Metode de Educație nonformală

1. Cafeneaua Publică

Metodă de dialog activ, schimb de informații și găsire de soluții creative de acțiune. În general, c.p. se

folosește atunci când vrei să supui unei dezbateri relaxate un anume subiect, permițând totodata o

interacțiune mare și relații apropiate între participanți.

Câte persoane pot participa? – 12-∞

Dezbaterea se organizează într-un spațiu cît mai asemănător unei cafenele, sau chiar într-o cafenea.

Participanții la cafenea sunt așezați la mese de câte 4-5 persoane, la fiecare masă dezbătându-se un

aspect al problemei în discuție și evident, servindu-se cafea și răcoritoare. Subiectele de discuție de la

fiecare masă rămân aceleași pe toată durata cafenelei.

La fiecare masă unul dintre participanți este gazda mesei. Dupa o primă rundă de 20-30 de minute,

participanții se mută la alte mese, unde vor dezbate subiectele meselor respective, în timp ce gazdele

rămân la mesele inițiale pe toată durata cafenelei. Gazda introduce noii veniți în conversație și are grijă

ca dialogul să de desfășoare în mod logic și constructiv. De asemenea notează ideile pe un flipchart sau

pe fețe de masă din hârtie. Numărul de runde ( 3 sunt confortabile) depinde de mărimea grupului, dar

astfel încât întregul proces să nu dureze mai mult de 3-4 ore. În final se poate organiza o sesiune de

dezbatere cu Întregul grup pt a se împărtăși concluziile și a ajunge la un plan de acțiune comun.

Tema cafenelei – reiese din scopul pt care organizația dorește să organizeze dezbaterea. Scopul poate fi:

identificarea celor mai bune soluții fluidizarea traficului, îmbunătățirea legislației în domeniul drepturilor

consumatorului etc. Ex de teme – un proiect de lege, un plan de dezvoltare, sistemul de învățământ,

serviciile publice pt persoane cu autism etc. Subiectele de conversație de la fiecare masă sunt aspecte

ce se desprind din tema cafenelei: spațiile de parcare, circulația mașinilor grele, mașinile care ridică

gunoiul etc. Ele pot fi formulate și sub formă de întrebări și trebuie să fie simple, clare, semnificative,să

stimuleze creativitatea și să invite la reflecție.

Invitații potriviți – oricine + persoane care cunosc subiectul dezbătut convențional sau neconvențional,

persoane care sunt afectate de problematica respectivă, persoane care au experiență pe tematica

respectivă sau persoane influente.

Oricât ar fi de reușită, o cafenea publică nu înseamnă mai nimic dacă nu rezultă în ceva. Acțiunile

imediat următoare cafenelei sunt generate de scopul pe care l-a avut organizarea dezbaterii. Dacă

scopul a fost identificarea celor mai bune soluții pt fluidizarea traficului, atunci ideile exprimate ar trebui

să ajungă pe masa primarului și a șefului poliției rutiere; dacă scopul a fost identificarea identificarea

celor mai bune soluții pt reducerea șomajului, atunci ideile trebuie transformate în proiecte concrete și

în măsuri propuse autorităților responsabile. Evident, participanții vor trebui informați despre

rezultatele cafenelei și despre evoluția demersurilor.

Gazda cafenelei – este persoana care deschide evenimentul și explică de ce ne-am adunat și cum o să se

desfășoare discuțiile, anunță trecerea intervalelor de timp, servește cafeaua și fursecurile, conduce

discuția finală, invită gazdele meselor să prezinte rezultatul dezbaterilor, dă imaginea de ansamblu a

evenimentului, explică ce se va întâmpla cu rezultatele discuției

2. Open Space

In anii ’80, americanul Harrison Owen a facut o descoperire cu care multi dintre noi suntem de acord, in urma analizei experientelor noastre personale in ceea ce priveste organizarea de conferinte, seminarii si intalniri de lucru. Owen a organizat o conferinta mare, cu sute de participanti si cu vorbitori „scumpi”, cu prezentari importante si workshopuri relevante temei. Prezenta participantilor la sesiuni, precum si evaluarea, au demonstrat ca oamenii nu venisera la conferinta pentru acele lucruri „importante”, si nu valorau prezentarile expertilor atat de mult, ci mai degraba cautau sa schimbe impresii si experiente cu ceilalti participanti la conferinta. Asadar, li se parea ca au obtinut cele mai multe informatii in... pauzele de cafea! Deci Harisson Owen s-a hotarat sa organizeze aceste conferinte pe viitor in stilul pauzelor de cafea. Practic, conferinta urma sa fie mai informala si sa foloseasca pe cat posibil scaune asezate in forma de cerc (pentru a demonstra de asemenea ca toti participantii au aceeasi valoare). De asemenea conferinta urma sa combine avantajele discutiilor libere si concentrate din pauzele de cafea cu discutiile orientate catre atingerea unor obiective clare. Si un lucru era clar: noul format de conferinta urma sa ofere participantilor libertatea de a decide ce vor discuta si cum vor lucra in timpul petrecut impreuna. Asa s-a nascut Open Space Technology (Tehnologia Spatiului Deschis), si de atunci metoda a fost folosita intr-o varietate de contexte: pentru organizarea conferintelor, seminariilor, trainingurilor de nivel avansat, intalnirilor intre specialisti, proceselor creative si chiar a intalnirilor de planificare strategica sau a negocierilor internationale. Cum trebuie sa fie spatiul de desfasurare? Este necesara o sala cu scaune asezate in cerc, in care se

intalnesc participantii la inceput si la intervale prestabilite de timp, intre sesiuni, si mai multe spatii mici

in care sa se discute pe grupuri. Cate persoane pot participa? Nu exista un numar maxim de participanti, daca spatiul permite. Open

Space se poate organiza cu grupuri de la 20 pana la mii de participanti.

Cum alegem tema?

Evenimentul de tip Open Space poate sa nu aiba o tema, lasand participantii sa propuna ei temele care ii intereseaza. De cele mai multe ori insa, participantii au un anumit profil, fac parte dintr-o anumita organizatie sau un tip de organizatii, si tema evenimentului se cunoaste. Asadar discutiile se vor purta in jurul temei respective. De exemplu: avem o intalnire cu organizatia noastra, in care vrem sa schitam idei de proiecte pentru anul urmator; sau ne intalnim cu organizatiile care lucreaza cu voluntari pentru a discuta despre provocarile muncii cu voluntari. Automat, temele propuse de participanti pentru discutiile in grupuri mici vor fi subscrise temei mari a intalnirii. Cum se desfasoara?

La inceput, facilitatorul prezinta modul de organizare si principiile de baza, apoi incurajeaza participantii

sa propuna subiectele care ii intereseaza cel mai mult. Tot ce trebuie sa tina minte participantii este ca

pot propune subiecte de discutie de care sunt interesati sau pot participa la grupurile de discutie

propuse de ceilalti.

Facilitatorul va propune intervalele orare intre care se desfasoara discutiile, si in functie de numarul de

participanti se va estima si numarul de subiecte care pot fi propuse. De exemplu: facilitatorul deseneaza

un tabel in care specifica in coloana verticala: Sesiunea 1, 10.00-10.45, Sesiunea 2, 10.45-11.00. Asadar

vor fi doua sesiuni orare, dupa care se revine in plen. In momentul in care participantii incep sa propuna

subiecte, facilitatorul va avea grija ca in tabelul afisat sa aloce fiecare subiect unei sesiuni orare si sa

specifice un loc in care se va discuta subiectul respectiv. In exemplul prezentat, dupa definitivarea

propunerilor, participantii aleg subiectul la care vor participa de la 10.00 la 10.45, dupa care, la 10.45, se

finalizeaza discutiile propuse pentru prima sesiune si se incepe discutarea subiectelor propuse pentru a

doua sesiune (in spatiile specifice stabilite la inceput). Un Open Space poate dura de la o jumatate de zi

la cateva zile. Facilitatorul poate hotari daca la finalul sesiunilor se vor prezenta rezultatele in plen sau

nu.

Legea celor doua picioare

Singura lege care guverneaza Open Space-ul este Legea celor doua picioare. Se pleaca de la premisa ca

participantii sunt maturi si responsabili pentru propriul proces de invatare. Drept pentru care sunt liberi

sa plece de la o discutie la alta iar daca nu mai sunt interesati de subiectul respectiv sau daca simt ca nu

mai pot contribui. Astfel un Open Space se bazeaza pe pasiunea pentru temele discutate, pe

responsabilitatea celor care le vor aborda si pe ancorarea in "aici" si "acum", iar legea celor doua

picioare este cea care ghideaza intreg procesul.

Participanti, "albinute" si "fluturasi"

Participantii la un open space pot sa isi asume mai multe roluri. In momentul in care se propune temele

fiecare participant poate sa stea de la inceput pana la sfarsit la o tema de discutie aleasa sau... poate

deveni albinuta ori fluturas.

Albinutele sunt acei participanti care stau la o tema, contribuie sau pur si simplu „inmagazineaza” idei

iar, atunci cand au epuizat subiectul, considera ca pot contribui mai mult in alta parte sau pur si simplu

se plictisesc - migreaza la alt grup. Precum albinutele care merg de la o floare la alta, acestia merg de la

un grup la altul "polenizandu-le" cu idei.

Fluturasii... pur si simplu zboara in timpul open space-ului. Acestia merg de la un grup la altul sau pus si

simplu isi petrec timpul la o cafea sau in afara grupurilor care discuta temele proupuse. Este posibil ca

nici una dintre temele aflate in discutie la momentul respectiv sa nu rezoneze suficient de puternic cu

ei, sau sa aiba nevoie de timp pentru ei ori au de epuizat alte subiecte.

Nici albinutele, nici fluturasii nu sunt nepoliticosi si au un rol foarte important pentru ca discutiile sa

decurga cat mai eficient. Prin polenizarea informatiilor albinutele contribuie la dezvoltarea unor idei sau

abordari noi. Fluturasii ajuta la "curatarea aerului", prin faptul ca acesita nu ar contribui (sau chiar ar fi

contra-productivi) la temele la care ar participa pentru ca nu ar fi "prezenti" pana cand nu vor fi pregatiti

sa participe la discutii. Fluturasii mai au rol la fel de important, in discutiile co-laterale este posibil sa

apara idei cu totul noi care pot fi relevante pentru grup (chiar daca nu neaparat si pentru tema

generala). Astfel ei pot fi foarte utili in proces, deoarece duc ideile de la un grup la altul.

Este important ca facilitatorul sa explice de la inceput ca participantii pot fi „albinute” sau „fluturasi”,

sau se pot transforma pe parcurs din albinute in fluturasi, acestia nu trebuie sa se simta obligati sa

participe la o discutie care nu le mai aduce informatii noi sau in care nu mai pot contribui. Nu numai ca

este permisa, dar este si incurajata migrarea de la un grup de discutie la altul, atata timp cat nu mai pot

contribui sau primi informatii noi de la grupul pe care decid sa-l paraseasca.

Filozofia Open Space rezida in 4 principii de baza:

1. Oricine vine, vine si este persoana potrivita

Cei prezenti sunt persoanele potrivite pentru tema. De multe ori ne gandim: „Nu putem sa discutam

despre acest subiect, lipsesc Ana si Cornel care sunt de fapt adevaratii specialisti.” Tehnologia Spatiului

Deschis ne invata sa avem incredere in potentialul nostru si in potentialul celor interesati de tema

respectiva. Asadar, oricine a venit, este persoana potrivita. Open Space pune accent pe

responsabilitatea, expertiza si asumarea individuala asupra unui subiect si a rezultatelor discutiilor.

2. Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla

Tot ceea ce se intampla intr-un anumit moment, cu anumite persoane care discuta pe o tema anume

este ceea ce se va intampla in cadrul respectiv. Alt moment, alte persoane si/sau alta tema - rezultatul

va fi altul. Astfel incat trebuie sa fim pregatiti sa fim surprinsi (si sa fim deschisi pentru acest lucru). Cei

care vin la un Open Space cu o agenda "batuta in cuie" si asteptand anumite rezultate vor fi frustrati.

Nimeni nu poate prezice efectul sinergic care va avea loc atunci cand se strang cei care vin (si, conform

primului principiu sunt cei potriviti sa fie acolo). Astfel rezultatul nu trebuie anticipat ci acceptat intrucat

este cel pe care grupul la gasit.

3. Cand incepe, incepe (si este momentul potrivit pentru a incepe)

4. Cand se termina, se termina

In mod conventional, pentru a face ceea ce este corect trebuie sa incepem si sa terminam la timp si este

corect atunci cand stim ce avem de facut si cum. Pe de alta parte, atunci cand vorbim de creativitate si

invatare "pe bune" timpul poate fi mai degraba un impediment. Uneori avem tendinta sa spunem:

„Trebuia sa ne gandim de mai demult la asta.” sau „Daca mai aveam 10 minute, am fi gasit solutii mai

bune”. Adevarul este ca lucrurile se intampla la timpul lor si in ritmul lor si in viata nu putem sa

programam momentul in care va veni solutia corecta sau ideea pe care o cautam.

Bineinteles, asa cum am vazut la sectiunea de organizare, sesiunile de tip Open Space au un moment de

debut si de finalizare. Aceste doua principii se refera, insa, si la durata discutiilor, care se auto-regleaza,

iar ceea ce se intampla intre aceste momente trebuie lasat sa se desfasoare natural.

Totodata, o discutie se poate finaliza si mai devreme decat durata stabilita. Doar pentru ca am prevazut

o ora pentru o sesiune, nu insemna ca daca am epuizat subiectul sau nu mai e nimeni interesat trebuie

sa tragem de timp. Acest timp poate fi folosit eficient luand rol de albinute sau fluturasi. Daca nimeni nu

va veni la sesiunea propusa de la inceput putem folosi acest timp pentru a reflecta asupra temei (astfel

profitam de un timp care, probabil, altfel nu l-am avea). Este posibil ca alte persoane sa ni se alature pe

parcurs (doar incepe cand incepe, nu? ;-). Sau putem sa alegem sa mergem la o alta tema.

