PREMISELE GEOGRAFICE PRIVIND DEZVOLTAREA COMUNITĂŢILORDACICE DE PE RAMURA SUD-ESTICĂ A APUSENILOR

Prezentul studiu acoperă arealul Munţilor Trascău şi Vinţ, fiind delimitat de cursul inferior al râului Arieş, Valea Mureşului şi Valea Geoagiu. Aria sa de cuprindere acoperă zona înaltă, montană, dealurile piemontane, ce mărginesc spre est şi sud aceşti munţii, şi terasele Mureşului, inclusiv cele de pe malul stâng. Justificarea unei atari abordări este dată de existenţa unei puternice interdependenţe şi complementarităţi economice şi sociale, brodată în timp pe o anumită structură organizaţională, politico-administrativă.

Geomorfologic zona este structurată pe cele două importante unităţi de relief montan, cu o structură litologică diversă. În timp ce peisajul dominant al Munţilor Trascău este dat de catenele calcaroase şi intruziuni vulcanice, relieful dominant al Munţilor Vinţului este dezvoltat preponderent pe fliş neocretacic, prezent litologic sub formă de brecii şi gresii1. O caracteristică a reliefului Munţilor Trascău este prezenţa defileielor şi cheilor în zonele în care cursul apelor a întâlnit roci cu o duritate mare, cum sunt cele de pe văile: Feneş, Ampoiţa, Gălzii, Mănăstirii şi Aiudului.

În a doua parte a mileniului 1 î.Hr. dezvoltarea societăţii umane în zona intracarpatică cunoaşte schimbări majore, datorate unui cumul de factori de ordin socio-politic şi climatic.

În primul caz are loc o puternică decădere a culturii materiale, vizibilă pe plan arheologic prin restrângerea şi chiar dispariţia multor aşezări, decăderea înfloritoarei metalurgii a bronzului, atât de prezentă în prima parte a mileniului, dispariţia marilor aşezări şi fortificaţii

Tot acum schimbările climatice, globale, de la începutul Subatlanticului sunt mai evidente, inclusiv prin efectele avute asupra societăţii umane. Schimbările dramatice în evoluţia climatului pe care pământul le-a suferit acum 2 500 de ani, au fost ilustrate nu numai de o serie de indicatori climatici (gheţarii şi poziţia copacilor în munţii, grosimea inelelor la diferişi arbori, polenul fosil, compoziţia izotopică a gheţii, structura şi compoziţia depozitelor marine şi lacustre), dar şi în istoria socială. Scrierile unor istorici antici, cronicile chinezeşti şi babiloniene descriu un model climatic foarte diferit de cel actual, atât în cea ce priveşte temperaturile cât şi umiditatea, dovada certă a unor schimbări majore la nivelul mediului înconjurător. Nu este întâmplător nici faptul că această perioadă a fost aleasă drept graniţă între penultima perioadă climatică (Subborealul) şi cea actuală (Subatlanticul). După acest puseu rece, spre sfârşitul sec III î.Hr., are loc începutul unui proces de aridizare, verile devenind tot mai secetoase şi lungi, inaugurând faza uscată a cărui apogeu este atins în perioada romană. În zona noastră cea mai însemnată coborâre a temperaturii de după Atlantic se înregistrează în jurul sec III î.Hr., când continentul european, inclusiv spaţiul carpatic, a fost marcat de o răcire bruscă a vremii2. Limitele cronologice ale acestui eveniment conform analizelor radiocarbon făcute asupra perioadei 650 – 280 î.Hr., în acord cu calibrările moderne, au evidenţiat faptul că aceste modificări climatice au avut două perioade asimetrice de răcire separate de o perioadă mai caldă între 450 – 380 a.Chr. Cea mai drastică scădere a temperaturii se înregistrează în a doua parte, a cărui maxim este atins către 280 ± 50 BC3. Răcirea climei şi defrişările tot mai întinse pentru obţinerea suprafeţelor cultivabile şi a păşunilor a determinat accentuarea procesului de stepizare. Fenomenul a provocat sărăcirea componentei vegetale a bazei de nutriţie, creşterea rolului culturilor rezistente la secetă şi a creşterii ovinelor în zonele înalte, devenite mai aride. Arealul de creştere a

1 Argeşel, 1977, p. 13; Ianovici şi col. 1969 p. 20.2 Ichim, 1983, p. 85; Tomescu, 2000, p. 267-268.3 Cârciumaru, 1982, p. 469; Tomescu, idem; Klimenko, 2004, p. 13-14.

1

vitelor se restrânge la zonele joase, din depresiuni şi luncile râurilor din zonă, unde se mai menţin păşuni bogate

Consecinţele decăderii economice de la începutul Laténe - ului local sunt vizibile în plan arheologic prin restrângerea ariilor de locuire şi scăderea numărului de aşezări. Această decădere este efectul conjugat a cel puţin trei factori potenţiali: şocul celtic, cel climatic şi cel economic, agravat de primi doi. Populaţia autohtonă fiind nevoită să-şi redimensioneze existenţa, alături de noii veniţii, după cum o dovedesc descoperirile de la Aiud, Lancrăm – „Glod”, Sebeş – „Podul Pripocului”, Şeuşa etc.

Prezenţa celtică în spaţiul intracarpatic este legată indiscutabil de interesul manifestat faţă de controlul anumitor resurse minerale –în primul rând sarea4 bronzul şi fierul Importanţa acordată metalurgiei fierului şi impactul asupra populaţiei autohtone este legatã de existenţa unor importante resurse în zonă va avea consecinţe vizibile mai târziu, prin explozia pe care o va cunoaşte metalurgia fierului în perioada regatului dac. Interesul manifestat de sursele salinifere este vizibil dacă analizăm dispunerea urmelor prezenţei acestora în arealele bogate în aceste resurse minerale din interiorul arcului carpatic, prezenţă marcată de existenţa urmelor care le exprimă; aşezări, necropole, descoperiri izolate şi emisiuni monetare.

