Politicile Publice

8/16/2019 Politicile Publice

1/47

TEMA VI.POLITICI SOCIALE COMUNITARE

.Baza legală, esenţa şi clauzele politicii sociale comunitareEtape ale evoluţiei Politicii Sociale Comunitare şi obiectivele acesteiaActorii instituţionali ai politicilor sociale comunitareSistemele de sănătate. Pensiile Egalitatea şanselorStrategia europeană de ocupare a forţei de muncă

Analiza situaţiei actuale şi tendinţe de dezvoltare

6.1 Baza legală, esenţa şi clauzele politicii sociale comunitare.

Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvolultiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce afecteaznerează gradul de bunăstare individuală şi socială. Permanenta preocupare a Comunităţii Eurontru aspectele de politică socială - începută cu Tratatul de Roma (1957 ) - a dus, în timp, la crui „model social european”.

Unul din momentele cele mai importante ale evoluţiei acestui model se situează în jurul anului nd se face trecerea de la o abordare bazată pe minimizarea consecinţelor sociale negativhimbării structurale, la o abordare ce are în vedere modernizarea sistemului social europeestiţia în capitalul uman – altfel spus, se trece de la o abordare cantitativă (minimizarea consecin

una calitativă (investiţia în oameni).De asemenea¸ o caracteristică importantă a politicii sociale este delegarea responsabilităţil

ngere a obiectivelor comunitare către Statele Membre.Deşi preocuparea pentru aspectele sociale la nivel comunitar este prezentă încă de la începu

esteia, iar instrumente de politică socială au fost înfiinţate timpuriu (crearea Fondului Social Eur

1958), din punct de vedere programatic politica socială debutează odată cu adoptarea, în 19rtei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (cunoscută şi drept Carta SociaCarta Socială reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicilor comunita

ntextul construcţiei pieţei unice europene şi a fost elaborată în urma unui proces de consultrţilor interesate (reprezentanţi ai angajatorilor, lucrătorilor, liber profesioniştilor, fermierilor portant de menţionat este că, deşi în faza de proiect se prefigura o soluţie la nivel comucumentul final accentuează rolul şi responsabilităţile modelului social în direcţia aplicăpectării drepturilor sociale fundamentale: libera circulaţie a muncitorilor, angajarea şi salaribunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, protecţia socială, libertatea de asociere şi negoc

ectivă, formarea profesională, tratamentul egal al bărbaţilor şi femeilor, protecţia sănătăuranţa la locul de muncă, protecţia copiilor, adolescenţilor, persoanelor în vârstă şi a persoanendicap, precum şi informarea, participarea şi consultarea lucrătorilor în probleme ce îi afecect. Carta a fost semnată în decembrie 1989 de către 11 state membre (SM), singura excepţiearea Britanie – care a semnat în 1998.

Pasul următor în programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde (Green Papcumentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel com993), în vederea elaborării Cărţii Albe (White Paper) în 1994. Liniile de discuţie identificatertea Verde privesc:

priorităţile comune tuturor SM în domeniile pieţei muncii, formării profesionale şi protsociale;


2/47

îmbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă;accelerarea progresului în crearea unui sistem de producţie bazat pe calitate;stimularea solidarităţii şi integrării sociale;lupta împotriva sărăciei şi excluderii sociale;

piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor; promovarea egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei;sprijinirea dialogului social;coeziunea economică şi socială.

În acest proces de consultare au fost implicate instituţii ale Uniunii Europene, şi diverse organblice, alături de care au stat reprezentanţi ai angajatorilor şi ai sindicatelor.

Ca rezultat al procesului consultativ iniţiat de Cartea Verde, Cartea Albă stabileşte liniile de acpoliticii sociale comunitare până în anul 2000. Conform acesteia, principala prioritate a fost stafiind crearea de noi locuri de muncă, strâns corelată cu formarea unei forţe de muncă edurajarea unor standarde ridicate de muncă şi crearea unei pieţe europene a muncii – ce consorităţile imediat următoare. Alături de acestea stau crearea de oportunităţi egale pentru femrbaţi, politica şi protecţia socială, sănătatea publică, parteneriatele sociale, cooperarea internaţieficacitatea implementării legislaţiei europene. Aceste priorităţi au fost adresate prin adoptarea a

ograme de acţiune pe termen mediu, pentru perioadele 1995 -1997 şi 1998 - 2000.Ca urmare, anul 2000 reprezintă un moment cheie în evoluţia modelului social comunitar, da

ordării noi pe care o aduce prin centrarea pe calitate. Astfel, se discută posibilitatea creşterii ratupare a forţei de muncă prin stimularea creării de noi locuri de muncă, însă este vorba de locuuncă „de calitate”. Atunci a fost adoptată Agenda Politicii Sociale (Social Policy Agenda), ce tradrul şi priorităţile de dezvoltare ale politicii sociale până în anul 2005. Astfel, provocările cbuie să le răspundă Agenda Socială sunt date de rata de ocupare a forţei de muncă, creportanţei tehnologiilor informaţiei şi numărul redus al celor ce au abilităţi în domeniu, dezvoei economii bazată pe cunoaştere, situaţia socială, procesul de extindere a UE şi internaţionali

iticii sociale.În acest context, principiul care stă la baza modelului social astfel reformat (prin centraritate) este întărirea rolului politicii sociale ca factor productiv, adică integrarea politicii sociaitica economică şi cu politica ocupării forţei de muncă.

6.2 Etape ale evoluţiei Politicii Sociale Comunitare şi obiectivele acesteia.

Prima etapa a politicii sociale în UE 1957 - 1971

Originile unui proces devenit apoi o Politica sociala, pot fi gasite chiar în Tratatul de creare a Cpot fi completate cu unele prevederi din EURATOM. Preocupate sa cultive dezvoltarea economica

neral, dar si pe cea din sectoarele intensive în tehnologie, Tratatul de lansare a EURATOM, cu totacterul lui mai tehnic are si unele prevederi referitoare la sanatatea si siguranta muncii. Având cectiv fundamental integrarea în domeniul siderurgiei si mineritului cu scopul refacerii economiilo

antei, Germaniei si celorlalte state, prevederile CECO se extindeau si la câteva din sfera socialulueosebi dezideratele de :

a evita distorsiunile generate de concurenta în industriile carbunelui si otelului ca rezuintentiei de a practica preturi reduse, ceea ce, în absenta unor masuri coerente de posociala ar fi determinat costuri sociale ridicate;

a face mai eficienta utilizarea fortei de munca printr-un program de asistenta îndreptatcei care îsi vor pierde locurile de munca în aceste sectoare.


3/47

Primele linii directoare ale unei politici sociale europene uniforme au fost trasate în 1957, în Trla Roma. Analizate din perspectiva anului 2001, prevederile din aceste tratat sunt limitate la c

menii cum ar fi: libera circulatie a fortei de munca, îmbunatatirea conditiilor de munca si ncipiile generale de armonizare a sistemului de educatie si formare. Totusi aceste referiri sunnerale, având caracterul unei declaratii de principiu. Tratatul de la Roma prevedea stabilirea lculatii a muncitorilor între cele 6 tari fondatoare, fapt realizat înca din 1968.

Articolul 3 din tratat, consacrat politicii sociale, stipuleaza: "Statele membre sunt de acocesitatea promovarii/încurajarii ameliorarii conditiilor de viata si de mu 919j95j nca ale muncito

rmitând egalizarea lor în ceea ce priveste posibilitatile d progres. Statele membre apreciaza ca o evolutie va rezulta atât din functionarea pietei comune care va favoriza armonizarea masurilor sosi din masurile prevazute prin prezentul tratat si din apropierea / armonizarea dispozitiilor leg

ministrative". Desi obiectivele exprimat erau generoase, în privinta partii institutionale si jurlizarile Comunitatii Europene si apoi ale UE sunt modeste.

Conform clarelor prevederi ale Tratatului de la Roma, organelor comunitare le revenea uportant în facilitarea liberei circulatii a fortei de munca din ratiuni prioritar economice.

Munca este un important factor de productie, iar subutilizarea acestui factor, era o cale de subm

procesului de crestere economica, generator de bunastare care spera sa fie integrarea. Masurieasta perioada s-au concentrat în directia realizarii unor cât mai favorabile circumstante pentru culatie a lucratorilor. Nivelul comunitar de decizie s-a implicat îndeosebi în culegerea si difuzarea informatiilor priv

piata muncii, elaborarea bazelor recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale si pe siguciala a fondurilor de asigurari sociale între state.

Pentru a completa prevederile tratatului de la Roma, au fost adoptate o serie de directive în domcial: directive referitoare la accesul egal la ocupare si formare, dreptul de a beneficia de protecticiala, etc. Politica sociala europeana, în aceasta prima etapa, s-a concentrat pe urmatoarele doua a

prevederi referitoare la probleme tehnice, cum ar fi masurile de stimulare a liberei circa fortei de munca, relatiile inter-industriale si aspectele tehnice ale securitatii sociale ;viziunea liberala conform careia perfectionarile în domeniul social în CE vor reautomat din raspunsul pozitiv al mecanismelor pietei la demersul integrationist. În accategorie se înscria preocuparea de a identifica si combate actiunile unor state membîmpiedicare a liberei circulatii a lucratorilor.

Rolul principal în realizarea acestor obiective era acordat Fondului Social European.

Etapa a doua a politicii sociale în UE (1972 - 1985)

Din a doua jumatate a anilor '70 dimensiunea sociala a început sa capete un rol tot mai importaenda organelor decizionale comunitare. Debutul acestei reconsiderari fusese facut în 1972 la Reunnivel înalt de la Paris care a declansat o perioada de consens activ intracomunitar.

Urmând mesajul pozitiv al Consiliului Ministerial, în 1974 a fost adoptat Primul Program de Acciala, care în pofida cresterii numarului de tari membre si al problemelor sociale ale acestomare a crizelor structurale si sectoriale declansate în acea perioada, nu a avut rezultatele scontate.

