1

HEPATITA CHepatita C - infectia cu virusul hepatitei C.Infectia cu virusul hepatitei C, adevarata pandemie, afecteaza peste 180 de milioane personae pe toate continentele, ceea ce reprezinta aproximativ 3 % din populatia generala a globului. Organizatia Mondiala a Sanatatii, conform careia numarul celor infectati la nivel planetar este cel de mai sus, estimeaza ca aproximativ 130 de milioane sunt supuse riscului de a evolua catre ciroza hepatica ceea ce reprezinta un procent de 70 % din cei infectati. De asemenea au estimat ca 3 - 4 milioane de cazuri noi de infectie apar in fiecare an. Incidenta carcinomului hepatocelular si mortalitatea prin VHC, este intr-o crestere alarmanta, 50 - 76 % dintre cazuri fiind puse in relatie directa cu infectia cu virusul hepatitei C. Infectia cu virusul hepatitei C (VHC), reprezinta o problema majora de sanatate publica la nivel mondial, nu numai datorita evolutiei asimptomatice ,evolutiei catre ciroza si cancer hepatic, ci datorita dificultatilor medicale de diagnostic si tratament intr-un numar important de tari, in care numarul mare de persoane infectate, corelate cu anumite tipuri comportamentale, fac ca fiecare in parte sa reprezinte potentiale surse de infectie. Infectia cu virusul hepatitei C (VHC), este o entitate clinico-evolutiva a carei etiologie a fost precizata in anul 1989. De indata ce diagnosticul serologic al hepatitelor A si B a fost posibil, a devenit evident ca hepatitele virale nu sunt cauzate in totalitate de aceste doua virusuri, ci ca exista si o alta entitate clinica, pentru care s-a folosit o lunga perioada de timp, termenul de Hepatita nonA, nonB (NANB). Primele date referitoare la existenta unui agent etiologic NANB, au fost semnalate de Havens W., in articolul "Multiple attacks in a narcotic addicit", publicat in Rev. Ann. Int. Med., Nr. 44, din anul 1956. Mosley JW, si colaboratorii, au publicat articolul "Multiple hepatitis viruses in multiple attacks of acute viral hepatitis" in NewEngl J Med, nr. 296 din anul 1977. Primele studii care au aparut SUA in anii '60, au avut ca prioritate hepatitele post transfuzionale, pornindu-se de la observatia ca peste 50 % dintre pacientii care au primit multiple transfuzii, au avut hepatita. Dupa anul 1970, donatorii de sange au fost testati si au fost exclusi de la donare persoanela care aveau AgHBs prezent. Faptul ca hepatitele posttransfuzionale ale pacientilor din sectiile de chirurgie cardiaca nu au fost eradicate prin eliminarea donatorilor cu AgHBs prezent, i-a determinat pe cercetatori sa efectueze teste de laborator suplimentare pentru lamurirea etiologiei, iar rezultatele au fost consemnate de catre Purcell R. si colaboratorii sai in articolul "Seroepidemiologial studies of transfusion-associated hepatitis" in Journal of Infectious Diseases, nr. 123 in anul 1971. Cercetari succesive au fost efectuate in ani '80, si au avut concluzii evidente ca urmare a transmiterii hepatitelor posttransfuzionale NANB la cimpanzei prin sangele prelevat de la pacienti cu hepatita NANB. In acelas timp s-a observat ca hepatita postransfuzionala a cimpanzeilor poate fi prevenita prin incalzirea si tratarea cu beta-propiolactona, formol sau solventi organici, care inactiveaza fractiunea infectanta; studiile de densitate Buoyant au sugerat ca este vorba despre un mic virus ARN. Rezultatele au fost publicate de Bradley D., si colaboratorii sai in anul 1985 in articolul "Post-transfusion non-A, non-B hepatitis in chimpanzees :

physicochemical evidence that the tubule-forming Gastroenterology, 1985; 773 - 779.

2 agent in a small enveloped virus", din Rev.

