Embed Size (px)
DESCRIPTION
gimnastica de baza
Citation preview
1.GIMNASTICA, CARACTERISTICI , SARCINI , RAMURI
GIMNASTICA, formă de practicare a exerciţiului fizic, a fost considerată multă vreme, ca reprezentând un ansamblu de mişcări realizate de om din plăcere, din dorinţa de a-şi fortifica organismul dar şi din necesitatea de a se relaţiona cu mediul natural şi social.
De-a lungul istoriei acest gen de activitate motrică a fost reflectată în literatură, artă şi muzică, scopul acesteia fiind diferit de o societate la alta, de la o epocă la alta.
Practicarea exerciţiilor gimnice asigură posibilitatea de a ne conduce propriul corp în timp şi spaţiu, perfecţionarea aptitudinilor coordinative şi condiţionale.
1.1. DEFINIŢII:
Gimnastica, cuvânt creat de greci pentru a putea defini ”totalitatea exerciţiilor fizice practicate în scopul de a contribui la întreţinerea sănătăţii, la întărirea corpului şi la înfrumuseţarea vieţii spirituale” (C. Kiriţescu,1943, p.59.).
“Un sistem de exerciţii aplicat analitic sau global, care influenţează selectiv şi cumulativ aparatul locomotor în vederea perfecţionării şi armonizării mişcărilor corpului omenesc, a formării ţinutei sale corecte.”(A. Stroescu,1968)
1.2. RAMURILE ŞI SUBRAMURILE GIMNASTICII
Conţinutul gimnasticii este format din o multitudine de exerciţii naturale şi create care sistematizate după structura şi utilitatea lor au determină clasificarea gimnasticii în ramuri şi subramuri după cum urmează:
După N. Gh. Băiaşu coord., 1972, pag 31, gimnastica are două ramuri:1. Gimnastica de bază cu două subramuri – gimnastica pentru diferite
categorii de vârstă şi gimnastica ajutătoare;2. Gimnastica sportivă cu subramurile ei.
Acelaşi autor în 1984, pag. 17-18, clasifică gimnastica în:1. Gimnastica formativă cu următoarele subramuri: - gimnastica şcolară,
gimnastica de întreţinere sau igienică, gimnastica de înviorare, gimnastica la locul de muncă, gimnastica medicală şi gimnastica pentru activitatea sportivă.
2. Gimnastica sportivă de performanţă
Considerăm clasificarea de mai jos o sinteză a celor prezentate şi o reactualizare a ramurilor şi subramurilor gimnasticii ca formă de practicare a exerciţiului fizic.
Fig. 1. Ramurile şi subramurile gimnasticii
Gimnasticacu caracter formativ
Gimnastica de performanţă
Gimnastica cu caracter ajutător
Gimnastica de bază
Gimnastica igienică
Gimnastica artistică;Gimnastica ritmică
Gimnastica acrobatică;Gimnastica aerobică
Gimnastica pe ramuri de sport
Gimnastica terapeutică
Gimnastica în producţie
GIMNASTICA
1.3. SARCINILE GIMNASTICII
Sarcinile – obiectivele gimnasticii sunt finalităţile pe care gimnastica le urmăreşte spre ale realiza pe baza utilizării mijloacelor sale:
1. Să contribuie la creşterea armonioasă a organismului, asigurând o
dezvoltare fizică multilaterală;2. Să influenţeze favorabil funcţiile vitale ale organismului;3. Să asigure creşterea nivelului de pregătire fizică necesară pentru
însuşirea unui număr cât mai mare de deprinderi motrice;4. Să creeze deprinderea de a executa corect bazele generale ale
mişcărilor;5. Să formeze o ţinută corectă şi estetică;6. Să contribuie la educarea capacităţilor condiţionale, coordinative şi de
graniţă în corelaţie cu calităţile morale ale individului. 7. Să contribuie la modelarea personalităţii .
1.4. CARCTERISTICILE GIMNASTICII
Conform literaturii de specialitate gimnastica este acea formă de practicare aexerciţiului fizic care pregăteşte individul pentru o activitate multilaterală, atât în domeniul motric cât şi profesional (N.Gh. Băiaşu, 1972 pag.28-29, N.Gh. Băiaşu, coord. 1984, pag. 13-16).
Pe baza celor mai sus prezentate, gimnastica are nişte caracteristici care o definesc şi care o transferă din zona de disciplină sportivă în zona artelor.
Aceste caracteristici sunt:
1. Practicarea exerciţiilor gimnice asigură posibilitatea de a ne conduce propriul corp în timp şi spaţiu;
2. Asigură dezvoltarea/educarea aptitudinilor coordinative şi condiţionale;
3. Este un sport al frumuseţii fizice, curajului, al tenacităţii şi echilibrului psiho-fizic;
4. Permite posibilitatea dozării judicioase a efortului, pe baza parametrilor săi (volum, intensitate şi complexitate);
5. Permite utilizarea acompaniamentului muzical;6. Permite modelarea personalităţii individului prin formarea unor
trăsături morale deosebite.7. Permite prelucrarea organismului atât global cât şi selectiv,
contribuind la o dezvoltare fizică armonioasă, formarea unei ţinute corecte şi implicit prevenirea formării unor vicii de postură.
8. Exerciţiile gimnice au o largă şi variată aplicabilitate în funcţie de cei care o practică, locul şi condiţiile materiale existente.
1.5. TERMINOLOGIA GIMNASTICII
Este de neconceput ca procesul de învăţământ la disciplina Educaţie Fizică/ gimnastică să se desfăşoare fără a folosi o terminologie specifică domeniului activităţilor motrice.
Terminologia Educaţiei Fizice se referă la denumirea convenţională a tuturor materialelor, aparatelor, echipamentelor şi mişcărilor care sunt utilizate în cadrul disciplinelor sportive.
Terminologia Educaţiei Fizice îşi are izvorul în practica activităţilor motrice fiind necesară pentru a comunica verbal şi în scris în cadrul diferitelor grupuri.
Gimnastica fiind o disciplină sportivă complexă, utilizează terminologia educaţiei fizice aplicând-o concret mişcărilor ei specifice.
În gimnastică terminologia se concretizează în acei termeni care definesc exerciţiile, tehnica de execuţie, aparatele, echipamentul şi materialele ajutătoare folosite pentru însuşirea şi realizarea lor.
Descrierea exerciţiilor trebuie:
1. să respecte particularităţile limbii;2. să fie unitară, scurtă şi concisă;3. să fie precisă, clară şi ştiinţifică; 4. să nu dăuneze înţelegerii mişcărilor ce vor fi executate.
Fiecare ramură a gimnasticii aduce un plus în exprimarea terminologică, plus determinat de mişcările specifice.
În descrierea exerciţiilor se foloseşte următorul algoritm:
1. se precizează poziţia iniţială;2. se descrie exerciţiul pe timpi în ordinea succesiunii;3. se începe cu acţiunea pe care o realizează segmentul caruia ise
adresează exerciţiul şi apoi celelalte mişcări ale segmentelor ajutătoare are compun mişcarea;
4. se specifică numarul de timpi apoi nr de repetări.
Descrierea terminologică se referă la scrierea prescurtată a mişcărilor executate.
În scrierea prescurtată se precizează:
segmentele corpului; direcţia;
acţiunea segmentelor; aparatele, materialele folosite
Toate părţile corpului, poziţiile principale şi derivate, aparatele şi acţiunile se scriu prescurtat în mod convenţional astfel:
1. cuvintele care reprezintă părţile corpului se scriu prescurtat printr-o singură literă, cea cu care începe cuvântul;
2. dacă două sau mai multe părţi ale corpului încep cu aceeaşi literă atunci se adaugă la prima literă încă una sau două consoane din cuvânt.
