NG 7 MOASE

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA MOASE

NURSING

GENERAL

CURS

EVALUAREA PACIENTULUI

CURS 7

DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE

1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului

3. Intervenţiile de îngrijire

4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

5. Înregistrarea diagnosticelor de îngrijire si lista problemelor de îngrijiri

6. Calităţile planului de îngrijire

7. Etapele redactării planului de îngrijire

8. Realizarea planului de îngrijire

9. Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire

1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin

caracterul lor liberal şi implicarea comună în realizarea asistenţei de

sănătate a populaţiei.

Nu trebuie să uităm însă nici un moment că ele rămân profesii

distincte, autonome, independente, între ele neexistând automat relaţii de

subordonare, ci de colaborare.

Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu roluri diferite

ai echipei multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de

sănătate.

Diagnosticele medicale şi diagnosticele de îngrijire sunt categorii

diferite de diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi

pragmatice distincte.

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

Diagnosticele de îngrijire se referă la modul individual, particular de

reacţie al pacientului sau comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală.

Modelul conceptual utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului de

îngrijire este focalizat asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala

modifică calitatea vieţii acestuia şi gradul de satisfacere al necesităţilor sale

fundamentale ca fiinţă umană.

Din acest punct de vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea

fi descris drept "avocat al pacientului şi necesităţilor sale".

Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare, în

funcţie de modul de răspuns al individului sau comunităţii la măsurile de îngrijire

elaborate şi aplicate. Din acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie reevaluat

periodic.

În formularea diagnosticului de îngrijire nu există până în prezent o

terminologie fixă sau unanim acceptată, ci numai recomandări asupra modului de

redactare a enunţului acestui diagnostic.

În elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o

atribuţie exclusivă şi autonomă. Diagnosticul de nursing determină tipul

intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către asistenta medicală şi

permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu medicul, pentru

realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a pacientului.

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

Diagnosticele medicale sunt formulat în exclusivitate de către medic

şi reprezintă descrierea sintetică a procesului patologic existent la pacientul

asistat medical.

Modelul conceptual utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului

medical este focalizat asupra bolii, medicul regăsind la pacient manifestările

acesteia.

Din acest punct de vedere, rolul medicului faţă de pacient ar putea fi

descrisă drept "aliat al pacientului în lupta împotriva bolii".

Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi

unanim acceptată, pe baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate

ştiinţific, având la bază caracterele generale de manifestare a bolilor.

De regulă diagnosticul medical nu se modifică. Eventual la

diagnosticul medical iniţial se pot adăuga alte diagnostice medicale, în cazul

apariţiei unor complicaţii ale bolii de bază sau al unor noi îmbolnăviri

asociate.

În formularea diagnosticului medical nu sunt incluşi de obicei factorii

cauzali ai bolii (exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).

Diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului

medical al pacientului.

2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului

O grupare de diagnostice presupune îmbinarea pe o lista comună a

diagnosticelor de îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare, prin

asocierea elementelor clinice validate pentru un anumit pacient asistat medical.

Enumerarea diagnosticelor de nursing formulate alături de

diagnosticele medicale ale pacientului îngrijit facilitează evaluarea stării

acestuia, identificarea problemelor de asistenţă, realizarea şi evaluarea actului

de îngrijire.

O asemenea alăturare de diagnostice oferă o completare a

diagnosticului medical şi nu o înlocuire a acestuia.

Astfel, alături de fiecare diagnostic medical al pacientului se pot

formula diagnosticele de îngrijire şi lista problemelor de colaborare între

asistenta medicală şi medic precum şi potenţialele probleme care pot surveni,

legate de starea de sănătate, investigaţiile diagnostice aplicate şi intervenţiile

terapeutice realizate.

Acest mod de abordare a problemelor de sănătate a pacientului (atât din

punct de vedere medical, cât şi al îngrijirilor acordate) reprezintă un model

bifocal de practică clinică.

Un model clinic bifocal generează avantaje pentru calitatea actului de

asistenţă medicală, în beneficiul pacientului şi al serviciilor de sănătate.

3. Intervenţiile de îngrijire

Intervenţiile de îngrijire reprezintă acţiunile practice întreprinse de

asistenta medicală (sau personalul auxiliar) în beneficiul stării de sănătate a

pacientului.

