O Zi de Vara - Slavomir Mrozek

8/20/2019 O Zi de Vara - Slavomir Mrozek

1/33


2/33

2

NEIZBUT: Nu, nu pleca, domnule!

(Izbut se opreşte.)

NEIZBUT: Recunosc că sînt inoportun, dar înţelege-mă şi dumneata, în situaţia mea...(Pauză.) Hai,

rămîi.îţi promit că am să mă stăpînesc. O să fiu calm şi o să vorbesc mai încet... Numai să nu pleci. (Pauză.) N-am să mai spun nimic.

(Izbut se aşază iarăşi pe bancă. Pauză.)

NEIZBUT: E, chiar aşa, să tac tot timpul, nu sînt în stare. Dar nu te teme, îţi promit că voi vorbi numai

despre lucruri generale. (Pauză.) Astăzi e vreme frumoasă...(Pauză.) Deşi, la drept vorbind, cred că o

să plouă. (Pauză.) Cum, nici asta ? Ai dreptate, domnule. Nu sînt în stare să duc o discuţie pe teme

generale. Nu-mi iese. Mie nu-mi izbuteşte nimic. Cu spînzurătoarea, de exemplu. M-am gîndit că

trebuie să sfîrşesc odată cu toate astea. Eram pe drumul cel bun, dar iată că ai venit dumneata şi ba

una, ba alta, uite că trăiesc şi acum. Ghinion. Nici măcar sinuciderea nu mi-a ieşit cum trebuie.

Culmea e că aşa mi se întîmplă cu toate. Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc? La mine

toate sînt — cum se zice — altădată. De cîte ori încerc să fac sau să am ceva,sfîrşitul e acelaşi: eşecul.

Să nu mă întrebi de ce se întîmplă aşa, pentru că nici eu nu ştiu. Predestinarea s au altceva...

Dumneata ştii să înoţi?(Pauză.) Sigur că ştii, se vede. Ştii, şi încă foarte bine. Eu nu ştiu. A, nu pentru

că n-am vrut să învăţ. Am vrut, am vrut, şi încă mult de tot. Am fost la tot felul de şcoli de înot, am

avut şi voinţă, dar n-am putut învăţa. Mă menţin lasuprafaţa apei numai cîteva minute, apoi mă

scufund. De ce ? Dumnezeu ştie. Am un fizic normal,forţă suficientă, fac mişcările cum trebuie şi

totuşi nu izbutesc. Trebuie să fie ceva în mine, înlăuntrul meu. Vreun defect sau vreo lipsă. ..

Dumneata ce zici? (Pauză.) Aşa mi se întîmplă cu toate. Chiar şi cu femeile. în primul rind cu femeile.

Uită-te şi dumneata la mine. Sînt cocoşat sau saşiu? Recunoaşte,domnule, că nu sînt. Ce -i drept, nuarăt atît de bine ca dumneata, dar oricum sînt un om normal. Ei şi? Nimic. Mă rog, se mai uită cîte

una, dar parcă prin mine sau pe deasupra mea, ca şi cînd ar vrea să afle dacă nu vine altcineva. Şi nici

măcar nu pot spune că n-am umblat, cum se zice, cu una sau cu alta. Da, mi s-a întîmplat şi mie. Dar

nici asta nu dura prea mult, toate plecau de la mine, ca să spun aşa, în chip natural. Fără scandal, în

genere, fără nimic deosebit. Şi nu e vorba că plecau fără un cuvînt. Imi spuneau într-adevăr ceva, dar

atît de lipsit de importanţă, încît nu-mi mai aduc aminte ce. Nu erau supărate pe mine, nu le părea

rău, nu simţeau nici măcar... milă. Oare nu sînt vrednic nici măcar de milă...(Pauză.) Şi nu pot spune

că sînt un tip tragic. Nici tragedia nu se lipeşte de mine.Totul constă în aceea că mereu vreau cev a,

mă zbat întruna pentru ceva şi niciodată nu înfăptuiesc nimic. Singurul lucru care-mi rămîne, este

speranţa care nu mă părăseşte niciodată. Sper că voi reuşi măcar să mă spînzur...

IZBUT: Te invidiez, domnule.

NEIZBUT: Ce-ai spus ?

IZBUT: Am spus că te invidiez.

NEIZBUT: Dumneata pe mine?

IZBUT: Da.


3/33

3

NEIZBUT: Cred că m-ai înţeles greşit. Se vede că n-ai ascultat prea atent ce-am spus. Dă-mi voie să-

ţimai povestesc o dată... De data asta însă te rog să mă asculţi cu luare aminte. Aşadar, mi e nu-mi

reuşeşte...

IZBUT: Nu-i nevoie. Am auzit şi am înţeles totul foarte bine. Dumneata eşti un om fericit.

NEIZBUT: Domnule, îţi baţi joc de mine?

IZBUT: Deloc. Eşti fericit, dar nu-ţi dai seama. N-ai fi aflat-o niciodată dacă nu ne întîlneam.

NEIZBUT: Eu însă nuştiu nimic nici acum. Cum adică, dumneata crezi că eu sînt fericit ? Eu ?

IZBUT: Fireşte. Dumitale ţi-a rămas speranţa, nu-i aşa ?

NEIZBUT: Exclusiv şi pentru totdeauna.

IZBUT: Tocmai asta e. Speranţa veşnică e o comoară. Dumneata eşti posesorul unei comori.

NEIZBUT: Da, dar nu izbutesc să fac nimic!

IZBUT: Păi dumneata ce-ai vrea? Tocmai de aceea poţi să speri mereu. Dac-ai realiza ce-ţi pui în

gînd,n-ai mai putea spera. Aşa însă, dumneata ai un ţel în viaţă.

NEIZBUT: Care nu se va înfăptui niciodată!

IZBUT: Dacă s-ar înfăptui, nu l-ai mai avea. Iar viaţa fără un scop e cel mai mare rău care i se poate

întîmpla unui om.

NEIZBUT: Ce poate fi mai rău ca soarta mea?

IZBUT: Soarta mea, domnule. Soarta dumitale e o fericire continuă faţă de a mea. Fiindcă în viaţa

mea totul se întîmpla exact invers decît în a dumitale. Eu izbutesc în toate şi totdeauna.

NEIZBUT: Aşa am gîndit şi eu.

IZBUT: Orice întreprind, orice vreau — realizez îndată, îmi este interzisă pînă şi aşteptarea, atît de

repede mi se împlinesc dorinţele. Am tot ce pot să-mi doresc.

NEIZBUT: Ei şi?...

IZBUT: Ei şi tocmai aici e buba. Cînd nu mai ai ce realiza, pentru că ai realizat totul, apare întrebarea:

la ce bun toate astea ?

NEIZBUT: Nu înţeleg.

IZBUT: Sigur că nu înţelegi, omule fericit. Dumneata nu poţi înţelege ce înseamnă să -ţi pui mereu

această întrebare şi tocmai în asta constă fericirea dumitale. In această întrebare sînt cuprinse toate

celelalte, iar răspunsul nu există. Este o întrebare care dă sens vieţii în general.

NEIZBUT: Şi, mă rog, care-i necazul...


4/33

4

IZBUT: Nu-i al dumitale şi n-are importanţă. In concluzie, pentru dumneata totul are sens, iar pentru

mine dimpotrivă, nimic n-are sens. Dumneata poţi să te bucuri de orice fleac, fie şi de dorinţa de a

înota. Eu însă nu mă pot bucura de nimic.

NEIZBUT: Bine, dar eu nu ştiu să înot!

IZBUT: In schimb, gîndeşti: aş fi fericit, dacă aş şti. Şi n-ai să te convingi niciodată că nu-i adevărat. Eu

însă pot foarte bine şi pot să te asigur că asta nu mă face fericit. In timp ce înot, mă întreb: ce rost are

să înot, de ce mă aflu în apă, de ce eu, de ce apa...

NEIZBUT: Nu te cred. Ah, dac-aş şti să înot, să înot şi eu măcar o dată...

IZBUT: Cum să te conving că greşeşti? Din fericire. Dar dac-am să-ţi spun că şi eu... Şi eu intenţionez

să mă sinucid ?

NEIZBUT: Dumneata ?

IZBUT: Eu, în primul rînd eu. Eu am mai multe drepturi şi motive să mă sinucid decît dumneata.

Dumitale nu-ţi place viaţa dumitale, iar mie nu-mi place viaţa în general. E o mare deosebire. Uită-te

şi dumneata. (Scoate un revolver din buzunar.) Am venit aici cu acelaşi scop, ca şi dumneata. Cred că

acum înţelegi de ce purtarea dumitale mi s-a părut cu totul normală. Vreau să fac şi eu acelaşi lucru.