La link-ul de mai jos gasiti un exemplu de planificare (ce se face inainte, in timpul si dupa eveniment),

precum si alte cateva sfaturi de organizare, in limba engleza:

http://www.openspaceworld.org/tmnfiles/cheklist.htm4

Iar aici, cateva note foarte utile pentru facilitator: cum sa deschizi si sa inchizi (la nivel de discurs) un

eveniment de tip Open Space: http://www.openspaceworld.org/tmnfiles/describe.htm

Atentie, un Open Space nu este:

- o intalnire pentru oferire de sugestii (accentul se pune pe responsabilitatea personala)

- o sesiune de brainstorming

- o prezentare de bune practici

- anarhie totala (ci are o structura si un control adecvate)

Metoda Open Space functioneaza cel mai bine atunci cand se lucreaza la un subiect complex, cand

oamenii si ideile implicate sunt diverse, cand pasiunea pentru a ajunge la rezultate (incluzand

potentialele conflicte) e mare si cand necesitatea de a avea o finalitate este urgenta pentru a stabili pasii

urmatori. Este vorba despre pasiune combinata cu asumarea responsabilitatii, energia unei pauze de

cafea, auto-organizare, haos si creativitate, evolutie, si un mod simplu si puternic de a face oamenii si

organizatiile sa se miste in directia in care au nevoie cel mai mult.

Si nu uitati ca, la final, rezultatele discutiilor trebuie sa ajunga la participanti. Iar daca rezultatele sunt

constituite din actiuni concrete, este necesara o buna incheiere a evenimentului care sa motiveze si sa

ajute participantii sa inceapa implementarea actiunilor!

3. Expozitia Vie

Este o metodă activă care promovează dialogul între un grup preocupat de o problemă specifică și membrii unei comunități, prin manifestări creative în spațiul public (străzi, parcuri, piețe publice, mall-uri). Inițiatorii expoziției vii aleg suportul (ex. corpul uman, articole de îmbrăcăminte personalizate, etc), tehnica și modul de exprimare (ex. desen, pictură, caricatură, fotografie. etc) potrivite pentru a transmite publicului un mesaj concret, coerent, susținut vizual printr-o prezentare creativă și interactivă.

În expoziția vie, spațiul public devine o ”galerie” deschisă, unde “exponatele” (inițiatorii acțiunii) prind viață,interacționând cu “vizitatorii” (membrii comunității) cu scopul de a transmite un mesaj de interes pentru comunitate.Membrii comunității pot deveni ei înșiși “exponate” în “galerie”, atâta timp cât nu deviază de la mesajul inițial al manifestării. Expoziția vie este o metodă dinamică ce poate fi folosită atunci când intenționăm: •să angajăm comunitatea ca parte activă în dezvoltarea și/sau dezbatereamesajului/problemei;

• să conștientizăm comunitatea cu privire la o problemă care o vizează în mod direct; • să informăm comunitatea cu privire la diverse teme regăsite pe agenda publică a cetățenilor; • să încurajăm atitudini pozitive în comunitate și/sau schimbări de comportamente; • să susținem un proces de advocacy; • să promovăm și/sau să conservăm elemente (inter)culturale; • etc. Cine organizează o expoziție vie? Expoziția vie este o metodă flexibilă ce poate fi implementată cu succes atât de grupuri mici (minim 12 persoane), cât și de grupuri mari (cu cât există mai multe exponate vii în galerie cu atât expoziția devine mai dinamică și mai interesantă pentru public). Fie că este vorba despre organizații nonguvernamentale cu experiență în organizarea de activități publice sau de grupuri de inițiativă (spre exemplu, un grup de elevi sau studenți) care organizează pentru prima dată un eveniment, metoda poate fi preluată și aplicată cu ușurință atâta timp cât există motivație din partea inițiatorilor și dispun de resurse minime pentru prezentarea creativă a mesajului lor. Cum organizăm o expoziție vie? Atunci când ne propunem să organizăm o expoziție vie este necesar să încercăm să răspundem la câteva întrebări care ne vor ajuta să stabilim: mesajul pe care îl vom transmite, scopul manifestării, publicul țintă căruia ne adresăm, modalitatea de prezentare a mesajului, resursele de care avem nevoie etc. Impactul expoziției vii este influențat în mod direct de capacitatea noastră de a proiecta manifestarea în spațiul public într-un mod organizat, interactiv și creativ. Care este mesajul? Orice expoziție vie presupune stabilirea de către inițiatori a mesajului în jurul căruia urmează să fie organizată activitatea. Este recomandat ca o expoziție vie să se concentreze asupra unui singur mesaj – toate exponatele vii din galerie vor susține mesajul prin prezența și interacțiunea lor cu publicul. Rolul organizatorilor este de a căuta să transmită acest mesaj într-o manieră cât mai creativă către publicul țintă. Cui ne adresăm? Atunci când organizăm o expoziție vie este important să stabilim care este categoria (sau categoriile) de persoane către care dorim să transmitem mesajul. Pentru o mai bună organizare putem să construim un profil ideal al "vizitatorilor” galeriei înșirând câteva caracteristici ale acestora (spre exemplu: tineri cu vârste între 18-25 de ani, din localitatea Cluj-Napoca). Unde organizăm expoziția vie? Cunoașterea publicului țintă ne va ajuta să identificăm și locația potrivită pentru desfășurarea manifestării – dacă dorim de exemplu ca mesajul nostru să ajungă la liceeni vom căuta spațiile publice în care aceștia obișnuiesc să se adune sau pe care le vizitează în mod constant - ar putea fi un parc de role, curtea unui liceu sau strada din fața unui local din apropierea liceului,etc. Această strategie de alegere a locului în care urmează să desfășoare evenimentul este potrivită mai ales în situația în care nu dispunem de timp suficient și resurse pentru a promova evenimentul și pentru a ne informa publicul țintă despre ziua, ora și locația expoziției vii. Cum ne prezentăm mesajul?

Atunci când facem referire la expoziția vie ca metodă este vital să avem în cap o metodă creativă de prezentare a mesajului nostru. În galeria vie pe care o creăm exponatele vii au câteva atuuri de care se vor folosi pentru a susține mesajul expoziției vii – pe de o parte au voce și au capacitatea de a se mișca, de a improviza, de a surprinde, crescând astfel interacțiunea cu vizitatorii. Pe de altă parte, exponatele vii au rolul de a susține vizual mesajul – ele pot alege, spre exemplu, fie să poarte în mâini niște fotografii realizate în etapa de pregătire a expoziției, fie să creeze niște statui din corpurile lor, să își picteze corpul sau să poarte articole de îmbrăcăminte personalizate. Care sunt resursele de care avem nevoie? Expoziția vie este o metodă ce se bazează pe echipă și pe colaborarea dintre membrii ei – fără un grup de minim 12 persoane nu putem organiza de o expoziție vie, astfel resursa umană este un element vital atunci când intenționăm să o punem în aplicare. Alte resurse: în funcție de modalitatea de prezentare a mesajului și suportul acestuia am putea folosi diverse consumabile precum carton colorat, diverse culori pentru pictură, materiale textile, hârtie fotografică etc. Impact și vizibilitate în comunitate Pentru a se asigura că un număr reprezentativ de membri ai comunității vor ajunge să viziteze expoziția vie, inițiatorii pot căuta câteva metode de promovare a acțiunii atât în mediul virtual, mai ales dacă ne adresăm tinerilor prin crearea unui event pe rețelele de socializare, publicarea unui articol sau postarea unui afiș, cât și offline prin distribuirea unor fly-ere, afișarea unor bannere handmade în locuri publice etc. Expoziția vie oferă vizibilitate grupurilor care o folosesc prin caracterul său public, interacțiunea crescută cu membrii comunității și prin prezentarea creativă care susține vizual mesajul.

4. Photo Voice

PhotoVoice este o metodă de a transmite un mesaj puternic prin prezentarea de „fotografii vii” realizate

de membrii acelor grupuri defavorizate, marginalizate care nu au deprinderea de a determina

introducerea pe agenda publică a problemelor lor şi nici capacitatea de a se mobiliza pentru urmărirea

unui interes comun. Această metodă este însă foarte flexibilă şi poate fi adaptată pentru diverse situaţii

(evaluare nevoilor comunităţii, realizarea unei hărţi a problemelor, evaluarea unor programe publice

etc.), diverse grupuri şi diverse domenii (mediu, sănătate, educaţie etc.).

Obiectivele PhotoVoice: 1.să le permită oamenilor să identifice şi să mediteze asupra punctelor tari ale comunităţii lor şi asupra problemelor lor; 2. să promoveze schimbul de informaţii şi un dialog critic pe teme care vizează viaţa personală sau comunitatea în general prin intermediul discuţiilor de grup; 3. să ajungă la cei care iau deciziile publice (administraţie publică, aleşi, experţi etc.) Face vocile auzite. Mai mult decât o metodă de fotografiere participativă, PhotoVoice are capacitatea de a abilita oameni şi comunităţi. Prin crearea unui spaţiu de discuţie în cadrul comunităţii, se creează un prilej pentru ca oamenii să-şi poată împărtăşi propriile nevoi, dorinţe şi perspective de viitor, să poată să mediteze asupra problemelor pe care le întâmpină şi asupra unor posibile soluţii. Iar apoi primesc instrumentele

prin care îşi pot face auzite, văzute şi conştientizate nevoile şi problemele. PhotoVoice încearcă să aducă schimbări sociale pozitive în comunităţi prin intermediul unor instrumente prin care participanţii să îşi poată susţine şi îmbunătăţi calitatea vieţii. Imaginile utilizate, precum şi cuvintele asociate acestora sunt expuse local, naţional şi internaţional prin diverse mijloace: expoziţie de fotografie, trimitere de cărţi poştale,mass-media, expoziţii online.

Ce nu este Photovoice

PhotoVoice nu este, în primul rând, o expoziţie de fotografie! Dacă aveţi un grup de oameni care fac poze şi apoi scriu câteva rânduri lângă ele, aceasta este o expoziţie de fotografie. Esenţial într-un proces PhotoVoice este tocmai procesul, identificarea problemelor, stabilirea cauzelor acestor probleme, discuţiile şi găsirea unor soluţii, dobândirea puterii şi apoi crearea unui mesaj vizual puternic. Photovoice nu este o metodă care se adresează fotografilor profesionişti. Un fotograf profesionist sau un grup de fotografi care vor să ilustreze cu imagini o temă nu au nevoie de un proces de photovoice. Este suficient să realizeze propriile poze (cu sau fără text explicativ) şi să organizeze o expoziţie (individuală sau colectivă). Esenţa photovoice-ului este eplorarea subiectului de către cei direct afectaţi, nu de către o persoană externă. Deşi calitatea fotografiei este un lucru dorit, aceasta trebuie obţinută învăţându-i pe membrii comunităţii să facă poze, nu prin realizarea fotografiilor de către un fotograf profesionist. Photovoice este o metodă care cere ca grupul de participanţi să se întâlnească şi să discute pe marginea fotografiilor. Deşi pozele sunt personale şi povestea lor la fel, din discuţiile generate în jurul lor se naşte ocazia de a reflecta asupra subiectului şi se formează mesajul comun al acelei comunităţi. Aşadar, un proces de photovoice nu se poate derula pe internet, pe principiul: trimite-ne o poză însoţită de povestea ei şi noi vom face o colecţie pe care o vom prezenta publicului! Cu atât mai puţin selecţia unor poze nu se poate face pe baza popularităţii – câte „voturi” sau „like-uri” a adunat. Dacă doriţi o asemenea activitate, ea poartă numele de concurs de fotografie şi poate fi şi însoţită de premii. Încurajăm folosirea cu discernământ a termenului „photovoice”,, astfel încât metoda să îşi păstreze conţinutul şi puterea!

Varianta "light" si cea "hardcore"

Aşa cum am spus până acum, photovoice este o metodă care îşi arată adevărata putere atunci când este folosită cu persoane marginalizate, în situaţie de risc, pe care nu le întâlneşti de obicei şi care nu vor veni la un seminar sau la o dezbatere publică pentru a prezenta un punct de vedere. Atunci când veţi folosi metoda cu astfel de persoane, rezultatele pot fi spectaculoase din multe puncte de vedere: participanţii vor începe să câştige încredere în ei înşişi, să reflecteze la situaţia lor, să îşi definească mai clar situaţia (problemele, avantajele, lucrurile importante pe care le doresc), să genereza idei de proiecte, să dezvăluie aspecte puţin cunoscute ale vieţii lor, să dea semnificaţie unor aspecte neînţelese sau neacceptate ale cotidianului.

Aceasta este varianta pe care noi am denumit-o „hardcore”. Pentru că este o variantă care este solicitantă din punctul de vedere al resurselor celui care organizează – adesea trebuie să pui la dispoziţie aparatele de fotografiat, facilitatorii să fie pregătiţi să gestioneze probleme delicate (emoţional sau de altă natură), trebuie să aloci mai mult timp pentru proces – pentru acomodare, pentru discuţii, pentru organizare. Metoda photovoice însă poate fi folosită şi cu categorii de persoane care nu sunt într-o situaţie atât de dificilă. Poate fi folosită, de pildă, tineri de liceu. Sau cu skateri. Sau cu biciclişti – categorii care adesea au deja aparatele lor de fotografiat sau telefoane smartphone (şi atunci procesul este mai puţin costisitor) şi care au deja un exerciţiu de lucru în grup. Poţi astfel organiza un proces care să arate cum şi-ar dori liceeni să arate oraşul lor, sau ce înseamnă viaţa de biciclist şi ce pot face cei din jur pentru a încuraja mersul pe bicicletă. Aceasta este varianta pe care o numim „light”, pentru că este mai puţin solicitantă pentru organizator. Este la fel de bună! Spre deosebire de varianta „hardcore” care dă o voce celor care nu au una, această variantă aduce un plus de voce/ vizibilitatea unui grup care are şi alte instrumente pentru a se face luat în seamă. Varianta „light” nu înseamnă că principiile procesului de photovoice pot fi tratate cu superficialitate! Este în continuare nevoie de timp pentru discuţii şi coagularea mesajului!

Etapele unui proces photovoice

1. Etapa de pregătire: cu cine lucrăm? De ce – care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem?

Ideal este ca obiectivele unui proces de photovoice să fie stabilite împreună cu participanţii la el. Pentru

că acest lucru le arată că procesul este al lor, nu sunt nişte musafiri. Iar photovoice-l asta înseamnă: să le

dai lor ocazia să spună ce vor!

