Migraţia internaţională în contextul globalizări

Fenomene pozitive şi negative

Globalizarea şi migraţia – perspectivă de ansamblu în contextul contemporan

Globalizarea este un fenomen complex şi nu există o definiţie universal acceptată a

acesteia, probabil şi pentru că inclde o multitudine de procese care vizează domenii diverse ale

societăţii. Legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state

influenţează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în acele ţări. Termenul general utilizat

pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii umane este acela de

globalizare.

Termenul globalizare a apărut la sfârşitul anilor ’60 şi a fost lansat de un specialist

canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, profesorul Marshall McLuhan de la

Universitatea din Toronto şi specialistul american în problemele comunismului, Zbigniew

Brzezinski de la Universitatea Columbia. Termenul de globalizare a intrat în dicţionar prima dată

în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan.

Proces prin care lumea tinde să devină un spaţiu unic, globalizarea este fie contestată (de

conservatori), fie promovată cu curaj (de liberali), ca măsură a prosperităţii universale, păcii şi

libertăţii, fie tratată ca pe un pericol (de critici).

Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea

este situată într-un spaţiu al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii umane peste regiuni

şi continente“1. O diferenţiere a acestui proces de cele de localizare, naţionalizare, regionalizare

şi internaţionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de globalizare nu ca stare singulară, ci

ca proces sau set de procese ateritoriale de structurare şi stratificare globală a relaţiilor şi

tranzacţiilor sociale2, generator de fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de

activitate, interacţiune şi exercitare a puterii.

Exprimarea cea mai sintetică a acestui proces complex este dată de „Strategia de

Securitate Naţională a Statelor Unite: O nouă Eră“ (2002), care îl defineşte ca un proces „de

accelerare a integrării economice, tehnologice, culturale şi politice, alături de guvernare

1 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, „Transformări globale. Politică, economie şi cultură”, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 392 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op.cit., pp. 51-52

1

democratică, economie de piaţă, respectarea drepturilor omului, dinamism economic şi revoluţia

comunicaţiilor“3.

Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale la

nivelul lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre

locale, regionale şi naţionale, acum accentul se pune pe internaţionalizare şi globalizare. A

crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discutiile

purtându-se asupra problemelor cu privire la legătura dintre nivelul micro şi nivelul macro, dintre

raportul local şi global.

Având în vedere că globalizarea este un proces complex care se desfăşoară pe mai multe

paliere, studiile de specialitate au iniţiat concepţia conform căreia globalizarea acţionează la

nivelul a cinci domenii fundamentale: economie, politică, mediu, societate şi cultură4. Atunci

când diferenţiem dimensiunile mondializării este important să afirmăm că acestea nu pot fi

delimitate în mod clar una ce cealaltă.

În această lucrare, conceptul de globalizare este interconectat cu domeniul migraţiei

internaţionale, referindu-ne, în mod specific, la deplasarea oamenilor între regiuni şi continente,

fie acestea migraţii în căutarea de locuri de muncă, diaspore sau o viaţă mai bună. Acest proces

de globalizarea privit din perspectiva migraţiei, este un fenomen vechi, care a precedat formarea

statelor naţiune (de exemplu: exodul de etnici germani din Europa de Est şi din Uniunea

Sovietică în perioada de după cel de-al doilea război mondial sau fluxurile din Peninsula Iberică

şi Italia către Europa de Nord din anii 50 sunt considerate o formă de regionalizare sau de

migraţie regională5). Deplasarea muncitorilor salariaţi, reacţionând la forţele pieţei (ale cererii şi

ofertei) constituie un aspect important al deplasărilor în masă a fiinţelor umane în jurul lumii.

Dar, fenomenul migraţiei se intersectează şi cu puterea politică, militară şi culturală, modelele

globale sau regionale ale migraţiei fiind multiple.

Prezenţa imigranţilor generează inevitabil elemente de comparaţie şi de contrast în

legătură cu populaţiile indgene. Mişcarea oamenilor are ca rezultat schimbul de idei, credinţe,

opinii, culturi, religii. Este lesne de înţeles că mişcarea oamenilor este determinată de două

coordonate esenţiale: spaţiu şi timp. migraţia presupune infrastructuri de transporturi şi de

comunicaţii, acestea fiind factori importanţi în derularea migraţiilor. Infrascturile de transport şi

3 Vasile POPA, „Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005, p. 94 Joseph STIGLITZ, „Globalizarea. Speranţe şi deziluzii”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 125 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., p. 327

2

comunicaţii afectează costurile, riscurile, velocitatea şi dimensiunile migraţiilor posibile.

Existenţa transporturilor şi a telecomunicaţiilor ieftine afectează măsura în care comunităţile

imigrante pot să menţină contactul cu societăţile lor de origine. Migranţia contemporană, privită

din perspectiva globalizării, se desfăşoară sub auspiciile dreptului internaţional, iar organizaţiile

internaţionale monitorizează şi intervin şi ele în procesele de migraţie.