NEIZBUT:Dumneata vrei să te împuşti ? Adevărat ?

IZBUT: De aceea am venit aici. Locul e potrivit, izolat... Sîntem de acord că sinuciderea trebuie

înfăptuită în singurătate. Aveai dreptate cînd ai observat că n-am fost prea mulţumit, găsindu-te aici.

Aveam impresia că locul acesta îmi aparţine întrucîtva, iar dumneata mi l-ai luat, într-un fel.

NEIZBUT:Te rog să mă ierţi, n-am ştiut.

IZBUT: N-aveai de unde să ştii. Ai crezut că sînt un trecător obişnuit, nu-i aşa ? Cu atît mai mult cu cît,

deşi eram necăjit, m-am stăpînit şi nu ţi-am reproşat nimic, am aşteptat să te spînzuri în linişte.

NEIZBUT: Foarte frumos din partea dumitale.

IZBUT: Ţi-am dat întîietate, cu toate că nu ştiu care dintre noi vrea să se sinucidă mai de mult.

NEIZBUT: Dumneata intenţio nezi s-o faci de multă vreme ?

IZBUT: Din clipa cind am ajuns la concluzia că nu mai am altă soluţie.

NEIZBUT: Şi ai să izbuteşti ?

IZBUT: La ce te gîndeşti ?

NEIZBUT: La sinucidere.

IZBUT: Eu izbutesc tot ce-mi pun în gînd. N-am nici cea mai mică îndoială.

NEIZBUT: Totuşi, eu n-aş face-o. Dac-aş fi în locul dumitale. ..


5/33

5

IZBUT: Dar nu eşti. Dumneata nu eşti în locul meu, cum nici eu nu sînt într -al dumitale... Fiecare îşi

are locul lui. De altfel, chiar dacă ne-am schimba locurile, rezultatul ar fi acelaşi. Ne-am sinucide

amîndoi, numai că dumneata ai face-o din motivele mele, care atunci ar fi ale dumitale, şi invers.

Aşadar, nici o deosebire.

NEIZBUT: Intr-adevăr. Aş vrea totuşi să fiu măcar o dată în pielea cuiva, căruia-i merge bine. Să mă conving ce simte un asemenea om, cum este. Dar daca nu se poate, nu se poate. Ai dreptate, n-are

rost să mai vorbim. Te rog încă o dată să mă scuzi, iar cît priveşte întîietatea, ţi-o acord cu plăcere.

IZBUT: A, nu-i nevoie. Cîteva minute mai devreme sau mai tîrziu, nu mai are nici o importanţă.

NEIZBUT: Prefer să fii dumneata primul...

IZBUT: De ce?

NEIZBUT: Vezi dumneata... poate că ţi se pare nepotrivit, dar tare aş vrea să văd că cineva, căruia îi

merge din plin, sfîrşeşte tragic. Pentru mine ar fi o mîngîiere... Nu te simţi jignit, nu?

IZBUT: Nu, da' de unde... nici vorbă.

NEIZBUT:Pentru că vezi dumneata, dumitale ţi-e totuna, cum ai spus, dar pentru mine ar însemna o

mică satisfacţie...

IZBUT: Intr-adevăr ?

NEIZBUT: Chiar aşa, te rog să mă crezi. Sau mai degrabă... nu, asta ar fi prea mult.

IZBUT: Ce-ar fi prea mult?

NEIZBUT: Nu, nimic... dar mi-a trecut prin minte că... Acum însă ai să te superi.

IZBUT: Te asigur, domnule, că n-am să mă supăr.

NEIZBUT: Ce-ar fi dac-aş face-o eu...

IZBUT: Adică ce ?

NEIZBUT: Adică să te împuşc eu, în loc să te împuşti dumneata, personal? Ce-ar fi dacă te-aş înlocui

eu, dacă mi-ai permite să te ucid eu ? Dumitale ţi-e indiferent dacă te împuşti singur, sau dacă o face

altcineva, eu însă m-aş simţi mai uşurat. E mai plăcut să te ucid eu, decît să privesc cum te sinucizi dumneata. Mult mai plăcut. Asta ar fi răzbunarea făptuită cu propria mină pentru viaţa mea

nerealizată.

(Pauza)

IZBUT: Greşeşti, domnule.

NEIZBUT: Şi de ce, mă rog?

IZBUT: Pentru că e mai dificil să te sinucizi decît să fii ucis. Asta înseamnă că, înlocuindu-mă,

dumneata mi-ai face un serviciu, adică s-ar confirma încă odată că mie îmi izbuteşte totul, cînd îmi


6/33

6

doresc ceva, fără să fac nici un efort. Ce fel de răzbunare mai eşi asta ? Ia gîndeşte-te bine. Pentru

dumneata n-ar fi o răzbunare şi nici o satisfacţie, ci din contră.

NEIZBUT: Dumneata aşa crezi ?

IZBUT

: Bine, dar e limpede. E suficient să gîndeşti o clipă logic.

NEIZBUT: Da, dar eu n-am certitudinea că dumneata te vei împuşca!

IZBUT: Ţi-am spus doar că mie mi se îndeplineşte orice dorinţă. Nu te necăji, mă împuşc sigur.

NEIZBUT: Păi, cu ghinionul meu...

IZBUT: Nu mă crezi?

NEIZBUT: Ba da, dar nu s-a întîmplat niciodată să se împlinească ce cred eu...

IZBUT: Cum vrei să te conving?

NEIZBUT:Ar fi o cale.

IZBUT: Care?

NEIZBUT: Să te împuşti.

IZBUT: Dintr-o dată?

NEIZBUT: Dintr-o dată. E singurul mod de a mă convinge.

(Pauză.)

IZBUT: Da, ca să fim drepţi, ai dreptate.

NEIZBUT: Doar dacă nu te-ai răzgîndit cumva.

IZBUT: Nu, ce vorbă mai e şi asta ?...

NEIZBUT: Atunci nu mai e nici o problemă. Adevărat?

(Pauză)

IZBUT: Nu, în principiu nu mai e...

NEIZBUT: Te împuşti imediat, aici langa mine si totu-i in regula.

IZBUT: Da, totu-i in regula.

(Pauza)

NEIZBUT: Ei, hai, ce mai aştepţi ?

(Izbut trage piedica revolverului. Pauză)

NEIZBUT: Mai ai niscaiva îndoieli ?


7/33

7

IZBUT: Nu, nici una.

NEIZBUT: Atunci la ce te mai gîndeşti?

IZBUT: Doar la un lucru. Nu ştiu dacă sa trag, în inimă sau în cap.

NEIZBUT:Eu te-as sfătui să alegi capul.

IZBUT: De ce ?

NEIZBUT: Pentru că toate vin de la cap, el e vinovat. Inima n-are nici o vină.

IZBUT: Dumneata aşa crezi?

NEIXBUT: Doar cunoşti şi dumneata viaţa, deşi din altă perspectiva.

IZBUT: Bine, atunci in cap.

(Pauză.)

NEIZBUT: Aşadar ?

(Izbut îşi lipeşte ţeava revolverului de tîmplă.)

NEIZBUT: Eu o să număr pînă la trei. Cînd spun: „trei",dumneata apeşi. Unu...(Pauză.) Doi...

SCENA 3

(Din stingă intră o femeie atrăgătoare, nu mai tinără de treizeci de ani. Izbut ascunde revolverul în

buzunar, femeia st răbate scena spre dreapta. Cînd ajunge în dreaptă Scenei, îşi pierde batista, fără să

vrea. Iese în dreapta.)

SCENA 4

NEIZBUT:Ai văzut, domnule?

IZBUT: Ce să văd?

NEIZBUT: Ce femeie frumoasă... în viaţa mea n-am mai văzut una la fel. Dumneata ai văzut?

IZBUT:De mai multe ori.


8/33

8

(Neizbut se ridică de pe bancă şi ia batista de jos.)

NEIZBUT: Şi-a pierdut batista.

IZBUT: N-a pierdut-o. A lăsat-o să cadă înadins.

NEIZBUT: De unde ştii?

IZBUT: Mă pricep la de-al de-astea.

NEIZBUT: Dar de ce? Ce rost avea să-şi piardă batista înadins ?

IZBUT: Pentru ca s-o ridice unul din noi, s-o ajungă din urmă şi să-i spună: „Duduie, ţi-ai pierdut

batista. La plimbare? Ce întîmplare, şi eu la fel. N-am putea să ne plimbăm împreună ? Dumneata ce

faci diseară?"

