Prin Corabia aceasta se închipuie şte Soborniceasca Biserică a Lui Hristos, a c ărei temelie este Credinţa cea Ortodoxă în Sfânta Treime. Iar scândurile şi grinzile sunt dogmele Credin ţei şi tradiţiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, n ădejdea şi dragostea. Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari şi marinari, Apostolii, şi Diadohii Apostolilor, şi toţi Clericii. Gramaticii şi notarii, înv ăţătorii cei dupăvremi. Călătorii, toţi Ortodocşii Creştini. Marea, este viaţa aceasta. Suflarea cea lin ăşi zefirul, sunt sufl ările şi harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se îndrepteaz ăcătre limanul Ceresc, este cartea aceasta a SfintelorCanoane. Dumnezeiescul Hrisostom (Tom 6, foaia 429, stih 10, şi tom 7, foaia 502, stih 20; Edi ţia din Etoni) Întru slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu. PIDALION
Prin Corabia aceasta se închipuiete Soborniceasca Biseric a Lui
Hristos, a crei temelie este Credina cea Ortodox în Sfânta Treime.
Iar scândurile i grinzile sunt dogmele Credinei i tradiiile.
Catargul este Crucea. Vântrelele, ndejdea i dragostea. Cârmuitorul,
Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari i marinari, Apostolii, i
Diadohii Apostolilor, i toi Clericii. Gramaticii i notarii,
învtorii cei dup vremi. Cltorii, toi Ortodocii Cretini.
Marea, este viaa aceasta. Suflarea cea lin i zefirul, sunt
suflrile i harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele
împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se îndrepteaz ctre
limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor Canoane.
Dumnezeiescul Hrisostom (Tom 6, foaia 429, stih 10, i tom 7, foaia
502, stih 20; Ediia din Etoni)
Întru slava Tatlui, a Fiului i a Sfântului Duh, a Unuia
Dumnezeu.
PIDALION
Sau Cârma Cor biei înelese a Sobornicetii i
Apostolicetii Biserici a Ortodocilor. Adic toate Sfintele Canoane,
ale Sfinilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice,
locale i ale Sfinilor Prini de
pe alocuri. Traduse din grecete în românete de Înalt Prea
Sfinitul proin Mitropolit Kirio Kir Venianin Costachi.
Iar acum întâiai dat, în zilele Prea Înaltului Domn Mihail Grigoriu
Sturza Voievod Cu blagoslovenia Înalt Prea Sfinitului Arhiepiscop i
Mitropolit al Moldovei Kirio Kir Meletie.
Tiprit prin sârguina i cheltuiala Prea Cuviosului Arhimandrit i
Stare al Sfintelor Monastiri Neamul i Secul, Kir Neonil.
Îndreptate i îndeplinite de Protosinghelul Neofit Scriban în
tipografia Sfintei Monastiri Neamul, în anul 1844 de Ieromonahul
Teofan i de Monahul Cleopa tipograful.
INSCRIPIE ASUPRA STEMEI DOMNETI
O Cruce i o Coroan, o Stea o Alurghid1,
1 manta de purpur ;
Un Bour, o Cunun, ce st pe o Eghid, Un Schiptru, i o Spad, ba i un
Sfânt Patron, S-au dat DOMNULUI nostru când s-a suit pe Tron, Lui
MIHAIL lui STURZA ca PRIN i VOIEVOD, S fie-n Motenire, de
fericire rod. Întreaga st pânire, i a Armelor Putere, În mâna
sa stau puse, i a Moldovei vrere, Deci dar acestea toate, ale
Providenei sunt, Ce duce Omenirea ctre un scop Preasfânt. Lui dar
se cuvine ca tot ce vom lucra, S-aducem s supunem spre a se
închina, Primete Bune DOAMNE acestea spre-nchinare, Primete aceast
Carte, sub 'Nalta aprare.
CTRE CITITORI,
Începând de la cele mai mari trupuri ale lumii vzute, i încheind la
cele mai mici fiine i trupuri microscopice i înelese, ale lumii
nevzute, nu aflm c ar putea ele oarecum a fiina sau a se mica,
decât numai dup oarecare legi.
Învoirea cea minunat a elementelor, micarea cea Universal a firii,
scopul i armonia lor de la sine arat pe sfintele i preaîneleptele
legi ce li s-au pus de ctre Atotputernicul Ziditor.
Deci precum în rânduiala Universului i a firii nimic nu se vede
f r de oarecare legi, aa i în rânduiala moral, nici o
societate i nici un aezmânt nu se poate cârmui f r de
oarecare legi; deci cu cât mai vârtos clerul, poporul i bisericile
cretineti.
întâi s le fac cunoscut voia sa, sau legiuirile dup care vor
ele a se ocârmui; cu cât mai vârtos Biserica care este sufletul
cârmuirii i al legilor, f r de care nici societatea nu
poate tr inici; clerul este sufletul unui popor; deci dac
clerul nu va ti calea pe care trebuie s mearg spre a nu r tci
i a nu cdea în
pierzare, apoi cum va ar ta el turmei sale calea ce duce
la fericire i mântuire? Dar apoi a le face cunoscute lor pe acestea
nu este alt cale, decât a le
publica lor în acei termeni cu care ele se îneleg între
sine.
Biserica Moldovei, s-au mai bine bisericile naiei române, dimpotriv
au pit, cci Codica sa de legi, sau canoanele bisericeti, nu i-au
fost ei împrtite în întregime, prin graiuri ce sunt înelese fiilor
turmei sale, sau dei i-se împrtise ceva, îns numai poate prin
brouri, manuscrise, care din veac în veac se tlmceau de ctre vreun
prieten i fiu al ei adevrat.
În sfâr it, în anul mântuirii 1652 s-a dat la lumin în
Târgovite, capitala rii Româneti,
Nomocanonul lui Alexie Aristin, tlmcit de Daniil monahul
panoneanul, îndreptat de ieromonahul Ignatie Petri, tiprit cu
cheltuiala Mitropolitului tefan. Întitulându-l
românete Îndreptarea Legii care mai bine se putea zice
Dreptarolege sau Lege
Dreptar . Dar apoi acest Nomocanon2, precum este tiut,
este o prescurtare a Canoanelor, amestecate cu legi politiceti, iar
nu completa i simpla Codic de canoane.
Aceast carte de la ar tatul an 1652 pân astzi neavând norocire
de a se retipri, a ajuns un lucru atât de rar, încât o episcopie
sau o mitropolie, se poate socoti foarte norocit dac, înc i-a mai
r mas vreun exemplar întreg!
Pricinile neretipririi pot fi de mai multe feluri, i iar i,
unele iertate, iar altele neiertate, precum între altele este aceea
de a nu fi cunoscute la tot clerul i tuturor cretinilor deosebitele
legiuiri ale Sfintei Biserici… . Care aceasta din urm, s-a
întâmplat i acestei cr i, tocmai pe când era s vad întâia
oar lumina tiparului, în grecete, precum mrturisete
fericitul Patriarh Neofit, în scrisoarea sa din 1802, care s-a
tiprit în dosul acesteia.
i care carte poate c i la noi are acest fel de neprieteni… .
Pe care, dei cu o singur tr stur socotesc
îndeajuns a-i încredina despre Adevr: adic este Biserica
învtoare i propovduitoarea Luminii, sau nu? Este ea un organism
social, sau nu? Unde se aplic proorocescul cuvânt: «Lumin sunt
Poruncile Tale pe pmânt. Lumin cr rilor mele este Legea Ta. i
ar tarea cuvintelor Tale lumineaz i înelepete pe
prunci.»3 Cum s înelegem cuvântul Sfântului Pavel: «C
elinilor i barbarilor, înelepilor i neînelepilor
datori sunt.»4 Totui le voi r spunde i cu acea mare zis a
Sfântului Grigorie Teologul: „Cum nu este necuviincios lucru, c în
legea romanilor, nimnui nu- i este iertat a nu o ti, dei oarecine
ar fi ran i cu totul neînvat; nici nu este lege care s ajute pe cei
ce lucreaz din netiin; iar învtorii mântuirii, oare
3 Psalm 118: 105, 130 4 Romani 1: 14
se poate a nu ti principiile mântuirii, care dei altminterea sunt
foarte simple i neadânci pentru înelegere?” 5
Afar de acestea i Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „S
auzim dar toi câi ne lenevim la citirea Scripturilor cât vtmare
suferim, i cât sr cie, c nu începem vreo vieuire
cândva, cei ce nu tim legile acelea dup care trebuie a vieui”
6.
i cu adevrat, cât ar fi de nepotrivit clerului s tie legile i
formele dup care trebuie a purta procese
particulare i materiale cu acei ce li s-au încredinat spre
a-i pstori la apa odihnei, i a-i povui ctre mântuire i Împr ia
lui Dumnezeu, iar legiuirile sau canoanele bisericeti a le fi cu
totul netiute! Ba înc ceea ce ar fi i mai r u, când am
voi s împiedicm
pe cei ce ar voi a le tii, ascunzând lumina sub obroc.
Preasfinitul Mitropolit Veniamin, simind mai
mult aceast necuviin, i trebuina de a se publica în limba româneasc
adunarea tuturor canoanelor
bisericeti, cu obinuita sa râvn pentru înmulirea cr ilor
române, s-a apucat i a tlmcit aceast carte dup exemplarele tiprite
la anul 1800 în Lipsca, adunat de Sfântul Sinod al
Constantinopolului, din tomurile ce se zic Sinodicale sau Pandecte
ale Canoanelor Bisericii R sritului, tlmcindu-le în limba nou
greceasc, potrivit cu însemnrile ce ne-au lsat Ioan Zonara7, i dup
dânsul Theodor
Valsamon8 câte odat i dup Alexie Aristin9, de multe ori dup
anonimul tâlcuitor 10 i alii11, care cele
precum însui zice în Precuvântarea Canoanelor, el mai bine i
mai înelepete decât toi le-a tlmcit, dei toate tlmcirile acestea nu
s-au
pstrat, a scris Istoria Universal pân în zilele lui Alexie
Comnino, i a tlmcit Canoanele Învierii ale Octoihului Sfântului
Damaschin. El este foarte ludat nu numai de învaii contemporani cu
el, ci i de muli alii. 8 Theodor Valsamon, a sttut în zilele lui
Manuil Comnino i a patriarhului Mihail Anhialul, pe la
sfâr itul veacului al XII-lea, mai pe urm de Zonara i de însui
Alexie Aristin, fiind diacon al marii biserici, i nomofilax i
hartofilax [bibliotecar] i cel dintâi al vlahernilor. Iar la anul
1203 împr ind Isachie Anghel i fiind patriarh Gheorghe
Xifilinie, a scris oarecare canoniceti întrebri i r spunsuri
ctre Marcu al Alexandriei. Dup luarea Constantinopolului de ctre
veneieni, la 1204 s-a hirotonisit i
patriarh al Antiohiei. Acesta din îndemnarea lui Manuil
Comnino i a patriarhului Mihail, înc diacon fiind, precum
însui zice în Precuvântarea Nomocanonului, adic a celor 14
titluri sau prescurtare a legilor împr teti a lui Fotie, sau
cu alte cuvinte Nomocanonul lui Fotie, a f cut subînsemnri
Canoanelor Apostoleti i Sinodiceti, i altele. i a urmat mult lui
Zonara, dei altminteri st departe de dânsul dup prerea unora. Vezi
la subînsemnarea Precuvântrii Pidalionului grec. 9 Alexie Aristin,
era tot în anii lui Manuil Comnino, mai în urm puin de Zonara, i
mai înainte de Valsamon, pe la anii 1166. Diacon i nomofilax
<?> f cându-se al bisericii mari, a f cut
prescurtare tuturor sfinitelor canoane, care i Nomocanon
se numete, i acesta este acela care s-a tiprit în românete în
Târgovite la anii 1652, dup un manuscris grec tlmcit. Vezi în
precuvântarea ce-i face mitropolitul tefan, i în poarta <?>
lui. 10 Anonimul tâlcuitor, cum c a fost altul decât Aristin i c
mai în urm decât acela, mrturisesc însi cele zise de dânsul,
c la Canonul 75 Apostolesc vorbete despre prescurtarea ce a
f cut-o Aristin: „cel ce a
mai multe sunt i greco-latine. Afar de care a adugat la
sfâr it i alte canoane de ale altor Prini, care nu sunt
întrite de Sinod Ecumenic, i care nu au putere ca acelea precum ale
lui Ioan Postnicul, ale Sfântului
Nichifor, i ale lui Nicolae Patriarhul Constantinopolului,
despre care vezi biografiile lor i la începutul canoanelor
lor, i în subînsemnrile de la
precuvântarea Pidalionului grecesc. Lmurindu-le cu însemnri
teologice, filologice, istorice i printeti, ba înc le-au
subînsemnat i cu legiuiri împr teti mai vârtos ale lui
Iustinian Digheste12, Codice13, Institutele14, Novele15 care au
fost mai potrivite, iar care se împotriveau lor s-au scos.