Partea corpului Prescurtarea Partea corpului Prescurtarea Antebraţ Anteb. Deget Dg.Bărbie Bb. Faţă F. Braţ B. Frunte Fr.Cap C. Gambă Gb.Călcâie Cc. Gât Gt.Coapsă Cp. Genunchi G.Cot Ct. Gleznă Gl.Creştet Crt. Mână M. Ceafă Cf. Ochi O. Palmă Pl. Şold Ş. Picior P. Talpă Tlp.Piept Pt. Tâmplă T. Pumn Pm. Trunchi Tr.Spate Sp. Vârf V. Şezută Şz.
3. Cuvintele care definesc direţia de execuţie a mişcării se scriu terminologic astfel:
Direcţia Prescurtarea Direcţia PrescurtareaÎnainte Înai. În jos În josOblic înainte Obl.înai. Diagonal Diag.Înapoi Înap. Vertical Vert.Oblic înapoi Obl.înap. Orizontal Oriz.Lateral Lat. Adâncime Adânc.În afară În afară Împrejur Împrej.Înăuntru Înăuntru Dreapta Dr.În sus În sus Stânga Stg.
4. Poziţiile principale şi derivate se scriu astfel:
Poziţia Prescurtarea Poziţia PrescurtareaStând St. Aşezat Aşez.Stând depărtat St. Dep. Culcat Culc.Fandat Fand. Culcat dorsal Culc dorsalPas Pas Sprijin culcat dorsal Sprij. Culc. dorsal
Mers Mers Atârnat At.Pe genunchi Pe g. Atârnat stând At. St.Pe un genunchi Pe 1 g. Stând pe mâini St. Pe m.Pe genunchi aşezat pe călcâie
Pe g. aşez.pe cc. Stând pe cap St. Pe c.
Sprijin pe genunchi Sprij.pe g. Stând pe umeri St. Pe u.Ghemuit Ghem.
5. Cuvintele ce exprimă o acţiune sub forma unui verb se scriu prescurtat prin suprimarea terminaţiei, la infinitiv
Acţiunea Prescurtarea Acţiunea PrescurtareaAducere Aduc. Depărtare Depărt.Alergare Alerg. Deplasare Deplas.Alternare Altern. Ducere Duc.Aplecare Aplec. Închidere Închid.Apropiere Aprop. Înclinare Înclin.Apucarea Apuc. Încrucişare Încruciş.Aruncare Arunc. Îndoirea Îndoi.Atârnare Atârn. Întindere Întind.Bătaie Băt. Răsturnare Răsturn.Cădere Căd. Rostogolire Rostog.Căţărare Căţăr. Rotare Rot.Atingere Ating. Urcare Urc.Coborâre Cobor.
6. Cuvintele care exprimă o atitudine specială a corpului, statică sau dinamică şi sunt folosite sub formă adjectivală, se scriu prescurtat din literele din prima silabă la care se adaugă una sau doiă litere din silaba următoare.
Atitudine Prescurtarea Atitudine PrescurtareaAdus Ad. Fandat Fand.Aplecat Apl, Înclinat Încl.Apropiat Apr. Încrucişat Încr.Apucat Ap. Îndoit Înd.Căţărat Căţ. Întins Înt.Călare Căl. Răsturnat Răst.Cumpăna Cump. Ridicat Rid.Depărtat Dep. Sprijinit Sprj.Deplasat Depl.Extins Ext.
7. Aparatele se scriu prescurtat astfel:
Aparate Prescurtarea Aparate PrescurtareaBanca Bnc. Prăjină Prj.Bârna Brn. Paralele Prl.
Cal Cal Bară Br.Capră Cpr. Inele IneleFrânghie Frg. Cadru Cdr.Scara de frânghie Sc.de frg. Trambulină Tramb.Lada Ld. Scara fixa Sc.fixă
8. Alte prescurtări:
Alte acţiuni Prescurtarea Alte acţiuni PrescurtareaAjutor Aj- Liber Lib.Adunare Adun Legat Leg.Coloana de gimnastică
Col.de gimn. Mişcare Misc.
Combinat Comb. Repaus Rep.Exerciţiu Ex. Respiraţie Respir.Greutate Grt. Ritmic Ritm.Îndividual Indv. Ruperi de rânduri Rup. De rând.
2. GIMNASTICA DE BAZĂ, RAMURĂ A GIMNASTICII
Conţinutul gimnasticii de bază este cel mai potrivit pentru realizarea sarcinilor şi obiectivelor generale ale educaţiei fizice şcolare.
Este o componentă a programelor şcolare.De asemenea face parte din conţinutul pregătirii militarilor şi a altor
categorii de persoane.
2.1. OBIECTIVELE GIMNASTICII DE BAZĂ
Fig. 2. Obiectivele gimnasticii de bază/ gimnastica formativă
2.2. MIJLOACELE GIMNASTICII DE BAZĂ1. Exerciţii de front şi formaţie;2. Exerciţii de dezvoltare fizică generală;3. Exerciţii aplicativ-utilitare;4. Exerciţii artistice;5. Exerciţii acrobatice;6. Sărituri specifice;7. Exerciţii la aparate.
2.2.1. EXERCIŢIILE DE FRONT ŞI FORMAŢII
Reprezintă grupa de mijloace utilizată pentru formarea priceperilor şi deprinderilor de organizare a colectivului de elevi/studenţi, de educare a ordinei şi disciplinei.
Aceste exerciţii sunt acţiuni ce pot fi executate de pe loc, din deplasare, individual sau în grup.
Sarcinile exerciţiilor de front şi formaţii:
1. Asigură organizarea colectivului şi manevrarea lui pe tot parcursul activităţii;
2. Determină captarea atenţiei şi creează o bună dispoziţie pentru oră;3. Asigură o oarecare omogenitate în mişcare, un tempo vioi în
deplasare.4. Asigură disciplina executanţilor;5. Dezvoltă capacitatea coordinativă
6. Contribuie la educarea simţului ritmic, estetic şi la menţinerea unei ţinute corecte a corpului;
7. Contribuie la educarea atenţiei, a siguranţei şi a prezenţei de spirit;8. Utilizarea lor determină o pregătire a organismului pentru efort;9. Sunt mijloace utilizate în partea pregătitoare a lecţiei de educaţie
fizică.
Termeni de bază
Formaţia reprezintă modul de dispunere a executanţilor în vederea realizării anumitor acţiuni.
Poate fi: - formaţie de adunare;
- formaţie de deplasare; - formaţie de lucru.
Formaţia de adunare este forma de organizare a colectivului pentru raport, pentru explicaţia şi demonstraţia unor acţiuni motrice în diferite momente ale lecţiei.
Exemple:
a. În linie pe un rând;
b. În linie pe două rânduri;
c. În unghi drept; d. În careu; d. În semicerc;
e. În cerc; f. În grup
Formaţia de deplasare este forma de organizare a colectivului pentru realizarea deprinderilor de locomoţie (mers, alergare, săritură). Aceste formaţii pot fi utilizate şi în demonstraţiile şi serbările sportive.
Exemple:În coloană câte unul ; În coloană câte doi;
În coloană câte trei, patru,
Formaţia de lucru este forma de organizare a colectivului pentru o perioadă de timp determinată, în vederea realizării exerciţiilor de dezvoltare fizică armonioasă. Pentru realizarea unor execuţii corecte, estetice şi eficiente între executanţi trebuie să existe un spaţiu suficient de mare luat prin interval şi distanţă.
