View
38
Download
3
Category
Preview:
Citation preview
FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
SPECIALIZAREA MOASE
NURSING
GENERAL
CURS
EVALUAREA PACIENTULUI
CURS 7
DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE
1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului
3. Intervenţiile de îngrijire
4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
5. Înregistrarea diagnosticelor de îngrijire si lista problemelor de îngrijiri
6. Calităţile planului de îngrijire
7. Etapele redactării planului de îngrijire
8. Realizarea planului de îngrijire
9. Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire
1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin
caracterul lor liberal şi implicarea comună în realizarea asistenţei de
sănătate a populaţiei.
Nu trebuie să uităm însă nici un moment că ele rămân profesii
distincte, autonome, independente, între ele neexistând automat relaţii de
subordonare, ci de colaborare.
Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu roluri diferite
ai echipei multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de
sănătate.
Diagnosticele medicale şi diagnosticele de îngrijire sunt categorii
diferite de diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi
pragmatice distincte.
Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
Diagnosticele de îngrijire se referă la modul individual, particular de
reacţie al pacientului sau comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală.
Modelul conceptual utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului de
îngrijire este focalizat asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala
modifică calitatea vieţii acestuia şi gradul de satisfacere al necesităţilor sale
fundamentale ca fiinţă umană.
Din acest punct de vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea
fi descris drept "avocat al pacientului şi necesităţilor sale".
Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare, în
funcţie de modul de răspuns al individului sau comunităţii la măsurile de îngrijire
elaborate şi aplicate. Din acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie reevaluat
periodic.
În formularea diagnosticului de îngrijire nu există până în prezent o
terminologie fixă sau unanim acceptată, ci numai recomandări asupra modului de
redactare a enunţului acestui diagnostic.
În elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o
atribuţie exclusivă şi autonomă. Diagnosticul de nursing determină tipul
intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către asistenta medicală şi
permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu medicul, pentru
realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a pacientului.
Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
Diagnosticele medicale sunt formulat în exclusivitate de către medic
şi reprezintă descrierea sintetică a procesului patologic existent la pacientul
asistat medical.
Modelul conceptual utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului
medical este focalizat asupra bolii, medicul regăsind la pacient manifestările
acesteia.
Din acest punct de vedere, rolul medicului faţă de pacient ar putea fi
descrisă drept "aliat al pacientului în lupta împotriva bolii".
Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi
unanim acceptată, pe baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate
ştiinţific, având la bază caracterele generale de manifestare a bolilor.
De regulă diagnosticul medical nu se modifică. Eventual la
diagnosticul medical iniţial se pot adăuga alte diagnostice medicale, în cazul
apariţiei unor complicaţii ale bolii de bază sau al unor noi îmbolnăviri
asociate.
În formularea diagnosticului medical nu sunt incluşi de obicei factorii
cauzali ai bolii (exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).
Diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului
medical al pacientului.
2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului
O grupare de diagnostice presupune îmbinarea pe o lista comună a
diagnosticelor de îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare, prin
asocierea elementelor clinice validate pentru un anumit pacient asistat medical.
Enumerarea diagnosticelor de nursing formulate alături de
diagnosticele medicale ale pacientului îngrijit facilitează evaluarea stării
acestuia, identificarea problemelor de asistenţă, realizarea şi evaluarea actului
de îngrijire.
O asemenea alăturare de diagnostice oferă o completare a
diagnosticului medical şi nu o înlocuire a acestuia.
Astfel, alături de fiecare diagnostic medical al pacientului se pot
formula diagnosticele de îngrijire şi lista problemelor de colaborare între
asistenta medicală şi medic precum şi potenţialele probleme care pot surveni,
legate de starea de sănătate, investigaţiile diagnostice aplicate şi intervenţiile
terapeutice realizate.
Acest mod de abordare a problemelor de sănătate a pacientului (atât din
punct de vedere medical, cât şi al îngrijirilor acordate) reprezintă un model
bifocal de practică clinică.
Un model clinic bifocal generează avantaje pentru calitatea actului de
asistenţă medicală, în beneficiul pacientului şi al serviciilor de sănătate.
3. Intervenţiile de îngrijire
Intervenţiile de îngrijire reprezintă acţiunile practice întreprinse de
asistenta medicală (sau personalul auxiliar) în beneficiul stării de sănătate a
pacientului.