Aijderea a lui Ioan Chitrus, a lui Nichita i a lui Petru diaconul i
hartofilaxul al bisericii celei mari. i în sfâr it, a adugat
învtura despre nuni, scoas din cartea numit Juris
Greco-Romanum, i întrite spre a se
publica în limba nou. Dându-i ca titlu Pidalion, adic
cârm, potrivit asemnrii ce face Sfântul Ioan Hrisostom Bisericii
lui Hristos cu corabia, precum se
februarie care dup Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar
dup alii acestai este. 12 Digheste însemneaz orânduire, iar aici
însemneaz legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la
deosebite naii, în cincizeci de cr i, i le-au numit Digheste.
Cine îns le-au mai prescurtat, care a fost pricina i altele, vezi
la subînsemnrile Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face
mitropolitul tefan la Îndreptarea Legii, tiprit în Târgovite
la 1652. 13 Codic în grecete însemneaz piele, luându-se apoi i în
îneles de carte de piele, sau membran, sau pergament. Aici se
înelege cartea de legi a lui Iustinian, împr it în trei
codice. 14 Instituta sau Institutele însemneaz introducere, iar
aici însemneaz
vede aceasta la începutul cr ii acesteia unde între altele se
zice c, cârma cor biei acesteia, adic a Bisericii
acesteia sunt Dumnezeietile Canoane.
Eu aflându-m catehet exortator <?> (care îndeamn i
însufleete) i spiritual pe lâng colile
publice din Monastirea Sfinii Trei Ierarhi din Iai, dup o
nedreapt i grozav calomnie, am fost silit a veni la aceast
Sfânt Monastire, unde nu am încetat de la sfintele învturi i de a
semna grâul Cuvântului lui Dumnezeu.
Îndat îns dup acest vifor al vieii mele, am fost numit profesor
public la coala din târgul Flticeni, cu îndatorire din partea Prea
Sfinitului Mitropolit Veniamin, de a îndrepta manuscrisul acestor
Sfinte Canoane i a fi pe lâng tipografie pân la ieirea lor de
sub tipar, precum mai pe larg se arat în scrisoarea Înalt
Preasfiniei Sale cu numrul 110 din anul 1842, ianuarie 26 care se
pstreaz în hârtiile mele.
Dar fiindc deosebitele împrejur ri ale Înalt Prea Sfiniei
Sale, ale monastirii i însi ale mele, nu au înlesnit darea ei la
lumin atunci, r mânând eu la Flticeni cam 2 ani. i de acolo
numit fiind Egumen Monastirii Mogoeti din inutul Dorohoiului, poate
c dup vechea zis: „Toat piedica spre mai bine…”.
În sfâr it la 12 august 1843, la cererea Preacuviosului
Arhimandrit Kir Neonil, stareul de astzi al acestei sfinte
monastiri, mi s-a poruncit de Prea Înlatul Domn St pânitor, ca
pr sind egumenia-mi, s m aez în aceast Sfânt Monastire spre a
preda tiina religioas i limba elin tinerilor
prini, i s îndreptez i aceast sfânt carte. i
aceasta a fost cea mai sigur ocazie pentru un atât de mult
ateptat i atât de mare lucru pentru cretini.
Deci iat c, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieit de sub tipar. Eu m-am
silit în tot chipul spre a-i da o sintax mai româneasc, îns numai
pe cât m-a iertat sfinenia lucrului, cci tiut este c la asemenea
cr i trebuie a face jertf elegana limbii, urmând
scumptii celei mai de aproape a înelesului termenilor originalului,
ba înc de multe ori i însei literei. Pentru aceea am întrebuinat
multe cuvinte tehnice, necunoscute poate tuturor, îns pe toate
le-am f cut înelese, însemnându-le cu stelu i punându-le
cuvânt îneles, sau i pe cel propriu, la marginea aceluiai
rând.
Iar cea mai de aproape i mai ptrunztoare bgare de seam, am
avut de a o face îneleas i lmurit i de a fi întru toate
i idea întocmai cu a originalului, precum vorbele i zisele. i unde
nevoia m-a silit am pus în paranteze, când în original erau fraze
eliptice i idiome, cuvântul neaprat spre a face îneles textul. Mai
vârtos când verbul era foarte deprtat în fraze de subiectul
su.
cr ile Sfintei Scripturi, sunt primite fiindc
r mseser netâlcuite; s-au adugat scara16
locurilor i a materiilor mai însemnate, icoana de la început
cr ii i desenul [schia] bisericii cum era el la început
[cretinismului] i altele. Încât pot a m mguli c oricine poate
s o citeasc cu însi încrederea ce are în original. În sfâr it,
fiindc tlmcirea Prea Sfinitului Mitropolit Veniamin a fost
f cut în grab, silit de nevoia ce vedea c are Biserica i
neamul su, apoi la îndreptarea i îndeplinirea ce am f cut, am
avut în vedere nu numai originalul publicat la Atena, ci i cel de
Sankt Petersburg, care este tlmcit i tiprit cu o deplin luare
aminte i lmurire. Pe lâng care trebuie s mrturisesc i
neobosita struin, osteneal i cheltuial ce a jertfit Prea
Cuviosul Arhimandrit i Stare Kir Neonil, carele <?> cu aprins
râvn se arat pentru luminarea clerului i înmulirea a tot felul de
cr i sfinte i morale. Fr de a crui sprijin,
împrejur rile poate m împiedicau a face i atâta.
Deci primii iubiilor aceste puine i mici osteneli ce le aduc
Bisericii i naiei, primii aceast sfânt carte care este
îndat i cea întâi dup Sfintele Scripturi. i care vei binevoi a
o citi i a o avea, de vei întâmpina vreo greeal, îndreptai-o cu
duhul
blândeilor, cci afar de scurtimea timpului celui de nou
luni în care s-a tiprit un atât de mare lucru, i dei cu toate
puterile, ca un om m-am îngrijit a nu se face greeli, totui este
tiut c nimeni nu este f r de
pcat, afar de Unul Dumnezeu. Pe lâng care, cu toat
supunerea i cu cea mai adânc umilin m rog
16 indexul
ca oricare, în deosebite timpuri, vei binevoi a citi aceste puine i
slabe tr sturi ale condeiului meu, v rog, zicei întru
rugciunile voastre mcar un mic cuvânt pentru mine ticlosul, i
pentru toi acei ce s-au ostenit de la începutul tlmcirii ei i pân
la ieirea de sub tipar. Mai vârtos aceia pe care Milostivul
Dumnezeu va binevoi ca s tr ii i atunci pe când trupul meu i
al acelora vor fi cenu i în mormânt întunecos! Nu uitai pe
cei ce au trecut de la voi! Gândii la cele trecute i la cele ce v
ateapt, c aa i viaa voastr de fa se va îndrepta potrivit
venicului i adevratului vostru interes! Mai rugându-v înc o dat ca
s nu m uitai în rugciunile voastre, totodat cu tot sufletul i inima
mea umilit rog pe Preaînduratul Dumnezeu, ca s v
învredniceasc acelor bunuri ale Sfântului Apostol Pavel: «Pe care
ochiul nu le-a vzut i la inima omului nu s-au suit… »
Aiderea: «i tuturor celor ce voiesc a vieui, cu dreptarul (canonul)
acesta, pace peste ei i mil, i spre tot Israelul lui
Dumnezeu…»17
Protosinghel NEOFIT SCRIBAN
Prea Sfiniilor Arhierei ai patriei, Cucernicilor Ierurgoi18,
împodobii prin lucrarea Sfântului
17 Galateni 6: 16
Duh cu vemântul preoiei Domnului, frai i fii iubii întru Iisus
Hristos.
Iat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ieit la lumin în limba
româneasc i cartea canonic întitulat Pidalion, adic
cârma Bisericii, în care dup Hrisostom, credincioii stau ca
într-o corabie mântuitoare de potopul pcatului, sub cârmuirea
arhiereilor i a clerului, urmtorii lui Iisus Hristos i ai
Apostolilor, prin lumina învturilor i a canoanelor
lsate de Sfinii Prini plutim ctre limanul fericirii,
juruit de Rostul Dumnezeiesc celor ce f r
prihan cuget i umbl în voia i în Legea Domnului. În
aceasta se cuprind Legiuirile Dumnezeietilor Apostoli, ale
Sfintelor Sinoade Ecumenice, i locale, i ale osebiilor Prini i
Dascli ai Ortodoxiei, i sub titlul sus numit s-a tiprit în
elino-grecete în Leipzig la anul 1800.
Trebuina, sau mai bine nevoia, de o asemenea carte a fost pentru
Biserica mare. C precum vasul înottor pe luciul oceanului,
f r de organul <?> (instrumentul) povuitor, de bun
seam s-ar face
prad la furia furtunilor i la zbuciumrile
talazurilor turbate, azvârlindu-se departe de la calea sa. De
asemenea i vasul Bisericii, al crui întâi cârmaci a fost i este
Însui Mântuitorul ei Iisus Hristos, lipsit de legiuirile i
graiurile dogmatice i morale ale învturii sale cele preaînelepte,
s-ar fi f cut în loc de cas de rugciune i lca Celui Prea
Înalt, peter de furi; i dac Iisus prin asemenea rostiri
canonice cu care a insuflat pe urmtorii Si, nu ar fi certat
marea
18 sfinii, sau lucr tori ai celor Sfinte.
eresurilor i valurile patimilor încât s se fac linite în
Biseric, de bun seam, ca oarecând vasul în care se aflau Apostolii
înotând f r cârm, bântuindu-se i aproape de cufundare
venind, de multe ori cârmacii i credincioii ei s-ar fi vzut nevoii
a striga: „Doamne, mântuiete-ne c pierim…”.
