1. ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI ŞI ALE ROMÂNIEI

1.1. RELIEFUL MAJOR – TREPTE, TIPURI ŞI UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

a) Europa – trepte de reliefAltitudinal Europa se desfăşoară de la 0 m până la 5642 m, vârful Elbrus din Munţii Caucaz şi 4807 m în vârful Mont Blanc din Munţii Alpi;- altitudinea minimă o reprezintă nivelul Mării Caspice (-27 m) şi Zuider Zee (Olanda) (-23 m);- în comparaţie cu celelalte continente, Europa are altitudinea medie cea mai coborâtă (340 m), Asia 950 m, Africa 750 m, America de Nord 720 m, America e Sud 580 m, Australia 350 m, Antarctica 2600 m.Urmărind harta fizică a Europei se poate constata că acest continent este caracterizat prin predominarea reliefului de câmpie şi podişuri joase, care ocupă o pondere de 84 % din suprafaţa continentului, după cum urmează:- câmpii cu altitudini între -28 m şi 200 m deţin 57 % din suprafaţa continentului ;- podişuri, dealuri înalte şi munţi joşi, cu altitudini cuprinse între 500 şi 1000 m au o pondere de 10 %;- munţii cu altitudini de peste 1000 m deţin 6 % din suprafaţa continentului.Pe ansamblu, altitudinile mai mici de 500 m (câmpii, podişuri şi dealuri joase) se întind din estul Munţilor Scandinavici până în vestul Munţilor Urali şi din nordul Munţilor Pirinei şi al Mării Negre până la ţărmul Oceanului Arctic.Treapta de peste 500 m este reprezentată de munţi podişuri şi dealuri înalte. Munţii apar sub forma unor lanţuri discontinue la periferia continentului (Munţii Urali, Munţii Scandinavici, Munţii Penini).Treapta de peste 1000 m altitudine este cea mai masivă şi cea mai înaltă şi o constituie regiunea alpină, care domină atât zona centrală cât şi zona centrală a Europei sub forma unui lanţ muntos sinuos desfăşurat sub formă de arcuri (Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balcani, Penini, Dinarici, Caucaz).Treapta montană are o mare extensiune şi în Peninsula Scandinavică (Munţii Scandinavici).

b) Europa - unităţi morfostructurale

Relieful Europei s-a format în moduri variate şi în etape diferite: Europa străveche. Tectonic, continentul Europa aparţine Plăcii Euroasiatice, fiind o unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav în nord şi Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice. Aceste unităţi de platformă alcătuiesc primul nucleu continental al Europei. Această platformă alcătuieşte fundamentul marilor câmpii central şi est europene, precum şi fundamentul Podişului Moldovei. Europa caledoniană - formată în orogeneza caledonică, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munţilor Scandinavici, a munţilor din arhipelagul Spitzbergen, munţilor Scoţiei şi Ţării Galilor.Europa hercinică – formată în paleozoicul superior prin orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanţ de munţi care începea la Oceanul Atlantic şi se termina la Marea Neagră. În prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din vestul Europei, dar mai ales într-o serie de masive joase (Cornwall, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Masivul Renan, Munţii Vosgi, Munţii Pădurea Neagră, Podişul Boemiei, Podişul Lysa Gora şi Podişul Dobrogei de Nord).

1

Aceeaşi orogeneză a dus şi la formarea Munţilor Urali.Europa alpină – situată în sud s-a format în erele mezozoică şi neozoică în timpul orogenezei alpine, care a dus la cutarea stratelor din fostul ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia şi a celui sudic Gondwana. A luat naştere lanţul alpin alcătuit din: Cordiliera Betică, Munţii Pirinei, Munţii Alpi, Munţii Apenini, Munţii Dinarici, Munţii Carpaţi, Munţii Balcani (Stara Planina) şi Munţii Caucaz. Tot acum, s-a format şi cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa, Harghita-Oaş-Vihorlat în erupţiile vulcanice neogene, precum şi vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Peninsula Italică, Stromboli în Insulele Lipari. În prezent areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda şi Italia.

 

România – trepte de relief

În România, din punct de vedere altimetric, relieful se înscrie între 0 m, nivelul Mării Negre şi 2544 m în vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraşului.Relieful ţării noastre este dispus în trepte concentrice în jurul Carpaţilor: Depresiunea colinară a Transilvaniei, cu altitudini de 400-800 m, înconjurată de inelul Carpaţilor, cu altitudini între 800-2544 m. Spre exterior se desfăşoară concentric Subcarpaţii, cu altitudini între 500-800 m, Dealurile de Vest, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi, Câmpia Română, Câmpia de Vest, iar în sud-estul ţării Delta Dunării şi Podişul Dobrogei.Sub aspectul treptelor majore de relief, România se caracterizează prin proporţionalitate: ponderea mai mare a dealurilor şi podişurilor 42 %; munţii 28 %; câmpiile 30 %.

România – unităţi morfostructurale

Evenimentele geologice dependente de tectonica plăcilor au impus crearea treptată a unităţilor structurale şi de relief. Analiza morfo-structurii majore a continentului Europa evidenţiază faptul că, pe ansamblu, relieful ţării noastre este predominant alpin.

Unităţile de orogen au rezultat din ciocnirea microplăcilor (moessică, transilvanică şi panonică) cu placa euroasiatică (placa est-europeană). Din unităţile de orogen fac parte: Carpaţii, Subcarpaţii, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Mehedinţi, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest şi Podişul Dobrogei de Nord.Unităţile de platformă s-au definitivat în prima parte a paleozoicului şi constituie fundamentul unităţilor de relief de la exteriorul Carpaţilor: placa est-europeană constituie fundamentul Podişului Moldovei, placa moessică constituie fundamentul Câmpiei Române şi a Piemontului Getic.Podişul Dobrogei este format din structuri vechi de vârste şi origini diferite: Dobrogea de Nord conservă structuri hercinice, Dobrogea Centrală structuri caledonice, Dobrogea de Sud este unitate de platformă acoperită de loess.

1.1.1. TIPURI GENETICE DE RELIEF

a. Tipuri genetice de relief din Europa

2

Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:Câmpiile cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Câmpia Est-Europeană se suprapune peste placa est-europeană, iar Câmpia Europei de Nord se suprapune, în cea mai mare parte peste scutul scandinav);Sistemele montane caledonice, hercinice şi alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanţuri muntoase (Alpi, Carpaţi, Balcani, Caucaz, Ural, Alpii Scandinavici), fie sub forma unor masive muntoase sau podişuri; Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare;Unităţile de podiş se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podişul Ardeni, Podişul Boemiei, Podişul Podolic, Podişul Dobrogei de Nord pe structuri hercinice; Podişul Smaland, Podişul Norland, Podişul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice;Acţiunea agenţilor externi asupra acestor tipuri de relief au determinat apariţia reliefului derivat: Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor de calotă, fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor montani. În pleistocen Europa Nordică a fost acoperită de o calotă de gheaţă care se extindea spre sud peste Marea Baltică şi peste Câmpia Europei de Nord şi Câmpia Rusă până la latitudinea oraşelor Kiev şi Moscova. În urma topirii gheţarului de calotă a rămas un relief glaciar specific cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice şi depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinavice, Finlanda, Câmpia Nord Europeană şi jumătate nordică a Câmpiei Ruse. Relieful glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare şi creste alpine, relieful glaciar alpin şi caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar şi relief glaciar actual. În Munţii Carpaţi se păstrează relief glaciar cuaternar. Relieful litoral

1. cu fiorduri: Peninsula Scandinavică, Islanda, Arhipelagul Britanic;2. cu rias: nordul Spaniei, nord-vestul Franţei, Marea Britanie;3. cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina

de Nord;4. cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului;5. cu lagune: la Marea Baltică şi la Marea Neagră (sistemul Razelm-Sinoe);6. cu limane: la Marea Neagră (limanul Nistrului);7. relief litoral tectono-glaciar (litoralul britanic, litoralul Peninsulei Scandinavice);8. cu canaluri (de tip dalmatic): pe litoralul Croaţiei la Marea Adriatică;9. ţărm antropic: polderele olandeze.

Relieful carstic s-a format pe roci carstificabile (calcare, sare, ghips) şi este foarte diversificat în raport de condiţiile concrete de carstificare. Cuprinde relief carstic de suprafaţă (lapiezuri, doline, uvale, polii, clipe calcare, chei, ponoare, poduri naturale) toate incluse în termenul exocarst şi carstul de adâncime, endocarstul, alcătuit din peşteri. Cele mai reprezentative zone carstice din Europa sunt: Podişul Karst şi Munţii Alpi din Austria.Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale: platouri vulcanice în Islanda; vulcani activi şi semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri şi cratere, în Italia şi un lanţ vulcanic neogen stins în Carpaţi cu relieful vulcanic modelat de agenţii externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri şi mai rar cratere sau fragmente de cratere.Relieful piemontan este mai bine reprezentat în nordul Munţilor Pirinei, în regiunea Piemont

3

din nordul Italiei şi în Piemontul Getic în sudul Carpaţilor Meridionali.Suprafeţele de eroziune apar atât în masivele vechi (caledonice şi hercinice) sub formă de peneplene, cât şi în munţii din sistemul alpin, sub formă de nivele de creste sau platouri largi şi fragmentate formate în trei-patru etape de evoluţie numite suprafeţe de nivelare. În Carpaţii româneşti sunt trei nivele de evoluţie: Borăscu, Râu-Şes şi Gornoviţa.Terasele şi luncile se desfăşoară în lungul văilor din Europa Centrală şi de Sud şi cuprind trei-opt trepte de terasă. Toate râurile mari şi fluviile din Europa prezintă lunci largi şi uneori culoare de vale.Relieful eolian este format din câmpuri de dune de nisip şi apar mai frecvent în sud-vestul Franţei şi în Câmpia Mării Caspice, Danemarca etc.Relieful insulelor este format din munţi alcătuiţi din roci eruptive sau cristaline cu înălţimi de până la 1500 m şi din câmpii litorale înguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiş vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri şi brecii vulcanice terţiare, peste care se înalţă numeroase conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 m (Hekla).

b. Tipuri genetice de relief din România

Existenţa celor trei fragmente rigide plăci: placa est-europeană, placa moessică şi placa dobrogeană a determinat forma actuală a arcului carpatic românesc cu cea mai spectaculoasă torsiune în zona de coliziune şi subducţie a acestor plăci cu placa intra-alpină.Tipurile genetice de relief din România cuprind o mare varietate de forme:

1. munţii bloc s-au format pe roci dure, şisturi cristaline şi granite şi prezintă suprafeţe de eroziune, o puternică fragmentare tectonică, o puternică adâncire a râurilor. Aceştia formează cele mai vechi, mai rigide şi mai complexe sisteme montane: Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Munţii Rodnei;

2. relieful structural s-a dezvoltat pe fliş sau pe structuri vulcano-sedimentare: pe calcare s-a format relief carstic atât de suprafaţă cât şi de adâncime (Munţii Apuseni, Munţii Banatului, Podişul Mehedinţi etc.);

3. relieful vulcanic este bine reprezentat în lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-Gurghiu-Harghita. Conurile şi fragmentele de cratere vulcanice însoţite de platouri vulcanice sunt prezente în sectorul sudic al vulcanilor, pe când neck-urile vulcanice şi crestele vulcanice (Creasta Cocoşului) sunt mai frecvente în sectorul nordic;

4. relieful dezvoltat pe structuri cutate este bine reprezentat în Subcarpaţi şi în regiunile montane cu fliş din Carpaţi. Subcarpaţii reprezintă un tip de relief original alcătuit din depresiuni sinclinale închise la exterior de dealuri anticlinale (cu unu sau două şiruri de depresiuni şi de dealuri). Formele de relief dezvoltate în flişul carpatic sunt mai complexe decât cele din Subcarpaţi;

5. relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în Piemontul Getic, dar apare fragmentat şi în Dealurile Vestice, în sudul Podişului Moldovei (piemontul Poiana-Nicoreşti) şi Piemontul Curburii în exteriorul Subcarpaţilor de Curbură.

6. podişurile situate pe structuri monoclinale – Podişul Moldovei;7. câmpii: Câmpia Română şi Câmpia de Vest (cu variantele genetice: câmpii piemontane,

câmpii tabulare, câmpii de subsidenţă, câmpii de terase);8. Delta Dunării – o câmpie fluvio-lacustră care se formează sub ochii noştri cu aportul

Dunării şi al Mării Negre;

4

9. platforma continentală a Mării Negre – o câmpie submersă care începe la ţărm şi ţine până la 200 m adâncime;

10. relieful glaciar este bine reprezentat în Carpaţii Meridionali (Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat-Godeanu) şi în Munţii Rodnei. Este alcătuit din creste alpine, circuri glaciare, văi glaciare, morene etc.;

11. Podişul Casimcei este în prezent un podiş peneplenizat dezvoltat pe şisturi verzi şi apare ca o suprafaţă uşor ondulată, ca ultim stadiu de evoluţie a unui sistem muntos caledonic (o câmpie de eroziune).

 

B. Unităţi majore de relief din RomâniaUnităţi montane carpaticeCarpaţii Româneşti – sunt munţi cu înălţime mijlocie şi mică, altitudinea medie fiind de 840 m. Altitudinile cele mai mari apar în Carpaţii Meridionali şi Munţii Rodnei. Principalele subdiviziuni sunt: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali- Carpaţii Orientali – reprezintă 52 % din întreaga arie carpatică românească. Petrografic, sunt constituiţi din şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş dispuse în trei şiruri paralele orientate pe direcţia nord-vest sud-est. Altitudinea maximă este 2303 m în Vârful Pietrosul Rodnei. Sunt fragmentaţi de văi şi depresiuni mari (Depresiunea Maramureş, Depresiunea Dornelor, Depresiunea Giurgeu, Depresiunea Ciuc, Depresiunea Braşov). Au fost modelaţi policiclic (prezintă suprafeţe de nivelare asemănătoare celor din Meridionali), prezintă relief glaciar doar în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; are relieful vulcanic cel mai dezvoltat (Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-Gurghiu-Harghita). Principalele subdiviziuni ale Carpaţilor Orientali sunt: Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei, Carpaţii Moldo-Transilvani şi Carpaţii de Curbură.Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei, situaţi în nordul Carpaţilor Orientali, între frontiera României cu Ucraina, în nord, şi aliniamentul depresionar (Depresiunea Dornelor, Depresiunea Câmpulung Moldovenesc şi Depresiunea Gura Humorului) în sud. Relieful cuprinde două sectoare: sectorul de vest (Depresiunea Maramureş şi munţii care îl înconjoară) şi sectorul estic (Obcinele Bucovinei). Depresiunea Maramureşului are un relief colinar, cu dealuri ce depăşesc 800 m, şi este drenată de râurile Vişeu, Iza şi Mara. Pe latura de vest-sud vest depresiunea este închisă de munţii vulcanici Oaş, Gutâi şi Ţibleş (1835 m), cu relieful dominat de conurile vulcanice. La sud-est de valea Someşului Mare se află Munţii Bârgăului alcătuiţi din fliş străpuns de măguri vulcanice şi Munţii Suhard alcătuiţi din şisturi cristaline. Pe latura est-nord estică depresiunea este închisă de Munţii Maramureşului care culminează în vârfurile Farcău (1957 m) şi Toroioaga (1930 m), alcătuiţi din şisturi cristaline. Munţii Rodnei se află în sud-estul depresiunii, sunt formaţi din şisturi cristaline, au cea mai mare altitudine şi masivitate din Carpaţii Orientali (Vf. Pietrosul 2303 m, Ineul 2279 m) şi constituie principalul nod orografic al acestor munţi. Prezintă relief glaciar alcătuit din văi glaciare, circuri glaciare, creste alpine şi morene. Sectorul de est, reprezentat de Obcinele Bucovinei, cuprinde trei culmi montane paralele cu altitudini ce descresc de la vest spre est: Obcina Mestecăniş cea mai înaltă, alcătuită din şisturi cristaline, Obcina Feredeului şi Obcina Mare. La sud de obcine se află Depresiunea Dornelor şi depresiunile Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, ultimele fiind situate pe valea Moldovei.Carpaţii Moldo-Transilvani situaţi între aliniamentul depresionar al Dornelor şi Văii Moldovei, în nord, şi valea Oituzului şi Depresiunea Braşovului, în sud. Pe latura vestică vine în contact cu

5

Depresiunea Colinară a Transilvaniei, realizat de un piemont vulcanic de o remarcabilă netezime, iar în est cu Subcarpaţii Moldovei. Relieful cuprinde două sectoare: vestic şi estic.Sectorul de vest cuprinde grupa de sud a munţilor vulcanici şi depresiunile pe care aceştia le închid la contactul cu fâşia cristalină (tectonice şi de baraj vulcanic). Grupa de sud a munţilor vulcanici este mai înaltă şi mai masivă şi prezintă un relief vulcanic mai bine păstrat (alături de conuri vulcanice se păstrează şi cratere sau fragmente de cratere): Munţii Căliman (Vf. Pietrosul 2100 m), Munţii Gurghiu şi Munţii Harghita. La contactul grupei vulcanice cu fâşia cristalină sunt închise mai multe depresiuni dintre care cele mai întinse sunt Depresiunea Giurgeului, axată pe cursul superior al Mureşului şi depresiunea Ciucului, axată pe cursul superior al Oltului. Ambele depresiuni au altitudini de 600-700 m şi prezintă cele mai intense fenomene de inversiuni termice, aici aflându-se polii frigului - Joseni, în Depresiunea Giurgeului şi Miercurea Ciuc, în Depresiunea Ciucului. În estul Munţilor Călimani se află micile depresiuni Bilbor şi Borsec.Sectorul de est, denumit şi cel al Munţilor Moldovei, cuprinde trei şiruri paralele de munţi, dintre care cel din vest şi centru aparţin fâşiei cristaline, iar cel estic unităţii flişului. Primul şir cristalin este format din munţii: Giurgeu, Hăşmaşul Mare (cu o cuvertură de calcare în care s-au dezvoltat Cheile Bicazului şi relieful rezidual al ,,Pietrei Singuratice”), Ciucului şi Nemira. Al doilea şir cristalin este format din munţii: Giumalău (peste 1800m, alcătuit din cristalin), Rarău ( cu stâncile calcaroase ,, Pietrele Doamnei”), Bistriţei (1859 m), Ceahlău (Vf. Ocolaşul Mare, 1907 m), cu o cuvertură de conglomerate care dau un relief spectaculos şi Tarcău. Şirul flişului se desfăşoară pe latura de est şi cuprinde munţii Stânişoara, Goşmanu şi Berzunţ, ultimul închizând Depresiunea Comăneşti.Carpaţii de Curbură situaţi în sudul Carpaţilor Orientali, între valea Oituzului şi valea Prahovei. Pe latura internă vin în contact cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei, iar pe latura externă vin în contact cu Subcarpaţii Curburii. Relieful cuprinde un domeniul montan alcătuit din culmi şi văi dar în care munţii realizează o mare curbură în care este închisă Depresiunea Braşovului. Alcătuirea geologică din fliş a permis o fragmentare mai mare a reliefului. Varietatea rocilor sedimentare a impus un relief petrografic cu forme specifice: relief ruiniform pe conglomerate (turnuri, ciuperci, Sfinxul Bratocei - în Munţii Ciucaş), relief dezvoltat pe gresii (Munţii Buzăului), relief carstic (Munţii Bârsei), relief dezvoltat pe nisipuri (dunele de nisip de la Reci în Depresiunea Braşovului). Curbura carpatică externă cuprinde Munţii Vrancei, Munţii Buzăului, Munţii Ciucaş, şi Munţii Baiului. Curbura internă, spre Depresiunea Braşovului cuprinde Munţii Întorsurii care închid Depresiunea Întorsura Buzăului şi Munţii Bârsei (formaţi din Munţii Postăvaru, cu vestita staţiune Poiana Braşov, Munţii Piatra Mare şi Munţii Tâmpa). În nord vestul grupei se află trei munţi scunzi (cu altitudine medie de 100 m) care pătrund digitat în Depresiunea Braşovului: Munţii Perşani (1104 m) cu defileul bazaltic de la Racoş şi Măgura Codlei, Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc. Depresiunea Braşovului, situată la contactul Carpaţilor Orientali cu Carpaţii Meridionali este drenată de râul Olt şi afluienţii săi Râul Negru şi Bârsa. Are aspectul unui şes întins, cu altitudini de 500-600 m, cu terenuri agricole fertile, cu multe aşezări şi cu intersecţia unor importante drumuri şi căi ferate transcarpatice.- Carpaţii Meridionali – situaţi în sudul Depresiunii Colinare a Transilvaniei, între valea Prahovei, la est şi Culoarele Timiş-Cerna şi Bistra-Strei, la vest.Relieful Carpaţilor Meridionali deţine cele mai multe superlative geografice din România:- reprezintă cel mai masiv şi mai înalt domeniu al Carpaţilor Româneşti, datorită înălţării în bloc cu peste 1000 m produsă la sfârşitul neogenului şi începutul cuaternarului. În toate cele patru

6

grupe depăşesc altitudinea de 2500 m, culminând în Munţii Făgăraşului cu vârfurile Moldoveanu 2544 m şi Negoiu 2535 m , la care se adaugă Munţii Bucegi cu vârful Omu de 2505 m, Munţii Parâng cu vârful Parângu Mare de 2519 m şi Munţii Retezat cu vârful Peleaga de 2509 m;- prezintă o asimetrie inversă: la est de râul Olt sunt abrupţi în nord şi coboară în trepte spre sud, iar la vest de aceeaşi vale domină prin abrupturi în sud depresiunile subcarpatice şi au pante mai domoale spre nord;- sunt alcătuiţi aproape în întregime din şisturi cristaline şi intruziuni granitice, iar la extremităţi dar şi local apar calcarele care introduc o mai mare varietate a reliefului. Cele mai importante mase calcaroase apar în extremitatea vestică (Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi) dar şi în sudul Parângului şi în Munţii Piatra Craiului; Munţii Bucegi fac excepţie, fiind alcătuiţi din conglomerate care dau un relief specific de eroziune diferenţială şi eoliană: ,,Babele” şi ,,Sfinxul”. Alcătuirea geologică dominant cristalină explică masivitatea accentuată, aceşti munţi fiind traversaţi doar de râul Olt şi cuprind doar trei depresiuni: Loviştei, Haţegului şi Petroşani;- există trei platforme de eroziune care reprezintă stadii de echilibru în evoluţia reliefului: platforma Borăscu la 2000m altitudine, cu valorificare pastorală estivală, platforma Râu-Şes, mai neregulată ca nivelare şi bine evidenţiată în Munţii Retezat, la obârşiile râului omonim şi la obârşiile Lotrului, este situată la 1200-1600 m; Platforma Gornoviţa sau a Predealului, la 1000 m altitudine, este valorificată prin aşezări rurale sau urbane permanente, dar şi prin fâneţe. Pe această platformă, in Munţii Orăştiei se păstrează vestigiile cetăţii geto-dacice Sarmizegetusa Regia;- altitudinile mari au făcut ca aceşti munţi să fie modelaţi, în pleistocen, de gheţari care au modelat un relief specific alcătuit din circuri şi văi glaciare, separate de creste alpine denumite popular ,,custuri” glaciare şi acumulări de morene. Caracterele alpine dominante (relieful glaciar, altitudinea şi masivitatea cea mai mare) l-au determinat pe geograful francez Emm. De Martonne să-i numească ,,Alpii Transilvaniei”;- deşi sunt cei mai înalţi şi cei mai masivi, sunt totuşi traversaţi integral de valea Oltului şi parţial de valea Jiului la nivele foarte joase, fenomen explicat prin epigenie (adâncirea râurilor concomitent cu ridicarea munţilor); din această cauză trecătorile sunt joase: Turnu-Roşu (400 m), Cozia (309 m) pe Olt şi Lainici (450 m) pe Jiu; în acelaşi timp sunt şi pasuri de altitudine: Giuvala, din Culoarul Rucăr-Bran, dar şi drumurile alpine ,,Transfăgărăşanul” (care traversează Munţii Făgăraşului la peste 2000 m altitudine) şi ,,Transalpina” (care traversează Munţii Parâng la peste 2100 m altitudine); în Munţii Bucegi se află drumul care urcă la 2500 m în Munţii Coştila. Faţă de Defileul Oltului dintre Turnu-Roşu şi Cozia se pot delimita grupele Bucegi şi Făgăraş pe latura estică şi grupele Parâng şi Retezat-Godeanu pe cea vestică.

Grupele Bucegi şi FăgăraşSituate în estul Carpaţilor Meridionali, grupele Bucegi şi Făgăraş sunt delimitate în est de Valea Prahovei, iar în vest de valea Oltului. Pe latura de nord domină prin abrupturi depresiunile Braşovului şi Făgăraşului, iar în sud, spre Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii Getici, prezintă pante mai domoale.Relieful include grupele Bucegi (alcătuiţi din Munţii Bucegi, Munţii Leaota, Culoarul Rucăr-Bran, şi Munţii Piatra Craiului), şi Făgăraş (alcătuiţi din Munţii Făgăraş, în nord, şi masivele fragmentate de afluienţii Argeşului: Munţii Cozia care închide la sud Depresiunea Loviştei, Munţii Ghiţu, Munţii Frunţi, Munţii Iezer şi Munţii Păpuşa);Munţii Bucegi reprezintă din punct de vedere genetic un sinclinal suspendat, culminează cu

7

vârful Omu (2505 m) şi se prezintă abrupt atât spre valea Prahovei (abruptul prahovean al Bucegilor), cât şi spre Depresiunea Braşovului şi spre Culoarul Rucăr-Bran. Sunt alcătuiţi din conglomerate şi calcare, prezentând un platou structural cu forme interesante de relief eolian şi de eroziune diferenţială: ,,Babele” şi ,,Sfinxul” şi alte ,,ciuperci eoliene”. Relieful glaciar este prezent în jurul vârfului Omu prin circuri glaciare dar şi prin văi glaciare (valea superioară a Ialomiţei). Accesibilitatea şi frumuseţea deosebită a peisajului fac din Munţii Bucegi cel mai circulat masiv montan din România. Munţii Leaota, situaţi la vest de Bucegi, sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi au un relief masiv şi greoi.Culoarul Rucăr-Bran reprezintă o depresiune tectonică (o vale de sinclinal) orientată nord-vest sud-est cu importanţă în circulaţia transcarpatică încă din perioada feudală între Braşov şi Câmpulung Muscel.Munţii Piatra Craiului, situaţi la vest de Culoarul Rucăr-Bran se prezintă în relief ca cea mai frumoasă creastă calcaroasă din România.Munţii Făgăraşului corespund culmii înalte situată între valea Dâmboviţei şi Defileul Oltului dintre Turnu Roşu şi Cozia, care este abruptă spre nord şi cu pante domoale spre sud. Culminează în vârful Moldoveanu 2544 m, şi Negoiu 2535 m, sunt alcătuiţi în întregime din şisturi cristaline şi cuprind cele mai extinse forme de relief glaciar din ţară (circuri glaciare, văi glaciare, creste alpine, praguri glaciare, morene), având şi multe lacuri glaciare (Bâlea, Podragul Mare, Capra, Avrig, Călţun, Urlea). Partea centrală a Făgăraşului este traversată de drumul transcarpatic modernizat ,,Transfăgărăşanul” care permite accesul, pe timpul verii, între Depresiunea Făgăraş şi Curtea de Argeş.Făgăraşul sudic are în componenţă o culme mai joasă, fragmentată, formată din masive alcătuite din şisturi cristaline intens metamorfozate (gnaisul ocular de Cozia): Munţii Cozia, (1668 m), Munţii Frunţi, Munţii Ghiţu, Munţii Iezer şi Munţii Păpuşa (2462 m), cu relief glaciar şi alcătuire cristalină.Între cele două unităţi făgărăşene penetrează partea de est a Depresiunii Loviştei, dezvoltată la confluenţa Lotrului cu Oltul şi în Masivul Parâng.

