Lucrare de Seminar

Imagologie

Master “Strategii de Comunicare” Anul II Sem II

Gheorghe Razvan Aurelian

UNIVERSUL SIMBOLIC - UNIVERS SPECIFIC UMAN

Omul ca fiinta simbolica

Daca urmarim progresul uman in gandire si experienta, constatam ca omul nu mai

infrunta realitatea in mod nemijlocit, fata in fata, pentru ca "aceasta realitate fizica pare sa se

retraga in masura in care avanseaza activitatea simbolica a omului".1 Considerand ca gandirea

si comportamentul simbolic sunt printre cele mai caracteristice trasaturi ale  vietii umane si ca

intregul progres al culturii umane se bazeaza pe aceste conditii, putem afirma ca omul traieste

intr-o lume de simboluri. Insa, credem ca ar fi mai nimerit sa afirmam ca o lume de simboluri

traieste in om, constatand faptul ca omul "s-a inchis in asa fel  in forme lingvistice, imagini

artistice, simboluri mitice sau rituri religioase incat el nu poate vedea sau cunoaste nimic decat

prin interpunerea acestui mediu artificial".2

cercul funcţional al animalului

* sistemul receptor

lumea unică a speciei, realitatea ei programată genetic

* sistemul efector

cercul funcţional al omului

* sistemul efector

* sistemul simbolic realitatea omului este mult mai cuprinzătoare, având o nouă

dimensiune (cea a semnificaţiei)

* sistemul receptor

părţile componente ale universului simbolic: limbajul, mitul, religia, arta,

filosofia, istoria, ştiinţa

1 Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere \n filosofia culturii umane, Bucure[ti, Editura Humanitas, 1994, p. 43

2 Ibidem, p. 43-44

a) se constată o diferenţă între reacţiile organice ale animalelor şi răspunsurile umane

b) omul nu mai conversează cu lucrurile, ci cu sine însuşi, adică el oferă semnificaţii

lucrurilor şi conversează cu semnificaţia dată acestora

Situaţia omului în sfera interpretării

Situaţia omului în sfera practică

- omul dă semnificaţii relaţiilor, normelor, regulilor, contextului etc.

- omul nu trăieşte conform nevoilor şi dorinţelor imediate

- omul trăieşte pe baza unor convenţii sau tabu-uri care devin obiceiuri, tradiţii, practici,

etichete, protocoale:

-trăieşte în mijlocul unor emoţii imaginare

-trăieşte în speranţe şi temeri

-trăieşte în iluzii şi deziluzii

-trăieşte în visuri şi fantezii

Epictet: “Ceea ce îl tulbură şi îl nelinişteşte pe om nu sunt lucrurile, ci opiniile şi închipuirile

despre lucruri”.

Conceptul de Simbol

Conceptul de simbol este folosit cu diferite sensuri, de aceea se impune distingerea

între imaginea simbolică şi ceilalţi termeni cu care este adesea confundat 3:

emblema – este o figură vizibilă, adoptată în mod convenţional pentru a reprezenta o idee, o

entitate fizică sau morală; ex: drapelul este emblema patriei, laurul cea a gloriei4

atributul – constituie un fapt sau o imagine care serveşte drept semn distinctiv unui anumit

personaj, unei colectivităţi, unei figuri istorice sau legendare; ex: aripile sunt atributul unei

societăţi de navigaţie aeriană, roata cel a unei companii feroviare, balanţa cel al justiţiei5

alegoria – definită ca o reprezentare sub formă umană, animală sau vegetală a unei fapte de

pomină, a unei situaţii, virtuţi sau a unei fiinţe abstracte; ex: o femeie înaripată este alegoria

victoriei, cornul abundenţei este cea a prosperităţii6

metafora – implică şi dezvoltă o comparaţie între două fiinţe sau două situaţii; ex: elocinţa este

un noian de vorbe

analogia – reflectă un raport între două fiinţe sau două noţiuni esenţial diferite, dar asemănătoare

