Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIRIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
CRAIOVA
- RELAȚII PUBLICE -
NOTE DE CURS
Dr. Viorel VASILE
- 2015 -
1
C U P R I N S INTRODUCERE ...........................................................................................................................................2
1. RELAŢII PUBLICE – CONSIDERAȚII TEORETICE ...........................................................................3
2. STRUCTURI ȘI SPECIALISTUL DIN RELAȚII PUBLICE..................................................................6
3. ORGANIZAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI RELAŢIILE PUBLICE ...........................................8
3.1. NOŢIUNEA DE PUTERE EXECUTIVĂ. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND
EXECUTIVUL ..........................................................................................................................................8
3.2. ORGANIZAREA ȘI SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ...................................................9
3.3. AUTORITĂŢI PUBLICE ............................................................................................................... 10
4. RELAȚIILE PUBLICE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ...................................................................13
4.1. ACTIVITATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE ...................................................... 13
4.1.1. OBIECTIVE GENERALE ....................................................................................................... 14
4.1.2. PRINCIPII GENERALE SPECIFICE ACTIVITĂȚII ............................................................. 15
4.2. RELAȚII PUBLICE - PALIER CENTRAL ................................................................................... 15
4.2.1. ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ .................................................................................. 15
4.2.2. GUVERNUL ROMÂNIEI ....................................................................................................... 16
4.2.3. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE ....................................... 17
4.2.4. AUTORITĂȚILE ADMINISTRATIV AUTONOME ............................................................ 18
4.3. RELAȚII PUBLICE - PALIER TERITORIAL .............................................................................. 18
4.3.1.INSTITUŢIA PREFECTULUI – REPREZENTANTUL GUVERNULUI ÎN TERITORIU ... 18
4.4. RELAȚII PUBLICE - PALIERUL LOCAL ................................................................................... 20
4.4.1. CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA .................................................... 20
4.4.2. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA ............................................................................... 20
5. RELAȚII PUBLICE ȘI CAMPANII DE RELAȚII PUBLICE ..............................................................23
6. DREPTUL LA INFORMARE ȘI RELAȚIILE PUBLICE .....................................................................27
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................................29
2
INTRODUCERE
După cum se poate observa relațiile publice sunt strâns legate de elementele specifice
asociate guvernării și administrației publice.
Schimbările, transformările zilnice, datorate în principal globalizării accelerate, a
evoluţiilor din domeniul tehnicii şi comunicaţiilor, conexiunile și interconexiunile realizate între
diferite sisteme, toate acestea au un efect direct asupra mediului public.
Opinia noastră este că, în contextul globalizării accentuate, a evoluțiilor determinate de
reconfigurarea agenților care funcționează pe plan global sau regional, a transformărilor
determinate de apariția noilor tehnologii şi impactul acestora, nevoile noi ale cetățenilor -
beneficiari ai serviciilor oferite – se transformă în mod direct statul, guvernarea şi administrația
publică - în domenii ce trebuiesc a fi caracterizate de elemente precum schimbarea, reformarea,
şi modernizarea pentru a răspunde acestor noi evoluţii şi cerinţe.
Considerăm că datorită impactului accentuat al fenomenelor integratoare şi apariţiei
problemelor negative asociate acestora, datorită dezvoltării constante şi gravităţii ameninţărilor
neconvenţionale şi pericolelor asimetrice, datorită noilor nevoi cărora statul, guvernarea şi
administraţia trebuie să le răspundă, nevoi ale unei societăţi per ansamblu grav afectată de criza
economică, lipsa accentuată a resurselor, de instabilitate, nesiguranţă şi neîncredere - o viziune
limitată, locală, regională sau continentală nu mai reprezintă o soluţie.
După cum nota dr. L. Popescu, reforma în sectoarele publice presupune reorientarea
profundă a rolului statului şi, în special, a administraţiei publice în cadrul societăţii.
Consecinţele acestei reorientări, care au devenit cu deosebire evidente în domeniul politicilor
economice, financiare şi sociale, sunt importante pentru a înţelege tendinţa manifestată, tot mai
pregnant, în sensul aproprierii sectorului public de cel privat. Exigenţele adaptării sistemelor
politice şi economice la noile realităţi ale începutului de mileniu sunt explicabile prin aceea că
soluţiile publice şi cele private destinate rezolvării problemelor socio-economice nu se exclud şi,
în plus, o economie viabilă depinde de o guvernare şi administraţie puternică, dar flexibilă.1
Administrația publică modernă presupune utilizarea anumitor tehnici și metode care să
permită o apropiere reală de cetățean, în acest sens intervenind și materii noi precum relațiile
publice, comunicarea în administrația publică, etc.
1Popescu, Luminiţa – Gabriela, Politici publice, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p 8.
3
1. RELAŢII PUBLICE – CONSIDERAȚII TEORETICE
În general se recunoaşte că relaţiile publice presupun stabilirea şi menținerea unor relaţii
mutual profitabile cu diverse entități. Apare aşadar o idee extraordinar de importantă: renunţarea
la gândirea masificată, în favoarea celei care vede opinia publică şi populaţia împărţită în mai
multe segmente in funcţie de factori diverşi.
Conform definiţiei lui Rex Harlow, „Relațiile Publice reprezintă funcția managerială
distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare,precum și la
acceptarea reciprocă si la cooperarea dintre o organizației publicul ei”.
De asemenea, relaţiile publice
implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra
opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice.
definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului.
folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea si comunicarea bazate pe
principii etice.
Conform International Public Relations Association (IPRA), “Relațiile publice sunt
funcția managerială care evaluează atitudinea publicurilor, identifica politicile și procedurile
unui individ sau ale unei organizații fată de interesul public, elaborează și execută un program
pentru a dobândi înțelegere ați acceptarea publicului.”
Institutul Britanic de Relații Publice defineşte Relaţiile Publice ca “efort planificat să
influențeze opinia publică prin bună reputației performantă responsabilă, bazat pe acte
satisfăcătoare de comunicare bidirecțională”.
Procesul de constituire a RP a început şi evoluat în S.U.A, la începutul secolului al XX-
lea, când, la Boston a fost fondată prima agenţie de relaţii publice.
Contextul care a determinat apariţia RP a fost:
- o practică anterioară;
- existenţa unei prese de mare tiraj;
- industrializarea;
- tradiţia politică existentă;
Prima istorie a RP a fost scrisă în 1948 de Eric Frederich Goldman care descrie trei stadii
de dezvoltare a domeniului:
1. începând din Evul Mediu, caracterizat printr-o comunicare publică bazată pe eludarea
adevărului important;
4
2. epoca lui Ivy Lee (1877-1934), axată pe etalarea adevărului şi promovarea afacerilor
de „bun simţ” şi a cuvintelor dublate de fapte. Lee lansează Declaration of Principles;
3. stadiul care debutează cu lansarea lui Edward Bernays (1891-1995), care
revoluţionează domeniul , contribuind la maturizarea acestuia şi impune în spaţiul american
termenul de „consilier în relaţii publice”. El a înfiinţat Societatea Academică de Relaţii Publice
şi primul jurnal specializat, Social Science Reporter.