Fondul Social a fost ajustat de mai multe ori în aceasta perioada pentru a raspunde la crestereamajului si a numarului de tari membre. S-a constatat însa ca, în comparatie cu nevoile reale de paciala europeana, fondurile se dovedeau insuficiente, iar în 1983 a devenit obligatorie o m

ormare a politicii sociale.


4/47

Etapa a III-a : De la Piata Unica la Carta Sociala Europeana.

Perioada care a început la mijlocul anilor '80 a fost marcata de aparitia unui nou dinamism încialului.

Lansarea unor termeni cum ar fi "Europa popoarelor" sau "dimensiunea sociala" în limmunitar, concomitent cu deplasarea dinspre teoria economica pura a echilibrelor pietei în desceziunii sociale spre constructii teoretice adecvate noilor realitati integrationiste au dat un nou optmeniului.

Un nou impuls politic a fost conferit politicii sociale dupa lansarea ambitiosului Program de cre

tei Unice Interne prin constientizarea faptului ca integrarea poate genera si efecte economice si sogative.Prin liberalizarile cerute de Actul Unic European devenea clar ca anumite grupuri sociale v

favorizate, prin acutizarea problemelor cu care deja se confruntau sau prin adaugarea unora noi. Aupuri cuprindeau somerii pe termen lung, grupul în crestere al tinerilor în cautare de locuri de mratorii mai putin calificati, lucratorii pe perioade determinate de timp si cei din piata subterana a munca.

Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE în 1986 a reiterat urgenta conturarii unui raspuns comproblematica sociala. Îndeosebi, se impunea un raspuns cu privire la maniera în care se pot costurile de realizare a coeziunii economice si sociale cu dezideratul îmbunatatirii conditiilor de mde viata din tarile membre ale Uniunii Europene.

S în aceasta etapa, obiectivul prioritar a ramas încurajarea liberei circulatii a fortei de mvenita a persoanelor. Actul Unic European a lasat, în acest domeniu, o serie de probleme nelamiectivul sau prioritar a fost sa creeze premisele ca masurile necesare programului de realizare afie puse în practica.

În 1989 a fost umplut un important gol legislativ comunitar prin adoptarea Cartei Comunitavire la Drepturile Sociale Fundamentale ale Lucratorilor (Carta Sociala). Acest document import adoptat ca raspuns la pericolul de dezvoltare a unei economii integrate , în care anumite grupuerese sa fie dezavantajate.

Statele semnatare se angajeaza la realizarea urmatoarelor obiective: îmbunatatirea conditiilnca si viata, dreptul de libera stabilire în UE a muncitorilor rezidenti în unul din statele membre,

- dreptul la o remunerare corecta si echitabila,- dreptul la protectie sociala al salariatilor,- dreptul la pregatire si formare,- egalitatea de tratament a barbatilor si femeilor,- protectia copiilor si adolescentilor, etc.

6.3 Actorii instituţionali ai politicilor sociale comunitare

Actorii institutionali europeni ce participa atat la luarea deciziei cat si la implementarea politciale sunt reprezentati de institutiile aferente, Comisia Europeana, Parlamentul European, Coniunii Europene (Consiliul de Ministri) si Comitetul Economic si Social, sprijiniti in activitatea i agentii europene si un numar egal de parteneri sociali.

Comisia Europeana este direct responsabila pentru pregatirea si asigurarea impleme 535d38f iticilor sociale, prin Directia Generala(DG) Probleme Sociale si Ocupare a Fortei de Munca.

u este de a initia si definitiva noi acte legislative in domeniu si de a se asigura ca masurile optate vor fi implementate de Statele Membre. In activitatea sa, DG colaboreaza cu DG Mediu

zvoltare Regionala. Parlamentul European este implicat in procesul decizional prin Comitetul pentru Ocup


5/47

obleme sociale, ale carui responsabilitati au in vedere diverse aspecte ce tin de politica de ocuptei de munca si de politica sociala.

Consiliul UE este echivalentul unui consiliu de ministri la nivel european si se reuneste de cpe an , in scopul coordonarii politicilor sociale ale statelor membre.Comitetul Economic si Social (CES) este un organism non-politic, creat prin Tratatul de la R

rol consultativ in procesul de decizie si emite opinii, la solicitarea Comisiei Europene, care aumai caracter informativ. CES constituie legatura cu societatea civila, in cadrul sau fiind reprezeerse organizatii economice si sociale de pe teritoriul statelor membre.

Comitetul de Ocupare (a fortei de munca) a fost infiintat in anul 2000 (inlocuind Comitetul pupare si Piata muncii), are rol consultativ si este activ implicat in dezvoltareaCentrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei , cu sediul la Viena, a fost in

1997 (incepandu-si activitatea in 1998) si sprijina procesul decizional prin furnizarea de dormatii referitoare la situatia rasismului, xenofobiei, islamofobiei si anti-semitismului la munitar, precum si elaborarea de studii si strategii de actiune in acest domeniu.

Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca a fost infiint75 si are sediul la Dublin. Activitatea sa este orientata in doua directii: (1) managementul cercetinformare si comunicare. De asemenea, Fundatia sprijina procesul decizional prin furnizarea d

vind imbunatatirea conditiilor de viata si de munca la nivel european. Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate la Locul de Munca, cu sediul la Bilbao,

iintata in 1996, in scopul de a colecta, disemina si facilita schimbul de informatii si bune pracmeniu. Rolul sau in procesul decizional consta in furnizarea de date privind sanatatea si securitaul de munca, pe baza carora sunt fundamentate propunerile si initiativele Comisiei Europene in acectie.

Alaturi de aceste organisme comunitare, un rol important in trasarea cadrului politicii socialertenerii sociali, reprezentati de Confederatia Sindicala Europeana (ETUC), Uniunea Patronatulumunitatea Europeana (UNICE) si Centrul European pentru Intreprinderi Publice (CEEP). Acestiplicati in procesul de dialog social si reprezinta anagajatii, patronatul si sectorul profesiilor liber

6.4 Sistemele de sănătate. Pensiile. Egalitatea şanselor

La baza măsurilor luate de UE stă Strategia în domeniul sănătăţii care stabileşte trei obiebiţioase menite să-i ajute pe oameni nu numai să trăiască mai mult, ci şi să se menţină mai sănăto

- ameliorarea sănătăţii într-o Europă afectată de îmbătrânirea populaţiei- protejarea cetăţenilor împotriva ameninţărilor la adresa sănătăţii- promovarea unor sisteme de sănătate dinamice şi a noilor tehnologii.-

Programul Sănătate UE

Acesta contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategiei, venind în completarea şi în spriticilor şi măsurilor statelor membre prin:

1. protejarea şi promovarea sănătăţii, inclusiv reducerea inegalităţilor în domeniu2. furnizarea mai multor informaţii şi cunoştinţe în domeniul sănătăţii3. desfăşurarea unor activităţi de cooperare cu părţile implicate.4. Programul este gestionat de Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori cu sed

Luxemburg.

Sistemul de avertizare şi reacţie precoce

Ameninţările la adresa sănătăţii publice constituie un motiv permanent de îngrijorare p


6/47

orităţile sanitare din toată lumea. UE şi statele membre colaborează pentru consolidarea pregătirpacităţii de reacţie (inclusiv a sistemelor de alertă timpurie) care să contribuie la contracaestor ameninţări, aşa cum s-a întâmplat în cazul pandemiei de gripă porcină (H1N1) din 2009. Cropean pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor , cu sediul la Stockholm, evaluează pericrmiţând UE să reacţioneze rapid în cazul unor urgenţe de sănătate publică.

Centrul culege şi difuzează informaţii referitoare la ameninţările existente şi potenţiaaborează cu omologii din statele membre pentru instituirea unor sisteme europene de monitorizilor.

Sistemul de pensii.Aproximativ jumătate din statele europene includ pensiile în categoria veniturilor şi le impoz

atare,în marea lor majoritate cu cote progresive. Adeseori, cele mai înalte trepte de impopăşesc 40%. Se ridica chiar la 52% pentru cele mai mari pensii in Olanda. Celelalte state aplica recifice de impozitare bazate, de obicei, peanumite trepte de pensii care se pot modifica de la unul.De pilda, Bulgaria, Slovacia şi Lituania nu impozitează defel pensiile. Germania, Norvstria,Portugalia, Slovenia, Suedia, Finlanda, Letonia, Estonia, Cipru, Malta sau Românipozitează pensiile cele maimici. În schimb, Franţa, Spania, Irlanda sau Olanda impozitează in

e mai mici pensii cu cote între 5,5%(Franta) si 33,5% (Olanda). Cehia aplica un impozit unic depensii.

Începând cu cea de a doua parte a anilor ’70, sistemele de protecţie socială din ţările eurozvoltate au fost confruntate cu o criză economică. Aceasta a avut, ca primă consecinţă, creeltuielilor sociale şi scădere a resurselor de finanţare datorită încetinirii creşterii salariilasărilor fiscale şi a diminuării numărului celor cecotizează. Astfel, obiectivul principal aucerea cheltuielilor de protecţie socială, inclusiv şi prin transferarea achitării pensiilor pe storului privat. Conform previziunilor EUROSTAT, în condiţiile creşterii speranţei de viaţă la fem

81 de ani la nivelul anului 2000, la aproximativ 89 de ani în anul 2060, iar la bărbaţi de la 75 de de ani, pentru a putea menţine nivelul pensiilor de astăzi, va fi necesară o creştere a resu

anciare ale sistemului de pensii cu 25-30%,ceea ce înseamnă fie o creştere a presiunii fiscale antribuabililor, fie o creştere a datoriei publice.

La aceste estimări, se adaugă şi acţiunea celorlalţi doi factori demografici. Peste numai 10-1neraţia„baby-boom” va atinge vârsta de pensionare, urmând a fi susţinută în plată de generaţii muci – consecinţă aratelor de fertilitate în scădere.În contextul acestor provocări, în anul 2001, Coropeană a propus aplicarea metodei deschise decoordonare în domeniul pensiilor. Această msupune crearea unui cadru de lucru integrat, care să cuprindăatât variabilele economice,

riabilele sociale. În interiorul limitelor propuse de cadrul general, statele membrevor putea

zvolte propriile strategii de reformare în domeniul pensiilor.

