Universitatea de Stat „A. I. Cuza” din IaşiFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

BAZELE CONTABILITĂŢII

REFERAT

OBIECTIVELE ŞI FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII

CUPRINS:

1. Obiectul de studiu al contabilităţii ………………………………...……. 31.1 Noţiunea de contabilitate ……...………………..……………………... 41.2 Direcţii de cercetare a contabilităţii ……………………..…………….. 4

2. Obiectivele contabilităţii . …………….………………………………........ 63. Funcţiile contabilităţii..………………………………………………..……. 9

3.1 Funcţia de informare ….………………………………………………. 93.2 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor .……………………….. 103.3 Funcţia de control…………………………..……………………........ 103.4 Funcţia de măsurare ………………..………………………………… 10 3.5 Funcţia juridică …………………………………………………...….. 11 3.6 Funcţia previzională …………………………………………...…….. 113.7 Funcţia analitică ………………………………..…………………….. 11

4. Concluzii ……………………………………………………………………. 12 5. Bibliografie …………………………………………………………………. 13

2

1. Obiectul de studiu al contabilităţii

Contabilitatea şi-a dovedit însemnătatea practică, fiind considerată prin noile dimensiuni ale

funcţiei previzionale, ca un factor de creştere economică. Prin sistemul sau de calcul, contabilitatea

realizează o activitate de explorare ştiinţifică a viitorului cu rezultate remarcabile atât în domeniul

rentabilităţii economice, al operativităţii tehnologice, cât şi în acela al utilităţii pentru promovarea

unor metode şi tehnici noi în management.

Pentru a se determina în cadrul ştiinţelor economice, contabilitatea are un domeniu propriu de

cercetare şi aceasta a fost dintotdeauna constituit din fluxurile de valori exprimate în bani,

determinate de operaţiunile economice care se desfăşoară între unităţile patrimoniale.

Sistemul informaţional este un ansamblu organizat de informaţii economice complexe

furnizate de şi prin prelucrarea anumitor date, în scopul cunoaşterii activităţilor economice

organizate. Un rol important îl are evidenţa economică, ce prelucrează informaţiile economice şi este

structurată în trei forme: evidenţa operativă, evidenţa contabilă şi evidenţa statistică. În timp ce

evidenţa operativă s-a născut din necesitatea cunoaşterii imediate a anumitor fenomene şi procese,

evidenţa statistică prelucrează fenomene de masă, utilizând în acest sens metode statistice specifice,

evidenţa contabilă are ca principal obiect de studiu patrimoniul.

Obiectul de studiu al contabilităţii poate fi definit prin însumarea a trei concepţii diferite:

concepţia juridică, concepţia economică şi concepţia financiară.

Astfel, conform concepţiei juridice, contabilitatea este ştiinţa care studiază evidenţa, calculul,

analiza şi controlul elementelor privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea patrimoniului.

Concepţia economică despre contabilitate concluzionează că aceasta studiază procedeele ce

privesc evidenţa, calculul, analiza şi controlul privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea

capitalului.

Potrivit concepţiei financiare, contabilitatea studiază evidenţa, analiza, calculul şi controlul

privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea resurselor economice.

Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând

unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. În concepţia juridică,

patrimoniul reprezintă toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic al unui subiect de drept. În

sens economic, patrimoniul este considerat ca totalitatea bunurilor economice exprimabile în bani,

inclusiv rezultatele folosirii lor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Luate la un loc, cele două

abordări alcătuiesc concepţia economico-juridică a patrimoniului, după care acesta este un complex

de drepturi şi obligaţii cu elementele lor evaluabile în bani.1

Rezultă că în contabilitate patrimoniul este abordat din doua puncte de vedere, ca „bunuri

economice” şi, respectiv, ca „obiecte de drepturi şi obligaţii”. De aici rezulta că bunurile economice

1 Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 313

sunt drepturi şi obligaţii. Mijloacele economice reprezintă substanţa activului patrimoniului, iar

resursele substanţa pasivului patrimoniului şi astfel ecuaţia generală a contabilităţii în partidă dublă

devine: ACTIVUL PATRIMONIULUI = PASIVUL PATRIMONIULUI

1.1 Noţiunea de contabilitate

Atunci când spunem contabilitate, în practică şi teorie ne referim la o disciplină ştiinţifică,

parte integrantă a ştiinţelor social-economice având ca şi obiect înregistrarea cronologică şi metodică

a operaţiilor ce descriu procesele economice şi financiare ce influenţează elementele patrimoniale

şi/sau le controlează, cu scopul declarat de a caracteriza situaţia economică şi financiară a unei

unităţi patrimoniale şi a stabilirii rezultatelor obţinute într-un interval de timp, utilizând pentru

aceasta mijloace, metode şi procedee proprii, atât pentru reprezentare cât şi pentru calcul.

