Revistă de informare şi opinie editată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani

Numărul 5Anul V- aprilie 2014

Jandarmul Botoşănean

20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 69 Jandarmi Botoşani

Adresa redacţiei : Str. I.C.Brătianu nr, 110-112, BotoşaniTel. : 0231511533 0743233533Fax : 0231516170E-mail : contact@jandarmeriabotosani.roISSN 2246 - 9273Revista Jandarmul Botoşãnean poate fi vizionată şi pe pagina de Internet a I.J.J. Botoşani

www.jandarmeriabotosani.ro

Coordonator : Col. Moroşanu ConstantinRedactor şef : Col. Lupu MarinRedactori : Lt.col. Corj Ioan Lt.col. Onofrei Dobrin Mr. Verenciuc Gabriela Lt. Chelărescu Alin Tehnoredactor şi design: Plt.adj. Zodilă MariusFotoreporter : Plt.maj. Izotov Dan Responsabil de număr : Plt.maj. Izotov Dan

DIN CUPRINS :20 de ani - ca o clipă.......................................................................................................................................8

Jandarmeria între tradiţie şi provocări.........................................................................................................11

Un nume sinonim cu Jandarmeria................................................................................................................13

Nea TIM......................................................................................................................................................14

Acţiuni „mici” pentru o „mare” siguranţă....................................................................................................16

Alertă în municipiu!.....................................................................................................................................20 Un ochi râde, altul plânge............................................................................................................................22

Jandarmii - inima României.........................................................................................................................26

Interviul revistei..........................................................................................................................................28

La un pas de Schengen.................................................................................................................................30

O istorie vie..................................................................................................................................................32

Amintiri despre viitor...................................................................................................................................34

O rază de bunătate.......................................................................................................................................36

Număr editat cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani A.F.S.P. “Ghica” şi I.P.A. Regiunea 2 Botoşani

Mesaje sosite...

Ziua Jandarmeriei Române constituie un bun prilej de reflecţie comună cu privire la ceea ce facem şi la modul în care evoluăm. Noi înşine, ca organizaţie, dar şi percepţia publică a activităţii noastre. Şi avem substanţă pentru o astfel de reflecţie, pentru că nu puţine sunt lucrurile care s-au schimbat. În primul rând, maniera în care sunt îndeplinite misiunile specifice, poartă o nouă amprentă. Modul inteligent de acţiune într-un segment multidimensional: preponde-rent uman, social, dar şi deschis către cooperare şi dialog cu cetăţenii, a reprezentat o prioritate a instituţiei. De la abordări rigide, către atitudini care să dezvolte un meritat capital de încredere în rândul populaţiei. De la o instituţie analizată adesea cu dublă măsură, la una valorizantă, de apreciere, atunci când suntem alături de cei aflaţi în dificultate ( situaţii de urgenţă civilă, inundaţii, zăpezi etc.) şi alta când, îndrituiţi să apărăm valorile de securitate, suntem blamaţi şi de mai multe ori aspru criticaţi. Criticaţi tocmai pe segmentul în care LEGEA şi ORDINEA trebuie să guverneze, iar respectul pentru acestea nu poate genera atitudini în sfera negociabilului. În al doilea rând - felul în care Jandarmeria Română se manifestă în spaţiul public - pe segmentul de aplicare a legii. Poziţia noastră este una delicată, iar acţiunile sunt şi trebuie să fie centrate pe principiile fireşti ale unui stat de drept. Din această perspectivă, Jandarmeria Română trebuie să rămână o instituţie echidistantă, aflată permanent în slujba cetăţenilor şi nu împotriva societăţii. Pentru că „respectarea legii”, aşa cum se face în toate democraţiile consolidate, fără excepţie, reprezintă, de fapt, interesul naţional şi ataşament faţă de respectarea valorilor fundamentale ale cetăţenilor într-un stat de drept. Atitudinea profesionistă nu are legătură cu politicul. Credibilitatea instituţiei depinde în mod direct de un mod de acţiune raţional şi independent de poziţia actorilor politici. Toate acestea trebuie să fie expresia firească a perseverenţei, coerenţei şi profesionalismului ca repere manageriale în interiorul instituţiei. Disponibilitatea de a prelua “comenzi” ce ar excede cadrului legal, nu poate îmbunătăţi sub nicio formă percepţia publică în ceea ce ne priveşte. Şi asta o spun cetăţenii, atunci când greşim. De aceea, modul de acţiune profesional şi legal trebuie să probeze permanent deplina legalitate a acţiunilor. Preocupările noastre în segmentul asigurării securităţii şi drepturilor constituţionale ale cetăţeanului, trebuie să reprezinte o prioritate. Şi aceasta, în condiţiile în care nu avem legislaţia pe care ne-o dorim. După 164 ani de existenţă, Legea şi modul nostru de acţiune trebuie adaptat noilor provocări de azi. Pentru toate acestea, cu gratitudine aduc mulţumirile mele întregului personal al Jandarmeriei pentru profesio-nalismul, tenacitatea şi buna credinţă pe care le dovedesc în apărarea şi promovarea valorilor fundamentale. Pentru faptul că am reuşit într-un an greu să păstrăm aceste valori atât în momentele bune, dar mai ales în cele critice. Pentru că îşi continuă eforturile, chiar dacă ştiu că doar valorile ce configurează respectarea legii sunt perene, nici-decum poziţiile pe care, pentru o vreme, au onoarea să le ocupe. Pentru felul în care aţi înţeles ceea ce trebuie să devină Jandarmeria Română şi modul onest în care vă faceţi datoria. Pentru încrederea pe care am generat-o, capitalul esenţial al acestei instituţii, aflată necondiţionat în slujba statului şi a cetăţeanului. Vă doresc putere şi succes pe mai departe şi niciodată să nu vă pierdeţi încrederea! La mulţi ani!

INSPECTOR GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE General de brigadă dr. Mircea OLARU

3

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Remarc cu deosebită plăcere faptul că apariţia publicaţiei dumneavoastră s-a transformat

într-o tradiţie, într-un demers care ascunde în spatele fotografiilor tematice şi a articolelor redactate, o muncă asiduă, menită să scoată la lumină strădania colectivului unităţii dumneavoastră.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani este continuatorul tradiţiei militare începute de Batalionul 69 Jandarmi, structură teritorială care anul acesta împlineşte 20 de ani de la înfiinţare. Chiar dacă procesul de transformare şi modernizare a Jandarmeriei Române, în pas cu tendinţele euroatlantice, precum şi adaptarea specificului Armei la noile provocări generate de tensiunile sociale în creştere, au condus la transformarea vechii structuri de nivel batalion în ceea ce astăzi ne mândrim a fi ,,Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani”, folosesc acest prilej aniversar pentru a vă felicita pentru întreaga dumneavoastră activitate şi pentru a vă ura un sincer ,,La Mulţi Ani!”. Vă asigur de sprijinul meu în toate activităţile dumneavoastră, care converg spre profesionalismul şi eficienţa Jandarmeriei, în general, şi unităţii dumneavoastră, în special.

Având în vedere specificul I.J.J. Botoşani, de unitate a cărei zonă de responsabilitate include şi o importantă porţiune a frontierei de stat, este de remarcat, în urma studierii cu atenţie a rezultatelor obţinute în urma executării misiunilor specifice în anul 2013, implicarea deosebită pe care unitatea dumneavoastră a avut-o, atât pe linia asigurării şi restabilirii ordinii publice, cât şi în ceea ce priveşte aportul dumneavoastră la efortul naţional de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, cu precădere în zona infracţionalităţii transfrontaliere, prin participarea la misiuni de prevenire şi combatere a traficului ilegal cu produse accizabile.

Doresc în continuare jandarmilor botoşăneni, putere de muncă, încredere în susţinerea pe toate planurile din partea conducerii Jandarmeriei şi continuarea cultivării ,,spiritului de castă”, cu convingerea că Arma din care faceţi parte este coloana vertebrală a statului român în ceea ce priveşte consacrarea legii, ca unic mijloc de raportare la normalitatea unei societăţi aflate într-o amplă metamorfoză.

ADJUNCT AL INSPECTOR ULUI GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

Colonel dr. Robert Iulian VÎŢĂ

Ziua de 3 Aprilie marchează naşterea Jandarmeriei în spaţiul românesc şi devine, prin Legea Organică a Jandarmeriei Române din 5 iunie 1998, Ziua Jandarmeriei Române.

De-a lungul istoriei, corpul „oamenilor de arme” a fost implicat în toate conflictele armate la care ţara noastră a participat pentru dobândirea şi consolidarea independenţei sale statale, pentru întregirea şi reîntregirea hotarelor ei naţionale.

Informaţii despre participarea structurilor de jandarmi la aceste evenimente istorice ale ţării sau zonei găsim în arhive. Ce nu vom găsi cu siguranţă scris în ziare, reviste, poate doar în poveştile jandarmilor veterani, sunt efortul şi munca depuse de jandarmii logisticieni, pentru reuşita acestor acţiuni.

Pentru prea mult timp logistica a fost considerată o activitate minoră. Dar noi ştim că este elementul vital pentru reuşita acţiunilor militare. Pentru nicio misiune nu pot fi întocmite planuri, cu tot optimismul şi moralul ridicat al luptătorilor, fără a se asigura un sprijin logistic corespunzător.

Cum asigurăm acest sprijin logistic într-un mod corespunzător în situaţia când avem bani puţini? Cum acţionăm?

În primul rând, pentru a folosi cât mai util banii alocaţi trebuie să planifici foarte bine activităţile structurilor pe care le conduci şi pe care le finanţezi. În acest sens, la nivelul Jandarmeriei Române au fost identificate, cuantificate şi estimate nevoile de cheltuieli pentru dotare şi funcţionare. Dar necesarul este foarte mare.

În al doilea rând, trebuie să cunoaştem obiectivele şi în baza lor să stabilim priorităţile de acţiune, să decidem ce trebuie să finanţăm, să achiziţionăm şi la ce trebuie să renunţăm sau să amânăm.

Avem experienţa unor ani grei în care am învăţat cum să ne descurcăm în situaţii de criză. Avem aceiaşi bani ca şi anul trecut şi ştim că alte fonduri puţin probabil să mai primim. Rezultă că trebuie să fim chibzuiţi, mai restrânşi în utilizarea banilor, să reducem la maximum costurile unor activităţi şi cele cu utilităţile. Acolo unde nu avem resursele financiare necesare, trebuie să găsim soluţii şi alternative. Sigur că sunt voci care afirmă că aşa ceva nu se poate, dar avem exemple când activităţi importante s-au desfăşurat în condiţii normale, cu alocaţii bugetare reduse. Gestionarea înţeleaptă şi riguroasă a bugetului ne va conduce la realizarea principalelor obiective şi atribuţii asumate.

O altă soluţie pe care o avem la îndemână este fructificarea oportunităţilor de finanţare oferite de structurile internaţionale, precum Uniunea Europeană şi Banca Mondială. Pentru aceasta este nevoie de implicarea dumneavoastră în identificarea programelor de finanţare disponibile începând cu anul 2014, în asociere cu alte instituţii locale.

Să nu uităm că logistica militară se dezvoltă chiar dacă sunt medii unde acest proces nu este înţeles cum se cuvine. Fiind la ceas aniversar, profit de ocazie să urez tuturor jandarmilor botoşăneni, mulţumiri pentru modul în care şi-au îndeplinit

misiunile în condiţiile unor resurse materiale şi financiare limitate şi să-i asigur pe viitor de tot sprijinul meu. Vă doresc sănătate, putere de muncă, belşug, alături de tradiţionalul LA MULŢI ANI!

Împuternicit ADJUNCT AL INSPECTORULUI GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE Locotenent-colonel Marius COSTACHE

4

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

„Apreciez şi stimez capacitatea dumneavoastră de a vă îndrepta cu profesionalism şi dedi-care către protecţia şi securitatea cetăţeanului. Jandarmeria este una dintre instituţiile fundamentale ale statului, iar dumneavoastră, prin efortul zilnic de asigurare şi restabilire a ordinii publice, de combatere a faptelor antisociale, o menţineţi la cel mai înalt nivel de integritate şi transparenţă. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră vă purtaţi cu mândrie şi devotament uniforma, reprezentând astfel, un garant al ordinii sociale şi al liniştii cetăţeanului. Atât în numele meu, cât şi al Consiliului Judeţean Botoşani, vă transmit felicitări şi mulţu-miri pentru modul exemplar în care aţi fost de fiecare dată alături de oameni şi pentru contribuţia la asigurarea unui climat de siguranţă în judeţul nostru. Aveţi tot respectul meu pentru nobila activitate pe care o duceţi în slujba cetăţeanului şi pentru intervenţia promptă cu care deja ne-aţi obişnuit în situaţii dificile, de calamitate chiar, fiind un model de responsabilitate şi profesionalism.

PREŞEDINTE AL CONSILIULUI JUDEŢEAN BOTOŞANI Florin ŢURCANU

Dragi jandarmi,În calitate de colaborator direct şi partener al dumneavoastră, cunosc îndeaproape modul în care vă achitaţi de sarcini, conform competenţelor legale. Anul 2013 nu a fost un an uşor pentru dumneavoastră. V-aţi făcut cu prisosinţă datoria prin misiunile, din ce în ce mai numeroase, pe care le-aţi executat în sprijinul cetăţenilor judeţului Botoşani. Siguranţa pe care aţi creat-o, prin acţiunile de asigurare a ordinii şi liniştii publice la meciurile de fotbal, la festivaluri şi sărbători, sau în cooperare cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în acest domeniu, nu a trecut neobservată. Sunt la curent cu întreaga dumneavoastră activitate, ştiu că aţi fost alături de comunitate, aţi prins infractori, aţi aplanat scandaluri şi că aţi derulat acţiuni preventive în şcoli şi licee. Am fost alături de dumneavoastră când i-aţi avansat pe cei doi veterani de război jandarmi din Hudeşti şi Suharău, momente de o înaltă emoţie atât pentru mine, cât şi pentru cei cărora ne arătăm respectul şi preţuirea. Voi fi alături de dumneavoastră şi în acest an şi sunt sigur că vă veţi face datoria cu prisosinţă, aşa cum ne-aţi obişnuit. Jandarmeria este o forţă în slujba binelui, prin misiunile executate arătând profesionalism şi competenţă. Vreau să vă felicit pentru că editaţi, iată, cel de-al cincilea număr al revistei ,,Jandarmul botoşănean”, o revistă care reflectă activitatea, preocupările şi deschiderea pe care jandarmeria o manifestă faţă de societate. Salut dorinţa voastră de a vă face cunoscute rezultatele activităţii de peste an, astfel încât să-i apropiaţi pe botoşăneni de această nobilă armă. Sper ca anul 2014, în care sărbătoriţi 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 69 Jandarmi, să fie un an cu reuşite profesionale, cu linişte şi prosperitate pentru toţi jandarmii botoşăneni. La Mulţi Ani!

PREFECT AL JUDEŢULUI BOTOŞANI Costică MACALEŢI

5

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Stimaţi colaboratori, Apariţia celui de-al cincilea număr al publicaţiei dumneavoastră în presa scrisă, expresie a transparenţei şi profesionalismului activităţii pe care o desfăşuraţi, îmi dă şi de această dată posibilitatea să-mi reafirm aprecierea faţă de continuarea unei frumoase tradiţii, perpetuarea existenţei unui canal de comunicare propriu, modalitate modernă şi directă de adresare către beneficiarii serviciilor pe care le prestaţi în folosul cetăţenilor, în egală măsură a dialogului sincer şi obiectiv cu membrii comunităţii pe care cu toţii o slujim şi căreia îi aparţinem. Apropiata aniversare a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Naţionale este, de asemenea, un prilej de bilanţ şi sunt convins că, în paginile revistei ,,Jandarmul botoşănean”, vor fi evidenţiate rezultatele pozitive ale ac-tivităţii dumneavoastră, care înseamnă ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate, intervenţia în situaţii de urgenţă, înseamnă militari expuşi riscului 24 de ore din 24, în zăpezi, în ger sau la inundaţii, iar, la fel ca mine, cetăţenii ştiu şi văd asta în fiecare zi şi vă răsplătesc prin încrederea cu care vă apreciază. Acest nou număr al revistei îmi oferă prilejul de a vă felicita pentru curajul demonstrat în misiunile pe care le-aţi îndeplinit zi de zi. Prezenţa dumneavoastră în oraşul Săveni este foarte importantă şi astăzi vreau să vă mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o în prevenirea faptelor antisociale şi în asigurarea ordinii şi liniş-tii publice. Cooperarea cu instituţia dumneavoastră se bazează pe încrederea deplină în profesionalismul, pregătirea excelentă şi operativitatea de care oamenii în uniforma bleu-jandarm dau dovadă. Siguranţa cetăţeanului, protecţia acestuia în faţa abuzurilor şi eradicarea fenomenelor antisociale sunt deziderate comune care determină o conlucrare perfectă a instituţiilor noastre. Cele două evenimente, apariţia noului număr al ,,Jandarmului botoşănean” şi aniversarea a 164 de ani de activitate îmi dau prilejul să vă transmit felicitări şi mulţumiri, atât în nume personal, cât şi din partea Consiliului Local al oraşului Săveni, tuturor celor care contribuie la asigurarea unui climat de siguranţă în judeţul şi oraşul nostru, pentru munca depusă în slujba cetăţenilor. Convins că implicarea şi dăruirea tuturor vor fi şi în viitor la nivelul impus de drumul european al Jandarmeriei Române, vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat până acum!

PRIMAR AL ORAŞULUI SĂVENI Relu Petru TÎRZIORU

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române şi apariţiei unui nou număr al Revistei ,,Jandarmul Boto-şănean”, doresc să felicit jandarmii botoşăneni pentru devotamentul şi dăruirea cu care slujesc această profesie şi să aduc mulţumirile noastre, ale dorohoienilor, pentru contribuţia jandarmilor la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă. Felicit, totodată, colectivul de redacţie, colaboratorii, pe toţi cei care contribuie la apariţia Revistei ,,Jandarmul Botoşănean”, ajunsă acum la cel de al V-lea număr. PRIMAR AL MUNICIPIULUI DOROHOI Dorin ALEXANDRESCU

Ziua de 3 aprilie reprezintă un excelent prilej pentru a-mi exprima aprecierea şi recunoştinţa faţă de instituţia Jandarmeriei, componentă emblematică în lupta pentru menţinerea ordinii publice şi siguranţei naţionale. Aş dori ca în acest moment aniversar, gândurile tuturor botoşănenilor să se îndrepte către jandarmi, aceşti oameni, care prin solidaritate, devotament şi modul prompt de intervenţie, dau consistenţă, forţă şi prestigiu instituţiei. Eforturile, altruismul şi curajul jandarmilor botoşăneni manifestat în cadrul acţiunilor pe care aceştia le-au întreprins, a propulsat Jandarmeria Română în topul instituţiilor care se bucură de încre-derea opiniei publice. Este de datoria mea să subliniez buna colaborare pe care administraţia publică locală o are cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani şi îmi exprim încrederea în profesionalismul şi spiritul de res-ponsabilitate pe care jandarmii îl manifestă faţă de membrii comunităţii locale. Vă rog să primiţi cu acest prilej urările mele de bine, sănătate şi reuşite profesionale, însoţite de tradiţionalul ”La mulţi ani!”.

PRIMAR AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI Ovidiu Iulian PORTARIUC

6

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

În fiecare an, la început de aprilie, instituţia dumneavoastră sărbătoreşte un moment cu semnificaţie aparte, de la mijlocul secolului al-XIX-lea: 3 aprilie 1850, ziua în care Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Ofisul Domnesc de înfiinţare a Jandarmeriei moderne, organizată după un model de inspiraţie europeană. Astăzi, într-un context în care prezentul continuă să fie provocarea cea mai mare, Jandarmeria Română rămâne una dintre structurile de bază ale Ministerului Afacerilor Interne, o componentă puternică şi stabilă a sistemului de apărare, ordine pu-blică şi siguranţă naţională. În spaţiul botoşănean, jandarmii şi poliţiştii botoşăneni au fost şi rămân aliaţi permanenţi în lupta pentru o comunitate sănătoasă, participând activ la menţinerea sentimentului de siguranţă civică, atât de important pentru fiecare individ în parte şi pentru colectivitate în ansamblul ei. Ne exprimăm convingerea că împreună vom continua să ne onorăm cu profesionalism şi dăruire profesia, demonstrând coezi-une în misiunea pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, pentru protecţia şi liniştea comunităţilor. Anivesarea celor 164 de ani de la înfiinţarea Armei dumneavoastră, îmi oferă plăcuta şi onoranta ocazie de a vă transmite în numele poliţiştilor botoşăneni, gândurile noastre de bine şi succes pe mai departe!