Din păcate, din cauză că este un proces consumator de resurse, de obicei trebuie să găseşti o sursă de

finanţare pentru el – şi orice finanţator sau sponsor doreşte să ştie pe ce dă banii. Aşadar, într-un fel, tu

promiţi ceva, înainte de a vorbi cu participanţii.

Aici e nevoie de măiestria organizatorului, care să reuşească să găsească un echilibru între angajamentul

luat faţă de cel care finanţează şi libertatea pe care trebuie să i-o lase participantului.

Aşadar, trebuie să aveţi răspunsuri la aceste întrebări:

1. Care este subiectul procesului de photovoice? Desigur, vorbim de tema generală. 2. Cine sunt participanţii? Ai deja un grup cu care lucrezi sau vei face un anunţ de înscriere şi apoi

selectezi? Unde dai anunţ, cum convingi să participe, cum selectezi? Este esenţial ca participanţii să aibă un interes în tema propusă, pentru că altfel nu vor avea idei pentru poze şi nu vor fi interesaţi de discuţii. . Aveţi grijă să nu creadă că este un curs de fotografie!

3. Care sunt resursele necesare? Aparate de fotografiat, facilitatori, asistenţi, alte costuri de organizare – de ce bani am nevoie, de ce pregătire am nevoie pentru această metodă etc.

4. Care este calendarul de întâlniri? Câte întâlniri au loc, cu ce periodicitate, unde? 5. Care sunt obiectivele procesului de photovoice? Ce autoritate publică vreţi să convingeţi să facă ceva?

Ce decizie vreţi să fie adoptată? Pe cine vreţi să educaţi şi despre ce subiect? Din aceste obiective se stabilesc, apoi, temele pe care se fac poze.

Aceste lucruri este ideal să fie stabilite împreună cu participanţii la photovoice.

2. Etapa de derulare a sesiunilor de fotografie

Să spunem că avem şi aparatele de fotografiat, şi faclitatorii, şi suntem deja alături de grupul de

participanţi. Ce facem?

A. Instruirea beneficiarilor care urmează să facă fotografii.

Instruirea trebuie:

să explice procesul să clarifice, eventual să reformuleze tema pentru PhotoVoice să lămurească aspecte care ţin de legislaţie şi de etica fotografiei să includă instrucţiuni tehnice de folosire a aparatului foto să explice cum se vor derula atelierele de discuţii, facilitarea discuţiilor pe marginea fotografiilor să stabilească un anume format al poveştii, al vocii care va însoţi fotografia (cum notăm indicii despre

fotografie: moment, personaj, stare sufletească etc.)

B. Alternativ, sesiuni de fotografie şi sesiuni de discuţii

întâlniri de discuţie a fotografiilor realizarea de fotografii (e obicei, participanţii pleaca acasă cu aparatele foto şi fac poze între întâlniri) întâlniri pentru selecţia finală a fotografiilor şi finalizarea textului care va însoţi fotografia (caption)

Posibile întrebări în facilitarea atelierelor de discuţie a fotografiilor:

Cine este în fotografie? Ce reprezintă imaginea surprinsă? Locul şi momentul? De ce ai fotografiat acest lucru? Ce sentiment ţi-a trezit această imagine? Ce ai simţit? Ce ai vrea să transmiţi prin această fotografie? Ce ai vrea să transmiţi autorităţilor (primarului, consiliul local, consiliul judeţean, prefecturii etc.) prin

această fotografie? Dacă am expune această fotografie în public, ce ai vrea să înţeleagă privitorul?

Cele spuse de autorul fotografiei în discuţie se notează de către facilitator / asistent, aceasta fiind o

prima varianta a textului ce va însoţi în final fotografia.

C. Alte activităţi dezvoltate pe parcurs. Poate fi vorba de o vizită la un muzeu, o ieşire în care tot grupul

pozează în acelaşi loc, un mini-curs pentru comunicare eficientă sau alte idei/ oportunităţi care apar în

cadrul atelierelor.

3. Etapa de prezentare a rezultatelor PhotoVoice

Prezentarea se poate face în cadrul unei expoziţii de fotografie, a unui eveniment public, prin

intermediul unor cărţi poştale tipărite, albume, calendare, prin includerea într-o pagina web etc.

În această etapă organizatorii vor stabili un „plan de atac”. Fie că organizăm o expoziţie, fie că realizăm o

campanie de trimitere de vederi, cărţi poştale, calendare, campanie de email, organizatorii trebuie să se

asigure că efectele evenimentului sunt cele scontate.

Durata

Nu există o durată universal valabilă a procesului. În funcţie de temă, de amploarea grupului de

beneficiari, de resursele organizatorilor, un proces PhotoVoice poate dura o săptămână sau trei luni

(într-un proiect cu locuitori din sate din China procesul a durat un an![1]). Fotografii trebuie să aibă

suficient de mult timp la dispoziţie pentru realizarea fotografiilor, pe de o parte, iar pe de alta parte,

organizatorii de PhotoVoice trebuie să-şi aloce timpul necesar developării, înregistrării şi pregătirii

atelierelor de discuţii.

Recomandarea noastră este să vă propuneţi un minim de 10 întâlniri pe un parcurs de 3 luni, mai ales în

grupuri care nu se cunosc, pentru a permite construirea de relaţii de încredere în grup.

Costuri

PhotoVoice este o metodă de participare destul de scumpă. În afară de costurile obişnuite ale unui

proces de participare (persoane instruite, spaţii de întâlnire şi protocol, conferinţe de presă, mape şi alte

hârtii etc.), este nevoie de aparate de fotografiat şi de fonduri care să permită developarea lor pe hârtie,

transpunerea lor în format electronic. O expoziţie de fotografie, dacă este organizată în final, poate

creşte şi mai mult costurile.

În afară de acest lucru, nevoia detimp şi resurse umane nu trebuie subestimată!

5. Biblioteca Vie

Se recomanda organizarea unei Biblioteci Vii organizaţiilor care, prin statutul şi misiunea lor promovează

drepturile omului, non-discriminarea, egalitatea de şanse şi diversitatea. Scopul Bibliotecii Vii este

predefinit, este acela de a promova respectul pentru drepturile omului şi demnitatea umană prin

provocarea dialogului pe tematica prejudecăţior şi stereotipurilor. Este de reţinut că fiecare membru al

echipei să înţeleagă pe deplin scopul metodei şi beneficiile acesteia asupra comunităţii din care face

parte.

Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă

limitată de timp. După ce au “citit” cărțile, le returnează în bibliotecă. Există însă un aspect important.

Cărțile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă sau se pot confrunta

cu prejudecăți sau stereotipuri (de gen, vârsta, etnie, rasă, religie etc.).

Într-o bibliotecă, selecţia de cărţi reprezintă aspectul cel mai important, dar şi punctul forte al acesteia.

Dacă selecţia cărţilor este facută bine, atunci şi cititorii vor fi atraşi să exploreze biblioteca. Dar, până în

acest moment, selecţia cărţilor ar putea fi cea mai delicată sarcină, pentru că presupune o bună

organizare , mult tact şi atenţie la detalii. Cărţile care vor fi selectate vor fi prezentate într-un catalog, iar

mărimea acestuia depinde de numărul de cărţi şi mărimea bibliotecii.

Atunci când ne propunem să selectăm cărţile, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte precum: titlurile

cărţilor trebuie să reprezinte o categorie de persoane care sunt supuse frecvent prejudecăţilor,

stereotipurilor şi chiar discriminării. Rămâne la latitudine organizatorilor să interpreteze acest lucru în

funcţie de contextul în care se află.

Catalogul trebuie să aibă un număr de cărţi care să ofere oportunitatea cititorilor de a avea de unde să

aleagă cărţi. Recomandăm în acest sens ca numărul de cărţi să nu fie mai mic de 15 cărţi dar să nu fie

nici prea mare - 50 de cărţi. Numărul de cărţi îl alegem şi în funcţie de locaţia pe care o găsim.

Astfel, paşii pe care îi recomandăm în selecţia finală a cărţilor sunt: Ø Realizarea unor propuneri de titluri pentru cărţi în funcţie de contextul local. Recomandăm să vă gândţi la un număr de 20 de titluri de cărţi pentru a avea o ofertă cât mai variată Ø Realizarea sau primirea documentaţiei pentru selecţia cărţilor: formularul de înscriere a cărţilor care cuprinde informaţii despre (nume carte, date de contact, titlul cărţii din care poate să selecteze, o descriere a cărţii, o descriere a prejudecăţilor cu care se confruntă, orele şi zilele în care poate participa ca şi carte în cadrul bibliotecii, alte detalii sau nevoi speciale de care ar trebui să ţinem cont; descrierea metodologiei bibliotecii, descrierea rolului cărţilor, programul bibliotecii, etc

Realizarea unei liste cu titlurile cărţilor şi locul în care ar putea fi găsite cărţile. Cărţile ar putea fi găsite: prin cunoştinţe apropiate, prin prietenii care pot să dea informaţia mai departe, prin organizaţii sau instituţii care lucrează direct cu categorii de persoane care ar putea să se confrunde cu prejudecăţi sau stereotipuri

Trimiterea invitaţiilor de participare ca şi carte în cadrul bibliotecii către potenţialele cărţi dar şi pe liste de discuţii sau organizaţii care ar putea să “ofere” cărţi

Întâlniri cu organizaţiii sau persoane care ar putea să cunoască cărţi care ar putea să participe Primirea formularelor de inscriere de la cărţile care pot şi doresc să se înscrie Selecţia cărţilor pe baza formularelor de înscriere Realizarea listei finale a cărţilor Realizarea cataloagelor de cărţi Informarea cărţilor cu privire la întâlnirea de informare care va avea loc cu câteva zile înainte de

deschiderea bibliotecii Alte aspecte privind profilul cărţilor:

Cărţile trebuie să fie autentice şi să aibă o experienţă relevantă pentru titlul de carte pe care îl reprezintă. Am experimentat de multe ori situaţia în care organizaţii din România au dorit să organizeze o bibliotecă vie, dar ar fi dorit să aducă persoane care să interpreteze rolul de carte. Acesta în sine nu reprezintă o bibliotecă vie - probabil ar reprezenta o alta formă de teatru

Cărţile trebuie să fie persoane stabile din punct de vedere emoţional, echilibrate şi care sunt capabile să comunice cu o diversitate de cititori cu personalităţi şi interese diferite. Cărţile trebuie să fie persoane integre care să fie capabile să evite mai ales abordările misionare – să promoveze un anumit concept, religie, cauză personală.

Nu este de ajuns să selectaţi o persoană care este foarte comunicativă sau vorbăreaţă. Pot exista de multe ori situaţii când sunt persoane care vor să se promoveze pe ele însele.

Cărţile trebuie să fie persoane de încredere pe care să vă puteţi baza şi mai ales care îşi pot lua responsabilitatea să participe la bibliotecă în orele în care şi-au luat angajamentul să participe. Orarul cărţilor este selectat de cărţi şi menţionat în formularul de înscriere. Când faceţi catalogul final, e recomandat să sunaţi cărţile încă o dată şi să reconfirmaţi intervalul orar în care vor participa. Noi, la sfârşitul fiecărei zile am reanunţat cărţile care este programul din următoarea zi pentru a ne asigura că nu au uitat şi că vor fi acolo.

Ar fi recomandat ca fiecare titlu de carte să aibă doi reprezentanţi dacă este posibil, astfel încât să existe două exemplare ale aceeaşi cărti mai ales dacă sunt citite în acelaşi timp.

Într-un mediu internaţional este de recomandat să scrieţi în catalog limbile în care cărţile pot comunica (vezi modelul de catalog de mai sus)

De aseamenea este de recomandat să puneţi la dispoziţie dicţionare. Dicţionarele sunt persoane care pot face traduceri pentru cititori sau pentru cărţi mai ales în situaţia în care se comunică în multiple limbi. Una dintre activităţile foarte importante pe care fiecare organizator de bibliotecă va trebui se le ia în calcul este organizarea unei întâlniri cu cărţile cu câteva zile înainte să înceapă Biblioteca Vie. Scopul acestei întâlniri este: de a ne asigura că fiecare carte înţelege obiectivele bibliotecii, modul de desfăşurare, regulile

bibliotecii, rolul bibliotecarilor, paşii după care se va desfăşura biblioteca propriu-zisă de a se cunoşte mai bine cărţile între ele şi mai ales cu bibliotecarii de a clarfica orice întrebare care ar putea veni din partea cărţilor de a crea un cadru de cunoştere, confort şi siguranţă pentru cărţi

Ce trebuie sa stie o carte vie?

Pregăteşte-te pentru rolul tău de carte. Fii autentic! Acesta este un rol important pentru procesul de învăţare al cititorilor: trebuie sa fii “convins” despre cartea pe care o reprezinţi;

Fii tu insuţi, fii cinstit, deschis să vorbesti şi să asculţi; Nu juca, sau nu inventa un alt rol sau alte caracteristici, cititorul tău îşi va da seama şi îţi vei pierde

credibilitatea; Pentru a alege titlul cel mai apropiat de cartea ta, poţi să alegi dintre potenţialele titluri de cărţi din

formularul de înscriere pentru cărţi; Când tu, în calitate de carte, esti împrumutat(ă) decide cu cititorul tău un loc unde să vă simţiţi amândoi

cel mai confortabil, astfel încât să fie în locaţia bibliotecii; Asigură-te că bibliotecarii ştiu unde o să fiţi Verificăt-ţi ceasul - ai un timp limitat cu cititorul tau. Dacă cititorul vrea sa petreacă mai mult timp cu

tine, şi dacă şi tu vrei asta, ar trebui sa vă întoarceti la bibliotecari să prelungiţi împrumutul; Fii gata să împărtăşeşti din experienţa ta personală. Dacă întrebările devin prea intime, simte-te liber să

nu le accepţi; Gândește-te că cititorul tău a împrumutat cartea pe baza titlului cărții și este interesat de această

dimensiune a cărţii tale; Acest lucru îți va da impresia că ești limitat în anumite tipuri de răspunsuri, dar acest lucru este normal în contextul bibliotecii și a proiectului nostru;

Fii pregătit(ă) să tot repeți aceleași informații de mai multe ori, întrucât e posibil să ai cititori diferiți care vor pune aceleași întrebări; Încearcă să nu arăți că ai răspuns deja de 3 ori la aceeași intrebare;

Amintește-ți că îți întâlnești cititorul poate o dată în viață și că poate nu o să mai ai șansa să te întâlnești cu el / ea încă o dată;

Fiecare cititor care te împrumută are propriul motiv, și motivele pentru care te-au ales pot fi foarte diferite. O întrebare bună pentru a incepe conversația ar fi ”De ce m-ați ales pe mine drept carte?” Asta o să vă dea o primă impresie despre dorințele de învățare ale cititorului;

Cititorii care vin la biblioteca vie sunt în general gata să vorbească, să audă și să învețe; Întrebările lor nu sunt întotdeauna foarte clare și în acest sens ar fi bine să îi ajutați să își reformuleze întrebările;

Încearcă să afli câteva informații de bază despre cititor; Au mai întâlnit pe cineva ca tine înainte? Au avut o experiență bună sau rea înainte?

