Popa Descoperiri Dacice Pe Valea Cugirului Daco-Getii. 80 de Ani de Cercetari Arheologice Sistematice La Cetatile Dacice Din Muntii Oras

Descoperiri dacice pe valea Cugirului

Cristian Ioan Popa'

Ideea întocmirii unei lucrări care să prezinte, într-o tratare monografică, descoperirile de epocă daci că din bazinul hidrografic al Cugirului s-a născut din două considerente. Primul a rezultat din necesitatea actuali zării întregii documentaţii privitoare la importantele descoperiri fortuite sau sist�matice apărute în aşezarea fortificată de la Cugir-Dealul Cetăţii (Fig. 2-3), informaţii prezentate cu totul disparat prin diverse publicaţii, începând cu secolul al XIX-lea. Chiar acel important tezaur monetar, descoperit în anul 1 868 pe acest loc, a fost prezentat doar parţial, fără a-i cunoaşte cu exactitate compoziţia. A urmat, apoi, abordarea pe cale sistematică a sitului, pe parcursul a numeroase campanii ( 1977-1991), dar, din nefericire, rezultatele, unele cu adevărat execepţionale, nu au văzut nici azi lumina tiparului , decât cu puţine excepţii, privând, în mod nejustificat, plasarea corectă a importantei aşezări dacice de aici în contextul evoluţiei Lah�nul dacic intracarpatic. Deşi beneficiază de o bibliografie bogată 1, descoperirile de la Cugir-Dealul Cetăţii nu au fost fost ilustrate, până în

I Redăm mai jos bibliografia consultată de noi: Romer 1870, 88-90, Fig. 1 -5 ; Bielz 1 873, 461-462, Pl. II I , 3 ; III1 , 3 ; III12-3; IVIl-3; V/3 ; Gooss 1876, 32-33 ; Gooss 1 877, 82; Teglas 1892, 404; Goh11901 , 356; Gohl 1901 a, 408; Teglas 1902, 17; Gohl 1916, 103- 104; Davies 1917, 75, Fig. 1; Davies 1920, 12, 15, nota 2; Marţian 1920, 16, poz. 2 14; Marţian 192 1 , 41 , Fig. 25; Pârvan 1926, 601 , 699, 779, 794; Gohl 1926, 35; Floca, Şuiaga 1936, 213 ; Lecca 1937, 168; Zagoriţ 1937, 2 1 ; Neda 1940, 385-386, foto; Horedt 1941 , 600, nota 66; Roska 1942, 144, nr. 332; Mitrea 1945, 43, 66, harta ' 1 ; Daicoviciu 1945, 28; Popescu 1945, 228, nota 2; Popescu 1948, harta 1 ; Daicoviciu, Ferenczi 195 1 , 6, nota 1 ; Floca 1957, 446-447; Lupu 1957, 46, nota 3; Ploca 1958, 95-107, Fig. 3; Pl. 1-11; Daicoviciu 1960, 269; Preda 1960, 44, 62; Winkler 1966, 79-80, 82-84, 87, Pl. I11 -2; Pârvan 1967, 1 1 1 ; Stoicovici, Winkler 1967, 452, Pl. V/30 b-30 b; 32 a-32 b; Winkler 1968, 220, Pl. III125; Winkler 1968 a, 47, Fig. 1 ; Daicoviciu 1969, 24, nota 6; Crişan 1969, 26 1 , poz. 100, Pl. CXV, poz. 73; Winkler 1969, 85-86, Pl. XIIII141- 142; Preda 1969, 26; Lungu şi colab. 1970, 1 7; Chirilă, Lucăcel 1970, 10, harta, poz. 1 1 ; Glodariu 1971 , 82, harta IV, pOZ. 96; Daicoviciu 1972, Pl. 1; Daicoviciu 1972 a, Pl. 1; Preda 1973, 29, 35, 295, 297-300, 303, 306, 3 1 6, 320-322, 333, 379, 404-405; Fig. 2 1 , pOZ. 4; 23, pOZ. 10; Pl. LXIIII5; IMC 1974, 10- 1 3, il. 1, 3; Glodariu 1974, 260, pOZ. 13 ; 263, pOZ. 78; 28 1 , pOZ. 96; Winkler 1975, 102; Streitfeld 1977, 44; Crişan 1977 a; Crişan 1977 b, 301 ; Ploca 1977, 1 79, nota 26; Stoia 1978, 354, Fig. 1 , pOZ. 43; Lupu 1978, 74; Ferenczi 1978, 123- 124; Berciu, Moga 1979, 9 1 ; Crişan 1980 b, 65-66; Crişan 1980 c, 33-35; Crişan 1980 d, 5-6; Crişan 1980 e, 4-8, 61 (foto); Ferenczi 1980 d, 152; Popa Al. 1980, 94; Popa V. 1980, 101 ; Berciu, Moga 1 980, 104; Ancuţa-Ruşinaru 1980, 93; Stoia 1980, 359; Stoia 198 1 , 368, poz. 48; Mărghitan 198 1 , 30; Roman şi colab. 1982, 16, Fig. 9; Glodariu 1982, 28, 33, Fig. 1 , poz. 28; Glodariu 1983, 96, 103, 1 12, 1 1 8, 128, Fig. 36, pOZ. 28; Glodariu 1983 a, Fig. 1 ; Istoria militară 1984, 103 ; Crişan 1986, 78, 79, 81-82, 85, 120, 127, 130, 149; Glodariu 1986, Fig. 1, poz. 28; Rustoiu 1986, 769, 772-773; Vulpe 1986, 105; Suciu 1987, 120-121 , Fig. 2; Vulpe, Zahariade 1987, 52, 65, 68, 80; Sârbu 1987, 97; Moga 1987, 16-18 ; Babeş 1988, 5 , 13 , 1 8-19 , Fig. 1 , poz. 18 ; Glodariu ş i colab. 1988, 1 6; Oppermann 1988, 183; Suciu, Moga 1988, 164-165; Wemer 1988, 6, nota 43; 83, 87, 89; Sârbu 1989, Fig. 2, pOZ. 17; Daicoviciu şi colab. 1989, 70, 87-88, 134, 224; Glodariu, Moga 1989, 105, nota 58, 152; Ferenczi 1989, 104- 105; Gumă 1991 , 102, Fig. 10, pOZ. 26; Bârzu, Brezeanu 199 1 , 105, notele 24, 48 ; Plorescu 1992, 524, nota 93; 534, nota 1 1 8 ; 539, notele 129, 1 3 1 ; 573, notele 368, 367; 580, nota 398; 58 1 , nota 401 ; 596; Medeleţ 1 992, 226, anexa 1 , poz. 13 ; anexa 2, poz. 4; Rustoiu 1992 a, 1 79; Crişan 1993 a, 88, 1 1 3 (desen), 1 1 7 (desen), 123 (desen) , 137, 139, 147, 1 8 1 , 202, 220, 222, 226-229, 270-271 ; Crişan 1993 b, 1 74, 1 78, 190, Fig. 1 1 , 23, 33-34, 46; Mihăilescu-Bârliba 1993, 41 , Fig. 1, poz. 18; Schiau 1993, 25-28, il. (24, 26-27); Pavel 1993, 163, 166-1 70, Fig. 3; Ciugudean, Ciugudean 1993, 79; Dan 1993, 146; Crişan 1994, 387-388; Sârbu 1994, 124-125, 130-135 ; MedeIeţ 1994, 193, 202 (anexa 2, pOZ. 13), 204 (anexa 5, poz. 4), 220; Rustoiu 1994 a, 33-35; Mărghitan 1994, 102- 103; Pinter 1994, 17; RepArhAlba 1995, 87-88; Rustoiu 1996, 29, 33, 36-37, 148, 150, 157, 159, 206 (anexa 22, poz. 5), Fig. 1/5; 92/5 ; Ferencz 1996, 101 ; Rustoiu 1997 a, 35-36, 84, 93, nota 52, 97, lista 2, nr. 7; Bârcă 1997, 83, 86-88, Fig. 4/1 -2; Bârcă 1997 a, 190, 192, 195; Gramatopol 1997, 50, 98, fig, 2, 4; Andriţoiu, Rustoiu 1997, 68, 87, 108, 125, notele 13, 16, 105, 126, poz. 4; Diaconescu 1997, fig. 4, poz. 12; Fig. 5 , poz. 1 3 ; Stoia 1998, 44-45 ; Preda 1998, 205, 207, 255, 324; Petrescu 2000, 74; Rustoiu 2002, 20, 35, 37, 50-54, 56-58, Fig. 26; Plantos 2004, 22 (foto) .

84 Descoperiri dacice pe valea Cugirului

prezent, decât prin câteva monede din tezaurul apărut în anul 1 868, piesele mai importante din turnuluI II şi un picior de fructieră dacic, apărut fortuit în cercetări mai vechi (l).

Al doilea argument este susţinut de seria recentă de descoperiri dacice apărute pe valea Cugirului , datorate unor cercetări de teren pe care le-am întreprins noi în ultimii zece ani . Acestea din urmă completează şi schimbă simţitor imaginea privitoare la locuirea dacică din hinterlandul fortificaţiei de la Cugir. Specificăm, cu acest prilej , că în cadrul discuţiei au fost inserate şi descoperiri care, chiar dacă nu flanchează direct cursul râului Cugir, ele fac parte, din punct de vedere administrativ, de localităţile înşirate de-a lungul acestei ape (Şibot, Balomiru de Câmp, Vinerea, Cugir).

1. Stadiul actual al cercetărilor Descoperirile din cea de-a doua epocă a fierului din zona noastră au intrat în

atenţia cercurilor de specialitate, încă de timpuriu, prin semnalarea tezaurului monetar găsit în anul 1 868 la Cugir, pe Dealul CetăţiF.

Ulterior, C. Gooss va pomeni despre existenţa, pe Dealul Negru, în munţii Cugirului, a unei întreite centuri de şanţ, pe care autorul o considera de epocă dacică3.

În lucrarea sa Unne din războaiele romanilor cu dacii, apărută în anul 1 92 1 , 1. Marţian face câteva observaţii relative la fortificaţia de pe Dealul Cetăţii, despre care precizează că are o formă eliptică şi o elevaţie, păstrată în picioare, de câţiva metrii4.

În intervalul anilor 1928- 1932, ing. Cioc din Bucureşti efectuează unele cercetări de teren pe suprafaţa Dealului Cetăţii, prilej cu care .colectează un număr însemnat de

5 . fragmente ceramice .

Cu ocazia unor cercetări având acelaşi caracter, părintele Oancea, paroh în localitatea Cioara (actuala Săliştea, jud. Alba) găseşte în anul 1 937, pe platoul superior al dealului, două monede romane de la Domitian6.

Trei ani mai târziu investigaţiile de teren ale lui 1. M. Neda pe acelaşi deal conduc la găsirea altor materiale cer;:tmice dacice. Aceste descoperiri îi prilejuiesc autorului amintit întocmirea unei scurte note privitoare la urmele dacice de pe Dealul Cetăţii, ocazie cu care accentuează şi relevanţa celor două toponime: Dealul Cetăţii şi Poarta Cetăţii pentru existenţa în locul respectiv a unei fortificaţii cu palisadă, pe care 1. M. Neda o lega de epoca dacică sau de cea romană. De asemenea, autorul amintit era de părere că înălţimea servea doar ca punct de observaţie, aşezarea propriu-zisă aflându-se la poalele dealului7. .

Primele sondaje arheologice cu caracter sistematic le va întreprinde Octavian Floca, în anul 1 955. Faptul, neconsemnat în literatura de specialitate, este adeverit de prezenţa unor materiale găsite cu acel prilej şi aflate în prezent în depozitul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

În anul 1958, o contribuţie deosebită la studiul circulaţiei monetare din zona Cugirului o va aduce acelaşi O. FIoca, prin publicarea celui de-al doilea tezaur monetar găsit la Cugir. Numărul pieselor ce au compus tezaurul, apărut fortuit în anul 1 955, la poalele de nord-vest ale Dealului Cetăţii era extrem de mare (estimat la cca. 2000), dar

2 R6mer 1 870, 88-90, Fig. 1 -5 ; Bielz 1 873, 46 1-462, Pl. III, 3; II11, 3; IIII2-3; IV/I-3; V/3. 3 Gooss 1 876, 19; vezi şi Roska 1942, 144, nr. 332. 4 Marţian 192 1 , 4 1 , Fig. 25. 5 Neda 1940, 385. 6 Neda 1940, 385. 7 Neda 1940, 385-386.

Cristian Ioan Popa 85

din acesta au fost salvate, la acel moment, doar opt tetradrahme macedoniene şi o tetradrahmă de la Filip al I1-lea8.

În anul 1 972, un grup de profesori din Cugir vor întreprinde săpături pe Dealul Cetăţii, ocazie cu care vor descoperi urmele unor ziduri de piatră şi material ceramic9.

Un consistent raport de săpătură este publicat în anul 1 979, după demararea săpăturilor sistematice de pe Dealul Cetăţii de la Cugir, conduse de I. H. Crişan şi FI. Medeleţ, importantă fiind surprinderea a două nivele de locuire ce datează din epoca Latene. Acesta rămâne, până astăzi, cea mai completă informare cu privire la aşezarea şi fortificaţia aflată în discuţielO•

Un an mai târiu, I. H. Crişan introduce în circuitul ştiinţific datele preliminare furnizate de cercetările în necropola tumulară identificată pe latura de sud a aşezării . Investigarea unui aşa-zis "mormânt princiar" , ce conţinea un bogat inventar arheologic, mediatizat intens în literatura de specialitate ori în mediile de popularizare, a făcut descoperirea celebră, în scurt timp 1 1 •

Anul 1 993 va consemna apariţia monografiei dedicate civilizaţiei geto-dacilor, semnată de I. H. Crişan. Cu acest prilej sunt introduse în circuitul ştiinţific şi unele ilustrări primare ale pieselor descoperite în mormântul "princiar" din necropola de pe Dealul Cetăţiil2. Tot acum apare şi monografia oraşului Cugir, a cărei" parte de istorie veche cuprinde şi referiri la epoca dacică. Ca elemente noi, acum sunt introduse în circuitul ştiinţific câteva date despre o locuire dacică pe Valea Viilor, în punctul Sub Coastă, ce este considerată însă ca fiind de epocă romană13 . În acelaşi an este publicată,

·de numismata V. Pavel, o nouă piesă recuperată din tezaurul monetar găsit la Cugir în anul 1 955, respectiv o monedă de tip Răduleşti-Hunedoara, la care se adaugă alte patru tetradrahme Macedonia Prima, doar semnalate14•

Alte informaţii succinte au fost introduse în circuitul ştiinţific prin publicarea unor rapoarte de săpătură în cursul anilor 1980- 1 99 1 1 5, la care se adaugă semnalările recente pentru descoperirile dacice de la Vinerea-Zăvoiul de SUS16 şi Cugir-Gura Luncilor17.

2. Aşezări 2.1. Locuinţe În urma cercetărilor efectuate la Cugir, pe Dealul Cetăţii au fost puse în evidenţă

un număr important de locuinţe. Din păcate, nu avem date privitoare la acest tip de complexe, cu o singură excepţie, decât din primii ani de săpături în situl amintit. Locuinţele descoperite aparţin atât nivelului inferior de locuire cât şi celui celui superior (sec. la. Chr. - I p. Chr.) 1 8.

Primului nivel de locuire dacic (datat de autorii săpăturilor în sec. III - II a Chr.) i-a fost atribuit, până în momentul de faţă, doar o singură locuinţă surprinsă în secţiunea

8 Floca 1958, 95- 107. 9 IMC 1974, 12. 10 Crişan, Medeleţ 1979, 105- 107. II Crişan 1980 a, 81 -87. 12 Crişan 1993 a, 1 13, 1 17, 123. 13 Schi au 1993,28. 14 Pavel 1993, 168-169, Fig. 3. 15 Crişan şi colab. 1993, 8 1 . 16 Rustoiu, Popa 2000, 253, nota 2. 17 Popa, Plantos 200 1 , 1 10, Pl. IV6. 18 Crişan 1994, 378.


B11978, între m. 40-41 . Complexul, ce se adânceşte până la - 1 ,30 m faţă de nivelul actual de călcare conţinea ca inventar ceramică lucrată cu mâna19.

Cel de-al doilea nivel de locuire dacic (sec. I a. Chr. - I p. Chr.) se dovedeşte mult mai bogat în construcţii destinate locuirii. Astfel, în cadrul aceloraşi cercetări din anul 1 978 sunt amintite un număr de 1 1 locuinţe, majoritatea se pare semiadâncite. Legate de aceste amenajări sunt urmele de stâlpi surprinse cu ocazia săpăturilor, ca şi peretele de chirpici prăbuşit al uneia din locuinţele cercetate în S B/1 9782o. Din cadrul unui asemenea complex se aminteşte un foarte bogat inventar constând din ceramică de diferite tipuri2 1 . Despre urmele unor stâlpi de lemn de mari dimensiuni, surprinse în prima campanie de săpături pe platoul superior, vorbeşte şi 1. H. Crişan în articolul semnal referitor la cercetările de pe Dealul Cetăţii / Cetate22•

De asemenea, din secţiunea A, trasată pe platoul superior, din incinta fortificaţiei , se amintesc două locuinţe dacice distruse de un puternic incţndiu23. Săpăturile de pe acelaşi platou efectuate în anul 1 980 au dezvelit şi o locuinţă de mari dimensiuni (7 x 8 m) în cuprinsul căreia s-a găsit un bogat material arheologic, aceasta aparţinând probabil unuia dintre nobilii locali24. Complexul a fost distrus de un incendiu puternic, datarea acestuia în sec. I p. Chr. făcând posibil enunţul ipotezei distrugerii sale violente în timpul războaielor daco-romane25.

O locuinţă (notată cu Ll/1991) dacică a fost cercetată în anul 1 99 1 , alături de alte două complexe de acelaşi tip26.

Din prima campanie, întreprinsă în anul 1 977, sunt doar amintite un număr impresionant de locuinţe ( 14), aparţinând unor perioade diferite, însă se poate presupune că majoritatea, dacă nu cel mai probabil în totalitate, aparţin locuirii dacice27.

Privitor la stratigrafia pe verticală a acestui tip de complexe, specificăm faptul că în cadrul secţiunii B/1 978 sunt cunoscute două locuinţe suprapuse, din epoca dacică28. O situaţie asemănătoare este amintită şi în cercetările din anul 1 99 129.

Cândva, în cursul secolului I p. Chr., după dezafectarea fortificaţiei , materialul litie este reutilizat pentru nivelarea podelei unor locuinţe situate pe terasa inferioară, imediat în spatele zidului şi pe platoul superior30.

2.2. Vetre Legate de habitatul dacic de pe Dealul Cetăţii sunt şi vetrele, sesizate în unele

cazun. Primului nivel dacic (sec. III - II a. Chr.) i-a fost atribuită, deşi cu unele rezerve,

vatra unei locuinţe apărute în campania din anul 197831 , o altă vatră pe care s-au găsit o

19 Crişan, Medeleţ 1979, 105-106. 20 Crişan, Medeleţ 1979, 106- 107. 21 Crişan, Medeleţ 1979, 106. 22 Crişan 1977 a, 4. 23 Crişan 1980 a, 81. 24 Varietatea deosebită a inventarului recuperat din locuinţă, constând din ceramică locală şi de import, obiecte de podoabă din bronz, fier şi sticlă, alături de alte unelte din fier, pledează în favoarea unei asemenea atribuiri. 25 Stoia 198 1 , 368, poz. 48. 26 Crişan şi colab. 1993, 8 1 . 27 Crişan 1977 a, 4. 28 Crişan, Medeleţ 1979, 105 . 29 Crişan ş i colab. 1993, 8 1 . 30 Rustoiu 1986, 769. 31 Crişan, Medeleţ 1979, 10&


pilă mare, cenuşă şi cărbune, conturată în campania anterioară, fiind legată de existenţa pe acel loc a unui atelier de făurărie32.

Ultimului nivel dacic (sec. 1 a. Chr. - 1 p. Chr.) îi sunt atribuite două vetre suprapuse, dintre care cea superioară, bine făţuită, a fost aşezată pe un pat din bolovani de râu33.

2.3. Cuptoare menajere La Cugir, pe Dealul Cetăţii este doar semnalată existenţa unui asemenea tip de

complex34, cu analogii în Transilvania la Şimleu Silvaniei şi Sighişoara35 . 2.4. Gropi Din cercetările efectuate în anul 1978 pe Dealul Cetăţii din Cugir sunt publicate

două gropi de provizii . Una dintre acestea este de formă cilindrică, cea de-a doua, de formă diferită, fiind scobită în stânca nativă36• Se specifică, de asemenea, faptul că gropile de pe Dealul Cetăţii au fost săpate cu dalta în micaşist, având dimensiuni similare cu cele dezvelite în alte regiune7•

3. Elemente de fortificare dacice Săpăturile întreprinse pe Dealul CetăţiPs de la Cugir au fost de natură să

evidenţieze faptul că, elementele de fortificare semnalate aici aparţin cu siguranţă celei de-a a doua epocii a fierului , după ce anterior fortificaţia a fost atribuită perioadei dacice39 sau altor epoci istorice4o, cu argumentări bazate, în cele mai bune situaţii , doar pe rezultatele unor observaţii de teren.

.

Primele informaţii despre existenţa unei fortificaţii cu ziduri din piatră avem din anul 1974, când s-au făcut cunoscute rezultatele unor sondaje întreprinse cu doi ani înainte, de către un grup de profesori din Cugir41 •

Din cele publicate până în prezent cunoaştem că în acţiunea de întărire a vârfului de deal se pot distinge două faze de fortificare, datând din perioade diferite. O refolosire a unor elemente de fortificare mai vechi, datând dintr-o epocă anterioară celei de a doua vârste a fierului , aşa cum a sugerat I. Ferenczi, nu îşi mai găseşte acoperire în momentul de faţă42•

Astfel, într-o primă fază, elementele de fortificare constau dintr-un val de pământ cu palisadă de lemn, al căror traiect urmăreşte trei din marginile platoului superior, doar latura sud-estică, apărată natural , fiind nefortificată. Datare: sec. II a. Chr.

În cea de-a doua fază, vârful dealului este nivelat, vechiul val a fost lărgit şi înălţat, fiind dublat pe una dintre laturi de un zid de piatră nefasonată (stâncă locală şi pietre de râu) legată cu lut, pe o altă latură săpându-se, tot cu scop defensiv, un şanţ.

32 Crişan 1977 a, 4. 33 Crişan, Medeleţ 1979, 106. 34 Andritoiu, Rustoiu 1997, 68, nota 13 . 35 Andriţoiu, Rustoiu 1997, 68. 36 Crişan, Medeleţ 1979, 106- 107. 37 Crişan 1994, 387; Andriţoiu, Rustoiu 1997, 68, nota 16. 38 Toponim care mai apare publicat şi sub forma, neconfrrmată de investigaţiile noastre de teren, de Dealul Crucea lui Maniu, punctul Cetăţuia (cf. Dan 1993, 146). 39 Vezi Teglâs 1 892, 404; Marţian 192 1 , 4 1 ; Lecca 1937, 168; Zagoriţ 1937, 21-22; Daicoviciu 1960, 269, PI. XI; IMC 1974, 12; Crişan 1975, 285; Crişan 1977 b, 301 . 40 Floca, Şuiaga 1936, 213 ; Daicoviciu 1945, 28; Floca 1957, 446; Daicoviciu 1969, 24, nota 6 ; Streitfeld 1977, 44-45. 41 IMC 1974, 12. 42 Ferenczi 1989, 104- 105.


Acum sunt dezafectate şi acoperite locuinţele aflate în imediata vecinătate a valului vechi.

Trebuiesc subliniate, succint şi alte caracteristici constructive ale fortificaţiei, cum ar fi săparea în stânca nativă, acolo unde panta era mai abruptă, a unui pat cu o lăţime de 4 m şi păstrarea, pe alocuri, a unor icuri din roca dealului, cu rol de contraforţi interiori sau amenajarea la baza zidului a unui strat de lut bine tasat ce constituia patul propriu-zis pe care se ridicau ulterior bolovanii . Cât priveşte grosimea efectivă a zidurilor, aceasta apare consemnată diferit în lucrările de specialitate, variaţiile fiind între 2,5-4 m. Datare: sec. l a. Chr.-I p. Chr. 43.

Fortificaţia de pe Dealul Cetăţii face parte din categoria fortificaţiilor de tip promontoriu barat, cu corespondenţe în lumea geto-dacică la Tilişca, Porumbenii Mari, Şeica Mică, Racoşu ş.a.44. În tipologia propusă de A. Rustoiu fortificaţia se încadrează tipului 1145 . Interesant este faptul că, în cursul secolului I p. Chr. zidul din a doua fază a fortificaţiei a fost dezafectat, piatra fiind reutilizată în alte scopuri46. Astfel, aşezarea în preajma celor două războaie daco-romane îşi pierde caracterul său iniţial defensiv, deţinut încă din perioada corespunzătoare primului nivel de cultură de epocă dacică. Un fapt identic se produce, în Transilvania şi în cazul aşezării fortificate contemporane de 1 S· h' 47 a 19 lşoara .

În aşezarea fortificată locuiau permanent, se pare, comandantul şi o mică gamizoană48, cât şi o bună parte a civililor ce formau aşezarea propriu-zisă. Din acest punct de vedere, staţiunea de pe Dealul Cetăţii întruneşte toate caracteristicile pentru a fi desemnată drept aşezare fortificată49.

Fortificaţia, ce la începuturi a reprezentat, cel mai probabil, sediul unui centru tribal din zona văii Cufcirului, se pare cu importante funcţii de ordin economic, politic, administrativ şi militar 0, ulterior, în perioada statului dac capătă un cu totul alt rol, fiind inclusă în centura exterioară, nordică a sistemului defensiv dacic cu centrul în Munţii Sebeşului . Rolul acesteia era evident acela de a închide dinspre nord accesul către Sannizegetusa Regia51, asemeni fortificaţiei de la Cucuiş52. Probabil , această centură defensivă a fost întărită şi prin ridicarea fortificaţiei învecinate la care s-au folosit blocuri din piatră fasonate de la Romoşel-Cioaca Grădiştii53•

Totuşi trebuie avute în vedere particularităţile fortificaţiilor de la Cugir şi Cucuiş care, prin ridicarea lor pe primele înălţimi ale abruptului structural nordic al Munţilor

43 Pentru date privind fortificaţia, după demararea cercetărilor sistematice, vezi: Crişan 1977 a, 3-4; Stoia 1978, 354; Crişan, Medeleţ 1979, 105-107; Crişan 1980 a, 8 1 -82; Popa 1980, 94; Glodariu 1983, 96; Glodariu 1986, Fig. 1, poz. 28; Rustoiu 1986, 769, 772-773; Vulpe, Zahariade 1987, 52; Daicoviciu şi colab. 1989, 224, Rustoiu 1992 a, 179; Crişan 1993 a, 137; Crişan 1994, 387. 44 Glodariu 1983, 1 12. 45 Rustoiu 1992 a, 179. 46 Rustoiu 1986, 769. 47 Andritoiu, Rustoiu 1997, 62, 64. 48 Glod;riu 1983, 1 12; Crişan 1986, 149; pentru caracterul militar al fortificaţiei vezi şi Crişan 1977 a, 4. 49 Pentru discuţii referitoare la terminologia desemnând fortificaţiile dacice, vezi Glodariu 1982, 23. Trebuie să precizăm, totuşi, că includerea Cugirului în rându\ cetăţilor, aşa cum s-a opinat la un moment dat (Glodariu 1982, Fig. 1, poz. 33; Glodariu 1983 a, Fig. 1), ţine de un stadiu al cercetărilor. Pentru clarificări de terminologie în acest sens, vezi Glodariu 1984, 1 64. 50 Deocamdată nu avem nici un indiciu că ar fi fost şi un centru religios. 51 Crişan 1977 a, 4; Floca 1977, 179, nota 26; Glodariu 1982, 33; Glodariu 1983, 128; Glodariu 1986, 92, nota 2; Glodariu, Moga 1989, 1 5 1 ; Florescu 1992, nota 93. 52 Marţian 192 1 , 40; Glodariu 1982, 28, 33; Glodariu 1983 a, 64. 53 Andriţoiu 1979, 26,


Şureanului54, au şi o valoare, să zicem cronologică, indicând o etapă mai timpurie de înaintare spre inima munţilor. Probabil nu întâmplător, cele mai importante şi timpurii fortificaţii cunoscute pe această linie sunt cele de la Cugir şi Costeşti .

3.1. Problema posturilor de observaţie dacice Este de bănuit că pe o serie de înălţimi limitrofe Dealului Cetăţii au fost ridicate

posturi de observaţie şi semnalizare cu zonele învecinate, însă în stadiul actual nu putem discuta pe informaţii concludente. Investigaţiile noastre de teren, care desigur nu pot suplini un sondaj arheologic, au cuprins toate înălţimile ce mărginesc Dealul Cetăţii. Amintim aici, începând cu zona de la vest de râul Cu gir, Vf Feţii şi înălţimile mai mici din jurul acestuia, pe valea Brădetului-Vf Brădet, în spatele confluenţei Râului Mare cu Râul Mic - Vf Chiciura55, Vf Bucuru, iar la est de râul Cugir, pe raza cătunului de munte Călene, Dealul Drăgana, Cioaca Gruşeriţa, Gruşeriţa Mare, Cioaca lui LăJuţ, Cioaca lui Fornea, Cioaca lui Căstăian, Cioaca lui Budereş şi Glodul. De asemenea, la est de Râul Mare, intrând pe cursul Văii Gruşerii am cercetat înălţimile din cuprinsul cătunului Mugeşti şi o parte a celor din cuprinsul 10calităţilor Sălişte� şi Purcăreţi , depăşind bazinetul Pienelului, însă fără nici un rezultat sub aspectul problemei de faţă. Interesant este că multe din obiectivele verificate oferă, în prezent, o bună vizibilitate la distanţe mari, unele dintre acestea purtând chiar denumiri sugestive, cum e cazul cu Dfalul Blidaru (alături aflându-se Coasta Blidarului) aflat la est de Valea Pienelului (cătunul Purcăreţi) şi care nu a oferit nici cea mai mică urmă de material arheologic, în pofida faptului că jumătate din suprafaţa vârfului era proaspăt săpată. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre dealul aflat imediat la nord de Blidaru şi anume Dealul lui Iliuţă unde, aproximativ la jumătatea promontoriului se distinge un "val" ce înconjoară dealul pe o lungime de cca. 20 m., cu o înălţime maximă de 3 m. În lipsa unor materiale arheologice şi în baza unor observaţii înregistrate şi în cazul altor vârfuri de deal supuse lucrărilor agricole, cel mai probabil acel "val" este de pus pe seama arăturilor intensive practicate pe locul respectiv.

Un toponim interesant este şi Prisaca, pe cursul superior al Râului Mare, pe care însă nu l-am putut verifica pe teren. Existenţa în acest loc a unei fortificaţii de epocă Latene ori medievală este probabilă, însă ea ar trebui să dateze, mai degrabă, din epoca medievală.

Nu dorim să încheiem rândurile rezervate forfificaţiilor din perioada dacică de pe valea Cugirului, fără a nota faptul că pe Vârful Bucuru (902 m), prof. S. Schiau (Cugir) menţionează existenţa unei fortificaţii dacice având rolul de-a face legătura vizuală între Dealul Cetăţii şi zona învecinată capitalei de la Sarmizegetusa Regia56• Cercetările noastre pe Vârful Bucuru nu a fost de natură a sesiza, aşa cum specificam mai sus, urmele unor eventuale elemente de fortificare, investigaţiile soldându-se în schimb cu depistarea pe culmea sudică a vârfului a unei locuiri Coţofeni. Părerea împărtăşită de noi este aceea că în cazul discutat nu ne aflăm în faţa unei fortificaţii de

. epocă dacică, dar trebuie avută în continuare în vedere posibilitatea utilizării înălţimii ca post de observaţie în perioada dacică şi nu numai.

Un rol similar, de supraveghere şi transmitere a observaţiilor spre cetăţile aflate spre sud, în munţi, este atribuit de L. Mărghitan aşezărilor aflate pe valea Mureşului, pe

54 Daicoviciu şi colab. 1989, 70. 55 Aici este de semnalat totuşi că În partea de est a acestei Înălţimi se observă urmele unui val (?) de pământ de formă semilunară având o înălţime redusă, posibil doar rezultatul unor lucrări agricole. Din acest loc provine ÎIJsă fragmentul ceramic al unei fructiere dacice (Pl 7/3). 56 Schiau 1993, 25-26.


care le include în sistemul defensiv dacic57. În acest sens, pentru zona noastră, şi nu numai, supoziţiile nu pot duce decât la presupuneri, deocamdată nefondate.

4. Drumuri de acces Pentru accesul în zonele locuite în epoca dacică58, şi ne referim în special la cele

de pe Dealul Cetăţii, erau necesare, unele amellajări antropice. În cazul pomenit, situaţia observabilă azi pe teren ne relevă unele căi de acces care, în opinia noastră au fost amenajăte şi utilizate începând cu epoca Latene.