Iubiilor mei în Hristos frai i fii! Cunoscute v sunt i starea
Bisericii patriei noastre pe care Marele Arhiereu a binevoit a o
încredina smereniei mele cu 50 de ani mai în urm, i acelea câte
sprijinit de daru- I am lucrat în via Sa, cu intire; parte a lumina
clerul i a-l ridica în faa poporului, dorind s se învredniceasc a
zice cu contiina nejignit: «Aa s lumineze lumina voastr
înaintea oamenilor!». Parte a zidi i a cur i casa Domnului,
pentru ca norul luminos al Darului <?> Su, s nu apun de la
Altarul <?> tmâierii, de la care noul Israil trebuie a se
ad pa
prin învtura Evangheliei cu apa cea vie din care cel care bea
numai însetoeaz i, îndreptat prin fapte, bine primite
s-i fie i jertfele aduse i ascultate rugciunile ctre cer înlate
ziua i noaptea în locul acesta. Parte m-am îndeletnicit cu
organizarea i reforma dicasteriilor <?> bisericeti, spre care
scop dorind ca din Sion s ias Legea i Cuvântul Domnului din
Ierusalim, am tradus în sfâr it i aceast carte canonic;
ca s nu se zic lipsii de ea ca i despre judectorii Legii
Evangheliei: «povuitori orbi». Nici pentru necazul sracilor i
suspinul mieilor s se scoale Domnul i s se pun nou
împotriv întru mântuirea lor 19. Rânduind pe Preacuvioia Sa
Protosinghelul Neofit SCRIBAN spre
19 v. Psalm 10: 5
ai îndrepta greelile ce s-ar întâmpla în manuscris, i poftind
pe Prea Cuviosul Arhimandrit i Stare al Sfintelor Monastiri Neamul
i Secul, Kir NEONIL spre a o tipri cu cheltuiala sa în tipografia
aceleiai Sfinte Monastiri.
Preasfiniilor arhierei i cucernicilor ierei! Primii-mi aceast
umilit jertf cu braele bunei voine deschise, sub ochiul
priveghetor al Mântuitorului, cunosctorul inimilor i
preuitorul lucrurilor, dup adevr, c muli pot face mai mari i mai
multe întru prisosina cunotinelor. Iar eu întru lipsurile avuiei
tiinelor cu care aceia sunt înzestrai, cu inim doritoare aduc ca
vduva fileriul <?> tot ceea ce pot, întru încredinare c dac
fiecare din noi va face tot ceea ce poate spre binele Bisericii
patriei, omenirii, nu va pierii cetatea noastr . Deci primii
aceast cârm canonic i, povuindu-v de legile ei, mergei spre
lumina ce vine dinaintea str lucirii sale, ca s v luminai
mintea cu cunotine venice. Cci cuvintele ei sunt curate ca argintul
prin foc, ispitit
pmântului, lmurit de apte ori <?>. i ca aceste canoane
ce aduc la via pzindu-se, s nu ne aduc moartea clcându-se,
sfiniii judectori s fie nu numai cititori, dar i împlinitori
graiurilor ei, cci nu din lege ne vom îndrepta, ci din fapte. Ca
atunci s
putem zice: „Fericii suntem Israile, c cele plcute Lui
Dumnezeu am f cut” <?>. i poporul cel ce
Al dragostei voastre de amândou fericirile doritor, i duhovnicesc
printe.
A CR II PREASFINITULUI PATRIARH NEOFIT
De vreme ce Hristos este Însui Adevrul, i cela ce se împotrivete
adevrului se împotrivete dar Însui lui Hristos, pentru
aceasta, i noi dup datorie mrturisim tot adevrul cr ii
acesteia, spre deplina încredinare a cititorilor ei. În vremea
patriarhiei noastre celei dintâi s-a adus la noi aceast
retiprit (carte de canoane), aceast canoniceasc carte,
prin
preaînvatul Agapie Peloponisiul, cu socoteala spre a se
cerceta i vrednic judecându-se, s se dea în tipar spre
folosul de obte al drepcredincioilor arhierei celor ce atunci se
aflau pe lâng noi i împreun cu noi eztori în Sinod; i toi împreun
socotind, singur fericitul întru pomenire fostul Patriarh al
Constantinopolului Gherasim, Mitropolit Derkon atunci aflându-se,
înc împreun cu el i Meletie fost al Larisiei, întru teoria
cr ii s-au înduplecat, iar în tipar a se da s-a
împotrivit, propunându-i, c cele canoniceti ale Bisericii nu se
cuvin a se da în obte,
iar cu socotina noastr i împreun cu socotina Sfiniilor
Arhierei, sinodicete s-a hotrât, a se teorisi cartea pentru aceasta
s-a i încredinat cuviosului i
preacuvântreului20 dascl i sfinitului propovduitor al
marii biserici a Lui Hristos, lui kir Dorothei unui ca tiutor
de Sfintele Canoane i împodobit cu mult învtur i fapt
bun, care f când teoria încredinatei lui cr i de-a
dreptul ne-a înf iat-o, nimic adugând întru dânsa, ne-a rugat
s o trimitem i la preaîneleptul cuvântre dascl kir
Atanasie Pariul, aflându-se atunci în insula Chios, i la fostul
Prea Sfinit al Corintului kir Macarie ce
petrecea acolo; la care trimiându-o noi am luat i de la dânii
buna mrturie pentru carte. Aa am rânduit, i s-a trimis cartea la
tlmcitorii din Sfântul Munte, ca cu cheltuiala noastr s se
transcrie i s se îndrepteze. Care i s-a f cut cu scopul ca i
în tipar s o dm iar i cu însi cheltuiala noastr .
Îns întru acea vreme paretisindu-i21 de prostasia22
Ecumenicului Tron, ne-am lipsit de folositoare de suflet plat cea
de acest fel; pentru aceea i
preacuvioii prini din Sfântul Munte, din a lor
sr cie adunând dup putin, i muli alii din cei
petrectori în afara Sfântului Munte, au dat-o în tipar. i
Teodorit conductorul tipografiei, fiindc a adugat într-o carte ca
aceasta, f r cunotina tlmcitorilor i a brbailor
vrednici de cuvânt, care dup bisericeasca
porunc au teoretisit cartea, adugiri ale lui care au mult
necuviin; pentru aceasta pe drept cuvânt
20 Învtor 21 Demisionându-i 22 Conducere, cancelarie, mai
marii
adugirile acestea s-au acoperit cu hârtie alb ca nu cele adevrate
cu neadevratele adugiri amestecându-se, evghenia23 cr ii s o
vateme, i în loc de folos cititorilor nu mic vtmare s le
pricinuiasc i trupeasc i sufleteasc. 1. Pentru c în
adugirile acestea zice c
Domnul nostru Iisus Hristos a înviat sâmbta.
2. Ca s se fac plecri de genunchi în ziua duminicii i chiar în ziua
Cinzecimii.
3. C sâmbta are aceleai pronomii24 ca i duminica pentru c i
ea este închipuirea Învierii.
4. C cu un chip viclean înnoiete vechile sminteli ce au urmat în
Sfântul Munte despre pomenirile mor ilor, care cu darul Lui
Hristos i au fost i sunt încetate cu totul. De vreme ce Sfânta
Biseric a Lui Hristos mai înainte purtând grij de obteasca pace a
mânstirilor, prin trei scriitori soborniceti ai ei cu
înfricoate
blesteme au oprit a nu se porni cineva nici a zice nici a
scrie despre acestea.
5. C prihnete pe toate tipicele Sfântului Munte ca pe unele care nu
ar gr i toate acelai lucru i ar fi potrivnice; care sunt
potrivnice sobornicescului i obtescului tipic, i sunt mai
desvtoare i mai ar ttoare decât locurile cele neluminat
ar tate ale sobornicescului tipic.
23 Boierie, noblee 24 Prerogativ, privilegiu, drept, putere
6. C curat se împotrivete în adugirile acestea canoanelor Sfintelor
Sinoade ecumenice i locale i predaniilor Bisericii Lui
Hristos.
7. i c mai de pe urm a cutezat preaîndr zneul a scrie
într.o carte ca aceasta întru cele ce pomenesc despre antihrist, un
atâtde înfricoat i cuteztor cuvânt încât ne- am îngrozit nu numai
a-l da în scris, ci nici mcar numele al numi, pentru primejduirea
ce putea urma i pentru covâr irea necuviinei, îns aceste
adugiri se afl în
paginile urmtoare ale cr ii ce ne st de fa tiprit
de el: 96, 104, 167, 183, 184, 203, 204, 212, 300, 380, 383, 399,
449, 502, 504, 533, 548 i 54925. i dac vreunul din cei ce au
cumprat din aceste canoniceti cr i de
prin alte locuri ale pmântului, ar voi a terge ar tatele
neadevrate adugiri, i ar voi a-i îndrepta cartea sa, gseasc
numele
paginilor de mai sus întru care se afl adugirile. C
pentru acesta s-a i f cut i s- a întrit aceast mrturie prin
patriarhiceasca noastr isclitur i pentru întrirea
cr ii i
pentru obtescul folos, i fie darul lui Dumnezeu cu credin
citesc.
1 8 0
NEOFIT FOST AL CONSTANTINOPOLULUI PATRIARH -----XW-----
PROLEGOMENA ÎN DEOBTE DESPRE SFINITELE
CANOANE. CE ESTE CANONUL?
Canonul, dup Zonara (în tâlcuirea Epistolei 39 a marelui Atanasie)
chiar cu adevrat este un lemn, obtete numit cot, pe care îl
întrebuineaz meterii spre a îndrepta lemnele, sau pietrele, ce
lucreaz ei. C punând cotul acesta asupra celor ce se lucreaz de ei,
de sunt acelea strâmbe, în luntrul, sau în afar , le tocmesc,
i le fac drepte. Din aceasta îns, dup metafora, Canoane se
numesc, i pietricelele, ori
cartea aceasta. Pentru c i acestea, ca atâia coi drepi i
netezi, leapd cu adevrat de la cei sfinii cu preoia, i de la
clerici, i de la cei lumeti, toat nerânduiala, i strâmbarea
moravurilor. i pricinuiesc lor toat buna rânduial i
îndreptare Bisericii, i a strii cretineti, i a faptei
bune.26
26 Însemneaz îns, c pentru a înelege cineva mai lesne Canoanele,
acestea, se cuvine a ti acest 14 preuiri, sau cinstiri ce de Obte
se socotesc la toate Canoanele.
1. Cum c, Canoanele se osebesc de hotrâri, de legi, de decreturi, i
de poruncitoarele trimiteri, cci Canoanele Sinoadelor chiar nu
cuprind, Dogmele Credinei (decât rareori), ci pe buna rânduial,
aezarea Bisericii. Iar hotrârile Sinoadelor, cuprind chiar pe
singure Dogmele Credinei. Mcar c unii ori cu abuz (rea
întrebuinare) i Canoanele se numesc hotrâri. Precum aceasta se arat
din câteva Canoane ale celorlalte Sinoade, i mai ales din cel al
5-lea al Sinodului din Cartagina, ii din Practicalele lui, unde se
zice c s-au citit acele 20 de hotrâri ale Sinodului din Niceea,
adic acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc Canoanele de Legi, cci
Legi chiar se numesc cele politiceti i din afar ale
împrailor; Iar Canoanele sunt dinluntru i Bisericeti, i mai
tari decât Legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc
Canoanele de Decreturi, precum înva Gratian în îmr irea a 3
Canoanele, ori de particularnic (local) Sinod s-au rânduit, ori de
Ecumenic s-au hotrât, ori s-au adeverit. Iar Decretul este
acela ce Patriarhul cu Sinodul su hottte, spre a nimruia (nimnuia)
sf tuire sau r spuns. Se osebesc i de
poruncitoarele trimiteri; cci acestea se rânduiesc, ori de
vre- un Pap, ori Patriarh, ori i împreun cu Sinodul lor spre
dogmaticeasca sf tuire (Dositei foaia 600 din
Dodicavivlion).
2. Se cuvine a ti cineva c Canoanele câte nu cuprind ar tat
certare acelora ce le calc, dup tcere, dau voie Arhiereului celui
de loc, f r patim s rânduiasc cuvenita i potrivita
certare, adic canonisirea lor, care o ar socoti, precum zice
Valsamon în tâlcuirea Canonului 45 al Sinodului 6. Vezi certrile,
ori canonisirile Pustnicului Ioan, împreun cu Canoanele lui cele
nepomenite în celelalte Canoane.
care vezi i subînsemnarea Canonului 12 al Sinodului 1); i
dup mai mult, sau mai puin cretere, i întrire a Bisericii.