Pentru elevii ciclului primar se pot marca locurile folosind jaloane iar prin comandă se pot modifica formaţiile în funcţie de sarcinile lecţiei.
Exemple:Formaţie în cocor; În grup;
11 22 33 44 55 11223344
11 11
22 22
33 33
44 44
55
Formaţie în scară Formaţie de şah
Alte noţiuni:
Rândul : formaţia în care executanţii sunt aşezaţi unul lângă altul pe linia frontului.
Şirul/coloana: formaţia în care executanţii sunt aşezaţi unul după altul.
Lăţimea formaţiei: depărtarea dintre flancuri. Adâncimea formaţiei: depărtarea dintre primul şi ultimul executant. Frontul: partea formaţiei spre care executanţii sunt dispuşi cu faţa. Flancul: extremitatea dreaptă sau stângă a formaţiei. Intervalul: depărtarea dintre doi executanţi aşezaţi unul lângă altul pe
linia frontului. Distanţa: depărtarea dintre doi executanţi aşezaţi unul înapoia
celuilalt.
COMANDA şi rolul acesteia
Este modul în care profesorul se adresează colectivului; Este o formulă scurtă, precisă, concisă şi energică; Are caracter mobilizator. Are două părţi:
- o parte pregătitoare (prevestitoare), în care se enunţă ce urmează a se executa; - o parte săvârşitoare, cu caracter decisiv şi exprimă efectuarea acţiunii. Între cele două părţi ale comenzii se face o pauză.Exemplu:„Grupă, clasă, în linie pe un rând înaintea mea, cu cei mari în flancul drept...ADUNAREA!”
Cel care conduce activitatea trebuie să-şi găsească un loc de unde poate controla activitatea colectivului iar comanda se dă de obicei din poziţia „Drepţi” sau altă poziţie controlată
Exerciţiile de front şi formaţii se clasifică în:
- exerciţii care se execută îndividual sau în grup;- exerciţii de îe loc şi din deplasare.
ACŢIUNI DE PE LOC
Poziţia de drepţi – se foloseşte pentru controlul poziţiei, prin comanda: “Drepţi”
Repausul – este poziţia relaxată pentru odihnă sau pentru explicarea viitoarelor acţiuni. Poate fi:
- repaus în formaţie restrânsă;- repaus în formaţie lărgită.
Alte acţiuni:- Alinierea;- Numărătoarea;- Raportul;- Întoarceri de pe loc: prin săritură; în doi timpi; prin paşi succesivi;
Acţiuni din deplasare
Porniri şi opriri din mers şi alergare; Schimbări de direcţie din mers şi alergare: întoarceri; ocoliri; Ruperi de rânduri. Deplasări în figuri: buclă, şerpuire, zig-zag, cerc, opt, arc de cerc,
spirala (melc).
Exerciţii pentru care grupul este necesar:
Adunări, alinieri, ruperi de rânduri; Treceri dintr-o formaţie în alta; Mers şi alergare în figuri; Desfăşurări şi contopir; Apropieri şi depărtări de formaţii.
Schimbări de formaţii
Trecere din linie pe un rând în linie pe două rânduri
Algoritmul realizării acţiunii:1. colectivul adunat în ordinea înălţimii, execută numărătoarea din doi
îm doi începând din flancul drept; 2. numerele 1 rămân pe loc iar numerele 2 execută: t1 - un pas înainte cu
piciorul stâng şi t 2 - un pas lateral dreapta cu picorul drept.
Aceste acţiuni se execută la comanda:„ Atenţie – din linie pe un rând în linie pe două rânduri – MARŞ ! ”
Trecere din linie pe un rând în linie pe trei rânduri
Algoritmul realizării acţiunii:1.colectivul execută numărătoarea din trei în trei începând din flancul
drept; 2. numerele 2 rămân pe loc, numerele 3 execută: t1 - un pas înainte cu
piciorul stâng şi t2 - un pas lateral dreapta cu picorul drept iar numerele 1, t1 -un pas înapoi cu cu picorul drept şi t2 - un pas lateral cu piciorul stâng.
Aceste acţiuni se execută la comanda:„ Atenţie – din linie pe un rând în linie pe trei rânduri – MARŞ ! ”
Realizarea formaţiilor de lucru
Din colană câte unu pe mijlocul sălii trecere în coloană câte doi
11
11
11
11
11
22
22
22
22
22
22
22
22
22
22
11
22
22
11
33
33
33
22
11
11
11
11
33
33
33
Din colană câte unul pe o latură a sălii trecere în coloană câte doi
Din linie pe un rând pe o latură a sălii trecere în linie pe două rânduri
11
22
11
11
22
22
11
11
11
22
22
22
11
11
11
11
11
22
22
22
22
22
11
11
11
11
11
22
22
22
22
11
11
11
11
22
22
22
22
11
11
11
11
22
22
22
22
Din colană câte unul pe mijlocul sălii trecere în coloană câte trei
Din colană câte unul pe o latură a sălii trecere în coloană câte trei
Din linie pe un rând pe o latură a sălii trecere în linie pe trei rânduri intercalat
11
22
33
11
11
22
22
22
22
22
33
33
33
33
33
11
33
11
22
33
22
11
22
33
11 1
11
1
22
22
22
33
33
33
11
22
33
11
11
11
11
11
22
22
22
22
22
33
33
33
33
33
Desfăşurări din şir pe mijlocul sălii, din coloană câte unul la capătul sălii un executant ocoleşte dreapta următorul stânga şi apoi continuă deplasarea
Întâlniri de coloane
Când două sau mai multe formaţii vin din direcţii opuse ele se pot apropia, contopi, traversa sau întrepătrunde.
Apropierea – două coloane, câte unul deplasându-se din direcţii opuse trec în coloană câte doi
11
22
11
22
11
22
11
11
11
22
22
22
Contopirea - două coloane, câte unul deplasându-se din direcţii opuse trec în coloană câte unul.
Întrepătrunderea – mai multe coloane venind din direcţii opuse trec printre intervalele dintre coloane.
Încrucişarea – trecerea coloanelor venind din direcţii opuse printr-un anumit punct. Trecerea se face alternativ.
Deplasări în figuri: buclă, şerpuire, zig-zag, cerc, opt, arc de cerc, spirala (melc).
Poziţiile fundamentale şi derivate
Stând
St.
St. pe 2 p.
St. Pe V.
St. pe 1 p.
St. pe g.
Fig. 3. Poziţia stând şi derivate
Fig. 4. Poziţia stând pe 2 picioare şi derivate
St.pe 2 P.
Aprop.
Cu G. În
dif. poz.
Ghem.
Fand. Dep.
Încruciş.
Cu spr.
Înap.
Înai.
Lat.
Lat.
Înai.
f. spr.
Cu dr. înai
Cu stg.
înai
St. pe V.
Cu G. în
dif. poz.
Încruciş .
Ghem.
Dep.
Aprop.
Stând/St.Ghemuit/ghem.
Fig. 5. Poziţia stând pe vârfuri şi derivatele ei
Fig. 6. Poziţia stând pe 1 picior şi derivatele ei
a. b. c. d.
Fig. 7. Poziţii derivate: a. Stând pe 1 P. celălalt înainte îintins; b. Stând pe 1 P. celălalt îndoit înainte; c. Stând pe 1 P. celălalt înapoi întins; d. Stând pe 1 P. celălalt înapoi îndoit
Lat.