Stratificarea migraţiei globale şi regionale poate fi analizată în primul rând din

perspectiva disparităţii dintre origini şi destinaţii. Distribuţia inegală a accesului diverselor

grupuri în diferite locuri şi puterea relativă a fluxurilor migratoare pot fi studiate şi din prisma

ierarhiilor de putere. Distincţia relizată de McNeill6 între migraţia de elite şi cea de masă

evidenţiază, nu numai, alcătuirea socială diferită a migraţiilor, ci şi capacităţile distincte ale

diverselor grupuri sociale de a acumula resurse în scopul migraţiei şi de a pătrunde cu succes în

alte societăţi şi teritorii. Această ierarhie de putere printre migranţi este reflectată de ierarhia

puterii statelor, în care ţări diferite posedă capacităţi inegale de a controla deplasările populaţiei,

de a-şi menţine integritatea graniţelor şi de a contura structura regimurilor internaţionale de

migraţie.

Fenomenul migraţiei – delimitări conceptuale

Pentru a înţelege mai bine fenomenul migraţiei interconectat procesului de globalizare,

este nevoie de o delimitare conceptuală privind noţiunea de migraţie, mobilitate geografică,

populaţie.

Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi mişcarea

migratorie. Populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale îşi modifică numărul

nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor determinate de naşteri şi decese, ci şi în urma

imigrărilor şi emigrărilor. Deoarece fluxurile migratorii pot să afecteze grupe particulare de

persoane sub raportul caracteristicilor vârstă şi sex, migraţia modifică nu numai numărul

populaţiei, ci şi structura acesteia după sex şi vârstă şi, eventual, după alte caracteristici.

Deplasările locuitorilor se pot face în afara localităţii, între ţări, pot avea o durată mai mică sau

definitivă, ceea ce face necesară o clasificare detaliată a diferitelor tipuri de migraţie. Fiind parte

a mişcării totale a unei populaţii, migraţia interesează nu numai demografia, ci şi sociologia, care

6 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., pp. 329-330

3

studiază fenomenele de adaptare sau aculturaţie a persoanelor migrante, influenţa migraţiei

asupra structurii populaţiei, asupra instituţiilor sociale e.t.c7.

Migraţia populaţiei este forma principală a mobilităţii geografice (spaţiale) a

populaţiei, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între două unităţi

administrativ-teritoriale bine definite. Se mai numeşte migraţie rezidenţială, întrucât persoana

implicată într-o asemenea mişcare îşi schimbă statutul rezidenţial. Prin urmare, în noţiunea de

migraţie a populaţiei nu intră excursiile, deplasările sezoniere, diferitele forme ale navetismului

etc. De aceea, este important să se definească corect unităţile geografice sau teritorial-

administrative şi tipurile de mişcări ale populaţiei8.

În raport cu graniţele oficiale ale unei ţări, migraţia poate fi:

migraţie internă: totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea definitivă (permanentă)

a domiciliului obişnuit, în cadrul unei ţări, între unităţile teritorial-administrative.

migraţie internaţională (externă): totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea

definitivă (permanentă) a domiciliului, între două ţări.

În raport cu localitatea de destinaţie (sosire), respectiv de plecare (origine), se folosesc termenii

de imigrare şi emigrare:

imigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de destinaţie (de obicei, în

cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc

persoane imigrante

emigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare (de obicei, în

cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc

persoane emigrante

Literatura de specialitate care a studiat fenomenul migraţiei prezintă mai multe cauze care

determină mişcarea migratorie a populaţiei9, printre care:

O cauză esenţială rezidă în procesele de suprapopulare, marcate prin ruptura dintre

numărul populaţiei şi resurse, având drept efect reducerea veniturilor şi imposibilitatea

satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de excedentul naşterilor,

care domină indicele mortalităţii, fapt specific mai ales ţărilor mai puţin dezvoltate. O

7 Dan ROŞCA, „Introducere în sociologia populaţiei şi demografie”, ediţia a IV-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, p. 968 Dan ROŞCA, op. cit., pp. 97-989 Dan ROŞCA, op. cit., pp. 99-100

4

asemenea creştere a caracterizat, în secolul al XIX-lea, Europa Occidentală, când

scăderea mortalităţii a compensat reducerea fecundităţii.

În anumite ţări, creşterea intensivă a animalelor a favorizat disponibilizarea forţei de

muncă, aceasta intrând apoi sub incidenţa migraţiei.

În alte situaţii, dezvoltarea căilor de comunicaţie a facilitat dispersarea industriilor, ceea

ce reclamă forţă de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în fluxul migratoriu.

Transportul maritim şi, într-o măsură mai mică, cel feroviar au favorizat migraţiile

intercontinentale.

De asemenea, mişcările migratorii pot fi determinate şi de motive istorice, religioase,

politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale şi actuale. Accidentale pot fi şi

cataclismele şi maladiile, ce pot determina imigrări şi emigrări masive şi bruşte.

Cauzele de ordin psihologic au în vedere fascinaţia unor locuri, forme de relief sau

peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populaţie pot fi poli de atracţie pentru

compatrioţi, aşa cum, de exemplu, Barcelonette – colonie în Mexic – a devenit un caz

clasic, la fel ca şi cartierele-colonii din S.U.A. şi Europa Occidentală.

Cauzele de ordin ecologic determină aşa-numita migraţie ecologică. Aceasta presupune

deplasări de populaţie din zonele afectate de transformări ale mediului natural sau

antropic spre alte regiuni. Astfel, Mexico City, Milano şi Atena sunt oraşe extrem de

afectate de poluare şi pot constitui centre de disconfort şi de emigrare a populaţiei.

