Capitolul I Prezentarea societǎții bancare.Istoric și evoluție
1.1. Momentul istoric al ȋnființǎrii bǎncii
ING(Internationale Nederlanden Groep) a fost ȋnființatǎ in anul 1991 prin parteneriatul dintre
Nationale-Nederlanden și NMB Postbank Group. Ȋn timpul acestor 17 ani de activitate, ING a
devenit o companie multinaționalǎ care desfǎșoarǎ diverse activitǎți ȋn acest spațiu geografic.
ING este o companie financiarǎ care promoveazǎ serviciile bancare, cele de investiții și
asigurǎri de viațǎ. Grupul ING are peste 85 de milioane de clienți ȋn Europa, Statele Unite,
Canada, America Latinǎ, Asia și Australia. Mizȃnd pe experiența grupului, serviciile oferite sunt de
o calitate superioarǎ, care se adapteazǎ nevoilor clienților persoane fizice, dar și marilor
companiilor.
Grupul ING dorește sa promoveze produsele sale prin sistemul de retail pentru a satisface
nevoile clienților ȋn asigurǎri de viațǎ, investiții, alǎturi de serviciile bancare. Compania investește
din ce in ce mai mult in segmentul de produse bancare.
Politica acestui grup bancar constǎ in realocarea eficientǎ a capitalului social, prin
colaborari și parteneriate la nivel mondial.
Ȋn toate activitǎțile sale, ING urmǎrește sǎ atingǎ interesele tuturor celor care apeleaza la
serviciile grupului: clienți, parteneri de afaceri, angajați și ȋntreaga societate. ING dorește sǎ vina
ȋn sprijinul tuturor cetǎțenilor.
ING dorește sǎ iși mareascǎ profitul bazȃndu-se pe o politica corectǎ, eficientǎ și loialǎ.
Dintre serviciile principale oferite de grupul ING, putem aminti:
• Asigurǎri ȋn Europa, America și Asia;
• Servicii bancare;
• Retail banking/ ING Direct.
1.2. Principalele etape și evoluția sa ȋn cadrul sistemului bancare romȃnesc
Istoria ING ȋn Romȃnia a ȋnceput ȋn 1994. Atunci, ING Bank a fost prima bancǎ strǎinǎ care
a deschis o sucursalǎ ȋn Romȃnia, dupa 1989. Ȋn prezent ING Romȃnia oferǎ o gamǎ completǎ de
servicii financiare destinate tuturor categoriilor de clienți: companii, insituții financiare și clienți
persoane fizice.
ING Romȃnia are peste 1000 angajați in cele 27 de orase ȋn care sunt deschise 24
sucursale pentru companii si 120 unitǎti ING Self-Bank, pentru persoane fizice. De asemeanea,
ING Romȃnia beneficiazǎ de cea mai mare forțǎ de vȃnzǎri de produse de asigurare: aproape
2200 de consultanți ȋn 60 de orașe.
ING deține o poziție foarte solida pe toate segmentele pe care activeazǎ: lider pe piața de
brokeraj și pe piața financiarǎ primarǎ și secundarǎ. Este cea mai mare bancǎ custode și este
liderul pieței de asigurǎri de viatǎ.
1
ING a fost prima insituție bancarǎ care a oferit companiilor și peroanelor fizice o gamǎ
completǎ de servicii electronice: ING on-line, Self-bank și Home bank.
ING Bank Romȃnia este singura bancǎ de pe piațǎ care beneficiazǎ de ratingul AA, acordat
de Agenția Intenaționalǎ Standard&Poor's. Acesta conferǎ bancii statutul de instituție finaciara
care furnizeazǎ clienților o securitate financiarǎ excelentǎ.
Incepȃnd cu 01.01.2007, autorizația de funcționare și-a ȋncetat de drept valabilitatea,
sucursala funcționȃnd pe baza autorizației acordate ING Bank N.V. de cǎtre autoritatea
competentǎ din statul de origine, conform articolului 415 din OUG nr. 99/2006 privind insituțiile de
credit și adecvarea capitalului.
La ȋnființare ING Romȃnia avea ca obiect de activitate asigurǎrile de viatǎ si non-viațǎ, dar
ȋn urma cererii de pe piațǎ, ING și-a extins activitatea si in cadrul serviciilor bancare și de investiții.
1.3 Forma și structura capitalului și a acționariatului.
• Capital social: 45.042.794 RON
• Acționariat: - ING Continental Europe Holding B.V. 99,968222%
- ING RE Holding(Netherlands) BV 0,010592%
- Natinale Nederlanden Nederland BV 0,010592%
- ING RE Netherlands NV 0,010592%
- Hall, Dickler(Romania SRL) 0,000002%
• Membrii comitetului de țarǎ:
- Mișu Negrițoiu – președinte al comitetului de țarǎ(Wholesale Banking)
- Albert Roggemans – vicepresedinte al comitetului de țarǎ(Retail Banking)
- Bram Bonn - vicepresedinte al comitetului de țarǎ(Life Insurance)
1.4 Principalele funcții, activitǎți și operațiuni bancare desfasurate
Ȋn prezent ING Group desfǎșoarǎ o gama variatǎ de operațiuni ȋn Romȃnia, oferind un
pachet complet de servicii:
• Servicii bancare pentru persoane fizice și juridice(ING Bank):
- ING Card Cont’ROL;
- ING Card Student;
- ING Credit Card;
- ING Extra’ROL;
- ING Personal;
- Credit ipotecar;
- Credit de nevoi personale cu ipotecǎ.
• Servicii de leasing(ING Leasing);
• Servicii de factoring(ING Commercial Finance);
• Servicii de real estate(ING Real Estate Investment Management);
• Asigurǎri de viațǎ și pensii(ING Asigurǎri de Viațǎ);
2
1.5 Cadrul legislativ general și specific care reglementeazǎ activitatea bǎncii
• Legea privind statutul Bancii Naționale a Romȃniei;
• Legea nr. 297/2004 privind piata de capital (publicatǎ ȋn Monitorul Oficial nr.
571/29.06.2004);
• Legea nr. 83/15.04.1998 privind falimentul bancar;
• OUG nr. 99/6.12.2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
(publicatǎ ȋn Monitorul Oficial nr. 1027/27.12.2006).
1.6 Organismele de control și reglementare care supervizeazǎ activitatea bǎncii
Acestea pot fi:
-organisme de control intern – care sunt reprezentate de persoane din cadrul ING;
-organisme de control extern – sunt reprezentate de institutii de control financiar
din Romania.
3
Cap 2 Organizarea societǎții bancare.Sistemul informațional bancar.
2.1 Organigrama generalǎ ING Bank Romȃnia.
Funcțiile și atribuțiile centralei bancare, sucursalelor și filialelor:
• se ocupǎ cu dezvoltarea și stabilizarea unei relații solide, pe termen lung, cu clienții
persoane fizice si IMM-uri, cu scopul de a dezvolta produse și servicii care sǎ acopere toatǎ gama
de nevoi financiare ale fiecarui segment;\
• urmǎrește dezvoltarea produselor și serviciilor de trezorerie ca: depozitele negociate,
tranzacțiile de schimb valutar, tranzacțiile cu titlu de stat, depozite pe piața interbancarǎ și
serviciile aferente pieței de capital;
• realizeazǎ tranzacții atȃt ȋn contul clienților, cȃt și ȋn contul propriu;
• asigurǎ un management strategic al bilanțului ȋn scopul optimizǎrii venitului net din
dobȃnzi și a valorii de piatǎ a capitalului bǎncii;
• oferǎ produse financiare și servicii de consultanțǎ, finanțari de achizitii, leasing, finanțǎri
de proiecte, finanțǎri structuate, servicii de trezorerie si alte servicii globale;
• urǎrește dezvoltarea infrastructurii informatice a bǎncii precum și asigurarea și securizarea
traficului de date care se desfǎșoarǎ intre sucursala, filiale și agenții;
• dezvoltarea politicii de creditare, operațiuni cu numerar și alte operațiuni bancare ȋn
limitele impuse de sediul central și ȋn conformitate cu legislația romȃnǎ;
• controlul operațiunilor cu clientela, a documentelor inițiate și utilizate, introducerea datelor
ȋn sistemul informatic, raportǎri, contabilitatea operațiunilor, verificarea constantǎ a operațiunilor;
• asigurarea respectǎrii conduitei interne și externe pentru gestiunea regulamentarǎ a
operațiunilor de casierie;
• realizarea de investiții ȋn limitele aprobate ȋn bugetul de venituri și cheltuieli și ȋn
conformitate cu ȋmbunǎtǎțirea poziției pe piatǎ;
4
ING SucursalaBucurești
ING FilialeTeritoriale
Agenții RetailBanking
Agenții WholesaleBanking
ING BankAmsterdam N.V.
•angajǎrile salariaților ȋn conformitate cu nevoile organizaționale ale bǎncii și ȋn limitele
aprobate ȋn buget, concedierile acestora ȋn condițiile și temeiurile legale;
2.2 Organigrama agenției ING Bank Pǎcurari
Responsabilitǎțile Office Manager-ului:
• coordoneazǎ activitatea unitǎții;
• are autoritate erarhicǎ asupra structurilor din cadrul unitații pe care o conduce;
• coordoneazǎ și elaboreazǎ strategia la nivelul unitǎții pe care o conduce ȋn concordanțǎ
cu strategia generalǎ a bǎncii, asigurand condițiile necesare pentru implementarea acesteia;
• urmǎrește aplicarea planuluide acțiuni comerciale la nivelul unitǎții, pentru atragerea de
noi clienți și promovarea produselor bancare;
• gestioneazǎ un portofoliu propriu de clienți persoane fizice și persoane juridice;
• are competențe de a acționa ȋn numele bǎncii ȋn orice circumstantǎ, in limitele care i-au
fost subdelegate de directorul de grup.
Responsabilitǎțile Asistent Manager-ului:
• orienteazǎ clienții cǎtre consilierii de clientelǎ;
• verificǎ existența documetelor cerute;
• asigurǎ confidențialitatea informațiilor si datelor referitoare la conturile clienților și
operațiunile efectuate;
• verificǎ documentația anexatǎ pentru toate operațiile realizate.
Responsabilitǎțile Consilierilor Persoane Fizice:
• dezvoltǎ direct relațiile comerciale cu clienții și prospecteaza piața clienților persoane
fizice;
• dezvoltǎ relațiile cu clienții pe care ȋi are ȋn portofoliu: vinde produsele și serviciile bǎncii,
consiliazǎ clienții din portofoliu, urmǎrește creșterea rulajelor conturilor pentru clienții existenți prin
propunerea de noi produse și servicii personalizate pe tip de clienți, fidelizeazǎ clienții prin
calitatea produselor și a serviciilor oferite, redacteazǎ rapoarte de activitate, urmǎrește soldurile și
operațiile, pregǎtește si analizeaza dosarele de credit, acordǎ credite.