4. Se cuvine a ti fietecine, c dup Capul 4 al Titlului 1 al lui
Fotie, Canoanele nu se aeaz de un Episcop, ci de Obtime, i de
Sinodul Episcopilor; precum zice Canonul 47<?> al marelui
Vasilie: „S se adune la un loc cei mai muli Episcopi. i aa s se
aeze Canonul”, i cel al 6-lea al lui Grigorie de
Nisa, zicând: „La noi aezarea Canoanelor de un Episcop, nu
are st pânire, nici este vrednic de crezare.
5. Cum c cel vorbete din Canoane Sinodiceti, cuvântul lui este
vrednic de crezare, dup cel al 6-lea a lui Grigorie de Nisa.
6. C cel ce face dup Canoanele aceaste, are neprimejduire, dup
însui cel 47 al marelui Vasilie.
7. Cum ccel ce calc Canon Sinodicesc, se cuvune s ia, precum am
zis, certarea, care rânduiete Canonul cel clcat de el, dup
cel al 2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar Sinodiceti Canoane sunt i
se numesc, nu numai cele aezate de Ecumenicele Sinoade, ci
înc i cele localnice, i pe lâng acestea, i cele de oarecari
Sfini în deosebi scrise. i mai ales au putere de Canoane Ecumenice,
atât cele de localnice Sinoade, cât i cele alctuite de oarecari
sfini. Pentru c de Ecumenice Sinoade, de al
patrulea, zic, i de al aselea, i de al aptelea, s-au
cercetat, i s-au întrit. Precum se vede în Canonul 1 al celui al
patrulea, i al aptelea, i în cel al 2-lea al cineselea Sinod.
8. Cum c ceea ce, Canoanele nu scriu ar tat, aceea din cele
scrise în asemenea Canoane, se cuvine a se judeca i a se încheia, i
vezi tâlcuirea Canonului 15 al Sinodului al 6-lea i din Scripturile
Prinilor celor din parte, ori i din desluirea dreptului cuvânt s se
judece.
9. Cum c toate cele rare, i iconomicos, i de nevoie urmate, ori din
vre-un obiceiu r u, i de Obte a zice, toate cele ce
afar de canon s-au f cut, Lege, sau Canon i pild a
Bisericii nu sunt; i vezi tâlcuirea Apostolescului Canon 68.
Îns i iconomia aceasta i nevoia trecând, iar i Canoanele
st pânesc. Vezi subînsemnarea Canonului 46 i Canonul 13 al
Sinodului 1.
10. Cum c canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de Canoane
fiind de atreia persoan poruncitoarea care nu este de fa, negreit
au trebuin de a doua persoan ce este de fa (care este
Sinodul) pentru ca s se lucreze. i vezi subînsemnarea Canonului al
3-lea Apostolesc.
„Cum c de ctre toi se cuvine a se pzi Dumnezeietile Canoane
nestr mutate. C cei ce nu le
pzesc se supun sub înfricoate certri ori canonisiri.
„Episcopilor, acestea s-au rânduit vou pentru
Canoane de ctre noi. Voi îns r mânând întrânsele v vei
mântui i pace vei avea, iar nesupunându-v v vei munci, i lupt
unii cu alii necurmat vei avea. Plata neascultrii cea cuvenit
luând-o. (Apostolii în sfâr itul [epilogul] cuvântrii
Canoanelor.)
„Am judecat cu dreptate ca Canoane cele de cele de Sfini aezate pân
acum în fiecare Sinod s st pâneasc.”(Canonul 1 al
Sinodului IV)
„S-a socotit de ctre Sfântul Sinod acesta, s r mân
i de acum adeverite i întrite spre vindecarea sufletelor i
spre tmduirea patimilor Canoanele cele primite i întrite de
ctre Sfinii i Fericiii Prini cei mai înainte de noi, dar înc
i predanisite nou, anume ale Sfinilor i slviilor
Apostoli, i ale Ecumneicelor IV Sinoade dup nume, ale celor locale
anume, i cele ale prinilor în parte anume. i numrul a-i fi iertat
r u a le schimba, i a surpa Canoanele cele mai-nainte
ar tate.”
12. Cum c Canoanele Ecumenicelor Sinoade, mai mult trie au decât
cele ale celor localnice, i cele al celor localnice, mai mult trie
au decât cele ale Prinilor celor din parte. i mai ales decât cele
neîntrite de vreun Sinod Ecumenic, i citete zicerea Preasfiniului
Fotie despre aceasta.
13. Cum c unde nu este Canon, sau Lege în scris, st pânete
bunul obicei, care cu drept cuvânt i în muli ani au fost
cercat, i care nu se împotrivete vreunui Canon în scris sau Lege,
inând rânduial de Canon i de Lege. i vezi subînsemnarea Canonului 1
al Sinodului din Sardica.
„Iar de s-ar prinde cineva c a chenotomisit [a izvodit din nou]
vreun Canon din cele zise, ori c se apuc s r stoarne, vinovat
va fi dup Canonul cel de acel fel; precum acela hotr te, s
primeasc certare i prin acela în care greete, s se vindece”
(Canonul al 2-lea al Sinodului VI)
„Bucurându-ne pentru acestea, precum când afl cineva dobânzi multe,
îmbr iare primind la
piept dumnezeietile canoane i o întrim pe aezarea acestora
întreag i necltit a acelor aezate de ctre Trâmbiele Sfântului
Duh. Adic, de întru tot ludaii Apostoli, i ale celor VI Sinoade
Ecumenice, i ale celor de pe alocuri adunate… i pe ale
Sfinilor Prinilor notri… i pe cei ce acelea îi anatematisesc,
i noi îi anatematisim. Iar pe cei cei îi caterisesc, i noi îi
caterisim iar pe cei ce îi afurisesc i noi afurisim. i pe cei
ce îi dau certrii, i noi aiderea îi supunem. (Canonul I al
Sinodului VI)”
„Deci legiuim ca Bisericetile Canoane s in rânduiala de
legi, cele de ctre Sfintele patru Sinoade aezate, ori adeverite,
adic de cel în Nicheea, i de cel în Constantinopol i de cel dintâi
din Efes i de cel din Halkidon. (Novela 131 a lui Iustinian)”
„Legiuim dar ca rânduial de legi s aib Bisericetile Canoane,
cele aezate de Sfintele cele apte Sinoade, ori adeverite (prin
ziceri adeverite, se arat Canoanele Sinoadelor locale i ale
Prinilor celor din parte, cele adeverite de Sinoadele
Ecumenice, dup Balsamon.) C Dogmele mai înainte ziselor Sfinte
Sinoade ca pe Dumnezeitile Scripturi le
a, titlul 3, cap.2 din Basilicale, la Fotie titlul 1, cap.2
)”
„Rânduirea a treia a titlului al 2-lea din Novele. Voiete ca,
Canoanele celor 7 Sinoade s se in, (ori s st pâneasc) i
dogmele lor, ca Dumnezeitile Scripturi. (la Fotie, titlul 1, cap.
al 2-lea) ”
„Leon Îneleptul, (în cartea a 5-a din Basilicale, titlul 3, cap.1)
zice, primesc pe Sfintele apte Sinoade Ecumneice ca pe Sfânta
Evanghelie.”
„S-a hotrât de Sfinii Prini a se întrebuina i dup moarte a se
anatematisi, cei ce ori în Credin, ori în Canoane ar pctui (al
V-lea Sinod Ecumenic în trimiterea ctre Iustinian, foaia 392 al
tomului al 2- lea). Vezi iubitule înfricoat cuvânt.”
„Cei ce pun în def imare Sfintele i Dumnezeietile Canoane ale
Sfinilor Prinilor notri, care, i pe Sfânta Biseric o sprijinesc, i
pe toat Credina petrec împodobind-o, o povuiesc ctre
Dumnezeiasca evlavie, fie anatema. (Sinodul din Constantinopol, cel
dup Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2-lea al
Sinodicalelor, adic Tomul Unirii).”
Cum c Dumnezeietile Canoane sunt mai tari decât împrtetile
legi.
de Sfinii prini. Sinodul a zis: Împotriva Canoanelor, nici o
lucrare s poat. Canoanele Prinilor s se ie. i iar i: Îi rugm,
ca f r zicerea împotriv lucr rile cele de oarecare,
în toate eparhiile, spre vtmarea canoanelor, s r mân
nelucr toare; ci s st pâneasc Canoanele prin toate…
Toi acestea le zicem. Toate lucr rile s se surpe. Canoanele s
st pâneasc… Dup hotrîrea Sfîntului Sinod, i în toate celelalte
eparhii hotrârile Canoanelor s st pâneasc.
Iar de va produce cineva vreo form împotriva celor hotrâte
acum, s-a socotit de tot Sfântul i Ecumenicul Sinod s fie
f r trie. (Canonul 10 al celui de-al doilea Sinod
Ecumenic)”
„ Pragmaticile forme cele ce se împotrivesc Canoanelor sunt
f r trie. (Cartea 1, titlul al doilea, rândul 12; la
Fotie titlul 1, cap. 2) ”
„ C acelea cu adevrat, adic Canoanele, cele de împrai, i de Sfinii
Prini aezate i întrite se
primesc ca Dumnezeietile Scripturi. Iar legile, numai de
împrai s-au primit, ori s-au aezat, i pentru acesta nu au trie mai
mult decât Dumnezeietile Scripturi, nici decât Canoanele. (Balsamon
în Scolie la cap. al doilea de mai sus a lui Fotie) ”
„Nu-mi spune legile cele din afar , cci i vameul legea
dinafar plinete, dar îns se osândete (Hristostom cuvântul 57
la cea de la Matei.)” i iar i: „Nici toi împraii, de multe ori
nu se ostenesc cu conglsuire la legi. Cuvântul 6 la
Andriante.)”
întâmpl a se trece acelea cu vederea. (Cap. 5, litera k)”
C Dumnezeietile Canoane i decât Tipicele sunt mai puternice,
când acelea se împotrivesc acestora i mai ales cele în parte i
locale.
