Povestea 1Copiii pot face diferenţa: Povestea unui copil

Caracteristici terapeutice

Problemele cărora se adresează Sentiment de neajutorare Sentiment de neputinţă A vedea ce nu poţi face

Resurse dezvoltate Grija faţă de ceilalţi A acţiona cu bunăvoinţă Încredere că poţi fi de ajutor A face primul pas

Rezultate oferite Bucuria de a-ţi păsa Descoperirea propriilor abilităţi Recompensele bunăvoinţei

Sunt sigur că aţi auzit provestea lui Goldilocks şi cei trei Urşi – dar aţi auzit de povestea Bunicului şi cei patru Urşi? Când Goldilocks a venit în vizită, acum mult timp, erau doar trei urşi. Acum sunt patru – Micul Urs, Ursul Fratele Mai Mare, Mama Urs şi Tata Urs. De la vizita lui Goldilocks, Bunicul Urs a venti să locuiască şi el împreună cu familia de Ursi. Era un urs batrân şi şubrezit, blana îî devenise gri, labele ii tremurau când încerca să mănânce, iar umerii i se încovoiaseră de parcă obosise să stea în picioare.

Micul Urs îl iubea pe Bunicul Urs. Bunicul Urs îl asculta întotdeauna pe Micul Urs atunci când toţi ceilalţi erau prea ocupaţi şi grăbiţi să adune miere sau cu alte treburi. Bunicul Urs n-ar fi spus niciodată „Nu” atunci când Micul Urs vroia să i se aşeze în poală şi să asculte o poveste... iar Bunicul Urs ştia nişte poveşi nemaipomenite.

Micului Urs i-a părut rău pentru Bunicul Urs, ale cărui labe tremurau atât de tare la un moment dat, încât abia dacă mai nimerea să ducă lingura la gură şi îşi vărsa budinca pe blană. Uneori scăpa farfuria pe jos, spărgându-l şi făcând dezastru pe jos.

Mama Urs şi Tata Urs se cam săturaseră de el. Nu numai că spărgea toate vasele pe care Goldilocks le făcuse celebre în povestirile ei, dar mai trebuiau să şi cureţe după el. „De parcă nu avea deja destule de făcut”, se plângeau ei.

Ursul Fratele Mai Mare spunea lucruri ca „Bunicul Urs a dat în boala OLĂRITULUI – Nu-şi aminteşte un lucru strălucitor” şi râdea de se tăvălea. Micul Urs ştia că Ursul Fratele Mai Mare doar îl tachinează, dar tot se simţea rănit şi il ura pentru asta. Vroia să-l ajute pe Bunicul Urs, dar ce putea să facă?

Într-o zi, când Bunicul Urs a scăpat iarăşi castronul, Micul Urs s-a aplecat şi a adunat toate cioburile. Apoi l-a întrebat pe Tata Urs dacă are nişte lipici.

„Pentru ce îţi trebuie lipici?” a întrebat Tata Urs.„Ca să lipesc castronul lui Bunicul Urs şi să-l păstrez pentru tine şi pentru Mama până

când voi creşte”, a răspuns Micul Urs.Tata Urs s-a lăsat uşor pe spătarul scaunului şi a privit-o pe Mama Urs care stătea pe

scaunul ei. Pentru un timp, doar s-au privit unul pe altul. După asta, Micul Urs a observat că părinţii lui erau mai buni cu Bunicul Urs. I-au cumpărat un castron special de plastic care nu mai aluneca aşa uşor de pe masă şi nu se mai spărgea. Nu mai părea că îi mai deranjează aşa de tare dacă îşi vărsa budinca pe blană sau dacă făcea mizerie pe faţa de masă. Stăteau mai mult de vorbă cu el şi ii ascultau poveştile, chiar dacă le mai auziseră.

Aşa că povestea noastră s-a terminat cu bine. Datorită Micului Urs, Mama Urs şi Tata Urs erau mai fericiţi. Cât priveşte pe Ursul Frate Mai Mare... ei bine, el a rămas la fel cum era din totdeauna. Bunicul Urs era cu sigiranţă mai fericit. Şi la fel şi Micul Urs, şi el era mai fericit.