St. pe 1 p.
Celălat picior ridicat la 45˚ 90˚
Sprijin. Cumpăna
Înt. Îndoi. Înt. Îndoi. facială;dorsală;costală;asimetrică
Înai. Înap.
Fig. 8. Poziţia stând pe genunchi şi derivatele ei
Fig. 9. Poziţia aşezat şi derivatele ei
St.pe g.
St.pe g. aşez pe cc. St.pe g.sprij. St.pe g. aşez pe cc. sprij.
Dep. Gb. Încr.Aprop. Pe 1 g.
AşezatAşez.
ÎncrucişGhem.EcherDep.Aprop.
Întins.Îndoi.
Îndoi.Întins.- aprop.
- Dep.- îndoi.- înt.
- Aprop.- Dep.
a. b. c.
d. e. f.
Fig 10. Poziţia aşezat şi derivatele ei: a. Aşez. B. înai.; b. Aşez. dep., B. lat.; c. Aşez. P. îndoi. B. lat.; d. Aşez. sprij. G. la Pt.; e. Aşez. sprij. P.
ridic. la 45°înt.( echer); f. Aşez. sprij. P. ridic. la 45° înt. dep.
CULCAT
VENTRAL/FACIALDORSAL PE O LATURĂ/ LATERAL
DREAPTA STÂNGA
Cu p. apropiate; cu p. depărtate;Cu p. întinse; cu p. îndoite;
Cu p. ridicate.
Fig. 11. Poziţia culcat şi derivatele ei
a. b.
c. d.
Fig. 12. Poziţia culcat şi derivatele ei: a. Culcat dorsal, B. sus; b. Culcat dorsal, P. ridicate la 45°, B. sus; c. Culcat dorsal, B. sus, P. ridicate la 90°;
d. Culcat dorsal, B. sus, P. ridicate la 90° şi îndoi. la 90°
ATÂRNAT
SIMPLU
CU B. ÎNDOI
ÎN ECHER
CU P. ÎNDOI.
CU PRIZA DE:SUS; DE JOS; MIXT; RĂSUCIT.
Fig. 13. Poziţia atârnat şi derivatele ei
a. b.
c. d.
Fig. 14. Poziţia atârnat şi derivatele ei: a. Atârn.; b. Atârn. cu B. îndoi.; c. Atârn. cu P. echer; Atârn. cu P. îndoi.
SIMPLU
SPRIJIN
MIXT
ST.
PE G.
CULCAT
Fig. 15. Poziţia sprijin şi derivatele ei
a. b.
c. d. e.
Fig. 16. Poziţia sprijin şi derivatele ei: a. Sprijin; b. Sprijinit St; c. Sprijin culcat ventral; d. Sprijin culcat dorsal; e. Sprijin culcat lateral dr./st.
POZIŢIILE BRAŢELOR
BRAŢEÎNTINSEBRAŢE
ÎNTINSE
PE DIRECŢII PRINCIPALEPE DIRECŢII PRINCIPALE
DIAGONALDIAGONAL INTERMED.
INTERMED.
OBLICEOBLICE
ÎNAI.
ÎNAP.
JOS
LAT.
SUS
Cu st. lat. sus
Cu dr. lat sus
sus
jos în
ai
înap
.
Fig. 17. Poziţiile şi direcţiile braţelor întinse
BRAŢE ÎNDOITE
B. înd. B. înd. La 45°
BRAŢE ROTUNJITE
B.înd. la 90°
B. înd.
M. pe creştet
M. la ceafă
M. la Pt.
M. pe şolduri
M. pe umeri
Cu anteb. sus
Cu anteb. jos
Cu anteb. înai.
Cu
an
teb
. su
s
Cu
an
teb
. jos
Cu
an
teb
. în
ai.
Fig. 19. Poziţiile şi direcţiile braţelor îndoite
a. b. c. d.
Fig. 20. Poziţiile braţelor îndoite: a. Mâini pe creştet; b. Mâini la ceafă; c. Mâini pe şolduri; poziţie asimetrică.
2.2.2. EXERCIŢIILE DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Caracteristici:1. au o influenţă multilaterală asupra organismului;2. se bazează pe mişcări analitice pentru dezvoltarea forţei generale şi
elasticităţii musculare (flexibilităţii);3. se pot executa liber, cu obiecte, la, pe, cu aparate;4. sunt numeroase şi variate; 5. influenţează latura psihică a executanţilor solicitând concentrarea
atenţiei, memorie motrică, spirit de observaţie.
Sarcini:1. Să contribuie la intensificarea activităţii funcţionale a organismului;2. Să determine însuşirea bazelor generale ale mişcărilor;3. Să contribuie la formarea unei ţinute corecte, a expresivităţii şi
eleganţei mişcării.
Recomandări Exerciţiile trebuie executate sistematic; Parametrii efortului aplicaţi în mod treptat; Să se utilizeze diverse forme de organizare a colectivului. Să existe o permanentă supraveghere din partea cadrului de
specialitate.
Clasificarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală După mijloacele utilizate:
Exerciţii libere Exerciţii cu obiecte portative Exerciţii la, cu, pe aparate
După segmentele corpului – criteriul anatomic: Exerciţii pentru cap-gât
Exerciţii pentru membrele superioare Exerciţii pentru membrele inferioare Exerciţii pentru trunchi
După felul execuţiei: Exerciţii individuale Exerciţii în perechi Exerciţii în grup
După aptitudinile pe care le influenţează: Exerciţii pentru dezvoltarea forţei musculare Exerciţii pentru dezv. flexibilităţii Exerciţii de relaxare
Mişcări ale corpului
La nivelul membrelor superioare şi inferioare 1. Îndoire – întindere / flexie – extensie2. Ridicări – coborâri şi duceri3. Balansări 4. Răsuciri 5. Rotări/circumducţii
La nivelul trunchiului1. Înclinări2. Aplecări3. Îndoiri4. Răsuciri5. Rotări /circumducţii6. Îndoire răsucită
Descriere anatomică Descriere după Terminologia gimnasticii
Mişcări posibile în articulaţii:Pronaţie – mişcarea de rotaţie internă pe care o efectuează mâna şi antebraţul prin care faţa palmară devine posterioară şi policele medial..
Palma orientată în jos
Supinaţie – mişcarea de rotaţie externă pe care o efectuează mâna şi antebraţul prin care faţa palmară devine anterioară şi policele lateral
Palma orientată în sus
Flexia – este mişcarea prin care două segmente articulate între ele se apropie unul de celălalt. Se produce când unghiul dintre axele longitudinale ale celor două segmente care aprticipă la formarea articulaţiei respective se micşorează. Se execută în plan sagital
Îndoirea segmentului
Extensia – este mişcarea inversă celei de flexie, prin care două segmente articulate între ele se îndepărtează unul de celălalt. Este mişcare prin care unghiul dintre axele longitudinale ale celor două segmente care aprticipă la formarea articulaţiei respective se măreşte. Se execută în plan sagital.
Întinderea segmentului
Abducţia – este mişcarea prin care segmentul respectiv se îndepărtează de linia mediană a corpului sau mişcare prin care un membru sau segment de membru se deplasează lateral faţă de axul longitudinal al său. Se execută în plan frontal.
Ridicare
Adducţia – este mişcarea prin care segmentul se apropie de linia mediană a corpului sau mişcare prin care un membru sau segment de membru se deplasează medial faţă de axul longitudinal al său. Se execută în plan frontal.
