Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul” București

Fericitul Augustin-lucrare de seminar-

Student:

Dobre Laurențiu – Marian

Anul I, grupa IV

1

INTRODUCERE

Fericitul Augustin († 430) este unul dintre cei mai mari, fecunzi și

prestigioși scriitori latini din secolele IV și V. Cu el literatura latină creștină

atinge apogeul.

Personalitate complexă, Fericitul Augustin însemnează pentru evul

patristic o pagină de glorie și un pisc. Geniul său filozofic îi înscrie numele între

marii cugetători, talentul literar îl așează între maeștrii paginilor neuitate, iar

credința sa profundă, ca și experiența personală îl situează între marii teofori.

După Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Ignatie al Antiohiei, se poate

număra drept „unul dintre Părinții cei mai pnevmatofori ai epocii patristice, a

cărui convertire înseamnă un miracol și a cărui întreagă viață este trăire cu

conștiința prezenței inefabile a Duhului.”1

Gândirea teologică a Fericitului Augustin a influențat pe scriitorii

bisericști latini de după el, teologia medievală romano-catolică, într-o mare

măsură teologia Reformei Protestante din secolul al XVI-lea și influențează până

astăzi îndeosebi teologia Bisericii Romano-Catolice.

El este și rămâne „corifeul gândirii teologice a Bisericii de Apus în epoca

de aur a Bisericii creștine”2

În secolul al IV lea, creștinismul a triumfat definitiv asupra vechilor religii

păgâne. Fericitul Augustin este contemporanul marilor teologi și gânditori din

Răsărit: Sf. Vasile cel Mare († 379), Sf. Chiril al Ierusalimului († 386), Sf.

Grigorie de Nazianz († 389), Sf. Grigorie de Nyssa († 394) și Sf. Ioan Gură de

Aur († 407).

1 Cornițescu Constantin, Fericitul Augustin despre Sfântul Duh, [în] „Studii Teologice”,XVII(1965), nr. 5-6, p. 334. 2 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p.5.

2

În istoria creștinismului și a gândirii umane, Fericitul Augustin se impune

datorită operei sale, importantă nu numai prin cantitatea și calitatea sa, dar mai

ales prin profunzimea gândirii sale teologice și filozofice, care influențează până

azi gândirea filosofică religioasă asupra destinului omului și al întregii omeniri.

„Problemele esențiale care l-au preocupat au fost: existența și structura ființei lui

Dumnezeu, problema binelui și răului, harul divin și importanța lui în opera de

mântuire a omului. El este și rămâne cel dintâi scriitor creștin care a pus bazele

unei filosofii a istoriei din punct de vedere creștin, reușind să încadreze, într-o

privire unitară grandioasă, destinele întregului neam omenesc de la origini până

la termenul său final.”3

Fericitul Augustin a fost unul dintre puținele personalități patristice care a

a pus în discuție și a încercat să soluționeze aproape toate problemele teologice

creștine. „Cugetarea sa teologică și filosofică, prin stilul și claritatea limbii, prin

bogăția ideilor și soluțiilor noi ce le aduce, a fost și continuă să fie încă și astăzi

în atenția celor mai iluștri și variați cercetători, care nu obosesc studiindu-l din

cele mai diferite aspecte și puncte de vedere.”4

3 Ibidem, p.6.4 Magistrand Ică Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime după tratatul ‹‹De Trinitate››, [în] „Studii Teologice”, XIII(1961), nr. 3-4, p. 166.

3

VIAȚA ȘI OPERA FERICITULUI AUGUSTIN

VIAȚA FERICITULUI AUGUSTIN

Aurelius Augustinus s-a născut la 13 noiembrie 354 în orășelul Tagaste

din provincia romană Numidiam în Africa de Nord și a murit la 28 august 430,

în orășelul său episcopal Hippo Regius, azi Anaba, în Algeria, asediată atunci de

vandalii lui Genseric, populație de origine germană, plecată de aici în Spania și

de aici în Africa de Nord în căutarea unor noi așezări.