În sens practic, prin contabilitate se înţelege suma tuturor informaţiilor cuprinse în

documentele şi formularele contabile, referitoare la operaţiunile economice. Acestea fiind rezultatul

aplicării principilor de bază ale ştiinţei contabilităţii. Contabilitatea este arta reprezentării abstracte a

unei realităţi economice concrete.

În timp, s-au dezvoltat mai multe definiţii, idei, legate de esenţa şi conţinutul contabilităţii. Fr.

Leitner apreciază contabilitatea ca şi o istorie în cifre, având la bază documentele scrise despre

modul cum a fost condusă o unitate patrimonială, cu un mecanism de calcul care exprima modul de

variaţie cantitativ-valorică a bunurilor, în urma actelor juridice, tehnice şi economice ale unităţii

patrimoniale.

Henri Fayol, porneşte în definirea contabilităţii ca fiind “organul vizual” al conducerii de la o

atentă analiză a funcţiilor întreprinderii.

Ca tehnică de gestiune contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei contabile.

Dacă limităm contabilitatea numai la culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea şi stocarea

informaţiei atunci contabilitatea este o tehnică cu ajutorul căreia se măsoară, se exprimă în etalon

bănesc realitatea economică. Mulţi autori consideră că aceasta este o tehnică de observare,

înregistrare şi de control a fluxurilor financiare interne şi externe ale întreprinderii.

1.2 Direcţii de cercetare a contabilităţii

Statutul ştiinţific al contabilităţii este legat de existenţa uneia sau mai multor teorii în

contabilitate. Acestea sunt acele realizări ştiinţifice care sunt recunoscute de către o comunitate

ştiinţifică şi care asigură un limbaj comun de comunicare şi o relativă unanimitate asupra judecăţilor

lor profesionale.

În prezent contabilitatea este o ştiinţă matură, cu teorii multiple, iar în domeniul ei distingem

trei direcţii de cercetare:

1) Cercetarea fundamentală se ocupă de contabilitate ca fenomen istoric, social şi

organizaţional. Rezultatele acestei cercetări contribuie la definirea conceptelor, a metodelor şi

4

funcţiilor contabilităţii. Cercetarea fundamentală nu urmăreşte să răspundă nemijlocit unor

nevoi practice. Ea contribuie indirect la perfecţionarea practicii contabile.

2) Cercetarea contabilă aplicativă urmăreşte perfecţionarea procedeelor şi instrumentelor cu care

operează contabilitatea practică.

3) Cercetarea contabilă normativă face studii şi analize pe baza cărora organismele de

normalizare emit norme şi reglementări contabile. Cercetarea contabilă normativă asigură

legătura dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, între teoria şi practica

contabilă, deoarece elaborarea unor norme contabile trebuie să ţină seama şi de restricţiile

social-politice şi instituţionale dintr-o anumită ţară.2

Ca formă principală a evidenţei economice, contabilitatea înregistrează, urmăreşte şi

controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului

bănesc. Indiferent de forma sau obiectul de activitate al întreprinderii, contabilitatea este principalul

sistem de informaţii al acesteia. Ea culege informaţiile primare (intrările), le prelucrează şi produce

informaţii elaborate (ieşirile).3 Deci, contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică,

prelucrează şi comunică (transmite) informaţii financiare despre o întreprindere identificabilă. Ea

este un limbaj cu ajutorul căruia informaţia este transmisă către utilizatorii ei. Informaţia contabilă

este o informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea prin metode, procedee şi instrumente

proprii a datelor din contabilitate. Ea este reală, precisă, completă, operativă reprezentând tabloul de

bord, suportul deciziilor economice, financiare şi gestionare ce se iau de managerii întreprinderilor.

