Referat ROLUL ŞI CONTRIBUŢIA PROFESORULUI ÎN ABORDAREA DIFICULTĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE ÎN CLASA OBIŞNUITĂ

Prof. înv. primar HINTA LUMINIȚA 12/13/2013

ROLUL ŞI CONTRIBUŢIA PROFESORULUI ÎN ABORDAREA

DIFICULTĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE ÎN CLASA OBIŞNUITĂ

Prof. înv. primar Hinta Luminița

„Fiecare copil cu dificultăţi de învăţare are dreptul de a fi considerat un copil cu

şanse la dezvoltare şi felul cum îl apelăm este important pentru imaginea lui. Munca

didactică trebuie să pună în centru copilul, nu problema acestuia. Iată de ce pentru

profesorul de la clasă dizabilităţile de învăţare, dificultăţile specifice sau nespecifice de

învăţare pot fi înţelese ca „diferenţe în învăţare”. Altfel spus, orice elev are dificultăţi şi

acestea pot fi remediate.”(E. Vrăşmaş, 2007, p.158)

În fiecare clasă este posibil să întâlnim elevi cu dificultăţi de învăţare. Cel mai

important lucru este că fiecare elev trebuie să fie cuprins într-un program educaţional cât mai

aproape de nevoile lui. Profesorii trebuie să colaboreze cu intervenanţii speciali,dar şi să fie

preocupaţi de satisfacerea condiţiilor necesare în clasa de elevi. El trebuie să cunoască

dificultăţile de învăţare ale elevilor, modul şi domeniile în care acestea se manifestă. De

asemenea trebuie să se asigure că elevii stăpânesc bine aptitudinile necesare nivelului în care

sunt încadraţi, să verifice dacă materialele pentru fiecare lecţie sunt adecvate, să procure

material corespunzător, să-şi rezerve timp pentru evaluarea activităţilor de învăţare şi

cunoaştere (E. Vrăşmaş, 2007, p. 159).

În timp ce ceilalţi elevi îşi continuă activitatea, profesorul poate acorda câteva

minute, la sfârşitul expunerii, pentru a lămuri sau a face un rezumat pentru elevii cu dificultăţi

de învăţare.

Se poate recurge şi la alte metode de învăţare individualizată. Primele măsuri pentru

elevii care au dificultăţi de învăţare sunt adaptarea strategiilor şi metodelor folosite cu toată

clasa şi adaptarea curriculară. De asemenea, profesorul mai poate face apel la colegii

specializaţi: logopedul, consilierul şcolar şi cadrul didactic de sprijin. Toate aceste demersuri

se fac în parteneriat cu familia.

În legătură cu dificultăţile de învăţare, profesorii trebuie să ştie că (E.Vrăşmaş, 2007,

p. 162):

-fiecare elev este unic şi valoros;

-fiecare elev învaţă în stilul său, ritmul său, are caracteristicile sale de învăţare;

-toţi elevii trebuie să înveţe;

-elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de sprijin de la profesorul clasei, dar şi de

la alţi profesori specializaţi;

-în clasa de elevi învaţă atât elevii cât şi profesorii care îşi adaptează permanent

predarea;

-profesorul trebuie să asigure căile prin care toţi elevii să înveţe în clasă;

-elevii învaţă bine împreună şi unii de la alţii;

-profesorii au şi ei nevoie de sprijin.

Atunci când profesorii au la clasă elevi cu dificultăţi de învăţare, este necesar să

identifice ce pot face pentru ca toţi elevii să înveţe. În mod tradiţional, copiii care întâmpinau

dificultăţi la învăţătură erau consideraţi elevii problemă ai clasei. Astăzi, se pune tot mai des

întrebarea : Cum să asigurăm succesul şcolar pentru fiecare elev, indiferent de problemele pe

care le are. Fiecare elev trece prin pregătirea de cultură generală pe care o asigură şcoala în

ritmul şi stilul său (E.Vrăşmaş, 2007, p. 162).

Relaţiile dintre copii şi adulţi sunt de foarte mare importanţă în orice şcoală. Prin

interacţiunile lor zilnice se crează stilul de lucru al şcolii. S-a observat, în urma cercetării că

profesorii care au relaţii bune cu elevii lor sunt capabili într-o măsură mai mare să menţină

disciplina, sunt agreaţi de copii, faţă de profesorii care au relaţii cordiale cu elevii şi nu

reuşesc să antreneze clasa pentru o activitate comună, şi cea mai mică greşeală a lor este

taxată (UNESCO, 1995) .

În Pachetul UNESCO (1995) este menţionat că pentru crearea unor bune relaţii între

profesor şi elev sunt importante patru domenii:

1. organizarea clasei –în clasă să fie o atmosferă plăcută;

2. stabilirea obiectivului –este important pentru elevi să înţeleagă atât

obiectivele pe termen scurt cât şi pe cele pe termen scurt;

3. comportamentul profesorului –maniera în care se poartă profesorul are un

efect direct asupra comportamentului elevilor;

4. reguli adecvate –fiecare profesor va avea un set de reguli care se aplică în

clasă .