În literatura de specialitate se acceptă ideia că pătrunderea celţilor în zona intracarpatică are loc în două etape începând din La Tène B1, pe două direcţii principale, pe valea Mureşului şi pe Someş5. Grupul care a pătruns pe valea Mureşului este documentat de prezenţa unor artefacte descoperite accidental, în urma unor periegheze sau cercetări sumare, în Ţara Haţegului6 Săvârşin7 Turdaş(jud. Alba)8, Alba Iulia9 Aiud10

Şeica Mică (Sibiu)11 Vurpăr (Sibiu)12, formând un grup masiv în bazinul Mureş –Târnave,. Un alt grup este posibil să fi pătruns dinspre Câmpia Tisei pe Valea Someşului spre zonele Clujului şi Bistriţei13. Intensificarea prezenţei celtice are loc la începutul sec III, î.Hr, odată cu reîntoarcerea grupului expediţionar participant la invazia Greciei continentale14.

Sursele antice amintesc de primirea de către Alexandru cel Mare a solilor senonilor, undeva pe malul Dunării, pe teritoriul actual al Serbiei, în jurul anului 335 a.Chr evenimentul fiind asociat de către unii autori cu prima colonizare a regiunii de către celti15. Această ipoteză perfect validă pune în discuţie probabilitatea ca primele populaţii celtice care au pătruns pe valea Mureşului puteau aparţine senonilor sau asociaţi ai acestora. Interesul lor manifestându-se în vederea controlului resurselor de sare din zonă. Informaţii despre bogăţiile zonei intracarpatice au putut afla de la populaţiile ilire şi tracice de pe teritoriul actual al Serbiei şi Banat, cu care este de presupus existenţa unor relaţii comerciale anterioare16. La sfârşitul sec. IV, spaţiul se

4 H. Daicoviciu, 1972, p. 195; Glodariu, 1974, p. 107-108; Medeleţ , 1995, p. 287; Ferenczi, 1998, p.2195 Crişan, 1966, p. 83-84; Rusu, Bandula, 1970, p. 35, 40; Crişan 1977, p. 21; Crişan et alia 1995, p. 35, Ferenczi, 1998, p.215; 2006, p. 49.6 Rusu, Bandula, 1970, p. 39- 40, fig. 10;7 Gumă, 1991, p. 100-101.8 Blăjan 1972, p. 11-12, fig. I/5,7.9 Ferencz 1999, p. 136, pl. 1/710 Crişan 1974, p. 88-89, pl. III/8-9; Rusu, Bandula, 1970, p. 4, 10, pl. IX; Ferencz, 1998, p. 218.11 Crişan 1973, p. 53, pl. IV/ 4, 7, V/1.12 Crişan, 1973, p. 47, Ferenczi 1998, p. 215, 218.13 Babeş, in Istoria Românilor, vol. 1, 2001, p. 516.14 Idem, p. 516.15 Rustoiu 2005, p. 48.16 Medeleţ, 1995, p. 286-287.

2

afla în mare parte sub control celtic, zona putând constitui şi o bază de recrutare pentru expediţia Balcanică din anii 280-277 î.Hr17.

Dispunând de o putere militară superioară, o mentalitate războinică şi o dotare militară mult superioară băştinaşilor, aceştia se impun ca şi cuceritori în faţa populaţiei locale, nevoită să se retragă din faţa lor în zonele mai ferite din depresiunile intramontane sau rămânând să convieţuiască alături de aceştia, fenomen vizibil din melanjul cultural sesizabil în descoperirile dintr-o serie de necropole şi aşezări semnalate sau cercetate până în prezent18.

În lipsa unor structuri politice închegate capabile să poată organiza şi susţine o rezistenţă militară reală, pătrunderea celtică a fost relativ lesnicioasă, permiţându-le să ocupe o mare parte a spaţiului intracarpatic. Populaţia locală foarte probabil că şi-a căutat refugiul în zonele mai ferite. O serie de regiuni şi depresiuni din zona montană rămânând în afara controlului celtic19 sau sub un control doar nominal. Prezenţa ceramicii locale de factură hallstattiană, lucrată cu mâna, a unor modele ceramice care s-au perpetuat din perioada anterioară, cât şi unele schimbări survenite în ritualul funerar dovedeşte că după încetarea confruntărilor militare, relaţiile dintre cele două populaţii s-au normalizat. Indiscutabil că celţii şi-au impus propriile valori de civilizaţie populaţiei locale, predacice. Ei conduceau de facto sub aspect politic şi militar în zonă, aşa cum cu cca. un secol înainte acela-şi rol l-au avut sciţii. Putem bănui însă că la un moment dat raporturile dintre celţi şi băştinaşi au permis o mai bună convieţuire, în cadrul căreia s-au putut manifesta împrumuturi culturale în ambele sensuri, fapt confirmat de prezenţa un unele aşezări a unor artefacte aparţinând ambelor populaţii20. Pentru populaţia locală inovaţiile aduse de cultura celtică, respectiv roata olarului, tehnicile superioare de prelucrare a fierului, nu au devenit automat „bunuri de consum”. Dar cunoaşterea acestora le va permite folosirea odată cu creşterea puterii dacice în detrimentul elementului celtic.

În bazinul mijlociu al Mureşului şi sud-estul Apusenilor, prezenţa celtică este atestată de materialele provenind din săpăturile efectuate într-o serie de aşezări, cum sunt cele de la Aiud- „Microraion III”21 şi „Strada Cetăţii”22 , Blandiana23, Cugir24, Gligoreşti – „Holoame”25, Lancrăm – „Glod”26, Lopadea Veche „Jidovină”27 Sebeş – „Podul Pripocului”28, Şeuşa – „La Cărarea Morii29” etc. De asemenea prin cercetări de suprafaţă sau descoperiri întâmplătoare au fost identificate sau semnalate urme ale prezenţei celtice pe teritoriul oraşului Ocna Mureş30 şi a localităţilor componente, Uioara de Jos31

şi Micoşlaca32, la Cetea, Noşlac, Pianul de Sus, Rădeşti, Geoagiu33, Oarda „Cutină”, Pâclişa – „Podei”34 sau Vinţul de Jos – „Lunca Fermei35”.

