Upload
costel-brezuica
View
16
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Experimentul Michelson-Morley
În cadrul unuia dintre cele mai celebre experimente din
istoria fizicii, Albert Michelson şi EdwardMorley au încercat în
anul 1887 să detecteze mişcarea eterului luminifer, un mediu
imaginat în epocă pentru a explica propagarea undelor de
lumină. Experimentul a fost un eşec, dar a contribuit
ladeclanşarea unei adevărate revoluţii în fizică
Daca conduci de-a lungul unei sosele cu 70 km/h si o masina vine
spre tine cu aceeasi viteza, care este viteza insumata a celor doua
vehicule? Simplu: 140 km/h. Tine de logica, nu-i asa? Inca din anul 1887,
doi fizicieni americani, Albert Michelson si Edward Morley, au aratat
ca aceasta logica nu se aplica si razelor de lumina. Cei doi se
straduiau sa detecteze existenta "eterului", o substanta despre care
credeau ca se afla in intregul Univers si permite luminii sa circule prin
spatiu.
Cum cautarea a ramas fara rezultat, Michelson si Morley au ajuns la
concluzia ca lumina are intotdeauna aceeasi viteza, independent de
miscarea unui observator fata de aceasta.
Concluzia lor i-a facut pe unii cercetatori sa priveasca rezultatele cu
scepticism, considerand ca miscarea Pamantului in spatiu ar fi alterat
structura atomica a echipamentului utilizat.
Albert Einstein, pe atunci tanar functionar la un birou de patente
din Elvetia, credea ca detine cheia dilemei
.El a argumentat ca viteza luminii nu este una obisnuita, ci o
constanta universala, aceeasipentru oricare observator. De unde s-a
nascut celebra formula E=mc2
.
În anul 1881, pe când studia în laboratorul de fizică al lui
Hermann von Helmholtz din Berlin,Michelson proiectează şi
construieşte un dispozitiv denumit interferometru, care
foloseşte o oglindă semitransparentă pentru a descompune o
rază de lumină în două componente care să sedeplaseze în
direcţii diferite
Dispozitivul avea în compunere o sursă de lumină albă
îndreptată spre o oglindă semi-argintată alcărei rol era de
a separa lumina în două raze care să se deplaseze la un unghi
de 90 de grade una faţăde cealaltă.
După trecerea prin mecanismul de separare a luminii,
razele călătoresc până la capetele adouă braţe lungi unde sunt
reflectate complet de alte două oglinzi.
Se recombină la celălalt capăt al oglinzii semi-argintate şi
ajung la nivelul unui detector unde are loc interferenţa celor
două unde,una distructivă sau constructivă, în funcţie de timpul
parcurs de cele două raze.
Dacă Pământul ar călători prin eter,cum se presupunea
atunci, ar fi trebuit ca raza care călătoreşte paralel cu eterul să
aibă nevoie de mai mult timp pentru a parcurge distanţa în
comparaţie cu cea care călătoreşte la un unghi de 90 de grade
faţă de eter.