1.Filtrarea glomerulara-e procesul initial de formare a urinei, care consta in trecerea plasmei fara

proteine din capilarele glomerulare, in spatiul capsulei Bowmn, prin membranele filtrante glomerulare (endoteliul capilar, MB, epiteliul capsulei Bowan). Acest fluid se numeste ultrafiltrat, deoarece se formeaza sub presiune-presiunea hidrostatica a singelui. Concentratia filtratului plasmatic-urina primara-uree, acid uric, creatina, glucoza, ionii de Na, Ca, K, Cl, contine si serum-albumine.

RFG-determinata de:a)echilibrul dintre presiunea hidrostatica si coloid-osmotica;b)coeficientul de filtrare capilara(Kf)-depinde de permeabilitatea membranei si de suprafata ei de

filtrare. La un individ adult, RFG=125 ml/min sau 180l/zi. Bariera de filtrare: 1.endoteliul capilar-exista fenestratii2.MB-retea fibrilara de collagen si proteoglicani.3.strat de cellule epiteliale-podocite-intre podocite sint pori prin care se deplaseaza filtratul

glomerular.

Factorii determinanti ai RFG:1.permeabilitatea membranei filtrante;2.presiunea efectiva de filtrare;3.debitul circulator renal.

-cresterea presiunii hidrostatice in capsula Bowman reduce RFG.-cresterea presiunii colloid-osmotice in capilarele glomerulare determina scaderea RFG.-cresterea presiunii hidrostatice glomerulare determina cresterea RFG- e determinata de:

presiunea arteriala, rezistenta la nivelul arteriolei aferente si eferente.

Fluxul sangvin renal. Aproximativ 1200ml/minRinichii consuma in mod normal de 2 ori mai mult O2 decit creierul, si fluxul sangvin renal este

de 7 ori mai mare decit fluxul sangvin cerebral. O parte din O2 consumat de rinichi e utilizat pt reabsorbtia active a unor mari cantitati de Na la nivelul tubilor renali. Consumul renal de O2 variaza direct proportional cu reabsorbtia tubulara de Na, care e dependenta de RFG si rata filtrarii sodiului.

Controlul fiziologic al filtrarii glomerulare si al fluxului sangvin renal.SN simpatic-stimularea n.simpatici renali determina constrictia arteriolelor renale si scaderea

fluxului sangvin renal si RFG. Rol:in reactiile de aparare, hemoragii severe, ischemie severa. Factori umorali: a)adrenalina, noradrenalina, endotelina- determina constrictia arteriolelor

aferente si eferente, producind scaderea RFG si a fluxului sangvin renal. Catecolaminele au efect in paralel cu SNVS-in reactiile de aparare, hemoragie severa.

b) angiotensina II- c)factorii vasodilatatori: NO, prostaglandinele, bradikinina-au rolul de a reduce efectul

vasoconstrictor al SNS si al AgII-previn reducerea RFG si al FSR.Autoreglarea-proprietatea intrinseca a rinichiului de a mentine costante RFG si FSR, in conditiile

a unor largi variatii ale PA(75-160mmHg). Este conditie necesara pt controlul precis al excretiei renale de apa si solviti.

2 Reabsorbtia in tubul contort distalPrimeste 15% RFG hipoton-finalizarea urinarii. Are 2 segmente:segment de dilutie a urinei-prima

1/3 a tubului distal-reabsorbtia ionilor; segment de finalizare a urinei-ultimele 2/3 ale tubului distal+tubul colector-unde se formeaza urina finala. Are celule principale si intercalare. La limita tubului distal-ansa Henle-macula densa cu rol in feedback-ul tubulo-glomerular.

3.Reabsorbtia de Na-dependenta de aldosteronAldosteronul creste reabsorbtia de Na si secretia de K prin activarea Na/K-ATP-azei care creste

permeabilitatea pt Na si K. Dupa Na, creste reabsorbtia pasiva de Cl si HCO3 si secundar de apa.4.Reabsorbtia ureei-dependenta indirect de ADH-prin reabsorbtia progresiva a apei, creste

concentratia ureei in ultima parte a tubului, apoi este reabsorbita progresiv in interstitiul tubular, asfel are rol in mentinerea gradientului cortico-papilar.

Controlul hormonal al reabsorbtiei tubulareAldosteronul-determina cresterea reabsorbtiei ionilor de Na si a secretiei ionilor de K. Locul

principal de actiune e reprezentat de receptorii de la nivelul celulelor principale din segmentele corticale ale tubilor renali. Mecanism:are loc stimularea activitatii pompei Na/K-ATP-aza din membrana bazo-laterala. Aldosteronul induce cresterea permeabilitatii pt Na la nivelul membranelor luminale.

Angiotensina II- induce cresterea reabsorbtiei de Na si apa. Efecte:stimuleaza secretia de aldosteron(creste reabsorbtia ionilor de Na); produce constrictia arteriolelor eferente(creste reabsorbita de Na si apa); stimuleaza in mod direct reabsorbtia Na la nivelul tubilor proximali, anselor Henle, tubilor distali si colectori.

Hormonul antidiuretic(ADH)- determina cresterea reabsorbtiei tubulare a apei.Actiuni: creste permeabilitatea pt apa a celulelor epiteliale din tubii distali, colectori, ductele colectoare-duce la retentia apei in org cint este risc de deshidratare.

Peptidul natriuretic atrial- produce scaderea reabsorbtiei de Na si apa. Secretata de anumite celule atriale in cazul distensiei atriale ca urmare a expansiunii volumului plasmatic.

Hormonul paratiroidian- determina cresterea reabsorbtiei ionilor de Ca.

3.Mecanisme generale ale transportului tubularTubul renal primeste tot RFG(180l/zi)-care sufera procese de reabsorbtie si secretie-in urma

careia se formeaza urina finala. Excretia urinara=RFG-R+SNefrocitele prezinta la polul apical-margine in perie care mareste de 20 de ori suprafata de

absorbtie si canale ionice si carrier; legaturi strinse care controleaza trecerea substantelor paracelular; la membrana bazo-laterala-nr crescut de pompe Na-K-care realizeaza transportul activ.

