ROLUL ROMÂNIEI ÎN PARADIGMA GLOBALĂ

A “SECOLULUI PACIFICULUI”1

-Partea I-

Dr. MĂDĂLINA VIRGINIA ANTONESCU

-POLICY STUDY-

Rezumat: În prezenta lucrare, ne vom referi asupra unor chestiuni care ni se par importante pentru jocul global de putere din lumea sec. XXI: anume, capacitatea de identificare, de sesizare a oportunităților strategice și, în consecință, viteza de reacție și de re-configurare a misiunii, a obiectivelor-cheie, a rolului fundamental, a cadrelor instituționale și operaționale, a cadrelor juridice necesare pentru ca actori tradiționali (de tipul NATO), croiți pentru o lume westphaliană, să fie capabili să acționeze în contextul global diferit, al lumii sec. XXI.

Punctul central al lucrării, plecând de la premisa operațională a ”Secolului Pacificului” și, în consecință, de la admiterea ideii că a avut loc mutarea centrului global al lumii sec. XXI, dinspre Atlantic spre Pacific, lucru recunoscut încă de pe acum de unii jucători ce se doresc globali (în sensul de a desfășura strategii de proiectare a puterii lor în zona–cheie a Pacificului), este cel al capacității de re-configurare a unui actor clasic, westphalian (NATO) într-o lume post-westphaliană. Noi analizăm aici, ca ipoteză de lucru, un NATO în etapa post-Varșovia, analizăm posibila evoluție a NATO (dacă este suficient de vizionar să suprindă tendința globală a lumii sec. XXI de a își muta centrul de greutate înspre Pacific și de depăși propriile sale limite teritorial-geografice, de ”alianță nord-atlantică” tradițională) într-un NATO cu adevărat global.

Obiectul de studiu al prezentei lucrări este unul deosebit de ambițios și vizionar:lucrarea are în vedere ipoteza unui nou NATO, care, printr-un nou tratat,

1 The present article represents only the personal opinion of the author and it does not involve in any form any other natural person or legal entity. All the rights over the present text are reserved. The quotations from the present text are made by mentioning the author and the complete source.

1

reformator (care să completeze la tratatul fondator specific sistemului internațional de distribuție a puterii din 1949, deci tipic lumii westphaliene de secol XX), să se re-configureze în mod esențial, spre a fi cu adevărat o alianță a sec. XXI. Actualele dimensiuni ale NATO, de intervenție în afara frontierelor sale sunt limitate și nu ies, în opinia noastră, din tipicul de gândire westphalian, în ciuda trendurilor reformatoare care au încercat să impulsioneze spre o mișcare radicală de reformă a NATO. Acest trend reformator există și el se derulează constant: vocile care susțin ideea unui NATO global, ca alianță a democrațiilor și nu una strict delimitată teritorial, se doresc compatibile cu ideea lumii globale a sec. XXI.

Pentru NATO, problema influenței sale este simplă: într-un secol aflat sub incidența paradigmei Pacificului, noul centru de greutate, el este condamnat să rămână o alianță regională (circumscrisă strict ariei nord-atlantice), în condițiile în care apar jucători globali (India, Japonia) care gândesc deja strategiile lor de proiectare a puterii într-un secol post-atlantic (fie că îl denumim Secolul Asia-Pacific, Secolul Asiatic, Secolul Pacificului etc.), impunând în discursul diplomației globale, conceptele vizionare, deschise, de tip dublu-ocean (regiunea Indo-Pacifică, de exemplu). Într-un secol post-atlantic, concepte strategice unitare (dublu-ocean), precum ”regiunea Indo-Pacifică”, devin esențiale pentru echilibrul global de putere, de aceea, ele trebuie analizate din timp și cu atenție, nicidecum trecute în ridicol sau desconsiderate. În acest spirit (deschis spre analiza și înțelegerea noilor schimbări globale), ar trebui să analizăm și rolul unor alianțe tradiționale precum NATO. Schimbările de la summitul de la Varșovia, din perspectiva Secolului Pacificului nu ni se par deosebit de vizionare, ele accentuând dimensiunile defensive tradiționale, din aria stabilită deja, a NATO și din imediata vecinătate a frontiereleor sale. Acest lucru nu înseamnă o autentică, majoră reformă NATO ci doar o întărire a unor dimensiuni tradiționale ale sale.

Adevărata provocare pentru NATO, în opinia noastră, este cea de a își depăși aria tradițională de intervenție (cea fixată prin tratatul din 1949) și de a deveni o alianță dublu-ocean (Alianța Atlantico-Pacifică sau Alianța pentru Pacific), de a își forma o strategie unitară defensivă prin conceptul propus de noi, de ”Arc Defensiv de Stabilitate Atlantico-Pacific”). Numai printr-o astfel de schimbare (pe care o analizăm, pe ipoteze de lucru, în cuprinsul lucrării), putem spune că NATO este cu adevărat pregătit să acționeze într-o lume post-westphaliană, o lume multipolară și o lume al cărui centru de greutate s-a mutat în zona Pacificului.

xxxx

Notă: Dată fiind amploarea acestui subiect, pornind de la analizarea implicațiilor paradigmei ”Secolului Pacificului” asupra jocului global de putere și asupra relațiilor dintre principalii jucători globali de la începutul sec. XXI (care trebuie să își reconfigureze cât se poate de repede strategiile de politică externaă dar și pe cele militare, politice, economice, spre a se poziționa cât mai favorabil în jocul global

2

nou, având drept centru Pacificul), ar trebui să analizăm pe larg evoluțiile din fiecare strategie a marilor jucători, referitoare la dimensiunea Pacific (sau, mai larg, la dimensiunea Asia-Pacific). Or, acest lucru este destul de dificil de realizat în condițiile unei simple abordări de tip policy paper, aceste aspecte pretându-se mai degrabă la un studiu mai amplu. În prezenta lucrare, încercăm să realizăm o definiție și un scurt istoric al paradigmei ”Secolului Pacificului”, după care ne vom axa pe prezentarea anumitor perspective ce se deschid în jocul global de putere având drept centru zona Asia-Pacific și a felului în care actori tradiționali (statali dar și non-statali precum NATO) se pot re-configura sau își pot re-poziționa sau completa strategiile astfel încât să tragă cât mai multe avantaje din implicarea promptă, rapidă, eficientă, vizionară, în jocul Pacificului.

Key-words: Pacific Century, global game, South Sea, Pacific Rim, Asia-Pacific region, Indo-Pacific region, Euro-Atlantic partnership, global NATO, the Two Oceanic Pillars of NATO, an ”Alliance for the Pacific”, ”Atlantico-Pacific Region”, “Two Oceans” strategic concept, a community of democracies, ”Atlantic-Pacific Defensive Bridge of Stability” strategic concept

Introducere

Încă de la început, trebuie spus că lucrarea de față operează cu mai multe scenarii de lucru,

distincte, încercând să analizeze și să anticipeze, până la un anumit nivel, principalele evoluții

strategice ale jucătorilor globali derivate din paradigma gobală a ”Secolului Pacificului ”(sau, după

altă parte a doctrinei, a ”Secolului Asia-Pacific”). Prin lucrarea de față, încercăm să analizăm

schimbările contextului global aduse de lumea începutului sec. XXI și capacitatea sau voința actorilor

statali și non-statali obișnuiți să acționeze într-o lume westphaliană, de a se adapta acestuia.

Acest material abordează subiectul limitelor actuale ale NATO (ca misiune, scop

fundamental, obiective, grad de implicare în afara frontierelor sale imediate, tip de state

membre), într-o lume globală, în schimbare, definită în termeni de securitate ca o lume

”incertă, imprevizibilă”2, cu actori non-statali puternici, o lume multipolară, cu puteri

regionale în plină ascensiune, ale căror strategii de protecție a puterii includ dimensiuni de

2 Wales Summit Declaration, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Wales, from 4 to 5 September 2014. www.gov.uk/government, accesat în 4 iulie 2016.

3

contestare sau de limitare a puterii celorlalți actori. Este o lume post-westphaliană, pe care

nu o mai putem circumscrie strict în regulile dreptului internațional (ce recunoaște ca

subiecte de drept doar statele, nu și actori non-statali, în consecință, aici fiind principala

limită juridică în a stabili un regim de răspundere internațională, de control și reglementare a

activității actorilor non-statali). În această lume post-westphaliană, cu insule de haos, cu

actori non-statali colectivi, non-militari dar a căror acțiune conjugată duce la efecte directe

asupra securității statelor (de exemplu, valurile migratoare masive, pe durată nedeterminată,

venind compact pe rute fixe, având destinații precise), alianțe militare tipic westphaliene

(compuse din state și cu un concept strategic fundamental westphalian), precum NATO sunt

supuse unor puternice presiuni de a se reforma sau de a dispărea.

De la sfârșitul războiului rece și până la summitul de la Varșovia (iulie 2016), NATO a

trecut prin mai multe etape de adaptare la mediul de securitate global, adăugându-și

dimensiuni noi, capacități, misiuni, tipuri de operațiuni și obiective noi.

Însă și aceste încercări de reformă, în opinia noastră, sunt unele timide , în raport cu

complexitatea și amploarea provocărilor lumii globale a începutului sec. XXI și a evoluției

sale.

În material plecăm de la premisa paradigmei Secolului Pacificului ca o paradigmă

globală, cu efecte asupra mediului global de securitate, cu privire la care NATO nu și-a

arătat încă posibilitățile adevărate de dezvoltare, de reformă, de re-configurare.

În etapa post-Varșovia, considerăm că încă mai sunt multe de făcut pentru ca NATO să

atingă punctul de a se numi ”o veritabilă alianță a sec. XXI” (ca secol global)3, o alianță

capabilă să acționeze nu regional–limitat (ca acum) ci în părți ale globului care nu sunt în

competența sa în prezent (conform ariei delimitate de tratatul său fondator) dar care sunt

regiuni-cheie pentru întregul joc global de putere al secolului XXI4.

3 Cum și-a propus prin Noul Concept Strategic. A se vedea NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization , NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016.

4 A se vedea și doc. Remarks by National Security Adviser Donilon: ”The United States and the Asia-Pacific in 2013”, speaker Thomas Donilon, March 11, 2013, New York, Council on Foreign Relations, www.cfr.org, accesat în 11 iulie 2016 (”when it comes to the Asia-Pacific, the United States is {all in}”.

4

Adevărata reformă a NATO presupune negocierea și semnarea unui nou tratat, care să

completeze pe cel fondator, în sensul construirii NATO ca o alianță globală, capabilă să

intervină în zona Pacificului, conform unei strategii unitare de protecție și de proiecție a

puterii sale, numită aici, de noi, ”Arcul Strategic-Defensiv Atlantico-Pacific”.

Mai precis, în material arătăm că, pentru a fi o alianță globală, NATO trebuie să își

adauge o dimensiune strategică nouă: competența și capabilitățile de a acționa în Pacific,

printr-o strategie a Celor Doi Piloni Oceanici (exact cum India, o putere regională în

ascensiune, percepută de actori ca SUA, un actor global5 cu rol de contra-balansare a puterii

în ascensiune a Chinei6, propune propriul său concept strategic dublu-oceanic (prin

”Regiunea Indo-Pacifică”)- aspect în care se coordonează strategic cu Japonia, susținătoare a

aceleiași idei)7.

În material prezentăm această oportunitate strategică fundamentală pentru NATO, care

încă nu a depășit propriile sale limite stabilite de tratatul fondator (ca alianță militară

specifică unui context de securitate al anilor 40, al sec. XX, context care s-a schimbat

fundamental și care se va modifica tot mai intens în sec. XXI).

A își cunoaște limitele înseamnă deja un pas în a ți le depăși . Înseamnă dezvoltarea

atitudinii critice asupra limitelor existente și căutarea de soluții și mijloace în a le combate,

în a le depăși, în a identifica noi deschideri, noi oportunități de dezvoltare.

5 Ashok Sajjanhar, Modi gets an A plus for his handling of foreign policy in 2015, 1 January 2016, www.dailymail.co.uk/indiahome/indianews/article-3381352, accesat la data de 8 febr. 2016. Arun Mohan Sukumar, A shift from style to substance. A data driven analysis of Mr. Modi’s foreing policy interventions in his second year in office indicates no sharp disjunctures from the stated views of previous governments , December 15, 2015, www.thehindu.com/opinion/op-ed , accesat la data de 8 febr. 2016.6 Danielle Rajendram, From ”Look East” to ”Act East”- India shifts focus, www.dw.com, accesat la data de 15.04.2016. Manish Tewari, India’s strategic opportunities, in anthology What Does India Think?, ed. by François Godement, ECFR, Robert Bosch Stiftung ECFR, nov. 2015, UK, www.ecfr.eu/page, accesat la data de 8 febr. 2016. Bharat Karnad, India’s strategic diffidence, in anthology What Does India Think?, ed. by François Godement, ECFR, Robert Bosch Stiftung ECFR, nov. 2015, UK, www.ecfr.eu/page, accesat la data de 8 febr. 2016. 7 Sunil Raman, www.firstpost.com/india/pm-modis-foreing-policy-breaking-new-gronds-is-the-current-indian-media-coverage-enough-2490802.html, Nov.1, 2015, accesat la data de 8 febr. 2016

5

Dacă sec. XXI va fi un ”Secol al Pacificului8”, se poate analiza perspectiva de reformă a

NATO, o alianță clasică, limitată geografic, într-o ”comunitate de securitate” (o comunitate

de valori democratice, o alianță a democrațiilor, după cum propune doctrina)9, capabilă să

acționeze simultan în Atlantic și în Pacific (adică, o structură capabilă să se reformeze în

sensul de a controla schimbarea centrului de greutate al lumii sec. XXI și nu de a se

conforma rolului limitat stabilit de tratatul fondator –”alianța nord-atlantică”). De la acest

pas la cel de alianță atlantico-pacifică sau de Alianță pentru Pacific, de comunitate a

democrațiilor sau de NATO global, este o cale dificilă dar singura în stare să exprime o

autentică, majoră extindere a rolului și misiunii NATO în lumea sec. XXI.

1. Resetări de paradigmă globală: Secolul Pacificului sau Secolul Asiatic?

„Era Pacifică10”, această resetare a paradigmei globale, își are rădăcina în frazele spuse

acum un secol de Theodore Roosevelt, potrivit căruia: „Era Atlantică se află acum la apogeul

dezvoltării ei și își va consuma în curând toate resursele disponibile. Era Pacifică, menită a

fi cea mai mare dintre toate, este abia la început”. După cum se remarcă în doctrină, „Era

Atlantică a fost dominată inițial de Europa, apoi de America. Era Pacifică va fi dominată

doar de China”11. Este însă, în opinia noastră, prea simplist să se considere că actorii politici

statali globali actuali ar fi suficient de slăbiți de rivalitățile globale pentru putere pentru a se

ajunge la o perioadă marcată de un unipolarism multi-dimensional chinezesc, după modelul

epocii unipolarismului american.

Puterile regionale asiatice (rivale Chinei) sunt suficient de conștiente de identitatea, de

vechimea culturii lor, de forța militară și demografică, practicând o politică internațională și

regională deschisă (nu doar regională ci multilaterală, până la o implicare în politica globală,

8 În 1900, fostul secretar de stat al SUA, John Jay scria că ”Marea Mediterană a fost oceanul trecutului, Oceanul Atlantic este oceanul prezentului iar Oceanul Pacific este oceanul viitorului”. A se vedea Patrick M. Cronin, Darshana M.Baruah, The Modi doctrine for the Indo-Pacific Maritime Region, December 02, 2014, http://thediplomat.com/2014/12/the-modi-doctrine-for-the-indo-pacific-maritime-region

9 Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, coord., Manual de relații internaționale, Ed. Polirom, Iași, 2006, pp. 248-249.

10 Paul Claval, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în sec. al XX-lea, trad. Elisabeta Maria Popescu, Ed. Corint, București, 2001, p. 215.

11 Opinia lui Paragh Khanna, Lumea a Doua. Imperii și influență în noua ordine globală, trad. de Doris Mironescu, Ed. Polirom, Iași, 2008, p. 235.

6

a cărei agendă începe treptat să țină cont și să fie modelată după cerințele lumii asiatice și

ale centrelor regionale de putere asiatice12, în loc să fie una exclusiv occidentală), ceea ce ce

nu ne permite să vorbim de „o dominație clară a Chinei asupra întregii lumi asiatice”.

Putem vorbi de o influențare a agendei globale, tot mai mult, de puterile eurasiatice13

(pentru a putea accentua aici și asupra dimensiunii europene a unor centre de putere precum

Rusia sau Turcia), din perspectiva unei paradigme globale ce completează dar și rivalizează,

concomitent, cu paradigma Secolului Pacificului (este vorba de paradigma eurasiatică –

paradigmă ce include Pacificul dar nu se rezumă la acesta)14.

A considera lumea politică asiatică drept un sistem omogen, cu puteri regionale ce au

acceptat dominația Chinei, spre a vorbi de o „Era Pacifică dominată de China”, precum

afirmă unii autori, înseamnă a privi simplist realitatea complexă, dinamică, a acestei lumi.

Nu trebuie să facem confuzie între Era Asiatică15 și Era Pacifică, deoarece sintagma

geopolitică de „Eră Pacifică” include (în varianta unipolarismului chinezesc) întreaga lume

ordonată conform modelului unipolar de dominație al Chinei, afirmat și exercitat în Oceanul

Pacific. ”Era Pacifică” se referă la o viziune îndrăzneață, chiar ”eretică” (la momentul

actual) privind relația China-SUA, anume imaginează o realitate a dominației Chinei asupra

unei arii geografice-cheie, ”Heartlandul maritim”16 (Oceanul Pacific lato sensu, cu toate

12 Despre dorința SUA de a include în strategia sa multi-dimensională pentru Asia-Pacific, puterile în ascensiune (emerging powers), în loc de a se confrunta deschis cu ele, a se vedea și doc. Remarks by National Security Adviser Donilon: ”The United States and the Asia-Pacific in 2013”, speaker Thomas Donilon, March 11, 2013, New York, Council on Foreign Relations, www.cfr.org, accesat în 11 iulie 2016

13 Prin diferite organisme și foruri de consultare și decizie globală, formale și informale, bilaterale sau restrânse, multilaterale etc.

14 De exemplu, a se vedea viziunea dezvoltată de geopoliticianul Alexander Dughin, unde, în cadrul prezentării teoriei eurasiatice, acesta consideră că ea include și expansiunea necesară a Rusiei, spre a se afirmă ca o mare putere geopolitică, spre mările calde, nu doar spre mările reci (accepțiune largă, în care este inclus și obiectivul dominației Rusiei asupra Pacificului, cunoscut și sub termenul mai vechi, de Mările Sudului, Marea Sudului). Dughin observă faptul că ieșirea Rusiei la mările calde trebuie să țină cont de controlul exercitat azi de SUA asupra spațiilor riverane ce înconjoară Eurasia. A se vedea Ilie Bădescu, Alexander Dughin despre imperiu ca organism soteriologic. Vocația neo-imperială a Rusiei, în antologia lui Ilie Bădescu, Lucian Dumitrescu, Veronia Dumitrașcu, Geopolitica noului imperialism, Ed. Mica Valahie, București, 2010, p. 251.

15 Sau numită și Secolul Asiatic, pornind de la argumentul economic că zona Asiei înregistrează ascensiunea cea mai rapidă a economiilor, devenind astfel un pilon cheie al ordinii globale a sec. XXI. A se vedea opinia doctrinei, European Institute for Asian Studies, Event Report, Asia’s Future –Challenges and opportunities, EIAS Briefing Seminar, 31 January, 2013, www.eias.org, accesat la data de 25.o5.2015. A se vedea și raportul ADB (2011), Asia 2050: Realizing the Asian Century, Mandaluyong City: ADB. A se vedea și D. Dollar, Asian Century or Multi-Polar Century? World Banck Policy Research Working Paper, 4174, 2007.

16 Pornind de la teoria lui Spykman, în Paul Claval, op. cit., pp.52-53 (care punea accent pe rolul Rim-landului, a marginilor Insulei-lume, în obținerea avantajului pe scena internațională), -dominația asupra oceanului-inimă a lumii. A se vedea și Alexandr Dughin, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, Ed. Eurasiatica.ro, vol.1,

7

statele limitrofe) care a constituit o direcție strategică prioritară sub administrația Obama17.