La mulţi ani, dragi Colegi! INSPECTOR ŞEF I.P.J. BOTOŞANI Comisar şef Cristian CUCOREANU

Astăzi, când Jandarmeria Română aniversează 164 de ani dedicaţi apărării ordinii şi siguranţei de drept, îmi revine onoarea şi deosebita plăcere să vă adresez, stimaţi colegi jandarmi, calde şi respec-tuoase felicitări din partea comenzii inspectoratului, dar şi a întregului personal din instituţia pe care o reprezint. Puţine instituţii ale statului român se pot mândri cu o istorie atât de îndelungată, ceea ce înseamnă continuitate, coerenţă şi păstrarea unor valori autentice. Aflaţi în fiecare clipă în slujba cetăţenilor, voi, jandarmii botoşăneni, dovediţi, prin toate acţiunile întreprinse, că sunteţi demni de tradiţia înaintaşilor. Jandarmul botoşănean nu este prezent doar pentru restabilirea ordinii publice. Înfruntă nămeţii sau apele învolburate pentru ajutorarea semenilor aflaţi în dificultate sau pentru salvarea bunurilor

acestora. Curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu au rămas peste timp repere permanent autentice ale jandarmilor, dovedind mai pregnant ca oricând profesionalismul de care dau dovadă, onorând neîncetat misiunea care le-a fost încredinţată. Prin natura misiunii, sunteţi permanent alături de cetăţeni şi comunităţile locale. Pentru efortul continuu şi implicarea deosebită, zi de zi, disciplina, pasiunea şi devotamentul demonstrate, jandarmii şi-au câştigat respectul, preţuirea şi stima botoşănenilor. La ceas aniversar, vă împărtăşim bucuria şi vă adresăm rugămintea să primiţi urările noastre de sănătate, împlinire persona-lă şi profesională şi aceeaşi disponibilitate de a acţiona permanent în sprijinul comunităţii noastre.

La mulţi ani, doamnelor şi domnilor camarazi jandarmi botoşăneni!

INSPECTOR ŞEF I.S.U. J. BOTOŞANI Colonel Radu ANTON

7

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Nu am fost noi primii jandarmi. Alţi oameni, dar cu aceleaşi năzuinţe, speranţe şi aspiraţii, s-au dedicat în-aintea noastră acestei meserii, pe care, la fel ca şi noi, au iubit-o.

Ultimii 20 de ani care s-au scurs din anul 1994, când la Botoşani s-a constituit Batalionul 69 Jandarmi, re-prezintă o mică istorie recentă, una printre multe alte-le, însă este cea care pentru noi, jandarmii, are o sem-nificaţie aparte. Este istoria noastră, pe care am trăit-o şi am făurit-o noi înşine, unii dintre noi integral, alţii doar parţial.

Istoria unei naţiuni este un conglomerat de mici is-torii. Iar o mică istorie este şi meseria de jandarm pe aceste meleaguri din nord – estul ţării.

Am un sentiment de mulţumire, pe de o parte, de re-gret că au trecut anii, pe de altă parte. Amintirile mele exced însă cei 20 de ani, primii paşi pe poarta unităţii făcându-i în ianuarie 1991, când veneam din Academie plin de entuziasm şi idealuri.

Privesc în urmă şi realizez că am participat la istorie! Da, zi de zi, fără să conştientizez şi fără să-mi propun în mod deosebit acest scop.

Tânăr ofiţer, am sosit într-o unitate mică, Detaşa-mentul de Jandarmi Botoşani, recent înfiinţată, dar continuatoare a unei mari unităţi, cu tradiţii vechi şi cu istorie bogată.

Am găsit şi lucrat cu oameni destoinici, cu experien-ţă şi dragoste de armă.

Înfiinţarea Batalionului 69 Jandarmi Botoşani a fost oportunitatea de a trece de la 10 colegi la câteva sute.

Am interacţionat cu oameni noi, cu mare experienţă, veniţi pe meleagurile natale din multe alte unităţi ale Jandarmeriei, cu intenţii bune şi cu dorinţa de a de-monstra cât de bine îşi cunosc meseria.

Indiferent de problemele unora sau altora de la nivel superior, îmi amintesc că noi, cei din eşalonul doi, ne mobilizam mereu pentru a ne perfecţiona activitatea. Şi aşa, în timp, s-a constituit un colectiv bazat pe loialita-te, spirit jandarmeresc şi responsabilitate.

Am uitat acum lipsurile, greutăţile şi eforturile pe care le-am depus atunci. Erau inerente oricărui început de drum, de altfel. Dar ştiu că toate aceste dificultăţi m-au întărit şi m-au determinat să caut şi să găsesc so-luţii tot timpul …

Plăcute sunt amintirile cu toţi colegii! Era o atmo-sferă de lucru relaxată, zburda tinereţea, erau vremuri frumoase şi găseam timp pentru toate.

Societatea s-a schimbat şi peste unitate au venit avantajele capitalismului… Şi colegii s-au schimbat ... Nu mai aveau timp, răbdare, înţelegere, disponibilitate de a asculta, cucerindu-şi tot mai mult loc egoismul, in-dividualismul şi neîncrederea.

Peste toate acestea s-au suprapus şi ratele la bănci cu tot ceea ce decurgea de aici, criza economică şi toate

celelalte probleme de zi cu zi.Am văzut cum colegii mei şi-au pierdut veselia şi au

devenit îngânduraţi, trişti, grijulii pentru ziua de mâi-ne, pentru familiile lor, preocupaţi de a găsi soluţii la dificultăţile cu care se confruntau.

Pentru mine a fost cel mai trist moment al acestei mici istorii.

Am căutat personal să-mi ajut colegii cu ce am pu-tut, să nu le mai dau eu însumi motive de îngrijorare şi să-i susţin pentru ca împreună să trecem peste greutăţi, respectând şi ducând, în acelaşi timp, la îndeplinire atribuţiile de serviciu.

Formarea şi dezvoltarea unui colectiv de profesio-nişti a fost şi este ţelul meu, un ţel la care lucrez şi as-tăzi.

Centrat pe oameni, demersul meu a necesitat mul-tă tenacitate, capacitate de comunicare şi persuasiune, asumarea conştientă a responsabilităţilor, modestie, hărnicie, îndrăzneală, exploatarea cu inteligenţă a tutu-ror oportunităţilor şi, nu în ultimul rând, corectitudine şi legalitate.

Ţinând cont de necesitatea executării unor misiuni în mod individual, este evidentă obligaţia fiecăruia de a fi foarte bine pregătit. Este o filozofie simplă, din care rezultă totdeauna un câştig: o echipă completă.

În vremurile în care lenea şi dezinteresul sunt spon-sorizate şi recompensate, iar omenia, modestia, respec-tarea legii blamate, în care „merge şi aşa” este o cutumă destul de adânc înrădăcinată în mentalul unora, munca noastră şi apartenenţa la o instituţie cu norme şi reguli clare şi cu o cultură organizaţională proprie este uneori privită ca o curiozitate.

20 de ani - ca o clipă

8

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Respectarea şi aplicarea permanentă a procedurilor, aplicarea strictă a legii - baza existenţei noastre în soci-etate - nu este trecută, totuşi, cu vederea de cetăţeanul român, care în sondajele de încredere ne situează prin-tre primele trei locuri.

Suntem conştienţi că marea majoritate a cetăţenilor fac distincţia între bine şi rău, iar cei care, în diferite mo-duri, „lucrează” la dezinformarea opiniei publice, prin blamarea şi denigrarea muncii noastre, nu o fac decât pentru nişte scopuri şi interese ce nu au legătură cu bu-nul mers al democraţiei şi pentru slăbirea autorităţii jandarmului.

Cei care doresc ca jandarmul să lucreze doar când şi cum le convine lor vor fi dezamăgiţi! Noi lucrăm tot tim-pul în spiritul şi pentru aplicarea legii.

În aceşti ani grei pentru desăvârşirea statului de drept, cu o legislaţie schimbătoare, cu resurse diminu-ate, noi am înţeles să ne facem datoria, fiind eficienţi şi adaptându-ne permanent la realităţile vieţii cotidiene.

Omul jandarm interacţionează zilnic cu diferite cate-gorii sociale, nu neapărat sau nu totdeauna din cele mai elevate, însă relaţiile cu cetăţenii impun din partea lui răbdare, ascultare activă, empatie, fermitate şi înţelege-re.

Omul jandarm are şi propriile lui aşteptări: de a lucra cu legi simple şi eficiente, de a fi apărat de legi, de a avea dotare şi de a dispune de resursele necesare unei bune şi normale funcţionări.

Am doar gânduri bune pentru toţi jandarmii care au pus suflet şi au investit timp şi energie pentru înfiinţa-rea, crearea şi dezvoltarea colectivului unităţii noastre, astfel încât să atingă un nivel necesar şi suficient înde-

plinirii competenţelor legale în zona de responsabili-tate.

Dacă ai capacitatea să-ţi influenţezi adversarul şi să-l duci unde vrei tu este un lucru temeinic.

Comunitatea în care lucrăm, cetăţenii judeţului Bo-toşani au beneficiat de-a lungul timpului de sprijinul nostru consecvent. Dacă în acest timp am acţionat pentru binele comunităţii însemnă că am discutat, ne-am făcut înţeleşi, am influenţat pozitiv, am consiliat, monitorizat şi supervizat activitatea de care răspun-dem, găsind în partenerii noştrii oameni responsabili.

Viitorul va fi cum ni-l facem noi – hazardul nu are ce căuta în acestă discuţie.

Cei care doresc binele naţiunii, permanent să aibă certitudinea în ceea ce priveşte locul şi rolul jandar-meriei. Capacitatea nostră, verificată în istorie, ne dă încredere în ceea ce priveşte dezvoltarea şi creşterea competenţelor jandarmeriei, un corp de elită, adaptat la solicitările vremurilor actuale, în măsură să garan-teze securitatea cetăţenilor.

Cei care lucrează la destinul patriei nu pot să nu ne vadă, să ne neglijeze! Viaţa nu-i va lăsa!

Noi în mod sigur vom fi aici, făcându-ne datoria, în slujba ţării cu LEGE ŞI ORDINE.

LA MULŢI ANI, JANDARMERIA ROMÂNĂ!LA MULŢI ANI TUTUROR JANDARMILOR!

Colonel Constantin MOROŞANU

9

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Trăim într-o lume şi un timp în care viteza schimbărilor şi apariţia de noi provocări capătă un ritm copleşitor, ce tinde să devină infernal. Constatăm, tot mai des, că timpul alocat nouă înşine, pentru bunăstarea sufletului, se reduce direct proporţio-nal cu amplificarea problematicii cu care ne confruntăm. Când să mai ai timp pentru bucuriile vieţii, pentru familie şi sănătate, când problemele de serviciu pun o asemenea presiune pe tine, încât, eşti nevoit adesea să amâni soluţionarea problemelor personale, chiar până la punctul de a le scapa de sub control? Soluţiile la toate aceste probleme cotidiene sunt, de altfel, strâns legate de muncă, de izvorul resurselor pentru traiul de zi cu zi. Astfel, grija cea mai mare, pe care n-ai cum să o în-depărtezi, cea a serviciului, devine copleşitoare, cu efecte uneori devastatoare pentru sănătatea proprie, pentru familie şi, implicit, pentru societate. Este o fundătură în care este prins cetaţeanul de rând al României de azi. Iar jandarmii, chiar dacă ,,se dau cocoşi” în public, nu fac rabat de la această situaţie, întrucât nici nu sunt incluşi în elita bine stipendiată a societăţii, se feresc să intre in combinaţiile aducătoare de venituri necurate, şi nici nu sunt în slujba forţelor oculte sau a serviciilor străine, care să-i plătească corespunzator. Ca o constatare proprie, nici nu există un interes real pentru ,,protecţia socială” a jandarmilor. Ei nu produc decât pace şi linişte şi se pare că nu-i mai interesează nimic altceva. În schimb, cei care trebuie să le evalueze munca şi să–i plătească la un nivel corespunzător au rămas numai la etapa de evaluare. Îşi amintesc de ei doar ,,când le crapă măseaua”. Iar, din acest punct de vedere, se poate aprecia că nu suntem încă la nivelul corect de recunoaştere a contribuţiei Jandarmeriei la buna func-ţionare a statului de drept. Problema rămâne tot la comandanţi, care trebuie să–şi bată capul cu ea, căci soluţionarea fără alocarea de resurse sufici-ente nu este posibilă. Şi comandanţii, şi subordonaţii au fost şi sunt condam-naţi la o aceeaşi ”existenţă tragică”, ca sa folosim expresia consa-crată de gânditorul şi filozoful român D.D.Roşca. Şi fără pretenţia ca sunt cunoscători şi adepţi ai ideeilor acestuia, ei aplică singura soluţie posibilă - refularea nemulţumirilor şi menţinerea unei atitudini pozitive faţă de viitor, generatoare de efort constructiv, mai ales când este vorba de ţară şi naţie. Aşa au fost jandarmii încă de la începuturi. Istoria lor este plină de acte de abnegaţie şi sacrificiu. Aşa sunt şi acum. Când pleacă în misiune nu întreabă ”cât îmi dai?”... Pleacă pur şi simplu. Este spiritul în care a crescut Jandarmeria şi în care îşi modelează şi fiii de acum, spirit de armă menţinut viu prin cultivarea tradiţiilor moştenite. Pe bună dreptate, se poate afirma că Jandarmeria a avut o evoluţie firească, ca parte a statului român, cunoscând aceleaşi

perioade de mărire, dar şi de poticnire ca şi poporul nostru, străduindu-se mereu să răspundă nevoilor de moment în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului, apărarea avutului privat şi colectiv, liniştea şi ordinea publică, într-un cuvânt apărarea statului de drept. Pentru a înţelege cât mai bine ce dă forţă Jandarme-riei în prezent şi ce-i poate asigura creşterea în continuare, trebuie să avem o imagine cât mai corectă asupra vieţii de ieri şi de azi a acestei arme. Acest demers nu este posibil fără să-i privim evoluţia în contextul politic, legislativ, militar, social, cultural şi ideologic al vremii, precum şi fără a-i analiza rolul, locul şi misiunile în conjunctura evenimentelor generale, naţio-nale şi externe şi, implicit, fără a lua în considerare raporturile de drept şi juridice din societate, într-o viziune integratoare.Este şi una din menirile zilelor aniversare ale armei - de scruta-re a trecutului şi de realizare a unui bilanţ. Şi, dacă vrem să ne numim jandarmi cu adevarat, trebuie să ne asumăm trecutul armei, cu bune şi rele, cu lumini şi umbre, aşa cum a fost în toate etapele sale de evoluţie, atât ca Jandarmerie, cât şi ca Trupe de Securitate. Este cheia care ne va da puterea să trecem peste dena-turările istoriei instituţiei noastre, să înţelegem că întodeauna acestea sunt motivate politic şi prezentate partizan, precum şi

JANDARMERIA ÎNTRE TRADIŢIE ŞI PROVOCĂRI - ACTUALITATEA LUI EMINESCU -

10

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

faptul că întodeauna contextul politic este cel care dă sensul calificării, pozitive sau negative, a faptelor cu rezonanţă isto-rică, actele respective intrând inclusiv în domeniul valorificării propagandistice, pentru motivarea acţiunilor ulterioare. Jandarmeria a trăit din plin această experienţă, începând cu reocuparea Basarabiei de către sovietici, când viaţa unui jandarm nu valora nici cât a unui maidanez din Bucureşti-ul de astăzi, fiind împuşcat pe locul unde era găsit. Pentru jandarmi nu existau legi scrise sau nescrise ale războ-iului, pentru că reprezentau cu credinţă şi calificat autoritatea statului român şi cu ei nu se putea da la pace. Represaliile împotriva acestei arme, care trebuia să dispară, au continuat şi după predarea ţării şi armatei ocupan-tului sovietic, prin actul de trădare de la 23 august 1944, când măsurile organizatorice şi punitive luate împotriva ei în an-samblu, justificabile până la un punct prin logica regimului de ocupaţie militară şi stării de război, au fost motivate propagan-distic şi prin invocarea acţiunilor specifice desfăşurate anterior de aceasta “pentru apărarea regimului burghezo-moşieresc”. Motivaţia de fond, puţin spusă în public, este, însă, aceea că jandarmii, de când funcţionează, au ţinut permanent sub con-trol şi au blocat prin forme specifice extinderea socialismului sovietic, considerându-l generator de război social. Şi pentru aceasta trebuiau să plătească. Din acest motiv au avut de suferit atât jandarmii, ofi-ţeri şi subofiţeri, cât şi militarii în termen, unii plătind cu ani grei de puşcărie şi chiar cu viaţa aprtenenţa la această armă, ca să nu mai vorbim de blamul social la care au fost expuşi. Mărturii privind aceste evenimente le găsim în tot fe-lul de documente, dar le-am primit şi prin viu grai de la regre-tatul lt.col. (r) Viziteu, care până mai ieri participa la momen-tele noastre aniversare. O lucrare de referinţă în domeniu este cartea ,,Jandarmeria la răspântii sociale 1944-1990”, scrisă cu erudiţie şi dăruire de dl. gl.bg.(r) Mihalache D.Vasile, cel din mâinele căruia am avut onoarea să primim în 1996 Drapelul de Luptă al Unităţii prin primul comandant - colonel Rotaru Constantin. Meritau acest tratament Jandarmeria şi efectivele ei?Din punctul nostru de vedere, sigur că nu. Ea a fost părtaşă la făurirea statului român modern, a crescut şi s-a modelat în mod organic odată cu creşterea şi după nevoile acestuia, răs-punzând perfect obiectivelor pentru care a fost creată. De ase-menea, a fost cam singurul organism de stat care a continuat să acţioneze unitar pe timpul degringoladei în care a intrat statul român odată cu predarea ţării şi armatei către ruşi, fără niciun armistiţiu semnat, de către rege şi ceilalţi făptuitori ai loviturii de la 23 august 1944. În acest timp, Jandarmeria a trebuit să-şi îndeplinească misiunile specifice concomitent atât cu lupta împotriva vechiului aliat, cât şi cu rezistenţa şi salvarea din faţa noului aliat, pentru care am ramas inamici până la semnarea armistiţiului, la 12 septembrie 1944. Evenimentele au urmat turnura dorită de învingător. Astfel, în România, pe lângă regimul de ocupaţie militară, tre-buia să fie implementat şi regimul de tip nou. De aici au pornit toate consecinţele nefavorabile pentru noi, inclusiv dispariţia Jandarmeriei “de tip vechi” şi crearea unor forţe devotate numai comunismului şi clasei muncitoare în ascensiune. A fost provocarea cea mai grea pentru Jandarmerie. Concomitent cu îndeplinirea misiunilor avute până atunci şi a celor noi, legate de schimbarea regimului, a trebuit să suporte şi procesul de epurare politică, fiind ea însăşi angrenată în vârtejul transformărilor social-economice şi politice impuse în ţară. Astăzi, pentru o întelegere corectă a istoriei noastre, trebuie să recunoaştem că este adevarat că, printre atâtea mi-siuni şi acţiuni cu efect pozitiv asupra mersului societăţii, nu putem nega participarea, în mod specific, a trupelor la eveni-mentele majore care au schimbat radical direcţia de evoluţie a ţării: naţionalizarea, colectivizarea, participarea la arestarea şi

paza condamnaţilor politic, urmărirea şi capturarea oponenţi-lor noului regim etc. Dar, în acelaşi timp, nu putem lăsa ca toate bănuielile şi învinovăţirile care sunt lansate în media să planeze asupra armei fără răspuns. De ce să fie cei care au aplicat legea, aşa cum era ea atunci, pe post de acarul Păun? Daca aceştia au depăsit prevederile legale, să plăteas-că! Dacă nu, atunci să nu ne grăbim să aruncăm cu pietre! Până la aceasta, să nu uităm că legile n-au fost făcute niciodată de jandarmi sau trupele de securitate, iar aceştia n-au acţionat niciodată în afara structurii organice a armei şi întotdeauna au avut şefi care au dat ordine. Să căutam pe cei care aveau rolul de şefi atunci (citeşte ,,stăpâni”), pe cei care semnau ordinele de linie în acea perioadă şi vom găsi pe cei care coordonau ,,câinii de pază”, pe cei care trebuie să-şi asume şi răspunderea pentru faptele subordonaţilor. Cu ce este mai vinovat Vălimăreanu Mihai, fost soldat în Batalionul 2 Securitate Botoşani, împuşcat în cursul acţiu-nilor de urmărire şi prindere a luptătorilor din rezistenţa din Munţii Rădăuţi-ului, în timp ce încerca să-şi salveze câinele de urmarire - Afumatul, să fie condamnat la uitare, decât cel care l-a ucis, Vatamaniuc Gavrilă, erou astăzi al rezistenţei antico-muniste şi antisovietizare? Care este diferenţa între acesta şi militarii torturaţi şi ucişi la Otopeni sau între soldatul Lazăr Nicolae, ucis bestial prin incendiere şi ceilalţi 167 jandarmi răniţi în încleştările cu minerii din timpurile mai apropiate? Ce au, mai degrabă, în comun aceştia? Îşi făceau datoria faţă de ţară aşa cum au jurat. Şi atât. În urma lor erau comandanţii, iar în urma comandanţilor întotdeauna vine procurorul militar. În aprecierea sacrificiului pentru ţară şi lege, nu pu-tem să umblăm cu jumătăţi de măsură. Trebuie să dăm Cezaru-lui ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu, altfel tâlharii tip Coroi ramân eroi haiduci, iar eroii de la Băneasa rămân “terorişti”. În acest context, consider ca un act de reparaţie morală necesară aducerea şi expunerea la Camera tradiţiilor din I.J.J. Botoşani a materialului documentar referitor la cazul Vălimăreanu, aflat la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, ca şi luarea în grijă a monumentului din localitatea Guranda, dedicat jandarmului ucis în lupta cu banda Coroi. De asemenea, să nu uităm că în poligonul de tragere al unitaţii a fost executat “banditul“ Motrescu Vasile, luptător al rezistenţei anticomuniste şi antisovetizare din Munţii Buco-vinei, o perioadă cadru al trupelor, capturat de militarii din acelaşi Batalion 2 Securitate Botoşani şi predat organelor de anchetă penală. Şi aceştia fac parte din istoria jandarmilor botoşăneni.Abordarea cu reţinere şi dintr-o perspectivă relativizantă a adevărului despre asemenea evenimente este extrem de păgu-boasă pentru Jandarmerie, creând posibilitatea aruncării în derizoriu a faptelor cu rezonanţă în viaţa armei şi permiţând interpretări nefondate, blamante, până la urmă, pe nedrept pentru activitatea jandarmilor. Este o provocare la care trebuie să răspundă Jandar-meria, fie şi din nevoia de ”public relations” corecte cu societa-tea şi, mai mult, pentru menţinerea suportului motivaţional – a moralului efectivelor - la cote optime. Nu Jandarmeria trebuie să tragă ponoasele pentru aceasta, ci adevăraţii vinovaţi. Pe aceştia îi găsim foarte uşor recitind ,,Doina” lui Eminescu, tot botoşănean la origine, şi el fiu de-al Vrânceoaiei, cum spun cei din Bucovina, unde şi-a făcut o parte din studii.Vinovaţi sunt cei care “…au îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima cânii,/Mânca-i-ar- casa pustia/Şi neamul nemernicia.” Alogenii au ştiut şi ştiu întotdeauna ce vor: zone cu resurse de îmbogăţire. Românii mai puţin: unii se mulţumesc