NEIZBUT: Eşti sigur ?

IZBUT: Mai sigur nici că se poate.

NEIZBUT: Mă duc după ea.

(Neizbut porneşte spre dreapta. Se opreşte.)

NEIZBUT: Nu pot, n-am curaj.

IZBUT: Ce nevoie ai de curaj ? Nu fii copil, domnule. E simplu de tot.

NEIZBUT: Pentru dumneata, dar nu şi pentru mine. Cum mă paşte pe mine ghinionul...

IZBUT: Ghinionul n-are nici un amestec, aici e vorba numai de calcul, al ei, nu al dumitale. Ea

contează pe dumneata, nu dumneata pe ea. Nu-ţi mai rămîne decît să răspunzi la chemarea ei.

NEIZBUT: Bine, dar...

IZBUT: De ce mai stai în cumpănă! Hai, du-te odată după ea, du-te!

NEIZBUT:... Dar nu se ştie pe cine cheamă. Pe care din noi doi...

IZBUT: Asta aşa e... Nu poţi fi sigur niciodată.

NEIZBUT: Fiindcă dacă nu sînt eu cel ales, mă fac numai de rîs.

IZBUT: Riscul acesta trebuie să ni-l asumăm întotdeauna. Noi, bărbaţii.

NEIZBUT: Dacă nu şi-a lăsat batista să cadă pentru mine ci pentru dumneata... Da, e sigur că nu

pentru mine. Eu nu le plac femeilor.

IZBUT: Repet, de asta nu poţi să fii sigur niciodată. Niciodată nu se ştie cine le place cu adevărat şi de

ce. Aşa că nu te descuraja.

NEIZBUT: Ce să fac?


9/33

9

IZBUT: Să încerci. Nu văd altă ieşire.

NEIZBUT: Trebuie să mă duc după ea ?

IZBUT: Dacă înseamnă ceva pentru dumneata...

NEIZBUT: Mult de tot! Probabil că sînt îndrăgostit. Dar, pe de altă parte...

IZBUT: Dacă eşti îndrăgostit, nu mai există pe de altă parte...

NEIZBUT: Ba există, căci dacă eu nu-i plac ei... Dumneata ce zici ? Să mergem împreună.

IZBUT:La ce bun?

NEIZBUT: Pentru orice eventualitate. Astfel se va vedea pe care din noi l-a ales, iar eu nu voi risca

nimic.

IZBUT: Şi dacă totuşi dumneata eşti cel ales ? Atunci prezenţa mea va fi nedorită.

NEIZBUT: Atunci nu rişti nici dumneata nimic. Mergînd cu mine, dumneata ai un alibi, iar eu la fel.

IZBUT: Cît de bine le-ai potrivit: nu sîntem siguri, deci trebuie să ne asigurăm. Care dintre noi este

alesul ?

NEIZBUT: Mi se pare că dumneata, dar sper să fiu eu. Experienţa-mi spune că nu sînt eu, ci

dumneata, dar speranţa... Speranţa spune ce vrea ea. Să mergem amîndoi, lucrurile se vor lămuri

într-un fel, iar eu o să mă fac de rîs mai puţin, dacă se va arăta că speranţa ne -a înşelat din nou. Să

mergem!

IZBUT: Dumneata ai uitat că am ceva important de făcut aici.

NEIZBUT: Mai tîrziu, mai tîrziu.

IZBUT: Cum mai tî rziu ? Era vorba că trăiesc ultima clipă din viaţa mea...

NEIZBUT: Ultima o să fie şi mai tîrziu, acum îmi faci un serviciu, domnule. Un mare serviciu...

IZBUT: Insişti ?

NEIZBUT: Te rog foarte mult.

(Pauză.)

IZBUT: Fie, o fac pentru dumneata.

NEIZBUT: Să mergem, hai, să mergem!

(Porneşte spre dreapta. Izbut ii urmează. Ies in dreapta, întuneric.)


10/33

10

Actul II

SCENA 1

(O cafenea cu grădină, o măsuţă şi trei scaune albe, lăcuite. Dama, Izbut şi Neizbut stau la masă.

Dama - cu faţa spre sală, Neizbut în dreapta, cu profilul spre public, Izbut In stingă ei, cu profilul de

asemenea spre public. în faţa fiecăruia se află cîte un pahar cu limonada colorată şi cite un pai.)

NEIZBUT : E frumos azi. (Pauză.) Deşi nu-i exclus să plouă (Pauză.) Dar poate că n-o să plouă.

DAMA: (adresindu-se lui Izbut) Prietenul dumitale nu pare un om hotărît.

IZBUT: A, din contră. E foarte hotărît. El se decide o dată şi bine.

DAMA:(către Neizbut) E adevărat ?

NEIZBUT: Nu-i adevărat. Aş vrea doar să...


11/33

11

IZBUT: Tocmai, ar vrea. Iubeşte viaţa, ceea ce înseamnă că are tot felul de dorinţe. In acelaşi timp, se

teme întruna că nu i se va îndeplini nici una.

DAMA: Inţeleg foarte bine.

IZBUT

: Dorinţele lui sînt adesea contradictorii. De aici rezultă nehotărîrea lui aparentă.

DAMA: Dar dumneata ? Dumneata doreşti ceva ?

IZBUT: Nu.

DAMA: De ce ?

IZBUT: Pentru că n-am nevoie de nimic.

DAMA:Asta înseamnă că n-ai nici o dorinţă? Nici măcar în ce priveşte vremea ?

IZBUT: Nu.

DAMA: Ce situaţie îngrozitoare! Nici unul dintre dumneavoastră nu vrea să mă ajute să depăşesc

acest impas, fiecare din motive diferite de ale celuilalt.(Către Neizbut.) Poate că te hotărăşti totuşi

pentru o părere mai clară: o să plouă sau o să iasă soarele ?

NEIZBUT: O să iasă soarele.

DAMA: Atunci să mergem la plajă.

NEIZBUT: Să înotăm ?

DAMA: Desigur. Ce poţi să faci la mare, cînd e vremea frumoasă ?

NEIZBUT: E, păi dacă-i aşa, s-ar putea să plouă.

DAMA: M-ai dezamăgit, domnule.

IZBUT: Te rog să-l ierţi, prietenul meu are întotdeauna necazuri cînd trebuie să aleagă. Ca unul care

iubeşte viaţa şi farmecul ei, preferă soarele, dar din motive ştiute numai de el, evită sporturile

acvatice, mai ales în tovărăşia femeilor, în faţa cărora nu vrea să se compromită. Asta -i una dintre

contradicţiile lui. Doreşte soarele, dar fuge de plajă şi de aceea spune că va ploua.

NEIZBUT: Nu-i deloc aşa.

DAMA(către Izbut):Pe dumneata nu te mai întreb, fiindcă ştiu că n -ai nici o părere. Ştii însă cel puţin

cum am putea petrece o după-amiază ploioasă?

IZBUT: Putem să mergem la teatru.

DAMA: Aici, pe malul mării, nu e nici un teatru.

IZBUT: Am văzut cînd se lipeau afişele. O trupă de actori face un turneu de vară. Joacă actori de

renume, unul e comic, adică un bufon, iar celălalt e tragic.

DAMA : Hai să-l vedem pe comic. Eu prefer comedia.(Către Neizbut.) Dar dumneata ?


12/33

12

NEIZBUT: Poate fi.

DAMA: Poate fi sau e sigur ?

NEIZBUT: E sigur.

DAMA: Ei, în sfîrşit, rămîne hotărît. O să vedem o comedie.

IZBUT: Nu neapărat.

DAMA: De ce ? Dumneata preferi tragedia ? Doar am hotărît că dumitale îţi este indiferent.

IZBUT: Am vrut să spun doar că n-avem de ales. Comicul şi tragicul apar în acelaşi program.

DAMA: Impreună ?

IZBUT: Aşa-i spectacolul. Bufonul e caraghios, deoarece se străduieşte mereu să facă ceva şi nu

realizează nimic. Eroul tragic, în schimb, făptuieşte tot ce nu izbuteşte celălalt.

DAMA: Şi ce-i tragic în asta ?

IZBUT: Sfîrşitul. Pînă la urmă se arată că aceste fapte meritau să fie duse pînă la capăt doar ca

intenţii. Rezultatele sînt cu totul altele decît cele scontate.

DAMA: Părerea mea e că tocmai bufonul este tragic şi vrednic de compătimire. Să vrei, să te

străduieşti şi să nu poţi — nu e deloc vesel, e chiar foarte trist.