Rămâne o întrebare dacă viitoarele administrații prezidențiale ale SUA vor considera

Pacificul drept o direcție prioritară pentru întreaga lor politică externă, preferând în schimb

să se concentreze pe dezvoltarea parteneriatului trans-atlantic sau pe pacificarea și

stabilizarea situației în țările căzute în haos din Orientul Mijlociu. Schimbările de viziune

strategică în politica externă a marilor centre de putere însoțesc schimbările echipelor ce au

conturat și au modelat anumite direcții de politică externă. În condițiile scenariului scăderii

interesului strategic al SUA pentru regiunea Pacificului din diferite motive, nu este exclus să

vedem activându-se forme de rivalitate (exprimată în termeni de soft policy mai mult sau mai

puțin accentuați, spre a fi în acord cu viziunea împărtășită de asiatici, privind ”o Comunitate

de destin, de prosperitate și de stabilitate”, întemeiată pe principiul cooperării reciproc

avantajoase) între marile puteri asiatice.

Unele ”puteri eurasiatice regionale” (datorită unei dimensiuni culturale asiatice la care

însă nu pot fi rezumate, dat fiind originalitatea identității lor civilizaționale în sec. XXI),

precum Rusia, Turcia, au direcții strategice regionale (privind zona Asiei, zona Pacificului)

care nu sunt perfect și lin compatibile cu viziunea unui unipolarism chinezesc în Asia ori în

Pacific. La fel, state asiatice regionale, cu pretenții și capacități de a contribui la formularea,

influențarea și modificarea agendei regionale a ”Comunității Asiatice”, fie că dețin arma

nucleară, fie că amenință să o producă sau sunt susceptibile să o producă, lucru suficient, în

opinia noastră, să reprezinte mereu un punct cheie de discuții pe agenda globală, inclusiv de

a o influența (precum India, Iran, Pakistan) nu ar admite să joace un rol secundar în Era

Asiatică sau într-o Eră a Pacificului aflată în unipolarism chinezesc. La fel, statele cu care

SUA au încheiat în regiunea Asiei de Sud-Est, o serie de parteneriate strategice (și, având în

vedere și paradigma Erei Asiatice, statele din Asia cu care SUA au încheiat diferite forme de

București, 2011, pp. 51-52, citându-l pe Spykman, care a construit o teorie a Oceanului de Mijloc (concept strategic care, în perioada modernă, este reprezentat, în viziunea lui Spykman, de Oceanul Atlantic, precum în antichitate, acest rol geopolitic l-a jucat Marea Mediterană). Or, prin mutarea centrului de greutate al lumii spre Pacific, conform noilor doctrine strategice și noilor teorii în relațiile internaționale, la începutul sec. XXI Oceanul de Mijloc nu ar mai fi Atlanticul ci Pacificul, cu rol de Ocean-inimă a unei noi civilizatii (ori una asiatică ori una globală, adică rezultată dintr-o hibridizare asiatico-occidentală, o îmbinare a valorilor occidentale cu cele asiatice, ceea ce reprezintă ipoteze interesante de analizat în alte studii).

17 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016. A se vedea și The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document. A se vedea și Hillary Clinton, America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

8

parteneriate, acorduri, pacte, tratate strategice, comerciale sau economice, militare, menite să

le convertească în piloni ai continuării unei ordini globale dominate de viziunea

hegemonului18 american), puțin probabil că își vor schimba peste noapte poziția favorabilă

prezenței occidentale în regiunile asiatice și ale Pacificului, spre a accepta schimbarea de

paradigmă (intrarea în secolul unipolarismului chinezesc).

Continuarea direcțiilor strategice stabilite de administrațiile prezidențiale din SUA în

ceea ce privește orientarea intereselor strategice SUA în zona Pacificului și în zona Asiatică,

din perspectiva celor două paradigme globale acceptate, recunoscute la nivelul celor care

formulează direcțiile de politică externă ale acestui centru de putere19, depinde direct de

disponibilitatea viitorilor factori decidenți de la Casa Albă de a cântări realist avantajele și

dezavantajele unor investiții imense (de securitate, îndeosebi) în zone ce se reconfigurează

rapid, sub presiunea ascensiunii altor centre de putere care propun alte viziuni și concepte

strategice în jurul cărora să adune lumea asiatică ori Comunitatea Pacificului.

Este naiv să ne imaginăm că, în ipoteza scăderii interesului SUA pentru zona asiatică

(Asia de Sud-Est, îndeosebi) sau pentru zona Pacificului (lucru puțin probabil dar care totuși,

trebuie luat, ca variantă de lucru, în considerare), marile puteri asiatice regionale ar iniția

împreună forme de cooperare și comunități regionale demonstrând ”omogenitatea viziunii

asiatice, opusă lumii occidentale în declin20”, cum le-ar place unora să creadă.18 Folosim denumirea de ”hegemon” într-o accepțiune convențională, adică de ”putere dominantă într-un sistem de

putere internațional/global, la un moment dat”. Despre momentul de unipolaritate al Americii (denumite, în consecință și hyperputerea), a se vedea în Robert Kagan, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondială, trad. Bogdan Chircea, Ed. Antet, Antet XX Press, Prahova, 2005, pp. 37-38. Alți autori recunosc deschis că, ”dacă America nu este imperiu în sensul clasic al termenului, ea este totuși hegemonică, deoarece țintește contrilul afacerilor externe”, oferind și o definiție hegemoniei: ”ea este în mod esențial voluntară, parte a unei negocieri în care America oferă protecție iar aliații săi oferă baze militare și sprijin”. Cf. Robert Cooper, în lucrarea Destrămarea națiunilor. Ordine și haos în sec. XXI, trad. Sebastian Huluban, ed. Univers Enciclopedic, București, 2007, p.75). Pentru un alt autor, America se află într-o dilemă: a își asuma hegemonia globală sau leadershipul global (a se vedea Zbigniew Brzezinski, Marea Dilemă: A domina sau a conduce, trad. Raluca Știreanu, Ed. Scripta, București, 2005, pp. 141-144, 198-199), unde autorul remarcă ”o premieră în istorie” (”niciodată nu a mai fost exercitată o hegemonie globală de către o democrație pluralistă, precum cea americană”.)

19 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016. A se vedea și The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document. A se vedea și Hillary Clinton, America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

20 În opinia analiștilor, ”asiaticii resping tiparul occidental al militarismului”, în favoarea unei idei de ”comunitate asiatică” bazată pe o ”prosperitate împărtășită de toți”. Analiștii observă ”nașterea unei noi culturi strategice asiatice bazată pe o diplomație consultativă (musyawarah), preocupată să identifice interesele comune care să genereze decizii satisfăcătoare” pentru comunitatea asiatică, depărtându-o de deciziile impuse de alte puteri extra-asiatice. Se vorbește de inițierea unei comunități asiatice de securitate (bazată fundamental pe creșterea gradului de încredere între țările asiatice și pe identificarea unui set de concepte strategice comune), în care puterile extra-asiatice sunt

9

Mai mult decât în lumea occidentală, Eurasia reprezintă, ca și zona Pacificului, o arie

cu numeroase interese în coliziune, care pot fi armonizate numai în condițiile unei agende

globale omogene, cu puncte de negociere clare și stabile, constant urmărite și în condițiile

reformării instituțiilor internaționale în sensul inițierii unor organisme de negociere globală.

Era Pacificului dar și Era Eurasiatică sunt paradigme globale care, în mod obligatoriu,

declanșează schimbări și reforme fundamentale de structură, de viziune, în mai toate

organismele și organizațiile internaționale (actualmente dominate de viziunea organizatorică

și de conceptele lumii occidentale). Reformarea unor organisme precum Consiliul de

Securitate ONU, în sensul admiterii puterilor asiatice sau din Pacific, pe diferite alte criterii

decât cele de la 1945 –putere demografică, putere civilizațională, putere economică- , crearea

unui Consiliu Asiatic și/sau a unui Consiliu al Pacificului în cadrul unui ONU reformat și

acord cu noile paradigme globale ale începutului de sec.XXI reprezintă alte direcții

diplomatice pe care insistă noile puteri în ascensiune (aici, cele asiatice și din zona

Pacificului).

În doctrină s-a reproșat conceptelor de ”Secol al Pacificului”, ca și de ”Secol al Chinei”,

de ”Secol Asiatic” faptul că sunt ”vagi, schimbătoare și poroase” (Katzenstein, 2005), că ”le

lipsește coerența, claritatea în definire și în stabilirea rolului lor” (Lewis and Wigen, 1999)21,

că ”pun problema existenței și a definirii unor identități regionale colective”, aceste regiuni

fiind ”rodul unor idei politice, fiind creații ale puterii politice și ale intereselor,

corespunzătoare mai degrabă unui context politic imediat” (Katzenstein, 2005)22.

Paradigma ”Secolului Pacificului” își are rădăcinile încă de pe la jumătatea sec. al XIX-

lea și a revenit în atenția marilor jucători globali pe la sfârșitul sec. XX și începutul sec. XXI,

pornind de la diferite referiri la importanța Pacificului, făcute de factori decizionali

(Secretarul Permanent la Ministerul de Externe al Singapore, Kishore Mahbubani, care, în

1995, spunea că ”simte Impulsul Pacificului, viitorul curent al istoriei”; Ministrul australian

de Externe Alexander Downer, care, în 1997, era de părere că ”suntem pe cale să intrăm în

ceea ce va fi cu siguranță, secolul Asia-Pacific”. Cu toate acestea, doctrina a remarcat că

doar invitate, nu se pot impune. A se vedea Paragh Khanna, op. cit., pp.238-239. 21 Citați de David Scott, The 21st Century as Whose Century?, în Journal of World-System Research, volume XIII,

number 2, pg. 96-118, ISSN 1076-156X. 22 Idem.

10

noțiunea de ”regiune a Pacificului” este ”plină de incertitudini, de ambiguități, de

incoerență”, un ”Secol al Pacificului” fiind caracterizat ”de confuzie în efortul de

conceptualizare a său” și deci, că ”ar fi dificil să concretizăm o comunitate a Pacificului”

(Segal, 1990; Palat, 1993)23. După cum arată doctrina, atunci când a fost emis acest concept

al ”Secolului Pacificului”, ”puzderia de micro-state-insule din bazinul Pacificului, precum

Fiji, Tonga, Tuvalu, Kiribati și altele nu au fost luate în seamă”. La concretizarea conceptului

de ”Secol al Pacificului” nu a fost avut în vedere bazinul Pacificului ci așa-numitul concept

de ”Pacific Rim”, un concept politic, care ”contribuie la formarea unui imaginar politic

despre regiunea Pacificului, a unei geografii imaginative”24.

Japonia este o țară interesată de valorificarea rolului său în regiunea Pacificului, unde

simte că are o strategie de desfășurat pentru secolul XXI și astfel, introduce în discursul său

politic o serie de concepte geopolitice strâns legate de regiunea Pacificului25, ca să amintim

doar de: Pacific Vision, a prim-ministrului Ohira Masayoshi (1978-1980), ”Era Pacificului,

ca fiind inevitabilă istoric”, afirmația prim-ministrului Yasuhiro Nakasone (1984), ”The

coming Pacific Century”, a analistului Tokuyama Jiro, în 1977, de ”provocările Erei

Pacificului” (Yoshi Tsurumi, 1985) sau de conceptul ”Asia Pacific Fusion” (Yoichi

Funabashi, 1995)26.

Australia folosește și ea sintagme și concepte legate de paradigma ”Secolului

Pacificului”: ”negociind Secolul Pacificului” (Bell, 1996, Whitlam, 1981) sau Alexander

Downer care vede ”o fereastră de oportunitate pentru Australia, devreme ce ne pregătim să

intrăm în secolul Asia-Pacific” (1997).

SUA nu scapă din vedere oportunitățile strategice legate de explorarea sintagmei

”Secolului Pacificului”, existând numeroase referiri la aceasta: de la cărțile americane despre

Pacific, în vogă prin anii 90 (Pacific Destiny/1990, Pacific Rising/1991, Pacific

Century/1992) la afirmațiile președinților americani: Pacific Century, a lui Ronald

Reagan/1983, sintagmă pe care o regăsim apoi și la George Bush, în 1991 sau la un alt

președinte american, Bill Clinton, în 1996, precum și în discursurile și referirile exprese ale

23 Ibidem. 24 Ibidem. 25 Ibidem.26 Ibidem.

11

senatorilor și altor personalități americane (Jesse Helms/1996, amiralul Joseph Prueher/1997,

Comandantul Șef al US Pacific) etc.27.

Președintele Ronald Regan credea, în 1986, că ”dacă viitorul secol va fi secolul

Pacificului, așa cum unii au sugerat, America va deschide drumul spre el” iar în administrația

Clinton, în 1996, se considera că ”gradul în care America va răspunde provocărilor a ceea ce

unii numesc Secolul Pacific va determina dacă acesta va fi și un Secol American” sau că

”leadershipul american în regiunea Pacifică este esențial”28. Această perspectivă, a

entuziasmului liderilor și lumii academice americane cu privire la conturarea rolului Americii

în Secolul Pacificului și, în consecință, cu privire la orientarea geostrategică a Americii spre

regiunea Pacificului, a început să producă îngrijorare în bătrâna Europă, tematoare că va fi

abandonată prin mutarea centrului de interes al Americii spre regiunea Pacificului29.

2. Într-un al doilea scenariu de lucru (având în vedere teoria decadenței Occidentului în sec.

XXI sau teoria ciocnirii civilizaționale soldate cu un triumf al puterilor civilizaționale non-

occidentale)30, Occidentul (ca arie culturală beneficiind până acum de o predominanță

inclusiv asupra modelului de organizare al lumii politice internaționale) nu ar mai putea să

formeze ”Prima Lume”31 într-un ”Secol Asiatic” sau într-un ”Secol al Pacificului”, unde,

din start acceptăm ideea ridicării (pașnice sau nu, în funcție de viziunea specifică a fiecărui

nou centru de putere) altor actori (din lumile rivale , concurente celei occidentale). O lume în

continuare dominată de modelul occidental de organizare și funcționare (cum a fost lumea

politică internațională dintre cele două secole, XX-XXI, dominată de unipolarismul

american) care să determine modelul câștigător în Secolul Asiatic sau în Secolul Pacificului

ar însemna o îmbrățișare a premisei unui Occident câștigător în lupta pentru supremație

27 Ibidem.28 Ibidem. 29 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations,

www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016. A se vedea și The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document. A se vedea și Hillary Clinton, America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

30 A se vedea Paragh Khanna, op. cit., pp. 235-237.31 Urmând viziunea lui Paragh Khanna, de exemplu, a existenței ”Celor Trei Lumi”, unde Prima Lume o reprezintă

Occidentul (prin zona trans-atlantică). Paragh Khanna, op. cit., p.28-29. A se vedea și teoria Lumilor (unde Occidentul, prin UE, este Lumea Postmodernă, adică prima lume, lumea ordinii) a lui Robert Cooper (op.cit., , pp. 80-82).

12

globală cu celelalte lumi, un Occident re-inventat, întinerit (ca idei, concepții, viziuni de

guvernare globală), un Occident aflat într-o a doua fază de apogeu. Aceasta ar însemna ca,

după prima fază a unipolarismului american (considerată în doctrină, ca terminată, la

începutul sec. XXI)32 să vină o a doua fază a unipolarismului american (bazată pe doi piloni

de această dată, nu doar pe parteneriatul cu UE, adică pe pilonul transatlantic, cel al

comunității occidentale tradiționale, al Lumii Vechi a Occidentului ci o fază re-învigorată,

bazată pe doi piloni reformați, consolidați, unul de parteneriat cu Lumea Veche a

Occidentului și unul cu lumea nouă, a Pacificului).

Cei doi Piloni ai Noului Unipolarism American (PP-NUA) ar fi, la începutul sec. XXI,

reconsolidarea parteneriatului trans-atlantic dar și consolidarea parteneriatului trans-

pacific. Concentrarea pe un singur ocean, fie el și unul considerat în viziunea adepților

Secolului Pacificului drept ”prioritar strategic” nu ar fi decât ”o naivitate strategică” pentru

SUA, care ar duce la o abandonare a Lumii Vechi occidentale, în favoarea Lumii

Pacificului, deci la o abandonare a Lumii Vechi Occidentale (Europa) puterilor asiatice în

ascensiune (incluzând Rusia, Iran, Turcia, China, India).

Ascensiunea și deschiderea economică, demografică și culturală a țărilor din Asia

Centrală și de Sud-Est către Europa se produc deja, cu sau fără binecuvântarea SUA. Se

poate vorbi (deși, la momentul actual, pare o exprimare îndrăzneață, ea își va revela treptat

sensurile multiple, inclusiv economice, geopolitice, culturale, sociale, pentru Europa, în

deceniile care vin) chiar de ”o colonizare a Vechii Lumi Occidentale” de către puterile

asiatice în ridicare33. Este vorba de un fenomen foarte complex, care implică aspecte de

presiune culturală, demografică, socială, economică, militară, dimensiuni de împrumut și

deschidere civilizațională- inclusiv prin diaspora asiatică aflată în Europa dar și prin migrații,

percepute inclusiv ca și ”dimensiuni de invazie” (neasimilare culturală a valorilor Europei

dimpotrivă, cu impact civilizațional și re-configurare a identității civilizaționale a Vechii

Europe, considerate ”în declin”34, adică ”un tărâm fertil –dacă nu chiar păgân- pentru

32 Paragh Khanna, op. cit., pp.237-238.33 idem, p. 30.34 A se vedea și Robert Kagan, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondială, trad. Bogdan

Chircea, Ed. Antet, Antet XX Press, Prahova, 2005, p.20. La fel, Paragh Khanna, op. cit., p. 239, citându-i pe Spengler dar și pe Auguste Comte (care prevedea puterea demografică a unor regiuni și țări ca fiind una esențială pentru controlul politic al altor regiuni, ca ”modelatoare a destinului lumii”).

13

răspândirea ideilor, valorilor, ideologiilor militantismului asiatic”, un ”pământ de cucerit, un

teritoriu slăbit, decadent, incapabil de ascensiune”35). Deci, acest fenomen complex (care

implică dialog civilizațional dar și invazie, conflict, colonizare, parteneriat economic) trebuie

remarcat și identificat, în toate dimensiunile sale divergente, din vreme, spre a putea

diagnostica exact criza Europei, în contextul paradigmelor globale în care Europa nu mai

joacă niciun rol (și chiar rolul SUA tinde să devină unul regional, decuplat de la o viziune

coerentă, unitară –adică una privind o gestionare globală, conform unei singure viziuni-, a

diferitelor regiuni controlate prin diferite tipuri de putere- de la hard la soft- de America).

Trebuie remarcat că aceste două paradigme nu mai presupun dominația Occidentului

asupra sistemului internațional de putere de la începutul sec. XXI, așa cum îl cunoaștem noi

(exercitat prin instituții internaționale globale, printr-un tip specific de ”globalism

occidental”) ci presupun două realități geopolitice de la care trebuie să se plece spre a se

asigura o prezență reală a Occidentului în cadrul acestor două paradigme:

- Declinul accentuat, rapid, al Vechii Lumi Occidentale (Europa aflată sub o presiune

complexă a lumii asiatice, din toate punctele de vedere). Dacă Europa își imaginează că

doar folosește Asia ca să importe forță de muncă ieftină și în cantitatea și în condițiile pe

care ea le stabilește, se înșeală. Forța de muncă asiatică ieftină este compensată de invazia

de popoare deplasate trans-continental, cu valori și culturi total diferite, care doresc o

așezare pe pământul Europei în scopul de a o coloniza, nu de a fi asimilați, adică de a se

lăsa ordonați și definiți de spiritul european. Este fenomenul de revanșă al periferiilor,

multe din migrațiile de popoare care intră în inima Bătrânei Lumi Occidentale provenind

din spații fie foste colonii ale acesteia, fie aflate în diferite sfere de influență sau dominate

direct sau indirect de puterile occidentale. Astăzi, acești imigranți nu caută să se

integreze în Bătrâna Lume Occidentală ci să folosească această lume (financiar, social),

în paralel cu a o redefini conform valorilor non-occidentale (refuzul de a se integra,

rezistența la a îmbrățișa modul de viață și valorile occidentale spre a forma civilizația

occidentală).

35 A se vedea percepția asupra Europei, a mișcărilor fundamentaliste de tip islamic, care conturează un context geopolitic nou pentru lumea sec. XXI, ca o lume a conflictului între civilizații. Opunerea la efortul Occidentului de a contura o lume a democrațiilor bazate pe un anumit set de valori dezvoltă la nivel global o paradigmă antagonică a civilizațiilor, un tip de globalizare conflictuală, dacă am putea spune așa. A se vedea și Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicționar de relații internaționale, trad. Anca Irina Ionescu, Ed. Universal Dalsi, 2001, pp.76-77.

14

- Incapacitatea Europei de a opune asaltului asiatic un proiect politic, economic,

civilizațional ferm. Dimpotrivă, semnele declinului actualului său proiect politic (UE)

apar tot mai evident sub presiunea enormă și mai ales, continuă, a două continente

(migrațiile masive din Asia și din Africa, ce scapă controlului european și unei viziuni

strategice de management al migrațiilor).

