1

STAREA MEDIULUI

ÎN

REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

- ANUL 2002-

(extras din Raportul anual)

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580000 de hectare cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20 m (Planşa 1.) Din suprafaţa totală a rezervaţiei, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal (Convenţia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum şi cele destinate reconstrucţiei ecologice, zone care constituie domeniul public de interes naţional. Restul suprafeţelor includ zone îndiguite pentru piscicultură, agricultură şi silvicultură (circa 80.000 de hectare), zone prevăzute în Legea 18/1991, cuprinzând suprafeţe de teren proprietate privată sau publică de interes local din intravilanul localităţilor sau teritoriile comunelor (circa 29000 hectare) precum şi o zonă tampon marină de circa 103000 hectare. În perimetrul RBDD locuiesc circa 14.900 de persoane, cuprinse în 27 de localităţi. Acestea sunt incluse, administrativ, în 7 comune aflate integral pe teritoriul rezervaţiei (Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, CA Rosetti, Crişan, Maliuc şi Sf. Gheorghe), în 2 comune învecinate RBDD (Mahmudia şi Murighiol), în oraşul Sulina şi în municipiul Tulcea. Principalele activităţi economice care se desfăşoară în RBDD sunt strâns legate de principalele resurse naturale regenerabile, pescuitul, creşterea animalelor, piscicultura, agricultura, silvicultura şi exploatarea lemnului, turismul şi transporturile fiind cele mai importante. Pe lângă aceste activităţi se mai desfăşoară şi activităţi ale instituţiilor publice: învăţământ, sănătate, administraţie publică, cultură şi culte religioase.

1.2. Zonarea rezervaţiei Conform statutului de organizare al rezervaţiei, au fost delimitate cele trei categorii de zone caracteristice: zone cu regim protecţie integrală, zone tampon, zone economice (zone de traziţie). În categoria zonelor cu regim de protecţie integrală au fost delimitate 18 zone naturale, a căror suprafaţă totală este de circa 50.600 hectare (8,7% din suprafaţa totală a rezervaţiei). Aceste zone sunt reprezentative pentru ecosistemele biomului deltaic prin structură şi stare a evoluţiei, şi vor constitui în principal, obiect de studiu pentru dezvoltarea cunoaşterii asupra stării şi tendinţelor de evoluţie a fenomenelor deltaice şi pentru elaborarea soluţiilor de conservare protecţie şi reconstrucţie ecologică. Zonele tampon au o suprafaţă totală de circa 223.000 ha (38,4%) şi cuprind ecosisteme naturale, terestre şi acvatice, stabilite în jurul zonelor cu regim de protecţie integrală pentru a asigura, prin regimul diferenţiat de utilizare, reducerea impactului antropic în special asupra zonelor cu regim de protecţie integrală. Zonele economice (de tranziţie) au o suprafaţă de circa 306.100 hectare (52,9%) şi cuprind atât ecosisteme naturale în care se desfăşoară activităţi economice tradiţionale cât şi ecosisteme modificate antropic destinate unor activităţi economice intensive. În această categorie sunt incluse şi suprafeţele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucţiei ecologice circa 11425 hectare (2%).

2

Prin definiţia elaborată de UNESCO, rezervaţia biosferei este locul unde factorii de decizie, cercetătorii, managerii şi populaţia locală cooperează pentru dezvoltarea unui model de administrare care satisface cerinţele umane, conservând totodată procesele naturale şi resursele biologice, reprezentând un simbol al cooperării voluntare în această direcţie şi un model de centru regional pentru activităţile de monitoring, cercetare, educaţie şi instruire în domeniul gospodăririi ecosistemelor naturale. Valoarea universală a rezervaţiei este recunoscută prin:

- includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul Programului “OMUL ŞI BIOSFERA” lansat de UNESCO în anul 1970 (august 1990);

- includerea RBDD împreună cu Rezervaţia Biosferei "Dunărea" din Ucraina în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei transfrontieră România/Ucraina (decembrie 1999);

- recunoaşterea RBDD ca "Zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă" în cadrul Convenţiei Ramsar (septembrie 1990);

- includerea RBDD în Lista patrimoniului mondial natural şi cultural - UNESCO (decembrie 1990).

Pentru a răspunde funcţiilor importante ale rezervaţiei biosferei de conservare a biodiversităţii, de dezvoltare a cunoaşterii mecanismelor funcţionării şi evoluţiei acestui biom şi de dimensionare a activităţii economice şi sociale în limitele de suport ale ecosistemelor naturale în vederea materializării conceptului de dezvoltare durabilă, ARBDD în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1993 privind înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ale Legii nr. 454/2001 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi ale Statutului de Organizare şi Funcţionare a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, aprobat prin HG 367/2002, desfăşoară acţiuni în domeniile: monitoring integrat şi dezvoltarea bazei de date, administrarea patrimoniului natural, reconstrucţie ecologică şi dezvoltarea infrastructurii, reglementare şi autorizare, informare şi educaţie ecologică, supraveghere şi inspecţie ecologică, relaţii publice şi cooperare internaţională, proiecte internaţionale.

CAPITOLUL 2. AER 2.1. Efectul de seră 2.1.1. Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră Principalele gaze implicate în efectul de seră direct sunt: dioxidul de carbon, metanul, oxidul azotos, iar cu efect de seră indirect, oxizii de azot, monoxidul de carbon şi clorofluorcarburile.

O sursă importantă şi participantă la efectul de seră este dioxidul de carbon, care pe teritoriul rezervaţiei este produs de circulaţia navelor fluviale în trafic şi a navelor maritime în tranzit.

2.2. Deteriorarea stratului de ozon din stratosferă Pe teritoriul RBDD nu s-au înregistrat emisii de substanţe care distrug stratul de ozon.

2.3. Acidifierea 2.3.1. Emisii de substanţe acidifiante. Emisii anuale de dioxid de sulf, monoxid şi dioxid de azot şi amoniac. Emisiile de gaze acidifiante (SO2, NO3, NO2 şi amoniac) se situează în imediata apropiere a municipiului Tulcea, sub limitele maxime admise. Coeficienţii sinergici au valor cuprinse între 0,1-0,35.

3

2.4. Ozon troposferic şi alţi oxidanţi fotochimici 2.5.1. Emisii de gaze cu efect asupra ozonului troposferic. Pe teritoriul RBDD sursa predominantă de producere de substanţe ce epuizează stratul de ozon, rămâne în continuare traficul navelor fluviale şi tranzitul maritim, şi în mai mică măsură agricultura şi procesele naturale. În mică măsură contribuie la epuizarea stratului de ozon şi alte echipamente, cum sunt: congelatoare, frigidere, maşini de gheaţă (în general substanţe din grupa C). Prin acordurile de mediu se recomandă achiziţionarea de echipamente ce nu conţin substanţele reglementate înscrise în anexele Protocolului de la Montreal. Principalele gaze cu efect de seră produse pe teritoriul rezervaţiei sunt: dioxidul de carbon (CO2), dioxidul de azot (NO2), ozonul (O3), compuşi organici volatili (COV) şi metanul (CH4). Producerea gazelor cu efect de seră în cadrul proceselor naturale care au loc în ariile deltaice, depinde de procesele chimice şi biologice care au loc în sedimente, la interfaţa apă/sediment şi, într-o mai mică măsură, în apă şi la interfaţa apă/atmosferă. Aceste procese sunt influenţate într-o mare măsură de aporturile fluviale de nutrienţi şi materie organică, de fenomenele de eutrofizare şi de toate schimbările produse de acestea în evoluţia ecosistemelor acvatice.

2.5. Poluări cu pulberi în suspensie şi pulberi sedimentabile 2.5.1. Emisii de particule fine Pe teritoriul RBDD, nu sunt unităţi industriale cu potenţial de poluare cu particule fine iar ARBDD nu desfăşoară activităţi de măsurarea a emisiilor de particule fine. 2.5.2. Calitatea aerului ambiant - particule în suspensie Pe teritoriul RBDD, nu sunt unităţi industriale cu potenţial de poluare cu particule în suspensie iar ARBDD nu desfăşoară activităţi de măsurarea a concentraţiei de particule în suspensie. 2.6. Evoluţia calităţii aerului 2.6.1. Evoluţia calităţii aerului - 1995 – 2002 Sursele ce influenţează calitatea aerului în rezervaţie şi zonele limitofe acesteia sunt sursele mobile cele provenite din traficul naval, tranzitul maritim, acestea participând la procesul de poluare a atmosferei prin traficul naval ce se desfăşoară pe canalele navigabile de pe teritoriul RBDD şi tranzitul maritim, prin tranzitarea navelor maritime între zona costieră a Mării Negre, a braţului Sulina până la Cotul Pisicii. Aceasta impune necesitatea supravegherii şi urmăririi influenţelor pe care o poate avea asupra ecosistemelor deltaice, ridicând problema găsirii soluţiilor tehnice necesare asigurării unei cât mai bune protecţii a mediului, în condiţiile menţinerii circulaţiei navale pe teritoriul rezervaţiei. Din analiza statistică a consumurilor de combustibil respectiv motorină, realizate pe durata curselor în trafic, evoluţia în perioada 1995 - 2002 a navelor fluviale a avut a avut o tendinţă de scădere, dar în anul 2002 s-a înrergistrat o creştere semnificativă atât al traficului naval cât şi al tranzitului maritim . Pentru determinarea intensităţii traficului naval în anul 2002 ca şi în ceilalţi ani, în teritoriul rezervaţiei, a fost utilizată metoda analizei statistice folosindu-se ca documente primare înregistrările navelor fluviale şi a navelor maritime în tranzit în porturile aferente Deltei Dunării: Tulcea, Sulina, Mahmudia, Isaccea. În anul 2002, în Delta Dunării au circulat peste 12069 nave sau ambarcaţiuni motorizate şi au tzranzitat teritoriul rezervaţiei un număr de 979 nave maritime, dintre care 609 au fost nave sub pavilion român şi 370 nave sub pavilion străin. . Din analiza statistică a consumurilor de combustibil respectiv motorină, realizate pe durata curselor în trafic, evoluţia în perioada 1995 - 2002 a navelor fluviale a avut şi are o tendinţă de scădere. Totalul cantităţilor de noxe evacuate în atmosferă în perioada 1995 – 2001 au avut tendinţe uşoare de scădere, de la 34,56 mii tone/an în 1995 la 21,31 mii tone/ în 2001, iar în anul 2002 cantităţile de noxe înregistrate a fost de 30,56 mii tone, emisii calculate cu ajutorul factorilor de emisie CORINAIR.

4

Motoarele cu care sunt echipate mijloacele de transport naval şi maritim fiind de forţe mari întreţinerea lor este greoaie, ceea ce conduce la o ardere incompletă a combustibilului. În general, poluarea produsă de circulaţia navală, nu afectează direct sanătatea, dar poluanţii emişi în cantităţi mari pot modifica echilibrul din atmosferă cu repercursiuni grave asupra ecosistemelor deltaice. Riscurile ecologice legate de transporturile pe apă includ:

a) bioacumularea b) pericole asupra resurselor vii c) pericole pentru sănătatea omului d) pericole pentru desfăşurarea activită]ilor de agrement

Poluanţii emişi în atmosferă, de sursele descrise atât în teritoriul R.B.D.D. cât şi în zonele limitrofe, aflaţi în concentraţii mari la emisie, sunt antrenaţi de curenţii de aer, îndepărtaţi de sursă, diluaţi şi supuşi unor fenomene fizico - chimice sedimentare, pentru particule şi aerosoli, adsorbtie pentru particulele în suspensie sau transformări chimice pentru gaze şi vapori - care duc la scăderea concentraţiilor lor, realizându-se într-o anumită măsură, autopurificarea atmosferei. În aceste condiţii persistenţa în atmosferă a unor poluanţi este relativ mică: SO2, de la 1 - 6 zile, NO2, de la 1 - 3 zile, pulberi 3 - 7 zile. Componentele poluante rămân în aerul atmosferic pentru diferite perioade de timp. Durata este determinată de procesele de depunere şi conversie chimică. În general, poluanţii se dispersează din zona poluată în 30 zile, însă aceasta depinde în mare măsura de curenţii verticali şi de cei orizontali . Efectelele poluării atmosferei prin sursele amintite mai sus, au repercursiuni asupra ecosistemelor umane, animale, florei şi faunei. Efectele adverse sunt schimbările intervenite în mediul înconjurator fizic sau biotic, incluzând schimbările de climă, care au efecte nocive asupra sănătăţii umane; asupra compoziţiei, rezistenţei şi productivităţii ecosistemelor naturale şi artificiale; asupra materialelor folositoare omenirii. Necesitatea aprecierii calităţii aerului pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi zonele limitrofe, conduce la efectuare de studii în decursul anilor a influenţei poluanţilor atmosferici, asupra speciilor de plante, animale, păsări şi chiar studii privind starea de sănătate a populaţiei.

