Economie Cursuri 1-8

Curs Economie. Facultatea de Drept. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Curs Economie- Prof. Ion Pohoata

Curs I

Factorii creşterii economice

1. Natura2. Munca3. Capitalul4. Alţi factori (comportamentul uman, calitatea sistemului instituţional,

matricea culturală, calitatea climatului politic, moral, vocaţia pentru munca, înclinaţia pentru a economisi şi investi)

Procesul de formare al capitalului este dificil şi pe două căi:· firească, sănătoasă, e permisibila atunci când se obţine un excedent de

producţie peste nivelul de consum. Acest excedent acumulat (economisit) devine capital.

· Împrumutul Semnificaţia: În sens general, capitalul desemnează ansamblul de bunuri şi servicii pe

care le poseda o naţiune. Este sinonim cu avuţie naţională.În sens restrâns, strict economic, se împarte în:

· bunuri de consum destinate consumului efectiv· bunuri capitale cu destinaţie productivă (bunurile şi serviciile prin a

căror utilizare se obţin alte bunuri şi servicii de o valoare mai mare)Rezultă că noţiunea de capital este legată de folosirea cu profit a banilor.

Clasificare:După formă:

· capital real – are o formă de existanta de sine stătătoare, folosit în mod direct

· capital nominal – nu are o formă de existenţă de sine stătătoare, se prezintă sub formă de înscrisuri: acţiuni, obligaţiuni, depozite.

Normal şi sănătos este că ceea ce numim capital nominal să fie o oglindă, un reper al capitalului real.

În măsura în care înscrisurile nu au un comportament în plan fizic, ele formează capitalul fictiv.

1


Curs II

În cadrul capitalului real, principala componentă o reprezintă capitalul tehnic – cu destinaţie direct productivă.

Acest capital tehnic, după modul în care se consuma şi îşi transmite valoarea asupra noilor produse, se împarte în: capital fix şi capital circulant.

Numim capital fix acea parte a capitalului tehnic care participa la mai multe cicluri de producţie şi îşi transmite valoarea asupra produselor la a căror realizare participa în mod treptat, succesiv, etapă cu etapă, pe măsura consumării şi uzurii.

Ex: maşini, clădiri cu destinaţie productive, terenuri agricole, etc.Numim capital circulant acea parte a capitalului tehnic care îşi transmite

dintr-o dată într-un singur ciclu valoarea sa asupra bunurilor sau serviciilor la a căror realizare participă.

Ex: materiale, combustibili, energie, apă, detergenţi

Distincţia dintre capitalul fix şi cel circulant mai e operabilă şi prin lichiditate şi mobilitate,

Lichiditatea: capacitatea capitalului tehnic de a se transforma rapid din formă fizică în formă lichidă.

Mobilitatea: capacitatea capitalului tehnic de a primi concomitent mai multe întrebuinţări.

În ansamblul capitalului tehnic, componenţa sa fixă deţine un rol principal. Interesează aici atât cantitatea ca atare cât şi calitatea lui determinabilă

prin pierderea părţii active, gradul de înnoire, productivitatea.Prin folosire în timp (sau nefolosire) capitalul fix se uzează.Uzura poate fi de 2 feluri:

· fizică→pierderea însuşirilor, a parametrilor tehnico-funcţionali, ca urmare a întrebuinţării capitalului fix sau a acţiunii agenţilor naturali

· morală→pierderea de valoare pe care o înregistrează capitalul fix ca urmare a progresului tehnic:

Ø de gr. I – pierderea de valoare se explică prin apariţia pe piaţă a unor maşini şi utilaje cu aceiaşi parametri tehnico-functionali dar mai ieftine

Ø de gr. II – pe piaţă apar maşini şi utilaje de acelaşi fel sau mai scumpe dar cu un randament mult mai mare

Distincţia dintre uzura morală de gr. I şi gr. II e necesară pentru stabilirea duratei optime de funcţionare şi amortizare a capitalului fix.

Amortizare – procesul de transmitere şi recuperare treptată pe calea preţului a valorii mijlocului fix dar şi partea transmisă.

