Subcarpații Vrancei

RUSU Ioan – Alexandru, Grupa 1236 B

POSTA Florentin, Grupa 1236 A

Specializarea: Geografia Turismului

An: III

Încadrare geografică. Subunităţi

Subcarpaţii Vrancei reprezintă unitatea de legatură dintre Subcarpații

Moldovei şi Subcarpaţii Getici având ca limite Valea Trotușului sau interfluviul

Șușița Zăbrăuți în nord şi Valea Dâmboviţei in vest. Aceștia sunt cu 250 – 450 metri

mai coborâți față de Carpații Curburii. Delimitarea față de Carpați este suficient de

clară, aceasta fiind bine pusă în evidenţă de modificarile elementelor peisajului

geografic cu excepţia sectorului de la vest de Valea Slănicului Buzăului în cadrul

căreia începe să apară o zonă de interferenţă Carpaţi – Subcarpaţi prin pătrunderea

spre sud a unor pinteni de munte paleogeni ( Homorâciu şi Văleni), constituiți din

gresii. La contactul cu Câmpia Română prin zona sa de subsidență Titu – Gherghița,

Sărata și cu Siretul Inferior, limita Subcarpaților este foarte clară, aceasta realizându-

se printr-un glacis cuaternar.

Limita dinspre munte urmează linia localităților Mănăstirea Cașin, Soveja,

Vintileasca, Bisoca și Lopătari, iar cea dinspre câmpie trece prin zona localităților

Păunești, Panciu, Odobești, Cândești, Slobozia Bradului, Sâmnicu Sărat și Poșta

Câlnău.

Subcarpații Vrancei sunt dispuși pe două aliniamente: unul față de Subcarpații

Moldovei, respectiv două șiruri de depresiuni, unul submontan și altul intracolinar și

alte două șiruri de culmi subcarpatice. Primul aliniament, cel interior, situat înspre

munte, este format dintr-o serie de depresiuni submontane și dealuri subcarpatice

alăturate, fiind constituit din formațiuni miocene cutate în sistem anticlinal și

sinclinal, cu numeroase falii. Spre zona de câmpie se află cel de-al doile aliniament,

cel exterior, aceta fiind format din depozite sarmato – pliocene și chiar cuaternare slab

deranjate, înălțate preponderent pe verticală la sfârșitul Pliocenului și începutul

Cuaternarului.

Ca urmare a celor enunțate anterior, în Subcarpații Vrancei pot fi evindențiate

două compartimente: Subcarpații Interni, care cuprin aliniamentul depresiunilor

submontane și al dealurilor de la marginea acestora și Subcarpații Externi, care la

rândul lor, cuprind depresiunile și dealurile externe, la care se adaugă și fâșia de

glaciesuri din câmpie.

2

Din caracteristicile amintite anterior, se poate desprinde concluzia că

Subcarpații Vrancei se împart în patru subunități: depresiunile Submontane, Dealurile

Subcarpatice Interne, Depresiunile Externe, Dealurile Subcarpatice Externe și

Glaciesul Piemontan.

1.Depresiunile Submontane sunt sub forma unui uluc aproape continuu la ieșirea

râurilor din spațiul montan, având altitudini de 400-500 m pe văile principale, după

care ajung la 600-700 m la nivelul interfluviilor, de-a lungul văilor fiind prezente

numeroase terase. În cadrul acestei subunități se identifică trei compartimente

depresionare și anume:

-depresiunea Soveja localizată pe Valea Șușiței, uneori încadrată și la Depresiunea

Vrancea.

-depresiunea Vrancei localizată pe Valea Putnei, unitară la nivelul culmilor, aceasta

fiind compartimentată în plan inferior de către afluenții Putnei într-o serie de unități

de rang inferior.Datorită adaptării rețelei hidrografice la structură se evidențiază

alternanța sectoarelor de văi transversale cu cele longitudinale.

-depresiunea Între Râmnice(Bisoca-Neculele)este un compartiment care s-a realizat

datorită cursului de apă a Râmnicului și a afluenților săi, mai bine evidențiată la Jitia,

spre aval fiind inchisă de îngustarea dintre Dealurile Roșu(942m) și Bisoca (969m).

