TEMA: Terorismul internaţional: concept şi trăsăturile principale1. Dimensiunile conceptuale ale terorismului internaţional 2. Cauzele terorismului internaţional

1. Antonov V. Abordarea cauzalităţii terorismului internaţional // Buletin informativ

ANIIM, №3, 2004. – pp. 24-26.

2. Dumneanu L. Construcţia noţiunii de terorism internaţional şi elementele acestuia //

Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria “Ştiinţe

socioumanistice”, Vol.I, Chişinău, 2001. – pp. 283-287.

3. Juc V. Terorismul internaţional – o problemă globală a contemporaneităţii //

Administrarea publică, №3, 2001. – pp. 105-114.

4. Mutu M. Factorii determinanţi ai terorismului internaţional. // Ordine şi lege, №2,

2003. – p. 3.

5. Mutu M. Terorismul – delict sau crimă internaţională // Revista Naţională de Drept,

№1, 2003. – pp. 52-53.

1. Dimensiunile conceptuale ale terorismului internaţional

Pentru definirea noţiunii de „terorism internaţional” este necesar s-ă delimităm actele

de terorism internaţional şi actele de terorism cu caracter intern. Dar din diferenţa

abordărilor politice ale ţărilor lumii nu se reuşeşte de a conveni asupra faptului anume care

act de terorism este considerat act de terorism internaţional. Din cauza diferenţelor

sistemului de drept se manifestă lipsa de înţelegere univocă a noţiunii de securitate juridică

şi internaţională.

În opinia noastră, cea mai răspândită este abordarea ce tratează terorismul

internaţional prea îngust. Drept exemplu poate servi definiţia propusă de SUA la şedinţa

Comitetului special ONU pe problemele terorismului internaţional conform căreia

terorismul internaţional reprezintă acte ilegale întreprinse de străini sau împotriva

străinilor care provoacă consecinţe internaţionale. Definiţia dată nu include acţiuni

teroriste realizate de structurile de stat în raport cu alte state sau cu cetăţenii altor state.

În „Dicţionarul de drept internaţional”, 1986, terorismul internaţional este examinat

ca „totalitatea acţiunilor social periculoase în proporţii internaţionale ce atrag după sine

moartea alogică a oamenilor, încalcă activitatea diplomatică normală a statelor şi

1

reprezentanţilor ei şi creează dificultăţi în realizarea contactelor şi întâlnirilor

internaţionale, precum şi legăturilor de transport între state”. O definiţie similară celei sus-

menţionate se conţine în dicţionarul diplomatic.

Dicţionarul enciclopedic militar, 2001, conţine următoarea definiţie a terorismului

internaţional: „Terorism internaţional reprezintă acte de violenţă întreprinse împotriva

persoanelor sau obiectelor aflate sub protecţia dreptului internaţional. Se utilizează de

către organizaţiile extremiste în calitate de metode ale luptei politice pentru realizarea

influenţei asupra diferitor subiecţi ale activităţii internaţionale, în primul rând, asupra

puterii unuia sau altui stat. Dicţionarul dat tratează terorismul internaţional ca metodă de

luptă politică. Dar definiţia se potriveşte şi în cazul definirii terorismului intrastatal, astfel

nu se realizează delimitarea terorismului internaţional de terorismul intrastatal. Noi

credem că terorismul internaţional cuprinde relaţiile interstatale, valorile şi principiile

mondiale, şi este orientat spre distrugerea lor.

În titlu 18 Codul de legi SUA este fixată o definiţie desfăşurată a terorismului

internaţional: „terorism internaţional înseamnă - (A) acţiuni violente care prezintă pericol

pentru viaţa umană; (B) acţiuni înfăptuite în scopul înfricoşării sau impunerii populaţiei

civile; sau să influenţeze politica statului; (C) acţiuni care au loc în afara jurisdicţiei

teritoriale ale SUA sau în afara hotarelor naţionale, dar înfăptuite de infractori în scopul

intimidării sau impunerii SUA sau a altor ţări unde se află infractorul, ori întru primirea

azilului politic”.

În acelaşi Cod de legi, dar deja titlul 22, se conţine una dintre cele mai scurte definiţii

a terorismului internaţional: „acţiuni de terorism în care sunt implicaţi cetăţeni sau teritorii

a mai multor state”. Aceste definiţii permit să evidenţiem particularitatea de bază a

terorismului internaţional - transnaţionalitatea.