11

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

cu hrana zilnică şi acoperiş deasupra capului, alţii aleargă după maşină, o bună parte vor schimbări politice şi administrative, iar majoritatea vor Basarabia şi Nordul Bucovinei înapoi. Grad mare de împrăştiere ! Realitatea este, însă, terifiant de crudă pentru români.Numai că ceaţa indusă din ochii noştrii ne împiedică s-o vedem şi ne lasă să alergăm după cai verzi. Nu întâmplator ,,Doina” a fost ţinută sub obroc, adică trimisă spre uitare atâta timp, publicul larg neavând acces la ea. Aşa cum, nu întâmplător, Jandarmeria şi moştenitoarea ei de drept, Trupele de Securitate, au fost condamnate să dispară şi s-a încercat neantizarea lor, şi după ultimul mare război, şi în cadrul operaţiunilor din 1989. De ce? Explicaţia este simplă pentru ambele situaţii.Citind Doina nu-ţi mai trebuie nicio analiză şi sinteză pentru a înţelege starea de fapt a ţării, cauzele şi, implicit, vinovaţii şi solu-ţia, iar jandarmii, îndeplinindu-şi misiunile şi sarcinile pretutin-deni în ţară n-aveau nevoie de alte documentări pentru a înţelege ce se întâmplă. Nu erau veniţi de aiurea pe bani, proveneau din vechii slujitori domneşti şi miliţiile pământene, din toate păturile sociale româneşti. Cunoaşterea realităţilor şi ataşamentul pentru ţară le dădea putere, iar puterea întotdeauna naşte respect şi mai ales teamă. Sunt probleme care nasc noi probleme! Jandarmii trebuie sa fie oricând pregătiţi pentru sacrifi-ciu, aşa cum ne învăţa Brâncuşi prin COLOANA SACRIFICIULUI INFINIT, după adevarata ei denumire, dată de autor. Sacrificiu cu rost - supravieţuirea de ţară şi neam.

Jandarmii trebuie să ajute ca legea să fie înţeleasă şi aplicată ad integrum în România, fără deosebire de “castă”, de partid, de etnie sau grup de interese. Jandarmii nu trebuie să uite că munca lor este sisifi-că, pentru că şi materialul de lucru este de aşa natură. N-or să se plictisească niciodată. Capul lui Moţoc nu trebuie niciodată să mai cadă de la Jandarmerie. Pentru aceasta trebuie vegheat ca întotdeauna comandanţii jandarmilor să crească între jandarmi, în dragos-te şi dăruire faţa de ţară, popor şi armă. “…pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului, acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna...”. Nu trebuie să uităm aceste cuvinte lăsate cu limbă de moarte de un mare general, comandant de al nostru, la ceas de grea cumpănă pentru neamul românesc. Evoluţia postdecembristă ne creează certitudinea unei Jandarmerii care dovedeşte că şi-a regăsit drumul. Mai rămâne o redută – RURALUL - pentru a atinge întregul obiectiv pentru care a fost creată. Altfel nu-şi au sens aniversările de la 3 Aprilie. Respectul şi autoritatea pe care şi le-a recâştigat îi dau dreptul. Reînviind trecutul furtunos, dar glorios al armei, suntem siguri că spiritul acesteia va dăinui aşa cum l-au visat, l-au croit şi pentru care s-au jertfit înaintaşii. Acum, la ceas aniversar, pot spune cu mâna pe inimă că privesc cu încredere şi mândrie spre viitorul tău, JANDAR-MERIE! Îţi doresc să fii TARE, dar DREAPTĂ! (…şi cu TINE!) Aşa să te ajute DUMNEZEU!

Colonel(r) Nicolai COCA

După o carieră militară de 34 de ani, care mi-a purtat paşii prin unităţi din Bucureşti, Fălticeni, Botoşani şi Suceava, gândul mi se îndreaptă către anii petrecuţi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, o unitate reprezentativă, din punctul meu de vedere, pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Aici am lucrat cu un colectiv omogen şi bine pregătit, împreună cu care am pus bazele unui ma-nagement modern în organizarea, conducerea şi executarea misiunilor. Fiecare dintre noi s-a implicat personal în îndepli-nirea misiunilor cu risc ridicat, unitatea neînregistrându-se cu probleme deosebite pe această linie. Cei trei ani în care mi-am îndeplinit atribuţiile în cadrul colectivului jandarmilor boto-şăneni, precum şi buna colaborare pe care am avut-o ulterior cu conducerea unităţii mi-au întărit convingerile privind profesionalismul cadrelor şi bunul management al misiunilor desfăşurat de această instituţie. Anii parcurşi de unitatea dumnevoastră pe linia mo-dernizării şi afirmării ca instituţie sigură şi viabilă în folosul cetăţeanului, sunt clădiţi pe eforturi şi sacrificii, pe fapte şi oameni şi sunt materializaţi în iniţiative şi rezultate demne de toată lauda, iar bilanţul v-a dat tot timpul dreptul să fiţi mândri şi să priviţi demni înainte. Rezultatele obţinute de jandarmii botoşăneni, de la sergent major la colonel, constitu-ie un fundament pentru a vă împărtăşi motivele de satisfacţie pentru lucrul în echipă, pentru efortul comun şi iniţiativa individuală.

Chiar şi în condiţii de austeritate uneori, v-aţi angre-nat în efortul de a depăşi momentele dificile, iar rezultatele obţinute de dumneavoastră sunt reflectate în încrederea manifestată de cetăţeni, care apreciază eficienţa serviciului public prestat pentru comunitate. Dragi colegi, vă mulţumesc şi vă felicit pentru tot ce aţi întreprins pentru binele colectiv şi dezvoltarea institu-ţiei, vă urez să vă bucuraţi de satisfacţia muncii şi vă asigur de solidaritatea şi gândul meu curat. Îmi exprim încă o dată aprecierea pentru ceea ce am realizat împreună şi vă urez, din toată inima, sănătate, bucurii şi succese depline în activitate. General de brigadă(r) Eugen ŞALAR

Gânduri...

12

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Un nume sinonim cu JANDARMERIA

Mulţi sunt cei care au auzit de dl. general Bunoaica Ion şi mulţi sunt cei care îi rostesc numele cu respect, asociin-du-l în mentalul lor cu însăşi Jandarmeria Română contem-porană. Iar jandarmii, indiferent de vârstă, cu atât mai mult rezonează la rostirea acestui nume. Unii l-au cunoscut perso-nal, unii doar au auzit de el … Dar respectul este unanim. S-a transmis din generaţie în generaţie, la fel ca preceptele religioa-se. Iar acum, la moment aniversar, când sărbătorim 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 69 Jandarmi Botoşani, nu putem să nu ne amintim de cel care, printre multe alte con-tribuţii remarcabile la dezvoltarea Jandarmeriei ca armă, a semnat şi actul de naştere a acestei structuri, care a însemnat un mare pas înainte spre ceea ce este în prezent Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani. Persoană ,,formidabilă”, ,,uşor nonconformistă”, dar foarte ,,matură în gândire”, cum îl descriu cei care l-au cunos-cut personal, deschisă la nou, neînchistată în prejudecăţi şi cu o viziune clară în ceea ce priveşte evoluţia armei la conducerea căreia se afla la momentul respectiv, generalul Bunoaica nu a ezitat să transforme detaşamentul de la Botoşani în batalion, cu toate că, după părerea unora, poate ar fi fost cel puţin la fel de îndreptăţite la creşterea capacităţii şi alte structuri de jandarmi din zone învecinate, mai dezvoltate din punct de vedere econo-mic, cum ar cele de la Iaşi şi Suceava. Cu gândirea sa profundă, care avea în vedere mult mai mulţi factori decât doar gradul de dezvoltare economică a zonei, generalul Bunoaica a dat startul pentru constituirea la Botoşani a unei structuri de jandarmi solide, profesionis-te, capabile să facă faţă unor situaţii operative complexe. Cei apropiaţi lui spun, de asemenea, că viziunea sa era mult mai amplă şi pe un termen mult mai lung, iar dacă moartea nu l-ar fi luat prea timpuriu dintre noi, acesta ar fi dorit să înfiinţeze în fiecare oraş al judeţului, respectiv în Darabani, Dorohoi, Săveni şi Ştefăneşti, câte un detaşament de jandarmi. Avea o inteligenţă mult peste medie, iar cei care l-au cunoscut povestesc că reuşea să rezolve ,,cu brio” probele psihologice pe care le susţinea periodic în cadrul Centrului de Examinări Psihologice, cum se numea pe atunci actualul Cen-tru de Psihosociologie al M.A.I., în aproximativ 20% din timpul alocat. Spirit pătrunzător, era mereu preocupat de propria sa pregătire şi era deschis să înveţe oricât şi de la oricine, indife-rent de gradul sau statutul lui social. Învăţa, de asemenea, din trecut, era foarte atent şi receptiv la ceea ce se întâmpla în pre-zent, iar toate cunoştinţele sale le conecta şi le folosea în mod extrem de ingenios pentru a face previziuni şi pentru a elabora planuri de viitor. Sistematic în ceea ce făcea, calm, calculat, nu lua niciodată o decizie pripită. În acest sens, un apropiat al lui, colonelul Nechita V. Neculai, îşi aduce şi astăzi aminte cu nos-talgie vorbele lui: ,,da, mai gândim, mai analizăm”… Şi chiar analiza foarte atent toate aspectele unei situaţii şi toate impli-caţiile acesteia înainte de a lua o decizie, ,,uneori ore sau zile întregi”, după cum ne relatează acelaşi prieten şi camarad. Iar în momentul în care o lua era de neclintit în ceea ce o priveşte şi o susţinea cu perseverenţă. Îşi asuma răspunderea pentru tot ceea ce făcea sau spunea şi îşi apăra cu stoicism oamenii din subordine. Conştient de valoarea resursei umane, şi-a preţuit

totdeauna şi şi-a respectat subor-donaţii. Interesat de problemele acestora, i-a spri-jinit în măsura în care a putut. ,,Ştia să atragă oamenii de partea lui”, ne povesteşte, de ase-menea, colonelul Nechita, subliniind şi faptul că era drept şi corect în tot ceea ce făcea: ,,nu destituia pe cineva până nu avea un fundament solid, dar nici nu promova pe cineva în funcţie înainte de a fi pe deplin convins că acesta merită”.

A iubit şi respectat oamenii în general, nu numai sub-ordonaţii. Avea curajul de a lua şi de a-şi asuma decizii dificile, iar acest fapt a fost evident şi în timpul revoluţiei din 1989, care l-a prins la Timişoara, ca şef al Brigăzii Trupelor de Securitate. În acele momente de tensiune maximă, când orice decizie avea implicaţii majore, a avut puterea şi discernământul de a nu acţiona împotriva manifestanţilor. Şi-a gestionat foarte bine efectivele, reuşind să depăşească într-un mod corect, demn şi asumat poate unul dintre cele mai dificile momente pe care viaţa i le-a oferit. Îi plăcea viaţa şi îi plăceau oamenii. Dar, mai presus de toate, îi plăcea ceea ce făcea. Îşi iubea profesia, căreia îi era în totalitate dedicat. Dar probabil că şi Dumnezeu l-a iubit la fel de mult, deoarece l-a luat mult prea devreme la el. Moartea lui a fost fulgerătoare şi a adus multă durere în sufletul tuturor, familie sau tovarăşi de arme. Însă a rămas în memoria noastră ca un adevărat jandarm, dar, mai mult decât atât, ca un OM integru, cinstit, dedicat profesiei şi celor din jur. Şi chiar dacă nu a mai putut semna personal actele de constituire a unor noi structuri pe meleaguri botoşănene, totuşi ne bucurăm că gândirea sa vizionară a fost pusă în mare parte în practică de cei care i-au urmat, astfel încât astăzi la Dorohoi îşi desfăşoară activitatea un detaşament, iar la Darabani şi Săveni funcţionea-ză plutoane de jandarmi. Alţi buni profesionişti, care i-au împărtăşit visul, l-au dus mai departe şi au consolidat, cărămidă cu cărămidă, solidul edificiu care este astăzi Jandarmeria Română. Pentru ei şi pentru noi toţi, cei care contribuim într-un fel sau altul, la dezvoltarea şi la buna funcţionare a acestei instituţii cu un rol definitoriu în sistemul de ordine şi siguranţă publică, generalul Bunoaica a fost şi este un exemplu de OM şi JANDARM, un model de integritate şi profesionalism. Iar cei care l-au cunos-cut îl poartă încă în suflet, aşteptând parcă să intre pe uşă şi să li se adreseze în modul lui cald şi familiar: ,,Ce faci, mon cher?”

Maior Gabriela VERENCIUC

13

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

“Nea” TIM

Recruţii – nişte copii care experimentau lucruri diferite în jandarmerie şi plecau căliţi pentru viaţă. Pen-tru ei, mai mult decât pregătirea ,,specifică” de jandarmi, contau sfaturile şi poveţele pe care le primeau. Când era ofiţer de serviciu pe unitate, stătea de vorbă toată noaptea cu santinele şi plantoanele, iar când ieşea din serviciu, mergea în continuare cu plutonul la instrucţie. ,,Nea Tim, du-te acasă să te odihneşti, eşti liber.” Parcă îl aud şi acum : ,,Nu-mi las copilaşii sin-guri!” În municipiul Dorohoi, unde era sediul Compa-niei a II-a, lângă câmpul de instrucţie, pe ,,Dealul Polo-nic”, a fost şi este şi acum un iaz cu ceva peşti în el. În timpul de repaus, lua un soldat cu el şi pes-cuiau în acel iaz. Bineînţeles, pescuia numai nea Tim, soldatul doar îi punea momeala în ac. Când nu prindea nimic începea: ,,N-ai pus bine râma în ac, moşu , de aia nu prind nimic. Să vină altul, că tu îmi porţi ghinion.” Îmi aduc aminte cum venea ofiţerul cu pregăti-rea de luptă şi ne cerea caietele de comandant de pluton la control. Se uita la cunoaşterea subordonaţilor. Că nu se face cum trebuie, că nu ştiţi cum să o faceţi, că o să vă sancţionez…Mai puţin caietul lui nea Tim. Exemplar. ,,Măi, nu se poate!” ,,Nea Tim”, îi ziceam , ,,ia dă să ve-dem şi noi cum faci cunoaşterea soldaţilor.” Şi ne arăta, niciodată nu refuza pe nimeni... Scria la fiecare recrut câte două – trei pagini: că cutărică doar-me pe o parte, că altul sforăie tare, al treilea vorbeşte în somn şi are doi dinţi lipsă, al patrulea visează urât şi tot aşa. Am râs cu poftă. Mare figură, nea Tim!

L-am cunoscut cu toţii. ,,Moş Teacă” al nostru, al jandarmilor botoşăneni. Căpitanul Dănuţ Timofte, pentru că despre el este vorba. În anii ,,90”, când toţi reformau Jandarmeria, nea Tim era… comandant de pluton la recruţi, nimic mai mult. Un personaj aparte. Cu figura sa bonomă, tot timpul cu un zâmbet şăgalnic pe buze, îi saluta pe toţi cu apelati-vul respectuos şi afectiv … ,,câine”. ,,Ce faci câine?” Te şoca un pic când îl vedeai pentru prima dată. Slab, cu tenul măsliniu şi cu o claie de păr cărunt. Dacă îl zăreai pe stradă fără a-l fi cunoscut, nu dădeai doi bani pe el. Abia după ce discutai mai mult la un B.I.V. ( bot individual de vin), cum îi plăcea lui să spună, ajungeai să îi vezi adevărata fire. Inteligent şi mucalit, pus permanent pe şotii, foarte iubit de soldaţi şi gradaţi, nu la fel de mult de şefi. Multe generaţii de recruţi au trecut prin mâna sa. I-a ,, modelat” cum a ştiut mai bine şi a făcut-o într-un mod profesionist, doar că punea o tentă personală în tot ce făcea. Un nonconformist, dar un foarte bun pedagog. ,,Dragoste şi revoluţie!” îmi spunea, altă expresie marcă înregistrată nea Tim. Îi ajuta pe toţi cu un sfat, cu un gând sau cu o idee. N-aveai cum să nu-l iubeşti . La câmpul de instrucţie îi făcea pe soldaţi şi gradaţi să râdă în hohote. Le repeta tot timpul: ,,Coman-dantul de pluton este mama şi tatăl vostru, iar gradaţii vă sunt fraţii.”

14

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Comandantul de companie făcea, la sfârşit de săptămână, raportul cu propunerile pentru învoirile săptămânale. Nea Tim mai promitea câte unui gradat sau soldat că îi dă drumul acasă. Şi ce făcea? Lua registrul în care se scria raportul cu învoirile şi, printre rânduri, mai trecea câţiva. Asta până l-a prins comandantul compani-ei. Scandal mare, vă daţi seama! Dar a trecut şi asta. Nu puteai să-i porţi pică. Când venea la serviciu, în două minute ştia tot ce se întâmplase în lipsa sa. Avea o ,,reţea informativă” foarte bine pusă la punct. Mâncam împreună. El pregătea tot, vara făcea sa-lată de roşii, tăia slăninuţă afumată , caş proaspăt şi ceapă verde , aranja masa şi ne chema. El mânca puţin, cu două firmituri se sătura, însă se bucura mai mult să ne vadă pe noi, ceilalţi comandanţi de pluton, sătui. Îmi povestea un coleg că nea Tim a fost primul lui îndrumător, de la care a învăţat multe în meserie. La Miercurea Ciuc, unde au ajuns amândoi, în iarna anului 1992, stăteau mai mulţi în câteva camere la sediul poliţiei. Fiecare îşi căuta gazdă, dar era greu de găsit. Nea Tim a găsit primul un apartament cu trei camere. Trebuia să îşi aducă soţia şi cei doi copii la el. Colegul meu se însurase între timp, dar nu găsise încă apartament, aşa că soţia nu putea să vină pe moment la el, trebuia să mai aştepte.

Când a auzit, nea Tim i-a şi dat cheile de la apartament: ,,Ia cheile , Silviu. Mută-te tu aici că eşti tânăr însurăţel. Eu îmi caut altul. O să mai rabde moldoveanca mea pu-ţin.” Toţi cei care au lucrat cu el au numai cuvinte de laudă. A fost apreciat şi respectat. Înfăţişarea rebelă şi comportamentul său un pic mai ,,neortodox” ascundeau un suflet mare, altruist şi săritor. Când a ieşit la pensie, ne spunea că vrea să se apuce de politică, să ajungă primar de Tudora, comuna natală a ,,moldovencei” sale. Nu a mai apucat, însă, să-şi realizeze visul. A plecat discret dintre noi, prea devreme, când putea încă să ne facă să râdem. Mă întâlnesc şi acum cu tineri cărora le-a fost ,,mamă şi tată” şi care mă întreabă - ,,Ce mai face nea Tim?” ,,S-a dus într-o lume mai bună”, le răspund. Odihneşte-te în pace, moşu’! Din partea noastră ai tot RESPECTUL din lume! Sunt sigur că acolo sus, unde eşti acum, te bucuri că suntem noi bine. Iar la încheiere, dă-ne voie să te salutăm, aşa cum îţi plă-cea ţie - ,,Dragoste şi revoluţie, NEA TIM ! ”.

