N t. 107. Biblioteca poporalii a Asociaţiunii.

ION CONSTANTIN BRÎÎTIANUde

O . S r i E i l .

S i b i i u , 1922 Editura »Asociaţiunii«

S---- --------------■ ^ --- :---------şAsociaţiunea pentru literatura română şi cultura po

porului românîntemeiată, la lstfl.

ţ?ţ--------------------------. ' ■■■■,. ■ -.'ir —---------- ----- -®

PREŞEDINTE DB ONOARE •M. Sa Regele FERDINÂND I.

Preşed. activ: • Vicepreşed. activ:Andreiu Bârseann Dr. Yasile Suciu

senator, membru şl - mitropolit de Alba-„Academiei Române“ Iulia şi Făgăraş

Comitetul central al »Asociaţiunii« numără 30%de fruntaşi din toate păturile societăţii româneşti

W “ E de datoria. %'eămLJfwi; Român să sprijiniască »Asobiaţiunea*, abonând publicaţiite-ei şi în^criindu-se de membru. ■ .

T a x e le d e m em brii su n t u rm ătoare le :membru fondator, al Casei Naţionele,

,.„, rodată pentru totdfeatjna:. . . . membru fondator al Asociaţiunii, odată

pentru-totdeauna .......................membru pe viaţă al Asociaţiunii, odată

pentru totdeauna . .......................membru activ al Asociaţiunii, anual membru ajutător al Asociaţiunii, anual

,1000 Lei

400 Lei

200 Lei 10 Lei 2 Lei.

\

N r. 107

ION

Sibi i

Biblioteca poporală a Asociaţiunii.

j

CONSTANTIN BRATIANUde

O. S U 1 E A

BCU Cluj-Napoca

IIII IIIRBCFG201504494

i, 1922. Editura »Asociaţiunii«.

Rostul acestei pomeniri *),9 Fost-a om trimis dela Dumnezeu, numele lui

Ioanu. (Sfânta Evanghelie alui Ioan cap I, vers. 6.) Nu putem începe istoria vieţii făuritorului României de ieri şi a pregătitorului României întregite ţie astăzi, decât prin aceste cuvinte ’dumnezeeşti ale Sfintei Scripturi. A fost ceva profetic, mai mult: ceva dumnezeesc în vieaţa acestui om, — e pyrea puţin dacâ-i zicem mare, de aceea trebuie să-l numim providenţial. Vieaţa lui cuprinde, precum vom vedea, un veac întreg de nădejdi, de lupte şi de biruinţe fără seamăn pentru Români. Nu intri o sută, dar nici în multe sute de ani nu ne-a fost dat să avem un om ca dânsul. Prin faptele şi toate alcătuirile lui, el şi astăzi e viu în mijlocul nostru. Nimic nu poate fi, deci, mai

*) Această lucrare s’a făcut în 1921 cu prilejul centenarului naşterii marelui bărbat. Se tipăreşte abia astăzi din cauza greutăţilor tehnice, înlăturate abia acum de editură, păstrând întru toate forma dintâiu a lucrării. Numai la capitolul «Ion Brătianu şi Românii din Ardeal« am făcut unele schimbări reclamate de publieaţiunile mai nouă. • '

AUTORUL.1*

4

interesant decât cunoaşterea, mai înălţător decât preţuirea, şi mai folositor decât urmarea virtuţilor şi a faptelor lui mari.

, Ga- ş i Sfântul din Evanghelie, al cărui nume l-a puttat cu aţâţai vrednicie% Ion Constantin Bră- tianu a. fost înainte mergătorul şi vestitorul minunii celei mari ce ne-a hărăzit Dumnezeu în zilele noastre spre mai marea Sa mărire şi spre folosul înttegei omeniri: întregirea noastră naţională.

De aceea nu putem slăvi în deajuns amintirea lui.

Din copilăria şi anii de învăţătură ăi lui Ion Con stan ti n Brătianu.I. C. Brătianu s’a născut în Piteşti la 28 Iunie

1821, anul sculării şi căderii năprasnice a Domnului Tudor din Vladimirii Gorjului, ca .al. cincilea copil al boierului de ţară Constantin numit, şi »Dlncă« şi al soţiei sale Anastasia, zisâ »Sica«, şi născută Tigveanu. ...

Boierul, »Dincă« Brătianu, suflet,; ales;, şi,-a dat seama că e o rară fericire .să ai o familie bună, de aceea s’a şi îngrijit în chip cu totul deosebit de oreşterea copiilor săi.: Fiul .său. cel mai mare, Teodor a ajuns colonel, pe urmă ispravnic, deputat şi membru al Comisiei dela. Focşani pentru unire. Al doilea fiu a! său a fost Dumitru, cunoscutul fruntaş al mişcării pornite pentru renaşterea României,. cu al cărui nume ne vom întâlni încă de multe ori. Despre Ion am amintit mai înainte. — Dintre cele ;patru fiice ale sale cea dintâiu Maria ş’a călugărit sub numele de Maximila, ajungând stariţă la Osto.v (Călimăneşti) şi Văleni., ca o dovadă grăitoare

6

dp credinţa cea vie în Dumnezeu şi alipirea cea sfântă către biserică, — virtuţi ce au strălucit întotdeauna la vatra familiei Brătianu. Celelalte trei s’au măritat, devenind vrednice soţii şi bune mame de familie. Şi anume: Ana, măritată cu Furduescu, Zinca, cu Gheorghe Enescu şi Cleo- patra, cu Lerescu, apoi cu Cecropide.

Dacă vrednicia copiilor este mândria părinţilor, rareori s'a putut mândri cineva cu copii mai vrednici ca boierul »Dincă« şi soţia sa Sica.

Despre a^est »Dincă« mai ştim că iubiâ mult codrii şi munţii Argeşului şi ai Oltului, De dragul lor părăsiâ uneori mănoase moşii dela câmpie, simţind că se usucă şi piere, departe de munţii strămoşeşti'. (Vezi minunatele »Din amintirile altora şi ale mele« de Ion I. C. Brătianu în revista »Cugetul Românesc« No. 7 din Octomvrie 1922, pag. 3).

Dragostea de înălţimile curate ale firii îl va fi îndemnat de bună seamă să facă totul pentru înălţarea familiei sale în vaza cea mai mare a neamului românesc întreg.

In vârstă de patru ani şi jumătate el trimite pe fiul său Ion la şcoala din Piteşti. Dascălul grec Tănase Veropolfi însă îl trimite numai decât acasă, zicând că n’are ce face cu acest

7

învăţăcel, deoarece el nu ştie încă nici să vor- biască cum se cade. A uitat, bag seama, dascălul grec că astfel de .copii »muţi«, ,când ajung să vorbiască şi ei mai târziu, pun întreaga lume în uimire cu înţelepciunea şi frumuseţea cuvintelor lor.

Aşâ e totdeauna când Dumnezeu înalţă pe cei smeriţi şi dă graiu celor »muţi«.

In casa lui »Dincă« Brătianu din Piteşti a fost primit între alţii însuşi generalul rus Pavel Kisseleff, ocârmuitorul ţărilor române, dela cărei a rămas vestitul »regulament organic«. Dela aghiotanţii acestui general a învăţat, jucându-se, ruseşte tânărul şi nepricopsitul Ioan, cu care am văzut că dascălul grec Veropolu nu ştia ce să înceapă. Poate că nici nu-şi da seama mintea cea crudă a băiatului, de ce mare folos îi va fi mai

, târziu, în vieaţă cunoştinţa acestei limbi, precum şi a altora, pe cari le-a învăţat cu mare sâr- guinţă. Vorba strămoşească: »Câte limbi vorbeşti, atâţia oameni preţueşti«. (Quot linguas cales, tot homines vales).

Ceeace n’a făcut însă numitul dascăl grec, a făcut cel român (Simonide), un însufleţit învăţăcel al marelui dascăl ardelean Gheorghe

u% i

Casa Brătienilor clin Piteşti.

/

Lazăr, care a deşteptat şi în sufletul tânărului Ion o nemărginită iubire" de ţară. . _ '

Această iubire de ţară l-a îndemnat să viseze din copilărie desrobirea Românilor din Ardeal, şi să-şi aleagă cariera armelor, ca una cai-e avea să fie de cel mai mare folos ţării sale. In 3 Aprilie 1838, adică în vârstă de 17 ani, el este, după trei ani de serviciu, »praporcic« (sublocotenent), punând pe toţi în uimire prin purtările sale alese. Văzându-i aceste purtări, Vodă Alexandru Ghica a spus celor dimprejur aceste mult însemnătoare cuvinte despre tânărul Ion: »Să ştiţi că are să-iasă ceva din ofiţeraşul acesta!«

Pentru a-şi desăvârşi învăţătura primită în ţară, el plecă apoi în străinătate, Ţinta lui eră Parisul, . oraşul lumină. Dar fiindcă stăpânirea rusească de atunci nu vedea cu ochi buni călătoriile şi învăţăturile în acest cuib al revoluţiilor, el şi-a făcut paşaportul pentru Geneva Şviţerei.

Ajuns în oraşul lumină cu fratele său Dumitru, el se puse la învăţătură cu tot dinadinsul în şcoala de stat-major ce o urmă. Aveâ dascăli cu mare nume ea : Jules Michelet, Edgar Quinet, Polonul Mickiewicz şi alţii. .

Unul din aceşti dascăli (Quinet) spunea învăţăceilor săi în 1842 săseferiască de »somnul

10

sufletesc«, fiindcă e luai primejdios decât cel trupesc. Când se înstăpâneşte acest somn, totui lâncezeşte, totul amorţeşte. Dovadă Spania, care odinioară eră ţara cea mai puternică şi mai înfloritoare, unde niciodată nu apunea soarele, dar care, toropită de acest somn, s’a ticăloşit şi prăpădit ca vai de ea. Cu glas profetic strigă

_ mai departe însufleţitul descăl: deşteptaţi - vă! Lumea e nouă pentru oameni noui şi e o fericire pe care mulţi v’o pizmuesc că sunteţi fiii unei ţări, care poate încă să aleagă între începutul căderii şi urmarea zilelor de mărire.

Cu astfel de învăţături înalte şi îndemnuri măreţe se hrăniâ sufletul tânărului Ion Brătianu şi al tovarăşilor săi. i

In 1843 el se îmbolnăvi greu de piept, încât a trebuit să stea multă vreme să se tămă- duiască la Ems. Aici făcu cunoştinţa nobilei familii de Galhau, care avea să-i fie de atâta folos şi ajutor în clipele cele mai grele şi mai însemnate ale vieţii sale.

In anul următor (1844) îi veni trista ştire că tatăl său Dincă a murit. El vine pe câtva timp. în ţară, apoi după regularea afacerilor sale familiare şi militare plecă din nou la Paris pe un timp de trei ani,

4

11

Reîntors la Paris, el înfiinţează cu fratele său Dumitru, cu fraţii Goleşti, cu C. A. Rosetti, cu Caracaş, cu Vârnav, Alecsandri ş. a. o societate sub conducerea marelui francez Lamartine. pentru a luptă din toate puterile spre binele neamului. (Vezi »Lui Ion C. Brătianu« 1821—1921, voi. I, 1821 1866, pag. 1—13).

De toţi aceştia şi de alţii avea să-l lege o prietenie de o vieaţă întreagă, precum , se va vedea din cele următoare.

w

Stări din ţară în această vreme.înainte de a urmări mai departe vieaţa şi

faptele lui Ion Constantin Brătianu, e bine să ne oprim puţin la stările din ţară în această vreme, să vedem ce a găsit el la întoarcerea sa din Paris şi ce măsuri a luat pentru îndreptarea lor?

Cheltuelile lungului şi nenorocitului răsboiu ruso-turc 1806—1812 se ştie că le-am plătit moi prin pierderea Basarabiei în acest din urmă an. Cei tari se împăcară pe socoteala noastră, a celor slabi. Spun martorii vremii că la sfâşierea Basarabiei dela sânul ţărei-mame a fost un plâns şi un vaer nemai pomenit. Săptămâni întregi înainte de ceasul dureroasei despărţiri, sătenii din stânga Prutului treceau în dreapta lui ca să-şi ia rămas bun dela părinţi, fraţi, rude, prieteni şi cunoscuţi. Iar în ziua nenpro- citei despărţiri, dela izvorul Prutului şi până aproape de gurile lui, eră întreg poporul moldovenesc înşirat pe cele două maluri, îmbrăcat în baine de sărbătoare, dar în suflet mâhnit ca la

(

13

înmormântare. De atunci se va ; fi - scornit cântecul:

Prutule, râu blestemat, '■■■■_:■Face-te-di adânc şi lat!

