.

Atmosfera nu era una tocmai ideală pentru ceea ce urma să discutăm, mă gândeam eu, deoarece o parte din femeile prezente erau însoţite de copii mici care, din când în când, urmau ca prin zumzetele lor să întrerupă discuţiile noastre. Totuşi, în momentul în care am început să le vorbesc, liniştea s-a aşternut uşor peste sala din primărie şi toţi ochii s-au aţintit asupra mea. Le-am abordat cald şi prietenos, începând prin a mă prezenta şi a specifica scopul acestei întâlniri, şi anume că doresc să realizez o cercetare, fiind studentă la asistenţă socială. Le-am spus că, pentru aceasta, am nevoie de participarea lor activă la discuţiile pe care urmează să le avem, rugându-le să fie deschise şi cooperante. Le-am rugat să se prezinte fiecare pe rând, specificând numele şi numărul de copii. Astfel, am constatat că în faţa mea sunt douăsprezece femei cu vârste cuprinse între 16 si 45 de ani.

Întrebându-le dacă ştiu care este scopul acestei întâlniri, am realizat că există o reţinere în răspunsul venit din partea lor, reţinere datorată subiectului “delicat” pe care urma să-l abordăm împreună. De aici mi-am dat seama că ştiau doar parţial care va fi subiectul nostru de discuţie.

Totuşi, una dintre ele îşi luă inima în dinţi şi spuse: L: păi… cu treburi femeieşti… ştiţi dumneavoastră… M: aaa…, deci ştiţi în mare cam despre ce vom discuta

azi…? le întreb eu. Bine, atunci cred că vom avea un timp interesant împreună. Eu am venit la dvs. ca să vorbim despre contracepţie. Aş vrea să vă întreb dacă ştiţi ce înseamnă contracepţia, ce este?

L: înseamnă să faci ceva ca să nu rămâi gravidă.

201

D: păi pastile care să nu mai rămâi însărcinată, să nu mai ai copii, sarcini nedorite, adică dacă nu vrei să ai copii, nu le faci cu… cu pastilele…

Am fost plăcut surprinsă să aflu că aceste doamne din faţa mea, cu un nivel de şcolarizare scăzut, dar greu încercate de viaţă, au ştiut semnificaţia cuvântului “contracepţie”, folosind un mod de exprimare simplu şi corect. Am continuat, adresându-le următoarea întrebare:

M: ce metode ştiţi că există? Deci, doamna a amintit de pastile. Alte metode?

C: sterilet, ăăă…prezervativ… N: injecţii…, pastile… M: haideţi să discutăm puţin despre pastile sau pilule, cum se

mai numesc ele. Ce ştiţi despre acestea? D: io am auzit că-ngraşă. A: io am auzit că slăbeşte. S: pe unele le umflă… şi am auzit că nu-s aşa de sigure… L: io am slăbit mult de la iele. P: pe mine mă umflă… Da, m-a umflat şi nu mai am băut şi

mi-a trecut înapoi burta că m-a făcut prea mare… H: mie îmi făcea poftă de mâncare. Io mâncam mult după

ele, da’ nu e toată lumea la fel. R: da, aşa este, depinde de organismul fiecărei femei şi, într-

adevăr, pastilele cresc pofta de mâncare, dar tot de dvs. depinde cât de mult mâncaţi.

O: am auzit şi eu ceva, că nu prea sunt aşa bune cum trebe să fie, bune; pătează pe obraz, una la mână, am o pretină care s-a pătat pe obraz de la ea, ca cum naşti… şi am mai auzit că nu mai poţi să faci copii.

E: te pătează pe faţă, aşa ie, am avut şi io o vecină, tot aşa, că… a zis că nu mai ie că se pătează, la unele zice că îngraşă, la altele zice că nu mai ie căă… bd… le face rău la ficat… aşa am auzit pe la mulţi…

În timp ce ascultam părerea fiecăreia despre anticoncepţionalele orale, realizam că aceste femei au o concepţie greşită privind utilizarea şi efectele acestora, fiind uşor influenţate

202

de anturaj: vecine, prietene, rude şi, ca urmare, exista o oarecare reticenţă în utilizarea acestora.

Totodată, m-am bucurat de faptul că ele erau antrenate deja în discuţii libere, relatând din experienţa personală, şi că voi putea să ating multe aspecte ale contracepţiei.

Astfel, doamna T mi-a spus: T: io am folosit d-astea, pastiluţe, da´ acu´ nu mai iau, că am

pus sterilet. M: da, haideţi să vorbim despre sterilet. T: io v-am zis că mi-am pus şi mă simt bine cu el, văd că îmi

ie bine, îl am de 2 ani şi n-am probleme cu el. C: io am auzit de sterilet că nu la toată lumea foloseşte şi se

poate ajunge la stări dereglate din cauză la sterilet, e adevărat? M: nu este adevărat, să ştiţi. Uitaţi, o avem aici pe doamna

care are sterilet montat de 2 ani şi tocmai ne-a spus că se simte bine cu el, că nu are probleme.