NEIZBUT: Ai dreptate, duduie.

IZBUT: Într-adevăr, e trist, dar numai din punctul lui de vedere. In schimb, publicului i se pare foarte

caraghios. Oamenii rîd de asemenea situaţii.

DAMA: Şi femeile ?

IZBUT: Oamenii.

DAMA: Eu nu rîd.

NEIZBUT: Pe bună dreptate.

IZBUT: Duduie, trebuie să înţeleg că pe dumneata te face să rîzi eroul tragic.

DAMA: Fireşte. Dacă e caraghios...

IZBUT: Adică, în ce situaţie ?

DAMA: Atunci cînd se consideră el însuşi un erou tragic.

IZBUT: li cunosc pe actor şi te asigur, duduie, că joacă foarte bine. Toţi spectatorii îl admiră. Oriunde

apare, toate biletele se vînd dinainte.

(Neizbut se ridică de pe scaun.)


13/33

13

NEIZBUT: Atunci eu mă duc.

DAMA: Unde ?

NEIZBUT : Să cumpăr bilete. Poate că mai sunt.

IZBUT: Bună idee.

DAMA: Nu, dumneata rămîi aici.

NEIZBUT: Pe urmă o să fie prea tîrziu.

IZBUT: Colegul meu are dreptate, te rog să nu-l mai reţii. Altfel riscăm într-adevăr să nu mai putem

intra la spectacol.

DAMA(către Izbut ): Dacă-i aşa, du-te dumneata şi ia bilete.

IZBUT: Eu?

DAMA: Da, dumneata.

IZBUT: Bine, dar colegul meu şi-a exprimat dorinţa... N-aş vrea să-mi însuşesc iniţiativa lui.

DAMA: (către Neizbut ) Cred că dumneata n-ai să te superi, dacă te va înlocui prietenul dumitale.

NEIZBUT: Nu, dar... Am vrut s-o fac pentru dumneata.

DAMA: Mă bucur foarte mult, dar prefer să-mi ţii companie.(Către Izbut ) Aşa că du-te dumneata şi

cumpără bilete. O vei face... tot pentru mine.

IZBUT: Mă rog, dacă ţii neapărat...

(Se ridică, se înclină şi iese in dreapta.)

SCENA 2

DAMA: De ce stai în picioare, domnule ? Ia loc.

(Neizbut se aşază pe scaun.)

NEIZBUT: Se pare că nu era prea mulţumit.

DAMA: Vă cunoaşteţi de mult?

NEIZBUT: De-o veşnicie.

DAMA: Adică din copilărie.

NEIZBUT: Nu, dar m-am gîndit întotdeauna la el, chiar înainte de a ne întîlni. Voiam atît de mult săfiu

ca el!

DAMA: Şi acum te gîndeşti tot la el ?


14/33

14

NEIZBUT: Nu, acum mă gîndesc numai la dumneata.

DAMA: Te rog să-mi povesteşti ceva.

NEIZBUT: Despre ce ?

DAMA : Despre prietenul dumitale.

NEIZBUT: Dumneata te gindeşti la el ?

DAMA: Da' de unde. Nu-i decît o curiozitate obişnuită, o temă de discuţie, ca să mai treacă timpul.

NEIZBUT: Totuşi, poate că-i mai bine să plec. (Se ridică de pe scaun.)

DAMA: Stai jos, domnule, de cîte ori vrei să-ţi spun. (Neizbut se aşază) Ia loc pe scaun. Ce om dificil

mai eşti şi dumneata.

NEIZBUT: Ai dreptate, duduie, nu sînt bun de nimic.

DAMA: Dacă te gîndeşti numai la mine, cum ziceai mai adineaori, de ce te gîndeşti atîta la dumneata

?

NEIZBUT: Fiindcă îmi spun mereu că nu te merit. Deşi... Nu, asta nu îndrăznesc s-o spun.

DAMA: Nu face nimic. Hai, spune.

NEIZBUT: Încep să cred că e totuşi ceva de capul meu, de vreme ce dumneata accepţi să stai cu mine.

DAMA: Numai atît? Păi nu te-am rugat eu să-mi ţii companie? Ai uitat?

NEIZBUT: Tocmai. Dacă o femeie frumoasă şi inteligentă, ca dumneata, nu pregetă să stea cu mine,

înseamnă că lucrurile nu se prezintă chiar atît de rău.

DAMA: Mai mult. In locul dumitale, eu n-aş fi atît de modestă. Ţine minte că totdeauna, cu cît le

preţuieşti mai mult, cu atît valoarea complimentelor dumitale este mai mare.

NEIZBUT: Aşadar, dacă o femeie excepţional de frumoasă, cea mai frumoasă şi cea mai inteligentă

din lume, îşi doreşte să-i ţiu companie, înseamnă că, în ce mă priveşte, lucrurile nu stau atît de rău...

stau chiar foarte bine. Mai că nu-mi vine să cred.

DAMA: De ce?

NEIZBUT: Pentru că mi se întîmplă pentru prima dată în viaţă.

DAMA: Şi ce-i de mirare? Nu ne întîlnim oare prima dată?

NEIZBUT: Chiar aşa. De ce nu te-am întîlnit mai devreme ? Cît de schimbată ar fi fost viaţa mea!

DAMA: In bine, sper.

NEIZBUT: In bine? Crede-mă, duduie, viaţa mea n-a fost viaţă. Abia acum încep să trăiesc.

DAMA: Chiar dacă-i o exagerare, îmi face plăcere s-o ascult.


15/33

15

NEIZBUT: Nu exagerez deloc. Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc ?

DAMA: Ascult cu plăcere, dar... avem destul timp? Ţine mult ?

NEIZBUT: Pot s-o rezum: dumneata m-ai salvat.

DAMA: Adevărat?

NEIZBUT: Da, dacă nu apăreai dumneata, eu nu mai eram în viaţă. Ai venit tocmai în momentul cînd

voiam sămă sinucid.

DAMA: Şi eu te-am împiedicat s-o faci?

NEIZBUT: Cind te-am văzut, am simţit în mine dorinţa de a trăi din nou. Mi-am spus: viaţa eşti

dumneata, duduie. Şi am plecat după dumneata.

DAMA: Dar nu singur.

NEIZBUT: S-a întîmplat să fiu cu un coleg. Pură întîmplare. La urma urmei, el nu prea voia...

DAMA: Nu voia?

NEIZBUT: E un om sf îrşit. Pervertit de succes, nu-l mai interesează nimic. Ştii ce caută?

DAMA: Habar n-am.

NEIZBUT: Un răspuns metafizic la enigma existenţei.

DAMA: Ce mai e şi asta ?

NEIZBUT: Chiar aşa, pînă acum a avut totul, a trăit totul şi s-a plictisit de toate. Numai acest răspuns îi

mai lipseşte. E un răsfăţat al destinului, duduie dragă, aşa că nu-l mai interesează decît răspunsul

metafizic la enigma existenţei.

DAMA: Nimic şi nimeni ?

NEIZBUT: Absolut nimic şi nimeni. Abia a acceptat să te cunoască.

DAMA: A acceptat totuşi.

NEIZBUT: Pentru că am stăruit eu. A făcut-o numai pentru mine.

DAMA: L-ai îndemnat dumneata ? Bine, dar de ce ?

NEIZBUT: Fiindcă... fiindcă singur n-am avut curaj.

DAMA: Şi nu ai nici acum. N-ai nici măcar curajul să recunoşti. Iţi iei întruna măsuri desiguranţă.

Cerşeşti mereu. Ce aştepţi de la mine, domnule, pomană ?

NEIZBUT: Duduie dragă, ştiu că sînt laş. Sufăr de complexul inferiorităţii, şi asta te enervează. Sînt

însă sincer.

DAMA: Aşa-i, se vede.


16/33

16

NEIZBUT: Nu mă prefac niciodată. Cind spun că sînt laş, este adevărat. Ca şi atunci cînd îţi spun că te

iubesc.

DAMA: Dumneata, pe mine...

NEIZBUT

: Da, din prima clipă şi pentru totdeauna. E iubirea unui laş şi, cum zici şi dumneata, a unuicerşetor.De acord, dar oricum, e o iubire...

DAMA: Adevărată ?

NEIZBUT: Mai adevărată nici că se poate. Cînd cineva îţi declară că te iubeşte, cineva care recunoaşte

cu sinceritate că e laş şi cerşetor, deşi acestea nu sînt însuşiri vrednice de laudă, apoi se cuvine să-l

crezi. De altfel, nu-i nici o ruşine.

