Terorismul international

Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii (stat , organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști - producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale. Terorismul poate fi: un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat de pe poziții inferioare de forță (militară, politică sau economică),sau purtat de state, grupe de state, organizații statale, organizații extraparlamentare, sau interstatale, ca o formă de război nedeclarat, neconvențional, care face abstracție de la regulile impuse de Convențiile de la Geneva.

Periculozitatea terorismului este pusă cât se poate de clar în evidenţă, chiar de principalele sale caracteristici, astfel:

terorismul internaţional se prezintă sub forma unei multitudini de acte criminale: asasinate sau omucideri, răpiri, extorcări, incendieri,distrugeri sau asociere de alte acte, care sunt considerate de toate naţiunile drept criminale;

terorismul internaţional este de obicei motivat politic. Un grup politic extremist , convins de justeţea cauzei sale, recurge la mijloace violente pentru a o susţine, mijloace care încorporează unul din actele menţionate. Deseori,violenţa se exercită asupra unor oameni nevinovaţi, persoane care nu au nicio legătură cu motivarea actului terorist;

terorismul contemporan depăşeşte graniţele naţionale prin alegerea unei ţinte sau a unor victime străine, prin comiterea actului terorist într-o ţară străină sau prin efortul depus pentru influenţarea politicii unui guvern străin.

Zone de influenta

Grupările teroriste se întind pe toate continentele. Cele mai mari grupări teroriste sunt în Orientul Mijlociu, America de Sud şi Africa.

In lumea islamica, Jihadul desemneaza, in primul rand, un principiu etic, angajamentul intr-o cauza buna, orice efort pozitiv si abia apoi un razboi pentru apararea libertatii religioase.

Un rol esential in largirea conceptului de Jihad l-a jucat seicul 'Abdullah' Azzam, cel care a fondat o noua scoala islamica, Jihadismul. Pentru jihadisti (cei care se inroleaza in razboiul pentru apararea credintei) una dintre datorii este autosacrificiul, moartea prin martiriu. Jihadismul inseamna razboi in scopul dominatiei mondiale a Islamului, precum si combaterea marilor puteri ce stau in calea acestui deziderat. Evident, jihadismul imbratiseaza antiamericanismul si antioccidentalismul.

'Abdullah' Azzam a fost unul dintre fondatorii miscarii islamice palestiniene "Hamas" si profesor la Universitatea Islamica Internationala din Islamabad, decedat in 1989, la Peschawar, in urma unui atentat; este considerat "magistrul ideologic la lui Osama bin Laden"; cei doi s-au cunoscut in Lahore, Pakistan, la sfarsitul anilor '70, cand bin Laden isi concentra atentia asupra studierii scrierilor islamice, fiind atras de lecturile prin care extremistii politico-religiosi chemau la razboiul sfant impotriva dusmanilor islamului; in aceasi perioada trupele sovietice invadau Afganistanul. Bin Laden s-a stabilit in Afganistan, intr-o regiune stapanita de mujahedini, iar in 1986 a construit, in apropierea granitei cu Pakistanul o tabara speciala pentru antrenamentul extremistilor arabi, "Massada" ("Fortareata leului").

1

In 1988 a fondat biroul Jihadului in Afganistan pe care l-a denumit "Al-Qa'ida" ("Baza"), devenit centrul activitatilor sale teroriste, iar in 1989, a infiintat, in orasul Khost, "Frontul international de lupta impotriva evreilor si cruciatilor". Primul edict religios al frontului sublinia ca " datoria religioasa a oricarui musulman este uciderea americanilor".

