DEFINIREA TERORISMULUI

Termenul de terorism provine din latinescul "terror" care înseamnă violenţă fizică,

spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violenţă publică, folosirea cu intenţie a unor

mijloace capabile să ducă la un pericol comun.1 Caracteristicile terorii sunt: violenţa şi

ameninţarea cu violenţă, folosirea sistematică şi persistentă a violenţei, intimidare şi sensibilizare

prin agresivitate şi ura. Terorismul mai presupune organizare, planificare, finanţare şi

echipamente de ultimă oră precum şi subiecţi umani, selectaţi şi pregătiţi pentru realizarea

acţiunilor concrete de atac. Teroarea este elementul constitutiv al multor acţiuni grupale

semnalate încă din antichitate. Actul de terorism a avut întotdeauna un scop similar descurajării

generale, victima de moment este mai puţin importantă decât efectul general asupra unui grup

anume căruia îi este în realitate adresat actul exemplar. Simptomatica este butada celebrului

gânditor militar chinez SUN -TZU: "omoară unul - terorizeaza o mie".

Deci, terorismul, deşi produce victime individuale este un act îndreptat împotriva unei

colectivităţi. Experţii au căzut de acord ca în spatele unei acţiuni teroriste există intodeauna o

strategie. Indiferent de forma atacului: bombe, maşini capcană, focuri de armă, luarea de ostatici,

asasinate, terorismul nu este deloc accidental sau spontan. Terorismul reprezintă deci utilizarea

deliberată a violenţei împotriva civililor pentru obţinerea de avantaje politice sau de natură

religioasă. Chiar dacă majoritatea oamenilor recunosc terorismul atunci cand îl văd, nu există o

definiţie unanim acceptată pentru acest termen. Ironic este însă faptul că ceea ce pentru o

persoană înseamnă terorism pentru alta reprezintă lupta pentru eliberare naţională şi există o

confuzie extremă în definirea violenţelor: terorism, crimă organizată, război civil, stat dictatorial,

confuzia fiind chiar mai mare atunci când se încearcă separarea terorismului de mişcările

insurgente ori separatiste.Există o varietate de concepte care definesc terorismul. Instituţiile

antitero, politice, sociale, psihologice, guvernamentale şi de securitate au încercat o definire a

fenomenului. În volumul "Terorismul politic" de Schmidt şi Youngman sunt citate 109 definiţii

cu privire la terorism, autorii obtinându-le de la diverse academii militare şi universităţi care

1 Enciclopedia internaţională a terorismului, ed 1998.

studiază şi cercetează terorismul. Acestea constituie o statistică, care arată criteriile de definire a

terorismului.

Ele sunt :

• violenţa, forţa (apar in 83,5% din definiţii);

• politic (65%);

• frica accentuată, teroarea (51 %);

• ameninţare (47%);

• efecte psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%);

• discrepanţa între ţinte şi victime (civili), (37,5%); 2

Definirea terorismului şi a teroriştilor face obiectul cercetării şi înţelegerii fenomenului

care a luat amploare pe glob. Teroriştii internaţionali, incapabili să îşi atingă scopurile prin

mijloace convenţionale, încearcă să trimită un mesaj ideologic sau religios prin terorizarea

publicului general. Prin alegerea ţintelor, care adesea sunt simbolice sau reprezentative pentru

naţiunea vizată, teroriştii încearcă să creeze un impact puternic asupra publicului inamic prin acte

de violenţă, în ciuda puţinelor resurse materiale de care dispun. Prin aceasta ei speră să

demonstreze mai multe, astfel încât guvernul sau guvernele vizate să nu poată să-şi protejeze

cetăţenii; sau, prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecţie publicului în general. Spre

exemplu, prin asasinarea preşedintelui egiptean Anwar al-Sadat din 6 octombrie 1981, la un an

de la călătoria sa importantă în Israel, teroriştii al-Jihad au sperat să convingă lumea şi, în

special, pe musulmani, că a fost comisă o mare eroare. Definiţiile terorismului sunt foarte variate

şi, de obicei, inadecvate. Până şi cercetătorii terorismului neglijează adesea să definească

termenul, preluând definiţii de la Departamentul de Stat SUA, cum ar fi: „Violenţa premeditată,

motivată politic, folosită împotriva unor ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau

agenţi clandestini, de obicei cu intenţia de a influenţa publicul". Deşi un act de violenţă, privit de

obicei în Statele Unite ca act de terorism, nu poate fi interpretat la fel în altă ţară, tipul de

2 Asociatia de studii si cercetari ale terorismului:www.terorism.ro

violenţă care distinge terorismul de alte genuri de violenţă, cum ar fi crima sau o acţiune militară

în timp de război, poate fi totuşi definit în termeni calificaţi, în mod rezonabil, ca obiectivi. Un

cercetător în ştiinţe sociale defineşte o acţiune teroristă ca fiind folosirea calculată a violenţei

inopinate, şocante şi ilegale împotriva noncombatanţilor (inclusiv civili, militari în rezervă şi

angajaţi ai securităţii în situaţii de pace) şi a altor ţinte simbolice, între care se infiltrează unul