Plutonier major Dan IZOTOV

Aveam 22 de ani când am intrat pe poarta unităţii militare U.M. 0901 Botoşani – Detaşamentul de Jan-darmi Botoşani, în anul 1992. Noianul de reguli, obligaţii, îndatoriri şi (ceva) drepturi au dat buzna în viaţa şi sufletul meu de tânăr jandarm ( j.a.c.). Chiar din primele zile, am fost sfătuit şi învăţat că un militar, indife-rent de grad, funcţie sau vârstă, trebuie să fie loial ţării şi armei sale. Cam ce înseamnă asta nu am prea înţeles eu atunci, dar, pe parcurs, viaţa şi activitatea în domeniul mili-tar mi-au oferit multe oportunităţi să înţeleg şi să învăţ câte ceva de la cei cu experienţă. Mai ales, ce înseamnă loialitatea. Şi m-am străduit să dezvolt în activitatea mea, atât cât am putut eu, alte două componente de bază ale specificului vieţii de militar: onoarea şi spiritul de camaraderie. În opinia mea, aceste elemente

sunt definitorii şi complementare pentru viaţa şi activitatea militarului de carieră. În ceea ce mă priveşte, în timp, am înţeles că jandarmul trebuie să fie un om angajat, fidel şi devotat, onest, stabil şi supus, pasionat, entuziast şi re-sponsabil, conştiincios, sincer şi cinstit, hotărât, activ şi curajos etc. În subunităţile botoşănene pe unde m-au purtat paşii în cei peste 22 de ani de jandarmerie, am avut şansa să am şi să cunosc nişte comandanţi, care, la rândul lor, au crezut în aceste valori şi ni le-au transmis şi nouă. Ast-fel, am învăţat că militarul, în general, şi subofiţerul în special, trebuie să fie întotdeauna gata pentru efort con-tinuu în muncă, pentru interacţiune şi cooperare în grup, pentru stabili-tate, responsabilitate şi identificare cu grupul. Am conştientizat, de asemenea, necesitatea interiorizării normelor instituţionale, a scopurilor şi obiec-tivelor subunităţii şi unităţii, precum

şi faptul că interesul propriu trebuie să fie subordonat celui al grupului şi orientat spre ajutorare şi siguranţă, adică spre camaraderie. Acestea au fost elementele care mi-au dirijat acţiunile, ca tânăr jandarm la început de drum. Şi nu regret. În mai 1992 eram un tânăr aflat în faţa vieţii şi a carierei mili-tare. Viaţa şi oamenii întâlniţi au mai tăiat, pe ici, pe colo, din entuzi-asmul tinereţii mele. Fireşte, au fost şi situaţii în care, din motive ştiute şi neştiute, am mai călcat şi eu pe alături, dar dominanta a fost aceea a respectării valorilor menţionate. Este şi aceasta o expresie concretă, materializată, a spiritului de camara-derie, a onoarei şi a loialităţii despre care am vorbit.

Plutonier major Constantin IONESCU

LOIALITATE ŞI CAMARADERIE

15

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Acţiuni ,,mici” pentru o ,,mare”siguranţă

Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică reprezintă principala atribuţie a instituţiei noastre, aceasta fiind preocuparea noastră majoră şi scopul final al tuturor acţiunilor pe care le întreprindem, fie că sunt misiuni de mare amploare, cum ar fi cele de asigurare sau restabilire a ordinii şi liniştii publice la diferitele tipuri de manifestări publice, fie că este vorba de misiuni mai restrânse, cum ar fi cele de menţi-nere a ordinii publice sau acţiunile punctuale executate ţintit pentru combaterea unor activităţi ilegale. Judeţul Botoşani este unul relativ liniştit, cu oameni în general paşnici, raţionali, învăţaţi şi cu cele bune, dar şi cu cele rele, şi care, în ciuda greutăţilor inerente vieţii de zi cu zi, ştiu să-şi manifeste nemulţumirile şi să-şi exprime revendică-rile, atunci când este cazul, într-un mod civilizat. De aceea, pe timpul manifestărilor publice organizate în zona noastră de competenţă, nu putem spune că ne-am confruntat cu situaţii extrem de dificile sau tensionate, care să impună restabilirea ordinii publice. Însă speţe ,,sensibile”, care necesitau o gestionare adecvată şi care solicitau foarte mult tact şi abilităţi de comu-nicare din partea efectivelor noastre au existat. Iar faptul că tensiunile nu au escaladat considerăm că este şi meritul nostru, în contextul în care, conştienţi fiind de faptul că gestionarea inadecvată a unor situaţii care implică o anumită încărcătură afectivă poate genera manifestări greu de controlat, orice misi-une de asigurare a ordinii publice a fost organizată şi executată cu maximă atenţie şi cu o mare doză de profesionalism. Nu am subestimat nicio situaţie, am analizat cu responsabilitate riscu-rile şi am stabilit în mod realist modul de acţiune, alături de toţi ceilalţi factori responsabili, asigurând un cadru legal, civilizat pentru desfăşurarea manifestărilor. Receptivi la evoluţia contextului social, ne-am adap-tat din mers la dinamica acestuia, punând un tot mai mare accent pe prevenire, pe informare, pe comunicare şi negociere, fără ca aceasta să ştirbească din demnitatea şi consecvenţa cu care dintotdeauna am acţionat pentru siguranţa şi în interesul cetăţeanului. Fără a fi vizibili neapărat prin intervenţii de mare amploare, în situaţii extrem de dificile, ne-am făcut datoria în mod relativ discret, dar profesionist, fiind la locul potrivit la momentul potrivit, anticipând şi acţionând proactiv. Prezenţa lucrătorilor jandarmi în teren, în mijlocul evenimentelor, cu atitudine şi implicare, este prioritară şi con-stituie un scop primordial pe care-l urmărim cu perseverenţă. Suntem conştienţi de faptul că gradul de stabilitate şi securitate pe care-l simte cetăţeanul este indirect proporţional cu numărul de ilegalităţi la care acesta este supus în viaţa de zi cu zi (furturi, înşelăciuni, bruscări verbale şi fizice, jigniri etc.) şi acţionăm în permanenţă pentru a preveni, uneori chiar şi prin simpla noastră prezenţă, sau pentru a sancţiona săvârşirea unor astfel de fapte. Acţiunile noastre sunt coerente, logice şi se bazează în mare măsură pe analize laborioase ale situaţiei operative. Iar principalele informaţii, cele care stau la baza organizării misiu-nilor, vin din teren, de la eşaloanele mici (grupe, plutoane) cele care sunt permanent în contact cu realitatea stradală şi care sunt într-o foarte mare măsură capabile să propună organizarea de acţiuni concrete, punctuale, de reducere a intensităţii unor fenomene infracţionale sau contravenţionale. Pentru a ne aduce aportul la menţinerea siguranţei cetăţenilor şi la ridicarea nivelului de încredere a acestora în

structura noastră, Jandarmeria Botoşani acţionează în perma-nenţă ca un „organism” viu, dinamic, fiind prezent în locurile şi mediile unde se impune. După o documentare eficientă şi aprofundată asupra locului sau mediului avut în atenţie se organizează, în mod frecvent, acţiuni punctuale cu participarea tuturor structurilor de jandarmi specializate (cercetare-documentare, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi subunităţi de ordine publică). Acţiunile au loc în toată zona de competenţă, la ore diferite, în aşa fel încât prezenţa efectivelor de jandarmi să descurajeze comportamentul infracţional şi să confere un sentiment de sigu-ranţă cetăţenilor din zonă. Menţinerea unui contact direct cu cetăţenii, disponibi-litatea şi deschiderea faţă de problemele cu care aceştia se con-fruntă şi care au legătură cu domeniul nostru de activitate sunt obiective pe care le avem permanent în vedere şi care au devenit în timp un ,,modus vivendi” pentru noi, jandarmii botoşăneni. Prin tot ceea ce facem încercăm să fim cât mai aproa-pe de cetăţeni şi în sprijinul acestora. Activităţile organizate în şcoli cu elevii sau pe stadioane cu suporterii pentru prelucrarea principalelor reguli de comportare şi a măsurilor de siguranţă care trebuie adoptate pentru a evita atât victimizarea, cât şi în-călcarea legii, precum şi discuţiile purtate cu cetăţenii pe timpul executării misiunilor specifice sunt doar câteva dintre modalită-ţile utilizate pentru a fi aproape de botoşăneni şi de problemele acestora, dar şi de a ne face cunoscuţi şi de a ne promova o imagine corectă în comunitatea locală. Acest sistem adoptat a adus şi aduce rezultate bune, dar, mai ales, este eficient din punct de vedere al prevenirii şi descurajării acţiunilor ilicite. La o privire sumară, activitatea noastră poate să nu fie extrem de spectaculoasă, liniştea relativă a aparent molcomului judeţ moldovean putând păcăli un observator neavizat. Dar noi, lucrătorii jandarmi, ştim (şi vrem să credem că şi concetăţenii noştri ştiu) că în spatele acestei stări de ordine şi siguranţă stă, în mare măsură, şi activitatea noastră minuţioasă, bine organi-zată şi perseverentă de prevenire şi de sancţionare a acelor fapte care ar putea tulbura liniştea frumosului plai botoşănean.

Colonel Marin LUPU

16

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Activitatea jandarmilor dorohoieni înseamnă mai mult decât apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturi-lor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau preve-nirea şi constatarea unor infracţiuni.. În ultimii ani, a devenit tot mai vizibilă prezenţa noastră în mijlocul cetăţenilor. Misiunile specifice pot fi rezumate sintetic cu ajutorul cifrelor, care arată că, de la an la an, suntem implicaţi tot mai mult în viaţa comuni-tăţii. De la ,,obişnuitele” – pentru cetăţeni - misiuni de patrulare, până la asigurarea ordinii publice la manifes-tările de protest, sportive, culturale ori religioase sau făcând muncă de prevenire în şcolile din zona de com-petenţă, luăm permanent ,,pulsul străzii”, executându-ne cu discreţie, dar printr-o prezenţă activă şi cu profesi-onalism, sarcinile încredin-ţate de lege. Ne-am propus în fieca-re an să creştem eficienţa activităţilor executate şi im-pactul acestora. Încrederea locuitorilor Dorohoi-ului în această structură de ordine publică se află pe o pantă ascendentă, iar rezultatele implicării în viaţa comu-nităţii şi pentru siguranţa acesteia se văd. Dar nu ne rezumăm doar la a fi vigilenţi pe timpul serviciului, nu putem ,,închi-de ochii” la încălcarea legii nici atunci când suntem în timpul liber. Până la urmă, Jandarmeria nu este doar un loc de muncă, este şi o stare de spirit, fapt demonstrat, printre altele, şi de modul în care a acţionat plutonierul Calistrat Cristian, care, în data de 23.01.2013, înainte de miezul nopţii, în timp ce se afla la domiciliu şi se uita întâmplător pe fereastră, a observat, în faţa blocului unde locuieşte, doi bărbaţi care ,,se învârteau” pe lângă maşinile parcate în zonă. I s-a părut suspectă prezenţa lor acolo, la acea oră

târzie din noapte şi a luat decizia de a anunţa telefonic dispeceratul inspectoratului . În scurt timp şi-a făcut prezenţa un echipaj de jandarmi aflat în serviciu. Acesta le-a reţinut pe cele două persoane, care reuşiseră deja să scoată benzină din rezer-voarele a patru autoturisme. Surpriza a venit, însă, în momentul în care jan-darmii au verificat maşina cu care se deplasau cei doi in-divizi, găsind mai multe bunuri cu privire la care existau suspiciuni că ar fi sustrase de pe raza judeţului Iaşi.

Nu este singurul caz de acest gen şi poate nu cel mai relevant, doar unul povestit la întâmplare din multe altele, dovadă însă a preocupării noastre permanente, umane până la urmă, de a proteja comunitatea în care trăim, alături de familie şi prieteni. Locotenent-colonel Gheorghe NECHITA

Permanent la datorie

17

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Bate fierul cât e cald… O zi obişnuită de ianuarie, care nu prevestea nimic deosebit. Prin frigul specific unei zile de „gerar”, când se îngâna ziua cu noaptea, plutonierul Corneliu Palamaru se îndrepta pe jos spre serviciu. Ceva, însă, i-a atras atenţia. Un bărbat arunca câteva ţevi peste gardul Liceului „Petru Rareş” din municipiul Botoşani. „Curios lucru”, şi-a zis în sinea lui omul legii. Angajat al şcolii nu era, l-ar fi recunoscut. „Ce-ar fi să-l întreb de sănătate?” ,,Salut, prietene!”, i s-a adresat jandarmul. „Ce faci cu ţevile astea?” „Ce să fac, le duc la fier vechi, să fac şi eu un ban.” „Din câte văd, lucrezi la liceu, nu-i aşa?” „Cum să nu?”, răspunse bărbatul. „Eu lucrez la Jandarmerie şi trec destul de des pe-aici, dar parcă nu te-aş cunoaşte.“ „Se poate, şefu ? Chiar aici lucrez!” „Atunci nu te superi dacă îmi chem colegii, să verificăm dacă ceea ce spui este adevărat?” Bărbatul se cam schimbă la faţă, gândindu-se probabil la cât de sănătoasă este fuga. În timp ce jandarmul suna la dispecerat, „angajatul li-

ceului” încercă să se îndepărteze de acesta, cu gândul să-şi piardă urma printre locuinţele din zonă. „Ei , dar mă laşi singur? Vrei cumva să mă plictisesc? Nu este frumos!”, îi tăie colegul nostru elanul. De aici încolo nu este greu de înţeles ce s-a întâmplat. A fost legitimat, condus la sediul Jandarmeriei şi a fost pus să dea cu „subsemnatul”. S-a dovedit că ţevile, de fapt componente de schelă de construcţii, le luase din curtea unei case aflate în apro-piere. Se vedea pe faţa lui că îi părea rău, ori pentru ce a făcut, ori pentru că a fost prins, numai el ştia asta. Rămâne de văzut dacă va mai umbla prin curţile vecini-lor sau nu, depinde doar de el. Noi sperăm să se apuce de ceva mai profitabil şi aducă-tor de venit la bugetul statului. Deocamdată, însă, trebuie să lămurească problema cu procurorul de caz. Cine ştie, poate are puţin noroc şi scapă…de această dată.

Plutonier major Dan IZOTOV

Era o zi mohorâtă de toamnă – iarnă, iar drumul ce şerpuia prin pădure către cabana cu nume de copac părea pus-tiu. Maşina rula încet, iar frigul care intra prin geamul deschis îl înfiora. Poate nu este adevărat, poate este doar un zvon că în această zonă o fată, o minoră, practică una dintre cele mai vechi meserii din lume. La o curbă, printre câţiva copaci, zări o siluetă. Opri maşina, mimând o defecţiune. Trage o înjurătură pentru efect şi se apucă de aşa zisul reparat ca şi cum ar fi fost singur în zonă. La puţin timp după ce identificase şi rezolvase “defec-ţiunea”, se pregătea să plece bucuros. Auzi un strigăt: - Domnu! Domnu!.. - Da! răspunde, părând oarecum încurcat. Din pădure ieşi o femeie cu o vârstă incertă şi cu o ţi-nută care îi trăda preocupările. Venea spre el, afişând un zâmbet complice. - Ce faceţi? - Bine, nu vezi, probleme cu maşina. Ce s-a întâmplat? - Nu doriţi o fată? - Ce fată, întrebă mirat. - Cum ce fată, nu doriţi sex? - Ce sex, cu cine, unde? - Păi aici cu mine. Şi începe a-i turna dintr-o suflare mercurialul pentru fiecare activitate prestată. - Nu, nu vreau, zice el, fâstâcindu-se, după care mi-mează o plecare cu maşina, făcând chiar câţiva metri, după care opri. - Stai puţin, zise el. Şi începu să-i explice femeii cu un glas entuziasmat cum s-a gândit pe moment să-i facă o surpriză plăcută unui prieten bun, dar că pentru asta mai are nevoie şi de

alte fete. La început este uşor suspicioasă, dar, după ce este ser-vită cu o ţigară din care trage cu sete, începe o înşiruire de nume de fete care „prestează”, ce calităţi deosebite şi talente posedă şi, mai ales, unde acestea pot fi găsite „la nevoie”. Atmosfera destinzându-se, s-a fixat un preţ orientativ în care era inclus şi comisionul pentru băiatul „ce are grijă de ele”, urmând ca în câteva zile, la sfârşitul săptămânii, să sune telefonul pentru surpriza prietenului. Preţul negociat şi cele câteva ţigări primite de la po-tenţialul client apărut neaşteptat, au făcut-o pe fată să-şi frece mâinile de bucurie. Plecă mulţumit, aflase cam tot ce îl interesa. Privi în oglinda retrovizoare la silueta rămasă la marginea drumului şi îl încercă un sentiment de tristeţe. La marginea pădurii se ţes sau se frâng destine. A doua zi, în mai multe locuri din zona pădurii, pe drumul care şerpuia către cabana cu nume de copac s-au auzit somaţiile: „Stai, Jandarmeria !”.

Plutonier major Gheorghe COJOCARIU

DE UNDE VIN INFORMAŢIILE…

18

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Este de datoria noastră, ca oameni, să încercăm, din poziţia socială în care ne aflăm şi în virtutea meseriei pe care ne-am ales-o, să schimbăm ceva, din rău în bine - evident. Dacă demersurile noastre voluntare ating scopul urmărit rămâne de văzut. Doar timpul ne va arăta dacă am reuşit ceva în acest sens. Pe drumul care duce la Suceava, în zona Pădurii Baisa - ,,raiul traseistelor şi al clienţilor de ocazie” din apropierea municipiului Botoşani, jandarmii au găsit, pe lângă alte câteva ,,profesioniste”, şi o fată de doar 16 ani, care îşi expunea farmecele celor care treceau prin zonă, cu evidentul scop de ,,a-şi vinde marfa” cât mai scump sau la cât mai mulţi. Verificarea în baza de evidenţă a persoanelor a scos la iveală un adevăr dureros. Această fetiţă, care ar fi trebuit, într-o lume ideală, să îşi tocească coatele pe băn-cile şcolii, gândindu-se la facultatea pe care o va urma, a

Schimbare de sens pe drumul pierzaniei

adus pe lume, în urmă cu nici măcar un an, un copil, de care aveau grijă, în lipsa ei, bunicii. Pentru a o scoate din acest mediu, oamenii legii au condus-o la Centrul ,,Micul Prinţ”, din subordinea D.G.A.S.P.C. Botoşani, unde alţi oameni cu suflet mare au avut grijă în continuare de ea şi au intrat în legătură cu părinţii, care au luat-o ulterior acasă. Nu putem şti dacă se va întoarce sau nu în locul unde au găsit-o jandarmii, dar mai mult de atât nu putem face, nici noi, nici alte instituţii ale statului cu atribuţii în acest domeniu. Singura care poate decide dacă îşi va continua viaţa alături de părinţi şi de fetiţa căreia i-a dat viaţă sau va reveni pe drumul pierzaniei este doar ea.

Plutonier major Dan IZOTOV

Salvatori de suflete

,, Bună ziua, suntem 112, ce problemă aveţi?” ,, Trimiteţi repede un echipaj pe strada I.C.Brătianu, lângă Biserica Baptistă, un băiat s-a urcat pe acoperiş şi vrea să se sinucidă.” ,,Jandarmeria, preluaţi cazul!” Un echipaj de jandarmi ajunge în câteva minute în locul indicat, iar apelul se confirmă. Un tânăr se urcase pe acoperişul casei, unde s-a legat cu o curea de gât şi de consola de la instalaţia de alimentare cu curent a locuinţei şi ameninţa că se aruncă în gol. Ce poţi să faci? Cum să procedezi astfel încât poten-ţialul sinucigaş să nu-şi finalizeze intenţia ? ,, Fraţilor, cu ăsta nu-i de glumă. Ce ne facem dacă sare?”, spuse şeful de echipaj. ,, Să vorbim cu el, poate îl convingem să nu sară”, grăi alt jandarm. ,,Dacă nu reuşim şi se aruncă, cureaua cu care s-a legat de gât este cam scurtă, se opreşte cu gâ-tul lângă uluc. Îl apucăm de picioare şi-i susţinem greuta-tea, până tăiem cureaua”. ,,Poate nu va fi nevoie” îşi dă cu părerea al treilea membru al echipajului. Discuţiile cu bărbatul de 24 de ani dau însă re-zultate. Unul dintre jandarmi urcă pe acoperiş şi îi eliberă gâtul de cureaua care i-ar fi luat zilele. Cu greu, din cauza stării de agitaţie în care se afla, l-au coborât pe scară. În momentul în care a pus piciorul pe pământ, salvatorii au răsuflat, în sfârşit, uşuraţi. ,, Am reuşit să-l dăm jos, este în siguranţă, în acest moment nu sunt probleme. Am discutat cu el, îl

transportăm la psi-hiatrie”, raportează şeful de echipaj la dispeceratul unităţii. ,,Recepţio-nat, comunicaţi în momentul în care l-aţi lăsat în grija medicilor. Atenţie la transport, fiţi cu ochii pe el, să nu vă facă vreo surpriză.” Misiune îndeplinită cu succes. Jandarmii îşi conti-nuă activitatea zilnică cu bucuria adusă în suflet de reuşita intervenţiei – o viaţă salvată. Până la ieşi-rea din serviciu se mai pot întâmpla, însă, multe. Ne pregătim pentru ce este mai rău, sperăm la ce e mai bine. Să dea Dumnezeu să nu se întâmple. Dar, dacă se întâmplă, jandarmii ştiu ce au de făcut.