17 Rustoiu 2005, p. 52.18 Babeş, in Istoria Românilor, vol. 1, 2001, p. 517 şi 520.19 Rustoiu 2005, p. 51.20 Ferencz 2006, p.51.21 Ciugudean, 1978, p. 39. 22 Rep.ArhAb 1995, p. 22, nr. 3/9; Rustoiu, Rustoiu, 2000, p. 188.23 Rustoiu, Rustoiu, 2000, p. 188.24 Crişan, Medeleţ, 1978, p. 105.; Popa 2004, p. 85. 25 Gogâltan et alia, 1996; Rustoiu 1996; Aldea et alia 1998, p. 22-23. Gogâltan et alia, 2004, p. 74. Gogâltan et alia, 199626 Popa, Totoianu, 2000, p. 51-87,27 V. Lazăr, 1977, Apulum XV, p. 20; Rep.Arh.AB, 1995, p. 119, nr. 105/1, Rustoiu, Rustoiu, 2000, p. 188.28 Crişan 1966; Horedt et.alia 1967, p. 29 Crişan et alia, 1997, p. 27-40. Popa, Plantos, 2001, p. 110; I.V. Ferencz, M.M. Ciută, 2005, 240. 30 Crişan 1974, p.59/40; Ferencz, 1997, p. 79.31 Rep.Arh.AB p. 127, nr. 196/11; Ferencz, 1997, p. 79,32 Rep.Arh.AB, 1995, p. 127, nr119/2; Ferencz, 1997, p. 79,33 Crişan, 1969, pp. 257, 268, 270, 263; Ferencz, 1997, p. 79.34 Rustoiu, Rustoiu, 2000, p. 177-179. Popa, Plantos, 2001, p. 110.35 Plantos 2000, în BCŞS 6

3

Alte materiale celtice sau de factură celtică provin din necropolele celtice semnalate sau identificate pe teritoriul sau în hotarul unor localităţi ca: Acmariu36 Aiud – „Dâmbu Cocoşului” şi „Lotul şcolii de viticultură37”, Blandiana38, Cicău39, Ighiu40 Luncani „Grind”(CJ)41, Ocna Mureş42, Peţelca43.

Aşezările din această perioadă sunt de tip rural, în zonă, ca de altfel în întreg spaţiul intracarpatic nefiind cunoscute aşezări mari, eventual fortificate de tip oppida. Aceste aşezări sunt situate în principal în zonele joase, de pe terasele Mureşului sau a unor afluenţi ai acestuia, în locuri propice agriculturii, ferite de pericolul inundaţiilor.

De la acest tipar fac excepţie aşezarea de la Gligoreşi - „Holoame”, situată pe o movilă, într-o zonă mlăştinoasă, aflată la intersecţia luncii inundabile a Mureşului cu Arieşul44, precum şi cele cercetate sau semnalate la Cicău şi Lopadea Veche, a căror existenţă este pusă pe seama păstoritului45. Fără a putea fi documentată, cel puţin la nivelul actual al cercetărilor, nu poate fi exclusă cu totul ipoteza expoatării minereurilor de fier şi cupru din zona Colţeşti, Rimetea, Buru (magnetit, hematit, limonit, siderit cuprit, galenit, malahit, etc)46, cunoscând interesul acordat de către celţi metalurgiei. Cunoscând faptul că exploatarea minereurilor de fier din jurul oraşului Apulum a fost deosebit de înfloritoare încă din La Tène-ul târziu47 în zonă fiind semnalate urme ale exploatării minereurilor feroase şi în perioada romană48, devine verosimilă ipoteza exploatării în zonă a fierului încă din perioada celtică. Aşa s-ar putea explica întrucât-va prezenţa celtică la Cicău şi Lopadea Veche, zone aflate mult în afara spaţiilor de habitare specific celtice din valea Mureşului. Fenomenul nu este izolat, descoperirea la Zlatna a unei tetradrahme de tipul Filip II, sugerând o legătură între mediul celtic şi zonele bogate în resurse minerale.

De asemenea semnalarea unor inventare funerare descoperite în zonă (Ighiu, Peţelca) pot constitui repere ale existenţei unor aşezări în zonă, ne identificate încă 49.

Analizând dispunerea geografică a principalelor descoperiri celtice de pe versantul sud-estic al Apusenilor şi valea Mureşului se poate constata structurarea lor în două zone principale. Lăsând la o parte elementele de inventar din mormintele unor războinici, a căror prezenţă într-un anumit loc poate fi legată de existenţa unor aşezări încă necunoscute, se constată o predilecţie pentru zona Alba - Sebeş – Vinţ şi Aiud – Turda.

În primul caz alegerea zonei poate fi explicată prin existenţa unor soluri excelente pentru practicarea agriculturii, pe terasele superioare ale râului Mureş şi Sebeş, precum şi la poalele munţilor din zonă. „Dat fiind cea ce ştim azi despre obiceiurile celţilor din această epocă putem presupune că majoritatea ţinuturilor recent cucerite nu erau în măsură să-i ispitească. După toate aparenţele ei au preferat terenurile agricole din văi şi partea de jos a pantelor arabile. În afara acestor locuri rămâneau indigenii”50

Totodată stăpânirea acestei zone asigura controlul unor importante rute economice51 şi de comunicare, cea de pe valea Mureşului şi cea care lega valea Mureşului

36 RepArhAB 1995, p. 20/2; Ferencz, 2006a, p. 148, pl. II.37 Crişan 1974, p. 50-51. Rep.Arh.AB 1995, p. 20, nr. 3/4, 12,38 Aldea 1976, p. 415-423; Aldea, Ciugudean, 1985, p.37-43.39 Winkler et ali 1979, p. 129-190.40 Rep.Arh.AB 1995, p. 110, nr. 93/3.41 Crişan 1974, p. 5842 idem p. 5943 Idem p. 4944 Gogâltan et ali. 2004, p. 63.45 Winkler et ali 1979, p. 185.46 Vezi nota 43.47 Wollman 1996, p. 238.48 Idem, cf. M.J. Ackner în JCC 1, 1856,p. 2249 Rustoiu 2002, p. 34.50 Hubert, 1983, p. 308.51 Glodariu 1974, p. 117-118; Ferencz 1997, p. 90; 1998, p. 219; Popa Totoianu 2000, p. 52.

