Functiile produsului

FUNCTIA PRODUSULUI – insusire esentiala a produsului care determina efectul acestuia in raport cu beneficiarul si cu mediul din care face parte fiind o componenta a valorii de intrebuintare. Suma tuturor functiilor produsului, care satisfac cerintele utilizatorilor constituie valoarea de întrebuintare totala a produsului.Un produs este creditat ca valoros daca poseda functiile cerute pe piata.O functie ceruta (deci necesara) dar nerealizata nu poate fi compensata de alte functii.Conform principiului conceptiei functionale a ingineriei, produsul este definit nu ca un ansamblu de parti materiale ci ca un ansamblu de utilitati pe care acesta le are prin functiile sale. Fiecare functie are un cost de productie, care trebuie calculat cât mai exact posibil si justificat prin efectul util al functiei.Exista mai multe criterii de clasificare a functiilor produselor, cel mai important si mai rational fiind modul cum acestea sunt percepute de cumparatori.

Identificarea, formularea şi simbolizarea funcţiilor produselor

Practica a dovedit că, pentru identificarea corectă a funcţiilor produsului, este necesară o temeinică cunoaştere a necesităţilor sociale şi foarte temeinice cunoştinţe tehnice asupra principiilor de funcţionare a produsului, cunoaşterea parametrilor tehnici ai mediului de funcţionare a produsului şi altele.

Apoi, este necesară multă experienţă pentru a determina astfel funcţiile încât ele să aibă un conţinut omogen, pentru a nu enunţa ca funcţii ceea ce constituie în realitate grupe de funcţii sau invers, pentru a nu separa proprietăţi ce nu pot fi rupte unele de altele etc.

Pentru formularea funcţiilor se recomandă folosirea unui număr minim de cuvinte, care să fie de preferinţă un verb şi un substantiv, ca de exemplu: transmite putere, elimină căldură, suportă greutăţi, permite reglări etc. Substantivul trebuie astfel ales încât să i se poată asocia o unitate de măsură. Numai aşa se poate ajunge la descoperirea şi descrierea funcţiei elementare, dar şi la definirea dimensiunii tehnice a acesteia.

Reguli practice de identificare a functiilor

R1. Pentru identificarea funcţiilor şi întocmirea nomenclatorului de funcţii, trebuie să se înceapă prin definirea riguroasă a produsului (mărfii) care se află în atenţia studiului de inginerie.

Referindu-ne la un frigider ca marfă, de exemplu, nu mai putem vorbi separat de funcţiile subansamblurilor componente, cum sunt cele ale termostatului:

- măsoară temperatura;- închide şi deschide un circuit electric la anumite limite de temperatură,

ci vom avea următoarea formulare a funcţiei frigiderului, care exprimă o relaţie între produs şi consumator:

- menţine o temperatură interioară constantă (între anumite limite, maximă şi minimă).

Cu alte cuvinte, ceea ce era necesitatea care motiva existenţa termostatului devine funcţie pentru frigider, iar funcţiile termostatului devin soluţii tehnice interne.

R2. O funcţie este principală şi distinctă de altă funcţie dacă îndeplineşte simultan două condiţii:a) adaugă prin sine însăşi valoare de întrebuinţare produsului;b) poate exista independent de altă funcţie (în ambele sensuri).

Această regulă se aplică funcţiilor principale (obiective şi subiective) dar nu se aplică funcţiilor auxiliare, care sunt în strânsă interdependenţă cu alte funcţii şi care, prin ele însele, nu adaugă în mod direct valoare de întrebuinţare produsului.

De exemplu, să presupunem că pentru un ambalaj avem următoarele formulări pentru două din funcţiile sale:- conţine produsul x;- protejează produsul x în cursul depozitării şi transportului.

Astfel de formulări contrazic regula de mai sus, deoarece ambalajul nu poate proteja produsul fără ca să-l conţină. Prin urmare avem de a face cu o singură funcţie.Să considerăm şi următoarele formulări:- protejează produsul x în cursul depozitării şi transportului;- permite manipularea mecanizată, paletizarea şi stivuirea.În acest caz avem de a face cu două funcţii distincte.