5
Office Manager
Asistent Manager Consilieri PF Consilier IMM
Responsabilitǎțile Consilierilor Persoane Juridice:
• administreazǎ si dezvoltǎ relațiile comerciale direct cu clienții și potențialii clienți;
• dezvoltǎ relațiile cu clienții pe care ȋi are ȋn portofoliu: vinde produsele și serviciile bǎncii,
consiliazǎ clienții din portofoliu, urmǎrește creșterea rulajelor conturilor pentru clienții existenți prin
propunerea de noi produse și servicii personalizate pe tip de clienți, fidelizeazǎ clienții prin
calitatea produselor și a serviciilor oferite, redacteazǎ rapoarte de activitate, urmǎrește soldurile și
operațiile pentru clientii persoane juridice, pregǎtește si analizeaza dosarele de credit, acordǎ
credite;
2.3 Sistemul informațional bancar și automatizarea operațiunilor bancare
2.3.1. Sistemul informațional
Sporirea profitabilitǎții activitǎții bancare, corespunzǎtor exigențelor ce decurg din
aplicarea ȋn practicǎ a cerințelor mecanismului economiei de piațǎ, face necesarǎ cunoașterea
amǎnunțitǎ a proceselor și acțiunilor economice, implicațiile lor de ordin financiar, atȃt ȋn timpul
desfǎșurǎrii acestora cȃt și ulterior, dupǎ ce fenomenele respective s-au produs.
Realizarea acestui deziderat presupune organizarea unui sistem informațional bancar
potrivit standardelor actuale, ținȃnd seama, ȋn primul rȃnd de realizǎrile ȋn acest domeniu pe plan
internațional, care sa asigure un flux cȃt mai rapid și cotinuu de informații.
Activitatea bancarȋn general, rdar mai ales organizarea controlului bancar și
conducerea bǎncilor se realizeazǎ ȋn bune condiții avȃnd ca suport activitatea decizionalǎ.
Deciziile sunt cele care stau la baza activitǎții operaționale. Legǎtura ȋntre activitatea de decizie și
cea operaționalǎ se realizeazǎ printr-un flux continuu de informații, ȋn cadrul sistemului
informațional bancar.
Decizia, ca parte componentǎ a activitǎții de conducere și control. preupune emiterea
dispozițiilor corespunzǎtoare obiectivelor urmǎrite a se realiza ȋn cadrul atribuțiilor bǎncilor, avȃnd
un rol important de autoreglare a acestora.
Activitatea operaționalǎ este, ȋn fapt, activitatea specificǎ bǎncilor ȋn relațiile cu clienții
și este generatǎ de acțiunea deciziilor ȋn concordanțǎ cu metodologia și normele legale ȋn vigoare.
Sistemul informațional bancar este constituit din ansamblul mijloacelor și metodelor
prin care se realizeazǎ colectarea, prelucrarea și transmiterea informațiilor, reprezentȃnd o
premisǎ a unei bune organizǎri, atȃt a activitǎții de conducere , coordonare și control, cȃt și celei
operative.
Calitatea activitǎții bancare este influențatǎ direct de organizarea și funcționarea
sistemului informațional, de operativitatea, precizia și calitatea informațiilor culese, prelucrate și
transmise, precum și de fundamentare științificǎ a deciziilor.
Organizarea sistemului informațional bancar presupune, cu prioritate, o structurare a
informațiilor corespunzǎtor necesitǎților curente și de perspectivǎ in ceea ce privește prelucrarea
automatǎ a datelor.
Datele care stau la baza sistemului informațional bancar au ca suport, atȃt evidența
contabilǎ, operativǎ și statisticǎ proprie bǎncilor, cȃt și informații ale clienților ȋn calitate de titulari
ai conturilor.
6
Sistemul informațional bancar este supus unui proces cotinuu de imbunǎtǎțire, de
perfecționare a pricipalelor sale laturi. Ȋn primul rȃnd, perfecționarea sistemului informațional ca
volumul de informații bancare sǎ fie redus la strictul necesar, utilitatea fiind principalul criteriu de
selecție.
Ca rezultat al prelucrǎrii datelor, informațiile se constituie ȋntr-un flux informațional
bancar care se manifestǎ, atȃt ȋn activitatea internǎ a unitǎților bancare cȃt și ȋn afara acestora..
Fluxurile informaționale ce au loc ȋn afara unitǎților bancare se pot manifesta atȃt ȋntre
verigile bancare (agenție, filialǎ, sucursalǎ, centralǎ și invers), cȃt și ȋntre acestea si titularii de
conturi.
Ȋn cadrul agenției ING Bank Pǎcurari, pentru a proteja informațiile conținute de
documentele din interiorul agenției, circulația acestora se desfǎșoara prin personalul bǎncii.
2.3.2 Automatizarea operațiunilor bancare
Sistemul informațional bancar presupune o largǎ arie de cuprindere, incluzȃnd
informațiile si fluxurile informaționale; tehnici de culegere, transmitere și stocare a datelor,
metodele și programele de prelucrare a informațiilor.
Un rol deosebit ȋn cadrul sistemului informațioanl bancar revine activitǎții de prelucrare
electronicǎ a informațiilor. Ca atare, informatica bancarǎ constǎ ȋn totalitatea mijloacelor și
metodelor moderne utilizate ȋn culegerea, prelucrarea și transmiterea informațiilor.
Pe linia prelucrǎrii electronice a informațiilor bancare, ca urmare a introducerii ȋn
practicǎ a celor mai recente cuceriri ale științei și tehnicii, existǎ o permanentǎ preocupare pentru
folosirea ȋn activitatea bancarǎ a celor mai performante echipamente elecrtonice de calcul,
accentul punȃndu-se pe rețelele integrate de calculatoare tip PC, de mare capacitate.
Informatica bancarǎ se manifestǎ, atȃt ȋn fundamentarea și luarea operativǎ a
deciziilor de cǎtre factorii descendenți, cȃt și in activitatea efectivǎ, de execuție. Ȋn același timp,
informatica bancarǎ permite concentrarea, pǎstrarea și depozitarea datelor, efectarea de calcule,
prelucrarea informațiilor, realizarea de sinteze și obținerea de variante pentru o mai bunǎ
fundamentare a deciziilor.
Ȋn cadrul agentiei ING Bank Pǎcurari, programul informatic utilizat se numește RECORD,
prin care sunt realizate urmatoarele operațiuni:
• cu ajutorul acestui program informatic se realizeazǎ deschiderea condurilor bancare;
• se realizeazǎ vizualizarea datelor despre cont și despre titularii conurilor;
• se realizeaza modificarea datelor titularului de cont, dar si a tipului de cont;
• se autorizeaza de catre persoanele competente din agenție autorizarea diverselor
produse atașate la conturile curente (asigurari de diverse tipuri, ING Home Bank, Bancomat+, ING
plati express, Multimat);
• se vizualizeazǎ si se modificǎ rapoartele interbancare de diverse tipuri;
• pentru cautarea si modificarea datelor, dar mai ales pentru a vizualiza si modifica toate
datele disponibile la conturi, este nevoie de CNP-ul titularului de cont;
• o alta funcție importantǎ in acest program informatic este CHEIA CIF, care, de asemenea
este al doilea mod de a vedea operațiunile efectuate cu respectivul cont.
7
Odată cu implementarea componentelor Sistemul Electronic de Plǎți(SEP), comisioanele
percepute pentru efectuarea acestor servicii au intrat într-un proces de reducere, care reflectă atât
gradul de automatizare a întregului proces, reducerea personalului utilizat, cât şi beneficiile
datorate tehnologiei utilizate (siguranţa crescută, viteza de procesare/decontare net superioară
procesului manual), cât şi volumul în creştere al plăţilor decontate prin SEP, generat, în principal,
de expansiunea economică, eficientizarea activităţii, având ca efect reducerea comisioanelor
pentru operaţiunile de plăţi interbancare.
8
Cap 3. Conturile bancare
3.1 Proceduri pentru deschiderea conturilor bancare
La Ing clientul gaseste mai mult decat o simpla banca..Aceasta ofera solutii prin care
clientul gestioneaza singur veniturile si isi realizeaza singur platile.Se ofera consultanta de care
clientul are nevoie, pentru a gasi cea mai avantajoasa solutie pentru proiectele sale. Fie ca este
vorba de un credit de nevoi personale, de unul pentru casa sau pentru a-si proteja economiile , la
ING se gaseste solutia potrivita.
ING furnizeaza clientilor trei tipuri principale de servicii. Acestea sunt:
1. Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri);
2. Facilitati de imprumut (de credit);4
3. Servicii privind transferul fondurilor.
Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri)
ING atrage bani de la clientii sai, prin conturi bancare, platindu-le, in schimb, dobanda
pentru depozitele constituite. Plata acestor dobanzi este o cheltuiala pentru banca.
Atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice, bancile deschid, in evidenta lor,
urmatoarele tipuri de conturi:
conturi curente1 (la vedere ), in lei si/sau in valuta, conturi in care titularii pot face operatiuni de
incasari si plati curente;
conturi de depozit (la termen), in lei si/sau in valuta, conturi in care depunerile se fac pentru un
anumit termen, perioada in care titularii nu pot efectua nici depuneri in cont, nici plati din aceste
conturi.
In functie de anumite activitati specifice, pentru clientii persoane juridice, ING mai deschid si
alte tipuri de conturi, cum sunt:
conturi blocate, in care sunt depuse sume in lei si/sau in valuta, reprezentand capitalul social
necesar constituirii unei societati comerciale. Dupa ce clientul prezinta la banca dovada
inregistrarii societatii la Registrul Comertului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate in
contul curent al societatii;
conturi blocate cu destinatie speciala, sunt conturi in care disponibilitatile titularului sunt
temporar blocate, in raport de o anumita operatiune, ca masura de protectie pentru banca si
pentru buna desfasurare a unor obligatii de plata catre strainatate (acreditive, garantii etc.).
Ele se pot constitui, dupa caz, in lei si/sau in valuta;
1 Anexa 1, Anexa 29
conturi pentru credite, destinate sa evidentieze creditele (in lei si/sau in valuta ) acordate de
banca clientilor si din care urmeaza ca acestia sa dispuna plati;
conturi cu suma dobandita prin participare la licitatiile valutare, evidentiaza sume in lei sau
valuta rezultate din operatiunile de vanzare/cumparare de valuta sau lei pe piata interbancara,
ordonate de client si efectuate de banca in contul acestuia.
3.2 Operatiuni curente si operatiuni speciale
4 Cap IV Plasamente bancare și non-bancare.
4.1. Plasamente bancare: la vedere, la termen, alte forme particulare de plasament
4.1.1 Plasamente bancare la vedere.
4.1.1.1 Plasamente bancare la vedere pentru persoane fizice
ING Card Cont’ROL pentru persoane fizice – cont curent cu card atașat.