4

de cea a Oltului, prin sudul Podişului Secaşelor. La acestea se adaugă prezenţa în zonă a unor slatine şi izvoare sărate în zona Şeuşa, Oarda, Drâmbar, a căror amintire se păstrează până astăzi sub forma unor toponime (Valea Sărată, Pârâul Sărat, La Sărături, Valea Zlatinii etc.)52 cunoscute şi de către băştinaşi.

Deşi mai puţin cercetată, credem că predilecţia pentru zona Aiud - Turda este dată de prezenţa importantelor rezerve de sare expotabile încă din preistorie, resurse care se pretau atât la o exploatare brută, sub formă de bulgări cât şi a izvoarelor sărate. Faptul că aici sunt semnalate sau cercetate nu mai puţin de 6 puncte (Aiud, Micoşlaca, Uioara de Jos, Ocna Mureş, Gligoreşti şi Luncani) dovedeşte interesul pentru controlul resurselor minerale ale zonei. Stăpânirea zăcămintelor de sare şi a căilor de comercializare a putut constitui un obiectiv hotărâtor, dacă ţinem seama de importanţa pe care sarea o are în alimentaţia umană şi a animalelor, în conservarea alimentelor şi prelucrarea pieilor53. Controlul şi exploatarea sării facilita valorificarea ei prin comercializare şi schimbul atât cu triburile celtice din Panonia şi Banat cât şi cu comunităţi mai îndepărtate din Peninsula Balcanică şi de la Marea Adriatică.

Viaţa economică a comunităţilor celto-dacice din acest areal cunoaşte o dezvoltare puternică, inclusiv sub aspectul relaţiilor de schimb avute cu lumea sud-balcanică. Existenţa unui asemenea comerţ ar explica mai convingător prezenţa unei importante mase monetare de provenienţă străină cât şi baterea unei monede proprii la un anumit moment.

În acest context prezenţa unor emisiuni monetare te tipul Filip II (sec IV –III î.Hr) la Sebeş şi Zlatna, precum şi a unor emisiuni monetare proprii acestui spaţiu, din sec III şi începutul sec II î.Hr., cum sunt cele de tipul Crişeni-Berchieş şi Huşi-Vovrieşti, confirmă existenţa unor legături între zona mijlocie a Mureşului şi Apusenilor de sud-est cu spaţiul extra carpatic, legături ce vor continua şi în prima parte a sec. II î.Hr., după cu o dovedesc descoperirile monetare de tipul Adâncata-Mănăstirea şi Aninoasa-Dobreşti de la Alba Iulia, Sebeş şi Cioara-Săliste, precum şi tezaurele monetare mai târzii54.

În sec II î.Hr., au loc mutaţii semnificative în spaţiul sud-est european, inclusiv în zona intracarpatică. Pătrunderea romanilor în Peninsula Balcanică, dispariţia regatului macedonean şi formarea provinciei romane a Macedoniei schimbă raportul de forţe în zonă. În acest context au loc o serie de restructurări ale forţelor antiromane în care alături de celţii scordişci se manifestă tot mai puternic elementul ilir şi cel tracic, prin tribali şi geţii de la nordul Dunării oltene. Puternicele legături care se stabilesc între elitele militare a celor trei forţe facilitează constituirea unor structuri militare hibride, transnaţionale, în care elementele componente suferă o puternică osmoză şi interferenţă culturală, dând naştere unui fenomen cultural cu caracteristici distincte, cunoscut sub denumirea de grupul Padea – Panaghiurski – Kolonii. În cadrul acestui grup războinic ofensiv are loc o unificare a tacticii şi strategiei militare, adoptarea unui anumit tip de armament, valori morale şi sociale distincte. Incursiunile acestora spre Macedonia pun serioase probleme de apărare forţelor romane din provincie. În acela-şi timp însă spiritul lor ofensiv se manifestă şi la nordul dunării spre câmpia munteană şi spre nord, în spaţul intracarpatic55.

Scopul penetrării acestora în zona transilvană este în primul rând controlul principalei rute comerciale a Mureşului, a resurselor de sare şi a minereurilor din zonă. Această penetrare este ilustrată de descoperirea unor complexe funerare specifice, la Blandiana56, Tărtăria57, Teleac.58 Necropolele sunt formate din morminte plane, de incineraţie, având ca inventar armament distrus ritual, şi urne de ceramice de factură locală în care era depozitate cenuşa şi oasele celor incineraţi, precum si vase depuse cu

52 Ciută 2005, p. 5153 Medeleţ, 1985, p. 287; Ferencz 1998, p. 219.54 Medeleţ, 1995, p. 291; Gramatopol 1997, p. 25, Preda 1998.55 Rustoiu 2002, p. 21-22.56 Ciugudean 1980, p. 425. (H. Ciugudean, în Acta MN. 1980, p. 425-428.57 Ciugudean, Ciugudean, 1980, 77. (Daniela Ciugudean, Horea Ciugudean, în E.N. 3, 1993, p. 77-79. 58 Moga 1982, p. 87. (V. Moga în Apulum XX, 1982, p. 78-91.

5

ofrande. Aceste ansambluri funerare îşi găsesc analogii în complexele funerare din Oltenia şi nord-vestul Bulgariei59. În prima parte a sec I î.Hr., locul acestora este luat de mormintele de incineraţie, tumulare, cum sunt cele de la Călan60, şi Cugir61.

Odată cu pătrunderea războinicilor Padrea – Panaghiurski – Kolonii în acest areal se constată dispariţia necropolelor şi a ceramicii celtice (Şeuşa, Lancrăm – „Glod”, Sebeş – Podul Pripocului” etc), fapt explicabil prin dispariţia consumatorilor acestui produs – aristocraţia celtică, precum şi modificarea ritualului de înmormântare, a concepţiilor şi credinţelor despre viaţa de apoi62. În general câştigă tot mai mult teren ideea că celţii n-au fost asimilaţi de către autohtoni cum se aprecia de către unii autori63 fiind mai degrabă nevoiţi să plece sub presiunea acestor elite războinice care mobilizând elementul local au reuşit să-i alunge cu totul spre sfârşitul primei jumătăţi a sec. II î.Hr.

Dacă pentru perioada Latène B1-C1, descoperirile celtice semnalate sau cercetate se concentrează în zona Alba Iulia - Sebeş - Vinţu de Jos şi în zona Aiud – Turda, începând din a doua jumătate a sec II î.Hr., şi până la cucerirea romană se constată o puternică explozie demografică. Un studiu recent întocmit pentru sectorul Aiud – Vinţu de Jos este relevant64.