Mişcările migratorii au implicaţii profunde în cadrul societăţilor contemporane,

identificându-se trei paliere10 asupra cărora migraţiile produc efecte importante: efectele

migraţiei asupra populaţiei de origine, asupra populaţiei de destinaţie şi asupra migranţilor înşişi.

Conform studiilor sociologice, există nenumărate consecinţe pe care migraţiile le produc la

nivelul acestor trei nivele dintr-o societate, dar nu vom menţiona decât pe cele mai importante şi

relevante11 pentru această lucrare.

O migraţie ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă tânără, poate

provoca, în populaţia de origine, un deficit de forţă de muncă şi, deci, o slăbire a activităţilor, o

scădere a natalităţii, o îmbătrânire demografică. Dacă avem situaţia unei zone iniţial

suprapopulate, migraţia poate, prin slăbirea presiunii demografice, să amelioreze situaţia celor

10 Lazăr VLĂSCEANU, Cătălin ZAMFIR, „Dicţionar sociologie”, ediţia online: http://www.dictsociologie.netfirms.com/M/Termeni/migratie.htm11 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, op. cit., pp. 332-334

5

rămaşi, mai cu seamă dacă migranţii trimit celor rămaşi acasă bunuri materiale şi bani. Situaţia

populaţiei din aria de primire poate fi şi ea influenţată în ambele sensuri. În perioade de creştere

economică, imigranţii contribuie la completarea necesarului forţei de muncă; în schimb, în epoci

de recesiune, participă la îngroşarea rândurilor şomerilor, fiind cei mai expuşi la concediere, şi

determină un consum suplimentar de resurse.

Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranţilor în comunităţile de

primire. În cazul migraţiei interne, accentul cade îndeosebi pe problema adaptării ruralilor la

viaţa urbană şi la munca industrială. În cazul celei externe, o atenţie specială se acordă

contactelor între două populaţii ale căror culturi sunt mult diferite, fapt ce ridică probleme

deosebite de integrare.

Condiţia de „migrant”

Nu există o definiţie universal valabilă şi acceptată a termenului de „migrant”, dar

definiţia dată de Organizaţia Naţiunilor Unite este foarte pertinentă: „orice persoană care ăşi

schimbă teritoriul unde locuieşte de obicei”12. Astfel, în această categorie nu intră turiştii şi

oamenii de afaceri, deoarece călătoriile lor nu implică schimbarea locului obişnuit de rezidenţă.

Statistic, populaţia migratoare poate fi direct determinată în funcţie de numărul de străini care se

găsesc într-o ţară: cei înregistraţi în funcţie de ţara natală sau acel procent al populaţiei cu

naţionalitate străină.

Confuzia în privinţa migranţilor este exacerbată, deoarece se consideră că naţionalitatea

migrantului trebuie să corespundă cu ţara natală a migrantului, dar naţionalitatea poate fi

schimbată, pe când, locul naşterii nu poate fi modificat, cel puţin din perspectivă legală. Astfel, o

persoană poate fi născută într-un teritoriu, dar poate fi calificat drept străin dacă are părinţi străini

sau invers: o persoană născută poate fi considerată cetăţean naţional, dar caracterizat drept străin

dacă este născut peste hotarele acelui stat. Se poate constata că există o varietate a criteriilor

naţionale în ceea ce priveşte definirea condiţia de imigrant în cadrul statelor lumii. În tabelul de

mai jos, am prezentat criteriile privind condiţia de migrant în Marea Britanie şi Irlanda.

Cine se califică drept MIGRANT în Marea Britanie (M.B.) şi Irlanda13

12 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca Mondială, Washington DC, 2007, p. 1913 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 21

6

Locul de

rezidenţă

Născut în M.B.

Naţionalitatea

M.B.

Născut în M.B.

Naţionalitatea

Irlandei

Născut în Irlanda

Naţionalitatea

M.B.

Născut în Irlanda

Naţionalitatea

Irlandei

Rezidenţă

în M.B.

Nu se califică

drept migrant

Populaţie

autohtonă datorită

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

naţionalităţii

Populaţie

autohtonă datorită

naţionalităţii

Populaţie străină

în M.B. din cauza

naţionalităţii

Rezidenţă

în Irlanda

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza ţării natale

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza ţării natale

Populaţie

autohtonă datorită

ţării natale Nu se califică

drept migrantPopulaţie străină

în Irlanda din

cauza naţionalităţii

Populaţie

autohtonă în

Irlanda datorită

naţionalităţii

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza naţionalităţii

Securitatea societală şi migraţia internaţională

Migraţia internaţională este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale. Martin O.

Heisler şi Zig Layton-Henry arată că, înainte de toate, migraţia este o problemă de securitate 14. În

antichitate, Grecia şi Roma au apărut şi, mai ales, au dispărut ca state datorită migraţiei. Abia în

timpurile mai recente, migraţia a ajuns să fie studiată din punct de vedere al securităţii. Uniunea

Europeană, printre alte foruri internaţionale, a adoptat o serie de măsuri pentru a limita efectele

negative ale migraţiei. Din perspectivă teoretică, conceptul de securitate societală include

problema migraţiei, ca element cheie.