Egalitatea şanselor

Principiul sanselor egale pentru barbati si femei a fost introdus de Tratatul de la Roma din 195ment, Tratatul CE prevede cateva clauze anti-discriminatorii, cum ar fi:

principiul egalitatii sexelor (art. 2, 3), care se aplica tuturor politicilor si activitatilor Uegalitatea intre femei si barbati in ceea ce priveste locurile de munca;combaterea discriminarea sexuala la si in afara locului de munca.

Gen


7/47

Egalitatea intre sexe reprezinta un obiectiv politic cheie al UE si totodata o piesa centrala a stradiscriminatorii. Dar acest obiectiv este important si in realizarea scopurilor economice si sociaE ca parte a Strategiei Europene de la Lisabona de promovare a cresterii economice mpetitivitatii. In acest sens, au fost selectate sase domenii prioritare:

1. independenta economica individuala pentru femei si barbati,2. reconcilierea vietii private si profesionale,3. reprezentarea egala in luarea de decizii,4. eradicarea tuturor formelor de violenta,

5. eliminarea stereotipurilor de gen6. promovarea egalitatii intre sexe in politicile externe si de dezvoltare.

Migratia

Tratatul CE mai include prevederi impotriva discriminarii bazate pe nationalitate si garanerei circulatii a lucratorilor in interiorul UE (art.12, 9 din Tratatul CE). ECJ a aplicat acestea in cduri. Populatia UE in formula sa extinsa este din ce in ce mai diversa. Iata de ce exista o nngenta de a imbunatati sansele pentru imigranti, persoanele cu dizabilitati, tineri si varstnici in ceveste educatia si ocuparea fortei de munca. Comisia intentioneaza sa stabileasca un grup de consnivel inalt care sa lucreze pentru integrarea sociala si pe piata muncii a minoritatilor, inclu

milor.

Dizabilitati

In iulie 2005, UE a adoptat o strategie pentru principalele probleme ale persoanelor cu dizabiliiticile corespunzatoare UE si a desfasurat actiuni pentru imbunatatirea integrarii persoanelabilitati.

6.5 Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă

„Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă” a fost adoptată odată cu introducerea, în Tr

la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea forţei de muncă (Titlul VIII). Strategia apt scop combaterea şomajului la nivelul UE şi a fost concepută ca instrument principal de trasare

ordonare a priorităţilor comunitare în această direcţie, priorităţi ce vor fiadresate de fiecare SM în parte. Astfel spus, rolul acestei strategii este de a coordona, la nivel

munitar, politicile de ocupare ale SM. Iniţial elaborată ca strategie de cinci ani, aceasta a fost supei evaluări intermediare în 2000 şi unei evaluări a impactului în 2002.

În funcţie de priorităţile identificate, strategia este structurată pe patru piloni, fiecare reprezentâmeniu de acţiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a forţei de muncă la munitar:

1) angajabilitatea – ce reprezintă o nouă cultură în sfera ocupării forţei de muncă şi se referă llitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi la combatereamajului pe termen lung;

2) antreprenoriatul – ce promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltăriale;

3) adaptabilitatea – ce are în vedere modernizarea organizării muncii şi promovarea contractelncă flexibile;

4) asigurarea de şanse egale – se referă în special la adoptarea de măsuri speciale pentru femeiopul reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa personală.

Modul de funcţionare a strategiei este structurat pe mai multe etape, după cum urmează:


8/47

1) stabilirea unor „Direcţii în ocuparea forţei de muncă” (Employment Guidelines), docuelaborat anual şi având la bază o propunere a Comisiei Europene ce este discutată şi aprobaConsiliul European (Consiliul de Miniştri);

2) elaborarea unor „Planuri naţionale de acţiune”(National Action Plans) de fiecare S parte, ce descriu modul de aplicare a elementelor documentului anterior la nivelul SM respectiv

3) elaborarea, de către Comisie şi Consiliu, a unui „Raport comun asupra ocuparii” (JointEmployment Report) ce are la bază planurile naţionale de acţiune;

4) trasarea de recomandări specifice pentru fiecare SM (recomandări ale Consiliului, pe

propunerilor Comisiei).Metoda pe baza căreia se desfăşoară acest proces de coordonare a politicilor de ocupare a forţncă este o metodă iniţiată în cadrul Strategiei de ocupare şi cunoscută ca „metoda deschisă deordonare”. Principiile ce susţin această metodă sunt:

- principiul subsidiarităţii, ce constă în stabilirea/împărţirea responsabilităţii între nivelulcomunitar şi cel naţional prin stabilirea obiectivelor la nivel comunitar şi responsabilizaSM în privinţa implementării măsurilor de acţiune adoptate, pentru realizarea acestora la nnaţional;

- principiul convergenţei, ce constă în urmărirea obiectivelor comune prin acţiuni corelate;- managementul pe bază de obiective, ce se referă la monitorizarea şi evaluarea progresulu

stabilirea de indicatori comuni pentru toate SM;- monitorizarea pe ţară, ce constă în elaborarea de rapoarte ce înregistrează progres

identifică posibilele bune practici la nivel de SM;- abordarea integrată, ce presupune extinderea Direcţiilor politicilor pieţei muncii în sfera politici (sociale, educaţionale, antreprenoriale, regionale şi de impozitare).

Rezultatul evaluărilor din 2000 şi 2002 au arătat progrese în direcţia creării unui cadru integratiticilor naţionale, creşterii transparenţei politicilor de ocupare şi a numărului de actori implicaţ

nivel comunitar, cât şi la nivelul SM). De asemenea, au fost identificate aspectele sensibile aleiticilor de ocupare şi trasate priorităţile perioadei următoare. Astfel, dacă la nivelul realizărilor

ate vorbi de progresul politicilor naţionale în domeniu şi deschimbarea percepţei asupra conceptului de ocupare şi corelarea acestuia cu educaţia continuă,

omovarea egalităţii de gen şi de eficacitatea metodei deschise de coordonare, nu a fost neglijată nntificarea priorităţilor şi direcţiilor de dezvoltare pentru perioada următoare. Temele identi

ntru reforma Strategiei de ocupare a forţei de muncă sunt:- stabilirea de obiective clare,- simplificarea Direcţiilor de ocupare (fără a îi reduce însă eficacitatea),- întărirea rolului parteneriatului social în aplicarea strategiei şi d) creşterea coerenţei şi

complementarităţii cu alte procese comunitare.

6.6 Analiza situaţiei actuale şi tendinţe de dezvoltare.

Evaluarea intermendiară a Agendei Politicii Sociale, realizată în 2012, a arătat o schimbare viituaţiei economice şi politice la nievel comunitar. Astfel, Europa anului 2012 este caracterizată etinire de durată a progresului economic, ce rezultă în încetinirea ritmului creării de noi locuri dencă şi creşterea ratei şomajului – ceea ce ridică noi provocări pentru politica socială a perioadeediat următoare (2013-2015) şi pentru realizarea obiectivelor stabilite în 2020. Aspecteleoblematice identificate în cursul acestei evaluări evoluează în jurul tendinţelor demograficembătrânirea populaţiei şi a forţei de muncă în spaţiul comunitar), inegalităţilor de gen încă existe

himbării naturii familiei (creşterea numărului familiilor monoparentale, ceea ce duce la ajustarea


9/47

respunzătoare a protecţiei sociale în această direcţie), schimbărilor tehnologice, disparităţilor sosărăciei.

Una din principalele provocări aduse de extinderea UE în domeniul social se referă la discriminnorităţilor etnice - şi în special a minorităţii roma – şi necesită crearea de soluţii comune la niveliunii. Acesteia i se adaugă potenţialul migrator al forţei de muncă şi modul în care va fi afectatsajul social comunitar. Totuşi, se poate ca acest efect migrator să nu fie unul de durată ci unul pemen scurt, iar fenomenul migrator poate avea loc şi în sens invers, datorită foştilor lucrători migrapot alege să se întoarcă în ţara de origine odată cu integrarea acesteia în UE.

Revenind la situaţia generală a politicii sociale la nivel comunitar, este de remarcat tendincentuare a rolului „responsabilităţii sociale corporative” – adică a acceptării unei companii detifica deciziile în faţa părţilor interesate (afectate în mod direct de acestea). Apărut la începutul a în peisajul politic comunitar, acest nou concept economico-social duce la fomarea unor com

cial-responsabile, care iau în considerare impactul acţiunilor lor asupra comunităţilor şi mediue operează, asupra angajaţilor şi consumatorilor, şi care aleg să echilibreze profitul econom

voile părţilor interesate. Promovarea acestui nou tip de responsabilitate socială este unocupările UE, ce are astfel în vedere abordarea combinată a sectoarelor economic, social şi prodiului.

Acestea sunt numai câteva din elementele în jurul cărora va evolua politica socială înmătorii ani, la care se adaugă preocuparea continuă pentru îmbunătăţirea calităţii relaţiilor industin dezvoltarea de indicatori de calitate şi promovarea înţelegerii relaţiilor industriale). De asemecontinuă dezvoltarea obiectivelor stabilite în 2010, adică: creşterea numărului şi calităţii locuriloncă, dezvoltarea flexibilităţii şi securităţii în contextual unui mediu de lucru în schimbare,dernizarea protecţiei sociale, promovarea egalităţii de gen, combaterea sărăciei, discriminării şi

cluziunii sociale, etc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Gower Jackie, Redmond John - Lărgirea Uniunii Europene. Perspective , EdituraEuropa, 2001.2. Hix Simon, Noury Abdul G., Roland Gerard - Politica Democratică în Parlam

European , Editura CA Publishing, 2010.3. Marinas Laura - Economia Uniunii Europene , Luceafărul, București, 2002.4. www.europarlamento24.eu5. www.europa.eu6. www.europainfo.ro

http://www.europa.eu/http://www.europarlamento24.eu/http://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/jackie%20gower%20-%20largirea%20ue.htm


10/47

TEMA VII.POLITICA DE CONCURENŢĂ

7.1 Teorie şi aspecte introductive. Bazele juridice ale politicii în domeniul concurenţei7.2 Reguli şi proceduri comunitare privind concurenţa7.3 Reglementări referitoare la intervenţia statelor7.4 Serviciile publice şi concurenţa în UE7.5 Rolul Comisiei Europene în Politica de Concurenţă7.6 Politica în domeniul ajutoarelor de stat

7.1 Teorie şi aspecte introductive. Bazele juridice ale politicii în domeniul concurenţei.

Crearea unei piețe interne unice în cadrul UE a determinat necesitatea asigurării condițiilor prei concurente "functionale" la nivel comunitar, "un sistem care sa asigure o concurenta nedistorsipiata interna". Politica concurentiala este importanta pentru crearea Pietei Europene Comune. Ea

ea sens, daca concurenta intre companiile Statelor Membre ar fi limitata de acorduri restrictivitatea cartelurilor. Acestea ar limita beneficiile oferite consumatorilor de o piata cu concuala si libera, cu o larga diversitate de marfuri si servicii disponibile la preturi avantajoase.