Grupele Parâng şi Retezat-Godeanu ocupă latura vestică a Carpaţilor Meridionali, fiind situate între Defileul Oltului dintre Turnu Roşu şi Cozia în est şi culoarele tectonice Timiş-Cerna în vest. În nord culoarul Bistra Strei îi desparte de Munţii Poiana Ruscăi, culoarul Orăştiei îi separă de Munţii Apuseni şi în continuare Depresiunea Sibiului şi Apoldului îi separă de Podişul Transilvaniei. Pe latura sudică se termină abrupt spre depresiunile subcarpatice oltene.Relieful include cele două grupe de munţi precum şi depresiunile Loviştei, Haţeg şi Petroşani.Grupa Munţilor Parâng include cel mai mare nod orografic din România din care pornesc cinci unităţi montane cu dispoziţie radiară: în sud-vest Munţii Parâng (vârful Parângu Mare, 2519 m), alcătuiţi din şisturi cristaline şi intruziuni granitice, cu relief glaciar şi lacuri glaciare (L. Gâlcescu) din care se desprind spre nord-vest Munţii Şureanu (vârful lui Pătru, 2130 m), cu relief glaciar dar şi cu peşterile Şura Mare şi Tecuri. Spre nord-est Munţii Cândrel (vârful Cândrel, 2244 m), cu alcătuire cristalină şi relief glaciar. Spre est se desfăşoară Munţii Lotrului (vârful Ştefleşti, 2242 m) şi Munţii Căpăţânii (vârful Ursu, 2124 m) alcătuiţi din calcare, cu văi în chei şi peşteri.Între grupele Parâng şi Retezat-Godeanu se desfăşoară spaţiile depresionare ale Haţegului şi Petroşanilor. Depresiunea Haţegului este o depresiune tectonică şi o veche zonă de populare în care romanii stabilesc noua capitală a Daciei, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În Evul Mediu era cunoscută sub numele de ,,Ţara Haţegului”. Depresiunea Petroşani, situată pe cursul superior al

8

Jiului, este de origine tectonică şi corespunde celui mai mare bazin huilifer al ţării. Spre nord , prin pasul Merişor se face legătura cu depresiunea Haţegului, iar spre sud prin pasul Lainici şi Defileul Jiului cu Oltenia subcarpatică.Grupa Retezat-Godeanu este situată între Depresiunea Petroşani şi Defileul Jiului la est, depresiunea Haţegului şi Culoarul Bistrei la nord şi Culoarul Timiş-Cerna la vest. Are în componenţă cele două masive centrale Munţii Retezat şi Munţii Godeanu care dau numele grupei. Munţii Retezat (vârful Peleaga, 2509 m) prezintă cel mai ridicat nivel altitudinal al grupei şi au cel mai complex relief glaciar. Adăpostesc cele mai multe lacuri glaciare (Bucura, Zănoaga, Lia, Ana, Viorica, Florica, Tăul Porţii). Pitorescul peisajului natural şi elementele rare de floră şi faună au dus la constituirea Parcului Naţional Retezat încă din 1935. Munţii Godeanu (vârful Gugu, 2291 m), alcătuiţi ca şi Retezatul din şisturi cristaline, au un relief glaciar mai puţin spectaculos, dar prezintă cele mai întinse platforme de eroziune de tip Borăscu şi Râu-Şes. Spre nord-vest se desfăşoară Munţii Ţarcului, continuaţi de Muntele Mic, iar pe latura de sud-vest se desfăşoară Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi, despărţiţi de valea adâncă a Cernei. Spre est sud-est sunt munţii Vâlcanului (vârful Straja 1868 m) cu alcătuire calcaroasă şi văi în chei (Cheile Runcu).Culoarul tectonic Timiş-Cerna are aspectul unui graben care separă grupele Retezat-Godeanu de Munţii Banatului, printr-o denivelare tectonică de aproape 1000 m. Asigură legătura nord-sud între oraşele Caransebeş şi Orşova prin pasul Domaşnea (540 m), denumit şi Poarta Orientală, străbătut de drumul european E70 şi de magistrala feroviară Bucureşti-Timişoara.Culoarul Bistra desparte Masivul Retezat-Godeanu de Munţii Poiana Ruscăi şi asigură legătura rutieră între Caransebeş şi Depresiunea Haţegului prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m).

- Carpaţii Occidentali – denumiţi astfel după localizarea lor, la vest de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, se întind între Defileul Dunării, în sud, şi până la văile Someşului şi Barcăului în nord. Spre est Culoarele Timiş-Cerna şi Bistra îi despart de Carpaţii Meridionali, iar Depresiunea Alba Iulia Turda îi despart de Depresiunea Colinară a Transilvaniei.Constituie cel mai jos sector al Carpaţilor Româneşti, altitudinile maxime fiind cuprinse între 1200-1400 m în sud şi abia depăşind 1800 m în nord;Prezintă o accentuată asimetrie, ei coborând în trepte de la est la vest;Caracteristica definitorie este discontinuitatea dintre grupele montane, acestea apărând ca o succesiune de horsturi, despărţite de culoare tectonice (grabene): Mureşului, Timiş-Cerna, Bistra;Se adaugă pătrunderea Câmpiei de Vest sub formă de ,,câmpii golfuri” în lungul celor trei Crişuri şi contactul direct al câmpiei cu munţii în dreptul Munţilor Zarandului;Au alcătuirea geologică cea mai complexă (şisturi cristaline, fliş, roci vulcanice şi magmatice), ceea ce a determinat apariţia unei mari varietăţi de forme de relief;Sunt puternic fragmentaţi de numeroase văi, depresiuni intramontane şi depresiuni de tip ,,golf”;Sunt cei mai populaţi din Carpaţii Româneşti, aşezările permanente ajung până la 1600 m.

Munţii Banatului-sunt situaţi în sud-vestul ţării, între Defileul Dunării dintre Baziaş şi Orşova în sud, Culoarul Timiş-Cerna în est, dealurile şi Câmpia de Vest în nord şi nord-vest.Analiza reliefului nu este completă fără includerea Defileului Dunării dintre Baziaş şi Gura Văii, o vale transversală, caracterizată printr-o alternanţă de sectoare înguste - Cazanele Mari şi Mici, Porţile de Fier - şi bazinete depresionare: Moldova Nouă şi Orşova. Prin construirea sistemului

9

energetic şi de navigaţie Porţile de Fier a fost rezolvată atât problema navigaţiei pe Dunăre, în acest sector, cât şi valorificarea potenţialului hidroenergetic.Latura de est a Munţilor Banatului este mai înaltă (1200-1400 m) şi include în nord Munţii Semenic (1446 m), alcătuiţi din şisturi cristaline şi cu aspectul unui platou la nivelul de 1400 m, valorificat pastoral şi turistic. În sud, lungul Cazanelor se desfăşoară Munţii Almăjului (vârful Svinecea Mare, 1224 m), alcătuiţi dintr-o alternanţă de şisturi cristaline străpunse de granite sau acoperite de roci sedimentare (calcare). Între cele două unităţi montane este închisă Depresiunea Almăjului (sau Bozovici), care este drenată de râul Nera.Partea de vest cuprinde munţi mai scunzi (muncei) cu altitudini de 600-1100 m dar cu aceeaşi alcătuire geologică: Munţii Locvei, de-a lungul Dunării, în primul sector al Defileului, Munţii Aninei (1160 m), care au o cuvertură de calcare pe care s-a dezvoltat relieful carstic (Cheile Nerei, Caraşului şi Minişului, Peştera Comarnic). În nord-vest sunt Munţii Dognecea (617 m), care închid Depresiunea Caraş-Ezeriş.

Munţii Poiana Ruscăi– sunt cuprinşi între Culoarul Bistrei la sud şi Defileul Mureşului dintre Deva şi Zam, la nord. Pe latura estică intră în contact cu Depresiunea Haţegului iar pe latura vestică cu Dealurile Lipovei.Relieful Munţilor Poiana Ruscăi se caracterizează prin altitudini scăzute (vârful Padeşu, 1374 m) dar cu o masivitate remarcabilă dată de alcătuirea geologică (şisturi cristaline cu intercalaţii de calcare cristaline, marmure şi chiar roci vulcanice. Fiind înconjurată de zone joase Munţii Poiana Ruscăi au aspect de horst, înfăţişându-se sub formă de cupolă şi de nod orohidrografic unitar. Prezintă văi adânci şi culmi largi, care facilitează pătrunderea aşezărilor pe cele mai mari înălţimi.

Munţii Apuseni Munţii Apuseni sunt situaţi la vest de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, între defileul Mureşului dintre Deva şi Lipova, în sud, şi văile Barcăului şi Someşului, la nord.Munţii Apuseni includ următoarele subunităţi:Masivul Bihorului, este gruparea montană centrală, cu alcătuire predominant cristalină şi care culminează în vârful Bihor de 1849 m. Din acest masiv se desprind spre nord Munţii Vlădeasa (1836 m), iar în est Muntele Mare (1826 m). Peste fundamentul cristalin au fost depuse cuverturi d calcare în care s-au dezvoltat fenomene carstice şi calcaroase: Cheile Someşului Cald şi ale Bulzului, Peşterile Scărişoara şi Focul Viu (ambele cu gheţari), complexul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului. Spre est-nord est se desprind Munţii Gilău, iar în sud Muntele Găina cu vestitul ,,Târg de Fete”, nedee populară desfăşurată la sfârşitul lunii iulie.Latura de sud-est a Munţilor Apuseni este alcătuită din Munţii Mureşului, cu altitudini de 1000-1200 m, care cuprind munţii Trascăului (cu numeroase văi tăiate în calcare: Cheile Turzii, Întregaldelor, Râmeţului), şi Munţii Metaliferi formaţi din andezite şi bazalte. Se poate menţiona şi o formă spectaculoasă a reliefului vulcanic - ,,Detunatele”- cu coloane de bazalt arcuite, cu aspect de orgă uriaşă.În vest se desfăşoară munţii scunzi ai Crişurilor, separaţi de depresiunile golfuri: Munţii Zarandului (836 m), Munţii Codru-Moma (1112 m), cu izbucul de la Călugări format pe calcare, Munţii Pădurea Craiului, cu peşterile Meziad, Vadul Crişului, precum şi Peştera Vântului (50 km lungime, fiind cea mai lună peşteră din ţară).Munţii Plopiş sau Şes (918 m) se află situaţi în nord-vestul acestui spaţiu montan. Între Munţii Crişurilor se interpun depresiunile ,,golfuri” : Zarandului (pe Crişul Alb), Beiuşului (pe Crişul

10

Negru) şi Vad-Borod (pe Crişul Repede). În spaţiul Munţi Apuseni sunt prezente şi alte depresiuni mai mici: Gurahonţ, Brad, Huedin, Zlatna, Abrud şi Câmpeni.La nord – nord-est de valea Barcăului se desfăşoară sectorul munţilor scufundaţi, cu alcătuire geologică dură, din şisturi cristaline şi calcare, structură care poartă numele de ,,jugul intracarpatic”, format din Munţii Meseşului (996 m), şi dealurile cristaline: Prisnel, Dealul Mare şi Preluca.

- Depresiunea colinară a Transilvaniei – situată în partea centrală a ţării, este cea mai mare depresiune din interiorul arcului carpatic. Este mărginită de cele trei ramuri carpatice, care şi-au luat denumirea după poziţia faţă de această mare unitate depresionară: la nord şi est Carpaţii Orientali, la sud Carpaţii Meridionali, la vest Munţii Apuseni iar la nord vest Dealurile Silvaniei. Prezintă un fundament carpatic faliat şi scufundat la adâncimi de 2000-8000 m, acoperit de o cuvertură de roci sedimentare formată din argile, marne, nisipuri, gresii, conglomerate, tufuri vulcanice şi sare. Structura geologică conţine cute diapire, domuri şi structuri monoclinale pe care s-au dezvoltat cuestele. Relieful depresiunii prezintă o înclinare de la est (1080 m) şi nord-est spre vest sud-vest (300 m), fapt arătat şi de orientarea generală a reţelei hidrografice Someş, Mureş, Târnave, Olt). Altitudinile medii sunt cuprinse între 400-500 m, mai coborâte în depresiunile exterioare şi mai înalte în zonele interioare de podiş. În partea centrală, relieful este format dintr-un podiş cu strate sedimentare uşor boltite (domuri) care conţin acumulări de gaz metan.Zona marginală prezintă o structură cutată, mai slab în sud şi vest (unde apar depresiunile de contact litologic: Făgăraş, Sibiu, Culoarul Alba Iulia-Turda) şi mai accentuat în est , unde există o alternanţă de dealuri şi depresiuni specific subcarpatică, de unde şi denumirea de Subcarpaţii Transilvaniei. Pe marginile depresiunii, la Praid, Ocna Sibiului, Ocna Mureş sau Turda sunt prezente cutele diapire cu sâmburi de sare, care uneori ajung la suprafaţă. Principalele diviziuni sunt: dealurile şi depresiunile marginale şi Podişul Transilvaniei.Dealurile şi depresiunile marginale situate în imediata vecinătate a munţilor cuprind următoarele subunităţi:- dealuri: Culmea Brezei, Preluca, Dealul Mare şi Prisnel în nord şi nord-vest, Dealul Feleacului la vest, dealurile de tip subcarpatic în est;- depresiuni: Depresiunea Almaşului (pe râul Almaş); Culoarul Alba Iulia-Turda (pe Mureş şi Arieş) la vest; Depresiunea Sibiu (pe râul Cibin) şi Depresiunea Făgăraş in sud (pe râul Olt); Depresiunea Bistriţa (pe râul Bistriţa) la est; Depresiunea Lăpuşului (pe râul Lăpuş) la nord.Podişul Transilvaniei – situat în partea centrală a Depresiunii colinare a Transilvaniei, are următoarele diviziuni:- Podişul Someşan, situat în partea nord-vestică a Podişului Transilvaniei şi traversat de Someş între Dej şi Jibou; este format din interfluvii netede dezvoltate pe un substrat sedimentar uşor înclinat spre sud-est, cu altitudini de 500-600 m;- Câmpia Transilvaniei, delimitată la nord de Someşul Mare şi de Someşul Mic, iar la sud de valea Mureşului, este o regiune cu un relief de dealuri joase (400-500 m), cu aspect neted, slab ondulat (datorită prezenţei domurilor), văi scurte şi largi pe care s-au amenajat iazuri;- Podişul Târnavelor, cea mai întinsă subunitate, cuprinsă între Valea Mureşului la nord şi Valea Oltului la sud, se caracterizează printr-un relief mai înalt (peste 600 m) ce coboară în trepte de la est către vest; prezenţa domurilor şi a cuestelor; asimetria văilor, intensitatea alunecărilor de teren. În cadrul său se individualizează trei subunităţi: Dealurile Târnavelor, Podişul Hârtibacilui ş Dealurile Secaşelor.

11

Unităţi de dealuri şi podişuri

- Subcarpaţii – Subcarpaţii s-au format prin cutarea sedimentelor depuse în fosa precarpatică în ultimele faze ale orogenezei alpine. - Relieful este alcătuit din depresiuni sinclinale închise la exterior de dealuri anticlinale, dispuse în unu sau două şiruri. Dealurile interne au structură cutată şi altitudini mai mari, iar dealurile externe au altitudini mai mici şi structură monoclinală. - Prezenţa stratului de argilă intercalat între depozitele de molasă favorizează producerea alunecărilor de teren. Subdiviziuni: Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii de Curbură şi Subcarpaţii Getici. Subcarpaţii Moldovei şi Culoarul SiretuluiSubcarpaţii Moldovei sunt situaţi la est de grupa centrală a CarpaţilorOrientali, între valea Moldovei, în nord, şi valea Trotuşului (Şuşiţa), în sud. Pe latura estică sunt delimitaţi de Podişul Bârladului de o arie de discontinuitate geografică: Culoarul Siretului.Subcarpaţii Moldovei constituie cel mai simplu areal de tip subcarpatic, format din trei mari depresiuni, închise spre exterior de dealuri cu structură cutată. De la nord la sud se desfăşoară: Depresiunea Neamţ, drenată de râul Neamţ (Ozana) şi închisă de Culmea Pleşului (911 m), Depresiunea Cracău-Bistriţa, drenată de râurile care îi dau numele, închisă la nord de Dealul Corni (592 m), iar în sud de Dealul Barboiu; Depresiunea Tazlău-Caşin, situată pe râul Trotuş, unde converg mai multe râuri, printre care şi cele care îi dau numele. În est depresiunea este închisă de Culmea Pietricica (740 m), iar în sud de dealurile Ouşoru şi Zăbrăuţ. Subcarpaţii Moldovei sunt formaţi din roci sedimentare cutate în ultima etapă a orogenezei alpine. Dealurile externe cuprind la contactul cu sectorul Culoarului Siretului o bordură de pietrişuri şi nisipuri piemontane.Culoarul Siretului, împreună cu valea largă a Moldovei (ambele de natură erozională), separă domeniul de orogen al Subcarpaţilor Moldovei de cel de platformă al Podişului Moldovei. La confluenţa Siretului cu principalele râuri dinspre Carpaţii Orientali au apărut oraşele Adjud (Trotuş), Bacău (Bistriţa), Roman (Moldova).Subcarpaţii CurburiiSituaţi în partea central-sudică a ţării, între valea Trotuşului (mai corect Şuşiţa) în nord şi valea Dâmboviţei în vest.Reprezintă cel mai complex domeniu subcarpatic, cu altitudini mari, structura întortocheată a depresiunilor, şi pătrunderea unor pinteni montani de fliş paleogen carpatic în arealul subcarpaţilor (Pintenul Ivăneţu, 1021 m, şi pintenul Văleni). Se pot distinge două şiruri de depresiuni, separate de două aliniamente deluroase:- primul şi al depresiunilor ,,interne”, include : Depresiunea Soveja pe Şuşiţa, Depresiunea Vrancei, drenată de râurile Putna şi Zăbala, Depresiunea Lopătari pe Slănicul Buzăului, , Depresiunea Pătârlagele pe Buzău, Depresiunea Vălenii de Munte pe Teleajen şi Depresiunea Câmpina pe Prahova. Acestea sunt închise de o mediană deluroasă cu altitudini de 800-900 m: Răchitaş, Răiuţu, Gurbăneasa (979 m), Bisoca, Ciolanu, Salcia;- al doilea şir al depresiunilor ,,intracolinare” cuprinde depresiunile: Vidra, Mera, Dumitreşti (pe Râmnicul Sărat), Policiori, Nişcov, Podeni pe Cricovul Sărat şi Pucioasa pe Ialomiţa. Spre est şi sud, acestea sunt închise de dealurile externe: Măgura Odobeştilor (996 m), Deleanu, Istriţa (749 m) şi Bucovel.Subcarpaţii GeticiSituaţi la sud de Carpaţii Meridionali, între valea Dâmboviţei în est şi valea Motrului în vest,

12

intră pe latura de sud în contact cu Podişul Getic.Relieful prezintă două şiruri de depresiuni, separate de două aliniamente deluroase:- primul şir de depresiuni, la contactul cu muntele, cuprinde: Depresiunea Câmpulung închisă la sud de Măgura Măţău (1018 m), Arefu pe Argeş, Jiblea pe Olt, Horezu pe Bistriţa Vâlcii şi închisă de Măgura Slătioarei, urmate spre vest de Polovragi, Novaci, Tismana şi Baia de Aramă; - al doilea şir de depresiuni ,,intracolinare”, cuprind Depresiunea Râmnicu-Vâlcea, pe Olt, închisă de Dealul Negru şi Depresiunea Târgu Jiu-Câmpu Mare închisă la sud de Dealul Bran şi la est de Dealul Bârzei (560 m).- Podişul Mehedinţi– Altitudinal este un podiş, genetic aparţine orogenului carpatic. Este o peneplenă înălţată cu relief întinerit. - Petrografic este alcătuit din şisturi cristaline şi calcare, ceea ce a favorizat apariţia reliefului carstic format din chei (Topolniţei şi Coşuştei), poduri naturale (Ponoare), peşteri (Topolniţa). Altitudinea reliefului este cuprinsă între 500-600 m. Podişul Mehedinţi cuprinde şi Depresiunea Severinului şi Dealurile Coşuştei.- Piemontul Getic – Este o unitate de platformă (cu fundament alcătuit din Placa Moessică şi cu umplutură sedimentară). La suprafaţă s-au acumulat depozite de tip piemontan formate din pietrişuri şi bolovănişuri aduse de râuri din Carpaţii Meridionali şi depuse în condiţii subaeriene. Aceste depozite sunt cunoscute sub numele de pietrişuri de Cândeşti.- Este cel mai mare piemont din România şi a fost puternic fragmentat de apele curgătoare. Relieful înclinat de la nord spre sud, prezintă altitudini cuprinse între 600-700 m, în nord, şi de 200-300 m, la sud, la contactul cu Câmpia Română.- Subunităţi: Platforma Strehaia, Platforma Jiului, Platforma Olteţului, Platforma Argeş, Platforma Cotmeana şi Platforma Cândeşti. - Podişul Moldovei – unitate de platformă, cu fundament alcătuit din placa est-europeană în jumătatea nordică şi placa nord-dobrogeană în jumătatea sudică peste care s-a depus o umplutură sedimentară alcătuită din nisipuri, argile, marne, gresii în structuri orizontale sau monoclinale. Relieful structural este format din platouri structurale şi din cueste, la care se adaugă văile consecvente şi cele subsecvente. Prezenţa argilelor a favorizat alunecările de teren. Principalele subdiviziuni sunt: - Podişul Sucevei situat în partea de nord-vest, între graniţa de stat cu Ucraina şi valea Moldovei, reprezintă sectorul cel mai înalt, cu relieful alcătuit dintr-o alternanţă de dealuri (Ciungi, Podişul Dragomirnei, Podişul Fălticenilor, Dealul Ibăneşti, Dealul Mare -Hârlău) şi unităţi mai joase (Depresiunea Rădăuţi, Culoarul Moldovei, Culoarul Siretului);- Câmpia Moldovei situată în partea de nord-est a podişului Moldovei între Culmea Bour-Dealul Mare în vest şi valea Prutului în est;- Podişul Bârladului, situat între Siret şi Prut, ocupă jumătatea sudică a Podişului Moldovei şi cuprinde următoarele subdiviziuni: Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului şi Podişul Covurlui.- Podişul Dobrogei - este cea mai complexă arie geologică şi geomorfologică din România. În partea de nord este o unitate de orogen formată în orogeneza hercinică – Podişul Dobrogei de Nord; - în partea centrală o peneplenă formată în orogeneza caledonică – Podişul Casimcei; - în sud o platformă – Podişul Dobrogei de Sud. Orogeneza baikaliană a dus la individualizarea

13

Podişului Casimcei alcătuit din şisturi verzi; orogeneza hercinică a ridicat Munţii Măcinului alcătuiţi din granite; partea sudică a podişului formată prin sedimentare prezintă un relief uşor ondulat şi văi în canion. La suprafaţă s-a depus un strat de loess cu grosimi de până la 40 m care a favorizat procesele de tasare şi sufoziune. Diviziunile sunt următoarele:- Podişul Dobrogei de Nord, alcătuit din: Munţii Măcinului alcătuit din granite, cu relief rezidual (piramide, stâlpi, blocuri de piatră), Dealurile Tulcei cu relief colinar desfăşurat pe direcţia vest-est, Depresiunea Nalbant şi Podişul Babadag alcătuit din calcare care au favorizat apariţia reliefului carstic;- Podişul Casimcei cu altitudine de 200-300 m are un relief modelat pe roci vechi (şisturi verzi), cu culmi puţin proeminente, despărţite de văi largi evoluate, fără terase;- Podişul Dobrogei de Sud cu un relief alcătuit din interfluvii netede sau uşor ondulate cuprinde următoarele subdiviziuni: Podişul Medgidiei, Podişul Oltinei şi Podişul Negru Vodă;- Zona litorală reprezintă fâşia paralelă cu ţărmul Mării Negre, lată de 20-25 km, situată între Capu Midia şi Vama Veche, prezintă un relief mai înalt ce se termină abrupt la contactul cu marea (faleze).Dealurile de Vest – o bordură de dealuri piemontane festonată de apele curgătoare din partea de vest a Carpaţilor. Se prezintă ca un piemont de eroziune cu altitudinea medie de 400 m.- Sunt alcătuite din roci moi: argile, marne,nisipuri, gresii, pietrişuri. În partea nordică apar unele măguri cristaline sau vulcanice care dau şi altitudinile cele mai mari (Dealul Preluca 795 m, Dealul Codru, Măgura Şimleului).- Aceste dealuri au caracter discontinuu fiind întrerupte de văile Crişurilor, Mureşului, Timişului şi Begăi. Principalele diviziuni ale Dealurilor de Vest sunt:- Dealurile Silvaniei, între Someş şi Barcău, unde pătura sedimentară mai subţire şi eroziunea activă au determinat apariţia la zi a unor măguri şi culmi vulcanice sau cristaline (Codrului, Şimleului, Preluca, Crasnei) şi a unor depresiuni (Baia Mare, Zalău, Şimleu);- Dealurile Crişene, între Barcău şi Crişul Alb, care cuprind Dealurile Plopişului şi Dealurile Pădurii Craiului (Piemontul Codrului);- Dealurile Banatului, între Mureş şi Dunăre, cuprind Dealurile Lipovei, Dealurile Buziaşului, Dealurile Tirolului şi Dealurile Oraviţei.

Unităţile de câmpieCâmpia de Vest - Este o câmpie formată prin sedimentare lacustră pe un fundament carpatic scufundat. Ea a devenit uscat succesiv, mai întâi câmpiile înalte din est, şi apoi câmpiile joase şi luncile Câmpia de Vest se prezintă ca o fâşie îngustă de 15-70 km care pătrunde în interiorul Apusenilor sub formă de depresiuni golf. Are o înclinare foarte redusă, din care cauză râurile au cursuri divagante, Altitudinea medie a câmpiei este de 100 m şi urcă până la 200 m la contactul cu Dealurile de Vest. Din punct de vedere genetic există următoarele tipuri de câmpii:- câmpii piemontane: Câmpia Vingăi, Câmpia Cermeiului, Câmpia Miersigului;- câmpii tabulare: Câmpia Aradului, Câmpia Careilor;- câmpii de subsidenţă: Câmpia Someşului, Câmpia Crişurilor şi Câmpia Timişului;- câmpii cu dune de nisip: Câmpia Careilor în prezent cu plantaţii de viţă de vie.Câmpia Română - Ocupă 20 % din suprafaţa României şi s-a format în cuaternar prin umplerea unui lac care s-a retras treptat spre est, dispărând la sfârşitul cuaternarului.

14

- Este o unitate de platformă cu fundament (Placa Moesică puternic faliată şi compartimentată) şi umplutură sedimentară alcătuită din pietrişuri, argilă, nisipuri, peste care s-a depus o cuvertură de loess.- Câmpia este înclinată de la nord la sud, dar şi de la vest la est. Altitudinea medie a câmpiei este de 64 m, altitudinea minimă de 4 m în Câmpia Siretului Inferior, iar altitudinea maximă 300 m în Câmpia Piteştilor. Din punct de vedere genetic există următoarele tipuri de câmpii:- câmpii înalte cu caracter piemontan (200-300 m): Câmpia Piteşti, Câmpia Ploieştilor, Câmpia Târgoviştei, Câmpia Râmnicului;- câmpii de subsidenţă: Câmpia Titu, Câmpia Gherghiţa, Câmpia Buzăului şi Câmpia Siretului Inferior;- câmpii tabulare (numite şi câmpuri) care ocupă cele mai mari întinderi: Câmpia Boianului, Câmpia Găvanu-Burdea, Câmpia Burnasului, Câmpia Vlăsiei, Câmpia Mostiştei, Câmpia Bărăganului. Pe alocuri apar şi mici depresiuni de tasare a loessului numite crovuri (găvane)- câmpii cu formaţiuni de dune de nisip: Câmpia Olteniei, şi de-a lungul râurilor Ialomiţa, Călmăţui, Buzău şi Siret.Delta Dunării - Este a doua mare unitate deltaică din Europa după cea a fluviului Volga. Delta Dunării s-a format într-un fost golf marin prin aluviunile aduse de Dunăre şi din sedimentele marine depuse de curenţii circulari ai Mării Negre care au creat grindurile maritime (Letea, Sărăturile şi Caraorman). - Delta Dunării reprezintă o câmpie terminală în formare, fiind unitatea de relief cea mai nouă şi cea mai joasă. Altitudinea medie deasupra nivelului mării este de +0,52 m; în spaţiile dintre braţe altitudinea variază între -3 m în depresiunile lacustre şi +12 m pe grindul Letea; adâncimile cele mai mari se întâlnesc pe braţele Dunării (-39 m pe braţul Chilia, -34 m pe braţul Tulcea, -26 m pe braţul Sfântu Gheorghe, -18 m pe braţul Sulina). În cadrul reliefului deltei deosebim: relieful pozitiv reprezentat de grinduri şi ostroave (16% din suprafaţa deltei), şi relieful negativ reprezentat de braţele Dunării, canale, gârle, lacuri, lagune, mlaştini şi bălţi.

1.1.2. UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

A. Unităţi majore de relief ale EuropeiUnităţi montanea. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare- Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină. Are lungimea de 1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-est între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi dolomite.- Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi sunt mai fragmentaţi decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500 m se întâlnesc doar în Masivul Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali (vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt pentru care au mai multe tipuri genetice de relief.

15

- Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de 400 km şi altitudini ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic d’Anetro, au gheţari actuali şi masivitatea remarcabilă în partea centrală.- Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul Peninsulei Italice. Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord de Roma apar şi vulcani stinşi cu cratere şi lacuri vulcanice.- Munţii Caucaz – se desfăşoară pe direcţie vest-est între Marea Neagră şi Marea Caspică şi au altitudinea cea mai mare din Europa (vârful Elbrus, 5642 m). Sunt alcătuiţi din granite, roci vulcanice, calcare şi conglomerate. Au gheţari actuali şi prezintă un relief glaciar pleistocen şi actual. - Munţii Alpii Dinarici – se desfăşoară pe direcţia nord-vest sud-est sub forma unor şiruri paralele de culmi ale căror cute revărsate spre Marea Adriatică au dus la formarea ţărmului dalmatic.- Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma a două culmi paralele despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful Botev.- Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud, au un relief carstic bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp.

b. Unităţi caledonice- Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest, au altitudini de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în mişcări de înălţare pe verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite. Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari montani actuali. Formele de relief cele mai frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile glaciare. În Munţii Scandinavici se pot deosebi trei sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea maximă în lăţime şi altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub forma unei creste accidentate şi înguste.- Munţii Cambrieni, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii externi. De la nord spre se desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m, Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis 1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m, , Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m. c. Unităţi hercinice - Munţii Ural – este cel mai lung lanţ de munţi din Europa (peste 2000 km) situat la limita dintre Europa şi Asia. Sunt orientaţi pe direcţia generală nord-sud, au altitudinea medie de peste 600 m şi au înfăţişare de deal, altitudinea maximă de 1894 m (vârful Narodnaia). Relieful se desfăşoară sub formă de culmi paralele şi cuprinde trei sectoare: sectorul nordic cu piscuri, morene şi văi glaciare; sectorul central cu relief carstic şi vulcanic şi sectorul sudic cu aspect deluros, o peneplenă intens fragmentată de văi.Unităţi de podişa. pe structuri vechi (Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Dobrogei);b. pe structuri caledonice (Podişul Norland, Podişul Smaland, Podişul Finlandei) sunt puternic modelate de glaciaţia de calotă din pleistocen.- Podişul Norland ocupă jumătatea nordică a Suediei, este uşor înclinat de la vest spre est.