Avantaje și caracteristici ale ING Card Cont’Rol:
→ banii din cont se ȋnmulțesc zilnic;
→ accesibilitate la orice orǎ la banii din cont;
→ nu se plǎtește dobȃndǎ pentru venitul din dobȃnzi;
→ dobȃndǎ promoționalǎ de 12%/an ȋn perioada 1 noiembrie 2008 – 31 ianuarie 2009, dupa
care aceasta va fi de 10%/an, care va fi viratǎ la sfȃrșitul fiecǎrei luni inclusiv
sȃmbǎta și duminica, prin care se pot afectua plǎți și transferuri direct din orice ING;
→ nu existǎ sumǎ pentru deschiderea unui ING Card Cont’ROL;
→ acces simplu la bani prin intermediul ING Self’Bank: zilnic ȋntre orele 7-23, Office, fǎrǎ
cozi și timp pierdut;
→ acces permanent la bani prin intermediul ING Home’Bank, serviciul de Internet Banking
de la ING prin care se poate verifica contul, plǎti facturile, se pot efectua plǎți și transferuri
oricȃnd și de oriunde;
→ este un instrument de platǎ universal: se poate plǎti ȋn magazine, la cinema, se pot face
plǎți pe internet;
→ ȋn funcție de disponibilul din cont se primește dobȃndǎ diferitǎ?:
→ pȃnǎ la 250.000………….……dobȃndǎ anualǎ de 10%
→ ȋntre 250.000-5.000.000……...dobȃndǎ anualǎ de 11%
→ ȋntre 5.000.000-15.000.000…..dobȃndǎ anualǎ de 12%
→ peste 15.000.000……………..dobȃndǎ anualǎ de 0.5%
→ documente necesare: actul de identitate ȋn original.
4.1.1.2 Plasamente bancare la vedere pentru IMM-uri
ING Profesional cont curent cu card atașat pentru IMM-uri.
Avantaje și caracteristici ale ING Profesional:
→ pentru suma disponibilǎ ȋn contul curent ȋn lei ING se acordǎ o dobȃndǎ de 10%/an la lei și10
Produse si servicii
Pentru a raspunde exigentelor clientilor, banca este organizata in mai multe departamente care
ofera servicii de o inalta calitate profesionala:
Operatiuni pentru persoane juridice
Operatiuni pentru persoane fizice
Piete financiare
Consultanta fuziuni si achizitii
Institutii financiare
Servicii de custodie
3,5%/an la euro;
→ nu se blocheazǎ fondurile la termen;
→ nu este nevoie de formulare, cereri și aprobǎri speciale;
→ cost unic pentru activarea pachetului (cont curent Cont’ROL+card manager+Home’Bank:
50 RON);
→ comision de administrare cont?: 10 RON/lunǎ, nu se prcepe comision dacǎ se fac mai mult
de 10 transferuri taxabile/lunǎ;
→ costuri minime;
→ cea mai avansatǎ tehnologie de securitate;
→ cel mai extins program pentru colectǎri numerar: zilnic ȋntre orele 7-23;
→ fǎrǎ birocrație, deoarece nu existǎ formulare;
→ la deschidere se primește automat un Card Manager, cu ajutorul caruia:
→ se dupune și retrage numerar de la bancomatele ING;
→ se efectueazǎ plǎți și transferuri ȋn lei;
→ se schimbǎ valutǎ;
→ se plǎtesc facturi;
→ se poate verifica contul farǎ a se completa formulare;
→ se poate retrage numerar de la orice bancomat din țarǎ sau strainǎtate ce poartǎ
ȋnsemnul Visa;
→ la acest tip de cont se oferǎ patru tipuri de carduri:
→ Cardul “Manager” – Visa Business Silver International este un mijloc de platǎ
eficient. Poate fi folosit la Bancomat(ING și alte bǎnci), Multimat, POS, Plǎți pe
internet;
→ Cardul “Cash” – Visa Business Electron permite efectuarea de depuneri și retrageri de
numerar de la Bancomat+(numai de la ING Self’Bank);
→ Cardul “Colectare” – Visa Business Electron permite efectuarea de depuneri de
numerar la Bancomat + (numai de la ING Self’Bank);
→ Card “Clasic” lei și euro – Visa Business Silver International este cardul cu
ajutorul cǎruia angajații pot retrage numerar de la Bancomat și pot efectua plǎți pe
internet.
4.1.2 Plasamente bancare la termen11
Cercetare
ING Bank Romania ofera o gama intreaga de servicii bancare pentru persoane juridice,
incluzand:
-Servicii de cash management
-Operatiuni de casierie
-Plati interne si intermationale
-Finantare
-Facilitati pe termen mediu
-Leasing international
Avȃnd ȋn vedere faptul cǎ Banca Naționala a Romȃniei a introdus cȃteva reglementǎri prin
care a modificat dobȃnda de referințǎ și condițiile de creditare, iar bǎncile comerciale au bonificat
banii din contul curent, conturile de economii la termen au ȋnregistrat o scadere drasticǎ.
La ING Office Pǎcurari, aceste tipuri de plasamente nu se ȋntalnesc, ci doar cele la vedere.
4.2 Plasamente monetare non-bancare: produse se asigurǎri de viațǎ, produse
imobiliare.
4.2.1 Produse de asigurǎri de viațǎ
4.2.1 Planuri financiare
4.2.1.1 Planuri de potecție
Principala funcție a asigurǎrii de viațǎ este fǎrǎ ȋndoialǎ, de a oferi protecție financiarǎ.
Astfel prin intermediul indemnizației de asigurare se oferǎ o substituire a venitului pe care o
persoanǎ l-ar fi pus la dispoziția familiei ȋn timpul vieții sale.
4.2.1.1.1 Planul de protecție SMART
Prin acest pachet se dǎ confortul de a ști cǎ familia este protejatǎ financiar.
De exemplu, dacǎ un client are 30 ani și alege niveul 1 al pachetului, el trebuie sǎ plateascǎ
anual 100 lei, adicǎ aproximativ 8,3 lei/lunǎ.
Caracteristicile planului de protecție Smart:
→ Acest pachet este conceput astfel ȋncȃt sǎ ofere protecție prin acoperirea mai multor riscuri:
• deces din orice cauzǎ;
• deces din accident;
• spitalizare din accident;
• intervenție chirurgicalǎ din accident.
→ Pachetul este disponibil cu 3 nivele de sume asigurate; 10.000 lei, 20.000 lei și 30.000 lei;
→ Se poate opta pentru un pachet cu o singurǎ pearsoanǎ asiguratǎ sau pentru un pachet de
cuplu;
→ Durata contractului este de 5 ani;12
Servicii de cash management
¤ Servicii bancare electronice
1. Extrase de cont la distanta
2. Rapoarte specifice
3. Rapoarte pe timpul zilei la fiecare 30 minute
4. Informatii financiare
→ Ȋn funcție de client, se poate opta ca prima sǎ fie plǎtit ȋn momentu ȋncheierii contractului sau
eșalonat.
Beneficii:
• modaliatate necostisitoare de a asigura viața, deoarece pachetul nu acumuleazǎ valoare,
ci doar garanteazǎ protecție;
• pentru pachetul de cuplu se oferǎ reducere substanțialǎ;
• se asigurǎ unnivel redus al primei de asigurare aferentǎ includerii copiilor ȋn pachet;
• este foarte simplu de achiziționat (cu evaluare medicalǎ simplificatǎ);
• sumele asigurate sunt garantate din momentul din momentul ȋncheierii poliței;
• sumele asigurate rǎmȃn constante pe durata contractului.
4.2.1.1.2 Planul de protecție PRUDENT
Prin acest plan se oferǎ garanția cǎ familia persoanei asigurate va primi suma asigurabilǎ
stabilitǎ ȋn cazul decesului peroanei asigurate, reușind astfel sǎ depǎșeascǎ eventualele dificultǎți
financiare.
Caracteristicile planului de protecție Prudent sunt:
→ oferǎ acoperirea riscului ȋn caz de deces, și nu presupune economisire sau capitalizare;
→ durata contractului este egalǎ cu perioada de platǎ a primelor:
• minim 5 ani;
• maxim panǎ la ȋmplinirea vȃrstei de 75 de ani a persoanei asigurate;
→ prima poate fi platitǎ anual, semestrial, trimestrial sau lunar;
→ asigurǎri suplimetare ce pot fi atașate pachetului Prudent:
• asigurǎri suplimentare de accident;
• asigurǎri suplimentare de sǎnǎtate;
• toate opțiunile suplimentare;
Beneficii:
→ asigurǎrile suplimentare pot fi atașate ȋntregii familii;
→ primele de asigurare sunt mai mici decȃt in cazul celorlalte tipuri de asigurǎri;
4.2.1.1.3 Planul de protecție MARATON13
5. Plati in lei si in valuta
6. Aprobare la distanta a platilor (doua locatii diferite)
7. Posibilitatea de a dezvolta interfete pentru diferite sisteme contabile
¤ Carduri pentru persoanele juridice in USD (AMEX)
¤ Ridicare si livrare de numerar
¤ Debitare interna directa
¤ Servicii de colectare pe intreg teritoriul tarii (numerar, ordine de plata, cecuri) cu creditarea
automata a contului ING
O astfel de asigurare de viațǎ pe termen nelimitat va oferi beneficiarului ales suma
asiguratǎ corespunzǎtoare protecției de care dorește sǎ beneficieze. Spre deosebire de Prudent,
acet tip de asigurare are și o componentǎ de economisire, care permite ȋncasaea unei sume
asigurate și in cazul supraviețuirii persoanei asigurate la expirarea datei contractului.
Caracteristicile planului de protecție MARATON:
→ acoperire ȋmpotriva riscului de deces pentru ȋntreaga viațǎ (pȃnǎ la vȃrsta de 95 ani) prin plata
sumei asigurate la deces, la care se agaugǎ și participarea la profit aferentǎ componentei de
economisire;
→ indemnizația de supraviețuire , constituitǎ din suma asiguratǎ și participarea laprofit ȋn cazul
supraviețuirii la data de expirare a contractului (la vȃrsta de 95 de ani);
→ durata contractului este cuprinsa ȋntre varsta de intrare ȋn contract a persoanei asigurate și data
la care acesta implinește 95 de ani, cu urmree restricții:
• minim 30 de ani;
• maxim pȃnǎ la ȋmlinirea de cǎtre persoana asiguratǎ a vȃrstei de 95 de ani;
→ prima poate fi plǎtitǎ lunar, trimestrial, semestrial sau anual;
Beneficii:
→ datoritǎ perioadei lungi de contractare, primele de asigurare anuale sunt mai mici decȃt ȋn cazul
celorlalte tipuri de asigurǎri;
→ reducerile de platǎ sunt disponibile ȋn douǎ tipuri: recuceri de mǎrime și reduceri de frecvențǎ;
→ riscul de deces este acoperit pe toata durata vieții peroanei asigurate,indiferent de evoluția
ulterioarǎ a stǎrii sale de sǎnǎtate;
4.2.1.2 Planuri financiare pentru economisire
Planul financiar pentru economisire Regal.
Sub forma unei asigurǎri mixte de viațǎ, ce mai populara polițǎ de asigurare de viațǎ oferǎ o
dublǎ protecție: se poate economisi o sumǎ de bani, si in acelasi timp se poate asigura protecția
financiarǎ ȋn cazul ȋn care apare ceva neprevǎzut.
Caracteristici:
→ asigurarea de viata mixta reprezinta un plan financiar care oferǎ dublǎ protecție: atȃt ȋn cazul
decesului, cȃt și al supraviețuirii la sfarșitul perioadei de asigurare. Ȋn cazul supravietuirii, la suma
asiguratǎ garantatǎ se adaugǎ și participarea la profit a sumelor investite de cǎtre asiguratş14
¤ Solutii de efectuare a platii salariilor
¤ Servicii regionale de cash management
Operatiuni de casierie
Depunere de numerar
Retragere de numerar
Emiterea de cecuri de calatorie - doar pentru clientii ING
Incasarea de cecuri de calatorie - doar pentru clientii ING
→ durata contractului este aleasǎ de asigurat la ȋnceputul contractului șinu poate fi modificatǎ.