S: da unele spune că nu ie bun steriletu’. M: dar ce aţi auzit despre el, de ce ziceţi că nu e bun? S: pentru că poţi să rămâi gravidă cu el că... M: aşa aţi auzit dvs.? S: da, şi maică-mea a avut şi a rămas însărcinată cu el. M: dar trebuie să ştiţi că cele care au sterilet trebuie să

meargă o dată pe an la control să se asigure că este bine. S: copilu´ când a ieşit din maică-mea era la 5 luni şi era

mare, copil format pe sterilet, ştii cum a păţit maică-mea... (i se adresează cumnatei)

M: dvs. ce credeţi, ce părere aveţi despre sterilet? A: nu ştiu ce să zic... nu prea ie bun... M: dar de ce spuneţi asta? A: păi poţi să faci cancer... D: hemoragie... ciclu la... bd... de două ori pe lună... ciclu,

hemoragie şi.. .la unele l-e frică că zice că face cancer, face rană... înăuntru, l-e frică să puie.

N: io am auzit că de la sterilet te-mbolnăveşti, că faci cancer, că ăăă... te-mbolnăveşti rău şi nu mai poţi să faci copii de la sterilet.

203

M: nu faci cancer, asta nu e adevărat, şi nici că nu mai poţi să faci copii nu este adevărat. Dvs. ce părere aveţi, v-aţi pune sterilet? (întrebare către o altă participantă la discuţie) B: păi io ştiu...? Dacă păţesc ceva? Că multe cazuri se-ntâmplă cu sterilet... M: dar ce aţi auzit? B: da, ie una acolo la noi în sat, adică unde am stat eu cu soţu´ şi-a prins cancer..., i s-a crescut carne pe sterilet. M: sfatul meu este să nu vă mai luaţi după tot ce auziţi, cel mai bine este să mergeţi la un cabinet de planificare familială şi să cereţi sfaturi şi informaţii. Acolo există medici care sunt specialişti în probleme din acestea. Ar fi bine să mergeţi la un cabinet unde doctorul vă consiliază şi vă trimite la un cabinet ginecologic. În urma unei consultaţii ginecologice, medicul decide dacă steriletul poate fi montat sau nu. Dacă se montează steriletul, este necesar un control o dată pe an pentru a vă asigura că este totul bine. Fiecare persoană este diferită, iar dacă uneia nu i se potriveşte o metodă de contracepţie, asta nu înseamnă ca alteia nu îi este bună. Cu toate că le-am explicat şi am susţinut gradul ridicat de eficienţă al steriletului, totuşi aveam impresia că mă loveam de prejudecăţi adânc înrădăcinate în mintea lor, prejudecăţi datorate lipsei de informare corectă din cadrul comunităţii. Cum ele erau puse pe discuţii, dorind care mai de care să îşi etaleze cunoştinţele în materie de contracepţie, una dintre ele spuse: L: la unili li ieste bine, la unili nu... C: da, da, da, da, no... unili li prieşti pastili, unii sterilet, unii... d-elea, nici nu ştiu să zâc... d-elea... îţi face o dată la 3 luni... M: injecţii?! C: da, injecţii! M: deci, aţi auzit că există şi nişte injecţii care se pot face o dată la 3 luni pentru a nu rămâne însărcinată? N: da, am auzit.

L: am luat injecţii vro 2 ani şi n-aveam ciclu... cred c-aveam o dat´ la 4-5 luni cât-o picătură, aşa... şi am întrerupt că m-am speriat.

204

M: să ştiţi că persoanele care fac injecţie nu prea mai au menstruaţii regulate, adică nu au sângerări o dată pe lună, iar dvs. trebuie să ştiţi că acest lucru este normal şi nu trebuie să vă speriaţi, acesta este efectul injecţiei şi nu înseamnă că este ceva în neregulă.

C: şi io am auzit că nu e bună că... deci injecţii, chiar am o pretină, tot aşa, a făcut injecţii şi nu i-a venit vo 3 luni, nu i-a venit ciclu cum trebe să ia..., să-i vie normal, deci nu i-a venit şi s-a... s-a îngrăşat, are o burtă mare... îi de nedescris, deci asta... injecţia aia din 3 în 3 luni nu ie bună.

