Obiective turistice din Judeţul Gorj

OBIECTIVE TURISTICE ANTROPICE

Muzee

Municipiul Târgu Jiu se desfăşoară în lunca şi terasele Jiului, este o aşezare veche (urme din neolitic şi perioada daco-romană), care a fost cunoscută încă din secolele XIV-XV. Devine oraş din 1598 fiind renumit prin târgurile care se organizau aici. Astăzi este un însemnat centru economic cultural şi turistic. În centrul orasului, pe malul Jiului, se afla parcul unde Brâncusi a amplasat „Masa Tacerii”, „Poarta Sarutului”, iar între ele „Aleea Scaunelor”. Componentele ansamblului sunt dispuse pe aceeasi axă orientată de la vest la est, cu lungimea de 1275 m. Ea porneste de la „Masa Tacerii”, trece pe sub „Poarta Sarutului”, se continuă de-a lungul arterei stradale „Calea Eroilor” ce se îndreapta spre „Coloana Infinitului” înăltată în mijlocul unui vast platou. Intuitia marelui artist a creat forme esentiale cu o mare putere de expresie, izvorâte din motive traditionale taranesti, dar sublimate în simboluri universale. „Coloana Infinitului” reprezintă un adevarat „testament spiritual” al marelui sculptor si este considerată „punct de vârf al artei moderne”.

Muzeul judetean Gorj. Clădirea care adăposteste Muzeul Judetean Gorj “Alexandru Stefulescu”, din Târgu Jiu, a fost construită în anul 1875, în stil arhitectonic eclectic. A fost sediu al Palatului Administrativ al judetului Gorj (Prefectura judetului Gorj). Muzeul judetean Gorj “Alexandru Stefulescu” a fost înfiintat la 16 iulie 1894, are un patrimoniu de peste 20.000 de obiecte a caror tipologie diversificata surprinde istoria judetului Gorj de-a lungul secolelor, din erele preistorice pâna în prezent, atestând fapte, evenimente, figuri de personalitati care dau continut memoriei istoriei locale.

Sectia etnografică în aer liber Curtisoara a muzeului judetean Gorj,cuprinde monumente de arhitectură si tehnică populară din Gorj, Cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea), biserica din zid Sf. Ioan Botezatorul (1820), constructii tărănesti din lemn (case, pivnite, patule, instalatii tehnice populare din secolele XVIII – XIX);  mobilier tărănesc, piese de port, tesaturi, unelte, ceramica, crestături în lemn. În anul 1968 s-a organizat o expozitie în Cula Cornoiu de la Curtisoara, iar prin decizia nr. 178 din 19 mai 1970 a Consiliului Popular Judetean Gorj s-a hotarât organizarea unui muzeu în aer liber având ca tema: “Arhitectura populară din Gorj”, muzeu care a fost inaugurat la 18 august 1975. Muzeul a fost amplasat în satul Curtisoara aflat la 10 km nord de Tg. Jiu, pe o suprafată de 13 ha. Au fost aduse din judet si amplasate aici un numar de 24 de monumente de arhitectură populară.

Mănăstiri şi schituri

Mănăstirea Tismana, datează din timpul lui Vladislav(Vlaicu Vodă) (1364-1377) sub forma unei bisericuţe din lemn de tisă, făcută de pribeagul călugăr sârb Nicodim. Domnitorul Radu I (1377-1384) a înlocuit lăcaşul din lemn cu unul din zid. Biserica a fost zugrăvită în 1564 şi rezugrăvită în 1732. În perioada 1955-1962 s-au făcut reparaţii capitale, ocazie cu care au fost scoase la iveală fresca din 1564, care se află în pronaos şi cea din 1732, care se afla în naos şi altar. În biserica paraclis, ridicată de Matei Basarab, într-o altă incintă, la sud-est de prima, se pot admira cele trei vitralii lucrate de Iohan Wirnst. Tismana a avut un important rol cultural, aici a funcţionat o şcoală de cărturari şi caligrafi vestiţi printre care a fost şi artistul caligraf şi miniaturist Dionisie Eclesiarhul. În muzeul mănăstirii sunt adăpostite obiecte de cult, fragmente de pictură murală ale frescei de la 1732, uşi din vechea biserică, documente şi acte interne care stau la baza istoriografiei române. Pornind de la Mănăstirea Tismana spre nord-vest, pe dealul Cioclovina, într-o zonă a pădurilor de stejar, fag, frasin şi brad în amestec cu bătrâni castani comestibili, se află Schitul Cioclovina de Jos, monument de arhitectură ridicat în 1715 pe locul unei biserici de lemn şi căreia în 1668 Radu Postelnicul Ştirbei îi dăruise o vie. Pe vârful cel mai înalt al muntelui Cioclovina, în anul 1714, Petru Obedeanu – vel serdar în vremea lui Ştefan Vodă Cantacuzino, aşa cum se specifică în pisania de la intrarea în

biserică, ridică, ajutat de Nicodim egumen, o mică biserică şi o încăpere anexă, cunoscută sub numele de Schitul Cioclovina de Sus.