- Economia globală și creșterea demografică globală devin tot mai mult influențate de

economiile și demografiile țărilor asiatice36, trecându-se de la ascensiunea criteriilor hard

de politică la un alt tip de putere hard (puterea demografică) și la puterea soft (puterea

economică, puterea culturală). Europa pierde, în secolul celor două paradigme, trei tipuri

de puteri (demografică, economică și culturală), rămânând o umbră a Primei Lumi (lumea

exclusivistă, sigură, prosperă, lumea-fortăreață)37. Asaltul Asiei asupra Bătrânei Lumi

Occidentale nu mai este oprit/gestionat de fosta sa colonie (A Doua Lume Occidentală,

Al Doilea Bastion al modelului occidental), SUA. Incapacitatea sau lipsa de viziune

strategică a SUA privind soarta Vechii Lumi Occidentale, de a opri , de a controla, de a

diminua sau condiționa asaltul Asiei asupra Europei, poate fi privită în diferite chei:

decăderea Europei ca zonă de importanță strategică pentru SUA; decăderea SUA din

poziția unipolară; incapacitatea SUA de a controla și de a ordona conform propriei sale

viziuni, cele două paradigme globale în ascensiune (Secolul Asiatic, Secolul Pacific);

incapacitatea SUA de a reface momentul de unipolaritate american, din prisma realităților

celor două noi paradigme globale

- Abandonarea implicită a Vechii Lumi Occidentale (a Europei) de către SUA, care

declară ca prioritară direcția Pacific38. Căderea SUA din dimensiunea global-strategică

în cea regional-strategică, prin părăsirea unei direcții prioritar-strategice de importanță

egală cu cea Pacifică, cea privind Bătrâna Lume asediată de Asia.

- Asumarea exclusiv de către puterile asiatice (caz în care și puteri multi-dimensionale

civilizațional, precum Rusia și Turcia, la începutul sec. XXI își asumă clar identitatea

asiatică, adică statutul de puteri cîștigătoare în războiul civilizațional) a paradigmei

Secolului Asiatic (dominat de ”Concertul Asiatic”)39 și a Secolului Pacificului (unde SUA

pierd bătălia pentru supremație, înscriindu-se doar ca simplă putere regională, în cel mai 36 Paragh Khanna, op. cit., pp. 240-243.37 Despre teoria divorțului transatlantic, a se vedea Paragh Khanna, op. cit., p.31. 38 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations,

www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016.

15

bun caz). Dacă, în acest scenariu se produce ascensiunea Chinei în Pacific (provocând

momentul de dominație al Chinei nu doar asupra Pacificului ci și asupra întregii lumi de

la începutul sec. XXI40 aflată sub importanța globală strategică a Oceanului Pacific),

atunci acesta ar fi scenariul unui unipolarism chinezesc construit cu baza în Pacific41, o

lume post-occidentală cu totul, în care guvernarea globală, instituțiile globale, agenda

globală, viziunea globală sunt desprinse de Occident42 și capătă cu totul alte conotații și

sensuri.

2. Paradigma « Secolului Pacificului ». Pacificul, centrul de putere globală în lumea

sec. XXI

2.1. Teoria lui Mackinder, a rolului de pivot geografic al istoriei universale, a Eurasiei.

Conform teoriilor geopolitice clasice (studiul lui Mackinder, din 1904), pivotul lumii,

centrul de greutate al lumii, îl reprezintă heartland-ul sau Eurasia, o zonă în care Rusia

reprezintă în mod esențial, o arie centrală universală, creându-se un binom ”Lumea-Rusia”,

analiza Rusiei, considerând analiștii43, din această perspectivă necesitând analiza Lumii ca

întreg44. Chestiunea rusă se suprapune cu chestiunea marelui spațiu pivot numit heartland,

adică spațiul central al planetei45. Față de heartlandul eurasiatic, oceanele nu sunt decât un

factor auxiliar dar și îngrăditor, dacă nu chiar competitor, antagonic. Pacificul ar fi deci, în

viziunea geopolitică tradițională, un factor de îngrădire, de rivalitate pentru Eurasia, pentru

heartland-ul clasic.

39 Asia 2050: Realizing the Asian Century, Executive Summary, Report ADB, www.adb.org/sites/ accesat la data de 25.05.2015. European Institute for Asian Studies, Event Report, Asia’s Future- Challenges and opportunities, EIAS Briefing Seminar, 31 January 2013, www.eias.org, accesat la 25.05.2015. McKinsey Global Institute, Southeast Asia at the Crossroads:Three Paths to Prosperity, Asia-Pacific Research and Training Network on Trade, series no. 16, January 2015.

40 Guibourg Delamotte, François Godement, (sous la direction de), Geopolitique de l’Asie, Ed. Sedes, Paris, 2007, pp. 168-170.

41 Rakesh Krishnan Simha, special to RBTH, China emulates Russian military strategy in the Pacific, August 20, 2015, http://rbth.com, accesat la data de 27 iunie 2016.

42 William A. Callahan, Chinese Visions of World Order: Post-Hegemonic or a New Hegemony?, in International Studies Review, nr. 10, 2008, pp. 749-761, www.williamcallahan.com , accesat în 16 iunie 2014.

43 A se vedea și Martin Wight, Politica de putere, trad. Tudor Florin, Ed. ARC, Central European University Press, 1998, p. 82.

44 Ilie Bădescu, Geopolitica Heartlandului eurasiatic. Rusia, o perspectivă non-ideologică, pp. 280-282, în Ilie Bădescu, Lucian Dumitrescu, Veronica Dumitrașcu, Geopolitica noului imperialism, Ed. Mica Valahie, București, 2010.

45 Idem, p. 282. Paragh Khanna, op. cit., pp. 236-239.

16

2.2. Noul Heartland: Pacificul, nu Eurasia.

Conform doctrinei, denumirea de ”Marea Sudului”, de ”Mare Pacificum” (oceanul sau

marea Pacificului) apare în hărțile de prin sec. al XVII-lea iar după cel de-al doilea război

mondial expresia de ”Mările Sudului” sau ”Marea de Sud” nu mai este folosită (doar în

epoca prezentă mai persistând o anumită nostalgie în ceea ce privește fanii menținerii unei

prezențe franceze în Noua Caledonie și în Polinezia, susținători ai acestei direcții politice,

care utilizează conceptul de ”Pacific Sud”)46.

După cum remarcă doctrina, pentru SUA, care dorește să își prezerve și să își consolideze

rolul de jucător global în sec. XXI, este vital să își asigure o participare importantă în

configurarea strategică planetară privind actorii dominanți ai oceanelor Pacific și Atlantic47.

Mai precis, pentru SUA se conturează un concept al ”Celor Două Oceane” (Atlantico-

Pacific), care vizează prezervarea Pax Americana (sub aspect militar, politic și comercial,

economic) în aceste două oceane, privite ca spații de influență și teren de extindere al

firmelor sale48.

Doctrina președintelui american Ford, după plecarea americanilor din Vietnam (1975),

este cunoscută ca ”noua doctrină a Pacificului”, fiind un răspuns la proiectul japonez ”Asia–

Pacific”. De la Ford apare și concepția că ”bazinul Pacificului” (Pacific Rim) va deveni în

sec. XXI centrul de greutate al lumii, al civilizației post-industriale, locul unde se vor decide

principalele reguli ale jocului global de putere49.

Cu toate acestea, în ceea ce privește istoricul și dezvoltarea terminologiei ”Bazinului

Pacifiului”, trebuie să remarcăm, după cum observă și doctrina, ca marea parte a autorilor

folosește frecvent referirea la această zonă ca la ”regiunea Asia-Pacific” (înțelegând aici fie

toată regiunea, ca atare, fie o parte din țările ei riverane, anume țările din zona de nord a

Pacificului).

46 Guy Faure, coord., Nouvelle Géopolitique de l”Asie, Ellipses, Paris, 2005, p. 11. 47 Idem, p. 11. A se vedea și Graham Evans, Jeffrey Newnham, op.cit., pp. 422-423.48 Guy Faure, op. cit., p. 10-11.49 Idem, p. 11.

17

În ceea ce privește istoricul sintagmei de ”Secol al Pacificului” și importanța sa cheie

pentru întreaga re-configurare a lumii sec. XXI, trebuie amintite: frazele vizionare ale lui

Karl Marx (în 1858), potrivit căruia ”Pacificul va juca rolul jucat acum de Oceanul Atlantic

și rolul pe care l-a jucat Marea Mediterană în Evul Mediu: rolul marelui drum maritim al

traficului mondial”; fraza președintelui SUA, Theodore Roosevelt care afirma că ”istoria

umanității a început prin era mediteraneană, a continuat printr-o perioadă atlantică și acum

intră în faza Pacificului”50.

Din anii 1980, în doctrina relațiilor internaționale își face loc din ce în ce mai frecvent,

teoria ”regiunii Pacificului, ca și centru nou al lumii”, aspect sesizat și de Paul Kennedy, care

previzionează, în lucrarea sa faimoasă, Nașterea și decăderea marilor puteri că ”regiunea

Pacificului își va continua ascensiunea, deoarece dezvoltarea sa este susținută de o bază

foarte largă”51.

Doctrina amintește aportul studiilor și al autorilor americani în evoluția conceptelor

legate de Pacific, pornind de la sintagma de ”Asia de Sud-Est” (din 1943) desemnând terenul

operațional din Pacific, al cartierului forțelor aliate52. Țări ca Birmania (din 1997, membră

ASEAN) și Vietnam (membru ASEAN din 1995) sunt treptat, considerate ca aparținând ariei

”Asiei de Sud-Est”. Doctrina însă, nu a căzut de acord cu privire la limitele conceptului de

”zonă a Asiei de Sud-Est” și a ”Asiei de Nord-Est”, coexistând două definiții (una restrânsă,

una largă) privind ”regiunea Asia-Pacific”53 și o confuzie terminologică (Asia-Pacific

cuprinzând atât Asia de Est cât și Asia de Sud-Est; într-o altă accepțiune, aceeași sintagmă

cuprinde Asia de Sud, Asia de Sud-Est dar și Asia de Nord-Est)54.

3. ”Regiunea Indo-Pacific” sau paradigma ”Celor Două Oceane”

Conform doctrinei Modi (prim-ministrul indian), identificăm o direcție de politică

externă a Indiei (țară care se percepe nu doar ca actor regional ci și ca actor global în sec. XXI, 50 Ibidem, p. 12.51 Ibidem, p. 12.52 Ibidem,p. 12.53 Ibidem, pp. 13-14.54 Ibidem, p. 14.

18

fiind dispusă să își asume, în consecință, formularea unor concepte și strategii direct referitoare

la regiunea-cheie pentru secolul XXI, anume ”regiunea Pacificului”), direcție de tip ”Acting

East”55.

Caracteristic viziunii politice a Indiei, cuprinsă în doctrina Modi, este conceptul ”Celor

Două Oceane” sau paradigma ”regiunii Indo-Pacificului56”, destinat să ridice India la o

dimensiune credibilă, activă, de actor global al sec.XXI, atât în Oceanul Indian (considerat în

mod tradițional de India, ca o arie de dominație a sa)57 cât și în ceea ce se anunță a fi regiunea-

pivot a întregii lumi a sec. XXI (Oceanul Pacific).

Ar trebui să urmărim cu atenție poziționările Indiei ca un centru de putere regional

(puterea predominantă în zona Oceanului Indian), având în vedere mutarea fundamentală de

paradigmă la nivel global58 (care va defini din temelie întreg sistemul internațional la

începutul sec. XXI, forțându-l să se schimbe în sensul repoziționărilor cât mai favorabile ale

actorilor statali și non-statali față de paradigma în cauză), anume ordonarea lumii conform

paradigmei „Secolului Pacificului” sau conform unei paradigme și mai extinse (Secolul

Asiatic).

India nu poate rămâne indiferentă la aceste schimbări majore pe care începe lumea

politică internațională să se poziționeze, la începutul sec. XXI. India reprezintă unul dintre

centrele de putere în care atributul de ”regional” devine dintr-odată, unul propulsat la o

dimensiune de interes strategic global, în condițiile celor două paradigme. A fi ”regional

asiatic” sau ”regional pacific”, în Secolul Asiatic sau în Secolul Pacificului înseamnă a deține

din start o poziție geopolitică avantajoasă pentru a permite statului respectiv să ia parte la

deciziile unei lumi post-occidentale (sau, potrivit lui Spengler, ale unei lumi în care

Occidentul a intrat în declin și a pierdut poziția de ”Primă Lume”).

55 Danielle Rajendram, From ”Look East” to ”Act East”- India shifts focus, www.dw.com, accesat la data de 15.04.2016. 56 Arun Mohan Sukumar, A shift from style to substance. A data driven analysis of Mr. Modi’s foreing policy interventions in his second year in office indicates no sharp disjunctures from the stated views of previous governments, December 15, 2015, www.thehindu.com/opinion/op-ed , accesat la data de 8 febr. 2016

57 Henry Kissinger, Ordinea mondială, Reflecții asupra specificului națiunilor și asupra cursului istoriei, Ed. Rao, trad. Adriana Mădescu, București, 2015, pp.169-170.

58 Patrick M. Cronin, Darshana M.Baruah, The Modi doctrine for the Indo-Pacific Maritime Region, December 02, 2014, http://thediplomat.com/2014/12/the-modi-doctrine-for-the-indo-pacific-maritime-region

19

Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe a fost cel care a introdus conceptul de „regiune

Indo-Pacifică” într-un discurs din august 2007, referitor la necesitatea de consolidare a

legăturilor dintre India și Japonia, țări „aflate la confluența dintre Oceanele Indian și Pacific”,

ceea ce le obligă, considera prim-ministrul59, la un ”parteneriat pentru asigurarea securității

acestei regiuni dar și pentru dezvoltare economică”60.

4. De la ”alianțe civilizaționale” la alianțe cu adevărat novatoare: alianțele trans (și multi) oceanice.

Considerăm novator acest capitol, pentru cercetarea relațiilor globale de azi (preferăm

termenul de ”global” în locul celui de ”internațional”, tocmai spre a surprinde transformările

accelerate, la nivel global, care privesc jocul de putere adus la nivel global). Acest joc

depășește jocurile regionale sau sub-regionale de putere și nu se mai poate duce, în opinia

noastră, de către actorii statali în formele și cu mecanismele existente, inclusiv în formele de

alianțe existente. Ar trebui o re-gândire a acestora, spre a corespunde paradigmelor globale în

ascensiune, care pun provocări trans-oceanice și trans-continentale statelor, atât cele ce se vor

participante la acest joc cât și celor ne-participante.

În ceea ne privește, considerăm că, în sec. XXI, pe lângă actualele alianțe organizate

după un criteriu al similitudinii/ al înrudirii civilizaționale (a se vedea alianța trans-

atlantică61, privită astfel de majoritatea doctrinei, ca o alianță care pleacă de la valori comun

împărtășite politic, istoric, de tradiție politică), poate apare și un tip distinct de alianțe. Pe

59 În Declarația Indo-Japoneză, din decembrie 2015, s-a folosit din nou conceptul de ”Indo-Pacific”, introdus oficial în lexiconul diplomației indiene. Pentru India, cele două regiuni (Asia-Pacific și Oceanul Indian sunt ”regiuni conectate de istorie și de destin, indiferent cum am alege să le definim”). A se vedea Arun Mohan Sukumar, A shift from style to substance. A data driven analysis of Mr. Modi’s foreing policy interventions in his second year in office indicates no sharp disjunctures from the stated views of previous governments, December 15, 2015, www.thehindu.com/opinion/op-ed , accesat la data de 8 febr. 2016

60 A se vedea pe larg, Mădălina Virginia Antonescu, Câteva direcții cheie ale politicii externe a Indiei, la începutul sec. XXI. Doctrina Modi, policy paper, Institutul Diplomatic Român, nr.21/2016, p. 6, ISSN 2285-8938, ISSN-L 2285-8938, www.idr.ro ). Patrick M. Cronin, Darshana M.Baruah, The Modi doctrine for the Indo-Pacific Maritime Region, December 02, 2014, http://thediplomat.com/2014/12/the-modi-doctrine-for-the-indo-pacific-maritime-region

61 NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016. A se vedea Pct. 2, Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press releasd (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

20

acestea, preferăm a le denumi ”alianțe trans-oceanice”, ”alianțe multi-oceanice”, care nu sunt

neapărat organizate după criteriul sus-menționat, cel al similitudinii, al înrudirii

civilizaționale sau al tradiției politice a valorilor comun împărtășite ci mai degrabă, reprezintă

rezultate concrete, inițiative luate de actorii gobali (sau care se percep globali) pentru a

participa eficient la jocul global de putere, joc ce, plecând de la premisa paradigmei enunțate

în introducere, este cel al ”Secolului Pacificului”.

Or, este evident că, pentru a participa la acest joc global de putere al cărui centru de

greutate se mută din Eurasia înspre Pacific, jucătorii globali vor fi interesați să formeze

alianțe cu ceea ce percep ca ”puteri regionale ale zonei Pacificului”, cu superputeri care deja

joacă un rol important în Pacific, cu puteri emergente asiatice sau non-asiatice interesate să se

implice în zona Pacificului.

5. Transformarea NATO – adăugarea unui pilon ”Dublu Oceanic”: Arcul Defensiv Atlantico-Pacific, reunit printr-o singură strategie unitară de protecție

Concepția clasică despre NATO este aceea că avem de-a face cu un tip de alianță

militaro-politică defensivă, strict delimitată atât geografic, strategic cât și ca tip de membri

sau competențe62.

Or, la începutul sec. XXI, această concepție tradiționalistă despre ceea ce este NATO și

despre viitorul său, implicit (vorbind mai degrabă de un trend susținător al status-quo-ului în

ceea ce privește natura, componența, competențele și aria de operare a NATO) este din ce în

ce mai mult combătută de un al doilea trend (susținător al transformării profunde, radicale, a

NATO, spre a deveni o alianță adaptată provocărilor specifice ale secolului XXI).

Este din ce în ce mai evident faptul că NATO, dacă dorește să supraviețuiască, la nivel de

concept strategic și de alianță militară propriu-zisă, trebuie să se adapteze63. Deocamdată,

nivelul și tipurile de adaptări ale NATO sunt destul de timide, în opinia noastră, în

62 Art. 3, art. 5, The North Atlantic Treaty, NATO, 4 April 1949, last updated 21 Mar.2016, http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm, accesat in 11.07.2016.

63 NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016.

21

comparație cu dimensiunea, intensitatea și cu tipul de provocări ale sec. XXI într-o lume

globală.

În această lume aflată în curs de a se defini drept o lume globală, un sat global, cum se

mai afirmă în doctrină64, NATO trebuie să își caute propriul său înțeles asupra globalității

(de ce nu, și asupra glocalității). Este esențial a se realiza, în acest context, analizele

strategice asupra naturii unui NATO global sau a unui NATO glocal, într-o ordine tot mai

mult post-statală, cu provocări asimetrice, transnaționale, non-convenționale, cu actori non-

statali deosebit de puternici65, o lume care își sporește gradul de impredictibilitate, în loc să

devină o lume mai sigură, o lume din care ciocnirile civilizaționale nu doar că nu au fost

excluse dar ele primesc pe zi ce trece tot mai multă importanță (în ciuda globalizării

culturale66, care ar fi trebuit să ajute oamenii și popoarele să se cunoască mai bine, să

interacționeze mai profund și mai ușor, să își găsească mai repede puncte comune și să își

crească gradul de toleranță, prin cunoașterea și dialogul reciproc).

Într-o astfel de lume fragmentată, glocalizată, cu insule de haos67, care nu seamănă cu

lumea westphaliană ordonată, suverană, delimitată în spații național-statale, pentru care a fost

înființată NATO, această construcție de tip ”alianță defensivă” nu mai poate corespunde, în

formatul său tradițional.

NATO este și astăzi, în mod esențial, o alianță westphaliană, croită special pentru o lume

westphaliană, cu un mod de operare și de percepție de tip westphalian. Adăugirile ulterioare

la concepția strategică de bază a NATO, la nivel de competențe, de tip de operațiuni, de noi

arii de implicare, de noi cadre legale de permitere a operării în noi dimensiuni nu pot

substitui nevoia unei reforme profunde, autentice, a NATO, singura în stare să transforme

radical această alianță, dintr-o structură de secol XX (în care lumea westphaliană era la

apogeu) într-o structură post-westphaliană, tipică lumii globale a sec. XXI.

64 David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale. Politică, economie și cultură, trad. de Ramona-Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Polirom, Iași, 2004, pp. 51-52,

65 Vasile Simileanu, Conflicte asimetrice, Ed. Top Form, București, 2011, pp.29-31. 66 David Held et alii, op. cit., pp. 387-407. 67 Robert Cooper, op. cit., pp. 103-108.