Încercând extinderea acestei analize la un spaţiu mai larg, spaţiu cuprins între văile Arieş şi Geoagiu, concluziile sunt evidente, confirmând încă o dată aserţiunea potrivit căreia explozia demografică din această perioadă se datoreşte în bună parte unui aport de populaţie venită din sudul Carpaţilor, aduse de aceste forţe militare65. În aceste condiţii şi habitatul uman suferă modificări importante. Pe fondul unei îmbunătăţiri climatice continui şi a creşterii demografice se accentuează procesul de defrişare a pădurilor pentru obţinerea unor noi terenuri pentru creşterea animalelor, culturi şi aşezări. Aglomerarea aşezărilor în zonele de câmpie obligă noile comunităţi ce se formează în această perioadă să caute noi locuri de habitare în zona colinară şi piemontană. Se constată apariţia unui număr tot mai mare de aşezări pe văile şi pantele estice ale Apusenilor, precum şi în depresiunile intra montane la Pâclişa, Cetea, etc. Se înmulţesc aşezările situate pe terasele Mureşului şi a afluenţilor acestuia la Sebeş, etc.

În această perioadă civilizaţia rurală din perioada celtică suferă modificări de structură, prin impunerea aristocraţiei militare ca autoritate politică şi a unor relaţii de certă subordonare a comunităţilor faţă de aceasta. Restructurarea puterii şi impunerea noii aristocraţii devine mai evidentă prin apariţia, primelor aşezări şi fortificaţii, situate pe înălţimi, la Ardeu, Piatra Craivii şi Cugir, pentru a aminti doar pe cele cunoscute în arealul discutat. Aceste fortificaţii controlate de către aristocraţia militară constituiau reşedinţa acesteia, având menirea să-i asigure protecţia sa şi luptătorilor care-i sprijină.

Exploatarea şi valorificarea unor minerale, a fierului şi a metalelor preţioase determină o migrare spre acele zone bogate în resurse. Acum încep să fie exploatate nisipurile aurifere de pe văile Arieş, Aiud, Ampoi, Geoagiu şi Pian, sau prin exploatări de suprafaţă în zonele Roşia Şi Săcărâmb. Importanţa acordată controlului acestor resurse se explică şi prin prezenţa unor importante fortificaţii menite să asigure controlul asupra acestora precum şi existenţa unor aşezări în aceste zone; Bucium. Izvorul Ampoiului, Galaţi, Meteş, Nădăştie, Roşia Montană, Zlatna etc.

Începând cu a doua parte a sec II î.Hr., odată cu creşterea puterii factorului local, noua restructurare politică este vizibilă şi în emisiunile monetare. Noile structuri de putere emit monedă proprie, fapt ce confirmă controlul economic şi politic asuprea zonei. Emisiunile monetare specifice celei de-a doua faze a monetăriei geto-dacice din zonă, aparţin tipurilor Aiud-Cugir (Aiud, Cugir, Piatra Craivii, Răhău - Sebeş) şi Răduleşti–

59 Rustoiu 2000, p. 28-29.60 Rustoiu et ali. 2002, p. 41.47.61 Crişan, Apulum 18, 1980, p. 81-87; Rustoiu 2002, p. 20.62 Sârbu, 1993, p.37; Rustoiu 2002, p.31.63 Crişan, 1977, p. 31.64 Rustoiu, Rustoui, 2000, p. 177-192.65 Rustoiu

6

Hunedoara (Alba Iulia, Bozeş, Cugir, Decea). Toate aceste emisiuni se încadrează în a doua parte a sec II şi prima parte a sec I î.Hr., fiind emise de către structuri tribale care aveau controlul asupra bazinului mijlociu al Mureşului şi dealurilor dintre M. Apuseni şi Carpaţii sudici.

CONCLUZIIAnalizând evoluţia aşezărilor din acest spaţiu pe parcursul întregului La Tène, se

constată că în perioada stăpânirii celtice numărul urmelor da locuire celtice este foarte mic, nedepăşind 25, din care aproape jumătate sunt semnalări mai vechi, unele chiar de la sfârşitul sec. XIX. Aceste urme se găsesc presărate pe culoarul Mureşului, cu două concentrări mai importante în zonele: Alba Iulia – Sebeş – Vinţu de Jos şi Aiud – Turda. Explicaţia acestor concentrări, aşa cum am arătat putând avea cauze economice.Din această dispunere se constată preferinţa pentru zonele joase, de câmpie (Geoagiu, Blandiana, Vinţu de Jos, Lancrăm, Oarda, Şeuşa; Alba Iulia, Peţelca, Rădeşti, Aiud Micoşlaca, Uioara, Ocna Mureş etc.) şi colinară (Ighiu, Cetea, Cugir etc), ce mărginesc Lunca Mureşului şi a afluenţilor săi. Sunt cu totul sporadice urmele prezenţei celtice în zonele înalte, piemontane sau depresionare ale Munţilor Metaliferi. Prezenţele semnalate la Cicău, Lopadea Veche şi Zlatna putând avea mai degrabă legături cu exploatarea unor minereuri, eventual cu creşterea animalelor.

Începând cu a doua jumătate a sec II î.Hr., are loc o creştere semnificativă a numărului de locuiri în acest spaţiu. Pe lângă aşezări cunoscute din faza anterioară care-şi continuă existenţa (Blandiana, Sebeş, Lancrăm, Vinţu de Jos, Alba Iulia, Şeuşa, Cetea, Aiud, Ocna Mureş, Noşlac, Cicău, Lopadea Veche etc) şi în această perioadă, apar urme noi ale prezenţei umane la Geoagiu, Oarda, Pâclişa, Teleac, Dumitra, Şard, Teiuş, Decea etc. Informaţiile existente arată că doar un număr restrâns din vechile aşezări celto-dacice îşi încetează existenţa, foarte probabil datorită unor cauze naturale, a schimbării amplasamentului etc. Aş aminti în acest context pe cele de la Luncani, Gligoreşti, Peţelca şi Ighiu.