Durata contractului este identicǎ cu perioada de platǎ a primelor, ȋn cayul primelor eșalonate și
oate fi:
• minimum 5 ani:
• maximum pȃnǎ ȋmplinirea vȃrstei de 75 de ani de cǎtre asigurat;
→ prima de asigurare este variabilǎ și compune din:
• prima aferentǎ sumei de asigurare la supraviețuie, care este fixa;
• prima aferentǎ sumei asigurate la deces, care se modificǎ anual, ȋn funcție de vȃrsta
curentǎ și suma asiguratǎ la deces;
→ asigurǎrii de viațǎ Regal i se pateu atașa toate asigurǎrile suplimentare oferite de ING.
Beneficii:
→ se poate alege atȃt suma asiguratǎ, cȃt și durata contractualǎ;
→ Regal oferǎ atȃt protecție, cȃt și posibilitatea acumulǎrii de capital;
→ la fiecare aniversare a contractului, suma asiguratǎ ȋn caz de deces, poate fi majoratǎ sau
redusǎ;
4.2.1.3 Planuri financiare pentru copii
4.2.1.3.1 Planul Debut 18
Debut 18 este un plan financiar care asigurǎ copiilor o importantǎ și necesarǎ sursǎ de
venit pe perioada studiilor sau la ȋnceputul vieții sale independente. Prin Debut 18 se poate
asigura un sprijin financiar major, avȃn acces la programele de investiții ING Asigurǎri de Viațǎ și
acumulȃnd astfel sumele de bani necesare de un tȃnǎr.
Caracteristici:
→ protecție prin garantarea unei sume asigurate (la alegere) ȋn cazul producerii unui eveniment
neașteptat și preluarea plǎții perimelor de asigurare ING Asigurǎri de Viațǎ;
→ investirea primelor de asigurare eșalonate ȋn Programele de investiții ING Asigurȃri de Viațǎ;
→ durata contractului este formatǎ din perioasa de platǎ a primelor de minim 5 ani și perioada de
platǎ a rentelor;
→acestui plan i se pot atașa urmatoarele tipuri de asigurǎri:
• asigurǎri de sǎnǎtate penru spitalizare sau intervenții chirurgicale;
• asigurarea ȋn caz de accident;
• preluarea ȋn caz de invaliditate permanentǎ a plǎții primelor de ING Asigurǎri de Viațǎ.15
Plati interne si internationale
1. SWIFT, cod SWIFT INGBROBU
2. Telex
3. Multicash
4. Ordine de plata
Finantare
Finantarea capitalului de lucru:
Linie de descoperit de cont
Acordarea de avansuri pe termen scurt
Beneficii:
→ se poate alege valoarea ratelor de care dorește sǎ beneficieze ulterior persoana asiguratǎ;
→ oricȃnd se poate reduce perioada de asigurare.
4.2.1.3.2 Planul Academica
Caracteristici:
→ protecție prin garantarea unei sume asigurate (la alegere) ȋn cazul producerii unui eveniment
neașteptat și preluarea plǎții perimelor de asigurare ING Asigurǎri de Viațǎ;
→ investirea primelor de asigurare eșalonate ȋn Programele de investiții ING Asigurȃri de Viațǎ;
→ durata contractului este formatǎ din perioada de platǎ a primelor care trebuie sǎ fie de minim 5
ani și perioada de platǎ a rentelor. O datǎ cu perioada de platǎ a primelor fondul de rente constituit
va fi plǎtit eșalonat, sub formǎ de rente anuale pe o perioada de 5 ani, oricȃnd incepȃnd cu vȃrsta
de 18 ani și panǎ la maximum implinirea varstei de 27 de ani;
→acestui plan i se pot atașa urmatoarele tipuri de asigurǎri:
• asigurǎri de sǎnǎtate penru spitalizare sau intervenții chirurgicale;
• asigurarea ȋn caz de accident;
• preluarea ȋn caz de invaliditate permanentǎ a plǎții primelor de ING Asigurǎri de Viațǎ.
Caracteristici:
→ se poate alege valoarea ratelor de care dorește sǎ beneficieze ulterior persoana asiguratǎ;
→ oricȃnd se poate reduce perioada de asigurare;
4.2.1.4. Planuri de asigurǎri cu investiții ING
Aceste planuri financiare permit investirea ȋn programe de portofolii diversificate:
administrare cu profesionalism de cǎtre experții grupului ING prin intermediul unei strategii vare sa
asigure o creștere petențialǎ optimǎ pe termen mediu și lung, a sumelor inițiale alocate de cǎtre
persoana asiguratǎ;
Se poate totodatǎ implicarea de cǎtre asigurat ȋn alcǎtuirea propriului portofoliu de investiții,
care poate varia ȋn funcție de gradul de risc pe care o persoanǎ este supusǎ sǎ-l accepte.
Acest plan include urmǎtoarele pachete:
Activ Plus – planurile de asigurare cu investiții construite sub forma unor produse de tip Unit
Linked, incluzȃnd ȋn cadrul aceluiași contract și protecția oferitǎ de o asigurare de viațǎ;
Capital – este un produs de tip Unit Linked cu o componentǎ investiționalǎ mult mai puternicǎ
decȃt ȋn cadrul Actuv Plus. Componenta de protecție este reprezentatǎ de o asigurare de deces ȋn 16
Finantarea activitatii comerciale:
-Emiterea de garantii de plata si de buna executie
-Finantarea comertului de marfuri
-Pre-finantarea exportului
-Finantarea post-export
-Decontarea tratelor comerciale si a cambiilor acceptate
-Acreditive
-Tranzactii documentare ca emiterea si acceptarea de acreditive
-Solutii adaptate nevoilor de finantare pentru import si export
Finantare structurata
caz de accident.
4.2.1.5 Planuri de asigurare cu componentǎ de pensii
Planurile de asigurare cu componentă de pensii ING, prin produsele de tip Unit Linked Merit
şi Mentor sunt soluţia certă la care puteţi apela pentru suplimentarea veniturilor de care veţi avea
nevoie la vârsta pensionării.
Planul de asigurare cu componentă de pensii Merit are în vedere acumularea unui fond
ce va fi disponibil în momentul pensionării, oferind totodată protecţie în caz de deces pe parcursul
întregii perioade de plată a primelor de asigurare.
Caracteristicile Planului de asigurare cu componentă de pensii Merit
Planul de asigurare cu componentă de pensii Merit este alcătuit din două componente :
- componenta de protecţie - reprezentată de o sumă asigurată garantată în caz de deces pe
perioada de plată a primelor, oferind astfel un plus de siguranţă financiară familiei dumneavoastră
- componenta investiţională – reprezentată de cumpărarea de unituri în cadrul Programelor
de Investiţii ING conform procentelor de alocare stabilite de dumneavoastră. Aceasta este
surs a din care, după data aleasă de pensionare, dar nu mai devreme de vârsta de 50 de ani, este
gestionată plata rentelor.
Durata contractului poate fi aleasă pe o perioadă cuprinsă între minimum 10 ani şi
maximum până la împlinirea vârstei de 95 de ani. La încheierea duratei de plată a primelor,
puteţi alege una dintre cele două variante de plată disponibile:
- încasarea valorii contului în acel moment
- încasarea de rente. Perioada de plată a acestor rente poate varia în funcţie de tipul ales:
* rente viagere, plătite până la împlinirea vârstei de 95 de ani
* rente pe perioadă determinată, plătite pe perioada aleasă de dumneavoastră
* transferarea rentelor către un beneficiar ales de dumneavoastră
Frecvenţa de plată a primelor poate fi: lunară, trimestrială, semestrială sau anuală.
Planurilor de asigurare cu componentă de pensii Merit li se pot ataşa o serie de asigurări
suplimentare precum asigurările de sănătate sau asigurările în caz de accident precum şi
opţiunea de scutire de plată a primelor.
Puteţi modifica suma asigurată la deces în funcţie de necesităţile dumneavoastră de
protecţie.
Planul de asigurare cu componentă de pensii Mentor oferă ca opţiune
suplimentară beneficiul denumit rentă de urmaş, care va fi ales în funcţie de nevoile
dumneavoastră specifice.
Caracteristicile Planului de asigurare cu componentă de pensii Mentor
Planul financiar Mentor este alcătuit din două componente:
- componenta de protecţie - reprezentată de o rentă de urmaş temporară, care se adaugă
ca şi beneficiu suplimentar valorii contului, în cazul decesului persoanei asigurate. Această
rentă este garantată, în cazul producerii evenimentului nefericit, până la vârsta indicată ca şi
vârsta de pensionare a persoanei asigurate.
- componenta investiţională – reprezentată de cumpărărea de unituri în cadrul Programelor
de Investiţii ING conform procentelor de alocare stabilite de dumneavoastră . Aceasta est e
sursa din care, după data aleasă de pensionare, dar nu mai devreme de vârsta de 50 de ani, este
gestionată plata rentelor.
Durata contractului poate fi aleasă pe o perioadă cuprinsă între minimum 10 ani şi
maximum până la împlinirea vârstei de 95 de ani. La încheierea duratei de plată a primelor,
puteţi alege una dintre cele trei variante de plată a rentelor:
* rente viagere, plătite până la împlinirea vârstei de 95 de ani
* rente pe perioadă determinată, plătite pe perioada aleasă de dumneavoastră
* transferarea rentelor către un beneficiar ales de dumneavoastră
Frecvenţa de plată a primelor poate fi: lunară, trimestrială, semestrială sau anuală.
Planurilor de asigurare cu componentă de pensii Mentor li se pot ataşa o serie de
asigurări suplimentare, cum sunt asigurările de sănătate sau asigurările în caz de accident,
precum şi opţiunea de scutire de plată a primelor.
Beneficii
Flexibilitate
Dumneavoastră sunteţi cel care alegeţi:
- Vârsta la care doriţi să beneficiaţi de pensia suplimentară;
- Valoarea şi modalitatea în care veţi primi rentele constituind pensia dumneavoastră;
- Frecvenţa cu care doriţi să primiţi această pensie
suplimentară;
În plus:
- Oricând pe durata contractului puteţi decide majorarea pensiei dumneavoastră plătind prime
suplimentare.
- Administrarea separată a acestor investiţii suplimentare vă permite să decideţi asupra modului
în care veţi folosi aceste rezerve: fie pentru suplimentarea fondului dumneavoastră de
pensionare, fie pentru atingerea unora dintre obiectivele dumneavoastră financiare pe termen
mediu.
Reprezintă o protecţie suplimentară pentru familia dumneavoastră în cazul producerii unui
eveniment nedorit prin plata sumei de asigurare - în cazul Merit, sau plata rentelor de urmaş - în
cazul Mentor.