După conţinutul lor decizional (din care derivă responsabilitatea) şi
modul de îndeplinire, intervenţiile de îngrijire pot fi împărţite în două categorii
distincte:
a. Intervenţii autonome, prescrise şi realizate de asistentele medicale, în
cazul cărora responsabilitatea le revine integral;
b. Intervenţii delegate, prescrise de medic şi realizate autonom, dar şi
delegat de către asistentele medicale, în cazul cărora responsabilitatea revine în
principal celui care delegă.
In cadrul intervenţiilor delegate, responsabilitatea poate fi delegată de
către doctor asistentei sau de către asistentă personalului auxiliar de îngrijire.
În rândul intervenţiilor autonome ale asistentei medicale se înscriu toate
măsurile de îngrijire, formularea şi prevenirea anumitor diagnostice de nursing,
observarea evoluţiei stării de sănătate a pacientului, pentru a sesiza la timp orice
schimbare semnificativă survenită. Aceste ultime tipuri de acţiuni au drept scop
identificarea şi monitorizarea evoluţiei problemelor de colaborare cu medicul
în asigurarea asistenţei pacientului îngrijit.
4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Problemele de colaborare
Problemele de colaborare cu medicul se referă la schimbările survenite
în evoluţia stării de sănătate a pacientului îngrijit, sesizate de asistenta
medicală. Ele trebuie semnalate cu promptitudine doctorului, deoarece implică
reevaluarea şi deseori modificarea atitudinii terapeutice.
Problemele de colaborare nu se referă în nici un caz la eventuale relaţii
interumane tensionate în cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea
asistenţei medicale şi îngrijirea pacientului.
Intervenţiile prescrise de medic în cadrul actului de îngrijire medicală
sunt reprezentate de explorările diagnostice şi tratamentele medicale.
Tratamentele medicale sunt prescripţii complexe (igienico-dietetice şi
farmacologice) recomandate de doctor pentru soluţionarea problemelor de
sănătate ale pacientului.
În cazul apariţiei unei probleme de colaborare sesizate de asistentă,
medicul intervine prin acte diagnostice şi terapeutice, iar tratamentele medicale
sunt de obicei executate şi urmărite de către asistentă.
Asistenta medicală ia decizii independente atât în identificarea
problemelor de colaborare medicală, cât şi în ceea ce priveşte diagnosticele de
îngrijire.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Complicaţiile potenţiale
Formularea enunţului pentru problemele de colaborare sesizate de
către asistentă într-o anumită situaţie clinică concretă este desemnată sub
titlul generic de complicaţie potenţială.
Exemplele de complicaţii potenţiale în diverse situaţii clinice
distincte (legate de intervenţii diagnostice sau terapeutice):
Tratament anticoagulant – complicaţie potenţială: hemoragie;
Pneumonie – complicaţie potenţială: insuficienţă renală;
Tratament cu digoxin – complicaţie potenţială: aritmie ventriculară;
Explorare angiografică – complicaţie potenţială: hemoragie la
nivelul puncţiei arteriale;
Insuficienţă cardiacă – complicaţie posibilă: tromboză venoasă
profundă a membrelor inferioare;
Gripă – complicaţie posibilă: miocardită cu tulburări de ritm cardiac;
Interveţie chirurgicală cezariană – complicaţie posibilă: tromboză
venoasă profundă a membrelor inferioare.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Problemele de colaborare definesc deci complicaţii ale stării de
sănătate a pacientului.
În detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea evoluţiei lor un
rol indispensabil revine asistentei medicale.
Asistentele medicale abordează soluţionarea problemelor de
colaborare prin:
aplicarea prescripţiilor recomandate de medic,
realizarea unor intervenţii autonome (prescripţii recomandate de
asistentă).