C zice Blastar: „Din Novela 131 a lui Iustinian ai putea cunoate, c
tipicele cele f cute de ctitori sunt datori a le primi,de nu
cumva se împotrivesc Canoanelor (Cap.16, litera l)”
Epigram la Sfintele Canoane
Precum Treimea’nalt, cu legi preaînelepte, Pe lumea’ceasta toat, a
pus s se îndrepte, ’acest rânduial nu poate s se strice, Cci est’Un
preaputernic ci’ oricine’i tare,
P. N. Scriban
Câi vor umbla cu Canonul (dreptarul) acesta, pace peste ei i
mil. (Galateni 7, 16)
Suprascriere la Sfintele Canoane a Sfântului Ioan Hristostom
„ Am auzit i am inut… Nu ai inut, pe sinei te-ai osândit. În
jumtate ai inut, i de nu vei ine, vei zice îns, nu am tiut. C cel
ce se osândete pe sine
pentru c nu a inut, se sârguiete spre a ine. ( În Cuvântul 4,
Despre pocin, foaia 785, a tomului 6, tiprit la Veneia )
A SFÂNTULUI MAXIM
„ Muli suntem cei ce zicem, puini îns cei ce fac; dar îns Cuvântul
lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincionoi pentru lenevirea
sa. Ci a mrturisi cu adevrat neputina sa, iar nu a ascunde Adevrul
lui Dumnezeu. Ca s nu facem vinovai, împreun cu clcarea Poruncilor,
i de reaua tlmcire a Cuvântului lui Dumnezeu. (Capitolul 85 a celei
de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie)
PROLEGOMENA DESPRE CANOANELE SFINILOR APOSTOLI
Feluri de Sinoade, sau mai bine a zice adunri ce s-au f cut27
de Sfinii Apostoli, dup oarecare28. Cea dintâi adic în anul 33, sau
34 de la Hristos
pentru alegerea Apostolului, în locul lui Iuda vânztorul,
când punându-se înainte Iosif i Matia, au czut sor ii pe
Matia. [Fapte 1] Iar a doua, când fiindc inima i sufletul celor ce
crezuser era una, câi aveau arini i case ori altceva, le
vindeau i aduceau câtigurile la picioarele Apostolilor, ca s-i
chiverniseasc pe cei ce nu aveau, mcar c adunarea aceasta nu se
înelege ar tat din povestirea Faptelor. A treia când s-a ales
cei apte diaconi ca s slujeasc meselor. [Fapte 6,2] A patra,
când dup ce au auzit Apostolii i fraii cei din tierea împrejur, cum
c Petru a botezat pe pgânul Cornelie i pe ce cei împreun cu
dânsul cu dânsul, se priceau cu Petru. A cincea, când Apostolii i
prezviterii s-au adunat ca s cerceteze toate acestea, adic de
nu pot a se mântui credincioii cei ce nu se taie împrejur dup legea
lui Moisi, precum aceasta o zice oarecare ce se pogorâse
din Iudeea la Antiohia. Pe care aceasta, chiar Sinod i adunare a
Apostolilor se cade a o numi tot cel ce cu
judecat, ori mai bine a zice pild i prototip [original]
al Sinoadelor de dup acestea, fiindc cuprinde i numele i însuirile
caracteristice ale Sinoadelor. „C s-au sculat oarecare din
cei din eresul fariseilor, zicând: c se cade a-i tia împrejur pe
ei.” [Fapte 15, 5] (Iat pricirea i prigonirea pentru care trebuia
Sinodul.) „i s-au adunat Apostolii i prezbiterii.” [Fapte 15, 6]
(Iat Sinodul i adunarea anume ce se zice.) „i mult întrebare
f cându-se.” [Fapte 15, 7] (Iat cea întâia cercetare pentru
ea.) „Atunci s-au
prut Apostolilor i prezbiterilor împreun i
întregii adunri.” [Fapte 15, 22] „i s-au prut Sfântului Duh i nou”
[Fapte 15, 28] i celelalte. (Iat alegerea i hotrârea.) i s-a
f cut adunarea acesta în al 17-lea an dup Înlarea
Mântuitorului. A asea adunare a Apostolilor s-a f cut în anul
56, ori 59, când dup ce a intrat Pavel la Iacov fratele Domnului.
„Au venit la dânsul toi prezbiterii.” [Fapte 21,18] Iar oarecare
vor ca s se fi f cut i alt adunare a Apostolilor în
Antiohia, care s fi dat nou Canoane precum însemneaz oarecare Prini
Apuseni. (Pentru care vezi subînsemnrile Canonului 85 Apostolic.)
Înc i altele, dintre care cea prea mare i vrednic de cuvânt
adunare, zic Apusenii s se fi f cut în anul 44, când Apostolii
erau s se despart unul de altul, la care au alctuit i Simbolul
Credinei (pentru care vezi subînsemarea întâi a Canonului 1 al
Sinodului al VI- lea), care Simbol se zice a Sfinilor
Apostoli.
pe aceste 85 de Canoane ale lor, nici o scumptit tiin
pentru acesta nu ne-a predat vechimea. Dup socotin29 îns
poate cineva a zice cum c i-au rânduit pe acetia în timpul adunrii
lor celei zise prea mare i vrednic de cuvânt, când voiau ei s se
despart i s se samene ei spre propovduirea Evangheliei.
Dar fiindc muli eretici i poate i oarecare din Apuseni (am zis îns
poate, cci dup mrturia lui Antonie Forestul Iezuitul, întru
pregtirea cea pentru Sinodul lor cel ecumenic ce s-a adunat în
Trident au întrit pe toate aceste 85 la numr. Mustrându-se la
nobelelor iscodiri de Canoanele acestea, îi deschid gurile
împotriva lor zicând: ori toate ori unele nu sunt Canoane aezate
ale Sfinilor Apostoli, noi cu mult sârguin ne-am silit a le
îngr di cu mii de zvoare i cu toate sgeile celor puternici,
dup cântare, ca i din însi singura privire [teoria] mulimii a tot
întrarmrii, s se team de dreptate fiecare lupttor. O zic mai
ar tat. Ne-am silit s aflm care Canoane ale
29 Am zis dup socotin, i nu cu adevrat. Pentru c Sfântul Meletie
(în Cuvântul pentru azime) aducând spre mrturie Apostolescul Canon
cel
pentru azime zice c, Climent a scris Apostoletile Canoane, cu
porunca lui Petru i a lui Pavel. (iar cum c acelai cuvânt al
Apostolilor rânduiri celor de Climent scrise se afl i în
Apostoletile Canoane, prea cu adevrat, o va mrturisi împreun
fiecare înelept dintr-o singur simpl citire.) Ci i Gheorghe
Sugdurí, la rugminile lui Petru i a lui Pavel zice c: unindu-se în
Antiohia Petru i Pavel a f cut Apostoletile Canoane acestea.
Înc i însui Climent acesta în Canonul 85 Apostolesc îi scrie
numele su. Iar Sfântul Climent a fost nu numai ucenic i
urmtor al Apostolului Petru,
Sinoadelor adeveresc din cuvânt în cuvânt pe Apostoletile Canoane
acestea i care le adevereaz cu singur numele, Apostoletii. i care
le adeveresc pe ele cu singur numele, Apostoleti.
i cele ce din cuvânt în cuvânt se adeveresc, sunt acestea:
Cel al 5-lea Apostolesc de al 13-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 17-lea i al 18-lea, de al 3-lea al Sinodului al
VI-lea;
Cel de-al 22-lea i al 23-lea, de al 8-lea al Sinodului I i al
II-lea;
Cel de-al 26-lea, de al 6-lea al Sinodului al VI- lea;
Cel de-al 27-lea, de al 9-lea al Sinodului I i II- lea;
Cel de-al 29-lea, de al 5-lea al Sinodului al VII- lea;
Cel de-al 30-lea, de al 3-lea al Sinodului al VII- lea;
Cel de-al 34-lea, de al 9-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 38-lea, de al 12-lea al Sinodului al VII-lea;
Cel de-al 40-lea, de al 24-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 44-lea, de al 25-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 53-lea, din practicalele Sinodului al VII-lea;
Cel de-al 73-lea, de al 10-lea al Sinodului I i al II-lea.
Iar cele cu singure numele, Apostoleti, sunt acestea.
Cel al 12-lea, al 13-lea i 16-lea Apostoleti, din Epistola lui
Alexandru al Alexandriei, pe care o trimite ctre Alexandru al
Constantinopolui. (Teodorit Cartea I, cap.4 iar de alii cap.3 al
Istoriei Bisericeti ).
Cel al 14-lea i al 15-lea Apostoleti, de al 15- lea al Sinodului I,
ci i de Epistola ce o trimite marele Constantin ctre Evsebie al
Chesariei (Evsebie la Viaa lui Constantin. Cartea a 3-a, cap.59 i
60 i de ctre alii 61).
Cel al 34-lea i cel al 35-lea, de al 50-lea al Sinodului al
III-lea.
Cel al 74-lea de Sinodicetile însemnri cele f cute în
Constantinopol pentru Agapie i Bagadie, adic de sinodul local din
Constantinopol, despre care vezi dup cel din cetatea
Sardicii.
Toate acestea 85 Apostoleti se adeveresc de Canonul al 2-lea al
Sinodului al VI-lea i al Sinodului al VII-lea înc i Novelele 6
i 137 lui Iustinian, zic adeverindu-le pe acestea zic: „i acesta
credem c va fi, dac luarea aminte a Sfintelor Canoane se
pzete
imitaie [urmare sau pilduire] s-au conglsuit cu ele, i asupra
acestora s-au mai zidit.
Canoanele cele ale Sfinilor i întru tot ludailor Apostoli, în
limba noastr tlmcite
Canonul 1 Episcopul s se hirotoneasc de doi episcopi,
sau de trei30. [al 1.4; al 7.3; al Sob. din Antiohia can. 19;
al
Sob. din Laodikia can. 12; al Sob. din Sardica can. 6; al Sob. din
Constantinopol can.1]
Tâlcuire Zicerea „episcop”, mai întâi adic li chiar se d,
de Dumnezeietile i Sfintele Scripturi , lui Dumnezeu celui ce pe
toate le privete i le cerceteaz, precum
30 Anaclit Episcopul Romei zice cum c: Canonul acesta întâiul este
cuvânt al Apostolului Petru, i c, dup legiuirea Canonului acestuia,
au hirotonit
pe Iacov fratele Domnului aceti trei Apostoli Petru, Iacob i
Ioan i mcar c dumnezeiescul Hrisostom zice, c l-a hirotonit
pe el Domnul. Ci poate, c Domnul adic l-a ales pe el episcop al
Ierusalimului.(hirotonia cea dup Hrisostom, în loc de alegere
luându-se), iar aceti trei Apostoli, dup Înlarea Domnului
prin dumnezeiasca sfinit svâr ire l-au hirotonit pe el. Precum
i Dositei mrturisete în cartea pentru cei ce au patriarhisit în
Ierusalim. Dar pentru ce episcopul adic se hirotonete de trei sau
de doi episcopi; iar presbiterul i ceilali clerici de unul numai?
De crezut este cum c acesta este pricina cea dinluntrul, i mult mai
de aproape. C de vreme ce dup Apostolul „Cel mai mic de cel mai
mare se blagoslovete”(Evrei 7,7) care osebit pentru preoie s-au
zis, la hirotonia presbiterului (adic a
mrturisete Iov zicând: «Aceasta este partea omului necredincios de
la Domnul, i agonisita averilor lui de la Cercettorul» (adic de la
Dumnezeu) (cap 20, stih 29). i iar i: «Iar certarea Ta a pzit
pe duhul meu» (cap.10, stih 12); i Domnul nostru Iisus
Hristos,
precum zice Petru verhovnicul Apostolilor pentru Dânsul: «C
erai ca nite oi r tcite. Ci va-i întors acum la Pstorul i
Învtorul sufletelor voastre»(Epistola întâi, cap.2, stih 25).
Iar al doilea i dup Dar, glasul acesta s d celor de Dumnezeu alei,
precum zice pentru Eleazar Însui Dumnezeu: «Episcop [Cercettor]
Eleazar fiul lui Aaron preotul» (Numerele 4,16). i ctre Iezechia
zice Dumnezeu: «Fiul omului, pândar te-am dat pe tine casei lui
Israil» (Cap. 3, Stih 12). i în scurt s zic, episcopi se numesc în
Scriptura cea Veche, atât lutorii aminte i
pzitorii ocârmuirilor i a locurilor celor din luntru i
bisericeti, precum este scris pentru cel mai sus Eleazar, cum
c avea purtare de grij pentru tot Cortul (Numerele 4,16), i pentru
arhiereul Iodae, cum c aezat purttori de grij în Casa
Domnului: «i a pus
preotul lutori aminte în Casa Domnului.»(4 Împrai 11,18), cât
i lutori aminte a lucrurilor i ocârmuirilor celor din
afar i politiceti, precum s-a scris: «S-a mâniat Moisi
pe cei mai mari ai otii, pe cei peste mii, i pe cei peste sute.»
(Numere 30, 14).