17
Finantare prin vanzare de actiuni
Finantare pe termen scurt (bridge financing) si pe termen mediu
Facilitati pe termen mediu
Rata a dobanzii flotanta sau fixa (doar in valute convertibile)
Leasing international
• Leasing international pentru automobile si vehicule ,pentru persoane juridice
3.3. Operațiuni prin conturi aferente cecurilor, provizioanelor, cardurilor bancare
18
3.3.1 Operațiuni prin conturi aferente cecurilor
Clientul ING, ȋn baza disponibilitǎților deținute, poate cere eliberarea unui carnet de cecuri.
Dupa ce este verificat la centrala incidenteor de plați(CIP), pentru a vedea daca clientul are sau nu
interdicție bancarǎ, si dupa ce in prealabil a trecut in etapele de eliberare de cecuri, acestuia I se
elibereaza carnetul care va fi platit in numerar sau prin reținerea sumei respective din contul al
carui titular este. Folosind acest instrument de platǎ clientul ING poate efectua operatiuni prin care
isi plateste furnizorii sau retrage numerar din conturile sale.
Cap. 5 Decontarea intra şi interbancară. Operaţiunile cu numerar
5.1 instrumentele de plată pe suport hârtie utilizate de Ing GroupÎn cadrul economiei din România, mijloacele de plată pe suport hârtie sunt folosite alături de cele
electronice, care domina însa, în general cele mai utilizate astfel de mijloace de decontare pe
suport hârtie sunt: ordinul de plată, cecul, biletul la ordin, cambia, acreditivul.
5.1.1 Ordinul de plată este o dispozitie neconditionată, dată de către emitentul
acestuia unei societăţi bancare , de a plati unui beneficiar o anumită suma de bani, la o dată
scadentă. Acesta este utilizat mai ales în cadrul tranzacţiilor comerciale pentru stingerea
creanţelor.
Circuitul ordinului de plată este următorul:
1. În prima etapă se încheie un contract de vânzare- cumpărare între emitent,respectiv
agentul economic, care beneficiază de serviciile şi produsele puse la dispozitie de furnizor,
şi beneficiar.
2. În cea de de-a doua fază este emis ordinul de plată de către emitent.
3. Are loc transmiterea ordinului de plată de la banca plătitorului la banca beneficiarului.
4. Urmează debitarea contului trăgătorului şi creditarea contului beneficiarului, deci transferul
sumei dintr-un cont într-altul.
5. În a cincea etapă are loc stingerea creanţei.
5.1.2 Cecul este instrumentul de plată emis de tragător, care în urma disponibilului
existent în contul său de la bancă, dă ordin necondiţionat acesteia, aflată în poziţia de tras, să
plătească la prezentare o sumă determinată beneficiarului.
Circuitul cecului este urmatorul:
1. În prima etapă se emite carnetul de cecuri de către bancă; se încheie un contract de
vânzare- cumpărare între trăgător, care beneficiază de serviciile şi produsele puse la
dispoziţie de furnizor, şi beneficiar.
2. În cea de de-a doua fază este emis cecul de către trăgător.
3. Depunerea cecului spre încasare.
4. Remiterea cecului la plată.
5. Are loc transferul sumei către banca beneficiarului.
6. Stingerea creanţei şi confirmarea plăţii.19
Pentru incasarea sau virarea sumei din contul tragatorului in contul beneficiarului sunt
realizate urmatoarele operatiuni:
• Receptia – operatiune prin care banca primeste cecul spre a fi autentificat;
• Autentificarea – operatiune prin care este evaluat cecul din punct de vedere al formei;
• Acceptul – se accepta spre decontare cecul primit;
• Refuzul – operatiune de neindeplinire a ordinului inscris in instrumentul de decontare, din
auza unor greseli de fond sau din insuficienta disponibiliatilor necesare in contul tragatorului;
• Plata – virarea sau plata in numerar a sumei inscrise in cec.
Biletul la ordin este instrumentul prin care emitentul îşi ia angajamentul de a plăti la o anumită
dată o sumă determinată beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului.
Circuitul biletului la ordin este următorul:
1. În prima etapă se încheie contractul de vânzare- cumpărare între emitentul biletului la ordin
şi beneficiar.
2. În cea de-a doua etapă se emite biletul la ordin.
3. Se prezintă la plată biletul.
4. Se achită suma la scadenţă şi astfel are loc stingerea creanţei.
Cambia este obligaţia scrisă emisă de trăgător de a plăti la scadenţă o sumă de bani de către
tras unui beneficiar.
Circuitul cambiei este următorul:
1. Se încheie contractul de vânzare- cumpărare între trăgătorul instrumentului şi beneficiar.
2. Se emite cambia.
3. Are loc remiterea cambiei spre încasare.
4. Se prezintă cambia la plată, se achită cambia, şi astfel se debitează contul trasului şi se
creditează contul beneficiarului.
Acreditivul reprezintă angajamentul băncii ordonatorului de a plăti furnizorului de servicii o
anumită sumă de bani cu condiţia ca acesta să prezinte documentele menţionate în acreditiv, care
evidenţiaza prestarea serviciilor într-o anumită perioadă de timp.
Circuitul acreditivului este următorul:
1. Se încheie contractul comercial între parteneri, care prevede prestarea în anumite condiţii şi
plata prin acreditiv.
2. Solicitarea emiterii unui acreditiv.
3. Emiterea acreditivului şi transmiterea lui la banca avizatoare.
4. Avizarea acreditivului la beneficiar.
5. Prestarea serviciilor conform contractului comercial.
6. Prezentarea documentelor la plată.
7. Remiterea documentelor la banca emitenta pentru plata.
8. Transferul fondurilor de la banca emitentului la banca beneficiarului, debitarea contului
emitentului.20
3.3.2 Operațiuni prin conturi aferente provizioanelor.
Reglementarile legale in vigoare privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
sunt aplicabile comerciantilor si societatilor comerciale care nu mai pot face fata datoriilor. In cazul
deschiderii procedurii falimentului, debitorul nu va mai putea dispune de sumele din conturile sale
fara un ordin al judecatorului sindic sau lichidatorului. In urma dispozitiei emise de acestia din
urma, pot fi efectuate plati din depozitul colateral.
Pentru sumele inregistrate in acest depozit colateral, banca acorda dobanda aferenta
disponibilitatilor la vedere. Dobanda se calculeaza si se inregistreaza in ultima zi lucratoare a lunii
9. Creditarea contului furnizorului.
10.Eliberarea documentelor la importator.
11.Recuperarea fondurilor de la importator.
In cadrul ING Office Păcurari nu există serviciul casierie şi nu se operează cu astfel de
instrumente pe suport hârtie. Acestea sunt întâlnite numai în cadrul filialelor si a sucursalelor.
Sistemele de plată electronicePrintre modalităţile de plată electronice puse la dispoziţie clienţilor săi de către ING Office
Păcurari sunt toate tipurile de ING CARD şi serviciile de ING Self” Bank şi ING Home Bank.
ING Home’ Bank este un serviciu de Internet Banking oferit de ING prin care se pot efectua
orice fel de operaţiuni bancare fără numerar, oricând şi oriunde clientul are acces la
Internet. Acesta este un serviciu accesibil de pe computer.
Compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar, decontările cu
BNR. TransFondul.
5.2.1 Compensarea plăţilor interbancare fără numerar în cadrul ING Aceasta etapă presupune patru modalităţi de realizare:
Acceptarea presupune că plata, la cererea furnizorului se poate efectua numai cu
acordul debitorului sau al bancii ING.
Ordinul de transfer constă în efectuarea plăţilor de către ING din contul titularului, doar
prin dispoziţia acestuia.
În cazul acreditivului plata are loc în momentul prezentării documentelor de către
furnizor la ING, unde este domiciliat acreditivul.21
in contul de datorii atasate, urmand ca, in prima zi lucratoare a lunii urmatoare sa se bonifice in
depozitul colateral.
3.3.3 Operațiuni prin conturi aferente cardurilor bancare.
La solocitarea clientului, prin completarea unui cereri de emitere de card2 si aprobarea
acestei cereri de catre persoanele autorizate, ING elibereaza cardul si PIN-ul aferent.
2 Anexa 3 Prin compensare, sumele care fac obiectul operaţiunilor de încasări şi plăţi se
lichideaza reciproc şi numai diferenţa rezultată se înregistrează în conturile
participanţilor.
Viramentul este un intrument de plată fără numerar care constă în transferul unei sume de
bani din contul ordonatorului în contul beneficiarului care încaseaza suma.
Retragerile, pot fi efectuate de titularul contului sau mandatarul său prin cecuri sau acte de
casă.
O alta modalitate de plată fără numerar constă în folosirea cecurilor electronice, prin
utilizarea semnăturilor digitale şi a mesajelor criptate pe suportul reţelei Internet.
5.2.2 Decontările cu BNR
În mod direct, în organizarea operaţiunilor de încasări şi plăţi fără numerar, este implicată
Banca Naţională a României, căreia îi revine sarcina de a elabora cadrul normativ şi de a facilita
operaţiunile de viramente ale celorlalte bănci comerciale prin intermediul decontărilor interbancare.
Prin aceste atribuţii BNR se situează în ipostaza de centru unic de decontare la nivelul
întregii ţări.
BNR reglementează, autorizează şi supraveghează administratorii sistemelor de plăţi şi poate
emite reglementari privind instrumentele de plata utilizate în cadrul acestor sisteme, pentru
asigurarea securităţii şi eficienţei acestora şi pentru a evita riscul sistemic.
5.3.3 TransFondul
În ceea ce priveste modul de desfăşurare a compensării, o sedinţă de compensare se
desfasoară după următoarea procedură în mai multe etape:
Etapa 1
Agenţii de compensare ai fiecărei filiale bancare ING se prezintă în sala de compensare cu
pachetele de instrumente compensabile, borderourile dispoziţiilor centralizatoare, refuzurile şi 22
ING Office ofera diverse facilitati posesorilor de carduri, in functie de tipul acestuia.
Persoanelor fizice, detinatoare de carduri emise de banca, le poate fi acordata facilitatea de
overdraft in limitele stabilite de catre banca, in functie de tipul de ard detinut.
Alte operatiuni care se efectueaza cu ajutorul cardului:
• plata facturilor catre furnizorii de utilitati direct de la Multimat
•virarea dobanzilor direct in conturile cardurilor pentru conturile in lei cu plata lunara a
dobanzii;
• transferuri de bani din conturi de card in orice conturi deschise la banca:
• accesul la o linie de credit, in baza depozitelor depuse, in orice tara, pentru cardurile de
credit;
formularul de compensare.
Etapa 2
Inspectorul de compensare deschide şedinţa de compensare prin anunţarea datei compensării şi
face prezenţa unităţilor bancare care participă la compensare.
În cazul în care constat lipsa reprezentantului uneia sau mai multor unităti bancare, amană
începerea şedinţei de compensare cu maximum 15 minute.
Dacă şi după trecerea acestui interval de timp constată lipsa uneia sau a mai multor
unităti bancare, inspectorul de compensare anunţă numele unităţii bancare absente şi dispune
refacerea formularelor de compensare ale unităţilor bancare prezente prin eliminarea poziţiilor
aferente unităţii bancare absente.