Reabsorbtia-asigura trecerea substantelor din lumenul tubular in singe. Glucoza, AA-sint retinute in organism; Na, Cl, HCO3-reabsorbtia crescuta dar variabila in functie de necesitatile org.; Ureea, creatinina-reabsorbtia scazuta dar creste excretia.

Etapele-1.trecerea apei si solvitilor prin lumenul tubular in interstitiul renale 2.trecerea apei si solvitilor din interstitiul renal in singe.

Mecanisme: transport activ, pasiv, max.

Mecanisme de transport tubular.1.Transportul activ(TA)-cu consum de energie, contra gradientului de concentratie, necesita

proteine carrier. 2. Transportul pasiv(TP)-fara consum de energiei, pe baza gradientului de concentratie. Factori determinanti: -permeabilitatea peretelui tubular.-timpul de pasaj-dependent de debitul tubular urinar.

Tratamentul insuficientei renale prin dializa cu rinichi artificial.Principii de baza: reprezentat de circulatia singelui prin numeroase tuburi cu lumen ingust,

delimitate de o membrana semipermeabila subtire. De cealalta parte a membranei exista lichid de dializa-in care se acumuleaza prin difuziune substantele care trebuie eliminate din org.

Rata deplasarii solvatilor prin membrana de dializa depinde de: gradientul de concentratie al solvatilor intre cele 2 solutii; permeabilitatea membranei pt solvati; aria suprafetei de schimb a membranei; intervalul de timp in care singele de lichidul de dializa ramin in contact cu membrana de dializa. Singele este reintrodus in mod continuu in circulatia venoasa.

Lichidul de dializa-nu exista fosfat, uree, sulfat sau creatinina, dar sint prezente in singele uremic.

4.Aportul zilnic de apa.Surse: a)alimentara(2100ml/zi); b)metabolica(200ml/zi). Pierderea insensibila de apa(hidrice-prin evaporare la nivelul tr.respirator si prin difuzie la

nivel cutanat).Cutanat(300-400ml/zi)-depinde de stratul cornos al tegumentului, bogat in colesterol-bariera

impotriva pierderii excesive de apa prin difiuziune.Tractul respirator-inainte de a fi expirat, aerul patruns in tractul respirator e saturat cu vapori

de apa la P=47mmHg.Sudoratie(100ml/zi)Materii fecale-100ml/ziNivel renal-0,5l/zi-persoana deshidratata, 20l/zi-persoana care a ultilizat cantitate mare de apa.

Comparimentele lichidieneLichid extracelular-lichidul interstitial si plasma sangvina. 20% din greutatea corpului. Lichid intracelular-40% din greutatea corpului; apa se gaseste in 2 forme: legata de interiorul

membranei si de proteine celulare si libera ca solvent intracelular. Lichid transcelular-lichidul sinovial, peritoneal, pericardic, intraocular, cefalorahidian

5.Sângele constituie circa 6-8% din greutatea corpului (4-5l), constă din: plasmă (partea lichidă) - 52-58% elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite) – 42-48% .FUNCŢIILE SÂNGELUI:1. Transport:2. Menţinerea homeostazei celulelor organismului prin menţinerea constantă a substanţelor dizolvate, pH-ul, temperaturii3 Protecţie – asigurată de celulele cu proprietatea de fagocitoză şi celulele care pot produce anticorpi.4. Hemostatică – capacitatea de a se coagula şi de a închide lumenul vaselor lezate - oprirea hemoragiei.

CONSTANTELE SÂNGELUI:1. Hematocritul – raportul elementelor figurate la volumul total de sânge: la femei - 41-43%. la bărbaţi - 44-48%, la noi născuţi hematocritul este cu 10% mai mare, la sugari cu 7% mai mic.2. Vîscozitatea: plasmei - 1,7-2,2, sângelui integral - 5,03. Greutatea specifică a sângelui: 1,057-1,067 la bărbaţi; 1,056-1,061la femei4. pH-ul: 7.34 sânge venos 7,4 sânge arterial. Dereglarea pH-ului: < 7,3 se numeşte acidoză (pH=7 – comă, 6,8 – moartea) > 7,4 se numeşte alcaloză (pH=7,8 – comă, 8 – moartea)5. Presiunea osmoticăPosm a sîngelui = Posm a plasmei şi e dependentă exclusiv de săruri, 80% din valoarea ei revine NaCl;Posm se exprimă în miliosmoli, Posm a palsmei este -290 mosm (7,6-8,0 Atm)Soluţiile 0,9% NaCl, 5% glucoză – izotonice

Plasma sângelui constă din: apă 90-91% proteine 6,5-8% substanţe azotate 1. proteice - albumine, globuline, fibrinogen; 2. neproteice - uree, acid uric, creatinina, amoniac;Grupele de proteine plasmatice: Albuminele 40-45 g/l, determină presiunea oncotică (80% din valoarea ei); sunt ca rezervă proteică. Globulinele 17-35 g/l a1 globulinele _ transportă: lipide, fosfolipide, hormonul tiroidian - tiroxina, vit B12, fixează glucoza,) a2 macroglobulina – inhibă plasmina şi proteinazele, fixează hemoglobina

Fibrinogenul – 2-4 g/l are rol în hemostază La omul adult în decurs de o zi se formează circa 17 g albumine şi 5 g globuline. Perioada de semidezintegrare a

albuminelor la om este de 10 – 15 zile, iar a globulinelor de circa 5 zile, aceasta înseamnă că în acest răstimp se schimbă în sânge circa 50% din toate proteinele.

Hematocritul Raportu dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi volumul plasmei este denumit hematocrit, care la bărbaţi

este egal aproximativ cu 48%, iar la femei – 42% - normovolemie. În funcţie de corelaţia dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi cel al plasmei se disting diverse forme patologice tipice ale volumului total al sângelui.