2.Dealurile Subcarpatice Interne sunt dispuse sub forma unor culmi aproape

continue pe aproximativ 60 km, cu lățimi ce variază între 3 și 8 km(mai mari în partea

Centrală)cu altitudini de 800 m, cu maxima în Dealul Gârbova(979m). Culmile închid

la est și la sud depresiunile submontane, fiind traversate de văile ce coboară din

spațiul montan: Șușița, Putna, Milcovul, Râmnicu Sărat.Din punct de vedere al

structurii, aceasta este complexă cu anticlinale și sinclinale suspendate, spre exterior

apărând formațiuni monoclinale sarmato-pliocene.Principalele masive din cadrul

acestei subunițăți sunt: Răchitașul, Ghergheleul,Răiuțul, Gârbova, Roșu și Bisoca.

3. Depresiunile Externe (intracolinare) ocupă suprafețe mai reduse comparativ cu

celelalte subunități, ele fiind prezente de-a lungul marilor văi: Câmpuri-Răcoasa(pe

3

Șușița), Vizantea- Livezile(Vizăuți), Vidra(Putna), Mera(Milcov), Cocoșari(Râmna),

și Dumitrești (Râmnicul-Sărat).

4. Dealurile Subcarpatice Externe ca urmare a poziției geografice și a litologiei

acestea sunt mai fragmentate și cu zone mult lărgite între ele, însă cu un aliniament

clar exprimat, care începe cu Masivul Oușorul (753m), situat între Cașin și Șușița, cu

un anticlinal miocen acoperit de formațiuni piemontane sarmato-pliocene, având la

exterior glacisul piemontan al Platformei Zăbrăuț ce ajunge până la Câmpia Siretului

Inferior. Unitatea se continuă cu Dealurile Momâia (Șușița-Putna) și Măgura

Odobeștilor(996m) între Putna și Milcov, constituită din formațiuni ale Pliocenului

Superior, monoclinale, la acestea adâugându-se o importantă cuvertură cuaternară,

apoi Deleanu la sud de Milcov, Poiana, la est de Râmna, Căpățâna(între Râmna și

Râmnicul Sărat), iar între Râmnicul Sărat și Câlnău este prezentă Piatra Albă. În

cadrul acestei subunități predomină pășunile și fânețele, iar la altitudini mai reduse

culturile agricole și chiar cele de viță de vie în zona de tranziție spre cea de glacis

piemontan.

5. Glacisul Piemontan deține lățimi de peste 10 km în glacisul Râmnicului și

altitudini ce urcă de la 150 la 400 m, acesta rezultând în urma transportului de

material provenit din Subcarpați și depus la marginea de subsidență a Siretului

Inferior. Datorită altitudinii, a expunerii estice și sudice, a solurilor nisipo-argiloase și

cu elemente calcaroase, la care se adaugă circulația catabatică(foehnică), această

regiune este favorabilă pentru cultura viței de vie.Principalele podgorii din această

zonă sunt : Panciu, Odobești, Cotești și a Râmnicului.

Condiţii geologice

Cu privire la aspectele geologice, principalele depozite sunt cele de molasă.

Bazinul de molasă este alcătuit dintr-o avanfosă internă situată în partea vestică a

acestuia care a funcționat în ultima etapă de formare a orogenului carpatic până în

momentul desfășurării ultimei faze majore din structogeneza carpatică

intrasarmațiană, tectogeneza moldavică. În domeniul intern au luat naștere depozitele

cutate ale pânzei subcarpatice. Deasemenea, bazinul de molasă cuprinde și o avanfosă

4

externă care se restraânge la depresiunea în care se acumulează molasele postectonice,

neosarmațian – pliocene.

Dezvoltarea spațială a avanfosei externe, pe bordura estică a orogenului

carpatic s-a diferențiat de la nord spre sud având numeroase repercursiuni în repartiția

la suprafață a depozitelor de molasă sarmato – pliocene. În sectorul situat la nord de

Trotuș a avut o dezvolatre redusă, depozitele spijinite pe marginea prismei orogenice

au fost considerate ca aparținând cuverturii neogene platformice. La sud de Trotuș,

avanfosa a avut o dezvoltare importantă, conducând la dezvoltarea molasei

superioare, care acoperit-o discordant pe cea inferioară. Având în vedere gradul de

dezvolatre al molasei sarmato – pliocene, la sud de Trotuș și cu tectonizarea acesteia

în mișcările intrapleistocene, care caracterizează tectogeneza valahă, se deosebesc

două sectoare: zona de monoclin, situată între Trotuș și Slănicul de Buzău și zona

cutelor diapire, între Slănicul de Buzău și Dâmbovița.