Tot acum şi arealul habitaţional se schimbă, constatându-se o pătrundere mai masivă spre zona înaltă, fapt confirmat de descoperirile de la Bozeş şi Bucium, dar mai ales de apariţia fortificaţiilor de la Ardeu, Cugir şi Piatra Craivii. Acest fenomen se amplifică mai mult în perioada clasică când. numărul aşezărilor şi semnalărilor atribuite acestei perioade creşte semnificativ. Apar locaţii noi la Rengheţ, Romos, Nădăştie, Zlatna, Galaţi, Inuri, Ampoiţa, Ţelna, Tibru, Geoagiu de Sus, Colţeşti etc. Pe lângă aceste date trebuie remarcat numărul mare de descoperiri atribuite perioadei dacice, dar care nu sunt încadrate mai strâns într-o anumită fază. Numărul acestora, de cca 30, confirmă o pătrundere masivă a populaţiei dacice pe văile Apusenilor de sud-est (Arieş, Aiud, Gârbova, Ampoi), dar şi în zonele înalte, după cum o dovedesc semnalările de la Rimetea - Piatra Secuiulu, Poiana Aiudului, Vălişoara, Râmeţ, Benic, Izvorul Ampoiului, Văleni – Meteş, Tăuţi etc.Acest fenomen dovedeşte mutaţii importante şi sub aspectul economiei aşezărilor; prin extinderea creşteri animalelor şi amplificarea exploatărilor minereurilor neferoase, în primul rând a aurului din nisipurile aluvionare ale acestor văi.

Doresc să atrag din nou66 atenţia asupra unei posibile fortificaţii, semnalate deja la Rimetea – Piatra Secuiului67. Din păcate lipsa unor săpături, chiar şi de amploare mai mică ne împiedecă să cunoaştem cu certitudine cu ce tip de aşezare avem a face. Ţinând seama că acest amplasament îi permitea controlul asupra unei importante căi de acces spre inima Apusenilor, inclusiv spre zonele aurifere ale Roşiei Montane, dar şi posibilitatea asigurării controlului asupra exploatărilor de sare din zona Ocna Mureş –

66 Asemenea aserţiuni am susţinut în lucrarea de licenţa – Cetăţi şi fortificaţii dacice în spaţiul intracarpatic 2004- şi disertaţia de masterat – Habitat şi societate în Dacia preromană, pe cursul mijlociu al Mureşului şi în Apusenii de sud-est. 2006.67 Ciugudean, 1979, p. 75; Rep.Arh.AB. 1995, p. 155, 151/4.

7

Turda şi a unor minerale, inclusiv feroase din imediata apropiere68, devine verosimilă o atare posibilitate. Totodată şi numărul mare de aşezări semnalate, care înconjoară masivul ca o salbă, vine să confirme existenţa aici a unui loc propice pentru ridicarea unei fortificaţii. Sperăm doar ca cercetări viitoare să lămurească şi această problemă.

DESCOPERIRI DACICE PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUI ŞI APUSENII DE SUD-EST (sec II î.Hr. – I d.Hr.).

1. Aiud, 2. Aiudul de Sus, 3. Alba Iulia, 4. Ampoiţa, 5. Ardeu, 6. Balomirul de Câmp, 7. Benic, 8. Blandiana, 9. Bozeş, 10. Bucium, 11. Căptălan, 12. Cetea, 13. Cicău, 14. Ciugud, 15. Ciumbrud, 16. Colţeşti, 17. Piatra Craivii, 18. Cricău, 19. Cugir, 20. Decea, 21. Dumitra, 22. Dumbrava - Limba, 23.Galaţi, 24. Galda de Jos, 25. Gârbova, 26. Gârbova de Sus, 27. Geoagiu, 28. Geoagiu Băi, 29. Geoagiu de Sus, 30. Hăpria, 31. Inuri, 32. Izvorul Ampoiului, 33. Lancrăm, 34. Lopadea Veche, 35. Mătăcina, 36. Mesentea, 37. Meşcreac, 38. Miceşti – Cigaşe, 39. Moldoveneşti, 40. Nădăştie, 41. Oarda, 42. Ocna Mureş, 43. Oiejdea, 44. Păgida, 45. Pâclişa, 46, Pianu de Jos, 47. Plăieşti, 48. Poiana Aiudului, 49. Rădeşti, 50. Râmeţ, 51. Rengheţ, 52. Rimetea, 53. Romos, 54. Sălişte (Cioara), 55. Sărăcsău, 56 Sebeş, 57. Stejăriş, 58. Stremţ, 59. Şard, 60. Şeuşa, 61. Şibot, 62. Tărtăria, 63. Tăuţ, 64. Teiuş, 65. Teleac, 66. Tibru, 67. Ţelna, 68. Uioara de Jos, 69. Uioara de Sus, 70. Vaidei, 71, Valea Globii, 72. Vălişoara, 73. Văleni - Meteş, 74. Vinerea, 75. Vinţu de Jos, 76. Vurpăr, 77.Zlatna.

68 Vezi nota 43.

8

BIBLIOGRAFIE

Aldea 1976 - I. Al. Aldea, Vase celtice descoperite la Blandiana (jud. Alba), în Apulum XIV, 1976, p. 415-423.

Aldea et alii 1998 - I.Al.Aldea, Gogâltan, Ursuţiu, Gligoreşti, com Luna, jud. Cluj, în CCA 1998, p. 22-23, Călăraşi.

Aldea, Ciugudean

1985 - I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Noi descoperiri celtice la Blandiana, în Apulum 22, 1985, p. 37-43.

Babeş 2001 - M. Babeş, Spaţiul carpato-dunărean în secolele II-II a.Chr, în Istoria Românilor, Vol I, Bucureşti, 2001, p. 501-533.