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Timp de peste un secol si jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcas, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianul, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, asa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţara noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu.  Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738 de Gheorgheie şi Ionu – zugravi.

Mănăstirea Strâmba (schit după unele documente), din comuna Turceni, nu mai păstrează din vechiul ansamblu decât biserica cu hramul Sf.Treime, stăreţia şi ruinele unor ziduri pe aripa de nord. După unele documente aceasta a fost ridicată între anii 1597 şi 1599 aşa cum afirmă marele istoric gorjean Al.Ştefulescu, de marele vistier Stoichiţă Râioşanu şi soţia sa Dochia. La ridicarea ei a contribuit şi nepotul lor Miloş. Acesta, răsculându-se împreună cu Lupu Mehedinţeanu împotriva grecilor, atrage urgia domnitorului Alexandru Iliaş asupra casei sale şi implicit asupra mănăstirii care este confiscată şi transformată în metoc al Mănăstirii Tismana. Aceste evenimente explică şi realizarea abia după 200 de ani a picturii (1793) de către Constantin Rîioşanu, mare armaş. Biserica prezintă un plan triconc cu turlă octogonală pe naos, faţadele fiind împărţite în două registre cu panouri dreptunghiulare mărginite de ciubuce.

Mănăstirea Crasna, din satul Crasna, a fost întemeiată în 1636 de marele Pitar Dumitru Filişanu. După un secol de la întemeiere a decăzut la treapta de schit şi apoi la 12 noiembrie 1752 a devenit metoh al Episcopiei de Râmnic. Biserica de tip bizantin, are pereţi puţin înalţi decoraţi cu un brâu de cărămidă sub streaşină şi cu arcuri ce par a se rezema pe o bogată colonadă ce înconjoară biserica, cu o singură turlă octogonală aşezată pe o bază pătrată deasupra naosului. Pictura în frescă a fost realizată la 1757 în timpul egumenului Vartolomei Hotinescu şi în primii ani ai sec. al XIX-lea. Chiliile au fost realizate tot în secolul al XVIII-lea – corpul sudic, care cuprinde şi clopotniţa, celelalte dinspre nord au fost refăcute în secolul XX, pe locul celor vechi, ruinate.

Mănăstirea Lainici situată în oraşul Bumbeşti Jiu, pe drumul european ce leagă Oltenia de Transilvania, s-a dezvoltat în jurul bisericii monument istoric,cu hramul Intrarea în Biserică construită şi ea pe locul unui mai vechi aşezământ bisericesc din lemn. Are formă de corabie cu o singură absidă, a altarului şi a fost clădită între anii 1812 şi 1813, are o turlă pe pronaos de formă pătrată. Arhitectura exteriorului este simplă compunându-se în principal din două registre despărţite printr-un brâu semicircular. Registrul inferior este realizat în tencuială

simplă de culoare albă pe când registrul superior este pictat. Pictura este realizată în anul 1817 şi se păstrează încă bine.

Schitul Locurele

Sus, pe una din culmile muntelui Gropu, care se lasă abrupt în Jiu, într-o poiană largă numită Locuri Rele, la o altitudine de 750-800m se află Schitul Locurele. Într-o oră de mers pe drumul amenajat de exploatările forestiere, se poate ajunge acolo. Se găseşte la o diferenţă de nivel de 350m şi la o distanţă de 1,5km pe drumul în serpentină. Este construit în 1850-1852 din lemn iar după 1855-1858 a fost reclădit din cărămidă în forma în care se găseşte astăzi. Poiana în care este construit are ca străjeri Muntele Sliva la sud şi culmile Parângului la nord-est. Al. Doru Şerban explică cum din eroarea copiştilor s-a ajuns la semnificaţia lingvistică de locuri rele, deşi denumirea de locurele este argumentată , reprezentând pluralul diminutivului “locurel”  poieniţă de munte. Arhitectura bisericii cu ziduri groase de 1 m are formă trilobată cu turla cu feţe poligonale, bine proporţionate faţă de ziduri. Biserica nu are tin

Cule

Principalele tipuri de fortificatii specifice Olteniei sunt “culele”. Cuvântul ‘cula’ desemnează o constructie tipica din Oltenia. Având originile în Afganistan si Iran, acestea sunt prezente si în câmpiile altor tari latine ca Italia, Franta, Spania. Cula este o locuintă fortificată construită de marii boieri pentru a se proteja de incursiunile bandelor armate ale turcilor care, în secolul al XVIII-lea traversau Dunarea plecând de la cazarmele Imperiului Otoman stabilite în Bulgaria. Cu timpul, cula a pierdut vocatia defensivă devenind pentru locuitorul lor mai degraba un semn de apartenentă la clasa proprietarilor de teren. Traditional, constructia are forma unui turn cu o bază mai degrabă pătrată, înaltându-se pe unul sau doua etaje, cu pereti grosi si o scara interioara, iar la etajul al doilea, cu o logie spatioasa.