V.Luneev examinează terorismul internaţional „ca omorul reprezentanţilor statului

străin în scopul provocării războiului sau tensionărilor internaţionale”. Această definiţie

conţine doar un aspect al terorismului internaţional. La moment, teroriştii internaţionali au

drept scop distrugerea populaţiei paşnice pentru destabilizarea structurilor şi normelor

sistemului politic internaţional.

2

Din punctul de vedere al adeptului abordării analitice contemporane M.Crenshow

„terorismul internaţional este violenţa social-politică inacceptabilă orientată spre un scop

simbolic nevinovat întru atingerea efectului psihologic”. În acelaşi timp, definind

terorismul, M.Crenshow consideră că, pentru început, este necesar, în cadrul analizei

sistemice să cercetăm însuşi actul de teroare, scopul lui şi posibilitatea dezvoltării

ulterioare a succesului politic al teroriştilor.

Potrivit părerii savantului rus E.Liahov actele terorismului internaţional se comit de

indivizi sau grupuri de indivizi, care acţionează autonom ori în conformitate cu

instrucţiunile statului şi sunt orientate împotriva valorilor general umane, ocrotite nu

numai de dreptul naţional dar şi de cel internaţional. Astfel, cercetătorul vorbeşte despre

existenţa terorismului internaţional de stat.

Conform opiniei lui J.Dugard (RSA), terorismul internaţional este act de violenţă care

are scopul să producă schimbări politice ce subminează relaţiile internaţionale, privite de

comunitatea internaţională ca incompatibile cu normele de conduită dorite. J.Dugard

accentuează, că actele de terorism al terorismului internaţional sunt orientate spre

subminarea sistemului politic internaţional.

Iu.Dinstain (Israel) afirmă - esenţa terorismului, în general, şi terorismului

internaţional în particular, se manifestă în violenţă haotică, de regulă, orientată împotriva

oamenilor fără o sortare (victime nevinovate ale actului de terorism) în scopul creării în

masă a ideii că scopul scuză mijloacele: cu cât este mai oribilă crima, cu atât este mai bine

din punct de vedere a teroriştilor. Cercetătorul încearcă să facă o delimitare între noţiunile

„terorism interstatal” (politic, criminal sau altul) şi „terorism internaţional”.

Cercetătorul indian S.Agraval, consideră că cea mai reuşită este definiţia mixtă a

„terorismului internaţional”, ce include în sine pe cea generală şi elementele de bază ale

acestei infracţiuni. Potrivit părerii savantului, elementele necesare ale terorismului

internaţional sunt ameninţarea cu violenţa sau utilizarea violenţei, care creează condiţii de

pericol pentru oamenii nevinovaţi sau populaţia în genere şi caracterul internaţional al

infracţiunii. Prin urmare, S.Argaval indică acţiunile de terorism care într-o oarecare

măsură abordează relaţiile internaţionale, ce ameninţă nu atât subiecţii lor şi ordinea

3

internaţională, cât oamenii, populaţia civilă care nu au tangenţe cu scopurile actului de

terorism.

Savantul rus Iu.Antonean consideră că actele terorismului internaţional pot fi

realizate nu numai împotriva statului, dar şi împotriva societăţii, poporului, culturii ţării

date.

Potrivit opiniei savantului rus D.Şveţ actele „terorismului internaţional” sunt

îndreptate:

a) împotriva oricărui guvern străin, oricărei organizaţii internaţionale şi reprezentanţilor ei,

b) împotriva oricărui cetăţean al statului străin numai pentru faptul că el este cetăţean al

altui stat.

În acest mod, în rezultatul analizei diverselor definiţii ale terorismului internaţional

observăm tratări diferite a unei şi aceiaşi noţiuni. Rezumând punctele de vedere a celor

mai importanţi cercetători, autorul propune următoarea definiţie a terorismului

internaţional – crimă internaţională care subminează bazele relaţiilor internaţionale şi pune

în pericol pacea şi convieţuirea paşnică a popoarelor şi statelor, ce constă în organizarea şi

realizarea actelor de terorism de orice tip, împotriva cetăţenilor şi proprietăţii statului

pentru intimidarea populaţiei lui, grupelor sociale aparte sau puterii de stat, pentru

obţinerea diferitor beneficii sau favoruri, adoptarea deciziilor necesare, intimidarea

personalităţilor de stat, politice, sociale, religioase incomode, aducerea de prejudicii

precum şi în scop de răzbunare. Considerăm că definiţia dată uneşte caracteristicile de

bază ale terorismului internaţional.