16

Fundamentul precambrian este acoperit de acumulări glaciare şi de argile. Panta generală a imprimat direcţia de scurgere a râurilor. Peisajul este dat de pădurea de conifere şi de numeroase turbării.- Podişul Smaland are altitudini mai coborâte (150-250 m), este acoperit de morene glaciare şi de argile postglaciare. Peisajul este dominat de pădurile de amestec alcătuite din conifere şi foioase.- Podişul Finlandei, situat în partea de nord a Finlandei, are un relief uşor ondulat, cu altitudini medii de 300-400 m, deasupra căruia se ridică masive izolate mai înalte. Partea de sud, Podişul Lacurilor, are altitudinea cuprinsă între 120 m şi 80 m, şi este alcătuit din culmi deluroase alungite ce corespund sectoarelor de acumulare glaciară, între care se interpun lacurile glaciare. Peisajul dominant este cel al pădurilor de conifere şi al turbăriilor, în partea de nord şi peisajul lacustru şi păduri de conifere în sud.c. Pe structuri hercinice- Masivul Central Francez – este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate de relief: relief vulcanic, carstic, tectonic, cu grabene. Altitudinea medie este de 710 m, iar cea maximă este de 1886 m în vârful Mt. Doré;- Podişul Boemiei – încadrat între Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii Sudeţi, are altitudini reduse şi prezintă relief tectonic bine dezvoltat. Partea de nord-vest are altitudini mai mari, 500-900 m, jumătatea sudică 700-800 m, iar partea nord-estică este o depresiune de eroziune cu altitudinea de 200 m;- Meseta Spaniolă – regiune formată din podişuri cu altitudini de 600-1000 m, renumitele mesetas, platouri vălurite şi cordiliere (Munţii Cantabrici, Cordiliera Iberică, Sierra Morena şi Cordiliera Betică). Altitudinea maximă este de 3478 m;- Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră – sunt formaţi în orogeneza hercinică, dar au fost separaţi de grabenul Rinului. Au altitudini medii de circa 1400 m şi sunt puternic erodaţi de agenţii externi;- Masivul Şistos Renan – orientat pe direcţia est-vest, are altitudini cuprinse între 600 şi 800 m. În craterele vechi ale vulcanilor din regiunea Eiffel se păstrează lacuri de crater numite maar.d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi- Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia – formate prin acumularea depozitelor de tip piemontan (pietrişuri şi bolovănişuri) depuse pe suprafeţe uşor înclinate în condiţii subaeriene. Altitudinal se încadrează la regiunile de podiş.

Unităţi de câmpiea. Câmpii fluvio-glaciare- Câmpia Nord-Europeană – situată între unităţile hercinice şi Marea Baltică şi Marea Nordului, este intens modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de morene glaciare şi sandre. Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. În sectorul vestic, unde sunt poldere, câmpia este sub nivelul mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene.Este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată de numeroase râuri.b. Câmpii fluvio-lacustre- Câmpia Română – este cea mai mare câmpie din România, se dezvoltă pe stânga Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Galaţi. Câmpia aparţine vastei arii depresionare dintre Platforma Moesică şi orogenul carpatic şi s-a format prin colmatarea succesivă a unui bazin lacustru, în timpul cuaternarului timpuriu şi mediu. O trăsătură dominantă o constituie frecvenţa loessului şi

17

a depozitelor loessoide pe toată întinderea câmpiei fapt care a dus la apariţia crovurilor.- Câmpia Panonică – situată pe cursul mijlociu al Dunării, în Bazinul Panonic, s-a format prin colmatarea Mării Panonice. Are un fundament faliat şi căzut în trepte, cu compartimente mai joase (sub 150 m), şi mai înalte (între 150 şi 300 m) dominate de masive cristaline şi munţi insulari (Bakony 704 m, Vertes 480 m,). Câmpia prezintă mai multe diviziuni: Câmpia Tisei, Câmpia Dunării de Mijloc (a Cumaniei), Câmpia Bratislavei etc. Este traversată de Dunăre şi câţiva afluenţi mai importanţi ai acesteia: Tisa, Drava, Sava şi Morava.- Câmpia Padului – situată în nordul Italiei, între Munţii Alpi în nord, Munţii Apenini la sud, Marea Adriatică şi Munţii Dinarici la est. Câmpia Padului a apărut prin colmatarea unui fost golf marin cu depozite aduse de râuri din Munţii Alpi şi Apenini. Napoleon Bonaparte a numit-o ,,cea mai fertilă câmpie a lumii” şi reprezintă într-adevăr principala zonă agricolă a Italiei. c. Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri joase pe structuri foarte vechi. - Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă) – este cea mai întinsă câmpie din Europa, are o suprafaţă de 4 mil. km2 şi este a doua câmpie din lume ca suprafaţă după Câmpia Amazonului. Ocupă aproape întreaga jumătate estică a Europei, de la Carpaţii Păduroşi, în vest, până la Munţii Ural, în est, şi de la Marea Neagră şi Marea Caspică, în sud şi până la Oceanul Arctic în nord. Are altitudini cuprinse între -28 m în Câmpia Caspică, 343 m în Podişul Valdai şi 463 m în Colinele Timan. Câmpia apare ca o asociere de câmpii joase, coline şi podişuri vechi. Din punct de vedere tectonic se suprapune peste Placa Est Europeană, având un fundament precambrian larg boltit şi modelat de calota glaciară în jumătatea nordică. În nordul acestei câmpii relieful este dominat de formele rezultate din procesul de acumulare glaciară care se întrepătrund cu cele fluvio-glaciare. O caracteristică a acestei câmpii este şi faptul că marile fluvii au dispunere nord-sud: Nipru, Don, Volga etc.d. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin retragerea spre larg a liniei ţărmului- Câmpia Precaspică – este o câmpie de şelf formată, pe de o parte, prin colmatarea cu sedimente marine şi retragerea apelor ca urmare a coborârii nivelului cu -28 m sub nivelul Oceanului Planetar, iar pe de altă parte, cu aportul aluviunilor aduse de apele curgătoare care se varsă în Marea Caspică (Volga, Ural etc.). Această câmpie este parazitată de cea mai mare deltă din Europa (Delta Volgăi). În partea de sud a câmpiei, în sectorul dintre fluviile Volga şi Ural, apar şi forme de relief eolian (dune de nisip).- Câmpia Mării Negre – numită şi Câmpia Pontică, mărgineşte la nord Marea Neagră, între Delta Dunării, la vest, şi Marea Azov, la est. La nord vine în contact cu Podişul Volâno-Podolic şi Podişul Doneţului, iar la sud limita este dată de ţărmul Mării Negre. Alcătuită din depozite paleogene şi neogene, la suprafaţă , câmpia este acoperită cu depozite de loess. Altitudinea acestei câmpii scade de la nord spre sud, până la 0 m Fâşia litorală este intersectată de văile Nistrului, Bugului şi Niprului, cu terase bine dezvoltate, iar la vărsare formează limane.

CLIMA

Clima reprezintă situaţia medie a principalelor fenomene meteorologice (presiunea, temperatura aerului, precipitaţii şi vântul), pentru un interval larg de timp şi pentru o suprafaţă mare (România, Grecia, Andaluzia etc.)

Factorii climatici

18

Factorii radiativi

Se referă la energia pe care masele de aer (care determină clima) o primesc prin radiaţia solară. Există o valoare calorică calculată latitudinal, care în Europa scade de la sud la nord, adică de la medii de 140-150 kcal/an în zona mediteraneană la medii sub 80 kcal/an în Scandinavia de Nord. Valoarea calorică pentru România este de 125 kcal/an. Această este şi valoarea medie a regiunilor temperate şi a celor interior-continentale.

Factorii geografici

Se referă la interacţiunea dintre suprafaţa terestră şi masele de aer.

B1. Masele de apăAcestea asigură umiditatea maselor de aer. Sursa de umiditate a maselor de aer care influenţează Europa este Oceanul Atlantic, de pe care vântul de vest preia umiditatea şi o împinge peste continent. Din acest motiv, umiditatea şi precipitaţiile scad dinspre vest spre est în Europa, dar şi în ţara noastră.

Marea Mediterană este un alt întins acvatic care influenţează clima, dar are o influenţă sudică, moderând valorile climatice.

B2. Relieful, prin dispunerea lanţurilor montane Munţii au rolul de a bloca şi de a reorienta masele de aer. Astfel, masele de aer sunt deviate sau blocate de câtre sistemele înalte. Un exemplu sunt Munţii Alpi, care nu permit traseul spre nord al maselor de aer sahariene. Pe versanţii nordici ai acestora se formează un vânt călduţ, primăvara în Podişul Bavariei numit foehn

B3. Relieful, prin altitudineValorile fenomenelor meteorologice se modifică în altitudine; temperatura aerului scade în altitudine, iar precipitaţiile cresc. Astfel, se creează niveluri diferite de climă numite etaje climatice.

Poziţia geografică

Extinderea latitudinală a Europei se face de la paralela de 34º până dincolo de Cercul Polar de Nord la 76º latitudine nordică. Astfel, Europa se află în plină zonă de căldură temperată care îi va influenţa climatele şi valorile fenomenelor meteorologice.Extinderea longitudinală însumează peste 70º, de la 10º longitudine vestică la 60º longitudine estică. Această sumă va ordona categoriile de climă temperată, care se vor succede de la vest la est (oceanică, de tranziţie, propriu – zisă).

Factorii dinamici

Masele de aer au caracter dinamic. Circulaţia generală a maselor de aer în Europa este de la vest la est. Astfel, vântul de vest (vânt cu caracter permanent) aduce masele de aer pe un traseu NV-SE (deviat fiind de Curentul Atlanticului de Nord, care-l ridică spre latitudini înalte).

19

Iarna, se poate dezvolta o circulaţie dinspre NE, când mase de aer uscat şi foarte rece siberiene invadează partea de E a Europei (până la lanţul carpatic). Transportul acestor mase de aer siberiene este asigurat de către vântul de NE, numit şi crivăţ.

Vara, partea de sud a Europei este marcată de pătrunderea maselor de aer sahariene purtate de alizeu. Ramura din Câmpia Română a acestuia poartă numele de austru.

Factorii antropici

Se referă la acţiunile desfăşurate de către om, care prin poluare reuşeşte modificarea evenimentelor climatice. Se observă o creştere a dioxidului de carbon în atmosferă lucru care conduce la o supraîncălzire a planetei, fenomen numit efect de seră. Alte elemente chimice sunt eliberate în atmosferă alterând calitatea acesteia şi creând ploi acide, smog (ceaţă cu poluanţi), microclimate.

Clima Europei

Clima subtropicală (mediteraneană)

 

Această climă caracterizează partea de sud a continentului, adică în Pen. Iberice de Est, I-le Baleare, I. Corsica, I. Sardinia, I. Sicilia, I-le Malta, Pen. Italică, Pen. Balcanică, I. Creta, Arhip. Grecesc, Pen. Crimeea.Este o climă cu două sezoane datorate pendulării succesive a maselor de aer ca urmare a revoluţiei Terrei;

sezonul uscat şi fierbinte se manifestă mai ales vara când mase de aer sahariene ocupă regiunea, determinând creşterea temperaturii la valori de 30ºC şi scăderea precipitaţiilor sub nivelul de 500 mm/an.

sezonul blând şi ploios se manifestă mai ales iarna când masele de aer oceanice le succed pe cele sahariene, determinând moderarea temperaturilor la medii de 8-10ºC şi creşterea precipitaţiilor la peste 1000 mm/an.

În Franţa de sud coboară de pe Masivul Central, primăvara, un vânt rece care afectează culturile de citrice numit mistral.Toată regiunea este marcată de un alt vânt local format pe ţărm numit briza marină cu dublu traseu diurn: ziua dinspre uscat spre mare, iar noaptea dinspre mare spre uscat.

Clima temperat – oceanică

Această clima marchează partea de vest a Europei, faţada sa atlantică. Este vorba despre Pen. Iberică de Vest, Franţa, BENELUX, Danemarca, Germania de Vest, sudul Scandinaviei, Norvegia, Arhip. Britanic.Vântul de vest împinge masele de aer oceanice pe uscat. Acestea sunt încărcate cu umiditate care moderează temperaturile (media este situată între 10 şi 15ºC) şi dau precipitaţii abundente (între

20

1000 şi 1200 mm/an) sub formă de ploaie.Frecvent se produce ceaţa, care deasupra oraşelor mari se încarcă cu poluanţi formând smog-ul.

Clima temperat – continentală de tranziţie

Această climă caracterizează partea centrală a Europei, care politic corespunde Germaniei de Est, Austriei, Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ţărilor Baltice, Ungariei, României, Ucrainei de Vest.Vântul de vest poartă în continuare spre est masele de aer oceanice, care-şi pierd treptat din umiditate. Temperaturile suferă modificări creând amplitudini între anotimpurile extreme ce pot atinge 20ºC. Precipitaţiile se moderează, iar iarna cad sub formă de ninsoare.

Clima temperat – continentală (propriu – zisă)

Această climă caracterizează partea de est a Europei, care corespunde politic Ucrainei de Est, Belorusului şi Rusiei de Sud – Vest.În acest climat situaţiile climatice devin extreme, atât în cazul temperaturilor, cât şi al precipitaţiilor. Iarna pătrund mase de aer siberiene purtate de vântul de NE (crivăţ), care conduce la scăderea temperaturilor la valori de – 20ºC.

Clima subpolară

Această climă caracterizează partea de nord a Europei. Marchează I. Islanda, Scandinavia de Nord, Rusia de Nord – Vest.Este un climat de tranziţie afectat de pendularea succesivă a maselor de aer oceanice (vara) şi a celor polare ca urmare a revoluţiei Terrei.

Clima montană

Este vorba despre etajarea impusă de relief în cazul munţilor cu altitudini foarte mari.

Clima României

România are o climă temperat – continentală de tranziţie, cu o medie a temperaturii de 10ºC şi o medie a precipitaţiilor de 640 mm/an.Vântul permanent al ţării este vântul de vest, iar vânturile periodice sunt crivăţul, iarna în jumătatea estică a ţării, şi austrul, vara în jumătatea sudică. Alte vânturi au caracter local precum foehnul în Subcarpaţii estici, briza marină pe litoral, nemira în Depresiunea Braşov, vântul mare în Depresiunea Făgăraş etc.

Extinderea în suprafaţa creează sectoare climatice care sunt poziţionate după cum urmează:

1. Sectorul oceanic, caracterizat prin temperaturi medii şi umiditate crescută. Are întindere peste Banat – Crişana şi Transilvania (incluzând unităţile: Câmpia de Vest nordică, Dealurile de Vest nordice, M-ţii Poiana Ruscă, Grupa Apuseni, D.C.T, Carpaţii Meridionali de Nord şi Carpaţii Orientali de Vest)

21

2. Sectorul continental (de ariditate), caracterizat prin valori extreme de temperatură, umiditate scăzută şi foarte scăzută; bat vânturile de NE, iarna şi austrul, vara. Afectează Moldova, Dobrogea şi Muntenia (adică, unităţile Podişul Moldovei, Subcarpaţii Moldovei – partea sudică, Subcarpaţii Curburii – partea estică, Carpaţii Orientali de Est, Podişul Dobrogea, Delta Dunării şi Bărăganul)

3. Sectorul de tranziţie, are manifestare în Muntenia (şi afectează unităţile: Subcarpaţii Curburii – partea de vest, Subcarpaţii Getici – partea de est, Carpaţii Meridionali de Sud, Podişul Getic, Câmpia Munteniei)

4. Sectorul baltic (scandinavo – baltic), caracterizat prin valori scăzute de temperatură şi umiditate crescută. Afectează Maramureşul şi Bucovina (unităţi de relief precum Grupa de Nord, Podişul Sucevei şi Subcarpaţii Moldovei – partea de nord)

5. Sectorul mediteranean (submediteranean), caracterizat prin ierni călduţe şi umede, şi veri fierbinţi şi uscate. Afectează Banatul şi Oltenia (adică, unităţile Câmpia şi Dealurile de Vest – partea sudică, Munţii Banatului, Grupa Retezat – Godeanu, Podişul Mehedinţi şi Câmpia Olteniei)

6. Sectorul pontic, include litoralul românesc şi o porţiune îngustă pornind de la ţărm până la 15 km distanţă în interiorul uscatului.

Modificarea altitudinilor creează etaje climatice care se succed după cum urmează:

1. Etajul de deltă şi luncă, cu valori ridicate de temperatură, peste 11ºC şi valori scăzute de precipitaţii, sub 400 mm/an.

2. Etajul de câmpie, include toate suprafeţele cu valori situate între 0 şi 200 m (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei şi Podişul Dobrogei de Sud). Valorile de temperatură sunt situate între 11 şi 10ºC, iar cele de precipitaţii între 400 şi 600 mm/an.

3. Etajul de dealuri joase, include toate suprafeţele cuprinse între 200 şi 500 m (Podişul Dobrogei – partea nordică, Podişul Moldovei, Podişul Getic – partea sudică, Dealurile de Vest, Câmpia Transilvaniei şi depresiuni din Subcarpaţi). Valorile temperaturilor scad de la 10 la 8ºC, iar cele ale precipitaţiilor cresc de la 600 la 800 mm/an.

4. Etajul de dealuri înalte, include toate suprafeţele cu valori între 500 şi 800 m (Podişul Sucevei, Podişul Getic – partea nordică, zona marginală a D.C.T, Podişul Mehedinţi şi dealuri ale Subcarpaţilor). Media temperaturilor este cuprinsă între 8 şi 6ºC, iar cea a precipitaţiilor între 800 şi 1000 mm/an.

5. Etajul montan, include zona înaltă dintre 800 şi 1800 m (dealurile foarte înalte din Subcarpaţi, zona montană). Valorile de temperatură scad de la 6 la 2ºC, iar cele de precipitaţii cresc de la 1000 la 1200 mm/an.

6. Etajul alpin, pentru toate altitudinile de peste 1800 m. temperatura aerului este sub 2ºC, iar precipitaţiile atmosferice au valori peste 1200 mm/an.

1.2. CLIMA - FACTORII GENETICI, ELEMENTELE CLIMATICE ŞI REGIONAREA CLIMATICĂ

Elemente ce definesc particularităţile climatice:1. factorii genetici

22

2. elementele climatice3. regionarea climatică

EUROPA - Factorii genetici ● radiaţia solară (poziţia pe glob) → caracterul temperat al climei→ scade de la sud (130-140 kcal/cm²/an) spre nord (80-100 kcal/cm²/an)● mişcarea generală a aerului de la vest la est→ repartiţia descrescătoare a precipitaţiilor → diminuarea caracterului oceanic al climei→ accentuarea continentalismului termic→ Europa- spaţiul de acţiune dinamică a Vânturilor de vest şi a Vânturilor polare ● influenţa centrelor barice marginale: Anticiclonul Azorelor, Anticiclonul Groenlandez, Anticiclonul Siberian, Ciclonul Islandez, Ciclonul Central Asiatic→ determină deplasarea pe continent a unor mase de aer diferite:

polare- foarte reci şi relativ uscate atlantice- răcoroase şi umede mediteraneene/nord-africane- calde şi umede continentale- reci/calde, după sezon şi uscate

→ caracteristici variate în regimul precipitaţiilor, temperaturii● contactul sinuos dintre uscat şi apă● influenţa Curentului Atlanticului de Nord● aspectul şi altitudinea reliefului → prezenţa lanţului alpino- carpatic→ zonalitatea verticală● prezenţa unei mase continentale de mari dimensiuni în estul continentului→ continentalismul temperaturii şi al precipitaţiilor

ROMÂNIA - Factorii genetici

o mişcarea generală a aerului de la vest la est

→repartiţia descrescătoare a precipitaţiilor → diminuarea caracterului oceanic al climei→accentuarea continentalismului termic

o circulaţia unor mase de aer diferite: oceanice, frecvenţă de 45%→ precipitaţii şi valori termice moderate nordice şi nord-vestice, 30%→ scăderea temperaturilor, precipitaţii bogate nord- estice şi estice→ iarna- geruri, vara- secete sudice → mediteraneene- umede şi calde

→ din nordul Africii şi Orientul Apropiat- uscate şi calde

o relieful prin:

23

altitudine →barieră în calea maselor de aerformă→direcţionează mişcarea aerului→ crearea etajelor climatice

o diferenţe termice reduse – datorită extensiunii doar pe 5˚de latitudine

EUROPA - ELEMENTELE CLIMEI● temperatura medie anuală – scade de la S la N (35˚ la 71˚ latitudine Nordică)→ izoterme medii anuale cu valori de : 20˚C ; 15˚C; 10˚C; 5˚C; 0˚C; - 5˚C.● precipitaţiile scad de la V (1000mm/an) la E (500mm/an)● precipiaţiile cresc cu altitudinea● vânturile predominante: Vânturile de Vest; în Est, Crivăţul● vânturi locale, de tip föhn

ROMÂNIA - ELEMENTELE CLIMEI

o temperatura medie anuală

→ scade de la S la N cu aprox. 2,5˚C pentru 5˚de latitudine→gradient normal→ scade cu creşterea altitudinii (10˚C la 200 m; 0˚C la 2500 m )

o trei etaje termice: →etaj cald – izoterma de peste 10˚C (în Sud) şi 8,5˚C (în Nord)

→etaj intermediar –izoterma între 10˚C şi 6˚C→etaj rece – izoterma - sub 6˚C

o diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă → mai mari în E: 25-26˚C

→ în V: 21-22˚C

o precipitaţiile scad de la V (630mm/an) la E (400-450mm/an)o precipitaţiile cresc cu altitudineao vânturile predominante: Vânturile de Vest, în Est Crivăţulo vânturi locale, de tip föhn, brizele

Particularitatea termică şi climatică: climatul României realizează o trecere de la climatul cu influenţe oceanice la cel cu elemente de ariditate.

EUROPA - REGIONAREA CLIMATICĂ● mai multe tipuri de climă:→ cu succesiune latitudinală→ etajare verticală● zone de climă cu succesiune pe direcţia sud-vest – nord-est→ climat subtropical secetos- în Peninsula Iberică→ climat mediteranean- Peninsula Iberică, Peninsula Italică, sudul Peninsulei Balcanice; caracteristici: două sezoane- iarna răcoroasă şi umedă, vara foarte caldă şi secetoasă ;

24

temperaturile medii ale lunilor extreme , ianuarie 10˚C , iulie peste 25˚C ; precipitaţii medii anuale de 600-900 mm/an (predominant în aprilie şi octombrie); zonă de intreferenţă între circulaţia vestică, de pe Marea Mediterană şi cea din nordul african → climat temperat oceanic (influenţa Curentului Atlanticului de Nord)- N Spaniei, Ins. Britanice, V Franţei, N Norvegiei ; caracteristici: temperaturile medii ale lunilor extreme scad de la sud la nord, ianuarie, de la 8˚C la -1˚C, iulie de la 22˚C la 15˚C, precipitaţiile medii anuale scad de la 1.000 mm/an la 800-900 mm/an, Vânturile de Vest→ climat de tranziţie- centrul Spaniei, Europa Centrală, Europa de Sud-Est ; caracteristici: slăbirea treptată a circulaţiei maselor de aer vestice, interferenţa acestora cu masele de aer provenite din nord, sud sau est ; temperaturi medii negative 1-3 luni, vara temperaturi medii cuprinse între 15˚C -18˚C ; precipitaţiile medii anuale scad de la vest (800 mm/an) la est (500 mm/an) → climat temperat-continental- Europa de Est, Sudul Peninsulei Scandinavice ; caracteristici: influenţa maselor de aer nordice şi est- continentale ; rece şi umed în nord (500 mm/an), mai cald şi arid în sud (200-300 mm/an)→ climat temperat de stepă, cu precipitaţii moderate – în Estul Mării Negre→ climat subpolar- Europa Nordică ; caracteristici: cca 5-6 luni temperaturi medii negative, media lunii iulie între 10˚C şi 15˚C, precipitaţii de 500-800 mm/an, predominant sub formă de zăpadă, vânturile polare → climat montan- etajare pe verticală; la baza munţilor sunt caracteristicile unităţii mari de relief, iar de la cca 800 m altitudine intervine etajarea: scăderea temperaturilor, creşterea precipitaţiilor şi a umidităţii; în munţii din sudul şi centrul Europei, temperatura medie anuală de 0˚C se înregistrează la cca 3.000 m altitudine, iar în munţii din nordul continentului, la 500 m altitudine ; precipitaţiile cresc până la 1.000- 1.500 mm/an.