2


An=Vi/TAn= amortizarea anualăVi= valoarea pe inventarT= perioada normată (stabilită prin cartea tehnică)

Având în vedere existenţa uzurii morale, problema amortizării devine o problemă de optimizare: se cauta acea cotă de amortizare care în acelaşi timp asigură o recuperare accelerată a mijlocului fix dar nu încarcă excesiv costurile.

Pe această cale se asigura reproducţia simplă. În acelaşi timp, fondul de amortizare poate fi sursa a reproducerii lărgite(dezvoltării), fapt ce rezultă din următoarele împrejurări:

A. fondul de amortizare, odată constituit nu aşteaptă termenul final de scoatere din funcţiune a utilajului pentru a fi apoi întrebuinţat. Dimpotrivă, pe parcurs el este investit.

B. Cu fondul de amortizare constituit se pot achiziţiona mai multe maşini dacă între timp preţurile scad pe fondul creşterii productivităţii muncii.

C. Fondul de amortizare poate fi investit în capital fix mai performant.

Bine întreţinut şi reparat la timp, capitalul fix mai poate funcţiona şi după amortizarea lui completă.

Din acel moment şi din punct de vedere strict economic, el prestează pentru proprietarul său un serviciu gratuit.

Curs III

Societatea pe acţiuni

A apărut odată cu economia modernă din raţiunea colectării capitalului minim necesar demarării unei afaceri.

Odată constituit, acest capital minim se împarte la un număr întreg de aşa natură încât rezultatul împărţit să fie un număr întreg (uşurinţa calculelor contabile).

Acest rezultat ca parte a unui întreg, poartă numele de acţiune, iar posesorul acţionar.

Deţinerea de acţiuni implica atât drepturi cât şi obligaţii.

3


Posesorul este proprietar a unor părţi proporţionale din capitalul total. Aceasta îi permite să participe proporţional la actul decizional. (o acţiune = un vot)

Cota în mod proporţional, proprietarul participă şi la împărţirea profitului. Partea din profit care revine unei acţiuni se numeşte dividendă.

Din cealaltă perspectivă a obligaţiilor, acţionarul este răspunzător material, penal, pentru acoperirea daunelor rezultate din proasta gestionare a firmelor şi se înţelege în caz de faliment.

Acţiunea se prezintă sub forma unu titlu de valoare care poate face obiectul vanzării-cumpărării la bursa de valori.

Din această împrejurare, rezultă că acţiunea are o valoare nominală şi una reală (cea pe care i-o conferă piaţa prin vânzare –cumparare la bursă).

Cu cât afacerile unei firme merg mai bine, cu atât valoarea de piaţă este mai mare.

Dezvoltarea unei societăţi pe acţiuni se poate realiza fie prin emisiunea de noi acţiuni fie prin emisiunea de obligaţiuni.

Prima variantă este permisibilă în condiţiile existenţei unui profit substanţial şi a voinţei de a economisi şi de a învesti.

Acest surplus de profit se acumulează şi se capitalizează, oferind suport material pentru noile acţiuni emise.

În condiţiile în care profitul lipseşte sau dimensiunea lui nu este pe măsura proiectelor de dezvoltare a firmei, se recurge la emisiunea de obligaţiuni. Ele sunt titluri de valoare prin care firma angajează un împrumut pe termen lung pentru a se dezvolta cu banii altora pentru că nu are bani proprii.

În virtutea acestui proces, posesorul de obligaţiuni devine un creditor pentru firmă. Acesta se angajează să plătească deţinătorilor o sumă fixă calculată în funcţie de dobânda zilei, din momentul emisiunii.

Obligaţiunea se mai numeşte şi titlu de valoare cu venit fix pentru că spre deosebire de acţiune, venitul obţinut de pe urma ei nu are legătură cu mersul afacerilor.