(sau mai mulţi) membri ai unei grupări subnaţionale sau unul (sau mai mulţi) agenţi clandestini,

cu scopul psihologic de a face publică o cauză politică sau religioasă şi/sau de a determina sau

sili un guvern (sau mai multe) sau populaţia civilă să accepte revendicari în numele

cauzei.Terorismul actual este unul de tip catastrofic care a depăşit orice limită a raţionalităţii. El

vizează valori fundamentale ale unei anumite civilizaţii, fiind astfel îndreptat împotriva întregii

umanităţi.3

TIPURILE DE TERORISM

Tipologia grupărilor teroriste scoate în evidenţă descrierea detaliată a profilurilor şi

aplicaţiilor teroriste pe glob, formele sinucigaşe şi psihologia actelor criminale din rândul

grupărilor teroriste. Fiecare grupare teroristă este unică în felul ei, de legitimare prin violenţă şi

teroare, iar în spatele actelor criminale, grupările teroriste deţin o doctrină sincretistă politico-

religioasă fundamentată la rang divin, bine întipărită în minţile lor, luptând până la atingerea

acestora. După ideologie, grupările teroriste se clasifică conform următoarelor patru tipologii:

naţionalist-separatiste;

fundamentalist;

religioase;

social -revoluţionare.;

Această clasificare este bazată pe supoziţia că grupările teroriste pot fi diferenţiate prin

ideologia lor politică. Categoria social-revoluţionara a fost numită şi "idealistă".Teroriştii

idealişti luptă pentru o cauză radicală, o convingere religioasă sau o ideologie politică, inclusiv

pentru anarhism. Deşi unele grupări nu se încadrează practic în nici una dintre aceste categorii,

tipologiile generale sunt importante deoarece toate campaniile teroriste sunt diferite, iar intenţiile

3 Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul.Repere juridice si istorice, Ed.All Beck, pag 47

gruparilor din aceeaşi categorie generală tind să aibă mai multe în comun decât cele de categorii

diferite. 4De exemplu, IRA, ETA şi LTTE au toate motivaţii naţionaliste puternice, în timp ce

fundamentaliştii islamici şi grupările lui Aum Shinrikyo sunt motivate de convingeri religioase.

O a cincea tipologie, pentru teroriştii de aripa dreaptă, nu face obiectul acestei

lucrări.Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de lupta individuala sau

de grup restranse iar categoriile terorismului sunt de tip violent, sinucigaş, agresiv, distrugător

neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu caracter religios sau politic.Tehnicile lor

de lucru sunt: asasinatele individuale şi colective, răpirile şi luarea de ostatici, deturnările de

avioane, distrugerea avioanelor civile, lansările de bombe masiv explozibile, manipularea prin

mass-media, instrumente de persuasiune, instruirea psihofiziologică eficienţa de rezistenţă şi

motivaţie criminală.

După amploarea geografică a activităţii grupărilor teroriste, terorismul se imparte în :

terorism internaţional şi terorism intern.Transformarea terorismului intern în internaţional

(transnaţional) s-a datorat în primul rând succeselor înregistrate de amestecul între mişcările de

gherilă şi mişcările teroriste (cucerirea puterii de către comunişti în China şi Cuba, precum şi

Victoria Vietcong pe întreg teritoriul vietnamez).

A.TERORISMUL NAŢIONAL SAU INTERN (DOMESTIC)

În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi din punct

de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale. În activitatea sa delictuală

autorul actului de teroare internă aduce atingere şi unor bunuri materiale, dar această distrugere

este săvârşită tot cu mijloace de natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror

folosire poate provoca pagube nebănuite şi atinge chiar uneori obiective care nu intrau poate în

atenţia autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără îndoială în stare să

provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare şi teroare urmărit de autor.La nivel mondial, în

perioada 2002-2006 au avut loc peste 15.000 atacuri atribuite terorismului intern soldate cu peste

25.000 de victime.

B.TERORISMUL INTERNAŢIONAL

4 Ţical, George, - Crima organizată şi terorismul, Ed.Fundaţiei Universitare ,,Dunărea de Jos” Galati , pag. 25

Terorismul internaţional constituie infracţiune sui generis, adică un tip special de

infraţiune, caracterizată printr-un element de extraneitate: pregătirea şi executarea acestei

infracţiunii, subiectele pasive şi active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului,

interesează mai multe state. Ansamblul de crime si delicte care constituie terorismul îmbracă, în

anumite circumstanţe, un caracter internaţional, fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se

prelungeşte pe teritoriul mai multor state, fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri juridice de

mare valoare, a căror protecţie constituie o condiţie esenţială pentru menţinerea raporturilor de

bună inţelegere între state şi în consecinţă a păcii internaţionale. Într-o încercare de analiză

efectuată pe această cale e necesar să avem în vedere aspectul formal şi aspectul material al

infracţiunii de drept internaţional. Primul aspect constă în posibilitatea de a urmării şi a judeca pe

autorul infracţiunii, independent de locul unde infracţiunea a fost comisă. Cât priveşte criteriul

material, pentru a considera un act ilicit drept infracţiune a dreptului naţiunilor, conform

savantului profesor Donnedieu De Vabres, există următoarele premise:

Săvârşirea actului criminal se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;

Bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internaţională o

importanţă materială sau morală;

Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii

umane, sentiment propriu tuturor oamenilor;5

Caracterul internaţional al terorismului

Juriştii penalişti au arătat multă prudenţă cu privire la infracţiunile care trebuiau să intre

în lista incălcărilor de drept internaţional. Acesta a fost şi cazul infracţiunilor de terorism. S-a

examinat întotdeauna dacă o infracţiune are toate elementele pentru a fi considerată o infracţiune

internatională. Pot avea deci, caracter internaţional numai formele de terorism în care autorii

acţionează în scopuri politice colective demonstrându-se acest fapt. Printre actele de această

natură se numără acelea a căror efecte dăunătoare se manifestă pe teritoriul mai multor state şi cu