22

În al doilea rând, ca alianță westphaliană, NATO a fost gândită să acționeze pe o zonă

geografică strict determinată68, compusă din teritorii de state suverane, având condiții de a

primi membri, clare, limitativ-geografic, bine definite (”state europene”, conform art. 10 din

tratatul de la Washington)69.

În concepția clasică deci, NATO nu poate primi ca membri decât ”state europene” (fără

ca tratatul să definească în mod clar ce înseamnă ”european” pentru o alianță ca NATO).

Astfel, ceea ce era considerat ca ”european” la sfârșitul sec. XX, tinde să nu mai fie

considerat ”european” în sec. XXI, odată cu apariția altor conjuncturi politice regional-

europene și internaționale, cu ascensiunea unor puteri regionale, cu schimbări în jocul de

putere european, care mută percepția politică, apoi realitatea politică din teren conform

altor concepte și paradigme politico-strategice corespunzând altor mișcări din jocul global

de putere.

Slăbirea UE sub impactul valurilor de migranți care asediază porțile capitalelor vestice,

amenințând însăși perspectivele realiste de asigurare, de către UE, a libertăților de circulație,

a drepturilor cetățenilor europeni, impactul Brexit-ului/23 iunie 2016 duc la modificarea, pe

termen mediu și lung, a geografiei politice europene, a percepției despre cine este european

și cine nu, duc la introducerea unor ”cercuri de europenitate” în locul ”Europei unite”, în care

un nucleu dur să fie reprezentat de țările UE occidentale, implicit, cu o retragere sau o diluare

a definiției și percepției de ”european” în raport cu țările UE ce nu fac parte din acest ”nucleu

dur al europenității”.

Procesul slăbirii UE (sub două lovituri, ambele cu impact deosebit de puternic pe termen

mediu și lung asupra șanselor de redresare ale UE și de revenire în forță, ca actor global,

deci, implicit, asupra șanselor UE de a își defini în timp util, rapid, o strategie de jucător

global în zona Pacificului), determinat în mod hotărâtor de ne-rezolvarea problemei valurilor

de migranți, de ne-rezolvarea problemei migranților deja ajunși în interior și al raportului cu

cetățenii europeni (categorie care riscă să fie împărțită în sub-categorii, în cetățeni de grad I,

de grad II, de grad III, cu micșorarea sau retragerea unor seturi de drepturi, în consecință, cu 68 The North Atlantic Treaty, NATO, 4 April 1949, last updated 21 Mar.2016,

http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm, accesat in 11.07.2016. 69 Art. 6, The North Atlantic Treaty, NATO, 4 April 1949, last updated 21 Mar.2016,

http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm, accesat in 11.07.2016.

23

diminuarea gradului de democrație al UE, prin modelul cercurilor de europenitate sau al

Europei flexibile), proces determinat și de problema Brexitului (tot nerezolvată în termeni

de refacere a puterii, a coerenței, a credibilității UE) și mai ales, incapacitatea de a propune

soluții (inclusiv reforma UE, spre o federalizare care să fie susținută de toate statele, nu de o

federalizare restrânsă care să avantajeze doar state din nucleul dur al europenității, adică state

vestice), incapacitatea de pre-întâmpinare a efectului de domino produs de Brexit (prin

emiterea de strategii rapide, coerente, de oprire a mișcării de separare, de abandonare a UE,

și de către alte state membre) sunt aspecte care duc la un context de re-definire a termenului

de ”european” și de ”Europa”, în perioada post-2016.

Cu alte cuvinte, NATO trebuie să țină cont că Europa devine cu totul alta după 2016,

după confruntarea UE cu valurile de migranți (pentru care nu a avut o strategie coerentă de

pre-întâmpinare a valurilor, de gestionare a valurilor, de asimilare a valurilor, de oprire sau

diminuare, de controlare și canalizare spre alte zone, a valurilor migratorii) și după Brexit.

NATO este deci, o alianță clasică, specifică unui anumit tip de sistem politic

internațional, în ființă în sec. XX (sistemul din 1949, anul fondării NATO), cu o structură

clasică (este compus exclusiv din state, nu din actori non-statali, nu din mini-organizații

regionale sau infra-regionale, nu acceptă ca ”memebri” sau ”parteneri”, actori non-statali).

Deși NATO și-a propus constant, după sfârșitul războiului rece și prăbușirea URSS, să se

adapteze la noul mediu politic internațional și, în consecință, să evite dispariția sa (ca

organizație strict legată de o anumită conjunctură istorică, specifică unei lumi bipolare),

aceste eforturi de reformă nu sunt nici până în prezent suficiente, în opinia noastră, spre a

face din NATO o alianță ”autentică a sec. XXI”. Am putea spune că, în prezent, NATO

rămâne o alianță clasică, westphaliană, la care a adăugat anumite laturi de răspuns la

provocări ale sec. XXI însă nu suficient de profunde ca să determine o schimbare esențială a

alianței, în sensul unei evoluții post-westphaliene, pentru a opera într-o lume post-

westphaliană, globală.

Sesizând asemenea lacună în abordarea strategică a viitorului NATO, în doctrină s-au

făcut auzite voci care pledau pentru un NATO global70. Acest trend (al unui caracter global al

70 Ivo H. Daalder, James Goldgeier, Global NATO, September 1, 2006, Foreign Affairs, published by the Council of Foreign Relations, https://www.foreigmaffairs.com/print/1113291, accesat la 0.07.2016. Mahdi Varius Nazemroaya,

24

NATO) se încadrează, în opinia noastră, mult mai bine nevoii de reformare radicală a acestei

alianțe westphaliene clasice, obligate să acționeze într-o lume post-statală, puternic

influențată de actorii non-statali, precum valurile migraționiste (inclusiv din motive

economice), de marile deplasări transfrontaliere de populații din zonele aflate în conflict, de

companiile transnaționale, de rețele teroriste transfrontaliere, de organizațiile regionale de

integrare sau de cooperare economico-politică, o lume în care se pune problema apărării

militare private, a înființării unor forțe armate supranaționale (printr-o reformă a ONU), a

înființării unor corpuri militare ale marilor companii transnaționale, armate de mercenari71,

capabile să opereze în zone de conflict pentru apărarea intereselor private ale acestor actori

(inclusiv supravegherea conductelor de petrol și gaze care traversează zone de instabilitate

politică, zone de conflict, zone disputate teritorial între state sau de state și de actori non-

statali)72 etc. Într-o asemenea lume, mult diferită de cea statală73 NATO este obligat să

acționeze, în afară de provocări asimetrice, non-convenționale, non-militare dar cu impact

asemănător efectelor unui conflict armat, în afară de provocări transnaționale74 (NATO fiind

o alianță obligată și obișnuită să acționeze strict într-un context westphalian, într-o lume cu

frontiere strict delimitate și într-o arie geografică la fel de strict delimitată).

Conceptul unui NATO global este unul extrem de provocator, nefiind nici în prezent

analizat cu seriozitate, în profunzime, din prisma elementelor de reformare radicală ale

NATO, nici în doctrină și nici în discursurile sau în întrunirile din cadrul NATO. Nivelul de

reformă al NATO rămâne unul limitat, în opinia noastră, clar circumscris caracterului său de

alianță westphaliană, nicidecum de alianță a sec. XXI (un secol care experimentează

simultan conceptele de globalitate și de glocalitate).

The Globalization of NATO, Clarity Press, 2012, www.globalresearch.ca/the-globalization-of-nato-2/5307198, accesat la data de 4.07.2016. Richard Weitz, Is the Global NATO Dream Over?, November 22, 2010, http://thediplomat.com/2010/11/is-the-global-nato-dream-over/2, accesat in 4 iulie 2016. Will NATO Look East?, May 18, 2012, http://thediplomat.com/2012/05/will-nato-look-east, accesat in 4 iulie 2016.

71 Silviu Nate, Geopolitica unei lumi imperfecte. Competiție tehnologică și securitate în mediul privat, Ed. Top Form, București, 2014, pp. 58-90.

72 Idem, pp. 91-101.73 George Maior, Robert Cooper, despre ordine și haos în sec.XXI, Introducere la lucrarea lui Robert Cooper, op. cit.,

pp. 5-6. 74 Vasile Simileanu, Conflicte asimetrice, Ed. Top Form, București, 2011, 29-35.

25

NATO rămâne o alianță a statelor-națiune construită pe o viziune westphaliană de

protecție a acestor state, într-o lume care și-a schimbat natura, devenind una a amenințărilor

și a acțiunilor transnaționale, a actorilor non-statali.

Răspunsurile NATO la provocările de securitate aduse de o lume post-statală rămân clar,

în opinia noastră, unele de tip westphalian, chiar dacă vorbim de operațiuni de poliție aeriană

(NATO’s Baltic Air Policing, de menținere a securității frontierelor aliaților), de un Grup

staționar maritim al NATO, de susținerea NATO a operațiunii UE Sophia, de asumarea de

către NATO a unui rol mai decis în Marea Mediterană75…

Pentru summitul de la Varșovia, din iulie 2016, au fost propuse trei obiective cheie:

întărirea apărării comune NATO, proiectarea stabilității dincolo de frontierele alianței,

extinderea cooperării cu UE. Sunt privite de către analiști și de factorii decizionali, anumite

elemente ca fiind unele inovatoare, reflectând, în opinia lor, ”un rol autentic al NATO în

lumea globală a sec. XXI”: implicarea NATO în operațiuni de contra-terorism, susținerea de

către alianță a capabilităților maritime ale partenerilor săi, susținerea de către alianță a

abilității partenerilor săi de a furniza asistență umanitară76.

Summitul de la Varșovia este deci, privit cu mare speranță, ca o oportunitate strategică

pentru NATO de a își re-defini viitoarea direcție, cu asigurarea totodată a rolului NATO de a

rămâne «o sursă esențială de stabilitate într-o lume incertă și imprevizibilă77». Din această

perspectivă, este cert că NATO își dorește să acționeze mult mai hotărât în lumea globală a

sec. XXI însă rămâne de văzut cât de mult va reuși să se reformeze, pentru a deveni o

veritabilă alianță a sec. XXI.

Actualele adaptări ale NATO la lumea percepută ca fiind « incertă și imprevizibilă»,

precum participarea la operațiuni anti-piraterie maritimă pe coastele Somaliei, protejarea

libertății și a securității navigației maritime în zonă, intervenția în Afganistan, sunt date ca

exemplu al trendului reformist al NATO. Însă aceste exemple nu sunt suficiente, în opinia

noastră, pentru a reliefa rolul NATO ca alianță a sec. XXI în « lumea incertă și

imprevizibilă» la care face referire, care este lumea începutului de sec. XXI (o lume post-75 Deputy Secretary General addresses NATO’s Warsaw Summit objectives in Lisbon, 23 June 2016,

http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_132749.htm, accesat la data de 4 iulie 2016 76 Idem. 77 Ibidem.

26

statală, în curs de globalizare, la care nu pot face față decât alianțe cu design, cu

competențe, cu componență, cu capacități de tip global, mult diferite de ceea ce înțelegem azi

prin alianțe militare westphaliene, cum este NATO).

NATO rămâne o alianță circumscrisă rolului său istoric, de a aduce pacea în Europa78, în

sistemul politic al sec. XX, printr-o alianță trans-oceanică legând Occidentul într-o

civilizație omogenă, și din punct de vedere militar și politic (alianță trans-atlantică, prin

construirea unui pod strategic între Occidentul bătrânei Europe și Occidentul nou, înțeles ca

America)79. Această alianță militară și politică a cimentat civilizația occidentală, dându-i

coerență și putere, într-o lume în care identitățile civilizaționale puternice sunt esențiale

pentru menținerea și proiectarea puterii în alte regiuni ale globului și la nivel mondial80. Prin

contribuția acestei alianțe trans-atlantice (deși nu exclusiv), Occidentul a rezistat perioadei

bipolare a sec. XX, și, după cum consideră el, a triumfat asupra celuilalt bloc de putere,

demonstrând coerența și puterea unui tip de civilizație (occidentală), bazate pe un set de

valori comune (democrația, libertatea, drepturile omului, statul de drept, devenite valorile

întregii Europe și susținute inclusiv de NATO).

Pentru moment (pentru nivelul general de percepție al NATO, care se auto-consideră

încă o alianță de tip westphalian, având obiective și forme modeste de implicare în ordinea

globală, post-statală, de securitate a sec. XXI, după aprecierea noastră), sunt aduse ca

exemple clare de ”reformă” în percepția NATO ca ”alianță adaptată sec. XXI”: nevoia de a

răspunde unei ”Rusii imprevizibile”, prezența unui ”arc de instabilitate peste Orientul

Mijlociu și Africa de Nord”, terorismul internațional, proliferarea rachetelor, atacurile

cibernetice, care formează, în vizunea NATO, ”un mediu de securitate dificil și

imprevizibil”81, văzut ca fiind « cea mai provocatoare situație pe care a înfruntat-o NATO de

78 The Warsaw Summit and the New Security Environment, Keynote Address by NATO Deputy Secretary General Alexander Vershbow at the Assembleia da Republica, Lisbon, 23 Jun, 2016, www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_132747.htm, accesat la data de 4 iulie 2016.

79 NATO Parliamentary Assembly, Declaration on Transatlantic Relations, May 2014, www.nato-pa.int, 080 SESP 14 E rev.2, accesat la data de 11.07.2016. Transatlantic Declaration on EC-US Relations, 1990,. https://eeas.europa.eu/us/docs/trans_declaration_90 - en.pdf , accesat în 11.07.2016. The New Transatlantic Agenda, https://eeas.europa.eu/us/docs/news_transatlantic_agendaen.pdf, accesat în 11 iulie 2016.

80 The New Transatlantic Agenda, https://eeas.europa.eu/us/docs/news_transatlantic_agendaen.pdf, accesat în 11 iulie 2016.

81 Wales Summit Declaration, issued by the Heads of State amd Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Wales, from 4 to 5 September 2014. www.gov.uk/government, accesat in 4 iulie 2016.

27

la terminarea războiului rece»82. O adaptare de urgență a Alianței la asemenea provocări a

dus la Summitul NATO de la Wales (2014), la așa-numitul Readiness Action Plan, care a

decis triplarea Forțelor NATO de Răspuns, cu peste 40.000 trupe, la stabilirea unei forțe de

reacție rapidă (Rapid-Reaction Spearhead Force), la crearea unui set de mini-sedii NATO în

țările din Estul Alianței, necesare pentru planificare, logistică și re-întărire; s-a aprobat de

către miniștrii de apărare NATO ideea de «enhanced forward presence» în partea de Est a

Alianței, care să cuprindă și 4 batalioane multinaționale, prin rotație, în trei state baltice și în

Polonia.83

Prin urmare, observăm că, în prezent, NATO își percepe principalele provocări destul de

convențional: astfel, alianța percepe ca principală amenințare (la adresa mediului de

securitate, așa cum îl înțelege ea), nu actorii non-statali ci un actor statal (Rusia)84,

caracterizat drept ”un actor imprevizibil”85- în consecință, definind lumea sec. XXI ca ”o

lume imprevizibilă”, deci post-westphaliană, deoarece, într-o lume westphaliană,

comportamentul statelor este previzibil, ordonat conform standardelor și normelor

internaționale-). Prin urmare, observăm următorul paradox: deși NATO nu se definește (încă)

a fi un actor post-westphalian, lumea sec. XXI nu o mai vede ca o lume statală.

Observăm că NATO nu se mai raportează la Rusia în termenii războiului rece clasic (ca

amenințare convențională, ca actor statal cu potențial ostil) ci în termenii unui nou război

rece (raportarea la vechiul adversar istoric dar în termenii lumii globale noi)! Astfel, vechiul

adversar istoric (Rusia) din timpul Primului război rece, devine acum ”un actor imprevizibil”,

ceea ce înseamnă, în percepția NATO, că Rusia ar fi un actor ce își dezvoltă strategii non-

convenționale, pe baza regulilor lumii globale a sec. XXI (o lume ne-înregimentată în

constrângerile normelor internaționale, ale Cartei ONU, care definea riguros lumea

westphaliană a sec. XX). Prin urmare, Rusia este privită ca un actor statal (clasic) cu un

comportament netipic (în sensul regulilor westphaliene), specific lumii globale (caracterizate

82 Idem. 83 The Warsaw Summit and the New Security Environment, Keynote Address by NATO Deputy Secretary General

Alexander Vershbow at the Assembleia da Republica, Lisbon, 23 Jun, 2016, www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_132747.htm, accesat la data de 4 iulie 2016.

84 NATO, Warsaw Summit Communiqué, issued by the Head of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press release (2016) 100, issued on 9 July 2016, www.nato.int, accesat în data de 11.07.2016.

85 Idem. La fel, a se vedea The Warsaw Summit…., Idem.

28

de NATO ca ”imprevizibile”), care operează într-o lume globală, conform regulilor acestei

noi lumi, în timp ce NATO rămâne o alianță westphaliană care observă ”acest

comportament imprevizibil” al Rusiei dar încă nu se reformează (trecerea la un NATO

global, de exemplu) spre a putea opera liber de constrângerile lumii westphaliene și conform

regulilor lumii globale a sec. XXI.

Dincolo de această ”sursă convențională de imprevizibilitate”, cum consideră NATO că

ar fi Rusia, sunt percepute și o serie de amenințări non-westphaliene, venite de la actori non-

statali (terorism internațional, piraterie maritimă, zone de instabilitate în state eșuate din

Africa de Nord sau Orientul Mijlociu, unde autoritatea statală nu mai funcționează sau este

puternic concurată de actorii non-statali).

În 2016, observăm o altă zonă de interes crescut pentru NATO (fără ca să observăm și

tendința complementară, de reformare profundă, în acest sens), anume: întărirea

capacităților militare maritime însă tot de manieră limitată (nicidecum globală); interesul de

a menține abilitatea alianței de a prezerva și proteja libertatea de navigare în Oceanul Atlantic

și Marea Mediterană. Alianța desfășoară în exteriorul ariei sale stricte de competență, unele

misiuni (misiunea anti-piraterie pe lângă coastele Somaliei), aducerea stabilității la flancul

estic al Alianței (prin asistarea de parteneri precum rep. Moldova, Georgia, Ucraina),

obiectivul NATO de a asigura niște zone de vecinătate ale Alianței, stabile (de unde și

proiectarea capabilităților NATO dincolo de granițele imediate ale Alianței, în scopul

asigurării unei vecinătăți imediate stabile)86, experiențele NATO în Afganistan și Kosovo în

combaterea terorismului și stabilizarea situațiilor post-conflict, inițiativele de parteneriat pe

Orientul Mijlociu (Inițiativa de Cooperare Istanbul, cu parteneri precum Kuwait, Bahrain,

Qatar și UAE sau Dialogul Mediteranean, program implicând Egipt, Israel, Iordania,

Mauritania, Maroc și Tunisia)87, antrenarea ofițerilor irakieni în Iordania, întărirea Misiunii

de Training NATO din Irak, existentă din 2011, ajutorarea Tunisiei în combaterea

terorismului, cu training privind operațiuni speciale și asigurarea securității de graniță;

86 Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press releasd (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016. A se vedea și Judy Dempsey’s Strategic Europe, Is NATO Taking on More Than It Can Chew?, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, accesat în 11.07.2016.

87 NATO, Istanbul Cooperation Initiative (ICI), Reaching out to the broader Middle East, last updated 18 Nov. 2011, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

29

sprijinirea Iordaniei în operațiuni de cyber-apărare ; toate acestea sunt date ca exemple

concrete de implicare a NATO dincolo de aria sa strictă de competență (cea definită prin

tratatul său de înființare)88. S-ar dori, prin aceste exemple, a se afirma că NATO s-a adaptat

deja lumii globale a sec. XXI, că acționează deja ca un actor al lumii sec. XXI, că este

capabil, în forma sa actuală (fără o schimbare majoră a structurii, misiunii, capacităților,

modului său de operare, obiectivelor sale, asumate printr-un tratat reformator al Alianței) să

facă față provocărilor tipice sec. XXI.

Prin aceste exemple, NATO se arată, în viziunea comentatorilor trendului (aparent)

reformist, ca o alianță care este deja capabilă să își proiecteze puterea dincolo de frontierele

sale89.

Dacă privim cu atenție la obiectivele-cheie ale Summitului de la Varșovia, remarcăm

obiectivul 2 (proiectarea stabilității dincolo de frontierele Alianței), în sensul întăririi

exemplelor de mai sus, unde NATO deja s-a implicat.

Prezența acestui obiectiv în cadrul agendei de discuții de la Varșovia din iulie 2016, arată

o dorință constantă a NATO de a rămâne deschisă trendului reformei însă acest trend nu este

unul suficient de hotărât astfel încât să declanșeze o veritabilă, profundă reformare a NATO

(în sensul unui NATO global și glocal, totodată).