4


Curs IVPrincipalele forme de

organizare economico-sociale

Acestea sunt:

· economia naturală

· economia de schimb (de piaţă)

· economia de comandă

Economia de piaţă se bazează şi se întemeiază pe mecanisme obiective ce pun în valoare forţele pieţei.Aceasta răsplăteşte sau sancţionează munca depusă în toate sectoarele de activitate.Criteriile cu care operează aici sunt cele ale eficienţei şi concordanţei activităţii cu nevoile omeneşti.

Pentru a supravieţui într-un asemenea mediu e nevoie de receptivitate, spirit creator şi inovator.

Trăsăturile economiei de piaţă îşi găsesc pentru prima dată prezentarea explicită în decursul economic liberal clasic. Aşa cum rezultă din lucrările acestor autori (D. Ricardo, A. Smith, John Stuart Mill, Jean Say), trăsăturile economiei de piaţă pe scurt înseamnă:

1. Motorul activităţii economice este libertatea şi nu reglementarea, în forma ei individuală şi spontană; individul este stăpân pe persoana şi munca sa, liber să producă şi să vândă ce vrea, cui vrea şi cât vrea, în interior sau exterior.

2. Egoismul este o virtute; el determina implacabil, pe fiecare individ să-şi urmărească interesul propriu. Urmărirea interesului propriu în condiţii de respectare a regulilor este calea cea mai bună spre progres şi armonie socială.

3. Calculul permanent între bine şi rău, între câştig şi pierdere (pr. hedonistic).4. Subiectul activităţii economice este esenţialmente individul – e vorba de un

individ “dezbrăcat” de tot ceea ce l-ar face slab în lupta de concurenţă, un homo-economicus, lucid şi rece, imoral, la nevoie, oportunist, entitate abstractă, ruptă de mediul în care a crescut şi s-a format pentru a fi plasat într-un alt mediu al concurenţei şi animat de maximizarea profitului.

5. Proprietatea privată este baza sistemului instituţional. Ea reglementează raporturile contractuale dintre indivizi ca principale centre de decizie.

5


6. Statul cu tot ce e legat de el, joacă un rol minim. Menirea lui e de a asigura cadrul juridic legislativ în care viaţa economică să se deruleze liber şi de a veghea ca actorii să respecte regulile.

7. Piaţa rămâne instituţia cheie în care toate prind viaţa şi alături de proprietatea privată cea de-a doua componenta de bază a sistemului instituţional.

8. Urmărirea interesului personal sub patronajul “mâinii invizibile” duce la progres numai în condiţiile liberei concurenţe. E necesară din următoarele considerente:

a) sursa bogăţiei oriunde ne-am afla o reprezintă munca.Numai acel sistem care dă maxim de energie are şansa de a îmbogăţi. Ori cea care obligă la muncă temeinică e viaţa concurenţială.

b) orice societate civilizată este stratificata, oamenii nu se nasc egali şi nici nu rămân egali pentru că nu oferă în acelaşi cuantum fizic şi intelectual societăţii. Ordinea şi armonia socială presupun ca fiecare să ocupe locul pe care-l merită. Acest lucru se realizează pe piaţa concurenţială. Ea asigură ascensiunea celor dotaţi şi harnici după cum soluţionează lenea şi eşecul. Graţie ei, se impun adevăratele valori şi tot datorită ei se asigură dinamica valorilor. Pentru că ceea ce azi poate fi bun şi consonant, mâine poate fi depăşit.c) Pe piaţa concurenţială, se confruntă cererea cu oferta. Urmarea este un preţ de echilibru care îi împacă. Ca să se întâmple aşa, e nevoie de deplasarea factorilor de producţie din zonele cu exces înspre cele cu deficit.

În felul acesta, munca şi producţia sunt orientate spre ceea ce corespunde în planul nevoilor.

Curs V

Cost

Ansamblul cheltuielilor care ocazionează conceperea, producerea şi desfacerea unui bun său serviciu se numeşte cost.

Tipuri:1. Monetar – suma preţurilor bunurilor şi serviciilor nececare realizării unui

bun său serviciu.2. Fizic – suma bunurilor şi serviciilor în expresie fizică necesar unui alt bun.

