Vieile Sfinilor
Vieile Sfinilor, publicate aici, au ca surs cele 12 volume "Vieile Sfinilor"
aprute între anii 1991 i 1998 la Editura Episcopiei Romanului i Huilor
(volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) i apoi la Editura Episcopiei
Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).
Not: Luna septembrie apare la început pentru c anul bisericesc începe la 1 septembrie.
Aceasta este i ordinea apariiei celor 12 volume menionate mai sus.
Volumul III
Ziua întîi
Sfîntul Mucenic Erminigheld
Ziua a doua
Ziua a treia
Minunea Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe
Ali sfini pomenii la 3 noiembrie
Ziua a patra
Sfinii Mucenici Nicandru Episcopul i Ermeu preotul
Ziua a cincea
Ziua a asea
Sfîntul Pavel Mrturisitorul
Ali sfini pomenii la 6 noiembrie
Ziua a aptea
Cuviosul Printele Lazr din muntele Galisiului
Ziua a opta
Ziua a noua
Cuvioasa Maic Matroana
Ziua a zecea
Sfîntul Mucenic Orest
Ziua a unsprezecea
Sfîntul Mucenic Vichentie diaconul
Cuviosul Printe Teodor Studitul
Cuviosul Printe Nil Pustnicul
Ziua a paisprezecea
Sfîntul Apostol Filip
Sfîntul Grigorie Palama
Ziua a cincisprezecea
Ziua a aisprezecea
Ziua a aptesprezecea
Ziua a optsprezecea
Sfîntul Mucenic Platon
Ziua a nousprezecea
Sfîntul Prooroc Avdie
Ziua a douzecea
Sfîntul Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului
Cuviosul Printe Grigorie Decapolitul, ale crui moate se afl la Sfînta Mînstire Bistria-Vîlcea
Sfinii Mucenici Evstatie, Tespesie i Anatolie
Sfinii Apostoli Filimon, Arhip i Apfia
Sfînta Muceni Cecilia i cei împreun cu dînsa, Sfinii Mucenici Valerian, Tivurtie i Maxim
Ziua a douzeci i treia
Sfîntul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Sfîntul Grigorie, Episcopul Acragandiei
Sfîntul Mucenic Clement, Pap al Romei
Sfîntul Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei
Ziua a douzeci i cincea
Sfînta Mare Muceni Ecaterina
Sfîntul Mare Mucenic Mercurie
Cuviosul Printe Alipie Stîlpnicul
Cuviosul Printe Stelian Paflagonul
Cuviosul Nicon, ucenicul Sfîntului Serghie de Radonej
Cuviosul Varlaam, egumenul Pecerski
Cuviosul Printe Grigorie Sinaitul
Sfîntul Mucenic Paramon i cei împreun cu dînsul
Cuviosul Printe Acachie Asculttorul
5
Viaa i minunile Sfinilor Doctori fr de argini i fctori de minuni Cosma i
Damian
(1 noiembrie)
Sfinii Cosma i Damian erau frai, de neam din Asia, avînd tat pgîn i mam cretin, anume Teodotia.
Aceasta, dup moartea brbatului ei, a trit în vduvie, avînd vreme liber i fr piedici i a slujit cu
sîrguin lui Hristos, închinîndu-i toat viaa lui Dumnezeu. Ea s-a fcut ca vduva aceea pe care o luda
Apostolul, cînd zicea c vduva cea adevrat i singur ndjduiete spre Dumnezeu i petrece în
rugciuni i în cereri, ziua i noaptea.
Deci, precum vieuia Teodotia, cu plcere de Dumnezeu, aa îi înva i pe iubiii si fii, Cosma i
Damian, cci i-a hrnit cu bun învtur, în credina cretineasc i cu dulceaa dumnezeietii Scripturi,
povuindu-i spre toat fapta bun. Iar ei, venind în vîrst desvîrit, petrecînd în legea Domnului i
deprinzîndu-se în viaa cea fr de prihan, s-au fcut ca doi lumintori, strlucind pe pmînt cu faptele
cele bune. Pentru aceasta au i luat de la Dumnezeu darul tmduirii, dînd sntate sufletelor i trupurilor,
vindecînd tot felul de boli, tmduind toate neputinele i izgonind duhurile cele viclene.
Dar ajutau nu numai oamenilor, ci i dobitoacelor i nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, cci
toate acestea le fceau nu pentru avere, adic s se îmbogeasc cu aur i cu argint, ci pentru Dumnezeu,
ca s arate ctre El dragostea lor, prin dragostea cea ctre aproapele; nici nu doreau slava omeneasc prin
aceste tmduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tmduiau neputinele pentru slava numelui Domnului lor,
Care le-a druit puterea de a tmdui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbveau de boli, fr
plat i fr s atepte mulumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar ai luat, în dar s dai. Pentru
aceea au fost numii de cei credincioi, doctori fr plat sau fr de argini. Astfel, petrecîndu-se viaa lor
cu bun credin, în pace s-au sfîrit. i nu numai în viaa lor, ci i dup moarte s-au preamrit prin
felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biseric cu pomenirea cea de peste an, ca nite calzi folositori
i doctori, aprtori ai sufletelor i trupurilor noastre.
Iar despre viaa lor cea bun i despre tmduirea cea fr de plat, exist o astfel de povestire: O femeie
oarecare, cu numele Paladia, zcînd pe patul durerii de muli ani i neavînd nici un ajutor de la doctori, a
auzit de aceti sfini c tmduiesc toate bolile, i a trimis la dînii cu rugminte ca s vin la ea, cci era
aproape de moarte. Sfinii, ascultînd rugmintea, au mers în casa ei i îndat femeia, dup credina sa, a
dobîndit tmduire, prin venirea la dînsa a Sfinilor doctori i s-a fcut sntoas, slvind pe Dumnezeu,
Cel ce a druit robilor Si un dar al tmduirii ca acesta. Fiind mulumit de acea mil a doctorilor, a vrut
s-i rsplteasc cu daruri. Dar acetia n-au vrut s ia, c niciodat nu luaser nimic de la nimeni, fiindc
nu vindeau darul pe care îl aveau de la Dumnezeu.
Deci, femeia a cugetat ca mcar pe unul dintr-înii s-l sileasc prin rugminte, s primeasc de la dînsa
cît de puin rsplat; i, luînd trei ou, a venit în tain la Sfîntul Damian, rugîndu-l s ia de la dînsa acele
ou în numele Sfintei Treimi. Iar Damian, auzind de numele lui Dumnezeu în Treime, a luat de la femeie
acel mic dar, pentru jurmîntul ei cel mare, prin care l-a rugat.
Sfîntul Cosma, întiinîndu-se de aceasta, s-a mîhnit foarte mult. Apoi, sosind mutarea din via a
Sfîntului Cosma, acesta a poruncit, aproape de ieirea sufletului din trup, s nu fie pus Damian lîng
dînsul, cînd se va sfîri, pentru c a clcat porunca Domnului i a luat plat de la femeie pentru tmduire.
Deci, odihnindu-se în Domnul, Sfîntul Cosma, dup cîtva vreme a venit i ceasul sfîritului lui Damian,
mutîndu-se din viaa aceasta vremelnic la cea venic. Iar oamenii chibzuiau unde s-l îngroape, c tiau
porunca Sfîntului Cosma i nu îndrzneau s pun pe Damian lîng fratele su. i fiind ei în nepricepere,
a alergat îndat acolo o cmil, care fusese mai înainte îndrcit, i pe care o tmduiser sfinii. Aceea a
grit cu glas omenesc c, fr îndoial, s-l pun pe Damian aproape de Cosma, de vreme ce nu pentru
plat a luat de la femeie acele trei ou, ci pentru numele lui Dumnezeu. i aa cinstitele lor moate au fost
puse împreun, la locul numit Firaman.
6
Odinioar, un brbat oarecare din acele locuri, în vremea seceriului, a ieit s-i secere holda i, slbit de
aria soarelui, a mers sub un stejar s se odihneasc i, culcîndu-se, a adormit greu. inînd gura deschis,
venind un arpe, i-a intrat în gur i în pîntece. Apoi, deteptîndu-se omul, nu tia ce i se întîmplase i,
mergînd în arin, a secerat pîn seara, apoi a venit la casa sa i, dup cin, s-a culcat. În timp ce se
odihnea, arpele a început a muca cele dinluntrul lui. Iar el striga de durere i, deteptîndu-se toi i
alergînd la dînsul, îl pipiau i nu pricepeau de unde vine acea durere. Iar el a strigat cu glas mare, zicînd:
"Sfinilor doctori, Cosma i Damian, ajutai-m!" i îndat ce au sosit sfinii, l-au adormit, încît arpele s
ias pe aceeai cale pe unde a intrat. Dormind omul iari cu gura deschis, prin rugciunile Sfinilor
Cosma i Damian, cu puterea lui Dumnezeu au scos arpele din om i, ieind acesta din gura lui, toi cei
care se aflau acolo s-au înspimîntat de acea minune înfricotoare. Apoi, ieind arpele, îndat s-a
deteptat omul acela i s-a fcut sntos desvîrit, cu ajutorul sfinilor celor fr de argini.
În acelai loc era un alt brbat, pe nume Malh, ce locuia aproape de biserica Sfinilor doctori Cosma i
Damian, care era în Firaman. Vrînd el s plece la drum lung, a dus-o pe femeia sa la biseric i i-a zis:
"Iat, eu m duc departe, iar pe tine te las în seama Sfinilor Cosma i Damian, spre paz; ezi în casa ta,
pîn cînd îi voi trimite semn de la mine, pe care îl vei cunoate c este al meu i, cînd va voi Dumnezeu,
îi voi trimite semnul acela i te voi lua la mine". Malh, încredinînd sfinilor pe femeia sa, a plecat la
drum.
Trecînd cîteva zile, diavolul a luat chipul unui om cunoscut i, venind la femeia lui Malh, i-a artat un
semn ca acela despre care zisese brbatul ei. Diavolul artîndu-i semnul, îi poruncea s mearg la brbatul
ei, zicînd: "pe mine m-a trimis brbatul tu ca s te duc la dînsul". Iar femeia a zis: "Semnul acesta îl
cunosc, dar nu voi merge, c sînt încredinat Sfinilor fr de argini, Cosma i Damian; iar dac voieti
s merg cu tine la brbatul meu, vino împreun cu mine în biserica sfinilor i jur-te mie, înaintea
altarului, c nu-mi vei face nici un ru pe drum". Iar diavolul a fgduit aa; i, mergînd cu dînsa în
biseric, înaintea altarului, s-a jurat, zicînd: "Aa m jur pe puterea lui Cosma i Damian, c nu-i voi face
nici un ru pe drum, ci te voi duce la brbatul tu".
Femeia, auzind jurmîntul, a crezut diavolului celui mincinos, care se artase în chip de om cunoscut i a
pornit cu dînsul la drum. Iar îneltorul, luînd-o pe ea, a dus-o în loc pustiu i neumblat voind s-i fac
ru i s-o omoare. Dar ea, vzîndu-se în cea mai de pe urm nevoie, i-a ridicat ochii la cer i a strigat din
inim ctre Dumnezeu, zicînd: "Dumnezeule, ajut-mi cu rugciunile Sfinilor Cosma i Damian i
grbete de m izbvete din mîinile acestui uciga". i îndat s-au artat grabnicii ajuttori, Sfinii cei
fr de argini, Cosma i Damian, strigînd asupra diavolului. Iar el, vzîndu-i pe dînii, a lsat femeia i a
fugit i, alergînd la o rîp înalt, a czut în prpastie i a pierit.