dintr-un anumit punct de vedere; ex: mânia lui Dumnezeu nu are decât un raport analogic cu

mânia omului

simptomul – reprezintă o modificare în aspectul sau felul de a funcţiona al unui anumit ansamblu

care poate da la iveală o perturbare sau chiar o stare conflictuală; sindromul este totaliatea

simptomelor care caracterizează o situaţie evolutivă, anunţând un viitor mai mult sau mai puţin

determinat în timp

3 Jean Chevalier, Alain Geerbrant, Dictionar de simboluri, vol. I, Bucuresti, Editura Artemis, 1994, p. 22

4 Ibidem

5 Ibidem

6 Ibidem

parabola – este o povestire al cărei sens , deşi de sine stătător, este menită să sugereze, dincolo de

semnificaţia ei evidentă, o lecţie de morală; ex: parabola seminţei biblice care poate cădea pe un

pământ prielnic sau nu

apologul – este o fabulă didactică, ficţiunea unui moralist, destinată să transmită o anumită

învăţătură, descriind o situaţie imaginară

Toate aceste forme figurative se deosebesc de simbol pt că ele sunt semne şi, ca atare, nu

depăşesc nivelul semnificaţiei;

- ele sunt doar mijloace de comunicare pe planul cunoaşterii imaginative sau

intelectuale, de aceea rolul lor este de a oglindi, dar nu şi cel de a depăşi cadrul

reprezentărilor;

1. Simbolul nu este un simplu semn, el presupune omogenitatea semnificantului şi a

semnificatului, în sensul unui dinamism organizator.

2. Simbolul acţionează asupra structurilor mentale deoarece el ne duce dincolo de

semnificaţie, decurgând din interpretare, condiţionată la rândul ei de anumite

predispoziţii.

Clasificarea simbolurilor :

Mircea Eliade (Imagini şi simboluri) distinge între

simbolurile uraniene : fiinţe cereşti; zei ai furtunii; culte solare; mistica

lunară; epifanii acvatice etc

simbolurile chtoniene : pietre; pământ; femeie; fecunditate

simbolurile spaţiu şi timp

dinamica veşnicei întoarceri

Gilbert Durand (Structurile antropologice ale imaginarului) raportează simbolul la

diversele ipostaze ale imaginaţiei umane (motivaţia religioasă, cosmogonică ş.a.), studiul

simbolismului imaginar angajând antropologia; astfel, autorul distinge 2 categorii de

simboluri, stabilind drept criterii

regimul diurn, provocat de corespondenţa pământ-aer

simbolurile teriomorfe : bestiarul; arhetipul căpcăunului

simbolurile nictomorfe : tenebrele; nocturnul, negrul; simbolul apei triste;

femeia fatală; păianjenul, plasa

simbolurile catamorfe : frica; căderea; eufemismul cărnii; pântecele digestiv şi

cel sexual

simbolurile ascensionale : sceptrul, spada; scara permanentă; muntele sacru;

aripa şi angelismul, îngerul; pasărea; arcaşul, săgeata, arcul; suveranul,

războinicul, leguitorul

simbolurile diairetice (ale purificării): armele războinicului; botezuri şi

purificări ca «arme» spirituale şi rituale; focul purificator

simbolurile spectaculare : lumină şi soare; albul, auriul şi azurul; coroana,

ochiul şi verbul

regimul nocturn, aflat sub semnul conversiunii şi al eufemismului

simbolurile inversării (dedublării) : noaptea, culoarea şi muzica nopţii;

încastrarea; încetineala viscerală; Marea Mamă Acvatică şi Cea Telurică

simbolurile intimităţii : mormântul şi odihna; locuinţa şi cupa; alimente şi

substanţe ca migdala, laptele, mierea, vinul

simbolurile ciclice : ciclul lunar; ciclul vegetal; calendarul; triada sacră;

androginul; satana; iniţierea; mutilarea iniţiatică; jertfa; orgia; Haosul;