Plutonier major Dan IZOTOV

19

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Era o seară ploioasă şi mohorâtă de toamnă. Îmi executam serviciul auto de pa-trulare cu încă patru colegi din cadrul grupei, când, în jurul orei 19:00, am fost directionaţi de către dispecerul de serviciu al unităţii să ne deplasăm în zona cartierului Bucovina, în apropierea chioşcului stradal Admir, pentru a acorda sprijin unui echipaj de poliţie. Pe drum ne întrebam ce poate fi acolo, cu ce o să ne confruntăm. Aşadar, neştiind situaţia, ne-am echipat pe drum cu toată dotarea, fiind gata de intervenţie. Ajungând în zonă indicată, nu am obser-vat nici un echipaj de poliţie, ci doar un grup de persoane panicate, printre care se aflau trei copile cu urme de sânge în zona feţei şi lacrimi curgând şiroaie pe obraz. Pulsul a în-ceput să-mi crească imaginându-mi o scenă de coşmar, când o femeie cu vocea îngroşată şi ton disperat mi-a relatat că un tânăr le-a urmărit pe cele trei fete din momentul în care acestea au ieşit de la cursurile Liceului „Octav Onicescu” până în apropierea chioşcului Ad-mir, unde le-a lovit cu pumnii şi picioarele, deposedându-le de telefoanele mobile, după care a fugit pe străduţele dintre blocuri. Un echipaj medical a sosit la faţa locului. Acesta le-a preluat, oferindu-le îngrijiri medicale, iar noi împreună cu patru tineri care domiciliau în zonă şi ştiau semnalmente-le agresorului, am plecat în căutarea acestuia, împarţindu-ne în două echipe. Ploaia curgea, telefonul îmi suna ca la centrală, ochii ur-măreau raza lanternei ce intra în locurile întunecate, când, cu mâna pe staţie, aud o voce ce sună a strigăt de ajutor. Mi-am zis „gata l-am prins”. Am identificat de unde ar veni strigă-tele, iar când m-am apropiat, am încremenit văzând o altă copilă care a fost lovită şi deposedată de telefonul mobil. Mâhnit, încordat, nervos, am anunţat şoferul echipajului să se deplaseze de urgenţă în zonă şi i-am spus fetei să stea acolo până soseşte colegul meu. Am continuat urmărirea pe traseul pe care am considerat că acesta ar fi plecat, când aud o voce ce venea din staţie spunându-mi că a mai lovit o fată în zona liceului sportiv. Nu ştiam dacă era următoarea după cea din zona cabinetului veterinar sau dacă a fost agresată după evenimentele ce s-au petrecut în apropierea liceului „Octav Onicescu”. Acest lucru mi-a bulversat toată urmărirea. Eram confuz. Păstram legătura radio cu ceilalţi colegi şi nu ştiam pe unde să mai mergem, dar eram disperaţi să-l prindem şi trăiam cu frica să nu mai facă victime. M-am încurajat şi mi-am zis că trebuie prins cu orice preţ. Am stabilit telefonic cu colegii mei să ne îndreptăm spre zona autogării Trans Dor, eu cu plt. maj Ţivlică Ionuţ urmând traseul de la Liceul Spor-tiv înspre Biserica Vovidenia, iar ceilalţi pe traseul str.Nico-lae Iorga-Liceul A.T. Laurian. Îndreptându-ne de la Liceul Sportiv în jos, pe traseul sta-bilit, am auzit un strigăt ce venea dinspre intersecţia străzi-

lor Bd. Mihai Eminescu cu str. Mihail Kogălniceanu. Fugind într-acolo am zărit nişte tineri care strigau: „El e! El e!”. Între timp a sosit în zonă un echipaj mixt din cadrul Poliţiei Locale şi autospeciala Jandarmeriei. Fără să mai stau pe gânduri, împreună cu colegul meu l-am imobilizat şi încătuşat pe cel care era suspect de săvârşirea faptelor relatate. În drum spre sediul Jandarmeriei, pulsul a revenit la normal. Eram bucuroşi că l-am prins. Nu mai încăpea nicio urmă de îndoială ca nu ar fi el. Stătea cu capul plecat fără să schiţeze niciun gest. Ajunşi la bază, în camera de audieri, în urma con-trolului corporal preventiv efectuat asupra sa, am descoperit cele cinci telefoane mobile şi un încărcător. Am solicitat poliţiei să aducă trei dintre victime pen-tru a ne confirma că el este sigur autorul. Ajunse la sediul nostru, le-am observat pe copile cum tremură. Frica li se ci-tea în ochi. După ce l-au văzut şi ne-au confirmat că el este, una dintre ele, care avea în jur de 14 ani, a început să plângă, lipindu-se de mine şi cerând protecţie. Un moment dezolant. Atunci am fost cuprins de furie, gândindu-mă la copilele ne-vinovate care au căzut pradă unui om malefic, aflat sub influ-enţa alcoolului combinat cu substanţe etnobotanice. Mă bucură faptul că acesta a fost judecat şi trimis acolo unde-i este locul, adică după gratii, unde urmează să execute o pedeapsă de 7 ani de detenţie.

Plutonier Mihai IGNAT

Alertă în municipiu!

20

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Era o zi însorită de aprilie. Pri-măvara îşi intrase în drepturi, iar strada forfotea de oameni mai mult sau mai puţin grăbiţi… Ieşiseră toţi ca furnicile la soare, unii cu treabă, alţii ,,căutându-şi treabă”. Era sâmbătă, zi liberă, în care oamenii sunt mai relaxaţi şi mai dispo-nibili să ,,caşte gura” la ofertele irezisti-bile ale vânzătorilor de ocazie. Iar unii din ei chiar să cadă în plasa comercianţi-lor de chilipiruri … Dacă nu le-am încurca noi treaba … Noi? … Care ,,noi”? … Noi, jandarmii! Împreună cu colegii mei din echipa de intervenţie, patrulam în zona străzii Marchian din municipiu, când atenţia ne-a fost atrasă de un grup de trei tineri, care opreau mai mult sau mai puţin discret trecătorii, pentru a le oferi spre vânzare câte o haină care imita pielea, haină pe care o purtau fiecare dintre ei ,,elegant” pe antebraţ. Conform procedurii, i-am interceptat şi legitimat pe cei trei care ,,pozau” în cetăţeni model, conform zicalei ,,nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”. Dar, cum noi avem mirosul fin, am simţit, totuşi, că tinerii nu erau atât de ,,imaculaţi” pe cât doreau să pară, iar bănuielile ne-au fost confirmate la controlul corporal preventiv efectuat, la care am constatat că fiecare dintre ei era îmbrăcat cu câte trei haine de acelaşi fel. Conduşi la sediul jandarmeriei botoşănene, în vederea aplicării măsurilor legale, cei trei stăteau aparent ,,spăşiţi” în camera de audieri, privindu-mă în timp ce completam procesul verbal de constatare a contravenţiei. Unul dintre ei se frământa, însă, pe scaun, doar, doar, îmi va atrage atenţia… Într-un sfârşit, când tensiunea i-a atins cote maxime, a izbucnit cu disperare în glas: - Şefu , nu putem rezolva problema şi ,,altfel”?, încercând să-mi strecoare ,,discret” o bancnotă de 50 lei. - Hai, ia-i fără să vadă nimeni, insista el. I-am explicat că ,,altfel” este ilegal, însă el a continu-at să insiste, susţinut fiind, de această dată, şi de ,,tovarăşii” săi. Văzând că aceştia nu bat în retragere, în ciuda refu-zului meu categoric, m-am hotărât să intru în joc, nu înainte de a anunţa structurile specializate şi abilitate să ia măsuri în astfel de cazuri. Tensiunea era maximă. Trebuia să-mi păstrez calmul, să trag de timp pentru a da posibilitatea organelor competente să obţină toate aprobările necesare şi să organi-zeze flagrantul. În acelaşi timp, trebuia să ,,joc teatru” şi să dau impresia contravenienţilor că aş fi dispus să colaborez. În acest sens, i-am despărţit, dându-i pe fiecare dintre ei în

grijă câte unui coleg din echipa de intervenţie. În ciuda experienţei acumulate în cadrul jandarme-riei şi în lupta cu infractorii, nu pot spune că a fost uşor, mai ales în contextul în care ştiam că am mobilizat o mulţime de oameni şi proceduri, iar finalizarea acţiunii depindea aproape în totalitate de modul cum reuşeam eu să gestionez situaţia. Situaţia era sensibilă şi, pentru a nu compromite acţiunea, deoarece chiar şi un gest neintenţionat ar fi putut pune în gardă contravenienţii (care tocmai erau pe cale de a deveni infractori!), nu am spus nimic nici chiar colegilor mei. Telefonul meu a fost tot timpul deschis, dând posibilitatea structurilor specializate de a fi la curent permanent cu cursul acţiunii şi de a interveni la momentul oportun. Am continuat completarea procesului verbal, timp în care tânărul, încurajat de faptul că eram mai puţine per-soane în încăpere, a reiterat încercarea de mituire, punându-mi sub colţul de la mapă bancnota de 50 lei. Numai că gestul său a fost surprins de mai mulţi ochi decât credea. Erau ochii lucrătorilor DNA şi ai pro-curorului de caz, care declanşase deja urmărirea penală pe numele tânărului. În cele din urmă, problema s-a rezolvat ,,altfel”, dar nu aşa cum şi-a închipuit şi dorit contravenientul. Însorita zi de primăvară s-a transformat pentru tânărul dornic de a ,,da la pace” cu cei ce aplică legea într-o perioadă mohorâtă în care va da explicaţii şi declaraţii organelor de anchetă. Iar pentru noi, jandarmii, a fost o zi puţin mai ,,altfel” decât celelalte, deoarece nu ne confruntăm des cu încercări de mituire. În schimb, a fost o zi ,,la fel” cu celelalte din punct de vedere al hotărârii şi corectitudinii în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii.

Plutonier major Cristian CRĂCIUN

Altfel...

21

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Una din misiunile Jandarmeri-ei Române este cea de acordare a spriji-nului Executorilor Judecătoreşti pentru punerea în aplicare a unei hotărâri rămase definitive şi cu titlu executoriu. Cu toate că după denumire pare o misiune cu un grad scăzut de risc, la care părţile implicate ar trebui să se supună necondiţionat hotărârii jude-cătoreşti, realitatea ne-a demonstrat că este o misiune destul de complexă, în contextul în care părţile implicate (creditor, debitor) de cele mai multe ori sunt la finalul unui lung şir de procese, care i-au epuizat financiar şi emoţional, iar cel puţin una dintre ele are impresia că este supusă unor hotărâri nedrepte. De asemenea, bunurile supuse executării, de cele mai multe ori, au va-loare patrimonială, financiară şi afectivă indispensabile pentru debitor. Pe acest fond nu este exclus ca duşmănia şi ura părţilor implicate să degenereze şi să se ajungă la comiterea de fapte contravenţionale. Pentru executarea în bune con-diţii a misiunilor de acordare a sprijinu-lui executorilor judecătoreşti este nece-sară o pregătire temeinică a echipajului, constând în cunoaşterea procedurilor, însuşirea dispoziţiunii de misiune şi o bună informare privind debitorul, cre-ditorul, bunurile ce urmează a fi supuse executării, statutul social al celor două părţi implicate în litigiu. Cunoscând toate aceste informaţii, conducătorul misiunii îşi poate face o părere amplă asupra modului cum trebuie să acţione-ze la faţa locului. Nu degeaba m-am referit la cunoaşterea bunurilor ce urmează a fi supuse executării. Referitor la acest as-pect, vreau să vă aduc la cunoştinţă cum a decurs o misiune de executare în vara anului 2007, la care am participat efec-tiv în calitate de conducător al misiunii. Ceea ce m-a marcat emoţional a fost faptul că „bunurile” supuse executării erau trei copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani. În urma unui proces de divorţ desfăşurat pe parcursul a 3 ani, în care cei doi soţi au acumulat multă ură şi au irosit resurse financiare semnificative,

mama a câştigat custodia celor trei copii, care locuiau în acel moment împreună cu tatăl într-o localitate de lângă municipiul Dorohoi şi care nu îşi mai văzuseră mama de aproximativ 4 ani. Având toate aceste informaţii şi existând indicii că tatăl a afirmat că se opune sub orice formă procedurii de executare, am pregătit temeinic echipajul format din patru subofiţeri şi chiar mi-am făcut mai multe strategii în legătură cu modul de acţiune în funcţie de situaţia de la faţa locului. Ajunşi împreună cu executo-rul judecătoresc la adresa bunicilor, am constatat că acolo erau adunate aproximativ 25 de persoane (rude, vecini, prieteni), care nu păreau a fi simpli privitori, ci mai degrabă aliaţi ai debitorului, în speţă tatăl copiilor. Starea de agitaţie era la cote maxime, ceea ce m-a făcut să înţeleg că izbucnirea unui conflict era aproape iminentă. Acest fapt m-a determinat să aplic un mod de acţiune ferm, dar totodată prietenos cu persoanele direct implicate în procedura de executare. După ce ne-am legitimat şi le-am adus la cunoştinţă scopul sosirii noastre, am îndepărtat persoanele care nu îşi justificau prezenţa în zonă, iar, cu calm şi mult tact, am reuşit să atrag de partea mea pe unii dintre partici-panţi, printre care şi bunicii copiilor.

Acest lucru a condus la detensionarea şi calmarea stării conflictuale, dar cel mai important a fost că am reuşit să-i fac să înţeleagă că nu pot împiedica cu forţa punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti. Mai mult decât atât, am obţinut de la bunici şi informaţia unde erau ascunşi copii. După ce am informat executorul judecătoresc unde poate găsi copiii, aceştia au fost găsiţi, iar pro-cedura de executare şi-a urmat cursul normal. Cu toate că pentru mine din punct de vedere profesional misiunea a fost un succes, din punct de vedere uman am rămas profund marcat de fap-tul că unii copii ajung să fie consideraţi un bun comun sau personal, de pe urma cărora părinţii pot fi satisfăcuţi financiar sau personal în cazul de faţă. Atât mie, cât şi colegilor mei ne-au rămas întipărite în minte chipu-rile nevinovate ale celor trei copii, mai ales al fetiţei de 5 ani, care nu înţelegea de ce tatăl şi bunica plâng, cine sunt cei patru oameni îmbrăcaţi la fel, nici cine e femeia care spunea că este mama ei şi că totul va fi bine. La terminarea misiunii pot spu-ne că un ochi râdea, iar altul plângea, fiind satisfăcut pe latura profesională şi marcat pe latura umană.

Plutonier adjutant Florin LEANCĂ

Un ochi râde, altul plânge

22

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

- Vă salut şi bună dimineaţa! - Am onoarea să vă salut...se aude în cor. Cu o privire critică, ofiţerul care conduce pregătirea înaintea intrării în serviciu ne inspectează pe fiecare dintre noi din cap până în picioare, asigurându-se că aspectul fizic şi al ţinutei sunt cele pe care trebuie să le aibă un jandarm, adică ireproşabile. Este de înţeles dacă luăm în considerare faptul că impactul vizual este primul care impune respect şi care se inoculează in mintea cetăţenilor cu care venim în contact. După derularea celorlalte activităţi specifice acestei etape, pornim fiecare spre locul de executare a serviciului. După luarea acestuia în primire, odată cu ivirea zorilor se arată şi primele persoane care solicită accesul la birourile Instituţiei Prefectului. Chestionându-i pe fiecare în parte, după solicitarea documentelor de legitimare şi acces, înscrierea datelor în registrul existent la post, mă asigur că asupra acestora nu se află materiale sau substanţe ce ar putea produce pagube materiale sau afecta integritatea fizică a persoanelor aflate în obiectiv, după care le permit accesul la birourile pentru care au primit aprobare. Liniştea imenselor holuri este tulburată de ecoul provocat de o voce puternică. Mă deplasez la locul de unde provin sunetele şi văd un bătrânel care încerca să atragă atenţia asupra sa pentru că un funcţionar de la o anumită instituţie bancară i-a vorbit urât şi i-a cerut să se aşeze la rândul format la ghişeu, dar el nu poate să stea prea mult în picioare datorită vârstei şi mai vrea să fie respectat pentru că a luptat în cel de-al doilea război mondial, şi mai vrea ca acea casieră să fie dată afară. Arătându-i respectul cuvenit pentru trecutul său şi vârsta venerabilă, îi comunic faptul că asemenea reclamaţii ar trebui adresate conducerii băncii respective care este îndreptăţită să stabilească regulile in interiorul instituţiei şi de conduită asupra angajaţilor proprii şi că aici nu face decât să deranjeze ordinea interioară necesară desfăşurării normale a activităţii personalului care lucrează în prefectură. Dând aprobator din cap, acesta mă întreabă dacă eu sunt de acord cu atitudinea celor mai tineri vizavi de cei trecuţi de prima tinereţe şi că normal ar fi fost să fie lăsat să nu mai stea la coadă. Nu pot decât

să fiu de acord cu el, moment în care, ca prin minune, acesta se calmează şi se îndreaptă spre uşa de acces pe care iese, nu înainte de a-mi ura servici uşor. După numai câteve minute, un bărbat în jur de 35 de ani începe să ţipe în Piaţa Revoluţiei, strigînd lozinci anti guvernamentale, cerând loc de muncă. Îi sugerez să meargă

la Casa de Cultura a Sindicatelor unde chiar în acestă perioadă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani organizeaza Bursa locurilor de munca, şi unde mai mult ca sigur poate găsi ceva ce i se potriveşte şi pentru care are pregătire. Vizibil deranjat ce cele auzite îmi spune că el nu vrea să lucreze la particular ci numai la stat şi că doreşte să discute pe acestă temă cu domnul prefect personal. Îi aduc la cunoştinţă programul de audienţă al şefului instituţiei care ar urma să aibă loc peste două zile însă acesta ignoră cele

spuse de mine şi încearcă să pătrundă în forţă în prefectură. Blochez uşa cu ajutorul sistemului electronic de blocare a căii de acces, concomitent cu solicitarea de sprijin adresată subunităţii operative de intervenţie. În scurt timp colegii mei apar in faţa obiectivului unde, văzând atitudinea violentă a persoanei respective cere trăgea de uşă şi înjura, trec la abordarea acestuia cerându-i să îi însoţească la sediul unităţii. Raportez comandantului de pluton cele întâmplate iar acesta îmi comunică faptul că ajunge şi el la obiectiv în câteva minute şi îmi ordonă să intensific observarea şi să acord o mai mare atenţie persoanelor care circulă în vecinătatea prefecturii astfel încât să previn acţiunile celor care intenţionează să aducă distrugeri patrimoniului acesteia. Când ai activitate, nici nu-ţi dai seama de trecerea timpului, iar în zare observ un jandarm care se îndreaptă spre mine. Atunci îmi dau seama că e ora 19.00 iar acel bărbat în uniformă e colegul căruia urmează să-i predau serviciul.

Plutonier major Marian COJOCARIU

Implicare şi responsabilitate

23

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Şcoli ocolite de flagelul violenţei

24

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Odată cu intrarea elevilor în mult aşteptata vacanţă de iarnă din anul şcolar 2013 – 2014, s-a înche-iat şi prima etapă a campaniei de informare, prevenire şi dialog social ,, Jandarmeria pe înţelesul tuturor “, intitulată ,, Stop violenţei şi discrimi-nării în şcoli! Indiferenţa doare!”. Aproape 2000 de elevi şi zeci de cadre didactice din instituţiile de învăţământ preuniversitar au avut ocazia de a discuta cu jandarmii şi au beneficiat de experienţa şi profesi-onalismul lor, în cadrul activităţilor preventiv-educative şi antivictimizare organizate şi desfăşurate în cadrul acestei campanii, iniţiată la nivelul Jandarmeriei Române. Elevilor le-au fost prezentate aspecte diverse privind respecta-rea normelor de convieţuire socială şi faptele care pot aduce atingere ordinii şi liniştii publice, prevenirea

şi combaterea violenţei în mediul şcolar, riscurile pe care le implică consumul de alcool şi substanţe etnobotanice sau situaţiile în care pot apela numărul de urgenţă 112 . De asemenea, jandarmii le-au adus la cunoştinţă cazuri concrete, le-au dat sfaturi pentru a evita să de-vină victimele unor persoane certate cu legea şi i-au îndemnat să solicite cu încredere intervenţia forţelor de ordine atunci când întâmpină proble-me care afectează ordinea şi liniştea publică. Discuţiile purtate cu elevii despre discriminare şi modalităţile de prevenire a violenţei şi criminalităţii juvenile au pus accent pe consecin-ţele acestora, atât la nivel personal, cât şi la nivelul comunităţii în care trăiesc. Reducerea fenomenului vio-lenţei juvenile este una din priorită-

ţile Inspectoratului de Jandarmi Ju-deţean Botoşani, care pune un accent deosebit pe măsurile de prevenţie, în special în mediul şcolar, implicân-du-se activ în formarea şi educarea actualei, dar şi viitoarei generaţii de tineri. Acest gen de activităţi sunt permanent în atenţia noastră, prezenţa în rândul elevilor fiind o constantă în activitate, iar recepti-vitatea de care aceştia dau dovadă ne îndeamnă să credem că eforturile noastre nu sunt în zadar. Scopul final al campaniei este încă departe de a fi atins, sperăm însă că impactul pozitiv al activităţilor se va vedea în timp, iar şcolile vor fi ocolite de flagelul violenţei.

