Practica in administratia publicaTema: Serviciile publice

1

CuprinsCap. I Consideraţii generale....................................................................................................................3

Cap. II Principii de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale.......................................6

2.1 Principiul autonomiei locale..........................................................................................................6

2.2 Principiul descentralizării serviciilor publice.................................................................................6

2.3Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale....................................................7

2.4Principiul legalităţii........................................................................................................................7

2.5Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.............8

Cap. III Categorii de servicii publice locale..............................................................................................8

3.1 Serviciile publice cu caracter statal...............................................................................................9

3.2 Serviciul de pază asigurat de corpul gardienilor publici................................................................9

3.3 Serviciul public de protecţie civilă...............................................................................................10

3.4 Serviciul de autorizare a construcţiilor........................................................................................10

3.5 Serviciile comunitare înfiinţate la nivel local şi judeţean...........................................................11

3.6 Serviciile comunitare privind evidenţa populaţiei.......................................................................11

3.7 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor.................................................12

3.8 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor au următoarele atribuţii..........12

Cap. IV Serviciile publice ale administraţiei centrale din România........................................................16

Concluzii................................................................................................................................................18

Bibliografie:...........................................................................................................................................19

2

Cap. I Consideraţii generale

Administraţia publică locală din România este reglementată, în principal, de

Constituţie şi de Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale. În plan secund există

multe alte reglementări care completează sau detaliază cadrul legal în care se desfăşoară

activitatea autorităţilor locale.

Dintre acestea putem aminti:

- Legea Bugetului de Stat;

- Legea nr. 72/1996 a finanţelor publice;

- Legea nr. 189/1998 a finanţelor publice locale;

- Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ;

- Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală;

- Legea nr. 50/1991 (republicată) privind regimul construcţiilor;

- Legea nr. 1937/1995 a protecţiei mediului etc.

Acestor legi li se adaugă ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministerelor

ce vizează direct sau indirect activitatea autorităţilor administrative locale.

În plus, pentru aplicarea prevederilor legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern,

autorităţile locale elaborează şi emit propriile acte administrative care pot fi hotărâri ale

primarului sau dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean.

Potrivit reglementărilor Legii nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice locale sunt:

- Consiliul local – autoritate deliberativă autonomă (care adoptă hotărâri), care funcţionează

în comună, oraş sau municipiu şi are rolul de a soluţiona problemele de interes local,

dispunând de autonomie în ceea ce priveşte rezolvarea treburilor publice ale comunităţii.

3

- Primarul - autoritatea executivă autonomă la nivelul comunei, oraşului sau municipiului,

care are rolul de a acţiona în vederea satisfacerii cerinţelor şi nevoilor membrilor comunităţii

de către care a fost ales şi, în plus, acţionează ca reprezentant al statului în unitatea

administrativ-teritorială respectivă.

Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, municipiile reşedinţă de

judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiul

Bucureşti are un primar şi doi viceprimari.

Primarul participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local.

- Consiliul judeţean - autoritate a administraţiei publice judeţene, are rolul de a coordona

activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti şi este condus de un preşedinte;

- Comisia judeţeană consultativă - se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti

şi este formată din:

• prefect şi preşedintele consiliului judeţean;

• subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean;

• secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului;

• primarul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi

secretarul general al municipiului Bucureşti;

• primarii oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului

Bucureşti;

• şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale

organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti;

• şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, respectiv

al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

• conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de

interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti,

precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.

Comisia judeţeană consultativă face legătura între administraţia locală numită (de către

puterea centrală) şi cea autonomă (aleasă de către colectivităţile locale).

Comisia consultativă dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ

de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza

Programului de guvernare acceptat de Parlament. Acest program se comunică serviciilor 4

publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, filialelor din judeţ ale

regiilor autonome sau ale societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local şi

societăţilor comerciale şi serviciilor publice de interes local interesate, precum şi autorităţilor

administraţiei publice locale şi judeţene.