În literatura de drept internaţional întâlnim şi opinia potrivit căreia actele terorismului

internaţional pot fi efectuate atât de grupuri de oameni ce activează autonom, cât şi de

state. În dependenţă de subiecţii activităţii de terorism, terorismul internaţional se împarte

în două tipuri: a) activitate de terorism, organizată şi efectuată de stat, adică terorism de

stat, b) activitate de terorism, organizată şi realizată de o persoană sau un grup de persoane

unite în organizaţii, independente de oricare stat, terorism transnaţional.

Unii savanţi nu sunt de acord cu clasificarea dată. În acest fel, spre exemplu, savantul

rus Iu.Avdeev consideră că terorismul unui stat utilizat ca instrument de influenţă asupra

altui stat nu se referă la terorismul internaţional.

4

Noţiunea terorism de stat se utilizează în documentele politice externe a mai multor

ţări. Dar raportul lui cu noţiunea terorism internaţional nu este clar determinată.

Cercetătorul rus L.Modjorean în monografia „Terorismul în mare” clasifică terorismul de

stat în două tipuri: a) apariţia statului în rolul de provocator şi organizator al terorismului;

b) executarea actelor de terorism de către serviciile secrete ale statului.

În rezoluţia 39/159 a Asambleei Generale ONU se menţionează „despre

inadmisibilitatea terorismului de stat şi a oricăror activităţi ale statelor îndreptate spre

subminarea orânduirii social-politice ale altor state suverane”.

Noi considerăm că terorismul internaţional are loc în următoarele cazuri: a) teroristul

şi persoanele care au suferit, în urma actului de terorism, sunt cetăţeni ai unuia şi aceluiaşi

stat sau a diferitor state, dar crima este comisă în afara hotarelor acestor state; b) actul de

terorism este îndreptat împotriva persoanelor aflate sub protecţia internaţională; c) actul de

terorism se pregăteşte într-un stat, dar se efectuează în afara acestui stat; d) comiţând un

act de terorism într-un stat, teroristul se ascunde în altul, şi apare problema extrădării lui.

Subiecţii terorismului internaţional pot fi: a) structuri nestatale teroriste, de regulă,

mişcări extremiste internaţionale de orientare de stânga sau de dreapta, politico-religioase

sau naţionaliste; b) grupări criminale organizate, preocupate de activitatea economică

criminală externă, spre exemplu traficul de droguri, mercenarii internaţionali; c) persoane

aparte ce activează de sinestătător sau în conformitate cu instrucţiunile statului; d)

funcţionari de stat precum şi structurile de stat a diferitor state, ce realizează acţiuni de

terorism ascunse sau vădite împotriva altor state sau împotriva cetăţenilor altor state,

precum şi susţin grupările de terorism activitatea cărora este îndreptată spre opoziţia unor

sau altor sisteme economice sau politice.

Noi credem că terorismul din partea statului, orientat spre susţinerea acţiunilor de

terorism pe teritoriul statelor străine sau împotriva statelor străine se referă la noţiunea de

terorism internaţional, dat fiind că terorismul de stat în literatura juridică se califică drept

crimă internaţională. Ţinem să menţionăm că deocamdată nu se duce o evidenţă a actelor

de terorism cu caracter internaţional comise de state. Explicaţia rezidă din faptul că este

foarte greu de argumentat juridic legătura statului cu un act concret de terorism.

5

2. Cauzele terorismului internaţional

În baza analizei literaturii specializate, este posibil de evidenţiat o serie de factori care au

influenţat esenţial creşterea terorismului în lumea contemporană:

1. Conflictul palestiniano-israelian;

2. Conflictul dintre saracie şi bogaţie;

3. Existenţa unei unice superputeri a lumii;

4. Conflictul intre civilizaţii;

5. Conflictul între religii.

6. Fenomenul globalizării

Conflictul palestiniano-israelian. Conflictul palestiniano-israelian poate fi

considerat principala cauza a alimentarii terorismului internaţional. La origine acest

conflict a vizat întemeierea unui stat israelian pe teritoriul Palestinian şi a fost generat de

poziţia duplicitară a Marii Britanii, care şi-a trădat angajamentele luate faţă de arabi în

primul război mondial, angajamente care vizau sprijinirea creării unui stat palestinian în

măsura în care ţările arabe intrau în luptă împotriva Germaniei şi Imperiului Otoman.