DAMA: Ruşine? Nu, fireşte că nu. Dar e... curaj.

NEIZBUT

: Ce curaj mai e şi ăsta, să recunoşti că iubeşti.

DAMA: E într-adevăr curaj, şi încă mare, dacă sentimentul este sincer.

NEIZBUT: Pentru mine nu e curaj, ci o necesitate şi o mare bucurie.

DAMA: Dumneata eşti un om de excepţie.

NEIZBUT: Eu?

DAMA: Da, un bărbat foarte curajos. Pînă acum n-am mai cunoscut pe nimeni ca dumneata.

NEIZBUT: Cum aşa, duduie, nu ţi-a mai spus nimeni că te iubeşte?

DAMA: Ba da, de multe ori. Dar de fiecare dată aştepta ceva de la mine în schimb. „Domnişoară, te

iubesc, aşadar îmi eşti datoare ceva, mi se cuvine ceva pentru asta". De parcă era o datorie pe care o

contractam mereu, chiar dacă n-o doream.

NEIZBUT: Ce fel de datorie, doar eu sînt datornicul dumitale. Iţi datorez recunoştinţă, mai mult decît

recunoştinţă, îţi datorez totul, totul pentru sentimentul unic pecare-l încerc mulţumită dumitale.

DAMA: Şi dumneata nu vrei nimic de la mine ?

NEIZBUT: Nu-mi doresc decît să-mi dai voie să te iubesc. Fie şi de departe.

DAMA: Cum, nu vrei nimic ? N-aştepţi nimic, nu-mi pretinzi nimic ?

NEIZBUT: N-aş îndrăzni. Numai dumneata poţi să-mi ceri orice. Chiar te rog să-mi ceri, te implor. Eu

sînt cel care te iubeşte pe dumneata, nu dumneata pe mine.

DAMA: Şi-o spui aşa deschis?

NEIZBUT: Cum altfel?

DAMA: Şi nu te temi?

NEIZBUT: De ce?


17/33

17

DAMA: De urmări.

NEIZBUT: Numai la ele mă gîndesc.

DAMA: Deci am avut dreptate. Dumneata eşti un bărbat neobişnuit.

NEIZBUT: Vorbeşti serios, duduie ?

DAMA: Cum nu se poate mai serios. Dumneata îmi impui respect.

NEIZBUT: Într-adevăr, fără să vreau...

DAMA: Mai mult, mă... impresionezi.

(Neizbut zvlcneşte de pe scaun.)

NEIZBUT: Duduie... Nu ştiu cum să-ţi spun, dar... asta-i... asta-i... cea mai frumoasă zi din viaţa mea,

prima zi din viaţa mea. Mai mult ca sigur că va ieşi soarele!

(Dama ii întinde o mină pe care Neizbut o sărută. Din dreapta reintră Izbut şi asistă la această scenă.)

SCENA 3

(Neizbut lasă mina Damei. Izbut se apropie de ei, se aşazâ, scoate un trabuc din buzunar şi -l aprinde.

Scoate un rotocol de fum. Pauză.)

DAMA: Ce veşti ne aduci?

IZBUT: Potrivit dorinţei dumitale, am cumpărat bilete la teatru.

DAMA: Te-ai descurcat de minune, domnule.

IZBUT: Din nefericire, biletele sînt abia pentru spectacolul de seară.

DAMA: Nu-i nimic.

IZBUT: Şi tot din nefericire sînt numai două.

DAMA: De ce?

IZBUT: Deoarece acestea erau ultimele bilete nevîndute. Cum ţi-am mai spus, spectacolul se bucură

de mare succes, avînd în vedere talentul marelui tragic.

DAMA: Mă rog, nu face nimic.

IZBUT: Aş spune mai degrabă cu atît mai bine. Spectacolul merită văzut.


18/33

18

DAMA: Mă gîndeam la faptul că nu sînt decît două bilete.

IZBUT: Sper.

DAMA: Pentru că două bilete tot sînt mai bune decît nici unul. Aş fi fost disperată, dacă n-ai mai fi

găsit.

IZBUT: Şi eu.

(Neizbut, care pînă atunci stătuse nemişcat, se aşază hotărît şi vorbeşte la fel de decis.)

NEIZBUT: Şi eu.

(Dama şi Izbut se uită la el. Neizbut îşi pune un picior peste celălalt şi îşi încrucişează braţele pe piept

cu o siguranţă de sine neaşteptată, ostentativă. Pauză.)

DAMA: De altfel, nici nu ştiu dacă mai am chef să mă duc la teatru.

(Neizbut îşi schimbă poziţia, acum e surprins, descumpănit şi nu prea sigur de sine.)

IZBUT: Cum aşa ?

(Izbut slobozeşte un rotocol de fum.)

DAMA: O să mai reflectez. Dumneavoastră nu pierdeţi nimic, dacă mă răzgindesc. Cred chiar că n-

aveţi decît de cîştigat. Atunci veţi merge amîndoi la teatru.

(Izbut şi Neizbut se ridică în acelaşi timp de pe locurilelor şi se uită la Damă.)

DAMA: De ce vă grăbiţi? Spectacolul are loc abia diseară, iar eu încă nu m-am hotărît. Avem o după-

amiază întreagă înaintea noastră. Şi încă una cu soare. Acum e limpede că va fi soare. (Către Neizbut.)

Nu-i aşa?

(Neizbut dă din cap afirmativ. Dama se ridică de pe scaun. Porneşte spre stingă.)

DAMA: Deci ne întîlnim pe plajă.

(Făcîndu-le cu mina în semn de rămas bun, Dama iese în stînga. Izbut şi Neizbut se aşază încet în

acelaşi timp. Pauză.)

SCENA 4

IZBUT: Ei şi ce ?

NEIZBUT: Hai să ne spunem pe nume.

(Izbut da drumul la un rotocol de fum. întuneric.)


19/33

19

Actul III

SCENA 1

(Cer albastru, linia orizontului uneşte bolta senină cu marea. Zgomotul mării, lînguitul pescăruşilor.

Două şezlonguri şi oumbrelă de plajă. Pe un şezlong Izbut, într -un halat albastru închis, citeşte un ziar.

Alături o sacoşă pentru plajă. Al doilea şezlong e strîns.)

SCENA 2

(Din stînga intră Neizbut, îmbrăcat ca şi mai înainte. Sub braţ are un costum de baie, împăturit. Izbut

îşi întrerupe lectura.)

IZBUT : Incepusem să cred că nu mai vii.

NEIZBUT: Cum de nu, ţi-ar fi convenit, nu ?

IZBUT: Mie îmi este indiferent, dar după cele ce mi -ai povestit despre dumneata, despre

tine...(Seridică şi se apropie de Neizbut împăturind ziarul.)Doar tu nu ştii să înoţi.

NEIZBUT

: Cit de cît, tot ştiu.

IZBUT: Eu am înţeles că te menţii o clipă la suprafaţa apei, apoi te scufunzi. Nu-i aşa ?


20/33

20

NEIZBUT: Asta a fost mai înainte.

IZBUT: Inainte de ce ?

NEIZBUT: Inainte de a o cunoaşte.

IZBUT: Şi acum ce s-a schimbat ?

NEIZBUT: Am căpătat încredere în mine.

IZBUT: Da, dar asta nu înseamnă că ai şi învăţat să înoţi.

NEIZBUT: Nu, însă am căpătat încredere în posibilităţile proprii. Asta a fost cauza pentru care n-am

învăţat să înot, şi nu invers. Mai înainte eram convins că n-am învăţat să înot din cauza absenţei

acestor posibilităţi, aşa că am încetat să mai cred în ele. Acum însă văd că tocmai lipsa de încredere

în mine afost premisa tuturor insucceselor mele.

IZBUT: Asta-i doar teorie.

NEIZBUT: Nu întru totul. Inceputul a şi fost făcut în practică.

IZBUT: Ce început?

NEIZBUT: S-a arătat că am şanse la ea.

IZBUT: Oare ?

NEIZBUT: Da, da. A fost de ajuns să mă încred cît de cit în mine şi totul s-a arătat a fi mult mai uşor

decit gîndeam. Iar asta mă face să cred şi mai mult în mine, rezultatele fiind din ce în ce mai bune.Dacă merge tot aşa, diseară voi fi fericit.

IZBUT: Iarăşi speranţa ?

NEIZBUT: Nu. De astă dată sînt sigur. Aproape sigur.

IZBUT: Aha, aproape.

NEIZBUT: Sînt îndrăgostit, nu mai încape îndoială.