Sfinii, luînd pe femeie, au dus-o la casa ei. i a zis femeia, închinîndu-se lor: "Mulumesc vou, stpînii
mei, c m-ai izbvit de groaznica pierzare; deci, rogu-v, spunei-mi cine sîntei, ca s tiu cui s dau
mulumire pîn la sfîritul vieii mele". Iar ei au zis ctre dînsa: "Noi sîntem Cosma i Damian, robii lui
Hristos, crora te-a încredinat brbatul tu, cînd a plecat la drum; i pentru aceea ne-am sîrguit a grbi
spre ajutorul tu i te-am izbvit pe tine de diavol, cu darul lui Dumnezeu".
Atunci femeia, auzind aceasta, a czut la pmînt de fric i de bucurie, iar ei s-au fcut nevzui. Apoi
femeia striga, ludînd i mulumind lui Dumnezeu i slugilor lui, Sfinilor Cosma i Damian. i, cu
lacrimi alergînd la biseric, a czut înaintea icoanei sfinilor, spunînd tuturor ceea ce se fcuse, cum i-a
fcut Domnul mil de dînsa, cu rugciunile plcuilor Si. i gria în rugciune cuvintele acestea:
"Dumnezeul prinilor notri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov i al seminiei lor celei drepte, Care
ai stins cuptorul cel cu foc celor trei tineri i Care ai ajutat roabei tale Tecla, în privelite, Îi mulumesc
c i pe mine, pctoasa, m-ai izbvit de lanurile diavolului, prin plcuii Ti, Cosma i Damian. M
închin ie, Care faci minuni mari i preaslvite i Te mresc pe Tine, Tatl, Fiul i Sfîntul Duh, în veci.
Amin".
7
(1 noiembrie)
Erminigheld, fiul împratului goilor, Luvighild, a fost întors de la eresul arienesc la dreapta credin de
ctre Leandru, episcopul Ispalitaniei, pentru care s-a mîhnit Luvighild, fiind arian, pentru c fiul su a
prsit credina arian. i se sîrguia a-l întoarce de la dreapta credin iari la eres. Deci îl momea pe el
cu cuvinte de iubire, ca un printe, rugîndu-l i sftuindu-l s lase soborniceasca credin i s cread la
fel cu dînii, ca i mai înainte. Îns, dac l-a vzut neînduplecat, îl înfricoa cu ameninri i îl înspimînta
cu tot felul de chinuri i rni. Iar el, petrecînd ca un stîlp neclintit în credin, nu lua în seam momirile i
înfricorile printeti.
Deci, mîniindu-se foarte tare, tatl su mai întîi l-a deprtat pe fiul su de la scaunul împrtesc i din
împrie i l-a lipsit de toat averea i motenirea. Dup aceea, vzîndu-l neschimbat cu mintea, i-a
ferecat grumajii, mîinile i picioarele cu obezi de fier i l-a aruncat într-o temni întunecoas i strîmt.
Fericitul Erminigheld, dei era tînr cu anii, era îns btrîn cu înelepciunea, dispreuind împria
pmînteasc i cutînd cu toat dorina pe cea cereasc. Deci, zcînd în temni legat, se ruga ctre
Atotputernicul Dumnezeu s-l întreasc în acea ptimire.
Sosind praznicul cel mare al Sfintelor Pati, Luvighild împratul, chemînd pe un episcop dintre cei de
credina sa cea rtcit, l-a trimis noaptea la fiul su în temni, ca Erminigheld s primeasc eretica
împrtire arian din mîna episcopului aceluia. i, dac se va împrti cu aceasta, s fie întors iari în
cea dintîi dragoste printeasc i în cinstea cea de mai înainte. Iar sfîntul, rbdtorul de chinuri,
îngreoîndu-se de episcopul arian i mustrînd aspru credina lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind
împrtirea cea eretic; i s-a împrtit cu preacinstitele i de via fctoarele Taine ale Trupului i
Sîngelui lui Hristos, de un preot dreptcredincios, care a fost trimis la dînsul, în tain, de Sfîntul Leandru,
episcopul.
Întorcîndu-se episcopul arian ruinat la împrat, i-a spus toate cele ce a auzit de la fiul su. Atunci
împratul, umplîndu-se de negrit mînie i scrînind din dini, îndat a trimis din sfetnicii si,
poruncindu-le s ucid în temni pe fiul su, Erminigheld. Deci, mergînd aceia, i-au tiat cinstitul cap cu
securea i au fost auzite deasupra sfîntului su trup cîntri dulci, ale sfinilor îngeri, i se vedeau noaptea
arzînd fclii. Acest lucru privindu-l credincioii, se bucurau i mulumeau lui Dumnezeu, Care a
preamrit cu acest fel de minuni pe sfîntul i dreptcredinciosul Su rob, dup sfîritul ce a avut prin
ptimire; iar cei necredincioi se ruinau i se înfricoau. Apoi, tatl cel uciga de fiu, cindu-se de
nevinovata ucidere pe care o fcuse, de mîhnire a czut în boal; apoi voia s se lepede de arieni i s
primeasc credina cea dreapt; dar se temea de neamul lui cel rucredincios i nu s-a învrednicit a fi
rînduit cu cei dreptcredincioi. Iar apropiindu-se sfîritul lui, a chemat la sine cu cinste, pe fericitul
episcop Leandru, pe care mai înainte foarte mult îl ura i-l prigonea, i l-a rugat s-l povuiasc la
dreapta credin pe Rehader, fiul su cel mai tînr, pe care îl fcuse motenitor împriei sale, i s-l
lumineze cu învtura sa cea de Dumnezeu insuflat, precum fcuse i cu Erminigheld.
Murind Luvighild împratul i venind la împrie Rehader, îndat a primit dreapta credin, prin
povuirea Sfîntului Leandru episcopul. i tot poporul goilor, care era învecinat cu eresul lui Arie, l-a
adus la buna credin. Iar trupul Sfîntului Erminigheld, fratele su cel mai mare, l-a slvit cu cinstea ce se
cuvenea unui mucenic al lui Hristos, împlinindu-se astfel cuvîntul Evangheliei, care zice: Dac gruntele
de grîu, czînd pe pmînt, nu va muri, apoi singur rmîne; iar de va muri, mult road va da. Aa i
rbdtorul de chinuri al lui Hristos, ca un grunte de grîu, singur în pmîntul goilor a murit pentru
Hristos i a fcut rod al credinei celei drepte pentru tot poporul pmîntului aceluia. Cci toi au început
cu dreapt credin a crede în Hristos Dumnezeu Cel de o fiin i de o cinste cu Tatl i cu Sfîntul Duh, a
Crui slav este în veci. Amin.
8
(1 noiembrie)
Chirienia era din cetatea Tarsul, a eparhiei Ciliciei, iar Iuliana, din cetatea Rosana. Pe acestea prinzîndu-le
Marcian ighemonul, în vremea împriei lui Maximian, le silea s se lepede de Hristos, dar ele nu s-au
supus. Atunci, a poruncit ca s i se tund prul i sprîncenele Chirieniei i s-o poarte goal prin toat
cetatea Tarsului, spre rîs i batjocur. Apoi, ducînd-o împreun cu Iuliana în cetatea Rosanei, le-a dat foc;
i aa s-au svîrit.
celor împreun cu dînii
(2 noiembrie)
Savorie, împratul Persiei, fiind întunecat cu închinarea la idoli i plin de toat frdelegea, a ridicat
prigoan mare asupra cretinilor în pmîntul su. În acea vreme, printre slugile care slujeau în curile lui,
erau în tain i trei cretini: Achindin, Pigasie i Anempodist, care, slujind într-ascuns lui Hristos, pe
muli îi aduceau, cu învturile lor, la aceeai dreapt credin.
Pe acetia trei i-a clevetit un oarecare la împrat, cum c nu numai ei singuri cred în Cel rstignit, ci i pe
alii îi vatm cu aceeai credin ca i cu o otrav. Împratul a zis cu mînie ctre clevetitori: "Pentru ce
voi, tiindu-i pe unii ca acetia de demult, nu mi i-ai artat, nici nu i-ai adus la mine?" Ei au rspuns:
"De vei porunci, stpînitorule împrate, în acest ceas îi vom aduce înaintea ta".
Deci, îndat poruncind împratul, trimiii s-au dus s-i prind. Sosind la casa unde petreceau sfinii, au
gsit uile încuiate, cci credincioii robi ai Domnului, stteau la rugciune i nu voiau s deschid
oamenilor, îndeletnicindu-se în vremea aceea cu vorbirea ctre Dumnezeu. Oamenii aceia, stricînd uile i-
au prins i, legîndu-i, i-au dus înaintea împratului. Dar împratul, cutînd spre dînii, a început a-i
întreba cu blîndee, zicînd: "De unde sîntei, fiii mei?" Iar sfinii au rspuns: "De ara noastr întrebi,
împrate? Moia noastr i viaa noastr este Preasfînta Treime, Cea de o fiin i nedesprit - Tatl,
Fiul i Sfîntul Duh, Unul Dumnezeu".
Împratul a zis: "Foarte îndrznei sîntei; i chiar cutezai a mrturisi înaintea mea alt Dumnezeu, pentru
c înc nu tii care sînt rnile i feluritele chinuri". Sfinii au rspuns: "Sîntem îndrznei pentru
Dumnezeul nostru i, pentru El, sîntem gata s primim tot felul de chinuri i rni. i dac nu crezi
cuvintelor noastre, încearc cu fapta: d-ne rni, pune asupra noastr chinurile pe care le tii i vei
cunoate dac ne vom lepda de Dumnezeul nostru!"
Pe cînd sfinii griau multe de acestea, preamrind pe Unul Dumnezeu i defimînd pe împrat pentru a
lui mulime de zei, acesta s-a mîniat i a poruncit la patru oameni ca, pe fiecare dintre sfini, întinzîndu-i
pe pmînt, s-i bat cu toiege ghimpoase. Iar sfinii, fiind astfel btui, binecuvîntau pe Dumnezeu într-un
glas, zicînd: "Vezi, Doamne, nu ne lsa i nu Te deprta de la noi, ca s cunoasc toi c mîna Ta este
asupra noastr; Tu, Doamne, ajut-ne nou".
Acestea cîntînd sfinii în timp ce erau torturai, au slbit cei ce îi bteau, iar împratul a pus ali ostai ca
s-i bat. i au fost btui mult vreme, încît ar fi trebuit s moar din btaie, de n-ar fi inut singur
Dumnezeu viaa lor spre artarea atotputerniciei Sale cea dintr-înii. Împratul, vzînd o rbdare ca aceea
a lor, fiindc nu strigau, nici slbeau, se mira de aceasta. Deci s-a înspimîntat i îndat a czut de pe
scaunul cel împrtesc. Iar sfinii au strigat ctre dînsul, zicînd: "Domnul nostru, Care i-a dat ie viaa,
Acela te ridic pe tine iari, ca s vezi în noi puterea Lui". Iar celor ce stteau înainte, li s-a prut c
împratul a fost lovit de moarte i, alergînd, l-au ridicat. El, abia suflînd, s-a sculat i, venindu-i în fire,
9
mai mult s-a mîniat, prîndu-i-se c sfinii i-au fcut lui farmece; cci pgînii se deprinseser a socoti
vrjitorii i farmece, minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se fac prin sfinii Si, fiind ei plini de
toat lucrarea diavoleasc.