În cazul Comunităţii Europene, regulile cu privire la Politica Concurenţială au fost introdus57, prin Tratatul CEE, dar din raţiuni diferite. În acest caz, regulile privind concurenţa au servit p

sigura faptul că restricţiile – tarifare şi netarifare – existente în cadrul relaţiilor comerciale dintrile membre şi anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferiteţări. Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenţei nu este privită ca un

op în sine, ci ca o condiţie necesară realizării pieţei interne. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniază fapscopul urmărit este de a permite instituirea unui „regim care să asigure faptul că, în cadrul pieţei ncurenţa nu este distorsionată”.

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei

interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul in

comunitar şi manifestarea liberă a concurenţei. (înţelegerile şi practicile concertate);2. Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una sau mai multîntreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor economică în racu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);

3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor mecare pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminări în favoarea întreprindde stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarestat).

Deşi politica comunitară în domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de

considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic. B


11/47

ală (juridică) a PDC este oferită, în primul rând, de prevederile incluse în Tratatului UE , respec• Articolul 81, privind practicile restrictive• Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă• Articolul 86, privind întreprinderile publice• Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

În al doilea rând, referiri se găsesc în legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de Coropeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, în aceasta categorie se includ:

Regulamentul Consiliului 17/1962;

Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prinRegulamentul 1310/1997;Regulamente şi directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acocare privesc situaţii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetadezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc.

În al treilea rînd, un număr în creştere instrucţiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii, oferăormaţii esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau în ce mod va acţiomisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilacţiunilor sale. Acestor surse de drept li se adaugă deciziile Curţii Europene de Justiţie şi alebunalului de Primă Instanţă. Nu în ultimul rînd, trebuie menţionate şi acordurile internaţionale înfac referiri exprese la situaţii specifice privind concurenţa.

7.2 Reguli şi proceduri comunitare privind concurenţa

Istoria Politicii în domeniul Concurenţei la nivelul UE, implică apariţia şi consolidarea unui calementar şi instituţional bazat pe raporturi inter-instituţionale strânse; actuala formă a PDC repreultatul convergenţei dintre dinamica internă a politicii şi existenţa unor factori exogeni diverşi, dură politică, economică sau instituţională.

Principalele reglementări ale politicii în domeniul concurenţei: Interzicerea acordurilor şi practicilor restrictive între firme (politica în domcartelurilor şi a altor practici restrictive).

Articolul 81 (fost art. 85) al Tratatului UE introduce principiul interziceriiacordurilor între firme, decizii şi practici concertate, care au ca obiect sau efectîmpiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în interiorul spaţiului comunitar şi care

ceptibile de a „afecta comerţul între statele membre”.Art. 81 (fost 85) include trei paragrafe:1. primul introduce principiul interzicerii acordurilor între firme, a deciziilor de asociere

cticilor concertate, care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau falsificarea jo

ncurenţei în interiorul spaţiului comunitar, şi care sunt susceptibile de a „afecta comerţul între smbre

2. paragraful al doilea prevede nulitatea acordurilor sau deciziilor care fac obiectul acerdicţii;

3. paragraful al treilea prevede posibilitatea includerii anumitor acorduri, care se dovedesc utegoria de excepţii de la regulă enunţată în primul paragraf.

Acestea trebuie să îndeplinească patru condiţii:- acordul contribuie la ameliorarea producţiei sau a distribuţiei produselor sau la promo progresului tehnic şi economic;

- rezervă utilizatorilor o parte echitabilă din profitului rezultat datorită unor preţuri maio calitate superioară, structură diversificată a ofertei etc.;


12/47

- acordul nu impune restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiecti- nu creează condiţii pentru eliminarea concurenţilor, pentru o parte substanţială a produ

în cauză.

Interdicţia abuzului de poziţie dominantă şi problema controlului concentră(politica împotriva monopolurilor.

Deşi controlul înţelegerilor dintre firme este necesar el nu este şi suficient. Excesul de concentrate favoriza situaţiile în care o firmă abuzează de poziţia ei dominantă pe piaţă, manifestându-se dnieră incorectă, fie la nivelul preţurilor practicate (prea mici sau prea mari), a condiţiilor de

mercializare sau a modului în care îşi tratează consumatorii. Art. 82 (fost art. 86) prevede că oricuz din partea unuia sau mai multor agenţi economici aflaţi într-o poziţie dominantă în piaţa comunr-un segment important al acesteia este interzis, atâta vreme cât poate afecta comerţul dintre ţărilembre.

Un astfel de abuz poate consta din:- impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a

condiţii comerciale inechitabile;

- limitarea producţiei, distribuţiei sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatoril- aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la tranzacţii echivale provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

- condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipu prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu aulegătură cu obiectul acestor contracte.

Controlul concentrărilor Concentrarea economică se referă la situaţia în care un număr redus de agenţi economici de

ndere ridicată a activităţii economice – exprimată prin totalul vânzărilor, activelor sau forţei de mlizate, etc. – pe o anumită piaţă (mărimea indicatorilor respectivi caracterizează gradul de concenonomică la un moment dat). Concentrările pot îmbrăca diferite forme (implicând o modificorturilor de proprietate), precum:

- Fuziuni între doi sau mai mulţi agenţi economici;- Dobândirea controlului asupra altui agent economic sau asupra unei părţi a acestuia, fie particiapre la capital, fie prin cumpărarea de elemente de activ, printr-un contract sau primijloace;

- Entităţi economice comune - atunci când noua entitate economică comună este o nouă perso

juridică autonomă, operaţiunea este o concentrare, atunci cînd asocierea are ca efectcoordonarae comportamentului concurenţail între agenţi economici independenţi, acţiunea înscrie mai degrabă în cadrul controlului înţelegerilor anticoncurenţiale.

Sunt interzise, în baza legii, concentrările economice care, avînd ca efect crearea sau consoliei poziţii dominate, conduc sau pot conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificancurenţei pe piaţă.

Pentru a putea fi implementate, concentrările trebuie notificate Comisiei, în vederea evaluăriimpatibilităţii lor cu dispoziţiile legale, din perspectiva efectelor generate pe piaţa pe care selizează concentrarea şi, eventual, pe pieţele conexe.

În cazul unei fuziuni, aceasta trebuie notificată de fiecare din părţile implicate, în vreme elalte cazuri, notificarea trebuie făcută de persoana/agentul economic care dobândeşte con


13/47

upra altui agent economic sau asupra unei părţi a acestuia. Comisia poate refuza autorncentrării notificate, poate emite o decizie pozitivă sau poate da o autorizaţie sub anumite condiţii

Baza juridică privind controlul concentrărilor se află în Articolele 81, 82, 83, 85 şi 23atatului UE si in Regulamentul 4064/89 modificat prin Regulamentul 139/2004. Art. 82 conferă anteri Comisiei în problema concentrărilor, dar numai în anumite limite.

Controlul intervenţiilor publice care pot deforma concurenţa între firme .

Pentru ca relaţiile de concurenţă între firme să nu fie falsificate nu este suficient ca acestea să neleagă între ele, să nu abuzeze de poziţia lor dominantă sau să fie implicate întrun proces dencentrare care poate deveni primejdios. Este necesar şi ca relaţiile de concurenţă să nu fie alteraformate de existenţa ajutoarelor de stat sau de persistenţa anumitor monopoluri în favoareareprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate.

7.3 Reglementări referitoare la intervenţia statelor.

UE acordă o atenţie deosebită fiscalităţii întreprinderilor din cauza riscului ca reducerile ftr-o ţară să atragă, în mod neloial, firmele din ţări concurente. Statele membre au obligaţia

pecta un cod de conduită care le împiedică să facă acest lucru. Spre deosebire de alte formpozitare directă (impozit pe profit, pe venit, etc.), TVA-ul necesită o anumită implicare din parteeasta fiind fundamentală pentru buna funcţionare a pieţei unice şi pentru garantarea concurenţei spaţiul comunitar.

De aceea, UE a stabilit:norme comune privind aplicarea TVA-ului şicota minimă care poate fi percepută.

Prin urmare, pot exista în continuare diferenţe considerabile între cotele de TVA aplicabile la ional – deoarece nu există un prag maxim, guvernele pot aplica reduceri de TVA la o gamă lar

oduse sau servicii, iar în unele ţări se aplică scutiri temporare.Stabilirea impozitelor pe venit este responsabilitatea guvernelor naţionale.Diferenţele dintre accizele aplicate pentru unele produse precum tigarile pot denatura foarte

ncurenţa la nivelul UE. Din acest motiv, aceste taxe fac, de asemenea, obiectul unor reglemmune, dar se ţine cont şi de:

diferenţele culturale – aşa se explică, de exemplu, de ce preţul la bere şi cel lvariază atât de mult de la un stat membru la altuldiferenţele economice – ţările cu finanţe publice solide nu au nevoie să aplicefoarte mari la aceste produse - de unde şi nivelul scăzut al accizelor aplic

Luxemburg comparativ cu ţările vecine. Reglementări comune privind impozitarea energiei Este normal ca UE să dispună de reglementări comune privind impozitarea produselor energeti

est fel, UE poate adopta o abordare unică şi poate utiliza aceste norme comune pentru a înccienţa energetică. Însă, şi în acest caz, reglementările sunt suficient de flexibile încât să ţină couaţia fiecărei ţări în parte.