Componenta etnica afgana

Afganistanul se învecineaza cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul, Kazahstanul si Tadjikistanul. Cu Pakistanul, aflat pana la 1947 sub dominatie britanica, a avut neîntelegeri înca de la sfârsitul secolului XIX, pentru linia Durand, care separa etnia pastunilor, aflati de o parte si de alta a granitei afgano-pakistaneze. A avut relatii tensionate si cu ceilalti vecini, din cauza valurilor de refugiati care au trecut granita de teama conflictelor mereu prezente în Afganistan sau a exportului de terorism practicat de Al-Qaeda. Are o populatie multietnica formata din pastuni, tadjici, uzbeci si hazari, între care au existat întotdeauna tensiuni. Cele 31 de milioane de locuitori sunt în majoritate musulmani. Grupul pastunilor a dominat pe întregul parcurs al istoriei celelalte etnii

Ideologia marxista si politica URSS de internationalizare a revolutiei socialiste ajunsesera in Afganistan inca din 1923. Moscova a gasit printre afgani personajele de care avea nevoie pentru a mobiliza o miscare comunista. Anul 1979 a inlocuit conflictele dintre diversele factiuni politice cu un razboi impotriva URSS, care a invadat teritoriul afgan in decembrie pentru a sustine guvernul comunist al lui Karmal . În 1980, SUA hotarasc sa intervina in teatrul de operatiuni. Americanii au participat la razboi prin intermediul rezistentei afgane. Zbigniev Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate nationala, a fost trimis sa negocieze cu Pakistanul pentru a livra arme opozitiei afgane. Asa a inceput cooperarea dintre mujahedini ("Soldatii lui Dumnezeu") si americani. In 1985, tovarasii de la Moscova au ales un nou conducator, pe Mihail Gorbaciov. Schimbarea puterii politice a adus modificarea politicii fata de Afganistan. Prima schimbare a fost inlocuirea lui Karmal cu Mohammed Najibullah, fost sef al serviciilor secrete afgane, cunoscut pentru cruzimea sa.

 Un an mai târziu, Mihail Gorbaciov a pus, pentru prima data, problema retragerii din Afganistan. În 1988, erau semnate Acordurile de la Geneva, care incheiau "aventura sovietica" in Afganistan. Data de 15 februarie 1989 era termenul limita pentru retragerea sovieticilor. Ultimele detasamente si consilieri rusi au parasit Afganistanul in 1992. Au lasat in urma un guvern slab, condus de Najibullah. Retragerea sovieticilor nu a pus capat conflictelor din Afganistan, diversele factiuni etnice au inceput confruntarea pentru a prelua puterea politica.

 Najibullah a fost înlaturat si puterea a revenit mujahedinilor, care l-au desemnat lider pe Rabbani, acesta reusind sa puna capat conflictelor interetnice. S-a ajuns la razboi civil. O parte a mujahedinilor a format miscarea talibanilor. Pregatiti în seminariile islamice, medrese din Pakistan, talibanii au devenit principalul adversar al guvernului Rabbani.

Abdullah Azzam dorea organizarea, in Afganistan, a unei baze de raspandire a Jihadului si de recrutare a tinerilor din aceasta tara pentru Jihad. Azzam a trebuit mereu sa se apere de reprosul ca, o data cu razboiul din Afganistan, a intors spatele Palestinei, care ar reprezenta, totusi, 'problema centrala a islamului'. Azzam voia sa creeze in Afganistan baza actiunilor viitoare impotriva Israelului. Osama bin Laden i-a acordat sprijin financiar pentru a fonda "Biroul de prestari servicii" ("Maktabu l-Khidamat") destinat islamistilor arabi doritori de a se alatura rezistentei afgane. Potrivit autorilor, teroristul saudit a fost acceptat in Jihadul afgan prin intermediul lui 'Abdullah' Azzam. In aceeasi perioada, Osama bin Laden a donat bani pentru rezistenta afgana si la cartierul general al Partidului Islamic din Pakistan.

