1.Obiectul de studiu al politologiei este politicul, ca subsistem al sistemului social global. Politicul reprezinta acel domeniu al vietii sociale in care se desfasoara viata constienta a oamenilor, de regula in mod organizat, pentru promovarea anumitor interese ce se manifesta sub o multitudine de forme, precum: interese individuale, generale, de grup social, nationale, internationale, interese economice, spirituale, politice etc. Servirea si promovarea diversitatii de interese, atunci cand se realizeaza in mod constient, prin activitati organizate si programate, se constituie in domeniul politic. Domeniul politic se prezinta sub trei aspecte: sistem politic, actiune politica si gandire politica, intre acestea existand o stransa interdependenta. In stiinta politica se utilizeaza diverse metode: M normativ-valorica – presupune crearea unei orinduiri politice ideale si necesitatea subordonarii ei relatiilor politice si sociale real existente, dezavantajul acestei metode consta in ruptura de realitate fapt ce a generat teorii si idei utopice care au dat nastere la metode violente de realizare a utopiilor sociale. M sociologica – datorita acestei metode putem determina corelatia dintre politica si alte sfere ale vietii sociale, putem descoperi natura sociala a statului a puterii. Aceasta metoda permite determinarea orientarii sociale a deciziilor elaborate, stabilirea grupului in ale carui interese acestea se realizeaza. M antropologica – insista asupra prioritatilor in politica a impactului instinctelor, intelectului, psihicului, caracterului national, accentul fiind pus pe calitatile omului ca fiinta bisociala.M institutionala – depisteaza norme juridice, analizeaza legile de baza ale societatii, incepind cu constitutia, formuleaza rolul lor in dezvoltarea si evolutia normala a societatii. M behaviorista – a aparut ca o alternativa a metodei institutionale. Metoda behaviorista a permis studierea comportamentului politic al personalitatii sau al grupului. Ea sa evidentiat prin incercarea de a evalua politica sub aspect calitativ si cantitativ. M comparata- esenta acestei metode consta in compararea unor fenomene politice identice ce au loc in diferite tari, medii culturale. M psihologica – se aplica la studierea mecanismelor subiective ale comportamentelor politice, a calitatilor individuale, a trasaturilor de caracter, la fel si a mecanismelor psihologice tipice.Functiile politologiei – in societate stiinta politica indeplineste un sir de functii sociale importante. Realizarea eficace a acestor functii contribuie la dezvoltarea stabila a societatii, la stabilirea pacii civile si a consensului social. Functia teoretico-gnoseologice consta in explicarea si elaborarea unor cunostinte sistematice despre sfera politica,depistind legalitatile generale care permit sa intelegem, sa controlam si sa influentam procesul politic. Functia parcticae ; functia de pronosticare –exprima capacitatea politologiei de a prevedea posibilele evolutii ale proceselor politice Functia culturala - aceasta functie presupune ca cetateanul trebuie sa stie cum se formeaza si functioneaza puterea, care sunt principiile relatiei dintre stat si societate, trebuie sa-si cunoasca d-le si posibilitatile sale de influenta asupra puterii.

2.Constituirea si evolutia politologiei ca stiinta – constituirea politologiei ca stiinta aparte are loc la mijlocul anilor 50 sec XX. Rolul decisiv la jucat colocviul international organizat de UNESCO la Paris, in 1948, unde au fost determinate elementele de baza ale stiintei politice: teoria politica si istoria ideilor politice; institutiile politice; partidele,grupurile si opinia publica; relatiile internationale. Evolutia politologiei cunoaste citeva etape: perioada antica – in aceasta perioada politologia face parte din cadrul filosofiei fiind componenta a acestei discipline. Filozofii antici Paton,aristotel,cicero studiaza forme de guvernare ce vizeaza cetateanul ca subiect al relatiei de drept. Perioada medievala – elemente de studii politologice contin unele tratate teologice si filosofice. Augustin emite ideea de superioritate a puterii Papale asupra celei laice. Toma d’Aquino introduce ideea de nesupunere politica si recunoaste legalitatea rascoalelor in cazul in care puterea nu respecta principiile crestine. Nicollo Machiavelli afirma ca fenomenul politic are legitatile sale, separindul de moralamentioneaza ca la baza evolutiei politice se afla lupta dintre clasele antagoniste: saracii si bogatii. In epoca moderna apar studii politico – filosofice fundamentale, se incearca formularea unor legitati ce guverneaza sfera politica. In perioada contemporana politologia se cristalizeaza ca stiinta aparte.

4.Functiile politicii: a)integrarea diferitor sfere ale vietii sociale,asigurarea unitatii si stabilitatii societatii. b)conducerea proceselor social politice,elaborarea scopurilor sociale si mobilizarea maselor la indeplinirea lor c)depistarea si rezolvarea conflictelor sociale d)socializarea personalitatii e)asigurarea continuitatii si renovarii in dezvoltarea societatii f)redistribuirea autoritara a resurselor si a valorilor in societate.

Structura politicii este formata din: subiectele sau obiectele politicii(lider,partid,stat,grupe de presiune,clase sociale); institutiile politice – ca centru de conducere si reglare a proceselor sociale; interesele politice – cauza primara, izvor al comportamentului politic; puterea politica – ca esenta,energie a puterii; relatiile politice –

totalitatea interactiunilor si a interdependentelor dintre subiectele si obiectele politicii si care pot fi dominatie,supunere,colaborare,neutralitate,conflict; constiinta politica – totalitatea ideilor politice.