Rolul ambelor tipuri de intervenţii este cel de a minimaliza şansa
apariţiei sau amploarea complicaţiilor medicale respective.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Intervenţii autonome ale asistentei medicale derivate din
diagnosticul de îngrijire formulat
Intervenţii prescrise
de asistentă
Diagnostic de îngrijire
Intervenţii prescrise
de medic
Schimbarea poziţiei la
fiecare 2 ore
Risc crescut pentru alterarea
integrităţii cutanate cauzat de
imobilizarea prelungită la pat
prin fractura de şold
Nici una
Masajul uşor al zonelor
vulnerabile
Reducerea presiunii la
nivelul zonelor de sprijin
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Intervenţii autonome şi delegate ale asistentei medicale derivate din apariţia unei probleme de colaborare
Intervenţii prescrise de
asistentă Problemă de colaborare
Intervenţii prescrise de
medic
Asigurarea unei hidratări orale
adecvate
Complicaţie potenţială:
Alterarea echilibrului
hidro-electrolitic
Perfuzie intravenoasă (tipul
soluţiilor, cantitatea, debitul
perfuziei)
Monitorizarea stării de
hidratare
Examene de laborator
Monitorizarea semnelelor
vitale
Monitorizarea incretei şi
excretiei
Monitorizarea greutăţilor
Monitorizarea electroliţilor
Menţinerea perfuziei la
debitul recomandat
Igiena orală corectă
5. Înregistrarea disgnosticelor de îngrijire şi lista problemelor de îngrijiri
Diagnosticele de îngrijire formulate de asistentă, împreuna cu
complicaţiile potenţiale trebuie înregistrate:
în planul de îngrijire al pacientului
pe lista de probleme de îngrijire ale acestuia
Această listă de probleme reprezintă un veritabil index sau
cuprins al dosarului de îngrijire.
Problema de îngrijire defineşte orice situaţie care ameninţă sau ar
putea ameninţa starea de sănătate a pacientului, implicând o intervenţie
de nursing din partea unui membru al echipei de îngrijire.
Pe această listă problemele de îngrijire sunt ierarhizate şi
numerotate.
Ele vor fi utilizate atât în elaborarea planului de îngrijire, cât şi în
consemnarea notelor asupra evoluţiei pacientului, folosite pentru
evaluarea eficacităţii îngrijirilor acordate.
Calităţile planului de îngrijire
Redactarea planului de îngrijire reprezintă cea de a doua etapă a
procesului de îngrijire şi cea mai importantă din punct de vedere
conceptual şi pragmatic.
După identificarea problemelor de îngrijire, ierarhizarea acestora
şi formularea diagnosticelor de îngrijire asistenta medicală va trece la
elaborarea planului de îngrijire a pacientului.
Calităţile planului de îngrijire
Ca orice activitate planificată şi planul de îngrijire a pacientului
reprezintă un plan de acţiune.
Pentru a fi eficient, un plan de acţiune trebuie să fie inteligent
conceput, întrunind anumite calităţi ale acţiunilor ce trebuie întreprinse.
Aceste calităţi sunt sintetizate de acronimul englezesc "SMART"
Calităţile planului de îngrijire = "SMART“
S ("specific") = măsuri formulate specific;
M ("measurable") = obiective ce pot fi precis măsurate;
A ("achievable") = măsuri şi obiective care pot fi atinse;
R ("realistic") = obiective realiste;
T ("time table") = termene fixate pentru aplicarea acţiunilor
planificate
Etapele redactării planului de îngrijire
a. Ierarhizarea diagnosticelor de îngrijire
Stabilirea priorităţilor de acţiune în funcţie de problemele de
îngrijire identificate şi diagnosticele de îngrijire formulate reprezintă o
muncă de echipă, în care trebuie antrenaţi personalul, pacientul şi
aparţinătorii acestuia.
Ierarhizarea diagnosticelor şi necesităţilor de îngrijire necesară
conceperii şi redactării planului de îngrijire se face după modelul
Maslow, conform căruia au prioritate îngrijirile vizând satisfacerii
necesităţilor somatice.
În analiza şi stabilirea priorităţilor de îngrijire trebuie aplicat şi
principiul acordului mutual, pacientul fiind consultat în acest sens.
Obiectivele de acţiune prevăzute în planul de îngrijire trebuie
stabilite prin acordul comun al celor două părţi implicate (asistenta
medicală/ echipa de îngrije şi pacient/ familie).
Etapele redactării planului de îngrijire
b. Stabilirea obiectivelor îngrijirii
Pentru ca planul de îngrijire să fie aplicabil şi eficient, obiectivele
fixate trebuie să fie realiste, iar îndeplinirea lor trebuie să fie stabilită pe
termene (scurte, medii şi lungi).
Din punct de vedere al termenelor de execuţie, obiectivele de
îngrijire pe termen include următoarele trei categorii:
Obiective pe termen scurt: includ acţiunile urgente, care trebuie
realizate imediat;
Obiective pe termen mediu şi lung: includ acţiuni prelungite, care
vizează:
- prevenirea complicaţiilor
- reabilitarea stării de sănătate/compensare a pacientului
- educaţia medicală a acestuia şi a familiei sale.
În stabilirea obiectivelor îngrijirii se impune, conform
principiului acordului mutual menţionat anterior, implicarea pacientului
şi familiei sau aparţinătorilor acestuia.