IZBUT: Bine, dar asta nu ajunge.

NEIZBUT: Am temeiuri să presupun că dragostea mea este împărtăşită.

IZBUT: Te felicit şi-ţi doresc succes. Revenind însă la înot...

NEIZBUT: Ea unde este ?

IZBUT: Cunoştinţa noastră? N-a venit încă.

NEIZBUT: Nu cumva s-o fi răzgîndit ?

IZBUT: Nu ştiu ce să-ţi răspund.


21/33

21

NEIZBUT: O să vină, nu-i aşa ?

IZBUT: Avînd în vedere ce spuneai mai adineori, nu trebuie să ai nici o îndoială. Ţi-a fixat doar în-

tîlnire pe plajă.

NEIZBUT

: Mă duc să mă schimb. (Porneşte spre stingă.) Dacă vine între timp, spune-i că mă întorc nu-maidecît.

IZBUT: N-am să uit.

(Neizbul iese în stingă.)

SCENA 3

(Izbut împătureşte ziarul cu grijă şi, o clipă, îşi face vînt cu el. Il pune de-o parte şi începe să facă

gimnastică: îşi mişcă braţele, îşi roteşte trunchiul etc. Mişcările sint executate fără grabă, cu

îndeminare şi fără efecte comice; exerciţiile trebuie să fie estetice.)

SCENA 4

(Din dreapta intră Dama, îmbrăcată altfel decit înainte; are o sacoşă de plajă. O clipă, se uită la Izbut

cu o plăcere vizibilă.)

DAMA: Bravo.

(Izbut îşi întrerupe exerciţiile şi face o plecăciune, ca un acrobat care mulţumeşte pentru aplauze.)

DAMA: Bravo, splendid. Mai ales pentru un erou tragic.

IZBUT: N-am făcut-o pentru public.(Se apleacă, ia şezlongul şi -l desface. Dama se apropie.) Te-ai

hotărît duduie ?

DAMA: Incă nu.

IZBUT: Timpul trece.


22/33

22

DAMA: Pînă diseară mai e mult. De altfel, înainte de a lua o hotărîre, aş vrea să am mai multe date.

Nu vrei să mă ajuţi?

IZBUT: Cu plăcere.

DAMA

: Ca să merg sau ca să nu merg la teatru, trebuie să ştiu ceva mai multe despre spectacol.

IZBUT: Fireşte, îţi stau la dispoziţie.

DAMA: Cred că am acest drept, nu ?

IZBUT: Fără îndoială.

(Izbut îi arată şezlongul desfăcut. Dama se aşază, adică aproape se întinde in şezlong.)

DAMA: In primul rînd, cum ţi-am mai spus, nu-mi place tragedia. Ce-i drept, dumneata mă asigurai că

joacă şi un bufon care-i face pe toţi să rîdă, neizbutind nimic din tot ce întreprinde, dar pe mine asta

numă amuză deloc, dimpotrivă, mă întristează. Deci prima întrebare: dumneata eşti sigur că nu-i

reuşeşte nimic ?

IZBUT: Mărturisesc că nu cunosc sfîrşitul.

DAMA: Cum adică, mi-ai spus doar că-l cunoşti.

IZBUT: Da, dar m-am gîndit numai la eroul tragic.

DAMA: In legătură cu care eu mă îndoiesc că-i chiar atît de tragic. Cel puţin aşa socotesc eu. Cum ţi-

am mai spus, pe mine eroul tragic mă face să rîd, dacă el însuşi se ia prea în tragic. Ar fi deci o şansă

ca, ducîndu-mă la teatru astă-seară, să pot să rîd, în loc să plîng întruna, chiar dacă bufonul m-ar

întrista. Dumneata însă m-ai asigurat că actorul tragic îşi joacă rolul perfect şi nu poate fi luat a ltfel

decît în tragic, deci nu voi putea să nu plîng. Susţii şi acum ce mi-ai spus?

(In acest timp, Izbut s-a întins In celălalt şezlong.)

IZBUT: Din nefericire, n-am încotro. E un actor mare.

DAMA: Păcat. Aşadar, pot doar să sper că bufonul nu mă va întrista prea mult. Altfel spus, că nu va

avea parte numai de nenorociri.

IZBUT: Ca să se întîmple aşa, ar trebui să nu mai fie bufon.

DAMA: Totuşi, poate că în cele din urmă va reuşi şi el sa facă ceva. Dumneata ce crezi ?

IZBUT: Asta nu depinde de mine.

DAMA: Deci există totuşi o şansă ca spectacolul să-mi placă. Adevărat ?(Pauză.) Dacă-i aşa, să

presupunem că merg la teatru. Avem însă numai două bilete. Asta înseamnă că unul dintre dum-

neavoastră ar trebui să renunţe. Dumneata ai renunţa ?

IZBUT: De vreme ce asta-i dorinţa dumitale...


23/33

23

DAMA: Acum nu mai vorbim de dorinţele mele, ci de ale dumitale. Ah, am uitat că dumneata n -ai nici

una...(Pauză.) Sau în acest caz, în mod cu totul excepţional, ai şi dumneata o dorinţă...(Pauză.)Iţi este

şi acum totuna...(Pauză.)Nu-mi răspunzi?

IZBUT: Eu... nu hotărăsc nimic.

DAMA: Deci nici da, nici ba. Bine. Atunci să vorbim despre prietenul dumitale. Crezi că el ar renunţa ?

IZBUT: Nu pot să răspund în locul lui.

DAMA: Dar dumneata ce crezi ?

IZBUT: Nu.

DAMA: De ce?

IZBUT: Fiindcă s-a îndrăgostit de dumneata.

DAMA : Nu mai spune!

IZBUT: De aceea, socotesc că ar trebui să te duci cu el la teatru, nu cu mine.

DAMA: n sfîrşit, bine că ai şi dumneata o părere.

IZBUT: Intr-o problemă care nu mă priveşte nemijlocit.

DAMA: Mişcătoare imparţialitate.

IZBUT: Nici el, nici eu nu te putem însoţi fără acordul dumitale. Asta înseamnă că dumneata eşti cea

care trebuie să aleagă pe unul dintre noi.

DAMA: Nu trebuie, ci pot să aleg.

IZBUT: Totuşi...

DAMA: Libertatea de opţiune este privilegiul meu.

IZBUT: Socot că datoria dumitale este să-l alegi pe el, şi nu pe mine.

DAMA: Care datorie ?

IZBUT: Socială. El, spre deosebire de mine, este nedreptăţit de natură. De soartă. Natura este oarbă

şi nu cunoaşte noţiunea de dreptate. în schimb, noi, ca societate, ne conducem în funcţie de acest

concept. Aşa că dumneata, ca membră a societăţii, eşti datoare să repari nedreptatea pe care i-a

făcut-o natura şi să-l alegi pe el, nu pe mine. Un elementar simţ de dreptate te obligă s -o faci.

Egalizarea inegalităţii — iată datoria de la care nu poţi abdica.

DAMA: Nu pot?

IZBUT: Dacă m-ai alege pe mine, ai proceda împotriva idealurilor umaniste.

(Pauză.)


24/33

24

DAMA: Ai dreptate.

IZBUT: Dacă-i vorba de dreptatea socială, altă alternativă nu există.

DAMA: Sînt cu totul de acord. Cu atît mai mult cu cît alegîndu-te p e dumneata, nu numai că aş adinci

nedreptatea pe care i-a făcut-o destinul, dar te-aş nedreptăţi şi pe dumneata.

IZBUT: Pe mine ? în ce fel ?

DAMA: Ţi-aş adanci şi mai mult amărăciunea metafizică. Dumitale îţi izbuteşte totul în viaţă, aşa că

dacă ţi-ar izbuti şi de astă dată, nu ţi-ar mai rămîne decît să-ţi pui iarăşi întrebarea referitoare la

sensul material al existenţei. Intrebare care constituie problema dumitale fundamentală, deoarece

alte griji nu mai ai. Incă un succes te-ar cufunda şi mai mult în nefericirea-ţi metafizică. Nu, eu nu

vreau să contribui la asta.

IZBUT: Să nu exagerăm.

DAMA: Chiar dacă aş ţine s-o fac neapărat...

IZBUT: Chiar în acest caz ?

(Dama se ridică, se apropie de Izbut, se opreşte în spatele lui şi ti pune mina pe umăr.)

DAMA: Mai ales...(li mingile obrazul cu virţul degetelor ). ..în acest caz.

(Izbut ridică braţul, ca s-o cuprindă. Dama se eliberează brusc, se întoarce şi se depărtează. Izbut se

ridică din şezlong. Dama stă cu spatele la el. Pauză.)