Încercați să conduceți discuția pe un tărâm pe care vă simțiți în siguranță; Deși bibliotecarii îi vor încuraja pe cititori să aleagă o carte care să îi pună în fața prejudecăților sau

stereotipurilor lor, motivația cititorului poate fi diferită; ei ar putea să fie curioși sau doresc să caute un sfat personal;

Cititorii trebuie să își ia propriile decizii; poți să împărtășești cu ei părerea ta personală în a rezolva probleme sau a ieși din situații dificile, dar fii prudent în a da sfaturi;

Conținutul discuțiilor cu cititorul tău sunt în principiu confidențiale; Dacă lucrezi cu un dicționar viu, ai grijă să faci pauze pentru a lăsa timp dicționarului să traducă; Dacă nu

ești sigur că ai înțeles întrebările, cere ajutorul dicționarului; Cere o pauză dacă simți că ai nevoie de una, mai ales dupa discuții dificile cu un cititor; este important ca

pentru următorul cititor să fii odihnit; Folosește pauza să faci schimb de experiență cu celelalte cărți; Dacă simți că un cititor îți atacă demnitatea, amintește-ți că poți să accesezi regulie și poți să oprești

conversația atunci când te simți insultat sau în funcție de context, încearcă să conduci discuția pe un tărâm în care vă simțiți în siguranță;

În cazul în care cartea ta este un Bestseller, aranjează cu bibliotecarul să ai pauze scurte între cititori și informeaza-l pe bibliotecar pentru câți cititori ești pregătit; Recomandăm să nu ai mai mult de 3 cititori odată. Regula este câte unul pe rând;

În cazul în care cartea ta nu este foarte populară, încearcă să-ți folosești timpul cât mai util discutând cu celelalte cărți; poate fi o experiență revelatoare;

Simte-te bine în rolul de carte! Dacă abordezi cartea cu motivația cea mai bună, vei avea o experiență interesantă pentru tine și pentru cititorul tău! În cazul în care cărţile reprezintă elementul esenţial al bibliotecii, bibliotecarii reprezintă interfaţa între carte şi cititor. Bibliotecarii sunt primele persoane care interacţioneză cu cărţile şi de selecţia şi pregătirea acestora depinde bunul mers al bibliotecii. Dacă ar fi să expunem cele mai importante caracteristici ale bibliotecarilor, acestea ar fi: să aibă competenţe de comunicare şi abilitatea de a lucra cu răbdare atât cu cărţile, cât şi cu cititorii, mai ales în momente în care trebuie să aiba o viteza de reacţie foarte bună şi abilitatea de a lua decizii rapide. Cazul ideal ar fi să aveţi ca bibliotecari persoane care chiar au această slujbă într-o bibliotecă reală, pentru că acestea au abilităţile deja formate. Însă, cazurile în care o să reuşiţi să găsiţi chiar bibliotecari sunt foarte rare. În acest sens, când căutaţi bibliotecarii, veţi urmări să aibă sau să fie capabile să îşi dezvolte următoarele competenţe:

Să aibă sau să dobândeasca toate cunoştinţele necesare privind desfășurarea unei Biblioteci Vii Să aibă abilităţi de folosire a documentaţiei specifice unui bibliotecar precum: completarea permiselor

de bibliotecă, înregistrarea şi monitorizarea împrumuturilor, monitorizarea timpului de împrumut, comunicare cu cărţile şi cititorii sau alţi vizitatori ai bibliotecii

Să aibă o atitudine deschisă, să fie flexibili, respectuoşi, entuziaşti în prezentarea bibliotecii, cooperanţi, buni diplomaţi, toleranţi, curioşi, carismatici, prietenoşi şi mai ales atenţi la nevoile celorlalţi Recomandările bibliotecarilor pentru alţi bibliotecari: să cunoaşteţi conținutul catalogului, fiecare carte în parte şi câteva aspecte reprezentative pentru

fiecare carte în parte

să fiţi stricţi în aplicarea regulilor bibliotecii şi să cereţi acelaşi lucru din partea cărţilor şi a cititorilor să faceţi corect înregistrările în jurnalele de împrumut, altfel s-ar putea crea confuzii mari la un

moment dat să încercaţi să lucraţi bine cu ceilalţi bibliotecari. Dacă apar neînţelegeri sau conflicte, acestea nu

trebuie lămurite de faţă cu cărţile sau cititorii să cereţi feedback de la cărţi şi cititori atunci când există momente de pauză să fiţi capabili să identificaţi cititorii potenţiali dificili şi să fiţi capabili să găsiţi soluţii pentru situaţii

problematice care ar putea apărea să cunoaşteţi foarte bine mediul din jurul bibliotecii şi să puteţi să recomandaţi spaţii pentru citire

pentru cărţi şi cititori să ajutaţi cititorii să înţeleagă conceptul de bibliotecă vie şi regulile bibliotecii să aveţi ablitatea de a vorbi cu presa atunci când este nevoie şi în acest sens, să cunoaşteţi cele mai

relevante informaţii despre organizatori să fiţi uşor de recunoscut de către vizitatori. În acest sens, ar trebui să purtaţi tricouri diferite de ale

cărţilor, pe care eventual să scrie ”bibliotecar” Selecţia bibliotecarilor ar trebui făcută cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea bibliotecii. Ar trebui să aveţi un număr suficient de bibliotecari astfel încât biblioteca să se desfăşoare fără probleme. Din experienţa proprie, pentru o bibliotecă vie în Bucureşti care durează 3 zile şi în care sunt aşteptaţi în jur de 300 de cititori, am avea nevoie de aproximativ 5 bibliotecari pe zi. Doi bibliotecari sunt recomandaţi să stea la masa de împrumut, un bibliotecar la masa de returnare a cărţii şi cel puţin doi bibliotecari care întâmpină cititorii. Aceştia le explică cum se desfăşoara biblioteca, îi direcţionează către cataloage şi le explică cele mai relevante aspecte despre fiecare carte. Comunicarea între bibliotecari trebuie să fie foarte bună. În orice moment bibliotecarii trebuie să ştie care cărţi sunt disponibile, cât mai durează pentru fiecare carte să se elibereze, ce titluri sunt disponibile, etc. Instrumentele cu care bibliotecarii trebuie să ştie să lucreze sunt:

cataloagele cu cărţi listele finale cu datele de contact ale cărţilor permisele de împrumut listele de împrumut cărţi listele de returnare cărţi lista de înscriere a cititorilor, care conţine datele de contact ale cititorilor lista de returnare a cărţilor fişele de descriere a bibliotecii pentru cititorii noi diplome de participare pentru cărţi (care se înmânează cărţilor atunci când se termină biblioteca)

Evaluarea în contextul biblotecii vii îşi propune două obiective: · Pe de o parte, să evaluăm evenimentul din punct de vedere al atingerii obiectivelor bibliotecii pentru cărţi şi cititori · Pe de altă parte, de a evalua experienţa de organizare a bibliotecii pentru a îmbunătăţi calitatea următoarei biblioteci Prin metodele de evaluare propuse ne propunem să culegem date cantitative ca:

Câte persoane au trecut pe la bibliotecă

Câte persoane au devenit cititori

Câte împrumuturi s-au făcut

Câte cărţi au participat în bibliotecă

Câte cărţi eu participat pe zi în bibliotecă

Care au fost cele mai citite cărţi

Care au fost cele mai puţin citite cărţi

Câte articole au apărut în mass media Toţi aceşti indicatori cantitativi pot fi uşor aflaţi prin intermediul documentaţiei specifice a bibliotecii: permise, listele de prezenţă cititori, lista de împrumut. Este necesar ca, pe lângă datele cantitative, să culegem şi datele calitative. Cel mai folosit instrument de culegre a datelor calitative a fost în toate bibliotecile chestionarul de evaluare al cărţilor şi chestionarul de evaluare al cititorilor. Un alt aspect legat de evaluarea atingerii obiectivelor bibliotecii, dar şi evaluarea implementării bibliotecii, este organizarea unei întâlniri de evaluare finală cu cărţile, urmată de o întâlnire finală organizată cu echipa de proiect. Intâlnirea finală de evaluare cu cărţile poate fi organizată în ultima zi a bibliotecii, în ziua următoare sau la câteva zile după bibliotecă. Scopul acestei întâlniri este de a oferi spaţiul şi oportunitatea în care cărţile pot să impărtăşească ce au simţit şi ce au invăţat în cadrul acestei experienţe. Organizarea acestei întâlniri presupune o planificare foarte bună şi un coordonator al întâlnirii care ştie să fie un ascultător activ şi un bun facilitator de întrebări.

6. Flashmob

Un flashmob (unde flash este o clipa si mob este o multime) este o adunare de foarte scurta durata de oameni, intr-un loc public, participantii realizand o actiune neobisnuita pentru o perioada scurta de timp (de obicei cateva secunde/minute), dupa care grupul se raspandeste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Flashmob-ul e o “prezentare” pentru spectatori accidentali, cu scopul de a trezi sentimente de neintelgere, interes. Flashmob-ul este o actiune de masa, o modalitate de a te exprima si de a transmite un mesaj catre societate, un mesaj care, poate, altfel nu ar fi ajuns la grupul tinta si/sau la publicul larg. Ce nu este in flashmob?

Un flashmob NU este: - o actiune care are ca scop promovarea unui produs comercial sau care implica producerea de profit in urma actiunii - un eveniment in care participantii sunt platiti pentru a face actiunea - un eveniment care nu are ca scop constientizarea asupra unui anumit aspect (un eveniment fara scop)

De ce flashmob?

Flashmob-ul este, mai presus de toate, un instrument social! De participare, implicare, luare de atitudine... N.B. Participarea in actiuni de masa neautorizate este, de obicei, pedepsita dupa lege. Persoanele care participa la un flashmob isi dezvolta spiritul de echipa, spontaneitatea, seriozitatea, capacitatile de planificare – daca si organizeaza aceasta miscare. Si mai presus de toate fac constientizare la nivel de comunitate asupra unui anumit aspect. Participantii la o activitate de flashmob nu ofera si nu primesc bani pentru participare, aceasta fiind o activitate voluntara. Motivele pentru care oamenii ar veni la un flashmob sunt diverse, printre acestea putandu-se numara distractia, dorinta de se simtii independenti de stereotipuri de comportament,

pentru a testa capacitatile proprii in efectuarea de actiuni spontane in locuri publice, pentru a avea senzatia de apartenenta la o actiune comuna, de a experimenta noi senzatii emotionale. Cum organizezi un flash mob?

Un flash mob ar trebui gandit si pregatit astfel incat impactul actiunii sa fie cat mai mare prin ingeniozitate, atractivitate si ... o buna planificare. Cativa pasi importanti in organizarea unui flash mob ar fi: 1. De ce faci flash mob-ul? Gandeste foarte clar scopul actiunii (asupra carui lucru vrei sa atragi atentia) si stabileste activitatea concreta (care sa fie simplu de facut si intr-un timp scurt) 2. Dupa ce ai datele cele mai importante - scopul si actiunea - stabileste exact locatia si ora fixa la care sa se intample tot ce ti-ai planificat 3. Pentru a avea un impact mare, cheama lumea la actiune! Realizeaza o campanie de promovare pentru eveniment (mijloacele social media sunt cele mai eficiente pentru astfel de actiuni, insa se poate si pe mail, daca ai o baza de date suficient de mare) pentru a il face cunoscut NB: sa convingi lumea sa vina la activitate este cel mai greu lucru! astfel ar fi bine sa ai in vedere acest pas care este esential in organizarea flash mob-ului 4. Intra pe un site de ora exacta si invita lumea sa isi fixeze ceasul dupa acea ora. Este important ca inainte de eveniment sa le transmiti celor care vor sa participe toate informatiile necesare despre eveniment (ora, locul, actiunea) 5. La momentul actiunii, lumea ar trebui sa se comporte normal si sa nu atraga atentia. Dupa realizarea actiunii lumea ar trebui sa plece putr si simplu de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Categorii de flash mob Activitatile de ”mobbing” pot fi de mai multe tipuri, in functie de modalitatea aleasa de reprezentare:

1. flash mob clasic - alegerea unei modalitati specifice, unei actiuni concrete, in functie de problema

asupra careia se face constientizarea: https://www.youtube.com/watch?v=GYnd5JRu86E

2. flash choir - un flash mob atent pregatit de dinainte, modalitatea aleasa de reprezentare fiind

cantecul in cor. https://www.youtube.com/watch?v=_CAam4P3KLM

3. flash dance / dance mob - un flash mob dansant, care presupune o coregrafie pregatita in prealabil

https://www.youtube.com/watch?v=ebcfFg2ihYw

Un alt fel de flash mob este si tipologia de ”cor al bocitorilor reformatori” (in engleza complaints choir)

care presupune punerea in versuri cantate a unui text original de revolta vis a vis de lucruri fata de care

ar trebui sa fie luata o atitudine la nivel de comunitate.

https://www.youtube.com/watch?v=wgpjRtoLMcw

Esenta unui flash mob, indiferent de modalitatea in care el se face, ar trebui sa ramana constientizarea,

fiind cel mai util instrument de masa pentru a aduce in vizor orice tip de problema sociala. Si e pacat sa

adunam lumea, sa depunem eforturi in organizare, dar sa nu avem un scop pentru toata initiativa.

7. Arta povestirii

Metoda Storytelling, denumita si Arta povestirii este o metoda ce porneste de la o poveste, un mesaj, o

valoare, un principiu ce se doreste a fi transmis, nu pentru a fi copiat, ci pentru a fi inteles, explorat si

apoi adaptat in maniera persoanal de fiecare ascultator in parte. Ea implica trei elemente esentiale:

Povestea, Povestitorul si Publicul. Storytelling este o metoda participativa ce implica publicul in toate

etapele.