Etapele redactării planului de îngrijire
Exemplu de obiective de îngrijire într-o situaţie clinică concretă.
Situaţie clinică:
Pacient diabetic, cu diagnostic de îngrijire "noncomplianţă faţă de
regimul dietetic hipoglucidic datorat lipsei de înţelegere asupra modului
de utilizare a foii de echivalenţă glucidică în întocmirea raţiei alimentare
zilnice manifestat prin abateri constante de la dietă"
Obiective de îngrijire:
- Obiectiv imediat: Aport alimentar zilnic de 1500 calorii,
repartizat în 3 mese şi 2 gustări
- Obiectiv pe termen mediu: Planificarea împreună cu
pacientul a regimului hipoglucidic pentru o săptămână, înţelegând şi
utilizând foaia de echivalenţă în redactarea meniului zilnic
- Obiectiv pe termen lung: Obţinerea complianţei
pacientului faţă de regimul dietetic hipoglucidic
Etapele redactării planului de îngrijire
c. Precizarea intervenţiilor de îngrijire necesare pentru
rezolvarea fiecărei probleme de îngrijire
Această etapă din redactarea planului de îngrijire se realizează
odată cu stabilirea obiectivelor de îngrijire.
Pentru fiecare obiectiv de îngrijire în parte se stabilesc şj se
planifică acţiunile concrete de îngrijire necesare, strict individualizate.
Realizarea eficientă a acestei etape implică din partea asistentei
medicale o serie de calităţi:
- O bună judecată clinică;
- O bună cunoaştere a pacientului şi familiei sale (profil
psihologic, grad de inteligenţă şi educaţie, posibilităţi socio-economice,
obiceiuri, specific cultural, etnic şi religios);
- O bună informare asupra resurselor comunitare existente şi a
modului în care pacientul poate avea acces la ele pentru realizarea
obiectivelor educaţionale sau de suport comunitar, pe termen lung;
Contactarea persoanelor sau organizaţiilor responsabile de
programele/resursele comunitare disponibile, în interesul pacientului.
Etapele redactării planului de îngrijire
d. Precizarea evoluţiei aşteptate din partea pacientului sub îngrijirile
acordate
În precizarea evoluţiei ideale aşteptate din partea pacientului sub
îngrijirile acordate conform planului redactat trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
Evoluţia aşteptată trebuie considerată din punctul de vedere al
beneficiului pacientului, ţinând cont de resursele individuale şi de evaluarea
realistă a posibilităţilor acestuia;
Evoluţia aşteptată trebuie formulată prin prisma respectării
standardelor de calitate ale actului de îngrijire.
Aceste standarde de calitate sunt definite concret prin reglementările
legislative naţionale şi alte acte normative ale asociaţiilor profesionale sau
de standarde suplimentare de calitate, specificate în cazul fiecărui
serviciu/agenţii de îngrijire în parte.
Formulările stabilite în cadrul evoluţiei aşteptate a pacientului sub
actul de îngrijire sunt utilizate pentru evaluarea critică a eficacităţii şi
calităţii îngrijirilor acordate (în interiorul sistemului de asistenţă sau de către
alte organisme de evaluare).
Etapele redactării planului de îngrijire
e. Planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire
În planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire se impune
colaborarea tuturor membrilor echipei de îngrijire, cu roluri şi atribuţii
specifice pentru fiecare membru al acesteia (medic, asistentă, infirmieră,
îngrijitoare, kinetoterapeut, dietetician, psiholog, preot, logoped etc) şi
implicarea activă a pacientului şi familiei sale.
În planificarea acţiunilor de îngrijire trebuie utilizate atât
resursele unităţii sanitare respective, cât si cele familiale şi comunitare
existente, din perspectiva obiectivelor de îngrijire pe termen scurt, mediu
şi lung.
Obiectivul final al tuturor acţiunilor de îngrijire este sintetizat în
conceptul de "a-1 ajuta pe pacient să se ajute singur".
Etapele redactării planului de îngrijire
f. Redactarea planului de îngrijire
Redactarea planului de îngrijire reprezintă etapa finală a
activităţii de planificare a îngrijirilor de către asistenta medicală.
Această redactare trebuie să reprezinte o formulă concisă şi
ordonată, care trebuie să cuprindă în termeni cât mai clari următoarele
aspecte:
- Diagnosticele de îngrijire, ierarhizate după priorităţi (grad de
urgenţă, conform modelului Maslow);
- Obiectivele intervenţiilor de îngrijire;
- Acţiunile concrete de îngrijire, exprimate sintetic sub forma
ordinelor de îngrijire;
- Evoluţia aşteptată a pacientului sub îngrijirile prevăzute;
- Termenele de îndeplinire a acţiunilor stabilite, pentru fiecare
obiectiv de îngrijire în parte.