În cadrul reuniunilor comisiei consultative pot fi convenite şi alte acţiuni ce urmează

să fie întreprinse de prefect şi de serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor

autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizate în judeţ, pe de o parte, şi

de consiliul judeţean şi serviciile publice de sub autoritatea acestuia, pe de altă parte, în scopul

armonizării măsurilor prevăzute în Programul de guvernare cu activităţile desfăşurate de

autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, în conformitate cu atribuţiile şi cu

responsabilităţile ce le revin.

- Pentru dezbaterea şi elaborarea unor soluţii operative, precum şi pentru informarea reciprocă

cu privire la principalele acţiuni ce urmează să se desfăşoare pe teritoriul judeţului se

constituie în fiecare judeţ un comitet operativ-consultativ, format din:

• prefect şi preşedintele consiliului judeţean,

• subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean,

• secretarul general al prefecturii,

• secretarul general al judeţului

• primarul municipiului reşedinţă de judeţ.

În municipiul Bucureşti comitetul operativ-consultativ este format din:

• prefect şi primarul general al Capitalei,

• subprefecţii şi viceprimarii municipiului Bucureşti,

• secretarul general al prefecturii şi secretarul general al municipiului Bucureşti,

• primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.

În cadrul comitetului operativ-consultativ se poate stabili iniţierea, de comun acord, a

unor proiecte de hotărâre a Guvernului sau, potrivit competenţelor decizionale specifice

fiecărei instituţii şi autorităţi, emiterea de ordine ale prefectului, dispoziţii ale preşedintelui

consiliului judeţean ori iniţierea de hotărâri ale consiliului judeţean, care să concretizeze

măsurile stabilite de comun acord.

5

Cap. II Principii de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale

În Legea 215/2001 sunt formulate principiile pe care se întemeiază administraţia

publică

din unităţile administrativ - teritoriale din România, şi anume:

2.1 Principiul autonomiei locale.

Conform art. 3, alin 1 „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a

autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în

interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice".Acest drept se exercită

de către consiliile locale şi primari, precum şi de către consiliile judeţene acestea fiind

autorităţi ale administraţiei publice locale.

Trebuie spus că autonomia locală este administrativă şi financiară şi ea se exercită pe

baza şi în limitele prevăzute de către lege. Ea priveşte organizarea, funcţionarea,

competenţele, atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei,

oraşului sau judeţului.

Autonomia locală este determinată de o serie de factori cum sunt: tradiţia istorică,

cadrul geografic, resursele economice, gradul de pregătire civică sau politică, nivelul atins de

reglementările naţionale şi internaţionale.

În prezent, problemelor autonomiei locale li se acordă o importanţă sporită în scopul

menţinerii păcii şi stabilităţii politice, asociindu-li-se în acelaşi timp şi rezolvarea problemelor

etnice, culturale sau lingvistice.

2.2 Principiul descentralizării serviciilor publice.

Principiul descentralizării serviciilor publice este un principiu esenţial al autonomiei locale şi

constă în organizarea, funcţionarea, controlul şi desfiinţarea serviciilor publice de către

autorităţile administraţiei locale.

Principiul descentralizării prezintă două forme:

a) descentralizarea teritorială;

b) descentralizarea tehnică.

Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor autorităţi locale alese care deţin 6

competenţă materială generală şi a unor interese comune ale locuitorilor dintr-o zonă

geografică, interese care determină probleme locale din diferite domenii de activitate.

Concentrarea cetăţenilor în jurul unor interese este superficială într-o aglomerare urbană sau la

nivel de regiune şi mai puternică într-o localitate rurală.

Descentralizarea teritorială răspunde unor aspiraţii politice, este o repartizare de

afaceri administrativă impusă de diversitatea politică şi socială a ţărilor asupra teritoriului.

Descentralizarea tehnică presupune prestarea unor servicii publice din masa serviciilor

centralizate de către persoane morale de drept public numite stabilimente publice locale.

Descentralizarea tehnică corespunde unei repartizări echilibrate a funcţiilor între diferite

ramuri industriale.

Descentralizarea este apreciată ca fiind o problemă de natură administrativă spre deosebire de

federalism care este de natură politică.

Descentralizarea nu poate fi realizată fără control din partea statului, denumit control

de putere, exercitat în unele ţări (Marea Britanie) de către judecători, iar în altele de

funcţionari sau autorităţi ale administraţiei de stat.

2.3Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale.