Deci a poruncit împratul cel frdelege s spînzure pe Sfinii Mucenici i sub dînii s aprind foc, ca
astfel s piar prin legturi i prin foc.
Sfinii, mult vreme stînd spînzurai, aveau în gurile lor aceast cîntare: "Lumintorul i Fctorul nostru,
Cel ce ai fost vîndut pentru noi i ai fost scuipat, ocrît i, ca un fctor de rele, ai fost spînzurat pe lemn,
Stpîne, Cel ce ii toate cu mîna, vino acum i caut spre ptimirea noastr i ne arat nou mîntuirea Ta.
Privete spre durerile noastre i ne miluiete i arat tuturor c noi pe Tine, Unul Dumnezeu, Te avem, în
cer".
Apoi, îndat li s-a artat lor Domnul ca un om, avînd faa luminoas ca soarele. Iar prin artarea Lui, s-au
dezlegat legturile i s-a stins focul, iar sfinii s-au fcut sntoi. Apoi, umplîndu-se ei de negrit
bucurie la vederea Domnului, iari S-a fcut nevzut. Iar sfinii au stat înaintea împratului, ca i cînd n-
ar fi fost supui nici unui chin. Vzîndu-i pe dînii sntoi, împratul s-a mirat i a zis ctre ei: "Cum s-a
întîmplat aceasta?" Iar ei au zis: "Oare nu vezi ce s-a fcut, c ne-a mîntuit pe noi Hristos, Dumnezeul
nostru, din tirania ta? Vezi puterea Lui i te ruineaz!"
Pgînul atunci a început a gri hule asupra lui Hristos, iar sfinii au strigat: "Mute s fie buzele tale
viclene, care hulesc pe adevratul Dumnezeu". i îndat a amuit împratul, rmînînd fr glas. Iar sfinii
au zis ctre dînsul: "Acum spune, împrate, crui Dumnezeu porunceti s ne închinm?" Iar el nu putea
s le rspund nici un cuvînt, fr numai cu ochii se tulbura. Dar sfinii au zis: "Ce i s-a întîmplat,
împrate, de nu vorbeti cu noi? Oare aa ne vom duce de la judecata ta, neluînd rspunsul cel de pe
urm?" Iar împratul a început a arta cu ochii i cu mîinile celor ce stau înainte, ca s-i ia pe sfini i s-i
închid în temni. i nimeni din cei ce stteau înainte nu pricepea ce poruncete cu ameninarea sa.
Atunci împratul, apucînd porfira de pe sine, a trîntit-o la pmînt i, ca un nebun, a început înaintea
tuturor a o clca cu picioarele. Iar mulimile, vzînd acestea, se minunau i le prea ru de împratul lor,
c i-a ieit din mini astfel. Dar sfinii au zis ctre popor: "O! orbilor la minte, vzînd nu vedei i auzind
nu auzii, c s-au învîrtoat inimile voastre".
Acestea grind sfinii, s-a artat din cer o ceat de îngeri prea luminat, pe care muli din popor au vzut-o
i, neputînd s o priveasc, au czut de fric la pmînt i au crezut în Hristos. Iar sfinii au început a cînta:
Dumnezeu este puterea i scparea noastr, ajutor întru necazurile care ne-au cuprins pe noi. Pentru
aceasta nu ne vom teme cînd se va tulbura pmîntul. i iari: "Scoal-Te, Doamne, ajut-ne i ne
izbvete, pentru numele Tu".
Împratul, neputînd face ceva, fiind mut, de mînie a început a se bate peste obraz. Dar Sfîntul Achindin,
vzîndu-l aa tulburat, a lcrimat i a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, griete!". i îndat i
s-a dezlegat limba i a început a gri. Dar nu binecuvînta pe Dumnezeu, ci mai tare Îl hulea, avînd inima
împietrit. Cci, dei a vzut asupra sa mîna cea tare a lui Dumnezeu, n-a vrut a cunoate adevrul, ci pe
toate acestea le socotea a fi vrjitorii ale Sfinilor Mucenici i s-a pornit cu i mai mult mînie asupra lor.
Deci, dup ce i s-a dezlegat limba, în loc de mulumire, cel dintîi cuvînt de rspuns i-a fost: "Pe Achindin,
pe Pigasie i pe Anempodist, cu amar moarte îi voi pierde; iar pe voi, cei ce stai înainte, v voi pedepsi,
pentru c nu m-ai ascultat cînd v porunceam cu ameninare s luai pe aceti necurai cretini i s-i
chinuii pentru mine, cci cu vrjitoriile lor îmi legaser limba". Atunci a poruncit împratul s ard un
pat de fier i s pun pe el pe mucenici. Iar ei, fiind ari pe patul acela, se rugau lui Dumnezeu cu osîrdie
i cîntau psalmul lui David, care se cuvenea în acea vreme: "Cercatu-ne-ai pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-
ai lmurit, precum se lmurete argintul. Pus-ai necazuri pe umrul nostru, ridicat-ai oameni pe capetele
noastre, trecut-am prin foc.
10
Deci, d-ne nou ca, cu suflet tare i cu inim viteaz s purtm chinurile cele ce ne sînt puse înainte; d
i celor ce stau împrejur, ca s cunoasc numele Tu Cel Sfînt, prin care ai artat puterea Ta i minunile
Tale".
Acestea grindu-le sfinii, s-a auzit un glas din cer, zicînd: "De vreme ce cu fapta v-ai întrit credina
voastr, cererile voastre se vor împlini". Acel dumnezeiesc glas, învrednicindu-se a-l auzi muli din cei ce
stteau împrejur, au strigat: "Unul este adevratul Dumnezeu, pe Care Îl cinstesc aceti ptimitori, Unul
este tare, Unul nebiruit, i afar de Dînsul nu este alt Dumnezeu. Fericii sîntei voi, o!, ptimitorilor, c
v-ai fcut mrturisitori ai venirii Lui pe pmînt i, pentru dragostea Lui, sufletele voastre le dai spre
moarte, cci v mijlocete vou viaa venic. Rugai-v buntii Lui i pentru noi, ca s ne întind nou
de sus ajutorul Su i s ne scoat din adîncul pierzrii".
Iar Sfinii Mucenici, ridicîndu-i ochii spre cer, se rugau pentru dînii, zicînd: "Dumnezeule, Cel ce
vieuieti întru cele înalte, caut spre robii Ti, cei ce cheam numele Tu întru adevr i trimite rou de
mîngîiere motenirii Tale celei noi, poporului acestuia, care acum a crezut în Tine, ca s le fie lor doctorie
i tmduire, roua care se va pogorî de la Tine i care spal necuria pcatelor; ca s Te tie pe Tine toi,
c eti Unul Dumnezeu i toate cîte sînt, o, Împrate, s se supun stpînirii Tale".
Aa grind sfinii, svîrind rugciunea, îndat s-au pornit fulgere i tunete înfricotoare i s-a pogorît o
ploaie mare. Umplîndu-se de fric i de spaim, necredincioii au fugit, rmînînd cu mucenicii numai cei
care crezuser în Hristos, ctre care sfinii au zis: "Nu v temei, c pentru voi sînt acestea; pentru ca, prin
ploaia aceasta, s se svîreasc peste voi Taina Sfîntului Botez". Iar cînd toi, într-un glas, înlau slav
lui Dumnezeu, a fost vzut mulime de îngeri pogorîndu-se de sus, care îmbrcau cu haine albe poporul
cel nou luminat, artînd a fi curite sufletele lor cu sfînta credin i cu apa cea pogorît de sus peste
dînii. i s-a stins focul prin ploaia aceea; iar patul s-a rcit i sfinii s-au sculat vii i sntoi; numai
trupurile lor erau negre ca nite lemne arse în foc.
Atunci împratul, chemînd iari pe sfini, le-a zis: "Cu toate c ai stins focul cu vrjitoriile voastre, nu
vei scpa din mîinile mele, pîn cînd, sau v voi îndupleca pe voi la închinarea zeilor, sau cu groaznic
moarte v voi omorî". Iar sfinii, ca i cu o gur au rspuns: "Omoar-ne precum voieti, dar de Unul
Dumnezeu, Care locuiete în cer i Care ne-a gtit noua viaa venic, nu ne vom lepda!"
Atunci împratul, rîzînd, a zis: "Fiii mei i prieteni, de vreme ce voi cinstii pe un Dumnezeu, nici eu nu
v silesc s cinstii mai muli dumnezei, ci numai unul, pe acesta pe care îl cinstesc eu i cruia m închin.
Cci i eu am un dumnezeu, pe care îl iubesc i-l cinstesc mai mult decît pe ceilali, care este Dia (Jupiter)
cel mare i care e mai întîi decît toi dumnezeii. Deci acestuia singur, închinai-v împreun cu mine, iar
ceilali zei rmîn la voia voastr, precum vei vrea, cci este destul a-l cinsti pe acesta".
Fericitul Anempodist a zis ctre împratul: "În ce chip porunceti s dm cinstire dumnezeului tu?"
Împratul, auzind aceasta, s-a bucurat, cci socotea c vor s se închine necuratului Dia, i le-a zis lor:
"Mergei, fiii mei, împreun cu mine, în templul marelui Dia i, precum m vei vedea pe mine fcînd, aa
s facei i voi i ne vom închina împreun dumnezeului meu". Iar sfinii au zis: "Tu, împrate, precum ai
învat, aa te roag, iar noi, precum demult am învat, aa ne vom ruga".
Împratul, neînelegînd cele grite de dînii, se bucura, cci socotea c sfinii acum s-au plecat ctre a lui
închinare de idoli i gria ctre dînii: "Pentru ce n-ai voit mai înainte s v plecai la un cuget cu noi i
s nu fi îndurat atîtea chinuri? Iar acum iertai-m pe mine, care v-am chinuit pe voi i v fgduiesc c v
voi rsplti acestea toate cu mult dragoste".
Deci, a poruncit s gteasc careta sa cea împrteasc, pentru a merge la templul lui Dia. Intrînd în
caret, a chemat la sine i pe Sfinii Mucenici, ca s stea împreun cu dînsul. Iar sfinii au rspuns: "Nu,
împrate, noi vom merge pe jos ca s nu fie vreo bnuial". i aa au ajuns la templul cel idolesc. Acolo,
împratul luîndu-i pe ei de mîini, a intrat cu dînii în templu i a început a striga: "Mare este zeul Dia i
11
mare este puterea lui! Venii, iubiii mei i mai înainte de mine v rugai lui Dia, dumnezeului cel mare".
Iar sfinii au rspuns: "Precum porunceti, aa vom face".
Fcîndu-i semnul crucii pe fruntea lor, sfinii au czut în genunchi i, ridicîndu-i mîinile spre cer, au
început a se ruga Unuia Dumnezeu în Treime, Tatlui i Fiului i Sfîntului Duh. i îndat s-a cutremurat
locul i templul a început a se sfrîma, iar împratul, temîndu-se, a fugit afar cu toi cei ce erau împreun
cu dînsul. Apoi a czut templul cu idolii i toate cele ce erau în el s-au sfrîmat ca praful. Iar sfinii, care
au rmas neatini în cderea templului aceluia, se bucurau de puterea lui Hristos i rîdeau de neputina
zeilor pgîneti.