Etapele redactării planului de îngrijire
În funcţie de preferinţele asistentei sau modelele utilizate în
serviciul respectiv, planul de îngrijire poate fi redactat în diferite forme:
sub formă de tabel, sub forma unui dosar de îngrijire sau în diverse
formate electronice.
Indiferent de forma aleasa, planul de îngrijire trebuie să conţină
rubrici sau spaţii libere pentru datele suplimentare ce pot apare pe
parcursul îngrijirii pacientului.
Nu trebuie uitat sau neglijat faptul că odată redactat planul de
îngrijire nu este imuabil, ci perfectibil şi supus schimbării, în orice
moment al procesului de îngrijire pot surveni schimbări, în funcţie de
rezolvarea problemelor vechi şi apariţia altor probleme noi.
Ca urmare, în cursul procesului de îngrijire este necesară
reevaluarea continuă, permananetă a stării pacientului şi adaptarea
planului de îngrijire la noile situaţii clinice apărute.
Realizarea planului de îngrijire
Realizarea intervenţiilor de îngrijire presupune efectuarea
propriu-zisă a activităţilor de îngrijire planificate, cu execuţia ordinelor
de îngrijire, conform obiectivelor stabilite şi în termenele specificate.
În cursul activităţii de îngrijire se disting diferite tipuri de
intervenţii de îngrijire cu caracter :
- autonom (independent)
- interdependent (probleme de colaborare)
- dependent (delegat).
Realizarea planului de îngrijire
A. Categorii de intervenţii de îngrijire:
1. Intervenţii autonome (independente):
- Asigurarea/asistarea igienei pacientului;
- Asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;
- Asigurarea/asistarea funcţiei respiratorii, a eliminărilor;
- Asigurarea/asistarea ingestiei de lichide şi alimente;
- Asigurarea condiţiilor de mediu extern;
- Educaţie pentru sănătate a pacientului şi familiei sale.
2. Intervenţii interdependente (probleme de colaborare):
- Sesizarea complicaţiilor potenţiale;
- Sesizarea problemelor de colaborare.
3. Intervenţii dependente (delegate):
- Efectuarea prescripţiilor medicale (recomandate de
medic): recoltări de analize, administrarea tratamentelor;
- Delegarea responsabilităţilor proprii către alţi membri
ai echipei de îngrijire.
Realizarea planului de îngrijire
B.Urmărirea şi înregistrarea evoluţiei pacientului
Urmărirea evoluţiei pacientului sub îngrijirile acordate
constituie o activitate continuă, care face parte din activitatea
permanentă de evaluare a pacientului.
Consemnarea acestor observaţii efectuate de către asistenta se
face sub forma note asupra progresului pacientului sub îngrijirile
acordate.
Înregistrare acestor note trebuie datată, conţinând o formulare
clară, concisă, ordonată a observaţiilor, pentru fiecare
problemă/diagnostic de îngrijire din lista de probleme de îngrijire.
Ordonarea acestor note de evoluţie poate fi structurată după
formula mnemotehnică "SOAPIE".
Realizarea planului de îngrijire
Formularea notelor de evoluţie după formula "SOAPIE":
S ("symptoms") = simptome (date subiective relatate de pacient);
O ("obiective") = date obiective (semne constatate de personalul
calificat);
A ("assessement") = evaluarea datelor (concluzia asistentei
privind semnificaţia datelor subiective şi obiective înregistrate în evoluţia
pacientului);
P ("plan'') = plan de acţiune imediat sau pe termen lung, iniţiat
pentru rezolvarea situaţiei semnalate;
I ("'intervention") = intervenţia efectuata asupra/pentru pacientul
îngrijit;
E ("evolution") = evaluarea evoluţiei pacientului sub intervenţiile
de îngrijire acordate.
Realizarea planului de îngrijire
Exemplu de consemnare a evoluţiei pacientului sub îngrijirile
acordate, redactat sub forma unui tabel, în care notele de progres sunt
concepute conform modelului prezentat anterior, după formula
"SOAPIE".
O asemenea modalitate de redactare şi consemnare a evoluţiei
pacientului în cursul actului de îngrijire este utilizată de unele
departamente de nursing din spitalele americane (de exemplu,
Departamentul de Nursing al Spitalului Universitar Presbiterian din
Pittsburg).