 

ROMÂNIA - REGIONAREA CLIMATICĂ

Regionarea climatică (etaje şi nuanţe/sectoare de climă):- climat etajat pe verticală, datorită altitudinii, etaje de climă: →climat montan→climat de dealuri→climat de câmpie- existenţa unor nuanţe (sectoare) climatice :→de la N la S→ de la V la E- îmbinarea influenţelor climatice cu etajele climatice →nuanţe climaticeCaracteristici ale nuanţelor (sectoare) climatice :

Climatul cu influenţe oceanice: →diferenţe mici intre vară şi iarnă

→bat Vânturile de vest- vânturi permanente→precipitaţii mai bogate (cu 200-300mm/an)

Climatul cu influenţe submediteraneene : →bate Austrul

25

→temperaturi medii anuale mai mari (cu 1-2˚C)→iarna, posibile şi ploi

Climatul de tranziţie între submediteranean şi cel de ariditate : →în V bate Austrul

→în E bate Crivăţul

Climatul de ariditate: →continentalism termic

→precipitaţii reduse (500-400mm/an)→prezenţa zilelor tropicale→prezenţa secetelor →bate Crivăţul (iarna) şi vânturile uscate Suhovei, Austrul (vara)

Climatul cu influenţe baltice : →temperaturi mai scăzute

→precipitaţii sub formă de ninsoare frecvente→mase de aer descendente din nord

Climatul cu influenţe pontice : →umiditatea aerului

→ prezenţa brizeiEtajele de climă:■ Climatul alpin- în munţii cu altitudini →de peste 2000m  în Carpaţii Meridionali→ de peste 1800m în nordul Carpaţilor Orientali→ caracteristici: temperatura medie anuală: 2˚-0˚C (sub 0˚C la peste 2.200m); temperatura lunii iulie, 12˚-10˚C; temeratura lunii ianuarie, -8˚C la -10˚C; precipitaţii medii anuale peste 1200mm/an; bat cu putere Vânturile de vest; îngheţ frecvent peste 8 luni; zăpezi posibile de la 6 la 10 luni; fenomene meteorologice de iarnă: viscole, chiciură, polei■ Climatul de munte – munţii înalţi şi mijlocii cu altitudini între 1000-1800m→ caracteristici: temperatură medie anuală: 6˚C - 2˚C; temperatura lunii iulie, 19˚C - 12˚C; temperatura lunii ianuarie, -4˚C la -8˚C; precipitaţii medii anuale, 800mm-1000mm - 1200mm/an; bat Vânturile de vest; fenomene meteorologice de iarnă: viscole, chiciură, polei■ Climatul de depresiuni (intramontane şi submontane) - →caracteristici: inversiuni termice; iarna temperaturi scăzute şi geruri persistente; primăvara acţiunea foenului ■ Climatul de dealuri – dealuri cuprinse între 200m- 800m- climat de dealuri joase ( 200-500m)→caracteristici: temperatura medie anuală: 10˚C - 8˚C ; temperatura lunii iulie, 21˚C ; temperatura lunii ianuarie, -2˚C la -3˚C ; precipitaţii medii anuale, 500mm- 600mm/an- climat de dealuri înalte (500-800m)→caracteristici: temperature medie anuală, 8˚C; temperatura lunii iulie, 20˚C ; temperatura lunii ianuarie, -3˚C la -4˚C ( -5˚C în Pod Sucevei); precipitaţii medii anuale, 600mm- 700mm■ Climatul de câmpie altitudine 0-200m- climat de câmpie moderat: →caracteristici: temperatura medie anuală, 10˚C - 11˚C; temperatura lunii iulie, 21˚C- 23˚C;

26

temperatura lunii ianuarie, -1˚C la -2˚C; precipitaţii medii anuale, 630mm/an (C. De Vest) - 450mm- 500mm/an (C. Română)- climat de câmpie accentuat (arid)→caracteristici: temperatura medie anuală, 10˚C - 11˚C ; temperatura lunii iulie, 23˚C- 24˚C ; temperatura lunii ianuarie, -2˚C la -3˚C; precipitaţii medii anuale, sub 500mm/an; continentalism accentuat (25˚-26˚C); zile tropicale; bate Crivăţul■ Climat de luncă şi deltă →caracteristici: cald şi arid ; precipitaţii sub 400mm/an ; umiditate provenită din evaporare■ Climatul litoral→caracteristici: moderat ; prezenţa brizei

1.3. HIDROGRAFIA EUROPEI ŞI A ROMÂNIEI - ASPECTE GENERALE

EUROPAEuropa dispune de importante resurse de apă, aparţinând unor tipuri variate, neuniform distribuite spaţial.1. Factorii care influenţează hidrografia Europei:- poziţia geografică – prin caracteristicile elementelor climatice- caracteristicile cantitative şi calitative ale circuitului apei în natură;- configuraţia ţărmurilor;- relieful;- solurile,- întinderea continentului 2. Componentele hidrografiei Europei:a. Apele subterane

sunt prezente mai ales în formaţiunile sedimentare contribuie, în funcţie de climat, cu 10-25% la volumul de apă ce se scurge pe râuri

b. Oceane şi mări

Oceanul Atlantic – influenţează Europa prin intermediul Curentului Atlanticului de Nord → modifică elementele climatice → climat temperat oceanic → precipitaţii bogate → debit bogat al râurilor din Vestul Europei

mări exterioare: N: Marea Nordului, Marea Norvegiei, Marea Baltică, Marea Barents

S: Marea Caspică, Marea Neagră, Marea Mediteranăc. Fluvii şi râuri

caracteristicile climei influenţează debitele râurilor şi tipul de scurgere:

- râuri care curg în regiuni cu climat temperat –oceanic → debite bogate tot timpul anului, cu un maxim iarna: Sena, Tamisa, Rin, Elba;- râuri care curg în regiuni cu climat continental → îngheaţă iarna, au debite bogate primăvara: Volga, Don, Ural.- râuri care curg în regiuni cu climat mediteranean → debite bogate iarna, dar şi primăvara

27

pentru cele care izvorăsc din Munţii Alpi- Rhonul, Padul; debite mici vara şi toamna când unele râuri seacă

sisteme de alimentare a râurilor: → pluvială

→ pluvionivală – în sectorul montan→ subterană→ gheţari→ lacuri

bazine hidrografice diferite ca suprafaţă, orientate spre spaţiile înconjurătoare:

spre Oceanul Arctic sunt orientate fluviile: Peciora, Dvina de Nord, Dvina de Vest, Vistula, Oder, Elba, Rhin,

spre mările din sudul continentului: Ural, Volga, Don, Nipru, Bug, Nistru, Dunăre, Mariţa, Pad, Ron, Ebro

Spre Oceanul Atlantic şi Marea Mânecii: Sena, Guadalqivir

ierarhizarea fluviilor după lungimea cursului: Volga, Dunărea, Ural, Nipru, Don, Peciora, Nistru, Rhin, Elba;

ierarhizarea fluviilor după debit: Volga, Dunărea, Peciora, Rhin, Nipru, Vistula, Don Fluviile Europei se varsă prin: delte:- Dunărea, Volga, Padul, Tibrul, Rhonul, Rhinul,

Vistrula; estuare: Elba, Tamisa.

d. Lacurile

după modul de formare:

– lacuri glaciare → formate în depresiunile create de foştii gheţari cuaternari de calotă: Lacul Ladoga, Lacul Onega, în Finlanda- peste 450.000 cuvete lacustre, etc.→ formate în depresiunile create de gheţarii alpini: Lacul Geneva, Lacul Garda, Lacul Como (410 m adâncime), Lacul Boden, Lacul Constanţa, Lacul Maggiore, Lacul Zürich, etc

lacuri tectonice → formate în depresiuni de origine tectonică: Marea Caspică, Lacul Balaton

lacuri vulcanice → formate în craterele vulcanilor stinşi din Islanda, Franţa (Nemi), Italia (Bolsena, Albano)

lacuri de baraj artificial → formate pe marile fluvii cu scop hidroenergetic: pe Volga (Lacul Rîbinsk)

lacuri carstice→ formate pe roci calcaroase: în Alpii Dinarici, lagune, limane maritime situate pe ţărmul mării: nord-vestul Mării Negre, sudul Franţei

după suprafaţă:

lacuri mici: în sare, în regiuni carstice, lacuri tectonice; lacuri mari: lacurile glaciare din nordul continentului

28

e. Gheţari şi banchiză- gheţari continentali: (de calotă): în Ioslanda, Svalbard, Novaia Zemlea;- banchiza: în mările Oceanului Arctic (în Marea Albă)- gheţari montani: în Munţii Alpi, Pirinei, Alpii Scandinavici, Uralul de Nord

ROMÂNIA Componente ale hidrografiei României: Dunărea, râurile interioare, apele subterane, lacurile şi Marea Neagrăa. Râurile interioare- bazine hidrografice inegale ca suprafaţă- râurile interioare se varsă direct sau indirect în Dunăre→grupe teritoriale: → grupa de vest – de la Vişeu la Bega (Tur, Someş, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureşul); râurile sunt colectate de Tisa→ grupa de sud- vest- Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna- se varsă direct în Dunăre→ grupa de sud între Bahna şi Călmăţui (Bahna, Blahniţa, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Mostiştea, Ialomiţa, Călmăţui); râurile sunt colectate de Dunăre→ grupa de est – râuri colectate de Siret (Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Milcov, Râmnicu Sărat, Buzău, Bârlad) şi Prut (Başeu, Jijia, Bahlui), apoi de Dunăre→ grupa râurilor dobrogene- se varsă în Marea Neagră, prin limanuri sau lagune (Teliţa, Taiţa, Slava, Casimcea)→ ierarhizarea râurilor după lungimea cursului: Mureş, Olt, Prut, Siret, Ialomiţa, Someş, Argeş, Jiu→ ierarhizarea râurilor după debit: Siret, Olt, Mureş, Jiu, Prut, Argeş→ sisteme de alimentare a râurilor: → pluvială→ pluvionivală – în sectorul montan→ subteranăb. Lacurile→ ocupă 1,1% din suprafaţa ţării- 3.400 lacuri→ diversitate a originii cuvetei lacustre→ tipuri de lacuri, după origine (mod de formare):

naturale: lagune (Razim- Sinoe), limane fluviale (bugeac, Oltina), limane maritime (Techirgiol, Tatlageac), lacuri de luncă (Bălţile Dunării), lacuri în depresiuni de tasare (crovuri) în Bărăgan, lacuri în masive de sare (Coştiui, Slănic, Ocnele Meri, Turda, Ocna Sibiului), lacuri carstice (Vărăşoaia), lacuri vulcanice (Sf. Ana), lacuri glaciare (Bucura, Zănoaga, Bâlea, Gâlcescu, Podragul, Lala), lac de baraj natural (Lacul Roşu);

antropice: lacuri hidroenergetice (Porţile de Fier I şi II, Vidraru), iazuri în Câmpia Transilvaniei (Zau de Câmpie, Ţaga), Câmpia Moldovei (Negreni, Vlădeni, Podu Iloaie), Câmpia de Vest (Cefa, Tămaşda, Marţihaz), lacuri de agrement(Căldăruşani, Snagov)

→ tipuri de lacuri, după treapta de relief:

de munte: lacuri glaciare, lac vulcanic, lac de baraj natural, lacuri hidroenergetice, lacuri carstice

de deal şi podiş: lacuri în masive de sare, iazuri

29

de câmpie şi luncă: lacuri în depresiuni de tasare, limane fluviale, lacuri de luncă, limane maritime

c. Apele subterane→ape freatice→ape de adâncime→ape geotermale→ izvoare minerale

 

DUNĂREA ŞI MAREA NEAGRĂ 1. Dunărea→ cel mai important fluviu european, sub aspectul complexităţii, străbate Europa Centrală şi de Est şi se varsă în Marea Neagră printr-o deltă (Delta Dunării)→ al doilea fluviu ca lungime şi debit al Europei, după Volga→ al doilea fluviu ca trafic de mărfuri, după Rhin→ străbate 10 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Moldova, Ucraina) şi 4 capitale )Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad)→ Cursul Dunării se împarte în 3 sectoare:-cursul superior- până aproape de Viena- cursul mijlociu- de la Viena la Baziaş- cursul inferior- de la Baziaş până la vărsare→ Afluenţii Dunării (cei mai importanţi, ca debit): Sava, Tisa, Drava, Inn→ Dunărea asigură legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul Canalului Dunăre- Marea Neagră, iar în vest prin intermediul unui sistem de canale, Main, Rhin.→ influenţează România prin: →colectează reţeaua hidrografică→ potenţial hidroenergetic→ asigură legătura fluvială între centrul şi estul Europei→influenţează caracteristicile mediului natural→ utilizarea ei economică→ sectoare : →Baziaş- Gura Văii (Porţile de Fier)- Defileul Dunării-cel mai important defileu din Europa (144 Km); în prezent are aspectul unui imens lac, Lacul Porţile de Fier I- 130 Km lungime, situat în amonte de barajul hidrocentralei Porţile de Fier→Gura Văii (Porţile de Fier)-Călăraşi-Lunca Dunării se situează la contactul dintre Câmpia Română şi Podişul Prebalcanic, albia este îndiguită, panta este redusă, lacul Porţile de Fier II→ Călăraşi- Brăila – Bălţile Dunării; lunca este foarte largă, încadrată între cele două braţe principale la contactul dintre Dobrogea şi Câmpia Română→ Brăila – Marea Neagră- Dunărea maritimă, cuprinde şi Delta Dunării (Rezervaţie a Biosferei)→ influenţe antropice asupra Dunării:→ construirea lacurilor de acumulare şi a hidrocentralelor de la Porţile de Fier şi Ostrovul Mare→ reducerea cantităţii de aluviuni transportate→ creşterea mineralizării Dunării – deversări de substanţe poluante din unităţi economice→ diminuarea fenomenelor de îngheţ, datorită ridicării punctului termic de îngheţ→ schimbarea funcţionalităţii Luncii Dunării prin lucrările de îndiguiri şi desecări

30

2. Marea Neagră

Marea Neagră reprezintă un rest din Marea Sarmatică (ce se întindea de la bazinul Vienei până la Marea Caspică);

a fost numită de greci Pontus Euxinus (“mare primitoare”) a avut dintotdeauna un important rol geopolitic pentru ţările dunărene, vecine sau

apropiate, pe care le-a legat maritim cu Marea Mediterană şi Oceanul Planetar reprezintă o turnantă a comerţului europeano-asiatic

→ particularităţi: →mare continentală- legătura cu Oceanul Planetar prin intermediul strâmtorilor Bosfor (spre Marea Marmara), Dardanele (spre Marea Egee şi Marea Mediterană), Gibraltar (spre Oceanul Atlantic)→maree redusă (sub 10 cm)→curenţi circulari determinaţi de vânt → curenţi de transfer între Marea Neagră şi marea Mediterană→bilanţ hidrologic pozitiv , datorită aportului adus de fluvii şi precipitaţii→două straturi de apă şi de salinitate→lipsa curenţilor verticali→platforma continentală extinsă→biomasa la suprafaţă→salinitatea redusă (16-17%)→la adâncimi există H2S (hidrogen sulfurat)→ Relieful Mării Negre:

platforma continentală (0...200 m)

- aspect de câmpie submarină cu înclinare slabă

abruptul continental (-200... -2000 m) bazinul Mării Negre (situat la adâncimi mai mari de 2000 m

-“câmpie” submarină întinsă şi netedă→ Litoralul românesc al Mării Negre:

o 244 Km - se desfăşoară între Sulina şi Vama Vecheo ţărm jos, în nord, de la Sulina la Capul Midia,ţărm deltaic, cu lagune, plaje,

cordoane de nisipo ţărm înalt, cu faleză, în sud, de la Capul Midia la Vama Veche.

1.4. ÎNVELIŞUL BIOPEDOGEOGRAFIC

EUROPA

Factori genetici: condiţii climatice diverse + relieful + evoluţia cuaternară a sistemelor naturale

diversitatea zonelor biopedogeografice;

31

dublă desfăşurare – pe latitudine = zone biopedogeografice şi pe altitudine = etaje biopedogeografice;

fâşii latitudinale paralele dispuse de la SV la NE Vegetaţia – este asociată cu animale + soluri = suportul biopedogeografic Zone biopedogeografice (cu desfăşurare latitudinală)

a.Vegetaţia subtropicală, mediteraneeană

dezvoltată în sudul Europei, în cele trei peninsule (până la aprox. 500 m altitudine), în insulele Mediteranei;

pădure = redusă = stejar verde, stejar de plută, pini; formaţiuni arbustive semperviriscente: maquis, garriga (în sudul Franţei), tomillares (în Spania), frigana (în Grecia), înlocuită cu păşuni şi plantaţii de măslin;

faună = termofilă = broasca ţestoasă, şerpi, scorpioni; soluri: terra rosa.

b. Zona de deşert şi semideşert = Nordul Mării Caspice – prelungire a zonelor deşertice asiatice

c. Stepa + silvostepa

o se dezvoltă în estul Europei – regiuni cu climat secetos silvosepa = face trecerea de la pădure (stejar termofil, frasin, tei, arbuşti)

la ierburi xerofile şi mezofile; stepa = din estul României - nordul Mării Negre – dincolo de Volga,

ierburi (colilie, pelin, păiuş, arbuşti) animale (rozătoare) soluri - molisoluri (cernoziomuri, soluri bălane);

o a fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale şi plante tehnice.

d. Zona pădurilor de foioase

centrul, vestul Europei, Europa peninsulară; formată din 2 tipuri de păduri: Păduri de fag = terenurile umede şi răcoroase – spre est, îmbinat cu carpenul; Păduri de stejar = la sud = temperaturi mai mari, umezeală mică soluri brune, cenuşii,

argiluvisoluri; alături de tei, frasin, arţar, ulm, arbuşti şi ierburi; faună (cerbi, căprioare, lupi, vulpi, mistreţi, jderi, păsări, insecte); soluri: brune, cenuşii, argiluvisoluri.

e. Taiga = păduri de conifere

în nord – până la aprox 50ºN - (Scandinavia – Munţii Ural); este cea mai masivă unitate forestieră a Europei;

conifere (molid, brad, zadă, mesteacăn); mamifere (urs, lup, vulpe, hermelina, elan), păsări; soluri: spodosoluri (podzol), turbării

32

f. Tundra

în insulele arctice + nordul Europei; muşchi, licheni, arbuşti (mesteacăn pitic, sălcii pitice, ienupăr pitic); faună (ren, vulpe polară, găiuşa polară, ciuful alb); soluri negre de tundră, slab formate.

Etajele biopedogeografice (cu desfăşurare altitudinală) desfăşurat la latitudini variate, după altitudine: păduri de amestec – 800/1000 – 1200m; păduri de conifere – 1200-1600/1800m; etajul subalpin – 1600/1800 - 2200m; etajul alpin – 2200-3000/3200m; etajul glaciar-periglaciar – la peste 3200m; În fiecare etaj – vegetaţie, faună, soluri specifice zonelor biopedogeografice.

ROMÂNIA

Învelişul biopedogeografic (vegetaţie, faună şi soluri) este organizat pe zone şi etaje biopedogeografice;

în spaţiul carpato-danubiano-pontic se interferează vegetaţia caracteristică Europei Centrale (cu păduri de foioase) cu vegetaţia Europei sud-estice, ponto-caspice (reprezentată de stepe).

Zone biopedogeografice (dispunere latitudinală) zona stepei

o condiţionată de continentalismul climatic;o Dobrogea, Câmpia Siretului, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei, porţiuni din

Câmpia de Vest. (stepa propriu-zisă are în Câmpia Bărăganului cea mai vestică poziţie);

o vegetaţia: ierburi xerofile; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;o vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, pajişti;

Zona silvostepei Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, nord-vestul Dobrogei; vegetaţia: pâlcuri de păduri (stejar termofil), ierburi; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri; vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, aşezări; Zona pădurilor de foioase Etajul stajarului - la altitudini mici 200-500 m - cu temperaturi mari (+10ºC); precipitaţii

450-500 mm; vegetaţie: stajar, cer, gârniţă, gorun; soluri: luvisoluri; Etajul fagului - 500-1200 m; în Munţii Apuseni urcă până la 1400 m, iar în Carpaţii

Meridionali până la 1500 m; soluri: argiluvisoluri, cambisoluri; fauna: căprioara, cerbul, veveriţa, vulpea, ursul, lupul, păsări, insecte, reptile; vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni, fâneţe, culturi; mai multe suprafeţe afectate de şiroire, torenţi, alunecări de teren; Etajul coniferelor la altitudini cuprinse între 1200-1800 m; vegetaţia: molid, brad, pin, zadă, zâmbru fauna: urşi, cerbi, râşi, lupi, cocoş de munte, găinuşa de alun;

33

soluri: spodosoluri (podzoluri); defrişări masive = coborârea limitei superioare a pădurii, procese de versant; zona alpină – peste 1800 m etaj subalpin - 1800-2200 m ; etaj alpin – peste 2200 m vegetaţia: ienupăr, jneapăn, afin, merişor (subalpin) şi ierburi, muşchi, licheni, stâncării

(alpin); soluri subţiri, în formare; fauna – capra neagră, marmota, vulturi, insecte; vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni; turism necontrolat = degradarea terenurilor

o Vegetaţia azonală – este dezvoltată în luncile râurilor, precum şi în Lunca şi Delta Dunării unde se dezvoltă o vegetaţie reprezentata prin specii de arbori de esenţă slabă: salcia, plopul, aninul, cătina.

Învelişul bio-pedogeografic (Vegetaţia. Fauna. Solurile)

Vegetaţia (flora)

Este un înveliş compus din plante. Vegetaţia este influenţată şi determinată de mai mulţi factori geoecologici:

clima , care prin aspectele de temperatură şi umiditate ordonează covorul vegetal. Atât temperatură, cât şi umiditatea variază în suprafaţă şi altitudine. Prin urmare şi vegetaţia se va structura după aceste variabile, creând zone şi etaje de vegetaţie.

relieful , deoarece acesta are dispunere diferită către lumină. Versanţii sudici sunt cei mai luminaţi, iar cei nordici cel mai puţin luminaţi. Relieful poate produce inversiuni de vegetaţie, când în văile umbrite şi răcoroase coboară elementele de vegetaţie ce suportă aceste condiţii, iar pe versanţii luminoşi urcă flora iubitoare de căldură.

solul , prin proprietăţile de fertilitate oferite. Solurile fertile, însă, au fost decopertate de vegetaţia originală pentru a fi redate agriculturii.

poziţia geografică a Europei , care introduce caracteristicile de vegetaţie specifice zonei temperate. Elementele de vegetaţie formează asociaţii vegetale.

Exemple: ierburile xerofile formează asociaţia vegetală numită stepa, speciile de fag formează asociaţia vegetală numită pădurea de fag etc.

Fauna

Reprezintă totalitatea animalelor de pe un anumit teritoriu. Fauna este influenţată şi determinată de mai mulţi factori geoecologici:

vegetaţia , deoarece aceasta asigură hrană şi habitat speciilor faunistice clima , prin caracteristicile de temperatură, structurând elementele faunistice. Există specii care

pot rezistă iernii friguroase fără a intra în migraţiune sau în hibernare. relieful , deoarece compune mai multe medii de viaţă precum mediul montan, deluros etc.

34

hidrografia , prin reţeaua acvatică. Aceasta introduce elementul de viaţă acvatic, dar şi traseele de migraţiune pentru adăpat.

poziţia geografică a Europei , care poziţionează pe harta faunistică elemente specifice zonei temperate.

Elementele de faună formează nişte asociaţii numite populaţii. Exemple: albinele formează o populaţie numită roi, lupii formează o asociaţie numită haită etc.

Solurile

Reprezintă partea superficială, îngustă şi discontinuă a scoarţei terestre. Are proprietatea de a fi fertilă.Solul este un compus de materiale anorganice, materiale organice, aer şi apă rezultat în timp îndelungat.Mai multe elemente influenţează şi determină solurile:

poziţia geografică a Europei , care a introdus variaţii latitudinale solurilor relieful , deoarece altitudinal modifică pătura de sol creând etaje de sol roca , deoarece este cea care transferă solului materialele anorganice (minerale) solului care se

dezvoltă deasupra sa. Pe loess se dezvoltă soluri cu mare fertilitate vegetaţia şi fauna , care prin descompunere formează învelişul fertil al solului numit humus clima , care permite prin proprietăţile sale descompunerea şi aerisirea învelişului de sol.

Contribuie prin precipitaţii la umezirea solului şi la structurarea sa verticală hidrografia , ce prin sistemul de ape subterane permite umectarea solului.

Solurile se asociază în clase. Fiecare clasă de sol este compusă din mai multe tipuri.

Covorul biogeografic european

Zona mediteraneană

Această primă zonă are desfăşurare în Europa de Sud, în Pen. Iberică, Franţa de Sud, Pen. Italică, Pen. Balcanică. În România, suprafaţa prezintă un caracter azonal şi se dezvoltă în partea de SV a României (Munţii Banatului, Grupa Retezat – Godeanu, Podişul Mehedinţi).Flora include arbuşti precum liliacul sălbatic, castanul comestibil, alunul, sau flori frumos mirositoare precum iasomia, levănţica, rozmarinul, tămâia. Acest tip de vegetaţie poartă denumiri locale; în Spania se numeşte tomillares (unde apare şi singurul palmier de pe continent), în Franţa formează garriga şi maquis, iar în Grecia, frigana.Fauna aduce elemente precum vipera, broasca ţestoasă, vulturul pleşuv, scorpionul.Solurile sunt dezvoltate pe calcare şi se numesc terra rossa.

Zona stepei

Această zonă biogeografică are o desfăşurare care include suprafeţe largi din Europa de Est, în Rusia de sud-vest, Rep. Moldova, Ucraina de est, ţările din Caucaz. Şi în România are o

35

dezvoltare restrânsă în Câmpia Română (sectoarele central şi vestic), Podişul Dobrogei (partea nordică), Podişul Moldovei, Câmpia de Vest.Flora este compusă dintr-o pajişte cu ierburi xerofile (iubitoare de căldură) numită stepă. Aceasta include specii ierboase de păiuş, colilie etc.Fauna include rozătoare (şoarecele de câmp, iepurele, popândăul, hârciogul) şi păsări (potârnichea, prepeliţa, ciocârlia, vrabia, dropia).Solurile fac parte din clasa molisolurilor cu tipurile cernoziom, iar în Dobrogea sol bălan dobrogean.

Zona silvostepei

În Europa are desfăşurare în prelungirea zonelor stepice ale Europei de Est. Această zonă biogeografică are o desfăşurare în România care include suprafeţe largi din Câmpia Română (sectoarele central şi vestic), Podişul Dobrogei (partea nordică), Podişul Moldovei, Câmpia de Vest.Flora este reprezentată de pajiştea stepică peste care apar pâlcuri de pădure de stejar xerofili (stejar pedunculat, stejar pufos).Fauna este comună stepei, cu elemente ce coboară şi din zona de pădure precum căprioara, lupul, vulpea, mistreţul. În apele râurilor somnul şi crapul.Solurile sunt formate din clasa molisolurilor cu tipul cernoziom levigat.

Zona de pădure

Această zona are mai multe variaţii cauzate de modificarea valorilor de precipitaţii altitudinal. Din această cauză se formează mai multe etaje.

o Zona pădurii de foioase

Extinderea europeană a acestei zone porneşte din Arhipelagul Britanic până la Munţii Carpaţi. În România are desfăşurare în zona deluroasă şi montană (200-1200 m) din Dealurile de Vest, Podişul Getic, Podişul Moldovei, D.C.T., Subcarpaţi şi Carpaţi.Speciile de foioase ce compun această zonă sunt fagul şi stejarul.Fauna introduce o mare varietate de mamifere (lupul, vulpea, mistreţul, pisica sălbatică, căprioara, veveriţa, iepurele) şi de păsări (cucul, ciocănitoarea, cinteza, găinuşa de alun, vrabia). În zonele acvatice peşti precum mreana şi cleanul.Solurile fac parte din clasa argiluvisolurilor cu tipurile cenuşiu şi brun – roşcat.

o Zona pădurii de amestec foioase - conifere

Această zonă caracterizează partea centrală a Rusiei europene, Belarus, Ţările Baltice (Estonia, Letonia, Lituania), sudul Scandinaviei şi Scoţia. Flora are diferite specii de fag în amestec cu molid sau brad. Apar mesteceni.Fauna este diversă în specii de mamifere (lupul, vulpea, mistreţul, pisica sălbatică, căprioara, veveriţa, iepurele) şi de păsări (cucul, ciocănitoarea, cinteza, găinuşa de alun, vrabia). În zonele acvatice peşti precum mreana şi cleanul.

36

Solurile fac parte din clasa cambisolurilor cu tipurile brun – roşcat de pădure şi brun – acide de pădure.

o Zona pădurilor de conifere (taigaua)

Ocupă partea de nord a Europei, Rusia de nord-vest, Finlanda, Scandinavia şi zona montană. În România se ridică pe munţii cu altitudini medii (1200 până la 1600-1800 m) din lanţul carpatic.Flora este compusă mai ales din molid. Apare şi bradul, pinul, laricea.Fauna include mamifere mari (cerbul, ursul, râsul, mistreţul) şi păsări (cocoşul de munte, acvila). În râurile repezi montane există păstrăv.Solurile fac parte din clasa spodosolurilor cu tipurile podzol şi acid de munte.

o Zona tufărişurilor alpine

Este o ultimă fâşie arboricolă la altitudini de 1600 – 1800 m în Munţii Alpi, Munţii Pirinei, Munţii Scandinaviei, Munţii Apenini, Munţii Stara Planina, Munţii Dinarici, Munţii Carpaţi.Flora se compune din specii de conifere pitice precum jneapănul şi ienupărul.Fauna are mai puţine elemente; marmota, ursul şi capra neagră sunt specifice.Solurile fac parte din clasa umbrisolurilor.

Zona de tundră

Caracterizează extremitatea nordică a Europei, în apropierea Oceanului Arctic şi în I. Islanda. Se dezvoltă şi la cele mai mari altitudini din munţi (peste 1600 – 1800 m).Flora se compune dintr-o asociaţie cu ierburi şi flori viu colorate numită tundră, iar în munţi pajiştea alpină.Fauna are mai puţine elemente; marmota, ursul şi capra neagră sunt specifice.Solurile fac parte din clasa umbrisolurilor.

Suprafeţe azonale de deltă

Această suprafaţă prezintă un caracter azonal ţării noastre şi se dezvoltă în Delta Dunării. Apare şi în Delta Volgăi, Delta Padului etc.Flora se compune din plante acvatice precum trestia, papura, rogozul, nufărul, salcia şi răchita.Fauna include mamifere (câinele enot, elanul, mistreţul, vidra, nutria), păsări (cormoranul, albatrosul, pelicanul, lebăda, egreta, stârcul, barza, raţa etc.), peşti (sturionii ce depun icre negre: nisetrul, morunul, cega, păstruga, dar şi scrumbii, calcan, stavrizi, guvizi, hamsii în Marea Neagră).Solurile sunt azonale nisipoase, hidromorfe sau halomorfe.