Spre sfirsitul anilor '80, doua laboratoare americane (Michael Houghton's laboratory si Daniel Bradley's laboratory) au identificat virusul si l-au denumit Virusul Hepatitei C (VHC). Virusul hepatitei C (VHC) este aproximativ sferic, cu diametrul de aproximativ 50 nm. Structura, organizarea genomica si ciclul replicarii, a determinat clasificarea acestuia in familia Flaviviridae , genul Hepaciviridae.

Genomul virusului hepatitei C (VHC) are sens pozitiv, al carui ARN monocatenar are lungimea de 9.6 kb. Aproximativ 9.0 kb codifica o poliproteina formata la rindul ei din 10 proteine. Acestea includ trei proteine structurale :

o proteina centrala C(p22) sau nucleoproteina si doua proteine capsulare, E1(gp35) si E2(gp70) care formeaza anvelopa glicoproteica.

Proteinele structurale printre altele, datorita unui segment de aproximativ 30 de aminoacizi, situati in portiunea terminala a proteinei E2, denumita regiunea hipervariabila 1 (VHC-1), reprezinta segmentul cel mai variabil al anvelopei si creaza aceste bucle, excrescente de la suprafata virionului.

3 Persoanele infectate cu virusul hepatitei C (VHC), frecvent au anticorpi care reactioneaza cu peptide sintetice, identice cu secventa VHC-1 a virusului cu care sunt infectati. Aparitia acestor anticorpi, par sa altereze structura regiunii hipervariabile, VHC-1, selectind variante de VHC-1 cu reactivitate mai scazuta. Aceasta sugereaza ca regiunea hipervariabila VHC-1, este locul mutatiilor, functionand ca o momeala imunologica in contrast cu secventa hiperstabila a anvelopei care recunoaste receptorii celulari. Deletia acestei regiuni hiperstabile nu elimina capacitatea virusului de a infecta cimpanzeii, ceea ce sugereaza ca mai sunt inca multe aspecte de lamurit in legatura cu virusul hepatitei C (VHC). Urmeaza doua proteine NS1 si NS2 al caror rol nu a fost precizat, exact. Se cunoaste rolul pe care il joaca aceste doua proteine in ansamblarea particulei virale si iesirea din celula dar niciuna nu este implicata in replicarea ARN viral. In continuarea poliproteinei sunt :

patru proteine nonstructurale NS2, NS3, NS4B, NS5A si o ARN-polimeraza NS6B, toate cinci sunt implicate in replicarea ARN-ului viral.

4

Virusul hepatitei C - ciclul de

viata al virusului .

Ciclul de viata al virusului hepatitei C (VHC), dupa patrunderea in organismul uman si inainte de patrunderea in celule, interactioneaza cu unul sau mai multi receptori de suprafata, reprezentand primul pas al ciclului replicativ :

a) aderenta si penetrarea virionului in hepatocit, b) eliberarea ARN-ului viral in citoplasma si posibila fuziune secundara a anvelopei virale la membrana endosomala c) translatia directa si patrunderea in ribozom, d) sinteza proteinelor structurale si nestructurale, componente ale poliproteinei virale, e) asamblarea complexului replicativ si terminal al ARN-ului viral, f) sinteza copiilor pozitive ale ARN-ului viral, g) asamblarea particulei virale in reticulul endoplasmatic si in complexul Golgi, h) eliberarea virusului din hepatocit.

Multiplicarea virusului hepatitei C (VHC) este posibila si in alte celule in afara de hepatocit si anume in celulele mononucleare cu originea limfatica sau poate si din maduva hematogena. Modelele matematice ale ciclului de viata al virusului hepatitei C (VHC), sugereaza ca timpul de injumatatire este de aproximativ 2,5 ore in sangele

periferic, iar puterea de replicare virala este de virusul hepatitei C (VHC).