Consiliile locale şi judeţene, precum şi primarii şi Consiliul General al Municipiului

Bucureşti se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Viceprimarii,

preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean se aleg prin vot indirect.

Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza

scrutinului de listă, iar primarii comunelor şi oraşelor se aleg pe circumscripţii electorale prin

vot exprimat pe baza scrutinului universal.

Totodată, pentru a fi ales consilier sau primar, candidatul trebuie să respecte anumite

condiţii de eligibilitate:

• calitatea de alegator - cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani (inclusiv cei care

împlinesc această vârstă în ziua alegerilor);

• dreptul de a fi ales - cetăţenii români cu drept de vot, care au împlinit vârsta de cel puţin 23

de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice;

• domiciliul în ţară, pe teritoriul unităţii administrativ - teritoriale pentru care candidează.

7

2.4Principiul legalităţii

Potrivit acestui principiu toate subiectele de drept - persoane fizice, juridice, autorităţi

ale administraţiei publice locale - trebuie să se supună legalităţii şi să se conformeze acesteia.

Acest principiu are în vedere toate aspectele organizatorice şi funcţionale prin care se

înfăptuieşte administraţia publică în unităţile administrativ - teritoriale şi anume: alegerea,

constituirea, componenţa, organizarea, funcţionarea şi activităţile acestor autorităţi. Principiul

legalităţii presupune ca toate aceste elemente să fie în conformitate, în primul rând cu

prevederile constituţionale, cu legile, dar şi cu celelalte acte normative bazate pe lege.

2.5Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale

de interes deosebit.

Problemele care sunt discutate întotdeauna în şedinţă publică şi în legătură cu care

primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin referendum sunt:

• bugetul local;

• administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului;

• participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare

transfrontalieră;

• organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului;

• asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, persoane

juridice române sau străine.

Cap. III Categorii de servicii publice localeAutorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în condiţiile Legii

nr. 215/2001 în orice domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi,

sunt necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă,

transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. Aceste activităţi

care satisfac interese generale trebuie asigurate de către autorităţile publice locale în virtutea

faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au desemnat pentru a le reprezenta interesele.

Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează cetăţenilor

servicii de interes general, în regim de putere politică.

Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative,

8

respectiv al consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul

autorităţilor executive, adică al prefecţilor şi primarilor.

În categoria serviciilor publice locale se includ:

- servicii publice cu caracter statal;

- serviciile comunitare (înfiinţate la nivel local, dar şi judeţean);

- servicii publice de gospodărie comunală;

- alte servicii publice locale (care nu fac parte din categoria serviciilor de gospodărie

comunală);

- servicii publice comerciale;

- serviciul public pentru activităţi culturale.

3.1 Serviciile publice cu caracter statal

Serviciile publice cu caracter statal sunt:

- serviciul de pază, asigurat de corpul gardienilor publici;

- serviciul public de protecţie civilă;

- serviciul de autorizare a construcţiilor.

3.2 Serviciul de pază asigurat de corpul gardienilor publici

Corpul gardienilor publici funcţionează în baza Legii nr. 26/1993 şi are ca sarcină

creşterea eficienţei pazei bunurilor şi a activităţilor de apărare a ordinii şi liniştii publice, a

vieţii şi integrităţii persoanelor.

Înfiinţarea, organizarea şi controlul corpurilor de gardieni publici revine autorităţii

administraţiei publice locale.

Corpul gardienilor publici îşi desfăşoară activitatea ca un serviciu public comercial, pe

bază de contracte încheiate cu administraţia locală, cu agenţii economici publici sau privaţi, cu

instituţiile publice, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice.

Serviciul public de pază prin intermediul gardienilor realizează mai multe atribuţii:

- încheierea contractelor cu beneficiarii serviciilor de pază oferite de gardienii publici;

- încadrarea cu personalul necesar, instruirea lui şi echiparea corespunzătoare;

9

- participarea la apărarea ordinii şi liniştii publice;

- prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a altor fapte ilicite etc.