Creşterea sau scăderea volumului total al sângelui circlant sunt respectiv desemnate ca hipervolemii şi hipovolemii.

6.Reglarea schimburilor lichidiene si a echilibrului osmotic intre lichidele intracelular si extracelularDistributia lichidului intre compartimentele intra si extracelular e determinata de efectul osmotic al solvatilor cu molecula

mica-Na, Cl si alti electroliti-deoarece membranele celulare sint permeabile pt apa si relativ impermeabile pt alte substante. Apa strabate rapid membrana celulara si lichidul intracelular ramine izotonic cu lichidul extracelular.

Principiile de baza ale osmozei si presiunea osmotica.Osmoza-difuziunea neta a apei printr-o membrana cu permeabilitate selectiva care separa 2 compartimente care contine

solutia mai diluata catre compartimentul care contine solutia mai concentrata. Daca NaCl e introdus in lichidul extracelular, apa difuzeaza rapid din celule in lichidul extracelular, prin membranele celulare, pina cind concentratia apei in ambele compartimente devin egale. Daca NaCl e indepartat din lichidul extracelular, apa difuzeaza din lichidul extracelular in celule. Rata de difuzie a apei-rata osmozei.

Presiunea osmotica-presiunea necesara pt a stopa procesul de osmoza. Pos a unei solutii e invers proportionala cu concentratia apei din solutia respectiva si direct proportionala cu concentratia solvatilor din solutie.

Osmolalitatea-concentratia osmotica a unei solutii atunci cind concentratia e exprimata in osmoli per kg/l de apa.Osmolaritate-concentratia osmotica a unei solutii cind concentratia e exprimata in osmoli per litru de solutie, Osmolul-unitate de masura a capacitatii solvitilor de a realiza osmoza si de a produce presiune osmotica. O masura a nr.total

de particule. Solutie izotonica-solutie de solvati nedifuzabili care are osmolaritatea de 282mOs/l, in care celulele nu isi vor micsora sau

mari volumul, deoarece concentratiile apei in lichidele intra si extracelular sint identice si solvatii nu pot traversa membrana celulara.

Solutie hipotonica-solutie care contine solvati nedifuzabili in concentratie redusa, apa difuzeaza in celula si determina cresterea volumului acesteia.

Solutie hipertonica-solutie care are o concentratie ridicata de solvati nedifuzabili, apa difuzeaza din celula in lichidul extracelular, determinind cresterea lichidului intracelular si diluarea lichidului extracelular.

7.Volumul si osmolaritatea lichidelor extra si intracelular in stari patologicePrincipii:1.Apa strabate rapid membranele celulare-osmolaritatea lichidelor intra si extracelulare ramin aproape egale.2.Membranele celulare sint aproape complet impermeabile pt numerosi solvati-nr de osmoli ramine constant

Glucoza si alte substante administrate pt sustinerea nutritiva a org- cind sint utilizate, concentratia substantelor osmotic active pe care le contin e ajustata astfel incit solutia sa fie aproape izotonica, sau solutiile sint introduse destul de lent pt a nu deregla echilibrul osmotic al lichidelor corporale.

Hiponatremia- atunci cind concentratia plasmatica a Na scade cu mai mult sub valoarea normala. Cauze: pierderea de NaCl din lichidul extracelular(duce la deshidratarea hipoosmotica si scaderea volumului lichidului extracelular); excesul de apa; abuzul de diuretice saluretice; boala Adison.

Hipernatremie- concentratia plasmatica a Na e mai mare decit valoarea normala. Cauze: pierderile de apa(deshidratare hiperosmotica) si excesul de Na(hiperdratare hiperosmotica)

Edemu-prezenta unei cantitati excesive de lichid la nivelul tesuturilor. Edem intracelular-Cauze:1.diminuarea activitatii sistemelor metabolice celulare.2. nutritia inadecvata a celulelor Edem extracelular-se produce cind la nivelul spatiilor extracelulare se acumuleaza lichid in exces. Cauze:1.trecerea anormala al lichidului din plasma in spatiile interstitiale precapilare;2.incapacitatea vaselor limfatice de a reabsorbi complet acest lichid in interstitiu pt al returna in circulatie. Lichidele din “spatiile potentiale” ale organismului. Spatiile potentiale-cavitatea pleurala, pericardiaca, peritoneala, sinoviale(cavitatile articulare si bursele) -intre capilare si spatiile potentiale se realizeaza schimburi lichidiene-membrana care delimiteaza spatiile potentiale nu

prezinta rezistenta la pasajul lichidelor, al electrolitilor si proteinelor-de aceea lichidul din capilarele adiacente difuzeaza in aceste spatii.

-vasele limfatice dreneaza proteinele din spatiile potentiale-datorita filtrarii din capilare, proteinele se aduna in acelasi mod ca in spatiile interstitiale.

-exsudat-lichidul de edem de la nivelul spatiilor potentiale.

8.Rinichii secreta excesul de apa prin formarea urinei diluate-cind in org.exista exces de apa, iar osmolaritatea lichidelor corporale e scazuta, osmolaritatea urinara scade pina la 50 mOm/l. Atunci cind exista un deficit de apa si osmolaritatea lichidului extracelular e crescuta, osmolaritatea urinei este intre 1200-1400 mOm/l

Controlul osmolaritatii lichidului extracelular si al concentratiei extracelulare de Na.Concentratia plasmatica-140-145 mEq/l; Osmolaritatea medie-300 mOsm/lCalcularea osmolaritatii plasmatice: Posm=2,1*concentratia plasmatica a Na

Mecanismul de feedback osmoreceptori-hormon antidiureticFunctionarea:1.Cresterea osmolaritatii lichidului extracelular duce la ratatinarea unor neuroni-osmoreceptori din hipotalamusul anterior.2.Ratatinarea osmoreceptorilor induce generarea de impulsuri nervoase la nivelul acestora care sint transmise catre neuronii

adiacenti din nucleul supraoptic, de unde impulsurile sint transmise descendent prin tija pituitara, catre lobul posterior al hipofizei.