Etapa 3
Între agenţii de compensare ai tuturor unităţilor bancare, care participă la şedintă, se realizează
schimbul reciproc de plicuri conţinând:
Pachetele de instrumente compensabile de credit ( ordinele de plată)
Dispoziţiile centralizatoare de încasare şi borderourile acestora, aferente pachetelor de
instrumente de plată compensabile de debit ( cecuri)
Etapa 4
După primirea plicurilor cu pachetele de instrumente compensabile, care sunt destinate unităţii
bancare pe care o reprezintă, fiecare agent de compensare le desigileaza şi are următoarele
obligaţii:
Să verifice dacă unitatea bancară pe care o reprezintă este destinatara de drept a
instrumentelor de plata compensabile
Să numere instrumentele de plată compensabile, de credit, pe care le conţine fiecare
pachet
Să verifice cu maximum de operativitate exactitatea totalurilor pe benzile de control ale
acestor pachete
Să verifice cu maximum de operativitate sumele preluate în borderourile dispoziţiilor
centralizatoare de încasare şi de plată şi totalurile acestora23
• plata salariilor angajatilor.
3.4 Alte operatiuni de casa
Incasari si plati prin virament
Incasarile prin virament in cont curent se pot face din dispozitia data de catre titularul
de cont. Alimentarea conturilor curente prin virament se face pe baza documentelor specifice
acestor operatiuni, care sunt predate clientilor, ca anexa la extrasul de cont.
Să certifice exactitatea datelor preluate în borderourile dispoziţiilor centralizatoare de
încasare şi de plată şi totalurile acestora pe exemplarul nr. 3 al acestor borderouri,
aparţinând unităţii bancare prezentatoare
După primirea pachetelor de instrumente de plată compensabile, agenţii de compensare
sunt obligaţi să înscrie sumele existente pe borderourile dispoziţiilor centralizatoare care le
sunt destinate, în formularul de compensare al unităţii bancare pe care o reprezintă
Etapa 5
Inspectorul de compensare preia de la fiecare agent de compensare totalurile obţinute
prin adunarea sumelor de încasat şi sumelor de plătit, înscriindu- le în formularul de
compensare centralizator
Inspectorul de compensare calculeaza totalul general al sumelor de plătit în compensare
şi totalul general al sumelor de încasat în compensare
Pentru ca prima parte a şedinţei de compensare să se încheie, este obligatoriu ca aceste
două totaluri generale să fie identice, după care agenţii de compensare completează
rezultatele finale pe formularele de compensare ale unitatilor bancare pe care le reprezintă.
În situaţia în care cele două totaluri generale diferă, inspectorul de compensare solicită
fiecărui agent de compensare să refacă operaţiunile matematice efectuate pană în acel
moment, urmărindu- se depistarea greşelii şi modificarea datelor eronat înscrise în
formularele de compensare şi în formularul de compensare centralizator, urmând stabilirea
unei noi şedinţe de compensare.
5.4 Operaţiunile cu numerar
Prin respectarea strictă a disciplinei operaţiilor bancare cu numerar se creaza premisele
asigurării echilibrului bănesc şi a stabilităţii monetare. Un rol important îl au unităţile bancare
operative, respectiv compartimentele tezaur şi casierie din cadrul lor, prin intermediul cărora
se efectuează încasările şi plăţile în numerar.
În cadrul ING Office Bank Păcurari nu există serviciul casierie şi nu se utilizează numerarul
pentru efectuarea plăţilor, ci doar moneda de cont.24
Ordinul de virament este documentul prin care se exprima si se materializeaza
mandatul dat de client bancii de a prelua o suma din contul sau si de a o transfera intr-un alt cont
curent.
In cazul platilor in valuta, prin virament efectate pe teritoriul Romaniei, persoanele
juridice au obligatia de a prezenta bancii atunci cand dispun de plata, dispozitia de transfer in
valuta.
ING Bank poate efectua fara acordul titularului de cont, urmatoarele operatiuni:
• Plati la scadenta pentru sume datorate bancii:
• Stornarea operatiunilor efectuate eronat de catre banca;
• Plati pe baza de titluri executorii definitive in cadrul procedurii de execuatare silita
prin oprire pe cont, cu viza oficiului jurudic;
5.5 Moneda electronicăÎn cadrul băncii ING moneda electronică utilizată este cardul.
Tipurile de carduri puse la dispoziţia clienţilor de către ING Office Păcurari sunt:
1. ING Credit Card
oferă accesul la creditul de până la 50.000 lei oferit de bancă fără avans, garanţi
sau garanţii ipotecare, pe o perioadă nelimitată.
Este un card de credit pentru efectuarea cumpărăturilor atât în ţară cât şi în
străinătate
Dobanda este de 18% pe an în funcţie de modificările BNR
Transfer prin serviciul ING Home Bank
Siguranţa prin cip-ul încorporat care garantează siguranţa tranzacţiilor la
bancomate, comercianţi sau pe internet
Perioadă de graţie de pană la 45 zile, când clientul poate folosi banii fără
dobandă pentru plăti la comercianţi
2. ING MasterCard International
Reprezintă un mod facil şi modern de administrare a contului, permite folosirea
atât în ţară cat şi în străinătate a sumei de 6.000 RON pe zi sau 8.000 RON în
interval de 4 zile.
Plata cumpărăturilor atat în ţară cat şi în străinătate
Plăţi pentru cumpărăturile facute pe internet
3. ING Card Student25
• Blocarea sumelor in depozite colaterale.
3.5 Incidente in functionarea conturilor bancare
Ȋn lucrul cu conturile persoanelor, deschise la bǎnci, pot apǎrea, din diverse motive
probleme ȋn funcționarea acestora. Aceste probleme pot interveni din cauza neatentiei sau a
erorilor aparute in functionarea sistemului informatic.
Este de fapt un ING Card Cont’Rol plus ING Home’ Bank, cu ajutorul căruia se
pot efectua retrageri şi depuneri de numerar prin intermediul serviciului ING Self’
Bank, plăţi fără comision on-line sau la comercianţi, atât în ţară cât şi în
străinatate.
Plata către furnizorii de utilităţi fara comision
Dupa implinirea varstei de 26 de ani se va face conversia la oferta standard,
adica la ING Card Cont’Rol.
4. ING Visa Clasic International
• controlul limitelor la nivel de card
• retrageri de numerar in tara si in strainatate, peste tot unde apare sigla Visa
• plati in magazine, restaurante, hoteluri, internet, rezervari bilete avion, hotel, etc
• interogare sold la bancomatele ING
• acces in Self’Bank in orice zi a saptamanii intre orele 7:00 si 23:00
Cărţile de credit indică faptul că deţinătorului i-a fost deschisă o linie de credit care îi
permite sa dobandească bunuri, servicii sau numerar în limita unui plafon stabilit în prealabil.
Specific acestuia este faptul ca titularul poate să efectueze plăţi chiar dacă nu are disponibilităţi în
contul său.
Cărţile de credit permit deţinătorilor sale să le fie debitate în mod direct contravaloarea
bunurilor, serviciilor achiziţionate sau a numerarului folosit, pe seama fondurilor din contul său.
Acest tip de card se emite în baza unui cont bancar al clientului, titularul contului.26
Cele mai frecvente incidente sunt:
• transferul de bani din contul clientului pentru plata unei facturi sa fie facut de 2 ori in cadrul
aceleiasi luni;
• realizarea unui transfer de bani dintr-un cont care nu detine disponibilitati suficiente;
• erori umane, neatentia in gestionarea distribuirii cardurilor.
Incidentele intalnite la ING Bank, in cadrul efectuarii practicii din agentia Pacurari sunt:
• Din cauza faptului ca doua persoane aveau acelasi nume, dar si din cauza neatentiei
personalului bancar, celor 2 clienti le-au fost inversate cardurile. Acest lucru s-a observat prin
Pe teritoriul României regăsim în toate judeţele ţării şi în majoritatea oraşelor, în fiecare
agenţie ING, serviciul ING Self’ Bank, zona care conţine bancomate, multimate şi POS-uri. Acesta
este locul în care se pot face plăţi către furnizori, retrageri sau depuneri de numerar, extrase de
cont,schimb valutar, în intervalul orar 7.00 şi 23.00.
Avantajele folosirii cardului ca modalitate de plată fără numerar pentru ING:
Creşterea veniturilor din comisioane de emitere şi utilizare a cardurilor
Atragerea de noi clienţi, familiarizarea lor cu serviciile bancare ING
Avantajele folosirii cardului ca modalitate de plata fără numerar pentru clienţii ING:
Accesul la reţeaua de bancomate, multimate şi POS-uri
Efectuarea de tranzacţii în valută dintr-un cont în lei, prin realizarea automată
a schimbului valutar
Eliminarea grijilor legate de transportul de numerar prin utilizarea unui mijloc
de plată practic
Informare permanentă asupra situaţiei contului de card
Între bancă şi client se încheie un contract în care se precizează tipul de card
emis, cel solicitat de către client, facilităţile de care va dispune titularul, precum şi
obligaţiile faţă de bancă.
La primirea cardului, titularul semnează pe verso, apoi i se dă şi un cod PIN.
\
CAP 6 MARKETINGUL BANCAR – ING BANK
In conceptia lui Philip Kotler marketingul bancar poate fi abordat pe cinci directi:
-“Marketing = Reclamă, promovarea vânzărilor, publicitate “.
-Amabilitate şi bună deservire
-Inovaţie
-O bună poziţionare27
prezentarea unuia dintre clienti la agentie, care a reclamat faptul ca nu poate efectua tranzactii cu
acel card, deoarece nu ii este recunoscut codul PIN. In urma verificarii fizice, acest lucru s-a
confirmat. Personalul bancar a verificat in aplicatia RECORD datele clientului si s-a observat ca
numarul de card din sistem era diferit fata de cel de pe cardul prezentat. Dupa ce a fost identificata
problema, posesorul celuilalt card a fost contactat telefonit, si rugat sa se prezinte la agentie,
avand asupra sa cardul si cartea de identitate. A doua zi problema a fost solutionata prin
prezentarea la agentie a celor doi clienti si schimbarea cardurilor intre acestia.
• Un client ING s-a prezentat la agentie, reclamand faptul ca la o tranzactie cu cardul, i-a
fost retrasi din cont o suma mai mare de bani decat suma inscrisa pe bonul fiscal. Prin interogarea
-Analiză, Planificare şi Control
Astăzi, în ţările dezvoltate, multe din băncile comerciale se află în cel de-al treilea
al patrulea sau cel de-al cincilea stadiu, iar altele abia în primul.
În România, situaţia băncilor sub aspectul stadiului în care au ajuns în adoptarea
conceptului de marketing este diferenţiată şi complexă. Filialele băncilor străine se află în acelaşi
stadiu în care se
află băncile mamă. Băncile mixte beneficiază de resursele şi experienţa partenerilor străini.
Băncile româneşti se află, la rândul lor, în diferite faze. Unele beneficiază de o anumită experienţă
şi au depăşit fazele iniţiale, specifice pătrunderii pe piaţă, când prioritar era să se facă cunoscute
de cât mai mulţi clienţi potenţiali.
