Click here to load reader

jean lupu Educarea auzului7 - Libraria Cartea Educarea auzului muzical dificil, scrisă de Jean Lupu, ... psihologia copilului şi psihologie generală, de pedagogie, de anatomie şi

  • View
    9

  • Download
    1

Embed Size (px)

Text of jean lupu Educarea auzului7 - Libraria Cartea Educarea auzului muzical dificil, scrisă de Jean...

  • JEAN LUPU

    EDUCAREA AUZULUI MUZICAL DIFICIL

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • © 2020. Casa de Editură GRAFOART® Toate drepturile rezervate.

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LUPU, JEAN Educarea auzului muzical dificil / Jean Lupu. - Bucureşti : Grafoart, 2020 ISMN 979-0-69492-076-0 ISBN 978-606-747-097-0 78

    EDITURA MUZICALĂ GRAFOART Bucureşti, str. Braşov nr. 20

    LIBRĂRIA MUZICALĂ GEORGE ENESCU

    Bucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

    TEL. : 0747 236 278 (07-GRAFOART) ; 021 315 07 12 E-MAIL : [email protected]

    COMENZI ON-LINE : WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • Jean Lupu

    EDUCAREA AUZULUI MUZICAL DIFICIL

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 4

    NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

    Această lucrare a fost foarte bine primită de către presa de specialitate încă de la apariţia sa în anul 1988. S-au pronunţat admirativ, şi au susţinut-o, nume sonore din pedagogia muzicală precum: Liviu Comes, Doru Popovici, Dan Buciu, Rodica Sava, Marin Velea, Alexandru Popescu-Mihăeşti, Lazăr Vlăsceanu, Ion Negreţ etc.

    Epuizată la scurt timp după apariţie, cartea se găseşte acum în toate marile biblioteci din România şi chiar în biblioteci din străinătate. Ea a fost sursă de inspiraţie pentru multe lucrări de licenţă în muzică, pentru lucrări de grade didactice şi pentru doctorate.

    Chiar şi acum, după 32 de ani de la apariţia sa, încă mai sunt întrebat de unde poate fi procurată, ceea ce m-a determinat să apelez la Editura Muzicală Grafoart şi să o relansăm.

    Noua ediţie a fost revizuită şi corectată, expresiile anacronice înlăturate, ortografia actualizată etc. încât o considerăm superioară ediţiei iniţiale.

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 5

    PREFAŢĂ

    Activitatea vocală constituie principala modalitate de educaţie muzicală în şcoli şi grădiniţe, în programele cărora învăţarea de cântece ocupă un loc însemnat. În realizarea acestui obiectiv, educatorul de muzică întâmpină însă o serie de dificultăţi datorită capacităţii inegale a copiilor de a cânta. O parte dintre ei pot diferenţia şi reproduce în mod corect sunetele unei melodii, alţii însă nu sunt în stare să facă acest lucru. Cei din prima categorie beneficiază de învăţarea a numeroase cântece cu ajutorul cărora li se dezvoltă muzicalitatea, pe când cei din a doua rămân în afara acestei deprinderi – cu atât mai necesară pentru ei –, fiind consideraţi drept inapţi pentru muzică şi etichetaţi ca „afoni“, „lipsiţi de voce şi de auz muzical“.

    Numărul destul de ridicat al acestor copii, atingând în unele colectivităţi şcolare proporţia de o treime, este de natură să dea de gândit. Adeseori ei obţin rezultate bune la toate disciplinele exceptând muzica, de care nu se pot apropia decât pe cale teoretică. Lipsiţi de practica artistică necesară formării unui ataşament afectiv, ei devin insensibili şi chiar ostili faţă de această materie.

    Se pune întrebarea dacă aceşti copii trebuie situaţi definitiv în afara muzicii, sau dacă există – şi în ce măsură – posibilităţi de recuperare a lor ?

    Cartea Educarea auzului muzical dificil, scrisă de Jean Lupu, oferă un răspuns pozitiv la această întrebare. Bazându-se pe o vastă documentaţie şi o bogată experienţă pedagogică, profesorul Jean Lupu tratează problema într-o viziune tonică, animat de convingerea că toţi copiii sunt capabili de a se dezvolta muzical, chiar şi cei mai puţin înzestraţi, cu condiţia de a fi educaţi la timpul potrivit şi cu mijloace adecvate.

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 6

    Această concepţie, cu totul opusă vechii mentalităţi fataliste – din nefericire, destul de adânc înrădăcinată –, se află în concordanţă cu cele mai noi date ale psihologiei şi pedagogiei muzicale moderne. Numeroase cercetări şi experimente aduc în această direcţie un suflu înnoitor printr-o serie de concluzii esenţiale :

    1. aptitudinea muzicală este un fenomen cu răspândire generală, fiind prezentă la toţi indivizii, cel puţin într-un grad minimal;

    2. fiecare individ, în cadrul propriilor sale virtualităţi, este capabil să realizeze progrese sub acţiunea educaţiei muzicale;

    3. muzicalitatea unei persoane nu are caracter fix ci evoluează sub influenţa mai multor factori. Din acest motiv, determinarea ei prin teste nu reflectă decât situaţia la un moment dat, fără a permite clasificarea şi încadrarea definitivă a subiectului cercetat.