6


3. Psihologic – oportunitate, perceput în sensul unui sacrificiu sau al unei pierderi ce rezultă din abandonarea unei utilităţi prezente în favoarea unei utilităţi viitoare, mai mare.

4. Global – suma cheltuielilor necesare pentru realizarea unui bun. În interiorul costului global sunt:

Ø Costuri fixe – nivelul lor este independent de volumul total al producţiei;

Ex: încălzireaØ Costuri variabile – nivelul lor variază direct proporţional cu

volumul bunurilor şi serviciilor efectuate5. Marginal – plusul de cheltuială antrenat de creşterea cu o unitate a

volumului de bunuri şi servicii.În practică, noţiunea de cost este substituita cu cea de cheltuială.

Din perspectivă aceasta, avem cheltuieli eligibile, recunoscute ca fiind legal constituite, şi neeligibile.

Clasificarea cheltuielilor:1) După natura lor avem:

· Materii prime· Materiale· Combustibili· Energie· Apă· Salarii· Constributii asupra salariilor· Amortizarea capitalului fix· Dobânzi· Alte cheltuieli

2) După modul în care pot fi individualizate în noul bun său serviciu:· Cheltuieli directe – indisolubil legate de realizarea noului produs său

serviciu şi posibil în mod direct a fi individualizate· Cheltuieli indirecte – neindividualizabile în mod direct în noul bun său

serviciu3) În funcţie de momentul efectuării şi includerii lor în costul noului produs:

· Cheltuieli curente – efectuate în perioada curentă şi incluse în costuri în perioada curentă

· Cheltuieli anticipate – efectuate în perioada curentă dar primesc producţii viitoare în ale căror costuri se vor include treptat.

· Cheltuieli preliminate – urmează a fi efectuate în perioada următoare dar sunt incluse în costurile prezente pentru a nu încărca exagerat pe cele viitoare.

7


SalariileÎntr-o lume civilizată, salariul are o structură stratificata, precum:

· Importanţă economică şi socială a muncii· Complexitatea· Condiţiile · Rezultatele muncii

În dimensiunea salariului ca atare o politică salarială pleacă de la următoarele trei ipoteze:1) salariul trebuie să asigure acoperirea nevoilor omeneşti la nivelul

minimei decente2) să permită minimizarea costurilor3) masa fondului de salarii trebuie să asigure concomitent ocuparea

cât mai deplină a forţei de muncă şi evitarea inflaţieiSalariul mai poate fi privit ca:

Ø salariu nominalØ salariu real

Salariul nominal este suma de bani pe care o primeşte fiecare pentru munca depusă. Mărimea lui depinde de:

· valoarea forţei de muncă stabilită de piaţă· evoluţia sistemului economic (în fazele de boom economic,

salariul este mai mare)· politica naţională de salarizare, care la rându-i poate fi:

Ø nivelul de dezvoltare economică al ţăriiØ natura activităţii desfăşurateØ zonaØ formă de organizareØ sexØ considerente naţionale

Salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care se poate procura cu ajutorul salariului nominal.Mărimea lui depinde de:· nivelul salariului nominal· nivelul preţului (invers proporţional)· puterea de cumpărare(direct proporţional)

Dependenţa salariului real de nivelul preţului implica stabilirea unei scări mobile a salariilor prin procedeul numit indexare.

8


Creşterea costului pieţii nu implică şi o creştere de 100% a salariului nominal prin indexare. Aceasta deoarece salariul reprezintă doar o componentă principală a veniturilor pe care le primeşte o persoană.

Pe lângă salariu, din categoria veniturilor mai fac parte ajutoarele, indemnizaţiile, bursele şi alte venituri, prin care statul intervine pentur a-şi susţine şi motiva politică în domeniul salarizării în general.

Corelaţia dintre mărimea salariului şi rezultatele muncii prestate se asigura cu ajutorul formelor de salarizare.