Blăjan 1972 - M. Blăjan, Descoperiri celtice şi dacice la Turdaş (Alba) în Studia 2, 1972, p. 11-19.Brujako 1997 - I. Brujako, Despre evenimentele din sec III a.Chr, din nord-vestul Mării Negre, în Istros

VIII, 1997, p. 63-83.Cârciumaru 1982 - M. Cârciumaru, Consideraţii generale asupra oscilaţiilor climei în ultimii 5000 de

ani, în Suceava IX, 1982, p. 474-477.Ciugudean 1978 - H. Ciugudean, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul judeţului Alba (1), în Apulum

XVI, 1978, p. 39-53.Ciugudean 1979 - H. Ciugudean, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul judeţului Alba (1), în Apulum

XVII, 1979, p. 65-85.Ciugudean 1999 - H. Ciugudean, Cercetări arheologice în aşezarea de la Ampoiţa - Pietrele Gomnuşei, în

Corviniana V, 1999, p. 39-69.Ciută 2005 - M.M. Ciută, Începuturile neoliticului timpuriu în spaţiul intracarpatic transilvan, Alba

Iulia 2005.Crişan 1968 - I.H. Crişan, Ceramica daco-getică. Cu privire specială la Transilvania, Bucureşti, 1968.Crişan 1974 - I. H. Crişan, Repertoriul localităţilor cu descoperiri celtice din Transilvania, în Sargeţia

X, 1974, p.49-77.Crişan 1977 - I. H. Crişan, Burebista şi epoca sa, ed II, Bucureştim 1977.Crişan 1980 - I.H. Crişan, Necropola dacică de la Cugir, în Apulum 18, 1980, p. 81-87.Crişan 1979 - I.H.Crişan, F.Medeleţ, Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 de la cetatea dacică

de la Cugir (jud. Alba), în M.C.A. Oradea 1979, p. 105-107.Crişan 1996 - I. H. Crişan, Materiale dacice din necropola şi aşezarea de la Ciumeşti şi problema

raportului dintre daci şi celţi în Transilvania, în St.Com.Baia Mare, 1996.Crişan et alii 1995 - I. H. Crişan, A. Rustoiu, A. Palco, Descoperirile celtice de la Pruniş, în, Eph.Nap. V,

1995, p. 27-46.Crişan S et alii 1997 - S. Crişan, A. Gligor, C. Inel, M. Voinaghi, Descoperiri arheologice de la Şeuşa „La

cărarea morii, în BCŞS nr. 3, p. 27-40.El. Susi -Ferenczi 1997 - I. V. Ferenczi, Aşezări din La Tène-ul timpuriu şi mijlociu în bazinul central al

Mureşului, în Apulum XXXIV, 1997, p. 80-91.Ferenczi 1998 - I. V. Ferenczi, Cele mai timpurii descoperiri celtice din sud-vestul Transilvaniei, în

AnB, S.N.VI, 1998, p. 215-227.Ferenczi 1999 - I. V. Ferenczi, Fibule celtice de pe cursul mijlociu al Mureşului, în Apulum XXXVI,

1999, p. 135-143.Ferenczi 2006a - I. V. Ferenczi, Few considerations on the archaeological discoveries on the Middle

Course of Mureş River belonging to La Tène BB2B-CB1B, în Acta Terrae Septemcastrensis V/1, Sibiu, 2006, p. 140-150

Ferenczi 2006b - I. V. Ferenczi, Relaţii etnice sau relaţii interculturale?privire asupra unor realităţi istorice ale Transilvaniei în sec al II-lea î.Chr, în vol. Relaţii interetnice în spaţiul românesc, vol II, coordonatori I.M. Ţiplic şi S.I. Purece, Alba Iulia 2006, p. 49-71.

Ferenczi et alii

2002 - I. V. Ferenczi, M. Căstăian, C. Bodo, c.I. Popa, Şt. Andrei, R. Stăncescu, Ardeu,com Balşa, jud. Hunedoara, punct Cetăţeaua în CCA, campania 2002, Covasna 2003.

Ferenczi, Ciută

2005 I.V. Ferenczi, M.M. Ciută, Consideraţii pe marginea unor materiale descoperite la Şeuşa (com. Ciugud, jud. Alba) în Istros XIII, 2005, p. 239-254.

Gheorghiu 2005 - G. Gheorghiu, Dacii de pe cursul mijlociu al Mureşului, Cluj-Napoca, 2005.Glodariu 1981 - I. Glodariu, Aşezări dacice şi daco-romane de la Slimnic, Bucureşti 1981. Glodariu 1974 - I. Glodariu Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj-Napoca,

1974.Gogâltan et. alii

1996 - Fl. Gogâltan, A. Ursuţiu, I. Al. Aldea, Gligoreşti, jud. Cluj, în CCA, camp. 1995, Brăila,1996, p. 51-52.

9

Gogâltan et. alii

- F. Gogâltan, I.Al.Aldea, A. Ursuţiu, raport preliminar asupra investigaţiilor arheologice de l aGligoreşti „Holoame”, com Luna, Jud. Cluj 1994-1996, în ApulumXLI, p. 61-76

Gramatopol 1997 - M. Gramatopol, Arta monedelor geto-dacice, Bucureşti 1997.Gumă 1991 - M. Gumă, Câteva precizări asupra unor tipuri de coifuri de la sfârşitul primei epoci a

fierului şi începutul celei de a doua, descoperite în sud-estul României, în TD, XII, 1-2, 1991, p. 85-103.

Horedt et alii 1967 - K Horedt, I. Berciu, Al. Popa, I. Paul, I. Raica, Săpăturile arheologice de la Răhău şi Sebeş, în Apulum VI, 1967, p. 11-27).

Hubert 1983 - H. Hubert, Celţii şi civilizaţia celtică, Bucureşti 1983.Klimenko 2004 - V. V. Klimenko, Sharp of the Northern Hemisphere in the Early Subatlantic Age (650 –

280BC), în Science Highlights, vol. 12, Nr, 1, Aprilie, 2004, p. 13-15.Macrea, Glodariu

1976 - M. Macrea, I. Glodariu, Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus, Bucureşti 1976.

Medeleţ 1995 - F. Medeleţ, Sarea Daciei preistorice, în AnB, IV, 1995, p. 285-301.Moga, Aldea 1975 - V. Moga, I.Al. Aldea Harta arheologică a satului Ţelna, în Marisia, V 1975, p. 43-49.Moga, Ciugudean

1995 - V. Moga, H. Ciugudean, Repertoriul Arheologic al Judeţului Alba, Alba Iulia, 1995.

Popa 1999 - C. Popa, Cercetări de teren în centru şi sud-vestul Transilvaniei (I), în BCŞS 5, 1999, p. 107-145.