5 Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti 2008, pag 27

o atare intensitate încât pune sub ameninţare însăşi ordinea politică internaţională. Din punct de

vedere al aplicării în spaţiu a regulilor de drept penal, pentru infracţiunile de terorism, toate

statele ar trebui să accepte principiul universalităţii. Pentru aceste infractiuni ar trebui deci, să se

aplice legile penale ale fiecărui stat, indiferent de locul unde actele de teroare au fost comise şi

independent de naţionalitatea autorului. În ultimii cinci ani au avut loc peste 1400 de atacuri

teroriste cu caracter internaţional cauzând peste 2700 de victime. Terorismul internaţional a

devenit principalul inamic la statelor civilizate şi a determinat o schimbare dramatică a securităţii

mondiale. După prăbuşirea „Turnurilor gemene” din SUA de la 11 septembrie 2001; „trenurile

morţii”de la Madrid (11 martie 2004, în care Spania şi alte 11 naţiuni au plătit un greu tribut de

sânge barbarei teroriste: 200 de morţi şi circa 1400 de răniţi.) - fiind cel de-al doilea atentat de

amploare în Europa după cel de la Lockerbie (21 decembrie 1988), când au murit 270 de oameni,

acesta fiind revendicat de Al-Qaeda.,„metrourile şi autobuzele morţii” de la Londra (7 iulie

2005) şi celelalte acţiuni teroriste care au continuat să ţină planeta sub o continuă teroare,

comunitatea internaţională este pusă în faţa unui val de consecinţe tot mai greu de gestionat, în

condiţiile unei societăţi globalizate în care ameninţările la adresa securităţii au căpătat

caracteristici transnaţionale, iar teatrul operaţiunilor teroriste acoperă întreaga lume.

Tacticile tradiţionale ale terorismului cum ar fi luarea de ostateci, asasinatul

politic, acţiunile directe, punctuale, nu intră în vederea lui Osama bin Laden. Ţintele atacurilor

teroriste nu mai sunt persoane sau categorii de persoană, ci mase de oameni. Mase cât mai mari.

Operaţiunea teroristă de la 11.09.2001 a cauzat peste 4500 de victime, aparţinând unor categorii

sociale, rase şi naţionalităţi diferite. La 11.03.2004, dispozitivele explozive au fost amplasate în

trei trenuri şi au fost detonate când acestea erau pline de navetişti. Dispozitivele teroriste erau

adaptate pentru a fi detonate cu ajutorul unor telefoane mobile. Au fost amplasate 15 dispozitive

din care 10 au fost detonate. Toate aceste presupun informaţii, sprijin logistic şi, nu în ultimul

rând, oameni. Un expert în terorism al serviciilor secrete americane CIA afirmă: "Dacă astăzi ai

informaţii bune despre reţeaua Al-Quaeda, acele informaţii nu mai sunt operaţionale mâine." El

compară reţeaua cu un virus care se schimbă permanent, încât este imposibil să-l prinzi şi să-l

distrugi în întregime. Tactica acestei organizaţii teroriste a devenit doctrina ofensivă

antiamericană.

AMENINŢĂRI PREZENTE - JIHADUL

Am considerat necesar definirea acestui concept cu puternice conotaţii religioase, având

în vedere motivaţia care, după cea a purificării etnice prin genocid vizată de promotorii

Holocaustului, a generat cele mai sângeroase atentate din istorie, curmând vieţile a zeci de mii de

oameni nevinovaţi.6 Deşi Israelul a apărut pe harta lumii în urmă cu doar 60 de ani nu i se poate

nega acestui popor dreptul de a exista pe teritoriul cuprins între Marea Mediterana, Deşertul

Sinai, Înălţimile Golan, Liban şi Marea Moartă. În aceeaşi măsura un alt popor nu poate fi

izgonit de pe aceleaşi meleaguri, în care îl gasim din Evul Mediu Timpuriu, ba chiar dacă facem

o paralelă cu scrierile Vechiului Testament, şi îi consideram strămoşi ai acestei naţii pe filisteni

şi asirieni, putem concluziona că şi actualii palestinieni îşi au rădăcinile din antichitate în aceeaşi

zonă frământată de toate trăirile umane cuprinse în limitele extremului.În acest loc s-au născut

principalele religii ale civilizaţiei umane, de acest loc se leagă cruciadele şi mai mult, acest mic

teritoriu disputat reprezintă principalul motiv de anxietate pentru majoritatea musulmanilor de pe

toate continentele.Cum ar putea să fie altfel în condiţiile în care singurul loc sfânt pentru evreii

de pretutindeni se află parţial sau total sub al treilea loc sfânt al Islamului. În prezent, evreii se

roagă la singurul zid rămas din Sfântul Templul de la Ierusalim, pe o mare parte din ruinele

acestui edificiu fiind construită Moscheea lui Omar, aflată la nici 30 de metri distanţă.Nu doar

palestinienii au format numeroase mişcări de eliberare, care au recurs majoritatea, dacă nu toate,

la acte teroriste îndreptate împotriva civililor israelieni sau evrei cu diverse cetăţenii, ci şi

israelienii sunt responsabili de formarea unor celule de acelaşi gen. “Kahana LaKneset”-"Kach",

fiind printre cele mai cunoscute. Chiar statul israelian a luat fiinţă, nu ca rezultat al unor

negocieri cu caracter diplomatic, ci ca urmare a acţiunilor armate, calificate la acea vreme ca

“acţiuni teroriste” şi menţionăm aici atacurile a două grupări paramilitare evreieşti, LEHI şi

IRGUN, care la data de 09.04.1948 s-au remarcat prin uciderea a 107 arabi palestinieni în

localitatea Deir Yassin, iar la 17 septembrie 1948 l-au asasinat pe mediatorul Naţiunilor Unite,

contele Folke Bernadotte.7 Singurul poate, care a avut o soluţie la solutionarea conflictului

israeliano-palestinian a fost Yitzhak Rabin premier al Israelului, asasinat de un conaţional