Nivelurile politicii: meganivelul se refera la activitatea institutiilor internationale ce au caracter suprapolitic; macronivelul este nivelul politic propriu-zis, caracterizeaza statul, puterea politica, structura si functionarea ei in centrul si la periferie; micronivelul cuprinde organizatii in parte: partide, sindicate,corporatii, firme. Aici la fel ca si in stat are loc lupta pt putere,conducere,restribuire,realizare a intereselor de colectiv.

6.Puterea politica: esenta PP – puterea este cel mai complex si mai disputat concept in stiintele politice. Prin putere se subintelege statul. De cele mai multe puterea era privita ca un tip de conducere, mijloc de ordonare arelatiilor sociale, o forma de influenta care stabileste anumite norme si scopuri, un gen de comunicare si cooperare intre oameni, violenta dominatie.hobbes afirma ca puterea este un mijloc de asigurare a binelui in viitor. Conform dictionarului politic puterea este difinita in 3 feluri: a) Puterea –abilitate sau drept de a face ceva b) puterea – capacitatea de a impune propria vointa sau de a exercita autoritate asupra altora c)puterea este un raport de dominatie. Trasaturile puterii politice : forta-capacitatea de a detine aparatul de constringere(politia, armata,securitatea) legalitatea- dreptul de a utiliza violenta in limitele statului fapt interzis altor puteri (partide,lobby-uri, biserica); generalitate – posibilitatea de a se adresa din numele intregii societati; monocentrizm –puterea politica are un singur centru fie guvernul fie parlamentul care adopta deciziile vitale; suveranitate – suprematia puterii de stat in raport cu alte puteri pe un anumit teritoriu, dreptul de a elabora si impune legi care sunt obligatorii pt toti cetatenii statului; monopolul resurselor – concentreaza toate resursele spre deosebire de alte puteri. Anume fenomenul concentrarii resurselor este periculos pt democratie deo-ce orice putere poate sa scape controlului si sa exercite violenta.

7.Formele puterii politice: autoritatea politica – este o modalitate concreta de manifestare aputerii. Putera instituita economic, social, juridic si care functioneaza efectiv folosind valorile acceptate in societate devine autoritara. Autoritatea reprezinta dreptul de a efectua o actiune inclusiv de a edita legi; dominatia politica – reprezinta o forma particulara de manifestare a puterii politice in raporturile sale cu masa celor supusi si care consta in capacitatea ei de a obtine o atitudene de obedienta fata de ordinele si dispozitiile pe care le emite. Infuenta – este o forma de manifestare a PP realizata prin urmarirea unor modele concrete de comportament in cadrul unor programe strategice. Forta si puterea – unii politologi considera PP cu forta politica considerind ca forta este o componenta a puterii. Forta si puterea sunt asemanatoare prin capacitatea lor de a se realiza. Violenta politica – in traditia gindirii politice occidentale violenta este privita ca un mijloc indezirabil, dar citeodata necesar de a atinge unele obiective politice. Un minim de violenta din partea statului poate fijustificata prin considerentul mentinerii ordinii sociale dar numai in contextul legalitatii.

8.Legitimitatea este capacitatea sistemului de a crea si mentine la oameni convingerea ca institutiile politice existente sunt cele mai bune din toate cele posibile pt societatea data. Max Weber evidentia 3 tipuri de legitimitate: traditionala (regele); legala(presedintele, birocratul); carizmatica (conducatorul maselor); legitimitate tradiţională - formă de dominaţie politică bazată pe încrederea în caracterul divin, sacru al tradiţiilor,care dictează, sau stabilesc, regulile vieţii publice. Legitimitate legală este o formă de dominaţie politică bazată pe încrederea membrilor societăţii, cetăţenilor în legalitatea şi raţionalitatea titlurilor şideciziilor elaborate de autorităţile politice centrale. legitimitatea carizmatica care desemnează o formă dedominaţie politică fondată pe încrederea oamenilor, cetăţenilor, dacă nu a tuturora, apoi a unei părţi însemnate din ei, în capacităţile ieşite din comun, supranaturale ale conducătorilor, guvernanţilor.

Politologia studiază sistemul politic ca pe un fenomenintegru, care prin existenţa sa determină toate sferele de bază ale activităţii umane. El reflectă diversitatea de interese a grupurilor,păturilor, claselor, etniilor din care este compusă societatea. Prin el are loc ciocnirea, confruntarea şi articularea (coordonarea) voinţei diferitor subiecte, forţe sociale, se elaborează decizii cu autoritate, în stare să reglementeze întregul proces social, să orienteze activitatea tuturor actorilor vieţii sociale.9.Sistemul politic – reprezinta ansamblul persistent si coerent de relatii comportamente sociale instutionalizate, care asigura exercitarea puterii asupra societatii. SP exista in spatial politic al societatii care are limite teritoriale si

functionale, determinate de sfera de actiune a sistemului politic si partile lui component la diferite niveluri ale organizarii politice a societatii. SP are un echilibru instabil, in sensul ca se creaza si se modifica continuu, asa incit tratarea sistematica a vietii politice necesita o cunoastere si analiza permanenta.