Ivy Lee nota În Declaration of Principles:
"Acesta nu este un birou de presă secret. Toate acţiunile noastre sunt transparente.
Scopul nostru este să informăm şi să oferim presei informaţii. Acest birou nu este o agenţie de
publicitate. În cazul în care consideraţi că informaţiile transmise de noi pot face obiectul unei
afaceri, vă rugăm să nu le folosiţi. Materialele noastre au un singur scop: comunicarea
transparentă. Punem la dispoziţia jurnaliştilor interesaţi toate detaliile pe care le vor considera
necesare şi sprijinul nostru pentru a verifica informaţiile. Activităţile noastre sunt în slujba
corporaţiilor şi a instituţiilor publice pentru a oferi presei şi publicului din Statele Unite
informaţii corecte despre subiecte pentru care publicul are sau ar putea avea un anumit interes"
(cf. Don Bates, Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi).
Evoluţii importante în dezvoltarea relaţiilor publice:
►creşterea numărului de programe de RP din economie, viaţa socială şi politică,
activitatea guvernamentală, sindicate, organizaţii neguvernamentale, instituţii religioase, instituţii
de cultură, educaţionale etc.;
►explozia publicaţiilor consacrate relaţiilor publice;
►dezvoltarea şi amplificarea formelor de pregătire profesională: programe
universitare,postuniversitare, sisteme de învăţământ la distanţă;
►internaţionalizarea practicilor şi a standardelor profesiunii de RP datorită globalizării şi
a circulaţiei lucrărilor de specialitate;
►creşterea responsabilităţii profesionale.
Relaţiile Publice sunt o ştiinţă hibrid, fiind influenţate şi preluând date din alte discipline:
- din filosofie
- din retorică
- din antropologie culturală
- din sociologie.
Nevoia de specializare şi diversificare a dus la dezvoltarea unor noi subdiscipline în
cadrul RP:
- relaţii guvernamentale
5
- relaţii cu angajaţii
- relaţii cu mass-media
- relaţii financiare
Relațiile publice sunt:
- o disciplină științifică (are un caracter teoretic)
- o activitate ca aplicație practică, fundamentată prin prima.
6
2. STRUCTURI ȘI SPECIALISTUL DIN RELAȚII PUBLICE
Structuri funcţionale în Relaţiile Publice:
1. Departamente de RP - acestea sunt dimensionate în funcţie de: scopuri, de genul de
produse şi servicii ale organizaţiei, de tipul de operaţiuni şi extinderea geografică a firmei, de
prezenţa pe piaţă, de vizibilitatea firmei.
2. Firme de RP - acestea organizează activităţi de cercetare pentru determinarea
categoriilor de public, a atitudinii acestora faţă de organizaţie, identifică problemele de
comunicare. Se ocupă cu planificarea, implementarea, evaluarea campaniilor de RP, cu
pregătirea mesajelor, sesiuni deformare a membrilor organizaţiei, de relaţia cu mass-media,
gestionarea situaţiilor de criză etc.
3. Evenimente (au o durată scurtă şi un singur obiectiv), campanii (durată mai mare,
obiective mai largi, gamă largă de categorii de public), programe (mai multe evenimente, fără
termen clar de finalizare. Poate fi de aceea revizuit şi modificat periodic. Obiectivele sunt de
mare anvergură).
Strategia a fost definită de J. L.Thomson (în 1995) drept „un mijloc prin care se atinge un
scop”: „Scopurile implică obiectivele organizaţiei. Există o strategie de ansamblu pentru întreaga
organizaţie şi o strategie competitivă pentru fiecare activitate.”
Globalizarea a modificat textele manageriale şi astfel, în 1998, Mintzberg enumeră cinci
utilizări ale termenului „strategie”:
1. un plan, o acţiune conştientă;
2. o tactică, o manevră având ca scop surclasarea competitorilor;
3. un pattern, o succesiune de acţiuni;
4. o poziţie, instrument de localizare a unei organizaţii într-un mediu;
5. o perspectivă, o modalitate integrată de percepere a lumii.
Procesul de elaborare a strategiilor se desfăşoară la trei niveluri:
1. nivelul macro sau corporatist;
2. nivelul micro sau al unităţii de afaceri;
3. nivelul individual/ de echipă sau operaţional.
Caracteristici ale profesionistului în PR:
- să aibă studii în domeniu;
- să aibă experienţă;
- să aibă pasiune;
7
- să fie un bun scriitor (abilitatea de a utiliza stiluri diverse pentru materialele pe care va
fi nevoie sa le realizeze);
- să ştie să vorbească foarte bine şi convingător;
- să fie obiectiv;
- să dea dovadă de rezistenţă in condiţii de stres;
- să pună accent pe cercetare;
- să aibă o relaţie foarte bună cu reprezentanţii mass-media şi cu partenerii, furnizorii,
clienţii companiei
- să fie creativ;
- să fie diplomat.
Rolul specialistul în relaţii publice:el este cel care realizează strategia de imagine pentru
instituţie, gândeşte campaniile de comunicare, coordonează organizarea evenimentelor speciale,
planifică şi implementează strategiile de relaţii publice.
Diferenţele între RP şi publicitate ori marketing (cu care sunt confundate deseori):
- relaţiile publice presupun o modalitate de vânzare mai degrabă subtilă, decât evidentă,
izbitoare;
- dau mai mare importanţă informaţiei şi persuadării decât ambalajului (de care uzează
marketingul) sau spaţiului media plătit (la care apelează publicitatea).
În România s-a înființat Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice (ARRP)
care are ca principal obiectiv promovarea codului deontologic al specialistului în Relații Publice
și principiile etice privitoare la activitatea de comunicare agreate prin codurile de la Atena și
Lisabona. Succesul în relațiile publice este definit de câștigarea și menținerea unei reputații bune
și este garantat de principiile eticii deontologice.
O a doua asociație profesională este Clubul Companiilor de Relații Publice (CCRP).
Clubul Companiilor de Relații Publice, înființat în octombrie 2003, este o asociație non-profit
formată exclusiv din persoane juridice - firme specializate în relații publice. Clubul îți propune să
promoveze activitatea și interesele industriei de relații publice și să contribuie la dezvoltarea unui
mediu profesional etic și competent care să se alinieze normelor internaționale. CCRP reunește
în prezent zece dintre cele mai importante companii de relații publice din România.
8
3. ORGANIZAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI RELAŢIILE PUBLICE
3.1. NOŢIUNEA DE PUTERE EXECUTIVĂ. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND
EXECUTIVUL
Montesquieu distingea trei tipuri de putere: legislativă, executivă şi judecătorească.
Conform principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, statul este organizat după un
sistem tripartit, recunoscând cele trei puteri enunțate anterior.
Puterea executivă reprezintă o funcţie distinctă a statului, alături de cea legislativă și de
funcţia judecătorească.