2.2. POPULAŢIA ŞI CARACTERISTICILE EI GEODEMOGRAFICE

EUROPAa. Evoluţia numerică a populaţiei Europei cuprinde două perioade distincte:- creşterea lentă din sec. III până în 1759: Europa avea 40mil locuitori în sec. III, 80 mil. locuitori în anul 1500 şi 140 mil. locuitori în anul 1759. Creşterea lentă a fost cauzată de

37

epidemii, invaziile popoarelor migratoare, războaie, lipsa resurselor alimentare.- creşterea evidentă a populaţiei în condiţiile exploziei demografice declanşată de revoluţia industrială din Anglia, Franţa, Germania, Ţările de Jos: între anii 1800 şi 1900 populaţia Europei a crescut de la 203 mil. de locuitori la 408 mil. de locuitori, pentru ca în 2004 să înregistreze 725 mil. de locuitori (cu includerea populaţiei Federaţiei Ruse, dar fără includerea părţii europene a Turciei).b. Distribuţia spaţială a populaţieiPopulaţia este distribuită inegal în Europa, în funcţie de factorii naturali, factorii tehnologici şi economici, factorii demografici şi factorii sociali.Densitatea medie a populaţiei este de 70 loc./km2, plasând Europa pe locul doi după Asia.Pe state există densităţi medii diferite: state cu densităţi medii de peste 200 loc./km2 (Germania, Belgia, Olanda, Regatul Unit); state cu densităţi între 150-200 loc/km2 (Italia, Elveţia, Danemarca), state cu densităţi cuprinse între 100-150 loc/km2 (Portugalia, Franţa, Polonia, etc.), state cu densităţi cuprinse între50-100 loc/km2 (Irlanda, Spania, Austria, România, Bulgaria, Grecia etc.) şi state cu densităţi sub 50 loc/km2 (Islanda, Norvegia, Finlanda, F. Rusă).Cea mai mare densitate de populaţie o are Monaco (16.000 loc./km2), iar cea mai mică densitate o are Islanda (2,7 loc./km2)Pe zone, densităţi mai mari de 300 loc./km2 apar în Olanda, Belgia, Ruhr, centrul şi sud-estul Marii Britanii, nordul Italiei, valea Rinului; între 100-200 loc./km2 (Europa de Vest şi Europa Centrală); sub 50 loc./km2 (Europa nordică, Europa de Răsărit şi Peninsula Balcanică). c. Mişcarea naturală a populaţieiEuropa este spaţiul unui dramatism demografic deoarece natalitatea a coborât la 11-12‰, iar mortalitatea a urcat la 11‰, rezultând un spor natural cuprins între 0 şi 1‰.Pe state, în ultimii ani s-au înregistrat rate ale natalităţii între 15 şi 20‰ în Albania, Turcia, Islanda şi Irlanda; rate reduse ale natalităţii sub 10 ‰ în Austria, Germania, Ungaria, România, Rusia, şi chiar de 8-9‰ în Bulgaria, Ucraina.Bilanţul natural al populaţiei Europei este negativ în ţări ca: Letonia (-7,1‰), Ucraina (-6,2‰), Rusia (-4,8‰), Belarus (-4,7‰), România (-2‰).d. Speranţa de viaţăÎn Europa speranţa de viaţă este de 70 de ani. Pe state apar diferenţieri mari: în Islanda 79 de ani la bărbaţi şi 83 de ani la femei; în Elveţia 84 de ani la femei.În statele din Europa de Est s-a înregistrat o scădere a speranţei medii de viaţă ca urmare a degradării nivelului de trai.e. Mobilitatea teritorială a populaţieiDupă marile descoperiri geografice europenii au părăsit continentul şi au contribuit decisiv la colonizarea „lumii noi”.Începând cu a doua jumătate a secolului XX şi în prezent asistăm la o tendinţă inversă (locuitorii altor continente se îndreaptă spre Europa ca forţă de muncă, cele mai multe sosiri sunt din fostele colonii către Marea Britanie, Franţa, Olanda, care au şi adoptat o legislaţie favorabilă).După 1989 s-a înregistrat un flux de emigranţi dinspre ţările est-europene spre Europa Occidentală.Fenomenul “brain drain” a căpătat o extensiune mare (persoane super dotate fiind racolate spre ţările dezvoltate vest europene).f. Structura populaţiei pe grupe de vârstăPe ansamblu, Europa se caracterizează printr-o pondere mare a populaţiei în vârstă de peste 60

38

de ani: Italia este ţara cu cea mai îmbătrânită populaţie de pe glob (19,7 %); Germania şi Grecia (18 %), Belgia şi Suedia (17 %), etc.Există şi ţări cu pondere mare a populaţiei tinere: Albania (27 %), Islanda, Irlanda, Cipru (20 %).g. Structura profesională a populaţieiStructura populaţiei pe ramuri de activitate economică prezintă mari diferenţe: valorile medii plasează Europa între continentele cu un nivel de dezvoltare economică ridicată, cu o importantă forţă de muncă ocupată în servicii (60 %), industrie (27%) şi agricultură (17%).Partea centrală şi de vest a Europei are o pondere de peste 70 % a populaţiei ocupate în sfera serviciilor.h. Structura populaţiei pe medii (urban/rural)În Europa populaţia urbană are o pondere de 73 %, iar cea rurală de 27 %.i. Structura confesionalăÎn Europa religia dominantă este creştinismul cu trei culte principale: catolicismul, protestantismul şi ortodoxismul. Alte culte: cultul musulman prezent în Albania.

ROMÂNIAa. Evoluţia numărului de locuitoriIn secolul XX populaţia României s-a dublat numeric, de la 12,7 mil. locuitori în 1912 la 23,1 mil. locuitori în 1989.În prezent populaţia României este de 21,7 mil. de locuitori.b. Mişcarea naturală a populaţieiDupă 1989 s-a produs o scădere a natalităţii de la 16 ‰ la10 ‰ în 2004 ca urmare a reducerii ratei fertilităţii.În aceeaşi perioadă mortalitatea a crescut de la 10,6 ‰ la 12,7 ‰ (în 1996) şi 11,9 ‰ (în 2004), pe fondul ponderii ridicate a populaţiei de vârsta a treia şi a scăderii nivelului de trai.Bilanţul natural (sporul natural) a scăzut de la 5,3 ‰ în 1989 la -2,7 ‰ în 2002 şi -1,9 ‰ în 2004.c. Mobilitatea teritorială a populaţieiExodul rural-urban din perioada 1960-1989 a favorizat migraţiile definitive de la sate spre capitală şi oraşele mari (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj).După 1989 centrele de atracţie au rămas marile oraşe şi municipiul Bucureşti, dar în limite mai reduse.S-a înregistrat o migraţie dinspre oraşele mici şi mijlocii spre mediul rural.După 1989 s-a înregistrat o creştere a migraţiilor definitive spre ţările bogate din Europa de Vest şi spre America de Nord.O componentă importantă o reprezintă şi migraţiile pentru muncă spre Italia, Spania, Germania, Marea Britanie.d. Densitatea populaţieiÎn anul 2004 valoarea medie a densităţii populaţiei României a fost de 90,9 loc/km2.Densitatea medie a populaţiei pe judeţe evidenţiază următoarele categorii: între 30-40 loc/km2 (judeţele Tulcea şi Caraş Severin), valorile cele mai mari înregistrându-se în oraşele mari (Bucureşti, 8093 loc/km2 în 2004).e. Structura pe grupe de vârstăÎntre 1970 şi 2005 s-a înregistrat un declin al populaţiei tinere (scăderea ponderii populaţiei tinere de la 26 % în 1970 la 16 % în 2005) şi o creştere a ponderii populaţiei de vârsta a treia de la 7 % în1970 la 14 % în 2005.

39

f. Structura profesională a populaţieiÎn prezent tendinţa de redresare a economiei României s-a resimţit şi în structura profesională a populaţiei: ponderea populaţiei în sectorul servicii este de 38 %, în agricultură de 32 % şi în industrie 25 %. Aproximativ 5,1 % din populaţia de peste 65 de ani este ocupată în muncă.g. Structura pe naţionalităţiDin totalul populaţiei României, în anul 2002 ponderea populaţiei pe naţionalităţi era următoarea: 89,5 % români, 6,6 % maghiari, 2,5 % rromi, 0,3 % germani şi 1,1 % alte naţionalităţi.h. Structura pe medii (rural/urban)În prezent populaţia urbană a României are o pondere de 55 %, iar cea rurală de 45 % din populaţia totală a României. i. Alte aspecteAsemănător altor state europene, România se află în faza finală a tranziţiei demografice.Cea mai numeroasă generaţie din istoria României a fost cea născută în perioada 1967-1968, când s-au născut 550.000 de persoane.

2.4. ACTIVITATILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE

- Europa concentrează toate activităţile economice prezente pe întinsul Globului;- se caracterizează printr-o economie dezvoltată;- spre deosebire de celelalte continente, serviciile sunt dominante, atât în ponderea populaţiei ocupate, cât şi în realizarea PIB-ului, urmate de industrie, pe ultimul loc situându-se activităţile primare (în principal agricultura);- cele mai multe state europene sunt dependente de importul de materii prime, în principal din afara continentului (exceptie Rusia şi, parţial, Marea Britanie, Norvegia, Ucraina);- gradul de industrializare, deşi variat, este ridicat în majoritatea ţărilor continentului;- industria, foarte dinamică, se reorientează, în ultimul timp, spre ramurile de vârf, renunţând treptat la subramurile demodate sau poluante, de regulă mari consumatoare de resurse;- agricultura este, într-o mare măsură, intensivă şi performantă, mai ales în ţările Europei de Vest, de Nord-Vest şi Centrale;- căile de comunicaţie se includ într-o reţea complexă, modernă şi diversificată, cu o mare densitate;- activităţile comerciale şi turistice plasează Europa pe primul loc între continentele lumii, au o dinamică amplă, iar eficienţa acestora variază în limite foarte largi, de la o ţară la alta, ţările vest-europene realizând mari venituri naţionale din aceste activităţi;- în Europa se diferenţiază două categorii de state:- state dezvoltate, cu populaţie predominant urbană şi nivel de instrucţie foarte înalt;- state aflate într-o situaţie de tranziţie, cu caracteristici comune ţărilor dezvoltate (nivel de instrucţie ridicat şi unele ramuri de vârf) şi elemente ale subdezvoltării (asistenţă socială deficitară, proporţie importantă a populaţiei rurale şi eficienţă economică parţial redusă, situaţie specifică şi României;- România este într-o perioadă de tranziţie, de la o economie centralizată şi etatizată, la o economie liberă de piaţă;- economia României este dependentă de importul de materii prime, ca majoritatea ţărilor europene;

40

- după o perioadă în care toate domeniile economice au înregistrat un recul, ca volum şi performanţă, printr-un amplu proces de restructurare şi retehnologizare România încearcă, prin procesul de integrare europeană să reducă decalajele în dezvoltare faţă de ţările occidentale.

ANALIZA GEOGRAFICĂ A UNOR ORAŞE DIN EUROPA

LondraEste capitala Regatului Unit situată în sud-estul ţării, pe valea fluviului Tamisa la aproape 80 km de locul de vărsare a acestuia în Marea Nordului. Poziţia geografică extrem de favorabilă a facilitat dezvoltarea unor funcţii economice complexe, dar şi afirmarea oraşului ca centru de importanţă mondială. A fost reşedinţa celui mai mare imperiu colonial pe care l-a cunoscut omenirea – Imperiul Britanic, dar a rămas şi astăzi unul dintre cele mai mari şi influente centre comerciale şi financiar-bancare ale lumii (Bursa de la Londra este un important barometru al stării economice a lumii). Londra îşi are originile în antichitate (Londinium), dar a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă începând cu Evul Mediu. Timp de 150 de ani, între 1800-1950, a fost cel mai mare oraş al lumii.

Este un mare centru industrial, cu întreprinderi industriale situate la distanţe mari de oraş, cu o producţie diversificată (avioane, automobile, nave maritime, aparate de precizie electronică, optică, petrochimie, textile, mobilă, produse de lux).Funcţia de transport a oraşului este dată de port, 21 de aeroporturi, metrou (cel mai vechi metrou din lume – 1861) şi de Eurotunel.În prezent, Londra este centrul administrativ al ţării, reşedinţa reginei, precum şi sediul Guvernului, al Parlamentului şi al puterii judecătoreşti. Oraşul are şi funcţie culturală, universitară, turistică. Cele mai mari atracţii ale oraşului sunt: Catedrala Saint Paul’s, biserica gotică a Mănăstirii Westminster, Palatul Eltham, Palatul Buckingham, Palatul Parlamentului, British Museum, Turnul Londrei, celebrul centru al afacerilor „City“, Hyde Park.

ParisEste unul din marile oraşe ale Europei şi capitală a Franţei, situat în partea central-nordică a ţării pe fluviul Sena. Este considerat nucleul originar al Franţei şi elementul determinant al formării teritoriale a statului francez. Originile sale se găsesc în antichitate unde oraşul iniţial era situat în partea centrală a Parisului (Île de la Cité), dar a cunoscut o dezvoltare deosebită începând cu Evul Mediu, când a prosperat pe plan comercial şi intelectual. Mult timp a fost principala metropolă comercială şi culturală a Europei. Economia Parisului este dominată de servicii (73% din locurile de muncă) cele mai performante domenii fiind asigurările, sectorul bancar, editurile, presa, comerţul, turismul (20 milioane vizitatori anual), meşteşugurile (confecţii, bijuterii, mobilă, mecanică de precizie). Este cel mai mare port fluvial al Franţei şi deţine un sfert din producţia industrială a ţării.În prezent funcţia culturală şi turistică joacă un rol foarte important (Parisul este cea mai vizitată metropolă din lume). Este un mare centru financiar şi de comunicaţii. Este cel mai important nod de transport al Franţei: 11 magistrale feroviare, 25 magistrale rutiere, Eurotunelul şi mai multe aeroporturi.

41

VienaSituată în nord-estul Austriei la ieşirea Dunării din cursul său superior în Câmpia Panonică (Bazinul Vienei). Oraşul îşi are rădăcini în antichitate unde în timpul Imperiului Roman a apărut ca aşezare cu funcţie militară şi administrativă (Vindobona). Viena a cunoscut o dezvoltare continuă după sec. XII când ajunge reşedinţă imperială (Imperiul Habsburgic 1438-1918). În prezent este o veritabilă metropolă europeană, un oraş al culturii şi al muzicii. Are o populaţie de 1,6 mil. locuitori şi este cel mai important centru industrial al Austriei. Funcţia culturală este dată de universităţi, biblioteci, muzee, teatre, galerii de artă, etc.Funcţia turistică a oraşului este dată de vestigiile arhitectonice şi de prezenţa fluviului Dunărea. În prezent, Viena începe să exercite o influenţă crescândă asupra spaţiului sud-est european.

MoscovaCel mai mare oraş al Europei (10,2 mil. locuitori), este situat în centru părţii europene a Federaţiei Ruse a cărei capitală este, se află situat pe malurile râului omonim, într-o zonă de coline joase.A fost fondat în secolul XII şi a avut un rol deosebit de important în organizarea statală a populaţiilor slave din estul Europei. Este unul dintre cele mai importante centre economice ale lumii cu o industrie extrem de variată. Este unul dintre marile noduri de comunicaţii de pe glob din care pleacă magistrale feroviare şi rutiere. Are 4 aeroporturi mari şi 3 porturi fluviale (este legat la 5 mări: Marea Neagră, Marea Azov, Marea Caspică, Marea Baltică, Marea Albă), are cel mai circulat metrou din lume (3 mil. călători pe an). Are funcţie culturală importantă dată de 100 de universităţi dintre care cea mai importantă este Lomonosov, teatre, muzee, biblioteci. Funcţia turistică este reprezentată de Kremlin (trad. cetate), palate (Marele Palat), catedrale (biserica ,,Vasile Blajenîi”).

RomaCapitala Italiei, este situată în Peninsula Italică, pe rama vestică, aproape de ţărmul Mării Tireniene. A fost capitala Imperiului Roman, este numită „Cetatea Eternă”, “Oraşul celor Şapte Coline“, “Oraşul Sfânt”. Roma reprezintă leagănul civilizaţiei europene, un oraş reprezentativ al antichităţii, al evului mediu creştin şi al Renaşterii italiene.În prezent are o populaţie de 2,7 mil. locuitori, iar împreună cu aria metropolitană numără 5 mil. locuitori. Este unul dintre marile centre culturale artistice, ştiinţifice şi universitare ale lumii. Are una dintre cele mai mari universităţi europene (“La Sapienza”), numeroase academii, teatre, muzee. Astăzi Roma se detaşează prin funcţiile sale turistice, de comerţ, culturale şi de servicii (77% din locurile de muncă) şi mai puţin prin funcţiile industriale.Funcţia turistică este dată de cele 2.000 de monumente istorice şi de artă, dintre care amintim: Colosseum-ul, Columna lui Traian, bazilici, catedrale, pieţe, fântâni, Catedrala Sf. Petru, Muzeul Vatican, Capela Sixtină.

ANALIZA GEOGRAFICĂ A UNOR ORAŞE DIN ROMÂNIA

BucureştiCapitala României, este situat în sudul ţării, în centrul Câmpiei Române, într-o regiune bogată

42

cândva în păduri (codrii Vlăsiei) şi străbătută de râurile Dâmboviţa şi Colentina. Are o suprafaţă de 228 km2, cu un plan radiar-concentric şi este împărţit în şase sectoare.Bucureşti, capitala României, are un statut de unitate administrativă aparte, fiind cel mai mare şi mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural ştiinţific, de învăţământ, de transport, informaţional, sportiv şi turistic al ţării.Este menţionat documentar în 1459 ca reşedinţă domnească a lui Vlad Ţepeş, devine capitala Ţării Româneşti în 1659 şi capitala României în 1862 şi a României moderne în 1918. În prezent este una dintre metropolele Europei, a doua ca mărime din regiune (2 mil. locuitori), fiind depăşită doar de Istanbul. Este un puternic centru industrial deoarece concentrează 1/5 din producţia industrială a României. Are funcţie de transport important: 9 magistrale feroviare, 9 magistrale rutiere (între care 2 autostrăzi), 2 aeroporturi şi metrou.Funcţia comercială importantă dată de o reţea de supermarketuri, asemănător marilor metropole europene. Este cel mai important centru financiar-bancar, administrativ şi cultural al ţării. Funcţia de capitală îi asigură polarizarea economică, socială şi culturală a întregului teritoriu al ţării.

IaşiCel mai mare oraş din estul ţării, situat în Câmpia Moldovei, pe valea râului Bahlui, amplasat pe 7 coline, în centrul Moldovei istorice. Este un oraş medieval întemeiat în secolul XIV. A fost capitala statului Moldova timp de 300 de ani până la unirea principatelor. Este un centru industrial (metalurgie, utilaje, industria uşoară, industria alimentară), are funcţie comercială, culturală, turistică (palate, case memoriale, biserici: Mitropolia, Biserica ,,Trei Ierarhi“).Este al doilea centru universitar din România, aici funcţionând cea mai veche universitate din ţară, precum şi alte instituţii de învăţământ superior şi o filială a Academiei Române.Pentru România municipiul Iaşi îndeplineşte rolul de metropolă regională.

ConstanţaSituată în sudul ţării, este cel mai important port românesc la Marea Neagră. Reprezintă cel mai bun exemplu de dezvoltare teritorială rapidă, de creştere economică şi de organizare raţională a spaţiului urban din România. Funcţia portuară este dată de portul Constanţa-Sud Agigea şi de canalul Dunăre-Marea Neagră. Funcţia turistică este dată de staţiunile balneo-climaterice de pe litoral dintre care cea mai importantă este Mamaia. Funcţia industrială este dată de întreprinderile chimice, petrochimice şi de şantierul naval.În perspectiva dezvoltării durabile apar oportunităţi noi, cum ar fi tranzitarea unei părţi din petrolul exploatat în jurul Mării Caspice, dezvoltarea capacităţii portuare, apariţia unor localităţi satelit şi dezvoltarea funcţiilor culturale şi comerciale.

TimişoaraCel mai important oraş din partea de vest a ţării, ocupă o poziţie specială în reţeaua urbană a ţării, foarte cunoscut la nivel internaţional (locul de origine al Revoluţiei din Decembrie 1989). Timişoara prezintă diversitate etnică, o puternică bază economică şi o organizare radial concentrică. Activitatea economică se caracterizează printr-o restructurare rapidă, punându-se

43

accentul pe sectorul terţiar. În perspectivă, dezvoltarea durabilă a oraşului are în vedere reamenajarea centrului istoric, conservarea spaţiilor verzi, alimentarea cu apă, reciclarea deşeurilor urbane, precum şi ameliorarea reţelei de transporturi internaţionale. Este nod feroviar, rutier şi aerian internaţional.

BraşovCel mai mare centru urban din regiunea montană a ţării situat în Depresiunea Braşov, la 520-650 m altitudine, la poalele masivului Tâmpa. Oraşul datează din secolul XIII şi s-a dezvoltat ca centru comercial şi meşteşugăresc în perioada feudală. Începând cu secolul XX, Braşovul a devenit un centru economic complex (industrie constructoare de maşini, tractoare, rulmenţi). Industria constructoare de maşini are cea mai mare pondere în producţia globală industrială a oraşului, urmată de chimie, şi materiale de construcţii.Este centrul celei mai importante zone turistice montane din ţara noastră. Aici se află cea mai importantă staţiune montană (Poiana Braşov) şi numeroase monumente istorice şi de artă (fortificaţii medievale: Cetăţuia, turnuri, bastioane; Biserica Neagră; case vechi; muzee).

2. ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

Caracteristici generaleCaracteristicile de geografie umană se referă la următoarele componente: populaţia şi caracteristicile acesteia, aşezările umane, aspectele de geografie economică, geografie politică, geografie socială, geografie culturală şi geografie administrativă.Elementele comune principale ale Europei sub aspectul geografiei umane sunt: concentrarea demografică, diversitatea comunităţilor, sporul natural redus şi bilanţul migratoriu pozitiv.

EuropaEste un continent de locuire străveche.Succesiunea unor civilizaţii: cretană, minoică, elenistică, etruscă, celtică, romană, bizantină, medievală, modernă şi contemporană care au influenţat aspectul actual al culturilor europene, dar şi al civilizaţiilor mondiale actuale. Populaţia Europei este în prezent de 726 mil. loc., ceea ce reprezintă 11 % din populaţia totală a Terrei. Continentul Europa cuprinde un total de 46 de state din care 44 de state sunt integral în Europa şi 2 state se extind atât în Europa cât şi în Asia (Federaţia Rusă şi Turcia).Există mai multe accepţiuni cu privire la numărul de locuitori ai Europei în funcţie de raportarea la teritoriu pe care îl luăm în considerare:

1. Europa (inclusiv Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 736 mil. loc.;2. Europa (inclusiv Federaţia Rusă fără Turcia) cu 726 mil. loc.;3. Europa (fără Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 582 mil. loc.;4. Europa (cu partea europeană a Federaţiei Ruse, fără Turcia) cu 686 mil. loc.;5. Europa (fără Federaţia Rusă şi cu Turcia europeană) cu 592 mil. loc.;6. Uniunea Europeană (cu 27 ţări) cu o populaţie de 492 mil. loc.

RomâniaDin punct de vedere al geografiei umane, România se caracterizează prin anumite particularităţi

44

ale populaţiei, aşezărilor şi organizării administrativ-teritoriale:Populaţia României este o populaţie neo-latină situată în extremitatea estică a ariei de extensiune a acesteia. Teritorial şi ca populaţie, România este încadrată în romanitatea orientală.Cele mai importante momente din istoria României sunt: unirea Munteniei cu Moldova în 1859 sub numele de România, urmată de integrarea Dobrogei în 1878 şi Unirea din 1918 cu formarea României Moderne. Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

2.1. HARTA POLITICĂ A EUROPEI ROMÂNIA CA STAT AL EUROPEI

Europa a fost leagănul unor vechi civilizaţii, este continentul care a găzduit metropole coloniale, care şi-a împărţit lumea şi pe care s-a declanşat Revoluţia Industrială care a dat naştere puterilor moderne, dar şi continentul pe care a luat naştere nazismul şi comunismul. În secolul XX, după Primul Război Mondial, numărul statelor Europei a crescut de la 19 la 27; după Al doilea Război Mondial Europa avea 35 de state, iar în prezent are 46 de state. Harta politică a Europei s-a modificat sensibil în perioada 1989-1993 când, după destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut 15 state naţionale dintre care 7 în Europa (Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina şi Moldova). După destrămarea Iugoslaviei au apărut 6 state naţionale (Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru), iar după divizarea paşnică a Cehoslovaciei au apărut 2 state noi (Cehia şi Slovacia).Se poate observa că Federaţia Rusă, deşi ca întindere are o proporţie mare a teritoriului său în Asia, cea mai mare parte a populaţiei este concentrată în partea europeană.Turcia este mai mult un stat asiatic, partea sa europeană, deşi mică, a jucat un rol activ în istoria Europei (Imperiul Bizantin şi capitala acestuia Bizanţ, apoi Constantinopol); la aceasta trebuie subliniate şi aspiraţiile Turciei de a deveni membră a UE.Există şi state de dimensiuni foarte mici (Andora, San Marino, Vatican, Malta şi Liechtenstein).Unele state europene au şi în prezent teritorii extraeuropene care sunt dependente de acestea (cazul Franţei, Olandei, Regatului Unit şi Danemarcei). În ultimii ani se observă tendinţa de a include printre ţările europene şi ţările din zona Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia). Cipru este un stat asiatic, dar poate fi considerat stat european (bazându-ne pe relaţiile sale cu Grecia şi pe apartenenţa la U.E.).Pe continentul nostru există atât state unitare (Franţa, România) cât şi state federale (Germania, Austria, Rusia).Ca formă de stat cele mai multe ţări europene sunt republici, având ca şef de stat un preşedinte, dar există şi 10 monarhii (Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia, Marea Britanie, Monaco, Liechtenstein, Luxemburg).Capitalele statelor europene sunt, de regulă, cele mai importante oraşe ale ţărilor respective, din punct de vedere demografic, economic şi cultural. Există şi excepţii, ca în cazul Elveţiei, unde Berna nu este cel mai mare oraş al acestei confederaţii, sau cazul Olandei unde Amsterdam şi Haga îşi împart funcţia de capitală.După mărimea suprafeţei, cel mai întins stat este Federaţia Rusă care are suprafaţa de 17 075 400 km2, iar cel mai redus este Vatican cu suprafaţa de 0,44 km2.

45

După criteriu geografic, statele europene sunt cuprinse în 5 regiuni geografice: Europa de Vest, Europa de Nord, Europa Centrală, Europa Meridională şi Europa de Est.

România, stat al EuropeiRomânia este stat european prin poziţie şi caracteristici. Componentele naturale ale teritoriului românesc sunt: Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră.Prin Carpaţi şi fluviul Dunărea, România poate fi considerată ţară central-europeană.România are populaţia de 21,7 mil. locuitori, ocupând locul al nouălea între statele europene. Din punct de vedere politic, statul român este o republică parlamentară conform Constituţiei din 1991.România este membră NATO din anul 2004 şi membră a UE din 1 ianuarie 2007

2.3. SISTEMUL DE ORAŞE AL EUROPEI

Sistemul de oraşe al Europei este rezultatul unor transformări succesive. În diferite perioade istorice oraşele europene au fost cele mai mari din lume: Roma în Antichitate, Constantinopolul în Evul Mediu şi Londra în epoca modernă. Sistemul de oraşe al Europei este alcătuit din totalitatea aşezărilor urbane din spaţiul european aflate în relaţii complexe de interdependenţă şi definite prin localizare, ierarhie, centralitate şi mărime teritorială. Localizare oraşelor europene este condiţionată de configuraţia terenului, de resursele de apă şi de căile de comunicaţii.Localizarea grupată a oraşelor europene se referă la ariile cu grad sporit de concentrare a acestora sub formă de aglomeraţii urbane, conurbaţii şi chiar megalopolisuri. Cele mai reprezentative aglomeraţii urbane din Europa sunt metropolele: Moscova (12,2 mil. loc.), Paris (11,3 mil. loc.), Londra (11,2 mil. loc.), Berlin (4,1 mil. loc.), Milano, Madrid, Roma, Atena.Aglomeraţiile de tip megalopolis se conturează în câteva areale după cum urmează:

1. Middland, megalopolisul englez, cuprinde marea Londră şi oraşele Birmingham, Manchester, Liverpool, Schefield, Nottingham, Leeds, şi înglobează cam jumătate din populaţia Marii Britanii (cca. 33 mil. loc.)

2. Ruhr-Rhin, megalopolisul german, dezvoltat în jurul conurbaţiei Ruhr-Rhin, cu o populaţie de peste 25 mil. loc. care înglobează oraşele Stuttgart, Frankfurt am Main, Kőln, Dűsseldorf şi Essen

3. Randstad-Holland, megalopolisul olandez, care ocupă jumătatea vestică a ţării şi concentrează 60% din populaţia Olandei (cca. 10 mil. loc.), include cele două capitale Amsterdam şi Haga precum şi oraşele Rotterdam şi Utrecht.

4. Alte zone cu grad sporit de concentrare a oraşelor sunt: Bazinul Parisului, sud-estul Ucrainei, valea fluviului Volga, nord-estul Franţei, litoralul mediteranean al Spaniei, sudul Poloniei.

Cele mai vechi centre urbane ale Europei au apărut în jurul Mării Mediterane în perioada antică (în Grecia, Italia, sudul Franţei) şi pe ţărmul Mării Negre:

46

1. oraşele greceşti au apărut atât în bazinul Mării Mediterane (Atena, Corint, Byzantion, Marsala) şi la Marea Neagră (Tomis, Histria, Callatis)

2. oraşele romane: Roma, Londra (Londinium), Paris (Lutetia), Viena (Vindobona), Kőln (Colonia)

În Evul Mediu s-au dezvoltat oraşele hanseatice (Anvers, Bruges, Hamburg şi Bremen), cele din bazinul mediteranean (Bizantium-Constantinopol, Genova, Veneţia), dar şi multe oraşe din Europa Centrală (Paris, Londra, Cracovia, Praga, Viena, Milano, Braşov, Târgovişte, Iaşi, Budapesta), şi Europa de Est (Kiev, Moscova, St. Petersburg).În Epoca Modernă au apărut oraşe noi care sunt un produs al Revoluţiei Industriale al activităţilor de producţie şi comerţ: Manchester, Liverpool (Marea Britanie), Rotterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Odessa (Ucraina), Essen (Germania), Reşiţa şi Hunedoara (România).După al Doilea Război Mondial a apărut o explozie de centre urbane înfiinţate fie prin acordare de statut urban unor comune, fie prin înfiinţarea de oraşe noi în jurul unor obiective industriale nou construite: Nowa Huta (Polonia), Dunaujváros (Ungaria), Eisenhüttenstadt (Germania), Victoria (România).