Cula de la Curtişoara, cunoscută şi sub numele de cula Cornoiu, a fost construită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi a fost lăsată moştenire de Radu Piştescu logofătului Cornea din Târgu-Jiu (1785), împreună cu toată averea. Dezvoltată pe trei niveluri, cu fântână în pivniţă şi cu creneluri de tragere la fiecare nivel, ea putea adăposti familia boierească şi apropiaţii săi şi putea face faţă chiar unui asediu prelungit.

Cula Crăsnaru se află pe povârnişul unui deal ce domină Valea Groşerea şi Valea Gilortului, din satul Groşerea. Construită cu trei nivele, a aparţinut lui Costache Săvoiu zis Surcel şi soţiei sale Ecaterina născută Frumuşanu şi a fost dată de zestre fiicei lor Elena căsătorită cu Achil Crăsnaru.

Casa – culă din Glogova, situată pe malul stâng al Motrului, a fost construită în mai multe etape de către Necula Glogoveanu (sec. XVII ) ce foloseşte ca bază un beci mai vechi, apoi de Matei şi Ioniţă Glogoveanu (sec. XVIII), concomitent cu realizarea bisericii paraclis cu hramul Sf. Nicolae. Tradiţia aminteşte de existenţa unor subterane ce făceau legătura între culă şi biserica paraclis din apropiere şi dintre culă şi un luminiş din apropierea Motrului, subterane folosite în cazul unui asediu.

Cula Siacu sau Cioabă-Chintescu situată în satul Siacu,  comuna Slivilesti, este una din cele mai recente constructii de acest tip. Ea a fost începută în 1818 de boiernasul Raducan Cioaba, dupa moartea acestuia, sotia sa Zoita s-a recăsătorit cu Marin Chintescu, acesta fiind cel care a terminat cula în 1822. Mostenirea ei s-a facut în general pe linie femeiască, astfel încât este

cunoscută sub mai multe denumiri printre care si cea de Cula Grecescu, dupa numele boierului Grecescu, sotul  Stancăi Chintescu. Constructia are un plan dreptunghiular dezvoltat pe trei niveluri. În timp a suferit unele transformari, usa originală nu se mai pastreaza. La etaj se urca pe o scara îngustă care porneste din beci. Pridvorul se deschide la ultimul nivel si permite o buna vizibilitate asupra împrejurimilor, pe vremea când functiona putând comunica cu o alta culă, care astazi a disparut, cea de la Borăscu (1770). Toate laturile au prevazute metereze folosite pentru tragerea cu arma în caz de nevoie. Ca sistem constructiv si dupa amplasarea în teren, Cula de la Siacu apartine tipului de veghe, semnalizare si alarma. Desi este un valoros monument de arhitectura, astazi se afla într-o stare avansată de degradare si încă nu s-au gasit resursele financiare necesare pentru restaurarea, conservarea si punerea sa în valoare.

Case memoriale şi conace

            Casa Dimitrie Măldărascu, din municipiul Târgu-Jiu, strada Tudor Vladimirescu nr.36, a aparţinut în 1719 lui Gheorghe Măldărascu, care este recunoscut ca fiind ctitorul acesteia. A avut mai multe funcţiuni, iar în ultima perioadă a făcut obiectul unei ample acţiuni de restaurare.Casa Cartianu, datează de la sfârşitul sec. al XVIII – lea, având ca nucleu de bază Cula de la Cartiu. Ulterior este transformată prin adăugirea perimetrală a unor pridvoare, conferindu-i imobilului o volumetrie aparte, constituind astfel un monument de referinţă în arhitectura românească. Restaurată la sfârşitul secolului XX, clădirea adăposteşte o colecţie etnografică de excepţie.

Casa Barbu Gănescu, din municipiul Târgu-Jiu, Piaţa Victoriei nr.1, este o construcţie în stil neoromânesc realizată pe un nucleu datând din anul 1790. La sfârşitul secolului al XVIII-lea aceasta aparţinea slugerului Barbu Gănescu. Ion Bărbulescu fost guvernator al Băncii Naţionale, o restaurează radical şi o reamenajează în anul 1929 sub supravegherea arhitectului Iulius Doppelreiter care nu se abţine în a-şi aduce contribuţia personală începând de la decoraţia exterioară până la distribuţia încăperilor.Ansamblul Cornea Brăiloiu, din cartierul Vădeni, al municipiul Târgu-Jiu, este unul dintre cele mai vechi şi reprezentative construcţii pentru judeţul Gorj. Are în compunere casa(palatul), biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, grajdurile (dispărute la sfârşitul sec. XX) şi zidul de incintă. Casa fost construită pe un nucleu din secolul al XVI de către Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei, utilizând ca bază pivniţele masive din cărămidă şi folosindu-se de meşterii care construiseră palatul cumnatului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu, de la Potlogi. Biserica paraclis, beneficiară a unei picturi de excepţie, a fost restaurată în ultimii ani, scoţând la iveală o frescă foarte valoroasă.