Potopul; melcul; crisalida (nimfă la lepidoptere între stadiul de omidă și cel

de fluture); scarabeul; broasca; şarpele falic; roata, jugul şi carul

Simbolurile Religioase

Mircea Eliade priveste fenomenologia mitului ca act, inseparabil de religie, al spiritului omenesc, examinand mitul din interiorul lui si constatand "contopirea totala in gandirea omului primitiv sau arhaic, a misticului cu realul".7Simbioza intre mit si religie a evoluat in sensul asimilarii mitului in doctrinele si practicile credintelor religioase, constatandu-se astazi ca "orice forma religioasa isi asuma responsabilitatea mistica si teologica a miturilor aferente, pe care si le-a incorporat ca materie traditionala si le-a codificat intr-un sistem propriu de dogme, de principii odata ce responsabilitatea reintalnirii cu formele arhetipale, de traditie tabuala sau mitica, in exercitiul ritual de cult".8

7 Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989, p. 164

8 GUÉNON, René, Simboluri ale stiintei sacre, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997 p. 57

Putem constata deci ca principalele simboluri religioase isi au izvorul in mitologie si in forme tabuale traditionale, ele pastrandu-si intr-o masura foarte mica semnificatia originara. Trecand in religie, mitul, cu intregul sau ansamblul de simboluri, "si-a pierdut identitatea, incetand sa mai fie ce a fost in logica sa, in timpul si in universul sau" . Sarcinile sale au fost preluate de noile exercitii ale spiritului in care, cat mai supravietuieste, "are de indeplinit roluri secundare."

Religiile folosesc mitul ca suport pentru cadrul narativ a sensurilor lor, ca argument pentru orientarea doctrinelor lor specifice si, de aceea, ele valorifica simbolurile mitice, devenite religioase in practicile rituale si de cult.

Jacques Le Goff, in doua din importantele sale lucrari,9 afirma ca este destul sa gandeasca cineva la etimologia cuvantului "simbol" pentru a intelege rolul gandirii simbolice in teologie, literatura, arta si in utilajul mental al oamenilor. Simbolul este o referinta la o unitate pierduta, el reuneste si cheama o realitate superioara si ascunsa.

Simbolismul - afirma Le Goff - este o constanta hierofanie,[56] caci lumea ascunsa este lumea sacra, iar gandirea simbolica nu ar fi decat forma prelucrata, decantata, adusa la nivelul invatatilor, a gandirii magice. Simbolismul medieval incepe la nivelul cuvintelor, actul numirii este totodata si explicare si luare in stapanire a lucrurilor si realitatilor.

Marele rezervor de simboluri religioase este natura. Minerale, vegetale, animale, toate sunt simbolice. Sardonixul rosu il simbolizeaza pe Hristos varsandu-si sangele pe cruce; ciorchinele de strugure reprezinta chipul lui Hristos care si-a dat sangele pentru omenire; Fecioara Maria este simbolizata prin maslin, crin, margaritar, trandafiri albi si rosii.

Simbolismul medieval si-a gasit un vast camp de aplicatie in ceremonialurile liturgice crestine si, mai intai, in insasi interpretarea arhitecturii religioase. De exemplu, biserica rotunda este o imagine simpla simbolica a perfectiunii circulare, iar planul in cruce al acesteia reprezinta nu numai un

simbol al crucificarii lui Hristos, ci mai degraba forma de quadratum, intemeiata pe patrat, figura care desemneaza cele patru puncte cardinale ce rezuma universul.

Printre formele cele mai importante ale simbolismului medieval, simbolismul numerelor a jucat un rol capital. Structura a gandirii, el a fost unul din principiile diriguitoare ale arhitecturii. Frumusetea rezulta din proportia obtinuta cu ajutorul numerelor, din armonie - care este de origine divina si care impune muzica drept stiinta a numerelor. A cunoaste muzica inseamna a cunoaste ordinea in toate lucrurile. Si arta, care este o imitare a naturii si a creatiei, trebuie sa ia numarul ca indreptar.