Pe agenda europeană de securitate, migraţia tratează consecinţele actuale şi potenţiale

asupra securităţii societale datorate prezenţei unui mare număr de imigranţi în ţările Uniunii

Europene. Migraţia afectează profund dreptul de a decide cine poate pătrunde pe teritoriul unui

stat (grup de state), pentru a căpăta rezidenţă şi pentru a lucra. Pe termen mediu şi lung, migraţia

afectează dreptul de a decide compoziţia etnică şi rasială a populaţiei, cultura publică, securitatea 14 Ionel Nicu SAVA, „Teoria şi practica securităţii”, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2007, p. 53, ediţia online: http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/carti_psihologie/teoria_si_practica_securitatii_ionel_nicu_sava.php

7

socială, locurile de muncă şi ordinea publică. Între 1945 şi 2000, statisticile arată că în Europa de

Vest au migrat peste 50 de milioane de persoane15. Referindu-ne la frontiere, migraţia afectează

capacitatea statelor de a-şi controla propriile frontiere. Încât, se poate afirma şi confirma că

migraţia, în general şi migraţia de masă, în principal, a devenit un fenomen de securitate.

Migraţia este expresia unor relaţii sociale dezechilibrate între zonele mai puţin dezvoltate

şi zonele dezvoltate ale lumii. Statul bunăstării din ţările Europei de Vest reprezintă o atracţie

pentru populaţiile din periferia europeană (Europa de Est, Turcia, Africa de Nord). Chiar şi

dificultatea găsirii unui loc de muncă sau o existenţă marginală în Europa de Vest sunt

considerate surmontabile sau preferabile unui statut economic, social şi politic în ţările din

periferie16.

După 1945, stabilirea unor comunităţi semnificative din ţările Lumii a III-a în ţările

industriale avansate a dus la crearea unor "capete de pod" (bridgeheads), care sunt în permanenţă

alimentate de noi valuri de imigranţi. Procesul de stabilire a unei comunităţi de imigranţi într-o

ţară şi transformarea ei în recipient pentru noi imigranţi a fost denumit "lanţ de imigrare" (chain

migration). Migraţia în lanţ înseamnă reîntregirea familiilor, căsătorii mixte, invitarea rudelor, a

apropiaţilor, înfieri, etc17. Este cazul, de exemplu, al comunităţii turce in Germania, stabilită în

anii "50-"60 în Republica Federală, dar care a fost continuu alimentată cu noi imigranţi.

Comunitatea înregistrează la nivelul anilor 2000 peste 2 milioane de etnici turci stabiliţi legal în

Germania.

Dacă imigranţii sunt legal stabiliţi în ţările-gazdă, de ce comunităţile de imigranţi,

migraţia în lanţ şi fenomenele asociate sunt considerate o posibilă ameninţare la adresa

securităţii?

În viziunea şcolii europene de securitate18, sunt două dimensiuni care impun această

abordare. Mai întâi este vorba de procesul de redefinire socială specific Europei de Vest după cel

de-al doilea război mondial. În condiţiile diminuării funcţiilor externe ale statului (securitatea era

garantată de NATO, coloniile deveniseră independente, o serie de atribute statale au fost delegate

Comisiei de la Bruxelles), societăţile occidentale au realizat un nou echilibru social sub forma

statului bunăstării (welfare state). Statul bunăstării este un stat universal, se bazează pe

includerea tuturor cetăţenilor. Procesul de creare a statului bunăstării a creat o formă de cetăţenie

15 Ionel Nicu SAVA, op. cit., p. 5516 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., pp. 366-36717 Jef HUYSMANS, „The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU”, Editura Routledge, Londra, 2006, p. 4318 Jef HUYSMANS, op. cit., p. 54

8

mai extinsă, mai profundă. Extinderea drepturilor politice şi economice sub forma organizării

sindicale şi corporatiste, negocierea colectivă, sufragiul universal, libertăţi civile lărgite, accesul

la educaţie publică gratuită, sistem de impozitare redistributiv, sprijin pentru familiile cu venituri

mici, asistenţă de sănătate pentru aproape toţi cetăţenii, locuinţe sociale au fost posibile datorită

statului bunăstării. Crearea statului bunăstării şi asigurarea securităţii militare au creat condiţiile

ca politicile publice să se orienteze îndeosebi către securitatea socială şi economică şi, în paralel,

către creşterea participării politice.

Statul bunăstării a omogenizat societăţile ocidentale, a egalizat şansele sociale, a crescut

participarea socială pentru crearea bunăstării şi pentru distribuţia ei. Sursele interne de

instabilitate au fost diminuate până la dispariţie (sărăcia, minorităţile agresive, şomajul cronic),

astfel încât societăţile Europei Occidentale, sub umbrela de securitatea a NATO şi sub scutul

economic al Uniunii Europene, au atins un optim social, politic şi economic. Calitatea vieţii în

Europa de Vest este cea mai înaltă din lume. Grecia, cea mai "săracă" ţară a Uniunii Europene

avea, în 1990, un produs intern brut pe cap de locuitor de circa 6.000 USD. Austria, care avea să

devină membră UE mai tarziu, înregistra circa 17.000 USD pe cap de locuitor. Prin comparaţie,

Cehoslovacia avea circa 3.500 USD, iar România numai 1.600 USD pe cap de locuitor19.