Pentru continuitatea exemplificării, am utilizat cazul clinic
imaginar al pacientei Barker Susan, prezentat şi în cadrul modalităţii de
evaluare iniţială a pacientului.
Exemplificarea acestor notele de progres în evoluţia pacientului
sub actul de îngrijire este ilustrat în tabelul următor.
Data şi ora Problema
Evoluţia
Stress emoţional (teama faţă de
îndeplinirea responsabilităţilor
familiale şi profesionale)
S: „sper să pot merge acasă în trei zile, familia mea are nevoie de
mine, la fel ca şi cei de la serviciu”
O: anxioasă, aşteaptă cu nerăbdare telefonul soţului. Cere o cafea şi
sparge ceaşca, din greşeală.
TA = 160/110 mm Hg; P = 100/min;
28 resp/min.
A: stress emoţional accentuat de gândul responsabilităţilor
familiale şi profesionale
P:
1. Încurajarea relaxării;
2.De discutat cu soţul asupra necesităţii evitării stressului în
familie;
3. Încurajarea comunicării sentimentelor personale;
4. Activităţi relaxante şi începerea tehnicilor de relaxare cu
psihoterapeutul;
5.Strângerea cioburilor de către infirmieră
I:
1.Încurajarea odihnei şi relaxării prin lucru de mână;
2.Discuţia cu soţul asupra necesităţii evitării stressului
E: O oră mai târziu pacienta se odihneşte în fotoliu, vizibil mai
relaxată, TA = 140/100 mm Hg
Realizarea planului de îngrijire
Exemplu de înregistrare a notelor de evoluţie a pacientului
sub actul de îngrijire (după modelul „SOAPIE”)
Realizarea planului de îngrijire
Notele asupra evoluţiei pacientului sub îngrijirile acordate sunt
utilizate în următoarele scopuri:
- Evaluarea corectitudinii aprecierilor asistentei privind îngrijirile
necesare, a corectitudinii deciziilor luate şi a eficacităţii îngrijirilor
acordate;
- Autoevaluarea calităţii actului decizional şi profesional realizat;
- Evaluarea calităţii profesionale a serviciilor de îngrijire acordate
în instituţia respectivă de către organismele/asociaţiile acreditate în acest
scop.
4. Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire
Evaluarea rezultatelor îngrijirii acordate se efectuează permanent
de către asistentă, în paralel cu reevaluarea continuă a pacientului.
Rezultatul evaluării îngrijirilor este consemnat în fişa de evoluţie
a pacientului, pentru fiecare problemă sau diagnostic de îngrijire în parte.
Rezultatul obţinut se compară cu evoluţia aşteptată, din punctul
de vedere al beneficiului pacientului şi al respectării standardelor de
calitate prevăzute de regulamentele profesionale în vigoare.
Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire
Evaluarea rezultatelor îngrijirii permite aprecierea următoarelor
aspecte:
- Aprecierea corectitudinii şi eficacităţii îngrijirilor acordate;
- Identificarea eventualelor probleme ale serviciului respectiv în
privinţa asigurării unei îngrijiri de calitate (respectarea standardelor de
calitate);
- Aprecierea eficacităţii economice a activităţii de îngrijire
prestate în acel serviciu de către organele/comisiile de control
economico-financiar;
- Furnizează date pentru studii ştiinţifice, activităţi didactice sau
de cercetare în domeniul nursingului;
- Permit managerilor analiza şi regândirea strategiilor de
dezvoltare/optimizare a serviciilor de nursing;
- Constituie documente medico-legale privind îngrijirile acordate
şi evoluţia pacientului.
Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire
Procesul de îngrijire are ca scop:
- evaluarea pacientului
- identificarea necesităţilor sale de îngrijire
- ierarhizarea acestora
- formularea diagnosticelor de îngrijire
- elaborarea planului de îngrijiri.
Acesta va fi aplicat punctual şi individualizat, cu reevaluarea
continuă a pacientului şi evoluţiei sale sub intervenţiile de îngrijire
acordate şi aprecierea critică finală a rezultatelor îngrijirii.
Intervenţiile de nusing corect efectuate reprezintă un element
fundamental în evoluţia favorabilă a pacientului, contribuind alături de
tratamentul medical aplicat la restabilirea sănătăţii, stabilizarea evoluţiei
bolilor cronice, prevenirea complicaţiilor şi optimizarea stării de bine a
pacientului.
Recommended