În sensul cel mai general, termenul executiv sau putere executivă desemnează acea
funcţie a statului care asigură executarea legii, cuprinzând activităţi extrem de diverse.
Din punct de vedere structural2, executivul se subsumează autorităţilor publice care
exercită funcţia executivă și nu se confundă cu administraţia publică.
În timp ce puterea executivă se realizează strict de către autorităţile prevăzute de
Constituţia României, administraţia publică este realizată şi de organele administraţiei publice
locale, precum şi de regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale de interes
naţional.
În fapt, puterea executivă desemnează acea funcţie a statului care asigură executarea
legii. „Această funcţie înglobează activităţi extrem de diverse. În rândul acestora intră
executarea funcţiei de şef al statului, coordonarea acţiunii administraţiei publice pentru punerea
în aplicare a legii, desfăşurarea unor acţiuni directe de aplicare a legii sau de organizare a
aplicării legii, exercitarea, unor atribuţii ce privesc impulsionarea procesului legislativ ca și
conducerea generală a statului”3.
În România, caracterizată de regimul „semiprezidenţial atenuat sau parlamentarizat4 , sau
regim semiparlamentar”, sintagmă mai potrivită în raport cu reglementările constituţionale din
România, executivul este dualist (bicefal), reprezentat de două autorităţi publice - Preşedintele
României şi Guvernul.
2 Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, Universul Juridic, București, 2008, p.17.
3 Ioan Vida.
4 Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida – Constituţia
României comentată și adnotată, R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, p, 184.
9
3.2. ORGANIZAREA ȘI SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Datorită faptului că administraţia publică - ca activitate - se realizează printr-o
multitudine de forme organizatorice, care grupează categorii întregi de oameni (personalul),
sistemul administraţiei publice este unul de organizare socială, bazat pe relaţii care există între
aceşti oameni ce realizează o activitate specifică.
Prin sistem al administraţiei publice înţelegem totalitatea organelor, autorităţilor,
instituţiilor şi serviciilor care realizează activitatea de administraţie publică, de organizare a
executării şi de executare în concret a legii şi între care se stabilesc raporturi juridice ce asigură
funcţionalitatea, coerenţa întregului sistem.
În ceea ce priveşte administraţia publică, multitudinea autorităţilor administrative ale
statului - şi ale colectivităţilor locale - determină ordonarea, în vederea realizării funcţiilor pe
care acestea le au, în baza a două criterii şi anume: criteriul teritorial, căruia îi corespunde
structura ierarhică şi criteriul competenţei materiale sau funcţional, căruia îi corespunde structura
funcţională.
Criteriul teritorial5 presupune organizarea sistemului administraţiei publice în raport cu
teritoriul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, constituind, într-o viziune tradiţională,
temeiul împărţirii organelor administraţiei publice în organe centrale şi organe locale, după raza
teritorială în care pot acţiona.
Teritoriul element fundamental al statului este organizat, sub aspect administrativ, în
comune, oraşe şi judeţe. Toate acestea sunt cunoscute generic sub titulatura de unităţi teritorial-
administrative.
Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală
unită prin comunitate de interese şi tradiţii, fiind alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie
de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice.
Oraşul, ca unitate teritorial-administrativă de bază, este centrul de populaţie mai dezvoltat
din punct de vedere economic, social-cultural şi edilitar-gospodăresc. Oraşele au un număr mai
mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-
ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii pot fi organizate, în condiţiile
legii, ca municipii. În cazul municipiilor, prin lege se pot organiza şi delimita subdiviziuni
administrativ-teritoriale, cum sunt în prezent sectoarele municipiului Bucureşti.
5 Sinteză Drept administrativ
10
Judeţul, ca unitate teritorial-administrativă, este alcătuit din oraşe şi comune în funcţie de
condiţiile geografice, de infrastructură, economice, social-politice, de legăturile culturale
tradiţionale ale populaţiei.
Criteriul funcțional presupune organizarea administraţiei publice într-un sistem construit
din organe formate în raport cu domeniile şi sectoarele de activitate în care îşi desfăşoară
activitatea. Structura funcţională exprimă numărul de organe distincte cărora li s-au încredinţat
sarcinile administraţiei publice şi, totodată, exprimă repartizarea sarcinilor administraţiei publice
pe elementele componente ale acesteia.
Din acest punct de vedere, există organe ale administraţiei publice care au fost create cu o
competenţă materială generală, care îşi desfăşoară activitatea în toate domeniile şi sectoarele
vieţii sociale, cum este Guvernul, spre exemplu.
Prin sistem al administraţiei publice înţelegem totalitatea organelor, autorităţilor,
instituţiilor şi serviciilor care realizează activitatea de administraţie publică, de organizare a
executării şi de executare în concret a legii şi între care se stabilesc raporturi juridice ce asigură
funcţionalitatea, coerenţa întregului sistem.
În ceea ce priveşte administraţia publică, multitudinea autorităţilor administrative ale
statului - şi ale colectivităţilor locale - determină ordonarea, în vederea realizării funcţiilor pe
care acestea le au, în baza a două criterii şi anume: criteriul teritorial, căruia îi corespunde
structura ierarhică şi criteriul competenţei materiale sau funcţional, căruia îi corespunde structura
funcţională.
3.3. AUTORITĂŢI PUBLICE
Ioan Alexandru menţionează în cartea sa despre structura organizatorică a sistemului
autorităţilor publice următoarele autorități:
autorităţi centrale, atunci când competenţa lor se extinde asupra întregului teritoriu al
tării. (Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administrației publice);
autorităţi teritoriale, atunci când competenţa lor se întinde asupra unei părţi din
teritoriul naţional. Acestea sunt in principiu serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi
ale celorlalte organe centrale;
autorităţi locale, atunci când competenţa se întinde asupra unei unităţi administrativ –
teritoriale (judeţ, oraş, comună).
Emil Bălan menţionează în cartea sa despre structura sistemului administrației publice
următoarele autorități publice:
11
palier central: Președintele și Guvernul, administrația publică centrală de specialitate,
autoritățile administrative autonome și persoanele administrative organizate în
subordinea Guvernului ori a ministerelor.
palier teritorial și local: Prefectul, serviciile ministeriale deconcentrate și la nivel local
consiliile, Primarul și Președintele C.J.
Autoritățile la nivel local se împart în autorități deliberative (consiliile) și autorități
executive (Președintele Consiliului Județean și Primarul).
Facem o mențiune și anume că autoritățile la nivel local se împart în autorități
deliberative (consiliile) și autorități executive (Președintele Consiliului Județean și Primarul).
Organizarea structurală constă în reprezentarea si dispunerea elementelor organizării
procesuale într-o structura organizatorică adecvată fiecărui tip de instituție sau autoritate publică
integrata în sectorul public.
În orice instituție sau autoritate publică, structura organizatorică reunește două segmente,
aflate într-o interdependență permanentă: structura de conducere a instituției/autorității publice și
structura de execuție a instituției/autorității publice.