Al doilea răsboiu ruso-turc, deşi a. ţinut mai puţin '(1828—29), totuş n’a fost mai norocos

'pentru noi. Timp de şase ani (1828—34) armată rusească a ţinut ocupate ţările române, jăfuin- du-le într’un mod îngrozitor. N’a fost destul ciuma, holera şi foametea care seceră zi de zi mii de vieţi omeneşti, precum n’a fost deajuns boala de vite, care a făcut oamenilor pagube nesocotite. A trebuit să pună vârf lâ toate acestea răutatea duşmanului. Pentru nevoile armatei lor Ruşii cereau mii de care cu boi şi cai, iar când nu mai erau vite, înhămau şi> pe bieţii oâmeni. Peste 30.000 de Români fură luaţi dela lucrarea câmpului pentru a sluji ca vite de tras. Cei mai fericiţi fugiau în munţi unde nu aveau altă hrană decât scoarţele copacilor. Şi când bieţii Români se jăluiau de pacostea ce a dat peste ei, ; generalul rus Iol- tuhin şi alţii ca el răspundeau cu îngâmfare : »Nu- mi pasă, cine tace slujbele, oamenii sau dobitoacele; numai cât poruncile să fie . îndeplinite.« [Vezi A. D. Xenopol, Istoria partj-

l i

delor politice în România, voi. 1. (al. IX;lea al istoriei Românilor) dela origini până la 1866. Bucureşti, Albert Baer 1910, pag. JL45—6.]

Nu-i cruţă pe Români nici propria lor stăpânire. Măi ales pe datornici şi pe cei ce nu puteau răspunde dările îi pedepsiau cu cele mai straşnice chinuri.- Ii ţineam cu ochii în soare ori le punea câte o bârnă peste pântece. Pe alţii îi spânzurau cu capul în jos ori le dădea fum, până când ameţiau de cap sau cădeau morţi. Oamenii săi'ăciră cu totul, încât nu mai aveau nici ceaun sau căldare să-şi fiarbă mămăliga. Câte cinci-şase familii nevoiaşe se adunau în câte un bordeiu să-şi facă mămăliguţă în vre o căldare ce le-a mai rămas. In dosul bordeiului eră totdeauna o gaură după cuptor, pe unde să poată scăpă cu fuga dinaintea zapciilor ori a vătăjeilor care totdeauna veniau să-i stoarcă de bani ori să-i bată.

Cu drept cuvânt se jăluiau ţăranii în divanul ad-hoc al Moldovei din 22 Septemvrie 1857 prin rostul marelui boier Constantin Hurmuzaki cu asemenea cuvinte: »Că numai noi biruri grele pe cap am plătit, oameni de oaste numai noi am dat; ispravnici şi judecători, privighetori şi jandarmi numai noi am ţinut; drumuri,

15

poduri şi şosele numai noi am lucrat^ . . . clacă de voie şi fără de voie numai noi am dat, ia Jidovii arendaşi, ca să ne sugă toată vlaga, numai noi am fost vânduţi; băutură scumpă* şi otrăvită numai noi am băut; pâine neagră şi amară, udată cu lacrimi, numai noi am mâncat; bătălii—şi resmeriţe când au fost, tot greul numai noi l-am dus; oşti când au venit, noi le-am hrănit, noi le-am slujit, noi le-am purtat; că cel cu putere ţara părăsiâ, peste hotare treceâ. Ţara asta nici băi, nici măestrii nu are, toată bogăţia, tpată îmbelşugarea braţele şi sapele noastre o aduc. Cât e Dunărea de mare şi de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări şi peste hotare, acolo se preface în râuri de aur şi de argint şi curg iarăşi înapoi de se revarsă în ţara noastră, iar noi mici rân- duială, nici dreptate nu am avut. Când ne-am jăluit, când ne-am tânguit, păsurile când ne-am spus, ispravnicul ne-a bătut, privighetorul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, zapciul ne-a bătut, vătăjelul ne-a bătut, vechilul ne-a bătut, posesorul ne-a bătut, boierul de moşie ne-a bătut; cine s’a sculat mai de dimineaţă, cine a fost mai tare, acela eră mai mare. — Boierescul erâ odinioară şese apoi douăsprezece zile, dela răsă

16

ritul până la ’ asfinţitul soarelui. Acum lucrăm din primăvară până în toamnă; lucrăm cât zice legea şi mai des şi peste lege; lucrăm şi nu mâi mântuim. Când. treci pe lângă holdele noastre, ţi se rupe inima; ogoarele ne rămân în paragină, păpuşoii ni se îneacă în buruiană şi rămân necopţi de îi bate bruma; cei boiereşti aşezaţi de noi în coşare, şed ca aurul de frumoşi. înainte de reglement săteanul aveâ 10, 15 şi 20 de fălci; ridicam vite, ne prindeam nevoia; cu reglementul munca ni s’a împovărat, iar pământurile s’au micşorat. Noi unii la facerea legii acesteia, nici la cealaltă nu am fost chemaţi, nici întrebaţi, nici la vre-o învoială nu am stătut«.

In urmare, ţăranii cer să înceteze aceste sarcini şi nedreptăţi strigătoare la ceriu, să se desfiinţeze robia, ca ei să nu mai fie ai nimănui, numai ai ţării. (Vezi Xenopol loc. cit. pag. 36x5—7.)

încercări de îndreptare.In faţa acestor triste stări, cari ne amintesc

de robia egipteană a poporului evreesc, nu e mirare că s’au mişcat inimile unor boieri mai simţitori, înduplecându-i să facă ceva pentru uşurarea sorţii bieţilor ţărani.

Astfel la cinci ani după răscoal^ lui Tudor, îne1826 boierul Constantin Radovici din Goleşti înfiinţează o societate secretă pentru ajutorul neamului. Această năzuinţă se iveşte din nou cu mai multă putere în noua societate: »Dreptate-Frăţie«, care se putea făli cu membri ca: Ion Câmpineanu, Ion Ghica, Nicolae ţîălcescu, Dumitru Bolintineanu, Cesar Boliac, Al. G. Go- lescu, Filipescu, Căpitan Tell şi alţii.

Aceşti membri se adunau regulat la librăria lui C. A. Rosetti şi Vinterhalder, cetiau, discutau, puneau lumea şi ţara la cale. Asemenea făceau şi cei grupaţi în »Societatea literară« de şub conducerea poetului^Iancu Văcărescu. .

Reîntorşi din Paris, fraţii Brătianu (Dumitru şi Ion) întră şi ei în societatea »Dreptate-Frăţie,«,

2

18

aducând cu e i : hotărîre, îndrăsneală, spirit de jertfă, avânt.

Intâiu încercară să câştige pe însuşi Domnul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu pentru ideile şi reformele lor. Când au văzut că acesta e protivnic, ei s’au pus ' pe lucru şi fără de el. Membrii şi-au împărţit, deci, ţara întreagă pe judeţe, între ei, să facă pregătirile trebuincioase nouei constituţii. Ion Brătianu şi C. A. Rosetti au rămas în Bucureşti, unde eră mai greu să lucrezi neobservat de nimeni; cel dintâiu prin şcoale, al doilea printre negustori.

Oricât ar fi tăinuit revoluţionarii mişcările lor, Vodă Bibes.cu le-a dat de urmă şi i-a pus pe toţi pe listă să-i prindă şi să-i lege., Cei dintâi au fost, fireşte, Brătianu şi Rosetti. Revoluţia eră să isbucniască în ziua de 9 Iunie în mai multe locuri deodată: la Islaz, la Bucureşti, la Rahova, la Vâlcea. La Islaz a şi isbucnit. Preotul Şapcă a cetit noua constituţie şi i-a jurat pe oameni pe ea. La Bucureşti a întârziat puţin. Ga să nu fie cunoscut şi să se poată strecură mai neobservat prin mulţime, Ion Brătianu şi-a ras barba şi mustăţile, purtând şi ochelari albaştri.

Dacă matadorii (Brătianu şi Rosetti) n’au putut fi prinşi, au fost prinşi în schimb alţii.

19

r Cazărmile gemeau de »revoluţionari« prinşi.; Bucureştii şi împrejurimile ferbeau de neastâmpăr

Totuş Vodă Bibescu eşiâ şi în 11 Iunie, ca de obiceiu la plimbare, ca şi când nimic -riu s’ar pregăti. Atunci cineva a descărcat un revolver

. asupra lui. Când să porniască cercetări să dea -de făptuitor, aude clopotul dela Mitropolie tras prelung într’o dungă. Era semnalul de alarmă.

In Lipscani, dinaintea prăvăliei lui Dumitru Danielopolu (astăzi »Au gout Parisien«), Magheru şi alţi tineri, suiţi pe nişte mese, cetiau poporului noua constituţie. In răspântia dela Sft. Gheorghe, Ion Cătina făcea acelaş lucru.

Ţăranii năvălind din împrejurimi în Capitală : strigau şi ei: »Dreptate! Dreptate!«

.Ce drepturi cereau aceşti răsculaţi? Care erâ noua constituţie?

Această constituţie cuprindea următoarele \ 22 puncte:

1. Neatârnarea administrativă şi legiuitoare - a ţării \pe temeiul vechilor aşezăminte a lui . Mircea şi Vlad V. 2. Egalitatea drepturilor politice. 3. Contribuţiune generală (toţi să plă-' tiască dare). 4. »Adunanţă generală« (dietă) cu reprezentanţii tuturor stărilor societăţii. 5. Domn responsabil ales pe câte cinci ani. 6. Impuţi-

20

narea listei civile, deci încetarea oricărui mijloc de corupţiune. 7. Responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor publici. 8. Libertatea absolută a tiparului. 9. Orice răsplată o dă ţara, nu Domnul ca până acum. 10. Dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi. 11. Gardă naţională. 12. încetarea dreptului mănăstirilor închinate de a mai trimite bani în străinătate. 13. Eliberarea clăcaşilor. 14. Desrobirea ţiganilor. 15. Représentant Român la Constantino- pole, nu Grec ca până acum. 16. Instrucţie (învăţătură) egală şi întreagă pentru toţi Românii.17. Desfiinţarea rangurilor titulare fără slujbe.18. Desfiinţarea pedepsei cu bătaie. 19. Desfiinţarea pedepsei cu moarte. 20. Aşezăminte penitenciare unde să-şi ispăşiască cei vinovaţi păcatele şi de unde să iasă îndreptaţi. 21. Drepturi egale cu ale Românilor pe seama Evreilor şi altor străini. 22. Convocarea unei »adunanţe« cu scop de a vota constituţia ţării~pe temeiul acestor 22 de articole.

Acestei nouă constituţii i s’a băgat de vină că nu s’a potrivit cu nevoile ţării şi că ar fi fost făcută de un om străin, necunosdător al împrejurărilor delà noi. In deosebi se spune că alegerea Domnului tot la cinci ani ar fi fost cea

21

mai mare greşeală ce s’ar fi putut face, deoarece relele ce au bântuit ţara au venit mai cu seamă din deasa schjmbare a Domnilor. In Muntenia s’a schimbat Domnia în jumătatea dintâi a veacului trecut de 15 ori, iar în Moldova de 14 ori. Asemenea se zice că ar fi fost mare greşeală dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege pe dregătorii săi in tr’un timp când poporul nostru încă nu eră pregătit pentru aşa ceva. S’ar puteâ spune multe şi despre drepturile C£ se cereau pe seama străinilor. (Vezi Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu priviri, asupra desvoltării politice a României sub Domnia lui Carol I., voi. I. 1866 —1876, Bucureşti, editura Socec, 1897, pag. 46).