Obiectivul fixat de către NATO, al ”asigurării unei vecinătăți stabile” (ceea ce implică

operațiuni diverse în statele dincolo de frontierele imediate ale Alianței) intră în obiectivul

tradițional asumat de NATO, al ”apărării frontierelor Alianței”. Este deci, vorba de o

extindere limitată (pentru început) a competențelor strict fixate prin tratatul fondator al

Alianței, ceea ce dovedește începutul unui drum de adaptare, de reformă a NATO. De aici și

până la asumarea profilului global sau dublu-oceanic al NATO, este cale lungă.

88 The Warsaw Summit and the New Security Environment, Keynote Address by NATO Deputy Secretary General Alexander Vershbow at the Assembleia da Republica, Lisbon, 23 Jun, 2016, www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_132747.htm, accesat la data de 4 iulie 2016.

89 Judy Dempsey’s Strategic Europe, Is NATO Taking on More Than It Can Chew?, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, accesat în 11.07.2016.

30

Inițiativa de Cooperare de la Istanbul sau Dialogul Mediteranean, experiențele militare

ale NATO din Afganistan și Kosovo, experiența în combaterea terorismului internațional și

în situațiile de stabilizare post-conflict nu pot exemplifica, în opinia noastră, asumarea de

către NATO a unui autentic, puternic profil de ”alianță a sec. XXI”90 ci semnifică doar

încercări modeste de adaptare a NATO la unele provocări ale sec. XXI (nicidecum la

majoritatea provocărilor sec.XXI). De exemplu, NATO nu și-a discutat un concept strategic

autentic reformist (caracterul global/glocal91 a alianței, în sec. XXI).

Nici până în prezent, NATO nu a explorat, în cuprinsul conceptelor sale strategice

reformiste, percepția sa despre globalizare și glocalizare, și despre modul în care ar înțelege

să gestioneze atât globalizarea cât și procesele glocale. După autori ca Arjun Appadurai, ar

trebui luată în considerare existența a cinci fluxuri globale (fluxul etnic/de oameni, fluxul

media, fluxul tehnologic, fluxul financiar (fluxuri de bani și instrumente financiare) și fluxul

de idei, care sunt manipulate de indivizi și de actori non-statali, sunt reconfigurate, creând

hibrizi culturali, creând glocalizare92. Gestionarea interacțiunilor dintre procesele globale și

cele locale, dintre provocările securitare receptate de actorii globali drept provocări ale sec.

XXI la nivel global și provocările locale, specifice anumitor arii geografice și culturale este

un tip de misiune a alianțelor sec. XXI.

Un NATO glocal, printr-un nou concept strategic puternic reformator, post-Varșovia,

care să țină cont de nevoia de reconfigurare reală, totală, a conceptului de alianță militară

pentru sec. XXI, se convertește astfel, într-un obiectiv-cheie, necesar supraviețuirii și

adaptării Alianței în această nouă lume.

Un NATO global (fie ca alianță auxiliară a ONU, un fel de braț armat al ONU, la nivel

mondial, fie ca alianță de sine stătătoare, fără să fie conectată la altă entitate globală- puternic 90 Cum se dorește prin Noul Concept Strategic al NATO. A se vedea NATO, Active Engagement, Modern Defence.

Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization , NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016.

91 Veronica Dumitrașcu, Imperialismul cultural. Globalizarea culturii consumului, în Ilie Bădescu et alii, op. cit., pp. 117-118, unde conceptului de ”glocalizare” îi corespunde cel de ”hibridizare culturală”, adică un fenomen de întrepătrundere a globalului cu localul, cu rezultate unice în arii geografice diferite (Ritzer G., 2010). Este vorba de adepții teoriei apariției culturilor hibride, rezultate din fuziunea globalului cu localul, teorie diferită de cea susținută de Huntington (arii civiliziaționale omogene, diferite unele față de altele, care există în fața unor procese globale). Pentru autori ca Roland Robertson (2001), lumea glocalizarii este ”lumea pluralistă, bazată pe diferențele dintre și din interiorul ariilor geografice”, unde ”actorii importanți sunt indivizii și grupurile locale”.

92 Citat în Veronica Dumitrașcu, op. cit., p. 118.

31

reformată și ea-) este o entitate capabilă să dezvolte operațiuni de tip nou și în mod puternic

extins față de ceea ce face astăzi NATO.

Ceea ce summitul de la Varșovia/iulie 2016 ia în considerare, destul de timid, în opinia

noastră, adică obiectivul 2 (”proiectarea stabilității dincolo de frontierele propriu-zise ale

NATO”) se poate dezvolta, în cadrul altui summit, într-un concept strategic deosebit de

vizionar, capabil să confere NATO un cu totul alt profil decât ceea ce este el acum (o alianță

exclusiv trans-atlantică).

”Proiectarea stabilității dincolo de frontierele Alianței”, așa cum este înțeleasă acum la

summitul de la Varșovia, poate fi un început de drum în preluarea serioasă a trendului

reformei autentice a NATO, pentru a putea face din această alianță westphaliană, o alianță a

sec. XXI, cu un profil deosebit de ceea ce are ea astăzi.

Summitul de la Varșovia, ca obiectiv prioritar, își propune întărirea parteneriatului

trans-atlantic, făcut prin întărirea cooperării NATO-UE. Se dorește astfel, o întărire a

cooperării dintre cele două organizații, o înțelegere comună a securității și o consolidare a

cooperării cu UE pe un set de probleme precum: cyber-securitatea, contracararea

amenințărilor hibride, securitatea maritimă93.

De la Summitul NATO de la Lisabona/2010, NATO a avut ca obiectiv « să rămână o

sursă esențială de stabilitate într-o lume incertă și impredictibilă», ceea ce presupune (în

etapa actuală), două dimensiuni: întărirea apărării colective și proiectarea stabilității în

vecinătatea NATO94.

NATO rămâne deci, și în 2016, o alianță auto-definită ca regională și nu drept globală

(NATO este bazat pe un parteneriat strategic strict, de natură trans-atlantică și nu pe un

concept de securitate globală).

NATO rămâne o expresie a unei securități colective regionale și nu a făcut (încă) pasul

spre ”o alianță globală”95 în adevăratul sens al cuvântului (deși menține relații cu multe state

93 The Warsaw Summit and the New Security Environment, Keynote Address by NATO Deputy Secretary General Alexander Vershbow at the Assembleia da Republica, Lisbon, 23 Jun, 2016, www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_132747.htm, accesat la data de 4 iulie 2016.

94 Idem.

32

non-membre din diferite regiuni ale globului96, desfășurând o serie de programe care

furnizează un cadru de parteneriat cu aceste state)97. Dimensiunea unui NATO proto-global

este conferită de o serie de relații pe care, actualmente, NATO le desfășoară cu state non-

membre din afara ariei sale stricte, așa cum este definită prin tratatul său fondator și în

afara misiunii sale de ”a apăra pacea Europei”:

-relațiile cu Noua Zeelandă (în 2012 are loc semnarea comună a unui Parteneriat Individual și

Program de Cooperare)98, această țară contribuind și la eforturile conduse de NATO din

Afganistan, ca parte din Forța de Asistență de Securitate Internațională și din misiunea

« Resolute Support », în antrenarea, consilierea și asistența forțelor afgane.

- relațiile cu Japonia (cooperare începută în 1990), Japonia fiind unul din primii parteneri NATO

de pe glob; în 2013 s-a semnat o declarație politică comună și, în 2014, s-a semnat un acord

privind cooperarea în combaterea pirateriei maritime și a contra-terorismului; se mai

menționează în doctrină și implicarea Japoniei în Forța de Asistență de Securitate

Internațională din Afganistan, condusă de NATO

- relațiile cu India (o altă mare putere în ascensiune, interesată să joace în Pacific prin conceptul

de ”Dublu Ocean” sau prin susținerea paradigmei strategice de «Regiune Indo-Pacifică»)99.

Este de menționat invitația NATO către India, de a participa ca și partener, în 2011, în BMD

(ballistic missile defence), fiind evidențiate valorile comune ce leagă cei doi parteneri 95 Deși se poate interpreta într-un sens larg, de deschidere spre o reformă mai hotărâtă decât în prezent, asupra rolului

adaptat al NATO la lumea în schimbare (obiectivul Alianței de a proiecta stabilitate, bazat pe o abordare de tip 360 de grade, și pe atașamentul la un set de valori,democrație, stat de drept, drepturile omului, pe complementaritate cu actorii internaționali), ceea ce înseamnă deja un pilon teoretic pentru un viitor NATO ca alianță globală, care își proiectează stabilitatea în orice regiune a globului, nu doar în imediata vecinătate a frontierelor sale. A se vedea pct. 81 și 82, 83, 84, 85 din Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press releasd (2016) 100, 09.July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

96 Cum își propune prin Noul Concept Strategic NATO, la summitul de la Lisabona/2010: ”NATO trebuie să continuie să fie efectiv, într-o lume în schimbare, împotriva unor noi amenințări, cu noi capabilități și cu noi parteneri” (prefață, NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016).

97 https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_relations_of_NATO, accesat la data de 4 iulie 2016. 98 Rick Rozoff, NATO Enlargement: From the North Atlantic to the South Pacific, Global Research, June 05, 2012,

www.globalresearch.ca, accesat în 11.07.2016 99 Patrick M. Cronin, Darshana M.Baruah, The Modi doctrine for the Indo-Pacific Maritime Region, December 02,

2014, http://thediplomat.com/2014/12/the-modi-doctrine-for-the-indo-pacific-maritime-region. Abhijit Singh, India’s Emerging Indian Ocean Strategy, December 28, 2015, http://thediplomat.com/2015/12. Danielle Rajendram, From “Look East” to “Act East”- India shifts focus, 19.12.2014, http://www.dw.com/en/opinion, accesat la data de 8 febr. 2016.

33

(democrația). India este privită de NATO ca o putere regională care poate sprijini interesele

și misiunile NATO în zone precum Asia de Sud și Asia de Sud-Vest, pornind de la obiectivul

comun de a contrabalansa puterea în ascensiune a Chinei, în aceste regiuni.

- relațiile cu Australia (fiind deseori ridicată problema intrării Australiei ca membru, în NATO,

deși nu este țară europeană, potrivit tratatului fondator al Alianței, deci nu are capacitatea de

a aplica pentru calitatea de membru în această Alianță). Australia este considerată ca un

membru de facto al NATO și este privită ca ”unul din partenerii NATO de pe glob”100, la fel

ca și Japonia, Coreea de Sud, Singapore. Este de remarcat semnarea în 2012, de către cei doi

parteneri, a unei declarații politice comune și semnarea unui Parteneriat Individual și

Program de Cooperare, în februarie 2013, un parteneriat pe care NATO îl vede tot mai

adâncit, în sec. XXI, «spre a aborda în comun, mai bine, provocările globale viitoare101». Prin

urmare, NATO își configurează (deși încă timid) un rol global concret (prin inițierea

parteneriatului cu țări din Pacific, precum Australia)102, în jocul global de putere ce se va

mișca în jurul Oceanului Pacific (sau, cu extindere, în zona Asia-Pacific).

Menționăm că, în cazul trend-ului (incipient) de re-configurare a NATO ca « alianță

globală», în contextul unor provocări la fel de importante pentru rolul NATO, precum

amenințările ne-convenționale și anume consolidarea și extinderea rolului unor organizații

regionale cu profil puternic, economic, politic103 -dintre care unele vor să își adauge o

dimensiune militară-, precum în viitor, ASEAN, SCO, APEC, chiar East Asia Summit104-

despre care unii comentatori au vorbit ca despre ”replici regionale ale NATO” (de exemplu,

100 Rick Rozoff, NATO Enlargement: From the North Atlantic to the South Pacific, Global Research, June 05, 2012, www.globalresearch.ca, accesat în 11.07.2016. A se vedea de ex., NATO Global Programme. Views from Asia-Pacific Region, The Science for Peace and Security Programme Project. NATO Global Perception- Views from Asia-Pacific Region. Executive Summary, funded and implemented under the framework of NATO SPS Programme and in cooperation with NATO Public Diplomacy Division and Tallinn University of Technology, Estonia. www.nato.int, accesat în 4 iulie 2016.

101 În exprimarea generalului Knud Bartels, Chairman al Comitetului Militar NATO. https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_relations_of_NATO, accesat la data de 4 iulie 2016.

102 Will NATO Look East?, May 18, 2012, http://thediplomat.com.2012/05, accesat la data de 4 iulie 2016. Daryl Morini, Will Australia Embrace NATO?, June 20, 2012, http://thediplomat.com/2012/06, accesat la data de 4 iulie 2016.

103 Geethanjali Nataraj, India looks east to ASEN with Delhi Dialogue, 4 March 2016, www.eastasiaforum.org, accesat la data de 15.04.2016.

104 APEC Economic Leaders’ 2014 Declaration: Beijing Agenda for an Integrated, Innovative, and Interconnected Asia-Pacific, November 11, 2014, Council on Foreign Relations, www.cfr.org, accesat in 15.06.2016.

34

ASEAN fiind privit de unii analiști ca un ”NATO al Pacificului”)105, s-ar crea riscul ca

partenerul european al NATO (în speță, UE și în mod individual, statele din Europa, membre

NATO) să fie lăsate deoparte în jocul Pacificului, să nu mai existe vreun rol pentru ele în

această esențială mutare geopolitică a lumii sec. XXI (dinspre Atlantic, spre Pacific). Astfel,

în timp ce NATO ar iniția, ar dezvolta, ar întări legăturile de parteneriat (și ar declara unele

legături drept ”parteneriate strategice”, în felul în care le definește acum față de țările

europene și față de UE) cu țări din Asia-Pacific, s-ar diminua importanța legăturilor sale din

Europa (actualii ”parteneri strategici”, condamnați la o mișcare strict regională, limitată,

față de un NATO puternic reconfigurat, devenit global).

Prin urmare, observăm că:

- NATO rămâne în principal, o structură de tip westphalian (concepută exclusiv de state

suverane, compusă din state, cu obiective, limite și competențe fixate de state, concepută

să răspundă în principal unor amenințări clasice, convenționale, militare)

- NATO rămâne o alianță militară de tip defensiv, ne-evoluând la o comunitate regională

(trans-atlantică) de securitate106, ceea ce ar presupune un nivel mult mai ridicat de

libertate în acțiune și în tipul de operațiuni, fixat Alianței, pornind de la un grad superior

de încredere între membri și deci, de extindere a competențelor NATO

- NATO continuă să își identifice competitori de tip clasic (state, precum «o Rusie

imprevizibilă»), care acționează însă, într-un context politic nou (”o lume incertă și

imprevizibilă”, după cum definește NATO lumea sec. XXI), scăpând din vedere existența

unor competitori non-convenționali (actori non-statali colectivi, de tipul valurilor de

migranți masive și pe durată nedeterminată, cu ținte fixe, cu destinații fixe)

- NATO este o structură istorică, înființată cu un scop precis (asigurarea păcii Europei)

însă, în sec. XXI, menținerea acestui scop nu mai apare ca fiind singurul rost

fundamental al NATO. Într-un context politic schimbat (lumea globală, cu insule de haos

și multipolară a sec. XXI), cu actori non-statali și ne-convenționali, acționând de o

manieră imprevizibilă (în afara regulilor lumii westphaliene, pentru care fusese construită

NATO), însuși hegemonul care garantează alianța începe să fie puternic contestat de 105 Luis Durani, ASEAN, A Pacific NATO?, April 14, 2016, http://moderndiplomacy.eu/index.php?option=com, accesat

la data de 15.04.2016.106 Deși își propune acest obiectiv ambițios de a se reforma, printr-o serie de documente, declarații, prin Noul Concept

Strategic adoptat la summitul de la Lisabona/2010 etc.

35

competitori (într-o lume multipolară). Deci, sec. XXI poate aduce supriza re-gândirii

NATO inclusiv ca alianță ce trebuie să-și protejeze hegemonul (!) și nu invers (trebuie

analizată cu atenție și ipoteza unei inversări a scopului fundamental al NATO, de la

protecția bătrânei Europe, la protecția a însuși hegemonului, în contextul unei lumi

multipolare cu puteri regionale în ascensiune simultană, toate desfășurând strategii din

care dimensiunea de concurență la adresa hegemonului nu poate fi exclusă). Într-un

Secol al Pacificului (schimbarea fundamentală de paradigmă globală), NATO s-ar putea

re-dimensiona în sensul de a deveni o alianță nouă, destinată să apere interesele și

poziția preeeminentă a hegemonului în Pacific, părăsind bătrâna Europa107 sau folosind

capacitățile militare ale statelor europene membre NATO pentru o desfășurare de

operațiuni strategice în Pacific, destinate întăririi sau menținerii prezenței hegemonului în

aria puternic contestată (loc de înfruntare) de marile puteri ale sec. XXI. De la o alianță

trans-atlantică, NATO, având în vedere nevoile în schimbare, de securitate, ale

hegemonului american, poate să se re-configureze radical, devenind ȘI o Alianță pentru

Pacific, adică, poate să folosească (printr-un nou tratat, reformator), capacitățile,

instrumentele, mecanismele oferite deja de actuala sa structură sau poate să înființeze noi

structuri, mecanisme, instituții, instrumente, capabilități necesare operării în zona

Pacificului. Aceasta se poate face pornind de la semnarea unui tratat nou, de reformă

radicală a NATO (de transformare strategică a sa și într-o Alianță pentru Pacific).

Folosim sintagma de Alianță pentru Pacific și nu de Alianță a Pacificului, din mai

multe motive:

- A. Alianța pentru Pacific sugerează că: din momentul intrării în vigoare a noului tratat

reformator, care mută scopul fundamental de existență al NATO în zona Pacificului,

făcându-l un jucător global în jocul de putere din zona Pacificului, NATO operând pe

baza paradigmei globale a ”Secolului Pacificului”, toate capabilitățile, structurile, 107 În 2013, America, prin vocea liderilor săi, părea hotărâtă să nu abandoneze bătrâna Europă ci să o considere în

continuare ”the cornerstone of the engagement with the rest of the world”. Se introduce însă, o idee interesantă, care se poate converti într-un scenariu de analizat: anume, ideea că deplasarea Americii în Pacific trebuie prioritar văzută ca una economică (efectuată prin TPP, prin Trans-Pacific Partnership, ca acord economic, și nu printr-o alianță militară sau prin acord defensiv militar de tipul NATO). În acest sens, America ar pleda (în 2013) pentru o combinație de noi acorduri transatlantice economice (în curs de negociere) și un TPP (Trans-Pacific Partnership), acorduri pe care le vede ca și ”complementare, ele fiind destinate să modernizeze și să întărească regulile globale economice ale lumii sec. XXI”. Cu alte cuvinte, pentru America, la momentul respectiv (2013) un acord economic de tip TPP ar fi mai eficient decât o modernizare sau o re-locare a unui NATO reformat, înspre Pacific. A se vedea Vice President Biden on Asia-Pacific Policy, June 2013, Council on Foreign Relations, www.cfr.org.asia-and-pacific, accesat în 15.06.2016.

36

instrumentele și mecanismele NATO deja existente vor fi re-orientate în direcția nouă

strategică, anume pentru asigurarea unui rol predominant pentru hegemon (SUA) în

centrul de greutate al lumii (Pacificul). Aceasta înseamnă că, atât dimensiunea deja

existentă a actualului NATO cât și noile instituții, mecanisme, structuri ce vor fi înființate

prin noul tratat reformator pentru a permite acțiunea NATO în Pacific, privind NATO nu

ca alianță istorică, tradițională ci drept o structură de conservare a preeminenței

hegemonului în Pacific (noul centru de greutate al lumii sec. XXI) vor fi afectate noului

scop strategic al NATO (care depășește interesul de protecție al vechii Europe, care, mai

mult, folosește Europa ca resursă pentru asigurarea intereselor hegemonului în

Pacific)108. Deci, în acest scenariu, asistăm la următorul context: lume multipolară, risc de

confruntare crescută sau de confruntări non-convenționale cu alte mari puteri ce se doresc

jucători globali în aria Pacificului, ascensiunea simultană a mai multor puteri regionale în

zona Asia-Pacific cu pretenții de impunere a regulilor și strategiilor lor în Pacific109;

orientarea celor mai multe din aceste puteri în ascensiune, interesate să acționeze și să

domine Pacificul împotriva hegemonului; interesul crescut și dimensiunile strategice ale

acestor puteri, implicate în Pacific, de a slăbi hegemonul și de a modifica profilul

sistemului global de putere (prin impunerea unei noi paradigme globale precum Secolul

Pacificului ca un Secol Asiatic, al puterilor asiatice, de ex.). În acest context, hegemonul

este forțat să se concentreze pe maximizarea puterii sale în Pacific110, spre a reuși să

domine jocul de putere cu implicații globale, din această arie111. Pentru aceasta,

hegemonul fie se vede nevoit să slăbească nivelul de protecție asigurat, istoric, bătrânei

108 Scenariu de lucru care își are bazele de plecare spre o deschidere conceptuală și operațională în acest sens, în pct. 98 din Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press released (2016) 100, 09.July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

109 A se vedea, de exemplu, Ankit Panda, ASEAN-India and East Asia Summits: India’s Opportunity to Act East, November 21, 2015, http://thediplomat.com, accesat la data de 14.04.2016.