6 Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti

2008, pag 54

7

ultraortodox la 4 Noiembrie 1995.Mişcările de eliberare palestiniene s-au format şi au inceput să

acţioneze, în general, după anii ’60, când lumea occidentală încă nu bănuia ce turnură vor lua

lucrurile şi ce nouă ameninţare la adresa securităţii globale avea să apară.Începând cu acea

perioadă sunt consemnate primele deturnări de avioane, primele atentate cu bomba şi chiar

coaliţii militare regionale, toate îndreptate asupra Israelului în special şi împotriva evreilor în

general. Războiul de 6 zile şi cel de Yom Kipurr ilustrează starea de spirit a lumii arabe încă de

pe atunci. Analizând în aceeaşi notă scopurile urmărite de toţi liderii statelor arabe militarizate

sau mai bine spus ai ţărilor în care predomină religia islamică, vom observa că fondul rămâne în

toate cazurile acelaşi: desfiinţarea statului Israel şi izgonirea evreilor din Palestina. De cealaltă

parte, conform unor studii cu caracter psiho-social efectuate pe eşantioane diferite ale populaţiei

israeliene, sunt semnalate apariţia unor elemente de natură să alarmeze nu doar Knessetul, ci

întreaga opinie publică occidentală. Este vorba de acte preparatorii întreprinse de evrei

ultraortodocşi, ce vizează aruncarea în aer a Moscheii lui Omar şi reconstruirea Templului; o

parte din această categorie a achiziţionat de-a lungul timpului, pietre despre care cred că au facut

parte din structura Templului şi cu care îşi doresc să contribuie la opera de reconstrucţie.În

perspectiva în care elemente extremiste din ambele tabere ar atenta la astfel de simboluri

religioase, ori culturale sau ar aduce atingeri grave unor valori morale semnificative în baza

cărora îşi orientează conduita şi chiar existenţa cele două naţiuni, izbucnirea unei noi deflagraţii

regionale sau chiar mondiale nu va mai fi un risc, ci o etapă inevitabilă.În prezent Israelul este în

relaţii de cooperare şi bună vecinătate cu doi dintre vecinii săi, Egiptul şi Iordania. Iranul, Irakul,

Siria, Libia, Algeria, Sudanul şi toate facţiunile extremiste din statele cu vaste comunităţi

musulmane sunt ostile, cel puţin la nivel declarativ, statului evreu. În acest context, un act care ar

aduce prejudicii valorilor islamice, de care s-ar putea face vinovate persoane cu orientări

extremiste, oriunde în lume, ar constitui pentru comunitatea musulmana apelul la JIHAD, cu

consecinţe dezastroase la nivel mondial. Am abordat problema perpetuă a Orientului Mijlociu

doar pentru a puncta principalul punct de plecare al terorismului internaţional; momentul în care

acest fenomen negativ s-a extins cu rapiditate în ultima parte a secolului 20 şi începutul celui

actual, factor de insecuritate şi instabilitate pe toate continentele.Parte integrantă în accepţiunea

de apărare a Islamului, Jihadul constituie simultan, atât un concept moral-religios, cât şi o formă

de manifestare a conceptului respectiv. Cuvântul arab „Jihad“ este un termen care înseamnă să îţi

încerci propria limită. Pentru musulmani Jihadul are două interpretări (înţelesuri). 8Primul

înteles al Jihadului se refera la a te strădui din toate puterile şi resursele pentru respectarea

sistemului islamic de viaţă pentru a obţine favoarea lui Allah. Jihadul presupune un proces

continuu, o luptă interioară a individului cu el însuşi, adică stabilirea “Maruf-ului” (ceea ce este

drept şi adevarat) şi inlăturarea “Munkar-ului” (ceea ce este rău şi fals) din viaţa personală a

fiecăruia şi implicit, din societate. Acest înteles al Jihadului ar putea fi definit ca lupta spirituală

a fiecăruia împotriva viciului, pasiunii şi ignoranţei. Această manieră de întelegere a fost definită

în timpurile moderne, dar i se acordă mai puţină atenţie decât celei de-a doua interpretări, care

pune accent pe latura militară.Al doilea înţeles al Jihadului reprezintă „Războiul Sfânt“

împotriva necredincioşilor şi această interpretare este nescrisă în Coran. Potrivit jurisprudenţei

islamice (interpretării Legii Sharia), acest cuvânt se foloseşte pentru a exprima lupta dusă în

numele lui Allah, împotriva duşmanilor Islamului care recurg la forţă. Potrivit acestui înţeles al

cuvântului, credinţa islamică permite lupta pentru autoapărare, pentru protejarea religiei şi pentru

cei care au fost expulzaţi cu forţa din case. Potrivit musulmanilor, războiul este o necesitate a

existenţei, un fapt care aparţine vieţii, atâta timp cât în lume există nedreptăţi, opresiuni, ambiţii

deşarte şi cereri neîntemeiate. Omenirea trăieşte constant sub teroare şi acţiuni specifice

războiului, provenite din nenumărate focare de pe glob. Acesta este motivul pentru care Islamul a

recunoscut şi promovat „Războiul Sfânt“, o alegere justificabilă şi corectă (susţin musulmanii)

pentru autoapărare, reinstaurarea dreptăţii, libertăţii şi păcii.Fiecare musulman are datoria de a

accepta sacrificiul suprem pentru apărarea Islamului. O comunitate se consideră eliberată de

această îndatorire doar prin participarea la Jihad a unei părţi din comunitatea respectivă. În caz

contrar (dacă nimeni din aceasta nu participă la Jihad), vina aparţine întregii comunităţi. Cel care

moare în acest „Război Sfânt“ devine martir (shahid), fiindu-i garantat locul în „Rai“. În timp ce

musulmanul de rând trebuie să aştepte judecata finală (după moarte, în faţa îngerilor Minkar şi