Orice s’ar spune, însă trebuie să se recunoască, ce pas însemnat înainte înfăţişează această constituţie faţă de trecut. In gândul făptuitorilor ei, ea şi întreaga mişcare dela 1848, erâ o firească urmare a celei din 1821, pornită de Domnul ţăranilor Tudor. Aşa o priviâ Niculae Băl- .cescu şi alţii din vremea sa.

Revoluţia din 1848.Cu negustorii şi ţăranii răsculaţi în frunte,

Ion Brătianu pătrunde în curtea domnească a Bibescului, cerând: »Constituţia! Sfânta Constituţie!« De voie, de nevoie, Vodă se învoieşte şi făgăduieşte totul. Poporul la îndemnul lui Brătianu nu se mulţumeşte cu atât; el cere schimbarea cârmuirii. La 11 Iunie Voevodul Gheorghe D. Bibeşcu primeşte noua constituţie şi în 14 abdică (părăseşte Domnia), lăsând în locul lui un »guvern vremelnicesc«, în frunte cu mitropolitul Neofit ca preşedinte. Secretarii acestui guvern erau: C. A. Rosetti, N. Bălcescu, A'. G. Golescu şi I. C. Brătianu.

întâia hotărîre a noului guvern a fost statornicirea steagului românesc cu cele trei colori de astăzi şi cu deviza »Dreptate-Frăţie«. Alte hotărîri au fost: desfiinţarea rangurilor, a cen- surii, a băuturii, a pedepsii cu moartea, apoi înfiinţarea gardei naţionale.

Pentru sfinţirea noulu'i steag românesc s’au adunat în 15 Iulie pe câmpia Filaretului vreo

23

20.000 oameni în frunte cu mitropolitul şi guvernul. Tipografii lui C. A. Rosetti şi Vinter- halder avură atunci bunul gând să prăsnuiascâ libertatea tiparului, tipărind în teascurile purtate pe un car o poezie pe care o răspândiau cu miile în mulţime. Poezia începeâ aşa:

Ce glas măreţ răsună ? 'Poporul se adună.

. Prin sfânta libertate Se simte fericit.Şi toţi se strâng în braţe,Căci toţi s’au înfrăţit.

Numai mitropolitul Neofit şi unii boieri erau cu inima îndoită şi se feriau să jure pe cele 22 puncte .ale constituţiei, până când ele nu vor fi încuviinţate de Sultanul Turciei.

In amintirea neuitatei serbări dela 15 Iulie câmpia Filaretului de atunci, — acum »Parcul Carol«, unde se ţin expoziţiile în Bucureşti, — s’a numit »Câmpia libertăţii«, după cum s’a numit şi la Blaj în 3/15 Maiu a aceluiaş an »Râtul Grecilor« cu aeelaş nume falnic, pe care-1 poartă şi astăzi.

Cu nouăle schimbări, mai ales cu împroprietărirea ţăranilor care s’a făgăduit, nu erau mulţumiţi unii boeri. Ei au îndemnat piş

X

24

ofiţerii Odobeseu şi Solomon să vină cu armată asupra noului guvern, să-l prindă şi să-l lege, ceeace s’a şi încercat. In ziua de 19 Iulie numitul Odobeseu cu ostaşii săi înconjură casa, unde erau adunaţi membrii noului guvern la sfat, zicându-le: »In numele proprietarilor vă arestez«. Dar nu i-a putut arestâ pe toţi. Intre cei ce-au scăpat a fost şi Brătianu, care în câteva clipite ridică o mare mulţime ■ de oameni din mahalale şi înaintează la palat să-şi scape din prinsoare tovarăşii. Aceasta nu s’a putut întâmplă fără vărsare de sânge. Precum ne spune Ion Ghica unul din ̂ martorii acestor triste întâmplări, în acea zi au murit 13 oameni din popor şi ostaşi. Acesta a fost botezul de sânge al libertăţii româneşti, care ar fi fost prea frumoasă să se poată dobândi atât de uşor.

Dar boierii, mai ales mitropolitul Neofit, nu se astâmpără cu una cu două. Pe faţă se arată că sprijineşte noul guvern, al cărui preşedinte eră, dar în dos purtă corespondenţă cu Ruşii şi cu Turcii, îndemnându-î să intre în ţară şi să pună odată capăt răsturnărilor pricinuite de noul guvern. Mitropolitul mai des scriâ consulului rus dela Iaşi Kotzebue. Acelaş lucru îl făceau şi ceilalţi boieri. Ca să isbutiască mai de

25,

grabă, boierii au pus pe unii şi pe alţii să svoniască: ba că Ruşii au trecut Prutul, ba că Turcii sunt la Dunăre; unii spuneau chiar că ar fi văzut Muscali la Focşani. Nefiind drumuri, poştă, telegraf şi telefon cum e astăzi, eră greu să ştii adevărul. Lumea se înfricase şi înşişi membrii guvernului »vremelnicesc« nu ştiau ce să facă. In sfârşit hotărăsc să trimită pe Ion Brătianu la Focşani să afle adevărul. Intr’aceea ceilalţi miniştri atâta s’au înfricat de o veste ce le-a adus-o vicleanul mitropolit Neofit, încât fără să-l mai aştepte pe Brătianu dela Focşani, ei au luat-o la sănătoasa spre Târgovişte. Cel dintâiu Care a fugit, a fost Ioan Eliade Rădulescu, cunoscutul scriitor, numit şi părintele literaturii române. In zadar s’au împotrivit Goleştii, Nicolae Bălcescu şi Rosetti arătând datoria guvernului de a rămâneâ în loc între orice împrejurări. Frica a fost mai mare decât înţelepciunea.

Locul guvernului fugit l-au luat caimacamii (locţiitorii de Domnie): Banul Teodor Văcărescu şi vornicul Emanoil Băleanu, cari au pus în slujbe pe vechii sbiri dinainte de 11 Iunie. Unul dintre aceştia, căpitanul Costache strigă în gura mare: »îmi voiu împleti biciul cu piele de Român, îmi voiu zugrăvi şeaua cu sânge de Român, ca

26

să ţină- Românul bine în minte, ce pate libertatea, când se încearcă să vină pe aici!«

Reîntors dela Focşani, unde a văzut că nu e nici o primejdie şi tot ce se spusese erau curate născociri puse la cale ca să înspăimânte lumea, care nu i-a fost mirarea lui Ion Rrătianu, aflând că tovarăşii săi de guvern au fugit din Bucureşti, fără să mai aştepte sosirea lui. Ca şi mai înainte la 19 Iulie, el ridică şi de astădată vrea 40.000 oameni cu preotul Ambrozie dela Episcopia Buzăului, poreclit »Popa Tun«, şi pătrunde cu ei în curtea Mitropoliei, unde erau caimacamii cu armata lor. Din norocire ostaşii încă se alătură la popor şi, în urmare, n’a fost greu lui Brătianu şi poporului să ceară înlăturarea caimacamilor şi reîntronarea constituţiei.

Văzându-se Brătianu din nou stăpân în ţară, trimite după tovarăşii săi de guvern, fugiţi la munte, să vină în Capitală, căci a trecut primejdia. Ei şi revin, dar în curând încep certurile între ei. In deosebi Eliade Rădulescu, care eră foarte arţăgos şi certăreţ le făcea multe necazuri, scornind acuş despre unul, acuş despre altul lucruri neadevărate, ca să-i învrăjbiască şi să-i stăpâniască. O neînţelegere între Eliade şi Brătianu a fost şi din pricina dietei,-care avea

27

să voteze constituţia. Eliade ar fi voit.'ca% această dietă să fie alcătuită din 100 boieri, 100 negustori şi 100 ţărani. Brătianu şi soţii lui ziceau să nu fie alcătuită această dietă numai din cele trei clase, ci din toate clasele poporului român.

Guvernul s’a mai îngrijit apoi să plece crainici în toate satele şi să lămuria,scă poporului rostul nouelor libertăţi. Anume că şi omul din popor e făcut după tipul şi asemănarea lui Dumnezeu ca şi boierul. Să nu mai sufere, deci, să fie bătuţi de nimeni. Mai departe că de acum înainte şi ei vor fi proprietari, nu numai muncitori pe palma de pământ ce le-o miluiau ciocoii. Ii învăţau apoi să se simtă şi să se poarte şi ei ca oameni adevăraţi cu alţi oameni. Să lase obiceiurile slugarnice. Să nu mai amin- tiască de lacrimi ferbinţi, de genunchi plecaţi, de sărutări de mâini la scări ori pe la uşi. Să vorbiască deschis, cu fruntea ridicată, doar şi ei sunt oameni.

Făuritorii revoluţiei dela 1848, dâncfu-şi seamă că ţărănimea este cheia de boltă a ţării, au încercat s’o împroprietăriască, de aceea a ales o comisiune a proprietăţii din boieri şi din ţărani cu scopul de a înfăptui punctul 13 din constituţie (eliberarea -'elăcaşilor) prin împărţirea pă

28

mântului. Dar boierii se împotriviră amarnic. Ei strigau în gura mare că ceeace se plănueşte este comunism, furt, ba chiar răpire ne mai pomenită, de aceea scriau neîncetat la Turci şi la Muscali, să vină odată în ţară şi să facă rânduială, căci altfel se prăpădesc. Revoluţionarii români erau încurajaţi de Francezi şi de Englezi.

înainte de a intră armata turcească în ţară, vin trimişii Sultanului Suleiman Paşa şi Emin Effendi, cari se conving că poporul român doreşte din tot sufletul constituţia. Totuş mai târziu Omer Paşa capătă ordin să ocupe Bucureştii împreună cu generalul rus Liiders şi să resta- biliască regulamentul organic răsturnat de revoluţionari prin cunoscuta lor constituţie.

In faţa acestora, părerile celor dela guvern erau împărţite. Brătianu, Bălcescu şi C. A. Rosetti erau pentru împotrivire cu arma în mână contra Turcilor şi Ruşilor. Ghica credeâ că e mai bine să se retragă în Ardeal, unde să se unîască cu Iancu, cu Axente ori cu Buteanu şi să lupte împreună pentru neam şi lege.

Urmarea a fost că intrând o armată turcească în Bucureşti de 12.000 oameni, după o scurtă împotrivire a celor 150 pompieri pe dealul

Spini, se restatorniceşte domnia regulamentului organic sub caimacamia lui Constantin Canta- cuzino, iar pe foştii guvernanţi îi împrăştie în toate părţile. Eliad, Teii şi N. Golescu sunt trimişi pe la Turnu-Roşu în Ardeal. Fraţii Băl- cescu (Nicolae şi Constantin), fraţii Brătianu, Cezar Boliac ş. a. sunt escortaţi la Giurgiu, unde sunt'îmbarcaţi pe o ghimie (corabie) turcească şi porniţi în susul Dunării sub bună pază. Prin dibăcia Doamnei C. A. ,Rosetti aceştia isbutesc să scape. (Vezi „Lui Ion C. Brătianu“ 1821—1921 pag. 22—58.)

30

Ion Constantin Brătianu în tinereţe.

în pribegie.După, cele povestite s’ar părea că revoluţia

dela 1848 ,n’ar fi fost de nici un folos. Adevărat că folos practic, deocamdată, ea n’a adus, numai grele încercări şi suferinţe. A adus însă nespuse foloase sufleteşti, întrucât ea a făcut să încolţiască idei şi păreri nouă în sufletele româneşti.

Părăsind revoluţionarii noştri ţara, ei. deteră Românilor sfaturi ca acestea : »Credinţă, inimă şi răbdare, iată tot ce vă cerem în ' numele suferinţelor voastre, în numele libertăţii şi al României întregi. Staţi liniştiţi, căci tiranii ce văd bine pieirea lor, vă întind curse. Suferiţi durerile, suferiţi răstignirea, suferiţi să vă împungă coastele, să vă adape cu fiere; căci va trece şi paharul acesta şi învierea va fi a voastră«. Mai departe ei făgăduiau deosebit că nu vor lepădă din mână toiagul pribegiei, până ce nu-şi vor da cu toţi Românii sărutarea invierii.

Cu găndjjl şi inima atât de înălţate plecară revoluţionarii noştri la drum. Ion Chica la Con- stantinopol, Ion Maiorescu la Frankfurt în Ger-

32

m ania, A lexandru G. G olescu la Paris în Franţa. Aici se adunară în curând cei m ai m u lţi revoluţionari, fiindcă între toate ţările, Franţa e cea m ai prim itoare şi cea m ai bucuroasă d e înoiri fo lositoare. D e aici tr im it e i un p rotest adresat su ltan u lu i de M em brii gu vern u lu i »vrem eln icesc« şi de ceila lţi pribegi.