Maior Marius CHIABURU

aduce un aport esenţial la modelarea noastră în spiri-tul schimbărilor care au loc permanent în societate. Fiind produsul societăţii în care trăim, greşim şi noi, jandarmii. Să nu uităm însă că suntem doar oameni, nimic mai mult. Se întâmplă uneori să facem exces de zel în mi-siuni sau să nu ne îndeplinim întotdeauna atribuţiile de serviciu aşa cum ar trebui, dar astfel de exemple le putem număra pe degete. Că evenimentele negative sunt amplu mediatizate şi discutate, este o certitudi-ne. Pe cine interesează munca asiduă făcută zi de zi şi faptele bune făcute din inimă, când nimeni nu te obli-gă??? Dacă stăm bine să ne gândim, este ceva absolut normal, de altfel, din punct de vedere al marketingului. Poate nu este cea mai bună comparaţie, dar este cam ca la un supermarket, unde marfa este aranjată strategic pe rafturi. Perfecţiunea nu există, este o utopie, iar jandar-mul perfect nu s-a născut încă. Acceptăm şi ne însuşim criticile primite în mod constructiv. Cu toate neajun-surile din activitatea noastră, este important însă ca balanţa să se încline spre misiunile executate cu succes, iar în faţa celor care ne plătesc, dar ne şi judecă - cetă-ţenii, să păşim cu fruntea sus şi cu convingerea că ne-am făcut datoria în cel mai bun mod posibil cu putinţă.

Plutonier major Dan IZOTOV

,,Asigurarea ordinii şi liniştii publice costă, dar oare a calculat cineva cât ar costa lipsa aceste-ia?” În pofida lipsurilor în care se zbate soci-etatea românească şi a concepţiilor negativiste de care se lovesc la orice pas în viaţa de zi cu zi, majoritatea cetăţenilor sunt totuşi de acord că traiul într-o societate modernă ar fi cu siguranţă mult mai dificil, fără instituţiile care îşi conjugă eforturile pentru asigurarea siguranţei lor, pe mai multe paliere de activitate, în funcţie de specificul fiecărei arme aflate în componenţa Ministerului Afacerilor Interne. Fiecare dintre noi a avut probabil ocazia să discute cu prieteni sau cunoştinţe care au păreri preconcepute despre jandarmi, şi care observă, în special în mass-media tabloidă, diferite ,,perso-naje”, mai mult sau mai puţin avizate în domeniu, ce îşi dau cu părerea la anumite evenimente cu impact mediatic, în care sunt implicaţi jandarmi. Spun jandarmi şi nu lucrători ai Jandarmeriei, pentru simplul fapt că nu este întotdeauna acelaşi lucru. Un coleg spunea: ,,Eu nu lucrez la Jandarmerie, eu sunt JANDARM”. Dacă te arătai nedumerit, îţi răs-pundea că la inspectorat lucrează şi îngrijitorii de spaţii, bucătăreasa, mecanicul şi ospătarul. Dar să revin la subiect. Sunt foarte mulţi, de asemenea, cei care se simt lezaţi în momentul în care un jandarm îi legitimează pe strada sau refuză să fie mar-tori în cazul săvârşirii unei contravenţii sau infracţiuni, pe motiv că nu ar avea timp să meargă la procuror sau judecător în momentul în care sunt citaţi. Cam acelaşi gen de oameni ne reproşează, însă, că din contribuţiile lor financiare suntem plătiţi, în momentul în care solici-tă prin 112 intervenţia forţelor de ordine, atunci când au un necaz. Din ce vedem, ne dăm seama că nu doar jandarmii sunt puşi în această situaţie, ci şi poliţiştii sau persona-lul medical de pe ambulanţă, de exemplu. Societatea românească în ansamblul ei pare a avea această problemă. O libertate prost înţeleasă, din păcate, şi-a pus amprenta asupra existenţei noastre efemere. Nu atât lipsa modelelor şi a exemplelor poziti-ve ne afectează, cât, mai ales, lipsa unei educaţii care să facă fireşti alegerile bune. Din punctul meu de vedere, educaţia are câteva componente indisolubil închegate într-un tot unitar: cei şapte ani de acasă, adică educaţia pe care o primim de la cei care ne îndrumă primii paşi în viaţă - părinţii, şcoala, precum şi mediul extern, care îşi

Jandarmi... şi totuşi oameni

25

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

JANDARMII – INIMA ROMÂNIEI

Suntem un popor ,,hâtru”, iar un banc spune că jandarmii sunt inima României. De ce? Pentru că ,,bat”, explică autorul.

Mă amuză bancul şi inventivitatea celui care l-a creat, dar mă, face, în acelaşi timp, să-mi pun întrebarea: ,,Chiar bat jandarmii?” … Şi dacă da, pe cine? … Sau cu cine?... Sau cu ce? …

Încerc să răspund singură făcând o radiografie a activităţii lor.

Zi de zi, fie că asigură ordinea şi liniştea publică la diferite manifestări publice, fie că realizează acţiuni punctuale sau contribuie la menţinerea ordinii publice, jandarmii intră în contact cu diferite categorii de cetăţeni. Şi când spun ,,diferite categorii” nu mă refer în mod special la categorii sociale, ci, mai ales, la diversitatea atitudinilor şi comportamentelor manifestate în raport cu legea şi cu cei care veghează la aplicarea ei.

Ştiu ce fac jandarmii şi că activitatea lor implică MULTĂ ACŢIUNE, DAR ŞI INTERACŢIUNE …

…cu cetăţenii cinstiţi şi încrezătoriEste adevărat că cei mai mulţi dintre cetăţenii

cu care jandarmii interacţionează sunt persoane oneste, cinstite, cu un comportament orientat pro-social, care respectă şi susţin forţele de ordine în acţiunile lor … uneori doar verbal, cu încurajări, cu informaţii, alteori în calitate de martori. Însă orice suport este apreciat şi jandarmii încearcă prin tot ceea ce fac să nu le înşele aşteptările, liniştea şi siguranţa concetăţenilor fiind pentru forţele de ordine principala preocupare.

… cu unii mai ignoranţi şi suspicioşi Mai există o categorie de persoane, care, deşi

nu au avut anterior contacte sau experienţe directe cu jandarmii, şi-au făcut despre aceştia o impresie destul de confuză, rezultată în mare parte, din relatările altora sau din unele imagini şi aspecte prezentate trunchiat pe unele posturi de televiziune sau în unele publicaţii care

26

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

CRONICA UNEI MISIUNI DEOSEBITEnu urmăresc decât senzaţionalul … Iar nu totdeauna senzaţionalul are legătură cu realitatea … Şi de aici până la punerea unei ,,etichete”, zic eu, nemeritate, nu mai este decât un pas … Cine sunt jandarmii? … Cei care ,,bat” populaţia, cei care intervin ,,abuziv”, slujind nu ştiu ce interese …

Şi chiar dacă jandarmii sunt apelaţi şi intervin oportun ori de câte ori liniştea sau proprietatea cetăţenilor este ameninţată sau tulburată, chiar dacă răspund ,,prezent” şi le vin în ajutor ori de câte ori stihiile naturii se revarsă, unii renunţă cu greu la această etichetă lipită în mod nedrept de fruntea de jandarm …

… şi cu adevăratele ,,provocări” Iar peste ,,etichetă” toarnă un surplus de superglu

cei certaţi cu legea, pentru care denigrarea jandarmilor este o adevărată strategie de intimidare şi un fel de colac de salvare …

De cele mai multe ori, aceşti cetăţeni ,,mai puţin oneşti” recurg la diferite tertipuri şi subterfugii pentru a se sustrage de la sancţionare, iar printre metodele aplicate, cele mai utilizate, în primă fază, sunt încercările de a impresiona forţele de ordine, prin invocarea diferitelor dificultăţi cu care se confruntă şi care, în opinia lor, ar justifica încălcarea legii (dificultăţi materiale, financiare, lipsa locurilor de muncă, starea de sănătate precară, greutăţile familiale etc.).

Şi dacă acestea nu dau roade (deoarece ,,cu jandarmii nu se poate discuta”), unii recurg la injurii şi ameninţări: de la „Lasă că ne întâlnim noi când nu eşti îmbrăcat în uniformă!” sau, mai voalat, ,,Ştiu că ai şi tu familie!”, până la „Bă , tu ştii cine sunt eu?” sau „Îl cunosc pe şeful tău!”.

Iar dacă nici impresionarea, nici ameninţarea nu dau roade, în ultimă instanţă, ca gest de disperare, apare provocarea: „Hai mă, loveşte-mă dacă ai curajul!”, în speranţa că poate, incitat, jandarmul va recurge la un gest necugetat, la o intervenţie mai agresivă decât ar fi cazul, care ar putea fi folosită ulterior împotriva lui … Până la urmă, o uşoară zgârietură este de preferat scoaterii banilor de amendă din puşculiţă …

Şi dacă jandarmul călit în ,,focul străzii” întârzie să răspundă aşteptărilor, lăsând bastonul la locul lui şi manipulând cu îndemânare pixul, se mai întâmplă ca unii mai ,,tari de cap”, pândind o clipă de neatenţie a echipajului, să încerce să testeze singuri duritatea pereţilor dubei, doar, doar vor dobândi vânătaia salvatoare … Astfel se face că, nu de puţine ori, jandarmii au fost acuzaţi pe nedrept, fiind necesar ulterior ,,să dea cu subsemnatul” la Parchetul Militar pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

JANDARMII ,,FAŢĂ CU REACŢIUNEA”

Nu este uşor … Iar situaţiile inedite continuă să apară …

Uneori sunt puşi (precizez: de lege!!!) în situaţia de a interveni pentru a stopa inclusiv acţiunile unor persoane aparent bine intenţionate, dar care, fie presate de propriile frustrări şi neajunsuri, de neînţelegerea unor decizii luate de nişte instituţii ale statului, fie din ignorarea sau neînţelegerea prevederilor legale, tind să iniţieze acţiuni ilegale … Şi nu este deloc simplu să convingi pe

cineva că a greşit şi, mai mult decât atât, să accepte, fără a o lua la modul personal, că, în unele cazuri, greşeala comisă trebuie sancţionată (de lege, nu de jandarmi!!!)…

Alteori trebuie să aplaneze conflicte generate de persoane cu probleme psihice, aflate în stare avansată de ebrietate, dar, mai ales, de cele cu un nivel scăzut de educaţie, cu comportamente instinctuale, de o violenţă adesea extremă, pentru care LEGEA este un cuvânt lipsit de sens …

Buni de muncă, dar cu orizonturi limitate şi cu reacţii greu de controlat, indivizi cu comportamente primare au adesea faţă de forţele de ordine o atitudine sfidătoare, care transpare în mod evident, atât din privire, cât şi din limbaj. Au atitudinea celor care ştiu că deţin controlul, care sunt conştienţi că nimic nu-i poate atinge şi pentru care nimic nu are valoare …

Metode de constrângere? … Prea puţine, în contextul în care amenzile aplicate nu sunt achitate deoarece majoritatea acestor indivizi oficial nu au venituri!

Situaţiile sunt diverse şi dificile, dar experienţa i-a învăţat pe jandarmi cum să se raporteze adecvat la fiecare caz în parte. Pe lângă cunoaşterea legii (care este stufoasă şi de multe ori ambiguă), a procedurilor specifice şi a tehnicilor de intervenţie profesională, în timp jandarmii au început ,,să simtă strada”, să cunoască foarte bine tipologiile umane, să le anticipeze reacţiile, să comunice şi să reacţioneze adecvat fiecărui ,,personaj” în parte.

Au învăţat să acţioneze, după caz, cu fermitate şi hotărâre, să fie persuasivi, să amâne intervenţia atunci când situaţia o impune şi când ,,un exces de autoritate” ar duce la ,,aprinderea spiritelor” şi la ,,inflamarea situaţiei”.

Soluţionarea unor astfel de situaţii nu este uşoară, dar face parte din ,,provocările zilnice”, pe care şi le asumă. Sunt nişte ,,lecţii învăţate” mai ales din stradă, nu doar din cărţi (cu toate că, contrar părerii unor rău-voitori, au citit destule), lecţii care, poate tocmai de aceea, sunt cu mult mai valoroase decât orice tratat de tactică poliţienească.

ŞI, TOTUŞI, ,,BAT” JANDARMII?

Pentru ca să revin la întrebarea de la început şi pentru a fi în totalitate sinceră, trebuie să recunosc că, totuşi, jandarmii ,,bat”… Se ,,bat” cu etichetele puse pe nedrept, se ,,bat” cu ilegalităţile, se ,,bat” cu reaua voinţă a unora care încearcă să-i pună într-o lumină nefavorabilă, se ,,bat” cu ignoranţa, se ,,bat” cu ideile preconcepute, se ,,bat” cu zăpada, se ,,bat” cu apele, cu ploile …

Şi dacă luăm în considerare aceste aspecte, DA: putem spune cu mâna pe inimă că JANDARMII SUNT NIŞTE BĂTĂUŞI! … Dar, mai presus de toate, sunt nişte ,,bătăuşi” ASERVIŢI UNEI SIGURE PUTERI: LEGEA, pe care o respectă şi o aplică, cu fermitate şi cu tact, ţinând cont de drepturile noastre ale tuturor (şi nu doar de aşa zisele drepturi ale unora) … Şi mai SUNT ASERVIŢI UNUI OM: CONCETĂŢEANUL ONEST, CINSTIT, care doreşte şi are dreptul suprem de a trăi într-o comunitate liniştită şi sigură.

Maior Gabriela VERENCIUC

27

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

În numărul trecut al revistei am introdus o rubrică nouă - ,,Interviul revistei”, un prilej de a ,,isco-di” şi de a dezvălui în paginile acestei publicaţii câteva dintre secretele profesiei de jandarm, ,,secrete” nu pentru că ar trebui ascunse, ci pentru că cei care le deţin sunt prea modeşti pentru a vorbi despre ele, cu atât mai puţin despre ei înşişi, precum şi prea ocupaţi mai ales ,,să facă” decât ,,să spună”. Stau în faţa foii albe de hârtie, întrebându-mă cine ar putea fi ,,subiectul” interviului meu şi îmi este destul de greu să aleg, deoarece prin faţa ochilor minţii mi se perindă o mulţime de cadre destoinice despre ale căror activităţi ar merita să vorbesc şi ale căror opinii personale ar merita să fie evidenţiate. Totuşi, gândul mi se opreşte la un ,,veteran” al jandarmeriei botoşănene, unul dintre cei care duce şi acum greul activităţii de ordine publică în Dorohoi, oraş descris în mod plastic de un locuitor al său, membru al unei trupe de muzică uşoară cunoscute, ca fiind ,,o inter-secţie”. Numai că această ,,intersecţie” ascunde o situaţie operativă complexă, care, nu de puţine ori, a dat de furcă jandarmilor dorohoieni, inclusiv subiectului nostru – plutonier adjutant Timofte Mihai. Are 45 de ani de viaţă şi 20 de jandarmerie. Copleşitor dacă te gândeşti că aproape jumătate din viaţa sa de până acum şi-a petrecut-o în cadrul acestei institu-ţii, mai întâi ca jandarm angajat pe bază de contract, iar apoi, din 2006, ca subofiţer. Nu-i este străin nici serviciul de pază, nici cel de ordine publică, în ambele tipuri de misiuni ,,nea Mişu” făcându-şi cu sârguinţă şi devotament datoria. Cunoaşte oraşul ca pe propria lui palmă. Ştie oamenii şi problemele lor, dar, mai presus de orice, ştie cum să-i abordeze pe fiecare în parte. Este sincer, direct, foarte ancorat în realitate şi nu îi place să vorbească fără rost. Este greu să-l faci să vorbească despre sine, dar este totdeauna disponibil să dea un sfat dacă îi este solicitat. Vorbeşte scurt şi la obiect. Din când în când se opreşte şi te scrutează cu privirea, parcă pentru a se convinge că eşti într-adevăr interesat de ceea ce spune. Colegii şi şefii îl respectă. Dar, în egală măsură, îl respectă şi cetăţenii Do-rohoiului, cei pe care nu de puţine ori i-a scos din impas. Totuşi , ,,nea Mişu” are un ghimpe în inimă. Întrebat fiind cum decurge o zi din viaţa sa în patrula de ordine publică, acesta mi-a răspuns:

T.M.: ,,Noi, cei care lucrăm în acest sistem, suntem acuzaţi pe nedrept, nu de puţine ori, de cei din jurul nostru că ‹‹purtăm haina statului degeaba››. Aş vrea să descriu o zi de lucru şi să demonstrez că lucrurile nu stau deloc aşa. Orice zi de muncă începe prin instructaj - o rutină zilnică, aş putea spune - şi cu speranţa că va fi o zi liniş-tită, fără prea mari probleme. Dar cum nimic nu este perfect, nici serviciul nostru nu se abate de la această regulă. Încerc să-mi amintesc zilele în care totul a decurs fără incidente şi îmi dau seama că astfel de zile nu există. După 20 de ani de me-serie şi de lucru pentru oameni şi printre oameni de toate categoriile, tind să cred că nici nu este posibil.” V.G.: ,,Aţi simţit vreodată că oamenii nu au înţeles sau poate nu au vrut să accepte care este rolul dumneavoastră ca lucrător al Jandarmeriei?”, nu m-am putut abţine să-i arunc, în acest moment, o altă întreba-re, simţindu-i o uşoară notă de amărăciune în glas. T.M.: ,,Nu de puţine ori, eu şi colegii mei am fost înjosiţi, adresându-ni-se diferite injurii. Chiar dacă, având experienţa străzii, nu am lu-at-o la modul personal, făcându-ne în continuare datoria şi luând măsurile ce se impuneau con-form legii şi în limitele acesteia, nu pot să spun că mie personal mi-a fost uşor. Nu pot să spun că, deşi eram conştient de context şi de starea celor care murdăreau cu vorbele lor, nu pe mine per-sonal, ci uniforma de jandarm, nu m-am întrebat uneori de ce trebuie să suportăm noi acest com-

Interviul revistei

28

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

ţă dublă. Astfel, pentru opt ore din zi sau poate chiar pentru mai mult uneori, purtăm în spate întreaga societate, dacă îmi permiteţi să exage-rez, iar pentru încă 16 ore devenim noi cetăţenii care sunt protejaţi. Şi atunci ne bazăm pe colegii noştri care veghează în stradă ca noi toţi să pu-tem dormi şi trăi liniştiţi.”

V.G.: ,,În încheiere, aţi putea să-mi spuneţi ce înseamnă meseria de jandarm pentru dumneavoastră?” T.M.: ,,După 20 de ani de muncă în acest sistem, pot sau, mai bine spus, am dreptul să afirm cu mâna pe inimă că meseria de jandarm nu se rezumă la statul la birou şi, din când în când, la ‹‹cearta›› cu infractorii. Pentru mine Jandarmeria reprezintă locul care transformă omul obişnuit în cetăţeanul demn, în omul care poate rosti cu sinceritate cuvântul ‹‹patrie››, simţindu-i din plin sensul profund. Am păşit pe

porţile Jandarmeriei ca simplu jandarm angajat pe bază de contract, dornic să facă ceva pentru semenii săi şi această instituţie m-a învăţat, m-a educat şi m-a transformat în ceea ce sunt astăzi, jandarm în spirit şi nu doar în cuvânt.”