 

Regimul Taliban si interventia americana in Afganistan  

2

 In 1996, talibanii au reusit sa preia puterea la Kabul. Afganii i-au sustinut atunci cand s-au instalat la conducere. Ei propuneau revenirea la traditia islamica a majoritatii care fusese negata de regimul comunist ateu. Au avut si sustinerea comunitatii internationale. Liderul suprem impus de talibani era mullahul Muhammad Omar, simbol al Jihadului islamic pentru ca îsi pierduse un ochi în razboiul împotriva sovieticilor. El a devenit "sef al statului" si "comandant al celor credinciosi". Nu era cunoscut de populatie pentru ca iesea rar în public. Talibanii au pus capat razboiului civil. In scurt timp, populatia a ajuns sa se teama de noii conducatori, de practicile violente ale acestora. Afganistanul a ajuns un loc al extremismului islamic, al puritanismului religios, cei care nu se supuneau regulilor impuse de talibani erau aspru pedepsiti. Ministerul pentru Promovarea Virtutii si Suprimarea Viciului era principalul organ al guvernului, care îi pedepsea pe cei care ascultau muzica, dansau, jucau fotbal sau se uitau la televizor. Regulile absurde ale talibanilor au lovit în special femeile. Erau obligate sa poarte burqa, un vesmânt care le acoperea fata, nu puteau iesi din casa daca nu erau însotite de un barbat, nu puteau profesa decât în sistemul de sanatate. Si, poate cel mai grav lucru, fetelor le era interzisa educatia. Cele care aveau curajul sa încalce regulile talibanilor erau împuscate. Regimul de la Kabul a organizat mai multe executii publice pentru femeile acuzate de adulter. Masurile aspre ale talibanilor s-au îndreptat si împotriva celor de alta religie, guvernul de la Kabul intentionand sa le impuna acestora purtarea unor etichete, pentru a fi recunoscuti drept nemusulmani. Singurul lucru bun pe care l-au facut talibanii pentru Afganistan a fost impunerea unor masuri pentru reducerea traficului de narcotice, deoarece consumul de stupefiante sau comercializarea acestora era necorespunzatoare practicilor islamice fundamentaliste.

 Încalcarea drepturilor omului a atras criticile comunitatii internationale, care a formulat, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, mai multe rezolutii la adresa Afganistanului. Cea mai dura reactie au avut-o SUA, care aveau ceva în plus de reprosat guvernului taliban: gazduirea pe teritoriul afgan a lui Osama Bin Laden si a taberelor de antrenament ale Al-Qaeda. Administratiile Clinton si Bush au solicitat în repetate rânduri extradarea celor vinovati de atacurile de la ambasadele SUA din Kenya si Tanzania, din 1998. Regimul de la Kabul era recunoscut de numai trei state: Pakistan, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite.

In 1990-1991, SUA au trimis trupe in Arabia Saudita pentru a-i alunga pe irakieni din Kuweit, actiune considerata de bin Laden drept 'o impietate'. Resentimentul sau fata de americani ia proportii o data cu stationarea trupelor americane in Somalia. Acum Osama bin Laden anunta ca tintele Jihadului sunt trupele americane din Arabia Saudita, Yemen si Cornul Africii. In februarie 1998, bin Laden i-a convins si pe conducatorii "Gama'a Islamya" (Omar Abdel Rahman) si "Al Gihad Al-Islami" (Aiman Az-Zawahiri) sa renunte la lupta impotriva autoritatilor egiptene si sa-si concentreze forta de actiune in lupta impotriva "marelui Satan".

Colaborarea a facut posibila ascensiunea dr. Aiman Al-Zawahiri, medic egiptean, pana la acea data secretar general al Jihadului. Dupa arestarea celor mai multi conducatori ai Gihadului, lui i-a revenit sarcina conducerii organizatiei. Ascensiunea lui Zawahari s-a produs in detrimentul mai multor rivali, printre care Omar Abder Rahman, care a fost arestat in SUA, din cauza implicarii sale in primul atentat impotriva World Trade Center. Predicatorul orb a suferit o depresie si a cedat functia de condIn Afganistan, este larg raspandita ura impotriva lui Osama bin Laden si a 'arabilor afgani'. Siitii, care formeaza cel putin 20% din populatia Afganistanului, il considera dusman de moarte, si pe buna dreptate: fundamentalismul wahhabit, acea secta originara din tara lui bin Laden, Arabia Saudita, nu-i tolereaza pe siiti.