In acest tim p ei au scris ş i au um blat foârte m u lt stârnind pretutindeni in teres pentru n eam ul rom ân esc. D in aceasta a eşit un m are bine. Străinătatea, care nu n e cu n oşteâ aproape de loc, a ajuns să ne cu n oască ceva m ai b ine. N u num ai pribegii rom âni ci şi un ii scriitori străini (Henri U bicin i, H ippolyte D esp rez, P au l Batail- lard, N. A. K ubalskî, Ju les M ichelet, Edgard Q u in e t . şi alţii) tipăresc cărţi de m are in teres pentru noi.

A ici ne in teresează m ai m u lt ce a făcut Ion Brătianu. In 1851 e l tipăreşte cu C. A. Ro- setti în tâi la Paris, pe urm ă la B ru xelles »R ep ublica R om ână«, al cărui articol program îl scrie el. E o filosofie în treagă în acest scris al tânărului revoluţionar rom ân. O m ul trăieşte în soc ieta te şi se con d u ce după le g i n estrăm u tate, vred n ice de cercetarea cea m ai în delungată şi stăruitoare m ai a les din partea celor ce vreau

să joace un rol po litic , ad ică să în d ep lin iască o adevărată ch em are în m ijlocu l oam enilor. Crede în rostul n eam u lu i nostru ca n eam deo seb it în lum e. A cest rost nu-1 poate aveâ d ecât în tem ein d u -se p e o m orală, adică p e porunci d u m n ezeeşti, cărora trebuie potrivite to a te faptele noastre. M inunile p e cari le aşteptă d e la ţinerea acestor porunci d u m n ezeeşti erau: o R om ânie unită cu c e le 10 m ilioan e a le ei şi o frăţie d ep lin ă cu toate ce le la lte p opoare latine a le lum ii.

M ijloacele p entru înfăptuirea ace lor m inuni erau: »M intea, in im a şi b raţele noastre«. Mai b in e să m urim ca -vitejii pom pieri rom âni pe D ealu l S p irii decât să a ju n gem la ru şin ea ghi- m iilor turceşti în su su l D unării cum au ajuns conducătorii m işcării din 18 4 8 în u rm a »D iplom aţiei« . N u treb u ie să ne p u n em n ădejdea n ici în Turcii păgâni, n ic i în A ustriecii v ic le n i şi lacom i. în şe la ţi de aceştia , R om ân ii ard elen i »au tr im is la în ju n gh iere 40 .000 de com patrioţi şi au prefăcut în c e n u şe 300 de sate p entru m ântu irea îm păratu lu i A ustriei«. La 18 4 8 »de se scu lau to ţi din toa te u n gh iu rile R om ân iei« — ş i R om ânia pentru e l eră to t păm ântul unde se vorb eşte rom ân eşte — »într’o sin gu ră zi, ş i ziceau m ilioan e de glasuri deodată: u n iţi ş i liberi

3.

34

sau m orţi!, n ’ar m ai fi fo st n ici o p u tere ce ar m ai fi cutezat, nu să-i atace, dar nici să le tăgăd u iască chiar dreptul lor ce l m ai sfânt«.

D ându-şi seam ă că un om politic nu poate şti istorie destu lă niciodată, a făcut în tin se studii istorice , în jghebându-şi una din c e le m ai fru m oase b ib lio tec i ce se putea ved ea în ţară, la Flori ca. In d eo seb i urm ăriâ e l în istor ie des- voltarea şi rostul n eam u lu i nostru. Chiar unde n u . avea d ocu m en te şi eră n ev o it să în cerce a-şi tâ lcu i în tâm plările trecutu lu i fără d ovezi scrise, bunul lu i sim ţ firesc, care nu s ’a des- m inţit n iciodată, l-a ajutat foarte m ult să afle adevărul. Astfel vorbind e l despre începuturile n eam u lu i rom ân esc, fără să cu n oască rezu ltatele ştiin ţei de astăzi, e l ştia că Traian, îm păratul R om ei, a trebuit să facă aici, în Dacia, co lo n izări puternice, aşa încât câm p iile Italiei au răm as pustii; num ai astfel s ’a putut face, z icea el, să fim n oi şi astăzi după 18 veacuri zece m ilioan e fii ai R om ei. In urm are, R om ân ia trebuie să fie: o R om ân ie m are şi puternică a tuturor R o m â n ilor şi un sprijin de nădejde pentru vec in ii ei. Fără de ea om en irea nu num ai că nu e s te d e plină, dar se d esch id e o în grozitoare prăpastie între Apus şi Răsărit. C ea care e chem ată să'

35

facă puntea de aur între o lu m e şi/ alta, cea care e m en ită de soartă să fie strajă culturei ap u sen e la porţile R ăsăritu lu i e ste ţara noastră, aşa cum o în treved ea e l în v isu rile lui în florite. — In d eoseb i se adresă în scr ierea sa »N aţionalitatea«, tipărită în Nr. 2 al »R ep u b licei R om âne« din B ru xelles către fraţii săi R om ân i d in Austria, zicându-le: Nu, fraţilor, făcând pe m ortu l nU v o m reîn v iâ naţionalitatea noastră . . . ş i apoi cu m oare vo i, o a m en ii dreptăţii, veţi izb u ti a înşe lă pe c e i cari su n t în săşi am ăgirea ş i prefăcătoria? A ustria ş i R u sia nu n e vor da p ace decât când piatra m orm ântală va înch id e groapa noastră . . . Intoarceţi-vă dar privirea, putinţe le , nădejd ile către fraţii voştri din c e le la lte părţi a le m u m ei com u n e, care s e n u m eşte R om ânia!

P recu m om ul num ai în neam ul ş i în lim ba sa e om în treg to t astfel şi neam ul n u m ai în sem in ţia , ad ică în g in tea sa poate fi n ea m deplin , sprijin indu-se p e fraţii săi de sâ n g e la v rem e de nevoie . Frăţia popoarelor în ginţi e s te m u zica viitorulu i. N um ai astfel înfrăţindu-se ş i ajutându-se u n e le pe a lte le , vor în ce tă gândur ile de cotropire, răsb oa iele ş i toate răutăţile. U n ite u n e le cu a lte le , p op oarele îşi p o t întinde, m ai uşor m âin ile d e la egal la egal.

3*

36

U m blând în Paris to t în cercurile revo lu ţionarilor şi găsin d u -se în casa lu i un tea sc de tipărit, lucru foarte oprit în v rem ea aceea , e l e prins ş i dat în judecată. II apără v estitu l avocat Ju les Favre, m ai târziu m in istru francez şi el. Im bolnăvindu-se m ai apoi e l ajunge în casa de sănătate a d-rului B lanche, u n d e are prilej să facă cu n oştin ţa celor m ai de seam ă fruntaşi francezi. Astfel îi e dat să cunoască a ic i şi pe p rin cip ele Ieron im Bonaparţe, prin m ijlocirea căruia el în a in tează cu n oscu tu l său »M em oriu asupra R om ân ilor dat îm păratu lu i N ap oleon III.« (1853). In acest m em o riu arătă e l în sem n ătatea unui Stat R o m â n esc puternic pe m alurile Dunării, în te m e ie r ea lui, z icea el, ar fi nu num ai o dreptate, dar ar fi şi în in teresu l E uropei şi al Franţei m ai cu seam ă. T ot atunci, pe tim p u l râsboiu lu i crim eic , vo in d e l să u rm eze pilda m in istru lu i italian Cavour, care a tr im is oaste p iem on teză să lu p te alături de Francezi, E ngleji şi Turci în contra R u şilor pentru a avea sprijinul în v in gă torilor m ai târziu îm potriva A ustriei, a propus şi e l atât T u rcilor cât şi F rancezilor să p rim iască trupe rom âneşti, în lupta contra R uşilor. Propunerea lu i şi a bunilor R om ân i d in p r ib eg ie s ’a resp ins.

37

A ceastă neizbândă nu l-a descurajat. Fără să m ai cau te sprijinul celor m ari şi tari, e l ti- păriâ şi a lte scrieri despre R om âni în franţuz e ş te pentru a d eştep tă in teresu l şi a p u teâ cere sprijinul treb u in cios n eam u lu i nostru. A stfel el e printre c e i dintâi scriitori politici în Europa, care p roroceşte m oartea A ustriei. N em u lţu m it apoi cu tratatul d e la Paris d in 1857, care pre- v ed eâ fiinţarea m ai departe a ce lo r două ţărişoare rom ân e (M untenia ş i M oldova) şi nu încuviin ţă unirea lor, e l în c h e ie profetic: Nu, n im ic de acum în a in te nu n e va m ai opri avântul; am câştigat ş i până a ici o m are biruinţă: E uropa a recu n oscu t că su n tem un p op or de 10,000.000, m en it să lu p te şi să trium fe odată cu libertatea. L ocu l nostru printre pop oarele ce form ează rep u b lica eu rop ean ă e ară ta t; de noi atârnă să-l c u c e r im !

Chiar dacă n ’ar fi făcut Ion B rătianu altceva în v ieaţa lu i decât a ceste »M em orii« şi scrieri în străinătate şi încă ar fi de a juns ca să-i păstrăm o am intire din c e le m ai recu n oscătoare cu m zice d-1 N. Iorga în cuvântarea sa dela A cadem ia R om ân ă asupra lu i I. C. B rătianu d in A nalele A cad em iei R om ân e, seria II, tom . XLI, pag. 293. (Vezi m arile lucrări »Din scr ier ile şi cuvântările

38

lu i Ion C. Brătianu, partea I, 1848— 1868, tipărită cu ocaziu n ea inaugurării m on u m en tu lu i său, 18 Maiu 1903, B u cu reşti, Carol G obl p recu m şi ce le la lte părţi).

Dar el a făcut cu m u lt m ai m ult. El n ’a fost n u m ăi un om de gândire a leasă, ci în rândul în tâ iu om de ispravă. Fapta bună pentru el, precum v o m ved ea ş i în c e le urm ătoare, e m ai de preţ decât gândul şi cuvântul ce l m ai frum os.

Acasă până la începutul domniei lui Carol I.

In tot răul e şi ceva b in e. Şi în pribegia conducătorilor noştri dela 1848 , pe lân gă b inele ce l-am văzut că străinătatea a ajuns să ne cunoască m ai b ine prin o ste n e lile lor, a m a i fost şi acela, — nep reţu it — că e i în şişi s ’au cun o scu t şi preţuit m a i m ult şi reîntorcându-se acasă au m u n cit d in răsputeri pentru unirea M unteniei cu M oldova. Cea d intâi unire a acestor două ţărişoare o făcură stu d en ţii şi pribegii noştri la Paris.

Cum cu getă Ion B rătianu la 1848 despre u n irea tuturor R om ânilor, am văzut. N u va fi fără de in teres să ad u cem aic i şi m in u n atele cu v in te a le fratelui său D um itru, care în că zicea atât de profetic, de cald, şi d e lu m in os : »Noi vo im unirea, p en tru câ su n tem acelaş popor o m o g en , id en tic (de acelaş soiu) ca n ic i u n alt popor al p ă m â n tu lu i; pentrucă avem aceiaş obârşie, a ce la ş num e, aceeaş lim b ă, aceea ş relig ie , a ce lea ş i tradiţii, a ceea ş istorie, aceeaş civ ilizaţie , a ce lea ş i m oravuri, a ce lea ş i aşezăm in te , ace leaşi

40

le g i şi ob iceiuri, a ce lea şi regu lam en te a d m in is trative, a ce lea şi năzuinţi, a ce lea ş i in terese , a ce leaşi n evo i de întâm pinat şi a ce leaşi speranţe ce ne leagăn ă sufletu l, a ce lea şi m en iri de în d e p lin it ; pentrucă n ic i un hotar nu n e desparte ; pentrueă totu l n e apropie ş i n im ic nu n e d eo seb eşte afară doar de reaua voin ţă a acelora, cari v o e sc să ne vadă neu n iţi ş i slabi.« . . . (Vezi X enopol loc. cit. pag. 328/9).