Evident că acest optim social, obţinut prin eforturi individuale şi comune de ţările

europene, este afectat prin migraţie. Recesiunea economică a UE din anii "90, creşterea

şomajului, competiţia economică cu SUA şi Japonia, susţinerea procesului de extindere a Uniunii

către Europa centrală şi de Est, îmbătrânirea populaţiei au pus în discuţie statul bunăstării. O

serie de evenimente (criminalitate, îndeosebi delicte împotriva persoanei şi bunurilor personale,

violenţă de stradă, ghettouri de imigranţi în periferiile marilor oraşe, toate surprinse de media), la

care se adaugă şomajul pe termen lung, criza locuinţelor, violenţa în şcoli, mizeria din locurile

publice au transferat responsabilitatea situaţiei comunităţilor de imigranţi. Şomajul, mizeria,

lipsa locuinţelor, violenţa în şcoli se datorează imigranţilor.

Imigranţii s-au transformat, astfel, din muncitori-invitaţi în cetăţeni indezirabili. În opinia

publică se percepe că o parte însemnată a problemelor sociale existente în ţările Europei

Occidentale se datorează imigranţilor. Imigranţii sunt percepuţi ca străini (outsiders), chiar şi cei

care provin din a doua sau chiar a treia generaţie20.

19 Jef HUYSMANS, op. cit., p. 5720 Peter STALKER, „Workers without frontiers: the impact of globalization on international migration”, Editura Lynne Rienner Publishers, Londra, 2000, p. 84

9

Pe de altă parte, o bună parte a imigranţilor, îndeosebi cei care prin culoarea pielii şi alte

trăsături rasiale se deosebesc evident de populaţia majoritară, se consideră ei înşişi imigranţi. Un

francez imigrant este cetăţean al Republicii şi se bucură de toate drepturile definite juridic de

constituţie, însă nu este considerat un francez adevărat21. Aceasta înseamnă că acordarea

cetăţeniei, obţinerea unui loc de muncă permanent şi a unei rezidenţe stabile nu sunt suficiente

pentru a defini identitatea.

În continuare, în Europa, spre deosebire de America sau Australia, identitatea este

apreciată în funcţie de trăsăturile fizice şi, mai ales, de religie, naţionalitate şi cultură. A fi

american este, de cele mai multe ori, suficient a fi cetăţean. A fi francez, german sau englez nu se

poate dobândi prin cetăţenie. Cele mai multe state europene se consideră state-naţionale

omogene, a căror membri au sentimentul apartenenţei la comunitatea naţională datorită unor

factori unificatori precum: istorie comună, identitate etnică, limbă, cultură şi experienţă politică.

Imigraţia poate genera riscuri la adresa securităţii în ţările receptoare, în ţările de tranzit

şi în ţările furnizoare de imigranţi, deşi nu de natură militară. În ţările de origine, cel mai adesea

emigrează cetăţenii apţi de muncă. În emigraţia de masă, forţa de muncă este redusă cu până la

20-30 % în ţara de origine. Apar fenomene sociale ce afectează grav echilibrul economic şi

social: familii dezintegrate, minori nesupravegheaţi, sistem de pensii fără resurse, etc. Un astfel

de exemplu este Republica Moldova.

În ţările de tranzit, fenomenul migraţiei încurajează “industriile traficului cu persoane”:

procurarea documentelor de transport, alegerea destinaţiei finale, identificarea viitorului loc de

muncă.

În ţările receptoare, principala dificultate rezidă în integrarea socială a noilor veniţi. Apar

taberele de refugiaţi, o birocraţie locală pentru procesarea datelor personale ale imigranţilor,

legislaţie, delicvenţă ş.a. Capacitatea instituţiilor sociale, economice, politice, administrative de a

integra un număr mare de imigranţi, rezistenţa unor comunităţi de imigranţi la asimilare,

afectează stabilitatea statelor şi, în acest mod, afectează capacitatea guvernelor de a guverna.

Alături de riscurile societale la adresa securităţii, în ţările de destinaţie apar şi riscuri de

natură militară:

21 Iordan Gheorghe BĂRBULESCU, „Uniunea Europeană: politicile extinderii”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, pp. 431-433

10

a) activităţi iredentiste, derulate de imigranţi ce încearcă să afecteze procesul politic în

ţările de origine (este cazul minorităţilor albaneze din ţările Europei Occidentale, care s-au

implicat în conflictele din Kosovo şi Macedonia)

b) conflicte importate de grupurile de imigranţi, care conduc la violenţă în ţara gazdă

(este cazul grupurilor de palestinieni, care au provocat acte de violenţă împotriva evreilor)

c) activităţi teroriste (este vorba în principal de grupările tip Al Quaeda, active în

aproape toate ţările occidentale)

d) iniţiative politice ale ţării gazdă de a stopa, prin intervenţie militară, fluxul de

imigranţi în ţările furnizoare (este cazul intervenţiei militare italiene în Albania în anul 1997)

Exodul inteligenţei

Migraţiile contemporane s-au diversificat şi ponderat. Fiind subordonate unor scopuri

politice şi economice, au trecut sub controlul unor organisme specializate. Pe de altă parte, se

deosebesc de cele anterioare şi prin caracterul, volumul şi orientarea geografică. De asemenea,

s-au extins migraţiile din interiorul continentelor şi au scăzut cele intercontinentale.