Ca şi la celelalte metode, după cum putem observa, doamnele din faţa mea continuau cu argumente în favoarea ineficienţei metodelor contraceptive. Am constatat că părerea acestor doamne privind utilizarea injectabilului este complet eronată. Majoritatea dintre ele, deşi nu erau utilizatoare de contraceptive, ştiau multe informaţii despre diferite metode, însă erau informaţii eronate. Cunoştinţele lor despre contracepţie erau în mare parte bazate pe spusele celor din jur, fiind des folosită expresia ”am auzit că...”.

În etapa următoare, am testat părerea lor despre prezervativ. M: dar despre prezervativ ce ştiţi?

C: ăla nu prea am încercat. Nu mă simt sigură cu el. M: dar de ce? Ce credeţi că se poate întâmpla? C: poţi să scape şi poţi... nu ştiu... H: io am mai folosit da´ nu-i place lu´ soţu´. M: deci aici bărbaţii sunt problema... H: bărbaţii... ei căă... no... nu le place... A: zice că nu se simte bine bărbaţii cu el, no. Ei sunt învăţaţi

să facă normal, fără... Ascultându-le ”pledoariile”, îmi inspirau milă, realizând că

de fapt ele sunt la totala dispoziţie a bărbatului, fără a avea un cuvânt de spus în utilizarea prezervativului.

Deşi ştiam că în comunităţile rome rata avorturilor este foarte ridicată, totuşi am întrebat:

M: dar despre avort ce ştiţi? C: ăăă, e un lucru urât... cu avortul, nu trebe făcut... H: aşa ceva...?!!

205

C: în caz c-ai rămas însărcinată, părerea mea e să-l faci... pe lume.

M: dar ce credeţi, este bine pentru organism, pentru sănătatea femeii, să facă avort?

D: nu e sănătos, nici nu..., deci asta nu e sănătos chiar deloc să faci ăă... avort, s-antâmplat ăăă... să...

A: a făcut rană.... Am auzit că... i-a făcut şi rană... după aia a mai vrut să aibă să ăă... copii şi n-a mai putut să facă.

D: aşa e... A: n-a mai putut să aibă copii. C: deci poţi să nu mai faci copii. N: nu-i sănătos, de la avort poţi să păţeşti orice... şi cancer

şi... te strici, nu mai poţi să faci copii... de la avort. Din discuţiile relatate mai sus, reiese clar faptul că ele sunt

conştiente că avortul nu este tocmai o metodă de contracepţie. Cu toate că ştiu acest lucru, ele continuă să recurgă la avort, folosindu-l ca şi metodă de contracepţie, conştiente fiind de repercusiunile acestuia asupra organismului.

O metodă de contracepţie larg răspândită în cadrul populaţiei rome, aşa cum de fapt ne vom da seama din discuţiile următoare, este coitul întrerupt sau, în termeni populari, fereala.

M: dar de metode naturale aţi auzit? Ştiţi ce înseamnă? O: adică să nu bei nimica...? M: da, înseamnă să nu foloseşti nici o metodă de

contracepţie din cele despre care tocmai am vorbit. Despre fereală aţi auzit?

O: metoda fereala nu..., e o prostială. Eu îţi spun din experienţa mea că io am rămas gravidă. Poate bărbatu-meu zicea „io te-am ferit”, poate vroi..., puteam să-mi fac probleme în familie prin asta, mentalitate că „io te-am ferit, de unde, tu eşti gravidă”.

P: asta-i din bătrâni lăsată cu feritu´, îi şi mai sănătos... M: dar credeţi că e o metodă sigură? P: zice căăă..., te fereşte pân´ te nimereşte cu problema aia...

(ha ha ha) Un alt aspect, care trebuie să mărturisesc că m-a şocat, l-a

constituit apelarea lor la metode abortive. Îmi era greu să cred că în

206

secolul XXI în România, într-o ţară europeană, încă se mai practică asemenea „metode de contracepţie”. Veţi vedea că aspectele relatate sunt de-a dreptul cutremurătoare.

M: alte metode naturale pentru a nu rămâne însărcinată mai ştiţi?

A: da, io am auzit că după ce faci contact sexual poa´ să şi rămână în ea să n-o ferească pentru că să duce şi să apasă pe ovar şi... şi o..., tot aşa, ştiu o fază că şi-a băgat spirt sanitar cu o siringă de şi-a ars, şi-a ars uteru´ tot înăuntru. Şi-a băgat spirt c-o zis că-i cade cheagu´ ce se formează copilu´ şi-o să-l piardă.

D: sau cu multe buruieni am înţeles iară, pui cimbru, pui mărar, pui toate prostiile, leuştean care-ţi dăunează la organism, la inimă, la alte... îţi dăunează şi... i-o afectat mai rău... ca să iei ca să pierzi un copil cu toate prostiile ce să face.