2.7. Concluzii

Monitoringul calităţii aerului ocupă un loc esenţial în cadrul sistemului de monitoring al mediului, atmosfera fiind cel mai larg vector de propagare a poluanţilor, ale căror efecte se resimt de la nivel local până la nivel global, asupra tuturor elementelor biotice şi abiotice ale mediului. Monitoringul emisiilor este un mijloc absolut necesar de informare asupra contribuţiei pe care o au diferite surse de poluare, permiţând stabilirea priorităţilor cu privire la reducerea poluării. Într-un cuvânt, monitoringul emisiilor defineşte cauza poluării. 2.7.1. Caracterizarea climatică Extreme climatice şi manifestări ale schimbărilor climatice Anul 2002, pe ansamblu, a fost uşor mai cald decât normal, fapt evidenţiat atât prin temperaturile medii anuale înregistrate la staţiile meteorologice din teritoriu cât şi prin abaterile acestora faţă de normala standard climatologică. Temperatura minimă înregistrată în anul 2002 a fost de -20.4oC în luna decembrie la Staţia meteorologică Tulcea, tot aici fiind înregistrată şi temperatura maximă în luna iulie,de 36,5oC. Temperaturile lunilor de iarnă, au prezentat diferenţe faţă de normala lunară. Abaterile au fost pozitive, în primele luni ale anului, valori cuprinse între 4,8 - 5,9 oC şi înregistrate la toate staţiile meteorologice de pe teritoriul rezervaţiei, în luna februarie 2002. În luna decembrie temperaturile au fost negative, cu mult peste normala standard, înregistrându-se valori de la -3,8 oC la –5,5 oC la toate staţiile meteorologice. Pentru anotimpul de vară, se evidenţiază abaterile pozitive care ating valori între +3,2 şi + 3,8 oC în luna iulie la toate staţiile meteorologice de pe teritoriul rezervaţiei.

°C

5

Preciptaţiile atmosferice influenţate de uscatul nord-dobrogean şi de bazinul Mării Negre înregistrează o scădere de la vest spre est a numărului de zile cu precipitaţii (>0,1 mm), astefel în anul 2002 acestea fiind în medie de 71,5 mm iar a precipiatţiilor >5 mm, media fiind de 19,5 mm. Media precipiaţiilor în anul 2002 înregistrate la staţiile meteorologie de pe teritoriul rezervaţiei a fost de 292 mm, cu maximum de 458 mm şi minimum de 207 mm. Lunile sărace în precipitaţii au fost: mai (Gura Portiţei - 3,1 mm), iulie (Gura Portiţei - 2,1 mm şi Sf. Gheorghe - 3,3mm) şi septembrie (Gorgova - 0 mm şi Sulina - 2,9 mm). Cantitatea cea mai mare de precipitaţii a fost înregistrată la Staţia Meteorologică Tulcea în lunile martie (64,9 mm) şi octombrie(87,4 mm).

CAPITOLUL 3. APA

3.1. Resursele de apă Reţeaua hidrografică a Deltei Dunării este compusă din braţele Dunării şi un număr mare de gârle şi canale, care ajută acestor braţe să transporte în deltă apele cursului principal al fluviului spre mare. Regimul hidrologic al Dunării are un caracter complex, fiind influenţat de sursele de alimentare nivală şi pluvială cu variaţii de la un sezon la altul.

3.2. Starea apelor de suprafaţă Dunărea, ecosistemul deltaic precum şi ecosistemele costiere, sunt puncte de confluenţă ale unor puternice presiuni ecologice, ca rezultat al multiplelor activităţi umane. Starea de calitate a apei fluviului Dunărea din teritoriul rezervaţiei a fost urmărită pe o lungime de 338 km, cuprinzând 5 tronsoane, având la bază măsurătorile analitice realizate în 10 secţiuni de supraveghere în cadrul campaniilor lunare de recoltare: - Cotul Pisicii-Ceatal Chilia (64 km): Cotul Pisicii, Am. Reni, Av. Reni - Ceatal Chilia-Periprava (92 km): Ct. Chilia, Av. Periprava - Ceatal Chilia-Ceatal Sf. Gheorghe (18 km): Tulcea Mm 38+500 - Ceatal Sf. Gheorghe - Sulina (60 km): Ct. Sf. Gheorghe, Sulina - Ceatal Sf. Gheorghe - Sf. Gheorghe (104 km): Sf. Gheorghe Din punct de vedere al chimismului apei, fluviul Dunărea se încadrează în categoria I-a de calitate conform prevederilor STAS 4706/88 pentru apele de suprafaţă, cu excepţia unor parametri specifici de poluare:produse petroliere si pesticide organo-clorurate .

Starea lacurilor

În anul 2002 s-a continuat activitatea de supraveghere a stării ecosistemelor lacustre din teritoriul rezervaţiei, prin monitorizarea evoluţiei parametrilor fizico-chimici şi biologici în lacuri, reprezentative pentru cele şase complexe lacustre ale rezervaţiei. Variaţiile înregistrate pentru majoritatea parametrilor, reflectă diversitatea condiţiilor de mediu existente într-un areal atât de complex cum este Delta Dunării, distribuţia valorilor fiind influenţată de obicei de tendinţele naturale de evoluţie ale ecosistemelor, peste care se suprapun influenţele antropogene mai mult sau mai puţin directe.

6

Ecotoxicitatea apelor Apa fluviului Dunărea transportă cantităţi semnificative de substanţe organice de tipul pesticidelor organo-clorurate, substanţe toxice, cancerigene, ale căror concentraţii depăşesc limitele maxime admise atât pe plan naţional (STAS 4706/88) cât şi pe plan internaţional. Valorile concentraţiile medii lunare şi anuale, se situează sub limita de 0,1 mg/l. Este periculoasă, deasemenea, prezenţa hidrazinei, compus deosebit de toxic şi cancerigen, folosit în procesul tehnologic al centralelor atomo-electrice, inclusiv de CNE Cernavodă.

3.3. Situaţia apelor uzate

Apa industrială uzată Volumul de ape uzate evacuat în anul 2002 de localităţile şi agenţii economici importanţi din perimetru RBDD, a fost de circa 300 mii mc. Volumele de apă uzată evacuate pe ramuri economice, procentual, se prezintă astfel:

* industrie alimentară: 9,7% * gospodărie comunală: 88,8% * alte ramuri (turism şi sănătate): 1,5 %

Cantitatea totală de substanţe poluante (ponderea fiind deţinută de substanţe organice, suspensii, săruri minerale, amoniu) conţinute de aceste ape uzate a fost de 2,7 tone. Colectarea şi epurarea apelor uzate Localităţile aflate pe teritoriul RBDD, nu au sisteme de canalizare centralizate care să colecteze apele reziduale la nivelul întregii localităţi. Staţiile de epurare existente au fost concepute pentru a realiza numai preepurarea mecanică a apelor menajere. Din cele patru localităţi care au sisteme proprii de canalizare, două localităţi au staţii de preepurare mecanică a apelor uzate: Maliuc şi Sulina. Localitaţile Sf. Gheorghe şi Chilia Veche au câte o staţie de pompare ape menajere concepută pentru a deservi numai blocurile şi nu au sisteme de preepurare. Situaţia sistemelor de canalizare şi a modului de funcţionare a staţiilor de epurare, în 2002, se prezintă astfel:

* În oraşul Sulina, sistemul de canalizare deserveşte în sistem unitar 70% din suprafaţa oraşului. Investiţia începută, în anii anteriori pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare a fost sistată din lipsa fondurilor. Agenţii economici cu activităţi mai mari, nu sunt racordaţi la reţeaua oraşului, fiecare având sistem propriu de epurare mecanică şi evacuare proprie în Dunăre. * În Chilia Veche sistemul de canalizare existentă deserveşte 39% din localitate. Apele uzate sunt deversate direct în Dunăre, prin pompare. * În Sf.Gheorghe, sistemul de canalizarea deserveşte 10% din localitate, evacuarea realizându-se prin pompare în canalul colector care are legătură cu Dunărea. * În Maliuc, reţeaua de canalizare deserveşte 91% din localitate. * Celelalte localităţi din RBDD nu sunt prevăzute de reţele de canalizare.

Epurarea apelor uzate menajere şi industriale este realizată numai printr-o treaptă mecanică. În acest scop sunt folosite: grătare, deznisipatori, fose septice, separatoare de grăsimi şi baterii de decantare. Modul de exploatare este deficitar, constatându-se că fosele vidanjabile amplasate pe traseul reţelelor de canalizare sunt greu de întreţinut, în majoritatea cazurilor ele sunt curăţate manual din lipsa vidanjelor, excepţie făcând doar localităţile Chilia Veche şi Sulina care sunt dotate cu vidanje. Surse majore şi grad de poluare În RBDD nu sunt surse fixe cu rol determinant în poluarea apelor. Sursele majore de poluare a apelor din teritoriul rezervaţiei sunt reprezentate de agenţi economici situaţi în zona limitrofă a RBDD şi de activitatea de transport naval desfăşurată pe căile navigabile atât de ambarcaţiunile mici cât şi de navele maritime şi fluviale aflate în tranzit. Poluarea de la nave este determinată de faptul că nu toate navele sunt dotate cu separatoare de reziduuri petroliere eficiente, de exploatarea necorespunzătoare a celor existente şi de faptul că porturile dunărene de pe teritoriul rezervaţiei, nu sunt dotate cu instalaţii specifice pentru preluarea şi reciclarea acestor reziduuri.

7

Pentru reglementarea acestei situaţii, ARBDD a impus societăţilor deţinătoare de mijloace navale de transport, aplicarea recomandărilor POLDANUBE -1986 la fluviu şi a Convenţiei MARPOL 73 - 78 de către navele maritime (ambele convenţii se referă la colectarea, stocarea la bordul navelor a reziduurilor de hidrocarburi precum şi ţinerea evidenţei predării acestora la unităţile colectoare). Prin Programele de conformare s-a impus dotarea navelor mari cu separatoare de produse petroliere sau tancuri de stocare cu predarea reziduurilor în portul Galaţi. Se verifică periodic la nave Registrul de hidrocarburi cu evidenţa consumurilor de combustibil şi a predărilor de reziduuri.

CAPITOLUL 4. MEDIUL MARIN ŞI COSTIER

4.1. Indicatori fizico-chimici În 2002, temperatura apelor marine costiere a fost superioară celei din perioada 1990-2001, cu aproximativ 2°C. Exceptând luna ianuarie, mediile lunare au fost mai ridicate decât mediile multianuale, cu până la 4°C, în iulie (Fig.4.1.1). Salinitatea a prezentat ca de obicei un spectru larg de oscilaţie, în limitele 7,55-18,69 PSU, media anuală fiind foarte aproape de cea din perioada 1990-2001. Oxigenul dizolvat a prezentat variaţii într-un domeniu de concentraţie mai restrâns comparativ cu ultimii ani, 172,9-452,7µM, determinate în principal de modificările regimului termic. Nu au fost înregistrate cazuri de hipoxie. Nutrienţii, principala cauză a dezechilibrelor din ecosistemul costier s-au înscris în tendinţa din ultimii ani de revenire la fondul natural, anterior eutrofizării, prin reducerea în continuare a concentraţiei sarurilor cu azot şi fosfor şi creşterea celor cu siliciu.

Concentraţiile metalelor grele (Cu, Cd, Pb si Mn) în apă, sedimente şi organisme marine evidenţiază tendinţa generală de uşoară diminuare, comparativ cu anii precedenţi. În staţiile afectate de evacuări de ape uzate menajer şi industrial (în special Constanţa Sud, Eforie Sud şi Mangalia), precum şi în zona nordică a litoralului, aflată sub influenţa aportului fluvial, s-au înregistrat cele mai ridicate valori în apă şi sedimente (Fig. 4.1.2.). Nivelele medii anuale în apa

marină (Cu 11.49 g/l, Cd 2.75 g/l, Pb 7.49 g/l, Mn 24.65 g/l) s-au situat, în toate staţiile investigate, sub valorile maxim admise pentru apa Mării Negre, în zona litoralului românesc, de STAS 4706-88.

Luând ca referinţă criteriile de calitate pentru sedimente marine propuse pentru Marea Neagră

(Cd 0.8 g/g s.u., Pb 85 g/g s.u., Cu 35 g/g s.u.), se remarcă următoarele: pentru Cd majoritatea eşantioanelor au înregistrat uşoare depăşiri ale limitei admise, pentru Pb numai în 3 staţii s-au înregistrat depăşiri ale limitei admise (Eforie Sud, Constanţa Sud şi Sulina), iar pentru Cu aproximativ jumătate din eşantioane au depăşit limita admisă. Midiile s-au caracterizat prin concentraţii de metale grele corelate cu gradul de contaminare al mediului abiotic din zona de prelevare şi mai ridicate decât la peştii marini proveniţi din aceleaşi

locaţii. S-au înregistrat următoarele valori medii: Cu 3.26 g/g s.p., Cd 0.46 g/g s.p., Pb 0.11

g/g s.p., Mn 2.92 g/g s.p. Pentru peştii marini, numai in cateva cazuri izolate, depinzând de specie şi zona de prelevare, s-au înregistrat uşoare depăşiri ale limitelor maxim admise de

OMS 975/1998 (Cu 5 g/g s.p., Cd 0.1 g/g s.p., Pb 0.5 g/g s.p.). Pentru perioada aprilie – august s-a evidentiat prezenţa hidrocarburilor totale in zona litorală

între Mamaia – Vama Veche, cu concentraţii cuprinse intre 9,7 –1830,7 g/l în apa marina şi

27,3 – 7236g/g.s.u. în sedimentele superficiale. Nivelul mediu a fost de 86,2g/l în apa

marină şi 181g/g.s.u în sedimente. Datele obţinute în zona de referinţă, profilul Est Constanţa, sunt comparabile în proportie de 87% cu cele determinate în zona litorală. Nu s-au inregistrat poluări accidentale cu hidrocarburi. Comparativ cu datele din 2001 în 2002 concentraţiile de hidrocarburi totale din apa marină au evidenţiat o tendinţă de scădere de 5,2 ori în zona Mamaia – Constanţa şi s-au menţinut la acelaşi nivel în zona Eforie – Vama Veche.