5 aproximativ 1X1012 virioni pe zi, in infectia cronica cu

Nivelul extrem de ridicat al turnover-ului viral, corelat cu absenta unui sistem de corectare a activitatii ARNpolimerazei, duce la acumularea rapida a mutatiilor virale. Astfel se explica de ce pot fi identificate in acelas timp din plasma si ficatul indivizilor infectati cu virusul hepatitei C (VHC), multiple variante virale ale virusului hepatitei C (VHC), asa denumitele quasispecii virale. De exemplu, pana la 85 % dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C (VHC) au in sangele periferic o singura varianta genetica de virus. Pe de alta parte raspunsul imun apare ca un important factor selectiv al quasispeciilor virale, asa cum am aratat mai inainte la prezentarea proteinelor structurale E2, care prin regiunea hipervariabila VHC-1, realizeaza mutatii importante.

Virusul hepatitei C - evolutie infectie.Infectia cu virusul hepatitei C (VHC) este depistata cel mai frecvent cu ocazia unor investigatii de rutina sau ca urmare a unei simptomatologii polimorfe determinate de complicatiile tardive si in putine cazuri, ca urmare a unei simptomatologii sugestive. Dimensiunea alarmanta a infectiei cu virusul hepatitei C (VHC), este rezultatul introducerii pe scara larga a unor acte medicale invazive in scop diagnostic sau curativ. Deloc neglijabile din punct de vedere epidemiologic sunt "micile acte medicale banale" cu instrumentar medical nesterilizat. Administrarea drogurilor intravenoase, tatuajele, acupunctura si vagabondajul sexual, sunt responsabile de 10 20 % din cazurile de infectie cu virusul hepatitei C (VHC). Studii retrospective care au avut ca subiecti pacienti cu cancer hepatic si serologie pozitiva pentru virusul hepatitei C (VHC), au aratat ca acestia au primit sange in ultimii 30 de ani. Hepatita C, pentru motivele prezentate mai sus a dus la cresterea fara precedent a interesului pentru studiul mecanismului celular si molecular al fibrozei hepatice, in perspectiva identificarii efective a unor mijloace terapeutice, etiologice, patogenice si antifibrotice eficiente. Complicatiile si costurile financiare ale hepatitelor cu virusul hepatitei C (VHC) se previzioneaza ca vor creste substantial in urmatorii ani datorita rezervorului imens de persoane infectate in populata tanara. In prezent 40 - 50 % din cazurile care necesita transplant hepatic sunt consecintele infectei cu virusul hepatitei C (VHC). De ce unii indivizi care se infecteaza nu fac boala, sau dezvolta forme clinice usoare sau medii care se vindeca repede, in timp ce altii fac bola infectioasa acuta, fulminanta, severa sau cronica, este o intrebare care se pune din ce in ce mai frecvent. Patogenia, mecanismele imune au fost studiate de numeroase echipe de specialisti din intreaga lume. Limitele biologice nu au fost inca atinse, dar probabil ca structurile genetice responsabile de raspunsul imun al organismului implicate in toate etapele procesului infectios (citoaderenta, patrunderea in celula, replicarea,

declansarea procesului patogenic, severitatea bolii si fac diferenta.

6 posibilitatea transmiterii la alti indivizi) sunt cele care

In urma infectiilor experimentale efectuate pe cimpanzei si a cercetarilor retrospective si a supravegherilor clinico-epidemiologice la persoanele infectate cu virusul hepatitei C, s-a constatat ca ARN-ul virusului hepatitei C poate fi detectat in plasma citeva zile mai tirziu dupa infectie, adesea cu 1 - 4 saptamani inainte de cresterea nivelului enzimelor hepatice. In mod uzual viremia este maxima in primele 8 - 12 saptamani de la momentul infectiei, In alte situatii, ARN-ul VHC este nedetectabil citeva luni de la infectie si ramane asa, iar in alte situatii este inconstant detectabil timpuriu, situatie in care persistenta viremiei rareori depaseste 6 luni.In alte cazuri, valorile crescute cu intermitenta ale viremiei sugereaza reinfectia, asa cum se intampla la utilizatorii de droguri intravenos. Aceste situatii exceptionale sunt intalnite in 15 - 50 % iar in rest, in 50 - 85 % dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C viremia este persistenta .apoi nivelul viremiei scade pana la o valoare relativ constanta. In ceea ce privese evolutia naturala a infectei cu virusul hepatitei C, statisticile sunt diferite.