După conţinutul lor decizional (din care derivă responsabilitatea) şi

modul de îndeplinire, intervenţiile de îngrijire pot fi împărţite în două categorii

distincte:

a. Intervenţii autonome, prescrise şi realizate de asistentele medicale, în

cazul cărora responsabilitatea le revine integral;

b. Intervenţii delegate, prescrise de medic şi realizate autonom, dar şi

delegat de către asistentele medicale, în cazul cărora responsabilitatea revine în

principal celui care delegă.

In cadrul intervenţiilor delegate, responsabilitatea poate fi delegată de

către doctor asistentei sau de către asistentă personalului auxiliar de îngrijire.

În rândul intervenţiilor autonome ale asistentei medicale se înscriu toate

măsurile de îngrijire, formularea şi prevenirea anumitor diagnostice de nursing,

observarea evoluţiei stării de sănătate a pacientului, pentru a sesiza la timp orice

schimbare semnificativă survenită. Aceste ultime tipuri de acţiuni au drept scop

identificarea şi monitorizarea evoluţiei problemelor de colaborare cu medicul

în asigurarea asistenţei pacientului îngrijit.

4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Problemele de colaborare

Problemele de colaborare cu medicul se referă la schimbările survenite

în evoluţia stării de sănătate a pacientului îngrijit, sesizate de asistenta

medicală. Ele trebuie semnalate cu promptitudine doctorului, deoarece implică

reevaluarea şi deseori modificarea atitudinii terapeutice.

Problemele de colaborare nu se referă în nici un caz la eventuale relaţii

interumane tensionate în cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea

asistenţei medicale şi îngrijirea pacientului.

Intervenţiile prescrise de medic în cadrul actului de îngrijire medicală

sunt reprezentate de explorările diagnostice şi tratamentele medicale.

Tratamentele medicale sunt prescripţii complexe (igienico-dietetice şi

farmacologice) recomandate de doctor pentru soluţionarea problemelor de

sănătate ale pacientului.

În cazul apariţiei unei probleme de colaborare sesizate de asistentă,

medicul intervine prin acte diagnostice şi terapeutice, iar tratamentele medicale

sunt de obicei executate şi urmărite de către asistentă.

Asistenta medicală ia decizii independente atât în identificarea

problemelor de colaborare medicală, cât şi în ceea ce priveşte diagnosticele de

îngrijire.

Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Complicaţiile potenţiale

Formularea enunţului pentru problemele de colaborare sesizate de

către asistentă într-o anumită situaţie clinică concretă este desemnată sub

titlul generic de complicaţie potenţială.

Exemplele de complicaţii potenţiale în diverse situaţii clinice

distincte (legate de intervenţii diagnostice sau terapeutice):

Tratament anticoagulant – complicaţie potenţială: hemoragie;

Pneumonie – complicaţie potenţială: insuficienţă renală;

Tratament cu digoxin – complicaţie potenţială: aritmie ventriculară;

Explorare angiografică – complicaţie potenţială: hemoragie la

nivelul puncţiei arteriale;

Insuficienţă cardiacă – complicaţie posibilă: tromboză venoasă

profundă a membrelor inferioare;

Gripă – complicaţie posibilă: miocardită cu tulburări de ritm cardiac;

Interveţie chirurgicală cezariană – complicaţie posibilă: tromboză

venoasă profundă a membrelor inferioare.


Problemele de colaborare definesc deci complicaţii ale stării de

sănătate a pacientului.

În detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea evoluţiei lor un

rol indispensabil revine asistentei medicale.

Asistentele medicale abordează soluţionarea problemelor de

colaborare prin:

aplicarea prescripţiilor recomandate de medic,

realizarea unor intervenţii autonome (prescripţii recomandate de

asistentă).

Rolul ambelor tipuri de intervenţii este cel de a minimaliza şansa

apariţiei sau amploarea complicaţiilor medicale respective.