8

În privinţa hidrocarburilor poliaromatice (PAH) în componentele ecosistemului marin din zona Mamaia – Vama Veche de la ţărm şi din dreptul izobatei de 20 m au fost identificaţi 11 compuşi poliaromatici în apa marină şi 13 compuşi în sedimentele superficiale.

Distribuţia spaţio-temporară a conţinutului total de PAH din apa marină a evidenţiat o diferenţiere semnificativă între staţiile de la mal şi cele de pe izobata de 20m. Acest fapt poate fi consecinţa utilizării în perioada sezonului estival a ambarcaţiunilor de agrement motorizate. Conţinutul de PAH în apa din zona de îmbăiere trebuie tratat într-o manieră integrată în sensul completării informaţiilor cu date privind nivelul emisiilor de poluanţi organici în aer, datorită traficului rutier, accentuat îndeosebi vara.

În privinţa poluării cu pesticide organoclorurate (HCB, lindan, aldrin, dieldrin, endrin, DDT, DDD, DDE) lindanul a prezentat concentraţii semnificative în apa, în zona de larg (intre 270 ng/L si 1774 ng/L).

Aceste concentraţii depaşesc nivelul critic de acţiune (200 ng/L), stabilit în propunerea de Standarde de Calitate a Apei pentru Protecţia Generală a Ecosistemelor Marine în Regiunea Mării Negre şi Uniunea Europeană. Comparativ cu perioada 2000 –2001, concentraţiile de lindan în apa sunt mai mari, dar datele existente pentru apă, în general variabile şi efemere, nu justifică o atenţie majora din punct de vedere al gradului de poluare marină. Poluanţii se acumulează cu precădere în sediment, iar concentraţiile existente la nivelul lui reflectă cel mai bine modificările survenite în timp în ceea ce priveşte poluarea ecosistemului marin. Contaminarea cu pesticide organoclorurate a sedimetelor superficiale a prezentat aspecte deosebite numai în zonele aflate sub influenţa antropică pronuntată (Constanţa Sud), unde s-au întâlnit depaşiri ale nivelului standard propus pentru Marea Neagră pentru DDT şi derivaţi: 20,27 ng/g faţă de 2,5 ng/g sau chiar depăşiri ale nivelului critic de acţiune propus pentru Marea Neagră pentru endrin: 54,6 ng/g faţă de 25 ng/g. Compuşii determinaţi în apa şi sedimente s-au menţinut în aceleaşi limite de concentraţie (0 - 60 ng/g) cu excepţia lindanului în apa, comparativ cu 2000 - 2001.

4.2. Starea ecosistemului şi resurselor vii marine. Situaţia speciilor periclitate 4.2.1. Starea litoralului şi a zonei costiere În ciclul geomorfologic 2001 – 2002, ţărmul românesc supus incidentei factorilor naturali şi

antropici, a manifestat în continuare o atenuare a procesului de eroziune constatată în ultimii ani. Aceasta relativă stabilitate se datorează în primul rand modificărilor climatice, care au caracterizat ultimii trei ani; astfel, evoluţia ţărmului (Sulina - Vama Veche) a prezentat la interfaţa mare-uscat, în general, o stare de echilibru-relativ şi acreţiune slaba (Fig. 4.2.1.1.).

Ritmurile anuale ale modificărilor liniei ţărmului au fost cuprinse în intervalul – 23,1 m/an (Mangalia) şi 24 m/an (Sf. Gheorghe şi Periteaşca), menţinându-se caracterul eroziv atât pentru unele sectoarele de ţărm din zona litoralului nordic (Caşla Vădanei, Ins. Sahalin şi partea centrală a grindului Chituc), cât şi pentru zone ale litoralului sudic (plaja Mamaia şi Mangalia. Pe de altă parte, în perimetrele vulnerabile ale litoralului sudic (Mamaia la extremităţile sistemului de protecţie tip “sparge val”, cordonul litoral Techirghiol – partea centrală şi sudică, Eforie – perimetrul vilelor Petromar) s-a inregistrat o stare de relativă stabilitate a modificarilor la faţa apei.

Evoluţia multianuală a nivelului mării la Constanţa prezintă o tendinţă ascendentă, evaluată la 16 mm/an. Aceasta valoare este validată şi de măsurătorile de la alte staţii maregrafice, confirmand creşterea prognozată a nivelului mării, urmare a efectului de seră. Ploile abundente din ultimii ani au determinat supraalimentarea bazinelor hidrografice generând inundaţii. Acest surplus de apă, supraânalţarea nivelului a favorizat eroziunea costieră în zonele de influenţă directă şi în special în perioada de primavară.

9

Anul 2002 confirmă această tendinţă generală, media anuală 25,9 cm depaşind cu 10,7 cm media multianuală şi fiind apropiată de valoarea maximă a întregii perioade de observaţii, 29,7 cm în 1970, când s-au înregistrat inundaţii catastrofale în Romania. Media din 2002 nu apare izolat, ci se alatură unui şir de cinci ani care, cu începere din 1997, au prezentat valori medii anuale de peste 20 cm faţă de "zero MN 1975". Exceptând primele doua luni ale anului, când mediile lunare au fost sub cele multianuale, în restul anului aceste medii au depaşit regimul multianual normal.

Debitele mari ale Dunării din perioada de primavară (aprilie - iunie) se menţin ridicate pe perioada întregului an, generând abateri pozitive ale nivelului. Abaterea maximă 24,9 cm se înregistrează în luna decembrie, nu în perioada de primavara, când debitelor fluviale mari le corespund niveluri ridicate. Aceasta s-a datorat efectului unei furtuni deosebit de puternice pe durata mai multor zile care a produs şi maxima zilnica a întregului an, 69,8 cm.

4.2.2. Starea ecosistemului marin În 2002 nivelul concentraţiilor indicatorilor bacterieni de poluare fecală a apei (coliformi totali/CT, coliformi fecali/CF, streptococi fecali/SF), a variat de la zone necontaminate până la zone cu concentraţii mari de enterobacterii (0 - 16 x 104 germeni CT/100 ml, 0 – 16 x 103 germeni CF/100 ml si 0 – 16 x 102 germeni SF/100 ml). Concentraţia indicatorilor bacterieni in timpul sezonului estival s-a încadrat în limitele admise de normele naţionale şi internaţionale privind calitatea apelor marine de îmbaiere. Zonele aflate sub influenţa deversorilor de ape uzate au prezentat ca şi în anii anteriori cele mai mari valori ale acestor indicatori, denotand ca în aceste zone efectele poluării se manifestă cronic. În fitoplancton au fost identificate 182 specii algale apartinând la 7 grupe cu rang de încrengatura din care cele mai bine reprezentate au fost diatomeele (cca 42% din totalul speciilor) şi dinoflagelatele (cca 22%). Speciile marine şi salmastricole au constituit 64% din total, cele dulcicole şi dulcicole-salmastricole - 36%. Dezvoltarea cantitativă a fitoplanctonului a

fost moderată, mediile generale ale densitatii numerice (483.310 cell-1 in zona nordică, 454.000

cell-1 în zona sudică) fiind reduse la jumatate comparativ cu medii multianuale pentru perioada 1991-2000; faţă de aceeaşi perioada mediile de biomasă au fost şi mai reduse. Anul 2002 se încadrează în tendinţa din ultimul deceniu al secolului XX, de reducere a cantităţilor de

fitoplancton. 37 specii de microalge au atins densităţi anuale maxime de peste 100.000 cell-1.

Specia Microcystis pulverea, cu pana la 27 milioane cell-1, a provocat în dreptul Constanţei, in iulie, unicul fenomen de înflorire din 2002. Accentuarea procesului de reducere a stocului fosfaţilor explică diminuările cantităţilor totale de fitoplancton şi ale abundenţei componentelor sale specifice în 2002. Scăderea extremă a abundenţei numerice suferite indeosebi de dinoflagelate şi alte microalge nesilicioase (producatoare de înfloriri algale in 1980 si 1970), în paralel cu menţinerea diatomeelor ca grup net majoritar numeric, se explică prin creşterea accentuată a raportului Si:P în apele litoralului românesc (Tabel 4.2.2.1). Procesele diminuării magnitudinii şi frecvenţei înfloririlor algale (îndeosebi a celor produse de dinoflagelate şi alte alge nesilicioase, în principal mixotrofe), ca şi menţinerea ponderii majoritare a diatomeelor, indica o evoluţie pozitivă a algoflorei planctonice către modelul ei natural din perioada anterioară eutrofizarii.

Stabilizarea acestor semnale pozitive (aflate în acord cu unele indicii de ameliorare a condiţiilor ecologice din vestul Mării Negre şi de redresare a comunităţilor bentale), ca şi menţinerea cantităţilor de fitoplancton la valori moderate, depind esenţial de reducerea influxului de nutrienţi în mare. S-a remarcat menţinerea tendinţei de însănatoşire a stării ecologice a domeniului pelagial, evidenţiată pentru prima dată în 1994. Acest fapt a fost exprimat prin dezvoltarea maximă a zooplanctonului trofic în sezonul estival, cu o biomasa medie de 43,1 mg.m-3, de 15 ori mai mare decit în vara anului 2001; biomasele medii obţinute primăvara şi toamna (de 10,9

10

respectiv 24,3 mg.m-3) sunt valori capabile să asigure necesarul de hrană pentru speciile din veriga trofică superioară (pestii). Biomasa medie anuală de 78,2 mg.m-3 se înscrie între dezvoltările moderate ale zooplanctonului trofic, după 1994.

Un alt semn de revigorare s-a inregistrat la nivelul structurii calitative: din numarul total de 39 taxoni zooplanctonici identificaţi, 12 au avut o frecvenţă a apariţiei de 100%, unii dintre aceştia, cum este Sagitta setosa, fiind dintre cei sensibili la calitatea mediului. Două specii, Centropages ponticus si Penilia avirostris, grav afectate de eutrofizare in trecut, au avut frecvente şi densitaţi ridicate. Componenta netrofică a zooplanctonului total a fost constituită din Noctiluca scintillans, Pleurobrachia rhodopis, Mnemiopsis leidyi si Beroe ovata. P. rhodopis pare să îşi redobandească nişa ecologică ocupată de M.leidyi dupa 1984. M.leidyi îşi menţine capacitatea de invazie în condiţii ecologice favorabile (în septembrie, pe baza exemplarelor juvenile, s-au apreciat biomase de pană la 8.115,330 mg.m-3).

Zoobentosul a înregistrat în 2002 o dezvoltare notabilă, evidentiată mai ales în spaţiul marin Constanţa (53 specii) şi Mangalia (36), comparativ cu 30 respectiv 20 specii in 2001. La nivelul întregului areal investigat s-a constatat ca nu speciile caracteristice biocenozelor au inregistrat frecvenţele cele mai mari, unele dintre ele fiind chiar foarte rare, ci elementele eurioice caracterizate printr-o larga valentă ecologică (Neanthes succinea, Polydora limicola, Melinna palmata, Mya arenaria, Cunearca cornea).

Comparativ cu 2001, în spaţiul predeltaic valorile de densitate au fost de aproape doua ori mai mari în comunităţile de mică adâncime, de pana la 30 m; biomasele au înregistrat valori de patru ori mai mari în zonele de larg, în medie de 517,2g/m2 în comunitatea malurilor cu Mytilus. În sectorul Constanţa, atât valorile de densitate cât şi de biomasă au înregistrat creşteri de aproximativ 1,6 ori în intervalul batimetric al biocenozei midiilor de adanc (30-50 m). În sectorul Mangalia, densitatea a crescut de aproape doua ori în zona de larg; cantităţile de biomasă nu au înregistrat modificări semnificative, între 100 si 550 g/m2, nici in 2002. În privinţa resurselor pescareşti şi în 2002 a fost semnalată prezenţa a peste 20 de specii de interes comercial, a caror pondere diferă în funcţie de sector şi sezon. În pescuitul staţionar, pe întreaga perioada de pescuit (aprilie-septembrie) în capturi au dominat speciile tradiţionale: hamsie (48,0%), sprot (28,3%), bacaliar (7,8%), guvizi (7,5%), aterina (1,4%), stavrid (1,1%) şi calcan (2,7%). În pescuitul activ, principala specie prezentă continuă să fie tot sprotul, al cărui pondere a reprezentat 96,2% din captura totală, alături de bacaliar cu 2,5%, sporadic hamsie în lunile de vară, iar stavrid şi lufar la sfarşitul sezonului de pescuit (august-septembrie). 4.2.3. Situaţia speciilor periclitate În Cartea Roşie a Mării Negre (1999), printre cele 42 specii de plante şi animale marine de la litoralul romanesc, ale caror stare de conservare a fost considerată precară, în diferite grade de amenintare, sunt menţionate: patru specii de alge macrofite, două fanerogame, patru crustacei planctonici, 13 nevertebrate bentale, 16 peşti şi trei cetacee. După declinul drastic al macroflorei din cursul ultimelor decenii (îndeosebi Cystoseira, Phyllophora si Zostera), începand din 1997 s-a constatat o tendintă de repopulare a unor zone cu substrat dur, cu specii de alge verzi şi roşii.