Cu privire la bazinul Putnei, se găsesc atât depozitele formate în avanfosa

internă, cu structogeneza carpatică (pânza subcarpatică) caât și depozitele avanfosei

externe, sarmato – pliocene ( zona de monoclin).

Limita internă (vestică) a depozitelor avanfosei internei în Bazinul Putnei,

coincide cu urma la suparafață a faliei externe, de-alungul căreia pânza de Vrancea

vine în contact cu pânza subcarpatică. Acest aliniament poate fi vizibil între

localitățile Soveja – Tulnici – Năruja. Contactul este evidențiat în partea nordică și

sudică, unde depozitele oligocene ale pânzei de Vrancea se suprapune peste saliferul

pânzei subcarpatice fiind mai dificil de urmărit în zona mediană, Tulnici, unde falia

externă afectează saliferul inferior conducând la separarea tectonică a saliferului din

domeniul flișului de Vrancea de cel din avafosa internă.

Limita estică se caracterizează deasemenea prin tectonică, fiin materializată de

aliniamentul pe care aflorează falia inversă, ca și în Bisoca, care înlocuiește la

suprafață falia pericarpatică. În anumite zone, sarmațianul transgresiv depășește, spre

vest, acest aliniament, creând dificultăți în delimitarea estică a avanfosei.

Zona de monoclin se caracterizează prin depozitele sarmato – pliocene afectate

în tectogeneza valahă. Depozitele sarmato – pliocene sunt dispuse monoclinal sub

5

forma unor fâșii paralele orientate nord – sud, fiind limitate de depozitele mai vechi

sarmațiene spre vest și depozitele romaniene spre est. În valea Putnei vrâncene

depozitele din zona de monoclin se evidențiază pe o lungime de peste 12 km,

începând de la Valea Sării, fiind repartizate Sarmațianului mediu și superior, Meoțian

– ponțianului, Dacianului, Romanianului și Pleistocenului inferior.

Relieful

Relieful se caracterizează printr-o largă diversitate, astfel încât, între Trotuș și

Slănicul Buzăului, se evidențiază existența a două șiruri de depresiuni și a altor două

de dealuri. Spre deosebire de această situație, în sectorul dintre Slănicul Buzăului și

Dâmbovița, se înregistrează o mai slabă conturare a depresiunilor, ele formând o

adevărată rețea dispersată între masivele deluroase.

Cu privire la văi, acestea au un caracter transversal, în concordanță cu

orientarea inițială pe cuvertura piemontană, conducând la formarea unor sectoare de

îngustare în zona de anticlinal și de lărgire în cele de sinclinal, iar în condițiile de

adaptare la structură, o serie de văi urmăresc sinclinalele, unde prezintă o direcție

longitudinală.

Învelişul de soluri

Glacisul subcarpatic şi dealurile înalte estice sunt acoperite cu soluri brune –

gălbui, soluri brune tinere de grohotişuri. In văile principale se găsesc soluri

aluvionare nisipoase crude, necarbonate, superficiale, poduri de terase cu soluri brune

de pădure, soluri luto - nisipoase, luto - argiloase sau brune podzolite cu pseudoglei. 

    Culmile dealurilor din partea înaltă a depresiunii şi culmile dealurilor sud-estice,

unde procesul de eroziune este foarte activ, au un înveliş de soluri brune, brune –

gălbui tipice şi divers podzolite, în mare parte cu caracter scheletic.

     În regiunea dealurilor înalte vestice, terenurile sunt acoperite cu soluri brune,

brun – gălbui tipice şi brun – gălbui crude superficiale, cu soluri brune în diferite

stadii de eroziune. Pe suprafeţe întinse apar: roca de bază şi materialele de pantă.

     În depresiunile submontane, pe podurile teraselor, predomină solurile brune

tipice, mai uşor podzolite sau pseudogleizate. Solurile ce acoperă suprafeţele luncilor

sunt superficiale şi scheletice, în părţile mai stabile tinzând către un sol brun.