Dintre acestea am ales varianta prezentata de Ivan Gardini, in monografia sa despre hepatita C, conform careia : la 100 de personae infectate cu VHC,

5 se debaraseaza de virus, 85 dezvolta infectie prelungita, dintre acestia : o 70 vor evolua catre hepatita cronica o 10 vor evolua catre ciroza dupa 20-30 de ani o 5 vor avea evolutie nefavorabila

Ciroza hepatica, complicatie a infectiei cronice cu virusul hepatitei C (VHC), se instaleaza lent in 20 - 30 de ani, la 20 - 30 % dintre persoanele infectate.

7 Factorii care accelereaza evolutia hepatitei cronice cu virusul hepatitei C (VHC) spre ciroza sunt :

varsta mai mare de 40 de ani in momentul infectiei, sexul masculin, consumul regulat de alcool

Virusul hepatitei C - transmitere infectieTransmiterea virusului hepatitei C prin sange si organe infectate :

utilizatorii de droguri intravenos transfuzii de sange inainte de 1992 transplant de organe de la donatori infectati ci virusul hepatitei C, inainte de 1992 manevre medicale cu risc expunere profesionala la sange infectat nou nascuti din mame infectate cu virusul hepatitei C relatii sexuale cu persoane infectate cu virusul hepatitei C (comportamente sexuale cu risc crescut) utilizatorii intranazali de cocaina

HCV Prevalence according to the genotype as of 2011.

8

Unele studii estimeaza ca saracia, comportamentele sexuale cu risc crescut, nivelul scazut de educatie (< 12 ani), statutul marital/divortul sunt asociate cu risc crescut de infectie. Studii efectuate in SUA afirma ca in 10 % din cazuri, calea de transmitere ramane necunoscuta, in alte studii numai in 1 % din cazuri calea de transmitere e necunoscuta, 9 % datorandu-se nivelului socio-economic scazut. In studii efectuate in Franta 30 % din cazurile de infectie cu virusul hepatitei C, au cale de transmitere necunoscuta.

Studii efectuate in Romania: Un studiu efectuat n 1990 pe persoane cu vrste cuprinse ntre 0 i 82 de ani, din medii de activitate diferite, a demonstrat c rata cea mai mare de mbolnvire se regsea la personalul medical i la orfani, iar cel mai puin afectai erau copiii pn n 16 ani i femeile nsrcinate. Cele mai multe cazuri de infecie au fost depistate n Transilvania, urmat de Muntenia, Moldova i Banat. Un alt studiu a fost efectuat n august 2006 n Transilvania, Muntenia i Moldova pe aproximativ 16 000 de subieci. Au fost analizai din punct de vedere al sexului, vrstei, domiciliului, factorilor de risc, stilului de via i grupurilor de risc. Subiecilor le-au fost colectate mostre de snge pentru a fi testate tulpinile de VHB i VHC i li s-a cerut s completeze chestionare pentru a stabili factorii de risc, felul de transmitere, datele demografice

9 etc. Astfel, n Muntenia s-a depistat o de mbolnvire de 3.35%, n Moldova 4.25%, iar n Transilvania i Banat un procent al mbolnvirilor de 2.63%. Rezultatul final pe Romnia de seroprevelan a artat c procentul celor bolnavi de hepatita C este de 3,23%. Seroprevelana difer de la mediul rural la mediul urban. Studiul a demonstrat c rata mbolnvirilor este mai mare n mediul rural, fa de cel urban. Vrst pacienilor are o influen statistic semnificativ n infecia cu Hepatit C. Astfel, n comparaie cu un pacient ntre 18 - 29 ani, probabilitatea de a fi infectat cu HCV pentru un pacient ntre 40 - 49 ani este de 1.75 de ori mai mare, pentru un pacient cu vrst ntre 50 - 59 ani este de 2.6 ori mai mare, iar pentru un pacient peste 60 ani este de 4.36 ori mai mare. Transmiterea virusului hepatitei C prin transfuzii de sange. Transfuzia de sange a reprezentat principalul mecanism de transmitere a infectiei in perioada 1980 - 1994, inainte de introducerea screening-ului pentru donatorii de sange. Studiile prospective in randul recipientilor de transfuzii de sange in SUA au demonstrat ca :