Din patru specii de copepode calanide care au suferit reduceri considerabile ale populaţiilor lor, datorită eutrofizării, fiind aproape ameninţate cu dispariţia, trei aparţin familiei Pontellidae (Anomalocera patersoni, Labidocera brunescens, Pontella mediterranea) şi una familiei Centropagidae (Centropages ponticus). În lunile iulie, septembrie şi octombrie 2002, în apele de la 10-0 m din largul sectoarelor Constanţa, Sfantul Gheorghe şi Portiţa au fost identificate, pentru prima oară dupa 1986, exemplare juvenile ale speciei P.mediterranea, iar la Constanţa, în martie, ale speciei A. patersoni. Faptul are o semnificaţie ecologică deosebită, sugerând îmbunatăţirea condiţiilor de mediu în 2002. Specia C. ponticus a avut şi in 2002 densităţi şi

11

biomase ridicate, care în unele zone le-a depaşit pe cele ale copepodului oportunist Acartia clausi. Dintre cele 13 specii de nevertebrate bentale considerate ca vulnerabile sau ameninţate cu dispariţia, opt sunt crustacei bentali (ex. Apseudopsis ostroumovi, Biancolina cuniculus), 2 sunt polichete (Hesionides arenarius, Ophelia bicornis) si o bivalva (Donacilla cornea). Dintre cele opt specii de crustacei bentali aflate in diferite stadii de ameninţare s-au identificat, în biotopurile caracteristice (ex.substratul pietros din zona sudica a litoralului) decapodele Eriphia verucossa, Pachigrapsus marmoratus Pilumnus hirtellus, exemplare tinere şi în cantităţi mici. Un alt crustaceu bental caracteristic zonei de larg, întalnit în mod frecvent în apele romaneşti la adâncimile de peste 50 m a fost anisopodul Apseudopsis ostroumovi (100 ex/m2). Potenţial, ihtiofauna este formată din peste 140 specii şi subspecii. Prin reducerea populaţiilor multor specii a scăzut şi importanţa acestora în pescuitul industrial şi ca urmare majoritatea lor sunt practic lipsite de însemnatate economică. Pescuitul actual se bazează pe un numar de 5-6 specii de peşti pelagici de talie mică. În perioada actuală ihtiofauna Mării Negre s-a îmbogaţit cu doua specii, Centracanthus cirrus, patruns din Marea Mediterană, fapt care dovedeşte că procesele de mediteranizare a faunei Mării Negre continuă, precum şi Mugil soiuy, provenit din Marea Japoniei prin aclimatizare / naturalizare. Starea populaţiilor celor trei specii de delfini din Marea Neagră - Phocoena phocoena relicta, Tursiops truncatus şi Delphinus delphis - continuă să fie precară, în ciuda măsurilor de protecţie întreprinse (reducerea pescuitului, semnarea unor acorduri şi convenţii internaţionale pentru conservarea stocurilor).

4.3. Starea fondului piscicol marin La fel ca în anii precedenţi şi în 2002 activitatea de pescuit industrial a cuprins: - pescuitul pasiv, practicat în 22 puncte pescareşti între Sulina şi Vama Veche, cu unelte de pescuit de tip talian, setci de calcan, paragate şi navod de plajă, la adancimi diferite funcţie de unealta utilizată. Cea mai mare parte din captura realizată la pescuitul cu taliene s-a înregistrat în sectorul central al litoralului (Nord Cap Midia-Portita) - 54,8%, fiind urmat de sectorul sudic (Sud Cap Midia-Vama Veche) - 39,2%. S-a reluat activitatea de pescuit cu taliene şi în sectorul nordic (Sulina-Sf.Gheorghe). Sezonul optim de pescuit la taliene a coincis cu perioada aprilie-iulie, cand principalele specii pescuibile se apropie de ţărm în vederea hrănirii şi reproducerii; - pescuitul activ, efectuat de noua nave operationale tip B-410, Baltică şi TCMN, în sectoarele cu adâncimi mai mari, de până la 60-80 m, cu traulul pelagic industrial. Desfaşurarea acestui pescuit a fost determinată de distribuţia sezonieră a aglomerărilor pescuibile de sprot. În 2002, în sectorul marin romanesc au fost remarcate aceleaşi tendinţe în evoluţia pescuitului li a starii stocurilor constatate în ultimii ani:

- distribuţia neuniformă a aglomerarilor pescuibile ale principalelor specii de peşti, atât în zona de acţiune a uneltelor fixe (3,0-11,0m), cât şi in zona de activitate a navelor traule (20-80 m);

- dominanţa în capturile pescuitului pasiv (aprilie-septembrie) a speciilor pelagice de talie mică (hamsie, sprot, bacaliar, guvizi, aterina, etc.);

- tendinţa de creştere a ponderii a hamsiei în capturile talienelor, în perioada mai-august;

- dominanţa netă în capturile pescuitului activ (martie-octombrie), a sprotului cu peşte 90%, urmat de bacaliar şi alte specii;

- menţinerea în continuare a ponderii reduse în capturi a speciilor valoroase: sturioni, calcan, rechin, zargan, stavrid, chefal, lufar şi dispariţia din capturi a scrumbiei albastre şi a palamidei;

12

- schimbări în comportamentul manifestat de peşti prin îndepartarea de coastă a aglomerărilor pescuibile şi un dinamism mai accentuat al constituirii şi dispersării acestor aglomerări;

- pentru speciile de interes comercial, starea stocurilor este relativ diferită, cu tendinţa clară de refacere pentru hamsie, o usoară redresare pentru lufar, chefal şi stavrid;

- într-o perioada critica pentru alte specii din Marea Neagră, numai sprotul şi bacaliarul au prezentat o fluctuaţie naturală aproape normală şi un efectiv relativ bun;

- a continuat pescuitul ilegal de calcan de către navele turceşti în perioada de reproducere, precum şi pescuitul necontrolat practicat de pescarii români (braconaj local), cu unelte interzise (setci monofilament, cu dimensiunea ochiului de plasa mai mica decat cea legală). Romania ca parte semnatară a acordului ACCOBAMS, contribuie la menţinerea unei stari favorabile de conservare a celor trei specii de mamifere din Marea Neagră (Delphinus delphis, Phocoena phocoena si Tursiops truncatus). Rezultatele evaluarilor preliminare efectuate în

cadrul proiectului LIFE NATURE Conservarea delfinilor din apele româneşti ale Mării Negre au evidentiat ca în 2002 această zonă a fost frecventată de cca. 2000 exemplare de delfini din cele trei specii.

CAPITOLUL 5. STAREA SOLULUI

5.1. Calitatea solurilor

5.1.1. Principalele aspecte ce privesc starea solurilor.

Solurile Deltei Dunării s-au format şi evoluat până la un punct, în condiţiile unui regim de inundabilitate ciclică, solurile fiind definite de hidromorfie, dominând în general solurile gleice. Variaţia în timp şi spaţiu a regimului hidrologic, a dus la formarea următoarelor tipuri de soluri:

- soluri aluviale cu diferite grade de salinizare - protosoluri aluviale slab salinizate - soluri gleice şi gleice turbificate - limnisoluri moderat carbonatice.

În stratul de sol se petrec toate procesele de reciclare a elementelor N, P, C, etc., cât şi procese de reţinere cu rol de imobilizare şi stocare în structurile laterale libere ale mineralelor argiloase şi acizilor humici a unor elemente ca C, N, P, K, S. Ca rezultat a diferitelor activităţi umane, o mare parte a solurilor din Delta Dunării, au devenit soluri antropice. Acestea sunt în special reprezentate de amestecuri de materiale de pământ originare din săpăturile canalelor făcute atât pentru drenajul incintelor agricole, cât şi pentru navigaţie (de exemplu canalele Caraorman şi Mila 35), şi îmbunătăţirea scurgerii apei în părţile izolate ale deltei. Solurile antropice constă mai ales din depozitele aluviale, uneori amestecate cu material organic. Textura lor variază de la nisipos la argilos, dar toate sunt calcaroase. Din punct de vedere ecologic, solurile antropice reprezintă zone deranjate pedologic care au nevoie de a fi refăcute şi reintegrate în ecosisteme anterioare. Fragilitatea majorităţii solurilor în Delta Dunării, utilizate pentru agricultură, silvicultură şi piscicultură, derivă din particularităţile sale de geneză: dezvoltarea în mediu excesiv de umed, situaţie de maturizare incompletă, materie organică uşor mineralizabilă, climat secetos şi adesea apă subterană sărăturată. Pe grindurile marine (Letea, Caraorman şi Sărăturile), textura nisipoasă a solurilor şi salinitatea apei freatice reprezintă factori puternici de fragilitate. În incintele agricole, materia organică este obiectul unei rapide mineralizări datorită climatului secetos şi a compoziţiei ei specifice. În aceste condiţii conţinutul materiei organice se stabilizează la 1,5 - 2 % pe solurile lutoase şi 0,5 - 0,8 % pe cele nisipoase. Astfel, conţinutul în materie organică a solurilor poate fi redus de 5 - 10 ori după numai 5 - 10 ani de cultivare. Exemple foarte elocvente se produc în incintele Tătaru şi Pardina, unde pe mari suprafeţe, solurile aproape complet au pierdut materia organică în orizontul superior.

13

5.1.2. Repartiţia solurilor pe categorii de folosinţe. Fondul funciar ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care reprezintă totalitatea terenurilor din limitele teritoriale, după modul de folosinţă se grupează astfel:

agricol - 61452 ha din care:

arabil - 38797 ha

pajişti - 22545 ha

vii şi livezi - 110 ha

ape, stuf - 344553 ha

ape marine - 140492 ha

forestier - 22796 ha

curţi, construcţii, diguri, drumuri - 3143 ha

neproductiv - 7563 ha

5.1.3. Repartiţia solurilor pe categorii de fertilitate

Din punct de vedere ecologic, solurile antropice reprezintă zone deranjate pedologic care au nevoie de a fi refăcute şi reintegrate în ecosisteme anterioare. În Delta Dunării, o suprafaţă de aproximativ 102 800 ha a fost îndiguită pentru diferite scopuri. Fragilitatea majorităţii solurilor în delta Dunării, utilizate pentru agricultură, silvicultură şi piscicultură, derivă din particularităţile sale de geneză: dezvoltarea în mediu excesiv de umed, situaţie de maturizare incompletă, materie organică uşor mineralizabilă, climat secetos şi adesea apă subterană sărăturată. Pe grindurile marine (Letea, Caraorman şi Sărăturile), textura nisipoasă a solurilor şi salinitatea apei freatice sunt puternici factori de fragilitate. În incintele agricole materia organică este obiectul unei rapide mineralizări datorită climatului secetos şi a compoziţiei ei specifice. În aceste condiţii conţinutul materiei organice se stabilizează la 1,5 - 2 % pe solurile lutoase şi 0,5 - 0,8 % pe cele nisipoase. Astfel, conţinutul în materie organică a solurilor poate fi redus de 5 - 10 ori după numai 5 - 10 ani de cultivare. Exemple foarte elocvente se produc în incintele Tătaru şi Pardina, unde pe mari suprafeţe, solurile aproape complet au pierdut materia organică în orizontul superior. În urma celor de mai sus solurile aflate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu se pot încadra într-un sistem de clasificare privind categorii de fertilitate.

5.1.4. Principalele restricţii ale calităţii solurilor

În Delta Dunării, o suprafaţă de aproximativ 102 800 ha a fost îndiguită pentru diferite scopuri. Fragilitatea majorităţii solurilor în delta Dunării, utilizate pentru agricultură, silvicultură şi piscicultură, derivă din particularităţile sale de geneză: dezvoltarea în mediu excesiv de umed, situaţie de maturizare incompletă, materie organică uşor mineralizabilă, climat secetos şi adesea apă subterană sărăturată. Pe grindurile marine (Letea, Caraorman şi Sărăturile), textura nisipoasă a solurilor şi salinitatea apei freatice sunt puternici factori de fragilitate. În incintele agricole materia organică este obiectul unei rapide mineralizări datorită climatului secetos şi a compoziţiei ei specifice. În aceste condiţii conţinutul materiei organice se stabilizează la 1,5 - 2 % pe solurile lutoase şi 0,5 - 0,8 % pe cele nisipoase. Astfel, conţinutul în materie organică a solurilor poate fi redus de 5 - 10 ori după numai 5 - 10 ani de cultivare. Exemple foarte elocvente se produc în incintele Tătaru şi Pardina, unde pe mari suprafeţe, solurile aproape complet au pierdut materia organică în orizontul superior. Tot datorită deficitului de umiditate, în RBDD riscul sărăturării este prezent peste tot unde apele freatice sunt la mică adâncime (< 0,9 - 1,2 m pentru solurile nisipoase şi 2 - 2,5 m pentru cele cu textură fină). Pe suprafeţele cu regim de inundare liberă, inundaţiile împiedică procesul de sărăturare şi solurile sărăturate se află numai pe suprafeţele cu apa freatică salinizată sau unde apa mării poate intra în timpul furtunilor mari. În cazul terenurilor îndiguite, sărăturarea depinde de gradul de drenare artificială şi gradul de mineralizare a apei freatice. În zonele cu drenajul slab, de exemplu Popina I, Rusca şi în viitorul apropiat Sireasa, sărăturarea este inevitabilă.