3.PA stimuleaza eliberarea de ADH, care e depozitat in veziculele de secretie din terminatiile nervoase.4.ADH eliberat, ajunge la rinichi si determina cresterea permeabilitatii pt apa a tubilor distali, colectori si ductelor colectoare.5.Cresterea permeabilitatii pt apa determina reabsorbtia crescuta a apei si excretia unui volum mic de urina concentrata.

SeteaÎn hipotalamusul anterior se află un centru nervos al setei. Setea este condiţionată în primul rând de către stimulii umorali

endogeni sensibili la deshidratarea celulară, prin intermediul osmoreceptorilor, organiţi sensibili şi prin intervenţia hormonilor steroizi corticosuprarenali.  Creşterea concentraţiei sângelui, prin factori umorali, provocă deasemenea senzaţia de sete.  Alimentele prea sărate, prea dulci sau cele picante, provocă sete prin modificările osmotice pe care le produc, acţionând  în secundar şi pe cale nervoasă.  

Apetitul pentru sare.Stimulii care determina apetitul pt sare sint:1.Scaderea concentratiei sodiului in lichidul extracelular;2.Insuficienta circulatorie determiana de hipovolemieImportanta apetitului pentru sare : - demonstrata la bolnavii cu boala Addison (nu au secretie de aldosteron) ceea ce produce pierderi masive de sare prin urina ,

cu scaderea conc sodiului in LEC si a volemiei → stimuleaza dorinta de sare.

9.Concentratia normala-2,4mEq/lHipocalcemie-scaderea concentratiei ionilor de Ca-excitabilitatea celulelor musculare si nervoase creste, se dezvolta tetanie

hipocalcemica(contractii spastice ale mm scheletici).Hipercalcemie-cresterea concentratiei de Ca-favorizeaza aparitia aritmiilor cardiace.50%-sub forma de ioni de Ca40%-legat de proteinele plasmatice10%-formeaza complexe cu anioni(ionii de fosfat si citrat)Reglarea excretiei renale de ioni fosfatMecanism: la nivelul tubilor renali rata de reabsorbtie a ionilor fosfat are valoare maxima-0,1mM/min, cind in filtratul

glomerular este o cantitate mai mica decit aceasta valoare, aproape toata cantitatea de fosfat filtrata e reabsorbita. Cind cantitatea de fosfat e mai mare, excesul e excretat.

PTH-ul:1.induce reabsorbtie osoasa, astfel incit in lichidul extracelular ajung cantitati mari de ioni fosfat provenite din sarurile

minerale osoase.2.determina scaderea capacitatii maxime de transport tubular al ionilor fosfat si prin urina e excretat o proportie mai mare din

fosfatul tubular.

Controlul excretiei renale de magneziuCantitate mare-la nivelul sistemului osos.Mare parte-in spatiul intracelular.Mai putin de 1%-lichidul extracelularConcentratia plasmatica-1,8mEq/l; mai mult de jumatate-legata de proteinele plasmatice.Concentratia Mg liber-0,8mEq/l65%-se reabsoarbe in AH25%-la nivelul tubilor proximali.5%-la nivelul tubilor distali si colectori.Mecanisme care duc la cresterea excretiei de Mg:-cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Mg-cresterea volumului extracelular-cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Ca.

10.Concentratia normala a ionilor de hidrogen, pH-ul lichidelor organismului. Importanta.C% sangvina-40 nEq/l. Variatii normale-3-5 nEq/lpH=log 1/[H]=-log[H]....pH=-log[0,00000004]=7,4pH scazut corespunde unei concentratii ridicate a HpH ridicat corespunde unei concentratii scazute de HpH singelui arterial=7,4pH singelui venos si lichidelor interstitiale=7,35Acidoza-pH scade sub 7,4Alcaloza-pH creste peste 7,4Limita sup- pH=6,8; Limita inf-pH=8,0

Variatiile produse in starile de acidoza si alcaloza.Variaţii fiziologice - în funcţie de:→ vârstă: - de obicei la nou născuţi şi copii este mai alcalin (7,42) -favorizeaza procesele anabolice, deci

creşterea;-la varstnici–este mai acid deoarece predomina procesele catabolice, dar şi prin inrautatirea conditiilor de

hematoza pulmonara si de schimb tisular; acidoza de varsta se adauga la acidoza din somn determinând decese in primele ore ale diminetii, cand organismul este pus in cele mai proaste conditii metabolice.

→ fazele digestiei: -in timpul digestiei gastrice ,pH-ul este mai alcalin datorita eliminarii H+ sub forma de H-digestia intestinala –pH-ul usor acid, deoarece se foloseste HCO-

3 pentru generarea sucului intestinal→ ritmul nictemeral: noaptea si dimineata pH-ul este mai acid, datorita acumularii nocturne de CO2, prin

scaderea excitabilitatii centrilor nervosi in somn;→ altitudine: pH mai alcalin = alcaloza fiziologică de altitudine. Scăderea pO2 provoacă hiperventilaţie şi

eliminare de CO2.

11.Sistemul tampon acid carbonic-bicarbonatST acid carbonic-bicarbonat-alcatuit dintr’o solutie apoasa care contine: a)un acid slab H2CO3; b)o sare a

bicarbonatului NaHCO3.Din arderile celulare rezultă CO2, care difuzează în plasmă, unde:-o mica parte (8%) trece spontan in H2CO3;-o mica parte se dizolva;-ce mai mare parte patrunde in eritrocite (cca 92%).O parte din CO2 ajuns in eritrocit se combină cu Hb şi formează carboHb sau carbamatul de Hb, care, ajuns

la plămâni se elimină.