Trupele arabe au intrat în război alături de Marea Britanie şi de aliaţii săi, contribuind

la dezmembrarea Imperiului Otoman, inclusiv la victoria finală, totuşi, pe fondul

amplificării mişcării sioniste ce urmărea stabilirea unui cămin naţional evreiesc în

Palestina, Marea Britanie nu şi-a respectat promisiunile, dînd câştig, in acest joc dublu,

evreilor, stabilind în favoarea acestora şi în detrimentul populaţiei arabe majoritare, prin

celebra declaraţie Balfour, existenţa unui stat naţional evreiesc chiar în Palestina,

spulberînd astfel promisiunile vizînd independenţa populaţiei arabe palestiniene prin

crearea unui stat propriu.

Ca urmare, Marea Britanie a achiesat la soluţia de partaj a teritoriului Palestinian

realizată printr-o rezoluţie O.N.U. din anul 1948, care sprijinea în principal, sub influenţa

marilor puteri învingatoare în cel de-al doilea razboi mondial, crearea unui stat evreu, şi nu

a unui stat Palestinian.

Statul evreu nou apărut pe harta lumii a fost aparat şi protejat mai apoi de S.U.A.,

aliat pe cât de fidel al Israelului, pe atât de temut pentru uriaşa forţă militară, economică şi

politică dobândită mai ales ca putere învingătoare în cel de-al doilea război mondial.

6

Teroriştii provoacă SUA la o lovitură asupra lumii islamice pentru a provoca un val mai

puternic de indignare şi ură împotriva Americii, nu numai a ţărilor musulmane, dar şi a

tuturor ţărilor lumii a Treia.

Conflictul dintre saracie şi bogaţie. De multe ori în decursul istoriei s-a afirmat de

la tribuna celei mai reprezentative organizaţii mondiale — O.N.U. — că lupta împotriva

terorismului reclamă eradicarea sărăciei, şi înainte de toate, a sărăciei extreme. Decalajele

între ţările bogate şi ţările sărace sunt imense şi tind să se agraveze.

Potrivit estimărilor savanţilor, globalizarea pe principii liberale duce la „aruncare” la

marginea civilizaţiei a unei părţi considerabile a populaţiei multor ţări ale lumii.

Majoritatea populaţiei multor ţări ne-occidentale au o soartă dramatică – marginalizarea,

şomajul. Vestitul savant senegalez Samir Amin afirmă că în măsura includerii în sistemul

globalizării liberale 40% din populaţia Rusiei, 50-70% a populaţiei din Maroc, Alger,

Tunis, Egipt, Siria, Irac, Turcia, Iran, Brazilia, Mexic etc., 70-80% a populaţiei Chinei şi

Indiei, practic toată populaţia ţărilor Africii Tropicale, bazinului Caraibilor, Asiei

Occidentale se vor pomeni în situaţia de „armată de muncă de rezervă”, adică în situaţia

şomerilor şi marginalilor.

Potrivit părerii savantului rus K.Feofanov, comunitatea mondială poate fi separată,

condiţional, în state cu nivel înalt de dezvoltare ce valorifică tehnologiile avansate –

„societatea informaţională”, state cu nivel mediu de dezvoltare aflate la nivelul civilizaţiei

industriale, şi state cu nivel jos de dezvoltare, aflate la nivel preindustrial de dezvoltare.

Savantul consideră că baza socială a terorismului o constituie statele slab dezvoltate,

populaţia cărora este nemulţămită de sărăcie şi pauperizare, de inalfabetism şi boli,

precum şi de exploatare şi înjosire din partea statelor înalt dezvoltate.

Discrepanţa de nivel în dezvoltarea Occidentului şi Orientului este evidentă.