7.4 Serviciile publice şi concurenţa în UE

Serviciile publice joacă un rol esenţial în cadrul modelului social european. Deşi piaţa intermele în materie de concurenţă pot determina ieftinirea şi ameliorarea acestor servicii, proiecta


14/47

cţionarea lor depind, aproape în totalitate, de statele membre.În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi firmele cărora statul le acordă drepturi speciale s

clusive, Articolul 86 paragraful 1 (fostul Articol 90, paragraful 1) al Tratatului interzice statelormbre să stabilească sau menţină măsuri contrare reglementărilor stabilite prin tratat, respectiv cevind concurenţa. Paragraful al doilea al acestui articol permite anumite derogări de la revăzute în tratat. Astfel, se prevede faptul că întreprinderile însărcinate cu gestionarea serviciileres economic general sau care prezintă caracteristicile unui monopol fiscal, se supun regulilncurenţă, în măsura în care aplicarea acestor reguli nu împiedică îndeplinirea în drept şi în fap

siunii particulare care le-a fost atribuită. Această dispoziţie are drept scop asigurarea unui comprre interesele statelor membre, de a utiliza anumite firme ca instrument de politică economică saucală şi interesul Comunităţii de a fi respectate reglementările din domeniul concurenţei şi prezerţei interne.

Pentru a fi evitate monopolurile care exploatează reţele care asigură servicii publice, respectivvicii de bază, de care beneficiază populaţia aflată pe teritoriul unui stat 40 membru sau pe o part

estuia, Comisia a promovat o politică de liberalizare, care a atins următoarele sectoare: producţia şi distribuţia de gaze şi electricitate;telecomunicaţii;servicii poştale şi transporturi.

În ceea ce priveşte întreprinderile publice, politica de liberalizare a Comisiei se bazează pe Art

ragraful 3 (fostul articol 90, paragraful 3) şi 222 (fost 295) din Tratatul, care o autorizează pe aceadreseze, atunci când este nevoie, directive sau decizii corespunzătoare statelor membre, fără a ajudicii regimului proprietăţii din statele membre. Drepturile speciale sau exclusive acordate anum

me sunt menţionate în Art. 37 (fost 31), alineatele 1 şi 2, care fac trimitere la monopolurile naţione prezintăcaracter comercial, iar în cazul serviciilor publice referirile sunt conţinute în Articolele

6), 36(30), 56(46) şi 90(86), paragraful 2.În principiu, Tratatul nu prevede un regim special pentru întreprinderile publice, ele fiind obliga

orice firmă, să respecte regulile privind concurenţa (Art. 90, par.1). Cu toate acestea, caracteristirticulare ale relaţiilor care se stabilesc între guvern şi ajutoarele de stat acordate întreprinderilorblice impun tratarea acestora cu deosebită atenţie. O schimbare de fond în atitudinea Comisiei s-aodus în anii ’80, odată cu adoptarea „Directivei privind transparenţa relaţiilor financiare dintrereprinderile publice şi Guvern”, cunoscută şi sub denumirea de „Directivei Transparenţei” (Jurnaicial, 1980, L195). Acesteia i s-au adăugat modificările şi completările din 1993, care au urşterea gradului de transparenţă, solicitând statelor membre să transmită anual Comisiei rapvind întreprinderile publice din sectorul industrial, în cazul în care cifra de afaceri a acepăşeşte 250 milioane euro.

Drepturile speciale sau exclusive reprezintă restricţii ale numărului de operatori autorizaţercite o anumită activitate economică, acest drept putând fi asigurat numai anumitor operatori (dreeciale) sau unuia singur (drept exclusiv sau monopol), fie că acestea sunt întreprinderi publice sauvate. Articolul 37 (fost 31) al Tratatului menţioneazăfaptul că monopolurile naţionale trebuierganizate progresiv astfel încât să fie evitate discriminările între statele membre. Aceste reorganibuiau finalizate până la finele unei perioade de tranziţie (depăşită în cazul statelor membrendatoare), negociată şi menţionată pentru fiecare nou stat membru (în cazul extinderilor succesivenform Articolului 90 (86), drepturile speciale sau exclusive nu pot contraveni reglementăriloratatului, privind asigurarea celor patru libertăţi (mărfuri, persoane, servicii şi capital) şi a regulil

vind concurenţa. Excepţia menţionată de Tratat se referă numai la întreprinderile responsabile custionarea unui monopol fiscal şi a celor responsabile cu administrarea serviciilor de interes econo


15/47

neral. În cele două situaţii, drepturile pot fi menţinute chiar atunci când contravin Tratatului, condind ca excepţia să fie dictată de cerinţele unei sarcini particulare atribuite acestora şi să nu afectezhimburile comerciale astfel încât să contravină intereselor Comunităţii.

Serviciile publice, cunoscute şi sub denumirea de servicii de interes public sau utilităţi publicerezintă activităţi economice de interes general, înfiinţate de autorităţile publice şi funcţionând suponsabilitatea acestora, chiar dacă gestionarea lor este delegată unui operator public sau privat,

parat de funcţia administrativă. Conceptul se aplică serviciilor de „reţea”, respectiv celor care ţinmeniul furnizării de energie electrică, gaze, apă, transport public, serviciilor poştale şi

ecomunicaţiilor. Acest domeniu a rămas multă vreme în afara preocupărilor Comisiei, deoarece nrea ca intervenţia acesteia să fie considerată ca o încălcare a principiului neutralităţii în ceea ceveşte proprietatea publică şi nici să genereze conflicte cu statele membre, care priveau serviciileblice ca o chestiune de administrare internă.

Cu toate acestea, realizarea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor a ridicat problemarierelor netarifare, generate de existenţa drepturilor speciale şi exclusive, acordate de statele meopriilor întreprinderi din domeniul serviciilor publice. Ca atare, la începutul anilor ’90, Comisia marat procesul de reducere sistematică a drepturilor speciale şi exclusive.

7.5 Rolul Comisiei Europene în Politica de Concurenţă.

Comisia Europeană asigură buna aplicare a normelor UE în domeniul concurenţei.Rolul acestei instituţii este, în principal, monitorizarea şi, unde este cazul, blocarea:

acordurilor anticoncurenţiale (în special a cartelurilor) abuzurilor de poziţie dominantă fuziunilor şi achiziţiilor ajutoarelor de stat.

Pentru a garanta punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei, Comisia dispuneie de prerogative, cum ar fi dreptul de a iniţia o investigaţie privind un anumit sector al economi

desfăşura audieri şi de a acorda exceptări. De asemenea, guvernele statelor membre au datoriaorma în prealabil Comisia în legătură cu eventualele măsuri de sprijin pe care intenţionează să leoarea anumitor întreprinderi (ajutor de stat).

Cu toate acestea, începând din anul 2004, în cadrul procesului de „modernizare” (Regulam003), o parte din aceste prerogative legate de aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei rezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul că autorităţilor naţionale şi insta

decătoreşti naţionale pot aplica articolele 101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) şi 102 (fostul adin Tratatul CE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

7.6 Politica în domeniul ajutoarelor de stat.

Tratatul CE consacră acestei probleme trei articole, de la 87 la 89 (fostele Art. 92-94).Articolul 87 (fost 92), în cadrul primului paragraf, precizează: „cu excepţia derogărilor prevăzu

n prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piaţa Comună, toate ajutoarele acordate de stat, sau prinermediul resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în care afectează schimburilre ţările membre sau ameninţă să altereze concurenţa, favorizând anumite întreprinderi sau activspoziţia vizează în egală măsură întreprinderile publice şi private.

Deoarece interzicerea absolută a ajutoarelor ar fi imposibilă, paragraful al doilea al Art. 87nţionează trei situaţii în care ajutoarele acordate sunt compatibile cu reglementările pieţei comu

pectiv: 1) ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garanţia


16/47

nediscriminării legate de originea produselor în cauză;2) ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamităţi naturale sau evenim

excepţionale;3) ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea ţării

reunificarea acesteia).De asemenea, al treilea paragraf menţionează situaţiile în care ajutoarele pot fi considerate dre

mpatibile cu Piaţa Comună:- ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor sau unde nivelul de

este anormal de scăzut sau care se confruntă cu un şomaj ridicat;- ajutoarele menite să promoveze realizarea unui proiect important, de interes european csau să remedieze grave perturbări ale economiei într-un stat membru;

- ajutoarele pentru facilitarea dezvoltării anumitor activităţi sau anumitor regiuni econoatunci când nu alterează condiţiile comerciale şi de concurenţă în Comunitate;

- ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, atunci cânalterează condiţiile comerciale şi de concurenţă în Comunitate;

- „alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului” (decise cu o majoritatecalificată, pe baza propunerii Comisiei).

În timp, acţiunile Comisiei au fost stânjenite de faptul că statele membre erau înclinate să ascundtoarele acordate firmelor proprii. În faţa tendinţei de multiplicare a acestor ajutoare, Comisia ablicat, în 1980 (JOCE, n.C252, 30 sept.1980), un apel către statele membre, conform căruia: toateoiectele statelor membre, care tind să instituie sau să modifice ajutoarele trebuie notificate înaintelizarea lor; de altfel, în cazul deschiderii procedurii, ea are un efect suspensif şi ajutorul nu mai p

acordat, cel puţin, până la aprobarea sa de către Comisie. Ajutoarele acordate ilegal au continuat olifereze, de aceea, Comisia, într-un comunicat publicat în 1983 (JOCE, n.C 318, 24 nov.1983) s-resat firmelor, informându-le că „toţi beneficiarii de ajutoare acordate ilegal, respectiv fără o decfinitivă a Comisiei privind compatibilitatea acestora, pot fi siliţi să restituie ajutorul” (au existatmeroase cazuri concrete de cereri de restituire a ajutorului).