Un fenomen deosebit îl reprezintă exodul inteligenţei, al „creierelor” cu calificare

superioară şi al familiilor acestora, dinspre ţări mai slab dezvoltate spre S.U.A., Canada, ţările

din Europa Occidentală22. Se apreciază că 40% din savanţii americani laureaţi ai premiului Nobel

sunt, de provenienţă, din afara Americii. Spre Europa s-a îndreptat forţă de muncă din diferite

ţări slab dezvoltate ale Asiei, Africii şi Americii Latine, în timp ce spre S.U.A. se îndreaptă

emigranţi preponderent din America Latină şi mai puţin din Europa.

Migrarea creierelor (aşa-numitul "brain drain") este considerată o problemă extrem de

importantă cu care se confruntă numeroase state în curs de dezvoltare, printre care şi România.

Majoritatea studiilor efectuate pe această temă sugerează că fenomenul are două efecte negative

distincte.

Argumentul că exodul de inteligenţă este dăunător ţării de origine deoarece duce la

pierderea producţiei care ar putea fi creată dacă populaţia nu ar emigra, nu se sprijină pe baze

solide. Chiar dacă împiedicarea exodului de inteligenţă ar duce la creşterea producţiei, această

consecinţă nu justifică politica de blocare a emigraţiei. În ultimă instanţă, bunăstarea societăţii

derivă dintr-o multitudine de elemente, avuţia materială reprezentând doar unul dintre acestea.

22 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „International migrations, remittances and the brain drain”, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006, p. 186

11

Pentru unii indivizi, traiul într-o societate lipsită de restricţii, de genul împiedicării liberei

circulaţii a forţei de muncă, poate fi suficient de important pentru a compensa o bogăţie materială

mai redusă. Pentru alţi oameni, mediul social în care îşi desfăşoară activitatea contează mai mult

decât diferenţa de avuţie materială23. Cu alte cuvinte, bunăstarea este subiectivă, ea depinde de

preferinţele fiecăruia, nu de condiţiile materiale. Din acest motiv, nivelurile de bunăstare ale

diferiţilor indivizi nu pot fi agregate pentru a obţine bunăstarea naţiunii.

Exodul de inteligenţă constituie, probabil, cel mai interesant aspect al unui fenomen mai

larg - migrarea capitalului uman şi a forţei de muncă în general. În economia de piaţă, resursele

migrează întotdeauna către acele locaţii unde sunt cel mai bine remunerate. Proprietarii lor obţin

un profit de pe urma migrării. Liberul schimb, inclusiv libera circulaţie a capitalului uman,

sporeşte bunăstarea tuturor participanţilor la piaţă şi, astfel, crează stimulentele necesare pentru

perfecţionarea indivizilor şi pentru dezvoltarea economică în continuare. Dacă ştiu că profesia de

medic este foarte bine remunerată - în România sau în alt stat - atunci voi fi stimulat să acumulez

capital uman pentru a deveni medic. Invers, dacă veniturile mele viitoare ca medic sunt reduse -

din cauză că numărul doctorilor este deja prea mare sau pentru că mi se interzice să profesez în

afara graniţelor statului român - atunci voi fi motivat să acumulez alt tip de capital uman ori, pur

şi simplu, să aloc o mai mare parte din timp distracţiei.

Am văzut că deplasarea resurselor, inclusiv a capitalului uman, nu reprezintă o problemă

în sine. Aceasta nu înseamnă că, în anumite cazuri, fenomenul migrării creierelor nu este asociat

unei probleme economice. Este momentul să ne referim la cel de-al doilea efect negativ al

emigraţiei, şi anume, impactul fiscal.

Exportul de capital uman semnalează, în prezent, existenţa unei probleme, din cauza

contextului. Migrarea creierelor reprezintă o pierdere pentru societate, deoarece banii investiţi în

formarea capitalului uman nu pot fi recuperaţi. Societatea pierde producţia pe care ar fi putut-o

realiza cu ajutorul indivizilor în formarea cărora a investit. Fiecare dintre noi plăteşte impozite.

Cu o parte din banii adunaţi prin impozitare statul finanţează învăţământul public. În principiu,

sistemul ar trebui să asigure generaţiei tinere înzestrarea cu capitalul uman adecvat sporirii

productivităţii, astfel încât din creşterea viitoare a veniturilor să se acopere atât retribuirea

tinerilor specialişti cât şi a generaţiei vârstnice, care a reprezentat baza de finanţare a întregului

proces. În practică, funcţionarea sistemului s-a dovedit defectuoasă.

23 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „International migrations, remittances and the brain drain”, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006, p. 192

12

De-a lungul timpului, au apărut numeroase propuneri de soluţionare a fenomenului. În

anii '70, s-a propus ca statele care absorb capital uman să ofere "reparaţii" statelor care suferă din

pricina exodului de inteligenţă. În ţările ex-comuniste, s-a încercat stoparea fenomenului prin

limitarea drastică a dreptului la circulaţie a indivizilor. Ulterior, statele au început să cultive

relaţiile cu diaspora în încercarea de a extrage beneficii de pe urma capitalului uman al

expatriaţilor. În ultima vreme, se vorbeşte mult despre politica de încurajare a revenirii în ţară a

tinerilor educaţi. Printre diverse măsuri, se are în vedere creşterea salarizării personalului

angrenat în activitatea de cercetare, oferirea de facilităţi pentru cei care se întorc în ţara de

origine cu scopul deschiderii unei afaceri, modernizarea infrastructurii din educaţie şi cercetare.