9 Jacques Le Golf, Civilizatia Occidentului medieval, Bucuresti, Editura Meridiane, 1982

Crucea este un simbol religios esential in crestinism si, in acelasi timp, reprezinta un important obiect de cult. Se pare ca forma cea mai veche a crucii este un simbol al focului, iar ca simbol solar crucea reproduce cele patru raze fundamentale. Simbolul crestin al crucii s-a dezvoltat din evenimentul traditional al rastignirii lui Iisus Hristos. Acest simbol se imbogateste continuu si capata in crestinism sensul de sacrificiu, dupa sacrificiul arhetipal facut de Hristos pentru salvarea omenirii. In doctrina oficiala, crucea crestina include dublul simbol al misterului mortii ca o cale spre inviere si a revelatiei lui Dumnezeu- Tatal, adica a dragostei, prezentei si armoniei atributelor lui Dumnezeu.

Simbolurile rituale si de cult,  intalnite in numeroase religii, sunt obiectele amorfe sau imaginile sculptate, zugravite, infatisate pe orice cale de reprezentare plastica inchipuind divinitati. Aceste simboluri nu sunt adorate in sine, ci prin zeul sau principiul sacru pe care il evoca; simbolurile nu sunt decat simulacrul divinitatii pe care o fac vizibila, deci accesibila senzorial credinciosilor. In toate formele lor - de la statueta, pana la imaginile simbolice (icoanele crestine) - simbolurile sunt imputerniciri ale zeitatii reprezentate, a carei forta o incorporeaza producand in numele zeitatii si cu puterea acestei, acte magice. Exemplul edificator: icoanele magice din superstitia crestina.

O alta forma a simbolurilor religioase, deosebit de sugestiva si specifica, este reprezentarea totemica. Totemismul este un sistem de religie rudimentara care opereaza cu reprezentari ce simbolizeaza stramosii tribali, imaginati sub forma de animale, pasari, insecte, plante sau obiecte, ca eroi anteriori clanului sau tribului.

In secolul al XX-lea, mai este raspandit la tributile australiene, unde exista chiar rituri totemice, compuse din recitari, invocatii, gestica si mimica rituala, totul dupa scenarii orale fixe.

Un totem este in acelasi timp tabu, animalele totemice neputand fi vandute sau ucise, nici vatamate. Daca un totem este simbolizat de o vietate comestibila, uciderea lui e permisa numai o data pe an, in cadrul sarbatorii cultuale.

Vom concluziona, impreuna cu René Guénon, aratand ca simbolismul este mijlocul ideal pentru transmiterea adevarurilor de ordin superior, religioase si metafizice. Aceasta caracteristica a simbolismului deriva din relatia complexa ce se stabileste intre simbol si natura umana: "simbolismul ne apare in mod special adaptat exigentelor naturii umane - afirma René Guénon -, care nu este o natura pur intelectuala, ci are nevoie de o baza sensibila pentru a se inalta spre sferele superioare"10 In felul acesta, forma simbolica il ajuta pe om sa inteleaga adevarul pe care il reprezinta, conform propriilor posibilitati intelectuale.

10 René Guénon, Simboluri ale Stiintei sacre, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 16

Bibliografie

CASSIRER, Ernst, Eseu despre om. O introducere in filosofia culturii umane, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994

CHEVALIER, Jean, GEERBRANT, Alain, Dictionar de simboluri, Vol. 1,2,3, Bucuresti, Editura Artemis, 1994

ELIADE, Mircea, Imagini si simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994

ELIADE, Mircea, Sacrul si Profanul, Bucuresti,  Editura Humanitas, 1992

GUÉNON, René, Simboluri ale stiintei sacre, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997