Tatăl său, Patricius, era păgân și s-a botezat in 371, cu puțin înainte de

moarte. El avea o mică proprietate în Tagaste și era membru in curia orașului.

Mama sa, Monica, era o creștină desăvârșită, plină de pietate și

devotament și s-a străduit mult pentru convertirea soțului și a fiului ei Augustin.

El a mai avut un frate, Navigius și o soră al cărei nume nu-l cunoaștem.

Datorită ajutorului generos al unui prieten, Romanianus, între anii 370-

374, a făcut studii superioare la Cartagina, metropola Africii Romane. Tânăr de

17 ani, Augustin, pe lângă studii, este ispitit de distracții, plăceri, ba chiar și

neorânduieli morale, pe care le va regreta cu sinceritatee în lucrarea sa

„Confessiones”.

În 373, la vârsta de 19 ani, Augustin descoperi valoarea și importanța

filosofiei în urma citirii dialogului Hortensius al lui Cicero (†43 î.Hr.). Tot

acum, a fost atras de erezia maniheilor, cu care a rămas în legături peste zece

ani, până în 384, când începu să audieze la Milano predicile Sf. Ambrozie

(†397), arhiepiscopul orașului, care i-au plăcut. Aici, din convorbirile sale cu Sf.

Ambrozie și cu preotul Simplicianus, urmașul Sf. Ambrozie ca episcop, după

397, descoperi valoarea Sfintei Scripturi.

Momentul culminant al convertirii sale s-a petrecut în anul 386, când

dintr-o casă vecină auzic glasul unui copil care-i spunea: „tolle, lege”, adică ”ia,

4

citește!”. Deschizând la întâmplare Sfânta Scriptură, Fericitul Augustin dădu

peste textul din Epistola către Romani 13, 13-14, în care Sf. Apostol Pavel

spune: „ Să umblăm cuviincioși ca ziua, nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări

și fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus

Hristos, iar grija de trup să nu o faceți spre a-i trezi poftele”

Astfel, în noaptea Paștelui din 24 aprilie 387, Fericitul Augustin primi

botezul într-o atmosferă de mare și strălucită sărbătoare, împreună cu fiul său

Adeodatus și cu prietenul său Alypius, botez săvârșit chiar de Sf. Ambrozie în

catedrala din Mediolanum.

La moartea mamei sale (toamna anului 387), Fericitul Augustin încercă o

profundă durere și se hotărî să consacre tot restul zilelor sale slujirii Domnului.

Astfel, datorită cunoștințelor sale literare, filosofice și teologice, renumele

Fericitului Augustin se răspândi repede, iar la sfârșitul anului 395 a fost hirotonit

episcop de Hippo Regius de către Valeriu, aici păstorind până la moartea sa din

28 august 430.

OPERA FERICITULUI AUGUSTIN

Opera Fericitului Augustin este imensă. Biograful său Possidius, episcop

de Calama (episcopus Calamensis), spune că Fericitul Augustin a lăsat cărți și

tratate „ în care se poate cunoaște, prin harul lui Dumnezeu, în ce fel și cât de

mare a fost în Biserică, iar în acestea credincioșii îl găsesc întotdeauna viu – in

quibus, dono Dei, qualis et quantusque in Ecclesia fuerit noscitur, et in his

semper vivere a fidelibus invenitur... – Faptul acesta îl recunosc cei ce profită de

lectura cărților scrise despre lucrurile divine...”5

Ghenadie de Marsilia se exprimă astfel cu privire la opera Fericitului

Augustin: „Augustin..., om renumit în toată lumea pentru erudiția sa divină și 5 Possidius, Vita Sancti Augustini, 31, P.L., XXXII, ed, 64.