Din perspectiva structurală sistemul politic reprezintă un subsistem parţial al sistemului social global, fiind alcătuit din relaţiile politice, instituţiile politice, concepţiile politice, formele şi mijloacele activităţii politice cu normele şi valorile lor politice corespunzătoare. Deci structura sistemului politic consta din urmatoarele componente: a)subsistemul institutional – include principalele institutii politice si interactiunile intre ele (statul este principala institutie); b) subsistemul cultural – este compus din valorile,atitudinile,idealurile,traditiile politice existente in societate,modelele de comportament politic; c)subsistemul normativ uneste normele, traditiile,obiceiurile, principiile morale care regleaza si determina viata politica a societatii; d)subs comunicational – devizele politice, interactiunile intre institutiile politice si mass-media, modele de comunicare si interactiune intre elementele sistemului politic; e) subs functional – rflecta latura functionala a sistemului politic, metodele utilizate de sistemul politic in procesul de realizare a conducerii. Unii autori mai evidentiaza si subsistemul ideologicce reprezinta totalitatea ideilor politice existente in societate.

Din perspectiva funcţională sistemul politic este văzut ca cel ce asigură organizarea şi conducerea societăţii în ansamblu. Sistemul politic indeplineste urmatoarele functii: integratoare, directoare, reactiva. 10.Tipologia sistemelor politice contemporaneSistemele politice se deosebesc in fuctie de: gradul de diferentiere si concentrare a puterii, de modul de recutare si de desemnare a conducatorilor politici, de tipurile istorice de legimitate si de structura statelor, de formele de guvernare si de regimurile politice, de relatiile care se stabilesc intre cei care guverneaza si cei guvernati. Secolul XX a adus noi diferentieri in special de natura economica ce se regasesc si in planul organizarii politice deci putem vorbi despre societati dezvoltate, societati cu regim de tip sovietic si comunist, societati in curs de dezvoltare si societati recent industrializate. Tarile dezvoltate au ca regula generala sisteme politice democratice iar cele de tip sovietic si comunist au fost caracterizate prin regimuri totalitare,dictatoriale si autoritaristice.

11.Regimul politic

Regimul politic reprezintă pentru mulţi politologi un element al formei de stat, pentru alţii, un element al sistemului politic. Având în vedere că statul reprezintă instituţia centrală a sistemului politic, este indubitabil faptul că regimul politic este legat, în primul rând, de stat, constituind un element al formei de stat, şi anume elementulhotărâtor, pentru că el exprimă un raport între organele de stat şi cetăţeni. Dacă organele de stat se constituie prin consultarea cetăţenilor, ca expresie a voinţei acestora, avem de-a face cu un regim politic democratic. Şi invers, dacă organele de stat se constituie fără consimţământul cetăţenilor, ignorând voinţa acestora,regimul politic de acest gen este unul de factură dictatorială. De aceea, în analizele politologice, când se urmăreşte elucidarea esenţei statului, se vorbeşte despre regimul politic. Tipologia regimurilor politice – in perioada contemporana putem evidentia 3 tipuri fundamentale de regimuri politice: totalitare, autoritare,democratice. Totalitarismul reprezinta statul care controleaza si reglementeaza in totalitate sferele politica, sociala si culturala ale societatii. Prima data termenul a fost utilizat pt a denumi o stare a societatii considerata ideala pt indeplinirea telurilor fascismului. Metodele totalitarismului sunt controlul total al maselor prin intermediul politiei politice;violenta, represarii in masa; mobilizarea maselor la proiecte gigant(construirea socialismului,cucerirea cosmosului). Autoritarismul reprezinta regimul in care functionarea puterii nu este in conformitate cu principiile si normele statului de dreptiar mecanismul formarii organelor de stat se bazeaza pe excluderea cetatenilor de la alegerea nemijlocita a reprezentantilor puterii.Tipurile de regimuri autoritare – monarhia traditionala:toata puterea este concentrata in minile monarhului, lipseste concurenta politica influenta majora avindo rudele monarhului. Dictatura personala:reprezinta putereaunui individ care a monopolizat prerogativele de putere.regimul oligrahic: guvernarea este realizata de un grup restrins de oameni uninduse in functie de bunastarea sociala, de pozitia sociala sau militara. Regimurile teocratice: puterea politica este detinuta de catre persoanele duhovnicesti care conduc societatea in baza unor norme religioase care substituie normele laice. Regimurile militare: statul in care un grup de militari a acaparat puterea prin lovitura de stat instaurind dictatura militara.13. Functiile statului

Importanta enorma a statului este determinata de fuctiile lui interne si externe. Functiile interne sunt: f.politica –ce consta in determinarea obiectivelor generale ale dezvoltarii tarii conducerea, integrarea populatiei in jurul unor valori comune. f.juridica – emite legi care asigura cadrul legal necesar activitatilor socio-umane ale cetatenilor. F.sociala- realizarea unei politici sociale(invatamint gratuit,credite avantajoase,compensatii)care au ca scop asigurarea armoniei sociale.f. culturala- conservarea monumentelor,sustinerea materiala a institutiilor.f.economica – asigurarea unui echilibru bugetar si macroeconomi, crearea prin pirghii bugetare si monetare a unor stimulente pt cresterea economica ascendenta. Functiile externe ale statului- stabilirea si mentinerea unor contacte diplomatice,economice,cultural.