IZBUT: Te rog să-mi dai nefericirea metafizică.

DAMA: în schimbul...

IZBUT: Da, în schimbul...

DAMA: Crezi că merită ?

(Izbut face doi, trei paşi spre ea.)

IZBUT: Te rog.

DAMA: Mai spune o dată.

IZBUT: Te rog.

DAMA: Mai tare.

IZBUT: Te rog.

(Dama se întoarce cu faţa spre el.)

DAMA : Eu te rog să te uiţi mai bine la mine.

IZBUT: M-am uitat.


25/33

25

DAMA: Vezi cum arăt ?

IZBUT: Am văzut de cînd ne-am intîlnit prima dată. Văd chiar atunci cînd nu eşti de faţă.

DAMA: Bine. Atunci spune-mi dacă semăn cu Karl Marx ?

IZBUT: Cu cine ?

DAMA: Cu Karl Marx. Sau cel puţin cu Robin Hood.

IZBUT: In mod cert, nu.

DAMA: Tocmai. Aşa că nu mă interesează deloc lichidarea nedreptăţilor sociale şi nici acţiunile în

scopuri filantropice. Prin urmare, nu-mi pasă nici de problemele dumitale metafizice. Nici cit negru

sub unghie. Dacă optez totuşi pentru ceva sau pentru cineva, o fac întotdeauna numai după cum îmi

place mie.

IZBUT: Cum sau cine ?

DAMA: Una-i legată de cealaltă. Dumneata îmi placi foarte mult, şi dacă alegerea mea ar depinde

numai de „cine", te-aş alege numaidecît, fără ezitare. Mai rămîne însă şi „cum".

IZBUT : Dacă nu „foarte mult"...

DAMA: „Cum” nu înseamnă numai „foarte mult", „puţin", „mai mult sau mai puţin”. „Cum” mai

înseamnă şi cum arăt eu în această situaţie. Ce simt şi la ce mă pot aştepta, dacă te -aş alege pe...

tine. La ce mă pot aştepta de la tine ? Ce-aş fi pentru tine? Un flecuşteţ în plus, încă o reuşită, încă o

întîmplare fericită. Nimic mai mult. Eu însă vreau să fiu ceva mai mult. Sînt ceva mai mult.

IZBUT: Pentru el?

DAMA: Da, pentru el. Însemn atît de mult pentru el, încît prin aceasta însemn mult şi pentru mine. In

orice caz, atît cît trebuie. Şi asta datorită lui. El îmi întoarce tot ce pot să-i dau eu, ba chiar mai mult

decît ai putea tu să-mi dai vreodată.

IZBUT: li alegi pe el ?

DAMA: Nu, mă aleg pe mine însămi. Aşa cum aş prefera să fiu, cum mi-ar conveni mai mult. Tu, el,ce

prostii. Tu-ţi spui: el, iar el îşi spune: tu. El şi tu veţi gîndi întotdeauna la fel, pentru că altfel nu ştiţi să

gîndiţi. Eu însă îmi spun eu.

IZBUT: Adică ea.

DAMA: Da, ea. Dar nici el şi nici tu nu sînteţi in stare să pricepeţi.

IZBUT: înţeleg.

DAMA: Tot ce înţelegi, e doar că ai pierdut.

IZBUT: In această situaţie, ajunge.

DAMA: Dacă-i vorba de situaţie, sper că vei şti să te porţi cum trebuie cînd vom fi toţi trei împreună.


26/33

26

IZBUT: Poţi să contezi pe mine.

(Pauză.)

DAMA: Nu te superi?

IZBUT: Ce-ţi mai trece prin minte!

DAMA: Îmi pare atît de rău...

IZBUT: E, n-are rost...

DAMA: Mă ierţi... nu-i aşa?

IZBUT: Duduie, poţi să fii sigură de toată prietenia meaşi de cel mai profund respect...

DAMA: Respect?...

IZBUT: De admiraţia mea sinceră.

DAMA: Asta-i totul?

IZBUT: Nu. Te rog să primeşti expresia recunoştinţei mele pentru această clipă de conversaţie atît de

interesantă.

DAMA: Da... bine. Dar aş prefera să nu exagerăm. Ne vedem curînd, mă duc să mă schimb.

IZBUT :Aşadar, la revedere.

(Dama iese in dreapta.)

SCENA 5

(Izbut strînge şezlongul pe care-l desfăcuse mai înainte şi se întinde pe celălalt. Inchide ochii. Ttnguit

de pescăruşi, zgomotul ritmic al valurilor. Din stingă intră Neizbut.)

SCENA 6

(Neizbut poartă un costum de baie in dungi transversale dintr -o singură bucată, care-i ajunge pană la

coate şi genunchi; aminteşte puţin de veşmintele unui bufon dintr -o burlă.)

NEIZBUT: A venit?

IZBUT: Nu.

NEIZBUT: Deci nu e aici?

IZBUT: De vreme ce n-a venit...

NEIZBUT: Nu înţeleg ce s-a putut întîmpla.


27/33

27

IZBUT: Intîrzie. E normal.

(Neizbut se plimbă nerăbdător pe plajă. Izbut se uită la el. )

IZBUT: Pentru tine e mai bine.

NEIZBUT: De ce-i mai bine?

IZBUT: Pentru că pînă vine, mai poţi să verifici cum stai cu înotul.

NEIZBUT: La ce bun?

IZBUT: Doar nu vrei să te faci de rîs faţă de ea.

NEIZBUT: Trebuie să intru de două ori în apă?

IZBUT: Dacă aş fi în locul tău, aş exersa puţin înainte de venirea ei. Cînd ai încercat ultima dată?

NEIZBUT: Să înot ? Cu douăzeci de ani în urmă.

IZBUT: Şi de-atunci n-ai mai încercat?

NEIZBUT: Nici măcar o dată.

IZBUT: Şi vrei să rişti în prezenţa ei? Fără nici o pregătire ?

NEIZBUT: Nu risc nimic. Prezenţa ei îmi dă putere. In faţa ei sînt în stare de orice. E o adevărată

minune.

IZBUT: Minune, poate, dar nu tehnică.

NEIZBUT: Tu nu poţi să ştii nimic...

IZBUT: Despre minuni, într-adevăr nimic, dar despre tehnică ştiu multe. Am fost instructor.

NEIZBUT: De înot?

IZBUT: Şi salvamar cu diplomă. Asta a fost înainte de a cuceri campionatul pe judeţ la două sute de

metri crawl.

NEIZBUT: Campionatul?

IZBUT: Cîteva campionate. Am tot felul de vaze şi medalii. (Pauză.) Ce ţi s-a întîmplat?

NEIZBUT: Nimic.

IZBUT: Ţi-ai pierdut umorul. Inainte erai într-o dispoziţie mai bună.

(Neizbut se opreşte pe malul mării, priveşte in depărtare. Pauză.)

IZBUT: Am participat şi la concursurile de sărituri de la trambulină.

NEIZBUT: Şi ce-ai făcut?


28/33

28

IZBUT: Cu ce?

NEIZBUT: Cu săriturile alea.

IZBUT: A, nimic. Locul doi.

NEIZBUT: Doar atît ?

IZBUT: Da. Pe ţară.

NEIZBUT: Aha!

IZBUT:... Şi asta numai datorită faptului că am avut cel mai bun punctaj pentru stil. Ce să mai vorbim.

(Pauză.)

NEIZBUT: Poate ar fi mai bine să încerc totuşi?

IZBUT: Ce?

NEIZBUT: Ei... să înot puţin...

IZBUT: Dacă mă gîndesc bine, cred că nu e nevoie.

NEIZBUT: De ce?

IZBUT: Fiindcă s-ar putea să-ţi pierzi curajul şi să te apuce iarăşi complexele. Cu tehnica nu poţi şti

niciodată, mai ales după o întrerupere atît de lungă, pe cînd minuni se întîmpla totdeauna. Cel puţin

în cazul tău. Tot e mai bine să aştepţi...minunea.

NEIZBUT: Să încerc totuşi.

IZBUT: Cum vrei, mie mi-e indiferent.

(Izbut despălureşte ziarul şi începe să citească ; nu-i mai acordă atenţie lui Neizbut care face mişcări

cu braţele ca şi cind ar înota.)

NEIZBUT: Mi se pare că aşa se face...

(Izbut continuă să citească ziarul.)

NEIZBUT: Uite.

(Izbut îşi întrerupe lectura şi se uită la Neizbut.)