A stfel fiind pregătite su fle te le nu e m irare că d ivanurile ad-hoc dela Iaşi şi B u cu reşti din 7 şi 9 O ctom vrie 1857 cer în a in te de to a te 1 unirea principatelor. A lte dorinţe e r a u : ţin erea hotărîrilor privitoare la a ceste două principate^ a p o i: neutralitate garantată de puterile eu rop en e , aşa încât principatele să nu m ai poată fi ocupate de oştiri s tr ă in e ; fam ilie dofnnitoare străină ş i con stitu ţie nouă.

In legătură cu n ou a con stitu ţie ştim că s ’au dat m ari lupte pentru îm proprietărirea ţăranilor. M arele sprijinitor al ţăranilor erâ nem uritorul Mihail K ogăln iceanu. El sp u n ea cu atâta dreptate : »Până când ţăranii n u vor fi cetăţen i, noi nu vom fi o naţie« şi »2000 de boieri nu fac o naţie«. D e a ceea erâ de părerea că d ela des- legarea a ceste i întrebări atârnă^ soartea naţiei

41

noastre, fiindcă, ţăranii sunt în să şi ţara. Când boierii îndârjiţi la gân d u l că li se vor luâ m o şiile şi se vor îm părţi ţăranilor, sp u n eau că »proprie- . tatea e sfântă«, — K ogăln icean u spunea că dreptatea, care con sfin ţeşte proprietatea, e m a i m are le g e decât proprietatea. — O rice sp u n eâ bietul K ogăln iceanu , boierii nu vo iau să audă. In cele din urm ă noul D om n itor A lexandru Ioân I, nu m it şi Cuza Vodă, c e l dintâi D om n a le s d eodată în am ândouă ţărişoarele rom âne, care a şi înfăptuit astfel unirea lor, îi îm p rop rietăreşte pe ţărani şi îm potriva boierilor prin o lovitură de stat. Tot prin o lovitură de stat a în tin s el şi dreptul de vot dela c e i câţiva b o ieri asupra ţării întregi. D e n u m ele lu i se le a g ă şi lu area (secularizarea) averilor m o'nastireşti înch in ate locu rilor sfinte din străinătate (Athos, C onstantinopol, A lexandria, A ntiohia şi Ierusalim ). El a înălţat ca n im en i altu l d intre dom nitorii rom ân i de până atunci vaza şi trecerea ţării noastre. De a ceea l-a şi salutat Ion Brătianu cu prileju l aleger ii sa le de D om n al M unteniei cu cuvinte foarte în su fleţite ca a c e stea : »V oim ca R om ân u l să se restab ileze în în ş iş i och ii să i ca o m ş i să se în troneze întru to a te drepturile sa le , ca să^ poată trăi după le g ile naturii sa le , desvoltâridu-se,

42i

desăvârşindu-se şi îm p lin in d u -şi ch em area cu toată m ărirea şi v irtutea de care e ste destoin ic! — V oim să aibă o patrie unde toţi să aibă a ce lea ş i drepturi şi a ce lea şi datorii şi o parte în treagă şi deopotrivă la V ieaţa N aţională, o fam ilie de vor m eritâ-o prin iubirea şi m ora litatea lor, o proprietate de vor voi să m unciască. V oim ca fiecare să fie stăpân pe roadele m u n cii sale, fără a putea să ia un paiu m ăcar trântorii om en irii« .

Mai târziu e adevărat că s ’a răcit prieten ia lu i Brătianu faţă de Guza-Vodă, punându-se chiar el în fruntea răsturnătorilor lui, cărora e l le-a telegrafiat din Franţa când (11 Februarie 1866) treb u ie să-l d etroneze.

Chiar dacă în lăturarea lui Guza-Vodă, în form a în care s ’a făcut (prin o răscoală m ilitară la Palat, fără ca poporul să ştie ceva) n ’a fost un lucru frum os şi ea pătează întrucâtva p e făpt u i t o r i ,— Brătianu şi-a isp ă şit această g reşea lă ca n im en i altul, alegând p e cel m ai potrivit principe străin, ca să în te m e ie z e o fam ilie D om n itoare în ţara noastră şi, anum e, pe fiul al d oilea al p rincipelu i A nton de H ohenzollern , deopotrivă de iub it de F rancezi ca şi de Germ ani. P e acşsta la 8 /2 0 Maiu 1866 l-a şi adus

43

în ţară, coborându-1 din O rşova la T urnu-Severin, iar de acolo p este Oraiova, P ite şti la B ucureşti.

N etăgăd u it e vred n icia lu i Brătianu că l-a câ ştig a t pe p ricipele Carol să v in ă în R om ânia ş i să în te m e ie z e d in astia noastră, de care e legată toată m ărirea şi propăşirea noastră. în su ş i princip e le , m ai târziu r e g e le nostru Carol, sp u n e că B rătianu l-a cucerit nu num ai pe el dar şi pe fam ilia lor în treagă prin înfăţişarea şi purtările lu i p lăcu te (»Durch se in e in n eh m en d es Ä ussere« — vez i »A us dem L eb en K ön ig K arl’s von R u m än ien « I., p. 4). — Când tânărul principe sta la îndoială, dacă trebue să prim iască sau' nu coroana p e care i-o îm biau R om ân ii înainte de a în trebă şi p e reg e le prusian W ilh e lm , capul fam ilie i de H ohenzollern , Brătianu i-a spus n eu ita te le cu vin te : D acă F rédéric II ar fi urm at întru toate politica tatălui să u ar fi ajuns el F red erec ce l M are? (Si F rédéric II avait suivi en tou t la p o litiq u e de son père, aurait-il été Frédéric le Grand?) (V ezi »Lui Ion C. Brătianu« 1921, pag. 584).

D ar odată cu v en irea principelu i Carol în R om ân ia se în cep e o eră nouă nu num ai în v ieaţa ţării, c i şi în a m arelu i ei fiu Ion Brătianu.

Iii cei dintâi ani de domnie ai Ini Carol I.

Răsboiul pentru neatârnare (1877/8).S osin d principele Carol în ţară şi văzând

cât este ea de înapoiată, lucrul cel dintâi a fost să se în grijiască de facerea u n ei reţe li în treg i de căi ferate pentru în lesn irea com u n icaţie i din ţară ş i din străinătate. — F iind m in istru de finanţe Ion B rătianu la 1868, se pune în le g ă tură cu în treprinderea de căi ferate din Prusia, Strousberg, pentru facerea p lănuitei re ţe le în R om ânia. L in ia ferată Iaşi— R om an — Iţcani e încred inţată întreprinderei au str iece O fenheim . Cu răscum părarea acestor căi ferate statul nostru a avut m u lte nep lăceri, m ai a les cu S trousberg , cu care se înăspriseră legătu rile pe tim p u l răsb oiu lu i francez-germ an, d in 1870.

E de în sem n at că, d eş i liberal înfocat, Ion Brătianu n u ţin ea să fie în orice guvern liberal. Astfel din slăbănogul gu vern al lu i Ion G hica 1870, sub care s ’a în tâm plat huiduirea şi batjocorirea G erm anilor din sala S lătineanu (astăzi

45

Capşa) când în su şi p rin cip ele Carol I. abdică la 11 /23 M artie 1871 — spre c in stea lu i fie zis — Ion B rătianu nu făceâ parte din guvern .

D upă acest gu vern şovă itor şi n ep u tin c io s v en i la p u tere-g u v ern u l conservator al m arelui b o ier L ascar Catargiu, cel dintâi g u v ern de i s pravă, care a şi ţin u t cârm a ţării în m ân ă tim p d e cinci ani şi m ai b in e (din 11 M artie 1871 până în 3 A prilie 1876), făcând m ult b in e ţării în rândul întâi prin faptul că nu l-a lăsat pe p rin cip ele Carol să p lece d in ţară, dar şi prin alte m ăsuri în ţe lep te ale sa le .

A propiindu-se răsboiu l ruso-turc ş i neştiind gu vern u l Lascar Catargiu c e să facă, părăseşte locu l v en in d m ai în tâi un gu vern al gen era lu lu i I. E *F lorescu , p e urm ă al boierulu i M anolache K ostaki trecut d e la conservatori la liberali, iar după retragerea acestu ia , v in e cel m a i lung, m ai binefăcător şi m a i vrednic guvern c e l-a avut R om ânia: gu vern u l Ion B rătianu d e la 24 Iu lie 1876 până la 14 M artie 1881 .

N u-i vorba, u n m in ister conservator ar ii răscum părat, p oate , căile ferate în con d iţii m ai b u n e şi v iteaza arm ată rom ână, con d u să d e principele- Carol, to t aşa ar fi în v in s şi sub m in isteru l Catargiu ca ş i sub m in isteru l Bră-

46

tianu, z ice în ţelep tu l T itu M aiorescu (D iscursuri parlam entare II, 22), dar dacă şi cu un gu vern conservator se putea luă P levn a , num ai cu un gu vern liberal se putea p ierd e B asarabia'fără o adâncă sdruncinare în lăuntrul ţării. Ş i a ici se v ed e odată m ai m ult, în ch e ie în ţelep tu l bărbat, fo lo su l alternării (venirii pe rând) a gu vern elor la cârm a ţării. — M inistrul-preşedinte Ion Bră- tianu văzându-se acum la cârm ă, în fruntea unui partid n u m eros şi b in e d iscip linat, în cep e a-şi sim ţi şi a-şi d esvoltâ tot m ai m u lt în su şir ile om u lu i de stat, pe care el le avea într’o m ăsură ca n im en i altul. — Ajutat de rarul său bun sim ţ, care de m ulte ori acoperi â lip sa unor pregătiri m ai în d elu n gate , el şi gu vern u l lu i s ’au doved it din ce le m ai m lăd ioase, în stare nft n u m ai să ascu lte , ci să şi în d ep lin iască în ţe lep te le sfaturi ale M arelui D om n itor Carol I., unul din cei m ai b u n i cunoscători de oam en i şi de îm prejurări.

D upă câteva şovăeli trecătoare, pricinu ite de unii partizani ai săi (Ion G hica şi D im itrie A. Sturdza), Ion Brătianu în ţe legân d la 21 F e bruarie 1877 gândul T urcilor de a ne ţinea şi m ai departe între su p u şii lor, rupe orice le g ă turi cu ei. D in această pricină D. A. Sturdza

47

p ărăseşte pe Brătianu, combătându-1 pentru po- î litica lu i vrăşm aşă T urcilor în to t tim pul răsboiu* ţ lui. — P ăşin d pe ca lea aceasta e l' face o în- f vo ia lă cu R u şii pentru trecerea arm atei lo r prin ■ ţara noastră; aceasta la 4 A prilie 1871. — După

şapte zile, la 11 A prilie, c e le d intâi trupe ru seşti i trec Prutul ş i intră în ţară răspândind procla- f m aţii către locuitori, ca şi cu m în cine ş t ie ce [ ţară sălbatică ar fi intrat. La. această în voia lă • a noastră cu R u şii, T urcii răspund prin b om b ar

darea oraşelor D unărene: Calafat, G iurgiu, O lteniţa, Islaz, B ech et şi Corabia. — - A tunci adu-

‘ narea leg iu itoare dela 9 Maiu 1877 cu u n an im i- r tate ia la cunoştinţă: »Că resb e lu l între R o m â n ia

şi Turcia, dă ruperea legătu rilor noastre cu P oarta (Turcia) şi in d ep en d en ţa absolută a R om ân ie i au prim it consacrarea lo r oficială.«

R u şii, rău pregătiţi (abia au ven it 150.000 • osta şi când Turcii aveau p este 400.000) şi rău hrăniţi (întreprinderea de aprovizionare ‘ a arm ate i ru seşti H orovitz, G regr ş i Kohan a fost dată în ju d ecată p en tru h o ţiile ei), su n t bătuţi de S u le im an P aşa la Eski-Zagra şi n evo iţi să se întoarcă de unde au p le c a t : la Tîrnova.* Alt n eajuns m are al R u şilo r drâ că nu v o ia u să, ascu lte de sfaturile b u n e ce li se dau. P rin ei-

48

p ele nostru Carol i-a sfătu it să la se N icop o lea ş i să ocu p e P levna, ch eia în tregu lu i ţinut, unde se încrucişau toate drum urile. N ’au voit. U rm area a fost că, după ce au p ierdut zadarnic câteva zec i de m ii de ostaşi în asalturi la redute fără nici u n rost, e i s ’au văzu t strâm toraţi d e toate părţile şi am eninţaţi de a fi în ecaţi în Dunăre.