14.Statul de drept – este un stat care este sub forma unui regim democratic caracterizat prin suprematia legii in toate sferele, principiul separarii puterilor, egalitatea tuturor in fata legii, responsabilitatea reciproca a cetateanului si a statului, independenta justitiei. In statele de drept exista legi antimonopol si comitente antimonopol care vegheaza respectarea concurentei loiale,previn aparitia unor monopoluri care ar compromite desfasurarea normala a activitatilor economice.statulu de drept s-ar intemeia pe urmatoarele principii: suveranitatea poporului(puterea apartine poporului; realizarea principiului eligibilitatii personalului politic; incredintarea puterii supreme unui organ de putere ales de poporsi separarea sa de puterea de guvernare si de puterea judecatoreasca; afirmarea unor drepturi si libertati ale cetateanului; sistem de partide plural; ansamblul conduitelor politice se desfasoara si sunt apreciate pe baza unei legi fundamentale,constitutia. Statul de drept inseamna subordonarea statului fata de drept si exercitarea controlului jurisdictional asupra activitatii statului. La elaborarea conceptului modern al statului de drept au contribuit 3 elemente de baza: o doctrina a puterii(suveranitatii), o doctr a societatii civile, si o doctr a d-lor individuale. Functionarea eficienta a statului de drept este asigurata de principiul legalitatii si controlul constitutionalitatii legilor.

15.Societatea civila

Esenta SC - Pt promovarea intereselor si necesitatilor particulare oamenii creaza institutii nepolitice: familia, mijloace de comunicare, mass-media etc. preocuparile cotidiene ale indivizilor in formele sale primare constituie domeniul societatii civile. Notiunea de SC o intilnim la autorii antici Tomas Hobbes si Jhon Lock au utilizat termenul de SC pt a marca dezvoltarea istorica a omului de la starea sa naturala la civilizatie, fondatorul liberalismului Jhon Lock a plasat indvidul deasupraa societatii si a statului. SC se constituie dintr-un sir de structuri protectoare dintre individ si stat. conceptul de SC a revenit in prin opera lui Jhon Rawls, deatunci ea detine o pozitie dominanta in stiintele politice ca un concept post modern capabil sa depaseasca clivajele economice si sociale inerente oricarei societati. Ceea ce face ideia SC atit de atragatoare este sinteza binelui public si a celui privat a ordinii individuale si a celei sociale care daca nu depaseste, cel putin armonizeaza conflictele dintre interesul individual si binele public. Societatea civila este formata din cetăţeni, asociaţi sub diferite forme, care au aceleaşi interese si care îşi dedica timpul, cunoştinţele si experienţa pentru a îşi promova si apăra aceste drepturi si interese. Deci, prin societate civilă se înţelege totalitatea indivizilor ca cetăţeni, a tuturor agenţilor şi organizaţiilor socio-profesionale, de creaţie etc. cu caracter apolitic, care desfăşoară multiple activităţi în cadrul relaţiilor sociale. Pentru a subordona puterea politică, societatea civilă trebuie să aibă un mare grad de cunoaştere, organizare, responsabilitate. Caracteristicile fundamentale ale societatii civile sunt: autonomia, asocierea, pluralismul,legalitatea si medierea.16.Partidele politiceNotiunea de partid provine din latinescul pars-particica si partire – a diviza. Partidele politice sunt actorii principali ai procesului politic, dat fiind faptul ca ele agrega cerintele sociale in politici coerente, proces care ofera alegatorilor o alegere in campaniile electorale,formeaza guvernul, actioneaza in calitatea de opozitie in legislative, rezolva problemele sociale majore. Partidul este o asociatie de oameni liberi constituita voluntar ce este necesara societatii cu un anumit program cu obiective ideale sau materiale.

Functiile partidului: - f.articularii intereselor ce consta in depistarea diverselor interese existente in societate. –f.agregarii intereselor transformarea intereselor in programe politice. –f.de acaparare si realizare a puterii. –f.de

selectare a elitelor la fuctiile statele. –f.socializarii politice partidele servesc ca un reper pt adeptii si alegatorii sai oferind modele explicative a fenomenelor politice. –f.formarii ideologiei si acursului politic pratidele schiteaza directiile principale ale activitatii guvernamentale asigurind conducerea guvernului.