MISIUNE
Principalele obiective ale dezvoltarii ING sunt:
Adaptarea organizarii si a metodelor la strategia clientilor
Cresterea selectiva a activelor
Inovatia
Reducerea coeficientului de exploatare
Rentabilitate durabila
MEDIUL
Mediul intern
Mediul intern se concretizeaza in totalitatea elementelor ce asigura realizarea obiectului de
activitate ING, si de aceea are un caracter static si dinamic in egala masura. Vorbind despre
mediul intern, luam in considerare urmatorele : resursele materiale, financiare si umane.
Resurse financiare28
extrasului de cont, acest fapt s-a confirmat, in consecinta s-a trimis plangerea catre ING Bank
Bucuresti. Aceasta problema inca nu s-a solutionat, deoarece nu s-a primit raspunsul la
reclamatie.
3.6 Inchiderea conturilor bancare
Inchiderea conturilor bancare intervine in urmatoarele situatii:
• la cererea titularului de cont, prin completarea unei cereri de inchidere cont3 din diverse
motive;
• in cazul decesului titularului de cont;
3 Anexa 4La 31 decembrie 2004, capitalul ING 11.321.123.040.000 lei . Aceste actiuni, plãtite
integral, sunt sub formã nominativã.
Resursele umane
Politica de resurse umane ale ING are drept scop cresterea competentei si motivarea
echipelor sale, mentinând în acelasi timp un dialog social sustinut.
Recrutarea
ING si-a continuat politica activã de recrutare, acolo unde dezvoltarea activitãtilor sale si
reînnoirea competentelor sale o necesitã. In mod exceptional, aproape 700 de persoane au fost
recrutate în 2008. Toate aceste recrutãri au fost orientate fie spre tineri absolventi, fie spre
persoane cu experientã.
Analiza SWOT:
Puncte Tari:
-comisioane reduse(sau neexistente) la eliberare si gestionare
-conisioane mici
-existenta unor servicii aditionale
-retea mare de sucursale si bancomate
Puncte Slabe
-este card de debit
-este card national(dar are posibilitatea de a fi international prin emiterea altui card)
-eliminarea programului de reduceri nationale cu care erau invatati deja consumatorii si
care exista la concurentul principal
Oportunitati
-fluxul continuu de studenti si masteranzi
-mentinerea studentilor ca si clienti si pe viitor prin oferirea de alte servicii si produse29
• in cazul in care contul nu a fost folosit pe o perioada indelungata;
• in cazul unor debitori, conturile sunt inchise la dispozitia unui executor judecatoresc.
• la o data stabilita in cerere;
• in cazul in care o persoana este declarata iresponsabila psihic, contul sau in banca este
inghetat/inchis imediat.
-cresterea numarului de studenti dornici sa faca masterate sau studii in afara
tarii,necesitand astfel de finantare
Amenintari:
-este un serviciu usor de imitat si de alte institutii bancare
-existenta cardurilor pentru tineri care sunt valabile pe o perioada mai mare(pentru studentii
care si lucreaza) si tinerii studenti pot trece pe aceste tipuri de card-uri
-integrarea in UE face accesibile si serviciile altor banci din afara
-posibilitatea dezvoltarii de burse private
OBIECTIVE
Obiectivul major al ING este dezvoltarea fondului sau de comert pe aceste piete, in cadrul unei
strategii de parteneriat pe termen lung cu clientii sai. Strategia sa de dezvoltare durabila este
fondata pe cele 3 valori : profesionalismul, inovatia si spiritul de echipa.
Mediul extern
Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare masura similara cu cea
a celorlalte economii din Europa Centrala si de Est, totusi, în anumite privinte era mai rigida si a
avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reforma consta din Banca
Nationalaa României, care juca rolul atât de Banca Centrala cât si comerciala si din Bancile
specializate pentru investitii, comert exterior, agriculturasi economii.
Micromediul bancii
Furnizorii
De servicii materiale – Visa
30
Cea mai mare organizatie de plati detinand 57% din piata cardurilor Ea unifica mai mult de
21.000 de institutii bancare. Cardurile VISA sunt emise si sunt primite spre plata in 300 de tari si
teritorii. In total in lume sunt emise mai mult de un miliard de carduri, care se primesc in peste 22
mln de puncte comerciale. Numarul de ATM, ce eliberaza bani in numerar prin intermediul
cardurilor VISA, compun mai mult de 718.000. Numarul tranzactiilor prin cardurile VISA dupa
datele din 31.12.99 depaseste 21 mlrd. Volumul tranzactiilor este mai mare de 1.59 trilioane de
dolari.
VISA International isi incepe istoria sa in 1958, cind Bank of America a emis in California
primul card BankAmericard cu logotipul albastru-alb-galben. In anul 1970 a fost infiintata asociatia
National BankAmericard Inc., in care au intrat bancile comerciale ce emiteau BankAmericard. In
1974 compania IBANCO a fost imputernicita sa reprezinte BankAmericard Inc. in afara SUA. In
1976 IBANCO este redenumita in Visa International, iar National BankAmericard Inc. devine Visa
USA.
De resurse banesti – deponenții
În continuarea politicii sale de segmentare a pietei, douã conturi de economii destinate pietei
tinerilor. Soldurile in lei ale acestor produse s-au ridicat la aproximativ
De forta de munca
Principalii furnizori de forta de munca pentru ING sunt facultatile cu profil economic, in
special Academia ed Studii Economice Bucuresti si Institutele de Studii Economice Iasi si Cluj.
Activitatea bancara comerciala foloseste mai multi oameni decat orice alt sector din
industria de servicii financiare. Cu toate ca fuziunile cauzeaza reduceri, exista totusi o multime de
posturi libere. Expansiunea globala si serviciile curente sunt doua puncte evidente in
continua crestere si profitabilitate. Bancile participa, de asemenea, la diferite afaceri profitabile ca
sa-si continue dezvoltarea, cum ar fi managementul imprumuturilor, procese tranzactionale, ipoteci
si alte linii comerciale de produse.
Bancile se transforma in mari furnizori de servicii financiare. Introduc noi produse hibrid
pentru clientii lor. Bancile occidentale tocmai isi incep expansiunea comerciala in Romania. 31
Cu noua tehnologie existenta, bancile au nevoie de agenti comerciali si vanzatori de piata
cu experienta. Acestia trebuie sa fie familiarizati cu munca si adoptarea noii tehnologii in munca
lor.
Clientii – clientii produselor la care ne referim sunt in exclusivitate studenti, masteranzi sau
doctoranzi cu varstele intre 19 si 30 de ani, intr-unul din ultimii doi ani de studii universitare sau
urmeaza cursuri post-universitare in Romania si care sunt integralisti
Cu un portofoliu de peste 1.360.000 clienti si cu o vastã retea bancarã, care numãra 212 unitãti la
sfârsitul anului 2007, ING si-a consolidat pozitia pe piata persoanelor fizice.
Macromediul
Mediul demografic
In urma ultimului recensamant din anul 2002 s-a constatat ca numarul studentilor din
Romania se ridica la 564.000 de persoane. Dintre acestia, 447.000 de persoane sunt studenti la
facultati de stat, si restul de 117.000, studenti la facultati particulare. Aceste cifre cresc in fiecare
an, datorita evolutiei pietei muncii in tara noastra, unde se cer in special absolventi de studii
superioare. In acelasi timp, studiile devin din ce in ce mai costisitoare. Astfel, produsele bancare
pentru studenti ar trebui sa devina produse cheie pe piata bancara romaneasca, asa cum sunt si
in tarile occidentale, si cererea pentru acestea sa creasca considerabil in urmatorii 5 ani.
Mediul economic
In ultimii 5 ani, pretul la produsele educationale a crescut din ce in ce mai mult, ajungand in
2005 la o medie de aproximativ 500€/an. Trebuie luat in considerare faptul ca traiul in oricare din
centrele universitare din Romania se ridica la cel putin 100€/luna (cazare+masa), iar manualele si
materialele didactice necesare unui student ajung la cel putin 100€/an. Facand un calcul simplu,
realizam ca un student are nevoie de cel putin 1000€ pe an, iar daca studiaza in regim cu taxa, de 32
cel putin 1500€/an. In conditiile in care salariul mediu pe economie urca cu greu la 200€, ne dam
seama ca in ziua de azi, daca vrei sa ai studii universitare trebuie sa ai o sustinere financiara
serioasa. De aceea produsele bancare pentru studenti sunt foarte necesare si vor deveni foarte
utilizate in urmatoarea perioada.
Mediul cultural
Din pacate, in Romania nu exista cultura creditului. Creditele de consum, ca si oricare alt tip
de credite, nu au traditie. Purtand inca amprenta socialista pe conceptiile despre bani, majoritatea
romanilor prefera sa economiseasca indelung inainte de a face o investitie in loc sa faca un credit
avantajos. De unde atâtea temeri si atâtea îndoieli? De la începuturile noastre, pentru ca suntem
înca la debutul economiei de piata functionale, în care creditul ar trebui sa fie la fel de banal ca
mersul la stomatolog. De aceea au fost intampinate greutati in incercarea impunerii pe piata a
produselor bancare pentru studenti, tocmai din aceasta « fobie a creditelor » care ii caracterizeaza
pe romani.
Mediul institutional
ING functioneaza conform Legii 31/1990 cu privire la societatile comerciale si a Legii
58.1998, cu modificari ulterioare, precum si altor reglementari specifice.
Mixul de Marketing Bancar
Mixul de marketing este o alta componenta de care specialisti de barcketing bancar ai ING
tin cont . Ei isi pronun sa respecte cele 7 componente ale mixului de marketing si anume :
1. Elementele produsului/serviciului
2. Distribuţia - locul de prestare, spaţiul cibernetic şi timpul
3. Procesul de prestare
4. Productivitatea şi calitatea
5. Participanţii la prestare
6. Promovarea şi educarea33
7. Evidenţa fizică
34
Cap VII Creditarea bancarǎ. Persoane fizice și agenți economici
7.1 Creditarea persoanelor fizice.
7.1.1 ING Credit Card
Cel mai avantajos card de credit de pe piațǎ
• se pot face cumpǎrǎturi atȃt ȋn țarǎ cȃt și ȋn strainatate, fara comision;
• dobȃndǎ de 18% (D.A.E. 19,56%)5 pe an;
• se poate obține și o sumǎ mai mare daca persoana dispune și de alte venituri pe lȃngǎ salariul
lunar;
• nu existǎ comisioane ascunse; doar 18 lei comision de administrare anuala. Nu se percep
comisioane de analizǎ, acordare sau alte domisioane anuale.
Control asupra creditului:
• clientul stabilește rata lunarǎ : 5%, 10% sau 15% din suma ȋmprumutatǎ;
• se poate alege data la care se platește rata: 5 15 sa 25 ale lunii;
• evidențǎ permanenta a banilor prin ING Self’Bank și ING Home’Bank;
• se poate retrage oricȃnd numerar de la orice bancomat;
• ratele pot fi rambursate prin:
• serviciul de debitare directa din contul curent ING Cont’ROL;
• depunerea sumelor de bani aferente ratelor lunare la Bancomat in ING Self’Bank;
• transfer prin servicul ING Home’Bank;35
• se poare rambursa creditul ȋn avans farǎ comision de rambursare anticipatǎ.