5

umană, cu credință curată, cu viață nepătată, a scris cât nu se poate afla. Cine s-

ar putea lăuda că are toate ale lui, sau cine ar putea citi cu atâta râvnă cu câtă a

scris el?”6

El ne-a lăsat lucrări filosofice, teologice, apologetice, dogmatice,

polemice, execetice, de teologie practică, numeroase predici și scrisori.

Dintre operele cele mai însemnata ale Fericitului Augustin amintim

următoarele:

1. Confessiones – Mărturisiri, în 13 cărți, scrisă între anii 397-401; este o

lucrare de analiză psihologică religioasă, în care Augustin, pătruns cu

totul de remușcări, istorisește cu o sinceritate impresionantă

imperfecțiunile, ispitirile, căderile, rătăcirile, greșelile și păcatele

tinereții, până la moartea mamei sale, la Ostia în 387, pentru ca, prin

exemplul vieții sale, să arate minunatele efecte ale harului divin, care

poate elibera pe păcătoși de păcatele lor.

2. De civitate Dei – Despre cetatea lui Dumnezeu, lucrare în 22 de cărți,

scrisă între anii 413 și 426, timp de 14 ani, este cea mai importantă și

valoroasă dintre operele teologică-apoligetice ale Fericitului Augustin.

Ocazia compunerii acestei uriașe opere i-a oferit-o cucerirea Romei, la

24 august 410, de către Alaric, regele vizigoților. „Scrierea De civitate

dei este nu numai cea mai perfectă operă teologico-apologetică a

antichității creștine, ci, în același timp, este prima mare încercare de

filosofie a istoriei, care se ridică la perspectiva universalului.7”

3. De Trinitate – Despre Sfânta Treime, este cea mai de seamă operă

dogmatică a Fericitului Augustin, la care a lucrat 16 ani, între 400-416.

Folosind formule curente ale teologiei creștine sin secolele IV și V,

Fericitul Augustin precizează că în Dumnezeu se află „una essenția

sive substantia, tres personae” – „o singură esență sau ființă, în trei

6 Gennadius Massiliensis, De scriptoribus ecclesiasticis, 38, P.L., LVIII, col. 1079-1080.7 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală-manual pentru Seminariile Teologice, București, 2004, p. 216.

6

persoane” (De Trinitate, VIII, 4). El a greșit însă când a susținut că

Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul – Filioque ( De Trinitate,

I, 9; VI, 5; XV, 26), deoarece Mântuitorul ne-a încredințat că „ Duhul

Sfânt purcede de la Tatăl” (Ioan 15, 26).

Din cele arătate, se înțelege că „el este corifeul gândirii teologice a

Bisericii de Apus, în epoca de aur a Bisericii creștine, când nu se făcea

deosebire între Biserica Răsăritului și Biserica Apusului, între

Constantinopol și Roma, căci amândouă formau o singură Biserică

Universală a Domnului Hristos.”8

LUCRAREA „CONFESSIONES” FERICITULUI AUGUSTIN ( partea a II-a)

Scrierea Confessiones ( = Mărturisiri) a Fericitului Augustin scrisă între

anii 397-401, nu este o simplă biografie, ci o istorisire sinceră și impresionantă a

creșterii și evoluției sale intelectuale, morale și spirituale din copilărie până la

moartea mamei sale, întâmplată în toamna anului 387, când el se afla în plină

maturitate, având atunci 33 de ani.

Lucrarea Confessiones se împarte în două: partea I – cărțile I-IX și partea

a doua, cărțile X-XIII. El ne istoricește pe rând studiile făcute în timpul

copilăriei, frământările și îndoilelile sale în tinerețe, căderile în păcate și

ridicările sale, dar mai ales zbuciumul continuu al sufletului său în căutarea lui

Dumnezeu.

În partea I, el descrie, pe larg, încercările, ispitirile și căderile prin care a

trecut, din care harul lui Dumnezeu l-a scos, făcând să strălucească darurile Sale

în sufletul său.