In 1997 si 1999, talibanii au masacrat minoritatea siita a mongolilor din centrul Afganistanului, hazara. Populatia hazara l-a considerat vinovat pe bin Laden. La aceasta s-a adaugat, in primavara anului 2001, distrugerea statuilor lui Buddha de la Bamyan, din regiunea Hazara, responsabili fiind tot 'afganii arabi' . Conform fundamentalismului wahhabit al lui bin Laden, nu ar trebui sa existe pietre de mormant, nici pagane, nici musulmane. "Afganii arabi" au vrut sa distruga toate cimitirele din Afganistan. Acestei intentii s-a opus chiar si califul taliban Mullah Omar din Kandaharucere lui Osama bin Laden si Zawahari.

Anul 1998 a adus atat o restructurare a gruparilor teroriste, inclusiv a conducerii lor, cat si o schimbare de tactica. In locul terorii selective, organizatiile au stabilit liste mari cu obiectivele vizate. S-a cazut de acord cu folosirea celor mai violente mijloace, chiar daca in joc sunt mii de persoane nevinovate. Unificarea personalului, a tacticii si a scopurilor s-a facut simtita si printr-o crestere considerabila a numarului actiunilor, precum si printr-o radicalizare a terorii internationale promovate de jihadisti.

3

Pakistanul are aproape 150 de milioane de locuitori, iar Afganistanul nici 15 milioane. In Pakistan, pashtunii, apropiati, de talibani formeaza doar 20% din populatie, insa numarul lor este mai mare decat cel al pashtunilor din Afganistan. Talibanii primesc cel mai mare sprijin din partea altor grupuri etnice din Pakistan, cum sunt padjabii si muhadjirii. Multi experti avertizasera deja de multi ani asupra afganizarii Pakistanului, iar mai nou se vorbeste chiar de o talibanizare. Motivul trebuie cautat in ascensiunea asa-numitelor madrasa (scoli religioase, in care astazi se preda in primul rand o invatatura de indoctrinare islamista si se predica Jihadul). Cei un milion de pakistanezi care au urmat aceste madrasa reprezinta un nou factor social si militar.Protectia cea mai puternica ii este oferita lui Osama bin Laden de catre islamistii din Pakistan. Pentru oamenii generalului Hamid Gul, stabilit la Kandahar, stapanirea talibana este opera vietii lor. Ei au luptat in Afganistan timp de decenii, pentru ca Pakistanul sa capete importanta strategica necesara pentru razboiul cu India. Bin Laden i-a ajutat si in Kasmir sa-si pastreze pozitia fata de indieni.

Chiar in perioada in care SUA ii aproviziona cu arme, Azzam si Osama bin Laden sustineau discursuri antiamericane; ei obtineau armele cu ajutorul Partidului Islamistilor, condus de Hekmatyar; la inceputul aventurii afgane, bin Laden s-a apropiat de conducatorul Hekmatyar, pe care serviciile secrete pakistaneze intentionau sa-l instaleze la Kabul; Hekmatyar s-a dovedit a fi insa un tradator, si, alungat de talibani, s-a adapostit in Iran, iar in 1991 s-a aliat cu Saddam Hussein.

Sub regimul presedintelui Carter, a inceput programul de antrenare a "razboinicilor sfinti", care trebuiau sa lupte impotriva comunistilor. In timpul administratiei Reagan, programul a fost intensificat, pregatirea luptatorilor efectuandu-se si in Afganistan (de catre Virginia Grenn Berets si US Navy SEALS).