Cel mai sigur card de pe piațǎ:
• cip-ul incorporat garanteazǎ siguranța trazacțiilor la bancomate, comericanți sau pe internet;
• optȃnd pentru serviciul SMS clientul știe in permanențǎ situația creditului;
• cumpǎrǎturi asigurate pe o perioadǎ de 90 zile, ceea ce inseamnǎ ca bunurile cumpǎrate sunt
protejate impotriva deteriorarii, distrugerii sau furtului;
Condiții de acordare și acte necesare:
• persoanǎ fizica cu un venit net lunar de minim 600 lei, prin ING Credit Card poate obține pȃna la
50.000 lei pe o perioadǎ nelimitatǎ
• fǎrǎ avans, girant sau garanții ipotecare;
• copia actului de identitate;
• acordul de consultare a Biroului de Credit;
• adeverințǎ de salariu6 sau alte documente doveditoare ale venitului;
• cerere de credit6.
5Anexa 5,66Anexa 8
7.1.2 ING Extra’Rol
Este o linie de credit atașatǎ contului curent
Caracteristici:
• limita creditului: pȃnǎ la 30.000 lei, ȋn limita a maxim 3 venituri nete;
• dobȃnda este de 21,75% pe an și este aplicatǎ doar sumei utilizate;
• acces direct la bani, farǎ a fi nevoie de o cerere suplimentarǎ;
• acces nelimitat la bani prin ING Self’Bank și ING Home’Bank;
• asigurare de viațǎ atașatǎ GRATUIT.
Costuri:
• taxa de activare perceputǎ o singurǎ datǎ atunci cȃnd se deschide ING Extra’ROL: 32 lei;
• taxa de administrare a contului, perceputǎ doar din al doilea an in valoare de 12 lei.36
Documente necesare:
• acordul de consultare a Biroului de Credit;
• adeverințǎ de salariu sau alte documente doveditoare ale venitului;
• cerere de credit.
Alte venituri luate ȋn considerare:
- 100% venituri provenite din salarii, pensie
- 100% venituri nete din activitati independente (profesii libere)
- 75% venituri nete din activitati independente (comerciale)
- 75% venituri nete din cedarea folosintei bunurilor (chirii)
- 75% venituri nete din dividende
- 75% venituri provenite din drepturi de proprietate intelectuala
- 100% venituri provenite din renta viagera pentru sportivii de performanta
- 100% venituri obtinute din indemnizatia de maternitate
- 100% venituri obtinute in calitate de Cenzor sau Administrator
7.1.3 ING Personal
Condiții:
• cetǎțean romȃn rezident;
• venit minim lunar: 600 lei;
• suma maxim obținutǎ este de 60.000 lei pe o perioadǎ de pȃnǎ la 10 ani;
• fǎrǎ avans, girant sau garanții ipotecare;
Avantaje:
• flexibilitate și discreție ȋn alegerea destinației creditului;
• rapiditate ȋn acordare și termen de rambursare confortabil:
• se acceptǎ o gamǎ variatǎ de venituri;
• comisioane atractive și transparente:
• comision de acordare la ȋnceput;
• fǎrǎ comision de administrare;
• fǎrǎ comision de rambursare anticipatǎ;
• posibilitatea de a alege data la care se face plata;37
• comoditate ȋn plata ratelor:
• fǎrǎ cozi și formulare;
• fǎrǎ nici un efort, valoarea raei fiind retrasǎ automat din cont;
• prin ING Self’Bank și ING Home’Bank se aflǎ permanent date despre cont;
• siguranțǎ și grijǎ: se poate opta pentru o asigurare de viațǎ inclusǎ.
Taxe și comisioane:
• comision anual de administrare: 0 lei;
• comision lunar de administrare: 0 lei;
• taxa de analiza a dosarului 75 lei;
• comision unic de acordare: 2% din valoarea creditului, perceput o singura data, la acordarea
creditului;
• asigurare de viata (daca ai optat pentru ea, nu e obligatorie);
• 53.80 RON taxa de inregistrare la Arhiva Electronica si 22 RON taxa de stergere, la rambursarea
creditului;
Dobȃndǎ aplicatǎ:
• dobanda promotionala preferentiala: 17,5% pe an;
• dobanda preferentiala: 19% pe an (daca optezi pentru asigurarea de viata atasata) ;
• dobanda standard: 20,5% pe an ;
7.1.4 Credit de nevoi personale cu ipotecǎ
Descriere credit:
• Un credit care permite achiziționarea unei noi case, unui teren sau modernizarea celeiexistente.
Garanția va fi cu un imobil pe care persoana contractantǎ sau oricine altcineva il are in proprietate
si vrea sa garanteze.
Avantaje:
• fara avans si fara giranti ;
• se poate obține un credit de valoare suficient de mare deoarece orice alta persoana din
familie poate deveni parte din contractul de credit ;
• se poate obține creditul in lei sau in euro, in functie de nevoile tale ;
• se acceptǎ o gama variata de venituri ;
• comisioane clare si transparente: nu se solocitǎ comision lunar sau anual de administrare;
• se poate rambursa creditul in 30 de ani;
• ipoteca de rangul 2 pe o proprietate ipotecata deja in favoarea ING;38
Condiții de aplicare:
• orice cetatean rezident roman cu varsta minima de 21 ani;
• venit net lunar pe familie de minim 1200 lei pentru creditul in lei;
• venit net lunar pe familie de minim 1800 lei pentru creditul in euro ;
• vechime in munca minim 1 an;
Caracteristicile creditului:
•Limita creditului
•Pentru creditele acordate in RON: minim 20.000 RON - maxim 900.000 RON.
•Pentru creditele acordate in EUR: minim 10.000 EUR - maxim 250.000 EUR.
•Avans minim: intre 0 si 25%, in functie de tipul creditului;
•Moneda: RON sau EUR ;
•Perioada de creditare: minim 3 ani - maxim 30 ani (termenul de rambursare nu poate depasi
termenul legal de pensionare 65 ani);
• Se poate beneficia de dobanda preferentiala daca dacǎ se opteazǎ pentru asigurarea de viata
inclusa ;
• Dobanda este variabila la 1 an, si se modifica în functie de evolutia pietei;
Taxe și comisioane:
• taxa de analiza dosar: 180 lei ;
• comision unic de acordare: 1% din valoarea creditului, perceput o singura data, la acordarea
creditului;
• asigurare viata (daca se opteazǎ pentru o dobanda preferentiala);
• Fara comision lunar de administrare;
Alte taxe:
• taxa de evaluare imobil, evaluarea efectuandu-se de catre companii agreate ING;
• taxe notariale;
• asigurare imobil – poti contracta aceasta asigurare si de la ING, la costuri competitive;
Documente necesare:
• Cerere credit;
• Copia actului de identitate;
• Acord de consultare CRB si Biroul de Credit;
• Adeverinta de salariu sau alte documente doveditoare ale; 39
• Acte de proprietate ale imobilului ce va fi ipotecat;
7.1.5 Creditul ipotecar
Descriere credit:
• un credit de valoare mare cu ajutorul caruia se primește , cu minim de efort si documente,
suficienti bani pentru a cumpǎra sau construi. o casa;
• se va garanta creditul cu ipoteca asupra casei achizionate;
Avantaje:
• fara avans la creditele in lei ;
• daca se vine cu un avans mai mare de 15% la creditele in lei se poate beneficia de o dobanda
mai mica;
• se poate obține un credit de valoare suficient de mare pentru cumpǎrarea unei case, deoarece
orice alta persoana din familie poate deveni parte din contractul de credit;
• se poate obține creditul in lei sau in euro, in functie de nevoi ;
• se acceptǎ o gama variata de venituri;
• comisioane clare si transparente: nu se solicitǎ comision lunar sau anual de administrare ;
• se poate rambursa creditul in 30 de ani;
Condiții de aplicare:
• orice cetatean rezident roman cu varsta minima de 21 ani;
• venit net lunar pe familie de minim 1200 lei pentru creditul in lei;
• venit net lunar pe familie de minim 1800 lei pentru creditul in euro ;
• vechime in munca minim 1 an;
Caracteristicile creditului:
•Limita creditului
•Pentru creditele acordate in RON: minim 20.000 RON - maxim 900.000 RON.
•Pentru creditele acordate in EUR: minim 10.000 EUR - maxim 250.000 EUR.
•Avans minim: intre 0 si 25%, in functie de tipul creditului;
•Moneda: RON sau EUR ;
•Perioada de creditare: minim 3 ani - maxim 30 ani (termenul de rambursare nu poate depasi
termenul legal de pensionare 65 ani);
• Se poate beneficia de dobanda preferentiala daca dacǎ se opteazǎ pentru asigurarea de viata
inclusa ;
• Dobanda este variabila la 1 an, si se modifica în functie de evolutia pietei;40
Taxe și comisioane:
• taxa de analiza dosar: 180 lei ;
• comision unic de acordare: 1% din valoarea creditului, perceput o singura data, la acordarea
creditului;
• asigurare viata (daca se opteazǎ pentru o dobanda preferentiala);
• Fara comision lunar de administrare;
Alte taxe:
• taxa de evaluare imobil, evaluarea efectuandu-se de catre companii agreate ING;
• taxe notariale;
• asigurare imobil – poti contracta aceasta asigurare si de la ING, la costuri competitive;
Documente necesare:
• Cerere credit;
• Copia actului de identitate;
• Acord de consultare CRB si Biroul de Credit;
• Adeverinta de salariu sau alte documente doveditoare ale;
• Acte de proprietate ale imobilului ce va fi ipotecat;
7.2 Creditarea persoanelor juridice
ING oferǎ clienților facilitǎți de credit pe termen scurt și pe termen lung, ȋn lei sau ȋn valutǎ,
cu dobȃndǎ fixǎ și variabilǎ. Oferta de creditare variza de la creditǎrile simple pȃnǎ la tranzacții
structurale, ȋn funcție de complexitatea afacerii aclientului. Se oferǎ o gamǎ de facilitǎți de
finanțare, cu termene de platǎ diferite și cu un anumit tip de comisioane7:
41
• Finanţări pe termen scurt (finanţarea capitalului de lucru):
Se oferǎ facilităţi de overdraft, avansuri pe termen scurt (de la 1 la 12 luni), scrisori de credit
sau scrisori de garanţie, precum şi facilităţi pentru scontarea titlurilor de creanţă.
Această formă de finanţare răspunde necesităţilor clienţilor ce se află într-o criză
temporară de lichidităţi. Alternativ, se oferǎ posibilitatea de a obţine condiţii de creditare mai bune
pentru furnizori, punându-le la dispoziţie linii de credit pentru emiterea de scrisori de garanţie şi
de credit.
• Finanţări pe termen lung:
Se oferǎ împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru companiile ce au planuri
investiţionale sau doresc să achiziţioneze alte corporaţii, venind astfel în ajutorul clienţilor care
au strategii de expansiune.
Se pune la dispoziţia clienţilor astfel de facilităţi de finanţare după ce specialiştii
previzionează fluxurile de lichidităţi şi studiază viabilitatea planurilor de afaceri. În cazul în care
clienţii decid să utilizeze alte forme de împrumuturi pe termen lung (de exemplu emiterea
de obligaţiuni corporative , împrumuturi sindicalizate), se pot intermedia împrumuturi -
punte până în momentul în care finanţarea poate fi angajată.
7Anexa 742
Recommended