8 Ibidem, p. 217.

7

Partea a II-a a Mărturisirilor cuprinde cărțile X-XIII, pe care le-a scris

între anii 400-401, deci la trei ani după moartea mamei sale.

În cartea a X-a, cea mai lungă dintre toate, 43 de capitole și cea mai

importantă și interesantă, el mărturisește că acum iubește pe Dumnezeu, Care,

de-a lungul vieții, l-a scos din adâncul păcatelor și l-a adus treptat, prin căderi și

ridicări, la cunoașterea harurilor Sale. „El ajunge la constatarea că pe Dumnezeu

nu L-a găsit atât în afară, cât l-a găsit ales în sine însuși, în sufletul său”. 9 Dar ce

este Dumnezeu, se întreabă el, ca să-L iubesc și cum să-L iubesc? Și răspunde

astfel: „Îl iubesc ca pe o lumină, ca pe o voce, ca pe o mireasmă, ca pe o hrană,

ca pe o îmbrățișare, când iubesc pe Dumnezeul meu: El este lumina, vocea,

mireasma, hrana, îmbrățișarea omului meu interior, unde strălucește în sufletul

meu o lumină pe care n-o cuprinde nici un loc, în care răsună o melodie pe care

n-o răpește timpul, unde răpândește o mireasmă pe care n-o împrăștie suflările

vântului, unde se gustă o hrană pe care nici o lăcomie n-o împuținează și unde se

face îmbrățișarea pe care nici o sărutare n-o desface. Aceasta este ceea ce

iubesc, când iubesc pe Dumnezeul meu.”10

Iar în alt loc, el definește pe Dumnezeu în modul următor: „ Dumnezeu nu

este o imagine corporală, nici simțirea unei ființe, cum este când ne bucurăm, ne

întristăm, dorim, ne temem, ne amintim, uităm și tot ceea ce este de acest fel,

astfel că nici sufletul însuși nu ești Tu, fiindcă Tu ești Domnul Dumnezeul

sufletului, căci toate acestea se schimbă, dar Tu rămâi neschimbat peste toate și

ai binevoit să locuiești în memoria mea din care Te-am cunoscut.”11

El izbucnește în expresii admirabile de dragoste fierbinte față de

Dumnezeu, care au impresionat și impresionează pănâ azi pe cititori, mărturisind

cu sinceritate: „Târziu Te-am iubit, frumusețe atât de veche și atât de nouă!

Târziu Te-am iubit! Și iată, Tu erai înăuntru, iar eu în afară și Te căutam acolo.

9 ? Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 56.10 Fer. Augustin, Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994, p.232.11 Ibidem, p. 267-268.

8

Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine...”12. „ O, iubire, care întotdeauna arzi și

niciodată nu Te stingi, Iubire, Dumnezeul meu, aprinde-mă!...” – „O, amor, qui

semper ardes et numquam extingueris, caritas, Deus meus, accende me!”.13

În partea finală a cărții a X-a, Fericitul Augustin, pornind de la propria sa

experiență, arată ispitele și poftele trupului și atracțiile vinovate ale sufletului cu

care s-a luptat și el de-a lungul vieții, care depărtează pe om de Dumnezeu,

Creatorul său, făcându-l să cadă în felurite păcate. Dar Iisus Hristos, Fiul lui

Dumnezeu, este adevăratul mijlocitor între Dumnezeu și oameni și El poate, prin

puterea Sa dumnezeiască, să-i curețe de păcate precum spune Sf. Ap. Pavel:

„Căci Dumnezeu pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții, pentru noi

toți...”14(Romani 8, 32).