2 Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 323 Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 17

5

2. Obiectivele contabilităţii

Obiectivul contabilităţii este reprezentat de înregistrările modificărilor survenite şi a mărimii

la un moment a patrimoniului unei societăţi. Obiectivele de bază a contabilităţii sunt:

să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate

economică;

să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, reflectarea fidelă

în contabilitate a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatului, prin înregistrarea cronologică şi sistematică

a operaţiilor economice şi financiare generate de relaţiile întreprinderii, prelucrarea informaţiilor cu

privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale întreprinderii, cât

şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane

fizice şi juridice;

să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi

mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele în

responsabilitatea cărora se află, etc.;

să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză contabilă,

rapoartelor financiare care reflectă imaginea fidelă a patrimoniului economic, a situaţiei financiare şi

a rezultatelor, performanţelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi

utilizatorii la luarea deciziilor economice.4 În vederea asigurării unei imagini fidele, este necesară

respectarea postulatelor şi principiilor contabile general admise, al căror scop principal este chiar

armonizarea şi normalizarea activităţii contabile. Se pot considera ca principii general acceptate

următoarele: principiul independenţei exerciţiului, continuităţii exploatării, costului istoric,

permanenţei metodelor, prudenţei, necompensării, evaluării separate a elementelor de activ si de

pasiv, intangibilităţii bilanţului de deschidere. La acestea prevederile normelor internaţionale adaugă

principiile recunoaşterii veniturilor, conectării cheltuielilor la venituri, recunoaşterii rezultatelor,

prevalenţei economicului asupra juridicului, pragului de semnificaţie.

Întocmirea documentelor de sinteză pe baza înregistrărilor realizate. Documentul oficial

folosit pentru finalizarea încheierii exerciţiului financiar îl constituie bilanţul contabil. Întocmirea lui

asigură o imagine fidelă, clară şi completă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului

obţinut. Din nevoia de a răspunde acestor cerinţe de bază, bilanţul este conceput ca un set de situaţii

de sinteză, între care: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ şi raportul de gestiune.

Normele europene prevăd formaţia bilanţieră sub denumirile de situaţii financiare, documente

contabile de sinteză, conturi anuale.

În etapa actuală de tranziţie la economia de piaţă, normalizatorii trebuie să reconsidere rolul

contabilităţii de instrument în serviciul statului şi să armonizeze obiectivul său final cu Directivele

4 Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 86

europene de normalizare contabilă. Astfel contabilitatea trebuie să aibă ca obiectiv informarea

financiară despre şi pentru întreprindere, spre a asigura managerilor şi investitorilor cadrul luării

celor mai bune decizii şi alocării optime a resurselor.

În vederea formulării obiectivelor contabilităţii trebuie să facem o delimitare între

contabilitatea financiară și cea managerială, ca fiind subsisteme ale sistemului informaţional contabil

al întreprinderii. Aceste subsisteme diferă atât din punctul de vedere al obiectivelor, cât și în ceea ce

privește intrările în sistem și tipul proceselor folosite în transformarea intrărilor în ieșiri. Astfel,

dacă contabilitatea financiară oferă informaţii utilizatorilor externi, având ca obiectiv principal

întocmirea de situaţii și rapoarte financiare, contabilitatea de gestiune produce informaţii pentru

utilizatorii interni. Cu toate că informaţiile furnizate de aceste două segmente ale contabilităţii

vizează utilizatori diferiţi ca natură, practic ele se bazează pe aceleași înregistrări și pe aceleași surse

(numai modul de structurare și de prezentare este diferit). 5

În plus, deși au la bază înregistrări și surse comune, informaţiile contabilităţii urmăresc

direcţii distincte, astfel:

contabilitatea financiară vizează aspectele trecute ale gestiunii entităţii;

contabilitatea managerială permite organelor de conducere ale întreprinderii să obțină

anumite informații privind activitatea trecută a unităţii, dar servește și ca bază de elaborare a

viitoarelor decizii cu caracter strategic, tactic și operativ. 6

Conform Legii contabilităţii, contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare,

grupare, prelucrare și sistematizare a informaţiei privind existenţa și mișcarea activelor, a capitalului

propriu, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor în expresie valorică, pentru întocmirea rapoartelor

financiare.