14

5.1.5. Procesul de deşertificare este caracteristic în incintele agricole Pardina şi Tătaru, unde se produce ca o consecinţă a microclimatului uscat creat in interiorul incintelor datorită temperaturilor înalte ale solului. Creşterea temperaturii se produce datorită ratei reduse a evapotranspiraţiei reale. Deşertificarea pedologică este expresia excesivei şi persistentei uscăciuni a profilului solului şi distrugerii structurii solului. 5.1.6. Eroziunea eoliană, în stare naturală, este prezentă pe părţile superioare şi dezgolite de vegetaţie ale grindurilor marine. În prezent, eroziunea eoliană se extinde şi în incintele agricole fiind în strânsă legătură cu procesul de deşertificare. Până acum nu există date valabile pentru cuantificarea acestui proces. 5.1.7. Sărăturarea solului. Potenţialul climatic de salinizare al Deltei Dunării care este deosebit de ridicat: 260-400 mm/an precipitaţii, faţă de 800 mm/an cât reprezintă evapotranspiraţia, este considerabil amplificat de mineralizarea ridicată a apelor freatice, predominant de origine marină, în jumătatea estică şi în zona Dranov. Astfel, în RBDD riscul sărăturării este prezent peste tot unde apele freatice sunt la mică adâncime (< 0,9 - 1,2 m pentru solurile nisipoase şi 2 - 2,5 m pentru cele cu textură fină). În regim neamenajat salinizarea este frânată de inundaţiile fluviului, manifestări intense de salinizare constatându-se doar local, pe poalele unor grinduri fluviatile, în sectorul estic al grindurilor maritime Letea şi Caraorman, grindul Sărăturile şi latura estică a câmpului Chiliei. În regim îndiguit - desecat, pericolul de salinizare este dependent de natura substratului, gradul de drenare artificială şi gradul de mineralizare al apelor freatice. Astfel, în partea estică şi sudică a rezervaţiei, dezvoltată pe fund marin zonele Matiţa - Merhei şi Roşu sunt în pericol mare de salinizare, iar zonele Dranov, Sărăturile şi la N de Sulina, Amenajarea Piscicolă Popina, sunt în pericol foarte mare de salinizare. 5.1.8. Poluarea chimică. Poluarea chimică a afectat în special solul din incintele îndiguite, utilizat intensiv pentru culturi agricole de peste 20 ani. Cea mai răspândită este poluarea cu reziduuri de pesticide organo-clorurate. Astfel, în amenajarea agricolă Pardina, reziduurile de DDT sunt prezente în 76% din probe, 15% din ele având valori peste CMA, cele mai multe depăşiri ale CMA înregistrându-se în fermele Stâna şi Tătaru unde se ating valorile cele mai ridicate. Reziduurile de HCH au fost prezente în majoritatea probelor analizate, 34% din probe având valori peste CMA. Cele mai mari cantităţi sunt conţinute de solurile din ostrovul Tătaru, unde au fost utilizate ani în şir cantităţi mari de produse pe bază de LINDAN. În ceea ce priveşte evaluarea poluării solurilor cu metale grele, s-a constatat că din cele 6 metale analizate, numai cadmiul depăşeşte CMA în 4 staţionare iar 11 probe au valori apropiate de CMA. 5.1.9. Deteriorarea terenurilor prin depuneri de deşeuri industriale şi urbane - zone cu poluare critică datorată depozitelor de deşeuri. Principalele substanţe poluante depuse pe sol în teritoriul rezervaţiei sunt deşeurile menajere care provin din activitatea de gospodărie comunală şi dejecţiile animaliere rezultate din activitatea de creştere a animalelor, în regim de stabulaţie liberă. La nivelul localităţilor zonele de depozitare sunt amplasate la limita intravilanului, în toate punctele cardinale ale localităţilor, acoperind o suprafaţă de cca. 3,5 ha. Ele sunt de tip platformă, nu au nici un fel de amenajare pentru protecţia mediului, ceea ce favorizează înmulţirea insectelor şi rozătoarelor. Apare astfel, mai ales în timpul verii, pericolul declanşării unor epidemii, muştele şi rozătoarele fiind purtători şi răspânditori de boli infecţioase. Deşeurile depozitate fără nici un fel de tratare, cât şi produsele lor de descompunere spălate de apa precipitaţiilor se împrăştie şi pătrund în sol poluând astfel pe suprafeţe mari solul, dar şi apele freatice şi de suprafaţă (canalele deschise şi lacuri). Totodată, descompunerea reziduurilor cu conţinut de substanţe organice, este însoţită de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat) în jurul localităţilor.

15

5.1.10. Deteriorarea structurii şi compactarea solului se manifestă pe terenurile utilizate pentru păşunatul animalelor. Efectivele mari de animale ce păşunează în teritoriu, în majoritatea localităţilor depăşind capacitatea de suport natural a păşunilor existente, au avut ca efect pe lângă distrugerea covorului ierbos prin călcare, formarea de numeroase poteci bătătorite cu acţiune negativă asupra calităţii pajiştei. Pentru stabilirea condiţiilor de utilizare durabilă a pajiştilor naturale din RBDD, ca sursă valorificabilă prin păşunat tradiţional, a fost stabilită clasa de favorabilitate a terenurilor folosite ca pajişti pentru fiecare teritoriu cadastral. Astfel, s-a determinat gradul de favorabilitate, care caracterizează păşunile astfel: 39 % din suprafaţa păşunilor se încadrează în categoria slab favorabil, 55 % în categoria nefavorabil şi cca. 6 % din suprafaţa păşunilor sunt în categoria moderat favorabil. 5.1.11. Acţiuni întreprinse pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate şi pentru ameliorarea stării de calitate a solurilor. Renaturarea zonelor îndiguite, constituie o componentă principală în cadrul obiectivelor ARBDD de conservare a biodiversităţii în Delta Dunării. Principiul general de renaturare a incintelor îndiguite abandonate, este acela de conectare la regimul natural de inundabilitate dirijat de Dunăre. Din cele 16 incinte abandonate, în vederea reconstrucţiei ecologice şi restaurării ca zone umede au fost luate în studiu 7 incinte, în suprafaţă totală de 15 025 ha:

amenajări agricole: Babina (2 100 ha) Cernovca (1 580 ha)

amenajări silvice: Fortuna E-V (2 112 ha)

amenajări piscicole: Holbina I (1 270 ha) Holbina II (3 100 ha) Dunăvăţ II (1 260 ha) Popina II (3 600 ha)

Prima acţiune de reconstrucţie ecologică în RBDD a început în anul 1994 cu incinta Babina şi a continuat în 1996 cu incinta Cernovca. Principalele obiective ale acestei acţiuni au fost:

* restaurarea zonelor umede * refacerea şi conservarea biodiversităţii * refacerea resurselor naturale regenerabile.

Pentru a asigura refacerea zonelor cât mai aproape de condiţiile de inundare în regim natural, s-a apelat la metoda executării de deschideri (breşe) în digul de contur al incintelor. Redresarea regimului hidrologic şi a funcţiilor hidrologice, a însemnat pentru aceste zone recâştigarea următoarelor funcţii ecologice:

* habitat pentru plante şi animale, tipice zonelor aluviale; * habitat şi zonă de reproducere pentru peşti; * habitate şi zone de reprobucere pentru păsări acvatice şi limicole; * rezervor pentru biodiversitate şi asigurarea resurselor genetice; * biocoridor şi schimb genetic; * producţie biologică; * circuit biogeochimic al elementelor; * reţinere de sedimente şi fixare de substanţe toxice; * biofiltru pentru Marea Neagră.

Refacerea funcţiilor ecologice atrage şi dezvoltarea resurselor tipice zonei şi cu activităţile tradiţional-economice ale populaţiei locale: pescuitul, vânătoarea, tăierea stufului, păşunatul, recreerea. 5.1.12. Acţiuni întreprinse pentru organizarea punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite privind reducerea efectelor secetei şi combaterea deşertificării. Monitorizarea şi evaluarea stării ecologice a rezervaţiei, constituie o activitate prioritară pentru instituţia noastră, pentru a furniza, la timp, informaţii exacte asupra procesului şi dinamicii degradării resurselor, în scopul stabilirii unor politici şi măsuri de intervenţie îmbunătăţite şi asigurarea unui management integrat şi durabil al resurselor naturale.

16

Existenţa de mari întinderi de pământ, care sunt vulnerabile şi care au fost afectate de deşertificare sau de secetă au fost identificate în zonele îndiguite. Aici, deteriorarea calităţii solului a făcut ca acesta să nu mai poată fi valorificat economic în scopul pentru care s-a realizat amenajarea. Pentru reabilitarea acestor zone, a fost întreprinsă acţiunea de renaturare a incintelor Babina şi Cernovca, unde datorită fenomenelor descrise la pct. 3.1., unde fenomenul de sărăturare şi deşertificare luase un aspect exploziv, pe aceste soluri instalându-se vegetaţie xerofită demonstrând faptul că degradarea şi deşertificarea solului era în fază avansată.

5.2.Presiuni În anul 2002 a fost inspectată o suprafaţă totală de 28044 ha şi s-a constatat o presiune nesemnificativă asupra solurilor din incintele agricole din Delta Dunării. 5.2.1. Cantitatea totală de îngrăşăminte chimice folosite a fost de 1124 tone, reprezentând o doză de 40 kg/ha. 5.2.2. Produsele chimice de uz fitosanitar utilizate au fost în cantitatea de 33598 kg, revenind 1,2 kg/ha. În vederea reducerii la minim posibil a presiunii chimice asupra solurilor aflate în zona de competenţă, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a emis Lista produselor chimice de uz fitosanitar şi erbicidelor aprobate spre utilizare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Această listă cuprinde în total 95 de produse chimice din grupele a III-a şi a IV-a de toxicitate (produse cu o toxicitate redusă). Produsele au fost testate asupra remanenţei şi încadrării în ce priveşte limitele de poluare. De asemenea, datorită puterii financiare scăzute a utilizatorilor de terenuri agricole din zonă, consumul produselor chimice este extrem de redus situându-se în apropierea cifrei de 1 kg de produs brut la 1 ha de teren arabil. 5.2.3. Irigaţii Pe teritoriul administrat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu sunt sisteme de irigaţii funcţionale. Instalaţiile de irigat existente la două societăţi nu au fot utilizate datorită imposibilităţii deplasării lor pe teren. Acest fapt se datorează fragilităţii solului. Odată pornită instalaţia, ea nu mai poate fi deplasată până la uscarea solului, întrucât roţile instalaţiei se afundă în solul umezit. În anul 2002, nu s-au folosit irigaţii datorită ploilor din primăvară, care au fost suficiente culturilor cerealiere, acestea fiind preponderente.

5.3. Interacţiunea agriculturii cu mediul Terenurile arabile sunt utilizate în mare parte pentru producerea cerealelor. Suprafeţele cele mai mari au fost cultivate cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă. Faţă de anii anteriori este de menţionat faptul că s-a început cultivarea culturilor furajere, la finele anului în incinta agricolă Pardina fiind înfiinţate peste 300 ha de lucernieră. Nu sunt ternuri arabile retrase din circuit agricol. Din cele 28044 ha inspectate nu s-au cultivat 2213 ha care reprezintă un procent de 7,9%. Din acestea 674 ha nu au fost utilizate datorită excesului de umiditate, 494 ha datorită sărăturării, iar 1045 ha din lipsă de fonduri băneşti. De menţionat este faptul că sărăturarea solului se datorează faptului că în incinta agricolă Pardina, staţia de desecare “Batacu” nu menţine apa la cota –1m, ci la aproximativ – 0,4 m.

CAPITOLUL 6. PĂDURILE ŞI BIODIVERSITATEA

6.1. Starea pădurilor

Fondul forestier din Delta Dunării ocupă o suprafaţă de 23112 ha şi a fost administrat de SC SILVODELTA SA Tulcea (92 %) şi de Direcţia Silvică Tulcea (8 %). Prin H.G. 663/20.06.2002 fondul forestier –proprietate publică a statului-de pe teritoriul RBDD, administrat de Societatea Comercială “Silvodelta”-S.A. este dat în administrare Regiei Naţionale a Pădurilor. Ca urmare,

17

în prezent, întreg fondul forestier naţional din RBDD, proprietate publică a statului, este administrat de Regia Naţională a Pădurilor-Direcţia Silvică Tulcea. Structura fondului forestier din RBDD este dominată de specii foiase specifice zonelor umede (salcie, plop), tabelul 7.1.