Poziţia Dealului Cetăţii este una prin excelenţă strategică, acesta fiind mărginit la sud de Valea Dăii, la nord de Valea Viilor, iar la est de apa Cugirului. O primă cale de acces spre vârful dealului o constituia Valea Dăii. Drumul care urma firul văii în amonte, urca oblic panta dealului, după care traversa, în linie dreaptă, întreg platoul numit După Cetate, pâna spre culmea nordică a dealului . De aici, drumul făcea o curbă spre sud-est şi pornea în linie dreaptă către platoul superior (Fig. 2/1) . Semnificativ este în acest sens faptul că zona în care drumul pătrunde în incinta fortificată este şi astăzi numită de localnici Poarta Cetăţii.

O a doua cale de acces, ce pornea dinspre valea Cugirului, urca oblic pe panta estică a dealului, fiind păstrată mai bine în zona superioară a dealului. Odată ajuns pe culmea ce face legătura cu zona După Cetate, drumul face o cotitură spre sud, loc în care se observă foarte bine amenajarea lui specială, prin săparea sa în roca dealului. După un traiect ce nu poate fi observat azi cu regularitate, această cale de acces, după ce urca câteva zeci de metrii, se unea cu drumul ce venea dinspre Valea Dăii.

Se poate constata, în ambele cazuri amintite, lăţimea destul de mare (circa 2-3 m) a drumurilor, fapt ce dovedeşte o amenajare intenţionată a lor, speciai pentru accesul unor care59. De altfel, prezenţa în inventarul tumulului II din necropola de pe panta sudică a unui car cu patru roţi întăreşte observaţiile noastre. Un asemenea vehicul putea cobon şi urca pe oricare din cele două drumuri săpate în pantele dealului .

În privinţa altor căi de acces, ele pot fi doar bănuite. S-a accentuat în câteva rânduri caracterul sălbatic al văilor Râului Mare şi a Râului Mic, fapt ce le făcea impracticabile în acele timpuri60. De aceea credem că pentru zona de deal, potecile actuale de culme erau preferate şi în antichitate. Un astfel de drum de culme urca în spatele confluenţei Râulu( Mic cu Râul Mare, trecând prin Scăunel, ajungând pe Chiciură, unde se afla un posibil post de observaţie dacic (?) şi se îndrepta spre Vârful Bucuru, după care urmând drumurile de plai pe la Dealul Sasului, Vârful Răchita, Vâiful Rafairul, Dealul Molivişului, Dealul Groşilor, Bâtrâna, Şinca ajungea până la Godeanu61 •

Un al doilea drum ce pornea dinspre Cugir este presupus ca utilizat pentru accesul spre Sarmizegetusa Regia, pe valea Râului Mic, urmând înălţimile Vârful Feţii, Vârful Tomnatecului, Vâiful Plevaia, Prislop, Vârful Lupşa, Scâma62• Din păcate aceste două trasee supt doar presupuse, deocamdată nici unul din ele, cu excepţia primului (vezi Chiciură) nejalonând puncte cu descoperiri dacice.

57 Mărghitan 1977, 206. 58 Vezi pentru acestea Glodariu 1983, 34-35. 59 O serie de drumuri antice, de epocă dacică, sunt vizibile azi şi în preajma cetăţilor de la Costeşti, Căpâlna şi Sarmizegetusa Regia (v. Glodariu 1 983, 34-35). 60 Ferenczi 1976, 58-59; Ferenczi 1978, 123. 61 Ferenczi 1978, 123; Glodariu şi colab. 1988, 16; Daicoviciu şi colab. 1989, 88. 62 Ferenczi 1 978. 123; Glodariu şi colab. 1 988, 16; Daicoviciu şi colab. 1 989, 88.


Legăturile cu întăriturile de la Căpâlna şi Cucuiş se puteau efectua mai lesne, tot pe drumurile de plai , cu un grad mai mare de dificultate în primul caz, în care trebuiau traversate Valea Pianului şi cea a Pienelului63. Spre Cucuiş traseul nu întâmpină greutăţi deosebite.

În zona de şes, bănuim că dinspre valea Mureşului, drumurile urcau paralel cu valea Cugirului, pe ambele maluri ale sale. Drumul de pe partea dreaptă este jalonat de aşezările identificate pe malul râului la Vinerea-Tăbărâşte, Cugir-La Arini, Cugir- Gura Luncilor-ob.1 şi Cugir-La Bălţi. Accesul spre zona montană era însă barat de fortificaţia de la Cugir-Dealul Cetăţii64•

5. Ceramica 5.1. Balomiru de Câmp-Gura Văii Cioarei De pe locul cunoscutei staţiuni neolitice de la Gura Văii Cioarei65, situată în

zona de vărsare a văii Cioarei în Mureş, de pe prima terasă din stânga Mureşului , provine un fragment dintr-un perete de vas ce poartă în relief un buton mare cu numeroase alveolări (PI. 8/6). Descoperirea, prin factura sa, poate fi 'atribuită epocii dacice.

5.2. Cugir-Chiciură Din punctul numit Chiciură, denumire ce desemnează înălţimea maXIma a

Dealului Scăunel ce se ridică în spatele confluenţei Râului Mare cu Râul Mic (Fig. 4/1-

2) provine o singură descoperire ce poate fi atribuită perioadei dacice66. Este vorba despre un fragment ceramic de nuanţă cărămiziu-gălbuie, lucrat cu mâna ce aparţinea, cu probabilitate, unei fructiere (PI. 7/3).

5.3. Cugir-Crucea Viilor La poalele Dealului Cetăţii, spre vest, la intersecţia străzii Ion Creangă cu str.

Viilor se află locul numit Crucea Viilor. De aici, cu ocazia săpării unui şanţ în vederea instalării gazului metan au fost scoase la iveală o serie de materiale arheologice. Din păcate nu au putut fi efectuate observaţii de altă natură, din pricina faptului că la momentul deplasării noastre şanţul era deja acoperit. Din pământul aruncat s-au mai putut recupera câteva fragmente ceramice. Se remarcă doar partea superioară, fragmentară, a unui vas-borcan de culoare brună, lucrat cu mâna şi având ca' degresant pietricele şi multă mică. Vasul are buza elegant arcuită spre exterior şi era prevăzut, se pare, cu patru butoni dispuşi simetric, dintre care se păstrează doar unul, pe care s-a incizat o cruce cu braţele egale. Între butoni, recipientul prezenta un decor constând din brăduţi dispuşi în poziţie orizontală, executaţi de asemenea prin incizie (PI. 7/8). Tot aici am găsit şi un fragment dintr-o calotă craniană umană şi un fragment de chirpici având urme de nuiele.

După informaţiile primite67, în zona respectivă, la începutul anilor '80, cu prilejul unor lucrări de canalizare, de la o adâncime destul de mare a fost scoasă la suprafaţă o cantitate importantă de ceramică, inclusiv vase întregi, care din neştiinţă au fost distruse şi împrăştiate. Ne lipsesc, din păcate, alte detalii ce ar fi putut aduce

63 Consideraţii la Daicoviciu şi colab. 1989, 87. Traseul a fost străbătut de noi prin cătunele Mugeşti, Purcăreţi, Valea Pienelului, cu un nou urcuş apoi prin Coasta Blidarului, Vârful Blidaru, Dealul lui Iliuţă, de aici drumul, nemai străbătut de noi, urmând plaiurile montane. 64 Ferenczi 1978, 124. 65 Vlassa 1967, 404-406; Lazarovici, Kalmar-Maxim 199 1 , 96. 66 Semnalarea materialului de aici s-a făcut şi cu o altă ocazie; vezi Popa 1995, 4 1 . 67 Informaţii puse la dispoziţie de Lucian Balteş (Cugir).


precizări în direcţia încadrării cronologice a materialelor respective, fiind destul de probabilă apartenenţa lor şi/la epoca daci că.

S.4. Cugir-Dealul Cetăţii De pe Dealul Cetăţii, un promontoriu (492 m altitudine) ce se înalţă între Valea

Dă ii la sud, râul Cugir la răsărit şi Valea Viilor la nord se cunosc o serie de descoperiri ceramice, fortuite sau apărute pe calea cercetărilor sistematice. În epoca dacică vârful dealului a fost retezat şi amenajat, încă din prima etapă de locuire dacică - din cele două surprinse aici -. O serie de terase antropice, destul de numeroase înconjoară platoul superior pe trei din laturile sale68•

1. M. Neda consemnează descoperirea pe Dealul Cetăţii a unei cantităţi însemnate de materiale ceramice de către ing. Cioc din Bucureşti , între anii 1 928-1 93269. Alte descoperiri ceramice de factură dacică au fost înregistrate cu ocazia unor cercetări de teren efectuate în cursul anului 1 940 de 1. M. Neda70• Între acestea se remarcă un picior de fructieră, lucrat la roată, publicat iniţial de 1. M. Neda7 1 şi reprodus grafic de O. Floca72 (PI. 7/4). Mai multe fragmente ceramice dacice, lucrate la roată, aparţinând Latene-ului "clasic" , ce au indicat ca loc de descoperire punctul Cetate, sunt menţionate ca fiind depozitate în Muzeul Brukenthal din Sibiu73• Alte materiale sunt amintite ca păstrate în colecţia Gimnaziului din Sebeş, printre care şi vasul în care s-a găsit tezaurul monetar din anul 1 868, însă încercările noastre de a le identifica nu au dus la nici un rezultat pozitiv74. De asemenea, descoperiri dacice sunt păstrate în custodia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane - Deva şi provin de pe urma unui sondaj inedit efectuat pe Dealul Cetăţii de către O. Floca, în anul 1 955.

Din cercetările sistematice derulate în aşezarea fortificată începând cu anul 1 977, este consemnat un bogat şi variat material ceramic. Din păcate informaţile se rezumă, cu foarte puţine excepţii, la d(ite din primele campanii de săpături.

Primul nivel dacic. În S B11978, între m. 40-41 a fost dezvelit coltul unei locuinte, în continutul , "

căreia a apărut ceramică lucrată cu mâna, de culoare neagră, printre care şi buza invazată a unei străchini 75.

De primul nivel de locuire dacic ar trebui să se lege şi o cupă semisferică, amintită recent în literatura de specialitate76•

Al doilea nivel dacic. În S B/1 978, între m. 38-43 a fost consemnată o locuinţă cu inventar foarte

bogat, alcătuit printre altele, din chiupuri, fructiere lucrate cu roata şi o strachină adâncă de culoare roşie77. Din S a, deschisă pe platoul superior şi prelungită în anul 1 979 spre vest sunt semnalate numeroase fragmente ceramice şi chiar vase întregi bile lucrate cu

68 Crişan 1977 a; Crişan, Medeleţ 1979, 105; Crişan 1980, 8 1 ; Daicoviciu şi colab. 1989, 224; Crişan 1994, 387. 69 Neda 1940, 385 ; IMC 1974, 1 1 -12. 70 Neda 1940, 385. Se precizează că materialele descoperite au fost donate Muzeului de Antichităţi din Bucureşti (nota 1) . 71 Neda 1940, 385-386 (il). 72 Floca 1958, nota 1, Fig. 3; vezi şi Streitfeld 1977, 44. 73 Crişan 1969, 261 , catalog, poz. 100, Pl. CXV, poz. 73. 74 Colecţia fostului Gimnaziu se păstrează actualmente în cadrul colecţiilor Muzeului Municipal "Ion Raica" din Sebeş. 75 Crişan, Medeleţ 1979, 106. 76 Andritoiu, Rustoiu 1997, nota 126. 77 Crişa�, Medeleţ 1979, 106.


mâna sau la roată, toate provenind din două locuinţe distruse de un puternic incendiu78• În S B/1978 ceramică dacică este amintită între m.-7-5 ai secţiunii, ca apărând în humusul actuaC9.

În urma cercetărilor efectuate în anul 1980 pe platoul superior s-a dezvelit şi o 10cuintă de mari dimensiuni în inventarul căreia este consemnată o cantitate mare de ceramică lucrată cu roata şi de mână, de factură dacică, alături de ceramică de import8o.

Tot din aşezarea de pe acropolă, din secţiunea trasată în 1977 este amintit un foarte bogat material ceramic, neprezentat însă pe nivele. Este remarcat numărul mare al fructierelor cu picior înalt lucrate cu mâna, având lustru metalic, alături semnalându-se şi alte categorii de vase lucrate fie la roată fie cu mâna. Un loc aparte îl ocupă însă seria de vase greceşti (elenistice), celtice şi romane de import, amintite cu aceeaşi ocazie81.

Din cadrul necropolei dacice, sincronă, după opinia noastră, primului orizont dacic prezent în aşezare, cantităţi nu prea mari de ceramică sunt semnalate ca apărând în cadrul cercetărilor la toţi cei trei tumulii publicaţi până în anul 1980. Astfel, cu ocazia investigaţiilor la TurnuluI I (în continuare vom uzita de formele prescurtate de T 1, T II, T III, T IV pentru cei patru tumuli investigaţi), pe întreaga suprafaţă dezvelită a acestuia au apărut fragmente ceramice, printre care şi o fructieră cenuşiu-neagră, lucrată cu mâna82. Din T II, aşa numitul "mormânt princiar", cu inventarul cel mai bogat, sub manta, din zona centrală a mormântului a fost recuperată o mare fructieră (diametrul acesteia este de 0,70 m) lucrată cu mâna, de culoare neagră, având slip lustruit cu aspect metalic. Sub fructieră se găsea un mic vas lucrat cu mâna83. De pe suprafata rugului s-au recoltat puţine fragmente ceramice84. În cazul T IV, materialul ceramic � fost găsit în zona centrală, sub armele celui incinerat şi constă dintr-o fructieră de culoare cenuşie, lucrată la roată alături de alte fragmente ceramice85 .

Ceramică dacică este consemnată, de asemenea şi în afara fortificaţiei de pe platoul superior, pe terasele antropice86.

5.5. Cugir-După Cetate Panta de mij loc şi inferioară a versantului sudic al Dealului Cetăţii este

cunoscută de localnici sub numele După Cetate (Fig. 2/1). Într-o alveolare ce ia forma unui platou larg, alimentat de mici izvoare de coastă, s-au constatat urmele unor vestigii dacice. Recunoaşterile de teren, efectuate la suprafaţa locului cu ocazia săpării unei construcţii în anul 1995, au fost de natură să ne atragă atenţia asupra unor fragmente ceramice aflate în pământul excavat cu acea ocazie. Şanţurile, ce s-au adâncit în medie până la cca. 1 m nu au atins în zona cercetată de noi complexe de locuire. La baza şanţurilor s-a constatat urmele unui strat de cultură de culoare neagră, a cărui grosime este greu de presupus, conţinând cu totul sporadic materiale de tip Wietenberg şi dacice. Majoritatea ceramicii a fost recoltată din pământul aruncat şi poate fi ilustrată doar prin două fragmente tipice. Acestea sunt o buză lăţită, de culoare cenuşie lucrată la roată, aparţinând unei fructiere (Pl. 7/6) şi un fragment din buza unui vas-borcan, lucrat cu

78 Crişan 1980 a, 8 1 . 79 Crişan, Medeleţ 1979, lO6. 80 Stoia 198 1 , 368. 81 Crişan 1977 a, 4; vezi şi Crişan 1994, 387. 82 Crişan 1980 a, 82. 83 Crişan 1 980 a, 82-83; Crişan 1980 e, 6. 84 Crişan 1980 a, 83. 8 5 Crişan 1980 a, 82. 86 Crişan, Medeleţ 1979, lO7.

94 L>escoperiri dacice pe valea Cugirului

mâna (PI. 717)87. Prezenţa urmelor de cultură dacice de mai sus, denotă faptul că locuirea "extra muros" sesizată pe o serie de terase ce mărginesc panta sudică a platoului Dealului Cetăţii, se extinde chiar mai mult, până la zona de mijloc a înălţimii

. dealului. Caracterul descoperirii poate fi uşor sugerat de prezenţa izvoarelor de coastă

amintite, care cu siguranţă au fost cunoscute şi eventual amenajate în vederea folosirii lor. Fiind cea mai apropiată sursă de apă din vecinătatea aşezării fortificate, considerăm că din acest loc se puteau aproviziona cu apă potabilă, în modul cel mai accesibil, locuitorii de pe acropolă.

5.6. Cugir-Gura Luncilor Punctul Gura Luncilor este situat pe prima terasă de pe malul drept al Cugirului,

fiind mărginit spre est şi nord de pante ale terasei amintite. Ceramica lucrată cu mâna. Covârşitoare este ceramica lucrată cu mâna, majoritatea acesteia, cu puţine

excepţii aparţinând speciei grosiere. Ca forme ceramice distingem vasele borcan, cu buza răsfrântă (PI. 512, 6), dreaptă (PI. 5/1, 4) ori teşită spre interior (PI. 517). Ca elemente de decor predomină ornamentele plastice, reprezentate prin butoni rotunzi simpli (PI. 6/1), alveolaţi (PI . 612, 4) ori aplatizaţi (PI. 6/6) şi brâie simple sau alveolate (PI. 612, 6-7) ce pornesc, în două situaţii , de sub butoni (PI. 612, 6), în ultimul caz sub formă de ghirlandă. Două fragmente aparţin unor torţi (PI. 6/3, 5), un exemplar, de culoare neagră, fiind decorat cu o incizie verticală realizată pe mijloc, către una din margini fiind executate alte două mici incizii dispuse oblic (PI. 6/5). Un caz aparte îl reprezintă un castron (?), de culoare roşcată, cu corpul bombat, pe care se observă faţetări late cu oblicitate accentuată88 (PI. 5/5).

Ceramica lucrată la roată. Este reprezentată printr-un fund de vas, cu inel de susţinere, având o culoare

cenuşiu-cărămizie. Exemplarul aparţine speciei fine (PI. 6/9). 5.7. Cugir-LaArini Colţul celor două terase din dreapta văii Cugirului, aflat la sud de confluenţa

apei Ghişagului cu valea amintită anterior, este cunoscut de localnici sub numele de La Arini. Din acest punct, mai precis de pe panta celei de-a doua terase s-au recoltat câteva fragmente ceramice dacice. Între ele se remarcă doar un singur fragment dintr-o toartă de culoare cenuşie ce prezintă pe mijloc o nervură. Exemplarul, aparţinând speciei fine, este lucrat la roată (PI. 10/6).

5.8. Cu gir-La Bălţi Descoperirile dacice din acest loc, apărute sporadic, se leagă, foarte posibil, de

cele din punctul Gura Luncilor, aflate la cca. 100 m în aval. Reţinem atenţia cu trei fragmente ceramice, lucrate la roată. Două dintre acestea

aparţin unor recipiente cu buza puţin lăţită şi îngroşată (PI. 7/1, 5) şi unui picior de fructieră decorat cu trei linii incizate, paralele, dispuse orizontal (PI. 712).

5.9. Cugir-Stadion Parc În spatele terenului de antrenament aparţinător stadionului Parc, în urma unor

lucrări antropice din anul 1994, atenţia ne-a fost atrasă de câteva fragmente ceramice.

87 Ne exprimăm şi pe această cale mulţumirile noastre proprietarilor locului respectiv, fam. Teban şi Suciu pentru permisiunea de a consulta zona afectată de lucrări. Datorită faptului că unele dintre fundaţii erau deja turnate, observaţiile noastre au fost, în virtutea acestei situaţii, destul de limitate. 88 Popa, Plantos 200 1 , 1 10, Pl. II/6.


Acestea erau scurse din ruptura unui mal şi căzute pe o potecă îngustă ce trece pe lângă latura vestică a terenului de antrenament. La o primă recunoaştere s-a putut constata că materialele arheologice proveneau dintr-un strat de cultură, strat situat Ia cca 2 m. adâncime faţă de nivelul de călcare actual. Din cauză că o serie întreagă de fragmente ceramice riscau să se distrugă, poteca fiind amenajată prin tăierea stratului de cultură şi pentru a avea o imagine asupra caracterului descoperirilor, am recurs Ia o taluzare a malului (Fig. 3/3).

Pe singura porţiune ce se preta la o astfel de acţiune s-a îndreptat malul pe o lungime de 3 m., rezultând următoarea coloană stratigrafică: de la nivelul actual de călcare la -1 ,20/- 1 ,40 m avem o depunere de pământ galben, steril din punct de vedere arheologic, provenit de pe urma unei alunecări de teren. De la -1,20/- 1 ,40 m, până la-1 ,75/1 ,80 m se află un strat de pământ măzăros, de culoare cenuşiu-închisă, neconţinând materiale de interes arheologic. Stratul de cultură, de nuanţă cenuşiu-brună, cu urme de pigmenţi cărămizii şi lemn ars, apare imediat sub acest sol, adâncindu-se până Ia -2,00 m, iar în unele mici alveolări până Ia -2, 10 m. S-a putut observa, lucru confirmat şi de o verificare stratigrafică ulterioară, că avem în acest loc doar un singur nivel de cultură, aparţinând în exclusivitate perioadei dacice (Fig. 5). Materialul arheologic recoltat în urma taluzării, constă dintr-un număr apreciabil, sub aspect cantitativ, de fragmente ceramice.

Ceramica lucrată cu mâna. Această specie deţine ponderea între descoperirile ceramice. Se remarcă

fragmentele unui vas borcan, ce avea buza rotunjită şi îngroşată pe ambele părţi , trasă 'spre interior, iar în zona de mijloc patru (?) butoni în formă de trunchi de piramidă, uniţi între ei prin brâie alveolate dispuse în ghirlandă. Pasta a fost degresată cu nisip, pietri cele şi mică, vasul fiind ars reductant, astfel încât culoarea exterioară şi cea interioară este neagră (PI. 1/4). Tot unor vase de tip borcan le aparţin, şi câteva buze (PI. 1/2-3; 211 , 7; 311 -2, 13) . Străchinile, cu umărul ascuţit sau rotunjit, au buza teşită la interior sau rotunjită (PI. 1 11 ; 2/2, 4-6). Notăm şi prezenţa unui fragment decorat cu incizii paralele, dispuse vertical (Pl. 3/3) şi a doi butoni, unul alungit (PI. 3/5) iar altul circular, alveolat în zona centrală (PI. 3/4). Cupa este documentată doar printr-un fragment cu interiorul buzei faţetat (PI . 2/3) . O mică tortiţă, fragmentară (PI. 3/1 1 ), alături de câteva fragmente ceramice decorate cu brâie alveolate (PI. 3/7-9) au aparţinut, cel mai probabil, unor ceşti. Au mai apărut, de asemenea, o serie de funduri de vase, lucrate dintr-o pastă grosieră, având în cele mai dese cazuri culoarea neagră (PI. 3/12; 4/2-6). Interesant este un fragment de culoare neagră, bine lustruit pe ambele feţe ce a aparţinut, se pare, unui vas de tip kantharos (PI. 3/6).

Ceramica lucrată la roată. Din această categorie dispunem doar de câteva fragmente. Amintim aici un mic

fragment, de culoare neagră, aparţinând unei cupe cu picior (PI. 3/10). La roata înceată este lucrată o strachină scundă, păstrată fragmentar, de culoare cărămizie. Exemplarul, aparţinând speciei semifine, are pereţii subţiri si buza răsfrântă spre exterior. Marginea interioară este făţuită, fapt ce îi conferă o profilatură aparte. La cca. 1,5 cm sub buză s-a practicat, după ardere, o mică perforaţie (PI. 1/5). Speciei fine îi aparţine şi un fund de vas, de culoare neagră (Pl. 4/1) .

5.10. Şibot-La Baltă Din acest punct, situat pe prima terasă din stânga Mureşului, vis-a-vis de staţia

C.F.R. Şibot provine un fragment dintr-o toartă, de culoare cenuşie, aparţinând probabil


unei căni dacice lucrate la roată (PI. 10/5). Descoperirea, izolată, nu este susţinută din păcate de alte vestigii de acelaşi tip.

5.11. Vinerea-Tăbărâşte O altă aşezare de epocă dacică situată pe prima terasă de pe malul stâng al văii

Cugirului, asemănător celor de la Cugir-La Bălţi şi Gura Luncilor este cea de la Vinerea, punctul Tăbărâşte. Locul, aflat în hotarul nordic al localităţii , la graniţa cu hotarul comunei Şibot, se prezintă sub forma unui colţ de terasă mărginit pe trei părţi de pante abrupte.

Materialul de epocă dacică ce a fost recuperat, constând şi în acest caz exclusiv din ceramică, ne-a parvenit într-o stare avansată de fragmentare.

Specia lucrată la roată este reprezentată prin fragmente aparţinând unor fructiere de culoare cenuşie (PI. 9/4) ori cărămizie (PI. 9/7), o cupă (PI. 9/1) şi printr-un exemplar din buza unui chiup (PI. 9/3). Ceramica modelată cu mâna, ceva mai numeroasă, este documentată prin fragmente ce au făcut parte din vase de provizii, lucrate dintr-o pastă grosieră având ca degresant nisip şi multe pietricele. Notăm şi o serie de buze cu marginea răsfrântă (PI. 9/2, 5-6). La acestea se adaugă pereţii unor vase de tip borcan pe care s-au aplicat brâie alveolate şi butoni proeminenţi de formă ovoidală (PI. 10/1-2) şi o buză (PI. 10/3). Ca elemente de decor la ultima specie pot fi amintite şi fasciculele de linii incizate paralel, vălurite (PI. 10/4).

5.12. Vinerea-Vadu Bontii În apropierea hotarului ;ud-vestic al localităţii Vinerea cu oraşul Cugir, curge

Valea Spinului care, înainte de a ieşi în zona de luncă şi de a se vărsa în stânga Cugirului, formează un mic bazinet. Zona, bine adăpostită, are aspectul unui culoar a cărui lăţime atinge, pe alocuri, cca. 50 m. După aproximativ 200 m de la pătrunderea în amonte pe acest culoar, se găseşte locul numit Vadu Bonţii. Aici, cu prilejul săpării unei fântâni, la adâncimea de 2 m s-au găsit câteva fragmente ceramice. După mărturia descoperitorului89, materialele arheologice au apărut pe un sol foarte consistent şi greu de săpat, motiv pentru care, de altfel, săparea puţului a şi fost abandonată.

Prezentăm aici un fragment din buza unui chiup de mari dimensiuni (deschiderea gurii având cca. 0,60 m), lucrat la roată, de culoare maroniu-cafenie (PI. 8/1). Prezenţa vasului de provizii, a cărui înălţime o estimăm la cca. 1 m sugerează posibilitatea existenţei în acest punct a unei gospodării dacice.

5.13. Vinerea-Militari Sub denumirea de Militari (sau Zăvoiul de Sus) este desemnată o mică porţiune

din vatra sudică a satului, toponimul extinzându-se şi în afara vetrei, pâna la graniţa cu hotarul localităţii Cugir. Materialele dacice au apărut în icul format de şoseaua ŞibotCugir, calea ferată şi primele case ale satului. Între fragmentele ceramice recuperate de pe o suprafaţă mică de teren (cea. 30 x 15 m) se remarcă două exemplare aparţinând unor buze de fructiere având o culoare neagră, cu un început de lustru metalic, ambele lucrate cu mâna (PI. 8/2-3) şi o porţiune din partea superioară a unui vas-borcan, lucrat cu mâna, din specia grosieră (PI. 8/4). O semnificaţie aparte faţă de restul descoperirilor o are un fragment din peretele unui vas de tip situla decorat la exterior cu striuri verticale paralele. Exemplarul este lucrat la roată şi are o culoare cenuşie, nota distinctă fiind dată de utilizarea în pasta acestuia, într-un procent destul de scăzut, a grafitului (PI.

89 Este vorba de Romulus Cioran din localitatea Vinerea, căruia îi mulţumim şi cu acest prilej pentru detaliile referitoare la contextul descoperirii. Merită a fi subliniată grija domniei sale pentru vestigiile găsite, pe care le-a păstrat, conştient de valoarea lor istorică. De asemenea, mulţumirile noastre se îndreaptă către conf. univ. dr. 1. Andriţoiu care ne-a semnalat descoperirea.


8/5). Suprafaţa restrânsă în care erau concentrate materialele prezentate mai sus ne face să credem că vestigiile reprezintă urmele unei gospodării (?) izolate, răvăşită de lucrările agricole.

* * *

De asemenea, tezaurele monetare găsite la Cugir în anii 1868, pe Dealul Cetăţii şi 1955 la poalele acestuia au fost depozitate în vase ceramice, despre care nu avem însă nici o informaţie9o•

6. Obiecte de metal 6.1. Obiecte de aur În T II de la Cugir-Dealul Cetăţii a fost găsită o aplică din aur, cu iungimea de

22 cm şi lăţimea de 2 cm91 , având corpul bogat ornamentat cu proeminenţe conice în relief şi cu una din extremităţi modelată sub forma unui cap de animal, puternic stilizat, după 1. H. Crişan probabil un bovideu. La această aplică-placaj se adăuga un alt mic fragment, tot din aur, ce prezenta urme de cositor, fapt ce sugerează fixarea piesei pe un suport, probabil pe o curea, 1. H. Crişan întrevăzând posibilitate:! ca a<;easta să fi fost aplicată pe harnaşament, posibil pe fruntea calului de călărie (Pl. 1 1/1)92.

Cămaşa de zale a celui incinerat din T II era închisă cu ajutorul unei tije de fier, a cărei decor exterior consta din cinci mari butoni de argint suflaţi cu aur93. Alte piese de aur au fost găsite pe suprafaţa rugului şi amintite în primul raport privind săpăturile ain necropola de la Cugir9 . Recent, FI . Medeleţ a inclus pe lista descoperirilor de piese dacice din aur şi localitatea Cugir, însă este foarte probabil ca mormântul inedit dat ca loc de provenienţă a lor, în acest caz, să fie, în fapt, T II amintit deja de noi mai SUS95 .

Descoperirile de aur de mai sus prezintă o importanţă deosebită în contextul cunoaşterii artefactelor lucrate din acest metal nobil în Dacia. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul total al pieselor de aur din Dacia preromană, între sec. III a. Chr. - I p. Chr. este extrem de redus, vorbindu-se în ultimul timp, cu tot mai mult temei, despre un monopol asupra aurului impus de unele triburi şi, mai târziu, de regalitatea dacă96. În inventarul unor morminte tumulare aristocratice, piese de aur mai sunt semnalate la Cetăţeni97, Poiana, Răcătău98 iar la Costeşti-Cetăţuie Gud. Hunedoara) se cunoaşte o pafta din fier placată cu argint aurit99. În cazul în care avem de-a face cli produse confecţionate din aur, cum este cazul la Poiana, Răcătău şi Cugir, se observă că acestea sunt lucrate doar din foiţe, care, după M. Gramatopol, reprezintă suportul adevăratei arte

90 FIoca 1958, 95; Crişan 1975, 285 . Se spune despre vasul găsit în anul 1 868 că a 'ajuns în colecţia Gimnaziului evanghelic din Sebeş (Roska 1942, 144) colecţie ce a fost preluată de actualul muzeu din Sebeş, unde în prezent nu poate fi găsit. Vasul ceramic în care s-a aflat tezaurul găsit în anul 1955 nu s-a �ăstrat.

1 La Crişan 1980 e, 7, lungimea piesei este de 1 8 cm. 92 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1980 b, 66; Crişan 1980 c, 34; Crişan 1980 d, 5 ; Crişan 1980 e, 7; Crişan 1986, 120; Crişan 1993 a, 220; Crişan 1993 b, Fig. 46; Crişan 1994, 388. Vezi şi Roman şi colab. 1982, 15- 16, Fig. 9; Sârbu 1993, 23; Sârbu 1994, 125, 134; Rustoiu 1996, 33, Fig. 1/5, ultimul autor citat considerând, de asemenea, piesa ca putând omamenta, eventual, hamaşamentul unuia dintre cai. 93 Crişan 1986, 78; Crişan 1993 a, 220; Rustoiu 1996, 33; Crişan 1994, 388. 94 Crişan 1980 a, 83. 95 Medeleţ 1992, 23 1, anexa 2, poz. 4 ; Medeleţ 1994, 204, anexa 5, poz. 4. 96 Vezi Popescu 1956, 208; Daicoviciu 1972, 1 8 1 ; Medeleţ 1992, 230; Medeleţ 1994, 196; Rustoiu 1996, 38-39. 97 Popescu 1963, 456, nr. 53. 98 Sârbu 1993, 23; Rustoiu 1996, 33-34. 99 Glodariu şi colab. 1998, 66.

.


a metal ului 100. Piesele respective au fost realizate în cea mai simplă tehnică de decorare la care se pretează foiţele de aur, anume cea în repusaj (au repousse)10 1 .

Din vecinătatea zonei tratate de noi este bine de amintit că placa de argint ornamentată cu figuri antropomorfe de la Sălişte (f. Cioara), a fost iniţial auritălO2, în aceeaşi tehnică fiind acoperite şi niturile de bronz ale unui mâner de sabie (?) găsit în Munţii Sebeşului, la RudelelO3.