Intervenţii autonome ale asistentei medicale derivate din

diagnosticul de îngrijire formulat

Intervenţii prescrise

de asistentă

Diagnostic de îngrijire

Intervenţii prescrise

de medic

Schimbarea poziţiei la

fiecare 2 ore

Risc crescut pentru alterarea

integrităţii cutanate cauzat de

imobilizarea prelungită la pat

prin fractura de şold

Nici una

Masajul uşor al zonelor

vulnerabile

Reducerea presiunii la

nivelul zonelor de sprijin


Intervenţii autonome şi delegate ale asistentei medicale derivate din apariţia unei probleme de colaborare

Intervenţii prescrise de

asistentă Problemă de colaborare

Intervenţii prescrise de

medic

Asigurarea unei hidratări orale

adecvate

Complicaţie potenţială:

Alterarea echilibrului

hidro-electrolitic

Perfuzie intravenoasă (tipul

soluţiilor, cantitatea, debitul

perfuziei)

Monitorizarea stării de

hidratare

Examene de laborator

Monitorizarea semnelelor

vitale

Monitorizarea incretei şi

excretiei

Monitorizarea greutăţilor

Monitorizarea electroliţilor

Menţinerea perfuziei la

debitul recomandat

Igiena orală corectă

5. Înregistrarea disgnosticelor de îngrijire şi lista problemelor de îngrijiri

Diagnosticele de îngrijire formulate de asistentă, împreuna cu

complicaţiile potenţiale trebuie înregistrate:

în planul de îngrijire al pacientului

pe lista de probleme de îngrijire ale acestuia

Această listă de probleme reprezintă un veritabil index sau

cuprins al dosarului de îngrijire.

Problema de îngrijire defineşte orice situaţie care ameninţă sau ar

putea ameninţa starea de sănătate a pacientului, implicând o intervenţie

de nursing din partea unui membru al echipei de îngrijire.

Pe această listă problemele de îngrijire sunt ierarhizate şi

numerotate.

Ele vor fi utilizate atât în elaborarea planului de îngrijire, cât şi în

consemnarea notelor asupra evoluţiei pacientului, folosite pentru

evaluarea eficacităţii îngrijirilor acordate.

Calităţile planului de îngrijire

Redactarea planului de îngrijire reprezintă cea de a doua etapă a

procesului de îngrijire şi cea mai importantă din punct de vedere

conceptual şi pragmatic.

După identificarea problemelor de îngrijire, ierarhizarea acestora

şi formularea diagnosticelor de îngrijire asistenta medicală va trece la

elaborarea planului de îngrijire a pacientului.

Calităţile planului de îngrijire

Ca orice activitate planificată şi planul de îngrijire a pacientului

reprezintă un plan de acţiune.

Pentru a fi eficient, un plan de acţiune trebuie să fie inteligent

conceput, întrunind anumite calităţi ale acţiunilor ce trebuie întreprinse.

Aceste calităţi sunt sintetizate de acronimul englezesc "SMART"

Calităţile planului de îngrijire = "SMART“

S ("specific") = măsuri formulate specific;

M ("measurable") = obiective ce pot fi precis măsurate;

A ("achievable") = măsuri şi obiective care pot fi atinse;

R ("realistic") = obiective realiste;

T ("time table") = termene fixate pentru aplicarea acţiunilor

planificate

Etapele redactării planului de îngrijire

a. Ierarhizarea diagnosticelor de îngrijire

Stabilirea priorităţilor de acţiune în funcţie de problemele de

îngrijire identificate şi diagnosticele de îngrijire formulate reprezintă o

muncă de echipă, în care trebuie antrenaţi personalul, pacientul şi

aparţinătorii acestuia.

Ierarhizarea diagnosticelor şi necesităţilor de îngrijire necesară

conceperii şi redactării planului de îngrijire se face după modelul

Maslow, conform căruia au prioritate îngrijirile vizând satisfacerii

necesităţilor somatice.

În analiza şi stabilirea priorităţilor de îngrijire trebuie aplicat şi

principiul acordului mutual, pacientul fiind consultat în acest sens.

Obiectivele de acţiune prevăzute în planul de îngrijire trebuie

stabilite prin acordul comun al celor două părţi implicate (asistenta

medicală/ echipa de îngrije şi pacient/ familie).


b. Stabilirea obiectivelor îngrijirii

Pentru ca planul de îngrijire să fie aplicabil şi eficient, obiectivele

fixate trebuie să fie realiste, iar îndeplinirea lor trebuie să fie stabilită pe

termene (scurte, medii şi lungi).

Din punct de vedere al termenelor de execuţie, obiectivele de

îngrijire pe termen include următoarele trei categorii:

Obiective pe termen scurt: includ acţiunile urgente, care trebuie

realizate imediat;

Obiective pe termen mediu şi lung: includ acţiuni prelungite, care

vizează:

- prevenirea complicaţiilor

- reabilitarea stării de sănătate/compensare a pacientului

- educaţia medicală a acestuia şi a familiei sale.