În calitatea lor de şefi ai administraţiei publice locale, primarii colaborează cu poliţia

în domeniul stabilirii posturilor de pază şi a patrulelor pe raza administrativ-teritorială a

localităţii în care funcţionează. Totodată, primarii şi delegaţiile permanente ale consiliilor

judeţene, cu asistenţă de specialitate din partea poliţiei, pot desfăşura activităţi de control,

îndrumare şi sprijin pentru corpurile gardienilor publici.

3.3 Serviciul public de protecţie civilă

Serviciul public de protecţie civilă funcţionează în baza Legii nr. 106/1996, este parte

componentă a apărării naţionale şi cuprinde ansamblul măsurilor adoptate şi activităţilor

desfăşurate în scopul asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, a valorilor culturale

şi a factorilor de mediu în caz de război sau dezastre.

Principalele atribuţii ale acestui serviciu public constau în:

- prevenirea populaţiei asupra atacurilor inamice din aer sau asupra dezastrelor şi protejarea

ei împotriva efectelor acestora;

- asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale;

- participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului

pentru apărare.

Formaţiunile de protecţie civilă sunt forţe specializate de intervenţie care participă la

limitarea şi înlăturarea urmărilor atacurilor teroriste, inamice sau a dezastrelor. Aceste

formaţiuni de protecţie civilă se organizează la nivelul tuturor autorităţilor administrativ-

teritoriale, care aprobă structura organizatorică a acestui serviciu, repartizează fondurile

băneşti necesare prin bugetul local, aprobă metodologia de înştiinţare şi alarmare în localitate,

precum şi măsurile propuse de şeful protecţiei civile pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor

sau ale atacurilor din aer.

3.4 Serviciul de autorizare a construcţiilor

Executarea construcţiilor, indiferent de destinaţia lor, se poate face numai pe baza

actului administrativ de autoritate emis în concordanţă cu normele legale referitoare la

proiectarea, amplasarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire este actul de autoritate al administraţiei publice locale prin care se

asigură respectarea normelor legale în domeniul construcţiilor.10

Această autorizaţie se eliberează de către administraţia publică pe baza certificatului de

urbanism, a titlului de proprietate şi a proiectului prezentat şi dă dreptul persoanelor fizice sau

juridice să execute construcţii în termenul stipulat.

Terenurile ce aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale

destinate executării construcţiilor pot fi concesionate prin licitaţie publică în condiţiile

încadrării în planurilede urbanism.

Contravenţiile în domeniul construcţiilor se constată de către personalul de control al

prefecturilor şi primăriilor pentru faptele săvârşite în raza lor administrativ-teritorială. O dată

cu aplicarea sancţiunilor contravenţionale se dispune încetarea executării construcţiei sau

desfiinţarea ei.

3.5 Serviciile comunitare înfiinţate la nivel local şi judeţean

Potrivit reglementărilor înscrise în O.G. nr.84/3 august 2001, serviciile comunitare

care pot fi constituite la nivel local şi judeţean sunt: serviciile privind evidenţa populaţiei,

serviciile privind evidenţa paşapoartelor, serviciile pentru situaţii de urgenţă şi serviciile

comunitare pentru cadastru şi agricultură.

3.6 Serviciile comunitare privind evidenţa populaţiei1

Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt organizate la nivelul

consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor

judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.

Serviciile publice comunitare asigură întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea, în sistem de

ghişeu unic, a actelor de stare civilă, cărţilor de identitate, cărţilor de alegător, listelor

electorale permanente, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a

autovehiculelor, precum şi eliberarea paşapoartelor simple.

Coordonarea şi controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură în

mod unitar de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor2.

1 Ordonanţa Guvernului nr. 84/30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în MO nr. 544/2001

2 Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică care se află în subordinea Ministerului Administraţiei Publice.

11

3.7 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor

Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor se înfiinţează, în subordinea

consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin reorganizarea compartimentelor

de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi a formaţiunilor locale de evidenţă a

populaţiei din structura Ministerului de Interne.

Servicii publice comunitare locale se înfiinţează şi în sectoarele municipiului Bucureşti prin

reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a activităţii de evidenţă a populaţiei din

structura Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei al municipiului Bucureşti din

structura Ministerului de Interne.