Popa 2004 - C.I.Popa Descoperiri arheologice pe valea Cugirului, în Daco-Geţii, 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 2004, p. 83-167.

Popa, Plantos - C. Popa, C. Plantos, Asupra ceramici canelate şi faţetate din cea de a doua epocă a fierului pe teritoriul României, în Apulum XXXVIII/1, p. 107-115.

Popa, Totoianu

2000 - C. Popa, R. Totoianu, Câteva probleme ale epocii Latène în lumina descoperirilor de la Lancrăm (or. Sebeş) „Glod”, jud. Alba. în Les celtes et les thraco-daces de l'est du basin des carpates, Bistriţa Năsăud 2000, p. 51-134.

Preda 1998 - C. Preda, Istoria monedei în Dacia preromană, Bucureşti, 1998. Rădulescu, Dumitrescu

1966 - D. Rădulescu, R. Dumitrescu, Mineralogia topografică a României, Bucureşti, 1966.

Rustoiu 2005 - A. Rustoiu, Repere arheologice şi istorice privind începutul colonizării celtice în spaţiul intracarpatic, în Apulum XLII, p. 66; Istros XII, 2005, p. 46-52.

Rustoiu - A. Rustoiu 1996, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr – sec I d.Chr), tehnici, ateliere şi produse, 1996.

Rustoiu 1997 - A. Rustoiu, Fibule din Dacia preromană (sec IIa.Chr. – sec. I d.Chr.), Bucureşti, 1997.Rustoiu 2002 - A. Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia Preromană, Cluj – Napoca, 2002.Rustoiu, Rustoiu

2000 - A. Rustoiu, G.T. Rustoiu, Aşezări din a doua vârstă a fierului descoperite recent pe teritoriul oraşului Alba Iulia, în Apulum XXXVII/1, 2000, p. 177-191.

Rusu, Bandula 1970 - M. Russu, O. Bandula, Mormântul unei căpetenii celtice de la Ciumeşti, Baia Mare , 1970.

Sârbu 1989 - V. Sârbu, A. Despre semnificaţia unor gropi din aşezări şi complexe ale culturii geto-dacice. B. Noi observaţii şi ipoteze privind riturile, ritualurile şi practicile funerare ale geto-dacilor în sec II î.e.n. – I e.n. în C.C.D.J,(Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos), 1988-1989, p.65-83.

Sârbu 1993 - V. Sârbu, credinţele şi practicile funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Brăila-Galaţi, 1993.

Schuster 2004 - C. Schuster, Mediul înconjurător la Dunărea de jos în preistorie. Câteva gânduri, în Drobeta IX, 2004, p. 5-16.

Tomescu 2000 - M. Tomescu, Holocen, date cronologice şi climatice, în C.A. X, 1998-2000, p. 235-271.

10

AŞEZĂRI: semnalate şi/sau cercetate

NECROPOLE: semnalate şi/sau cercetate

11

Aiud – „Microraion III” şi „Sub Pădure”; Blandiana; Cetea; Cicău; Cugir; Geoagiu; Gligoreşti „Holoame”; Lancrăm „Glod”; Lopadea Veche; Micoşlaca; Noşlac; Oarda „Cutină”; Ocna Mureş; Pâclişa; Pişchinţi; Rşdeşti; Sebeş „Podul Pripocului”; Şeuşa „La cărarea morii”; Uioara de Jos; Vinţu de Jos „Sibişeni” şi „Lunca Fermei”

Acmariu; Aiud; Alba Iulia; Blandiana; Craiva; Ighiu; Luncani; Noşlac; Ocna Mureş; Peţelca..

Pl. 2 - DESCOPERIRI DACICE PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUI ŞI APUSENII DE SUD-EST (sec II î.Hr. – I d.Hr.).

1. Aiud, 2. Aiudul de Sus, 3. Alba Iulia, 4. Ampoiţa, 5. Ardeu, 6. Balomirul de Câmp, 7. Benic, 8. Blandiana, 9. Bozeş, 10. Bucium, 11. Căptălan, 12. Cetea, 13. Cicău, 14. Ciugud, 15. Ciumbrud, 16. Colţeşti, 17. Piatra Craivii, 18. Cricău, 19. Cugir, 20. Decea, 21. Dumitra, 22. Dumbrava - Limba, 23.Galaţi, 24. Galda de Jos, 25. Gârbova, 26. Gârbova de Sus, 27. Geoagiu, 28. Geoagiu Băi, 29. Geoagiu de Sus, 30. Hăpria, 31. Inuri, 32. Izvorul Ampoiului, 33. Lancrăm, 34. Lopadea Veche, 35. Mătăcina, 36. Mesentea, 37. Meşcreac, 38. Miceşti – Cigaşe, 39. Moldoveneşti, 40. Nădăştie, 41. Oarda, 42. Ocna Mureş, 43. Oiejdea, 44. Păgida, 45. Pâclişa, 46, Pianu de Jos, 47. Plăieşti, 48. Poiana Aiudului, 49. Rădeşti, 50. Râmeţ, 51. Rengheţ, 52. Rimetea, 53. Romos, 54. Sălişte (Cioara), 55. Sărăcsău, 56 Sebeş, 57. Stejăriş, 58. Stremţ, 59. Şard, 60. Şeuşa, 61. Şibot, 62. Tărtăria, 63. Tăuţ, 64. Teiuş, 65. Teleac, 66. Tibru, 67. Ţelna, 68. Uioara de Jos, 69. Uioara de Sus, 70. Vaidei, 71, Valea Globii, 72. Vălişoara, 73. Văleni - Meteş, 74. Vinerea, 75. Vinţu de Jos 76. Vurpăr, 77. Zlatna.

12

Pl. 3 - DESCOPERIRI LATÈNE, FAZA C2 şi C2-D, PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUI ŞI ÎN APUSENII DE SUD-EST

13

Pl. 4 - DESCOPERIRI LATÈNE, FAZA D, PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUIŞI ÎN SUD-ESTUL APUSENILOR

14

Pl. 5 - DESCOPERIRI DACICE, FAZA NEPRECIZATĂ, PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUI ŞI ÎN SUD-ESTUL APUSENILOR (sec II î.Hr. – I d.Hr.).

15