Nakir), războinicul decedat în urma Jihadului ajunge direct în „Paradis“, dobândind fericirea

eternă.În timp ce Jihadul ofensiv este acceptat de ramura sunnită a Islamului (aproximativ 90%

din populaţia musulmană), acesta este interzis în ramura şiită (aproximativ 9%) care consideră că

numai Imamul (conducătorul spiritual şi temporal al noii comunităţi) este singurul în măsură să

decidă „Războiul Sfânt“. Ramura kharijită şi mai mulţi lideri religioşi islamici fundamentalişti

consideră că, alături de cele cinci îndatoriri individuale obligatorii pentru fiecare musulman

8

(potrivit celor două izvoare ale Islamului, Coranul şi Hadith-ul, există cinci obligaţii rituale

individuale, stâlpii credinţei: mărturisirea credinţei, milostenia, rugăciunea, postul Ramadhan şi

pelerinajul la Mecca), exista şi un al şaselea stâlp, Jihadul, care este o îndatorire

colectivă.Posibile condiţii care trebuie îndeplinite pentru declararea Jihadului ar fi următoarele:

lupta sa fie initiata de necredincioşi, conform versetelor: „asupra acelora care au făcut

războiul“;

musulmanii să fie persecutaţi: „pentru că ei au greşit“;

obiectivul necredincioşilor să fie distrugerea credinţei musulmane: „astfel am fi doborâţi

la pământ“;

apărarea şi protecţia religiei islamice: „astfel Allah nu permite unui popor să-l nimicească

pe celălalt“;

Există patru modalităţi de a realiza Jihadul: cu inima, prin cuvânt, cu mâna şi cu sabia.

Prima se referă la lupta spirituală împotriva viciului, a pasiunii şi a ignoranţei; prin cuvânt –

răspândirea cuvântului (a tradiţiei, care are la bază preceptele Coranului şi Legea sacră a

Islamului – Sharia); cu mâna să alegi să faci bine, iar cu sabia – să duci război împotriva

necredincioşilor.Odată convertit la Islam, renunţarea la această religie este considerată o ofensă

majoră. Jihadul este la fel de firesc pentru musulmani precum săvârşirea rugăciunii şi ţinerea

postului. Eschivarea de la Jihad reprezintă un păcat de neiertat (dezicerea de preceptele

Coranului).În prezent, părintele „Războiului Sfânt“ este considerată gruparea Hamas care însă de

la înfiinţare (1978) a adoptat Jihadul ca formă de luptă împotriva Israelului. Această luptă a

cunoscut o radicalizare accentuată în perioada 93-94 când a fost adoptat conceptul „istishhad“

(sacrificiul voluntar – sinuciderea).Potrivit structurilor specializate în Orientul Mijlociu, în

special din Israel, această radicalizare a luptei trebuie percepută nu ca o amplificare a acţiunilor

sau extindere a oricăror restricţii religioase sau morale. Lumea islamică nu are o autoritate

religioasă, de genul papalităţii, care să asigure o unitate de vederi şi comportament.Universitatea

Al Azhar din Cairo, considerată cea mai prestigioasă instituţie de studii religioase islamice, nu a

reuşit până în prezent să impună o conduită general acceptată, privind sinuciderea sau să

argumenteze integrarea acesteia în concepţia pacifistă a Coranului.Deşi Coranul interzice

sinuciderea ca formă de subordonare a unor probleme personale, nu precizează nimic în legătură

cu săvârşirea acestui act, pentru o cauză comună, dacă acesta se petrece cu binecuvântarea unui

iman sau a altui lider musulman autorizat. Pentru a legaliza aceste acţiuni, o serie de lideri

religioşi au adoptat poziţii comune, interpretând prevederile Coranului în aşa fel încât actele

teroriste sunt considerate acte de război în numele lui Allah, iar autorii sunt consideraţi

martiri.Terorismul sinucigaş este un termen relativ nou, apărut pe plan internaţional, care nu are

acoperire în dreptul internaţional. Definiţiile terorismului sinucigaş nu au constituit subiect de

studiu decât în anumite cercuri universitare din Orientul Mijlociu şi SUA, iar subiectul în sine, ca

formă de exprimare şi de comportament social al individului (grupului) este într-o formă

incipientă de studiu. Faptul că sinuciderea, ca act împotriva umanităţii, nu este judecată de către

tribunalele internaţionale, se datorează apariţiei sale recente şi evoluţiei birocratice a structurilor

legislative internaţionale.Transformarea terorismului internaţional într-un fenomen social de

amploare, cu ameninţări asimetrice nu a reuşit să dinamizeze procesul de intervenţie juridică şi

să legalizeze procedurile de aducere în instanţă pe plan internaţional.Terorismul sinucigaş este

definit ca o acţiune violentă, motivată politic, executată în mod conştient, determinat şi cu

intenţie de suicid împreună cu ţintele alese în cursul unei acţiuni. Moartea planificată prin voinţa

proprie a sinucigaşului este considerată ca factor necesar al succesului operaţiunii. De asemenea

terorismul sinucigaş este apreciat ca fiind un mod de acţiune a cărei finalitate depinde de moartea

teroristului care ştie că, dacă nu se sinucide, operaţiunea nu poate fi încununată de succes.În

ambele definiţii, elementul central îl reprezintă certitudinea atacatorului că moartea sa este

necesară pentru reuşita atacului.Terorismul sinucigaş se constituie într-un mod de acţiune unic

faţă de celelalte forme şi metode de atac terorist, succesul operaţiunii fiind asigurat nu atât de

efectul pe care îl produce, ci de moartea atacatorului. În studiile de specialitate se acordă o mare

importanţă sublinierii acestui lucru, apreciindu-se că prin aceasta impactul psihologic asupra

mulţimii este mult mai mare. Se apreciază că terorismul sinucigaş a devenit un fenomen social,

cu bază religioasă (promovat de liderii fundamentalişti ca formă actuală a Jihadului) susţinut prin

cutume sociale, dar mai ales prin finanţare.