Se cunosc trei asemenea forme:a) Salarizarea în regie (pe unitate de timp)

Ø Când plata se face în funcţie de timpul lucratØ Se aplică acolo unde rezultatele muncii nu sunt pe deplin

măsurabileEx: justiţie, învăţământ, sistem bancar, poliţie

b) Salarizarea în acord (cu bucată)Ø Remunerarea se face în funcţie de cantitatea efectivă de bunuri

şi servicii efectuateØ Se aplică acolo unde rezultatele muncii sunt măsurabile

La rându-i, acordul poate fi:· Direct: plata se stabileşte după un tarif pe produs care rămâne

constant, indiferent de volumul producţiei realizate · Progresiv: de la un anumit nivel al producţiei, tariful creşte

progresiv· Global: se stabileşte o sumă totală pentur o lucrare complexă,

umand ca plată individuală să se facă în funcţie de acordul fiecăruia în cadrul grupului

c) Salarizarea în remiză (cota procentuala)Ø Se realizează în baza unui procent aplicat în baza volumului sau

valorii realizate (în comerţ)

9


Curs VI

Venitul net si formele sale

Venitul net - partea din valoare nou creata peste produsul necesar, se numeste - se determina ca diferenta intre valoarea marfurilor ( cifra de afaceri) si

cost.

M= C+s+p ; S + P = cheltuieli cu munca vie in general ( val. nou creata ) C+S = cost

M- valoarea marfurilor (cifra de afaceri) C – cheltuieli cu munca trecuta ( mijloace de productie consumate ) S – cheltuieli cu munca vie pentru sine ( salarii) P – cheltuieli cu munca vie pentru societate ( venit net)

P= M – (C+S)

Venitul net - la dispozitia statului

o impozite directe indirecte

o taxe- la dispozitia agentilor economici

o profito dobandao renta

Formele venitului net

I. Profitul - se determina (contabiliceste) ca diferenta intre volumul incasarilor si costurile in mod legal recunoscute (eligibile)- ceea ce se obtine se numeste profit brut. Prin impozitare, se obtine profitul net

Nivelul ca atare al profitului se afla sub incidenta urmatorilor factori:

10


a. volumul incasarilor ( depinde de pret) cu care se afla in relatie direct proportionala.

b. nivelul costurilor – relatie invers proportionalac. volumul productiei – relatie direct proportionalad. structura productiei - conteaza ponderea

produselor a caror realizare comporta un inalt nivel de rentabilitatee. viteza de rotatie a capitalului (k) – direct

proportional

Functiile profitului

- orientare generala a activitatii economice atunci cand se prezinta ca un indicator sintetic al calitatii acestei activitati cu respectarea a doua conditii

o costurile sa fie corect calculateo preturile sa reflecte in mod fidel raportul cerere-oferta

- sursa de autofinantare- stimulent economic ( participarea la obtinerea profitului si impartirea de

dividende)

Forme ale profitului

A. In functie de domeniu:a. bancarb. industrialc. financiar d. comercial

B. In functie de modul in care se raporteaza la lege:a. normal (legitim)b. supraprofit (nelegitim )

C. Din punct de vedere statistic a. masa profitului = dimensiunea calculata la modul absolutb. rata profitului = calculatata la modul relativ, in raport cu sursa lui

i. rata la cifra de afaceri = (profit/cifra de afaceri) * 100.ii. rata la costurile totale- capital consumat = (profit/K consumat )

*100 = rata rentabilitatiiiii. rata la capital avansat = (profit/capital) *100

II. Dobanda

Este pretul pe care o persoana fizica sau juridica il plateste bancii pentru serviciul de a-i fi imprumutat bani. Ca si profitul, se calculeaza in doua feluri:a) La modul absolut

11


· Termen mai mic sau egal cu 1 an. – Dobanda se determina ca produs intre marimea creditului (C), rata dobanzii (r) si timpul pentru care se imprumuta.

D= C x r x t.Ex: C = 2mil Euro; r= 5%; t=25 zileD= 2mil x 5/100 x 25/360.

· Perioada mai mare de un an – se calculeaza mai intai Sn ca fiind suma ce se obtine in viitor prin depunerea la banca a unei sume (cec) pentru o perioada de n ani.