Sistemul tampon al fosfatilorElemente principale: H2PO4; HPO4.Cind un acid tare e adaugat la un amestec format de aceste substante, ionii de H sint acceptati de HPO4 si e

transformat iin H2PO4.Cind o baza tare e adaugata, precum NaOH, componenta OH e tamponata de H2PO4, se formeaza HPO2,

H20. pH=6,8.Sistemul tampon al proteinelorDifuziunea elementelor sistemului tampon acid carbonic-bicarbonat induce variatia pH-ului lichidului

intracelular atunci cind pH-ul extracelular se modifica. 60-70%-din totalitatea substantelor chimice cu rol de tampon acido-bazic e localizata in celule, iar subst sint

reprezentate de proteine. pK=7,4

Reglarea respiratorie a echilibrului acido-bazic.Ventilatia contribuie esential la mentinerea pH-ului sanguin, ea adaptandu-se permanent la variaţiile pCO2. Agresiunea acida (creşterea pCO2) va determina prin sistemele tampon o producţie crescuta de acid carbonic,

care disociaza rapid in H2O si CO2. Cresterea presiunii CO2 va determina hiperventilatie prin stimularea centrilor respiratori, care va realiza corecţia (neutralizarea) pH-ului într-un timp de 1-15 min..

Agresiunea alcalina → bicarbonatul sanguin va creste, centrul respirator va fi mai putin excitat→ scade frecventa si amplitudinea miscarilor respiratorii → se retine CO2, care va genera H2CO3 şi va tampona excesul de baze.

12.Controlul renal al echilibrului acido-bazicRinichiul are un rol fundamental in reglarea concentratiei ionilor de H pentru ca realizeaza eliminarea H+ in

exces prin secretie activa a H+ la nivelul celulelor tubulare, în acelasi timp recuperând si refacând bicarbonatul. Corectia este lenta (in 1- 3 zile), dar completa.

Secretia activa a H+ in celulele tubulare se pare ca are loc prin 2 mecanisme : - hidratarea CO2:CO2 din sânge difuzează în celula tubulară, unde se hidratează în prezenţa AC cu formare de H2CO3. Acidul

carbonic disociază rapid şi spontan în HCO3- care se reântoarce în sânge şi H+ care este secretat activ în

lumenul tubular, unde va fi preluat şi tamponat de ST.- mecanism redox:În celula tubulară, apa disociază în H+ care va fi secretat activ în lumen şi OH- care se combină cu CO2 venit

din sânge, în prezenţa AC, rezultând HCO3- care este recuperat în sânge (vezi figura)

Neutralizarea şi eliminarea ionilor de H la nivel renal se face prin intervenţia sistemelor tampon urinare, rinichiul având 3 ST: bicarbonat, fosfat şi sistemul ionilor de amoniu. Primele doua provin din plasma, iar cel de-al treilea este propriu .

13.Dereglari primare EAB. Raspunsuri de compensare. Cauzele clinical ale tulburarilor acido-bazice. Tratamentul.

-Acidoze pH <7,38-Alcaloze pH >7,42Cauzele pot fi: respiratorii, metabolice sau mixteÎn functie de gradul lor de compensare chimico-biologica sunt: necompensate, partial

compensate,compensate.1. Acidoza respiratorie se instalează ca urmare a scaderii ventilatiei pulmonare prin:-deprimarea centrilor respiratorii in afectiunile neurologice;-afectiuni pulmonare cu reducerea parenchimului pulmonar;-scaderea capacitatii de difuziune alveolo-capilara.Se caracterizeaza prin acumulare de CO2 in sangele sistemic si in tesuturi: - creşte pCO2 >45mmHg (hipercapnie); - scade pH-ul < 7,38 - creşte HCO3

- > 38mEq/l. Initial acesta creste pentru a tampona excesul de H+ (1mEq/l pt fiecare 10mmHg crestere a pCO2 ; daca hipercapnia persista, HCO3

- creste şi mai mult deoarece excesul de H+ este eliminat renal ca saruri de amoniu, eliminare care se realizeaza cu o crestere a absorbtiei de HCO 3

- = acidoza respiratorie cronică.

- raportul HCO3-/H2CO3 este scăzut < 20

Compensarea se face pe cale respiratorie şi renală.Compensarea respiratorie - cresterea PCO2 in sangele arterial determina stimularea centrilor respiratori şi

hiperventilatie, care va permite eliminarea crescuta de CO2 si H2O la nivelul plămânilor.Compensarea renala: creste eliminarea de H+ cu ajutorul ST renale = urini acide. Ca urmare a eliminarii de

H+ se reabsoarbe HCO3-, care este deja crescut in plasma. Cresterea reabsorbtiei de HCO3

- determina o excretie crescuta de Cl- in urina rezultând o scădere a Cl in plasma, proportional cu cresterea concentratiei de bicarbonati.

2.Alcaloza respiratorie -se caracterizeaza prin scaderea primara a pCO2 < 35 mmHg (hipocapnie), care induce o crestere a pH-ului > 7,42

Poate fi intalnita in conditii: -fiziologice – altitudine. La 4900m, pCO2 scade la 49 mmHg (normal -100 mmHg), iar presiunea atmosferică

la 410 mmHg, ceea ce determină polipnee, apoi hiperventilaţie cu pierdere de CO2. -patologice -hiperventilatia cronică datorata hipoxiei din anemii, boli cardio-vasculare, etc.Paraclinic :- pH >7,42- scade pCO2 < 35mmHg- scade HCO3

- < 24mEg/l- raportul: HCO3

-/H2CO3 este crescut > 20Compensarea respiratorie: Scăderea pCO2 în sângele arterial determină o mai slabă stimulare a centrilor

respiratori – hipoventilaţie şi reţinere CO2.Compensarea renală: scăderea secreţiei de H+ detrmină şi scăderea reabsorbţiei de HCO3

-, care se elimină urinar = urini alcaline. In paralel apare o crestere a reabsorbtiei renale de Cl- care trece in plasma pentru a compensa pirderile de HCO3-. Mecanismul renal determina o scadere a concentratiei HCO3

- in sange, in ciuda faptului ca acesta era deja sub limitele normale.

Tratamentul-corectarea tulburarii care a initiat dezechilibrul;-pt neutralizarea excesului de acid-pot fi ingerate cantitati crescute de bicarbonat de Na.-bicarbonatul de Na introdus prin perfuzie intravenoasa-inlocuit cu lactatul de Na si gluconatul de Na.-in alcaloza-se administreaza oral clorura de amoniu sau intravenos lisina monohidroclorica.