17.Tipologia partidelor politice

Conform genezei: - partide de creatie interna(ce apar in interiorul corpului reprezentativ/parlamentul). – p.de creatie externa(ce se formeaza in afara parlamentului). Conform criteriului organizational: -p.cadre sunt formatiuni politice formate dintr-un numar mic de membri activi dar care exceleaza prin prestigiu. –p.de masa sunt organizatii social-politice ce se bazeaza pe numarul mare de membri activi. P de masa se bazeaza mai mult pe cantitate decit pe calitate. Conform doctrinei: -p.libere-liberalii au fost acei care au pus bazele democratiei contemporane. –p.conservatoare sunt p de dreapta si pledeaza pt valori ca traditia,ordinea,autoritatea statului. –p.crestin-democrate nu au nimic comun cu biserica insa programul lor politic contin valori ale eticii crestine: personalitatea,solidaritatea,familia,traditia. – p. social-democrate sunt partide socialiste de natura reformista. Principiile acestui partid sunt:democratia,solidaritatea,echitate sociala,economie mixta. –p.comuniste partidele politice ce au la baza invataturile lui Marx si Engels. Comunismul pledeaza pt egalitatea indivizilor unei societati pt desfiintarea clasei sociale. –p.ecologiste partide politice tinere ce au aparut pt a face fata problemelor de natura ecologica, se fac simtite in societatile postindustriale. –p.agata totul sunt formatiuni politice care nu se orienteaza in mod strict spre o anumita doctrina politica sau spre un anume segment social. Conform reprezentarii parlamentare: -p.parlamentare sunt partidele care in rezultatul alegerilor parlamentare reusesc sa obtina un anumit numar de mandate parlamentare. –p.extraparlamentare sunt formatiuni ce nu se bucura de reprezentare parlamentara. Potrivit criteriului de exercitare a functiilor de conducere: -p.de guvernare sunt partidele care exercita sau participa la exercitarea puterii politice. –p.de opozitie sunt partidele ce nu participa si nici nu sustin guvernarea. Potrivit criteriului teritorial-administartiv: -p. cu reprezentare nationala care dispun de organizatii teritoriale si sprijin electoral pe tot teritoriul tarii. –p.regionale care activeaza doar intr-o anumita regiune a tarii.

Sistemul de partide reprezinta totalitatea partidelor existente intr-un stat si legaturile intre ele.tipurile de sisteme de partid: monopartid reprezinta existenta unui singur partid la putere care fie interzice existenta altor partide fie tolereaza existenta altor partide dar fara a le permite accesul direct la putere. Avantajele:integreaza mai bine oamenii, concentreaza mai bine resursele, asigura stabilitatea politica. Dezavantajele:birocratizarea elitei, din cauza lipsei alegerilor are loc degradarea elitei, indepartarea elitei de la problemele reale ale poporului; sistemul bipartid se caracterizeaza prin 2 sau mai multe partide,dar predomina doua partide egale dupa greutatea politica si care alterneaza la guvernare chiar daca unul din ele e pe o perioada mai lunga de timp. Avantajele: stabilitatea politica asigurata de stabilitatea guvernamentala, curs politic moderat, se asigura o veritabila concurenta politica. Dezavantajele:neutralizarea opozitiei prin faptul ca partidul de guvernamint ocupa toate posturile guvernamentale, exista riscul schimbarii bruste a cursului politic odata cu venirea opozitiei la putere. Sistemul pluripartid se caracterizeaza prin existenta a mai multor partide care sunt aproximativ egale ca forta si care nimerind in parlament sunt nevoite sa formeze coalitii. Avantajele:reprezentare echitabila a tuturor intereselor si grupurilor sociale existente in societate, concurenta reala a programelor, ideilor, liderilor ce asigura o dezvoltare progresista. Dezavantaje: instabilitate politica si existenta efemera a coalitiilor guvernamentale.

18.Alegerile: notiuni, functii, principii.

Alegerile sunt un mod de desemnare a conducatorilor de catre ansamblul membrilor unui grup.

Alegeri actiune prin care cetatenii selecteaza ai desemneaza prin vot in conformitate cu anumite procedure personale care urmeaza sa faca parte din organelle de conducere ale unui stat.

Alegerile reprezinta un ansamblu de procedure institutionalizate prin care corpul constitutional desemnat al poporului(electoratul) isi deleaga reprezentatii pt functiile de importanta publica optind intre mai multi candidati.

Functiile alegerilor: legitimarea sistemului politic, exprimarea intereselor sociale,constituirea intitutiilor puterii, exercita controlul asupra institutiilor puterii, renovarea sistemului politic si constituirea unei opozitii eficiente,

mijloc de socializare politica, dezvoltarea comunicarii politice intre subiectii procesului politic, solutionare pe cale pasnica a conflictelor politice.

Principiile votului democratic: generalitatea – toti cetatenii indifferent de gen, rasa, nationalitate, aparteneta la o clasa sau profesie…au dreptul la participarea la alegeri active(in calitate de alegator) si pasiva (in calitate de candidat). Egalitatea – fiecare cetatean are dreptul doar la un vot care s epretuieste indifferent cui ii apartine. Votul secret – decizia alegatorului nu trebuie sa fie nimanui cunoscuta , acest principiu asigura libertatea alegatorilor, asigura siguranta cetatenilor care ar putea fi urmarti sau mituiti. Votarea directa – adica alegatorul poate vota un candidat anume la functia elective

Principiile generale ale organizarii alegerilor: libertatea alegerilor – ce presupune absenta tensiunii politice, administrative, social economice, informationale, psihologice asupra alegerilor. Existenta candidaturilor alternative in conditiile pluralismului politic prezenta candidaturilor alternative este un indiciu important al nivelului democratiei intr-un stat. Competitia electorala – fortele politice trebuie sa aiba posibilitatea sa lupte pt increderea alegatorilor sa-I convinga de corectitudinea programului sau electoral. Periodicitatea si regularitatea alegerilor - numai prin respectarea acestui principiu se poate controla conducerea de catre alegatori. Egalitatea posibilitatilor partidelor politice si candidatilor presupune egalitatea in resurse material si informationale.