6.2. Obiecte de argint Utilizarea unor obiecte lucrate din argint este reliefată prin descoperirile din T II

de la Cugir. De aici ne sunt cunoscuţi un număr de cinci nasturi semisferici lucraţi din argint suflaţi cu aur, ce aparţineau armurii războinicului 104; alţi numeroşi nasturi de argint proveniţi de la harnaşamente, fragmentul unei fi bule filiforme de argint de tip Latene C105, resturi dintr-o fială, precum şi o cataramă frumos ornamentată ce aparţinea curelei cu care era încins peste brâu personajul incinerat pe acel loc au apărut în acelaşi context106• De asemenea, de pe suprafaţa rugului au fost recoltaţi numeroşi "stropi" de argint rezultaţi din topirea unor obiecte din acest metal în timpul incinerării 107.

Prezenţa unor podoabe de argint este semnalată recent de FI. Medeleţ în doi din tumulii de la Cugir. Pe lângă cele din T II, deja cunoscute, sunt amintite podoabe de argint şi în T III, fără a se specifica însă exact tipul de piese (sau piesă) 108.

Din aşezare, distinct de necropolă provin, se pare, alte obiecte de argint, pomenite de acelaşi cercetător timişorean 109. .

Piesele de la Cugir se adaugă deja binecunoscutelor tezaure de ărgint aflate în zona imediat învecinată spaţiului tratat aici de noi, şi anume celor de la Sălişte (f. Cioara) (conţinând 64 de obiecte, între care binecunoscuta placă cu reprezentări antropomorfe, 5 aplici, 4 brăţări, 6 fibule, 3 spirale, 2 torqes-uri, 1 verigă şi 1 lanţ împletit) 1 1 0, Sărăcsău (8 fibule, un ac de fibulă, 3 coliere, 4 brăţări şi 6 inele)1 1 l şi Orăştie-Vaidei (o mare spirală dacică)1 1 2, completând numărul staţiunilor dacice unde obiecte din acest metal au apărut pe calea cercetărilor sistematice1 13 . FI. Medeleţ, încercând să explice cauza numărului redus al podoabelor de argint descoperite până în prezent în Dacia, datate începând cu sec. III a. Chr., vorbeşte despre un "monopol" similar celui asupra aurului . Se avansează, de asemenea, ipoteza existenţei unei posibile

100 Gramatopol 1991 , 160. 101 Pentru tehnica amintită, aplicată foiţelor de aur, vezi Gramatopol 199 1 , 143, 160. 102 Pârvan 1926, 532; Daicoviciu 1972, 268. 103 Daicoviciu 1972, 158, 180. 104 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1986, 78; Crişan 1993 a, 220; Crişan 1994, 388; Rustoiu 1996, 33. 105 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1994, 388; Rustoiu 1994, 33. Fibula a fost încadrată de A. Rustoiu cu probabilitate, în varianta 2 d (Rustoiu 1997 a, 35, 84, 97, lista 2, nr. 7). 106 Crişan 1986, 78. 107 Crişan 1994, 388; Medeleţ 1994, 193, 220; Rustoiu 1997 a, 93, nota 52. 108 Medeleţ 1992, 226; vezi şi Medeleţ 1994, 193. 109 Medeleţ 1992, 23 1 , anexa 1 , poz. 13 . 1 10 Gooss 1876, Pl . XIII; Marţian 1920, 14, poz. 722; Pârvan 1926, 531 , 535, Fig. 366; Mărghitan 1969, 3 1 5-327; Daicoviciu 1972, 272; Ţeposu-Marinescu 1987, 99- 100, Fig. 1; Oppermann 1988, 193, Pl., LXII 102; Gramatopol 1997, 146- 147; Mărghitan 1998, 20-21 , Fig. 5; Rustoiu 2002, 126, Fig. 87/1 . Asupra unor legături între placa de argint descoperită la Cioara ş i celebrul cazan de la Gundestrup, vezi Pârvan 1926, 299-300, Fig. 366; Horedt 1970, 1 35, Fig. 1 ; Ţeposu-Marinescu 1987, 99- 100. 1 1 1 FIoca 1956, 7-17, 35, Fig. 4- 13 , Pl. XXVI-XXIX; Floca 1957, 459; Mărghitan 1969, 323-324; Rustoiu 1997, 152-153, 156, Fig. 1 . 1 12 Teglas 1902, 17 ; Pârvan 1926, 545, Fig. 383; Roska 1942, 297, nr. 9; Medeleţ 1974, 233-234, 237. 1 13 Alături de Cu gir, mai putându-se cita descoperirile de la Cetăţeni, Tilişca, Tăşad (Medeleţ 1994, 193) şi Costeşti (jud. Hunedoara) (Glodariu şi colab. 1998, 66; Glodariu şi colab. 2000, 3 1).


interdicţii de ordin religios în problema argintului, acelaşi cercetător pledând chiar pentru un caracter sacru al podoabelor dacice de argint1 14. o. Floca vorbind despre centrele locale de fabricaţie a podoabelor de argint, este de părere că unul dintre acestea ar fi putut funcţiona chiar în apropiere, la Sărăcsău 1 15 .

6.3. Obiecte de bronz Întregul lot de obiecte din bronz ce se cunoaşte în prezent provine doar de pe

Dealul Cetăţii din Cugir. Cercetările sistematice întreprinse în necropola aşezării au fost cele care au furnizat, cu o singură excepţie, singurele piese prelucrate din acest metal, amintite deocamdată în literatura de specialitate.

Astfel, inventarul funerar al T 1 conţinea trei piese de bronz, anume o verigă, arsă secundar, un fragment dintr-o plăcuţă şi o mărgea1 16. Din aceeaşi necropolă mai provin, din bogatul mormânt "princiar" (T II), pe lângă o situla de bronz de import şi o serie de obiecte mărunte lucrate din acelaşi metal (Pl. 1 2/6). Sunt pomenite cuiele din bronz ce aveau capetele ornate cu motive florale ajurate, utilizate la roţile carului funerarl l7. Piesele, ce au făcut parte din carul triumfal1 18 au beneficiat şi de o analiză metalografică datorată lui N. Sârb, stabilindu-se faptul că bronzul de aici conţinea, pe lângă cupru, staniu (5,5%), plumb ( 1 ,86%) şi alte elemente, cum ar fi Ag, Al, Fe, Si, Mg, P şi Au, compoziţie caracteristică pentru minereurile exploatate în Transilvania şi în special pentru cele din zona Munţilor Apuseni 1 19. Rezultatul analizelor de laborator ar putea pleda, aşadar, în favoarea posibilităţii ca respectivele obiecte să fi fost confecţionate într-unul dintre atelierele locale din Dacia intracarpatică.

Într-unul din studiile sale, 1. H. Crişan vorbeşte şi despre zăbale de fier găsite în cadrul T II al necropolei, ce erau ornamentate cu bronz120, lucru neconfirmat însă în alte lucrări ulterioare. În fine, din incinta fortificaţiei, dintr-o locuinţă dezvelită pe platoul superior al Dealului Cetăţii este amintită, alături de alte categorii de inventar şi prezenţa unor produse lucrate din bronzl 2l .

6.4. Obiecte de fier. Probleme ale metalurgiei fierului la dacii din zona Cugirului

Cercetările desfăşurate pe Dealul Cetăţii de la Cu gir, în aşezarea fortificată şi în cea extra muros, cât şi în necropola tumulară, au scos la iveală interesante mărturii privitoare la stadiul metalurgiei fierului în epoca dacică, punând în evidenţă o serie de artefacte lucrate, posibil, în ateliere locale, chiar în dava de la Cugir, alături de altele preluate de la populaţiile învecinate şi vehiculate de dacii ce au locuit pe valea Cugirului . În chip regretabil, unele din informaţiile ce le deţinem cu privire la obiectele lucrate din fier descoperite pe cale sistematică sunt destul de laconice, deşi sunt evidenţiate în rapoartele de săpătură ori în lucrările cu caracter de popularizare publicate de autorii săpături lor întreprinse aici.

O locuinţă ce porneşte din ultimul nivel dacic, surprinsă în S B/1978 conţinea, pe lângă alte categorii de inventar şi o toartă a unui vas din fier122. În campania din 1980 s-au descoperit într-o locuinţă de mari dimensiuni de pe platoul superior, datată în sec. 1

1 14 Medelet 1994, 196, 201 . 1 15 Floca 1956, 35. 1 16 Crişan 1980 a, 82; Sârbu 1994, 124. 1 17 Crişan 1980 e, 7. 1 18 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1980 c, 34; Rustoiu 1996, 29, 37, 157. 1 1 9 Rustoiu 1996, 29. 120 Crişan 1980 c, 34. 121 Stoia 198 1 , 368. 122 Crişan, Medeleţ 1979, 106.

1 00 Descoperiri dacice pe valea Cugirului

p. Chr., mai multe podoabe şi unelte de fierl 23. Din interiorul aşezării fortificate, Între piesele considerate de factură celtică de import, sunt amintiţi şi pinteni de fier, apăruţi în prima secţiune trasată pe Cetate în anul 1977124.

Necropola a furnizat şi ea un bogat inventar metalic lucrat din fier, majoritatea făcând parte din echipamentul de luptă al războinicilor înmormântaţi în cei patru tumuli.

Fără îndoială, piesele găsite în T II se detaşează ca fiind cele mai interesante, ilustrând aspecte uneori inedite ale utilizării fierului la daci. De pe suprafaţa rugului au fost strânse foarte multe obiecte de fier, dintre care placajele masive ale celor patru roţi ale carului (Pl. 1 2/5), două cu diametrul de 1 m având păstrată forma intactă, trei zăbale de fier (Pl. 12/1) , dintre care una bogat ornamentată şi alte piese de la carul de paradă125• Din grămada centrală a rugului provin un coif (Pl. 1 1/4), o armură din zale închisă cu ajutorul unei tije tot din fier (Pl. 1 212), o sabie lungă de tip celtic (Pl. 1 1/2), garnitura, niturile şi umbo-ul unui scut126 (Pl. 1 1/3), un tub reprezentând garnitura unui arc127, un vârf de lance, pinteni, precum şi o sica având teaca din acelaşi metal (Pl. 12/3)128. Piesele fiind mistuite de focul puternic al rugului s-au păstrat, la momentul descoperirii lor într-o stare proastă de conservare, de aceea şi unele detalii în plus au fost aduse mult mai târziu de momentul publicării preliminare a necropolei.

T I a furnizat, alături de alte piese de inventar doar fragmentele unei fibule din fierl 29 , iar T IV o sica şi un vârf de lance, îndoit ritual1 3o.

O altă cămaşă de zale, din fier, este amintită dintr�un alt turnul, probabil din T IIIl 3l .

Ghidat după o serie de prezumţii, mai mult logice decât argumentate cu date de natură arheologică, generate de poziţia aşezării de la Cugir în apropierea zonei de extragere a minereurilor de fier din Munţii Sebeşului, V. Pârvan, susţinut apoi de alţi autori, a opinat în favoarea existenţei la Cugir, în epoca dacică, a unui centru metalurgic, cu ateliere similare celor de la Grădiştea Muncelului, în care se prelucra fierul 1 32. Fragila bază pe care s-a emis această teorie, a fost întărită însă încă din prima campanie a săpăturilor de pe Dealul Cetăţii, când în S A/1977, trasată de-a latul platoului superior s-a dezvelit o vatră cu multă cenuşă şi cărbune, pe care se afla o pilă mare de fier, fapt ce l-a determinat pe 1. H. Crişan să presupună pe acel loc existenţa unui atelier de fierărie133• Descoperirya este cu atât mai interesantă, cu cât ea aparţine

123 Stoia 198 1 , 368. 124 Crişan 1977 a, 4. 125 Weroer 1988, 87, 89 Pl. 39/270 A. 126 În privinţa garoiturii scutului de la Cugir, care era din fier, trebuie spus că este singura piesa de acest fel cunoscută în România, alte exemplare fiind realizate doar din bronz. Pentru acestea din urmă vezi Afldritoiu, Rustoiu 1997, 108. 127 Crişan 1980 e, 7 . 128 Crişan 1980 a, 82-83; Crişan 1980 b, 66; Crişan 1980 d, 5; Crişan 1986, 78 (vezi şi ilustraţiile); Crişan 1993 a, 220; Crişan 1993 b, Fig. 1 1 ; Sârbu 1994, 125, 133; Crişan 1994, 388. 129 Crişan 1980 a, 82; Sârbu 1994, 124. 130 Crişan 1980 a, 82; Crişan 1980 e, 7; Sârbu 1994, 125, ultimul autor citat omite sica de fier. 131 Rustoiu 1996, 36. 132 Pârvan 1926, 601 , 779, unde autorul vorbeşte de " . . . Sebeşelul şi ,Cugirul minelor de fier exploatate de daci . . . " . Un rol important în această afirmaţie, suntem convinşi la jucat faptul că, la vremea în care Pârvan îşi redacta Getica sa, în cele două localităţi amintite se desfăşura o intensă activitate metalurgică, situaţie ce l-a inspirat, desigur, pe marele savant; ef. şi Pârvan 1967, I l ! ; Daicoviciu 1960, 269; Lungu şi colab. 1970, 17; IMC 1974, 1 1 ; Lupu 1978, 74. 133 Crişan 1977 a, 4; vezi şi Schiau 1993, 25.


primului nivel de locuire dacic, fiind datată de autorii cercetării n sec. III-II a Chr. I34• Mai mult, existenţa unei metalurgii a fierului locale, este susţinută şi de �rezenţa într-un alt edificiu dezvelit cu aceeaşi ocazie, a unor urme de zgură de fierl 5. Aceste date, relativ recente, confirmă intuiţia lui V. Pârvan despre existenţa la Cugir a unui centru de prelucrare a fierului în epoca dacică.

În favoarea opiniei practicării metalurgiei fierului în spaţiul de care ne ocupăm pledează însă şi alte indicii. Aici trebuie luate în considerare, în primul rând, zăcămintele existente în Munţii Cugirului, zăcăminte cunoscute şi exploatate în antichitatea dacică. Minereuri de fier apar în Muntele Bătrâna ( 1792 m) (limonit, magnetit) şi Dealul Negru (calcopirit, hematit, limonit)1 36. Se cunoaşte că minereul de la Bătrâna era utilizat în cantităţi mari pentru atelierele de la Sarmizegetusa Regia, fapt ce necesita exploatarea a zeci de tone de minereu137.

Pornind de la o informaţie primită de la localnicul Gh. Renegar din Cugir138, am întreprins o cercetare de teren în vederea dePIstării urmelor unui eventual cuptor de redus minereul pe cursul superior al Cugirului . Potrivit acestuia, la începutul anilor '80, cu prilejul lucrărilor de amenajare ale drumului forestier ce urca pe firul apei Boşorogului , lamele buldozerului ar fi dat la iveală, în locul numit La Horn, o serie de blocuri din piatră, de mari dimensiuni, clădite. Observaţiile celor aflaţi la faţa locului, Între care sunt pomeniţi şi specialişti de la un muzeu (?), au condus la concluzia că pe locul respectiv ar fi funcţionat un atelier de redus minereul de fier. Cercetările noastre la faţa locului , din anul 1996, nu au contribuit însă la clarificarea problemei vestigiilor din punctul La Hom139. Nu vedem exact legătura între blocurile de piatră (posibil blocuri fasonate din calcar ?) şi presupusul cuptor, însă trebuie relevat faptul că locul amintit se găseşte într-o luncă largă (una dintre puţinele aflate în valea îngustă a Boşorogului, în apropierea locului de vărsare a Văii Untului), chiar la poalele Muntelui Bătrâna. Prezenţa renumitelor deja zăcăminte de fier din Bătrâna fac plauzibilă ipoteza existenţei în lunca de La Horn a unor cuptoare pentru redus minereurile, într-un loc unde apa şi lemnul se aflau din abundenţă.

7. Alte categorii de inventar Alături de produsele analizate mai sus, în aşezarea fortificată de la Cugir s-au

evidenţiat o serie de categorii de inventar care, prin specificul lor, le-am reunit separat în acest subcapitol. Este vorba de obiecte destinate populaţiei de rând ori unei elite locale, fiind găsite doar în locuinţe. Dintr-un complex dezvelit pe platoul superior se aminteşte o râşniţă de piatră de calcarl4o, utilizată pentru zdrobirea cerealelor şi producerea făinii .

Tot dintr-o locuinţă cercetată pe platoul superior al aşezării, alături de un bogat inventar sunt amintite lapidar şi obiecte de podoabă lucrate din sticlă, fără a avea însă

134 Crişan 1977 a, 4. ' •

135 Crişan 1977 a, 4. 136 Glodariu 1975, 1 16; Glodariu, Iaroslavschi 1979, 1 8, nota 45. 137 Jak6 1973, 627; Glodariu 1975, 1 16; Glodariu, Iaroslavschi 1979, 17-18 . 138 Informaţii amabile pentru care îi suntem recunoscători. 139 Cei interogaţi din zonă nu au cunoştinţă despre asemenea descoperiri, fapt ce trebuie pus îndeosebi pe seama stabilirii lor aici pe la mijlocul deceniului 8 al secolului XX, deci ulterior amenajării drumului forestier. 140 Crişan t980 a, 8 1 .


alte detalii în acest sensl41 . Din aceeaşi zonă sunt semnalate şi brăţări lucrate din sticlă 1 � d f � 1 · � 142 co orata, e actura ce bca .

8. Aspecte ale vieţii comerciale Relaţiile comerciale ale comunităţiilor dacice din spaţiul avut în vedere, sunt cel

mai bine ilustrate de seria de importuri prezente în aşezarea de la Cugir-Dealul Cetăţii, ori în necropola aferentă acesteia. Lor li se adaugă o descoperire de la Vinerea-Zăvoiul de Sus, apariţie care prin caracterul ei documentează, în parte, şi legăturile comerciale ale comunităţilor rurale ce locuiau în arealul imediat învecinat.

Relaţiile cu lumea grecească. Din prima campanie de săpături pe Dealul Cetăţii, efectuate pe platoul superior

al aşezării, 1. H. Crişan semnalează, alături de ceramica daci că şi vase de factură � ( 1 . . �) 143 greceasca e emstIca .

Pe linia legăturilor cu lumea greacă trebuie insistat, îndeosebi, asupra prezenţei în cadrul invet;ttarului ceramic de pe Dealul Cetăţii a unei cupe cu decor în relief. Cunoscute şi sub numele de boluri deliene sau megariene, acestea sunt. imitate după modele greceşti, tipare ale unor astfel de piese găsindu-se şi pe teritoriul României în mediul daco-getic. Prezente în număr ridicat în zonele extracarpatice, cupele semisferice apar doar izolat în spaţiul intracarpaticl44. Din sud-vestul Transilvaniei se mai poate aminti, pe lângă descoperirea de la Cugir, doar un exemplar de la Piatra Craivii145 remarcându-se lipsa totală a acestora din zona Munţilor Sebeşului 146.

Relaţiile cu lumea romană. Produsele de import romane sunt amintite odată cu publicarea primelor rezultate

ale cercetărilor de pe Dealul Cetăţii, acestea constând, iniţial, doar din ceramică147. Cu ocazia dezvelirii T II a apărut şi o situla mare de bronz, păstrată întreagă, cu ataşe trapezoidale şi cu toarta modelată sub forma unor capete de păsări acvatice148 (PI. 12/6). Amintim, în acest context, că o toartă lucrată din bronz, terminată sub forma unui cap de lebădă este cunocută şi în dava de la Costeşti (jud. Hunedoara) 149. Prezenţa altor piese similare în Dacia preromană, un alt exemplar tot la Costeşti 150 sau Tilişca 15 1 , fac dovada schimburilor cu acest important centru meşteşugăresc italic, în plima jumătate a sec. 1 a. Chr., între care, se pare că acest gen de produse erau cele mai căutate de către daci 152

141 Stoia 198 1 , 368. 142 Crişan 1977 a, 4; vezi şi Crişan 1994, 387. 143 Crişan 1977 a, 4; vezi şi Schiau 1993, 25 ; Crişan 1994, 387. 144 O recentă repertoriere, realizată de A. Rustoiu, a dus la identificarea unui număr de 12 localităţi din Transilvania cu asemenea produse, majoritatea provenind de la Sighişoara, unde se presupune chiar existenţa unui centru de producţie a cupelor semisferice; vezi Andriţoiu, Rustoiu 1997, 88-89 şi nota 126. 145 Berciu şi colab. 1965 , 134, Fig. 1 8/2. Pentru alte discuţii, vezi şi Costea 198 1 , 127-129, 1 3 1 , 1 36- 137, 140. 146 Daicoviciu 1972, 5 1 . 147 Crişan 1977 a, 4 ; Schiau 1993, 25 ; Crişan 1994, 387. 148 Crişan 1980, 83-84; Crişan 1980 c, 33; Crişan 1993 a, 202, Fig. 23; Schiau 1993, 24; Crişan 1994, 388. A se vedea în special ilustrările din ultimele monografii importante ale lui 1. H. Crişan (Crişan 1986; Crişan 1993 a; b) şi Plantos 2004, 22 (foto). Dimensiunile situlei: hbazinului = 23 cm; dgurii = 1 8,2 cm; dfundului = 10 cm; dmax. = 22,3 cm (Nr. Inv. MNU Alba Iulia, 465 1). 149 Glodariu 1968, 356, Pl. I11=IIII1 , considerată de autorul citat ca fiind terminată "într-un cap de raţă". 150 Glodariu 1968, 355, Pl. I11O=IIII1O. 151 Lupu 1989, 79, Pl. 20/ 1 . 152 Glodariu 1974, 5 8.

Cristian Ioan Popa 1 03

Relaţiile cu lumea celtică. Relaţiile comerciale ale comunităţilor dacice ce au locuit pe valea Cugirului nu

au fost orientate doar către lumea greacă şi, apoi, cea romană, ci şi către lumea celtică, cu care a avut strânse legături.

De pe Dealul Cetăţii de la Cugir, 1. H. Crişankonsemnează o serie de podoabe de factură celtică, mai precis brăţări de sticlă colorată, apărute în prima secţiune trasată pe platoul superior în anul 1977153. Dac� la aceste descoperiri, sau altele apărute mai târziu, se fac referiri într-o lucrare recentă 154, nu ştim exact155 . Cu acelaşi prilej s-au descoperit şi pinteni de fier, incluşi de autorul citat, de asemeneâ, în rândul pieselor de import celticel56.

Un aspect important şi în acelaşi timp interesant al relaţiilor comerciale ale populaţiei dacice din hinterlandul aşezării fortificate de la Cugir, este relevat, fără îndoială, de prezenţa ceramicii grafitate în rândul descoperirilor de la Vinerea-Zăvoiul de Sus (Pl. 8/5).

Apariţia ceramicii cu grafit în pastă în cadrul descoperirilor din Transilvania se leagă de penetrarea în acest spaţiu, la nivel de Latene B , a primelor comunităţi celticel 57• Utilizată pe scară largă pe parcursul Latene-ului B şi C, specia ceramică amintită apare treptat tot mai rar în rândul descoperirilor, cu cât pătrundem mai adânc în Latene-ului D. Cântărind între opiniile potrivit căreia ceramica grafitată din Transilvania, databilă în Latene-ul târziu trebuie considerată ca fiind de provenienţă celtică, aşa cum se exprima pentru întâia oară 1. H. Crişan 158 şi opiniile mai recente ale unor autori ce admit şi o producţie indigenă a acestei categorii ceramicel59, câştig de cauză îl au fără îndoială cele din urmă, fapt confirmat de câteva descoperiri elocventel60. Problema ce se ridică este însă cea a provenienţei grafitului ce urma a fi introdus în pasta vasului înainte de ardere. Singurele surse exploatate în antichitate se găseau în sudul Boemiei şi Allstriei, vestul Moraviei 161 şi probabil în Slovacial62• Pornind din acest spaţiu se desfăşoară un intens comerţ c.u grafit care, pentru zona transilvană se derulează prin filieră celticăl63. Recent, E. Iaroslavschi propune luarea în considerare şi a zăcămintelor locale puse în evidenţă în Munţii Gorjului l64, ipoteză neacceptată însă de A. Rustoiu, tocmai datorită lipsei din Oltenia, cu puţine excepţii, în epoca Latene, a ceramicii grafitatel65 .

153 Crişan 1977 a, 4; vezi şi Crişan 1994, 387. 154 Petrescu 2000, 74, nota 362. 155 O brăţară din sticlă lucrată similar celor semnalate doar de la Cugir a fost găsită şi Într-un complex dacic cercetat nu demult, în vecinătate, la Orăştie-Dealul Pemilor-punct X5 (Boroffka, Andriţoiu 1998, 88, 90, Fig. 2/8) . 156 Crişan 1977 a, 4. 157 Rustoiu 1993 a, 1 3 1 ; Rustoiu, Popa 2000, 253-258. 158 Crişan 1969, 203. 159 Daicoviciu şi colab. 1973, 69; Pădureanu 1990, 179, 191 ; Rustoiu 1993 a, 133, 135 ; Rustoiu 1993 b, 70; Pop 1994, 40; Rustoiu, Popa 2000. 160 Sunt de luat în calcul vasele cu grafit în pastă găsite la Pecica şi Feţele Albe care, din punct de vedere tipologie, se înscriu în cadrul olăriei dacice; vezi Rustoiu 1993 a, 135; Rustoiu 1993 b, 70; Daicoviciu şi colab. 1973, 69, 74, Fig. 15. 161 Rustoiu 1993 a, 1 33. .

162 Rustoiu 1993 a, 133, nota 38. 163 Rustoiu 1993 a, 1 39. 164 Iaroslavschi 1997, 37, autorul citat aduce ca argument în acest sens şi o bucată de rutil de la Grădiştea Muncelului, descoperire pe care o leagă de exploatarea, undeva în apropiere, a grafitului. 165 Andriţoiu, Rustoiu 1997, 101 . Pentru produsele grafitate olteneşti, vezi Boroneanţ, Davidescu 1968, 255, Fig. 4; Rustoiu 1993 a, 134, 140; Rustoiu 1993 c, 19-28 ; Rustoiu, Popa 2000, 253-25�.


Pentru teritoriul Transilvaniei, pe parcursul etapelor Latene B şi C, aşa cum specificam, se cunosc descoperiri numeroase de ceramică grafitată şi în special pentru nord-vestul acestui teritoriul66. Din perioada imediat următoare datează un număr mai redus de produse de acest genl67, pentru spaţiul sud-vestic transilvănean mai fiind semnalate, în prezent, doar şapte puncte cu descoperiri, toate cunoscute în perimetrul sistemului defensiv din munţii Sebeşului, respectiv la Costeşti-CetăţuieI68, Costeşti-La Curţil69, Sarmizegetusa Regia 170, Grădiştea de Munte-Feţele Albe17l , Luncani-Piatra Roşie172, Daia Română173 iar în vecinătate, la Lancrăm-Glod, unde grafitul a fost utilizat pentru lustruirea exterioară a suprafeţei vasului l74.

Fragmentul ceramic găsit la Vinerea, aparţinând unui recipient de tip situla, este omamentat cu striuri verticale, asocierea dintre forma şi decorul amintite fiind, de altfel , specifică tipului de vas amintit (Pl. 8/5). Utilizarea într-o proporţie scăzută a grafitului, în cazul descoperirii de la Vinerea, poate pleda pentru o manufacturare locală a produsului, asp�ct ce poate fi legat, fie de cantitatea mică avută la dispoziţie de meşterul olar, fie de nerespectarea unei anumite "reţete" pe care respectivul meşter nu o cunoştea ori nu o stăpânea îndeajuns. Considerăm că nu este lipsit de interes a sublinia faptul că factura fragmentului ceramic prezentat de noi este identică cu a vaselor provenind de la Feţele Albe (considerate drept produse locale) procentajul utilizării grafitului fiind asemănător.

Privitor la utilitatea recipientelor conţinând grafit în pastă, în prezent capătă tot mai mult teren ipoteza potrivit căreia în ele se depozita sare175, deşi s-au exprimat în această direcţie şi păreri contrare 176

Luarea în discuţie a problemelor expuse mai sus au rolul de a reliefa mai bine locul real al descoperirii de la Vinerea, în contextul schimburilor comerciale desfăşurate în acele timpuri de comunităţi le stabilite pe cursul văii Cugirului. Aspectul de faţă este cu atât mai sugestiv cu cât descoperiri asemănătoare nu sunt consemnate din seria de cercetări sistematice efectuate în cadrul aşezării fortificate de la Cugir-Dealul Cetăţii, completând astfel în chip fericit paleta foarte diversificată a relaţiilor de schimb ilustrate prin produsele de import găsite în cunoscuta davă daci că. Dubla semnificaţie a prezenţei ceramicii grafitate la Vinerea, poate fi invocată prin faptul că, pentru întâia oară avem' documentată, ce-i drept sumar, şi aspecte ale vieţii comerciale a aşezărilor rurale aflate în hinterlandul importantei aşezări fortificate de la Cugir.

Pe aceeaşi linie a influenţelor sau a schimburilor cu lumea celtică (scordiscă), se înscrie, eventual, şi coiful din fier descoperit în T II din necropola de la Cugir, alături de alte piese de echipament militar. Relaţiile scordisco-dacice au fost mai strânse pe

166 Rustoiu 1993 a, 1 3 1 - 1 32, 1 37, anexa 1; Rustoiu 1993 b, anexa 1, Fig. 1 ; în completare vezi Ciugudeanu 1978, 44, Fig. 3/5 (Aiud-Micro III); RepArhAlba 1 995, 1 35 (Ocna Mureş); Popa, Totoianu, 66-67, Pl. 117; 11112 (Lancrăm-Glod). 167 Rustoiu 1 993 a, 1 34-135, anexa V, Fig. 3; Rustoiu 1993 b, 69, anexa III, Fig. 2; Pop 1994, 37-45; Andritoiu, Rustoiu 1997, 1 0 1 . 168 Crişan 1969, 203; Daicoviciu şi colab. 1973, 74; Rustoiu 1993 a, anexa V; Rustoiu 1 993 b, anexa III. 169 Glodariu şi colab. 1988, 47-48; Rustoiu 1 993 a, anexa V; Rustoiu 1 993 b, anexa III. 170 Gheorghiu 2000, 2 15-217, 1-2; 3/a; 4/c; 5/a, d-e. 171 Daicoviciu şi colab. 1973, 69, 74, Fig. 15 ; Rustoiu 1 993 a, anexa V; Rustoiu 1993 b, anexa III; Gheorghiu 2000, 2 15-2 17, Fig. 3/b-d; 4/a-b; 5b-c. 172 Daicoviciu 1954, 103; Rustoiu 1993 a, anexa V; Rustoiu 1 993 b, anexa III. 173 Material inedit (Mz. Sebeş). 174 Popa, Totoianu 2000, 79, Pl. XVII/3 . 175 Cf. Rustoiu 1993 a, 1 35 ; Rustoiu 1993 b, 7 1 ; Pop 1994, 39-40. 176 Cf. Medeleţ 1 994, 292.


parcursul primei jumătăţi a sec. 1 a. Chr. I77, când are loc o penetrare destul de evidentă a unor produse sau chiar de presupuse grupuri (militare) celtice până în sud-vestul Transilvaniei 178 .

Pe lângă produsele de import amintite mai sus, mai trebuie semnalată ceramica de import provenind dintr-o locuinţă de pe acropolă, datată în sec. 1 p. Chr. Lipsa însă a unei nuanţări în direcţia precizării exacte a locului de difuziune, ne-a privat de o tratare într-un context mai bine definit1 79.

Aflată în apropierea unor importante drumuri comerciale, dava de la Cugir (posibil acea Singidava pomenită de Ptolemeu) a fost unul din centrele economice de prim rang aflate în bazinul văii Mureşului . Varietatea produselor găsite aici , provenind din centre comerciale ale lumii greceşti, romane sau celtice, ilustrează dinamismul vieţii economice derulate în acest spaţiu şi legăturile strânse cu teritoriile mai mult sau mai puţin învecinate.

8.1. Circulaţia monetară 8 . 1 . 1 . Tezaurul monetar descoperit în anul 1868 la Cugir-Dealul Cetăţii

(Cugir 1) 1 80. În anul 1 868, pe Dealul Cetăţii s-a descoperit întâmplător un tezaur monetar

dacic (PI. 15) ascuns într-un vas de lut ars. Piesele s-au risipit, intrând fie în colecţiile unor instituţii specializate, precum Muzeul Naţional din Budapesta, Cabinetul Numismatic din Viena, Muzeul Gimnazial din Sebeş, Muzeul de Istorie din Cluj , fie în colecţii particularel8 1 . Tezaurul se apreciază că avea un număr de 200 de piese182 sau circa 2000 monede, după alţiil 83 .

Din tezaur1 84 se amitesc, într-un număr neprecizat imitaţii după tetradrahme thasienel85, tetradrahme dacice de tip Aiud-Cugirl86 şi Răduleşti-HunedoaraI87, o

177 Rustoiu 1996, 1 75. 178 Pentru produse sugerând o asemenea origine, din sud-vestul Transilvaniei, a se vedea descoperirile de la Piatra Craivii (Berciu şi colab. 1965, Fig. 29 A/4), Băniţa (Ferencz 1998) şi Lancrăm (popa, Totoianu 2000, 78-79, PI. XVIII3). 179 Stoia 198 1 , 368. 180 În continuare vom uzita de prescurtările Cugir[ . . . ] . 181 Bielz 1873, 461-462, PI. III , 3; 1111, 3; IIII2-3; IV/I-3; Vl3; Gooss 1 876, 33; Gooss 1877, 82; Gohl 1901 , 356; Gohl 1901 a, 408; Gohl 1916, 103- 104; Marţian 192 1 , 4 1 ; IMC 1974, 1 1 ; Pavel 1993, 168, 1 70.