După cum se poate observa, toate propunerile de soluţionare a problemei se referă, în

esenţă, la îmbunătăţirea gestionării de către stat a investiţiei în capital uman. Opinia cvasi-

unanimă a analiştilor români este că fenomenul migrării creierelor poate fi stopat prin adoptarea

de către stat a unor standarde de calitate în managementul activităţii de educaţie şi cercetare şi,

mai ales, prin suplimentarea bugetului destinat acestui sector: "Statul român trebuie să-şi permită

«luxul» de a utiliza toate mijloacele de protejare şi de stimulare din punct de vedere

organizatoric şi financiar, a minusculei pături sociale denumite cercetătorii români"24.

Idea centrală este că soluţiile propuse până în prezent nu au dat rezultatele scontate,

deoarece nu ţintesc către cauza reală a fenomenului. Migrarea creierelor indică, fundamental, o

problemă de proprietate, nu deficienţe în managementul formării de capital uman.

Reducerea sărăciei

Sărăcia este o problemă globală stringentă în contextul contemporan şi, de aceea la nivel

global aceasta este o temă esenţială pe agenda discurţiilor forurilor internaţionale. Există două

instrumente de măsurare a sărăciei: traiul cu 1$ pe zi reprezintă starea de sărăcie extremă, iar cel

cu 2$ pe zi caracterizează starea de sărăcie moderată. Studiile efectuate până în acest moment pe

migraţia voluntară indică faptul că un factor determinant îl constituie diferenţele economice şi,

implicit, oportunităţile de câştig. Cu toate acestea, stimularea emigrării nu depinde doar de

diferenţele absolute dintre câştigurile obtenabile în ţara de origine şi cea de destinaţie, nivelul

relativ de salarizare din ţara de origine fiind destul de important. Dacă veniturile depăşesc un

anumit prag al sărăciei ajungând la un prag social acceptabil, tendinţa continuă să fie aceea de a

24 Ştefan SZEDLACSEK, „Zece căi de a atrage cercetătorii români spre Romania”: http://www.ad-astra.ro/journal/6/szedlacsek.pdf

13

migra, daca este depăşită însă această situaţie, există suficiente motivaţii de a rămâne. Acum

aproape trei decenii, diferenţele dintre nivelele de salarizare între ţările mai bogate (cum ar fi

Germania şi Franţa) şi cele mai sărace (Spania, Portugalia, Grecia) erau de aproximativ 6 la1,

ceea ce a determinat mobilizarea unor fluxuri de la sud la nord. La sfârsitul anului 2000 rata era

de aproximativ 3 la1, iar tendinţa de a migra s-a redus substanţial. În alte situaţii această rată ar fi

continuat să fie determinantă, aşa cum este la nivelul altor ţări, realitate ce vine în sprijinul ideii

că există alţi factori ce pot avea o pondere substaţială în decizia de a migra. Dacă încrederea în

viitorul ţării de origine creşte, atunci tendinţa de a pleca se reduce. Nu sunt totuşi neglijabile

intensificarea comerţului între ţările europene prin liberalizarea pieţei şi o anumită convergenţă a

nivelului de salarizare. Aceste aspecte au avut un impact direct asupra reducerii fenomenului

migrator la nivel intra-comunitar.

Conform unor studii efectuate în 12 state din America Latină şi ţări din Caraibe, banii

trimişi de emigranţi la familiile care au rămas în ţara natală au un efect benefic asupra reducerii

sărăciei, la scară largă. Efectele acestea au cel mai mare impact şi relevanţă în state precum

Mexic, El Salvador, unde emigranţii provin din rândul populaţiei care avea în locul de origine un

venit foarte mic. Sărăcia extremă este în jur de 35% în aceste state, iar sărăcia moderată este de

15% în Mexic şi 21% în El Salvador. Reducerea sărăciei extreme cu ajutorul migraţiei şi,

implicit prin trimiterea de bani în ţara natală, în cele 12 state studiate este în medie de 14%, iar

micşorarea sărăciei moderate are un procent de 8%25.

Sumele repatriate oficial înregistrate la nivel mondial au depăşit $232 miliarde în 2005.

Din acestea, ţările în curs de dezvoltare au primit $167 miliarde, mai mult decât dublul ajutorului

pentru dezvoltare din toate sursele. Este ştiut că sumele trimise acasă prin canale informale ar

mai putea reprezenta încă cel puţin jumătate din suma oficială estimată, ceea ce face ca în multe

ţări în curs de dezvoltare sumele repatriate să constituie cea mai mare sursă de capital extern.

Ţările în care se înregistreaza cele mai mari intrări de sume repatriate sunt26:

1. India ($21,7 miliarde)

2. China ($21,3 miliarde)

3. Mexic ($18,1 miliarde)

4. Franţa ($12,7 miliarde)

25 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 526 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 27

14

5. Filipine ($11,6 miliarde).

Cele pentru care sumele repatriate reprezintă cea mai mare proporţie din produsul intern brut

sunt Tonga (31%), Moldova (27,1%), Lesotho (25,8%), Haiti (24,8%) si Bosnia si Hertegovina

(22,5%.