In această strâm toare a tr im is m arele D u ce - N ico lae, fratele ţarului A lexandru, cu n oscu ta te le

gram ă către dom nul Carol al R om ân ie i cerându-i ajutorul pe care m ai în a in te l-a resp ins. Ea este u rm ă to a rea : »Marţi, 19— 31 Iulie 1877. P rin cip elu i Carol al R om ân iei. In locu l unde se află cartierul gen era l rom ân. Turcii adunând trupe foarte m ari la P levn a , noi su n tem sdrobiţi. Te rog să te un eşti cu m in e , sa în cep i lupta şi, dacă se poate, să treci D unărea cum însuţi doreşti. A ceastă luptă e neapărat trebu incioasă între Jiu şi Corabia pentru a-m i în lesn i m işcă rile m ele . N ico lae« .

D e astă dată stăpânirea noastră nu s ’a m ai grăbit. A aşteptat să se lăm uriască b ine, cum şi între ce îm prejurări să ajute arm ata noastră

- p e M uscali? D e aceea l-a lăsat pe m arele D uce să v ină întâi la P lo eşti, p e urm ă s ’a dus în su şi p rincipele Carol la Cartierul ru sesc din Gornia-

S tudena, în B ulgaria, pentru a lăm uri bine a ceste lucruri. — S o s it aici,- Carol al n ostru la 16 A ugust, e în trebat d e m a re le D u c e : »Cine con d u ce arm ata rom ână?« — »E u!« răsp u n se Carol. ;— »Atunci e foarte g r e u !« '— b agă de sea m ă m arele D u ce — »fiindcă A lteţa Voastră nu puteţi fi pu şi sub com an d a unui gen era l rus.« — »F ireşte că nu« — în ch e ie vorba D om n u l Carol — »dar zece gen era li ruşi âr puteâ fi pu şi sub ord in ele m ele .« — P este câteva clip ite se în toarse m arele D u ce cu răsp u n su l Ţarului, care s e arătă învoit ca toate tru p ele r u se şti, dela P levn a să fie p u se . sub com an d a . D om n u lu i R om ân.

■ Intre astfe l de îm prejurări şi du p ă astfel de în ţe leg er i, D om n u l Carol dă poruncă arm atei s a le / m ob ilizată în că din A prilie , să treacă D unărea, chiar a doua z i Ea num ără 50 .000 de ostaşi, îm părţiţi în două corpuri de armată. Părăsind generalu l Cernat m in isteru l d e răsboiu, con d u cerea acestu i m in ister în tim pul ce l mai g reu a luat-o în su şi p reşed in te le gu vern u lu i Ion Brătianu; ş i l-a con d u s bine. D acă osta şii noştri au avut tot ce le-a treb u it (hrană, leacu ri şi altele), aceasta se d atoreşte în a in te de .toate lui Brătianu.

* 4

*

Trecând D unărea D om n u l Carol se aşează în să tu leţu l bulgar P oradim , unde într’un sărăcăcios b ordeiu prim iâ z iln ic raporturi m ilitare delà gen era lii ruşi, p u şi şub com anda sa: Şotov , K riidener, Krylov, m ai târziii 'şi Im eritinsk i şi Ş cob elev . A cum stau faţă în faţă la P levn a ce le două arm ate: tu rcească . şub com anda lu i O sm an P aşa în num ăr de 65 de m ii şi creştin ă (rusească şi rom ânească) tot atât de nu m eroasă şi ea şi anum e: 35.000 de R om ân i cu 108 tunuri şi 30 .000 R iişi cu 182 tunuri.

‘N ici de astădată nu ascu ltau R uşii întru toate d e 'sfa tu r ile şi poruncile D om n u lu i nostru. A stfel vo in d e i să-i facă Ţarului la 30 A ugust, ziua naşterii lui, o m are bhcurie, hotărîră să dea un asalt gen era l asupra cetă ţii m inunat de întărită şi s ’o ia cu putere. N'au izbutit. In acea zi cu p ierderi de 16.000 de m orţi şi răniţi abia au putut cuceri ai noştri Griviţa, una din red u tele m ai în sem n ate ale P levn ei. R ahova, altă întâritură din jurul P lev n e i, o luară tot Ro- m ânaşii noştri. Izbânda aceasta a recunoscut-o şi m arele D u ce că e în în treg im e a arm atei rom âne. (Le su ccès d e -R a h o v a appartient tout en tier aux armes R oum aines.)

50

A cum şi D om n u l nostru Carol eră m ai ascu ltat ş i m ai preţu it decât înainte. A putut d eci să în locu iască p e urfîi gen era li ru şi m ai n em ern ic i ca K rylov cu a lţii m ai desto in ic i, ba să c h em e chiar p e v estitu l apărător al Se- vastop olu lu i, p e g en era lu l T od leb en d ip Petrograd să ajute Ta cucerirea P levn ei. — Sosind a cest v estit gen era l s ’a îm p rieten it n u m a i decât cu D om n u l nostru , ale cărui păreri ş i le-a în su ş it întru toate şi, anum e, că nu treb u ie să se m ai facă asalturi zadarnice asupra P levn e i, * ci treb u ie înconjurată b ine d e toate părţile ş i în fom etată ş i se „predă e a dela s in e , ne m a i având m u n iţie ş i hrană. '

A şa s ’a şi întâm plat. La 2 8 N oem vrie (10 D ecem vrie) 1877 d im in eaţa Ia o re le 7 şi jum ătate O sm an P a şa ie se d in ceta te cu toată armata lu i, în cercân d să rupă rândurile arm atei creştine şi să fugă la C onstantinopol. Dar n ’a putut. El e în curând rănit ş i arm ata lu i, înconjurată de toate părţile, silită să se predea. O sm an Paşa în su ş i îş i predă sa b ia în se m n de supunere) co lo n e lu lu i rom ân C erchez care, în so ţ it de co lo n e lu l Arjon ş i B eren d ei n ’a voit s ă i-o pri- m iască , până ce n u va p r im i poru n că dela d om n u l Carol. Intr’a c e e a gen era lu l rus Ganetzki,

4*

52

cu aghiotantu l farului, gen era lu l Sfrucoy, v in e şi îi cere sab ia pentru ţar. O sm an P aşa, biruit, ce era să facă? L e-a 'dât-o.

A doua zi arm ata creştină în frunte cu ţarul, cu m arele duce şi d om nul Carol, intră biruitoare în P lev(na, făcând un m are num ăr de prisonieri.

Cu P levn a se poate z ice că s ’a în ch eia t răsboiul. Ce a urm at după aceea, a fo st de puţină în sem n ătate . (A ceste fru m oase lu p te pentru neatârnarea noastră le-a d escris m inunat m arele m eşter al graiu lu i rom ân esc George Coşbuc în ce le două cărţi .de proză a le sa le : »R ăsboiu l nostru pentru neatârnare« si ^»Povestea u n ei coroane de oţel« , iar în p o ez ie Vasilc Alecsăndri: »O staşii noştri«.

După răsboiu. La congresul de pace din Berlin.

Proclamarea regatului. 12 ani de rodnică stăpânire. Anii din urmă,

D upă răsboiu grija cea dintâi a lu i Brătianu a fost Basarabia, a le cărei trei ju d eţe trecute după răsboiu l cr im eic în stăpânirea ; noastră R u sia le cerea aeuVn pentru şinei în ţe legân d hain u l : gând al tovarăşu lu i rus, încă d e când a, fost la 1.iradia în C rim eia, înainte de răsboiul din 1877, să v o rb ia scă cu cancelarul rus G orciacov, Brătianu a pus în locu l întâi la con gresu l de p ace din B erlin dreptul R om ân ie i la Basarabia întreagă, care pe nedreptu l a fost răpită în 1812.

Mulţi cred că a greşit Brătianu ţinând m orţiş la B asarabia p e care n a recunoscut-o niciodată ca proprietate ru sească , de a ceea el şi-a retras nu m ai slu jb aşii, fără ca să isc ă lia sc ă , vre-o, hârtie în hatârul R u sie i, dar astăzi n e dăm m ai b in e seam a că el nu putea face mai b in e decât a făcut. S e -poate că ar l i . fo st m ai b in e , dacă în , 1878 R om ânia prim iâ ca d esp ăgu b ire , pentru *

B asarabia pierdută, D ob rogea cu în treg Cadrila- teru l V arna— R u sciu c, aşa cu m l-au sfătuit pe B rătianu nu num ai tovarăşul său dela B erlin Kogălniceanju, cu care se cam învrăjbise din această pricină, c i ş i D om n u l Carol, p recum şi atotputernicu l cancelar al G erm aniei de atunci p rincipele B ism arck. A tunci poate că nu m ai eră n ev o ie de răsbdiul d in 1913 contra B u lgarie i, fiindcă m ai curând erau ascu ltate şi în d ep lin ite ■ d orin ţele noastre. Şi aşa în să a fost destu l de bine. Cu ce le la lte patru p u ncte su sţin u te de Brătianu şi K ogăln icean u la ‘B erlin toţi R om ân ii erau în voiţi, d eşi u n e le se p revedeau că nu vor p u tea fi în d ep lin ite şi a n u m e : 1. R ecu n oaşterea N ea tâ rn ă re i; 2. C heltu eli de r ă sb o iu ; 3. în stăp ân irea R om ân ie i »asupra in su le i şerp ilor şi a ce lor din delta D u n ă r ii; 4. In urm ă oprirea trupelor ru seşti de a m ai trece în ţară. P u n ctu l în tâ iu şi al treilea s ’a în c u v iin ţa t; al d o ilea şi al . patrulea nu.

F iind recu n oscu tă acum neatârnarea noastră ş i de m arile puteri, Brătianu s ’a cu geta t să facă arătată această neatârnare îna in tea lu m ii în tregi, încoronându-1 pe Carol I. ca R e g e al R om ân iei cu Coroana făurită din oţelu l arm elor turceşti luate pradă la P levna. P entru ca această în

54

55

sem n ată zi din v ieaţa ţării să fie o zi de sărbătoare pentru toţi R om ân ii, B rătianu voi să facă un gu vern de încoronare, de a ceea ch em ă şi pe boieri, pe con servatorii lu i L ascar C atargiu să în tre în guvern . N ’au voit. Intre a sem en ea îm prejurări ce eră să facă? A făcut singur încoronarea. Şi a făcut-o foarte b ine, p recu m au fo st n evo iţi să recu n oască m a i târziu în ş iş i duşm an ii săi. A stfel T itu M aiorescu p o m e n it 'ş i mai îna in te scr ie (D iscursuri1 parlam entare II, 129) : »D e aceea oricâte în tâm pinări se pot face şi le-am făcut şi noi m ai în a in te în contra liberalilor, m eritu l lu i Ion B rătianu de a fi luat parte la răsboiu şi d e a fi provocat (făcut) proclam area ş i recu n oaşterea regatu lu i răm âne covârşitor. N u m ele să u este pentru totdeauna îm preunat cu cel m a i m are ev en im en t (întâmplare) a istor ie i n oastre contim porane«- T ot astfel şi Mihail K ogăln iceanu în tr’o cuvântare din toam n a anulu i 1888 spunea că ori de câ te ori sărbătorim ziua de 10 IVlaiu, când oastea ie se Ia paradă în haine de sărbătoare, faptele lu i Ion Brătianu le proslăvim .