Se consideră că terorismul sinucigaş nu va dispărea, transformându-se probabil, într-o

formă de manifestare a comportamentului individual deviant, argumentată de nerealizări şi

decepţii personale alimentate de un climat social potrivnic sau indiferent.

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

TERORISMULUI

Într-o lume marcată de manifestarea din ce în ce mai brutală a evenimentelor de ordin

politic, naţionalist sau religios, amplificarea violenţei, în general, şi a celei teroriste, în special,

generează o permanentă ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Se poate afirma că, actualmente, sursele unor potenţiale acte de terorism sunt prezente

constante pe teritoriul ţării noastre.

În ultima perioadă şi-au făcut apariţia şi în România actele de terorism, constatându-se o

intensificare a situaţiilor de alarmare a publicului sau a autorităţilor publice prin semnele false de

pericol, de natură să provoace stare de panică ori de groază şi să impună autorităţilor intervenţia

la faţa locului, prin dislocarea forţelor din sectoarele în care au misiunile principale.9

Poziţia geostrategică a României a constituit, începând cu anul 1990, un punct de atracţie

pentru diverşi cetăţeni străini, mai ales de când Iugoslavia a devenit ,,butoiul cu pulbere al

Europei”, iar tranzitarea Est-Vest se face prin ţara noastră, folosită ca placă turnantă pentru

diferite afaceri periculoase.

Organizaţii de traficanţi folosesc România ca un cap de pod între Orient şi Occident,

având în vedere faptul ca situaţia din fosta Iugoslavie a mutat centrul de greutate al traficului

rutei balcanice, care include acum România.

Pericolul terorist intern rezultă din prezenţa în ţară, pe perioade îndelungate, a unor

persoane străine cu antecedente pe linia organizaţiilor teroriste, dar şi a unor autohtoni din lumea

interlopă, racolaţi de aceste organizaţii teroriste, existând pericolul, riscul angajării lor în lupta

politică, aici putând aminti dosarul de terorism în care este implicat fostul om politic Omar

Hayssam.

În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, care a adus în atentie ameninţarea

reprezentată de terorism la adresa securităţii naţionale şi globale, România a elaborat Strategia

naţională de prevenire şi combatere a terorismului.

Strategia îşi propune ca obiective majore:

9 Carta Alba a Securitatii si Apararii Nationale, Bucuresti,. 2004

identificarea, monitorizarea şi evaluarea constantă a tuturor riscurilor şi

ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale, care pot contribui la

apariţia şi dezvoltarea terorismului;

protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi a obiectivelor româneşti din interior şi

exterior de activităţile asociate terorismului;

prevenirea implicării cetăţenilor români şi rezidenţilor străini din România în

activităţi subsumate terorismului internaţional;

participarea la eforturile internaţionale de prevenire şi combatere a fenomenului

terorist, prin:

o contribuţii active la iniţiativele bi şi multilaterale, acţiuni politico-

diplomatice, reglementări şi instrumente normative, mecanisme

internaţionale de cooperare interinstituţională menite să prevină apariţia,

dezvoltarea şi manifestarea fenomenului terorist;

o transpunerea în cadrul normativ a obligatţilor asumate de statul român;

o schimb de informaţii şi participarea cu forţe armate specializate la

operaţiuni militare multinaţionale, sub mandat ONU, destinate prevenirii şi

combaterii terorismului.

În vederea implementării obiectivelor din strategie, a fost constituit ,,Sistemul naţional

de prevenire şi combatere a terorismului”. Acest sistem este coordonat, la nivel strategic, de

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar la nivel tehnic/operaţional, de către Serviciul Român de

Informaţii.

De asemenea, Sistemul include ministere cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării

naţionale (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi

Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, etc.),

serviciile speciale, Parchetul, Banca Naţională a României, precum şi autorităţile naţionale:

Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor Strategice şi Interzicerea Armelor Chimice,

Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Comisia Naţională pentru

Controlul Activităţilor Nucleare.

Principiile de acţiune în cadrul Sistemului naţional de prevenire şi combatere a

terorismului sunt:

Principiul deplinei legalităţi, care impune respectarea strictă a prevederilor Constituţiei

şi legilor în vigoare;

Principiul prevenirii săvârşirii de acte teroriste, care consacră necesitatea identificării

anticipate si înlăturaăii în timp util a premiselor de apariţie în raza de acţiune a instituţiilor

sistemului, a unei ameninţări de natură teroristă;

Principiul complementarităţii şi coerenţei în cooperare, care impune instituţiilor din

sistem o coordonare a activităţilor.10

În vederea transpunerii în practică a Strategiei, instituţiile componente au încheiat

Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a

terorismului, cuprinzând sarcinile ce le revin, subsumate tuturor tipurilor de misiuni şi

responsabilităţi destinate sistemului.