Povestea exista pentru a fi spusa. Ea poate fi spusa atat copiilor cat si adultilor. Intelegem aici, povestea

atat ca specie a epicii in proza, cat si ca element narativ prin care relatam evenimente din viata

personala sau profesionala.

Procesul implica 3 etape: pregatirea publicului pentru poveste (introducerea in tema), povestea in

sine(incluzand elemente legate de voce, tonalitate, obiecte utilizate) si iesirea din poveste (creatie,

reflectie, punere in scena).

Pasul 1: Intrarea in poveste / Poarta

Pentru ca Storytelling nu presupune doar o experienta de grup ci si una individuala, conform principiului

AICI si ACUM, este necesara crearea unui spatiu propice introspectiei, al deschiderii catre experienta

proprie, dar si un dialog deschis intre participanti. Un alt obiectiv al acestei etape este familiarizarea

publicului/participantilor cu elementele povestirii.

Aceasta se poate face prin: jocuri de grup, interviuri, utilizand mijloace vizuale si media, metoda

introspectiei (jurnal), exercitii de improvizatie etc.

Un exercitiu pe care il puteti face este sa le cereti participantilor sa se gandeasca la povestea lor

preferata. In prima parte ei trebuie sa se gandeasca la momentele principale ale povestii si sa le noteze

pe o foaie de hartie sub forma de intrebari. (de exemplu: De ce a plecat fetita la bunicuta? Cu cine s-a

intalnit in padure? Ce a gasit in casa bunicutei? etc) Dupa aceea, in perechi, vor face schimb de povesti,

fiecare va citi intrebarile colegului si va incerca sa refaca povestea.

Acest exercitiu da sansa participantilor, nu doar de a intra pe taramul povestilor insotiti de personajele

lor preferate, dar si de a initia un dialog cu ceilalti, de a gasi similitudini sau diferente in ceea ce priveste

perceptia povestilor.

Pasul 2: Povestea

De la tehnica la entuziasm. Astfel s-ar intitula procesul efectiv de narare. Exista factori ce tin de arta

povestirii si care ajuta naratorul sa comunice efectiv cu ascultatorii, sa creeze magia realitatii pentru ca

acestia sa fie transpusi in planul povestii. Acestia tin de intonatie, volumul vocii, utilizarea pauzelor, a

onomatopeelor si a gesturilor, elemente care ajuta la transmiterea mesajului povestii narate. Ele pot fi

invatate si necesita exercitiu continuu.

Elementele externe auditive, vizuale si kinestezice si tactile au, de asemenea, un rol major in

transmiterea mesajului si in crearea iluziei realitatii. Pot fi utilizate instrumente muzicale, inregistrari,

imagini, chiar si obiecte reale ce apar pe parcursul povestii. Ascultatorii ar putea gusta din marul primit

de Alba ca Zapada, sau chiar simti greutatea cosului dus de Scufita Rosie bunicutei. In momentul in care

calul lui Fat Frumos trebuie sa treaca o apa, publicul poate fi si el implicat in efectuarea saltului.

Contactul cu publicul tine nu doar de faptul ca povestea le este daruita. Atentia si suspansul trebuie

intretinute, la fel si implicarea constanta a fiecarui participant in parte. E foarte important sa urmarim

gesturile, privirile celorlati. Ei pot fi chiar implicati in procesul nararii prin intrebari de genul: Ce credeti

ca urmeaza? Ce ai face tu in locul printului? Unde credeti ca greseste mama vitrega? Exista si

posibilitatea oferirii anumitor secvente publicului pentru a putea fi dezvoltate/continuate de ei.

https://www.youtube.com/watch?v=iULu4CNnSAc In cazul in care exista mai multi naratori iar spatiul permite acest lucru, exista posibilitatea realizarii unui

traseu cu mai multe opriri, un fel de colina cu mai multe castele. In spatii special amenajate cate un

narator povesteste o poveste unui grup restrans de persoane. Dupa aceea, grupurile se muta reusind

astfel sa treaca pe la toate castelele, ascultand atfel mai multe povesti. Un grup restrans de ascultatori

va asigura un dialog mai centrat pe individ si pe nevoile acestuia.

Pasul 3: Iesirea din poveste

O data ce ascultatorii au primit povestea, aceasta devine a lor. Ea a trecut, la fel ca ei, printr-un proces

transformativ, mesajul ajungand la fiecare participant in forma sa initiala, dar o data trecut prin filtrul

personal, individualizandu-se, capatand nuante proprii imaginatiei si experientei receptorului. Un mic

exercitiu in care intrebati publicul - ce culoare avea perna pe care a stat regele? Ce se auzea in padurea

de artari prin care a trecut zmeul? Cat de rece era apa de izvor din care a baut calul? - va revela

diversitatea si unicitatea experimentarii procesului.

Iesirea din poveste presupune o miscare din planul povestii in planul perceptiei publicului. Ea poate fi

facut prin activitati ca desenul, teatrul de umbre, teatrul, scrierea creativa, chiar si dezbaterea. Pornind

de la caracteristicile personajelor si de la valorile si mesajul povestii se pot construi scenarii noi, in care

participantii au atat rol de autor cat si de actor.

Storycollecting

In loc de a propune o poveste, exista metoda Storycollecting prin care naratorul creeaza povestea cu

ajutorul publicului. Urmand etapele naratiunii (expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punct

culminant si deznodamant) naratorul faciliteaza doar crearea povestii, eroul, puterile lui si probele prin

care acesta trebuie sa treaca fiind create cu ajutorul participantilor. Se aseamana cu unele exercitii de

improvizatie, pornind de la particiapanti si construindu-se cu ajutorul acestora.

Pentru ca procesul sa fie unul constructiv, prima idee oferita de public este cea acceptata. In momentul

in care se cere un nume pt eroul principal, prima sugestie este cea acceptata. In acest fel povestea este

creata treptat, fara conflicte referitoare la anumite aspecte. Mai jos gasiti un exemplu, in acest material

video: https://www.youtube.com/watch?v=3CI-P5uqOus

Storywriting sau Digital Storytelling

Este foarte important sa incurajam nu doar trasmiterea povestilor cunoscute ci si crearea de noi povesti.

Astfel, se pot crea personaje noi, povesti noi, sau chiar recrea unele cunoscute deja.

Urmarind linkul de mai jos aveti o lista cu sfaturi in crearea povestilor:

http://aerogrammestudio.com/2013/03/07/pixars-22-rules-of-storytelling/

Digital Stroytelling se refera la utilizarea mijloacelor media in crearea povestilor. O definitie a acestui tip

de storytelling: https://www.youtube.com/watch?v=dKZiXR5qUlQ

Storytelling proiectiv

In acest tip de storytelling sunt folosite asa-numitele instrumente proiective (asupra carora participantii

isi proiecteaza sentimentele, reflectiile, gandurile). Cel mai adesea, aceste instrumente sunt cardurile

colorate, cu diverse imagini, simboluri sau scene, asemanatoare cu cele de la jocul de Dixit.

In functie de setul de carduri ales, imaginile au o anumita tematica si pot fi folosite in contextul in care

lucrati: simboluri din povesti (Mythos), viata unui trib in jungla (Morena), scene de violenta/compasiune

(Cope), portrete de adulti sau copii (Persona si Personita), ecologie (Habitat) etc.

Cardurile pot fi folosite in 3 momente ale lucrului cu grupul:

- la inceput: cardurile sunt folosite ca pretext pentru inter-cunoastere si prezentarea participantilor.

Exemplu: Folosirea setului Mythos - fiecare participant trage un card cu un simbol care il reprezinta si

vorbeste despre sine, prin intermediul imaginii alese.

- la mijloc: cardurile sunt folosite pentru teambuilding si lucru in echipa. Exemplu: Folosirea setului

Morena - cardurile stau in pachet si fiecare participant trage pe rand cate un card pe care il aseaza in

centru, insotindu-l de o fraza. Urmatorul participant aseaza un alt card si continua povestea cu inca o

fraza, care poate avea o tema legata de specificul intalnirii (ex. ”O zi din viata unui lucrator de tineret”).

- la final: pentru evaluarea intalnirii. Exemplu: Folosirea setului OH - cardurile stau cu fata in jos si fiecare

participant trage 1-2 carduri pe care apoi le aseaza pe un panou, impartasind reflectii asupra procesului

de invatare, lucrului in echipa, modului in care s-a simtit, in functie de ce anume doreste facilitatorul sa

se puna in evidenta prin acest exercitiu.

Regula de aur a acestui tip de storytelling este ca interpretarea cardurilor alese sau trase la intamplare

de un participant ii apartine doar acestuia; nici facilitatorul si nici alti participanti nu vor decide daca

semnificatia atribuita unui card este valida sau nu. Faptul ca exista un suport proiectiv faciliteaza

procesul de storytelling si incurajeaza toti participantii sa impartaseasca emotii si ganduri semnificative

legate de munca lor, de un anumit proiect, de participarea la un atelier.

Obiective: Dezvoltarea abilitatilor creative ale participantilor. Sensibilizarea grupului cu privire la

situatiile din viata de zi cu zi.

Marimea si caracteristicile grupului: Se aplica participantilor de orice varsta.

Timp necesar: 1h 30

Resurse necesare: Resursele necesare depind de particularitatea fiecarei povesti.

Un video despre poveste ca si incadrare, implicare dar si distantare:

https://www.youtube.com/watch?v=7Iv2nZnZOrM

Alegeti povestea in functie de mesajul si valorile pe care doriti sa le transmiteti tinand cont, bineinteles, de profilul ascultatorilor. Nu incetati sa ascultati si sa colectionati povesti al caror mesaj ati dori sa fie dus mai departe. Implicarea povestitorului si atasamentul fata de poveste sunt elemente esentiale ce vor asigura autenticitatea procesului. Un site bun pentru povesti: http://www.povesticutalc.ro/ Ca orice sesiune de public speaking, si nararea povestii trebuie pregatita ca atare.Reflectati asupra episoadelor, al modului in care veti nara, al asteptarilor pe care le aveti din partea publicului. Un material video util in acest sens: https://www.youtube.com/watch?v=mOA8mUflH-Q Cel mai bun instrument in pregatirea decorului si a cadrului de desfasurarea este imaginatia. Nu doar a celor care vor spune povestea, ci si a celor care o vor asculta. Este foarte important sa avem in vedere ca o sesiune de Storytelling presupune o calatorie din lumea reala in cea de basm, astfel incat ne vom asigura ca spatiul permite si faciliteaza acest lucru. Pentru a transforma orice sala de biblioteca, muzeu, clasa etc intr-un taram de basm avem nevoie de un covor sau o patura si, eventual, mai multe pernite. Daca adaugati flori si esarfe, succesul e garantat. E necesar ca ascultatorii sa fie relaxati, chiar sa poata sa ia pozitia in care ei sunt obisnuiti sa asculte povesti.

Dupa cum spuneam, imaginatia este foarte importanta. Exista varianta utilizarii cartii, a imaginilor, a unor obiecte, sau, pur si simplu de a lasa imaginatia auditoriului sa dea forma povestii. Mai jos gasiti un material video util ca exemplu in utilizarea unei esarfe sau a unei sfori pentru spunerea unei povesti: https://www.youtube.com/watch?v=HLT1vNbCKSM

8. Teatru Forum

Teatru forum, așa cum spune și numele, este o formă de teatru ce dă posibilitatea la interacţiune și dezbatere, însă teatrul-forum este un instrument de intervenţie socială. La prima vedere, Teatru Forum ar părea o formă de teatru, însă atributul distinct de „forum” creează o nouă modalitate de expresie și de interacţiune cu publicul. Piesa de teatru se petrece astfel încât un grup de oameni schimbă idei şi opinii, caută împreună soluţii sau modele de acţiune potrivite cu situaţia în care sunt implicaţi.

Metoda Teatru Forum poate fi folosită în diferite contexte de educație non-formală dând șansa

participanților să învețe din experiența directă. Poate fi utilizată în comunități de toate tipurile în care

există persoane care sunt în risc de excluziune socială, în care se întâlnesc situații de discriminare ale

anumitor categorii de oameni, în orice contexte în care vedem oameni care susțin stereotipurile și

prejudecățile, în care intoleranța și mila sunt sentimente care provoacă suferința (astfel putem vorbi de

instituții de învățământ, familie, instituții publice, stradă, cartier, comunități de rromi, penitenciare etc).

De asemenea, metoda poate fi folosită acolo unde observăm: indiferența, lipsa de interes în problemele

celorlalți și ale comunității în general, neimplicare și pasivitate, agresiune și intoleranță.

Astfel, Teatru Forum se pune în scena în spații publice și în fața persoanelor care se confruntă cu

problema pusă în scenă, pentru a crea un context de învatare pentru publicul larg (copii, tineri, adulti și

bătrâni). Tematica abordată poate fi foarte diversă pentru că piesa preia scene din realitatea publicului

spectator.

Un exemplu de context în care a fost folosită metoda Teatru Forum puteți vedea în filmulețul de la jos,

realizat în cadrul proiectului EXIT II, desfășurat de Asociația A.R.T. Fusion în 6 centre de reeducare și

penitenciare pentru minori și tineri din România.

https://www.youtube.com/watch?v=Ke29gb1WwV8

Pregătirea piesei

Un grup de voluntari, de cele mai multe ori non-actori, sunt bine instruiţi în metoda teatrului forum

printr-un training specific prin care se dezvoltă abilităţi din sfera teatrului cu ajutorul exerciţiilor,

jocurilor și dezbaterilor specifi ce metodei. Ei identifică o problemă de opresiune într-o anumită

comunitate sau li se semnalează de către coordonatori de proiect, facilitatori comunitari sau alte

persoane care doresc o schimbare. Echipa de voluntari dezvoltă apoi un proiect în jurul acesteia,

folosind metoda teatrului forum, un instrument de artă participativă pe care experienţa l-a dovedit

foarte potrivit pentru intervenţiile sociale. Pentru realizarea piesei de teatru-forum au loc întâlniri în

care se stabilesc prin improvizaţie personajele piesei și scenariul, ţinându-se cont de cazuri reale specifi

ce problemei în dezbatere. Piesa se joacă pentru un public ţintă, care s-a confruntat sau are potenţial să

se confrunte cu o astfel de problemă.