Catastrofa din septembrie 2001 a dezvaluit "goluri uriase in sistemul de aparare impotriva terorismului", impunand reconsiderarea prioritatilor, a evaluarii profilului posibililor atentatori si a scopurilor actelor teroriste.

Atacurile din New York au avut doua scopuri clare: distrugerea simbolurilor puterii conducatoare a lumii occidentale si uciderea unui numar cat mai mare de oameni. Greseala autoritatilor americane, potrivit autorilor, a constat in stabilirea defectuoasa a prioritatilor: "In loc sa se ocupe de prevenirea si explicarea atacurilor teroriste, autoritatile s-au concentrat asupra managementului efectelor catastrofei: limitarea daunelor, in locul prevenirii. Cea mai importanta sarcina, potrivit autorilor (M. Pohly si Kh. Duran), este prevenirea actiunilor teroriste, in acest sens impunandu-se si o "schimbare a mentalitatii, care sa permita serviciilor secrete sa actioneze eficient. Aceasta incepe cu dotarea tehnica, trece prin selectarea oamenilor si atinge mai ales interpretarea datelor, care este deseori distorsionata de prejudecati. O dotare si o pregatire buna nu pot inlocui perceptia unor pericole si evolutii noi, cand este vorba de prevenirea pericolelor".Ca o concluzie, autorii precizeaza ca in prezent, din cauza subaprecierii gruparilor islamiste si deschiderii teritoriului pentru activarea acestora, Statele Unite se afla in situatia de a trebui "sa distruga ceea ce au sustinut odinioara".

Perspectivele nu sunt deloc incurajatoare. Solutionarea problemei bin Laden nu reprezinta si o solutie a problemei Jihadului. Islamistii isi vor continua lupta si in absenta liderului saudit, iar prezenta lor masiva pe teritoriul SUA (datorata sustinerii de care s-au bucurat aici) va reprezenta in continuare o amenintare. Educati in Statele Unite in spiritul Jihadului, extremistii islamisti nu vor renunta la lupta pentru apararea credintei si chiar daca nu vor actiona pe teritoriul american, vor ingrosa randurile "razboinicilor sfinti" in Kasmir, Cecenia sau Afganistan.

In SUA au functionat birouri de recrutare a tinerilor islamisti (la New York, Detroit, Los Angeles si alte orase in care existau comunitati arabe mari). Centrul de refugiati Al-Kifah-Afghan din Brooklyn a fost ales de catre Abdullah Azzam drept punct de sprijin. Unul dintre fratii lui Osama bin Laden, Tariq bin Laden, activeaza, in prezent, in SUA, ca director al unei organizatii de ajutor Islamic.Unul dintre oamenii din suita lui Al Zawahiri, Abu Dhahab, a condus o celula secreta in SUA si i-a asigurat lui Zawahari acte false de calatorie.In SUA, reteaua uriasa de institutii islamice reprezinta o comunitate de 5 milioane de musulmani americani. In ambele partide americane, Republican si Democrat, exista islamisti in posturi de conducere, precum Hamas Khaled Saffuri, al carui "Institut Islamic" din Washington se afla intr-un birou al Partidului Republican. Acesta ii ajuta pe islamisti sa se inscrie in partid. Miliardarul californian nascut in Pakistan, Safi Qureishy, islamist, se bucura, de asemenea, de o influenta considerabila in Partidul Republican, gratie sprijinului financiar

4

Asemanari/deosebiri intre regimul Taliban si Hamid Kharzai

Afganistanul inca se afla intr-un moment de rascruce. Eforturile comunitatii internationale de stabilizare si reconstructie a unei societati desfigurate de decenii de conflict au aspectul unei misiuni aproape imposibile. Desi in ultimii 12 ani progresul facut este evident, totusi tarele trecutului ameninta prezentul si viitorul Afganistanului. Absenta unui stat si a unor institutii autentice, inexistenta unei economii functionale, primitivismul infrastructurii, revenirea talibanilor - toate acestea ameninta efortul comunitatii internationale de a transforma pentru prima data Afganistanul intr-o poveste de succes.