1. Barbulescu Iordan Gheorghe - UE de la economic la politic , Editura Tritonic, Bucu2005.

2. Bradescu Faust - Europa unită , Editura Majadahonda, București, 2000.3. Deleanu Sergiu - Drept comunitar al afacerilor , Editura Servo-Sat, Arad, 2002.4. Gheorghe Carmen Adriana - Drept bancar european , Editura C. H. Beck, București, 20

5. www.consiliulconcurentei.ro

http://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/gheorghe%20-%20bancar.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/gheorghe%20-%20bancar.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/deleanu%20-%20drept%20comunitar%20al%20afacerilor.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/deleanu%20-%20drept%20comunitar%20al%20afacerilor.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/bradescu%20-%20europa%20unita.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/bradescu%20-%20europa%20unita.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/barbulescu%20ue%20economic%20politic.htm


17/47

TEMA VIII.POLITICA INDUSTRIALĂ A UNIUNII EUROPENE

8.1 Conceptul de politică industrială8.2 Obiectivele şi principiile politicii industriale comunitare. Îmbunătăţirea cadruluiregulatoriu8.3 Direcţiile de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii8.4 Dezvoltarea cooperării industriale8.5 Evaluarea diversităţii provocărilor politice în diferite sectoare

8.1 Conceptul de politică industrială

Primul concept unitar de o politică industrială pentru Uniunea Europeană a apărut după propumisiei Europene în baza raportului din 1990 "Politica industrială într-un mediu deschncurenţial”. În 1993, Comisia a publicat Cartea albă privind creşterea, competitivitatea şi ocuţei de muncă, subliniind sensul competitivităţii economiei europene în noile condiţii, precum şi cal pentru Politica industrială a UE. Conceptul de politică industrială comunitară presupune că ac

prinde o gamă completă de politici ale UE, cum ar fi concurenţa, comerţul, inovarea sau enoarece acestea toate au un impact asupra competitivităţii industriei. În plus, politica integrată puior de egalitate competitivitatea şi durabilitatea. În cele din urmă, abordarea integrată subl

cesitatea cooperării şi coordonării eforturilor între Comisia Europeană şi statele membre.Stimulentele pentru o abordare oficială despre o politică industrială a Uniunii Europene au fost

erenţele înregistrate în raport cu economiile din Statele Unite ale Americii şi Japonia, în ceea ceveşte ratele de creştere, ratele de investiţii, inovarea, comerţul internaţional, precum şi rapideledificări ale economiei mondiale: creşterea a noilor competitori din Europa de Sud - Est.

Până la atingerea unui concept unitar, abordările privind politica industrială Europeană a trecui multe etape.

Într-o primă etapă, între 1958 şi 1975, au prevalat politicile naţionale. Între 1975 şi 1985 aservată o tendinţă generală în favoarea politicilor intervenţioniste, ca răspuns la condiţiile econofavorabile. Piaţa unică poate fi văzută ca o nouă etapă în procesul de definire a unei politici indusmunitare europene. Accesul la o piaţă unică extinsă fac ca companiile să beneficieze de econom

ră, devenind astfel mai competitive. Rezultatul acestei evolutii a fost documentul oficial în ceveşte politica industrială a Uniunii Europene.

Politica industrială este inclusă în legislaţia UE încă de la Tratatul de la Maastricht. Această poctează numeroase aspecte ale politicii de mediu, politica referitoare la piaţa unică şi politmeniul concurenţei.

Tratatul CECO (Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului), Trratom (Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice) şi Tratatul CEE (Trtituind Comunitatea Economică Europeană sau Tratatul de la Roma) conţin multe prevederi pe caate întemeia o politică industrială comună. Tratatele constitutive, în forma lor originară, nu cupri

poziţii exprese privind o politică industrială comună. Cu toate acestea, ele reglementau în primulr nu şi în mod exclusiv, sectoarele industriale ale economiilor statelor membre.


18/47

Totuşi numai prin Tratatul de la Maastricht [Articolul 130] a fost oferită baza legală plizarea unei politici industriale comune, permiţând Comisiei să propună măsuri de îmbunătă

mpetitivităţii industriei europene, măsuri menite să:a. accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;

b. încurajeze condiţiile favorabile iniţiativei si dezvoltării întreprinderilor, în special a mici si mijlocii, pe teritoriul întregiiComunitati ;

c. încurajeze condiţiile favorabile cooperării între întreprinderi, şi să intensifice explo potenţialului politicilor de inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Exista două clasificări importante ale politicii industriale:1) Politici active si negative. Politicile active vizează structurile şi perfor manţele industrieireprezentate de programele comunitare de cercetare, de directivele de liberalizare, în tim

politicile negative combat eşecurile pieţei şi urmăresc înlăturarea barierelor de pe piaţăar fi interzicerea abuzului de poziţie dominantă şi diminuarea obstacolelor comerciale (tasi netarifare);

2) Politici orizontale (sau generale) şi politici verticale (sectoriale). Politicile orizontale vitoate sectoarele industriale (cum ar fi: protectia uniformă a pieţei şi concurenţei, promoIMM-urilor, înlaturarea barierelor administrative), pe când politicile verticale vizează ansectoare (cum sunt: industria oţelului, textilele, construcţiile de nave) având ca scop proşi restructurarea acestora.

8.2 Obiectivele şi principiile politicii industriale comunitare. Îmbunătăţirea cadrului regulat

Obiectivul general al politicii industriale îl constituie creşterea competitivităţii şi în general arformanţelor industriei în vederea întăririi capacităţii de adaptare a economiei la cerinţele pieţeiernationale, în condiţiile globalizării economiei mondiale.

Obiectivele politicii industriale:

• Menţinerea creşterii susţinute de productivitate; • Consolidarea remunerării locurilor de muncă; • Utilizarea optimă a resurselor umane; • Atingerea competitivităţii internaţională; • Transformarea comunităţii într-un partener şi jucător important în arena Globală.

Pentru a atinge obiectivele enumerate mai sus, în cadrul UE nu există priorităţi sectoriale. Siscal este raţionalizat şi însoţit de privatizarea sectorului bancar. Este dezvoltată piaţa de capitals un accent pe creşterea ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în producţia industrială, la ca

augă dezvoltarea infrastructurii, precum şi participarea la reţelele europene.litica industrială este bine integrată într-o serie de alte politici ale UE, care contribuie la atinestor obiective:

- O mai mare deschidere a sistemului comercial mondial: de deschidere a unei pieţe pro pentru ţările din UE, în special pentru producătorii şi furnizorii de servicii. Prin acor producătorilor din UE a accesului mai ieftin la inputurile externe, în timp cu creconcurenţei din partea ţărilor terţe, aceasta permite să îşi îmbunătăţească competitivitatea;

- Politicile legate de piaţa unică: acestea au, în general, un impact pozitiv asupra competitivîn special, prin încurajarea liberalizării pieţelor şi armonizarea normelor;

- Politica în domeniul cercetării şi dezvoltării: consolidarea bazei de cunoştinţe şi concen pe tehnologiile generice esenţiale;


19/47

- Politica în domeniul concurenţei: este destinată firmelor pentru a spori eficienţa acestorasemenea ajută la pregătirea companiilor din UE pentru provocări.

- Politicile sociale şi de ocuparea a forţei de muncă (inclusiv de formare profesională): acau un rol-cheie în asigurarea competitivităţii. Modernizarea depinde de competenţa lucrăto

- Politica de protecţie a consumatorului şi de sănătate publică: condiţii prealabile ese pentru încrederea consumatorilor sunt baza pentru o cerere stabilă şi în creştere;

- Protecţia mediului: ar însemna restricţionarea sau interzicerea utilizării de meterie primă anumitor tehnogiilor care ar putea ridica costurile de producţie pe termen scurt. Pe termen

lung aceasta poate ajuta companiile din UE de a obţine un avantaj competitiv la nivel globa Politica industrială a UE vizează să accelereze adaptarea industriei la schimbările structura

urajeze iniţiativa, dezvoltarea şi cooperarea între întreprinderi şi să încurajeze potenţialul induinovare, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Principiile rezultate din politica industială promovata de UE:a) acceptarea limitată a principiului intervenţiei;

b) coordonarea acţiunilor statelor membre sub îndrumarea Comisiei;c) interdependenţa cu alte politici;d) competenţa explicită şi legată de imprejurări, dar nu exclusivă a UE.

În ciuda unui corp bine dezvoltat a legislaţiei şi reglementării UE, este încă posibilă o mai lementare la nivel european şi la nivel naţional.

Îmbunătăţirea cadrului regulatoriu are la bază linii directoare adoptate la 16 ianuarie estea vizează în primul rând:

consolidarea, actualizarea şi simplificarea reglementărilor existente în industrie;desfăşurarea unei analize cost-beneficii înainte de a introduce orice noi reglementări;luarea în calcul a factorilor de risc legat de sănătatea publică sau de protecţia mediuluiorice nouă reglementare trebuie să fie simplă, ieftină şi în interesul sănătăţii publice

protecţiei mediului.În ciuda progreselor substanţiale în ultimii ani, marea majoritatea statelor membre încă se confrprovocări serioase în ceea ce priveşte reglementarea mediului de afaceri. Competitivitatea unei fsecolul 21 va depinde tot mai mult de puterea sa de inovaţie în ceea ce priveşte procesele de munganizarea muncii şi implementarea rapidă a noilor tehnologii. De aceea, investiţiile în cercetare-zvoltare, proprietatea intelectuală, specializarea forţei de muncă, asigurarea sănătăţii şi siguranţeiul de muncă, procesarea datelor etc., devin domenii cheie ale viitorului. Se prevede formularea şplementarea unor strategii specifice de dezvoltare a unor industrii precum electronica, informaticatehnologia, textilele.