rata hepatitelor posttransfuzionale in 1960 depasea 20 % in mijlocul anilor 1970 testele diagnostice au evidentiat ca 90 % din hepatitele posttransfuzionale erau hepatite nonA nonB o data cu descoperirea in 1988 a testelor de diagnostic pentru Ac VHC, s-a determinat etiologia hepatitei posttransfuzionale

Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention ), in SUA :

in perioada 1985 - 1990: incidenta cazurilor de hepatita nonA nonB posttransfuzionala a scazut cu > 50 % datorita screening-ului donatorilor de sange pentru HIV inainte de 1986 : riscul infectiei cu VHC posttransfuzional era > 5% / unitate de sange transfuzat 1990 : riscul de infectie VHC posttransfuzionala e de aproximativ 0,2 % / unitatea de sange transfuzat in prezent se accepta un risc de 0,001 % / unitate de sange transfuzat (1/100 000 cazuri pe unitatea de sange transfuzat)

In Franta ca urmare a introducerii incepand cu 2001 a testarii ARN VHC (PCR) in randul donatorilor de sange, riscul hepatitei posttransfuzionale cu virus C este de 1 /300 000 transfuzati. Conform CDC persoanele infectate posttransfuzional anterior reprezinta aproximativ 7 % din totalul persoanelor cu infectie cronica cu virusul hepatitei C, alte studii estimand pana la 17 %. In fiecare an in Germania se raporteaza un numar de infectii cu virusul hepatitei C, secundare transfuziilor. Se apreciaza ca transmiterea virusului hepatitei C apare cu o frecventa de 1/120 000 de transfuzii, in timp ce virusul imonodeficientei umane (HIV) se transmite cu o frecventa < 1/1 200 000 de transfuzii. Riscul actual de infectie posttransfuzional cu virusul hepatitei C este de sub 1 la 100 000 unitati de sange transfuzat. Transmiterea virusului hepatitei C prin utilizarea de droguri intravenos (IDU- Human Development Index)

10 Conform CDC, aceasta reprezinta factorul de risc primordial pentru infectia cu virusul hepatitei C in prezent in SUA si in tarile dezvoltate. Desi numarul de cazuri de hepatita acuta cu virusul hepatitei C au scazut semnificativ dupa 1999, incidenta si prevalenta infectiei cu virusul hepatitei C in acest grup populational se mentin inalte si in prezent. Utilizarea de droguri intravenos (IDU) reprezinta calea majoritara de transmitere in 2/3 din cazurile noi de infectie cu virusul hepatitei C in SUA, respectiv 60 % din cazurile noi de infectie cu virusul hepatitei C. Transmiterea infectiei cu virusul hepatitei C se realizeaza prin utilizarea in comun a seringilor sau acelor contaminate cu sange, prin contact direct sau indirect, prin contaminarea echipamentului utilizat in prepararea drogurilor. Comparativ cu alte infectii virale transmise parenteral (VHC, HIV) infectia cu virusul hepatitei C se dobandeste rapid dupa inceperea utilizarii IDU datorita prevalentei inalte a infectiei cronice cu virusul hepatitei C in randul IDU si prin expunerea prelungita la persoane infectate cu virusul hepatitei C. Rata infectiei cu virusul hepatitei C in randul tinerilor IDU este de 4 ori mai mare decat rata infectiei HIV. Dupa aproximativ 5 ani de utilizare de droguri pana la 90 % sunt infectati.