Structura de conducere care reunește ansamblul funcționarilor publici, compartimentelor
și relațiilor organizatorice interne și externe constituite și plasate în structura organizatorică
astfel încât să asigure condițiile necesare desfășurării proceselor de management și de execuție
prin care crește gradul de satisfacere a interesului public.
Structura de execuție este formată din ansamblul funcționarilor publici, compartimente și
relații organizatorice interne și externe constituite cu scopul realizării și furnizării de servicii
publice specifice tipului de instituție/autoritate publică.
Organizarea structurală aşa cum este prevăzută de legea româna și în special de O.U.G
nr. 229/2009 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice
are drept consecinţă împărţirea în birouri, servicii, direcţii şi direcţii generale, adică structura
organizatorică.
Structura organizatorica se definește ca fiind ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor
organizatorice și al relațiilor dintre acestea astfel constituite și reglementate încât să asigure
premisele organizatorice necesare obținerii performanțelor dorite.
Componentele structurii organizatorice, ale unei instituţii publice sau autorităţi publice,
sunt structura de conducere şi structura de execuţie.
Astfel structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice și numărul de
funcţionari publici în subordonare în directă proporţionalitate cu nivelul de autoritate trebuie să
respecte următoarele cerinţe:
12
pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de
execuţie;
pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de
execuţie;
pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de
execuţie;
pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de
posturi de execuţie.
13
4. RELAȚIILE PUBLICE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Autorităţile și instituțiile publice trebuie ca, prin întreaga lor activitate, să urmărească
satisfacerea interesului general al populaţiei, iar instituţiile administraţiei publice au obligaţia să
se apropie de membrii colectivităţilor locale şi să menţină un contact permanent cu aceştia. În
acest sens, administraţia publică in ansamblul sau trebuie să comunice, să fie deschisă dialogului,
să respecte şi să ia în considerare cetăţeanul.
Asocierea ne permite formularea a doua noțiuni specifice:
► activitatea de relaţii publice - ansamblul mijloacelor instituţionale utilizate în scopul
creării unui climat de încredere în rândul propriului personal, precum şi în rândul societăţii civile
şi al instituţiilor acesteia, faţă de activitatea desfăşurată, în folosul cetăţenilor, de către
autoritățile publice;
► activitatea de informare publică – acţiunea de punere la dispoziţia celor interesaţi a
informaţiilor de interes public referitoare la instituţie, potrivit prevederilor legale în vigoare
privind liberul acces la informaţiile de interes public şi transparenţa decizională în administraţia
publică.
Instituţiile din administraţia publică urmăresc ca, prin intermediul comunicării, să obţină
următoarele facilităţi:
- identificarea - ce răspunde nevoilor instituţiilor administrative de a-şi asigura
notorietatea şi de a-şi face cunoscute competenţele;
- informarea - care urmăreşte să facă cunoscută corpului social acţiunea administrativă;
- realizarea unei educaţii sociale - ce corespunde, sub forma de sfaturi, recomandări,
rolului din ce în ce mai important al instituţiilor publice în cadrul vieţii sociale.
4.1. ACTIVITATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Scopul activităţii de informare şi relaţii publice este asigurarea unui cadru comunicaţional
transparent, deschis, coerent, corect, credibil şi eficient, menit să consolideze încrederea
populaţiei în autoritățile publice, să conducă la o percepţie publică realistă asupra activităţii
acestuia în ansamblu, dar şi în instituţiile şi structurile din subordinea sa, aflate în serviciul
comunităţii şi al cetăţeanului.
14
4.1.1. OBIECTIVE GENERALE
Obiectivele generale ale activităţii de comunicare şi relaţii publice sunt:
- Creşterea gradului de informare a personalului propria populaţiei şi a tuturor celor
interesaţi, cu privire, după caz, la deciziile administrative, la stadiul acţiunilor autorității publice,
la evoluţia instituţiei, etc.;
- Obţinerea, pe baza comunicării cu alte instituţii şi autorităţi publice, cu comunităţile
locale, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu cetăţenii, a suportului public necesar susţinerii
efortului instituţional îndreptat spre îndeplinirea sarcinilor ce revin autorității publice;
- Menţinerea, prin acţiuni şi proiecte de relaţii publice, a unui climat social favorabil
întăririi aspectelor sociale relevante pentru autoritate;
- Promovarea şi menţinerea unei imagini instituţionale, interne şi internaţionale, demne
de importanţa şi rolul pe care le are în plan social autoritatea publica şi structurile sale
componente;
- Modernizarea managementului, a logisticii, a cadrului organizatoric şi a procedurilor,
în scopul creşterii atât a eficienţei activităţii de comunicare şi relaţiilor publice, cât şi a
eficacităţii managementului organizaţional;
- Perfecţionarea continuă a metodelor de lucru pentru cunoaşterea şi însuşirea tehnicilor
de lucru, necesare gestionării cu profesionalism a situaţiilor de criză mediatică;
- Optimizarea activităţilor de informare şi relaţii publice din cadrul autorității publice, în
sensul atingerii standardelor în domeniu, în ceea ce priveşte acţiunile şi activităţile desfăşurate de
structuri similare/corespondente din Uniunea Europeană;
- Asigurarea oportunităţii şi eficienţei reacţiei conducerii ministerului/instituţiei/unităţii,
în domeniul informare şi relaţii publice;
- Menţinerea unei imagini publice corecte a instituţiei;
- Asigurarea accesului la informaţiile de interes public;
- Deschiderea şi menţinerea canalelor de comunicare dintre autoritatea publica şi
societate;
- Informarea mijloacelor de informare în masă străine cu privire la politicile si
activităţile importante pentru autoritatea publica.
15
4.1.2. PRINCIPII GENERALE SPECIFICE ACTIVITĂȚII
- Activitatea de informare şi relaţii publice constituie o funcţie distinctă a conducerii şi
constă în stabilirea şi dezvoltarea unei permanente comunicări cu instituţiile publice, precum şi
cu cetăţenii.
- Activitatea de informare şi relaţii publice în cadrul autorităților publice se realizează în
conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
- Autoritățile publice prin intermediul direcțiilor, departamentelor, birourilor
specializate organizează, coordonează şi controlează activitatea din cadrul autorității, privind
transparenţa decizională, informarea şi relaţiile publice.
- Activitatea de relaţii publice vizează informarea corectă, completă şi oportună a
populaţiei şi a instituţiilor publice sau private, cu privire la activitatea, priorităţile, reuşitele,
nerealizările şi greutăţile întâmpinate de instituţie în activitatea de aplicare a legii.
- Finalitatea activităţii de relaţii publice o reprezintă atât corecta percepţie a cetăţenilor,
a structurilor societăţii civile şi a mijloacelor de informare în masă asupra activităţilor,
evoluţiilor şi tendinţelor de modernizare a autorităților, cât şi fluidizarea comunicării
interinstituţionale, în scopul identificării, prevenirii şi, după caz, al gestionării acelor
disfuncţionalităţi de comunicare prezumate cu potenţial de afectare a imaginii autorității
respective.