În Muzeul Municipal "Ioan Raica" din Sebeş în prezent nu se păstrează nici o monedă care să provină de la Cugir. 182 Bielz 1 873, 46 1 ; Gooss 1877, 82; Marţian 192 1 , 4 1 , vorbeşte de "mai multe sute de tetradrahme dace autohtone"; Roska 1942, 144, poz. 332, pomeneşte de "mai multe tetradrahme din Thasos"; Lupu 1957, 46, nota 3 ; Chirilă, Lucăcel 1970, 10; Preda 1973, 303; Pavel 1993, 168. 183 Crişan 1980 e, 5; Crişan 1994, 388, cu toate că încă Bielz 1873, 461 (asterix), apoi Lupu 1957, 46, nota 3, precizează eroarea comisă de F. R6mer care estimează tezaurul la 2000 de piese, fapt contrazis de o notiţă pe un bileţel ce însoţea monedele şi unde era specificat numărul de 200 monede. 184 Semnalat pentru prima dată de F. R6mer, în anul 1870 (R6mer 1870, 88-90, Fig. 1-5). 185 Roska 1942, 144, nr. 332; Mitrea 1945, 43, 66, harta 1 ; Popescu 1948, harta 1 ; La C. Preda se aminteşte chiar un tezaur distinct de imitaţii Thasos, descoperit în anul 1937 (Preda 1998, 255) - an în care au fost găsite, în acelaşi punct, două monede imperiale romane - deşi trimiterile sunt chiar la lucrarea lui B ielz din 1 873 ( !) . De asemenea, la Suciu 1987, 120 informaţiile sunt tot În direcţia descoperirii la Cugir a unui tezaur cu acelaşi tip de piese, distinct.

186 R6mer 1870, Fig. 1-5; Gohl 1926, 35; Preda 1973, 295-298; Preda 1998, 205. 187 Goh1 1 926, 35; Winkler 1969, Fig. 141- 142; Preda 1973, 303; Preda 1998, 207.


drahmă, imitaţie de la Alexandru cel Mare - Filip al III- lea Arideul1 88 şi o drahmă . 189 umcat .

Despre monedele de tip Răduleşti-Hunedoara ştim că au greutăţi cuprinse între , 10,5 1 şi 13,09 gr. 190. În rândul pieselor de tip Aiud-Cugir sunt prezente, îndeosebi, imitaţiile de tipul "cu capul lui Zeus şi călăreţ cu braţul în formă de toartă

,,19 1 (PI. 1 5/3-9).

Drahma de la Alexandru cel Mare-Filip al III-lea Arideul este destul de stilizată. Pe revers, piesa redă pe Zeus stând pe tron spre dreaptal92 (PI. 1 5/2).

O altă monedă divizionară prezentă în acest tezaur, considerată drahmă cu caracter de unicat, are ştanţat pe avers capul lui Herakles, redat foarte stilizat, din care se distinge mai clar doar ochiul, sub forma unui borm cu punct central. Reversul piesei reproduce imaginea unui călăreţ, spre stânga, conturat din perle, calul fiind reprezentat cu şase picioare. Greutate = 2,45 g; diametru = 1 8,5 mrn)193 (PI. 1 5/1) .

8. 1 .2. Tezaurul monetar descoperit în anul 1955 la Cugir-Sub Coastă (Cugir II).

În vara anului 1 955, la poalele Dealului Cetăţii, spre Valea Viilor, în locul numit Sub Coastă, ploile au spălat drumul de hotar, unde roţile unui car au dat la suprafaţă un tezaur monetar de argint. Tezaurul se afla ascuns într-un vas de lut care nu a putut fi recuperat, datorită distrugerii sale de către descoperitori 194. Numărul pIeselor se pare că era extrem de ridicat, însă majoritatea lor au fost topite şi transformate în lingouri 1 95.

1 . Tetradrahmă; diametru: 32 x 3 1 mm; greutate: 17,20 g. Piesa este bine conservată, cu urme vagi de uzură pe ambele feţe. Nr. inv. 1 1 .762/N.426196•

Av. Scut macedonean omamentat pe margini cu şapte grupuri de câte două semicercuri ovale, concentrice, având la mijloc o stea şi trei mici sfere. În mijloc, întrun medalion flancat de un cerc liniar dublat la interior de un altul format din puncte, se află bustul zeiţei Artemis Tauropolos, cu privirea spre dreapta, având diadema pe cap iar pe umăr tolba cu săgeţi.

Rv. MAKB10NQN llPQ1HI pe două rânduri despărtite de măciuca lui Hercule aşezată orizontal, cu mânerul spre stânga. În câmpurile de �us şi de jos se găsesc sigle monetare (sigle 6a-6b). Legenda, siglele monetare şi atributul lui Hercule sunt încadrate într-o cunună de frunze de stej ar. Pe margine, în stânga cununii, apare un fulger. Moneda a fost ştanţată cu legenda în poziţie verticală în raport cu aversul (PI. 1 3/6).

2. Tetradrahmă; diametru: 32,5 x 3 1 ,5 mrn; greutate: 16,50 g. Piesa este bine conservată, prezentând însă urme de uzură pe revers. Nr. inv. 1 1 .7611N.425.

Av. Identic cu piesa de mai sus.

188 Winkler 1966, 80, Pl. 112; Pavel 1993, 1 66, 168; Preda 1998, 217 , Fig. 17 , nr. 13 ; piesă considerată original la Roska 1942, 144, nr. 332. 1 89 R6mer 1 870, 90, Fig. 5 ; Winkler 1966, 79-80, Pl. III ; Preda 1973, 306, Pl. LXIIII5 ; Preda 1998, 207 (piesă păstrată în Mz. din Budapesta).

Dintr-o eroare, în ilustraţia lucrării lui C. Preda (Preda 1973, Pl. LXVIIII5-7), trei imitaţii de tip Petelea, găsite la Sibişel, figurează ca provenind de la Cugir. 190 Preda 1973, 303 . 191 Preda 1973, 297-298; Preda 1998, 207. 1 92 Bielz 1 873, 462, Pl. V/3 ; Winkler 1966, 80, Pl. 112; Preda 1973, 333, Fig. 23, poz. lO; Pavel 1993, 1 66, 1 69; Preda 1998, 217 . 1

93 Preda 1973, 306, Pl . LXIIII5 . • 194 Vezi Floca 1957, 447; Floca 1 958, 95- lO7 ; IMC 1974, 1 1 , foto 1 ; Preda 1998, 240, 243, Fig. 18 , nr.56. 195 Pavel 1993, 168; informaţii amabile Gh. Anghel. 196 Monedele sunt păstrate şi inventariate în colecţiile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane-Deva.


Rv. Identic cu piesa de mai sus, dar în câmp sigle diferite (sigle 7a-7b). Moneda a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversul (PI. 1 317) .

3 . Tetradrahmă; diametru: 31 x 30 mm; greutate: 16,50 g . Piesa este relativ bine conservată, prezentând urme evidente de uzură. Nr. inv. 1 1 .763/N.427.

'

Av. Identic cu piesa de mai sus. Rv. Identic cu piesa de mai sus, dar în câmp sigle diferite (sigle 4a-4b). Moneda

a fost ştanţată cu legenda în poziţie verticală în raport cu aversul (PI. 13/4). 4. Tetradrahmă; diametru: 30 mm; greutate: 16,50 g. Piesa este bine conservată,

cu doar mici urme de uzură. Nr. inv. 1 1 .758/N.422. Av. Identic cu piesa de mai sus.

Rv. Identic cu piesa de mai sus, dar în câmp sigle diferite (sigle l a-lb). Moneda a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversuI . Ca particularitate, litera O este de dimensiuni mult mai mici decât restul literelor ce compun legenda (PI. 13/1).

5. Tetradrahmă; diametru: 3 1 x 30 mm; greutate: 16,60 g. Piesa este bine conservată. Nr. inv. 1 1 . 760/N.424.

Av. Identic cu piesa de mai sus. Rv. Identic cu piesa de mai sus, dar în câmp sigle diferite {sigle 3a-3b). Moneda

a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversuI. Prezintă aceeaşi particularitate cu piesa anterioară (PI. 1 3/3) .

6 . Tetradrahmă; diametru: 32 x 31 mm; greutate: 16,60 g. Piesa este bine conservată, reversul prezentând însă urme destul de accentuate de uzură. Nr. inv. 1 1 .757/N.421 .


a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversuI. Prezintă aceeaşi particularitate ca piesa anterioară (PI. 1 3/5).

7 . Tetradrahmă; diametru: 33,5 x 32 mm; greutate: 16,70 g. Piesa este bine conservată. Nr. inv. 1 1 .764/N.428.

Av. Identic cu piesa de mai sus. Rv. Identic cu piesa de mai sus , dar în câmp sigle diferite (sigle 8a-8b). Moneda

a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversuI. Prezintă aceeaşi particularitate ca piesa anterioară (PI. 1 3/8).

8. Tetradrahmă; diametru: 3 1 x 30 mm; greutate: 16,70 g. Piesa este relativ bine conservată, prezentând urme de uzură pe ambele feţe. Nr. inv. 1 1 .759/N.423.


a fost ştanţată cu legenda în poziţie orizontală în raport cu aversuI. Prezintă aceeaşi particularitate ca piesa anterioară (PI. 1312).

9. Tetradrahmă; diametru: 23 x 23,5 mm197; greutate: 13 ,90 g. Piesa este relativ bine conservată, prezentând urine evidente de uzură pe ambele feţe. Nr. inv. 1 1 .756/N.420.

Av. Capul lui Zeus în profil spre dreapta, cu cununa de lauri alcătuită din patru perechi de frunze având aceeaşi orientare. Spre marginea dreaptă a câmpului se disting urmele unui cerc perlat.

197 Diametrul de 29 x 28,5 mm dat de o. Floca este greşit; cf. Floca 1958, 98; dimensilllli preluate şi Preda 1973 , 35.


Rv. Călăreţ tânăr, nud, pe cal în galop spre dreapta, ţinând în mâna stângă frâul. În dreapta, deasupra calului se află o ramură. Sub burta calului este redată litera A (sigla 9b) nesemnalată de O. Ploca la momentul publicării iniţiale a tezaurului, iar sub aceasta se găseşte o faclă aprinsăl98 (sigla 9c). Între picioarele din faţă ale calului este incripţionată litera M (sigla 9a). Legenda apare scrisă de la stânga la dreapta în partea de sus a câmpului, fiind despărţită în două. Prima parte a antroponimului apare deasupra călăreţului sub forma CfJ/AIIl, iar cea de-a doua parte în faţa calului în forma ilO'?, tocită în bună măsură (Pl. 1 3/) .

Piesa constituie, cel mai probabil, o imitaţie după o emisiune postumă de tip Filip al II-lea, pusă în circulaţie de Alexandru cel Mare pentru comerţul cu spaţiul nordtracic 199.

După mai bine de două decenii de la descoperirea tezaurului, I. H. Crişan va reuşi recuperarea a încă cinci monede, patru tetradrahme Macedonia Prima şi o tetradrahmă dacică de tip Răduleşti-Hunedoara. Piesele, amintite doar de regretatul cercetător clujean200, vor fi reluate în discuţie de V. Pavel, ocazie cu care se va publica tetradrahma de tip Răduleşti-Hunedoara201 • Neavând detalii privind tetradrahmele greco-macedonene, putem doar presupune că acestea prezentau, în general, aceleaşi caracteristici tehnice cu exemplarele cunoscute deja. Prin urmare, vom prezenta cu detalii, în cele ce urmează, doar tetradrahma de tip Răduleşti-Hunedoara.

10- 13 . Tetradrahme Macedonia Prima. 14. Tetradrahmă, diametru: 34,5 mm; greutate: 9,65 g. Av. Capul lui Hercule în profil spre dreapta, stilizat. În faţa nasului apare o

spirală în formă de S cu puncte în cadrul buclelor. Pe margine, cerc perlat. Rv. Călăreţ cu calul la trap spre stânga, stilizaţi202. Aşadar, din cele circa 2000 de piese, care se estimează că au compus iniţial cel

de-al doilea tezaur, astăzi se mai păstrează, în mod refcretabil, doar un infim procent, mare parte din acesta fiind transformat în lingouri 03. Completat cu exemplarele achizitionate de I . H. Crişan de la localnici în 1 977, tezaurul numără în prezent 14 piese204, fiind compus din 12 tetradrahme Macedonia Prima, o tetradrahmă, imitaţie, de tip Filip al II-lea şi o tetradrahmă de tip Răduleşti-Hunedoara205 . Titlul argintului din piesele recuperate în 1955 este, potrivit însemnărilor ce însoţesc monedele, de 750%0.

8 . 1 .3 . Tezaurul monetar Cugir-Sibişel. Muzeul Brukenthal din Sibiu adăposteşte un număr de opt monede de tip Aiud

Cugir descoperite în condiţii necunoscute, cândva în secolul al XIX-lea, în apropiere de Cugir şi Sibişee06. Am renunţat la descrierea, în parte, a fiecărei piese, întrucât în

198 Privitor la fac1a aprinsă, am optat pentru interpretarea iniţiala propusă de O. Floca; vezi şi Gramatopol 1997, 83; pentru opinia conform căreia avem de-a face cu o plantă (?!) şi nu cu o fac1ă aprinsă, vezi Takacs, Bogdan 1997, 93. 199 Gramatopol 1997, 82. 200 Crişan 1 977, 3. 201 Pavel 1993, 1 68- 169, Fig. 3 . 202 Pentru descri�rea detaliată a piesei, a se vedea Pavel 1993, 1 69. 203 Pavel 1993, 168. 204 Cifră dată recent şi de 1. H. Crişan (Crişan 1994, 388). 205 Nu putem pune decât pe seama unei erori recenta inserare în componenţa acestui tezaur a unui număr de nouă monede thasiene (Palamariu 1994, 223). 206 Bielz 1 873, 462, nota 1 ; Lupu 1 957, 42-48, Pl. 111 -5; 1111-3; Preda 1973, 299. Spre exemplu, în ultima lucrare de sinteză asupra monedelor geto-dace, tezaurul apare ca fiind aflat fie la Sibişel, fie la Cugir (Preda 1998, 205).

Cristian Ioaft Popa 109

prezentarea datorată lui N. Lupu se pare că se strecoară câteva confuzii, pe care nu am dori să le multiplicăm207• Toate piesele reprezint.ă, pe avers capul lui Zeus spre dreapta, iar pe revers un călăreţ poziţionat pe acelaşi sens, ambele figuri fiind puternic stilizate, formate din linii unghiulare, curbe şi globule. Fiecare monedă este bătută cu o ştanţă diferită, probabil în acelaşi atelier208, însă modul de interpretare a originalului este, uneori, destul de diferit, de la meşter la meşter. Greutatea scăzută, pentru care este de calculat o medie de 1 1 ,64 g pentru fiecare piesă, la care se adaugă titlul scăzut de argint, dovada prezenţei patinei verzui pe toate monedele, exprimă elocvent perioada de decadenţă a monetăriei dacice din faza sa finală.

Redăm, în rândurile de mai jos, doar diametrul şi greutatea fiecărei piese în parte şi starea de conservare.

1 . Tetradrahmă; diametru: 33,5 x 34 mm; greutate: 1 1 ,69 g. Piesa este acoperită, pe ambele părţi, de o patină verde (Pl. 14/1) .

2. Tetradrahmă; diametru: 29 x 32 mm; greutate: 10,75 g. Patină verde pe ambele părţi (Pl. 14/2).

.

3. Tetradrahmă; diametru: 32 x 33,5 mm; greutate: 12,06 g. Patină verde păstrată pe ambele feţe (Pl. 14/3) .

4. Tetradrahmă; diametru: 32 x 32,5 mm; greutate: 1 1 ,82 g. Patină verde pe ambele părţi (Pl. 14/4).

5. Tetradrahmă; diametru: 33,5 x 34 mm; greutate: 12 , 12 g. Strat subţire de patină verde păstrată pe ambele feţe. Ştanţa uzată puternic pentru avers (Pl. 14/5) .

6 . Tetradrahmă; diametru: 3 1 x 30,5 mm; greutate: 1 1 ,09 g . Patină verde păstrată pe ambele feţe (Pl. 14/6).

7. Tetradrahmă; diametru: 33 x 34 mm; greutate: 1 1 ,50 g. Patină verde păstrată pe ambele feţe (Pl. 1417). .

8. Tetradrahmă; diametru: 30 x 3 1 ,5 mm; greutate: 10,93 g. Patină verde păstrată pe ambele feţe. Ştanţa uzată pentu revers (Pl. 14/8).

Întregul lot de monede aparţine tipului Aiud-Cugir. Însă, pe lângă faptul că locul găsirii acestor monede este nesigur, se ridică chiar problema dacă nu cumva ele fac parte dintr-un tezaur deja cunoscut, neconstituind, astfel , un tezaur de sine stătător209. Nu excludem, astfel, ipoteza provenienţei pieselor chiar din tezaurul Cugir 1, unde este semnalată prezenţa unor tetradrahme de tip Aiud-Cugir.

8 . 1 .4 . Al doilea tezaur ( ?) monetar descoperit la Cugir-Dealul Cetăţii (Cugir III).

În anul 1937, părintele Oancea din satul Cioara (azi Săliştea) a descoperit pe Dealul Cetăţii, două monede romane, lucrate probabil din argint, din timpul domniei lui Domitian21o. Piesele fiind găsite întâmplător, este dificil de apreciat cat:acterul exact al descoperirii , nefiind totuşi exclus ca piesele să fi aparţinut unui eventual tezaur monetar. În acest caz ascunderea sa se putea face şi în perioada romană, deşi faptul pare mai puţin probabil . Dacă privim lucrurile prin prisma situaţiei generate de războaiele daco-

207 Vezi, spre exemplu, în cazul piesei de la Lupu 1 957, Pl. III , descrierea reversului corespunde revers ului monedei de la Pl. II4. 208 Lupu 1957, 48. 209 Lupu 1957, 46. 210 Neda 1940, 385; Glodariu 197 1 , 82, harta IV, poz. 96; Glodariu 1974, 28 1 , poz. 96; Streitfeld 1 977, 44; Suciu 1987, 1 20; Suciu, Moga 1988, 164; Crişan 1994, 388; Preda 1998, 324, Fig. 25, ill. 33.


romane, se poate aprecia că tezaurul a fost ascuns în tumultul acestor evenimente, iar posesorul său nu a mai reuşit să îşi recupereze mica avuţie2 1 l .

8. 1 .5 . Cugir-Dealul Cetăţii. Din cercetările efectuate în cursul anului 199 1 , se cunoaşte o mone<;lă dacică,

găsită pe podeaua unei locuinţe. Alte detalii nu ne parvin212.

* * *

Monedele Macedoniei Prima, pătrunse masiv pe piaţa geto-dacică începând cu mijlocul sec. II a. Chr. precedă, pe teritoriul României , pe cele emise de insula Thasos, dar s-a constatat şi o anumită contemporaneitate în circulatia 10r213. Un anume număr de monede thasiene apar asociate cu piese dacice în teza�rul Cugir i14• În sud-vestul Transilvaniei se observă o concentrare a descoperirilor de tipul amintit cunoscute prin apariţiile de la Bobaia, Tisa, Deva, Hunedoara, Băniţa-Peştera Bolii, Petroşani, Turmaş, Vărmaga Gud. Hunedoara), Cetea, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Răhău Gud. Alba), la care se adaugă o descoperire de pe teritoriul judeţului Hunedoara fără loc exact de provenienţă215 . Cât priveşte monedele Macedoniei Prima răspândirea lor în spaţiul sudvestic transilvănean este ceva mai restrânsă, putând fi consemnate piesele apărute la Chitid Gud. Hunedoara), Vărmaga Gud. Hunedoara), Hunedoara şi Răhău Gud. Alba)216. Cu toate acestea s-a remarcat o penetrare importantă a monedelor Macedoniei Prima în interiorul arcului carpatic217. Prezenţa în cadrul tezaurului Cugir II, a monedei de tip Răduleşti-Hunedoara, dovedeşte asocierea, în acest caz, a tetradrahmelor Macedonia Prima cu emisiuni dacice târzii218•

Imitaţii de tip Filip al II-lea mai provin, în sud-vestul Transilvaniei, din tezaurul Cugir 1, localităţile Cetea, Piatra Craivii, Doştat, Răhău, Şard219 şi Sebeş22o. C. Preda apreciază ca serii postume sigure, piesele cu sigla A sub cal şi făclie, între care se încadrează şi exemplarul din tezaurul Cugir II, considerat ca aparţinând primelor serii221 . Surprinde prezenţa unui număr mai ridicat de imitaţii Filip al II-lea în Transilvania, decât în zonele extracarpatice222. Potrivit clasificării propuse de I. Winkler, piesa din tezaurul Cugir II se înscrie în tipul 1223.

Analizele asupra structurii metalografice ale argintului din unele piese găsite în tezaurul Cugir II au stabilit compoziţia acestuia. Astfel, exemplarele analizate au fost incluse în rândul monedelor trifazice, caracterizate printr-o structură granulară formată

21 1 Pentru problematica tezaurelor ascunse în timpul războaielor daco-romane, vezi Mihăilescu-Bârliba 1 993, 43. 212 Crişan şi colab. 1993, 8 1 . 213 Chirilă, Pop 1968, 1 67 ; Preda 1969, 26; Glodariu 1 97 1 , 72; Daicoviciu 1 972, 1 7 ; Glodariu 1974, 89; GramatopoI 1997, 53. 214 Glodariu 1 974, 263, poz. 78; Pentru răspândirea monedelor thasiene pe teritoriul României, vezi Popescu 1948, harta 1 ; Chirilă, Pop 1968, 161 - 1 65, Fig. 1 . 215 Chirilă, Pop 1968, 161- 1 65. 216 Chirilă, Pop 1968, 162, 166- 167. 217 Chirilă, Pop 1968, 162, poz. 30, Fig. 1 . 218 Pavel 1993, 1 69, nota 59. 219 Winkler 1966, 79-80, 82; Pavel 1993, 1 63, 1 65. 220 Lupu 1969, 285, PI. 1/1 . V. Pavel este de părere că piesa de la Sebeş constituie o emisiune postumă de tip Filip al II-lea (Pavel 1993, 163). 221 Preda 1973, 29, 34-35. 222 Preda 1973, 29; vezi şi Daicoviciu 1 972 a, 80. 223 Winkler 1 968 a, 46-47.

Cristian Ioan Popa 1 1 1

din argint-cupru-cuprit-tenorit-malachit şi azurit224. S-a constatat, de asemenea, că monedele dacice a căror emisie începe în sec. al III-lea a. Chr. au un procent mai ridicat de cupru şi compuşi ai acestuia225.

Între tipurile monetare din faza târzie a monetăriei dacice cele mai reprezentative sunt cele din tipul Aiud-Cugir226• În cadrul tezaurului Cugir 1 au fost identificate mai multe tetradrahme de tip Aiud-Cugir, piese ce se disting prin forma pronunţat scypfată, cu reversul concav. C. Preda diferenţiază în rândul acestora două grupe distincte, greluând o împărţire mai veche a lui K. Pink, ambele fiind întâlnite în tezaurul Cugir 1 27. Din monede de tip Aiud-Cugir este format şi tezaurul Cugir-Sibişel (PI. 14), care ar putea să provină, prezumtiv, din spaţiul analizat de noi228.

I. Winkler analizând tehnica gravării monedelor geto-dace a distins, la rândul ei, trei mari etape. În cadrul celei de-a treia autoarea include piesele la care gravarea este mult aplatizată, rondelul subţire şi mare, caracteristici observate şi în cazul uneia dintre monedele scyphate din tezaurul Cugir i29• Sub raportul mărimii , ele se apropie de emisiunile Macedoniei Prima şi Thasoi30• Asemenea monede apar în sud-vestul Transilvaniei la Alba Iulia, Piatra Craivii, "jud. Alba" şi Decea23 1 . Din apropierea văii Cugirului ar fi de consemnat descoperirea unei tetradrahme dacice, de tip "Baumreiter", găsită pe un deal la sud de satul Pişchinţi232.

În ciuda faptului că tetradrahmele de tip Aiud-Cugir sunt considerate drept emisiuni de argint, se remarcă titlul scăzut al acestui metal , în dauna aramei, care tinde să depăşească procentul de 50 %233 . Scăzute ca număr, descoperirilor din tipul amintit nu li se poate delimita o arie exactă de răspândire, dar se pare că ele se concentrează, în general, pe cursul mijlociu al Mureşului, unde este de presupus şi un centru emitent234. Să fi existat un astfel de atelier monetar la Cugir, aşa cum presupunea V. Pârvan235, este foarte greu în momentul de faţă de susţinut, deşi acest lucru nu poate fi trecut cu vederea.

Între exemplarele târzii se înscriu şi monedele de tip Răduleşti-Hunedoara din tezaurul Cugir 1 şi piesa din tezaurul Cugir II. Interferându-se, ca arie de răspândire, cu emisiunile de tip Aiud-Cugir, cele de tip Răduleşti-Hunedoara se concentrează îndeosebi în zona actualului judeţ Hunedoara, unde este de presupus şi existenţa unui centru de emitere a lor, cele mai apropiate de zona noastră fiind piesele din tezaurul de la Bozeş236. Mai mult, C. Preda este de părere că triburile care emit monedele de tip Aiud-Cugir şi Petelea se confundă cu autorii emisiunilor de tip Hunedoara237•

224 Stoicovici, Winkler 1967, 452, Pl. V/30 a-30 b; 32 a-32 b. 225 Stoicovici, Winkler 1967, 454-455 . 226 Preda 1973, 295. 227 Preda 1973, 296-297. 228 Lupu 1957, 42, 48, Pl. I/l-5; 11/1-3; Preda 1973, 299. 229 Winkler 1968, 220, Pl. 111/25. 230 Winkler 1968, 220. 231 Pavel 1993, 169-170. 232 Winkler şi colab. 1 972, 383, Fig. 1 . 233 Preda 1973, 300. 234 Preda 1973, 300, Fig. 2; Pavel 1993, 1 70. Pe de altă parte, spre exemplu, o monedă dacică de tip AiudCugir a apărut Într-o zonă îndepărtată acestei arii, la Şimleu Silvaniei-Cetate (jud. Sălaj) (vezi Rusu şi colab. 1994, 64). 235 Pârvan 1926, 458. 236 Bălan 1966, 5 1 -64; Preda 1973, 307; Pavel 190';. ' 7;;. 237 Preda 1973, 322.


o interesantă apariţie se înregistrează în componenţa tezaurului Cugir /, în care , este prezentă o monedă divizionară, imitaţie de tip Alexandru cel Mare - Filip al II/-lea Arideul238 (PI. 1 5/2). Se remarcă numărul extrem de redus al acestor monede în Transilvania, din zona sa sud-vestică fiind identificată doar o piesă, recent publicată, de la Alba Iulia239. Emise pe teritoriul Bulgariei de azi, astfel de monede se apreciază că pătrund în spaţiul intracarpatic prin Valea Jiului, împreună cu emisiuni de tip AninoasaDobreşti24o• Pe aceeaşi filieră pătrund şi emisiunile de tip Adâncata-Mânăstirea, documentate în vecinătatea bazinului Cugirului la Săliştea (Cioara)241 .

O altă monedă divizionară, provenind din acelaşi tezaur (Cugir l), fără analogii în descoperirile cunoscute până acum, prezintă anumite particularităţi (PI. 1 5/1) . Diametrul piesei, de 1 8,5 mm şi greutatea de 2,45 g. corespund cu un sfert sau a şasea parte a monedelor mari din acelaşi tezaur, care cântăresc 10- 13 g. Deşi prezintă un stil asemănător cu acestea, aversul este mult mai stilizat, pe când reversul e mult superior celorlalte piese din tezaur242. C. Preda o apropie de stilul şi reprezentarea monedelor de . Ch 1 F

. 243 tIp ere uş- enlş Monedele divizionare din tezaurul Cugir / pot fi considerate, asemenea unora

din tezaurul de la Sibişel, drept drahme, aşa cum presupunea 1. Wink1er244. Ele aduc o contribuţie considerabilă la cunoaşterea sistemului divizionar al monetăriei traco-getice, lucru oarecum inedit pentru lumea "barbară", fiind bătute, după C. Preda, în spaţiul dintre Dunăre şi Ba1cani245. Aceste piese confirmă existenţa la geto-daci a sferturi lor de tetradrahme, analoage drahmelor din sistemul monetar grecesc246. Varietatea nominalelor denotă, astfel, pătrunderea instituţiei monedei şi în păturile largi ale

1 . . d 247 popu aţlel geto- ace . Factorii care au generat apariţia tipurilor de monede amintite în spaţiul sud-vest

transilvănean, în general şi în cel al bazinului Cugirului, în special, se raportează atât la cauze de natură politică, cât şi de natură economică. Prezenţa unui important centru tribal la Cugir indică, implicit, existenţa unei formaţiuni politice în zona văii Cugirului care a atras şi vehiculat asemenea piese. Deocamdată, singurele descoperiri provin din zona aşezării fortificate de la Cugir. Piesele apărute în anul 1 868 pe Dealul Cetăţii apreciem că se pot lega de începuturile locuirii pe acest mamelon, fiind, deci, contemporan cu primul nivel dacic. Cam în aceeaşi vreme se poate .plasa şi tezaurul de pe Valea Viilor, descoperit în anul 1 955. Posibil ca îngroparea lor să fi fost determinată de perioada tulbure generată de noul context politic din vremea primilor ani de domnie ai lui Burebista. Că deţinătorii acestor importante sume s-au aflat, la acel moment, întrun real pericol, vine să o confirme în mod direct faptul că cele două tezaure nu au mai fost recuperate de posesorii lor.

238 Winkler 1966, 80, PI. 112; autoarea include piesa de la Cugir în rândul drahmelor, imitaţii după emisiunile lui Filip al II-lea; Pavel 1993, 1 66, 168. 239 Pavel 1993, 1 67, Fig. 2. 240 Preda 1973, 328, 332; Pave1 1993, 166. 241 Pavel 1993, 1 66, 1 70. 242 Winkler 1966, 79-80, PI. III ; Preda 1973, 306, 3 16. 243 Preda 1973, 379. 244 Winkler 1966, 83; pentru alte consideraţii faţă de monedele divizionare, vezi Preda 1973, 379. 245 Preda 1973, 340, 342. 246 Winkler 1966, 84, 87-88. 247 Gramatopol 1997, 44.


Tezaurizarea monedelor de argint în depozite mari, între care se pot înscrie tezaurele Cugir 1 şi Cugir II, ar putea constitui proba unei acumulări a acestui metal destinat, ulterior, unui schimb cu cetăţile vest-pontice248.

Aşa cum aminteqm, V. Pârvan credea chiar că la Cugir şi Sibişel ar fi putut exista ateliere monetare dacice249. 1. Winkler remarca faptul că perioada de emitere a unor astfel de monede a fost de oarecare durată, fapt sugerat de faptul că �iesele din tezaurele de la Cugir, Răhău sau Sibişel au fost bătute cu ştanţe diferite 50. Pentru Transilvania, mai recent, E. Chirilă admitea activitatea a cel mult trei-patru mari ateliere monetare, ce corespundeau formaţiunilor politice din sec. II-I a. Chr., la sfârşitul sec. II a. Chr. pledând pentru doar trei ateliere monetare, dintre care unul emitea piesele de tip Hunedoara, undeva pe rama estică a Munţilor Apuseni25 1 .

Datarea monedelor de tip Răduleşti-Hunedoara şi Aiud-Cugir a fost stabilită, fie la intervalul cuprins între prima jumătate a sec. II a. Chr. şi începutul sec. l a. Chr252, fie între a doua jumătate a sec II a. Chr. şi primele trei decenii ale sec. I a. Chr253. Se constată acum o schematizare accentuată şi o scădere drastică a titlului argintului din monede, ultima remarcă fiind pusă pe seama transformării Macedoniei în provincie romană, zonă de unde provenea masa de argint254. Activitatea atelierelor locale de tip greco-macedonean încetează după deceniul şapte al secolului I a. Chr, în contextul

. tranformărilor complexe sesizate începând cu domnia lui Burebista. În noua etapă istorică se va trece la imitarea pe scară largă a denarului roman republican şi la utilizarea sa ca principală monedă de schimb pe piaţa din Dacia255• O astfel de imitaţie este cunoscută în vecinătatea zonei Cugirului la Tărtăria256.