Casa memoriala Tudor Vladimirescu  se află la 50 km de Târgu Jiu în satul Vladimir , comuna Vladimir si se înscrie în categoria monumentelor comemorative din Lista monumentelor istorice. A fost reconstituită de arhitectul Iulius Doppelreiter după o fotografie publicată la începutul secolului XX. Casa,  cu două camere (vatra si odaie), în care se pătrunde dintr-un pridvor cu stâlpi sculptati într-o manieră tipică pentru arhitectura traditională din Gorj, reconstituie atmosfera de la începutul secolului XIX si ne poartă în timp în vremea în care Tudor Vladimirescu înca nu devenise personalitatea care avea sa ne pună temeliile unui stat român modern.

Casa memorială Ecaterina Teodoroiu se află în Targu Jiu, pe D.N. 66 Târgu Jiu -Petrosani. Construită în 1884 de parintii Ecaterinei, casa tărănească adăposteste doua camere, camera cu

vatra si cea de dormit. În fata casei si pe latura de vest se afla tinda. Acoperisul este facut din sită. Până in 1945 casa a fost locuită de membrii familiei, iar începand cu anul 1959 după restaurare, devine casa memorială “EcaterinaTeodoroiu”. Fotografiile, documentele si obiectele personale ale sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, reconstituie fidel atmosfera în care a trait cea care a fost numita “Eroina de la Jiu” .Eroină a primului razboi mondial, înscriindu-se ca voluntară si participând la luptele pentru apărarea pământului strămosesc la Jiu si pe frontul din Moldova. A căzut în lupta eroic, în fruntea plutonului, în batalia de la Mărăsesti, în 22 august 1917. Rămăsitele sale pământesti au fost aduse la Targu-Jiu peste câtiva ani in 1921 si înmormantate în centrul orasului unde, în 1936,se va ridica un mausoleu, ce are reprezentat în basorelief, pe cele patru laturi, scene din viata si activitatea militară a eroinei, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu.

Casa memorială “Constantin Brâncuşi” Hobiţa. Casa în care s-a nascut Constantin Brâncusi (1876-1957) se află în satul Hobita, nu departe de orasul Târgu Jiu. Construită pe la 1870 de catre tatal sculptorului, casa avea trei încaperi, nu foarte mari; la mijloc se afla o cameră ce avea în spate o vatra micută cu corlata. În fata casei se întindea o prispa cu stâlpi din lemn, putin sculptati la capete, intrarea prispei fiind si ea strajuita de stâlpi. Din 1970 ea a fost transformată în casa memorială care adaposteste astazi o colectie de albume, scrisori, fotografii si documente referitoare la viata si opera celui care a fost părintele sculpturii moderne.

Casa memorială “Ion Popescu Voitesti” (sat Voitesti, comuna Balanesti). Construită între 1938-1940 după planurile arhitectului Iulius Doppelreiter, casa adăposteste exponate care evocă opera si activitatea marelui geolog si profesor universitar: Ion Popescu-Voitesti (1876-1944). Transformată în 1976 în casa memorială, aceasta cuprinde lucrari din opera sa, obiecte personale, corespondenta si documente, precum si o restrânsă, dar valoroasă colectie de malacologie si paleontologie.

Vestigii istorice

Castrul roman. Se află la 3 km de centrul civic al oraşului. Castrul roman a fost ridicat pe malul stâng al Jiului, în apropierea Pasului Vâlcan ( străveche cale de trecere din Oltenia in Transilvania) pentru Cohorta IV Cypria. Castrul construit iniţial în vremea împăratului Traian şi refăcut în anul 201 din piatră de către împăratul Septimiu Sever şi Antoniu Caracalla (Castru este prezentat pe larg în capitolul istorie) era prevăzut cu turnuri puternice, valuri şi şanţuri, având scop de a proteja Valea Jiului contra atacurilor de peste munţi. Probabil că această fortificaţie milenară era în legătură nu numai cu celelalte castre, dar şi cu capitala Daciei romane. În apropierea Castrului Roman s-a construit Popasul turistic cu acelaşi nume, care dispune de căsuţe de cazare, restaurant şi parcare.