110 The United States and the Asia-Pacific region. Security Strategy for the Obama Administration, febr. 2009, www.cnas.org/files/document .

111 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016. A se vedea și The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document. A se vedea și Hillary Clinton, America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

37

Europe (misiunea istorică devine prea costisitoare)112 și să se focalizeze în Pacific

singur113, cu propriile forțe (slăbirea și abandonarea NATO, care nu trece de etapa sa

istorică, de alianță defensivă a Europei, garantată de hegemonul american), fie, în a doua

variantă, hegemonul de sistem alege să reformeze NATO, exclusiv spre a îi asigura o

libertate de operare într-o arie pentru care NATO nu a fost construit dar în care devine

necesar să se implice (pentru a contribui la stabilizarea situației în Pacific, adică la

protejarea intereselor hegemonului amenințat de ridicarea simultană a mai multor puteri

competitoare, toate cu strategii vizând Pacificul, noul centru de greutate al lumii sec.

XXI, toate având dimensiuni strategice sau interese strategice care contravin/sunt

percepute de hegemon ca fiind contrare intereselor sale în Pacific și deci, în jocul global

de putere). În această a doua variantă, hegemonul de sistem114 susține o puternică mișcare

reformatoare în cadrul NATO, fie adaptând mecanismele, structurile, instrumentele deja

existente, fie înființând unele special pentru noul scop strategic al NATO (apărarea

intereselor hegemonului în Pacific). Prin aceasta, alianța trans-atlantică tradițională

destinată să protejeze vechea Europă devine o ”alianță a sec. XXI” în sensul că, prin noul

scop, este destinată să folosească instrumentele, capabilitățile, mecanismele, forțele

statelor europene pentru a proteja interesele hegemonului, amenințate/expuse/contestate

în Pacific. Legătura trans-atlantică tradiționala (profilul clasic al Alianței) nu mai

funcționează în sensul istoric (protecția de către hegemon a bătrânei Europe) ci, prin

mutarea centrului strategic al lumii în Pacific, însuși NATO își inversează sensul

protectiv, defensiv, al legăturii transatlantice (statele din bătrâna Europă, chiar UE, 112 Ridicându-se chiar problema dacă NATO, în 2016, ”mai poate să apere Europa” (o problemă a diferitelor interese

strategice ale țărilor NATO față de Rusia, de exemplu), existând riscul ca NATO să fie ca un ”cadou de Crăciun”(”frumos ambalat în declarații, iar înăuntru, gol”). A se vedea Judy Dempsey’s Strategic Europe, The Warsaw Summit and the NATO Christmas tree, posted by Julian Lindley-French, July 11, 2016, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, accesat în 11 iulie 2016. La fel, Judy Dempsey’s Strategic Europe, For NATO, Now Comes the Hard Part, posted by Judy Dempsey, July 9, 2016, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, 11.07.2016.

113 Există deja, recunoașterea oficială a nevoii de consolidare a unei rețele de ”aliați și parteneri în regiunea Indo-Asia-Pacific”, de către SUA, ”recunoașterea semnificației globale a regiunii Indo-Asia-Pacific”, unde America își propune să devină ”partenerul de securitate pentru țările din regiune, să întărească și să adapteze prezența durabilă americană în regiune”. A se vedea Admiral Harry B.Harris, Jr, US Navy, Commander, US Pacific Command/USPACOM, Hawaii, 27 May 2015, US Pacific Command Guidance, www.pacom.mil, accesat la data de 15.06.2016.

114 Avem în vedere o denumire convențională, a actorului dominant al actualului sistem internațional de distribuție a puterii, care, să ținem cont, este unul încă recent ieșit din faza de unipolaritate deplină (rămânând deci, o dimensiune de unipolaritate - sub aspect militar și de asigurare a securității- și în prezent, într-o lume în tranziție din nou spre multipolaritate, după unii comentatori). A se vedea Sergei Karaganov, Eurasian Way Out of the European Crisis, în Russian in Global Affairs, Different Opinions, 02.06.2015, www.rusemb.org.uk/opinion/44, accesat la data de 11 iulie 2016.

38

printr-un întreg set de noi operațiuni specifice, susținute de SUA, sunt folosite pentru a

proteja hegemonul și interesele sale în Pacific). Legătura transatlantică, ce a funcționat,

în cazul NATO, conform scopului său inițial, exclusiv pentru protecția bătrânei Europe,

se inversează, în lumea incertă și imprevizibilă a sec. XXI: Europa devine furnizor de

securitate (prin state individuale dar și prin mecanismele specifice ale UE, adaptate și ele

pentru a fi funcționale în Pacific) pentru hegemonul amenințat de o” lume incertă și

imprevizibilă”, nu doar de o lume multipolară. Capacitățile Europei se re-configurează,

conform noului concept strategic al NATO, care devine și o Alianță pentru Pacific , adică

un sistem de protecție a hegemonului ce își vede poziția amenințată de diverși

competitori în Pacific. Natura trans-atlantică a NATO (parteneriatul între bătrâna Europă

și SUA) devine un mijloc eficient de menținere a poziției preeminente a hegemonului

într-o altă zonă, devenită noul centru global de putere (Pacificul). În schimbul protecției

oferite atâția ani bătrânei Europe, hegemonul solicită la rândul său, sprijin: în lumea

multipolară dar în același timp, ”incertă și imprevizibilă”, nimeni nu se mai simte în

siguranță, nici măcar hegemonul. Folosirea alianțelor existente, re-configurarea lor

pentru a fi capabile să opereze eficient în noile zone de interes global devin mișcări

strategice salvatoare pentru hegemon. Ca Alianță pentru Pacific, NATO vine cu

experiență, cu instrumentele, cu mecanismele, capabilitățile statelor europene și ale UE -

ca actor global, partener strategic cu America-, spre a le folosi în centrul global, Pacificul.

În acest scenariu, hegemonul alege să se bazeze pe o re-configurare drastică a rolului

unei alianțe limitate, regionale (schimbată într-o alianță veritabil globală, capabilă să

acționeze în aria Pacificului,) decât să își formeze o structură de protecție și afirmare

specială (alcătuită din statele din zona Asia-Pacific, aliați tradiționali sau recenți).

Această variantă conferă oportunitatea strategică pentru statele europene membre NATO

și pentru UE (ca partener strategic al Americii, în cadrul parteneriatuluit transatlantic) să

acționeze în Pacific, pe această cale.

- B. Alianța Pacificului sugerează că: hegemonul este interesat să conducă și să controleze

jocul global de putere ce se configurează în zona Pacificului prin decizia înființării unei

39

structuri noi, o alianță formată exclusiv cu statele din regiunea Asia Pacific115, state care

au deja sau care primesc calitatea de ”parteneri strategici” ai Americii, state interesate să

joace în zona Pacificului (India, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud,

Singapore etc.). Folosirea unor dimensiuni strategice ale acestor actori interesați să joace

în zona Pacificului, care sunt compatibile sau deschise intereselor Americii, duce la

crearea unor legături de parteneriat special cu acestea, concretizate într-o alianță

specială, dintre hegemon și statele regionale. În această variantă, NATO rămâne

circumscris unui rol istoric (rămâne o simplă alianță regională, trans-atlantică, de

protecție a bătrânei Europe), în timp ce hegemonul se concentrează în jocul global al

Pacificului, creându-și acolo, la fața locului, propriile structuri destinate intereselor sale

strategice: Alianța Pacificului. În alt scenariu, hegemonul folosește inclusiv cadre

existente regionale (East Asia Summit, ASEAN), pentru a dezvolta cu ele sau pornind de

la mecanisme comune de dialog cu acestea, cadre noi, de alianță, necesare controlării

jocului Pacificului. America, cu alte cuvinte, nu permite transformarea organizațiilor

regionale (din zona Asia Pacific) în competitori (de ex., preluarea unui ASEAN de către

o putere rivală și transformarea ei într-o structură pe care America nu o controlează sau

care este îndreptată împotriva intereselor sale strategice din Pacific sau care nu are aceste

interese compatibile cu cele ale hegemonului ci desfășoară o altă viziune - cea a unei

Comunități Asiatice, cea a unui Secol Asiatic, în care hegemonul aparținând « ariei

civilizaționale occidentale»116 nu are loc).

- C. un NATO global sugerează că: în a treia variantă, hegemonul alege să transforme

NATO într-o ”alianță a sec. XXI”, adică într-un jucător global117. Hegemonul alege să

nu renunțe la legătura tradițională transatlantică (pe care o păstrează așa cum este, adică

115 A se vedea și ipoteza (prezentată ca având destul de puține șanse, la momentul actual, în opinia unor analiști) construcției de către SUA, a unei alianțe bazate pe un tratat al Pacificului, de tipul NATO, necesară pentru ca SUA să fie privită pozitiv de aliații săi tradiționali din regiunea Asiei de Est și de a contrabalansa puterea în ascensiune a Chinei în regiune. Will the United states set up a NATO-like Pacific Treaty Organization in Asia?If so, how? , Question submitted by Felix Seidler, from Institute for Security Policy at the University of Kiel, Germany, June 3, 2013, answered by Stewart M. Patrick, senior Fellow and director of the International Institutions and Global Governance Programme. Council of Foreign Relations, www.cfr.org, accesat în 15.06.2016.

116 Paragh Khanna, op. cit., pp. 236-239. 117 Ipoteză în care se acordă un rol esențial în evoluția globală a NATO așa –numiților ”parteneri de pe glob” ai

NATO sau ”țări de contact” capabile să transforme NATO într-o alianță globală a democrațiilor. A se vedea Andreas Speck, A Global NATO? From NATO to a Global Alliance of Democracies?, 23 februarie 2009, The Broken Rifle, no.81, War Resisters’ International, UK, http://www.wri-irg.org/en/node/6721, accesat în 4 iulie 2016.

40

menține scopul istoric al NATO, de a proteja bătrâna Europa). În același timp, fără să

implice bătrâna Europă în jocul Pacificului (diferența față de scenariul 1), hegemonul

alege să inițieze (prin intermediul NATO) o serie de relații strategice cu statele din

regiunea Asia-Pacific118 (dezvoltarea, consolidarea, extinderea de relații speciale, de

parteneriat strategic, inițierea de programe de cooperare și de asistență etc., de către

NATO, cu state precum Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Filipine, India, Singapore,

Coreea de Sud etc.)119. În acest fel, avem de-a face cu un NATO care și-a extins scopul

istoric, de protecție a Europei, care a extins nivelul de intervenție, de la scopul actual

modest (asigurarea stabilității la granițele imediate ale sale) la scopul global (intervenție

în orice zonă a globului, intervenție directă în Pacific, intervenție în Asia-Pacific). În

acest sens, NATO își va dezvolta o serie de mecanisme, instituții, fonduri, programe,

operațiuni, capabilități, parteneriate, inițiative diplomatice proprii, speciale pentru zona

Asia-Pacific (un Centru Strategic NATO de Operațiuni în Asia-Pacific, un Birou de

Contact cu Asia-Pacific, un Consiliu NATO pentru regiunea Asia-Pacific, eventual

cu dezvoltarea unui mecanism de consultare- un Consiliu NATO-China pentru

Problematica Pacificului, un Consiliu de Consultare NATO-India, pentru regiunea

Indo-Pacific, un Consiliu de Consultare cu Rusia pentru Pacific și alte formule de

dialog, negociere și consultare dintre alți actori și un NATO devenit realmente o

structură globală, scenariu prin care hegemonul este interesat să asigure dialogul cu

principalii jucători globali în Pacific). Multe dintre inițiativele diplomatice ale NATO cu

state din regiune sunt deja în vigoare, dovadă că trendul reformator radical (al

transformării NATO într-o alianță a democrațiilor, deci a unui NATO global120) este cât

se poate de real și nu o fantasmagorie.

118 Pornind de la consolidarea pct. 98 din Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press released (2016) 100, 09.July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

119 A se vedea și Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016.

120 Inițiativa unui NATO global provine din 2006, aparținând ambasadorului SUA la NATO, Ivo Daalder, împreună cu James Goldgeier. https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_relations_of_NATO, accesat la data de 4 iulie 2016.

41

- NATO și-a stabilit obiectivul modest (dar deschizător de drumuri, pentru re-

configurarea conceptului său strategic, în direcția unui NATO global121) al”asigurării

unor frontiere sigure, stabile”, adică o stabilizare a regiunilor, a țărilor din imediata

apropiere a frontierelor sale. Acțiunea NATO dincolo de frontierele sale privește acum

fie intervenția în zone afectate de conflicte sau confruntate cu fenomene ne-convenționale

(pirateria maritimă), fie asistarea țărilor de la frontierele sale, pentru obținerea unui climat

stabil în zonă. Într-un Secol al Pacificului, această intervenție, pe baza unui tratat

reformator, care va transforma NATO într-o veritabilă ”alianță a sec. XXI”122, va fi una

globală, permițând implicarea directă a NATO în orice regiune a globului și mai cu

seamă, în regiunea cheie a Pacificului (sau regiunea Asia-Pacific, într-o variantă mai

extinsă). Depinde de actualii membri ai NATO cât de vizionari sunt în momentul de față,

spre a își imagina o intervenție a lor, prin NATO, în zona cheie a întregului joc global de

putere, care este Pacificul123.

În Secolul Pacificului, când centrul de greutate al lumii se mută în zona Asia-Pacific,

devine clar că și alianțe tradiționale precum NATO trebuie să își reconfigureze nu doar

structura, componența ci și misiunea, rolul fundamental, obiectivele strategice.

121 Nu putem să facem abstracție de un alt instrument, important pentru trendul reformist al NATO în direcția globalității sale (Berlin Partnership Policy, care prevede ”extinderea dialogului și a cooperării practice cu orice națiune care împărtășește valorile Alianței și interesul în pacea și securitatea internațională”). Un asemenea cadru de dialog politic între NATO și țări partenere (aici avem în vedere categoria specială de ”partner across the globe”, care face referire inclusiv la intenția de implicare a NATO în zona Pacificului) nu este însă consacrat printr-un tratat nou, reformator, cu valoare juridică egală cu aceea a tratatului fondator (din 1949), ceea ce denotă o lipsă de hotărâre în preluarea trendului reformei radicale de către liderii NATO. Pct. 98 este esențial, în opinia noastră, pentru implicarea NATO în Pacific. A se vedea pct. 98 din Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press releasd (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

122 A se vedea NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016.

123 Cum sunt, de pilda, polonezii, interesați de jocul de putere din regiunea Asia-Pacific, ce au deschis discuții cu parteneri NATO din zona Pacificului (Australia), înainte de summitul de la Varșovia, încă din aprilie 2016, focalizându-se pe ”probleme internaționale cheie de o importanță strategică pentru Polonia și Australia”, unde s-a subliniat de către ambasadorul polonez Pawel Milewski faptul că ”Polonia și Australia împărtășesc interese strategice în promovarea și consolidarea ordinii internaționale bazate pe lege” (o dimensiune internațională la care s-a adăugat cea a situației de securitate din Marea Chinei de Sud). Obiectul discuției l-au făcut schimburile de idei privind securitatea regională și globală și a servit drept ”instrument complementar al consultațiilor politice bilaterale dintre cele două țări”. A se vedea ”Security Situation in Europe and Asia in Context of NATO Summit in Warsaw”: videoconference of Polish and Australian think tanks, 6 April 2016, www.msz.gov.pl/en/foreign_policy/nato_2016/0_security_situation_in_europe-and_asia_in-context_of_nato_summit_in_warsaw, accesat în 4 iulie 2016.

42

Astfel, conform art. 10/Tratatul Nord-Atlantic124, se prevede că NATO este o alianță

deschisă și că părțile, prin acord unanim, pot invita ”orice alt stat european în poziția de a

susține principiile tratatului și de a contribui la securitatea ariei Nord-Atlantice, să acceadă la

tratat”. Deci, limita principală a actualului profil NATO, așa cum este hotărât de tratatul său

fondator, este definiția ”statului european” (și implicit, stabilirea limitelor geopolitice ale

continentului Europa, deoarece fiecărei regiuni geografice îi corespunde implicit, și o

geografie politică, o geografie a imaginilor și percepțiilor despre ea).

Cum tratatul Nord-Atlantic nu ne lămurește ce înțelege prin ”stat european”, evitând să

dea o definiție clară, rezultă că se poate extinde definiția de ”stat european” oricât de departe

ar fi nevoie pentru scopurile de securitate ale Alianței și membrilor săi (de exemplu, proiectul

”Europa unită de la Lisabona până la Vladivostok”125, inclusiv). În definiții mai modeste,

Europa poate fi asimilată cu aria Uniunii Europene sau cu o Europă mai extinsă, care

cuprinde și întreaga regiune a Balcanilor. Abia odată cu Declarația de la Bruxelles, din

1994126, unde s-au reafirmat principiile art. 10 din tratat, s-au pus bazele principiilor lărgirii

NATO, care nu mai pornesc de la o definiție geografică ci de la una ideologică comună

(valorile comun împărtășite, impuse de tratatul din 1949 pentru membrii săi, respectiv

democrația, libertatea individuală și statul de drept). Pe baza acestor valori, statul poate

accede la calitatea de membru NATO. Deci, putem spune că NATO a părăsit accepțiunea

regional-teritorială strict geografică, odată cu declarația de la Bruxelles din 1994127, când a

început să discute bazele lărgirii NATO, găsind aceste baze într-un set de valori și principii

și nu într-o așezare strict geografică.

124 NATO, The North Atlantic Treaty, 4 April 1949, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016. 125 Interesant de analizat este faptul că avem de-a face cu un proiect politic emis de un alt jucător global (Rusia) și nu

de Occident (!). Mai precis, este vorba de un proiect susținut de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, încă din 1980, ideea unei ”Europe întinse de la Lisabona la Vladivostok, bazate pe ideea integrării Rusiei post-sovietice într-o singură comunitate cu Europa de Vest”, realizarea unei ”Mari Europe, fără linii de separare”. A se vedea Ivan Timofeev, special to RBTH, From Lisbon to Vladivostok’ how the notion of a Greater Europe is at risk, https://rbth.com/opinion, accesat în 11 iulie 2016. A se vedea și articolul State Duma Speaker: „We need a Greater Europe from Lisbon to Vladivostok”, June 16, 2016, PolitRussia, translated by J. Arnoldski, www.fort-russ.com/2016, accesat în 11 iulie 2016.

126 Punctele 7, 8, 9 din: Declaration of the Heads of State and Government, participating in the meeting of the North Atlantic Council (The Brussels Summit Declaration), 11 Jan. 1994, last updated 26 August 2010, www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts, accesat în data de 11 iulie 2016.

127 Idem.

43

Declarația de la Bruxelles, în opinia noastră, este debutul unei orientări strategice a

NATO pentru întreg sec. XXI: definirea sa ca o comunitate de securitate și nu exclusiv ca o

alianță militară. Ca o comunitate de securitate128, NATO pune accent pe valorile comun

împărtășite și pe ridicarea nivelului de încredere dintre membrii săi, care se percep ca

membri ai aceleiași familii (familia transatlantică, civilizația occidentală, cea a democrației, a

statului de drept, a libertăților omului). Prin aceste valori, NATO, în al doilea rând, își

inițiază rolul său global, corespunzător profilului său de alianță a sec. XXI: de la alianța

strict defensivă militar, NATO devine promotoare în lume a valorilor și principiilor sus-

menționate, deci se definește politic și ideologic, civilizațional.

NATO devine, începând cu declarația de la Bruxelles din 1994, o comunitate a

democrațiilor occidentale, transtlantice, deci o alianță civilizațională occidentală. În a doua

fază, NATO devine global (ca alianță a sec. XXI), ca o comunitate a democrațiilor interesate

să joace în Pacific (deci, trece la conceptul strategic de Dublu-Ocean): NATO își păstrează

profilul transatlantic (comunitate a democrațiilor transatlantice, occidentale)129, la care

adaugă dimensiunea Pacificului (comunitate a democrațiilor din Pacific și a puterilor

democratice interesate să joace în Pacific, de exemplu, India).

În sec. XXI, este posibil să asistăm deci, la o mișcare strategică majoră pentru NATO, în

sensul proiectării stabilității în regiuni în afara ariei sale tradiționale (nord-atlantică)

stabilite clar prin tratatul său fondator.