Principalele misiuni pentru prevenirea terorismului sunt :

◊ activităţi informativ-operative, derulate în interiorul şi exteriorul teritoriului naţional;

◊ activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane, financiare, logistice şi

informaţionale a organizaţiilor teroriste;

◊ activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare pentru asigurarea

securităţii principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone şi străine de

pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate,

potenţial vizate de acţiuni teroriste;

◊ activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile generate de acţiuni teroriste cu

diverse mijloace specifice, în vederea limitării/combaterii efectelor acestora;

◊ activităţi de informare şi relaţii publice vizând cetăţenii români din ţară şi străinatate;

◊ activităţi de instruire şi perfectionare profesională a specialiştilor instituţiilor din

componenţa sistemului, implicaţi în misiunile de prevenire şi combatere a terorismului;

◊ activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ privind acţiunile teroriste ;11

10 Serviciul Roman de Informatii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, "Terorismul in lume",

Bucuresti 2004

11

Misiunile privind combaterea terorismului se realizează prin:

activităţi de sancţionare preliminară sau, după caz, post factum, a preocupărilor şi faptelor

subsumate terorismului;

intervenţia antiteroristă nemijlocită, în cazurile în care sunt iminente, se derulează ori au

avut loc acţiuni teroriste;

participarea la operaţiuni de prevenire şi combatere a terorismului, prin cooperare

internaţională, pe diverse spaţii.;

În vederea îndeplinirii rolului ce-i revine în coordonarea tehnică a sistemului naţional de

prevenire şi combatere a terorismului, la nivelul Serviciului Român de Informaţii a fost constituit

Centrul de Coordonare Operativă Antiterorista. Centrul de Coordonare Operativă

Antiteroristă are ca sarcină prioritară implementarea Strategiei în cadrul Sistemului naţional de

prevenire şi combatere a terorismului, prin:

o urmărirea implementării Strategiei în cadrul funcţionarii sistemului

naţional de prevenire şi combatere a terorismului;

o procesarea analitică a fluxului de date primite de la celelalte instituţii din

sistem şi asigurarea informării lor adecvate; arhivarea acestor informaţii şi gestionarea

bazei de date unificate;

o asigurarea comunicării cu structuri partenere străine în cadrul schimbului

de informaţii pe profil;

o asigurarea unui cadru permanent de discuţii, la nivel de experţi, privind

mijloacele de optimizare a activităţii sistemului naţional de prevenire şi combatere a

terorismului;

o asigurarea, în caz de nevoie (criza teroristă sau care subsumeaza activităţi

teroriste), a suportului logistic şi operaţional pentru un Centru Naţional de Acţiune

Antiteroristă. 12

În cadrul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă sunt numiţi reprezentanţi ai

unor instituţii din cadrul Sistemului, iar în cazul unor evoluţii critice de natură teroristă, în

funcţie de dimensiunile şi implicaţiile crizei, sunt detaşaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii şi

12 Cornel Trandafir & Tudor Tanasescu, Antiterorismul European si Romanesc, Ed. Sitech,2006, pag. 15

organisme în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a

Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului.

VALORIFICAREA POZIŢIEI GEOSTRATEGICE A

ROMÂNIEI

Securitatea naţională a României este direct influenţată de poziţionarea sa la confluenţa a

patru spaţii: central-european, sud-est european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, zonei

Caucazului şi a Asiei Centrale, cu prelungire spre cea a Mediteranei şi Orientului Mijlociu.

Poziţia geostrategică a României reprezintă un atu în promovarea unor politici de stabilizare şi

angajare a acestor spaţii, prin dezvoltarea cooperării intra şi inter-regionale în contracararea

riscurilor la adresa securităţii continentale şi globale, în corelaţie cu abordările organizaţiilor

internaţionale (îndeosebi NATO, UE, OSCE).

Atât prin poziţia geo-strategică cât şi prin elementele fundamentale ale politicii de

securitate, rolul României ca actor individual şi ca membru NATO poate fi definit pe 2 paliere:

regional şi global.13

ROLUL ROMÂNIEI ÎN PLAN REGIONAL

Accesul la Dunăre şi Marea Neagră, situarea la confluenţa spaţiilor centraleuropean, sud-

est european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, Caucazului şi Asiei Centrale, reprezintă o

capacitate strategică pe baza căreia politicile regionale ale României, în calitatea sa de stat

membru al NATO şi membru UE, pot fi dezvoltate pe patru direcţii.

Prin poziţia sa geografică, România aparţine spaţiului central european, integrat în

NATO şi în UE, în contextul proceselor de extindere care au fost etapizate în anii 2004 şi 2007.

România, actor important în stabilizarea mediului regional de securitate, prin angajamentele şi

13 Nicolae, Ion -Antropogeografie. Geografie umana si economica generala, Ed. UNIVERSITARA, 2005, pag. 33

acţiunile sale, contribuie la extinderea zonei de securitate central europene spre alte regiuni.

Totodată, România a dezvoltat relaţii privilegiate şi parteneriate de substanţă cu statele

membre NATO din Europa Centrală.

Acestea se bazează, atât pe convergenţa intereselor majore de securitate a aliaţilor central

europeni, cât şi pe existenţa unor anumite coordonate istorice comune.Zona central europeană

reprezintă un potenţial furnizor de securitate.

a) pentru estul Europei. În acest sens, parteneriatul româno-ungar poate constitui un

model de relaţii bilaterale în Europa Centrala şi de Est. Relaţiile de cooperare România -Polonia,

ca state central europene cu un potenţial geostrategic major, constituie de asemenea un element

de proiectare a stabilităţii şi securităţii spre estul Europei.