Castrul de la Vârtop. Nu departe de castrul de la Bumbeşti spre nord la cca. 800m pe  şoseaua naţională în locul numit “Vârtop” se află un castru de pământ tot pe malul stâng al Jiului, între 82-83 pe şoseaua naţională Tg-Jiu –Petroşani. Castrul şi-a luat denumirea după pârâul cu acelaşi nume ce trece pe lângă el şi este distrus în cea mai mare parte de calea ferată Tg-Jiu – Petroşani şi de gropile unei cărămidării . În săpăturile din interiorul lui s-au găsit modeste urme de  ceramică, un vârf de lance, piroane de fier şi trei monede din sec II e.n. Se pare că acest castru a încetat să mai fie folosit de îndată ce se ridicase cel de la Bumbeşti, la o distanţă de 800 m spre sud.)  Castrul a fost construit şi folosit între cele două războaie de cucerire a Daciei de catre romani (101-102 şi 105-106,), după care a fost abandonat . Lângă castru s-au găsit urme ce presupun o aşezare civilă. Misiunea acestui castru era de a

supraveghea drumul roman ce pleacă de la Bumbeşti prin Porceni peste munţi, prin Pasul Vâlcan spre Sarmisegetuza precum şi de a supraveghea populaţia dacică de aci. Este important faptul că romanii şi-au ridicat castrele lor  în  apropierea celor mai însemnate puncte strategice ale dacilor, în special în locurile cu turnuri de pază şi sanctuare.

Statiuni

La 32 de km spre nord-est de Targu-Jiu se afla Băile Sacelu, cărora un împarat roman le ridicase, cu aproape 2000 de ani în urmă, un monument pe care scria: “Eu, Marcus Tiberius Marcianus, închin zeilor Aesculap si Hygea puterea tamaduitoare a acestor ape”, piatra cu inscriptia fiind descoperită în vadul Blahnitei, apa ce strabate statiunea, aflându-se astazi la Muzeul de istorie din Targu Jiu. Apele de la Sacelu au o eficacitate asemanatoare celor din renumitele izvoare de la Olănesti si Căciulata, Săcelul fiind denumit si “Techirghiolul Gorjului”.

Statiunea Rânca este situată la altitudinea de 1600-1800 m, la 18 km de orasul Novaci, judetul Gorj, pe drumul national 67 C Novaci-Sugag (Transalpina) fiind o statiune aflată în plină ascensiune si dezvoltare atât din punct de vedere al serviciilor cât si al numărului mare de pensiuni si hoteluri construite în ultimii ani. Pensiunile cochete ce alcătuiesc oferta de cazare de aici, cu camere confortabile si preparate  ecologice, fac din statiunea Rânca o destinatie tot mai cautata de turisti. Statiunea Ranca are două partii de schi, ambele pe muntele Cornescu. Una de nivel mediu si una pentru începatori, aceasta din urma fiind dotată si cu teleski si instalatie de nocturnă. Sezonul schiabil începe în luna decembrie si se termină in luna martie.

Artă populară

Realitatea etnografică gorjeană, traditională si contemporana, se caracterizează printr-o remarcabilă arhitectură populară, cu trăsături proprii, printr-o exceptională dezvoltare a prelucrarii artistice a lemnului, prin case, porti, obiecte de uz casnic si gospodaresc bogat ornamentate, printr-o valoroasa traditie în arta tesutului si cusăturilor, în portul popular, cântec, dans, in datini si obiceiuri.În realitatea etnografică gorjeana se intalnesc, de asemenea, trăsături ale modului de viata de odinioară, mai ales la renumitele balciuri care au loc in lunile de vara la Polovragi si Dragotesti si care de fapt continua traditia vestitelor nedei din aceasta parte a Carpatilor.

Arhitectura tărănească se manifestă ca o strălucită arta a constructiilor din lemn. Stejarul greoi al bogatelor păduri ale zonei a dat proportii si decor siluetei zvelte a casei cu stâlpi frumos daltuiti. O adevarata arta sunt podoabele create cu dalta de mesteri anonimi pe fatada locuintei ori pe portile primitoare. La un asemenea nivel de creatie se ridică în Gorj si produsele centrelor de olari – ca acelea din Galesoaia, Glogova si Stefanesti. Costumul gorjenesc, de o elegantă dusă până la rafinament, nu si-a pierdut nici sobrietatea si distinctia decoratiei, nici echilibrul culorilor ori armonia nuantelor. La Pestisani, Balcesti, Bumbesti Pitic, Polovragi, Aninis, turistul poate admira gherghefurile iesite din mainile fetelor si femeilor. Dintre satele care păstrează nealterate îndeletnicirile tradiţionale, amintim: Glogova (ceramică ce prezintă o cromatică variată), Stefăneşti (centru de ceramică roşie nesmălţuită), Polovragi (cioplitul şi sculptatul lemnului), Somăneşti (dulgherit).