Transmiterea virusului hepatitei C nosocomiala si profesionala. Desi in alte tari este documentata, transmiterea nosocomiala, in SUA este rara, cu exceptia bolnavilor hemodializati cronic la care prevalenta Ac VHC este de 10 - 20 %. In Franta studiul national multicentric EPIC pentru evidentierea modalitatilor de transmitere a virusului hepatitei C a identificat urmatoarele modalitati de transmitere a virusului hepatitei C la persoanele nontoxicomane, nontransfuzate :

spitalizarea in sectii de medicina interna si chirurgie endoscopie digestiva avort tratament de ulcere varicoase sau plagi electrocoagulare sau scleroza de varice utilizare de gamaglobuline intravenos acupunctura administrare de injectii intramuscular/intravenos ambulator utilizarea de cocaina intranazal manichiura, pedichiura practicarea de sporturi violente

Expunerea profesionala se datoreaza intepaturii accidentale cu instrumente contaminate sau prin contactul mucoaselor cu fluide contaminate. In SUA incidenta infectiei cu virusul hepatitei C postintepatura accidentala cu ace contaminate de la surse VHC pozitiva este estimata la aproximativ 2 % (0 - 7 %). S-au demonstrat cazuri rare de transmitere a infectiei de la personalul medical la bolnavi.. Variatiile cele mai importante ale prevalentei infectiei cu virusul hepatitei C sunt determinate de expunerea persoanelor la diferiti factori de risc :

11

prevalenta cea mai inalta a infectiei cu virusul hepatitei C se gaseste in randul persoanelor cu expunere directa percutana repetata, importanta cantitativ, la sange (hemofilici tratati cu concentrat de factori de coagulare inainte de 1987, utilizatorii de droguri intravenoase, receptori de transfuzii de sange de la donatori infectati cu virusul hepatitei C : 60 - 90 % prevalenta moderata in randul persoanelor cu expunere directa percutanata frecventa, dar mai putin importanta cantitativ (hemodializatii cronici) : 20 % prevalenta scazuta a persoanelor cu expunere inaparenta percutana/mucoasa (personalul medical) : 1 - 2 % cea mai scazuta prevalenta la persoanele fara factori de risc (donatorii de sange voluntari) : < 0,5 %.

Prevalenta infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) in SUA la persoanele supuse diferitilor factori de risc variaza in randul populatiei generale.

Grupe populationale Hemofilici tratati cu concentrate de factori de coagulare inainte de 1987 Utilizatori de droguri intavenos (IDU) Actuali In antecedente Persoane cu nivel TGP crescut Hemodializati cronici Persoane cu parteneri sexuali multipli > 50 10 - 49 2-9 Persoane care au in antecedente boli transmise sexual Persoane transfuzate inainte de 1990 Copii nascuti din mame infectate HCV Homosexuali Populatia generala Personal medical Gravide

Prevalenta infectiei Prevalenta grupelor populationale in VHC total populatie % % Limite (%) 87 74 - 90 < 0,01 0,5 5 5 0,1 4 22 52 17 6 0,1 5 -9 1.5

79 72 - 86 Nu exista date 15 10 - 18 10 0 - 64 9 3 2 6 6 5 4 1,8 1 1 6 - 16 3-4 1-2 1 - 10 5-9 0 - 25 2 - 18 1,5 - 2,3 3-4 --

12 Militari activi Donatori voluntari de sange 0,3 0,2 - 0,4 0,16 -0,5 5

Din analiza factorilor de risc care ar fi putut sa contribuie la transmiterea infectiei cu virusul hepatitei C, am constatat ca unii dintre pacienti au avut doi sau mai multi factori de risc. Asemanator cu datele din literatura de specialitate, in cadrul studiului nostru, factorii de risc raman necunoscuti in 16 % din cazuri [10 - 30 %] Spre deosebire de studiul citat anterior, in cadrul lotului nostru, factorii de risc au fost :