Dar împratul s-a aprins cu iuime asupra Sfinilor i a zis ctre dînii: "Astfel este închinarea i
întoarcerea voastr ctre Dia? Aa v este rugciunea voastr, cci cu vrjitoriile voastre ai stricat
templul lui i pe zei i-ai sfrîmat?" Iar sfinii au rspuns: "Precum de demult am învat, aa ne-am i
rugat lui Dumnezeu, Ziditorul a toat lumea, iar vrjitorii nu tim; cci nu prin vrjitorii, ci în numele lui
Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel chemat de noi în rugciune, a czut pgînescul templu, împreun cu
necuraii votri zei".
Atunci împratul a poruncit s gteasc trei cldri i s le umple cu plumb, cu pucioas i cu smoal, s
taie lemne din corbiile vechi i cu acestea s fac foc mare sub cldri. Deci acestea fcîndu-se, iar
cldrile fiind foarte înfierbîntate i clocotind, sfinii au fost legai cu lanuri i slobozii în cldri; mai
întîi pîn la brîu, apoi pîn la piept i dup aceea pîn la grumaji. Iar ei, fiind în acele chinuri, cutau spre
cer i fiecare dintre dînii cînta cîntarea din psalmii lui David. Fericitul Pigasie gria:
La Tine este izvorul vieii, întru lumina Ta, vom vedea lumin. i marele Anempodist zicea: "Picioarele
mele au stat spre îndreptare i legea Ta este fclie picioarelor mele i lumin crrilor mele". Iar fericitul
Achindin gria: "Cuprinsu-ne-au durerile morii, primejdiile iadului ne-au înconjurat pe noi i, de vreme
ce am trecut prin foc, Însui ne scoate, Doamne, pe noi întru odihn".
Astfel, rugîndu-se sfinii în cldri, au rmas nevtmai de fierberea plumbului, a pucioasei i a smoalei
i lanurile dezlegîndu-se singure de pe dînii au czut; iar sfinii au ieit sntoi în vederea tuturor.
Atunci, muli înspimîntîndu-se de acea înfricotoare minune, au cunoscut adevrul i, preamrind pe
Hristos, au crezut într-Însul. Înc i unul din cei care-i chinuia pe dînii, pe nume Aftonie, vzînd acea
minune, a crezut în Hristos i a strigat: "Mare este Dumnezeul cretinilor". Iar ctre împrat a zis:
"Neîndumnezeitule i urîtorule de oameni, împrate, pîn cînd nu vei lsa în pace acest popor nevinovat?
C iat, noi ne-am ostenit mai mult, chinuindu-i pe dînii, decît ei rbdînd chinurile, iar tu eti de fier i
împietrit i nu te umileti în inima ta". Iar împratul îndat a poruncit s-i taie capul.
Atunci Aftonie, auzind rspunsul împratului cel hotrît, pentru tierea capului su, i-a ridicat ochii spre
cer i a zis: "Slav ie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, în Care cred cretinii. Iat i eu cred în
Tine, m închin ie i mor pentru Tine. Deci, mîntuiete-m pe mine nevrednicul, dup mare mila Ta".
i, apropiindu-se clul de dînsul, i-a pus funia de gît, ca s-l duc în afara cetii, spre ucidere. Iar el,
uitîndu-se spre Sfinii Mucenici, a zis: "Domnii mei i prinilor! Nu pomenii rul pe care vi l-am fcut,
chinuindu-v dup porunca împratului celui pgîn, ci v rugai lui Dumnezeu pentru mine, ca s-mi ierte
pcatele cele multe, s m uneasc cu ceata celor ce cred în El i s-mi fac parte cu voi în împria
Lui". Iar Sfinii Mucenici au zis: "Bucur-te, frate, c mergi la Hristos mai înainte de noi i fii cu bun
ndejde, cci vei afla la El mil i-i va rsplti dup credina ta!"
Atunci Aftonie, închinîndu-se sfinilor, a mers în afara cetii i, chemînd Preasfînt numele lui Iisus
Hristos, i-a plecat sub sabie grumazul i, fiind tiat, s-a dus ctre Domnul, bucurîndu-se. Iar cretinii,
luînd trupul lui, l-au îngropat cu cinste, ca pe un mucenic al lui Hristos. Apoi pe Achindin, pe Pigasie i
pe Anempodist, împratul a poruncit s-i pun în saci de piele i s-i arunce în mare. i aceasta fcîndu-
se, s-a artat Sfîntul Aftonie, cu trei îngeri umblînd pe mare i, scoînd pe Sfinii Mucenici din mare, i-a
dezlegat din saci i i-a adus pe uscat, vii i sntoi, ca i cum n-ar fi ptimit niciodat nimic.
12
Auzind împratul c Sfinii Mucenici sînt vii, s-a mîniat asupra ostailor crora le poruncise s-i arunce în
noianul mrii, cci socotea c nu l-au ascultat i c i-au slobozit. Pentru aceea, întîi a tiat mîinile
ostailor acelora, care erau patru la numr, poruncind s-i înece în mare. Iar ei, luîndu-i sfîritul, chemau
pe Domnul nostru Iisus Hristos, mrturisind numele Lui cel sfînt, crezînd i rugîndu-se Lui; i aa au fost
înecai în apa mrii.
Apoi, Sfinii Mucenici Achindin, Pigasie i Anempodist iari au fost prini, închii în temni i ferecai
în obezi. Iar împratul, tulburîndu-se, s-a dus în cmara sa i, culcîndu-se pe pat, a chemat pe boierii si i
a grit ctre dînii cu mînie, zicînd c l-au lsat pe el singur a se osteni cu judecile ce le fcea asupra
cretinilor i cu chinurile acestora i nu-l ajutau deloc nici cu cuvîntul, nici cu lucrul. Iar ei au rspuns,
zicînd c nu este lucru folositor s te îndeletniceti cu judeci ca acestea i s te sîrguieti la chinuirea
nevinovailor cretini.
Atunci împratul a zis ctre dînii: "Ce cugetai ieri i alaltieri, cînd v ineai gura cu mîinile?" Iar unul
din boieri, pe nume Elpidifor, rîzînd, a zis: "Batjocoream în minile noastre nebunia ta i ne gîndeam c i
noi într-atîta am fost de nebuni, ascultîndu-te pe tine". Iar împratul a poruncit unei slugi ce sttea înainte
s loveasc pe Elpidifor peste fa. i, vzînd aceasta toi boierii, le-a prut ru i au zis ctre împrat: "S
tii, împrate, c noi nu sîntem ca tine".
Vzînd împratul c toi boierii sînt la un gînd cu Elpidifor, s-a temut i, nevrînd a-i scîrbi mai mult, a zis:
"Iertai-m, c de mult mîhnire mi s-a tulburat mintea". i, lsînd boierii pe împrat s-au dus, cci sosise
noaptea. Iar împratul mai mult se mînia i se gîndea, ca i pe sfini s-i piard i boierilor s le
rsplteasc.
A doua zi a poruncit ca s arunce pe Sfinii Mucenici într-o groap, care avea multe animale slbatice; dar
i acolo au petrecut nevtmai i mîngîiai prin artarea îngerului i au fost scoi întregi i de acolo. Dup
aceea, fiind spînzurai i strujii pîn la oase, iari au rmas nevtmai. Împratul, netiind ce s mai
fac, i-a dat spre tiere. i, mergînd sfinii în afara cetii, la locul de ucidere, veneau dup dînii muli
dintre cei ce crezuser, plîngînd i zicînd: "Robii adevratului Dumnezeu, pentru ce ne lsai pe noi fr
de învtur?" Iar sfinii le-au rspuns: "Milostivul Dumnezeu va rîndui pentru voi precum tie i precum
voiete, numai s credei în El fr îndoial i Acela v va da vou ceea ce va fi de folos".
Una din slugile împrteti, alergînd la împrat, l-a vestit cum c tot poporul s-a lipit de acei trei cretini
i nu le d voie s-i ucid. Atunci împratul a zis: "Scoatei trei sute de oteni înarmai, s ucid pe cei ce
urmeaz acelor îneltori". Iar slugile i-au spus c i unii boieri sînt în poporul acela i chiar i Elpidifor
este acolo. Deci, îl întrebau dac este cu putin ca s-i taie i pe aceia împreun cu ceilali. Iar împratul
a poruncit s cheme pe Elpidifor înaintea sa.
Elpidifor, luînd împreun cu sine pe ali trei boieri, a venit înaintea împratului, iar împratul i-a lsat
capul în piept i a rmas tcut mult vreme; apoi, ridicîndu-i capul, a zis: "O, Elpidifore, ce ai socotit,
prsind zeii printeti, i împrtindu-v cu îneltorii cei cretineti? S tii c nu voi crua pe tot cel ce
crede Celui rstignit". Iar Elpidifor a rspuns: "F ceea ce voieti, cci noi sîntem gata a muri pentru
Hristos Cel rstignit, c Acela este Unul Dumnezeu adevrat i drept i nu este altul afar de Dînsul; iar
zeii ti toi sînt diavoli, de la care noi ne întoarcem i ne lepdm de jertfele lor cele necurate, iar de tine,
slujitor diavolesc, nu inem seama".
Atunci împratul i-a osîndit la moarte i a dat asupra lor aceast hotrîre: "Elpidifor i toi cei ce sînt
împreun cu dînsul, care au lsat pe prea luminaii notri zei i care s-au lepdat de viaa aceasta i
moartea i-au ales, poruncesc s fie tiai de sabie, ca s primeasc ceea ce singuri au cutat. i oricare va
voi s-i ia i s le îngrijeasc trupurile lor, acela fr de fric s-o fac".
Deci, îndat luîndu-i ostaii, i-au dus dup cetate la Sfinii Mucenici i la tot poporul ce crezuse în
Hristos. Acolo, cînd s-a citit porunca împrteasc, au ridicat toi glasurile, zicînd: "Slav ie,
Dumnezeule, c ne-ai artat nou calea cea bun, ca ieind din aceast lume întunecat i îneltoare, s
13
venim la Tine, Dumnezeul nostru, s ne închinm scaunului Tu i s Te vedem pe Tine, lumina cea
neapropiat". Apoi au început a se sruta unul cu altul. Iar ostaii, înconjurîndu-i, au început a-i tia. i au
czut de sabie, în acel ceas, pîn la apte mii din cei ce au crezut în Hristos, împreun cu Sfîntul Elpidifor.
Iar Achindin, Pigasie i Anempodist n-au fost tiai ci, dup porunca împratului, iari au fost închii în
temni. Apoi, a doua zi, împratul a poruncit s se dea foc unui cuptor i s ard într-însul pe Sfinii
Mucenici. i cînd a scos pe sfini din temni, împratul a zis ctre dînii: "Vedei cuptorul acesta? Iat,
pentru voi este pregtit!" Iar fericitul Achindin a zis: "Mai mare cuptor i s-a gtit ie în gheena, ca în el s
arzi în veci, împreun cu diavolii cei asemenea ie". Atunci împratul a zis cu mînie: "Au, doar, diavol
sînt eu?" Sfîntul a rspuns: "i faptele tale i numele tu te arat a fi diavol, c lucrezi cele diavoleti i
numele tu se tîlcuiete "împratul diavolilor". Deci bine te-a numit pe tine maica ta, Savorie, c eti
prta al diavolilor".
Împratul a zis ctre cei ce stteau înainte: "Poftii pe maica mea s vin aici!" i maica sa venind,
împratul s-a sculat de pe scaunul su i, dîndu-i ei cinstea ce i se cuvenea, a pus-o s stea aproape de el i
a zis: "Spune-mi, maica mea, care îmi este numele?" Iar maica sa a rspuns: "Pori numele moului tu, c
moul tu se numea Savorie i tu ai, de asemenea, numele Savorie".