Al doilea aspect care s-a constatat27, din perspectiva trimiterii de bani de către emigranţi,

este că efectul de reducere a sărăciei este mult mai mare dacă se ia în considerare doar populaţia

care primeşte acei bani, decât dacă se face o statistică la nivel naţional. Un alt studiu efectuat în

mai multe localităţi din Mexic demonstrează acelaşi lucru: cele 2400 de familii care aveau rude

emigrante şi de la care primeau bani, aveau un nivel de trai considerabil îmbunătăţit,

înregistrându-se, în consecinţă, un grad mai scăzut de sărăcie la nivelul acelor familii şi la nivelul

întregii comunităţi.

Migraţia şi nivelul de educaţie

Cercetătorul Ghazala Mansuri ne oferă o analiză pertinentă privind impactul migraţiei

internaţionale asupra nivelului de educaţie a populaţiei migratoare. Studiul se concentrează pe

analiza impactului migraţiei, atât în ceea ce priveşte intrarea în sistemele educaţionale, cât şi din

perspectiva finalizării ciclurilor de educaţie.

Studiul arată că migraţia are un impact pozitiv asupra educaţiei la orice nivel, şi din orice

perspectivă analizată. Copiii care provin din familii cu imigranţi, e mai probabil să frecventeze

şcoala şi să rămână în structurile de învăţământ şi să progreseze cu ajutorul educaţiei la o rată

mult mai bună, decât copiii care nu provin din acest tip de familii, dar care posedă aceeaşi stare

materială de sărăcie, care i-a determinat pe unii să aleagă cndiţia de migrant.

O altă chestiune care s-a observat este că genul influenţează destul de mult impactul pe

care îl are migraţia asupra educaţiei şi asupra nivelului dobândit de copiii imigranţilor. Procentul

fetelor din cadrul familiilor imigrante care se înscriu la şcoală este cu 7% mai mare decât al

băieţilor din aceeaşi categorie. De asemenea, în privinţa renunţării pe parcurs la frecventarea

cursurile educaţionale, s-a observat că fetele renunţă în număr mai mare decât băieţii.

Aşadar, migraţia internaţională este un fenomen ambivalent, neputându-se afirma, că este un

proces în întregime pozitiv sau negativ. Efectele migraţiei asupra populaţiei (celei care imigrează

şi celei care primeşte) sunt diverse, neputând face o clasificare universal valabilă pentru toate

stele lumii. Depinde foarte mult de condiţiile din ţara respectivă, de situaţia economică, culturală

27 Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), op. cit., p. 8

15

şi politică, de populaţia migratoare şi de trăsăturile ei în comparaţie cu cea din statul care îi

primeşte. Sunt o multitudine de variabile care influenţează percepţia, atât la nivel global, cât mai

ales la nivel individual, asupra efectelor produse de migraţiile internaţionale.

Cine se califică drept MIGRANT în Marea Britanie (M.B.) şi Irlanda

Locul de

rezidenţă

Născut în M.B.

Naţionalitatea

M.B.

Născut în M.B.

Naţionalitatea

Irlandei

Născut în Irlanda

Naţionalitatea

M.B.

Născut în Irlanda

Naţionalitatea

Irlandei

Rezidenţă

în M.B.

Nu se califică

drept migrant

Populaţie

autohtonă datorită

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

ţării natale

Populaţie străină

în M.B. din cauza

naţionalităţii

Populaţie

autohtonă datorită

naţionalităţii

Populaţie străină

în M.B. din cauza

naţionalităţii

Rezidenţă

în Irlanda

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza ţării natale

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza ţării natale

Populaţie

autohtonă datorită

ţării natale Nu se califică

drept migrantPopulaţie străină

în Irlanda din

cauza naţionalităţii

Populaţie

autohtonă în

Irlanda datorită

naţionalităţii

Populaţie străină

în Irlanda din

cauza naţionalităţii

BIBLIOGRAFIE

1. BĂRBULESCU, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeană: politicile extinderii, Editura

Tritonic, Bucureşti, 2006

2. HELD, David, McGREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan,

Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004

3. HUYSMANS, Jef, The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU,

Editura Routledge, Londra, 2006

16

4. OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), Internaţional migration, economic development

and policy, Banca Mondială, Washington DC, 2007

5. OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), International migrations, remittances and the

brain drain, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006

6. POPA, Vasile, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii

Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005

7. ROŞCA, Dan, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-a, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007

8. SAVA, Ionel Nicu, Teoria şi practica securităţii, Universitatea din Bucureşti, Facultatea

de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2007, ediţia online

9. STALKER, Peter, Workers without frontiers: the impact of globalization on international

migration, Editura Lynne Rienner Publishers, Londra, 2000

10. STIGLITZ, Joseph, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti,

2005

11. SZEDLACSEK, Ştefan, Zece căi de a atrage cercetătorii români spre Romania, articol

online din Revista Tinerilor Cercetători Români

12. VLĂSCEANU, Lazăr, ZAMFIR, Cătălin, Dicţionar sociologie, ediţia online

SURSE INTERNET

1. www.dictsociologie.netfirms.com

2. www.romaniaeuropa.com

3. www.ad-astra.ro

17