4.2. RELAȚII PUBLICE - PALIER CENTRAL
4.2.1. ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ
Departamentul de comunicare publică este structura din cadrul Administraţiei
Prezidenţiale abilitată să promoveze punctele de vedere ale Preşedintelui României, să propună
mesaje şi să redacteze comunicate de presă, să analizeze impactul şi contextul mediatic ale
acţiunilor Preşedintelui. De asemenea, Departamentul de Comunicare Publică preia solicitările
mass-media, realizează acreditările de presă şi administrează conţinutul media al paginii de
internet a instituţiei.
Şeful Departamentului Comunicare Publică este şi purtătorul de cuvânt al Preşedintelui
României.
Departamentului Comunicare Publică are următoarele atribuţii principale cu privire la:
Monitorizare şi Analiză Media;
Relaţia cu presa şi Comunicare internă.
16
Departamentul pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă este o structură
în cadrul Administraţiei Prezidenţiale care contribuie la definirea raporturilor şi realizarea
dialogului cu Parlamentul, Guvernul, partidele politice, administraţia publică locală şi
organizaţiile neguvernamentale. De asemenea, asigură relaţia Preşedintelui României cu
departamentele minorităţilor naţionale din cadrul Parlamentului României, Guvernului
României, precum şi cu partidele politice, ambasadele, consulatele şi diferitele organizaţii
internaţionale în ceea ce priveşte domeniul de expertiză.
Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă are următoarele
atribuţii principale cu privire la:
- Compartimentul Dialog cu societatea civila, minorităţi şi autorităţi publice locale;
- Probleme Cetăţenești;
- Compartimentul Promovarea Sportului.
4.2.2. GUVERNUL ROMÂNIEI
Art. 102 alin. 2 din Constituţie precizează că Guvernul, potrivit programului său de
guvernare acceptat de Parlament asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită
conducerea generală a administraţiei publice.
Art.1 alin.1 din Legea nr.90/200, legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor defineşte Guvernul ca fiind autoritatea publică a puterii executive care
funcţionează pe baza votului de încredere acordat de către Parlament şi care asigură realizarea
politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Secretariatul General al Guvernului funcţionează ca instituţie publică cu personalitate
juridică în subordinea Primului-ministru, având rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice
aferente actului de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi
tehnice ale activităţii Guvernului şi a Primului-ministru, reprezentarea Guvernului şi a Primului-
ministru în faţa instanţelor judecătoreşti.
Hotărârea Guvernului nr. 405/2007 privind funcţionarea Secretariatului General al
Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare este de interes in materie.
Departamentul pentru strategii guvernamentale din structura Secretariatului General al
Guvernului asigură asistenţa necesară primului-ministru, precum şi ministerelor, departamentelor
şi agenţiilor guvernamentale, în următoarele domenii: accesul la informaţiile de interes public şi
transparenţa instituţională; comunicarea publică; evaluarea stării sociale a populaţiei; evaluarea
oportunităţii sociale şi a impactului perceptiv pentru măsurile guvernamentale. În acest sens, la
17
nivelul departamentul pentru strategii guvernamentale funcționează între altele Direcţia
relaţii publice - serviciul comunicare si relația cu cetățenii.
4.2.3. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE
Ministerele sunt organe centrale care conduc şi coordonează administraţia publică în
diferite domenii şi ramuri de activitate.
Structura organizatorică internă a ministerelor este formată din compartimentele interne
ale ministerelor, care pot fi împărţite în compartimente de specialitate, compartimente
funcţionale sau generale şi compartimente auxiliare. De asemenea structura organizatorică a
ministerelor, în funcţie de volumul, complexitatea şi specificul activităţii acestora, poate să
cuprindă birouri, servicii, direcţii, direcţii generale, departamente.
În ceea ce privește administrația publică centrală de specialitate o să alegem cu titlu de
exemplu Ministerul Afacerilor Interne. La nivelul aparatului central al M.A.I. funcționează
Direcția Informare și Relații Publice.
Direcția Informare și Relații Publice este unitate a Aparatului Central al Ministerului
Administrației si Internelor, fiind specializata în conceperea, organizarea, conducerea si controlul
activităților de informare și relații publice, transparența decizională, realizarea publicațiilor,
realizarea filmelor si materialelor audiovizuale cu privire la domeniul specific, asistența
religioasă, precum și în analizarea permanentă a efectelor mediatice produse de misiunile și
acțiunile întreprinse de personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Obiectivul general al Direcției este asigurarea unei informări prompte, oportune, corecte
și echidistante a cetățenilor, cu privire la demersurile instituționale și direcțiile de acțiune
stabilite prin documente programatice si implementate de Ministerul Afacerilor Interne, precum
și coordonarea activității de informare și relații publice și de asistență religioasă, la nivelul
ministerului.
Atribuții (selective):
Creșterea gradului de informare a personalului propriu, a populației si a tuturor celor
interesați asupra stadiului si evoluției acțiunilor Ministerului Afacerilor Interne pe linia
exercitării atribuțiilor în domeniile administrație publică, respectiv ordine și siguranță publică;
Obținerea, pe baza comunicării cu alte instituții, cu comunitățile locale, cu
reprezentanții societății civile și cu cetățenii, a suportului public necesar susținerii efortului
instituțional îndreptat spre îndeplinirea sarcinilor stabilite prin Programul de Guvernare;
18
Gestionarea si asigurarea unei imagini instituționale, interne si internaționale, demne
de importanța și rolul pe care îl are, în plan social, Ministerul Afacerilor Interne și structurile sale
componente;
Asigurarea politicii de transparență a Ministerului Afacerilor Interne, prin organizarea
și desfășurarea conferințelor de presă ale conducerii instituției și ale purtătorului de cuvânt,
respectiv briefing-uri ale purtătorului de cuvânt, pe diverse teme de interes național și
internațional.
4.2.4. AUTORITĂȚILE ADMINISTRATIV AUTONOME
Potrivit Constituției, art. 116, în afara ministerelor organizate în subordinea Guvernului,
se pot înființa alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, care se pot organiza
în subordinea Guvernului, ministerelor sau sub forma autorităților administrative autonome.
Autoritățile administrativ autonome, sunt instituții autonome ale administrației publice
centrale ce își exercită atribuțiile fie sub controlul Camerelor Parlamentului, unor comisii
permanente ale acestora sau de ex. în afara unui control constituțional reglementat în sens
expres, precum Consiliul Superior al Magistraturii.
Exemple de autorități administrativ autonome sunt: Avocatul Poporului, Curtea de
Conturi, Consiliul Superior al Magistraturii.
Regulamentul de organizare și funcționare al C.S.M stabilește structura organizatorică a
acestei instituții. Cu titlu de interes remarcăm Serviciul de relații cu publicul, registratură,
secretariat și arhivă ce cuprinde biroul de relații cu publicul, biroul registratură, secretariat și
arhivă biroul de protocol și biroul de informațică.
Alături de acestea funcționează biroul de audit intern, birou de informare publică și relații
cu mass-media și biroul de documente clasificate.