Iar împratul, artînd cu degetul ctre sfini, a zis: "Dar acetia spun cuvinte nelegiuite, c numele meu
este diavolesc". La aceste cuvinte maica sa a rîs, cci ea crezuse în Hristos, dar se tinuia înaintea fiului
su cel ru. i vzînd împratul pe maica sa rîzînd, s-a înfuriat atît de tare, încît, npustindu-se asupra ei,
a început s o bat peste fa. Iar ea, alergînd, a czut la picioarele Sfinilor Mucenici i, plîngînd, zicea:
"Mîntuii btrîneile mele, robii lui Hristos, cci cunosc, nu numai cu numele, ci, i cu lucrul, c diavol i
satan am nscut eu pe acest ticlos".
Vzînd împratul c i maica sa a crezut în Hristos, a osîndit-o i pe dînsa s o arunce în cuptorul cel cu
foc, împreun cu Sfinii Mucenici. i chiar din ostaii cei ce stteau înainte, douzeci i opt la numr, au
crezut i toi, împreun cu Achindin, Pigasie, Anempodist i cu fericita maic a împratului, au fost
aruncai în cuptor. Acolo în foc rugîndu-se ei, i-au dat sfintele lor suflete în mîna lui Dumnezeu. i cei
vrednici au vzut o ceat de sfini îngeri împrejurul cuptorului, cîntînd i primind sufletele sfinilor. Apoi,
ieind bun mireasm mirositoare din trupurile mucenicilor i stingîndu-se cuptorul, împratul s-a dus la
palat i se risipir toi.
Atunci venind unii din cei credincioi la cuptor, au gsit trupurile sfinilor întregi i nevtmate de foc i,
luîndu-le, le-au îngropat cu cinste, ludînd pe Tatl, pe Fiul i pe Sfîntul Duh, un Dumnezeu în Treime
slvit în veci. Amin.
(3 noiembrie)
În prile Persiei, în cetatea ce se numete Naesson, era un episcop credincios, pe nume Achepsima.
Acesta, din fraged copilrie i pîn la btrînee, a svîrit tot felul de fapte bune i fr prihan i-a pzit
viaa. Mai tîrziu, dei avea optzeci de ani, n-a slbit de osteneal, nevoindu-se foarte mult cu postul, cu
rugciunile i cu purtarea de grij cu sîrguin, pentru turma cea încredinat lui.
Dar mai mult nevoin a artat aproape de sfîritul su, cînd a rbdat brbtete pîn la sînge pentru
Domnul su; pentru Care i-a pus i sufletul cu osîrdie, dup grele i îndelungate chinuri. Îns cu cîiva
ani înainte de nevoina sa cea muceniceasc, a avut aceast proorocie pentru ptimirea sa:
14
Odat, ezînd în cas, un copil al su umplîndu-se de duh proorocesc, l-a srutat pe cap i a zis: "Fericit
este capul acesta, cci pentru Hristos va lua chinuri!" Iar el, bucurîndu-se pentru acea proorocie, a zis:
"Fie mie, o, fiule, dup spusa ta!"
Lîng Achepsima edea, în acea vreme, un prieten al su, episcopul unei ceti din apropiere. Acela,
auzind cuvintele pe care le spusese copilul, a zîmbit i i-a zis acestuia: "Spune-mi, o, fiule, dac tii ceva
i despre mine!" Iar copilul cel insuflat de Dumnezeu a rspuns: "Tu nu vei vedea cetatea ta, ci,
întorcîndu-te ctre dînsa, pe drum vei rposa într-un sat ce se cheam Etradat". i s-a împlinit proorocia
copilului pentru amîndoi episcopii. Cci unul a rposat pe drum, în satul prevestit de copil, iar capul lui
Achepsima s-a învrednicit de cunun muceniceasc.
Savorie, împratul perilor cel rucredincios, a ridicat prigoan mare asupra cretinilor din inutul su.
Chiar în zilele mîntuitoarelor patimi ale lui Hristos, a trimis porunc, în toate laturile stpînirii sale, ca s
fie ucii toi cei ce mrturisesc pe Hristos în Persia. În acea vreme mulime de cretini au fost ucii de
necredincioi fr cruare, prin sate i prin ceti; cci slujitorii idoleti i vrjitorii se slbticeau mai
vîrtos asupra lor i cu sîrguin cutau pe cei ce se ascundeau. Îi scoteau de prin case i de prin locurile
cele ascunse i îi omorau prin cumplite munci. Iar alii, din cei credincioi, se predau singuri în mîinile
pgînilor i cu osîrdie îi vrsau sîngele.
Deci muli din cei ce erau în palatele împrteti au fost ucii pentru Hristos, cu care împreun a fost ucis
i Azadis famenul, care era foarte iubit de împrat, ca un adevrat rob al lui Iisus Hristos i mrturisitor al
preasfîntului Su nume. Întiinîndu-se împratul de moartea iubitului su famen Azadis, i-a prut foarte
ru de dînsul; i a potolit acea ucidere a poporului, dar a poruncit ca numai pe propovduitorii i
învtorii credinei cretine s-i caute spre a fi omorîi.
Aceast porunc împrteasc fiind vestit pretutindeni, mai marii vrjitorilor i fermectorilor strbteau
toat Persia cu sîrguin, cutînd pe episcopii i pe preoii cretini, pe care îi ucideau cu tot felul de
chinuri. În acea vreme a fost prins i Sfîntul Achepsima, episcopul. Iar cînd îl duceau cei ce-l luaser pe el
din cas, unul dintre casnici, apropiindu-se, îi spuse la ureche: "Poruncete ceva pentru casa ta!" Iar el,
artînd cu mîna spre cas, a zis: "De acum nu mai este casa mea, c eu fr zbav m voi duce la casa
mea cea de sus".
Iar pe cînd se afla în cetatea Avril i fusese dus înaintea domnului vrjitorilor, pe nume Adrax, acesta l-a
întrebat pe Sfîntul Achepsima: "Cine eti tu?" Iar Sfîntul, cu mare glas, a mrturisit c este cretin. Atunci
Adrax a zis ctre dînsul: "Oare adevrate sînt cele spuse despre tine, c nu asculi porunca împrteasc i
c propovduieti un singur Dumnezeu?" Iar Sfîntul a rspuns fr temere: "Toate cele ce ai auzit despre
noi sînt adevrate, cci propovduim un Dumnezeu, iar pe cei ce vin la mine îi sftuiesc s-L cunoasc i
s cread în El, împreun cu mine".
i a zis Adrax: "Noi am auzit de tine, c eti mai înelept decît alii, dar acum vedem c, cu nimic nu eti
mai înelept decît copiii cei fr de pricepere. Cci ce pricepere este aceasta, s te împotriveti poruncii
împratului i s nu te închini prea luminatului soare i focului, crora însui împratul se închin?" Iar
Sfîntul a rspuns: "i împratul vostru i voi împreun cu dînsul ai înnebunit, cci, lsînd pe Ziditorul, v
închinai fpturii!"
Atunci Adrax a spus cu mînie: "O, btrîn mincinos! Ne numeti nebuni pe noi, care cinstim i ne
închinm soarelui, unei stihii ca aceasta, care toate le înviaz i le lumineaz? Tu eti nebun cu adevrat i
dac nu te vei supune poruncii împrteti, apoi btrîneile tale nu te vor izbvi din chinurile cele grele,
nici Dumnezeul tu Cel rstignit nu te va scoate din mîinile noastre".
Iar Sfîntul a spus: "S se astupe necurata ta gur care hulete pe Dumnezeul meu. O, pgînule, cu
ameninarea ta voieti a m înspimînta, ca s m deprtezi de la printetile aezminte, cu care m-am
învat din tineree i în care am ajuns la cruntee? Dei te lauzi cu mîndrie c nu m vor izbvi
btrîneile mele, nici Dumnezeul meu nu m va scpa din mîinile voastre, s tii îns c nici eu nu voi
15
schimba lucrul cel mai bun pe cel mai ru; cci ce folos voi avea în aceste puine zile, s fiu liber din
mîinile voastre? Mai degrab i fr voia mea se va cere de la mine datoria cea de obte a morii. Nu m
voi închina soarelui, nici nu voi cinsti focul, ca s nu rîd cineva de btrîneile mele i s nu socoteasc
cineva c mai mult iubesc viaa decît pe Dumnezeul meu; nu voi vinde atîtea bunti cereti, pentru viaa
aceasta atît de scurt".
Atunci, îndat a poruncit vrjitorul s-l întind pe Sfîntul gol pe pmînt i s-l bat tare cu toiege
ghimpoase. i atît de mult a fost btut peste tot trupul, încît i pmîntul s-a înroit de sîngele lui. Dup
îndelunga btaie, iari punîndu-l chinuitorul înaintea sa, a zis: "Achepsima, unde este Dumnezeul tu
Cruia te închini, ca s vin acum s te scoat din mîinile mele?"
Sfîntul a rspuns: "O, nelegiuitule! Dumnezeul meu este pretutindeni, El umple cerul i pmîntul i poate
s m scoat din mîinile tale. Dar eu nu pentru aceasta rog buntatea Lui, ca s m scape de chinuirea ta,
ci ca s-mi dea rbdare în chinuri; pentru ca, rbdînd pîn la sfîrit, s dobîndesc cununa vieii. Iar tu, care
te ridici împotriva Dumnezeului Celui viu, fiind pmînt i cenu, de ce fel de chin i moarte eti vrednic?
Cu adevrat eti vrednic s arzi în focul acela, cruia acum, ca unui Dumnezeu, te închini, pentru ca
dumnezeul tu s te ard în veci". Iar domnul vrjitorilor auzind acestea, s-a iuit cu mînie i a poruncit
s-l lege pe Sfîntul cu lanuri grele i s-l închid în temni.
A doua zi a fost prins preotul Iosif, care avea aptezeci de ani. Asemenea i Aitala diaconul, amîndoi
brbai drepi i sfini, a cror rîvn dup Dumnezeu era ca rîvna lui Ilie proorocul; iar vederea lor cinstit
i cuvîntul lor ca o sabie ascuit de amîndou prile, tind necredina. Acetia au fost adui înaintea
necuratului vrjitor. Iar el, cutînd asupra lor cu mîndrie i cu ochi groaznici, a zis: "O, neam pierdut!
Pentru ce, înconjurînd pe poporul cel prost, îl înelai cu învturile voastre cele nedrepte?" Preotul a
rspuns: "Noi nu înelm poporul, ci de la înelciune îl întoarcem ctre adevratul Dumnezeu, Care este
Domn i Ziditor al soarelui i al focului i a toat fptura cea vzut i nevzut; i nu este nedreapt
învtura noastr, de vreme ce este pentru Unul Dumnezeu Cel drept".
Vrjitorul a zis: "Care învtur este mai dreapt? Oare aceea de care se ine împratul i toi voievozii
lui sau aceea pe care au alctuit-o oamenii cei proti, cei lepdai, cei sraci i de nimic, precum sîntei i
voi?" Rspuns-a preotul: "Cu adevrat, noi sîntem oameni proti i lepdai numai în lumea aceasta; cci
nu în bogia cea vtmtoare de suflet i în mîndria vieii, ci în srcia i smerenia noastr binevoiete a
ne ine Dumnezeul nostru. Pentru aceea, muli dintre noi se fac de bunvoie sraci i smerii, împrindu-
i averile lor în mîinile sracilor, pentru c ndjduim a lua însutit de la Domnul nostru. Cci, dac ne-am
fi îndeletnicit cu strîngerea bogiei, apoi, lucrînd cu mîinile noastre, ne-am fi îmbogit mai mult decît
tine care nu lucrezi nimic, ci numai mnînci ostenelile cele strine i rpeti averile altora, nedreptind pe
poporul cel srac. Iar nou ne ajunge din ostenelile noastre, s ne hrnim singuri cu msur i s ajutm i
pe fraii cei neputincioi. Cci tim c este anevoioas calea bogailor în împria cerului i cei ce vor s
se îmbogeasc lesne cad în ispite".