14Numărul eritrocitelor: La bărbaţi - 5 mln/mm3 (5x1012/l) La femei - 4,5 mln/mm3 (4,5x1012/l)Creşterea numărului de eritrocite într-o unitate de volum al sângelui se numeşte – eritrocitoză: Durata de viata si distrugerea eritrocitelorHemoliza (eritroliza) – distrugerea eritrocitelor Osmotică (în soluţie hipotonă celulele se umflă iar în soluţie hipertonă celulele se

zbârcesc) Chimică – unele substanţe chimice pot duce la distrugerea membranei eritrocitare (ex:

alcoolul provoacă solvenţa lipidelor din membranele biologice) Biologică – la acţiunea unor bacterii sau toxine de origine bacteriană Mecanică – la trecerea eritrocitelor prin spaţii înguste Termică - la temperaturi mari sau mici Imună – la transfuzie de sânge incompatibil după grupă sau rezus- factor

Eritrocitopoieza – proces de maturizare şi formare a eritrocitelorEtapele eritrocitopoiezei: 1. Diferenţierea – transformarea celulei medulare nediferenţiate în celulă eritropoietică2. Multiplicarea (proliferarea) – sporirea numărului de celule eritropoietice prin mitoză3. Maturaţia – totalitatea proceselor morfologice, funcţionale şi biochimice prin care

eritroblastul → eritrocit matur4. Eliberarea – eliberarea hematiilor din organul medular în circulaţia sangvină

Reglare eritrocitopoezei (feed-back – hipoxie)1. Eritropoetinele 2. Fierul din eritrocitele distruse sau din hrană. 3. Vit B12, acidul folic intervin în sinteza acizilor nucleici responsabili de proliferarea şi maturizarea

AnemiileSimptom, stare patologică sau boală ce se caracterizează prin ↓ Nr de eritrocite si/sau cant. Hb în 1mm3

sânge.Efectele anemiei asupra functionarii sistemului circulatorViscozitatea singelui depinde de concentratia sangvina eritrocitara. In anemiile severe, se reduce viscozitatea

singelui-ca consecinta e scaderea rezistentei la curgere in vasele sangvine periferice, o cantitate de singe mult mai mare decit cea normala va strabate tesuturile si se va intoarce la inima si se amplifica debitul cardiac.

Hipoxia-apare ca urmare a scaderii cantitatii de O2 transportata de singe si are loc dilatarea vaselor sangvine din tesuturile periferice si se amplifica debitul cardiac.

PolicitemiaPolicitemia secundara-ori de cite ori tesuturile devin hipoxice din cauza continutului scazut de O2 al aerului

inspirit(altitudine inalta, insuficienta aprovizionarii tesuturilor cu O2), organelle hematoformatoare produc automat cantitati suplimentare de eritrocite(6-7 milioane/mm³)

Policitemia vera(eritremia)- determinata de o aberatie genetica a celulelor hematoblastice care produc celule sangvine. Celulele blastice isi pierd capacitatea de a se opri din producerea de eritrocite, precum si o productie excesiva de leucocite si trombocite. Nr.de eritrocite 7-8 milioane/mm³, iar hematocritul-60-70% (40-45%-valoarea normala). \

Efectele policitemiei asupra functionarii sistemului circulatorDin cauza cresterii viscozitatii singelui, fluxul sangvin prin vasele periferice e foarte lent. Cresterea

viscozitatii singelui scade rata intoarcerii venoase. Volumul sangvin e crescut ceea ce amplifica intoarcerea venoasa. Ambii factori se neutralizeaza reciproc.

Totusi apare hipertensiunea.

15. Hemoglobina (Hb) constă din 4 molecule de hem fiecare se combină cu un lanţ polipeptidic – globina, astfel formând 4 lanţuri de Hb. Aceste lanţuri se leagă între ele formând molecula de Hb Fiecare hem conţine Fe2+ care fixează O2. (1 moleculă Hb poate fixa 4 molecule de O2 sau 8 atomi de oxigen).

Tipurile de Hb Hb P - primară (embrională) – în viaţa intrauterină, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi 2 ε

(epsilon) Hb F - fetala şi se caracterizează prin afinitatea mărită faţă de O2, conţine 2 lanţuri

polipeptidice α şi 2 γ Hb A -adultă, conţine 2 lanţuri α şi 2 lanţuri β. Hb M mioglobina – se află în muşchi are o masă moleculară mică, fixează şi depozitează

O2 în muşchi.Conţinutul Hb: 16 g/% la bărbaţi 14 g/% la femeiPentru determinarea cantităţii de hemoglobină de foloseşte metoda SahliCompuşii hemoglobinei sunt: Hb + O2 - oxihemoglobina HbO2 Hb + CO2 - carbhemoglobina HbCO2 Hb + CO - carboxihemoglobina HbCO Methemoglobina – Hb în combinaţie cu metalele grele, oxidanţi puternici care Fe2+ →

Fe 3+ → compus stabil cu O2 → hipoxie.

Indicele de culoare (cromatic) – IC =1 normocrom IC < 1 hipocrom, IC > 1 hipercrom Hb calcl. Nr hematiilor calcul IC = Hb (N=100%) / Nr hem (N=5.000.000./mm3) Metabolismul fieruluiConţinutul de fier în organism este 4-4,5 g, din care: 69% - Fe2+ în Hb; 28% - depozitat în măduva oaselor, ficat, splină şi muşchi; 3% - din mioglobină şi enzimeNecesarul zilnic – 10 mg / bărbaţi, 20 mg / femei

În stomac fierul din alimente → Fe2+ → în duoden se absoarbe → enterocit: Fe2+ + apoferitina → feritina care predă Fe2+ → β-lipoproteinei plasmatice transferina → transportă Fe2+ spre măduva oaselor, ficat splină şi muşchi → celulelor reticulare macrofage: Fe2+ + apoferitină → feritina → predă Fe2+ eritroblaştilor pentru sinteza Hb.