Occidentul s-a plasat cu mult înainte. Orientul s-a schindat în părţi foarte diferite. Grupul

ţărilor ce se dezvoltă cu succes (Japonia, China), inclusiv „tigrii asiatici” (ţările Asiei

Sud-Orientale), pe de o parte, şi ţările stagnate în dezvoltarea lor politică, dar mai ales

social-economică (statele Africii, Asiei de Sud (cu excepţia Indiei şi o serie de ţări din

Orientul Mijlociu şi Apropiat), care se află la limita sărăciei, foamei, în condiţii de criză

şi conflict social, de instabilitate politică. Decalajul în nivelul veniturilor ţărilor bogate şi

7

sărace ale planetei creşte vertiginos – de la 13:1 în 1960 la 60:1 către sfârşitul secolului

XX.

În timpul de faţă, aproximativ 1,3 miliarde de oameni trăiesc în condiţiile

pauperizării absolute, în jurul unui miliard de oameni în lume sunt rupţi de munca de

producere, un miliard sunt analfabeţi. Aproape fiecare al treilea om de pe Pământ încă nu

se foloseşte de electricitate. Aproximativ 1,5 miliarde de oameni nu au acces la izvoare

sigure de apă potabilă, 2 miliarde – trăiesc în condiţii antisanitare, 840 milioane oameni,

inclusiv 200 milioane copii flămânzesc sau suferă de alimentare insuficientă. În ţările

sărace anual mor 14 milioane de copii de boli incurabile şi 500 mii femei la naştere.

Pauperizarea, foamea, instabilitatea politică şi crizele sociale provoacă conflicte armate şi

creşterea terorismului.

Existenţa unei unice superputeri a lumii. O altă cauză a creşterii activităţii

teroriste constă în originea lumii unipolare. Astazi S.U.A. deţin o poziţie hegemonică în

lume. Avînd în vedere aceasta poziţie de lider mondial de necontestat, America

intervine oriunde, chiar în forţă, intervenţie dictată de interesul american,

argumentînd de fiecare dată că veghează la pacea şi ordinea mondială. Se manifestă

uneori ca un jandarm arogant şi sfidător, abuziv şi plin de putere, ce stîrneste

deseori antipatii sau reacţii de respingere în comunitatea internaţională.

În numele misiunii pe care şi-au asumat-o, nu numai de supraveghetor al păcii

şi securităţii internaţionale, dar şi promotor al modelării realităţilor lumii în

conformitate cu valorile democraţiei si liberalismului, Statele Unite ale Americii

urmăresc propria lor politică de ajutor sau ingerinţă, fără teama de consecinţe sau

de împotriviri, păstrîndu-şi alianţele care le convin şi înlăturîndu-le pe acelea care

nu deservesc îndeajuns politica americană.

Bilanţul-cheie al globalizării economice a devenit transformarea unui stat (SUA) în

hegemon. Tocmai de aici mişcarea de protest împotriva globalizării capătă aspect de

antiamericanism. Antiamericanismul este „preţul pe care America trebuie să-l plătească

pentru bogăţia sa, succesul, rolul de unica supraputere, expansiunea sa materială şi

spirituală de proporţii globale – dar desigur şi de o conduită în lume departe de a fi

ireproşabilă, ceea ce în lexiconul politic american se numeşte „aroganţa puterii” (the

8

arrogance of power)”. Americanismul este răspândit pe toate continentele. Iar pentru

extremiştii, fundamentaliştii musulmani America este întruchiparea vie a răului care ei î-l

văd în occident. „America pentru ei este o forţă neagră, macabră care fără sfârşit umileşte

iar şi iar popoarele lumii ne-occidentale şi îndeosebi umma (societatea) musulmană.

Aceasta, în sens direct, este arma voinţei diavolului („satana cea mare”, cum spunea

imamul Khomeni”). Să loveşti anume America înseamnă să obţii o victorie decisivă în

lupta pentru cauza lui Allah. Acesta e sensul principal al acţiunilor de terorism a „marţii

negre” 11 septembrie: să ne răzbunăm împotriva Americii pentru toate umilinţele, să o

înţepăm în inimă, să impunem americanii să tremure de frică pentru viaţa sa şi să le

demonstrăm nulitatea proprie, meteahna veridică, valoarea adevărată a supraputerii lor”.

Conflictul intre civilizaţii. În lume există o paletă largă şi variată de tipuri de

civilizaţii. Conform analizei, cauza actelor de terorism este incapacitatea comunităţii

mondiale sau a statului de a crea condiţii pentru realizarea speranţelor unui sau altui

popor, grup social, unei sau altei clase, comunităţii de oameni în soluţionarea problemelor

lor. Din cauzele sociale ale terorismului internaţional putem evidenţia îndeosebi izvorul

civilizaţional al acestuia. În pofida globalităţii şi interdependenţei lumii contemporane, se

păstrează diferenţe între „regiunile şi focarele civilizaţiei contemporane”; statele şi

popoarele se află la diferit nivel de dezvoltare civilizaţională.