Sn= (1+r)n x C; D=Sn-C;

b) La modul relativ – ca rata a dobanzii.Rata dobanzii – pretul imprumutului a 100 unitati monetare pe timp de 1 an.

- Poate fi:1. ca rezultanta a derularii activitatii economice pe un anumit

fagas (model). Aici ea depinde de: a. preferinta pentru lichiditate (grija pentru lichiditate)b. cantitatea de bani din economie (relatie invers

proportionala)c. raportul dintre cerere si oferta la capitalul de

imprumut2. ca instrument de politica economica , cu o marime a priori

stabilita (dinainte) in scopul de a influenta evolutia vietii economice intr-un sens dorit. Din acest punct de vedere, se poate practica o rata mare/mica a dobanzii, fiecare cu avantaje sau dezavantaje.

O rata mare a dobanzii

Avantaje - ajuta la combaterea inflatiei- ajuta la revitalizarea economiei pe calea concurenteiDezavantaj

- nu ajuta demarajul economic

O rata mica a dobanzii

Avantaj - face imprumutul facil ajuta la demarajul economicDezavantaj - este inflationista prin natura sa

12


Curs VII

Creditul

- increderea pe care o persoana fizica numita creditor o acorda altei persoana numita debitor, careia ii da in prezent cu imprumut bani sau alte valori cu conditia de a le restitui mai taziuin valori echivalente + un agio (adaos) = dobanda, si la o data determinata numită scadenţă.

Surse de formare

1. depozite bancare – constituite ca urmare a eliberarii temporare de capital banesc, in procesul de productie. Cauzele eliberarii temporare de capita banesc tin de urmatoarele imprejurari:

a. modul de circulatie a capitalului fix (Kf) - in intervalul de timp de la uzura partiala a Kf si pana la inlocuirea lui deplina, sumele constituite sub forma de amortizare, pot fi sursa de imprumut.

b. diferenţa în timp între momentul vânzarii produselor şi cel al cumpararii materiilor prime sau plăţii salariilor.

c. rezervarea unei parti din profit pentru acumulare

2. veniturile rentierilor3. veniturile si economiile populatiei – centralizate prin sistemul bancar sau CEC4. emisiunea monetara a bancii nationale

Forme ale creditului

1. Credit comercial – cel pe care si-l acorda reciproc agentii comerciali atunci cand recurg la amanarea platilor. Instrumentele juridice pe care le folosesc sunt cambiile.

2. Credit bancar – apare ca un sistem de relatii intre bancile comerciale si agentii economici, in cadrul carora mijloacele banesti temporar disponibile, impreuna cu disponibilitatile sistemului financiar –bancar sunt oferite spre creditare.

3. Credit de consum – vanzarea cu plata in rate catre populatie a unor bunuri de folosinta indelungata (leasing) .

4. Credit public - prin care statul se imprumuta de la populatie / terţe persoane pentru a acoperi deficite bugetare.

5. Dupa obiectivul creditato credit de productieo credit de consumo credit de nevoi personale

6. Dupa natura garantiei

13


o credite reale , garantate cu valori materiale realeo credite ipotecare – garantate cu ipoteca asupra unor bunuri imobileo credit personal – in baza bonităţii (încredere) de care se bucură

debitorul.7. Dupa termenul de rambursare

a. termen scurt ( < 1 an)b. termen mijlociu (1-5 ani)c. termen lung ( > 5 ani)

Curs VIII

Banii

Formele si functiile banilor

1. Banii ca masura a valorii - prima si cea mai imporatnta functie a banilor. În fapt, banii au apărut tocmai pentru a exprima valoarea bunurilor si serviciilor.Realizarea acestei funcţii, se face la modul abstract, ideal : nu este nevoie de prezenta fizica a banilor alături de marfa a cărei valoare o exprimă.

Cand masuram valoarea unui bun, transformam ideatic cu ajutorul unei unitati de masura, numita etalon , valoarea in pret.

Din acest punct de vedere, pretul reprezinta expresia in bani a valorii. Fixarea u.m. a etalonului, tine in principal de particularitatile tarii si obiectivele sale politico-economice.