înva credina”. Iar hirotonie în ziua de astzi se numete, cea prin
rugciuni i prin chemarea Sfântului Duh, f cându-se sfinita
svâr ire a arhiereului,
punând întru aceeai vreme i mâinile sale, pe capul celui ce
se hirotonete, dup hotrârea aceea Apostoleasc: «Mâinile în grab pe
nici unul s pui». i este lucrul acesta tuturor prea cunoscut.
Deci
poruncete Canonul acesta, c, tot arhiereul (ori mitropolit de
ar fi, ori arhiepiscop, ori episcop) s se hirotoneasc de doi
episcopi ori de trei31. i s vede c chipul cuvântului este pe dos. C
cel mai curat, i mai ales ar fi fost, de ar fi zis aa: episcopul s
se hirotoneasc de trei episcopi, ori (mai puin) de doi. Aa
rânduielile Apostolilor f r formluire pe însui canonul
acesta l-au aezat zicând: „Iar episcopul
poruncim a se hir otoni de trei episcopi, ori îns cel
mai puin de doi”32.
31 Iar episcopii cei ce se hirotonesc, trebuie a fi trecui cu
vârsta, adic, numai puin de 50 de ani, afar numai, dac în
vreo mic eparhie nu se afl cineva trecut cu vârsta, dup
rânduielile cele Apostoleti. Cartea a doua cap.1 i dup epistola 52
a Sfântului Ciprian. Ori i peste treizeci de ani dup Novela 137 a
lui Iustinian. 32 Iar episcopul se hotr te de împraii Leon i
Constantin aa: „Episcopul este lutor aminte i purttor de grij al
tuturor sufletelor celor ce se adun în bisericile eparhiei
sale, având putere svâr itoare peste presbiter, diacon,
anagnost, i psalt [cântre] i monah. Iar însuirea episcopului este
cu cei smerii adic a se împreun smeri, iar pe cei ce se mândresc
a-i def ima… i mai întâi a se primejdui pentru turm, i pe
strâmtorarea acelora a sa chinuire a o face (în pravilele împrailor
8, foaia 92 a cr ii, a 2-a a lui Ghiur). Iar mitropolit pentru
aceasta se numete episcopul, dup Gavriil al Filadelfiei (în
cuvântul pentru preoie). Pentru c este ca maica cetii sale,
SIMFONIE [unire de glasuri] Întru un glas cu Canonul acesta, i
multe alte
Canoane legiuiesc: „C trebuie cu adevrat, ori toi episcopii
eparhiei (dup al 4-lea al Soborului I i al 3- lea al Soborului 7 i
al 19-lea al celui din Antiohia) ori muli (dup al 13-lea al celui
din Cartageni ) s se adune i s hirotoneasc pe episcopul. Dar
fiindc aceasta este anevoie, cel mai puin trebuie s-l
hirotoneasc trei, i ceilali s se fac împreun hotrâtori la
hirotonia lui prin scrisorile lor. i adeverind pe acest apostolesc
cel al 58-lea al Soborului din Cartageni , zice: forma cea veche se
va
pzi ca nu mai puini33 de trei episcopi s fie de ajuns la
hirotonia episcopului, mitropolitul adic, i ali doi episcopi. Pe
însi aceasta zice i Canonul cel întâi al Soborului local din
Constantinopol. Înc i al 12-lea al celui din Laodikia
rânduiete cum c cu judecata episcopilor celor de primprejur trebuie
a se aeza episcopii la st pânirea Bisericeasc. Iar dac
dup întâmplare va r mâne într-o eparhie un singur
episcop care chemându-se de mitropolitul, nici nu va merge, nici
prin scrisori nu va împreun alege pe cel ce urmeaz a se hirotoni
arhiereu, atunci trebuie mitropolitul s se împreun aleag i s-l
hirotoneasc
pe el cu episcopii apropiatei str inei eparhii, asemenea
i pe însui mitropolitul înii aceti apropiai cu locul trebuie a-l
alege i a-l hirotoni, dup Canonul al 6-lea al celui din Sardica.
Iar rânduielile apostolilor (cartea a 8-a, cap. 27) poruncesc c cel
ce se va hirotoni de un
33 Poate pentru aceasta au zis nu mai puini de trei, nu
împotrivindu-se canonului apostolesc, ci pentru c în vremurile
acelea era mai mult mulimea episcopilor decât în vremurile
Apostolilor, în care era i nevoia
prigoanei.
episcop s se cateriseasc, dimpreun cu cel ce l-a hirotonit,
afar numai dac dup nevoie de prigoan, ori alt oarcare pricin
nu pot muli a se aduna, i cu alegerea acestora se va hirotoni de
unul. Precum Sidirie s-a hirotonit episcop Palebiskei, dup Sinesie,
nu de trei ci de un episcop de Filon, pentru c nu
puteau episcopii a se înf ia în vremurile acelea.
Canonul 2 Presbiterul (ori preotul) i diaconul, i ceilali
clerici s se hirotoneasc de un episcop.
Tâlcuire Canonul acesta rânduiete c fiecare preot i
diacon i ceilali clerici34, ipodiaconi adic, anagnoti i psali, i
cei de aici, s se hirotoneasc numai de un episcop35.
34 Clerici prost i de obte se numesc toi aceia care au punere de
mân ieraticeasc i bisericeasc de la episcopul i de la
cei de aici ai rânduielii
bisericeti, pân la anagnost i psalt [cântre] i catehet i
portar, dup Canoanele 26, 68 i 70 apostoleti, i dup canoanele
24 i 30 ale Laodikiei i dup epistolia Marelui Vasile cea ctre
horepiscopii cei de sub dânsul i dup Nomiconul lui Fotie, titlul I,
cap 31. Pentru care i Novela 123 a lui Iustinian zice aa: „Iar
presbiterii i diaconii i ipodiaconii i anagnotii i
psalii, pe care toi clerici îi numim, care i canonici se zic
dup al 6-lea al Antiohiei i dup alte canoane”. Iar chiar clerici se
numesc toi cei ce afar de altar au hirotesie. Iar
Valsamon, tâlcuind la Canonul 51 al Marelui Vasilie, zice c: „i
monahii clerici se numesc”. i s-au numit clerici dup Hrisant
(Sintagmation foaia a 20-a). De la clerul (sau sor ul) ce au
aruncat Apostolii pentru Matia. Iar în ziua de astzi clerici se
numesc mai vârtos cei ce au boierie i cinuri bisericeti, atât cei
sfinii cât i lumenii. 35 Însemneaz c, mcar dei episcopii,
presbiterii, diaconii i ipodiaconii se zic chiar s se hirotoneasc,
iar anagnotii i psalii s se pecetluiasc, adic s se
hiroteseasc, dup Zonara, i cei asemenea lor (c hirotesia este mai
de obte decât hirotonia), iar iconomii, ecdichii [Ar ttorii
dreptii],
Canonul 3 Dac vreun episcop ori presbiter afar de
rânduiala Domnului cea pentru jertf , va aduce alte oarecare
la jertfelnic, ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, buturi
meteugite, ori psri, ori oarecare vite, ori legume afar de
rânduire, s se cateriseasc. Afar de mnunchi de grâu
nou, ori struguri la vremea cuviincioas. Dar s nu fie iertat a se
aduce altceva în altar, decât untdelemn la candel, i tmâie la
vremea aducerii înainte. [Apostolesc 4; Sob.6: 28, 32, 57, 95; din
Cartagina: 44; a lui Theofil: 8]
Tâlcuire
Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit Apostolilor Taina
Dumnezeietii Sfintei lucr ri, a rânduit lor s nu osebeasc cu
nici un alt fel f r numai cu pâine i cu vin
amestecat cu ap, Însui El întâi f când aceasta la Cina cea de
Tain, precum în Liturghia Sfântului Iacob, fratele Domnului, s-a
scris: „Din vin dregând (Paharul adic) i din ap”. Pentru
hirotonesc, iar ipodiaconi se hirotesesc, iar anagnotii se
pecetluiesc [se blagoslovesc]. Cu toate acestea Canonul
acesta, nici o deosebire nu face, ci la toi clericii zice numele
hirotoniei. i acesta înc însemnez-o, dup Hrisostom (în
Cuvântul Întâi crtre Filipeni, foiaia a 5-a, tomul 4) cum c i
episcopul, presbiter, i diacon se numete (ca unul ce cuprinde
lucr rile acestora) i dimpotriv, presbiterii episcopi se
numesc (ibidem), iar c
prezbiterii, i diaconii se alegeau precum episcopii,
ar tat este din Canonul al 3-lea al Soborului al VII-lea; i al
7-lea a lui Teofil; i Chiril al Alexandriei tâlcuind la capitolul 8
al Numerilor, zisa aceea: «i vei aduce
aceasta i Dumnezeitii Apostoli în Canonul acesta rânduiesc, cum c
oricare episcop, ori preot clcând rânduirea ce Domnul a rânduit
pentru Jertfa aceasta nesângeroas, ar aduce pe Sfânta Mas alte
oarecare feluri, ori miere (de pild), ori miere, ori lapte, ori în
loc de vin, buturi meteugite, adic toat butura cea beiv, precum
rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori altceva
asemenea; ori va aduce
psri ori niscaiva vite, ori legume, unul ca acesta s se
cateriseasc36.Ci aduce-se la Altar mnunchiuri de spice noi de grâu,
(precum evreii acetia le aduceau Lui Dumnezeu: «C spice noi, zice,
pr jite? <coapte> nu vei mânca, pân ce nu vei
aduce voi darurile Dumnezeului vostru. i iar i, vei aduce
mnunchiuri
36 Trebuie s tim c certrile ce le poruncesc canoanele, adic
acestea: s cateriseasc, s se afuriseasc, i s se
anatematiseasc, acestea dup meteugul gramaticii a treia
persoan care nu este de fa, la care spre a se da porunca acesta de
nevoie trebuie a fi a doua persoan, o tâlcuiesc mai
bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii s
cateriseasc pe preoi, ori s afuriseasc, ori s anatematiseasc
pe mireni, când calc canoanele. Îns dac soborul nu va pune în
lucrare caterisirea preoilor, ori afurisirea, anatematisirea
mirenilor, preoii acetia i mirenii, nici caterisii nu sunt cu
lucrul nici afurisii , ori anatematisii. Învinovii îns sunt, aici
spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre
Dumezeiasca osând. Precum i când un împrat va porunci slugii sale s
bat pe un altul, care i-a greit, dac sluga cea poruncit nu va lucra
porunca împratului, acela ce a greit împratului a r mas
nebtut, învinovit îns spre btaie. Drept aceea tare greesc cei
f r minte care zic, cum c în vremurile acestea toi cei
sfinii care în afar de Canoane s-au hirotonit, sunt cu
lucrarea caterisii. De cei sfinii prihnitoare limb este aceea ce
nebunete pe acest fel de cuvinte le bârfete, neînelegând c porunca
Canoanelor f r de
pârga seceriului vostru la preot.) i struguri.” [Leviticon
23: 10,14] Îns nu ca o nesângeroas jertf a Trupului i
Sângelui Domnului, nu fie! Ci ca o
pârg, i întâi ar tate roduri în vremea cuviincioas, când
se vor coace37. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt ceva
în Sfântul Altar, afar de untdelemn
pentru luminare, i tmâie la vremea ce se svâr ete
Dumnezeiasca Liturghie.