Iată că în cartea a X-a, fericitul Augustin ne dă o admirabilă definiție de

teologie negativă a lui Dumnezeu. Orice urmă de materialism sau panteism este

spulberată cu tărie: „ Am întrebat adierile care suflă și a zis tot aerul cu locuitorii

săi: ‹‹se înșeală Anazimenes, eu nu sunt Dumnezeu››...Am întrebat toată zidirea

lumii despre Dumnezeul meu și mi-a răspuns: ‹‹Nu sunt eu, ci El m-a făcut››”.

„Dar iată că această zdrobitoare mărturisire pe care s-a clădit teologia apuseană

timp de secole a ajuns să fie contestată tot acolo, mai întâi prin tezele școlii de la

Chartres care identificau pe Sfântul Duh cu sufletul lumii, trecând prin

panteismul Renașterii și a lui Spinoza la cel al romanticilor, pentru ca să eșueze

lamentabil în materialismul empirirc a lui Feuerbach sau cel „științific” al lui

Marx.15

Cărțile XI-XII ne prezintă o adevărată filosofie creștină adâncă în care se

abordează tainele insondabile ale Sfintei Treimi, ale creației, ale spațiului și

timpului. Printr-o logică impecabilă, prin analogii și comparații cu reprezentările

temporale omenești, Fericitul Augustin ne convinge că la Dumnezeu nu există

12 Ibidem, p. 268.13 Ibidem, p. 270.14 Ibidem, p. 292.15 Pr. Drd. Dan Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și actualitatea problematicii lor pentru tinerii zilelor noastre, [în] „Studii Teologice”, nr. 3-4, p.126.

9

trecut, prezent și viitor, ci că acestea coexistă și sunt create de Dumnezeu din

nimic. „Întrucât mintea noastră nu poate concepe nimic atemporal și spațial,

adică nemărginitul și veșnicul, vom înțelege aceste noțiuni numai prin

credință”:16

Fericitul Augustin, bucuros că în sfârșit a aflat pe Dumnezeu în sufletul

său, caută să-L găsească în opera mâinlor Sale, în creația Sa și în cărțile Sfintei

Scripturi, cărora le consacră aceste ultime trei cărți. El explică îndeosebi creația

lui Dumnezeu în cele șase zile, care constituie lauda și gloria Creatorului. Cerul,

pământul și întreg Universul arată atotputernicia lui Dumnezeu, Care a creat

toate spre binele și fericirea omului. Întreaga creație este un dar al lui Dumnezeu

și ea manifestă negrăita Lui iubire față de întreg neamul omenesc.

El face, odată cu expunerea numeroaselor probleme pe care le pune

creația Universului și a omului, o analiză aprofundată a noțiunii de timp, legată

de ideea de mișcare, arătând valoarea timpului în opera de mântuire a întregii

lumi.

La opera creației a participat întreaga Sfântă Treime. „Pentru a înțelege

cum se manifestă Treimea în unimea Dumnezeirii, Fericitul Augustin se

folosește de analogia celor trei forțe sau manifestări ale sufletului omenesc:

existența, cunoștința și voința, adică „esse, nosse, velle” – „ a fi, a cunoaște, a

voi”.17 „Deci sunt, cunosc, voiesc. Sunt (exist), știind și voind și știu că sunt și

voiesc și voiesc să fiu și să știu – Sum enim et scio et volo: sum sciens et volens,

et scio esse me et velle et volo esse et scire”18

După cum aceste trei forțe sau manifestări ale sufletului nu distrug

unitatea lui, căci sufletul rămâne unul, tot așa Trinitatea sau Treimea persoanelor

nu distruge unitatea Dumnezeirii, căci ele formează și se manifestă ca un singur

Dumnezeu.

16 Ibidem, p. 129.17 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 58.18 Fer. Augustin, Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994, p. 374.