3.8 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor au

următoarele atribuţii principale:

a) eliberează, în sistem de ghişeu unic, certificatele de stare civilă, cărţile de identitate, cărţile

de alegător, paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a

autovehiculelor;

b) înregistrează actele şi faptele de stare civilă, precum şi menţiunile şi modificările

intervenite în statutul civil, în domiciliul şi reşedinţa persoanei, în condiţiile legii;

a) întocmesc şi păstrează registrele de stare civilă, în condiţiile legii;

c) întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă, precum şi

orice menţiuni făcute pe actele de stare civilă şi pe actele de identitate, în condiţiile legii;

d) constituie, actualizează şi administrează Registrul local de evidenţă a persoanei, care

conţine datele de identificare şi de adresă ale cetăţenilor având domiciliul în raza de

competenţă teritorială a serviciului public comunitar local respectiv;

e) furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale persoanei către

autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţii economici şi către

cetăţeni;

b) întocmesc listele electorale permanente;

Inspectoratul asigură punerea în aplicare, într-o concepţie unitară, a legislaţiei în vigoare în domeniul evidenţei persoanei şi a programelor de reformă privind modernizarea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi locală şi cetăţean, precum şi integrarea informaţională a sistemelor de stocare şi prelucrare a datelor referitoare la persoane.

12

c) constată contravenţiile şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii;

i) primesc cererile şi documentele necesare în vederea eliberării paşapoartelor simple,

permiselor de

conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi le înaintează, după caz,

serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, respectiv serviciilor

abilitate cu evidenţa şi producerea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare;

j) primesc paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a

autovehiculelor, întocmite de serviciile publice comunitare judeţene, respectiv al municipiului

Bucureşti, pe care le eliberează solicitanţilor;

k) ţin registrele de evidenţă pentru fiecare categorie de documente eliberate.

Pentru satisfacerea cerinţelor (hrană, locuinţă, transport, cultură, sănătate), membrilor

unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme sociale, care poartă denumirea de

servicii publice.

Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social,

cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism3.

Dată fiind complexitatea cerinţelor sociale, există şi o mare varietate de servicii

publice.

De aceea, se impune a se face distincţie între serviciu public şi serviciu de utilitate

publică.

Distincţia între cele două servicii constă în faptul că primul este înfăptuit de o

organizaţie statală, iar cel de-al doilea de o organizaţie nestatală (asociaţie, fundaţie etc.).

În cazul organizaţiilor mixte, de stat şi particulare, ne aflăm în prezenţa unui serviciu

public, deoarece la acea organizaţie participă şi statul, fie ca autoritate publică, fie ca persoană

juridică.

Literatura de specialitate distinge, ca servicii publice, serviciul de legiferare, la care

participă Parlamentul (Camera Deputaţilor şi Senatul), serviciul public judiciar, înfăptuit de

instanţele judecătoreşti şi serviciile publice administrative.

Serviciul public de legiferare are ca scop adoptarea de norme juridice obligatorii, care

să reglementeze, în mod uniform, la nivelul întregii ţări, raporturile sociale; serviciul judiciar

soluţionează, cu putere de adevăr legal, conflictele juridice şi sancţionează pe cei care încalcă

3 în acest sens A Jorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, 1994; Al.Negoiţă, Drept administrativ, 1997; LAlexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, 1996, Bucureşti

13

legea; serviciile administrative asigură executarea legilor şi a hotărârilor judecătoreşti, ordinea

publică, siguranţa naţională şi creează condiţiile de desfăşurare a activităţii în domenii privind

sănătatea, instrucţia publică, cultură, transport etc..

Serviciul public poate fi organizat fie la nivel naţional, pentru întreaga ţară (serviciul

public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul în comun în cadrul unei

localităţi).

Pentru a fi în prezenţa unui serviciu public, sunt necesare următoarele condiţii: •

satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;

• înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate. Astfel, ministerele se înfiinţează prin lege,

organele de specialitate din subordinea Guvernului se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului,

iar cele din subordinea ministerelor prin ordin al ministrului; potrivit Legii administraţiei

publice locale nr. 215/2001, consiliile judeţene pot înfiinţa prin hotărâre, instituţii social-

culturale şi sanitare de interes judeţean etc.;

• activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii publice, personalul lor având, în

principal, calitatea de funcţionar public;

• sunt persoane juridice, având toate drepturile şi obligaţiile specifice ale acestora;

• mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subvenţii bugetare, fie din venituri proprii.