Tabel 6.1 Structura fondului forestier din RBDD după H.G.663/20 iunie 2002

Administratorul Fond

forestier

Total

păduri

Naturale Artificiale Răşin. Foioase Din care:

stejar

Ha ha Ha Ha Ha ha ha

Regia Naţională a Pădurilor 23112 18141 5760 12381 32 23080 392

Tabelul 6.2. Structura pădurilor pe clase de vârstă

Clasa de vârstă

I II III IV V VI VII

Suprafaţa (ha) 1539 2601 2578 3357 4175 2306 1566

În arborete, ponderea este deţinută de foioase, răşinoasele fiind slab reprezentate prin arborete artificiale de pin negru şi chiparos de baltă, care vegetează pe nisipuri şi respectiv pe malurile braţului Sf. Gheorghe Km. 79 şi Km. 63. Foioasele sunt reprezentate în special prin clone de plop euroamerican, plop alb, plop negru, salcie albă, stejar, frasin de Pensilvania, frasin de baltă, salcâm, etc. Fondul forestier din RBDD are o funcţie preponderent de protecţie, în grupa pădurilor de protecţie fiind incluse 12.846 ha, iar în grupa pădurilor de producţie şi protecţie 5195 ha. Deoarece vechile planuri de amenajament silvic au expirat din 1997, este necesară revizuirea amenajării fondului forestier din RBDD. In acest sens este necesară elaborarea noilor planuri de amenajamente silvice prin care să se stabilească starea actuală a ecosistemului şi să se proiecteze sistemul actual de gospodărire; este necesară elaborarea normelor tehnice cu caracter specific privind regenerarea pădurilor din RBDD, instalarea şi menţinerea vegetaţiei forestiere, asigurarea producţiei de masă lemnoasă concomitent cu intensificarea funcţiilor de protecţie. Se impune inventarierea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier din RBDD. În prezent se apreciază cca. 3000 ha cu vegetaţie forestieră în afara fondului forestier. Identificarea şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate din fondul forestier, care nu au fost împădurite de la expirarea amenajamentului, este alt obiectiv important pentru perioada următoare Tabelul 6.3. Situaţia lucrărilor executate în fondul forestier din RBDD în 2002

Administrator

Volum exploatat

- mii mc -

Împăduriri

- ha -

Suprafeţe afectate

- ha -

Produse

principale

Produse

secundare

Produse

accidentale

Produse din

igienizare

Integrale Completări Suprafaţa

Totală

Cauza

Faza

Direcţia Silvică

Tulcea

21,934 11,454 4,066 1,557 63 79 1100 Uscare / Avansată

Starea de sănătate a arboretelor poate fi influenţată de dăunători sau de condiţiile naturale nefavorabile. Condiţiile nefavorabile au afectat în perioada 1995-1999, în zona districtului Sf. Gheorghe o suprafaţă de 1 050 ha, faza de degradare constând în uscarea arborilor în proporţie de 100 %, fenomenul fiind cauzat, în principal de inundaţiile provocate de Dunăre. Speciile afectate sunt salcâm şi sălcioară. În privinţa dăunătorilor entomogeni, principalul dăunător este Lymantria dispar. Spre deosebire de anii anteriori, în anul 2002, nu s-au produs pagube semnificative, restrâgându-se foarte mult ca areal.

18

Alţi dăunători (Rhabdophaga saliciperda, Lyta vesicatoria, Stereonychus fraxini, Crypthorrynchus lapathi, Parectopa robiniella, Phyllodecta vulgatissima) au fost semnalaţi pe suprafeţe mici şi nu au produs pagube semnificative. În privinţa dăunătorilor fitopatogeni, s-au semnalat fenomene de uscare la ulmii din pădurea Caraorman, pe cca. 10ha, cu intensitate puternică, cauzate de Ophiostoma ulmi. Alt dăunător fitopatogen semnalat în arboretele din RBDD, la clona de plop R 16, este bacteria Pseudomonas syringae care produce cancerul bacterian al plopului. Aceste fenomene semnalate în 2002 au avut o amploare foarte redusă şi se poate afirma că starea de sănătate a pădurilor din RBDD, a fost bună.

Suprafeţe de teren scoase din fondul forestier pentru alte utilizări.

Nu s-au semnalat situaţii de scoatere a terenurilor din fondul forestier.

6.2. Biodiversitatea

6.2.1. Starea habitatelor naturale

Având în vedere configuraţia morfohidrografică, asociaţiile floristice şi faunistice, impactul activităţii antropice în decursul timpului, în Delta Dunării, la care asociem Complexul lacustru Razim-Sinoie şi lunca Dunării dintre Isaccea şi Tulcea, ca părţi componente ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în anul 1998 s-a realizat Harta ecosistemelor din RBDD, în sc.1:50.000, unde s-au delimitat două categorii mari de ecosisteme, şi anume:

ecosistemul natural parţial modificat de om;

ecosisteme antropice. In cadrul primei categorii s-au identificat 20 de ecosisteme, începând cu braţele Dunării şi încheind cu plajele litorale puţin consolidate. In cea de-a doua categorie s-au identificat 7 tipuri de ecosisteme incluzând aici, tipurile de amenajări (agricole, piscicole, silvice), amenajări complexe, culturi agricole izolate cu extindere mică, plantaţii de plop pe grindurile fluviatile, aşezările umane (urbane şi rurale). O poziţie aparte o reprezintă canalele care, practic sunt create de om, şi deci ar trebui să fie la ecosistemele antropice. Dat fiind integrarea acestora în subsistemul reţelei hidrografice, acestea au particularităţi abiotice şi biotice asemănătoare cu gârlele şi japşele naturale, atât cât şi acestea au mai rămas naturale. In cadrul celor 30 de tipuri de ecosisteme (tabelul 7.4.), pe hartă au fost identificate 314 ecosisteme aparţinând tipurilor de bază. O valoare ridicată a diversităţii biologice se regăseşte în mai multe zone de protecţie integrală, precum Letea, Caraorman, insula Popina, Portiţa, dar şi în unele zone neintegrate în această categorie, precum nordul localităţii Sfântu Gheorghe, grindul Perişor, etc.

6.2.2. Flora şi fauna sălbatică

Începând cu anul 1991, s-a demarat inventarierea florei şi faunei în tot teritoriul RBDD, acţiune ce continuă şi în prezent, având două obiective majore: cunoaşterea unei importante componente a patrimoniului natural într-o rezervaţie a biosferei şi evidenţierea speciilor ce necesită măsuri de protecţie şi conservare. Cercetările s-au întreprins în cadrul a 3 proiecte derulate prin ICPDD, unul vizând genofondul sălbatic în ansamblu, iar celelalte două fiind axate pe două grupe de faună considerate de importanţă deosebită, şi anume sturionii şi păsările. Inventarul de specii s-a realizat pe toată suprafaţa RBDD, incluzând un număr de cca. 300 staţii în toate cele 30 tipuri de habitate existente. Până în prezent s-au inventariat un număr de 5 137 specii, din care 1 689 specii de floră şi 3 448 specii de faună.

19

Tabel 6.4. Tipuri de ecosisteme existente în teritoriul RBDD (după Gâştescu şi Oltean, 1998) Nr. Denumire Suprafaţa

(% din total) L

(km)

1 Dunarea şi principalele braţe 2.3

2 Gârle şi canale cu circulaţie activă de apă 309

3 Gârle şi canale din arii cu regim liber, cu circulaţie redusă a apei 806

4 Canale în interiorul amenajărilor 1346

5 Lacuri cu acvatoriu întins sau cu schimb activ natural de ape 14.2

6 Lacuri cu schimb redus de ape parţial acoperite cu vegetaţie plutitoare

3.2

7 Lacuri din interiorul incintelor amenajate, cu schimb dirijat de ape 1.2

8 Lacuri salmastre şi sărate isolate 0.3

9 Lagune conectate la mare 2.4

10 Golfuri marine semi-închise 1.0

11 Ape marine costiere 19.1

12 Arii depresionare inundabile cu vegetaţie hidrofilă fixată (comuniăţi de stuf şi papură)

26.7

13 Formaţiuni de plaur 2.1

14 Zăvoaie de sălcii în amestec, pe grinduri fluviatile şi ostroave inundate frecvent

0.7

15 Păşuni pe grinduri fluviatile, în asociaţie cu salcii izolate sau în pâlcuri, inundate frecvent

0.3

16 Păduri de stejar în amestec, pe grinduri maritime înalte 0.2

17 Tufişuri şi vegetaţie ierboasă pe stâncării calcaroase 0.0

18 Pajişti pe câmpuri loessoide predeltaice 0.5

19 Pajişti stepizate degradate pe martori de eroziune şi faleze fosile 0.0

20 Pajişti pe grinduri maritime joase 6.1

21 Dune de nisip mobile şi semimobile, acoperite parţial cu vegetaţie arenicolă

0.4

22 Cordoane litorale puţin consolidate acoperite cu vegetaţie halofilă, arenicolă şi cătiniş

0.4

23 Plaje litorale 0.0

24 Amenajări agricole 8.0

25 Amenajări silvice 1.1

26 Plantaţii de plop pe grinduri fluviatile 1.0

27 Amenajări piscicole 5.7

28 Amenajări complexe 0.1

29 Arii amenajate, abandonate şi luate în reconstrucţie ecologică 4.0

30 Vetrele aşezărilor umane 1.3

Structura actuală a florei şi faunei pe principalele tipuri de ecosisteme. Cel mai mare număr de specii de alge, cu preponderenţă clorofite, se înregistrează în apele cu circulaţie activă, însă ca densitate şi biomasă predomină mai ales prin cianofite şi bacilariofite în apele dulci stagnante cu schimb redus de ape. În cadrul florei vasculare se constată că cea mai mare diversitate de specii o deţin zonele litorale (stepice, arenicole), urmate de pajiştile grindurilor fluviale inundate frecvent.

20

În ce priveşte crustaceele, cel mai mare număr de specii se înregistrează în lacuri, atât cu schimb redus de ape cât şi cu circulaţie activă. Ihtiofauna înregistrează o repartiţie a numărului de specii aproximativ proporţională în apele dulci stagnante şi curgătoare (Dunăre), ihtiofauna stagnofilă şi stagnofil-reofilă fiind totuşi mai bogată. De asemenea, speciile eurihaline populează mai bine apele stagnante, mai ales prin familia Gobiidae. Probabil că ihtiofauna Mării Negre deţine cele mai multe specii, însă a fost insuficient investigată în perioada de cercetare. S-au analizat numai grupele de floră şi faună ce determină în mai mare măsură calitatea ecosistemelor. Structura actuală a florei şi faunei funcţie de arealul geografic general. Flora vasculară se detaşează prin numărul mare de specii palearctice, urmat de cele europene, sud-est-europene, mediteraneene şi euro-asiatice. În cadrul speciilor de peşti, cel mai mare număr de specii îl înregistrează cele ponto-caspice şi ponto-mediteraneene, urmate de cele dunărene şi euro-siberiene, însă ca densitate şi biomasă speciile europene şi euro-siberiene domină apele dulci. Herpetofauna este dominată la amfibieni de anurele europene în zonele deltaice, în timp ce reptilele deţin cele mai multe specii din zona sud-est-europeană, în zonele stepice extradeltaice. Majoritatea speciilor de mamifere înregistrate au o distribuţie palearctică, urmate de cele europene, în timp ce cele sud-est-europene deţin numărul cel mai mic de specii. Specii şi subspecii endemice. În teritoriul RBDD, au fost înregistrate 35 de endemite care aparţin la 5 grupe sistematice: 1 specie de peşti, 2 specii de alge, 3 specii de cormofite, 3 specii de crustacee şi 26 specii de insecte. Tabelul 6.5. Specii din categoria endemitelor din RBDD Nr. crt.

Denumirea speciei Nr. crt.

Denumirea speciei

ALGE 17. Homoporus deltaicus

1. Caetoceros insignis (Bacillaryoph.) 18. Homoporus sp.n.

2. Caetoceros similis solitarius 19. Lampoterma grahami sp.n.

CORMOFITE 20 Tetramesa propodealis sp.n.

3. Centaurea pontica 21. Invreia rufipes sp.n.

4. Centaurea Jankae 22. Discoides myartsevae sp.n.

5. Elymus picnattum deltaicus 23. Discoides psammophilus sp.n.

CRUSTACEE 24. Discoides termophilus

6. Atheyella dentata (Decapoda) 25. Discoides sp.n.

7. Atheyella trispinosa 26. Chrysocharis sp.n.

8. Atheyella crassa 27. Sympiensis storojevae sp.n.

INSECTE 28. Sympiensis sp.n.

9. Isophya dobrogensis (Orthoptera) 29. Cirrospilus sp.n.

10. Mesopolobus salinus (Hymenoptera) 30. Diaulinopsis deltaicus sp.n.

11. Spalangia sp.n. 31. Hemiptarsenus sp.n.

12. Sphegigaster curticornis 32. Pronotalia oteli

13. Panstenon sp.n. 33. Pronotalia psammophila

14. Dinarmus cupreus 34. Diachrysia chryson deltaicus

15. Gastrancirtus sp.n. PEŞTI

16. Halticoptera psammophila 35. Knipowitschia cameliae

Tabel 6.6. Repartiţia numerică a speciilor noi înregistrate în RBDD pe principalele unităţi sistematice Nr. crt.

Grup investigat Număr de specii noi pentru RBDD

Număr de specii noi pentru România

Număr de specii noi pentru ştiinţă

1. Alge planctonice 9 2

2. Ciuperci 35 3

3. Licheni 91 5

21

4. Cormofite 150 24 2

5. Viermi 161 46 1

6. Crustacee 16

7. Arahnide 92 18 5

8. Diplopode 8

9. Insecte 816 192 30

10. Peşti 4 1

11. Amfibieni 1

12. Mamifere 3

Tabel 6.7. Specii noi pentru ştiinţă descoperite în RBDD Nr. crt.