Asumarea, de către NATO, printr-un nou tratat reformator sau printr-o declarație

politică cu rol de anticipare a acestui tratat reformator, a unui rol în Pacific, a obiectivului de

proiectare a stabilității în zona Pacificului, devine o nouă etapă din evoluția NATO, deschisă

implicit prin declarația de la Bruxelles din 1994.

128 Pct.2, Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press released (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

129 NATO consideră legătura transatlantică drept una ”vitală” și se auto-definește implicit, ca un ”NATO global” (prin misiunea sa, care transcede celei ale unei alianțe strict regionale și istorice, NATO devenind ”o comunitate fără precedent de libertate, pace și securitate, de valori împărtășite, incluzând libertatea individuală, drepturile omului, democrație și statul de drept”). În pct. 2, Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press released (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

44

NATO se poate transforma în sec. XXI, într-o alianță bazată pe un concept de dublu-

ocean (Atlantico-Pacific), exact după cum India este interesată să acrediteze (conform

propriei sale strategii de ”putere în ascensiune” în zona Asia-Pacific), conceptul său strategic,

de ”jucător la două oceane” (conceptul de regiune Indo-Pacifică)130.

America poate fi interesată ca, prin NATO re-configurat, să joace într-o strategie globală

ambițioasă, de dublu-ocean (Atlantico-Pacific), printr-o singură alianță, capabilă să

dezvolte simultan, în două oceane ale lumii, strategii de securitate conform intereselor

strategice ale hegemonului (puterea dominantă în alianță).

NATO poate implementa un concept vizionar de “piloni oceanici” :

- Pilonul Atlantic (cel tradițional bazat pe parteneriatul clasic, transatlantic, între statele din

Europa și NATO)

- Pilonul Pacific (cel novator, bazat pe proiectarea stabilității în noul centru de putere al lumii,

Pacificul)

Pentru țări europene ca România, este esențial să se pledeze pentru construirea unui Pilon

al Pacificului, în cadrul unui NATO re-configurat în sensul de mai sus, în care și statele

europene membre NATO (cele din parteneriatul transatlantic, tradițional)131 să poată participa

cu capabilități, efective, experiență în zona Pacificului, adică să ia parte activ la jocul global

de putere în sec. XXI.

NATO poate trece, în cadrul unei viziuni ambițioase (bazate pe transformarea sa dintr-o

alianță militară într-o comunitate de securitate a democrațiilor trans-oceanice), la un

concept strategic novator, precum construirea, prin cei doi Piloni Oceanici, a unei

arhitecturi strategice avansate, extinse, precum Arcul Defensiv Atlantico-Pacific, bazat

130 Concept strategic folosit de jucători regionali în Asia-Pacific, precum India și Japonia. Cf. Arun Mohan Sukumar, A shift from style to substance. A data driven analysis of Mr. Modi’s foreing policy interventions in his second year in office indicates no sharp disjunctures from the stated views of previous governments , December 15, 2015, www.thehindu.com/opinion/op-ed , accesat la data de 8 febr. 2016. În viziunea SUA, conceptul strategic de ”regiune Asia-Pacific” (uneori, folosit mai larg, ca ”regiune Indo-Asia-Pacific”) vizează o configurare strategică a regiunii conform intereselor acestui jucător global. Deci, indiferent că ne raportăm la aceleași concepte (”regiunea Indo-Pacifică”, ”regiunea Asia-Pacific”), trebuie să avem mereu în vedere faptul că jucătorii interesați de o desfășurare strategică în aceste regiuni nu înțeleg același lucru prin aceste concepte.

131 Clădind această strategie pe baza pct. 121, a pct. 81-85, din Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press released (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

45

printr-o singură strategie, coerentă, unitară, de protecție a democrațiilor având calitatea de

membre ale acestui nou NATO.

Dacă imaginăm NATO ca pe o structură a sec. XXI și luăm în considerare cu seriozitate

paradigma ”Secolului Pacificului”, ca paradigmă globală, există interesul strategic al țărilor

actuale membre NATO de a dezvolta interese strategice în noul centru de greutate al lumii

sec. XXI, care este Pacificul132. Interesul unor astfel de țări (din bătrâna Europa) ca, în cadrul

diplomațiilor lor dezvoltate în relație cu NATO și cu partenerul lor strategic (SUA) să fie

implicate, prin conceptul strategic al «Celor Doi Piloni Oceanici» (adică, statele din

parteneriatul transatlantic să poată participa în pilonul Pacific, prin intermediul structurilor

NATO) nu poate fi ignorat, el trebuind a fi convertit într-o tema de discuție pe termen mediu

și lung a diplomației privind NATO și evoluția sa.

2. Noul NATO: Alianța lărgită Atlantico-Pacifică. Axa de greutate: doi actori globali, UE și SUA, acționând simultan, fiecare din ei, în cele două zone: Atlantic și Pacific.Cadru instituțional specific.

Dacă dezvoltăm scenariul Noului NATO, ca alianță a sec. XXI, bazată pe strategia

novatoare (și asumată de hegemon) a “Celor Doi Piloni Oceanici”: (Pilonul Atlantic, Pilonul

Pacific), apar următoarele ipoteze de lucru, în funcție de care va fi obligată să se structureze și

diplomația țărilor member UE și NATO în sec. XXI:

I.Opțiunea I: retragerea Americii din Europa, renunțarea la parteneriatul transatlantic, consecință

a unui set de vulnerabilități strategice ale Europei care se perpetuează, fără soluționare,

fără viziune de combatere a lor:

a. Dacă UE este slăbită ca și proiect politic, sub amenințarea dezagregării politice (efectul de domino al referendumurilor de ieșire din UE, impactul valurilor migratoare pe durată nedeterminată care au ca țintă UE, deficitul democratic etc. - unele din motive fiind expuse mai sus, la care se pot adăuga și alți factori de declin),

132 Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016. A se vedea și The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document. A se vedea și Hillary Clinton, America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

46

rolul ei în asigurarea capului de pod trans-atlantic este luat, într-o variantă clasică, de țări ca Marea Britanie (partenerul tradițional al SUA în Europa).

b. Dacă și Marea Britanie (datorită efectului post-Brexit) este slăbită (de exemplu, scenariul în care părți din Regatul Unit, precum Scoția, opționează să rămână în UE), creându-se un real pericol de dezagregare a RU, atunci se pune întrebarea, cine mai asigură capul de pod din Atlantic, necesar pentru o strategie extinsă de acțiune a NATO, privită ca ”alianță dublu-ocean”, adică Atlantico-Pacifică? Ar fi nevoie (în condițiile în care America și-a mutat centrul strategiei sale globale în Pacific, de un partener/coaliție de state partenere SUA (parteneri strategici) din Europa, capabili să suplinească (în condițiile dificile ale unor vulnerabilități strategice pentru UE și pentru RegatulUnit) partenerii consacrați, clasici, care garantau”capul de pod” în zona bătrânei Europe.

c. Dacă privim în cadrul UE după alți parteneri majori –mari puteri regionale în Europa- capabile să asigure capul de pod transatlantic pentru o Alianță ce se dorește reformată în sensul de mai sus, adică una capabilă să joace simultan, în Atlantic și în Pacific, observăm o a treia situație de vulnerabilitate strategică: motoarele construcției UE, adică Germania și Franța sunt dependente economic de gazul rusesc, în plus, Franța nu consideră Rusia un ”adversar” ci un partener, evitând să se situeze în cadrul NATO pe o poziție clar opusă Rusiei. În această situație, în care nici ceilalți parteneri occidentali din cadrul UE nu sunt considerați suficient de hotărâți să susțină capul de pod transatlantic, cu orice preț chiar și cu prețul unei opoziții deschise, totale, împotriva Rusiei (din moment ce Rusia continuă să rămână un punct central constant pe agenda NATO, deși Alianța se dorește ieșită din logica războiului rece, considerându-se una ”adaptată lumii sec. XXI”, amenințărilor de tip nou, o ”alianță a a sec. XXI”, ”ieșită din contextul istoric care a creat-o”), atunci tot America trebuie să asigure și capul european al podului trans-atlantic. Cu cine, ar fi întrebarea logică, în aceste condiții? Ar mai rămâne, în această opțiune- având în vedere vulnerabilitățile strategice de mai sus privind actorii mari occidentali- statele europene mici și mijlocii, care nu sunt hotărâtoare (oricât s-ar dori, în temeiul egalității juridice a statelor membre UE) pentru evoluția construcției UE în ansamblu, ceea ce dovedește o strategie SUA slabă (vulnerabilă) pentru menținerea acestui cap de pod transatlantic, din punct de vedere al intereselor strategice ale NATO și ale Americii.

d. Dacă și statele mici și mijlocii din UE sunt slăbite (prin efectul de domino al Brexitului, prin confruntarea epuizantă cu valurile migratoare pe durată nedeterminată, interesate de Occidentul prosper și sigur), atunci America poate alege să se retragă cu totul (opțiunea 1) din parteneriatul transatlantic, devenit prea ”costisitor” și să se focalizeze exclusiv pe jocul din Pacific (care este un joc global de putere pentru dominația sistemului sec. XXI).

47

Practic, în această opțiune (opțiunea radicală, 1), America renunță clar, pe față, la NATO, îl consideră o alianță istorică, ce și-a terminat rolul, apreciind că este mult prea costisitor să întrețină NATO în fața unei Rusii în expansiune care o solicită excesiv în Europa. Este opțiunea retragerii din Europa, odată cu mutarea centrului de greutate în Pacific (locul Atlanticului, ca Ocean-inimă al lumii fiind luat de Pacific). Europa ar cădea în regionalitate, odată cu ascensiunea Asiei de Sud-Est, a țărilor din Pacific. Noii partneri strategici trans-oceanici ai Americii ar deveni țări ca Australia, Noua Zeelandă, India, Japonia, elemente ale unor noi arhitecturi regionale de securitate care vor influența întreaga configurație a globului în sec. XXI.

II. În Opțiunea 2, America înclină să păstreze parteneriatul transatlantic, devenit însă, unul pur formal, datorită vulnerabilităților strategice (costisitoare) de mai sus. Parteneriatul transatlantic este conservat doar pentru a păstra Europa într-un status-quo (o ”Europă a parteneriatului transatlantic și în sec. XXI”), strategie cu efect de liniștire a partenerilor săi europeni (de tipul ”sunt aici dar este prea costisitor să mai fac ceva”). Parteneriatul transatlantic în opțiunea 2 (mai realistă pentru interesul strategic al Americii) este cea de a formaliza pe nesimțite parteneriatul transatlantic (la care SUA nu se va mai referi, în viitoarele declarații NATO sau din relațiile cu UE ca la ”o legătură vitală” ci ca la o ”legătură istorică”). SUA preferă să păstreze în Europa aflată într-o situație de multiplă vulnerabilitate strategică (din perspectiva unor actori statali și non-statali), un status-quo formal, care este mai bine să existe, pentru a calma spiritele, decât să prefere o retragere brutală, vizibilă, ce ar crea resentimente. NATO ar deveni pentru America, din perspectiva asumării serioase a jocului de putere în Pacific, doar o alianță recăzută într-un rol modest, regional-european, devenind important, în mod paradoxal, un anumit mecanism NATO (Consiliul de Consultare cu Rusia), în comparație cu alte mecanisme și structuri ce au făcut profilul celebru al NATO (instituția Adunării Parlamentare a NATO, instituția Secretarului General al NATO etc.). La fel, NATO ar deveni o alianță post-westphaliană interesată să se implice în alte regiuni ale globului (Africa, Marea Mediterană, Orientul Mijlociu) prin diferite tipuri noi de operațiuni schimbându-și profilul (nu mai este o alianță transatlantică, propriu zisă ci ”una nouă, a sec. XXI”, unde accentul strategic se mută de la rolul istoric de a proteja Europa la un rol nou, de intervenție umanitară, de responsabilitate de a reface state eșuate din exteriorul ariei nord-atlantice, de a proteja drepturile omului etc.).

III : În Opțiunea 3, capul de pod trans-atlantic, ținând seama de vulnerabilitățile strategice privind UE și actorii mari occidentali din Europa, rămâne activ. El este asigurat exclusiv, realmente, chiar de hegemon (este costisitor, pentru că America trebuie să acționeze simultan și în Atlantic și în Pacific). Parteneriatul trans-atlantic rămâne unul activ, rămâne vital, rămâne o piesă de rezistență pentru America, reflectând un scop ambițios: acela de a juca simultan, în două oceane ale lumii, în

48

Atlantic și în Pacific, pe baza construirii și consolidării unei rețele de alianțe și parteneri, atât în Europa cât și în Asia-Pacific.

Este cea mai ambițioasă opțiune pentru America sec. XXI, dovedind hotărârea de a juca global, de a juca după un concept strategic ”dublu-ocean”. Aceasta înseamnă eforturi de întărire a NATO, simultan cu extinderea și consolidarea rețelei de aliați în Pacific. Aceasta înseamnă inclusiv o reformă radicală a NATO, printr-un tratat de reformă, care să o declare ”alianță a democrațiilor” și care să permită calitatea de membre pentru țări din exteriorul zonei nord-atlantice.

Rămâne de văzut spre ce opțiune tinde să se îndrepte America, în epoca administrațiilor post-Obama și a Europei post-Brexit (dacă ne referim la două aspecte politice de lungă durată, ce vor marca, cu siguranță, destinul comunității transatlantice, așa cum îl cunoaștem azi).

Pe de altă parte, într-o altă ipoteză de lucru (alternativa Asiatico-Pacifică non-

occidentală la NATO), proliferarea și întărirea organizațiilor regionale din Asia-Pacific,

care își pot dezvolta dimensiuni militare, ar arăta o mișcare de competiție cu NATO, de

alternativă la NATO133, alianță care, în loc să devină globală (să integreze acele țări din Asia-

Pacific, ca parteneri strategici) preferă a se replia pe latura sa strict tradițională (trans-

atlantică, occidentală), ”suportând” apariția acestor rivali într-un joc global de putere (centrul

de greutate, Pacificul), pe care NATO nu îl mai controlează direct (în consecință, unde țări

din bătrâna Europă nu mai au acces prin mecanismele și pârghiile, prin misiunile și

operațiunile, prin capabilitățile și instrumentele NATO).

Pierzând competiția cu acești actori non-statali regionali rivali (ASEAN, devenit un

NATO al Pacificului, de exemplu), NATO se retrage în cochilia sa tradițională (alianță

trans-atlantică strictă), fără să se mai implice în Pacific (pierderea/renunțarea la asumarea

unui rol global prin conceptul de ”dublu-ocean” sau de ”alianță dublu-oceanică”). În loc să

devină o Alianță Atlantico-Pacifică, NATO rămâne, în această ipoteză, în plin secol XXI (ca

Secol al Pacificului), o alianță captivă concepției istorice de apărare a bătrânei Europe, tot

mai costisitor de întreținut din punct de vedere al securității militare (în condițiile slăbirii UE,

ale efectului de domino al Brexitului și al riscului de dezagregare al statelor naționale din UE

datorită opțiunilor diferite ale regiunilor /landurilor/teritoriilor autonome din ele, privind

133 Luis Durani, ASEAN- A Pacific NATO?, April 14, 2016, http://moderndiplomacy.eu, accesat la data de 15.04.2016.

49

ieșirea/rămânerea din UE). Mai mult decât să fie silită să se reconfigureze ca să răspundă

unor autentice amenințări ne-convenționale (gestionarea, prin operațiuni, mecanisme

specifice, a valurilor masive de migranți cu țintă precisă), NATO poate alege să rămână o

alianță militară tradițională (compusă pentru apărarea clasică a statelor, pe cale armată și ca

răspuns la amenințări armate, maximum la amenințări non-convenționale de tipul

terorismului) și să apere Europa doar din punct de vedere al acestor tipuri de amenințări,

ceea ce este deficitar, dacă nu inutil (pentru conceptul de securitate al Europei, care, după

august 2015 și lovitura valurilor de migranți, nu mai este de facto același). Prin urmare,

NATO poate alege să reacționeze convențional în privința protecției bătrânei Europe, în timp

ce își îndreaptă atenția spre întărirea partenerilor strategice cu țări din Asia-Pacific, spre a

devine parte activă la jocul Pacificului. Un concept reformist al NATO astfel, nu ar privi

diversificarea formelor de reacție ale NATO la adresa amenințărilor non-convenționale de

tipul valurilor de migranți (pe care NATO pare să le desconsidere ca ”amenințări”), de care

are nevoie bătrâna Europă, spre a fi stabilă (conform proiecției de putere a NATO despre sine

însuși într-o ”lume incertă și imprevizibilă”) ci ar privi o cu totul altă direcție (intrarea

NATO în jocul Pacificului, ca alianță tradițională, ceea ce nu ajută cu nimic bătrâna Europă,

dacă aceasta se convertește într-un pilon nefolositor, învechit și mai mult, costisitor de

întreținut din punct de vedere securitar pentru jocul global de putere, mutat în Asia-Pacific).

În ipoteza de lucru a unui NATO occidental implicat în Pacific (pe baza unui concept de

securitate extins, de tip ”dublu-ocean”, adoptat pe cale de tratat reformator):

Pentru a evita apariția competitorilor în materie de securitate regională (transformarea

ASEAN într-un NATO al Pacificului), în această regiune cheie, Asia-Pacific, NATO este

obligat să se re-configureze, spre a avea competențe și mecanisme noi, membri noi (extra-

europeni), spre a acționa de sine stătător (ca organizație distinctă), în Pacific.

Un NATO astfel configurat, într-un prim sub-scenariu, acționează prin anumite pârghii,

mecanisme, instrumente, competențe și instituții (sau organisme unde nu sunt toate statele

membre NATO prezente sau care sunt constituite pe criterii elitiste, ca dialog între marile

puteri intra/ și extra-NATO, adică un dialog între mari puteri participante la jocul

50

Pacificului): de exemplu, un Consiliu NATO al Pacificului, un Birou NATO de legătură

pentru zona Asia-Pacific), din care sunt excluse (sau cu puteri formale), țări din Europa,

actuale definite ca ”parteneri strategici” pentru NATO cel tradițional.

Într-un al doilea sub-scenariu, un NATO cu acțiune în Pacific ar însemna o participare

pe baze egalitare a membrilor săi europeni (necesare spre a conferi partenerilor NATO

percepția că participă la întărirea parteneriatului transatlantic printr-o acțiune comună într-o

altă regiune a globului și că nu sunt excluși din jocul global, ceea ce creează un sentiment de

coeziune și de încredere între parteneri, ducând la întărirea profilului NATO de ”comunitate

de securitate”).

În a treia ipoteză,” NATO global” ca ”nou NATO” (NATO al Pacificului):

Un ”NATO global” ar trebui să devină în primul rând, un NATO al Pacificului, adică să

se re-configureze pe un concept ”dublu-ocean” (capabil să aibă o rețea de parteneri strategici

din zona Asia-Pacific, recunoscuți, integrați instituțional în diferite structuri ale NATO,

special construite pentru o asemenea misiune); ar fi un NATO în care categoria

”partenerilor strategici” s-ar muta, în majoritate covârșitoare, înspre zona Pacificului

(Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Singapore, India -pe care SUA și NATO

o privesc ca pe un jucător global, adică inclusiv în zona Pacificului, spre a contrabalansa

puterea în ascensiune a Chinei-). Pentru pilonul trans-atlantic (cel tradițional, bazat pe

parteneriatul istoric cu bătrâna Europă), ar rămâne ca principal partener strategic, UE și (în

cazul extrem, de disoluție sau de slăbire a UE), Regatul Unit. Regatul Unit are o importanță

esențială pentru o prezență eficientă a NATO privită în sensul ei tradițional (ca alianță trans-

atlantică), în consecință, au o importanță esențială și parteneriatele strategice ale țărilor din

UE încheiate direct (la nivelul bilateral) cu Regatul Unit, pentru dezvoltarea cooperării trans-

atlantice în etapa post-Brexit. Natura non-militară a UE, slăbirea UE după Brexit,

confruntarea UE cu amenințări ne-convenționale și ne-militare cu efect de implozie (precum

valuri migraționiste masive, pe durată nedeterminată), dependența economică de Rusia a

unor țări-cheie precum Franța și Germania (pentru a vorbi în termeni de actori politici

majori) sunt motive de vulnerabilitate pentru un NATO global dar și pentru un NATO

tradițional (alianță trans-atlantică).