R3. O funcţie este auxiliară dacă îndeplineşte simultan următoarele trei condiţii:a) nu adaugă (prin sine însăşi) valoare de întrebuinţare produsului;b) condiţionează (prin existenţa sa) realizarea uneia sau mai multor funcţii principale obiective sau subiective;c) exprimă relaţii între produs şi mediul înconjurător, spre deosebire de funcţiile principale obiective sau subiective care exprimă relaţii între produs şi consumator.La funcţiile auxiliare, condiţiile a, b şi c trebuie îndeplinite concomitent.

Astfel, funcţia „ asigură temperatura normală de funcţionare”, care poate fi întâlnită şi sub alte forme de exprimare: „disipează căldura”, „evacuează căldura”, funcţie ce se întâlneşte la diferite motoare, maşini-unelte, aparatură electrocasnică etc, este o funcţie auxiliară. Nimeni nu va cumpăra produsul respectiv pentru relaţia produsului respectiv cu mediul înconjurător.

R 4. Trebuie evitată formularea cu caracter global, care nu defineşte funcţii ci grupe de funcţii. Reprezintă funcţii numai acele formulări care sunt rezultatul defalcării cât mai adâncite a însuşirilor produsului, până în punctul de la care se contravine regulii 1.De exemplu, pentru o pereche de mănuşi, formularea: “protejează mâinile” nu este o funcţie ci un enunţ global, care cuprinde un grup de funcţii şi care trebuie descompus în mai multe funcţii distincte precum:- izolează termic;- izolează contra umidităţii;- asigură protecţie mecanică;- sunt estetice;- rezistă la solicitări mecanice etc.

Se observă că fiecare din aceste moduri de protecţie pot exista independent unul faţă de celălalt, fiecare în parte adăugând valoare de întrebuinţare produsului şi, în acelaşi timp, costuri.

R 5. Funcţiile sunt derivate din necesităţile sociale dar nu trebuie confundate cu ele.De exemplu, să presupunem că pentru un întrerupător de tip buton folosit la o lampă electrică de masă s-ar formula una dintre funcţiile sale astfel:”permite aprinderea şi stingerea lămpii”. O astfel de formulare este incorectă, deoarece confundă necesitatea socială (sau o parte din ea) cu funcţiile întrerupătorului, care poate fi utilizat nu numai pentru a aprinde şi a stinge lampa, dar şi pentru a porni un ventilator sau în alte scopuri.Formularea corectă, pentru astfel de caz, este următoarea:

- deschide şi restabileşte un circuit electric,la care trebuie adăugate formulările celorlalte funcţii ale produsului:

- asigură protecţie electrică interioară (la supratensiuni);- asigură protecţia contra electrocutărilor;- este durabil;- este fiabil;- este estetic;- prezintă afişajul poziţiei “închis” sau “deschis”;- prezintă posibilitatea prinderii în locaşuri standardizate etc.

R 6. A nu se confunda funcţiile cu efectul lor.Această regulă este de multe ori neglijată, mai ales când avem de a face cu funcţii auxiliare. De exemplu, pentru un motor termic, formularea:- realizează o temperatură internă de funcţionare de maximum 80oC - conform normelor, nu este o funcţie, ci este efectul următoarei funcţii auxiliare:- evacuează Q calorii pe minut în mediul înconjurător.Ca un corolar la această regulă, se poate enunţa că: parametrii tehnici interni de funcţionare ai unui produs nu sunt funcţii ci sunt consecinţele unora dintre funcţiile produsului.

R 7. A nu se confunda funcţiile cu dimensiunile lor tehnice.Astfel, de exemplu, descrierea (formularea) “are durabilitate” nu poate fi înlocuită cu propoziţia “rezistă la 250000 de cicluri” sau, pentru un aparat de radio, sensibilitatea (mV/m) şi lărgimea benzii măsurată în Hz nu sunt funcţii, ci dimensiunile tehnice ale următoarelor funcţii:- captează emisiunile radio şi:- selectează emisiunile după lungimea lor de undă (sau frecvenţă).