De aceea, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a

colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea

unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de

executare a legii.

Serviciile publice poartă denumiri diferite ca, de exemplu, secretariate, agenţii, institute,

administraţii, secţii, oficii, spitale, şcoli, regii autonome, societăţi.

• Organizaţiile care prestează servicii publice pot fi grupate în trei categorii:

• autorităţi ale administraţiei publice;

• instituţii publice;

• regii autonome de interes public.

Această grupare se întemeiază pe o serie de deosebiri, şi anume:

• activitatea autorităţilor administraţiei publice se caracterizează prin adoptarea sau emiterea

de acte administrative, activitatea instituţiilor publice prin aceea că este mai mult o activitate

intelectuală, iar cea a regiilor autonome este preponderent economică;

• mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii autorităţilor administraţiei publice şi, în

mai mică măsură a instituţiilor publice, se asigură de la bugetul statului, iar regiile autonome

14

de interes public îşi asigură mijloacele băneşti, în mare parte, din veniturile obţinute din

activitatea proprie;

• autorităţilor administraţiei publice şi instituţiile publice îşi desfăşoară activitatea, de regulă,

în mod gratuit, regiile autonome, de regulă, contra cost;

• în activitatea autorităţilor administraţiei publice preponderentă este emiterea de

acte administrative; în activitatea instituţiilor publice aceasta este mai redusă.

Se mai poate spune că serviciile publice, înţelese în sens larg, sunt ansambluri de

persoane şi bunuri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate

publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia,

Această definiţie, însuşită de majoritatea autorilor în materie, face să apară ideea de

ansamblu de mijloace avute în vedere pentru satisfacerea unui scop.

Este vorba de mijloace de personal şi materiale, completate cu posibilitatea utilizării,

uneori, a procedurilor juridice excepţionale.

Cheltuielile serviciilor sunt, în principiu, suportate de către colectivitatea care a

instituit şi organizat serviciul. Ele pot fi acoperite total sau parţial din veniturile provenite din

funcţionarea serviciului sau cu concursul particularilor şi sunt întotdeauna sub control şi sub

dependenţa colectivităţii care le-a creat.

Crearea şi desfiinţarea serviciilor publice4

Până nu demult, crearea serviciilor publice a constituit monopol de stat în toate ţările,

indiferent de orânduirea socială. Însă, pe măsura extinderii democraţiei sociale, inclusiv prin

descentralizare, s-a înregistrat şi se înregistrează un transfer al acestui monopol de la nivel

central la nivel local.

În prezent, statul păstrează monopolul asupra unor servicii publice considerate de

interes naţional pe care le înfiinţează şi le coordonează centralizat, cum sunt: poliţia, starea

civilă, prevenirea şi stingerea incendiilor, etc. Este vorba, în special, de crearea acelor servicii

care afectează libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau care presupun apariţia unor categorii

de instituţii publice.

Colectivităţile locale pot înfiinţa servicii publice prin intermediul organismului

deliberativ al acestora, cu respectarea strictă a condiţiilor stabilite de legislativ:

• obligaţia de a înfiinţa servicii publice de interes local numai în limitele legii, adică, o

competenţă limitată la acele servicii publice care nu sunt statale. În România, prin Legea

administraţiei publice locale, se precizează că la nivel local, autorităţile publice "organizează

servicii publice de gospodărire comunală, transport local, reţele edilitare etc.";4 Ion PLUMB, Armenia ANDRONICEANU, Managementul serviciilor publice, ASE, 2002, p.24

15

• autorităţile administraţiei locale au dreptul de a desfăşura la nivel teritorial servicii publice

cu caracter statal cu precizarea că răspunderea revine primarului în calitatea sa de reprezentant

al statului;

• înfiinţarea de servicii publice trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege cu cele trei

restricţii: stabilirea obiectivului de activitate, organizarea şi funcţionarea în baza unui

regulament emis de administraţie, controlul modului în care îşi realizează prerogativele.