Coborâre
Mişcările de înclinare laterală – sunt mişcări caracteristice coloanei vertebrale prin care un segment al
Înclinare inainte, lateral – 45˚;Aplecare – 90˚;Îndoirea – peste 90˚- 180˚
corpului se apleacă spre dreapta sau spre stânga în plan frontal. Sunt mişcări care se execută în jurul unor axe sagitale care trec prin articulaţiile care participă la această mişcare.
Extensia –îndoirea înapoi
Rotaţiile – se execută în jurul axului longitudinal al segmentului care realizează mişcarea de răsucire.în cazul articulaţiilor coloanei vertebrale vorbim de rotaţie spre dreapta şi spre stânga, iar în cazul membrelor de rotaţii interne şi externe. La nivelul antebraţului vorbim de pronaţie = rotaţie internă şi supinaţie = rotaţie externă.
Răsucirile
Circumducţia – este mişcarea care se execută concomitent pe mai multe planuri, mişcare prin care segmentul descrie un con cu baza la extremitatea distală a segmentului sau a membrului respectiv şi cu vârful în articulaţia care execută mişcarea. Este caracteristică articulaţiilor cu grad mare de mobilitate, cele biaxiale şi triaxiale. În cadrul acesteia se suced următoarele mişcări: flexie, abducţie, extensie, adducţie.
Rotări - Rotiri
Poziţia antomică – stând cu membrele superioare apropiate de părţile laterale ale trunchiului, coatele extinse, mâinile în supinaţie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare apropiate, genunchii extinşi, picioarele în unghi drept pe gambe, călcâiele apropiate, vârfurile apropiate sau depărtate la unghi de maxim 450.
Planurile anatomice = sunt suprafeţe care secţionează imaginar corpul sub o anumită incidenţă. În raport cu orientarea faţă de poziţia anatomocă a corpului se descriu 3 planuri:
frontal – dispus paralel cu fruntea (adică vertical şi latero-lateral) împarte corpul într-o parte anterioară şi o parte posterioară. Planul frontal care împarte corpul într-o jumătate anterioară şi una posterioară se numeşte plan medio-frontal.
sagital – este dispus vertical şi antero-posterior, împarte corpul într-o parte dreaptă şi una stângă. Planul sagital care împarte corpul într-o jumătate dreaptă şi una stângă se numeşte plan medio-sagital.
transversal – este dispus orizontal şi paralel cu solul, împarte corpul într-o parte superioară şi una inferioară. Planul transversal care împarte corpul într-o jumătate superioară şi una inferioară se numeşte plan medio-transversal.
Axele – se formează prin intersectarea a două planuri: axul vertical – la intersecţia planului frontal cu cel sagital, axul sagital (antero-posterior) – la intersecţia planului sagital cu cel
transversal, axul frontal (transversal) – la intersecţia planului frontal cu cel
transversal.Din punct de vedere biomecanic mişcările se produc astfel:
în plan sagital şi ax frontal (transversal) – flexia şi extensia, în plan frontal şi ax sagital – abducţia şi adducţia, în plan transversal şi ax vertical – rotaţia internă şi externă.
EXERCIŢIILE APLICATIV-UTILITARE
Mersul Alergarea Săritura Aruncarea – prinderea Târârea Căţărare – escaladare Ridicare şi transport de greutăţi Tracţiune şi împingere Echilibru Ştafete şi parcursuri de obstacole
MERSUL, deprindere motrică de bază prin care se realizează în mod deosebit locomoţia umană. Este o acţiune motrică voluntară, care prin exersare devine involuntar, automat, stereotip.
Mersul constă din dezechilibrări continue prin care corpul se adaptează suprafeţei d sprijin şi mediului înconjurător păstrând contactul cu suprafaţa pe care se realizează mişcarea şi se poate definii prin alternarea sprijinului picioarelor pe sol, acţiune prim care se realizează înaintarea.
Unitatea de bază este pasul, el se repetă identic dând mersului caracter ciclic. Termenii folosiţi în legătură cu mersul: lungimea pasului, distanţa dintre călcâiul aceluiaşi picior între două poziţii identice ale corpului (la adult , lungimea pasului este de 70-80 cm.), cadenţa, tempoul, numărul de paşi/unitatea de timp ( în medie 70-80 de paşi/minut), viteza (distanţa parcursă/unitatea de timp, în medie 4 km./oră).
Mersul influenţează funcţia respiratorie şi cea circulatorie. Timpii mersului:
1. Sprijin dublu;2. Primul sprijin unilateral: semipasul posterior, momentul verticalei,
semipasul anterior;3. Al doilea sprijin dublu;4. Al doilea sprijin unilateral (după Duchroquet).
Mersul are mari variaţii individuale în funcţie de ereditate, vârstă, greutate de transportat, felul încălţămintei. Poziţia corpului în timpul mersului poate fi o caracteristică individuală. În mers capul şi trunchiul suferă o deplasare verticală de 4-5 cm., deplasare determinată de momentul verticalei şi dublului sprijin şi o deplasare frontală de 4-5 cm.. Contactul cu solul se face cu talonul (călcâiul), trunchiul este drept, capul în prelungire, braţele se mişcă liber, alternativ, inainte-înapoi şi invers, fiind coordonate cu mişcarea picioarelor.
Greşeli: Mers rigid, băţos; Mers săltat, cu balans exagerat pe verticală; Mers legănat, cu balans exagerat pe orizontală; Mers târşit, nu se ridică piciorul suficient în timpul fazei de pendulare; Mers în” buestru”, lipsa coordonării mişcării braţelor cu cea a picioarelor; Mers cu vârfurile exagerat în afară sau exagerat spre interior.
Variante: Mersul liber fără cadenţă; Mersul în cadenţă, pasul de manevră, pasul de front (marş); Mers gimnastic; Mers pe vârfuri, călcâie, partea internă, externă a labei
piciorului; Mers în ghemuit (mersul piticului); Mers fandat (mersul uriaşului); Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept (mersul
berzei); Mers cu pendularea gambei înainte; Mers cu sprijinul palmelor pe sol şi picioarele întinse (mersul
elefantului); Mers cu pas alăturat, încrucişat;
Mers cu spatele pe direcţia de deplasare.În lecţia de educaţie fizică, mersul este prezent în toate momentele acesteia
dar pentru a creşte atractivitatea acestuia se utilizează deplasarea în figuri: zigzag, şerpuit, spirală, buclă închisă şi deschisă, opt.
Deplasare şerpuită Deplasare în zigzag Deplasare în opt
Buclă deschisă Buclă închisă
Indicaţii: Mersul se poate executa cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor; Ritmul mersului diferă în funcţie de structura variantei alese; Se adoptă diferite formaţii în funcţie de varianta utilizată; În timpul deplasării pot fi combinate mai multe variante de mers.
ALERGAREADeprindere motrică de bază, elementară, care asigură o deplasare mai
rapidă prin acţiunea coordonată a musculaturii membrelor inferioare şi superioare. În timpul alergării se succed fazele de sprijin şi zbor.
Fazele alergării:1. Faza de sprijin unilateral ;2. Faza de zbor ;3. Faza de sprijin unilateral pe celălalt picior ;
La fel ca la mers şi la alergare apar oscilaţii pe verticală şi orizontală. Importantă în timpul alergării, este poziţia corpului iar ritmul şi amplitudinea alergării sunt influenţate de intensitatea acesteia. În timpul alergării, un rol deosebit îl are coordonarea actului respirator cu pasul.
Alergarea ca deprindere motrică de bază reprezintă « startul » în formarea deprinderilor specifice probelor de alergare.