Cantităţile mari de masă monetară existente în Dacia, atât în 'perioada sec. III-II a. Chr, cât şi în sec. I a. Chr. - I p. Chr, sugerează, în opinia unor specialişti, rezultatul plăţii sării Daciei preromane, în cadrul unor intense schimburi comerciale, îndeosebi cu zonele sud-dunărene257. Un rol deosebit în acest negoţ îl întrevede M. Gramatopol, care indică o primă şi importantă direcţie pe care s-au produs schimburile argintului cu sarea,

h . . �258 anume cea t aSIano-traco-getIca . O problemă aparte o ridică cele două monede imperiale de la Domitian găsite pe

platoul superior al Dealului Cetăţii de la Cugir, monede care, fără a avea ·un context clar, fiind găsite fortuit, sunt greu de asociat locuirii dacice ori perioadei romane. Se pare, totuşi , că cea mai pertinentă atribuire, în acest caz, trebuie exprimată în direcţia

248 Gramatopol 1997, 44-45. 249 Pâr van 1926, 458 . 250 Winkler 1969, 85-86. 25 1 Chirilă şi colab. 1 987, 56. 252 Chirilă şi colab. 1987, 58. 253 Preda 1973, 320, 404 ; Preda 1 998, 205. 254 Gramatopol 1 997, 46, 148. 255 Preda 1960, 7 1 ; Chirilă 1 964, 127; Lupu 1 966, Fig. 20; Mitrea 1968, 60; Stoicovici, Winkler 197 1 , 477-479, Fig. 1-2; Daicoviciu 1972, 195- 198; Daicoviciu 1 972 a, 260; Preda 1973, 406; Glodariu 1974, 96, 155- 157; Lupu 1 989, 80-84, 86-94, 108, Fig. 19-2 1 ; Bârzu, Brezeanu 199 1 , 102; Medeleţ 1992, 232, anexa 3, poz. 1 , 3-5, 7, 9; Pavel 1993, 1 70- 1 7 1 ; Pavel 1997, 1 1 3 ; Gramatopol 1997 , 56, 148- 149; vezi ultimele consideraţii, generate de descoperirea recentă a unui atelier monetar de acest tip chiar în capitala de la Sarmizegetusa Regia, la Glodariu şi colab. 1992, 57-68. M. Gramatopol lega afluenţa denarului roman pe piaţa daci că de un posibil schimb cu sarea acestui stat (Gramatopol 1997, 47-48). 256 Suciu 1994, 124, PI. I/14. 257 Glodariu 1974, 108; Medeleţ 1995, 291 ; Gramatopol 1 997, 25, 153. 258 Gramatopol 1997, 39.


legării lor de perioada dacică259, unne de locuire romane nefiind încă semnalate din punctul amintit. Dacă privim lucrurile prin această prismă, descoperirea se înscrie în rândul puţinelor apariţii de monede de la Domitian, aflate în context dacic, din Transilvania, majoritatea pieselor cunoscute aparţinând epocii romane260•

9. Aspecte ale vieţii spirituale �.1. Figurine antropomorfe In două din locuinţele dezvelite pe Dealul Cetăţii de la Cu gir s-au găsit câte un

exemplar de figurine antropomorfe, dintre care una masculină, iar cealaltă având sexul neindicat. Piesele au fost datate în intervalul sec. I a. Chr. - I p. Chr., deci apartin ultimului nivel de locuire dacic261 .

'

Trebuie remarcat, în legătură cu aceste descoperiri, faptul că ele fac parte dintre puţinele statuete antropomorfe cunoscute în Transilvania, datând din epoca Latene. Exemplarelor de la Cugir li se adaugă piesele găsite la An�heluş, Cozia, Cuciulata, Marca, Moreşti, Olteni, Poian, Sighişoara, Sântimbru şi Turia 2. Din sud-vestul acestui spaţiu se cunosc doar trei statuete antropomorfe, cele două de la Cugir şi una de la Cozia, lipsind în totalitate în complexul dacic din Munţii Sebeşului263 .

Observaţiile efectuate de V. Sârbu asupra acestei categorii de artefacte, au evidenţiat lipsa lor (cu excepţia Cârlomăneştiului) din lăcaşurile de cult, fapt ce sugerează folosirea statuetelor în afara religiei oficiale264. Diversele împunsături sau orificii executate în pasta unor figurine înainte de ardere, ce simbolizau vătămarea, exclud posibilitatea, după V. Sârbu, să a�arţină unor divinităţi, ci mai degrabă unor potenţiali duşmani din sfera pământescului 65.

9.2. Rit şi ritual funerar 9.2.1. Morminte de incineraţie. Necropola de la Cugir-Dealul Cetăţii Cercetările arheologice sistematice întreprinse în anul 1979 pe Dealul Cetăţii au

condus la identificarea necropolei aşezării . Deşi , trebuie precizat de la început, necropola nu reflectă decât ritul şi ritualul funerar practicat în cazul unor personaje importante ale comunităţii stabilite aici, ea furnizează infonnaţii , uneori nebănuite, privitoare la fastul înmonnântărilor din spaţiul intracarpatic şi nu numai.

Zona afectată necropolei se afla sityată pe panta foarte abruptă, de sud-vest a dealului, la distanţă mică de zona locuită. Inmormântările, de tip tumular, au putut fi evideIltiate doar odată cu prelungirea secţiunii 13, la suprafaţă acestea observându-se cu greu. In săpătură, tumulii s-au conturat după aglomerările de stâncă locală sau piatră de râu, adusă din vale. S-a reuşit identificarea a patru tumuli, dintre care au fost publicaţi doar trei (T I, T II şi T IV) şi anume cei apăruţi în campania din anul 1979266.

259 Preda 1998, 324. 260 Ultime discuţii pentru piesele atribuite perioadei preromane, a se vedea Preda 1 998, 3 1 8-33 1 ; pentru monedele de la Domitian, aflate în contexte de epocă romană din sud-vestul Transilvaniei, vezi Protase 1 974, 150, 152, Fig. 1 212; Suciu 1993, 194- 195, 198-20 1 ; Moga 1993, 220. 261 Sârbu 1987, 97; Sârbu 1993, 1 13 . 262 Pentru plastica antropomorfă a se vedea Sârbu 1993, 58-62; 1 10- 1 25. Pentru alte descoperiri, vezi Andritoiu, Rustoiu 1997, 79-81 . 263 Sâ;bu 1993, 60. 264 Sârbu 1993, 6 1 , 66. 265 Sârbu 1993, 66. 266 Crişan 1980 a, 8 1-87; Crişan 1986, 78-79. Desele referiri la T III de la Cu gir, făcute de V. Sârbu într-o recentă lucrare, trebuie să aibă în vedere, în realitate, T II (Sârbu 1993, 22-23). La fel pomenirea unui turnul, numerotat cu T 5 de V. Sârbu, aflat la distanţă de ceilalţi tumuli şi care conţinea puţine oase calcinate şi un inventar sărăcăcios (Sârbu 1993, 72), nu este publicat de 1. H. Crişan în lucrarea la care se face trimitere şi nici în o alta, a aceluiaşi autor. Se impun, astfel, câteva precizări: necropola de la Cugir cuprinde doar patru tumuli, deci un al cincelea trebuie exclus; chiar dacă avem o descriere exactă a unui alt turnul, acesta nu poate fi decât T III, încă nepublicat, dar atunci referinţele bibliografice sunt cu totul altele, iar despre acestea noi nu avem cunoştinţă.

Cristian Ioan Popa

9.2. 1 . 1 . Ritualul şi inventarul funerar. T I:

1 1 5

Construcţia funerară era prevăzută cu o platfonnă ce depăşea 2,5 m în diametru şi o manta alcătuită din bolovani de râu şi rocă locală. Pe întreaga suprafaţă a amenajării s-au descoperit materiale ceramice, între care o fructieră cenuşiu-neagră lucrată cu mâna. Pe lângă cenuşa şi oasele calcinate au mai fost recoltate o mărgea, o plăcuţă şi o verigă, toate de bronz şi fragmentele unei fi bule din fier267.

T II: Pentru amenajarea viitoarei construcţii funerare, panta stâncoasă a dealului a fost

nivelată pe o lăţime de 8 m. Un mic şanţ marca, sub fonna unui cerc, viitoarea vatră a rugului funerar. În centrul amenajării amintite s-a practicat o mică adâncitură cu scopul asigurării tirajului focului. După ce întreaga suprafaţă a fost netezită şi unifonnizată cu lut galben s-a trecut la clădirea rugului funerar, realizat din grinzi mari de brad268. Pe rug s-a aşezat un car triumfal prevăzut cu patru roţi , în care a fost aşezat defunctul (PI. 1 2/4). Alături au fost incineraţi trei cai, probabil doi folosiţi la tracţiune şi unul la călărie, de pe unna cărora au rezultat peste 100 kg de oase calcinate269. Inventarul tumulului, extrem de bogat, era constituit din numeroase piese metalice provenind de la car precum şi de la piesele harnaşament ale cailor, între care şi un placaj de aur lucrat în tehnica au repousse (PI. 1 1/1) trei zăbale (PI. 1 2/1), piese ornamentale ş. a. Numeroase piese provin şi de la echipamentul războinicului, de asemenea, foarte bogat. Amintim un coif de fier (PI. 1 1/4), cămaşă de zale (PI. 1212), scut de lemn placat cu piele, marginile şi umbo-ul din fier (PI. 1 1/3), un vârf de lance, o sica prevăzută cu teacă (PI. 1 2/3) , o sabie de tip celtic (PI. 1 1/2), pinteni, toate din fier şi fragmentele unei fibule masive, alături de numeroşi nasturi semisferici, ultimele lucrate din argint. Focul puternic, care pe alocuri a ars suprafeţe întregi până la aspectul de cărămidă, a afectat în bună parte întregul inventar, care mai era fonnat din o mare cantitate de cenuşă şi oase incinerate (umane şi de animale) şi cărbuni . Resturile cinerare au fost adunate pe locul alveolării centrale. Peste acestea s-a presărat un strat de pământ galben, iar deasupra a fost aşezat un vas de tip situla din bronz (PI. 12/6), lângă care s-a depus un mic vas ceramic lucrat cu mâna. O fructieră de dimensiuni mari acoperea obiectele amintite, iar peste toate acestea se afla un bolovan uriaş, cu dimensiunile de 60 x 35 x 40 cm. Mantaua tumulului era constituită din bolovani de râu, stâncă locală şi pământ. Datorită aplatizării pronunţate, înălţimea tumulului nu a mai putut fi apreciată de către autorii cercetării 270.

T III: Despre acesta există laconice referiri, indirecte, însă se pare că avem de-a face,

în acest caz, cu un al doilea monnânt aşa-zis , desigur la modul figurativ, "princiar,,27 1 . Din inventarul său sunt semnalate, deocamdată, fără alte detalii, două săbii de tip celtic272, o cămaşă de zale din fier273 şi obiecte de argine74.

267 Crişan 1980 a, 82; Crişan 1 980 d, 5; Sârbu 1994, 133. 268 Specificăm faptul că şi astăzi, versanţii sudici şi estici ai Dealului Cetăţii, sunt acoperiţi, în cea mai mare parte, cu conifere. 269 0ppermann 1988, nota 65 (M. Babeş). 270 Crişan 1980 a, 82-83; Crişan 1980 c, 33-34; Crişan 1980 d, 5 ; Crişan 1986, 78-79, 120, Sârbu 1994, 124- 1 25. 271 Medeleţ 1 994, 220; Dumitraşcu 1 995, 207 (interviu FI . Medeleţ). Ştim doar că a fost cercetat în anul 1981 (vezi Rustoiu 2002, 53, nota 58). 272 Rustoiu 1994, 35; 273 Rustoiu 1996, 36. 274 Medeleţ 1994, 193.


T IV: În zona centrală a tumulului s-a depus o cantitate mică de oase calcinate, alături

de fragmente ceramice, între care şi aparţinând unei fructiere lucrate la roată de culoare cenuşie. Deasupra acestora, la o adâncime de 1 5 cm de suprafaţa solului, în mantaua de bolovani şi piatră locală s-au descoperit o sica, bine păstrată, şi un vârf de lance, îndoit ritual, ambele lucrate din fier275 .

Din informaţiile păstrate de ia Herodot cunoaştem obiceiurile de înmormântare ale tracilor. Deşi nu pot fi făcute paralele satisfăcătoare, trebuie amintit totuşi că şi la aceştia exista obiceiul incinerării şi ridicării deasupra mormântului a unei movile. Sunt amintite apoi o serie de detalii, precum banchetul funerar şi întreceri călare276. În cazul de la Cugir, unul dintre cele două aspecte îşi găseşte materializarea prin prezenţa fructierei de mari dimensiuni din T II, ce poate fi legată de ospăţul funerar. Faptul a fost de altfel subliniat deja. Spre exemplu, 1. H. Crişan remarca faptul că vasul de tip fructieră apare în toate mormintele din necropola discutată în aceste rânduri277. V. Sârbu, pe de altă parte, integrează ceramica descoperită în mormintele de tipul amintit, deci şi fructierele, în categoria ofrandelor278. În schimb, A. Rustoiu, discutând despre fructierele descoperite în mormintele tumul are , este de părere că acestea nu aveau un caracter ritual, cu toată repetiţia apariţiei lor, ci reprezentau simple vase utilizate la consumarea hranei în cadrul banchetelor funerare279, dar confecţionate special în acest SCOp280

9.2. 1 .2. Ritul de înmormântare. Ritul funerar practicat în cazul de la Cugir, ca de altfel în m"Jontatea

covârşitoare a lumii geto-dace, a fost cel al incinerării28 1 . În funcţie de modul depunerii resturilor osteologice umane, înmormântările din necropola de la Cugir pot fi clasificate în două categorii:

A. Cu incinerarea celui decedat la un ustrinum, într-un alt loc decât cel al înmormântării.

În această categorie pot fi incluse înmormântările din T I şi T IV. Resturile cinerare au fost depuse, în respectivii tumuli, la baza construcţiei funerare, direct pe sol. Cazuri similare au fost semnalate şi în cadrul necropolelor de la Poiana şi Zemplin282•

B . Cu incinerarea pe locul ridicării tumulului. Un singur caz de acest gen a fost observat la T II. Oasele, după incinerare, s-au

adunat în mijloc, o situatie particulară, întâlnită doar la Cugir şi acoperite ulterior cu un strat de pământ galben283 (Pl. 12/5). O mare parte din cantitatea de oase incinerate nu a fost însă transformată în cenuşă284. Morminte de acest tip s-au evidenţiat la Brad, Lăceni, Orbeasca, Popeşti şi Răcătău285. Această practică se pare că semnifica transformarea locului de incinerare într-un loc sacru286•

275 Crişan 1980 a, 82; Crişan 1980 d, 5; Sârbu 1 994, 1 25. 276 Herodot, V, 8. 277 Crişan 1980 a, 84. 278 Sârbu 1993, 23. 279 Rustoiu 1993 d, 65 , nota 13; Andriţoiu, Rustoiu 1997, 86-87. 280 Rustoiu 2002, 20. 281 Vezi Daicoviciu 1972, 223; Sârbu 1993, 39; Sârbu 1994, 123. 282 Crişan 1980 a, 82-83; Sârbu 1994, 1 3 1 ; Rustoiu 1994, 33. 283 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1986, 1 20; Sârbu 1 994, 1 3 1 . 284 Medelet 1994, 220. 285 Crişan i986, 1 20; Sârbu 1993, 23; Sârbu 1994, 1 3 1 ; Rustoiu 1994, 33. 286 Crişan 1986, 1 27.


Necropola geto-dacică de la Cu gir completează în mod fericit seria descoperirilor de morminte databile în Latene-ul târziu. Dat fiind numărul mic al monumentelor de acest tip din arealul geto-dacic (V. Sârbu repertoriind 1 3 1 de morminte sigure pentru sec. II a. Chr. - 1 p. Chr!)287 şi faptul că, pentru Transilvania, descoperirile sunt şi mai puţine, implicaţiile devin multiple, cu atât mai mult, cu cât necropola de la Cugir este singura de tip tumular semnalată în interiorul arcului carpatic288. Înmormântările de la Cugir sunt expresia modificărilor survenite, cândva pe parcursul sec. II a. Chr, în concepţiile magico-religioase ale populaţiei geto-dacice, modificări sesizabile de altfel pe un larg areal european289. Însă acestea reflectă' şi un proces evident de stratificare socială a societăţii dacice. Iar faptul este cu atât mai spectaculos, cu cât, recent, FI. Medeleţ afirmă .că aici există, în fapt, două morminte princiare (029°, alături de celebrul deja T II putând fi alăturat, probabil , T III, nepublicat încă.

Un mormânt tumular dacic a fost cercetat la Călan (jud. Hunedoara)291 . Alte două morminte de războinici contemporane celor de la Cugir, cu un inventar în general - similar, au fost publicate din apropierea Cugirului, de la Tărtăria292, Blandiana293 şi Teleac294. Dacă aceste ultime morminte constituite descoperiri ce jalonează cursul văii Mureşului, în schimb informaţii recente ne dezvăluie existenţa unor morminte tumulare dacice (cenotafuri ?) şi în zona cetăţuilor de la Costeşti295 şi Ardeu (jud. Hunedoara), ambele cu inventar specific mormintelor de războinici296. Nu ştim fnsă dacă şi aici ne aflăm, ca la Cugir, în faţa unei necropole sau este vorba doar de morminte (?) izolate. Descoperirile enunţate formează, probabil , aşa cum s-a sugerat mici necropole familiale aparţinătoare aristocraţiei militare dacice297

Trebuie să mai adăugăm că, nu demult, L. Mărghitan şi-a exprimat părerea că la Cugir ar fi existat o "microzonă secretă", cum o numeşte autorul, mai mult sau mai puţin inspirat, unde familia regală şi, eventual, unii dintre dregătorii mai de seamă, se înmormântau298 . Cazul de la Costeşti nu vine decât să infirme această supoziţie.

9.2.2. Analize antropologice

Cercetările antropologice efectuate asupra osemintelor umane din T II de la Cugir, conduse de Cantemir şi Irina Rişcuţa, au stabilit că acestea au aparţinut unui individ matur, cu vârsta de aproximativ 35 de ani, aparţinând tipului antropologie nordic-danubian299. Analizele antropologice efectuate şi în alte cazuri, precum la Popeşti, Lăceni şi Orbeasca, au fost de natură să stabilească faptul că, atunci când e vorba de morminte de bărbaţi, constant avem de a face cu indivizi maturi300. Excepţii

287 Sârbu 1993 , 22. 288 Bârzu, Brezeanu 1 99 1 , 149 şi nota 24; Stoia 1 998, 44. 289 Rustoiu 1994 a, 33. 290 Dumitraşcu 1 995, 207 (interviu FI. Medeleţ). 291 Rustoiu 2002, 20; Rustoiu şi colab. 2002, 1 1 1 - 127, Fig. 1 -6. 292 Ciugudean, Ciugudean 1 993, 77-79; Rustoiu 2002, 26-27. 293 Ciugudean 1980. Aici trebuie spus că s-au aflat două morminte, pe lângă cel pnblicat aflându-se un altul , de copil, de incineraţie, încă inedit (vezi Rustoiu 2002, 14, nota 14; 26). 294 Rustoiu 2002, 27. 295 Glodariu şi colab. 1 998, 65-66; Glodariu şi colab. 2000, 3 1 . 296 Pescaru şi colab. 2002, 42. 297 Rustoiu 2002, 54. 298 Mărghitan 1994, 103. 299 Crişan 1980 a, 83. 300 Vezi Sârbu 1994, 1 3 1 .

1 1 8 Descoperiri dacice pe valea Cugirului

fac mormintele analizate din punct de vedere antropologic de la Tărtăria şi -Blandiana (mormântul 2), care aparţin unui adolescent (?) şi unui copil (Infans 1)301

Nu avem cunoştinţe despre efectuarea unor analize de specialitate şi asupra celorlalte resturi cinerare. O astfel de analiză era extrem de interesantă în cazul T 1, unde inventarul funerar recoltat prezintă trăsături mai puţin specifice unor morminte de bărbaţi, lipsind armele şi fiind prezente piese precum veriga de bronz şi mărgica. M. Babeş crede că nici unul din mormintele tumulare nu a oferit o garnitură specific feminină. Unele indicii furnizate de T 2 de la Popeşti sunt �use de autorul amitit pe seama utilizării unor piese specific feminine şi de către bărbaţi 02. V. Sârbu, referindu-se la înmormântările tumulare din spaţiul românesc (sec. l a. Chr - I p. Chr.), conchide, pe baza rezultatelor antropologice, că, din acestea, se cunosc sigur opt bărbaţi şi două femei 303. A. Rustoiu presupune că, în cazul T I de la Cugir, am putea vorbi de un mormânt feminin304• Pe lângă această ipoteză a prezenţei în necropola de la Cugir a unei "amazoane" (? !) , nu poate fi exclusă şi prezumţia existenţei unui mormânt aparţinând unui individ homosexual. Ipoteza că am putea avea de a face şi cu o perpetuare a unui obicei preistoric de purtare a respectivelor podoabe de către bărbaţi, asemeni acelor pseliforoi (purtători de brăţări) perşi sau a macedonienilor din sec. V a. Chr.305, credem că ar putea fi mai puţin întemeiată. -

9.3. Semnificaţii ale decorului ceramic

Ceramica a oferit omului, din toate timpurile, transpunerea, în diferite tehnici, a unor simboluri cu valenţe diverse şi de multe ori greu de penetrat de mintea omului contemporan. Ceramica dacică oferă şi ea multiple exemple, în special în direcţia ceramicii pictate ori a imitaţiilor după modele greco-elenistice. În ceea ce priveşte ceramica uzuală, aceasta a constituit un suport mai rar utilizat pentru asemenea scopuri. Totuşi, se poate observa că un motiv foarte frecvent, pe ceramica uzuală, este cel al brăduţului, realizat în diferite poziţii şi combinaţii. Motivul brăduţului, aşezat în poziţie culcată, precum este întâlnit pe un vas-borcan de la Cugir-Crucea Viilor (Pl. 7/8) este interpretat de M. Comşa că ar reprezenta naşterea306, discuţii pe marginea aceluiaşi motiv constituind o parte a obiectului unui studiu semnat recent de FI. Costea307 Trebuie subliniată prezenţa masivă a brăduţului şi pe ceramica de tip Coţofeni , a cărei purtători, sunt singurii ce, sub aspectul ocupării tuturor formelor de relief, se pot compara cu dacii din timpurile istorice. Situaţia poate fi pusă, eventual, pe seama unor mentalităţi comune, specifice comunităţilor cu economie mixtă agrar-pastorală.

Cât priveşte perforaţia prezentă pe strachina de la Cugir-Stadion Parc, semnificaţia sa exactă ne scapă deocamdată. Cert este faptul că ea nu reprezintă o încercare de reparare a vasului, nefiind cazul. Recent s-a emis părerea, asupra posibilităţii ca unele din perforaţiile sesizate la unele recipiente dacice să aibă o cu totul altă semnificaţie308, lucru pe care îl acceptăm şi noi în cazul întâlnit la Cugir.

301 Rustoiu 2002, 14- 15 .

302 Babeş 1988, nota 14.

303 Sârbu 1 994, 1 33.

304 Rustoiu 1994 a, 34.

305 Gramatopol 199 1 , 162- 163.

306 Comşa 1994, 3 1 8. Pentru simbolistica bradului pe ceramica dacică vezi şi Vulcănescu 1972, 15-16.

307 Costea 1999, 1 1 0- 1 1 1 .

308 Rustoiu 1992 b, 64.


10. ÎNCADRAREA CRONOLOGICĂ A DESCOPERIRILOR ŞI LEGĂTURILE CULTURALE

10.1. Probleme legate de datarea aşezăriifortificate de la Cugir-Dealul Cetătii Între aspectele majore ale problematicii epocii Latene târzii în bazinul CugiruÎui,

cea a datării celei mai importante aşezări dacice din acest spaţiu ocupă un loc de vârf. Diversele referinţe la cronologia sitului respectiv nu se reflectă coerent în literatura de specialitate. Astfel, dacă, la un moment dat, I. H. Crişan data începuturile aşezării în perioada de sfârşit a Hallstatt-ului şi de început a epocii Latene309, ulterior, acelaşi autor, va încadra constant cele mai timpurii vestigii de aici în intervalul secolelor III-II a. Chr.3 10, datare preluată şi utilizată şi de alţi cercetători3l 1 .

Al. Popa, într-o scurtă notă, paraleliza începuturile cetăţii de la Piatra Crai vii cu ale Cugirului (sec. III a. Chr.)3 1 2. R. Florescu şi-a exprimat opinia potrivit căreia aşezarea fortificată de ia Cugir ar fi una dintre exponentele structurii social-politice geto-dace care se dezvoltă în paralel cu dominaţia celtică din Transilvania31 3, în consecinţă oferind o datare, pentru începuturi, similară. Recent, A. Rustoiu plasează începuturile aşezării fortificate de la Cugir, pe baza unor informaţii primite de la FI. Medeleţ, către' jumătatea sec. II a. Chr, concomitent cu apariţia aşezărilor de la Piatra Crai vii , Sighişoara-Dealul Turcului, Tilişca sau Slimnic314. Trebuie subliniat faptul că primele faze ale locuirii şi fortificării Dealului Cetăţii aparţin unui prim grup de intărituri dacice din sud-vestul Transilvaniei, datate cu mult ante Burebista ' şi care constituie, cel mai probabil, centre locale, precum Costeşti-Cetăţuie3 15, Piatra Craivii316, CUCUiş3 17 etc3 18 . Aşezarea fortificată de la Cugir-Cetate nu constituie astfel un caz izolat. Începuturile cetăţii şi aşezării de la Costeşti sunt plasate, cel mţii târziu în primele două-trei decenii ale sec. al II-lea a. Chr.319. Aici se presupune că şi-ar fi avut reşedinţa, ceva mai târziu, regele Burebista32o. Fortificaţiile erau ridicate pe firele importante de apă şi deserveau comunităţile stabilite în bazinele acestor văi. Fundamentele lor au fost puse într-o perioadă imediat următoare dispariţiei din aşezările şi necropolele transilvănene a inventarului de factură celtică, reliefând unul din însemnele puterii dacice care se manifestă pregnant începând cu sfârşitul sec. II a. ehr. În acest sens, trebuiesc evidenţiate rosturi le iniţiale deţinute de fortificaţiile amintite şi . decelarea acestor funcţii faţă de etapa ulterioară de fortificare din perioada daci că, ce serveşte, desigur, altor scopuri. Din păcate, accentul s-a pus, până acum, mai mult pe interpretarea fenomenelor istorice ce decurg din etapele de fortificare corespunzătoare perioadei Burebista-Decebal, aspect facilitat, desigur, şi de rezultatele mai concludente ale cercetărilor. Factorii care au contribuit la instaurarea puterii da,cice în Munţii

309 Crişan 1977, 4-5 . 310 Crişan, Medeleţ 1979, 105, 107 ; Crişan 1980 a, 8 1 . O datare, exprimată înainte de efectuarea săpăturilor pe Dealul Cetăţii, este lansată în 1975, când autorul se pronunţa pentru sec. 11-1 a. Chr; vezi Crişan 1975, 285; Crişan 1977, 301. Teza este preluată şi de M. Oppermann; vezi Oppermann 1988, 183. 3l l Daicoviciu şi colab. 1989, 1 34; Florescu 1 992, 522, tabel cronologic. 312 Popa AL 1980, 94. 313 Florescu 1992, 596. 314 Andritoiu, Rustoiu 1997, 125; Rustoiu 2002, 35. 3 15 Daico�iciu şi colab. 1989, 1 80. 316 Berciu 1966, 53. 317 Marţian 192 1 , 40; Glodariu 1982, 28, 33, Fig. 1 , poz. 32; Glodariu 1983, 128. 318 Vezi şi Florescu 1 992, 524. 319 Daicoviciu 1972, 48-50, 58, 60; Daicoviciu 1972 a, 151-152; Daicoviciu, Glodariu 1976, 73. ; 320 Daicoviciu 1980, 6-7.


Sebeşului sunt încă discutaţi. S-a avansat ipoteză conform căreia un rol important în acest proces l-ar fi jucat prezenţa aici a bogatelor zăcăminte de minereuri feroase, precum cele de la Bătrâna şi Tâmpu321 . De asemenea, prezenţa la Grădiştea Muncelului a unui centru religios aparţinând unui trib sau unei uniuni de triburi, acel munte sfânt Kogaionon (posibil Muntele Godeanu, restrictiv Dealul Grădiştii)322. .

În privinţa momentului la care încetează aşezarea propriu-zisă, datele ce le deţinem în prezent ne ilustrează o locuire dacică pe Dealul Cetăţii până în primii ani ai sec. II p. Chr, când, asemeni multor aşezări din sud-vestul Transilvaniei, în contextul războaielor daco-romane este incendiată şi distrusă323• Un bun punct de reper îl conferă şi cele două monede de la Domitian. Încleştările din perioada conflictelor daco-romane sunt sugestiv reliefate de surprinderea, pe toată întinderea aşezării , dar îndeosebi pe latura de sud a aşezării , a unui consistent nivel de incediere324. Situarea mai exactă a momentului de sfârşit a davei de la Cugir nu este încă precizat, dar cel mai probabil el se plasează în intervalul anilor 105-106 p. Chr. corespunzător celui de-al doilea război daco-roman.

Posibilităţi de datare oferite de inventarul arheologic. Numeroase posibilităţi de racordare, atât cronologică, cât şi culturală, le oferă

necropola cercetată pe Dealul Cetăţii. Un bun element de datare al T II îl constituie situla de bronz italică, prevăzută cu

ataşe trapezoidale (PI. 12/6). În clasificarea lui H. J. Eggers, situla se încadrează în tipul 20, aparţinând perioadei A desemnate pentru importurile romane. Caracteristice acestui tip sunt ataşele de formă trapezoidală sau rectangulară terminate printr-un inel supraînălţat, prin care era trecută toarta vasului325 . Iniţial, acest tip a fost datat la mijlocul sec. I a. Chr326. Noi corectări aduse cronologiei lui Eggers au împins datarea tipului 20 în prima jumătate a sec. I a. Chr, vreme în care a şi fost, de altfel , plasat recent şi exemplarul de la Cugir327. Într-o "locuinţă-palat", cu două faze de amenajare, din nivelul III de la Brad (Zargidava) s-a descoperit toarta unei situle de acest tip, dar asocierea ei cu una dintre aceste faze nu este nuanţată . . Dacă ultima amenajare a locuinţei se situează, pe baza unei monede republicane emisă în anul 46 a. Chr, în a doua jumătate a sec. I p. Chr., prima fază poate aparţine chiar începutului de sec. I. a. Chr, caz în care toarta ar fi mult mai timpurie328. O piesă datată mai târziu, la sfârşitul sec. I a. Chr. şi începutul sec. I p. Chr. a apărut la Karaburma329. Varietatea tipologică a ataşelor situlelor de tip Eggers 20 a condus la formularea opiniei conform căreia aceste vase au fost produse în mai multe ateliere. Dacă I. H. Crişan opta, în cazul exemplarului de la Cugir, pentru atelierul de la Campania33o, astăzi trebuie reţinut şi centrul de la Capua sau cele aflate în zonele est şi vest alpi ne ori Noricum331 •

321 Ferenczi 1989, 1 26, 1 30. 322 Daicoviciu 1972, 53; Daicoviciu 1972 a, 155- 156; Crişan 1 977 b, 123; Daicoviciu 1 980, 7; Ferenczi 1 989, 1 30. 323 Crişan, Medeleţ 1979, 1 07 ; Crişan 1980 a, 8 1 . 324 Crişan, Medeleţ 1979, 1 07; Crişan 1994, 388. 325 Bolla şi colab. 199 1 , 17 . 326 Crişan 1980 a, 84; Rustoiu 2002, 52. 327 Plantos 2004, 22 (foto) . 328 Ursachi 1995, 53, 1 32, Pl. 15/16, unde este interpretată drept "toartă de cazan". 329 Todorovic 1972, 30-3 1 . 330 Crişan 1980, 83-84.

1 1 Karasova 1 998, 13-.

Cristian Ioan Popa 1 2 1

Coiful de fier, găsit în T II, are calota sferică, obrăzare mobile puternice, ornamentate şi apărătoare de ceafă decorată cu caneluri orizontale, ultimele două componente fiind decorate cu protuberanţe semi-sferice332 (PI. 1 1/4). M. Gumă, include coiful de la Cugir în ultimul orizont de coifuri din Dacia preromană (sec. 11-1 a. Chr.) plasându-l în categoria exemplarelor I I geto-dacice"333 3 iar A. Rustoiu încadrează aceeaşi piesă în varianta a doua a coifuri lor de tip daco-getic3 4. Anterior, 1. H. Crişan considera coiful ca fiind de tip grecesc335, pentru ca în ultima sa sinteză să opteze pentru un tip italic336. Neavând analogii exacte, coiful de la Cugir se pare că a fost totuşi realizat întrun atelier local după prototipuri nord-italice, asemănătoare pieselor de tip Port, ce fac trecerea între coifurile celtice şi cele romane337 . Un asemenea coif de tip Port, analog celui de la Cugir provine şi de la Reka pri Cerknem (Slovenia)338. Două coifuri asemănătoare se cunosc din Latene-ul târziu şi de la Siemiech6w (mormântul 25, PoloniaJ , lucrat din fier339 şi de la Mihovo (mormântul 1656/27, Jugoslavia), lucrat din bronz34 . Se remarcă forma apropiată a obrăzarelor şi a apărătoarelor de ceafă, ambele decorate, de asemenea, cu protu�eranţe. Exemplarele, datate în sec. I a. Chr, sunt atribuite grupei estice a celţilor. In cazul de la Mihovo, coiful a aparţinut, se pare, celţilor scordisci341 . Chiar dacă se poate spune că exemplarul de fier de la Cugir imită prototipuri italice, apariţia sa în Transilvania credem că s-a datorat unei influenţe scordisce. Mai mult, date fiind unele elemente prezente în cadrul aceluiaşi turnul, ce îşi găsesc analogii tot în mediul scordisc, ori daco-scordisc, nu este exclus ca piesa în discuţie să reprezinte chiar un import din acest mediu.