Maior Gabriela VERENCIUC

portament. Era frustrant. Însă era o frustrare cu care am învăţat să trăiesc şi care s-a atenuat în momentul în care tot experienţa mi-a demonstrat că aceiaşi oameni care altădată ne înjurau, la un moment dat au avut nevoie de sprijinul nostru. Este un oraş mic şi, inevitabil, ne întâlnim în di-verse situaţii – jandarmi şi cetăţeni. Şi nu de pu-ţine ori am avut satisfacţia să constat că acei oa-meni recalcitranţi şi agresivi altădată au înţeles, mai greu, ce e drept, care este adevăratul nostru rol în societate. Aceşti concetăţeni, atât cei care au fost corecţi şi cinstiţi dintotdeauna, cât şi cei care poate au greşit cândva încălcând legea sau având o atitudine necorespunzătoare, dar s-au corectat ulterior, aceşti oameni mă fac să merg mai departe şi să-mi pun toată priceperea şi experienţa în slujba lor. Aceşti oameni îmi trans-formă viaţa şi serviciul în ceva nou în fiecare zi. Aş putea spune chiar că pentru noi, jandarmii, ‹‹toate-s vechi şi noi sunt toate››, deoarece o nouă zi de lucru este mereu egală cu o nouă experienţă.” Cu toate că, provocat de mine, subo-fiţerul a divagat puţin de la răspunsul la întrebarea iniţială, nu pierde firul discuţiei şi nu ezită să revină la subiect, în stilul lui caracteristic: T.M.: ,,Încerc să nu mă abat de la subiect şi să vă infor-mez în continuare, aşa cum v-am promis de la început, în legătură cu ce înseamnă sau, mai bine spus, în ce constă o zi din viaţa unui jandarm. Chiar dacă nu ne bucurăm de incidentele la care trebuie să intervenim pe timpul executării serviciului, nu pot nega faptul că, atât mie, cât şi colegilor mei, ne place să ‹‹sărim›› în ajutorul cetăţeanului care ‹‹ne plăteşte salariile››. Am fost educaţi în spiritul muncii şi al datoriei îndeplinite, iar atunci când păşim pe poarta unităţii, lăsăm afară familia şi pe toţi cei dragi, aceştia devenind simpli cetăţeni, la fel ca ceilalţi care pot avea oricând nevoie de sprijinul nostru.

V.G.: ,,Ştiu că familia este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Nu vă este greu să lăsaţi deo-parte problemele personale, inerente, de altfel, în viaţa fiecărui om, şi să vă concentraţi exclusiv pe problemele de serviciu?” T.M.: ,,Atunci când alegem să stăm în slujba ţării, alegem şi să ducem în spate o via-

29

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

La un pas de Schengen

Anunţat cu mare fast şi aş-teptat cu vădită emoţie, „marele eveniment” al admiterii României în spaţiul Schengen a reprezentat pentru toţi, în particular pentru specialiştii de comunicaţii, spe-ranţa unui salt tehnologic de la banala dischetă, la tableta conec-tată la GPS sau în reţelele WiMax.

Aşteptam cu nerăbdare o evo-luţie firească a lucrurilor ce aveau să vină, la înnoirea parcului teh-nic, la dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, creşterea calităţii serviciilor şi, nu în ultimul rând, la asigurarea unor premise favo-rabile dezvoltării şi modernizării instituţionale.

Toate aceste speranţe erau in-evitabil legate şi de modul de asi-milare a noilor tehnologii de către personalul operativ din teren, ce începuse a fi dotat cu echipamen-te portabile digitale operaţionale în sistemul de comunicaţii inte-grat TETRA. Utilizarea bazelor de date, modul de acces, ges-tionarea informaţiilor şi datelor colectate prin intermediul acestor mijloace reprezentau repere de interes pentru toţi, fiind conside-

rate priorităţi ce începuseră a fi urmărite şi verificate continuu.

Primii paşi au fost făcuţi în anul 2010, când au început a fi puse bazele extinderii infrastructurii reţelei de voce-date până la nive-lul subunităţilor dislocate per-manent. Apoi, a venit avalanşa planurilor de măsuri ce urmăreau verificarea modului de însuşire a cunoştinţelor dobândite în cadrul orelor de pregătire de specialita-te sau la cursurile organizate în centrele de pregătire destinate acestui scop. Ţintele erau defi-nite exact - echipajele mobile şi patrulele din teren. Se verificau modul de însuşire a procedurilor specifice de acţiune, cunoaşte-rea articolelor 97-101, modul de accesare a bazelor de date, respectarea întocmai a paşilor procedurali.

Mai de voie, mai de nevoie, aveam notate în carneţele de serviciu, conturi de utilizator, parole peste parole, pentru a nu fi luaţi prin surprindere de eve-nimentele şi posibilele situaţii ivite în teren şi pentru a face faţă cu succes tăvălugului informaţi-

onal ce aşteptam cu interes să ne copleşească. De multe ori ne surprindeam reciproc scrijelind, pe genunchi, moduri de acţiune, cazuri de apariţie şi de interpre-tare a vreunui „hit” sau legături la vreo bază de date de care nu aflasem de existenţa ei până atunci. Cu toţii aşteptam, avizi de informaţii, cuprinşi de curiozita-tea momentului să vină Schen-gen-ul peste noi.

Însă, timpul şi realităţile coti-diene ne-au arătat pentru a nu ştiu căta oară, că socoteala de la Bruxelles nu s-a potrivit cu cea din teren. Deşi entuziasmul acelor zile a început treptat, să se estompeze, tehnica nu a trădat, investiţiile făcute în anii 2009-2010 s-au dovedit pe deplin utile. Am profitat cu toţii de această oportunitate tehnologică şi ne-am agăţat de fiecare fir ce ar fi putut duce la suplimentarea şi îmbună-tăţirea serviciilor de comunicaţii.

Ne-am reevaluat priorităţile şi am căutat să asigurăm pe infra-structura existentă, servicii com-plementare de monitorizare video perimetrală. Nu ne-am oprit aici, continuu identificând noi oportu-nităţi de valorizare a investiţiilor făcute.

Am fost sau încă mai suntem la un pas de Schengen, nu putem şti în aceste momente cu pre-cizie, însă din punct de vedere tehnic suntem acolo, fiind înde-plinite toate condiţiile solicitate. A rămas doar speranţa recunoaş-terii efortului depus şi dorinţa de perfecţionare continuă, pentru a ne menţine la nivelul cerut de realităţile zilelor noastre.

Maior ing. Dan FORTOEŞ

30

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

VIS DE SUPORTER Ca împătimiţi de fotbal, ne-am bucurat când echipa fa-nion a judeţului a promovat în primul eşalon fotbalistic al ţării, după mai mulţi ani de încercări. Bucuria din suflet a fost, însă, însoţită de o responsabi-litate mare, care a căzut pe umerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, ce a trebuit să regândească, dacă putem spu-ne aşa, modul de organizare al misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice la competiţiile sportive. Misiunea în principiu a rămas aceeaşi, însă s-au ivit noi elemente, care au trebuit avute în vedere de jandarmii botoşă-

neni: public numeros la stadion, transmisii TV în direct, meciuri acasă cu echipele campioane ale României, număr triplat al zia-riştilor acreditaţi, prezenţa în tribunele stadionului, ca invitaţi, a unor foşti jucători ai echipei naţionale sau galeriile cu reputaţii mai puţin bune ale formaţiilor oaspete. Fiecare amănunt sau aspect a fost analizat şi reanalizat, în funcţie de etapele premergătoare debutului campionatului. Activităţile de pregătire a efectivelor proprii, dar şi a ce-lorlalte forţe cu care cooperăm pe timpul acestor misiuni, au fost executate cu maximă seriozitate. De asemenea, s-a lucrat la îmbunătăţirea modului de cooperare cu toate elementele de dispozitiv, indiferent de insti-tuţia din care fac parte, pentru a funcţiona ca un tot unitar, dar şi pentru ca eventualele sincope să fie anticipate şi eliminate, pe cât posibil. Nu au fost neglijate nici activităţile de prevenire, pe această linie organizându-se şi desfăşurându-se campanii de in-formare a spectatorilor, atât prin intermediul mass-mediei loca-le, cât şi prin distribuirea, la intrarea în stadion, a unor pliante cu obligaţiile participanţilor la competiţiile sportive.

Seriozitatea şi munca asiduă şi-au spus cuvântul, ast-fel încât, la primul meci jucat de echipa F.C. Botoşani pe teren propriu cu C.F.R. Cluj , am fost capabili să gestionăm cu succes implicaţiile şi neprevăzutul generat de prezenţa a aproape 8000 de spectatori aflaţi în tribunele stadionului, fără a-i mai menţio-na şi pe microbiştii aflaţi în balcoanele şi terasele blocurilor din vecinătatea arenei. De la supravegherea căilor de acces spre stadion înain-tea începerii meciului, până la fluierul final şi defluirea spectato-rilor, totul a fost executat în cele mai bune condiţii.

Micile neajunsuri aferente amplorii misiunii au fost reme-diate până la următorul meci jucat acasă, efectivele Jandarmeriei conştientizând importanţa asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea corespunzătoare a evenimentului sportiv. Deja nu mai este ceva de noutate, misiunea ,,ne-a intrat în sânge” şi suntem pregătiţi să intervenim în orice situaţie ar putea apărea, cu profesionalism şi competenţă. Greul nu a trecut însă, până la sfârşitul returului mai sunt destule meciuri la care trebuie să fim prezenţi în mod activ, astfel încât cetăţenii să se simtă în siguranţă, iar spectacolul de pe teren să nu fie umbrit de evenimente negative ! Noi ne-am obişnuit deja cu ,,aerul tare” al Ligii I, mergem mai departe, dar condiţia obligatorie este ca şi ,,băieţii în alb-ro-şu” să facă faţă cu brio marii performanţe, iar la finalul campio-natului 2013-2014, echipa F.C. Botoşani să fie deasupra liniei de retrogradare.

Deci, Hai F.C.-ul …!! Maior Cristian NIŢULEAC

31

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

O istorie vie

Numărul celor care şi-au slujit cu dăruire ŢARA, în cel de-al doilea Răz-boi Mondial, se reduce pe an ce trece. Nu mai sunt în viaţă mulţi dintre cei care, plecaţi de lângă cei dragi, au luptat pentru ca noi, cei de acum, să trăim într-o ţară liberă. Deşi patriotismul li se pare acum multora desuet, vremea când era considerat absolut normal să-ţi iubeşti patria nu este foarte departe. La fel de normal ni se pare şi nouă acum să îi cinstim pe cei care au purtat cu cinste şi mândrie steagul Ro-mâniei pe câmpurile de luptă, acolo unde datoria i-a trimis. Veteranii de război Şincoviţi Gheorghe, din localitatea Hudeşti şi Iancu Biciuşcă, din comuna Ungureni, care la data apariţiei revistei au împlinit venerabila vârstă de 102 ani, sunt doi jandarmi cu părul cărunt, dar cu sufletul încă verde, despre care merită să poves-tim. Născut în data de 13 martie 1912, locotenentul (r) Şincoviţi

Gheorghe a fost înrolat la Brigada de jandarmi Cernăuţi la vârsta de 22 de ani, după care a fost instructor jandarm. A luptat în cel de-al doilea război mondial, fiind luat prizonier de către armata rusă. În prizonierat a muncit mulţi ani de zile în lagărul de muncă forţată de la Dombas, în mină, de unde s-a întors când cei trei copii pe care îi lăsase acasă la începutul războiului erau deja mari. Deşi vârsta înaintată nu-i mai permite să fie activ, are o memorie foarte bună şi îşi aduce aminte detaliat evenimentele prin care a trecut în activitatea sa ca jandarm şi anii grei de prizonierat, petrecuţi departe de familie. Marusia şi Marfa, pe care le-a întâlnit în Dombas, îi apar şi acum în minte, la fel ca momentul în care , împreună cu colegii săi, a dezarmat o companie de soldaţi ruşi. ,,Ai avut cal la Cernăuţi, moş Gheorghe?”. ,,Nu , eu am fost la mitralie-re”, ne răspunde, iar ca drept dovadă, ne prezintă dintr-o suflare părţile compo-nente. Tot la Cernăuţi, a venit în con-

trol comandantul Jandarmeriei, gene-ralul Barbu Pîrîianu, care l-a întrebat pe caporalul Nechifor ce este constituţia. Caporalul, mai şugubăţ de felul său, a raportat: ,, Legea legilor şi mama bătăilor”. ,,Domnu’ colonel, dar câţi ani aveţi?”, l-a întrebat el pe inspectorul şef – colonel Constantin Moroşanu. ,,50 de ani, moş Gheorghe”. ,, Aşa de tânăr şi sunteţi deja colonel?”, se miră veteranul. Unul dintre colegii prezenţi la avansarea sa, a spus atunci în glumă : ,, Domnule inspector şef, probabil i se pare ciudat că el la 101 ani ( câţi avea la data avansării), este doar locotenent, iar dumneavoastră la 50 de ani deja colonel”. Să tot stai la taclale cu el, are o poftă grozavă de depănat amintiri. Nici nu ai crede că este atât de în vârstă. Ca să nu vă mai spun că ne-a şi cântat, nu doar în româneşte, dar şi în ruseşte. Straşnic bărbat! Cel de-al doilea veteran jandarm pe care avem onoarea să îl prezentăm este sublocotenentul (r) Iancu Biciuşcă .

32

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

O istorie vie

,,Moş Iancu” , cum i se adresează acum cu respect consătenii din comuna Ungu-reni, a fost concentrat în anii grei ai celui de-al doilea Război Mondial şi a executat misiuni specifice la posturile de jandarmi Vlăsineşti, Avrămeni, Adăşeni şi Mitoc din judeţul Botoşani, precum şi la unităţi din Hunedoara , Gheorghieni şi Alba, apărând ordinea publică. A urmărit răufăcători şi a aplicat legea, a dat dovadă de curaj în situaţii în care viaţa sa sau a camarazilor a fost pusă în pericol, trecând cu bine peste toate. A escortat prizonieri de război ruşi şi a avut onoarea de a fi în garda care l-a întâmpi-nat pe regele Mihai la mănăstirea Putna. În ciuda necazurilor şi pericolelor prin care a trecut, nu s-a gândit niciodată la viaţa de apoi. Anii în care a fost concentrat nu au trecut uşor, având în vedere că acasă îl aşteptau soţia şi copiii, iar gândul că nu poate fi alături de ei îl măcina în fiecare zi. Dar a trecut peste toate cu gândul la plaiurile natale şi la misiunile pe care le avea de îndeplinit.

avansărilor, ceva de genul : ,, Eu sunt şe-ful dumneavoastră de la Botoşani”, stâr-nind rumoare în rândul celor prezenţi.Veteranii jandarmi s-au bucurat de apre-cierile făcute de cei prezenţi şi de faptul că nu au fost uitaţi de colegii lor mult mai tineri, care au avut iniţiativa de a propune înaintarea lor în grad. Ne bucurăm că încă mai avem printre noi jandarmi, care, în vremuri tulburi pentru ţara noastră, au luptat cu îndârjire şi devotament pentru a o apăra, departe de familie şi de cei dragi. ,, Avem onoarea să vă salutăm!”, stimaţi ,,colegi” şi vă dorim multă sănăta-te şi bucurie!

Plutonier major Dan IZOTOV

A fost luat în evidenţa Filialei Judeţene Botoşani a Asociaţiei Veteranilor de Răz-boi din M.A.I. în data de 03.02.1992, iar în anul 1995 a primit, prin Decretul nr. 289/1995, medalia ,,Crucea Comemorati-vă” a celui de-al doilea Război Mondial. În semn de respect, Inspecto-ratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a făcut demersuri în anul 2013 pentru înaintarea în grad a celor doi veterani jandarmi, ocazii cu care au ţinut să le fie alături prefectul judeţului Botoşani – domnul Costică Macaleţi, colonelul Constantin Moroşanu - inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, şeful biroului resurse umane din cadrul inspectoratului – lt.col. Ono-frei Dobrin, şefii administraţiilor locale din localităţile unde domiciliază , precum şi preşedintele filialei judeţene a Asoci-aţiei Veteranilor de război din M.A.I. – colonel (r) Mihai Drăguţu . Îmi amintesc că domnul colonel (r) Mihai Drăguţu, care duce şi el cu demnitate ,,în spate” peste nouă decenii de viaţă, le-a spus amândurora, cu ocazia

33

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Înfiinţarea, începând cu 15.08.2003, conform Legii 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, a secţiilor şi posturilor de jandarmi de ordine publică, a reprezentat un pas înainte al instituţiei noastre în recunoaşterea rolului său principal în sistemul forţelor de ordine şi siguranţă publică.

Având competenţe bine definite în ceea ce priveşte activitatea de menţinere a ordinii publice, de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, structurile nou create s-au implicat eficient în creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, reuşind într-un timp relative scurt să devină parteneri credibili în relaţia cu structurile poliţiei, administraţiei publice locale şi nu în ultimul rând în relaţia cu cetăţenii.

Odată cu apariţia Legii 550/2004, începând cu 01.05.2005 structura şi competenţele instituţiei noastre au suferit modificări, în sensul că atribuţia principală a devenit asigurarea şi restabilirea ordinii publice, concomitent cu apărarea vieţii, integrităţii şi libertatea persoanei, proprietăţii publice şi private, a intereselor legitime ale cetăţenilor, comunităţii şi ale statului.

Au fost desfiinţate secţiile şi posturile de jandarmi ordine publică, fiind create subunităţi mobile şi de pază şi protecţie instituţională, necesare executării noilor misiuni specifice.

Cu toate că aceste modificări au fost primite cu reticenţă, existând un curent de opinie negativ, în sensul că evoluţia instituţiei din punct de vedere structural, dar şi al competenţelor a fost stopată, datorită unei resurse umane bine pregătită şi profesionalizată, arma noastră a devenit o instituţie stabilă şi credibilă, care şi-a adus an de an contribuţia la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe întreg teritoriul naţional.

Având în vedere modificările survenite în societatea noastră, faptul că Jandarmeria Română a devenit, prin profesionismul lucrătorilor ei, un partener credibil al unităţilor de parchet şi de poliţie, evoluţia situaţiei operative şi, nu în ultimul rând, modelul dual de forţe de ordine caracteristic unor importante ţări europene, consider că şi instituţia noastră trebuie să ţină pasul atât din punct de vedere structural, cât şi din punct de vedere al competenţelor materiale.

Consider, astfel, că instituţia noastră trebuie să fie formată din Jandarmeria Mobilă, alcătuită din D.J.M.B., B.S.I.J./grupările mobile şi Jandarmeria Teritorială, formată din inspectoratele judeţene şi unităţile speciale.

Jandarmeria Mobilă poate executa tot genul de misiuni de asigurare a ordinii publice cu grad ridicat de risc, intervenţia

de nivel II - IV şi celelalte misiuni caracteristice structurilor mobile, aşa cum sunt ele definite de ordinele de linie. Totodată, această structură poate să sprijine Jandarmeria Teritorială în executarea misiunilor şi atribuţiilor, în funcţie de dinamica situaţiei operative.

Jandarmeria Teritorială poate avea ca atribuţii misiuni de asigurare a ordinii la manifestări publice, inclusiv cu grad mediu de risc, intervenţia de nivel I – IV, misiuni ale structurilor specializate de ordine publică şi misiuni de pază şi protecţie instituţională. Pe linie de menţinere a ordinii publice (o.p.), ea poate fi considerată ca o structură complementară

poliţiei, avându-se în vedere problemele de personal pe linie de o.p. ale acestei instituţii şi, nu în ultimul rând, evoluţia infracţionalităţii stradale.

Ţinând cont de tendinţa actuală la nivel european, se impune îmbunătăţirea cadrului legislativ, în sensul dezvoltării segmentului de menţinere a o.p., a supravegherii, protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, al fondului silvic şi de protecţie a mediului.

Având în vedere că noul Cod de Procedură Penală prevede că atribuţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din M.A.I., anume desemnaţi printr-o lege specială, un număr limitat de jandarmi pot primi atribuţii de poliţie judiciară pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice sau, cel puţin, pentru faptele de natură penală prevăzute de Legea 4 /2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei la manifestările sportive.

Modificările mai sus menţionate pot fi efectuate fără cheltuieli bugetare, în acelaşi număr de indicatori (structurile propuse sunt constituite), realizându-se o creştere a contribuţiei instituţiei la întărirea dispozitivului de ordine şi siguranţă şi, implicit, la asigurarea siguranţei cetăţeanului, la apărarea şi protejarea fondului piscicol, cinegetic, silvic şi a mediului înconjurător.

Locotenent-colonel Constantin Bogdan ENACHI

Amintiri despre viitor

34

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

,,CIFRUL DE STAT” ÎN VREMEA LUI PETRU RAREŞ

de un prieten necunoscut şi credem că pentru reciproca noastră prietenie nu va refuza Domnia Voastră să se ostenească pentru noi. Rugăm, deci, pe Domnia Voastră, ca pe un amic de încredere, ca să binevoiască Domnia Voastră să ne viziteze curând, pentru a ne lecui de boala noastră, căci noi, pentru osteneala Domniei Voastre, vom îngriji o sumă de bani, adică 3000 ducaţi [...]. Iar ca să înţeleagă Domnia Voastră despre boala noastră şi în ce fel s-a întâmplat, iată că au trecut doi ani, sau puţin mai mult, de când, fiind la baie un vânt rece, şi aşa urechea noastră dreaptă din vremea aceea parcă ar fi astupată şi astfel ne ţiuie urechea, parcă ar bate un vânt neconte-nit în ureche”. ,,Boala” căpătată la vreme de iarnă e întoarcerea sultanului (Soliman Magnificul) din Persia. Propunerea de ,,vizitare” însemna trimiterea oştilor. Promisiunea recompensei de 3000 de ducaţi însemna că domnul Moldovei va pune la dispoziţia împăratului 30.000 de oameni. ,,Ţiuitul urechii” însemna că domnul Moldovei era extrem de îngrijorat de o posibilă invazie otomană şi o expedi-ţie militară polonă. Se pare că împăratul i-a răspuns, căci în primăvara anului 1538 o altă scrisoare cifrată va sosi în Spania. Din păcate, corespondenţa cifrată cu Carol Quintul nu a avut o finalitate pozitivă, iniţiativele împăratului fiind depăşite de evenimentele din vara şi toamna anului 15383.