Clasificarea oraşelor după criterii geografice-după poziţia geograficăOraşe situate pe litoral, oraşe-port: Londra, Sankt Petersburg, Rotterdam, Odessa, Istanbul, Barcelona.Oraşe situate în interiorul continentului: Paris, Viena, Berlin, Moscova, Kiev, Bucureşti.-după mărimea demograficăÎn Europa există peste 60 de oraşe cu populaţie ce depăşeşte 1 mil. loc. În prezent, aglomeraţia urbană Moscova este considerată cea mai mare entitate urbană a Europei (cu o populaţie de 12,1 mil. loc.).În viitorul apropiat este de aşteptat ca oraşul Istanbul să devină cel mai mare oraş al Europei sub aspect demografic. -după funcţia urbană- Oraşe cu funcţie comercială: Genova, Leipzig, Veneţia, Anvers, Lyon, Cracovia, Narwik, Cardiff, Arhanghelsk, Odessa.- Oraşe cu funcţie industrială: Manchaster, Birmingham, Essen, Katowice, Doneţk, Torino, Braşov- Oraşe cu funcţie culturală: Viena, Florenţa, Sankt Petersburg, Cannes, San Remo, Davos, Versailles, Oxford, Cambridge, Heidelberg- Oraşe cu funcţii de servicii: Băile Herculane, Vichy, Karlovy-Vary, Nisa- Oraşe cu funcţie financiară: Londra, Paris, Zűrich, Frankfurt- Oraşe cu funcţie portuară: Rotterdam, Hamburg, Liverpool, Gdansk, ConstanţaNivelul de urbanizare al Europei este evidenţiat şi de ponderea de 77 % a populaţiei urbane.

SISTEMUL DE ORAŞE AL ROMÂNIEI

Cele mai vechi centre urbane din România sunt oraşele colonii întemeiate de greci pe litoralul Mării Negre: Tomis, Callatis, Histria.O altă generaţie de oraşe antice sunt cele romane: Drobeta, Dierna, Napoca, Potaisa, Ulpia

47

Traiana Sarmizegetusa.Oraşele întemeiate în Evul Mediu: Braşov, Bistriţa, Suceava, Târgovişte, Craiova, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Oradea.Oraşele moderne au apărut fie prin dezvoltarea oraşelor preexistente, fie prin apariţia de oraşe noi: Hunedoara, Reşiţa. Sistemul actual de oraşe din România cuprinde următoarele categorii după mărimea demografică:

1. municipiul Bucureşti cu aproximativ 2 mil. loc. este oraş capitală cu funcţii complexe;2. oraşe cu populaţie cuprinsă între 200.000 şi 350.000 locuitori: Iaşi, Galaţi, Braşov,

Constanţa, Ploieşti, Brăila, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj – unele dintre acestea au pentru România şi funcţie de metropolă regională;

3. oraşe cu populaţie cuprinsă între 100.000 şi 200.000 locuitori: Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Bacău, Focşani, Buzău, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş;

4. oraşe cu populaţie între 50.000 şi 100.000: Tulcea, Târgovişte, Bârlad, Vaslui, Reşiţa, Deva, Bistriţa Slobozia, Călăraşi – sunt oraşe de echilibru cu influenţă judeţeană şi interjudeţeană;

5. cele mai multe oraşe sunt oraşele mici şi foarte mici cu influenţă locală în teritoriu

Municipiul Bucureşti este centru urban de nivel european cu caracteristici de metropolă regională pentru sud-estul Europei.

2. ROLUL EUROPEI ÎN CONSTRUIREA LUMII CONTEMPORANE

Europa a avut o extraordinară contribuţie la crearea civilizaţiei universale şi construirea lumii contemporane. Amintim:

a) Civilizaţia greacă

A contribuit prin stilurile arhitectonice (doric, ionic, corintic), în care sunt înălţate edificiile grandioase, sculptura care impresionează prin perfecţiunea proporţiilor.

b) Civilizaţia romană

A contribuit prin edificii grandioase, incluse într-un sistem urban precis şi funcţional, construcţii de utilitate publică (terme, forumuri), religioase, comemorative (arcuri de triumf, mausolee, columne), pictură, mozaic, frescă, infrastructură (poduri, căi rutiere, viaducte).

c) Renaşterea

Reprezintă perioada din istoria Europei (sec. XIV-sec. XVI) caracterizată prin marile descoperiri geografice (care au dus la dezvoltarea comerţului mondial), dezvoltarea ştiinţei, gândirii politice

48

şi filozofice şi în special dezvoltarea artelor (Michelangelo, Leonardo da Vinci, Rafael, Botticelli etc.)

d) Revoluţia industrială

Procesul de înlocuire radicală a producţiei manufacturiere cu producţia de fabrică, bazată pe maşini, declanşată în Anglia, la sfârşitul sec. XVIII-lea şi începutul sec. XIX-lea.Ea a permis dezvoltarea mecanizării industriilor, maşinilor cu aburi, metalurgiei, căilor ferate şi energiei electrice.S-a răspândit în întreaga Europă de la Vest la Est, în paralel şi pe alte continente (America, Asia).

e) Revoluţia franceză

A avut loc între anii 1789 ÷ 1794 şi a desfiinţat relaţiile feudale , a înlocuit structurile vechiului regim (abolirea monarhiei) cu un regim democratic de tip parlamentar. Apariţia „Declaraţiei drepturilor omului”, ideile de libertate, egalitate, fraternitate şi noţiunile de Democraţie, Patrie, şi Naţiune, pătrund în conştiinţa epocii, zdruncinând regimurile feudale absolutiste.

 

f) Regionalizare

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economică a lumii, fiind exemplul cel mai semnificativ al procesului de regionalizare a economiilor naţionale.În acest sens, Uniunea Europeană este cea mai avansată pe calea punerii în practică a unui angajament de integrare regională a unor state.Constituie un exemplu care a fost urmat şi în alte zone ale lumii.

C. EUROPA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

1. PROBLEME FUNDAMENTALE ALE LUMII CONTEMPORANE

 

La începutul acestui mileniu, omenirea se confruntă cu următoarele probleme globale:

a) Schimbările climatice

Reprezintă modificările climei atribuite direct sau indirect activităţilor umane, care alterează compoziţia atmosferei globale şi care se adaugă variabilităţii climatice observate de – a lungul unor perioade de timp comparabile.Efectele lor sunt tot mai evidente prin evenimentele meteorologice extreme tot mai frecvente, prin crizele locale de apă şi prin topirea gheţurilor polare.Temperaturile medii au crescut în Europa cu 0,95°C în ultimii 100 de ani şi se aşteaptă să crească cu 2 ÷ 6°C în secolul viitor.

49

Ţările dezvoltate sunt responsabile de acumularea actuală a 75% din gazele industriale cu efect de seră din atmosferă.

b) Poluarea

Reprezintă procesul prin care o serie de substanţe chimice, radioactive, bacteriologice, acţionează asupra componentelor mediului sau a stării lui generale, având efecte negative care merg până la modificarea compoziţiei chimice a materiei.Procesul este rezultatul dezvoltării industriale şi se accentuează odată cu creşterea economică actuală.Sectorul energetic generează 80% din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană.

c) Instabilitatea politică, economică şi socială

În ultimii 25 de ani se manifestă o tendinţă mondială de instabilitate politică, generată de schimbarea regimurilor politice, dezmembrarea unor state, amplificarea mişcărilor separatiste din unele ţări. Aceste evenimente conduc la o instabilitate economică şi socială.În cadrul ţărilor lumii contemporane există în mod evident o poziţie dominantă a SUA, la care se asociază ţări situate în prezent în planul doi sau trei (China, Rusia, Japonia, India, Brazilia şi ţările Uniunii Europene).În trecutul apropiat, lumea a avut un caracter bipolar, iar în prezent are aspectul unei lumi unipolare. Aceasta se află în transformare spre o lume multipolară, de ţări şi ansambluri de ţări.

d) Epuizarea resurselor

Lipsa unei strategii la nivel mondial în ceea ce priveşte exploatarea resurselor a condus şi conduce inevitabil la epuizarea unora dintre acestea.Statele sunt confruntate în prezent cu epuizarea resurselor neregenerabile (petrol, gaz metan, minereuri, etc.), ceea ce conduce la utilizarea în mai mare măsură a resurselor naturale alternative şi schimbarea tehnologiilor industriale.Uniunea Europeană este deja lider mondial în domeniul tehnologiilor regenerabile. Această politică energetică rezolvă trei probleme:

- combaterea schimbărilor climatice;- limitarea vulnerabilităţii faţă de importurile de hidrocarburi;- promovarea ocupării forţei de muncă şi a creşterii economice prin preţuri mici la energia furnizată.

e) Îmbătrânirea demografică

Acest proces se manifestă în ţările dezvoltate şi în special în cele vest – europene, datorită ratei natalităţii foarte redusă.Conform estimărilor, până în 2050, proporţia europenilor de peste 80 de ani se va tripla, iar cei cu vârste cuprinse între 65 ÷ 79 de ani vor reprezenta un sfert din toată populaţia UE.Deşi creşterea speranţei de viaţă reprezintă un fenomen pozitiv, declinul populaţiei active şi

50

îmbătrânirea forţei de muncă, creează probleme economice şi sociale deosebite (în 2050 doi lucrători vor plăti un pensionar).

f) Suprapopularea

Relaţia neconcordantă între creşterea populaţiei, în anumite regiuni ale planetei şi factorii de mediu, conduce la apariţia fenomenului de suprapopulare.Subdezvoltarea economică, nivelul de trai mic, amplifică supradezvoltarea numerică a populaţiei, multiplicând sărăcia, mizeria şi deteriorând profund mediul.Creşterea demografică imprimă, însă, o presiune tot mai mare asupra ecosistemelor naturale, concretizată prin cel puţin trei vectori de influenţă majoră:

- practicarea intensivă a monoculturilor, în discordanţă cu capacitatea de refacere a ecosistemelor ( aridizarea Sahelului, catastrofa ecologică din bazinul lacului Aral );- scoaterea din circuitul productiv agricol a unor importante suprafeţe, prin schimbarea modului de utilizare a terenurilor (urbanizarea, expansiunea industrială);- degradarea mediului, ca urmare a poluării aerului şi a apei, în urma activităţilor industriale şi menajere.

g) Creşterea criminalităţii

Este rezultatul instabilităţii politice, economice, sociale şi în concordanţă cu nivelul de trai şi educaţie.

h) Terorismul

Principalele cauze ale terorismului modern sunt:

- instabilitatea politică;- situaţia economică (sărăcie, inflaţie, şomaj, scăderea nivelului de trai);- creşterea fenomenelor infracţionale ( crimă organizată, violenţă );- vidul de putere;- dezintegrarea unor forţe armate (din fostele state socialiste şi nu numai).

Factorii care favorizează localizarea nucleelor teroriste sunt următorii:

- populaţie săracă şi cu nivel educaţional redus, favorabilă recrutării de la vârste fragede;- infrastructură deficitară;- existenţa unei puteri centrale ce sprijină moral şi logistic, reţelele teroriste;- relief accidentat, favorabil dezvoltării infrastructurilor teroriste;- achiziţionarea armelor de către grupările teroriste cu ajutorul fondurilor rezultate din comerţul cu droguri

B. ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ

51

1.FORMAREA UNIUNII EUROPENE ŞI EVOLUŢIA INTEGRĂRII EUROPENE

a) Iniţiative de-a lungul istoriei, care au susţinut ideea unei Europe unite:

1. 1310 - Pierre Dubois, juristul regelui francez Filip cel Frumos, propune instituirea unei republici a creştinilor;

2. 1693 - britanicul William Penn , susţine înfiinţarea unui Parlament European;3. 1849 - Victor Hugo, scriitor francez, susţine ideea înfiinţării Statelor Unite ale Europei

după modelul american, idee preluată în 1923 de contele austriac Condenhove-Kalergi, fondatorul Mişcării Paneuropene, mişcare care va redacta în 1926 un Proiect al Statelor Unite ale Europei prin omul politic şi diplomatul francez Aristide Briand;

4. 1921 - Belgia şi Luxemburg formează Uniunea Economică, pentru ca în 1943 să se alăture şi Olanda, formând Beneluxul;

5. 1946 - Winston Churchill, susţine la rândul său construirea Statelor Unite ale Europei în condiţiile în care în care Rusia exporta regimul comunist într-un număr tot mai mare de state din centrul şi estul Europei.

b) Etapele constituirii Uniunii Europene:- 1951- înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) la iniţiativa francezilor Jean Monnet (industriaş) şi Robert Schuman (ministru de externe care făcuse propunerea la 9 Mai 1950). State fondatoare: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. - 1957 - Tratatele de la Roma (semnate la 25 martie 1957, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958) în baza cărora se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunitatea Europeană de Apărare şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM);- 1973 - aderarea la CEE a statelor Danemarca, Irlanda, Marea Britanie (primul val); refuzul Norvegiei (refuz exprimat prin referndum);- 1981 – aderarea Greciei (al doilea val);- 1986 – aderarea Spaniei şi Portugaliei (al treilea val);- 1992 – Tratatul de la Maastricht (2 februarie 1992) intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, în baza căruia ia naştere Uniunea Europeană;- 1995 – aderarea Austriei, Finlandei, Suediei (al patrulea val), Norvegia respinge pentru a doua oară (tot prin referendum) aderarea la U.E.;- 2004 – aderarea Cehiei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei (al cincilea val);- 2007 aderarea României şi Bulgariei;- Turcia, Croaţia şi Macedonia sunt state candidate la aderarea în U.E.c) Tratatele Uniunii Europene: - Tratatul de la Maastricht (1992), reprezintă o reformă a tratatelor constitutive. Tratatul a consfinţit Piaţa Internă Unică, Moneda Unică, dreptul cetăţenilor europeni de a călători, de a munci şi de a se stabili oriunde doresc în spaţiul U.E.;- Tratatele de la Amsterdam (1997, intrate în vigoare în1999) şi Nisa (2000, intrat în vigoare în 2003), care au pus bazele reformei instituţionale în cadrul U.E. (modificarea ponderii statelor membre în Consiliu şi participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor,stabilirea rolului Parlamentului European – participarea acestuia la desemnarea Comisiei etc.).

52

d) Aquis-ul comunitar, reprezintă o suită de drepturi şi obligaţii pe care statele comunitare trebuie să le respecte:- principiile şi obiectivele politice ale Tratatelor de la Amsterdam şi Nisa;- legislaţia adoptată de Curtea Europeană de Justiţie;- Declaraţiile şi Rezoluţiile Comunităţii Europene;- acordurile existente la nivelul U.E şi cele existente între state.e) Însemnele Uniunii Europene:- steagul ( adoptat la 10 octombrie 1955) - pe un fond albastru sunt dispuse în cerc 12 stele aurii (simbol al perfecţiunii şi armoniei);- imnul – conţine muzica Odei Bucuriei (prima parte din preludiul Simfoniei a IX-a compusă de germanul Ludwig van Beethoven, pe un text scris de Friedrich von Schiller); adoptat la 18 ianuarie1972, cântat pentru prima dată la 29 mai 1986;- Ziua Europei – 9 Mai , (9 Mai 1950 reprezintă ziua în care ministrul de externe al Franţei Robert Schuman cerea Franţei şi Germaniei constituirea unui organism european comun care să gestioneze industria cărbunelui şi oţelului);- moneda europeană – euro, lansată la 1 ianuarie 1999, intrată în circulaţie la 1 ianuarie 2002, utilizată în prezent de 12 state;- limbile oficiale – limbile tuturor statelor membre;- deviza – Unitate în diversitate (datează din anul 2000 când a fost stabilită în urma unui concurs ce s-a desfăşurat în şcolile U.E.);f) Obiectivele U.E., spre care tind şi statele care aderă:- unificarea Europei în mod paşnic;- prosperitate, solidaritate, progres;- participarea la gestionarea păcii în lume.

5. PROBLEMA ENERGIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

- În prezent Uniunea Europeană realizează aproximativ 1/3 din energia electrică produsă pe Glob şi ½ din energia produsă în centrale nucleare;- resursele primare de energie ale ţărilor membre U.E., inclusiv România, sunt limitate, ceea ce explică preocuparea pentru asigurarea unor mari cantităţi de hidrocarburi din zonele Orientului Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală, Marea Caspică; resursele U.E. se limitează la rezervele de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului, Olanda, Polonia şi României şi cele de cărbune din Regatul Unit, Germania, Polonia, Cehia);- ţările U.E. utilizează surse variate, cu pondere diferită de la ţară la ţară, în producerea energiei electrice; predomină: cărbunele (Bulgaria, România, Slovenia, Germania, Cehia, Polonia), petrolul (Austria, Belgia, Regatul Unit, Franţa, Ungaria), minereurile radioactive-energia nucleară (Bulgaria, Franţa, Lituania), apele curgătoare-hidroenergie(Suedia, România), alte surse – predominant energie eoliană (Austria);- resursele neconvenţionale (energia mareelor, eoliană, termală) ocupă ponderi nesemnificative atât în Europa cât şi în România; în prezent România este dependentă de resurse energetice din exterior în proporţie de 40%;- în politica energetică a ţărilor U.E. se constată câteva tendinţe: diminuarea sau chiar eliminarea cărbunelui ca resursă utilizată în producţia energiei electrice (din cauza poluării accentuate),

53

creşterea ponderii energiei nucleare (dar sub o strictă supraveghere), realizarea unor sisteme complexe de transport a petrolului şi gazelor naturale (în condiţiile în care totuşi se are în vedere limitarea dependenţei U.E. faţă de importurile de gaz şi petrol);- Comisia Europeană din 10 ianuarie 2007 a adoptat un Pachet de măsuri ce defineşte politica energetică a U.E. pe viitor, remarcându-se:

realizarea unui studiu de impact cu privire la realizarea unei pieţe comune a gazului şi electricităţii;

interconectarea cu prioritate a conductelor (oleoducte, gazoducte) şi a liniilor de transport a energiei electrice din ţările U.E.;

promovarea unei producţii de energie electrică durabilă (având în vedere reducerea poluării conform Protocolului de la Kyoto, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu 8% faţă de nivelul anilor 1990 şi prevenirea schimbărilor climatice datorată încălzirii globale);

promovarea surselor de energie regenerabilă şi a biocarburanţilor; monitorizarea producţiei de energie nucleară în spaţiul U.E.; elaborarea unui Plan strategic european, cu accent pe utilizarea în viitor a unor tehnologii

cât mai performante;

o Comisia Europeană a publicat la 8 martie 2007 Cartea Verde (semnată o zi mai târziu de şefii statelor membre U.E.), care impune liniile directoare ale unei politici energetice comune şi lansează o dezbatere publică la nivelul U.E.;

o obiectivele U.E. prevăd paralel cu diversificarea surselor necesare producerii energiei electrice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, cu 30 % până în anul 2030 şi cu 60-80 % până în anul 2050.

. UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ANSAMBLURILE ECONOMICE ŞI GEOPOLITICE ALE LUMII CONTEMPORANE – PRIVIRE COMPARATIVĂ

În prezent, pe Glob, există peste o suta de asociaţii / organizaţii internaţionale, majoritatea cu obiective economice, având, declarat sau nu ca model CEE / UE, dar puţine au atins un grad ridicat de coerenţă.

a) UE – ONU Toate ţările UE sunt şi membre ale „Organizaţiei Naţiunilor Unite” – ONU. Obiectivele

celor două organizaţii aproape se suprapun: cooperare în toate domeniile (economic, social, cultural, umanitar etc.), promovarea păcii şi siguranţei, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

b) UE – NATO Toate ţările UE sunt şi membre ale „Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord” –

NATO, alături de SUA şi Canada. Cele două organizaţii au o poziţie comună în privinţa terorismului şi a armelor de distrugere în masă. NATO sprijină iniţiativa UE de creare a unei structuri de apărare şi securitate.

c) UE – OCDE „Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”– OCDE grupează 30 de state din

toate continentele, mai puţin Africa (România nu face parte încă). Are ca obiective principale promovarea dezvoltării economice (cu accent pe problema energiei), a schimburilor comerciale mondiale. Cele două organizaţii au obiective similare, existând o cooperare constantă.

54

d) UE – OSCE „Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa” – OSCE include 55 de state (toate

statele europene – inclusiv Vaticanul) la care se adaugă Canada , SUA şi 8 ţări asiatice foste membre ale Uniunii Sovietice. Obiectivul major îl reprezintă asigurarea păcii şi securităţii în Europa.

e) UE – NAFTA „Acordul Nord American de Liber Schimb” – NAFTA este format din trei ţări membre :

SUA, Canada şi Mexic . principalul obiectiv îl constituie eliminarea a restricţiilor privind comerţul şi investiţii reciproce. Relaţia dintre UE şi NAFTA este benefică pentru ambele părţi, fiind practic o relaţie între UE şi NATO (fără Mexic).

f) UE – MERCOSUR „Piaţa Conului Sudic” – MERCOSUR cuprinde: Argentina, Brazilia, Paraguay şi

Uruguay şi are ca obiectiv principal realizarea unei zone de liber schimb. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

g) UE – ASEAN

„Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est” – ASEAN grupează 10 state, şi are obiective comune cu UE, cum ar fi: accelerarea creşterii economice, progresului social şi dezvoltarea culturală în regiune, promovarea păcii şi stabilităţii în zonă, colaborarea în vederea folosirii cât mai complete a capacităţilor industriale şi a potenţialului agricol, echilibrarea relaţiilor comerciale. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

h) UE – OCEMN „Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre” – OCEMN reprezintă un ansamblu

regional din care fac parte 11 ţări (inclusiv România). Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

i) UE – APEC „Forumul de Cooperare Economică Asia – Pacific” – APEC cuprinde 18 ţări de pe coasta

Pacificului şi a luat naştere la iniţiativa SUA care a dorit să avertizeze UE că îşi pot găsi oricând aliaţi în Asia. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

j) UE – OCS „Organizaţia de Cooperare Shanghai” – OSC grupează 6 state cu continuitate teritorială

(printre care Rusia şi China). Principalul obiectiv îl reprezintă cooperarea eficientă în domeniile economic, cultural, comercial, educaţional, tehnico – ştiinţific şi politic. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

Membri Uniunea Europeana. În prezent, Uniunea Europeana are 27 membri:

1. Belgia (1958)2. Franţa (1958)3. Germania (1958)4. Italia (1958)5. Luxemburg (1958)6. Olanda (1958)7. Danemarca (1973)8. Irlanda (1973)

55

9. Regatul Unit (1973)10.Grecia (1981)11.Portugalia (1986)12.Spania (1986)13.Austria (1995)14.Finlanda (1995)15.Suedia (1995)16.Cipru (2004)17.Estonia (2004)18.Letonia (2004)19.Lituania (2004)20.Malta (2004)21.Polonia (2004)22.Republica Cehă (2004)23.Slovacia (2004)24.Slovenia (2004)25.Ungaria (2004)26.Bulgaria (2007)27.România (2007)

 Croaţia, Republica Macedonia şi Turcia, sunt oficial candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.

GermaniaDenumirea oficială: Republica Federală GermaniaCapitala: Berlin (3,4 mil. loc.)Limba oficială: germanaSuprafaţa: 357.000 km2Locuitori: 8l,77 mil. (229 loc./km2)Religia: protestantism 40%; catolicism 35%; neoprotestantismMoneda: euroForma de guvernământ: republicăZiua naţională: 3 octombrie

Geografie: Germania este aşezată în Europa Centrală, cu deschidere la Marea Nordului şi Marea Baltică. Limite: Marea Nordului, Danemarca, Marea Baltică (N), Polonia, Cehia (E), Austria (S şi SE), Elveţia (S), Franţa, Luxemburgul, Belgia, Olanda (V).

Geografia fizică: Relieful, de la N spre S are trei trepte; în N, un şes larg, cu morene, lacuri şi mlaştini, câmpia Germaniei de Nord. În Marea Nordului se află numeroase insule, cele mai mari fiind: Frisicele de Est, Helgoland, Sylt etc. A doua treaptă: în centrul Germaniei, masive muntoase vechi (hercinice), foarte erodate (500-l000 m. alt.), Munţii Harz, Masivul Renan, Munţii Pădurea Turingiei, Jura Suabă, Munţii Metaliferi, Pădurea Bohemiei, Pădurea Neagră (vf. Feldberg l493 m). A treia treaptă: sudul Germaniei unde se înalţă munţii Alpii Bavariei (vf. Zugspitze, 2963 m) în mare parte calcaroşi, în faţa cărora se întinde un platou neted (Podişul Bavariei) înclinat spre Dunăre, străbătut de râuri ce izvorăsc din Alpi.

56

Reţeaua hidrografică este bogată şi legată printr-un sistem de canale folosite în economie şi transport. Canalul Mitteland, Canalul Dunăre-Main-Rin etc. Sunt trei mari bazine: din Marea Nordului: Elba, Weser, Ems, Rhein/Rin, din M. Baltică: Oder şi afluenţii săi, din M. Neagră: Donau/Dunărea (cu afluenţii săi). În sud, la graniţa cu Elveţia, Lacul Boden/Konstantz, de origine glaciară.

Clima: Germania are un climat de tranziţie de la cel temperat-oceanic din NV, la cel temperat-continental din centru şi NE. Vânturile dinspre V aduc precipitaţii bogate; Valea Rinului este mai adăpostită, cu climă mai blândă. Temperatura medie anuală -lºC şi l8ºC în ianuarie şi iulie. Precipitaţii 500-640 mm/an în nord; l270 mm/an în munţii din Sud.

Floră şi faună: Pădurile cuprind cca. 30% din teritoriul Germaniei iar păşunile 25%. În zonele muntoase predomină coniferele; în câmpia nordică, vegetaţia de landă şi pădurile de conifere; de fag şi stejar. De-a lungul ţărmului M. Nordului, vegetaţia de mlaştini. Fauna Germaniei cuprinde: căprioara, jderul, pisica sălbatică, bizonul, hârciogul, sturzul, privi-ghetoarea, bufniţa pitică. Germania are numeroase rezervaţii naturale şi parcuri naţionale; o politică ecologică împotriva poluării industriale.

Populaţia: ca număr, Germania ocupă locul al doilea în Europa, după Rusia. Populaţia este formată din germani 93%; minorităţi: turci, iugoslavi, italieni, polonezi, greci, spanioli, austrieci. Densitatea populaţiei este printre cele mai ridicate din Europa. Concentrarea maximă pe valea Rinului, în zona Ruhr (peste 5500 loc./km2). 50% din pop. activă lucrează în servicii, dovadă a dezvoltării economice a Germaniei, cca. 40% în industrie şi cca. 5% în agricultură. Rata natalităţii: 9,2‰; a mortalităţii: l0,9‰ (Populaţia este îmbătrânită). Rata populaţiei urbane: 86%.

Oraşe: Hamburg (port) pe Elba, la l00 km de Marea Nordului, Munchen (S) cap. landului Bavaria, Koln, Frankfurt, Bremen (port) pe Weser, Dusseldolf (pe Rin), Leipzig/Lipsca, Dresden/Dresda (port pe Elba), Yena. Germania are peste 80 de universităţi şi colegii.