Greşeli : Alergarea îngenunchiată, fără terminarea impulsiei; Alergarea cu accentuarea balansului corpului ; Orientarea greşită a labei piciorului în timpul alergării; Poziţia greşită a trunchiului; Mişcarea greşită a braţelor, încrucişare, braţe întinse;
Variante: Alergare cu genunchii sus; Alergare cu pendularea gambelor pe coapsă, alergarea cu
pendularea gambelor înainte; Alergare cu paşi încrucişaţi; Alergare cu spatele pe direcţia de deplasare.
Alergarea este prezentă în lecţie, în toate momentele ei. Este elementul care asigură manifestarea spiritului de întrecere în desfăşurarea ştafetelor, parcursurilor aplicative şi nu în ultimul rând este esenţa jocurilor de mişcare.
Indicaţii : În faza de învăţare a alergării se utilizează tempo-uri moderate, se
folosesc corectările urmărind realizarea unei alergări cu caracter relaxat. Se cere o atenţie deosebită la coordonarea ritmului respirator cu
ritmul paşilor. Se pun în mod progresiv duratele, distanţele, numărul de repetări; Prin utilizarea unor formaţii variate şi deplasările în figuri, se
asigură alergării un caracter atractiv.
SĂRITURADeprindere motrică de bază, naturală, cu larg caracter aplicativ, care constă
în desprinderea corpului de pe sol prin propulsie, efectuând un zbor ce poate avea diferite traiectorii.
Are un rol în stimularea marilor funcţiuni, asigură excitabilitatea S.N.C., asigură tonicitate şi troficitate musculaturii, asigură întărirea sistemului osteo-ligamentar, educarea percepţiilor spaţio-temporale.
Intervine în educarea/dezvoltarea aptitudinilor motrice: viteză, forţă, putere, îndemânare, rezistenţă. Determină formarea unor trăsături de caracter :voinţă, hotărâre, curaj.
Săritura este o deprindere cu caracter aciclic şi se compune din următoarele faze :
1. Elan ;2. Bătaie-desprindere ;3. Zbor,4. Aterizare.
Greşeli care apar în funcţie de fazele săriturii: Elan insuficient de energic; Impulsie slabă; Lipsa coordonării elanului cu bătaia ; Coordonarea slabă a segmentelor corpului în timpul zborului, Poziţie rigidă la aterizare.
Variante : Sărituri libere, în care zborul este continuu; Sărituri cu sprijin, în care zborul este întrerupt de aşezarea pentru
scurt timp a mâinilor pe sol. Sărituri ca mingea, cu desprindere pe două picioare şi aterizare pe
două sau pe un picior, cu desprindere pe un picior şi aterizare pe două sau pe un picior.
Sărituri succesive ca mingea, pe loc, sau cu deplasare pe diferite direcţii.
Sărituri la coarda scurtă sau lungă, individual, pe perechi, în trei sau în grup.
Sărituri pe aparate, sărituri cu bătaie pe o suprafaţă mai înaltă. Sărituri în adâncime. Săritura în lungime de pe loc. Pasul săltat. Pasul sărit.
Pentru aceste variante apar următoarele greşeli: Pentru săriturile ca mingea : nu se respectă ritmul, la săriturile pe
loc nu se aterizează pe acelaşi loc, poziţii incorecte ale trunchiului, aterizare rigidă, lipsa de coordonare a segmentelor.
Pentru săriturile cu coarda: mânuire greşită a corzii, lipsa coordonării mişcării corpului cu mişcarea corzii.
Se utilizează în partea pregătitoare şi fundamentală a lecţiei de educaţie fizică. Indicaţii:
Pe tot parcursul învăţării se va insista asupra corectitudinii execuţiei; Săriturile se pot utiliza în ştafete, parcursuri dar numai după ce au fost
corect însuşite; Pentru învăţare pot fi utilizate şi jocurile de mişcare bazate pe sărituri. La săriturile mai dificile profesorul trebuie să asigure condiţii de
securitate copiilor, pentru a preveni accidentările; Aparatele utilizate trebuie verificate înainte de a fi folosite; În învăţare se începe cu însuşirea aterizării (în gimnastică); Pentru a spori eficacitatea acţiunilor se pot utiliza repere vizuale.
SĂRITURISĂRITURI
LIBERE CU DESPRINDERE DE PE:
LIBERE CU DESPRINDERE DE PE: CU SPRIJIN PE APARATE ŞI
DESPRINDERE DE PE:
CU SPRIJIN PE APARATE ŞI DESPRINDERE DE PE:
DOUĂ PICIOARE
DOUĂ PICIOARE
UN PICIORUN PICIOR DOUĂ
PICIOARE
DOUĂ PICIOARE
ÎN LUNGIME
ÎN LUNGIME
ÎN ADÂNCIME
ÎN ADÂNCIME
ÎN ÎNĂLŢIME
ÎN ÎNĂLŢIME CU SPRIJIN
CU SPRIJIN
BRAŢEBRAŢE
PICIOAREPICIOARE
ALTE SEGMENTE
ALTE SEGMENTE
CU ELANCU ELAN
FĂRĂ ELANFĂRĂ ELAN
CU ELANCU ELAN
FĂRĂ ELANFĂRĂ ELAN
ARUNCAREA ŞI PRINDEREADouă deprinderi motrice de bază care trebuie abordate împreună întrucât
cea de a doua nu se poate efectua decât dacă există prima. Ambele au o mare aplicativitate în sociomotricitatea omului.
Asigură tonicitate şi troficitate musculaturii întregului corp, întăresc articulaţiile implicate, determină dezvoltarea mobilităţii articulare, coordonarea, precizia, solicită intens analizatorii: vizuali, auditivi, tactili şi influenţează pozitiv manifestarea celorlalte aptitudini motrice ca: viteză, forţă, putere, rezistenţă.
Aruncarea este o acţiune motrică prin care, obiecte de diferite mărimi, forme, greutăţi sunt proiectate în spaţiu prin contracţie musculară.
Prinderea este acţiunea motrică prin care se interceptează şi se reţin anumite obiecte aflate în mişcare. Prinderea se poate efectua cu ajutorul membrelor superioare şi cu cele inferioare.
Fazele aruncării:1. Poziţia iniţială, elan;2. faza de aruncare (mişcarea segmentelor şi a trunchiului), eliberarea
obiectului;3. faza finală, restabilirea.
Fazele prinderii:1. Faza de aşteptare;2. Faza de întâmpinare, mâinile iau contact cu obiectul;3. Faza de amortizare;4. Faza de reţinere.
Reuşita aruncării şi prinderii depinde de: priza, modalitatea prin care obiectul este ţinut, susţinut, apucat, sau sprijinit; coordonarea mişcărilor, aprecierea corectă a distanţei de aruncare, alternarea judicioasă a contracţiei cu relaxarea.
Greşeli:Aruncarea:
Priza defectuoasă; Folosirea în exclusivitate a forţei braţelor; Proiectarea obiectelor pe unghiuri ne adecvate; Scăparea obiectelor;
Prinderea: Adoptarea unei poziţii greşite a palmelor; Teama de obiect; Lipsa fazei de întâmpinare; Lipsa de apreciere corectă a distanţei şi vitezei obiectului; Lipsa coordonării mişcării braţelor cu mişcarea întregului corp.
Tipuri de aruncare Aruncare azvârlită , este aruncarea care se face cu mişcare rapidă
şi energică (biciuirea), concretizată în proiectarea energică a braţului din poziţia întins înapoi spre înainte, se poate realiza de pe loc, din deplasare, din diferite poziţii, cu diferite obiecte.