Alte patru coifuri se cunosc de pe teritoriul Daciei , toate apărute în morminte de incineraţie datate în sec. l a. Chr. , la Popeşti342, Zimnicea343 , Piscu Crăsani344 şi Poiana (jud. Gorj)345 , însă, fără excepţie, acestea sunt lucrate din bronz346. Apariţia coifului de la Cugir, care cu siguranţă a constituit şi un simbol de distincţie socială, l-a determinat pe 1. H. Crişan să pună la îndoială valoarea domumentar-istorică a Columnei Traiane, de pe care lipsesc reprezentări de războinici daci purtând coifuri ori echipament militar identic cu cel găsit în necropola de pe Dealul CetăţiP47 . După cum însă o indică şi datările mormintelor de războinici geto-daci , la momentul cuceririi romane astfel de inventare se întâlnesc cu titluri de excepţie, echipamentele respective fiind scoase deja din UZ348 . Lipsa din reprezentările de �e Columna Traiană a acestui echipament militar la războinicii daci, apare, deci firească 49

332 Vezi ilustraţia coifului la Crişan 1993 a, 1 23 (desen); Rustoiu 1996, Fig. 92/5 ; Bârcă 1997, 87. 333 Gumă 199 1 , 102, Fig. 10, poz. 26; vezi şi Rustoiu 1994 a, 34; Al. Vulpe şi M. Zahariade includ coifurile de la Cugir şi Popeşti în rândul celor dacice; vezi Vulpe, Zahariade 1987, 65. 334 Rustoiu 1 996, 148, Fig. 92/5 ; vezi şi Bârcă 1997 a, 195. 335 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1980 c, 34; Crişan 1 980 e, 7 ; Crişan 1994, 388; opţiune preluată şi de V. Sârbu (Sârbu 1 994, 125). 336 Crişan 1993 a, 1 8 1 , 123 (desen); Crişan 1 993 b, Fig. 1 1 . 337 Rustoiu 1996, 150; Bârcă 1997, 88. 338 Rustoiu 1997, 206, Fig. 92. 339 Burger 1997, 1 36, Fig. IVI2. 340 Burger 1997, 1 36,1 37- 1 38, Fig. lXII. 34 1 Burger 1997, 137. 342 Vulpe 1976, 201 , Fig. 12, 17 ; Vulpe, Zahariade 1987, 65 ; Gumă 199 1 , 1 02; Sârbu 1993, Fig. 1 0/1-3 ; Sârbu 1994, 1 33 ; Bârcă 1997, 87. 343 Gumă 199 1 , 102; Bârcă 1997, 88. 344 Vulpe 1976, 208, 2 12; Gumă 199 1 , 102; Sârbu 1994, 133; Bârcă 1997, 88. 345 Vulpe 1976, 208; Gumă 199 1 , 1 02; Sârbu 1 994, 133; Bârcă 1 997, 88. 346 Gumă 199 1 , 102; Rustoiu 1996, 148. 347 Crişan 1980 a, 85-86; Crişan 1980 c, 35; Crişan 1980 e, 8 ; Crişan 1 986, 78-79. 348 Rustoiu 1994 a, 35. M. Gumă era de părere că nici unul din coifurile "geto-dacice" nu poate fi datat cu certitudine în sec. 1. a. Chr, una din cauzele ce au putut genera această situţie reprezentând-o restructurarea sistemului religios geto-dac în intervalul secolelor I a. Chr. - I p. Chr (Gumă 199 1 , 102, nota 1 18). Supoziţia cercetătorului amintit nu poate fi Însă susţinută, atât din punctul de vedere al datării propuse, cât şi al motivelor invocate. Rec�ntele observaţii ale lui V. Sârbu relevă o modificare În sistemul religios geto-dac încă din sec. II a. Chr. Ccf. Sârbu 1993, 1 29- 1 30). 349 Vezi şi Bârcă 1997, 88.


Armura (Pl. 12/2), de mari dimensiuni, care acoperea corpul războinicului până la genunchi, era căptuşită cu pânză groasă sau piele şi era, se pare, ornamentată cu rozete350. Cămăşi de zale (lorica hamata) din fier sunt cunoscute tot din inventarul unor morminte anstocratice, de la Cetăţeni 35 1 , Popeşti352, Radovanu353, Răcătău354 şi Poiana-G ·355 d A I Ch 356 l 'd ' flA d

. " ul B 1 . . orJ , atate In sec. a. r. , exemp are 1 ent1ce a an u-se ŞI pe tenton u ganei

ori în Slovacia, la Zemplin357. Cea mai veche descoperire întâlnită pe teritoriul României este cea de la Ciumeşti, datată în sec. IV-III a. Chr.358, urmată de descoperirea de la Radovanu (sec. II a. Chr.)359. Unele reErezentări , în metal , cum este cazul coifuri lor de la Agighioe60, Poiana Coţofeneşti3 1 , Băiceni362, a falerei de la Surcea363

ori a plăcuţelor de la Letniţa364, dovedesc cunoaşterea şi folosirea unor asemnea piese de către comunităţile geto-dace. Acest tip de armură uşoară, prin asocierea sa, în staţiunea de la Răcătău, cu fragmente de lorica squamata, datate în sec. I p. Chr., confirmă o prezenţă în uz a unor asemenea piese până la palierul cronologic amintie65 . După unii cercetători, armurile găsite în mediul geto-dacic fac dovada adaptării unor elemente de echipament militar roman366.

Pumn alele curbe dacice, aşa-numitele sica, din fier (Pl. 12/3), constituie arme specifice populaţiei dacice. Numeroase exemplare se cunosc îndeosebi din fortificaţii şi morminte. Din spaţiul sud-vest transilvănean amintim pumn alele găsite la Căpâlna367, Costeşti368, Grădiştea Muncelului369, cele mai bune analogii oferindu-Ie însă piesele ce au făcut parte din inventarul unor morminte, precum cele din acelaşi spaţiu, de la Teleac37o, Blandiana371 , Tărtăria372, Costeşti Uud. Hunedoara)373, Călan374 şi "Silivaş

,,375. Alte două exemplare, asemănătoare, anume cele de la Popeşti şi Radovanu

350 Crişan 1980 e, 6. 351 Vulpe 1976, 208; Istoria militară 1984, 103; Bârcă 1997, 85. 352 Vulpe 1976, 198, 201 , 2 1 2, Fig. 15/1, 17-19; Istoria militară 1984, 103 ; Rustoiu 1994 a, 34; Bârcă 1997, 85. 353 Vulpe 1976, 208; Bârcă 1997, 85; Istoria militară 1984, 103. 354 Vulpe 1976, 2 10; Istoria militară 1984, 103; Bârcă 1997, 85. 355 Istoria militară 1984, 103. 356 Cu excepţia tumulului I de la Răcătău, datat mai târziu. 357 Rustoiu 1996, 36; Bârcă 1997, 85. 1. H. Crişan repertoria, în anul 1986, 12 cămăşi de zale în mediul f:eto-dacic (Crişan 1986, 79). 58 Vulpe 1976, 213 ; Bârcă 1997, 86.

359 Istoria militară 1984, 103. 360 0ppermann 1988, 129 (desen) ; Crişan 1993 a, 222, 3 1 (desen). 361 Opperman 1988, Pl. XXXV/57; Crişan 1986, 79; Crişan 1 993 a, 222; Crişan 1993 b, Fig. 66; Rustoiu 1994 a, 34. 362 0ppermann 1988, 1 3 1 (desen) ; Crişan 1986, 79; Crişan 1993 a, 222. 363 Crişan 1986, 79; Crişan 1993 a, 222, 63 (desen) ; Crişan 1993 b, Fig. 82. 364 0ppermann 1988, Pl. XXXVI/59; XLV1/75; Crişan 1993 a, 222; Crişan 1993 b, Fig. 70, 73-77. 365 Istoria militară 1984, 103; Rustoiu 1994 a, 34; vezi şi Bârcă 1997, 86. 366 Bârzu, Brezeanu 199 1 , 104- 105 şi nota 48. 367 Glodariu, laroslavschi 1979, 139 ; Glodariu, Moga 1989, 105, Fig. 89/1-2, 6. 368 Glodariu, laroslavschi 1979, 139, Pl. 72/6. 369 Glodariu, laroslavschi 1979, 139, Pl. 7217, 9. 370 Moga 1982, 87-9 1 ; Rustoiu 1994 b, 297, Fig. 212. 371 Ciugudean 1980; Rustoiu 1994 b, 297, Fig. 2/2. 372 Ciugudean, Ciugudean 1993, 79; Rustoiu 1994 b, 297, Fig. 212. 373 Glodariu şi colab. 1998, 66. 374 Rustoiu 2002, 49, Fig. 3412; Rustoiu şi calab. 2002, 1 12, Fig. 612. 375 Rustaiu 1994- b, 296-297, Fig. 1/2. Piesa provine, potrivit observaţiilor lui A. Rustoiu, din sud-vestul Transilvaniei.

Cristian Ioan Popa 1�3

sunt databile în sec. II-I a. Chr, după Al. Vulpe376 ori, mai probabil, în sec. I a. Chr, după V. Sârbu377. La acestea se adaugă exemplarele ornamentate din Oltenia378. Din sec. II-I a. Chr. datează şi un exemplar găsit într-un mormânt tumular la Histria379. La unul din cele două exemplare de la Cugir (cel din T II) se mai păstrează inclusiv inelele şi nituI de prindere38o. ,

. Teci �entru pumnale sunt cunoscute în descoperirile datate în sec. II-I a. Chr. de la Tărtăria3 1 (jud. Alba), Ardeu382, Călan (jud. Hunedoara)383, la Popeşti în Muntenia384, Răcătău în Moldova385 ori în sudul Olteniei, la Şişeşti386, Rastu387 şi Cetate388.

Sabia găsită în T II din necropola de la Cugir389 (PI. 1 112) se înscrie în seria săbiilor de tip celtic, specifice Latene-ului D. Alte două săbii, de acelaşi tip, nepublicate încă, sunt semnalate din aceeaşi necropolă de la Cugir390, fapt ce sugerează descoperirea lor în T III, posibil în cel de-al doilea mormânt princiar pomenit de FI . Medeleţ. Piesa, cu o lungime de 105 cm39\ era păstrată într-o teacă din fier armată pe margini cu o bordură şi unele nervuri . Pe partea dorsală teaca era prevăzută cu un sistem de prindere la centura din piele ce încingea mijlocul războinicului. Datorită arderii puternice la care a fost supusă, piesa a făcut corp comun cu teaca392. Săbii de acelaşi tip, din perioada "clasică" a culturii geto-dace se cunosc fie din aşezări, fie, cu precădere, din morminte. În sud-vestul Transilvaniei, un exemplar se cunoaşte din interiorul fortificaţiei de la Piatra Roşie393 . Din morminte, exemplare de acelaşi tip se cunosc de la Popeşti394 şi Răcătău395, din tumuli de incineraţie ori în cadrul unor morminte de înhumaţie de tip Padea-Panagiurski Kolonii (sec. II-I a. Chr.) , precum în cele găsite rce teritoriul României la Călan396, Corlate397, Băbeni-Oltee98, Orodee99, Gruia4 0, Ostrovul

376 Vulpe 1976, Fig. 14/3=15/1 1 ; 1 8/ 1 . 377 Sârbu 1993, 23, Fig. 9/10; 12; Sârbu 1994, 1 33. . 378 Nicolăescu-Plopşor 1948, PI. 116 (CăIăraşi), 11115 (Orodel), 11116 (Cetate), IVI7 (Golenţi), IVl1 1 (Şişeşti), VII I nud. Mehedinţi"). 379 Crişan 1986, 82. 380 Glodariu, Moga 1989, 105, nota 57; Crişan 1993 b, Fig. 1 1 ; Rustoiu 2002, 57-58. O discuţie şi repertoriere recentă a pumnalelor curbe geto-dacice, vezi la Rustoiu 2002, 57-62. 381 Ciugudean, Ciugudean 1 993, 77, Fig. 1/1 . 382 Pescaru şi colab. 2002, 42. 383 Rustoiu şi colab. 2002, 1 12 . 384 Vulpe 1976, 201 , Fig. 14/2; Sârbu 1993, Fig. 9/8. 385 Vulpe, Căpitanu 197 1 , 158, Fig. 3/6. 386 Berciu 1939, 2 1 3 ; Nicolăescu-Plopşor 1948, PI. IVI15. 387 Sârbu 1993, Fig. 1 8/4-5. 388 Berciu 1939, 213 . 389 Crişan 1980 a , 83; Crişan 1980 c , 34; Crişan 1993 a , 220, 1 13 (desen). 390 Rustoiu 1994 a, 35. 391 Crişan 1994, 388. 392 Crişan 1980 e, 7. 393 Daicoviciu 1954, 90-9 1, Fig. 32-34; Crişan 1986, 82. 394 Vulpe 1976, 201 , 213 , Fig. 13; Crişan 1986, 82; Crişan 1993 a, 226; Sârbu 1993, Fig. 10/4; Sârbu 1994, 1 33 . 395 Vulpe, Căpitanu 197 1 , 155, 158 , Fig. 3/8=4/5. 396 Rustoiu 2002, 49, Fig. 35; Rustoiu 2002, 1 12, Fig. 6a-6b. 397 Berciu 1939, 207; NicoIăescu-Plopşor 1948, PI. 1111 . ?98 Nicolăescu-Plopşor 1948, PI . 111 , 3 . 399 Berciu 1939, 2 10, Fig. 25711 ; NicoIăescu-Plopşor 1948, PI. 11111 . 400 Pârvan 1926, PI . XXXVII/3; Berciu 1939, 210 , Fig. 258/1 .


Ş. . 401 T S . 402 GA 1 M' �403 D b 1 · 404 C�l� . (j d D 1 · )405 llluan , umu- evenn , ar a lca , o ros ovem , a araşi u . o J , Gogoşiţa406, la Zemplin407, ori pe teritoriul bulgar408. Reprezentările artistice, atât de pe

. � 1 R� � � 40§ A • 1 1 A 1 ( . f 1 d I S 4 10 ceramlca, precum a acatau , cat ŞI ce e ucrate In meta vezI a era e a urcea

sau cea de la Iakimovo41 1 ) , ne înfăţişează personaje purtând astfel de arme. Vârfuri de lănci din fier, asemănătoare celui de la Cugir, s-au descoperit în

numeroase staţiuni, precum cele de la Radovanu412, Gogoşiţa413, CăIăraşi414, Hinova415, Corlate416, Rastu417, Cetate4 18, Raznicu419, Golenţi42o, Şişeşti42\ Gruia422, în morminte

d· � . d '1 � 423 sau In aşezan su -vest transl vanene . .

Pinteni sunt amintiţi în mediul geto-dacic la Poiana424 şi la Zemplin425, în morminte tumulare, la Conţeşti, într-un complex cu rol ritual datat în sec. 11-1 a. Chr.426, dar şi din aşezări: Căpâlna, Costeşti, Copăcelu, Piatra Craivii , Răcătău, Sighişoara, Tilişca, Mereşti ş.a, datate în sec. 1 a. Chr. - 1 p. Chr427, de pe teritoriul Ungariei, la Muncaci428 ori pe Tisa superioară429

Din inventarul războinicului de la Cugir provin şi rămăşiţele unui scut masiv. Se mai păstrează bordura, niturile şi umbo-ul, toate din fier (PI. 1 1/3). După aprecierile lui 1. H. Crişan scutul era lucrat din lemn, acoperit cu piele430. Părţi ale unor scuturi se cunosc, spre exemplu, din mormintele de la Cetăţeni43 1 , Dobrosloveni432, Lăceni433

401 Berciu 1939, 2 10, Fig. 258/3 ; Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. IV/9. 402 Pârvan 1926, Pl. XXXVIIIl ; Berciu 1939, 2 10, Fig. 258/4. 403 Berciu 1939, 210, Fig. 25812 ; Nicolăescu-Plopşor 1 948, Pl. IV/ 1 . 404 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. V/l2. 405 Berciu 1939, 2 10; Sârbu 1 993, Fig. 17/ 1 . 406 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. IV/2, 4 . 407 Sârbu 1993, Fig. 22/4; Sârbu, 1994, 1 33. _ 408 Alexandrov 1984, foto 5. 409 Crişan 1 993 b, Fig. 57; Căpitanu 1994, 335, Fig. l/a-c. 410 Crişan 1 986, 82; Crişan 1 993 b, Fig. 82. 41 1 Crişan 1986, 82. 412 Vulpe 1976, Fig. 1 812-3 ; Sârbu 1993, Fig. 12. 413 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl . IV/5 . 414 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. 1/4-5 , 7 ; Sârbu 1 993, Fig. 1 7/2-4, 6, 9. 415 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl . IV/8. 416 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. II13, 5 . 417 Sârbu 1993, Fig. 1 8/6-7. 418 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. 111/2, 8. 419 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. IV/3. 420 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. IV/6. 421 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. IV/12. 422 Pârvan 1926, Pl. XXVI2; Nicolăescu-Plopşor 1 948, Pl. V/1-8 . 423 Glodariu, Moga 1989, Fig. 90/9-10, 12-15. 424 Sârbu 1994, 133. 425 Sârbu 1994, 133 . 426 Vulpe, Popescu 1976, 219, Fig. 4/49-53. 427 Berciu 1966, Fig. 25 ; Glodariu, Iaroslavschi 1979, 1 26- 1 27, Fig. 73/13-16, 1 8-20, 25-26; Costea 1988, Pl. 9; Glodariu, Moga 1989, 104- 105, Fig. 92/1-2 ; Lupu 1 989, 74, P1.27/8; Andriţoiu, Rustoiu 1997, 1 10; Crişan 1994 a, 386, Pl. IV/3 ; VIII/IO. 428 Pârvan 1926, 527, Fig. 364. 429 Kotigorosko 199 1 , 126, Fig. 6/56-6 1 . 430 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1 993 a, 220, 227, 1 17 (desen). 431 Bârcă 1997, 83. 432 Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. V/IO. 433 Sârbu 1994, 133; Rustoiu 1 994 a, 34; B ârcă 1 997, 83, Fig. 4/1 .


Popeşti434, Zemplin435 , Corlate (sec. II-I a. Chr.)436 sau Montana (Bulgaria)437. Din aşezări situate în sud-vestul Transilvaniei asemenea piese provin de la Grădiştea Muncelului, Piatra Roşie şi Căpâlna, datate în sec. 1 p. Chr438.

Cele trei zăbalele din T II de la Cugir439 (PI. 1211) se înscriu, tipologic, în rândul celor de tip "tracic" . În recenta clasificare propusă de Wemer, una piesele de la Cugir este integrată în tipul XVI, varianta 144°, cu analogii numeroase în descogeririle de Ee teritoriul României de la Lăceni441 , Ocniţa442, Padea443, Teleşti444, Orodel 45 , Mediaş4 6, ori în spaţiul extraromânesc, la Altimir447, Bahovica448, Bukjovci449, Liljace450, Montana45 1 , Koszeg452, Lipnica453 ş.a. , datate începând cu sfârşitul sec. II a. Chr454 Din spaţiul sud-vest transilvănean, exemplare similare se cunosc din mormintele descoperite la Tărtăria455, Blandiana456 şi Călan457.

Un caz aparte, excepţional prin natura sa, îl prezintă, desigur, carul de paradă, cu �

patru roţi. Descoperire unică. în felul ei pentru teritoriul României , vehicolul a avut şansa de a putea fi reconstituit grafic (PI. 12/4),lJe baza numeroaselor piese ce l-au compus şi care au fost găsite, deşi multe dintre ele mistuite de foc458. Specific lumii sudtracice, carul de la Cugir, ce avea un diametru al roţilor de 1 m, îşi găseşte suficiente analogii în ace'st spaţiu, tot din inventare funerare459, reflectând existenţa unor relaţii cu sudul Dunării, fie direCte, fie mijlocit. La noi, unele descoperiri făcute în monnintele de la Popeşti46o, Peretu461 , Radovanu (?t62 ori la Costeşti (?) (jud. Hunedoara)463 se pare că

434 Vulpe 1976, Fig. 14/5; Sârbu 1993, Fig. 9/11; Sârbu 1994, 1 33 ; Rustoiu 1994 a, 34; Bârcă 1997, 83, Fig. 113. 435 Sârbu 1993, Fig. 22/8; Sârbu 1994, 133; Bârcă 1997, 83. 436 Berciu 1939, 207; Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. II/2. 437 Alexandrov 1984, 2 19, Fig. 5 . 438 Bârcă 1997, 83, Fig. 114; vezi şi Tilişca, unde umbo-urile de scut de aici sunt puse pe seama producţiei din atelierele proprii (Lupu 1989, 105, Pl. 2511-4) . 439 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1993 b, Fig. 1 1 . 440 Werner 1988, Pl. 391270 A. 441 Werner 1988, Pl. 38/272. 442 Werner 1988, Pl. 391274. 443 Werner 1988, Pl. 5 11307. 444 Berciu 1939, 2 17, Fig. 219. 445 Berciu 1939, 2 17, Fig. 257/4; Nicolăescu-Plopşor 1948, Pl. 111/4. 446 Werner 1988, Pl. 46/297. 447 Werner 1988, Pl. 48/300. 448 Werner 1988, Pl. 48/301 . 449 Werner 1988, Pl. 38/270. 450 Werner 1988, Pl. 50/305. 451 Alexandrov 1984, 2 19, Fig. 5 . 452 Pârvan 1926, 526-527, Fig. 363. 453 Werner 1988, Pl. 50/306. 454 Werner 1988, 1 19. 455 Ciugudean, Ciugudean 1993, 77, 79, Fig. 113-4. 456 Ciugudean 1980 a, 428, Fig. 3; Werner 1988, 87, Pl. 37/268; Rustoiu 2002, 16, Fig. 16. Pentru răspândirea zăbalelor de tip tracic (Werner XVI), vezi Rustoiu 2002, 56, Fig. 36. 457 Rustoiu şi colab. 2002, 1 12, Fig. 4. 458 Crişan 1993 b, Fig. 34. 459 Crişan 1980 a, 83, 85; Rustoiu 1994 a, 35. 460 Vulpe 1976, 2 14, Fig. 5/1 0; 1 112. 461 Voievozeanu, Moscalu 1979, 353; Gramatopol 1997, 122, car provenit dintr-un mormânt tumular de înhumatie. 462 Vulpe 1976, 208, Fig. 18 ; Crişan 1986, 1 2 1 ; Sârbu 1994, 133. 463 Glbdariu şi colab. 1998, 66. Ca piese de car sunt amintite o bucşă şi scoabe de fier.


au aparţinut tot unor care de paradă cu patru roţi . Mai recent, V. Sârbu consideră carele descoperite la Cugir şi Radovanu ca fiind care de luptă464. O reprezentare de pe Columna Traiană ne înfăţişează cum arăta un astfel de car465 . Cel puţin în cazul de la Cugir, ne aflăm în faţa unui car de prestigiu466. Deosebindu-se, atât cronologic, cât şi ca inventar, mormintele cu car sunt cunoscute la populaţiile celtice de pe teritoriul României în rerioada timpurie şi mijlocie a epocii Latene, vehicolele fiind însă exclusiv cu două roţi4 7 . Descoperiri au fost efectuate la Cristuru Secuiesc, Curtuiuşeni, Dezmir, Toarcla, Vurpăr (?)468, Pişcolt-Parcul nr. 2, re�ertoriate recent de I. V. Ferencz469, la care se adaugă mormântul cu car de la Prejmer 70 şi un cuţit de luptă ce era fixat, după V. Pârvan, la un car similar, descoperit la Aiud471 .

Mormintele, cel puţin acelea aparţinând unor bărbaţi , erau desigur ale unor luptători, raritatea lor fiind legată de statul social aparte pe care îl deţineau472. Discutând la modul particular, mormântul din T II de la Cugir face dovada unei stratificări a societăţii geto-dace din spaţiul intracarpatic în prima jumătate a sec. 1 a. Chr473. Luptătorii amintiţi făceau parte, fără greş, din pătura aristocraţiei militare, angrenată în acţiuni cu caracter războinic, dar, foarte posibil, aici referindu-ne din nou la cazul Cugirului, şi în acţiuni civile ce ţineau de administrarea şi întreţinerea nu numai a fortificaţiei de pe Dealul Cetăţii ci şi a aşezării propriu-zise de aici ori a celor aflate în hinterlandul acesteia. Personajul înmormântat în T II, desigur unul dintre conducătorii importanţi ai comunităţii din dava de la Cugir474. Similitudinile sesizate între asocierile pieselor de echipament ale războinicilor geto-daci şi cele purtate de celţii scordisci pot fi puse în relaţie cu alianţele militare dintre cele două seminţii, la sud de Dunăre475 . Prezenţa unor astfel de descoperiri în Transilvania ar trebui legate, potrivit lui P. Gherghe, de fenomenul sesizat în Oltenia de migrare a unor grupuri de scordisci şi traci în Oltenia, împinşi de romani de la sudul Dunării476. Pe de altă parte, A. Rustoiu întrevede ca posibilă cauză a prezenţei grupurilor de războinici în spaţiul intracarpatic sursa de sare a Transilvaniei şi alte minerale utile477• Se pare chiar că ne aflăm în faţa unei prezenţe scordisce, documentată şi prin alte morminte de războinici de tip Padea Panaghiurski Kolonii pe valea Mureşului mijlociu (Tărtăria478, Blandiana479, Teleac48o) ,

464 Sârbu 1993, 23 ; Sârbu 1994, 133 . 465 Vezi Pârvan 1926, Fig. 362; Rustoiu 1 992 a, 159; Rustoiu 1 996, 158-159. 466 Vezi Rustoiu 1996, 159. 467 Pentru lumea Latene apuseană a se vedea un car cu patru roţi gallo-roman din Franţa (Saintes) (cf. Feugere, Vernon 1996, 56-6 1 , 57 (foto» . 468 Piesele de la Vurpăr Gud. Sibiu), lucrate din bronz, au fost atribuite de M. Rusu perioadei hallstattiene; vezi Rusu 1994, 1 69, PI. V/3-4. 469 Pentru problematică, vezi Ferencz 1996, 91 - 101 . Recent VI. V. Zirra se exprimă şi el în favoarea includerii mormântului 108 în rândul celor cu car (Zirra 1997, 1 23, nota 34); vezi şi Rustoiu 1 996, 158. 470 Pârvan 1992, 296. 471 Pârvan 1992, 296, Fig. 361 . 472 Daicoviciu 1972, 222-223. 473 Crişan 1980 a, 84; Crişan 1980 b, 65-66; Crişan 1980 e, 8. 474 În istoriografia problemei s-a vehiculat doar ipoteza că mormântul "princiar" de la Cugir ar fi aparţinut unui nobil local, colaborator al regelui Burebista (vezi Crişan 1980 a, 84; Crişan 1980 e, 8; Rustoiu 2002, 37). Datarea reală a mormântului, ce cuprinde, pe baza plasării cronologice a sitului, prima jumătate a sec. 1 a. Chr, credem că exclude o contemporaneitate a sa cu perioada de domnie a lui Burebista. 475 Vulpe, Zahariade 1987, 1 25-126; Rustoiu 1994 a, 35; Rustoiu 1996, 18 . 476 Gherghe 1984, 29-30. 477 Rustoiu 2002, 35-37. 478 Ciugudean, Ciugudean 1993. 479 Ciugudean 1980 a. 480 Moga 1982.


mormintele respective fiind datate, cel mai recent, între al doilea sfert/mijlocul sec. II a. Chr. şi mijlocul sec. I a. Chr481 . Necropola de la Cugir face parte din înmormântările târzii ale acestui grup. Primele valuri ale acestor războinici din Transilvania s-ar putea face răspunzătoare de încetarea dominaţiei celtice din interiorul arcului carpatic482.

Incinerarea, alături de defunct, a unui număr de trei cai, doi folosiţi la tracţiune şi unul pentru călărie, asemănător cu situaţia surprinsă în T II, a fost relevată şi pentru mormintele de la Agighiol, Peretu, Sveştari şi Vraţa483 . La Vraţa, în mediu triball, s-a descoperit un mormânt conţinând scheletele unui bărbat şi a trei cai, dintre care doi erau înhămaţi la un car cu patru roţi484. Prezenţa în turnul a trei zăbale, un caz similar întâlnindu-se şi la Călan, îl determină pe A. Rustoiu să reflecteze asupra acelei trimarkisia pomenită la celţi, formată din cavaleri însoţiţi de doi "scutieri" călare, obicei militar ce s-ar fi putut transmite dacilor prin filieră scordiscă şi regăsindu-se, sub aspect funerar sub această asociere485

În general, astăzi se acceptă datarea propusă de M. Babeş mormintelor tumulare din Muntenia şi de la Cugir îndeosebi în sec. I a. Chr., cu un debut la finele sec. II a. Chr.486, o datare mai tâzie, în sec. I p. Chr. având-o doar cele din spaţiul moldav487. Pentru toate acestea s-a propus denumirea de morminte tumulare de tip Popeşti-Cugir, după cele mai reprezentative descoperiri scoase la lumină pe cale sistematică488.

10.2. Problema datării locuirilor civile dacice de pe valea Cugirului Restul aşezărilor dacice din bazinul Cugirului ridică o discuţie aparte, faţă de cea

trecută în revistă de la Cugir-Dealul Cetăţii. Vom încerca în rândurile de mai jos o parcurgere a acestor locuiri şi o încadrare, pe cât posibil, precisă a lor, plecând de la singurul element avut la dispoziţie: ceramica.

Un bun reper cronologic îl constituie, pentru perioada dacică mai puţin evoluată, materialul dacic descoperit în aşezarea de la Cugir-Stadion Parc. Avem în vedere, în primul rând, strachina scundă, cu interioul buzei faţetat, prevăzută cu o perforaţie în zona gâtului (PI. 1/5)489. Exemplarul îşi găseşte o foarte bună analogie la Schela Cladovei, în toate privinţele, inclusiv în cea a perforării ulterioare după ardere, într-o strachină de factură celtică. Ceramica de aici, în care materialele celtice apar în asociere cu cele de factură dacică, a fost datată la sfârşitul sec. III - mij locul sec. II a. Chr490. Vase cu buza faţetată la interior (pI. 1/1 -2, 5 ; 11/3-4, 6) sunt specifice descoperirilor bastamice din Moldova, unde sunt datate în sec. 111-1 a. Chr.491 , produse de acelaşi tip, remarcate în Transilvania şi la Moreşti, fiind atribuite aceluiaşi mediu cultural492. Alte descoperiri recente, provin de la Lancrăm-Glo�93. În cazul nostru, strachina de la PI.

481 Rustoiu 2002, 19. 482 Rustoiu 1994 a, 35; Andritoiu, Rustoiu 1997, 128; Rustoiu, Rustoiu 2000, 1 85. 483 Crişan 1980 a, 83; Crişan 1993 a, 270 .

.

484 0ppermann 1988, 1 25 . 485 Rustoiu 2002, 52 ; Rustoiu ş i colab. 2002, 1 14. 486 Rustoiu 2002, 2 1 . 487 Babeş 1988, 5; vezi şi Sârbu 1993, 23; Sârbu 1 994, 135; Rustoiu 1 994 a , 35. 488 Babeş 1988, 13, 19. 489 Consideraţii recente privitoare la vasele cu perforaţii din mediul dacic, vezi la Rustoiu 1993 d, 64. Observaţiile potrivit cărora unele vase au fost reparate este corectă, însă cazuri, precum cel prezentat de noi, care nu este însoţit de o perforaţie apropiată, care să sugereze o astfel de recondiţionare, cere, o altă interpretare, care nouă ne scapă. 490 Boroneanţ, Davidescu 1968, 255, 258-259, Fig. 5 . 491 Babeş 1970, 224, Fig. 3/1-3. 492 Babeş 1970, 229. 493 Popa, S imina 2004, 75, PI. 53/5; 58/6.