În lumea contemporană depistăm regiuni întregi în care terorismul devine factor

impunător ce determină caracterul relaţiilor intrastatale şi interstatale, perspectivele de

soluţionare a conflictelor interstatale şi intercivilizaţionale, şi prin urmare, edificarea

ordinii mondiale. În acest sens este rezonabil punctul de vedere al profesorului

universităţii din Harvard SUA S.Huntington care consideră că conflictul are loc în

raioanele unde contactează naţiuni şi grupuri ce aparţin diferitor civilizaţii. Anume aici,

adică pe întinsul liniilor ruperii între civilizaţii, se desfăşoară cele mai importante

conflicte, în care terorismul ocupă un loc tot mai dominant.

S.Huntington presupune că în aceste raioane civilizaţia se tratează ca o anumită

comunitate culturală, un anumit nivel comun de identitate culturală a oamenilor.

Ciocnirea civilizaţiilor va domina în politica mondială. „Caracteristicile culturale şi

diferenţele, - consideră el, sunt mai puţin flexibile şi schimbătoare, decât cele politice şi

9

economice”. „Comuniştii pot deveni democraţi, bogaţii săraci, şi invers, însă ruşii nu pot

deveni estonieni, iar azerbadjanii – armeni. În conflictele de clasă şi ideologice

chestiunea-cheie era: „De partea cui tu eşti?” ... În conflictele intercivilizaţionale – „Cine

eşti tu?” Este un fact care nu poate fi schimbat. „Doar la suprafaţă cultura occidentală

penetrează restul lumii. La un nivel mai profund conceptele occidentale se deosebesc

cardinal de cele ce predomină în alte civilizaţii. Ideile occidentale ale individualismului,

liberalismului, constituţionalismului, drepturilor omului, egalităţii, libertăţii, supremaţiei

legii, democraţiei, pieţii libere, separării bisericii de stat deseori găsesc ecou slab în

culturile islamice, nipone, induiste, budiste sau ortodoxe. Tentativele occidentale de a

propaga aceste idei provoacă o reacţie inversă, orientată împotriva „imperialismului

drepturilor omului” pentru afirmarea valorilor proprii. Însăşi concepţia despre

posibilitatea „civilizaţiei universale” este o idee occidentală care contravine

particularismului majorităţii societăţilor asiate şi predilecţiei lor de a accentua diferenţa

unor popoare de altele”.

S.Huntington consideră că „problema principală ce stă în faţa Occidentului – nu ţine

de fundamentalismul islamic, - ci de islam, de o altă civilizaţie, popoarele căreia sunt

convinse în superioritatea culturii sale, şi dar, totodată şi descurajate că forţa lor este cu

mult mai mică. Iar problema islamului este Occidentul, o altă civilizaţie, popoarele căreia

sunt convinse în caracterul universal al culturii lor ce consideră că, forţa lor superioară,

chiar şi în descreştere, îi obligă să răspândească această cultură în toată lumea”. Potrivit

lui S.Huntington, confruntarea între Occident şi ţările islamice este „ciocnirea

civilizaţiilor”.

Conflictul între religii. În lume există, pe lîngă multiple tipuri de civilizaţii, cel

puţin la fel de multe tipuri de religii ce se identifică deseori cu modelul de civilizaţie

din care fac parte. Dintre tipurile de religii care se confruntă se poate vorbi de o

detaşare a „luptei” între două religii cu ambiţii globale: creştinismul, religia lumii

occidentale – profet fiind Iisus, şi islamul, religia lumii arabe – profet fiind

Mahomed.