Istoria Germaniei: Teritoriul Germaniei era locuit de triburi germanice, celtice şi slave. În sec. I-IV d. Hr. este parţial cucerit de romani (partea de S şi de V până la Rin şi Dunăre), devenind provincie a Imperiului Roman. În sec. VI-VIII Regatul Francilor cucereşte teritoriile locuite de alamani, turingi, saxoni şi bavarezi, iar în sec. IX (843), Regatul Franc (Carolingian) se împarte în cel occidental (nucleul Franţei) şi cel oriental (nucleul Germaniei) prin tratatul de la Verdun. Elba era graniţa estică până unde locuiau germanii în sec. IX-X. Apărarea şi victoria în faţa triburilor maghiare şi slave sub dinastia ottoniană (955 - înfrângerea maghiarilor pe râul Lech); iau naştere: Franconia, Swabia, Bavaria, Saxonia, Lorraine. În sec. X-XIV graniţa este împinsă spre est; proces de creştinare sub patronajul arhiepiscopatului de Brandemburg, apoi în cadrul procesului de colonizare agricolă extinderea populaţiei germane în teritorii slave, la E de Elba. În 962 Otto I (936-73) se încoronează la Roma ca împărat, exercitându-şi nominal autoritatea asupra teritoriului Germaniei şi Italiei, cu pretenţii de supremaţie asupra întregii Creştinătăţi. Restaurarea

57

imperiului roman în varianta germanică (viitoarea titulatură de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune germană). Din sec. XI începe lupta între imperiu şi papalitate (lupta pentru învestitură) cu episodul canosa l077. Germania era fărâmiţată în principate ducate, comitate care încep sa se afirme economic şi politic relativ autonom; Liga hanseatică o alianţă a oraşelor de la Marea Baltică (Lidbeck, Wismar, Rostock, Hamburg etc.) controla comerţul în zonă, îşi dezvoltă sistemul propriu de legi maritime şi comerciale şi cunoaşte maxima sa înflorire în sec. XIV. În l5l7, Martin Luther îşi afişează cele 95 de teze ale sale pe uşa catedralei din Wittenberg (împotriva indulgenţelor papale, pentru folosirea limbii naţionale în biserici, contestă autoritatea papală etc.). Luther traduce biblia în limba germană. Nordul Germaniei e de partea Reformei (cca. 80% devin luterani); sudul rămâne catolic. Conflictele religioase vor duce la un adevărat război încheiat prin pacea de la Augsburg (l555) între Carol Quintul şi principii protestanţi; eşecul politicii de centralizare a imperiului şi afirmarea tot mai mare a puterii principilor teritoriali. Principii germani creează Uniunea Protestantă (l608) pe de o parte şi Liga Catolică (l609) pe de altă parte, care se opun şi se ajunge la Războiul de 30 de ani (l6l8-l648) care distruge prosperitatea economică atinsă de oraşe şi fărâmiţează şi mai mult Germania. Pe teritoriul Germaniei se luptă trupe germane, spaniole, austriece, suedeze, daneze etc. După Pacea Westfalică (l648) puterea principilor creşte, se creează centre independente, care însă nu pot face faţă ascensiunii Prusiei şi Austriei, ce luptă pentru supremaţie. Urmează o serie de războaie în care Prusia iese victorioasă (Războiul de 7 ani etc.) sub Frederic II (l740-86). Polonia este şi ea împărţită în l772, l793 şi l795 G, obţinând importante victorii şi devenind vecin al Rusiei până la primul război mondial. După războaiele napoleoniene, Sfântul Imperiu Roman încetează să mai existe (l806). Prin Congresul de la Viena (l8l4-l8l5) Germania rămâne un stat fărâmiţat. Revoluţia din l848 este repede înăbuşită de reacţiune. Cancelarul Bismarck formează Confederaţia Germană de Nord; exclude Austria (l866) şi unifică Germania prin forţă. În l87l se creează Imperiul Federal German sub Wilhelm I (Al doilea Reich); Germania câştigă lupta pentru unificarea lumii germanice. Câştigă Alsacia şi Lorena. Germania după războiul cu Franţa (l870-7l) devine prima putere economică în Europa, a doua după S.U.A. Sub Wilhelm II, expansiunea colonială a Germaniei se ciocneşte de britanici şi francezi. În iunie l882 se creează Tripla Alianţă (Germania, Austria, Italia) care precede izbucnirea primului război mondial (l9l4-19l8), încheiat cu înfrângerea Germaniei. În 3 nov. l9l8 izbucneşte revoluţia şi monarhia este abolită; la 9 nov. se proclamă Republică, iar în l9l9, la Weiwar, se adoptă Constituţia care o consfinţeşte. În l9l9 Bremenul şi Bavaria se proclamă Republici sovietice. Prin Tratatul de la Versailles, 26.VI.l9l9, Germania pierde toate coloniile, Alsacia şi Lorena, este obligată să plătească grele despăgubiri de război; nu i se mai permite înarmarea, armata naţională. Între l929—33 criza economică deschide drum ascensiunii nazismului. La 30.I.l933 Hitler devine Cancelar al Germaniei. Instaurarea dictaturii naziste a celui de al III-lea Reich şi crearea Axei Berlin-Roma-Tokio: declanşarea celui de al doilea război mondial ca urmare a agresiunii Germaniei împotriva Poloniei, după ce anterior îşi anexase Austria şi Cehoslovacia. La 8 mai l945 Germania capitulează necondiţionat în faţa forţelor aliate ale Naţiunilor Unite. Germania este împărţită în 4 zone de ocupaţie de către: SUA, Marea Britanie, URSS şi Franţa. Prin Conferinţa de la Potsdam, l945, se fixează noile graniţe ale Germaniei şi principiile: demilitarizare, denazificare, democratizare. Etnicii germani din Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, sunt expulzaţi forţat în Germania (l945-46) Tribunalul de la Nurenberg îi judecă pe criminalii de război. Ca urmare a impunerii de către URSS a regimului său politic şi economic în zona pe care o ocupa şi a nerespectării obligaţiilor privind reparaţiile de război. În l948, Marea Britanie, SUA şi Franţa hotărăsc crearea unui stat federal în zonele lor de ocupaţie.

58

În l949 se consacră împărţirea de fapt în Republica Federală Germania (cap. la Bonn) şi Repubica Democrată Germană (cap. la Berlin). Până în l990 pop. german trăieşte în două state diferite, cu regimuri politice diferite. Cancelar al R.F.G. este Konrad Adenauer (l949-63); Germania intră în categoria statelor puternic industrializate din lume („miracolul vest-german”). R.D.G.( Republica Democrată Germană) se dezvoltă după model sovietic, cu o economie centralizată, socialistă. Legăturile între cele doua state sunt complet rupte, diferenţiindu-se tot mai mult.Între l949-6l, 3,5 mil. de germani din E fug în V. În l955 Republica Federală Germania R.F.G. intră în NATO; în l957 devine membru fondator al CEE(Comunitatea Economică Europeană).R.D.G. intră în CAER(Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) (l950) şi în Tratatul de la Varşovia (l955). În l96l se construieşte zidul Berlinului; extrem de sever păzit. Cei ce încearcă să treacă în V sunt executaţi. Cancelarul Willy Brand, în l970 încheie tratate cu URSS şi Polonia, recunoscând ca inviolabile graniţa ODER-NEISSE; în l972 tratat cu privire la relaţiile dintre cele două state germane; în l973 ambele state sunt admise în ONU. R.D.G. respinge programul reformator al lui Gorbaciov. În l989 Cehoslovacia şi Ungaria îşi deschid graniţele lor cu Austria şi sute de mii de cetăţeni est-germani se refugiază în R.F.G. În martie l989 mari manifestaţii pentru democraţie în R.D.G. La 9 noiembrie l989 cade zidul Berlinului; PSUG renunţă la monopolul puterii. În l990 primele alegeri libere în R.D.G.; în l990, la l iulie, cancelarul Helmut Kohl cancelarul RFG, şi reprezentantul guvernului „marii coaliţii” din RDG semnează tratatul de reunificare a celor două state germane. Cele 4 mari puteri victorioase în l945 semnează un tratat prin care renunţă la vechile lor drepturi asupra teritoriului german. Germania îşi redobândeşte suveranitatea de stat. Bundestagul constituit după primele alegeri pangermanice alege ca sediu al parlamentului şi guvernului Berlinul.

Statul: este republică parlamentară, stat federal, potrivit Legii Fundamentale din l949 care în l990 devine Constituţia Germaniei unificate. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (Adunarea Federală sau Bundestsagul şi Consiliul Federal sau Bundesratul); cea executivă de un guvern federal, numit de Bundestag, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

FRANŢA Denumirea oficială: Republica FrancezăCapitala: Paris (cca. l0 mil. loc.)Limba oficială: francezaSuprafaţa: 549.000 km2Locuitori: 57.500.000 loc. (l03 loc./km2)Religia: catolicism 90% ; protestantism; islamism; mozaismMoneda: euroForma de guvernământ: republicăZiua naţională: l4 iulie

Geografie: FRANŢA este aşezată în Europa occidentală, având ieşire la Oceanul Atlantic şi Marea Mediteraneană, Limite: M. Mânecii (N), Belgia, Luxemburgul (NE), Germania, Elveţia (E) Italia (SE), Monaco, M. Mediterană, Spania, Andora (S), Oc. Atlantic (V). Insula Corsica la S de G. Genova, în M. Ligurică.

Geografia fizică: Relieful este variat: are munţi tineri care se întind de la Marea Mediterană la Lacul

59

Geneva: Alpii Francezi (vf. Mont Blanc 4807 m alt. max.), care descresc spre valea Rhonului. Aici se găsesc gheţari, lacuri, creste inaccesibile, văi adânci. Munţii Pirinei (Pic de Vignemale, 3298 m alt. max.) se înalţă între Franţa şi Spania; munţi vechi, care se întind în partea centrală, sudică şi nord-estică, la graniţa estică: Munţii Jura (Cret de la Neige, l7l8 m alt. max.) la graniţa cu Elveţia; Munţii Vosgi (Grand Ballon, l424 m alt. max.) la hotarul cu Germania, Podişul Ardeni, foarte erodat (400-600 m) la graniţa cu Belgia (NE). Masivul Central are culmi vulcanice; spre S se continuă cu Munţii Ceveni. Masivul Armorican este în NV (Pen. Bretagna). Câmpiile formează o mare parte din terit. Franţei, zone depresionare, bazine separate de munţi: bazinul Parisului, al Acvitaniei, culoarul Rhonului, Câmpia Loarei (Loire), Câmpia Alsaciei, a Flandrei şi a Normandiei, în sudul căreia sunt dealurile Normandiei, câmpiile litorale: Languedoc (S), Roussillon (S) şi Gascogne (SV).Specifică este zona rivierei‚”Coasta de Azur” între Marsilia (Marseille) şi graniţa cu Italia.

Apele:FRANŢA are o reţea de ape extrem de bogată, cursul lor fiind lung, constant. Se varsă în Oceanul Atlantic: Loire/Loara l020 km, Garonne 650 km, Dordogne 472 km; în M. Mânecii Seine/Sena 776 km; în Marea Mediterană: Rhonul 8l2 km (522 km în F.), cu afluentul Saone 480 km; Meuse 950 km şi Mosselle 550 km, se varsă în Rhin l320 km (l90 km la frontiera de E). Numeroase lacuri: Lac Leman/Geneva, 582 km2, la graniţa cu Elveţia; Bourget 45 km2, L. de Grand-Lieu 37 km2, Lac d’Annecy 27 km2, rezervorul Senei 23 km2.

Clima: în vestul ţării este temperat-oceanică, influenţată de vânturile dinspre Atlantic care aduc precipitaţii bogate. Cu cât mergi spre est, înălţimile cresc, iar clima devine temperat-continentală. Pe ţărmul Mării Mediteranei este o climă mediteraneană, cu veri uscate, fierbinţi, şi ierni blânde, ploioase. Uneori aici bat mistralul şi tramontul, vânturi reci. Temperatura medie anuală este de 2ºC şi l8ºC (Paris); 0ºC şi l9ºC (Strasbourg); 2ºC şi l9ºC (Clermont-Ferrand); 5ºC şi 20ºC (Bordeaux); 6ºC şi 22ºC (Marseille). Precipitaţiile, în V. mai bogate: Brest: 8l0 mm/an; Bordeaux: 760 mm/an; Strasbourg 660 mm/an; Marseille: 580 mm/an. În munţi cca. l000 mm/an.

Floră şi faună: Pădurile ocupă 25% din teritoriul Franţei, păduri de foioase (stejar, fag) şi de conifere. În insula Corsica o vegetaţie specifică de maquis mediteranean. Păşuni, fâneţe 25% din teritoriul Franţei

Fauna: căprioare, păsări cântătoare, păsări migratoare; faună aclimatizată: muflonul, cerbul sika, capra neagră. În Corsica: muflonul şi capra neagră.

Populaţia: este formată din francezi în marea majoritate; germani în Alsacia/Alsace şi Lorena/Lorraine; italieni în Corsica/Corse şi Alpii Maritimi, basci în Pirinei, bretoni în Bretagne; spanioli, algerieni, portughezi, iugoslavi, turci, marocani, tunisieni. Numărul emigranţilor se ridică la 8% din pop. Concentrarea max. în zona Parisului, pe văile Rinului, Rhonului, pe litoralul nord-vestic. Valori scăzute în Corsica (30 loc./km2), în reg. Limousin, în Champagne-Ardenne. În agricultură 8% din populaţia activă; în industrie aproape 30%. Rata natalităţii este de l3,3‰ a mortalităţii de 9‰. Franţa are o populaţie îmbătrânită. Populaţia urbană este de 75%.

Resurse şi economie: FRANŢA este una din ţările dezvoltate ale Europei şi ale lumii; are o industrie foarte diversificată, de

60

înaltă tehnologie în special în domeniul aeronauticii, producerii energiei nucleare (prod. de electricitate este asigurată 75% de către centralele nucleare); foloseşte energia mareelor, a soarelui; hidrocentrale în Alpi, Pirinei şi Masivul Central; industria chimică, a medicamentelor, a materialului rulant, a oţelului, textilă, construcţiilor navale, siderurgică (Lorena), metalurgică neferoasă (aluminiu); manufactură, parfum, porţelan (vestitele porţelanuri de Sevre), sticlă şi cristaluri, îmbrăcăminte (haute couture), bijuterii.

FRANŢA este o mare putere agricolă (locul I în Europa la cereale: grâu, orz, porumb, sfeclă de zahăr şi cartofi). Ocupă locul II pe glob la struguri şi vinuri (se cultivă în S, Champagne Bourgogne, reg. Bordeaux). Creşterea animalelor (bovine, porcine, ovine) ocupă o pondere peste 50% din valoarea produselor agricole. Pescuitul dezvoltat în zona litorală a Atlanticului şi a Mării Mânecii.

Resurse minerale: minereu de fier (Lorena, Masivul Central), bauxită (Alpii Francezi, Pirinei); cărbune superior în Podişul Ardeni, la N de Pirinei, gaz metan. Puţin petrol, gaz metan şi cărbune. Importă petrol.

Turismul foarte dezvoltat (inclusiv turism cultural). Creşterea şomajului este o problemă majoră.

Transporturi şi comunicaţii: FRANŢA are o reţea foarte dezvoltată de căi rutiere şi feroviare (în special electrificate) —caracteristică unei ţări de mare atracţie turistică (Paris, Valea Loarei, Riviera mediteraneană, litoralul Oceanului Atlantic, Alpi, Pirinei).

Aeroporturi la: Paris, Nice, Toulouse, Bordeaux, Lyon.

Oraşe: Lyon, Marseille (Marsilia-port), Bordeaux, Lile, Toulouse, Nantes, Nice, Toulon, Strasbourg, Rouen (port), Le Havre (port), Dunkerque (port).

FRANŢA are 23 de universităţi, cele mai vechi fiind cele din Paris (ll50) şi Toulouse (l230).

Istoria: Semne de locuire din paleolitic. În paleoliticul superior (40000-8000 î. Hr.): Homo Sapiens; picturile rupestre din Lascaux, Font-de-Gaume, Niaux. Cele mai timpurii aşezări istorice au fost ale ligurilor şi iberienilor. De-a lungul Mediteranei colonii feniciene (sec. IX î. Hr.) şi greceşti (sec. VIII-VII î. Hr.- printre care Marsala, viitoarea Marsilie). Galii, popor celtic împărţit în multe triburi, se aşează pe teritoriul Franţa în sec. VI î. Hr. Roma avându-l conducător militar pe Caesar cucereşte Galia (58-51 î. Hr.) şi o transformă în provincie romană; începe procesul intens de romanizare. Sec. III-V d. Hr. năvălesc popoarele migratoare: francii, în NE şi N (sec. III-IV), alamanii, vizigoţii în S şi SV, burgunzii în SE, vandalii, hunii. Cei dintâi, popor germanic (vor da numele poporului francez) se contopesc cu pop. galilor romanizată. Clovis (48l-5ll) întemeiază dinastia merovingiană, punând bazele statului franc. În 496 este convertit la creştinism în forma sa catolică. Carol cel Mare pune stavilă cuceririi arabe în vestul Europei prin victoria de la Poitier (732). Sub Carol cel Mare (768-8l4), cel mai de seamă reprezentant al dinastiei caroligiene, întăreşte statul, pune bazele unor instituţii şi raporturi social-politice şi economice ce vor defini Franţa şi Europa medievală; are loc o expansiune teritorială integrând aproape toată Europa creştină şi înfloreşte cultura. El îi supune pe longoborzi, saxoni, avi, este recunoscut suveran de principii germani şi în anul 800 este încoronat de papă, la Roma, ca împărat al Occidentului. În 843, prin Tratatul de la Verdun, Imperiul Carolingian este dezmembrat, iar partea lui de vest, sub conducerea lui Carol cel Pleşuv, va deveni teritoriul Franţa.

61

Sec. IX-XI sunt o perioadă de fărâmiţare feudală. În 987 se instaurează dinastia Capetiană care prin ramurile sale colaterale va domni până în l789. În sec. XII-XIV se întăreşte autoritatea centrală şi FRANŢA devine o putere militară (Filip II August, Filip IV cel Frumos; se încep catedrale magnifice (stilurile romanic şi gotic), iar în timpul lui Ludovic IX cel Sfânt (l226-70) se stabilesc principiile de justiţie şi virtute, întărind prestigiul monarhiei. Cu l302 începe perioada monarhiei pe stări. Războiul de l00 de ani (l337-l453) purtat cu Anglia (ai căror regi revendică o mare parte a Franţa) se încheie cu victoria FRANŢA (eroina naţională Jeanne d’Arc).

Răscoala ţăranilor: Jaqueria - l358. Ludovic XI (l46l-83) întăreşte puterea monarhului, triumfând asupra feudalilor; alipeşte domeniului regal moştenirea casei de Anjou. Cu Francisc I (l5l4-47) începe epoca absolutismului monarhic, după ce la sfârşitul sec. XVI se realizase prin alipirea Bretagniei la domeniul regal unificarea, în linii mari, a teritoriului Franţa.

Se răspândeşte religia protestantă (calvinismul ai cărui credincioşi poartă în FRANŢA numele de hughenoţi) - în sec. XVI - şi încep războaiele religioase devastatoare (l562), culminând cu masacrele din noaptea Sfântului Bartolomeu (24 aug. l572), care ruinează şi slăbesc autoritatea regelui. Prin Edictul de toleranţă din Nântes (l598) dat de Henric IV (întemeietorul dinastiei de Bourbon) războiul se încheie. Domnia lui Ludovic XIV, „Regele Soare”, (l643-l7l5) înseamnă apogeul absolutismului (el va spune „Statul sunt eu”). FRANŢA este cea mai mare putere europeană; dobândeşte colonii în Canada şi India. Se construieşte Versaillesul şi se pune capăt toleranţei religioase prin revocarea Edictului de la Nântes (l685). Clasicismul francez, limbajul şi manierele de la curte influenţează întreaga Europă. O perioadă plină de războaie slăbeşte FRANŢA care în l763 pierde posesiunile din Canada şi India, subminând autoritatea Bourbonilor. Revoluţia Franceză (l4 iulie 1789 - „căderea Bastiliei”) culminează cu proclamarea primei republici şi cu executarea publică prin ghilotină, a regelui Ludovic XVI (2l.I.l793). Dictatura iacobină (l793-94). În l795 Directoratul care va fi răsturnat de Napoleon, care stabileşte Consulatul (l799) şi apoi Primul Imperiu (l804) şi continuă războaiele de apărare ale Republicii. Se instituie Codul Napoleonian care va influenţa instituţiile întregii Europe. Războaiele napoleoniene (l803-l8l4) supun Europa noii ordini zguduind temeliile ei tradiţionale prin răspândirea idealurilor liberale şi naţionale. În l8l4 Napoleon abdică şi se restaurează regalitatea (Ludovic XVIII); Napoleon (exilat la Elba) revine în l8l5 iar după cele „l00 de zile” este învins la Waterloo şi exilat în ins. Sf. Elena. Congresul de la Viena (l8l5) îl readuce pe Ludovic XVIII şi FRANŢA este readusă (şi redusă) la frontierele ei de dinainte de l789. În l830 dinastia Burbonilor este răsturnată de revoluţia din l830; urmează sub Ludovic Filip (l830-48), supranumit „regele burghez”, o monarhie constituţională. Între l830-47 cucerirea Algeriei. În revoluţia din l848 este proclamată a II-a Republică (l848-52); Napoleon III (nepot de frate al lui Bonaparte) se proclamează împărat al FRANŢA (l852-l870). Războiul cu Germania (l870-7l), când FRANŢA este înfrântă. Se proclamă Comuna din Paris (martie-mai l87l). Pacea de la Frankfurt pe Main: pierderea Alsaciei şi a Lorenei (în favoarea Germaniei). Crearea imperiului colonial al FRANŢA (Africa septentrională, ecuatorială, occidentală, Indochina, Oceania ş.a.). În l904 se formează Tripla Alianţă (Antanta - F., Rusia, Marea Britanie). În l9l4-l8 primul război mondial în care Tripla Alianţă obţine victoria asupra Puterilor Centrale (având ca nucleu Germania). În l9l9, prin pacea de la Versailles, Alsacia şi Lorena sunt retrocedate FRANŢA În l939 (3 sept.), ca urmare a invadării Poloniei, FRANŢA şi Marea Britanie declară război Germaniei. Începe al doilea război mondial. Pe l0 mai l940 Hitler invadează terit. Franţei. În urma înfrângerii, mareşalul Petain semnează capitularea la 22 iunie l940. Generalul De Gaulle, în refugiu la Londra, lansează apelul de a continua lupta, constituind Comitetul Naţional Francez care coordonează rezistenţa antinazistă (în interiorul FRANŢA şi pe terit. coloniilor). Rezistenţa din interiorul FRANŢA este una din cele mai puternice din Europa. În l944: debarcarea aliată în Normandia; la 23 august, insurecţia Parisului şi instalarea lui De Gaulle ca preşedinte al

62

guvernului provizoriu. Constituţia din l946 proclamă cea de a IV-a Republică; imperiul colonial se transformă în Uniunea Franceză. FRANŢA intră în NATO (l949) şi în EEC (l957). Războaiele de eliberare naţională din Indochina (l945-54) şi din Algeria (l954-62) duc la o gravă criză a republicii. Un nou guvern avându-l ca şef pe De Gaulle; o nouă Constituţie prin care se proclamă cea de-a V-a Republică Franceză şi dă şefului statului puteri sporite (l958). De Gaulle este ales preşedinte (l959). În l963 se semnează tratatul de colaborare cu Germania de Vest. Franţa devine putere nucleară. În mai-iunie l968, o gravă criză socială; manifestaţiile studenţeşti. Din deceniile 6-8 marea majoritate a coloniilor franceze îşi dobândesc independenţa. Politica externă a Franţei este de distanţare faţă de hegemonia S.U.A. FRANŢA se retrage din NATO şi SEATO; are relaţii speciale cu URSS şi China. În l98l, alegerile prezidenţiale îl aduc la conducere pe Francois Mitterrand, candidatul Partidului Socialist Francez, reales în l988. În l986-88 Mitterrand „coabitează” cu un guvern de centru-dreapta; în l988 câştigă Partidul Socialist, care în l993 suferă o înfrângere totală, părăsind scena politică un timp. În l992 se modifică Constituţia în vederea ratificării Tratatului de la Maastricht. Un program de reforme privind redresarea economică (prin privatizare), securitatea şi controlul imigraţiei (reforma Codului Naţionalităţilor şi a dreptului de azil).

Statul: este o republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din l958. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Parlament (Senat şi Adunarea Naţională); cea executivă de preşedinte şi de Consiliul de Miniştri numit de preşedinte ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

Italia Denumirea oficială: Republica ItalianăCapitala: Roma (2,7 mil. loc.)Limba oficială: ItalianaSuprafaţa: 301.000 km2Locuitori: 57,2 mil. (190 loc./km2)Religia: catolicism 95t; protestantism; ortodoxismMoneda veche: lira, moneda nouă: euroForma de guvernământ: republică Ziua naţională: 2 iunie Geografie: Italia este aşezată în Europa de Sud în Penisnsula Italică. Limite: Elveţia, Austria (N), Slovenia, M. Adriatică (E), M. Ionică (S), M. Mediterană, M. Tireniană, M. Ligurică, Franţa (V).

Geografia fizică: Italia este formată din reg. Cisalpină, Pen. Italică, insulele: Sicilia, Sardinia/Sardegno, Elba, Lipari, Ischia, Panteleria. Italia continentală cuprinde: Alpii Italieni, cu Monte Rosa (4638 m. alt. max.) şi Gran Paradiso, (4061 m) formează ca un arc în N. ţării de la Rivieră către Austria şi Slovenia întrerupt de lacurile glaciare: Como, Maggiore, Garda şi de văile apelor. Acest zid apără teritoriul de vânturile reci din N. La poalele Alpilor Câmpia Padului care se extinde în zona lagunară a deltei Padului/Po. Munţii Apenini, munţi calcaroşi, formează coloana vertebrală a Italiei peninsulare, întrerupţi de văile apelor în special de Arno şi Tibru, cât şi de platouri. Ei se prelungesc în Sicilia. Cei mai înalţi (2941 m) sunt în E (masivul Gran Sasso şi Abruzzi). Munţii Apenini, fragmentaţi au vulcani stinşi şi activi (Vezuviu 1277 m; 8 km sud-est de Napoli). Italia insulară are un relief predominant muntos şi cu vulcani activi, care erup periodic (Etna, 3345 m în nord-estul Siciliei). Câmpii întinse sunt în V, în Campania şi în Apulia. Între câmpiile de coastă şi Apenini sunt zone colinare.

63

Apele: foarte multe izvorăsc din Alpi şi străbat Câmpia Padului. În general sunt scurte, cu debit bogat iarna şi scăzut vara. Aduc aluviuni în câmpii. Padul şi Adige în N (se varsă în M. Adriatică), Arno în V (se varsă în M. Ligurică) şi Trevere (Tibru) în V (se varsă în M. Tireniană).

Clima este mediteraneană în peninsulă şi în insule; în partea continentală (Câmpia Padului) climă temperat continentală.

Temperatura medie anuală este (în ianuarie şi iulie) de -1ºC şi 7ºC în Alpi; 1ºC şi 24ºC la Milano; 10ºC şi 25ºC la Roma, 18ºC şi 27ºC în Calabria.

Precipitaţiile sunt de 1520 mm/an în Alpii de V şi peste 2000 mm/an în Alpii de E; 500 mm/an în valea Padului, Toscana, Latium şi sub 500 mm/an în Apulia, S Siciliei, Sardinia.

Floră şi faună: Italia are o mare diversitate, după latitudine şi altitudine. 18% din teritoriu este ocupat de păduri (mai ales de fag, stejar, frasin, castani măslini mirt, leandru). Fiind un climat umed şi răcoros cresc păduri de foioase dar şi păduri mixte (foioase şi conifere). Mari suprafeţe de pădure au fost defrişate şi au crescut în loc arbori mici şi arbuşti; vegetaţie de tip maquis. Pe pantele munţilor şi pe platouri: păşuni alpine.

Fauna: lupul, pisica sălbatică, iepurele, capra de munte, muflonul (berbec sălbatic), broasca ţestoasă, ariciul. Păsări şi reptile numeroase.

Populaţia: Italia este omogenă: italieni 95%; germani, francezi, sloveni, greci, albanezi. Concentrarea max. în Câmpia Padului (1000 loc./km2), în câmpiile din jurul Vezuviului peste 1800 loc./km2. Rata natalităţii este de 9,8‰; a mortalităţii de 9,6‰.

În agricultură 10% din populaţia activă. Populaţia urbană cca. 70%. Peste 30 mil. de italieni trăiesc în afara graniţelor.

Resurse şi economie: Italia este una din ţările cu cea mai dezvoltată economie de pe glob şi cu cele mai mari ritmuri de creştere a industriei din Europa. În N. Italiei este o industrie puternică şi o agricultură intensivă. Ramurile de bază ale economiei sunt concentrate în: Milano, Torino şi Genova („triunghiul industrial al Nordului”). Baza energetică este asigurată de potenţialul hidroenergetic din Alpi, de energia atomică şi de petrol, pe care îl importă; a dezvoltat o industrie de prelucrare şi petrochimică mai ales în porturi. Industrua siderurgică bazată pe importul de minereu de fier şi de fier vechi. Mari combinate siderurgice (Genova, Napoli, Taranto). Industria constructoare de maşini (automobile, nave maritime, locomotive electrice), aparatură electrotehnică şi electronică. Industrii tradiţionale: textilă, în oraşele din N (pre¬lucrarea mătăsii naturale, a lânii şi a bumbacului); a confecţiilor, a încălţămintei, sticlăriei (Veneţia, Murano), ali¬mentară (paste făinoase, ulei de măsline, vinuri. Resurse minerale slabe: minereu de fier, petrol, cărbuni, zinc, mercur, bauxită, mai bogate de sulf, gaze naturale, săruri de potasiu.

Agricultura este modernă şi intensivă; se cultivă: grâu, măsline (40% din prod. mondială); struguri,

64

fructe, legume (articole la care deţine performanţe mondiale); orez; sfeclă de zahăr, cartofi. Câmpia Padului este zona agriculturii cea mai importantă.

Creşterea animalelor: ovine, porcine, bovine. Pescuitul şi sericicultura sunt ocupaţii tradiţionale. Italia are un comerţ intens. Exportă produse agricole; maşini unelte, instalaţii industriale, autovehicule, produse textile, alimentare ş.a.

Turismul este foarte dezvoltat; ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte numărul de turişti.

Transporturi şi comunicaţii: Căi ferate (peste 50% electrificate); autostrăzi (Autostrada del Sole: Milano-Roma-Napoli). Flotă maritimă comercială. Aeroporturi la: Roma, Napoli, Livorno, Bologna, Milano, Genova, în insule: Palermo, Catania, Cagliari, Olbia.

Oraşe: Milano, Torino, Genova, Palermo, Bolognia, Flo¬renţa; porturi: Genova, Trieste, Augusta, Taranto, Venezia, Savona, Napoli, La Spezia, Ravenna, Livorno. Are cca. 43 de universităţi şi Institute de Înalte studii, cele mai vechi fiind cea din Bologna (1088), cea mai veche din Europa, Padua (1222) şi Napoli (1224).