Povestea 2COPIII POT FACE DIFERENŢA: POVESTEA UNUI ADOLESCENT

Caracteristici terapeutice

Problemele cărora se adresează Sentiment de neajutorare Sentiment de neputinţă A vedea ce nu poţi face Stabilirea unor ţeluri prea mari sau prea îndepărtate

Resurse dezvoltate Aprecierea pentru ceea ce ai Grija faţă de ceilalţi Căutarea soluţiilor Împărţirea cu ceilalţi a ceea ce ai Încredere în propriile abilităţi Construirea resurselor pas cu pas

Rezultate oferite Bucuria de a-ţi păsa Descoperirea propriilor abilităţi Valorile comunităţii Recompensele bunăvoinţei

Sunt sigur că aţi auzit provestea lui Goldilocks şi cei trei Urşi – dar aţi auzit de povestea Bunicului şi cei patru Urşi? Când Goldilocks a venit în vizită, acum mult timp, erau doar trei urşi. Acum sunt patru – Micul Urs, Ursul Fratele Mai Mare, Mama Urs şi Tata Urs. De la vizita lui Goldilocks, Bunicul Urs a venti să locuiască şi el împreună cu familia de Ursi. Era un urs batrân şi şubrezit, blana îî devenise gri, labele ii tremurau când încerca să mănânce, iar umerii i se încovoiaseră de parcă obosise să stea în picioare.

Micul Urs îl iubea pe Bunicul Urs. Bunicul Urs îl asculta întotdeauna pe Micul Urs atunci când toţi ceilalţi erau prea ocupaţi şi grăbiţi să adune miere sau cu alte treburi. Bunicul Urs n-ar fi spus niciodată „Nu” atunci când Micul Urs vroia să i se aşeze în poală şi să asculte o poveste... iar Bunicul Urs ştia nişte poveşi nemaipomenite.

Micului Urs i-a părut rău pentru Bunicul Urs, ale cărui labe tremurau atât de tare la un moment dat, încât abia dacă mai nimerea să ducă lingura la gură şi îşi vărsa budinca pe blană. Uneori scăpa farfuria pe jos, spărgându-l şi făcând dezastru pe jos.

Mama Urs şi Tata Urs se cam săturaseră de el. Nu numai că spărgea toate vasele pe care Goldilocks le făcuse celebre în povestirile ei, dar mai trebuiau să şi cureţe după el. „De parcă nu avea deja destule de făcut”, se plângeau ei.

Ursul Fratele Mai Mare spunea lucruri ca „Bunicul Urs a dat în boala OLĂRITULUI – Nu-şi aminteşte un lucru strălucitor” şi râdea de se tăvălea. Micul Urs ştia că Ursul Fratele Mai Mare doar îl tachinează, dar tot se simţea rănit şi il ura pentru asta. Vroia să-l ajute pe Bunicul Urs, dar ce putea să facă?

Într-o zi, când Bunicul Urs a scăpat iarăşi castronul, Micul Urs s-a aplecat şi a adunat toate cioburile. Apoi l-a întrebat pe Tata Urs dacă are nişte lipici.

„Pentru ce îţi trebuie lipici?” a întrebat Tata Urs.„Ca să lipesc castronul lui Bunicul Urs şi să-l păstrez pentru tine şi pentru Mama până

când voi creşte”, a răspuns Micul Urs.Tata Urs s-a lăsat uşor pe spătarul scaunului şi a privit-o pe Mama Urs care stătea pe

scaunul ei. Pentru un timp, doar s-au privit unul pe altul. După asta, Micul Urs a observat că părinţii lui erau mai buni cu Bunicul Urs. I-au cumpărat un castron special de plastic care nu mai aluneca aşa uşor de pe masă şi nu se mai spărgea. Nu mai părea că îi mai deranjează aşa de tare dacă îşi vărsa budinca pe blană sau dacă făcea mizerie pe faţa de masă. Stăteau mai mult de vorbă cu el şi ii ascultau poveştile, chiar dacă le mai auziseră.

Aşa că povestea noastră s-a terminat cu bine. Datorită Micului Urs, Mama Urs şi Tata Urs erau mai fericiţi. Cât priveşte pe Ursul Frate Mai Mare... ei bine, el a rămas la fel cum era din totdeauna. Bunicul Urs era cu sigiranţă mai fericit. Şi la fel şi Micul Urs, şi el era mai fericit.