Deci, contabilitatea financiară are ca obiectiv principal prezentarea unei imagini de ansamblu

a activităţii entităţilor economice în decursul unei perioade de gestiune prin intermediul rapoartelor

financiare, evaluarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, înregistrarea tuturor operaţiilor de

modificare (majorare sau diminuare) a elementelor patrimoniale, stabilirea rezultatelor finale sub

formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii rapoartelor financiare,

efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de verificare, informarea principalilor utilizatori, prin

intermediul contului de profit şi pierdere şi al tablourilor fluxurilor de trezorerie, asupra activităţii

financiare a întreprinderii şi asupra capacităţii sale de a produce profit, întocmirea şi prezentarea

rapoartelor financiare prevăzute de legislaţie, şi anume: bilanţul contabil, raportul privind rezultatele

financiare, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportul privind fluxul capitalului propriu. În

același timp, ea are un rol dublu: pe plan extern reprezintă un instrument de comunicare financiară

5 Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 96 Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 23

7

prin informaţiile prezentate utilizatorilor externi, iar pe plan intern reprezintă un instrument de

gestiune pus la dispoziţia managerilor.

Conform Legii contabilităţii, contabilitatea managerială sau de gestiune reprezintă un sistem

de colectare, prelucrare, pregătire și transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea,

calcularea costurilor, verificarea și analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor

interne pentru luarea deciziilor manageriale. Ea este un instrument de gestiune pus la dispoziţia

administraţiei entităţii și a apărut ca o necesitate practică a managementului întreprinderii şi

urmăreşte obiectivele de înregistrare a informaţiilor necesare aprecierii mersului activităţii interne,

controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producţie in cadrul

activităţii interne, calcularea costurilor de producţie pe produse, servicii, lucrări sau activităţi,

determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de producţie pe tipuri de produse,

furnizarea informaţiilor pentru stabilirea bugetelor, furnizarea informaţiilor pentru determinarea

performanţelor (rentabilitate, productivitate etc.) diferitelor subdiviziuni de producţie (sectoare,

secţii, ateliere), efectuarea controlului de gestiune şi luarea deciziilor gestionare.7

Câteodată apare întrebarea: ce așteaptă managerii de la contabilitatea managerială?

să permită o constatare: – lucrurile merg bine sau rău?;

să atragă atenţia: de ce probleme trebuie să se intereseze?;

să ajute la soluţionarea problemelor: dintre soluţiile alternative, care este cea mai bună?”.

7 Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 218

3. Funcţiile contabilităţii

Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate realiza numai în cadrul unui sistem

informaţional economic bine conceput, în care contabilitatea să fie considerată principala sursă de

informaţii.

În condiţiile actuale, sfera şi funcţiile contabilităţii suferă modificări importante, impuse pe de

o parte de necesităţile sporite de informaţii, iar pe de altă parte, de evoluţia procedeelor şi tehnicii de

prelucrare a datelor, viitorul societăţii fiind strâns legat şi de dezvoltarea sistemului contabil în

strânsă corelaţie cu tendinţele ce se manifestă pe plan european şi internaţional.

În sistemul de gestiune contabilitatea îndeplineşte o serie de funcţii, din care principalele sunt

informaţională, de control, analitică şi luarea deciziilor. Pentru realizarea obiectivelor sale, funcţiile

pe care ea le exercită sunt următoarele:

3.1 Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor de diverse

niveluri de gestiune, privind structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi a

rezultatelor obţinute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea este furnizorul de bază al

informaţiei şi are o funcţie de informare internă (pentru conducerea unităţii) şi o funcţie de informare

externă (a terţilor). Perfecţionarea acestei funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a

mijloacelor de culegere şi prelucrare a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi

de calitate la toate nivelurile organizatorice.

Această funcţie permite, de asemenea, furnizarea unor informaţii legate de volumul şi

dinamica producţiei obţinute, a costului de producţie, a veniturilor şi respectiv a rezultatului

economico-financiar înregistrat la finele unei perioade de gestiune, relaţiile pe care le are unitate

patrimonială cu terţe persoane, cum ar fi: furnizorii, clienţii, cu banca, bugetul statului, al asigurărilor

sociale şi de sănătate, cu acţionarii, asociaţii. 8

Anume contabilitatea fixează şi acumulează informaţia privind starea şi mişcarea mijloacelor

şi surselor de formare a acestora, rezultatele financiare finale ale activităţii agentului economic.