Denumirea speciei Nr. crt.

Denumirea speciei

CORMOFITE 19. Homoporus sp.n.

1. Centaurea pontica 20. Lampoterma Grahami sp.n.

2. Elymus pycnattum deltaicus 21. Tetramesa propodealis sp.n.

VIERMI 22. Invreia rufipes

3. Proleptonchus deltaicus 23. Discoides myartsevae sp.n.

ARAHNIDE 24. Discoides psammophilus sp.n.

4. Medioppia halmiriana 25. Discoides termophilus sp.n.

5. Oppiella palustris 26. Discoides sp.n.

6. Graptoppia paradoxa 27. Chrysocharis sp.n.

7. Trachiuropoda dobrogensis 28. Sympiesis storojevae sp.n.

8. Trachiuropoda similicristiceps 29. Sympiesis sp.n

INSECTE 30. Cirrospilus sp.n.

9. Pseudostachia sp. (Collembola) 31. Diaulinopsis deltaicus sp.n.

10. Isophya dobrogensis (Orthoptera) 32. Hemiptarsenus sp.n.

11. Mesopolobus salinus (Hymenoptera) 33. Pronotalia oteli

12. Spalangia sp.n. 34. Pronotalia psamophila

13. Sphegigaster curticornis 35. Diachrysia chryson deltaicus

14. Pansternon sp.n. 36. Gabrius sp. (Coleoptera)

15. Dinarmus cupreus 37. Philontus sp.

16. Halticoptera psamophila 38. Xantholinus sp.

17. Homoporus deltaicus PEŞTI

18. Gastrancirtus sp.n 39. Knipowitschia cameliae

6.2.3. Specii de floră şi faună sălbatică valorificate economic, inclusiv ca resurse genetice

În teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatică cu importanţă economică şi socială. În scopul exploatării durabile a acestor resurse naturale, în teritoriul RBDD s-a trecut la aplicarea prevederilor Ordinului Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 647/2000 de aprobare a procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi achiziţie a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică. Principalele resurse exploatate în anul 2002 au fost: resursa piscicolă, resursa stuficolă, păşunile naturale, resursa cinegetică, resursa meliferă şi masă lemnoasă. În acest scop, au fost emise 2299 autorizaţii de mediu privind valorificarea resurselor naturale regenerabile din RBDD, 222 autorizaţii de mediu, 68 acorduri de mediu, 118 avize pentru pescuit scrumbie şi cu năvodul şi 2870 de permise pentru desfăşurarea unor activităţi economice în perimetrul RBDD (pescuit comercial, pescuit familial, practicarea apiculturii, transport naval sau rutier, păşunat, cercetări ştiinţifice, etc). Nu au fost emise permise pentru recoltarea ciupercilor sau plantelor medicinale. Resursa piscicolă, a asigurat, în anul 2002 o captură totală de 3.111 to, în creştere faţă de anii anteriori. Cantitate totală de peşte capturată se situiază sub plafonul anual stabilit prin studiile efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării şi aprobată de Academia Română, de 3.832 tone. Structura capturilor a fost dominată de speciile de apă dulce (2629 to), urmată de speciile migratoare (scrumbie şi sturioni) speciile marine fiind în continuare subexploatate (162 to). A crescut cantitatea de broaşte recoltate (29 to), în schimb cantităţile de raci sunt neglijabile. Această structură este prezentată în tabelul următor:

22

Tabelul 6.8. Structura capturilor de peşte din RBDD în anul 2002

Nr.crt

Specia Cantitatea kg

I. Specii de apă dulce

1 Babuşcă 272769

2 Batcă 6463

3 Biban 16608

4 Caras 969598

5 Ciprinide asiatice 38539

6 Crap 116570

7 Lin 17861

8 Plătică 875725

9 Sabiţă 6408

10 Somn 115063

11 Şalău 104299

12 Ştiucă 72515

13 Alte specii de apă dulce 16479

Total specii de apă dulce 2628897

II. Specii marine

1 Peşte Marin Mărunt 44071

2 Hamsie 88570

3 Chefal/Laban 6096

4 Şprot 21146

5 Alte specii marine 2092,98

Total sp. Marine 161976

III. Specii migratoare

1 Scrumbie 261328

2 Morun 13127,4

3 Nisetru 2320,77

4 Păstrugă 9820,93

5 Icre negre d.c.: 2376,56

icre negre morun 1322,93

icre negre nisetru 344,6

icre negre păstrugă 709,03

Total specii migratoare 288974

IV. Alte vieţuitoare

1 Raci 2288

2 Broaşte 28769

Total alte vieţuitoare 31057

Total peşte 3079846

Total captură 2002 3110903

Distribuţia cantitativă a capturilor pe unităţi geografice componente ale RBDD, a fost, în linii mari, proporţională cu suprafeţele bazinelor de apă din RBDD. Tabel 6.9. Repartiţia capturilor de peşte pe unităţi geografice Nr.crt.

Unitatea geografică Captura (tone) Ponderea din total captură %

1 Dunăre 377 12,12

2 Lunca Dunării (Somova-Parcheş) 70 2,25

3 Delta Dunării 1300 41,84

4 Razim-Sinoie 1033 33,23

5 Insula Dranov 141 4,55

6 Marea Neagră 187 6,00

TOTAL 3108 100,00

23

În Delta Dunarii distribuţia capturilor pe complexele lacustre este: Roşu-Puiu - 39%, Şontea-Fortuna – 24%, Gorgova-Uzlina – 20% şi Matiţa-Merhei – 17%. Efortul de pescuit comercial realizat în RBDD a fost evaluat prin analiza numărului pescarilor care au fost autorizaţi să desfăşoare această activitate precum şi prin numărul de unelte de pescuit folosite, pe tipuri. Rămâne un deziderat important pentru poerioada următoare de a completa analiza acestui aspect (efortul de pescuit) foarte important pentru urmărirea efecteloor măsurilor de management adoptate, cu numărul zilelor în care aceste unele au fost folosite efectiv. Tabelul 6.10. Efortul de pescuit exprimat în pescari şi unelte de pescuit realizat în perioada 1986-2002

Anul Pescari Năvoade Taliene de baltă

Vintire Setci*

1986 1014 141 4200 25000

1989 944 156 4325 16460 3335

1990 732 120 3800 23200 4200

1992 939 116 3585 9563 5312

1993 1136 130 2277 14984 6315

1994 1249 115 1380 10653 6624

1995 1896 130 3580 12583 10942

1996* 1127 117 3524 3416 6179

1997* 1168 123 4186 6724 4962

1998* 1442 130 2650 5207 4258

1999* 1686 130 2142 6137 5577

2000 1720 155 10475 23403 12455

2001 1700 155 10475 23403 12455

2002 1800 155 14024 25574 13341

* setci diferite de balta, exclusiv setci de scrumbie, ave de Dunare, ohane.

Resursa stuficolă a fost estimată pentru anul 2002, de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, la circa 88.000 tone, recoltabilă de pe o suprafaţă de circa 170.000 ha. Conform evaluării vizate şi de Academia Română, suprafaţa productivă, este formată din tipuri de stufărişuri, cu productivităţi medii naturale, specifice tipurilor de soluri pe care sunt dezvoltate acestea. Datorită condiţiilor de exploatare a stufăriilor, impuse de protecţia habitatelor naturale, ca şi accesul foarte greu la resursa din unele zone stuficole, suprafaţa stuficolă recoltabilă în cadrul unui sezon de recoltare, se extinde pe maximum 75 % din suprafaţa totală acoperită cu stuf.

Tabel 6.11. Repartiţia stufăriilor pe categorii de terenuri în RBDD

Suprafaţa stufăriilor (ha)

Tipul de stufării Totală (ha)

Habitate (ha)

Recoltabilă (ha)

Productivitate naturală

(t/ha)

Stuf recoltabil

(to)

Soluri gleice turboase 10357 2589 7768 6,75 45441

Plauri, soluri organice hemice 37027 9257 27770 4,09 98436

Soluri organice acide sau saline 22298 5575 16723 6,7 97107

Soluri gleice 10941 2735 8206 7,47 53124

Psamosoluri 8117 2029 6088 7,33 38673

Total 88740 22185 66555 332781

Suprafeţele stuficole exploatabile din RBDD sunt localizate în principal în complexele lacustre: Şontea – Fortuna, Matiţa – Merhei, Gorgova – Uzlina, Erenciuc, Roşu – Puiu, Cordonul litoral al

24

Mării Negre între localităţile Sulina şi Sf. Gheorghe, Dunavăţ - Dranov, Razim - Sinoie, Somova – Parcheş. În campania 2002-2003 s-au recoltat 7987 to din care 6776 to din bunuri naturale şi 1211 tone din bazinele piscicole aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea. Datele nu sunt definitive, deoarece încă nu s-au primit raportările pe luna martie 2003.

Starea speciilor de faună sălbatică de interes cinegetic Evoluţia efectivelor atât la speciile de vânat sedentar cât şi la speciile de păsări migratoare de interes vânătoresc, se încadrează în limitele anuale din ultima vreme, fiind totuşi influenţate de contextul ecologic general. Studiile privind influenţa factorilor de mediu asupra populaţiilor de păsări şi mamifere, au relevat importanţa majoră pe care o are starea factorului hidrologic din perimetrul rezervaţiei, care determină atât abundenţa cât şi dispersia indivizilor în spaţiu. Condiţiile hidrologice favorabile din ultimii ani, prin inundabilitatea pe suprafeţe relativ întinse, au favorizat în primul rând speciile acvatice. Deasemenea, au găsit condiţii optime mistreţul, vulpea, iepurele, căpriorul şi fazanul. Iepurele (Lepus europaeus Pallas) - are populaţii în general în creştere. Acestă specie este strâns legată de evoluţia agro-ecosistemelor din RBDD. Faţă de sporul natural de cca. 30% care se realizează în zonele de câmpie pe zonele de vânătoare din RBDD creşterea efectivelor nu se realizează în acelaşi ritm, datorită unor factori naturali limitativi. Fazanul (Phasianus colchius L.) - deşi această specie a fost introdusă pe teritoriul Deltei Dunării prin colonizări, pe grindul Letea în 1967 şi ulterior la Caraorman şi Sf. Gheorghe, în prezent şi-a extins zona de habitat pe toate zonele de vânătoare înmulţindu-se în mod natural şi comportându-se ca un element de faună autohtonă. Fazanul a fost întâlnit cu precădere în agro-ecosisteme, în ecosistemele forestiere dar şi în ecosistemele semi-acvatice de plaur. Se observă că numărul efectivelor de primăvară la fazan, după o scădere alarmantă din 1995-1997, înregistrându-se apoi un uşor reviriment. Scăderea efectivelor de fazan se datorează, în primul rând, numărului foarte mare de dăunători: ciora grivă, coţofana, care în Deltă înregistrează efective îngrijorător de mari şi care nu sunt combătute. La factorii naturali limitativi se mai adaugă şi modul necorespunzător în care se practică vânătoarea împuşcându-se şi femele. De asemeni braconajul practicat, în special pe înserat şi înainte de răsăritul soarelui din diferite mijloace de locomoţie este o altă cauză importantă ce poate fi incriminată pentru scăderea efectivelor de fazan. Căpriorul (Capreolus capreolus L.) este o specie colonizată pentru prima dată în pădurea Letea în anii 1960-1961 extinzându-şi arealul în permanenţă. În prezent căpriorul este găsit pe mai multe zone de vânătoare din RBDD şi anume acolo unde există întinse ecosisteme forestiere şi agricole cum sunt Letea, Caraorman, Vulturu, Pardina, Tatanir, Ilgani. Majoritatea acestor zone au fost populate prin infiltrare din teritoriile vecine. Curios este faptul că această specie apare şi în zone mai izolate cum ar fi: Sf. Gheorghe, Crasnicol, Dunavăţ unde a fost împins de viiturile de apă şi s-a refugiat pe zonele mai înalte. Remarcăm faptul că efectivele sunt în scădere faţă de anii precedenţi. Totuşi, raportul sexelor rămâne încă disproporţionat fiind dafavorabil masculilor. Scăderea efectivelor la căprior poate fi pusă în principal pe seama păşunatului şi braconajului. Mistreţul (Sus scrofa attila Thomas) - este o specie omnivoră caracteristică ecosistemelor forestiere dar şi semi-acvatice din delta Dunării. Pe teritoriul RBDD mistreţul este întâlnit cu preponderenţă în zonele umede cu stufărişuri, plaur, zălog, etc. Efectivele la această specie se menţin relativ constante. Ca un factor de autoreglare a efectivului de mistreţ amintim înnecarea unor exemplare în timpul iernii prin ruperea gheţii la traversarea canalelor. Acest lucru se realizează în special în iernile când lacurile îngheaţă, aşa cum a fost în iarna 1995 - 1996 şi 1997. Practicarea braconajului cu câini dresaţi special, diminuează efectivele de tineret.