În stabilirea obiectivelor îngrijirii se impune, conform

principiului acordului mutual menţionat anterior, implicarea pacientului

şi familiei sau aparţinătorilor acestuia.


Exemplu de obiective de îngrijire într-o situaţie clinică concretă.

Situaţie clinică:

Pacient diabetic, cu diagnostic de îngrijire "noncomplianţă faţă de

regimul dietetic hipoglucidic datorat lipsei de înţelegere asupra modului

de utilizare a foii de echivalenţă glucidică în întocmirea raţiei alimentare

zilnice manifestat prin abateri constante de la dietă"

Obiective de îngrijire:

- Obiectiv imediat: Aport alimentar zilnic de 1500 calorii,

repartizat în 3 mese şi 2 gustări

- Obiectiv pe termen mediu: Planificarea împreună cu

pacientul a regimului hipoglucidic pentru o săptămână, înţelegând şi

utilizând foaia de echivalenţă în redactarea meniului zilnic

- Obiectiv pe termen lung: Obţinerea complianţei

pacientului faţă de regimul dietetic hipoglucidic


c. Precizarea intervenţiilor de îngrijire necesare pentru

rezolvarea fiecărei probleme de îngrijire

Această etapă din redactarea planului de îngrijire se realizează

odată cu stabilirea obiectivelor de îngrijire.

Pentru fiecare obiectiv de îngrijire în parte se stabilesc şj se

planifică acţiunile concrete de îngrijire necesare, strict individualizate.

Realizarea eficientă a acestei etape implică din partea asistentei

medicale o serie de calităţi:

- O bună judecată clinică;

- O bună cunoaştere a pacientului şi familiei sale (profil

psihologic, grad de inteligenţă şi educaţie, posibilităţi socio-economice,

obiceiuri, specific cultural, etnic şi religios);

- O bună informare asupra resurselor comunitare existente şi a

modului în care pacientul poate avea acces la ele pentru realizarea

obiectivelor educaţionale sau de suport comunitar, pe termen lung;

Contactarea persoanelor sau organizaţiilor responsabile de

programele/resursele comunitare disponibile, în interesul pacientului.


d. Precizarea evoluţiei aşteptate din partea pacientului sub îngrijirile

acordate

În precizarea evoluţiei ideale aşteptate din partea pacientului sub

îngrijirile acordate conform planului redactat trebuie avute în vedere

următoarele aspecte:

Evoluţia aşteptată trebuie considerată din punctul de vedere al

beneficiului pacientului, ţinând cont de resursele individuale şi de evaluarea

realistă a posibilităţilor acestuia;

Evoluţia aşteptată trebuie formulată prin prisma respectării

standardelor de calitate ale actului de îngrijire.

Aceste standarde de calitate sunt definite concret prin reglementările

legislative naţionale şi alte acte normative ale asociaţiilor profesionale sau

de standarde suplimentare de calitate, specificate în cazul fiecărui

serviciu/agenţii de îngrijire în parte.

Formulările stabilite în cadrul evoluţiei aşteptate a pacientului sub

actul de îngrijire sunt utilizate pentru evaluarea critică a eficacităţii şi

calităţii îngrijirilor acordate (în interiorul sistemului de asistenţă sau de către

alte organisme de evaluare).


e. Planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire

În planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire se impune

colaborarea tuturor membrilor echipei de îngrijire, cu roluri şi atribuţii

specifice pentru fiecare membru al acesteia (medic, asistentă, infirmieră,

îngrijitoare, kinetoterapeut, dietetician, psiholog, preot, logoped etc) şi

implicarea activă a pacientului şi familiei sale.

În planificarea acţiunilor de îngrijire trebuie utilizate atât

resursele unităţii sanitare respective, cât si cele familiale şi comunitare

existente, din perspectiva obiectivelor de îngrijire pe termen scurt, mediu

şi lung.

Obiectivul final al tuturor acţiunilor de îngrijire este sintetizat în

conceptul de "a-1 ajuta pe pacient să se ajute singur".


f. Redactarea planului de îngrijire

Redactarea planului de îngrijire reprezintă etapa finală a

activităţii de planificare a îngrijirilor de către asistenta medicală.