6

Clima

Climatul subcarpaților de curbură este unul de tip temperat-continental

moderat cu influențe de ariditate manifestate cu precădere în extremitatea estică.

Elementele climatice care caracterizează această regiune reprezintă o consecință a

interacțiunii factorilor radiativi , dinamici, fizico-geografici și antropici, acestea

aflându-se într-o strânsă interdependență unele cu altele și fiecare dintre ele

influențează, direct sau indirect, procesele și fenomele hidrologice, geomorfologice,

pedogenetice, precum și tipul și răspândirea vegetației. Cu privire la temperatură,

valorile termice medii anuale caracteristice Subcarpaților sunt cuprinse între 7-9 grade

C. Intervalul termic situat între 8 și 9 grade este caracteristic pentru cea mai mare

parte a Depresiunii Vrancea, zona mai înaltă a depresiunii Vidra, precum și dealul

Momâia. Temperaturile medii situate între 7 și 8 grade Celsius sunt întâlnite în

Măgura Odobești, cea mai mare parte a dealurilor interne, zona înaltă a Depresiunii

Vrancea și în sectoarele depresionare montane.Din punct de vedere al temperaturilor

medii lunare conform unor date preluate de la diferite stații meteorologice, la Lăcăuți

temperatura medie variază de-a lungul anului cu o minimă de iarnă de -7,5 grade C

caracteristică lunilor ianuarie și februarie și o maximă de vară de 10,4 grade C în luna

Iulie, la Tulnici temperatura medie înregistrează valori cuprinse între un minim de -

1,6 în luna Ianuarie și un maxim înregistrat în luna Iulie de 18,8 grade C, în zona

glacisului subcarpatic, la Odobești, la nivel anual temperatura variază de la o minimă

de -1,3 grade C iarna caracteristic pentru luna Ianuarie și o maximă de vară de 21,5

grade C înregistrat în luna Iulie iar în reședința de județ Focșani temperatura medie

variază între o minimă de iarnă de -1,5 grade C pentru luna ianuarie și o maximă de

vară de 22,1 în luna Iulie, în această zona înregistrându-se cele mai mari variații de

temperatură datorită expunerii acestei stații la diferite influențe regionale și locale.

În ceea ce privesc precipitațiile atmosferice acestea sunt influențate în

general de circulația maselor de aer, altitudine, configurația reliefului dar și de gradul

de acoperire a solului cu vegetație.Acest sector de curbură are efecte deosebite cu

7

privire la dinamica ciclonilor care se deplasează pe lângă flancurile exterioare ale

Carpaților Orientali. Masele de aer suportă o deviere a direcției de deplasare în funcție

de poziția versanților, cu efecte de modificare a distribuției gradienților de presiune,

lucru care favorizează adâncirea ciclonului care suportă și o ușoară mișcare

retrogradă.Adaptându-se în funcție de latura externă a curburii , ciclonul cu fronturile

aferente are întârzieri de deplasare pe direcția normală, stagnarea în zona curburii

punându-se în evidență prin intensificarea precipitaților în acest sector.Precipitațiile

din cadrul acestui areal provin dinspre vest sau dinspre sud datorită patrunderii

maselor de aer umed oceanic sau mediteranean la care se adaugă ciclonii centrați pe

zona Mării Negre.

În funcție de cantitățile medii anuale de precipitații, acestea se repartizează

conform cu distribuția treptelor de relief pe un ecart altitudinal de 1600m: astfel în

sectorul montan cad în medie peste 800mm/an, în cel Subcarpatic 600 – 700mm/an, în

zona Piemontană 631,1mm/an (la Odobești), în timp ce în zona de câmpie cantitatea

anuala de precipitații este de sub 550mm/an (Focșani).

Regimul anual al precipitațiilor din Depresiunea Subcarpatică a Vrancei se

caracterizează printr-o curbă ascendentă din februarie (minimum pluviometric

23,7mm) până în iunie (maximum pluviometric 97,5mm) și una descendentă în

intervalul iulie – februarie. Cantitatea maximă de precipitații cade în zona

Piemontană, la Odobești în luna iunie (83,3mm), remarcaându-se și două minime

pluviometrice, în octombrie (35,1mm) și în martie (37,4mm). Regimul pluviometric

din zona de câmpie prezintă două minime, unul de iarnă, ianuarie (-22,0mm) și unul

de toamnă (-28,1mm), în timp ce maximul se produce în luna iunie(82,7mm).