Atunci vrjitorul, tindu-i vorba, a zis: "Las minciuna la o parte i te închin focului i soarelui!" Preotul
a rspuns: "S nu ndjduieti niciodat c m vei vedea fcînd voia voastr cea frdelege, cci nu voi
lsa pe Cel ce a fcut focul i soarele, nici nu m voi închina zidirii". Auzind acestea vrjitorul, a poruncit
s-l dezbrace pe Sfîntul Iosif, s-l întind pe pmînt i cu bee din lemn de trandafir, ce are ghimpi ascuii
ca spinii, s-l bat pîn cînd toat pielea lui se va jupui i carnea va cdea de pe oase. Iar Sfîntul, fiind cu
totul însîngerat, a strigat: "Mulumesc ie, Doamne, Dumnezeul meu, c ai binevoit s fiu splat cu
sîngele meu de pcatele mele". Iar dup îndelungat btaie, Sfîntul a fost legat cu dou lanuri de fier i
aruncat în temni lîng Sfîntul Achepsima, unde unul pe altul se încurajau spre uurina durerilor lor,
mîngîindu-se cu ndejdea milei lui Dumnezeu.
Preotul Iosif, fiind aruncat în temni, a rmas Aitala diaconul legat înaintea domnului vrjitorilor, spre
care, cutînd vrjitorul, a zis: "Dar tu ce zici? Vei împlini porunca împratului? Te vei închina marelui
soare i gusta-vei din sîngele jertfelor, ca s te izbveti de nevoia ce-i st asupra sau vei rmîne aspru i
neplecat ca i ceilali?" Iar Sfîntul diacon a rspuns: "Lucrul acesta este al necuratelor tale cruntee, ca s
16
bei sînge i, în loc de Dumnezeu, s ai pe acela pe care l-a zidit Dumnezeu; îns eu nu voi fi atît de orbit
cu ochii sufleteti, precum eti tu, i nu voi cinsti fptura mai mult decît pe Fctorul".
Auzind acestea, chinuitorul a poruncit s lege mîinile lui sub genunchi i s-i pun un lemn mare prin
legtura mîinilor i ase ostai s sar peste dînsul, clcîndu-l cu picioarele; iar dup aceea s-l bat cu
toiege ghimpoase, fr cruare. Deci srind peste dînsul ostaii, i s-au desfcut încheieturile i, btîndu-l
cu toiege ghimpoase, i s-a zdrobit carnea. Iar el, rbdînd cu vitejie, a zis ctre vrjitor: "Te veseleti,
chinuitorule, vzînd trup omenesc sfîiat, precum se veselete cîinele sau corbul cînd vede stîrvul i
ateapt s se sature dintr-însul. Îns s tii, necuratule, c nu socotesc întru nimic chinurile acestea". Iar
vrjitorul, mai mult mîniindu-se, a poruncit s-l bat pe Sfînt i mai tare, pîn cînd i s-au sfrîmat oasele
i i- a czut carnea de pe oase. Dup aceea, încetînd a-l bate, l-au dus în temni; dar nu putea nici s
peasc, din cauza rnilor celor cumplite i, aducîndu-l ca pe un lemn, l-au aruncat la cei mai dinainte
ptimitori.
Dup ce au trecut cinci zile, sfinii au fost adui din temni la locul ce se numea rai, unde era templul
zeului focului, pe care îl cinsteau pgînii peri. Acolo, domnul vrjitorilor, stînd la judecat, a zis ctre
sfini: "Spunei-mi degrab, vei rmîne înc în nebunia voastr sau, schimbîndu-v spre lucrul cel bun,
vei fi una cu noi?" Sfinii au rspuns: "Spre tiin s-i fie ie, judectorule, c în gîndul pe care l-am
avut din început, în acela i acum sîntem i pîn în sfîrit tot în el vom petrece; i nici cu îngrozirile, nici
cu chinurile, nici cu darurile, nici cu orice alt chip nu vei schimba mrturisirea noastr cea bun: cci un
Dumnezeu i Domn a toate tim i mrturisim i Lui Unuia credem i ne închinm".
Acestea auzindu-le vrjitorul, îndat a gsit alt chin. A poruncit s-i lege cu frînghii pe sub mîini,
asemenea i coapsele i fluierele picioarelor, i s pun un lemn prin frînghii pe care s-l învîrteasc; i
astfel, cu acele frînghii, s-i strîng pe ei. Aceasta fcîndu-se, s-a dat sfinilor cumplit chinuire i durere,
încît li se sfrîmau oasele, de auzeau i cei ce stteau departe de acea privelite cum le trosneau oasele. Iar
cei ce-i chinuiau, ziceau ctre dînii: "V mai împotrivii voii împrteti?" Dar ei rspundeau: "Cel ce
face voia împratului vostru celui frdelege este potrivnic lui Dumnezeu". i aa au fost chinuii sfinii
de la al treilea ceas pîn la al aselea. Dup aceea chinuitorul a poruncit s-i duc iari în temni, dar
sfinii nu puteau s mearg, de aceea au fost dui ca nite saci i aruncai acolo unde au fost i mai înainte.
Apoi chinuitorul a poruncit strjerilor s nu fie lsat nimeni s intre la dînii, iar dac ar voi cineva s le
dea lor ceva bucate sau butur sau haine, acela îndat s fie ucis.
Deci au petrecut ptimitorii lui Hristos în acea temni trei ani, în mare nevoie, slbind de foame i de sete
i de putrezirea rnilor, rbdînd durere fr de msur, încît chiar i strjerii se umileau vzînd nevoia lor
i de multe ori lcrimau, dar se temeau s le aduc vreo uurare oarecare, avînd groaz de domn; doar în
tain, cîte unul dintre dînii le ddea uneori cîte o bucat de pîine sau puin ap; i aa rbdau toate
pentru dragostea lui Hristos.
Dup trei ani a venit acolo Savorie, împratul perilor i împreun cu dînsul a venit cel mai mare domn
peste toi vrjitorii care erau în Persia. Numele lui era Ardasabor. Acela, fiind întiinat despre Sfinii
Mucenici Achepsima, Iosif i Aitala, care erau în temni, a poruncit ca s-i aduc pe ei înaintea sa i,
cînd au ieit sfinii din temni, erau ca nite trestii cltinate de vînt, aa de mult slbiser; cci, fiind
chinuii cu foame i cu sete, se uscaser ca fînul ce cade de vînt. Deci, neputînd s mearg singuri, au fost
adui de alii la Ardasabor domnul; i aveau sfinii o înfiare minunat, cci era chipul lor ca al morilor
celor ce zac în morminte, cu ochii dui în fundul capului i oasele acoperite numai cu piele.
Vzîndu-i, domnul a zis: "Cretini sîntei?" Sfinii au rspuns: "Da, sîntem cretini, credem în Dumnezeul
cel viu i ne închinm Lui". Iar domnul a zis: "Vedei în ce nevoie v-a adus credina voastr, în ce fel de
strîmtorare i scîrb? Cci din cauza chinurilor i a legrii îndelungate ai pierdut înfiarea omului celui
viu i artai ca morii cei ce zac în morminte. Deci, v sftuiesc, închinai-v prea luminatului soare; iar
de nu m vei asculta, apoi cu cumplit moarte vei muri". Iar sfinii toi cu o gur se lepdau de
pgîntate i mrturiseau pe Dumnezeul cel adevrat, Care nu numai pe soare, ci i toat fptura a zidit-o;
i se artau a fi gata spre moarte pentru Ziditorul tuturor.
17
Dup multe îndemnuri, dac a vzut domnul c nu poate s-i înduplece ctre a sa voie, a poruncit ca mai
întîi treizeci de ostai s-l bat pe Sfîntul Achepsima cu curele crude pe spate i pe pîntece; iar vrjitorul
striga: "Supune-te poruncii împratului i vei fi viu!" Dar Sfîntul, pîn cînd îi era cu putin, rspundea:
"Eu voia Domnului meu m sîrguiesc a o sfîri cu toat tria pe care am luat-o de la Dînsul". Apoi
slbind, a tcut. Dup aceea i-au tiat sfîntul lui cap i s-a împlinit proorocia copilului aceluia insuflat de
Dumnezeu, care, mai înainte srutîndu-l pe cap, a zis: "Fericit este capul acesta, c pentru Hristos va lua
chin!" Iar trupul Sfîntului, ducîndu-l în drum, l-au aruncat spre mîncare cîinilor iar straja sttea departe,
pîndind ca s nu-l fure cretinii. Dar dup trei zile, ducîndu-se strjerii undeva, au luat cretinii acea
comoar de mult pre i au îngropat-o cu cinste.
Dup uciderea Sfîntului Achepsima, cu porunca ighemonului a fost btut Sfîntul preot Iosif. Iar ostaii
strigau: "Viu vei fi, dac te vei supune dorinei împratului!" i striga i Sfîntul: "Unul este Dumnezeu i
nu este altul afar de El, în Care trim i ne micm i sîntem. Acestuia credem i pe Acesta Îl cinstim; iar
de porunca împratului nu inem seama!" Deci fiind el btut îndelung, a slbit i s-a fcut ca un mort. i
socotind toi c a murit, l-au scos afar i l-au aruncat în tîrg. Apoi, vzîndu-l c înc sufla, l-au luat i l-
au aruncat în temni.
Iar dup chinuirea Sfîntului Iosif, domnul a început a gri ctre Sfîntul diacon Aitala: "Iat viaa i
moartea, cinstea i ocara stau înaintea ochilor ti; deci nu-i alege ie pe cel mai prost lucru, lsînd pe cel
mai bun, i nu merge pe acea cale pe care au mers cei doi nebuni, care au primit chin vrednic dup faptele
lor. Tu ascult sfatul meu, ca s te învredniceti de mare cinste i s primeti daruri din mîinile
împrteti. Iar de nu m vei asculta, apoi singur vei fi vinovat de pierzania ta". Iar sfîntul diacon a
rspuns: "Mare ruine ar fi pentru mine înaintea cerului i a pmîntului, dac n-a cltori pe aceeai cale,
pe care au mers înaintea mea prinii mei. Cci dac aceia, fiind btrîni cu anii i neputincioi cu trupul,
aa de brbtete au ptimit, apoi eu, care sînt mai tînr cu anii i mai tare cu trupul, cum m-a teme de
aceste chinuri vremelnice? Nu m tem de moarte, pentru Hristos, Cel ce a murit pentru mine; nu voiesc
pentru viaa cea vremelnic a pierde pe cea venic; nu voi vinde dreapta mea credin pentru darurile i
cinstea voastr".
Atunci tiranul a zis cu mînie ctre cei ce stteau înainte: "Luai-l i batei-l mai tare decît pe cei dintîi!" Iar
Sfîntul a zis: "Cîine ru i necurat! Aceste chinuri numai pe cei împuinai la suflet îi înfricoeaz, iar nu
pe cei ce sînt brbai tari i ale cror suflete s-au aprins cu rîvna lui Hristos".