R 8. A nu se confunda funcţiile cu soluţiile tehnice de realizare.De exemplu, funcţia “refulează ulei” a unei pompe nu poate fi exprimată prin “are circuit de refulare”, iar funcţia “aspiră ulei” ar fi descrisă incorect prin propoziţia “are circuit de aspiraţie”.Un alt exemplu ar fi cel al unei încuietori de tip yală, la care formularea „nu permite demontare prin exterior” nu este o funcţie ci o modalitate de realizarea a soluţiei tehnice pentru funcţia „oferă siguranţă contra efracţiilor”.

Simbolizarea funcţiilor. Funcţiile, principale sau auxiliare, se simbolizează prin literele mari de tipar ale alfabetului. În cazul funcţiilor auxiliare se recomandă ca literele să poarte şi unul sau mai mulţi indici prin care să se precizeze funcţiile principale pe care le condiţionează. Astfel, dacă D este o funcţie auxiliară care condiţionează realizarea funcţiilor principale A şi B, atunci aceasta se va simboliza prin DAB.

Nomenclatorul de funcţii al unui produs, potrivit STAS 11272, este constituit din totalitatea funcţiilor produsului studiat din punct de vedere al necesităţilor sociale. Întocmirea nomenclatorului se efectuează numai după ce a fost parcursă etapa de identificare a tuturor funcţiilor produsului.

Tabelul poate fi utilizabil la stabilirea nomenclatorului de funcţii numai după ce s-au eliminat repetările acestora pentru acelaşi subansamblu şi repetarea subansamblurilor pentru aceeaşi funcţie.

Pentru exemplificare, se prezintă nomenclatorul de funcţii al unei tobe de eşapament. Pentru stabilirea nomenclatorului de funcţii s-a ţinut seama de rolul acestui subansamblu şi de contribuţia lui la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului automobil.

Produs ______________________________________________

Funcţia globală ( Fg )

Funcţiile standard ( F1 . . . . . . F7 )

F1 – Asigurarea disponibilităţii cablajujui

F2 – Asigurarea identităţii

F3 – Asigurarea conectivităţii

F4 – Asigurarea ecologicităţii

F5 – Asigurarea ergonomicităţii

F6 – Asigurarea esteticii

F7 – Asigurarea efectului socio-cultural

Ponderea funcţiilor în funcţia globală

Fazele determinării ponderii funcţiilor sunt :

se atribuie tuturor funcţiilor ponderea 1 (nivelul cel mai scăzut), notând 1 pe diagonala matricei;

dacă se apreciază că o funcţie are pondere mai mare, este mai importantă decât cea cu care este comparată, se notează cu 1;

dacă se apreciază că o funcţie are o pondere mai mică, este mai puţin importantă decât cea cu care este comparată, se notează cu 0;

ponderile se obţin prin însumare pe coloane.

Ponderea funcţiilor standard în funcţia globalăF1 F2 F3 F4 F5 F6 F7

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

Pf

Pondere

Caracteristicile produselor software

Caracteristici generale

Timp de încărcare mic - pentru încărcarea programului soft. Viteza de lucru mare - rapiditatea răspunsului la diferite interogări. Siguranţa în funcţionare - securitatea pe diferite niveluri, folosirea unor parole, accesul la informaţii

şi la meniurile programului. Ergonomie - uşurinţa în utilizare. Documentare, existenţa unui manual de utilizare complet, eventual în limba română. Uşurinţă în învăţare - cunoştinţele necesare pentru învăţarea programului, uşurinţa şi rapiditatea

însuşirii noilor cunoştinţe. Ajutor în timp real (help on-line) - ajutorul general şi legat de fiecare operaţie executată în parte. Asistenţă tehnică - necesară utilizării eficiente a programului. Modularizare/integrare - posibilitatea instalării numai a modulelor necesare şi corelarea modulelor

între ele. Multiplatformă - posibilitatea rulării pe mai multe platforme/sisteme de operare Flexibil - capabilitatea de a răspunde nevoilor în schimbare a firmelor. Complex - gamă largă de servicii oferite Scalabil - utilizarea de un anumit număr de utilizatori, fără a afecta performanţele. Distribuit - arhitectură care permite lucrul în mai multe locaţii, resursele de baze de date

centralizate, resursele hardware şi software partajate, suport de comunicare multidirecţională. Interactiv - interacţionează continuu cu utilizatorul