În lume tot mai pronunţată se face dorinţa teroriştilor, majoritatea adepţi ai islamului, de a elibera această lume de „păgîni”. Tot mai

10

evident se simte o creştere a noilor mişcări de renaştere a ideologiilor islamice pe un tărîm de fundamentalism religios. La baza oricărui conflict interconfesional se află o distincţie între tradiţie religioasă şi extremism religios. Actualmente, ultimul este exprimat prin fundamentalism religios. Fiind un fenomen unitar, acesta îşi lasă violent amprenta în occidentul democratic, manifestînd un interes religios–politic de afirmare într-o nouă ordine politică. De la revoluţia Iraniană (1978-79) pînă la atacurile din 11 septembrie 2001, fundamentalismul islamic, cel mai practicat, a devenit o problemă internaţională. Acesta s-a extins în întreaga lume, avînd centre de dezvoltare din Africa de Nord pînă în Asia de Sud-Est

O răspândire mai mare au dobândit-o mişcările religioase radicale din ţările culturii

musulmane. În mare măsură aceasta s-a datorat schimbărilor petrecute în lume ca rezultat

al globalizării, proces care influenţa atât sfera social-economică, cât şi viaţa socială. Sub

influenţa acestor schimbări în societăţile musulmane au apărut curente extremiste ce se

pronunţau împotriva modernizării sferii social-politice. Toate aceste mişcări şi organizaţii

şi-au ales drept scop reformarea vieţii social-politice în ţările musulmane în baza

ideologiei politice caracterizată prin termenul islamism. Savantul rus A.Ignatenco

defineşte acest termin drept „ideologie şi activitate practică orientată spre crearea

condiţiilor în care problemele sociale, economice, etnice şi de alt gen, precum şi

contradicţiile oricărei societăţi (stat), în care sunt prezenţi musulmanii, şi acelea dintre

state vor fi soluţionate exclusiv prin utilizarea normelor islamice, indicate în şariat”.

Grupările şi mişcările apărute în baza islamismului pentru prima dată s-au impus ca

forţă organizată încă în 1928 în Egipt. Atunci ele au format asociaţia „Fraţii-musulmani”,

anunţându-şi drept scop lupta pentru eliberarea ţării de sub jugul colonizatorilor englezi şi

edificarea statului musulman care va exista în baza legilor şariatului. În anii ulteriori, în

baza experienţii „Fraţilor”, au fost formate multiple organizaţii şi mişcări islamice. În

timpul de faţă, scopul principal al organizaţiilor teroriste islamice este răsturnarea

regimurilor laice în ţările arabe şi instaurarea regimului teocratic cu normele şariatului

(dreptul islamic), iar în perspectivă unirea tuturor ţărilor musulmane într-un califat aparte.

11

De asemenea, ei opun rezistenţă răspândirii prezenţei şi influenţei ţărilor occidentale, în

special SUA, atît în regiune, cît şi în întreaga lume considerând civilizaţia occidentală

desfrânată în decădere. Drept o problemă aparte este propune distrugerea Israelului.

Totodată, islamiştii au o atitudine negativă faţă de Rusia din cauza Ceceniei, faţă de

Serbia din cauza Bosniei, faţă de India din cauza Caşemirului, faţă de Efiopia din cauza

Eritreii. Aceste ţări pot devenit victime ale actelor de terorism. Teza de bază a acestei

ideologii rezidă după cum urmează: „Allah este scopul nostru, prorocul este conducătorul

nostru, Coranul – constituţia noastră, jihad - calea noastră, moartea pe calea hărăzită de

Allah - dorinţa noastră supremă”.

Cel mai cunoscut tip de manifestare a fundamentalismului islamic, de comun acord,

este considerat vahhabismul. Vahhabismul este o ramificaţie a islamului, apărut în sec

XVIII pe peninsula Arabică. Fondatorul vahhabismului era Muhammad Ibn Abdel

Vahhab, provenit dintr-o familie religioasă a unui judecător musulman. Vahhabismul

propovăduia o luptă armată împotriva renegaţilor islamului veridic.

Ca conchidere la cele analizate, terorismul are un impact considerabil asupra societăţii în plan politic, economic, social şi cultural, el devine o nouă formă de război care nu neapărat controlează politica externă a statului şi interesele naţionale, ci shimbă vectorii ei, fiind o continuare a ezitărilor actorilor, ce s-au inclus în conflict cu întregul sistem de relaţii internaţionale, pentru a demonstra şi a atrage atenţia.

Scopul terorismului internaţional ţine de distrugerea ordinii mondiale prin provocarea

conflictelor internaţionale, subminarea formei social-politice a statului, destabilizarea şi

răsturnarea guvernelor, opunerea forţată faţă de autoderminarea naţiunilor, adoptarea

deciziilor necesare, intimidarea personalităţilor de stat, politice şi religioase

12