IZBUT: Mda, nu e rău deloc.

NEIZBUT: Atunci mă duc în apă.

(Intră în apă, adică ieseîn afara scenei. Stă in apă pină la genunchi.)

NEIZBUT: Brrr, e rece.

IZBUT: Asta pentru că ţi-ai pierdut obişnuinţa. Nu e demirare, douăzeci de ani...


29/33

29

(Neizbut se apleacă şi îşi stropeşte faţa cu apă.)

NEIZBUT: Se pare că sînt chiar douăzeci şi unu.

IZBUT: Douăzeci şi unu ?!

NEIZBUT: Da, se prea poate.

IZBUT: Ai spus că numai douăzeci.

NEIZBUT: Am greşit.

IZBUT: Dacă-i aşa, n-ai vreme de pierdut.

(Izbut se ridică, priveşte tn culisele din dreapta. Neizbut intră mai adine in apă.)

NEIZBUT: A, nu-mi place deloc.

(Izbut se apropie de apă...)

IZBUT: Hai, grăbeşte-te.

(Neizbut se mai vede doar de la briu în sus. Se opreşte şi se întoarce spre Izbut.)

NEIZBUT: Vreau să te rog ceva.

IZBUT: Despre ce e vorba ?

NEIZBUT : In caz de pericol, te rog să mă salvezi.

IZBUT: A, să n-ai nici o grijă.

NEIZBUT: N-as vrea să mor tocmai acum.

IZBUT: E limpede.

NEIZBUT: Acum cînd am întîlnit-o pe ea... înţelegi, nu?

IZBUT: Nu e nevoie să-mi mai explici.

NEIZBUT: Vreau să trăiesc.

IZBUT: Pentru că eşti îndrăgostit.

NEIZBUT: Chiar aşa.

(Se cufundă tot mai mult in apă, pină cind dispare.)

SCENA 7


30/33

30

(Izbut stă pe mal şi se uită după ti, cu fata la sală. Zgomotul ritmic al valurilor se aude mai puternic

decît înainte. Izbut îşi ţine mîinile la spate. Stă tot în picioare. Zgomotul mării, tînguitul pescăruşilor.

Durează destul de mult. Timpul teatral se prelungeşte tot mai mult. In sfîrşit, cînd aşteptarea şi lipsa

de acţiune devin insupor tabile, Izbut se întoarce la mal. Se apropie de şezlongul strins şi -l desface.

Apoi scoate din sacoşă o cutie cu trabucuri, iar din cutie un trabuc. Il aprinde, scoate un rotocol de

fum. Se întinde pe şezlong şi fumează.)

SCENA 8

(Din dreapta intră Dama, într-un halat de baie, asemănător cu cel al lui Izbut, dar alb. La vederea ei,

Izbut stinge trabucul şi se ridică.)

DAMA: N-a venit

IZBUT: Nu.

DAMA: Ciudat.

IZBUT: Intr-adevăr, e ciudat întrucîtva, recunosc.

DAMA: Doar am stabilit clar că ne întîlnim pe plajă toţi trei.

IZBUT: Am avut impresia că era foarte interesat de această intîlnire.

(Dama tşi pune sacoşa lingă al doilea şezlong, apoi se apropie de apă. Stă pe mal şi priveşte spre

mare, cu spatele la sală.)

IZBUT: Probabil că m-am înşelat.

(Dama se întoarce de la mal şi se aşază in şezlong.)

DAMA (sieşi): Sînt curioasă ce scuză va găsi.

IZBUT: Şi eu.

DAMA:Dumneata n-ai nici un-drept sa vorbeşti in această problemă!

IZBUT: Atunci, hai să schimbăm subiectul.

(Pauză.)

DAMA: M-am gîndit puţin la metafizica dumitale.

IZBUT: Ei şi ?

DAMA: E o prostie. Nu cred în suferinţele dumitale.

IZBUT: Păcat.


31/33

31

DAMA: Ai inventat toate astea, ca să pari mai interesant.

IZBUT: Fara succes, cum vad.

DAMA: Chiar daca e ceva, dumneata eşti f oarte legat de...

IZBCT: De ce?

DAMA: De nefericirea dumitale metafizică, pe care ti-ai inventat-o.

IZBUT: De unde ştii dumneata ?

DAMA: Da, n-ai lăsa pe nimeni să ţi-o ia pentru nimic în lume. Tocmai asta înseamnă că e o suferinţă

inventată.

IZBUT: Aşadar, e inventată sau e totuşi ceva?

DAMA: Şi una si alta. Mai întii ţi-ai inventat-o, apoi ai început să crezi în ea.O nenorocire adevărată secunoaşte şi după faptul că orice om este bucuros să scape de ea. Pe cea inventată, în schimb, vrea s-o

păstreze cu orice preţ. Acesta este şi cazul dumitale.

(Pauză.)

IZBUT: Iar eu nu cred in sentimentele dumitale pentru acest om.

DAMA: Pentru dumneata? Intr-adevăr, n-am nici unul!

IZBUT: Nu vorbesc de mine, ci de el. Orice simţi pentru el, este de asemenea inventat.

DAMA: Am spus o dată că dumneata n-ai dreptul...

IZBUT: Ba da, îl am. In virtutea dreptului la revanşă. Dumneata îţi baţi joc de suferinţa mea, aşa că şi

eu pot să spun ce gandesc despre sentimentele dumitale. Cred că sunt inventate.

DAMA: Domnule, nu-ţi permit!

IZBUT: Prea tîrziu. Acum o să-mi sfirşesc vorba. Le-ai inventat, fiindcă aveai nevoie de ele. Dacă

suferinţele mele nu sînt adevărate, la fel se întîmplă şi cu ale dumitale. Adevaratele sentimente se

cunosc şi după aceea există, prin ele insele, indiferent de voinţa noastră, de nevoile noastre. Cele mai

autentice sînt în general acelea pe care nu le dorim, de care n-avem nevoie, de care ne apăram...

DAMA: Cred că nu vreau să mai stau în compania dumitale.

IZBUT: Bine. Atunci plec. (Se ridică.)

DAMA: Nu, eu plec. (Se ridică.)

IZBUT: Nu-l mai aştepţi ?

DAMA: Nu. Dacă-i pasă de mine, apoi ştie unde mă poate găsi.

IZBUT: La teatru.


32/33

32

(Dama ia sacoşa şi porneşte spre dreapta.)

IZBUT: Am o propunere.

(Dama se opreşte.)

IZBUT: Dacă tot vrem să plecăm amîndoi, atunci să... plecăm împreună.

(Pauză.)

DAMA: N-ar avea nici un rost.

IZBUT: Dar ar fi logic.

DAMA: In acest caz... fie. Dar numai pentru că s-a nimerit aşa. Fără alt motiv...

IZBUT: Fără îndoială. Nu există altă cauză.

(Izbut stringe amîndouă şezlongurile. Dialogul se întrerupe, pauză.)

DAMA: Totuşi, mie puţin teamă.

IZBUT: De ce ? E vorba exclusiv de logică.

DAMA: Nu mă gîndeam la noi, mă întrebam de ce n-a venit pină acum.

IZBUT: Aha. N-are rost să-ţi fie frică. Aici e linişte, nu e nici o primejdie... O staţiune balneo-

climaterică neînsemnată, într-o frumoasă zi de vară...

DAMA: Mi-a mărturisit că, înainte de a mă cunoaşte, voia să se sinucidă.

IZBUT: E posibil. Asta era mai înainte de a te cunoaşte pe dumneata.

DAMA: Dumitale nu ţi-a spus nimic?

IZBUT: Ba da, dar asta e o intîmplare mai de mult.

(Izbut sfirşeşle de strans şezlongurile, strange şi umbrela, Îşi ia sacoşa şi se apropie de Damă. Amindoi

pleacă spre dreapta.)

DAMA: Tu... te-ai gindit vreodată să te sinucizi?

IZBUT: O, da... Era chiar cit pe ce s-o şi fac.

DAMA: Şi ce te-a salvat ?

IZBUT: Am ajuns la concluzia că pentru aşa ceva este totdeauna timp.

DAMA: Totdeauna?

IZBUT: Da. Poţi să te sinucizi chiar şi cu o jumătate de oră înainte de moarte.

DAMA: Aş vrea să mai trec şi pe la coafor.


33/33

IZBUT: Chiar cu cinci minute...

(Sint aproape de ieşirea tn culise.)

IZBUT: Da, asta mă mai linişteşte.

(Ies in dreapta).

SFÎRŞIT

Documents

O Zi de Vara - Slavomir Mrozek