Excreţia zilnică de fier = 1mg (masele fecale), la femei în timpul ciclului menstrual = 2mg

16.Grupele sangvine AB0Grupa zero. Cuprinde toţi indivizii care au pe membrana eritrocitelor (şi a altor celule) aglutinogenul zero. În mod natural, acestui aglutinogen nu-i corespunde o aglutinina anti-zero, în plasma indivizilor zero pot coexista ambele aglutinine, alfa şi beta. Grapa A— cuprinde indivizii ce au pe membrana hematiilor aglutinogenul A iar în plasmă aglutinina beta. Grupa B— indivizi cu aglutinogen B pe hematii şi aglutinina alfa in plasmă. Grupa ABau ambele aglutinogene pe hematii şi nici o aglutinina în plasmă. Grupa zero poate dona la toate grupele, el este donator universal, dar nu poate primi decât izogrup (de la zero). Grupa AB poate primi de la toate grupele, este primitor universal. Această regulă este valabilă numai în transfuzii unice şi de cantităţi relativ mici de sânge, până la 500 ml. Aglutininele

La persoanele la care aglutinogenul A nu e prezent pe suprafata hematiilor, se formeaza in plasma Ac-aglutinine anti-A.

Daca aglutinogenul de tip B nu e prezent-aglutinine anti-B.Grupa 0-nu contine aglutinogeni,contine aglutinine anti-A si BGrupa A-aglutinogeni tip A si aglutinine anti-BGrupa B-aglutinogeni tip B si aglutinine anti-AGrupa AB-contine ambii aglutinogeni A si B, sint absente aglutininele.

Determinarea grupelor sangvineHematiile sint initial separate de plasma si diluate cu ser fiziologic. O parte din hematii sint puse in contact

cu aglutinina anti-A iar alta parte cu aglutinina anti-B. Dupa citeva minute, amestecurile se examineaza la microscop. Daca hematiile incep sa formeze conglomerate-a avut loc o reactie Ac-Ag.

Grupele sangvine RhSistemul Rh clasifică sângele uman după prezența sau absența unor proteine specifice pe suprafața hematiilor. Determinarea statutului Rh ține cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau antigenul D.Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt considerați Rh+ (pozitiv), ceilalți Rh- (negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, în sistemul Rh absența antigenului nu presupune existența anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod normal în ser anticorpi anti D.Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că "grupa sanguină" este exprimată prin adăugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informații reprezintă minimul necesar în practica medicală pentru realizarea unei transfuzii.

Raspunsul imun indus de sistemul RhDaca unei persoane al carei singe nu contine factor Rh- i se administreaza perfuzii cu hematii care exprima

factorul Rh, se formeaza lent aglutinine anti-Rh.

Reactiile transfuzionale care rezulta din incompatibilitatea grupelor sangvineDaca singele donat ce apartine unei anume gr.sangvine e transfuzat la un primitor cu alta grupa de singe,

apare o reactie transfuzionala ce se manifesta prin aglutinarea hematiilor din singele donorului. Singele transfuzat produce aglutinarea celulelor primitorului-componenta plasmatica a singelui donorului e diluata in intreaga plasma a primitorului si titrul de aglutinine perfuzate se reduce la un nivel mic si nu se produce aglutinarea.

Eritroblastoza fetala(boala hemolitica a nou-nascutului)Se caracterizeaza prin aglutinarea si fagocitoza hematiilor fetale. Hematiile aglutinate sufera un process de hemoliza cu eliberarea Hb in singe. Macrofagele fetale transforma

Hb in bilirubina si apare icterul.

N-n prezinta icter si anemie. Ficatul si splina se maresc in dimensiuni. Se formeaza rapid eritrocite si mule forme celulare tinere si forme blastice nucleate care parasesc maduva osoasa a sugarului si patrund in sistemul circulator.

17Tehnica: Numărarea leucocitelor se efectuează asemănător numărării eritrocitelor.Se aspiră sânge in pipeta potain până la diviziunea 0,5, apoi lichid de diluţie turk până la diviziunea 11. Rezultă o diluţiede 1/20. Se numără patru câmpuri de 1mm² în cele patru colţuri ale camerei, deci 4mm². Se face mediaaritmetică a numerelor obţinute. Pentru a afla numărul de leucocite /mm³, se face corecţia de diluţie şiînălţime după formula: Nr de leucocite = Mx10x20Interpretarea rezultatului:•Valori normale:-la adulţi:4 000-8 000/mm³,-la sugari:8 000 – 12 000/mm³,-la nou născuţi: 12 000-20 000/mm³

Leucemia (din greaca veche λευκός leukos „alb” și αἷμα haima „sânge”[1]) este un tip de cancer al sângelui sau al măduvei osoasecaracterizată printr-o creștere anormală a celulelor imature albe din sânge numite blaști (singular blast). Leucemia este un termen care acoperă un spectru mai larg de boli. La rândul ei, aceasta face parte din grupul mai larg de boli care afectează sângele, măduva osoasă șisistemul limfoid, care sunt toate cunoscute ca tumori hematologice

Leucopenia, care constă în scăderea leucocitelor sub cifra normală de 5 000—8 000 elemente pe milimetru sub, apare ca un simptom în cursul bolilor date de virusuri, precum şi în febra tifoidă.

Chemotactism

Fenomenul de atragere (chemotactism pozitiva) sau respingere (chemotactism negativa) a leucocitelor, macrofagelor, limfocitelor de catre anumite substante chimice, care se formeaza in focarul lezional. Se mai numeste chimiotaxie. 

18. Imunitatea (din latină immunitas = scutire) este însușirea organismului vegetal, animal și uman de

a opune rezistență în fața activității microbilor și a substanțelor toxice, 

Tipuri de imunitateExistă 2 tipuri de imunitate: naturală şi artificială, fiecare prezentând 2 subtipuri: - imunitatea naturală activă se datorează infecţiei efective cu bacterii sau virusuri - imunitatea naturală pasivă se realizează prin anticorpi care traversează placenta şi

pătrund în circulaţia fetală.