OBIECTIVE TURISTICE NATURALE

Ariile protejate, monumente naturale si biodiversitate

 

Zona montană Gorj cuprinde trei lanţuri muntoase principale: lanţul Munţilor Parâng cu cel mai înalt vârf din Oltenia– Parângu Mare (2519 m.); acest lanţ totalizează 14 vârfuri cu înălţimi peste 2000 metri şi o  minunata salbă de  lacuri glaciare ; Munţii Godeanu cu cel mai înalt vârf – Vârful Gugu (2291 m.); lanţul Munţilor Vâlcan cu cel mai înalt vârf Oslea (1946 m.). În judeţul Gorj există mai mult de 25 rute turistice alpine pedestre, inclusiv două rute europene de lung parcurs pedestru (E3 şi E7), trei zone pe care se practică alpinismul  si escalada (Cheile Sohodolului – Runcu, Cheile Galbenului – Baia de Fier şi Cheile Olteţului – Polovragi), cinci zone speologice ce reprezintă cel mai mare potenţial speologic din România având peste 2.000 de peşteri, o staţiune de schi (Rânca) precum şi zone pentru vânătoare şi pescuit, toate reprezentând atracţii pentru un mare număr de turişti în fiecare an.

Defileul Jiului

De la Livezeni pana la Bumbesti Jiu, pe o lungime de 33 km, Jiul si-a fîurit cel mai salbatic defileu din Romania, înfătisand aspra înclestare milenară dintre stânci si suvoaie. Salbaticia recunoscuta a defileului provine din structura geologică, reprezentată de roci foarte rezistente (cuartite, sisturi clorituoase, amfibolite, calcare cristaline ce dezvolta si mentin pereti, tancuri, jgheaburi. Versanti impaduriti ai vaii se termina spre abrupturi, pe alocuri de cateva sute de metri inaltime. Valoarea biologică a arealului rezultă din faptul că 43% din suprafata parcului (4020 ha) este acoperită de paduri neafectate de lucrari silvice (arborete pure in amestec de fag si gorun), caracterizate printr-o mare biodiversite (701 specii de plante si 441 de animale). Pe stâncarii, apar pinul silvestru, bradul molidul, ulmul de munte, teiul argintiu, carpenul, paltinul, plopul tremurator. Etajul subalpin e prezent prin ienupar si jneapan. Mojdreanul si visinul turcesc tradeaza influente climatice submediteranieene. Azonal, pe malurile Jiului, aparaminul negru si salcia alba.  Defileul reprezintă un culoar de migratie pentru carnivorele mari (urs – 20-25 de exemplare în tot parcul, ras – 3 exemplare, lup) si pasari (rate salbatice). Orice proiecte de infrasructura sau defrisări ar putea fragmenta habitatul acestor animale, reducând numărul de exemplare si viabilitatea populatiilor mici. În acest areal sunt ocrotite: pisica salbatică, breiul (Athamatha hungarica) clopoteii (Campanula grossekii), crucea voinicului (Hepatica transilvanica), jderul, vidra, vipera si vipera cu corn, 5 specii de lilieci care au dispărut cu ani in urma de pe aproape tot continental eoropean sau specii de insecte din trunchiurile sau ramurile scorburoase ale arborilor centenari (Osmoderna eremia, Rosalia alpina, Rhyzotes americamus). Regăsim aici si specii endemice de pesti, precum moioaga (Barbus balcanicus).

Parcul Natural “Geoparcul Platoul Mehedinţi” este situat în sud-vestul României, la nord de municipiul Drobeta Turnu Severin şi se întinde pe o suprafaţă de 106.000 ha. Climatul temperat-continental cu influenţe submediteraneene şi relieful foarte variat au creat condiţii pentru numeroase specii de plante si animale rare. Structura geologică unică a acestei zone a condus la apariţia a numeroase formaţiuni geologice şi speologice. O mare parte din aceste valori sunt protejate în peste 17 rezervaţii naturale. Pe teritoriul judetului Gorj se desfăsoară pe o suprafată mai mică.

Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei se află situat în latura de sud-vest a ţării, în extremitatea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali şi se întinde pe suprafaţa a trei judeţe şi anume Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj. Domogled – Valea Cernei are o suprafaţă de 61.200

ha, din care 29.800 ha se află pe teritoriul judeţului Gorj. Se întinde peste bazinul râului Cerna, peste Munţii Godeanu, Cernei, Vâlcanului şi Megedinţi. Parcul Natural Domogled – Valea Cernei face parte din ultima pădure intactă din Europa, conform hărţii realizată de organizaţia Greenpeace.În judetul Gorj punct de acces în parc este prin localitatea Closani.