Integrarea completă a Europei Centrale în NATO şi Uniunea Europeana va conduce la

substanţierea cooperării regionale şi va contribui la securizarea frontierelor geografice şi virtuale

ale continentului european.

b) asigurarea unui climat de stabilitate în Balcani reprezintă un obiectiv major al politicii

de securitate a României. Zona sud-est europeană a înregistrat progrese semnificative în

rezolvarea anumitor revendicări de natură etnică, identitară şi teritorială. Atât în plan politic, cât

şi economic şi militar, România reprezintă un catalizator al politicilor regionale de cooperare.

c) Substanţa implicării sale în Balcani nu este dată numai de asigurarea în plan militar a

stabilităţii, dar şi de asistenţa oferită în domeniul reformei sectorului de securitate pentru statele

fostei Federaţii Iugoslave. Politica subregională a României este marcată de asumarea

responsabilităţilor proprii în stabilizarea regiunii, conform principiului regional ownership

aplicat atât în planul acţiunilor individuale, cât şi în participarea la organisme şi procese

subregionale. În acest sens, România sprijină obiectivele de integrare europeană ale statelor din

Balcanii de vest, propunând dezvoltarea unei platforme politice de solidaritate, în scopul

formalizării unui nou stadiu al cooperării statelor din Europa de Sud-Est şi al consolidării

perspectivei de aderare la UE pentru regiune. În context, România a salutat semnarea Cartei

Parteneriatului Adriatic, opinând că statele participante la aceasta vor continua eforturile în

vederea consolidării instituţiilor democratice, societăţii civile, statului de drept, economiei de

piaţă şi a compatibilităţii militare cu NATO.

d) Stabilitatea şi evoluţia democratică a statelor din Europa de Est, precum şi dezvoltarea

capacităţilor acestora de a contribui la securitatea regională şi euroatlantică, prezintă o relevanţă

directă pentru spaţiul euro-atlantic. Ca stat membru al NATO şi al UE, România va contribui la

consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale prin dezvoltarea cooperării cu vecinii săi răsăriteni

în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul EAPC si PfP.

România va susţine dezvoltarea cooperării NATO-Rusia, de o manieră care să încurajeze

participarea constructivă şi eficace a Federaţiei Ruse la securitatea euro-atlantică. Totodată, ţara

noastră va continua să acţioneze în vederea dezvoltării unui parteneriat pragmatic şi modern cu

Federaţia Rusă, pe baza Tratatului de Prietenie şi Cooperare încheiat în iunie 2003. Având în

vedere valoarea geostrategică a Ucrainei în spaţiul euro-atlantic, România va sustine aspiraţiile

euro-atlantice şi europene ale Ucrainei şi amplificarea cooperării sale cu NATO. De asemenea,

consolidarea evoluţiei democratice a Republicii Moldova, întărirea capacităţilor sale de a

combate criminalitatea transfrontalieră, precum şi identificarea unei soluţii politice viabile şi

benefice a conflictului transnistrean sunt importante pentru securitatea euro-atlantică. România

va susţine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi participarea sa la procesele de

cooperare din Europa de Sud-Est.

e) România doreşte să contribuie la translatarea rezultatelor pozitive ale cooperării

multinaţionale din sud-estul Europei spre zona Mării Negre şi a Caucazului, regiuni care

reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţii europene, dar care dispun de asemenea de un

deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent. După sfârşitul Războiului

Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un cordon sanitar sau o simplă zonă de

interferenta a diferitelor dezvoltări subregionale. În acest sens, politica de securitate a României

vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării Negre şi a Caucazului, regiuni care

reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţii europene, dar care dispun de asemenea de un

deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent.

Dupa sfârşitul Războiului Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un

cordon sanitar sau o simplă zonă de interferenţă a diferitelor dezvoltări subregionale. În acest

sens, politica de securitate a României vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării

Negre, Caucazului şi Mediteranei într-o abordare unitară din perspectiva existenţei unor riscuri

şi oportunităţi comune acestora. Poziţia geostrategică a României va fi valorificată în planul

asigurării stabilităţii, dezvoltării economice, promovării proiectelor de infrastructură

transcontinentală, asigurării securităţii rutelor energetice şi de transport.

De asemenea, România se aliniază politicilor NATO şi UE de sprijinire a democratizării

şi oferire de asistenţă de securitate statelor din regiune. Proiectarea stabilităţii în spatiile

adiacente Mării Negre se va realiza în congruenţă cu politicile NATO şi UE în regiune, va

beneficia de parteneriatele României cu Turcia şi Grecia şi va fi sprijinită prin dezvoltarea

relaţiilor de cooperare cu Federaţia Rusă ca actor regional major.

ANGAJAMENTUL ROMÂNIEI ÎN PLAN GLOBAL

Prin participarea la iniţiative, procese şi operaţiuni militare din Africa până în Orientul

Mijlociu şi Asia Centrală, România si-a afirmat potenţialul global de promovare a stabilităţii şi

securităţii. Activitatea sa în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Mondiale a

Comerţului, Organizaţiei Mondiale a Muncii sau Fondului Monetar Internaţional reprezintă de

asemenea modalităţi de participare la procese globale cu relevanţă directă pentru securitatea

naţională a României.

România este implicată substanţial în eforturile internaţionale şi statale de combatere a

noilor provocări globale la adresa păcii şi securităţii internaţionale.

Astfel, România a participat în numeroase operaţiuni de menţinere a păcii, a răspuns la

crize şi combaterea terorismului cu peste 10.000 de oameni, personal militar şi de poliţie.

România participă cu peste 500 de militari în Operaţiunea Enduring Freedom şi în cadrul

Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate din Afganistan (ISAF) şi a trimis recent 700

militari în cadrul forţei de stabilizare din Irak. Participarea la aceste operaţiuni subliniază

angajamentul global al României în combaterea noilor riscuri la adresa securităţii internaţionale,

ca parte intrinsecă a politicii sale de securitate.

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

ÎNCETAREA RĂZBOIULUI RECE

Masterand: Fotache Robert