- imunitatea artificială activă - se efectuează cu ajutorul vaccinurilor. imunitatea artificială pasivă - se datorează injectării de ser care conţine anticorpi.

19. Anticoagulanţii - Antitrombinele - I, II , III, IV,V, VI.Antitrombina III- unicul inhibitor specific al trombinei şi necesită ptrezenţa unui Co- heparina. Inhibă deasemenea activitatea f X şi VII Trombomodulina – glicoproteid ce formează un complex cu trombina, unde creşte

afinitatea ei faşă de proteina C Proteina C – serinprotează β globulinică, dependentă de vitamina K, care în prezenţa Co-

proteina S – descompune f Va, VIIIa Anticoagulantele cu aplicare terapeutică mai folosite sunt heparina şi antagoniştii

vitaminei K. Heparina - mucopolizaharid, ce conţine glucozaminglican, acid glucuronic şi o cantitate

de esteri sulfurici. Inhibă direct activitatea factorului X, cât şi acţiunea enzimatică a trombinei deja formate. Acţiunea sa depinde de gradul de sulfatere: un mg corespunde la circa 100-300 UI şi poate inhiba coagularea la 100-130 ml sânge. Heparina are şi efect lipolitic prin lipoproteinlipaza care o conţine. Este distrusă în ficat, prin heparinaze.

Antagoniştii vitaminei K (dicumarin, neodicumarin, pelentan, sincumar, varfarina(otravă pentru şobolani)) sunt derivaţi ai 4-hidroxi-cumarină şi inden-1,3-dionă- ei inhibă biosinteza factorilor de coagulare II,V,VII, X, provoacă hemoragii

Fibrinoliza – ultima fază a hemostazei şi are ca efect eliminarea fragmentelor de cheag şi a depozitelor de fibrină sub acţiunea plasminei.

Plasmina scindează fibrina în fragmente polipeptidice mici, solubile, ce nu pot forma reţele coerente.

Plasmina se formează din plasminogen. Plasminogenul poate fi activat sau inhibat. Activatori: streptokinaza, lizokinaza, proteina streptococică neenzimatică (factori

tisulari), urokinaza (urină), activator al plasminogenului (sânge şi ţesuturi). Inhibitori: a2 – macroglobulina; a2- antitripsina şi antitrombina III.

Fibrinoliza patologic crescută se întîlneşte în leucoze, intervenţii chirurgicale pe organe bogate în activatori ai fibrinolizei (uter, prostată, plămîn). Fibrinoliza poate fi inhibată prin antifibrinolitice cu acidul e-aminocapronic, acid-p-aminometilbenzoic sau trasilol.

20Numarul de trombocite

Numarul de trombocite se poate determina automat sau prin masurare in camera de numarare sau pe examinarea frotiului de sange periferic.

Valoarea normala a trombocitelor: 160 000 - 450 000 pe millimetru cub.

Daca numarul de trombocite este scazut se poate efectua punctie sternala sau din creasta iliaca pentru a examina maduva hematogena. Astfel se poate aprecia existenta sau absenta megacariocitelor precum si stadiul lor de maturare. Megacariocitele reprezinta aproximativ 1 - 2 % din celulele medulare.

Teste de sangerare

Testele de sangerare investigeaza hemostaza primara, se efectueaza in vivo si reprezinta timpul cat sangereaza o leziune cutanata standard.

Metoda Duke

Metoda Duke se efectueaza astfel:

• se practica o incizie de 1 - 2 milimetri lungime si 1 - 2 milimetri adancime la nivelul lobului urechii

• se porneste cronometrul si se masoara timpul scurs pana la oprirea sangerarii

• timpul normal este de 2 - 4 minute

hemostaza primara

Vasoconstrictia locala –

Aderarea trombocitelor 

Activarea metabolica si agregarea trombocitelor 

Metamorfoza vascoasa 

Trombocitopenie

trombocitopenia reprezinta o scaderea a numarului de plachete, in general sub 150.000/mm3 (milimetru cub). Cauze?- pot fi: - insuficiente cantitative de sinteza trombocitara - insuficiente calitative a producerii trombocitelor - distructia crescuta - repartitie anormala. 

Se disting:?- trombocitopenia esentiala sau purpura trombocitopenica (boala Werlhof)? - trombocitopenia inuma, asociata cu prezenta de anticorpi antiplachetari

Trombopatie - afectiune caracterizata printr-o tulburare a functionarii plachetelor sangvine, fara micsorarea numarului lor. 

Simptome si tratament - simptomele sunt apropiate de cele ale trombopeniilor (afectiuni caracterizate printr-o micsorare a numarului de plachete): pete hemoragice sub piele 

21.lee white- Timpul de coagulare sau Testul Lee-White a fost utilizat in trecut pentru aprecierea puterii de

coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii, controlul terapiei cu heparina sau inaintea unei interventii chirurgicale.

In prezent este utilizat mai putin; a fost inlocuit cu TTPA

Test protrombina- evalueaza atat activitatea factorilor de coagulare  dependenti de vitamina K (mai putin FIX), a factorului V si a fibrinogenului, cat si functia de sinteza proteica a ficatului, cu implicatii diagnostice si terapeutice

Procesul de coagulare include trei etape:1. Formarea complexului activator al protrombinei2. Conversia protrombinei în trombină3. Transformarea fibrinogenului în filamente de fibrină

Atat calea intrinseca, cat si cea extrinseca conduc la transformarea protrombinei in trombina, care, la randul sau, transforma fibrinogenul in fibrina.Calea intrinseca (calea activarii prin contact) este declansata de activarea factorului XII la contactul cu endoteliul vasului lezat.

Calea extrinseca este initiata cand factorul tisular TF interactioneaza cu F VIIa. Acest complex, impreuna cu ionii de Ca si fosfolipidele trombocitare de suprafata activeaza FX

22.