25

Potârnichea (Perdix perdix L.) - pentru prima dată s-a semnalat prezenţa potârnichilor în Delta Dunării, în anul 1994. Au fost observate efective de potârniche, în timpul iernii şi primăverii în zonele de vânătoare Sireasa, Pardina dar şi Mahmudia care au fost estimate la circa 110 exemplare în perioada de ptimăvară. În ceea ce priveşte evaluarea speciilor la consumatorii secundari (vânatul răpitor) cum sunt vulpea, pisica, enotul, este mult mai dificilă şi nu dă suficiente date sigure. Vulpea (Vulpes vulpes L) - la această specie efectivele înregistrează o uşoară creştere. Pisica sălbatică (Felis silvestris L.) - şi la această specie se constată o uşoară creştere numerică a efectivelor în zonele în care au fost semnalate. Evaluarea la această specie este însă foarte dificilă întru-cât animalul are o activitate mai mult nocturnă şi de amurg. Câinele enot (Nyctereutes procyonoides G.) La această specie s-a înregistrat o creştere a efectivelor, în perioada 1993-1996 urmată de o scădere constantă până în anul 1998, pentru ca din 1999 să se semnaleze un fenomen de refacere a efectivelor. Menţionăm că enoţii au apărut în Delta Dunării prin imigrare din Ucraina în urmă cu 40-50 ani şi s-au aclimatizat foarte bine în zonele umede de la noi. În Delta Dunării în anul 1968 pe fondurile de vânătoare s-au evaluat peste 1760 exemplare. Intervenţia brutală asupra ecosistemelor deltaice produsă între 1970-1990 a dus la scăderea numerică a efectivelor de enot. În ceea ce priveşte evaluarea numerică la speciile sedentare de apă cum ar fi vidra, nurca, bizamul, acţiunea este dificilă tocmai datorită particularităţilor de viaţă ale acestor specii, cifrele obţinute prezintă un caracter relativ, deoarece aceste specii duc o viaţă semiacvatică de amurg sau nocturnă şi sunt foarte greu de surprins şi de observat. Dacă de referim la vidră (Lutra lutra L.) şi la nurcă (Lutreola lutreola L.), efectivele sunt scăzute faţă de cele din 1996 când au înregistrat un maxim. Din informaţiile existente, se poate afirma că multe exemplare, aparţinând acestor specii - deşi ocrotite - sunt intens urmărite şi capturate pentru blana lor de către braconieri. Se impun măsuri ferme pentru protejarea efectivelor de vidră şi nurcă cu atât mai mult cu cât aceste specii sunt protejate prin Convenţia de la Berna la care a aderat şi ţara noastră. O situaţie asemănătoare cu cele două specii amintite mai sus se apreciază şi la hermelină (Mustela ermineea L.) În ceea ce priveşte bizamul (Ondatra zibethica L) - nivelul populaţional este în creştere.

Situaţia speciilor de plante şi animale sălbatice ameninţate cu dispariţia de pe teritoriul RBDD

Pe baza inventarului cantitativ şi calitativ al speciilor din RBDD s-a putut aprecia gradul de periclitare al acestora, finalizându-se în acest an Lista Roşie (Tabelul 6.5) pentru acest teritoriu. Încadrarea speciilor pe grade de periclitate s-a făcut în conformitate cu criteriile recomandate de IUCN, în listă apărând în plus categoria “nt” (nepericlitat) unde au fost incluse şi speciile care nu sunt deocamdată ameninţate în teritoriul RBDD dar sunt protejate pe plan european şi chiar mondial prin convenţii la care România a aderat (Berna, Bonn).

Tabelul 6.12. Grupele de speciile incluse în Lista Roşie a RBDD

Categoria Ex E V R I I? K nt

Numărul de specii

Plante superioare

36 22 43 91 126 41 11 2

Moluşte 4 4 6

Insecte 3 3 2 1 1

Peşti 4 2 4 12 5 11 19

Amfibieni 2 8

Reptile 7 4

26

Păsări 5 5 101 23 14

Mamifere 2 1 15 3 6 2

Legendă: Ex (dispărute) = specii care nu s-au mai regăsit în habitatele naturale, după repetate investigaţii în zonele în care s-au înregistrat anterior sau în cele în care s-a presupus că au existat. Din această categorie derivă Ex?= nu a trecut mai mult de 50 de ani de la ultima înregistrare a speciei, deci este posibil a fi regăsită în viitor E (în pericol iminent) = specii în pericol de dispariţie iminent, dacă factorii cauzali continuă să se menţină. Populaţiile acestei specii au ajuns la un nivel critic din punct de vedere numeric V (vulnerabile) = specii în declin numeric, care pot trece în categoria E sau V, dar există riscul trecerii în acestea, prin faptul că arealul lor de răspîndire se reduce la zone geografice şi habitate limitate, sau specia în cauză poate fi răspîndită pe o arie mai largă, dar în populaţii reduse. K (insuficient cunoscute) I (statut indecis) = specii Ex, E, V sau R, dar nu există suficiente informaţii pentru a se putea nominaliza într-o categorie sau alta.

6.2.4. Situaţia ariilor protejate şi a monumentelor naturii

Zonele cu regim de protecţie integrală cuprind, în principal, formaţiuni fizice şi biologice sau grupuri de asemenea formaţiuni, habitate ale speciilor de animale şi vegetale ameninţate sau situri naturale cu valori excepţionale din punct de vedere ştiinţific, al conservării sau al frumuseţii lor. În cadrul RBDD, aceste zone sunt în număr de 18, totalizând o suprafaţă de 50 600 ha şi au ca scop principal conservarea şi protecţia păsărilor, ihtiofaunei, pădurilor cu aspect original şi a unor eşantioane cu peisaj deltaic deosebit. Aici se pot desfăşura cercetări ştiinţifice privind biologia, menţinerea şi conservarea calităţii mediului, precum şi monitorizarea principalilor parametri ce definesc starea de evoluţie a acestora.

Speciile din faună declarate monumente ale naturii existente în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării Din totalul speciilor declarate prin legislaţia încă în vigoare, prezente anterior în teritoriul RBDD în număr de 15 (Tabelul 7.2.3.), actualmente sunt sigur prezente un număr de 11 specii, iar 4 specii au dispărut. Nu toate speciile declarate anterior MN mai corespund acestui statut, unele dintre ele având actualmente o frecvenţă şi abundenţă ridicată, nefiind trecute în recentele liste mondiale şi europene ca periclitate (ex.: corbul, egreta mică, piciorongul). În urma inventarierii din perioada1991-1997, luând în consideraţie următoarele aspecte: raritate, periclitare locală, coroborată cu declinul accentuat în arealul general de distribuţie şi ţinînd cont de valoarea de unicat (endemism), s-au făcut propuneri pentru declararea ca Monumente ale Naturii a unui număr de 61 specii de floră şi faună, cuprinzând: 14 plante vasculare, 4 specii de moluşte, 4 specii insecte, 6 specii de peşti, 3 specii reptile, 24 specii de păsări, şi 6 specii de mamifere. Tabelul 6.13. Specii declarate Monumente ale Naturii existente în RBDD

Nr. Crt.

Specia Cadrul legislativ Prezentă Posibil dispărută

Dispărută

Reptile

1 Broasca ţestoasă de uscat (Testudo graeca ibera)

JCM 142/1938 +

Păsări +

2 Călifarul alb (Tadorna tadorna)

HCM 1625/1955 +

3 Călifarul roşu (Tadorna ferruginea)

HCM 1625/1955 +

4 Corbul (Corvus corax)

JCM 734/1933 +

5 Dropia femelă (Otis tarda)

JCM 600/1933 +

6 Spurcaciul femelă JCM 600/1933 +

27

(Otis tetrax)

7 Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

JCM 600/1933 +

8 Pelicanul creţ (Pelecanus crispus)

JCM 600/1933 +

9 Piciorongul (Himantopus himantopus)

HCM 1625/1955 +

10 Stârcul lopătar (Platalea leucorodia)

HCM 1625/1955 +

11 Egreta mare (Egretta alba)

JCM 600/1933 +

12 Egreta mică (Egretta garzetta)

JCM 600/1933 +

13 Vulturul hoitar (Neophron percnopterus)

JCM 600/1933 +

14 Vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus)

JCM 600/1933 +

15 Vulturul pleşuv brun (Aegipius monachus)

JCM 600/1933 +

Starea de sănătate a animalelor în raport cu starea mediului

Investigaţiile parazitologice la peşti, efectuate în perioada 1995-1996, nu au evidenţiat prezenţa unor paraziţi noi în afara celor existenţi în anii '60. Singura specie care realizează uneori parazitări masive este crustaceul copepod Dichelestium oblongum, care parazitează cavitatea bucală la păstrugă. Studiile privind acumularea de metale grele în ţesuturile diferitelor specii de sturioni, au pus în evidenţă clar fenomene de bioacumulare a cadmiului o dată cu înaintarea în vârstă a peştilor. Cele mai mari concentraţii se regăsesc în ficatul sturionilor, variind la păstrugă între 0,01 mg/kg ţesut umed, la vârsta de un an, până la 0,22 mg/kg, la 11-12 ani. Ţesutul muscular al sturionilor investigaţi nu conţinea cadmiu. La nisetru, care se hrăneşte în special cu peşti planctonici, prezintă acumulări de Cd în ficat cu cca. 50% mai reduse (0,1 mg/kg) decât păstruga (0,2 mg/kg) care se hrăneşte în special cu organisme bentonicedetritofage, moluşte şi viermi, şi care acumulează Cd direct din sedimente.

6.2.5. Proiecte internaţionale

În noiembrie 2002, Consiliul Europei a aprobat finanţarea unui proiect mic de cooperare transfrontieră în cadrul Programului TACIS între România, Ucraina şi Republica Moldova în vederea elaborării Planului de Management pentru ariile protejate din zona Prutului Inferior şi Delta Dunării: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (Romania), Rezervaţia Biosferei Dunărea (Ucraina) şi Rezervaţia Ştiinţifică Prutul Inferior (Republica Moldova). Proiectul, în valoare totală de 241.215 EURO se va derula pe durata a 12 luni şi va contribui la dezvoltarea relaţiilor de cooperare dintre autorităţile ariilor naturale protejate din zonă, între autorităţile locale: Consiliul Judeţean Tulcea, Consiliul Regional Odesa (Ucraina) şi Consiliul Judeţean Cahul (Republica Moldova) precum şi între autorităţile de protecţia mediului şi organizaţiile neguvernamentale ce activează în cadrul Euroregiunii “Dunărea de Jos”.

28

Turismul Activitatea de turism desfăşurată în RBDD nu este pe măsura potenţialului deosebit de ridicat al zonei. Dinamica numărului de turişti înregistrat în RBDD, în ultimii cinci ani, scoate în evidenţă faptul că după o perioadă de declin din anii 2000 şi 2001, anul 2002 a reprezentat o creştere, fără a atinge nivelele înregistrate în 1998 şi 1999 Considerăm, însă, că pe lângă datele oficiale luate în considerare în aprecierea fenomenului turistic din RBDD trebuie să fie luat în considerare şi fenomenul turismului neorganizat prin agenţi economici autorizaţi, acest fenomen cunoscând în anul 2002, cel puţin, o creştere considerabilă, în special în localităţile cu potenţial turistic real: Sf. Gheorghe, Sulina, Crişan, Mila 23. Total locuri cazare în RBDD: 921 Din care În Sulina 389 locuri în: - Pensiuni agroturistice 79 locuri (reţea ANTREC) - Tabere 310 locuri Alte locuri de cazare: 532

- Închise 94 locuri - Hoteluri 164 locuri - Hoteluri plutitoare 30 locuri - Campinguri 200 locuri (căsuţe şi bungalowri) - Pensiuni 44 locuri

În anul 2002 au activat un număr de 12 societăţi comerciale ce au oferit diverse forme de turism in Delta Dunării. Persoanele fizice ce au avut la baza - ecoturismul - această alternativă economică pentru locuitorii Deltei Dunării au fost în creştere în majoritatea localităţilor, fiind preferată de o parte de turiştii care vizitează delta, fiind însă o activitate necontrolată şi neorganizată. Primul pas pentru implementarea acestei forme de turism a fost făcut prin intermediul unui proiect pilot localizat în una din cele mai izolate zone ale deltei - comunitatea locală C.A.Rosetti. Scopul final al proiectului - finanţat din fondurile proiectului GEF/Banca Mondială "Conservarea biodiversităţii în RBDD", a fost implementarea şi dezvoltarea ecoturismului rural în zona Letea-C.A.Rosetti ca o alternativă economică pentru populaţia locală şi ca instrument de reducere a presiunii exercitate asupra resurselor naturale din zonă, prin:

antrenarea populaţiei locale într-o activitate economică cu impact redus asupra mediului prin înfiinţarea unei Asociaţii lucrative cu activitate turistică

specializarea membrilor asociaţiei ca ghizi

realizarea materialelor de semnalizare/prezentare locală/internaţională a localităţilor

amenajarea zonei pentru desfăşurarea activităţii turistice (poteci-trasee- de vizitare/învăţare/materiale informative)

monitorizarea impactului activităţii de turism din zonă. Prima parte a proiectului - aceea de realizare a cadrului legal de desfăşurare a turismului rural în zonă şi de amenajare şi informare turistică se continuă cu un alt proiect - având aceeaşi sursă de finanţare - de sprijin logistic pentru defăşurarea la standarde deosebite a actului turistic (dotare cu mijloace de transport). Proiectul reprezintă un pilot care poate constitui un model pentru alte astfel de iniţiative în alte zone ale RBDD, cu maxim de implemenatre şi care au tradiţie în activitatea de turism rural: Crişan, Sf. Gheorghe, Sulina, Maliuc, Gorgova, Murighiol.