1/1 îşi găseşte bune analogii în materiale de la Moreşti, datate în sec. III-II a. Chr494; tot , aici avem analogii şi pentru vasul de provizii având buza în formă de T şi trasă spre

interior49s, prevăzut cu butoni de prindere proeminenţi, de formă dreptunghiulară (Pl. 1/4)496. Astfel, suntem nevoiţi să acceptăm o datare sensibil timpurie a descoperirilor de aici. Pentru o astfel de datare pledează şi factura ceramicii, în rândul căreia predomină cea lucrată cu mână, cu o frecvenţă ridicată a speciei arsă reductant la negru, uneori cu suprafaţa lustruită497. Kantharoi prevăzuţi cu prag în zona umărului, asemeni fragmentului găsit la Cugir-Stadion Parc (PI. 3/6) se cunosc din Transilvania în aşezări le de la Porolissum (st, sec. II a. Chr. - I a. Chr.)498, Capâlna499, Tilişca (sec. 1. a. chr.ioO iar din imediata apropiere de la Sărăcsău-Sub Boacăş (a doua jum. a sec. I a. Chr.)SOl . Chiar dacă o parte a materialului poate pleda pentru o încadrare cronologică mai târzie, prezenţa elementelor amintite ne determină să optăm pentru o situare a începutului aşezării de la Cugir-Stadion Parc undeva în sec. II a. Chr, cel mai probabil la sfârşitul acestui secol. Locuirea de aici poate fi considerată, credem noi, contemporană cu primul nivel de locuire din aşezarea fortificată de pe Dealul Cetăţii.

O problemă aparte o ridică fragmentul de vas cu faţetări oblice apărută la CugirGura Lunci/or-ob. 1 (Pl. 5/5). Ceramica, prin maniera de decor trădează o tradiţie hallstattiană, uşor de urmărit în descoperirile acestei epoci. Străchini cu umărul canelat sunt întâlnite în perioada de sfârşit a Hallstattului pe întreg teritoriul României, regăsindu-se în cea de a două vârstă a fierului până în sec. II a. ChrS02. Descoperirea de la Cugir se alătură celor puţine de acest gen documentate în Transilvania, deocamdată doar la Pruniş Uud. Cluji03, Lancrăm-Glo�04, Oarda-Cutinăsos, Sebeş-Podul Pripocului s(j6, Şeuşa-Cărarea Moriis07 şi Ghirbom Uud. Alba)so8 .

. În intervalul ultimelor două secole înaintea cuceririi romane se încadrează fragmentul dintr-un vas de provizii găsit la Vinerea-Vadu Bonţii (Pl. 8/1) . Avându-şi originea în recifientele de tip pithos greceşti, acest tip de vas are o răspândire largă în mediul dacicso . Profile asemănătoare celui de la Vinerea apar, spre exemplu, în aşezarea de la Brad (nivelul III)SlO, sau în sud-vestul Transilvaniei, la CosteştiS l l şi Piatra RoşieS 12

494 Horedt 1965, Fig. 9/37 ; Crişan 1969, PI. XXXVI; Horedt 1979, 5 1 , PI. 20/1 1 .

495 Crişan 1969, PI. XXVIII/4.

496 Butoni consideraţi ca evoluând până în sec. II a. Chr.; cf. Glodariu 198 1 , 158.

497 Pentru discuţii privind datarea ceramicii negre lustruite, vezi Daicoviciu 1972, 49, nota 160; 1 82.

498 Macrea şi colab. 1962, Fig. 7/10. ,

499 Daicoviciu 1972, Fig. 3; Daicoviciu 1 972 a, Fig. 20, datat de autor în sec. II a. Chr.

500 Lupu 1966, Fig. 14; Lupu 1989, PI. 8/7.

501 FIoca 1956, 7, 17 , Fig. 2-3.

502 Vezi Popa, Plantos 200 1 , 107- 128.

503 Crişan şi colab. 1995, 27-28, 35, Fig. 1/2, 5 .

504 Vezi discuţia la Popa, Totoianu 2000, 65-66; Popa, Plantos 2001.

'505 Rustoiu, Rustoiu 2000, 178, Fig. 3/1 1 .

506 Popa, Plantos 200 1 .

507 Popa, Plantos 200 1 .

508 Material inedit (Mz. Sebeş).

509 Vezi ultimele discuţii la Glodariu 1 995, 45-50.

510 Ursachi 1995, PI. 1 10/10.

51 \ Glodariu 1995, Fig. 1/8.

512 Daicoviciu 1954, PI. XXIl5.


Târzii par a fi materialele de la Vinerea-Tăbărâşte, care prin prezenţa aici a ceramicii roşii, de bună factură, probabil de influenţă romană, se pot data în sec. I p. Chr5 13•

Vestigii dacice sunt cunoscute, însă destul de dispersat, atât din descoperirile mai vechi cât şi din cele recente în vecinătatea spaţiului analizat de noi. Spre vest, ar fi de amintit descoperirile dacice din sec. I a. Chr. - I p. Chr. de la Romoşel-Făget5 14

,

alături de descoperirile dacice de la Orăştie-Dealul Pemilor-punct Xi 1 5. Imediat spre nord sunt descoperirile de la Sărăcsău, unde s-a găsit cunoscutul tezaur de argint şi o cană provenind dintr-un loc neprecizat de pe raza satului, ambele aparţinând Latene-ului târziu5 16

10.3. Problema identificării davei de la Cugir cu antica Singidava Pomenirea de către astronomul şi geograful grec Claudius Ptolemaios, în a sa

lucrare Îndreptar geografic, a aşezării Singidava517 a stat la baza unor numeroase încercări de identificare a respectivei davae cu una dintre localităţile actuale518• Coordonatele date de acesta pentru antica Singidava sunt 48° longitudine şi la 46' 20' latitudine, însă este cunoscută lipsa de exactitate a punctelor de reper oferite de autorul antic. Practic, localitatea este amintită de-a lungul drumului ce mărginea valea Mureşului , între Ziridava şi Apulum, mai aproape de ultima5 19. În lucrarea lui Ptolemeu poate fi urmărit un drum ce jalona cursul Mureşului, drum ce lega localitaţile ZiridavaSingidava-Apulum52o. Specialiştii nu exclud însă şi o posibilă confuzie cu anticul S 'd 521 angz ava .

Una dintre cele mai cunoscute încercări de identificare a Singidavei este cea a lui N. Gostar, care optează pentru aşezarea de la Bretea Mureşană, aflată Ia ieşirea Mureşului din Transilvania522• Ipoteza enunţată de N. Gostar este combătută, ulterior, de către O. Floca peste două decenii, ultimul optând, pe baza unei argumentaţii bin' construite, pentru plasarea aşezării la Deva. Autorul şi-a susţinut teza, pornind de • seria oarecum numeroasă de vestigii dacice descoperite pe raza Devei, deşi unele sun destul de modeste. După cum considera şi O. Floca, o astfel de dava presupunea, în general, şi existenţa pe locul respectiv a unei fortificaţii, ceea ce în cazul Devei, cu toate

' 1 523 f' � presupunen e enunţate , nu se con lrma. În acelaşi moment, L H. Crişan publica un articol de popularizare, în care îşi

exprima opinia cu privire la identificarea anticei Singidava cu staţiunea de la CugirDealul Cetăţii, afirmatie fondată pe rezultatele preliminare ale săpături.lor sistematice începute aici în 1 977524 . În replică, O. Floca era de părere că demersul făcut de 1. H. Crişan are un s�port fragil525.

513 Vezi Glodariu 198 1 , 162. 514 Iaroslavschi, Roşu 1977, 85, PI. VIJI-5 .

515 Boroffka, Andriţoiu 1998, 87-90, Fig. 1 ; 2/6-8. 516 Crişan 1969, 272. 517 Pentru referiri mai vechi la Singidava, din literatura secolelor trecute, vezi Muşat 1980, 9, 75-76. 518 Pentru istoricul acestor preocupări, vezi Floca 1977, 171 -173. 5 19 Crişan 1980 d, 5 ; Crişan 1980 e, 5 ; Crişan 1994, 387. 520 Bogdan Cătăniciu 1988, 152, Fig. 1 . 521 Vezi Vulpe 1976, 540. 522 Gostar 1958, 417 . 523 Floca 1960, 212; Floca 1977, 178. O plasare a Singidavei pe locul actualei Deva este preconizată încă de la 1842, în lucrarea lui Ioan Rus, Icoana pământului CCf. Basarab 1998, 782). 524 Crişan 1977; Crişan 1980 d, 5; Crişan 1994, 387. 525 Floca 1977, 179, nota 26.


V. Pârvan preconiza că Singidava aEarţinea tribului singilor, populaţie care, prin migraţie, ar fi fondat şi anticul Singidunum 26. M. Rusu, pe de altă parte, lega localităţile antice Singidava, Singidunum, Singone, Singiticus ş.a. , de aceeaşi populaţie care, cu timpul s-ar fi tracizat sau ilirizat, plasând Singidava la Ardeu (jud. Hunedoara)527. Un aspect discutat de N. Gostar, pe care dorim să îl readucem în atenţie, cu toată doza de subiectivism ce transpare din acesta, este legat de sensul antic al numelor localităţilor având rădăcina Sing. Expunând o părere mai veche elaborată de B. Zganier, N. Gostar contrazice părerea acestuia conform căreia singi ar fi însemnat într-o limbă preindoeuropeană "confluenţă" sau "loc" ("poziţie") unde se întâlnesc două râuri528. Deşi teza este combătută, se arată totuşi că, într-adevăr, atât Singidunum-ul, cât şi Seghedinul se găsesc la confluenţa unor râuri529. În cazul davei de la Cugir, trebuie spus că, întâmplător sau nu, situaţia se confirmă, aceasta fiind situată imediat în aval de confluenţa principalelor râuri din zonă: Râul Mare şi Râul Mic, ce vor forma râul Cugir.

Concluzionând, trebuie acceptat că aşezarea fortificată de la Cugir-Dealul Cetăţii întruneşte toate calităţile pentru a putea fi inclusă în rândul davae-Ior dacice53o. Până la viitoare cercetări care să evidenţieze o altă aşezare dacică mai importantă decât cea de la Cugir în limitele geografice sugerate de Ptolemaios, teza susţinută de 1. H. Crişan credem că are toate şansele de crezare.

10.4. Problema identificării Râului Mare sau Râului Mic cu anticul Sargetia O opinie recentă aparţine lui L. Mărghitan, care afirma că, dată fiind izolarea şi

sălbăticiunea cursurilor superioare ale Râului Mare şi Râului Mic în antichitate, acestea se pretau mult mai bine scopului de ascundere a tezaurului regal, aici putând fi localizat, deci, râul Sargetia53 1 • Pe lângă obstacolele naturale, accentuate de distanţa totuşi mare care separă reşedinţa regală de cele două văi, considerăm că părerea enunţată de cercetătorul bucureştean nu are susţinerea necesară532.

10.5. Locul descoperirilor dacice din bazinul Cugirului în ansamblul locuirii dacice din zona Sebeş-Orăştie

Aşezările dacice din Munţii Orăştiei au fost împărţite de C. Daicoviciu, în funcţie de situarea lor geografică, în mai multe sectoare distincte. Ulterior, odată cu apariţia unor descoperiri noi, schema a fost extinsă de H. Daicoviciu la un spaţiu mai vast, astfel încât a fost creat sectorul 4 al zonei II (aşezări situate la est de valea Grădiştii), sector care cuprinde zona Sibişelului533 . Nu demult, a fost creată o nouă zonă, zona a V -a, cuprinzând principalele fortificaţii dacice aflate în regiunea estică a Munţilor Şureanului şi regiunea nordică a Munţilor Cibinului534. Afirmaţia exprimată de 1. Ferenczi relativ la concentrarea locuirii dacice doar în zona în care se găseau minereuri utile, mai precis în aripa de nord-vest a Munţilor Şureanu, şi lipsa totală a

526 Pârvan 1926, 260, 666; vezi şi Vulpe 1 976 a, 540. 527 Rusu 1967, 98, nota 33. 528 Gostar 1958, 4 14. 529 Gostar 1 958, 4 15 . 530 Crişan 1994, 388; Pentru caracteristicile unei asemenea aşezări, vezi, spre exemplu, Florescu 1992, nota 1 1 8, care distinge cinci nivele principale în dezvoltarea aşezărilor geto-dacice. 531 Mărghitan 1994, 102- 103. 532 Ultime consideraţii şi poziţii critice faţă de localizarea hidronimului Sargetias, a se vedea Ia Ferenczi, Ferenczi 1993, 9 1 - 1 03, autorii plasându-l în zona complexului dacic din jurul Sarmizegetusei Regia. Mai pertinentă ar fi, credem, identificarea Sargetiei cu actualul curs superior al văii Streiului sau cu zona carstică (Valea AIbă). 533 Daicoviciu 1964, 120. 534 Daicoviciu şi colab. 1989, 224.

/


unor nuclee de locuire la periferia complexului dacic din aceşti munţi, cu excepţia "grupării curioase" de la Cucuiş535, nu considerăm că este reală. Cercetări de teren de amploare vor duce, cu mare probabilitate, la descoperirea unor noi puncte cu descoperiri dacice care pot schimba semnificativ imaginea asupra locuirii din Latene-ul târziu în această zonă. Cazul văii Cugirului credem că este semnificativ în direcţia amintită, astfel încât de la o singură aşezare cunoscută, în prezent se poate vorbi de încă 12 puncte cu vestigii dacice. Păstrând structura cunoscută, dat fiind faptul că aşezarea fortificată de la Cugir se consideră ca făcând parte din sistemul defensiv al Sarmizegetusei şi dată fiind totuşi densitatea descoperirilor din zona Cugirului, propunem crearea unui sector separat - sectorul 1 - în cadrul zonei V, care să concentreze punctele dacice aflate în bazinul văii Cugirului.

535 Ferenczi 1976, 45.

132

Alexandrov 1984

Ancuţa-Ruşinaru 1980

Andriţoiu, Rustoiu 1997

Babeş 1970

Babeş 1988

Basarab 1998

Bălan 1966

Bârcă 1997

Bârcă 1997 a

Bârzu, Brezeanu 1991

Berciu 1939

Berciu 1966

Berciu şi colab. 1965

Berciu, Moga 1979

Berciu, Moga 1980

Bielz 1873

Bogdan Cătăniciu 1988

-�


Bibliografie

- G. Alexandrov, Montana-eine thrakisch-romisch Stadt, în Dritter /ntemationaler Thracologischer Kongress, Sofia, 1984, p. 2 18-23 1 .

- E . Ancuţa-Ruşinaru, Dovezi de necontestat ale existenţei multimilenare a poporului român, ale unei civilizaţii superioare, în RMMM/A, 1 , 1980, p. 92-94.

I. Andriţoiu, A. Rustoiu, Sighişoara-Wietenberg. Descoperirile preistorice şi aşezarea dacică, Bibliotheca Thracologica, XXIII, Bucureşti, 1997.

- M. Babeş, Dacii şi bastamii, în MemAntiq, II, 1970, p.2 15-236.

- M. Babeş, Descoperirile funerare şi semnificaţia lor în contextul culturii geto-dacice clasice, în SC/VA, 39, 1 , 1988, p. 3-32.

- M. Basarab, Cărţi didactice româneşti în Muzeul din Deva (1 785-1888), în Sargetia, XXVIII1 , 1997-1998, p.779-791 .

- T. Bălan, Tezaurul de monede dacice de la Bozeş (r. Orăştie), în Sargetia, IV, 1966, p. 5 1-64.

- V. Bârcă, Echipamentul şi armamentul defensiv al getodacilor în preajma războaielor daco-romane, în /stros, VIII, 1997, p. 83-96.

- V. Bârcă, Die defensive Ausrustung und Bewaffnung des GetoDaker um die dako-romanischem Kriege, în ActaMN, 34/1, 1997, p. 1 89-199.

- L. Bârzu, S . Brezeanu, Originea şi continuitatea români/or. Arheologie şi tradiţie istorică, Bucureşti, 1991 .

- D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, Craiova, 1939.

- I. Berciu, Cetatea dacică de la Piatra Craivii, în M. Macrea, O. Ploca, N. Lupu, 1. Berciu, Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei, Bucureşti, 1966, p. 45-57.

- 1. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, La forteresse dace de Piatra Craivii, în Celticum, XII, 1965, p. 1 15-16 1 .

- 1 . Berciu, V. Moga, Aşezarea şi cetatea dacă de la Piatra Craivii, în Îndrumător pastoral, III, 1979, p. 90-94.

- 1. Berciu, V. Moga, Aspecte ale civilizaţiei dacice pe teritoriul judeţului Alba, în Îndrumător Pastoral, IV, 1980, p. 102-106.

- E. A. Bielz, Dakische Tetradrahmen. Ein Beitrag zur Munzkunde Siebenburgens, în A VSL, XI, 1 873, p. 454-468.

- 1. Bogdan Cătăniciu, Ptolemeu şi provincia Dacia, în ActaMN, XXIV-XXV, 1987-1988, p. 145-162.


BoUa şi colab. 1991 - M. Bolla, C. Boube, J. P. Guillaumet, Les situles, în La vaissele tardo-republicaine en bronze (M. Feugere, C. Rolley ed.), Dijon, 199 1 , p. 7-22.

Boroffka, Andriţoiu 1998 - N. Boroffka, 1. Andriţoiu, Cercetări arheologice la Orăştie "Dealul Pemilor", punctul Xs, campania 1995, în Apulum, XXXV, 1998, p. 87-90.

Boroneanţ, Davidescu 1968 - V. Boroneanţ, M. Davidescu, Două bordeie dacice la Schela Cladovei, Tumu Severin, în Apulum, VIIII, 1968, p. 253-260.

Burger 1997 - G. Burger, Die Ostkelten und ihre Helme, în The Thracian world at the crossroads of civilisations, 1, Bucureşti, 1997, p. 134- 1 5 l .

Căpitanu 1994 - V. Căpitanu, Objets ii signification cultuelle exceptionnelle decouverts dans la dava de Răcătău, dep. de Bacău, în Relations, Bucureşti, 1994, p. 335-343.

Chirilă 1964 - E. Chirilă, Relaţiile dintre daci şi romani până la expediţia lui Marcus Vinicius, în ActaMN, 1, 1964, p. 125- 136.

Chirilă, Pop 1968 - E. Chirilă, 1. Pop, Tezaurul monetar de la Sânpetru (or. Braşov), în Apulum, VIII!, 1968, p. 145- 170.

Chirilă, Lucăcel 1970 - E. Chirilă, V. Lucăcel, Ein Dakischer Miinzhort aus Nordwestsiebenbiirgen, Zalău, 1970.

Chirilă şi colab. 1987 - E. Chirilă, M. Barbu, P. G. Hurezan, Tezaurul dacic de la Feneş, în Ziridava, XV-XVI, 1987, p. 55-58.

Ciugudeanu 1978 - H. Ciugudeanu, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul judeţului Alba (I), în Apulum, XVI, 1978, p. 39-53.

Ciugudean 1980 - H. Ciugudean, Mormântul dacic de la Blandiana (jud. Alba), în ActaMN, XVII, 1980, p. 425-432.

Ciugudean, Ciugudean 1993 - D. Ciugudean, H. Ciugudean, Un mormânt de războinic getodac la Tărtăria (jud. Alba), în Ephemeris Napocensis, li, 1993, p. 77-79.

Comşa 1994 - M. Comşa, Brăduţul (arborele vieţii) pe ceramica geto-dacică şi semnificaţia sa simbolică, în Relations, Bucureşti, 1994, p. 3 15-334.

Costea 1981 - FI. Costea, Cu privire la imitarea ceramicii greceşti şi romane în sud-estul Transilvaniei, în Studii dacice, ClujNapoca, 198 1 , p. 127- 145.

Costea 1988 - FI. Costea, Aşezarea dacică de la Copăcel (com: Hârseni, jud. Braşov), în ActaMN, XXIV-XXV, 1987- 1988, p. 97-1 18 .

Costea 1999 - FI. Costea, O depunere rituală de vase la Racoşul de Jos, judeţul Braşov. Încercare de descifrare a posibilelor simboluri din omamentica olăriei dacice (1), în Angustia, 4, 1999, p. 105- 1 19.

Crişan 1969 - 1. H. Crişan, Ceramica daco-getică. Cu specială privire la Transilvania, Bucureşti, 1969.

1 34

Crişan 1973

Crişan 1974

Crişan 1975

Crişan 1977 a

Crişan 1977 b

Crişan 1980 a

Crişan 1980 b

Crişan 1980 c

Crişan 1980 d

Crişan 1980 e

Crişan 1986

Crişan 1993 a

Crişan 1993 b

Crişan 1994

Crişan 1994 a

Crişan, Medeleţ 1979

Crişan şi colab. 1993



Daicoviciu 1945


- 1. H. Crişan, Aşa numitul mormânt de la Silivaş şţ problema celui mai vechi grup celtic din Transilvania, în Sargetia, X, 1973, p. 45-76.

- 1. H. Crişan, Transilvania la sfârşitul Hallstatului (sec. VI-V î. e. n.), în MemCD, Cluj, 1974, p. 99- 1 10.

- 1. H. Crişan, Burebista şi epoca sa, Bucureşti, 1 975.

- 1. H. Crişan, Burebista şi epoca sa, ed. II rev., Bucureşti, - 1977.

- 1. H. Crişan, "Cetatea" a învins mileniile, în Magazin istoric, 1 1 , 1 977, p. 2-5.

- 1. H. Crişan, Necropola dacică de la Cugir (jud. Alba), în Apulum, XX, 1980, p. 8 1 -87.

- 1. H. Crişan, Apariţia şi dezvoltarea statului la daci, în RMM, 4-5, 1980, p. 62-72.

- 1. H. Crişan, Civilizaţia dacică în lumina �oilor descoperiri, în Ziridava, XII, 1980, p. 3 1 -36.

- 1. H. Crişan, L' era! dace conduit par Burebista, în Dacia, N. S. , XXIV, 1980, p. 5-17.

- 1. H. Crişan, Lăcaşul princiar de la Cugir, în Magazin istoric, 1 , 1980, p. 4-8, 6 1 .

- 1 . H. Crişan, Spiritualitatea geto-dacilor, Bucureşti, 1986.

- 1. H. Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Biblioteca de artă, 5 19, voI. 1, Bucureşti, 1993.

- 1. H. Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Biblioteca de artă, 520, voI. II, Bucureşti, 1993.

- 1. H. Crişan, Cugir, în Enciclopedia arheolog iei şi istoriei vechi a României (fişă), voI. 1, A-C, Bucureşti, 1994, p. 387-388.

- V. Crişan, Aşezarea dacică de la Mereşti (judeţul Harghita). Cercetările arheologice din anii 1986-1993, în ActaMN, 3 1/1, 1994, p. 377-432.

- 1. H. Crişan, FI. Medeleţ, Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 la cetatea dacică de la Cugir (judeţul Alba), în Materiale şi cercetări arheologice, Oradea, 1979, p. 105-107.

- 1. H. Crişan, FI. Medeleţ, 1. Andriţoiu, P. Rogozea, Cugir-de dep. de Alba, în Bulletin de Thracologie, 1, 1993, p. 8 1 .

- 1. H. Crişan, A. Rustoiu, A. Palko, Descoperiri celtice de la Pruniş (jud. Cluj), în EphNap, V, 1 995, p. 27-46.

- 1. H. Crişan, A. Gligor, C. Inel, M. Voinaghi, Descoperiri arheologice la Şeuşa- " La Cărarea Morii " (com. Ciugud, jud. Alba), în BCŞS, 3, 1997, p. 27-40.

- C. Daicoviciu, La Transylvanie dans l 'antiquite, Bucureşti, 1945.

Cristian Ioan Popa

Daicoviciu 1954

Daicoviciu 1960

Daicoviciu 1964

Daicoviciu 1969

Daicoviciu 1972

Daicoviciu 1972 a

Daicoviciu 1980

Daicoviciu, Glodariu 1976

Daicoviciu şi colab. 1973

Daicoviciu şi colab. 1989

Daicoviciu, Ferenczi 1951

Dan 1993

. Davies 1917

Davies 1920

Diaconescu 1997

Dumitraşcu 1995

Eggers 1951

Ferencz 1996

F erencz 1998

135

- C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roşie. Monografie arheologică, Bucureşti, 1954.

- C. Daicoviciu, Apariţia şi formarea relaţiilor sclavagiste în România, în Istoria României, voI. 1, Bucureşti, 1960, p. 255-338.

- H. Daicoviciu, Addenda la "Aşezările dacice din Munţii Orăştiei ", în ActaMN, I, 1964, p. 1 1 1- 1 24.

- C. Daicoviciu, Dacica. Studii şi articole privind istoria veche a pământului românesc, Bibliotheca Musei Napocensis, 1, Cluj 1969.

- H. Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj , 1972.

- H. Daicoviciu, Dacii, ed. a II-a, Bucureşti, 1972.

- H. Daicoviciu, Epoca lui Burebista, în Potaissa, II, 1980, p. 5-1O.

- H. Daicoviciu, I. Glodariu, Puncte de reper pentru cronologia cetăţilor şi aşezărilor dacice din Munţii Orăştiei, în ActaMN, XIII, 1976, p. 7 1 -80.

- H. Daicoviciu, I. Glodariu, 1. Piso, Un complex de construcţii în terase din aşezarea dacică de la Feţele Albe, în ActaMN, X, 1973, p. 65-96.

- H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Bucureşti, 1 989.

- C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1 95 1 .

- D . O. Dan, Monumente şi situri arheologice din judeţul Alba, în Breviar, Alba Iulia, 1993, p. 141-226.

- G. A. T. Davies , Trajan 'sfirst Dacian War, în The Joumal of Roman Studies, VII, 1 9 17, p. 74-97.

- G. A. T. Davies, Topography and the Trajan Column, în Ţhe Joumal of Roman Studies, X, 1920, p. 1 -28 .

- Al. Diaconescu, Dacia under Trajan. Some observations on Roman tactics and strategy, în ActaMN, 34/1, 1

,997, p. 1 3-52.

- S. Dumitraşcu, Arheologia română la sfârşit şi început de mileniu, Oradea, 1995.

- H. J. Eggers, Der Romische Import im freien Germanien, Atlas der urgeschichte, Band 1 , Hamburg, 195 1 .

- 1. V. Ferencz, Morminte celtice cu car din Transilvania, în BCŞS, 2, 1 996, p. 9 1 - 10 1 .

- 1 . V. Ferencz, Despre un vas de provizii descoperit în cetatea dacică de la Băniţa (jud. Hunedoara), în Apulum, XXXV, 1998, p. l 1 1- 1 16.

136

Ferenczi 1976

F erenczi 1978

Ferenczi 1979

Ferenczi 1980

Ferenczi 1989

Ferenczi, Ferenczi 1993

Feugere, Vernon 1996

Floca 1956

Floca 1957

Floca 1958

Floca 1960

Floca 1977

Floca, Şuiaga 1936

Florescu 1992

Gherghe 1984

Gheorghiu 2000

Glodariu 1971


- 1. Ferenczi, Amplasarea cetăţi/or dacice din Munţii Sebeşului (consideraţii geomorfologice şi topografice), în Apf:llum, XIV, 1976, p. 45-64.

- 1. Ferenczi, Consideraţii de ordin geomoifologic şi topografic cu privire la desfăşurarea campaniilor împăratului Traian pentru cucerirea complexului de cetăţi dacice din Munţii Sebeşului (1), în Apulum, XVI, 1978, p. 1 19-134.

- 1. Ferenczi, Importanţa unor metale neferoase şi a unor minerale în procesul de formare a puterii dacice în Munţii Orăştiei, în Sargetia, XIV, 1979, p. 93- 101 .

- Şt. Ferenczi, Die Voraussetzungen for die Verarbeitung des Eisens im Gebirge siidlich von Orăştie, în Dacia, N. S. , XXIV, 1980, p. 1 5 1-156.

- 1. Ferenczi, Contribuţii la problema formării aşezărilor cu carcater protourban la daci (cu privire specială la Sarmizegetusa ta Basileon), în Apulum, XXVI, 1989, p. 99-1 34.

- G. Ferenczi, 1. Ferenczi, Se poate identifica hidronimul antic Sargetias cu râul Vârghiş din estul Transilvaniei?, în ActaMN, 26-30, III , 1989- 1993, p. 91-103.

- M. Feugere, Ch. Vemon, Un char gallo-romain au Musee de Saintes, în Archeologia, iunie, 1996, p. 56-6 1 .

- O . Ploca, Contribuţii la cunoaşterea tezaurelor de argint dacice. Tezaurul de la Sărăcsău şi Şeica Mică, Bucureşti, 1956. -

- O. Ploca, Regiunea Hunedoara. Ghid turistic, Bucureşti, 1957.

- O. Ploca, Tezaurul monetar de la Cugir (reg. Hunedoara), în SCN, II, 1958, p. 95-107.

- o. Ploca, Urme dacice pe Dealul Cetăţii Deva, în OmCD, Bucureşti, 1960, p. 205-214.

- O. Floca, Singidava, în Sargetia, XIII, 1977, p. 17 1 - 18 1 .

- O . Ploca, V. Şuiaga, Ghidul judeţului Hunedoara, Deva, 1936.

- R. Plorescu, V. Pârvan-Getica. O protoistorie a Daciei (ed. îngrijită şi note de R. Plorescu), Chişinău, 1992.

- P. Gherghe, Mărturii ale prezenţei scordiscilor şi traci/or sud-dunăreni pe teritoriul Olteniei, în SympThrac, DrobetaTumu-Severin, 1984, p. 29-30.

- G. Gheorghiu, Influences celtiques dans la ceramique dacique decouverte dans la zone des Monts d' Orăştie - le vase de type situla - , în Les Celtes et Thraco-Daces de l 'Est du Bassin des Carpates, Bistriţa-Năsăud, 2000, p.214-225.

- 1. Glodariu, Consideraţii asupra circulaţiei monedei străine în Dacia (sec. II î. e. n. - 1 e. n. ), în ActaMN, VIII, 197 1 , p. 71 -90.


Glodariu 1974 - 1. Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj , 1974.

Glodariu 1975 - 1. Glodariu, Un atelier de făurărie la Sarmizegetusa dacică, în ActaMN, XII, 1975, p. 107-134.

Glodariu 1981 - 1. Glodariu, Contribuţii la cronologia ceramicii dacice în epoca Latene târzie, în Studii dacice, Cluj-Napoca, 198 1 , p . 146- 165.

Glodariu 1982 - 1. Glodariu, Sistemul defensiv al statului dac şi întinderea provinciei Dacia, în ActaMN, XIX, 1982, p.23-38.

Glodariu 1983 - 1. Glodariu, Arhitectura geto-dacilor - civilă şi militară (sec. II î. e .n. - l e. n.), Cluj-Napoca, 1983.

Glodariu 1983 a - 1. Glodariu, Cetatea de la Căpâlna în sistemul defensiv al statului dac, în ActaMN, XX, 1980, p. 59-66.

Glodariu 1984 - 1. Glodariu, Fortifications daces en pierre a l ' epoque Latene tardive, în Dritter Internationaler Thrakologischer Kongress, Sofia, 1984, p. 164-172.

Glodariu 1986 - 1. Glodariu, Cariere şi exploatarea pietrei în Dacia preromană, în ActaMN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 9 1 - 103.

Glodariu 1995 - 1. Glodariu, Vase de provizii de inspiraţie elenistică, în AM, XVIII, 1995, p. 45-50.

Glodariu, laroslavschi 1979 - 1. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979.

Glodariu şi colab. 1988 - 1. Glodariu, A. Rusu, E. Iaroslavschi, Cetăţi şi aşezări dacice în Munţii Orăştiei, Monumente şi Muzee, Bucureşti, 1988.

Glodariu, Moga 1989 - 1. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Bucureşti, 1989.

Glodariu şi colab. 1992 - 1. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, Die Miinzstătte von Sarmizegetusa Regia, în EphNap, II. 1992, p. 57-68.

Glodariu şi colab . . 1998 - 1. Glodariu, G. Florea, E. Iaroslavschi, G. Gheorghiu, D. Sima, A. Pescaru Rusu, L. D. Suciu, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte), jud. Hunedoara, în CCA. Campania 1997, CăIăraşi, 1998, p. 65-66.

Glodariu şi colab. 2000 - 1. Glodariu, G. Florea, L. Suciu, E. Iaroslavschi, G. Gheorghiu, A. Pescaru, C. Bod6, Costeşti, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara punct: Cetăţuie, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1999, Deva, 2000, .p. 3 1 .

Gohl 1901 - b, Gohl, Kelta es egyeb barbar ermeink tehnikus sajatsagai, în AE, XXI, 4, 1901 , p. 351-359.

Gohl 1901 a - b, Gohl, Kelta es egyeb barbar ermeink tehnikus sajatsagai (II), în AE, XXI, 5, 1901 , p. 403-421 .

Gohl 1916 - b. Gohl, A temesdi barbarpenzlelet, în Numizmatika( KăzlOny, XV, 19 16, p. 97- 104.

138

Gohl 19� Gooss 1876

Gooss 1877

Gostar 1958

Gramatopol 1991

Gramatopol 1997

Gumă 1991

Boredt 1941

Boredt 1965

Boredt 1970

Boredt 1979

1aroslavschi 1997

Iaroslavschi, Roşu 1977

IMC 1974

Istoria militară 1984

Karasowi 1998

Kotigorosko 1991


- b. Gohl, Barbar apr6penzeink es daraboltisi rendszereik, în Numizmatikai Kăzlăny, XXV, 1926, p. 3 1-36.