4.3. RELAȚII PUBLICE - PALIER TERITORIAL
4.3.1.INSTITUŢIA PREFECTULUI – REPREZENTANTUL GUVERNULUI ÎN
TERITORIU
Rolul acestei instituţii este cel dat de alin. l şi 2 ale art. 123 din Constituţie - prefectul fiind
reprezentantul Guvernului la nivel de judeţ dar și în municipiul București. La acest articol Legea
nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, modificată, continuă reglementările
constituţionale în art. l alin. l, statornicind că acesta este reprezentantul Guvernului pe plan local.
19
Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe
ale administrației publice centrale din subordinea guvernului, organizate la nivelul unității
administrativ-teritoriale si asigura legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător
al organului administrației publice centrale din subordinea Guvernului și conducătorul
serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.
Regulamentul de organizare și funcționare al Instituției Prefectului Județului Dolj
prevede ca în cadrul Instituției Prefectului funcționează diferite structuri de specialitate, între
care: Cancelaria prefectului, Corpul de Control al Prefectului, Serviciul Juridic, Compartimentul
Financiar – Contabilitate și Achiziții, Compartimentul Administrativ, etc.
Conform art. 26 al Regulamentului – Serviciul Juridic este condus de un sef serviciu care
se află în subordinea Prefectului. Serviciul are următoarea structură:
Compartiment Verificarea Legalității Actelor;
Compartiment Contencios Administrativ;
Compartiment Informare și Relații Publice.
Cu privire la activitatea de informare și relații publice identificam următoarele atribuții:
a) asigură, primirea, înregistrarea adreselor, scrisorilor, cererilor, scrisorilor etc. primite de la
Guvern, Parlament, serviciile publice deconcentrate, autoritățile administrativ-teritoriale, cetățeni
etc. și le înaintează Prefectului spre a fi repartizate spre soluționare și asigură expedierea
răspunsurilor;
b) înregistrează zilnic petițiile în programul informațic ;
c) expediază corespondența emisă de toate compartimentele Instituției Prefectului;
d) îndrumă cetățenii care se adresează Instituției Prefectului în problemele generale sau specifice
relației cu publicul;
e) asigura înscrierea cetățenilor în audiente, înregistrează problemele pe care aceștia le ridică și
urmărește modul de rezolvare (a celor care nu s-au rezolvat în cadrul audientei);
f) asigură respectarea termenelor de soluționare si de expediere in termenul legal a petițiilor;
arhivează petițiile soluționate;
g) întocmește și actualizează procedura de organizare și desfășurare a activităților de primire,
evidența examinare și soluționare a petițiilor, conform prevederilor ordinului ministrului
afacerilor interne.
20
4.4. RELAȚII PUBLICE - PALIERUL LOCAL
Cu titlu de interes o sa ne oprim atenția asupra Consiliului Local al Municipiului Craiova
și asupra Primăriei Craiova.
4.4.1. CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Prin sintagma consilii locale se înţeleg consiliile comunale, orăşeneşti, municipale
inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi consiliile subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor, care au regimul unor autorităţi deliberative cu putere de decizie în
rezolvarea treburilor publice locale, în condiţiile legii.
Consiliile locale sunt autorități reprezentative ale administrației publice locale, având
competentă generală în limitele unității administrativ-teritoriale.
Conform Regulamentului de Organizare si Funcționare al Consiliului Local al
Municipiului Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova legal constituit, în condiţiile legii
administraţiei publice locale înfiinţează comisii de specialitate pe principalele domenii de
activitate. Sunt membri ai comisiilor de specialitate doar membrii Consiliul Local al
Municipiului Craiova.
Consiliul Local al Municipiului Craiova stabileşte ca având atribuții inclusiv în domeniul
relațiilor publice: Comisia juridică, administraţie publică, ordine publică şi drepturi cetăţeneşti.
Comisia juridică, administraţie publică, ordine publică şi drepturi cetăţeneşti are
următoarele atribuţii in materia relațiilor publice:
- se preocupă de bunele relaţii ale Consiliului Local al Municipiului Craiova cu presa
scrisă şi audio-vizuală;
- de informarea opiniei publice la timp, privitor la toate hotărârile şi măsurile ce
interesează pe cetăţenii Municipiului Craiova.
4.4.2. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
La nivel local, Primarul, viceprimarii, secretarul municipiului si aparatul de specialitate al
primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită Primăria
municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului,
soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Conform prevederilor legale, primarul coordonează, supraveghează si controlează
activitatea tuturor instituțiilor și serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al
municipiului Craiova.
21
Aparatul de specialitate al primarului este structura organizatorică stabilită prin
organigrama și statul de funcții, aprobate conform legii, care duce la îndeplinire sarcinile si
atribuțiile administrației publice locale și este alcătuit din funcționari publici și personal
contractual denumit generic ,,salariați” în prezentul regulament.
Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcționale, în
condițiile legii. Compartimentele funcționale ale acestuia sunt încadrate cu funcționari publici si
personal contractual.
Noua structură (2012) organizatorică a aparatului de specialitate al primarului
municipiului Craiova cuprinde noua Direcții, dintre care opt coordonate de câte un director
executiv și o direcție coordonată de arhitectul șef, precum și structura aflată în subordinea directă
a primarului municipiului Craiova. În subordinea acestor direcții funcționează servicii, birouri și
compartimente.
De interes este Direcția relații cu publicul care este formată din următoarele servicii:
Serviciul Management documente, informații publice
Serviciul Centrul de informare pentru cetățeni.
La nivelul autorității publice locale Direcția Relații cu Publicul răspunde de: comunicarea
internă, comunicarea cu cetățenii, comunicarea cu alte instituții, O.N.G, asociații legal
constituite.
Direcția Relații cu publicul realizează între altele următoarele servicii care răspund nevoii
cetățenilor:
informarea si asistenta oferită cetățenilor pentru problemele aflate în atribuțiile
primăriei si consiliului local;
realizarea materialelor informative, pentru cetățeni, în vederea parcurgerii
procedurilor;
organizarea programului de audiente a conducerii primăriei (Primar, Viceprimari,
Secretar, Consilieri);
registratură (înregistrarea si eliberarea documentelor);
asigurarea accesului liber la informația publică (inclusiv aplicarea Legii 544/2001
privind liberul acces la informațiile de interes public);
asigurarea transparentei deciziei locale (inclusiv aplicarea Legii nr. 52/2003 privind
transparenta decizională în administrația publică);
aplicarea legislației privind soluționarea petițiilor (inclusiv O.G. 27/2002 privind
reglementarea activității de soluționare a petițiilor);
22
aplicarea planurilor de măsuri pentru reducerea birocrației în activitatea de relații cu
publicul (H.G. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea
birocrației în activitatea de relații cu publicul);
telefonul cetățeanului
De asemenea Direcția promovează activitatea si imaginea primăriei în cadrul comunității,
asigurând informarea corectă, completă si obiectivă a comunității locale privind activitatea si
acțiunile administrației locale si reciproc, conștientizarea conducătorilor primăriei;
Direcția promovează activitatea și imaginea Primăriei prin intermediul mass-media
locale; actualizarea portalului instituției www.primariacraiova.rocu informații de interes public;
planificarea și derularea dezbaterilor publice; organizarea activitățile de participare cetățenească
în cadrul comunității (adunări publice, sondaje de opinie, etc), etc.
