VIEŢILE SFINŢILOR 31

MAURO GIUSEPPE LEPORI

SIMON NUMIT PETRUPe calea unui om

în urmarea lui Dumnezeu

Traducere din limba italianăde Daniel Hrişcă

SapientiaIaşi 2018

© Titlu original: Simone chiamato Pietro: Sui passi di un uomo alla sequela di Dio, Cantagalli 2015.

Redactor: pr. dr. Ştefan LupuTehnoredactare, coperta: Iulian Gherghel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiLEPORI, MAURO GIUSEPPESimon numit Petru : pe calea unui om în urmarea lui Dumnezeu / Mauro Giuseppe Lepori ; trad. din lb. italiană de Daniel Hrişcă. – Iaşi: Sapientia, 2018

ISBN 978-606-578-341-6

I. Hrişcă, Daniel (trad.)

2

© 2018 Editura SAPIENTIAInstitutul Teologic Romano-CatolicStr. Th. Văscăuţeanu, 6RO – 700462 IaşiTel. 0232/225228Fax 0232/211476www.editurasapientia.rowww.librariasapientia.roe-mail: slupu@itrc.ro

Comunităţii mele, şcoală milostivă a paternităţii filiale şi fraterne a lui Cristos

CUPRINS

Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

I. „Aruncându-ţi mrejele în apă” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15

II. „Însă la cuvântul tău” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

III. „Tu te vei numi Chefa” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

IV. „Porunceşte să vin la tine pe apă” . . . . . . . . . . . . . . . . 29

V. „Tu eşti Petru” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37

VI. „Mergi în urma mea, Satană” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

VII. „E bine că suntem aici!” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43

VIII. „Pentru mine şi pentru tine!” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

IX. „De câte ori va trebui să iert?”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53

X. „Doamne, la cine să mergem?” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59

XI. „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” . . . . . . . . . . . . . . 63

XII. „Îmi voi da viaţa pentru tine!” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69

XIII. „Nu-l cunosc pe omul acela!” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79

XIV. „Alergau amândoi împreună” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85

XV. „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” . . . . . . . . . . . . . . . 91

XVI. Epilog. Umbra lui Simon Petru . . . . . . . . . . . . . . . . 101

Sfântul Petru (Simone Martini, 1326)

PREFAŢĂ

Îi sunt recunoscător părintelui Mauro Lepori nu doar pentru ceea ce a scris în această carte, ci şi pentru felul în care a scris-o.

De fapt, citind-o, am experimentat încă o dată mira-colul comunicării literare: eşti dus înăuntrul eveni-mentelor narate – în acest caz, istoria lui Simon numit Petru – şi le vezi cu proprii ochi şi le simţi cu propria inimă mai mult decât dacă ai fi de faţă.

Arta creştină, apoi, deţine această carismă unică în cel mai înalt grad, întrucât se împărtăşeşte din pute-rea de pătrundere în eul marelui eveniment al Mântu-itorului, „intimior mei”, căruia aceasta îi face ecou.

Astfel, atunci când se nasc, precum în acest caz, dintr-o încercare pasionată de identificare cu experi-enţa lor umană (tentativa de a păşi pe „calea unui om în urmarea lui Dumnezeu”), portretele sfinţilor trec dincolo de limitele simplei „biografii”.

Istoria Prinţului Apostolilor e povestită, în incon-fundabilul său timbru uman, cu o genială capacitate de pătrundere psihologică, în care fiecare dintre noi poate să se recunoască. Aşa încât, dincolo de a fi o exce-lentă meditaţie, această operă ar putea fi citită şi ca o elementară, dar nicidecum banală, introducere în antro-pologia creştină.

Ca să „deschidem apetitul”, vor fi suficiente câteva stimulente.

Mă gândesc la felul în care este descrisă, în primele pagini, naşterea credinţei ca întâlnire care-l revelează pe om sieşi: „Niciodată până acum, Simon nu considerase

10 Simon numit Petru

cu adevărat importanţa vieţii şi a libertăţii sale”; sau la percepţia posesiunii curăţiei ca omagiu suprem adus capacităţii afective naturale: „Atunci, Simon lăsă totul, pentru ca nimic să nu se piardă”.

Pentru el, urmarea lui Cristos („era ca şi cum l-ar fi urmat pe Învăţătorul acolo unde acesta se-ndrepta cu inima sa, nu doar cu paşii, deciziile şi lucrările sale”) este elogiu al libertăţii şi radicalizare a dramei acesteia: „...nu ar fi putut merge până la capătul acelei prietenii fără a îmbrăţişa soarta obscură a Învăţătorului”.

Cu o claritate din ce în ce mai mare i se impune o evidenţă: adevărul, mântuirea eului său, e relaţia cu Acest om: „Fără el, viaţa lui... era ca o privire fixată asupra nimicului propriu”.

Până la maturitatea deplină şi fecundă a persoanei sale, în legătura inseparabilă între „da”-ul spus lui Cris-tos şi misiune. În ascultarea cu bucurie faţă de porunca iubirii: a-şi da viaţa pentru lucrarea Altuia. „Nu mai aveau niciun moment de răgaz pentru ei înşişi: de la răsăritul soarelui până la apus, erau ca suspendaţi între mila lui Cristos şi neajunsurile oamenilor”.