În prezent, pentru evitarea îngrădirii liberei concurenţe, s-a generalizat o excepţie

susţinută de jurisprudenţă cu privire la dreptul autorităţilor locale de a crea servicii publice

industriale şi comerciale numai în trei cazuri:

• atunci când serviciul public urmează să-şi desfăşoare activitatea pe domeniul

public;

• atunci când răspunde unei obligaţii legale pe care trebuie să o îndeplinească o persoană

publică;

• dacă este complementară altui serviciu public.

Cap. IV Serviciile publice ale administraţiei centrale din România5

Se ştie că administraţia publică reprezintă sistemul în care se desfăşoară activitatea de

organizare a executării şi de execuţie concretă a legii. Această activitate se realizează de către

autorităţile administrative centrale sau locale, putând avea caracter:

• de dispoziţie - reglementări elaborate şi emise pe bază de lege şi în interesul execuţiei legii;

• de prestaţie - servicii publice de interes general sau local.

Având în vedere faptul că nevoile şi cerinţele societăţii în general sau ale

fiecărui cetăţean în parte suferă modificări frecvente în timp şi spaţiu, administraţia publică

trebuie să aibă un caracter dinamic să se adapteze la aceste realităţi, fapt pentru care îşi

creează şi organizează structuri care să răspundă acestor cerinţe şi nevoi reclamate de

societate. Aceste cerinţe şi nevoi pot fi:

• generale - la nivelul întregii comunităţi organizate de către stat (apărare, ordine publică,

educaţie, sănătate);

• specifice - la nivelul colectivităţilor din judeţe, oraşe sau comune (alimentare cu apă, gaze,

lumină, energie termică, salubrizare).

Autorităţile administrative au menirea de a transpune în practică prevederile

5 A se vedea detaliat I.Alexandru, Drept administrativ, SNSPA, Ed Economica , 200216

legii, executând-o sau organizând executarea acesteia. În acest scop, ele dispun de resurse

(financiare, materiale, umane) şi de competenţe atribuite corespunzător sarcinilor ce revin

fiecăreia.

Instituţiile publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt:

• Preşedinţia României prin administraţia prezidenţială;

• Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;

• Administraţia centrală de specialitate prin intermediul ministerelor, autorităţilor

subordonate ministerelor şi autorităţilor autonome. Celelalte autorităţi centrale ale

administraţiei publice se împart în două categorii:

1. Autorităţi subordonate Guvernului (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Institutul

Naţional de Administraţie, Oficiul Concurenţei, Garda Financiară, Oficiului de Stat pentru

Invenţii şi Mărci, Regia Naţională a Pădurilor, etc.)

2. Autorităţile administrative autonome nu se subordonează Guvernului, ministerelor sau altor

organe centrale. Ele se grupează în două categorii:

Nominalizate în dispoziţiile constituţionale (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării,

Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ,

Curtea Constituţională, Serviciile Publice de Radio şi Televiziune, etc.)

Nenominalizate prin Constituţie, care se înfiinţează prin lege organică (Consiliul

Naţional al Cinematografiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Banca Naţională, etc.)

17

Concluzii

Serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale,

înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale

membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii.

Această grupare se întemeiază pe o serie de deosebiri, şi anume activitatea autorităţilor

administraţiei publice se caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative,

activitatea instituţiilor publice prin aceea că este mai mult o activitate intelectuală, iar cea a

regiilor autonome este preponderent economică;mijloacele financiare necesare desfăşurării

activităţii autorităţilor administraţiei publice şi, în mai mică măsură a instituţiilor publice, se

asigură de la bugetul statului, iar regiile autonome de interes public îşi asigură mijloacele băneşti,

în mare parte, din veniturile obţinute din activitatea proprie; autorităţilor administraţiei publice şi

instituţiile publice îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în mod gratuit, regiile autonome, de

regulă, contra cost.

18

Bibliografie:

1. A Jorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, 1994;

2. Al. Negoiţă, Drept administrativ, 1997;

3. L Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, 1996, Bucureşti

4. Ion PLUMB, Armenia ANDRONICEANU, Managementul serviciilor publice, ASE,

2002,

5. I.Alexandru, Drept administrativ, SNSPA, Ed Economica , 2002

6. Ordonanţa Guvernului nr. 84/30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în MO

nr. 544/2001

19