Pentru a acţiona eficient, orice profesor trebuie să plece de la principiile de bază ale

educaţiei incluzive: fiecare elev este unic şi important, fiecare elev poate învăţa şi de la

cunoaşterea mecanismelor învăţării. Un bun pedagog trebuie să plece de la următoarele

adevăruri (E. Vrăşmaş, 2007, p. 163):

-toţi elevii au puncte tari şi puncte slabe;

-la originea capacităţii de a învăţa stă combinarea punctelor tari cu cele slabe;

-aceste forţe sunt cunoscute de profesorii preocupaţi de predare învăţare pentru toţi

copiii;

-învăţarea se poate baza pe punctele tari şi pe cele slabe.

Pentru ca metodele pe care profesorul le alege pentru a diferenţia-individualiza

predarea-învăţarea să fie eficiente în cazul elevilor cu dificultăţi de învăţare trebuie să (E.

Vrăşmaş, 2007, p. 165):

-definească bine nevoile;

-precizeze obiectivele învăţarii;

-evalueze aptitudinile elevilor în raport cu obiectivele;

-verifice stadiul aptitudinilor prezente;

-furnizeze materialele necesare;

-stabilească modul de prezentare a lecţiilor şi cel în care poate să verifice elevul;

-adapteze metodele la cerinţele elevului;

-asigure suficiente exerciţii pentru a fi sigur de reuşita predării;

-evalueze elevii în funcţie de obiectivele definite.

Ghidul UNESCO (apud E. Vrăşmaş, 2007, p. 165) propune respectarea a 9 reguli

care să ajute profesorii la învăţarea tuturor elevilor în clasă:

1. includerea tuturor copiilor – să nu rămână nici un copil în afara activităţii

didactice obişnuite;

2. comunicarea – să existe o comunicare eficientă în clasă şi în afara ei între

elevi, între elevi şi profesori, cu familiile elevilor;

3. organizarea clasei – clsa să fie organizată în aşa fel încât să ofere

oportunităţi de învăţare tuturor;

4. planificarea lecţiilor – fiecare unitate de învăţare trebuie să fie proiectată şi

planificată;

5. planuri individuale – fiecare copil are particularităţile sale, de aceea este

nevoie de planuri individuale;

6. acordarea de sprijin individual – atât pentru elevii cu dificultăţi de învăţare

cât şi pentru profesori;

7. utilizarea de mijloace suplimentare de sprijin – unde este necesar profesorul

trebuie să apeleze la sprijin din partea unor colegi sau a unor specialişti;

8. managementul comportamentului – comportamentul trebuie condus spre

eficienţă şi participare;

9. munca în echipă – este eficientă atât pentru elevi cât şi pentru profesori.

Curriculum-ul şcolar trebuie să fie adaptat nevoilor elevilor, centrat pe nevoile şi

punctele forte ale elevilor, să fie gândit accesibil, să valorizeze colaborarea , experienţa

personală, fiind focalizat pe esenţial. Se recomandă folosirea unor strategii de lucru care

încurajează cooperarea, adordarea pozitivă, individualizarea şi punerea în valoare a fiecărui

elev. Este de asemenea important să se focalizeze atenţia pe:

-modul în care este precizată o anumită sarcină didactică la clasă;

-să se stabilească timpul de care au nevoie elevii pentru a răspunde unei sarcini

didactice;

-adaptarea muncii la clasă la aptitudinile şi interesele elevilor;

-modul cel mai potrivit de a implica în activitatea şcolară pe fiecare elev;

-fiecare elev să fie stimulat şi să cunoască succesul;

-enumerarea nevoilor educative ale elevilor cu dificultăţi de ănvăţare (E. Vrăşmaş,

2007, p. 172).

Principalele nevoi educaţionale ale elevilor sunt legate de activitatea didactică

curentă: implicarea eficientă, citire şi scriere, structură şi orientare, imagine de sine pozitivă,

organizarea activităţii şi sprijin personalizat. Acestea trebuiesc cunoscute de profesori pentru

a-i putea ajuta pe elevi să înveţe şi să-şi dezvolte competenţele specifice activităţii şcolare.

BIBLIOGRAFIE:

UNESCO, (1995), Cerinţele speciale în clasă. Pachet de resurse pentru instruirea

profesorilor, tradusă şi editată în limba română prin grija Ministerului Învăţământului şi a

Reprezentanţei Speciale UNICEF în România;

Vrăşmaş, Ecaterina, (2007), Dificultăţile de învăţare în şcoală: domeniu nou de studiu şi

aplicaţie, Editura V&Integral, Bucureşti.