Partea de teatru

Pentru reușita reprezentaţiei este bine să avem un număr de spect-actori între 30 și 70 și să promovăm

cât mai bine evenimentul către grupul ţintă. Desfășurarea efectivă a unei piese de teatru-forum are trei

etape principale: piesa, discuţia și forumul. În prima, situaţia de opresiune este prezentată în

aproximativ 15 minute cu ajutorul personajelor și a interacţiunilor dintre acestea. Personajele pieselor

de teatru-forum sunt construite incomplet – vom dezvolta acest aspect în capitolul construirea piesei -

astfel încât publicul să se poată identifi ca cu acestea, mai mult, să simtă nevoia de a completa cu

acţiunile proprii, prin înlocuirea respectivului personaj.

Partea de forum

În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia prezentată, despre

cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje și despre poziţia ocupată de fi ecare în piesă:

opresor, opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre. Jokerul are rolul de a motiva și stimula publicul să

vină cu soluţii realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă

atribuţie a sa este de a explica și urmări respectarea regulilor Teatrului- Forum.

În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe toate personajele,

mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană opresiunea nu va dispărea pur și

simplu, și își propune atunci ca aceasta să fi e înlăturată prin schimbarea atitudinilor vizavi de opresor și

vizavi de problemă.

Intervenții

Fiecare spect-actor poate să intervină pe parcursul piesei printr-o bătaie din palme. Actorii vor “îngheţa

în statui”, vor rămâne nemișcaţi pe scenă pentru ca persoana din public să vină în locul actorului din

piesă. Toţi actorii sunt atenţi la schimbări și improvizează ţinând cont de caracteristicile principale ale

personajelor lor. Scopul urmărit este ca publicul să acţioneze asupra persoanjelor care nu au luat

atitudine și care pot schimba cursul acţiunii într-unul pozitiv, care pot ajuta opresatul să ia o decizie care

să îl susţină și să îl dezvolte pozitiv.

Se intervine astfel în fiecare scenă, rând pe rând, înlocuindu-se personaje până când se ajunge la soluţia

votată de către public ca fi ind cea mai realistă și utilă în situaţia prezentată. După alegerea soluţiei au

loc discuţii despre cum ar putea fi implementată aceasta în realitatea de zi cu zi – în comunitatea care se

confruntă cu problema dezbatută.

În cadrul Teatrului celor Opresaţi din care face parte și teatrul forum, există și Teatrul Social, foarte

asemănător. Acesta se diferenţiază de teatrul forum prin faptul că, dacă un spect-actor găsește o

posibilitate reală de schimbare a atitudinii unuia dintre personaje, actorul care interpretează rolul acelui

personaj preia atitudinea indicată și o menţine pe tot parcursul piesei, până la final sau până în

momentul în care este din nou înlocuit de către alt spect-actor care vine cu o noua atitudine realistă.

Câteva detalii tehnice în ceea ce priveste metoda Teatrului Forum:

Opresiunea poate fi la orice nivel și este un termen de referinţă în teatru forum. De-a lungul timpului,

aceasta a luat multe forme. Victimele opresiunii pot fi indivizi sau grupuri, larg cunoscute sau anonime,

însă elementele opresiunii rămân mereu aceleași.

Teatrul Forum materializează dramaturgic o situaţie de opresiune, urmărind în prima fază ca publicul să

identifi ce situaţia în sine, precum și rolul fiecărui personaj: opresor, opresat, aliat al unuia sau al celuilalt

și personaje neutre. Scopul final al piesei de teatru-forum este ca publicul să găsească soluţii pentru

înlăturarea situaţiei de opresiune prin schimbarea atitudinilor personajelor, fără însa a acţiona direct

asupra personajului-opresor. Teatru forum este o formă de teatru interactiv, publicul având posibilitatea

de a înlocui personaje pentru a produce o schimbare realistă.

Joker

Cel mai bine este să ne imaginăm jokerul este ca pe o gazdă care își așteaptă oaspeţii pregătita, știe cum

să îi întâmpine, știe cum să îi întreţină și să fi e atent la toţi, fară să exagereze în nici o situaţie. El

prezintă regulile teatrului forum și energizează grupul, îl activează cu jocuri de demecanizare sau de

cunoaștere, specifi ce teatrului forum. Paşii parcurşi de echipa de lucru împreună cu Jokerul, facilitatorul

şi coordonatorul de proiect, fac parte toţi din „munca din spatele cortinei” și merg în aceeași direcţie,

aceea de a implica spectatorii în găsirea de soluţii la probleme sau crearea de căi spre o situaţie

îmbunătăţită.

Jokerul se prezintă pe sine și explică nu numai regulile, ci și rolul lui acolo. E ca un moderator între actori

și public. Poate interveni în partea de forum când replicile importante au fost deja zise, are un mic

discurs la început referitor la metodă, pentru ca lumea să nu creadă că asistă la o piesă de teatru clasic și

să plece după prima reprezentaţie. Tot el dezvăluie publicului faptul că cei de pe scenă nu sunt actori

profesioniști, acest lucru fi ind valabil în majoritatea pieselor de teatru forum. El știe înainte de toate să

pună întrebări care să aibă ecou în public, să îi provoace pe cei din audienţă să răspundă și să răstoarne

situaţia pe toate părţile pentru ca forumul să fi e cât mai autentic. Jokerul este parte din piesă încă de la

conceperea ei, asistă și poate da indicaţii ca un regizor, face legătura cu realitatea în permanenţă,

susţine echipa, este o persoană care poate, și este nevoie, sa rămână obiectivă. Putem spune că de

abilităţile lui de prezentare, comunicare, empatizare depinde bunul mers al forumului, o simplă

neatenţie poate dezechilibra sau poate pune accentul pe lucruri fie irelevante, fie nepotrivite cu

acţiunea și subiectul prezentate, actorii de pe scenă devin în acest caz dezorientaţi și nu știu în ce

direcţie să improvizeze, iar spect-actorii se îndepartează de subiect sau nu mai sunt motivaţi să participe

vazând că nu le sunt luate în considerare intervenţiile.

Etapele jokerajului

Prima etapă: Introducerea publicului în metoda Teatru Forum Succesiunea paşilor este mai mult sau mai

puţin de fi ecare dată aceeaşi:

» urările de bun venit către public;

» prezentarea jokerului şi a rolului său în reprezentaţia care va urma;

» prezentare scurtă a Teatrului Forum, a ceea ce presupune el şi ce se aşteaptă de la public în

consecinţă: să fi e activ, să fi e atent, să se aştepte la un exerciţiu de creaţie mai mult decât la un

exerciţiu artistic;

» apoi se explică publicului ce fel de personaje există în Teatru Forum (opresor, opresat, aliat al

opresorului, aliat al opresatului, neutru) invitându-i să urmărească cu atenţie piesa pentru a le identifi ca

şi a participa ulterior cât mai active la partea de forum;

» trebuie să ştie dacă publicul a mai participat la o astfel de reprezentaţie vreodată; dacă există în sală

spectator care au mai participat, jokerul va încerca să îi împuternicească să devină spectatori activi care

să intervină la partea de forum;

» înainte de a viziona piesa, face un exerciţiu de energizare cu publicul: aplauze multe şi furtunoase;

» foarte important este să explice publicului că după cele 15 - 20 minute de reprezentaţie, va urma

forumul efectiv; la acel moment ei vor urca pe scenă şi împreună cu noi, ca o echipă, vor ajuta

protagonistul şi personajele prezentate să ia o altă decizie;

» înainte de a începe prima reprezentaţie a piesei va verifi ca dacă publicul are întrebări şi dacă sunt

pregătiţi să vizioneze piesa: întrebările trebuie puse cu energie şi răspunsurile lor trebuie aşteptate

măcar 3 secunde (eventual puteţi stabili cu publicul să ridice mâna dacă sunt de acord cu afirmaţiile pe

care le faceţi sau întrebările pe care le puneţi în anumite momente cheie).

Etapa a doua: Reprezentaţia Piesei

În etapa a doua are loc piesa propriu zisă în care publicul vizionează cele aproximativ 15 minute de

spectacol. Se poate, pentru a face demarcaţia mai clară, ca Jokerul să facă trecerea dintr-o scenă în alta

strigând: „Scena II, Scena III„ ... sau „după ceva vreme...”, „Scena III”, etc. - dar acest lucru doar dacă

simţiţi nevoia pentru a face demarcaţia între scene mai clară.

Jokerul va trebui să se poziţioneze undeva strategic pentru a reuşi să observe spectatorii în timpul

reprezentaţiei: acest lucru îl va ajuta foarte mult să vadă cum reacţionează, ce momente cheie îi încântă

sau le stârnesc o reacţie, cine din public pare mai implicat, cine vorbeşte cu cine, etc. Aceste detalii sunt

foarte importante pentru Joker deoarece îi oferă indicii pentru a alege oamenii potriviţi pe care să-i

stimuleze să urce pe scenă. Au fost situaţii în care unii spectatori vorbeau între ei sau reacţionau

spontan în timpul piesei. Probabilitatea ca ei să fi e unii dintre acei spectatori care vor intervene

estemare, pentru că de cele mai multe ori sunt genul de persoane active care îşi formează păreri şi au

atitudini faţă de ceea ce văd. În cazul în care îi rugaţi să urce pe scenă și ei refuză, putem totuşi să le

cerem părerea apelând la o formulare de tipul: “am văzut ca dvs. aveaţi ceva păreri în timpul piesei.

Foarte bine! Ce credeţi despre....?” etc. Dacă Jokerul observă că între scene publicul a fost încântat sau

că i-a plăcut, dar nu a avut curaj să aplaude pentru că era confuz, el poate să încurajeze spectatorii să

aplaude.

Etapa a treia: Partea de Forum

Paşii care urmează după finalizarea forumului sunt foarte importanţi. Aici revine rolul Jokerului care

trebuie să încurajeze publicul să devină activ. Cum poate face Jokerul acest lucru?

La finalizarea piesei, dacă simte că le-a plăcut, cere foarte multe aplauze, timp în care se deplasează spre

centrul scenei (pentru a fi văzut de către toată lumea).

» Poftește actorii pe scenă, rând pe rând: opresorul, opresatul, aliaţii şi personajele neutre;

» Pentru fiecare personaj în parte întreabă publicul: Cum se numeşte personajul? Ce fel de personaj cred

ei că este din categoria celor 5 pe care i-am descris înainte de piesă? De ce au ales să-l încadreze în

această categorie, îndrumându-i să spună câteva cuvinte despre personaj pentru a mă asigura că

povestea a fost bine înţeleasă.

» Dacă au existat confuzii despre personaje, acum este momentul pentru clarifi care. Alte întrebări care

vin în acest moment al piesei sunt:

• Ce aţi observat în piesă?

• Despre ce este vorba în piesă?

• Care este problema subliniată în piesă?

• Care sunt cauzele problemei prezentate?

• Cine este cel mai afectat?

• Este inevitabil acest sfârşit?

• Puteţi voi să faceţi ceva, aveţi alte soluţii?

» O altă abordare cu efect la public este:

• Îl recunoaşteţi pe acest personaj din viaţa voastră particulară?

• Îl regăsiţi în cineva - o rudă, un prieten, un coleg, un şef, oricine?

» În acest moment spectatorii reflectă la întrebarea care le-a fost pusă. După încă 3-4 secunde se poate

adresa următoarea rugăminte: “Cine recunoaşte personajul, să ridice o mână!”.

De fiecare dată când este vorba despre opresor toată lumea îl recunoaşte. La fel şi pe protagonist.

Acesta este momentul în care porneşte forumul, întrucât spectatorii identifi că şi se identifi că cu

personajele de pe scenă, pas foarte important pentru a intra în joc.

» În cele din urmă sunt îndemnaţi să formulize împreună scopul forumului: ”De ce vrem să-l facem pe

protagonist să găsească alte soluţii?” şi publicul va formula scopul. Odată ce toată lumea a înţeles scopul

exerciţiului, forumul are potenţial mare de succes.

» După ce spectatorii au înţeles ce tip de personaj este fi ecare dintre cele prezentate, urmează

prezentarea regulilor de forum. Iată cum ar putea suna o formulare a acestora pentru public: Vom juca fi

ecare scenă pe rând; În momentul în care dumneavoastră simţiţi că puteţi să înlocuiţi orice personaj

(mai puţin opresorul principal) din scenă vă rugăm să bateţi din palme;

• Eu voi spune „STOP!”,

• Vom îngheţa piesa iar dvs. veniţi în faţă;

• Vă prezentaţi, să ştim cu cine lucrăm şi

• Mergeţi să vă faceţi intervenţia.

• Nu avem voie să folosim violenţa fi zică şi verbală pe scenă!

• Nu puteți înlocui Opresorul! Puteți înlocui personaje de sex opus dvs.! Nu sunt admise două intervenții

în același timp pe scenă!

• În momentul în care simţiţi că aţi fi nalizat intervenţia, vă rugăm să bateţi din nou din palme.Rugăm

publicul să fi e atent la intervenţiile făcute, pentru că vom discuta împreună despre ele.Va trebui să luaţi

în considerare că intervenţiile sunt făcute pentru a ne atinge scopul propus împreună.

• Trebuie să aveţi câte o singură intervenţie, pe rând.

• Intervenţiile trebuie să fi e realiste conform caracteristicilor personajelor şi raportat la timpul real al

piesei.