Simfonie
Întru un glas cu Canonul acesta i cel de aici al 4-lea rânduiete, c
celelalte poame s nu se aduc la
jertfelnic, ci la casa episcopului, ca nite întâi
ar tate. Ar cel al 44-lea al Soborului din Cartaghei rânduiete
altceva, a nu se aduce la Sfintele Taine, decât numai
pâine i vin amestecat cu ap38. Iar cel 28(RO) al
37 Pentru aceast pricin, precum se vede la Praznicul Adormirii
Preasfintei de Dumnezeu Nsctoarei, aduceau struguri la Patriarhul
în Altarul Bisericii celei din Vlaherna, dup sfâr itul
Dumnezeietii Liturghii, precum zice Valsamon. Iar în ziua de azi,
obiceiul cel mai în multe locuri se zice, este a se aduce struguri
cei de acest fel la Praznicul Schimbrii la Fa a Mântuitorului, i a
se blagoslovi de preoi. i ar putea cineva a se nedumeri,
soborului 6() Poruncete, ca strugurii ce se aduc în sfântul Altar,
trebuie a se blagoslovi de Preot cu osebit rugciune i
blagoslovenie, de cea a Tainilor, ca noi luând cu blagoslovenie din
mâinile Preoilor, c mulumim lui Dumnezeu, c prin buna
întocmirea vremilor iconomicete cele spre îndestularea vieii
noastre. Iar pe Preoii cei ce nu fac aa, ci unesc strugurii acetia
cu Trupul i Sângele Domnului, caterisirii îi supune. Iar cel
32 al aceluiai mustr pe armeni, ca pe unii ce aduc vinu
numai, i nu amestecat cu ap. Iar cel 99 al aceluiai, oprete i a se
aduce la Jertfelnic crnuri fripte. Iar cel 57 al aceluiai, anume
oprete a se aduce la jertfelnic lapte, i miere. Mcar c
acestea se aduceau mai înainte dup zisul Canon 44 al soborului din
Cartaghei, pentru prunci. Iar cel al 8 al lui Theofil rânduiete ce
s se fac, câte vor r mâne din aducerile înainte i din
ape.
Canonul 4
Celelalte poame toate la cas trimit-se, pârg Episcopului, i
Presbiterilor, i nu la
jertfelnic. i artat este, cum c Episcopul, i Presbiterii, le
vor împri Diaconilor, i celorlali
Clerici. [Apos. 3; Sob.6: 28, 32, 57, 59; Cart: 44, Theofil
8]
Tâlcuire
Canonul acesta rânduiete, c toate celelalte poame,
(afar de spicele de grâu, i de struguri, i de unt de lemn, i
de tmâie) s nu se aduc în sfântul Altar, ci s se trimit la casa
Episcopului i a Preoilor, când sunt întâi ar tate. Ca cei ce
trimit acestea, vrednic mulumire se înal lui Dumnezeu
prin trânii, cci le-au druit nite bunti ca acestea. i este
ar tat c Episcopul i Preoii nu se vor îndulci de ele singuri,
ci le vor împr i i Diaconilor, i celorlali Clerici ca i ei s
se împrteasc.39 Vezi tâlcuirea Canon 3 Apostolesc.
CANON 5
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, pe femeia sa s nu o
lepede cu pricinuire de evlavie. Iar de o va lepda, c se
afuriseasc, iar mai rmânând s se cateriseasc. [Canon 13, 48; Sob:
6; Gang:4; Cart: 4, 33]
TÂLCUIRE
Legea cea veche adic ierta celor cstorii a-i
despr i pe femeile sale, când voia, i f r de nici o
binecuvântat pricin. Iar Domnul la Evanghelie, o a oprit
aceasta foarte. De unde i Apostolii urmând rânduirii Domnului,
opresc aceasta în Canonul acesta, i zic: Episcopul, sau Preotul,
sau Diaconul, s nu îi lepede femeia, adic s nu o despart cu sila,
adic f r de învoiala aceleia, pentru pricinuire i chip
de evlavie. Iar de o va despr i, s se afuriseasc, pân ce se va
îndupleca ca iar i s o ia în casa sa. Iar de va r mânea
întru pizma sa, i nu va voi a o primi, s se cateriseasc de Preoie
de istov. Fiindc cu aceasta ce face s vede, c necinstete nunta,
care dup Apostolul este cinstit; i c socotete patul i
împreunarea necurate, care de însui Apostolul, s-au numit
nespurcate. [Evr. 13: 1, Col. 4] Las a zice, c i la aceast
despr ire mijlocete precurvie, precum au zis Domnul: „Cela ce
-ar lsa pe femeia sa, afar de cuvânt de curvie, o face pe ea
s prea ea s preacurveasc.” [Mat. 5: 32] Dar i Apostolul a zis:
„Legatu-te-ai cu femeie, nu cuta dezlegare. i, s nu v lipsii pe
unul de altul, f r numai dac din învoire, ca s v
z bovii cu postul i cu rugciunea.40” [1 Cor. 7: 5, 27]
SIMFONIE Aa i Soborul al 6-lea în Canonul 13
rânduiete, ca s r mân statornice i nedespr ite cstoriile
celor sfinii, i fiind acestea mai înainte de a se sfini însurai, s
nu se opreasc pentru nunt de a lua Preoia. Nici s fie datori
când se hirotonesc a mrturisi, c dup ce se vor face Preoi s se
despart de femeile lor. Precum un nelegiuit obicei ca acesta a
st pânit la Roma. Iar dei canonul al 4- lea i al 33 al
Soborului din Cartagina zic c Episcopii i Preoii i Diaconii i
Ipodiaconii s fie întreg înelepi, i s se deprteze de femeile lor,
dup hotarele lor; dar tâlcuitorii Canoanelor, Zonara i Valsamon, i
mai ales Soborul al 6-lea în Canonul 13, tâlcuind Canoanele cele de
mai sus: s se deprteze numai la vremea efimeririi lor (a
s ptmânii, dup obinuina limbii noastr e), i nu totdeauna,
afar de Episcopi i vezi acolo.41
CANON 6 Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul,
lumeti purtri de grij s nu ia asupri, iar de nu s se cateriseasc.
[Apostolesc 81, 83; al Sob. 4: 3, 7; a celui 7: 1; al celui I-II:
11; din Cart: 18]
TÂLCUIRE Nu este iertat celor Preoii (ori sfinii) a se
împletici pe sinei în lucruri lumeti, ci s se îndeletniceasc la
Dumnezeiasca slujb a f gduinei lor, i s pzeasc mintea lor
slobod de fietece tulburare i zarv lumeasc. Drept aceea i Canonul
acesta rânduiete, ca Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, c nu
primeasc asupr i
purtri de grij lumeti. Iar de le primete acestea, i nu voiete
a le lepda de la sine, ci r mâne întru ele, s se cateriseasc.
Iar Cartea cea praviliceasc a lui Fotie Titlu 8 zice c Episcopii nu
se cade a primi
purtri de grij, i a se face epitropi, nici ai însui
rudeniilor sale. Dup a 13, 14, 15 Titlu 1. Cartea a 3-a a celor
împr teti. Afar numai dac epitropia aceasta este c s se
împart pomene, i milostenii
o voiau oarecare, ci au zis c nunta Preoilor este întreag
înelepciune, i trebuie a se lsa fietecare în voia sa, dup predania
cea vechie a Bisericii. C scrie i Pavel lui Timotei, Diaconii s fie
brbai au unei femei. i lui Tit „De este cineva neprihnit, brbat al
unei femei”; i Soborul cel din Gangra anatematisete pe ce ce nu se
împrtesc de Preot însurat, Canon 4. Cci a împiedica nunta Preoilor,
este socoteal a ereticilor, i mai ales a Maniheilor, precum zice
Augustin, eres. 40 i 46. C mai ales i pildele mrturisesc. C Felix
Episcopul Romei, a fost fiu al Preotului Felix. Papa Agapit fiu al
Presbiterului Gordian. Papa Ghelasie, fiu al lui Valerie Episcop. i
muli alii, au fost fii de Preoi; i mrturisete acelai Epifanie la
acelai loc, c socoteala aceea, numai la unii se urma i nu la toi.
Dar
pentru ruda lor cea moart, dup neara 68 a îneleptului Leon.
Citete i Canoanele însemnate la margine unite cu acesta, care
opresc pe Clerici de la lumetile purtri de grij.
CANON 7
Dac vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfânta zi a Patilor
mai-nainte de primvreasca Isimerie cu Iudeii o va svâri, s se
cateriseasc. [Apos: 70, 71; Sobor6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38;
Cart: 60, 81, 117]
TÂLCUIRE42
42 Pentru aflarea Pashi (Patilor), îndreptare prea alese, i care nu
puteau a se face mai bune, zice Mathei Vlastar, au aezat i au dat
sfântul i de toat lumea Soborul 1, dup Canonul 1, al
Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1, ne se afl.