    Iată câteva opinii asupra problemei, exprimate de diferite personalităţi – compozitori, psihologi, pedagogi – preocupaţi de educaţia muzicală a copiilor :

    compozitorul Carl Orff : „fiecare este oarecum înzestrat, sensibil, receptiv şi capabil de progres, apt pentru educaţia muzicală“.

    academicianul Boris Mihailovici Teplov : „Nu există aptitudine care să nu poată fi dezvoltată prin instrucţie şi educaţie. O aptitudine nu poate exista decât în mişcare şi dezvoltare. (…) Muzicalitatea omului depinde într-adevăr de înclinaţia înnăscută, dar până la urmă este un rezultat al dezvoltării, al educaţiei şi instruirii“.

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 8

    complicat neuro-audio-fonator. Prima care a apărut a fost vorbirea, din care s-a dezvoltat apoi cântul printr-o lărgire afectivă a cuvântului.

    Copilul se naşte doar cu capacitatea de a vorbi şi de a cânta, dobândindu-şi deprinderile propriu-zise prin influenţa anturajului adult. Vorbirea este însuşită de unii copii într-un timp scurt şi în mod corect, la alţii procesul este mai lung şi cu diferite faze intermediare. Cântatul, datorită complexităţii mecanismelor de mai mare subtilitate care îi stau la bază, parcurge un drum mult mai anevoios pentru a fi cucerit. Aici analizatorul auditiv este obligat să diferenţieze înălţimile sunetelor şi raporturile lor intervalice, duratele şi încadrarea lor ritmică, să le integreze într-o rezultantă melodică inteligibilă pentru a le fixa în memorie ca reprezentări. Aparatul fonator, la rândul lui, este solicitat să-şi pună în funcţiune mecanismele proprii pentru a produce sunete de înălţimi diferite, în concordanţă cu datele furnizate de analizatorii auditivi. Se mai adaugă apoi nenumăratele conexiuni dintre actul auditiv şi cel fonator, precum şi ale acestora cu acţiunile integratoare ale sistemului nervos central.

    Pentru a se cânta în mod corespunzător, este necesar ca acest sistem să funcţioneze ireproşabil, ceea ce nu se întâmplă spontan decât la copiii cu aptitudini muzicale pronunţate. La cei mai puţin înzestraţi, dezvoltarea insuficientă a uneia din componente produce defecţiuni la diferite nivele ale sistemului, având drept urmare o slabă diferenţiere a înălţimii sunetelor şi o intonare inexactă a lor. Aceşti copii nu sunt afoni, cum li se spune în vorbirea curentă, deoarece pot să emită diverse sunete, ci sunt distoni, adică nu intonează aceste sunete corect.

    Situaţia copiilor distoni este asemănătoare cu cea a copiilor cu diferite defecte de vorbire ce nu se pot corecta decât prin anumite exerciţii. În acest domeniu există deja specialitatea de

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 9

    logoped – având la bază studii psihologice – precum şi cabinete cu astfel de obiective pe lângă unele instituţii, din ce în ce mai solicitate datorită bunelor rezultate obţinute. În schimb se face prea puţin pentru redresarea copiilor distoni, iar categorisirea lor ca inapţi pentru muzică are drept rezultat o agravare a situaţiei prin crispare, izolare şi complexare.

    Cartea profesorului Jean Lupu demonstrează posibilităţile de recuperare a copiilor cu auz muzical dificil şi metodele prin care se poate obţine acest rezultat. Evident că progresul realizat nu este acelaşi la toţi copiii, ci diferenţiat, pe măsura predispoziţiilor şi a înzestrării fiecăruia. Noua optică asupra problemei deschide însă acces tuturor copiilor spre educaţia muzicală prin cântec.

    Scrisă cu dăruire şi pasiune, această carte este – pentru a cita cuvintele autorului – „contribuţia unui slujitor al catedrei la pătrunderea mesajului muzicii în toate sufletele de copii, indiferent de zestrea cu care au venit pe lume”.

    Cartea constituie în acelaşi timp un îndemn spre serioase reflecţii pentru toţi cei preocupaţi de soarta tinerei generaţii şi de viitorul culturii noastre.

    Prof. univ. Liviu Comes

    PR E

    VI ZU

    AL IZ

    AR E

  • 10

    INTRODUCERE

    Problema pregătirii tuturor copiilor pentru practicarea muzicii, a constituit o temă preferată pentru semnatarul acestor rânduri, încă din studenţie.

    După aceea, lucrând mai bine de 20 de ani numai în învăţământul pedagogic şi de specialitate, am avut ocazia ca, la admitere, să testăm muzical zeci de mii de copii. Apoi, în cadrul practicii pedagogice, la diferite şcoli de aplicaţie, am cunoscut copii care, fiind „inapţi“ la muzică, erau complexaţi faţă de ceilalţi colegi ai lor, se iz