Necunoscuti : 121 pers. (16,35 %) Inregistrati la 614 persoane : o Interventii chirurgicale : 390 pers. = 52,7 % o Transfuzii de sange: 199 pers. = 26,9 % o Avorturi : 117 (din 386 femei), 29,9 % din care : 1 - 5 AV : 71 6 - 10 AV : 24 peste 10 AV : 16 neinregistrate : 6 o Lucrari stomatologice : 112 pers. = 15,1 % o Consum de droguri : 79 pers. = 10,6 % o Profesii la risc 32 pers. = 4,32 %, dintre care : asistente medicale : 16 medici : 12 infirmiere : 3 preparator vaccinuri : 1 o Vagabondaj sexual ca unic factor de risc : 30 persoane = 4,08 % o Alti factori de risc : polispitalizati : 32 donatori de sange : 24 tatuaje/automutilare : 37 tuns, ras, manichiura : 3 tratamente parenterale/endoscopie : 15 boli cu transmitere sexuala : 9 hemodializa : 4 hemofilie : 1 acupunctura : 1 perinatal : 2 utilizare in comun a obiectelor de igiena personala : 38

Perioada medie de timp de la posibila infectie cu virusul hepatitei C pana la momentul diagnosticului VHC este de 10,6 ani (n = 349). Un larg studiu retrospectiv-prospectiv, prin supravegherea persoanelor infectate cu virusul hepatitei C, a evidentiat ca evolutia este mai severa si mortalitatea mai mare la persoanele care au avut transfuzii in antecedentele lor. (10 % din cei care au avut o hepatita post transfuzionala au evoluat catre ciroza hepatica dupa 20 de ani de la data infectiei, iar mortalitatea prin cauze hepatice a fost de trei ori mai mare decat la lotul martor).

13 Studiile efectuate in randul donatorilor de sange arata ca prevalenta Ac VHC este scazuta in SUA, Australia, nordul Europei (1 - 2 %), mai crescuta in sudul Europei si Asia, cea mai crescuta fiind in Africa. Ariile de prevalenta foarte inalta in populatia generala sunt in Egipt, Arabia Saudita, Papua Noua Guinee. Cea mai inalta seroprevalenta a infectiei virusul hepatitei C se inregistreaza in Egipt 24 %. Australia in ultimii 20 de ani raporteaza 130000 de persoane infectate cu virusul hepatitei C. Belgia are o seroprevalenta de 0,87 % fara diferente intre sexe, dar s-a observat cresterea semnificativa a prevalentei odata cu varsta. Maroc intre 0,5 % si 1,4 %, fiind insa mai mare in randul grupurilor de risc cum ar fi : pacientii hemodializati (46,2 %), hemofilici (42,3 %), seropozitivi HIV (11,8 %). In Romania, procesul epidemiologic are aceleasi 3 verigi ca in toata lumea si ca orice alta boala infectioasa :

sursa infectiei calea de transmitere receptivitatea

Spre deosebire de alte boli infectioase, in cazul infectiei cu virusul hepatitei C, sursa infectiei este enorma, caile de transmitere sunt multiple, receptivitatea este generala. Costurile medicale directe, se previzioneaza pentru tara noastra a fi de circa 200 milioane USD, anual, intre anii 2010 - 2019 incluzand costurile legate de PBH, screening pentru hepatocarcinom sau terapia antivirala, la care se pot adauga alte miliarde de dolari pe an, prin pagube indirecte, provocate de moartea prematura. Hepatita C este o problema dificila, o problema globala de sanatate publica, daca vorbim de 3 - 4 milioane de infectii noi in fiecare an, daca tinem seama ca majoritatea persoanelor infectate in prezent au varste cuprinse intre 30 - 49 ani, numarul de decese atribuite bolii hepatice cronice consecutive infectiei cronice cu virusul hepatitei C pot creste substantial in urmatorii 10 - 20 de ani, perioada in care aceasta grupa de persoane infectate va atinge varsta la care apar de obicei complicatiile bolii. Impactul bolii hepatice asociate infectiei cu virusul hepatitei C va creste dramatic in urmatorii 10 - 15 ani cu aproximativ 20 000 - 30 000 decese anual datorate infectiei cu virusul hepatitei C. Impactul economic va creste datorita costurilor medicale pentru bolnavii cu boala hepatica avansata si respectiv incapacitatii de munca pentru cei cu boala cronica. Costurile indirecte datorate incapacitatii de munca si mortalitatii timpurii, estimate la aproximativ 3,09 milioane ani de viata pierduta, sunt incomensurabile. Se estimeaza ca la nivel planetar vor fi :