Informaţia economică obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg pentru planificarea,

pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii întreprinderii, generalizarea statistică a

informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de calitate înaltă, adică trebuie să reflecte

realitatea, să fie obiectivă şi veridică.9

Între funcţia de înregistrare şi funcţia de informare există o legătură strânsă de

intercondiţionare, permiţând furnizarea unor informaţii utile, reale, oportune pentru factorii

decizionali în vederea luării unor decizii corecte, care să contribuie la creşterea puterii economico-

financiare a unităţii.

8 Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 109 Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 15

9

Indiferent de tehnica înregistrării şi reflectării datelor, contabilitatea constituie un procedeu

ideal de sistematizare şi clasificare a informaţiei pentru obţinerea indicatorilor necesari privind

activitatea economică a întreprinderii utilizaţi la luarea deciziilor manageriale şi economice.

3.2 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor

principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul întreprinderilor şi

se pot exprima valoric. Funcţia de înregistrare a operaţiilor economice financiare care afectează

patrimoniul unei societăţi.

3.3 Funcţia de control a contabilităţii, care urmăreşte modul de gestionare a patrimoniului

unei societăţi în vederea menţinerii şi asigurării integrităţii utilizării patrimoniului, a bunurilor

agentului economic, prin detectarea şi evitarea consumurilor ineficiente de bunuri din patrimoniu, a

furturilor şi sustragerilor care pot să afecteze patrimoniul şi situaţia financiară a firmei. Funcţia de

control este legată de funcţia de informare şi constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile

a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor,

controlul respectării disciplinei financiare, respectării legilor şi actelor normative etc. Datele

consemnate în documentele economice şi ulterior înregistrate în fişele de cont constituie probă

materială în instanţele de judecată în vederea soluţionării unor litigii sau pentru demonstrarea

vinovăţiei sau nevinovăţiei unor persoane care au participat la întocmirea şi semnarea documentului

respectiv.10

Controlul este un proces care permite întreprinderii să-şi realizeze scopurile. Acesta constă in

stabilirea standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea rezultatelor

efective, determinarea abaterilor de la acestea.

O condiţie importantă a controlului este elaborarea standardelor (normelor) pentru resursele

materiale şi de muncă utilizate, întocmirea bugetelor care permit de asemenea să se efectueze funcţia

de planificare. Bugetul reprezintă un mecanism sigur de control prealabil şi insuflă administraţiei

întreprinderii încrederea in existenţa in perioada viitoare a mijloacelor necesare acesteia.

Rezultatele efective se determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării

operaţiunilor economice. Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile depistate

permit să se determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe ansamblul

întreprinderii, să se depisteze neajunsurile, să se determine recompensele şi să se formuleze

pronosticurile viitoare.

Sistemul dualist al contabilităţii dă posibilitate să se efectueze controlul operativ şi la nivelul

cuvenit, să se asigure integritatea proprietăţii agentului economic.

3.4 Funcţia de măsurare a consumurilor efectuate pentru realizarea obiectului de

activitate al societăţii şi determinare a rezultatelor financiare obţinute. Contabilitatea înregistrează

10 Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 1010

consumurile sau cheltuielile unei societăţi. Veniturile realizate de aceasta determina rezultatul

financiar al activităţii unei firme, profitul sau pierderea.

3.5 Funcţia juridică – datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de

probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii

patrimoniale pentru pagubele produse la soluţionarea unor litigii.11 Contabilitatea reprezintă ştiinţa

care permite consemnarea operaţiunilor economico-financiare în documente economice, ulterior ele

vor fi centralizate în registrele contabile şi înregistrate în conturi. Acestea reprezintă documente

oficiale care servesc drept bază pentru stabilirea răspunderilor în urma controlului financiar şi de

gestiune şi totodată probe materiale în instanţele judecătoreşti.

3.6 Funcţia previzională – informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la stabilirea

tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice, la fundamentarea programelor, la

elaborarea bugetelor unităţilor patrimoniale. Contabilitatea permite elucidarea şi luarea unor decizii

care să vizeze elaborarea unui plan de afaceri, stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli precum şi a

adoptării unei strategii corecte.