În cazul lui, o carte este mai mult de-atât, după cum aminteşte Guardini: e o întâlnire ce prelungeşte cu o verigă preţioasă lanţul prieteniei dintre oameni.

Veneţia, 25 aprilie 2004Solemnitatea sfântului evanghelist Marcu

Angelo Cardinal ScolaPatriarh al Veneţiei

INTRODUCERE

După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus (Lc 5,11). Cine nu trăieşte fascinaţia unei urmări totale

a lui Cristos? Este fascinaţia sfinţilor spre care Biserica nu oboseşte niciodată să privească, nici să arate ca mărturie, ca dovadă, că e posibil să-l urmăm pe Cristos cu toată fiinţa noastră; că e posibil să aderăm în mod radical la venirea Fiului lui Dumnezeu, „calea, adevă-rul şi viaţa” omului. Sfinţii interpelează dorinţa noas-tră de plinătate de viaţă şi ne fac cunoscut că această dorinţă nu este o iluzie, nu este o amăgire, ci o chemare care vibrează în inima fiecărui om şi care cere să fie împlinită. Acestei dorinţe nu-i răspunde un vis, ci rea-lismul urmării lui Isus Cristos. Iar concretizarea aces-teia sunt sfinţii, cei care l-au urmat şi îl urmează mai înainte de noi, într-o alianţă nevăzută care, începând cu primii paşi făcuţi de Maria şi de apostoli, străbate întreaga istorie până la Parusie.

„Părăsind toate, l-au urmat pe Isus”. Fascinaţia acestei atitudini radicale se pierde în superficialitate dacă privirea îndreptată către sfinţi nu se răsfrânge asu-pra propriei vieţi, dacă nu ne întrebăm: „Ce înseamnă pentru noi a lăsa totul pentru a-l urma pe Domnul?” Sfinţii ne învaţă că răspunsul la această întrebare nu este acelaşi pentru toţi, ci diferit şi variat. Că acest „a părăsi totul” nu precedă urmarea, ci e simultan; nu e doar la începutul, ci de-a lungul întregului drum. Numai moartea pecetluieşte definitiv abandonarea a toate, ca să aderăm pentru totdeauna la Domnul. Urmarea

12 Simon numit Petru

presupune atitudinea continuă şi reînnoită de a „părăsi totul”, niciodată desăvârşită, întotdeauna de reasumat, ca şi cum fiecare pas pe care Domnul îl face înaintea noastră ar crea între el şi libertatea noastră un „tot” pe care să-l abandonăm din nou şi din nou. În acest fel, iubirea faţă de Cristos e vie şi creşte tot mai mult.

Ucenicul şi apostolul Simon Petru e una dintre cele mai exemplare figuri ale pasionantei drame a urmării lui Cristos. La început, a lăsat totul, fără ezitări, dar a trebuit să se confrunte până la capăt cu o libertate rechemată de Isus din împrejurările şi din propria fra-gilitate şi să repete întotdeauna primul său „da”. Tră-darea lui Petru, dar şi tradiţia acelui „Quo vadis?” al ultimei tentaţii de a fugi, părăsind Roma, la „da”- ul total al martiriului, şi întâlnirea lui cu Isus care îi pro-pune încă o dată un act definitiv de a „părăsi totul” prin moartea pentru el ne ajută să înţelegem că liberta-tea dăruirii totale pentru Cristos este un angajament pentru întreaga viaţă, cerut de Domnul, şi deci întot-deauna posibil, în ciuda a toate, cum a fost pentru tâl-harul căit, răstignit alături de Cristos.

În fiecare etapă a drumului meu de om, de creştin, de monah, de abate, l-am regăsit pe sfântul Petru ca pe un tovarăş care mă preceda cu însăşi umanitatea mea, cu însăşi umana mea sărăcie, plină de contradicţii. Petru este sfântul evanghelic care ne reprezintă mai mult decât toţi ceilalţi, mult mai aproape de umanitatea noastră, şi totuşi atât de aproape de Cristos. Pe Petru îl putem urma mereu; ne conduce întotdeauna la Isus, ne uneşte cu Isus, deoarece nu a îngăduit niciodată propriei slăbiciuni să-i despartă inima de Cristos, chiar şi atunci când se lepăda de el.

Şi tocmai de aceea, cred, Simon Petru este persona-jul evanghelic despre care cunoaştem cel mai mult.

13

Ştim totul despre Petru, limitele şi calităţile, păcatele şi sfinţenia; psihologia sa, întreg caracterul lui ne stau dinainte în toată transparenţa lor, cu preţul de a ni-l arăta, uneori, un pic superficial şi lipsit de delicateţe.

Transparenţa lui Petru este evanghelie, face parte din evanghelie, din vestea cea bună a mântuirii în Cristos. Noi putem şi trebuie să învăţăm de la Simon numit Petru, la şcoala drumului său cu Cristos: pentru a-l urma pe Domnul aşa cum doreşte să fie urmat, pen-tru a adera la el după cum ne este dat să-l iubim.

Introducere