23
5. RELAȚII PUBLICE ȘI CAMPANII DE RELAȚII PUBLICE
Scopul campaniilor de relaţii publice este la modul general construirea şi consolidarea
imaginii unei companii, servicii sau produse. Campania de PR se bazează pe instrumentele
specifice acestei ramuri de comunicare. În primul rând comunicatul de presă şi conferinţa de
presă, care sunt completate de o serie de instrumente speciale. Diferenţa dintre o campanie şi
activităţile de bază este, că prima este mult mai complexă, necesită o planificare minuţioasă şi se
desfăşoară pe o perioadă mai lungă, începând de la câteva săptămâni, până la perioade de peste
un an.
Doctrina definește Campania de relații publice după cum urmează:
- Robert Kendall: „Campania de relații publice este un efort susținut al unei organizații
pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective
(determinate în urma unor cercetări), efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare și
evaluarea rezultatelor susținute“.
- Newsom et al.:„Campaniile sunt eforturi ample, coordonate şi orientate către realizarea
unor obiective specifice sau a unor ansambluri de obiective corelate, care vor permite unei
organizaţii şi atingă ţelurile fixate prin declaraţia de principii“.
- W.S. Dunn: „O asemenea campanie constă în analiza situaţiei comunicării şi a
marketingului şi înţelegerea comportamentului consumatorului, într-un efort de a dezvolta
strategii pentru folosirea mass-media, a mesajelor și a bugetelor alocate şi pentru a oferi un plan
pentru a obţine avantaje din această situaţie”.
Distincții:
Campaniile de relații publice (CRP) trebuie distinse de campaniile de comunicare publica
(CCP) prin aceea ca primele au ca obiective crearea de relații pozitive intre o organizație si
publicul ei, folosind un spectru larg de mijloace de comunicare: interpersonala, mediate de
diferite suporturi tehnologice (telefon, afișe, INTERNET) sau de tip mass-media, pe când CCP
au un scop imediat, practic, bine definit (limitarea fumatului, preluarea câinilor comunitari,
aplicarea normelor de securitate rutieră, etc.) si folosesc exclusiv mass-media (Şerb, Stancu,
1999).
Exemple de tipuri de campanii de Relaţii Publice:
de conştientizare a unei/unor probleme - informarea publicului : se anunţă existenţa
unei probleme, dar se asigură şi înţelegerea publicului asupra problemei respective
- de schimbare a atitudinilor publicului: exemplu: campania împotriva drogurilor;
24
educarea publicului: scopul principal al acestui tip de campanie de PR este asigurarea
că publicul-ţintă acţionează conform „spuselor” campaniei, adopta comportamentul promovat
prin campanie. (exemplu: „campania împotriva cancerului”);
schimbare a comportamentului: se doreşte ca publicul să îşi schimbe la 180 de grade
modul de acţiune, comportamentul, privind un anumit subiect din societate.
Obiectivele campaniilor de relaţii publice:
Campania se întinde pe o durata mult mai mare, dar are un început și un sfârșit bine
delimitat, cuprinzând un ansamblu de evenimente sau alte acțiuni specific relațiilor publice.
Obiectivele campaniei sunt mai largi si implica si o gama larga de categorii de public.
J.A. Hendrix împarte obiectivele în două mari familii: obiective de producţie (output) -
acestea se referă la obiectivele concrete ale muncii obişnuite din relaţiile publice: să fie trimise,
comunicate sau dosare de presă, să fie organizate conferinţe, să fie efectuate prezentări ale
instituţiei etc., în cealaltă familie intră obiectivele de impact, cele definite ca atare de o campanie
de relaţii publice.
Acestea sunt de trei tipuri:
1. informaţionale - adecvate în special atunci când se urmăreşte popularizarea unui
eveniment, produs, lider etc;
2. atitudinale - vizează modificarea atitudinilor populației (formarea de noi atitudini,
întărirea celor existente sau schimbarea lor radicală) faţă de organizaţie, produsele sau serviciile
sale;
3. comportamentale - implică modificarea comportamentului (crearea de noi
comportamente, întărirea celor favorabile sau răsturnarea celor defavorabile) faţă de organizaţie.
După D.L. Wilcox obiectivele unei campanii pot fi:
informaţionale: dau date despre un eveniment, prezintă un produs, introduc o
companie etc.; aceste obiective pot fi uşor conturate, dar realizarea lor nu poate fi uşor evaluată;
motivaţionale: urmăresc să convingă publicul şi să determine anumite acţiuni; aceste
obiective sunt mai greu de atins, dar pot fi uşor cuantificate.
Obiectivele unei campanii de relaţii publice trebuie să ţină seama de resursele bugetare şi
de factorul timp. Obiectivele nu pot fi planificate prin ignorarea resurselor disponibile; costul
unei campanii nu trebuie să depăşească valoarea obiectivelor care trebuie atinse (o campanie
defund-raising nu trebuie să fie mai costisitoare decât sumele care urmează să fie strânse). De
altfel,după ce fixăm o listă de obiective este bine să ne întrebăm dacă acestea contribuie cu
25
adevărat la rezolvarea problemei sau utilizarea oportunităţii şi dacă resursele investite sunt
utilizate în mod raţional şi eficient.
Timpul alocat unei campanii variază în funcţie de natura şi obiectivele ei. Pentru a fi
realizate, obiectivele informaţionale nu cer perioade lungi de timp; în schimb, cele motivaţionale
şi comportamentale necesită, pentru a corecta şi îmbunătăţi atitudini şi comportamente, perioade
mult mai mari. Obiectivele se vor fixa prin documente scrise, în care se vor determina atât
obiectivele majore, cât şi cele specifice. Acest document permite relaţioniştilor să îşi coordoneze
activitatea şi să evite erorile de omisiune sau de neînţelegere. În sfârşit, nu trebuie uitat nici o
clipă că obiectivele unei campanii trebuie să fie în consens cu obiectivele generale ale
organizaţiei; în caz contrar vor apărea inadvertenţe, transpuse în efecte negative asupra opiniei
publice şi în fricţiuni sau conflicte între specialiştii de relaţii publice şi conducerea organizaţiei.
Caracteristici ale campaniilor de relaţii publice:
Experienţa acumulată de specialiştii în relaţii publice arată că o campanie de succes
trebuie să însumeze câteva caracteristici:
- definirea nevoilor, a obiectivelor şi a resurselor publicului sau publicurilor-ţintă; acest
fapt presupune un efort de cercetare atentă, prin metode complexe, a publicului şi a opiniilor
acestuia despre organizaţie;
- planificarea sistematică a campaniilor; o planificare bună reprezintă o schemă care
arată unde vrei să ajungi şi prin ce mijloace poţi realiza respectivele obiective; acest fapt permite
o analiză a punctelor tari şi slabe şi arată unde trebuie făcute noi cercetări, unde trebuie lucrat
mai intens; totodată planificarea facilitează stabilirea bugetelor realiste. Pe de altă parte, W.S.