Chei

Cheile Sohodolului sunt situate în imediata apropiere a localitătii Runcu (Gorj), la 10 km de resedinta judetului, pe o ramificatie a DN 67.  Aici, apa a săpat adânc în calcarele cretacice, care au favorizat procesul de carstifiere, dând peisajului o varietate de chei si doline, lapiezuri, pesteri si avene. Cheile se dezvoltă pe o lungime de cca 10 km, la capătul drumului existând un complex turistic: Popasul Sohodol. Peisajul este tipic zonelor calcaroase, lipsit de păduri, pentru că nu se formează soluri propice dezvoltarii de vegetatie forestiera. Apare, în schimb vegetatia tipica regiunilor de carst, care de multe ori imprimă numele unor locuri. Aici gasim “cornetele” a caror denumire vine de la arbustul corn (Cornus Mas), o plantă nativă sudului Europei, care se dezvolta bine pe soluri bogate in carbonat de calciu. De altfel Cheile Sohodolului sunt strânse intre Dealul Cornetului si muntele Narile. În zonele depresionare dintre îngustari, acolo unde versantii au permis, au crescut tot felul de arbusti de corni, gherghinar, carpinita. Carpinita este un arbore termofil (Carpinus orientalis) care tradează influentele maselor de aer sudice, exercitate in climatul din depresiunile de la poalele Valcanului. Tot dintre plantele termofile poate sa apara mojdreanul (specie asemanatoare frasinului). Pe solurile uscate, acolo unde apa se scurge repede pe versant, neapucând sa se infiltreze, au crescut tufarisuri de liliac si paducel. De altfel, in mai, când infloreste, liliacul umple de culoare versantii abrupti ai Sohodolului. Zona este cunoscută si drept o rezervatie floristică, aici fiind identificate (de M. Paun si Gh.Popescu) peste 300 specii de plante vasculare: strutisorul (Selaginella helvetica), ruginita (Aspelenium viridis), sământa soarelui (Heliosperma quadrifidum), garofita de stâncă (Dianthus spiculifolius), spânzul purpuriu (Helleborus purpurescens).

Cheile Galbenului. Sunt realizate de apele pârâului Galbenu, ale cărui trei izvoare sunt sub şoseaua transalpină, sub Vf. Muşetoaia(2058m) şi sub Vf. Zănoaga(1776 m). Alternanţa formelor carstice specifice de chei, cu deschiderile largi  oferă panorame încântătoare.

Cheile Oltetului, cu peretii lor paraleli, distantati la 3-4 m în partea inferioara si la 10-20 m în partea superioara, permit în cantitatea redusa de lumina, urmarirea mai multor niveluri de eroziune, în lungimea carora pot fi observate numeroase guri de pestera, în cea mai mare parte inaccesibile. Cheile formeaza o rezervatie floristica ocrotita.

Pesteri

Peştera Polovragi este cea mai mare cavitate din întregul areal al Munţilor Parâng şi Căpăţânii. Ea este localizată în versantul stâng al Cheilor Olteţului (comuna Polovragi, jud. Gorj), având trei deschideri la nivelul actual al drumului forestier, celelalte aflându se plasate la nivelul albiei râului Olteţ. Accesul la peşteră se face plecând din partea dinspre chei a comunei Polovragi. Se urmează drumul forestier de-a lungul Olteţului până în dreptul km 1,4 – unde se află deschiderea turistică a cavităţii. În conştiinţa localnicilor, se păstrează vie o credinţă conform căreia, liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peştera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi mănăstirii, să fie de origine dacică, cuprinzând în sine o criptogramă

nedescifrată încă, despre vreo concepţie a strămoşilor noştri referitoare la credinţa lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viaţa lor.

Pestera Muierilor. Situată lângă Baia de Fier, acest monument al naturii contine originale podoabe (concretiuni calcaroase) ce dau fantezie si splendoare pesterii. În Pestera Muierii se intâlnesc impresionante forme ale reliefului carstic: Bazinele Mici, Orga, compusa din stalagmite unite cu stalactite, Domul Mic, un fel de castel straniu. Urmează Altarul cu stalagmite-coloane foarte apropiate intre ele, Cupola altarului, asemanatoare unei catedrale fantastice pe care stalagmitele urca intocmai ca pe o scara, Amvonul, Cascada Impietrita, la care accesul se face pe brânci, Sala Turcului, Candelabrele Mici si Domul Mare. Sala turcului gazduieste “un Mos Craciun”, în fata căruia apare Cadâna, un nud feminin deasupra caruia coboara din plafon un urias cap de pasare de prada, cu ciocul deschis amenintator. Urmează o camera denumită “Dantela de Piatra” si apoi Sala Minunilor, lungimea drumului parcurs fiind de circa 1100 de metri.

Pestera cu Corali este situată în masivul Retezat, la o distantă de 12 km de satul Câmpul lui Neag, si este considerată o adevarată nestemată printre pesterile din zona, datorită formatiunilor inedite pe care le adaposteste. Pestera nu posedă amenajări pentru vizitare, se întinde pe o suprafată de aproximativ 0.5 ha si este declarată rezervatie speologica fiind protejată în acest sens.