Această redactare trebuie să reprezinte o formulă concisă şi

ordonată, care trebuie să cuprindă în termeni cât mai clari următoarele

aspecte:

- Diagnosticele de îngrijire, ierarhizate după priorităţi (grad de

urgenţă, conform modelului Maslow);

- Obiectivele intervenţiilor de îngrijire;

- Acţiunile concrete de îngrijire, exprimate sintetic sub forma

ordinelor de îngrijire;

- Evoluţia aşteptată a pacientului sub îngrijirile prevăzute;

- Termenele de îndeplinire a acţiunilor stabilite, pentru fiecare

obiectiv de îngrijire în parte.


În funcţie de preferinţele asistentei sau modelele utilizate în

serviciul respectiv, planul de îngrijire poate fi redactat în diferite forme:

sub formă de tabel, sub forma unui dosar de îngrijire sau în diverse

formate electronice.

Indiferent de forma aleasa, planul de îngrijire trebuie să conţină

rubrici sau spaţii libere pentru datele suplimentare ce pot apare pe

parcursul îngrijirii pacientului.

Nu trebuie uitat sau neglijat faptul că odată redactat planul de

îngrijire nu este imuabil, ci perfectibil şi supus schimbării, în orice

moment al procesului de îngrijire pot surveni schimbări, în funcţie de

rezolvarea problemelor vechi şi apariţia altor probleme noi.

Ca urmare, în cursul procesului de îngrijire este necesară

reevaluarea continuă, permananetă a stării pacientului şi adaptarea

planului de îngrijire la noile situaţii clinice apărute.

Realizarea planului de îngrijire

Realizarea intervenţiilor de îngrijire presupune efectuarea

propriu-zisă a activităţilor de îngrijire planificate, cu execuţia ordinelor

de îngrijire, conform obiectivelor stabilite şi în termenele specificate.

În cursul activităţii de îngrijire se disting diferite tipuri de

intervenţii de îngrijire cu caracter :

- autonom (independent)

- interdependent (probleme de colaborare)

- dependent (delegat).


A. Categorii de intervenţii de îngrijire:

1. Intervenţii autonome (independente):

- Asigurarea/asistarea igienei pacientului;

- Asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;

- Asigurarea/asistarea funcţiei respiratorii, a eliminărilor;

- Asigurarea/asistarea ingestiei de lichide şi alimente;

- Asigurarea condiţiilor de mediu extern;

- Educaţie pentru sănătate a pacientului şi familiei sale.

2. Intervenţii interdependente (probleme de colaborare):

- Sesizarea complicaţiilor potenţiale;

- Sesizarea problemelor de colaborare.

3. Intervenţii dependente (delegate):

- Efectuarea prescripţiilor medicale (recomandate de

medic): recoltări de analize, administrarea tratamentelor;

- Delegarea responsabilităţilor proprii către alţi membri

ai echipei de îngrijire.


B.Urmărirea şi înregistrarea evoluţiei pacientului

Urmărirea evoluţiei pacientului sub îngrijirile acordate

constituie o activitate continuă, care face parte din activitatea

permanentă de evaluare a pacientului.

Consemnarea acestor observaţii efectuate de către asistenta se

face sub forma note asupra progresului pacientului sub îngrijirile

acordate.

Înregistrare acestor note trebuie datată, conţinând o formulare

clară, concisă, ordonată a observaţiilor, pentru fiecare

problemă/diagnostic de îngrijire din lista de probleme de îngrijire.

Ordonarea acestor note de evoluţie poate fi structurată după

formula mnemotehnică "SOAPIE".


Formularea notelor de evoluţie după formula "SOAPIE":

S ("symptoms") = simptome (date subiective relatate de pacient);

O ("obiective") = date obiective (semne constatate de personalul

calificat);

A ("assessement") = evaluarea datelor (concluzia asistentei

privind semnificaţia datelor subiective şi obiective înregistrate în evoluţia

pacientului);

P ("plan'') = plan de acţiune imediat sau pe termen lung, iniţiat

pentru rezolvarea situaţiei semnalate;

I ("'intervention") = intervenţia efectuata asupra/pentru pacientul

îngrijit;

E ("evolution") = evaluarea evoluţiei pacientului sub intervenţiile

de îngrijire acordate.


Exemplu de consemnare a evoluţiei pacientului sub îngrijirile

acordate, redactat sub forma unui tabel, în care notele de progres sunt

concepute conform modelului prezentat anterior, după formula

"SOAPIE".

O asemenea modalitate de redactare şi consemnare a evoluţiei

pacientului în cursul actului de îngrijire este utilizată de unele

departamente de nursing din spitalele americane (de exemplu,

Departamentul de Nursing al Spitalului Universitar Presbiterian din

Pittsburg).