Toată lumea a înţeles regulile?: aplauze – Stop! –

nume –Intervenţie - discuţie cu publicul

Dacă toată lumea a înţeles haideţi să ne încălzim puțin! (unul două exerciţii de încălzire a publicului)

Teatru Forum - dezvoltă competențe pentru non-actorii implicați în punerea în scenă a spectacolelor:

Capacitatea de a face fata provocarilor – A juca pe scena in fata publicului, libertatea de a selecta

tematici cat mai diverse din realitate – ii scoate pe participantii, non – actori, sa iasa din zona de confort si astfel provoaca invatarea;

Capacitatea de a se adapta la diferite situatii – Situatiile selectate pentru a fi jucate pot fi adaptate conform cu profilul participantilor, dar acest lucru le si permite sa invete din transpunerea directa in situatii care sunt realiste;

Flexibilitatea: - Exersarea diverselor situatii incurajeaza non-actorii sa practice competente si comportamente noi;Abilitati de comunicare interpersonala si asertivitatea – exercitiile de improvizatie, feed-back-ul in echipa ii ajuta pe non-actori sa se cunoasca si sa se intelega mai bine cat si sa poata comunica cu ceilalti;

competențe din sfera relaționării

competențe din sfera creativității

competențe din sfera luării deciziilor

competențe din sfera lucrului în echipă

Teatru Forum – are o influenta directa in schimbarea de atitutdini si dezvoltarea competentelor

publicului prezent, spect-actorilor

Sensibilizeaza fata de formele de discriminare la care sunt expuse anumite categorii de persoane si in special a celor care sunt in risc de excluziune sociala;

Dezvolta empatia publicului spectator fata de sitatia de viata a a aunitor grupuri sociale;

Creste nivelul de intelegere si toleranta al publicului larg fata de categoriile in risc de excluxiune sociala;

Dezvolta atitudinea participativa a publicului in situatiile de discriminare si opresiune;

Dezvolta atitudine proactiva si de participare sociala publicului spectator;

Teatru Forum - Dezvolta competente necesare in situatiile de descriminare cu care se confrunta

persoanelor in risc de excuziune sociala:

Increderea in sine – exersarea confruntarii cu opresorul intr-o maniera non-violenta, ci doar de a-si sustine drepturile si a fi increzator in propria persoana

Autovalorizarea – a fi capabil sa prezinti in fata opresorului propriile valori si credinte si a le sustine.

Increderea in ceilalti – a intelege rolul ceolrlalti care te pot sustine si capacitatea de a solicita

sprijinul, aceasta fiind o solutie de depasire a situatiilor de discriminare

9. Dezbaterea

Pe scurt, o dezbatere academică (numită şi educaţională sau formală), presupune o temă de discuţie, două echipe, pro şi contra şi un arbitru care decide care parte a fost mai convingătoare.

Cele două echipe, deși bine intenționate, sunt în dezacord față de tema în discuție. Prin urmare, ele trebuie să aducăargumente prin care să-și demonstreze punctul de vedere. Dar asta nu se întâmplă oricum, ci după anumite reguli, în funcție de care se pot distinge mai multe formate de dezbatere. Diferențele principale între dezbaterile generale din societate și dezbaterile educaționale sunt structura formală, restrangerea temei aflate în discuție și caracterul de competiție. În funcție de structura formală, exista mai multe formate de dezbateri (Karl Popper, World Schools, British Parliamentary), în care variază numărul de membri dintr-o echipă, numărul de echipe, rolurile fiecărui vorbitor și modalitatea de interacțiune dintre participanții la dezbatere. Într-o dezbatere rolurile fiecărui participant, timpul alocat fiecărei secțiuni și regulile care se aplică sunt clar trasate. De asemenea, echipele au posibilitatea de a interacționa prin schimburi de întrebări sau intervenții punctuale, în funcție de format. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanților capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea unor imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să emită judecăți asupra unei teme folosind criterii obiective și, totodată, să apere o poziție folosind argumente susținute de dovezi, nu doar de opinii.

Indiferent de format, ceea ce este important de subliniat este că tema dezbaterii reprezintă în primul rând un pretext pentru exersarea abilităților de comunicare în spațiul public, de gândire critică și de argumentare logică, și nu o încercare de a stabili valoarea de adevăr a uneia din cele doua poziții expuse. Dezbaterea poate fi folosită ca metodă de dezvoltare personală, astfel încât să ajute indivizii unui anumit grup să își formeze și dezvolte abilitățile de argumentare, vorbire în public, lucru în echipă, gândire critică. Prin abordarea și analiza ambelor fațele ale unei teme, dezbaterea poate fi utilizată în cazul unor teme ”controversate”, pentru a spori toleranța, acceptarea, a spori gradul de înțelegere. Abordarea din debate dezvoltă paticipanților capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea unei imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să emită judecăți asupra unei teme folosind criterii obiective, și totodată, să apere o poziție folosind argumente susținute de dovezi și nu de simple opinii. Realizată într-un cadru public, dezbaterea poate atrage atenția asupra unei teme de importanță și de a implica o comunitate în dialog. World Schools Style este în prezent unul dintre cele mai raspândite formate de dezbatere. Acesta prevede trei vorbitori de fiecare echipă, cu două echipe într-o dezbatere. Aceste două echipe sunt numite formal Guvern și Opoziție. Temele sunt propuse într-o formă specifică, începând cu formula „Acest Parlament crede că ...”. Având rădăcini în formatul Australian Parliamentary şi inspirat din dezbaterile parlamentare, formatul a luat amploare odată cu înfiinţarea Campionatului Mondial de Dezbateri Academice - World Schools Debating

Championships. Principiul confruntării dintre Guvern şi Opoziţie defineşte modul de funcţionare al acestui format, care la fel ca şi într-o dezbatere parlamentară se desfăşoară în jurul unei teze (moţiuni) propuse de către echipa Guvernului. La fiecare dezbatere World Schools participă 2 echipe, fiecare fiind compusă din 3 membri. Prima se numeşte echipa Guvernului, cea de-a doua se numeşte echipa Opoziţiei. Fiecare dintre cei trei membri ai fiecărei echipe susţine câte un discurs constructiv de 8 minute, în ordine alternativă (Guvern, apoi Opoziție), începând cu primul vorbitor al echipei Guvernului. După ce fiecare vorbitor a vorbit o dată, al doilea sau primul vorbitor al fiecărei tabere prezintă un discurs de răspuns (sumativ), de 4 minute. În timpul discursurilor obișnuite membri ai echipe adverse pot cere dreptul la intervenții celui care susține discursul. Nu se pot adresa intervenții în timpul discursurilor sumative. Astfel, ordinea vorbitorilor este următoarea (ca în schema de mai jos): Guvern 1 (G1), Opoziție 1 (O1), Guvern 2 (G2), Opoziție 2 (O2), Guvern 3 (G3), Opoziție 3 (O3). Primele 6 discursuri se numesc discursuri constructive. În cadrul discursurilor constructive, membrii echipei oponente pot cere intervenţii numai după primul minut şi înainte de ultimul minut al acestuia. Vorbitorul poate acepta sau respinge orice intervenţie în acest cadru. După aceste discursuri, fiecare echipă va prezenta câte un

discurs conclusiv de 4 minute, acestea fiind susţinute de

către vorbitorul 1 sau 2 din fiecare echipă. Opoziția (Oc) va

prezenta primul discurs conclusiv, urmată de către Guvern (Gc).

În discursurile conclusive nu se acceptă intervenții.

Rolurile echipelor în formatul World Schools Echipa Guvernului: Are datoria de a interpreta moţiunea într-un mod rezonabil, care să nu fie truistic sau tautologic și de a demonstra poziţia pe care o susține ca fiind aplicabilă în majoritatea cazurilor, „ca regulă”. Responsabilități de bază: 1) prezintă interpretarea temei și definițiile termenilor cheie; 2) prezintă, demonstrează și reconstruiește argumentele cazului propriu ; 3) respinge argumentele cazului Opoziţiei; Echipa Opoziţiei: Opoziţia are datoria de a demonstra că moţiunea nu se aplică într-un procent semnificativ al cazurilor, având opţiunea de a avea un caz constructiv propriu care să vină în contradicţie cu cazul Guvernului, sau de a îşi structura cazul strict pe baza contra-argumentării cazului Guvernului. În ambele situaţii, aceştia trebuie să creeze propria structură şi „diviziune” a argumentelor. Responsabilități de bază:

1) prezintă poziția pe care echipa Opoziţiei o adoptă față de interpretare și definiții, 2) respinge argumentele cazului Guvernului; 3) prezintă, susține și reconstruiește argumentele cazului Opoziţiei. Rolurile fiecărui membru al echipei Guvern 1 - Primul vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a prezenta poziția echipei față de temă, ideea centrală pe care o va susține și o parte din argumentele formulate de echipa din care face parte. Totodată, va trebui să anunțe împărțirea argumentelor între membrii echipei. Opoziție 1 - Primul vorbitor al echipei Opoziției are rolul de a explica diferenţele fundamentale între cazul Guvernului și cel al Opoziției, de a anunța împărțirea argumentelor ce vor fi înaintat de Opoziție, de a-și prezenta partea sa de caz și de a contraargumenta rationamentele aduse de primul vorbitor al Guvernului. Guvern 2 - Al doilea vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a resusține argumentele propriei echipe, care au fost contestate de către Opoziție, de a contra-argumenta cazul propus de echipa Opoziției și de a prezenta propria parte din cazul Guvernului. Opoziție 2 - Al doilea vorbitor al echipei Opoziției are sarcina de a reconstrui atacul asupra cazului Guvernului, prin atacarea argumentelor aduse de vorbitorului 2 al Guvernului. Este recomandat să aducă și argumente și exemple noi, dacă nu, cel puțin să diversifice contraargumentarea. Guvern 3 - Al treilea vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a raspunde tuturor atacurilor Opoziției, mai ales ale vorbitorului 3 și de a resusține toate argumentele Guvernului. Opoziție 3 - Al treilea vorbitor al echipei Opoziției are rolul de a răspunde argumentelor aduse de vorbitorului 3 al Guvernului și de a resusține cazul și contra-argumentarea echipei sale. Discursurile conclusive - Aceste discursuri au rolul de a sumariza dezbaterea, din punctul de vedere al fiecărei echipe. Ele pot fi susținute fie de primul, fie de al doilea vorbitor al fiecărei echipe. Rolul celui care susține acest discurs este de a prezenta concluzia din punctul de vedere al echipei sale și de a evidenția cele mai importate puncte disputate de-a lungul dezbaterii. În discursurile conclusive nu este permisă adresarea intervențiilor și nici prezentarea unor argumente noi. Decizia Dezbaterea este urmărită de către un arbitru, care la final are rolul de a decide care dintre cele două echipe și-a argumentat cel mai bine punctul de vedere, ținând cont de calitatea argumentelor, de strategia folosită și de calitatea abilităților oratorice. Criteriile urmărite în luarea deciziei sunt următoarele:

Conţinutul - se referă la partea de argumentare: construcţia argumentelor, raţionamentele, dovezile folosite, contraargumentarea şi resusţinerea propriilor argumente. În principiu, vorbitorii trebuie să demonstreze că argumentele lor sunt adevărate și importante. Foarte important de reținut este că debaterii trebuie să-și explice argumentele, nu arbitrii să le înțeleagă bazat pe propria lor gândire. Nu în ultimul rând, conținutul trebuie evaluat în sine, și nu în funcție de cum a evoluat în dezbatere. Un

argument bun rămâne un argument bun și dacă a fost contraargumentat, iar un argument slab rămâne un argument slab și dacă nu a fost contraargumentat deloc.

Strategia - se referă la: structura şi utilizarea timpului şi discutarea chestiunilor relevante pentru moţiune. Tot la această categorie se încadrează şi îndeplinirea specificului de rol.

Stilul - se referă la a avea un stil propriu care să permită o explicare clară a argumentelor. Atâta timp cât nu împiedică buna desfăşurare a dezbaterii, chestiuni cum ar fi îmbrăcămintea sau modalitatea de consultare a notiţelor nu ar trebui să conteze. Ceea ce ar trebui să conteze este capacitatea vorbitorului de a fi sigur pe sine, de a avea o atitudine pozitivă şi de a adăuga argumentelor latura de persuasiune oratorică. Strategia, conținutul și stilul sunt interdependente, astfel că arbitrii nu trebuie să evalueze niciunul din

aceste elemente ca vast superior sau inferior celorlalte, ci trebuie să le evalueze holistic. Un discurs nu

poate fi convingător fără o strategie decentă, un stil atractiv și un conținut relevant.

Modalitatea de acordare a punctajelor:

Arbitrul mai are și rolul de a puncta prestația fiecărui participant la dezbatere, în funcție de cele trei

criterii prezentate mai sus și de a realiza o ierarhie a discursurilor în funcție de impactul în rundă.

Punctajul se acordă individual fiecărui vorbitor după cum urmează:

Conținut: 40

Stil: 40

Strategie: 20

TOTAL: 100

În discursurile conclusive, punctajul fiecărei categorii este înjumătățit.

Deşi punctele pentru un discurs constructiv sunt între 0 şi 100, iar cele pentru un discurs conclusiv sunt

de maxim 40, 40, respectiv 20, standardele de la WSDC (World Schools Debating Championship) impun

ca toate punctajele acordate vorbitorilor să se încadreze în intervalul 80 (discurs perfect) – 60 (discurs

extrem de slab sau ofensator).

Un discurs mediu, cu un număr echilibrat de atribute bune şi slabe, va primi un punctaj de 70. Desigur,

acest standard nu asigură că toţi arbitrii vor judeca la fel, sau că orice neînţelegere va fi eliminată. În

fond, dezbaterile vor păstra întotdeauna o doză de subiectivitate. Ceea ce reuşesc însă prevederile de

mai sus este să reducă la minim a disensiunilor şi să forţeze o justificare cât mai clară.

Recomandare de prezentare a deciziei:

Feedbackul ar trebui să conțină 3 elemente principale (nu neapărat în această ordine):

A. Decizia – O scurtă prezentare a rezultatelor dezbaterii.

B. Motivarea deciziei – Explicarea motivelor pentru care ați decis ca victoria să mearga de partea echipei

câștigătoare în așa mod încât ambele echipe să înțeleagă de ce decizia a mers de o parte sau alta.

Aceasta ar trebui să fie partea principală a discursului.

C. Critici constructive la nivel de echipă, scopul fiind ca ambele echipe să presteze un debate de o mai

bună calitate în runda următoare

Alte formate de dezbateri

Formatul de dezbateri «Karl Popper»

Formatul de dezbateri «Karl Popper» este o forma structurata de dezbatere educationala, compusa formal din 10 sectiunidistincte: 6 discursuri si 4 chestionari incrucisate.Cele doua echipe compusefiecare din cate trei membri sunt pusi in situatia de a pune in valoare «pro sicontra» argumente diferite pentru ambele fatete ale unor chestiuni asupracarora oamenii, desi bine intentionati, pot fi in dezacord

A1: Prima pledoarie constructive afirmatoare: 6 minute

Prima pledoarie a unei runde de dezbateri, in care echipa afirmatoare isi prezinta complet cazul,aratand toate motivele pentru care motiunea in discutie ar trebui acceptata. Seprezinta «criteriul» ca standard din perpectiva caruia echipa interpreteazatema. Desi echipa sa isi prezinta de-a lungul dezbaterii extinderi sidezvoltari ale argumentelor din acest prim discurs, membrii echipei trebuie sapastreze pe tot parcursul rundei definitiile, criteriul si argumenteleprezentate.