L a 10 Aprilie 1881 — câteva z ile după proclam area regatu lu i în tâm plată la 1 4 Martie a cela ş an, — Brătianu fără să fie silit, de bună

v o ie , p ărăseşte cârm a ţării şi se retrage ' în lin iştea ca se i şi m o ş ie i sa le dela Florica. L ocu l lu i la cârm a ţării l-a luat fratele său D um itru anum e ch em at pentru aceasta dela Constanfino- p e l ; dar puţină vrem e. In ţară şi în străinătate eră atâta turburare pentru navigaţia D unării în cât B rătianu n ’a m ai putut răm ânea deoparte, d eşi, după atâta m u n că şi încordare continuă în c e le m ai g re le treburi ale ţării i-ar fi căzut b in e ş i lu i puţină odihnă. Dar nu, e l n u s ’a cruţat n ici de astădată văzând că ţara îl ch iam ă din n ou la m uncă. Ş i astfel la 9 Iun ie iarăşi îl v ed em m inistru-preşedinte.

V ăzând că fostu l m in istru de ex tern e Va- s ile B o erescu se cam încu rcase în afacerea D unării d in lip să de curaj şi de pricepere, B rătianu dându-şi seam a că ţara în c lip e le g re le

-trebuie să fie serv ită de toţi fiii să i fără d eo seb ire de partid, ch em ă la s in e pe tânărul »junim ist« (dela soc ie ta tea de învăţaţi’ ş i scriitori »Junim ea« din Iaşi) P e tre Carp şi-l rugă să se ducă e l la V ien a să rep rezin te R om ân ia în ch estia Dunării. Carp, d eşi din n eam de b o ier m are, şi-a călcat p e in im ă, a ascultat de B rătianu .ş i s ’a dus, făcând nep reţu ite serv ic ii ţării, punând lucrurile b in e la ca le cu m inistru l de externe austro-

5 7

ungar K alnoki şi cu am basadorul germ a n din V ien a p rin cip ele R eu ss. A celaşi lucru I-au făcut şi bo ierii P . M avrogheni la C onstantinopol, precu m şi N. K rezzu lescu la Petrograd.

Isprava a fost aprop ierea R om ân iei de P uter ile c e n tr a le ; G erm ania, A ustro-U ngariâ şi Italia, la adăpostul cărora s ’a d esvoltat ş i întărit m icu l regat rom ân, pentru a puteâ m a i târziu în m arele răsboiu european (1916— 1918) să se în treg iască până la gran iţele fireşti a le lim bei şi n eam u lu i nostru.

V izita c e a făcut-o reg e le Carol I m a i târziu - - în 1883 — îm păratu lu i F ranz J o sef precum şi îm păratu lu i germ an W ilh e lm , întări această p olitică , ce aveâ d e scop apărarea c o m u n ă în ved erea u n e i m ari prim ejd ii ru seşti. Ş i m a i m ult a întărit această po litică în trevederea ce a avut-o Ion Brătianu cu prin cip ele B ism arck la G astein, în 26 A u gu st acelaş an, când acesta i-a vorbit de un răsboiu îm p otriva R u sie i, ca d esp re un lucru apropiat.

A ceasta va fi fo st pricina — m ai a le s după ce tratatul dela L ondra n ’a p utut hotărî n im ic privitor la ch estia D unării care a răm as ş i m ai departe în grija R om ân ie i — că B rătianu în tim p u l din urm ă se cugetă din ce m ce mai

58

puţin la treb ile dinlăuntru a le ţării fiind cu totul absorbit de grijile d in afară. — A şa se face că în anii din urm ă ai stăpânirii sa le , e l îşi sch im b ă d es m in iştrii şi de m u lte ori n ici nu-i a le g e a atâta. Avea, de ob iceiu , în fiecare m in ister câte un slu jbaş (pe directorul) de nădejde, care făceâ treabă şj dacă m in istru l nu eră tocm ai cum ar fi fost d e dorit. Gurile re le au num it acest răstim p »viziratul« lu i Ion Brătianu.

Tot din pricina c ă .I o n Brătianu avea m ai m u lt grija să apere ţara în afară, s ’a putut în tâm plă că, la revizu irea con stitu ţie i din 1883, s ’au înm ulţit, fără un rost deoseb it, num ărul deputaţilor şi al senatorilor, plăt'indu-se d iurne şi acestora din urm ă, ceea ce nu eră până atunci

■ şi prin ceeaCe s ’au în greu iat nu num ai ch eltu e- lile ţării, ci şi m ersu l treb ilor pub lice peste tot.

. P en tru că s ’a rev izu it constitu ţia , aşa cum 's’a revizuit,. s ’au înstrăinat de Brătianu nu num ai u n ii foşti partizani, cari cu n erecu n oştin ţa îl nu m iau acum bătrânul cel »sin istru«, adică cobitor şi aducător de rele , c i şi buni tovarăşi de m uncă cum e r a u : C. A. R osetti, K ogăln icean u , ba chiar şi fratele său D um itru.

N im en i nu m ai vo iâ să-i recu n oască n ici un m erit, n ici o vrednicie, d eşi n im en i n ’a 'făcu t

59

m ai m u lt pentru ţară decât făcu se el. P e lângă izbânda răsboiu lu i şi în coron area regelu i d e care am vorbit, trebue am in tite ca ce le m a i mari vrednicii a le lui: în tin d erea căilor ferate în în treaga ţară; în tem eierea şc o a le i de p od u ri şi şo se le unde au învăţat aproape toţi in g in erii n o ştr i; b ăn cile ce le m u lte din toată ţara şi mai a les Banca N aţională a R om ân ie i, apoi întări- turile din jurul B ucureştilor cu gândul d e a ne apără de R u şi — toa te acestea şi m u lte altele au lu at fiinţă prin m unca, stăruinţa şi vrednicia u riaşu lu i care a fost Ion Brătianu.

»A ceastă activitate constructivă a lu i aparţin e în tregii naţiuni«, precum a şa de b in e spune Ar. Iorga în Istoria R om ân ilor pentru poporul rom ân esc ed. II. V ălen ii de M unte, 1910, pag . 384.

Dar atunci, la sfârşitu l în d elu n gatei şi b in efăcătoarei sa le stăpâniri nu se ved eau decât g r e şe lile , fatale oricărei lucrări om en eşti. S ’a adeverit şi în vieaţa lu i zicătoarea că n erecu n o ştin ţa e răsplata celor m ulţi. Că a u fo st* ş i g reşe li sub stăpânirea lui, e s te sigur. El în su şi a recu n oscu t în şed inţa adunării deputaţilor din 25 Martie 1884 zicând: »Ou toa te n eorân d u elile ce s ’au făcut - asasin ate (omoruri), p rocese scandaloase — am tăcut şi am lu at r spunderea«,

60

Dar a căuta num ai g r e şe lile u n ei atât de în d e lu n gate ş i b inefăcătoare guvernări, e ste ca şi cu m ai băgă de v in ă unui frum os tablou de M urillo său R afael că e s te m urdărit de m u şte .

P uţin înainte de m oarte s ’a retras delà cârm ă, făcând lo c unui gu vern ju n im ist T eodor R osetti.

A m urit la F lorica în ziua de 4 Maiu, st. v.y 1891, după ce a m ai îm păcat odată în jurul patului su ferin ţelor sa le p e toţi fruntaşii şi partizan ii să i de odinioară. O faptă m are înainte de m oarte: îm păcarea! D upă retragerea şi m oartea lu i Ion Brătianu, şe f al partidului liberal a fost a les fratele său D um itru. In ziarul »V oinţa N aţională« din 21 M aiu 1891 se g ă se şte o declaraţie a tuturor fruntaşilor şi partizanilor liberali: D. A. Sturdza, A urelian, M. P h erekyde, E. S tătescu , apoi N . F leva, C. T. G rigorescu , D. P alade ş. a. A ceasta declaraţie o isc ă le şte şi K ogăln icean u care, după câteva săptăm âni (20 Iun ie 1891) urm ează ş i e l pe m arele său p rieten pe ca lea veşn ic ie i.''

Ion Brătîaim şi Românii din Ardeal.N u p u tem în ch e ia această scurtă istorie a

v ie ţii şi faptelor lu i B rătianu fără d e a arătă legă tu rile lu i frăţeşti cu R om ân ii d in Ardeal.

Ştim că e l s ’a cu geta t la noi în că în anii să i de învăţătură ş i de p rib eg ie . Mai m ult! In tim p u l p r ib eg ie i sa le e l se abate şi prin Ardeal. In ce le dintâi z ile a le lu i A u gu st 1850, e l vine la S ib iiu , centrul p o litic rom ân esc d in Ardeal în acel tim p , p recu m cel cultural eră Blajul, cu în d oitu l scop d e a re în cep e o m işca re jn M untenia ş i în Ardeal. Dar îm prejurările erau n ep rieln ice . P refecţii leg iu n ilo r rom ân eşti, Ion A xen te S everu , şi Avram la n c u erau arestaţi, »G azeta T ransilvan iei« din B raşov a lu i G eorge B ariţiu oprită să m a i apară.

Totuş Ion B ratianu a răm as m u ltă vrem e la S ib iiu , fiind în apropiere d e ţară. D e a ic i peste C âineni, m ai uşor p u tea să în treţină legă tu ri nu nu m ai cu fraţii şi surorile sa le , din O strovul C ălim ăn eştilor , din P iteşti ş i din T igven i, ci şi cu prieten ii să i politici. In S ib iiu şi în sa te le din îm prejurim i, el află vech i cu n oscu ţi ş i oam eni

X

£2

de încred ere ai părintelu i său cu cari acesta , ca crescător de h ergh elii, de cirezi şi de turm e, fu sese în d iferite legături.

în ştiin ţa te de so sirea lu i, surorile sa le m ai în vârstă: A nica F u rd u iescu şi M aica M axim ila, stareţa dela m ănăstirea din O strov, ven iră în grabă să-şi vadă p e fratele lor ce l m ai iubit. Ca să-i arate şi m ai m u lt iubirea şi a tenţiunea lor delicată , e le îi aduceau ţesături şi dulceţuri de acasă. Ş i după 30 de ani bătrâna M ătuşă Anica, retrasă şi ea la m ăn ăstirea din V ălen i, arătă cu în d u ioşare n ep oţilor e i p iep ten ii de bagă ce-i dăruise fratele e i la S ib iiu şi p e care îi păstră cu cea m ai d eoseb ită grije ca p e n işte scu m p e odoare.

La reîn toarcerea lor, din S ib iiu , ce le două surori d u ceau în p oşta lion u l (carul) m ănăstiresc, p e lângă od oarele p rim ite d e la un frate iu b it şi publicaţiun i şi p roclam aţiun i revoluţionare ascu n se su b p ernele trăsurii braşoveneşti.

In S ib iiu Brătianu, după ob ice iu l revo lu ţio narilor, ţin eâ două locu in ţe: una în ca se le d octorulu i Fribel, cealaltă în ca se le lu i G rigore M atei. In cea dintâi locu ia şi un tânăr slujbaş rom ân d ela C ancelaria G uvernatorului A rdelean

^ W o h lg em u th . Eră N ico lae Barbu, care i-a făcut

63

m u ltă îndem ână lu i B rătianu trim iţându-i scrisor ile , broşurile şi a lte tipărituri în p licuri oficiale austriace, pe care n im en i n u le-ar fi b ăn u it ce cuprind.

Intr’a ceea ven indu-i ştiri triste d in A pus, în d eo seb i d in Franţa, u n d e cau za rev o lu ţie i părea pierdută, Brătianu a văzut că deocam dată nu se poate în cep e n im ic ţără de a aduce m a i m ultă str icăciu n e decât fo los.

L a în cep u tu l lu i Ianuarie 1851, cân d Brătianu tocm ai îşi luă răm as b un dela surori şi se preg'ătiâ să p lece din nou îri Franţa, iată că prieten u l său N ico lae Barbu îl v e ste şte că poliţia ar avea ordin să-l prindă, fiind prim ejd ios pentru statul austriac.

Fără întârziere ş i fără şovăire, potriv it firii sa le de om al faptelor, B rătianu se d u se la poliţie să iscă lia scă paşaportul pentru Franţa, sub cuvânt că şi-ar fi term inat afacerile fam iliare, pentru care v en ise la S ibiiu , ş i n ’a p r im it voie dela stăpânire să in tre în ţară; deci e n e v o it să se întoarcă de unde a venit. P o liţia nu vo iâ să ştie de cererea lui.

In acelaş tim p a u z ise şi u n alt R om ân , Tă- băcaru, pe com isaru l d e poliţie K irchner zicând că după am iazi îl va aresta p e Brătianu.