În concluzie, anotimpul cel mai ploios este vara, când cad între 34% și 44%

din cantitatea anuală. Primăvara se înscrie cu ponderi mai reduse, între 23,8% la

Tulnici și 28,7% la Focșani. Cele mai secetoase sezoane sunt caractersitice pentru

anotimpurile iarnă și toamnă, sub 20% fiecare.

Din punct de vedere al vânturilor, cele mai predominante sunt cele cu direcție

vest, care au frecvența cea mai mare (24,9% la stația Lăcăuți, 19,3% la stația Tulnici

și la Odobești 21,9%). Cea mai mică frecvență a circulației vestice se întâlnește la

8

Focșani (4,2%) datorită barierei orografice construită de către dealurile subcarpatice

externe. A doua categorie de vânturi este cea nord – vestică, care este dominantă la

Focșani (24,1%), la Lăcăuți (24%) și la Odobești (19,8%), fiind slab reprezentat la

Tulnici (4,8%). Cu privire la circulația estică, aceasta este aproape absentă, atât în

zona de câmpie cât și în zona subcarpatică. Vânturile de pe direcția sud – estică sunt

mai bine reprezentate la Lăcăuți (5,8%) și la Odobești (4,7%), în timp ce la Tulnci și

Focșani acestea au o frecvență de 3,6%. Circulația sudică prezintă o intensitate

remarcabilă în zonele deschise de la altitudini mici, precum Focșani (7,4%) și

Odobești (7,7%). Frecvența vânturilor de sud – vest este de 6,7% la Focșani și 4,4% la

Odobești. Aceste valori se datorează alunecării jeturilor de aer pe lângă flancurile

Curburii.

Cu privire la viteza media anuală a vânturilor, aceasta înregistrează valori de

7,2m/s la Lăcăuți, în timp ce în locurile adăpostite sau joase, deplasarea este mai

lentă, 3,05m/s la Tulnici, 2,96m/s la Odobești, 3,2m/s la Focșani.

Apele

La nivelul regiunii de studiu cea mai importantă resursă de apă este reprezentată de

către rețeaua hidrografică care este repartizată neuniform și care are o variabilitate

temporală, cantitativă și calitativă ceea ce implică o vulnerabilitate sporită la acțiunea

factorilor poluanți de natură antropică.Totodată resursele de apă reprezintă o sursă

importantă în alimentarea unităților acvatice de suprafață(râuri și lacuri). În funcție de

structurile hidrogeologice pot fi identificate trei mari areale aparținând bazinului

superior al Putnei (aria montană), bazinului mijlociu (aria subcarpatică) sau inferior

( aria de câmpie), fiecare cu o serie de hidrostructuri de adâncime sau de suprafață,

condiționate în ceea ce privește capacitatea de acumulare a apei și caracteristicile

fizico - chimice de prezența rocilor acvifere în care sunt cantonate.

În zona subcarpatică se întalnesc o serie de hidrostructuri de adâncime

aparținând depozitelor miopliocene. Comportamentul regimului hidrologic și

caracteristicile fizico – chimice sunt condiționate de legăturile cu suprafața

topografică și propietățile rocilor acvifere în care se acumulează. Astfel, apariția sării

în constituția litologică a zonei subcarpatice imprimă caracterul sărat al unor izvoare

9

(Valea Sării) sau determină creșterea conținutului de clorură de sodiu al apei râului

Putna sau a unor afluenți (Milcov și Vizăuți). O importanță deosebită în această zonă

este dată de prezența arealelor depresionare care permit dezvoltarea unor

hidrostructuri de suprafață ce pot atinge până la 20 de metri gorsime, în care se găsesc

cantități importante de apă subterană. În bazinul inferior al Putnei, hidrostructurile de

adâncime sunt cantonate în depozitele sedimentare ale stratelor de Cândești, ce

depîțesc 200 de metri, mai ales în sectorul Tișița – Garoafa.

Prin urmare principalul râu care drenează zona studiată este Putna, al doilea

sistem hidrografic important care își adună apele din zona Carpaților și Subcarpaților

de Curbură și care este tributar Siretului.