Istoria Italiei: In mileniul II î. Hr. primul val indoeuropean, urmat de noi triburi italice în sec. XII-XI î. Hr. Etruscii pătrund în sec. X-IX î. Hr., iar în sec. VII-VI î. Hr. civilizaţia lor atinge apogeul. Primele colonii greceşti în Sicilia în sec. VIII î. Hr.; galii pătrund până în centrul ITALIei Sec. VI î. Hr. este caracterizat prin ridicarea Romei, devenind treptat suverana întregii Italia (sec. III î. Hr.) şi a M. Mediterane (sec. I î. Hr.). În sec. III î. Hr. este cel mai mare şi mai puternic al lumii antice; romanii colonizează bazinul Mediteranei şi cuceresc Grecia (146 î. Hr.) căzând însă sub influenţa ei culturală. Sub Augustus (27 î. Hr.-14 d. Hr.) se trece de la organizarea republicană la cea imperială; „orbisul roman” atinge în sec. II d. Hr. max. expansiune, Italia beneficiind de afluxul de bogăţie. În 395, Imperiul Roman se împarte în Imperiul Roman de Apus şi de Răsărit. Migraţiunea triburilor germanice duce la căderea Imperiului Roman de Apus (476 d. Hr.) Romulus Augustus este detronat de Odoacru. Un înfloritor regat al ostrogoţilor (493-552); Iustinian I înglobează Italia în Imp. Bizantin (552). În 568, longobarzii cuceresc partea de N a ITALIei (Lombardia); în 756 se creează statul papal, cu capitala la Roma, care devine centrul creştinătăţii occidentale. Regatul lombarzilor va fi înglobat în statul franc (773-774). În sec. IX, arabii se aşează în sudul ITALIei şi Sicilia. În sec. XI-XII sunt alungaţi de normanzi. În 962, Otto I uneşte coroana Germaniei cu a Italiei (nordul şi centrul) formând Sfântul Imperiu Romano-German. În sec. XI-XII, „lupta pentru învestitură” între papalitate şi rege. Se ridică puternică Liga Lombardă; se face pace cu papalitatea. Se dezvoltă oraşele (semi-independente) viaţa economică şi culturală este înfloritoare. Cinci mici state sunt mai importante din sec. XIII-XIV: ducatul Milanului, republica Florenţei şi Veneţiei, statul papal şi regatul Napoli. În evul mediu şi epoca modernă Italia va fi caracterizată de fărâmiţarea politică. Umanismul şi Renaşterea cunosc epoca de glorie (sec. XIV) în sec. XIII Casa de Anjou stăpâneşte Sicilia - izbucneşte revolta contra stăpânirii („Vecerniile Siciliene” în 1282). Casa de Anjou este înlocuită cu cea de Aragon. Între 1454-1559, Italia este obiect de dispută între Franţa şi Spania. Se desfăşoară „războaiele italiene”. Prin pacea de la Câteau-Cambresis (1559), Spania ia în stăpânire cea mai mare parte a peninsulei; după 1541 Contrareforma - intensificarea inchiziţiei în 1713-14, prin Tratatul de la

65

Utrecht şi Rastatt; Austria habsburgică stăpâneşte fostele posesiuni spaniole. În 1804 Napoleon I se proclamă rege al ITALIei. Între 1815-70: Resorgimento; societatea secretă a Carbonarilor, în 1831, apoi Tânăra Italie pentru unificarea Italiei, mişcări de deşteptare naţională ce vor duce la unificarea ITALIei în jurul regatului Piemontului (în urma războiului franco-piemontezo-austriac din 1859). Piemontul se va uni cu Lombardia. Garibaldi eliberează sudul Italia şi Sicilia (1860-61). Victor Emmanuel II (casa de Savoia) devine rege (1861-1878). În războiul austro-prusian, Italia e de partea Prusiei. Urmare: Veneţia se uneşte cu Regatul Italian. În 1871 Roma devine capitala Italiei. În 1881 Franţa cucereşte Tunisia; ca urmare, Italia intră în Tripla Alianţă (cu Germania şi Austria). În 1915, (în primul război mondial) Italia e de partea Antantei; câştigă Tirolul de Sud, Triest şi pen. Istria; în 1924, oraşul Fiume. În oct. 1922, „marşul asupra Romei” condus de Benito Mussolini, care devine şeful guvernului şi instaurează dictatura fascistă. Acordul italo-papal (Concordatul) de la Lateran (1929) stabileşte independenţa Vaticanului şi statutul bisericii catolice. În 1935-36 Italia ocupă Eritreea şi Etiopia; participă la intervenţia armată în războiul civil din Spania împotriva Republicii. Se creează axa Berlin-Roma (1936) şi aderă în 1937 la Pactul Anticomintern. Atacă Albania în 1939. În 1940 se alătură Germaniei. Atacă Franţa, Grecia, Iugoslava; participă la războiul împotriva URSS. În 1943, Partidul Comunist şi Partidul Naţional de Eliberare luptă împotriva dictaturii fas-ciste. În 1943 debarcarea anglo-americană în Sicilia; regimul Mussolini e răsturnat. În octombrie 1943, Italia declară război Germaniei. Răscoala armată din N. Italiei ajută la eliberarea ei. În 1945, Mussolini e capturat şi împuşcat. La 18 iunie 1946 (abolirea monarhiei). Prin tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia şi Eritreea trec sub tutela ONU, iar Istria, Fiume şi Uara/Zadar revin Iugoslaviei. Triestul devine teritoriu liber până în 1975 când e împărţit între Italia şi Iugoslava. Viaţa politică de după război se caracterizează prin lupta între Partidul Comunist (cel mai puternic din Europa Occidentală) şi Partidul Democratic Creştin; nici un partid nu obţine însă majoritatea absolută; se guvernează prin coaliţii pentru a nu permite comuniştilor accesul la putere. Din 1974 începe o gravă criză economică ce zguduie ţara. În 1975 P. Comunist câştigă alegerile. În ultimele decenii se adânceşte decalajul dintre N industrializat şi S patriarhal (locul de baştină al Mafiei). Tensiuni sociale, asasinate politice, grupări extremiste, finanţări ilegale ale partidelor politice, instabilitate politică ce încurajează regionalismul. În prezent se manifestă tendinţa Nordului spre obţinerea autonomiei.

Statul: este republică parlamentară, din 1947 conform Constituţiei. Preşedintele este ales pe 7 ani de Parlament. Preşedintele Consiliului de Miniştri este responsabil în faţa Parlamentului. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (Senat şi Camera deputaţilor) ales pe 5 ani; puterea executivă exercitată de Consiliul de Miniştri, numit de preşedinte, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

 AustriaDenumirea oficială: Republica AustriaCapitala: Viena / Wien (l,5 mil. loc.)Limba oficială: germanaSuprafaţa: 84.000 km2Locuitori: 8 mil, (95 loc. / km2)Religia: catolicism 80%; protestantismMoneda: şilingulForma de guvernământ: republică

66

Ziua naţională: 26 octombrieMembra Uniunea Europeana: Austria din1995

Geografia: AUSTRIA este aşezată în Europa Centrală (pe cursul mijlociu al Dunării). Limite: Germania, Cehia (N), Slovacia, Ungaria (E), Slovenia, Italia (S), Elveţia, Liechtenstein (V).

Geografia fizică: AUSTRIA este o ţară alpină, cu o alt. medie de l000 m. Cca 70% din teritoriu este acoperit de Înălţimile Austriei Prealpine şi de lanţurile Alpilor Orientali sau Alpii Austrieci (alt. max. vr. Grossglockner, 3793 m), care mai păstrează gheţari. Aceştia se împart în: Alpii Calcaroşi Nordici, Alpii Centrali şi Alpii Calcaroşi Sudici, cu văi longitudi¬nale adânci (ale cursurilor de apă: Inn, Enns, Mur,  Drava). Între Dunăre şi Alpi este un platou îngust cu altitudinea de 305-6l0 m. În Nordul Dunării sunt câmpii şi coline cu pădurile boemiene. Extremul estic este un teren jos, care întâlneşte câmpia ungară.

Reţea hidrografică bogată, colectată de Dunăre (360 km pe terit. A.). Apele au debit bogat, alimentat de zăpezi şi gheţari, un bogat potenţial energetic. Numeroase lacuri glaciare (în munţi în extremul estic şi vestic): Constanţa / Bodensee în NV, Neusiedler, în NE.

Clima: este temperat-continentală, predominant alpină; cu precipitaţii bogate, iarna îngheţul durând 4-5 luni, verile răcoroase (2l˚C). Temp. medie anuală: -3˚C iarna, l8˚C vara.

 Precipitaţii: 7l0 mm/an. În zonele joase este un climat temperat de tranziţie cu ierni mai blânde şi veri mai călduroase.

Floră şi faună: AUSTRIA are munţi împăduriţi, caracteristici zonei centrale a Europei: păduri de foioase (fag, stejar), care în zona muntoasă se continuă cu conifere şi vegetaţie alpină (păşuni). Vegetaţie de stepă în câmpie. Fauna: jderul, lupul, vulpea, cerbul, căprioara, capra neagră, păsări cântătoare; în câmpie, rozătoare: iepurele, hârciogul, popândăul etc.

Populaţia: este în majoritate formată din austrieci (de origine germană); minorităţi naţionale: unguri, sloveni, croaţi. Concentrarea maximă a populatiei în Nordul ţării: 35% din populatie activează în industrie şi 8% în agricultura Rata natalităţii: ll,4‰; a mortalităţii: l0,l‰. Rata populatiei urbane: 55%.

Resurse şi economie: AUSTRIA are o economie echilibrată d.p.d.v. industrial şi avansată prin: valorificarea resurselor naturale, dezvoltarea turismului şi a transportului, tradiţie meşteşugărească; înaltă calificare a forţei de muncă. Agricultura avansată are tradiţie în folosirea hidroenergiei. Creşterea bovinelor domină pe versantele văilor alpine. Se cultivă: grâu, sfeclă de zahăr, orz, porumb. Turismul, foarte activ (peisaje, ape termale, staţiuni pentru sport alpin), antrenează şi zone altădată izolate (Tyrolul, Vorarlberg); ocupă primul loc printre ţările OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica).

67

Industria este diversificată: siderurgie, metalurgie neferoasă, textilă, electronică, maşini utilaje, aluminiu, a lemnului şi celulozei, chimică, sticlărie, porţelan, încălţăminte, artizanală.

Transporturi şi comunicaţii: AUSTRIA are căi ferate electrificate în cea mai bună parte; multe tuneluri în Alpi, care uşurează circulaţia. Dunărea este o importantă cale de transport pe apă. Aeroport la Viena.

Oraşe: Viena, capitala ţării, unul din cele mai frumoase oraşe ale Europei, important centru cultural, turistic şi industrial; Graz (SE), nod de comunicaţii, centru industrial şi cultural; Linz, port pe Dunăre în N, centru industrial; Salzburg (NV), oraşul festivalurilor internaţionale; Innsbruck (turism, sporturi iarnă).

Universităţi în Viena, Graz (din sec. XVI), Innsbruck.

Istoria: În antichitate pe teritoriul AUSTRIA trăiau celţii pe care i-au cucerit romanii (l5 î. Hr.) organizând provinciile Raetia, Noricum, Pannonia; invazia vandalilor, vizigoţilor, hunilor (sec. V d. Hr.); teritoriu locuit de germani, avari, slavi (sec. V-VI). Carol cel Mare îi învinge pe avari (795) şi întemeiază Marka de Est (803) viitorul Osterreich. În 955 Otto I îi respinge pe maghiari. Teritoriul AUSTRIA este domeniul Habsburgilor (l274-l9l8) care devin şi regi ai Italiei şi împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman (l438-l806). Habsburgii stăpânesc în sec. XVI un stat multi-naţional (Bohemia, Moravia, Silezia, Ungaria Occidentală. În urma ofensivei antiotomane (l683-99) Imp. Habsburgic se întinde asupra Ungariei, Transilvaniei, Sloveniei şi Croaţiei (parţial), a Banatului (l7l8). Imperiul se reformează sub Maria Terezia (l740-80) şi Franz Iosif (l780-90), sub un absolutism luminat. Francisc I rămâne doar Împărat al Austriei (l806); conduce coaliţia împotriva Franţei napoleoniene, Imperiul Habsburgic iese slăbit din războaiele cu Franţa, după revoluţia din l848 şi conflictul cu Italia (l859) şi Prusia (l866); nu mai poate rămâne în fruntea Confederaţiei Germane şi în l867 prin pactul dualist ia naştere Imperiul Austro-Ungar, un imperiu multinaţional (germani, unguri, cehi, polonezi, sârbi, croaţi, români, italieni. În l879 Imperiul Habsburgic pune bazele Triplei Alianţe (cu Germania). În l9l4 prinţul moştenitor al tronului A., Franz Ferdinand, este asasinat la Sarajevo, fapt ce conduce la declanşarea primului război mondial după care Imperiul Austro-Ungar se destramă; Carol I de Habsburg abdică şi este proclamată Republica Austria, stat federal redus la actualul teritoriu. Prin Constituţia din l920 Austria declară neutralitatea ca principiu de stat. În l938 AUSTRIA este ocupată de Hitler şi anex¬ată Germaniei. În l945 este eliberată de trupele aliate şi proclamată a doua republică; în l955 îşi restabileşte suveranitatea. Parlamentul votează Legea Constituţională asupra neutralităţii permanente a statului.

 Statul: este republică parlamentară, stat federal, potrivit Legii Constituţionale din l955. Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Federală (Consiliul Federal — Bundesrat şi Consiliul Naţional — Nationalrat); cea executivă, de guvernul federal, condus de liderul partidului majoritar din Consiliul Naţional. Membri Consiliului Federal sunt aleşi de către adunările legislative ale provinciilor. Preşedintele este ales prin vot direct. Multipartitism.

3. STATELE UNIUNII EUROPENE

68

FranţaSuprafaţa: 547 030kmpPopulaţia: 60,8 milioane locuitoriDensitate: 112 loc/kmpForma de stat: republică prezidenţialăCapitala: ParisOraşe: Marsilia, Lyon, Bordeaux, Toulouse, Nisa, Strasbourg, Toulouse, Nantes;Unităţi de relief: Munţii Alpi, Pirinei, Masivul Central Francez, Masivul Armorican, Podişul Ardeni, Bazinul Parizian;Climă: temperat oceanică în nord şi vest, mediteraneană în sud;Ape curgătoare: Rhin, Rhon, Sena, Loira, Moselle;Economia este dezvoltată şi diversificată:

1. industria se remarcă prin nivelul tehnologic ridicat;2. agricultura este eficientă (concentrează doar 4% din populaţia activă); Franţa excelează în

producţia de struguri, vinuri (locul I pe Glob), carne (locul I în Europa), cereale (locul I în Europa, locul 4 pe Glob);

3. serviciile concentrează 70% din populaţia activă;Franţa obţine venituri deosebite din turism;

Sistemul de transport este modern şi diversificat(autostrăzi,reţeaua TGVetc.)Franţa a jucat un rol deosebit în crearea Uniunii Europene, fiind interesată de reglementarea situaţiei politice încordate care exista după cel de-al doilea război mondial între Franţa şi Germania;a insistat pentru o politică agricolă comună (PAC) şi militează pentru constituirea unui sistem de apărare propriu,independent de NATO.GermaniaSuprafaţa: 357 046kmpPopulaţia: 82,5 milioane locuitoriDensitate: 231locuitori / kmpForma de stat: republica parlamentarăCapitala: BerlinOraşe: Munchen, Hamburg, Koln, Frankfurt am Main, Stuttgart, Dortmund , Bremen,Dresda; Relieful: Masivul Şistos Renan,Munţii Pădurea Neagră,Munţii Harz,Munţii Alpii Bavariei,Podişul Bavariei,Câmpia Germaniei de Nord;Clima: temperată cu nuanţe ocenice în nord şi vest,continentale în est,de tip alpin în sud;Ape curgătoare: Dunăre, Rhin, Elba, Oder;Economia: Germania este ţara cu cea mai performantă economie din Europa (locul III pe Glob); industria este dominată de sectorul chimic şi cel al construcţiilor de maşini (locul I în Europa, locul II pe Glob la producţia de autoturisme); agricultura este performantă,se disting culturile de cereale,cartofi,sfeclă de zahăr,plante furajere; creşterea porcinelor(locul I în Europa, locul IV pe Glob); transporturile sunt modernizate şi eficiente(cea mai întinsă reţea feroviară,cea mai lungă reţea de autostrăzi din Europa); Germania se situează pe primul loc pe Glob în domeniul exporturilor.Geopolitic Germania care este membră fondatoare a U.E ,susţine extinderea Uniunii spre Est pentru a obţine o poziţie geografică cât mai centrală;consideră că rezolvarea situaţiei conflictuale din Irak se poate face prin implicarea O.N.U.

69

Regatul Unit (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord) Suprafaţa: 244 820 kmpPopulaţia: 60,6 milioane locuitori (englezi, scoţieni, galezi, irlandezi)Forma de stat: monarhie constituţionalăDensitatea: 248 locuitori /kmpCapitala: LondraOraşe: Birmingham, Leeds, Glasgow, Sheffield, Manchester, Liverpool, Edinburgh;Relief: Munţii Grampian, Munţii Penini, Câmpia Londrei;Clima: temperat oceanică, influenţată de Gulf Stream;Ape curgătoare: Shanon, Severn, Tamisa;Economia: este dezvoltată; cea mai mare pondere în realizarea PIB-ului o deţin serviciile; industria este diversificată (siderurgie, construcţii de maşini, petrochimie, textilă); în agricultură se remarcă creşterea ovinelor (locul I în Europa şi locul VI pe Glob), bovinelor. Transporturile sunt modernizate şi diversificate: Londra este deservită de 21 de aeroporturi (Heathrow este cel mai mare aeroport european); căile ferate şi autostrăzile sunt extinse,în schimb flota comercială maritimă este modestă în comparaţie cu secolele trecute, când era cea mai puternică la nivel mondial.Iniţial Anglia s-a opus formării unei pieţe comune la nivel european, ulterior va adera la U.E şi în prezent se concentrează pe probleme care vizează taxele, securitatea socială, imigraţia şi controlul frontierelor.ItaliaSuprafaţa: 301 309 kmpPopulaţia: 58,13 milioane locuitoriDensitatea: 195 locuitori/ kmpForma de stat: republică parlamentarăCapitala: RomaOraşe: Milano, Napoli, Florenţa, Torino, Genova, Veneţia, PalermoRelieful: Munţii Alpi în Nord, Munţii Apenini, Câmpia PaduluiClima: mediteraneană în sectorul peninsular şi insular, temperată în nord, cu nuanţe alpine în Munţii AlpiApele curgătoare: Pad (Po), Tibru, ArnoLacuri glaciare: Garda, Como, Maggiore Economia: a cunoscut o dinamică accentuată în ultimele decenii. Industria este concentrată cu precădere în zona de nord (triunghiul Milano, Torino, Genova) fiind foarte diversificată: hidroenergie, siderurgie, petrochimie, construcţii de maşini (autoturisme Fiat la Torino) sau mărci de lux (Lamborghini, Ferrari, Maserati), textilă etc. Agricultura se remarcă mai ales în regiunile sudice, Italia fiind o importantă producătoare de struguri (locul I pe Glob), mere, pere, citrice, măsline; transporturile sunt diversificate şi modernizate(11 000 km căi ferate din care două treimi sunt electrificate,6500km de autostrăzi); patrimoniul turistic bogat şi peisajele naturale atrag anual un număr mare de turişti (50-60 de milioane).Italia este membru fondator al U.E.. La Roma s-au semnat în 1957 Tratatele de constituire a C.E.E., care s-a transformat ulterior în U.E.SpaniaSuprafaţa: 504 614 kmpPopulaţia: 43,96 milioane locuitoriDensitatea: 87 locuitori/ kmp

70

Forma de stat: monarhie constituţionalăCapitala: MadridOraşe: Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Malaga, Las PalmasRelief: Munţii Pirinei (în nord) la graniţa cu Franţa, Munţii Cantabrici, Cordiliera Betică, Meseta Spaniolă (o regiune de podiş situată în partea centrală), Câmpia Aragonului, Câmpia AndaluzieiClima: mediteraneană în sud şi est, temperat oceanic în nord-vest, cu nuanţe de ariditate accentuată în partea centralăApe curgătoare: Ebro, Tejo, Duero, GuadalquivirEconomia: s-a dezvoltat constant după aderarea la U.E. Industria a devenit treptat motorul economiei (siderurgie, metalurgie neferoasă, construcţii de maşini), dar se remarcă şi agricultura prin producţia de măsline (ulei de măsline-locul I pe Glob), struguri (vinuri-locul IV pe Glob), citrice, legume. Potenţialul turistic cultural – istoric şi balneo-maritim este valorificat pe deplin.Acţiunile separatiştilor basci (gruparea ETA), constituie o problemă pentru Spania şi în acelaşi timp pentru U.E.PortugaliaSuprafaţa: 92 389 kmpPopulaţia: 10,6 milioane locuitoriDensitatea: 114 locuitori/ kmpForma de stat: republică prezidenţialăCapitala: LisabonaOraşe: Porto, Setubal, BragaRelieful: Munţii Serra da Estrela, Câmpia PortugalieiApe curgătoare:Tejo,Douro,GuadianaEconomia: prin fondurile primite după aderare Portugalia a reuşit să se redreseze din punct de vedere economic(PIB-ul a crescut de peste 4 ori). Industria s-a diversificat, iar agricultura s-a modernizat. Portugalia este cea mai mare producătoare şi exportatoare de plută de pe Glob.Activitatea turistică este intensă remarcându-se Lisabona, Porto, Riviera Portugheză.În decembrie 2007 s-a semnat Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit fosta Constituţie Europeană. Tratatul prevede înfiinţarea unui post de Preşedinte al U.E. cu un mandat de doi ani şi jumătate(care înlocuieşte sistemul rotativ de atribuire a preşedinţiei cu o durată de şase luni) şi un post de şef al diplomaţiei europene. Comisia Europeană va avea mai puţini membri ,va fi modificat sistemul de vot, va fi restrâns numărul domeniilor în care statele pot opune veto.Grecia (Republica Elenă)Suprafaţa: 131 990 kmpPopulaţia. 10,68 milioane locuitoriDensitatea: 80,7 locuitori/ kmpForma de stat: republică parlamentarăCapitala: AtenaOraşe: Salonic, Pireu, Patras, IraklionRelieful: Muntele Olimp (2917m), Munţii Pindului, Câmpia Thessaliei, Câmpia MacedonieiClima: predominant mediteraneanăApe curgătoare: Axios, Strimon, NestosEconomia: s-a stabilizat şi a cunoscut o creştere aproape miraculoasă după aderarea la U.E. ca şi în Portugalia. Este ţara balcanică cu cele mai importante investiţii. Activităţile tradiţionale (comerţul şi navigaţia - locul I în Europa, locul III pe Glob) sunt în continuare domenii economice de bază. Vestigiile antice şi potenţialul natural marin, clima blândă atrag anual un

71

număr foarte mare de turişti.AustriaSuprafaţa:83 859 kmpPopulaţia: 20,2 milioane locuitoriDensitatea: 97,5 locuitori/ kmpForma de stat: republică parlamentarăCapitala: VienaOraşe: Graz, Linz, Salzburg, Innsbruck, Klagenfurt, SteyrRelieful:predominant muntos (Munţii Alpi), Câmpia (Bazinul )VieneiClima: temperat continentalăApele curgătoare: Dunăre, Drava, Enns, InnLacuri glaciare: BodenseeEconomia: este dezvoltată şi se bazează în mare parte pe resurse naturale proprii. Activităţile economice de bază se desfăşoară în domeniile turismului şi financiar bancar. O dinamică deosebită au cunoscut unele ramuri industriale (hidroenergie, ind.electronică, sticlăriei, textilă); din punct de vedere turistic se remarcă Viena (oraşul valsului), Salzburg (oraşul în care s-a nascut W.A.Mozart) şi regiunea Tirol (pentru sporturi de iarnă).

4. ROMÂNIA CA PARTE A UNIUNII EUROPENE

a) Oportunităţi geografice ale României cu semnificaţie pentru U.E.- România este cea mai mare ţară ca suprafaţă (238 391kmp) şi populaţie (21,6 milioane locuitori) din regiunea central - sud estică a Europei, prezintă o mare stabilitate politică şi are un potenţial natural şi uman deosebit; în aceste condiţii este o piaţă de desfacere sigură şi atractivă;- România este situată pe principalele Axe Geopolitice şi Geostrategice care străbat continentul european şi de care U.E. este interesată în mod deosebit:

axa Vest-Est: Uniunea Europeană (furnizoare de capital,tehnologie - know how,produse finite) şi Rusia-Ţările Asiei Centrale (furnizoare de resurse energetice, materii prime diverse);

axa Nord Vest – Sud Est: care leagă U.E. de Peninsula Balcanică, Orientul Apropiat şi Mijlociu (zone furnizoare de forţă de muncă şi resurse energetice);

axa mărilor (Marea Caspică - Marea Neagră – Marea Mediterană): inclusă într-un proiect energetic de avenrgură, care va permite statelor U.E. să acceadă la resursele energetice caspice; România deţine cel mai mare port din bazinul Mării Negre (Constanţa), o mare capacitate de rafinare a hidrocarburilor (35 milioane tone pe an), un sistem fiabil de transport prin conducte (4500 km pentru transportul petrolului brut, 2500 km pentru transportul produselor petroliere), care se poate racorda la sistemele similare ale ţărilor vecine şi ale U.E.

axa fluviilor şi canalelor( Dunăre-Main- Rhin): leagă cel mai mare port de la Marea Neagră (oraşul românesc Constanţa), de cel mai mare port european situat la Marea Nordului (oraşul olandez Rotterdam);

România este inclusă în trei coridoare principale de transport paneuropean:

72

o coridorul IV (Berlin-Praga-Bratislava-Budapesta-Arad-Bucureşti-Giurgiu-Sofia-Istanbul);

o coridorul VII (calea navigabilă Dunăre-Main-Rhin),o coridorul IX (Helsinki-Sankt Petersburg-Vitebsk-Chişinău-Bucureşti-Plovdiv;

România este membră NATO şi are capacitatea militară şi economică de a securiza frontiera estică a U.E.,

România constituie o zonă de stabilitate şi echilibru între două zone de conflict: o parte a spaţiului exiugoslav şi zona transnistreană;

prin intermediul României U.E. a obţinut ieşire la Marea Neagră;

b) România şi ţările U.E – interdependenţe geografice,economice şi culturale.- interdependenţe geografice: Carpaţii ,Dunărea şi Marea Neagră constituie elemente geografice care compatibilizează teritoriul României cu alte spaţii geografice (ţări) ale U.E.; prin Munţii Carpaţi (adevărată coloană vertebrală a teritoriului românesc), România face parte din sectorul Europei alpine care include şi alte state U.E. (Franţa, Austria, Italia, Slovacia, Polonia); Dunărea constituie cea mai importantă cale de legătură între România şi alte state ale U.E. (Ungaria, Slovacia, Austria, Germania) în condiţiile în care 38 % din lungimea Dunării (1075 km) se află pe teritoriul României, formând la vărsare cel mai important sector deltaic din U.E; prin ieşirea la Marea Neagră (împreună cu Bulgaria) România asigură U.E. valorificarea spaţiului pontic şi contactul cu Rusia, Ucraina şi alte state exsovietice din Transcaucazia şi Asia Centrală, precum şi cu statele din Orientul Apropiat;- interdependenţe economice : România este o ţară cu economia în curs de restructurare şi dezvoltare care funcţionează pe principiul economiei de piaţă ca şi în celelalte state membre U.E.; România este implicată în două proiecte energetice vitale pentru ţările U.E. (Proiectul Nabucco-care se va concretiza prin construirea unei conducte cu o lungime de 3500 km, care va transporta gaze naturale din regiunea Mării Caspice până în Europa Centrală-Austria şi Proiectul Drumul energiei caspice spre Europa, care s-a concretizat pentru moment cu înţelegerea dintre România, Serbia, Croaţia, Slovacia şi Italia pentru construirea până în 2011-2012 a unui tronson de conducte cu o lungime de 1400 km);- România este un stat mediu populat în Europa, care după 1990 a oferit forţă de muncă pe piaţa unor state membre U.E. (Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Ungaria);- România deţine unele resurse naturale (fondul funciar arabil, domeniul forestier, gaz metan, sare) ca şi potenţial turistic diversificat, care pot fi valorificate în folosul comunităţii europene;- interdependenţe culturale: România face parte din categoria ţărilor de expresie latină din U.E. (Franţa, Portugalia, Spania, Italia), reprezentând o insulă de latinitate într-o mare slavă (reprezintă astfel o punte de legătură între Europa anglo-saxonă şi latină şi Europa slavă );- România a avut o istorie comună în anumite perioade istorice cu ţări vecine precum Ungaria ceea ce explică prezenţa comună a unor personalităţi istorice sau culturale în culturile celor două ţări( Iancu de Hunedoara, Nicolaus Olahus); în aceeaşi măsură în România s-au manifestat de-a lungul timpului, dar şi în prezent reprezentanţii minorităţii germane (Johannes Honterus, Ştefan Ludwig Roth, Eginald Schlattner), minoritate cu originile în teritoriile Europei de Vest; România este membră a unor programe culturale şi educative ce se derulează cu fonduri U.E. (Comenius, Socrates, Leonardo, Grundwig, Arion) care au drept scop integrarea culturii şi a valorilor naţionale în patrimoniul comun al U.E; în anul 2007 oraşele europene Sibiu şi Luxembourg au fost desemnate capitale culturale europene, astfel că manifestările culturale desfăşurate la Sibiu au conectat România la spaţiul european şi mondial. România, ţară cu populaţie majoritar

73

ortodoxă constituie o sursă de informare pentru Europa în privinţa istoriei şi ritualurilor bisericii de rit bizantin, funcţionând totodată ca o interfaţă între religia catolică, dominantă în statele U.E. şi Rusia care este majoritar ortodoxă; România a contribuit prin personalităţi marcante (Constantin Brâncuşi, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Traian Vuia, Ştefan Lupaşco, George Enescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Titulescu, George Emil Palade) la îmbogăţirea patrimoniului cultural european şi mondial.

74