Deci au început a bate mult pe Sfîntul Aitala, iar domnul, mirîndu-se, gria ctre ai si: "Ce este aceasta,
c toi cretinii nu iau în seam viaa aceasta iar moartea o doresc ca pe o via fericit?" i cei ce stteau
înaintea lui au zis: "Au de la prinii lor o învtur dat, care zice c este o alt lume, mai bun decît
aceasta; i ei, crezînd învturii aceleia, nu iau în seam aceast lume, ndjduind spre cea mai bun.
Deci, pentru aceea, cu a lor voie îi aleg moartea". Astfel stînd domnul de vorb cu ai si multe ceasuri,
Sfîntul în acea vreme cpta rni fr numr.
Dup aceea, domnul artîndu-se ca i cum ar fi milostiv, a poruncit s înceteze a-l mai bate i a zis ctre
Sfîntul: "Supune-te voinei împratului i vei fi sntos, cci sînt la noi doctori care pot vindeca degrab
toate rnile!" Sfîntul a rspuns: "Chiar de ai fi putut cu un cuvînt s m vindecai de rni, tot nu m-a fi
supus frdelegii voastre". Iar domnul a zis: "Ispitindu-te am zis acestea, cci, chiar de te-ai fi supus, cu
neputin îi este a fi sntos dup nite rni ca acestea atît de mari, care numai cu moartea se tmduiesc.
Deci, fii spre pild tuturor cretinilor, ca s nu mai îndrzneasc a se împotrivi voinei împratului i s
necinsteasc pe boierii lor".
Sfîntul a rspuns: "Judectorule frdelege, dei totdeauna grieti minciuni, acum, nevrînd, ai spus
adevrul, c sînt pild de brbie i mrime de suflet tuturor cretinilor. Cci muli dintre credincioi,
uitîndu-se la mine ca la un chip viu i vzînd marea mea ptimire pentru Hristos, se vor umple de rîvn
dup Domnul Dumnezeul nostru i vor rbda pentru El nite chinuri ca acestea".
18
Domnul, mirîndu-se de rbdarea i brbia lui, cutînd spre un prieten al su iubit, care sttea înainte, cu
numele Adesh, i care era din cetatea ce se numea Avril, a zis ctre dînsul: "Pe aceti doi cretini, pe Iosif
i pe Aitala, s-i iei în cetatea ta i f ca ei s fie ucii cu pietre de cretini. Cci pentru aceea n-am voit
s-i tai cu sabia, pentru ca învtorii cretini s-i primeasc sfîritul din mîinile cretinilor".
Iar Adesh i-a pus pe ei pe dobitoace, ca pe nite snopi sau lemne neînsufleite, cci nu puteau nici s
umble, nici s ad, fiindc mdularele lor erau slbite de chinurile cele fr de numr i s-a dus cu dînii
ctre cetatea sa. Dar pe cale, cînd era nevoie de a se odihni sau de a înnopta, atunci îi lua de pe dobitoace
ca pe nite trupuri moarte i îi punea pe pmînt, cci nu puteau s-i mite nici mîinile, nici picioarele,
fiind zdrobii în bti. i dac cineva de mil ar fi voit a le da lor mîncare sau puin ap, trebuia s le
pun cu mîna în gur. Apoi iari ridicîndu-i pe ei de la pmînt, îi punea pe dobitoace i, legîndu-i, îi
ducea ca pe nite mori.
Deci ajungînd la cetatea Arvil, i-a aruncat într-o temni necurat i nu lsa pe nimeni dintre cretini s
mearg la dînii i s aib vreo purtare de grij pentru ei. Aa c putreziser rnile foarte tare i curgea
dintr-însele sînge i nu era cine s li le lege, sau s-i întoarc pe alt parte sau s le potoleasc setea cu
vreun pahar de ap rece. Aa ptimeau sfinii pentru Dumnezeu.
Pe atunci era în cetatea aceea o femeie credincioas i sfînt, pe numele Sinandulia, care-i hrnea în tain
pe cei ce ptimeau pentru Hristos în temnie. Aceea, aflînd despre Iosif i Aitala, cum c sînt în temni, a
venit cu slugile sale noaptea i, dînd mult aur paznicilor, a intrat în temni i i-a aflat pe sfini vii,
negrind nimic, numai suflînd înc puin. Deci a rugat pe strjeri ca s-i dea voie s-i ia puin vreme în
casa sa, fgduind ca mai înainte de a se face ziu s-i aduc iari în temni. Straja i-a dat voie, iar ea,
luîndu-i pe dînii, i-a dus în casa sa care nu era departe de temnia aceea i, punîndu-i pe pat, le-a splat
rnile i le-a ters sîngele cu o pînz curat, pe cînd trupul su i l-a uns cu sîngele lor; le-a uns apoi
trupurile cu mir de mare pre i le-a legat rnile de la mîinile i picioarele cele zdrobite i plîngea pentru
dînii.
Uurîndu-se puin durerea lor, Iosif i-a venit în fire i, privind la femeia aceea credincioas care plîngea
i se tînguia lîng el cu amar, a început a gri ctre dînsa: "Facerea ta de bine pe care ne-ai artat-o nou,
o, sfînt femeie, este bineprimit la Dumnezeu i nou, celor ce ptimim pentru Dînsul. Dar a te tîngui cu
aa amar pentru noi nu este cu cuviin, cci este departe aceast tînguire de credina noastr i de
ndejdea cea adevrat i cretineasc". Iar femeia a rspuns: "Eu m bucur c Hristos v-a dat vou atîta
brbie încît rbdai chinurile cele mai cumplite; dar i mai mult m-a fi bucurat dac v-a fi vzut
svîrind ptimirea pîn la sfîrit; a plînge este omenete, pornind din mil". Sfîntul Iosif a zis ctre dînsa:
"Îns nu se cuvine s plîngi pentru noi, cci tii c toate necazurile pe care le suferim pentru Hristos
mijlocesc venica veselie". Apoi, începînd a se lumina de ziu, îndat sfinii au fost adui în temni.
Trecînd ase luni, sfinilor li se tmduir puin rnile i puteau s stea pe picioare i s umble puin; i
numai mîinile Sfîntului Aitala erau ca nite moate. Atunci Adesh, cel ce-i luase de la Ardasabor spre
ucidere, a fost scos din stpînirea sa, iar în locul lui a venit alt judector, mai cumplit decît cel dintîi, cu
numele Zvrot. Pe acesta, cînd a intrat în cetate, i pe cînd se aduceau jertfe în capitea zeului lor, adic cel
al focului, popii l-au vestit despre Sfinii mucenici Iosif i Aitala, zicînd: "Sînt în temni doi învtori
cretini, care au fost chinuii mai înainte de Ardasabor, iar dup aceea au fost adui aici, ca s fie ucii cu
pietre de ctre cretini. Dar de vreme ce nu puteau s umble din cauza rnilor, nu i-am scos spre ucidere,
ci am ateptat s se tmduiasc, sperînd s-i înduplecm ctre a noastr credin.
Judectorul, auzind aceasta, îndat a poruncit s-i aduc înaintea sa i, vorbind mult cu dînii, cu îmbunri
i cu îngroziri îi silea s se închine focului i s guste din jertfe. Dar, vzînd c nu sporete nimic cu
acestea, a poruncit mai întîi s-l spînzure gol pe Sfîntul Iosif, cu capul în jos, i s-l bat cu vine de bou.
i, fiind btut tare, rnile ce se tmduiser puin, iari s-au înnoit i sîngele curgea ca dintr-un izvor. Iar
unul dintre vrjitorii ce stteau acolo s-a apropiat de sfînt i i-a zis cu blîndee: "Omule, dac te ruinezi
de popor a intra înaintea tuturor în capitea zeului nostru i a jertfi cu noi, apoi fgduiete în tain a face
aceasta, i vei fi slobod de chinuri". Dar Sfîntul a strigat cu mare glas: "Deprtai-v de la mine toi cei ce
19
lucrai frdelegea, c a auzit Domnul rugciunea mea". i a fost btut trei ceasuri; dup aceea,
chinuitorul a poruncit ca, dezlegîndu-l, s-l duc în temni, cci iari nu putea merge pe picioare, din
cauza rnilor ce i se înnoiser.
Sfîntul Iosif fiind dezlegat i dus la temni, în locul lui au spînzurat pe Sfîntul Aitala, care, asemenea, a
fost btut îndelung, fr cruare. Iar el neîncetat striga: "Sînt cretin!" Apoi, dezlegîndu-l i pe Sfîntul
Aitala, au spînzurat în locul lui pe un om oarecare ce era de credina cea rtcit a maniheilor, care, de
asemenea, mrturisea înaintea tuturor credina cea nedreapt i defima pe peri pentru pgîntatea lor.
Deci, spînzurîndu-l i pe acela, au început a-l bate; iar el rbda la început btile dar, cînd au început a-l
bate mai aspru, a strigat cu glas tare, blestemînd pe manihei i, lepdîndu-se de credina lui, a fgduit c
se va închina zeilor persani.
Sfîntul Aitala fiind acolo i auzind acestea, îl batjocorea pe el i zicea: "Abia ai gustat chinul, i te-ai
lepdat de credina maniheic. Bine este cuvîntat Hristos, Dumnezeul nostru, Care ne întrete pe noi în
toate chinurile cele cumplite i ne învrednicete s fim nebiruii i neclintii întru dreapta noastr
credin".
Acestea auzindu-le judectorul, s-a mîniat asupra Sfîntului i a poruncit ca iari s-l bat cu nuiele de
trandafir ghimpoase. i atît de mult a fost btut, încît se prea c a murit i, ducîndu- l afar, l-au aezat ca
pe un mort. Iar unul din vrjitori vzînd trupul gol zcînd, din firea lui aplecat spre mil, l-a acoperit cu
pînz curat; care lucru, vzînd unii din prietenii lui, i-au spus judectorului; i, prinzîndu-l pe acela, l-au
btut fr mil. Astfel i-au rspltit lui cei nemilostivi pentru mila ce avusese. Iar pe Sfîntul Aitala,
simindu-l c înc mai sufla, tîrîndu-l de picioare, l-au dus în temni.
Dup cîtva vreme, iari au fost adui sfinii din temni înaintea judectorului, care le-a zis: "Miluii-v,
oameni, gustai din sîngele jertfelor i vei fi slobozi de chinuri!" Iar ei, într-un glas, au zis: "Nu se cuvine
omului s bea sînge; numai cîinilor ce sînt mînctori de mortciuni! Dar tu, de vreme ce, dei eti om cu
firea, eti cîine cu nravul, ltrînd asupra lui Dumnezeu Cel ce te-a zidit pe tine, poi bea sînge ca un cîine
i te satur de el!"
Judectorul mîniindu-se, iari a poruncit s-i bat. Îns cei ce-i stteau înainte, umilindu-se, au zis:
"Mcar din jertfele cele fierte gustai, în loc de sînge, ca s v slobozii din chinuri". Sfinii au rspuns:
"Nu ni se cuvine nou a spurca cu ceva credina noastr cea fr de prihan". Dup aceasta, judectorul cu
sfetnicii si au rostit asupra lor rspunsul cel mai de pe urm: s fie ucii cu pietre de ctre cretini.