P: sau vitamina PP iară am auzit că dac-o iei... M: ce vitamină aţi spus? P: vitamina PP, cică e o vitamină ăăă... tare bună nu ştiu-n

ce... şi dac-o iei vitamina asta PP în ăăătr-o juma de oră, o înghiţi şi uterul se dilatează şi atuncea imediat se porneşte hemoragia şi pierzi copilu´... de la vitamina asta am, am înţ..., am auzit, n-am folosit, n-am făcut, din auzite...

O: aaa... da, sau am mai auzit... ştiu o femeie care a înghiţit cărbuni ăă... adică ea a rămas însărcinată. Ea n-a vrut copilu´ şi ââ... a băut ââ... cărbuni de la sobă... cu apă şiii... ia a zis că-l pierde da´ n-a perdut sarcina... ăă... a născut normal da´ la 3 luni jumate a murit copilu´.

A: sau ce-am mai auzit ... âââ, antibiotice cu vin... ca să..., să piardă copilu´.

Pe moment, liniştea s-a aşternut peste încăpere, eu fiind marcată în interior de cele auzite, totuşi, pe de altă parte, la ele se putea simţi nerăbdarea de a se îndrepta fiecare spre casele lor, parcă pentru a-şi duce mai departe greul şi povara zilei de mâine.

Le-am mulţumit pentru participare şi pentru sinceritatea de care au dat dovadă pe tot parcursul discuţiei.

Ca şi concluzie generală în urma tuturor discuţiilor avute cu aceste doamne din comunitatea romă, pot spune că primează lipsa

207

de informare corectă şi implicit prejudecăţile legate de metodele de contracepţie. Este destul de greu să dărâmi miturile existente în rândul lor, mituri care par a fi destul de înrădăcinate în „conştiinţa” acestora.

Mergând înapoi spre Braşov, gândurile mele se îndreptau mereu înspre acele femei, fiind mult timp marcată de tot ceea ce am auzit...

208

ANEXA 2 CODAREA LINIE CU LINIE Ce este contracepţia? • Ceva ca să nu mai rămâi gravidă • Pastile care să nu mai rămâi

însărcinată • Dacă nu vrei să ai copii, nu le faci... Pilulele (pastile) • Îngraşă • Slăbeşte • Pe unele le umflă • Se umflă burta • Pătează pe obraz • Face rău la ficat • Nu mai poţi să faci copii • Nu-s aşa de sigure Injecţiile • N-aveam ciclu (...), m-am speriat • Nu e bună • Nu i-a venit ciclu cum trebe • S-a îngrăşat • Are o burtă mare...! Metode naturale „fereala”- coitul întrerupt • E o prostială • Io am rămas gravidă • Puteam să-mi fac probleme în familie prin asta (...) „io te-am ferit” • Îi şi mai sănătos • Te fereşte pân’ te nimereşte cu

problema aia... Metode cunoscute • Pastile • Sterilet • Injecţii • Prezervativ • Coitul întrerupt (fereala) Steriletul • Mă simt bine cu el • Se poate ajunge la stări dereglate • Rămâi gravidă cu el • Copil la 5 luni, copil format pe

sterilet • M-e frică să-mi pui • Nu prea ie bun

• Faci cancer • Hemoragie • Ciclu de 2 ori pe lună • Face cancer... face rană înăuntru • A prins cancer • I s-a crescut carne pe sterilet • Te-mbolnăveşti rău • Nu mai poţi să faci copii Prezervativul • Nu mă simt sigură cu el • Poţi să scape • Nu-i place lu’ soţu’ • Bărbaţii (..), nu le place • Nu se simte bine bărbaţii cu el • Se poate rupe şi tot rămâi Avortul • E un lucru urât • Nu trebe făcut • Aşa ceva...! • Ai rămas însărcinată (...), trebuie

făcut • Nu e sănătos • A făcut rană • S-a infectat • N-a mai putut să aibă copii • Nu mai faci copii • Cancer • Te strici... • Chisturi • Uterul se subţiază • Ie prostială omenească Metode abortive • Te speli cu apă rece după ce ai

contact sexual • După ce faci contact sexual (...), se

apasă pe ovar • A băgat spirt sanitar cu o siringă (...)

şi-a ars uteru’ • Cu multe buruieni (...), pui cimbru,

mărar, pui toate prostiile, leuştean • Vitamina PP (...) o înghiţi şi uterul se

dilatează (...) porneşte hemoragie şi pierzi copilu’

• A băut cărbuni de la sobă • Antibiotice cu vin... ca să, să piardă

copilu’

209

ANEXA 3

CODAREA AXIALĂ

210

211

ANEXA 3

CODAREA AXIALĂ

212