51

În timp ce NATO își dezvoltă capete de pod strategice în Pacific, el nu se preocupă să

consolideze capetele de pod esențiale din bătrâna Europă (stoparea efectului de domino al

Brexit, asigurarea stabilității Regatului Unit, evitarea dezagregării sale în teritorii și țări care

au diferite opțiuni privind ieșirea/rămânerea în UE -ceea ce ar duce la un ”UK-maidan”-,

asigurarea că un Regat Unit va rămâne un Regat Unit și că Regatul Unit va rămâne partenerul

strategic transatlantic tradițional, pe care se bazează NATO în bătrâna Europă). Toate aceste

obiective care ar trebui să fie esențiale pentru viitorul NATO presupun tipuri de reacții și

inițiative diplomatice care depășesc actualele posiblități (mai mult militiare, de securitate, de

gestionare a situațiilor post-conflict) în care NATO ”a făcut experiență”.

Cum s-a implicat NATO în gestionarea a ceea ce se consideră de o parte a doctrinei,

drept o dimensiune a unui război hibrid, o amenințare ne-militară cu efecte directe asupra

securității statelor (în speță, a statelor din UE și NATO, dacă este să ne amintim de

momentele de ridicare a gardurilor de sârmă, de suspendarea de facto a acordului de la

Schengen, de blocarea granițelor între țările UE și întoarcerea trenurilor cu migranți din drum

sau pasarea lor de la o țară UE la alta)? Ce tip de operațiuni a dezvoltat NATO în această

situație, pe teritoriul UE (dintre care multe țări sunt și membre NATO, deci ar fi trebuit să

vorbim de o acțiune NATO în interiorul frontierelor sale în sens tradițional, în interiorul

Europei)? NATO nu s-a implicat nici în gestionarea situației, nici în prevenirea ei, nici în

prevenirea valurilor de migranți, nici în UE, nici cu UE (ca partener strategic), nici în statele

de la frontierele imediate ale Alianței, cele din Sud, pe la porțile de intrare în Europa. A

dezvoltat NATO programe mediteraneene, inițiative mediteraneene în

gestionarea/prevenirea/diminuarea acestui tip de amenințări ne-convenționale însă cu efecte

directe la adresa securității statelor, fără să fie implicate armate propriu-zise?

NATO rămâne o alianță tradițională, care gândește (și deci, reacționează la) războaiele

majoritar în sensul clasic (ca fiind purtate de armate sau, în cel mai bun caz, are reacții la

cyber-atacuri și are experiență în combaterea terorismului). Aceste laturi ne-convenționale pe

care NATO și le-a adăugat, pentru a se considera ”adaptat la provocările sec. XXI” nu sunt

suficiente.

Rămâne de văzut, în perioada post-Varșovia, ce tip de concepte strategice își va adăuga

NATO spre a se percepe ca fiind «adaptată» să opereze în lumea sec. XXI. Ar trebui un nou

52

tratat, de reformă, nu un simplu concept strategic impus pe cale de declarație comună a

liderilor țărilor NATO, care să depășească limitele strategice ale tratatului fondator NATO.

Scurte concluzii

În sec. XXI, într-o lume definită de NATO ca o ”lume în schimbare, incertă,

imprevizibilă”, care este și o lume tinzând spre re-impunerea multipolarismului (indiferent

dacă acest lucru este sau nu recunoscut de puterea dominantă a sistemului politic internațional

actual), este esențial ca statele din bătrâna Europă să urmărească în mod constant, în relațiile

diplomatice cu NATO și cu ceea ce și-au ales drept partener strategic (SUA), obiective

precum: reconfirmarea rolului tradițional al NATO față de ele, ca alianță defensivă a Europei

(păstrarea pilonului transatlantic prin NATO); participarea la jocul de putere global, care se

va purta în Pacific, prin exploatarea eficientă, vizionară, a scenariilor de lucru care se nasc din

paradigma Secolului Pacificului și din constatarea interesului strategic cert al marilor actori

de a se implica hotărât în regiunea-cheie Asia-Pacific, spre detrimentul unor alte paradigme

precum Eurasia, de exemplu sau chiar UE.

Secolul XXI poate aduce cu sine surprize de a vedea declinul unor construcții ambițioase,

precum și ridicări neașteptate ale unor puteri asiatice sub-apreciate atât în a se impune pe

scena globală cât și de a își impune strategiile, conceptele, viziunea, cât și de a forma alianțe,

construcții bazate pe valori comune, în regiuni-cheie ale globului (Asia-Pacific).

Participarea activă a statelor din bătrâna Europă (în loc de izolarea lor și limitarea la

parteneriatul transatlantic) la jocul din Pacific, prin re-configurarea NATO (ca Alianță pentru

Pacific), prin construcția strategică a celor Doi Piloni Oceanici, devine o șansă unică de a

participa la jocul global de putere, prin intermediul actorilor puternici capabili să dezvolte

strategii globale de putere, în care actori precum România se pot implicia indirect (prin

intermediul unui NATO reconfigurat în sensul de mai sus).

Bătrâna Europă ar trebui să evite spendida izolare de jocul global de putere (care se

duce în Pacific) și prin urmare, să evite să cadă pradă eternei sale probleme (de a nu fi

înghițită de construcția rivală, a ”Eurasiei”, o altă mare paradigmă cu perspective globale

strategice, aflată în ascensiune). Implicarea în zona Pacificului, departe de a fi o pretenție

53

ridicolă, ar demonstra interesul Europei unite de a deveni actor global în mod real și de

participa activ la jocul de putere mutat în Asia-Pacific.

Altfel, bătrâna Europă (să o definim ca fiind formată din state ce compun actuala UE) ar

risca să devină doar un Pilon Occidental al Eurasiei134, în baza paradigmei ”Ascensiunii

Eurasiei”135, o paradigmă globală la fel de interesantă, ce merită analizată într-un studiu

separat.

Bibliografie:

Antonescu, Mădălina Virginia (2016), Câteva direcții cheie ale politicii externe a Indiei, la începutul sec. XXI. Doctrina Modi, policy paper, Institutul Diplomatic Român, nr.21/2016, p. 6, ISSN 2285-8938, ISSN-L 2285-8938, www.idr.ro ).

APEC Economic Leaders’ 2014 Declaration: Beijing Agenda for an Integrated, Innovative, and Interconnected Asia-Pacific, November 11, 2014, Council on Foreign Relations, www.cfr.org, accesat in 15.06.2016.

Asia 2050: Realizing the Asian Century, Executive Summary, Report ADB, www.adb.org/sites/ accesat la data de 25.05.2015.

Bartels, Gen. Knud, Chairman al Comitetului Militar NATO. https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_relations_of_NATO, accesat la data de 4 iulie 2016.

Bădescu, Ilie (2010), Geopolitica Heartlandului eurasiatic. Rusia, o perspectivă non-ideologică, pp. 280-282, în Ilie Bădescu, Lucian Dumitrescu, Veronica Dumitrașcu, Geopolitica noului imperialism, Ed. Mica Valahie, București

Bădescu, Ilie (2010), Alexander Dughin. Despre imperiu ca organism soteriologic. Vocația neo-imperială a Rusiei, în antologia lui Ilie Bădescu, Lucian Dumitrescu, Veronia Dumitrașcu, Geopolitica noului imperialism, Ed. Mica Valahie, București

Brzezinski, Zbigniew (2005), Marea Dilemă: A domina sau a conduce, trad. Raluca Știreanu, Ed. Scripta, București

Brzezinski, Zbigniew (2006), Triada Geostrategică. Conviețuirea cu China, Europa, Rusia”, trad. Sanda-Ileana Racoviceanu, Ed. Historia, București

Callahan, William A. (2008), Chinese Visions of World Order: Post-Hegemonic or a New Hegemony?, in International Studies Review, nr. 10, 2008, pp. 749-761, www.williamcallahan.com , accesat în 16 iunie 2014.

Claval, Paul (2001), Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în sec. al XX-lea, trad. Elisabeta Maria Popescu, Ed. Corint, București

Clinton’s Speech on America’s Engagement in the Asia-Pacific, 28 October 2010. Council of Foreign relations, www.cfr.org, accesat la data de 15.06.2016.

134 Alexandr Dughin, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, Ed. Eurasiatica.ro, vol.1, București, 2011, pp. 141-142.

135 Plecând de la recunoașterea implicită a paradigmei, și de către alți analiști, precum Zbigniew Brzezinski (în Triada Geostrategică. Conviețuirea cu China, Europa, Rusia”, trad. Sanda-Ileana Racoviceanu, Ed. Historia, București, 2006, pp.15, 57), care este de părere că: ”politicile eurasiene au înlocuit politicile europene în ce privește arena centrală a afacerilor mondiale”, ”în prezent, interacțiunea mai multor puteri eurasiene a devenit critică pentru stabilitatea globală”, recomandându-se ca America ”să fie transcontinentală în configurația ei cu relații eurasiene bilaterale specifice, constituind o entitate strategică coerentă”.

54

Clinton, Hillary (2011), America’s Pacific Century, October 11, 2011, http://foreignpolicy.com/2011, accesat la data de 15.06.2016.

Cooper, Robert (2007), Destrămarea națiunilor. Ordine și haos în sec. XXI, trad. Sebastian Huluban, ed. Univers Enciclopedic, București

Cronin, Patrick M.; M.Baruah, Darshana (2014), The Modi doctrine for the Indo-Pacific Maritime Region, December 02, 2014, http://thediplomat.com/2014/12/the-modi-doctrine-for-the-indo-pacific-maritime-region

Daalder, Ivo H.; Goldgeier, James (2006), Global NATO, September 1, 2006, Foreign Affairs, published by the Council of Foreign Relations, https://www.foreigmaffairs.com/print/1113291, accesat la 0.07.2016.

Declaration of the Heads of State and Government, participating in the meeting of the North Atlantic Council (The Brussels Summit Declaration), 11 Jan. 1994, last updated 26 August 2010, www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts, accesat în data de 11 iulie 2016.

Delamotte, Guibourg ; Godement, François, sous la direction de, (2007),Geopolitique de l’Asie, Ed. Sedes, Paris

Dempsey, Judy (2016), Is NATO Taking on More Than It Can Chew?, Strategic Europe, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, accesat în 11.07.2016.

Dempsey, Judy (2016), Strategic Europe, For NATO, Now Comes the Hard Part, posted by Judy Dempsey, July 9, 2016, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, 11.07.2016.

Dempsey, Judy (2016), Strategic Europe, The Warsaw Summit and the NATO Christmas tree, posted by Julian Lindley-French, July 11, 2016, Carnegie Europe, http://carnegieeurope.eu, accesat în 11 iulie 2016

Deputy Secretary General addresses NATO’s Warsaw Summit objectives in Lisbon , 23 June 2016, http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_132749.htm, accesat la data de 4 iulie 2016

D. Dollar, Asian Century or Multi-Polar Century? World Banck Policy Research Working Paper, 4174, 2007.

Dughin, Alexandr (2011), Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, Ed. Eurasiatica.ro, vol.1, București

Dumitrașcu, Veronica (2010), Imperialismul cultural. Globalizarea culturii consumului, în Ilie Bădescu, Lucian Dumitrescu, Veronica Dumitrașcu, Geopolitica noului imperialism, Ed. Mica Valahie, București, pp. 117-118

Durani, Luis (2016), ASEAN, A Pacific NATO?, April 14, 2016, http://moderndiplomacy.eu/index.php?option=com, accesat la data de 15.04.2016.

European Institute for Asian Studies, Event report, Asia s Future –Challenges and opportunities, EIAS Briefing Seminar, 31 January, 2013, www.eias.org, accesat la data de 25.o5.2015.

Evans, Graham; Newnham, Jeffrey (2001), Dicționar de relații internaționale, trad. Anca Irina Ionescu, ed. Universal Dalsi

Faure, Guy, coord. (2005), Nouvelle Géopolitique de l”Asie, Ellipses, Paris Harris, Jr, Admiral Harry B. (2015), US Navy, Commander, US Pacific

Command/USPACOM, Hawaii, 27 May 2015, US Pacific Command Guidance, www.pacom.mil, accesat la data de 15.06.2016

Held, David; McGrew, Anthony; Goldblatt, David; Perraton, Jonathan (2004), Transformări globale. Politică, economie și cultură, trad. de Ramona-Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Polirom, Iași

https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_relations_of_NATO , accesat la data de 4 iulie 2016.

Kagan, Robert (2005), Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondială, trad. Bogdan Chircea, Ed. Antet, Antet XX Press, Prahova

55

Karaganov, Sergei (2015), Eurasian Way Out of the European Crisis, în Russian in Global Affairs, Different Opinions, 02.06.2015, www.rusemb.org.uk/opinion/44, accesat la data de 11 iulie 2016.

Karnad, Bharat (2015), India’s strategic diffidence, in anthology What Does India Think?, ed. by François Godement, ECFR, Robert Bosch Stiftung ECFR, nov. 2015, UK, www.ecfr.eu/page, accesat la data de 8 febr. 2016.

Khanna, Paragh (2008), Lumea a Doua. Imperii și influență în noua ordine globală, trad. de Doris Mironescu, Ed. Polirom, Iași

Kissinger, Henry (2015), Ordinea mondială, Reflecții asupra specificului națiunilor și asupra cursului istoriei, Ed. Rao, trad. Adriana Mădescu, București

Maior, George (2007), Robert Cooper, despre ordine și haos în sec.XXI, Introducere la lucrarea lui Robert Cooper, Destrămarea națiunilor. Ordine și haos în sec. XXI, trad. Sebastian Huluban, ed. Univers Enciclopedic, București, pp. 5-6.

McKinsey Global Institute, Southeast Asia at the Crossroads:Three Paths to Prosperity, Asia-Pacific Research and Training Network on Trade, series no. 16, January 2015

Miroiu, Andrei; Ungureanu, Radu-Sebastian, coord. (2006), Manual de relații internaționale, Ed. Polirom, Iași

Morini, Daryl (2012), Will Australia Embrace NATO?, June 20, 2012, http://thediplomat.com/2012/06, accesat la data de 4 iulie 2016.

Nate, Silviu (2014), Geopolitica unei lumi imperfecte. Competiție tehnologică și securitate în mediul privat, Ed. Top Form, București

Nataraj, Geethanjali (2016), India looks east to ASEN with Delhi Dialogue, 4 March 2016, www.eastasiaforum.org, accesat la data de 15.04.2016.

NATO Parliamentary Assembly, Declaration on Transatlantic Relations, May 2014, www.nato-pa.int, 080 SESP 14 E rev.2, accesat la data de 11.07.2016.

NATO, Warsaw Summit Communiqué, issued by the Head of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press release (2016) 100, issued on 9 July 2016, www.nato.int, accesat în data de 11.07.2016.

NATO, Istanbul Cooperation Initiative (ICI), Reaching out to the broader Middle East, last updated 18 Nov. 2011, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

NATO, Active Engagement, Modern Defence. Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, NATO Summit, Lisbon, 19-20 November 2010. NATO Public Diplomacy Division, Belgium, www.nato.int , accesat la data de 11.07.2016.

NATO Global Programme. Views from Asia-Pacific Region, The Science for Peace and Security Programme Project. NATO Global Perception- Views from Asia-Pacific Region. Executive Summary, funded and implemented under the framework of NATO SPS Programme and in cooperation with NATO Public Diplomacy Division and Tallinn University of Technology, Estonia. www.nato.int, accesat în 4 iulie 2016.

Nazemroaya, Mahdi Darius (2012), The Globalization of NATO, Clarity Press, 2012, www.globalresearch.ca/the-globalization-of-nato-2/5307198, accesat la data de 4.07.2016

Panda, Ankit (2015), ASEAN-India and East Asia Summits: India’s Opportunity to Act East, November 21, 2015, http://thediplomat.com, accesat la data de 14.04.2016.

Rajendram, Danielle (2014), From ”Look East” to ”Act East”- India shifts focus, www.dw.com, 19.12.2014, accesat la data de 15.04.2016.

Raman, Sunil (2015), www.firstpost.com/india/pm-modis-foreing-policy-breaking-new-gronds-is-the-current-indian-media-coverage-enough-2490802.html, Nov.1, 2015, accesat la data de 8 febr. 2016

Raportul ADB (2011), Asia 2050: realizing the Asian Century, Mandaluyong City: ADB.

56

Remarks by National Security Adviser Donilon: ”The United States and the Asia-Pacific in 2013”, speaker Thomas Donilon, March 11, 2013, New York, Council on Foreign Relations, www.cfr.org, accesat în 11 iulie 2016

Rozoff, Rick (2012), NATO Enlargement: From the North Atlantic to the South Pacific, Global Research, June 05, 2012, www.globalresearch.ca, accesat în 11.07.2016

Sajjanhar, Ashok (2016), Modi gets an A plus for his handling of foreign policy in 2015, 1 January 2016, www.dailymail.co.uk/indiahome/indianews/article-3381352, accesat la data de 8 febr. 2016.

Scott, David (2008), The 21st Century as Whose Century?, în Journal of World-System Research, volume XIII, number 2, pg. 96-118, ISSN 1076-156X.

”Security Situation in Europe and Asia in Context of NATO Summit in Warsaw”: videoconference of Polish and Australian think tanks, 6 April 2016, www.msz.gov.pl/en/foreign_policy/nato_2016/0_security_situation_in_europe-and_asia_in-context_of_nato_summit_in_warsaw, accesat în 4 iulie 2016.

Simha, Rakesh Krishnan, special to RBTH (2015), China emulates Russian military strategy in the Pacific, August 20, 2015, http://rbth.com, accesat la data de 27 iunie 2016.

Singh, Abhijit (2015), India’s Emerging Indian Ocean Strategy, December 28, 2015, http://thediplomat.com/2015/12

Simileanu, Vasile (2011), Conflicte asimetrice, Ed. Top Form, București Speck, Andreas (2009), A Global NATO? From NATO to a Global Alliance of

Democracies?, 23 februarie 2009, The Broken Rifle, no.81, War Resisters’ International, UK, http://www.wri-irg.org/en/node/6721, accesat în 4 iulie 2016.

Sukumar, Arun Mohan (2015), A shift from style to substance. A data driven analysis of Mr. Modi’s foreing policy interventions in his second year in office indicates no sharp disjunctures from the stated views of previous governments, December 15, 2015, www.thehindu.com/opinion/op-ed , accesat la data de 8 febr. 2016.

State Duma Speaker: „We need a Greater Europe from Lisbon to Vladivostok”, June 16, 2016, PolitRussia, translated by J. Arnoldski, www.fort-russ.com/2016, accesat în 11 iulie 2016.

Tewari, Manish (2015), India’s strategic opportunities, in anthology What Does India Think?, ed. by François Godement, ECFR, Robert Bosch Stiftung ECFR, nov. 2015, UK, www.ecfr.eu/page, accesat la data de 8 febr. 2016.

The New Transatlantic Agenda, https://eeas.europa.eu/us/docs/news_transatlantic_agendaen.pdf, accesat în 11 iulie 2016.

The North Atlantic Treaty, NATO, 4 April 1949, last updated 21 Mar.2016, http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm, accesat in 11.07.2016.

The United States and the Asia-Pacific Region: Security Strategy for the Obama Administration, Febr. 2009, www.cnas.org/files/document.

The Warsaw Summit and the New Security Environment, Keynote Address by NATO Deputy Secretary General Alexander Vershbow at the Assembleia da Republica, Lisbon, 23 Jun, 2016, www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_132747.htm, accesat la data de 4 iulie 2016.

Timofeev, Ivan special to RBTH (2014), From Lisbon to Vladivostok’ how the notion of a Greater Europe is at risk, 12.12.2014, https://rbth.com/opinion, accesat în 11 iulie 2016.

Transatlantic Declaration on EC-US Relations, 1990,. https://eeas.europa.eu/us/docs/trans_declaration_90 - en.pdf , accesat în 11.07.2016

Vice President Biden on Asia-Pacific Policy, June 2013, Council on Foreign Relations, www.cfr.org.asia-and-pacific, accesat în 15.06.2016.

57

Wales Summit Declaration, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Wales, from 4 to 5 September 2014. www.gov.uk/government, accesat în 4 iulie 2016.

Warsaw Summit Communiqué, issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Warsaw, 8-9 July 2016, Press releasd (2016) 100, 09 July 2016, www.nato.int, accesat la data de 11.07.2016.

Weitz, Richard (2010), Is the Global NATO Dream Over?, November 22, 2010, http://thediplomat.com/2010/11/is-the-global-nato-dream-over/2, accesat in 4 iulie 2016.

Wight, Martin (1998), Politica de putere, trad. Tudor Florin, Ed. ARC, Central European University Press

Will NATO Look East?, May 18, 2012, http://thediplomat.com/2012/05/will-nato-look-east, accesat in 4 iulie 2016

Will the United states set up a NATO-like Pacific Treaty Organization in Asia?If so, how?, Question submitted by Felix Seidler, from Institute for Security Policy at the University of Kiel, Germany, June 3, 2013, answered by Stewart M. Patrick, senior Fellow and director of the International Institutions and Global Governance Programme. Council of Foreign Relations, www.cfr.org, accesat în 15.06.2016.

58