Râul Putna izvorăște de pe versanul nordic la Culmii Lăcăuți la o altitudine de

aporximativ 1500m, curgând pe o lungime de 153km până la vărsarea în râul Siret.

Cu privire la regimul scurgerii apelor râurilor, precum și ale altor elemente

hidrologice, cum ar fi curgerea solidă, termică și înghețul, compoziția chimică,

determinate de tipul alimentării, de variația acestuia în timpul anului. Asemenea

majorității râurilor din România, sistemul fluvial al Putnei se alimetează din ploile

căzute pe suprafața bazinului, din apa rezultată în urma topirii stratului de zăpadă,

acumulat în sezonul rece, din surse subterane. Cea mai mare contribuție la alimentarea

râului Putna o are torentul Zăbala, care împreună cu sistemul său fluvial își adună

apele din Munții Vrancei. Aporul Zăbalei și al afluenților săi la alimentarea

colectorului principal (Putna) este de 5,78 m3/sec ceea ce reprezintă 34% din debitul

Putnei, înregistrat în zona gurii de vărsare, la Boțârlău. Celelalte cursuri de apă

tributare Putnei au contribuții mai reduse în cadrul debitului inregistrând valori de

0,329m3/sec la Vizăuți și 1,39m3/sec la Milcov.

Bilanțul hidrologic al bazinului Putnei, ca rezultat al diferenței dintre

cantitățile de apă intrate și cele ieșite de pe suprafața sa de recepție, scoate în evidență

că la altitudini de peste 1000m valorile de precipitații depășesc 700mm iar cele de

evapotranspitrație sunt de 3-400mm/an, în timp ce la altitudini de sub 500m

precipitațiile scad până la 500 – 600mm/an, fiind echivalente cu cantitatea anuală a

apei pierdute prin evepotranspirație.

10

Cu privire la tipurile de lacuri, acetea se împart în lacuri naturale și antropice.

Lacurile naturale întâlnite în această regiune sunt foarte puține, semnificative

fiind cele de baraj natural, apărute în urma acțiunii proceselelor de versant. De

asemenea, în arealul studiat au fost semnalate lacuri generate de alunecări de teren,

mai ales în zona montană. Amintim astef Lacul Verde, din bazinul râului Lepșa,

precum și lacul de pe interfluviul dintre Putna și Coza.

Lacurile antropice sunt reprezentate în special prin amenajări piscicole de tipul

iazurilor, dintre care cel mai important este cel de la Mândrești.

Vegetaţia

Cu privire la formaţiunile vegetale, prezente în zona de studiu, acetea se

caracterizează printr-o mare diversitate de specii și asociații atât naturale cât și

cultivate.

În Subcarpații Interni sunt specifice pădurile de fag și fag – gorun și pe alocuri

conifere care devin codominante în edificarea formațiunilor forestiere. Gradul ridicat

de implicare antropică în modificarea florei și vegetației acestui etaj se reflectă prin

prezența pajițtilor secundare care sunt răspândite în Masivele Zboina Neagră, Coza,

Zboina Frumoasă, cât și în compartimentul sudic al Depresiunii Vrancei.

De asemenea sunt prezente pe areale exstinse pomicultura și viticultura, mai

ales pe fâșia de glacisuri.

Fauna

Poziția geografică, particularitățile reliefului și compoziția învelișului vegetal

și-au pus amprenta și asupra compoziției și distribuției în teritoriu a faunei. Fauna

cinegetica este bogata (cocosul de munte, acvila tipatoare, corbul, cerbul, ursul,

mistretul, râsul la munte, popândaul la ses). În lacurile si râurile Vrancei gasim

pastravul, molanul, boisteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de

munte însumând aproximativ 250 km.

11

Populaţia și așezările umane

Populația este prezentă în sate destul de mari, obișnuit adunate în depresiuni,

urmate de așezări mai reduse dimensionar, de tip răsfirat, uneori chiar risipite în

părțile mai înalte. Depresiunile submontane reprezintă zone vechi de locuire a

populației autohtone cu o bogată etnografie (port popular specific, arhitectură

populară pe bază de lemn etc.). Această unitate a constituit de asemena o importantă

arie de roire a populației în perioada modernă și contemporană mai ales spre Câmpia

Siretului Inferior prin împroprietărirea vrâncenilor în acest teritoriu.