 

Afganistanul pe calea democratizarii

 

 La 11 septembrie 2001, Al-Qaeda a organizat atentatele împotriva SUA. Afganistanul a fost plasat alaturi de alte state care sustineau terorismul în "Axa Raului". Washington-ul a cerut înca o data talibanilor extradarea lui Bin Laden. Acestia au refuzat, iar la 22 septembrie 2001, SUA si coalitia antiterorista din jurul lor au atacat regimul Taliban si taberele Al-Qaeda. În mai putin de o luna guvernul taliban a fost înlaturat. Talibanii au lasat în urma un stat si o populatie care, dupa spusele lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, se aflau în Evul Mediu.

SUA si o parte aliatilor si-au luat angajamentul de a reconstrui statul afgan dupa modelul democratic. Aliatii locali ai occidentalilor au fost factiunile din Alianta Nordului. Din rândurile acesteia provenea Hamid Karzai, apropiat al SUA, desemnat de Loja Jirga (adunarea traditionala din Afganistan), sef al statului în 2002. Karzai a devenit liderul unei administratii interimare negociata în 2001 la Bonn, unde s-a decis formarea unui Cabinet si adoptarea unei Constitutii. Administratia interimara a functionat pâna la organizarea alegerilor din 2004. Era pentru a doua oara când se organizau alegeri libere în Afganistan (primele au fost în 1969). Karzai a câstigat primul tur al alegerilor prezidentiale cu 55,4% din voturi. Alegerile legislative au fost organizate în septembrie 2005. Astfel, a aparut un parlament bicameral cu o configuratie stranie în care nu sunt reprezentate partidele politice, ci grupuri de aliati cu aceleasi interese.

Hamid Karzai are 46 de ani. Este un musulman moderat, care a trăit mult în Pakistan, şi s-a întors în Afganistan abia pe la mijlocul lunii octombrie 2001, pentru a-şi conduce oamenii în lupta cu regimul taliban. Politica nu îi este străină. În perioada administraţiei Rabbani, a fost adjunct al ministrului de externe, dar în scurt timp a renunţat la funcţie, dezgustat de disputele care nu mai încetau. Karzai face parte din cea mai numeroasă grupare etnică din Afganistan - gruparea Pashtun. Clanul său, unul din cele mai influente din ţară a avut legături strânse cu dinastia regală începând din secolul 18 şi până în 1973, când Zahir Shah a fost detronat.

 

Hamid Karzai devine primul preşedinte al Afganistanului ales în mod democratic.

Concluzia observatorilor a fost că deşi au existat nereguli, acestea nu au afectat rezultatul alegerilor.

Alegerile din Afganistan s-au încheiat paşnic dar nu fără controverse. 15 dintre cei 18 candidaţi au reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul.

Pe acest fond, in a doua jumatate a anului 2006, in provinciile pastune, din imediata vecinatate a granitei cu Pakistanul, asistam la revenirea talibanilor. Insurgenta talibana loveste cu eficienta chirurgicala centrele nevralgice ale administratiei Karzai - scoli, infrastructura rutiera si economica, posturi de politie,