Pestera Closani este situată in localitatea cu acelasi nume, în judetul Gorj, la limita cu judetul Mehedinti. Este amplasată la o altitudine de 440 m, are o lungime de 1100 m, o singura deschidere si este formată din doua galerii: Galeria Laboratoarelor si Galeria Matei Ghica. Pestera Closani adaposteste peste 70 de specii de animale terestre si acvatice, majoritatea microscopice, folosite la diverse experimente. Cel mai cunoscut este liliacul trogofil.

Tismana, la poalele Carpatilor Meridionali, în partea lor de vest, o zonă frumoasă marcată de influenta climatului mediteranean cu pădurea sa naturală de castani comestibili, cea mai mare din tară, sau cu rezervatia de alun turcesc. Consiliul local Tismana are în atenţie, prin factorii responsabili, protejarea rezervaţiilor biosferei, a parcurilor naturale şi a zonelor declarate monumente ale naturii. Acestea sunt: Piatra Andreaua – Sohodol în suprafaţă totală, cu zona limitrofă, 1 ha; Izvoarele Izvernei – Isvarna în suprafaţă totală, cu zona limitrofă, 50 ha; Peştera Gura Plaiului – Topeşti în suprafaţă totală, cu zona limitrofă, 10 ha; Cotul cu Aluni – Tismana, în suprafaţă totală de 25 ha; Rezervaţia Botanică Cioclovina – Tismana, în suprafaţă totală de 12 ha; Pădurea de Castani Eroni, în suprafaţă totală de  50 ha; Pădurea Tismana – Pocruia, în suprafaţă totală de  51,60 ha; Muntele Oslea, în suprafaţă totală de 280 ha; Cornetul Pocruii – Pocruia, în suprafaţă totală de 70 ha.

CONCLUZIE

Complexitatea potenţialului turistic gorjean, ca şi gradul său de atractivitate, sunt în strânsă corelaţie cu formele de relief. Personal consider că punctul forte al Gorjului il reprezinta turismul montan. Aici există peste doua mii de pesteri, cea mai cunoscută dintre ele fiind pestera Muierilor. Cadrul natural pitoresc al judetului este legat atat de speologie, cat si de turismul de aventura si de drumetii. Gorjul are, in plus, zone foarte bune pentru zborul cu parapanta sau deltaplanul sau pentru rafting, cicloturism ori pescuit sportiv.

Pe de alta parte, regiunea este atractivă pentru pasionatii de alpinism. Numai în arealul Cheile Oltetului există peste 50 de trasee omologate. În zona Cheile Oltetului se află si o rezervatie

speologica importantă: pestera Polovragi. La poalele muntilor Mehedinti se gaseste pestera Closani, o rezervatie usor accesibilă, care se face remarcată prin lacurile din jur, prin fauna cavernicolă bogată si prin numeroasele concretiuni calcaroase. Relieful montan, potentialul speologic, legendele cunoscute în această zonă sau monumentele istorice sunt numai câteva din elementele care contribuie la nota specifică a regiunii.

Putine persoane stiu că în judetul lui Brâncusi se află aproape 20% din pesterile Romaniei, unele fiind rezervatii naturale. Frumusetile naturii, bucuria de a privi răsăritul soarelui printre stâncile din chei sunt doar câteva motive pentru care turistii ar trebui să viziteze aceste locuri. Judetul Gorj este deasemenea un loc cu o puternică încărcătură istorică si culturală.

Lipsa investitiilor pentru punerea în valoare a resurselor culturale ale tării va avea efecte negative asupra turistilor, dar si asupra populatiei rezidente. Arta si mestesugurile, dansurile, ritualurile, legendele riscă să fie uitate de catre generatiile tinere, dar pot fi revitalizate atunci când turistii îsi arată interesul asupra lor. Zona dispune  de un potenţial turistic deosebit , care nu a fost pus înca în valoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Cândea M., George Erdeli, România – Potential turistic si turism, Bucuresti, 2001

2. Dădălău, Teodor – Municipiul Târgu Jiu, Târgu-Jiu : Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 2005

3.  Dumitrache, Vasile – Mânăstirile şi schiturile României : pas cu pas, Vol.2., Bucureşti : Nemira, 2001

4. Godea,Ioan – Culele din România: tezaur de arhitectură europeană, Editura de Vest, Timisoara,          2006

5.  Pascaru, Mariana – Oltenia de Nord : ghid turistic, Bucuresti

6. Popa, Corina – Nordul Olteniei : judeţele Vâlcea şi Gorj , ghid turistic, Bucuresti: Vremea XXI, 2004

7.  Zamora, Luiza – Cule: case boieresti fortificate din România, Editura Igloo, 2006

8.  Stănulescu, Florea – Tezaur de arhitectură populară din Gorj , Craiova: Scrisul românesc, 1973.