19.Sisteme electorale

Esenta: indentitatea sist electoral stabileste regulile jocului electoral, determina caracterul alegerilor, asigura existent alegerilor si este o concretizare a alegerilor. Sistemul electoral constituie un mecanism pt transformarea voturilor in demnitati publice. Sist electoral cuprinde 4 componente semnificative organizarea alegerilor, desfasurarea campaniei electorale, desfasurarea alegerilor si stabilirea rezultateor alegerilor.

Scopul principal al sistemelor electorale este de a respecta vointa poporului, de a o transforma in obligatiile puterii. Exista urmatoarele tipuri de alegeri: majoritar - esenta acestui sistem consta in faptul ca pt a cistiga alegerile candidatul sau partidul trebuie sa acumuleze majoritatea voturilor alegatorilor de pe teritoriul circumscriptiei electorale sau a statului. Sist majoritar absolute se utilizeaza pt alegerea presedintelui pt a obtine mandatul trebuie sa obtina 50%+1, dar in caz ca nimeni nu primeste 50%+1 se organizeaza al II tur la care participa doar 2 candidati care au cele mai multe voturi. Sistemul majoritatii relative este necesar doar de deposit pe ceilati candidate ca procent de voturi.

Sistemul electoral proportional – acest sistem consta in repartizarea mandatelor proportional voturilor, obtinute de partied sau coalitii electorale, in acest system nu se pierde nici un vot fiecare influenteaza continutul organului electoral.

Sistemul electoral mixt- reprezinta o imbinare in diferite proportii si in diferite forme a scrutinelor majoritare si proportionale. In scrutinele mixte alegatorul are 2 voturi si deci exista 2 categorii de deputati cei alesi in circumscriptii uninominale si cei alesi pe liste de partid.

20.Elita politica:

Trasaturi: un grup social relative mic dar independent; un statut social inalt; detinerea puterii de stat si puterii informative; participarea directa la realizarea puterii; capacitate organizatorice si talent.

Functiile: studierea, analiza intereselor diferitor grupuri sociale; subordonarea intereselor grupurilor sociale; reflectarea intereselor in diferite dispozitii politice; elaborarea ideologiei politice; formarea aparatului cadrelor de conducere; inaintarea liderilor politici;crearea si coordonarea institutiilor sistemului politic.

Tipuri: elita dominant – include diferite grupuri (politic,economic,ideologic,stiintific,cultural) care se implica direct sau indirect in relatiile de putere. Elita politica – parte a elitei dominante care participa nemijlocit la exercitarea puterii politice. In literature de specialitate elitele sunt clasificate in : elita guvernatoare, de opozitie,seperioara(are capacitatea de a adopta decizii la nivel de stat- presedinte, consilieri), de nivel mediu (fac parte personae cu un

anumit statut professional sau dispun de una numit capital), locala(adopta decizii la nivel de regiune –judet,raion), profesionala,demografica,etnica,religioasa,culturala,politica.

21.Mecanismul formarii elitei politice: sistemul de ghilda(breasla) – avansarea lenta acandidatilor pe vertical puterii.ei sunt selectati din anumite grupuri,anumit partid.caracteristicele acestui system sunt: character inchis, lipsa concurentei,in esenta conservator,tendinta spre birocratizare,conformism,devotement liderului; probalitatearedusa a coflictelor, grad sporit al pronosticarii. Sistemul antreprenorial – este un process liber al selectarii, presupune o concurenta dura intre aspiratii la functiile de putere; cerintele sporite fata de calitatile personale;probalitatea relative mare a riscului si a neprofesionalismului in politica;grad mare a conflictelor in interiorul elitelor; pronosticare scazuta apoliticii.

22.Liderismul politic

Astfel liderismul reprezintă unul din mecanismele integrării activităţii de grup, când individul se manifestă în rolul de lider, adică uneşte, direcţionează acţiunile grupului, care la rândul său aşteaptă, acceptă şi susţine acţiunile lui.. Liderismul politic într-o formă mai pronunţată şi desfăşurată exprima esenţa mecanismului real de realizare a politicii în societate. Influenţa factorului subiectiv al liderismului politic se face extrem de vădită, actuală şi importantă în condiţiile contemporane, mai ales pentru noile democraţii, care au luat naştere pe ruinele regimurilor nedemocratice-autoritare şi totalitare. In stiintele politice sunt evidentiate urmatoarele functii ale liderismului politic: integrarea societatii si organizarea maselor; formularea si adoptarea deciziilor politice optimale; arbitrajul social,apararea cetatenilor de abuzul birocratiei, mentinerea ordinii prin intermediul controlului, a stimularii si a constringerii; comunicarea puterii cu masele; propagarea inovatiilor,perfectionarea sistemului politic. Problema tipologiei liderismuluitotdeauna a reprezentat interes. Autorul M.Weber evidentiaza 3 tipuri de lideri: traditional(monarhul) – se bazeaza pe credinta in sfintenia si vesnicia traditiilor. Liderul apare in virtutea traditiilor. Birocratic (presedintele) – liderism legal, bazat pe legitatea ordinii existente, pe alegerea, competent liderului. Charismatic (conducatorul maselor) – se bazeaza pe credinta in capacitatile exclusive ale conducatorului care dispune de charisma, haruri divine.