165 900 decese datorate bolii hepatice cronice cu virus C 27 200 decese datorate cu virusul hepatitei C 10,7 miliarde USD costuri medicale 20 - 30 000 decese anual datorate virusului hepatitei C triplarea costurilor in urmatorii 15 - 20 de ani fara tratament eficient al infectiei cu virusul hepatitei C

14

Hepatita C tratamentPrecizare: in Mai 2006 in SUA au fost aprobate 2 noi medicamente pt tratam Hep C: Boceprevir si Telaprevir (inhibitori de proteaza) - inca nu sunt ghiduri f bine stabilite si protocoale validate care sa includa o schema de tratament sigura cu aceste 2 noi medicamente.(dar ele reprezinta viitorul in tratament in combinatie cu interferon si ribavirina). Tratamentul afectiunii hepatice C are ca scop primar vindecarea adica eradicarea completa a viruslui, si implicit, cresterea calitatii vietii. Obiectivul secundar este de a opri evolutia catre ciroza si cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibila. Tratamentul cuprinde trei aspecte: 1. regimul sunt recomandate evitarea alcoolului si curele cu vitamina E; 2. vaccinarea impotriva virusului hepatic A, a virusului hepatic B si, anual, impotriva gripei, intrucat suprainfectia cu acestea pot cauza complicatii fatale; 3. medicatia antivirala:o

interferon

Schema de tratament:

durata este de 48 de saptamani, putand varia in functie de rezultate

A. PEG alfa-2a (Pegasys 40KD)

doza este independenta de greutatea corporala - 180 g/sptmn

B. PEG alfa-2b (PegIntron 12KD)

doza este dependenta de greutatea corporala, administrandu-se 1,5 g /kg corp/sptmn

C. Interferon standard

doza este de 3MU x 3/saptamana

Reactii adverse ale tratamentului cu interferon: Nonsevere Anorexie, vrsturi, diaree, dureri abdominale lips de concentrare, insomnie, instabilitate psihica Tuse, dispnee de efort, faringit Severe Tiroidit, hipotiroidie, hipertiroidie

Depresie, suicid, delir, psihoze

Tulburari cardiace

Eruptii cutanate, prurit, inflamatie la locul injectiei Anemie, leucopenie, trombocitopenie

15 Psoriazis, lichen plan, vitiligo Epilepsie, neuropa tie, polimiozit

o

ribavirina prescrisa numai impreuna cu interferon

Schema de tratament:

doza este dependenta de greutatea corporala o greutate mai mica de 65 kg doza este de 800 mg/zi o greutate cuprinsa intre 65-85 kg doza este de 1000 mg/zi o greutate mai mare de 85 kg doza recomandata este de 1200 mg/zi; durata biterapiei depinde de evolutie, in mod normal durand 48 de saptamani. Tratamentul poate continua sau poate fi oprit in functie de raspuns.

Efecte adverse ale tratamentului cu ribavirina:

nonsevere: tuse, dispnee de effort, insomnie, eruptie cutanata, prurit; severe: anemie hemolitica, teratogenicitate;

Hepatita C prevenireNu exita vaccin impotriva virusului hepatic C. De vreme ce acest virus hepatic este raspandit in special prin sange, singura metoda de a preveni imbolvanirea este aplicarea unor masuri riguroase de igiena personala si de sanatate, in general:

evitarea drogurilor injectabile, a acelor sau a seringilor folosite; evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange infectat cu virusul hepatic C pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.; evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere. utilizarea corecta a prezervativelor de cate ori facem sex cu un partener instabil;