3.7 Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucât indicatorii obţinuţi sunt importanţi

la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul contabil reflectă situaţia

financiară a întreprinderii la o dată concretă, rezultatele financiare în cursul perioadei de gestiune.12

Conform datelor din rapoartele financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi a

datoriilor întreprinderii, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează viteza de rotaţie a

mijloacelor şi alţi indicatori.

In baza rezultatelor analizei, administraţia întreprinderii ia decizii privind strategia şi tactica

activităţii pe viitor, acţionarii – privind mărimile veniturilor (dividendelor) cuvenite, creditorii –

privind raţionalitatea acordării împrumuturilor agentului economic, cumpărătorii – privind încheierea

contractului de procurare a mărfurilor şi serviciilor etc.

Intensificarea funcţiilor analitice ale contabilităţii este cauzată de dezvoltarea relaţiilor de

piaţă şi de concurenţă, ceea ce necesită o analiză financiară aprofundată şi multilaterală.

Faptul ca avem o lege între funcţii este determinat de faptul că toate aceste funcţii privesc

modul de gestionare a patrimoniului societăţii şi de măsurare a modului de fructificare a rezultatelor.

În Republica Moldova se efectuează procesul de tranziţie la relaţiile de piaţă şi contabilitatea

se transformă pentru a contribui la acest proces. Perfecţionarea tuturor funcţiilor acesteia trebuie să

fie orientată spre satisfacerea cerinţelor legate de dezvoltarea principiilor de autogestiune şi

autonomie ale întreprinderii, precum şi a utilizatorilor externi de informaţii.

11 Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 1012 Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 16

11

4. Concluzii

Se poate concluziona că obiectul contabilităţii îl constituie studiul mişcărilor de valori

exprimate în bani din cadrul tuturor unităţilor patrimoniale, utilizarea şi reproducţia componentelor

patrimoniului şi stabilirea rezultatelor economico-financiare obţinute.

Contabilitatea joacă un rol esenţial în furnizarea de informaţii despre gestiunea patrimoniului

fiecărui agent economic, care servesc execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli de la nivelul

agentului economic până la nivel naţional.

Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi

aptitudinilor necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante. Informaţiile

furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în exteriorul

întreprinderii.

Contabilitatea are ca obiectiv principal realizarea unei imagini fidele a patrimoniului, a

situaţiei financiare şi a rezultatului unităţii patrimoniale.

Pornind de la obiectivul final al contabilităţii veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor –

furnizarea de informaţii necesare luării deciziilor se poate extrapola rolul contabilităţii în general, la

următoarele obiective: este mijloc de probă în justiţie, permite controlul angajamentelor

întreprinderii, serveşte la diagnosticul economic şi financiar, alimentează statisticile şi contabilitatea

naţională. Obiectivele contabilităţii pot fi delimitate în funcţie de direcţiile ei, adică a contabilităţii de

gestiune şi a contabilităţii financiare, fiecare îndeplinind obiectivele sale.

Obiectivul principal al contabilităţii financiare îl constituie furnizarea de informaţii sintetice

privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare.

Obiectivele principale ale contabilităţii de gestiune sunt: calcularea analitică (pe feluri,

purtători de costuri, locuri de activitate) a costurilor şi rezultatelor, bugetarea internă a activităţii

întreprinderii (pe locuri de activităţi); controlul de gestiune sau managerial privind costurile

prestabilite şi abaterile de la aceste costuri. 

Contabilitatea exercită următoarele funcţii: funcţia de informare, funcţia de înregistrare şi

prelucrare a datelor, funcţia de control, funcţia de măsurare, funcţia juridică, funcţia previzională şi

funcţia analitică. În fond aceste funcţii au menirea de a prelucra, determina, controla, verifica,

furniza date sau informaţii contabile veridice despre starea patrimoniului unui agent economic.

12

5. Bibliografie:

1. Alcaz Tudor, Anatolie Rusu, Diana Osipov, Ala Oprea, “Evidenţa contabilă. Ciclu de

prelegeri”, Chişinău, U.T.M, 2007, 175 p.

2. Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, 188 p.

3. Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998,

203 p.

4. Oprea Călin, Mihai Ristea, Horia Neamţu, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi

pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995, 194 p.

5. Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, găsit pe

http://www.scribd.com/doc/59690573/8/Functiile-contabilitatii

6. Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, Tipografia centrală,

2004, 268 p.

13