23.Cultura politicaDimensiuni conceptuale: CP este iscusinta omului de a folosi cunostintele politice accumulate de el. In politica omul cauta sa spiritualizeze comunicarea sa avind incredere,dezamagindu-se sau atacind puterea, iar aceasta manifestare a naturii omului serveste la restructurarea intregului system al puterii deci rezulta ca sistemul politic e o variabila dependent de cultura politica care e ovariabila independent. Geneza culturii politice coincide cu aparitia statului,claselor. CP este realizarea cunostintelor politice, e o monstra de comportare a subiectului social, apersonalitatii intr-un system concret istoric de relatii politice.Dimensiunile atitudinilor fata de obiectele politice: cognitiva – se refera la cunostintele asupra sistemului politic; afectiva – include sentimentele de atasament,angajare,refuz fata de evenimente politice; evaluativa – se refera la judecatile de valoare, la opiniile exprimatie asupra sistemului politic.Structura culturii politiceElemente materiale,instutionale: norme de drept sunt o modalitate de existent a CP; forma statului – se transmite din generatie in generatie indifferent daca e monarhie sau republica; simboluri politice - sunt semen,obiecte,imagini care evoca altceva decit este realitatea. Simbolul politic este o imagine o reprezentare a principalelor idealuri politice, care indeplineste o functie comunicativa stabilind legatura intre individ si putere.Elementele nemateriale ale CP sunt: miturile politice – sunt o deformare sau interpretare eronata a realitatii obiective a carei semnificatie practica se limiteaza la comunitatile indivizilor. Traditia este o alta component ca CP codificata in anumite norme scrise sau legi. Traditia reglementeaza nu doar comportamentele elitei politice dar are si un rol impotant pt membrii de rind ai societatii, proectindu-le asteptarile, reprezentarile despre necesarul in politica,formele comportamentelor politice (protestul sau sustinerea). carisma liderilor politici este un element important pt mentinerea coeziunii unor sisteme politice. Modul de solutionare a conflictelor este un element important al culturii politice. In SUA conflictele sunt private ca un fenomen inevitabil care exista in economie sub forma concurentei, in politica este lupta pt putere. Elementele material si nemateriale ale formeaza structura CP.

Tipologia CP: parohiala – CP ale societatilor tribal africane; nu exista roluri politice specializate: sefia de trib, sefia de clan, postul de saman – sunt roluri politico-economice-religioase difuze si nu se separa de orientarile lor religioase, sociale. Probalitatea aparitiei parohiarismului este mai mare in sisteme traditionale mai simple, unde specializarea politica e minima, in comunitati care nu constientizeaza importanta problemelor de interes national, modial. Dependenta(de supunere) – fata de system, orelatie la nivel general: fata de partea administrative o relatie pasiva desi e o forma limitata de competent care e adecvata intr-o cultura dependenta. O orientare dependent pura exista intr-o societate unde lipseste o structura diferentiata de input. Participative – membrii societatii se orienteaza catre system ca intreg catre aspectele input si output ale sistemului politic. CP participative este un start additional care poate fi adaugat, combinat cu trasaturile CP dependent si parohiala.

25. Modernizarea politicaConceptul: La mijlocul secolului XX apare conceptul de modernity, care înseamnă proces de trecere, evoluare a sistemului social spre contemporaneitate.La etapa actuală prin termenul modernizare subînţelegem:epocă istorică care însoţeşte trecerea de la societatea de tip feudal la societatea modernă de tip capitalist; proces contemporan de tranziţie,caracteristic pentru statele slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, care constă în trecerea de la societatea de tip tradiţional la cea de tipmodern; proces indefinit de evoluţie şi perfecţionare de la o treaptă inferioară la una mai superioară de dezvoltare socială cuprinzând ţări, zone, regiuni, popoare, sau omenirea în ansamblu.Modernizarea politică este o latură a modernizării sociale generale. Ea include şi caracterizează procesul schimbărilor structurale şi calitative a vieţii politice şi culturale care au loc în cadrul sistemului politic, a funcţiilor instituţiilor sistemului dat pe parcursul trecerii de la societatea tradiţională la cea contemporană. Societatea tradiţională şi contemporană reflectă diver se nivele de maturitate a sistemului social, existenţa mai multoror mecanisme de reglare şi adaptare socială, de tehnologii ale schimbărilor sociale. Ease deosebeşte după locul şi rolul individului în aceste sisteme sociale, după diversitatea posibilităţilor de autorealizare a lui. Modernizarea politică poate fi definită şi ca formare, dezvoltare şi răspândire a instituţiilor, structurilor politice contemporane. Modernizarea politică semnifică aşadar conştientizarea necesităţii şia acţiunilor corespunzătoare în vederea organizării sistemului politic la nivelul cerinţelor şi mijloacelor moderne - performante, actual avansate.Tipuri: In dependent de de mecanismele modernizarii evidentiem urmatoarele tipuri ale acestui process: organica sau primara ce este caracteristica Marii Britanii, SUA,Canadei. Inceputurile acestui process se regasesc in epoca primei revolutii industrial: distrugerea prerogativelor traditionale si proclamarea drepturilor cetatenesti egale, a democratizarii. Neorganica sau secundara, caracteristica Republicii Moldova, Rusia, Brazilia, factorul principal este contactul sociocultural inapoiat dezvoltarii statului cu nucleul modernizarii, mecanismul principal fiind procesul de imitare. Cercetatorul rus M.Ilin delimiteaza trei tipuri de modernizare: endogen ace se realizeaza pe baza proprie (europa, SUA). Endogena-exogena ce se realizeaza atit pe baza proprie cit si pe baza imprumutarii(Rusia,Turcia,Grecia). Exogena ce se relizeaza pe baza imitarii si simularii in conditiile absentei bazei proprii.Dezvoltarea politica si modernizarea sunt legate de existent si functionarea a 2 criterii: nivelul inalt de participare a cetatenilor si concurenta politica dezvoltata si deschisa a diferitor grupuri si elite, lideri politici.