- C. Gooss, Chronik der archăologischen Funde Siebenburgens, în A VSL, XIII, 1 876, p. 3-138 .

- C. Gooss, Skizzen zur vorrămischen Culturgeschichte der mittlern Donaugegenden, în AVSL, 14, 1 877, p. 47-178 .

- N. Gostar, Singidunum şi Singidava, în SCIV, IX, 2, 1958, p. 4 13-419 .

- M. Gramatopol, Artele miniaturale în antichitate, Curente şi sinteze, 55, Bucureşti, 1991 .

- M. Gramatopol, Arta monedelor geto-dacice, Curente şi sinteze, 61 , Bucureşti, 1997.

- M. Gumă, Câteva precizări asupra unor tipuri de coifuri de la sfârşitul primei epoci a fierului şi începutul celei de a doua descoperite în sud-vestul României, în Thraco-Dacica, XII, 199 1 , 1 -2, p. 85-103.

- K. Horedt, Zur siebenbUrghischen Burgenforschung, în Sudost-Forschungen, 6, 1941 , p. 576-614.

K. Horedt, Mittellatenezeitliche Siedlungen aus Siebenburgen, în Studien aus Alteuropa, II, 1965, p. 54-75.

- K. Horedt, Zur Berkunft und Datierung es Kessels von Gundestrup, în lahrbuch des Rămisch-Germanischen ZentralMuseum Mainz, Mainz, 1970, p. 134-143.

- K. Horedt, Moreşti. Grabungen in einer vor - und fruhgeschichtlichen Siedlung in Siebenburgen, Bucureşti, 1979.

- E. Iaroslavschi, Tehnica la daci, Cluj-Napoca, 1997.

- E. Iaroslavschi, P. Roşu, Câteva noi aşezări dacice pe valea Cucuişului, în ActaMN, XIV, 1977, p. 8 1-94.

- * * * , Întreprinderea mecanică Cugir la 1 75-a aniversare 1 799-1974, Sibiu, 1974.

* * * Istoria militară a poporului român, voI. 1, Bucureşti, 1984.

- Z. Karasova, Die rămischen bronzegefăsse in Băhmen, Praga, 1998.

- VI. G. Kotigorosko, Antichităţile dacice din zona Tisei superioare, în Thraco-Dacica, XII, 1 -2, 1991 , p. 1 15-132.

Lazarovici, Kalmar-Maxim 1991 - Gh. Lazarovici, Z. Kalmar-Maxim, Vinca în Transilvania, în

Lecca 1937

Lungu şi co!oh 7970

Cultura Vinca în România, Timişoara, 1991 , p. 93-99.

- O. G. Lecca, Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României, Bucureşti, 1937.

- 1. Lungu, V. Radu, B . Bassa, 1. Raica, M. Valea, Meşteşuguri şi meşteşugari din sud-vestul Transilvaniei, Bucureşti, 1970.

Cristian Ioan Popa

Lupu 1957

Lupu 1966

Lupu 1969

Lupu 1978

Lupu 1989

Macrea şi colab. 1962

Marţian 1920

Marţian 1921

Mărghitan 1969

Mărghitan 1977

Mărghitan 1981

Mărghitan 1994

Mărghitan 1998

Medeleţ 1974

Medeleţ 1992

Medeleţ 1994

Medeleţ 1995

Mihăilescu-Bârliba 1993

Mitrea 1945

1 39

- N. Lupu, Monede dacice din colecţia Muzeului Brukenthal, în SCN, I, 1957, p. 41 -59.

- N. Lupu, Cetatea dacică de la Tilişca, în M. Macrea, O. FIoca, N. Lupu, 1. Berciu, Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei, Bucureşti, 1966, p. 34-45.

- N. Lupu, Descoperiri de monede antice în jurul Sibiului, în StComBrukental, p. 14, 1969, p. 285-288.

- N. Lupu, Civilizaţia dacică şi influenţele romane exercitate asupra ei în sec.! î. e. n. - / e. n., în Apulum, XVI, 1978, p. 73-83 .

- N. Lupu, Tilişca. Aşezările arheologice de pe Căţănaş, Bucureşti, 1989.

- M. Macrea, M. Rusu, 1. Mitrofan, Şantierul arheologic Porolissum, în Materiale, VIII, 1962, p. 485-504.

- 1. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa, 1920.

- 1. Marţian, Urme din războaiele romanilor cu dacii, Cluj , 1921 .

- L . Mărghitan, Tezaurul de podoabe dacice din argint de la Săliştea (fost Cioara, jud. Alba), în SC/V, 20, 2, 1969, p. 3 15-327.

- L. Marghitan, Valea Mureşului - parte integrantă a sistemului defortificaţie a Daciei, în Sargetia, XIII, 1977, 203-207.

- L. Mărghitan, Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 198 1 .

- L . Mărghitan, Comorile regelui Decebal, Timişoara, 1994.

- L. Mărghitan, antropomorjism în arta Daciei preromane /, în Ziridava, XXI, 1998, p. 15-41 .

- FI. Medeleţ, Brăţările spiralice dacice de argint (O schiţă tipologică), în MemCD, Cluj , 1974, p. 229-243 .

- FI. Medeleţ, A propos de l 'exploitation et de l 'utilisation des metaux precieuxes dans la Dacie preromaine, în SympThrac, 9, 1992, p. 226-235 .

- FI. Medeleţ, În legătură cu o mare spirală dacică din argint aflată în Muzeul Naţional din Belgrad, în Analele Banatului, serie nouă, III, 1994, p. 192-230.

- FI. Medeleţ, Sarea Daciei preistorice, în Analele Banatului, serie nouă, IV, 1995, p. 285-301 .

V . Mihăilescu-Bârliba, Războaiele daco-romane şi descoperirile monetare, în ActaMN, 26-30, 1/1 , 1993, p. 39-44.

- B. Mitrea, Penetrazione commerciale e circolazione monetaria nelia dacia prima delia conquista, în Ephemeris Dacoromana, X, 1945, p. 1 - 1 54.

140

Mitrea 1968 •

Moga 1987

Moga 1993

Muşat 1980

Neda 1940

Nicolăescu-Plopşor 1948

Oppermann 1988

Palamariu 1994

Pavel 1993

Pădureanu 1990

Pescaru şi colab. 2002

Petrescu 2000

Pârvan 1926

Pârvan 1967

Pârvan 1992

Plantos 2004

Pinter 1994

Popa Al. 1980


- B . Mitrea, Moneda republicană romană şi unitatea lumii getodacice, în Unitate şi continuitate în istoria poporului român, Bucureşti, 1968, p. 53-64.

- V. Moga, De la Apulum la Alba Iulia. Fortificaţiile oraşului, Bucureşti, 1987.

- V. Moga, Cercetări recente în castrul de la Apulum. Palatul Apor Alba Iulia, în Apulum, XXVII-XXX, 1990- 1993, p. 209-222.

- M. Muşat, Izvoare şi mărturii străine despre strămoşii poporului român, Bucureşti, 1980.

- 1. M. Neda, Unne vechi din Cugir, în RIR, X, 1940, p. 385-386.

- C. S. NicoIăescu-Plopşor, Antiquites celtiques en Oltenie. Repertoire, în Dacia, XI-XII, ( 1945-1947), 1948, p. 17-33.

- M. Oppermann, Tracii între arcul carpatic şi Marea Egee, Bucureşti, 1988.

- O. Palamariu, Dr. Octavian Floca - colecţionar şi pasionat cercetător numismat, în Sargetia, XXV, 1992-1994, p. 223-225.

- V. Pavel, Câteva consideraţii asupra circulaţiei monedelor geto-dacice pe teritoriul judeţului Alba, în Apulum, XXVIIXXX, 1990-1993, p. 163- 171 .

- E . Pădureanu, Noi descoperiri arheologice în aşezarea fortificată de la Păuliş-Dealul Bătrân, jud. Arad, în ThracoDacica, XI, 1-2, 1990, p. 157- 192.

- A. Pescaru, C. Bodo, M. Căstăian, I. V. Ferencz, Ardeu, com. Bălşa, jud. Hunedoara. Punct: Cetăţeaua, în Cronica 2002, p. 4 1-43.

- S . M. Petrescu, Locuirea umană a peşterilor din Banat până în epoca romană, Bibliotheca Historica et archaeologica Banatica, XXVII, Timişoara, 2000.

- V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926.

- V. Pârvan, Dacia. Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene, ed. a patra revăzută şi adnotată (R. Vulpe), Bucureşti, 1967.

- V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Chişinău 1992.

- C. Plantos, în Arta bronzului din preistorie până în zorii evului mediu. Catalog de expoziţie. Muzeul Naţional al Unirii, secţia arheologie, Alba Iulia, 2004.

- Z. Pinter, Aspecte ale cultului annelor. Valoarea spirituală şi simbolică a pieselor de annament în mentalitatea medievală, în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, I, 1994, p. 9-42.

- Al. Popa, Cetăţi dacice din judeţul Alba, în Îndrumător Pastoral, IV, 1980, p. 92-95.

Cristian Ioan Popa

Popa V. 1980

Popa 1995

Popa, Plantos 2001

Popa, Totoianu 2000

Popa, Simina 2004

Popescu 1945

Popescu 1948

'Popescu 1956

Popescu 1963

Preda 1960

Preda 1969

Preda 1998

Protase 1974

RepArhAlba 1995

Roman şi colab. 1982

R6mer 1870

Roska 1942

Rustoiu 1986

Rustoiu 1992

141

- Viorica Popa, Monedele geto-dacilor, în Îndrumător pastoral, IV, 1980, IV, 1980, p. 99-102.

- C. 1. Popa, Contribuţii la cunoaşterea perioadei de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului pe valea Cugirului (jud. Alba), în Apulum, XXXII, 1995, p. 33-58.

- C. 1. Popa, C. Plantos, Asupra vaselor ceramice canelate şi faţetate din cea de a doua epocă a fierului de pe teritoriul României, în Apulum, XXXVIII/1 , 2001 , p. 107- 128.

- C. 1. Popa, R. Totoianu, Câteva probleme ale epocii Latene în lumina descoperirilor recente de la Lancrăm (or. Sebeş)"Glod" (jud. Alba), în Les Celtes et Thraco-Daces de 1 'Est du Bassin des Carpates, Bistriţa-Năsăud, 2000, p. 5 1- 134.

- C. 1. Popa, N. M. Simina, Cercetări arheologice la Lancrăm

" Glod", Alba Iulia, 2004.

- D. Popescu, Le tresor de monnaies "daces " de Tulgheş (departement de Satu-Mare, nord-ouest de la ·Transylvanie), în Dacia, IX-X, ( 1941-1944), 1945, p. 201-24 1 .

- D . Popescu, Nouveaux tresors geto-daces en argent, în Dacia, XI-XII, ( 1945-1947), 1948, p. 35-69.

- D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania, Bucureşti, 1956.

- D. Popescu, Săpăturile arheologice din Republica Populară Română în anul 1962, în SCIV, XIV, 2, 1963, p. 450-466.

- C. Preda, Probleme de numismatică geto-dacică, în SCN, III, 1960, p. 43-79.

- C. Preda, Moneda antică în România, Bucureşti, 1969.

- C. Preda, Istoria monedei în dacia preromană, Bucureşti, 1998.

- D. Protase, Necropola oraşului Apulum. Săpăturile din anii 1970-1971, în Apulum, XII, 1974, p. 134-159.

- Repertoriul arheologic al judeţului Alba (ed. V . Moga, H. Ciugudean), Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iuli'!-, 1995.

- B. Roman, A. Sântimbreanu, V. Wollmann, Aurarii din Munţi Apuseni, Bucureşti, 1982.

- F. R6mer, Adalek ermesztilnkhez, în AE, III, 1 870, p. 88-90.

- M. Roska, Erdely regeszeti repert6riuma, l. Qskor, Thesaurus Antiquitatum Transilvanicarum, I, Praehistorica, Cluj, 1942.

- A. Rustoiu, Zidurile de piatră nefasonată la daco-geţi (sec. II î. e. n. - 1 e. n.), în ActaMN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 767-774.

- A. Rustoiu, Observaţii privind tipologia şi cronologia fortificaţiilor daco-getice cu ziduri din piatră nefasonată, în Analele Banatului, II, 1992, p. 179-186.

i ' 1

i I

142

Rustoiu 1993 a

Rustoiu 1993 b

Rustoiu 1993 c

Rustoiu 1993 d

Rustoiu 1994 a

Rustoiu 1994 b

Rustoiu 1996

Rustoiu 1997

Rustoiu 1997 a

Rustoiu 2002

Rustoiu, Popa 2000

Rustoiu, Rustoiu 2000

Rustoiu şi colab. 2002

Rusu 1994

Rusu şi colab. 1994

Sârbu 1987

Sârbu 1989


- A. Rustoiu, Observaţii privind ceramica Latene cu grafit în pastă din România, în Thraco-Dacica, XIV, 1993, p .. 13 1 - 142.

- A. Rustoiu, Observaţii privind importul de grafit în Transilvania în epoca Latene, în ActaMP, XVII, 1993, p.67-75.

- A. Rustoiu, Un import ceramic celtic în aşezarea getică de la Sucidava-Celei, în Arhivele Olteniei, 8, 1993, p. 19-28.

- A. Rustoiu, Ceramica dacică de la Floreşti- "Cetatea Fetei" (jud. Cluj), în RB, VII, 1993, p. 63-75.

- A. Rustoiu, Observaţii privind înmormântările tumulare din Dacia preromană (sec. 1 î. e. n. - I e. n.), în Studii de Istorie a Transilvaniei, I, 1994, p. 33-37.

- A. Rustoiu, Neue prăzisierungen beziiglich des "Keltischen Grabes" von Silivaş, în Relations thraco-illyro-helleniques, Bucureşti, 1994, p. 295-300.

- A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î. Chr. - sec.! d. Chr.). Tehnici, ateliere şi produse de bronz, Bibliotheca Thracologica, XV, Bucureşti, 1996.

- A. Rustoiu, Influences celtiques dans l ' O1fevrene dacique du r siecle av. J. -C, în The Thracian world at the crossroads of civilisations, 1, Bucureşti, 1997, p. 152-167.

- A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec. II î. e. n. - I e. n.), Bibliotheca Thracologica, XXII, Bucureşti, 1997.

- A. Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Interferenţe etnice şi culturale, III, Cluj-Napoca, 2002.

- A. Rustoiu, C. 1. Popa, Câteva probleme privind ceramica Latene cu grafit în pastă din Dacia preromană, în ActaMP, XXIII/1 , 2000, p. 253-270.

- A. Rustoiu, G. T. Rustoiu, Aşezări din a doua vârstă a fierului descoperite recent pe teritoriul oraşului Alba Iulia, în Apulum, XXXVIII 1 , 2000, p. 177-192.

- A. Rustoiu, V. Sârbu, 1. V. Ferencz, Mormântul tumular dacic de la Călan (jud. Hunedoara), în Sargetia, XXX, 2001-2002, p. 1 1 1- 127.

- M. Rusu, Chars de combat halstattiens chez les thraces norddanubiens, în The Early Hallstatt Period (1200-700 B. c.) in South-Eastren Europe, Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iulia, 1994, p. 167-184.

- M. Rusu, H. Pop, 1. Bejinariu, Şimleul Silvan iei "Cetate ", jud. Sălaj, în CCA. Campania 1993, Satu Mare, 1994, p. 64.

- V. Sârbu, Figurinele antropomoife şi zoomoife traco-getodacice din prima şi a doua epocă afierului, în Istros, V, 1987, p. 9 1 -157.

- V. Sârbu, A. Despre semnificaţia unor gropi din aşezări şi complexe de cult geto-dacice. B. Noi observaţii şi ipoteze

Cristian Ioan Popa

Sârbu 1993

Sârbu 1994

Schiau 1993

Stoia 1978

Stoia 1980

Stoia 1981

Stoia 1998

Stoicovici, Winkler 1967

Stoicovici, Winkler 1971

Streitfeld 1977

Suciu 1987

Suciu 1993

Suciu 1994

Suciu, Moga 1988

Takacs, Bogdan 1997

Teglas 1892

Teglas 1902

Todorovic 1972

Ţeposu-Marinescu 1987

143

privind riturile, ritualurile şi practicile funerare ale getodacilor în sec. Il Î. e. n. - 1 e. n., în CCDJ, V-VII, 1988-1989, p. 65-82.

- V. Sârbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Brăila, 1993.

- V. Sârbu, Mormintele tumulare din zona carpato-dunăreană (sec. 1 î. d. Chr. - 1 d. Chr. ), în Istros, VII, 1994, p. 123-159.

- S. Schiau, Momente de istorie; începuturi, în Cugir-500 (1493-1993), Sibiu, 1993, p. 22-28.

- A. Stoia, Les fouilles archeologiques en Roumanie (1977), în Dacia, N.S. , 1978, p. 348-362.

- A. Stoia, Les fouilles archeologiques en Roumanie (1979), în Dacia, N.S., XXIV, 1980, p. 355-370.

- A. Stoia, Les fouilles archeologiques en Roumanie (1980), în Dacia, N.S. , XXV, 198 1 , p. 363-379.

- A. Stoia, Cu privire la înmormântările din cuprinsul aşezărilor Latene, în Carpica, XXVII, 1998, p. 44-53.

- E. Stoicovici, 1. Wink:ler, Studiul constituţiei şi compoziţiei unor monede antice prin cercetări metalografice, în ActaMN, IV, 1967, p. 449-459.

- E. Stoicovici, 1. Wink:ler, Uber die Stanzen von Pecica und von Ludeşti, în ActaMN, VIII, 197 1 , p. 477-479.

- Th. Streitfeld, Mittelalterliche Vorhohenburgen im Unterwald, în FVL, 20, 2, 1977, p. 40-48.

- V. Suciu, Monede greceşti din colecţia bibliotecii "Batthyaneum ", în Apulum, XXIV, 1987, p. 1 19-13 l .

- V . Suciu, Tezaurul monetar roman descoperit la Medveş (comuna Fă rău, judeţul Alba), în Apulum, XXVII-XXX, 1990-1993, p. 1 89-207.

- V. Suciu, Descoperiri monetare. romane aflate în colecţii din judeţul Alba, în Apulum, XXXI, 1994, p. 123-130.

- V. Suciu, V. Moga, O importantă descoperire monetară din secolul 1 e.n. la Şibot (jud. Alba), în Apulum, XXV, 1988, p. 16 1 -169.

- M. Takacs, M. Bogdan, O nouă tetradrahmă de argint de la Aiud, în Apulum, XXXIV, 1997, p. 93-95.

- G. Teghis, Emlekek es leletek. A tortenelemelotti daciar61, în AE, XII, 1 892, p. 403-4 10.

- G. Teglâs , Hunyadvarmegye foldjenek tortenete az oskort61 a honfoglalasig, Budapest, 1902.

- J. Todorivic, Praistorijska Karaburma. 1. Nekropola mladeg gnozdenog doba, Beograd, 1972.

- L. Ţeposu-Marinescu, Consideraţii asupra artei geto-dacice, în Sargetia, XX, 1986-1987, p. 98-105.


Ursachi 1995 - V. Ursachi, Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bibliotheca Thracologica, X, Bucureşti, 1995.

Vlassa 1976 - N. Vlassa, Neoliticul Translivaniei. Studii, articole, note, Cluj-Napoca, 1976.

Voievozeanu, Moscalu 1979 - P. Voievozeanu, E. Moscalu, Monnântul princiar getic şi tezaurul de la Peretu, jud. Teleonnan, în Cercetări arheologice, III, 1979, p. 353-360 .

. Vulcănescu 1972 - R. Vulcănescu, Coloana cerului, Bucureşti, 1972.

Vulpe 1976 - Al. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1976, p. 193-215.

Vulpe 1976 a - Al. Vulpe, Singidava (voce), în Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X) (coord. D. M. Pippidi), Bucureşti, 1976.

Vulpe, Căpitanu 1971 - Al. Vulpe, V. Căpitanu, Une tombe isolee de l 'epoque de Latene il Răcătău, în Apulum, IX, 1971 , p. 155-164.

Vulpe, Popescu 1976 - Al. Vulpe, E. Popescu, Une contribution ·archeologique il l 'etude de la religion des Geto-Daces, în Thraco-Dacica, Bucureşti, 1976, p. 217-226.

Vulpe, Zahariade 1987 - Al. Vulpe, M. Zahariade, Geto-dacii în istoria militară a lumii antice, Bucureşti, 1987.

Werner 1998 - W. M. Wemer, Eisenzeitliche Trensen an der unteren und mittleren Donau, PBF, XVI/4, MUnchen, 1988.

Winkler 1966 - 1. Winkler, Drahma şi hemidrahma în sistemul monetar al daco-geţilor, în ActaMN, III, 1966, p. 75-89.

Winkler 1968 - 1. Winkler, Ştanţele şi stilul monedelor daco-getice, în Apulum, VIIII, 1968, p. 209-226.

Winkler 1968 a - 1. Winkler, Tipurile monetare ale daco-geţilor şi aria lor de răspândire, în ActaMN, V, 1968, p. 33-49.

Winkler 1969 - 1. Winkler, Tipurile monetare ale daco-geţilor şi aria lor de răspândire. Partea a II-a, în ActaMN, VI, 1969, p. 67-91 .

Winkler 1975 - 1. Winkler, Observaţii şi rectificări la "Monedele getodacilor", în ActaMN, XII, 1975, p. 95-106.

Winkler şi colab. 1972 - 1. Winkler, A. Hopârtean, M. Milea, Monede antice descoperite în Transilvania şi Dobrogea, în ActaMN, IX, 1972, p. 383-384.

Zagoriţ 1937 - C. Zagoriţ, Sannizegethusa. Unde cred că s-a găsit în adevăr, întemeiat pe consideraţii militare, geografice, topografice şi fortificaţiuni găsite pe teren, Ploieşti, 1937.

Zirra 1997 - VI. V. Zirra, Contribuţii la cronologia relativă a cimitirului de la Pişcolt. Analiză combinatorie şi stratigrafie orizontală, în SC/VA, 48, 2, 1997, p. 87-137.

Cristian Ioan Popa

L E G EN DĂ

o Piono

I i

Fig. 1. Harta descoperirilor dacice de pe valea Cugirului

145


Fig. 2. Cugir-Dealul Cetăţii. Imagini de ansamblu: vedere sud-vestică dinspre valea Dăii, cu localizarea drumului antic şi a necropolei dacice ( 1 ) ; vedere vestică (jos, în prim plan, Valea Viilor) (2)

1

2

Cristian Ioan Popa

Fig. 3. Cugir-Dealul Cetăţii. Vedere sudică, de pe Gărgă1ău (1) ş i detaliu cu terasele antropice de pe latura de nord (2)

147

1

2


Fig. 4. Cugir-Chiciură: vedere de ansamblu de pe Gărgă1ău ( 1 ) şi imagine asupra platoului superior (2) ; Cugir-Stadion Parc: vedere asupra profilului surpat (stânga) (3)

1

2

3

Cristian Ioan Popa

CUGlR-"Stadion Parc"

o 1 2

149

3 m

I

, ,

• • 1

C]s

Fig. 5. Cugir-Stadion Parc: profil stratigrafic: 1 - depuneri de pământ de culoare galbenă (alunecare de teren) ; 2 - pământ de culoare brună, steril din punct de vedere arheologic; 3 - strat de cultură de culoare neagră; 4 - pământ de culoare galbenă (solul nativ); 5 - fragmente ceramice; 6 - chirpici ; 7 - piatră de râu

/'


t, � c=-� --

... o '. ---- -- .- M4�\it ________ --, ;ţ� ...... ::

2

,c�, /2'/ ...... �1 �............ .,,;.} /

, . �, ... � , .,. " " '-" "��:2,��'�';:-'

/ ..... � � -' -;;j/

- ��::-.:.:;;,(/ .. ,

, , , \

\ ,

\

- - - - - - - - - - ..:.. _ - - - - - - - ---"'"

I I

f {

I / 4

,/'

Pl. 1. Cugir-Stadion Parc: ceramică dacică

I I

1 \ \ 1 I 1 I I I

o I 2 3 4 5 M1 I ! • !

Cristian Ioan Popa

r--- --1

r \ F \�ţ.----. r

I I 3

C-----tj }-------( ) �---- -----,

!sUI F I (1-6)

o 2 3 4 S em

(7) �


1 52

6

� /

,

\ � '\ - - - - - - - -��--��=.:, \

- - - - - - - -

" 1

\

1

\ I I

,

/ I I /

\ \ \ \ \ \ 10


-- - -"

9

o 2 3 4 S em

� i

I l


Cristian Ioan Popa

o

k;:-w-4

Pl. 4. Cugir-Stadion Parc: ceramică daci că

2 3 4 5 em

154

r c \

r

I

,TI �

� �., . . . .. :;"�. ' . .... :

.. . .:: �.

�


1 , ' 2

' 3

1 , c-- - - - -

- - - - - - - - - - - ) 5

o 2 3 4 S em

iIM (1-5) � I (6-7)

7

Pl. 5. Cugir-Gura Luncilor: ceramică dacică

Cristian Ioan Popa

7

o

hnd

Pl. 6. Cugir-Gura Luncilor: ceramică dacică

2 3

I

1 55

5

4 S em


�

\\. �' , ,� , ' .. ' , "\ ' ", ' '"\,. -. "" .. " " \.�'. " ' ", " "

. \', - �\" ��:, >�.�>,,, /��;>;:/ � :��;:� ... .... /......

-' .-' .(:- ,... '--� .:; .... �.

4

iBi (5)

2

c Î �

o 2 3

(1 -3, 6-8) krîiid I '

r,

1

4 S em

Pl. 7. Cugir-La Bălţi ( 1 -2, 5); Cugir-Chiciură (3); Cugir-Dealul Cetăţii (4 - după O. Floca); Cugir-După Cetate (6-7); Cugir-Crucea Viilor (8): ceramică dacică

8

Cristian Ioan Popa

I

/ I /

h d

o 2 3 4

Pl. 8. Vinerea-Vadu Bonţii ( 1 ) ; Vinerea-Militari (2-5); Balomiru de Câmp - Gura Văii Cioarei (6)

157

4

S em

158

( \


�." . . . .. ;. ;. t :':':1: I c: .. : : · : .. .' : . . : ····· : .. l __ �_ : '-j�.:.J." :' : . . ' :, ',,::,: / -" . 1

c: �W � , \ 3

�

IwEI

�::. � : ':;<;;"�� I;,��""" " "

(3-4)

:4 b I . ' 4

tr'-'��'t-("';:��·:f:,��:1:�?:�;!; - - - -r ��.,.of�� 7 �'. '"

o 2 3 4 5 em

...... Ji . � .

Pl. 9. Vinerea-Tăbărâşte: ceramică dacică

Cristian Ioan Popa

4

5

I I I

-..-. o 2 3

PI. 10. Vinerea-Tăbărâşte ( 1 -4); Şibot-La Baltă (5); Cugir-La Arini (6) : ceramică dacică

4 S em

1 59

160

� .-� �


� H I, d I � 1" l' �� nI. o ; ! i � �� i I I �l

jl

!.�' . ; � ! • :..: � .. I � ';� i . . } �):� � 2

Pl. 11. Cugir�Dealul Cetăţii: inventarul tumulului II din necropola dacică: aplică din aur ( 1 ) ; sabie de tip celtic (2); scut din lemn şi fier - reconstituire - (3); coif de fier - reconstituire - (4) (după B. Roman, A. Sântimbreanu, V. Wollmann - 1 ; 1. H. Crişan - 2-4).

Cristian Ioan Popa

�: . 1·:····. · · ·· . .. 4

9

1

····0/'· · · ,· · .

.

..

. : ...... . . . .

.

•. . . 5

10

�'*'� .. . - .

. � . " .� ' . ..,. . .

. .

. . , .. , . .::,:.: 2

1 6 1

3

6

8

11

Pl. 12. Cugir-Dealul Cetăţii: inventarul tumulului II din necropola dacică: zăbală de fier de tip tracic ( 1 ) ; fragment de cămaşă de zale din fier (2) ; car cu patru roţi - reconstituire - (4); inventarul "mormântului princiar" in situ (5) (după W. M. Wemer - 1 ; 1 . H. Crişan - 2-4; S . Schiau - 5)


2

3 4

9

5 6

7 8

PI. 13. Cugir-Sub Coastă: tezaur monetar de tetradrahme macedoniene


Pl. 14. Cugir-Sibişel: tezaur de monede de tip Aiud-Cugir (după N. Lupu)


1

3

5

7

9

Pl. 15. Cugir-Dealul Cetăţii: monede din tezaurul descoperit în anul 1 868 (după C. Preda; 1. Winkler; F. R6mer)

2

4

6

8

Cristian Ioan Popa

fi:{J 7

9

Tabel l. Sigle monetare prezente pe piesele din tezaurul de la Cugir-Sub Coastă.

Dacian discoveries from the Cugir's Valley

- Summary -

The dacians antiquities from the Cugir' s valley are mentioned starting from the XIX-th century, beginning with the discovery at Cugir-Dealul Cetăţii of an dacian monetary treasure, consisting in 200 silver coins. In this place was localized, through terrain researces, and later, beginning with the year 1978, through sistematic diggings, an important dava, identified, hipotheticaly, with the ancient Singidava. There .were established two levels of habitation and fortifying, dated from the beginning of the II-nd century a .. Chr. until the I-st century p. Chr. The fortyfication consists of a wall of local stone, whose width is between 2 and 3 metres. Inside the fortifycation and on the terases especially made by men outside it there were identified several dwelling-houses and pithouses. There was surprised also the dacian cemetery, consisting in four tumular burrials, one of them, "princiar" (T II) containing a rich funerar inventary. There are presented, next, a serie of dacian unpublished habitments (II-nd century a. Chr. - I-st century p. Chr.) identified by the author on the Cugir' s valley, some of them being, probably, related with the fortress of Cugir.


The explanation of ilustration

Fig. 1. Map with the discoveries from the Cugir' s valley. Fig. 2. Cugir-Dealul Cetăţii. Ensemble view: south-west view from the Daii ' s valley,

with the location of the ancient road and the dacic cemetery (1) ; west view (down, in the fore ground, the Viilor valley).

Fig. 3. Cu gir-Dealul Cetăţii. South view, from the Gărgălau (1 ) and a detale with the antropic therases of the north side (2).

Fig. 4. Cugir-Chiciură. View from the Gărgălau ( 1 ) and view over the superior plateau (2); Cugir-Stadion Parc: view of the slipped profile (3).

Fig. 5. Cugir-Stadion Parc. Stratigraphic profile 1- yellow colour earth (slipped terrain); 2 - brown colour earth, archaeologicaly steril ; 3 - black colour culture stratum; 4 - yellow colour earth (the native soil); 5 - pottery fragments; 6 - adobe; 7 - river stone.

Pl. 1. Cugir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl. 2. Cugir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl. 3. Cugir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl. 4. Cugir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl. 5. Cu gir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl. 6. Cugir-Stadion Parc. Dacic poterry. Pl.? Cugir-La Bălţi( 1-2,5); Cugir-Chiciură (3); Cugir-Dealul Cetăţii (4 - after O.

Floca); Cugir-După Cetate (6-7); Cugir-Crucea Viilor (8): dacic poterry. Pl. 8. Vinerea-Vadu Bonţii ( 1 ) ; Vinerea-Militari (�-5) ; Balomiru de Camp-Gura Văii

Cioarei (6). Pl. 9. Vinerea-Tăbărâşte. Dacic poterry. Pl. 10. Vinerea-Tăbărâşte ( 1 -4); Şibot-La Baltă (5); Cugir-La Arini (6). Dacic pottery. Pl. 11. Cugir-Dealul Cetăţii. The inventary of the tumulus-burial II from the dacian

cemetry: gold bracket (1) ; celtic sword (2); shield of wood and iron -reconstruction (3); iron helmet - reconstruction - (4) (after B . Roman, A. Sântimbreanu, V. Wollmann - 1 ; 1. H. Crişan- 2-4).

Pl. 12. Cugir-Dealul Cetăţii. The inventary of the tumulus-burial II from the Dacian cemetry: iron bite of tracic type (1) ; a shirt links iron fragment (2); a four wheels chariot - reconstruction - (4); the inventory of the "princely burial" in situ (5) (after W. M. Wemer - 1 ; 1. H. Crişan - 2-4; S. Schiau - 5).

Pl. 13. Cugir-Sub Coastă. Monetary treasure of macedonian tetradrahmas. Pl. 14. Cugir-Sibişel. Treasure with coins of type Aiud-Cugir (after N. Lupu). Pl. 15. Cugir-Dealul Cetăţii. Coins from the treasure discovered in 1 868 (after C.

Preda, 1. Winkler, F. R6mer). Tabel 1. Monetary sigles present on the pieces from the treasure of Cugir-Sub Coastă.

Documents

Popa Descoperiri Dacice Pe Valea Cugirului Daco-Getii. 80 de Ani de Cercetari Arheologice Sistematice La Cetatile Dacice Din Muntii Oras