Regiunile interne ale Subcarpaților au constituit puncte de trecere sau de popas

pentru mocanii ardeleni ce se îndreptau cu turmele lor spre câmpie, o parte din

mocani cumpărând părți bune din satele vrâncene. De asemenea depresiunile

vrâncene au constituit locuri de mare siguranță pentru locuitori fugiți din cauza

persecuțiilor boierești și a impozitelor fiscale excesive.

Popularea este veche şi a fost permanent densă în depresiuni. Localnicilor li s-

au alăturat de-a lungul timpului munteni veniţi la muncă pe pământuri mânăstireşti

(spre exemplu rucărenii şi dragoslovenii veniţi la Soveja). Densitatea mare a

populaţiei a determinat împroprietăriri departe, în Câmpia Română, ţăranii continuând

să locuiască în Subcarpaţi şi pendulând vara spre loturile din câmpie. Deplasările

sezoniere pentru munci agricole s-au menţinut multă vreme după colectivizare,

vrâncenii orientându-se în special către Insula Mare a Brăilei. Popularea a rămas

exclusiv rurală, deoarece resursele existente n-au putut stimula dezvoltarea industriei.

Activităţile economice

Componenta cea mai veche a activităţilor economice din aria subcarpatică

este, desigur, agricultura. Adaptată reliefului puternic fragmentat şi înclinării adesea

mari, ea a beneficiat concomitent de favorabilitatea climato-pedologică astfel încât,

fără să aibă productivitatea culturilor mari din câmpie, este în schimb diversificată,

uneori şi puternic specializată, în funcţie de acelaşi specific al ofertei naturale.

Culturile de câmp sunt omniprezente, având frecvenţa maximă pe terase, unde

pedogeneza climato-zonală a fost cea mai stabilă şi s-au format solurile cele mai

fertile.

12

Creşterea animalelor se bazează pe folosirea păşunilor şi a fâneţelor, parţial

aflate în aria carpatică (în cazul comunelor situate pe contactul cu munţii),

remarcându-se specializări în ovine.

Mult mai târziu, în perioada modernă, a început şi activitatea industrială. Ca

şi în Carpaţi, elementele structurale şi funcţionale iniţiale au fost resursele naturale

specifice şi unele tradiţii meşteşugăreşti. În cadrul potenţialului transformabil se

remarcă resursele energetice minerale şi hidraulice, evaporitele (în primul rând

sarea), rocile de construcţie, lemnul şi materiile prime agricole (lână, in, cânepă,

lapte, carne, fructe). Între meşteşugurile tradiţionale au primat cele legate de

prelucrarea artizanală a lemnului (tâmplărie, dogărie ş.a.), a pieilor şi blănurilor

(cojocărie), a firelor naturale (ţesutul şi broderiile populare), a laptelui.

Turismul

În Subcarpații Vrancei, principalele atracții turistice sunt redate în special de

către elementele cadrului natural cum ar fi: Cascada Putnei, Rezervația Cheile Tișiței

și antropic: Schitul Lepșa, Mausoleul de la Soveja și Focul Viu de la Adreiașu. Poziția

geografică, precum și cadrul natural și cel cultural istoric au favorizat dezvolatrea

diferitelor forme de turism: turismul de ciruclație, de sejur, cultural, rural, cinegetic,

agromontan și de week-end.

Dezvoltarea potențialului turistic al Județului Vrancea este garantată de

promovarea unor proiecte privind reabilitarea și echiparea edilitară a zonelor turistice

enunțate anterior, stimularea inițiativei private în turism, îmbunătățirea structurilor

informatționale privind oportunitățile turistice, conștientizarea populațieii asupra

avantajelor și implicațiilor agroturismului, protecția mediului și asistența individuală

pentru turismul cinegetic.

Turismul de sejur, în diferitele zone montane de podgorie sau șes este

condiționat de existența factorilor naturali. Astfel, turismul de sejur, încadrează

stațiuni balneoclimaterice cu peisaj pitoresc, nepoluat și particularități microclimatice

deosebite (Soveja – unul din locurile cel mai puțin poluate sau Vizantea – cu apele

sale minerale).

13

Turismul viticol, cu caracter sezonier, este practicat toamna (Podgoria Panciu,

Odobești, Cotești).

Alte tipuri de turism întâlnite sunt turismul rural, ecologic și cultura.

14