26.Tranzitia la democratieÎn literatura polititologică sunt evidenţiate următoarele căi de trecere la democraţie: a) evoluţionistă sau de transformare – exemplu fiind Spania; b) revoluţionară sau schimbul sau decăderea regimului vechi – exemplu servind Portugalia; c) cucerirea militară – exemple servind Germania şi Japonia. Savantul american S. Huntington evidenţiază trei modele de trecere de la regimul autoritar la cel democratic: 1. modelul clasic de democratizare (exemple Marea Britanie, elveţia). Acesta se caracterizează prin: limitarea treptată a puterii monarhului; lărgirea treptată a drepturilor cetăţenilor (mai întâi acordarea drepturilor cetăţeneşti (personale), mai apoi celor politiceşi mult mai târziu a drepturilor sociale); în acelaşi ritm, treptat se limitează, apoi se lichidează cenzurile electorale; în acelaşi timp are loc lărgirea competenţelor parlamentului care se formează ca putere legislativă supremă şi care controlează guvernul; 2. modelul ciclic (exemple servesc unele ţări ale Americii Latine, Asiei, Africii). Acest model presupune alternarea, sau rânduirea formelor de guvernare democratice şi autoritare însoţite de o atitudine pozitivă a elitei politice faţă de democraţie. În cazul dat guvernanţii aleşi de popor fie că sunt deturnaţi de la putere

de către militari, fie că ei înşişi abuzează de putere de teamă să n-o piardă, confruntându-se cu o nepopularitate sporită în rândurile populaţiei şi o opoziţie puternică şi categorică. Acest model confirmă stareafiravă, prematură a democraţiei în cadrul culturii politice dominante; 3. modelul dialectic (exemple: Spania, Portugalia, Grecia). El are mult comun cu cel ciclic, şi anume instabilitatea regimurilor politice tranzitorii, însă aici trecerea la democraţie dispune de unele premise interne importante ca de exemplu: industrializarea, formarea clasei de mijloc destul de numeroasă, nivelul înalt de instruire al cetăţenilor, raţionalizarea şi individualizarea conştiinţei de masă ş,a.m.d. Anume aceşti factori şi alţii de acest gen apropie şi facilitează decăderea autoritarismului şi ca rezultat, în urma mai multor rânduiri de regimuri şi forme de guvernare se instalază odemocraţie trainică, stabilă şi veritabilă. Logica generalizată a trecerii la democraţie se poate fundamenta pe două modele de modernizare politică, diferenţa dintre 175 care constă în existenţa sau lipsa consensului între reformatori şi adepţii moderaţi ai sistemului vechi - modelul cooperativ (cooperant) şi modelul concurent.Primul model dispune de un potenţial vădit de democratism şi presupune: 1) liberalizarea treptată şi consecventă a regimului politic; 2) “demontarea” atentă şi controlată a instituţiilor sistemului, regimului, care ţin de trecut şi nu mai corespund, adică sunt déjà depăşite de timp, cu reproducerea înţeleaptă a unora din cele vechi, care şi-au păstrar dreptul la viaţă/existenţă şi constituirea unor instituţii democratice noi; 3) resocializarea populaţiei. Al doilea model presupune: 1) liberalizarea generală, adică atotcuprinzătoare; 2) demontarea sistemului democratic precedent; 3) implementarea cu orice preţ a instituţiilor democratice noi, necătând la împotrivirile, care pot avea loc de sus sau de jos.Modelul dat de transformare se evidenţiază printr-o liberalizare rapidă şi deseori superficială, prin petrecerea rapidă a alegerilor democratice în rezultatul cărora elita veche este înstrăinată de la putere. Acest model nu exclude revenirea la nişte regimuri nedemocratice şi mai odioase decât cele anterioare din cauza că noileinstituţii politice sunt încă slabe şi neexperimentate. Exemplu-ilustraţie de modernizare politică de tip socialistpoate fi luată China. China reprezintă o ţară mare şi o mare putere, care în mod cum nu se mai poate de original a purces la democratizare şi descentralizare reieşind din condiţiile sale naţionale, respectând tradiţiile şi conştientizând rolul decisiv al economiei în desfăşurarea celorlalte mutaţii - sociale şi politice. Astfel în anii 1978-1990 printr-o politică moderată, treptat s-a ajuns la compatibilitatea a două fenomene aparent contradictorii:planificarea economică şi piaţa liberă (socialismul de piaţă), completându-se cu astfel de elemente ca deideologizarea abordării problemelor economice, schimbarea mentalităţii, trecerea treptată la reforme, valorificarea mecanismelor economiei de piaţă, renunţul la planificarea amănunţită a dezvoltării economiei naţionale şi debirocratizarea administrării.