în ştiin ţa t de prim ejdia ce-1 am en in ţa din ceas în ceas, Brătianu fu ge la Cluj dela m asă din h otelu l »C urtea M ediaşului« (astăzi Bonfert), de unde între aproape a ce lea ş i îm prejurări fu g ise şi S im io n Bărnuţiu la 1848, lăsându-şi h a in e le ce le avea la Fribel în seam a prieten u lu i său Barbu.

L a 30 de ani după aceea , în 1881, când Ion Brătianu ca m in istru-preşed inte purtă norocos răsboiu l pentru neatârnare şi incoronă pe R e g e le Carol o ladă cu haine v ech i ven iâ dela S ib iiu . Erâ lada cu h a in e le u itate la Fribel în seam a lu i Barbu, d im preună cu vech iu l să u job en . I le tr im eteâ bunul său prieten şi tovarăş de m uncă şi de id ea l din Ardeal, p e care e l acum a n’a uitat să-l răsplătiască, num indu-1 slujbaş la arhiv e le statu lu i şi dându-i o p en siu n e frum oasă.

Job en u l s ’a păstrat în casa lu i B rătianu din B u cu reşti până în 1917, când pe tim p u l stăpânirii germ an e a pierit de acolo. A fost scris pe sem n e , să se jertfiască şi această p reţioasă am intire din z ile g r e le pentru înfăptuirea v isu lu i nostru străm oşesc . (Vezi stră lu cite le »D in am intirile altora şi ale m e le« de Ion I. C. Brătianu în revista »C ugetu l R om ân esc« , S ep tem vrie Nr. 6 din 1922, pag. 5 1 7 — 522.

64 ,

65

Dar. nu num ai p e Barbu l-a preţuit ş i sprijin it , Brătianu, ci p e toţi R om ân ii d in Ardeal. D upă ce în 1867 se în ch e ie du alism u l austro- ungar cu în frângerea tuturor nădejdilor de m ai b in e a le n eam u lu i rom ânesc''d in Ardeal, Brătianu a părăsit scau n u l de m inistru , trecând în rândul deputaţilor, ca să p oată vorbi oarzăn rom ân eşte în auzul lu m ii în treg i, şi m a i a les al fraţilor să i ardelen i, cari a tu n ci aveau n evo ie d e m ultă încurajare. In şed in ţa dela 29 N oem v rie a anului urm ător (1868) B rătianu ţinu u n a din cuvântările a c e le a care nu se p ot uită niciodată. Vorbind d e U nguri ş i de »C artea R o şie« tipărită de ei n u de m ult, "el sp u n ea , că dacă o so ră a lui e s te m ăritată, el nu are dreptul să se a m e ste c e în că sn ic ia ei, ca să n u bage z iza n ie şi desb inare în casa ei. D ar când so ţu l ei, cum natul lu i, vrea s ă r id ice cuţitu l asupra ei cu' gân d să o om oare, oare să n u aibă e l dreptul să str ige ş i să-l op riască d e la această fărăd elege? B a da, îl are de bu n ă seam ă. D e atunci, m arele lu i suflet ro m ân esc a sim ţit toată sălbatica porn ire a M aghiarilor de a în câ licâ pe ce le la lte neam uri ş i m a i a le s pe R om ân i. D e a ceea am in tiâ el p o v estea lupulu i, care caută gâ lceavă c u orice p reţ m ie lu lu i, z icând că îi turbură apa. Apoi

5

66

g lăsu iâ a s tfe l: »Eu, dom nilor, aş z ice lupulu i să-şi aducă am in te că S egur, când v in e la istoria R om an ilor şi în cep e d ela fondarea (întem eierea) R o m ei z ic e că, la ce l d in tâ iu pas al R om anilor s ’a văzu t că e i su n t pui d e le i« . Iar m ai departe: »să fie sig u re S ta te le v e c in e . . . că nu vor aveâ n ici un su b iec t (motiv) de grije din partea noastră, dar să n u u ite că atunci când vor să în ju n gh e p e sora noastră de d incolo , care este m ăritată cu dânşii, sâ n g e le e i le va stropi fruntea şi m ai curând sau m ai târziu Franţa şi R om a când cap itoliu l va d om n i iar asupra Ita liei îş i vor recu n oaşte sâ n g e le p e fruntea în ju n gh ietorilor şi nu vor' lăsă p e strănepoţii lor să piară«, (în su fle ţite ap lause în sa lă ş i în toate tribunele). (Vezi »D in scrierile şi cuvântările lu i Ion C, Brătianu«, partea I, 1848— 68, pag. 5 1 1 — 513).

Profetice cuvinte!Gând în răsboiul din urm ă sorioarele n oastre

din A rdeal ş i B u cov in a erau să sâ n g ereze cu totu l sub lov itu rile cu m p liţilor călăi, sora noastră m ai m are, R om ân ia v ech iu lu i regat, ajutată şi ea de surorile noastre în că şi m ai m ari, de Franţa ş i Italia, ne-a scăpat de p ie ire sân gerân d în să din greu şi e le pentru noi.

67

Tot d ela Ion B rătianu au răm as şi cu v in tele rostite cu acest p r ile j : să nu îm p in g em prudenţa (înţelepciunea) până la laşita te ! cuvinte p e cari c e i m ai de seam ă oam en i p o litic i ai n oştr i le-au şi-urm at întotdeauna. A m intind de această cuvântare a lu i Brătianu m arele K ogă ln icean u a spus că e l a vorbit atunci .tot aşa, cu m ar fi vorb it şi el, pentrucă a vorbit d in in im a tuturor R om ânilor.

E vrednic, d ec i, ca ş i n u m ele lu i să fie scr is cu recu n oştin ţă în in im e le tuturor R om ân ilor d e pretutindeni şi deapururia.

5

Ion Constantin Brătianu la bătrâneţe.

însemnătatea lui Ion C. Brâtianu.p

D upă c e le de p ân ă acum n u va iî g reu să cuprindem în câteva cuvinte în sem n ăta tea cea m are, aproape fără seam ăn, a v ieţii ş i faptelor lu i Brătianu.

Ca înfăţişare trupească, în anii d in urm ă, a fo st un bătrân m itite l, cu părul şi barba buclată, cu o ch ii negri, scăpărători de veveriţă , şi cu faţa sm eadă, cari făceau să stră lu ciască încă-

•şi m a i m u lt albeaţa c e a fără prihană a părului şi a barbei sale.

Ca suflet, a fo st un cuceritor, un vrăjitor fără păreche. In faţa lu i orice pornire vrăşm ă- şea scă se sch im b ă în prieten ie. El a fo s t om ul ce l m ai iu b it al tim p u lu i său. U n fo st duşm an al său, N icu Gane, p o v e ste ş te cum s e feriau d u şm an ii lu i B rătianu să d ea ochi c u e l de team ă să nu-i d esarm eze şi d in d uşm ani să nu şi-i facă prieten i. U n fapt e sigu r , că n im e n i n ’â fo st înconjurat în v iea ţă de o m a i m are m u lţim e de adm iratori, de oam en i în stare să b ea şi v en in şi să se sca ld e şi în fo c pentru e l.

70ţ *

U n astfe l de om era pred estin at să ajungăconducător de oam en i. In orice ţară s ’ar fi n ăscu t e l ar ii avut un m are rol politic. P recu m în tr’o pădure se rid ică un arbore, u n u l singur,- prin o fericită îm prejurare a firii, m ai p resu s de toţi 'ce ila lţi, to t astfe l ş i Ion B rătianu se rid ică m a i p resu s d e se m e n ii să i ş i îi stăpâniâ cu p u terea în su şir ilor sa le rare. In e l pare că s ’a întrupat aşa de feric it în su şi g en iu l con d u cător al n eam u lu i nostru. (Vezi ş i N. Gane, »Z ile trăite«, Iaşi, L ibrăria N ouă, 1903, pag. 2 7 5 — 7).

A şa s e face că e l a ferm ecat d e la în cep u tu l până la sfârşitu l v ie ţii sa le p e toţi ace ia cu cari v en iâ în atingere. A şa se face că e l a cucerit n u num ai in im ile străin ilor pentru cauza rom ânească , ci ş i p e a le R om ân ilor din alte partide, c e ea ce u n eori e cu m u lt m ai an evoie . L ui B rătianu i s e va z ice B rătianu ce l M a re /fiin d că e l s ’a rid icat cu trei su liţi deasupra tuturor con tim p oran ilor să i cu m intea , dar m ai a les cu in im a sa m are. La în trebările m ari, când m in tea se în tu n ecă , — z icea el, — lasă să vorb iască in im a. Ea n u se în şa lă niciodată.

O staş, când a în ţe le s că sabia îl îm p ied ică în m işcări, e l a d escin s-o apucând alte arm e:

7 1

cuvântu l, condeiu l, fapta pentru apărarea n eam u lu i său.

B o ier prin naştere, prin creştere şi prin fire, e l a iub it p op oru l' d e rând ca n im en i altul ajutându-1 să se rid ice din starea tristă în care s e află, ştiind că altfel nu ne p u tem m ântu i.

R ep u b lican fanatic, ca atâţia dintre prieten ii să i d e la Paris, reîn tors acaăă ş i văzând că p oporul nostru n u este copt pentru rep u b lică el d ev in e ce l m a i m are sprijin itor al regalităţii, aducând în persoana reg e lu i Carol pe m arele în tem eie to r al stră lucitei noastre F am ilii D o m n itoare.

L iberal convins, m ai m u lt: p reşed in te le partidului cu a cest n u m e, el a cârm uit ţara ca c e l m a i cum pătat conservator.

Francofil din tălpi şi până în creştet, el a îndrum at R om ân ia sp re puterile * centrale (Germ ania, A ustro-U ngaria şi Italia) îndată c e a în ţe le s câ Franţa din v rem ea a ceea nu m ai putea fi d e fo lo s R om ân iei.

N aţionalist, ired en tist chiar, precum l-am văzut când a vorbit despre n o i, R om ân ii din Ardeal, e l a făcut o p o litică la guvern, care va părea ciudată num ai nepricepuţilor ş i rău voitorilor cari nu-şi dau sea m a că pentru

7 2

a cu ceri în tregu l nu treb u ie să p ierzi n ic i o parte.

B lând, m o d est ş i de ispravă, e l a în cercat să dea o nouă îndrum are n eam u lu i: spre bună în ţe leg ere , m u n că şi c in ste . Ş i, în cea m ai m are parte, e l a ş i izbutit.

V ieaţa lu i e v iea ţa R o m â n ie i dela 1848 până la 1891. V ieaţa n im ăn u i nu se îm p le te şte m ai m u lt cu a n eam u lu i nostru de pretu tin d en i în a cest tim p, decât a lui. A u avut R om ân ii cu vântători m ai' de seam ă (S im ion Bărnuţiu) ca el. D esig u r că au fost ş i oa m en i m a i învăţaţi (Ti- m o te iu Cipariu) şi un ii (Andreiu Ş aguna şi M ihail K ogălniceanu), poate, şi d ip lom aţi m ai buni, — dar n im en i n ’a avut deodată atâtea în su şir i frum o a se şi atrăgătoare ca el; n im en i n ’a fo st în m ai m are m ăsură bărbat de stat, şi n im en i nu l-a în trecut prin in im a, prin su fletu l, prin faptele sa le fără păreche. — E m u lt şi a le cugetă , dar apoi a le săvârşi!

A m intirii lu i scu m p e treb u ie să i se în ch in e cu sm eren ie şi străinii, în d eo seb i vec in ii noştri Sârbi şi B ulgari. Când, pentru n işte m ici n e în ţe leger i, e i s ’au încăerat la bătaia din 2 până în 16 N o em v rie 1885, e l a' fost care, a făcut pacea cea dreaptă între ei la B u cu reşti în 19 Februarie

7 3

1886, d oved ind odată m ai m u lt cu fapta că noi, R om ân ii, su n tem ch e ia de b oltă a R ăsăritu lu i şi fără de n o i nu se poate face n im ic train ic în a ceste părţi. — Ş i e m are lucru să fii făuritor de pace. D-l H ristos în ev a n g h e lie z ice : »Fericiţi su n t făcătorii de pace, căci a ce ia fiii