Închisoarea PiteștiRăstignirea unei

generații

Realizator: Țurlescu Louana Ingrid Beatrice

Profesor coodronator: Mielcescu Gabriel

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Pitești

Cuprins

Introducere Închisoarea Pitești Experimentul Pitești Bibliografie

Introducere

Secolul XX a doborât de câteva ori recordul mondial în criminalitate şi oroare: 10 milioane de oameni ucişi în primul război mondial, 55 de milioane în al doilea război mondial, 10 milioane de oameni ucişi în numele nazismului şi peste 100 de milioane ucişi în numele comunismului. Incredibil, dar nu se ştie aproape nimic despre cea mai diabolică crimă a comunismului: genocidul sufletelor care a avut ca scop generarea "omului nou".

Introducere

Acest genocid, în forma lui extremă începe acum 60 de ani, în Rusia, unde, în laboratoarele doctorului psihiatru Anton Makarenko, se născocea un experiment de spălare a creierelor. Bazată pe cele mai atroce torturi, „reeducarea” concepută de Makarenko viza opozanţii politici, „duşmanii de clasă”, categorii ce nu se puteau integra în „societatea comunistă sănătoasă”, dacă nu erau aduse pe calea cea bună de cei care îşi corectaseră deja gândirea. Căci misiunea celor deja reeducaţi era să-i tortureze pe ceilalţi, pentru a dobândi convingerile politice necesare.

Introducere

Metoda fusese testată pe deţinuţii minori de drept comun ai unei închisori din Moscova. Mulţumit de rezultat, NKVD-ul, poliţia secretă stalinistă, a propus exportarea ei în spaţiul de influenţă nou câştigat după Al Doilea Război Mondial. De aplicat, s-a aplicat doar la Piteşti.

Introducere

Proaspăt intrată în zona de influenţă a Rusiei, România era supusă unui proces concentrat de sovietizare; distrugerea oricărui „element reacţionar” era considerată necesară. La închisoarea din Piteşti au fost trimişi numai studenţi, fără proces, toţi acuzaţi de „uneltire împotriva ordinii sociale”. Conducerea comunistă a avut grijă de toate şi, cu o lună înaintea valurilor de arestări, a dat un decret (nr. 187) care permitea arestul fără justificare: „Faptele considerate ca periculoase pentru Stat pot fi pedepsite şi atunci când nu sunt anume prevăzute de lege ca infracţiuni”.

Introducere

Pe 6 decembrie 1949, de Sfântul Nicolae, trimisul special NKVD Alexandru Nicolski a decis începerea experimentului în temniţa de la Piteşti. A sosit personal pentru a supraveghea, alături de comandantul închisorii, desfăşurarea evenimentelor.

Închisoarea de la Pitești

Închisoarea Pitești

Penitenciarul Piteşti a fost construit în perioada 1937-1941 şi era cel mai modern spaţiu de detenţie din ţară. Situată în extremitatea nordică a oraşului, clădirea era structurată pe patru nivele: subsol, parter şi două etaje, dispuse în forma literei „T”. Întreg ansamblul era înconjurat de un zid de cărămidă înalt de aproximativ 3 metri, care prezenta din loc în loc posturi de pază.

Închisoarea Pitești

În primii ani de funcţionare, închisoarea a adăpostit reţinuţi de drept comun, aflaţi în arest preventiv. Din 1942 au început să sosească şi câţiva elevi minori arestaţi pentru participarea la rebeliunea legionară din ianuarie 1941; ei au fost, practic, primii deţinuţi politici din Piteşti. Numărul celor închişi din motive politice a crescut semnificativ după 23 august 1944: foşti poliţişti sau jandarmi, membri ai PNŢ şi PNL, legionari, regalişti.. Totodată, în Piteşti exista şi o secţie pentru femei şi una care funcţiona ca depozit al Securităţii Piteşti, unde erau depuşi cei aduşi pentru cercetări.

Închisoarea Pitești

A fost gazda acţiunii violente din Piteşti între noiembrie 1949-mai 1951, timp în care cel puţin 10 studenţi şi-au găsit sfârşitul aici. Toţi ceilalţi au fost trimişi din închisoare spre alte centre de detenţie la sfârşitul lui august 1951. După această dată, deţinuţii politici au fost mult mai puţin numeroşi şi închisoarea şi-a pierdut statutul de centru represiv important. A funcţionat însă ca penitenciar până în 1977, când a fost trecută în proprietatea unui trust de construcţii.

Experimentul Pitești

Presupunea reeducarea tuturor opozantilor politici în spiritul comunist, prin stergerea vechii identităti a fiecăruia si înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolsevică. Detinutul nu trebuia să se “vindece” după eliberare, urmând a-si însusi un comportament comunist.

Experimentul Pitești

"Reeducaţii" erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i "demaşte" dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. "Reeducatorii" îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, "reeducaţii" erau obligaţi să devină "reeducatorii" altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se "reeduce" din nou, până acceptau rolul de "reeducator"; dacă continuau să refuze, riscau să fie ucişi.

Experimentul Pitești

Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat aceşti tineri anticomunişti (in jur de 2000), majoritatea fiind studenţi în momentul arestării.

Experimentul Pitești

„Experimentul Piteşti" este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca "una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră".

Eroii nu mor niciodată.

Acești oameni au fost condamnați pentru că au avut curajul să fie altcineva într-o lume în care oamenii erau construiți după tipare. Însă nici după ani la rândul de tortură ei n-au renunțat la credința lor, chiar dacă au pierdut cine erau ...

„Piteştiul a fost o Golgotă cu semnificaţii general umane, un Munte al Măslinilor, unde, cei care am trecut pe acolo am băut pînă la fund paharul disperării, al abandonării şi al lepădărilor.”

- Preot Gheorghe Calciu

Budeancă, Cosmin (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, Editura Polirom, Iași, 2007

Cesereanu, Ruxandra (coord.), Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional, Editura Polirom, Iași, 2006

Cesianu, Constantin, Salvat din infern, traducere din limba franceză de Maria Alexe, Editura Humanitas, București, 1992

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, Editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Editura Humanitas, București, 2007

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Pseudomemoriile unui general de Securitate, documente selectate și editate, studii introductive și note de Cristina Anisescu și Silviu B. Moldovan, Editura

Humanitas, București, 2007

Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, cu o predoslovie a Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Christiana, București,

2007

Bibliografie