Sfîntul Iosif a zis: "Voiesc a spune ceva în tain judectorului". i îndat a alergat ctre dînsul
judectorul, crezînd c are s se învoiasc la pgîntatea lor. Deci slugile, l-au ridicat de la pmînt i
judectorul s-a plecat ctre dînsul. Iar Sfîntul, umplîndu-se de mîhnire, l-a scuipat în fa, zicînd: "O, fr
de ruine i fr de omenie eti; nu te ruinezi a nvli aa cumplit asupra firii omeneti i a-i revrsa
mînia asupra celor ce abia mai sufl?"
Atunci judectorul, ruinat, s-a întors la locul su i a trimis îndat mulime de slugi prin casele cretinilor
s-i aduc cu sila la divan, ca s-l ucid cu pietre pe Sfîntul Iosif. Apoi, ducîndu-l pe el puin mai departe
de divan, la loc mai larg, au spat o groap i l-au pus într-însa, cci nu putea s stea. Dup aceea, i-au
legat mîinile la spate i i-au aezat pe cretini de jur împrejur, cu sila punîndu-le pietre în mîini i
poruncindu-le s arunce cu ele asupra Sfîntului i s-l ucid, ceea ce au i fcut, chiar fr voie.
Tot atunci a fost adus i fericita Sinandulia i, silit fiind s arunce cu pietre asupra Sfîntului, ea a strigat:
"Din veac nu s-a auzit aa ceva, ca s sileasc cineva pe femeie s-i ridice mîna asupra brbailor celor
sfini, precum facei voi, care în loc s v luptai împotriva vrjmailor, ai pornit rzboi împotriva
noastr, iar patria care este în pace o umplei de sînge i de crime". Dar pgînii au btut o epu într-o
trestie lung i i-au dat-o ca s împung cu ea de departe pe sfînt. Îns ea a zis: "Mai bine mi-a înfinge
mie aceast suli în inim, decît s m ating de sfîntul i nevinovatul lui trup".
20
Deci, au aruncat împrejurul Sfîntului mulime de pietre, încît numai capul i se vedea. Iar unul dintre
pgîni, ridicînd un pietroi, l-a înlat deasupra Sfîntului i l-a lovit cu el în cap, încît i l-a zdrobit; i astfel
bunul nevoitor i-a dat duhul în mîinile Domnului.
Apoi a pus strji s pzeasc trupul Sfîntului Mucenic ca pe o comoar, ca s nu fie furat de cei
credincioi. Iar în a patra zi a fost un cutremur mare i tunete i fulgere; apoi, czînd foc din cer, i-a ars pe
strjeri i pietrele s-au risipit ca praful. Dup aceea, încetînd cutremurul, tunetele i fulgerele, a venit
poporul la locul unde era trupul Sfîntului împrocat cu pietre i a aflat pietrele risipite, iar trupul Sfîntului
nu l-au mai gsit, cci Domnul, cu judecile Sale, l-a dus în loc netiut.
Iar Sfîntul Aitala, diaconul, a fost dus într-un sat ce se numea Patrias, i, de asemenea, a fost ucis cu pietre
de cretini, care au fost silii s fac aceasta. Iar noaptea, clugrii, care vieuiau aproape, au luat în tain
sfîntul lui trup i l-au îngropat cu cinste. Apoi în locul acela, unde a fost ucis Sfîntul Aitala, cu puterea lui
Dumnezeu a crescut un copac de mirsin, care tmduia tot felul de boli. i a fost acolo copacul peste
cinci ani, tmduind neputinele tuturor celor ce alergau la el; care lucru, vzîndu-l pgînii, s-au înveninat
i l-au tiat din rdcin. Dup aceea, muli ani, cei vrednici vedeau în locul acela o lumin cereasc
strlucind, i îngeri cîntînd i slvind pe Dumnezeu, Care preamrete pe Sfinii Si. Cu ale cror
rugciuni s ne învrednicim i noi întru cele înalte i împreun cu îngerii s cîntm slav lui Dumnezeu în
veci. Amin.
(3 noiembrie)
Slvitul Gheorghe, marele mrturisitor al lui Hristos, s-a nscut pe vremea lui Diocleian, din tat
capadocian i maic palestinianc. i dobîndind cretere minunat, avînd fire bun i rdcin cinstit i
sfînt - cci prinii lui din vechi strmoi erau cu ales neam i cu bun credin -, s-a fcut prea viteaz i
strlucit în rzboaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Diocleian ca tribun vestit, cu rangul de numerie,
înc pe cînd era tînr; dup aceea, pentru brbia lui cea covîritoare, a fost înaintat comit, tinuindu-se
pîn atunci i necunoscînd nimeni c era cretin.
Împlinind douzeci de ani, a rmas orfan de tat, care i-a pierdut viaa în luptele dreptei credine. Iar
Sfîntul, plecînd cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, i unde avea multe
lucruri de motenit. i fiindc s-a întîmplat a muri i maica sa în acea vreme, i-a rmas mult avuie, din
care, luînd avere cu sine destul, s-a dus la Diocleian, poftind s ia mai mare stpînire decît cea dintîi.
Dar, vzîndu-i pe pgîni c au atîta ur asupra cretinilor, a hotrît mai întîi s-i împart averile sale pe
care le avea cu sine la sraci, apoi s declare înaintea lui Diocleian i la tot sfatul i divanul c este
cretin, care lucru l-a i fcut degrab. Deci, împrind la sraci averile ce avea i dînd libertate robilor si
i fcînd aezmînt i rînduial pentru averile rmase în Palestina, în ziua a treia - cînd se inea sfatul
stpînitorilor de prin toat împria romanilor ca s scoat din mijlocul lor pe cretini -, a venit singur în
mijlocul divanului i al sfatului unde se afla Diocleian.
Propovduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, i-a dat la iveal buna credin. Pentru aceasta, fiind
prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, cci a fost împuns cu sulia în pîntece, a fost pus pe o
roat, btut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groap plin cu var; dar fiind pzit nevtmat de
toate, prin darul lui Dumnezeu, a atras ctre credina cea în Hristos pe împrteasa Alexandra, femeia lui
Diocleian; i, afar de dînsa, a cretinat i pe un oarecare Glicherie i pe altul, cu numele Atanasie. Apoi
a înviat pe un om din mori i nenumrat mulime de oameni a adus la credina lui Hristos, fcînd felurite
minuni numai cu chemarea Domnului.
Deci, fcînd el acestea, a fost închis în temni dup porunca lui Diocleian i legat cu lanuri de fier. Dar
în acea noapte i s-a artat în vedenie Hristos, binevestindu-i buntile care-l ateapt pe dînsul. i,
21
deteptîndu-se, a mulumit lui Dumnezeu i l-a rugat pe pzitorul temniei s dea voie slujitorului obinuit
s vin la dînsul.
Fcînd pzitorul temniei dup voia lui, a intrat robul su care sttea afar de temni, i Sfîntul i-a artat
scrisorile cele aductoare aminte ale sale, adic diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul,
vzînd pe stpînul su în legturi, închinîndu-se lui, zcea jos la pmînt plîngînd. Dar Sfîntul, ridicîndu-l,
îl îndemna s fie cu inim bun. Dup aceea, i-a spus lui vedenia i i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, dup
moartea sa, s-i ia trupul i diata pe care o fcuse mai înainte de a fi prins i s le duc în casa patriei sale,
care era în Palestina, i s se aib fric de Dumnezeu. Apoi s nu îndrzneasc s nu fac vreuna din cîte
sînt scrise în diat. Deci, fiindc el a fgduit i s-a învoit a face toate cîte i-a poruncit, a luat
binecuvîntare i iertare i s-a dus de la Sfîntul.
A doua zi, Sfîntul Gheorghe, fiind adus iari la cercetare i neplecîndu-se lui Apolon, ci mai vîrtos
zdrobind cu rugciunea i sfrîmînd pe idolii care erau în capite, i s-a tiat capul. Dar robul su, luînd
prea cinstit trupul sfîntului împreun cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreun cu ali cretini, cu
mult cinste i evlavie au îngropat sfîntul i mucenicescul trup. Apoi a svîrit, ca un rob recunosctor i
mulumitor, toate cîte îi poruncise Sfîntul.
Dup aceasta, n-a trecut mult vreme i a strlucit dreapta credin. Cci, luînd domnia împratul
Constantin, de-a pururea pomenitul i marele împrat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta
credin au dobîndit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfîntului o biseric mare i prea
frumoas în Lida. Apoi, ridicînd mult ptimitul i sfîntul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în
care zcea, i aducîndu-l în acea cetate, au pus la iveal pe cel vrednic de mult lumin i de mai mult
artare; i, printr-însul a fcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidit de dînii, fiind atunci ziua a
treia a lunii noiembrie; iar moatele lui erau ca nite izvoare de-a pururea curgtoare, cu daruri de minuni
celor care se închin lui cu credin.
Astfel preamrete Dumnezeu pe cei ce-L preamresc pe Dînsul. Deci, de atunci, Biserica lui Dumnezeu
a luat obiceiul ca în fiecare an, în aceeai zi, s prznuiasc aducerea moatelor Sfîntului Mucenic, întru
slava i lauda lui Hristos, adevratul Dumnezeul nostru, i a însui marelui mrturisitor Gheorghe. Amin.
Povestire despre minunea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe i despre saracinul care
a avut o vedenie în biserica sa
(3 noiembrie)
Amira al Siriei a trimis pe nepotul su în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca s
cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biseric minunat a Sfîntului Gheorghe,
pe care vzînd-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor s-i duc lucrurile sale în catehumena
bisericii, c acolo vrea s poposeasc. Apoi a poruncit s duc i cele dousprezece cmile ale lui în
biseric, s se odihneasc. Preoii bisericii îl rugau s nu fac acest lucru necuviincios i neplcut lui
Dumnezeu. Iar el, înfricoîndu-i, a poruncit s le duc. Dar cum au intrat cmilele în biseric, o, minune!
au czut toate jos i au murit. Vzînd nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a
Sfîntului Gheorghe i a poruncit s scoat cmilele afar din biseric.
A doua zi s-a dus preotul s slujeasc Sfînta Liturghie i saracinul privea din catehumen s vad ce are
s fac. Iar iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minii lui i i-a artat înfricoata
minune ce urmeaz:
În vremea cînd preotul svîrea dumnezeietile Taine, saracinul a vzut cum preotul a înjunghiat un copil
mic i foarte frumos, apoi sîngele lui l-a turnat într-un pahar sfinit, iar trupul l-a tiat i l-a pus într-un
discos sfinit; i, cînd s-a isprvit chinonicul (cîntarea de la sfîritul Liturghiei), a vzut saracinul pe preot
22
c a tiat trupul pruncului bucele i împrtea poporul cu crnurile i cu sîngele pruncului i se minuna
foarte.
Dup ce a svîrit preotul dumnezeiasca Liturghie, a luat prescurile cele mai bune i le-a dus în dar
saracinului, care l-a întrebat: "Ce sînt acestea?" Iar preotul a rspuns: "Acestea sînt din prescurile pe care
le slujim noi în Biserica noastr". Atunci saracinul i-a zis cu mînie: "Dintru acestea ai slujit tu liturghie
astzi? Au nu te-am vzut eu c ai înjunghiat fr de mil un prunc mic i prea frumos i sîngele lui l-ai
turnat în pahar, iar trupul lui l-ai tiat bucele i l-ai pus pe discos i le-ai împrit poporului? Toate
acestea pe care le-ai fcut tu, necuratule i ucigaule, au nu le-am vzut eu?"
Acestea auzindu-le preotul, s-a cutremurat i, czînd la picioarele saracinului, a zis: "Slvit s fie Domnul
nostru, Care te-a î