8.3 Direcţiile de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) sunt coloana vertebrală a economiei europene: exislioane de IMM din Europa, reprezentând aproximativ 99% din totalul întreprinderilor, precum ştre ele sunt întreprinderile individuale. Ele asigură două treimi din totalul ocupării forţei de munctorul privat, ceea ce reprezintă 80% din totalul locurilor de muncă şi produce mai mult de jumvaloarea adăugată a UE. Între 2002 şi 2007, numărul de IMM-uri a crescut cu peste 2 milioane, numărul de întrepr

ri cu doar 2000. Germania, Italia şi Grecia au cel mai mare număr de IMM-uri precum şi cel mai

măr de angajaţi în companiile micro. Potrivit unui studiu din 2008 realizat de către Comisia Europe mai multe dificultăţi întâmpinate de IMM-uri sunt legate de răspunderea administrativă, acc


20/47

uficient la finanţare, nivelul de impozitare şi accesul limitat la achiziţiile publice. Acest lucru obleme ca productivitatea şi creşterea.

Politicile UE pentru a sprijini dezvoltarea IMM-urilor sunt următoarele:

Prima contribuţie a Comisiei Europene a fost definirea mai bună a IMM. DefiniţiaIMM, prevăzută în Recomandarea care a intrat în vigoare în 2005, clasifică IM

funcţie de două criterii cumulative: numărului de angajaţi şi cifra de afaceri şi bilanţul.UE a elaborat Small Business Act pentru Europa (SBA), adoptat de către Comisie în2008, care reflectă voinţa politică a Comisiei de a sprijini IMM-urile şi care urmăsă îmbunătăţească abordarea generală a spiritului antreprenorial prin "gândirea înscară mică" în elaborarea principiilor politice. Strategia de performanţă în creştlocuri de muncă .Programul de cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) a identificat măsuri specifiinteres pentru IMM-uri ce completează acţiunile întreprinse la nivel naţional şi regio

" people programme" a PC7 sprijină găzduirile temporare pentru cercetători cu expeîn IMM-uri şi a personalului detaşat între mediul academic şi industrial. -IMM-urileefectuează cercetare şi dezvoltare sunt încurajate de către Comisia Europeană să parla cercetarea colaborativă în cadrul Programului FP.Educaţia şi instruirea întreprinzătorilor , prin: cultivarea spiritului antreprenorial şi naptitudini încă de la un stadiu incipient;predarea cunoştinţelor generale de afacantreprenoriat la toate nivelurile de învăţământ. Modulele specifice ale instruiafaceri trebuie să devină o componentă esenţială a programelor de învăţământ la

preuniversitar şi universitar;încurajarea şi promovarea iniţiativelor antreprenoria

tinerilor, prin programe corespunzătoare de pregătire a managerilor din întreprinmici.Iniţierea mai puţin costisitoare şi mai rapidă a afacerilor prin:reducerea cheltuielilînfiinţare a companiilor către nivelul cel mai competitiv pe plan mondial;încuraţărilor cu procedurile cele mai lente şi dificile de înregistrare a noilor companii peajunge din urmă statele mai avansate;creşterea accesului la procedurile de înregistraline.Legislaţie şi reglementări mai bune prin: evaluarea legislaţiilor naţionale cu privfaliment în lumina bunelor practici; analizarea noilor reglementări naţionale şi comu

în vederea evaluării impactului lor asupra întreprinderilor mici şi întreprinzătosimplificarea pe cât posibil a reglementările naţionale şi cele ale UE; simplificarecătre Comisie, a legislaţiei referitoare la concurenţă, pentru a reduce dificuîntâmpinate de întreprinderile mici în procesul de conformare cu aceste prevederi leAsigurarea calificării necesare , prin: dezvoltarea cu ajutorul instituţiilor de instru

programelor interne de pregătire ale companiilor a abilităţilor adecvate, adnecesităţilor întreprinderilor mici şi a serviciilor de instruire şi consultanţă permaneÎmbunătăţirea accesului online , prin: sporirea volumului de comunicaţii electroniceautorităţile publice şi sectorul întreprinderilor mici. Astfel, companiile vor

posibilitatea să înainteze cereri, să primească asistenţă, să depună declaraţii fiscalsă obţină simple informaţii online, mult mai rapid şi la costuri mai reduse.


21/47

Extinderea pe multiple pieţe prin: continuarea reformelor în vederea constituirii în cUniunii a unei pieţe interne unice, accesibilă întreprinderilor mici; îndreptarea reforcătre unele sectoare esenţiale pentru dezvoltarea IMM, cum ar fi comerţul electtelecomunicaţiile, utilităţile, achiziţiile publice şi sistemele de plăţi transfrontalierePerfecţionarea sistemul fiscal şi a aspectelor financiar , prin: adaptarea sistemelimpozitare în scopul de a recompensa performanţa, a încuraja întreprinderile startfavoriza extinderea întreprinderilor mici şi înfiinţarea de locuri de muncă şi a facrearea de întreprinderi mici şi continuitatea lor.

8.4 Dezvoltarea cooperării industriale;

Cooperarea industrială ţine în primul rând de competenţa, interesul şi responsabilitatea firmelomenilor de afaceri însăşi. Autoritaţilor publice le revine rolul de a întări şi perfecţiona cadrul lege să ţină cont de interesul mutual al operatorilor economici şi de a impulsiona realizarea de intâe să-i aducă pe cei interesaţi împreună pentru încurajarea cooperării industriale, ca instrumentportant de sprijin în creşterea competitivităţii industriei şi dezvoltării economice.

UE participă la organizarea a numeroase mese rotunde şi a altor foruri internaţionale ce pustriaşilor dinăuntrul şi din afara Europei să facă un schimb de experienţe şi să discute solu

oblemele comune. Programul Esprit este exemplul cel mai reflectant şi fructifer de coopustrială în UE.Pentru a stimula cooperarea industrială, Uniunea Europeană a creionat urmatoective:

a. Răspandi cele mai bune practici de cooperare industrială sugerate de programul Espritcâmpuri de cooperare industrială.

b. Crea foruri de cooperare şi dialog între cei responsabili, în special la ceea ce se ref pieţele în expansiune.

c. Plecând de la succesele obţinute deja în programe cum sunt cel de componenţe şi pieelectronicii de consum şi extinderea acestor programe la alte zone geografice.

d. Lucra pentru ca industria să folosească în cel mai bun mod instrumentele de coopexistente ca ECIP, Jopp, Interprise şi noile forme de asociere cu ţările asiatice şi ale EuCentrale si Orientale.

8.5 Evaluarea diversităţii provocărilor politice în diferite sectoare

Grupurile de lucru ale Comisiei au realizat o evaluare detaliată a 27 sectoare industrialustriei prelucrătoare si a construcţiilor pentru a vedea în ce măsura performanţele lor sunt sau luenţate de instrumentele politicii industriale;

Evaluarea politicilor industriale (in funcţie de influenţele acestora asupra creşterii productitoarelor si asupra competitivitatii internationale):

dezvoltarea cunostinţelor, precum cercetarea, inovarea şi abilitaţile (competenţele);asigurarea unei Pieţe Unice deschise şi competitive, incluzând concurenţa;

better regulation;asigurarea linkurilor (legăturilor) între competitivitate, politici energetice şi de mediuasigurarea unei participări corecte şi totale pe pieţele internaţionale;facilitarea coeziunii economice şi sociale.

Ca rezultat al analizei, sectoarele au fost împarţite în 4 categorii:1. Industrii agroalimentare şi ale ştiinţelor vieţii:

- Alimentară, băuturi, tutun;- Produse cosmetice;


22/47

- Farmaceutică;- Biotehnologia;- Dispozitive medicale.2. Industrii de sistem şi constructoare de maşini:- ITC;- Ingineria mecanică;- Ingineria electrică;- Vehicule cu motor;

- Aerospaţială;- Industria de apărare;- Construcţii navale.3. Industrii bazate pe moda şi design:- Textile;- Piele şi produse;- Incălţăminte;- Mobilă.4. Industrii primare (de baza) şi intermediare:- Industria extractivă non-energetică;- Metale nefoase;- Ciment şi var;- Ceramică;- Sticlă.


1. Avram Cezar, Radu Roxana, Gaicu Laura - Uniunea Europeană. Trecut și prezent , EUniversitaria, Craiova, 2006.

2. Carp Radu - Proiectul politic european, de la valori la acțiune comună , Editura Univerdin București, București, 2006.

3. Dinu Marin, Socol Cristian, Niculescu Aura - Fundamentarea și coordonarea politeconomice în Uniunea Europeană , Editura Economică, București, 2006.

4. Marino Adrian - Pentru Europa , Editura Polirom, Iași, 2005.5. www.europarl.europa.eu

http://www.europarl.europa.eu/http://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/adrian%20marino%20-%20pentru%20europa.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/adrian%20marino%20-%20pentru%20europa.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/radu%20carp%20proiectul%20politic%20european.htmhttp://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/radu%20carp%20proiectul%20politic%20european.htm


23/47

TEMA IX.POLITICA COMERCIALĂ A UNIUNII EUROPENE

9.1 Abordări conceptuale ale politicii comerciale9.2 Principalele elemente ale politicii comerciale comunitare9.3 Tariful vamal comun şi Tariful Integrat al Comunităţilor Europene9.4 Schemele de Preferinţe Generalizate

9.5 Aplicarea acordurilor preferenţiale şi de cooperare încheiate de UE cu ţările terţe9.6 Acordurile nepreferenţiale încheiate cu ţările din diferite regiuni ale lumii

9.1 Abordări conceptuale ale politicii comerciale

Deţinînd 20% din volumul total de importuri şi exporturi la nivel mondial, Uniunea Eurostionează relaţiile comerciale cu ţările terţe prin intermediului Politicii Comerciale a UE. Lhimb între statele membre a fost unul dintre principiile care au stat la baza creării UE, Uniuneatărâtă să continue eforturile în direcţia liberalizării comerţului mondial.

Politica comercială este o putere exclusivă a UE - astfel încât numai UE, poate aproba lmeniul comerţului şi încheia acorduri comerciale internaţionale.Domeniul de aplicare al competenţelor exclusive ale UE nu acoperă doar comerţul cu mărfur

asemenea şi: -servicii -aspectele comerciale ale proprietăţii intelectualevestiţii străine directe.