Pentru continuitatea exemplificării, am utilizat cazul clinic

imaginar al pacientei Barker Susan, prezentat şi în cadrul modalităţii de

evaluare iniţială a pacientului.

Exemplificarea acestor notele de progres în evoluţia pacientului

sub actul de îngrijire este ilustrat în tabelul următor.

Data şi ora Problema

Evoluţia

Stress emoţional (teama faţă de

îndeplinirea responsabilităţilor

familiale şi profesionale)

S: „sper să pot merge acasă în trei zile, familia mea are nevoie de

mine, la fel ca şi cei de la serviciu”

O: anxioasă, aşteaptă cu nerăbdare telefonul soţului. Cere o cafea şi

sparge ceaşca, din greşeală.

TA = 160/110 mm Hg; P = 100/min;

28 resp/min.

A: stress emoţional accentuat de gândul responsabilităţilor

familiale şi profesionale

P:

1. Încurajarea relaxării;

2.De discutat cu soţul asupra necesităţii evitării stressului în

familie;

3. Încurajarea comunicării sentimentelor personale;

4. Activităţi relaxante şi începerea tehnicilor de relaxare cu

psihoterapeutul;

5.Strângerea cioburilor de către infirmieră

I:

1.Încurajarea odihnei şi relaxării prin lucru de mână;

2.Discuţia cu soţul asupra necesităţii evitării stressului

E: O oră mai târziu pacienta se odihneşte în fotoliu, vizibil mai

relaxată, TA = 140/100 mm Hg


Exemplu de înregistrare a notelor de evoluţie a pacientului

sub actul de îngrijire (după modelul „SOAPIE”)


Notele asupra evoluţiei pacientului sub îngrijirile acordate sunt

utilizate în următoarele scopuri:

- Evaluarea corectitudinii aprecierilor asistentei privind îngrijirile

necesare, a corectitudinii deciziilor luate şi a eficacităţii îngrijirilor

acordate;

- Autoevaluarea calităţii actului decizional şi profesional realizat;

- Evaluarea calităţii profesionale a serviciilor de îngrijire acordate

în instituţia respectivă de către organismele/asociaţiile acreditate în acest

scop.

4. Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire

Evaluarea rezultatelor îngrijirii acordate se efectuează permanent

de către asistentă, în paralel cu reevaluarea continuă a pacientului.

Rezultatul evaluării îngrijirilor este consemnat în fişa de evoluţie

a pacientului, pentru fiecare problemă sau diagnostic de îngrijire în parte.

Rezultatul obţinut se compară cu evoluţia aşteptată, din punctul

de vedere al beneficiului pacientului şi al respectării standardelor de

calitate prevăzute de regulamentele profesionale în vigoare.

Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire

Evaluarea rezultatelor îngrijirii permite aprecierea următoarelor

aspecte:

- Aprecierea corectitudinii şi eficacităţii îngrijirilor acordate;

- Identificarea eventualelor probleme ale serviciului respectiv în

privinţa asigurării unei îngrijiri de calitate (respectarea standardelor de

calitate);

- Aprecierea eficacităţii economice a activităţii de îngrijire

prestate în acel serviciu de către organele/comisiile de control

economico-financiar;

- Furnizează date pentru studii ştiinţifice, activităţi didactice sau

de cercetare în domeniul nursingului;

- Permit managerilor analiza şi regândirea strategiilor de

dezvoltare/optimizare a serviciilor de nursing;

- Constituie documente medico-legale privind îngrijirile acordate

şi evoluţia pacientului.

Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire

Procesul de îngrijire are ca scop:

- evaluarea pacientului

- identificarea necesităţilor sale de îngrijire

- ierarhizarea acestora

- formularea diagnosticelor de îngrijire

- elaborarea planului de îngrijiri.

Acesta va fi aplicat punctual şi individualizat, cu reevaluarea

continuă a pacientului şi evoluţiei sale sub intervenţiile de îngrijire

acordate şi aprecierea critică finală a rezultatelor îngrijirii.

Intervenţiile de nusing corect efectuate reprezintă un element

fundamental în evoluţia favorabilă a pacientului, contribuind alături de

tratamentul medical aplicat la restabilirea sănătăţii, stabilizarea evoluţiei

bolilor cronice, prevenirea complicaţiilor şi optimizarea stării de bine a

pacientului.

Documents

NG 7 MOASE