In istorie s-au cunoscut:- etalonul marfa- etalonul metal- etalonul valutar( dolar, lira, franc, yenn)- etalonul DST ( Drepturi Speciale de Tragere)

Ex: In cazul etalonului aur, unitatea monetara era data de cantitatea de aur fixata prin decizia autoritatii publice.

In anul 1976 - aurul a fost demonetizat : şi-a încetat functia bănească, devenind o marfă. Din acel moment, moneda nu se mai raportează la aur, puterea ei de cumparare fiind in relatie direct proportionala cu calitatea si cantitatea bunurilor si serviciilor de pe piata, si invers proportionala cu numarul ei in circulatie.

Tot de atunci, s-a modificat si sensul notiunii de convertibilitate. Aceasta nu mai are perceptia raportarii banilor la aur si a schimbarii in aur . În noile condiţii, convertibilitatea inseamna însuşirea legală a unei monede de a se schimba pe o alta în mod liber pe piaţă prin vânzare-cumpărare, in sensul că nu există nicio restricţie cu privire la :

14


· suma de preschimbat· scopul schimbului· calitatea celui care efectueaza schimbul

Respectarea tuturor celor trei condiţii conduce la convertibilitate totala. Daca macar o conditie din cele 3, nu se respecta, avem de-a face cu o convertibilitate partiala.

Convertibilitatea monedei nationale e de dorit, intrucat pe o atare cale, cursul valutar si valoarea monedei sunt puse pe o baza economica. De asemenea, economia se deschide exteriorului iar preturile dobandesc o baza reala prin faptul ca produsele tarii se afla in concurenta directa cu produsele similare straine.

2. Banii de credit au aparut ca urmare a multiplicarii operatiunilor de schimb.Repetabilitatea actelor de comert intre aceiasi parteneri, a condus finalmente la

un climat de incredere, bazat pe bonitatea verificata a partenerilor si care a facut ca schimbul să fie permisibil nu în formula clasică : marfă contra bani, ci marfa contra încredere.

Dpdv juridic, increderea se traduce într-un angajament scris din partea cumpărătorului că la data x, prin banca Y, îi va plăti suma Z.

Înscrisul se numeşte cambie/trată. (înainte se numea poliţă).Posesorul unei cambii( vânzătorul) are la dispoziţie 3 variante de acţiuni:

Ø Aşteaptă scadenţa, când se prezintă la banca plătitoare şi încasează o suma egală cu valoarea nominală a cambiei.

Ø Sconteaza cambia: nu aşteaptă scadenţa, se prezintă înainte de termen la banca plătitoare şi primeşte o sumă mai mică decat valoare nominală a cambiei, cu o diferenţă calculată în funcţie de rata la zi a dobânzii ( taxa scontului) ca un fel de penalizare pentru timpul neaşteptat.

Ø Andosează cambia : îşi scrie numele pe verso, angajându-se din partea sa faţă de un alt agent economic vânzător, faţă de care el este acum cumpărător şi pentru care nu are bani de plată, deoarece la randu-i nu a fost plătit cu bani. Și ciclul continua până când apare crah-ul bursier.

3. Banii ca mijloc de circulaţieIniţial, funcţia de mijloc de circulaţie au îndeplinit-o banii adevăraţi = banii aur.Deprecierea, uzura, exodul, furtul sau subtilizarea au facut ca ulterior ei sa fie

înlocuiţi cu bani din metal ordinar. Greu de transportat, acestia au fost înlocuiţi cu bani simbol – banii hârtie.

Banii de hârtie aveau la început înscrisă pe ei valoarea aurului pe care îl reprezentau ( în condiţiile converibilităţii aurului).

15


Demonetizarea aurului - a facut ca banii de hartie sa circule nu în baza aurului ci în baza cursului forţat. Obligaţia impusp publicului, de către autoritatea guvernamentală, politică prin Banca Centrală de Emisiune, de a primit biletul de bancă (bancnota) fara nici o restricţie si fără pretenţia de a fi preschimbată în aur.