Dunn (1986, p. 192) atrage atenţia asupra unor dezavantaje ale limitării la planurile iniţiale:
acestea nu pot anticipa toate situaţiile care apar în realitate şi se pot transforma într-o frână a
creativităţii; ele pot să se bazeze pe informaţii incomplete şi să nu ofere cele mai bune soluţii; pot
consuma prea multă energie şi timp, în defavoarea execuţiei campaniei; ele pot fi prea rigide
şipot împiedica utilizarea unor oportunităţi care apar pe parcursul derulării campaniei sau pot să
nu se adapteze la o situaţie de criză neprevăzută;
- monitorizarea şi evaluarea continuă a campaniei; aceste acţiuni permit evidenţierea
acţiunilor reuşite şi a activităţilor care trebuie ameliorate ;
- selectarea unor media adecvate pentru fiecare categorie de public; acest fapt implică
menţinerea unui echilibru între comunicarea interpersonală şi cea prin intermediul mass-media,
precum şi evaluarea resurselor şi eficienţei comunicative a fiecărui tip de suport în raport cu
aşteptările şi obişnuinţele de comunicare ale publicurilor-ţintă.
26
Planul unei campanii de relaţii publice:
Un plan este un proiect elaborat, ce presupune un șir ordonat de operații destinate să ducă
la atingerea unui anumit scop. În limbaj economic, un plan este ansamblul deciziilor stabilite în
vederea executării unui proiect.
Campania de relaţii publice nu este o activitate derulată la întâmplare, sporadic şi „după
ureche”; ea este o activitate planificată, structurată şi coordonată, prin care o organizaţie
urmăreşte să-şi atingă obiectivele de relaţii publice specifice, în aceste condiţii planificarea unei
campanii presupune parcurgerea unor etape bine definite, care se succedă într-o progresie logică;
astfel se evită risipa de resurse, timp şi bani.
Etapele se condiţionează şi determină reciproc : fiecare etapă rezultă din pasul făcut
înaintea ei şi determină pasul care urmează să fie executat. Planul unei campanii de relaţii
publice nu trebuie să fie văzut ca o sumă mecanică a unor etape strict separate, deoarece în
activitatea practică,frecvent, etapele se întrepătrund: campania este un proces dinamic
şi dialectic.
Planul trebuie să fie flexibil, astfel încât să poată fi efectuate diferite schimbări, impuse
de rezultatele evaluărilor permanente ale campaniei. La elaborarea planului lucrează o echipă de
specialişti, fiecare din ei având o sarcină precisă în elaborarea fiecărei etape a campaniei.
Planul poate fi văzut ca o formulă dezvoltată, care presupune o serie de etape după cum
nota profesorul Miroiu:
- descrierea problemei;
- analiza situației;
- definirea obiectivelor;
- precizarea publicului țintă;
- formularea axei de comunicare;
- identificarea strategiei de comunicare;
- propunerea tehnicilor, canalelor mediatice si suporturilor utile;
- stabilirea bugetului si calendarului;
- elaborarea instrumentelor de control si evaluare a efectelor campaniei de relații
publice.
27
6. DREPTUL LA INFORMARE ȘI RELAȚIILE PUBLICE
Dreptul la informare, drept fundamental de rang constituțional este statuat de Constituția
României - art.31 -astfel: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes
public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate
să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal”.
Legiuitorul a realizat o dezvoltare a acest drept fundamental prin adoptarea legii
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată la data de 23.10.2001.
De asemenea Hotărârea Guvernului nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vine să
completeze această direcție de deschidere și transparența adoptată.
Articolul 1 al legii statuează dreptul la informare după cum urmează: Accesul liber şi
neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege,
constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile
publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de
Parlamentul României.
Legea 544/2001 oferă o serie de definiții, astfel:
- autoritate sau instituţie publică: orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau
administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi
orice societate reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român
sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar;
- informaţie de interes public: orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din
activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de
modul de exprimare a informaţiei;
- informaţie cu privire la datele personale: orice informaţie privind o persoană fizică
identificată sau identificabilă.
Legea 544/2001 instituie obligația autorităților publice de a asigura accesul la
informațiile de interes public din oficiu sau la cerere, obligația de a organiza compartimente
specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest
28
domeniu prin intermediul regulamentelor de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei
publice respective.
De asemenea Legea 544/2001 instituie obligația de a comunica din oficiu o serie de
informații de interes public prin afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin
publicare (în Monitorul Oficial, mijloace de informare) sau prin consultarea la sediul propriu.
Informațiile de interes public comunicate din oficiu privesc:
- actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei
publice;
- structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare,
programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
- numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi
ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
- coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea,
sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
- sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
- programele şi strategiile proprii;
- lista cuprinzând documentele de interes public;
- lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
- modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care
persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public
solicitate.
În ceea ce privește solicitările venite din partea cetățenilor, legea prevede obligația
autorităților de a răspunde în scris cu respectarea următoarelor termene:
- în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în
funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa
solicitării;
- în cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate
depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu
condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile;
- refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5
zile de la primirea petiţiilor.
29
Legea prevede posibilitatea adresării unor plângeri în cazul în care solicitările de acces la
informații nu sunt respectate în condițiile și în termenele prevăzute, plângeri ce pot fi depuse ori
direct la autoritatea în cauză sau direct la instanță de contencios administrativ competentă.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Sinteză drept constituțional – partea a II-a, DAP București.
2. Sinteză Drept Administrativ 1, DAP Craiova.
Lucrări de autor
3. Craia S., Teoria comunicării, Editura Fundaţia România de Mâine, București, 2000.
4. Craia S., Teoria comunicării, Tehnici de informare si comunicare, Editura Fundaţia
România de Mâine, Bucureşti 2005.
5. Coman, C., Relaţii publice, principii si strategii, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
6. Duţu O.(coordonator), Babonea, A., Vlăduţ,O., Relaţii publice, comunicare, secretariat,
Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti 2009.
7. Popescu L.G., Politici publice, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
8. Ioan A., Tratat de administrație publică, Universul Juridic, București, 2008.
9. Pricopie, R., Relaţii publice, evoluţie și perspective, Editura Tritonic, București, 2005.
10. Miculescu S.M., Relaţii publice din perspectivă internaţională, Editura Polirom, 2006.
11. Rogojinaru A., Relaţiile publice. Fundamente interdisciplinare, Editura Tritonic, 2010.
12. Oliver S., Strategii de relaţii publice, Editura Polirom, 2009.
13. Sullivan, T, Hartlez, J. ş.a., Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile
culturale, Editura Polirom, 2001.
Diverse
14. Alte surse, legislatie, etc. indicate electronic.