Puterea UE cupride şi alte arii cum ar fi transportul, circulaţia capitalul, etc.Parlamentul European în comun cu Consiliul European i-a decizii privind cadrul po

merciale a UE - prin intermediul procedurii legislative ordinare. În timp ce Comisia susţine drepţiativă, pentru propunerile sale care pot fi adoptate în mod oficial, acordul trebuie să fie atins întislatori. Acordurile internaţionale sunt adoptate de către Consiliu, după ce Parlamentul îşi dă aco

Libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor nu poate fi realizată între ţările ce au politici comeionale diferite. Aceasta a constatat raţionamentul principal pentru Comunitatea Europană în verticipării la o piaţă comună. Domeniile în care se implica UE sunt urmatoarele: Politica Agmună, Pescuit, Siguranţa Alimentară, Politica Industrială, Piaţa Internă, Audiovizual şi Media, Cuucaţie, Formare Profesională şi Tineret, Combaterea Fraudei, Politica Fiscală, Politica Varcetare şi Inovare, Societatea Informaţională, Energie, Transporturi, Protecţia Consumatorilor, Mnătate Publica, Politica Regională, Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şzvoltare, Extindere, Comerţ, Relaţii Externe, Justiţie, Libertate şi Securitate, Politica Externă curitate Comună (PESC), Ajutor Umanitar.

Uniunea Europeană reprezintă o putere comercială influentă în cazul în care negociază ca o engocierile în numele Uniunii le poartă Comisarul European, acesta este responsabil pentru pomercială. Centralizarea celor mai multe decizii referitoare la politica de comerţ exterior la nivelue necesară pentru a asigura funcţionarea pieţei interne. Centralizarea ar trebui, în principinsolideze poziţia UE în materie de comerţ internaţional. Însă sunt cazuri de negocieri majore cândplicaţi şi reprezentanţii statelor membre, cum ar fi în cazul negocierii cu Organizaţia Mondmerţului.

De la crearea sa, Uniunea Europeană a participat activ în eforturile multilaterale de liberalulţi comentatori susţin că crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) a condus direct la C

lon şi Kennedy,ca şi în alte ţări care s-au preocupat de consecinţele deturnate de comerţ. Pe d

http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.html


24/47

rte, Comunitatea a rezistat cu succes, timp de decenii, includerea agriculturii în liberalmerţului. De asemenea, alte ţări au rezistat eforturile de liberalizarea şi integrarea profunropa,ceea ce arată că un sistem vast de integrare regională nu neapărat submină sistemul com

ultilateral.Uniunea Europeana a creat piaţa unică internă printr-un sistem de legi şi reglementări ce garan

ertatea de circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. A dezvoltat politici contru comerţ, agricultură şi pescuit. De asemenea, a luat măsuri pentru punerea în practică a unei poropene pentru dezvoltarea regională.

UE şi-a întărit poziţia în ceea ce priveşte politica comuna externă, justiţia şi afacerile inatatul de instituire a Comunităţii Economice Europene ce prevede crearea unei pieţe comune avâză principiul liberei circulaţii (a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor), a stat laordonării treptate a politicilor statelor membre şi la dezvoltarea ulterioară a politicilor coopene.

Patrick Messerlin este probabil principalul reprezentant a celei mai pure opinii că actele pomercială a Uniunii Europene funcţionează ca un surogat a politicii externe europene. Sir Leon Brt comisar pentru relaţii economice externe: politica comercială reprezintă «probabil cea mailamă pentru punerea în comun a suveranităţii naţionale de când a luat fiinţă Comunitatea Europea

9.2 Principalele elemente ale politicii comerciale comunitare

UE are un rol important în cadrul exporturilor şi importurilor mondiale, acoperind circa 20%estea, fiind cel mai mare actor comercial global. Principiul esenţial care stă la baza pomerciale este liberul schimb şi stipularea procedurilor care permit Comunităţii să implementeze msupraveghere şi protecţie, dacă este necesar. Astfel exporturile dintre ţarile comunitare este

că nu sunt introduse rstricţii cantitative şi prohibiţii pe motive legate de moralitate şi ordine publiÎn cazul în care unul dintre statele membre, în urma unei evoluţii neuzuale pe piaţă consideră c

voie de o reglementare sau vre-o restricţie, acesta poate informa Comisia Europeană, care ulter

unţa alte state membre. Ca rezultat se va forma un comitet consultativ compus din reprezencărui stat membru, care se va consulta cu referure la tendinţele produsului în cauză, precumsuri dacă este cazul de adoptat.

Elementele politicii comerciale sunt stabilite prin acte normatve şi se aplică la importul şi expumitor categorii de mărfuri.

Ca excepţie a liberei circulaţie, fără restricţii cantitative, Comunitatea Europeană a stabilit regdublă supraveghere pentru anumite produse siderurgice şi textile. Administrarea acestor reg

ecifice de import sau de export se face prin documente de autorizare emise de autorităţile naţimpetente din fiecare stat membru.

Politica comercială numără următoarele elemente:• Tarife vamale comune• Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC)• Măsuri de apărare comercială• Schema de Preferinţe Generalizate (SGP) a UE• Intrastat – statistica de comerţ intra-comunitar • Relaţiile Uniunea Europeană – Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)• Spaţiului Economic European (SEE)• Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA)Tarifele sunt una dintre metodele clasice de reglementare a comerţului. Tarifele pot fi clasific

uă categorii: (1) tarifele pe venituri şi (2) tarifele de protecţie. Tarifele de venituri sunt, în prin

http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.htmlhttp://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Politica_comerciala_a_UE01%5B1%5D.03.2006.html


25/47

stinate să colecteze venituri. Acestea sunt, prin urmare, destul de scăzute şi nu împiedică culaţie a importurilor. Tarifele de protecţie, sunt de altă natură, şi sunt de fapt destinate să proustriile naţionale. Acestea sunt, de fapt, destul de mari, astfel încât acestea să poată bloca fluxporturi.

Tarifele operează prin intermediul mecanismului preţurilor. Prin urmare, în cazul în care exştere a costurilor interne, sau scăderi ale costurilor externe tarifele nu pot acorda o protecţie ade

ntru industriile naţionale.Tarife pot fi ad valoare sau specifice. Tarifele ad valoare se bazează pe valoarea şi au forma

umit procent din valoarea bunurilor. Tarifelor specifice, se referă la unele atribute special, a mărfanume greutate, cantitate, volum. În cazul în care preţurile de import cresc taxele ad valoare se rasemenea, acest lucru agravează protecţia efectivă. În teoria modernă a tarifelor este ab

nceptul de protecţie eficientă. O protecţie eficientă denotă relaţia dintre rata tarifară nominoarea adăugată în procesul de fabricaţie. De exemplu, costul de producere a 100 de metri de pe 400 constând din valoare de bumbac -300 şi costurile de prelucrare - 100. În cazul în care drpus de import este de 20% , taxa totală care urmează să fie plătită s-ar ridica la 80% . În alte cuotecţia efectivă ajunge la 80%. Deşi ratele nominale ale tarifelor lor par să fi scăzut, protecţia efe destul de mare.

Restricţiile cantitative constituie un instrument neortodox al politicii comerciale. Schimbărileprevăzute ale preţurilor şi costurilor, atât pe plan intern, cât şi internaţional pot afecta eficacitateaifelor şi anula obiectivul guvernului de a reglementa importurile. Guvernele recurg, prin urmare, ltricţiile cantitative la import. Restricţiile cantitative sunt stabilite în prealabil pentru că fixeză

ntitatea maximă de import. Astfel, oricare ar fi schimbările în nivelurile preţurilor interne sau exvernul este în poziţia de a reglementa fluxul de importuri.

Elementele politicii comerciale au drept scop :restricţionarea sau interzicerea la utilizare a substanţelor şi preparatelor ch

periculoase;

protecţia împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăună plantelor sau produselor vegetale;siguranţa alimentelor de origine animală şi non-animală destinate consumului uman;controlului calităţii medicamentelor şi a altor produse de uz uman (de ex. dispomedicale);în scopul protejării vieţii şi sănătăţii populaţiei, se admite introducerea în ţară a acategorii de produse numai dacă se face dovada că acestea au fost supuse operaţiunilcurăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

Politica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările

ctic cu restul lumii. Implementarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul iniţegrare economică interstatală care a condus la crearea Uniunii Europene. Politica comercială a Uropene are in vedere să contribuie la dezvoltarea durabilă prin integrarea unui număr cat mai ma in ansamblul comerţului mondial.

9.3 Tariful vamal comun şi Tariful Integrat al Comunităţuropene


26/47

uniune vamală se caracterizează prin existenţa unui tarif extern ulicat de către toate statele membre, la importurile din ţările terţe. Taramal Comun (TVC), adoptat de către instituţiile europene în 1968 ein urmare, o realizare majoră a integrării europene (articolul 28 FUE, ex-articolul 23 TCE). Pentru ţările membre, TVC a însemnat erderea de venituri din taxe vamale, care, începând cu 1975, a fost o s

bugetului comunitar / UE, precum şi opţiunea de a efectua vameledependente sau politicile comerciale. Nici o ţară membră nu poatecide în mod unilateral sau să negocieze problemele tarifare; toateodificările TVC sunt decise de Consiliu şi propuse de către Comisie.

Din 1968, statele membre nu au dreptul de a efectua modificări în mnilateral în politica vamală, şi anume suspendarea taxelor vamale ariful Vamal Comun sau schimbarea acestuia. Numai Consiliul pnunţa la aplicarea normală a TVC prin intermediul unor regulamestfel de măsuri implică reducerea taxelor vamale sau egalarea cu zentru unele sau toate importurile de un anumit produs pe teritoniunii Europene. Ei iau forma unor contingente tarifare comunitarafoanelor tarifare sau suspendarea totală sau parţială a taxelor.

Concesiile tarifare mai importante au fost acordate de comunitatea Europeană / Uniunea, în cadrul Acordului General pearife şi Comerţ (GATT). În decursul negocierilor internaţionale, şi anuDillon rotunde" (1960-1962), "Kennedy Round" (1964-1967) si "Toound" (1973-1979), s-au făcut reduceri substanţiale de taxe vam

Documents

Politicile Publice