Dar precum i la Mathei Vlastaris, i în sfintele Evanghelii tiprite,
i în alte cr i multe. Deci pe amrunita (amnunita) cunotin a
Pascaliei acetia noi lsând a o înva deosebit i chiar
Pascaliocuvânttorii notri, atâta numai zicem la aceasta
subînsemnare, cum c patru oarecare de nevoie se caut pentru Patile
noastre: (1) C Patile trebuie a se face totdeauna dup echinociu
de
pr znuim Stâlprile, i în cea viitoare facem
Patile. Iar din aceast puin clcare, nici o abatere din
Blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufleteasc nu
urmeaz. Pentru aceasta i Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul cel
ctre cei ce postesc la Patile cele dintâi) zice: Scumptatea
timpului, i pândire a zilelor Biserica lui Hristos nu tie. Fiindc
de câte ori mnânc Pâinea aceasta de via f ctoare, i bea
Paharul acesta, vestete moartea Domnului. i Pati svâr eti: ci
fiindc la Soborul întâi s-au adunat Prinii i au rânduit când s se
fac Patile, cinstind Biserica
pretutindenea pe învoire i pe unire, au primit rânduiala care
ei au f cut. Deci trebuia dup Hrisostom, i Latinii mai mult s
cinsteasc învoirea i unirea Bisericii decât pe pândirea vremilor
(adic pe a echinociului, care s- a pogorât acum la 11 Martie, fiind
în vremea Soborului 1 la 21 Martie) i s
pr znuiasc Patile cu noi, i s nu necinsteasc pe cei 318
de Dumnezeu purttori i de rane purttori Prini, care o au
legiuit aceasta dup Dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe
acetia ca pe nite f r de minte, i ocrând Biserica pe
maica noastr a tuturor. C, (zice dup urmare Hrisostom) de ar
fi i greit Biserica, negreit nu s-ar fi pricinuit atâta mare
bine, din amrunta paza aceasta a vremii, cât de mare r u
s-au pricinuit din osebirea aceasta, i din dezbinarea cea din
Catoliceasca Biseric. Fiindc zice „Nu poart grij Dumnezeu i
Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor i a zilelor,
de cât pentru singur unirea i pacea. i vezi iubitul, cum
Dumnezeiescul Hrisostom numete schismatici pe Latini, pentru c din
nou au izvodit Pascalia lor i Calendarul, nu pentru c nu este
aceasta, dup echinociu dreapt. Pentru c i noi vedem c
echinociul a r mas cu adevrat 11 zile înapoi. Ci pentru c cu
aceasta s-au deosebit de noi, care este o vinovie neiertat, dup
acestai Sfânt. C zice întru acelai cuvânt, a
posti cineva, i a face Patile în aceast vreme, ori în aceea,
dup 21 a lui Martie, s zicem, precum facem noi, ori dup 11 a lui
Martie, precum fac Latinii, aceasta nu este vinovie. Iar a dezbina
cineva Biserica, i a se împotrivi cu prigonire, i a face
împerecheri i despr iri, i a deosebi pe sinei pururea de
Obtescul Sobor al Bisericii, aceasta este pcat neiertat, i de
prihan vrednic, i are mult munc i pedeaps. C trebuie
s tie ei c i Soboarele cele de toat lumea, care s-au
f cut dup cel întâi, i ceilali Prini, vedeau cu adevrat i ei,
ca nite înelepi ce erau, c mult s-au
Dou echinocii face soarele în an, adic una, în timpul primverii,
iar alta în timpul toamnei. i s zic echinocii (isimerii),
fiindc atunci întocmai este ziua cu noaptea, i dipotriv, noaptea cu
ziua. i echinociul de toamn (tomnateca isimerie), se face în luna
septembrie, când soarele intr în prima Mir (?) a
zodiei ce se cheam cumpn. Nu acei în stele i simite, ci acei
f r de stele i gândite. Iar echinociul de
primvar (cea primvreasc isimerie), se face în luna
martie, când soarele intr în prima Mir (?) a
zodiei ce se cheam berbec, nu acelui simit i în stele, a celui ce
este schimbcios, ci a celui gândit i f r stele ce este
neschimbcios dup astronomi. Deci echinociul de primvar ,
pentru nepotrivirea a însi micrii soarelui de la apusuri ctre
r srituri, nu se face totdeauna întru una i aceeai zi, ci în
vremea Sfinilor Apostoli, era
Piramidele cele dou mari, în fietecare an lucreaz Dumnezeu minune
ca aceasta: Adic, în seara Joii cei mari a noastre (nu a Latinilor)
pmântul vars moate i oase vechi de oameni. De care s umple un câmp
lat, care stau pân în Joia înlrii, i atuncea se ascund i nicidecum
se vd, pân iar i în Joia cea mare. Aceasta nu este vreo
basn [basm], ci adevrat lucru, i mrturisit de Istoricii vechi i
noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, i de pururea
pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care în hronograful
Arabicesc îl povestete fila 266 i cu ochii si l-a vzut, precum din
cele ce zice mai jos se vede. (Iar oasele acestea omeneti mai
înainte vestesc, învierea mor ilor c va s fie, precum le-a
vzut i Proorocul Iezechiel.) Dar scrie i pomenita Coresie, c Patile
scria ctre Papa Leon (precum se arat în Epistola 63 a lui Leon) cum
c Pr znuind oarecând Patile, R sritenii în 22 a lui
aprilie, iar Apusenii în 25 a lui martie, un izvor de ap fiind
uscat mai înainte, s-a umplut de ap în 22 a lui aprilie, la Patile
noastre, i nu la al Latinilor. Vezi e Dosithei cartea 12 pentru
Patriarhii cei ai Ierusalimului care povestete de o minune ce s-a
f cut la Beligrad, adeveritoare calendarului nostru, i
surptoare calendarului latin,
în 22 a lui martie, dup rânduiala acelorai Apostoli (Cartea 5, cap
17) ori dup alii în 23. Iar în timpul
primului Sobor a toat lumea, era în 21 martie, dup
Sevastos i alii. i acum în vremurile noastre, se face în 11, ori i
10 a lui martie. (c dup astronomii vechi, Ptolemeu i alii, o noapte
i o zi se pogoar în 134 de ani; precum se vede în
cartea numit „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea aa mai
înainte fiind cunoscute, Canonul acesta apostolesc rânduiete, cci
care Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, ar pr znui Sfintele
Pati mai înainte de echinociu de primvar , împreun cu legii
Patile Iudeilor, s se cateriseasc. (Fiindc din Iudei, cei mai
înelepi, pzeau s pr znuiasc dup echinociu Patile, dup Vlastar,
precum a rânduit Moise aceasta. Iar cei mai r noi, o
pr znuiau înainte de echinociu, dup cum arat Canonul acesta, i
dup urmare de dou ori întru acelai an pr znuiau Patile;
precum aceasta înseamn Epistolia împratului Constantin, ca pentru
Pati43, ce se afl în cartea 1 a Istoriei lui Teodorit,
capitolul al 10-lea i al 9-lea cum zic alii. Dar când s se
svâr easc aceasta? Dup echinociu i dup Patile legii.
Dup echinociu, cci echinociul fiind msur
despr itoare a unui an deplin, dac înaintea echinociului vom
pr znui, facem de dou ori Patile întru acelai an, i dup urmare
de dou ori însemnm moartea Fiului lui Dumnezeu. Iar de o vom
pr znui dup echinociu, numai un Pati facem în an, i prin
urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea i însui
Apostolii în aezmânturile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic. „Se
cade voi frailor zilele Patilor cu scumptate a le face, cu toat
sârguina, dup schimbarea echinociului, ca nu de dou ori în an, a
unei ptimiri s facei
pomenire, ci odat în an, aceluia ce odat a murit. i
iar i dup patile iudeilor, întâi, ca înainte s fie
închipuirea, adic Junghierea Mielului, i apoi s urmeze ceea
ce se închipuia, adic Moartea Domnului i Învierea.” Înc i
alta, ca s nu o
pr znuim în alt zi a s ptmânii, precum
pr znuiesc iudeii, în oricare zi se întâmpl 14 a lunii, ci
totdeauna Duminic, precum i aceasta, în acelai loc Apostolii o zic.
C pentru aceasta i câteodat când se întâmpl a fi legiuitele
pati [ale iudeilor] în zi de Duminic, noi nu pr znuim întru
aceeai Pati, ci în viitoarea Duminic, ca s nu pr znuim împreun
cu iudeii. Fiindc i dup însui adevrul lucrurilor, atunci
întâi iudeii patile lor au pr znuit, i apoi Învierea Domnului
s-a f cut, al crui chip i aducerea aminte aduc Patile care pe
tot anul acum noi le pr znuim.
SIMFONIE i cum c cu iudeii nu se cade a împreun
primi, i Apostolescul Canon 70 ci i 37 i 38 al celui din
Laodiceea rânduiete. Ci nici se cade a ne ruga împreun cu ei, dup
Apostolescul Canon 65, nici untdelemn a aduce în sinagoga lor.
Dup Apostolescul Canon 71. i caterisete pe cei hirotesii
Canonul 1 al Soborului din Antiohia pe care nu pzesc hotarul cel
pentru Pati a întâiului Sobor, ci o svâr esc cu iudeii. Iar
Canonul 70 i 81 i 117 a celui din Cartagina rânduiete pentru zilele
Patilor când s se afle, i unde s se scrie, i la ceilali s se spun.
Iar Canonul 11 al Soborului 6 oprete înc i de a chema vreun
cretin pe iudei spre lecuire, ori a se sclda cu dânii.
CANON 8
Dac vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sau oricare din
catalogul Preoesc, aducerea înainte f cându-se, nu se va
împrti, spue pricina, i de va fi bine cuvântat, aib iertare.
Iar de nu o va spune s se afurisesc, ca unul ce s-a f cut
pricinuitor de vtmare norodului, i prepus a f cut întru el
asupra celui ce o a adus, ca i cum nu sntos o a adus.44
TÂLCUIRE Canonul acesta va, ca toi i mai ales cei
Hirotonisii, s fie înainte gtii i vrednici a se împrti cu
Dumnezeietile Taine, când se face aducerea înainte, adic sfinita
slujb a Trupului Domnului. Iar dac cineva din ei nu se va
împrti
fiind fa la Dumnezeiasca Liturghie, s spun pricina,
pentru care nu s-a împrtit45, i de va fi dreapt i
binecuvântat s ia iertare. Iar de nu voiete s o spun, s se
afuriseasc. Fiindc se face
pricin de vtmare norodului, pentru c d prilej s
prepue norodul, c Preotul ce a liturghisit este nevrednic, i
pentru aceasta n-a voit a se împrti de la el.
CANON 9
Toi credincioii cei ce intr (în biseric) i aud Scripturile, dar nu
îngduiesc la rugciune, i la Sfânta împrtire, ca unii ce fac
nerânduial în Biseric trebuie s se afuriseasc. [A celui 6: 66;
Antiohi: 2; Timot 3: 13]
45 Din Canonul acesta se dezleag pruta împotrivire ce se nate întru
urmtorul Apostolesc Canon al 9-lea. i între Hrisostom, i între
celelalte Canoane a Soboarelor i ale Prinilor. Cci,
Apostolescul Canon 9, rânduiete s se afuriseasc toi cretinii aceia
care intr la Liturghie, i aud scripturile i nu se împrtesc. i
Hrisostom zice, s ias afar din Biseric, i s nu se roage
împreun cu credincioii, cei ce nu sunt gtii a se împrti. „C zice
(în voroava 3 ctre efeseni) nu eti vrednic a te împrti? Nu eti dar
vrednic nici împreun a te ruga cu cei vrednici de a se împrti. Auzi
pe Diacon c strig, câi suntei în pocin ieii. Câi nu se împrtesc,
sunt în pocin. Pentru ce auzind pe Diacon c zice, câi nu
putei a v ruga, ieii, tu stai cu obr znicie, i nu iei?
Iar Canoane ale Soboarelor i ale Prinilor la multe pr i
orânduiesc dimpotriv, s stea împreun cu credincioii, i s se roage
împreun în vremea Liturghiei muli din cei ce se pociesc, înc s nu
se împrteasc. Deci pe aceast prut împotrivire o
dezleag i o învoiete Canonul acesta al optulea, poruncind,
celui ce împreun se roag cu credincioii i nu se împrtete, s
spun
TÂLCUIRE Amândoi tâlcuitorii Sfinitelor Canoane,
Zonara i Valsamon, tâlcuind Apostolescul Canonul acesta, cu un glas
zic, cum c, cretinii câi intr în Biseric, când se
svâr ete Dumnezeiasca Liturghie, i aud Dumnezeietile
Scripturi, dar nu ateapt pân în sfâr it, nici se împrtesc,
acetia trebuie s se afuriseasc, fiindc pricinuiesc nerânduial în
Biseric. i Zonara zice aa: „De la toi Canonul acesta cere, Sfânta
Jertf svâr indu-se,
pân la sfâr it s îngduiasc la rugciune, i la Sfânta
Împrtire. C i mirenilor atunci ades a se împrti li se cere.”
Iar Valsamon: „Rânduirea Canonului acestuia prea iute este. C
afurisete pe cei ce intr în Biseric, i nu ateapt pân la
sfâr it, nici se împrtesc.46
SIMFONIE
la apus Dumnezeiescul Ambrozie zicând aa: „Vedem pe muli frai c se
adun mai cu lenevire la Biseric, i mai ales c Duminicile nu sunt de
fa la Taine.” i iar i acestai prihnind pe cei ce nu des se
împrtesc, zice pentru Pâinea cea de Tain: „Dumnezeu a dat nou
Pâinea aceasta pentru toate zilele, i noi o facem numai de o dat în
an.” Iar de la Asia, mai ales dup mai osebit chip Dumnezeiescul
Hrisostom o cere de la cretini. i vezi înainte cuvântarea tâlcuirii
Epistolei ctre Romani, în Cuvântul 8 i câtre Evrei în Cuvântul 18
la Fapte. i în Voroava 5 a Epistolei 1 ctre Timotei. i în Voroava
17 a celei ctre Evrei. i în Cuvântul ctre cei ce se lipsesc de
Dumnezeietile adunri, în Voroava 28 a celei 1 ctre Corinteni. În
Cuvântul cel la fericitul Filogonie. i în Cuvântul
pentru Post. În care vezi cât se nevoiete, i câte Ritorisete
limba aceea frumoas, ca s îndemne pe cretini s se împrteasc, întru
aceeai vreme, i cu vrednicie, i ades. Dar vezi i pe marele Vasilie
în Epistolia ctre Kesaria Patrikia. i în Cuvântul 1
pentru Botez47. Ci i cel ce va lua aminte rugciunile a toatei
Dumnezeietii Liturghii, oare nu vede ar tat, cum c toate
acestea privesc spre a se
47 i marele Grigorie al Tesalonicului legiuiete &