5

baze ale armatei, ii ucide pe functionarii civili ai guvernului. Sunt lovite toate acele elemente care fac centrul vizibil la nivelul provinciilor. Eficienta insurgentei expune, developeaza ineficienta guvernului de la Kabul, a armatei si politiei afgane si nu in ultimul rand a Statelor Unite si a NATO. Pierderile in randul fortelor internationale cresc exponential. Se mizeaza pe impactul pe care acestea il au asupra publicului democratiilor euro-atlantice si unde sprijinul pentru prezenta NATO in Afganistan se evapora. Deja, in cele mai multe state ale Aliantei, pentru numerosi politicieni, sensibili la presiuni si semnale publice, campania din Afganistan devine un subiect tabu nerecomandat consumului pe piata electorala. Se mizeaza pe faptul ca democratiile euro-atlantice nu sunt pregatite sa isi asume costuri suplimentare (in dezbaterile lor interne, opinia publica se pronunta majoritar pentru o restructurare si o retragere graduala a contingentelor din Afganistan). Totusi, fragilitatea guvernului de la Kabul in provincii explica doar in parte reintoarcerea talibanilor. Adevarata sursa a insurgentei din 2006 se afla in Pakistan in provincia Waziristan, o zona dominata de triburi pastune si care a permis regruparea fortelor talibane si a luptatorilor Al-Qaeda dupa colapsul din 2002. Este o zona impermeabila regimului de la Islamabad, o zona a nimanui (un no man’s land), in care triburile fac legea si se autoguverneaza. Aici se ascund mullahul Omar si Osama Bin Laden; tot aici, intre 2002 si 2006 se dezvolta o industrie a terorii care produce pe banda rulanta extremisti islamici pregatiti sa proiecteze Jihadul oriunde in lume. Totusi, regimul generalului Musharraf nu a aratat niciodata prea mult entuziasm in a imbratisa obsesia americana de eliminare a talibanilor din zonele tribale. Ba dimpotriva, neoficial, anumite cercuri de interese din serviciile secrete pakistaneze au sprijinit si finantat activ regruparea talibanilor si a luptatorilor Al-Qaeda dintr-un rationament foarte simplu: decat sa deveniti o amenintare interna pentru Pakistan, mai bine va ajutam sa va "externalizati" interesele. O analiza atenta a istoriei regiunii indica o motivatie suplimentara: pur si simplu, Islamabadul nu poate tolera un regim pro-India la Kabul (sunt cunoscute vederile pro-India ale administratiei Karzai). In acest context, Musharraf nu face decat sa urmeze cu strictete o logica palmerstoniana: un stat nu are prieteni sau dusmani permanenti, ci doar interese permanente.

 Afganistanul ramane, dupa aproape 7 ani de la instalarea administratiei Karzai, un stat slab, cu institutii fragile, decorative, foarte departe de cetatean, cu o birocratie specializata in deturnarea asistentei economice oferite de comunitatea internationala si nu in ultimul rand un narco-stat, cu o economie subterana bazata pe productia de droguri. Afganistanul alimenteaza in proportie de 92% piata globala a heroinei. Raportul ONU pe 2007 cu privire la traficul de droguri a plasat Afganistanul pe locul I în lume la productia de opiu. Imaginea mujahedinilor-copii cu un kalasnikov în mâna este înca reprezentativa pentru Afganistan, iar conflictele interetnice nu s-au sfârsit. Relatiile cu Iranul si Pakistanul ramân tensionate. Refugiatii afgani si acuzatiile pe care Karzai i le aduce lui Pervez Musharraf cu privire la relatiile cu Al-Qaeda sunt acum mizele disputei

BIBLIOGRAFIE:

1. BBC Romanian:

2. DELCEA Cristian, BĂDULESCU Aurelian – “Terorismul. Studii si cercetari asupra fenomenului terrorist”, Ed. Risoprint , Cluj Napoca, 2008

3. Michael POHLY, Khalid DURAN - "Osama bin Laden si terorismul international" - Editura 'Axel Springer' SRL Romania.

4. ILEANA RACHERU, OCTAVIAN MANEA -  “Afganistanul - o lupta pentru prezent conditionata de trecut”, Revista 22, 12.02.2008

5. PROEXCELSIOR, Revista Asociatiei Absloventilor Facultatii de Drept a Univ. Titu Maiorescu Bucuresti

6. ZIARUL DE IASI - Terorismul international curteaza Romania, 30.03.2001

7. WIKIPEDIA

6

Nota: Michael Pohly si Khalid Duran sunt cercetatori in problemele Islamului si experti in lupta impotriva terorismului.

7