Chestionarea incrucisata(CX)

CX1 N3 pune intrebari lui A1: 3 minute

Este folosita pentru a clarifica, a identifica punctele slabe din argumenteleoponentilor, cat si pentru a obtine concesii generale. Pentru ca avantajele siconcesiile obtinute in CX sa conteze la arbitraj, acestea trebuie sa fieutilizate in urmatoarele discursuri, pentruca arbitrii nu au dreptul sasesizeze «din oficiu» importanta rezultatelor obtinute in CX.

N1: Pledoaria constructiva negatoare: 6 minute

Echipa negatoare prezinta un caz complet impotriva motiunii. Aceasta sectiune esteinceputul respingerii argumentelor afirmatoare, care sunt contra-argumentate inordinea prezentata de afirmatori. Daca definitiile propuse de afirmatori nusunt contestate in aceasta sectiune, ele raman valabile. Tot astfel, dacanegatorii nu avenseaza un criteriu propriu, atunci runda va sta sub emnulcerintelor impuse prin criteriul conceput de afirmatori.

CX2: A3 pune intrebari lui N1: 3 minute

A2: Pledoaria afirmatoare de reconstructie: 5 minute

Al doilea vorbitor al echipei afirmatoare prezinta respingerile aduse de echipasa impotriva argumentelor prezentate de n1 si raspunde respingerilor adusecazului afirmator de catre echipa negatoare-reconstructie. Daca nu respinge oanumita idee din cazul negator, acea idee ramane valabila.

CX3: N1 pune intrebari lui A2: 3 minut

N2: pledoaria negatoare de reconstructie: 5 minute idem cu A2, doar cu rolurileschimbate.

CX4: A1 pune intrebari lui N2: 3 minute

A3: pledoaria finala a echipei afirmatoare: 5 minute

Prezinta, urmarind structura prezentata de la inceputul dezbaterii, argumenteleforte ale echipei sale, atragand atentia arbitrilor asupra eficientei proprieiechipe, a fisurilor echipei oponente si asupra celor mai importante zone decontroversa:«arii de conflict».incearca sa convinga arbitrii ca echipaafirmatoare este cea care a castigat runda, fara sa poate aduce noi argumentesau dovezi.

N3: pledoaria finala a echipei negatoare: 5 minute idem cu A3, cu rolurile schimbate

AMERICAN PARLIAMENTARY

Formatul American Parliamentary (pe scurt AP) este un format adresat studenţilor şi practicat în unele

competiţii din SUA şi în competiţiile interne din România (deşi în ultimii ani formatul British

Parliamentary a început să câştige în popularitate şi în România). În cadrul formatului AP se confruntă

două echipe numite formal Guvern şi Opoziţie, sau Proponenţi şi Oponenţi – ai moţiunii. Aceste

denumiri implică un joc de rol care are de a face mai mult cu procesul legislativ şi mai puţin cu noţiuni

de partizanat politic.

Spre deosebire de formatul Karl-Popper, formatul AP nu conţine segmente separate dedicate

interacţiunii dintre cele două echipe. În timpul primelor patru discursuri, orice membru al echipei

oponente poate solicita o intervenţie pentru a adresa o întrebare celui care susţine discursul. Acesta din

urmă are libertatea de a accepta sau refuza intervenţia.

O altă diferenţă importantă o constituie uşoara asimetrie a structurii unei dezbateri în format AP. Echipa

care susţine moţiunea vorbeşte atât prima cât şi ultima, iar echipa care respinge moţiunea beneficiază

de două discursuri consecutive. La finalul dezbaterii însa, timpul total de discurs este identic pentru

ambele echipe. În plus, susţinătorii acestui format argumentează că ordinea este firească dacă acceptăm

că echipa care propune o schimbare (Guvernul) are o sarcină mai dificilă în a convinge publicul decât

echipa care propune menţinerea stării de fapt.

Structura unei dezbateri în format American Parliamentary este:

Prime Minister – discursul primului membru al Guvernului (7 minute)

Leader of Opposition – discursul primului membru al Opoziţiei (8 minute)

Member of Government – discursul celui de-al doilea membru al Guvernului (8 minute)

Member of Opposition – discursul celui de-al doilea membru al Opoziţiei (8 minute)

Leader of Opposition – cel de-al doilea discurs al primului membru al Opoziţiei (4 minute)

Prime Minister – cel de-al doilea discurs al primului membru al Guvernului (5 minute)

BRITISH PARLIAMENTARY

Formatul British Parliamentary (pe scurt BP) imită dezbaterile legislative din parlamentul britanic şi se

adresează studenţilor. Acest format nu este unul politic sau partizan în sensul partidelor parlamentare,

ci este mai degrabă un cadru de dialog ideal în care participanţii sunt puşi să joace rolul unor legislatori.

La fel ca în orice alt format, există două tabere, numite formal Guvern si Opoziţie (sau Proponenţi şi

Oponenţi – ai moţiunii).

Ce diferenţiază acest format ce majoritatea celorlalte, însă, este faptul că în cadrul fiecărei tabere se află

două echipe: Guvernul 1 şi Guvernul 2 într-o tabără, Opoziţia 1 şi Opoziţia 2 în cealaltă tabără. La finalul

dezbaterii, arbitrul trebuie să decidă nu ce tabără a fost mai convingătoare, ci ce echipă. Cu toate

acestea, echipele din aceeaşi tabără au datoria de a nu se contrazice şi de a nu se “sabota.” La fel ca într-

un parlament real, două echipe (partide, grupuri de interes, organizaţii non-guvernmantale) se pot afla

de aceeaşi parte fără a avea neapărat aceleaşi motivaţii. Pentru a reuşi însă promovarea/respingerea

unui proiect de lege, ele vor trebui să lucreze împreună, încercând totodată să convingă că aportul lor a

fost cel mai important în reuşita taberei lor.

O altă diferenţă importantă faţă de alte formate este faptul că în formatul BP nu există perioade de timp

special alocate interacţiunilor dintre vorbitori (rundele de întrebări din formatul Karl-Popper).

Interacţiunile în formatul BP poartă numele de intervenţii (points of information) şi au loc în timpul

obişnuit de discurs al vorbitorilor. Orice vorbitor din tabără oponentă poate solicita o intervenţie, însă

depinde de vorbitorul care susţine discursul dacă va oferi oponentului şansa de a pune o întrebare.

În prezent formatul BP este cel mai popular format pentru studenţi, la nivel internaţional, culminând în

competiţii ca European University Debate Championship (EUDC) şi World University Debate

Championship (WUDC). În ultimii ani a început să capete şi în competiţiile interne din România mai

multă popularitate.

Structura unei dezbateri în format British Parliamentary este:

Prime Minister – discursul primului vorbitor al Guvernului 1 (7 minute)

Leader of Opposition – discursul primului vorbitor al Opozitiei 1 (7 minute)

Deputy Prime Minister – discursul celui de-al doilea vorbitor al Guvernului 1 (7 minute)

Deputy Leader of Opposition – discursul celui de-al doilea vorbitor al Opozitiei 1 (7 minute)

Member of Government – discursul primului vorbitor al Guvernului 2 (7 minute)

Member of Opposition – discursul primului vorbitor al Opozitiei 2 (7 minute)

Government Whip – discursul celui de-al doilea vorbitor al Guvernului 2 (7 minute)

Opposition Whip – discursul celui de-al doilea vorbitor al Opozitiei 2 (7 minute)

Termeni cheie

Moțiunea Tema de dezbatere, numită și moţiune este o afirmaţie asupra căreia oameni rezonabili pot avea opinii diferite. O moțiune bine elaborată trebuie să se concentreze asupra unui conflict real între valori importante, cum ar fi libertatea sau dreptatea. În același timp, moțiunea trebuie să includă, într-o anumită măsură, și considerente de ordin practic. Cu alte cuvinte, o moțiune bine formulată oferă șanse egale și trebuie elaborată în asemenea manieră încât fiecare dintre părți să aibă ceva de spus. În unele formate de dezbatere, cum ar fi World Schools sau cele de tip parlamentar, o moțiune începe de obicei cu formularea ”Acest Parlament ar...”. Este doar o modalitate de exprimare și nu presupune existența unui Parlament real sau susținerea unui punct de vedere exprimat de membrii Parlamentului unei țări. Exemple de moțiuni: - Uniformele școlare ar trebui să fie obligatorii - E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile - Este mai bine să studiezi în străinătate decât în România - Acest Parlament ar legaliza consumul de droguri ușoare Mai multe exemple de teme de dezbateri puteți găsi aici: http://idebate.org/debatabase. Cazul Cazul reprezintă totalitatea argumentelor care sprijină punctul de vedere al unei echipe în cadrul dezbaterii. Cazul echipei este esența argumentării echipei. Fiecare argument în parte trebuie să ajute la demonstrarea cazului, care la rândul său trebuie să dovedească partea specifică de moțiune. Debaterii trebuie să se întrebe de fiecare dată “Dovedește argumentul acesta partea sa de moțiune?” Elementele cazului: În formatul World Schools, cazul are o structură aparte, diferită de alte formate de dezbateri. Astfel, un

caz va trebui să conţină: Definiţii - care contribuie la explicarea semnificaţiei moţiunii; Status quo - informaţii şi descrieri referitoare la contextul în care se desfăşoară moţiunea, de dorit sa fie acceptat de ambele echipe, cât mai obiectiv prezentat; Filosofia cazului (linia de caz) - cuprinde abordarea care sintetizează poziţia echipei; Structura cazului (case division) - trebuie să cuprindă ariile mari în cadrul cărora o echipă îşi elaborează argumentele. Structura cazului trebuie anunţată încă de la primul vorbitor şi trebuie respectată de-a lungul dezbaterii. Ariile de discuţie se vor împărţi între vorbitori, nefiind responsabilitatea vorbitorului 1 să prezinte toate argumentele din caz. De exemplu, vorbitorul 1 poate aborda aspectul politic al moţiunii, vorbitorul 2 pe cel aspectul economic, iar vorbitorul 3 pe cel de natură socială; Argumentul Argumentul este o construcție logică prin care încercăm să demonstrăm valoarea de adevăr a unei afirmații. Un argument reprezintă motivul prin care echipa dovedește de ce un caz este bun. Trebuie ca argumentele să aibă o logică de legatură în spate, adică un “lanț” ce le menține legate și care duce la un scop comun, demonstrarea moţiunii. Dezbaterile fără argumente devin o aglomerație de exemple. Nu este important numărul de exemple; ceea ce contează este analiza acestora. Exemplele singure nu pot câștiga un meci. Echipa trebuie să se asigure că se împart argumente coechipierilor, cele mai importante dintre acestea revenindu-i primului vorbitor. Intervențiile Sunt intervenții într-un discurs constructiv din partea membrilor echipei oponente. Într-o intervenție poate fi pusă o întrebare, făcută o clarificare, exprimată o idee sau prezentat un exemplu. Nicio intervenție nu trebuie să depășească 15-20 de secunde. Astfel, aceasta trebuie să fie scurtă și la obiect. Orice membru al unei echipe poate adresa intervenții între primul și ultimul minut al unui discurs constructiv (adică toate discursurile în afara celor conclusive) al echipei adversare. Acceptarea sau respingerea intervențiilor este strict la latitudinea vorbitorilor.

Pregatirea pentru dezbatere

Nu există o rețetă pentru a te pregăti pentru o dezbatere, dar există câțiva pași recomandați de parcurs înaintea desfășurării dezbaterii propriu-zise. 1. Definirea Moțiunii și a Termenilor Cheie Definirea implică înțelegerea esenței dezbaterii. Să definești moțiunea este sinonim cu a răspunde la întrebarea: “Ce îmi cere moțiunea aceasta să dezbat?“ Poate fi de ajutor ca fiecare termen care o alcătuiește să fie mai întâi analizat și definit separat. 2. Documentarea Documentarea este o etapă importantă în pregătire. Citind cât mai mult despre tema de dezbatere și

printr-o documentare temeinică, va fi mai ușor să formulați argumente pe care să le susțineți cu dovezi și exemple veridice și relevante. 3. Brainstorming de argumente Găsiți cât mai multe argumente, din cât mai multe perspective, în favoarea sau contra moțiunii (concentrându-vă pe poziţia pe care o susţineţi). La sfârșitul brainstorming-ului se pot obtine chiar şi 10 – 15 idei care pot să conducă la argumente. 4. Dezvoltarea argumentelor Dezvoltarea argumentelor înseamnă aplicarea modelului Afirmaţie/Raţionament/Dovadă. Fiecărui argument identificat trebuie să-i fie asociate o explicație, dovezi relevante și o concluzie care să indice importanţa argumentului pentru dezbatere. 5. Prioritizarea și gruparea argumentelor Odată ce avem mai multe argumente, trebuie să le identificăm pe cele semnificative pentru dezbatere. Acestea vor deveni centrale. O să observăm de asemenea că unele argumente privesc o anumită arie, în vreme ce altele privesc alte zone, cum ar fi cea economică, socială sau morală, spre exemplu. În această fază, argumentele vor fi grupate pe astfel de criterii. Aceste grupări de argumente (mici) vor forma blocurile de argumentare sau argumentele mari/majore. 6. Denumirea blocurilor de argument Fiecare dintre aceste blocuri de argumente e recomandat să primeasă un nume. Aceste nume trebuie să fie cât mai atrăgătoare şi de impact pentru audienţă. 7. Definirea liniei de caz/filosofiei de caz Odata ce cazul este complet, fiecare echipă trebuie să identifice o linie generală (abordare) care sintetizează poziția pe care fiecare o vor susține.

Competențele pe care le dezvoltă activitatea de debate:

- Gândirea critică; - Capacitatea de argumentare; - Concizia și claritatea în exprimare; - Rezonabilitatea în afirmarea unei opinii având o documentație prealabilă; - Toleranța față de opiniile adverse; - Persuasiunea; - Ascultarea activă; - Stilul de prezentare într-o apariție publică; - Capacitatea de a lucra într-o echipă.