10

El încheie lucrarea sa „Mărturisiri” cu constatarea că Dumnezeu cel în

Treime lăudat și preamărit a creat toate și veghează continuu la fericirea și

binele omului. „Căci Tu, Dumnezeule, unic și bun, n-ai încetat niciodată de a

face binele. Desigur și unele din faptele noastre pot fi bune, prin harul Tău, dar

ele nu sunt eterne. Sperăm, însă, că potrivit acelora, ne vom odihni în marea Ta

sfințenie. Tu, însă, Binele care nu ai nevoie de nici un bine, ești întotdeauna

odihna, fiindcă odihna Ta ești Tu însuți.”19

Cum constatăm din întreaga lucrare a Mărturisirilor, Fericitul Augustin,

pătruns cu totul de remușcări, istorisește cu o sinceritate impresionantă

imperfecțiunile, ispitirile, căderile, rătăcirile, greșelile și păcatele tinereții, ca,

prin exemplul său, să se arate minunatele efecte ale harului divin, care poate

elibera pe păcătoși de păcatele lor. „Mărturisirile sale sunt o profundă și

inegalabilă analiză psihologică, încât ele pot fi socotite capodopera literaturii

psihologice religioase din toate timpurile. Profunzimea analizei, bogăția

comentariilor, entuziasmul, sinceritatea, izbucnirile și efuziunile sale sufletești,

când povestește faptele sale, și bune și rele, elevația spirituală care se desprinde

din cuprinsul lor impresionează profund până azi.”20

Iată deci, că putem afirma, fără teamă, că actualitatea acestora dincolo de

timp și spațiu este mai presus de orice îndoială. „Procesul prin care trecea un

tânăr intelectual frământat și scindat între plăcerile lumești, ereziile de tot felul

și căutarea sinceră de Dumnezeu, poate fi surprins de mulți dintre noi chiar și

azi. Înlocuind maniheismul cu ereziile actuale:secte, new age, yoga, vom vedea

paralerismul și mai ales drumul, soluția, nădejdea ieșirii din acest hățiș. Aceasta

cu condiția – pe care a aplicat-o Fer. Augustin – sinergiei, conlucrării personale

cu harul divin.”21

19 Ibidem, p. 408.20 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 59.21 Pr. Drd. Dan Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și actualitatea problematicii lor pentru tinerii zilelor noastre, [în] „Studii Teologice”, nr. 3-4, p. 121.

11

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

12

1.***, Sfânta Scriptură, apărută cu binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R,

E.I.B.M.B.O.R., București, 2002.

II. CĂRȚI

1. Fericitul Augustin, Confessiones-Mărturisiri, trad. de Pr. Prof. Nicolae

Barbu, E.I.M.B.O.R., București, 1994.

2. Ioan, Pr. Prof. Rămureanu, Istoria Bisericească Universală-manual pentru

Seminariile Teologice, E.I.M.B.O.R., București, 2004.

3.

III. ARTICOLE ȘI STUDII

1. Constantin, Cornițescu, Fericitul Augustin despre Sfântul Duh, [în]

„Studii Teologice”,XVII(1965), nr. 5-6, E.I.M.B.O.R., București, mai-

iunie, 1965, p.334.

2. Dan, Pr. Drd. Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și

actualitatea problematicii lor pentru tinerii zilelor noastre, [în] „Studii

Teologice”, nr. 3-4, E.I.M.B.O.R., București, iulie-decembrie, 1999,

p.118.

3. Ioan, magistrand Ică, , Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta

Treime după tratatul ‹‹De Trinitate››, [în] „Studii Teologice”, XIII, nr. 3-

4, E.I.M.B.O.R., București, martie-aprilie 1961, p.166.

CUPRINS

13

INTRODUCERE........................................................................................................................1VIAȚA ȘI OPERA FERICITULUI AUGUSTIN......................................................................3

VIAȚA FERICITULUI AUGUSTIN.....................................................................................3OPERA FERICITULUI AUGUSTIN....................................................................................4LUCRAREA „CONFESSIONES” FERICITULUI AUGUSTIN ( partea a II-a)................6

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................12CUPRINS..................................................................................................................................13

14