Cantitatea totala de bani necesară circulaţiei într-o economie (K) este în relaţie direct proporţională cu volumul bunurilor şi serviciilor (Q), cu preţul (p) şi în relaţie de inversă proporţionalitate cu viteza (medie) de circulaţie a banilor .

k= (Q x p ) / v

4. Banii de cont (moneda scripturală)

- operaţiuni fără numerar, doar în scripte ( acte) s-au efectuat încă din cele mai vechi timpuri, pentru ca astăzi, banii de cont existenţi doar pe hârtie, să deţină ponderea în ansamblul masei monetare.

Explicaţia ţine de operativitatea pe care ei o asigură tranzacţiilor. Pentru ca acest lucru să se producă, trebuie ca cel ce deţine o sumă de bani să o depună la bancă, care deschide un cont, trecând suma respectivă în creditul acestuia.

Dacă titularul retrage total /parţial suma, banca consemnează operaţiunea în debitul contului. Asupra sumei depuse, titularul poate dispune în oricare moment daca depozitul este la vedere şi numai după expirarea unei perioade determinate, daca depozitul este la termen.

Stingerea pe această cale a obligaţiilor de plată prin trecerea sumelor dintr-un cont în altul, se numeşte virament. Tehnica viramentului recurge la urmatoarele 4 instrumente:

a) Ordinul de plată ( de virament) – este un înscris şi are menirea de a declanşa operaţiunea de transfer a unei sume determinate din contul titularului, la ordinul acestuia în alt cont.

b) Cec-ul este un înscris prin care titularul unui cont numit “trăgător” dă ordin unei bănci numită “tras” să plătească o sumă oarecare, fie în monedă, fie prin înscrierea sumei în alt cont.

Funcţionarea cec-ului implica anumite riscuri legate de pierdere, fals sau inexistenţa unui sold pozitiv la banca trasă, de unde imposibilitatea onorării cec-ului.

Pe atari considerente, se crede şi se susţine că funcţionarea cec-ului implică un anumit climat în economie, la instalarea căruia o contribuţie de substanţă o are sistemul legislativ.

c) Avizul de prelevare - un instrument utilizat de către acei creditori care încasează periodic dar cu caracter regulat sume de la diverşi debitori, cu acordul prealabil al acestora, de a-şi debita conturile în funcţie de mărimea obligaţiilor de plată.

16


Se recurge la acest instrument de obicei pentru plata unor facturi : gaz, energie electrică, telefon.

d) Compensaţia- mod de a stinge o obligaţie dintre două părţi care sunt în acelaşi timp debitorul şi creditorul celuilalt.

5. Banii ca mijloc de tezaurizare şi rezervă

Tezaurizarea are sens deplin şi motivaţie în condiţiile banilor aur care odata cu trecerea timpului, îşi conservă sau chiar îşi măresc valoarea ( valori refugiu).

În cu totul alţi termeni se pune problema în condiţiile banilor de hârtie. Aici, tezaurizarea nu are sens. Pentru a aduce profit , ei trebuie să fie rulaţi, investiţi mereu.

Lipsa convertibilităţii banilor în aur, nu mai atrage obligaţia Băncii Centrale de a constitui o rezervă în aur. Cu toate acestea, Bancile Centrale deţin în tezaur aur pentru nevoi deosebite, situaţii limită şi element al încrederii faţă de potenţialii investitori străini. În acelaşi timp, băncile au obligaţia de a constitui o rezervă bănească necesară pentru a asigura fluiditatea schimburilor.

6. Banii universali – în afară de funcţiile interne, banii servesc şi pentru stingerea obligaţiilor de plată pe plan internaţional. Este vorba de bani cu recunoaştere universală : euro, dolar, lira, yen.

De cele mai multe ori, în atari situaţii e nevoie de prezenţa fizică a banilor. Un mijloc la care se recurge pentru stingerea obligaţiilor internaţionale = clearing-ul = o compensare globală, centralizată a tuturor angajamentelor şi creanţelor ale unei ţări faţă de o alta sau altele.

17


18


19


20


21


22


23


24

Documents

Economie Cursuri 1-8