Aruncarea lansată , se caracterizează prin aceea că , priza se face de regulă susţinând sau ţinând obiectul de jos sau din lateral, propulsia se realizează printr-un balans premergător realizat cu braţele întinse, poziţie care se păstrează şi în momentul eliberării obiectului. Se execută cu o mână, cu două mâini, de pe loc, sau din deplasare.
Aruncarea împinsă , se caracterizează prin faptul că obiectul se menţine pe palmă, cu braţele îndoite, propulsia se realizează prin extensia energică a braţului de aruncare. Se realizează de pe loc, din deplasare, cu o mână sau cu două mâini, pe diferite direcţii, la distanţă, la ţintă sau partener.
Variante de prindere:
Prindere cu o mână; Prindere cu două mâini;
În lecţia de educaţie fizică aruncare şi prinderea pot fi folosite în toate părţile ei, în funcţie de obiectivele urmărite.
Îndicaţii: Pentru a fi eficiente, aceste deprinderi trebuie executate cu un număr mare
de repetări; În etapa de învăţare un rol important îl are demonstraţia şi explicaţia
fenomenului respectiv, distanţele şi greutatea obiectelor cu care se realizează aruncarea;
Pentru a se evita accidentările se recomandă folosirea formaţiilor de lucru largi şi a comenzilor;
Pentru consolidarea acestor deprinderi se folosesc jocurile de mişcare, ştafetele şi parcursurile aplicative.
ARUNCAREA
AZVÂRLITĂ LANSATĂ ÎMPINSĂ
AZVÂRLITĂ
LA DISTANŢĂ LA ŢINTĂ LA PARTENER
DE PE LOC DIN DEPLASARE
ÎMPINSĂ
ÎN SUS LA ŢÎINTĂ LA PARTENER
CU O MÂNĂ CU DOUĂ MÂINI
DE PE LOC DIN DEPLASARE
LA DISTANŢĂ
TÂRÂREA, deprindere mortică, aplicativ-utilitară, reprezentând forma de deplasare pe orizontală a corpului pe suprafaţa de sprijin, deplasare realizată cu ajutorul braţelor şi a picioarelor.
- este un procedeu de deplasare natural pentru nou născut iar apoi perfecţionat de adult corespunzător cerinţelor vieţii;
- serveşte pentru deplasări în spaţii reduse ca înălţime, sau pe sub diferite obstacole;
- se utilizează pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: F. R. Î; pentru educarea unor trăsături de caracter;
- se poate utiliza pentru corectarea atitudinilor deficiente ale coloanei;- târârea şi variantele ei sunt prezente în conţinutul curriculei;
LANSATĂ
CU O MÂNĂ CU DOUĂ MÂINI
DIN LATERAL
DE JOS
PRIN ROSTOG.
PE DEASUPRA CAPULUI
DE PE LOC DIN DEPLASARE
ÎNAINTE ÎNAPOI
DIN LATERALPE DEASUPRA
CAPULUI
DE JOS PRIN ROSTOG.
LADISTANŢĂ
LA ŢINTĂ LAPARTENER
LADISTANŢĂ
LA ŢINTĂ
LAPARTENER
Greşeli: tehnică greşită; insuficientă împingere din braţe şi picioare; insuficientă forţă; lipsă de coordonare;
Variante: târâre pe antebraţe şi genunchi; târâre pe o parte; târâre joasă; târâre pe antebraţe şi picioare apropiate; târâre pe abdomen fără braţe şi picioare; târâre pe spate; târâre cu transport de obiecte sau persoane;LOCUL în lecţie: în partea fundamentală, în funcţie de obiectivele propuse;
Indicaţii: se execută târârea numai pe suprafeţe netede, lucioase, curate; în faza de însuşire, se execută în tempo lent, insistându-se pe coordonarea
mişcării braţelor cu cea a membrelor inferioare; pentru ca târârea să se execute corect şi să fie eficientă se utilizează
limitatorii metodici: sfori, şipci, bastoane, diferite aparate; pentru însuşirea târârii se pot utiliza jocurile de mişcare iar pentru
consolidare şi generalizarea cunoştinţelor se utilizează parcursurile aplicative şi ştafetele.
CĂŢĂRARE/ESCALADARECĂŢĂRAREA, este o deprindere motrică utilitară , ce constă dintr-o
urcare cu ajutorul mâinilor şi a picioarelor pe diferite aparate, obstacole naturale înalte;
ESCALADAREA, este o deprindere complexă, ce presupune depăşirea unor obstacole mai înalte.
Cele două deprinderi se prezintă simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: F. R.Î. şi la educarea unor trăsături de caracter: curaj, voinţă, întrajutorare;
Căţărarea se poate realiza la: scara fixă, bârnă, scara marinărească, frânghie, prăjină, ladă, cal, copac, stâlp, portic;
Escaladarea se poate realiza la: ladă, cal, bârnă, capra, scara obişnuită, gard, trunchi de copac;
Greşeli: lipsa de coordonare a segmentelor corpului; priza incorectă, modul de apucare a aparatelor;
Variante: căţărare la scara fixă, prin procedeul braţ şi picior opus, braţ şi picior de
aceeaşi parte; căţărare din atârnat; căţărare cu îngreuiere; căţărare la frânghia verticală în atârnat mixt, în doi sau trei timpi; în atârnat;
căţărare la frânghia orizontală;LOCUL deprinderilor în lecţie: se utilizează în partea introductivă, sub
forma jocurilor de mişcare şi în partea fundamentală. Indicaţii:
se va acorda atenţie la asigurarea materială a lecţiei, în scopul evitării accidentelor;
căţărările se învaţă mai întâi pe banca de gimnastica, scara fixă, cu braţele şi picioarele;
escaladările se învaţă în ordinea: cu apucare/sprijin şi păşire pe aparat (obstacol), cu apucare şi încălecarea obstacolului, cu apucare şi rulare în aşezat, cu apucare şi rulare pe piept (abdomen);
aceste deprinderi se introduc în ştafete şi parcursuri, când sunt bine însuşite; pentru consolidarea lor se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda
problematizării;
TRACŢIUNE-ÎMPINGEREDeprindere motrică aplicativ-utilitară, prin care un obiect sau un partener
este deplasat fără a fi ridicat de pe sol.Tracţiunea implică angajarea muşchilor flexori a corpului, priza
realizându-se prin apucare.Împingerea implică angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza
pe obiect făcându-se prin apucare sau sprijin.Aceste deprinderi, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice şi la
educarea trăsăturilor de caracter, dârzenie, curaj, voinţă, spirit competitiv, conlucrare între elevi.
Greşeli: priza necorespunzătoare; insuficientă mobilizare în realizarea acţiunii; coordonare redusă;
Variante: tracţiuni şi împingeri executate individual; tracţiuni şi împingeri executate pe perechi; tracţiuni şi împingeri executate în grup;LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii: în realizarea acestor deprinderi important este sprijinul tălpilor pe sol, pentru
mărirea suprafeţei de sprijin; se vor utiliza obiecte şi aparate cu dimensiuni şi greutăţi care pot fi învinse de
copii; perechile şi grupurile trebuie constituite pe criteriul egalităţii conformaţiei şi
forţei;
se pot aplica sub formă de joc, ştafete, parcursuri aplicative, folosind întrecerea.
RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI
Sunt deprinderi frecvent utilizate în activitatea cotidiană. Implică acţiunea întregului corp, iar efectuarea greşită a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombară), leziuni ale articulaţiilor, muşchilor.
Contribuie la însuşirea unor modalităţi de transport şi la dezvoltarea unor aptitudini motrice: F.R.Î.;
Greşeli: lipsa de coordonare; forţă insuficientă; priza necorespunzătoare.Variante:
ridicare şi transport individual; ridicare şi transport în perechi; ridicare şi transport în grup;Se pot transporta:
- obiecte de diferite mărimi şi greutăţi;- aparate;- persoane;- mobilă;
Obiectele pot fi: menţinute, susţinute cu unul sau ambele braţe, pe cap, pe umăr, pe piept, sub braţ, pe şold, pe spate; unele au primit chiar denumiri ca: “ scăunelul”, “coşuleţul”, “patul”, “ targa” ;LOCUL în lecţie: pe tot parcursul ei.
Indicaţii: se învaţă apucarea, priza pe obiect; se fixează bine tălpile pe sol, genunchii se
flectează iar trunchiul rămâne pe verticală; în ridicare sunt implicate toate grupele musculare, cu accent pe musculatura picioarelor, pentru a proteja coloana;
ridicările şi transportul în grup se realizează pe baza comenzilor; variantele de ridicare şi transport se execută de 5-6x; la transportul în grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, braţe, de
asupra capului, elevii vor fi aşezaţi în coloană, după înălţime.
ECHILIBRULUnii autori consideră echilibrul o componentă a capacităţii coordinative,
manifestată prin sensibilitatea simţului chinestezic, alţi autori îl consideră deprindere motrică.
ECHILIBRUL se defineşte prin: modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilităţii corpului în diferite poziţii sau acţiuni motrice.
Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul vestibular care informează sistemul nervos central asupra gradului de stabilitate a corpului.
În viaţă, echilibrul este solicitat începând de la mers şi până la cele mai banale activităţi casnice.
FORME DE MANIFESTARE: menţinerea echilibrului în poziţii statice cu sprijin redus; menţinerea echilibrului în acţiuni dinamice (echilibrul dinamic);
Gradarea exerciţiilor de echilibru: reducerea suprafeţei de sprijin, a punctelor de sprijin; modificarea poziţiilor segmentelor corpului; creşterea complexităţii mişcărilor; creşterea înălţimii; utilizarea unor obiecte ce pot fi: menţinute, purtate, manevrate;
LOCUL în lecţie: prezent pe tot parcursul lecţiei;Indicaţii:
ca suprafeţe înguste pot fi utilizate: bârna, bănci, ţevi, buşteni, borduri, cărămizi;
modalităţi de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate; mărirea suprafeţei de sprijin; mişcări compensatorii cu braţele; orientarea privirii înainte;
pentru a compensa frica se execută mişcări cu ajutor direct sau verbal; se pot efectua sub formă de joc, ştafete, parcursuri;
PARCURSURILE APLICATIV- UTILITARE
GENERALITĂŢI
DEFINIŢIE: Parcursurile aplicative sunt o formă combinată de deprinderi motrice, caracterizate prin diversitatea instalaţiilor, obiectelor dispuse într-o anumită succesiune, succesiune determinată de scopul urmărit.Aceste parcursuri sunt mijloace eficiente de realizare a multiplelor sarcini ale educaţie fizice şcolare având efecte deosebite pe plan psihocomportamental.
CARACTERISTICI: pot fi realizate cu colective de toate vârstele; pot fi organizate în orice
condiţii; contribuie la fixarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază,
aplicative şi cele specifice diferitelor ramuri sportive; se poate realiza o interdependenţă între deprinderi;
au valoare aplicativă, formativă şi prezintă o atractivitate deosebită; rolul formativ al parcursurilor se evidenţiază în momentul în care profesorul valorifică posibilităţile fiecărui elev, cultivă atitudinea participativă a tuturor elevilor, dezvoltă voinţa, disciplina, perseverenţa, încrederea în forţele proprii, dorinţa de autodepăşire, autocontrolul;
determină o participare emoţională a elevilor; permite organizarea în forme de întrecere( ştafetă, torent).În realizarea parcursurilor aplicative trebuie îndeplinite anumite cerinţe
organizatorice şi metodice. Cerinţe organizatorice:
- respectarea particularităţilor colectivului de elevi: vârstă, sex, nivel de pregătire;
- stabilirea sarcinilor parcursurilor în funcţie de obiectivele urmărite în lecţie: 1-2 deprinderi pentru învăţământul preprimar, 2-3 deprinderi pentru cel primar;
- gradarea judicioasă a efortului; se stabileşte raportul dintre volum şi intensitate; se recomandă mărirea progresivă a efortului prin mărirea mai întâi a volumului şi apoi a intensităţii;
- controlul în permanenţă a stării de funcţionare a aparatelor şi instalaţiilor folosite, asigurarea locului de aterizare cu saltele pentru sărituri şi escaladări. Cerinţe metodice:
- exerciţiile utilizate în parcursul aplicativ trebuie să fie cunoscute;- trebuie alternate elementele dinamice cu cele mai puţin dinamice;
alternarea celor dificile cu cele mai uşoare;- asigurarea unei încălziri specifice înaintea începerii parcursului;- evitarea folosirii unor structuri dificile la sfârşitul parcursului;
- parcursurile se por schimba cât mai des, fie prin introducerea unor aparate noi, fie prin modificarea funcţionalităţii aparatelor existente şi a exerciţiilor;
- controlul permanent al adaptării la efort prin înregistrarea F.C. Posibilităţi de dozare prin reglarea:
- lungimii traseului, repetarea acestuia (minim 3x);- numărului de obstacole, caracterul acestora, înălţimea acestora;- elemente de îngreuiere;-vitezei de deplasare.
Procedeele de organizare ale parcursurilor sunt dependente de condiţiile materiale, în sală sau în aer liber:
- grupe paralele;- bandă rulantă;- torent.Locul parcursurilor aplicative în lecţia de educaţie fizică:- în partea pregătitoare: în momentul de pregătire a organismului pentru
efort, sub forma unor parcursuri uşoare, scurte, cu obstacole joase; trebuie să vizeze dezvoltarea fizică armonioasă;
- în partea fundamentală, atât pentru consolidarea deprinderilor motrice cât şi pentru dezvoltarea aptitudinilor motrice;
- în partea de încheiere: în momentul de revenire a organismului parcursurile vor avea un tempo lent cu caracter de destindere şi relaxare.
Exerciţii acrobatice dinamice în perechi
1. Pe perechi Pi. St. umăr lângă umăr, ţinându-se de un braţ, sprijinul pe palma braţului
exterior, rostogolire înainte/ înapoi.2. Pi. Un executant are poziţia St. dep. Cu faţa pe direcţia de deplasare,
celălalt în culcat dorsal şi apucă gleznele primului, ridică picioarele la verticală iar partenerul îl apucă de glezne. Din această poziţie se execută rostogolirea înainte.
3. Formaţia: şirPi. St. dep. Tr. Aplec. înai. B. dr.sus, B.st.înainte printre picioare apucă mâna dr. a celui dinapoi, aceaşi priză se realizează de către toţi din şir iar apoi se execută rostogoliri succesive.
4. Pe perechi Pi. Un executant culcat dorsal cu picioarele depărtate braţele înainte
îndoite, celalalt în sprijin culcat ventral, sprijinul pe gleznele partenerului iar picioarele depărtate şi susţinute de cel din culcat. Se execută rostogoliri laterale.