Plutonier adjutant Vasile MARUSAC – licenţiat în istorie

Bibliografie: - Ciorănescu, Alexandru, Petru Rareş şi politica orientală a lui Carol Quintul, Editura Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1936. - Gorovei, Ştefan S., Petru Rareş, Editura Militară, Bucureşti, 1982. - Ursu, Ion, Petru Rareş (1526-1546), Bucureşti, Tipo-

Petru Rareş a fost unul dintre domnitorii de vază ai Mol-dovei primei jumătăţi a veacului al XVI-lea. Personalitate puternică, priceput în politica externă, uneori cam pripit şi uşor înclinat ,,să joace la mai multe capete”, Rareş rămâne, fără îndoială, un punct de reper al timpului său, visând mereu la o cruciadă a domnilor creştini împotriva necreştinilor. La fel ca şi tatăl său, a dorit neatârnarea Moldovei, lucru greu de realizat într-o Europă unde otomanii îşi făcuseră drum până sub zidurile Vienei 1. Printre nenumăratele sale merite, amintesc doar de echi-librul politic intern, înflorirea economică şi permanenta întărire a armatei. Cu alte cuvinte, Rareş a înţeles, la vremea lui, că fără aceste trei elemente, o societate, fie ea şi la marginea lumii Medievale Europene, nu se poate afirma. De asemenea, întreaga perioadă a domniei lui Rareş este cunoscută ca fiind una extrem de efervescentă din punct de vedere al corespondenţei diplomatice. Pentru a păstra confidenţialitatea mesajelor, Rareş a recurs la o modalitate de cifrare inedită, ce-i drept arhaică, dar care, pentru acele vremuri, era eficientă. Se pare că nu toată corespondenţa era cifrată, ci doar aceea deose-bit de importantă, cum am spune astăzi ,,strict secret de importan-ţă deosebită”. Una dintre aceste scrisori diplomatice s-a păstrat până în zilele noastre. Este vorba de scrisoarea adresată împăratului Carol Quintul2 ca urmare a eşecului încercărilor de mediere în conflictul moldo-polon. Obiectul medierii era Pocuţia (astăzi aparţine Ucrainei), pierdută de Bogdan al III-lea, pe care Rareş şi-ar fi dorit-o îndă-răt. Rolul de mediatori l-au avut, mai întâi, Soliman Magnificul, secondat de Ioan Zapolya. Aceştia, nevrând să-i supere pe poloni, s-au retras din mediere. Apoi, de conflictul moldo-polon s-a ocupat Ferdinand de Habsburg, prin reprezentanţii săi. De fapt, trimişii lui Ferdinand propuneau lui Rareş să renunţe la pretenţia asupra Po-cuţiei. Aşa cum era firesc, Rareş a respins propunerile ferdinandiste. Pe acest fond, regele Sigismund al Poloniei ameninţa Moldova cu o expediţie militară. În contextul eşecului tratativelor, dar şi pericolului tot mai evident al invaziei otomane, Rareş s-a adresat împăratului Carol Quintul pentru a fi ajutat. Scrisoarea cifrată a fost trimisă din Hârlău, fiind datată 24 iulie 1537. Solul trimis cu scrisoarea a fost episcopul Vasile. Acesta a ajuns la Veneţia la 14 septembrie 1537. Vasile a predat scrisoarea lui Dionisio della Vecchia, acesta fiind unul din agenţii împăratului Carol I. Acest agent diplomatic, sârb de origine, în realitate se numea Bojidar Vuković, iar numele de Dionisio della Vecchia era de agent sub acoperire. Della Vecchia (ali-as Vuković) a predat srisoarea lui Rareş către împărat şi, după discuţii cu episcopul Vasile, care i-a descifrat textul cifrat, a trimis-o împăratului în Spania, la 7 decembrie 1537, alăturându-i şi ,,cifrul”. Rareş i se adresa astfel: ,,Generosule domn, stimate prieten, ne rugăm de Domnia Voastră ca ________________1 Lupta de la Mohaćs (Ungaria), 29 august 1526. Înfrângerea de la Mohaćs se datorează, în parte, trădării lui Ioan Zapolya, înţeles cu turcii, care i-ar fi promis coroana Ungariei.

2 Carol Quintul, împărat german între 1519-1556, rege al Celor Două Sicilii, rege al Spaniei, sub numele de Carol I. Iniţiatorul ideii de cruciadă împotriva expansiunii otomane.

3 Campania tătaro-otomană din 1538 a dus la forţarea plecării lui Petru Rareş de pe

scaunul Moldovei.

35

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

M-am convins de ceva vreme că aparenţele înşeală de cele mai multe ori, că haina îl face pe om mai mult decât este normal, deşi nu ar trebui, că tupeul valorează în ochii unora mai mult decat calităţile sau caracterul unei persoane ori că modestia este con-siderată mai degrabă un defect decât o calitate. De cele mai multe ori însă, sub o înfăţişare modestă se poate ascunde un suflet bun, o minte ascuţită sau un prieten adevărat. Dar nu vei fi în stare să descoperi aceasta decât atunci când tu însuţi te vei debarasa de concepţiile sădite, poate involuntar, în adâncul fiinţei tale, de cei care te-au crescut şi educat. Abia atunci vei reusi să pă-trunzi sub aparenţele care înconjoara un om, vei fi în stare să vezi caracterul adevărat al cuiva. Din păcate, este destul de greu să şi apreciezi ceea ce contează cu adevărat, nu doar să vezi. Observăm de multe ori per-soane care nu excelează prin nimic şi totuşi sunt în atenţia tuturor. Oare mai are vreo importanţă dacă eşti bun, modest sau altruist? Sau este suficient să porţi o mască, în funcţie de situa-ţie? Unii ar spune că da, alţii că ba… Proporţiile răspunsurilor variază în funcţie de mediul în care s-au format cei care răspund la întrebarea de mai sus. Suntem produsul mediului în care am crescut, iar excepţiile nu fac altceva

decât să confirme regula. Caracterul se formează în timp. Bunătatea se poate învăţa, dacă ai de la cine. La fel şi răutatea. Dragostea de aproapele tău, de asemenea. Sau ura faţă de cel care este diferit de tine, indi-ferent de criteriile care fac diferenţa. Ne costă oare ceva să arătăm bunăvoinţă, să nu fim indiferenţi când soarta ne scoate în cale un suflet aflat la nevoie? Pierdem ceva? Sau suntem mai câştigaţi când trecem nepăsători, bucurându-ne că nu suntem noi în această situaţie? Fiecare dintre noi ştie răspunsul în ceea ce îl priveşte, doar noi putem decide. Nimeni nu te poate obliga să fii egoist, dacă tu însuţi eşti altfel. La fel cum nimeni nu te poate forţa să dai dovadă de credinţă în Dum-nezeu, dacă în adâncul sufletului tău eşti ateu convins. Cineva îmi spunea recent că pe el nu l-a întrebat nimeni, în momentul botezului, dacă este de acord cu religia ortodoxă şi cu creştinarea sa. N-am ştiut iniţial ce să cred, dacă glumeşte sau vorbeşte serios. Mi-am dat, însă, repede seama că vorbeşte foarte serios şi i-am răspuns la fel de serios: în acest moment nu te obligă nimeni să păstrezi credinţa în care te-au crescut părinţii tăi, eşti liber să te converteşti în orice moment la islamism, iudaism sau budism. Să alegi orice altă religie care îţi poate aduce în suflet liniştea,

seninătatea şi împlinirea interioară. Poţi la fel de bine să alegi să nu crezi în nimic. Credinţa în Dumnezeu nu este neapărat acelaşi lucru cu religia. Alege, însă, să fii bun. Fii bun cu cei din jurul tau şi poate vei fi răsplătit cu aceeaşi bunătate. Sau fii rău şi vei avea parte, poate nu chiar acum, dar cândva cu siguranţă, de acelaşi tratament. Ori cel puţin, dacă nu poţi să faci bine, strădu-ieşte-te măcar să nu faci rău, este bine şi aşa…oarecum. Faptele bune sunt, însă, cele care ne apropie, atât de Dum-nezeu, chiar dacă nu credem în EL, cât şi de cei din jurul nostru. În fiecare dintre noi este sădită o mică sămânţă de divinitate, trebuie doar să o facem să încolţească, să crească şi să rodească. O mică rază de bunătate poate înlătura pentru totdeauna întunericul răului. Nu vom reuşi să îi ajutăm pe toţi cei aflaţi la nevoie, dar nu strică să încer-căm, cu fapta, cu vorba sau cu gândul măcar. Să nu ne lăsăm, însă, cuprinşi de bezna invidiei, urii şi furiei. Sunt armele şi dovada unor suflete pierdute, mărginite şi neînsemnate. Respectă şi vei fi respectat! Dăruieşte şi vei primi! Zâmbeşte şi ţi se va zâmbi! Încearcă să fii bun şi vei fi fericit, pentru că, până la urmă, este ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Plutonier major Dan IZOTOV

Rază de bunătate

36

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Despre smerenie şi pocăinţă Ca în fiecare an, jandarmii îşi serbează Ziua Armei în Postul Mare – anul acesta în săptămâna a V-a a Postului. Poate lucrul acesta nu este întâmplător, seriozitatea şi sobrietatea slujbelor Postului fiind şi o caracteristică a prezenţei lucrătorilor Jandarmeriei. A devenit deja o tradiţie pentru jandarmii botoşăneni să-şi încununeze sărbătoarea Armei prin apariţia acestei reviste care reliefează preocupările profesionale, năzuinţele, grijile, bucuriile, aşteptările, împlinirile ostenitorilor Inspectoratului de Jan-darmi Judeţean Botoşani. Şi pentru că jandarmii sunt oameni – deosebiţi, dar totuşi oameni – între aceste preocupări jandarmereşti este normal să se regăsească şi grija pentru suflet şi pentru legătura lui cu Dumnezeu. Perioada Postului Mare este poate cea mai potrivită pentru îm-plinirea năzuinţei noastre de apropiere de Dumnezeu. Făcând o paralelă cu porunca dată prin Moise poporului ales referitor la zeciuiala datorată de fiecare lui Dumnezeu, scriitorii de cântări numesc acest Post zeciuiala pe care fiecare dintre noi o datorează lui Dumnezeu (referindu-se la lungimea lui, un pic mai mult decât a zecea parte din an). Ei ne îndeamnă să considerăm Postul Mare ca pe un timp datorat lui Dumnezeu prin osteneli trupeşti şi sufleteşti, pentru desprin-derea de patimile care ne leagă de cele pământeşti şi îndrăznirea spre cele dumnezeieşti. În general, postul este un act de voinţă şi de dăruire către Dumnezeu. Drumul postului începe cu hotărârea de a face primul pas şi cu stăruinţa şi efortul de a nu abandona pe parcurs. Pe această cale Îl putem întâlni pe Dumnezeu, dar cu siguranţă

întâlnim şi căderea. Pe această cale a Postului ne putem descoperi pe noi înşine, aşa cum suntem în realitate, nu cum ne afişăm în faţa celorlalţi. Postul este o probă de voinţă şi bărbăţie a sufletului, cu mult mai mult decât un efort al trupului. Puterea de a duce nevoinţele Postului ne-o dă smerenia, adică conştiinţa lepădării de voia lui Dum-nezeu şi a nevoii nemăsurate de a ne face părtaşi milei Lui. Toate Sfintele Scripturi ne descoperă că Dumnezeu se bucură de omul smerit, îi iartă păcatele şi îl face prieten al Său: “Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har “se spune în Psalmii lui David, iar într-una din rugăciunile dinainte de împărtăşanie se spune: “mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea lui de oameni cea înaltă; ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curăţeşti şi îi luminezi şi cu lumina îi uneşti, părtaşi Dumne-zeirii Tale făcându-i fără pizmuire; şi lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti, vorbeşti cu ei de multe ori ca şi cu nişte prieteni ai Tăi adevăraţi”. O pildă de asemenea smerenie întâlnim în viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, prăznuită chiar în preajma Zilei Jandarmeriei – pe 1 aprilie şi în Duminica următoare. Ma-ria Egipteanca a fost timp de 17 ani o mare desfrânată, pofta trupească fiind pentru ea suprema plăcere. Mergând cu mai mulţi să se închine Sfintei Cruci, la Ierusalim, o putere nevăzută a împiedicat-o să intre în biserică. Atunci a străfulgerat-o gândul că păcatele ei sunt cele ce o împiedică să intre şi a plâns, cerând ajutorul Maicii Domnu-

lui, a cărei icoană era acolo. Ca prin minune, a putut intra şi, cutremurată de descoperirea propriei păcătoşenii s-a retras în pustie, dincolo de Iordan, unde a petrecut neştiută de nimeni, în multă nevoinţă, 47 ani. A fost descoperită de un pustnic, Zosima, pe când ea se ruga, înălţată de la pământ, înconjurată de o lumină cerească. După ce şi-a povestit viaţă, i-a cerut pustnic-ului să-i aducă sfânta împărtăşanie şi acesta a văzut-o trecând cu picioarele peste apele Iordanului, murind curând după ce s-a împărtăşit. Spre o astfel de smerenie ne călăuzeşte Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, care se cântă în bisericile noastre, anul acesta în ajunul Zilei Jandarmeriei, în cadrul deniei de miercuri seara. Cuvintele acestui Canon ne atrag atenţia asupra numeroaselor pete şi umbre pe care le lasă păcatele în viaţa şi sufletele noastre, pentru a ne putea pune în poziţia sufletească potrivită dobândirii pocăinţei. Dacă şi noi, jandarmii, am pune acest început al pocăinţei – deloc incompatibil cu viaţa de jandarm – în viaţa noastră, legătura cu Hristos ar fi un fir călăuzitor al vieţii noastre şi toate mărturiile Scripturii şi cele întâlnite în Vieţile Sfinţilor le-am trăi ca experienţe personale, iar perioada Postului Mare cu toate nevoinţele ei şi întreaga noastră viaţă ar dobândi un sens şi o bucurie pe care încă nici nu le bănuim. Aşa să ne ajute Dumnezeu! La mulţi ani! Preot militar Radu NICOLAU

37

5/2014 Jandarmul Botoşãnean

Are numai 13 ani şi se numeşte Tudor Ioan Niţuleac, elev în casa a VII - a la Şcoala Gimnazială ,,Elena Rareş” din Botoşani. Tatăl său ( colegul meu de birou - mr.Cristian Niţuleac ) mi-a spus că joacă fotbal de când a început să meargă. De fapt, prima jucărie a fost o minge de fotbal... La nici şapte ani, când era în grupa pre-gătitoare la grădiniţă, tatăl său a vrut să îl înscrie la arte marţi-ale, dar fotbalistul a ,,rezistat” doar 30 de minute la primul an-trenament şi a plecat din sală. A venit singur acasă, spunând că nu-i place. Normal, şi-a luat din casă una din cele 19 mingi de fotbal (toate oficiale) şi a plecat la un fotbal cu prietenii din cartier. În vara anului 2007 i-a spus tatălui său că s-a înscris la fotbal, la o grupă de copii a clubului C.S. Dante, numai că ,,fot-baliştii” erau născuţi în anii ,,98-99” şi lui i-a spus antrenorul că îi este frică să-l ia în echipă pentru că ...este prea mic. A fost totuşi luat în echipă, dar pe răspunderea tatălui. ,,Niţu mic” le ştia cu ,,varza” şi juca fără complexe cu colegii de echipă mai mari. Din anul 2011 a fost legitimat la C.S.S Botoşani, grupa 2000, avându-l ca antrenor pe profesorul Paul Cucu. Cu multă muncă şi seriozitate, rezultatele au început să apară, atât la echipa şcolii cât şi la echipa de club. Cu echipa şcolii, s-a calificat în anul 2011 în finala pe ţară şi a reprezentat judeţul Botoşani la competiţia de minifotbal, organizată sub egida O.N.S.S. - Olimpiada Naţională a Sportu-lui Şcolar . În luna februarie 2014 a câştigat din nou etapa judeţea-nă cu echipa şcolii, iar în luna martie, împreună cu colegii de echipă, va participa la etapa zonală a O.N.S.S. care are loc la Vaslui. Cu echipa de club, C.S.S. Botoşani, a participat cu succes la mai multe turnee de fotbal în ţară şi stăinătate, obţinând rezultate foarte bune. În 2012, la Braşov, la competiţia ,,Junior Cup”, a ocupat locul VI din 24 de echipe, iar la ,,Summer Cup”, care a avut loc la Iaşi, a ocupat cu echipa locul I, la turneu participând echipe-le de juniori ale mai titratelor C.S.M.S. Iaşi, Dinamo Bucureşti,

Oţelul Galaţi şi F.C. Vaslui. În 2013 , la Bălţi, în Republica Moldova, unde au partici-pat 12 echipe din România, Ucraina şi Moldova, a ocupat locul III, cu echipa C.S.S.Botoşani. Tot în 2013, de această dată la Cernăuţi, în Ucraina, echipa în care joacă a ocupat locul II, rezultat cu atât mai merituos cu

cât juniorii celebrei echipe Shakhtior Donetsk s-au clasat pe locul III. În ianuarie 2014 , la turneul organizat la Bălţi, în Republica Moldo-va, a urcat un loc faţă de anul 2013, ocupând de această dată cea de-a doua treaptă a podiumu-lui. În toam-na anului 2013, Tudor Niţuleac a fost selecţionat la trialul organizat de F.R.F. pentru lotul naţional (2000), la etapa desfăşurată la Botoşani, urmând etapa zonală la Iaşi în primăvara acestui an. Nu am vrut să ratez ocazia de a-i

adresa câteva întrebări micului ,,mare” fotbalist. I-am solicitat şi mi-a acordat un scurt interviu . Peste ani, când va fi cele-bru...cine ştie dacă mai reuşesc: D.I. - Tudor, pe ce post joci ? T.N. - Mijlocaş stânga sau central. D.I. - Cu ce echipă ţii ? T.N. - De fapt, cu două echipe, Steaua Bucureşti şi FC Botoşani. D.I. - Cel mai ,,tare” meci al tău ? T.N. - Ca meci jucat, finala pe zonă la Fălticeni, unde am marcat şi ne-am calificat pe ţară...iar ca meci văzut, cel de pe Naţional Arena dintre Steaua Bucureşti şi F.C. Chelsea Londra. D.I. – Cum reuşeşti să împaci marea ta pasiune, fotbalul, cu şcoala? Nu îţi este greu? T.N. – Uşor nu-mi este. Dar când pui suflet în ceea ce faci, se poate. Oricum, condiţia pe care mi-au pus-o părinţii pentru a putea juca fotbal, este să învăţ bine, aşa că… n-am încotro. D.I. - Eu îţi doresc succes şi să ajungi să joci la o echipă mare de fotbal... Plutonier major Dan IZOTOV

Micul “MARE” fotbalist

38

Jandarmul Botoşãnean 5/2014

Pe-o insulă pustie undeva,Pe-un ţărm exotic mângâiat de valuri,M-am izolat în sinea mea cândvaUitând de viaţă, lume, idealuri...

Pe-un ţărm exotic mângâiat de valuri,Mi-am regăsit cu greu singurătatea,Te văd în vis, suntem pe două maluri,Pe care le desparte vanitatea...

În sinea mea cândva m-am izolat,De tot ce-i omenesc şi te constrânge,Crezând că însăşi viaţa e-un păcat,Care se iartă când târziu se stinge...

Uitând de viaţă, lume, idealuri,Încă mai sper să vii într-un târziu,Pentru-a uni c-o punte două maluri,Ce aparţin aceluiaşi pustiu...

Uitând de viaţă, lume, idealuri,M-am izolat în sinea mea cândva,Pe-un ţărm exotic aruncat de valuri,Pe-o insulă pustie, undeva....

Destin...

Îngândurat copacul solitar, Visează fremătând în noapte, În vastul univers al lui Icar, O stea polară fără moarte…

Pe bolt-albastră infinită, O stea polară fără moarte, În van încearcă să trimită Copacului lumina: e departe…

Prin adierea vântului uşor, Frumosul vers ce nu se poate scrie, Se-aude-n glasul dulcelui amor, Ecou al despărţirii pe vecie...

Tu eşti o stea pe bolta infinită, Fără de care n-aş putea trăi, Dar despărţirea noastră-i nesfârşită Şi veşnic între noi va dăinui...

Eterna despărţire

Plutonier major Ştefan Cristinel VACARIU